nr. 8 (111) | August 2020
www.cinemap.ro | gratuit
Connery, Sean Connery!
Ciudăţenii: din Sharif berber... Şerif spaţial
Femeile lui Sir Sean
Umorul unui scoțian
SEAN CONNERY un actor nobil
Play. Fast Forward Stop. Delete!
Povești cu James Bond
7 fără 007: Roluri memorabile
Între ‘Yes’ și ‘No’... Yes, Sean Connery! de Ioan Big Un august aproape apocaliptic pentru pasionaţii de cinema. Viaţa bate filmul. La scor. Vacanţă în vremea pandemiei, asta-i realitatea. Cât despre ficţiune, ne-am trezit într-un deşert în care oazele sunt extrem de puţine iar sursele de apă par ocupate de speculanţii de vise disperaţi că marfa din stoc le expiră. Noi avem nevoie de produse bune şi rezistente iar ei ne vântură prin faţa ochilor lucruşoare perisabile, fără valoare. Sigur, ne mai trebuie şi din alea – folosesc la “relaxarea” estivală – dar, ca spectatori, tânjim după experienţe cinematografice consistente. Nu mai spunem ‘Da’ la orice mediocritate ni se oferă doar din lipsă de opţiuni ori din cauza restricţiilor impuse de context. ISSN 2393 – 1604 Publisher: Ioan Big Redacţie: Răzvan Mirică Gruia Dragomir George Mihalcea Horia Ghibuţiu Publicitate: Alexandru Popescu, alexandru.popescu@kisstv.ro Distribuţie: Daniel Budoi Director Financiar: Mihaela Oană Grafică & DTP: Claudiu Oană Director General: Gîlea Marian marian.gilea@zilesinopti.ro Facebook: revistacinemap Editor: SC CITY GUIDE MEDIA SRL CUI: RO32408505, J8/1612/2013
nr. 8 (111) | August 2020
www.cinemap.ro | gratuit
Connery, Sean Connery!
Ciudăţenii: din Sharif berber... Şerif spaţial
Femeile lui Sir Sean
Umorul unui scoțian
SEAN CONNERY un actor nobil
Play. Fast Forward Stop. Delete!
Povești cu James Bond
Din rațiuni obiective, prea puțini vor ajunge să spună luna asta un ‘Da’ sincer ca parte a publicului la TIFF, Anonimul sau BIFF, așa că e de înțeles că nouă, celor rămași dependenți de home cinema și de drive-in-uri, ne vine să îl luăm pe ‘Nu’ în brate. Nu politrucilor și funcționărașilor “culturali” care au transformat în timp cinematografele tradiționale în relicve inutile și continuă să descurajeze producția de filme. Nu covidioților ce fac vizionările în aer liber mai insuportabile și periculoase decât ronțăitul de pocorn din aproape uitatele săli de multiplex. Nu invaziei de povești inepte cu starlete de cash & carry de pe platformele de streaming menite doar să țină de foame dar fără gust... uite-așa, prin aceste frustrante ‘Nu’-uri, riscăm să ne ruinăm singuri plăcerea experienței vizionării de filme. Ne putem însă reaminti de capacitatea miraculoasă a filmelor de a ne schimba perspectiva asupra realității în care evoluăm și acesta e motivul pentru care Cinemap-ul de august este dedicat unei legende vii a cinematografiei pentru care, de obicei, ‘No’ a însemnat un mare... ‘Yes’. Și nu mă refer la faptul că, în subconștientul public, Sean Connery rămâne fixat îndeosebi ca James Bond în Dr. No, ci la ‘No’-urile pe care le-a spus (motivat) de-a lungul carierei și care s-au dovedit în beneficiul spectatorilor. I-a zis ‘No’ lui 007 deși se identifica deja cu popularul personaj dar ne-a lăsat atunci la schimb Zardoz și The Great Train Robbery. Connery a refuzat roluri principale în Matrix, Jurassic Park și... Pretty Woman (norocul lui Gere), a părăsit Aventurile Baronului Munchausen al lui Gilliam când filmul a fost măcelarit și n-a vrut să fie nici Simon Gruber în Die Hard și nici Gandalf în LOTR (primul i se părea prea malefic iar pe al doilea nu îl înțelegea). Dar cel mai înțelept ‘No’ a fost cel contra continuării unei cariere în care nu i se mai ofereau decât roluri irelevante în produse de fast food cinematografic. Astfel, am rămas cu imaginea intactă a unui actor imperial care continuă să ne amintească prin fiecare film al său că cinema-ul merită un ‘Yes’ chiar și atunci când este clădit pe ‘No’-uri. “This is my place. Go get sanctimonious someplace else.” Pe 25 august, Sir Sean Connery împlinește 90 de ani! Mulți înainte!
7 fără 007: Roluri memorabile
August 2020 | Cinemap | 3
F/evenimentesector3 F/cinemainaerliber
primarie3.ro cinemainaerliber.ro
INSULA ARTELOR, PARCUL TITAN 18 AUGUST - 13 SEPTEMBRIE
INTRAREA LIBERÄ‚
COVER STORY
Connery, Sean Connery!
S
ean Connery este responsabil direct pentru succesul filmelor cu James Bond, dar a avut întotdeauna o relație de love-hate cu acest personaj. Este primul actor care l-a interpretat pe agentul 007 în primele 5 filme: „Dr. No” (1962), „From Russia with Love” (1963), „Goldfinger” (1964), „Thunderball” (1965) și „You Only Live Twice” (1967). Apoi a luat decizia de a renunța la acest rol, fiind înlocuit de George Lazenby, un actor relativ necunoscut și care anunțase că acceptă sacoul lui Bond o singură dată. Connery a revenit în „Diamonds Are Forever” (1971) și, 12 ani mai târziu, în „Never Say Never Again” (1983), care e un film Bond, deși nu e un film Bond în mod oficial. Toate cele 7 filme au fost extrem de populare, lucru care s-a reflectat și în încasări, dar și în faptul că Sean Connery a devenit sinonim cu acest rol și n-a scăpat de această asociere nici măcar acum, la vârsta de 90 de ani. Michael Caine, prieten bun al lui Connery, a povestit la un moment dat cum Connery pur și simplu nu mai suporta să audă de James Bond, iar prietenii săi se făceau că suferă de amnezie pe acest subiect, ca să nu strice dispoziția actorului. De fapt, Sean Connery nu ascundea acest lucru, declarând chiar
GRUIA DRAGOMIR în timpul filmărilor pentru al treilea Bond că, dacă dai la o parte toate elementele exotice, agentul 007 e „doar un banal și plictisitor polițist britanic”. Iar dacă asta era o cale mai ocolită de a spune că nu-i place deloc personajul, în 1965 i-a declarat direct unui reporter că e sătul de toate filmele cu Bond. De asemenea, în timp ce filma „You Only Live Twice”, care urma să apară în 1967, relația lui Connery cu producătorul Albert „Cubby” Broccoli, cel care i-a oferit rolul de Bond în primele filme, s-a răcit total. Iar faptul că ajunsese un actor hăituit de paparazzi și că simțea că merită mai mulți bani pentru aceste producții n-au făcut decât să-i alimenteze și mai mult disprețul pentru agentul 007. „You Only Live Twice” trebuia să fie ultimul film Bond cu Connery, dar s-a reîntors în „Diamonds Are Forever”, 4 ani mai târziu. A făcut-o nu pentru că ar fi devenit nostalgic, ci pentru bani (i s-ar fi oferit nu doar o sumă mare de bani, dar și un procent generos din profituri) și pentru posibilitatea de a produce două filme la alegere. Într-un interviu din acea perioadă, pentru The Guardian, actorul a fost extrem de clar că îi disprețuia pe directorii de studio și că simțea că își pierde timpul cu ce voiau aceștia de la el. „Să vorbești cu acești moguli despre filme e ca și cum ai încerca să-i explici cuiva care n-a făcut niciodată exerciții fizice cum e și cum se simte treaba asta. Ei pur August 2020 | Cinemap | 5
CONNERY. SEAN CONNERY și simplu nu înțeleg.”, spunea el atunci. Chiar și așa, Connery s-a mai întors o dată la acest rol, 12 ani mai târziu, pentru „Never Say Never Again”. A făcut-o tot pentru bani, mai exact, pentru 5 milioane de dolari. La fel, și atunci a ținut să spună în gura mare că urăște personajul și că și-ar dori să facă cumva să-l omoare. „Never Say Never Again”, al cărui titlu a fost inspirat din faptul că scoțianul jurase că n-o să-l mai joace pe agentul 007 niciodată, a avut încasări bune, iar mulți dintre fani spun că ar fi cel mai bun Bond în interpretarea lui Connery, pentru că i-ar fi ieșit o versiune mai matură și mai serioasă a eroului. Cu toate acestea, ca experiență a fost un dezastru pentru scoțian, deoarece filmările au avut loc cu numeroase neînțelegeri între regizor și producător, cu probleme financiare și probleme legale din partea moștenitorilor lui Ian Fleming, care au și încercat să oprească apariția filmului. Și chiar dacă este evident un film cu James Bond, cu un scenariu făcut după romanul „Thunderball”, după care se făcuse și filmul din 1965, „Never Say Never Again” nu a fost considerat un film oficial cu agentul 007. Tot în același an a apărut și o nouă parte din franciza originală James Bond, cu Roger Moore în rolul principal, „Octopussy”, care a avut încasări un pic mai bune decât filmul lui Connery. În plus, colac peste pupăză, Steven Seagal, care se ocupa de coregrafia luptelor din „Never Say Never Again”, i-ar fi rupt mâna scoțianului la o repetiție. După tot acest haos, Connery chiar a jurat că nu va mai juca „niciodată” în filme Bond. Și totuși… aventura lui Connery cu James Bond nu se oprește aici. În 2005 a fost lansat jocul video „From Russia with Love: 007”, iar Connery a fost bucuros să-și împrumute vocea și imaginea pentru Bond-ul din acest shooter.
Ce se întâmplă în filmele James Bond cu Sean Connery, o foarte scurtă recapitulare: „Dr. No” (1962)
Bond călătorește în Jamaica pentru a investiga asasinarea șefului Serviciilor Secrete Britanice de aici. În ancheta sa dă peste organizația teroristă SPECTRE, al cărui scop este de a genera haos în lumea întreagă și a profita de pe urma lui. Una dintre insulele de aici este casa lui Dr. No (Joseph Wiseman), membru de seamă în SPECTRE. Ajutat de o frumusețe locală, Honey Ryder (Ursula Andress), Bond dă peste cap planurile acestuia de a sabota o lansare în spațiu a americanilor, îl omoară pe Dr. No și îi aruncă în aer ascunzătoarea.
„From Russia with Love” (1963)
Pentru următoarea misiune, Bond călătorește în Istanbul. Reușește să dejoace planurile SPECTRE, de a fura un aparat criptografic de la ruși, îl sustrage chiar el și fuge cu trenul Orient Express, scapă de toți asasini plătiți și ajunge cu o frumusețe de funcționară de la consulatul sovietic din Istanbul, Tatiana Romanova (Daniela Bianchi), în Veneția. Aici, Tatiana îi salvează viața, împușcând-o pe o altă asasină SPECTRE. 6 | Cinemap | August 2020
WWW.CINEMAP.RO
„Goldfinger” (1964)
Bond este pus să-l supravegheze pe dealerul de aur Auric Goldfinger (Gert Fröbe), care e suspectat că face contrabandă cu metale prețioase. Ajunge în Elveția, este capturat, transportat în Kentucky, evadează, descoperă că planul lui Goldfinger este de a jefui rezerva de aur din Fort Knox, apoi e recapturat. Își folosește din nou șarmul și o seduce pe Pussy Galore (Honor Blackman), o angajată a lui Goldfinger, care alertează autoritățile. În confruntarea finală, din timpul spargerii date la Fort Knox, Bond îl omoară pe Goldfinger.
„Thunderball” (1965)
SPECTRE reușește să fure un avion dotat cu două bombe nucleare și cere o răscumpărare colosală pentru a-l returna. Bond începe să investigheze cazul și ajunge în Bahamas, unde face echipă cu un agent CIA. Cei doi descoperă că un playboy putred de bogat, Emilio Largo, e responsabil pentru întreaga operațiune. Reușesc să găsească avionul, dar fără bombe. Însă, odată ce le descoperă și pe acestea la bordul iahtului lui Largo, misiunea este aproape îndeplinită. Bond e la un pas de a fi omorât de Largo, dar este salvat de iubita playboy-ului.
„You Only Live Twice” (1967) 007 e trimis de această dată în Japonia pentru a investiga furtul unei nave spațiale americane cu tot cu echipaj, în timp ce se afla pe orbită. Împreună cu un agent al Serviciului Secret japonez, Bond descoperă că responsabil este numărul unu din SPECTRE, Ernst Stavro Blofeld, în complicitate cu un om de afaceri local, Osato. Bond descoperă ascunzătoarea lui Blofeld pe o insulă dotată cu un spaceport, în timp ce nava americană furată atacă o capsulă spațială sovietică.
Blofeld îi dezvăluie lui Bond planul malefic de a transforma Războiul Rece în cel de-al Treilea Război Mondial. Agentul 007 reușește să-l distragă pe Blofeld suficient pentru ca trupele ninja ale Serviciului Secret japonez să atace insula și să-i dea planul peste cap. Programul de autodistrugere a insulei este activat, dar Bond și ajutoarele sale reușesc să se salveze fugind cu un submarin.
„Diamonds Are Forever” (1971)
De această dată, Bond ajunge să se ocupe de investigarea comerțului ilegal de diamante, care începe în Africa, trece prin Olanda, apoi Marea Britanie și Statele Unite. Călătorește în Amsterdam sub o identitate falsă și se infiltrează în întreaga rețea. Apoi ajunge la liderul întregii grupări, în America, la un miliardar pe nume Willard Whyte. Aici el descoperă că Whyte construiește un satelit capabil să emită o undă laser distrugătoare. Până să-l confrunte pe Whyte, el e capturat de Blofeld adevăratul geniu malefic din spatele acestei afaceri. El îi explică că satelitul poate fi folosit pentru distrugerea rachetelor nucleare și că intenționează să-l vândă celui care dă oferă mai mult pentru această armă. Bond reușește să se elibereze și împreună cu Whyte descoperă că Blofeld mai are o bază pe o fostă platformă petrolieră, pe care o atacă reușind să distrugă întreaga operațiune.
„Never Say Never Again” (1983)
Fiind bazat pe același roman ca „Thunderball”, acest film dă un pic senzația de deja vu, iar în linii mari acțiunea este aceeași ca în producția din 1965, doar că execuția e mai bună. De aceea, totul pare mai mult un remake, cu același actor în rolul principal, însă îmbătrânit cu 18 ani. August 2020 | Cinemap | 7
IOAN BIG
7 fără 007:
The Best of Sean Connery
Din cele aproape 100 de titluri trecute în filmografie în peste jumătate de veac de carieră de succes, e dificilă realizarea pe criterii obiective a selecţiei acelor pelicule memorabile care definesc implicit talentul şi versatilitatea acestui actor cameleonic (mai ales după ce a fost împovărat cu celebritatea adusă de seria James Bond), pe care unii şi-l pot aminti îndeosebi ca tracker macho purtându-i sâmbetele Contesei Irina (Brigitte Bardot) în Western-ul Shalako din ’68 iar alţii mai degrabă ca vârstnicul scriitor recluziv din Finding Forrester al lui Gus Van Sant din 2000.
Marnie (1964)
Thriller-ul psihologic regizat de legendarul Alfred Hitchcock este primul film în care Sean Connery iese din pielea lui 007 după lansarea francizei în ’62 cu Dr. No şi, mai apoi, cu From Russia with Love. Mulţumit de faptul că se poate detaşa de imaginea de... spion, scoţianul joacă rolul unui văduv bogat îndrăgostit de o hoaţă cu tulburări psihice, blonda Marnie (Tippi Hedren, ce ocupă locul lăsat liber de Grace Kelly şi Marylin Monroe), şi cu toate că nu-şi găseşte locul în galeria capodoperelor hitchcockiene, Marnie continuă să exercite o anume fascinaţie (Catherine Deneuve, de exemplu, se numără printre fani) prin violenţa sexuală care defineşte relaţia dintre personajele principale. “You Freud, me Jane?” 8 | Cinemap | August 2020
Zardoz (1974)
Un SF distopic postapocaliptic în care umanitatea se împarte în ‘Eternii’ ce trăiesc în opulenţă şi ‘Brutalii’ asupriţi, ţinuţi sub control prin intermediul unei zeităţi din piatră numită Zardoz (‘The wiZARD of OZ’) ce promite viaţă veşnică după moarte... ajuns acum un film-cult care i-a consolidat influenţa lui John Boorman (scenarist, regizor şi producător) în industria cinematografică. Sean Connery a obţinut rolul virilului exterminator Zed doar pentru că Burt Reynolds, cu care Boorman colaborase deja la Deliverance, s-a retras din motive de sănătate, dar e musai să-l vedeţi pe barbarul autodidact cu pieptul dezgolit citând din Nietzsche. Un Steve Jobs bodybuilder!
WWW.CINEMAP.RO
The Man Who Would Be King (1975)
Povestea scrisă de Rudyard Kipling despre aventurile a doi pungaşi, ambii foşti militari britanici, ajunşi prin 1800 şi ceva pe un tărâm din Orient unde niciun alb nu mai păşise din vremea lui Alexandru cel Mare (e vorba de Kafiristan, parte a Afganistanului de azi), adaptată pentru cinema de John Huston, a fost nominalizată la patru premii Oscar, iar rolul lui Daniel Dravot continuă să fie favoritul #1 al lui Sean Connery, ce face pereche în film cu bunul său prieten Michael Caine, şi asta, probabil, inclusiv pentru că băştinaşii îl divinizează în pelicula lui Huston ca pe un zeu şi ca pe un rege... în acelaşi timp.
The Name Of The Rose (1986)
Adaptarea celebrului roman al lui Umberto Eco, Numele trandafirului, i-a adus lui Sean Connery premiul BAFTA şi un German Film Award pentru rolul călugărului franciscan William von Baskerville, prelat neconformist ce se opune Inchiziţiei în investigarea şi judecarea seriei de morţi misterioase survenite în 1327 într-o abaţie izolată din nordul Italiei. O ecranizare remarcabilă a unui text extrem de complicat (evident că a fost un eşec de box-office în SUA şi că a mers super-bine în Europa) semnată de iconoclastul cineast Jean-Jacques Annaud (L’Ours, L’Amant) ce surprinde, la propriu, spiritul extrem de întunecat al acelor vremuri.
The Untouchables (1987)
Venit la scurtă vreme după Numele trandafirului, brutalul Crime-Thriller Incoruptibilii al lui Brian De Palma (Scarface, Carrie) i-a oferit şansa lui Sean Connery să cucerească definitiv America şi i-au adus la pachet Oscarul şi Globul de Aur pentru interpretarea veteranului ofiţer de origine irlandeză Jimmy Malone, care îl secondează pe Eliot Ness (Kevin Costner) în războiul contra
organizaţiei gangsterului Al Capone (Robert De Niro) din anii Prohibiţiei. “They pull a knife, you pull a gun. He sends one of yours to the hospital, you send one of his to the morgue. That’s the ‘Chicago way’!” Incontestabil, The Untouchables reprezintă un mustsee pentru toţi cinefilii.
The Hunt For Red October (1990)
Poate părea straniu că îl asociez pe John McTiernan cu cineaşti de talia lui Hitchcock sau Huston însă preferinţele publicului se schimbaseră şi erau anii de glorie ai regizorul newyorkez, recidivist în materie de blockbustere după Predator cu Arnold Schwarzenegger şi Die Hard cu Bruce Willis. Plus că acest Thriller militar despre cel mai nou submarin sovietic, ‘Octombrie Roşu’, şi căpitanul său Ramius (Sean Connery), dispus să îl predea americanilor cu tot cu echipaj, rămâne una dintre cele mai solide adaptări după cărţile lui Tom Clancy având-ul ca protagonist pe fictivul analist CIA Jack Ryan. Dar Sir Sean este cel care se insinuează în memoria spectatorului şi nu Alec Baldwin, interpretul lui Ryan.
The Rock (1996)
Expertul în producţii destinate dependenţilor de adrenalină Michael Bay (Bad Boys, Armageddon, Transformers) este cel care l-a reinventat pe Sean Connery ca supererou de acţiune la vârsta de... 66 de ani! The Rock e unul dintre cele mai tari Actionere din anii ’90, cu straniul tandem format dintr-un veteran SAS, Mason (Connery), şi un specialist în arme chimice, Goodspeed (Nicolas Cage), asediind Alcatrazul infestat de foşti militari în Navy SEAL deveniţi mercenari-terorişti. Nu mai punem la socoteală că Mason a fost ţinut decenii la rând în detenţie pentru că ştie cele mai nasoale secrete ale americanilor. Aşa cum Connery a ajuns să le ştie pe-ale Hollywoodului şi probabil de asta a ales în 2003 să dispară de pe ecrane. “Losers always whine about their best. Winners go home and fuck the prom queen.”, John Mason dixit! August 2020 | Cinemap | 9
Sean Connery și celelalte roluri memorabile GRUIA DRAGOMIR
James Bond l-a transformat într-un megastar şi i-a oferit un statut care i-a adus numai beneficii şi oferte fenomenale. Cu toate acestea, de la un punct încolo, Connery s-a săturat de acest rol, declarând chiar că nu i-a plăcut niciodată personajul ăsta şi că şi-ar fi dorit să-l omoare cumva. Michael Caine, unul dintre prietenii buni ai actorului, a mărturisit într-un interviu că apropiaţii nici măcar nu mai îndrăzneau să deschidă subiectul Bond, se făceau că nici nu există. Connery devenise sinonim cu agentul 007, iar treaba asta îl enerva teribil, lucru care l-a ambiţionat să caute alte roluri cu care să-şi spele imaginea. La 5 ani după ce a pus în debara costumul de 007, Connery apare în „Robin and Marian” (1976), unde-l interpretează pe Robin Hood, alături de Audrey Hepburn, care o joacă pe Lady Marian. Cei doi au fost lăudați de presa de specialitate de atunci pentru felul în care-și interpretează personajele și pentru chimia dintre ei, care părea chiar cea dintre două persoane cu adevărat îndrăgostite. Dar înainte de a fi cel mai renumit haiduc britanic, Connery a mai avut un rol memorabil, cel din filmul „Murder on the Orient Express” (1974) alături de Vanessa Redgrave, Ingrid Bergman și John Gielgud. Ce-i drept, nu-l interpretează pe Hercule Poirot ( jucat de Albert Finney), ci pe colonelul Arbuthnot, un personaj secundar dar important. În 1977 apare și în „A Bridge Too Far” (1977), ca Generalul Maior Roy Urquhart. Rolul este memorabil și pentru că Sean Connery apare aici alături de alte nume care au făcut istorie în cinematografie: James Caan, Michael Caine, Gene Hackman, Anthony Hopkins, Laurence Olivier, Robert Redford - companie care-i confirmă încă o dată valoarea. 10 | Cinemap | August 2020
WWW.CINEMAP.RO
În 1983, printr-o minune, Connery a acceptat să-și reia rolul de Bond în filmul „Never Say Never Again”, un titlu care a fost inspirat chiar din faptul că scoțianul jurase că n-o să-l mai joace pe agentul 007 niciodată. Pentru Connery a fost un dezastru, nu pe partea de încasări, ci ca experiență: au existat numeroase neînțelegeri între regizor și producător, probleme financiare, moștenitorii lui Ian Fleming au încercat să oprească filmul, iar Steven Seagal (care se ocupa de coregrafia luptelor) i-a rupt lui Connery încheietura mâinii. După toată această nebunie, Connery chiar că a spus „niciodată” filmelor Bond și timp de 2 ani n-a mai vrut să audă deloc de marile case de producție. Și-a schimbat părerea și The atitudinea după ce rolul din „The Name of the Rose” (1986), al lui William von Baskerville, i-a adus un premiu BAFTA. Așa se face că în același an a apărut și în „Highlander”, ca Ramirez, mentorul lui Connor MacLeod (Christopher Lambert), un pas important pentru cariera sa, deoarece acest rol a arătat tuturor cât de bine îi stă în postura de profesor / mentor / maestru. Din acest moment a tot interpretat astfel de personaje. Dar 1987 i-a adus unul dintre cele mai importante roluri din carieră, cel al lui Jim Malone, un polițist american dur, cu origini irlandeze, în filmul „The Untouchables”” (1987), alături de Kevin Costner, Robert De Niro, Andy Garcia. Interpretarea personajului de aici i-a adus mult râvnitul Oscar, pentru cel mai bun actor în rol secundar.
În 1989, Connery are ocazia de a juca într-un mega hit de box office, alături de Harrison Ford, în „Indiana Jones and the Last Crusade”. Acolo el în interpretează pe Henry Jones Sr., tatăl lui Indiana și un profesor de literatură medievală, căruia îi păsa mai mult de descoperirea Sfântului Graal, decât de creșterea fiului său. Spielberg l-a avut în minte pe Connery de la bun început ca tatăl lui Indiana, fiind un mare fan al filmelor Bond. Inițial, Connery a refuzat rolul, pentru că i s-a părut absurd să-l interpreteze pe tatăl personajului lui Ford, când între cei doi actori era o diferență de doar 12 ani, dar s-a răzgândit și venit cu propriile sale completări pentru rol. Un an mai târziu a apărut „The Hunt for Red October” (1990), iar Connery a acceptat din scurt rolul de antagonist, după ce Klaus Maria Brandauer a renunțat la acest proiect. Astfel, cu rolul comandantului rus Marko Ramius, Connery a reușit să arate lumii întregi că poate face o figură bună și de cealaltă parte a baricadei, ca rus, nu doar ca agent britanic. Filmul a fost un succes la box office. Învârtinduse tot în universul sovietic, un rol memorabil a avut și în „The Russia House” (1990), alături de Michelle Pfeiffer. Doar pentru ca, 6 ani mai târziu, să reia rolul unui agent al inteligenței britanice, un fel de James Bond mult mai dur și care a făcut și pușcărie, în filmul de acțiune „The Rock” (1996). Personajul din „Finding Forrester” (2000) este ultimul din seria de roluri memorabile ale lui Sean Connery. Aici el îl interpretează pe un scriitor care, după un bestseller și un premiu Pulitzer, ia o pauză de la viață publică și se izolează, dar începe să dezvolte o prietenie neașteptată un puști de 16 ani. Amândoi se ajută reciproc și își pun viața pe picioare. Connery a recunoscut că a fost inspirat de J.D. Salinger pentru acest rol. August 2020 | Cinemap | 11
Play. Fast Forward. Stop. DELETE! IOAN BIG
Realitatea e că nu toţi pasionaţii de film se numără printre fanii lui Sean Connery. Unora le este antipatic, altii pun în discuţie calitatea uneia sau alteia din performanţele sale actoriceşti, unii strâmbă din nas tocmai datorită prizei la publicul larg iar o parte, pur şi simplu, n-au ajuns să vadă vreun film în care să îl remarce. Cei din urmă merită avertizaţi de existenţa unor filme pe care ar trebui să le abordeze cu precauţie şi nu neapărat fiindcă îl au pe afiş pe scoţian. Sunt materializări ale unor proiecte ce arătau (poate) promiţător în faza de pitch, inclusiv pentru Sean Connery, dar care au fost afectate de prea multă ambiţie sau lăcomie, incompetenţă sau exces de... seriozitate.
THE LEAGUE OF EXTRAORDINARY GENTLEMEN (2003) Se anunţa ca unul dintre cele mai spectaculoase filme ale anului. Comics-ul Diesel/Steampunk pe care se baza era creat de Alan Moore (Watchmen, Batman: The Killing Joke) şi propunea o echipă de supereroi inspiraţi din literatura universală cu un potenţial de entertainment uriaş (Căpitanul Nemo, Tom Sawyer, Dorian Gray, Mina Harker, Dr. Jekyll/Mr. Hyde etc). Distribuţia pusă la dispoziţia regizorului Stephen ‘Blade’ Norrington acoperea şi ea o mare varietate de gusturi: vedeta indiană Naseeruddin Shah, australianca Peta Wilson (serialul La Femme Nikita), veteranul David Hemmings din Blowup, steaua emergentă Stuart Wilson (Queen of the Damned), Richard Roxburgh (M:I 2), şi, evident, Sean Connery în rolul aventurierului Allan Quatermain. Filmul a frustrat însă pe (aproape) toată lumea prin scenariul neinspirat care desconsideră bogăţia materialuluisursă şi sacrifică acţiunea pentru a schiţa rudimentar nişte personaje ce rămân caricaturale. Connery s-a contrat neîntrerupt cu regizorul la filmări şi a fost atât de dezamăgit de ce-a ieşit încât a fost ultima ficţiune cinematografică în care a mai acceptat să apară. 12 | Cinemap | August 2020
WWW.CINEMAP.RO
HIGHLANDER 2: THE QUICKENING (1991)
Russell Mulcahy sfidase în ’86 matematica (“There can be only one!”) şi lansase un tandem iconic de războinici seculari în al său prim Highlander: Connor MacLeod (Christopher Lambert)–Juan Sanchez Villa-Lobos Ramirez (Sean Connery). Nu ştiu ce naiba au avut în cap toţi trei când au decis să renunţe la parfumul jocului cu istoria în timpul prezent şi să facă un sequel SF, mutând acţiunea în... 2024, când tot ozonul s-a dus iar omenirea supravieţuieşte datorită un scut gigantic construit cu ajutorul lui MacLeod, acum muritor de rând. Până aici e doar caraghios, dacă îţi imaginezi cum Trump ar fi putea să construiască în loc de zidul cu Mexicul un scut de protecţie al ozonului artificial, dar premisa devine irezistibilă când se dovedeşte că Nemuritorii sunt extratereştri iar Ramirez/Connery este resuscitat în Scoţia pe scena unui teatru în care se joacă... Hamlet. Merită să vezi versiunea cu Sir Sean fugind cu Virginia Madsen pe planeta Zeist ca să crezi că poate exista o asemenea mostră de estetică Camp.
CUBA (1979)
În cazul acestui film, depinde ce versiune găsiţi, cu final trist sau cu happy-end (producătorii le-au luat de la început în calcul pe ambele), însă în esenţa lui e o pastişă după clasicul Casablanca, al cărui acţiune se petrece în Cuba anilor ’50, cu Robert (Sean Connery), grizonatul mercenar englez arvunit să antreneze soldaţii dictatorului Batista, ce ajunge să n-aibă ochi decât pentru juna şi... măritata Alexandra (Brooke Adams). La sfârşit, când Fidel ajunge la putere, cel puţin unul dintre cei doi îndrăgostiţi ia avionul, dar care dintre ei? Ca melodramă romantică făcută pe reţetă hollywoodiană (deşi e filmată în Spania şi regizată de Richard Lester, unul din cineaştii favoriti ai Beatlesilor) e pasabilă dar, privit ca satiră sociopolitică, filmul are dreptul la un pic de atenţie, mai ales că unul dintre cei care au admis că li s-a părut interesant a fost Steven Soderbergh.
THE AVENGERS (1998)
The Avengers este unul dintre cele mai proaste filme din istorie, indiferent că aţi văzut ceva din serialul TV de spionaj creat în ’61 sau n-aveti preconcepţii dar speraţi la un Actioner trendy & cool, dată fiind prezenţa pe afiş a tandemului Ralph ‘Voldemort’ Fiennes - Uma ‘Kill Bill’ Thurman. Dacă în cazul Highlander, opţiunea pentru SF a dus la un rezultat atat de prost încat e amuzant, la The Avengers efectul alegerilor “retrofuturiste” făcute de scenarişti (clonarea Emmei Peel, maşinăria de schimbări climatice, albinele mecanice) este... torturarea spectatorului. Te deprimă să îl vezi pe Sean ‘007’ Connery ca personaj negativ “malefic” ce intră în scenă printre uriaşi ursuleţi de pluş... deghizat şi el într-unul. Ca după aia să apară agasant de stereotipic îmbrăcat în ţinută ceremonială scoţiană la un summit politic. Şi să distrugă apoi Big Ben-ul cu un fulger... el, Sean Connery, întruparea spiritului British! Dar ce-i mai rău e că nimic din toate astea nu stârneşte vreun zâmbet. The Avengers rămâne un exerciţiu de autoflagelare pentru orice cinefil. Câh!
SWORD OF THE VALIANT (1984)
De fapt titlul complet este Sword of the Valiant: The Legend of Sir Gawain and the Green Knight, ce explică sursa acestui Adventure-Fantasy pueril în care Sean Connery îl joacă pe hirsutul Cavaler Verde, purtător al unei coroniţe împodobite cu lauri şi coarne de cerb “bonsai”, decis să îi taie capul imberbului Gawain după ce acestuia îi creşte barba şi nu rezolvă o ghicitoare. Doar că eroul scapă de halebarda lui Sir Sean, protejat fiind de o bucată de textilă fermecată primită de la o gagică bună care se transformă în porumbiţă şi îşi ia zborul spre ţinutul unde s-a născut Tristan. Ceva neclar? Nu? Bine. Atunci mai închipuiţi-vă că acest “poem” vizual medieval ne este prezentat cu un OST electronic lucrat la sintetizatoare optzeciste. Concluzie: filmul e atât de bizar încât e entertaining iar modul în care Sean Connery se lasă prins în joc alături de alţi ‘grei’, precum Trevor Howard, John Rhys-Davies sau Peter Cushing, îl scoate din categoria pierderilor de vreme. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. August 2020 | Cinemap | 13
Seducătorul care a cucerit puțin și bine HORIA GHIBUȚIU
Sean Connery e acel actor căruia i-au picat la așternutul din platou cele mai sexy pământence, dar el a preferat alcovul conjugal.
S-a spus despre Sean Connery că e unul dintre rarii actori ajunși la Hollywood care și-au dat jos cămașa și au izbutit să lase o bună impresie la orice vârstă. Bună impresie, firește, e un eufemism pentru această bombă cu testosteron care a readus pe un piedestal uitat în Cetatea Filmului masculinitatea feroce în detrimentul bărbătușilor cu o aparență vulnerabilă. Thomas Sean Connery are un palmares impresionant în materie de titluri care să-i elogieze sexapilul. Nu le-a dobândit pe toate, drept dovadă, în 1953, a terminat doar al treilea întrecerea Mr. Universe, în secțiunea rezervată masculilor înalți. Le-a obținut însă, dincolo de sufragiile publicului, pe cele relevante. În 1989, una dintre publicațiile de referință despre celebrități - nu apari acolo, nu ești faimos, atât de simplu revista „People” l-a desemnat Cel Mai Sexy Bărbat În Viață. 14 | Cinemap | August 2020
FOTO: www.vintag.es
În 1995, a venit și rândul unei publicații insulare, „Empire”, să-i recunoască atractivitatea: locul 7 în clasamentul Celor Mai Sexy Staruri din Istoria Filmului. În 1999, cei de la „People” s-au gândit mai bine și l-au făcut Cel Mai Sexy Bărbat al Secolului. Avea 69 de ani la acea vreme, ceea ce a făcut ca milioane de femei să-și privească un pic mai atente partenerii sexagenari. În capacitatea de a fi sexy la orice vârstă a lui Sean Connery intră o sumedenie de factori. Gene bune, înainte de toate. Fizic ravisant,
lucrat natural, nu ca imberbii care se chinuie să-și definească trupul în nocturne de fitness și cu substanțe adjuvante. Voce impunătoare, dogită de faptul că s-a apucat de fumat, ceea ce e cu totul reprobabil, desigur, de la nouă ani. Un accent de Edinburgh care a devenit marcă personală, a făcut înconjurul planetei, iar șuieratul pe care-l scotea la rostirea oricărui „s” a fost imitat, parodiat, elogiat. O agilitate și o eleganță în mișcări stilizate în 11 ani de dans predați de către instructorul suedez Yat Malmgren.
WWW.CINEMAP.RO Excesul de pilozitate, dar, o să râdeți, și rarefierea acesteia - a chelit de tânăr, așa că a purtat meșe în platou, atunci când o cerea rolul. Prin simpla apariție, Sean Connery a dictat tendințele în materie de piept dezgolit și nespus de păros. A dat o nouă anvergură mustății care intrase în dizgrație, apoi cheliei, nu în ultimul rând, bărbii argintate. Uitam, a contat puțintel și că l-a întruchipat de șapte ori pe James Bond, ceea ce l-a făcut automat partenerul de filmare al unor splendori alese pe sprânceană, la care era suficient să se uite cu genele lui negre ca tăciunele și o căutătură de tandrudur că aveau ce scrie publicațiile de bârfe lucioase tot anul. Dar palmaresul de sex-simbol din realitate al lui Connery nu rimează aproape deloc cu cea de pe marile ecrane, unde a jucat personaje a căror statornicie în dragoste pica invariabil din scenariu, presupunând că ar fi fost prevăzută. Pe scurt, s-a însurat cu actrița Diane Cilento în 1962. S-au despărțit în 1971 și au divorțat doi ani și jumătate mai târziu. Revenim în anul de grație 1971, deoarece atunci Sean a avut două idile în paralel: în timp ce filma „Diamantele sunt eterne”, a fost și cu Jill St. John, și cu Lana Wood. La trofee personale s-au adăugat Magda Konopka și Carole Mallory. În 1975, s-a căsătorit cu Micheline Roquebrune și sunt împreună, puneți câte semne de exclamare doriți, de atunci. Există și un semn al mirării, legat de idila lui cu Lynsey de Paul la sfârșitul anilor '80. Dar atât. Pentru un bărbat atât de râvnit și obligat profesional să colaboreze numai cu femei răpitor de frumoase, e foarte puțin. Sau enorm, dacă vă gândiți la statornicia lui de peste patru decenii.
Cu Brigitte Bardot. Foto (pinterest) de la filmările pentru “Shalako” 1968
Brigitte Bardot, vulnerabilă după despărțirea de Serge Gainsbourg când l-a întânit pe Connery la filmările de la „Shalako”, s-a trezit cu un bărbat care i-a aterizat în pat gol și cu șosete. N-a durat mult, pentru că BB nu era o fată Bond. Dar toate astea le-a povestit sexsimbolul feminin la 84 de ani, cine s-o mai contrazică la etatea asta? Catherine Zeta-Jones, cu care Connery a jucat în „Entrapment” (1990), i-a băgat odată în sperieți pe fanii scoțianului, când galeza a scris „mă gândesc astăzi la acest bărbat uimitor, ne leagă prietenia și atâtea amintiri minunate”. Lumea a crezut că e un ferpar, dar de fapt era numai evocarea unei relații din platou și din afara acestuia, fără să se fi petrecut însă nimic mai mult.
SCENE ICONICE CU SEAN CONNERY
În film, Sean Connery a fost sexy și dacă apărea singur. Partenerele sale din platou au reușit să ridice la pătrat erotismul secvențelor. Bunăoară, în filmul „Din Rusia, cu dragoste”, s-a spus că era așa o chimie între Sean Connery și Daniela Bianchi atunci când „James Bond” cu torsul gol se apleca asupra „Tatianei Romanova” încât e de mirare că nu s-a topit celuloidul. În „Goldfinger”, conținutul erotic al scenelor în care Sean Connery distruge apărarea impenetrabilei Honor Blackman au atins incandescența. În „Thunderball”, când Claudine Auger a tors ca o mâță la pieptul lui Sean Connery, nenumărate femei au oftat că nu fuseseră la audiții. În același film, Molly Peters ridică până la maximum ștacheta erotismului când i se întrevede, în premieră, siluate nudului, dar și când îi face masaj unui Bond aparent îmblânzit.
August 2020 | Cinemap | 15
IOAN BIG
Ciudățenii cinematografice ale lui
L
a mijlocul anilor ’70, în efortul de a se lepăda de Bond, Sir Sean a acceptat să devină... lider arab. A fost mai întâi conducător de insurecţionişti berberi care se opune în 1904 sultanului în lupta puterilor occidentale pentru menţinerea Marocului în sfera lor de influenţă în The Wind and the Lion (1975) şi, mai apoi, în The Next Man (1976), ministru în cabinetul saudit şi ambasador la ONU care propune recunoaşterea statului Israel în timpul embargoului petrolier din ’73-’74. Dacă cel de-al doilea este un mediocru Thriller politic tributar contextului în care nu prea îţi dai seama care-i plot-ul (e
16 | Cinemap | August 2020
aproape imposibil de înţeles de ce pe scoţian l-a atras rolul), The Wind and the Lion merită (re)descoperit fiindcă se vede mâna expertă în producţii epice a lui John Milius (Conan Barbarul, Apocalypse Now), distribuţia e cool (Candice Bergen, John Huston, Brian Keith) iar Connery este credibil în rolul Sharif-ului Raisuli care o răpeşte pe americancă şi pe copiii ei în tentativa de a provoca un incident internaţional şi a începe un război civil. Şi nu doar credibil ci chiar simpatic datorită unor replici meseriaşe precum “Our swords will run with the blood of infidelsh.” Din Sharif berber... Şerif spaţial. P-asta chiar trebuie
Încă de la începutul carierei, Sir Sean Connery şi-a trecut în palmares partituri actoriceşti care pot fi catalogate acum ca neconvenţionale dacă ne raportăm la ele din perspectiva imaginii de mascul pur-sânge britanic conturate în jurul Agentului 007, indiferent că ne gândim la banditul tâmpiţel din gaşca de vânători de diamante urmărite de Tarzan (Tarzan’s Great Adventure, 1959) sau la rolurile clasice ale lui Macbeth şi Vronski din adaptările TV din anii ’60 după Shakespeare şi Tolstoi. Apetitul lui Sean Connery pentru proiecte ieşite din tipare a rămas intact până la ultima sa apariţie pe un generic de film, în calitate de producător al animaţiei Sir Billi (2012) şi voce a personajului principal, bătrânelul veterinar scoţian amator de... skateboarding, astfel încât merită să revizităm câteva dintre ciudăţeniile care îi jalonează filmografia. s-o vedeti, mai ales că sumbrul Space Western vagamente inspirat din clasicul High Noon cu Gary Cooper, scris şi regizat de Peter ‘Capricorn One’ Hyams, Outland (1981), rezistă ca un Actioner SF neaşteptat de reuşit în ciuda bâlbelor ştiinţifice şi tehnice. Connery e omul legii şi ordinii într-un orăşel minier de pe a treia lună a planetei Jupiter unde consumul şi traficul de amfetamine ilegale înfloreşte sub oblăduirea corporatiştilor interesaţi de creşterea productivităţii prin orice mijloace iar această perspectivă anticapitalistă îi dă posibilitatea actorului să se deschidă în faţa camerei printr-o surprinzător de mare
WWW.CINEMAP.RO
varietate de nuanţe emoţionale cu substrat moral. Sigur, cu accentul lui inconfundabil: “He’s an arrssshhhole”. Din soţ fidel şi părinte iubitor (Outland), Sean Connery a ales să se transforme în... unchi incestuos, ucigător de gelos pe mai tânărul competitor interpretat de Lambert Wilson, în megaflopul de critică şi public ce a pus capăt carierei oscarizatului cineast Fred Zinnemann, Five Days One Summer (1982). Povestea lentă şi contemplativă ce se întinde pe durata a doar 5 zile nu-şi vede dramatismul susţinut decât prin splendidele imagini din Alpii elveţieni ale DoP-ului Giuseppe Rotunno (Il gattopardo, Satyricon, All That Jazz) el fiind erodat deopotrivă de slaba prestaţie a debutantei Betsy Brantley în rolul nepoatei şi de schematismul personajului lui Connery. Dar filmul merită a fi văzut, fie şi din pură curiozitate. The Terrorists aka Ransom (1974). Brunetul scoţian devine ofiţer scandinav în acest Thriller manieristic lipsit de dinamism ce are ca pretext
atentatele cu bombe din UK din ’73-’74, filmat în Norvegia de un DoP suedez dirijat de un regizor finlandez. Bine înfofolit, responsabilul de siguranţa naţională, Col. Nils Tahlvik (Sean Connery), face naveta prin ger şi zăpadă între birou, aeroport şi zona rezidenţială a Oslo-ului pentru a combate teroriştii conduşi de Ray Petrie (Ian McShane), care au luat ostatici pasagerii unui avion deturnat şi, respectiv, pe însuşi ambasadorul UK în ţara “Scandinavia”. Atât personajul cât şi actorul care îi dă viaţă îşi
fac treaba rezonabil de bine, doar că Tahlvik nu intră în acţiune decât spre final aşa că nu vă aşteptaţi la vreun proto-Die Hard 2. Chiar dacă teroriştii nu sunt tocmai terorişti. Am lăsat la urmă în această selecţie pe cel mai ciudăţel personaj interpretat de Sir Sean în întreaga sa carieră, Samson Shillitoe, poetul frustrat din Greenwich Village, deprimat şi mânios că a ajuns în criză creativă odată cu pierderea slujbei de zi de zi, cea de om de serviciu. Samson devine cobai pentru o nouă tehnică de “psihochirurgie” care nu face decât să îi amplifice agresivitatea şi... amoralitatea. Nu e vreo fină dramă psihologică sau un Zbor deasupra unui cuib de cuci ci o comedie din subgenul Slapstick, A Fine Madness (1966), regizată de Irvin Kershner în baza cărţii lui Elliot Baker, creatorul personajului nebun, genial şi plin de sex-appeal. Sean Connery e, pur şi simplu, perfect în triunghiul cu Joanne Woodward şi Jean Seberg, interpretându-l pe Samson mai mult ca pe un ‘Dylan Thomas’ decât ca pe un ‘James Bond’. Un must-see pentru fanii lui Sean Connery!
August 2020 | Cinemap | 17
„Amuzantul” Sean Connery
Î
n întreaga sa carieră, care se întinde pe mai bine de jumătate de secol, Sean Connery a jucat în multe filme, dar în foarte puţine comedii. De ce? Nu pentru că scoţianul n-ar avea umor, ci, cel mai probabil, pentru că se temea că astfel de roluri l-ar putea transforma în mintea spectatorilor într-un măscărici de la care se vor aștepta tot timpul să scoată o poantă pe gură. În plus, Connery era prea macho pentru a fi și amuzant, deși în rolul de James Bond a injectat și un pic de ironie fină și zâmbetul acela dezarmant. Așadar, comediile în care Sean Connery a jucat sunt cu adevărat niște rarităţi. Spre deosebire de alţi actori mari, care la bătrâneţe au acceptat pe bandă rulantă roluri de bătrâni grumpy în comedii ușurele, Connery n-a făcut treaba asta. Între două Bond-uri, Connery a strecurat și una dintre puţinele și primele comedii din carieră: „A Fine Madness” (1966). Însă, este un film destul de dureros de privit acum, presărat cu întâmplări violente și, de fapt, destul de triste din viaţa unui poet afemeiat și frustrat, care suferă un blocaj și nu-și poate termina marea operă, lucru care-l face depresiv, agresiv și ajunge să fie internat la psihiatrie. „The Man Who Would Be King” (1975) este filmul preferat al lui Connery și Michael Caine, care sunt prieteni buni în viaţa reală, iar acest lucru s-a transpus și în această poveste în care personajele celor doi pornesc în aventuri pline de acţiune și suspans, prin părţi exotice din Afganistan. În ciuda faptului că filmul n-a fost gândit chiar ca o comedie, se râde mult de poantele și înţepăturile dintre cei doi. În „Time Bandits” (1981), prima parte din „trilogia imaginaţiei” a lui Terry Gilliam, Connery nu are rolul principal, dar partea sa din film este una foarte importantă, memorabilă și plină de un umor involuntar. La doar un an distanţă, apare „Wrong Is Right” (1982), o comedie în toată regula, cu Connery în prim plan, ca un jurnalist care devine, fără voia lui, implicat într-un complot terorist ce ar putea crea un dezastru nuclear
18 | Cinemap | August 2020
GRUIA DRAGOMIR
și ar putea declanșa cel de-al Treilea Război Mondial. Comicul vine mai ales din absurdul în care sunt împachetate astfel de evenimente și de stupiditatea oamenilor care le-ar putea cauza. Am putea trece la capitolul de filme amuzante și „Indiana Jones and The Last Crusade” (1989), pentru că Sean Connery își face rolul de acolo cu o doză de umor, dar nu este vorba de o comedie în adevăratul sens al cuvântului, ci un film concentrat mai ales pe partea de acţiune și aventură. În schimb, „A Good Man in Africa” (1994) s-a dorit a fi fix o comedie, dar a ieșit una care nu funcţionează deloc bine, dă multe rateuri și nici măcar cei implicaţi în ea nu-și amintesc de acea experienţă cu plăcere. La fel se poate spune și despre rolul lui Connery în acest film, că e și nu prea e amuzant. Ultimul film care ar putea trece drept o comedie cu Sean Connery este „Playing by Heart” (1998), un amestec de povești amuzante, dar și cu o anumită doză de tristeţe, ale unor cupluri care ne arată cum se manifestă dragostea adevărată în diverse situaţii de criză. Connery interpretează aici rolul unui bătrân care-și reînnoiește jurămintele de dragoste faţă de soţia sa, după zeci de ani de căsnicie. Însă, nu este deloc genul de comedie la care „să te spargi de râs”, ci mai mult genul la care te emoţionezi și mai scapi un râset între două suspine și două lacrimi, după ce ţi-ai suflat bine nasul. Cam așa stau lucrurile cu amuzantul Connery, care, după cum vezi, n-a avut deloc o relaţie prea bună cu comediile.