Cinemap August 2021

Page 1

nr. 118 | August 2021

www.cinemap.ro | gratuit



EDITORIAL

de Ioan Big Publisher Cinemap

Filme cool şi fiori reci în luna lui Cuptor

C

u o temperatură medie estimată la vreo 30 de grade, luna august se anunţă enervant de caldă pentru cei care nu mai avem concediu şi rămânem prizonierii Marelui Oraş, aşa că sălile de cinema au pregătit o serie de... răcoritoare. Mai bine zis, un mix estival cu felurite “îngheţate” puse între straturi de entertainment cool, binevenit după ce ne-am târşâit apatici picioarele pe asfaltul încins spre job şi-napoi, când avem chef de un pic de destindere cu alte poveşti decât cele ale amicilor care de-abia s-au întors din vacanţă. Cele trei “straturi” sunt garantat savuroase şi sunt plasate echilibrat, ca să ne menţină apetitul intact, la începutul, jumătatea şi finele lunii: Suicide Squad, Free Guy şi The Protégé. În primul, James Gunn şi umorul său cu totul aparte, certificat de Guardians of the Galaxy, resuscitează Brigada sinucigaşilor după ce Will Smith era s-o înmormânteze în 2016 luându-se prea în serios. O gaşcă aiuritoare de pseudo-super-eroi formată din Margot Robbie, ce revine ca Harley Quinn, Idris ‘Heimdall’ Elba, Sylvester Stallone... rechinul vorbitor, wrestlerul John Cena, Nathan Firefly Fillion sau oscarizatul Taika Waititi, n-are cum să ne plictisească! După aia vine rândul simpaticului Ryan Reynolds să ne distragă de la caniculă în rolul unui figurant dintr-un joc video ce visează să devină eroul acestuia în Eliberează-l pe Guy, film făcut de regizorul serialului Stranger Things şi al seriei Night at the Museum. Alte argumente în favoarea lui Guy sunt de prisos. Între cele două mostre de pur entertainment, dacă simţim nevoia de ceva dătător de frisoane, primim într-o primă fază Horror-urile The Forever Purge şi Don’t Breathe 2, ambele propunându-şi să duca la un alt nivel poveştile iniţiale, franciza Purge cu anarhia criminală extinsă şi pe timp de zi iar Bărbatul Orb (da, Stephen Lang revine în rol) cu o aprigă dorinţă de a spăla păcatele trecutului... cu sânge. Spuneam că asta într-o primă fază întrucât fiorii de gheaţă de pe şira spinării sunt garantaţi şi în a doua jumătate a lunii august de The Night House, cu văduva bântuită de o prezenţă supranaturală pe care o asimilează fantomei soţului ei sinucigaş, şi de un soi de sequel la Horror-ul cult Candyman care ne explică originile înfricoşătorului personaj făcut celebru de Tony Todd în ’92. Cu pielea de găină după atâtea poveşti de groază, avem clar nevoie să ne regăsim rapid cheful de viaţă iar asta înseamnă un singur lucru: acţiune! Pe care o promite din plin cel din urmă “strat” al mixului estival, Codul asasinului, filmat parţial în România de regizorul a două James Bond-uri, Martin Campbell, cu Samuel L. Jackson, Maggie Q şi Michael Keaton... dar şi cu Florin Piersic Jr., Tudor Chirilă, George Piştereanu şi Mădălina Anea. Trebuie să aşteptăm finele lunii pentru a vedea cum se răzbună Maggie pe cei care i-au ucis mentorul dar avem ce vedea până atunci... n-o să ne plictisim, nu-i aşa?

August 2021 |  Cinemap  |  3


CINEMAP.RO

Revista

ISSN 2393 – 1604

citește revista lunară distribuită gratuit în cinematografe. Publisher:

Website intră acum pe site pentru cele mai noi știri din lumea cinematografică - www.cinemap.ro

Ioan Big Redacție: Delia Mitrache Claudia Aldea Gruia Dragomir Vlad T. Copilu Silvia Traşcă Anamaria Grumeza Teodora Bratu Publicitate: Alexandru Popescu, alexandru.popescu@kisstv.ro Distribuţie: Daniel Budoi Director Financiar: Mihaela Oană Grafică & DTP:

Emisiune TV urmăreșteemisiunea CINEMAP powered by Kiss FM în fiecare săptămână pe KISS TV

Claudiu Oană Director General: Gîlea Marian marian.gilea@zilesinopti.ro Facebook: revistacinemap Editor: SC CITY GUIDE MEDIA SRL CUI: RO32408505, J8/1612/2013

Aplicație descarcă aplicația mobilă disponibilă pentru telefoanele cu sistem de operare IOS sau Android

4 | Cinemap | August 2021


VLAD T. COPILU

ACUM LA CINEMA Titlu original: Supernova Regia: Harry Macqueen Cu: Colin Firth, Stanley Tucci Gen: Dramă Durata: 83 minute Premieră: 30.07.2021 Distribuit de Freealize

Supernova e am fi fără dragoste? Ce am fi fără acest sentiment fabulos ale cărui limite nu le poate ști nimeni. Dragostea nu are o definiție precisă, din punctul meu de vedere, iar ăsta nu este deloc un lucru rău. Din contră, lipsa unei structuri sub forma unor cuvinte îți dă posibilitatea ție, ca individ, să-ți personalizezi dragostea după bunul plac. Ea are mai multe straturi, tipuri și înfățișări. Te poate transforma instant dintr-un ins rigid, într-unul tandru. Liam Neeson spunea după moartea soției sale, Natasha Richardson, că dragostea nu doare, contrazicând celebrul cântec „Love hurts” al grupului Nazareth. Lipsa dragostei, însă, doare. Când pierzi o persoană pe care o iubești, doare. Filmul din aceste rânduri creionează aproape

C

de perfecțiune dragostea și teama că aceasta ar putea dispărea subit. Sam și Tusker, jucați impecabil de uriașii Collin Firth și Stanley Tucci, sunt parteneri de 20 de ani. Aceștia pornesc într-o călătorie în Anglia la bordul unui RV, cu scopul de a vizita prietenii, familia și locurile de care s-au bucurat în toți acești ani. Motivul este cel care pune mecanismul acestui film în mișcare. Tusker a fost diagnosticat cu o demență galopantă în urmă cu doi ani. Timpul este acum cel mai important element care le ține celor doi povestea în viață. „Supernova” este un tip de unitate cinematografică care te face să apreciezi ceea ce ai

în momentul de față. Chiar și cei mai homofobi dintre privitori, pentru că este un film despre un cuplu gay, își vor reconsidera „traseul” după vizionare. Nu este un film pe care să-l urăști, nu ai niciun motiv. Este probabil unul dintre cele mai pertinente văzute în ultima perioadă. Meritul aparține celor doi actori, dar și al regizorului și scenaristului Harry Mcqueen, un tânăr de 37 de ani, care se află la debutul „mainstream” al său. A mai realizat un lungmetraj în 2014, numit „Hinterland”, dar care a fost mai degrabă o producție personală și nu una pentru publicul larg. De ce spuneam că și regizorul are un merit imens? Pentru că și-a pus amprenta tacit, fără să strice filmul, lăsându-l să călătorească sinuos spre sufletul privitorilor.

August 2021 |  Cinemap  |  5


SILVIA TRAȘCĂ

ACUM LA CINEMA

Titlu original: Tata mută munții Regia: Daniel Sandu Cu: Adrian Titieni, Elena Purea, Judith State, Valeriu Andriuță Gen: Dramă Durata: 108 minute Premieră: 23.07.2021 Distribuit de Voodoo Films

Tata mută munții ata mută munții” este al doilea lungmetraj regizat de Daniel Sandu, după filmul de succes „Un pas în urma serafimilor”, lansat în 2017. Regizorul demonstrează încă o dată panta ascendentă a Noului Cinema Românesc, printr-un thriller dramatic, de inspirație hollywodiană, dar cu tradiție reinventată.

T

Filmul produs de Mobra Films şi distribuit de Voodoo Films „este un thriller plin de emoţie, cu personaje cu care veţi empatiza, le veţi judeca, vă veţi revolta împotriva lor dar nu veţi putea să nu le daţi dreptate, fiecăruia în parte, indiferent cu cine veţi ajunge să solidarizaţi”, după cum a spus Tudor Reu, producător executiv. Lungmetrajul a avut premiera mondială în competiţia celei de-a 24-a ediţii a Festivalului de Film de la Shanghai, pe 12 iunie 2021. Producţia filmată 6 | Cinemap | August 2021

în 4K, „Tata mută munţii” rulează în peste 20 de orașe din țară. Filmul cu încărcătură dramatică aparte este inspirat de o întâmplare adevarată şi spune o poveste despre vinovăţie şi dragoste, despre echitate şi compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-şi salva fiul. Are în centru un bărbat gata să înceapă o nouă etapă alături de o femeie mai tânără. El este readus violent în contextul vieţii pe care încearcă s-o lase în urmă atunci când fiul său adolescent dispare într-o drumeţie montană. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni („Bacalaureat”, „Poziţia copilului”), Valeriu Andriuţă („După Dealuri”), Judith State („Sieranevada”), Tudor Smoleanu („Bacalaureat”), Elena Purea şi Radu Botar („Cardinalul”). Prestigioasa publicație internațională The Hollywood Reporter, a publicat după premiera în cadrul festivalului de la Shanghai

cronici despre doar două filme din selecție, unul dintre ele fiind „Tata mută munții”, care a fost apreciat ca fiind „un film de aventură care-și păstrează inima în tradiția modernă a dramelor românești însă are potențialul să atragă un public mai larg”. Scenariul şi regia sunt semnate de Daniel Sandu (cunoscut pentru lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor” şi miniseria „Bani negri pentru zile albe”), imaginea de Tudor Vladimir Panduru, scenografia de Simona Pădureţu, montajul aparţine lui Mircea Olteanu, iar producător executiv este Tudor Reu. Muzica este semnată de Petre Ioan Bog, compozitor de origine română stabilit la Los Angeles. „Tata mută munții”, o altă producție magistrală scrisă și regizată de Daniel Sandu, rulează acum în cinematografele din toată țara.


CINEMAP.RO Titlu original: Întregalde Regia: Radu Muntean Cu: Maria Popistașu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan Gen: Dramă Durata: 104 minute Premieră: 06.08.2021 Distribuit de Voodoo Films

„Întregalde”: o cursă de supraviețuire către aprecierea empatiei nul dintre cei mai prolifici regizori din România, Radu Muntean revine în atenția cinefililor cu cel de-al şaptea lugmetraj. „Întregalde” este o dramă despre generozitate, scrisă în colaborare cu Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu.

U

Filmul a avut premiera naţională la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi poate fi văzut pe marile ecrane din întreaga ţară. „Întregalde”, cel mai nou lungmetraj semnat de reputatul regizor român, selecţionat în programul Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, va rula în cinematografele româneşti începând cu 6 august.

„Întregalde” prezintă aventurile a trei prieteni, membri ai unui ONG, care pleacă în munții Apuseni ca să-i ajute pe locuitorii satului izolat numit Întregalde. Acolo, cei trei sunt solicitați să îl ajute pe un bătrân să ajungă la gaterul care îi aparținea. După o călătorie anevoioasă pe drumuri neasfaltate, mașina blocându-se într-un șanț, grupul ajunge la gater care însă era abandonat. Neavând posibilitatea de a se mai întoarce, cei trei prieteni sunt nevoiți să înnopteze alături de bătrânul senil și au astfel șansa să analizeze mai bine ideile proprii despre empatie și generozitate. „Este un film în care altruismul personajelor principale, cu care acestea pornesc la pachet la începutul poveştii, e pus la încercare atunci când se pune problema propriei lor supravieţuiri. Natura, cu pădurea întunecată, noroiul, gaterul abandonat, văile către nimic, este aproape un personaj în film”, explică Radu Muntean.

Din distribuţie fac parte Maria Popistaşu („Marţi, după Crăciun”, „Heidi”, „Otto Barbarul”), Ilona Brezoianu („Sieranevada”, „Urma”) şi Alex Bogdan („Ana, mon amour”, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”) alături de Luca Sabin, Toma Cuzin („Aferim!”, „Comoara”), Carmen Lopăzan şi Gabor Bondi. Filmul este produs de Multi Media Est cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi co-produs de The East Company Productions. Scenariul este semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, iar imaginea, de Tudor Vladimir Panduru.

August 2021 |  Cinemap  |  7


COVER STORY

Free Guy

Westworld prin filtrul Disney   GRUIA DRAGOMIR

T

e-ai simțit vreodată ca un personaj secundar în propria viață? E ok, ni se întâmplă tuturor, de vină fiind rutina care se instalează în urma unor joburi ce devin mecanice și ne lasă prea puțin timp liber și prea puțină energie pentru a mai face lucruri ieșite din comun și care să ne facă să simțim că trăim cu adevărat. Există destul de multe filme care exploatează treaba asta și al căror mesaj subtil este că trebuie să evadăm, la propriu, din rutina care ne omoară și să redevenim personaje principale în propriile noastre vieți. „Westworld” a fost un astfel de serial, în care personajele secundare, cele care sunt „carne de tun” pentru bogătanii care plătesc sume fabuloase pentru a-și face de cap într-o lume departe de realitate, se răzvrătesc și preiau prim-planul. Cam asta se întâmplă și în „Free Guy”, dar nu la fel de dramatic și de serios ca în serialul HBO, ci mult mai colorat, mai light, cu o doză mare de umor și relaxare. Cu alte cuvinte, „Free Guy” e un fel de „Westworld” trecut prin filtrul Disney. Ca o mică paranteză, „Free Guy” a fost un proiect în plină dezvoltare înainte ca 20th Century Fox să fie achiziționat de Disney, dar a devenit unul dintre primele filme Fox a cărui producție a continuat sub steagul Disney și sub noul nume al companiei: 20th Century Studios. Ryan Reynolds este și unul dintre producătorii filmului, alături de Shawn Levy. 8 | Cinemap | August 2021


PREMIERA 13 AUGUST

Ce se întâmplă în „Free Guy”

Guy (Ryan Reynolds) este un casier bancar a cărui fiecare zi din viață arată aproape la fel. Lumea în care trăiește este una în care n-are nicio putere, iar rolul său pare unul fără nicio însemnătate, fiind mai mult de decor. Asta până când într-o zi își dă seama de acest lucru: că este, de fapt, un personaj secundar și fără importanță dintr-un joc video, destul de brutal și de sângeros, denumit „Free City”. Datorită unui cod dezvoltat de programatorii Millie (Jodie Comer) și Keys (Joe Keery) și inserat în „Free City” de creatorul jocului Antoine (Taika Waititi), Guy devine conștient de faptul că lumea lui este un joc video și ia măsuri pentru a se transforma radical, într-un supererou. Astfel, el se lansează într-o cursă contra cronometru pentru a salva jocul, înainte ca dezvoltatorii să îl închidă și astfel să aducă apocalipsa în Free City. Alte filme de care-ți va aminti noul proiect cinematografic al lui Reynolds sau din care chiar se inspiră și, pe alocuri, chiar parodiază, sunt: „The Matrix”, „They Live”, „Wreck-It Ralph”, „The Lego Movie”, „Black Mirror” și „Ready Player One”. Însă, poate cea mai mișto comparație a fost făcută de către Christophe Beck, compozitorul coloanei sonore. El a spus despre „Free Guy” că este o combinație între jocul video „Grand Theft Auto” și „The Truman Show” - moment în care l-am și văzut pe Jim Carrey ca personaj în acest 3rd person shooter. Tot Beck a mai povestit și faptul că a fost o adevărată provocare să creeze coloana sonoră pentru un film care se derulează în mai multe universuri și pe mai multe planuri, asta pentru că acțiunea din „Free Guy” are loc și în lumea reală și în lumea lui virtuală a lui Guy.

De unde-i știi pe ceilalți actori din „Free Guy”

Spuneam mai devreme că Shawn Levy este și el printre producători, dar și regizorul acestui film. Poate că numele îți este cunoscut datorită hit-ului Netflix „Stranger Things”, unde a fost și producător și regizor. De acolo este și Joe Keery, actorul care în „Stranger Things” l-a interpretat pe Steve Harrington, unul dintre personajele principale. În „Free Guy” el este unul dintre programatorii care se ocupă de jocul video în care trăiește Guy. Un alt programator este Millie, interpretată de Jodie Comer, actriță pe sigur o știi dintr-un alt serial de succes: „Killing Eve”. Ea va face echipă cu Guy în încercarea de a salva lumea virtuală, dar între ei se va naște și o poveste de dragoste care va pune filmul într-o altă viteză. Pe Taika Waititi, care interpretează personajul negativ Antoine, dezvoltatorul jocului, îl știi din mai multe locuri. Taika este regizorul unor filme de excepție, precum „What We Do In The Shadows”, „Thor: Ragnarok”, „Jojo Rabbit”, dar și actor în foarte multe filme, nu doar în cele regizate de el. De obicei, apariția sa pe afișul oricărui film este o garanție a umorului de calitate care se va regăsi acolo. În plus, vor mai exista și scurte apariții din partea unor alți actori renumiți: Hugh Jackman, Dwayne Johnson, Tina Fey sau John Krasinski, fiind câțiva dintre aceștia.

Jodie Comer și Joe Keery

August 2021 | Cinemap | 9


COVER STORY

Despre realitățile din „Free Guy” Într-un interviu, Levy povestea că Free City, lumea virtuală din „Free Guy”, este un loc foarte periculos, cu amenințări reale la fiecare pas. De exemplu, într-o zi normală din viața lui Guy, care este casier bancar, se dau între opt și șaisprezece spargeri de bănci - un lucru perfect normal pentru universul în care se mișcă personajul lui Reynolds. Despre cealaltă lume, cea reală, Levy spune că este una total diferită, chiar și vizual, a cărei estetică i-a luat luni de zile pentru a o pune la punct, asta chiar dacă este modelată după lumea noastră. Treaba asta se reflectă și în unele personaje, cele care sunt prezente în ambele lumi. De exemplu, în Free City personajul lui Comer, Molotov Girl, este o un fel de supererou, un fel de Black Widow, foarte puternică și abilă, capabilă să se lupte cu oricine. Însă, în viața reală, Millie este o persoană introvertită și cuminte. Ambele realități au fost gândite în așa fel încât să fie atractive atât pentru cei pasionați de jocurile pe calculator, cât și pentru cei care nu știu cu ce se mănâncă acestea. De fapt, Reynolds spunea despre „Free Guy” că ar fi „cel mai tare film sportiv făcut vreodată, dar care nu este despre sport”. Pentru a explica mai bine acest lucru, el a dat exemplu filmului „Field of Dreams” (1988), despre care susținea că nu este despre baseball, deoarece sportul

10 | Cinemap | August 2021

este folosit acolo ca un vehicul pentru a spune o poveste frumoasă despre un tată și un fiu ce încearcă să se conecteze, să găsească un teren comun pentru a se înțelege. Reynolds spune că asta fac și ei în „Free Guy”, se folosesc de scuza unei lumi virtuale dintr-un joc video și de cultura din jurul gaming-ului, pentru a construi o poveste frumoasă despre umanitate și despre ce înseamnă să fii om cu adevărat. Pe de altă parte, pentru regizorul Shawn Levy, jocul video a fost scuza perfectă pentru a-și da frâu liber imaginației atunci când vine vorba despre scene absurde de acțiune. Într-un interviu, el spunea că a profitat la maximum de faptul că în Free City (lumea virtuală din film) nu există regulile realității. Levy a mai mărturisit că acesta este filmul cu cele mai multe scene de acțiune pe care l-a făcut vreodată, iar în portofoliul său se află filmele precum „Night at the Museum”, „Real Steel” sau „The Pink Panther”. Așadar, pe 13 august, data la care „Free Guy” are premiera în România, vei avea ocazia să mergi la cinema și să te simți ca într-un joc video, în timp ce călătorești prin mai multe realități și descoperi că poți învăța multe despre umanitate chiar de la niște personaje din jocurile pe calculator… dar care, în cazul de față, sunt interpretate de actori în carne și oase.


COVER STORY

Ryan Reynolds și Lil Rel Howery

August 2021 | Cinemap | 11


PREMIERE AUGUST 2021

Premierele lunii

„Eliberează-l pe Guy” Acțiune, Aventuri, Fantastic

PREMIERA: 13 AUGUST 2021

Neidentificat/Dramă PREMIERA 6 AUGUST

Polițistul Florin devine obsedat de un posibil caz de incendiere soldat cu două victime. Convins că Bănel, un tânăr de etnie rromă, este implicat, încearcă să construiască un caz împotriva lui, jucându-se cu limita dintre etică și abuz de putere....

Brigada sinucigașilor: Misiune ucigașă/Acțiune, Aventuri, Fantastic PREMIERA 6 AUGUST

Guy, un casier bancar, își dă seama că este de fapt un personaj secundar (NPC - non-player character) dintr-un joc video online, destul de brutal, denumit „Free City”. Datorită unui cod dezvoltat de programatorii Milly și Keys și inserat în „Free City” de editorul Antoine, Guy devine conștient de faptul că lumea lui este un joc video și ia măsuri pentru a se transforma în eroul acestuia, lansând o cursă contra cronometru pentru a salva jocul, înainte ca dezvoltatorii să îl închidă.

„Respect” Biografic, Dramă

De la scenaristul/regizorul James Gunn vine filmul de aventură-acțiune cu super-eroi „Brigada sinucigaşilor: Misiune ucigaşă” cu o colecție a celor mai degenerați delincvenți din universul D.C.. Bine ați venit în iad, alias Belle Reve, închisoarea de categorie A cu cea mai mare rată de mortalitate din SUA. Aici sunt ținuți cei mai periculoşi super-ticăloși, iar câțiva dintre ei ar face orice pentru a ieși - inclusiv să se alăture supersecretului, super-enigmaticului Task Force X.

PREMIERA: 13 AUGUST 2021

Pe 13 august se lansează în cinematografe Respect, Biopic al Arethei Franklin (19422018), ‘Regina muzicii Soul’, considerată o “bogăţie naturală” de către americani şi prima femeie inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Câştigătoare a 18 premii Grammy, cu peste 75 de milioane de discuri vândute în întreaga lume şi peste 100 de melodii intrate în topul Billboard într-o carieră ce acoperă aproape jumătate de secol, Aretha Franklin a fost plasată în 2010 de către revista Rolling Stone pe prima poziţie în clasamentul “100 Greatest Singers of All Time”.

12 | Cinemap | August 2021


PREMIERE AUGUST 2021 Anii noștri de glorie/Dramă PREMIERA 6 AUGUST

O frumoasă poveste despre dragoste și prietenie care se întinde de-a lungul a 40 de ani

Ali(e)nare/Dramă PREMIERA 13 AUGUST

John locuiește cu partenerul său și fiica lor adoptivă în California de Sud. Când bătrânul lui tată din L.A., suferind de demență și aflat în căutarea unui loc pentru a se retrage, vine în vizită, cele două lumi diferite ale acestora se întrepătrund....

„Casa nopții”

PREMIERA: 20 AUGUST 2021

Horror

The Night House urmărește povestea unei văduve care pare să fie bântuită de către o prezență supranaturală, care o determină să facă investigații despre viața recent defunctului soț.

„Candyman”

PREMIERA: 27 AUGUST 2021

Horror, Thriller

Inspirat de povestea „The Forbidden”, publicată în anul 1986 în antologia „Books of Blood”, a scriitorului englez Clive Barker, cunoscut pentru contribuțiile aduse literaturii horror și fantasy, „Candyman”, care aparține subgenului cinematografic american slasher (pentru care este notabil filmul „Psycho”, regizat de Alfred Hitchcock), va avea premiera pe 27 august 2021.

Vara lui 85/Dramă PREMIERA 20 AUGUST

Patrula cățelușilor: Filmul Animație, Aventuri, Familie PREMIERA 20 AUGUST

Reminiscențele trecutului Romantic, SF, Thriller PREMIERA 20 AUGUST

După 40 de zile/Dramă PREMIAERA 20 AUGUST

O altă ligă/Comedie PREMIERA 27 AUGUST

Trenul regal/Documentar PREMIERA 27 AUGUST

O trecere în revistă a celor 150 de ani ai Casei Regale a României. Călătoria Trenului Regal este metafora care leagă povestea de un secol și jumătate a unei instituții profund legată istoric și identitar de țara noastră

„Codul asasinului” Acțiune, Crimă

PREMIERA: 27 AUGUST 2021

Filmul este centrat pe povestea unei tinere pe nume Anna (Maggie Q), salvată în copilărie de legendarul asasin Moody (Samuel L. Jackson) şi antrenată pentru a deveni unul dintre cei mai buni asasini plătiţi din lume.

August 2021 | Cinemap | 13


PREMIERĂ 6 AUGUST 2021

 /  /  /  /cinemap.ro

Titlu original: The Suicide Squad Regia: James Gunn Cu: Braga, Pete Davidson, Jai Courtney Gen: Acţiune, Aventuri, Fantastic Premieră: 06.08.2021 Distribuit de Vertical Entertainment

„The Suicide Squad” Un déjà vu, dar nu chiar   GRUIA DRAGOMIR acă te întrebi de ce nu are acest „suicide squad” un 2 în titlu, află că este vorba de un reboot, unul care să pună pe alt drum această franciză, deoarece filmul din 2016 cu același nume nu a făcut o figură prea bună și a avut parte de recenzii cam slabe. Dacă în filmul lui David Ayer, Will Smith și Margot Robbie erau cei care conduceau „brigada de sinucigași”, acum lucrurile s-au schimbat un pic, dar Robbie a rămas în joc, împreună cu alți câțiva actori.

D

14 | Cinemap | August 2021

De această nouă versiune s-a ocupat scenaristul și regizorul James Gunn, care a venit cu propria colecție de criminali degenerați cărora li se oferă o a doua șansă și ocazia de a face bine în lumea complicată din universul D.C. Super-ticăloșii sunt recrutați din „Belle Reve”, închisoarea de categorie A cu cea mai mare rată de mortalitate din SUA, și se alătura super-secretului Task Force X mai mult forțați. Printre ei se numără Bloodsport (Idris Elba), Peacemaker (John Cena), Captain Boomerang (Jai Courtney), King Shark (Sylvester Stallone) și psihopata preferată a tuturor, Harley Quinn.

Această trupă de șoc de antieroi este înarmată până-n dinți și aruncată pe insula îndepărtată și infestată de inamici, Corto Maltese. Ei vor trebui să străbată o junglă plină de forțe de gherilă,


PREMIERĂ 6 AUGUST 2021

iar misiunea lor este una de căutare și distrugere, avându-l doar pe colonelul Rick Flag (Joel Kinnaman) pe teren pentru a-i ţine în frâu... și pe tehnicienii guvernului Amandei Waller (Viola Davis)

în urechi, urmărindu-le fiecare mișcare. Ca întotdeauna, o mișcare greșită și sunt morți, fie de mâna inamicului, a unui camarad sau a lui Waller însuși. James Gunn, regizorul acestei versiuni de „Suicide Squad”, este cunoscut mai ales pentru filmele „Guardians of the Galaxy” din celălalt univers al filmelor cu supereroi, Marvel. El a schimbat tabăra după ce a fost concediat de pe poziția de regizor pentru „Guardians of the Galaxy Vol. 3”, în urma unor glume controversate mai vechi care au fost scoase la suprafață în anii trecuți. Însă, între timp, Disney s-a răzgândit și i-a redat job-ul, astfel că Gunn a devenit primul regizor care va face și filme DC și filme Marvel. Așa cum spuneam, există câteva personaje care revin din vechiul film, dar cele noi sunt și ele poate chiar mai interesante. Idris Elba îl va juca pe Bloodsport, un excelent mercenar plin de gadgeturi high tech, care în benzile desenate este un adversar al lui Superman și care l-a și băgat pe acest la

terapie intensivă cu un glonț cu kryptonită. Peter Capaldi îl va interpreta pe răufăcătorul telepatic The Thinker din benzile desenate The Flash. John Cena este Peacemaker, un fel de Captain America ticălos. T.D.K. este interpretat de Nathan Fillion, iar numele său este un acronim după „The Detachable Kid”, un antierou care-și poate detașa membrele. David Dastmalchian e Polka-Dot Man, un răufăcător destul de obscur și depresiv din universul Batman. Javelin, un fost atlet olimpic la aruncatul cu sulița, devenit răufăcător în benzile desenate Green Lantern și va fi interpretat de Flula Borg; iar King Shark, un hibrid între om și rechin, va avea vocea împrumutată de Sylvester Stallone. Adversarul brigăzii de sinucigași va fi unul extrem de ciudat, dar foarte important în universul DC. Este vorba de Starro, un kaiju (un monstru gigantic) în formă de stea de mare, o creatură extraterestră care ar putea distruge omenirea și care mai are calitatea de a fi primul răufăcător cu care Justice League s-a luptat. Va fi cu siguranță un film cu super și antieroi care nu se va lua prea în serios, dimpotrivă, va fi plin de scene de acțiune absurde, sângeroase și pline de umor, cu un vibe de film de acțiune din anii ‘70. Așadar, un must-see nu doar pentru fanii DC, dar pentru toți cei care duceau dorul unui blockbuster așa cum numai James Gunn știe să facă. „The Suicide Squad” urcă pe marile ecrane pe 6 august.

August 2021 |  Cinemap  |  15



SILVIA TRAȘCĂ

PREMIERĂ 6 AUGUST 2021

Titlu original: Neidentificat Regia: Bogdan George Apetri Cu: Dragoș Dumitru, Bogdan Farcaș, Vasile Muraru, Ana Popescu Gen: Dramă Distribuit de Transilvania Film Premieră: 06.08.2021

Dorințe ascunse, demoni interiori și un gând „Neidentificat”, în august la cinema „Neidentificat” este un alt film românesc pe care nu trebuie să îl ratezi vara asta în cinematografe. O co-producţie România-Cehia-Letonia, filmul vorbeşte despre alegeri definitorii care pornesc de la dorinţe ascunse şi conflicte interne, explorând cu tact şi intensitate peisajul interior al minţii şi sufletului uman. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Apetri, va rula în cinematografele din România începând cu 6 august, fiind distribuit de Transilvania Film. Pelicula a avut premiera mondială la a 36-a ediţie a Festivalului de Film de la Varşovia unde, actorii principali, Bogdan Farcaş şi Dragoş

Dumitru, au fost recompensaţi cu Premiul Special al Juriului. În timp ce traversează o perioadă dificilă în viaţa personală, poliţistul Florin Iespas (Bogdan Farcaş) devine obsedat de un posibil caz de incendiere, rămas nerezolvat, în urma căruia au rezultat două victime. Convins că Bănel (Dragoş Dumitru), un tânăr de etnie rromă, este implicat în tragedie, încearcă să construiască un caz împotriva lui, jucându-se deloc discret cu limita dintre etica profesională şi abuzul de putere. Lucrurile iau însă o turnură neaşteptată, atunci când mai multe detalii din viaţa lui Florin ies la iveală. „În ciuda filonului poliţist, «Neidentificat» ni se dezvăluie, treptat, ca un film subiectiv, introspectiv, introvertit, îndreptat decisiv înspre interior, şi nu înspre exterior. Este eminamente o poveste despre spaţiul sufletesc uman, despre alegerile care izvorăsc din dorinţe ascunse şi conflicte lăuntrice, mândrie, patimi, taine, ego, vise neîmplinite şi demoni interiori. Filmul vorbeşte despre balansul emoţional dinăuntrul fiecărei persoane, echilibru care este cu mult mai fragil decât ni-l imaginam şi care

are nevoie doar de o mică implozie internă pentru a duce la un dezechilibru sufletesc profund şi o explozie externă cu consecinţe devastatoare”, a explicat Bogdan Apetri. „Neidentificat” a avut premiera naţională, în prezenţa echipei, pe 26 iulie în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). „Ca pentru orice regizor, cel mai aşteptat moment este contactul filmului cu publicul pentru care a fost făcut - în acest caz, publicul din România”, a adăugat regizorul. Din distribuţie mai fac parte Vasile Muraru, Emanuel Pârvu, Olimpia Mălai, Ana Popescu, Andrei Aradits, Kira Hagi, Ion Bechet. Pentru Bogdan Farcaş, actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, este primul rol principal într-un film românesc de lungmetraj, deşi are peste 20 de apariţii în filme internaţionale, colaborând cu regizori precum Fredrik Bond („The Necessary Death Of Charlie Countryman”, unde a jucat alături de Shia LaBeouf), Keoni Waxman și Scott Z. Premiera de gală va avea loc pe 3 august, la AFI Cinema City din Bucureşti, iar din 6 august filmul va intra în cinematografele din toată ţara.

 /  /  /  /cinemap.ro

August 2021 | Cinemap | 17



SILVIA TRAȘCĂ

PREMIERĂ 13 AUGUST 2021

Titlu original: The Forever Purge Regia: Everardo Gout Cu: Josh Lucas, Ana de la Reguera, Cassidy Freeman, Will Patton Gen: Acţiune, Horror, SF Durata: 103 minute Premieră: 13.08.2021 Distribuit de Ro Image 2000

„The Forever Purge”, imigrare la limita legalității? Universal Pictures revine cu un nou film din franciza filmelor horror Purge. A cincea producție a seriei - „The Forever Purge” extinde universul complex al poveștilor de groază, fiind o continuare a filmului „The Purge: Election Year”, lansat în 2016. Chiar dacă a pornit ca o serie de filme de groază cu buget destul de mic, franciza „The Purge” a ajuns extrem de populară în ultimii ani. Probabil că atenția pe care a primit-o se datorează premisei interesante de la care pornește: „cum ar fi dacă toate infrancțiunile ar fi legale pentru 12 ore pe an?” „The Forever Purge” este un film horror de acțiune, o distopie americană regizată de Everardo Gout și scrisă de James DeMonaco, creatorul seriei, care a și produs filmul împreună cu Jason Blum și Michael Bay. În rolurile

principale îi regăsim pe Ana de la Reguera, Tenoch Huerta, Josh Lucas, Cassidy Freeman, Leven Rambin, Alejandro Edda și Will Patton. Fermierul mexican Juan (Tenoch Huerta) și soția sa, Adela (Ana de la Reguera), au trecut recent granița și lucrează în Texas. Ei sunt nevoiți să reziste în timpul Purge Night, o sărbătoare anuală, când toate infracțiunile sunt permise timp de 12 ore. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre naționaliștii înfuriați refuză să se oprească după expirarea timpului. Filmul urmărește două familii care

încearcă să fugă din Statele Unite pentru a scăpa de o mișcare naționalistă care continuă să comită crime la nivel național. Lungmetrajul oferă o lecție pe tema imigrației atunci când Juan, Dylan și familiile lor fac echipă și se îndreaptă spre granița mexicană, care acceptă temporar refugiați americani. Tonul violențelor nemiloase apare în contradicție cu starea apocaliptică la fel sumbră. Lansarea filmului a fost amânată cu un an pe fondul pandemiei, dar a primit recenzii bune de la critici pentru stilul vizual și secvențele de acțiune. Un al șaselea film al francizei este în prezent în curs de dezvoltare. Deși Forever a fost conceput inițial ca filmul final al francizei, producătorul Jason Blum a declarat că intenționează să lanseze mai multe filme adiționale din franciza Purge. DeMonaco a confirmat la rândul lui un nou concept intrigant pentru următorul film, așadar finalurile fericite nu sunt în planurile producătorilor „Purge” nici de acum înainte! Filmul horror „The Forever Purge” rulează în cinematografe începând cu 13 august 2021.

 /  /  /  /cinemap.ro

August 2021 |  Cinemap  |  19




PREMIERĂ 13 AUGUST 2021

IOAN BIG

Titlu original: Respect Regia: Liesl Tommy Cu: Forest Whitaker, Jennifer Hudson Gen: Bigrafic Durata: 145 minute Premieră: 13.08.2021 Distribuit de Forum Film România

Aretha Franklin merită... RESPECT e 13 august se lansează în cinematografe Respect, Biopic al Arethei Franklin (1942-2018), ‘Regina muzicii Soul’, considerată o “bogăţie naturală” de către americani şi prima femeie inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Câştigătoare a 18 premii Grammy, cu peste 75 de milioane de discuri vândute în întreaga lume şi peste 100 de melodii intrate în topul Billboard într-o carieră ce acoperă aproape jumătate de secol, Aretha Franklin a fost plasată în 2010 de către revista Rolling Stone pe prima poziţie în clasamentul “100 Greatest Singers of All Time”.

P

22 | Cinemap | August 2021

Filmul biografic Respect, îndelung aşteptat datorită unui proces de gestaţie foarte lent, reprezintă debutul regizoarei de teatru sudafricane Tommy Liesl, cea dintâi femeie de culoare nominalizată la prestigiosul premiu Tony pentru montarea de pe Broadway a dramei Eclipsed, iar rolul divei care şi-a început cariera la doar 10 ani cântând Gospel în biserici şi a marcat cu vocea sa istoria Pop culture până la ultimul ei turneu din 2017, este interpretat de Jennifer Hudson, câştigătoare a Oscarului şi a Globului de Aur pentru drama muzicală Dreamgirls, şi a două Grammy-ul pentru cel mai bun album de R&B (LP-ul de debut din 2008) şi, respectiv, cel mai bun album de Musical, The Color Purple.

Dincolo de talentul muzical, trebuie menţionat că Hudson este recomandată inclusiv de rolurile făcute în Biopic-uri sobre precum The Secret Life of Bees sau Winnie Mandela. Revenind la premiera din următoarele zile, din distribuţia Biopic-ului Respect mai fac parte Forest Whitaker (The Last King of Scotland, Bird), Marlon Wayans (Naked, The Ladykillers), precum şi celebrele cântăreţe şi actriţe Audra MacDonald (câştigătoare a 6 premii Tony, 2 Grammy-uri şi un Emmy) şi Mary J. Blige (9 premii Grammy în CV şi câte două nominalizări la Oscar şi la Globul de Aur).


PREMIERĂ 13 AUGUST 2021 ca superstar într-o biserică pentru înregistrarea albumului live Amazing Grace din 1972, Respect se anunţă a fi un portdrapel al noului val de Biopic-uri hollywoodiene, mult deasupra producţiilor teziste alimentate în principal de tendinţa actuală favorabilă recontextualizării cu orice preţ. Prezumţia ar părea hazardată ţinând cont că, în fond, biografia Arethei Franklin se identifică cu lupta seculară a comunităţii afroamericane pentru drepturi egale iar muzica ei rezonează puternic acum în mişcarea Black Lives Matter, dar este esenţial să avem în minte că artista s-a implicat direct în această rezumare cinematografică a unei felii importante din existenţa ei şi este puţin probabil să fi făcut concesii “politice” conjuncturale în defavoarea muzicii pe care a iubit-o întreaga ei viaţă.

Jennifer Hudson a fost personal aleasă de Aretha Franklin pentru a o interpreta când, după eliminarea tinerei din show-ul TV American Idol în 2004, a invitat-o în mod surprinzător - de obicei, opening act-urile sale erau numere de stand-up - să cânte în deschiderea unuia dintre concertele ei. Foarte mândră că Hudson joacă rolul mătuşii sale, Sabrina Garrett Owens, nepoata Arethei Franklin, a declarat: “Aretha a trăit o viaţă remarcabilă şi a cântat timp de aproape 50 de ani. Cu toţii ne dăm seama că nu ai cum să îi spui întreaga poveste în doar două ore şi 15 minute. Deci trebuie să te concentrezi

pe o anumită perioadă de timp şi să prinzi esenţa momentelor ce au definit-o. Alegerea făcută a fost importantă întrucât ea [Aretha] a fost la apogeu în anii ’60-’70, iar perioada e una dintre cele mai dramatice din existenţa ei, şi astfel filmul poate să fie în egală măsură entertaining şi captivant...”. Acoperind primele două decenii din cariera Arethei, de la solo-urile copiluluiminune din lăcaşul baptist New Bethel până la reîntoarcerea

“We worked with Ms. Franklin to come up with the right paradigm.” a confirmat de altfel producătorul Jonathan Glickman, iar asta ne întăreşte credinţa că, dincolo de a fi titlul unei piese de succes din repertoriul cântăreţei, numele filmului, Respect, sugerează ceea ce vom simţi după vizionare faţă de modul în care a fost realizat acest tribut adus uneia dintre cele mai importante personalităţi din Pop culture.

trailer și sinopsis pe cinemap.ro 

August 2021 |  Cinemap  |  23



VLAD T. COPILU

PREMIERĂ 13 AUGUST 2021

Titlu original: Falling Regia: Viggo Mortensen Cu: Viggo Mortensen, Lance Henriksen, Laura Linney, Hannah Gross Gen: Dramă Durata: 112 minute Premieră: 13.08.2021 Distribuit de Bad Unicorn

 /  /  /  /cinemap.ro

ALI(E)NARE Este foarte greu să încerci să-l caracterizezi pe Viggo Mortensen cu un singur cuvânt. Jocul lui actoricesc se schimbă de la rol la rol. Nu poți spune că a avut două interpretări identice sau, mă rog, aproape asemănătoare. Dacă ai fi regizor și personajul principal ar avea nevoie de multă compoziție, atunci, ca să mergi la sigur, ar trebui să alegi dintre Viggo Mortensen, Daniel Day Lewis sau Gary OIdman. Pare făcut dintr-o croială rară, un amestec de talent, originalitate, charisma și simplitate. Dacă iei la rând ultimele 5 filme în care a jucat adică „Two faces of January”, „Jauja”, „Far from men”, „Captain Fantastic” și „Green Book” vei descoperi cinci actori într-unul singur. Dacă adaugi și rolul din „Falling” se fac șase. „Falling” luat cu totul este, însă, ceva aparte.

Acest film reprezintă debutul lui Viggo Mortensen ca regizor și scenarist. John (Viggo Mortensen) trăiește alături de soțul lui, Eric, în California, într-un ambient diferit față de cel în care acesta a crescut. Tatăl său, Willis, jucat impecabil de Lance Henriksen, este genul de părinte sever, violent pe alocuri, care, odată cu bătrânețea realizează că nu mai poate locui singur la ferma izolată în care și-a trait toată viața. Când mintea lui Willis începe să-i joace

feste, John decide alături de sora sa, Sarah (Laura Linney) că ar fi mai bine să-l aducă pe tatăl său mai aproape de ei, pentru a putea fi supravegheat în cazul unor probleme. Deși intențiile sunt bune, acest lucru declanșează un război între generațiile familiei, moment de la care filmul explodează. Ca regizor, Mortensen surprinde foarte atent această situație eternă dintre părinți și copii. Un conflict pe care nu-l poate aplana nimeni, aparent. Se vede foarte bine că acest topic îl obseda pe Mortensen de foarte multă vreme, asta și prin faptul că în film sunt inserate grozav momente din copilăria personajului principal. Astfel, putem trasa o paralelă între tatăl din acest film și personajele paterne din „American Beauty” și „The Three of Life”, interpretate de Chris Cooper și Brad Pitt. „Falling” este un imens câștig pentru cinematografia acestui deceniu, desi se structurează pe o poveste spusă la nesfârșit. Contează, totuși, modul de dialogare al cineastului cu publicul. În acest caz, Viggo Mortensen a reușit să ne facă pe toți membri ai familiei personajului creat de el.

August 2021 |  Cinemap  |  25



VLAD T. COPILU

PREMIERĂ 13 AUGUST 2021 victimă a proprietarului. O poveste transpusă interesant pe ecran, fapt care i-a făcut pe criticii de la publicațiile de prestigiu IndieWire și The Hollywood Reporter să noteze „Don`t Breathe” cu nota opt.

Titlu original: Don't Breathe 2 Regia: Rodo Sayagues Cu: Stephen Lang, Bobby Schofield, Rocci Williams, Adam Young, Christian Zagia, Stephanie Arcila Gen: Crimă, Horror, Thrillre Durata: 90 minute Premieră: 13.08.2021 Distribuit de InterComFilm Distribution

 /  /  /  /cinemap.ro

Omul din întuneric 2 Există filme care au puterea să-și atragă public de la simpla citire a titlului. „Stranger than fiction”, „The Assassination of Jesse James by the coward Robert Ford”, „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” sunt doar câteva dintre numele care au adus oamenii la cinema doar pentru că era ceva interesant în titlu. Evident, în orice astfel de situație sintagma „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” poate fi întâlnită cu ușurință. Filmul din aceste rânduri, „Don`t Breathe 2” are în dotare un astfel de titlu, lucru care s-a văzut la încasările primei părți. Aproape 158 de milioane de dolari, cu un buget de 17 ori mai mic. Totuși, ca să vă stric plăcerea vizionării filmului doar datorită titlului vă invit să aflăm împreună ce oferă aceste două filme.

În primul, cel din 2016, era vorba despre Rocky, o tânără care voia să înceapă o viață mai bună pentru ea și sora ei. Astfel, este de acord să ia parte la jaful unei case deținute de un orb bogat cu prietenul ei numit Money și amicul lor Alex. Dar când orbul, pe numele său Norman, se dovedește a fi un adversar mai nemilos decât părea la început, grupul trebuie să găsească o modalitate de a scăpa din casa lui înainte de a deveni

Partea a doua pleacă de la premisa scenaristică ce-l arată pe Norman la opt ani distanță față de povestea inițială, în alt oraș, dar cu familia recreată. Într-o astfel de postură de om liniștit, soartă îl aruncă din nou într-o situație similară cu cea din prima parte. La fel ca atunci, Norman arată ce fel de monstru ascunde în el. De data asta mai original ca niciodată. Cele două „Don`t Breathe” ar trebui să fie un exemplu în ceea ce privește structurarea unui thriller/horror, începând cu scenariul, trecând prin interpretare și terminând cu regia. O mare realizare o reprezintă uluitoarea lecție de actorie a lui Stephen Lang (Avatar) pentru rolul principal. Nici regia urguayanului Fede Alvarez nu este de lepădat, prin ritmul precis afișat pe ecran. Un film de văzut mai ales alături de prieteni. „Don`t Breathe 2” vine în cinematografele din România pe 13 august.

August 2021 |  Cinemap  |  27




PREMIERĂ 13 AUGUST 2021 Titlu original: Free Guy Regia: Shawn Levy Cu: Ryan Reynolds, Taika Waititi Gen: Acţiune, Aventuri, Comedie, SF Durata: 115 minute Premieră: 13.08.2021 Distribuit de 11.08.2021

„Free Guy” Supereroi sunt și personajele din jocurile video   GRUIA DRAGOMIR ntr-o mare de filme cu supereroi realizate după benzi desenate, „Free Guy” se vrea un film în care personajele din jocurile video devin adevărații supereroi ai realității. Cum? Fără a trece neapărat dintr-o lume într-alta, ci doar prin puterea exemplului. Sună ciudat și cheesey, dar fix așa a fost gândit „Free Guy”, noul film de acțiune cu Ryan Reynolds. Shawn Levy, regizorul acestei producții, și Reynolds au mărturisit că fix despre

Î

30 | Cinemap | August 2021

asta este aceast film: o poveste cu supereroi, chiar dacă eroul poartă aici pantaloni kaki și are un job plictisitor și este doar un NPC (nonplayer character). Sinopsis: Guy (Ryan Reynolds) este un casier bancar a cărui fiecare zi din viață arată aproape la fel. Lumea în care trăiește este una în care n-are nicio putere, iar rolul său pare unul fără nicio însemnătate, fiind mai mult de decor. Asta până când într-o zi își dă seama de acest lucru: că este, de fapt, un personaj secundar și fără importanță dintr-un joc video, destul de brutal și de sângeros, denumit „Free City”. Datorită unui cod dezvoltat de programatorii

Millie (Jodie Comer) și Keys (Joe Keery) și inserat în „Free City” de creatorul jocului Antoine (Taika Waititi), Guy devine conștient de faptul că


PREMIERĂ 13 AUGUST 2020

 /  /  /  /cinemap.ro

lumea lui este un joc video și ia măsuri pentru a se transforma radical, într-un supererou. Astfel, el se lansează într-o cursă contra cronometru pentru a salva jocul, înainte ca dezvoltatorii să îl închidă și astfel să aducă apocalipsa în Free City. Super puterea lui Guy este că el nu poate fi omorât în joc. De fiecare dată când acest lucru se întâmplă, el renaște, ca într-o zi a cârtiței. Însă, există o situație în care el își poate pierde memoria complet, iar acest lucru este egal cu moartea. Când personajul lui Reynolds devine conștient de ce se întâmplă

cu adevărat în lumea sa și preia puterea unui „player one”, el își dă seama cine dorește să fie cu adevărat abia după ce o întâlnește pe Molotov Girl (Jodie Comer), avatarul programatoarei Millie, și se îndrăgostește. Așadar, este un film cu supereroi, jocuri video, scene de acțiune absurde și amețitoare, dar, la bază, este un film despre puterea dragostei de a ne schimba și de a ne face să ne simțim cu adevărat vii. Nu este doar o teorie, ci un fapt dezvăluit și de Reynolds, care spunea într-un interviu că „Free Guy” că ar fi „cel mai tare film sportiv făcut vreodată, dar care nu este despre sport”. În acest sens, el a dat exemplu filmului „Field of Dreams” (1988), despre care spune că nu e despre baseball, deoarece sportul este folosit acolo ca un vehicul pentru a spune o poveste frumoasă despre un tată și un fiu care încearcă să se conecteze. Reynolds spune că asta fac și personajele principale în „Free Guy”, se folosesc de scuza unei lumi virtuale dintr-un joc video și de cultura din jurul gamingului, pentru a construi o poveste frumoasă despre umanitate și ce înseamnă să fi om cu adevărat. Mai mult, treaba asta s-a potrivit ca o mănușă și pentru regizorul Shawn Levy, care s-a folosit de tema „jocului video” pentru a-și da frâu liber imaginației și pentru a realiza unele dintre cele mai „eye catching” scene de acțiune. Chiar el recunoștea că a profitat la maximum de faptul că în Free City (lumea virtuală din film) nu există regulile realității și că asta i-a permis aglomereze aici cele mai multe scene de acțiune din toate filmele pe care le-a făcut până acum. Pe lângă acțiune și povestea de dragoste, un alt ingredient important al filmului este și umorul. Acesta nu este asigurat doar de Ryan Reynolds, dar și de Taika

Waititi, care-l interpretează pe personajul negativ Antoine, creatorul jocului. Pentru cine este familiar cu rolurile lui Taika, nu mai trebuie nicio explicație. Dar Shawn Levy surprinde cel mai bine ce aduce Taika în „Free Guy”, el spunând că i-a oferit mână liberă în a-și compune rolul, dar și că acesta este unul dintre cei mai buni improvizatori cu care a colaborat, iar în trecut el a mai lucrat și cu Robin Williams și Ricky Gervais. „Free Guy” are premiera pe 13 august, iar tu nu ai niciun motiv să nu vezi acest blockbuster pe marele ecran.

August 2021 |  Cinemap  |  31



SILVIA TRAȘCĂ

PREMIERĂ 20 AUGUST 2021

Titlu original: PAW Patrol: The Movie Regia: Cal Brunker Cu: Iain Armitage, Will Brisbin, Ron Pardo, Marsai Martin, Yara Shahidi, Kim Kardashian West Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie Distribuit de Ro Image 2000 Premieră: 20.08.2021

„PAW Patrol - Patrula Cățelușilor”, fericire necondiționată pentru toată familia, pe marile ecrane „Patrula Cățelușilor” a pornit într-o nouă misiune! De data aceasta într-un film animat de aventură potrivit pentru întreaga familie, care ajunge în august și în cinematografele românești. Când cel mai mare rival al lor, Humndinger, devine primar în orășelul vecin, Orașul Aventurii, și începe să semene haos în calea lui împreună cu o bandă de pisici neobrăzate, Ryder își adună echipa de cățeluși pentru a înfrunta cea mai mare provocare din cariera lor! În timp ce unul dintre cățeluși trebuie să se împace cu trecutul lui în Orașul Aventurii, echipa își găsește un aliat nou, pe descurcărețul

șoricar Liberty. Împreună, înarmați cu gadgeturi nemaivăzute și cu echipament high-tech, Patrula se luptă pentru a salva cetățenii din Orașul Aventurii! Filmul de comedie este prima adaptare cinematografică a seriei PAW Patrol. Distribuția vocală îi include pe Kingsley Marshall, Keegan Hedley, Shayle Simons, Lilly Bartlam și Ron Pardo care își vor relua rolurile PAW Patrol, cărora li se alătură nou-veniții Iain Armitage, Marsai Martin, Yara Shahidi, Kim Kardashian, Randall Park, Dax Shepard, Tyler Perry, Jimmy Kimmel și Will Brisbin. Pe coloana sonoră a filmului îl regăsim și pe artistul Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, care interpretează o nouă

melodie scrisă special pentru PAW Patrol, intitulată „Good Mood”. PAW Patrol: The Movie este o animație canadiană bazată pe seria de televiziune PAW Patrol, realizată de Keith Chapman. Filmul este produs de Nickelodeon Movies și Spin Master. „PAW Patrol – Patrula Cățelușilor” are premiera pe 20 august 2021 în cinematografele din toată țara și promite distracție garantată indiferent de vârstă!  /  /  /  /cinemap.ro

August 2021 | Cinemap | 33




PREMIERĂ 20 AUGUST 2021

CASA NOPŢII (THE NIGHT HOUSE) acă vă numărați printre amatorii de producţii cinematografice care dau frisoane, s-ar putea să vă intereseze “The Night House”, un film regizat de David Bruckner ce a avut premiera anul trecut la Sundance şi care se încadrează cu succes în categoria Horror/Thriller. Povestea imaginată de tandemul Ben Collins-Luke Piotrowski („Super Dark Times”, „Stephanie”) este cea a unei tinere văduve, Beth, rol interpretat de Rebecca Hall („The Town”, „The Prestige”), care locuiește singură după sinuciderea soțului ei. Femeia își îneacă amarul în alcool

D

36 | Cinemap | August 2021

seară de seară, măcinată de lipsa răspunsurilor la întrebări precum “De ce și-a luat viața soțul ei?” sau “De ce acesta o bântuie?”, pentru că... da, acțiunea filmului se construieşte în fapt în jurul prezenței așa-zisei fantome a lui Owen, soțul lui Beth. Beth realizează după fapta comisă de soțul ei că nu l-a cunoscut cu adevărat în toți cei 14 ani de căsătorie iar primul semn care „i-a deschis ochii” către această ipoteză este legat chiar de suicidul acestuia, care a săvârșit actul cu un pistol despre a cărei existență Beth susține că nici nu știa până în momentul fatidic. Pe parcursul desfășurării acțiunii, ies la iveală o serie de indicii ce vin

ANAMARIA GRUMEZA să contureze ideea conform căreia Owen avea anumite secrete de ascuns, indicii care par să întărească prezumţia că Beth nu-și cunoștea soțul în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate că Beth este sceptică în ceea ce privește conceptul de viață după moarte și consideră că, de fapt, nimic nu se întâmplă cu oamenii după ce mor, lucrurile stranii care încep să se petreacă în jurul ei – mai precis, în casă – încep să îi schimbe părerea în acest sens, făcând-o să creadă în posibilitatea ca soțul ei – sub forma spiritului acestuia – continuă să se afle în preajma-i,


PREMIERĂ 20 AUGUST 2020

 /  /  /  /cinemap.ro

chiar și după ce acesta și-a luat viața. Aceste întâmplări misterioase se concretizează prin diverse momente pentru care nici Beth, și nici oricare alt om obișnuit, nu ar găsi o explicație logică și plauzibilă: radio-ul pornindu-se dintr-o dată, la volum maxim, derulând piesa de la nunta lui Beth și a lui Owen, diverse momente în care se aud tot felul de sunete și ciocănituri din diverse locuri ale casei, și multe alte astfel de întâmplări, care o fac pe femeie să-și dea seama că de fapt, nu este singură în acea casă. Cel mai probabil, dacă sunteți iubitori de filme Horror, jump scare-urile nu

sunt ceva de care să vă feriți sau care să vă facă mari probleme, ci dimpotrivă, abia așteptați să apară pe ecran cine știe ce strigoi, când vă așteptați mai puțin. Ei bine, în „The Night House”, vă anunț că jump scare-urile apar fără nici un fel de avertizare, sunt dese și te sperie puternic, chiar și dacă ai „antrenament”. Cu toate că efectele sonore au menirea de a vă băga teama în oase și, pe moment, asta vi se va întâmpla când veți urmări „The Night House”, ulterior, după terminarea filmului, nu veți întoarce, totuși, capul în urmă, să vă asigurați că nu-i vreo fantomă în spatele vostru. Pentru a descoperi mai multe,

vă recomand să priviți acest Horror psihologic, în urma căruia, așa cum susține chiar regizorul său, David Bruckner, autorul premiatului Horror britanic „The Ritual” din 2017, reacția se va rezuma la ceea ce veți găsi cel mai înspăimântător la acest film și anume “ideea că fantomele există sau a realiza că ele nu există, de fapt”. Titlu original: The Night House Regia: David Bruckner Cu: Rebecca Hall, Sarah Goldberg Gen: Horror, thriller Durata: 108 minute Premieră: 20.08.2021 Distribuit de Forum Film România

August 2021 |  Cinemap  |  37



SILVIA TRAȘCĂ

PREMIERĂ 20 AUGUST 2021

Titlu original: C'est quoi ce papy?! Regia: Gabriel Julien-Laferrière Cu: Julie Gayet, Julie Depardieu, Thierry Neuvic, Patrick Chesnais Gen: Comedie Premieră: 20.08.2021 Distribuit de Ro Image 2000

 /  /  /  /cinemap.ro

„When Granny Meets Grandpa”, relațiile de familie sunt mai complicate decât credeai! „When Granny Meets Grandpa” („C'est quoi ce papy?”), este un nou film franțuzesc captivant, în regia cineastului Gabriel Julien-Laferrière. Comedia, cu Julie Gayet, Julie Depardieu, Thierry Neuvic, Patrick Chesnais, are premiera pe marile ecrane românești la final de vară și este al treilea film din seria creată de cineastul Gabriel Julien-Laferrière. Aurore, cea mai nebună bunicuță, are o cădere spectaculoasă într-un dans frenetic. Își pierde memoria și se trezește la recuperare întrun azil de bătrâni. Vorbește

doar despre o misterioasă Gégé, care ar putea fi iubitul ei din tinerețe, dar și cel care o va face să-și recapete memoria. Astfel, cei șapte nepoți ai ei decid să facă valuri prin țară pentru a asigura revenirea bunicii. Au pornit prin toată Franța în căutarea

celui pe care îl cred bunicul lor. Dar când bunica îl întâlnește pe bunic, surprizele familiei abia încep... Primul film, „C'est quoi cette famille?!”, este prima comedie franceză de acest gen, lansată în 2016. O continuare, „C'est quoi cette mamie?!”, de același autor, a fost lansată în 2019, iar a treia parte - „C'est quoi ce papi?!” - este programată să ajungă atât pentru încheierea trilogiei, dar și a sezonului estival, pe marile ecrane. „When Granny Meets Grandpa” ajunge în cinematografe pe 20 august 2021. O poveste cu intrigi savuroase, în stil franțuzesc, care te va fascina până la final!

August 2021 |  Cinemap  |  39



SILVIA TRAȘCĂ

PREMIERĂ 27 AUGUST 2021 Titlu original: The Protégé Regia: Martin Campbell Cu: Michael Keaton, Samuel L.Jackson, Maggie Q Gen: Acţiune, Crimă, Thriller Premieră: 27.08.2021 Distribuit de Ro Image 2000 , Prorom

„The Protégé”, cu Michael Keaton și Samuel L Jackson, acțiune de Hollywood filmată în România ilmul „The Protégé”, regizat de Martin Campbell şi coprodus cu Frame Film, producătorii serialului „Las Fierbinţi”, cu Michael Keaton, Samuel L Jackson şi Maggie Q, este una dintre cele mai mari producţii filmate în ţara noastră în ultimii ani, o acțiune savuroasă de final de vară în cinematografe. Regizat de un nume care a semnat un „James Bond” şi „Masca lui Zorro”, cu David Tattersal director de imagine, care şi-a pus numele pe franciza „Star Wars” și, nu în

F

 /  /  /  /cinemap.ro

ultimul rând, jucat de nume celebre din industria cinematografică de la Hollywood, „The Protégé” este unul dintre filmele de acțiune must see din acest sezon, sau chiar an. Dacă încă nu te-ai convins de valoarea lui, din distribuţie fac parte şi o serie de actori români de top, printre care Florin Piersic Jr, Tudor Chirilă, George Piştereanu şi Cosmin Dominte. „Acuma nu vă așteptați la vreun rol principal, dar filmul e beton și fără mine. Măcar să nu fiți la toaletă când apar. Din film mai fac parte Florin Piersic jr. și Cosmin Dominte”, a fost comentariul lui

Tudor Chirilă pe reţelele de socializare. Scris de Richard Wenk („The Equalizer 2”, „The Expendables”), „The Protégé” (titlul de lucru a fost „The Asset”), filmul este centrat pe povestea unei tinere pe nume Anna (Maggie Q), salvată în copilărie de legendarul asasin Moody (Samuel L. Jackson) şi antrenată pentru a deveni unul dintre cei mai buni asasini plătiţi din lume. Când Moody este asasinat, Anna caută criminalul pentru a se răzbuna şi totul se transformă într-un joc de seducţie şi dominare împotriva unui criminal enigmatic (Michael Keaton). O mare parte din producția „The Protégé”, filmată în România Pentru această producţie s-a filmat timp de 10 săptămâni în Bucureşti şi Snagov, de la începutul lui ianuarie 2020 până la debutul pandemiei din martie, cu o echipă de peste 200 de tehnicieni români precum şi peste 100 de figuranţi. În Bucureşti au fost recreate decoruri din Laos, Vietnam și Londra. O parte din acţiune se petrece chiar în Bucureşti, pentru prima dată loc pentru un film de acţiune de un asemenea calibru. Studiourile Lionsgate aduc așadar pe marile ecrane un nou film de acţiune pentru pasionați cu Michael Keaton („Birdman”, „Batman”), Samuel L Jackson („Jurassic Park”, „Good Fellas”, „Pulp Fiction”) şi Maggie Q („Designated Survivor”, „Divergent”, „Mission Impossible 3”), cu premiera pe marile ecrane din România pe data de 27 august

August 2021 |  Cinemap  |  41




PREMIERĂ 27 AUGUST 2021

CLAUDIA ALDEA

Titlu original: Candyman Regia: Nia DaCosta Cu: Yahya Abdul-Mateen II, Teyonah Parris, Nathan Stewart-Jarrett, Colman Domingo, Kyle Kaminsky, Vanessa Williams Gen: Horror, Thriller Distribuit de Forum Film România Premieră: 27.08.2021

CANDYMAN I nspirat de povestea „The Forbidden”, publicată în anul 1986 în antologia „Books of Blood”, a scriitorului englez Clive Barker, cunoscut pentru contribuțiile aduse literaturii horror și fantasy, „Candyman”, care aparține subgenului cinematografic american slasher (pentru care este notabil filmul „Psycho”, regizat de Alfred Hitchcock), va avea premiera pe 27 august 2021, în regia cineastei Nia DaCosta, cunoscută datorită producțiilor precum „Ghost Tape” sau „Little Woods”, pentru care a câștigat Premiul Nora Ephron în cadrul Tribeca Film Festival 2018. Alături de Jordan Peele (recunoscut la Premiile Oscar) și Win Rosenfeld, producția

44 | Cinemap | August 2021

marca Monkeypaw Productions și Universal Studios vine ca o „continuare spirituală” a filmului cu același nume din 1992, urmărind legenda urbană a personajului Candyman ( jucat și de această dată de legendarul Tony Todd), un spirit ucigaș care, atunci când este strigat de 5 ori de cei care privesc într-o oglindă, apare pentru a se răzbuna. Varianta 2021 îl urmărește pe Anthony McCoy (Yahya Abdul-Mateen II, cunoscut pentru „Aquaman” sau „Watchmen”), băiețelul salvat de Helen Lyle, protagonista primului film, ajuns acum la maturitate, alături de prietena sa, Brianna Cartwright (Teyonah Parris), care este directoarea unei galerii de artă și de fratele ei, Troy Cartwright

(Nathan Stewart-Jarrett). Acțiunea are loc în orașul Chicago, în cadrul locuințelor Cabrini-Green, unde McCoy, care este artist vizual, încearcă să se inspire din mitul spiritului care ucide pentru a aminti celorlalți de soarta sa. Păstrându-se tema rasismului, care este prezentă atât în povestea lui Barker (unde se spune istoria unui sclav ucis cu brutalitate), cât și în trilogia din anii '90 („Candyman”, „Candyman: Ziua morților” și „Întoarcerea lui Candyman”), în trailerul pentru noul film, cu ajutorul unui spectacol de păpuși, Candyman este prezentat ca fiind un bărbat care oferea copiilor din Cabrini-Green bomboane, până într-o zi,


PREMIERĂ 27 AUGUST 2021

 /  /  /  /cinemap.ro

când, după ce apar lame de ras în dulciuri, acesta este acuzat pe nedrept de vecinii săi și ucis de forțele de ordine, subiect care amintește de problemele sociale prezente în spațiul nord-american. Conform lui DeCosta, „filmul este despre comunitate și povești — despre modul în care cele două se influențează una pe cealaltă, formându-ne astfel și pe noi...despre o experiență comună de traumă, bucurie, suferință și triumf și despre poveștile pe care le construim în jurul acestor trăiri.” Un alt simbol vizibil în trailer (și preluat din trilogie) este prezența albinelor („Candyman ain't a he.

Candyman's the whole damn hive”), care urmăresc personajul principal (McCoy) în momentele în care ucigașul este aproape. În seria din anii '90 (adusă la viață de regizorul Bernard Rose), Daniel Robitaille (Candyman) este acoperit cu miere și ucis de albine, în timp ce acuzatorii îi strigă numele de 5 ori. Mai mult, mergând pe tema protagonistului care devine lucrul de care se teme cel mai mult, prezentă în opera lui Barker, McCoy se vede ca fiind Candyman în oglindă, făcându-ne să ne întrebăm dacă va deveni, în final, elementul de care era atât de fascinat la începutul acțiunii. Pentru trailer, cei din producție au folosit hitul trupei Destiny's Child din anul 1999, „Say My Name”, combinat cu muzica

primului Candyman din 1992, construită de compozitorul și pianistul american Philip Glass, în timp ce pentru coloana sonoră a variantei 2021 a fost confirmat Robert Aiki Aubrey Lowe. Despre noul film, Jordan Peele spune: „Alături de Night of the Living Dead, Candyman a fost o inspirație majoră pentru mine ca regizor. Suntem onorați să aducem noul capitol din povestea sa la viață și nerăbdători să asigurăm un punct de plecare în legenda lui Clive Barker pentru noile generații.”

August 2021 | Cinemap | 45



VLAD T. COPILU

FESTIVAL amintit. Apoi, reprezentanții celor șase producții care vor merge mai departe vor mai realiza încă un scurtmetraj de trei minute utilizând trei cuvinte cheie alese de juriu. Pe lângă segmentul de vârstă 16-29 de ani, participanții mai trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

ital acula Dig Dracula Digital Dr e hardurile calculatoarelor sau în memoria telefoanelor pasionaților de film din întreaga lume, cu siguranță se află niște încercări cinematografice mai mult decât reușite, fie că vorbim despre scurtmetraje, cadre cu aspect artistic sau pur și simplu mici încercări demne de lăudat. Problema este că multe dintre aceste îndrăzneli artistice nu părăsesc niciodată spațiul acela computerizat și, la un moment dat sunt uitate, șterse sau pierdute din lipsa unui avânt sau a unei promovări serioase. Au început să apară tot felul de competiții peste tot în lume care îndeamnă tinerii să fie creativi, să-și arate ideile, indiferent de natura lor, atât în producția de film, cât și în cea scenaristică. Faptul că ele există, reprezintă o foarte bună rampă de lansare. Lucrul acesta se întâmplă și la noi în țară și receptivitatea a crescut destul de repede.

P

În acest sens, Dracula Film Festival a mai adaugat, începând cu ediția a IV-a (2016) o secțiune, numită Dracula Digital, care are scopul de a promova educaţia cinematografică în rândul adolescenţilor, de a le oferi tinerilor atât din România cât și din afara ei șansa de a cocheta cu fascinanta lume a filmului şi de a descoperi şi cultiva noi talente în cinematografia modernă. Acest tip de competiție se adresează adolescenţilor cu vârste cuprinse între 16 şi 29 ani, din toată lumea, pasionaţi de film și fotografie. Acest concurs este organizat de Asociația Culturală FANZIN. Înscrierile pentru ediția din acest an, cea cu numărul IX, au început din 1 iulie, se încheie pe 15 septembrie și se desfășoară pe site-ul www. draculadigital.ro. Filmele înscrise în competiție vor fi votate din 16 până pe 30 septembrie, pe același site. Un juriu specializat va selecta 5 filme care vor intra în finală, iar un al șaselea va accede automat dacă va avea cele mai multe voturi pe site-ul mai sus

 filmul trebuie să fie filmat cu telefonul mobil;  filmul trebuie să aibă o durată între 1 și 3 minute;  trebuie să fie un film horror, SF, supranatural, thriller sau fantastic;  filmul trebuie uploadat pe www.youtube.com , www. vimeo.com, iar link-ul trebuie postat pe www.draculadigital. ro;  trebuie acceptat regulamentul Competiției Dracula Digital 2021; Mai multe detalii despre concurs pot fi găsite pe site-ul www.draculadigital.ro la secțiunea „concurs”. Dracula Digital 2020 a fost câștigat de „Image” realizat de un grup de studenți de la Universitatea Darussalam din Brunei. Dracula Film Festival de la Braşov, eveniment deschis deopotrivă producţiilor de ficţiune şi documentare, a fost inclus în lista celor mai importante 50 de festivaluri de gen din 2020 de către prestigioasa publicație dreadcentral.com

August 2021 |  Cinemap  |  47


VLAD T. COPILU

CELE MAI AȘTEPTATE Shang Chi & The Legend of The Ten Rings

P

ovestea personajului Marvel, Shang Chi, urmează să apară în cinematografe în această toamnă, mai exact pe data de 3 septembrie. Este primul film dedicat special acestui personaj creat de Steve Englehart și Jim Starlin. Un lucru interesant este faptul că Shang Chi ar fi fiul necunoscut al personajului ficțional Fu Manchu. În acest film, Shangi Chi trebuie să deznoade ițele unei organizații numită „Ten Rings”. „Shang Chi & The Legend of The Ten Rings” este regizat de Destin Daniel Cretton, cel care a mai făcut și extraordinarul film din 2019, „Just Mercy”. Actorul care-l întruchipează pe Shang Chi este Simu Liu, celebru și pentru rolul din serialul „Kim`s Convenience”. Totodată, în acest film vor mai apărea și legendarul Tim Roth, dar și actorul și boxerul de origine română, Florian Munteanu.

 3 septembrie

Venom: Let there be carnage

R

egizorul celei de-a doua părți a seriei „Venom” este inegalabilul actor Andi Serkis, cunoscut în lumea filmului datorită talentului său vocal. Și nu ne referim aici la muzică. Andi Serkis este vocea lui Gollum din „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul”. Acesta se află la al doilea lung metraj în postura de regizor după producția „Breathe” Evident, partea a doua din „Venom” îl are ca personaj principal tot pe Tom Hardy. De această dată, Eddie Brock/Venom se va lupta cu Cletus Kasady/Carnage, interpretat de Woody Harrelson. Vom avea un film din universul Marvel mai teatral ca niciodată, datorită lui Andi Serkis? Vom afla la lansarea de pe 24 septembrie.

 24 septembrie

James Bond: No time to die

S

eria „James Bond” a ajuns la borna cu numărul 25. Din fericire, actorul care îl interpretează pe 007 este același Daniel Craig, deși în ultimii ani s-au vehiculat tot felul de variante pentru substituirea sa. „No time to die” este făcut de Cary Joji Fukunaga, cel care a regizat toate cele opt episoade ale primul sezon din serialul „True Detective”, semn că și acest nou Bond Film este pe mâini bune. Personajul creat de Sir Ian Fleming începe acest „No time to die” din postura de agent retras din activitate. Un vechi prieten al lui Bond, Felix Leiter, îi cere ajutorul pentru a-l lichida pe misteriosul Safin, interpretat de Rami Malek. Ca în orice film din această franciză, avem și o prezență feminină, de data aceasta fiind jucată de Ana de Armas. Până pe 1 octombrie, când se lansează „No time to die”, aveți timp să reluați celelalte 24 de filme.

48 | Cinemap | August 2021

 1 octombrie


PREVIEW

FILME ALE TOAMNEI Dune

U

nul dintre cei mai buni regizori ai vremurilor noastre este fără îndoială canadianul Denis Villeneuve. „Incendies”, „Prisoners”, „Sicario” sau „Enemy” sunt doar câteva dintre capodoperele semnate de el. În plus, tot el a regizat și „Blade Runner 2049”, care a fost un real succes, astfel că acest „Dune” pare că va mulțumi fanii cu vârf și îndesat. Povestea lui Paul Atreides este o adaptare a romanului S.F. al lui Frank Herbert, despre fiul unei familii nobile încredințat cu protecția celui mai valoros atu și celui mai vital element din galaxie. Dacă în filmul din 1984, Kyle MacLachlan era actorul principal, acum, în filmul lui Villeneuve, această grea sarcină îi revine tânărului Timothee Chalamet (Call me by your name). Din cauza pandemiei, premiera lui „Dune” a fost decalată, însă producătorii au decis să lanseze în cele din urmă filmul pe 15 octombrie.

 15 octombrie

Eternals

C

 5 noiembrie

red că sunt puțini cinefilii care nu și-au dorit un film în care să le vedem la lucru pe Angelina Jolie și Salma Hayek. Ei bine, acest lucru este posibil în 2021 datorită regizoarei Chloe Zhao. Câștigătoarea a două premii Oscar la ediția din acest an vine cu filmul „Eternals”, care pune pe sticlă povestea unei „dinastii” numită „Eternii” care au trăit pe Terra încă de la început, modelându-i istoria și evoluția. Pentru fanii Marvel acest film este un nou motiv de bucurie. Producția regizată de Zhao continuă firul epic din finalul peliculei „The Avengers: Endgame”, din 2019. „Eternals” se anunță a fi un blockbuster în adevăratul sens al cuvântului. Bugetul se învârte în jurul amețitoarei sume de 200 de milioane de dolari. Premiera are loc pe 5 noiembrie, 2021 deci este timp să calculăm în lei toți banii ăștia.

Top Gun

P

utem să cădem de acord că Top Gun este filmul unei generații, indiferent de poziția geografică a fiecăruia. Probabil că l-am vazut și revăzut cu toții în copilărie de nenumărate ori, iar de fiecare dată când auzim piesa „Take my breath away” de la Berlin ne credem instant Tom Cruise. Putem să repetăm experiența din toamnă când se lansează „Top Gun: Maverick”. Din păcate, nu ne vom putea bucura de regia celui care a făcut și primul film, deoarece Tony Scott ne-a părăsit în urmă cu 9 ani. Ne putem baza pe chimia dintre Tom Cruise și regizorul Joseph Kosinski, cei doi mai lucrând împreună și la „Oblivion”. Numărăm zilele, așadar, până-l vedem din nou în cockpit pe Pete „Maverick” Mitchell, pe 19 noiembrie.

 19 noiembrie August 2021 |  Cinemap  |  49


VLAD T. COPILU

STREAMING

Premiere seriale în august

Hit & Run

Netflix îți propune din 6 august serialul israelian „Hit & Run”. Viața unui bărbat căsătorit este dată peste cap atunci când soția lui este ucisă într-un misterios accident în Tel Aviv. Toate cele 10 episoade vor fi disponibile din ziua premierei.

Walking Dead-Sezonul 11

Din 22 august, AMC aduce fanilor un nou sezon din aclamatul „Walking Dead”. Acest nou sezon se va întinde pe 24 de episoade, primele 8 vor fi lansate săptămânal, până în 10 octombrie 2021. Restul sunt programate pentru 2022. Care este soarta pe care o vor avea Rick Grimes și Daryl Dixon vom afla în curand.

American Horror Story

Dacă vă era dor de un serial polițist structurat pe umor, trebuie să știți că din 12 august NBC vine cu sezonul 9 din Brooklyn Nine-Nine. De fapt e încă un motiv să vă întăriți statutul de fani declarați ai lui Terry Crews, care joacă unul dintre personajele principale.

The Chair

Sandra Oh revine într-un nou serial din 20 August pe Netflix. În „Chair” acțiunea se petrece la o universitate importantă, acolo unde prima femeie de culoare care a devenit șef de catedră încearcă să răspundă cerințelor amețitoare și așteptărilor ridicate ale unui departament de engleză puțin ciudat.

Sezonul zece din serialul original „FX” vine cu povești original de infricoșătoare la sfârșitul verii, pentru a ne mai răcori puțin. Trebuie să știți că actorii care vor apărea în primul episod al noii serii, numit „Cape Fear” sunt Sarah Paulson și Macaulay Caulkin. Data exactă este 25 august.

50 | Cinemap | August 2021

Brooklyn Nine-Nine




Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.