Revista Comunique Nr. 13-15 / 2017 by Comunicarts

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

REVISTĂ DE COMUNICARE a UNIVERSITĂŢII ROMÂNE DE ŞTIINŢE ŞI ARTE “GHEORGHE CRISTEA” Fondată în anul de comunicare 2006 ISSN: 1842 - 9130 Editura ERA 2017 Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17 Motto „Durata dezbaterii variază invers proporţional cu complexitatea chestiunii. Corolar: Când chestiunea este simplă şi toată lumea o înţelege, dezbaterea este aproape interminabilă. Legea deliberărilor lingvistice, a lui Knowles

COLEGIUL

REDACŢIE

DIRECTOR: Prof.univ.dr.ing. Lidia CRISTEA REDACTOR-ŞEF: Prof.univ.dr. Ardian KYCYKU Dr. Luminiţa TĂRCHILĂ, Drd. Linda PEŞCHIR, Drd. George MOTROC, Dr. Vivia SĂNDULESCU, Drd. Roxana LASCĂR MEMBRI DE ONOARE: Prof.univ.dr. Sorin CRIŞAN, Dr. Antonio FRATTASIO (Italia), Acad. Kopi KYÇYKU (Albania) COLABORATORI EXTERNI: Dr. Alessandro PASSUT (Austria), Hiqmet MEÇAJ (Grecia), Drd. Alice TEODORESCU (Holanda), Dr. Sibel SAFI (Turcia), Dr. Luciana FRIEDMANN (Timişoara), Loredana BOROŞ (Spania) Coperta: Küdesign după u locrare semnată Iulia Enkelana© E-mail: comunicarts@gmail.com Pagina web: www.comunique.ro Revista conţine lucrări ştiinţifie, eseuri, dialoguri, prezentări de evenimente ştiinţifice şi universitare, creaţii artistice. Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine exclusiv autorilor. No part of this publication may be reproduced without the written permision of the Editor. All rights reserved.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Cuprins mAxioma SIMEON METAFRASTUL: Oțetul și vinul ............................................................................................................................ 5 Inter pares Dr. ARDIAN KYCYKU: A fi în originalitate ......................................................................................................................... 6 Education & Research Revistele U.R.S.A. „Gheorghe Cristea” – proiecte Revista 9 Mai – Ziua Europei Nr. 7 / 2017 ...................................................................................................................... 8 Revista Română de Drept și Administrație (RRDA) Nr. 8 / 2017 – An VIII ........................................................ 9 Dezvoltare Durabilă Prof.univ.dr.ing. LIDIA CRISTEA: Gestionarea eficientă a deșeurilor solide ..................................................... 10 Comunicare & PR GABRIEL NIȚANU: Aspecte ale activității Purtătorului de cuvânt ........................................................................... 18 Invitatul ComUnique DR. ARIAN LEKA: Nevoia de a inventa.............................................................................................................................. 23 Europa Componentele unei identităţii ........................................................................................................................................... 29 Imagologie Dr. ALICE TEODORESCU: Demonizare și arhetipare: Anti-eroul Otaku ............................................................. 31 Inter/național Ernest KOLIQI: Negustor de steaguri ............................................................................................................................. 36 Poesis NILS HAV: In Defense of Poets ........................................................................................................................................... 40 Portret liric: COCA POPESCU .............................................................................................................................................. 48 NICOLAE SILADE – Poezii...................................................................................................................................................... 50 Brand/ing GEORGE SOHAN: Fratele Rock, concert caritabil ........................................................................................................ 52 Litera AURA CHRISTI: Și deodată în mine încep să cobor... ................................................................................................ 62 ADRIAN PEIA: Rugăciunea ..................................................................................................................................................... 64 Pun(c)te de reper Acad. KOPI KYÇYKU: Despre aromâni ............................................................................................................................. 67 Semne IULIA ENKELANA: Dolce far cinema ................................................................................................................................ 77 Memoriae SILVIA ANDRUCOVICI: Despărțirea de Vasile Andru ................................................................................................. 79 Administraţie Publică BOGDAN MARINESCU: Câteva consideraţii privind reprezentarea, stereotipurile și imaginea instituțiilor publice ................................................................................................................................................................ 81 3

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Artele Spectacolului DRD. LINDA PEȘCHIR: O metaforă deschisă – Gigi Căciuleanu ............................................................................... 85 MA. ALINA LUNGU: Despre dominație și dorințele inimii ............................................................................................ 89 ADINA BOLBA: Normania..................................................................................................................................................... 90 (C)arte O istorie dramatică a prezentului... ................................................................................................................................ 92 MARIA MĂNĂILĂ: David Hoffmann - ,,Ghidul complet al plantelor medicinale şi al bolilor pe care le vindecă” ...................................................................................................................................................................................... 93 In-formation Programe de Master – 2017: Integrare Economică Europeană (IEE), Criminalistică, Spectacol Coregrafic Contemporan (SCC) ......................................................................................................................................... 94 Bonus .......................................................................................................................................................................................... 98 Open Letter .............................................................................................................................................................................. 99

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

mAxioma SIMEON METAFRASTUL Oțetul și vinul ”Iubitorul de virtute trebuie să se îngrijească mult de discernământ, ca să cunoască deosebirea între bine şi rău, şi ca să probeze şi să descopere uneltirile felurite ale celui rău, care înşală de obicei pe mulţi prin năluciri ce par bine întemeiate. Dar paza sigură este oricui de folos. Precum cel ce vrea să aibă o probă despre neprihănirea soţiei sale, vine noaptea la ea ca un străin şi, dacă o vede că-l respinge, mai degrabă se bucură că nu se poate apropia şi e fericit de această pază a ei, aşa şi noi dacă ne vom păzi cu grijă de cercetările duhurilor şi le vom respinge chiar pe cele cereşti pentru cele ce nu sunt cereşti, le vom pricinui mai degrabă bucurie şi ne vor ajuta să ne împărtăşim de şi mai mult har şi ne vom umple de bucurie duhovnicească, dând mărturie chiar din această pricină despre dragostea noastră către Dumnezeu. Deci, să nu te predai cu cuget uşor îndrumărilor duhurilor ce vin la tine, chiar dacă sunt înşişi Îngerii cereşti, ci rămâi greoi, probând cu cea mai mare grijă acestea. Şi aşa însuşeşte-ţi ce e bun şi leapădă ceea ce e rău, căci în felul acesta vei spori în tine roadele harului, pe care păcatul, chiar dacă ia faţa binelui, nu le va putea da: Căci ştiu, zice Apostolul, că satana se înghesuie şi în înger al luminii, pentru a amăgi. Dar chiar dacă s-ar îmbrăca în arătări strălucite, nu poate dărui o lucrare bună. Prin aceasta se şi cunoaşte sigur înşelăciunea lui. Căci el nu poate pricinui nici dragostea către Dumnezeu sau către aproapele, nici blândeţe, nici smerenie, nici bucurie, nici pace, nici liniştirea gândurilor, nici ură de lume, nici odihnă duhovnicească, nici dorul celor cereşti; şi nu poate linişti nici patimile, nici plăcerile, lucruri care sunt în chip vădit roadele harului. Căci roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea şi cele următoare. Mai degrabă acela sădeşte îngâmfare şi cuget mândru despre destoinicia şi puterea proprie. Căci din lucrare vei (deosebi) lumina spirituală ce se află în cugetul tău, dacă e de la Dumnezeu, sau nu de la satana. Dar şi sufletul însuşi, dacă s-a înrădăcinat în el puterea de discernământ, îndată îi sunt vădite semnele deosebirii, printr-o simţire înţelegătoare. Căci precum oţetul şi vinul, la vedere sunt una, dar prin simţul gustului, gâtlejul deosebeşte ce este al fiecăruia, aşa şi sufletul, prin simţirea şi lucrarea înţelegătoare, poate judeca şi hotărî care sunt darurile Duhului şi care nălucirile celui potrivnic”. Filocalia

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Inter pares Dr. ARDIAN KYCYKU A fi în originalitate Un scriitor se naşte sau devine minoritar prin excelenţă şi, cu puţin nenoroc, moare ca majoritar, în sensul de anonim. A fi minoritar, cel puţin pentru un scriitor născut pe meleagurile răsăritene, înseamnă a fi minoritar la pătrat. Destinul mai multor nume de referinţă ale intelectualităţii balcanice, cu foarte puţine excepţii, ne trimte cu gândul la postulatul spus de Mântuitorul Iisus Hristos, potrivit căruia “Nimeni nu este profet în familia şi în ţara lui”. Dar e exagerat să explicăm migraţia creierului artistic doar prin nevoia de a dovedi harul profetic. Nu cred că doar dovedirea unui har anume cere mai mereu drept plată suferinţele exilului, sau chiar revelaţiile incluse într-un asemenea act dublu, fizic şi mai ales metafizic.

unei culturi într-un raport benefic, ocrotitor, faţă de căderea în nepăsare sau chiar în uitare. Cazul albanezului exilat acum cinci sute de ani, odată cu urmaşii lui Skanderbeg, Vinçenxo Golletti Baffa (Çivit, Italia 1924Heidelberg, Germania 2008), este grăitor. Doctor Golletti, fin cărturar, filosof, publicist de talie europeană, spirit critic de o profunzime aproape revoltătoare, a scris în varianta străveche a limbii moderne albaneze, în arbăreşă (arbërisht – al.). Putea scrie cu aceeași ușurință în limbile italiană, germană și engleză; știa că are din ce în ce mai puţin cititori; ştia că viitorul limbilor denumite ‘mici’ este sumbru, dar insista să nu se predea globalizării şi nicidecum în semn de revanşă disperată faţă de atâţia zeci de ani de scris în arbăreşă, nici pentru a se distinge cumva prin refugiul într-o nișă aculturii. Actul acestui intelectual este, în esenţă, o metaforă a jerftei tăcute care învinge modele impuse de dizolvarea specificului limbilor vechi în numele unei faime globale. Este alegerea conștientă a fiecare scriitor devotat, a fiecărui „minoritar” care scrie întru supraviețuirea unei viziuni aparte asupra lumii – plămădită de câteva generații – și care refuză să moară ca un „majoritar”. Cu un asemenea devotament, Frederic Mistral (1830-1914) şi Isaac-Bashevis Singer (19021991) au revigorat plenar limbile provansală şi respectiv idiş, îmbogățind fondul capodoperelor literare, dar și tezaurul istoric universal.

Un scriitor minoritar, în Balcani, indiferent de cultura din care provine sau este rupt, are de îndeplinit în acelaşi timp câteva obligaţii, ca să nu spun misiuni. În primul rând, el trebuie să conserve tot ceea ce aduce şi păstrează din cultura de obârșie. Astfel, după cum merg lucrurile în ţările noastre, el poate fi un adevărat salvator de esenţe, în limba maternă, într-una de adopție, sau în ambele. Iar dacă s-ar întoarce la locul unde aceste esenţe deja s-au dizolvat, s-ar afla în faţa unui alt exil. În al doilea rând, acest scriitor minoritar (devenit minoritar și în țara din care a fost sau s-a exilat) ar trebui să supravieţuiască aceloraşi necazuri şi încercări de care au parte contemporanii săi străini (pe cale de a-i deveni compatrioţi întru dificultăţi) şi să accepte, volens nolens, rolul de pod suspendat între două culturi, două limbi, două mentalitaţi, două modalități de a metaforiza și / sau descifra realitatea, două existenţe.

Colegul israelian Lev Berinski (n. 1939) ne-a povestit, printre altele, despre tragismul poziţiei scriitorilor de limbă idiş astăzi. Această limbă, de o bogăţie uluitoare şi care a parcurs prin literatură, într-un singur secol, drumul parcurs de literaturile europene în nu mai puţin de patru sute de ani, este acum pe cale de dispariţie. Scriitorii de limba idiş sunt pe cale de a-şi pierde cititorii, căci limba folosită de ei nu este decât sporadic citită. Dar ei nu se predau. Actul scrisului, precum bine se ştie, puţin are de a face, ezoteric vorbind, cu actul editării, cu actul perceperii

Dar există şi poduri interne, ca să zicem aşa, poduri care leagă, despart şi ţin într-o tensiune creativă două sau mai multe spații ale aceleiaşi culturi. Acest gen de poduri, în afara unei inestimabile valori istorice şi documentare, reprezintă şi un nod legat în timp, nod care ţine fragmentele diferite ale 6

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

sau al întâmpinăprii operei scrise de către cititori și / sau critici. Actul scrisului, în vremuri de emfatiza(n)tă deculturalizare, este actul renunţării la moarte civică, la dispariţie, la suicid artistic. El devine un act esenţial, aproape religios, ritualistic, prin care metafora fiinţei artistice supravieţuieşte cel puțin onorabil, prefăcând deseori în opere de indiscutabile valori estetice și spirituale tot ceea ce este toxic și nepoetic în cotidian.

Şi e interesant de observat cum multe prejudecăţi cultural-literare sunt depăşite – îndurând multe în tăcere – de către popoare întregi (deseori numite Marele Anonim), dar sunt neglijate aproape cu fervoare de numeroși indivizi celebri care sunt considerați reprezentativi. Este cunoscută deja aserţiunea muzicianului Alexandru Bălănescu: “Mai bine minoritate, decât niciodată”. Acest gând cuprinde cel puţin două faţete ale unui mare adevăr. A fi în minoritate, înseamnă a îndura împreună cu majoritarii, ceea ce reduce dreptul de a te plânge de o cantitate nedrept de mai mare de suferinţă cumparativ cu aceştia din urmă (o binevenită lecţie de smerenie) şi: a fi în minoritate înseamnă a fi în originalitate, a fi văzut altfel, primit altfel, perceput altfel, ceea ce ar trebuie să-i îndemne pe minoritari să accepte cu mai multă generozitate “taxele” cerute de originalitate. Această originalitate, precum talantul din parabola creştină, poate fi înmulțită, sau îngropată. Atunci chiar nu contează pe care dintre maluri e îngropată.

Parabola podului care leagă şi separă acum pare depășită chiar şi prin faptul că, în spaţiul balcanic, încă se mai pun întrebări de genul: Cui aparţine podul? Al cărui mal este acest pod? Pentru care țărm lucrează? Din ce în ce mai puțini oameni, deși înțeleg, nu acceptă că un (asemenea) pod poate aparţine mai mult Transcendentului şi lucrează pentru nevoia noastră de a nu dispărea în anonimatul autosuficienței. Căci există și este foarte eficient un anonimat al autosuficienței, învelit temporar într-o celebritate deseori confundată cu posteritatea.

2002/2016

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Education & Research Revistele U.R.S.A. „Gheorghe Cristea” – proiecte Revista 9 Mai – Ziua Europei Nr. 7 / 2017 Cuprins E u r o p a – între integrare şi drepturile omului În loc de motto: Despre ”unitatea stilistică” Error! Bookmark not defined.

Drd. Linda Peșchir: Evoluţia concepţiilor de balet şi teatru Error! Bookmark not defined. Dr. Maria Magdalena Jianu: Lazăr sau vremea dintre valuri sau Tăcerea înțeleptului cu Lumea Error! Bookmark not defined.

Tematica Prof.univ.dr.ing. Lidia Cristea: Politica de guvernanță a Uniunii Europene în contextul brexitului Error! Bookmark not defined.

M e d i u (m) Dr. Ștefan Țarca: Uniunea Europeană și politica de mediu Error! Bookmark not defined.

eQualitas Vasile Andru: Despre defăimare și alte asemenea Error! Bookmark not defined.

Tradiţii & Urme Marele actor Alexander Moissi în Jurnalul lui Franz Kafka Error! Bookmark not defined.

Istorie & Cultură Dr. Luminiţa Tărchilă: Anton Naum şi Idealul: Povestea Vulpei Error! Bookmark not defined.

Dialoguri Victor Eftimiu: “Dac-ar fi s-o iau de la început, maş risipi cu şi mai multă dăruire”* Error! Bookmark not defined.

Amintiri din Europa Reală Acad. Kopi Kycyku: Eminescu „n-a învăţat cum se moare” Error! Bookmark not defined. Dr. Luciana Friedmann: Sigmund Freud şi un secol de psihanaliză Error! Bookmark not defined.

Politici Europene Dr. Viorel Velișcu: Politica Uniunii Europene în domeniul transportului rutier Error! Bookmark not defined. Perspective Refondarea Uniunii Europene depinde de fiecare Stat și de fiecare Cetățean Error! Bookmark not defined.

B i o-E c o n o m i e Dr. Sever Avram: Oportunităţile şi problemele legate de utilizarea şi implementarea cu succes a Strategiei UE în domeniul Bioeconomiei în România Error! Bookmark not defined.

Activităţi Ştiinţifice Simpozionul Juridica 2017 Error! Bookmark not defined. Simpozionul Ştiinţific Internaţional şi Conferinţa ”Comunique”: Carte, comunicare, cercetare Error! Bookmark not defined.

Oaspeţi în Spaţiul Mioritic Migjeni (Millosh Gjergj Nikolla): Zmeul Error! Bookmark not defined. Verba volant „Iubirea nu bate la uşă...” – Portret liric: Nicolae Silade Error! Bookmark not defined. Dr. Alisa Velaj: The rhetoric of modern chaos in poetry of Niels Hav Error! Bookmark not defined.

T a b l e o f C o n t e n t: Europe – between integration and human rights Instead of motto: About the ”stylistic unity” Thematic Prof.univ.dr.ing. Lidia Cristea: The governance policy of the European Union in the Brexit context

Lumea ca un spectacol–şi vicever sa Prof.dr. Ardian Kycyku: În dulcele stil infantil Error! Bookmark not defined. 8

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

eQualitas Vasile Andru: About defamation

Drd. Linda Peșchir: The evolution of the ballet and theatre concept Dr. Maria Magdalena Jianu: Lazarus or the time between waves or the silence of the wise against the world

History & Culture Dr. Luminiţa Tărchilă: Anton Naum and the ideal: ”The Fox Story”

M e d i u (m) Dr. Ștefan Țarca: European Union and the environmental policy

Memories from the real Europe Acad. Kopi Kyçyku: Eminescu "didn’t learned how to die" Dr. Luciana Friedmann: Sigmund Freud and a century of psychoanalysis

Traditions & Traces The great actor Alexander Moissi in Franz Kafka's Diary

B i o-E c o n o m y Dr. Sever Avram: Opportunities and issues concearning the use and successful implementation of the EU strategy in the bioeconomy in Romania

Dialogues Victor Eftimiu: "If I were to take it from the beginning, I would waste myself with more dedication"

Guests in the Myoritic Space Migjeni (Millosh Gjergj Nikolla): The ghost

European Politics Dr. Viorel Velișcu: The European Union politics in the road transport field

Verba volant "Love does not knock on the door ..." – a lyric portrait: Nicolae Silade Dr. Alisa Velaj: The rhetoric of modern chaos in the poetry of Niels Hav

Perspectives The refounding of the European Union depends on each state and each citizen Scientific Activities The Juridica Symposium 2017 (XXVII-th Edition) The "Comunique” Scientific Symposium and Conference: Book, Communication, Research

The world as a performance and viceversa Prof.dr. Ardian Kycyku: In the sweet infantile style

Revista Română de Drept și Administrație (RRDA) Nr. 8 / 2017 – An VIII Cuprins

Modalități de săvârșire și analizare a delictelor informatice – Lector univ.dr. Constantin Drăghici 80

Revista Română de Drept şi Administraţie (RRDA) – Prezentare 5

Metode si tehnici moderne de identificare a persoanei – Col(r) Prof.Vasile Lăpăduși, Lect.univ.dr. Constantin Drăghici 92

Dezvoltarea durabilă – ax principal de utilizare de energii regenerabile – Sinteze de Prof.univ.dr.ing. Lidia Cristea 7

Considerații cu privire la dreptul proprietății intelectuale – Jurist Avram Rădița-Florentina 113

Planuri, programe, strategii ale Uniunii Europene în dezvoltarea durabilă urbană – Jurist Sasu (Radu) Daniela-Elena 37

Rolul medierii în criminologie – Sinteză de Prof.dr.ing.Lidia Cristea, Lect.univ.dr. Iancu Ștefan 130

Criminalitatea informatică – Jurist Olaru Laura Monica 56

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Dezvoltare Durabilă Prof.univ.dr.ing. LIDIA CRISTEA Gestionarea eficientă a deșeurilor solide Abstract Lucrarea prezentă are drept scop aplicarea directivei Europene 2008/98 cu privire la gestionarea eficientă a deșeurilor și armonizarea legislației naționale la ceastă directivă. Sunt analizate principii ale legislației române de mediu, precum și gestionarea eficientă a unor deșeuri solide. Cuvinte-cheie: mediu, directivă europeană, deșeuri solide, gestionare. 1. Principii ale legislației mediului 1.1. OUG nr.195/2005, privind protecţia mediului, modificată şi completată prin Legea nr.264/2006 Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei ordonanţe de urgenţă sunt: a) principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale; b) principiul precauţiei în luarea deciziei; c) principiul acţiunii preventive; d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă; e) principiul "poluatorul plăteşte"; f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; g) utilizarea durabilă a resurselor naturale; h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu; i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului. - deşeu - orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca; - deşeu reciclabil – deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri; - deşeuri periculoase – deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase - substanţă – element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate genetic; - substanţa periculoasă – orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor; - substanţe prioritare – substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor; - substanţe prioritar periculoase – substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

1.2. LEGEA NR. 211/2011 PRIVIND REGIMUL DEȘEURILOR Ierarhia deşeurilor se aplică în funcţie de ordinea priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor, după cum urmează: a) prevenirea; b) pregătirea pentru reutilizare; c) reciclarea; d) alte operaţiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică; e) eliminarea. Aplicarea ierarhiei deşeurilor are ca scop încurajarea acţiunii în materie de prevenire a generării şi gestionării eficiente şi eficace a deşeurilor, astfel încât să se reduca efectele negative ale acestora asupra mediului. Pentru anumite fluxuri de deşeuri specifice, aplicarea ierarhiei deşeurilor poate suferi modificări în baza evaluării de tip analiza ciclului de viaţă privind efectele globale ale generării şi gestionării acestor deşeuri. Valorificarea deșeurilor Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă. Operatorii economici care asigură colectarea şi transportul deşeurilor prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a asigura colectarea separata a deşeurilor prevazute la alin. (1) şi de a nu amesteca aceste deşeuri. Eliminarea deșeurilor Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să supună deşeurile care nu au fost valorificate unei operaţiuni de eliminare în condiţii de siguranţă. Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru activitatea de eliminare a deşeurilor au urmatoarele obligaţii: a) să asigure eliminarea în totalitate a deşeurilor care le sunt încredinţate; b) să folosească cele mai bune tehnici disponibile şi care nu implica costuri excesive, c) să amplaseze şi să amenajeze instalaţia de eliminare a deşeurilor într-un spaţiu şi în condiţii stabilite de autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului competente; d) să introducă în instalaţia de eliminare numai deşeurile menţionate în autorizaţia emisă de autorităţile competente şi să respecte tehnologia de eliminare aprobată de acestea. Abandonarea deşeurilor este interzisă Eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă. 2. Gestionarea eficientă a deșeurilor solide Gestionarea deşeurilor este colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau un broker. 1. prevenirea apariţiei – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile care generează deşeuri; 2. reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de activitate generator de deşeuri; 3. valorificarea – prin refolosire, reciclare materiala şi recuperarea unor categorii de deșeuri; 11

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

4. eliminarea – prin incinerare şi depozitare, în cazul altor categorii de deșeuri. 2.1. Gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje se face în baza HG nr.621/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Principiile specifice activităţii de gestionare a deşeurilor de ambalaje sunt: a) prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje; b) reutilizarea ambalajelor; c) reciclarea deşeurilor de ambalaje; d) alte forme de valorificare a deşeurilor de ambalaje care să conducă la reducerea cantităţilor eliminate prin depozitare finală. Toate ambalajele introduse pe piaţă, indiferent de materialul din care au fost realizate şi de modul lor de utilizare în activităţile economice, comerciale, în gospodăriile populaţiei sau în orice alte activităţi, precum şi toate deşeurile de ambalaje, indiferent de modul de generare. Operatorii economici producători de ambalaje şi/sau de produse ambalate, care utilizează un sistem de marcare şi identificare pentru ambalaje în vederea îmbunătăţirii activităţilor de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, sunt obligaţi să aplice sistemul de marcare şi identificare prevăzut în anexa nr. 3. Marcarea se aplică direct pe ambalaj sau pe etichetă şi trebuie să fie vizibilă, lizibilă şi durabilă, chiar şi în cazul în care ambalajul este deschis. Operatorii economici care produc produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să marcheze sau să înscrie pe ambalaj ori pe etichetă sintagma "Ambalaj reutilizabil". Modificarea HG nr.1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice a fost făcută prin OUG 5 din 2 aprilie 2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, publicată în  Anterior: HG nr. 1037 din 13 oct. 2010 și HG nr. 448 din 2005 privind deşeurile de echipamente electrice si electronice  Transpune Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)  Ordinul 1223/2005 privind procedura de înregistrare a producătorilor, modul de evidenţă şi raportare a datelor privind echipamentele electrice şi electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice  Ordinul 1225/2005 privind aprobarea Procedurii şi criteriilor de evaluare şi autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice  Ordinul 1441/2011 privind stabilirea metodologiei de constituire și gestionare a garanției financiare pentru producătorii de echipamente electrice și electronice  Se abrogă Ordinul 2264/2011 privind stabilirea țintelor de colectare 2.2. Gestionarea deşeurilor de baterii şi acumulatori se face HG nr.1132/2008, cu modificările şi completările ulterioare a) baterie sau acumulator – orice sursă de energie electrică generată prin transformarea directă a energiei chimice şi constituită din una sau mai multe celule primare (nereîncărcabile) ori din una sau mai multe celule secundare (reîncărcabile); b) ansamblu de baterii – orice set de baterii sau acumulatori care sunt conectaţi împreună şi/ori sunt încapsulaţi într-un înveliş exterior pentru a forma o unitate completă pe care utilizatorul final nu intenţionează să o separe sau să o deschidă; c) baterie sau acumulator portabil – orice baterie sau acumulator, baterie tip pastilă, ansamblu de baterii care este sigilat, poate fi transportat manual şi nu este nici baterie industrială sau acumulator industrial, nici baterie ori acumulator auto; d) sistem "depozit" – sistemul prin care cumpărătorul, la cumpărarea unei baterii şi/sau a unui acumulator pentru autovehicul, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci 12

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

când bateria şi/sau acumulatorul uzat cu electrolitul în el este returnat persoanelor juridice care comercializează baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule; e) baterie sau acumulator auto – orice baterie sau acumulator destinat să alimenteze sistemele auto de pornire, iluminat ori de aprindere; f) baterie sau acumulator industrial – orice baterie sau acumulator proiectat exclusiv pentru utilizare industrială ori profesională sau folosit în orice tip de vehicul electric; g) deşeu de baterie sau acumulator – orice baterie sau acumulator care constituie deşeu conform legislaţiei în vigoare h) reciclare – reprelucrarea într-un proces de producţie a materialelor conţinute în deşeuri în scopul lor iniţial sau în alte scopuri, cu excepţia recuperării energiei; i) eliminare – oricare dintre operaţiunile aplicabile prevăzute în Legea 211/2011 j) tratare – orice activitate desfăşurată asupra deşeurilor de baterii şi acumulatori după ce acestea au fost predate pentru procesare în instalaţii de sortare, de pregătire pentru reciclare sau de pregătire pentru eliminare; Interdicţii Fără a se aduce atingere legislaţiei naţionale armonizate care transpune Directiva 2000/53/CE, este interzisă introducerea pe piaţă a: a) tuturor bateriilor sau acumulatorilor care conţin mercur într-o proporţie mai mare de 0,0005% din greutate, indiferent dacă sunt sau nu integrate în aparate; b) bateriilor şi acumulatorilor portabili, inclusiv a celor integraţi în aparate, care conţin cadmiu într-o proporţie mai mare de 0,002% din greutate. Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică bateriilor tip pastilă cu un conţinut de mercur de cel mult 2% din greutate. Prevederile alin. (1) lit. b) nu se aplică bateriilor şi acumulatorilor portabili destinaţi să fie utilizaţi în: a) sisteme de urgenţă şi de alarmă, inclusiv iluminatul de urgenţă; b) echipamente medicale; sau c) unelte electrice fără fir. d) Introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor se realizează numai de către producătorii înregistraţi. e) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a întocmit un Registru privind situaţia producătorilor şi estimări cu privire la tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor, cât şi deşeurile de baterii şi acumulatori introduse pe piaţă. Tratarea 1. Tratarea include, cel puţin, îndepărtarea tuturor fluidelor şi acizilor. 2. Tratarea şi orice depozitare, inclusiv depozitarea temporară, în instalaţiile de tratare se desfăşoară în amplasamente cu suprafeţe impermeabile şi acoperiş adecvat rezistent la intemperii sau în containere corespunzătoare. Reciclarea 3. Procesele de reciclare trebuie să realizeze următoarele niveluri minime de eficienţă privind reciclarea: a) reciclarea a 65% din greutatea medie a bateriilor şi acumulatorilor cu plumb acid, inclusiv reciclarea conţinutului de plumb la cel mai înalt nivel care este fezabil tehnic, evitându-se în acelaşi timp costurile excesive; b) reciclarea a 75% din greutatea medie a bateriilor şi acumulatorilor cu nichel-cadmiu, inclusiv reciclarea conţinutului de cadmiu la cel mai înalt nivel care este fezabil tehnic, evitându-se în acelaşi timp costurile excesive; şi c) reciclarea a 50% din greutatea medie a celorlalte deşeuri de baterii şi acumulatori. 13

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Tratarea şi reciclarea deşeurilor de baterii şi acumulatori pot fi efectuate în afara teritoriului României sau al Comunităţii Europene, cu condiţia ca transportul de deşeuri să îndeplinească cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri. 2.3. Gestionarea uleiurilor uzate se face prin HG nr.235/2007 a) colectare – toate operaţiunile prin care uleiurile uzate pot fi transferate de la deţinători la operatori economici care efectuează colectarea, valorificarea sau eliminarea acestor uleiuri; b) coincinerare/combustie – utilizarea uleiurilor uzate drept combustibil, cu recuperarea adecvată a căldurii generate; c) carburant – combustibilul lichid volatil care, în amestec cu aerul, este folosit la alimentarea motoarelor cu ardere internă; d) generator – orice persoană fizică sau operatori economici din a căror activitate rezultă uleiuri uzate; e) recipiente – rezervoarele, cisternele, autocisternele şi butoaiele metalice; f) regenerare – orice procedeu care permite producerea de uleiuri de bază printr-o rafinare a uleiurilor uzate, implicând în special separarea de impurităţi, produse de oxidare şi aditivi; g) uleiuri – toate uleiurile industriale şi lubrifianţii, pe bază minerală, semisintetice, sintetice sau biogene; h) ulei de bază – uleiul mineral rafinat în care se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale; i) uleiuri uzate – toate uleiurile prevăzute la lit. h) care au devenit improprii destinaţiei iniţiale, în special acele uleiuri provenite de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine, pentru sistemele hidraulice, industriale, emulsiile şi filtrele de ulei. Interdicții a) deversarea uleiurilor uzate în apele de suprafaţă, apele subterane, apele mării teritoriale şi în sistemele de canalizare; b) evacuarea pe sol sau depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate, precum şi abandonarea reziduurilor rezultate din valorificarea şi incinerarea acestora; c) valorificarea şi incinerarea uleiurilor uzate prin metode care generează poluare peste valorile limită admise de legislaţia în vigoare; d) amestecarea diferitelor categorii de uleiuri uzate prevăzute în anexa nr. 1 şi/sau cu alte tipuri de uleiuri conţinând bifenili policloruraţi ori alţi compuşi similari şi/sau cu alte tipuri de substanţe şi preparate chimice periculoase; e) amestecarea uleiurilor uzate cu motorină, ulei de piroliză, ulei nerafinat tip P3, solvenţi, combustibil tip P şi reziduuri petroliere şi utilizarea acestui amestec drept carburant; f) amestecarea uleiurilor uzate cu alte substanţe care impurifică uleiurile; g) incinerarea uleiurilor uzate în alte instalaţii decât cele autorizate, h) colectarea, stocarea şi transportul uleiurilor uzate în comun cu alte tipuri de deşeuri; i) gestionarea uleiurilor uzate de către persoane neautorizate; j) utilizarea uleiurilor uzate ca agent de impregnare a materialelor. i) obligaţia să întocmească planurile de intervenţie pentru situaţii accidentale, la eliberarea AM. Valorificarea uleiurilor uzate a) să utilizeze tehnologii şi instalaţii care asigură protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului; b) să respecte valorile limită de emisie prevăzute de legislaţia în vigoare, c) în desfăşurarea activităţii de coincinerare să efectueze controlul concentraţiilor substanţelor poluante atât în uleiul uzat, cât şi în amestecul de ulei uzat cu alţi combustibili, ţinând seama de caracteristicile tehnice ale instalaţiilor; d) la coincinerare sunt acceptate uleiurile uzate colectate pe categorii, conform anexei nr. 1; 14

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

e) la incinerare sunt acceptate pentru eliminare doar uleiuri uzate amestecate cu alte tipuri de uleiuri conţinând bifenili policloruraţi sau alţi compuşi similari şi/sau cu alte tipuri de compuşi periculoşi; f) să păstreze evidenţa privind cantitatea de ulei uzat primit, calitatea acestuia şi datele de identificare ale operatorilor economici de la care primeşte uleiul uzat în vederea coincinerării/eliminării; g) să raporteze semestrial şi la solicitarea expresă a autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile prevăzute la lit. f). Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) este permisă amestecarea între ele a diferitelor categorii de uleiuri uzate, în situaţia valorificării acestora prin coincinerare sau eliminare prin incinerare. Producătorii şi importatorii de uleiuri şi lubrifianţi sunt obligaţi să informeze publicul asupra necesităţii colectării, valorificării şi/sau eliminării adecvate a uleiurilor uzate, Au fost analizate doar trei categorii de deșeuri solide. 3. Directiva 2008/98/CE Articolul 9 Prevenirea generării deșeurilor După consultarea tuturor părților interesate, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului următoarele rapoarte, însoțite, dacă este cazul, de propunerile de măsuri necesare pentru a sprijini activitățile de prevenire și punerea în aplicare a programelor de prevenire a generării deșeurilor menționate la articolul 29 și care cuprind: (c) până la sfârșitul anului 2014, stabilirea obiectivelor pentru 2020 în materie de prevenire a generării de deșeuri și de decuplare, care să se bazeze pe cele mai bune practici în vigoare, inclusiv, dacă este cazul, o reexaminare a indicatorilor menționați la articolul 29 alineatul (4). Articolul 11 – Reutilizarea și reciclarea (1) Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare pentru a promova reutilizarea produselor și activitățile de pregătire pentru reutilizare, în special prin măsuri de stimulare a creării unor rețele de reutilizare și reparare și prin sprijinirea acestora, prin utilizarea unor instrumente economice, a unor criterii referitoare la achizițiile publice, prin obiective cantitative sau alte măsuri. Statele membre iau măsuri de promovare a reciclării de înaltă calitate și, în acest scop, introduc sisteme de colectare separată a deșeurilor, în cazul în care acest demers este posibil din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului, iar sistemele respective respectă standardele de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare corespunzătoare. Până în anul 2015, cu condiția respectării articolului 10 alineatul (2), se introduc sisteme de colectare separată cel puțin pentru următoarele: hârtie, metal, plastic și sticlă. (2) Pentru respectarea obiectivelor prezentei directive și pentru a evolua în direcția unei societăți europene a reciclării cu un înalt nivel de eficiență a folosirii resurselor, statele membre adoptă măsurile necesare destinate realizării următoarelor obiective: (a) până în 2020, pregătirea pentru reutilizarea și reciclarea deșeurilor, cum ar fi, cel puțin, hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din gospodării și, eventual, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării, se mărește la un nivel minim de 50 % din masa totală; (b) până în 2020, pregătirea pentru reutilizarea, reciclarea și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de umplere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, a deșeurilor nepericuloase provenind din activități de construcție și demolări, cu excepția materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din CED, se mărește la un nivel minim de 70 % din masă. (3) Comisia stabilește reguli detaliate de aplicare și metode de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la alineatul (2) din prezentul articol, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2002 referitor la statisticile privind deșeurile (1). Acestea pot include perioade de tranziție pentru statele membre care, în 2008, au reciclat mai puțin de 5 % din oricare dintre categoriile de deșeuri menționate la 15

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

alineatul (2). Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 39 (2) din prezenta directivă. (4) Până la 31 decembrie 2014, Comisia examinează măsurile și obiectivele menționate la alineatul (2) în vederea consolidării obiectivelor, dacă acest lucru este necesar, și pentru a lua în considerare stabilirea unor obiective pentru alte fluxuri de deșeuri. Raportul Comisiei, însoțit, după caz, de o propunere, se trimite Parlamentului European și Consiliului. În raportul său, Comisia ia în considerare efectele asupra mediului, economice și sociale semnificative pe care le are stabilirea obiectivelor. (5) La fiecare trei ani, în conformitate cu articolul 37, statele membre înaintează Comisiei rapoarte privind stadiul îndeplinirii obiectivelor. În cazul neîndeplinirii obiectivelor, acest raport include motivele eșecului respectiv și măsurile pe care statele membre intenționează să le ia în vederea îndeplinirii obiectivelor respective. Articolul 40 Transpunerea (1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 12 decembrie 2010. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Modalitatea de efectuare a unor astfel de trimiteri se stabilește de către statele membre. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. 4. Transpunerea Directivei 2008/98 Comisia Europeană a decis să trimită Romania în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, într-o procedură de infringement, pentru ca țara nu și-ar fi îndeplinit obligația de a-și actualiza legislația națională privind deșeurile conform unei directive a UE. Potrivit unui comunicat al Comisiei, remis HotNews, executivul european susține că România nu șia îndeplinit "obligația de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare". "În pofida avertismentelor anterioare din partea Comisiei, autoritățile române nu și-au îndeplinit obligația de a revizui și actualiza planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri. Această revizuire ar fi trebuit să aibă loc cel târziu în 2013. Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în septembrie 2015 și a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităților să adopte rapid aceste instrumente de bază prevăzute de legislația în materie de deșeuri", sustine Bruxelles-ul. Directiva-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98 / CE) urmărește protejarea mediului și a sănătății umane prin prevenirea sau reducerea impactului negativ al producerii și gestionării deșeurilor și prin reducerea impactului global al utilizării resurselor și prin îmbunătățirea eficientei acesteia. În conformitate cu directiva sus menționată, statele membre trebuia să adopte planuri naționale de gestionare a deșeurilor până la 12 decembrie 2010, și programe de prevenire a generării deșeurilor până la 12 decembrie 2013. Aceste planuri și programe trebuie să vizeze reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și a mediului și îmbunătățirea eficienței utilizării resurselor în intreaga Uniune Europeană. Ele reprezintă, de asemenea, o cheie pentru accesarea fondurilor europene și stabilirea cadrului pentru dezvoltarea unei infrastructuri durabile de gestionare a deșeurilor. Statele membre trebuie să își reevalueze planurile de gestionare a deșeurilor cel puțin o dată la șase ani și să le revizuiască, după caz. România este unul dintre statele membre cu cele mai slabe performanțe în ceea ce privește gestionarea deșeurilor solide municipale, cu cea mai mare rată de depozitare a deșeurilor la 16

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

gropile de gunoi, de 72%, cu mult peste media UE de 25,6%, conform datelor Comisiei Europene de la nivelul anului 2015. Comisia Europeană a decis să trimită și Slovenia în fața justiției UE, pentru faptul că această țară "nu a închis și nu a reabilitat 28 de depozite ilegale de deșeuri care reprezintă un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu". 5. Concluzii Trebuie adoptată strategia națională privind gestionarea deșeurilor, 2014-2020, conform HG nr.870/2013 pentru îmbunătăţirea serviciilor către populaţie şi sectorul de afaceri: - prioritizarea eforturilor în domeniul gestionării deşeurilor în linie cu ierarhia deşeurilor (prevenirea; pregătirea pentru reutilizare; reciclarea; alte operaţiuni de valorificare, de exemplu, valorificarea energetică; eliminarea); - dezvoltarea de măsuri care să încurajeze prevenirea generării de deşeuri şi reutilizarea, promovând utilizarea durabilă a resurselor; - creşterea ratei de reciclare şi îmbunătăţirea calităţii materialelor reciclate, lucrând aproape cu sectorul de afaceri şi cu unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile; - promovarea valorificării deşeurilor din ambalaje, precum şi a celorlalte categorii de deşeuri; - reducerea impactului produs de carbonul generat de deşeuri; - încurajarea producerii de energie din deşeuri pentru deşeurile care nu pot fi reciclate; - organizarea bazei de date la nivel naţional şi eficientizarea procesului de monitorizare; - implementarea conceptului de “analiză a ciclului de viaţă” în politica de gestionare a deşeurilor - încurajarea investiţiilor verzi; - susţinerea iniţiativelor care responsabilizează populaţia pentru a reduce, a reutiliza, a recicla şi a valorifica deşeurile din gospodării; - colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale pentru creşterea eficienţei şi calităţii deşeurilor colectate, făcându-le mai uşor de reciclat şi valorificat; - colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale şi sectorul de afaceri pentru îmbunătăţirea sistemelor de colectare separată şi tratare a deşeurilor.

Bibliografie 1. Magdalena Gheorghe, Legislația naționalăa privind gestionarea eficientă a deșeurilor, suport de curs, București 2015. 2. DIRECTIVA 2008/98/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, 22.11.2008 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 312/3. 3. Comisia Europeana dă în judecată România pentru legislația în domeniul gunoiului, de CZ, HotNews.ro, Joi, 27 aprilie 2017

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Comunicare & PR GABRIEL NIȚANU Aspecte ale activității Purtătorului de cuvânt O de mo cra ţi e t â nără a re ne v o i e de re pe re no rma ti v e , pe ca re e nt u zi a smu l înce pu t u l u i de dru m nu l e po a te înl o cu i . Ro mâni a se co nf ru nt ă cu a ce l e pro bl e me ge ne ra te de l i psa u ne i t r a di ţi i de mo cra ti ce înde l u nga te , de o a cu mu l a re de e xpe ri e nţă în do me ni u . Pro ce su l de t r a nzi ţi e co nst ă t o cma i în a ce a st ă înce rca re de a pro du ce di n me rs no rme , cu tu me şi u za nţe ca re să o rdo ne ze v i a ţa pu bl i că, să de păşe a scă st a re a de a ne mi e pro du să du pă prăbu şi re a di ct a tu ri i . Nu ma i că o rdi ne a nu se re du ce l a t e xt e l e ju ri di ce . A pa r pro f e si i no i , a căro r e xi st e nţă e ra de ne co nce pu t cu 14 a ni în u rmă şi ca re a cu m a l căt u i e sc u n t e re n pe ca re , de pa rt e de a -l st ă pâni , pu te m spu ne că ni ci măca r nu l -a m e xpl o ra t în înt r e gi me . Pu rt ăt o ru l de cu v ânt e st e u n a st f e l de pro du s i nst i tu ţi o na l a l de mo cra ţi e i . T r a nzi ţi a l a u n no u re gi m po l i t i c a i mpu s no i ne ce si tă ţi , pre sa a de v e ni t l i be ră şi co mu ni ca re a e i cu i nst i tu ţi i l e st a tu l u i a cu no scu t a l ţi pa ra me tr i . A ce st a e st e co nt e xt u l ca re a re cl a ma t co nst r u cţi a i nst i tu ţi e i pu rt ă t o ru l u i de cu v ânt în a dmi ni st r a ţi a pu bl i că. A f o st u n pro ce s f o a rt e ra pi d, pri n ca re a u to ri tă ţi l e de st a t a u înţe l e s că t r e bu i e să îşi i nt e nsi f i ce co mu ni ca re a cu so ci e ta te a ci v i l ă. Şi t o tu şi , a ce st pro ce s pa re a cu m încre me ni t înt r -o f a ză pu r f o rma l ă. Ma i pre ci s, i nst i tu ţi a pu rt ă t o ru l u i de cu v ânt e xi st ă şi a e xi st a t în t o ţi a ce şt i a ni , însă e a nu s-a re ma rca t pri n a pro a pe ni mi c în v i a ţa pu bl i că. Da că a u e xi st a t pu rt ă t o ri de cu v ânt ma i a ct i v i şi pro e mi ne nţi în ra po rt cu ma re a ma jo ri ta t e , a ce şt i a îşi da t o re a ză su cce su l ca l i tă ţi l o r l o r i ndi v i du a l e şi ni ci de cu m u nu i ca dru l e ga l ca re să l e re gl e me nt e ze a ct i v i ta te a , să pro du că o de o nt o l o gi e şi o i de nt i ta t e de bre a sl ă. În ma jo ri ta te a i nst i tu ţi i l o r, pu rt ă t o ri i de cu v ânt co mpu n o i nst i tu ţi e ca re pa rcă nu îşi găse şt e l o cu l . Ce rce tă ri l e în a ce st do me ni u de zv ăl u i e o co mu ni ca re de f e ct u o a să şi spo ra di că înt r e pu rt ă t o ri i de cu v ânt di n i nst i tu ţi i l e pu bl i ce şi l i de ri i po l i ti co -a dmi ni st r a ti v i a i a ce l e i i nst i tu ţi i1 . Nu e xi st ă no rme ca re să co nf e re a ce st e i co mu ni cări o a nu me re gu l a ri ta te . În pl a n l o ca l , l u cru ri l e st a u şi ma i gra v de cât l a ni v e l ce nt r a l . Di f e ri te l e se si u ni şi se mi na ri i , cu rsu ri şi a te l i e re de pre găt i re a co mu ni ca to ri l o r în t e ri to ri u nu su nt i ncl u se înt r -u n si st e m co e re nt , de a nv e rgu ră na ţi o na l ă, ca re să de f i ne a scă pre ci s ca re su nt o bi e ct i v e l e ge ne ra l e a l e re spe ct i v e i a cţi u ni şi să cre e ze o a nu mi tă u ni t a te pro f e si o na l ă. De o bi ce i , a ce st e a cţi u ni pre găt i to a re a u u n ca ra ct e r spo ra di c şi de pi nd ma i de gra bă de a bi l i ta te a o rga ni za to ri l o r de a găsi o su rsă de f i na nţa re , de cât de u rmări re a u no r sco pu ri cl a re , pre st a bi l i te . Ne v o i l e de ca re ne i zbi m zi l ni c, în si tu a ţi i co ncre te . Nu e st e ce v a i mpu s di n a f a ră, nu e st e v o rba de spre a l i ni e re l a st a nda rde i nt e rna ţi o na l e , de şi, f ără îndo i a l ă, a nu mi te ca zu ri şi i de i pro du se în a f a ra ţări i ne po t se rv i ca mo de l . În pri mu l rând, însă, a v e m ne v o i e de re pe re pro f e si o na l e pro pri i , ca ra ct e ri za te în a ce e a şi măsu ră de a pl i ca bi l i ta te ge ne ra l ă şi de co mpa ti bi l i t a te cu spe ci f i cu l so ci e tă ţi i ro mâne şt i . So ci e ta t e a ci v i l ă şi ma ss-me di a s-a u l o v i t, în re pe ta t e rându ri , de ca re nţa u ne i de o nt o l o gi i bi ne co nt u ra te în a ct i v i ta te a pu rt ă t o ri l o r de cu v ânt di n i nst i tu ţi i l e pu bl i ce 2. O ri cât de de zv o l t a t a r f i u n st a t di n pu nct de v e de re a l cu l tu ri i de mo cra t i ce , pi e di ci l e în ca l e a co mu ni cări i di nt r e co rpu l po l i ti c şi so ci e ta te a ci v i l ă nu v o r înt â rzi a să a pa ră. U ne o ri e xi st ă a nu mi t e t e ndi nţe a l e pu te ri i po l i ti ce de a se su st ra ge o chi u l u i pre se i şi de a bl o ca a cce su l l a i nf o rma ţi i co nsi de ra te ca f i i nd i nco mo de . L i be rt a te a pre se i şi pe ri co l e l e ca re de cu rg di n re st r ânge re a e i a u f o st re a f i rma te în o ct o mbri e 1995, l a Co nv e nţi a de l a Jo ha nne sbu rg, când s-a u e nu nţa t pri nci pi i l e re f e ri to a re l a se cu ri ta te a na ţi o na l ă, l i be rt a te a de e xpri ma re şi a cce su l l a i nf o rma ţi e . Şt i m că u ne o ri co mu ni ca re a po a te să f i e o a rmă de ma ni pu l a re f o a rt e a bi l ă, ca re a scu nde ma i mu l t de cât de zv ăl u i e şi că pre sa t r e bu i e să f i e f o a rt e a te nt ă l a Sa ndu , Du mi t ru , Spa ţi u l so ci a l a l t ra nzi ţi e i , Po l i ro m, 1999, pg. 84 St a nt o n, Ni cki, Co mu ni ca re a , Bu cu re şt i , So ci e t a t e a “Şt i i nţă & T e hni că” SA , 1995 V l ăsce a nu , Mi ha e l a , O rga ni za ţi i l e şi cu l t u ra o rga ni zări i , E d. T re i , 1999, pg. 56 1 2

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

i nf o rma ţi a ca re îi e st e f u rni za tă . Nu pu te m e v i ta a ce a st ă de v i e re de l a sco pu l f i re sc a l co mu ni cări i de cât pri n re gu l i cl a re , ca pa bi l e să înl ăt u re a rbi tr a ri u l , i nt e rpre ta bi l u l , a mbi gu i t a te a . Di n păca te , bl o ca je l e co mu ni ca ţi o na l e şi di f i cu l t ăţi l e pre se i în a se i nf o rma e xa ct cu pri v i re l a t o t ce e a ce ţi ne de a ct i v i ta te a i nst i tu ţi i l o r de st a t nu se re zu mă l a a spe ct e l e e nu me ra te ma i su s. U ne o ri , nu t r e bu i e să e xi st e ne a păra t u n co nf l i ct de i nt e re se înt r e o cl a să po l i ti că ma rca tă de se cre to ma ni e şi o pre să pre a cu ri o a să pe nt r u a se a ju nge l a di st o rsi o na re a sa u i nsu f i ci e nţa me sa je l o r t r a nsmi se di nspre i nst i tu ţi i spre so ci e ta te . E st e su f i ci e nt să e xi st e i nco mpe te nţă pro f e si o na l ă, pa ra l e l i sme şi su pra pu ne ri de a tr i bu ţi i , l a cu ne în co mu ni ca re a di nt r e f a ct o ru l de de ci zi e po l i ti că şi pu rt ă t o ru l de cu v ânt şi , ma i a l e s, l i psa u no r re pe re no rma ti v e în do me ni u . Ghi du l de f a ţă e st e che ma t să u mpl e a ce st e go l u ri , pri n t e o re ti za re a u ne i mi ni me me to do l o gi i , a u ne i sche me de l u cru cât ma i si mpl e şi ma i a pl i ca bi l e , în măsu ră să a du că ma i mu l tă f u ncţi o na l i a te în t o a te de pa rt a me nt e l e pu bl i ce re spo nsa bi l e cu co mu ni ca re a . Pe nt r u a şt i cu e xa ct i ta te ce a nu me t r e bu i e să co mba tă sa u să co ri je ze Ma nu a l u l pu rt ăt o ru l u i de cu v ânt di n i nst i tu ţi i l e pu bl i ce , e st e ne v o i e în pre a l a bi l de i de nt i f i ca re a pri nci pa l e l o r pro bl e me ca re bru i a ză co mu ni ca re a în spa ţi u l pu bl i c. Ce nt r a l i za re a e xce si v ă a co mu ni cări i po l i ti ce e st e u na di nt r e a ce st e a , o pro bl e mă de st u l de gra v ă a so ci e tă ţi i ro mâne şt i , de şi a ce st f e no me n nu se re du ce l a t e ri to ri u l ţări i no a st r e . Ce e a ce se nu me şt e u ne o ri cu ma re po mpă „so ci e ta t e i nf o rma ţi o na l ă” co nt i nu ă să rămână, în Ro mâni a , u n mo de l co mu ni ca ţi o na l o a re cu m a rha i c, ba za t pe ci rcu l a ţi a i e ra rhi za tă şi u ni v o că a i nf o rma ţi e i de l a ce nt r u căt r e t e ri to ri u 3. Re gi u ni l e su nt , di n pu nct de v e de re co mu ni ca ţi o na l , pe ri f e ri i . I zo l a te , co nsi de ra te ca si mpl e re ce pt a cu l e şi co nsu ma to a re de i nf o rma ţi i sa u de di re ct i v e , re gi u ni l e pa r a f i , în mo me nt u l de f a ţă, în i nca pa ci ta te de a a v e a o re a cţi e , de a -şi a du ce a po rt u l în f l u xu l co mu ni ca ţi o na l şi de a a v e a u n mi ni m de a u to ce f a l i e . Pri n re spo nsa bi l i za re a pu rt ă t o ru l u i de cu v ânt di n i nst i tu ţi i l e l o ca l e , pri n st i mu l a re a i ni ţi a ti v e i sa l e în ma te ri e de co mu ni ca re şi re gl e me nt a re a u ne i re l a ţi i di re ct e cu ce l ma i îna l t f a ct o r de de ci zi e a l i nst i t u ţi e i în ca re l u cre a ză, ma nu a l u l de f a ţă înce a rcă să so l u ţi o ne ze măca r pa rţi a l a ce a st ă pro bl e mă şi să i mpu l si o ne ze co nso l i da re a u ne i a nu mi te a u to no mi i co mu ni ca ţi o na l e în t e ri to ri u . Di n si mpl u i nst r u me nt de i nf o rma re , pu rt ă t o ru l de cu v ânt se v a t r a nsf o rma , a şa da r, înt r -u n ca ta l i za to r a l co mu ni cări i . I nst i t uția Pu rt ă t o ru l u i de Cu v ânt – în cadrul societății L e ge a nr. 544 di n 12 o ct o mbri e 2001 pri v i nd l i be ru l a cce s l a i nf o rma ti i l e de i nt e re s pu bl i c st i pu l e a za ca t se po a te de cl a r i n A rt . 16: Pe nt ru a si gu ra re a a cce su l u i mi jl o a ce l o r de i nf o rma re i n ma sa l a i nf o rma ti i l e de i nt e re s pu bl i c a u t o ri ta t i l e si i nst i t u ti i l e pu bl i ce a u o bl i ga ti a sa de se mne ze u n pu rt a to r de cu v a nt , de re gu l a di n ca dru l co mpa rt i me nt e l o r de i nf o rma re si re l a ti i pu bl i ce . Po tr i v i t Di ct i o na ry o f E ngl i sh l a ngu a ge a nd Cu l tu re . E d. L o gma n, pu rt a to ru l de cu v a nt e st e Pe rso a na a l e a sa sa v o rbe a sca i n ca l i ta te o f i ci a l a pe nt ru u n gru p. Pri n e xce l e nt a , pu ra to ru l de cu v a nt a o ri ca re i i nst i tu ti i de st a t sa u pri v a te e st e u n "o m a l re l a ti i l o r", pe ca re l e re a l i ze a za i n ca dru l di a l o gu l u i co ti di a n. E st e v o rba de spre ra po rt u ri l e st a bi l i te cu a nga ja ti i sa u ma na ge ri i i nt e rni , cu a ct i o na ri i , i nv e st i t o ri i sa u cl i e ni i e xt e rni , pre cu m si de spre l e ga tu ri l e pe rma ne nt e cu zi a ri st i i si re pre ze nt a nt i i a u to ri ta t i l o r l o ca l e si ce nt r a l e , ra po rt u ri me ni te sa a si gu re de ru l a re a no rma l a a re l a ti i l o r pu bl i ce si pro mo v a re a i ma gi ni i pro pri e i o rga ni za ti i . Pu rt a to ru l de cu v a nt e st e pe rso a na ca re e xpri ma pu nct e l e de v e de re o f i ci a l e a l co ndu ce ri i co mpa ni e i si ca re re pre zi nt a co mpa ni a i n f a t a pre se i . A ce a st a pe rso a na v a f i si ngu ra a u to ri za ta sa co mu ni ce i nf o rma ti i l a so l i ci ta re a ma ss-me di a . Da to ri t a spe ci f i cu l u i a ct i v i ta ti i sa l e , pu rt a to ru l de cu v a nt re pre zi nt a pri nci pa l a su rsa de i nf o rma re a ju rna l i st i l o r. E l t r e bu i e sa a i ba a bi l i ta ti spe ci a l e de co mu ni ca re , t r e bu i e sa re zi st e pre si u ni l o r pre se i , o f e ri nd i nf o rma ti i l e so l i ci ta te i nt r -u n mo d cl a r si co e re nt . I n v e de re a i nde pl i ni ri i cu su cce s a a ce st e i mi su ni , pu rt a to ru l de cu v a nt t r e bu i e sa cu no a sca f o a rt e bi ne i nf o rma ti i l e pe ca re l e pre zi nt a , i st o ri cu l si t r a di ti i l e co mpa ni e i , da r si sa a i ba no ti u ni t e me i ni ce de spre t e hni ci l e de V a l e nt i n St a ncu , Ma rce l a M. St o i ca , A dri a n St o i ca , Re l a ţi i pu bl i ce . Su cce s şi cre di bi l i t a t e , Co nce pt Pu bl i shi ng, Bu cu re st i , 1997, pg. 102 3

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

co mu ni ca re a l e co mpa ni e i , st r u ct u ri l e si mi jl o a ce l e ma ss-me di a . Spo nt a ne i te a , ca pa ci ta te a de si nt e za a i nf o rma ti i l o r, de a na l i za si e l a bo ra re a me sa je l o r su nt a tr i bu te e se nt i a l e pe nt r u u n pu rt a to r de cu v a nt . 4 A l e ge re a pe rso a ne i ca re sa t ra nsmi ta me sa je l e co mpa ni e i e st e o de ci zi e de ma xi ma i mpo rt a nt a . E xi st e nt a u nu i pu rt a t o r de cu v a nt cu o po zi ti e bi ne de f i ni ta , co nso l i da ta e st e f o a rt e i mpo rt a nt a pe nt r u pro mo v a re a u ne i i ma gi ni ge ne ra l e po zi ti v e a co mpa ni e i . Pe nt r u a f i u n bu n pu rt a t o r de cu v a nt , o pe rso a na t r e bu i e sa ra spu nda u rma to a re l o r ce ri nt e :

E xi st e nt a u nu i pu rt a to r de cu v a nt u ni c o f e ra u n co nt r o l f o a rt e bu n a l i nf o rma ti e i ca re pl e a ca di n i nt e ri o ru l co mpa ni e i . I n a ce st f e l se e v i ta su pra pu ne re a de me sa je , sa u e xi st e nt a u no r Wi l l e m Do i se , A u gu st o Pa l mo na ri . Ca ra ct e ri st i ci a l e re pre ze nt ări l o r so ci a l e , în v o l .: Psi ho l o gi e so ci a l ă. A spe ct e co nt e mpo ra ne , Po l i ro m, I a şi , 1996, pg. 92 4

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

nu a nt e . Co nco mi te nt cu de se mna re a pu rt a to ru l u i de cu v a nt e st e ne ce sa ra i nst i tu i re a u nu i co nt r o l st r i ct a su pra co mu ni ca ri i e xt e rne , pu rt a to ru l de cu v a nt a l a tu ri de di re ct o ru l ge ne ra l sa u re pre ze nt a nt i a i co ndu ce ri i su nt si ngu ri i ca re v o r ge st i o na co mu ni ca re a cu e xt e ri o ru l , du pa ce a o bt i nu t a pro ba re a co ndu ce ri i co mpa ni e i i n pri v i nt a me sa je l o r ca re v o r f i t r a nsmi se . Pu rt ă t o ru l de cu v â nt a l i nst i t uț i e i pu bl i ce Î n mo me nt u l de f a ta a pro a pe t o a te i nst i tu ti i l e pu bl i ce si -a u de se mna t u n pu rt a to r de cu v a nt , de re gu l a u n me mbru a l Bi ro u l u i de pre sa . De mu l te o ri , pu rt a to ru l de cu v a nt a re u n st a tu t spe ci a l , ne f i i nd su bo rdo na t de ca t co ndu ca to ru l u i o rga ni za ti e i . A ce st l u cru e st e de do ri t i n l i mi te l e u nu i ma nda t pe ca re a ce st a t r e bu i e sa -l re spe ct e . De o bi ce i , pu rt a to ru l de cu v a nt a l i nst i tu ti e i pu bl i ce e st e u n me mbru v e chi a l o rga ni za ti e i , ca re cu no a st e f o a rt e bi ne a ct i v i ta te a i nst i u ti e i si a re a bi l i ta ti de co mu ni ca re si nu i n u l ti mu l ra nd, u n a spe ct f i zi c pl a cu t. Di n pa ca te , i n u ne l e ca zu ri , se a co rda ma i pu ti na i mpo rt a nt a pre ga ti ri i de spe ci a l i ta te , mi za ndu se pe cu no st i nt e l e si e xpe ri e nt a do ba ndi te de pe rso a na re spe ct i v a i n ca dru l o rga ni za ti e i5 . I n i nst i tu ti i l e ce nt r a l e , pu rt a to ri i de cu v a nt su nt a l e si si a po i nu mi ti de ca tr e se f u l i nsi u ti e i re spe ct i v e . Da ca a ce st a e st e nu mi t pe cri te ri i po l i ti ce , se su bi nt e l e ge ca si pu ra to ru l de cu v a nt e st e si mpa t i za nt , po a te chi a r me mbru a l pa rt i du l u i di n ca re f a ce pa rt e se f u l sa u . Pri n pri sma su bo rdo na ri i po l i ti ce , i nst i t u ti i l e pu bl i ce se i mpa rt i n t r e i ca te go ri i :

A ce a st a cl a si f i ca re e st e i mpo rt a nt a de o a re ce ro l u l si po zi ti a pu rt a to ru l u i de cu v a nt de pi nd f o a rt e mu l t de l i be rt a te a de mi sca re pe ca re a ce st a o a re i n ca dru l i nst i tu ti e i . I n pri ma ca te go ri e se i nca dre a za Pre se de nt i a , Gu v e rnu l , Ca me ra De pu ta ti l o r, Se na tu l , mi ni st e re , co mi si i na ti o na l e . I n ca zu l i nst i tu ti i l o r ma i su s a mi nt i te , pu rt a to ri i de cu v a nt su nt a ru nca ti i n f o cu l l u pt e i si u ne o ri su pra e xpu si . A st f e l , pu nct u l de v e de re e xpri ma t de pu rt a to ru l de cu v a nt , chi a r da ca re pre zi nt a po zi ti a o f i ci a l a a o rga ni za ti e i , a re u n i mpa ct re du s i n co mpa ra ti e cu ce l e xpri ma t di re ct de l i de ru l i nst i tu ti e i . I n a nu mi te ca zu ri , u i l i za re a pu rt a to ru l u i de cu v a nt da o no ta de e chi di st a nt a , de e chi l i bru si du ce l a e v i ta re a i nt r e ba ri l o r i nco mo de . În ca zu l i nst i tu ti i l o r a f l a te i n su bo rdi ne a a u to ri t a ti l o r l o ca l e , po zi ti a pu rt a to ru l u i de cu v a nt de pi nde de re l a ti a de i ncre de re pe ca re a ce st a si -o st a bi l e st e cu co ndu ca to ru l i nst i tu ti e i . De mu l te o ri , a ce st a di n u rma i nt e l e ge i mpo rt a nt a re pre ze nt a ri i ca t ma i pro f e si o ni st e a i ma gi ni i o rga ni za ti e i , pre cu m si a v a nt a je l e co l a te ra l e ce de cu rg di n a ce a st a , l a sa ndu -l pe pu rt a to ru l de cu v a nt sa -si de sf a so a re a ct i v i ta te a f a ra pre a mu l te i nge ri nt e . I n ca dru l u l ti me i ca te go ri i de i nst i tu ti i se i ncl u d ce l e re l a ti v i nde pe nde nt e di n pu nct de v e de re po l i t i c. A ce st e i nst i tu ti i f u nct i o ne a za pe pri nci pi i di f e ri te , u ne l e di nt r e e l e a du ca nd ba ni l a bu ge t, f a pt ca re l e a pro pi e f o a rt e mu l t de i nst i tu ti i l e pri v a te . Mu l te di nt re e l e f u ncț i o ne a ză pe o pi aț ă co ncu re nț i a l ă , u nde

Zo re l e nt a n, T ., Bu rdu s E .,Ca pra re scu , G. Ma na ge me nt u l o rga ni za ţi e i , E di t u ra E co no mi că, 1998, pg. 74 21

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

nu ma i deți n mo no po l u l . Î n ca zu l a ce st o r o rga ni za ți i , i ma gi ne a e st e de o se bi t de i mpo rt a nt ă și se re f l e ct ă în co te l e de pi aț .ă Ro l u l di re cț i e i de re l a ți i pu bl i ce e st e de a i ndu ce și de a me nț i ne în râ ndu l pu bl i cu l u i o rga ni zaț i e i o st a re de î ncre de re și înt țe l e ge re re ci pro că . Pu rt ă t o ru l de cu v â nt v a su sț i ne co nf e ri nț e de pre să o ri de câ t e o ri e st e ne v o i e . De o bi ce i , re pre ze nt a niț i i nst i tu ți i l o r pu bl i ce și chi a r pu rt ă to ri i de cu v â nt , a u o a nu mi tă st a re de t e a mă f a ță de zi a ri șt i , f a pt ca re îi f a ce să v o rbe a scă f o a rt e mu l t, să se pi a rdă în de ta l i i , pe nt r u ca , în f i na l , t i mpu l a l o ca t se cț i u ni i de înt r e bă ri si ră sp u nsu ri să f i e f o a rt e scu rt 6. A ce a st a co nst i tu i e o di f e re nță ma jo ră înt r e co nf e ri nț e l e de pre să o rga ni za te de f i rme l e pri v a te și ce l e a l e i nst i tu ți i l o r de st a t. În t i mp ce pri me l e pu n a cce nt pe înt r e bă ri , pe nt r u a de mo nst r a o t o ta l ă de schi de re și bu nă v o i nță , i nst i tu ț i i l e de st a t a do pt ă po l i ti ca i nf o rmă ri l o r pu bl i ce . Pu rt ă t o ru l de cu v ânt a l i nst i t uți e i pri v a t e Su cce su l u ne i o rga ni za ti i de pi nde , i n ma re ma su ra , de mo du l i n ca re re u se st e sa -si pro mo v e ze pro du se l e si se rv i ci i l e , de ca l i ta te a a ce st o ra si de st a bi l i re a u ne i re l a ti i ca t ma i bu ne cu me di u l de a f a ce ri . I n a ce st se ns, pu rt a to ru l de cu v a nt a re ro l u l de a re f l e ct a ca t ma i bi ne i ma gi ne a o rga ni za ti e i pe ca re o re pre zi nt a . Co nf o rm u ne i re ce nt e l u cra ri de spe ci a l i ta te , u n bu n pu rt a to r de cu v a nt e st e a ce l a ca re cu no a st e , i n de ta l i u , a ct i v i ta te a o rga ni za ti e i si ca re a be ne f i ci a t de o pre ga ti re de spe ci a l i ta te i n do me ni u l co mu ni ca ri i . I n t i mp ce pu rt a to ru l de cu v a nt a l i nst i tu ti e i pu bl i ce e st e , de o bi ce i , de f e nsi v , a ce st a f i i nd pre ga ti t sa a pe re i ma gi ne a i nst i tu ti e i , ce l a l i nst i tu t i e i pri v a te t r e bu i e sa f i e pre ga ti t sa f a ca f a ta si si tu a ti e i o f e nsi v e , a ce e a ca re i mpu ne ri di ca re a i ma gi ni i pro pri e i so ci e ta ti . E xi st a de o se bi ri si i n pri v i nt a co nf e ri nt e l o r de pre sa . A st f e l , ce l e o rga ni za te de i nst i tu ț i i l e pu bl i ce po t f i ca ta l o ga te dre pt ju st i f i ca ti v e , pe când î n ca zu l i nst i tu ți i l o r pri v a t e a ce st pri nci pi u nu se a pl i că . Ce i ca re do re sc u n pu nct de v e de re o f i ci a l a l co mpa ni e i, v o r f i îndru maț i spre pu rt ă to ru l de cu v â nt , pe nt r u că e l e st e a ce l a ca re t r e bu i e să pro te je ze a tâ t i ma gi ne a co mpa ni e i, câ t și pe a ce e a a di re ct o ru l u i ge ne ra l . Co ndu că to ru l o rga ni za ți e i t r e bu i e să a pa ră f o a rt e ra r, do a r a tu nci câ nd e st e a bso l u t ne ce sa ră pa rt i ci pa re a sa l a u n e v e ni me nt . 7 Chi a r da că pu rtă to ru l de cu v â nt înt r u chi pe a ză i ma gi ne a pu bl i că a o rga ni za ți e i , nu î nse a mnă că e l e st e pe rso a na ca re se pri ce pe să so l u ți o ne ze a bso l u t t o a te pro bl e me l e ce a pa r î n a ct i v i ta te a pra ct i că . Pe nt ru î nt r e bă ri l e l a ca re nu a re ră spu ns pe l o c, f i i nd î n a f a ra spa ți u l u i de st r i ctă co mpe te nță , pu rt ă to ru l de cu vâ nt t r e bu i e să ce a ră u n ră ga z ca să se do cu me nt e ze , pro mi țând că v a f u rni za ră spu nsu l î n ce l ma i scur t t e rme n cu pu ti nță . A st f e l a pa ri ți a pu rt ă to ru l u i de cu vânt în l o cu l di re ct o ru l u i ge ne ra l e st e ma i a v a nt a jo a să , înt r u câ t ce l di nt â i a re dre pt u l să ce a ră u n t e rme n de i nf o rma re și do cu me nt a re . Î n ca zu l să u, e st e u n l u cru de a pre ci a t și a nu me că nu v re a să de zi nf o rme ze . Î n ca zu l di re ct o ru l u i ge ne ra l , a ce st l u cru a r f i a pre ci a t ca o ne cu no a șt e re și conducătorul instituției a r f i sa ncț i o na t de că tr e re pre ze nt a nț i i ma ss-me di a . În co ncl u zi e , se poate afirma că pu rt ă to ru l de cu vâ nt t r e bu i e să a cț i o ne ze ca u n pa ra v a n pe nt ru co ndu ce re a o rga ni za ți e i , ro l u l să u f i i nd a ce l a de a i nf o rma și nu a de zi nf o rma . * Autorul este licențiat al Universității Române de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”

Bro di , E . W., Ma na gi ng Co mmu ni ca t i o n Pro ce sse s; F ro m Pl a nni ng t o Cri si s Re spo nse . Ne w Yo rk, Pra e ge r, 1991 7 A ma do , Gi l l e s, Gu i t t e t , A ndre – Di na mi qu e de s co mmu ni ca t i o ns da ns l e s gro u pe s, Pa ri s, A rma nd Co l i n, 1991 6

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Invitatul ComUnique DR. ARIAN LEKA Nevoia de a inventa Cu mult timp în urmă, o doamnă onorabilă de la editura care avea să-mi publice cartea în Occident, mi-a cerut să alcătuiesc un paragraf prin care să mă descriu pe mine însumi, să-mi prezint creația, amintirile, memoria, vocațiile. Fără date. Fără nume proprii. Fără titluri. Un fel de autoportret care concentra în sine izvoarele inspirației, temele preferate, vreun curent literar care mă influențase și atât. Toate într-un singur paragraf. Scris ușor și care se putea citi fără dificultate. O muncă nu chiar grea pentru voi, cei care scrieți poezie... Ea pomenise și interzisul cuvânt: Muncă – Travail, care, în franceza medievală, avea sensul de suferință / chin și care, în latina vulgară, îmi amintea de un instrument de tortură – tripalium. Ce se cerea de la mine? Ca să devin plăcut în ochii editorului și al cititorului european, trebuia să scriu... Mintea mea a activat sintagmele „muncă obligatorie”, ”muncă la comandă”. Pentru orice om crescut în afara sistemului unde am trăit eu, aceste cuvinte nu au vreun înțeles special. Dar pentru mine și pentru cei cu o memorie asemănătoare, ele evocă anii când, în afara timpului scrierilor dorite și celor alcătuite cu voință liberă, exista și un alt-timp: timpul scrisului obligatoriu. Aceasta face ca sintagma scris obligatoriu continuă să păstreze asemănări cu muncă obligatorie sau cu serviciu militar obligatoriu. Una dintre formele acestui gen de scris, pe care l-am exersat de timpuriu, erau autobiografiile. Fusese singura formă care îndeplinea cerințele pentru fact/fiction. Stilistica autobiografiei nu țio învăța nimeni. Știam doar un lucru. Autobiografiile se scriau la persoana întâi, aidoma poeziilor cu erou liric. Învățasem câte ceva și de la poemele epice despre socialismul biruitor. Era același limbaj. Cu cuvintele acelui limbaj fuseseră scrise poeziile cu metafore leproase care, după anii ’90, au căzut din trupul poeticii albaneze. Tot cu acele cuvinte au fost scrise bilețelele de dragoste, scrisorile anonime, lozincile, vederile, pietrele tombale și, precum se știe, și ordinile de executare a adversarilor. Cu același limbaj mi-am scris și eu autobiografia de câte ori trebuia sămi pregătesc documentația pentru a-mi continua studiile – la liceu sau universitate – și de câte ori trebuia să lucrez undeva, ca stagiar sau la un loc de muncă mai durabil. Dar ce voia editoarea să-i povestesc cititorului străin? Rănile adevărate, sau rănile pictate, asemănătoare cu tatuajele, cu care scriitorii ieșiți din dictatură vrăjesc cititorul naiv și însetat de true story + exotism? Editoarea pomenise de amintiri, memorie, vocații și chestiunile din care se hrănea imaginația mea. Nu pusesem vreodată lupa peste copilăria mea. Nu mi se întâmplase să valorific vreodată cazurile care o putea lega de vreun viitor literar. Sunt printe cei care cred că memoria – mai ales anumite porțiuni ale ei – este talent și, ca atare, nu trebuie povestită, așa cum nu trebuie vorbit despre nimic care ți se face cadou. Oare, țin minte? În imaginația mea, memoria seamănă cu un crematoriu unde ard și sunt incinerați în principal nevinovații. Cu cine se aseamănă omul cu memorie bună? Cu Noe. Memoria și amintirile sunt ca o operațiune de salvare. Nu gen Rambo sau Delta Force, în care sunt salvați aleații, prietenii și camarazii de arme. Memoria îi găzduiește pe neprihăniți și pe necurați. Ea trebuie să fie ca o frântură căzută a raiului care vine peste creierul oricăruia dintre noi. Ca nicăieri altundeva, acolo stau împreună cei buni și cei care nu ne-au vrut binele, renăscându-se când ne amintim de ei. Dar eu nu sunt un om care ține minte. Sunt un om care-și aduce aminte. Deosebirea este ca între voce și ecou. Sunt un om al ecoului – oarecum întârziat în timp. De exemplu, nu țin minte ce am simțit când mi-a căzut primul dinte (înlocuit mai târziu cu dinți pe viață și cumpărați), dar țin minte versurile și melodia pe care i-o cântam acoperișului, la care mă rugam ca să-mi schimbe dintele stricat cu unul de aur, de parcă eu aș fi fost un negustor de tezaure, iar acoperișul – alchimistul care le dădea valoare lucrurilor lipsite de valoare. Nu-mi amintesc, pesemne n-am simțit, cum piciorul meu, de la nr. 24 s-a lungit și a ajuns la nr. 42/43. Nu știu să fi auzit nici scârțăitul oscioarelor de la degetele mâinilor, când au devenit 23

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

capabile să țină pana. Nu țin minte nici timpul când mersul meu pe malul mării orașului unde mam născut s-a completat cu înotul. Nu știu să explic de ce, odată cu alfabetul, am învățat și pentagrama. Știu să spun doar că trăim grație amintirilor altora, trăiesc din mila lor, trăiesc dacă cineva își amintește de mine și eu aștept să ascult cum mă ține el minte. Dar asta nu înseamnă nicidecum că memoria mea ocrotește doar asemenea întâmplări. O amintire de neșters este legată de deținuți. Au apărut într-o zi în mijlocul cartierului unde trăia și familia mea, când aveam 7 ani. Au venit însoțiți de polițiști, ca să construiască locuințele înguste, pe care noi le numeam ”blocuri”. Au muncit până în amurg. Au stins var. Au gătit moloz. Au cărat cărămizi. Pe capetele tunse zero purtau căciuli de hărtie, făcute din sacii de ciment. I-am văzut când au măsurat pereții cu sfoară de trasat și plumb. I-am văzut și când au mâncat din castroane de aluminiu. Au cerut apă. Le-am dat. Apoi s-au întors să continue de unde se opriseră. Au făcut băile, au separat dormitoarele de sufrageriile unde viitorii vecini aveau să se așeze pentru a vedea la televizor știrile cu victorii, cu dușmani și trădători ai patriei și ai statului socialist. De la cei mari am aflat că acei oameni căzuseră. Procesul fusese instantaneu. Ei căzuseră în pușcărie. Eu căzusem în învățătură. Căzusem de două ori simultan în dragoste8. Mă îndrăgostisem de Vilma, colega de bancă, și de Elisabeta, profesoara de engleză, cu 20 de ani mai mare decât mine. Copilăria, așadar, era un motiv. Copilăria care nu fusese atrasă de hârtie, deși fabrica producătoare de carton și hârtie pentru toată țara se afla la doar 20 km departe. Când vremea era bună, vedeam fumul coșului sub care, cu siguranță, ardeau pomi. Ironia a continuat după căderea regimului, când coșul fabricii de sticlă, vis-a-vis de coșul fabricii de hârtie, s-a transformat în minaret. Reprezentau acestea, oare, materie hrănitoare pentru literatură? Editoarea sus menționată voia să știe câte ceva despre lecturile și influența lor asupra mea, dar acestea erau la fel de legate cu obligațiile. Nu doar în politică, dar nici în lecturi n-am avut parte de alegeri libere. Aceleași cărți, aceeași autori și aceleași biblioteci mă urmăreau peste tot. Nu conta dacă eram la școală, în vreo navă, în vreo cazarmă militară, sau în vreo fabrică. Nu avea importanță dacă mă aflam acasă, sau prin rude. Cărțile și autorii erau tot ăia, la fel cum lecturile rămâneau obligatorii, pentru toți. Un soi de lagăr de concentrare. Doar un singur soi de carte și o singură rasă de scriitori. Învățarea alfabetului rămâne cel mai important lucru care mi s-a întâmplat. Eliberarea minții. Lecturile obligatori au luat sfârșit. Puteam să-mi aleg singur cărțile, autorii și căile literare, așa cum mi s-au revelat în poezia Lămâile a lui Montale, unde poeți laureați se plimbă prin plante cu nume puțin cunoscute. Poetul tânăr preferă căi care te scot printre gropi luxuriante și unde, printre bălți pe jumătate uscate, băieții pescuiesc vreo anghilă subțire, până apar alte cărări care șerpuiesc printre prăpăstii, coboară printre tufișuri de trestii și atârnă printre grădini, între lămâi. Asta, se pare, li se întâmplă tuturor. Dar n-a fost Montale. M-a atras mai mult Joseph Conrad. Dar asta nu înseamnă că n-am gustat la Pessoa din versurile dedicate ploii de către anonimii tribului navajo și liricele nordului și sudului albanez, din poeziile care presimț sincuidere, ale lui Paul Celan, din pietrele și păsările lui Ali Podrimja9, din poeziile de dragoste, pline cu gust de sare și fruct, ale lui Neruda tânăr, din poeziile întunericului, ale lui O. Paz, din poeziile despre cai, lac și lumina lunii, ale lui Li Po, din bezna mistică a lui W. Blake, din descrierile lui Homer, din versurile regelui care scria poezii de dragoste, Solomon, din cântecele de închisoare ale lui Ovidiu și ale lui N. Hikmet, din libertatea lui W. Whitman, din nebunatica figurația stilistică a lui Maiakovskii, din distihurile misterioase ai lui Rumi, din imaginile apelor dulci printre păduri, ale lui Martin Camaj10, din sonetele lui Shakespeare, din vocalele lui Rimbaud, din ironia lui Trilussa, din eleganța ucigătoare a lui Dickinson, din ridicăricăderile dramatice ale poeților din Balcani, din absența aerului la Quasimodo, din ochiul nemișcat al potârnichii lui W. Stevens, și multe altele. Ei m-au învățat ceva. Dacă ceva nu există, trebuie inventată. Realitatea nu e suficientă.

Joc de cuvinte. În limba albaneză: a te îndrăgosti se spune a cădea în dragoste (me rënë në dashuri / falling in love – eng.) 9 Alí Podrímia, poet albanez din Kosova (1942-2012), cel mai tradus poet al literaturii albaneze în secolul XX. 10 Martín Țámai, poet albanez (1925-1992) care a trăit în exil, considerat unul dintre reprezentanții de prim rang ai poeziei albaneze moderne. 8

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Doar toate aceste trăiri, amintiri și creații n-au fost parte a mediului în care am crescut. N-am vrut să amestec în aceste chestiuni nici orașul, nici mahalaua și cu atât mai puțin prietenii și mai ales familia. Nici în ziua de astăzi, cea mai mare parte a prietenilor mei apropiați și mai vechi nu are vreo legătură cu literatura ca meserie sau profesie. Ei sunt pescari, agricultori, pictori, instrumentiști, vreunul e geometru care nu vorbește despre măsurarea pământurilor ș.a.m.d. Nu omul e cel care alege. El este cel ales, un fel de victimă, cum s-ar zice, în rămășagul pe care-l pun pe el meseriile. Gândind astfel, mi s-a părut mai corect să nu renunț la ideea de ”victimizare”. Nu sunt de gustul meu modelele care se așază seara în jurul supei și discută despre stilistică, la fel ca damele lui T. S. Elliot care discută despe Michelangelo în lung și-n lat. Literatura am privit-o mereu ca pe o meserie tainică, a cărui nume nu trebuie pomenit prin casă. Cu acest sindrom am crescut. Familia nu este prea interesată de scriitor. Mulți ar fi scris cu plăcere ”Scriitor ante portas...” Să ai un scriitor în casă, nu este vreun fel de binecuvântare. Inițial, întâmplarea conține un strop de romantism, griji speciale, ocolire și eliberare de la muncile banale și grele, însoțite de cereri de liniște (sssst, el citește, scrie...), plimbare prin oraș pentru a cumpăra ziarul unde scriitorul casei a publicat ceva, mândrie și fala că și cineva din neamul lor a devenit nume sonor. Apoi totul obosește, se preschimă în chin. Familia se scutură și înțelege că scrisul este un viciu ireparabil, care te lasă lipit pământului, defect de la care trebuie păziți urmașii, copiii. Când am scris poezii și despre “Erosi în pijamale”, vlăguit, încolăcit și dezamăgit într-un colț al casei, dar și la volumele cu povestiri ”Acest loc liniștit unde nu se-ntâmplă nimic„, ”Viciile celor morți”, „Spinarea bărbatului”, sau într-o amplă scenă erotică – cu un bătrân și o femeie tânără – în romanul ”Șarpele casei”, se regăsește această atmosferă a primelor iubiri, a iubirilor fatale, răsplătitoare, consolatoare, nebune și reținute, ale mele și ale generației mele, mai mult interzise, deseori mai mult prost exprimate și ascunse, decât absente. Cred că cea mai aspră moarte trebuie să fie moartea care se întâmplă în memorie. Aici este un lupus in fabula. Prezența femeii în versuri; dacă lăsăm la o parte poveștile lui Dante și Petrarca cu Beatrice și Laura, trebuie să spun că prima mea iubită se numea Anita. Era de hârtie și avea ochi albaștri. O lipisem pe raftul cu pahare și sticle și părea că toată ziua îmi făcea cu ochiul. Mai târziu am aflat că era unguroaică, dar noi pe atunci nu ne înțelegeam bine cu Ungaria și din Ungaria fusese și regina Albaniei, care fusese obligată să plece în exil. A doua iubită era una colectivă. Ca să fiu exact, trebuie să spun că ea era iubita tuturor celor ce fredonau Cântecul lui Keti, frumoasa care trăia pe „dealul măslinilor și îl iubea pe frumosul marinar”. Idila sa întrerupt când am aflat că îndrăgitul nostru cântec era unul de marinari străini care se făceau praf la restaurantul Interclub din Durrës. Ca orice chestiune străină, pe care o învățam după ureche, și cântecul de dragoste despre Keti avea o greșeală fatală. În loc de ”dealul morilor”, noi auzisem ”dealul măslinilor”11. Așa s-a întâmplat ca olandeza Katerina s-a trezit Keti undeva prin Currila12, unde ne jucam și aprindeam focuri. Îmi vine să întreb: de ce cântec și nu un basm? Ce știe despre forme scriitorul care alcătuiește toate acestea și: care rămâne pentru mine cea mai îndrăgită formă? Poemul, poate, această formă de tip centaur, acest animalom. Poemul seamănă cu sticla în starea ei lichidă, înainte să încremenească. Cărui gen aparține creația literară după ce se încheagă. Prozei? Poeziei? Sub această trăire au fost scrise toate cărțile mele, deși vreuna dintre ele, mai mult spre binele editorului și a celui ce o citește, poartă notița roman sau poezii/e. Și ”Nava somnului„, dar și ”Strabism” au fost scrise în această formă – ca niște cărți închise. Nu ca o unire de fragmente sau de tablouri din expoziții. La fel a fost scris și romanul ”Șarpele casei”. Poemul rămâne cea mai îndrăgită formă pentru mine. Autorul cunoaște forma înainte ca o creație să se nască. Homo faber-ul știe unde trebuie turnat aurul, bronzul, aluminiul și oțelul. Astfel a fost scrisă și ”Carte de mare”. La început a fost un sentiment de vină, de admirație, de regret și jenă. Uitarea își scosese dinții și măcina nume, chipuri, gesturi, cântece, discuții, înghițea oameni împreună cu poveștile lor rușinoase sau glorioase. Era un soi de prăpăd fără strigăte năvălit peste marea și oamenii săi de pe malurile noastre. Ne întorsesem spatele mării,

În limba albaneză, cuvintele măslini și mori rimează (ullinj / mullinj). Țurríla (șiroaie, curenți de apă) – Dealuri în forma unui dragon, aflate pe partea apuseană a orașului Durrës, și unde în antichitate trăiau aristocrații. 11 12

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

ca și cum ne-am fi supărat pe ea. Se simțea o oarecare demonizare a ei – purtătoarea răului nostru. Dar mai mult decât pierdere, cred că ne-am schimbat relația cu marea. Ceva a murit și continuă să moară câte un pic în fiecare zi în această relație. Și asta nu doar pentru albanez(i), ci pentru întreaga omenire. În primă fază au fost scoase din viață corăbiile de lemn. Apoi vâslele au fost sacrificate de dragul pânzelor. Timoanele lungi, scufundate în apă, au fost sacrificate pentru timoanele care seamănă cu soarele, puse pe proră. Vâslele și pânzele au fost sacrificate pentru motoarele cu aburi, la fel cum motoarele cu aburi au fost sacrificate pentru motoarele de azi. Apoi a venit rândul aparetelor morse împreună cu alfabetele lor, care au fost înlocuite cu radiourile și sateliții. Busolele și astrolabii au fost părăsiți pentru radare. Au dispărut complet căpitanii cu pălării și pipe care se scutură pe ciocuri de albatroși. Marinarii cu tricouri în alb și albastru au dispărut, de asemenea, și în orașul meu. Au dispărut nostromii și cei care, suiți pe cârmă, vedeau primi pământul. Au dispărut tavernele marine, casele de toleranță, văduvele mării, orfanii marinarilor, au dispărut jargoanele, s-au stins farurile cu toarțe și ulei, s-au închis cârciumile și cafenelele unde oamenii mării se adunau ca să le povestească altora lumea pe care aceștia n-aveau ocazia s-o vadă, pentru a-și relaxa mințile și pentru a se minți singuri. S-a pierdut și puterea și magia orașelor-porturi, la fel de distinse odinioară precum orașele-state. S-a rărit rasa docherilor, înlocuiți de tot felul de macarale și mașini. Astfel s-au rărit și au dispărut puțin câte puțin cu toții, lăsând locul formelor noi, până când oamenii au crezut că totul în relația omului cu marea se schimbase definitiv. Omul devine din ce în ce mai terestru, în timp ce marea se transformă în fața ochilor noștri într-o vedere mereu bleu. Dar noi suntem bolnavi de mare și Nietzsche pomenește de boala mării. Marea nu este nici sub noi, nici deasupra noastră, ea este cota zero de unde începe numărarea spre înalt sau spre adânc. Marea se află la mijloc. În egală măsură piedică și posibilitate. Prietenă și pedepsitoare. Infidelă și creatoare a mitologiei noastre, cu care ne-am legănat timp de milenii. Generoasă pentru vietățile pe care ni le dăruiește drept hrană și nesătulă de jerfte d’ale pământului, cai, boi, ulei de măsline, maică a unor monștri și creatoare a delicatețelor precum zeița Afrodita, din spuma mării, sau a căluților de mare care nu se supun regulilor și nu înoată pe orizontală, ci cu capul în sus. Tărâm unde Dumnezeu și omul își întâlnesc voințele, mare nostrum, hamal al lumii, spre bine sau spre rău. Fluviile sunt dulci. Și omul tinde să devină asemenea. Doar marea rămâne sărată, amară, dar nu și singură. Ea unește și acea parte proprie care, prin lacrimile și sudorile pe care le-a lăsat în trupul nostru, parcă vrea să ne amintească de vechiul legământ între noi și ea. Toate acestea au creat, deci, acel sentiment de vină, de părere de rău, de jenă și admirație care, stând ani de-a rândul în mine ca experiență și simțire, au dat ”Carte de mare”. Am scris în această carte despre un tip de om – omul mării, fără retorică, și despre muncile și meseriile grele și obișnuite, de la astuparea găurilor cu smoală, până la curățarea peștilor, scoaterea năvoadelor, cioplirea bârnelor, mintea ușoară, somnul de prânz, hamalâcul de la hambare spre pupe, contrabandă, sentimentul conducerii și măiestria dreptei porunciri, prostituția din porturi și vieți de oameni de nejudecat pentru ceea ce fac, fiindcă Vivere necesse est. Sunt aceștia, oare, supraomul? Pentru mine sunt oameni în viață, în muncă și în plăcerea lor. Dincolo de metaforă. Pur și simplu viață. Poate Borges a glumit cu noi, sau n-a numărat bine, când a spus că sunt doar șapte metafore. Eu tind să cred că au fost mai multe. Mai demult, pe vremea când se plămădeau limbile, expresia metaforică era mai dezvoltată. Când am vorbit despre prima mea întâlnire cu deținuții, am folosit una dintre cele mai simple expresii, verbul cad / am căzut. Era vremea când focul era ”importat„ din ceruri, venea de sus. Omul vedea cum focul ”cade„ mereu de sus, de unde se aflau zeii, și el nu făcea altceva decât să poarte această imagine timp de mii de ani, transportând-o cu cel mai bun mijloc cu care se pot transporta figurile stilistice, limba. Focul cade. Deținuții căzuseră în pușcărie. Eu căzuesm în dragoste... Dar editoarea nu voia de la mine așa ceva. Dacă îmi amintesc bine, ea voia ceva asemănător autobiografiei. Mi-am amintit de Procust. Ceva între el și patul nemilos al editoarei mele care, cu siguranță, miar fi scurtat membrele frazei, m-ar fi băgat în tripalium, până când totul să se strecoare într-un singur paragraf. De ce scriam poezie? Ce era poezia pentru mine? Epigramă sau epitaf? 26

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Știu, au existat omanei capabili care au izbutit să-și exprime toată viața lor într-o singură frază, sau vers. Printre ei, este “veni, vidi, vici” a lui Iulius Cezar. Îmi place John Donne, care a scris, nu fără ironie, că odată cu înmormântarea lui, Pământul avea să fie mai bogat decât Cerul. Mă atrage amenințarea lui Charles Bukowski, care a scris pe mormântul său “Don’t try!”. Deși lipsit de o faimă bună, nu trebuie lăsat în afara atenției nici Al Capone, care a poruncit să-i fie gravată căința prin cuvintele ”Iisuse al meu, milă”. Și nici ideea lui Nikos Kazanzakis cu "Then elpizo tipota. The fovamai tipota. Eimai eleftheros” (Nu sper în nimic. Nu mi-e teamă de nimic. Sunt liber) nu sună rău. Vreau, dar nu pot fi atât de mistic cât Osho care și-a concentrat toată viața în cuvintele: „Nu s-a născut niciodată. N-a murit vreodată. A vizitat Pământul între 11 decembrie 1931 până la 19 ianuarie 1990„. Nu pot fi epigramatic. Mi-e teamă că nu pot dovedi și nici justifica lucrurile pe care le scriu. În afară de asta, am obosit auzind despre fapte și eroisme inexistente, despre rebeliuni și replici tardive, lansate de inși care se zbat să povestească, dar fără a convinge pe nimeni, că socialismul albanez și regimul totalitar din Albania au fost ridicoli, un regim tâmpit, și că acești curajoși i-au pus coarne. Dar de ce nu l-au răsturnat de mult? Cum de n-a căzut un asemenea regim? (la fel ca mine care am căzut la învățătura și în dragoste?) De câte ori citesc asemenea ciudățenii, mi se pare că ceva a rămas neterminat, nu doar de mine, ci de toți. Îmi închipui cum toți cei care scriu își păstrează în cap un plan ascuns de orbire. Parcă abia așteaptă să se ridice și să sară spre a înfige pana direct în irisul cititorului. Da, da, al celui ce așteaptă să citească și de la mine o autobiografie. Cititorului, veșnicului, sătulului și adormitului, acelui mon semblable, - mon frère, semenului care, potrivit editoarei mele, va înghiți cu ochii cărțile mele, dacă eu izbutesc să scriu pentru el o autobiografie așa cum o vrea el. Și ce se va întâmpla după ce-l voi orbi? Pot să-i spun că sunt Nimen-ul!13 Sunt un nimeni care a venit în viață la Durrës, la acel oraș marin cu mai mult de trei nume și care face cel-mai-binele pe care-l știe. Pur și simplu viață – să nu facă nimic și să nu aștepte nimic. Nu știu să spun nici dacă este bine sau rău, mon frère, să fii Nimeni într-un Nimic cu mare, unde locuitorii nu cinstesc zeii cosmopoliți, ci un zeu local pe nume Redon14. Să fii un Nimic prin câmpiile cu nisip gălbui, în fața zidurilor-ruine, unde încolțește iarba și unde numele se îngălbenesc, unde fetele trebuie să concureze cu profilurile vaselor antice și cu mozaicurile acoperite sub temelii, unde chipurile băieților îmbătrânesc precoce, slujind la doi zei simultan: zeului Mării și zeului Pământului, unde bătrânii cred în rachiu și în rozmarin și unde somnul de după masă valorează mai mult decât orice filozofie asupra armoniei. Să fii un asemenea Nimeni trebuie meritat, fiindcă ceilalți, inclusiv cei care nu cred în literatură, cred că memoria lor, într-o formă sau alta, trăiește în tine. De aceea se scrie în continuare. Ca să ții minte, să nu-i dezamăgești, să nu-i uiți, să devii ceea ce ai cerut de la ei: un om un pic mai bun. Se scrie cu mintea omului care nu dorește să schimbe lumea, dar care face tot posibilul ca lumea să nu-l schimbe prea mult pe el. Se scrie pentru toți cei care se convertesc zilnic la diferite forme de viață. Care trăiesc realități ce nu li s-au dat. Trebuie să spun că sunt obișnuit cu convertirile. Prima mi s-a întâmplat după insistența învățătorilor și a părinților ca să mă întoarcă de la stângaci la ”dreapta”. Ce se întâmplase? Greșisem să mă fi născut stângaci într-o țară care pe atunci mergea spre Stânga! Stânga! Stânga! La un an după nașterea mea, în 1967, cu toții au început să se convertească la ateism, mutându-se nu doar la stânga ideologiei, ci și la stânga teologiei. De aceea nu trebuie să credeți în ceea ce scriu. Am trăit doar un an sub umbra și norul Domnului. (Acum îmi aduc aminte că oameni cu mai multă experiență decât mine în domeniul tiparului, mi-au încredințat secretul lor. Dacă vrei să ai succes în occident, m-au sfătuit, apasă pe detaliile legate de stânga și dreapta, de ateism și chestiunea credinței într-o țară atee, de violență și piedici, de bărbătoasele15 și homofobiile, de buncăre și dragoste sub uniformă, de naiva

Trimitere la replica lui Odiseu (Ulisse) după ce îl orbește pe Polifem și acesta îl întreabă cine este. Varianta locală, prin asimilare, a numelui Poseidon. Redon este echivalentul lui Poseidon, sau este Poseidon numit altfel. 15 Este vorba despre unele femei din Nordul Albaniei care, atunci când, din varii motive, familiile rămâneau fără bărbați, jurau să trăiască precum bărbații. Burrneshat (de la búrrë = bărbat) sau Virginile jurate, cum sunt numite în presa occidentală, erau acceptate și tratate ca bărbați de către comunitățile 13 14

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

revoluție sexuală, de demonizarea patriei, de violuri și traficanți, de Kanún16 și răzbunare). Nu știu dacă trebuie să mă spovedesc despre fidelitate și modul de a-mi respecta cuvântul dat. De fapt, eu îi trădez pe toți. Pe toți, în afara mea. Netrădarea sinelui mi se pare cea mai profundă fidelitate și modalitatea mea de a nu-i trăda pe ceilalți. Ultimul lucru pe care vreau să-l povestesc este că nu-mi plac călătoriile. Așa că se prea poate să nu ajung la lansarea cărții mele traduse. Asta deoarece deseori mi-am pierdut drumul de întoarcere spre casă și am înțeles că puțini au timp și devotament să pornească după oaia pierdută. Mai trebuie să adaug ceva despre numele meu. Unii dintre prieteni mi-l greșesc. În stânga căsuței de scrisori, poștașul a scris cu creion Adrian. Dar forma corectă este Arian. Cu i și nu cu j. Bunicul meu, partizan17 în cel de-Al Doilea Război Mondial, nu s-a împăcat niciodată cu prenumele meu. Îi amintea de naziștii împotriva cărora se luptase. Îi amintea de ideea lor despre rasă. Pentru bunic, poate n-am fost doar un scriitor ante portas, ci și un dușman ascuns în casă. Realitatea este într-adevăr insuficientă. Trebuie să continui. Să inventez. Pentru mine, pentru prieteni și pentru tine, mon semblable, - mon frère, pentru voi pe care, ca într-o poezie timpurie, continui să vă rănesc; cu aripi, cu brațe, cu picioare și cu mâini. Arian Leka (Arián Léka) este una dintre vocile inconfundabile ale literaturi de expresie albaneză. Născut la Durrës pe 19 februarie 1966, după ce a studiat muzica la Liceul “Jan Kukuzeli”, a absolvit Facultatea de Istorie-Filologie a Universităţii din Tirana, secţia Limbă şi Literatură Albaneză, completându-şi studiile la Florenţa. În anul 1994, publică volumul de povestiri Acest tărâm liniştit unde nu se întâmplă nimic, urmat de Sacro e Profano, Viciile celor Morţi, Doan Doel, Cele mai frumoase Legende (vol. 1, 2), Nava Somnului, romanul Şarpele Casei, volumul de poeme Strabism şi Umerii bărbatului (nuvele şi povestiri), volumul Carte de mare etc. A tradus în limba albaneză fragmente din creaţia lui T. F. Marinetti, Cesare Pavese, Dino Campana, Eugenio Montale, Italo Calvino. A înfiinţat primul festival internaţional de poezie din Albania – POETEKA, și este redactorul-şef al Revistei Poeteka (Tirana, din 2004), revistă specializată de poezie şi cultură poetică, partener Eurozine. Scrieri ale lui Leka au apărut şi au fost traduse în limbile engleză, germană, italiană, portugheză, croată, română, macedoneană, sârbă, franceză. Doctor în filologie, Leka este laureatul mai multor premii literare, printre care Premiul Ligii Scriitorilor din Albania, Premiul “Pana de Argint” pentru volumul “Strabism”, Premiul concursului “Europa – patria noastră comună”, Comunic@rts Prize etc. Eseul reluat aici încheie volumul antologic „Biblioteca plutitoare”, apărut la Editura Charmides și lansat în zilele Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră de la Bistrița (iulie 2017)

respective. În presa și literatura albaneză de după '90, pe tema virginelor din munți au circulat o sumedenie de scrieri, romane, legende, documentare, filme artistice. 16 Pachet medieval de legi cu impact profund asupra vieții albanezilor din Nord, conținând descrieri și reguli clare privind onoarea, ospitalitatea, comportamentul în societate, familia, diferitele sancțiuni și pedepse, moartea, căsătoria etc. Alcătuirea lui îi este atribuită prințului Lek Dukagjini (1410-1481). Kanuni i Lek Dukagjinit (Canonul / Regulamentul / Legea lui lek Dukagjini) a fost trecut în scris la începutul secolului XX de către preotul catolic Shtjefën Gjeçovi (1874-1929), câteva fragmente fiind publicate în revista ”Hylli i Drites„ (Luceafărul) în anul 1913. Versiunea integrală a apărut în anul 1933. 17 În limba albaneză, partizanii au fost luptătorii antifasciști și cei care, după eliberarea țării, au preluat puterea în Albania. 28

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Europa Componentele unei identităţii Din experienţa istorică se ştie că, de regulă, o identitate nu se naşte spontan, nici în cazul indivizilor şi nici al comunităţilor. În privinţa identităţilor de grup – fiindcă la una dintre acestea se face aici referire – exemplele sunt nenumărate. Pentru a putea arăta cum s-a format identitatea românilor, aceasta trebuie mai întâi definită. Cea mai simplă definiţie se poate formula astfel: identitatea este felul de a fi şi de a se simţi împreună al românilor, pe temeiul câtorva caracteristici, cum ar fi limba (vorbirea), originea (stirpea), cultura (creaţiile spirituale şi instituţiile adiacente), religia (creştinismul), teritoriul, obiceiurile (tradiţiile) etc. Aceste caracteristici ale identităţii luate separat nu au întotdeauna relevanţă, fiindcă poţi să te fi născut român sau din părinţi români şi să nu mai fii neapărat român, poţi vorbi româneşte şi să nu fii român, poţi fi ortodox fără să fii român etc. Aflate însă la un loc, în interacţiune, aceste caracteristici definesc identitatea românească. Originea se referă la modul (cum), locul (unde), şi perioada istorică (când) de formare a românilor, dar şi la felul în care s-au păstrat (menţinut) de-a lungul timpului. În acest context, curentele autohtoniste s-au aflat – mai ales din secolul al XVIII-lea încoace – faţă în faţă cu orientarea pro-occidentală. Alt fel spus, a fost vorba despre dacism versus latinism (latinitate). Dincolo, însă, de orice controverse, este clar că românii, ca orice popor, s-au născut din mai multe elemente etnice, în urma unui îndelungat proces. Nu există popoare „pure” şi popoare „mixte” sau „mixtate”, dar la aproape toate popoarele există câte o dominantă, câte un filon principal. În această cuprindere, românii trebuie definiţi drept un popor romanic, singurul moştenitor al romanităţii orientale, format (ca orice popor romanic) din trei elemente etnice de bază, cărora, de-a lungul timpului, li s-au adăugat şi altele, de mai mică importanţă: 1. elementul vechi (autohton): traco-daco-geţii; 2. elementul cuceritor: romanii (latinofonii); 3. elementul migrator: slavii. Dintre ele, în mod categoric, cel mai important a fost elementul culturallingvistic roman sau latin, dătător de specificitate până astăzi. Teritoriul iniţial de formare a fost o vastă arie de la Dunărea de Jos, situată deopotrivă la nord şi la sud de fluviu, peste tot unde cele trei elemente s-au întâlnit şi unde s-au creat provincii romane (Moesia, Dacia, Pannonia). După anul 602, odată cu revărsarea slavilor la sud de Dunăre, nucleul central de formare s-a menţinut la nord de Dunăre, romanitatea meridională, dispersându-se spre zone mai ferite, de deal şi de munte şi dând naştere grupurilor româneşti balcanice. Formarea românilor s-a derulat pe o perioadă îndelungată, începând cu secolele I-II, d. Hr. şi sfârşind prin secolele VIII-IX, în paralel cu procesul analog al genezei celorlalte popoare romanice. Cu alte cuvinte, românii s-au format ca orice popor romanic. Ceea ce este tulburător se referă nu numai la remarcarea romanităţii românilor de către străini, ci şi la conştiinţa acestei romanităţi între românii înşişi (prin unii membri ai elitei religioase şi laice). Astfel, există mărturii care atestă faptul că, în secolele XIV-XVI (înainte de marii cronicari de limbă română), anumiţi români ştiau că se trag de la Roma şi se mândreau cu acest lucru. Limba are o importanţă capitală, fiindcă este un element evident pentru toţi. Formarea poporului şi a limbii au mers mână-n mână, cele două procese neputând fi despărţite şi nici înţelese dacă sunt tratate separat. Latinitatea limbii române a fost remarcată încă din Evul Mediu, de către sute de martori străini. Prin urmare, „teoria” relatinizării românei în secolele XVIII-XIX este doar un mit, dacă prin această noţiune se sugerează că, înainte de epoca modernă, româna ar fi fost mai puţin romanică. Limba română s-a format odată cu poporul român şi i-a servit drept mijloc de comunicare. Prin toate elementele sale de bază, limba română este o limbă romanică şi a fost întotdeauna aşa. Baza romanică a românei este dată de structura sa gramaticală. Din cele circa 50 000 de cuvinte, 2000 de cuvinte de bază ale românei sunt moştenite din limba latină. Proporţia este la fel şi în celelalte limbi romanice. Toate mărturiile din secolele XIV-XVI atestă latinitatea limbii române. În secolele XVIII-XX, ca urmare a

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

modernizării societăţii, limba română şi-a îmbogăţit vocabularul latin prin neologisme şi prin precizarea regulilor gramaticale (şi-a întărit latinitatea). În Evul Mediu şi la începuturile epocii moderne (secolele XV-XVIII), limba română a folosit în scris alfabetul chirilic. Cultura scrisă românească are o etapă denumită a slavonismului cultural, specifică Evului Mediu şi începuturilor modernităţii. Dar nu este vorba despre un slavonism etnic, ci de unul cultural, receptat mai ales de categoriile sociale conducătoare. Românii au fost, prin urmare, un popor romanic cu o cultură elitară slavonă; de aceea, atunci când s-a ivit ocazia, ei au renunţat la slavonism. Toate popoarele au avut în Evul Mediu limbi liturgice, de cancelarie şi de cultură diferite de limbile vorbite. Astfel de limbi ale elitei au fost latina, în Occident (în aria catolică) şi greaca şi slavona în Răsărit (în aria ortodoxă). Românii, deşi creştinaţi în limba latină, au devenit membri ai Bisericii Răsăritene (ortodoxe), preluând prin secolele X-XII liturghia slavonă (sub influenţa vecinilor bulgari, care şi-au organizat biserica lor, în forme bizantine, încă din secolul al XI-lea). Limba slavonă din biserică (considerată limbă sacră) a trecut şi în cancelaria domnească şi în cultură, încât primele scrieri medievale elaborate în Ţările Române au fost scrise în slavonă cu alfabet chirilic. Slavii etnici au existat între latinofoni şi români între secolele VI-XIII, perioadă în care au fost asimilaţi încetul cu încetul. Renunţarea la slavonism s-a produs treptat, începând cu secolele al XV-lea – al XVI-lea, odată cu elaborarea textelor manuscrise şi tipărite în limba română. Momentul decisiv al trecerii la limba română scrisă a fost tiparul braşovean, început pe la 1550 de către diaconul Coresi. Religia sau, mai exact, confesiunea creştină căreia i-au aparţinut românii a fost cea răsăriteană (ortodoxia). Românii au fost şi sunt, astfel, singurul popor romanic de credinţă răsăriteană (numită, de la un timp, ortodoxă). Ortodoxia românilor face parte din credinţa generală a Răsăritului, dar are specificul său, fapt pentru care a fost numită uneori „legea românească”, în sens de forma mentis, de modalitate de a recepta şi înţelege lumea. S-a spus uneori că poporul român s-a născut creştin. Afirmaţia are însă nevoie neapărată de precizări. Românii, ca şi ceilalţi romanici şi ca şi grecii sau albanezii (popoare sud-est europene vechi) nu s-au creştinat la o dată precisă, prin voinţa unui conducător, ci s-au creştinat treptat, pe parcursul câtorva secole, de jos în sus. Creştinarea în spaţiul carpato-dunărean a început criptic, încă din secolul al II-lea d. Hr., odată cu venirea la nord de fluviu a primilor militari, funcţionari şi colonişti romani, unii dintre ei creştini, fără îndoială. Din secolul al IV-lea, după edictul de la Milano (legalizarea credinţei creştine în Imperiul Roman, la 312), creştinarea s-a înteţit prin misionarii latinofoni trecuţi din Imperiu spre nord. Aproape toate cuvintele vechi care denumesc în româneşte esenţa credinţei (dogma), sărbătorile şi practicile rituale sunt de origine latină. Organizarea bisericii în forme canonice s-a produs însă târziu, după modelul bulgarilor (creştinaţi şi organizaţi în rit bizantin pe la 864-865). Astfel, românii sunt singurul popor romanic de credinţă ortodoxă (bizantină). De-a lungul timpului, au fost mai multe încercări de atragere a românilor la alte credinţe (catolicism, protestantism etc.). Ele au eşuat, în general, cu excepţia celei de la finele secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea (1697-1701), când românii transilvani, ajunşi sub stăpânire austriacă, au acceptat – cu condiţia păstrării ritului bizantin şi a întregului specific al credinţei – să recunoască autoritatea papei. Astfel, românii din Transilvania nu au devenit catolici, ci au adoptat (prin decizia conducătorilor lor) un cult hibrid, păstrând esenţa ortodoxă, în cadrul Bisericii Catolice. Cum ortodocşii erau numiţi, prin tradiţie, greci, biserica lor cea nouă s-a chemat „greco-catolică”. Până la urmă, s-a evidenţiat faptul că o mare parte dintre românii ardeleni rămăseseră adepţii bisericii tradiţionale, aşa că, de la 1761 (odată cu reoficializarea ortodoxiei), aceşti români din Transilvania au avut o dublă ierarhie şi două biserici, una greco-catolică şi alta ortodoxă (ambele de rit bizantin). Fragment din volumul ,,Identitatea românească” de Acad. Ioan-Aurel Pop, Editura Contemporanul, 2016 Pagină realizată de Drd. George Motroc

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Imagologie Dr. ALICE TEODORESCU Demonizare și arhetipare: Anti-eroul Otaku Introducere

Fan, geek, otaku – construcția Sinelui

“Vorbim de un nou tip de omenire, shin jinrui. Nimic mai mult, nimic mai puțin.Sau poate de un nou tip de om, dacă alegem să îl citim drept shinjin rui. Oricum ar fi, sunt noi și sunt unici. Nimic nu mai este sigur atunci când vorbim despreotaku, chiar și umanitatea le este pusă la îndoială. Pot, la fel de bine, să fie veniți din spațiu.” (V.Grassmuck, 1990) Astfel își începea în decembrie 1990, sociologul Volker Grassmuck analiza (sub)culturii otaku, aflată în plină creștere atât în Japonia, cât și la nivel global. Intitulat ”I’m alone, but not lonely. Japanese Otaku-Kids colonize the Realm of Information and Media. A Tale of Sex and Crime from a faraway Place”, studiul prezenta fațetele acestei comunități atât prin ochii unor jurnaliști și producători din industriile culturale, cât și prin ochii Occidentului, care făcea cunoștință cu un nou “fenomen”. Lucrarea de față își propune să exploreze ipostazele și nuanțele atașate conceptului-umbrelă otaku, ca formă specifică de fandom (T.Lamarre, 2004, p.172), pentru a arăta în ce măsură stereotipurile care definesc adesea această comunitate pot transgresa către un arhetip al contemporaneității: anti-eroul. Printr-o analiză calitativă a lucrărilor de cercetare fundamentale în domeniu, pe de o parte, și a unor produse media locale, create de comunitatea otaku din România, pe de altă parte, vom identifica serii binare de atribute specifice, pentru a încerca să răspundem următoarelor întrebări: În ce măsură se poate contura un arhetip al antieroului în discursul despre otaku?, Este acest arhetip subsumat Japoniei ca mit sau, mai mult decât atât, unei culturi globale a ”tocilarilor” (geek) care dețin puterea absolută asupra tehnologiei (un nou tip de erou al erei online)?

Într-o lume a globalizării extensive și a consumului generalizat de popular culture, a defini conceptul de fan devine o sarcină din ce în ce mai plină de provocări. ”Publicitatea, de pildă, ne stimulează să optăm convergent pentru bunuri cu funcție totemizantă, afiliindu-ne simbolic unor grupuri bine sudate de consumatori: mamele Pampers sau Nestle, fetele Sunsilk, bărbații Marlbo ro sau Gauloise etc. punând în mișcare un mecanism denunțat cu insistență de Roland Barthes în mai toate scrierile sale drept o ‘naturalizare’ a culturalului când nu de-a dreptul, ‘îmbarcarea ideologiei în furgoanele naturii’ [Barthes, 1997]. În mod analog funcționează fandomul – gruparea receptorilor fideli ai unui produs al popular culture – să zicem, filmul Star Trek – în veritabile ‘clanuri receptoare’ între membrii cărora se creează afinități funcțional analoage celor de sânge” (M.Spiridon, 2013, p.82) – o primă perspectivă care înscrie astfel conceptul de fan în categoria mai largă a comunității, grupului-cult, consumatorului fidel care își apropriază produsele media pentru a le propaga, transforma, re-ficționaliza sau chiar aduce în real prin convenții (evenimente speciale create de fani pentru comunitate), cosplay (provenit din asocierea cuvintelor costume și play, defineș-te acele practici în care fanii își creează costumele personajelor preferate, pentru a le îmbrăca și a încorpora acele personaje totodată) etc. Această definiție a fanului are în vedere latura cercetării ce subsumează sau atribuie fandom-ului calități ale ritualului sau chiar religiosului (S. McCloud, 2003). Deși nu putem nega importanța studiilor ce vizează comportamentele fanilor drept forme de comportament ritualic, în această lucrare vom aborda perspectiva construcției sinelui drept funcție marcantă a fandom-ului, în contextul globalizării și digitalizării masive care generează nevoia de renegociere constantă a identității definite prin 31

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

fragmentare și fluidizare (Z. Bauman, 2000, M. Shinji, S.Kono, T. Lamarre, 2011). Dacă punem în relație nevoia definirii unei identități și conceptul de otaku, atunci lucrurile se complică cu atât mai mult, întrucât termenul folosit pentru a denumi un fan loial al popular culture japoneză, are numeroase înțelesuri în funcție de ”cultura” în care ne poziționăm. Ce înseamnă de fapt ”a fi un otaku”? Dacă în Japonia acest termen este adesea întâmpinat cu asociații negative, stereotipii și forme de perversiune sau chiar patologie, în cultura occidentală, termenul definește împătimiții benzilor desenate japoneze (manga) și ai animațiilor japoneze (anime), într-o notă de mândrie și distincție. Antonia Levi (1998) definește otaku-ul american în funcție de următoarele caracteristici: ”oameni care ar prefera să nu mănânce pentru a cumpăra cel mai nou export video japonez, oameni care au vise erotice cu Yuri și Kei, oameni care merg la convenții anime și fac cosplay sau care ajung să învețe japoneză datorită fascinației pentru anime” (p.2), ducând, într-un fel, și mai departe stereotipurile legate de comportamentul fanilor. Thomas Lamarre definește otaku drept un fan mereu conectat la lumea digitală (networked and computerized) și, totuși, detașat de lumea reală. Așa cum, în anii ’90, fanii unor produse media ”cult” precum Star Wars, Star Trek, Dr.Who etc. erau etichetați în cultura occidentală (în special înpopular culture americană) drept alienați, devianți, izolați de social și chiar de real (J.Sullivan, 2012), tot astfel termenul de otaku își însușea chiar din anii ’80 astfel de conotații, unele fiind cât se poate de grave. În studiul recent semnat de Miyadai Shinji, Shion Kono și Thomas Lamarre (2011) sub numele de ”Transformation of Semantics in the History of Japanese Subcultures since 1992” două momente importante pentru istoria contemporană a Japoniei și pentru conturarea unei definiții populare a otaku sunt subliniate, ambele constituind profunde crize mediatice pe de o parte și identitate pe de altă parte, atacând mitul național al Japoniei tradiționale/colective: cazul criminalului în serie Miyazaki Tsutomu, care în 1989 a prilejuit jurnalistului Akio Nakamori ”inventarea” termenului otaku și atacul cu gaz sarin de la metrou, orchestrat de gruparea Aum Shinrikyo. Deși istoria

conceptului este, încă, neclară și se pare că termenul avea conotații pozitive la început, fiind folosit chiar de o comunitate restrânsă de fani anime înainte de popularizarea în masă creată de Nakamori, cele două cazuri au marcat momente de turnură în mentalul colectiv, fiind corelate cu consumul compulsiv de produse de tip manga / anime din zona SF / erotic. Aceste două momente s-au subsumat astfel conceptului de jurnalistbricoleur, definit de Mihai Coman (2005): ”În esență, asemeni creatorilor de mitdin civilizațiile non-Vestice, jurnaliștii sunt bricoleuri care, în mod continuu, construiesc și reconstruiesc edificiul simbolic al reprezentărilor colective, folosind modele narative, personaje, valori și coduri disponibile în mediul lor cultural. ”, subsumându-se astfel formulei ”Știrile, asemeni miturilor, nu o spun așa cum este, ci o spun așa cum semnifică.” (p.117) Otaku a devenit, astfel,Celălalt, acel ”om nou”, ciudat, exotic, neînțeles, deviant, chiar patologic. Mai mult decât atât, cele două cazuri au subliniat criza profundă a identității colective japoneze, care trebuia să își găsească ”țapul ispășitor” (chiar în sensul arhetipului conturat de J. Lule, 2001) pentru a restabili ordinea și a depăși ”vârsta Armageddonului”, așa cum o prezintă Miyadai – sfârșitul anilor ’90 a adus cu sine complexul unei Japonii izolate de progresul Occidentului, iar visul apocaliptic era tocmai nevoia de a ”renaște” ca națiune. Această ”renaștere” care a avut loc într-un sens tehnologic, economic și ideologic începând cu anii 2000 a adus cu sine, odată cu proliferarea popular culturejaponeză la nivel global, și ”salvarea” otaku (redemption în original, Miyadai, 2011, p.235) într-un sens. De altfel, încă din studiul realizat de Grassmuck în anii ’90, citându-l pe Koichi Yamazaki, istoric și autoritate în conceptualizarea otaku,se întrevedea această posibilitate: ”Mă întreb dacă otaku vor crea o nouă cultură. Este un fel de experiment, dar cred că otaku sunt singura cale posibilă. Să aibă un potențial subversiv? Sper. Sper că vor deveni cu adevărat shinjinrui, un nou tip de Japonez, adică, un popor postmodern.”[1]

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Cool Japan și comunitatea otaku – între global și local

pentru a contura această ipostază a antieroului drept arhetip al contemporaneității. Ca formă de autolegitimare, urmând fluxul transnaționalului, după cum o mărturisesc chiar aceștia, comunitatea fanilor a instituit o revistă specializată denumită Otaku Mag și două convenții principale: Otaku Fest și Nijikon. Termenii aleși pentru a se autodefini sunt exact mult-contestatul otaku,cât și un alt termen adesea întâlnit în comunitate, nijikon, desemnând dragostea pentru un personaj 2D (desenat). Asumarea acestei identități cu mândrie, după cum remarcau cercetătorii comunităților de fani din Statele Unite și nu numai, este regăsită la nivelul discursului și în cazul fanilor din România: ”Otaku MAG a fost invocată din străfundurile fandom-ului pentru a redistribui o abundență de materiale noi, întâlniri ciudate cu cele mai noi artefacte pop și totemuri și ritualuri ale comunității otaku care îți scot ochii din orbite.” – astfel se prezintă revista, în engleză în original, tocmai pentru a sublinia statutul transnațional.[5] Bineînțeles, într-o altă linie de interpretare, a mitului ca ideologie, această autodenunțare se poate înscrie în ciocnirile interculturale Est-Vest, România, asemeni Japoniei (deși în contexte istorice diferite) suferind de ”pierderea cursei progresiste” în favoarea Occidentului. Analizând calitativ și editorialele publicate de la începuturile revistei (octombrie 2006) până în prezent, întâlnim termeni și expresii care susțin acest statut de anti-erou, rebel deschizător de drumuri, vocea otaku din România: ”Îmi aduc aminte zilele în care citeam editorialul unor reviste curajoase, adevărați pionieri în domenii precum jocuri video, cinematografie sau calculatoare. La vremea respectivă, clipa în care avea să vadă lumina tiparului o revistă promotoare a culturii otaku pe plaiurile mioritice părea doar un vis.” (A.Oproiu, 2007, p.1), ”Cartea Apocalipsei este un spoiler al viitorului oricum, așa că, lucrând împotriva valului, voi păstra tăcerea despre viitorul pe pământ al secțiunii manga/benzi desenate. Citiți repede, pentru că bacterii, fungi și tot felul de alți gândaci mâncători de celuloză vor ataca probabil curând (...) mâncând toate numerele Otaku Magazine din lume (...)” (Megatron, 2010, p.1)[6] sau ”Toate eforturile de a legitima, de a face un salt teoretic, sau chiar de a identifica dinamica fluxurilor pop culture transglobale, de a ajunge la

”În Statele Unite, fanii anime sunt mândrii să consume produse media-cult, dar fanii japonezi reîncadrează aceste produse media locale în moduri care nu sunt considerate întotdeauna adecvate de către societate. Sunt văzuți drept devianți sau chiar perverși mai degrabă decât fani loiali (cult consumers), iar asta continuă să influențeze modul de operare al fandom-ului.”[2], afirmă antropologul cultural Mizuko Ito în dialog cu teoreticianul media Henry Jenkins. Deși această demonizare a conceptului și a comunității este, așadar, încă actuală pentru Japonia, la nivel global, discursul dominant este asimilat altor două concepte conturate atât în mass-media, cât și la nivel de cercetare: cool Japan șisoft power. Astfel, în 2002, jurnalistul Douglas McGray semna un articol intitulat ”Japan’s gross national cool” în Foreign Policy prin care semnala reinventarea Japoniei drept o superputere culturală, o putere soft, care se insinua cu forță în mentalul global, în special prin produsele popular culture[3]. De asemenea, în 2001, un articol de pe TIMEAsia.com semnat de Tim Larimer atrăgea atenția asupra noului statut al comunității otaku: ”Acum o decadă, un alt fenomen social, evoluția otaku, tulbura Japonia. În traducere liberă, otaku înseamnă tocilar. Se referă la oameni care se izolează, petrecându-și zilele absorbiți de anime, mangași jocuri video. Aceștia erau considerați ciudați. (...) Acum tocilarii sunt considerați normali, chiar în trend.”[4] Dacă până acum otaku erau definiți, majoritar, în termenii stereotipului sociopat sau chiar ai arhetipului ”răufăcătorului”, globalul a readus și chiar accentuat ideea de ”cool”, transformând ”răufăcătorul” într-un erou postmodern (așa cum își imagina Koichi Yamazaki). Deși sunt diferiți și trăiesc la granița dintre real șivirtual, deși sunt definiți în termeni de consum și identități fragmentate, otakusunt acea parte vizibilă și activă a cool Japan. Iar acest ”fenomen” este înțeles cu atât mai bine în cazul aproprierii locale a culturii. În România, comunitatea fanilor popular culture japoneze poate fi studiată pornind de la această dualitate Eu/Celălalt, normal/diferit, real/virtual (adesea confundat ori asimilat cu ficțional) 33

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

comunitățile de fani care ne susțin, au continuat să se lovească de un zid opac al răspunsurilor mass-media, politicilor identitare, presiunilor comerciale sau disprețului culturii înalte. (...) Otaku Magazine a riscat să fie etichetată drept nonrealistă, fără sens, de nevândut sau suicidală din punct de vedere economic.” (Ș.Tiron, 2012, p.1)[7] Această retorică, adesea jucând cartea ”victimei” (nuanțând, dar făcând neclare chiar limitele arhetipurilor în linia teoriei lui J. Lule), adesea jucând cartea ”eroului” care depășește obstacolele, pentru a legitima un ”fenomen” transnațional, marchează, astfel, comunitatea în plină dezvoltare a ”otacilor”glocali (B.Wellman, K.Hampton, 1999, p.648).

from a faraway Place.”, http://www.cjas.org/~leng/otaku-e.htm, accesat în data de 6.02.2014 [2] Jenkins, Henry. (2012) “Otaku Culture in a Connected World: An Interview with Mizuko Ito, Daisuke Okabe, and Izumi Tsuji (Part Three)”, http://henryjenkins.org/2012/04/otaku _culture_in_a_connected_w_2.html, accesat în data de 6.02.2014 [3]”It is impossible to measure national cool. National cool is a kind of "soft power" -- a term Harvard dean Joseph S. Nye Jr. coined more than a decade ago to explain the nontraditional ways a country can influence another country's wants, or its public's values.”, în McGray, Douglas, ”Japan’s gross national cool”, http://www.foreignpolicy.com/articles/20 02/05/01/japans_gross_national_cool, accesat în data de 6.02.2014 [4] ”A decade ago, another social phenomenon, the rise of otaku, troubled Japan. Roughly translated, otaku means nerd. It refers to people who shut themselves away, spending their days absorbed in anime, manga and video games. They were considered freakish, and a high-profile crime blamed on otaku triggered considerable hand-wringing, much like the concerns about hikikomori. Yet the nerds are considered normal now, even trendy.” în Larimer, Tim, “Staying In and Tuning Out”, http://edition.cnn.com/ASIANOW/time/fea tures/ontheroad/japan.otaku.html, accesat în data de 6.02.2014 [5] ”Otaku MAG was summoned from the depths of fandom and fan culture to redistribute a wealth of new materials, strange and mind-bending encounters with the latest pop artifacts and eyepopping otaku community totems and rituals.” http://otakumag.com/the-magazine/, accesat în data de 6.02.2014 [6] ”The Apocalypse book is a spoiler of the future anyway so working against this trend I am going to keep the silence about the future days of our earth in the manga/comic book section. So read fast, because bacteria, fungi, molds and all sorts of cellulose-eating undergrowth bugs will probably attack soon, dissolve with their enzymes and eat up all the remaining Otaku Magazine issues in the world anyway before we get to read it cover to cover.”, în Megatron, 2010, ”Just make it quick and painless”, Otaku Magazine, p.1, http://issuu.com/otakumag/docs/ otkmag06sml, accesat în data de 6.02.2014 [7] ”All efforts to legitimize, to theoretically pimp up, or even to tease out the transglobal pop cultural dynamics, to reach out beyond the immediate and very supportive fan communities (kowtows!) kept hitting a wall of opaque mass media response, identity politics, commercial pressures or high culture disdain. Under the current Frankensteinian econometrics (Paul B.

Concluzii Lucrarea de față a propus analiza ipostazelor determinate cultural ale conceptului de otaku, ce definește, stigmatizează și/sau legitimează o identitate. Urmărind câteva dintre cele mai importante titluri din massmedia (locale și internaționale) și cercetare deopotrivă, dar și o formă de manifestare locală a acestei comunități, am încercat să conturăm acele perechi de termeni care populează imaginarul colectiv al otaku drept Sine, Celălalt, erou, dar și anti-erou. Fiind adânc înrădăcinat în teoriile postmodernului, produs al mass-media și consumator aproape compulsiv de mass-media, otaku pare să se înscrie mai degrabă într-un nou arhetip global, în linia studiilor deschise de J. Campbell (1949), G. Durand (1963) sau J. Lule (2001), pentru a marca un discurs care transformă ”diferitul” și chiar ”ciudatul” în ”cool” și ”la modă”. Este un anti-erou digital, a cărui putere a informației îl transformă din straniu în familiar. Urmând această direcție, considerăm că noi linii de cercetare pot avea în vedere în ce măsură transformarea Japoniei într-un mit al conversiei dintre real/virtual/ficțional va continua să îmbogățească acest concept de otaku și dacă digitalizarea și globalizarea, ca tendință dominantă, vor continua să susțină astfel de modele arhetipale. [1] Grassmuck, Volker. (1990) ”I’m alone, but not lonely. Japanese Otaku-Kids colonize the Realm of Information and Media. A Tale of Sex and Crime 34

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Farell) measure in mega-events, budget cuts and austerity measures, Otaku Magazine risked being branded as non-realistic, senseless, unmarketable or economically suicidal.”, în Tiron, Ștefan, 2012, ”Unlocking the Otaku commons”, Otaku Magazine, p.1

Daisuke Okabe, and Izumi Tsuji (Part Three)”,http://henryjenkins.org/2012/04/otaku_ culture_in_a_connected_w_2.html Levi, Antonia. (1998) Samurai from outer space: Understainding Japanese Animation, Editura Open Court, pp. 1-19, pp.145-153 Lamarre, Thomas. (2011) ”Introduction”, Mechademia: User Enhanced,Minneapolis, University of Minessota Press, pp. IX-XVI Lamarre, Thomas. (2004 –2005) ”An introduction to otaku movement” , EnterText, vol. 4, nr. 1,URL:http://arts.brunel.ac.uk/gate/entertext/4_ 1/lamarre.pdf Lule, Jack. (2001) Daily News, Eternal Stories: The Mythological Role of Journalism, New York, Guilford Press, pp. 11-26 McCloud, Sean. (2003) Popular culture fandoms, the boundaries of religious studies, and the project of the self, Culture and Religion: An Interdisciplinary Journal, 4:2, 187-206 Miyadai Shinji, Shion Kono and Thomas Lamarre. (2011), ” Transformation of Semantics in the History of Japanese Subcultures since 1992”, Mechademia, Vol. 6, User Enhanced , pp. 230-258 Rothenbuhler, Eric, Coman, Mihai. (2005), Media Anthropology, Sage Publications, pp.1-13, pp.4657, pp.111-121 Spiridon, Monica. (2013) Popular culture. Modele, repere și practici contemporane, Craiova, editura Scrisul Românesc Wellman, Barry, Hampton, Keith. (1999) ”Living Networked On and Offline”,Contemporary Sociology, nr.28, pp. 648-654

Bibliografie primară Otaku Magazine (2006-2012), URL: http://otakumag.com/the-magazine/ Larimer, Tim, “Staying In and Tuning Out”,http://edition.cnn.com/ASIANOW/time/feat ures/ontheroad/japan.otaku.html, McGray, Douglas, ”Japan’s gross national cool”,http://www.foreignpolicy.com/articles/200 2/05/01/japans_gross_national_cool

Bibliografie Bauman, Zygmunt. (2000) Liquid Modernity, Balckwell, Malden, pp. 1-16 Campbell, Joseph. (2008), The Hero with a Thousand Faces, New World Library, California, pp.23-32 Durand, Gilbert. (1963) Les Structures anthropologiques de l'imaginaire : introduction à l'archétypologie générale, PUF, pp.52-53 Grassmuck, Volker. (1990) ”I’m alone, but not lonely. Japanese Otaku-Kids colonize the Realm of Information and Media. A Tale of Sex and Crime from a faraway Place.”, http://www.cjas.org/~leng/otaku-e.htm Jenkins, Henry. (2012) “Otaku Culture in a Connected World: An Interview with Mizuko Ito,

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Inter/național Ernest KOLIQI Negustor de steaguri Prozator, poet, dramaturg, eseist, editor şi profesor albanez de literatură (Shkodra, 1903 - Roma, 1975). A studiat literatura la Padova, în Italia. Autor al volumelor: “Umbra munţilor”, “Negustor de steaguri” "Chemarea lui Skanderbeg", "Urma anotimpurilor", "Simfonia vulturilor", "Gustul pâinii dospite", "Oglinzile lui Narcis", "Leagănul de aur", "Lună însângerată", Ernest Koliqi (se citește Ernést Kolíchii) a înfiinţat în Italia importante centre universitare de studii ale civilizaţiei albaneze, precum şi reviste de literatură, cultură şi spiritualitate. Este considerat unul dintre întemeietorii prozei albaneze moderne. Conform arhivelor Fundației Nobel, rezultă că în anul 1957, Ernest Koliqi îl propune pentru Premiul Nobel în Literatură pe Mircea Eliade18. Un sentiment întunecat, ca o scârbă inexplicabilă, îl ţinea departe pe Hilush Vilza de prăvălia lui Gaspar Tragaci. Când era obligat să treacă pe acolo, păşea pe „malul” prăvăliilor de vis-a-vis, rapid, fără a-şi întoarce capul, suspendat în teama ca nu cumva iese negustorul şi-l cheamă. Cândva întâlnirea avea să se producă, deoarece îi datora o vizită mai de mult vechiului prieten de familie. Şi după decesul tatălui lui Hilush, Gaspar şi-a păstrat prietenia ca înainte, venea în vizită cu ocazia sărbătorilor sau în zilele onomastice, atent şi grijuliu, în timp ce fiul celui decedat trăia în străinătate, unde plecase să studieze. Iar acum Hilush se întorsese la Shkodra şi era dator să-şi salute prietenul. Era o datorie vitală. Era zilnic în dilemă şi nu ştia ce anume îl obliga să amâne întâlnirea. Într-o zi, n-a mai avut cum să scape. În timp ce se plimba în bazar împreună cu Remzi Frashnjeti (când era cu vreun prieten, se simţea mai curajos), a auzit un zgomot la fereastra prăvăliei. A trebuit să se întoarcă şi a dat de imaginea negustorului care îi făcea semne de dincolo de masa lui de lucru. Cu o nelinişte în inimă, nelinişte pe care a considerat-o ridicolă, Hilush s-a despărţit de prietenul său şi a intrat în prăvălie. Gaspar stătea în picioare, la mijlocul încăperii. - Dar vino, dragă, vino! - vorbi amical, întinzându-şi braţele spre tânăr. De ce mă ocoleşti? De ce nu vii? Nu-mi datorezi nimic… Şi zâmbea. Acel zâmbet nu-i îmblânzea deloc irisul care stătea mereu înfipt în orice şi oricine, cu răceala unei pietre. Slăbuţ, cu părul aproape în întregime cărunt, deşi nu chiar înaintat în vârstă, vorbea cu multă energie, dar sunetul vocii, precum irisul, rămânea rece chiar şi-n momentele cele mai cordiale. Hilush luă loc pe un scăunel lângă masă şi începu să se bâlbâie şi să se dezvinovăţească despre întârzierea acestei vizite. Negustorul, fără a-l asculta, continuă: - Ţi-ai terminat toate studiile? Bravo! Azi e necesară ştiinţa. M-am bucurat mult c-ai găsit o funcţie bună şi confortabilă. Fumezi? Hilush luă o ţigară. - Să mă scuzi că stau în picioare, - zice celălalt. - Îmi face plăcere să stau în picioare. Tăcu o clipă, pe urmă spuse: - Tu eşti fiul celui mai bun prieten pe care l-am avut… Vocea căpătă o stranie mireasmă de duioşie, dar numai pentru o clipă. - Tatăl tău (Dumnezeu să-l ierte!), când a murit, le-a lăsat prea încurcate trebile casei. Făcuse ceva greşeli… Mă rog, scuză-mă că-ţi vorbesc aşa. Vorbesc spre binele tău. Şi am o oarecare dreptate, ce zici? Câteva treburi, cât timp ai fost afară, ţi le-am rezolvat eu. Pe celelalte ţi le vei rezolva singur, acum c-ai revenit. Îmi doresc să le pui pe toate la punct. Tânărul i-a mulţumit încurcat. Îi era într-adevăr recunoscător negustorului că avusese grijă de familia lui când el era departe de casă, dar simţea şi o amărăciune, o revoltă, faţă de modul deloc 18

Vezi Kycyku, Ardian, Legături albano-române, Haemus Plus I – 2017 și www.kuciuk.blogspot.ro, iunie 2017 36

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

rafinat cu care negustorul vorbea despre tata şi despre favorurile făcute. Şi-ar fi dat orice în acele clipe, ca să nu fie dator cu mulţumirile care, fără vreun motiv anume, îi păreau prea grele. - Ce salariu ai? Tânărul era uluit de blândeţea cu care răspundea, în timp ce revolta aceea lăuntrică se preschimba în ură cumplită. Gaspar Tragaci, în cuvinte scurte şi tăioase, l-a sfătuit cum şi cât să cheltuiască lunar, ce nevoi erau mai acute, ce treburi mai puteau aştepta şi cam câţi bani trebuia să economisească. Vorbind, îşi mişca plenar gâtul uscat, plin de vene umflate, în gulerul alb ca zăpada, al cămăşii călcate impecabil, uitându-se ba pe stradă, ba în spatale prăvăliei unde stăteau mute calfele sale. Parcă atras de un magnet puternic, şi Hilush privi rafturile pline cu tot felul de mărfuri, unele complet străine faţă de altele, de la tălpile de pantofi, până la pluguri de fier, adunate fără niciun criteriu estetic, creându-ţi impresia unei averi imense ce dispreţuia nevoia de rânduială. Îşi dedicase viaţantreagă câştigului acel bărbat uscat, plin de vene, care vorbea din partea cealaltă a mesei. Cu chinuri şi sacrificii şi tărie de fier, pornind de la nimic, izbutise să se îmbogăţească enorm, ca nimeni altul. Stând în picioare în faţa ferestrei, toată ziua, îşi înmulţea casele, terenurile, negoţul, banii daţi cu camătă. Doar de simpatia oraşului nu se bucura. Închis în treburile sale, ucigător în vorbe cu cei care depindeau de el, vieţuia singuratic în mijlocul averii imense. Deloc avar pentru el însuşi, fără copii, avea multă grijă de soţia şi de casa lui. Dar foarte rar ajuta pe altcineva. Îşi hrănea creierul cu puţine gânduri, însă toate erau sigure şi exacte. Pentru el, viaţa semăna cu un război în care cel mai deştept şi cel mai capabil se dovedea a fi cel care câştiga mai mulţi bani. Lucrurile sufleteşti nu-l interesau deloc: i se păreau chestiuni demne de fiinţe moi şi de minţi anormale. La capătul oricărui eveniment, îşi punea o singură întrebare: cât? Hilush se simţea rău. În prezenţa acestui om energic, înconjurat de atâtea mărfuri şi cuvinte scurte, se simţea ca un copil nedorit, incapabil şi neputincios. Negustorul şi-a încheiat sfaturile în felul următor: - Economiseşte cât poţi. Asta îl face pe om bogat, ascultă-mă pe mine. Bogat, deci liber. Fiindcă – puneţi vorba asta ca pe un cercel la ureche – doar cel ce n-are nevoie de nimeni e liber… Acest aforism neaşteptat, rostit de vocea metalică, i-a spulberat tânărului mândria obişnuită. Undei era acum ironia faţă de minţile înguste complet înrobite de materie, sarcasmul cu care, la cafenea, în prezenţa prietenilor, încerca să desfiinţeze pragmatismul unora?! Viziunea lui superioară asupra lumii, precum şi tăria cu care o judeca, s-au clătinat. Se simţi vulnerabil. Se simţi vinovat în prezenţa acelui judecător de neclintit care încerca să-i descifreze şi să cântărească în privire şansele viitorului. Oare ce preţ punea învingătorul a atâta materie pe capul tânărului visător care îmbătrânea aplecat asupra cărţilor care-l învăţau cum să dispreţuiască banul? Lumea lăuntrică, plămădită cu îndelungi chinuri şi străduinţe, construită bucată după bucată, în tăcere şi singurătate, frumoasa lume a lui, s-a făcut pulbere în acea prăvălie unde circulau şi-ţi străpungeau nasul şi sufletul mirosurile atâtor mărfuri amestecate. O dorinţă puternică să iasă de acolo, să fugă, îl cutremură pe tânăr. Dar nu s-a putut mişca, împietrit de o întrebare a negustorului. - Mi-au zis că ştii să faci versuri… Hilush se uită la el. Dar cineva intră tocmai atunci în prăvălie, vroia să cumpere ceva, şi vorbele rămaseră suspendate înainte de a fi rostite. Hilush avu timp să-şi adune toate puterile şi argumentele, încercând să mai facă o rezistenţă. Înţelegea foarte bine tactica lui Gaspar Tragaci. „În numele unei false înţelepciuni, crezând că mă-nvaţă cum să-mi găsesc drumul în viaţă şi cum să-mi găsesc fericirea aşa cum o percepe el, acum îmi va propovădui şi mă va sfătui să nu mă mai ocup de treburi inutile, de unde nu iese niciun câştig. Dar n-am să-l las fără un răspuns!” Aici însă raţiunea-i s-a blocat. Cum poţi vorbi cu un individ care, dintr-o statuie divină a lui Praxitel se zbate să scoată un picior pentru scările sale de marmură? În realitate, tânărul nu se simţea sigur pe el. Îi era teamă ca nu cumva delicateţea gândurilor sale curate şi luminoase, ascunse cu viclenie în străfundurile fiinţei – temelie a lumii ascunse în care el se retrăgea în clipele melodioase când sentimente exaltate se armonizau fulgerător, călăuzite de sceptrul Zânei, devenind cântece – se spulberau în faţa cuvintelor şi gâendurilor necioplite ale negustorului. Cum să te aperi, cum să răspunzi? Doar fuga putea fi o salvare. Doar ridicându-se şi fugind din acea încăpere sufocantă îşi putea păstra neprihănit altarul luminos al sufletului, colţul dumnezeiesc unde stătea strecurat cel mai preţios rost al vieţii sale. Doar că unele vorbe neaşteptate ale negustorului l-au înlemnit pe loc. Era în vis sau într-o vedenie? 37

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

- Da, mi-au lăudat scrierile tale… Ştii că m-am bucurat? Ţara are multă nevoie de asemenea lucruri? Am rămas în urmă… Îşi bătea joc sau vorbea serios? Hilush nu descoperi niciun sunet de sarcasm. Şi rămase uluit. - Căci, vezi tu… Toată lumea îşi iubeşte patria, doar noi nu. Lumea nu prea simte nimic pe la noi. Or lumea trebuia obligată să simtă. Cândva erau şi printre noi oameni mai apţi în asemenea chestiuni. Ori atunci, nu aveam Albania. Acum avem Albanie, dar nimeni nu vrea să ştie de ea. Nu? Eu, cel puţin, nu văd vreun progres în chestiunea asta… Hilush simţi cum inima îl roade pe dinăuntru. De ce să-l judeci pe Gaspar Tragaci, pe prietenul lui tata, după vorbele lumii? Nu trebuia să condamni pe nimeni înainte de a-l cunoaşte bine. - Voi tinerii trebuie să munciţi. Să vorbiţi, să propovăduiţi, fără odihnă, neobosit, să scrieţi, mai ales tu, că eşti capabil. Nu-i altă soluţie. Albania asta trebuie ocrotită, să afle mic şi mare care-i treaba şi cum vom deveni mai civilizaţi… Era sensibil, simţea şi negustorul. Nu preţuia el doar banul şi câştigul, ci şi pe ceva imaterial, cum era progresul patriei. Numai că sunetul mereu rece al vocii îl oprea pe tânăr să zboare agale în cerurile entuziasmului. O presimţire complicată, greu de tradus, îl obliga să stea ca un paznic, la pândă, în aşteptarea sfârşitului acelei discuţii. - Ce crezi tu: va învia vreun gând devotat acestei Albanii în rândurile celor tineri? Tu înveţi la şcoală şi poate ştii câte ceva… N-a mai aşteptat răspuns şi continuă: - După marele război, am crezut că Albania se va ridica în picioare. Tu ştii că eu mă las cu greu convins. Mai ales în treburi d-astea, ştii? Şi tare teamă mi-e că am greşit. - Nu, - zise Hilush. - N-ai greşit. Un popor mai întârzie până revine pe cărarea civilizaţiei. Începuturile sunt mereu dificile. Poporul nostru deja învinge piedicile şi merge rapid în direcţia cea bună. - Mă, să dea Dumnezeu să se facă cum zici! Dar mie mi-e teamă că am greşit. Hilush se uită la el ca un semn de întrebare. - Da, da, tare mă tem c-am păţit-o. Vino să vezi! Trecură printre mesele calfelor, negustorul deschise o portiţă de lemn. Tânărul merse pe urmele lui, plin de curiozitate. Parcurseră un tunel îngust şi întunecat, ferindu-se de dulapuri şi cutii stivuite una peste alta, şi se opriră în faţa unei uşi. Gaspar scoase o grămadă de chei din buzunar, găsi cheia potrivită, pe urmă descuie uşa. Ochii lui Hilus se învârtiră uluiţi în spaţiul odăii. Era o odaie destul de mare, plină de steaguri naţionale. Domnea în acea odaie un miros specific, de stofă, basmale şi ţesături închise şi neaerisite. Rafturile se ridicau până la tavan şi permiteau să intre doar un pătrat de lumină. Era singura fereastră. Dădea în curtea care era plină de cutii şi suluri de materiale înfăşurate în hârtie îngălbenită. Hârtia ruptă pe alocuri, lăsa să se vadă câte un fragment de cârpă roşie. Se puteau vedea şi câteva berne. Aruncat lângă fereastră, se decolora în tăcere unul dintre cele câteva mii de steaguri naţionale, închise în odaie. Tânărul poet, învăţat încă din prima tinereţe să-şi preschimbe sentimentele indefinibile în vii închipuiri, gândi: „Mii de zori ai unei epopee roşii dormind în puşcăria unui timp crepuscular”. S-a predat brusc unui zbor de gânduri lirice. I se întâmpla des să uite unde se află şi cu cine, ademenit rapid de o muzică aleasă trezită din străfundurile sufletului, din depărtări cereşti unde chiar şi cea mai nesemnificativă întâmplare, trecută prin lumina dorinţei poetice, căpăta aerul unei miraculoase evadări. Văzu steagurile învelite într-o lumină vie de triumf suprem, în fruntea unui neam liber ce mărşăluia bucuros, însoţit de uralele viitorului, când vântul produs de lauri se ridica limpede în ceruri. Văzu cum vulturii negri se eliberară din închisoarea neagră a unei vremi întunecate, dând din aripile lor puternice într-un spaţiu înroşit, parcă erau nişte îngeri ai dreptăţii veniţi din cele mai ascunse colţuri ale munţilor şi câmpiilor ţării. - Vezi cum am păţit-o? Crezând că nu va fi casă-n oraş care să nu cumpere unul, am comandat mii de steaguri. Dar nu cumpără nimeni. Mi-au rămas nevândute. Ce mai, am scăzut preţul… Vocea cu sunete de metal spulberă revelaţia cu zbor de vulturi şi aer roşu. O supărare cumplită se trezi înlăuntrul tânărului. Voia să-l jignească cu ceva pe negustor, vroia să-l înjure groaznic, dar nu găsi vreo înjurătură care să i se potrivească. Gaspar Tragaci nu era atent la privirea plină de scârbă a băiatului şi scoase cu grijă un steag dintr-un pachet, îl desfăcuse în faţa lui Hilush. Vulturii negri erau lucraţi maiestuos pe materialul roşu extrem de scump. Învârtind berna cu degetele, negustorul oftă: 38

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

- Păcat să rămână nevândută asemenea marfă! Uite-te şi tu ce material grozav este! Două mâini murdare şi turbate de dorinţă, înfipte în carnea unei creaturi delicate şi dragi, nu ţi-ar fi umplut trupul şi sufletul cu un fior mai cumplit. Pe neaşteptate, tânărul smulse steagul din mâinile negustorului. Ochii acestuia se măriră. Hilush Vilza rosti cu voce joasă, dar fierbinte: - Nu-l mai atinge cu mâinile acelea! Curios şi supărat, negustorul spuse: - Ai înnebunit? Ce-ai păţit, mă? O profundă ironie explodase din buza tânărului. - Frumos te-ai gândit, pe cuvânt! Hai, daţi drumul la gură voi, învăţătorilor, vorbiţi şi scrieţi despre patrie, că nu mi se vând steagurile deloc!… Gaspar Tragaci încremenise. Tânărul continuă: - Cum să nu… S-a făcut Albania. Ies nebunii şi urlă: Trăiască Albania! Tu, înţeleptul, urlând în felul tău, zici: Trăiască, da! Şi comanzi steagurile. Noi ne sfâşiem gătul, tu faci bani! Trăiască, trăiască! Gaspar Tragaci lăsă berna şi păşi ameninţător spre băiat. Steagul căzu pe duşumea. Hilush nu se mişcă. Se uita cum ochii aceia de gheaţă scoteau scântei de amărăciune. Negustorul se opri în faţa lui. - Dacă n-ar fi fost amintirea vechii prietenii, ştiam eu ce-ţi… Tânărul îl întrerupse: - De dragul acelei prietenii, am să scriu versuri, ca să-ţi vinzi steagurile! Cu vocea tremurândă de nervi, celălalt, spuse: - De fapt, tu nu ştii decât să scrii versuri. Trăieşte cu basmele şi aleargă după vise! Îmi pare rău de ai tăi, că deja îi văd în drumul mare. Da, da, fă versuri şi iubeşte Albania, că versurile şi Albania te vor scoate la lumină… Se apropie mai mult de tânăr şi parcă nu vorbi un om, ci un bici: - Se vând ori nu se vând steagurile, rezistă sau nu rezistă Albania, eu am destui bani, slavă Domnului, ai înţeles? Şi acum: afară! - Încet! – replică tânărul. Ies singur, nu-i nevoie să mă dai tu afară. Dar vroiam să-ţi dau un sfat, în schimbul sfatului pe care mi l-ai dat când am venit. Tu crezi că trăieşti, dar te minţi singur. Te-ai şters din cartea celor vii de când te-ai închis în această prăvălie sufocată de mărfuri. Acesta-i mormântul tău. Iar cât priveşte Albania, te asigur eu că va dăinui. De aceea, nu-ţi face griji, că ţi se vor vinde şi steagurile. Dar vezi să nu-ţi vinzi sufletul naibii. Şi Hilush Vilza ieşi afară, oarecum uşurat de acele cuvinte, ca să tragă aer curat în piept, căci mirosul prăvăliei îţi absorbea aerul chiar şi din oase, te sufoca. În limba română de Kopi Kycyku

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Poesis NILS HAV In Defense of Poets [poetry from Denmark] Hunting Lizards in the Dark During the killings unaware we walked along the lakes. You spoke of Szymanowski, I studied a rook picking at dog shit. Each of us caught up in ourselves surrounded by a shell of ignorance that protects our prejudices. The holists believe that a butterfly in the Himalayas with the flap of a wing can influence the climate in Antarctica. It may be true. But where the tanks roll in and flesh and blood drip from the trees that is no comfort. Searching for truth is like hunting lizards in the dark. The grapes are from South Africa, the rice from Pakistan, the dates grown in Iran. We support the idea of open borders for fruit and vegetables, but however we twist and turn the ass is at the back. The dead are buried deep inside the newspaper, so that we, unaffected, can sit on a bench on the outskirts of paradise and dream of butterflies. © Niels Hav. Translated by P. K. Brask & Patrick Friesen

Women of Copenhagen I have once again fallen in love this time with five different women during a ride on the number 40 bus from Njalsgade to Østerbro. How is one to gain control of one’s life under such conditions? One wore a fur coat, another red wellingtons. One of them was reading a newspaper, the other Heidegger - and the streets were flooded with rain. At Amager Boulevard a drenched princess entered, euphoric and furious, and I fell for her utterly. But she jumped off at the police station 40

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

and was replaced by two sirens with flaming kerchiefs, who spoke shrilly with each other in Pakistani all the way to the Municipal Hospital while the bus boiled in poetry. They were sisters and equally beautiful, so I lost my heart to both of them and immediately planned a new life in a village near Rawalpindi where children grow up in the scent of hibiscus while their desperate mothers sing heartbreaking songs as dusk settles over the Pakistani plains. But they didn’t see me! And the one wearing a fur coat cried beneath her glove when she got off at Farimagsgade. The girl reading Heidegger suddenly shut her book and looked directly at me with a scornfully smile, as if she’d suddenly caught a glimpse of Mr. Nobody in his very own insignificance. And that’s how my heart broke for the fifth time, when she got up and left the bus with all the others. Life is so brutal! I continued for two more stops before giving up. It always ends like that: You stand alone on the kerb, sucking on a cigarette, wound up and mildly unhappy. © Niels Hav. Translated by P.K. Brask & Patrick Friesen

In Defense of Poets What are we to do about the poets? Life's rough on them they look so pitiful dressed in black their skin blue from internal blizzards. Poetry is a horrible disease, the infected walk about complaining their screams pollute the atmosphere like leaks from atomic power stations of the mind. It's so psychotic Poetry is a tyrant it keeps people awake at night and destroys marriages it draws people out to desolate cottages in mid-winter where they sit in pain wearing earmuffs and thick scarves. Imagine the torture. Poetry is a pest worse than gonorrhea, a terrible abomination. But consider poets it's hard for them bear with them! They are hysterical as if they are expecting twins they gnash their teeth while sleeping, they eat dirt and grass. They stay out in the howling wind for hours tormented by astounding metaphors. Every day is a holy day for them. Oh please, take pity on the poets they are deaf and blind 41

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-â&#x20AC;&#x2DC;17

help them through traffic where they stagger about with their invisible handicap remembering all sorts of stuff. Now and then one of them stops to listen for a distant siren. Show consideration for them. Poets are like insane children who've been chased from their homes by the entire family. Pray for them they are born unhappy their mothers have cried for them sought the assistance of doctors and lawyers, until they had to give up for fear of loosing their own minds. Oh, cry for the poets! Nothing can save them. Infested with poetry like secret lepers they are incarcerated in their own fantasy world a gruesome ghetto filled with demons and vindictive ghosts. When on a clear summer's day the sun shining brightly you see a poor poet come wobbling out of the apartment block, looking pale like a cadaver and disfigured by speculations then walk up and help him. Tie his shoelaces, lead him to the park and help him sit down on a bench in the sun. Sing to him a little buy him an ice cream and tell him a story because he's so sad. He's completely ruined by poetry. Translated by P.K. Brask & Patrick Friesen. ÂŠ Niels Hav

Epigram You can spend an entire life in the company of words not ever finding the right one. Just like a wretched fish wrapped in Hungarian newspapers. For one thing it is dead, for another it doesn't understand Hungarian. ÂŠ Niels Hav. Translation: P.K. Brask & Patrick Friesen

My Fantastic Pen I prefer writing with a used pen found in the street or with a promotional pen, gladly one from the electricians, the gas station or the bank. 42

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Not just because they are cheap (free), but I imagine that such an implement will fuse my writing with industry the sweat of skilled labourers, administrative offices and the mystery of all existence. Once I wrote meticulous poems with a fountain pen - pure poetry about purely nothing but now I like shit on my paper tears and snot. Poetry is not for sissies! A poem must be just as honest as the Dow Jones index - a mixture of reality and sheer bluff. What has one grown too sensitive for? Not much. That’s why I keep my eye on the bond market and serious pieces of paper. The stock exchange belongs to reality – just like poetry. And that’s why I’m so happy about this ball point pen from the bank, which I found one dark night in front of a closed convenience store. It smells faintly of dog piss, and it writes fantastically. © Niels Hav. Translation: P.K. Brask & Patrick Friesen

When I Go Blind Love makes blind – and every single day as the blind man shuffles along with his cane traffic comes to a complete stop while God’s angels ascend and descend – and the eye specialist closes his clinic. Love makes blind, but sex is harmless; there’s nothing wrong with my eyesight I can see everything. That’s why my love poems are such failures. Eyes closed I whisper into the phone and outside the train station the blind man stands, a holy evangelist humming in the rain – crippled by love. The new lovers kiss each other’s fingertips I do know that. © Niels Hav. Translated by P.K. Brask

On His Blindness 1 Is it cheaper now, I wonder, 43

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

to write in ink, since Borges dictated his labyrinthine tales in Buenos Aires? The Homer of the Argentine considered words to be symbols we share with others. “I believe abstract aesthetics to be a vain illusion,” he wrote in one of his prefaces, where he delighted in renouncing originality. Almost without affectation. Only after going blind did he make eye-contact with John Milton in his Paradise Lost. 2 Love makes blind. But it took forty years! Forty years of preliminary studies, imitation and outbursts of rage when the dreamtiger escaped. Now and then he’d consult oculists, each time a disappointment. He studied Joyce, who must have loved Nora, though he never went completely blind. Only when Alonso Quixano lost his mind and called himself Don Quixote did he leave his father’s library; and not until forty years after finding love in Geneva did Borges go blind – as blind as Beethoven was deaf! 3 He worked in the dark and polished his sentences in memory until they sparkled from sheer metaphysics. “If one is a poet, one is always a poet, and all the time assailed by poetry.” Borges absorbed nourishment from his misfortune and replaced the visible world with sagas and Old English verse, thereby transforming blindness into a gift: Only now did he come eye-level with Homer, and only now was he able to see deep into the dark, wide world and into the dizzying moment that is eternity. © Niels Hav. Translation Martin Aitken

Encouragement Isn’t it an uplifting thought that in a few decades we and this whole confused epoch with its cynical presidents, wornout arguments, mawkish TV hosts, dim journalists, and the complete crapitalistic jubilant choir will be gone? For all time! We will disappear. They will disappear. I will disappear. You will disappear. It will all disappear. Hurrah! © Niels Hav. Translated by P. K. Brask & Patrick Friesen

Sunrise in Bucharest

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Blue and cloudy Sunday morning, Bucharest 6 o'clock. Will it rain or not? The sun is burning far away in God's big factory, no one in the streets only that big queue waiting for sunrise or for some heavy fantasy-newspapers filled with hope & glory (we badly need them). On a green motorbike Humphrey Bogart riding along Şoseaua Kiseleff under those green tree-crowns. Yes, I like this movie without a leading part - only we subordinate characters working hard on our own destiny. At night when everything is perfectly clear our brains are shinning, but at dawn they are almost empty, as in those few expensive minutes in a taxi driving through Bucharest, where I was completely lost and at home for a few days. If you exchange a daydream for reality you have lost a good daydream. And so what! Some day you will get another one like this singular Sunday-morning-movie shot in Bucharest, daybreak. Everything can happen now, and it will! From now on that filmstrip will run in my head every time I see the weather forecast on TV. Will it rain or not? I don't know, but God really has to make up his mind! © Niels Hav

We Are Here I got lost in a strange part of town. All streets ran steeply upward, quick-footed people ran by me dressed in light-coloured clothes and looking as though they were carrying light things in their bags. I stopped someone for directions and immediately I stood in the middle of a clump of friendly faces. - Where do you want to go? I began explaining. They listened, smiling, as if for the first time they were hearing a dead dialect. Then they began speaking one on top of another and pointing in all directions. I pulled out my map. Eagerly it was opened and studied with interest. - Where are we? I asked with a finger on the map. They looked at me and as a chorus repeated my question. Then they all broke into hearty laughter, I laughed too, we were witnessing high comedy. – Here, said one of them and pointed to the ground where we stood. – We are here! © Niels Hav. Translated by P.K. Brask & Patrick Friesen

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Wittgensteins Cat For two years Wittgenstein sat in Vienna drawing up a house plan for his sister. ‘Whereof one cannot speak, thereof one must be silent.’ He tried to draw it! And silence took the shape of a house. So he went off to Cambridge to teach and puzzle over the pleonasm of language. Plagued by nonsense. ‘In this world everything is what it is, and everything happens as it happens.’ The cat miaows at the door. He lets her in. © Niels Hav. Translated by Heather Spears

The anesthetists discuss Astronomy The anesthetists discuss astronomy elevating in the lift while patients arrive in taxis accompanied or not by family. The universe consists of 100 billion galaxies. If there are sentient civilizations on just a millionth of those planets we are far from alone. Outside: cold rain, December. A sick person sitting in the waiting room among frayed magazines with his threadbare life has only one single prayer. © Niels Hav - translated by P. K. Brask

Niels Hav is a full time poet and short story writer living in Copenhagen with awards from The Danish Arts Council. In English he has We Are Here, published by Book Thug, and poetry and fiction in numerous magazines. In his native Danish the author of six collections of poetry and three books of short fiction. His books have been translated into several languages such as English, Arabic, Turkish, Dutch, Farsi and Chinese. Raised on a farm in western Denmark, Niels Hav today resides in the most colourful and multiethnic part of the capital. He has travelled widely in Europe, Asia, North and South America.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

In an interview Niels Hav recently says: “I'm trapped in the Latin alphabet. Even if I communicate in English, I'm still isolated from half of the world. How many alphabets are there on our planet? Nobody knows for sure, but alone Chinese, Hindi, Bengali and other Asian alphabets are used by more than one third of the planet's population. And then there is the Arabic alphabet used by a billion. Many Arab and Chinese writers have the advantage over European colleagues, they are able to handle two alphabets. I wish my ignorance wasn't so extensive.” “... Niels Hav's We Are Here, ... brings to us a selection from the works of one of Denmark's most talented living poets and is all the more welcome for that reason...” - Frank Hugus, The Literary Review. Bibliography Shpirti vallzon në djep, Shtëpia Botuese OMSCA-1, Tirana, Albania 2016. Şî'ri bo trisnokekan nîye (Kurdish translation), Ktebxanai Andesha, Sulaymaniyah, Irak 2016. Al-Rooh Tarqos Fee Mahdiha, Jordanian Writers Association, Amman, Jordan 2015. Zanhaa dar kopenhag, Botimar Publishing, Tehran 2015. Kopenhag Kadinlari, Yasakmeyve, Turkey 2013. Grondstof. Poetry translated by Jan Baptist, Holland 2012. Udate žene u Kopenhagenu, Bosnia 2012. De Iraanse zomer. Short stories translated by Jan Baptist, Holland 2011. Ḥ na aṣ ru aʻmá. Poetry, Arab Scientific Publishers, Beirut 2010. Als ik blind word, Holland 2010 De gifte koner i København. Poetry – Jorinde & Joringel, 2009. We Are Here. Poetry translated by Patrick Friesen & P.K. Brask, Toronto 2006. U Odbranu Pesnika. Poetry translated by Tatjana Simonović & Milena Rudež, Belgrade 2008. Grundstof. Poetry - Gyldendal, 2004. Nenadeina Sreka. Poetry translated by Zoja Drunova. Spektar Press, Macedonia1997. Når jeg bliver blind. Poetry - Gyldendal, 1995. God's blue Morris. Poetry translated by Patrick Friesen & P.K. Brask, Crane Editions, 1993. Den iranske sommer. Short stories - Gyldendal, 1990. Ildfuglen, okay. Poetry - Hekla, 1987. Sjælens Geografi. Poetry - Hekla, 1984. Øjeblikket er en åbning. Short stories - Hekla, 1983. Glæden sidder i kroppen. Poetry – Jorinde & Joringel, 1982 Afmægtighed forbudt. Short stories - Hekla, 1981. * First published in A New Ulster Magazine ** Mulțumiri dnei. Drd. Alisa Velaj care ne-a trimis spre publicare materialul de mai sus.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Portret liric: COCA POPESCU ,,Într-o lume postmodernă care şi-a pierdut de mult echilibrul, Coca Popescu caută şi propune salvarea noastră în şi prin Poezie. Discursul liric este unul plin de echilibru şi conţine un dozaj aparte de mirare în faţa grozăviilor parcă eterne ale lumii, dublată de o tristeţe existenţială care nu devine niciodată stridentă, dar şi de speranţa că omul se poate salva măcar prin Poezie.” (George Motroc) Poemele mele simple Nu trebuie să-mi ştii numele, Nu trebuie să-mi cunoşti chipul. Trebuie doar să-mi citeşti versurile. Mă vei găsi în fiecare strofă, Acolo, un strop din sufletul meu Va fi şi al tău. (...) Lecţie de viaţă

(...) Repet din fragmentele vieţii în gând: Am trăit fără să-nţeleg. Am plâns, am oftat. Arareori am râs. M-am legat de obiecte Mai mult decât mi-am imaginat. Să mai visez? Ce e viaţa? Cine suntem noi? Roboţi cu suflet de eroi.

Învăţ de la fluturi Trăiesc într-o lume fără soare. Îmi ascund identitatea. Păşesc zâmbind peste o mie de probleme, Afişând cu nonşalanţă zâmbetul, Adesea împrumut din parfumuri de la flori În dimineţile cu rouă. Ridic privirea, cer o viaţă nouă. Miroase a pământ reavân, Iar curcubeul îmbracă zarea Când stol de păsări invadează cerul. Şi oricât de fragilă sunt Învăţ de la fluturi Puternică să fiu. Dacă aş fi Dacă aş fi un nor, cu picături de ploaie pe trupul tău aş curge ca un râu lipindu-ţi cămaşa de pielea jilavă. 48

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Pământ dacă aş fi, sub tălpile tale m-aş cuibări. Sărutându-ţi paşii, însetat stele din urmele tale-aş sorbi. Dar sunt sec şi sunt orb. Lacrimă ce pică din cer, Mângâie-mi obrazul stingher, Întoarce universul pe dos. Fii parte din bucuriile lumii. Regăseşte-mă. Ultima frunză Am obosit. La fel ca toamna. Grămezi de frunze peste tot. Ascult povestea anotimpurilor, Adunând frunzele căzute. Îmi cuibăresc gândurile sub ele. Pe cer norii adună îngeri împovăraţi de culori. Aştept să plouă. Să-mi hrănesc amintirile deformate De timp şi de dor. Uitarea muşcă din mine cu poftă. Sunt ultima frunză rătăcită de vânt. În depărtare caii se aud nechezând. Pământul îmbibat de ploaie Îmi ascunde privirea În spatele curcubeului Care nu mai apare. (Selecţie din volumul Nopţi violet publicat de poeta Coca Popescu la Editura Rafet, în anul 2016 şi premiat în cadrul Festivalului Internaţional Titel Constantinescu, ediţia a IX-a, Râmnicu Sărat, 2016)

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

NICOLAE SILADE: Poezii Din 1997, Nicolae Silade este fondatorul şi directorul ziarului Actualitatea, iar din 2010 este fondatorul şi directorul revistei Actualitatea literară. A publicat în: Alternanţe (Germania), Apostrof, Arca, Arcadia, Argeş, Ateneu, Banat, Cafeneaua literară, Conta, Convorbiri literare, Cuvinte româneşti, Familia, Fereastra, Flacăra, Hyperion, Libertatea (Serbia), Luceafărul, Lumina literară şi artistică, Lumină Lină (SUA), Orient latin, Origini România (Spania), Orizont, Pro Saeculum, Ramuri, Reflex, România literară, Român în lume (Spania), Tomis, Tribuna, Actualitatea literară Volume apărute: Visul în lucru, Editura Litera, Bucureşti, 1979, Cartea poeţilor (volum colectiv), Editura Lugojpress, 1994, Mergere înainte, Editura Lugojpress, 1997, eternelia, Editura Marineasa, Timişoara, 2006, iubirea nu bate la uşă (I), Editura BrumaR, Timişoara, 2013, iubirea nu bate la uşă (II), Editura BrumaR, Timişoara, 2016 3 ascultă-mă fiule ascultă-mă cu atenţie şi cu luare aminte ascultă-mă stau lângă ploi bacoviene lungi şi stropii bat în sufletul de cretă durerea lui rămâne violetă stau lângă ploi bacoviene lungi în parc pe-o bancă toamnele de plumb se-aşează leneş le privesc în faţă sunt laticlave ce-au ieşit din ceaţă să zguduie simţirile de plumb da ai ghicit sunt versurile mele de la douăzeci de ani dedicate lui bacovia pe când eram şi eu bacovian dar acum vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu-ţi spune vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu ştie vreau să-ţi spun că bacovia este cel mai poet stai lângă mine şi-ascultă un poem de bacovia eu trebuie să beau să uit ceea ce nu ştie nimeni ascuns în pivniţa adâncă fără a spune un cuvânt singur să fumez acolo neştiut de nimeni altfel e greu pe pământ parcă nu seamănă a bacovia şi totuşi e şi totuşi întreabă-te ce ştia el fără ca nimeni să ştie nimeni nimeni nimeni şi s-asculţi pustiul ce melancolie 4 voi apărea în curând în toate fotografiile în tonuri de sepia părul meu argintiu va fi fiind atunci amintire oglindă surâs al unui timp întors în sine dragoste dragoste ce-mi dai să spun povestea ta povestea noastră ce dai ce iei dragoste voi apărea în curând în toate revistele lumii marii critici ai lumii vor scrie mereu despre mine dar cine să înţeleagă cine s-adune cine să-ntoarcă din marea risipire un chip care a fost al lumii un chip care a fost al meu dragoste voi apărea în curând în toate bibliotecile lumii ochi străini mă vor privi din sonete eternelii epistole inimi străine se vor cutremura şi vor plânge şi se vor bucura dar eu nu voi mai fi fiind atunci decât un nume dragoste un cuvânt un nume dar de ce vă vorbesc despre mine când foarte bine aş putea vorbi despre altul şi altul şi altul sau chiar despre tine frate 50

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

5 nu ţi-am luat flori nu ţi-am spus te iubesc nu te-am scos în oraş nici cină romantică nu ţi-am pregătit de ziua îndrăgostiţilor dimpotrivă m-am plimbat singur şi te-am lăsat singură să faci curăţenie-n suflet dumnezeu ştie de ce şi m-am uitat cu jind după toate femeile şi le-am făcut ochi dulci puştoaicelor şi complimente doamnelor şi sfântul valentin se uita la mine şi nu înţelegea nimic eu însumi mă uitam la sfântul valentin şi nu înţelegeam nimic doamne într-o astfel de zi am văzut şi femei singure singure am văzut şi bărbaţi singuri bărbaţi poate se supără sfântul valentin dar într-o astfel de zi nu e permisă singurătatea şi după o valentine’s day nu e permis să urmeze o valentine’s night plină de vise şi singurătate mare dreptate avea prietenul meu când spunea: îndrăgostiţilor nu le ajunge o zi de dragoste mie spre exemplu nu-mi ajunge o viaţă

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Brand/ing GEORGE SOHAN Fratele Rock, concert caritabil Scurt istoric al evenimentului

Este incredibil cum reuşesc toți să locuiască în acele condiții. Familia își păstrează credința, fiind creștini protestanți. Tatăl copiilor este o prezență rară în viața lor și nu prea îi ajută. Noi am făcut nenumărate acțiuni pentru ei, deoarece nevoile sunt multiple, dat fiind numărul membrilor familiei. Larisa lucrează ca femeie de serviciu la mai multe scări de bloc pentru a le asigura cele de strictă necesitate copiilor, însă nevoile lor sunt prea mari pentru a fi acoperite de un singur salariu. 3. Familia Chirilă din Hunedoara – Narcisa este o mamă care are în grijă cinci copii: doi școlari, doi la gradiniță și un bebeluș de 2 ani. Narcisa nu are loc de muncă. Tatăl abia a reușit de puțin timp să se angajeze ca muncitor necalificat la „făcut gropi”, după cum s-a exprimat. Venitul acestuia nu poate asigura un suport financiar suficient pentru creşterea şi educarea celor cinci copii şi nici pentru supravieţuirea a şapte persoane. 4. Familia Petre locuiește în Gherghiţa. I-am cunoscut în cadrul proiectului “Caravana rechizitelor” când mama ne-a contactat în încercarea de a opri închiderea şcolii din sat. Tatăl este cardiac, mama este casnică, băiatul cel mare de 18 ani a fost nevoit să renunțe la școală pentru a susţine financiar toată familia iar restul copiilor, respectiv 6, reuşesc să îşi continue studiile cu greu.19 Astfel, principalul scop al evenimentului este de a ajuta aceste familii aflate în situaţii limită să menţină copiii înscrişi în sistemul de învăţământ pentru a le oferi o şansă reală în viaţă, în lupta acerbă pe care trebuie să o ducă într-o societate care pune preţ pe aspectul financiar mai mult decât pe valoarea umană. Evenimentul a avut şi două scopuri secundare. Primul este acela de a promova trupele de rock aflate la începutul carierei, de a le aduce în atenţia publicului prin includerea lor în cadrul evenimentelor şi în

Fratele Rock este un eveniment ce îşi propune să alăture muzica rock acţiunilor caritabile, să schimbe percepţii şi mentalităţi, să promoveze noi artişti şi, totodată, să demonstreze că se poate, doar cu voinţă. Astfel, organizatorii evenimentului şi-au propus să organizeze o serie de concerte săptămânale, pe o durată de cinci săptămâni, care să aducă în faţa publicului trupe rock aflate la început de drum, alături de formaţii deja cunoscute simpatizanţilor acestui gen muzical. „Rock Frate este un proiect ambițios ce își propune scoaterea din anonimat a trupelor aflate la început de drum, organizând și Festivalul-concurs „Rock Frate”, ediția I februarie-mai 2015” Scopul principal al evenimentului a fost acela de a strânge fonduri pentru copiii defavorizaţi şi pentru familiile din care aceştia fac parte. În acest sens, au fost selectate patru cazuri sociale, prezentate pe larg de haisăajutăm.ro : 1. Familia Chira – Soții Marcela (39) și Cristian Chira (37) locuiesc în cartierul Drumul Taberei din București, alături de copiii lor, unul de 12 ani, iar celălalt de 9 luni. Marcela este însărcinată în 6 luni, însă cu toţii stau în gazdă la o familie unde plătesc lunar 50-100 RON. Ei au fost somați să plece deoarece proprietatea va fi scoasă la vânzare. Fiind însărcinată, Marcela și-a pierdut locul de muncă. Ultimul serviciu nu i-a garantat Marcelei o carte de muncă, deci nu poate beneficia în prezent de o indemnizație de creștere a copilului, ci doar de alocația de 200 RON a bebelușului. Soțul, Cristian a pierdut un proces în urmă cu mulți ani. Având cazier, el este respins la toate interviurile de muncă. Cristian lucrează, totuși, cu ziua unde i se permite, iar în sezonul cald muncește din greu pe șantiere pentru a asigura un minim de venit familiei sale. 2. Familia Stan din cartierul Berceni, București – Larisa și cei 10 copii locuiesc cu toții într-o garsonieră confort 3 din Berceni.

http://www.haisaajutam.ro/proiectele/fratelerock-impreuna-pentru-educatie/, accesat la data de 17.05.2016 19

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

concerte alături de trupe cunoscute simpatizanţilor acestui gen muzical, trupe cu notorietate în underground-ul românesc, care au reuşit să se impună şi să îşi câştige fanii. Cel de-al doilea scop secundar pe care evenimentul l-a urmărit este de a schimba percepţia greşită a publicului faţă de amatorii de muzică rock, faţă de tiparul în care i-au încadrat pe cei care ascultă sau fac astfel de muzică, prin realizarea unor spectacole şi a unor campanii care să demonstreze că şi cei care fac sau ascultă muzică rock sunt parte integrată a acestei societăţi, pentru care se preocupă şi faţă de care se simt responsabili. Fratele Rock îşi are originile dintr-un proiect iniţiat la începutul anului 2015, denumit Rock Frate, un proiect dedicat trupelor de rock la început de drum. Concursul de muzică „Rock Frate” este un proiect inițiat de Teodor Dumitrache și George Sohan în colaborare cu Grill Pub și dorește să creeze un spațiu de activitate artistică adecvat creației muzicale. Acest concurs are ca scop educarea prin artă și stimularea creativității, imaginației, inovației și a spiritului de competiție. Se încearcă și îndreptarea atenției oamenilor către una dintre cele mai reprezentative arte prin evidențierea importanței acesteia și totodată frumusețea ei. Prin relaționare, comunicare și manifestare prin artă, organizatorii îşi propun să umple spațiile goale create de însingurarea societății moderne. Îşi doresc să creeze un loc în care oamenii să se simtă bine, să pună în comun, spectatori și interpreți, bogăția sufletească, muzica să creeze punți între oameni. Concursul are menirea de a promova muzica trupelor tinere. Scopul concursului este ca talentul lor să nu se risipească în zadar, ci să fie transmis unui public cât mai numeros. Pe plan cultural, concursul urmărește să valorifice potențialul creativ al participanților în domeniul artistic, potențarea și promovarea inițiativei și capacităților artistice, descoperirea de noi talente și eventuala mediatizare a lor. Artiștii, fie ei profesioniști sau amatori, contribuie la dezvoltarea culturii iar acest eveniment urmărește susținerea lor. Concursul a fost creat în contextul în care organizatorii consideră că România are un potențial cultural imens, dar neexploatat, din păcate. Într-o țară precum România, proiectele culturale ar putea ajuta creșterea

economică. „Cultura poate fi motorul schimbării economice şi sociale, precum şi al transformării mediului în care trăim. În ţările avansate, ea este una dintre industriile care înregistrează cea mai rapidă dezvoltare şi cea mai dinamică piaţă a muncii”, consideră S. Arzeni. Yarri Kamara observă că “în ciuda resurselor de talente şi a moştenirii culturale bogate de care dau dovadă statele emergente, acestea rămân jucători marginali în industria entertainmentului”. În acest context, Concursul de muzica „Rock Frate” își propune să medieze legătura dintre public și tinerii soliști și interpreți de muzică rock. Publicul va juca un rol important în desfășurarea evenimentului alaturi de invitații speciali și personalităţi din lumea muzicii care vor conferi credibilitate și valoare concursului. În cadrul concursului au participat 27 de trupe din toata ţara iar premiul a constat în participarea la festivalul Padina, înregistrarea a 5 melodii într-un studio profesionist şi filmarea unui videoclip. Rock Frate a fost şi este singurul concurs de acest gen în care juriul este doar publicul, îndrumat printr-un sistem în care nu se favorizează sau defavorizează. Dovada acestui fapt este că în finală a ajuns şi o trupă din Iaşi care, deşi nu a avut susţinere, a trecut de două etape ale concursului. A doua ediţie Rock Frate ce trebuia să aibă loc la începutului lui 2016 a fost anulată din cauza evenimentelor petrecute în luna octombrie, în clubul Colectiv şi, astfel, organizatorii au hotărât să îşi îndrepte energia către un eveniment care să susţină activ o cauză. Astfel au fost puse bazele unui proiect caritabil, intinulat Fratele Rock. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu ONG-ul “Asociaţia Hai să ajutăm” ce susţine copiii defavorizaţi. “Fratele Rock este acea mână de care avem nevoie uneori cu toţii să ne ajute şi prin ea dorim să susţinem copiii defavorizaţi, copiii ce au nevoie să le întinzi această mână pentru a-şi continua studiile şi pentru a avea cele necesare de zi cu zi. Când banii sunt puţini şcoala se transformă într-un lux şi cu toţii ştim că ea este, de fapt, o nevoie de bază.”20 Astfel, Fratele Rock este un eveniment ce propune oferirea de ajutor, atât societăţii, în mod direct prin transformarea concursului 20

Declaraţia organizatorului evenimentului

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

într-o serie de concerte caritabile, cât şi indirect, prin promovarea culturii şi crearea unei legături între public şi trupele de rock aflate la începutul carierei. Evenimentul a avut o durată de cinci săptămâni, fiind iniţiat la 16 martie şi încheiat pe 13 aprilie 2016 şi se poate rezuma în trei expresii: calitate, spirit liber și implicare socială. La acest eveniment au participat unsprezece trupe rock: Aeon Blank, Breathelast, Days of Confusion, The Kryptonite Sparks, Between Colors, Sticks and Stones, Tourette Roulette, The Purple Dandies, Gray Matters, Arashai și Phobia, care au concertat în cele cinci spectacole organizate în Grill Pub, din Bucureşti. În acest interval de timp, în cadrul evenimentului au fost susţinute o serie de zece concerte, câte două în fiecare seara de miercuri, iar intrarea la aceste concerte a constat în donarea sumei de 15 lei în favoarea asociaţiei Hai să Ajutăm, fonduri destinate celor patru cazuri sociale prezentate mai sus. Pentru a face dovada transparenţei acestui proiect, organizatorii au amplasat urne la intrarea în locaţia concertului, în care au fost depuse donaţiile participanţilor. Urnele cu donaţii au fost deschise în fiecare seară în prezenţa unui reprezentant al fundaţiei Hai să ajutăm, iar sumele de bani au fost predate acestora pe bază de proces verbal. Astfel, prin muzică şi cultură, tinerii aflaţi la începutul carierei de artişti rock au ajutat copiii acestor familii să rămână integraţi în sistemul de învăţământ şi să li se poată oferi un trai decent. Susţinerii acestei cauze s-au alăturat şi unele agenţii de impresariat precum Universal Music, Dark Side Booking Academy, HC RO, care au promovat evenimentul prin canalele proprii. În cadrul evenimentului Fratele Rock a fost organizat şi un concurs pentru public, care să premieze implicarea celor care au luat parte la eveniment şi s-au alăturat cauzei prin donaţiile efectuate, premiul constând în accesul în backstage la o repetiţie a membrilor formaţiei ce reprezintă cap de afiş al serii respective. Astfel, organizatorii şi-au dorit să încurajeze atât participarea la eveniment, cât şi apropierea faţă de mediul cultural pe care acest eveniment îl oferă publicului său. Acest eveniment îşi doreşte a evolua, creând o tradiţie în spaţiul bucureştean prin organizarea sa anuală. Astfel, îşi propune să crească gradul de implicare al tinerilor prin

programe de voluntariat, în cadrul unui eveniment care să se extindă atât ca durată, cât şi ca spaţiu alocat, trupe participante şi parteneri. Publicul ţintă Evenimentul, în ansamblu se adresează unui public eterogen, localizat, în principal, în Bucureşti şi împrejurimile acestuia, cu vârste cuprinse între 16 şi 34 de ani, poziţii sociale diferite, nivel financiar şi de educaţie diferit, atât de gen feminin cât şi masculin. Dată fiind nişa abodată de acest eveniment din punctul de vedere al stilului de muzică prezentat în cadrul concertelor, targetul este constituit din pasionaţi sau simpatizanţi ai muzicii rock, ai culturii pe care această muzică o oferă şi ai evenimentelor desfăşurate în locaţii precum Grill Pub. În plus, faptul că acest eveniment este adresat unei cauze umanitare, a lărgit plaja de public targetat adăugând persoane care nu participă, în mod regulat la astfel de evenimente, dar care îşi doresc să se alăture unei cauze umanitare şi să sprijine astfel de iniţiative menite să aducă un plus societăţii dar şi să ofere o lecţie despre umanitate şi implicare socială. În particular, fiecare seară de concerte a avut un target uşor diferit prin prisma formaţiilor care au concertat şi a subspeciilor genului rock abordate de aceştia. Astfel, în prima seară, deschiderea evenimentului a fost realizată de Aeon Black şi Sticks and Stones, care abordează un stil de rock soft, cu anumite inserţii de rock dur, în unele melodii. Din prisma acestui aspect, publicul ţintă al primei seri al evenimentului a fost format din persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care ascultă, simpatizează sau preferă un rock soft spre dur, din Bucureşti şi zonele limitrofe, atât de gen feminin cât şi masculin, ce se poate regăsi în toate categoriile sociale, cu nivel de educaţie diferit, fără a putea fi categorisit din punctul de vedere al veniturilor financiare, dar fiind faptul că donaţia impusă ca preţ de intrare a fost una modică. Eterogenitatea publicului ţintă din prima seară a evenimentului, plaja largă a persoanelor ce pot constitui targetul acestui eveniment este dată şi de accesibilitatea stilului muzical abordat de cele două formaţii, atât din punctul de vedere al ritmicităţii, cât

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

şi din cel al nivelului de studiu muzical necesar pentru aprecierea actului artistic. Cea de-a doua seară a evenimentului a constat în spectacolul oferit de Tourette Roulette și The Purple Dandies, care abordează un stil rock soft, preponderent agreat de tinerii care nu au, încă, o cultură a stilului rock complexă, necesară pentru aderarea la inserţiile dure ale rock-ului. Astfel, publicul ţintă pentru cea de-a doua seară este format din persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Dată fiind vârsta mică a targetului serii a doua, localizarea geografică a publicului se restrânge la oraşul Bucureşti, în special la zonele adiacente locaţiei în care se desfăşoară evenimentul, preponderent elevi şi studenţi, din punct de vedere al nivelului educaţional, cu un nivel social mediu, nivel financiar scăzut sau mediu, care se află la începutul contactului cu acest stil muzical, neavând, încă, dezvoltată o cultură în acest sens. În seara a treia a evenimentului, Breathelast, Days of Confusion și Phobia BAND România au creat un spectacol complex, dat fiind stilul rock diferit abordat de cele trei formaţii, de la rock soft, la hard rock, generând o evoluţie crescândă a spectacolului, o anvergură mai mare, o trecere în revistă a subspeciilor şi a formelor pe care muzica rock le poate oferi ascultătorilor săi. Astfel, publicul ţintă a fost mai diversificat, cuprinzând persoane cu vârste între 16 şi 34 de ani, de la copii care acum descoperă cultura muzicală pe care rock-ul o poate oferi, până la adulţi ce au desluşit deja tainele acestui gen de muzică şi apreciază actul artistic al acestor formaţii în toate formele sale. Din punctul de vedere al poziţionării geografice, targetul serii a treia se adresează publicului din Bucureşti, dar şi pasionaţilor de rock din oraşele şi localităţile învecinate. Statutul social, nivelul financial şi cel educaţional este diferit în cadrul publicului ţintă al celui de-al treilea recital al evenimentului, dată fiind eterogenitatea targetului şi plajei mare de vârste în care se încadrează aceştia. În ziua a patra a evenimentului spectacolul a revenit la rock-ul soft, prin concertul susţinut de The Kryptonite Sparks și Arashai. Publicul ţintă al acestui eveniment are vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, este distribuit geografic la nivelul capitalei, oraşul de desfăşurare al evenimentului, încadrat în clasa socială

medie, cu preponderenţă elevi şi studenţi din punctul de vedere al nivelului de educaţie şi un nivel financiar mic spre mediu. Astfel, evenimentul revine la tineri, cărora îşi doreşte să le ofere, pe lângă un spectacol inedit, o lecţie de cultură şi un îndemn la responsabilitate socială. Evenimentul se încheie cu o seară de concerte în forţă, ai cărei protagonişti sunt Between Colors și Gray Matters, formaţii rock ce abordează un stil dur şi promit să ofere publicului lor un spectacol electrizant. Publicul ţintă al acestei seri de final are vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani şi sunt caracterizaţi ca fiind asculători de rock dur. Aceştia sunt localizaţi, din punct de vedere georgrafic, preponderent la nivelul oraşului Bucureşti, au un statut social mediu, sunt elevi sau studenţi şi au un nivel financiar mic sau mediu. Sunt deja familiarizaţi cu tipul de cultură pe care acest subgen al rock-ului îl oferă şi apreciază actul artistic şi performanţele cântăreţilor ce produc acest tip de muzică de nişă. Putem concluziona că evenimentul a avut un public ţintă divers, acoperind o plajă largă de persoane situate în diferite paliere ale societăţii, cu niveluri financiare şi de educaţie diferite, activi în mediul online, dat fiind faptul că evenimentul a fost promovat exclusiv folosind canale de comunicare new media, dar care împătăşesc pasiunea pentru artă, calitate, responsabilitate, spirit liber şi implicare socială. Strategia adoptată Dat fiind faptul că organizatorii şi-au propus realizarea unui eveniment cu un buget foarte mic, respectiv 400 de lei, evenimentul a fost conceput ca unul de voluntariat nu numai prin prisma donaţiilor realizate de public odată cu accesul la eveniment, dar şi din perspectiva în care toţi cei implicaţi în organizarea şi realizarea sa, de la echipa de organizare, la locaţie, formaţiile participante şi partenerii media şi-au depus serviciile cu titlu gratuit, cu scopul de a participa activ la acest eveniment caritabil, de a demostra implicare socială şi responsabilitate. Astfel, organizatorii şi-au întemeiat stategia pe dezvoltarea noilor mijloace de comunicare în masă, pe explozia pe care tehnologia a înregistrat-o în ultima perioadă şi pe 55

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

anvergura pe care utilizarea internetului a luat-o în prezent. Dat fiind faptul că publicul ţintă se situează în categoria publicului activ, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, organizatorii au plecat de la premisa că aceştia sunt activi în mediul online, iar implicarea socială pe care evenimentul în sine o propune va genera o viralitate crescută, astfel că promovarea în mediul online, prin noile canale de comunicare în masă pe care acesta le oferă a părut a fi metoda cea mai eficientă din punctul de vedere al angajamentului pe care îl poate determina şi al costurilor scăzute pe care le presupune. Evenimentul a fost anunţat, mai întâi, printrun comunicat de presă transmis atât partenerilor media, cât şi reprezentanţilor canalelor tradiţionale de comunicare în masă, prin care a fost comunicat conceptul, scopul evenimentului, perioada de desfăşurare, locaţia şi principalii actanţi care confirmaseră deja prezenţa la eveniment şi alăturarea acestei cauze umanitare. Ulterior, a fost creată o pagină a evenimentului pe una dintre cele mai utilizate platforme sociale online în România, Facebook, cu o lună înainte de data la care evenimentul fusese programat. În cadrul acestei pagini au fost oferite publicului informaţii referitoare la eveniment, scopul cu care acest eveniment este organizat, trupele care vor concerta pe parcursul evenimentului, locaţia, dar şi informaţii despre cele patru cazuri sociale cărora cei ce urmau să doneze le îndindeau o mână de ajutor. Ulterior, tot pe acest canal media, a fost publicat afişul de promovare al evenimentului, precum şi comunicatul de presă transmis partenerilor media pentru a se realiza conexiunea între canalele media utilizate pentru promovarea acestui eveniment şi identitatea sa vizuală. Tot pe această platformă socială online publicul a fost ţinut la curent cu detalii referitoare la fiecare seară de concert în parte, la trupele care urmau să concerteze, programul serii, la concursurile organizate în cadrul evenimentului şi le-au fost furnizate informaţii privind regulamentul de participare al acestora. Tot în acest cadru online au fost desemnaţi şi câştigătorii. Astfel, organizatorii au ţinut o legătură permanentă cu publicul în mediul virtual, pe un canal online ce permite dialogul, schimbarea rolurilor între emiţător şi receptor pe

parcursul actului comunicaţional, oferindu-le informaţii constant, datorită specificului acestui canal de comunicare de a transmite informaţiile în timp real, fără limitare în timp şi spaţiu. 500 de persoane au dat „like” paginii evenimentului, transmiţând, în acest mod, şi prietenilor lor din spaţiul virtual faptul că le place ideea transmisă de acest eveniment. Tot pe pagina de socializare a fost investit şi o parte din bugetul alocat campaniei de promovare a acestui eveniment, 150 de lei, pentru a se realiza campanii specifice acestui mediu de comunicare online, prin instrumentul de promovare pus la dizpoziţie de către fondatorii platformei prin care se poate selecta audienţa unui mesaj transmis în acest mediu de comunicare în vederea atingerii şi informării publicului ţintă destintar al mesajului, folosind criteriile stabilite de organizatori ca fiind reprezentative pentru publicul ţintă. Astfel, mai întâi s-a folosit o campanie de promovare la nivel global, alegând ca target o audienţă formată din persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, atât de gen masculin cât şi de gen feminin, localizaţi geografic la nivelul Bucureştiului şi al localităţilor învecinate, care şi-au declarat în cadrul platformei de comunicare online afinităţile faţă de muzica rock şi concertele de acest gen. Aceştia au fost informaţi cu privire la existenţa evenimentului şi le-au fost transmise informaţiile necesare printr-un comunicat de presă. Ulterior, pentru fiecare seară de concerte în parte s-au transmis şi promovat în mediul online, pe platforma de socializare facebook, mesaje conţinând informaţii despre concertele realizate şi trupele care îşi vor face apariţia pe scenă segmentului de public stabilit ca target în funcţie de subspeciile rock abordate de protagoniştii fiecărei seri. Astfel, au fost selectate criteriile de vârstă, localizare georgrafică şi preferinţe muzicale pentru audienţa selectată ca target în fiecare seară de concerte. Campaniile de promovare realizate pe facebook, cărora le-a fost alocat mare parte din bugetul evenimentului, au avut impact pentru un număr de 5609 persoane, 3605 dintre acestea fiind de sex feminin, iar 1964 de sex masculin. Din aceste statistici, rezultă un număr mai mare de femei care şi-au manifestat interesul pentru acest eveniment pe platforma de socializare, însă datele 56

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

prezentate nu reprezintă totalul persoanelor care au recepţionat mesajul transmis. În ceea ce priveşte categorisirea pe vârste a publicului interesat de evenimentul comunicat pe facebook, 2432 de persoane se încadrează în intervalul 18-24 de ani, iar 3177 aparţin segmentului 25-34 de ani. Cu toate că numărul personelor interesate de eveniment din grupa de vârstă 18-24 este mai mic decât cel din intervalul 25-34, numaărul interacţiunilor înregistrate este mai mare, aceaştia înregistrând un număr de 76 de interacţiuni, faţă de 73 în cea de-a doua categorie de vârstă. Evenimentul a fost promovat şi prin canalele de comunicare ale partenerilor media, atât prin noile canale media pe care aceştia le folosesc pentru a transmite informaţiile, cât şi prin canalele de comunicare tradiţionale. Metalhead.ro a promovat pe site-ul propiu atât comunicatul de presă transmis de organizatori cuprinzând toate informaţiile referitoare la eveniment, cât şi informaţii specifice despre fiecare seară de concert. Partenerul media a distribuit mesajele de promovare şi pe pagina de socializare, unde are o audienţă de aproape 90.000 de fani ai rock-ului dur. Jurnal Rock, publicaţie online ce ţine la curent simpatizanţii acestui gen muzical cu informaţii şi concerte din lumea rock-ului, a publicat pe toată durata evenimentului informaţii referitoare la acesta, pe care le-a distribuit pe pagina de facebook celor peste 7500 de fani ai rock-ului ce vor să fie la curent cu noutăţile acestei lumi. Rockzone.ro a anunţat evenimentul, precum şi toate informaţiile referitoare la acesta în secţiunea concerte a site-ului şi pe paginile de twitter şi facebook ale publicaţiei online, iar mahmur.info a transmis informaţiile atât pe site, cât şi prin toate instrumentele media aparţinând noilor canale de comunicare în masă: facebook, twitter, google+, Flickr, Pinterest. Evenimentul a fost promovat şi de Let`s rock.ro, atât pe site-ul propriu, cât şi pe facebook, myspace, google+ şi twitter, de maximumrock.ro, pe site, pagina de facebook cu 30 000 de fani, twitter şi fluxurile de ştiri rss, pe bestmusic.ro atât fanilor ce urmăresc site-ul, cât şi celor 50 000 de fani care sunt la curent cu noutăţile informându-se pe pagina de facebook, de concerte-azi.ro, care şi-a ţinut audienţa la curent cu toate informaţiile

privitoare la eveniment pe site, pe paginile de facebook, twitter, google+, pe LinkedIn şi YouTube. The intermission.ro a promovat evenimentul şi a transmis informaţii despre şi după fiecare seară de concerte atât pe site, cât şi celor 13 000 de fani de pe facebook, iar definiterock.ro şi-a updatat audienţa înainte şi după fiecare seară de concerte. Astfel, strategia organizatorilor evenimentului a cuprins realizarea de parteneriate media cu publicaţii online cu un public ţintă dedicat muzicii rock, activ pe platformele de socializare online şi care utilizează frecvent pentru promovarea materialelor publicate şi a mesajelor transmise publicului instrumente dedicate new media precum google+, feed-uri rss, emailing şi altele asemenea. Comunicatul de presă al evenimentului a fost distribuit şi de alte media în mediul online, astfel că fundaţia haisăajutăm.ro a promovat evenimentul pe site-ul propiu, iar urban.ro a transmis pe site comunicatul media al organizatorilor. Tot cu scopul de a demonstra responsabilitate socială şi de a promova evenimentul, o serie de canale media online au promovat comunicatele de presă transmise de organizatori: deumblat.ro, booking.dark-side.ro, maximumrock.ro, cinemagia.ro, metropotam.ro, metalforce.ro, vinsieu.ro, music-news.ro, heyevent.com, wherevent.com, bucuresteni.ro, getlokal.ro şi etrigg.com. Tot în mediul online, în strategia de promovare a evenimentului a fost inclusă promovarea pe YouTube.com, printr-un film de prezentare a evenimentului, realizat de organizatori. Strategia de promovare a evenimentului a inclus şi realizarea şi poziţionarea de afişe care să promoveze atât evenimentul, în ansamblu, cât şi fiecare seară de concerte în parte, în zona de amplasare a localului şi în zone puternic populate de persoane incluse în target precum centrele de studenţi Regie şi Grozăveşti. Astfel, organizatorii au utilizat încă un canal de promovare, prin comunicarea vizuală, stradală a evenimentului, în zone cu acces nelimitat al publicului ţintă.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Scopul evenimentului şi pre-evaluare

cu 16 martie și până pe 13 aprilie. Fiecare seară de concert va susține un caz, toate donațiile strânse în seara respectivă fiind direcționate către acesta.”21 Pentru îndeplinirea scopului principal, organizatorii au hotărât ca accesul la concertele susţinute în cadrul evenimentului să se realizeze în baza unei donaţii minime de 15 lei. Scopul principal al ediţiei anterioare a evenimentului, acela de a promova trupele rock aflate la început de drum, a devenit, în ediţia a doua, unul dintre scopurile secundare ale evenimentului. Cu toate că fondurile colectate au fost donate celor patru cazuri sociale, trupele rock aflate la începutul carierei au fost sprijinite prin includerea lor în cadrul evenimentului, asigurarea unui mediu optim pentru desfăşurarea concertelor, alăturarea acestora numelor consacrate din industria rock-ului care au urcat pe scenă în serile de concert şi promovarea lor prin toate mijloacele de comunicare adoptate în cadrul strategiei evenimentului de către organizatori. Astfel, trupelor novice din industrie li s-a oferit o şansă de lansare, de promovare a muzicii lor, de relaţionare cu fanii, un cadru optim de desfăşurare a reprezentaţiilor lor artistice şi un loc de întâlnire cu iubitorii muzicii rock. Un alt scop secundar al evenimentului a fost acela de a schimba percepţia greşită a societăţii faţă de publicul amator de muzică rock. Într-o societate critică, ce judecă şi cataloghează după aparenţe, ce foloseşte un incident pentru a generaliza şi pentru a asocia o caracteristică negativă unei categorii de persoane, iubitorii de muzică rock şi amatorii de evenimente de acest gen sunt văzuţi de societate într-o lumină negativă, iar evenimentul Fratele Rock îşi propune să schimbe această percepţie demonstrând că muzica rock este o artă, că astfel de evenimente se ridică la un nivel de calitate foarte înalt, că fanii acestui gen de muzică pot da dovadă de responsabilitate socială, pot ajuta şi pot demonstra că sunt dispuşi să pună umărul pentru a sprijini o cauză, pentru a ajuta la o mai bună dezvoltare socială. „Fratele Rock nu își propune să facă minuni, ci doar să le înceapă, proiectul vrând să

Tragedia provocată de incendiul din clubul bucureştean Colectiv, din octombrie 2015 a determinat organizatorii evenimentului Rock Frate să adopte o altă poziţie în organizarea ediţiei din anul 2016, astfel că au considerat necesară introducerea unei laturi de responsabilitate socială. În acest sens, Rock Frate, conceput iniţial ca un concurs de rock menit să ajute formaţiile aflate la începutul carierei artistice să se promoveze şi să poată trece la o nouă etapă a carierei lor, s-a transformat în Fratele Rock, un eveniment cu o complexitate mai mare, care să urmărească trei scopuri, unul principal şi altele două secundare. Scopul principal al evenimentului îl reprezintă solidaritatea şi responsabilitatea socială, în acest sens organizatorii alegând patru cazuri sociale, prezentate în descrierea evenimentului realizată în primul subcapitol al acestei secţiuni. Aceste cazuri sociale au fost propuse de asociaţia Hai să ajutăm, care susţine copiii defavorizaţi şi integrarea acestora în sistemul educaţional. Organizatorii au considerat că cele patru cazuri sociale sunt compatibile cu scopul evenimentului de a sprijini societatea, de a da dovadă de altruism şi de a întinde o mână de ajutor celor care au, cu adevărat, nevoie de ea şi au gândit strategia de organizare a evenimentului în aşa fel încât concertele caritabile, organizate cu fonduri minime, să colecteze fonduri pentru a sprijini aceste cazuri. Astfel, în perspectiva organizatorilor, „Fratele Rock este acea mână de care avem nevoie uneori cu toţii să ne ajute şi prin ea dorim să susţinem copiii defavorizaţi, copiii ce au nevoie să le întinzi această mână pentru a-şi continua studiile şi pentru a avea cele necesare de zi cu zi. Când banii sunt puţini şcoala se transformă într-un lux şi cu toţii ştim că ea este, defapt, o nevoie de bază.” „Dreptul la educaţie constituie unul dintre drepturile fundamentale ale copiilor. Pentru foarte mulți dintre copiii defavorizați acest drept este însă o provocare. Pentru ei am creat proiectul Fratele Rock, acea mână de ajutor de care ei au nevoie pentru a-și continua studiile și pentru a primi o educație de calitate, care să le asigure egalitate de șanse și o dezvoltare armonioasă. Proiectul constă în 5 concerte rock caritabile ce vor avea loc în fiecare miercuri începând

21http://www.haisaajutam.ro/proiectele/fratele-

rock-impreuna-pentru-educatie/, accesat la 18.05.2016 58

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

demonstreze faptul că schimbarea este la îndemâna fiecăruia dintre noi.”22 Pre-evaluarea realizată cu privire la acest eveniment de către organizatori a condus la ideea că un astfel de eveniment este necesar în spaţiul public bucureştean, cu atât mai mult cu cât tragicul incident de la Colectiv din luna octombrie a anului 2015 a trezit la viaţă o categorie socială ce nu şi-a exprimat opiniile în spaţiul public până atunci, care s-a dovedit a fi unită şi capabilă să producă schimbări majore în societate.

Această persoană a fost, de asemenea, însărcinată cu menţinerea comunicării cu aceştia şi desfăşurarea colaborării în bune condiţii. Ce de-a treia persoană a realizat identitatea vizuală a evenimentului, prin crearea de afişe, bannere destinate mediului online, a filmului de prezentare a evenimentului şi a tuturor elementelor grafice necesare campaniei de promovare desfăşurată pentru acest eveniment. După finalizarea etapei de pregătire a evenimentului, echipa de organizare a stabilit programul de desfăşurare, planul media şi graficul de promovare a evenimentului, în aşa mod în care să se poată încadra în bugetul de 400 de lei alocat evenimentului pe de o parte, iar de cealaltă parte să asigure atingerea obiectivelor evenimentului şi îndeplinirea scopurilor stabilite. Evenimentul a avut cinci etape de desfăşurare, materializate în cinci concerte caritabile, organizate în perioada 16 martie13 aprilie 2016, cu scopul de a strânge fonduri pentru sprijinirea cazurilor sociale alese. Astfel, prima etapă a evenimentului s-a desfăşurat pe 16 martie 2016 şi a constat în organizarea concertului susţinut de formaţiile Aeon Blank şi Sticks and Stones, începând cu orele 19:30. Pe 23 martie, în a doua etapă a desfăşurării evenimentului, au concertat trupele Tourette Roulette şi The Purple Dandies, în aceeaşi locaţie, menţinând orele de deschidere 19:30. Seara a treia de concerte Fratele Rock a oferit publicului prestaţiile a trei formaţii rock, Breathelast, Dazs of Confusion şi Phobia pe 30 martie 2016, iar în a patra rundă a concertelor, pe 6 aprilie 2016 şi-au făcut apariţia The Kriptonite Sparks şi Arashai. Pe 13 aprilie a avut loc ultima seară de concerte Fratele Rock, evenimentul încheindu-se cu o seară electrică de rock dur, concerte susţinute de Between Colors şi Gray Matters. După desfăşurarea evenimentului propriuzis, organizatorii au demarat etapa colectării, analizării şi interpretării rezultatelor obţinute în urma eforturilor depuse atât de echipa organizatorică, cât şi de toţi cei implicaţi în desfăşurarea unui eveniment menit să dea o lecţie societăţii.

Etapele desfăşurării evenimentului Evenimentul Rock Frate a fost iniţiat de Teodor Dumitrache și George Sohan, în colaborare cu Grill Pub, care au luat decizia transformării ediţiei a doua a evenimentului într-un eveniment de sine stătător cu un scop principal umanitar denumit Fratele Rock. În prima etapă, aceştia au stabilit obiectivele evenimentului, locaţia de desfăşurare şi mecanismul de desfăşurare al evenimentului. Ulterior, au format o echipă de trei persoane, a treia persoană fiind Adrian Coman prezentator al concursului Rock Frate, căreia i-au atribuit sarcinile necesare relizării evenimentului. Cei trei membrii, ai echipei însărcinate cu organizarea evenimentului au avut sarcinile distribuite. Astfel, unul dintre membrii, care a fost şi coordonatorul proiectului, a fost responsabil de realizarea contractelor de colaborare cu asociaţia Hai să ajutăm, care a mediat distribuirea de fonduri către cazurile sociale cărora le erau destinate fondurile colectate în urma evenimentului, de promovarea evenimentului atât prin încheierea de parteneriate media, cât şi prin transmiterea mesajelor de promovare prin platforma de socializare facebook.com şi prin campaniile de e-mailing utilizate pentru transmiterea comunicatelor de presă. Cel deal doilea membru al echipei s-a ocupat de contractarea artiştilor ce au susţinut concertele caritabile şi recrutarea formaţiilor aflate la începutul carierei cărora li s-a oferit ocazia de a performa în condiţii profesionale, alături de nume cunoscute ale muzicii rock şi de a fi promovate în cadrul evenimentului.

Rezultatele obţinute

22https://www.facebook.com/FrateleRock/timeli

ne, accesat la data de 19.05.2016 59

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Evenimentul Fratele Rock a avut ca scop principal strângerea de fonduri pentru sprijinirea cazurilor sociale stabilite la demararea acţiunii caritabile, iar rezultatele oficiale demonstrează atingerea acestui scop prin colectarea sumei de 7923,4 lei în urma celor cinci seri de concerte susţinute pe scena Grill Pub. Sumele colectate provin din donaţiile realizate de participanţii la eveniment în urna special amenajată la intrarea în locaţie, la care se adaugă donaţiile realizate de locaţia în care s-a desfăşurat evenimentul. 23 Astfel, în prima seară de concerte, publicul care s-a alăturat cauzei evenimentului a donat suma de 1430 de lei, iar reprezentanţii locaţiei în care s-a desfăşurat evenimentul au suplimentat fondurile alocate cazului social cu suma de 300 de lei. Putem spune că în prima seară de concerte aproape 100 de simpatizanţi ai muzicii rock au răspuns invitaţiei organizatorilor de a ajuta şi au luat parte la dechiderea evenimentului prin care organizatorii îşi doresc să ofere o lecţie despre altruism şi responsabilitate socială. Cea de-a doua seară de concerte a suplimentat suma colectată pentru sprijinirea copiilor defavorizaţi cu suma de 1151 de lei, sumă provenită atât din donaţiile realizate de publicul participant la concerte, cât şi de locaţia de desfăşurare a evenimentului. Este a doua lecţie de solidaritate oferită de publicul de rock societăţii.24 Seara a treia a reuţit să colecteze fonduri însumând 1924 de lei din donaţiile participanţilor, la care se adaugă suma de 300 de lei donată de reprezentanţii locaţiei. Este o sumă record înregistrată de concertele din seara respectivă, pentru care organizatorii au ţinut să le mulţumească celor care s-au implicat şi au făcut posibilă reunirea a aproape 150 de persoane pentru a ajuta un caz social.25 Concertele susţinute de The Kryptonite Sparks și Arashai în seara a patra a evenimentului a reunit 100 de fani ai muzicii rock, iar bilanţul acestei seri a mai adăugat 1888,4 lei sumelor colectate în serile anterioare pentru sprijinirea cazurilor

sociale. Grill Pub şi-a adus şi în această seară aportul, nu numai prin punerea la dispoziţia organizatorilor a unui mediu profesionist pentru desfăşurarea concertelor, dar şi prin donarea sumei de 300 de lei cauzei acestui eveniment.26 Seria de concerte incluse în evenimentul Fratele Rock a conchis cu concertele de rock susţinute de Between Colors și Gray Matters în cadrul căreia, fanii rock-ului dur au donat suma de 930 de lei27 şi au trăit emoţii intense într-o reprezentaţie metalică a celor două formaţii. Astfel, evenimentul Fratele Rock a reuşit să mobilizeze în cele cinci seri de concerte 430 de persoane pentru a sprijini cazurile sociale şi pentru a reitera ideea că Fratele Rock este despre oameni frumoşi, care susţin valori precum familia, educaţia şi muzica de calitate. Strângerea de fonduri nu a fost singurul scop al evenimentului Fratele Rock, astfel că se cere şi o analiză a rezultatelor obţinute în vederea atingerii scopurilor secundare ale acestui eveniment. Astfel, considerăm că şi sprijinirea trupelor aflate la începutul carierei a fost un succes dat fiind faptul că acestea au avut ocazia de a concerta alături de nume consacrate ale acestui stil de muzică, într-un spaţiu profesionist, în condiţii tehnice optime, oferindu-li-se, astfel, o ocazie de a-şi demonstra valoarea artistică. Mai mult decât atât, Fratele Rock a promovat aceste trupe în campania realizată pentru eveniment, reuşind să aducă la cunoştinţa publicului de rock a numelor noi apărute pe piaţa muzicală de profil, oferindu-le, astfel, încă o şansă la afirmare. În plus, evenimentul a reuşit să realizeze o punte de legătură între simaptizanţii acestui gen de muzică şi noile formaţii, atmosfera creată de aceştia în cadrul concertelor organizate demonstrând conexiunea realizată între cele două entităţi. În consecinţă, Fratele Rock şi-a îndeplinit misiunea de ajuta trupele rock aflate la început de drum, atingând, astfel, şi acest obiectiv secundar al evenimentului. Cel de-al treilea obiectiv al evenimentului, acela de a schimba percepţia greşită a societăţii cu privire la publicul de rock din România a fost atins prin mobilizarea unui

23https://www.facebook.com/FrateleRock/?fref=

nf, accesat la data de 18.05.2016 24https://www.facebook.com/FrateleRock/?fref= nf, accesat la data de 18.05.2016 25https://www.facebook.com/FrateleRock/?fref= nf, accesat la data de 18.05.2016

26https://www.facebook.com/FrateleRock/?fref=

nf, accesat la data de 18.05.2016 27https://www.facebook.com/FrateleRock/?fref= nf, accesat la data de 18.05.2016 60

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

număr de 430 de persoane în sprijinirea acestor cazuri sociale, cu toţii fiind simpatizanţi ai muzicii rock, indiferent de subgenul preferat de fiecare dintre aceştia. În cadrul evenimentului Fratele Rock, fanii muzicii de profil au pus umărul la sprijinirea cauzei evenimentului nu numai prin donaţiile realizate la intrarea în sala de concerte, dar şi prin acţiuni de voluntariat pe care aceştia leau desfăşurat după încheierea concertelor, punându-şi la dispoziţia organizatorilor fie autoturismele, fie timpul liber pentru a se efectua deplasările în localităţile în care se aflau cazurile sociale susţinute. Toate aceste acţiuni reprezintă dovada faptului că această categorie de oameni, definită prin pasiunea lor pentru muzica rock este responsabilă, altruistă şi nu ezită să pună umărul în sprijinirea societăţii şi oferirea de ajutor persoanelor care chiar au nevoie de acesta. O altă dovadă incontestabilă a responsabilităţii sociale de care dau dovadă cei care fac şi susţin muzica rock este acţiunea celor de la Days of Confusion, care au amplasat, în timpul concertului lor de lansare de videoclip ce a avut loc ulterior Fratelui Rock standuri de vânzare a produselor promoţionale ale formaţiei: postere The wings to release my heart şi tricouri personalizate. Membrii formaţiei au anunţat că profitul obţinut în urma vânzării tricourilor va fi donat soţiei lui Vlad Ţelea, chitaristul trupei Goodbye to Gravity, care a decedat în urma incendiului din clubul Colectiv, din luna octombrie a anului 2015, iar fondurile colectate în urma vânzării posterelor vor fi direcţionate către Fratele Rock şi asociaţia parteneră, care înlesnesc accesul copiilor cu situaţii financiare precare la educaţie. Astfel, Fratele Rock şi-a atins obiectivele propuse şi a reprezentat dovada că nu se pot întâmpla minuni peste noapte, dar, cu siguranţă, se pot iniţia schimbări, menite să transforme societatea în care trăim într-o lume mai bună. Ei au arătat, prin eforturile susţinute necesare pentru organizarea acestui eveniment că nu se face primăvară cu o singură floare, însă astfel de acţiuni pot readuce zâmbetele pe feţele unor copii, pot

schimba mentalităţi şi pot mobiliza oamenii pentru a-i ajuta pe alţi oameni. Câteva concluzii Scopul propus de această lucrare a fost acela de a demonstra că în zilele noastre o campanie de relații publice poate fi făcuta și cu buget zero. Fie că dorești să promovezi un produs sau un eveniment, poți avea la dispoziție foarte multe instrumente, pe care le poți accesa cu ușurință. Succesul avut de către festivalul caritabil Fratele Rock se datorează internetului. Explozia avută de internet, fenomen care a cunoscut o accelerare spectaculoasă în ultimele decenii, a transformat societatea, oamenii au putut accesa și filtra informațiile dorite mult mai ușor și astfel s-au creat oportunități noi specialiștilor în relații publice. Tehnicile moderne de comunicare permit atingerea unor categorii de public din ce în ce mai mari și într-un mod din ce în ce mai rapid. Înmulțirea publicațiilor online, a căror receptivitate este mult mai mare fața de mediile tradiționale (radio/ presă scrisă/ televiziune) datorită nelimitării de către spațiu și timp scade costurile unei campanii de relații publice și totodată permite accesarea diferitelor categorii de public mult mai ușor. În sprijinul publicațiilor online și nu numai vin rețelele de socializare precum Facebook, Twitter, Pinterest, Instagram, Google+, Youtube, MySpace etc., care, datorită milioanelor de utilizatori care își petrec din ce în ce mai mult timp accesandu-le, devin din ce în ce mai relevante pentru strategiile comunicaționale. În studiul nostru de caz publicațiile online și rețelele de socializare au jucat un rol important în campania de relații publice. Prin publicațiile online Metalhead, Jurnal Rock, Maximum Rock, Best Music, Let's Rock, Orasul Meu, Concerte-azi.ro, Definite Rock, RockStage, Metropota, The Intermission etc., care au promovat evenimentul în modul standard (gratuit) pe site-ul lor și prin rețelele de socializare s-a reușit promovarea evenimentului Fratele Rock.

* Autorul este licențiat al Universității Române de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Litera AURA CHRISTI Și deodată în mine încep să cobor... Povestea subteranei

verzi sau cafenii, spre noi de vânt smucite, spre cerul înalt, subţire, de smarald. Ah, morile de vânt, surorile...

Cântă, iarăşi, cucul, ah, cum mai cântă nebunul. Număr. E zece fără un sfert. Seara ezită să cadă; bezna trage aer în piept. Cu faţa spre asfinţit, pierdută-ntre lumi, soarele apocaliptic să dispară aştept.

Nimeni Nu vine nimeni. Nici somnul nu vine în noaptea trează. Nici duhul verii nu mă alină. Laolaltă cu larii casei, el n-a mai dat nici un semn, nici o veste. Nici o bufniţă neagră n-a tăiat în zbor vreo umbră, vreo rază.

Nimeni. un foşnet ca de aripă zdreleşte văzduhul încordat în zbor. Seninătate de sfârşit de lume, ca în faţa unei prăpastii, stau în pragul casei şi deodată în mine încep să cobor. Treaptă cu treaptă, respirare de respirare, din tandreţea sfârşitului mă înfrupt. Mă răsfăţ: înaintez prin subterană – patrie a fiinţei, Ithacă dintr-un blestem iubită, pământ între ape, abrupt.

Lunecă nimeni, ca o albină întoarsă la matca în care ascult cum se prefac paşii marelui nimeni într-un straniu ecou, răsucit în văzduhul încordat ca un arc, printre umbre şi case, veacuri, istorii, legende, duse de-a valma pe creasta unui obscur tumult,

Printre oameni „Să te simţi ca un copil printre oamenii mari rătăcit.” De când mă ştiu, aşa m-am simţit şi, cu toate că toţi îmi spun că sunt un om în toată legea şi, probabil, aşa şi este, de vreme ce mi se spune, straniu, eu tot aşa mă simt şi nu văd nici un motiv să mint că lucrurile ar sta altfel. Cred că la fel se simt delfinii, puii de cloşcă şi florile. Cred că exact aşa se simt albinele, leii şi morile, pegaşii, etruscii, algele, elefanţii, viorile.

din care ceva, totuşi, se-adună parcă şi creşte, tot creşte... Aşa anii se umflă, cresc în neştire şi duc pe spinările lor curbate o mantie neagră, şi-n semn de noroc nesperat o aruncă pe-acelaşi suflet, împotmolit în nesomn şi în noapte. Până şi florile

Şi viorile să aibă parte de aceeaşi realitate rară? Da, da, da, şi viorile, în frunte cu Vioara Roşie, creată de meşterul Nicolò Bussotti, care ne învaţă cum să întârziem nesfârşiţii, zeii, frumoşii, iubiţii, în noi, lângă noi şi cum să le dăm totul după ce totul cerul ne-a dat. Printre daruri, e şi lupta cu morile. Ah, morile, morile de vânt, fantome vii, subţiri, cu ochii

Până şi îngerii – demoni căzuţi pe gânduri – fac ce fac şi, din când în când măcar, calcă în străchini. Până şi florile, pe timp de furtună, luptă cu morile de vânt!! Până şi florile... Până şi zeii îi ocolesc pe cei fericiţi şi în ultimii oameni coboară, alegându-i pe cei locuiţi de 62

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

îngeri negri, de iubire ori boală.

lumea şi eu suntem subterana-n care, de când eşti, cobori, ce o să faci atunci când nu voi mai fi, Doamne?

Până şi zeii, da, până şi zeii stau în aceia care, după ce nu mai e de făcut nimic, printre ultimii zboară. Până şi Soarele, de dimineaţă, cade pe gânduri şi ezită s-apară.

Aripa de graţie Da. Piramida din primul cuvânt a fost la început. Şi care a fost primul cuvânt? Iubire. Iubirea. O iubire iremediabilă. Imposibilă. Ireparabilă. Cu uşile deschise vraişte spre cântecul tuturor cântecelor. Spre povestea poveştilor toate. Dar, mai ales, mai ales…, cântecul… Şi cântecul… Cântecul care se răsuceşte în spirale dulci, spirale de sunete melodioase, plutind, când gingaşe, când aparent sinucigaş învârtejite în atotvăzătorul, atotputernicul, atotiertătorul, nesfârşitul, eternul văzduh. Ascultă. Respiră. Trage aer adânc în piept şi aşteaptă aripa de graţie, aripa tuturor aripilor, care pe tine în tine te răsuceşte, ca pe o spirală mirabilă, te răsuceşte leneş aproape, încet, mai încet, apoi repede, tot mai repede, vijelios, furtunos, divin, în Sfântul Duh, care prin tine coboară, prin voi coboară, în mine arde şi arde, arde şi arde, şi arde, şi arde în fiecare dintre voi, prieteni ai mei, prieteni frumoşi: sfinţi cu rădăcina în cer şi în iarbă, cu rădăcina în arbori, miresme, lăstuni, cu duhul strâns – ca merele toate în măr, ca gutuile toate în gutui, ca păsările în cer – în părinţi.

Până şi arborii se golesc de-aşteptare şi-abia apoi, punctual, vin ninsorile... Până şi tu întârzii să apari din cetini. Până şi toamna se strânge-n ea însăşi: să răsară din mine, să nu răsară? Până şi culorile, până şi culorile raiului de aici în mine se sting, se aprind... Şi-atunci... De ce nu m-ai căutat? De ce nu mi-ai vorbit? De ce l-a uşa mea n-ai bătut?! Bate şi ţi se va deschide, scrie în Carte. Tu n-ai bătut... Tu n-ai venit... Schimbarea la faţă Încet de tot cobor în subterana mea, cum am făcut şi fac de-atâtea ori, vie încă. Deodată ceva mă smulge, brusc, la suprafaţă. Văd coama tornadei apocaliptice. Din iureşul ei nu m-aş mai trezi... Ba nu, spun cu respiraţia tăiată, vie: e-un vârtej abrupt dintr-o lume-n care pare vrăjit totul. Sufletul meu arde de viu, ca o torţă, pentru a-i cuprinde pe toţi în acest nou cântec cu-n soare

Fragmente din volumul ,,Geniul inimii” de Aura Christi

straniu, care ochii mi-i arde. Şi dacă

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

ADRIAN PEIA Rugăciunea

Motto: ,,Vota tamen tetigere parentes, tetigere deos./ Nam color in pomo est, ubi permaturuit, ater/ Quod rogis superest, una requiescit in urna”28 (Publius Ovidius Naso)

Un castel pustiu, în vârf de munte. Era sus, prea sus, încât nici vulturul, nici uliul, mai falnic decât vulturul, nu puteau ajunge. Doar un pescăruș crud, frumos în sălbăticiunea lui, zbura adesea până în înaltul cerului și, cu ciocul aplecat spre castel, scotea sunetele melancoliei aspre. Niciun drum nu ajungea până acolo, pentru că toate se opreau la poalele muntelui, la marginea satului. Se intersectau în ulița, care se sfârșea la hotarul netrasat al cătunului. Era o regulă nescrisă. Dacă îi întrebai pe săteni, sau ridicau din umeri, sau, încercând să explice ceva ce nu știau, ajungeau la același rezultat și arătau inevitabil spre umbra enigmatică a palatului care se profila în văzduh și, ca un pinten, spinteca cerul. Pentru că, ziceau ei, nu are rost să vorbești despre ceea ce nu știi, iar dacă ai ști, de ce să-ți bați capul pe ceva ce nu poți să înțelegi? Iar dacă ai înțelege, ce folos, Doamne, ce folos? Oare înțelegerea nu este o moarte? Într-un timp, își punea pasul sigur pe drumul nebătătorit un călător străin. Ajungea până la sat, după o lungă pribegie. Era un tânăr, nobil, bogat și frumos la chip: ca soarele strălucea surâsul lui feciorelnic. Avea o hartă în mână. Roasă de dinții vremii. Ce căuta, nu se știa. Dar s-a aflat că, ajuns la marginea uliței, deci a unicului drum care ducea spre munte, nu s-a oprit și a trecut mai departe înspre buruienile virgine. Umbra lui s-a pierdut în deasa pădure. Iar iarba s-a închis în urma lui. Dar se spune că a continuat drumul și a ajuns la castel. Că, uitându-se la cerul prea limpede, i s-a înseninat privirea și că pescărușul, văzându-l, a încetat să mai zboare și să se vaiete. Totuși, posibil că ceea ce s-a vrut, a ajuns să fie cunoscut: iar adevărul să rămână veșnic ascuns în tenebrele întunericului. Oricare ar fi acesta, oamenii afirmă cu tărie două lucruri: ori e adevăr, și, dacă e adevăr, trebuie să fie povestit; ori, dacă nu e, le-a fost transmisă minciuna din strămoșii lor, pe care trebuie să-i creadă, precum cred în legende și-n nimfele pădurilor. Așadar, se crede, flăcăul și-a continuat drumul și a intrat în castel. Intrând, a zăbovit mult asupra imaginii pardoxale a unui tablou, care nu întruchipa nici cerul, nici apa, nici pământul, nici vântul, dar, într-o combinație mixtă, reușea să îngemăneze un cer complet lipsit de celelalte elememente creatoare, tot așa cum forma dintr-un singur fapt pe celelalte trei, fără ca lucrurile să se conțină în întregime unul pe altul, deși erau incluse într-o singură formă. Străbătând coridorul, a intrat până la urmă într-o cameră de la ultimul etaj. Acolo, pe fotoliu, în fața unui birou, se afla un om înalt, cu un chip prietenos, și fad. Draperia, mobilierul, așternutul patului, ușa, toate erau portocalii. Cum l-a văzut, s-a ridicat, i-a zâmbit și i-a oferit un loc chiar pe patul său. Tânărul, ostenit de drum, s-a întins, a primit o cană de ceai fierbinte și a adormit. Cât o fi dormit, nu se știe, dar, când s-a trezit, cerul avea aceeași culoare, vântul același răsuflu prin geam, iar omul îmbrăcat în portocaliu era încremenit în aceeași poziție ca atunci când intrase. - Bună ziua, călătorule. Ce cale lungă ai bătut, vai, drumul străbătut a fost atât de mare, încât, credemă, mă înfior când mă gândesc ce înălțime a trebuit să urci ca să ajungi până la mine. Căci, fără îndoială, eu sunt un om mare. Își dădu cravata jos, începu să se plimbe prin cameră, aprinse un trabuc și se uită pe geam. - Uite, tinere, chiar acum când ai venit tu, pescărușul a încetat să mai zboare… Din ce în ce mai neliniștit, începu să transpire, se uită haotic și abia se mai ținu pe picioare. Își dădu paltonul jos, se descălță de pantofii lustruiți și strălucitori și se opri din mers: - Imediat, domnule, o să încep. Întâi, așteptați să rostim o mică rugăciune compusă de mine, care are universalitate, întrucât toate componentele ei sunt universale. Dar ce este universalitatea? ,,Totuşi, rugăciunile i-au impresionat pe părinţi, i-au impresionat pe zei. Deoarece culoarea în fruct, când s-a copt, este neagră. Iar cenuşa lor, rămasă din rug, odihneşte în aceeaşi urnă‘’ – lat.. 28

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

continuă el, cu un zâmbet straniu. Să nu mă întrebi pe mine, copile, căci, uite, de atâția ani încerc să aflu, și, iată, tot n-am aflat… Se lăsă o lungă tăcere, întreruptă doar de bătăile orologiului încrustat în perete. Pe măsură ce vorbea el, timpul trecea ba mai repede, ba mai încet, după cum el era ba nervos, ba liniștit. - Permiteți-mi, oaspete al meu, să rostesc rugăciunea mea singur cu mine, în liniște. Asta nu înseamnă că trebuie să pleci, copile, ci doar să nu te străduiești să auzi ceea ce e interzis de către mine. Se puse pe fereastră, ca să privească muntele veșnic înzăpezit. Atunci se făcu noapte de la sine, și o lună obtuză apăru pe cer, deformată, profană, falsă. Maestrul își împreunează mîinile lui bătrâne și începu rostirea propriei rugăciuni. Dacă s-ar căuta să se afle cât a durat, nu s-ar ști: pentru că atunci nici ceasul nu a mai bătut, nici timpul nu s-a mai clintit din loc, nici ziua nu a mai succedat nopții, iar luna a rămas neclintită pe cer. Mută tăcere. Terminând, se ridică încet pe pervaz și se întoarce din nou cu fața spre flăcău. Redevenise vesel, cum fusese la început, de îndată ce își rostise rugăciunea. - Probabil ai văzut, spuse, sau cel mult ai auzit câteva frânturi – fără voia noastră desigur, nici a mea, nici a ta, pentru că eu ți-am interzis, iar tu m-ai ascultat – că eu am propria mea rugăciune, care m-a adus aici. Știi cum?... O, e o dorință simplă de a ta, și nu mă costă mult, dacă ți-o îndeplinesc și dau glas sufletului meu, care, de asemenea, mă roagă să ți-o aduc la cunoștință. Așa că voi vorbi, iar tu, feciorule, alătur-o pe aceasta sufletului și minții tale, întipărește-o adânc în cugetul tău crud!..... Iată, după consumarea unui anumit timp, nu mai știu exact cât – e mult de atunci – mă aflam într-o poiană. Întunecată. Nu știu cum rătăcisem eu, ce făcusem, dar cert e, mi-aduc aminte, că eram acolo singur. Priveam în dreapta și-n stânga, în față și-n spate, în sus și-n jos, dar nu erau pe-acolo nici măcar fiare sălbatice. Doar osia frântă a carului cu care venisem. Eram, cred, ca tine. Însemna că drumul pe care o apucasem era unul greșit, de până și calul meu murise. Și cum murise? Simplu, îi pleznise singură vena de la gât. Înțelesul meu, de până atunci, era greșit, deci. Trebuia să aflu unul nou, și corect. Și cine mi-l putea da mai bine, călătorule, decât eu însumi? Pe cine să cred, dacă nu pe mine?.... Și știi unde eram eu? În vuietul copacilor, al vântului, în glasul păsărilor, în sunetul râului… toate se regăseau în mine, când eram singur. Așa că mi-am întemeiat propriul sistem, mi-am definit singur valoarea… Ce era să fac? urlă, deznădăjduit. Cine să aleagă o cale, dacă nu cel care merge pe ea? Și era bine cum făcusem înainte, să ascult ba de unul, ba de altul… ei, spune-mi tu, ei de unde să știe mai bine decât mine?... Cine i-a împuternicit?.... După glasul din lăuntrul meu, așadar, după liniștea norilor și a eterului, mi-am creat singur calea mea și rugăciunea mea. Și am apucat pe acest drum. Vrei să știi, necoptule, ce este rugăciunea mea? Uite, uite, neștiutorule, ce are: are culori, roșu, alb și negru, îngemănate: ele, deși contrare, stau împreună cu Somnul. Are litere, de la Atlas până la Zalmolxis. Are chiar cifre, care, separate, nu au putere, dar împreună sunt magice: 0, de două ori, formează infinitul, deși cifra singură este nimic. Din două nimicuri, cum vezi, a rezultat, în rugăciunea mea, universalul, care o certifică… Are substanță. Materie. Abstract. Concret. Ea însăși este un principiu generator. Ea este și nu este fiecare lucru: este, în primul rând, pentru că se regăsește în toate, ca materie componentă. Nu este, în schimb, pentru că nu este conținută de ele în totalitate. Universală, este… Are foc, dar și vânt care domolește focul, și apă care îl poate stinge… Are, noaptea, vuiet de stele. Când vreau, zbor și mă urc cu ea pe umerii puternicului Atlas. Zbor până la Eos, Aurora, și din unirea noastră iau naștere noi și noi constelații. Tot eu, călare pe ea, merg hătdeparte până la Prometeu și el mă înțelege. Și eu pe el… Orfeu, poete, cine oare ți-a aflat mai bine misterele, dacă nu eu? Muze, cine oare v-a îmblânzit și v-a pus în slujba lui, dacă nu eu? Zeilor, cine v-a ajutat pe voi în lupta voastră cu Titanii? Ulysse, cine tea învățat să scoți ochiul lui Polyfem?... Îmi place, mărturisesc, să văd cu sufletul dincolo de zări și să mă ridic în zbor. De acolo să mă uit compătimitor la oameni și să îi văd cum rătăcesc. Să cobor, noaptea, neștiut de nimeni, în cochilii întunecate de crustaceu și să respir… în adâncul mării… sevă de spumă sărată. Esență a vieții primordiale, căci marea e sălbatică, și din sălbatic s-a născut lumea.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Am liber, singur, să trec prin sălbaticul Infern în Câmpiile Elizee… de acolo, urc la lumină, mă dizolv în aer și mă fac eter.. Unde devin foc. Dacă vreau, reiau cursul. Dacă nu, rămân în acea stare. Pentru că am transcens circuitele voastre. Vezi tu, rugăciunea mea m-a făcut să sar peste limite. Cu ea, am urcat până aici, la castel, și am devenit, la rândul meu, timp. Călătoresc în acest circuit cât vreau. De curând, am văzut o mare implozie universală: am întrezărit chiar Conflagrația, și a trebuit să mă întorc… S-a oprit și a făcut ochi mari. Vorbea din ce în ce mai speriat, mai înspăimântat, mai palid, se agita și nu mai vedea pe unde se plimba haotic prin cameră. Laptele ocular i se întări. Pupila, ca împinsă dinăuntrul ochiului, îi ieși afară, solidificată. Și începu să urle: - Eu, eu, da, am transcens limitele normalului! Atunci? … Atunci ce am greșit, ce nu a mers?! Mi-am schimbat creierul, și viziunea. Mi-am dat jos masca ignoranței și am pus-o pe aceea a cunoașterii ultime, prin rugăciunea pe care tot eu singur mi-am creat-o. Tu ai venit, infame, să-mi spui că exita și altă cale? Care nu m-ar fi dus spre stele, dar mai bună și mai fertilă, în care sămânța gândirii mele ar fi rodit cu mult mai mult belșug? Nu te cred! strigă, și se înnegri la față. Nu are cum să fie așa, e imposibil, nu se admite acest fapt de către Viața însăși, viața primordială… Ostenit, căzu greu pe fotoliu. Gâfâia. Abia mai respira, iar răsuflul său greu îi expulza plămânii afară din piept. Era și roșu, și negru, și alb: culori care nu contrastau pe chipul lui. Deoarece sunt culorile morții, iar acestea contrastează doar în viață. - Iar dacă tu, străine, ai venit să îmi spui aceasta…. Căzu în genunchi în fața ferestrei sale, singurul său crez, și ochii lui livizi începură să scoată lacrimi tari și reci… - Te rog, te rog să îi transmiți Regelui tău că este nedrept, iar dacă totul se ghidează după legile sale, atunci prefer să mor decât să mă supun, și să te iau și pe tine cu mine! Tânărul călător stătea în continuare impasibil. În tot acest timp, nu rostise niciun cuvânt, nici măcar un simplu gest nu schițase. Însă deodată se ridică, și, ridicându-l iubitor pe cel care zăcea la pământ, îi zise prietenește : - Nu, Regele meu nu domnește peste tine. Așa cum văd, tu însuți ești regele tău : ai propriul tău palat și legi pe care să le pui regatului tău… Înaintă puțin prin cameră, se duse alături de străin la fereastră și-i spuse : - Eu am venit să aduc doar o solie. Feciorul se căută prin desagă, își întinse întreg bagajul pe masă și în cele din urmă găsi solia. Stăpânitorul palatului o luă, o citi și rămase mut. Se așeză lângă musafir, îl bătu pe umeri și îl îmbrățișă. Amândoi se ridicară, își dădură mâna și se despărțiră în pragul încăperii. Dar solul, s-ar zice, nu a mai găsit ieșirea. Poarta pe care intrase nu mai era. Nici măcar o urmă a ei. În zadar căută o ieșire: nu mai găsi nimic. Trebui să se întoarcă, așadar, la straniul personaj din încăpere. Îl găsi în costum de nuntă. - Îți mulțumesc că te-ai întors, tinere fecior. Mireasa mea văd că încă nu a ajuns. Vrei să fii bun și să îmi ții companie, și, dacă nu e prea mult, să îmi fii chiar cavaler de onoare? În liniște, luară loc pe canapea și curând îi învălui întunericul. Se lasă o beznă totală, și afară, și în castel. Dacă ar fi să dăm în continuare crezare legendei, se zice că a doua zi camera ar fi fost complet goală, lipsită de mobilierul ei portocaliu, și că nimic nu ar fi atestat prezența, oricît de îndepărtată, a existenței celor doi oameni acolo. Ba mai mult, că feciorul niciodată nu s-ar mai fi întors, iar că părul lui, luminat ca soarele, nu ar fi putut să răzbată prin întunericul care se abătuse atunci. Mulți afirmă că două prăpastii, care înainte nu fuseseră, au apărut în poalele muntelui, chiar în acea noapte nefastă. Totuși, cu toții sunt de accord cu un singur lucru, transmis din generație în generație: curând după acea întâmplare, în munte, s-au deschis mai multe drumuri. * Autorul este student la medicină, laureatul Premiului I pentru proză Litteris Forum 2015

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Pun(c)te de reper Acad. KOPI KYÇYKU Despre aromâni În lumina datelor antropologice rezultă că bogata comunitate aromânească reprezintă unul dintre straturile cele mai timpurii ale istoriei continentului nostru. Este cu totul firesc ca problema în cauză să fie privită sub unghiul evoluției istorice, începând cu antichitatea, în regiunea carpatobalcanică, cu preistoria și protoistoria Balcanilor. După cum se știe, însă, aceste perioade sunt foarte zgârcite în date și în surse. Pentru a umple acest gol, cercetătorul N. Caranica a făcut demersuri în alte direcții, care completează studiul istoric: antropologia biologică, culturală și lingvistică. Totuși, științele care se ocupă cu studiul aspectelor speciale ale omului antic , văzut în evoluția sa istorică, au încă lacune. Dar, ca să se facă destulă lumină asupra acestei populații și, în consecință, să se îmbogățească moștenirea culturală a Europei, lucrări, ca cea a aromânului N. Caranica, ar trebui să constituie, așa cum se exprimă el însuși, “nu un sfârșit, ci un punct de pornire pentru mai multe lucrări pe viitor”29. De problema aromânească au fost ocupați un număr mare de oameni de știință, care și-au exprimat opinii, uneori bine argumentate, alteori mai puțin. Până în momentul de față, însă, în afară de înșiruirea și catalogarea studiilor întreprinse în istoria aromânilor, nu există o prezentare completă, critică și sistematică a lor. Aceasta nu înseamnă că problema prezenței acestei comunități în patru țări ale Peninsulei Balcanice – Albania, Grecia, fosta Iugoslavie și Bulgaria – a ieșit din sfera preocupărilor mai multor cercetători. Diverse școli istoriografice Centrul stabilirii aromânilor a fost Epirul și mai ales munții Pindului și Tesalia. Aceste regiuni în secolele XI-XIV au format, în cadrul Imperiului Otoman, o organizație politică autonomă, care, în cronicile bizantine este denumită Megalovlahia, adică Vlahia cea Mare. La scriitorii bizantini, ca Nicetas Choniates și Kekaumenos, găsim numeroase referiri la acest Stat vlah timpuriu, precum și la luptele pentru independență ale românilor acelei zone împotriva împăraților bizantini. Cronicarii occidentali vorbesc, de asemenea, de Vlahia cea Veche. Menționăm aici, printre alții, pe Geoffroy de Villehardouin, Henri de Valensienne , Robert de Clary30, Ausbertus. Toți autorii sus citați îi descriu pe aromâni ca pe un element energic, luptători și independenți. În continuare reproducem un fragment din notele de călătorie ale lui Benjamin Tudela, care a parcurs în întregime Vlahia cea Mare în anii 1163-1164. Printre altele, el punea accentul pe independența și caracterul hotărât, sub puterea cărora trăiau locuitorii din Vlahia cea Mare: “Aici, la Golful Lamia începe regatul Vlahiei și pe locuitorii lui îi găsim acolo unde munții ating munții. Ei se autodefinesc vlahi. Nimeni nu poate să-i atace sau să le declare război; nici un rege nu poate să-i supună”. În ciuda numeroaselor vicisitudini, aromânii și-au păstrat autonomia până la căderea Imperiului Bizantin. De la 1342 până la 1349, Ioan Anghelos era Ducele Vlahiei Mari, având legături de sânge cu Ioan Cantacuzino. Invazia otomană i-a găsit pe aromâni chiar în această situație privilegiată. La fel ca frații lor din Țara Românească a Moldovei, aromânii au știut să asigure respectarea de către turci a organizării lor pe baze naționale. Dar, înainte de a intra în amănunte despre perioada care începe cu această invazie mai ales în contextul prezenței aromânilor din Albania, să cităm și alți autori, care tratează diferite aspecte privind identitatea și problema aromânească în general. Nicolas Caranica, Les Aroumains: recherches sur l’identite’ d’une ethnie, Besançon, 1990, p. 3. |n continuare, când vom trata diversele școli istoriografice, precum și numele și limba aromânilor, vom folosi și vom consulta mai multe date din lucrarea sus menționată. 30 Cronica greco-romană, Berlin, 1873. 29

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

E. Picot, în opera sa “Românii din Macedonia”31, spune: “Istoricii, care s-au ocupat de această problemă, având încredere în date incomplete, nu au putut să cadă de acord în privința originii acestei populații curioase și nici în privința raporturilor sale cu românii din celălalt mal al Dunării”. Principalele teorii, formulate în jurul problemei în cauză, sunt următoarele: Aromânii au venit în cursul istoriei de altundeva. De aceea îi găsim în Epir, în Macedonia și în Tesalia. Ei provin din: a. Dacia, adică din România de astăzi; b. din zona Dunării, din Sava, în Sudul Panoniei; c. din Balcanii Nord-Occidentali; d. din Munții Rodop (Bulgaria). Aromânii sunt autohtoni latinizați, care ocupau întreaga Peninsulă Balcanică, suportând prezența romană timp de peste o mie de ani32. Sunt sau nu sunt autohtoni aromânii? Pentru a face câtuși de puțin lumină în acest aspect, credem că ar merita o atenție deosebită acele teorii, care au devenit obiect de analize critice. Johannes Thunmann este de părere că există o diferență între românii din Dacia, proveniți de la geto-dacii, Dromichete, Burebista și Decebal pe de o parte, și aromânii care ar fi rezultatul romanizării elementelor autohtone din Tesalia, Macedonia și Tracia33. Fr. Joseph Sulzer, surprins de identitatea ambelor limbi, afirmă că ambele etnii, românii și aromânii, în originea lor formau o singură unitate teritorială: “Aș vre să știu dacă ar exista posibilitatea ca în două țări atât de îndepărtate una de cealaltă, cum sunt Moldova și Albania sau Macedonia, la două popoare atât de diferite și în epoci de asemenea diferite, să fi putut lua ființă o limbă comună”34. S. Schafarik, din partea sa, spune că, până la formarea poporului român, diversele populații de proveniență romană, au trăit în Dacia, în Macedonia, în Tesalia și în Albania35. W.Tomaschek îi consideră românii ca daci romanizați, iar aromânii ca bessi romanizați. Aceștia din urmă, tot după părerea sa, au coborât spre Sudul peninsulei, sub presiunea și invazia bulgarilor, și astfel s-au așezat în Munții Pindului. W. Tomaschek explică identitatea limbilor română și aromână prin identitatea structurii lor lingvistice de origine, a latinei36. Fr. Miklosich constată aceeași asemănare între cele două limbi, precum și aceeași dificultate de a accepta existența a două leagăne pentru această limbă comună37. Câțiva ani mai târziu el se va exprima că patria comună a acestor două limbi ar fi la Sud de Dunăre, sau mai exact în regiunile în Estul Adriaticii, în patria ilirilor38. R. Rossler susține teza negării continuității românilor la Nord de Dunăre39. Împotriva acestor două teorii, care dau o origine sudică a aromânilor: cea dintâi (Thunmann, Schafarik și Tomaschek) dă Dacia (Nordul Dunării) ca patrie a lor, iar cea de a doua (Sulzer, Miklosich și Rossler) o pune leagănul daco-românilor la Sud de Dunăre, conține mai multe concepte, ca cele aparținând englezilor J. B. Wace și M. S. Thomson, potrivit cărora aromânii sunt autohtoni latinizați la Sudul Balcanilor40.

Paris, 1875. N. Caranica, Aromânii..., op. cit., p. 7. 33 J. Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der oestlichen europaischen Volker, op.. cit., Leipzig, 1774. 34 Fr. J. Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daziens, vol. II, Viena, Editura Rudolf Greffler, 1781 - 1782. 35 P. S. Schafarik, Slavische Alterthumer, 1843, citată după Th. Capidan, Les Mace’do-Roumains, București, 1943. 36 W. Tomaschek, Über Brumalia und Rosalia, Sitzungsberichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenchaften in Wien, 16, 1868, f. 351-404; Zur Kunde der Haemus Halbinsei, Sitzungberichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenchaften in Wien, 1881, f. 476. 37 Fr. Miklosich, Die Slavichen Elemente in Rumanischen, Denkschriften der Akademie der Wissenchaften, Wien, 12, 1862. 38 Fr. Miklosich, Über die Wanderungen der Rumunen in der dalmatischen Alpen und in der Karpaten, Denkschriften der Akademie der Wissenchaften, Despre excursiile românilor în Alpii Dalmației și în Carpați, Memorii ale Academiei de Stiințe, Viena, 30, 1880. 39 R. Rossler, Romanische Studien, Studii romane, Leipzig, 1871. 40 A. J. Wace dhe M. S. Thomson, The Nomads of the Balkans. An account of life and customs among the Vlachs of Northern Pindus, Nomazii Balcanilor. O privire în viața și obiceiurile vlahilor din Nordul Pindului. Methuen and Co, 1914. 31 32

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

P. Skok, interpretând un toponim epirot, îi califică pe aromânii Pindului ca autohtoni41. I. Popovic subliniază, de asemenea, caracterul autohton al etniei aromâne42. Școala istoriografică românească Originea latină a popoarelor vorbitoare de română a fost susținută din începuturile istoriografiei românești, adică din secolul XVII. Grigore Ureche, cel dintâi, a subliniat proveniența romană a vlahilor, moldovenilor și transilvănenilor43. După Miron Costin, poporul care se cheamă cuțovlah “are origine romană; înfățișarea și reprezentanții săi sunt asemănători cu cei ai românilor care locuiesc în regiunea Ioanina și în Sudul Albaniei, lângă Elbasan”44. În cronicile bizantine se vorbește despre teritoriile lor, compuse din mai multe Vlahii și în special de țara chemată “Vlahia cea Mare”. Limba lor este amestecată cu împrumuturi din turcă și greacă45. M. Costin și stolnicul Constantin Cantacuzino duc mai departe această idee, adăugând și niște amănunte46. Dimitrie Cantemir vorbește, nu o dată, despre aromâni, afirmând originea lor comună cu românii, consecință a ocupației romane a țărilor balcanice și a Daciei Transdunărene47. În 1716, la “De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus”48, vorbind despre originea aromânilor, Cantemir subliniază: “Așa, deci, această Vlahie care se află în Moesia, este o parte a Vlahiei Mari, adică a Daciei Vechi. (Deci, și Dimitrie Cantemir, mai ales în lucrarea intitulată “Descrierea Moldovei”, pe care a publicat-o în 1716, la solicitarea Academiei din Berlin, susține teza provenienței nord danubiane a aromânilor care trăiesc la Dunărea de Jos. n.n.). Nimeni nu poate să-mi scoată din cap faptul că de la acei români provine populația românească care trăiește și astăzi în întreg Epirul și în jurul Ianinei - mai afirmă Cantemir - deoarece însăși limba lor ne este martoră, deoarece și ei vorbesc românește, dar au amestecat limba latină cu cea greacă și albaneză, încât cu greutate îi înțelegem și ne înțeleg, de aceea grecii îi au botezat cuțovlahi, deci “vlahi șchiopi”, fiindcă și în obiceiurile și în limba lor cum că șchiopătează. Dar ei sunt oameni cu mai multe virtuții și mai răbdători în necazuri și, ceea ce este mai minunat, deși trăiesc de atâtea secole printre greci și albanezi, își păstrează încă îmbrăcămintea, cea veche romană și pe a noastră, ceea ce o vei observa, cititorule, când vom vorbi despre porturile noastre naționale”49. Petru Maior s-a ocupat foarte serios de aromâni, de istoria și de limba lor, lăudându-le spiritul întreprinzător în comerț, datorită căruia au putut să se stabilească în America, în Filadelfia50. În 1809, la Buda, Ungaria, el a publicat cartea “Maestria ghiovasiri românești”, text de citire al aromânului Gheorghe Roja. Samuel Micu, un alt reprezentant al Scolii Ardelene, școala latinistă a Transilvaniei, vorbește despre acest popor român care locuia la sud de Dunăre, până în Munții Haemus51. Gh. Sincai cunoștea imperiul vlahilor (blac) legat cu bulgarii, precum și așezarea lor în Bulgaria, Serbia, Albania, Pind și Meglen în Tracia. Si el scoate la iveală spiritul lor întreprinzător, care le a permis să construiască biserici în centrele comerciale din Pesta, Mișcolț, Viena, Veneția și în alte mari orașe europene. El menționează, de asemenea, originea romană a lor și a numelor ce le purtau: vlahi, cuțovlahi, țînțari. Într-o scrisoare adresată prietenului său Johan Christian Engels, el pomenește existența cuțovlahilor “quos czenzaros vocant”52.

P. Skok, Byzance comme centre d’irradiation pour les mots latins des langues balkaniques, Bizanțul ca centru de iradiere pentru cuvintele latine ale limbilor balcanice. Byzantion, 6 /1931, p. 93-122 . 42 D. I. Popoviç, O cincarima, Beograd, 1934. 43 G. Ureche, Letopisul Țării Moldovei, București, 1955. 44 Citat după S. Pușcariu, Istoria literaturii române, Sibiu, Kraft și Drotleff, 1930, p. 136. 45 Citat după N. Iorga, Istoria Românilor, VI, București, 1938, p. 376-377. 46 Idem. 47 Idem. 48 D. Cantemir, Cronica istoriei vechi a româno-moldo-vlahilor, București, 1901, p. 393. 49 D. Cantemir, Opere complete, vol. IX, fascicolul I, București, 1983, p. 113. 50 P. Maior, Istoria pentru începutul Românilor în Dachia, Budapesta, 1883. Vezi și N. Iorga, La Revolution française et le sud-est de l’Europe, Revoluția franceză și Europa de Sud-Est, București, 1934, p. 12. 51 Citat după N. Iorga, Istoria Românilor, VIII, p. 160-161. 52 Gh. Sincai, Opere, vol. I, Hronica Românilor, București, 1967, p. 314-316; A. Philippide, Originea Românilor, I, Ce spun izvoarele storice, Iași, 1925, p. 687 și O. Densușianu, Literatura română modernă, p. 49. 41

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Merită să fie pomenit, de asemenea, călugărul Gregorie al bisericii ortodoxe elene din București, care, într-o culegere a sa despre “Istoria mondială”, îi consideră pe românii din Macedonia, Tesalia și Epir ca parte integrantă a poporului român53. Mihail Kogălniceanu54 nu uită să-i pomenească pe aromâni ca români, în ciuda elementelor grecești și slave ce le conține limba lor. Revoluționarii pașoptiști (din 1848) - I. Heliade-Rădulescu, C. Negri, Cezar Bolliac, C. A. Rosetti, Dimitrie Brătianu și mai ales poetul aromân D. Bolintineanu - exilați în Europa Occidentală, erau, de asemenea, foarte interesați față de reprezentanții acestei “romanități sud danubiene”. Trei mari personalități ale istoriei contemporane, prințul Al. I. Cuza, istoricul N. Bălcescu55 și poetul V. Alecsandri, o considerau datorie “națională” apărarea acestei etnii, a cărei origine, după părerea lor, vine din timpurile străvechi, reprezentând supraviețuitorii romanității răsăritene. Cunoscutul istoric român Victor Papacostea56, după ce pune în evidență faptul că poporul român este succesor al întregii romanități răsăritene și nu numai al celei din Dacia Traiană, cum s-a presupus cândva, menționează că leagănul nașterii sale urmează, la Sud, faimoasa linie de demarcațiune, trasă de către omul de știință Jirecek: ea se intinde de-a lungul Balcanilor și mai departe, continuând cu lanțurile muntoase până la Marea Adriatică. Așadar, Dunărea nu constituia limita, ci axa suprafeței etnice, ocupată de românii antici. Tot acest autor își exprimă opinia că invazia popoarelor slave, însetate de câmpii cultivabile, a împins populațiile românești din plaiurile sud danubiene înspre zonele muntoase. Astfel se poate explica faptul că, în Evul Mediu, Balcanii, munții Muntenegrului și ai Bosniei-Herțegovina, Albaniei și Epirului (Munții Pindului) au fost locuite - la fel ca și coroana Carpaților - de către români. În aceste teritorii montane, adaugă Papacostea, au luat ființă Vlahia sau diversele Vlahii. Astfel, între Dunăre și Balcani se situa Vlahia Asanizilor; în Epir, Anovlahia (Vlahia de Sus); în zona Pindului și în Tesalia, Megalovlahia (Vlahia cea Mare); în Akarnania și în Etolia, Mikrovlahia (Vlahia cea Mică). Cu timpul, însă, câteva din aceste grupuri, formate de populații române, s-au contopit cu populațiile elene și slave. Despre existența lor ne stă mărturie toponimia. Numai în Serbia Veche întâlnim de 250 de ori termenul “vlah” la denumirea așezămintelor. Grupul cel mai bine păstrat, până în zilele noastre, tot în opinia lui Papacostea, este grupul sudic, adică aromânii, sau macedoromânii, cum se cheamă deseori. Dar, în primul rând, este istoricul N. Iorga, reprezentantul cel mai important al teoriei provenienței autohtone a aromânilor57. În opinia acestui mare om de știință, elementul aromân provine din populația romană a regiunii ilire, în timp ce elementul albanez reprezintă un element autohton neromanizat. Si Iorga situează leagănul etniei aromâne în spațiul ilir. În ciuda diferențelor între română și aromână, aceste două etnii, deci românii și aromânii, au fost înjghebați de către elemente identice, detașați din trunchiul comun al latinității răsăritene. În “Istoria Românilor”, N. Iorga scrie că ei sunt gătiți cu aceleași elemente bune și rele ale ilirilor și tracilor, ceea ce întărește teza apartenenței lor la trunchiul comun traco-ilir. Toate aceste popoare (români, latini, bulgari, turanieni, serbi, slavi, albanezi, iliri, greci) au, în consecință, după Iorga, o origine comună, care exceptează orice fel de dominație etnică aparte. Deasupra acestui substrat traco-ilir s-a depus progresiv, începând din secolul al III-lea înainte de Cristos, un strat cultural rural italian, compus din păstori și agricultori emigranți, veniți din Roma republicană din diferite motive sociale, economice etc. Ei au lăsat urme adânci în cultura locală, creând astfel un mare impediment influențelor Greciei, care în acea epocă, adică în primele secole ale creștinismului, era în plină înflorire. Roma imperială și împăratul Traian în mod special, mai spune Iorga, au dus-o mai departe consolidarea acestei pătrunderi deja timpurii prin intermediul ocupației militare, dând naștere astfel romanității răsăritene, ale cărei urme au rămas neșterse până în zilele noastre58.

N. Iorga, ibidem, vol. VIII, p. 326. Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, Berlin, 1837, colecția Humboldt. 55 N. Bălcescu, Cuvînt preliminariu despre izvoarele istoriei Românilor, Opere, vol. I, București, 1940, p. 107. 56 Vezi AMAE, Fond România, vol. 509, p. 2-10. 57 N. Jorga, Geschichte des rumanichen Volkes, F. A. Perthes, 1905 și Istoria românilor și a românității estice, vol. I-IV, București, 1937. 58 Idem, vol. II, p. 414. 53 54

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

C. C. Giurescu este de părere că venirea slavilor la sud de Dunăre în cursul secolelor VI și VII a reușit să deschidă o breșă importantă în blocul român. O parte a românilor s-a retras spre nord, trecând peste Dunăre, iar ceilalți, în număr mai mare, s-au îndreptat înspre sud59. G. I. Brătianu și alți istorici împărtășesc aceeași opinie cu teza lui C. C. Giurescu, prin care se explică formarea poporului român60. Mai nuanțată este teza lui Th. Capidan, care aduce următorul argument filologic: “Aromânii nu pot, în nici un caz, să reprezinte antica populație romană din sudul Peninsulei Balcanice, deoarece: primo, ei au fost în contact cu influența greacă și, secundo, datorită structurii limbii lor, care este romană. Ni se pare greu de acceptat că aceste două populații, aromânii și românii, să ocupe, de-a lungul a două milenii, spații atât de îndepărtate unul de celălalt și în condiții istorice cu totul diferite să fi dat viață unei limbi comune, atăt în structură, cât și în dezvoltarea sa internă și în contribuțiile externe, care au venit în cursul istoriei sale”61. În fapt, ambele popoare și-au însușit mai multe cuvinte ale substratului traco-ilir, care se folosesc astăzi de limba albaneză, câteva cuvinte grecești antice sau bizantine, precum și unele paleoslave. Aceste împrumuturi lexicale, a căror origine datează din timpuri istorice, când ambele etnii nu erau separate, nu mai funcționează odată cu venirea ungurilor. Prezența, ca în aromână, și în dacoromână, a unui număr de cuvinte slave, ar putea să demonstreze că conviețuirea românilor cu slavii a continuat câtva timp și după stabilirea acestor din urmă pe aceste meleaguri. Dacă, odată cu venirea ungurilor, unele cuvinte maghiare au pătruns în limba română, dimpotrivă, absența lor este totală în aromână. Această oprire a influențelor lexicale presupune o pauză în mersul convergent al ambelor limbi. De altfel, ele au stat pe cele două maluri ale Dunării, având un fel de afinitate geografică. După Th. Capidan, aromânii au coborât din nordul regiunii danubiene, în secolele VII-X, în teritoriile unde sunt și în zilele noastre. El precizează că, și înaintea venirii din nord a tracilor latinizați spre regiunile ocupate de către aromânii actuali, exista deja o populație romanizată, pe care el o cheamă “așezăminte românești foarte vechi”62. De menționat că acest mare filolog i-a răspuns academicianului de la Atena, Keramopulos- care avea “mania aceasta de a face din alb negru...susținând...că ...aromânii nu sunt români, ci...greci ‘care vorbesc românește’- într-o ședință a Academiei Române, din 10 februarie 1939, spunând că “... în dezvoltarea acestei ciudate teorii, știința d-lui Keramopulos a fost pretutindeni dominată de interese și prejudecăți naționale...Noi însă nu vom lipsi să reacționăm, ori de câte ori se va încerca să se interpreteze greșit originea etnică a populațiunilor românești din sudul Dunării sau originea limbii lor. Fiindcă, dacă pentru oricare popor din lume, limba constituie cea mai puternică legătură ce ar putea să existe între membrii aceleiași comunități etnice, pentru noi românii de pretutindeni ea reprezintă istoria și chiar viața noastră”. Th. Capidan observă că filologii și istoricii români și străini au susținut originea românească a vlahilor din sudul Peninsulei Balcanice “mai întâi, pe temeiul limbii, al doilea, însă, și pe temeiul atestărilor bizantine, care încep din sec. al XI-lea”63. În acest context, el îl citează pe istoriograful Kekaumenos, care spunea clar că macedoromânii din Tesalia și Epir au venit din nordul peninsulei: “Ei trăiau altădată lângă Dunăre și Sava, acolo unde locuiesc acum sârbii, în locuri întărite și greu de străbătut...Fugind de acolo, se răspândiră în tot Epirul și în Macedonia, cei mai mulți din ei așezându-se în Elada”. Această relatare este susținută, între altele, după cum punctează Th. Capidan, și de vechiul element toponomastic din Serbia și din Bulgaria. Th. Capidan aduce în sprijinul tezelor sale și afirmațiile categorice ale lui Chalcondilas, istoriograf bizantin din secolul al XVI-lea: “Muntele Pind este locuit de vlahi, cari vorbescaceeași limbă cu deacii de dincolo de Dunăre”64. În timp ce toate aceste citate și multe altele reprezintă, în opinia lui Th. Capidan, dovezi evidente despre coborârea macedoromânilor din nordul Peninsulei Balcanice, teza lui A. Keramopoulos despre originea grecească a vlahilor din Grecia, tot după părerea lui Th. C. C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. I, București, Fundația pentru Literatură și Artă Carol II, 1938-1942. G. I. Brătianu, Une e’nigme et un miracle historique: le peuple roumain, București, 1937. 61 Th. Capidan, Macedoromânii. Etnografie, istorie, limbă. Fundația Regală pentru literatură și artă, București, 1942. Acest argument, cum am și menționat, era deja prezentat și de către Fr. J. Sulzer. 62 Th. Capidan, L’origine des Mace’do-Roumains. Re’ponse a M. le Professeur Keramopoulos de l’Acade’mie d’Athenes, București, ed. Bucovina, 1939. 63 Caleidoscop aromân, op. cit., p. 225. 64 Idem. 59 60

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Capidan, nu se poate dovedi pe date istorice, necitând nici un document istoric, prin care să se confirme că granițele Macedoniei, după ocuparea acesteia de către romani, ar fi fost păzite de gărzi alcătuite numai de grec. Originea nordică a elementului românesc din Grecia, continuă Th. Capidan, este legată de faptul că împreună cu Dacia a fost romanizată întreaga Peninsulă Balcanică, acolo unde elementul traco-iliric continua să vorbească limba maternă și poporul român, mai numeros decât toți grecii, toți bulgarii și toți albanezii laolaltă, s-a format în dreapta și în stânga Dunării, deci nu numai în stânga, “cum intenționat afirmă dl Keramopoulos, lăsând să se înțeleagă că în dreapta marelui fluviu existau numai greci”65. “Greșit a susținut și Rossler” insistă Th. Capidan, referindu-se la afirmația învățatului sus menționat că s-au înjghebat numai la dreapta Dunării66. Mai departe, Th. Capidan subliniază că până la începutul secolului al XIX-lea poparele creștine din Balcani lăsau să li se graveze epitafurile în limba greacă nu pentru că ele vorbeau limba greacă, sau se simțeau greci, “ci numai din simplul obiceiu de a lăsa ceva scris pentru vecie în limba bisericii, care era limba greacă - sanscrita Orientului”67. Th. Capidan combate afirmația lui Keramopoulos, potrivit căreia graiul aromânilor ar fi “un idiom roman deosebit de limba română”, spunând că avem de a face cu o identitate și nu cu o afinitate sau înrudire, fiindcă “dialectul aromân și cel dacoromân “nu se seamănă numai în evoluția normală a faptelor de limbă în structura lor gramaticală, dar chiar și în cele mai mici excepțiuni, față de celelalte limbi romanice”68, Aceasta ar însemna că strămoșii macedoromânilor și dacoromânilor “în veacurile de plămădire a poporului român, probabil până în sec. VIII sau IX, au grăit în aceeași limbă și ducând aceeași viață, deosebită de a grecilor și a celorlalte popoare din sud-estul european”69. În “Răspuns domnului Keramopulos”, Th. Capidan critică cu fermitate și câțiva aromâni “care susțin, în mod stupid, ca noi nu suntem români, ci un alt popor neolatin, deși vorbim aceeași limbă și avem aceeași origine, ca rezultați din romanizarea populațiunilor trace din Dacia, ca și din Peninsula Balcanică...”. În privința fărșeroților, care trăiesc în Albania, în școala istoriografică românească există opinia că Iliria antică a fost patria lor. Dar, la întrebarea: când și de unde au venit ei în Albania (o parte oprindu-se și în Macedonia), încă nu s-a dat un răspuns convingător. Marele lingvist Th. Papahagi a spus: “Dacă cineva ar face un studiu despre românii fărșeroți, despre graiul și folclorul lor original latin, s-ar explica mai multe probleme din cele mai fructoase și din cele mai semnificative”70. Mai departe, el constata: “Fărșeroții constituie o ramură distinctă pentru români și foarte importantă sub toate aspectele”71. În acest context, strămoșii fărșeroților, asemeni tuturor românilor, fie din nord, fie din sud, nu au venit de nicăieri în teritoriile unde trăiesc și unde au fost găsiți și romanizați de către romani. Diferența ar putea consta în faptul că predecesorii fărșeroților provin tot de la tracii romanizați, dar din cele patru triburi care locuiau în Iliria, împreună cu popoarele ilire. După Th. Capidan, la graiul și folclorul fărșeroților ies în evidență câteva diferențe în comparație cu celelalte ramuri ale românilor. Cercetările întreprinse în privința istoriei fărșeroților au luat ființă odată cu lucrările celor mai mari istorici români și ale altor oameni de studiu și scriitori din alte țări, care s-au ocupat în mod special cu luptele romanilor în scopul ocupării Macedoniei, ca, de pildă, Th. Mommsen, Hertzberg etc. Th. Capidan mai spune: “Este destul să intri în casa unui fărșerot din Corița, ca să-ți faci o idee despre felul cum acești români, deși nomazi la origine, odată așezați în locuri stabile, știu să ducă acea viață civilizată, cu care se poate mîndri românismul din sudul Dunării, pentru ca ea este proprie numai elementului românesc din Peninsula Balcanică“ 72. Mai departe, el ne vorbește despre fărșerotul “om sobru și cu socoteli”, care nu se gândește decât numai la buna stare a familiei. Întreținerea curățeniei în casă, frumos mobilată, mai ales camera de primire, demonstrează că fărșerotul știe să-și impodobească locuințele cu țesături ieșite numai din

Idem. Idem. 67 Idem. 68 Idem. 69 Idem. 70 Th. Capidan, Românii din Albania și comerțul venețian în secolele XVII-XVIII, București, 1931. 71 Ibidem. 72 Vezi Caleidoscop aromân, vol. 2, Editura Fundației Culturale Aromâne “Dimândarea Părintească”, București, 1999, p. 90. 65 66

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

mâna femeii fărșerote73. Th. Capidan subliniază că din prezența aromânilor în regiunea Pindului, rezultă că o parte din strămoșii aromânilor continuă ‘vechea romanitate locală’74. În opinia sa, ea sar fi pierdut dacă n-ar fi stat în legătură cu populațiile romane din nordul peninsulei Balcanice, care prin mișcările lor metanastasice (cu turmele de oi, de la munte la mare, după anotimp, plecări la iernat, “arniu’) “stăteau în continuu contact cu resturile romanității nord-dunărene, cât și cu cele din sudul Peninsulei”75. Th. Capidan este de părere că pentru un început de evoluție locală a elementului roman din Pind, vorbesc și unele date istorice. “În cursul secolului al VIII-lea, așa numiții vlahorinchini apar în Macedonia, în tovărășia slavilor”76. În secolul al X-lea, tot în opinia lui Th. Capidan, aromânii se ivesc ceva mai la sud, în apropierea lacului Prespa, ca la începutul secolului al XI-lea să fie atestați în Peninsula Calcidică, iar în a doua jumătate al aceluiași veac se pomenește un oraș al lor în Tesalia, unde ei organizează o mișcare împotriva stăpânirii bizantine. În fine, în secolul al XIII-lea se ivesc unitățile politice cunoscute în cele trei Vlahii. În epoca de formare a poporului român, care a precedat primele atingeri ale romanității balcanice cu slavii, romanitatea din sudul Peninsulei, după părerea lui Th. Capidan, era în strânsă legătură cu romanitatea răsăriteană de pe malul stâng al Dunării. Aceasta rezultă, atât din caracterul vieții lor de păstori nomazi, cât mai ales din unitatea limbii. “pentru străinii care nu cunosc felul de viață al păstorilor din Pind, cu mișcări pe o întindere de sute de km, legăturile dintre populațiunile celor două extremități ale romanității orientale par îndoielnice”77. Pornind de la această idee, Th. Capidan afirmă că în evul mediu mișcările “cu peregrinări neînchipuit de îndepărtate” să fi luat proporții și mai mari, ajungând până dincolo de Carpați, în Panonia, așa cum rezultă din numele unor localități cu caracter sud-dunărean, atestate pentru acele părți78. Concluzia, la care ajunge Th. Capidan este că “românii actuali, cunoscuți în cele patru tulpini (dacoromânii, aromânii, meglenoromânii, istroromânii) nu reprezintă numai urmașii romanității din nordul Peninsulei Balcanice și a ținuturilor romanizate din stânga Dunării, ci și din întreaga Peninsulă, așa cum a existat după cucerirea ei de romani”79. El pune accentul pe faptul că această legătură dintre cele două romanități, n-a fost întreruptă cu timpul. Vechile caracteristici de grai slave, împrumutate de la strămoșii sârbilor și ai bulgarilor, după Th. Capidan, prezente în toate dialectele românești, constituie o dovadă că chiar după cotropirea Peninsulei Balcanice de slavi, “romănii, prin mișcările lor metanastasice formau o singură unitate sub raportul etnologic și lingvistic, purtând toți, atât cei din sudul Dunării, cât și cei din nordul Dunării, același nume”80 Th. Capidan susține teza, potrivit căreia numai după ce slavii s-au revărsat în număr mai mare în Peninsulă, populațiile românești sau retras în vechile lor așezări, cei mai mulți revenind la nordul Dunării, după ce au lăsat “unele resturi rătăcite în partea apuseană a Peninsulei, care se văd astăzi în românii din Istria; cei mai puțini coborând prin valea Moravei și alte căi de comunicație în sudul Dunării, acolo unde continuau să trăiască strămoșii aromânilor, lăsând și ei la rândul lor, în drum, resturi împrăștiate în răsăritul Macedoniei, resturi care se văd astăzi în românii din Meglen”81. Acum, limba lor, insistă Th. Capidan, în elementele ei constitutive, era definitiv formată sub aspectul romanității orientale, “cu ... înfățișare sud-est europeană. Si, fiindcă la o întindere atât de mare, ea nu putea fi cu desăvărșire unitară, probabil că, înainte de despărțire începuseră să se ivească isoglose care, deși nu concordau între ele , marcau totuși limitele unor diferențieri dialectale”82. Ne pare demn să apelăm cartea “De la românii din Albania”, publicată în 1906, în care autorul, Constantin N. Burileanu, după ce nu putea sătura să le admire fărșeroților “înfățișarea plăcută și modul lor de a fi, ori dulceața ce puneau în vorbele lor, și acel nu știu ce atrăgător ce aveau în ființa lor, care mi-i făcea cu atât mai simpatici”, scrie,între altele, scrie: “...Atunci eu le-am spus acopul călătoriei mele: Idem. Caleidoscop aromân, vol 2, Editura Fundației Culturale “Dimândarea părintească”, București, 1999, p. 158. 75 Idem. 76 Idem. 77 Idem, p. 159. 78 Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticii, București 1933, citat după Caleidoscop aromân, op. cit., p. 159. 79 Ibidem. 80 Ibidem. 81 Idem, p. 160. 82 Ibidem. 73 74

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

că colindasem toată Musachia și văzusem toate comunele de fărșeroți din această parte a Albaniei; că mă trimiseseră soții mei din România să văd pe frații noștri din Turcia, ca să le duc veste ce am văzut; că de aceea venisem și aci, ca să văd pe fărșeroți și să le aduc sănătate de la frați și vești bune de la România, mama lor și a noastră. Din acest moment, conversațiunea a luat altă întorsătură; ei nu se mai îndoiau de mine, deoarece vedeau în mine pe un frate al lor... Acolo pe munți am învățat să iubesc pe fărșeroți, acolo am jurat iubire și aducere aminte acelor uitați parcă de oameni și de Dumnezeu și părăsiți cu desăvârșire tocmai de aceia care ar trebui să-i iubească mai mult decât toți și să-i ajute ca pe niște frați”83. Regatul Macedoniei pe vremea romanilor, după cum se știe, cuprindea Macedonia, Iliria, Epirul, Tracia Răsăriteană și Tesalia, în cadrul cărora, în evul mediu, se aflau cele trei Vlahii: cea mare, cea mică și cea de sus. Istoria fărșeroților își are începuturile în anul 201 înainte de Cristos, tocmai când romanii au pornit să ocupe regatul Macedoniei, debarcând la portul Apolonia din Iliria. Istoria arată că regele Macedoniei, Filip II (359 înainte de Cristos), tatăl lui Alexandru cel Mare, i-a învins pe greci. Dar istoria fărșeroților, se pare că ar trebui să se lege cu lupta romanilor împotriva ultimilor doi regi ai Macedoniei: Filip V, învins de către consulul roman Flaminius la Kinoskefali și fiul său, Perseu, învins de către consulul roman Lucius Aemilius Paulus la Pidna, tot în Tesalia, în iunie 168 înainte de Cristos. Iliria a avut același destin odată cu înfrângerea regelui său Gent din partea pretorului roman Lucius Anicius. Începând cu anul 168 înaintea lui Cristos, când Macedonia a fost ocupată de către romani, și până în anul 146 înaintea lui Cristos, când a devenit o provincie romană, ea ar urma să fie administrată de către Roma. În anul 49 înainte de Cristos, generalul Pompei, neacceptând supunerea față de rivalul său, Cezar, împreună cu armata pe care o comanda și cu mai multe familii romane, a găsit adăpost în provincia Macedoniei, debarcând tot în portul ilir Apolonia. Acolo, un an mai târziu, urma să debarce și Cezar, care l-a învins pe Pompei la Farsala din Tesalia, înainte ca acestuia din urmă să-i sosească ajutoarele promise de Burebista. Romanii, în anul 101 după Hristos, cu împăratul Traian în frunte, au început să ocupe Regatul Daciei, locuit tot de traci (geto-daci). După lupte înverșunate și după moartea lui Decebal, regatul acestuia a fost cucerit în anul 106 după Cristos, la fel ca Regatul Macedoniei, devenind o provincie romană. Marile bătălii, desfășurate pentru ocuparea Daciei, sunt dăltuite pe Columna lui Traian, la Roma, iar cele din Dobrogea vor rămâne, de asemenea, nemuritoare, prin monumentul de la Adamclisi. Romanizarea tracilor și colonizarea ambelor provincii, au început odată cu transformarea lor în provincii romane: în Macedonia a început în anul 168 înainte de Cristos, iar în Dacia în anul 106 după Cristos. În legătură cu mărturiile, care stau la temelia nașterii aromânilor fărșeroți, ele sunt prezentate de către toate evenimentele desfășurate în patria lor, Iliria, când Cezar, după ce l-a învins pe Pompei în anul 49 înaintea lui Cristos, și-a început colonizarea acestei provincii cu veteranii armatei sale și a lui Pompei, precum și cu niște familii romane. Si astăzi în Albania există un oraș și o zonă, care se numesc Kolonja, primul la sud-est, lângă orașul Korça, iar a doua în apropiere de orașul Berat, la poalele muntelui Tomori. În ambele cazuri avem de a face cu vechi mărturii ale prezenței aromânilor. Până la invazia slavilor, în secolele VI și VII, strămoșii tuturor aromânilor, care proveneau din romanizarea tracilor, și o parte a ilirilor, se presupune să fi trăit împreună, ocupând un teritoriu întins de la Carpați până la Balcani. Ei aveau aceași entitate, formau același popor, vorbeau aceași limbă, adică latina populară, care s-a înjghebat paralel cu derularea procesului de romanizare a tracilor. Sigur că limba latină populară, vorbită pe întreg spațiul carpato-balcanic, începuse să se diferențieze treptat de latina vorbită în Occident.perfecționeze. Numai în urma desprinderii permanente a elementului român pe teritorii geografice aparte, au început să se formeze și cele patru dialecte ale limbii române: dacoromân, macedoromân, meglenoromân și istroromân. P. P.

Citat după Caleidoscop aromân, op. cit., p. 91-92. 74

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Panaitescu spune:”Grupurile românilor la sud de Dunăre la început constituiau un singur stat și aveau o singură limbă, ca frații lor din nord”84. Fărșeroții au avut același destin ca grămoștenii, pe care îi găsim împrăștiați în toate țările balcanice, după ce a fost ars centrul lor cel mai important, Gramoștea. După distrugerea centrelor cele mai prospere, ca: Shipska, Grabova, Llënga, Niça, Nikolica, Vithkuqi etc, fărșeroți s-au așezat în celelalte centre fărșerote din Albania, rămase încă neatinse. Unii dintre ei au cerut adăpost în Macedonia, ba chiar și în America. Acolo, la Bridgeport, colonia lor publică revista “Frandza vlahă”. După invadarea Albaniei de către otomani în anul 1382 și mai ales după moartea lui Gheorghe Castrioti Scanderbeg, în 1468, pentru a scăpa de persecuțiile religioase, mulți fărșeroți au trecut în Peloponez. Acolo, în pragul epocii moderne, sub conducerea căpitanului lor, Kaciandoni, s-au angajat în lupta împotriva otomanilor. Tot în Peloponez, sub comanda lui Kolokotroni, s-au confruntat din nou cu otomanii. În ceea ce privește luptele duse de fărșeroți în Peloponez, Tache Papahagi spune: “... din păcate au rămas anonime”. În secolele XIV-XVI, în Albania a existat o dinastie a Muzakilor (Muzaka), având ca centru orașul Berat, pe care fărșeroții îl chemau Vilardi. Concomitent, Moldova era condusă de dinastia Mușatinilor. Biografia familiei Mușat din Albania a fost scrisă în limba italiană de către însuși prințul Ion Mușat, care, fiind prigonit de către otomani, găsise adăpost în Italia, unde a și murit, fiind înmormântat la o biserică din Neapole. Despre această biografie ne vorbește și istoricul dr. G. Hahn. Alți fărșeroți, îndepărtați tot din motive religioase, și-au întemeiat, în Munții din Suli, o republică păstorală cu același nume, ai cărei locuitori s-au numit sulioți. În fruntea lor erau căpitanii neamului Geavella, printre care, cel mai cunoscut era Foto Geavella. Acolo sulioții au petrecut mai mulți ani în liniște, până când au fost atacați de către armata lui Ali Pașa Tepelena. Confruntările sângeroase au continuat timp de zece ani, sulioții fiind obligați (în 1803) să-și părăsească republica. Pouqueville și Leake au scris despre tragedie, ce a avut loc în timpul retragerii fărșeroților sulioți. Un grup de femei suliote, pentru a nu cădea pe mâinile otomanilor, împreună cu copiii lor, s-au aruncat în prăpastie din vârful muntelui. O problemă dintre cele mai interesante pentru filologi, este graiul fărșeroților, despre care Tache Papahagi și Theodor Capidan spun că ar fi cea mai apropiată de limba română. Fărșeroții nu spun că sunt aromâni, ci români, sau rămâni. În graiul fărșeroților lipsește litera protetică a la câteva cuvinte care încep cu r. Ei spun: roșu, rău, râs, român etc și nu ca celelalte ramuri ale macedoromânilor: aroșu, arău, arâs, aromân etc, de unde provine și denumirea aromân în loc de român. Cei care au citit versiunea poeziilor lui Vasile Alecsandri și ale lui Mihai Eminescu în graiul fărșeroților, au putut observa că nu există mare diferență între el și limba română. Ba chiar, în poeziile “Miorița” și “Glossa” nu este deloc necesar să explici măcar un singur cuvânt. Așadar, lingviștii au constatat marea asemănare între graiul fărșeroților și dialectul dacoromân. În culegerea poetică “Primveri cu soari” (Primăvară însorită), au fost înlocuite toate literele elene, care fuseseră utilizate de către câțiva scriitori macedoromâni. Dacă citim creațiile primilor scriitori macedoromâni, veniți din Moscopole, vom observa că ei nu spuneau “aromân”, ci “român”. Autorul Mihail G. Boiagi, în piesa “Unî mușatî enumerație” scrie: “englezul acel rău” și nu “arău”. O altă caracteristică a graiului fărșeroților este că 50% al acestora litera r o pronunță ca parizienii. Sigur că aceste diferențe și altele, de data aceasta nu în limba, ci în folclorul lor, își au originea în faptul că fărșeroții trăiau în Iliria antică, unde Cezar a colonizat majoritatea lor. Este cazul să punctăm asupra faptului că tot acest autor, în prefața gramaticii macedoromâne, prefață scrisă în grecește și în germană,combatând ideile dascălului grec Neofit Duca, fost profesor la Academia din București, menționa: “Românul n-are de ce să se rușineze de limba lui, din contră el se va simți mândru când, reușind să-și cultive spiritul, limba maternă îl va urma bucuros, în orice caz mai bucuros ca multe alte limbi. Așadar, în considerațiunile înșirate până aici, nu înțeleg toate acele flecări nedemne aale lui Neofit Duca, căruia fiindcă nu cunoștea nici o altă limbă, i-ar fi plăcut să distrugă toate limbile din lume, pentru ca în locul lor să introducă limba sa macaronicească (cum o numesc în batjocură conaționalii săi). De altfel, zelul acestui învățat grec este atât de orb, încât 84

Introducere în istoria culturii românești. Editura științifică, București,1969. 75

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

dorește această înlocuire, deși el însuși declară pretutindeni că românii sunt mai apți pentru cultură și mai sensibili la artele frumoase decât grecii”. (caleidoscop aromân, op., cit., p. 212-213). Numeroase personalități române s-au exprimat cu deosebită simpatie despre poporul albanez, a cărui țară este și patria fărșeroților. Iată câțiva dintre ei. Nicolae Iorga: “... Legăturile noastre cu albanezii sunt foarte vechi, iar legăturile de rasă, și mai vechi; noi, dincoace de Dunăre ne tragem din elementul trac, iar ei dincolo de Dunăre, tot din elementul trac, amestecat cu popoarele ilire”; B. P. Hașdeu, când a fost întrebat ce reprezintă albanezii, a răspuns: “Albanezii sunt frații noștri”; Simion Mehedinți: “Împăratul Traian este un episod în viața milenară a popoarelor noastre”; C. Burileanu (după excursiile ce le a făcut la fărșeroții din Albania în anii 1904-1905): “Fărșeroții conviețuiesc în armonie cu albanezii”; Th. Capidan (după întoarcerea dintr-o vizită efectuată în Albania, în anul 1928): “Fărșeroții trăiesc în perfectă înțelegere cu albanezii”; Al. Rosetti: “Înafară de altele, elementele comune, care se păstrează în română și în albaneză...sunt o mărturie incontestabilă a civilizației comune, care stă pe temelia dezvoltării civilizației noastre, la sud și la nord de Dunăre”. Fragment din monografia ”Aromânii din Albania în context balcanic”, Editura Universității din București, 1999

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Semne IULIA ENKELANA Dolce far cinema La atelierul de film Super! de anul acesta (3-9 aprilie 2017), în primele trei zile au avut loc discuții despre toate etapele realizării unui film, traineri fiind oameni care activează în domeniul cinematografiei, iar în următoarele patru, am avut ocazia de a realiza un film, în echipe de câte trei persoane, alese aleatoriu.

bine, astfel încât genul de parodie pe care am vrut să-l facem a fost pe gustul tuturor. În timpul unei discuții, mi-a zburat gândul și, din senin, mi-a venit ideea de a face making of-ul unui film care nu exită. Un fel de farsă? În pauză am început să dezbatem și să planificăm zilele de filmări. Vorbeam de filmul în sine, care conținea scene dintr-un film care nu există, dar și scene de making of ale filmului care nu există. Când a venit vorba și de un posibil making of al filmului în sine, a început să fie și mai confuz (și distractiv) pentru că nu știam cum să numim fiecare parte (filmul fictiv, filmul pe bune...), așa că, la un moment dat, am desenat un fel de diagramă improvizată și strâmbă, căci discuția devenise prea mindfuck.

Cea mai utilă discuție mi s-a părut cea cu Radu Iacoban (actorie), care ne-a povestit mai multe întâmplări din experiența sa de actor / regizor, ajutându-ne să cunoaștem și să înțelegem puțin mai bine, din interior, diversitatea vieții în lumea teatrului și a filmului, în care poți regăsi umor, absurd, disperare, penibil, grotesc, ridicol, agitație, frustrare, toate putând reprezenta mari surse de inspirație. Am dezbătut teorii privind arta actorului, precum cea a rolului ideal pe care îl are fiecare actor, sau a relației dintre regizor și actor, autoritatea regizorului fiind esențială. Tensiunea permanentă, îndoiala productivă, rolurile care sunt „carne de tun”, să-l faci pe actor să iasă din zona sa de confort, dar să se simtă, în același timp, confortabil, cum e să joci un tip care intră într-o șaormerie cu o sabie de samurai și se bate cu un chinez etc. Cred că prin această discuție ne-a fost transmis un anumit entuziasm și chef de viață fără de care procesul creativ este imposibil.

După ce am făcut structura filmului și am ales personajele, Matei a chemat trei actori foarte talentați din trupa ”Brainstorming” a CNB „George Coșbuc”. Am decis să jucăm și noi, roluri de scenarist, regizor și producător. În prima zi am mers prin oraș îmbrăcată ca o hipiotă dependentă de substanțe ilegale; Carmen și-a adus cactusul (care apare în film sub numele de Esteban), iar Matei a purtat inele ale mamei lui și o siglă de la o mașină Mercedes găsită pe jos cu ceva timp în urmă. Am primit camera, care ne dădea sentimentul că suntem profi. Într-o singură zi am scris textele (pe care nu le-am urmat întocmai, pentru că nu era timp; le-am folosit mai mult ca baze ale personajelor, puncte de plecare), am filmat și am râs cât pentru o săptămână. Când filmam interviurile cu actorii, îmi antrenam abilitățile de a râde fără sunet (un act care, privit din exterior, probabil că pare foarte suspect), pentru a nu strica seriozitatea necesară a momentului.

Cu Tudor Platon am făcut un exercicțiu de transpunere pe ecran a unui scenariu de scurtmetraj primit, fiecare prezentându-și propria interpretare a unor anumite scene și secvențe. La final, am vizionat scurtmetrajul respectiv, realizat de unii studenți de la UNATC, cu câțiva ani în urmă. Echipa în care am picat (cu Matei Dumitru și Carmen Ioniță) a fost cu adevărat specială, deoarece (cu riscul de a suna a clișeu) am simțit că ne completăm, fiecare axându-se pe un anumit aspect al realizării filmului. Cred că fiecare a venit cu o anumită cantitate de nebunie și acestea s-au îmbinat neașteptat de

Totul a mers foarte repede și neașteptat de bine. Nu mai lucrasem niciodată în echipă la un film și, din cauză că sunt o fire introvertită, tind să mă tem de socializare și de posibile neînțelegeri. Dar am avut pentru prima dată sentimentul de comuniune, de mică familie 77

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

plină de inside jokes (care sunt cu atât mai bune cu cât, povestite oamenilor din afară, par seci sau de o rară prostie rară), unită de un scop comun (filmul) în care toți cred și de care toți sunt încântați. Și am înțeles că, dacă un film este într-adevăr comic, realizarea lui a fost de cinci ori mai comică. Sau, cel puțin, pentru noi așa a fost. Filmul nostru este rezultatul a ceea ce am făcut în timpul în care nu am râs ca niște demenți.

a râs și el trebuie să reintre în rol și să repete scena. Montajul e obsedant și provoacă dependență. Te deconectează și te poate frustra, dacă îți pierzi simțul umorului. Dar e fascinant. Te face să găsești legături nebănuite între filmări, care nici nu-ți treceau prin minte în timpul producției; sunt momente magice în care găsești legături între replici improvizate și totul pare să curgă ca și cum ai fi urmat un scenariu bine scris. Dar sunt și clipe în care totul pare ca o serie de nuci în perete, secvențe care se leagă groaznic, un fel de transpunere vizuală a sunetului scârțâitului unghiilor pe o tablă. Dezbăteam despre cum o anumită secvență nu este proastă, dar nici bună, fapt care o face mediocră. Și „mediocru” este mai rău decât „prost”.

La sfârșitul primei zile de filmări, am avut sentimentul că această lume este atât de colorată; ideile și inspirația o țin în permanență vie. E o lume care niciodată nu doarme; mereu se întâmplă ceva, mereu cineva are ceva de spus, sau spune ceva care îți spune ceva. Fiecare zi e diferită. E o lume de care monotonia este străină. M-am gândit că, într-un fel, toți oamenii merită să simtă o astfel de bucurie sau un astfel de entuziasm, căci te deconectează de orice realitate „dăunătore”, fiind cumva în afara timpului; e ca și când ai fi protejat de ceva invizibil care nu lasă nimic să te rănească.

Când am terminat, Matei a zis că e ciudat când îți dai seama că viața nu se reduce la ecranul calculatorului. Aveam o stare oarecum bizară. Oamenii erau 3D. Puteai să îi atingi. Eu eram prea obosită ca să pot spune lucruri întru totul logice și prea multe chestiuni semi-obișnuite mi se păreau foarte amuzante. Am vorbit despre cum ar fi să poți monta fragmente din realitate. Și să faci experimente, să spui lucruri doar pentru a vedea reacțiile oamenilor; dacă nu-ți convin – CTRL+Z (Undo). Sau despre cum, poate, există un montaj superior, pe care nu-l simțim, de care nu ne dăm seama. Dar și despre de ce e stinsă Casa Poporului (se vedea de la fereastră).

Filmările din a doua zi – niște behind the scenes cu noi – nu le-am folosit, dar a fost foarte amuzant să le facem, în parcul de la Unirii, cu toți oamenii care se uitau la noi, cu soarele care intra și ieșea din nori și cu un vânt care ne-a obligat să mergem la Starbucks, unde am filmat alte scene nefolosite, în care sunetul se aude prost, dar care ne-au distrat enorm. După ce am predat camera, ne-am întâlnit peste două zile pentru a face montajul, montaj care a durat nu mai puțin de 10 ore, cu vreo trei pauze foarte scurte, pe care ni le amintim destul de vag. N-am mâncat și nici nam băut nimic în acele ore. Aveam prea mult material, prea multe de făcut, de tăiat, de prelucrat. Am vizionat toate filmările. Au fost faze pe care, de câte ori le-am văzut, de atâtea ori am râs. Era hilar. Deja nu mai era nimic ciudat dacă începeam să râdem din senin, când lucram, era liniște și ne aminteam brusc de vreun moment. Ne întrebam, totuși, dacă va fi amuzant doar pentru noi. De asemenea, în timpul montajului mi s-a părut fascinant să observi pe cameră clipa în care actorul își schimbă personalitatea, înlocuind-o pe a sa cu cea a personajului; de exemplu, înainte de a se rosti „Acțiune!”, sau după ce toată echipa

Am spus că montajul e obsedant și e ca un drog aparte, nu numai pentru că te ține lipit de scaun, prins în film, ore în șir, nu te lasă să revii în viața de zi cu zi, ci și pentru că noaptea, înainte să adorm, am închis ochii și am văzut timeline-ul de la Premiere Pro. Am visat montaj și, când m-am trezit, în starea de reverie în care eram când, fără să știu de ce și fără să-mi convină, m-am trezit prea devreme, în mintea mea au început să se proiecteze scurte secvențe din Making of. La școală nu am putut să nu chiulesc două ore din cele patru la care mă dusesem. Mintea mea era încă la Super. Sună exagerat, dar mi se părea foarte ciudat să n-ai nimic de montat. * Autoarea este elevă a Liceului Teoretic Al. I. Cuza din București 78

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Memoriae SILVIA ANDRUCOVICI Despărțirea de Vasile Andru Este neobișnuit ca o soție să scrie un panegiric la moartea soțului său. Nu știu dacă Vasile Andru și-ar fi dorit asta. Acest moment al trecerii este, de obicei, unul al lacrimilor. Dar și al aducerii aminte de cel care ne părăsește. Cei care l-au cunoscut, știu că acest om, atâta timp cât a trăit, nu a făcut deloc eforturi de PR în ceea ce privește propria persoană, cu atât mai mult în ce privește propria operă! Nevoia aceasta de a vorbi despre Vasile Andru, la momentul când ne despărțim de el, mi-a venit, gândindu-mă la două lucruri, la parabola biblică despre lumina care nu trebuie pusă sub obroc și la legenda Sfintei Xenia. Vasile Andru a lăsat o dâră de lumină în cei care l-au cunoscut, iar eu mă simt datoare, să dezvelesc acest izvor, această sursă de lumină, care pare că luminează chiar mai tare azi, după ce el a plecat dintre noi. Al doilea imbold a venit de la Sfinta Xenia, cea care, după moartea soțului său, a îmbrăcat haina militară a acestuia și s-a identificat cu el, transfigurând dragostea maritală, la modul absolut în dragostea divină. Așa și eu, am simțit nevoia să mă îmbrac cu hainele eterice ale soțului meu, cu nădejdea că va veni o vreme, când voi putea topi acest dor amar, această lipsă a geamănului spiritual, în dragostea supremă. Ziceam că Vasile Andru nu a făcut eforturi speciale de a-și promova opera sa terestră, însă a fost un autor citit și iubit, iar faptul că a fost un scriitor cunoscut a fost doar o recunoaștere din partea semenilor. Opera sa literară este una valoroasă. Ține de natura sa universală, de enciclopedismul său, de deschiderea sa spirituală, de lucrarea sa neobosită de îmbunătățire a semenului. Ține de geniul său literar și de credința în misiunea pe această lume. În ultima vreme în mediu restrans, îi plăcea să spună că el a fost întâi de toate scriitor. Asta, după ce s-a aplecat preț de mai multe decenii asupra formulei de optimizare umană, cercetând procedee, metode, tehnici, luând învățătură de la cei cunoscători și lucrători, după ce a decantat procedeul isihast cu părinții de la Athos și cu moștenitorii lui Ivan Kulîghin din Rugul Aprins. Vasile Andru a ținut lecții, conferințeatelier, cum le numea el însuși, de o înălțime și o puritate spirituală greu egalabile. Lecții de optimizare umană, lecții de cultură filocalică, unde simțeai căldura și autenticitatea creștinismului primar, fiind în același timp grele de idei, purtând duhul agorei grecești. Isihasmul a devenit o preocupare majoră în viața sa, și în ciuda mefienței multora dintre contemporani, a continuat cu o perseverență, pe care numai cei pe care scopul îi trage spre el cu o forță supranaturală, pot avea atâta determinare. Eforturile sale au fost cofirmate de Pr. Teofil de la Sâmbata, atunci când acesta referindu-se la isihasm, a spus că pentru el isihasmul este o bucurie. Acest lucru l-a bucurat teribil de tare pe Vasile Andru și l-a întărit în convingerea că lucrarea sa spirituală nu a fost zadarnică. Ucenici săi, grupul de optimizare umană, grupul Oratio Mentis, sunt proba vie a acestei munci vizionare. Născut în condiții vitrege de război, în regiunea Cernăuți din Regatul României, la 1942, se refugiază împreună cu familia, în România. Viața sa este astfel, de de la începuturi, sub semnul mersului, al peregrinării. Familia revine în Bucovina după pribegie și-și reia viața în jumătatea de sat rămasă României după bineștiuta împărțeală post-război! Și-a trăit copilăria într-un sat cu nume predestinat, Mușenița, însemnând Mucenița, nume cu legenda sa și cu o cruce veche în cimitirul satului, presupus a fi al unei sfinte necunoscute. Despre vocația sa de pelerin și peregrin scrie foarte frumos un confrate literar, Theodor Damian într-un articol numit Viața-n cutreier: „Andru este cel ce cutreieră lumea, viața, oamenii, cerul și pământul, sufletele oamenilor mai ales, pătrunsul și nepătrunsul, taine și deslușiri.” Vasile Andru a fost un misionar neobosit – aș spune că organizațiile religioase, biserica ortodoxă, dacă l-ar fi cooptat să lucreze din interior, ar fi putut avea un enorm câștig cu un astfel om. Dar făcând un misionariat al său, pașnic, fără agresivitate, subtil și eficient. Un misionariat creștin, cultural, un misionariat al păcii și frumuseții. Cum vi se pare ca un român, care merge în India, sai învețe pe seminariștii unui centru episcopal din Kerala, rugaciunea inimii? La fel a făcut cu iezuiții din Japonia, sau cu benedictinii unei mănăstiri din Mexic.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Îi placea să spună adesea că îl simte pe Dumnezeu ca prieten. Extraordinar! Dumnezeu prieten, nu Dumnezeul Creator, cel departe de opera sa, nu Dumnezeul gelos veterotestamentar, ci Dumnezeu – prieten. Putem să sperăm chiar, că suntem salvabili ca umanitate, la auzul că un semen al nostru, construit din aceeași carne și purtând același ADN ca și noi, este prieten cu Dumnezeu. Acesta a fost Vasile Andru. A fost cel care punea semințe de pace în sufletele oamenilor și uneori acestea încolțeau. Îmi place să cred, că de cele mai multe ori semănatul a fost cu spor. Studenții săi, cei care i-au frecventat cursurile, cei care s-au numit ucenici mai apoi, pot să mărturisească asta. Cursurile sale făceau trecerea de la simțuri la duh, te dezbrăcau încet de gândirea magică, de spaime și frici, și te îndreptau pe o cale regală, calea realizarii de sine, calea mântuirii! Ceea cea făcut Vasile Andru cu ucenicii, a fost o veritabilă lucrare de transformare a conștiinței, nu doar o promisiune pentru aici sau pentru viața viitoare! El a pus în noi convingerea că efortul făcut, pașii cu care străbatem calea sunt chiar viața noastră, dându-i astfel un sens. Vă spun, acesta este un este un lucru magnific. Aflați asta de la un om care s-a născut a doua oară în această atmosferă. Cei care se socot ucenicii lui Vasile Andru, pentru că el a lăsat mai mult decît o școală, mai mult decat o misiune, a lăsat un curent – înscris în cea mai nobilă substanță – sufletul omului, ucenicii lui, ziceam, au crescut cu cărțile sale. Cărți care le-au fost manuale de realizare umană! Terapia Destinului, Isihasmul, Viață și semn, Mistici din Carpati, Istorie și taină la Muntele Athos. Credeți că există pașaport mai valid pentru un loc în grădinile lui Dumnezeu decât aceste cărți? Aceasta a fost o zicere scurtă despre Vasile Andru, cât un plâns sau cât o rugăciune. Mai mult un dor. De soț, de casnic, de Maestru și de pandant, de cel atât de intim mie, chiar mai mult decât propriul sânge sau propria inimă. Cel cu care împărțeam până ieri respirarea, viața... Despre opera sa literară vă pot spune mai multe confrații săi. Stă scris în istorii literare, ne vom aminti la târgurile literare… Eu am intenționat sa vă vorbesc, mai mult despre opera sa în oameni, despre apostolatul său. Sunt încredințată că Vasile Andru a fost un ucenic al lui Iisus Hristos, un apostol al Său! Și că azi în lumină, Mântuitorul îl primește cu brațele deschise, ca pe un prieten. Vă citesc în final câteva din gândurile trimise zilele acestea de ucenicii, de prietenii săi, gînduri care i-au făcut cărare luminoasă spre cer lui Vasile Andru: Vasile Andru a fost un dar de la Dumnezeu pentru noi toți, pentru țara asta, pentru lumea asta! L-a laudat și L-a mărturisit pe Dumnezeu din toate puterile sale. S-a minunat de măreția lui Dumnezeu și ne-a învățat și pe noi să facem acest lucru! Vasile Andru a venit în lume pentru noi. Vasile Andru se va întoarce acolo de unde ne-a fost trimis aici! Dumnezeu să-l odihnească în toată neodihna lui străluminată! Toți l-am iubit ca pe un adevarat Christ! Odihnește-te în pace, dragul nostru Vasile Andru! Și mulțumim că ai existat printre noi și pentru noi!

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Administraţie Publică BOGDAN MARINESCU Câteva consideraţii privind reprezentarea, stereotipurile și imaginea instituțiilor publice În ultima perioadă, practica a dovedit că imaginea unor instituţii (organizaţii) deţine o valoare patrimonială, fiind de cele mai multe ori esenţială în creşterea credibilităţii ei. Gestionarea imaginii unei instituţii publice, la fel ca orice obiect de patrimoniu, este influenţată foarte mult de faptul că agonisirea acestei „averi” s-a realizat prin multe eforturi. În multe contexte, imaginea unei instituţii publice are o valoare mai mare decât întreg patrimoniul respectivei instituţii. Putem afirma că „imaginea” constituie reprezentarea unor atitudini, opinii, stereotipuri sau prejudecăţi în ceea ce priveşte o persoană, un grup de persoane, sau, cum este în cazul de față, opinia publică față de o instituţie publică. Imaginea se constituie ca o opinie a unui individ, a unui grup de indivizi sau ca opinia publică despre instituţia publică respectivă. Importanţa acestei imagini este certă, specialiştii susţinând că o imagine negativă afectează adesea succesul instituţiei publice85. În cazul instituţiilor publice, gestionarea imaginii intră în obligaţia tuturor funcţionarilor publici, dar mai ales a conducătorilor. Gestionarea eficientă a imaginii acestor instituţii publice conduce la creşterea încrederii publicului în activitatea funcţionarilor public respectivi, şi în acelaşi timp la reducerea impresiei generale despre instituţie drept factor de coerciţie. O înţelegere mai profundă a conceptului de imagine implică explicarea conceptelor de reprezentare şi stereotipuri. În acţiunile lor cu alţi indivizi sau grupuri, oamenii nu răspund conform stimulilor care vin din mediu, ci în funcţie de imaginea pe care o au despre realitate. Respectivele imagini, care sunt formate nu doar din percepţiile indivizilor, ci şi din experienţa anterioară, individuală şi socială, din modul în care acestea sunt interpretate, au primit numele de reprezentări sociale86. Cu toate că realitatea acestora este uşor de descoperit, definirea lor este destul de dificilă. Deși există destul de multe încercări de definire ale reprezentărilor sociale, întemeietorul acestora, Serge Moscovici, cât şi cei care au continuat analiza în domeniu s-au reţinut să formuleze o definiţie exhaustivă, tocmai pentru a permite conceptului să evolueze şi să se dezvolte. Prin urmare, chiar şi în prezent „nu există nici un standard sau o definiţie clară a ceea ce reprezentările sociale sunt", mai ales datorită faptului că „Moscovici refuză cu înverşunare să definească conceptul”87. Totodată, Moscovici, în Observaţiile preliminare ale cărţii sale subliniază că reprezentările ar trebui să fie considerate „în mod activ” şi că „rolul lor este de a forma ceva care este dat din exterior, după cum indivizii şi grupurile iau contact cu obiecte, acte şi situaţii care sunt construite în şi prin interacţiuni sociale nenumărate”88; că „reprezentările sunt mijloace de cunoaștere şi funcţiile lor sunt de a da o formă activităţilor, de a comunica şi de a crea realitatea”89. Reprezentarea socială are două laturi, figurativă şi simbolică. Ea poate fi, în acelaşi moment, semnul unui obiect, dar şi o imagine cu caracter figurativ sau mistic, uneori ruptă de context. Interpretând această caracteristică, putem afirma că reprezentările sociale constituie o formă singulară a gândirii simbolice, având în acelaşi timp caracteristica unei imagini concrete vizualizate Burcin Octavian, Comunicare în instituţiile publice, Morosan, Bucuresti, 2009, p. 47. Neculau, A., Psihologie socială. Aspecte contemporane, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, p. 23 87 Verheggen, T. and Baerveldt, C., We Don’t Share! The Social Representation Approach, Enactivism and the Ground for an Intrinsically Social Psychology. Culture & Psychology, 13, 5–27, 2007, p. 5 88 Moscovici apud Marková, Ivana, The Epistemological Significance of the Theory of Social Representations, Journal compilation, în The Executive Management Committee/Blackwell Publishing Ltd.Journal for the Theory of Social Behaviour, 38:4, 461-487, 2008, p. xxx. 89 Idem, pp. 473-474. 85 86

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

direct, trimiţând direct către un sistem de raporturi sistematice care dau o semnificaţie mai mare respectivelor imagini. Un caracter pregnant al reprezentărilor sociale este dat de cel imaginativ. Astfel, termenul de imagine nu semnifică o simplă reproducere a realităţii, ci dispune trimiterea către imaginarul social şi individual. Prin caracterul său imaginativ, reprezentarea socială candidează la înţelegerea elementelor abstracte. Astfel, reprezentarea socială este într-un raport simbolic cu obiectul său, ţinând loc totodată de interpretare şi îi acordă anumite semnificaţii. Reiterând cele menţionate, putem afirma că, atunci când studiem componenţa reprezentărilor sociale, trebuie să identificăm izvorul acestora – credinţele religioase, practicile culturale, ritualurile, imaginarul cotidian90 – şi să evidenţiem rolul individului în organizarea informaţiilor existente şi completarea informaţiilor lacunare. În acest cadru exprimat, reprezentările sociale conţin atât mărturiile subiectului, consideraţiile şi interpretările acestuia, cât şi normele, regulile şi valorile împărtăşite de populaţie, ce reglează relaţiile interpersonale. Pornind de la ceea ce ne oferă mediul, trecând prin contribuţia personală, precum şi necesitatea de a aparţine unui grup, construim o reprezentare a realităţii care, de fapt, este o sinteză a credinţelor şi cunoştinţelor preluate din mediul social91. Din punctul meu de vedere, multe dintre lucrările teoretice şi empirice despre reprezentările sociale utilizează grupurile sociale ca unităţi analitice fundamentale. Astfel, Moscovici afirma că unghiul din care un grup va încerca să facă faţă non-familiarului, va fi determinat de imaginile, conceptele şi limbajul împărţite de grup, şi că grupul pare că selectează ceva anume datorită unei capacităţi figurative ce ţine de credinţele din trecut ale grupului şi de stocurile de imagini. Acesta stipulează totodată, că proprietăţile reprezentărilor sociale pot fi descoperite doar prin studierea reprezentărilor lor cu grupurile sociale. Mergând mai departe, prin adoptarea în consens a reprezentărilor se stabileşte identitatea unui grup, în cazul nostru a unei instituţii publice. Sigur că, în acest context, putem aborda şi conceptul de stereotip, termen ce provine din limba greacă (stereos = rigid şi typos = urmă) și relevă aspectul împietrit, încremenit a imaginii pe care un individ îl are despre un lucru. Acestea sunt atitudini sau credinţe generalizate cu privire la caracteristicile personale şi la comportamentele unui grup de persoane. Ele se bazează pe atitudini despre trăsături, caracteristici, sau calități care sunt atribuite unui grup sau membrilor acestui grup pe baza aparteneței la grup92. Astfel, ele reprezintă un tip special de credinţă. Cu toate acestea, conţinutul lor este mult mai complex. Psihologia socială a revelat cum un ansamblu de atitudini pot fi transmise de unii membri ai grupului celorlalţi membri. Pentru străini, spre exemplu, un francez mănâncă pâine proaspătă şi cartofi prăjiţi cu friptură, bea vin, seduce femei, este indisciplinat etc., conform lui Muchielli. Jurnalistul Walter Lippmann a fost cel care, în lucrarea sa Public Opinion (1922), a introdus conceptul de stereotip în accepţiunea sa psihosociologică. El a împrumutat acest termen din limbajul tipografilor, unde „stereotip” reprezintă un cadru metalic rigid care este utilizat la tipărirea unui clişeu tipografic. „Alegerea lui avea drept scop sublinierea caracterului stabil, rigid chiar, al imaginii pe care și-o fac indivizii despre mediul lor”93. Ca „imagini ce se găsesc în mintea noastră”, stereotipurile sunt, în concepţia lui Lippmann, „hărţi pentru a ne orienta în lume”94. Consider util să menţinem o ideea de bază în minte, respectiv aceea că treapta inferioară a bazei este categorizarea: indivizii împart oamenii (şi lucrurile) în categorii95. Stereotipurile pot fi extrem de facil regăsite în viaţa de zi cu zi fiind uşor de perceput. Înţelegerea motivelor generatoare şi aprecierea rolului pozitiv sau negativ al acesteia în viaţa socială se Bartels, Jos, Marleen C. Onwezen, Consumers' willingness to buy products with environmental and ethical claims: the roles of social representations and social identity, în International Journal of Consumer Studies, Volume 38, Issue 1, pages 82–89, 2014, p. 83. 91 Nesbitt-Larking, Paul, Catarina Kinnvall,Tereza Capelos, The Palgrave Handbook of Global Political Psychology, Palgrave Macmillan, Hampshire, 2014, p. 20. 92 Schneider, David J., The Psychology of Stereotyping. New York: The Guilford Press, 2004, p. 24 93 Apud Grecu Onorina, Stereotipul: de la cogniţie la imaginea literară, Acta Universitatis Danubius, Nr. 1/2007, p. 3 94 Apud Neculau, A. (coord.), Manual de psihologie socială, Iaşi: Ed. Polirom, 2003, p. 256. 95 Williams, Lawrence E.; Huang, Julie Y. & Bargh, John A., The scaffolded mind: Higher mental processes are grounded in early experience of the physical world. În European Journal of Social Psychology, 39, 1257-1267, 2009. 90

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

constituie în probleme de o deosebită complexitate, a căror rezolvare implică studii detaliate. Construirea stereotipurilor poate fi privită sub diverse aspecte96: - Din punct de vedere istoric: de exemplu, naziștii considerau că evreii erau cei care alterau rasa pură, puritatea etnică a poporului german; - Din punct de vedere social: în ciuda perioadelor lungi de contracarare a stereotipurilor sociale de natură rasială, se vor face în continuare asociaţii implicite între afro-americani şi imagini negative97. - Din punct de vedere politic: clasele politice sau autoritățile legitimate ca fiind conducătoare folosesc anumite stereotipuri în scopul justificării războaielor, intoleranţei sociale (“Nu vrem români!” a fost scris pe o pancartă în timpul unei manifestaţii a Partidului Popular din Spania) ; - Din punct de vedere cultural: deosebirile reale dintre comunităţi, țări, religii stau la baza diferențelor percepute dintre acestea (irlandezii sunt întotdeauna asociați cu berea); - Din punct de vedere psihosociologic: maniera de dezvoltare şi operare a stereotipurilor în minţile indivizilor. Dincolo de încercarea de definire pur teoretică a conceptului de reprezentare şi a celui de stereotip, stă un fapt cu profunde semnificaţii în planul relaţiilor publice: formarea imaginii unei instituţii publice. 1.2. PR-ul şi necesitatea gestionării imaginii organizaţiei După cum s-a afirmat anterior, imaginea reprezintă în fapt o reflectare publică a reputaţiei, personalităţii sau identităţii unei instituţii publice. Formarea imaginii instituţiilor publice este ilustrat de Figura de mai jos. cc

MESAJ

Instituţie publică

COMUNICARE

Public

RĂSPUNS

Comportament

Imagine

Figura nr. 1. Corelaţia dintre comportamentul organizaţional şi imagine

Conform figurii de mai sus, imaginea, deşi reprezintă un „bun” al organizaţiei, este deţinută de „altcineva”, respectiv de public. Menirea angajaţilor de la departamentul de relaţii publice ale instituţiei publice este să-l câştige pe acel „altcineva”, lucru în general realizat prin influenţarea reprezentării pe care publicul o are asupra respectivei instituţii publice98. Gestionarea acestei imagii se poate realiza printr-o serie de strategii sau politici care ţin, pe de o parte, de stilul managerial al conducătorului instituţiei publice şi, pe de altă parte, de activitatea pe care o desfăşoară „angajaţii”. Aceaste politici sunt în fapt reprezentate de o serie de activităţi de relaţii publice concertate şi defalcate în timp, a căror menire rezidă în formarea, schimbarea sau menţinerea imaginii unei instituţii publice. Cele mai importante sunt: 1. Managementul instituţiei publice trebuie să fie de înaltă performanţă

Rouquette, Michel-Louis, Despre cunoaşterea maselor. Eseu de psihologie politică, trad. rom. Raluca Popescu şi Radu Gârmacea, Iaşi, Polirom, 2002. 97 Gendler, Tamar Szabó, Alief in Action (and Reaction). În Mind & Language, 23(5), 552-585, 2008, p. 577. 98 Rădulescu, Corina, Imaginea institutiei publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2015, p. 27. 96

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Succesul instituţiei respective este influenţat întâi de toate de managementul performant al acesteia, acesta fiind primordial în formarea, schimbarea sau menţinerea imaginii99. În cazul instituţiilor publice ne referim fără îndoială la servicii publice ireproşabile. Totodată, la instituţiile din structura organelor statului, managementul performant este mult mai cuprinzător. Ineficienţa mangerială poate conduce la perturbarea anumitor activităţi şi implicit la încălcarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. De cele mai multe ori însă, instituţiile publice se constituie ca adevărate servicii publice, parte a organismului statal şi aflate în slujba cetăţeanului. Fie că vorbim despre instituţii publice sau nu, activitatea de relaţii publice este ţintită către gestionarea unei imagini reale fiind extrem de importantă, mai ales dacă ţinem cont de faptul că, cetăţenii sunt primordiali pentru activitatea departamentului de relaţii publice. 2. Existenţa unor strategii de câştig a încrederii şi simpatiei propriilor angajaţi Din punctul nostru de vedere, personalul instituţiilor publice ar trebui să fie educat cu privire la100: - respectul legii; - conduită ireproşabilă; - dorinţa de perfecţionare; - respectul faţă de cetăţeni; - dorinţa de a contribui cu toată energia la bunul mers al instituţiei (organizaţiei) din care face parte. Instituţiile statului nu pot folosi publicitatea (în sensul comercial al cuvântului), motiv pentru care campania aşa-zis "publicitară" trebuie să fie o acţiune de informare corectă a publicului larg despre: - obiectivele şi sarcinile instituţiei; - atribuţiile acesteia conferite de legislaţie; - metode folosite în activitatea de aplicare a legii; - succese şi eventual cazuri mai deosebite realizate cu ajutorul cetăţenilor; - probleme întâmpinate în muncă. 3. Angajarea unui personal foarte bine pregătit, cu o comportare decentă, pentru evitarea comiterii abaterilor. Într-adevăr, funcţionarii publici au un rol esenţial în promovarea instituţiei în care lucrează, nu doar managerul, ca purtător de imagine al instituţiei. Cu cât funcţionarii publici sunt mai eficienţi, cu atât instituţia este mai bine percepută. Pornind de la acest considerent, este necesar ca orice angajare să fie atent făcută101. În ceea ce priveşte calitatea personalului trebuie menţionat că, nu se admite angajarea persoanelor a căror imagine este compromisă sau a acelor persoane cu o imagine publică negativă, întrucât publicul asociază de cele mai multe ori imaginea instituţiei cu imaginea negativă a acestor angajaţi. Un rol esențial capătă menţinerea unor relaţii foarte bune cu presa, fie că este vorba despre cea tradiţională, sau cea online, ca o condiţie indispensabilă a succesului instituţiei publice102. * Autorul este licențiat al Universității Române de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”

Irimieș, Cosmin, Principii de management al comunicării și relațiilor publice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2012. 100 Hristache, Diana, Spațiul public și comportamentul instituțional, în Comunicare publică. Sectiunea 11. Securitatea și apărarea spațiului Sud-Est European, în contextul transformărilor de la începutul mileniumului III, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006. 101 Popescu, Luminiţa-Gabriela, Comunicarea în administraţia publică, Ed. a 2-a, Editura Economică, Bucureşti, 2007, p. 64. 102 Călin, Mihaela Elisabeta și Cumpănaşu, Alexandru, Transparenţa şi liberul acces la informaţiile de interes public în administraţia publică locală. Condiţii esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor, Editura Alpha MDN, Buzău, 2008. 99

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Artele Spectacolului DRD. LINDA PEȘCHIR O metaforă deschisă – Gigi Căciuleanu Sunt un coctail. Provin dintr-o familie foarte amestecată, de români-basarabeni şi ruşi şi greci. Tatăl tatii e grec-rusificat de mai multe generatii, mama tatii – grecoaică getbeget, din Atena, cealaltă bunică este rusoaică din Petersburg, iar celălalt bunic este moldovean. Cum se spunea printre verii mei: „ tata rus, mama rus, da’ Ivan – moldovan” . Acasà !?... Gigi Căciuleanu Premiile de coregrafie, calatoriile, întâlnirile, poveștile savuroase, descoperiile sunt parte din miracolul unei vieți dedicate dansului, dedicate oamenilor pe care Gigi Căciuleanu îi îndrăgește sincer. Gigi Căciuleanu este un om generos iubitor de dilaog, refelcție și poezie. Primul premiu de coregrafie este un premiu pentru mişcare scenică la Piatra Neamţ, când abia ieşisea de pe băncile şcolii. Era într-o piesă care se numea Harap Alb, regizată de Zoe Anghel Stanca, iar mişcarea scenică era deosebit de importantă în construcţia acelui spectacol. Mai are un premiu, sau poate doar o menţiune, obţinute tot la Piatra Neamţ, pe când, tot aşa, era abia ieşit de pe băncile şcolii. A avut norocul să lucreze cu Liviu Ciulei, care pentru el a rămas și rămâne, un fel de maestru universal; nu român, nu francez, nu american, ci pur şi simplu un maestru al scenei. Al spaţiului teatral. E vorba despre piesa Leonce şi Lena cu Ion Caramitru şi Irina Petrescu. Gigi Căciuleanu fusese chemat să facă mişcarea scenică, dar, în fond, Liviu Ciulei nu avea nevoie de nici un fel de ajutor.

enorm că drumutile noastre s-au întîlnit. Pentru mine rămâne în ciuda îndepărtărilor și a multor altor experiențe trăite de atunci, persoana cea mai interesantă din lumea dansului. Coregrafic vorbind, Gigi Căciuleanu nu poate să conceapă gestul pentru gest, miscarea fără nici o semnificaţie fie ea poetică, metaforică, să zicem, dar si psihologică adică teatrală, sau chiar filozofică. Pentru Gigi Căciuleanu dacă poezia, spre deosebire de proză, este acest ceva care nu se poate rezuma, dansul este ceva ce nu se poate exprima altfel decât prin dans. Este ca matematica superioară: nu se poate exprima prin cuvinte. Există metafora ascunsă, criptată, sensurile multiple. Dansul e pentru Gigi Căciuleanu Poezie în sensul concentrării într-un spaţiu şi într-un timp foarte mici – a unei cantități de energie și a unor semnificaţii cu nenumărate și nebănuite compartimente. Pe undeva, aceată poezie se vrea și teatrală, asa cum Shakespeare e teatral fiind poet şi în acelasi timp filozof . Lui Gigi Căciuleanu îi place să se şi să joace, ca şi cum ar face cuvinte încrucişate, dar încrucişate pe mai multe planuri de timp, de spatiu si de întelegere. Mai criptează pe ici pe colo nişte lucruri, cu scopul ca unii să le descopere, alții nu. Să nu poată fi descoperite decât de cine o merită; fiecare să poată vedea doar acel lucru pentru care este pregătit. Un academician vede una, un filosof alta, un poet vede un lucru, un dansator un altul... Nu, eu nu neg dansul. Cred însă, sper, într-o dimenisiune mult mai largă a dansului. Care depăşeşte partea vizibilă a miscării, asa cum personalitatea unui om îi depăsește corpul cu toate că se reflectă în el înntr-un mod cât se poate de fidel.

Cu Doamna Papa, când a început să lucreze, dansau ca și cu teatrul de păpusi, la oameni acasă. Da, aşa a fost pentru că, în acea perioadă nu era voie să dansezi decât clasicul de la Operă. Jazz, nu era voie, muzică folclorică de bună calitate, autentică, iar nu. Conducerea socialistă considera fie că acestea au o conotaţie mistică, fie, despre cealaltă că e ceva necurat, subversiv şi periculos din punct de vedere politic. De exemplu, unul dintre Nocturne era bazat pe muzică folclorică, dar muzică folclorică adevărată. Cu actrița: Olga Tudorache. Dar despre lucrul meu cu Dna Papa, mi-ar trebui o viață, si încă nu mi-ar fi de ajuns, ca să vorbesc. Pot să spun doar că am avut un noroc 85

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Dorinţa coregrafului de raţionalizare, structurare, recodificare şi geometrizare, sau matematizare a actului dansat vine din faptul că, în fond, acesta este nemaipomenit de intuitiv, senzorial, senzual, ocult. Cu cât pare mai evident cu atâta este mai ocult. Făcând parte dintr-o absolut altă dimensiune. Și totuși curge de la sine. „e pur si muove”...Îmi vine, așa, pur si simplu. De fapt, această dimensiune o avem toţi, ne nastem cu ea. Nu trebuie neapărat să fii dansator pentru asta. Câteodată, omul poate ajunge la dans făcând un simplu gest obişnuit, cotidian, nu are nevoie să danseze cu flori în păr în faţa nu știu cărui altar păgân, e deajuns doar să... fie... Dna. Papa – Miriam Răducanu – spunea că cel mai bun loc de repetiţii este tramvaiul, pentru că ai o oră de mers şi îţi poti face si reface în cap toate mişcările.

luni, zece piese, zece balete. Au făcut chiar şi un turneu; pe afiş, jumătate erau creaţiile lui Gigi Căciuleanu şi jumătate ale ei. Am convietuit foarte bine, deşi, efectiv, nu am lucrat împreună niciodată. Ea şi le făcea pe ale ei, eu pe ale mele. Nu au fost probleme. Consider că, eu mi-am făcut în acest fel facultatea. Un an de zile, Pina mi-a dat compania pe mână, cu toţi cursanţii, care erau de peste tot, nu numai din Germania – Franta, Suedia, Argentina, Anglia, Venezuela, Australia sau Noua Zeelandă- şi care erau foarte bine pregătiţi, foarte interesanţi şi foarte diferiţi. După aceea, mi-a propus să rămân cu ea unde la teatrul din Wupertal, unde tocmai îsi lua în primire noul post de directoare a baletului. Însă eu am simţit că nu pot merge mai departe cu ea. Ea o lua pe o cale care i-a prins, si continuă să-i prindă foarte bine ei, dar care pe mine, ca interpret si mai ales ca creator, nu mă interesa. Asta e! Trebuia să plec de la Pina.

Într-un răstimp de numai două săptămâni, a fost acceptat și de Pina Bausch – dans-teatru contemporan de avangardă- și de Nederlands – neo-clasic – şi de Miss BluBell la Lido – dans de cabaret . Ceea ce pentru dansatorul Gigi Căciuleanu a fost deosebit de semnificativ. Asta însemna că putea funcţiona tot atât de bine pe toate aceste dimensiuni.

Când Gigi Căciuleanu a ajuns în occident se „făcea” Martha Graham. Toată lumea făcea Martha Graham. Dacă nu făceai Martha Graham, nu puteai pretinde că faci dans modern. Mai târiu toți au început să „ facă” precum Pina Bausch sau Merce Cunningham. Şi în tot aceste context Gigi Căciuleanu a ales să „ facă” ca el.

Cu Pina a fost o întâlnire frumoasă. Ea mi-a vazut Bolero-ul. Mă ştia şi Kurt Joos, maestrul ei, un adevărat domn al dansului preşedintele juriului care-mi dăduse mie premiul întâi la Koln. Pina i-a propus să vină să monteze acest Bolero de Ravel în care îi avea ca interpreti pe Dan Mastacan,Ruxandra Racoviţă şi Raluca Ianegic. Să vin să-l facă cu trupa ei. Compania ei era în momentul acela la Essen şi reprezenta de fapt ultima clasă a Institutului de artă Folkwang. Era un fel de prelungire a şcolarizătii şi dansatorii aveau o bursă de specializare.. Unii din ei: Catherine Denisot, Susane Linke, Carlos Orta, aveu să devină ulterior dansatori sau coregrafi foarte cunoscuți și cotați...

Pentru artistul Gigi Căciuleanu viaţa dă combustie dansului. Dansul este viaţă. De aceea poate faptul că nu se vorbeşte în dans..., lui asta îmi lipseşte câteodată. În ceea ce fac eu intervin întotdeauna, dacă nu texte sau fraze ori cuvinte, atunci sigur subtexte... Găsesc că şi faţa e importantă, bineînteles nu în sensul zâmbetului balerinelor clasice, care e stereotipat. Dar, faţa omului nu e un genunchi, adică are ochi, are nas, are o gură, are riduri şi de aceea e important şi ce exprimă această faţă. Şi nu numai. Toate sunt instrumente ale aceleasi orchestre. Dansatorul este o întreagă orchestră evoluînd în interiorul unui ansaamblu de orchestre. Coregrafia este o orchestră într-o orchestră şi într-o altă orchestră, ca păpuşile acelea ruseşti. Pentru un dansator contemporan, un antrenament prealabil obligatoriu de dans clasic, nu i se mai pare obligatoriu și a predat direct după metoda sa, fàră să mai treacă întâi prin „training”-ul academic. Ceea ce inventa i se părea interesant pentruel şi pentru experienţele sale de coregraf, dar nu

Am zis „Pina, bun, dar eu nu pot să montez Bolero-ul! Are nevoie de cel putin două prezenţe exceptionale. Dar, pot să montez în schimb, altceva'' Ea a zis ''o.k.!'' „ Dar nu am post de coregraf asa că oficial vei fi angajat ca profesor. Deci, primul contract al lui Gigi Căciuleanu a fost acela de profesor de dans contemporan la Pina Bausch. Compunea. Dansa. În câteva 86

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

era de loc sigur că ar fi deajuns pentru a-l putea propune ca antrenament. Am prins curaj doar în momentul în care am înteles cà lucrul meu tehnic era bazat pe ceva care semàna mai mult cu un alfabet. Un alfabet pe care îl puteam folosi foarte bine pentru a putea „vorbi” și pe limba mea. Toată viaţa mea de coregraf, s-a petrecut în afara României, în altă limbă decât în româneşte. în multe alte limbi, dar nu în româneşte. De câtva timp, datorită Televiziunii Române- Silvia Ciurăscu, a Teatrului de Balet Oleg Danovschi din Constanta – Ana Maria Munteanu, Teatrul Ariel din Târgu Mures – Gabi Cadariu, care m-au tot invitat, am început să lucrez pe româneste. Reînvăt limba. Scriu în română. De mult nu am mai fost atât de fericit ca atunci când am lucrat cu actorii din Târgu-Mures la miscarea si la inventia textelor pentru JUNGLA X . Am impresia că înot într-o mare caldă și primitoare. Ca atunci când zbori în vis. Am fost fericit că ambele trupe, și cea maghiară și cea română m-au primit fàră nici o problemă, mi-au primit arta fără să se întrebe în ce limbă o fac, nici ce culoare are! În ceea ce priveste actul dansat, coregraful este ceea ce se numește, un animist deoarce fiecare parte din corp, precum obiectele, posedă fiecare un suflet propriu. Un caracter și o personalitate proprie. De aceea este teribil de important să se stabilească cu cea mai mare grijă, un inventar cât de minuțios al acestor „suflete” care ne bântuie corpul. În afara oricărei consideratii anatomice. O paraanatomie animistă. Acelasi lucru îl gândește și despre direcțiile și dimensiunile spațiului și chiar ale timpului. Fiecare moment își are propria lui logică, consistentă, culoare, nebunie etc., neasemănătoare cu nimic altceva. Fiecare dans își are geometria, sau, poate chiar, astronomia (astrologia ?) sa. Calitatea de spaţiu implică pe undeva o calitate a timpului... Când dansez mă simt cu totul deconectat de realitate, conectat la altceva. Cum s-o explic ?, mă simt mai concret ca oricând, și în acelasi timp mă percep ca pe un ansamblu de puncte abstracte care se mişcă într-un ansamblu de spaţii abstracte și ele, în mijlocul a nu nu ştiu câte temporalităţi elastice. E superb când se întâmplă şi în acelaşi timp, înfricoşător. Altădată, când am plonjat în Marea Egee, ştiam, eram pregătit, mi s-a spus că e adâncă, dar în spatiul unui singur moment, când am pàtruns cu capul în jos în hăul acela albastru, am simţit ce poate tr{i

omul când pàtrunde în eternitate. Înspăimântor. Aşa, în fine..., a fost ceva..... Problema unui dansator e că el e în acelaşi timp şi mecanică şi inteligenţă şi sentiment şi senzaţii. Dar si perceptie. Întregul său corp este percepție și senzații. Senzaţiile sunt foarte importante. Mişcarea este provocată de o senzaţie intimă, de un impuls când intern, când extern. *** Gigi Căciuleanu și Cartea de bucate. Sau de descântece. Lucrarea este o cartografie a corpului si a spatiului în care el evoluează, cu scopul de a putea stabili și numi cu cea mai mare exactitate în ce punct precis al spatiului se găsește un punct anume al corpului, și numai el, într-un anumit moment al timpului. Dansul, în ziua de azi, e divers, dar, în acelaşi timp, în termeni de pedagogie, fiecare l-a codificat în funcţie de vocabualarul său coregrafic. Martha Grahamm face contracţii, Merce Cunninghamm face curburi. Eu însă simt necesitatea, când predau, mai întâi de toate, a unui alfabet. Cu un alfabet, ca cel de 24-27 de litere, care reprezintă sunetele de bază, poţi vorbi nu ştiu câte limbi. O limb{ te aduce îns{ în mod necesar la cuvintele ei. Videoul a adus o îmbunătăţire în sensul unei vizualizări exterioare, pentru memorie, dar nu si pentru analiză. Nu e de ajuns. Ceeace îl interesează este posibilitatea de a studia procesul ascuns, mecanismul intern. Acolo unde privirea nu poate pătrunde. Actul dansat este în fond și un joc de priviri. Dacă ar fi să dau încă o definiţie dansului există multe definiţii - aş putea spune că este un joc între privirea interioară şi privirea exterioară. E momentul în care privirea te udă, privirea celuilalt e umedă. Privirea oamenilor care te privesc are ceva lichid, care te îmbăiază. Te scalzi în ea, când eşti pe scenă. Resimt foarte clar această impresie. în contrapunct, e privirea mea, privirea care iese din mine, cu care văd. Eu. Pe ceilalti. Îndreptată înspre afară, ca farurile de masină. Problema este găsirea unui echilibru între privirea interioară şi cea exterioară. Privirea subiectivă a interpretului asupra lui însusi, privirea, în acelasi timp obiectivă a spectatorului care alunecă peste corpul celui 87

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

care dansează, prelungirea în imaginatie a privirii, care îl pătrunde pe dansator în terminaţiile sale nervoase, căutând un contact, chiar și efemer, între zonele energetice ale amândorura. Întotdeauna i-a plăcut să lucreze în teatru, nu pentru că vrea să facă teatru, dar pentru că vrea ca dansul său, si poezia lui, să se proiecteze în teatru. Teatrul de păpuşi îl

fascinează. E o proiectare a unui teatru mai mare cel al vieţiii, desigur. Dansul, de foarte multe ori inconștient si întotdeauna dezinteresat, al marionetistului în jurul obiectului căruia îi insuflă viată, să depășaescă corpul, şi totodată să-l pună în evidență şi pe actorul-păpuşar, care devine astfel şi dansator.

Teatrul-coregrafic La Unteatru se sărbătoreste în periaoda 12-23 iulie 2017 "Zilele Unteatru", sau 7 ani de microfestival de teatru, concerte și prietenie. Prima seară a zilelelor festive s-a deschis la ora 18.00 cu premiera de Teatru Coregrafic, cu un spectacol de Gigi Căciuleanu, Mozart pe drum de seară… "Eine Kleine Nachtmusik" – One- manshow cu Lari Giorgescu. Așa cum este prezentat în caietul program, spectacolul este o metaforă transpusă coregrafic de actorul Lari Georgescu, sub atenta îndrumare a lui Gigi Căciuleanu, poet, coregraf, desenator, profesor de matematică a dansului. Coregraful a construit în interpretul actor chiar pe sine, o dedublare artistica, pe care Gigi Căciuleanu a ales să o facă prin intermediul lui Lari Georgescu. Colaborarea lui Lari Georgescu cu Gigi Căciuleanu nu este ceva nou, acesta îi cunoaște opera maestrului datorita faptului că a jucat în mai multe din lucrarile coregrafului, D‘ale Noastre, L’om Dada, OuiBaDa. Văzândul pe Lari, îl vezi pe Gigi, prezența coregrafului se recunoaște în tot, textul spectacolului este compus în mare parte din poeziile scrise de coregraf, muzica lui Mozart însoțește creatorul de cursă lungă care ne dezvăluie doar câteva din curiozitățile omului artist sau artistului om, fără vârstă, acest copil veșnic dar în același timp și dintotdeauna jongleur, alchimist, bătrîn, filozof, înțelept. Veșnic tânarul Gigi Căciuleanu se joacă cu matematica, rima, muzica, corpul, le pune împreună le recompune ca să creeze o structură unică, epică, de împletire a artelor, o Comedia dell arte, reîmprospătată, al cărui personaj unic este artistul cizelat, matur, dar jovial și riguros, Gigi Căciuleanu. Prin intermediul acestei creații coregraful pune în scenă noțiunea de teatru coregrafic pe care maestrul o consideră ca fiind o piesă de teatru dar concepută de la bun început ca o coregrafie prin care solcită actorului să devină dansator. Fizicalitatea lui Lari Georgescu, prezența sa sculpurală fac din actor un dansator desăvârșit. Fără a avea aceeași structură fizică, Lari redă fidel dinamica coregrafică specifică lui Gigi, dansator înalt cu membre lungi, grațioase, lucrate mai întaî în dansul clasic apoi eliberate pentru a se exprima pe sine, prin sine. Gigi Căciuleanu concepe Teatrul Coregrafic ca pe o propunere a cât mai multe posibilități de lectură, structurate pe 4 planuri : dinamic, poetic, psihologic , filozofic. “Teatrul-Coregrafic”, marca Gigi Caciuleanu, cu a sa voită a-temporalitate, se plasează între poezie și matematică dar având caracteristicile amândurora. Construit pe ideea structurii (cea a compoziției) aflate în spatele nebuniei (cea a libertății creatoare), Teatrul coregrafic cunoaște “nebunia” ca generator al structurii. Dat fiind că “Teatrul-Coregrafic”, folosește limbajul dansului, Gigi Căciuleanu a inventat pentru acest nou tip de interpreți o nouă denumire : acea de “DansActori”. Personaj și creator Gigi Căciuleanu ne fascinează prin măiestria de a ne fermeca viziual, intelectual, interogând eul și universul cu iubire și uimire atingând infinitul sufletelor deschise spre cunoaștere depâșind structuri pâșind în tinerețe, frumusețe și nemurire.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

MA. ALINA LUNGU Despre dominație și dorințele inimii Problematica raportului dintre ideal şi structura socială a reprezentat o preocupare constantă de-a lungul timpului pentru elita intelectuală, dezbaterile ideatice pe această temă având în centru noțiuni precum libertatea, guvernarea, ordinea și schimbarea socială, fiind astfel evidențiat impactul vieții sociale asupra indivizilor. Așa cum remarca Aristotel, omul este prin natura sa o fiinţă socială, Jean Jaques-Rousseau fiind de părere că societatea este cea care perverteşte esenţa bună a omului. Având în vedere aceste două perspective, este necesară evaluarea interdependenţei și interacţiunii dintre nivelul micro şi nivelul macro: pe de o parte, individul creează structura socială prin promovarea anumitor tipare normative, culturale, instituţionale şi valorice, iar pe de altă parte societatea standartizează și uniformizează, impunându-și hegemonia prin consolidarea unui sistem de sancţiuni ce fac apel la teama de izolare a omului, având astfel un caracter constrângător. Condiţia omului în lumea contemporană este o temă vastă. În tratarea acestui subiect, surprindem contextul istoric şi social în care trăieşte omul: concepţii actuale despre viaţă, modul practic al omului de azi de a trăi viaţa, aspiraţii şi idealuri, dificultăţi şi dezechilibre, speranţe sau dezamăgiri. Dacă în privinţa tehnicii se pot observa uşor transformări semnificative, transformări care constă într-un mare progres, în domeniul social, se poate verifica acelaşi fapt. Astfel, sunt supuse transformărilor comunităţile locale, tradiţionale, precum familii, clanuri, sate etc. Se propagă tot mai mult tipul de societate industrială. Urmarea firească a răspândirii acestui tip de societate este belşugul economic al unor ţări şi transformarea radicală a anumitor concepţii şi condiţii de viaţă socială tradiţionale. În această ordine de idei, civilizaţia urbană şi atracţia pe care o exercită s-a intensificat tot mai mult în decursul secolului al XX-lea, prin înmulţirea oraşelor şi a locuitorilor lor, precum şi prin preluarea de către lumea satului a modului de viaţă urban.

Trăind în mijlocul acestei lumi aflate într-o continuă transformare, cu noile condiţii şi concepţii de viaţă, omul are convingerea tot mai rigidă că neamul omenesc poate şi trebuie să-şi consolideze dominaţia asupra întregii creaţii. Omul aspiră la realizarea unei ordini politice, sociale şi economice care să fie în slujba sa, care să-l ajute să-şi dezvolte propria demnitate. Cu asemenea aspiraţii şi idealuri, lumea de azi întâmpină dificultăţi şi dezechilibre. Ea apare în acelaşi timp puternică şi slabă, în stare să facă binele sau răul, iar în faţă i se deschide calea progresului sau a regresului, fraternităţii sau a urii, precum şi cea a libertăţii sau a servituţii. Dezechilibrele de care suferă lumea de azi, îşi au ca izvor un alt dezechilibru, mai fundamental, înrădăcinat în inima omului. Aici, în inima omului, sunt multe elemente care se luptă între ele: experimentarea limitelor sale de creatură, chemarea la o viaţă superioară, nelimitarea în dorinţe. Omul este neîntrerupt solicitat de numeroase atracţii, dar, datorită calităţii sale de creatură şi, deci, de fiinţă limitată, este nevoit să aleagă doar pe unele dintre ele, iar la celelalte să renunţe. El constată, de asemenea, că deseori face ceea ce nu ar vrea să facă, iar ceea ce vrea să facă nu face, fapt care duce la divizare înăuntrul său şi la dezbinare în societate. Realizările ştiinţei şi ale tehnicii din ultimul secol i-au făcut pe unii să creadă că omul, cu puterile sale, va găsi drumul spre deplina eliberare a neamului omenesc, însă, în cele din urmă, neputinţa firii sale nelimitate l-a dezamăgit. Convingerea unora că viitoarea dominaţie a omului asupra pământului le va împlini toate dorinţele inimii, ne permite chiar să gândim la o perspectivă în care elixirul tinereţii fără bătrâneţe se va afla în mâinile omului, iar soluţia pentru o viaţă fără de moarte are şanse reale de a fi găsită. Sunt unii care, fără a avea un sens în viaţă, şi-au pierdut încrederea că existenţa umană are vreo semnificaţie şi încearcă să-i dea o semnificaţie completă doar în mod subiectiv.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

ADINA BOLBA Normania

(Desifrarea unui spectacol) psihice. Apar tulburări de identitate. Suferind, bolnavul nu mai face distincția între el și lumea înconjurătoare, ca și cum ar exista mai multe instanțe ale eului. Deseori, persoana suferindă are trăirea constantă cum că ale sale gânduri sunt gândite de un altul și sunt trimise prin unde radio. Ceea ce iese în evidență este traiectoria gândurilor, care se exprimă prin limbaj. Se produce un fel de stop în gândire, gândurile se reiau cu o altă traiectorie, diferit de cea a gândurilor anterioare, ceea ce dă impresia de gânduri trunchiate, tăiate. Se produc asociații ilogice, care nu pot fi înțelese de către ceilați. Are loc inventarea de cuvinte noi. Vorbirea seamănă cu un amalgam de cuvinte, fără înțeles. La nivelul conținutului gândirii, asociațiile normale între cuvinte slăbesc, își pierd din logică. Apar idei delirante care sunt credințe stabile, durabile și care nu corespund realității. Ideile non-bizare sunt cele care ar putea fi plauzibile și s-ar putea întâlni în realitate. De pildă, persoana suferindă are ideea fixă că este urmărită de cineva. Simptome pozitive sunt și halucinațiile care sunt tulburări de percepție. Cele mai frecvente în schizofrenie sunt halucinațiile auditive. Persoana aude voci care-i vorbesc în absența unor oameni. O altă formă subliniată în conceptul coregrafic, este depresia. Simptomele principale ale depresiei sunt o stare de spirit tristă și / sau pierderea interesului pentru viață. Persoanele pot fi, de asemenea, bântuite de un sentiment de vinovăție sau de inutilitate, lipsă de speranță și gânduri de moarte sau suicid.

Spectacolul coregrafic omonim a fost reflectarea asupra termenului de „Normanie”, un contrast între normalitate și nebunie clinică. În fiecare dintre noi se află elemente de normalitate și diverse elemente de nebunie. Transpunerea pe scenă a acestui concept a scos în evidență elementele fundamentale ale celor două stări. Nebunia se poate manifesta în diverse forme. La suprafață, doar partea normală este sesizabilă, iar în interior, de cele mai multe ori, ne aflăm într-o luptă continuă cu propriul sine și exteriorizăm și părțile mai puțin normale. Am ales să dau formă acestui concept deoarece este foarte complex și implică multe aspecte bine definite care pot fi transpuse ușor în mișcări coregrafice, creând o artă abstractă. Deși nu conștientizăm în întregime aspectele care sunt incluse în nebunia clinică, am dorit să subliniez fiecare episod maniaco-depresiv, psihopatic, bipolar, paranoic și schizofrenic. Am introdus abstractul, deoarece el oglindește extrem de bine fragmente din personalitatea mea. De asemenea, se prezintă stările, trăirile, gândurile, acțiunile și afecțiunile fiecărui om existent. În psihiatrie, dispoziția unei persoane maniace se degradează în sensul unei exaltări bolnave. Complet în largul său în societate, maniacul devine familiar cu toată lumea și nu mai respectă regulile obișnuite ale bunei purtări. Maniacul este hiperactiv și nu poate sta prea mult într-un loc, nu suportă să nu aibă nimic de făcut și își fixează multe proiecte fără a le putea duce la bun sfârșit. Persoanele maniaco-depresive au accese despresive, sau maniacale successive, repetabile; ele își regăsesc o funcționare psihologică absolut normală. O altă tulburare psihică prezentă în spectacolul ”Normanie”, este schizofrenia. Ea este un grup de tulburări psihice în care realitatea este interpretată în mod anormal. În schizofrenie se produc dereglări ale funcțiilor eului – una dintre instanțele

Cele mai frecvente tipuri de depresie sunt: Depresia majoră Efectele depresiei majore pot fi de-a dreptul invalidante pentru om. Ea poate provoca tulburări ale proceselor fiziologice normale – hrănirea, somnul, nivelul de activitate fizică, capacitatea de concentrare și de realizare a diferitelor sarcini. Dacă nu este eliminată, depresia majoră 90

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

poate duce la pierderea productivității, la declin funcțional și la creșterea riscului mortalității.

are o manifestare permanentă. Așa cum spune profesorul Aurel Romila: "tulburarea bipolară este ca un ceas dereglat, înainte sau în urmă, din când în când". În psihoză, acest timp este extrem de accelerat, iar în depresie își încetinește fluxul.

Depresia psihotică Depresia psihotică are 3 parametrii de caracterizare: tristețe profundă, scădere a activității intelectuale și scădere a activităților normale. În cadrul ei apare noțiunea de “durere morală“, tristețe profundă și idei delirante, de inutilitate și de autoacuzare. Este insoțită de imobilitate psihointelectuală, gândire lentă, voce șoptită, stare de imobilitate fizică (motorie), umeri căzuti, privire ațintită la pămant (nu-și privește interlocutorul). Din cauza acestor manifestări, apare dorința de sinucidere, dar bolnavul nu acționează în acest sens (lipsa capacității de a trece de la idei la fapte).

Subliniind fiecare element în parte, am ales să dezvolt cât mai mult conceptul coregrafic și să pun accente pe fiecare dintre aceste tulburări psihice, exprimate prin gesturi și mișcări coregrafice fragmentate. Povestea în sine nu are un început sau un final. În poveste se prezintă bucăți din fiecare tulburare psihică, astfel încât fiecare mișcare să ajungă la public, lăsând un limbaj coregrafic coerent, dar în același timp haotic. Fiecare personaj trece prin toate aceste tulburări psihice, exprimând fiecare stare. Am ales să creez acest concept coregrafic, deoarece am considerat că este o temă foarte complexă, și mai mult de atât: poate fi interpretată în diverse modalități. De fiecare dată se poate percepe diferit, dar conceptul rămâne înrădăcinat și bine definit. Alegând această temă, am simțit că este în perfectă concordanță cu mine. Câteva dintre aceste stări exprimate prin teatru-dans, au reprezentat diverse episoade din trăirile mele, astfel încât a fost o reală plăcere să pun în scenă un asemenea concept coregrafic. Transpunerea pe scenă a fiecărei idei a fost pentru mine culminantă. Fiecare gând a fost dezvoltat în diverse direcții, concluzionând cu atenție fiecare fragment coregrafic. Trecerea bruscă de la un tablou la altul reprezintă simpla absență a siguranței personajelor. Nu există un flux fluent între fiecare tablou și fiecare scenă, de unde rezultă și haosul. În acest concept coregrafic m-am axat mult și pe partea teatrală, astfel încât am putut să dau o formă bine definită și viață personajelor. Consider că tema pe care am ales să o dezvolt și să o exprim artistic, este una dintre cele mai profunde, intense și complexe teme actuale, demnă de atenția și energiile cât mai multor artiști.

O altă tulburare care generează stările personajului este paranoia. Paranoia se referă la sentimentele de lipsă de încredere, suspiciune, sau persecuţie care nu se bazează pe realitate. Paranoia este un fel de delir în care o persoană crede că este izolată într-un mod negativ. Persoanele care suferă de paranoia vor căuta dovezi care să ateste că sunt izolaţi şi refuză să vadă că au o părere exagerată asupra importanţei proprii. Paranoia este un simptom al mai multor tipuri diferite de tulburări psihice, inclusiv: schizofrenie, tulburarea schizoafectivă, tulburările de anxietate (de exemplu, fobii și tulburare de anxietate generalizată) depresie, tulburări de personalitate, tulburare delirantă. Tulburarea bipolară Tulburarea bipolară este o boală psihică cronică, care determină schimbări dramatice într-o persoană prin starea de spirit, energie și capacitatea de a gândi în mod clar. Tulburarea afectivă este, de fapt, o denivelare afectivă, cu manifestari periodice, spre deosebire, de exemplu, de schizofrenie, care

* Autoarea este licențiată a Universității Române de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

(C)arte O istorie dramatică a prezentului... ,,Încă o dată, romancierul care sunt se simte ispitit să iasă din lumea sa amplă, ficţională, în încercarea de a descrie o altă lume, cea care trece în ochii tuturor drept reală – lumea politicii, socială, istorică, evenimenţială. Ispitit încă o dată de cântecul de sirenă – mai degrabă alarmant decât atrăgător! – al crizelor prin care a trecut comunitatea de limbă şi de istorie căreia aparţin. astfel, aflat în depărtare, în orgoliosul Paris al Franţei, alarmat grav – dar altfel decât nu puţini care credeau că România se află într-un impas fatal! – de ultimul deceniu al dictaturii ceauşiste, am scris Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, încercând nu atât o analiză a prezentului politic al deceniului nouă românesc, cât mai ales încercând să înţeleg, în maniera mea, felul în care reacţionăm noi, românii, şi mai ales elitele noastre, politice, culturale, la un tip sau altul de dictatură, indiferent de secol sau de culoarea politică a puterii politice. Apoi, după Revoluţie, am propus eseul Vinovaţi fără vină, alarmat de data aceasta de confuziile destul de grave pe care le trăiau mulţi dintre cei care aveau frâiele puterii – ale executivului, dar şi cele indirecte, ale influenţei prin mass-media şi alte mijloace! – în detectarea relelor şi obstacolelor care ne împiedică să păşim mai decis pe calea democraţiei. În acest eseu atrăgeam deja atenţia asupra faptului că în analiza publică sunt luate în discuţie mereu şi mereu doar relele de suprafaţă şi contondente, ca să le zic aşa, ignorându-se cele de fund, organice, după părerea mea, care ţineau de o recentă, prea-recentă constituire a noastră într-un stat modern şi unitar al României – caz comun cu cel al Italiei şi Germaniei moderne! – fapt care a condus şi în istoria acestor ţări citate mai sus, dar şi în cazul nostru, la unele grave derapaje şi crize ale drumului spre democraţie. În acest eseu abordam între altele şi problema identităţii ca una încă reală, acut reală şi departe de a fi rezolvată, într-o manieră sau alta. Chiar şi în eseul publicat de curând la Editura Ideea europeană! – Trădarea criticii, deşi acolo mă ocup mai ales de problema receptării literaturii naţionale de cei în drept s-o facă – ating în finalul cărţii şi această problemă, cea a identităţii, care, cum o vedem azi, interesează acut şi alte state europene, mai vechi, mai stabile şi mai orgolioase decât al nostru în ceea ce priveşte statutul lor în istorie şi conştiinţă – mă refer la Franţa. În textul care urmează, voi străbate, oarecum ca un istoric, unele etape şi zguduiri ale istoriei naţionale, după constituirea noastră într-un stat unitar şi modern la 1918, la alba Iulia, dar pe aceste crize, boli sau catastrofe, cum vreţi să le numim, le voi trata mai ales cu uneltele analistului psihologic şi ale comentatorului epic care mă simt. Încercând cu puterea de abstracţie care mi s-a conferit prin naştere, dar şi printr-un lung exerciţiu profesional, să mă detaşez calm şi atent de realitatea imediată, cea care întunecă şi nu rareori falsifică binişor optica multor actanţi, ca să le zicem aşa, ai prezentului. Şi de aceea, în finalul cărţii citate mai sus, Trădarea criticii, am intitulat ultimul capitol Stafia libertăţii, propunând o metaforă globală şi ilustrativă, sugestivă, pentru ceea ce trăim noi, românii, de vreo două decenii, de la miraculosul 22 Decembrie ΄89. Deoarece autorul care sunt încă nu poate să creadă că ceea ce trăim noi şi construim în aceste două decenii de libertate, de precară democraţie şi confuzie a valorilor şi a modelelor sociale şi umane este ceea ce vrea şi doreşte cu adevărat, în esenţa sa, comunitatea noastră, cea românească. De unde, nu-i aşa, instalarea unui tot mai adânc şi general spirit sceptic, ne-cooperant, nu numai al multor tineri ce-şi folosesc libertatea de călătorie pentru a-şi căuta destinul pe alte plaiuri, dar şi al multora, legaţi de pământ, de cultul istoriei şi al strămoşilor, poate chiar şi de mândria de a aparţine unei naţiuni care şi-a cucerit dreptul de a fi, posesoare a unui teritoriu bogat şi capabilă de creaţie înaltă culturală, capabilă, credem noi încă o dată, de a crea forme reale de civilizaţie şi democraţie”. Fragment din ,,O istorie dramatică a prezentului” de Nicolae Breban. Rubrică realizată de Drd. George Motroc.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

MARIA MĂNĂILĂ David Hoffmann - ,,Ghidul complet al plantelor medicinale şi al bolilor pe care le vindecă” V-aţi gândit vreodată că o plantă v-ar putea schimba viaţa? Nu ştiu dacă, ocupaţi fiind cu tumultul acestei vieţi, aţi putea face un mic popas şi în lumea plantelor - o lume de vis. Dacă privim lujerul fin al unui fir de muşeţel, iar apoi îl punem ,,la treabă”, utilizând această plantă miraculoasă în ceai, putem observa ce bogăţii oferă omului natura.

Acest lucru îl va juta pe cititor să înţeleagă faptul că trebuie să folosească atent plantele şi să aibă răbdare pentru a observa efectul lor. În capitolul ,,Un dulap cu plante medicinale la tine acasă”, autorul a prezentat principalele plante ncesare, dar a şi sugerat faptul că fiecare familie trebuie să aibă un colţ în care să ţină plantele medicinale etichetate, bine uscate şi ferite de umezeală.

Sigur că, din timpuri îndepărtate, ,,farmacia verde” şi-a spus cuvântul. Şi a făcut-o chiar foarte bine în folosul omului şi păstrarea sănătăţii. Cartea care vine să completeze acest stand preţios este ,,Ghidul complet al plantelor medicinale”, autor David Hoffman, în traducerea doamnei Ianina Marinescu, publicată în anul 2016, la Editura Lifestyle Publishing, parte din Grupul Editorial Trei.

Problema autovindecării nu-i deloc uşoară... Omul este tentat să transmită medicului responsabilitatea de a-l vindeca; atunci când preia el însuşi această responsabilitate, fie că o face parţial, fie integral, toul este, desigur, un drum anevoios şi deloc simplu. În diferite capitole – „Sistemul circulator”, ,,Sistemul digestiv”, ,,Sistemul nervos”, ,,Pielea” – autorul nu numai că prezintă plantele medicinale, dar şi explică rolul şi modul utiizării lor. Consider foarte important faptul că este prezent şi capitolul ,,Culegerea plantelor medicinale”, o parte deloc de neglijat în această ,,luptă” pentru păstrarea sănătăţii. Să-i mulţumim autorului David Hoffmann – preşedintele Asociaţiei Terapeuţilor Naturişti din SUA – care s-a angajat plenar în acţiunea de vindecare spirituală a omului contemporan, dar şi aceea de a păstra planeta mai curată.

În prefaţă, dl. George Trevelyan consideră cartea ,,o captivantă deschidere către un domeniu minunat.” Eu înclin să cred că lecturarea ei, cu atenţia cuvenită, înseamnă mai mult: un îndemn să ne apropiem de natură, o speranţă de viaţă mai frumoasă. În epoca în care folosim în grabă zeci de medicamente, uneori inutile, va fi mult mai util să înlăturăm nu numai efectul bolii ci, mai ales, cauzele ei. Acesta este marele plus al pantelor medicinale. Spre deosebire de alte cărţi lecturate de-a lungul anilor, am observat că David Hoffmann a încercat - şi a reuşit - să structureze materialul într-o manieră inedită.

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

In-formation

Programe de Master – 2017: Integrare Economică Europeană (IEE), Criminalistică, Spectacol Coregrafic Contemporan (SCC) UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA” BUCUREŞTI Acreditată prin Legea Nr. 482/17.07.2002 ORGANIZEAZĂ ADMITERE înscriere în baza O.M.E.C.T.S. nr. 6102/15.02.2016, în limita locurilor disponibile, la studii universitare de master, pentru anul universitar 2017-2018, la următoarele programe de studii acreditate potrivit H.G. nr. 117/2017 din 16 martie 2017 publicată în M.Of. nr. 218 din 30 martie 2017 P r o g r a m e d e m a s t e r: CRIMINALISTICĂ INTEGRARE ECONOMICĂ EUROPEANĂ (IEE) SPECTACOL COREGRAFIC CONTEMPORAN (SCC)

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE Bdl. ENERGETICIENILOR nr. 9E, sector 3 Tel.: 021.346.90.49; 0747.786.213 E-mail: univ.gheorghecristea@yahoo.com Blog: www.ursa-dreptul.blogspot.ro II. Ciclul de studii universitare de master: Forma de învăţământ

Nr. crt.

Domeniul de studii universitare de licenta

Programul de studii universitare de master

Nr. credite/ Durata studiilor

DREPT

CRIMINALISTICĂ

120 de credite / 2 ani (4 semestre)

ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE

INTEGRARE ECONOMICĂ EUROPEANĂ

120 de credite / 2 ani (4 semestre)

Număr de locuri

III. Programe de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă Autorizare M.E.N.C.S. nr. 37839/2016: Nr. crt.

Programul de studii postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă

Nr. credite/ Nr. ore Durata studiilor

Forma de învăţământ

LEGISLAŢIE EUROPEANĂ PENTRU O ADMINISTRAŢIE COMPETENTĂ

192

JUSTIŢIA RESTAURATIVĂ PRIN MEDIERE

192

PREVENIRE ŞI SOLUŢIONARE LITIGII ŞI CONFLICTE DE MUNCĂ

192

CRIMINALISTICA ÎNTRE CERCETARE ŞI PRACTICĂ

192

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

FACULTATEA DE ARTE ŞI ŞTIINŢE Bdl. ENERGETICIENILOR nr. 9E, sector 3 Tel.: 021.346.90.49; 0747.786.213 E-mail: univ.gheorghecristea@yahoo.com Blog: www.ursarte.blogspot.ro II. Ciclul de studii universitare de master: Domeniul de Programul de studii Nr. studii universitare universitare de master crt. de licenta

TEATRU

SPECTACOLUL COREGRAFIC CONTEMPORAN

Nr. credite/ Durata studiilor

Forma de învăţământ

120 de credite / 2 ani (4 semestre)

Număr de locuri

III. Programe de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă Autorizare M.E.N.C.S. nr. 37839/2016: Nr. crt.

Programul de studii postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă

Nr. credite/ Nr. ore Durata studiilor

Forma de învăţământ

FORMARE COREGRAFICĂ PENTRU MEDIUL PREŞCOLAR

132

SPECTACOL COREGRAFIC ÎN SPAŢII NECONVENŢIONALE

132

FACILITĂŢI: 1. Beneficiază de burse de studii, în limita a 10% din taxa de şcolarizare, studenţii/masteranzii care fac dovada că sunt soţ-soţie, fraţi şi părinţi – copii; 2. Studenţilor de etnie romă şi persoanelor cu dizabilităţi sau boli cronice li se vor acorda o bursă de studiu în limita a 50% din taxa de şcolarizare; 3. Taxele şcolare anuale includ susţinerea tuturor examenelor de an şi un examen de restanţă gratuit; 4. Îndrumarea şi coordonarea lucrării de disertaţie este gratuită; Taxele de şcolarizare vor fi achitate în lei, la curs BNR din ziua efectuării plăţii, în tranşe, la casieria universităţii sau în contul UNIVERSITĂŢII ROMÂNE DE ŞTIINŢE ŞI ARTE “GHEORGHE CRISTEA” deschis la Raiffeisen Bank – Ag. Decebal, cod IBAN RO95RZBR0000060002527376



TAXA DE ŞCOLARIZARE pentru anul I universitar 2017/2018

la studii universitare de master: specializările: Criminalistică, Integrare Economică Europeană este de 860 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății)

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17



la studii universitare de master: specializarea Spectacolul Coregrafic Contemporan este de 1600 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății)



la studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă este de 590 EUR/curs (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății) PERIOADA ÎNSCRIERILOR: 20 iulie - 30 septembrie 2017 DOCUMENTELE NECESARE ÎNSCRIERII:  Certificat de naştere (copie legalizată);  Certificat de căsătorie (copie legalizată);  Diploma de absolvire a studiilor de licență (original)  Diploma de bacalaureat în original (şi copie legalizată) seria ……….. nr. …………….. eliberată de Liceul ........................... la data de .......... cu nr. ..................;  Adeverinţa nr. ..… din data de …….. eliberată de Liceul .....…din care reiese că am susţinut examenul de bacalaureat la data de ………….;  4 fotografii tip BI;  Adeverinţă medicală;  Copie după chitanţa (foaia de vărsământ) de achitarea taxei de înscriere (c/val. a 50 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății) la curs BNR din ziua efectuării plăţii);  Copie după chitanţa (foaie de vărsământ) de achitarea a taxei de şcolarizare integral sau parţial, conform contractului;  Contractul de școlarizare cu Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” – Bucureşti;  Copie după BI/CI;  Dosar plic;  Cererea de înscriere şi anexa la cerere. Plata se poate face: - în contul UNIVERSITĂŢII ROMÂNE DE ŞTIINŢE ŞI ARTE “GHEORGHE CRISTEA” nr. RO95RZBR0000060002527376 deschis la RAIFFEISEN BANK – Agenţia DECEBAL sau - la casieria universităţii situată în B-dul. Energeticienilor, nr. 9E, bl. M1, et. 1, cam. 8. www.ugc.ro

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Bonus

Revista ComUnique se găseşte la Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”, B-dul Energeticienilor 9-11, Sector 3 Bucureşti, Redacţia Revistei ComUnique, camera 30. Ne puteţi trimte materiale la adresa: comunicarts@gmail.com Materialele trebuie să fie însoţite de un scurt Curriculum Vitae. You can find ComUnique Review at the Romanian University of Science and Arts “Gheorghe Cristea”, 9 – 11 Energeticienilor Blvd., District no. 3, Bucharest, Editorial Office ComUnique Review, room 30 You can send your articles at: comunicarts@gmail.com Send your creations both with a short Curriculum Vitae wich could enrich your writings

Puteţi citi Revista ComUnique la / The on-line version www.comunique.ro

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-‘17

Open Letter Our magazine does not want to state original ideas, but to somehow apply what has already come to be, în the communication domain, and is în no need for further argumentation. The magazine cannot give any solutions, it can only suggest a few questions, some of them can be, of course, without an answer, but Comunique will not ask them to confuse our readers and our writers, it will ask them so that we can make the smallest of contributions to maintaining intellectual lucidity. Comunique does not want to become an intellectual forum, its goal is to become a virtual disscution between students, teachers and European intellectuals interested în authentic dialog. That dialog that grows with the decline of the numerous prejudices and fanaticisms which impovers and shallows life, producing the isolation of an individual from its own individuality. Comunique is open and dedicated to communication with the common European ground, with which the lack of communication has kept us apart for more than half of century. Our magazine will not refuse any material and will not take into account savings, regarding paper, ink or new columns if one of your people should feel the urge to publish, to debute, to open a debate on communication issues, public relations, imagology, sign-science, law, art and literature, management, economy, humor etc The playful letter game în the magazine’s title (ComUnique and ComunIQue) reveals the open spirit and the intelligent and modestful sense of homour which the authors of the magazine posess. Nothing is common and unique when, at the beginning of a journey, people state what they belive in. The distance from stating to distinguishing oneself is inhuman only în years, maybe. And distinguishing oneself brings along with it the power of taking word and media responsibility, especially în a society which naturally tends towards the lifting of quality at a rang of natural element, not sporadical. ComUnique

ComUnique Nr. 13-14-15, An 10 / 2016-â&#x20AC;&#x2DC;17

100