Cinemap August 2022

Page 1

nr. 130 | August 2022

www.cinemap.ro | gratuit



EDITORIAL

Un august hot & cool (în cinematografe) Ioan Big, publisher După o lună iulie secetoasă în materie de entertainment, în care doar Thor şi Minionii au fost scoşi la înaintare de către Hollywood, ca să contracareze efectul dramelor cinematografice produse în Europa, inspirate din realitatea cotidiană sau din istorie şi menite să ne pună pe gânduri sau, în unele cazuri, pe fugă, iată că august se anunţă a fi o lună deopotrivă... HOT şi COOL. Foarte HOT sunt cu siguranţă cele două adaptări de bestseller-uri care continuă să fie în trend, After Ever Happy şi Where the Crawdads Sing, mai ales că au fost publicate şi la noi, o pasionantă şi pasională poveste de dragoste între doi tineri ale căror secrete de familie le duc relaţia hiper-intensă la graniţa cu tragedia (După ce am găsit fericirea) şi, respectiv, drama încărcată de mister a Fetei Mlaştinii, care îşi vede dată peste cap viaţa de sihastru în mijlocul naturii odată ce dorinţa de a fi iubită are drept consecinţă nedorită suspiciunea de crimă (Acolo unde cântă racii). În miez de vară caniculară, COOL este să mergi la un film care, dacă nu reuşeşte să îţi îngheţe şira spinării, cel puţin dă ceva frisoane reci, iar Horror-urile Nope şi The Invitation par să garanteze asta, prin talentul celor implicaţi în realizarea lor. Nope (titlul în română: Nu!) poartă semnătura lui Jordan Peele, cel care ne-a convins deja în Get Out că vizita unui afroamerican la familia iubitei sale albe are un final de groază (a luat şi Oscarul pentru poveste) şi, mai apoi, că e foarte nasol să te izolezi cu familia aproape de plajă, căci te trezeşti că te terorizează unii ce seamănă leit cu tine (Us). Cât despre Invitaţie în iad, e suficient să zicem că Nathalie Emmanuel din Game of Thrones e aici mireasa-delicatesă a unor vampiri sofisticaţi şi trebuie să-i combată mai ceva ca Samara Weaving în Ready or Not. Dacă nu mă credeţi, priviţi trailerul!

Provocarea pentru o poveste cinematografică este însă să fie simultan şi ‘Hot’ şi ‘Cool’, să simţi ca spectator andrenalina fluctuând, dar să te şi relaxezi amuzat, să vezi feţe familiare de vedete simpatice, dar şi tineri pe care îţi vine să îi adopţi, ca cinefil, să ai parte atât de momente de déjà-vu, cât şi de unele never seen before, or asta-i ceva mai dificil. Promisiunile vin luna asta de la un combo de Actionere de factură radical diferită: Bullet Train şi Beast. Primul, regizat de tipul care a făcut John Wick, Deadpool 2 şi Hobbs & Shaw, îl are cap de afiş pe uber-cool-ul Brad Pitt, iar al doilea, semnat de islandezul care i-a ţinut în frâu pe Denzel Washington şi Mark Wahlberg în 2 Guns, e construit în jurul unui actor superhot, Idris ‘Heimdall’ Elba. Beast e un film de aventuri cu accente Horror, cu Elba vânat prin savană de un Lion King ce a optat pentru “the dark side”, iar Trenul asasinilor, inspirat de un roman japonez, este în fond exact ce zice titlul, un Comedy-Thriller de acţiune, şi cum ar putea să nu fie Hot & Cool înfruntarea dintre killerul Brad Pitt, poreclit... Gărgăriţa, cu nişte asasini pe care îi cheamă... Mandarină, Lămâie şi Viespe? Sunt deci motive suficiente, în august, să intrăm în sălile de cinema, pentru că entertainmentul e asigurat, indiferent de gusturi sau preferinţe.

August 2022 | Cinemap | 3


CINEMAP.RO

Revista citește revista lunară distribuită gratuit în cinematografe.

Website intră acum pe site pentru cele mai noi știri din lumea cinematografică - www.cinemap.ro

ISSN 2393 – 1604 Publisher: Ioan Big Redacție: Delia Mitrache Claudia Aldea Gruia Dragomir Vlad T. Copilu Silvia Traşcă Anamaria Grumeza Teodora Bratu Anca Niță Ștefania Nistor Mădălina Lefter Publicitate: Simona Stoichici simona@simone-advertising.ro Distribuţie: Daniel Budoi Director Financiar:

Emisiune TV urmărește emisiunea CINEMAP powered by Kiss FM, în fiecare săptămână, pe KISS TV

Mihaela Oană Grafică & DTP: Claudiu Oană Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Facebook: revistacinemap Editor: SC CITY GUIDE MEDIA SRL CUI: RO32408505, J8/1612/2013

Aplicație descarcă aplicația mobilă disponibilă pentru telefoanele cu sistem de operare IOS sau Android

4 | Cinemap | August 2022



PREMIERE AUGUST 2022

Premierele lunii Bullet Train Acțiune, Thriller

PREMIERA: 5 AUGUST 2022

„Bullet Train” e bazat pe romanul cu același nume al scriitorului japonez Kotaro Isaka, publicat în 2010. El îl are în centru pe probabil cel mai ghinionist asasin din toate timpurile. După ce a făcut o pauză de la meseria sa, personajul lui Pitt este acum gata să revină în branșă, cu condiția să nu mai folosească arme de foc și, dacă se poate, nici violența. Brad Pitt este acest asasin hipiot și pacifist, dacă se poate spune așa, pe care șefa lui, interpretată de Sandra Bullock, îl poreclește Buburuză (Ladybug), în tentativa de a ține ghinionul departe, măcar de această dată.

Bestia

Acţiune, Dramă, Thriller

Un soț devenit recent văduv se întoarce în Africa de Sud, unde și-a cunoscut soția, într-o călătorie planificată de multă vreme, cu cele două fiice adolescente, la o rezervație destinată exlcusiv vânătorii, administrată de un vechi prieten de familie și coleg. Curând, însă, un leu feroce, vânător de oameni, începe să atace și să devoreze pe oricine îi apare în cale. Călătoria lor de vindecare se transformă într-o luptă, în care rezistența lor va fi testată la maximum.

6 | Cinemap | August 2022

PREMIERA: 12 AUGUST 2022


PREMIERE AUGUST 2022

NU!

Horror, SF

PREMIERA: 19 AUGUST 2022

Actorii Daniel Kaluuya și Keke Palmer interpretează două personaje, frate și soră, care dețin și gestionează împreună o fermă unde cresc și dresează cai pentru studiourile de filme de la Hollywood. Însă, la un moment dat, încep să aibă loc tot felul de evenimente stranii, iar tatăl lor are parte de o moarte la fel de bizară. Totul culminează cu apariția unui OZN, care le dă bătăi de cap și pe care cei doi încearcă să-l captureze… pe film, sperând să facă astfel un ban, nu neapărat să salveze omenirea.

După ce am găsit fericirea

Dramă, Romantic, Dragoste PREMIERA: 26 AUGUST 2022

În „After Ever Happy” îi regăsim pe Tessa și Hardin la răscruce de drumuri: va continua Tessa să încerce să îl salveze pe el și relația lor sau e timpul să se salveze pe ea însăși? În timp ce Hardin rămâne în Londra după nunta mamei lui și se afundă și mai tare în singurătate, Tessa se întoarce în Seattle și întâmpină o tragedie.

Acolo unde cântă racii Dramă, Mister

PREMIERA: 19 AUGUST 2022

Abandonată de familia ei, Kya Clark, cunoscută de către orășenii din Barkley Cove ca Marsh Girl, este o femeie misterioasă și sălbatică. „Where the Crawdads Sing” (Acolo unde cântă racii) este o poveste despre maturizarea unei fete crescute aproape literalmente de și în mlaștinile din Sudul anilor 1950. Când sexsimbolul masculin al orașului este găsit mort, Marsh Girl devine principalul suspect, asta și pentru că, în trecut, cei doi au avut o legătură.

Invitație în iad Horror, Thriller

PREMIERA: 26 AUGUST 2022

„The Invitation” spune povestea lui Evie, o tânără care după moartea mamei ei rămâne fără nicio rudă și decide să facă un test ADN, din care rezultă faptul că are o verișoară pierdută, de existența căreia nu știa nimic. Invitată de noua ei familie la o nuntă fastuoasă, în mediul rural englezesc, ea este la început sedusă de gazda aristocratică atrăgătoare, dar în curând este împinsă într-un coșmar al supraviețuirii...

August 2022 | Cinemap | 7


COVER STORY

SILVIA TRAȘCĂ

„After Ever Happy”: există final fericit pentru o iubire toxică?

U

na dintre cele mai populare povești de dragoste incluse în mișcarea cinematografică modernă a subgenului romantic YA este franciza „After”, etalon și parte din cultura pop a generației Z, care se bazează pe seria de cărți cu același nume, scrisă de Anna Todd.

În ultimii ani, fanii din întreaga lume au fost cuceriți și au urmărit cu sufletul la gură cele trei părți ale poveștii de dragoste dintre Tessa (Josephine Langford) și Hardin (Hero Fiennes Tiffin), dar acum, seria se apropie de final, în luna august, cu cel de-al patrulea film, intitulat „After Ever Happy”.

Sinopsis-ul oficial:

„After Ever Happy” („După ce am găsit fericirea”), a patra carte din seria „After”, scrisă de Anna Todd, va fi ecranizată în luna august și în cinematografele românești. Autoarea a vândut milioane de exemplare în întreaga lume, deși, inițial, cărțile ei au fost publicate pe Wattpad.

În „AFTER EVER HAPPY” îi regăsim pe Tessa și Hardin la răscruce de drumuri: va continua Tessa să încerce să îl salveze pe el și relația lor sau e timpul să se salveze pe ea însăși? În timp ce Hardin rămâne în Londra după nunta mamei lui și se afundă și mai tare în singurătate, Tessa se întoarce în Seattle și întâmpină o tragedie. Dacă vor ca dragostea lor să supraviețuiască, vor trebui să lucreze la ei înșiși prima dată. Dar drumurile fiecăruia îi vor readuce împreună?

Harden și Tessa, după ce au înfruntat până acum toate provocările unei tinere relații, vor fi din nou în centrul atenției, oferind fanilor, în sfârșit, un final al iubirii lor turbulente.

„After Ever Happy” a fost filmat în același timp cu „After We Fell”, în octombrie 2022. After 3 se bazează pe cartea omonimă, scrisă de Anna Todd, publicată în 2015, și a fost regizat de Castille Landon.

8 | Cinemap | August 2022


DUPĂ CE AM GĂSIT FERICIREA

Ce actori vor juca în filmul After Ever Happy? Bineînțeles, Josephine Langford și Hero Fiennes Tiffin, protagoniștii seriei, se reîntorc în rolurile Tessei și Hardin. Având în vedere faptul că a fost filmat în paralel cu „After We Fell”, „After Ever Happy” va readuce pe marile ecrane aproape aceleași figuri cu care ne-am obișnuit în a treia parte. Publicul se poate aștepta, de asemenea, ca printre actorii din distribuția principală să se numere și Chance Perdomo (în rolul lui Landon Gibson), Rob Estes (în rolul lui Ken Scott), Louise Lombard (în rolul lui Trish Daniel), Frances Turner (în rolul lui Karen Scott) și Stephen Moyer (în rolul lui Christian Vance). În schimb, distribuția rolurilor secundare (sau episodice) ar putea aduce figuri noi, cum ar fi Jack Bandeira (în rolul lui James), Carter Jenkins (în rolul lui Robert), Kiana Madeira (în rolul lui Nora), Atanas Srebrev (în rolul lui Richard Young), Jordan Peters (în rolul lui Mark), Ryan Ol (în rolul lui Joe) și Tosin Thompson (în rolul lui Janine).

Dat fiind modul în care s-a încheiat a treia parte, After We Fell, cel mai probabil, Arielle Kebbel nu se va reîntoarce în rolul lui Kimberly.

Despre ce va fi filmul After Ever Happy? Tessa și Hardin au trecut deja prin atât de multe în această serie! Fie că este vorba despre dependența de alcool a lui Hardin sau că Tessa a aflat, în ultimul film, că nu va putea avea copii, totul a fost un rollercoaster emoțional pentru fanii acestei francize. Finalul neașteptat din After We Fell a stârnit multă vâlvă printre fanii seriei și poveștii Tessei și a lui Hardin, astfel încât se așteaptă ca After Ever Happy să vină cu niște răspunsuri. Partea a treia a dezvăluit că Christian Vance este tatăl real al lui Hardin. Având în vedere că totul a ieșit la iveală după ce Hardin i-a surprins pe mama sa și pe Vance dormind împreună, este inevitabil să existe anumite consecințe

August 2022 | Cinemap | 9


DUPĂ CE AM GĂSIT FERICIREA

din cauza acestui lucru. Din acest motiv, va fi, de asemenea, intrigant să vedem cât de departe împinge After Ever Happy „întunericul” poveștii. Cei doi au fost până în prezent definiția unei relații toxice, în ciuda scenelor care încearcă să ne facă să credem că au fost meniți să fie împreună. Tessa și Hardin se vor confrunta cu cel mai greu test ce le va pune relația la încercare, în timp ce Tessa afirmă, în unul dintre trailerele oficiale: „Relația noastră este o bombă pe cale să explodeze”. Astfel, „After Ever Happy” cu siguranță va oferi un twist efervescent acestei povești de dragoste dificile dintre Tessa și Hardin. Cu lansarea filmului chiar după colț, Voltage Pictures a lansat un trailer pentru ultimul capitol, care prezintă greutățile care urmează între cei doi protagoniști. Hardin

10 | Cinemap | August 2022

încă încearcă să proceseze revelația legată de tatăl său, care îi schimbă viața definitiv, ceea ce pune o nouă presiune asupra relației lui cu Tessa. El scrie o carte despre relația lor, intitulată simbolic After, dar Tessa nu este neapărat o fană. Perechea decide să meargă pe căi separate, pentru a se regăsi personal, dar dragostea găsește întotdeauna o modalitate de a aduce oamenii înapoi împreună. Va fi cu siguranță interesant să vedem cum se termină această poveste de dragoste și, în special, ce tragedie va trebui să îndure Tessa în filmul final. Oricare ar fi cazul în cea de-a patra parte a seriei, fanii vor avea în sfârșit toate răspunsurile mult așteptate, atunci când „After Ever Happy” va avea premiera în cinematografe, la finalul lunii august.  /  /  /  /cinemap.ro Titlu original: After Ever Happy Regia: Castille Landon Cu: Louise Lombard, Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford Gen: Dramă, Romantic, Dragoste Durata: 95 de minute Distribuit de: Ro Image 2000 Premieră în România: 26 August 2022


COVER STORY

Povestea continuă după „After Ever Happy”? Deși ar putea fi ultimul film al seriei principale, acesta nu este tocmai sfârșitul. Încă două filme vor urma, deoarece un prequel al seriei și o continuare a celui de-al patrulea film ar fi deja în discuții. „After Ever Happy” se bazează și pe al cincilea volum al seriei, „Before”, care, practic, surprinde viața lui Hardin înainte de sosirea Tessei. Este oarecum vag să-l apreciem drept al cincilea volum, întrucât nu urmărește povestea de dragoste a celor doi, dar, pentru scriitori, este ceva absolut normal să speculeze cât mai bine popularitatea unei serii și să scoată numeroase volume care să-i completeze imaginea.

„Hardin și Tessa cresc și s-ar putea să nu mai fie niciodată la fel. Deși au sfidat toate șansele, următorul lor capitol va aduce fie un sfârșit de basm, fie va distruge, în cele din urmă, relația lor pasională, dar toxică”, scrie TeenVogue. Continuarea va relua epilogul cărții, unde – spoiler alert - Tessa și Hardin au doi copii, pe Emery și Auden. „After Ever Happy” va fi lansat în România pe 26 august 2022, exclusiv în cinematografe. Asemănător celei de-a treia părți, filmul va fi lansat și pe Amazon Prime.

„Hardin și Tessa cresc și s-ar putea să nu mai fie niciodată la fel. Deși au sfidat toate șansele, următorul lor capitol va aduce fie un sfârșit de basm, fie va distruge, în cele din urmă, relația lor pasională, dar toxică”. TeenVogue August 2022 | Cinemap | 11




PREMIERA 5 AUGUST

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

„Bullet Train”- Brad Pitt,

un asasin hipiot și pacifist, urcă într-un tren

... în același tren la bordul căruia se află și alți 5 dintre cei mai temuți și mortali asasini din lume. Rezultatul? Un blockbuster plin de acțiune și umor, care are toate șansele să se transforme într-un film cult.

„Bullet Train” reprezintă și primul film în care Brad Pitt are rolul principal, după ce a câștigat Oscarul în 2020, pentru interpretarea din „Once Upon a Time... In Hollywood” (2019). În mod paradoxal, acolo juca rolul unui cascador, iar „Bullet Train” este regizat de cascadorul cu care Pitt a lucrat pentru „Fight Club”. Astfel, dacă în 1998, David Leitch îl învăța pe Pitt cum să se bată, pentru scenele din ecranizarea romanului lui Chuck Palahniuk, acum el este „șeful” celebrului actor și regizează un film în care acesta trebuie să pună în aplicare ce a învățat de la Leitch, în urmă cu 24 de ani. De fapt, Leitch a declarat că pentru „Bullet Train”, Pitt și-a făcut singur peste 95% din cascadorii. Deci, un motiv în plus pentru a vedea acest film. Ca să-ți faci o părere mai bună despre ce jucărie va urca pe marele ecran în august, e bine să trecem în revistă câteva alte filme pe care Leitch le-a regizat de când a lăsat cascadoria pentru a sta în spatele camerei: „Atomic Blonde”, „Deadpool 2” sau „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”. Toate sunt producții din același registru, în care scenele de acțiune și violența sunt compensate sau completate, în egală măsură, de umor. Revenind la „Bullet Train”, acesta e bazat pe romanul cu același nume al scriitorului japonez Kotaro Isaka, publicat în 2010. El îl are în centru pe probabil cel mai ghinionist asasin din toate timpurile. După ce a 14 | Cinemap | August 2022


TRENUL ASASINILOR făcut o pauză de la meseria sa, personajul lui Pitt este acum gata să revină în branșă, cu condiția să nu mai folosească arme de foc și, dacă se poate, nici violența. Brad Pitt este acest asasin hipiot și pacifist, dacă se poate spune așa, pe care șefa lui, interpretată de Sandra Bullock, îl poreclește Buburuză (Ladybug), în tentativa de a ține ghinionul departe, măcar de această dată. Pentru a-i face revenirea ușoară, ea îi și oferă o misiune lejeră, care n-ar trebui să-i dea multe bătăi de cap: să ducă o servietă din punctul A în punctul B, folosindu-se de un tren ultra-rapid, care circulă între Tokyo și Morioka. Bineînțeles, lucrurile degenerează când în același tren se îmbarcă alți asasini, care au misiuni ce se intersectează una cu alta și toate duc spre Ladybug. Fiecare dintre ei e un personaj aparte. Kimura (Andrew Koji) e un alcoolic în recuperare, care vrea să-l omoare pe cel care i-a băgat fiul în comă. Duo-ul „Tangerine” (Aaron Taylor-Johnson) și „Lemon” (Brian Tyree Henry) au salvat fiul unui gangster renumit și temut, numit Moartea Albă, și îl duc cu același tren înapoi la tatăl său (interpretat de Michael Shannon), la pachet cu o servietă plină cu bani. Prince (Joey King) este o adolescentă care pare inocentă, dar care este, de fapt, o sociopată ce nu înțelege de ce e greșit să omori alți oameni. Mai trebuie spus și că, spre finalul filmului, după ce mai multe personaje centrale au fost omorâte (este până la urmă vorba de un film cu asasini), după ce unele dintre micile detalii au avut consecințe dramatice, câteva dintre personaje se vor dovedi a nu fi deloc ceea ce par, dar tragem frâna aici, pentru a nu ne scăpa vreun spoiler. Poate cei care au citit cartea lui Isaka și-ar fi dorit ca ecranizarea ei să cadă pe mâna lui Quentin Tarantino sau poate pe cea a fraților Coen, dar cu siguranță David Leitch a făcut o treabă cel puțin la fel de bună, mai ales având în vedere ce producții se află acum pe cartea sa de vizită. În funcție de succesul pe care-l va avea la box office, și are toate ingredientele pentru a fi un hit, e posibil ca „Bullet Train” să fie transformat chiar într-o franciză, pe modelul „Knives Out”. Așadar, pe 5 august, Brad Pitt revine pe marile ecran cu un film de acțiune plin de umor și de neratat.

 /  /  /  /cinemap.ro Titlu original: Bullet Train Regia: David Leitch Cu: Brad Pitt, Joey King, Zazie Beetz, Aaron Taylor-Johnson, Sandra Bullock Gen: Acţiune, Thriller Durata: 126 deminute Distribuit de: InterComFilm Distribution Premieră în România: 5 August 2022

August 2022 | Cinemap | 15





PREMIERĂ 12 AUGUST 2022

„Beast”

TEXT DE VLAD T. COPILU

dris Elba a devenit, în ultimii ani, un actor care și-a creat un fan base diferit față de toți colegii de breaslă. Asta s-a întâmplat în special datorită rolului lui John Luther, din serialul „Luther”, dar și pentru interpretările extraordinare din „Mandela: The long walk of freedom” și, ceva mai înainte, din „The Wire”. Nu este de mirare că șarmul său l-a propulsat printre favoriții viitorului James Bond, fiind primul în preferințele fanilor din Marea Britanie. Ceea ce este însă și mai important constă în faptul că Elba are capacitatea de a nu repeta un tip de personaj în două sau mai multe filme diferite.

I

Luna august ne aduce premiera filmului „Beast”, în care omul despre care am vorbit mai sus joacă rolul principal.

Pe lângă Elba, în „Beast” îi veți mai putea vedea pe Sharlto Copley (District 9), Iyana Halley (Abbott Elementary) și Leah Un soț devenit recent văduv se întoarce Jeffries, o tânără actriță de nuîn Africa de Sud, unde și-a cunoscut mai 12 ani, aflată la debut într-un soția, într-o călătorie planificată de multă lungmetraj. vreme cu cele două fiice adolescente, la Totuși, pe lângă ceea ce ne ofeo rezervație destinată exlcusiv vânătorii, ră Elba în acest film, trebuie să administrată de un vechi prieten de fami- luăm în considerare și munca relie și coleg. Curând, însă, un leu feroce, gizorală a lui Baltasar Kormákur, vânător de oameni, începe să atace și să cel care revine la cârma unui devoreze pe oricine îi apare în cale. Călă- lung metraj după o pauză de toria lor de vindecare se transformă într-o patru ani, timp în care s-a ocupat luptă, în care rezistența lor va fi testată la de serialele islandeze de mare maximum. succes: „Katla” și „Trapped”. Recomand de la acest regizor din Practic, aceasta este rețeta pe care Islanda al doilea film din cariera cinefilii vor să o vadă în această perioadă sa, numit „101 Reykjavík”. a anului. O poveste fresh, cu o abordare „Beast” vine în cinematografede tip european, asezonată cu farmecul le din România pe data de 12 Hollywood-ului de tip nou. august.  /  /  /  /cinemap.ro

Titlu original: Beast Regia: Baltasar Kormákur Cu: Idris Elba, Sharlto Copley, Iyana Halley, Leah Jeffries Gen: Aventuri, Dramă, Thriller Durata: 100 de minute Distribuit de: Ro Image 2000 Premieră în România: 12 August 2022

August 2022 | Cinemap | 19



PREMIERĂ 19 AUGUST 2022

„NOPE”, un YES pentru a merge la cinema

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR OPE este cel de-al treilea film al genialului Jordan Peele, care a făcut senzație cu celelalte două proiecte cinematografice ale sale de până acum: „Get Out” și „Us”. Întocmai ca în cazul acestora, e de așteptat ca NOPE să genereze multe discuții și dezbateri, dar și să atragă un număr foarte mare de oameni în cinematografe, mai ales că de această dată e vorba despre un western modern și cu extratereștri, ce promite să fie spectaculos pe ecranul IMAX.

N

Dar haide să recapitulăm un pic ce pare că se întâmplă în trailer. Actorii Daniel Kaluuya și Keke Palmer interpretează două personaje, frate și soră, care dețin și gestionează împreună o fermă unde cresc și dresează cai pentru studiourile de filme de la Hollywood. Însă, la un moment dat, încep să aibă loc tot felul de evenimente stranii, iar tatăl lor are parte de o moarte la fel de bizară. Totul culminează cu apariția unui OZN, care le dă bătăi de cap și pe care cei doi încearcă să-l captureze… pe film, sperând să facă astfel un ban, nu neapărat să salveze omenirea.  /  /  /  /cinemap.ro

Titlu original: NOPE Regia: Jordan Peele Cu: Keke Palmer, Barbie Ferreira, Daniel Kaluuya, Michael Wincott, Steven Yeun Gen: Horror, SF Durata: 135 de minute Distribuit de: Ro Image 2000 Premieră în România: 19 August 2022

Fiind vorba de un film creat de Jordan Peele, e clar că va fi criptic, misterios și plin de suspans, dar mai ales critic la adresa unor lucruri care nu funcționează în societatea în care trăim. Hype-ul generat deja în jurul său are legătură și cu faptul că, până acum, nu a existat un sinopsis clar care să sumarizeze ce se va întâmpla exact în NOPE, iar trailerele mai mult au băgat în ceață spectatorii. În lipsa detaliilor, fanii au generat multe teorii despre ce ar putea să fie noul film al lui Peele, unele susținând că extratereștrii din film nu sunt NOPE (not of planet earth), ci se vor dovedi a fi oameni care chinuie și torturează, întocmai cum au făcut-o coloniștii în Africa sau America de Nord. Altele susțin că, de fapt, locuitorii orașului din apropierea fermei ar fi extratereștri, iar cei din fermă ar fi ținuți captivi, fără să-și fi dat până acum seama de asta, de condiția în care se află. Din nou, o metaforă pentru felul în care a fost (și încă este, în mare parte) tratată comunitatea afroamericană în State, inegalitatea socială fiind o temă majoră în toate filmele lui Peele. Lăsând de-o parte încercările de a descifra ce se întâmplă cu adevărat în NOPE sau care sunt aici palierele de critică socială, filmul lui Peele e clar și un omagiu adus mai multor filme clasice ale genului horror / SF. De exemplu, n-ai cum să nu te gândești direct la „Tremors”, la „Cowboys vs. Aliens”, „Close Encounters” și chiar la „Jaws”. Vom putea vedea ce se întâmplă cu adevărat în NOPE abia pe 19 august. Cert e că va fi spectaculos!

August 2022 | Cinemap | 21


PREMIERA 19 AUGUST

TEXT DE VLAD T. COPILU

„Acolo unde cÂntĂ racii” Este greu de găsit o poveste plină de suspans în cinematografia anului 2022. Lucrul ăsta nu se întâmplă din cauza unei presupuse probleme a cineaștilor din această perioadă, ci pentru că multe povești au fost spuse în mii de feluri până acum.

Există o sumedenie de idei originale care și-au pierdut din efervescență din cauza unei abordări mai puțin inspirată, dar sunt și cazuri în care publicul cinefil nu a vrut să accepte adevărata valoare scenaristică a unei unități cinematografice. Oricare ar fi cauza, este important să înțelegem că o poveste are nevoie de mai multe lucruri pentru a ajunge să fie pe placul a cât mai multor oameni, în această perioadă. Chiar și așa, suspansul în filme nu s-a încheiat atunci când Alfred Hitchcock a lansat ultimul film din carieră, această nișă fascinantă continuă să existe și în zilele noastre, chiar dacă nu este chiar în primele poziții în topul celor mai așteptate producții. Este și cazul filmului „Where the crawdads sing”, o producție care are o temă relativ simplă, dar care invită cinefilii la o intrigă pe care rar am mai văzut-o, în ultimii ani. Abandonată de familia ei, Kya Clark, cunoscută de către orășenii din Barkley Cove ca Marsh Girl, este o femeie misterioasă și sălbatică. „Where the Crawdads Sing” (Acolo unde cântă racii) este o poveste despre maturizarea unei fete crescute aproape literalmente de și în mlaștinile din Sudul anilor 1950. Când sex-simbolul masculin al orașului este găsit mort, Marsh Girl devine principalul suspect, asta și pentru că, în trecut, cei doi au avut o legătură. 22 | Cinemap | August 2022


ACOLO UNDE CÂNTĂ RACII

Plot-ul este clar construit pe clasicele abordări ale cinematografiei. Ceea ce face diferența față de alte pelicule este interpretarea dezarmantă a britanicei Daisy Edgar-Jones, cea care a cunoscut o ascensiune impresionantă de la mini-seria irlandeză produsă de HBO, „Normal People”. Daisy Edgar-Jones nu numai că emană o cantitate uriașă de actorie din vremea de aur a cinematografiei, dar aduce foarte multă culoare din perioada contemporană a acestei arte. Titlul filmului amintește, de asemenea, de „aurul hollywood-ian”, prin pelicula „Where eagles dare” (Acolo unde se avântă vulturii), care, paradoxal, se bazează pe o idee asemănătoare cu cea din „Where the crawdads sing”, referindu-ne strict la incertitudinea antagonică a personajelor/ personajului principale/ principal.

Pictures . A încasat, deja, peste 45 de milioane de dolari și a primit recenzii mixte de la critici, care au lăudat performanța lui Edgar-Jones, dar au considerat că tonul filmului este incoerent. Producția a început odată cu anunțul de pe 25 ianuarie 2021, care spunea că Taylor John Smith și Harris Dickinson se vor alătura lui Daisy Edgar-Jones într-o adaptare cinematografică a bestseller-ul lui Owens. Olivia Newman a fost angajată apoi să regizeze un scenariu scris de Lucy Alibar. În martie, David Strathairn și Jayson Warner Smith s-au alăturat distribuției, iar o lună mai târziu, Garret Dillahunt, Michael Hyatt, Ahna O'Reilly, Sterling Macer Jr. și Jojo Regina. Un lucru important este acela că producătoare, printre alții, este nimeni alta decât Reese Whiterspoon, care revine în această poziție după „Gone Girl” și „Wild”.

„Where the crawdads sing” este o adaptare „Where the Crawdads Sing” vine și în cinematografele a romanului omonim scris de Delia Owens, din România, pe 19 august. lansat în 2018. Deși mulți cinefili și critici s-au întrebat dacă romanul este bazat pe fapte reale, Owens a negat, dar a dat de înțeles că  /  /  /  /cinemap.ro sunt anumite aspecte care s-au întâmplat în Titlu original: Where the Crawdads Sing Regia: Olivia Newman realitate. „Where the Crawdads Sing” a fost lansat în Statele Unite pe 15 iulie 2022, de Sony Pictures Releasing, sub patronajul Columbia

Cu: Daisy Edgar-Jones, Garret Dillahunt Gen: Dramă, Mister Durata: 126 de minute Distribuit de: InterComFilm Distribution Premieră în România: 19 August 2022

August 2022 | Cinemap | 23





PREMIERĂ 26 AUGUST 2022 Titlu original: The Invitation Regia: Xavier Giannoli Cu: Nathalie Emmanuel, Thomas Doherty, Hugh Skinner, Stephanie Corneliussen Gen: Horror, Thriller Durata: 149 de minute Distribuit de: InterComFilm Distribution Premieră în România: 26 August 2022

Invitație în iad VLAD T. COPILU enomenul serialelor din ultimii 20 de ani ne-a adus în față un lucru pe care în anii `70, `80, ba chiar și `90 nu prea îl vedeam foarte ușor realizabil. Înainte de această perioadă glorioasă, multe staruri din lumea serialelor rămâneau lipite aproape exclusiv de proiecte de televiziune pe termen lung, arareori ele reușind să treacă în dimensiunea a ceea ce noi numim „filme artistice”.

F

În prezent, mulți actori și actrițe care joacă sau au jucat în producții precum: „Game of Thrones”, „Breaking Bad”, „The Office”, „Better Call Saul” sau „Narcos” au devenit vedete uriașe, care concurează în popularitate cu protagoniștii din filmele de lungmetraj. În cazul de față vorbim despre „Game of Thrones” și despre un personaj care, chiar dacă nu a fost printre cele principale, a avut un statut de echilibru în povestea casei Targaryen. Missandei a prins viață prin actrița britanică Nathalie Emmanuel, cea care după apariția în „GOT” a fost distribuită în 15 lungmetraje. Unul dintre ele este „The Invitation”, acolo unde ea are rolul principal.

„The Invitation” spune povestea lui Evie, o tânără care după moartea mamei ei rămâne fără nicio rudă și decide să facă un test ADN, din care rezultă faptul că are o verișoară pierdută, de existența căreia nu știa nimic. Invitată de noua ei familie la o nuntă fastuoasă, în mediul rural englezesc, ea este la început sedusă de gazda aristocratică atrăgătoare, dar în curând este împinsă într-un coșmar al supraviețuirii, în timp ce descoperă secrete întortocheate din istoria familiei sale și intențiile tulburătoare din spatele generozității lor.

care vă va ține cu sufletul la gură pe toată durata producției. Regizoarea Jessica M. Thompson, care se află la al doilea lungmetraj, după „The Light of the Moon”, din 2017, aduce o gură de aer proaspăt în genul horror, dictând în „The Invitation” un ritm care vă va aminti de capodoperele lui Hitchcock.  /  /  /  /cinemap.ro

Nathalie Emmanuel, prin frumusețea, charisma și talentul ei actoricesc, reușește să facă din acest film o călătorie irezistibilă, August 2022 | Cinemap | 27



PREMIERĂ 26 AUGUST 2022  /  /  /  /cinemap.ro Titlu original: Die Heinzels - Rückkehr der Heinzelmännchen Regia: Ute von Münchow-Pohl Cu: Jella Haase, Louis Hofmann, Leon Seidel Gen: Animație Durata: 78 de minute Distribuit de: Ro Image 2000 Premieră în România: 26 August 2022

SILVIA TRAȘCĂ

The Elfkins – Baking a Difference rețeta animată perfectă pentru toată familia! he Elfkins – Baking a Difference, cunoscută și ca A piece of cake (germană: Die Heinzels – Rückkehr der Heinzelmännchen) este o aventură animată scurtă, dulce și savuroasă pentru toată familia, pregătită de lansare la finalul lunii august în cinematografele românești. Legendarii elfkins din Köln, Germania, erau gnomi care îi ajutau noaptea pe meșteșugari la muncile lor. Cu 200 de ani în urmă, însă, ei au fost izgoniți de soția malefică a unui croitor. Aceasta este povestea întoarcerii lor.

T

De mai bine de două secole, Elfkins trăiesc sub pământ, ascunzânduse de lumea superioară și evitând orice interacțiune cu ființele umane „nerecunoscătoare și răutăcioase”. În The Elfkins – Baking a Difference, Elfkins Elfie, Kipp și Buck își părăsesc orașul secret pentru lumea umană de deasupra pământului, unde au șansa de a-l ajuta pe un brutar ghinionist să-și salveze magazinul.

Dar într-o zi, fata Elfkin, Helvi, nu mai poate suporta lipsa de spațiu și caută împlinirea personală. Împreună cu doi prieteni, băieții Elfkin Kipp și Butz, ea urcă la suprafața pământului pentru a-și urmări destinul. Personajul principal Elfie (Rivka Rothstein) are o pozitivitate și un optimism contagioase și lucrează mereu din greu pentru a-i încuraja pe ceilalți, chiar și atunci când

aceștia nu o încurajează. Multe personaje își îmbunătățesc atitudinea de-a lungul filmului datorită spiritului lui Elfie. După aventuri hilare, prietenia din ce în ce mai apropiată dintre Helvi și patiserul inițial morocănos Theo îi va aminti ei și tuturor celorlalți Elfkin de adevăratul lor scop în viață: să-i ajute pe ceilalți! Cu atât de multe mesaje pozitive introduse în rețetă, acest deliciu animat german este un must see la cinema alături de cei mici. Ceea ce servește The Elfkins: Baking a Difference este o delicatesă ușoară, perfect echilibrată și bogat rafinată. Cireșa de pe tort? Culorile delicioase, în special creațiile coapte de regizorul Ute von Münchow-Pohl. Filmul include o mulțime de glume la care vei râde în hohote și un personaj principal cu o pozitivitate molipsitoare. Este bine ritmat și există suficientă acțiune pentru a oferi senzații tari, cu situații interesante care necesită o reacție rapidă a publicului. Producția independentă a avut premiera la Festivalul Internațional de Film SCHLINGEL 2019 și rulează în cinematografele românești începând cu 26 august 2022. August 2022 | Cinemap | 29


FESTIVAL

FILME LA BRAȘOV JAZZ & BLUES FESTIVAL

U

n festival are datoria de a-i atrage pe spectactori cu o sumedenie de alte activități, în afară de cele care țin capul de afiș. Astfel, la fel ca în anii precedenți, Brașov Jazz & Blues Festival vine și cu proiecții de film, în trei locuri distincte.

Piața Brassai Primul dintre ele este cel din Piața Brassai, acolo unde proiecțiile de film vor deschide fiecare zi de festival. Astfel, pe ecranul led al scenei, vineri, pe 12 august, de la ora 16:00, va fi proiectat documentarul „România Neîmblânzită”. Sâmbată, ziua de festival va fi deschisă la ora 11:00, cu animația câștigătoare de Oscar, „Wall-E”. Apoi, tot de la 16:00, urmează un alt documentar, Wild Carpathia, din 2021. Ultima zi de festival din Piața Brassai aduce aceeași rețetă ca în ziua precedentă: o animație și un documentar: „Cartea Junglei” (2016), respectiv „România Sălbatică”. În fiecare dintre cele trei zile, în piața Brassai vor avea loc, de la ora 19:00, concerte pe scena instalată acolo.

Parcul Central Scenariul din Parcul Central este asemănător cu cel din Piața Brassai. Una dintre atracțiile principale va fi maratonul „Tom și Jerry”, care va rula în fiecare zi de festival: vineri, de la ora 14:00, iar sâmbătă și duminică, de la 11:00. Tot aici vor fi și animații faimoase, dar și 3 blockbustere lansate în 2021. Acestea vor fi proiectate în toate cele trei zile de la orele 18:00, respectiv 20:00, după cum urmează: Vineri puteți vedea capodopera „Soul”, prin

30 | Cinemap | August 2022

vocile faimoșilor Jamie Foxx și Tina Fey, animație care a cucerit două premii Oscar, pentru cel mai bun film animat și cea mai bună coloană sonoră originală. Ziua se va încheia cu spumoasa comedie „Free Guy”, cu Ryan Reynolds, Jodie Comer și Taika Waititi. Sâmbătă, după maratonul „Tom și Jerry”, urmează „Encanto”, cu probabilitatea unui „sing-along in the park” la piesa „We don`t talk about Bruno”. Apoi, de la ora 20:00, îi veți vedea pe Dwayne Johnson, Emily Blunt și Paul Giamatti, în filmul de aventuri „Jungle Cruise”. Duminică, animația de la ora 18:00 va fi „Coco”, iar filmul de la 20:00 va fi „Cruella”.

Cinema Astra La Cinema Astra, festivalul se va transforma într-un maraton cinematografic, axat pe producții despre artiști și fascinanta lor lume și nu numai. Aici, orele de proiecție sunt 17:00, 19:00, și 21:00, pentru zilele de vineri și sâmbătă, respectiv 15:00, 18:00 și 21:00, pentru duminică. Vineri, 12 august, vom pătrunde într-o poveste despre sex, violență, rasism și rock and roll din Chicago-ul anilor 1950. „Cadillac Records” urmărește viețile


BRAȘOV JAZZ&BLUES

incitante, dar turbulente ale unor legende din 1972 este un documentar care ne arată o zi din viața muzicale ale Americii, inclusiv Muddy lui Lennon și a lui Yoko Ono, împărțită între realitate și Waters, Leonard Chess, Little Walter, ficțiune. Howlin' Wolf, Etta James și Chuck Berry. „Yellow Submarine” vă propune o călătorie animată a Apoi avem o proiecție românească celor patru legendari liverpudlieni în Pepperland, pentru proaspătă, lansată până a-l elibera de lipsa de iubire acum doar la Cannes și pentru muzică a răufăcătorilor la Festivalul de Film de „Blue Meanies”. la Ierusalim, intitulată Seara se încheie cu cel mai „Metronom”. România, recent lungmetraj semnat de toamna anului 1972. Ana, o Danny Boyle, „Yesterday”, film adolescentă de 17 ani, află care ne propune unul dintre că iubitul ei va fugi definitiv cele mai interesante exerciții de din țară în câteva zile. imaginație din cinematografie: Cei doi îndrăgostiți decid cum ar arăta lumea dacă The să-și petreacă ultimele zile Beatles nu ar fi existat? împreună. În ultima zi de festival avem 11 - 15 AUGUST 2022 Ziua se încheie cu două remake-uri, dar și cel mai EDIȚIA A X-A PIAȚA SF. IOAN • PIAȚA BRASSAÏ povestea marelui Johnny profitabil biopic din istorie. PARCUL CENTRAL 10 ANI • 3 SCENE Cash, interpretat de „West Side Story” și „A Star is PESTE 100 DE ARTIȘTI Joaquin Phoenix, în „Walk Born” deschid ziua, în vreme JOHN NEMETH • JAN AKKERMAN BAND • KIRK FLETCHER the line”. ce „Bohemian Rhapsody” SHARRIE WILLIAMS • RAPHAEL WRESSNIG & GISELE JACKSON MICHAEL OLIVERA & THE CUBAN JAZZ SYNDICATE Sâmbăta va fi dedicată în ne reamintește de măreția lui CARLOS BICA & AZUL • BERTI BARBERA & LK BAND ȘI MULȚI ALȚII... întregime grupului „The Mercury, încheind en-fanfare a Beatles”. zecea ediție de Brașov Jazz & „Imagine John Lennon” Blues Festival. Proiect cultural finanțat de:

Ministerul Culturii

Proiect cofinanțat de:

Sponsor principal:

brasovjazz.ro

cială a fest v ofi

lui alu

Ber ea

Partener culinar:

Sponsori:

ele con

Parteneri:

August 2022 | Cinemap | 31


TV RECOMANDARE

De văzut în august @ Un amestec exploziv de Robert Rodriguez și Quentin Tarantino

E

ste o vară fierbinte, iar serile cu un film bun sunt printre puținele momente în care ne putem găsi refugiu. În selecția noastră de filme din august vorbim despre abundența de arme, acțiune și adrenalină care îi unește pe regizorii Rodriguez și Tarantino, a căror colaborare durează de aproape treizeci de ani. S-au cunoscut în 1992, când filmele lor de debut – „El Mariachi” (Rodriguez) și „Reservoir Dogs” (Tarantino) – au avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance. S-au întâlnit întâmplător în foaier, au început să vorbească și au devenit imediat apropiați datorită gustului lor similar pentru filme. „Desperado” (1995) a lui Rodriguez a fost prima lor lucrare împreună. Tarantino apare aici într-un rol minor. Personajul său rătăcește într-un bar, spune o glumă lungă și este ucis la scurt timp după. În același an, s-au întâlnit pe platoul de film „Four Rooms”, unde au filmat câte o poveste. 32 | Cinemap | August 2022

Duo-ul s-a reunit în următorul proiect regizoral al lui Rodriguez, „From Dusk Till Dawn” (1996), pentru care Tarantino și-a oferit vechiul scenariu și a jucat unul dintre rolurile principale. Filmul a avut un mare succes în rândul publicului și al criticilor de film. Tandemul Rodriguez - Tarantino a obținut recunoaștere mondială. Mai târziu, Rodriguez a compus muzica pentru „Kill Bill: Volume 2” al lui Tarantino (2004) și l-a invitat să regizeze scena principală din „Sin City” (2005). În cele din urmă, au creat „Grindhouse” (2007), care a constat din două filme: „Planet Terror” de Rodriguez și „Death Proof” de Tarantino. Au decis să lanseze fiecare film separat. Vă invităm să le urmăriți la TV1000, în luna august.


TV 1000

Grindhouse: Mașina morții

Grindhouse: Planeta Terorii

S.U.A., Acțiune, Thriller, 2007

S.U.A., Horror, Acțiune, 2007

Trei prietene foarte bune merg într-un oraș învecinat pentru o aniversare. Pe drum, se opresc la un bar, unde observă un bărbat cu o cicatrice pe față. Numele lui este Mike și este un fost cascador. Munca l-a lăsat doar cu o mașină. El organizează curse mortale cu fete întâlnite pe drum, în care își asumă cu ușurință riscuri, fără a cruța pe nimeni. Din distribuție: Kurt Russell, Rose McGowan, Danny Trejo

Filmul descrie o epidemie teribilă și o mulțime de zombi. Acțiunea se petrece într-un orășel din Texas. După ce un virus periculos este eliberat în aer, oamenii încep să se transforme în creaturi asemănătoare unor zombi ce se hrănesc cu oameni. O fostă dansatoare, Cherry, fostul ei iubit, El Wray, și alții trebuie să lupte pentru a supraviețui. Din distribuție: Bruce Willis, Josh Brolin, Rose McGowan, Freddy Rodríguez

Joi, 11 august, ora 22:00

Joi, 18 august, ora 22:00

Urmăriți aceste filmE și altele la fel de interesante, la în august. August 2022 | Cinemap | 33


FESTIVAL Tot ce trebuie să facă este să realizeze cu telefonul mobil un scurtmetraj, de maximum trei minute, din categoria Horror, SF sau Fantasy, și să-l încarce pe platforma www.draculadigital.ro. Selectarea echipelor care vor participa în finala Dracula Digital se face prin votul juriului sau cel al publicului (dat până pe 30 septembrie).

Dracula Digital, o provocare pentru tinerii viitori cineaști

D

RACULA FILM FESTIVAL anunță ediția aniversară cu numărul 10, care se va desfășura în perioada 12-16 octombrie, la Brașov.

Organizatorii promit o ediție animată, cu multe premiere și proiecții cu caracter special destinate fanilor genurilor Horror și Fantasy. Și la această ediție, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, din toată țara, pasionați de film și fotografie, sunt invitați să participe la competiția Dracula Digital. Această secțiune competițională dezvoltată în cadrul Dracula Film Festival are scopul de a promova educația cinematografică în rândul tinerilor, de a le oferi acestora șansa de a se apropia de lumea filmului și de a descoperi și cultiva noi talente în cinematografia din România. Înscrierile au fost deschise pe 1 iulie. Cei interesați de perspectiva evoluției în spațiul profesional al cinematografiei se pot înscrie în competiția Dracula Digital până pe 15 septembrie.

34 | Cinemap | August 2022

În etapa finală, care se desfășoară în perioada festivalului Dracula Film Festival, echipele vor lucra la realizarea unui nou film de Scurtmetraj Horror, SF, Supranatural, Thriller sau Fantastic, de data aceasta pe baza celor 3 cuvinte-cheie primite din partea juriului, în prima zi a festivalului. Echipele, care pot fi alcătuite din maxim trei persoane, pot filma în orașul de domiciliu sau oriunde doresc... cu condiția ca filmele lor să fie predate juriului în dimineața zilei de 15 octombrie și expuse din acel moment publicului larg, pe site-ul www.draculadigital.ro. Echipa câștigătoare a trofeului Dracula Digital 2021, desemnată prin votul juriului şi anunțată în ultima zi a Dracula Film Festival, va primi și un premiu, în valoare de 500 de euro. Dacă sunteți realmente pasionați de filmele Horror şi Fantasy, de ce să nu răspundeți și voi acestei provocări?


Proiect cultural finanțat de:

Ministerul Culturii

Proiect cofinanțat de:

Sponsor principal:

brasovjazz.ro

11 - 15 AUGUST 2022 EDIȚIA A X-A

PIAȚA SF. IOAN • PIAȚA BRASSAÏ PARCUL CENTRAL

10 ANI • 3 SCENE PESTE 100 DE ARTIȘTI JOHN NEMETH • JAN AKKERMAN BAND • KIRK FLETCHER SHARRIE WILLIAMS • RAPHAEL WRESSNIG & GISELE JACKSON MICHAEL OLIVERA & THE CUBAN JAZZ SYNDICATE CARLOS BICA & AZUL • BERTI BARBERA & LK BAND ȘI MULȚI ALȚII... Sponsori

Partener culinar

Parteneri

cială a festi v ofi lui alu

ele con

Mașina festivalului

Ber ea

Bilete online pe



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.