Revista „9 MAI – ZIUA EUROPEI” Nr. 8 / 2018

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Revista „9 MAI – ZIUA EUROPEI” Director Fondator: PROF.UNIV.DR.ING. LIDIA CRISTEA Redactor Șef: PROF.UNIV.DR. ARDIAN KYCYKU Secretar General de redacție: Drd. GEORGE MOTROC Bordul Ştiinţific: LECT.UNIV.DR. LUMINIŢA TĂRCHILĂ MA. SEVER AVRAM DR. LINDA PESCHIR MA. SANDU ZAMFIRESCU ISSN: 2066-1851 Copyright: Editura ERA Nr. 8, An. VIII / 2018 Apare sub egida CENTRULUI DE CERCETARE COMUNICART şi a DEPARTAMENTULUI DE LIMBI STRAINE & IMAGOLOGIE ale U.R.S.A. “GHEORGHE CRISTEA”. În parteneriat cu: FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ ROMÂNĂ DE ȘTIINȚE ȘI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA” Revista conţine lucrări ştiinţifice, eseuri, dialoguri, prezentări de evenimente ştiinţifice şi universitare, creaţii artistice.

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor le revine autorilor.

Layout: Studioul de Imagine ComunicArts Contact: comunicarts@gmail.com București 2018

2|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

CUPRINS În loc de motto la Centenarul Marii Uniri ...................................................................................................... 4 TEMATICA PROF.UNIV.DR.ING. LIDIA CRISTEA: Regulamentului European de protecția datelor ................................ 7 EQUALITAS BĂLĂNESCU BIANCA LUISA: Is globalisation a positive or negative development? ................................. 14 MA. SEVER AVRAM: ”Sentimentul Dunărean” sau întoarcerea la izvoare ............................................... 18

AMINTIRI DIN EUROPA REALĂ PROF.DR. ARDIAN KYCYKU : A Swan perspective ............................................................................................... 20 ACTUAL ARTEMIS PROGRI: Efectul de ISD prin integrare ............................................................................................. 23 BRATINCA BRÎNDUȘA: Aspecte ale delincvenței juvenile – condiții sociale, condiții individuale ....... 29 OASPEŢI ÎN SPAŢIUL MIORITIC ERNEST KOLIQI : Negustor de steaguri ............................................................................................................... 37 LUMEA CA UN SPECTACOL–ŞI VICEVERSA DR. LINDA PEȘCHIR: Context contemporan în ,,teatrul fizic” ....................................................................... 41 POLITICI EUROPENE Smart City concept ................................................................................................................................................ 44 TRADIŢII & URME Pagini esențiale de cultură... .............................................................................................................................. 58 T a b l e o f C o n t e n t ...................................................................................................................................... 59

3|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

În loc de motto la Centenarul Marii Uniri Unele dintre cele mai importante realizări ale unor români de-a lungul timpului: Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino Profesorul Ioan Cantacuzino (1863-1934), una dintre cele mai ilustre personalități științifice ale României, se află printre creatorii medicinii experimentale românești, fondator al școlii române de microbiologie. Descoperirile sale au avut o importantă deosebită în tratamentul holerei, tifosului epidemic, tuberculozei și scarlatinei. Medicul a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. În anul 1913, a condus prima vaccinare antiholerică masivă în focarele infecțioase, cunoscută în știință ca "Marea experienţă românească", care a salvat mii de vieţi.

Avionul cu reacţie – Henry Coandă. În octombrie 1910, Marele Palat de pe ChampsElisee, Paris, a găzduit cea de-a două ediție a Expoziției Internaționale de Aeronautică.

Au fost expuse cele mai noi piese de aviație. Cea mai interesantă masinărie a fost un avion roșu, fără elice, pe a cărui plăcută metalică din scria: COANDĂ-1910. Acest avion a trezit interesul nu numai pentru că nu avea elice, ci și pentru că era total diferit față de ceea ce numeau ei până atunci "avion". Mașinăria avea două aripi duble și un singur loc, o anvergură de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg și o forță a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie,o adevărată revoluție în construcția de motoare de avioane, care avea să constituie soluția viitorului. Motorul cu reacție, inventat și construit pentru prima oară de către Henri Coandă, era compus dintr-un motor-piston cu patru cilindri, răcit cu apa și care dezvolta 50 de căi-putere la 1.000 de rotații pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tijă care rotea multiplicatorul de rotații; mișcarea era transmisă compresorului care câștiga o rotație de 4.000 de rotații pe minut. Forță de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decât dacă motorul-piston era conectat la o elice. Mulți vizitatori ai expoziției au fost suspicioși privind decolarea avionului, până la o demonstrație accidentală a lui Coandă, când, dorind doar să verifice motorul, avionul a început să merga din ce în ce mai repede, până și-a luat zborul. Impresionat de flăcările produse de motor și îngrijorat de faptul că nu mai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul mașinăriei, care a pierdut din înălțime și viteză până când a aterizat forțat. Această încercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reacție. Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini și Whittle, Coandă a construit și a zburat cu primul avion cu reacție.

Stiloul – Petrache Poenaru. În istoria inventicii universale, Petrache Poenaru (17991875) este cunoscut în calitate de creator al primului toc cu pompiţă, cunoscut în acel timp sub denumirea de „stilograf”. La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul "Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român. Invenţia lui Petrache Poenaru a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect utilizat şi astăzi de miliarde de oameni.

Cibernetica – Ștefan Odobleja. Ceea ce este tehnologia în prezent se datorează în mare parte unui om prea puțin cunoscut în România: Ștefan Odobleja. El a creat conceptul de cibernetică. Aceasta vorbește despre controlul prin retroacțiune, iar termenul s-a răspândit cu precădere în sistemele digitale, dar nu se limitează la atât.

Cibernetica se ocupă de modul în care un sistem prelucrează informațiile și reacționează la acestea. De asemenea, cibernetica studiază și modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-și optimiza acțiunile. Medicul Ștefan Odobleja este creatorul psihociberneticii și al ciberneticii generalizate și a scris despre 4|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

aceasta în 1929 studiul Metoda de transonanță toracică în care enunța și legea reversibilității. În 1937 anunță și opera sa principală, Psihologia consonatistă, prin care face publică prima variantă a concepției cibernetice generalizate și demonstrează caracterul multi și interdisciplinar al acesteia.

Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, majoritatea experților în aviație erau preocupați de avioane și de pilotarea acestora. Un tânăr român pe nume Anastase Dragomir s-a concentrat însă pe siguranța aparatelor de zbor și, implicit, a pasagerilor acestora, perfecționând propriul sistem de salvare a piloților și pasagerilor în caz de accidente. Aceasta invenție era "un nou sistem de parașutare din aparatele de locomoție aeriană, fiecare pasager având o parașută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel încât parașuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-parașută să aibă mai multe comenzi, manevrabile de către pilot.

1880 – Dumitru Vasescu construieşte automobilul cu motor cu aburi.

1885 – Victor Babeş realizează primul tratat de bacteriologie din lume.

1886 – Alexandru Ciurcu construieşte prima ambarcaţiune cu reacţie.

1895 – D. Hurmuzescu descoperă electroscopul.

1900 – Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric şi gaz.

1904 – Emil Racoviţă – fondatorul biospeologiei.

1905 – Augustin Maior – telefonia multiplă.

1906 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri.

1906 – A. A. Beldiman – aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci.

1908 – Lazăr Edeleanu – primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume.

1910 – Aurel Vlaicu lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic.

1910 – Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.

1918 – Gogu Constantinescu întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea.

1920 – Emil Racoviţă pune bazele primului Institut de Speologie din lume, la Cluj 1920 – Ing. Gheorghe Botezatu a calculat traiectoriile posibile Pamânt-Lună folosite la pregatirea programelor "Apollo”.

1952 – Se înfiinţează Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume. Ana Aslan a inventat produse revoluționare pentru tratarea afecțiunilor specifice bătrânilor. În 1949 a început să studieze efectele procainei, care în cele din urmă a condus la apariția liniei de produse Gerovital.

Eficiența lor a fost dovedită de repetate ori, încetinind efectele îmbătrânirii cu 40%.

Printre personalitățile care au beneficiat de acest tratament se numără: Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Aristotel Onassis, John F. Kennedy.

Traian Vuia – a realizat pe data de 18 martie 1906 primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.

Nadia Comăneci este prima din lume care a luat nota 10 la un concurs olimpic de gimnastică, în 1976, la Montreal. Ea este primul sportiv român care a fost inclus în memorialul internațional Gymnastics Hall of Fame. Nadia a participat la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, și nu numai că a devenit prima gimnastă din lume care a obținut scorul perfect (de 7 ori nota 10), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint și una de bronz.

Nicolae Păulescu – la 90 de ani de la prima folosire clinică a insulinei, majoritatea articolelor despre diabet îi citează pe Frederick Grant Banting și biochimistul John J. R. Macleod, de la Universitatea din Toronto, ca unici descoperitori ai substanței. Însă, lumea medicală știe că profesorul Nicolae Păulescu și-a publicat cercetările cu aproape 5|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

doi ani înainte de decernarea Nobelului. În 1921, profesorul Nicolae Păulescu anunța descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“.

Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar și a corpilor cetonici și a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet.

Emil Palade, geniul născut la Iași și confirmat la Stockholm de Fundația Nobel, a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Palade a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974, iar în 1986 i-a fost conferită în Statele Unite National Medal of Science în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

Câteva personalități străine despre români, română și România: Savantul german ERVING GOFFMAN: ”Din poporul român se nasc capete care sunt de frunte și ar putea fi folosite ca mostre de odoare scumpe. Se nasc capete care au și înăuntrul lor ceea ce vădesc pe deasupra. Căci pricepere mai ușoară, minte mai deschisă, agerime mai mare, împreunate cu purtare delicată, nu găsești nicăieri. Dacă poporul acesta ar fi împreunat și s-ar putea înălța la cel mai înalt grad al luminării minții, el ar fi vrednic să stea în fruntea Omenirii întregi. Și, pe lângă acestea, și limba românească este atât de frumoasă și bogată, încât cu deosebire, s-ar potrivi să fie vorbită de cel mai luminat popor din lume".

PLATON (427-347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „Carmides” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului.

Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete Înțelepciunea”.

ALFRED HOFMANN, 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii”.

MARIJA GIMBUTAS, Profesor la Universitatea California: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii”.

GORDON W. CHILDE: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos”.

Din presa culturală

6|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

TEMATICA PROF.UNIV.DR.ING. LIDIA CRISTEA Regulamentului European de protecția datelor Abstract Lucrarea are ca principal obiectiv studierea reglementărilor şi metodologiilor aplicabile pentru realizarea evaluării de impact asupra protecţiei datelor, obligaţie ce incumbă atât operatorilor de date, cât şi persoanelor împuternicite în conformitate cu art. 35 din Regulamentul General numărul 679/2016 privind protecţia datelor, atingând aspecte de ordin practic, prin includerea unor studii specifice activităţilor din sectorul financiarbancar, dar şi pentru alte activităţi, cum ar fi marketing, resurse umane, retail, IT&C, dar și analiză teoretică cu privire la art.6 și 7din regulament.

1. GDPR, Prevederi noi În data de 25 mai 2018, vor intra în vigoare și vor fi aplicabile noile prevederi ale Regulamentului General privind Protecția Datelor -UE 2016/679 –GDPR. Acest regulament privește angajații, deoarece aduce modificări majore privind protecția datelor cu caracter personal și oferă mai multe drepturi în acest domeniu.

GDPR impune un set unic de reguli, direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene și înlocuiește Directiva 85/46/CE și prevederile legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Dintre prevederile noi ale GDPR-ului, amintim următoarele 1. Dreptul de a fi uitat, respectiv dreptul persoanei fizice de a se opune prelucrării datelor pentru motive întemeiate și legitime.

2. Dreptul de a solicita ștergerea datelor, cu excepția situațiilor prevăzute de lege.

3. Dreptul de portabilitate a datelor.

4. Dreptul minorilor de a nu li se prelucra datele personale decât în condițiile legii.

Scopul pentru care se colectează și prelucrează datele cu caracter personal se referă la obiectul de activitate al fiecărei firme românești.

Datele cu caracter personal care beneficiază de un regim special de protecție, cum ar fi codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, vor fi prelucrate în condiții limitative și în concordanță cu dispozițiile legale pentru asigurarea respectării regulilor aplicabile în domeniul protecției datelor cu privire la acestea.

Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia datelor cu caracter personal, cunoscut sub denumirea scurtă de GDPR, reglementează, la art. 88, cu caracter de noutate, prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul ocupării unui loc de muncă, actuala Lege nr. 677/2001 neavând dispoziţii exprese în această materie. În urma analizării art. 88, au fost identificate 3 mari situaţii în care sunt prelucrate date cu caracter personal în domeniul relaţiilor de muncă: (i) în procesul de recrutare; (ii) în legătură cu managementul resurselor umane şi al gestionarii contractelor de muncă; (iii) în legătură cu protejarea proprietăţii angajatorului. În majoritatea situaţiilor, în procesul de recrutare şi pe perioada executării contractelor de muncă, temeiul juridic este cel prevăzut de art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, respectiv “prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract”, cel prevăzut la lit. c) a aceluiaşi articol, respectiv „prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului” şi/sau cel prevăzut de art. 9 alin. 2 lit. b) „prelucrarea este necesară în 7|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

scopul îndeplinirii obligaţiilor şi al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau persoanei vizate în domeniul ocupării forţei de muncă şi al securităţii sociale şi protecţiei sociale” sau de lit. h) a art. 9 alin. 2 „prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicină preventivă sau a muncii, de evaluarea capacităţii de muncă a angajatului…”. În alte situaţii, precum monitorizarea email-ului în cazul unor salariaţi care lucrează cu informaţii secrete de serviciu, monitorizarea video în anumite locaţii ce prezintă risc ridicat la adresa securităţii salariaţilor etc., temeiul juridic este interesul legitim al angajatorului, reglementat de art. 6 lit. f) din GDPR. Prin urmare, solicitarea, ca o condiţie de angajare, a cazierului judiciar, va fi posibilă doar atunci când dispoziţiile legale impun verificarea acestuia, cum se întâmplă în cazul anumitor profesii (ex: agenţi de pază, consilieri juridici, funcţionari publici) Dreptul de opoziţie şi dreptul la ştergerea datelor sunt reglementate de art. 21 şi art. 17 din GDPR. În ceea ce priveşte exercitarea acestor drepturi de către salariaţi, în măsura în care prelucrarea datelor este necesară pentru executarea contractului, salariaţii sunt informaţi cu privire la consecinţele nerespectării obligaţiei de a furniza anumite date necesare în acest scop.

Salariatul are dreptul la stergerea datelor personale la încheierea contractelor de munca, dosarele de personal fiind securizate prin arhivare.

Perioada de stocare este echivalentă cu perioada de derulare a raporturilor de muncă sau cu perioada impusă de lege pentru arhivarea dosarelor de personal.

Cât priveşte dreptul la portabilitatea datelor reglementat de art. 20 din GDPR, în situaţia în care datele personale sunt prelucrate prin mijloace automate, operatorii de date vor avea obligaţia de a furniza persoanei vizate, la cererea acesteia, sau de a transmite altui operator de date, indicat de persoana vizată, într-un mod structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat, datele cu caracter personal care privesc această persoană vizată.

Specialiştii de protecţia datelor, respectiv responsabilii de protecţia datelor, care au calitatea de salariaţi ai operatorului de date/persoană împuternicită, precum şi alte categorii de salariaţi din cadrul acestora (din zonele de IT, conformitate, securitate, juridic, etc), care, fie sunt desemnaţi să realizeze în mod direct evaluarea de impact asupra protecţiei datelor cu privire la activităţile desfăşurate de departamentele în care îşi desfăşoară activitatea, fie sunt chemaţi să ofere suport pentru realizarea acestora în condiţiile Regulamentului General numărul 679/2016 privind protecţia datelor.

2. Articolul 6 din GDPR Aplicabilitatea Regulamentului General privind protecţia datelor nr. 2016/679 (GDPR) cuprinde noţiuni generale privind protecţia datelor, principiile de legitimitate a operaţiunilor de prelucrare a datelor, temeiurile juridice privind operaţiunile de prelucrare a datelor, riscurile privind datele cu caracter personal, măsuri tehnice şi organizatorice, reglementarea evaluării impactului asupra protecţiei datelor (DPIA). Prevederile GDPR aplicabile în cadrul evaluării impactului asupra protecţiei datelor afirmă aplicabilitatea evaluării impactului asupra protecţiei datelor şi obligativitatea sa, precum și excepţii de la aplicabilitatea evaluării impactului asupra protecţiei datelor. Cazurile operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal existente înainte de aplicarea GDPR sunt interesante deoarece se bazează pe legea 677/2001 cu modificările ulterioare.

Măsuri de prevenire a riscurile privind protecţia datelor și măsurile privind minimizarea datelor, proporţionalitatea prelucrării în raport cu scopul operaţiunii de prelucrare, precum şi în funcție de necesitatea datelor în funcție de scopul prelucrării datelor şi de temeiul juridic al operaţiunii de prelucrare a datelor constituie o obligație a mediului economic din România..

Peste 350.000 de firme românești si toate instituțiile publice au obligația de a numi un responsabil cu protecția datelor cu caracter personal Articolul 6(1) din RGPD stabilește condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală (Pentru dispozițiile referitoare la datele sensibile, a se vedea secțiunea privind prelucrarea legală a datelor sensibile). Aceste condiții sunt în mare măsură reproduse în Directiva privind protecția datelor.

6 (1) (a) – Consimțământul persoanei vizate 8|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

RGPD abordează consimțământul într-o manieră mai restrictivă; în special, urmărește să se asigure că acesta este specific scopurilor distincte ale prelucrării (a se vedea secțiunea privind consimțământul). În cazul copiilor, se impun condiții speciale (a se vedea secțiunea privind consimțământul pentru copii).

6 alin. (1) lit. (b) – Necesară pentru executarea unui contract cu persoana vizată sau pentru luarea unor măsuri pregătitoare pentru un astfel de contract Nu se modifică poziția prevăzută de Directiva privind protecția datelor.

6 (1) (c) – Necesară pentru respectarea unei obligații legale Acest temei reproduce un altul echivalent din Directiva privind protecția datelor. Cu toate acestea, Articolul 6(3) și Considerentele (41) și (45) precizează clar că obligația legală în cauză trebuie să fie: 1. O obligație prevăzută de dreptul intern sau dreptul Uniunii căruia i se supune operatorul; și 2. „clară și precisă”, iar aplicarea sa este previzibilă pentru cei care se supun acesteia.

Din Considerente reiese clar că „obligația legală” relevantă nu trebuie să fie statutară (i.e. dreptul comun ar fi suficient, dacă acest lucru corespunde testului „clar și precis”). O obligație legală ar putea să acopere mai multe operațiuni de prelucrare efectuate de operator, astfel încât să nu fie necesar să se identifice o obligație juridică specifică pentru fiecare activitate de prelucrare individuală.

6 alin. (1) lit. (d) – Necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane în cazul în care persoana vizată este incapabilă să își dea consimțământul Considerentul 46 sugerează că acest temei se poate aplica prelucrării necesare în scopuri umanitare (de exemplu, monitorizarea epidemiilor) sau în legătură cu urgențe umanitare (de exemplu, răspunsul în caz de dezastru). Considerentul indică faptul că, în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în interesele vitale ale unei alte persoane decât persoana vizată, acest motiv de prelucrare ar trebui invocat numai atunci când nu există niciun alt temei juridic.

Art. 6 alin. (1) lit. (e) – Necesară pentru îndeplinirea unei sarcini în interes public sau în exercitarea autorității publice a operatorului Articolul 6(3) și Considerentul 45 clarifică faptul că acest temei nu se va aplica decât în cazul în care sarcina efectuată sau autoritatea operatorului este prevăzută de dreptul Uniunii sau de dreptul intern căruia i se supune operatorul.

6 alin. (1) lit. (f) – Necesară pentru satisfacerea unor interese legitime Acest temei nu mai poate fi invocat de autoritățile publice care prelucrează date cu caracter personal în exercitarea funcțiilor lor; Considerentele 47-50 adaugă mai multe detalii cu privire la ceea ce poate fi considerat „interes legitim”. (Pentru mai multe detalii, consultați secțiunea privind interesele legitime).

Statelor membre li se permite să introducă dispoziții specifice pentru a furniza o bază în temeiul Articolului 6(1)(c) și al Articolului 6(1)(e) (prelucrare datorată unei obligații legale sau îndeplinirii unei sarcini de interes public sau în exercitarea autorității publice) și pentru alte situații specifice de prelucrare (de exemplu, jurnalism și cercetare). Acest lucru va duce probabil la un grad de variație la nivelul UE. (Pentru detalii suplimentare, a se vedea secțiunea privind derogările și condițiile speciale).

De asemenea, RGPD stabilește normele (la Articolul 6(4)) privind factorii pe care un operator trebuie să îi ia în considerare pentru a evalua dacă un nou scop de prelucrare este compatibil cu scopul pentru care datele au fost inițial colectate. În cazul în care o astfel de prelucrare nu se bazează pe consimțământ sau pe dreptul Uniunii sau pe dreptul intern referitor la aspectele menționate la Articolul 23 (articol general despre restricțiile privind protecția securității naționale, 9|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

anchete penale etc.), pentru a determina compatibilitatea, trebuie luați în considerare următorii factori: 1. orice legătură între scopurile originale și cele propuse; 2. contextul în care au fost colectate date (în special relația dintre persoanele vizate și operator); 3. natura datelor (în special dacă acestea sunt date sensibile sau date despre infracțiuni); 4. posibilele consecințe ale prelucrare propuse; și 5. existența garanțiilor (inclusiv criptarea sau pseudonimizarea).

Considerentul 50 indică faptul că prelucrarea ulterioară în scopuri de arhivare, în interes public, în scopuri științifice și istorice sau în scopuri statistice ar trebui considerată o prelucrare compatibilă (a se vedea secțiunea privind derogările și condițiile speciale).

3. Interese legitime-Privire de ansamblu În afară de cazul autorităților publice, „interesele legitime”, ca bază pentru prelucrarea legală, nu sunt modificate substanțial de RGPD. 1. Autoritățile publice nu vor putea să se bazeze pe „interese legitime” pentru a legitima prelucrările de date efectuate în îndeplinirea funcțiilor lor.

2. Operatorii care se bazează pe „interese legitime” ar trebui să păstreze o evidență a evaluării pe care au făcut-o, astfel încât să poată demonstra că au luat în considerare în mod corespunzător drepturile și libertățile persoanelor vizate.

3. Operatorii ar trebui să fie conștienți că datele prelucrate pe baza unor interese legitime sunt supuse unui drept de opoziție – care poate fi respins numai atunci când există motive „convingătoare”.

4. Interpretare Articolul 6(1) din RGPD prevede că prelucrarea datelor este legală numai atunci când se aplică cel puțin una dintre dispozițiile Articolului 6(1)(a)-(f).

Articolul 6(1)(f) se aplică atunci când: „Prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o terță parte, cu excepția cazului în care aceste interese sunt înlăturate de interesele sau de drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate care necesită protecția datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.”

Articolul 6(1) precizează că subsecțiunea (f) nu se aplică „prelucrării efectuate de autoritățile publice în îndeplinirea sarcinilor lor”.

Aceasta reproduce în linii mari o dispoziție echivalentă din Directiva privind protecția datelor, cu excepția următoarelor: 1. necesitatea de a lua în considerare în mod special interesele și drepturile copiilor este nouă (a se vedea secțiunea privind consimțământul pentru copiii). În practică, această inserare ar putea cere operatorilor să se asigure că orice decizie de prelucrare a datelor referitoare la copii pe baza „intereselor legitime” este documentată cu atenție și se efectuează o evaluare a riscurilor; și 2. „interesele legitime” nu mai pot fi invocate de autoritățile publice în privința datelor prelucrate de aceștia atunci când își exercită funcțiile.

Considerentele oferă exemple de prelucrare ce ar putea sluji interesului legitim al unui operator de date. Acestea includ: 1. Considerentul 47: prelucrarea în scopuri de marketing direct sau de prevenire a fraudei; 2. Considerentul 48: transmiterea datelor cu caracter personal în cadrul unui grup de întreprinderi în scopuri administrative interne, inclusiv a datelor privind clienții și angajații (se vor aplica în continuare cerințele privind transferul internațional – (a se vedea secțiunea privind transferurile de date cu caracter personal); 3. Considerentul 49: prelucrarea în scopul asigurării securității rețelelor și a informațiilor, inclusiv pentru prevenirea accesului neautorizat la rețelele de comunicații electronice și oprirea daunelor la sistemele informatice și de comunicații electronice; și 4. Considerentul 50: raportarea posibilelor acte criminale sau a amenințărilor la adresa siguranței publice către o autoritate competentă.

10 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

De asemenea, conform Considerentului 47, operatorii trebuie să ia în considerare așteptările persoanelor vizate atunci când evaluează dacă interesele lor legitime sunt depășite de interesele persoanelor vizate. Interesele și drepturile fundamentale ale persoanelor vizate „ar putea, în special, să le suprascrie” pe cele ale operatorului atunci când persoanele vizate „nu se așteaptă în mod rezonabil la o prelucrare ulterioară”. Atunci când sunt invocate „interesele legitime” în legătură cu operațiuni specifice de prelucrare, acest lucru va trebui acum stabilit în notele de informare relevante, în temeiul Articolului 13(1)(d) și al Articolului 14(2)(b).

Persoanele fizice pot contesta prelucrarea bazată pe interese legitime. Administratorilor de date le revine acum sarcina de a dovedi că au motive serioase pentru a continua prelucrarea datelor. Acest lucru poate duce la exercitarea drepturilor de restricționare și ștergere a datelor.

5. Articolul 7 din GDPR Articolul 7(1) din RGPD prevede că, atunci când consimțământul este invocat ca temei pentru o prelucrare legală, operatorii trebuie să poată demonstra că acordul a fost dat de persoana vizată de prelucrare. Restul Articolului 7 este dedicat stabilirii condițiilor pentru un consimțământ valabil.

Acestea sunt:  7(2): consimțământul la prelucrare conținut într-o declarație scrisă prezentată de către operator trebuie să se poată distinge de alte aspecte din declarația respectivă, să fie inteligibil, ușor accesibil și într-un un limbaj clar. Considerentul 42 citează ca inspirație pentru aceste obligații Directiva privind contractele de consum (Directiva 93/13 / CEE). În practică, acest lucru va necesita consimțământul ca prelucrarea să fie clar identificabilă în contracte sau acorduri mai largi.

Considerentul 42 menționează, de asemenea, că un consimțământ va fi considerat informat doar atunci când persoana vizată are cunoștință de (cel puțin) identitatea operatorului și scopul prelucrării;  7(3): persoanele vizate trebuie să aibă dreptul de a-și retrage consimțământul în orice moment și la fel de ușor precum l-au dat. În practică, acest lucru va obliga organizațiile cel puțin să permită retragerea consimțământului prin aceleași mijloace de informare (de exemplu, site-ul web, e-mail, text), prin care a fost obținut. RGPD recunoaște că retragerea consimțământului nu face retroactivă prelucrarea ilegală, dar solicită operatorului să informeze persoanele vizate despre acest lucru înainte de acordarea consimțământului; și  7(4): în cazul în care executarea unui contract, inclusiv furnizarea unui serviciu, este condiționată de aprobarea prelucrării datelor care nu sunt necesare pentru executarea contractului respectiv, este posibil să se pună sub semnul întrebării măsura în care consimțământul poate fi considerat ca fiind acordat în mod liber.

Considerentul 43 indică faptul că se va presupune că nu se acordă în mod liber consimțământul dacă: 1. în ciuda faptului că este adecvat în aceste circumstanțe, nu există prevederi privind acordarea unui consimțământ separat pentru diferitele operațiuni de prelucrare; sau 2. „executarea unui contract, inclusiv furnizarea unui serviciu, depinde de consimțământ, în ciuda faptului că acest consimțământ nu este necesar pentru o astfel de executare”.

Prin urmare, furnizarea unui serviciu nu ar trebui să se facă în funcție de consimțământul persoanei vizate privind prelucrarea datelor sale în scopuri care nu sunt necesare pentru furnizarea serviciului.

7.1 Consimțământul pentru copii și cercetarea Condiții specifice se aplică valabilității consimțământului acordat de copii în legătură cu serviciile societății informaționale, cu cerințele de obținere și verificare a consimțământului părinților sub anumite limite de vârstă (pentru detalii suplimentare, a se vedea secțiunea privind consimțământul pentru copii).

Considerentul 33 din RGPD se referă la consimțământul obținut în scopuri de cercetare științifică.

Recunoaște că „adesea nu este posibilă identificarea completă a scopului prelucrării datelor în scopuri de cercetare științifică în momentul colectării datelor” și prevede că: 1. persoanele vizate ar trebui să fie în măsură să consimtă la anumite domenii ale cercetării științifice, în cazul în care acestea îndeplinesc „standarde etice recunoscute” pentru astfel de cercetări; și 11 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

2. persoanele vizate ar trebui să poată acorda consimțământul numai „anumitor zone… sau părți

ale proiectelor de cercetare în măsura în care acest lucru este permis de scopul propus”.

Conform RGPD, consimțământul trebuie să fie inteligibil, informat, lipsit de ambiguitate etc. Este puțin probabil ca aceste cerințe să fie îndeplinite dacă consimțământul este într-o limbă străină, incomprehensibilă pentru individ. Atunci când operatorii au în vedere consimțământul în limbile UE, este posibil să se aplice regulile RGPD privind direcționarea în contextul domeniului teritorial (a se vedea secțiunea privind domeniul de aplicare material și teritorial). Dacă o organizație „vizează” o anumită jurisdicție a UE, pare rezonabil ca acordul să fie tradus în limba locală. Cu toate acestea, poziția inversă nu reiese clar din RGPD, i.e. nevizarea unei jurisdicții nu poate exclude cerința de a obține consimțământul în acea limbă a UE. 1. În RGPD există câteva dispoziții referitoare la copii, în special în ceea ce privește motivele pentru prelucrarea datelor și notificări.

2. Copiii sunt identificați ca „persoane vulnerabile” și merită să beneficieze de „protecție specifică”.

3. Se observă că prelucrarea datelor privind copiii prezintă anumite riscuri, iar restricții suplimentare pot fi impuse în virtutea codurilor de conduită.

4. RGPD nu precizează vârsta la care o persoană este considerată copil.

5. Atunci când serviciile online sunt furnizate unui copil, iar consimțământul este invocat ca bază pentru prelucrarea legală a datelor acestuia, consimțământul pentru copil trebuie să fie acordat sau autorizat de o persoană cu responsabilitate parentală. Această cerință se aplică copiilor cu vârsta sub 16 ani (cu excepția cazului în care statul membru prevede o limită de vârstă inferioară – care însă nu poate fi mai mică de 13 ani).

6. Consimțământul pentru copii – privire de ansamblu.

Importanța protecției copiilor este menționată de mai multe ori în RGPD. În practică, textul final nu oferă o nouă armonizare, iar restricțiile de fond vor proveni probabil din legi naționale sau din coduri de conduită existente sau noi. (Pentru detalii suplimentare, consultați secțiunea privind codurile de conduită și certificările.)

Directiva 95/46/CE („Directiva privind protecția datelor”) nu conține restricții specifice referitoare la prelucrarea datelor privind copiii, iar normele privind capacitatea copiilor de a-și da consimțământul au fost extrase din dreptul intern. RGPD nu oferă o mare armonizare. Dispoziția majoră privitoare la copiii este Articolul 8, care impune obținerea consimțământului părinților pentru serviciile societății informaționale oferite direct unui copil cu vârsta sub 16 ani – deși acest plafon poate fi stabilit la un nivel de 13 de către un stat membru și se va aplica numai atunci când prelucrarea se va baza pe consimțământul copilului. Nu este clar dacă această cerință de consimțământ se va aplica în cazul în care datele cu caracter personal ale copilului/adolescentului sunt colectate online în mod neintenționat. Orientările inițiale de la Biroul Comisarului pentru Informații din Regatul Unit par să sugereze că, pentru aplicarea acestei cerințe, serviciul societății informaționale trebuie îi „vizeze în mod expres pe copii”.

De asemenea, în conformitate cu Articolul 8(2) din RGPD, operatorul este obligat să facă „eforturi rezonabile” pentru a verifica dacă consimțământul a fost acordat sau autorizat de titularul răspunderii parentale având în vedere tehnologia disponibilă.

Acest lucru afectează numai anumite date online – datele offline vor continua să rămână supuse regulilor obișnuite ale statului membru privind capacitatea de a consimți. De asemenea, nu se consideră că Articolul 8(1) afectează dreptul general al contractelor aplicabil în statele membre cu privire la valabilitatea, încheierea sau efectele unui contract cu un copil. Organizațiile vor trebui în continuare să ia în considerare legile locale din acest domeniu.

7. Concluzii Necesitatea creării unor standarde minimale de protecţie a drepturilor omului, şi cea a dezvoltării unui sistem comun de drepturi şi libertăţi fundamentale au condus la crearea la nivel european a unei arhitecturi juridice remarcabile prin garanţiile oferite în această materie.

Respectarea drepturilor fundamentale ale omului la nivelul Uniunii Europene este nu numai o condiţie sine qua non a legalităţii, dar şi ca cel mai important criteriu de apreciere a caracterului democratic al unei societăţi.

12 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Regulamentul este foarte strict in acest sens si prevede amenzi aspre pentru abateri, de pana la 4% din cifra de afaceri.

Specialiștii spun ca el introduce o adevărată revoluție in domeniu, prin prisma impactului pe care îl va avea asupra bunului mers al tuturor afacerilor, mici sau mari, din Europa si nu numai.

Analiza din lucrare a privit cu precădere doua articole mai importante din GDPR, respectiv art.6 și art.7.

Conștientizarea și înțelegerea importanței GDPR reprezintă țelul oricărei entităși juridice din UE, inclusiv din România.

Punerea în aplicație presupune analiza GAP, notificări și acorduri, cerințe de conformitate, proceduri interne și implementare soluții de securitate & instruire.

Bibliografie 1. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

2. Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, Ed. C.H. Beck, p. 5, p.7.

13 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

EQUALITAS BĂLĂNESCU BIANCA LUISA* Is globalisation a positive or negative development?

Globalisation is an omnipresent and irreversible phenomenon that has advantages and disadvantages. Dismissive of the globalization grade of a state, its purpose must be obtaining an equilibrium between these two. In the contemporary world almost all the political discussions revolve around globalisation. Despite the fact that the term "globalization" has existed for a long time and is so frequently used, it still has not a proper, simple definit that can be unanimously recognized. Globalisation is not a new phenomenon. It is a secular historical procces by which human civilizations have come to form a single world system and it has occurred in three different waves from 1450 till present.1 Today's globalization can be best described as a thick form of globalism. It has a tendency towards the growing extensity and deepening impact of worldwide interconnectedness and should not be confused with internationalization and regionalization.2 In literature, globalization is defined as "The intensification of worldwide social relations which link distant localities in such a way that local happenings are shaped by events occurring many miles away and vice versa" (Giddens 1990: 21) or simple as "the integration of the worldeconomy"(Giplin 2001: 364). "De-territorization-or... the growth of superterritorial relations between people"( Scolte 2000: 46) and " time-space compression" ( Harvey 1989) are other literature definitions. However, It can be seen as "an elusive concept without real-life examples capable of breathing shape, color and sound into a vague term that continues to dominate the twenty-first-century media landscape"3. It can be briefly defined as a complex and uneven process by which the world is becoming increasingly interconnected, as a result of the massive extension of international relations in more and various domains of economic, social, political and cultural life.

As it says in the international Monetary Fund from 1997, the phenomenon of globalization represents the international integration growth of the production of goods and services, as well as the capital growth.

Throughout the history there were (and still are) some political conceptions that tried to stop the evolution of the globalization process but failed. For example, in the Soviet Union after the 1917 Revolution and after the establishment of the communist regime, the idea of cooperating with the occidental world was not only denied, but strongly combated. Without competition, foreign investors or the support from the international organisations there was only a matter of time till the first revolution.

Countries like Japan, South Korea, Taiwan, Spain, Ireland, Greece are just a few countries that understood the globalization concept and entered the international exchanges arena. The end of the twenty first century was marked by a series of factors that favorized the extension of the international relations. Lots of international organisations like United Nations (UN), the International Monetary Fund (IMF), the World Health Organization (WHO) were created and strengthened. These organizations have the purpose to support the less economically developed countries.

In China, after year 1970 there were economic reforms that impelled the interest towards the market economy and wanted to participate in the international life. A similar situation happened in India at the end of 80' after a few democratic reforms. In 1994, in the Uruguay Round, the 8th round of multilateral trade negotiations (MTN) conducted within theframework of the General Agreement on Tariffs and Trade (GATT), lots of others countries like Brazil, Mexico, Poland, Turkey, South Africa, Argentina showed an interest in the international life. In this way, the globalization became a real phenomenon with all its advantages and disadvantages.

McGrew, Anthony (2014), "Globalization and Global Politics", p23 McGrew, Anthony (2014), "Globalization and Global Politics", p20 3 Steger, M(2008), Globalization: A Very Short Introduction p2 1 2

14 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Authors, such as Barro(2000) and Kepstein and Milanovic (2003) assert that trade liberalization is positively associated with inequality in poor countries and negatively in high income countries.4 There are many good things that have resulted from globalization. It "involves the creation of new, and the multiplication of existing"5. Therefore, benefits resulted from globalization are in various domains, creating new opportunities, new ideas, and open new markets. One of the most important consequences of the globalization is the erosion of the national state. The borders, the state power and the population power become more permeable. Increased international trade, more efficient markets, greater dependence on the global economy, freer movement of capital, goods, and services are only a few other positive things that globalization brings. It creates greater opportunities for companies in less industrialized countries to go into more and larger markets around the world. Globalization creates jobs and improves infrastructure leading to more access to capital flows, technology, human capital, cheaper imports and larger export markets. Globalization infrastructure is the institutional framework that support fair and transparent transactions of products and services and streamline flows of commodities, capital, labor, knowledge and information.6 Communication among the countries is on the rise, which allows for better understanding and broader vision. When communication increases amongst two countries, there is the interchange of cultures as well. This leads to partnerships between countries and organizations which means a well-organized world, to cheaper imports and larger export markets. It allows businesses in fewer industrialized countries to become part of international production networks and supply chains that are the main conduits of trade. The communication and information technology is in a constant development, making the information more and more accessible anywhere on the Globe.

The speed of information transmission eliminated any artificial boundries between countries. This is exactly why the writer Thomas Friedman said that the world became "flat" in his book "The World is Flat: A Brief History of the Twenty-First Century" in which he tries to help us understand the flattening of the world, explaining his overall thesis a describing how to become a political activist and social entrepreneur in a flat world. The book is an essential update on globalization, and it shows the its benefits and its drawbacks.

However, for some people, globalization means world destruction. Authors like Mazur(200) argue that globalization caused several disadvantages, as an increased inequality between and within nations. Globalization is at best a self-serving myth or conceptual folly( according to Rosenberg) that coceals the significance of Wester capitalism and US hegemony in shaping contemporary world politics. Although globalisation is probably helping to create more wealth in developing countries, it is not helping to close the gap between the world's poorest countries and the world's richest. The fact that the income gap between high income and low-income countries has increased, is cause for concern. Globalisation creates competition among developing countries to attractforeign investment leads , increases the risks of banking and currency crises, causes environmental devastation by creating a global-sized need for energy and industry. The supporters of globalization consider that this phenomenon has a great effect on consumer income growth because on the mondial the market there are brought large quantities of various goods that are less expensive. This idea seems pretty attractive but in fact it has a negative outcome. By requesting goods and services from other countries (like China, India, Mexico) the autochthone enterprises will need less and less employers. This way, many workers in various domains can lose their jobs. This direct effect of losing workplaces by outsourcing process increases the rate of unemployment. For example, only in a few years, between 1994 and 1998, in United States of America, there were eliminated more than 565.000 workplaces.7 When Lou Dobbs interviewed Fritz Hollings(Democratic United States Senator from South Carolina) said that he has a project for keeping the workplaces in the state. He said that it will be a tough fight because they need to change a culture.

Those who support globalization say that this phenomenon attracts the growth of employees.

What they forget to mention is in which state this growth of employees happens. Of course in David B. Globalization and Public Policy: A European Perspective, p6.

Steger, M (2008), Globalization: A Very Short Introduction p. 14.

6 Oded Shenkar, International Business, p. 9.

7 Investor's Business Daily, February 24, 2000 pg. A26.

4 5

15 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

countries like China, Thailand, Malaysia the numbers of employers grows, but does this help in solving the workforce problem in the countries that are „beneficiary" of the „cheaper" goods and services? I Globalization exposes nationaleconomies to the uncertainties of the global economy, and, ironically, the most open economies are also the most at risk of the global slowdown.8 In the last couple of decades, the economic progress in China helped removing more than 400 million from poverty. On this aspect, Jeffrez Sachs (an American economist and director of The Earth Institute at Columbia University) said that China has the biggest economic success in the whole world history.9 Those who oppose globalisation sustain the idea that the life standard of Chinese employees or of employees from other developing or underdeveloped countries can not be compared to the life standard that American employees or from other developed countries have created.

So one of the effects og globalization is that it increased inequality between individuals and nations (Mazur, 2000), marginalizing the poor in developing countries and leaving the poorest countries (Kremer&Maskin, 2006).10 After observing the evolution of globalization, some economic analysts draw the conclusion that the rich becomes richer and the poor becomes poorer. But there are exceptions. China. India, Brazil had a dynamic evolution.

There are many big companies that made their way to the developing countries. For example, In China Aetna and Proctor & Gamble sent professors that prepared the new generations for the production and financial system. In Malaysia, Motorola and Intel created qualification centers for employees in the electronics sector. The Hewlett-Packard (HP) company opened a branch in Singapore that became an important center for HP for projecting, developing and producing a substantial number electronic components.

In the last decades the companies from developed countries that opened branches in other developed countries multiplied. The purpose of this economic „cooperations" are reducing the shipping and duty expenses, eliminating the import expenses and a faster delivery of the goods. A good example is a company Toyota which opened a big branch in the United States of America, that had the purpose to train Americans Japanese production methods and principles. The American employees from Toyota are paid 50% less than from other American companies (e.g. a Toyota employee is paid 30 dollars per hour and a General Motors employee is paid more than 70 dollars per hour). This difference allowed Toyota-USA to become very competitive with its products.

Following what happens in developed countries, it can be observed a phenomenon that can not be ignored. Lots of small companies that do not have the possibility to expand their business internationally have a hard time competing with big companies. This competition is not financially balanced and forcex most small companies to shut themselves.

Another relevant aspect is that big companies look for cheap production sources in countries where there are informal sectors. In this sectors there are not salary regulations, or a legislation that states the minimum age for an employee. In these conditions there are 10-12 years old that are hired to work in unacceptable conditions. The mass-media frequently presented images from Colombia, El Salvador or Peru where children worked ininadequate places on small salaries. In these countries this informal workforce represents 50-60* of the total active workforce.11 In conclusion, because globalization is inevitable people have a tendency to think that the benefits exceed the negative effects and ignore the fact that it can lead to serious economic problems and not only. "The often repeated truism that "globalization (the process) leads to more globalization (the condition)" does not allow us to draw a meaningful analytical distinctions between causes and effects."12 Ted Turner (an American media mogul and philanthropist) said that globalisation "is in fast-forward, and the world's ability to understand and react to it is in slow motion" (HDR, 1999:100). The best thing to do is to speed up a little bit and try and understand both the positive and the negative side of globalization and make an equilibrium between them. Globalization poses huge environmental challenges, and firms and governments must remain cautios. To have access to the benefits of globalization, the international community should endeavor to provide the less Oded Shenkar, International Business, p. 9.

Fareed Zakaria: The Post -American World, W.W.Norton & Company Ltd., 2008, pg. 89.

10 David B ,Globalization and Public Policy: A European Perspective, p. 5.

11 Goldberg and Pavcnik- Distribution Efects of Globalization in Developing Countries. Journal of Economi Literature, Vol.XLV, March 2007, pg. 73.

12 Steger, M(2008), Globalization: A Very Short Introduction - p. 9.

8 9

16 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

economically developed countries by strengthening the international financial system, through trade and aid to integrate into the global economy to grow faster and reduce poverty.

Bibliography  McGrew, Anthony (2014), "Globalization and Global Politics" in Steve Smith, Patricia Owens and John Baylis (eds) The Globalization of World Politics: An Introduction to International Relations (Oxford: Oxford University Press), Ch. 1.  Steger, M(2008), Globalization: A Very Short Introduction  Scholte, J.A. (2005), Globalization- A Critical Introduction -Gilpin, R ( 2001), Global Political Economy  http://transcripts.cnn.com/TRANSCRIPTS/0305/26/mlld.00.html  http://economistsview.typepad.com/economistsview/2007/05/jeffrey_sachs_c.html/ * Autoarea este studentă la UNIVERSITY OF EXETER din Marea Britanie

17 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Istorie & Cultură MA. SEVER AVRAM ”Sentimentul Dunărean” sau întoarcerea la izvoare (Cronică la volumul ”Dunărea. Fluviul imperiilor” de Andrei ȘARÎI, traducere de Maria SÎRGHE, ed. Polirom, 2017) Volumul elaborat de jurnalistul și scriitorul rus Andrei ȘARÎI ”Dunărea. Fluviul imperiilor” reprezintă deja o lucrare din bibliografia obligatorie pentru cineva care își propune să înțeleagă problematica întregi regiuni și mai ales să aprofundeze elementele esențiale de cultură și civilizație danubiană. Volumul se bucură, în plus, de o traducere nuanțată și inspirată a experimentatei traducătoare Maria SÎRGHE. Este foarte insolit și important punctul de plecare al demersului întreprins de autor. Anume, abordarea sa este centrată pe o deliberată distrugere a miturilor (de fapt, a pseudo-miturilor), a prejudecăților și a stereotipurilor, legate în special de unghiuri de vedere naționale sau chiar naționaliste, denunțate ca atare de autor. Acesta mărturisește că prin călătoria simbolică și reală pe care a a ales să o facă de-a lungul Dunării, a înțeles că gradul de înrădăcinare a unor prejudecăți demult caduce este cu mult mai dificil de pulverizat decât ne-am fi așteptat la prima vedere. În fapt, tocmai extrema fragmentare, decupajul determinat de divizarea teritoriilor între atâtea imperii împiedică în bună măsură și astăzi cuplarea națiunilor respective la ceea ce Șarîi numește ”corpul noii Europe unite”. În prologul cărții, este semnificativ că se recurge la un aforism antic pe care îl citează provocativ în atenția cititorilor ediției române a volumului: ”Fluviile curg veșnic, dar nu se umplu niciodată”. Este o invitație la explorare autonomă pe baza bogăției de date și întâmplări evocate, de povești de viață uneori desprinse din basme sau mituri celebre, preluate și prezentate cu răbdare zonă cu zonă, țară cu țară.

De asemenea, autorului i se pare că este important să percepem Dunărea mai mult sau doar ca ”o figură de stil, un fundal, pe care s-au desfășurat dramele războaielor mondiale și apoteoza giganticelor șantiere ale totalitarismului”. Aceasta ar fi oarecum partea goală a paharului, un soi de ”lance strâmbă, de la vest la est”, în timp ce partea plină a întregii povești a regiunii ar fi aceea că reprezintă un așa-numit ”martor încercat al durerilor și chinurilor prin care a trecut această lume veche pentru a se transforma într-o lume nouă”.

Mi s-a părut foarte tulburător și emblematic modul în care autorul și-a fondat inspirația pe evocarea și citarea unei lucrări a poetului german Friedrich Hölderlin, care se referea la numele mai îndepărtat al fluviului, Istru, vizând misterul mitic al întregii regiuni: ”El este nesupus, nu are liniște; De ce mai este el în stare?

Nimeni nu știe”.

Astfel, capitol cu capitol, cartea face o trecere în revistă a diverselor denumiri și aspecte pe care lea cunoscut din vechime Dunărea, cu diferențe și contradicții uneori terifiante de la o epocă istorică la alta, de la un imperiu la altul, ca o succesiune de fresce panoramate cu minuție, chiar în detalii controversate, disputate între diverșii demnitari provizorii sau între autorii care au consacrat Dunării întregi lucrări monografice sau opere de artă. Hölderlin este evocat într-un fel și ca o piatră de hotar și de reper simbolic prin modul în care angajamentul acestuia, fie el și parțial utopic, era să concilieze filosofia cu poezia prin raportarea inspirativă la destinul și influențele simbolice exercitate de meandrele peisajului dunărean.

Demn de reținut este accentul pus pe faptul că, încă din perioada pre-romană, Dunărea se manifesta deja drept ”o linie de contact a civilizației antice cu universul pestriț al barbarilor”. De altfel, într-o poezie a lui William Wordsworth, ”Izvorul Dunării”, conexiunea dintre lumea antichității elene și Dunăre se întâmpla în imaginația poetului prin vărsarea Dunării în Marea 18 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Neagră, aceasta legată, la rândul său, de mitul orfic și acela al argonauților plecați în căutarea ”lânei de aur”. Lucrarea se oprește, în mod privilegiat, asupra cetății Histria, de pildă, întemeiată în secolul al VII. î.Hr. pe malul lagunei Mării Negre, zonă care ulterior a fost reconfigurată în forma Lacului Sinoe de astăzi. Această referință nu este întâmplătoare atâta vreme cât din perspectiva istoricului Vasile Pârvan, Histria era considerată ”principalul poligon arheologic românesc”.

Fascinația autorului rus față de Dunăre pare, prin aceste incursiuni în istorie, mereu autentică, resimbolizantă. El notează, de altfel, undeva în capitolul II: ”A scrie despre Dunăre este, uneori, ca și când ai scrie pe apă”. Este nu doar o formulare poetică a scriitorului care se simte influențat, de pildă, de arhetipologia lui Gaston Bachelard (”Apa și visele”), ci o focalizare pe autenticitatea fragilă pe care povestea multiseculară și mitizată a fluviului continuă să o transmită pe diverse căi. Din acest punct de vedere și opera filosofică a lui Martin Heidegger i se pare o piatră simbolică de încercare pentru întregul continent, câtă vreme Germania sa natală a dezlănțuit cele două războaie mondiale pentru ca, în final, să revină la acea ”forță spirituală” temporar suspendată, pusă între paranteze prin ”farurile inutile și absurde ale civilizației” cu care întregul continent a trebuit să se confrunte.

Din punct de vedere al structurării volumului, captivant este mai ales palimpsestul de memorii, referințe istorice, legende reinterpretate sau povești nu o dată bulversante, cu care umanitatea dunăreană a trebuit să se confrunte. Așa, de pildă, este povestea tristă a scufundării Insulei Ada Kaleh, căreia i se contrapune, în alt context, povestea ghinionului resimțit de proiectul fostelor ”state frățești”, Cehoslovacia și Ungaria, care s-a spulberat într-un mod lamentabil prin renunțarea Ungariei la proiect după numai cinci ani.

Volumul lui Andrei ȘARÎI nu se limitează la referințele și raportările legate de surse istoriografice sau lucrări de artă ale autorilor originari strict din regiunea danubiană. El extinde, în mod interesant și inedit, preluările și citatele sale și la autori sovietici, turci, britanici sau americani.

Uneori, evocările sale dobândesc un caracter emoțional extrem de puternic, de-a dreptul palpitant, ca în evocarea de către un autor sârb, Djordje Balasevic, a poveștii unui tânăr hoț de cai, urmărit de poliție, și care este nevoit să se arunce în Dunăre: ”În noaptea aceea trecut-am Dunărea înot, adâncă, înfricoșătoare.

Mă iartă, măreț fluviu, înțeleg, ți-am pricinuit supărare, Nu am avut de-ales. Că ți-am făcut în ciudă cer iertare.” Într-adevăr, prin aceste trimiteri la diverse lucrări literare sau muzicale, este potențat caracterul testimonial profund al cărții, chiar dacă alăturarea evocării vampirilor de pe Dunăre cu istoria hatmanului Ivan Mazepa, ori cu modul în care au fost realizate filmele românești în co-producție despre daci, pot părea cumva excentrice sau halucinante. Să mai menționăm că României și mai ales perioadei monarhice a acesteia i se consacră un spațiu destul de amplu, iar referințele sunt cel mai adesea foarte admirative.

Incursiunea în geografie și în istorie se termină undeva în Delta Dunării, într-o zonă astăzi cu rezonanțe turistice, dar evocată și din prisma unei lucrări a lui Milorad Pavić, care vedea în această zonă un fel de intrare în infern, străjuită de luntrașul Charon. În mod dramatic și simbolic în același timp, cartea se încheie cu mărturisirea unui fel de revelații conciliatoare, prezentată prin intermediul unui grănicer de la kilometrul 0 al Dunării, care spune despre fluviu următoarele: ”El îmi este frate și soră și toate mătușile la un loc, îmi este prieten, și mâncare și băutură și desigur baie și spălătorie. Este lumea mea și nu-mi mai doresc nimic altceva. Ceea ce el nu-mi poate da, nici nu are sens să-mi doresc, ceea ce el nu știe, nici nu trebuie să știu.”

Altfel spus, această ”graniță mișcătoare” dintre Marea Neagră și Dunăre are rolul mai degrabă al unei fuziuni, demnă să împace contrariile și să înrâurească acel simțământ de ”împăcare a mișcării cu liniștea”. În esență, meritul principal al demersului lui Andrei ȘARÎI este tocmai al invitației la explorare nu doar printr-un voiaj în tunelul timpului, ci și drept o aventură subiectivă, o imersiune în complexitatea acestei identități mozaicate dunărene, însă pe calea propriilor peripeții, rememorări sau întrezăriri ale perspectivelor, încă nebănuite, pe care prezența fluviului le deschide pe mai departe pentru fiecare dintre locuitorii săi.

19 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

AMINTIRI DIN EUROPA REALĂ PROF.DR. ARDIAN KYCYKU A Swan perspective 1. Istorie prin absență de imagini Aceasta este frântura unei povești venite dintr-un spațiu aproape necunoscut, unde umanismul înca nu a fost înlocuit de turism. Se poate numi și un spațiu al frumuseții primordiale, deoarece frumusețea orașului albanez Pogradec – Enkelana pentru romani – aflat la 40°54′N 20°39′E, lângă faimoasa Calea Egnatia a antichității, care lega Roma de Constantinopol – nu are vârstă, nu se supune istoriei și rămâne neschimbată, sau crește, chiar după ce trecerea anilor deteriorează în om privirea de copil.

Acest gen de frumusețe nu doar menține într-un mod tainic prospețimea privirii, ci și împiedică sufletul să participe la profanarea lumii și a vieții. În anul 1974, bunicul mi-a dăruit un monoclu folosit de tunarii străini care, de-a lungul Primului Război Mondial, se mutau ori în oraș, ori în dealul-cetate numit Kalá, unde acum zac osemintele soldaților a cel puțin trei armate din epoci diferite. Se pare că n-au tras cu tunurile niciodată; poate ceea ce au văzut din monocluri sau cu ochiul liber i-a încremenit. Frumusețea are un mod inaccesibil de a se ocroti. La plecare, soldații le-au făcut cadouri copiilor, dar nu arme, ci stilouri, hârtii nescrise, vederi, adrese, fotografii, tabachere și rar câte un aparat fotografic. Locuitorii acestui oraș mereu par a fi trăit într-un colț invizibil al istoriei, dar niciodată n-au furat lucrurile altora și nici nu și-au trădat țara primindu-i frumos pe străini chiar și când aceștia veneau să distrugă.

2. Lentile și linii Nu știam că lentilele se confecționau prin topirea cristalelor de nisip, la temperaturi suportabile doar pentru suflet și care, precum în poezie, pot preschimba micile ”nimicuri” în privire.

Primul lucru pe care l-am făcut după primirea monoclului a fost să-l desfac. Apoi, ca nimic să nu iasă în plus, m-am luptat să le găsesc lentilelor locul inițial, după ce am încercat să văd dacă se topesc sau se transformă în altceva sub flacăra lumânărilor. Nu mai țin minte dacă monoclul era prevăzut să vadă și altceva în afara obiectivelor militare, dar nu mi-a ieșit nicio lentilă în plus. Țin minte că ningea abundent, ca în basme, și că am zărit brusc linia orizontului, între Mali i Thatë1 și Lacul Ohrida, apoi multe cercuri și pătrate de toate mărimile, umplute și golite blând de fulgi de zăpadă, ca într-un ecran rotund de cinema. Linia era ondulată. Pe malul lacului, acolo unde se terminau pietrele și începea nisipul fin și alb aproape ca zăpada – poate bun pentru lentile – stăteau lebedele. Nu plecaseră. Știam că ele plecau anual o vreme din oraș și îmi părea rău că se lipsesc de atâta frumusețe, mai ales iarna. Din acea clipă, nicio altă vietate – și nici koranii2 care trăiau în apele unde se zvonea că zăcea ascuns tezaurul împăratului Iustinian – nu mi s-a părut că trăiește atât de grațios și tăcut între două lumi, între viața de aici și cea de dincolo.

3. Pod-uri Tot armatele străine construiseră câte un pod de lemn, sau același pod de lemn. Cândva credeam că îl construiseră pentru a ajunge mai în adâncul frumuseții, dar undeva se opriseră, fiindcă o asemenea frumusețe deseori te înfricoșa, te paraliza, te putea convinge fără cuvinte că ești atât de mărunt, neputincios și imperfect, încât să-ți fie dor să dispari fără urmă doar ca să poți deveni parte a acelei frumuseți. Uneori, pe unii, neputința aceasta îi revolta, îi ispitea s-o rănească, și astfel neputința lor se dubla. Ceea ce trezea apoi un dor nespus de lumea care începe unde se termină privirea.

20 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

4. Inele Îi stimam pe cei care mureau înaintea noastră nu fiindcă de obicei erau mai în vârstă, ci fiindcă se dovediseră a fi demni de a afla înaintea altora taina lumii vecine. Mai târziu am văzut și mi s-a povestit despre cei care erau uciși de grăniceri, când se străduiau să treacă granița înotând. La început, acei sărmani mi se păreau lipsiți de simțul realității, căci de ce să evadezi de la atâta frumusețe?! Dar faptul că si lebedele plecau și reveneau, adică renunțau la frumusețe un răstimp, m-a pus pe gânduri. Mai ales când am aflat că pe picioarele lor erau găsite inele din alte țări și zări, cum ar fi Suedia, Germania, Grecia, Italia etc., inele inscripționate în limbi necunoscute în care parcă se făcea doar poezie, n-am mai filozofat pe pielea celor uciși. Au fost cazuri când unii dintre conorășeni au luat inelele lebedelor și le-au pus porumbeilor pe care îi creșteau, sau le-au purtat pe degete în ascuns.

5. Un voal O dimensiune surprinzătoare a acestei frumuseți: nu făcea să pară mai urâte nici femeile frumoase, nici pe celelalte. Dar nici nu le egala. Un voal format din nenumărate linii incredibil de subțiri și diverse învelea femeile aflate în oraș, mai ales când se lăsa amurgul. Nu se poate spune că mințea, ci că numai scotea din ele, ca o lentilă magică, ce aveau în suflet, pornind de la visele împlinite, nu de la celelalte. Multe cupluri tinere, proaspăt căsătorite, veneau să-și petreacă aici luna de miere.

Copiii câtorva generații de părinți, din toată țara, poate și străini, au fost zămisliți la Pogradec. Iar acel voal a rămas în mine de atunci și niciodată n-a fost nevoie să beau mai mult sau să inventez argumente, ca o femeie să fie suficient de frumoasă.

6. ”Lebăda moare de câte ori cântă”3 și viceversa Când a trebuit să plec din oraș, durerea a fost atât de cumplită și complexă, încât m-am convins că era o modalitate nepământească a frumuseții de a mă ține într-un fel acolo. Atunci am început să înțeleg și de ce lebedele cântă o singură dată. Am auzit o singură dată un asemenea cântec. Și acea "Frumusețea groaznic de dragă / Groază cumplit de frumoasă" de care vorbește Lasgush Poradeci a fost atât de plină, încât și acum cred că doar am visat. Nu pot uita tăcerea rămasă, preț de o clipă, cât ai clipi din ochi, în urma acelui cântec. O tăcere care a întregit tăcerea pe care o împart și o împărtășesc lebedele. Poate este ceea ce nu spun lebedele când nu cântă, sau ceea ce ne transmit după ce cântă. Cert este că ele tac la fel de frumos în ambele lumi, cântărind corect valoarea istoriei și trezind din uitare povești.

7. Equality, quality, equity Cu timpul, liniile uluitoare prin care lebedele trăiesc între două lumi m-au ajutat să văd lumea altfel, sau: așa cum este ea lăsată de Dumnezeu, și să refuz ispitele de e evada în cotidian, printre bucurii mărunte care extind pe nesimțite snobismul.

Căci perspectiva determină calitatea vieții, nu invers. În acest sens privesc celebra expresie a lui Brâncuși: Frumusețea este echitatea absolută.

8. Multe vârste, aceeași copilărie Mulți dintre noi au fost constrânși să plece din această frumusețe. Unii au plecat din lume, alții au plecat în lume. Lebedele au venit cu mine și în exil, sau mă așteptau aici. Sunt convins că, atunci când lipsesc, se duc la Pogradec, unde eu lipsesc uneori cu anii. Astfel mă ajută misterios să nu lipsesc din propria copilărie. În exil sau nu, de mult nu îmi e greu să-mi imaginez, din ce în ce mai exact, cred, cum arătăm noi din perspectiva lebedelor, în privirea lor, încercuiți de atâtea linii pe care le deformăm tocmai uniformizându-le, și printre atâtea cuvinte, a căror sumă și precizie – nemaifiind cuvinte din copilărie – foarte de rar pot fi folosite de un cântec de lebădă.

21 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

9. Numărul de Argint Multe lucruri și oameni – inclusiv monoclul meu, bunicii, jocurile de odinioară – s-au mutat în lumea vecină și astfel, deși sunt legate prin nenumărate linii, cercuri, semne, imaginile nu pot transmite istoria în absența cuvintelor scrise. Istoria se ascunde deja de noi, își șterge rapid urmele, poate speriată sau doar dezamăgită de insistența noastră de a nu trage învățături; ea trece de la unii oameni la alții în porțiuni valorice și emoționale extrem de fine, delicate și incontrolabile, până își pierde impactul în detrimentul artei (scrisului sau a privirii). Numărul de Aur aparține în exclusivitate Creatorului. Relația imagine-cuvânt, ca în acest caz, cu ajutorul unui martor credibil, este dominată de Numărul de Argint (sintagmă alcătuită de subsemnatul). Percepția noastră visează cercul, nesfârșitul liniei perfect curbate, dar nu se poate opri să asimileze și să înțeleagă decât în mijlocul unor triunghiuri. Iar orice cerc, privit din perspectiva lebedelor, nu este decât o figură geometrică compusă din unghiuri îndrăgostite, dar și speriată de siguranța cu care credem că știm să privim lumea.

10. Sic transit imago mundi

Poate de la aceasta imagine a pornit romanul ”Anul în care s-a inventat lebăda”, scris în limba română la București, în februarie 1996. _______________ 1. Muntele Uscat / Mali i Thatë, munte din sud-estul Albaniei și sud-vestul Macedoniei (numit Galičica), cu o înălțime de 2287 m.

2. Salmo letnica.

3. Expresia aparține Iuliei Enkelana.

4. Poet albanez (189?-1987), considerat ca fiind cel mai mare liric al literaturii albaneze, format în culturile greacă, românească și germanică.

22 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

ACTUAL ARTEMIS PROGRI* Efectul de ISD prin integrare Abstract Conform modelului Solow, creșterea economică depinde de investițiile în capitalul fizic, capitalul uman și progresul tehnologic. Acest model afirmă că toate țările, pe termen lung, cresc la aceeași rată, pe când pe termen mediu țările sărace cresc mai repede decât cele bogate, iar integrarea contribuie la realizarea congestiei între aceste țări. Având în vedere ipotezele acestui model, am fost motivat să fac un studiu care să analizez modul în care a afectat integrarea in creșterea economică, tocmai prin investiții și progres tehnologic.

1. Introducere Au fost realizate numeroase studii pentru a evalua diferitele modele de creștere și pentru a identifica factorii cheie de creștere în diferite regiuni, în special pentru Uniunea Europeană. În timp ce datele pentru statele fondatore membre ale UE au arătat că formarea de capital nu are niciun impact major asupra creșterii economice, acest factor este determinant pentru țările care recent au intrat în UE. Scopul acestei lucrări este de a determina factorii de creștere pentru cele două grupuri de țări din UE-15, precum și grupul nou format. O atenție a fost acordată influența fluxurilor, politicilor și barierelor în calea comerțului.

Mai mult, studiul prezintă o altă oportunitate de creștere sub formă de ISD și analizează impactul asupra creșterii PIB pe cap de locuitor. Scopul acestei analize este de a studia dacă aderarea în UE are un alt efect asupra creșterii, pe lângă legătura clasică investiții-comerc- creștere economică.

Acest lucru este deosebit de important pentru noile țări integrate la UE care și care au inegalități în ceea ce privește formarea capitalului fix, precum și progresul tehnologic recunoscut pe scară largă ca fiind unul dintre motoarele de creștere durabilă.

Analiza se încheie cu câteva concluzii importante privind integrarea și efectele acesteia asupra creșterii economice.

1. Principalele modele și factori de creștere economică 1.1 Modele de creștere. Aspecte teoretice Creșterea economică a UE a fost analizată pe scară largă, bazându-se nu numai pe modele economice diferite, ci și pe caracteristici specifice de integrare economică și politică.

Modelul neo-clasic de creștere Punctul de plecare al teoriei creșterii economice este modelul neoclasic al lui Solow (1956).

Modelul neo-clasic ne aduce trei concluzii importante. În primul rând, creșterea capitalului legată de forța de muncă creează o creștere economică, deoarece forța de muncă devine mai productivă și oferă mai mult capital. În al doilea rând, țările mai sărace cu mai puțin capital pe persoană vor crește mai repede, deoarece orice investiție de capital va genera o rentabilitate mai mare a capitalului decât țările bogate. În al treilea rând, din cauza scăderii randamentelor de capital, economiile vor atinge un punct în care nu va exista o creștere a capitalului care să aducă o creștere economiei. Acest punct se numește "starea de echilibru". Modelul a ajuns de asemenea, la concluzia 23 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

că economia unei tări poate depăși această stare statică și poate continua creșterea prin investiții în tehnologii noi. Dezvoltarea tehnologică conduce la depășirea starei de echilibru, a creșterii capitalului și la creșterea investițiilor pentru economiile tărilor respective. Datele reale nu confirmă unele dintre concluziile modelului, în special faptul că toate țările cresc la aceeași rată pe termen lung sau că țările cele mai sărace cresc mai repede până când ajung la starea lor de echilibru.

Noi teorii de creștere (Model de creștere endogenă) În teoria economică, teoriile dezvoltării endogene sau denumite altfel teorii noi de creștere s-au dezvoltat în anii 1980 și începutul anilor 90 ca răspuns la criticile făcute pentru teoriile de creștere economică neoclasică. Nemulțumiți de explicațiile lui Solow, economiștii au lucrat la construirea unui nou model în care tehnologia era un factor endogen. Potrivit acestora, factori precum inovația etc. ar aduce o creștere economică care să se "auto-susțină". Teoriile de creștere endogenă arată că politicile prudente pot avea un impact asupra creșterii economiei pe termen lung. De exemplu, subvențiile pentru cercetare și dezvoltare sau educația conduc la o accelerare a ritmurilor de creștere în unele modele endogene, crescând de asemenea ritmul noilor inovații. O altă teorie a creșterii dezvoltată de Myrdal (1957) și Kaldor (1970), poate mai puțin influențată de teoriile menționate mai sus, este cea a "cauzei cumulative". Argumentul principal pe care se ridică această teorie este legat de faptul că condițiile inițiale sunt cele care determină creșterea economică a țărilor. 13Prin urmare, inegalități economice sunt cel mai probabil rezultat. În aceste condiții, politica economică trebuie să corecteze aceste fluctuații. Contrar teoriilor menționate mai sus, teoria "cauzei cumulative" se referă la perioade pe termen mediu, dar pe de altă parte există asemănări aparente între ea și teoria creșterii endogene.

1.2 Determinanți ai performanței economice O gamă largă de studii au investigat factorii de bază pentru creșterea economică. Folosind perspective diferite conceptuale și metodologice, aceste studii au pus accentul pe un set de parametri explicativi care servesc drept surse de creștere economică. În primul rând, investiția este cel mai fundamental factor determinant al creșterii economice, identificată ca atare de ambele modele de creștere, fie neoclasic fie endogen. Cu toate acestea, investițiile în modelul neoclasic au un impact asupra perioadei de tranziție, în timp ce modelul de creștere endogenă susține efecte mai permanente14. Schimbările fundamentale ale economiei europene și globale declanșate de procesul de globalizare au făcut ca legătura dintre investiții, în special investițiile străine directe și creșterea economică să devină un caz care prezintă foarte mult interes. Deși încă nu există dovezi clare despre ISD ca fiind precum un transfer de tehnologie, există multe fapte care susțin această implicare. Borensztein, De Gregorio și Lee (1998), în studiul lor, arată o relație puternică și pozitivă între investiția străină directă și creșterea economică.

Investițiile sunt considerate un factor important în transferul de tehnologie, contribuind astfel mai mult la tehnologie decât la investiții15. Pe de altă parte, impactul asupra tehnologiei este legat de stocul de capital uman, adică dacă țara are capacitatea de a absorbi16 noile tehnologii - împreună cu niveluri mai ridicate ale capitalului uman. În modelul de creștere endogenă și în extensiile principale ale modelului neoclasic, capitalul uman este considerat o sursă majoră de creștere economică. Acest termen se referă la dobândirea de competențe, "cunoașterea cum se face" prin educație, formare etc.

Myrdal G. (1957): “Economic theory and underdeveloped regions”, Hutchinson Publications.

Petrakos G., Arvanitidis P. dhe Pavleas. S (2007), : “Determinants of Economic Growth: The Experts’ View” 15 Borensztein E., De Gregorio J. and Lee J. (1998), “How does Foreign Direct Investment affect Economic Growth?”

Journal of International Economics, 45, 115-135.

16 Absorptive Capacity – un term menționat în lucrarea lui Durham (2004). Impactul IHD depinde de capacitatea de absorbție a țării gazdă.

13 14

24 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Un popor educat este principalul factor determinant al creșterii economice, în timp ce alții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acesta din urmă. În concluzie, putem spune că investițiile au un impact asupra creșterii care "depășește" impactul asupra investițiilor totale, ceea ce înseamnă nu doar acumularea de capital, ci și alte beneficii suplimentare. Pentru statele membre ale UE, datele au arătat că formarea capitalului nu are un impact major asupra creșterii economice, în timp ce pentru țările care au intrat recent în UE acest factor este determinant. Majoritatea țărilor din acest grup UE-15 pot fi caracterizate ca țări dezvoltate, iar modelul prezice că cel mai important factor care contribuie la PIB pe cap de locuitor este progresul tehnologic decăt formarea capitalului care nu poate contribui mult în continuarea progresului economic dacă țara a atins deja cele mai înalte etape de dezvoltare. În al doilea rând, există motive teoretice solide de a crede că există o legătură puternică și pozitivă între deschiderea comerțului și creșterea economică. Deschiderea comerțului are un impact asupra creșterii prin intermediul unor canale precum: exploatarea avantajelor comparative, transferul de tehnologie, diseminarea cunoștințelor, expunerea la concurență.

Levine și Renelt (1992) au elaborat o analiză a sensibilității relației dintre creșterea economică pe termen lung și comerț. Sa constatat că impactul volumului comerțului a fost semnificativ, dar numai indirect, deoarece această variabilă are un impact semnificativ asupra ratei investiției. Acest proces este cunoscut ca o creștere a investițiilor datorită impactului comerțului (trade induced investment-led growth).

Lee (1995), folosind modelul de creștere endogenă și analiza de regresie, studiază impactul bunurilor de capital importate asupra creșterii economice și adaugă faptul că o țară care are un raport mai mare al bunurilor de capital importate comparativ cu o altă țară cu aceeași dezvoltare economică tinde să aibă cea mai mare rată de creștere. Potrivit lui Baldwin (2000), politicile comerciale precum tarifele, subvențiile la export în vederea îmbunătățirii exporturilor nete nu au un impact semnificativ asupra creșterii PIB sau productivității, rezultatele depind de regiune și de perioada studiată. La momentul intrării, toate noile state membre (NSM) au eliminat barierele comerciale cu țările UE și au impus aceleași tarife și pentru țările din afara UE ceea ce a adus o creștere o investiților străine directe. Unele creșteri spectaculoase ale intrărilor de capital străin au fost mai mult legate de o nouă fază a privatizării, de detectarea noilor zone industriale și de o mai bună pregătire juridică și instituțională.

Alți factori ai creșterii economice: • Activitățile de inovare, cercetare și dezvoltare joacă un rol major în progresul economic: creșterea productivității și creșterea economică. Acest lucru se datorează utilizării în creștere a tehnologiei care permite introducerea de noi produse și procese. Magrini (1998) a analizat procesul de creștere economică în 122 de regiuni UE-15 și a concluzionat că activitățile de cercetare și dezvoltare influențează pozitiv nivelul de creștere economică. Potrivit acestuia, regiunile caracterizate printr-un grad ridicat de specializare sectorială au rate de creștere mai mari decât regiunile cu o diversitate marcată.

• Condițiile macroeconomice sunt considerate o condiție necesară, dar nu suficientă pentru creșterea economică (Fisher, 1993). În general, un mediu macroeconomic stabil favorizează creșterea, în timp ce instabilitatea poate avea un impact negativ asupra productivității și asupra efectelor investiționale (de exemplu, riscuri înalte). O serie de factori macroeconomici care influențează creșterea economică sunt: inflația, politicile fiscale, deficitele bugetare și sarcinile fiscale.

• Cadrele instituționale și mediul politic. Drepturile de proprietate, instituțiile de reglementare, instituțiile de stabilizare macroeconomică, instituțiile de securitate socială și managementul conflictelor au un impact direct nu numai asupra creșterii economice, ci și asupra factorilor determinanți ai acesteia. Pe de altă parte, instabilitatea politică ar spori incertitudinea, ar descuraja investițiile și în cele din urmă ar încetini creșterea economică17.

• Există un interes tot mai mare în modul în care factorii social-culturali, cum ar fi compoziția etnică, limbajul, religia, convingerile, atitudinile și conflictele sociale / etice pot afecta creșterea.

Rodrik D. (2000): “Institutions for High-quality Growth: What they are and How to Acquire them”, Studies in Comparative International Development, 35, 3–31.

17

25 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Diversitatea culturală și etnică poate avea un impact negativ datorită apariției insecurității sociale sau a conflictului, dar poate avea și un efect pozitiv deoarece poate duce la un mediu colaborativ.

Relația acestor factori cu creșterea economică pare a fi indirectă și neclară.

• Relația dintre tendințele demografice și creșterea economică a atras un mare interes în special în ultimii ani. Creșterea populației, densitatea populației, migrația și distribuția pe vârste par să fi jucat un rol major în creșterea economică. Creșterea înaltă a populației poate avea un impact negativ asupra creșterii economice, deoarece afectează investițiile, comportamentul de economisire și calitatea capitalului uman. Compoziția populației are implicații și mai importante pentru creșterea economică. Un număr mare de populație în vârstă de muncă este considerată pozitivă pentru creștere, în timp ce populația multor tineri și bătrâni este considerată o barieră18.

2. Impactul extinderii UE asupra creșterii economice Procesul de extindere a UE a contribuit la consolidarea securității, democrației și stabilității în continent, după prăbușirea regimului comunist. După extindere, UE are acum mai multă putere politică și economică prin concurență sporită și este pregătită să facă față provocărilor globalizării ca o economie mai mare. În ansamblu, extinderea are avantaje pentru că îmbunătățește nivelul de trai și aduce creșterea economiei la noi membri și, în același timp, membrii vechi au de asemenea beneficii din creșterea exporturilor și a investițiilor.

2.1 Impactul comerțului internațional și ISD O întreagă literatură susține faptul că există o relație pozitivă între deschiderea comerțului și creșterea economică. Deschiderea spre comerț promovează noi canale de tehnologie pentru țările gazdă, care urmează exemplul altor țări, permițând astfel îmbunătățirea producției. Creșterea comerțului înseamnă exporturi în creștere, un fenomen care poate duce la o producție reală mai mare și la importuri, ceea ce va duce la scăderea costurilor de producție. Extinderea comerțului conduce țara spre specializarea în domeniul economiei, un fenomen care aduce avantaje comparative și face posibilă alocarea celor mai eficiente resurse.

Cu toate acestea, multe alte ideologii sugerează că relația dintre deschiderea spre comerț și creșterea economică nu este întotdeauna atât de simplă încât nu există o legătură directă între ele.

Trebuie spus că deschiderea către comerț și capital, precum și tendința de aderare la Uniunea Europeană au făcut ca fostele țări socialiste să fie foarte atractive pentru investițiile străine directe.

Aceste fluxuri de capital au fost cruciale pentru aceste țări, contribuind astfel la trecerea de la o economie în tranziție la un nou capitalism.

• Forța de muncă bine educată, • Productivitate ridicată • Regiunile sunt poziționate aproape de țările din Europa de Vest Investițile străine directe sunt cele mai importante pentru noii membri deoarece au capital limitat.

Efectele lor directe sunt creșterea producției și a exporturilor în cantitate și calitate. Intrările de ISD în țările în tranziție sunt influențate de integrarea în UE. Ele se raportează de asemenea pozitiv la PIB-ul țărilor gazdă. Intrările de ISD în noile state membre nu numai că oferă acestor țări mai mult capital necesar restructurării industriale. Astfel, acestea aduc noi tehnologii, cea mai înaltă calitate, cele mai înalte standarde, care împreună impulsionează creșterea economică și le ajută să se integreze pe piețele mondiale.

3.2 Cazul Romăniei în perioda aderări in UE Ca exemplu al acestei corelații, între ISD și creștere economică, este situația Romăniei. Investițiile străine directe în România au crescut dramatic, in mod special pe perioda aderări în UE. Forța de muncă ieftină și calificată, impozitele reduse, 0 impozite pe dividende, codul muncii liberale și o Grier K. and Tullock G. (1989), “An empirical analysis of cross-national economic growth, 1951-1980”, Journal of Monetary Economics, 24,1, 259-276.

18

26 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

locație geografică favorabilă reprezintă avantajele principale ale României pentru investitorii străini. De subliniat este faptul că, în octombrie 2005 au fost introduse noi stimulente de investiții condiții mai favorabile pentru centrele IT și de cercetare, mai ales pentru a fi situate în partea de est a țării (unde este mai mult șomajul), pentru a aduce o valoare adăugată mai mare și a nu fi exigente din punct de vedere logistic.

Graficul de mai jos arată ISD în Romănia și se poate observa că cea mai mare valoare este în anul 2007.

Efectul acestor investiții s-a simțit chiar următoarea periodă în economia romănă. Anul 2008 a marcat o mare creștere a PIB-ului, cu 8,3%

Annual GDP 10.00% 8.00%

growth rates

6.00%

8.30% 6.90%

4.00%

2.00%

2.00%

4.80%

6.90%

2016

2017

3.50%

1.20% 3.10%

4.00%

0.00% -2.00%

2007

2008

2009

-4.00%

2010 -2.80%

2011

2012

2013

2014

2015

Years

-6.00% -8.00%

-5.90%

Sursa: https://countryeconomy.com/gdp/romania

.

În concluzie, utilizând relația dintre deschiderea comerțului și creșterea economică în ceea ce privește țările NSM și vechile state membre ale UE, putem concluziona că ISD sunt relativ mai importante pentru NSM în ceea ce privește procesul de creștere și că comerțul internațional este important pentru vechile state membre. Dat fiind că intrările și volumele comerciale sunt generate de integrarea în UE, rezultatele dau dovadă de ISD, determinată de "creșterea indusă de tehnologie" pentru țările NMS. 3. Concluzii Creșterea economică și integrarea au devenit probleme importante ale dezvoltării economice. Au fost realizate numeroase studii pentru a evalua diferitele modele de creștere și pentru a identifica factorii cheie de creștere în diferite regiuni, în special pentru Uniunea Europeană. Cercetătorii diferiți au văzut legătura dintre comerț și creșterea economică ca având un caracter indirect, deoarece volumul comerțului și creșterea importurilor de bunuri de capital vor avea un impact pozitiv asupra creșterii PIB. În ceea ce privește investițiile străine directe, acestea au un efect 27 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

pozitiv asupra creșterii economice. ISD este un factor important în transferul de tehnologie, contribuind astfel mai mult la tehnologie decât la investiții.

Impactul asupra tehnologiei este legat de stocul de capital uman, astfel încât țara are capacitatea de a absorbi noile tehnologii - împreună cu niveluri mai ridicate ale capitalului uman. Una dintre cele mai populare teorii privind creșterea economică este modelul Solow care determină că, pe termen mediu, creșterea economică este rezultatul unei investiții sporite în capitalul fizic și cel uman, în timp ce, pe termen lung, provine din progresul tehnologic.

Bibliografie Moudatsou A. (2001). Foreing Direct Investment and Economic Growth Evidence from 14 European Union Countries.

Barro,R.J & X.Sala Martin (1991). Covergence accross states and regions. Brooking papers on Economic Activity, No 1, pp, 107-182.

Borensztein E., De Gregorio J. & Lee J. (1998). How does Foreign Direct Investment affect Economic Growth?.Journal of International Economics, 45, 115-135.

Avery G., Faber A. & Schmidt A. (2009). Enlarging the European Union: Effects on the new member states and the EU. Grier K. & Tullock G.(1989). An empirical analysis of cross-national economic growth, 1951-1980. Journal of Monetary Economics, 24,1, 259-276.

Efstathiou N. (2011). The impact of European Union enlargement on the member countries economic growth. * Autorul este masterand în Programul de Master Integrare Economică Europeană (IEE) al Universității Române de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea” din București.

28 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

BRATINCA BRÎNDUȘA Aspecte ale delincvenței juvenile – condiții sociale, condiții individuale I.1. Ce înseamnă delincvență juvenilă?

Termenul de ”delincvență juvenilă” provine de la cuvântul francez deliqueances – juvenle, fiind des întâlnit în știință, dar și în vorbirea curentă, însă deseori se fac interpretări greșite, datorită disocierii celor două noțiuni, astfel încât vom da o definiție fiecărui termen separat, urmând ca apoi să definim delincvența juvenilă.

DELINCVENȚA, delincvențe, s.f. 1. Fenomenul social care constă în săvârșirea de delicte. 2.

Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvènță s.f. ] – Din fr. Delinquance.19 JUVENILITATE s.f. (Rar) Caracter juvenil. – Din fr. Juvenilitè.20 JUVENIL, - Ă, juvenili, - e, adj. Care apaține tinereții; tineresc. – Din fr. Juvènile, lat. Juvenilis.21 Astfel, o definiție a delicvenței juvenile ar fi că acest termen reprezintă ansamblul încălcărilor și abaterilor de norme sociale, care sunt sancționate juridic și săvârșite de minorii până la 18 ani.

Delicvența juvenilă reprezintă un fenomen de devianță, o deviație de comportanent, manifestată prin incapacitatea tinerilor și a minorilor de a se adapta normelor de conduită ale societății, fapt ce se datorează unor cauze de ordin bio-psiho-social. Delicvența juvenilă este o componentă a criminalității, este o parte importantă a acesteia, dar cu o identitate proprie, lucru dat tocmai de categoria de persoane la care se referă. Criminalitatea în rândul tinerilor și minorilor are cauze diferite față de cele ale adulților. În ultima vreme se remarcă o coborâre a vârstei la care se manifestă aceste deviații comportamentale, precum și o creștere a număruluiinfractorilor minori, mulți dintre aceștia fiind chiar preadolescenți.

Devianța, poate fi definită ca fiind: ”orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societății ori ale unui grup social particular”22. Aceasta nu cuprinde numai încălcări ale legii, și anume infracțiuni, ea cuprinde orice abatere de la regulile de implementare și conviețuire ale unei forme de viață colectivă, și anume: organizație, grup, societate, subcultură, cultură.

Literatura de specilaitate s-a orientat spre definirea a două concepte: delincvența și devianța.

Merton, de exemplu descrie comportamentul deviant ca fiind ”o reacție a oamenilor normali plasați în condiții anormale”. În țara noastră, Cătălin Zamfir, cel care s-a preocupat cel mai mult de aceste aspect, descrie comportamentul deviant ca fiind ”comportament indus într-un sistem de către cerințele funcționale laterale divergente, și care este în discordanță cu cerințele sistemului valoric normativ”.23 O altă definiței a devianței este dată din punct de vedere moral, astfel aceasta cuprinde comportanmetul, limbajul, acțiunile adolescentului, anturajul, raportul cu adulții, toate acestea contrazic valorile ideale și morale cu care adolescentul încearcă să-și structureze universul propriu.

Un cuvânt frumos care se găsesște în apropierea delincvenței juvenile este copil, un cuvânt care ne duce la gândul de frumos, blând. Însă, adulții trebuie să conștientizeze că ei sunt singurii responsabili de învățarea comportamentului acestor copii, pentru ce vom avea mai târziu în școli, pentru inocenții care vor deveni infractori, pentru consumurile lor. Din familie pornește totul, primele persoane cu care copilul are contact este familia, unde se manifestă socializarea de bază care își pune amprenta toată viața asupra unui copil, apoi grupul de prieteni.

Dicționarul explicativ la limbii române, Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan Alexandru Rosetti, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, pg. 189 20 Idem, pg. 345 21 Idem, pg. 346 22 Abraham, P., Tomiţă M., Justiţia restaurativă şi medierea victimă - infractor, Editura Concordia, Arad, pg. 17 23 Mitrogan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., Psihologie judiciară, Editura Şansa, Bucureşti, 1994, pg. 79 19

29 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

I.2. Scurt istoric al delincvenței juvenile Din cele mai vechi timpuri au existat reglementări referitoare la regimul de sancţionare al minorilor delicvenţi. Astfel, în dreptul antic se făceau diferenţieri de tratament între adulţi şi minori. În China, legislaţia prevedea posibilitatea ca minorii sub 7 ani să poată fi iertaţi de împărat, dacă nu erau învinuiţi de trădare, infracţiune pentru care aceştia erau castraţi. O evoluţie în privinţa condiţiei juridice a minorului delicvent o întâlnim în Dreptul roman, mai precis în epoca celor XII Table (sec. V î.e.n.), legea romană făcând delimitări între puber (care avea o răspundere limitatp) şi impuber.Legiuirea lui Iustinian prevedea următoarele:  Minorul până la 7 ani este incapabil şi astfel, nu răspunde penal;  Între 7 şi 14 ani răspunde numai în situaţia în care a făcut fapta cu pricepere;  La 18 ani are vârsta tinereţii depline;  După 25 de ani acesta este asimilat adultului. În dreptul canonic limita de la care răspundea penal minorul era de 7 ani, iar în legiuirile barbare era de 12 ani.24 Primele legiuiri româneşti care făceau referire la sanţiunile aplicate minorilor au fost cele scrise în „Cartea Românească de Învăţătură” (Iaşi, 1646), editată fiind de Lupu Vasile şi „Îndreptarea Legii” a lui Matei Basarab din anul 1652. în cele două lucrări minorii sub 7 ani nu răspund penal, deoarece sunt consideraţi incapabili, celor între 7 şi 14 ani li se aplicau doar pedepse uşoare, fetele între 12 şi 25 de ani beneficiau de o scădere a pedepsei, la fel şi băieţii între 14 şi 20 de ani . În a doua parte a secolului al XVIII-lea, sub influenţa iluminiştilor, apar lucăriri care vor juca un rol foarte important în evoluţia reglementărilor penale. Cea mai importantă dintre lucrări, apărută în anul 1764 denumită „Dei Delitti e dele pene” aparţine lui Sesare Bonesana Beccaria, unde autorul cu convingere peldeayă pentru „ridicarea omului împotriva violenţei”25, precum şi a sistem,ului inchiyitorial, scoţând în evidenţă importanţa pe care o are rolul pedepselor, dar şi prevenirea delictelor. În lucrările sale „An Introduction to the Principles of Morals and Legislation”, din anul 1780 şi „Panopticon: or the Inspection House”, din anul 1787, Jeremz Bentham dezvoltă principiul utilitarismului, anticipeayă reforma sistemului execuţional penal şi pledeayă pentru o umaniyare a sistemului penal.26 Aceste opere au stat la baza redactării Codului Francez din 1791, care se bazează pe principiile legalităţii sancţiunii şi egalităţii în faţa legii. Obiecţia ce i se aduce acestui cod este aceea că se ignoră circumstanţele în particularizarea pedepselor, precum şi a motivelor ce determină criminalitatea, astfel că bolnavul este tratat ca şi cel sănătos, iar delicventul minor beneficiază de acelaşi tratament ca şi adultul. Aceste concepţii vor aduce schimbări şi în codurile româneşti moderne ale lui Barbu Ştirbei - Condica Criminală şi Ion Sandu Sturza – Condica Criminalistică, astfel că se va ridica limita răspunderii penale la 8 ani, renunţându-se la pedeapsa bătăii, pedepsirea minorilor între 8 şi 15 ani doar dacă fapta se dovedea a fi premeditată, caz în care pedeapsa era de la 3 luni la 3 ani, executându-se într-o mănăstire. Răspundeau necondiţionat minorii între 15 şi 21 de ani. Printre alte modificări putem menţiona următoarele: crearea unei jurisdicţii speciale pentru această formă de delicvenţă, precum şi separarea minorilor de adulţi în închisori. În anul 1865, apariţia primului Cod Penal Românesc, regelementează tratamentul penal ce se aplică minorilor.27 Prin acest cod se regelemntează crearea unor instituţii de reeducare pentru minorii delicvenţi, însă acest lucru este posibil abia în anul 1914, când se înfiinţează o colonie disciplinară la Mălureni, în judeţul Argeş. Scopul acesteia era reeducarea vagabonzilor şi cerşetorilor minori. În anul 1886 se înfiinţează Institutul de Educaţie Corectivă Român la Gherla, în judeţul Cluj, care îşi va începe activitatea doar în martie 1919, unde erau internaţi minori neinfractori, dar şi minori infractori, care erau supuşi educaţiei corective până la împlinirea majoratului. În acest institut era des utilizată bătaia cu nuiaua şi carcera, deşi era un institut creat după principii moderne.

Nicolae Popa, „Teoria Generală a Dreptului”, Editura Actami, 1996, pg. 49 Tudor Amza, Criminologie”, 200, pg. 23 26 Graham Gilles, „Rolul Integrării sociale în pedepsirea infractorilor”, Revista de cercetări Penitenciare, nr. 1/1995, pg.

128 27 Nicolae Popa, „Teoria Generală a Dreptului”, Editura Actami, 1996, pg. 120 24 25

30 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Curentul pozitivist din Europa aduce cu el o altă percepţie asupra dreptului penal şi a crimei28.

Dintre reprezentanţii pozitivişti menţionăm: Hanry Mathew, Andre-Michel Guerry, Adolphe Jacques Quetelet, Raffaele Garofalo, Enrico Ferri şi Cesare Lombrosso, care deşi erau din diferite ţări şi aveau legislaţie diferită, teoriile lor aveau ca puncte comune centarrea studiului asupra făptuitorului. În aceaşi perioadă, la Iaşi, se va desfăşura o campanie de înfiinţare a unor şcoli speciale pentru educarea copiilor cu rele porniri, sub conducerea pedagogului Constantin Meissner. Astfel, în anul 1910, i-a naştere Societatea Ocrotirea Copiilor, având principal scop educarea minorilor delicvenţi şi a celor aflaţi în pericol de a deveni delicvenţi, acestei instituţii alocându-se un buget de 5000 lei de către ministrul cultelor, la vremea aceea Spiru Haret.

Sfârşitul Primului Război Mondial creează oportunitatea realizării în România a reformei juridice, astfel că cele mai importante acte elaborate în acestaă perioadă, în materie de delicvenţă juvenilă fiind29:  Legea pentru înfrângerea vagabondajului şi cerşetoriei şi pentru protecţia copiilor (Decretul nr.

2908/04.07.1921);  Legea asupra închisorilor şi institutelor preventive (Monitorul Oficial nr. 167/30.07.1929) În anul 1936, prin Codul Penal se încheie procesul de unificare juridică din România, majoratul penal fiind fixat la 19 ani, distingându-se două etape de vârstă ale minorului:  Până la 14 ani, minorul nu va răspunde penal;  Între 14 şi 19 ani, minorul nu este responsabil de săvârşirea faptei, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că a realizat fapta cu discernământ.

Dispoziţiile speciale referitoare la regimul juridic aplicat minorilor în România se păstrează în Codul Penal din 1948, însă vor fi aduse modificări destul de repede prin Decretul nr. 75 din 30 august 1951, prin care sunt trasferate responsabilităţile educării minorilor delicvenţi Ministerului Afacerilor Interne.

Perioada comunistă se face cunoscută prin Decretul nr. 212 din 17 iunie 1960, unde se menţionează faptul că pedeapsa cu moartea nu se aplică minorilor şi nici amenzi decât infractorilor cu avere proprie sau profesie şi care au minim 15 ani. Cu începere din 1 ianuarie 1969 intră în vigoare un nou Cod Penal care adiptă conceptul gen eric de infracţiune pentru orice faptă ilicită de natură penală, renunţând astfel la la clasificarea în delicte şi crime. Aici sunt prevăzute trei categorii de vârstp, şi anume: minorii sub 14 ani care sunt consideraţi minori fără capacitate psihofizică şi care nu răspund penal, minorii între 14 şi 16 ani, care beneficiază de prezumţia legală de incapacitate penală şi minorii între 14 şi 18 ani, consideraţi a avea capacitate penală30. Minorii care nu răspund penal pentru faptele lor şi minorii predelincvenţi vor fi supuşi măsurilor sociale şi educative adoptate de organele de protecţie socială. Sunt instituite măsurile eductive care pot fi acordate de către instanțe, delicvenților minori prin Decretul nr. 218 din 1977. conform acestuia, există anumite condiții când minorul delicvent poate fi sancționat cu închisoarea.

Evoluția postdecembristă a societății românești a determinat unele schimbări în materia delincvenței juvenile31. Astfel, Decretul nr. 218 din 1977 și Legea nr. 59 din 1968 au fost abrogate prin Legea nr. 104 din 1992, lege prin care se prevede faptul că pedeapsa închisorii aplicată minorilor se reduce la jumătate32. Pentru a facilita situația minorilor în dificultate, în conformitate cu dinamica delincvențională și ulterior Legii nr. 104 din 1992, a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26 din 1997, în care este reglementată situația juridică a delicventului juvenil. Măsurile educative care se pot lua împotriva acestuia sunt:  Libertatea supravegheată;  Mustrarea;  Internarea într-o instituție medical – educativă;  Internarea într-un centru de reeducare.

Roşan,. A., Violenţa juvenilă şcolară. Teorie, prevenţie şi intervenţie integrativă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2006, pg. 169 29 Banciu, D., Rădulescu, S., Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pg. 56 30 Cioclei, V., Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, pg. 59 31 Montanu, M.R., Delincvenţa juvenilă. Aspecte teoretice şi practice, Editura Polipress, Bucureşti, 2003, pg. 94 32 Graham Gilles, „Rolul Integrării sociale în pedepsirea infractorilor”, Revista de cercetări Penitenciare, nr. 1/1995 28

31 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Noul cod de Procedură Penală, alocă un capitol distinct, din punct de vedere al răspunderii penale copiilor minori.

Dintre modificările fundamentale, enumerăm:  Reducerea vârstei de la 14 la 13 ani de la care minorul răspunde penal;  Minorul cu vârsta cuprinsă între 13 și 16 ani răspunde penal doar dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ;  Reducerea numărului, precum și a caracterului măsurilor privative de libertate în favoarea celor educative; Măsurile educative neprivative de libertate sunt: a. Stagiul de formare civică; b. Supravegherea; c. Consemnarea la sfârșit de săptămână; d. Asistarea zilnică.

Măsurile educative privative de libertate sunt: a. internarea într-un centru de detenție; b. internarea într-un centru educativ.

I.3. Domenii ale vieții unde întâlnim delincvență juvenilă: Ţînând cont de faptul că în ţara noastră delincvenţa juvenilă nu atinge formele şi nivelul întâlnite în ţările capitaliste avansate, totuşi acest fenomen constituie un motiv de îngrijorare pentru societatea românească33. În România există minori şi tineri care participă activ la săvârşirea de fapte penale, ei săvârşind în special infracţiuni de cerşetorie, vagabondaj şi furt. Minorii şi tinerii, pe cât sunt ei capabili, vor înregistra satisfacţii fragilizându-şi şi/sau consolidându-şi echilibrul psihic al personalităţilor lor, luând în calcul şi modul în care aceştia îşi asumă statutul ce îl deţin şi îşi joacă rolul în societate. Ţinând cont de eşecurile şi succesele legate de competenţele acestui rol, minorii şi tinerii vor avea o traiectorie descendentă sau ascendentă în dinamica ierarhiei sociale.

Se poate afirma că în determinarea delincvenţei juvenile intervin mai multe cauze, care sunt de natură:  internă, adică de natură psihologică sau biologică, şi  externă, de natură culturală sau economico – socială.

Dintre factorii interni putem enumera următorii: temperamentul, ereditatea, deficiențele intelectuale, tulburările caracteriale și cele afective.

Factorii externi, reprezintă mediile de viață cu care minorii iau contact, sau mai bine zis domeniile.

Dintre acestea cele mai importante sunt: familia, mediul extrafamilial și mass-media.

Delincvența juvenilă34 o întâlnim, în primul rând în mediul școlar. Stabilirea modelului uman idealului educativ reprezintă un deziderat al oricărei societăți, un rol foarte important revenindu-i școlii. Există un procent foarte crescut privind idealul educativ atins de către copiii de 6 ani care intră la școală și o părăsesc peste ani de zile, tineri adaptați social. Însă, există și un procent de minori care nu reușesc să se adapteze mediului școlar, ori din alte motive sunt obligați să abandoneze școala, ca de exemplu: incapacitatea de a învăța, lipsurile materiale, etc. Din studiile efectuate de specialiști, aceștia au observat faptul că mulți dintre minorii delincvenți au o atitudine negativă față de școală. Lipsa de integrare școlară și inadaptare constă în: lipsa de la ore, indisciplină, dezinteres, neatenție, insolență față de cadre didactice. Minorii inadaptați școlar adoptă atitudini antisociale, manifestându-se delincvent, iar acest lucru poate fi observat, în primul rând de către profesori, care pot trage un semnal de alarmă în această privință. Trebuie făcută precizarea că nu orice copil cu rezultate slabe la învățătură este un potențial delincvent, așa cum, contrar așteptărilor, nu orice delincvent minor are deficiențe școlare.

O altă problemă o reprezintă ghetorizarea cartierelor, care au o influență semnificativă asupra educației minorilor. Astfel, alături de familie, vecinătatea reprezintă mediul primar al copilului minor. Prin acesta înțelegem: vecinii de bloc, de cartier, de stradă, copiii din cartier și de pe strada pe care locuim. Specialiștii au semnalat corelația care există între anumite cartiere și Banciu, D., Rădulescu, S., Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pg. 62 34 Montanu, M.R., Delincvenţa juvenilă. Aspecte teoretice şi practice, Editura Polipress, Bucureşti, 2003, pg. 105 33

32 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

infracționalitate, unde pe o suprafață restrânsă locuiesc mai multe familii, din care și familii dezorganizate sau cu părinți alcoolici, etc. În ziua de astăzi, având în vedere și faptul că toată lumea este foarte ocupată și într-o continuă mișcare, vârtejul face ca deseori să nici nu ne cunoaștem vecinii. Teoria dezorganizării sociale subliniază faptul că mecanismul delincvenței juvenile îl reprezintă controlul exercitat de vecinătate și comunitate și scăderea funcțiilor de socializare. Unii autori care consideră deviația ca fiind un produs direct al dezorganizării sociale, scot în evidență faptul că delincvenții minori crescuți în zone defavorizate din punct de veder economic comit un alt gen de infracțiuni decât delincvenții minori crescuți în zone rezidențiale.

Tinerii, în perioada adolescenței, simt cel mai mult nevoia de a aparține unui grup. Tinerii adolescențiîși fac legături de prietenie cu colegi, prieteni cu care se întâlnesc, fac planuri, discut, ceea ce nu reprezintă nimic anormal în viața acestora, dacă lucrurile s-ar opri aici. Însă discuțiile despre situația financiară care îi dezavantajează ajung la afirmarea de resentimente față de prietenii cu o situație financiară mai bună, sau orice alte discuții care îi pun în inferioritate poate duce la manifestări penale. Pe fondul nesiguranței, tânărul care oscilează între imitație și independență, revoltă și obediență, lipsă de originalitate și anticonformism, va adopta regulile grupului, deoarece aceasta este singura soluție pentru a fi stimat și acceptat de cei care-i sunt prieteni. Astfel, prin integrarea într-un anumit grup, acesta adoptă aptitudinile, capacitățile și limbajul asimilând o serie de norme și valori specifice grupului, însă când aici predomină sentimente de violență, insatisfacție socială, frustrare și agresivitate apare nevoia constituirii altei societăți bazată pe valoriile proprii la nivelul grupului.

Violența din mass-media35, influențează modul de viață al adolescenților și poate avea efecte nocive, mai ales asupra adolescenților, care se află într-o continuă căutare de sine. Emisiunile cu scene violente de la televizor nu crează agresivitate, însă contribuie lla transformarea ei în violență. Televiziunea reprezintă cea mai importantă cale de a transmite informații, dar și mesaje negative. Un impact delincvențional îl au șiemisiunile și filmele care promovează un stil de viață luxos, iar tinerele care se compară cu vedetele în vogă, încep a folosi farmecele personale în vederea obținerii anumitor avantaje, acesta reprezentând primul pas spre prostituție. Datele statistice ne îndreptățesc să privim cu îngrijorare violența care se propagă prin mass-media.

Procentajul poate fi văzut în tabelul de mai jos: Tabelul nr. 1.1. – Date statistice privind violența care se propagă prin mass-media Timpul de vizionare Procent delincvent Zilnic 64 % 4 – 5 ori pe săptămână 21 % 2 – 3 ori pe săpămână 12 % Mai rar de o dată pe săptămână 3% Cei care au obligația de a lua măsuri de protecție sunt atât societatea cât și familia. Societatea poate folosi instituțiile statului pentru limitarea minorilor la anumite emisiuni de televiziune, restricționarea unor canale destinate adulților, evitarea punerii într-o lumină defavorabilă a organelor de ordine, cenzurarea textelor unor melodii care au un impact mare comercial, dar sunt din punct de vedere educațional defavorabile.

I.4. Statistici privind delincvența juvenilă: Putem afirma că delincvenţa juvenilă, în România, s-a accentuat semnificativ după 1989, astfel că, lături de inegalităţile sociale care au apărut şi alături de sărăcie, absenţa programelor de protecţie, abandonul şcolar şi familial, fenomenul de instituţionalizare a copiilor36 au reprezentat factori importanţi în amplificarea fenomenului delincvenţei juvenile. Situaţia delincvenţei juvenile după 1989, din analiza datelor şi din cadrul juridic al tratării problemei, prezintă o tendinţă de evoluţie a fenomenului, a elementelor de noutate în comportamentul delincvent, a formelor de conduită Roşan,. A., Violenţa juvenilă şcolară. Teorie, prevenţie şi intervenţie integrativă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2006, pg. 98 36 Banciu, D., Rădulescu, S., Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pg. 35 35

33 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

delincvente, căutându-se explicaţiile acestor tendinţe, care au legătură şi cu problema tranziţiei de la modelul social vechi la modelul social nou, aflat în plină consolidare şi construcţie.

Deşi există multe date referitoare la delincvenţa juvenilă, date adunate timp de mulţi ani, nimeni nu pare a fi interesat de ele. Statistica pe care o deţine CSM ar putea fi folosită pentru explicarea anumitor fenomene sociale, dar şi pentru a contura câteva politici ale statului. Această statistică scoate la lumină cifre îngrijorătoare privind delincvenţa juvenilă, numărul de dosare trimise de procurori în faţa instanţelor de judecată. Însă, nu putem şti cu exactitate numărul de infracţiuni comise de către copiii minori şi tineri, deoarece unele nu sunt descoperite niciodată. În perioada 2011 – 2015, au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care au fost condamnaţi 15.000.

Noul Cod Penal37 care a eliminat aplicarea pedepsei pentru minori cu închisoarea şi care a redus pedepsele pentru majoritatea infracţiunilor, a dus la o scădere cu o mie a copiilor trimişi în judecată, lucru care nu însemană şi o scădere a infracţiunilor comise de minori. În 2014 şi 2015 un număr de aproximativ 800 de minori au fost condamnaţi la măsuri educative privative de libertate.

Conform acestei statistici, zilnic sunt trimişi în judecată doi minori pentru tâlhărie şi cinci minori pentru infracţiuni de furt iar câte un minor ajunge în faţa instanţei de judecată pentru comiterea de vătămare corporală simplă ori gravă sau pentru lovire. De remarcat este şi faptul că, faţă de utlimii cinci ani, numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat. De altfel, o dată la trei zile un minor este adus în faţa judecătorului pentru omorârea unei alte persoane, de cele mai multe ori cu intenţie. În România, în fiecare an un număr de 100 de minori sunt prinşi la volan şi trimişi în judecată, deşi vârsta la care se obţine carnetul este de 18 ani. Există chiar şi minori care sunt implicaţi în traficul de persoane, consum şi trafic de droguri, precum şi în infracţiuni de pornografie infantilă. În tabelul de mai jos, se reflectă datele de mai sus: Tabelul nr. 1.2. – Minorii inculpaţi pe categorii de infracţiuni în perioada 2011 - 2015 Minorii inculpaţi 2011 2012 2013 2014 2015 Total 3580 4964 4826 3422 3535 Din care: Furturi 2172 2882 2770 1850 1761 Tâlhării 478 716 726 557 710 Loviri şi vătămări 250 366 376 244 299 Violuri 67 97 96 103 110 Acte sexuale cu minori 31 40 41 24 20 Omoruri 44 99 95 73 95 Ucideri din culpă 12 16 12 8 9 Infracţiuni rutiere 130 135 143 140 162 Consum şi trafic de droguri 22 42 39 36 30 Sursa: www.csm1909.ro Figura nr. 1.1. Evoluţia numărului de infracţiuni comise de minori în perioada 2011 - 2015 Conform figurii de mai jos, se poate spune că furturile reprezintă categoria de infracţiuni cu o pondere foarte mare, urmată de tâlhării şi apoi de loviri şi vătămări. Se mai poate observa şi faptul că furturile au înregistrat o scădere importantă în anul 2015 faţă de anul 2011. tâlhăriile în schimb au înregistrat o creştere în anul 2015 faţă de anul 2014, iar violurile de asemenea au înregistrat o creştere continuă pe toată perioada analizată.

O analiză efectuată în luna mai 2018, de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, arată că parteneriatul dintre poliție, familie, școală și comunitate dă rezultate, iar delincvența juvenilă a scăzut constant în ultimii zece ani. Cu toate acestea mai există minori, cei mai mulți dintre aceștia fiind băieții din mediul urban,care încă mai comit infracțiuni, cele mai frecvente fiind furturile, apoi lovirile și tâlhăriile. În acest an Poliția Română a desfășurat Abraham, P. Introducere în probaţiune, supraveghere, asistenţă şi consilierea infractorilor condamnaţi la sancţiuni neprivative de libertate, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, pg. 156 37

34 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

la nivel național acțiunea denumită ”Săptămâna Prevenirii Cirminalității”, dedicată copiilor și tinerilor, cu scopul de a atrage atenția că orice faptă poate avea consecințe, iar cele de comitere a unor infracțiuni au consecința foarte mari.

Evoluţia numărului de infracţiuni comise de minori în perioada 2011 - 2015 3000 2500 2000 2011

1500

2012 1000

2013 2014

500

2015

0 Furturi

Loviri şi Vătămări

Acte sexual cu minor

Ucideri din culpă

Consum şi Trafic de droguri

În ţările dezvoltate, cu programe de dezvoltare şi bunăstare, la fel se înregistrează o creştere îngrijorătoare a delincvenţei juvenile. De exemplu, Suedia, Anglia şi Statele Unite ale Americii sunt ţări care înregistrează foarte multe infracţiuni comise de tineri şi minori. Astfel, putem concluziona faptul că delincvenţa juvenilă nu cunoaşte niveluri de dezvoltare sau bariere geografice. Într-un clasament care cuprinde 37 de ţări, România se situează pe locul 2 în ceea ce priveşte violenţa. În urma realizării unui studiu de către organizaţia mondială a Sănătăţii (OMS), citat de Asociaţia „Salvaţi copiii”, un procent de peste 70 % dintre elevii din România recunosc că le este teamă de unii colegi şi de comportamentul agresiv al acestora. Următoarea ţară în clasament este Kuweit, urmată de Iran, Columbia, Ungaria, Portugalia, Spania, Grecia, Slovenia, Belgia, Singapore, Islanda, Australia, Hong-Kong, Coreea, etc.

I.5. Instituţii de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile în România: În vederea susţinerii reformei sistemului în domeniul promovării şi protecţiei copilului, dar şi pentru modernizarea acestuia, o cerinţă importantă o constituie implicarea într-un număr cât mai mare de parteneri şi instituţii la nivel naţional, regional, local şi judeţean, care să răspundă cerinţelor de perspectivă şi actuale în domeniul promovării şi protecţiei copilului.

Apărarea libertăţilor şi drepturilor copilului este monitorizată atent prin coordonarea eforturilor depuse de instituţiile private şi publice, responsabile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile.

Instituţiile din România care au acest rol sunt: a. Ministerul Justiţiei, care în exercitarea atribuţiilor sale, elaboreayă strategii de elaborare şi fundamentare a programului de guvernare în domeniul justiţiei, în cadrul căreia justiţia pentru minori, constituie un obiectiv strategic. b. Consiliul Superior al Magistraturii c. Instanţele judecătoreşti au rolul de a stabili, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului, măsura plasamentului. d. Ministerul Public: printre atribuţiile acestuia se enumeră apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilorşi se exercită prin mijloace complementare sau judiciare activităţii judiciare, ce constă în: supravegherea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti care se referă la minori, participarea la judecarea cauzelor civile sau penale, în care sunt implicaţi minori. e. Ministerul Afacerilor Interne, unităţile subordonate: rolul Poliţiei Române este unul deosebit în intervenţia sa în cazul delincvenţei juvenile. În cazurile de abuz şi de neglijare a copilului, organele de poliţie au obligaţia sprijirii reprezentanţilor Direcţiei Generale Pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în scopul verificării sesizărilor primite.

35 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

f. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, printre atribuţiile căreia găsim: promovarea şi protecţia drepturilor copilului şi prevenirea separării copilului de părinţi, precum şi al protejării speciale a copilului seprata definitiv sau temporar d epărinţi. g. Comisia pentru Protecţia Copilului: organ de specialitate, aflat în subordinea consiliului judeţean, fără personalitate juridică, care desfăşoară o acitivtate decizională în materie de promovare şi protecţie a drepturilor copilului. h. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului: organ de specialitate, aflat în subordinea consiliului judeţean, cu rol de a asigura punerea în aplicare a strategiilor şi politicilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor cu handicap, persoanelor vârstnice. Aceasta are şi rol în gestionarea comportamentelor deviante ale copiilor cu vârsta sub 14 ani. i. Serviciile Publice de Asistenţă Socială: sunt servii organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor cu rol în domeniul protecţiei copilului, familiei, precum şi a celor aflaţi la nevoie. j. Serviciile de Probaţiune de pe lângă Tribunale: reprezintă serviciile de protecţie a victimelor şi de reintegrare socială a persoanelor infractoare de pe lângă tribunale, au obligaţia întocmirii referatelor de evaluare a minorilor pentru siguranţa publică. k. Baroul de avocaţi: în sistemul justiţiei juvenile, ocupă un rol important ca apărător al minorului, în situaţia în care minorul a intrat în conflict cu legea penală, astfel, asistenţa juridică a acestuia este obligatorie. l. Ministerul Educaţiei Naţionale: organ de specialitate al administraţiei publice centrale, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ au obligaţia asigurării educaţiei pentru toţi copiii. Acesta are obligaţia asigurării învăţământul gratuit pentru toţi copiii, dezvoltarea de programe în vederea prevenirii violenţei în familie şi la şcoală, etc. m. Organismele private acreditate: dezvoltă şi desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei speciale a copilului şi a drepturilor copilului. Aceste organisme private pot să adopte măsuri de natura readaptării psihologice şi fizice a oricărui copil car ea fost victima unor forme de abuz sau exploatre, neglijenţă, de tratamente inumane sau degradante, de tortură. n. Biserica: dintre toate instituţiile şi toţi partenerii importanţi din domeniul protecţiei copiilor aceasta reprezintă cel mai important sprijin în tot ce ţine de delincvenţa copilului minor, şi protecţia acestuia.

Privitor la colaborarea dintre magistraţi şi organizaţiile nonguvernamentale, care au servicii pentru copiii victime şi pentru cei aflaţi în conflict cu legea penală, aceasta este de cele mai multe ori discontinuă, iar în ceea ce priveşte colaborarea cu cadrele didactice, magistraţii susţin că atunci când le solicită acestora caracterizări ale copiilor aflaţi în conflict cu legea aceştia nu le oferă informaţii şi date relevante şi complexe.

Serviciile de Probaţiune38, Parchetul şi Poliţia Română au obligaţia de a acorda, potrivit competenţelor lor, sprijinul necesar serviciilor specializate destinate protecţiei copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, în vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţilor derulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Abraham, P. Introducere în probaţiune, supraveghere, asistenţă şi consilierea infractorilor condamnaţi la sancţiuni neprivative de libertate, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, pg. 292 38

36 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

OASPEŢI ÎN SPAŢIUL MIORITIC ERNEST KOLIQI Negustor de steaguri Prozator, poet, dramaturg, eseist şi profesor de literatură (Shkodra, 1903-Roma, 1975). A studiat literatura la Padova, în Italia. Autor al volumelor: “Umbra munţilor”, “Negustor de steaguri” "Chemarea lui Skanderbeg", "Urma anotimpurilor", "Simfonia vulturilor", "Gustul pâinii dospite", "Oglinzile lui Narcis", "Leagănul de aur", "Lună însângerată" etc. A înfiinţat în Italia importante centre universitare de studii ale civilizaţiei albaneze, precum şi reviste de literatură, cultură şi spiritualitate. Conform arhivei Fundației Nobel, în anul 1957 Koliqi l-a propus pentru Premiul Nobel în Literatură pe Mircea Eliade.

Un sentiment întunecat, ca o scârbă inexplicabilă, îl ţinea departe pe Hilush Vilza de prăvălia lui Gaspar Tragaci. Când era obligat să treacă pe acolo, păşea pe „malul” prăvăliilor de vis-a-vis, rapid, fără a-şi întoarce capul, suspendat în teama ca nu cumva iese negustorul şi-l cheamă. Cândva întâlnirea avea să se producă, deoarece îi datora o vizită mai de mult vechiului prieten de familie. Şi după decesul tatălui lui Hilush, Gaspar şi-a păstrat prietenia ca înainte, venea în vizită cu ocazia sărbătorilor sau în zilele onomastice, atent şi grijuliu, în timp ce fiul celui decedat trăia în străinătate, unde plecase să studieze. Iar acum Hilush se întorsese la Shkodra şi era dator să-şi salute prietenul. Era o datorie vitală. Era zilnic în dilemă şi nu ştia ce anume îl obliga să amâne întâlnirea. Într-o zi, n-a mai avut cum să scape. În timp ce se plimba în bazar împreună cu Remzi Frashnjeti (când era cu vreun prieten, se simţea mai curajos), a auzit un zgomot la fereastra prăvăliei. A trebuit să se întoarcă şi a dat de imaginea negustorului care îi făcea semne de dincolo de masa lui de lucru. Cu o nelinişte în inimă, nelinişte pe care a considerat-o ridicolă, Hilush s-a despărţit de prietenul său şi a intrat în prăvălie.

Gaspar stătea în picioare, la mijlocul încăperii.

- Dar vino, dragă, vino! - vorbi amical, întinzându-şi braţele spre tânăr. De ce mă ocoleşti? De ce nu vii? Nu-mi datorezi nimic… Şi zâmbea. Acel zâmbet nu-i îmblânzea deloc irisul care stătea mereu înfipt în orice şi oricine, cu răceala unei pietre. Slăbuţ, cu părul aproape în întregime cărunt, deşi nu chiar înaintat în vârstă, vorbea cu multă energie, dar sunetul vocii, precum irisul, rămânea rece chiar şi-n momentele cele mai cordiale.

Hilush luă loc pe un scăunel lângă masă şi începu să se bâlbâie şi să se dezvinovăţească despre întârzierea acestei vizite. Negustorul, fără a-l asculta, continuă: - Ţi-ai terminat toate studiile? Bravo! Azi e necesară ştiinţa. M-am bucurat mult c-ai găsit o funcţie bună şi confortabilă. Fumezi?

Hilush luă o ţigară.

- Să mă scuzi că stau în picioare, - zice celălalt. - Îmi face plăcere să stau în picioare.

Tăcu o clipă, pe urmă spuse: - Tu eşti fiul celui mai bun prieten pe care l-am avut…

Vocea căpătă o stranie mireasmă de duioşie, dar numai pentru o clipă.

- Tatăl tău (Dumnezeu să-l ierte!), când a murit, le-a lăsat prea încurcate trebile casei. Făcuse ceva greşeli… Mă rog, scuză-mă că-ţi vorbesc aşa. Vorbesc spre binele tău. Şi am o oarecare dreptate, ce zici? Câteva treburi, cât timp ai fost afară, ţi le-am rezolvat eu. Pe celelalte ţi le vei rezolva singur, acum c-ai revenit. Îmi doresc să le pui pe toate la punct.

Tânărul i-a mulţumit încurcat. Îi era într-adevăr recunoscător negustorului că avusese grijă de familia lui când el era departe de casă, dar simţea şi o amărăciune, o revoltă, faţă de modul deloc 37 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

rafinat cu care negustorul vorbea despre tata şi despre favorurile făcute. Şi-ar fi dat orice în acele clipe, ca să nu fie dator cu mulţumirile care, fără vreun motiv anume, îi păreau prea grele.

- Ce salariu ai?

Tânărul era uluit de blândeţea cu care răspundea, în timp ce revolta aceea lăuntrică se preschimba în ură cumplită.

Gaspar Tragaci, în cuvinte scurte şi tăioase, l-a sfătuit cum şi cât să cheltuiască lunar, ce nevoi erau mai acute, ce treburi mai puteau aştepta şi cam câţi bani trebuia să economisească. Vorbind, îşi mişca plenar gâtul uscat, plin de vene umflate, în gulerul alb ca zăpada, al cămăşii călcate impecabil, uitându-se ba pe stradă, ba în spatale prăvăliei unde stăteau mute calfele sale. Parcă atras de un magnet puternic, şi Hilush privi rafturile pline cu tot felul de mărfuri, unele complet străine faţă de altele, de la tălpile de pantofi, până la pluguri de fier, adunate fără niciun criteriu estetic, creându-ţi impresia unei averi imense ce dispreţuia nevoia de rânduială. Îşi dedicase viaţantreagă câştigului acel bărbat uscat, plin de vene, care vorbea din partea cealaltă a mesei. Cu chinuri şi sacrificii şi tărie de fier, pornind de la nimic, izbutise să se îmbogăţească enorm, ca nimeni altul. Stând în picioare în faţa ferestrei, toată ziua, îşi înmulţea casele, terenurile, negoţul, banii daţi cu camătă. Doar de simpatia oraşului nu se bucura. Închis în treburile sale, ucigător în vorbe cu cei care depindeau de el, vieţuia singuratic în mijlocul averii imense. Deloc avar pentru el însuşi, fără copii, avea multă grijă de soţia şi de casa lui. Dar foarte rar ajuta pe altcineva. Îşi hrănea creierul cu puţine gânduri, însă toate erau sigure şi exacte. Pentru el, viaţa semăna cu un război în care cel mai deştept şi cel mai capabil se dovedea a fi cel care câştiga mai mulţi bani. Lucrurile sufleteşti nu-l interesau deloc: i se păreau chestiuni demne de fiinţe moi şi de minţi anormale. La capătul oricărui eveniment, îşi punea o singură întrebare: cât? Hilush se simţea rău. În prezenţa acestui om energic, înconjurat de atâtea mărfuri şi cuvinte scurte, se simţea ca un copil nedorit, incapabil şi neputincios.

Negustorul şi-a încheiat sfaturile în felul următor: - Economiseşte cât poţi. Asta îl face pe om bogat, ascultă-mă pe mine. Bogat, deci liber. Fiindcă – puneţi vorba asta ca pe un cercel la ureche – doar cel ce n-are nevoie de nimeni e liber…

Acest aforism neaşteptat, rostit de vocea metalică, i-a spulberat tânărului mândria obişnuită. Undei era acum ironia faţă de minţile înguste complet înrobite de materie, sarcasmul cu care, la cafenea, în prezenţa prietenilor, încerca să desfiinţeze pragmatismul unora?! Viziunea lui superioară asupra lumii, precum şi tăria cu care o judeca, s-au clătinat. Se simţi vulnerabil. Se simţi vinovat în prezenţa acelui judecător de neclintit care încerca să-i descifreze şi să cântărească în privire şansele viitorului. Oare ce preţ punea învingătorul a atâta materie pe capul tânărului visător care îmbătrânea aplecat asupra cărţilor care-l învăţau cum să dispreţuiască banul? Lumea lăuntrică, plămădită cu îndelungi chinuri şi străduinţe, construită bucată după bucată, în tăcere şi singurătate, frumoasa lume a lui, s-a făcut pulbere în acea prăvălie unde circulau şi-ţi străpungeau nasul şi sufletul mirosurile atâtor mărfuri amestecate. O dorinţă puternică să iasă de acolo, să fugă, îl cutremură pe tânăr. Dar nu s-a putut mişca, împietrit de o întrebare a negustorului.

- Mi-au zis că ştii să faci versuri…

Hilush se uită la el. Dar cineva intră tocmai atunci în prăvălie, vroia să cumpere ceva, şi vorbele rămaseră suspendate înainte de a fi rostite. Hilush avu timp să-şi adune toate puterile şi argumentele, încercând să mai facă o rezistenţă. Înţelegea foarte bine tactica lui Gaspar Tragaci. „În numele unei false înţelepciuni, crezând că mă-nvaţă cum să-mi găsesc drumul în viaţă şi cum să-mi găsesc fericirea aşa cum o percepe el, acum îmi va propovădui şi mă va sfătui să nu mă mai ocup de treburi inutile, de unde nu iese niciun câştig. Dar n-am să-l las fără un răspuns!” Aici însă raţiunea-i s-a blocat. Cum poţi vorbi cu un individ care, dintr-o statuie divină a lui Praxitel se zbate să scoată un picior pentru scările sale de marmură? În realitate, tânărul nu se simţea sigur pe el. Îi era teamă ca nu cumva delicateţea gândurilor sale curate şi luminoase, ascunse cu viclenie în străfundurile fiinţei – temelie a lumii ascunse în care el se retrăgea în clipele melodioase când sentimente exaltate se armonizau fulgerător, călăuzite de sceptrul Zânei, devenind cântece – se spulberau în faţa cuvintelor şi gâendurilor necioplite ale negustorului. Cum să te aperi, cum să răspunzi? Doar fuga putea fi o salvare. Doar ridicându-se şi fugind din acea încăpere sufocantă îşi putea păstra neprihănit altarul luminos al sufletului, colţul dumnezeiesc unde stătea strecurat cel mai preţios rost al vieţii sale. Doar că unele vorbe neaşteptate ale negustorului l-au înlemnit pe loc. Era în vis sau într-o vedenie?

38 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

- Da, mi-au lăudat scrierile tale… Ştii că m-am bucurat? Ţara are multă nevoie de asemenea lucruri?

Am rămas în urmă… Îşi bătea joc sau vorbea serios? Hilush nu descoperi niciun sunet de sarcasm. Şi rămase uluit.

- Căci, vezi tu… Toată lumea îşi iubeşte patria, doar noi nu. Lumea nu prea simte nimic pe la noi. Or lumea trebuia obligată să simtă. Cândva erau şi printre noi oameni mai apţi în asemenea chestiuni.

Ori atunci, nu aveam Albania. Acum avem Albanie, dar nimeni nu vrea să ştie de ea. Nu? Eu, cel puţin, nu văd vreun progres în chestiunea asta…

Hilush simţi cum inima îl roade pe dinăuntru. De ce să-l judeci pe Gaspar Tragaci, pe prietenul lui tata, după vorbele lumii? Nu trebuia să condamni pe nimeni înainte de a-l cunoaşte bine.

- Voi tinerii trebuie să munciţi. Să vorbiţi, să propovăduiţi, fără odihnă, neobosit, să scrieţi, mai ales tu, că eşti capabil. Nu-i altă soluţie. Albania asta trebuie ocrotită, să afle mic şi mare care-i treaba şi cum vom deveni mai civilizaţi…

Era sensibil, simţea şi negustorul. Nu preţuia el doar banul şi câştigul, ci şi pe ceva imaterial, cum era progresul patriei. Numai că sunetul mereu rece al vocii îl oprea pe tânăr să zboare agale în cerurile entuziasmului. O presimţire complicată, greu de tradus, îl obliga să stea ca un paznic, la pândă, în aşteptarea sfârşitului acelei discuţii.

- Ce crezi tu: va învia vreun gând devotat acestei Albanii în rândurile celor tineri? Tu înveţi la şcoală şi poate ştii câte ceva…

N-a mai aşteptat răspuns şi continuă: - După marele război, am crezut că Albania se va ridica în picioare. Tu ştii că eu mă las cu greu convins. Mai ales în treburi d-astea, ştii? Şi tare teamă mi-e că am greşit.

- Nu, - zise Hilush. - N-ai greşit. Un popor mai întârzie până revine pe cărarea civilizaţiei. Începuturile sunt mereu dificile. Poporul nostru deja învinge piedicile şi merge rapid în direcţia cea bună.

- Mă, să dea Dumnezeu să se facă cum zici! Dar mie mi-e teamă că am greşit.

Hilush se uită la el ca un semn de întrebare.

- Da, da, tare mă tem c-am păţit-o. Vino să vezi!

Trecură printre mesele calfelor, negustorul deschise o portiţă de lemn. Tânărul merse pe urmele lui, plin de curiozitate. Parcurseră un tunel îngust şi întunecat, ferindu-se de dulapuri şi cutii stivuite una peste alta, şi se opriră în faţa unei uşi. Gaspar scoase o grămadă de chei din buzunar, găsi cheia potrivită, pe urmă descuie uşa. Ochii lui Hilus se învârtiră uluiţi în spaţiul odăii. Era o odaie destul de mare, plină de steaguri naţionale. Domnea în acea odaie un miros specific, de stofă, basmale şi ţesături închise şi neaerisite.

Rafturile se ridicau până la tavan şi permiteau să intre doar un pătrat de lumină. Era singura fereastră. Dădea în curtea care era plină de cutii şi suluri de materiale înfăşurate în hârtie îngălbenită. Hârtia ruptă pe alocuri, lăsa să se vadă câte un fragment de cârpă roşie. Se puteau vedea şi câteva berne. Aruncat lângă fereastră, se decolora în tăcere unul dintre cele câteva mii de steaguri naţionale, închise în odaie. Tânărul poet, învăţat încă din prima tinereţe să-şi preschimbe sentimentele indefinibile în vii închipuiri, gândi: „Mii de zori ai unei epopee roşii dormind în puşcăria unui timp crepuscular”. S-a predat brusc unui zbor de gânduri lirice. I se întâmpla des să uite unde se află şi cu cine, ademenit rapid de o muzică aleasă trezită din străfundurile sufletului, din depărtări cereşti unde chiar şi cea mai nesemnificativă întâmplare, trecută prin lumina dorinţei poetice, căpăta aerul unei miraculoase evadări. Văzu steagurile învelite într-o lumină vie de triumf suprem, în fruntea unui neam liber ce mărşăluia bucuros, însoţit de uralele viitorului, când vântul produs de lauri se ridica limpede în ceruri. Văzu cum vulturii negri se eliberară din închisoarea neagră a unei vremi întunecate, dând din aripile lor puternice într-un spaţiu înroşit, parcă erau nişte îngeri ai dreptăţii veniţi din cele mai ascunse colţuri ale munţilor şi câmpiilor ţării.

- Vezi cum am păţit-o? Crezând că nu va fi casă-n oraş care să nu cumpere unul, am comandat mii de steaguri. Dar nu cumpără nimeni. Mi-au rămas nevândute. Ce mai, am scăzut preţul…

Vocea cu sunete de metal spulberă revelaţia cu zbor de vulturi şi aer roşu. O supărare cumplită se trezi înlăuntrul tânărului. Vroia să-l jignească cu ceva pe negustor, vroia să-l înjure groaznic, dar nu găsi vreo înjurătură care să i se potrivească. Gaspar Tragaci nu era atent la privirea plină de scârbă a băiatului şi scoase cu grijă un steag dintr-un pachet, îl desfăcuse în faţa lui Hilush. Vulturii negri erau lucraţi maiestuos pe materialul roşu extrem de scump. Învârtind berna cu degetele, negustorul oftă: - Păcat să rămână nevândută asemenea marfă! Uite-te şi tu ce material grozav este!

39 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Două mâini murdare şi turbate de dorinţă, înfipte în carnea unei creaturi delicate şi dragi, nu ţi-ar fi umplut trupul şi sufletul cu un fior mai cumplit. Pe neaşteptate, tânărul smulse steagul din mâinile negustorului. Ochii acestuia se măriră.

Hilush Vilza rosti cu voce joasă, dar fierbinte: - Nu-l mai atinge cu mâinile acelea!

Curios şi supărat, negustorul spuse: - Ai înnebunit? Ce-ai păţit, mă?

O profundă ironie explodase din buza tânărului.

- Frumos te-ai gândit, pe cuvânt! Hai, daţi drumul la gură voi, învăţătorilor, vorbiţi şi scrieţi despre patrie, că nu mi se vând steagurile deloc!…

Gaspar Tragaci încremenise.

Tânărul continuă: - Cum să nu… S-a făcut Albania. Ies nebunii şi urlă: Trăiască Albania! Tu, înţeleptul, urlând în felul tău, zici: Trăiască, da! Şi comanzi steagurile. Noi ne sfâşiem gătul, tu faci bani! Trăiască, trăiască!

Gaspar Tragaci lăsă berna şi păşi ameninţător spre băiat. Steagul căzu pe duşumea. Hilush nu se mişcă. Se uita cum ochii aceia de gheaţă scoteau scântei de amărăciune. Negustorul se opri în faţa lui.

- Dacă n-ar fi fost amintirea vechii prietenii, ştiam eu ce-ţi…

Tânărul îl întrerupse: - De dragul acelei prietenii, am să scriu versuri, ca să-ţi vinzi steagurile!

Cu vocea tremurândă de nervi, celălalt, spuse: - De fapt, tu nu ştii decât să scrii versuri. Trăieşte cu basmele şi aleargă după vise! Îmi pare rău de ai tăi, că deja îi văd în drumul mare. Da, da, fă versuri şi iubeşte Albania, că versurile şi Albania te vor scoate la lumină…

Se apropie mai mult de tânăr şi parcă nu vorbi un om, ci un bici: - Se vând ori nu se vând steagurile, rezistă sau nu rezistă Albania, eu am destui bani, slavă Domnului, ai înţeles? Şi acum: afară!

- Încet! – replică tânărul. Ies singur, nu-i nevoie să mă dai tu afară. Dar vroiam să-ţi dau un sfat, în schimbul sfatului pe care mi l-ai dat când am venit. Tu crezi că trăieşti, dar te minţi singur. Te-ai şters din cartea celor vii de când te-ai închis în această prăvălie sufocată de mărfuri. Acesta-i mormântul tău. Iar cât priveşte Albania, te asigur eu că va dăinui. De aceea, nu-ţi face griji, că ţi se vor vinde şi steagurile. Dar vezi să nu-ţi vinzi sufletul naibii. Şi Hilush Vilza ieşi afară, oarecum uşurat de acele cuvinte, ca să tragă aer curat în piept, căci mirosul prăvăliei îţi absorbea aerul chiar şi din oase, te sufoca. În limba română de KOPI KYÇYKU

40 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

LUMEA CA UN SPECTACOL–ŞI VICEVERSA DR. LINDA PEȘCHIR Context contemporan în ,,teatrul fizic” Teatrul fizic a cunoscut cea mai mare popularitate printre criticii, publiciști și comentatorii din UK, America și Australia. Era un termen pe care multe companii tinere de teatru erau pregătite să îl folosescă ca parte a retoricii la care să aspire și pe care să o încapsuleze în parctica lor și care să fie la modă ,,modern” și intersant pentru o potențială audiență. Dincolo de ceea ce descrie, termenul relevă și conturează practici teatrale productive în orice mod, de aceea practicanți, promotori sau publiciști au ales să propage acest termen – sau variații ale lui - spunând ceva semnificativ despre vremurile în care trăim. Să fi ,, fizic” în teatru este aparent cu a fi progresiv, proaspăt, de ultima oră, și riscant în același timp fiind și o strategie de distanțare de o gamă de practici teatrale care au fost percepute în fraza lui Peter Brook ca fiind ,,mortale”39 demodate și bazate în mod deosebit pe cuvint. Sa fii fizic este să fii sexy, și să reziști tentației de a face teatru supra intelectualizat sau prea cerebral. Să fii fizic în spectacol, te conectează la teritorii mai puțin associate cu teatrul, dar poate cu sportul, dansul, cu cultura de club, (cel puțin theoretic) cu discursul contemporan care aticuleaza întruchiparea naturală unui public larg, reprezentată personal sau în sferele intelectuale.

Teatrul European a dezvoltat înca din anii 60 practici care se poat încadra în forme și estetici noi. În peisajul teatral al ultimelor decenii, seria de fenomene care problematizează cu consecventă estetică și abundență inventive formele tradiționale ale dramei și ale teatrului ,,ei”, par să ne îndreptățească să vorbim despre o nouă paradigm a teatrului postdramatic……Aceste producții teatrale devin paradigmatice și prin faptul că, deși nu sunt întotdeauna salutate cu entuziastm, sunt totuși în mare măsură recunoscute ca mărturii autentice ale acestor vremuri și desfășoară propria lor putere de a stabili repere… La apariția unei noi paradigm, struturile și trăsăturile stilistice ,, viitoare” apar aproape inevitabil amestecate cu acelea tradiționale.40 Cu aceste granițe schimbate, încercăm să observăm rolul schimbat și extins al corpului actorului care în teatrul contemporan are în prim plan expresivitatea fizică, compoziția gestuală semnificativă. În Marea Britatie termenu de teatru fizic, a atras atentia publicului datorită companiei DV8 Physical Theatre în 1986. În 1984 a fost fondat un grup de mimi din Londra (MAG) Mime Action Group, și așa apar primele manifestări care se refereau mai substanțial la teatrul bazat pe fizicalitate. Dar genealogia este mai complicată de atât, deoarece termenul de teatru fizic pare să fi apărut în anii 1970 ca parte din retorica folosită de Steven Berkoff și Will Spoor în laboratoarele de artă deamatică susținute de ei.

Termenul a fost invocat ca parte a scenografiei îmtrpumutate din teatru și ca indentificare a unei game de pactici asociate cu laloratoarele lui Grotowski, pe care Lloyd Newson, DV8 a recunoscut-o intru interviu din 1987.

Lloyd Newson susține pe site-ul lor (www.DV8.CO.UK) că folosește teatrul fizic în diverse contexte; ,,Este un termen care descrie apropate orice care nu este dans sau teatru tradițional.” Newson vorbeste de lucurul în companie ca despre: ,, a da jos barierele între dans, teatru și politici proprii, și de a asuma riscuri estetice și dar și fizicalitatea, spunând că nu folosește o descriere utopică a muncii lor, așa cum fac alte companii.’’

Totuși, teatrul conceptual41, a început să iasă la iveală, în Europa, după al Doilea Război Mondial, avându-și rădăcinile în mișcările de avangardă dintre cele două războaie. Provocările aduse asupra

Peter Brook, The empty space, Editura Penguin Books Harmondsworth, 1965 , p. 11.

Hans-Thier Lehmann, Teatrul Postdramatic, traducere din limba germana de Victor Scoradeț, Editura Unitext, București, 2009, p. 17.

41 Colaborarea creativă rezultată dintr-o muncă colaborativă, de obicei improvizantă, realizată de un grup de oameni fie artiștii interpreți sau executanți. Acest lucru este similar cu commedia dell'arte și teatrul de stradă. Este uneori similar cu teatrul de improvizație, dar până când o piesă concepută se prezintă publicului, ea are de obicei o formă fixă: 39 40

41 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

convențiilor teatrale au fost manifestate de către Dada-iști, Suprarealiști, Futuriști, și în mod special de retorica lui Artaud. Accentul pe care aceste, Curente Artistice, le-au pus în special pe spontaneitate, libertate în creație și pe puterea semnificativă a imaginii opusă cuvântului rostit, pe necesitatea teatrului de a se angaja cu sensuri nu doar cu intelect, sunt semințele care prefigurează activitatea anilor 1960-1970.

Nu trebuie ocolit procesul de dezvolatare a conceptelor, față de cum sunt cele de astăzi, cu cele timpurii, de la începutul secolului XX. Impulsul anti - sistem, experimentele Modernismului scrise de Jarry, Genet, Ionescu, sau regizate și scris e de Meyerhold, Copeau, Artaud și Btrecht, și principalul lor scop de în subminarea tradiției dramatice a piesei ,,bine făcute” provocând perceptele Aristotelice ale dramei și ale răspunsului așteptat din partea publicului. Conceptul, definit prin grade diferite de paternitate al procesului teatral, ne excluzând prezența regizorului, este un fenomen întâlnit în ultimile decade ale secolului XX. Dincolo de interesul pentru acțiunea fizică din teatrul bazat pe text, în conceperea teatrului fizic se poate distinge un interes clar spre interelaționare. Linia de distincție dintre gama și natura acțiunilor fizice în teatrul bazat pe text și acele forme care au acordat o putere teatrului fizic ne trimit la noțiuni legate de paternitatea, autoriatea și de rolul creativ al actorului/performer.

Franc Chamberlain a facut disctincția între actorul cu abilităti fizice și gestuale a cărui sarcină este predominant legată de calitatea de interpret cu ajutorul unui regizor și dramaturgul / actorul / performer-ul care devine parte a unui parteneriat creativ în creația teatrală. Desigur acest tip de actor poate să fie unul și aceeași persoană iar procesul de identificare și realizare a textului face diferența.

Din activitatea lui Stanislavsky asupra actiunii fizice, către Meyerhold, Capeau, Artaud, Brecht, St Denis, Cehov, Grotovsky, Decrot sau Brook, Barba, de la fiecare se poate remarca o isistență asupra practicii corporale, expresivității fizice și fluenței corporale. Fiecare dintre ei au avut un radical puncte de vedere și ipoteze filozofice, paradigme ale corpului și obiective teatrale pe care tipuri de antrenament le serveau.

Problema central identificata de Chamberlain și ulterior in alt context de Hans Thies Lehmann în teatrul postdramatic, nu este daca este un text preexistent pe care să se construiască elaborarea spectacolului de teatru ci cum actorii, regizorii, scenografii, coregafii și alții lucrează pe un astfel de text preexsistent. Ce fac ei cu textul? Chamberlain face distinctia intre ,,a lucra” un text și un proces de învățare și apoi de al înscena. Nu trebuie ocolite procesele de concepere, asa cum le știn noi astazi, cu cele de la inceputul secolului petrecute in formele de experinete treatrale.

A juca și a performa în teatru și dans Analiza formelor contemporane de teatru fizic se poate face în câteva direcții care ar putea fi capitale pentru a putea să întelegem natura schimbabilă a teatrului modern European și a formelor sale dar și a practicii teatrale. Drama literară și teatrul post dramatic, actoria și performerul, personaje si persona care performează, teatru și performance, psihologia teatrală, prezența și reprezentarea.

Comentatorii au spus că nu exsistă actorie naturală, actoria este codată cultural și subiectul convențiilor culturale este un teritoriu care se deplasează continuu pentru a fi contestat și negociat. Pentru a putea judeca naturalul, spontaneitatea și instinctul este nevoie de a produce efecte naturale guvernate de un cod ideologic care să le determine, într-un anumit timp în istorie pentru a transmite publicului, ceea e natural și credibil, și ceea ce este declamatoriu și teatral. O indicație greșită cuplează actoria cu reprezentarea unui personaj, a juca rolul altuia, de obicei scris de un autor și reinterpretat, reinventat de un regizor în repetitiții și actorul devine și actor și performer al rolului. Ambele noțiuni pun în balans realul dar oferă o gamă de strategii de comunicare evazivă care să dea impresia unei stări iuzorii de real. Teatrul fizic se distanțează de tipul de actorie prin care se reprezintă un personaj refuzând iluzoriul.

Paradigma actorului performer a sine-lui însuși, punând intrebări de genul: cine? Sau: ce este sinele care l-a facut să se exprine sa performeze? De obicei, regizorul, coregraful sugerează să fii tu improvizația se limitează la procesul de creare și un regizor sau interpreții înșiși decid exact ce va fi inclus dar și succesiunea de funcționare.

42 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

insuți, e un cod înapoi către onestitate, economie de mijloace, simplitate, evitarea manierismului. O modalitate complexă, gama de probleme în jurul naturii care converge spre identificare și care este propusă sinelui, nu este problematică și este fundamental autonomă jocului. Conceptele referitoare la natura sinelui sunt articulate pe noțiunea de prezență care ne trimit direct către corpul actorului și cum este el construit. Suntem de acord că charisma, calitățile fizice sunt mistice și misterioase. În performance sau un dans, limbajul prezenței corpului în teatrul și dansul contemporan corpul sugereaza ceva autentic și adevărat. Aforismul Marthei Graham ,,corpul nu minte” exprimă această declarație de încedere. Gestul precede cunoasterea, gindirea sau limbajul.

Semiotica, instrument de analiză de peste 30 de ani, oferă doar o părere parțială despre nuanțele și complexitatea tanzacției teatrale mai ales spre zona de mișcare și fizicalitate. În locul construcției de sensuri individuale pe care fiecare individ și le face, semiotica e de accord că noi nu putem exsita decit în lume, și îi dăm sens, printr-o întelegere împartășită a unei matrice complexe de coduri și convenții. Acestă întelegere împartășită nu este o dispoziție universală, dar în diverse cazuri, este condiționată de diverși factori culturali. Teatrul și publicul intră în legatură prin intermediul convențiilor organizatorice. Dansul și performace-urile presupun un ,,contact” între factorii de decizie, performer și spectator care va permite o mutuală recunoaștere a aceastor coduri și structuri de sens, pentru ca evenimentul teatral sau coregrafie să ,,fucnționeze”. Un gest poate acoperii o gamă de sensuri și poate să transmită emoții diferite în același timp. Analiza kinezică a permis o metodă sigură de a citi fizicalitatea gesturilor unei piese de teatru fără să le reducă la simple notiuni de ,,limbaj al corpului”. În balet analiza pantomimei poate traduce sentimente, narațiunea, caracterul.

La toate acestea se adaugă dizolvarea granițelor dintre genuri: dansul și pantomime, teatrul muzical și teatrul dramatic se unesc, concertul și jocul de teatru se înăletesc în concerte scenice. A apărut un peisaj teatral nou din multe puncte de vedere, un teatru ale cărui regului sunt încă în mare măsură necunscute42.

42

Ibidem, p. 25.

43 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

POLITICI EUROPENE Smart City concept [Material alcătuit de colaboratorii noștri de la EUROLINK – House of Europe]

De-a lungul în special al ultimului deceniu, s-au profilat diverse tipuri de definiții cu privire la ceea ce ar trebui să însemne conceptul de ”Smart City” (oraș inteligent).

De pildă, într-un recent eseu al fostului Ministru al Dezvoltării Regionale, Prof. Vasile DÂNCU, este deplânsă ”decompoziția modelului de oraș occidental”, dar și ”apariția a unui sfârșit distopic al lumii civilizate”. El recunoaște că marile orașe se caracterizează și se mândresc tot mai mult cu gradul de conectivitate la care au ajuns, ca o ”premisă a vieții și guvernării urbane”. Totuși, același autor se întreabă dacă noile tehnologii pot răspunde cu adevărat ”toturor nevoilor umane”.

Considerând lumea internetului drept o așa-numită ”utopie numerică”, există riscul ca orașele să ajungă să-și piardă tot mai mult ceea ce el numește ”specializarea și farmecul”, adică o anume unicitate. În plus, se cunoaște deja, într-adevăr, că digitalul a tins, direct sau indirect, să limiteze atât ”relaționarea directă, cât și interacțiunile sociale”. Este evocată, în acest context, și teama cel puțin parțial justificată că hacker-ii ar putea, în viitor, să producă un întreg lanț de dezastre, inclusiv posibilitatea de a bulversa, de pildă, sistemele de iluminat pubic, ca și sistemele de alimentare cu electricitate.

Cu toate acestea, conform studiului IRES, publicat de Revista SINTEZA, majoritatea cetățenilor români participanți la un sondaj național, își pun mari speranțe în digitalizare și chiar cred că orașele smart vor fi mai bine concepute și gestionate ”pentru ca oamenii să trăiască împreună”.

Critica de tip social a modelului ”smart city” insistă, însă, pe faptul că regimul locuirii se deplasează tot mai mult ”către zonele periferice, chiar mai îndepărtate” și aceasta ar fi mai ale sîn beneficiul corporațiilor și nu al cetățenilor. Altfel spus, componenta incluzivă a modelului ”smart city” ar merita să fie ult mai pregnant pusă în valoare, de pildă după modelul orașului Viena, în sensul că miza principală a întregii” re-construcții” a orașelor ar însemna, în special, aceea de ”a aduce oamenii împreună, a reface încrederea și participarea la viața comună”. Cu alte cuvinte, se are în vedere că pe umerii decidenților și a celor care gestionează orașele ar merita să apese o povară deosebită, îndeosebi în sensul unui ”empowerment al locuitorilor”, adică o abilitare a acestora de a participa civic tot mai activ și a coopera în mod nemijlocit la elaborarea planurilor de acțiune urbană și a strategiilor de inovare și revitalizare urbană în cât mai multe orașe. În plus, o propunere principală se referă la faptul că pentru România, cel puțin, cel mai important obiectiv ar fi tocmai acela de a scoate orașele ”din mâna primarilor și a proiectelor lor politizate”, dar și a ”oligarhiei corporatiste” de pildă, care ar bloca mai mult, deocamdată, recuperarea relației locuitorilor cu propriul oraș. De aceea, consideră același autor, parafrazând un celebru profesor american de sociologie, orașele vor putea deveni ”cu adevărat inteligente” doar în momentul în care acele orașe ”vor putea cumula inteligența oamenilor din oraș”. Aceasta ar fi o definire destul de îndrăzneață și rafinată a ”smart city”-ului, pentru că ar însemna, în primul rând, realizarea unei educații de tip ”smart”, cum o numește în alt loc din numărul Revistei Sinteza, Ruxandra HUREZEAN. Atingerea unor asemenea standarde ar fi de așteptat să conducă la creștere reală a capacității de gândire critică rațională a cetățenilor, ca și a discernământului lor și capacității de transpunere proiectivă în cadrul proceselor de regândire și revitalizare pe care le orașele care vor să devină smart pe viitor vor trebui să și-o asume în mod pro-activ.

Dificultatea principală rezidă în special din faptul că, în ziua de astăzi, orașul a devenit un așa-numit ”sistem complex”. Procesul care are loc spre o țintă a cunoașterii care să sintetizeze ”inteligența smart” comportă anumite condiționări care țin, la rândul lor, de noile dimensiuni ale planificării urbane moderne, definită ca ”planificare durabilă” și ”planificare smart”. Specialiștii consideră ambele dimensiuni că se străduie să gestioneze, în felul lor, evoluția sistemului urban și că scopul 44 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

final urmărit ar fi să realizeze o compatibilitate a dezvoltării actuale cu resursele disponibile și cu nevoile principale ale locuitorilor planetei. Altfel spus, conform lui FISTOLA & LA ROCCA, provocarea centrală rezidă în exigența de a reduce ceea ce autorii numesc ”entropia urbană”. Spre a ajunge să realizăm dorita noua sustenabilitate în procesul de planificare, ar merita să putem combate mai întâi toate tipurile de rupturi ce pot să apară în cadrul ”sub-sistemelor urbane”.

Ca un prim pas pentru a se realiza această reducere, studiul consideră că ar fi necesar identificăm și să măsurăm această entropie în diversele sub-sisteme pe care le-am amintit. În final, utilizând acest instrument de măsurare, pot fi gândite acele acțiuni care vizzează ”reducerea negativității orașului”, adică a acelor puncte vulnerabile care împiedică o viziune pe termen mediu și lung în privința dezvoltării și inovării urbane.

De altfel, o recentă conferință internațională (Alicante, mai 2018), interconectează planificarea durabilă a orașelor mai degrabă în raport cu conceptul de regenerare urban care ar trebui să aibă loc, iar provocările respective se referă desigur, în principal, la reducerea poluării, la îmbunătățirea sistemului de transport și la noile soluții vizate pentru infrastructură. Se au în vedere, de la caz la caz, inclusiv formularea de noi soluții care să combată poluarea apelor și solului, văzute ca modalități de a stopa risipa și absența unei reciclări eficiente a deșeurilor.

Așadar, putem pe baza unui tabel realizat de SPACEY, putem puncta, în mod lapidar, principalele diferențieri între definirea orașului sustenabil și cea a ”smart city”. În timp ce orașul sustenabil tinde să îmbine, ca finalități, protecția mediului cu calitatea vieții locuitorilor, orașul de tip ”smart city” urmărește utilizarea IC&T pentru a realiza o mai bună gestionare a orașului.

Ca obiective centrale, este important să reținem că în vreme ce ”smart city” se axează preponderent pe utilizările date tehnologiilor informației, spectrul rezultatelor urmărite de orașul sustenabil ar fi cu mult mai larg și ar include, în principal, următoarele componente: tehnologiile și transporturile sustenabile; designul urban și calitatea arhitecturii; diversitatea culturală și a patrimoniului; trăsăturile zonelor de proximitate; așa-numita ”infrastructură albastră”; calitatea spațiilor publice; conceptul de reziliență urbană.

Pentru a atinge reziliența, orașele ar trebui să prevadă și să conceapă modalități de a rezista diverselor tipuri de șocuri, inclusiv de tip social și economic. În cadrul orașelor care aspiră să devină reziliente, focalizarea se face pe câteva aspecte-cheie:  ocuparea forței de muncă;  impactul asupra spațiilor verzi și a zonelor fluvial-maritime;  temele referitoare la mediul înconjurător;  utilizarea surselor de energie regenerabilă și a conceptului de clădiri pasive pentru a reduce șocurile energetice;  realizarea unei producții locale de hrană pentru a evita penuriile și a înlocui posibile crize ale lanțurilor de ditribuție;  orientarea designului arhitectural către soluții de supraviețuire în caz de dezastre;  dezvoltarea unei infrastructuri hidrotehnice care să prevină inundațiile și secetele;  identificarea unor măsuri de scurtare a distanțelor pe care lucrătorii, elevii sau cumpărătorii le parcurg pentru procurarea celor necesare;  întrunirea unui grad de autonomie prin dezvoltarea agriculturii verticale, colectarea apei de ploaie, construirea de locuințe pasive și surse de energie solară  interconectarea infrastructurii cu serviciile de apă, electricitate, transport, comunicații etc.  mobilizarea cetățenilor pentru a explora surse de apă pură, hrană sigură, mediu natural curat și stimulativ, educație, sănătate publică și locuri de muncă În mod evident, nu există doar diferențieri între cele trei concepte de orașe mai sus evocate, ci și puncte de interferență sau de incidență care le apropie. Pentru anumite metropole sau zone metropolitane extinse, ar fi cazul să considerăm că mai ales în Asia și America de Nord preferința a fost acordată unei dezvoltări de tip ”smart city”, deoarece a existat și o presiune masivă a furnizorilor 45 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

mari de soluții IT&C cu un grad sporit de masificare, multiplicare și standardizare, uneori simplificatorie. Astfel, putem presupune că opțiunea pentru orașe sustenabile și apoi pentru orașe reziliente ar putea fi una de etapizare a soluțiilor și de rafinare teoretică și practică a conceptelor, în timp, în mare parte sub presiunea durității schimbărilor climatice și a presiunilor făcute de mișcările ecologiciste, de unele organizații internaționale sau de cetățenii înșiși.

Deocamdată, cel puțin sau mai ales în cazul României, unde este necesar să recuperăm importante decalaje sau discrepanțe de dezvoltare prin extinderea utilizării soluțiilor IC&T, ne vom întoarce la o discuție mai largă în jurul și în lăuntrul caracteristicilor referitoare la conceptul ”smart city”. În pofida acestor abordări diversificate, cât și a unor controverse care tind să persiste, se observă că există un punct de joncțiune între aceste perspective, care se referă, în primul rând la faptul că utilizarea dimensiunii IC&T trebuie să întâlnească cererile pieței, iar pe de altă parte, că implicare comunității în cadrul procesului de transpunere a conceptului ”smart city” este crucială. Deși am evitat să optăm pentru o anumită definiție, este important să menționăm că respectivul concept este previzibil sp includă totdeauna atât dimensiunea tehnologică, dar și aparate fizice (”device”) care să fie conectate la rețea (IoT - ”Internet of Things”) în stare să îmbunătățească calitatea operațiunilor și serviciilor și să conducă la o mai bună interconectare între cetățeni.

Observatorii fenomenului în mișcare menționează adiacent și alte concepte precum Cyberville, Digital City, Information City, Knowledge Base City etc. În orice caz, dificultatea ca și complexitatea opțiunii pentru un termen sau altul rezidă și în faptul că trebuie asumate interacțiuni cu multiple fenomene precum schimbările climatice, restructurarea economiei, extinderea dimensiunii online, mai ales în cadrul operațiunilor comerciale și a divertismentului, îmbătrânirea demografică, creșterea populației din mediul urban și limitele resurselor financiare. De reținut ar fi, în mod sintetic, faptul că în cadrul conceptului ”smart city” sunt incluse, pe lângă dimensiunea legată de tehnologiile informației / inteligenței artificiale și analiza datelor, și alte dimensiuni-cheie precum cele referitoare la inteligența umană, inteligența colectivă și integrarea inteligenței artificiale în cadrul orașelor. În genere, experții remarcă faptul că inteligența orașelor ”smart” ar putea fi evidențiată prin trei modalități principale:  ”orchestrarea inteligenței” (prin stabilirea de instituții și comunități de practici care să fie orientate spre soluții pentru comunitățile ”smart city”)  punerea în valoare a inteligenței (prin platforme deschise și facilități destinate experimentării cu scopul de a îmbunătăți infrastructurile prin intermediul clusterelor zonale)  instrumentalizarea inteligenței (prin colectarea de date în timp real și elaborarea de ”modele predictibile”) În genere, sunt considerate drept domenii majore de activitate în cadrul ”smart city”: economia inovării; dezvoltarea infrastructurii urbane: transport, energie, mediu, guvernanța - gestionarea serviciilor pentru cetățeni, democrația participativă și directă, creșterea calității vieții.

Cadrul general privind componentele ”smart city” ar conține cinci dimensiuni, conform cărora apar și sub-definiții sau caracterizări mai specializate ale profilului ”smart”: tehnologică, umană, instituțională, energetică, gestionarea datelor.

Spre a determina dacă un oraș se dezvoltă realmente pe o direcție ”smart” ar fi de parcurs cel puțin câteva etape, precum: 1. identificarea caracteristicilor geografice și demografice principale ale comunității respective 2. studierea profilului comunității, incluzând calitățile specifice și nevoile de dezvoltare, educaționale, de divertisment etc.

3. dezvoltarea politicilor publice în domeniu - se referă la inițiative și pilotarea acestor inițiative prin anumite obiective, roluri și responsabilități de îndeplinit, precum și prin elaborarea de planuri de acțiune și strategii 46 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

4. implicarea cetățenilor - se realizează prin inițiative de tip e-government, open data, evenimente culturale și sportive etc.

Pentru a măsura încununarea de succes a dezvoltării unui proiect ”smart” pot fi utilizate anumite seturi de instrumente precum PPT (”People, Process, Tehnology”). În cele din urmă, după ce sunt străbătute etapele menționate anterior, se ajunge la o creștere reală a calității vieții, generându-se noi oportunități de afaceri, ceea ce este recunoscut a fi drept elementele de bază ale așa-numitei ”abordări holistice adaptate”.

Pe diverse continente și diverse zone au fost desfășurate numeroase proiecte de tip ”smart city” cu specificități extrem de diferite de la un caz la altul: Seul (Coreea de Sud), Statul Ontario (Canada), Stockholm (Suedia), Taipei (Taiwan), Glasgow (Scoția), Georgia (SUA), Singapore. În raport cu conceptul de ”smart city”, însă, există și diverse tipuri de observații negative și poziții critice, pe care le enumerăm succint: 1. ignorarea unor alternative de dezvoltare urbană sau căi de devoltare cel puțin la fel de promițătoare (de pildă, urbanizarea inteligentă prin cunoaștere intensivă) 2. excisiva planificare științifică a orașelor ”smart”, care devine neatractivă pentru cetățenii ce-și doresc participarea directă la ”inventarea orașului” 3. insuficienta estimare a efectelor negative posibile referitoare la noile tehnologii și infrastructuri 4. focalizarea accentului pe ”capitalul mobilității”, ceea ce conduce la dezvoltarea unui model de business excesiv de ”globalizat” 5. apariția și creșterea riscurilor de supraveghere excesivă a cetățenilor prin tendința de colectare de date Spre a înțelege mai aprofundat diversele sub-caracteristici care sunt implicate de cele cinci dimensiuni și modul în care acestea funcționează în practică, este indicat să luăm în considerare că există două tipuri mari de obstacole cu care se confruntă soluțiile furnizate către ”smart city”.

Cel dintâi, se referă la faptul că numeroase ilustrări ale actualelor soluții IC&T pentru ”smat city” sunt bazate pe așa-numitele ”custom systems” (sisteme personalizate), care ori sunt greu interoperaționale, nu sunt portabile de-a lungul orașelor, nu pot fi ușor extinse ori sunt neconvenabile chiar ca preț-calitate.

Un al doilea tip de obstacol este acela că deși se întreprind numeroase eforturi de proiectare de acest gen în prezent, acestea încă nu sunt convergente între ele și provoacă, uneori, chiar nesiguranță printre cei care ar vrea să le adopte.

Un exemplu de bune practici îl reprezintă, de pildă, NIST - National Institute of Standards and Technology din cadrul Departamentului de Comerț al Statelor Unite, care a creat un Grup Internațional Tehnic de Lucru axat pe IoT ”Enable Smart City Framework”, care și-a propus să compare și să extragă învățăminte din eforturile proiectanților și ale stakeholderilor urbani în vedere creerii unui ”cadru consensual” asupra componentelor comune de proiectare care să permită soluțiilor de tip ”smart city” să vină mai bine în întâmpinarea actualelor nevoi ale comunităților urbane. Acest grup de lucru a dat posibilitatea stimulării activității a două așa-numite ”Action Clusters”, orientate spre a forma și centra colaborarea în scopul obținerii unor tehnologii demonstrative la scara marilor orașe, precum și definirea unui cadru (”Cyber Physical Systems”) care să furnizeze un suport științific pentru descrierea întregului tablou al IoT. În cadrul clusterelor au fost parcurse două etape și anume: 1. crearea unui document care să examineze aplicațiile ”smart city” și dimensionările acestora 2. crearea unui consens prin determinarea așa-numitelor ”pivotal points of inter-operability” (PPI punctele nodale pentru interoperare), care să selecteze și să împărtășească acele tehnologii ”smart” în comun cu alte orașe Dimensiunea tehnologică 47 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Ar mai fi de adăugat că pot fi întâlnite diverse sub-caracterizări sau combinații referitoare la reprezentările derivate din infrastructura tehnologică, gândită să prefigureze, până la urmă, un concept cât mai unitar de ”smart city”:  ”digital city” - model care se referă la o îmbinare dintre servicii orientate spre infrastructură, servicii specifice inovării și infrastructură de comunicații;  ”virtual city” - model care are în vedere ca funcțiile să fie implementate în așa-numitul ”spațiu cibernetic”  ”information city” - colectează informațiile locale și le furnizează către un anumit portal public din cadrul unui centru economic și social deja existent  ”inteligent city” - funcționează drept o cale de cercetare și inovare tehnologică care să sprijine procedurile legate de învățare și inovații (este considerat un model mai aprofundat de inovare decât cele cunoscute anterior)  ”u-city” - se raportează la posibilitatea oferită cetățenilor de a se conecta oriunde și oricând la toate serviciile disponibile prin orice fel de dispozitiv  ”cognitive smart city” - reprezintă o extensie a conceptului de ”smart city” prin referința la o convergență a IoT și a tehnologiilor ”smart” a bazelor de big data generate și a tehnicilor derivate din inteligența artificială (AI) Dimensiunea umană Aici este vorba despre ceea ce experții numesc ”infrastructură umană”, fiind un vector central pentru întreaga dezvoltare a orașelor și referindu-se, în principal, la profesiile creative, forța de muncă, rețelele de cunoaștere și organizațiile de voluntari. Și aici literatura de specialitate descrie câteva sub-modele, precum:  ”creative city” - creativitatea este recunoscută drept canal-cheie pentru ”smart city” (se incorporează printr-o combinație de modalități educaționale și de trining, cultură și artă, afaceri etc.)  ”learning city” - tipologie care se raportează îndeosebi la formarea unei mâini de lucru calificate (descrierea este valabilă pentru așa-numitele ”orașe pro-active”, ”city clusters” sau ”city network”)  ”human city” - se axează pe fructificarea capitalului uman, în special pe forța de muncă implicată în procesul cunoașterii (optează pentru crearea de centre de înalte studii care să conducă la o componență mai bine educată a locuitorilor)  ”knowledge city” - un model asemănător cu ”learning city”, deținând în plus un accent mai mare pe ”knowledge economy” (economia cunoașterii), iar diferența scoate în relief capacitatea de inovare Dimensiunea instituțională Din punct de vedere instituțional, experții au determinat diverse accente pe care este necesar să se focalizeze raportarea utilizării tehnologiilor informației la contextele cu care are de-a face dezvoltarea conceptului ”smart city”. De pildă, conform lui MOSER, ”a construi și a planifica o comunitate smart presupune urmărirea unei creșteri de tip smart”. La rândul său, o creștere inteligentă devine extrem de importantă în etapa în care parteneriatul creat între cetățeni și instituții urmărește să împiedice anumite tendințe negative, precum traficul auto ultra-aglomerat, supra-popularea școlilor și creșterea gradului de poluare. Drept consecință principală este că această corelare este capabilă să determine recursul la investiții coerente în domeniul capitalului uman și social și al infrastructurii IT, care să impulsioneze creșterea durabilă și să conducă la o îmbunătățire a calității vieții.

Dimensiunea energetică Se pleacă de la ideea că un oraș de tip ”smart” poate fi realizat prin așa-numite ”smart connections” pentru teme precum iluminatul public, construcțiile, distribuția resurselor energetice, analiza datelor și transporturi. În acest context, resursele energetice constituie un fel de corolar al tuturor acestor sub-domenii și se impune atunci, pentru succesul implementării conceptului, ca firmele responsabile cu energia să lucreze în strâns parteneriat cu funcționarii publici, alte companii furnizoare de tehnologie și cu alte instituții care sunt în stare să grăbească creșterea economică a zonelor urbane.

Dimensiunea privind gestionarea datelor 48 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

În mod obișnuit, orașele sunt îndreptate spre utilizarea unei combinații între colectarea datelor, procesarea acestora și tehnologiile de diseminare într-o stare de coerență impusă de networking și de tehnologiile informatice, precum și de standardele de securiare a datelor și de măsurile de protecție a vieții private, îndeosebi în contextul inovării care să promoveze o calitate mai ridicată a vieții pentru cetățeni și să acopere diverse sectoare precum: utilități, sănătate publică, transporturi, recreere și servicii de administrare a comunității.

Potrivit unei prezentări furnizate de DIGNAN, merită să reținem că pentru a putea vorbi de un veritabil oraș al inter-conecărilor este vital să fie cumulate și să fuzioneze mai multe componente și stimulente implicite, în mod simultan: 1. rezultatele finale și aspirațiile principalilor stakeholderi, inclusiv cetățenii obișnuiți 2. procesele și serviciile furnizate de administrația orașului 3. domeniile furnizării de soluții din partea partenerilor 4. infrastructura IC&T Din aceste componente derivă și tipurile de scenarii previzionate să conducă la inter-conectarea la nivelul guvernanței urbane: 1. Furnizarea serviciilor de administrare și gradul de implicare al acestor servicii ▪ portaluri civice ▪ puncte de contact ▪ aplicații mobile pentru locuitori ▪ identitate cetățenească ▪ aplicații în domeniul serviciilor pentru cetățeni ▪ angajamentul sau implicarea socială 2. Modernizarea locului de muncă al administrației ▪ portaluri și recrutare de personal pentru angajați ▪ coordonarea serviciilor ▪ gestionarea documentelor și dosarelor ▪ aplicații de birou ▪ colaborare de la distanță și online ▪ gestionarea aparaturii și echipamentelor ▪ identitatea angajaților 3. Accountability (transparență și acuratețe decizională) ▪ analiză avansată ▪ managementul performanței ▪ inter-operabilitatea datelor ▪ open data și aplicații ▪ managementul master data (MDM) Utilizând un model de bune practici, preluat de la Londra (portalul Consiliului General al Zonei Metropolitane Londoneze - ”Love Clean London”), putem sintetiza în mod succint următoare linii de forță și constante avute în vedere: 1. rezultatele finale și aspirațiile principalilor stakeholderi, inclusiv cetățenii obișnuiți ▪ realizarea unui orașmai curat pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice ▪ câșriguri în domeniul eficienței guvernanței ▪ asigurarea sprijinului comunității 2. procesele și serviciile furnizate de administrația orașului ▪ crearea unor modalități de raportare la temele avute în vedere ▪ furnizarea accesului cetățenilor în mod direct la rapoartele respective ▪ realizarea legăturii dintre recepție și sălile de lucru ▪ diseminarea informației prin rețele sociale 3. domeniile furnizării de soluții din partea partenerilor ▪ oferirea de servicii pentru diverse domenii de activitate ▪ livrare și implicare ▪ stabilirea partenerului de servicii ▪ crearea motorului ”Love Clean Streets” 49 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

4.

▪ ▪ ▪

infrastructura IC&T baza de date dinamică (CRM) platforma Windows Azure Windows phone 7

Provocări și modele pentru realizarea unei guvernanțe de tip ”smart” Introducerea și extinderea unor forme de guvernanță superioară, care să conducă la prefigurarea treptată, în practic, a modelului”smart city”, nu pot fi considerate un scop în sine. Experții în materie opinează că utilizarea pe scară largă internetului și a tehnologiei digitale sunt de natură să genereze, de fapt, un nou ”parteneriat progresiv public-guvernamental”. Mai concret, printr-o întărire a instituțiilor administrative și prin implicarea cât mai multor grupuri din societatea civilă, este vizată în final, obținerea unei mai bune coordonări la nivel trans-sectorial care să permită, în principal, accesul la date în timp real, schimbul de informații, precum și prin ”realizarea unui nou tip de bunăstare și a unor noi modalități de dezvoltare”.

Sunt inventariate drept provocări care pot bara accesul către implimentarea conceptului de ”smart city”, precum:  acces dificil sau lipsa finanțării necesare  interesul insuficent la decidenților și funcționarilor în cooperarea cu publicul larg, în special datorită unor ”motive de securitate și de ordin politic”  familiarizarea redusă cu sistemele digitale, inclusiv din partea publicului larg, care are nevoie să aibă acces la soluțiile furnizate prin internet, mai ales în mediul rural din zonele de vecinătate ale orașelor Din punctul de vedere al tipurilor de așa-numite ”guvernanță smart”, studiul realizat de Portalul Smartcity.Press inventariază și descrie patru modele-cheie, după cumurmează: 1. G2C (Government to Citizen model) - este axat pe interacțiune directă între administrație și cetățeni prin diverse canale și forme de comunicare, prin care să se permită locuitorilor să-și exprime opțiunile, să le fie ascultate doleanțele și să primească și consiliere, atunci când se solicită (acest model este prezent în mod predilect în Statele Unite, Europa și Singapore).

2. G2B - (Government to Business model) - se focalizează pe interacțiunea directă între autoritățile centrale și cele locale în favoarea conferirii unui rol mai important acordat antreprenoriatului pentru a fi depășite dificultățile care apar pentru mediul de afaceri din unghiul de vedere al reglementărilor, impozitării sau accesului la finanțare (se articulează prin așa-numitele ”business houses”, care dau posibilitatea participării la datele colectate prin sondaje, la rapoarte și la date destinate deschiderii unor noi afaceri, mai ales a unor întreprinderi mixte).

3. G2G - (Government to Government model) - se referă la o abordare favorabilă interacțiunii dintre guvernul central și celelalte ministere, departamente și agenții, în scopul reunirii tuturor canalelor într-un așa-numit ”sistem holistic”, apt să privilegieze transparența, acuratețea și furnizarea lejeră a informațiilor despre ”sarcinile administrative” (ca finalitate, se urmărește realizarea unei comunicări în ambele sensuri, care să conducă, până la urmă, la o mai bună relaționare între funcționari și cetățeni, atât la nivel municipal, cât și regional).

4. G2E - (Government to Employee model) - se referă la furnizarea unui sistem de software online și la generarea unor instrumente capabile să dezvolte un canal de interacțiune între funcționari, decidenții politici și companii (mutarea pe sistemul online dă posibilitatea repartizării atribuțiilor și sarcinilor, în totalitate de la distanță).

Alegerea unuia dintre aceste modele ar trebui să presupună o consultare prealabilă și o racordare la dominantele, tradițiile și așteptările celei mai mari părți a cetățenilor și a stakeholderilor din business.

De fapt, această alegere ar fi mai mult legată de intensitatea care este dată uneia sau alteia din componentele generatoare de bună guvernanță: mai multă ”tehnologie smart, formarea unui public smart sau realizarea unei cooperări smart prin intermediul IC&T”.

Urmând clasificările propuse de International Review of Administrative Sciences, ar exista, în principal patru tipuri de conceptualizare cu privire la guvernanța ”smart city”: 50 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

1.

2.

3.

4.

guvernanță luarea deciziilor gestionare administrativă colaborare urbană

Dintre toate cele patru, autorii consideră că nivelul cel mai ridicat de transformativitate îl are abordarea colaborării urbane smart între diveșii actori implicați. Este socotit un model cu un grad sporit de conectivitate, facilitat de noile tehnologii, și este preferabil prin caracterul structurilor ”proactive și de guvernanță deschisă” ale căror baze oferă posibilitatea unei ”maximizări a performanței socio-economice și ecologice”. Altfel spus, ar exista o relație direct proporțională între îndrăzneala aplicării unor politici radical transformatoare și schimbarea orașelor conform conceptului ”smart city”.

Diverșii autori care au reflectat asupora fenomenului, au ajuns în cele din urmă să conceapă realizarea guvernanței urbane prin intermediul ”smart city” mai degrabă ”ca pe un proces”. În acceastă orvință, rolul oricărui guvern ar trebui să constea în generarea căilor pentru consolidarea Cunoașterii, împărtășirii Cunoașterii și a condițiilor Inovării. În ultimă instanță, însăși ideea de ”smart city” ar merita să fie considerată o contribuție la ”legitimitatea guvernanței urbane” prin întărirea aspectelor legate de sustenabilitatea impactului realizat, cât și prin oferirea unor ”forme mai democratice de guvernare”, în mod prevalent prin participare civică directă. Nu în cele din urmă, implementarea unei bune guvernanțe adecvate este de așteptat să conducă și la generarea unei game mai largi de ”valori publice” prin intermediul unei ”colaborări inovative”.

Drept o concluzie generală ce se impune este faptul că, în pofida persistenței anumitor confuzii sau controverse teoretice, secolul XXI se îndreaptă către o ”perspectivă sofisticată” asupra guvernanței ”smart city”. Aceasta înseamnă, în practică, faptul că decidenții realizează tot mai mult că este periculoasă o simplificare artificială a relației dintre tehnologie și structurarea socială la nivelul orașelor. Se remarcă și faptul că dezvoltarea studiilor asupra ”smart city” ia tot mai mult forma predilectă a unui așa-numit ”proces complex al schimbării instituționale”. Pe de altă parte, însă, această rafinare a conceptului ”smart city” merită să țină cont și de ”natura politică” a viziunilor atrăgătoare ale guvernanței socio-tehnologice. În mod practic, provocările cu care se confrunt gestionarea orașelor se pot schimba din când în când, de pildă, în privința atitudinii față de schimbările climatice sau de supravegherea excesivă a populației ori a abuzurilor față de viața privat a cetățenilor. Dar dincolo de tehnologii, ”orașele viitorului” vor trebui, oricum, să facă recurs tot mai mult la ”sisteme smart” care, pe de-o parte, ”să amelioreze calitatea vieții”, cât și ”dezvoltarea durabilă” a orașelor, pe de cealaltă parte.

Cu alte cuvinte, conceptul ”smart city” reprezintă, în principal, doar o etapă din lunga istorie a dezvoltării urbane, care este obligată să țină cont atât de teribilele evoluții rapide ale tehnologiei, mai ales ale digitalizării și ale inteligenței artificiale, dar pe baza unei așa-numite ”teorii urbane cosmopolitane”. Aceasta înseamnă, potrivit unui studiu, ar fi rezonabil să evităm o așa-numită ”cyborg urbanization” (urbanizare robotizată). Chiar dacă tot mai multe mari orașe au pretenția, parțial întemeiată, de a deveni ”orașe ale lumii”, în procesul de globalizare, decidenții și stakeholderii sunt chemați să evite erorile din trecut ale urbanizării, de pildă pe cele din secolul al XIX-lea, și să îmbrățișeze o abordare care să apropie, să umanizeze, în mod profund, aspectul peisagistic și tehnologic, în raport cu oferirea unor condiții primitoare și plăcute pentru cât mai mulți locuitori și vizitatori.

Forme de certificare și asociere ”smart city” Încă din anul 2007, pe plan european, a fost tot mai pregnantă preocuparea pentru o clasificare și certificare a orașelor care să poată fi definite ca „smart cities”.

Ulterior, în 2014, a fost sintetizat un așa-numit model care subsumează șase caracteristici ce rezultă dintr-o combinație între anumite înzestrări specifice și activitățile pe care cetățenii le realizează întrun mod independent și conștient: 1. economie smart 51 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

2.

3.

4.

5.

6.

mobilitate smart guvernanță smart mediu smart stil de viață smart locuitori smart

Acestor șase caracteristici le corespund nu mai puțin de 28 de domenii de reprezentare și 81 de componente. Pe baza unei standardizări a valorilor, ca metodă de caracterizare și evaluare, s-a reușit transformarea tuturor indicatorilor valorici în așa-numite ”valori standardizate”. Această metodă ar prezenta avantaje conform cărora ia în calcul varietatea în cadrul grupurilor și totodată își menține ”informația metrică”. Cercetarea s-a făcut pe 77 de orașe de mărime medie, iar dintre acestea, în cele din urmă, puțin peste 75% dintre ele au putut ilustra reprezentarea indicatorilor avuți în vedere. În cadrul unui proiect european din cadrul ESPON, pe de altă parte, inițial s-au avut în vedere circa 1600 de orașe care prezentau aparent câteva criterii de similitudine, după cum urmează: au o populație cifrată între 100.000 și 500.000 de locuitori; au cel puțin o mare universitate; să fie membre în cadrul rețelei PLEEC (”Planning for Energy Efficient Cities”). În acest fel, s-a procedat pe de o parte la o clasificare în cadrul căreia au rămas 75 de orașe, printre care, cu scoruri finale destul de modeste, s-au încadrat și Sibiu, Timișoara și Craiova. Pe de altă parte, s-a trecut și la o comparație calitativă între ele, în baza celor șase caracteristici menționate anterior, și astfel s-a elaborat un benchmarking care să ajute administrațiile acestora în ghidajul și dezvoltarea inovativă ulterioară.

Astfel, s-a putut determina în ce puncte anume excelează fiecare dintre ele și s-a stabilit o medie în baza comparației între sub-domeniile avute în vedere. De pildă, în domeniul economic, apare că Sibiu excelează ca spirit inovativ; din punct de vedere al caracteristicilor populației are un grad ridicat de calificare profesională; ca guvernanță, se remarcă îndeosebi prin transparență decizională; din unghiul de vedere al mediului, pune pe primul plan gestionarea resurselor în mod durabil; iar ca stil de viață, cele mai importante sunt facilitățile culturale și calitatea locuințelor.

Ar mai fi de menționat că în fruntea clasamentului se află, în general, orașe nordice, iar pe primul loc s-a plasat capitala Marelui Ducat de Luxemburg.

La nivelul Comisiei Europene, s-a realizat și o altă clasificare, în funcție de relația între ”smart cities” și criteriul inovării, în cadrul așa-numitului Parteneriat European al Inovării (EIP-SCC). În această grupare, au fost avute în vedere, de principiu, următoarele priorități:  mobilitate urbană sustenabilă  cartiere durabile  mediu calitativ  infrastructuri și procese integrate în domeniul energiei, IC&T și transporturi  focalizare pe cetățeni  politici publice și reglementări  planificare și management integrat  managementul cunoașterii (KM)  indicatori de performanță și măsurători  guvernanță de tip ”open data”  standarde  modele de business, achiziții publice și de finanțare Orașele se pot alătura platformei digitale create, care vizează dezvoltarea și implementarea soluțiilor integrative ”smart city”, sprijinirea networking-ului parteneriatelor și schimbului de informații și axarea pe intersecția dintre resurse energetice, IC&T și transporturi. Platforma se concretizează ca un așa-numit ”market place” cu trei secțiuni principale și anume: 1. clusterele ”de acțiune” (o reunire a partenerilor deciși să lucreze împreună pe teme specifice, referitoare la ”smart city”); 2. inițiative comune (o colecție tematică de proiecte ce se doresc a fi realizate); 52 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

3. ghiduri, seturi de instrumente și planuri comune (se pot referi la inteligență artificială, vehicule electrice, comportamente ale consumatorilor, mobilitate urbană etc).

Periodic, reprezentanții orașelor membre se reunesc în cadrul unei adunări generale care dezbate diverse teme de interes comun și își propune să stimuleze investițiile prin reunirea managerilor urbani cu liderii din diverse industrii spre a putea obține sprijinul necesar pentru dezvoltarea proiectelor comune din partea unor investitori astfel atrași. În 2018, Adunarea Generală EIP-SCC va avea loc la finalul lunii iunie, la Sofia, și va include pe lângă prezentarea de noi tendințe, bune practici și povești de succes și un târg de tehnologii avansate, desfășurat în salonul de expoziții al capitalei Bulgariei.

La nivel mondial, pe de altă parte, a fost creat un Consiliu Smart Cities (Smart Cities Council) care are drept scop central generarea unor orașe smart și în același timp durabile cu ”un înalt nivel calitativ al locuirii”, cât și cu oportunitatea creerii unor ”locuri de muncă de înalt nivel calitativ”. Astfel, Consiliul furnizează celor interesați acel ajutor în favoarea ”puterii transformative a tehnologiilor smart” printr-o rețea a celor mai de avangardă companii, consiliată la rândul lor de universitățile de tip, laboratoarele și instituțiile de standardizare din lume.

Pe scurt, Consiliul promovează transformarea orașelor potrivit îmbrățișării a trei mari ”valori fundamentale”:  livability - se referă la prezența unor condiții de locuire igienice și sănătoase, fără poluare și fără blocaje, prin dezvoltarea unei game de servicii bazate pe o infrastructură digitală ”disponibilă în mod convenabil în orice moment și oriunde”  workability - se referă la o proiectare a infrastructurii din toate domeniile principale de activitate pentru a face față cu succes competiției globale prin crearea unor oportunități profesionale de nivel înalt  sustainability - se referă la capacitatea de a oferi servicii urbane ”fără să priveze de oportunități generațiile viitoare” Smart Cities Council reprezintă, așadar, o rețea de consiliere ce realizează o combinație între activități de advocacy și acțiuni concrete prin instrumente și activități precum:  ghiduri pentru verificarea clasificării și auto-evaluarea progreselor parcurse în incorporarea conceptului ”smart city”  furnizarea de noi modele financiare și studii de caz pentru facilitarea mixajului de fonduri între sursele publice, private, filantropice și de dezvoltare disponibile  punerea la dispoziția decidenților a unor politici publice cadru și studii de caz care promovează dezvoltarea economică laolaltă cu protecția cetățenilor  campanii de vizibilitate, coordonate în așa mod încât să ajute cetățenii să înțeleagă importanța ”smart city” pentru propriul lor viitor, prin organizarea de concursuri, evenimente publice, tipărituri și activități de cercetare  evenimente de networking regional - realizarea de evenimente exclusiviste la nivel ănalt unde decidenții și cetățenii să poată să se familiarizeze cu lecții extrase din partea experților în crearea de ”smart cities” Alianțele la nivel mondial create includ, în mod practic, cea mai mare parte a suprafeței Terrei, mai puțin Africa și America Latină. Ramura europeană este localizată la Berlin și include activități foarte variate, realizate în special în parteneriat cu GE (General Electric). Există inclusiv posibilitatea, pentru orașele interesate, a creerii unui parteneriat cu Smart Cities Council, în care sunt incluse anumite beneficii concrete pentru membri.

Anual, în diverse zone ale lumii, sunt organizate așa-numite Săptămâni Smart Cities, așa cum, în 2018, sunt cele din Silicon Valley (mai), Washington DC (octombrie) și Sydney (octombrie).

Conform Președintelui Smart Cities Council, procesul de standardizare (ISO) pentru orașele aflate în plină dezvoltare constituie o cale de a institui bunele practici dezvoltate anterior cu sprijinul 53 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

experților la nive mondial. Ele nu sunt un scop în sine, ci doar primul pas către țelul visat al unei ”lumi inter-operabile și inter-conectabile”, care să pună la dispoziție soluții mixte, armonizabile din partea unor diverși furnizori, îndepărtând teama de blocaje sau de o rapidă demodare a soluțiilor alese.

Cea mai importantă finalitate prin intermediul oferit de standarde se referă la dobândirea siguranței conform căreia orașele se dezvoltă într-un mod ”sigur, eficient și integrativ”. Pe de altă parte, un alt set major de avantaje se constituie prin oportunitatea unei gestionări mai bune a resurselor care să conducă la un impact palpabil asupra calității mediului, precum și la îmbunătățirea furnizării de servicii către cetățeni. Altfel spus, într-o lume profund globalizată, ca ”sat planetar”, standardele pot să devină un ”limbaj comun” care să ajute substanțial la apropierea dintre orașe, cât și la schimbul de cunoștințe. Nu în ultimul rând, standardele internaționale prezintă și avantajul că facilitează apariția unor sisteme stabile și la un bun raport preț-calitate.

O componentă importantă pe drumul oferirii de soluții integrate de tip smart, cât mai bine prioritizate este componenta de identificare a decalajelor. Astfel, administratorii urbani pot înțelege mai bune în ce etapă se află orașul lor, precum și domeniile pentru care orașul ar avea anumite necesități, realizabile inclusiv prin măsurarea minuțioasă a progreselor realizate pe această cale. Și în cadrul acestui proces al standardizării se pune problema unei etapizări pe care ar trebui să o aibă în vedere primarii și administratorii orașelor atunci când iau în calcul conformarea la standardele internaționale specifice sub-domeniilor cu care orașul are de-a face. Ca și puncte de plecare pentru decidenți, principalele ISO-uri sunt:  ISO 37100 - se referă la terminologia utilizată pentru a realiza orașe și comunități sustenabile  ISO 37101 - stabilește un set de cerințe de bază pentru atingerea sustenabilității prin determinarea obiectivelor dezvoltării și includerea acestora într-o strategie urbană realizabilă în mod efectiv  ISO 37120 - se referă la indicatorii pentru calitatea serviciilor furnizate și pentru măsurarea calității vieții  ISO 26000 - se referă la orientarea în domeniul responsabilității sociale După parcurgerea acestei prime etape, urmează conformarea la alte ISO-uri pentru nevoile specifice din diverse sub-domenii esențiale pentru orașe:  energie - sunt peste 200 de standarde asupra eficienței energetice și regenerabile, dintre care cel mai important este ISO 17742, care se referă la eficiență energetică și calcularea economisirii energiei, conform caracteristicilor fiecărei țări, regiuni și oraș.  mobilitate urbană - sunt considerate importante o gamă mai largă de standarde care sprijină, îndeosebi, realizarea sistemelor inteligente de transport, a utilizării vehiculelor hibride și electrice, siguranța rutieră și realizarea stațiilor de aprovizionare a vehiculelor cu hidrogen. Cel mai important aici este ISO 39001, care se referă la sistemele de gestionare a siguranței traficului rutier (RTS). În curs de elaborare și implementare este și ISO 39020 - ghid de bune practici pentru implementarea managementului siguranței circulației în vederea prevenirii accidentelor în trafic, în special pe traseele către și de la locul de muncă.  apă - se raportează la utilizarea apei prin promovarea unui consens internațional axat pe bune practici pentru ameliorarea gestionării apelor. Cel mai important este ISO 24510, care se referă la activitățile cuprinzând consumul de apă și serviciile de gestionare a apelor uzate printr-un ghid privind pre-evaluarea și îmbunătățirea furnizării de servicii către beneficiari.  conectivitatea orașelor - există mai multe standarde dezvoltate privind breșele de securitate și pericolele asociate managementului securității informațiilor, inclusiv la nivelul guvernanței corporative (ISO/IEC 27001, 27002, 38500). Se recomandă, de asemenea, ISO/IEC 30182, care se referă la modelul conceptual ”smart city”- ghidaj pentru stabilirea unui model legat de interoperabilitatea datelor.  infrastructura - include standarde de diverse feluri raportate la realizarea de produse și materiale.

Cele mai importante sunt ISO/TS 37151, care se referă la principii și exigențe pentru performanța infrastructurilor comunităților „smart” și ISO/TS 37152, care se referă la aplicarea cadrului comun pentru dezvoltare și operațiuni ale infrastructurilor.

54 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

 siguranță și reziliență - există o paletă largă de standarde care sunt acoperite în special de ISO 22300 (siguranță fizică și virtuală), care implică așa-numite sub-standarde aferente la diverse specificații: ISO 22313 - ghidaj pentru siguranța societății - sisteme de business pentru managemetul continuității în situații de criză; ISO 22327 - siguranță și reziliență - managementul situațiilor de urgență; ISO 22395 - ghidaj pentru sprijinirea capacității de reacție la problemele comunităților vulnerabile;  sănătate publică și bunăstare - sunt grupate peste 1300 de standarde și documente-tip dedicate tuturor aspectelor legate de accesibilitate și creșterea calității vieții: IVA 18 - cadru pentru comunități integrate fondate pe asigurarea stării de sănătate de-a lungul întregii vieți și serviciile de îngrijire în cadrul societăților îmbătrânite; ISO/IEC Ghid 71 - se referă la implementarea standardelor aferente realizării accesibilității serviciilor; ISO 45001 - sănătate la locul de muncă și sisteme de management al siguranței în procesul muncii Pentru alte detalii și furnizarea de consiliere specifică, poate fi vizitată secțiunea http://www.iso.org/members. Organismul Național de Standardizare din România este ASRO. Câteva exemple de bune practici în lume și în România Conform unui articol semnat de Grațian MIHĂILESCU, orașele ”smart” ar trebui văzute, implicit, drept ”orașele viitorului”, câtă vreme ar trebui să pună, deopotrivă, pe primul plan echitatea socială, inovațiile ”de jos în sus” și dezvoltarea comportamentelor colaborative. Altfel spus, accentul ar merita să se focalizeze preponderent pe oameni și nu pe mijloacele prin care să se ajungă la transpunereaîn practică a conceptului ”smart city” din unghiul de vedere al bunelor practici dezvoltate până în prezent, articolul menționează că cele mai de succes modele sunt Singapore, Londra și Barcelona.

Cel dintâi, dezvoltat per ansamblu în Statul Singapore, se evidențiază prin gradul de dezvoltare a infrastructurii, în care se includ și calitatea construcțiilor, transporturile, cât și utilizarea spațiului subteran.

Metropola - capitala Marii Britanii - Londra este elogiată ca model pentru că se concentrează asupra comunităților multi-culturale și multi-religioase în același timp cu implementarea noilor tehnologii.

Barcelona se pune în valoare ca specific prin dezvoltarea unei strategii pe termen lung și a planificării integrate și colaborative, care a concentrat eforturile către construirea unui mare oraș inovator și creativ din punct de vedere cultural cu multe evenimente publice, parcuri și spații pietonale.

Pe de altă parte, Viena este considerat ”smart city”-ul unde se trăiește cel mai bine din lume.

Metropola a câștigat acest titlu în urma unei competiții anuale la care participă 231 de orașe, iar capitalei Austriei i s-a conferit pentru a 9-a oară titlul de ”orașul cel mai viu din lume”, în special datorită modului în care conservă resursele prin inovații tehnice, dar și sociale. În ceea ce privește România, articolul susține că abordarea conceptului este în genere strict parțială și în care rolul administrațiilor este mai mult pasiv, deoarece nu sunt întrunite criteriile de ”conectivitate, empatie și implicare” care să conducă în cele din urmă la o viziune pe termen mediu și lung și la o strategie adecvată.

Autorul susține că, în cazul României, ar fi de dorit să fie urmărite transformări capabile să țină cont de șase priorități principale: investiții; fonduri europene; educație; calitatea vieții; conectivitatea; domeniul social.

La ora actuală, se observă că fiecare dintre prioritățile enumerate pot fi conectate la soluții ”smart”, având ca punct de plecare platformele digitale pentru atragerea de investitori.

Autorul subliniază faptul că la ora actuală principalele orașe în care urmează să fie implementate soluții ”smart” și care sunt mai avansate în crearea unui ”eco-sistem local activ” sunt Timișoara, Cluj 55 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Napoca și Iași. De asemenea, și Alba Iulia poate fi inclusă în acest grup, grație investițiilor făcute în calitatea vieții și în conectivitate. În cel de-al doilea eșantion, sunt incluse municipiile Brașov și Constanța, care până în prezent doar și-au exprimat intențiile ”să dezvolte soluții smart și să aplice concepte inovatoare și creative”, dar le lipsește, deocamdată, potențialul de resurse umane adecvat. Într-un alt studiu din același număr al Revistei SINTEZA, Cristina BELIGĂR face și ea un clasament posibil al orașelor ”smart”, unde criteriul principal este numărul de proiecte demarate sau anunțate a fi demarate. În această listă, numărul cel mai mare aparține Municipiului Alba Iulia, urmat la mare distanță de Oradea și Cluj Napoca. Totuși, sunt avute în vedere și alte localități precum Piatra Neamț, Arad și Sibiu, dar evident că anvergura proiectelor este destul de diferită de la un oraș la altul. Cel mai rămas în urmă este București, care nu a avut la bază, până în prezent, nici măcar o strategie pentru dezvoltarea de tip ”smart”. Deocamdată, ceea ce se știe este doar că a fost atribuit un contract în acest sens companiei Deloitte, dar probabil că va mai dura mult până la finalizarea strategiei care ambiționează să acopere cam toate domeniile de activitate, în timp ce stabilitatea decizională la nivelul zonei este periodic afectată de numeroase decizii controversate sau contradictorii.

Care sunt pașii intermediari pentru înscrierea unui oraș din România pe orbita ”smart city”  punerea la punct și dezvoltarea la nivelul primăriilor a unor unități de planificare, dezvoltare și inovare urbană  organizarea unor consilii consultative, cf. principiului quadruple helix, care să decidă strategiile și obiectivele etapizate de urmat în mod unitar și coerent  conlucrarea sinergică a tuturor departamentelor instituțiilor subordonate și partenerilor selectați pentru succesul obiectivelor propuse  cunoașterea și folosirea Agendei Inovării Urbane UE și participarea îndeosebi la Programul Urban Innovative Actions (UIA) și la Orizont 2020 pentru favorizarea transferului de bune practici, schimburilor de experiență și diseminării în profunzime a lecțiilor extrase  creșterea gradului de inter-conectare și consultare cu cetățenii prin intermediul portalurilor specifice, centrelor de informații și altor instrumente amintite anterior  organizarea din timp a procedurilor de achiziții publice privind studiile de fezabilitate sau tehnice referitoare la etapele și obiectivele pentru implementarea strategiei ”smart city”  inventarierea barierelor legislative și administrative în calea implementării proiectelor pentru declanșarea unui lobby inter-instituțional adecvat înlăturării acestora  planificarea și realizarea de investiții intermediare privind componenta de ”open space” și de interconectări inteligente, în special în scopul creșterii competitivității social-economice și a gradului de inovativitate al comunităților  formularea și dezvoltarea alternativelor privind combaterea poluării, degajarea traficului supraaglomerat, schibarea modului de locuire, în special prin locuințele sociale, dezvoltarea de soluții ecointeligente care să combată dispersia sau risipa pe diverse planuri etc.  asigurarea unei coordonări interactive și prin cooperarea cu autoritățile publice centrale, îndeosebi pentru a pune în practică politicile publice aferente descentralizării administrative și unei regionalizări reale, fondată pe o abordare în cercuri concentrice dinspre zonele și orașele de succes din vest către așezările urbane mai puțin avansate  alimentarea stakeolderilor și partenerilor cu așa-numite povești de succes care să crească gradul de emulație și să conducă la stimularea prin diverse instrumente practice a decidenților și a mediului de afaceri, spre a muta accentul pe proiecte și componente mai inovative, inclusiv pentru revitalizarea unor zone post-industriale și valorizarea turistică patrimoniului cultural, natural, istoric și urban din orașe și din zonele de proximitate ale acestora  recursul la componentele unei coordonări de tip colaborativ, în special prin planificarea pro-activă a investițiilor și demararea unor parteneriate public-private, cu predilecție prin intermediul EFSI și BEI  utilizarea inteligentă a unor surse neconvenționale de fonduri pentru investiții, în special prin resursele furnizate de China pentru proiectele de infrastructură din România și Serbia 56 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

 stimularea unui transfer de bune practici mai intens și recursul la practici și proceduri standardizate, mai ales pentru componentele de diseminare și promovare a rezultatelor de succes înregistrate mai ales în partea de centru și vest a țării, Timișoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Sibiu, Oradea etc.

Bibliografie DÂNCU, Vasile - ”Smart City. Câteva îngrijorări sociologice la o utopie” in Revista SINTEZA - ”RO SMART CITY”, nr 51/2018, pp 3-8 HUREZEAN, Ruxandra - ”Educația Inteligentă” in Revista SINTEZA - ”RO SMART CITY”, nr 51/2018 FISTOLA, R. & LA ROCCA R. A. - ”The Sustainable City And The Smart City: Measuring Urban Entropy First” (2014) Alicante, mai 2018 - N. Marchettini; C.A. Brebbia; R. Pulselli and S. Bastianoni (ed.) - ”The Sustainable City IX. Urban Regeneration and Sustainability” - https://www.witpress.com/books/978-1-84564-820-6 SPACEY, John - ”Smart City vs Sustainable City” (2016) - https://simplicable.com/new/smart-city-vs-sustainable-city SPACEY, John - ”What are Resilient Cities?” (2016) - https://simplicable.com/new/resilient-cities DEAKING, Mark - ”From intelligent to smart cities” in DEAKING, Mark ”Smart Cities: Governing, Modelling and Analysing the Transition” - Taylor and Francis (2013) - p. 15.

ATLEE, T. & PÓR, George - ”Evolutionary Nexus: connecting communities for emergence” (2006) KOMMINOS, Nicos - "What makes cities intelligent?" in DEAKING, Mark - ”Smart Cities: Governing, Modelling and Analysing the Transition” - Taylor and Francis (2013) p. 77.

HOLLANDS, Robert G. - "Will the real smart city please stand up?"- City (2008) - 12 (3): pp 303–320 IoT - Internet of Things (”Internetul Obiectelor”) def. Wikipedia (ro) - https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet_of_Things Smart City (”Orașul Inteligent”) def. Wikipedia (EN) - https://en.wikipedia.org/wiki/Smart_city PPT - ”People Process Technology: The Golden Triangle Explained” - https://halobi.com/blog/people-process-technologythe-golden-triangle-explained GREENFIELD, Adam - ”Against the Smart City” - London: Verso (2013) McFARLANE, Collin & SÖDERSTRÖM, Ola - ”On alternative smart cities - From a technology-intensive to a knowledgeintensive smart urbanism”, City (2017) - 21:3-4, 312-328 NIST - National Institute of Standards and Technology - https://www.nist.gov Grupuri de Lucru NIST - https://pages.nist.gov/smartcitiesarchitecture/community Enable Smart City Framework - https://pages.nist.gov/smartcitiesarchitecture Cyber Physical Systems - https://www.nist.gov/el/cyber-physical-systems MOSER, Mary Anne - "What is Smart about the Smart Communities Movement?" - University of Calgary (2016) - EJournal 10-11(1) DIGNAN, Joe - ”Connected Government Framework for Smart Cities” - http://www.smartcities.info/files/03%20%20Joe%20Dignan%20-%20Microsoft.pdf Smartcity.Press - ”Smart Governance for Smart Cities” - https://www.smartcity.press/smart-governance-for-smart-cities MEIJER Albert; RODRÍGUEZ-BOLÍVAR Manuel Pedro - ”Governing the smart city: a review of the literature on smart urban governance” - http://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/0020852314564308 Bătăgan, Lorena - ”Smart Cities and Sustainability Models” - (2011) - Informatica Economica; Bucharest Vol. 15, Iss. 3, (2011): 80-87 https://search.proquest.com/openview/b0e72cbec6f2ce2c93b8c81adc0cd238/1?pqorigsite=gscholar&cbl=55108 GANDY, MATTHEW - ”Cyborg Urbanization: Complexity and Monstrosity in the Contemporary City” - International Journal of Urban and Regional Research (2005) - 29. 26-49. 10.1111/j.1468-2427.2005.00568.x.

Technische Universität Wien - ”europeansmartcities 3.0” (2014) - http://www.smart-cities.eu/?cid=2&ver=3 OGC - Open Geospatial Consortium - ”Systemic Standardisation Approach to Empower Smart Cities and Communities” http://www.opengeospatial.org/projects/initiatives/espresso PLEEC - Planning for Energy Efficient Cities - http://www.pleecproject.eu EIP-SCC - Adunarea Generală 2018 - https://eu-smartcities.eu/events/eip-scc-general-assembly-2018 Smart Cities Council - https://smartcitiescouncil.com ISO - https://www.iso.org/sites/worldsmartcity International Organization for Standardization - ”ISO and Smart Cities” https://www.iso.org/files/live/sites/isoorg/files/store/en/PUB100423.pdf ASRO - Organismul Național de Standardizare din România - http://www.asro.ro MIHĂILESCU, Grațian - ”Smart City: în general și în România” in Revista SINTEZA - ”RO SMART CITY”, nr 51/2018, pp 4648 BELIGĂR, Cristina - ”Ziua în care am devenit primul smart city” in Revista SINTEZA - ”RO SMART CITY”, nr 51/2018, pp 38-45

57 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

TRADIŢII & URME Pagini esențiale de cultură...* Unitatea continentului nostru este legată de un singur punct, de un liant unic: creştinismul său tradiţional. Circumstanţa că Europa este, în realitate, o întâlnire de două lumi complementare şi uneori divergente, convingerea că a fi european înseamnă să împarţi valori care au fost cunoscute de continentul nostru când acesta s-a născut spiritual, cu 2000 de ani în urmă, concomitent, la Est şi la Vest, trebuie să fie recunoscută de către cel care are de a face cu istoria şi o profesează. În „The making of Europe”, carte scrisă cu peste şaptezeci de ani în urmă, de istoricul englez Christofer Dawson, se subliniază că ideea creştină a jucat un rol principal.

Deoarece, nu trebuie uitat că, până la urmă, europenismul rămâne, înainte de toate, o apartenenţă la tradiţia Ecclesia.

A fi european a însemnat de asemenea a fi conştieint că aparţii acestui pământ fecund, care a generat necontenit atitudini şi sentimente fundamentale umane, antropocentrism, filantropie, măsură în sfera esteticii şi a moralei, - a însemnat mândria că, peste tehnologiile sofisticate americane sau panteismele mistice asiatice, continentul a rămăs şi va rămâne acela, căruia omenirea îi datorează pagini esenţiale de cultură.

Revenind la conştiinţa europeană a Europei, ajungem la o altă deosebire fundamentală între cele două „jumătăţi” ale ei: cea confesională. Orice dezbatere privind construcţia europeană trebuie să pornească de la acest punct crucial.

Este din ce în ce mai evident faptul că, în epoca noastră, în conflictele majore, motivele etnice şi religioase devin determinante. Cu atât mai mult în lumea fostă comunistă, unde vreme îndelungată s-au depus eforturi în vederea nivelării sentimentelor naţionale folosindu-se de maşina colosală a „internaţionalismului proletar” şi unde religia a fost persecutată în numele „ateismului ştiinţific”.

Deşi majoritatea savanţilor diferenţa între civilizaţii o fac prin istoria, prin limbile şi prin religia lor, nu sunt puţini politicienii şi diplomaţii, care trec cu uşurinţă peste criteriul religios când este vorba de evoluţii continentale şi transcontinentale. * ACAD. RĂZVAN THEODORESCU, ACAD. KOPI KYCYKU,

”Două Europe – un divorț intelectual?”

București 2004

58 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Table of Content Instead of a motto at the Centenary of the Great Union Thematic PROF.UNIV.DR.ING.LIDIA CRISTEA: European Data Protection Regulation eQualitas BĂLĂNESCU BIANCA LUISA: Is globalization a positive or negative development?

MA. SEVER AVRAM: "The Danube feeling" or the return to the springs M e m o r i e s from the real E u r o p e PROF ARDIAN KYCYKU: A Swan perspective Actual ARTEMIS PROGRI: FDI effect through integration

BRATINCA BRÎNDUŞA: Aspects of juvenile delinquency – social conditions, individual conditions Guests in the Myoritic Space ERNEST KOLIQI: Flag seller The world as a performance and viceversa DR. LINDA PEȘCHIR: Contemporary Context in "Physical Theater" European Politics Smart City concept Traditions & Traces Essential pages of culture ...

Revista 9 MAI – ZIUA EUROPEI Adresa: B-dul Energeticienilor nr.9 E, bloc M1, et.1, camera 19, sector 3, Bucuresti ISSN: 2066-1851 Copyright: Editura ERA Apare sub egida CENTRULUI DE CERCETARE COMUNICART şi a DEPARTAMENTULUI DE LIMBI STRAINE & IMAGOLOGIE ale U.R.S.A. “GHEORGHE CRISTEA”. În parteneriat cu: FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ ROMÂNĂ DE ȘTIINȚE ȘI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”, EUROLINK – House of Europe și REVISTA HAEMUS e-mail: comunicarts@gmail.com www.universitares.blogspot.com

59 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

60 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 8 / V I I I / 2 0 1 8