Revista Română de Drept și Administrație Nr. 8 / 2017 by Comunicarts

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE „GHEORGHE CRISTEA” CENTRUL DE CERCETĂRI JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE (CCJA)

REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE (RRDA) Nr. 8 / 2017 – An VIII

EDITURA ERA București 2017

Director fondator: Prof.univ.dr.ing. Lidia Cristea ISSN: 2067-7944 Colegiul de redacţie: Prof.univ.dr. Nicolae Purdă Prof.univ.dr. Ion Amuza Prof.univ.dr. Gheorghe Popa Prof.univ.dr. Mihai Bădescu Conf.univ.dr. Ion Rusu Conf.univ.dr. Nicolae Văduva Conf.univ.dr. Alexandru Pintea Conf.univ.dr. Ion David Conf.univ.dr. Viorel Velișcu Lect.univ.dr. Iancu Ştefan Col.(r.) prof. Vasile Lăpăduşi Secretar de redacție: Jurist Rădița Avram Revista Română de Drept şi Administraţie apare în cadrul Centrului de Cercetări Juridice și Administrative (CCJA) aflat în colaborare cu Fundația Universitară Română de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”. RESPONSABILITATEA PENTRU CONŢINUTUL LUCRĂRILOR APARŢINE EXCLUSIV AUTORILOR ŞI NU EDITURII TOATE DREPTURILE REZERVATE Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată sau folosită fără acordul autorilor

CUPRINS Revista Română de Drept şi Administraţie (RRDA) – prezentare ................ 7

Dezvoltarea durabilă – ax principal de utilizare de energii regenerabile Sinteze de Prof.univ.dr.ing. Lidia Cristea ........................................................ 9

Planuri, programe, strategii ale Uniunii Europene în dezvoltarea durabilă urbană - Jurist Sasu (Radu) Daniela-Elena .................................................... 39

Criminalitatea informatică - Jurist Olaru Laura Monica .............................. 58

Modalități de săvârșire și analizare a delictelor informatice - Lector univ.dr. Constantin Drăghici .......................................................................................... 82

Metode si tehnici moderne de identificare a persoanei - Col(r) Prof.Vasile Lăpăduși, lector univ.dr. Constantin Drăghici .............................................. 94

Considerații cu privire la dreptul proprietății intelectuale - Jurist Avram Rădița-Florentina ............................................................................................ 115

Rolul medierii in criminologie......................................................................... 132 Sinteză de Prof.dr.ing.Lidia Cristea, lector univ.dr.Iancu Ștefan ............. 132

REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE (RRDA) – PREZENTARE – Proiecţie directă a Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative (CCJA) din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”, Revista Română de Drept şi Administraţie şi-a propus să se impună nu numai pe plan naţional ci şi internaţional. Abordând o arie tematică complexă şi utilizând nu doar bogăţia de informaţii ci şi opiniile autorilor asupra unor probleme din domeniul ştiinţelor juridice şi administrative, revista vine în sprijinul cunoaşterii, de către cei interesaţi, a schimbărilor majore din perioada contemporană, dar se şi oferă drept tribună pentru cei dornici să-şi afirme punctele de vedere. Aria de interes a Revistei Române de Drept şi Administraţie (RRDA) se axează pe promovarea cercetării ştiinţifice şi a expertizei în domeniul juridic şi administrativ în acord cu cerinţele perfecţionării dreptului şi administraţiei publice, precum şi ale armonizării sistemului de drept naţional cu normele şi reglementările adoptate în cadrul Uniunii Europene. Revista Română de Drept şi Administraţie (RRDA) promovează deopotrivă valorificarea contribuţiilor în domeniu, cât şi pe cele de referinţă pe plan european, motiv pentru a fi întâlnită în mediile interesate din România cât şi în prestigioase centre universitare şi de cercetare din Europa. Consiliul editorial, format din personalităţi marcante din domeniul ştiinţelor juridice şi administrative, reprezintă garanţia aplicării cu rigurozitate a standardelor internaţionale referitoare la caracterul ştiinţific al materialelor publicate şi încurajează participarea tuturor autorilor care răspund acestor standarde.

DEZVOLTAREA DURABILĂ – AX PRINCIPAL DE UTILIZARE DE ENERGII REGENERABILE

SINTEZE DE PROF.UNIV.DR.ING. LIDIA CRISTEA

Abstract Lucrarea prezintă aspecte cu privire la resursele noi de energii regenerabile utilizate cu precădere in anumite zone teritoriale în funcție de habitatul geografic si de condițiile de climă. Este foarte importantă legislația din acest domeniu deoarece aceasta contribuie la atragerea fondurilor de investiții străine. Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, resurse regenerabile, investiții străine, legislație 1. Istoric și prezent Încă din antichitate egiptenii foloseau morile de vânt, respectiv acum 5000 de ani. Pe teritoriul actual al Afganistanului a apărut prima moară de vânt acum 700 de ani. Tot de atunci exista dovezi arheologice că a existat prima moară eoliană cu ax vertical de rotație utilizată la măcinarea grânelor. In insula grecească Creta din Marea Mediterană existau instalații eoliene ce asigurau funcționarea sistemelor de irigație. Perioada medievală s-a bucurat de creșterea numărului de mori de vânt, utilizate cu precădere la măcinarea boabelor de grâu și porumb. In secolul al XIV-lea, olandezii au îmbunătățit modelul morilor de vânt, răspândite in Orientul Mijlociu, si au început utilizarea larga a instalațiilor eoliene la măcinarea boabelor. 9

In 1854, in SUA apare o pompa de apa care funcționează pe baza energiei vântului. Aceasta pompa seamănă cu modelul morilor de vânt, dar avea mai multe brațe si un dispozitiv pentru determinarea direcției vântului. După anul 1940, americanii utilizau peste șase milioane de instalații de acest tip pentru pomparea apei si producerea energiei electrice. Echivalentul modern al morilor de vânt este turbina de apa, larg utilizată pentru a furniza energia necesara acționarii unor generatoare de electricitate imense in rețelele hidroelectrice de azi. De exemplu, Norvegia este singura țara din lume care produce cea mai mare parte a electricității cu ajutorul rețelelor hidroelectrice. Sistemele clasice de producere a energiei sunt folosite în prezent cu eficiență maximă în localitățile mici, în regiunile izolate și devansează turbinele eoliene moderne intrate masiv pe piață. Pompa acestor turbine este acționată de rotația paletelor și din acest motiv morile de vânt sunt așezate în cele mai multe din cazuri în apropierea râurilor. Cercetătorii mai dau o șansă morilor de vânt si spun ca pot fi folosite si astăzi pentru producerea energiei in mod eficient. In întreaga lume exista peste douăzeci de producători de mori de vânt clasice. Principalele companii care fabrica astfel de mecanisme pentru producerea energiei sunt in Statele Unite ale Americii, Noua Zeelanda, Australia si Marea Britanie. Pe lângă faptul ca vântul nu costa nimic, ca sursa energetica el poate fi o alternativa buna pentru localitățile mici, aflate departe de sursele tradiționale. In Europa, principalii utilizatori de mori de vânt sunt Olanda, Danemarca, Spania, Marea Britanie, dar si Polonia, Cehia, Ucraina, Estonia si Franța. Acestor tari li se adaugă SUA, Antigua, Barbados, Africa de Sud, Noua Zeelanda si Japonia. In unele dintre aceste state, morile de vânt se mai folosesc si acum pentru măcinarea cerealelor. De asemenea, pompele cu palete multiple, acționate de vânt sunt folosite pentru a obține apa din puțuri in regiunile izolate, in special in 10

Australia si Africa de Sud. Apa pompata este depozitata într-un turn din apropiere. Designul morilor de vânt este neschimbat de sute de ani. Deși in mod obișnuit se numesc mori de vânt, aceste mecanisme sunt numite mașini de vânt si pompe de vânt. O pompa de vânt obișnuită are o roata cu diametrul de trei-patru metri, cu circa 20 de palete. Roata este montata pe un stâlp, având înălțimea medie de opt metri. Forța vântului pe o deriva verticala din spate menține roata cu fata spre vânt datorită eficienței și durabilității acestora. Deriva este astfel conceputa sa întoarcă roata numai când vântul devine extrem de puternic, pentru a preveni distrugerea mecanismului. In cele mai multe cazuri, morile de vânt sunt așezate in apropierea râurilor si atunci rotația paletelor este transformată într-o mișcare de sus-jos pentru a acționa pompa. Energia eoliană, combinata cu energia solară aduce un plus de energie. Specialiștii in eficiența energetică atrag atenția că morile de vânt trebuie folosite in funcție de climă. Într-un studiu recent, cercetătorii danezi au arătat ca, in condițiile climaterice din Danemarca, sistemele fotoelectrice sunt efective doar in proporție de 18% in luna ianuarie si de 100% numai in luna iulie. Eficacitatea lucrului staților eoliene este si ea cuprinsa intre 55% in luna iulie si 100% in luna ianuarie. Danezii spun ca varianta optimă este combinarea instalațiilor morilor de vânt cu cele solare. Specialiștii in resurse energetice mai arata că litoralurile marine si munții au potențialul eolian cel mai ridicat. Dar exista multe alte teritorii cu un potențial eolian necesar pentru utilizare. Ca sursă energetică, vântul poate fi mai greu de calculat spre deosebire de soare, dar in anumite perioade prezența vântului se observa pe parcursul întregii zile. Eficacitatea resurselor eoliene depinde de relieful pământului si de prezența obstacolelor plasate la înălțimi de pana la 100 metri. 11

In localitățile montane, spre exemplu, două suprafețe pot avea potențial solar egal, însă potențialul vântului poate fi diferit datorita diferenței dintre direcțiile maselor de aer. In legătură cu aceasta, planificarea locului pentru amplasarea unei mori de vânt are nevoie de studii mai detaliate decât montarea unui sistem solar. Pentru instalarea morilor de vânt se concep hărți ale vânturilor de specialiștii climatologi. Chiar daca morile de vânt de prima generație erau teribil de greu de suportat din cauza zgomotului pe care îl făceau continuu, in prezent noile tehnologii au permis reducerea considerabilă a poluării sonore făcute de astfel de instalații. Acum, pe scara surselor de zgomot, morile de vânt se situează undeva intre zgomotul produs de un vânt slab si zgomotul din interiorul unei locuințe, respectiv la aproximativ 45 decibeli. Cei care vor sa-și instaleze o moara de vânt pentru producerea energiei trebuie sa calculeze costurile si eficiența acesteia. Cea mai ieftina moara de vânt costa aproximativ 2.500 dolari deci producerea unui KW se realizează la un preț mai mic fata de cel al unuia produs de o instalație eoliană modernă. Se estimează ca instalarea unui kW eolian impune achiziționarea unei aparaturi de aproximativ 1.000 euro. Cercetătorii din Anglia pregătesc un plan de mutare a morilor de vânt pe traseul păsărilor migratoare ce vin din Islanda. Direcția de migrație arata exact direcția din care bat cel mai eficient vanturi, pe care eolienele oamenilor le-ar putea folosi. Pentru acest lucru ei au comandat un studiu despre o familie de șapte lebede care iernează in rezervația britanică Dumfriesshire. Cele șapte lebede au fost urmărite prin satelit din Islanda si până când au ajuns in Marea Britanie, din datele obținute, s-au făcut traseele perfecte de amplasare a bateriilor de eoliene.

Specialiștii spun însă că prețul unui kWh depinde de prețul instalării eolienei, ca si de cantitatea de energie produsa anual. Acest preț variază in funcție de locație si scade pe măsura dezvoltării tehnologiei. Țările cele mai avansate in privința folosirii sistemelor eoliene sunt Germania si Danemarca, unde investitorii sunt fie mari grupuri industriale, fie particulari sau agricultori. In cele doua state exista tendința ca sistemele eoliene sa fie folosite de populație. În plus, energia eoliana este perceputa ca o cale de diversificare a producției agricole. In Danemarca, 100.000 de familii dețin acțiuni in energia eoliana. Sistemele eoliene au permis crearea de locuri de munca pentru danezi si germani in diverse sectoare, precum cele de producere a eolienelor si a componentelor acestora, instalării eolienelor, exploatării si întreținerii. In prezent exista peste 15.000 de angajați in Danemarca si 30.000 in Germania implicați in filiera eoliana. Pentru a funcționa in parametrii optimi, morile de vânt trebuie amplasate acolo unde masa aerului e mai mare. Cu cat aceasta e mai mare, cu atât mai repede se rotesc elicele, producând o cantitate sporita de energie. Specialiștii spun că, atunci când amplasam o moara de vânt, trebuie sa ținem cont si de densitatea locala a aerului. Diferențe notabile se înregistrează între regiunile înalte si cele de la șes. La câmpie, densitatea aerului este mai mare, iar forța de acțiune a vântului este mai mare. La presiunea atmosferica normala si temperatura de 15°C, densitatea aerului constituie 1,225 kg/mc. Însă, odată cu mărirea umidității, densitatea mai scade puțin. Pe suprafețele plasate mai sus de nivelul marii, in munți, spre exemplu, presiunea atmosferica este mai mica si, corespunzător, este mai mica si 13

densitatea aerului, deci se produce o cantitate redusa de energie pe suprafața elicei. Dorința de electrificare a gospodăriilor de-a lungul câmpiilor din anii 1930 a impulsionat dezvoltarea de turbine eoliene cu baterii cu posibilități de încărcare. Încărcătoarele de vânt au permis turbinelor eoliene actuale, cu două sau trei palete folosirea pentru furnizarea de electricitate pentru reședințele îndepărtate și pentru a asigura electricitate satelor din țările în curs de dezvoltare. Criza petrolului din anii 1970 a fost un stimulent pentru preocupările de valorificare a energie eoliene ca o sursă verde, alternativă de electricitate. Turbinele de vânt uzuale moderne generează între 250-300KW putere, aproape de 10 ori mai mult ca turbinele tradiționale europene de aceeași mărime. Art.464 din Noul Cod Civil arată că morile de vânt, sau de apă, așezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor. 2. Siguranța energiei eoliene Energia eoliană este o energie curată și regenerabilă dar este intermitentă, având variații în timpul zilei și al anotimpurilor, și chiar de la un an la altul. Turbinele eoliene funcționează ca perioadă maxim 60% din an în regiunile cu vânt. Prin comparație, uzinele de cărbune funcționează la circa 75-85% din întreaga capacitate. Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice. În cazurile în care turbinele eoliene sunt conectate la mari rețele de electricitate, caracterul intermitent al energiei eoliene nu afectează consumatorii. Zilele fără vânt sunt compensate prin alte surse de energie cum ar fi uzinele de cărbune sau uzinele hidroelectrice care sunt conectate la rețea.

Oamenii care locuiesc în locuri îndepărtate și care folosesc electricitatea de la turbinele eoliene utilizează adesea baterii sau generatoare de rezervă pentru asigurarea energiei în timpul perioadelor fără suficient vânt. Cele mai multe turbine eoliene comerciale sunt offline (pentru întreținere sau reparații) mai puțin de 3 % din timp, fiind, așadar, la fel de sigure ca și uzinele convenționale de energie. Turbinele eoliene au reputația de a fi longevive. Multe turbine produc energie de la începutul anilor 80. Multe mori de vânt de fermă americane sunt folosite de generații întregi. Unele mori de vânt tradiționale europene ating venerabila vârstă de 300 de ani. Se crede că potențialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din suprafața Pământului (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătățirea randamentului turbinelor și a soluțiilor tehnice utilizate. 3. Energia eoliană în România În sectorul eolian din România au investit CEZ (Cehia), ENEL (Italia), Energias de Portugal (Portugalia) și Iberdrola Renovables (Spania) CEZ a instalat 115 turbine la Fântânele, județul Constanța, 90 dintre ele fiind deja legate la rețeaua națională de energie electrică. Eolienele au circa 100 m înălțime. Turbinele pentru parcul eolian construit de CEZ sunt livrate de către gigantul industrial american General Electric. Energias de Portugal (Portugalia), al treilea cel mai mare investitor în energie eoliană la nivel mondial, a terminat construcția unui parc eolian de 69 MW la Cernavodă (2011). Energia poate alimenta 70 000 de gospodării și a costat 15

200 milioane de dolari. La această dată în Dobrogea erau construite deja parcuri eoliene care însumau 600MW. În anul 2009 în România erau instalați doar 14 MW. În anul 2010, în centralele eoliene erau instalați în total 462 MW. România a ajuns, în anul 2011, la 850 MW instalați în total în eolian (adică o putere mai mare decât cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă). Un MW instalat costă 1,6 milioane de euro. La începutul anului 2012, în Dobrogea existau peste 500 de turbine eoliene. Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP sau italienii de la Enel au investit în energie eoliană în Dobrogea. În România, la începutul anului 2012, existau peste 1000 de turbine eoliene care produceau 3% din totalul de energie. Investițiile în eoliene au creat cei puțin 1000 de locuri de muncă. Eolienele din România produc, în medie 150 - 200 de megawați-oră. Costul energie eoliene este de 170 de euro pe megawatt/oră, de aproape trei ori mai mult față de energia produsă de hidrocentrale. Potrivit hărții energiei "verzi", potențialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% voltaic + 1% geotermal. În România, cu excepția zonelor montane, unde condițiile meteorologice dificile fac greoaie instalarea și întreținerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în Podișul Central Moldovenesc și în Dobrogea. Litoralul prezintă și el potențial energetic deoarece în această parte a țării viteza medie anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt și mediu, potențialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an. Pe baza evaluării și interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalații eoliene cu o capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23 000 GWh/an. Potrivit unui studiu al 16

Erste Group, potențialul eolian al țării, estimat la 14.000 de MW, este cel mai mare din sud-estul Europei și al doilea din Europa. Transelectrica a avertizat că în sistemul național pot fi preluate turbine eoliene de maximum 4.000 de MW, în contextul în care a primit cereri de racord la rețea pentru proiecte de peste 30.000 de MW, din care 8.000 de MW au deja contracte semnate. 4. Avantaje și dezavantaje ale energiei eoliene. În contextul actual, caracterizat de creșterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependenței de acești combustibili. Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o soluție foarte bună la problema energetică globală. Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează și modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicațiilor la scară redusă. 

Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substanțe poluante

și gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili. 

Nu se produc deșeuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea

nici unui fel de deșeuri. 

Costuri

reduse

unitate

energie

produsă.

Costul energiei

electrice produse în centralele eoliene moderne a scăzut substanțial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în considerare externalitățile negative inerente utilizării combustibililor clasici. În 2004 prețul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime față de cel din anii 1980, iar previziunile sunt de continuare a scăderii acestora deoarece se pun 17

în funcțiuni tot mai multe unități eoliene cu putere instalată de mai mulți megawați. 

Costuri reduse de scoatere din funcțiune. Spre deosebire de centralele

nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din funcțiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei, în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din funcțiune, la capătul perioadei normale de funcționare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate. Principalele dezavantaje sunt: resursa energetică relativ limitată, inconstanța datorată variației vitezei vântului și numărului redus de amplasamente posibile. Puține locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului. La început, un important dezavantaj al producției de energie eoliană a fost prețul destul de mare de producere a energiei și fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii 25 de ani, eficacitatea energetică s-a dublat, costul unui kWh produs scăzând de la 0,70 euro la circa 0,32 euro în prezent.[ Un alt dezavantaj este și "poluarea vizuală" - adică faptul că au o apariție neplăcută - iar altul ar fi faptul că produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele afectează mediul și ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări și necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor. Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o apariție atractivă stilizată, că mașinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele și că alte surse de energie, precum cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare și duc la efectul de seră. De asemenea, există un risc mare de distrugere în cazul furtunilor. 5. Investiții străine

După ce ani la rând a fost sectorul vedetă al economiei românești, acum investitorii în energia verde încep să renunțe la proiectele dezvoltate pe plan local. Cauza: modificarea schemei de sprijin pentru energia verde. Monsson Group, cel mai mare dezvoltator din domeniul eolian din Romania, cu un portofoliu de proiecte de peste 2.400 MW, a anunţat că a hotărât, împreună cu partenerii din proiect, demontarea turbinelor eoliene din CEE Târguşor, de 27 MW, din judeţul Constanţa. Decizia celor două companii a fost luată în urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani şi a incertitudinii din piaţa de energie regenerabilă. "Din păcate, schimbarea majoră a legislaţiei energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimaţi iniţial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene", a declarat, în comunicat, Sebastian Enache, Business Development Manager al Monsson Group. Compania atrage atenţia asupra faptului că, deşi în Europa energia regenerabilă este prioritară pe agenda guvernelor, în România, aceasta a fost lăsată la urmă. "Ne aflăm, astfel, în ipostaza total nedorită de noi de a fi generatorii unei noi premiere în România - şi anume să demontăm primele turbine eoliene, din cauza contextului economic nefavorabil. În aceste condiţii de piaţă, Monsson Group analizează decizia de a-şi reorienta investiţiile şi capitalul în alte ţări din Uniunea Europeană. 6. Legislația în domeniu

1. Legea 267/2015 privind aprobarea OUG 91/2014 pentru modificarea si completarea OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale . 2. HG 1104/2014 privind modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008. 3. OG 28/2014 privind unele masuri pentru dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei electrice si de echilibrare a Sistemului electroenergetic național, prin construirea si operarea centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. 4. Ordin 64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali. 5. Legea 121/2014 privind eficienta energetica. Lege nr. 121/2014 Ordin 54/2014 privind unele masuri pentru dezvoltarea pieței gazelor naturale. 6. OUG 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012. 7. HG 224/2014 pentru aprobarea cotei de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2014. 8. Ordin nr. 14/2014 privind actualizarea valorilor-limita de tranzacționare a certificatelor verzi si a contravalorii unui certificat verde neachiziționat, aplicabile pentru anul 2014. 9. Legea 23/2014 pentru aprobarea OUG 57/2013 privind modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. 10. Ordin 12/2014 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi aferentă anului 2013.

11. OUG 6/2014 privind exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar al statului la Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. si la Societatea Naționala de Transport Gaze Natura 12. Ordin 80/2013 pentru aprobarea Condițiilor generale asociate autorizației de înființare si a Condițiilor generale asociate licenței pentru exploatarea comerciala a capacităților de producere a energiei electrice. 13. Ordin 73/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a pieței intrazilnice de energie electrica. 14. OUG 95/2013 pentru modificarea și completarea art.5 din OUG 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizare prin divizare parțială a Oficiului Participanților Statului și Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative. 15. Legea 226/2013 privind aprobarea OUG 164/2008 pentru modificarea și completarea OUG 195/2005 privind protecția mediului. 16. OUG 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parțială a Oficiului Participațiilor Statului si Privatizării in Industrie, pentru modificarea unor acte normative. 17. OUG 79/2013 privind modificarea si completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, pentru completarea OUG 82/2011 privind unele masuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare. 18. Regulament din 20.10.2011 de acreditare a producătorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi. 19. Ordin nr. 42 din 20.10.2011 privind aprobarea Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi.

20. Ordonanța de urgenta nr. 88 din 12.10.2011 privind modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. 21. Lege nr. 139 din 07.07.2010 privind modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. 22. Lege nr. 220 din 27.10.2008 (Republicarea 1) pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. 23. Ordin nr. 44 din 01-11-2007 pentru stabilirea modului de comercializare a energiei electrice produse din surse regenerabile. 24. Regulament din 13-12-2006 pentru calificarea producției prioritare de energie electrica din surse regenerabile de energie. 25. Hotărâre nr. 958 din 18-08-2005 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 9.443/2003 privind promovarea producției de energie electrica din surse regenerabile. 26. Ord. 52 /2005 -pentru stabilirea tarifului de achiziție a energiei electrice de la producătorii hidroelectrici. 27. Ord. 46 /2005 -Modificarea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi de către furnizorii de energie electrica, pentru anul 2005. 28. Ord. 45 /2005 - Procedura de alocare a sumelor de bani rezultate din neîndeplinirea de către furnizorii de energie electrica a cotelor obligatorii de achiziție de certificate verzi. 29. Ord. 40 /2005 - Regulamentul de organizare si funcționare a pieței de certificate verzi. 30. Ord. 23 /2004 -Procedura de supraveghere a emiterii garanțiilor de origine pentru energia electrica produsa din surse regenerabile de energie. 31. Evaluarea cadrului de reglementare si acțiuni necesare privind producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie. Regulament din 02-09-2004 22

de certificare a originii energiei electrice produse din surse regenerabile de energie. 32. Ordinul pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire. 33. Hotărâre nr. 1535 din 18-12-2003 privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie. 34. Hotărâre nr. 443 din 10-04-2003 privind promovarea producției de energie electrica din surse regenerabile de energie. 7. Legea 122/2015 pentru aprobarea unor masuri in domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie si privind modificarea si completarea unor acte normative (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 387 din 3 iunie 2015 )

Art. 1 (1) Producătorii de energie electrica si, respectiv, operatorii economici prevăzuți la art. II alin. (3) si, respectiv, alin. (3^1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/2011 privind modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 134/2012, pentru care nu au fost emise decizii individuale de autorizare din partea Comisiei Europene in termen de 24 de luni de la data acreditarii, din motive neimputabile lor, pot solicita Autorității Naționale de Reglementare in Domeniul Energiei, denumita in continuare ANRE, o noua decizie de acreditare temporara pentru a beneficia de numărul de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicata, cu modificările si completările 23

ulterioare, de la data emiterii noii decizii de acreditare temporara, pana la data emiterii

deciziei

autorizare

din

partea

Comisiei

Europene.

(2) In cazul producătorilor de energie electrica si, respectiv, al operatorilor economici prevăzuți la art. II alin. (3) si, respectiv, alin. (3^1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.88/2011, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.134/2012, eventualele diferențe negative dintre numărul de certificate verzi primite si numărul de certificate verzi cuvenite conform deciziei individuale a Comisiei Europene se vor regulariza in baza unei decizii emise de ANRE, prin emiterea pentru tranzacționare a unor certificate verzi suplimentare in favoarea acestora, in maximum 24 de luni de la data emiterii deciziei Comisiei Europene.

Art. 2 (1) Operatorul economic care deține capacități instalate intre 125 MW si 250 MW si care nu a beneficiat de sistemul de promovare prin certificate verzi, va fi acreditat de către ANRE fără necesitatea obținerii deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene. (2) Operatorul economic care deține capacități instalate intre 125 MW si 250 MW si care se încadrează in prevederile art. II alin. (3^1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/2011, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 134/2012, pentru care nu au fost emise decizii individuale de autorizare din partea Comisiei Europene, va fi acreditat de către ANRE fără necesitatea obținerii deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene. Eventualele diferențe dintre numărul de certificate verzi primite si numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale, se vor regulariza in maximum 24 de luni de la data emiterii acreditarii.

Art. 3 (1) Ministerul de resort in colaborare cu ANRE elaborează mecanismul de deschidere a schemei de promovare prin certificate verzi a producerii energiei electrice din surse regenerabile, către producătorii din alte state membre ale Uniunii Europene. (2) Mecanismul de deschidere a schemei de promovare prin certificate verzi prevăzut

alin.

(1)

aproba

prin

hotărâre

Guvernului.

(3) In termen de 120 de zile de la data intrării in vigoare a hotărârii Guvernului privind aprobarea mecanismului de deschidere a schemei de promovare prin certificate verzi prevăzut la alin. (1), ANRE va adapta cadrul de reglementare in vigoare pentru a putea pune in aplicare acest mecanism, pe baza acordurilor de reciprocitate încheiate in prealabil cu fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Art. 4

(1) Sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie stabilit prin Legea nr. 220/2008, republicata, cu modificările si completările ulterioare, nu se aplica pentru energia produsa din surse regenerabile de energie si vândută la preturi negative. (2) In termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, ANRE va modifica reglementările in vigoare pentru a putea pune in aplicare prevederile alin. (1).

Art. 5

(1) Ministerul de resort împreună cu ANRE elaborează si supune spre aprobare Guvernului schema de ajutor de stat pentru sprijinirea producerii energiei din surse regenerabile de energie in centrale electrice cu puteri instalate sub 500 kW pe centrala, prin preturi reglementate definite pe fiecare tehnologie, in conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața interna in aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat. (2) Schema de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) se elaborează de ministerul de resort împreună cu ANRE, in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi, si se aproba prin hotărâre a Guvernului in termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia de către ministerul de resort.

Art. 6

Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, cu modificările si completările ulterioare, se modifica si se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (6), litera a) se modifica si va avea următorul cuprins: "a) energia electrica produsa din deșeuri industriale si/sau municipale achiziționate din import, indiferent de puterea instalata a centralei electrice;" 2. La articolul 4, alineatul (7) se modifica si va avea următorul cuprins: "(7) In luna decembrie, ANRE stabilește prin ordin cota anuala obligatorie de achiziție de certificate verzi estimata pentru anul următor, numărul de certificate verzi estimate a fi emise pe baza informațiilor privind energia electrica estimata

a se produce din surse regenerabile de energie pentru anul următor si consumul final de energie electrica estimat pentru anul următor." 3. La articolul 8 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea următorul cuprins: "a) energia electrica achiziționata si utilizata de furnizorii de energie electrica, pentru consumul final al acestora, cat si cea facturata către consumatorii finali;" 4. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) In cadrul obligației anuale de achiziție de certificate verzi conform alin. (2), furnizorii de energie electrica si producătorii prevăzuți la alin. (1) sunt obligați sa achiziționeze trimestrial un număr de certificate verzi egal cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv, in condițiile art. 4 alin. (7), si cantitatea de energie electrica prevăzută la alin. (1), exprimata in MWh, facturată trimestrial consumatorilor finali." 5. La articolul 8, alineatele (3) si (4) se modifica si vor avea următorul cuprins: "(3) Furnizorii de energie electrica si producătorii prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să transmită trimestrial si anual la ANRE, in formatul si la termenele precizate de aceasta, cantitățile de energie electrica pentru care au obligația achiziției de certificate verzi. (4) In factura de energie electrica transmisa consumatorilor finali, valoarea certificatelor verzi se facturează separat fata de tarifele/preturile pentru energia electrica, precizându-se temeiul legal. Aceasta valoare reprezintă produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi (CV/MWh) estimate de către ANRE, cantitatea de 27

energie electrica facturata (MWh) si prețul certificatelor verzi, calculat ca preț mediu ponderat al tranzacțiilor din piața centralizata a certificatelor verzi in luna anterioara lunii de facturare sau ultima medie ponderata lunara disponibila." 6. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) ANRE stabilește in termen de 45 de zile de la încheierea fiecărui trimestru, pentru trimestrul precedent si pentru fiecare operator economic care are obligația achiziției de certificate verzi, pe baza numărului de certificate verzi achiziționate si a energiei electrice facturate clienților finali sau autofurnizată, gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru trimestrul precedent." 7. La articolul 12, după alineatul (2^2) se introduc doua noi alineate, alineatele (2^3) si (2^4), cu următorul cuprins: "(2^3) Furnizorii de energie electrica si producătorii care au obligația de achiziție de certificate verzi si care realizează cota obligatorie anuala de achiziție de certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporție mai mica de 90% fata de cota anuala obligatorie, se sancționează cu amenda egala cu produsul dintre valoarea maxima a certificatelor verzi stabilita anual de ANRE conform prevederilor legale si numărul de certificate verzi neachiziționate corespunzător diferentei dintre 90% din cota anuala obligatorie si cota realizata la nivelul fiecărui trimestru rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei anuale obligatorii, caz in care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin.(2). (2^4) Pana la 31 decembrie 2015, pentru furnizorii consumatorilor industriali care au depus documentația pentru obținerea acordului de exceptare in conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori 28

finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările si completările ulterioare, conform art. 8 alin (8), pentru cantitatea contractata cu aceștia sau autofurnizata acestora, obligația de achiziție a certificatelor verzi este considerata a fi numai anuala, pana la soluționarea cererilor si emiterea acordului de exceptare sau respingerea cererii de emitere a acordului de exceptare solicitat de fiecare dintre respectivii consumatori industriali." 8. La articolul 26, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea următorul cuprins: "Art. 26 (1) Un operator economic care dezvolta instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalata mai mare de 250 MW si care îndeplinește condițiile pentru aplicarea sistemului de promovare stabilit prin prezenta lege întocmește si transmite documentația necesara notificării individuale a măsurii de sprijin către Comisia Europeana, in conformitate cu prevederile pct. (20) lit. (b) din Comunicarea Comisiei Orientări privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului si energie pentru perioada 20142020 (2014/C 200/01), publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 200 din 28 iunie 2014. (2) Operatorii economici solicitanți beneficiază de sistemul de promovare prevăzut de prezenta lege numai după autorizarea acestora de către Comisia Europeana si numai pentru tehnologiile de producere a energiei electrice din surse regenerabile menționate in decizia de autorizare, respectiv după obținerea deciziei de autorizare a ajutorului individual din partea Comisiei Europene, in cazul operatorului economic prevăzut la alin. (1)."

9. La articolul 30, alineatul (2) se modifica si va avea următorul cuprins: "(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. c), d), e) si f) se sancționează cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei, in cazul persoanelor fizice, si cu amenda de la 10.000 lei la 100.000 lei, in cazul persoanelor juridice." 10. La articolul 30, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Contravenția prevăzuta la alin. (1) litera a) se sancționează cu amenda de la 10.000 lei la 100.000 lei si cu pana la 5% din cifra de afaceri pentru nerespectarea repetata, de cel puțin doua ori într-un an calendaristic."

Art. 7 Articolul II din Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014, se modifică după cum urmează:

"Art. II (1) Producătorii de energie electrica din surse regenerabile de energie care dețin centrale electrice care beneficiază de sistemul de promovare, cu puteri instalate de cel mult 1 MW pe producător si cel mult 2 MW pe producător pentru cogenerare de înaltă eficienta pe baza de biomasa, pot încheia contracte bilaterale de vânzare/cumpărare a energiei electrice si a certificatelor verzi negociate direct numai cu furnizorii consumatorilor finali, prin derogare de la art. 23 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările si completările ulterioare.

(2) Producătorii de energie electrica din surse regenerabile de energie care dețin centrale electrice cu putere instalata cuprinsa de la 1 MW la 3 MW pe producător, respectiv, de la 2 MW la 3 MW pe producător pentru cogenerare de înalta eficienta pe baza de biomasa care beneficiază de sistemul de promovare si care se încadrează in categoria întreprinderilor mici si mijlocii, conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii, cu modificările si completările ulterioare, pot încheia contracte bilaterale de vânzare/cumpărare a energiei electrice negociate direct, prin derogare de la art. 23 din Legea nr. 123/2012, cu modificările si completările ulterioare. (3) Producătorii de energie electrica din surse regenerabile de energie menționați la alin. (1) si (2) au obligația de a transmite la Autoritatea Naționala de Reglementare in Domeniul Energiei prețul si cantitatea de energie electrica din surse regenerabile de energie vândută in baza contractelor bilaterale de vânzare/cumpărare a energiei electrice negociate direct in termen de 3 zile de la finalizarea tranzacției, precum si datele si informațiile in formatul si la termenele prevăzute in reglementările emise de autoritatea menționată. (4) Constituie contravenție neprezentarea de către producătorii prevăzuți la alin. (3), la termenele stabilite, a datelor/informațiilor solicitate de Autoritatea Naționala de Reglementare in Domeniul Energiei in baza prezentei legi sau furnizarea

incorecta

ori

incompleta

astfel

date/informații.

(5) Contravenția prevăzută la alin. (4) se sancționează cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei, in cazul persoanelor fizice, si cu amenda de la 10.000 lei la 100.000 lei, in cazul persoanelor juridice. In cazul producătorilor cu puteri instalate de peste 100 kW, aplicarea amenzii prevăzute este însoțită si de suspendarea

licenței

producător

perioada

luni.

(6) Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac de către

reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale de Reglementare in Domeniul Energiei. (7) Prin derogare de la art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, sumele provenite din aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (4) vor fi utilizate pentru susținerea unor masuri de politica de eficienta energetica. Sumele menționate se vor vira in contul fondului specializat pentru investiții in eficienta energetica, începând cu data constituirii acestuia. (8) Contravențiilor prevăzute la alin. (4) le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

8. Concluzii Este previzibilă pentru viitor creșterea considerabila a cantității de energie regenerabilă, dar cât de importantă este această creștere va depinde de reducerea costurilor și de progresele realizate în stocarea masivă de electricitate, care va permite integrarea în rețelele electrice a unor cantități mari de energie produsă discontinuu și distribuită. Pe termen lung, este im probabil ca fiecare din sursele de energie regenerabile să treacă de 10 % din necesarul mondial de energie, dar după previziunile cele mai optimiste împreună s-ar putea permite atingerea ponderii de 30% până la 50 % din producția de pe piață. În cazul turbinelor eoliene, tehnologia avansează foarte rapid: în curând nu doar telefoanele din buzunarele noastre vor fi (tot mai) inteligente. De la dimensiuni care să confere mai multă productivitate, la o poziție mai bună, de la creșterea eficienței cu ajutorul unor modele computerizate la noi prototipuri în materie de componente – toate acestea au adus turbinele eoliene în lumina reflectoarelor. În 32

prezent, o turbină modernă, de ultimă oră, este împânzită de senzori și conectată la programe computerizate capabile să optimizeze orice tip de operație, în orice tip de condiții. Însă cercetătorii studiază un nou tip de turbină, turbina inteligentă ce va apărea în curând pe piață. Avantajul ei va fi că va putea să funcționeze și în momente în care turbine din generații mai vechi de turbine ar fi trebuit oprite pentru o perioadă de timp. Interesul în dezvoltarea unor turbine cât mai inteligente și mai productive nu este doar un pariu cu tehnologia: potrivit estimărilor cercetătorilor, energia eoliană este pe punctul să devină mai eficientă, inclusiv din punct de vedere al costurilor, decât gazul natural, iar acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele două decenii.

9. Bibliografie 1. Rusu, T., Avram, Simona-Elena, Bledea, Alina, Bejan, M., O sursă ieftină de energie – biogazul obţinut din deşeurile urbane. În: Ştiinţă şi inginerie, vol. 5, Editura AGIR, Bucureşti, 2004, pag. 53-58, www.solarbuzz.com, World Solar Energy news center. 2.

„E-Letter responses to: The Real Cost of Wind Energy”. Science. Accesat

la 21 aprilie 2006. 3.

A fost reluata constructia parcului eolian din Dobrogea, ziare.com

4. Pe urmele energiei, Energia eoliană, ltnbenergie.webgarden.ro 5. Adevărul, Ce au adus românilor "băieții verzi" din energie, Autor: Florentina

Cioacă,

ianuarie

2012,

21:33, http://www.adevarul.ro/financiar/Ce_au_adus_romanilor_baietii_verzi_d in_energie_0_621538351.html 6.

Britanica

Adevărul, Forța vântului câștigă teren pe piața energiei regenerabile, autor

Laura Toma, 23 august 2007 33

Revista

informare,

Energia

eoliană,

autor

Dorin

Jurcău, http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=221&rev=8 9.

Energia eoliană - harta resurselor de vânt ale României

10. World Wind Energy Association WWEA 2011, data publicării aprilie 2011 11. Adevărul financiar, Eolienele vor scumpi curentul cu 4% în acest an, 7 iunie 2011, 21:28 | Autor: Florentina Bălăceanu 12. Agenția Reuterrs, Czech CEZ resumes works at Romania wind park Mon May 2, 2011 10:56am GMT 13. Agenția Reuters, Czech CEZ suspends works at Romania wind park, Mon Sep 6, 2010 9:42am GMT 14. Americanii se tem că vin chinezii și le fură vântul, 20 decembrie 2010, 07:47 | Autor: Elena Dumitru 15. Antena 3, Centralele eoliene produc energie în cantități record, dar seceta ar putea

duce

scumpiri,

Ian

2012,

21:02, http://www.antena3.ro/romania/centralele-eoliene-produc-energie-incantitati-record-dar-seceta-ar-putea-duce-la-scumpiri-150790.html 16. BBC News, Wind-powered car breaks record, Page last updated at 17:49 GMT,

Friday,

March

2009, http://news.bbc.co.uk/2/hi/technology/7968860.stm 17. Capacitatea instalată pentru producția de energie eoliană ar putea ajunge la 1.000 MW în 2011, 7 aprilie 2011, 18. Capital, Adevărul despre falsul "bubble" din eolian, autor: Dana Duică Duminică,

Ianuarie

2012, http://www.capital.ro/detalii-

articole/stiri/adevarul-despre-falsul-bubble-din-eolian-159193.html 19. CBS NEWS, World's Largest Wind Farm Churns in Texas, 28 aprilie, 2010 12:47 PM 20. Cele 1000 de eoliene din Romania au produs sambata mai multa energie ca un reactor de la Cernavoda 34

21. CEZ a suspendat investitia in parcul eolian din Cogealac, ziare.com 22. Chakrabarty, Gargi (March 27 2004). „Powering up”. Rocky Mountain News. (Internet Archive version) 23. Daily Business, Eoliana SF lansată în România. Levitează magnetic și merge aproape fără vânt, Autor: Florin Cojocaru, Sursa: Money.ro | Publicat: 30 sep 2011, 00:02 | Actualizat: 30 sep 2011, 09:10 24. Descoperă.ro, Mașina eoliană a parcurs 5.000 de km cu doar 50 RON http://www.descopera.ro/dnews/7985802-masina-eoliana-a-parcurs-5000de-km-cu-doar-50-ron 25. Enciclopedia How Products Are Made, articolul Windmills, 2002 26. Energia eoliană a devenit în martie principala sursă de energie din Spania, autor Mihai Mateaș in data de 1 Aprilie, 2011, 27. Energia eoliană, agir.ro 28. Energie eoliană, America, lider la energia eoliană, 4 mai 2009 29. Eoliana SF lansată în România. Levitează magnetic și merge aproape fără vânt, Autor: Florin Cojocaru | Sursa: Money.ro | Publicat: 30 sep 2011, 00:02 | Actualizat: 30 sep 2011, 09:10 30. Geographia, Blogul Revistei “Geographia”, Energia alternativă, Moldovan Carmin 31. Greensourse,

Avantaje

și

dezavantaje, http://www.greensource.ro/avantaje&dezavantaje.html 32. Helming, Troy (February 2 2004). „Uncle Sam's New Year's Resolution”. RE Insider. Accesat la 21 aprilie 2006. 33. http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=221&rev=8 34. Joi, 29 Decembrie 2011, Eolienele vor produce cât centrala de la Cernavodă, Autor: Dinu Boboc http://www.evz.ro/detalii/stiri/eolienele-vorproduce-cat-centrala-de-la-cernavoda-959609.html#ixzz1jBTY5Ct5 citat

de http://www.ziare.com/mediu/energie-eoliana/eolienele-vor-produce-maimulta-energie-decat-centrala-de-la-cernavoda-1142212 35. Jurnalul.ro, China a devenit lider mondial la energia eoliană, autor Daniel Ionașcu, 11 aprilie 2011 36. La energía eólica se coloca por primera vez en marzo como principal fuente de generación eléctrica, 31/03/2011 37. Mitchell, Chris (March 23 2006). „Price of Wind-Generated Electricity Plummeting”. Accesat la 21 aprilie 2006. 38. Money.ro, România, raiul eolienelor: Încă 400 de milioane de euro în energie "verde". Autor: Florin Cojocaru, Publicat: 31 mai 2011, Actualizat: 01 iun 2011, 39. Money.ro, Un gigant „verde” a plantat, la Cernavodă, 23 de mori de vânt. Urmează alte 23, Autor: Florin Cojocaru, Publicat: 16 mai 2011, 00:32 | Actualizat: 16 mai 2011, 10:48, http://www.money.ro/un-gigant-verde-aplantat--la-cernavoda--23-de-mori-de-vant--urmeaza-alte-23_961321.html 40. Presa spaniola: In Dobrogea se construieste cel mai mare parc eolian din Europa 41. ProTV, Cele 1000 de eoliene din România au produs sâmbătă mai multă energie ca un reactor de la Cernavodă, http://stirileprotv.ro/stiri/social/recordeolian-energia-produsa-in-timpul-furtunii-de-sambata-suficienta-pentru-unoras-mare.html 42. Protv, Spaniolii fac parc eolian în Dobrogea. Sute de mori de vânt din aprilie, http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/spaniolii-fac-parc-eolian-in-dobrogea800-de-mori-de-vant-din-aprilie.html 43. Spaniolii fac parc eolian in Dobrogea. Sute de mori de vant din aprilie 44. Wind-powered car travels across Australian desert, autor Fred Attewill, 14th February,

2011 http://www.metro.co.uk/news/855501-wind-powered-car-

travels-across-australian-desert 36

45. Ziarul Financiar, BEI aproba creditul de 200 mil. euro pentru eolienele CEZ, 4 dec 2009 Autor: Roxana Petrescu 46. www.energiaverde.ro 47. Technology Review, TH 48. Bîrlog, Gheorghe Lăzăroiu, Constantin Bulac, Marius Tudor- Centrale energetice hibride bazate pe surse de energie regenerabile, Simpozionul Național Optimizarea Serviciilor Energetice, ediția a VIII-a, Buzău, 2011 49. Adevărul, Forța vântului câștigă teren pe piața energiei regenerabile, autor Laura Toma, 23 august 2007, http://www.adevarul.ro/actualitate/Forta-vantuluicastiga-energiei-regenerabile_0_37796665.html 50. Britanica 51. C. Vlad, P. D. Lăzăroiu Energia eoliană - conversie și utilizare, EȘE, 1985 52. Encarta 2006 53. Energia

eoliană

–

harta

resurselor

vânt

ale

României, http://naturenergy.ro/index.php?pag=7&id=916&titlu_pagina=Energ ie%20eoliana%20-%20Domeniu%20exploziv 54. Energii regenerabile. Perspective tehnologice PRÉSENT ET AVENIR ENERGIE Partei IIa Énergies renouvelables. Perspectives de la technologie Mircea BEJAN, Tiberiu RUSU, Ioana BĂLAN 55. Geographia, Blogul Revistei “Geographia”, Energia alternativă, Moldovan Carmin, http://revgeographia.wordpress.com/2008/05/27/energia-alternativa/ 56. H. Dumitrescu, V. Cardos, Al. Dumitrache, Aerodinamica turbinelor de vant, Editura Academiei RSR, 2001 57. http://www.agir.ro/univers-ingineresc/energia_eoliana_1255.html 58. Money.ro, România, raiul eolienelor: Încă 400 de milioane de euro în energie "verde". Autor: Florin Cojocaru, Publicat: 31 mai 2011, Actualizat: 01 iun 2011, http://www.money.ro/inca-300-de-milioane-de-euro-in-energie-verde-vezi-proiectele_979546.html 37

59. O. Țuțuianu Stocarea energiei, Editura Tehnică, 1987 60. Revista

informare,

Energia

eoliană,

autor

Dorin

Jurcău, http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=221&rev=8 61. V. Ilie (coordonator) s.a. Utilizarea energiei vîntului Editura Tehnică, 1984 62. World Wind Energy Association WWEA 2011, data publicării aprilie 2011, http://www.wwindea.org/home/images/stories/pdfs/worldwindenergyrepo rt2010_s.pdf

PLANURI, PROGRAME, STRATEGII ALE UNIUNII EUROPENE ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ URBANĂ

JURIST SASU (RADU) DANIELA-ELENA

Abstract Dezvoltarea durabilă a oraşelor este cel mai important motor al dezvoltării economice și sociale și poate fi realizată doar printr-o abordare integrată, care să urmărească toate dimensiunile sustenabilităţii urbane, precum şi noile tendințe în domeniu. Acesta a fost mesajul conferinței “Dezvoltarea urbană durabilă: experiențe și lecții învățate”, organizată de Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR) pe data de 15 decembrie 2015, la București. Această primă reuniune a urmărit structurarea informației privind dezvoltarea urbană integrată și sursele de finanțare disponibile prin POR 2014-2020 și alte programe europene și guvernamentale, pentru a facilita înțelegerea de către toți actorii, în special municipiile reședință de județ, a acestor concepte noi și a obligațiilor și responsabilităților pe care le antrenează. Dezvoltarea urbană integrată se definește în același timp ca: un instrument strategic, care asigură complementaritatea dintre domeniile de politică publică precum: transport, cultură, dezvoltare economică, infrastructură, educaţie, protecţia mediului etc.; un instrument participativ de dezvoltare locală, care agregă interesele actorilor urbani într-un parteneriat ce urmărește dezvoltarea oraşului; un instrument operaţional de dezvoltare, care înglobează proiecte de dezvoltare locală pentru domenii ca: renovarea spaţiului urban, locuire, infrastructură, protecţia mediului, dezvoltare economică, incluziune socială etc.

Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, dezvoltare urbană, politici educaționale

1. Reguli noi pentru o dezvoltare urbană integrată Ca principiu de bază, Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) ar trebui să sprijine dezvoltarea urbană durabilă prin intermediul unor strategii integrate care abordează provocările economice, climatice, sociale, demografice şi de mediu din zonele urbane [articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul privind FEDR]. Acest principiu are dublu sens: resursele ar trebui concentrate într-un mod integrat pentru a viza zonele afectate de provocări urbane specifice şi, în acelaşi timp, proiectele de dezvoltare urbană cu finanţare FEDR ar trebui integrate în cadrul unor obiective mai largi ale programelor. Statele membre ale UE ar trebui să caute să utilizeze Fondul social european (FSE) în sinergie cu FEDR, pentru a susţine măsuri în materie de ocupare a forţei de muncă, educaţie, incluziune socială şi capacitate instituţională, concepute şi puse în aplicare în cadrul strategiilor integrate. În perioada de programare 2014-2020, cel puțin 5% din sumele alocate la nivel național din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Obiectivul de Investiții pentru creștere economică și locuri de muncă vor fi obligatoriu dedicate dezvoltării urbane durabile (art. 7 al Regulamentului FEDR). Statele membre pot implementa dezvoltarea urbană durabilă, fie prin intermediul Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI), fie prin intermediul unui program operațional specific, dedicat sau al unei axe prioritare dedicate. Elementul central îl constituie finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană în baza unor Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), care abordează provocările economice, de mediu, climatice, demografice și sociale din fiecare oraș. SIDU constituie cadrul pentru selectarea operațiunilor (proiectelor) individuale de dezvoltare urbană. Pentru a putea obține finanțarea și a realiza 40

aceste proiecte, organismele responsabile pentru implementarea SIDU (denumite ”autorități urbane”) trebuie să se implice în procesul de gestionare a fondurilor. Astfel, autoritățile urbane vor fi desemnate și vor îndeplini rolul de Organisme Intermediare secundare, fiind incluse în sistemul de management și control al fondurilor europene structurale și de investiții. Într-un context în care provocările urbane sunt din ce în ce mai complexe şi unde resursele, atât publice cât şi private sunt în scădere, unde este necesar să realizezi tot mai mult cu resurse puţine, este de dorit ca efortul să se concentreze în direcţia obţinerii sau valorificării fiecărui input venit de la actorii publici sau privaţi. Trebuie să nu mai gândim inflexibil, trebuie să descoperim căi noi de a gândi şi de a munci, astfel încât să oferim servicii mai bune, mai eficiente şi mai sustenabile. Abordarea integrată oferă toate aceste posibilităţi, permiţând ca efectele adiţionale, sinergetice şi multiplicatoare să fie atinse, diminuând interferenţa conflictul şi copierea, dar încurajând colaborarea.

Ce este dezvoltarea urbană integrată Oraşele sunt concentrări geografice de activităţi şi interacţiuni umane. Acestea reprezintă motoarele economiei europene, asigurând locuri de muncă şi servicii şi deţinând rolul de catalizatoare ale creativităţii şi inovării la nivelul întregii UE. Aproximativ 70 % din populaţia UE locuieşte într-o zonă urbană, iar aceste zone generează peste două treimi din PIB-ul UE. Cu toate acestea, tot aici se manifestă extrem de acut o serie de probleme permanente, cum ar fi şomajul, segregarea şi sărăcia, precum şi presiuni puternice asupra mediului. Prin urmare, politicile destinate zonelor urbane au o mai mare semnificaţie pentru UE în ansamblul său. Este tot mai evident că diversele provocări cu care se confruntă zonele urbane – economice, climatice, sociale, demografice şi de mediu – sunt strâns legate între ele, iar succesul în materie de dezvoltare urbană 41

poate fi atins numai prin intermediul unei abordări integrate. În consecinţă, ar trebui combinate măsuri privind renovarea fizică a zonelor urbane cu măsuri care promovează educaţia, dezvoltarea economică, incluziunea socială şi protecţia mediului. În plus, un aspect indispensabil se referă la dezvoltarea unor parteneriate puternice care să implice cetăţeni de la nivel local, societatea civilă, economia locală şi diversele niveluri de guvernanţă. Combinarea capacităţilor şi a cunoştinţelor de la nivel local este esenţială pentru identificarea unor soluţii comune şi realizarea unor rezultate larg acceptate şi sustenabile. O astfel de abordare este deosebit de importantă în această perioadă, dată fiind seriozitatea provocărilor cu care se confruntă în prezent oraşele europene. Aceste provocări variază de la schimbări demografice specifice la consecinţele stagnării economice în termeni de creare de locuri de muncă şi prestare de servicii, precum şi la impactul schimbărilor climatice. Găsirea unor răspunsuri eficiente la aceste provocări va avea o importanţă crucială pentru realizarea obiectivului unei societăţi inteligente, durabile şi favorabile incluziunii, prevăzut în strategia Europa 2020.

Scurt istoric Primul pas a fost Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile, adoptată cu ocazia reuniunii ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială de la Leipzig, 24-25 mai 2007, care afirmă că dezvoltarea urbană integrată trebuie să devină un principiu comun pentru politica de planificare urbană, atât la nivel european, cât și în fiecare stat membru. Carta de la Leipzig pentru Oraşe Europene Durabile" reprezintă un document al Statelor Membre, care a fost întocmit cu o largă şi transparentă participare din partea actorilor europeni. 42

Oraşele sunt centre de cunoaştere şi surse de creştere şi inovaţie. Dar, în acelaşi timp, aceleaşi oraşe suferă de probleme demografice, inegalitate socială, excludere socială a unor anumite grupuri de populaţie, o lipsă de locuinţe de calitate accesibile ca preţ, şi probleme de mediu. Pe termen lung, oraşele nu vor putea să-şi îndeplinească funcţia de motoare ale progresului social şi al creşterii economice aşa cum este descrisă aceasta în Strategia de la Lisabona, dacă nu vom reuşi să menţinem echilibrul social în cadrul oraşelor şi între oraşe, asigurând diversitatea culturală şi stabilind standarde legate de calitate în domeniile designului urban, ale arhitecturii şi ale mediului înconjurător. Pentru a face cu adevărat eficientă această guvernare pe mai multe niveluri, trebuie să îmbunătăţim coordonarea diverselor arii de politici sectoriale şi să dezvoltăm un nou simţ al responsabilităţii pentru dezvoltarea urbană integrată. Trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că aceia care lucrează la elaborarea acestor politici, la toate nivelurile, deprind abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a dezvolta comunităţi durabile în oraşe. Politica de dezvoltare urbană integrată reprezintă considerarea în acelaşi timp şi într-un mod corect, a tuturor problemelor şi intereselor relevante pentru dezvoltarea urbană. Politica de dezvoltare urbană integrată este un proces în care sunt coordonate aspecte cheie de ordin spaţial, sectorial şi temporal. Implicarea actorilor economici, a factorilor interesaşi şi a opiniei publice sunt esenţiali. Politica de dezvoltare urbană integrată este o condiţie cheie pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE. Implementarea acesteia este o cerinţă la scară europeană, dar este una care trebuie să ţină cont atât de condiţiile

şi

nevoile

locale,

bazându-se

principiul

subsidiarităţii.

Reconcilierea între diversele interese ale actorilor urbani facilitaţi de o politică de dezvoltare urbană integrată formează o bază viabilă pentru un consens între state, regiuni, oraşe, cetăţeni şi actori economici. Punând laolaltă cunoştinţe şi resurse financiare, fondurile publice care sunt întotdeauna insuficiente, pot fi 43

folosite cu mai multă eficienţă. Investiţiile publice şi private vor fi mai bine coordonate. Politica de dezvoltare urbană integrată implică actori din afara administraţiei şi permite cetăţenilor să joace un rol activ în modelarea mediului lor de viata. În acelaşi timp, aceste măsuri pot aduce mai multe certitudini în ceea ce priveşte planificarea şi investiţiile. Oraşele europene trebuie sa-si întocmească programe de dezvoltare urbană integrată pentru oraş în întregimea sa. Aceste instrumente de planificare orientate spre implementare trebuie să aibă următoarele roluri: o să descrie punctele tari şi punctele slabe ale oraşelor şi cartierelor, bazându-se pe o analiză a situaţiei existente; o să definească obiective realiste de dezvoltare pentru zona urbană şi să dezvolte o viziune asupra oraşului; o să coordoneze planuri şi politici tehnice şi sectoriale legate de diversele zone ale oraşului şi să se asigure că investiţiile planificate vor ajuta la promovarea unei dezvoltări echilibrate a oraşului şi a ariei din jurul acestuia; o să coordoneze şi să concentreze, din punctul de vedere al spaţiului, folosirea fondurilor de câtre actorii urbani publici şi privaţi; o să fie coordonate la nivel local şi regional şi să implice cetăţenii şi alţi parteneri care pot contribui substanţial la modelarea catitativă a viitorului economic, social, cultural şi de mediu a fiecărei zone. Coordonarea între nivelul local şi cel regional trebuie întărită. Scopul este de a stabili un parteneriat echilibrat intre oraşe si zonele rurale cât şi între oraşele mici, medii sau mari, la nivel regional si metropolitan. Problemele şi deciziile de politică urbană nu mai pot fi privite în mod izolat, la nivelul 3 fiecărui oraş. Oraşele trebuie să fie puncte de concentrare pentru dezvoltarea regiunilor şi să îşi asume responsabilitatea pentru coeziunea teritorială. De aceea ar fi util dacă oraşele noastre ar lucra mai strâns in reţeaua la nivel european. Politica de dezvoltare urbană integrată oferă un set de instrumente care şi-au dovedit deja valoarea în numeroase oraşe europene, în ceea ce priveşte dezvoltarea unor structuri de administrare moderne, eficiente şi capabile să coopereze între ele. Acestea sunt 44

indispensabile pentru creşterea competitivităţii oraşelor europene. Ele facilitează coordonarea benefică şi din timp între dezvoltarea economică. de infrastructură, imobiliară şi cea a serviciilor, ţinând cont, printre altele, de impactul tendinţelor sociale existente privind tendinţele de migraţiune şi de îmbătrânire a populaţiei, şi de condiţiile de politică energetică. Pentru a atinge acest obiectiv al politicii integrate de dezvoltare urbană, considerăm următoarele strategii de acţiune ca fiind de o importanţă crucială pentru îmbunătăţirea competitivităţii oraşelor europene:

Crearea şi asigurarea unor spaţii publice de bună calitate Calitatea spaţiilor publice, peisajele urbane antropice, arhitectura şi dezvoltarea urbană joacă un rol important în condiţiile de viaţă ale cetăţenilor oraşelor. Aceste caracteristici locale sunt importante pentru a atrage afaceri din domeniul industriei cunoaşterii, a unei forţe de muncă creativă şi calificată şi pentru turişti. De aceea, interacţiunea între arhitectură, planificarea infrastructurii şi planificare urbană trebuie să fie intensificate pentru a crea spaţii publice atractive şi pentru a atinge un standard înalt în ceea ce priveşte mediul de viaţă, o cultură a construirii ("Baukultur"). Atât comunităţile locale cât şi administraţia publică centrală şi locală trebuie să-şi facă simţită influenţa. Acest lucru este cu precădere important pentru păstrarea unei moşteniri arhitecturale. Clădirile istorice, spaţiile publice şi valoarea lor urbană şi arhitecturală trebuie să fie conservate. Crearea şi păstrarea în siguranţă a unor spaţii urbane, infrastructuri şi servicii funcţionale şi bine proiectate reprezintă o cerinţă ce trebuie abordată In comun de stat, autorităţi locale şi regionale, şi, de asemenea, de cetăţeni şi companii.

Modernizarea reţelelor de Infrastructuri şi creşterea eficienţei energetice O contribuţie esenţială la calitatea vieţii şi a mediului, poate fi făcută printr-un transport urban accesibil şi ieftin. O atenţie deosebită ar trebui să fie alocată administrării traficului şi creării unor legături între diversele moduri de transport, incluzând aici şi ciclismul şi mersul pe jos. Transportul urban trebuie reconciliat cu diversele cerinţe legate de locuire, zone de lucru, protecţia mediului şi spaţii publice. Infrastructura tehnică, in special fumizarea de apă, reţeaua de canalizare, şi alte reţele urbane, trebuie să fie îmbunătăţite şi adaptate unor nevoi în schimbare, pentru a putea întâmpina cerinţele viitoare şi a asigura o locuire urbană de o calitate bună. Cerinţele cheie pentru durabilitatea serviciilor publice de utilităţi sunt eficienţa energetică, o utilizare economică a resurselor naturale şi eficienţa economică în operare. Eficienţa energetică a clădirilor trebuie să fie mărită. Acest aspect priveşte atât clădirile existente cât şi clădirile noi. Renovarea locuinţelor existente poate avea un impact semnificativ asupra eficienţei energetice şi asupra calităţii vieţii rezidenţilor. O atenţie sporită trebuie acordată clădirilor din pre-fabricate. clădirilor vechi sau clădirilor de o calitate inferioară. Reţelele de infrastructură optimizate şi performante şi clădirile eficiente din punct de vedere energetic vor micşora costurile atât pentru companii cât şi pentru cetăţeni. O bază de pornire pentru utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor este reprezentată de o structură compactă a aşezării. Aceasta poate fi obţinută printr-o planificare spaţială şi urbană, care să înlăture dispersarea urbană, printr-un control al ofertei de terenuri şi al dezvoltării de tip speculativ. Strategia de a realiza o mixare funcţională între locuire, locuri de muncă, educaţie şi folosire recreaţională a zonelor urbane s-a dovedit a fi durabilă. Oraşele trebuie să contribuie la asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor lor şi a gradului de atractivitate pentru mediul de afaceri, asigurând tehnologii sofisticate de informaţii şi comunicare în domeniile educa(iei, angajării forţei de muncă, al 46

serviciilor sociale, sănătăţii, siguranţei. Oraşele noastre trebuie si fie capabile să se adapteze ameninţării reprezentate de schimbarea de climei. O dezvoltare urbană bine proiectată şi planificată poate îmbunătăţii calitatea mediului şi poate reduce emisiile de carbon. Oraşele trebuie sa atingă aceste rezultate prin măsuri de prevenţie, conciliere şi adaptare, care ajută la dezvoltarea de noi industrii şi afaceri generatoare de emisii scăzute de carbon.

Inovaţie pro-activă şi politici educaţionale. Oraşele sunt locuri unde se creează şi se împărtăşeşte cunoaşterea. Exploatarea la maxim a potenţialului de cunoaştere într-un oraş depinde de calitatea educaţiei preşcolare şi şcolare, de transferul de oportunităţi oferite de sistemele de educaţie şi pregătire, cât şi de reţelele sociale şi culturale, de oportunităţile pentru pregătire pe tot parcursul vieţii, de calitatea învăţământului universitar şi institute de cercetare şi de reţeaua de transfer existentă între industrie, afaceri şi comunitatea ştiinţifică. Politica de dezvoltare urbană integrată poate contribui la îmbunătăţirea acestor factori, de exemplu aducând împreună pe toţi deţinătorii de interese, susţinând reţele şi optimizând infrastructura. Dezvoltarea urbană integrată promovează dialogul social si intercultural. Strategiile de dezvoltare urbană integrată, managementul urban participativ si o buna guvemanţâ pot contribui la o utilizare eficientă a potenţialului oraşelor europene, în special în ceea ce priveşte competitivitatea şi creşterea, şi la o reducere a disparităţilor între zone. Acestea aduc cetăţenilor oportunitatea unei participări sociale şi democratice. Acordarea unei atenţii speciale pentru zonele defavorizate în contextul oraşului ca un tot unitar Oraşele se confruntă cu provocări majore, în special în legătură cu schimbările în structurile economice şi sociale şi cu globalizarea. Problemele specifice, 47

printre altele, sunt o rată mare a şomajului şi fenomene de excluziune socială. în cadrul unui oraş pot exista diferenţe considerabile in termeni de oportunităţi economice si sociale, dar şi în termeni de calitate a mediului între diversele zone ale oraşului. În plus, diferenţele sociale şi diferenţele între nivelurile de dezvoltare economică ale zonelor continua să crească, ceea ce contribuie la situaţii de dezechilibru. 0 politică de integrare socială care contribuie la reducerea inegalităţilor şi prevenirea excluziunii sociale va fi cea mai bună garanţie pentru menţinerea siguranţei în oraşele noastre. Pentru a atinge obiectivele de coeziune socială şi de integrare în cadrul oraşelor şi zonelor urbane, se pot folosi politici de locuire bine concepute. Dacă o zonă a început să decadă, costul şi dificultatea de a readuce acea zonă la linia de plutire, pot fi, de multe ori, mai mari. Guvernul trebuie să ofere cadrul general şi stimulente de reabilitare pentru locuitorii respectivelor zone afectate. Implicarea activă din partea rezidenţilor şi un dialog mai bun între politicieni, rezidenţi şi actorii economici sunt esenţiale pentru a găsi cea mai buna soluţie pentru fiecare zonă urbană defavorizată. Considerăm că următoarele strategii de acţiune, incluse intr-o politică de dezvoltare urbană integrată, sunt cruciale pentru zonele urbane defavorizate: Urmărirea unor strategii de dezvoltare a mediului fizic Existenţa activităţilor economice şi a investiţiilor pe de o parte este strâns legată de existenţa unor structuri urbane de înaltă calitate, un mediu construit corect şi o infrastructură modernă şi eficientă. 5 Din acest motiv, este necesar să se amelioreze posibilităţile de locuire existente în zonele defavorizate, din punctul de vedere al design-ului, condiţiilor fizice şi al eficienţei utilizării energiei. Adaptarea standardelor de locuire pentru noile clădiri ca şi pentru cele existente poartă cu sine cel mai mare potenţial de creştere a eficienţei energetice în cadrul UE şi astfel de combatere a fenomenului de schimbare a climei. Pentru a mari durabilitatea investiţiilor în îmbunătăţirea mediului fizic, acestea trebuie să fie

incluse într-o strategie de dezvoltare pe termen lung care să includă printre altele un program durabil de investiţii publice şi private.

Consolidarea economiei locale şi a politicii locale legată de piaţa forţei de muncă Măsurile de asigurare a stabilităţii economice a zonelor defavorizate trebuie de asemenea sa exploateze forţele economice endogene aflate în cadrul acelor zone. În acest context, piaţa muncii şi politicile economice gândite special să vină în întâmpinarea nevoilor zonelor defavorizate vor reprezenta instrumentele potrivite. Obiectivul este să se creeze şi să se asigure locuri de muncă şi să se faciliteze crearea de noi afaceri. în mod particular, oportunităţile de acces la piaţa locala de munca, trebuie sa fie ameliorate prin oferirea de pregătire care să fie adaptată la cerinţele pieţei. De asemenea trebuie să se fac uz în mai mare măsură de oportunităţile de angajare şi pregătire în economia etnică. Uniunea Europeană, statele membre şi oraşele sunt chemate să creeze condiţii şi instrumente mai bune pentru consolidarea economiilor locale şi în acelaşi timp a pieţelor locale ale muncii, în special prin promovarea economiei sociale şi prin oferirea de servicii de calitate către cetăţenii lor.

Politici de educaţie pro-activă şi pregătire pentru copii şi tineri Un punct de pornire crucial pentru îmbunătăţirea situaţiei zonelor defavorizate din oraşe este îmbunătăţirea situaţiei educaţiei şi pregătirii in cadrul comunităţilor locale în concordanţă cu politici pro-active concentrate asupra copiilor şi tinerilor. Trebuie asigurate mai multe posibilităţi de educaţie şi pregătire în zonele dezavantajate, iar acestea trebuie să fie adaptate nevoilor şi deficienţelor copiilor şi tinerilor din acele zone. Prin intermediul unei politici concentrate pe copii şi tineri care să fie construită conform cerinţelor zonei sociale în care ei trăiesc, trebuie să contribuim la creşterea şanselor copiilor şi 49

tinerilor locuitori ai zonelor defavorizate, de a-l realiza şi să asiguram oportunităţi egale pe termen lung.

Promovarea unui transport urban eficient şi ieftin Multe cartiere dezavantajate duc şi povara lipsei de legături de transport şi a unor influenţe care vin din probleme de mediu, fapt de natură să le reducă gradul de atractivitate. Dezvoltarea unui sistem de transport eficient şi ieftin va oferi rezidenţilor acestor cartiere posibilităţi la mobilitate şi acces egale cu cele ale celorlalţi cetăţeni. Pentru a atinge acest scop, planificarea transportului şi managementul traficului din aceste zone trebuie să reducă progresiv impactul negativ al transportului asupra mediului şi să organizeze transportul într-o manieră în care să se reuşească integrarea acestor cartiere în oraş şi regiune ca un tot unitar. în acest scop vor fi utile reţele adecvate mersului pe jos sau cu bicicleta. Cu cât reuşim mai bine să stabilizăm din punct de vedere economic zonele dezavantajate, să le integrăm social şi să îmbunătăţim mediul fizic şi infrastructura de transport, cu atât sunt mai mari şansele ca oraşele noastre să rămână puncte de progres social, creştere şi inovaţie pe termen lung. A urmat Declarația de la Toledo, din 22 iunie 2010, adoptată la finalul Reuniunii informale a miniştrilor din Uniunea Europeană responsabili cu dezvoltarea urbană, care a subliniat necesitatea unei dezvoltări urbane inteligente, durabile şi incluzive din punct de vedere social, care poate fi realizată numai printr-o viziune globală şi comprehensivă asupra problemelor oraşului. De aceea, s-a convenit să fie subliniat rolul strategic al Regenerării Urbane Integrate, elaborat în cadrul conceptului mai larg de Dezvoltare Urbană Integrată, ca una dintre perspectivele cheie în atingerea obiectivelor mai susmenţionate. În consecinţă, miniştrii au luat act de recomandările detaliate în 50

„Documentul de Referinţă de la Toledo” recunoscându-i valoarea pentru o înţelegere comună a acestui concept şi pentru dezvoltarea viitoare a cooperării dintre statele membre, precum şi a cooperării cu Comisia Europeană, cu celelalte instituţii UE şi actori implicaţi. De aceea miniştrii au convenit să promoveze, în zona lor de competenţă, printr-o colaborare strânsă cu oraşele din ţară şi în acord cu contextul fiecărei ţări membre, regenerarea urbană integrată drept un instrument strategic pentru realizarea unui model de oraş mai inteligent, durabil şi incluziv şi, în mod particular, să rezolve provocările urbane contemporane şi să implementeze aceste obiectivele strategiei EUROPA 2020 în ţesăturile urbane existente şi în mediului construit. În urma Declaraţiei de la Marsilia privind necesitatea continuării sprijinirii dezvoltării urbane durabile şi şi a abordării integrate, şi a implementării principiilor Cartei de la Leipzig la nivel local, a fost stabilit în 2009- 2010, de către un grup de lucru de la nivel înalt condus de Franţa, un prototip al unui Cadru European de Referinţă pentru Oraşe Durabile (CROD). Este extrem de important să privim dimensiunea urbană într-un context mai larg al coeziunii teritoriale. Ţinând cont de marile diversităţi teritoriale, oraşele europene şi relaţiile dintre oraşe şi comunităţile învecinate, inclusiv parteneriatele şi relaţiile urban-rural şi metropolitan au un rol cheie în atingerea acestui nou obiectiv orizontal al Uniunii Europene. Tocmai de aceea, dimensiunea urbană trebuie să fie o parte integrantă a conceptului de coeziune teritorială. Instrumentele existente de coordonare trebuie să fie re-întărite, iar dezvoltarea noilor instrumente pentru politici urbane integrate şi durabile trebuie să fie explorată la toate nivelurile de guvernare: local, regional, naţional şi european. La nivel urban, Cadrul de Referinţă pentru Comunităţi Sustenabile (CRCS) va oferi un instrument util pentru sprijinirea unei abordări integrate. La nivel regional şi naţional, structurile de coordonare existente trebuie folosite mult mai 51

intens, iar posibilităţile unor noi instrumente de coordonare trebuie explorate pentru a avansa către o abordare integrată în politicile urbane. După cum este menţionat în cele de mai sus, la nivel european, cooperarea între statele membre, instituţii europene şi asociaţii şi reţele ale oraşelor trebuie de asemenea întărită. 2. Importanţa strategică a regenerării urbane integrate pentru a atinge o dezvoltare urbană mai inteligentă, durabilă şi incluzivă sociala După cum a fost menţionat în Strategia EUROPA 2020, aprobată în cadrul Consiliului recent din luna iunie, Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de provocări majore de natură economică (recesiunea financiareconomică, globalizarea, etc.) sau legate de probleme sociale (şomaj, integrare socială, structură demografică, inechitate, etc.) sau legate de mediu (schimbări climatice, conservarea resurselor naturale, etc.), susţinând faptul că „ieşirea noastră din criză trebuie să marcheze intrarea într-o nouă economie. Pentru ca generaţia noastră şi cele viitoare să continue să se bucure de o calitate înaltă a unei vieţi sănătoase, sprijinită de modelele sociale europene, trebuie să acţionăm acum. Ceea ce ne trebuie este o strategie care să transforme Uniunea Europeană într-o economie inteligentă, durabilă şi incluzivă care să ofere oportunităţi de angajare, productivitate şi coeziune socială la niveluri înalte”. Pentru a realiza acest lucru, Strategia EUROPA 2020 fixează 3 priorităţi de întărire reciprocă: o creştere inteligentă, care să dezvolte o economie bazată pe cunoştinţe şi inovaţie; o creştere durabilă, care să promoveze o economie mai verde, mai competitivă şi care să gestioneze resursele într-un mod mai eficient; şi o creştere incluzivă care să stimuleze o economie cu un potenţial înalt de angajare, care să asigure coeziunea teritorială şi socială. Din această perspectivă, oraşele au un rol vital în atingerea obiectivelor generale şi a ţintelor 52

specifice principale ale strategiei EUROPA 2020. Dacă am examina din perspectiva clasică a dimensiunilor multiple ale sustenabilităţii (economică, socială, de mediu, culturală şi de guvernare), impactul pe care îl au aceste provocări asupra oraşelor europene, ar reieşi faptul că „regenerarea urbană” poate avea un rol cu adevărat strategic în viitorul dezvoltării urbane în Europa şi aceasta ar reprezenta o oportunitate în rezolvarea provocărilor acestor oraşe din perspective multiple, şi în mod particular din perspectiva ţesăturii urbane existente. Abordarea României privind dezvoltarea urbană durabilă în perioada 2014-2020 Programul Operațional Regional 2014-2020 își propune să asigure continuitatea viziunii strategice privind dezvoltarea regională în România, completând și dezvoltând direcțiile și prioritățile de dezvoltare regională conținute în PND și CNSR 2007–2013 și implementate prin POR 2007–2013 și alte programe naționale. Această abordare are la bază recomandările Raportului de evaluare ex-ante POR 2007–2013, conform cărora pe termen lung obiectivul global al politicii de dezvoltare regională va putea fi atins dacă se urmăresc în continuare prioritățile majore de dezvoltare din perioada 2007-2013. De asemenea, concluziile Raportului Actualizarea evaluării intermediare a POR 2007–2013 confirmă că nevoile de dezvoltare identificate în perioada anterioară de programare, nu numai că rămân actuale, dar chiar au fost amplificate de impactul crizei financiare și economice care a afectat profund economia și societatea românească, având implicații majore asupra nivelului de creștere economică, ocupării, mediului de afaceri, sistemelor de sănătate și pensii, educației, turismului și, inevitabil, asupra nivelului de trai al populației. POR 2014–2020 își propune ca obiectiv general creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor 53

infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic. Viziunea strategică pentru POR 2014-2020 are la bază următoarele nevoi de dezvoltare, identificate și prioritizate ca fiind cele mai relevante în contextul stadiului actual de dezvoltare socio-economică a regiunilor României, precum și a principalelor direcții de acțiune strategică menționate în documentele strategice naționale și europene relevante. Experiența perioadei de programare 2007-2013 în privința dezvoltării urbane integrate cuprinde o serie de aspecte pozitive pe care POR 2014-2020 le va dezvolta și îmbunătăți: recunoaşterea faptului fundamental că oraşele, îndeosebi cele mari, reprezintă motoare esențiale pentru dezvoltarea economică a unei ţări; selectarea unui număr limitat de orașe pentru a încuraja dezvoltarea acestora pe termen lung, în corelare cu principiile economice referitoare la beneficiile efectelor aglomerării şi polarizarea acestora dinspre oraşele centrale înspre zonele limitrofe; condiționarea finațărilor de formarea zonelor metropolitane în jurul oraşelor (pentru polii de creștere) şi pregătirea unor planuri integrate de dezvoltare.

3. Concluzii Politica de dezvoltare urbană ar trebui sa fie trasată la nivel naţional iar stimulii pentru soluţii inovative ar trebui de asemenea să fie creaţi atât la nivel naţional cât şi la celelalte niveluri. Oraşele noastre au nevoie de acţiuni de suficientă amploare pentru a răspunde cerinţelor locale întro manieră responsabilă şi cu o bază financiară solidă care să aducă stabilitate pe termen lung. Din acest,motiv este important ca statele membre să aibă oportunitatea de a folosi fondurile structurale europene pentru programe importante de dezvoltare urbană integrată. 54

Folosirea acestor fonduri ar trebui să fie concentrată pe dificultăţile specifice şi potenţial specific fiecărui oraş şi trebuie să fie luate în considerare oportunităţile, dificultăţile şi elementele specifice fiecărui stat membru. Autorităţile locale vor trebui să dezvolte abilităţile şi eficienţa necesare pentru a Implementa politici de dezvoltare urbană integrată, pentru atingerea unor standarde de calitate şi pentru durabilitatea mediului construit Noile iniţiative ale UE, Jessica si Jeremie, care susţin stabilirea unor fonduri de dezvoltare urbană şi fonduri pentru întreprinderi mici şi mijlocii, cu instrumente financiare care sporesc participarea capitalului privat în implementarea strategiilor de dezvoltare urbană integrată, oferă oportunităţi promiţătoare de creştere a eficienţei surselor de finanţare convenţionale naţionale şi europene. La nivel naţional, structurile guvernamentale trebuie să recunoască într-un mod mai clar importanţa oraşelor pentru îndeplinirea scopurilor naţionale, regionale şi locale, şi impactul politicilor lor asupra acestora. Eforturile structurilor guvernamentale responsabile cu diversele sectoare care au un impact asupra problemelor urbane, trebuie să fie mai bine coordonate şi integrate astfel încât să se completeze reciproc, şi să evite conflictele. Subliniem importanţa unor schimburi de experienţă şi cunoştinţe sistematice şi structurate în domeniul dezvoltării urbane durabile.

Bibliografie 1. Alexandru, I., Administraţia publică. Teorii, realităţi, perspective, București: Editura Lumina Lex, 1999. 2. Barna, B., Politica regională şi dezvoltarea teritoriului, Timișoara: Fundaţia Diaspora, 2003. 3. Daniciuc, R., Popa, C., Boiangiu, C., „Dezvoltarea zonelor metropolitane cheia atragerii fondurilor europene”, 1993, Romania Liberă, 23 mai.

4. Deleanu, I., Instituţii şi proceduri constituţionale, vol.I, Arad: Servo-Sat, 1998. 5. Duțu, M., Dreptul urbanisului, București: Edtura Universul Juridic, 2009. 6. Goicovici, J., Dreptul consumației, Cluj-Napoca: Editura Sfera Juridică, 2006. 7. Gusti G., Forme noi de aşezare, Bucureşti: Editura Tehnică, 1974. 8. Hall, P., The City of Theory, fragment din Cities of Tomorrow: An Intellectual History of Urban Planning and design in the Twentieth Century, în The City Reader, Third Edition, Edited by Richard T. LeGates and Frederic Stout, Edit. “Routledge – Tylor & Francis Group”, London and New York, 2003. 9. Ianoş, I., Humeanu, J. B., Teoria sistemelor de aşezări umane, Bucureşti: Editura Tehnică, 2002. 10. Lazăr, D.T., Inceu A.M., Finanţe şi bugete publice, Cluj-Napoca: Editura Accent, 2003. 11. Lăzărescu, C., Urbanismul în România, București: Editura Tehnică, 1977. 12. Minea, E.M., Amenajarea Teritoriului. Urbanism, Cluj-Napoca: Editura Accent, 2003. 13. Minea, E.M., Politici urbane: rolul complex al proiectantului în planificarea urbană, în “Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative”, nr.3 (15), 2005. 14. Nicola, I., Managementul serviciilor publice locale, București: Editura All Beck, 2003. 15. Plăcintescu, D., Nădejde, Ş., Bădilă A., „Zona Metropolitană Bucureşti Ghid de informare pentru autorităţile publice locale”, 2006, Asociaţia Alma-Ro. 16. Racoviceanu, S., Managementul urban şi competitivitatea oraşelor, în volumul „Management și guvernare urbană”, Chișinău, 2004. 17. Țarălungă, N., Forme de control privind folosirea terenului urban, în volumul Management și guvernare urbană, Chişinău, 2004. 56

18. Vasilescu, P., (coord.), Consumerismul contractual. Repere pentru o teorie generala a contractelor de consum, Cluj-Napoca: Editura Sfera Juridica, 2006. 19. Vântu, I.G., Începuturi de legislaţie urbanistică în România, București: Institutul de Arte Grafice „Marvan” SAR, 1939. Resurse web http://www.rfsustainablecities.eu/ www.urban-net.org http://www.dezvoltareurbanaintegrata.ro http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/ec/11535 2.pdf http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF

CRIMINALITATEA INFORMATICĂ JURIST OLARU LAURA MONICA

Abstract Lucrarea de faţă nu se rezumă în a prezenta doar o vedere de ansamblu asupra fenomenului, pentru că acesta este rolul literaturii de specialitate, ci subliniază un adevăr: criminalitatea informatică nu este un domeniu de nepătruns, al secretelor virtuale, ci reprezintă o problemă concretă cu care omenirea se confruntă şi pentru care cooperarea internaţională este vitală. La întocmirea prezentei lucrări, am utilizat metode de cercetare precum analiza istorică, comparativă, logică şi prospectivă, având în vedere că acestea urmăresc evoluţia integrală a fenomenului, cauzele, în vederea fundamentării unor strategii. Principalele surse consultate au fost: primare (documente oficiale, acte normative de la nivel naţional şi global, date statistice, interviuri, fotografii, fişiere electronice), secundare (analize, comentarii) şi terţiare (analize, cronologii, cursuri, manuale). Cuvinte cheie: criminalitate informatică, informație, infracțiune 1.1. Consideraţii generale cu privire la criminalitatea informatică Organizaţia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.E.C.D.) a adoptat în 1983 o definiţie a faptelor penale de natură informatică: „orice comportament ilegal, contrar eticii sau neautorizat, ce priveşte un tratament automat al datelor şi/sau o transmitere de date”.

Ulterior au fost date şi alte definiţii, care nu au dus la formarea unei definiţii unanim acceptată. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că infracţiunea informatică vizează fapte şi domenii diverse, ce sunt incriminate diferit în diverse legislaţii naţionale. Pot fi definiții următoarele: „orice acţiune ilegală în care calculatorul constituie instrumentul sau obiectul delictului”, „orice infracţiune al cărei mijloc sau scop este influenţarea funcţiei calculatorului”, „orice infracţiune în care făptuitorul interferează, fără autorizare, cu procesele de prelucrare automată a datelor” Trebuie să dăm nişte definiţii de natură tehnică a unor termeni şi expresii adesea utilizaţi în domeniul informatic, a căror cunoaştere, cel puţin până în prezent, nu se află la îndemâna oricui. Noţiunea de informaţie face parte acum din viaţa de zi cu zi. Orice decizie, în orice domeniu, are la bază informaţii care se obţin din prelucrarea unor date culese despre obiectul activităţii respective. Pentru a deveni informaţii, datele trebuie prelucrate în concordanţă cu cerinţele informaţionale; acest lucru presupune culegerea datelor de la diverse surse, prelucrarea propriu-zisă şi distribuirea rezultatelor prelucrării – informaţiile – la locul în care sunt solicitate. Obiectul prelucrării datelor constă în convertirea acestora în informaţii ce stau la baza deciziilor. Prin date se înţeleg numere, litere, simboluri sau fapte care descriu un obiect, o idee, un conţinut, o situaţie sau un alt factor. Elementele de bază ale informaţiei ce pot fi procesate sau produse de un calculator. Cu toate că datele sau instrucţiunile pot avea aceeaşi formă sau expresie, între ele există o distincţie fundamentală. O instrucţiune comandă calculatorului executarea unei operaţii, în timp ce 59

datele reprezintă informaţie. Calculatoarele doar procesează şi administrează datele. Informaţia reprezintă sensul, înţelesul, semnificaţia unei date sau ale unui program introdus într-un sistem de calcul, proprietatea unui semnal de a transmite date descifrabile şi cu semnificaţie pentru calculator. Informaţia discretă, care nu are un aspect cantitativ, poate fi întotdeauna reprezentată prin numere. Astfel, se stabileşte o corespondenţă între fiecare stare posibilă şi un număr, care apoi poate fi codificat după modurile de codificare ale numerelor. Pentru procesarea şi transmiterea informaţiei prin intermediul calculatoarelor este necesară codificarea numerică binară. Banca de date (engl. data bank) reprezintă o mulţime de date şi e organizată în scopul optimizării procesului de înserare, eliminare, căutare şi modificare a datelor sau a relaţiilor între acestea, independent de o anumită aplicaţie. Stocarea organizată a datelor caracteristice personalului unei întreprinderi constituie un exemplu elocvent pentru băncile de date. Baza de date (engl. database) reprezintă o mulţime centralizată de date şi e organizată în scopul optimizării prelucrării acestora, în contextul unui set dat de aplicaţii. Spre exemplu, aplicaţiile cu caracter grafic utilizează baza de date pentru stocarea organizată a informaţiilor ce reprezintă atât obiectele prelucrate din punct de vedere al proprietăţilor numerice şi grafice ale acestora, cât şi în ceea ce priveşte relaţiile, stabilite dinamic între obiecte. În afară de asigurarea unui timp redus de acces la date, baza de date trebuie să garanteze integritatea, securitatea şi independenţa datelor. Integritatea datelor se realizează prin protecţia lor faţă de funcţionarea defectuoasă a programelor pentru calculator şi a echipamentelor ce formează sistemul de calcul. Securitatea datelor este 60

asigurată prin interzicerea accesului neautorizat la date. Independenţa datelor presupune un mod de organizare a acestora, încât modificările în baza de date să nu impună modificări în programele de aplicaţie ce le utilizează.

Sistemul de gestiune a bazelor de date este reprezentat de setul de programe pentru calculator, folosite pentru a crea, a şterge, a manipula şi a edita informaţia într-o bază de date. Pentru a deveni informaţii, datele trebuie să parcurgă următorul flux: introducere, prelucrare, extragere rezultate. Introducerea datelor reprezintă procesul de culegere şi transformare a datelor într-o formă accesibilă echipamentelor electronice de calcul care vor efectua prelucrarea. După introducere, datele sunt memorate şi supuse, ulterior, unor prelucrări, cum ar fi: a. clasificarea în concordanţă cu anumite caracteristici; b. sortarea crescătoare sau descrescătoare; c. calcule aritmetice sau logice; d. rezumarea datelor, ce constă în prezentarea sub formă concisă a anumitor rezultate ale prelucrării; e. arhivarea selectivă a datelor şi/sau a rezultatelor prelucrării, în vederea regăsirii şi prelucrării ulterioare a acestora. În urma prelucrării datelor, ele devin informaţii care se vor distribui (transmite) la locul unde au fost solicitate, într-o formă utilă pentru a servi la fundamentarea unei decizii. Pentru extragerea rezultatelor prelucrării trebuie parcurse trei etape: I. regăsirea rezultatelor; II. conversia (decodificarea) rezultatelor din forma sub care au fost prelucrate într-o formă accesibilă utilizatorului; 61

III. transmiterea informaţiilor la locul solicitat de utilizator (distribuirea). Prelucrarea informaţiilor se referă la orice operaţie sau combinaţie de operaţii asupra datelor în acord cu un set de reguli, specificat sau implicit, cum ar fi: stochează, sortează, scrie, citeşte, imprimă, şterge etc. Procesarea datelor duce, de regulă, la soluţionarea problemelor (sau a unei anumite probleme). Paşii necesari în prelucrarea automată a datelor includ, în esenţă, obţinerea unor date de intrare şi executare a operaţiilor asupra acestor date în acord cu programul pentru calculator folosit, precum şi producerea rezultatelor dorite. Sistemul de calcul – poate fi definit ca un ansamblu de echipamente (hardware sau hard) puse în funcţiune şi exploatate prin intermediul unui set de programe (software sau soft) în vederea prelucrării informaţiilor. Prelucrarea informaţiilor prin intermediul unui sistem de calcul constă în efectuarea de către acesta a unei succesiuni de operaţii ce descriu algoritmul de rezolvare al problemelor respective. Operaţiile în cadrul sistemului de calcul sunt realizate prin intermediul procesorului. Nu trebuie confundat însă sistemul informaţional cu sistemul informatic. Prin sistem informaţional se înţelege un ansamblu de fluxuri şi circuite informaţionale organizate într-o concepţie unitară. Sistemul informaţional - în orice domeniu de activitate economică sau socială - presupune desfăşurarea următoarelor activităţi: a. introducerea datelor referitoare la sistemul operaţional; b. prelucrarea datelor în scopul asigurării de informaţii utile în procesul decizional; c. obţinerea informaţiilor solicitate şi, pe această bază, adoptarea unor decizii ce vor fi transmise sistemului operaţional; d. efectuarea controlului şi urmărirea respectării deciziilor. Atunci când, pentru 62

desfăşurarea acestor activităţi, se utilizează cu preponderenţă echipamente electronice, sistemul informaţional devine sistem informatic. Sistemul informatic nu se poate identifica cu sistemul informaţional - fiind inclus în acesta -‚ deşi actuala tendinţă de convergenţă a sistemului informatic cu sistemul informaţional sporeşte gradul de automatizare, dar preferă totdeauna activităţi specific umane ce nu vor putea fi automatizate (cu excepţia conducerii proceselor tehnologice, când sistemul informatic depăşeşte sfera sistemului informaţional). Sistemul informatic este un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi echipamente electronice, care permit prelucrarea automată a datelor şi obţinerea de informaţii. Considerăm necesară, în acest context, lămurirea aspectelor legate de informaţie, de noile tehnici de comunicare şi impactul asupra dreptului, în speţă, de criminalitatea în acest domeniu. Tratarea datelor este inseparabilă de transmiterea lor. Multe exemple demonstrează că dreptul informatic este îndreptat asupra unor elemente care vizează problema, într-o manieră mai largă, a ansamblului tehnicilor noi de comunicare. În egală măsură, se pune chestiunea dificultăţilor aducerii de dovezi, ca urmare a operării emiterii şi receptării unor mesaje schimbate între parteneri comerciali, cât şi cu ocazia stocării de informaţii, de natură contabilă, spre exemplu. Frauda informatică se poate comite folosind un calculator care nu este parte a unei reţele de calculatoare (locale sau internaţionale), dar cel mai adesea se produce prin intermediul reţelelor informatice. În ceea ce priveşte reglementarea referitoare la datele nominative, ea nu presupune doar precizarea destinatarilor abilitaţi să primească comunicarea acestor informaţii, ci vizează şi interconexiunile fişierelor şi transferurile lor, fie că se fac pe teritoriul naţional, 63

fie spre străinătate. Dreptul informatic îşi găseşte deci o prelungire firească într-un drept al informării şi al comunicării. El îndeamnă chiar la înnoirea concepţiei despre acesta din urmă. În mod tradiţional, dreptul informării este conceput în strânsă legătură cu libertatea de exprimare, iar obiectul său e limitat la ceea ce devine public prin mijlocirea diverselor suporturi: scris, imagine şi sunet. Or, informaţia, a cărei definire a ajuns una dintre dificultăţile timpului nostru din cauza numărului mare de forme pe care le îmbracă, trebuie înţeleasă într-o manieră largă: ea este cea pe care întreprinderile şi administraţiile o acumulează pentru propriile nevoi şi la care au acces în anumite condiţii. Tot ea este şi cea care circulă între persoanele particulare sau publice în virtutea unor contracte sau acorduri şi care nu este divulgată. La aceasta se adaugă faptul că, la rândul ei, organizarea reţelelor informatice pe care circulă informaţia nu este neutră. Aşa cum se observă, acesta este obiectul (foarte vast) al dreptului informării şi al comunicării, căruia va trebui să i se găsească în curând un ansamblu coerent. Dreptului informatic i se alătură (şi are un loc bine determinat) tot ceea ce ţine de tratarea (prelucrarea) datelor şi serviciile dedicate informaţiei. Sub diversele modalităţi existente - chiar dacă se lasă la o parte radiodifuziunea şi televiziunea, din raţiunea specificităţii acestor mijloace de comunicare -‚ puterile publice tind să supună cea mai mare parte a activităţilor de informaţie unei organizări cu un fond de inspiraţie relativ liberal: bănci de date, sisteme de comunicaţii deschise marelui public, reţele cu valoare adăugată (reţele telematice deschise pentru terţi) etc. Datorită specificităţii, noi reguli juridice se adaugă continuu celor existente în domeniul tehnologiei informaţiei.

Unele au legătură chiar cu modalităţile de organizare a acestor activităţi de comunicare. Egalitatea de acces, normalizarea, interconexiunea vor fi obiective greu de atins. LEGISLAŢIE Legiferarea în domeniul criminalitaţii informatice s-a derulat în câteva etape care au avut următoarele obiective: prima a fost determinată de necesitatea protejării dreptului la viaţa privată. Legi privind protecţia persoanei fizice faţă de prelucrarea datelor cu caracter personal au fost adoptate în Suedia (1973), SUA (1974), Germania (1977), Austria, Danemarca, Franţa şi Norvegia (1978), sau mai recent în Belgia, Spania, Elveţia (1992), Italia şi Grecia (1997); a doua este legată de represiunea infracţiunilor cu caracter economic, producând modificări legislative în SUA şi Italia (1978), Australia (1979), Marea Britanie (1981), sau Elveţia (1994) şi Spania (1995); a treia serie de reglementări este legată de intervenţia legislativă în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale în domeniul tehnologiei informatice, în ţări ca SUA (1980), Ungaria (1983), Germania, Franţa, Japonia, Marea Britanie (1985), sau Austria (1993), România (1996), Luxemburg (1997); a patra etapa de reforme priveşte reglementarea distribuirii de informaţii ilegale sau prejudiciabile, şi a fost puternic impulsionat la sfârşitul anilor ’80 de amploarea luată de reţeaua Internet; a cincea este legată de modificările intervenite în materia dreptului procesual, cu privire la aspectele de procedură penală ridicate de incidenţa tehnologiei informaţiei, în timp ce al şaselea “val” priveşte impunerea unor obligaţii şi limite în materia securităţii.

După cel de-al VII-lea Congres ONU pentru Prevenirea Crimelor şi Tratarea Infractorilor, care a avut loc în 1985 Secretariatul General a pregătit un raport intitulat „Propuneri pentru conlucrarea acţiunilor internaţionale împotriva formelor de criminalitate identificate în Planul de acţiune Milan”. În ceea ce priveşte Consiliul Europei, din 1985 până în 1989, Comitetul de Experţi asupra Crimei Realizate pe Computer din cadrul Consiliului Europei a discutat problemele legale ale infracţiunilor realizate pe computer. Comitetul amintit şi Comitetul European pe problema crimelor a pregătit Recomandarea nr. R (89) 9, care a fost adoptată pe 13 septembrie 1989. Acest document „recomandă Guvernelor Statelor Membre să ia în considerare, atunci când îşi revizuiesc legislaţia sau iniţiază o nouă legislaţie, raportul privind infracţiunile realizate pe computer… şi în mod deosebit liniile directoare pentru legislaţiile naţionale”. Liniile directoare pentru legislaţiile naţionale includ o listă minimă, care reflectă consensul general al Comitetului privind anumite abuzuri realizate pe computer de care ar trebui să se ocupe legile penale, precum şi o listă opţională în care sunt descrise actele ce au fost deja penalizate în unele state, dar asupra cărora un consens internaţional pentru incriminarea lor nu a fost realizat. În SUA s-a înfiinţat la 8 mai 2000 Centrul de reclamaţii pentru fraude pe Internet (I.F.C.C. - The Internet Fraud Compliant Center), o asociere între NW3C (The National White Collar Crime Center) şi FBI (The Federal Bureau of Investigation). FBI manifestă un interes deosebit pentru depistarea fraudelor, anihilarea infractorilor, protejarea păgubiţilor. Cele mai frecvente infracţiuni sunt cele bazate pe comerţul electronic, incluzând folosirea cărţilor de credit. Pe locul doi se află infracţiunile care au în vedere reţelele de calculatoare şi sistemele de comunicaţii. Într-un studiu despre securitatea sistemelor informatice ale unor corporaţii şi agenţii guvernamentale americane, realizat de 66

Computer Securites Institute cu ajutorul FBI, au apărut următoarele cifre: 90% dintre organizaţii au detectat probleme de securitate în ultimele 12 luni; 70% au raportat probleme importante, altele decât viruşi, furturi de laptop-uri sau abuzuri în folosirea legăturii la Internet; 74% au susţinut că au avut pierderi financiare; trei ani la rând s-a constatat creşterea numărului de accesări neautorizate prin Internet (59%), faţă de 38% din reţeaua internă; 273 de instituţii au raportat pierderi de aproape 266 milioane USD (media anuală fiind 120 milioane USD). Reclamaţiile înregistrate în numai şase luni sunt: 2/3 din totalul plângerilor sunt fraude în domeniul licitaţiilor. Mărfurile nelivrate şi plăţile neefectuate acoperă alte 22% din reclamaţii, frauda comisă prin spargerea codurilor cărţilor de credit şi a celor de debit nu depăşeşte 5%. Altele: cărţi de credit-debit = 4,8%, fraude de confidenţă 4,6%, fraude de investiţii = 1,2%, altele = 3%. Paguba totală reclamată a atins cifra de 4,6 milioane USD, cu o medie de 894 USD per persoană reclamantă. Topul primelor 10 ţări de provenienţă a infractorilor este dat de următoarele țări: 92,2%-Statele Unite, 1,8 % - Canada, 1,3 % - Ucraina, 1,1 % - România, 0,5 % - Anglia, 0,3 % - Hong Kong, 0,3 % - Australia, 0,2 % - Indonezia, 0,2 % Germania, 0,2 % - Olanda. În SUA există nu mai puţin de 6 agenţii guvernamentale care se ocupă cu fraudele pe Internet şi au rolul să investigheze şi să instrumenteze cazurile semnalate. Statisticile americane apreciază că fraudele financiare au atins cifra de 45 % din totalul infracţiunilor informatice. O arestare a unui hacker, cunoscut sub numele de "Stormbringer", a condus la scoaterea din funcţiune în mai multe rânduri a site-ului FBI, precum şi la numeroasele atacuri de gen "Denial-Of-Services" asupra site-urilor comerciale. De mai multe ori asupra porturilor din serverele care susţin aceste pagini s-a abătut o ploaie de date care a făcut ca paginile să nu mai poată fi accesate. 67

Germania, prin legea din 1977 a fost prima ţară care a reglementat printr-un text general protecţia împotriva utilizării abuzive a datelor de identificare personale în cadrul prelucrării lor. Mai târziu, pe 20 noiembrie 1999, o altă lege privind protecţia datelor avea să o înlocuiască pe cea din 1977. În martie 1999, Ministerul de Interne German a dat publicităţii un proiect de lege care a fost modificat în iulie 1999. În versiunea actuală, textul introduce noţiunea de "strictă limitare a înregistrării la ceea ce este necesar" şi preconizează utilizarea tuturor mijloacelor susceptibile de a garanta anonimatul persoanelor. Versiunea actuală a legii germane face, pentru prima dată, referire la "datele sensibile". Germania, pe baza reglementărilor Uniunii Europene, a liberalizat controlul exporturilor privind software-ui de cifrare, problema care se află în discuţie acum fiind aceea dacă se va reglementa prin lege folosirea criptării, idee agreată se pare şi de guvern. Spania - în articolul 18 din Constituţie precizează: "legea va elimina folosirea informaticii pentru garantarea onoarei şi intimităţii personale şi familiare a cetăţenilor şi exercitarea deplină a drepturilor lor". Protecţia datelor este asigurată prin Legea din 21 octombrie 1992, care a fost elaborată pornind de la proiectul de Directivă al Uniunii Europene, înainte ca aceasta să fi fost adoptată. Italia - nu a avut până la Directiva Uniunii Europene o lege care să protejeze datele personale, aceasta realizându-se prin adoptarea Legii 675 din 31 decembrie 1996, care se referă la persoanele fizice şi juridice, şi se aplică atât la filierele automate, cât şi la cele manuale. Olanda a adoptat Legea din 28 decembrie 1988, modificată de mai multe ori, şi se aplică fişierelor de date automate şi manuale, precum şi prelucrarea datelor din sectorul public şi privat. Portugalia a amendat prima lege asupra protecţiei datelor personale apărută în 1991, abia în anul 1994, pe care apoi a abrogat-o prin Legea nr. 67 din 26 68

octombrie 1998, care a luat în considerare evoluţiile tehnologice şi recomandările Direcţiei Uniunii Europene. Marea Britanie - a adoptat în 1998 o nouă lege asupra protecţiei datelor, care a înlocuit Legea din 1984 şi se aplică tuturor datelor personale, indiferent de natura lor, adică şi înregistrărilor audio-video. De asemenea, în Marea Britanie există mai multe acte normative care sancţionează pornografia informatică, ca de exemplu: Obscene Publication Act (Actul publicaţiilor obscene) din 1959, Protection of Children Act (Actul protecţiei copilului) din 1978, Indecent Display Act (Legea afişelor indecente) din 1981, Telecommunications Act (Legea telecomunicaţiilor) din 1984, Criminal Justice Act (Legea Justiţiei criminale) din 1988 sau Criminal Justice and Public Order Act (Legea justiţiei criminale şi a Ordinii Publice) din 1994. Dar nu numai obscenităţile cad sub incidenţa legilor britanice, ci şi alte categorii de crime comise prin intermediul calculatorului. Franţa - are legislaţia cea mai restrictivă dintre ţările occidentale în domeniul controlului criptării, furnizării, exportului sau utilizării de metode criptologice. Aspectul este reglementat de Legea Telecomunicaţiilor din 1990. În anul 1992 a fost elaborată o altă lege care precizează mai detaliat cazurile în care este nevoie de autorizare prealabilă a utilizării criptografiei. În momentul de faţă, Franţa pregăteşte un proiect de lege "Societatea informaţiei", pentru care a lansat o consultaţie publică. NORME ŞI PRACTICI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL INFRACŢIUNILOR INFORMATICE 2.1. PRINCIPII ŞI GENERALITĂŢI PROBATORII Investigarea criminalistică a sistemelor informatice poate fi definită ca: „utilizarea

metode

ştiinţifice

şi 69

certe

asigurare,

strângere,

validare,identificare, analiză, interpretare, documentare şi prezentare a probelor de natură digitală obţinute din sursă de natură informatică în scopul descoperirii adevărului în cadrul procesului penal”. În procesul de obţinere a probelor trebuie respectate următoarele principii generale: 1. acţiunile întreprinse nu trebuie să modifice probele digitale originale; 2. atunci când este necesar ca o persoană să aiba acces la probele digitale originale, această persoană trebuie să fie competentă din punct de vedere criminalistic; 3. toate activităţile în legatură cu investigaţia, depozitarea, examinarea sau transferul probelor digitale trebuie să fie în întregime înregistrate în scris, păstrate şi să fie disponibile pentru evaluare; 4. o persoană este responsabilă pentru toate activităţile în legatură cu probele digitale atât timp cât ele se află în posesia sa; 5. specialistul în investigarea criminalistică informatică menţine un nivel ridicat de obiectivitate în toate investigaţiile criminalistice şi prezintă în mod corect faptele; 6. specialistul în investigarea criminalistică informatică examinează şi analizează în cele mai mici detalii probele digitale; 7. specialistul în investigarea criminalistică informatică realizează examinarea respectând principii consacrate şi validate de practică; 8. specialistul în investigarea criminalistică informatică emite opinii pe baze ce pot fi demonstrate in mod rezonabil; 9. specialistul în investigarea criminalistică informatică nu ascunde nici un fapt, incriminator sau de natură sa înlăture răspunderea penală, care ar putea distorsiona elementele unei investigaţii;

10. orice instituţie sau persoană responsabilă cu investigarea, accesarea, depozitarea sau transferarea probelor digitale este responsabilă de respectarea acestor principii. 2.2. CADRUL NORMATIV INTERN ŞI FORME DE MANIFSTARE ÎN PLAN NAŢIONAL A CRIMINALITĂŢII INFORMATICE În România, paşi importanţi în reglementarea acestui domeniu au fost făcuţi prin Legea nr. 8/1996, legea dreptului de autor. Marcant pentru reglementarea acestui domeniu şi totodată pentru alinierea la acquis-ul comunitar, a fost şi anul 2002, când a fost adoptată Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, privind comerţul electronic, lege, prin care s-au abrogat unele articole cuprinse în norme anterioare (de exemplu, unele articole privind încheierea contractelor la distanţă). În data de 27 noiembrie 2002 a fost aprobat de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, care cuprindea şi o clasificare a infracţiunilor de acest gen. Dispoziţiile Proiectului de lege amintit au fost cuprinse în Titlul III al Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Secolul XXI reprezintă momentul de glorie al calculatorului, care a atins performanţa de a fi reuşit să aibă o economie proprie, cele mai multe tranzacţii fiind în mediul virtual, o politică bine monitorizată, iar în cele din urmă îşi dezvoltă infracţiunile informatice, tot mai diverse şi comise cu mijloace cât mai sofisticate. Cu ani în urmă, specialiştii avertizau că, calculatorul va săvârşi tot spectrul

de infracţiuni. Dacă privim în prezent, putem afirma că 71

infracţionalitatea atinge cote îngrijorătoare, în special în rândul tinerilor. Fără să fie descurajaţi de perspectiva vreunei arestări sau urmăriri penale, infractorii continuă să constituie o ameninţare la siguranţa sistemelor financiare. Analiza manifestărilor criminalităţii informatice la nivel naţional trebuie făcută pornind de la afirmaţia lui Darren White, şeful serviciilor secrete ale Statelor Unite la nivel local în România care declara că „pe o scară de la 1 la 10, infracţionalitatea digitală din România primeşte nota 10!” Deşi criminalitatea informatică pare a fi la început la nivel naţional, prin multitudinea infracţiunilor şi zonelor acoperite, putem să deducem că infractorii naţionali din domeniu şi-au performat tehnica încât îi întrec cu mult pe cei din afară, creând uneori adevărate enigme pentru reprezentanţii autorităţilor străine de aplicare a legii. Fenomenul „a atras” infractorii prin anumite caracteristici: profitabilitate, vulnerabilitate, posibilitatea ca locul de comitere să fie mereu altul, uşurinţa de a înşela persoanele foarte tinere sau pe cele în vârstă etc. Ceea ce s-a obţinut până în prezent, a fost producerea unei discrepanţe cantitative între nivelul de pregătire a personalului implicat în combaterea fenomenului şi diversificarea mediului infracţional. Cu toate că majoritatea prevederilor Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea

informatică,

instrumentul

principal

luptă

împotriva

fenomenului acoperă sfera infracţionalităţii informatice, din 2001 şi până în prezent, autorităţile nu au mai putut găsi un numitor comun şi modifica actul normativ menţionat. Deşi în ţara noastră predominante sunt infracţiunile de tipul organizării de licitaţii frauduloase, phishingului sau skimmingului, autorităţile de aplicare a legii s-au implicat activ în soluţionarea tuturor cererilor internaţionale în care se solicită sprijinul. În cadrul vizitei sale la Bucureşti la data de 24.01.2013, secretarul general al Interpolului, domnul Ronald Noble afirma: „Aveţi una 72

dintre cele mai active şi profesioniste poliţii din lume. România este o ţară sigură. Dacă în România este siguranţă, în Europa este siguranţă şi în lume este siguranţă”. În Capitolul III al Titlului III din lege – „Infracţiuni şi contravenţii”, infracţiunile în domeniul informaticii sunt împărţite astfel: a. Infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice: Art. 42 - (1). Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. (2). Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (3). Dacă fapta prevăzută în alin.(1) este săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. Art. 43 - (1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic ce conţine date informatice care nu sunt publice. Art. 44. - (1) Fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, fără drept, constituie infracţiune şi de pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi transferul neautorizat de date dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice. 73

Art. 45. - Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului la aceste date constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Art. 46. - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani: a) fapta de a produce, vinde, de a importa, distribui sau de a pune la dispoziţie, sub orice altă formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 42-45; b) fapta de a produce, vinde, de a importa, distribui sau de a pune la dispoziţie, sub orice altă formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 42-45. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 42-45. Art. 47 - Tentativa infracţiunilor prevăzute la art. 42-46 se pedepseşte Art. 48 - Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Art. 49 - Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau 74

pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. Art. 50 - Tentativa infracţiunilor prevăzute la art. 48 şi 49 se pedepseşte Art. 51 - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice. (2) Tentativa se pedepseşte Art. 52 - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 41 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei. Art. 53 - (1) Constatarea contravenţiei prevăzute la art. 52 şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul împuternicit în acest scop de către ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, precum şi de către personalul special abilitat din cadrul Ministerului de Interne. (2) Contravenţiei prevăzute la art. 52 îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. 2.3. ANALIZA MIGRĂRII FENOMENULUI DE CRIMINALITATE INFORMATICĂ DIN SPAŢIUL UNIUNII EUROPENE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA ANILOR 2007 – 2015 Aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, a însemnat pentru cetăţenii români dreptul la libera circulaţie în interiorul acesteia, dreptul de a trăi şi de a munci într-un stat membru unde doresc. Mai presus de toate, aderarea a însemnat accesul la informaţie care a dus, din păcate, la creşterea 75

fenomenului infracţional. Ultimii ani au relevat transformarea României din ţară producătoare de infractori informatici în ţinta infractorilor.

Folosirea

intensă a mijloacelor IT&C a dus la creşterea criminalităţii informatice la nivel naţional. Ca urmare a acestei evoluţii, specialiştii din domeniu au încercat să facă o clasificare a acestor activităţi ilicite. Cele mai multe dintre acestea sunt întreprinse de infractori care vizează obţinerea unor avantaje financiare, în special în sfera bancară. Cea mai întâlnită formă a criminalităţii informatice la nivel naţional în perioada supusă analizei o reprezintă frauda cu carduri bancare. Astfel, organele de aplicare a legii de la nivel naţional au stabilit două tipuri de comitere a furturilor de carduri bancare: furtul propriu-zis al cardurilor bancare şi furtul informaţiilor înscrise pe banda magnetică a cardului bancar. Furtul cardurilor se face de cele mai multe ori prin sustragerea portofelelor sau a genţilor, în timp ce pentru al doilea tip de furt, metodele sunt mai sofisticate (skimming şi phishing) şi reclamă anumite cunoştinţe din partea infractorilor. EC3 (European Cybercrime Centre) a raportat că cele mai des întâlnite infracţiuni în România sunt licitaţiile frauduloase. Infractorii creează site-uri care sunt încărcate cu oferte false, menite să ademenească victimele cu produse atractive, dar mai ales reduse. Acestea cad plasă infractorilor, virând jumătate din suma de bani, ulterior cealaltă jumătate fiind plătită după primirea coletului. Banii sunt transferaţi prin intermediul MoneyGram sau Western Union. Obiectele scoase la licitaţie au o valoare semnificativă, fiind bijuterii, autoturisme, motociclete, aparate electronice. Mecanismul de vânzare al acestora este controlat mereu de administratorul site-ului. Infracţiunile informatice îndreptate asupra sistemelor informatice sunt la nivel scăzut în România, cele mai multe înregistrându-se în marile oraşe. Principalii infractori sunt, de regulă, tinerii, fie ei elevi sau studenţi care au cunoştinţe temeinice în domeniul tehnologiei informaţiilor. Aceste infracţiuni sunt mai degrabă o provocare pentru tineri care nu sunt interesaţi de eventualele 76

câştiguri financiare, ci de daunele pe care anumite programe instalate le pot provoca. La nivel naţional, cele mai întâlnite infracţiuni în practica judiciară în perioada supusă analizei sunt: 11. falsificarea şi punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. 12. deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsul în declaraţii în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică. 13. efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. 14. acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulo. 15. accesul fără drept la un sistem informatic. 16. modificarea sau transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic. 17. falsul informatic. 18. frauda informatică. 19. pornografia infantilă prin sisteme informatice.

Concluzii 1..Aplicarea eficientă a legislaţiei interne existente, precum şi armonizarea legislaţiei interne la cea de la nivel european şi internaţional Criminalitatea informatică şi spaţiul cibernetic sunt două elemente aflate într-o continuă evoluţie, ceea ce face dificil pentru autorităţile publice crearea unui pachet legislativ adaptat celor mai noi metode de comitere de fapte penale. Totodată, având în vedere că legislaţia internaţională este realizată de cele mai multe ori în limba engleză, este necesar a se realiza traduceri cât mai fidele la

transpunerea acesteia în legislaţia internă, pentru a se evita situaţii de confuzie între anumiţi termeni ori situaţii descrise în normele legale adoptate. 2. În strânsă legătură cu aplicarea eficientă a legislaţiei şi adaptarea acesteia la realitatea cibernetică, un alt punct important considerăm că este înfiintarea unor centre de pregătire periodică atât a anchetatorilor, cât si a magistratilor. Nu de putine ori, practica ne-a arătat că politistii, dar si procurorii nu stiu de unde să înceapă o investigatie cu privire la o infractiune informatică. De cele mai multe ori asemenea cauze sunt plasate “băiatului cu calculatorul.” Având în vedere amploarea femomenului criminalitătii informatice, iar computerele devin din ce în ce mai mult obiectul crimelor traditionale, consider că este absolut necesar si util ca atât magistratii,cât si organele de cercetare penală să devină “experti” în calculatoare, să cunoască cele mai noi metode de investigare a infractiunilor. De asemenea, având în vedere faptul că, aşa cum am arătat şi anterior în prezenta lucrare, fraudele din sfera criminalităţii informatice sunt, uneori, în strânsă legătură cu infracţiuni de tip economic, considerăm că ar fi utile stagii de practică pentru reprezentanţii Ministerului Public, organelor de poliţie şi magistraţi – judecători care să conţină şi predarea unor elemente de economie. 3. Intensificarea activităţilor de cooperare între stucturile publice care au atribuţii în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, prin creşterea numărului de persoane care să-şi desfăşoare activitatea de investigare a faptelor din sfera criminalităţii informatice, precum şi organizarea de stagii de practică comune, astfel cum am arătat şi mai sus, la care să participe personal din diverse structuri ori autorităţi publice, în vederea dezvoltării de echipe interspecializate, care să coopereze în mod eficient la viitoare acţiuni comune. Creşterea efectivelor de investigatiori reprezintă o necesitate ce persistă de mult timp în practică, multe cauze fiind soluţionate cu 78

întârziere, din lipsa personalului specializat în realizarea de percheziţii şi/sau culegeri de date informatice. 4. Cooperarea dintre autortiăţile publice şi membrii societăţii civile, în vederea aducerii la cunoştinţa acestora din urmă a pericolelor la care se expun când accesează Internetul ori contul personal, precum şi cu privire la metodele de protecţie pe care le au la dispoziţie pentru a evita statutul de victime. Existenţa unor instituţii specializate la nivel intern şi internaţional precum şi existenţa unei cooperări dintre aceste instituţii reprezintă aspecte pe care le-am arătat anterior, în prezenta lucrare. Însă, având în vedere şi concluziile chestionarului aplicat utilizatorilor, rezultă că fenomenul criminalăţii informatice rămâne perceput ca ceva abstract, care are loc doar la un nivel superior vieţii cotidiene, căruia le cad victime doar companiile mari şi faţă de care populaţia sau firmele de mici dimensiuni adoptă atitudinea „mie nu mi se poate întâmpla”.

La momentul la care o persoană devine victima unui furt

de date personale sau află că i s-a clonat cardul de credit, de exemplu, se adresează fie instituţiei bancare, iar de cele mai multe ori este sfătuită să nu facă publică lipsa sumelor din cont, pentru a nu ştirbi imaginea băncii, fie se adresează unui site (de exemplu de poştă electronică sau de cumpărături), fără a primi un răspuns clar într-un termen rezonabil. De aceea, considerăm utilă desfăşurarea unor campanii de aducere la cunoştinţă a riscurilor pe care activitatea online le poate purta, dar şi de expunere clară către populaţie şi mediul de afaceri, a unor paşi legali cre sunt la dispoziţia potenţialelor victime, în caz de nevoie. Şi pentru acest motiv, considerăm că între membrii societăţii civile şi reprezentanţii autorităţilor trebuie să se dezvolte o cooperare de durată, care să producă periodic informaţii sub forma unor ghiduri care să fie aduse la cunoştinţa unor grupuri ţintă bine determinate, în concordanţă cu nivelul fiecăruia de înţelegere a riscurilor de a deveni victime ale criminalităţii informatice. Lumea criminalitătii informatice nu se limitează doar la fraude 79

bancare, fraude cu cărti de credit, fraude economico-financiare, ci merg mai departe până la săvârsirea de acte teroriste. Din ce în ce mai mult, în zilele noastre grupările teroriste utilizează Internetul pentru a-si atinge scopurile, în sensul că îsi propagă ideologiile pe care le îmbrătisează, trimit mesaje de ură si incitare la violentă, pregătesc atacuri teroriste, etc. În plus, spre deosebire de acum câţiva ani - o caracteristică a criminalităţii informatice din zilele noastre o reprezintă nivelul de dezvoltare a instrumentelor utilizate şi automatizarea atacurilor şi a infectării sistemelor informatice pentru a prelua controlul acestora. Retelele de computere ale utilizatorilor casnici şi din firme şi instituţii, infectate şi care pot fi programate să atace simultan din nenumărate colţuri ale lumii un serviciu sau o retea conectata la internet au o capacitate de atac demonstrată deja în numeroase ocazii.

Bibliografie 1. Criminalitatea informatică, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul de documentare-informare, 2006 2. Electronic Crime Scene Investigation, A guide for first responders, US Department of Justice, 2004 3. Revista Română de Criminalistică 4. Constantin Draghici, Adrian Iacob -Tratat de Tehnică Criminalistică Editura SITECH –Craiova 2009. 5. Vasile Lăpăduşi, Dan Voinea – Metode şi Tehnici Criminalistice folosite în investigarea infracţiunilor de corupţie, asimilate sau conexe -Bucureşti 2017. 6. Vasile Viorel – Criminalistica vol.1 - Editura Ministerului Afacerilor Interne – Bucureşti -2017.

7. Vasile Viorel – Criminalistica vol.2 - Editura Ministerului Afecerilor Interne – Bucureşti 2017.

MODALITĂȚI DE SĂVÂRȘIRE ȘI ANALIZARE A DELICTELOR INFORMATICE

LECTOR UNIV.DR. CONSTANTIN DRĂGHICI

Abstract Lucrarea îşi propune să reliefeze aspecte teoretice şi practice referitoare la natura juridică, la definirea, conţinutul şi evoluţia criminalităţii informatice. Totodată, cuprinsul lucrării conţine aspecte semnificative ale criminalităţii informatice cu care organele de aplicare a legii se confruntă, dar şi eforturile pe care statele lumii le întreprindă în vederea combaterii fenomenului. Putem face, desigur, o parafrazare a spuselor lui André Malraux, care afirma că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, concluzionând: secolul XXI va fi un secol cibernetic sau nu va fi deloc. Dacă în timpul Primului Război Mondial, lupta s-a purtat între statele mari ale lumii, împărţite în cele două tabere: Antanta (Tripla Înţelegere) şi Puterile Centrale (Tripla Alianţă) sau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, supranumit şi Războiul Rece, când au fost afectate marile puteri ale lumii, situaţia se schimbă radical în Războiul Cibernetic, deoarece statele mici, slab dezvoltate din punct de vedere economic atacă marile puteri sau chiar supraputerile mondiale dominante. De data aceasta, cea mai importantă armă de luptă nu mai este bomba atomică, ci virusul informatic, specialiştii estimând existenţa a peste un milion de viruşi informatici. „Cu Stuxnet am deschis o nouă eră în istoria omenirii. Acum nu mai există nicio

cale

opri

controla

proliferarea

armelor

cibernetice.”Virusul Stuxnet, troianul Duqu sau virusul Flame sunt

numai câteva exemple din ceea ce ţările mai puţin dezvoltate economic au creat în lupta cu marile puteri. Cuvinte cheie: sabotaj cibernetic, interceptare neautorizată, fals informatic

1. Sabotajul informatic În condiţiile extinderii şi interconectării sistemelor informatice şi a celor de telecomunicaţii, perturbările în funcţionarea lor pot crea consecinţe şi mai nefaste decât simplele alterări de date sau programe pentru calculator. Ca urmare a dependenţei crescânde a societăţii moderne faţă de tehnologia informaţiei, protecţia funcţionării calculatoarelor prezintă un mare interes atât pentru proprietarii lor cât şi pentru societate. Orice activitate ce determină împiedicarea funcţionării unor sisteme de informaţii publice importante, precum şi a unor calculatoare sau reţele de calculatoare importante ori strategice - militare, medicale, bancare ori care reglează civilizaţia pot determina consecinţe economice grave ori chiar catastrofe în plan uman. În cazul sabotajului informatic pericolul parţial ori general pentru economie, pagubele create sunt cu mult superioare celor ce rezultă din alte cazuri de sabotaj economic. Prin sabotaj informatic se înţelege „intrarea, alterarea, ştergerea sau suprimarea de date sau programe pentru calculator ori ingerinţa în sistemul informatic cu intenţia de a împiedica funcţionarea unui sistem informatic sau a unui sistem de telecomunicaţii”. Ca mijloace de comitere a unui „sabotaj informatic” putem enumera enunţiativ provocarea oricărui tip de daune materiale unui calculator. Întreruperea curentului electric care alimentează un sistem informatic sau obstrucţionarca ori întreruperea fără autorizare a unui sistem informatic, 83

folosirea ilegitimă a unui sistem informatic - toate aceste acte fiind săvârşite cu intenţia de a împiedica funcţionarea unui sistem informatic. 2. Reproducerea neautorizată a unei topografii În cadrul revoluţiei industriale, o importanţă deosebită a avut o dezvoltarea tehnologiei semiconductori lor, care au stat la baza dezvoltării şi comercializării circuitelor integrate de semiconductori, de cipuri, asamblate drept circuite integrate micro informative. Până a se ajunge la nivelul tehnologiei actuale în domeniul semiconductorilor, a topografiei circuitelor integrate au fost necesare investiţii considerabile în resurse umane, tehnice şi financiare. În Europa, în 16 decembrie 1986, Consiliul Europei a adoptat Directiva referitoare la protecţia juridică a topografii lor de produşi semiconductori. Din aprilie 1995 România are şi ea o astfel de lege. Conform textului propus, reproducerea neautorizată a unei topografii constă în reproducerea fără drept a unei topografii protejate de legea unui semiconductor sau in exploatarea comercială sau importul în acest scop, fără drept a unei topografii ori a unui produs semiconductor fabricant cit ajutorul acestei topografii. Analizând legislaţia românească vom constata că exceptând Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe - care reglementează pirateria software în capitolul „Protecţia programelor de calculator” şi Legea privind protecţia topografilor circuitelor integrate, nu există reglementări penale în acest domeniu. De asemenea vom constata că dreptul tradiţional este insuficient pentru organizarea apărării împotriva activităţii infracţionale care provoacă pagube economice majore. Din aceste considerente, se impune adoptarea unor norme penale specifice care să pornească de la modelele lansate în listele cu categoriile de infracţiuni informatice cuprinse în rezoluţia Consiliului Europei. Avându-se în vedere 84

progresul deosebit al tehnologiei informaţiei, precum şi posibilitatea apariţiei de noi fapte cu un pericol social crescut în domenii mai ales ca urmare a recunoaşterii juridice a semnăturii electronice şi a valorizării juridice a documentelor electronice, organismele internaţionale abilitate sugerează să se manifeste adaptabilitate, iar listele menţionate să fie completate cu noi fapte susceptibile de incriminare.

Accesul neautorizat Datorită revoluţiei în tehnologia informaţiei, a generalizării utilizării calculatorului în toate sferele vieţii economico-sociale au fost create infrastructuri informatice la nivelul majorităţii ţărilor. Ca urmare a utilizării crescânde a progreselor informatice în multe unităţi economice şi în administraţie, preţioase date economice, administrative, oficiale şi private sunt stocate în cea mai mare parte în sistemele informatice şi pe suporturi de date. Globalizarea reţelelor Internet, a conexiunilor dintre posibilitatea stabilirii de dialoguri cu şi între calculatoare situate în diferite zone ale lumii a creat posibilitatea accesării fără drept a unor astfel de baze de date. Dezvoltarea specifică a lumii informatice, progresele în telecomunicaţii precum şi proliferarea calculatoarelor au creat personajul adesea puternic mediatizat al hackerului care încearcă să acceadă la calculatoarele unui organism, ale unei instituţii sau firme cu care nu are nici o legătură. Hackerii exploatează capacităţile calculatorului şi comunicaţiilor, realizând pătrunderi în sistemul informatic, iar posibilităţile de a accede la cantităţi enorme de date, stagnate într-un spaţiu material minuscul au crescut. Calculatoarele militare ori ştiinţifice, superputernice şi perfecţionate, au suferit efracţii la fel ca şi calculatoarele aparţinând unor guverne, instituţii guvernamentale, bănci ori automate bancare. Aceste atacuri au pus în pericol 85

protecţia datelor economice, ştiinţifice, personale sau datelor importante pentru suveranitatea naţională şi stocate, în cea mai mare parte, în bănci naţionale de date. În contextul enunţat, putem reţine că accesul neautorizat constă în accesul fără drept la un sistem sau la o reţea informatică prin violarea regulilor de securitate. Noţiunea de „acces” desemnează intrarea în tot sistemul informatic ori numai într-o parte, metoda de comunicare neavând relevanţă. Ca şi măsuri de protecţie, pentru enumerarea protecţiilor mecanice ori cele logice sunt: paralele, criptările ori programele şi sistemele de protecţie automată. Autorul unor astfel de fapte poate fi orice persoană responsabilă penal, însă nu trebuie să uităm că acesta va fi hackerul, expert în calculatoare ori reţele de calculatoare, familiarizat cu spargerea codurilor de acces ori a măsurilor de protecţie a calculatoarelor ori a reţelelor de ordinatoare. 3. Intercepţia neautorizată Ca urmare a mondializării interconectărilor prin intermediul sistemelor de telecomunicaţii, a extinderii conexiunilor dintre reţelele de calculatoare, formelor tradiţionale de spionaj li s-au adăugat o nouă activitate. Pe lângă cercetarea neautorizată de date, a devenit posibil să se pună sub ascultare şi să se supravegheze sisteme de transmisie de date la distanţă, să se intercepteze date în curs de transmisie ori pornind de la emisii electronice, cum sunt terminalele. Aidoma intercepţiilor conversaţiilor purtate prin viu grai ori prin telefon între diferite persoane şi intercepţia de date în timpul transmisiilor prin diverse sisteme constituie aceeaşi violare gravă a caracterului privat al comunicaţiilor. Această nouă şi modernă formă de ascultare are la bază intercepţia radiaţiilor şi câmpurilor electronice care înconjoară un terminal, respectiv un calculator, ca de exemplu afişajul pe ecran al interceptorului clandestin. 86

Pe baza celor amintite reţinem că intercepţia neautorizată constă în intercepţia fără drept şi cu mijloace tehnice de comunicaţii cu destinaţie, cu provenienţă şi în sânul unui sistem ori al unei reţele informatice. 4. Frauda informatică

Activele reprezentate ori administrate cu ajutorul sistemelor informatice, cum sunt de exemplu fondurile electronice, depozitele, dezvoltarea banking-ului electronic, a gestiunii informatizate, a stocurilor, a conturilor, a clienţilor dar şi a ghişeelor automate, a distribuitoarelor de mare eficacitate, a ATM-urilor, au devenit ţinta atacurilor în acelaşi fel ca asupra formelor tradiţionale de proprietate. Aceste atacuri şi manipularea asupra unor astfel de active administrate informatic produc daune de o importanţă considerabilă. Datorită numeroaselor lacune existente în dispoziţiile dreptului general clasic, acest gen de infracţiuni sunt greu de diferenţiat şi uneori chiar imposibil de urmărit. Reţinem însă că, în recomandarea R/89/9 asupra criminalităţii informatice a Consiliului Europei, frauda informatică este definită ca „intrarea, alterarea, ştergerea sau supraimprimarea de date sau de programe pentru calculator sau orice altă ingerinţă într-un tratament informatic care îi influenţează rezultatul, cauzând chiar prin aceasta un prejudiciu economic sau material în scopul de a obţine un avantaj economic nelegitim pentru sine însuşi sau pentru altul”.

5. Falsul informatic În materie de fals, majoritatea legislaţiilor penale incriminează afinităţile sau declaraţiile ce figurează într-un document scris în care pot fi descifrate cu ochiul

liber. Aceste dispoziţii, însă, nu se pot aplica datelor informatice, fapt ce creează serioase greutăţi în reprimarea penală a acestora. Manipulările de date înregistrate având forţă probatorie produc aceleaşi consecinţe grave ca şi actele tradiţionale de contrafacere, dacă, de exemplu se fac pentru inducerea în eroare a unui terţ. în condiţiile actualei legislaţii penale, astfel de date sunt protejate penal în materie de contrafacere numai dacă sunt înregistrate în mod perceptibil în exterior, ca oricare alte date, ori în cazul datelor informatice care sunt stocate pe suporţi informatici, această protecţie penală nu are relevanţă juridică. Conform recomandării Consiliului Europei, prin fals informatic se înţelege: „intrarea, alterarea, ştergerea sau supraimprimarea de date sau de programe pentru calculator sau orice altă ingerinţă într-un tratament informatic într-o manieră sau în condiţii care, conform dreptului naţional, ar constitui infracţiunea de falsificare sau dacă ar fi comisă cu privire la un obiect tradiţional al acestui lip de infracţiune”. Textul noţiunii infracţiunii de fals informatic are drept scop aşezarea pe picior de egalitate a falsificării de date având forţă probatorie cu falsificarea de documente sau de alte instrumente sub aspectul relevanţei protecţiei penale. 6. Fapte care prejudiciază datele sau programele pentru calculator Un pericol deosebit pentru lumea afacerilor cât şi pentru administraţie, în condiţiile generalizării utilizării datelor şi programelor pentru calculator, a dependenţei societăţilor şi administraţiei faţă de informatizare precum şi creşterii forţei de concentrare a datelor stocate pe un suport electronic, îl constituie

sabotajul

informaţiei,

respectiv

ştergerea

neautorizată

ori

prejudicierea datelor. Daunele sau perturbările provocate prin atingerile aduse datelor şi programelor pentru calculator sunt uneori considerabile. 88

Prin fapte ce prejudiciază datele sau programele pentru calculator se înţelege ştergerea, aducerea de daune, deteriorarea sau supraimprimarea fără drept a datelor sau programelor pentru calculator. Latura obiectivă în cazul infracţiunii de faţă se realizează prin acele acte ce implică efecte negative asupra stării datelor cu privire la capacitatea lor de a funcţiona în maniera prevăzută de către persoana care dispune de ele. Ştergerea de date este similară cu distrugerea de obiecte materiale care ajung de nerecunoscut - în cazul informaticii însă, putând fi vorba de distrugerea fizică a suportului de date, de supraimprimarea pe benzi magnetice, de modificarea tabelei de alocare a fişierelor, de ştergerea conexiunilor necesare. Aducerea de daune şi deteriorarea ca acte de suprapunere au ca ţintă alterarea negativă a conţinutului informatic al datelor şi programelor. Se asimilează supraimprimării de date şi situaţia în care autorul infracţiunii, dând comenzile necesare calculatorului face să dispară datele, fără ca ele să fie şterse, caz în care acestea nu mai sunt accesibile persoanelor autorizate, neputându-se folosi de ele. Aceste acte descrise mai sus sunt sancţionate doar în situaţia că sunt comise fără drept. Distrugerea de date poate fi atât rezultatul unor atingeri concrete a unor instalaţii informatice, de exemplu bombe, acte de terorism, de acte specifice de sabotaj (ex. punerea de foc), cât şi prin ştergerea de date cu magneţi ori cu metode informatice cum ar fi alterarea unui program de calculator prin inserarea unor programe incidente, bombe logice sau de timp (virusare). Printre cele mai periculoase metode informatice se pot nominaliza programele virus care se reproduc, se pun în lucru în alte programe şi fişiere de date ca programe de distrugere. 7. Infracţiuni şi fraude prin intermediul reţelei INTERNET

Într-un fel sau altul, Internet-ul a afectat şi va afecta profund vieţile noastre. El a schimbat fundamental modul în care societatea lucrează şi comunică prin furnizarea unui mediu ieftin şi rapid, cu o cuprindere globală, pentru obţinerea şi comunicarea informaţiilor. Generaţiile viitoare de copii vor fi educate prin intermediul calculatoarelor şi a Internetului, renunţându-se la bibliotecile prăfuite cu cărţi depăşite. Alături de o serie de remarcabile avantaje, dezvoltarea rapidă a Internetului a deschis, de asemenea, şi o adevărată cutie a Pandorei cu probleme legale, care trebuie luate în considerare cu multă atenţie. Având rădăcini în aproape toate ţările şi fără o autoritate centralizată, Internetul este socotit de mulţi ca ultima piaţă de idei liberă. Liberaliştii civili şi activişti on-line duc o luptă sisifică pentru a feri Internetul de constrângeri. Astfel de constrângeri ameninţă expansiunea lui prin impunerea de sancţiuni civile şi penale pentru activităţi neglijente sau ilegale. Dintre multele probleme legale ridicate de Internet, menţionăm: 1) distribuirea de materiale obscene (conţinutul mesajului poate fi criminal); 2) probleme contractuale care apar la realizarea de afaceri prin Internet; 3) problema realizării reclamelor comerciale; 4) problema pedofiliei; 5) realizarea de jocuri de noroc (spre exemplu, cazinouri); 6) problema formatului mesajului (incriptarea); 7) transferul de bani; 8) admisibilitatea mesajelor Internet ca evidenţă în instanţă, problema procesării documentelor electronice; 9) defăimarea în Internet; 10) jurisdicţia aplicabilă etc.

8. Concluzii Lumea criminalitătii informatice nu se limitează doar la fraude bancare, fraude cu cărti de credit, fraude economico-financiare, ci merg mai departe până la săvârsirea de acte teroriste. Din ce în ce mai mult, în zilele noastre grupările teroriste utilizează Internetul pentru a-si atinge scopurile, în sensul că îsi propagă ideologiile pe care le îmbrătisează, trimit mesaje de ură si incitare la violentă, pregătesc atacuri teroriste, etc. În plus, spre deosebire de acum câţiva ani - o caracteristică a criminalităţii informatice din zilele noastre o reprezintă nivelul de dezvoltare a instrumentelor utilizate şi automatizarea atacurilor şi a infectării sistemelor informatice pentru a prelua controlul acestora. Retelele de computere ale utilizatorilor casnici şi din firme şi instituţii, infectate şi care pot fi programate să atace simultan din nenumărate colţuri ale lumii un serviciu sau o retea conectata la internet au o capacitate de atac demonstrată deja în numeroase ocazii. Pentru a intra la categoria terorismului informatic, doar motivaţia politică mai este necesara - o organizatie teroristă putând închiria cu uşurinţă o astfel infrastructură ce poate fi utilizată ca arma cibernetică. Cel mai des oferit exemplu care poate fi încadrat la ciberterorism este atacul asupra Estoniei în 2007. Mai sunt şi alte exemple de situaţii în care a existat o urmare deosebit de gravă cu impact la nivel social. Având în vedere aceste aspecte, dar si multe alte activităti pe care grupările teroriste le întreprind prin intermediul Internetului, dar si gravitatea actiunilor lor, de lege ferenda propun introducerea unor noi articole în legislatia penală care să prevadă incriminarea terorismului informatic. Alternativ, opinez că ar fi utilă şi introducerea unui alineat suplimentar pentru infracţiunile din sfera criminalităţii informatice prevăzute de Codul Penal, respectiv: 91

1) Accesul ilegal la un sistem informatic, 2) Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, 3) Alterarea integrităţii datelor informatice, 4) Perturbarea funcţionării sistemelor informatice, 5) Transferul neautorizat de date informatice, 6) Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, 7) Falsul informatic, 8) Frauda informatică şi 9) Pornografia infantilă prin sisteme informatice. Respectivul alineat ar fi necesar să cuprindă sancţiuni penale cu limite mai mari, dacă infracţiunea este comisă în scopul întreprinderii unor acţiuni teroriste. În acest sens, considerăm că este necesară introducerea de către leguitor şi a unei definiţii unitare a acestui nou concept, în acord cu legislaţia în vigoare. Opinăm că definiţia dată conceptului de „terorism informatic” de F.B.I. este una completă, ce ar trebui implementată şi în sistemul juridic intern: „un atac premeditat,

motivat

politic,

impotriva

informatiilor,

sistemelor

calculatoare, programelor si operarilor de date, ce conduce la violente impotriva obiectivelor civile si necombatantilor, atac exercitat de grupări subnaţionale sau agenţi clandestini”. Aceasta întrucât terorismul reprezintă o ameninţare la nivel global, iar legislaţia în acest domeniu este necesar a fi una unitară.

Bibliografie 1) Vasile Viorel – Asistenţa Poliţienească şi judiciară Internaţională –Editura Ministerului Afacerilor Interne – Bucureşti 2016. 2) Adrian Truichici „Luiza Neagu – Drepturi şi Libertăţi - Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene – Editura Universul Juridic –Bucureşti 2017.

3) Constantin Drăghici – Metode şi Tehnici Criminalistice de cercetare şi identificare a persoanelor-Teză de Doctorat - Universitatea Bucureşti 2005. 4) Lazăr Cârjan – Tratat de Criminalistică – Editura Lumina LEX Bucureşti 2006. 5) Emilia Stancu – Tratat de Criminalistică Editura Universul Juridic Bucureşti 2004.

METODE SI TEHNICI MODERNE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI

COL(R) PROF.VASILE LĂPĂDUȘI LECTOR UNIV.DR. CONSTANTIN DRĂGHICI

Abstract Componentă esenţială a identificării judiciare, identificarea criminalistică a persoanei după semnalmente constituie elementul definitoriu al procesului de investigare criminalistică, constituind în acelaşi timp o activitate indispensabilă de împlinire a actului de justiţie, având ca scop descoperirea infractorilor, identificarea persoanelor şi a cadavrelor cu identitate necunoscută. În lucrarea pe care am realizat-o pot explica de ce identificarea unei persoane este posibilă nu numai prin intermediul unor metode tehnice dar şi pe baza unor semnalmente particulare furnizate / stabilite în urma declaraţiilor unui martor ocular sau ale victimei în cadrul unor activitati procedurale sau pe baza descrierilor făcute de persoana care a perceput individul căutat, cu respectarea regulilor tacticii criminalistice specifice ascultării martorului ori persoanei vătămate. Potrivit teoriei generale a identificării criminalistice, acest proces este posibil datorită perceperii realităţii obiective şi sesizării proprietăţilor, trăsăturilor caracteristice ale unei persoane sau unui obiect ce se individualizează în cadrul mai larg al categoriei de fiinţe sau obiecte. De cînd au fost puse bazele poliţiei ca instituţie, poliţiştii au avut principal scop identificarea persoanelor sau obiectelor care au legătură cu fapta / cauza pe care au investigat-o, în scopul aflării adevărului. Ca o proiecţie în timp şi spaţiu, metodele întrebuinţate de aceştia s-au aflat strîns legate de nivelul de evoluţie al societăţii umane, de locul unde 94

şi-au desfăşurat activitatea, de dotările existente în perioadele de timp corespunzătoare. Marea majoritate a poliţiştilor implicaţi în activităţi de identificare criminalistică a persoanelor şi-au dorit şi au perfecţionat metode de evidenţă a acestora, de comparare pe baze ştiinţifice a trăsăturilor exterioare, indiferent că persoana de identificat era vie sau decedată (cazul unui cadavru cu identitate necunoscută). Cuvinte cheie: criminalistică, identificarea persoanei, recunoaștere facială, biometrie, fotografie 1. Imagetrak – sistem folosit de către Poliţia Română Sistemul de recunoaştere facială IMAGETRAK din dotarea Poliţiei Române Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârşeşte fapta penală, poate fi a şimilată, într-o accepţiune foarte largă, cu o ’’urmă’’ în memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având un evident caracter imaterial, specific percepţiei şi proceselor cognitive la nivelul scoarţei cerebrale. Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori recunoaşterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane. Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak înlocuieşte cu succes clasoarele clasice cu fotografii de semnalmente, folosite pentru identificarea persoanelor, prin prelucrarea şi stocarea la nivel naţional a fotografiilor şi a datelor de stare civilă ale persoanelor în stare de arest sau libertate, ca urmare a comiterii de infracţiuni prin diverse moduri de operare. Fotografia este digitizată în limbaj pentru computer, procesată şi stocată într-o bancă de date.

Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak este destinat activităţilor judiciare, fiind integrat la nivel naţional şi are în componenţă un server de date central la care sunt conectate prin inelul de comunicaţii staţiile de lucru.

Server-ul sistemului Imagetrak Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak are în componenţă 3 server-e, după cum urmează: 1.1. OFDB Server – conţine sistemul de gestionare al bazelor de date, Oracle, date de stare civilă, semnalmente şi date de interes operativ despre persoane: În momentul introducerii unei persoane sistemulemite automat un cod unic de identificare denumit generic ID. Se poate spune că OFDB Server constituie baza de date centrală a sistemului Imagetrak, toată administrarea bazelor de date, efectuarea statisticilor şi a rapoartelor de sistem făcându-se aici. 1.2. PHOTO Server – conţine imaginile faciale (faţă şi profile) ale persoanelor, precum şi imagini ale semnelor particulare, cicatrici sau tatuaje. Fotografiile sunt stocâte ca fişiere în format JPEG, dimensiunea unui asemnea fişier fiind de aproximativ 200 Kb. 1.3. FAMP Server – conţine algoritmul de potrivire facială LFA care măsoară imaginea feţei şi o împarte în 80 de puncte nodale formându-se astfel un fişier denumit faceprint care va fi stocât pe famp server şi a cărui marime este de 84 de biţi. Algoritmul LFA calculează: - distanţa dintre ochi; - lăţimea nasului; - adâncimea orbitelor; 96

- oasele feţei; - linia maxilarului; - bărbia. Algoritmul de căutare LFA execută potrivirea facială independent de culoarea fotografiei sau a pielii. Din punct de vedere al rasei nu ia în calcul structura feţei deoarece aceasta este universală indiferent de rasă. Are o plajă largă în privinţa sursei de preluare a imaginilor, acestea putându-se face prin folo şirea unui scanner, a unei camere foto sau video etc. În privinţa vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cu trecerea timpului. Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea etc. nu împietează asupra identificării persoanelor. Prezent mai jos două fotografii care aparţin aceleiaşi persoane şi care au fost realizate la un interval de 5 ani, respectiv anul 1999 (stânga) şi anul 2004 (dreapta) şi care au făcut obiectul unui test al algoritmului de potrivire facială.

Sunt evidente transformările fizionomice care au avut loc în procesul maturizării, precum şi diferenţele rezultate din schimbarea pieptănăturii şi apariţia pilozităţii faciale. O persoană poate fi căutată şi regăsită în baza de date după următoarele elemente: - datele de stare civilă; - semnalmente; - semne particulare; - după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital, videocasetă) sau pe suport de hârtie (prin scanare) cu ajutorul algoritmului de recunoaştere facială; - după portretul robot realizat cu aplicaţia E-FIT; - cicatrici, tatuaje sau deficienţe psiho-motorii; - faptă şi mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list. Sistemul Imagetrak posedă o serie de facilităţi pentru interogarea bazelor de date, utilizându-se în acest sens rapoarte particularizate denumite Crystal Reports. De asemenea gestionarul bazelor de date, Oracle, permite crearea de statistici şi rapoarte de sistem cu ar fi: - numărul total de persoane introduse în sistemul Imagetrak; - numărul de persoane introduse într-o anumită perioadă; - numărul de persoane introduse de un anumit judeţ sau utilizator total sau pe o anumită perioadă; - numărul total de căutări efectuate într-o anumită perioadă; - rapoarte privind persoana recunoscută prin intermediul sistemului Imagetrak: - poster urmărit - şir de suspecţi - date de stare civilă şi de semnalmente despre persoană.

2. Documente biometrice Biometria constituie metoda automată de indentificare a unei persoane sau de verificare a identităţii unei persoane pe baza unei caracteristici morfologice sau comportamentale.1 Un sistem biometric este în principiu un sistem de recunoaştere a formelor, care operează prin colectarea de date de la un individ, extragerea unui set de caracteristici din datele preluate şi compararea acestora cu un set de date din baza de date. În funcţie de contextul aplicării, un sistem biometric poate opera fie în modul de verificare fie în modul de identificare

Indicii biometrici Indicii biometrici pot fi cla şificaţi în următoarele categorii majore: 

înfăţişarea (de exemplu: înălţimea, greutatea, culoarea pielii, a părului şi a

ochilor, semna caracteristice vizibile, genul, rasa, părul facial etc., toate acestea prezentate, de regulă, într-o fotografie); 

comportamentul (de exemplu: ticuri, caracteristicile generale ale vocii,

stilul de exprimare, handicapuri vizibile, trăsături memorate pe bandă video); 

elemente bio-dinamice (de exemplu: presiunea şi viteza de execuţie a

semnăturii, caracteristicile statice ale vocii, viteza de apăsare a tastelor în cazul introducerii unei parole etc.); 

elemente fiziologice naturale (de exemplu: dimensiunile scheletului-

antropometrie, leziuni osoase sau dentare tratate, amprentele papilare şi palmare, imaginea retiniană, modelul vaselor capilare faciale sau din lobul urechii, geometria mâinii, amprenta ADN etc.);

Termenul de biometrie se traduce din biometrics, ca măsură a vieţii bio = viaţă, metrics = măsură 99



elemente artificiale (folosite în special pentru identificarea animalelor,

putând exemplifica cu: brăţări, coduri de bare tatuate, zgărzi, microcipuri inserate sub piele, emiţătoare radio etc.). Avantajele şi dezavantajele sistemelor biometrice2

Metoda Fotografie

Slăbiciuni

Avantaje şi Ieftină, invazivă

imagine facială

Acceptanţă

Uşor de fal şificât şi de Unele culturi nu acceptă fotografia

imitat

Geometria

Neinvazivă,

rapidă, Imprecisă, se modifică

mâinii

stocare uşoară

Amprente

Precisă, neinvazivă, 3-7% din populaţie nu Unele

papilare

uşor de automatizat

natural, fal şificabilă

au amprente utilizabile

folosesc

ţări

metoda

decât în scopuri criminalistice Retină

Precizie extremă

Invazivă, incomodă

Inacceptabilă

în

unele culturi Iris

Foarte exactă, fără Invazivă, cost mare

Inacceptabilă

modificări în timp

unele culturi

Termograma

Extrem de precisă, Cost

mare,

încă Inacceptabilă

facială

imposibil de fraudat

nedisponibilă comercial unele culturi

Voce

Neinvazivă, ieftină

Imprecisă, uşor de fal

în în

şificât Dinamica

Neinvazivă, stocare Imprecisă

semnăturii

uşoară

Amprenta

Extrem de precisă, Lentă,

scumpă, Inacceptabilă

Ivanici Mihai – Sisteme biometrice de identificare a persoanei, Teză de disertaţie, Universitatea de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” – Bucureşti, iunie 2006, pag.19 100

în

ADN

imposibil de fraudat

câteodată invazivă

unele culturi

Aplicaţiile biometricii pot fi divizate în următoarele grupe principale: 

Aplicaţii comerciale, cum ar fi identificarea în cadrul unei reţele e-

commerce, acces la Internet, acces la ATM-uri bancare etc.; 

Aplicaţii guvernamentale, cum ar fi cardul de identitate, permisul de

conducere, controlul paşapoartelor, securitatea socială etc. 

Aplicaţii medicale (medicina legală), identificarea cadvrelor, investigarea

infractorilor etc. Aceste aplicaţii pot emite documente biometrice precum cartea de identitate, paşaport, permis de conducere, permise speciale de acces într-o instituţie etc. Paşaportul electronic Paşaportul electronic este un document de identitate care utilizează datele biometrice pentru identificarea cetăţenilor care călătoresc în afara graniţelor unui stat. Informaţia din paşaport este stocată pe un cip, asemănător celei stocate pe un smartcard şi înmagazinează semnătura digitală şi datele biometrice (în principal amprenta digitală, imaginea facială şi informaţii obţinute la scanarea retinei). Versiunea europeană a paşaportului biometric este prevăzută să conţină imaginea facială, impresiunea digitală şi informaţii obţinute în procesul de scanare a retinei, această combinaţie având ca efect crearea unui nivel ridicât al securităţii şi protecţiei documentului împotriva contrafacerii şi fraudării. În România, la data de 29.07.2005, a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 682, Legea nr. 248 privind Regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români

101

în străinătate3, care stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept Având în vedere faptul că de la data de 01.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeană, s-a impus emiterea paşapoartelor simple cu date biometrice incluse În imaginea de mai jos este prezentată poziţionarea principalelor elemente de securitate ale paşaportului biometric.

Personalizare gravată laser Kinegramă demetalizată Imagine fundal

Citire optic-variabilă Seria perforată laser

Cerneală optic-variabilă

Cipul Semiconductor

Calitatea imaginii Antena

Material purtător

Procesul de gravare laser

Tactil:

Cârjan L., Drăgan D.D. – Paşaportul electronic românesc – O realizare la nivel mondial Revista Română de Criminalistică Nr. 1, 2006, pag.20 102

Vedere Secţiune 3. Noutăţi privind redarea tridimensională a chipului uman; reconstrucţia facială4 Identificarea unui cadavru cu identitate necunoscută aflat în stare bună de conservare nu ridică probleme, aceasta putând fi efectuată pe baza semnalmentelor, amprente papilare, ADN. Problema este când avem doar scheletul. Reconstrucţia facială reprezintă reconstituirea feţei unui cadavru după morfologia osoasă a craniului în vederea identificării acestuia, în lipsa altor mijloace judiciare de identificare (amprente digitale, palmare, profil AND, etc.)5. Antropologia facială este un domeniu extrem de interesant şi neobisnuit care include profesionişti din multiple domenii cum sunt cel medical, criminalistic, stomatologic, tehnica de calcul, antropologie, arheologie şi anatomie. Faţa umană este unul din cele mai importante instrumente sociale. Prin intermediul mimicii sunt transmise nenumărate semnale de comunicare precum şi sentimente personale cum sunt emoţiile, interesul dorinţa şi atenţia. Folo şim faţa pentru a atrage, a respinge, a speria şi a întreţine tot felul de relaţii interpersonale. Cea mai mica alterare a configuratiei unei caracteristici faciale, poate altera substanţial faţa ca întreg, modificându-i aspectul şi fizionomia. Structura facială

Secţiune având la bază preluări din articolul d-lui dr. Horaţiu Dinu Drăgănescu – Reconstrucţia facială –pentru Simpozionul de criminalistica 5 Idem. 103

Structura facială a evoluat mai mult din necesităţi fiziologice decât ca un instrument al

relaţiilor

sociale.

Poziţia

ochilor

şi

urechilor permit percepţia distanţei, poziţia narinelor faţă de cavitatea bucală elimina posibilitatea înecării cu alimente, iar buzele, maxilla şi mandibula sunt perfect proiectate pentru, masticaţie, înghiţire, respiraţie şi comunicare verbală. Ochii sunt plasaţi în porţiunea antero-superioară a craniului, acolo unde câmpurile vizuale se suprapun şi permit vederea stereoscopică. Factorul cel mai important care afectează morfologia feţei este scheletul craniului, în special al oaselor care alcătuiesc scheletul feţei (mandibula, maxilla, oasele frontale, sphenoidul, etmoidul, nazale, etc.) Oasele feţei şi cele ale craniului se articulează şi se întrepătrund în variate forme ceea ce conferă extraordinara variaţie a morfologiei feţei indivizilor. Craniul reprezinta armatura de baza de care tesuturile moi şi tari ale feţei se ancoreaza, forma fetei fiind dependenta de structura scheletală, de ţesuturile tari cum sunt cartilajele şi de ţesuturile moi cum sunt muşchii, tegumentele şi ţesutul adipos pericranian. Scopul reconstructiei faciale este acela de a produce o asemănare a trăsăturilor faciale aplicabile craniului în cauza pentru a putea fi recunoscut de către membrii familiei sau de către prieteni apropiaţi. Studiile efectuate în acest sens au arătat (Shepherd, 1981)3 că partea centrală a feţei compusă din gură, nas şi ochi este esenţială pentru recunoaşterea facială. La rândul lor ochii sunt mai importanţi decât gura, care la rândul ei este mai importantă decât ochii. Totuşi aceste studii au fost făcute utilizând fotografii întregi ale feţei, fără a utiliza fotografii din profil, astfel încât este explicabil 104

faptul că nasul a fost considerat o porţiune mai puţin importantă decât restul elementelor centrale ale feţei. Reconstrucţia facială se utilizează de peste un secol, existând trei tehnici principale: 1. Reconstrucţia 2D, care constă în desenarea feţei pe o fotografie a craniului la care au fost aplicate distanţiere pentru evidenţierea grosimii ţesuturilor pericraniene; necesită abilităţi artistice deosebite, de regulă pot realiza acest tip de reconstrucţie artişti plastici, portretişti;

2. Reconstrucţia facială 3D utilizând o tehnică sculpturală (metoda Manchester) Unul dintre pionierii reconstrucţiei faciale 3D sculpturale a fost antropologul rus Gherasimov, care în 1935 a modelat capul unui barbat şi l-a comparat cu fotografiile acestuia realizate în ultimii ani ale vieţii. A fost convins că tehnica sa poate produce o buna asemănare cu individul şi a dezvoltat o tehnica anatomică care implică modelarea fiecărui muşchi facial pe scheletul craniului, dupa care acoperea structura musculară cu un strat fin de ceară care reprezenta pielea şi creea faţa finisată. Metoda lui Gherasimov implica două faze, reproducerea craniului şi apoi modelarea măştii faciale. Faza initială implică reconstrucţia muşchilor masticatori şi a muşchilor gâtului, după care se intra în faza a II-a de reconstrucţie a feţei. A sugerat de asemenea că detalii ale formei nasului pot fi determinate din forma şi mărimea oaselor nazale, din forma fosei nazale şi a maxilei. A determinat forma gurii din poziţia şi forma dinţilor şi a 105

oaselor maxilare, poziţia ochilor faţă de rădăcina nasului, a oaselor orbitale şi a ductelor lacrimale precum şi a urechilor din forma şi pozitia proceselor mastoidiene, a ramurii mandibulei şi a meatului acustic extern. În Marea Britanie interesul pentru reconstrucţia facială a fost mare, în special la antropologi care au utilizat tehnici de suprapoziţie. În Europa au mai fost încercări, în special în Germania, făcute de către Helmer în 1984 şi de către Neave şi Prag în Anglia. Richard Neave a dezvoltat o tehnică nouă, numita metoda Manchester6, utilizând toate elementele morfologice

scheletale

ale

craniului

pentru

stabilirea formei şi localizării ţesuturilor moi, bazându-se pe studiile referitoare la grosimea acestora, valori care însă sunt statistice, fiind medii ale grosimii ţesuturilor moi la nivelul celor 34 de puncte antropometrice ale craniului. Metoda

Manchester

înglobează

studiul

anatomiei

faciale,

expresiei,

antropometrie, antropologie şi relaţia dintre ţesuturile moi şi cele tari ale feţei. Ulterior începe reconstrucţia faciala propriu-zisă prin remodelarea tuturor muşchilor mimicii, ai celor masticatori, a nasului gurii şi urechilor, utilizându-se de asemenea şi proteze ocular pentru a da un aspect cât mai real craniului reconstituit.

Prag J. And Neave R.A.H. (1997), Making faces, London, British Museum Press 106

Etape successive în reconstrucţia 3D sculpturală

107

Reconstituire finală Primele încercări de a realiza o reconstrucţie facială criminalistică au fost realizate în Marea Britanie în anul 19853 şi au fost bazate pe un sistem utilizat în chirurgia reconstructivă craniană. Ulterior au apărut scannere laser care scanează craniul şi obţin o imagine digitala 3D a acestuia care este introdusă în computer. Scanarea craniului se poate realiza şi cu un computer tomograf utilizat în explorările radiologice uzuale. După introducerea imaginii în computer, operatorul alege un număr de puncte antropometrice (de regulă cele 34 utilizate în mod curent în reconstrucţia manuală) pe care aplică distanţiere virtual corespunzătoare grosimii ţesutului moale7 pericranian al craniului respective (funcţie de rasă, vârstă şi sex), după care este aleasă dintr-o bază de date o faţă comună care s-ar potrivi pe craniul respectiv8. Ulterior sunt adăugate celelalte componente ale feţei umane, nas, ochi, urechi, buze care se potrivesc cât mai realistic pe craniul scanat. Există diverse programe care realizează acest tip de reconstrucţie, însă majoritatea reconstrucţiilor au un facies robotic, nefiind realiste fiind astfel mai greu de recunoscut comparativ cu cele obţinute prin reconstrucţia manuală 3D.

Reconstrucţie facială computerizată 3D

Moss J.P.; Three dimensional visualisation of the skull using CT, European Journal of Orthodontics, 9 8 Vanezis et al., Facial reconstruction using 3D computer graphics, Forensic Science International 108. 108

Toate aceste tehnici utilizează principiul comun de a relaţiona structurile osoase de cele moi care acopera scheletul, învederea obţinerii unei reconstrucţii faciale cât mai apropiată de realitate. 4. Modalităţi de identificare a unei persoane după fotografii. Expertiza de portret Fundamentul ştiinţific al expertizei de portret constă în faptul că fiecare om prezintă o individualitate certă, invariabilă şi obiectivă.9 Ca parte componentă a expertizei traseologice expertiza de portret se va executa prin compararea unei fotografii în litigiu cu o fotografie a persoanei a cărei identitate este cert stabilită, urmând a se stabili dacă cele două fotografii reprezintă imaginea aceleaşi persoane sau nu. Expertiza de portret se execută prin: - compararea prin confruntarea trăsăturilor: se caută elementele comune care trebuie să coincidă sub aspectul formei, poziţiei, mărimii sau a existenţei unor semne particulare; - prin măsurarea valorii unghiulare a liniilor ipotetice ce unesc diferite elemente faciale cu un punct oarecare,stabilit aleatoriu, sau chiar elementele faciale între ele; - prin metoda caroiajului – elementele comune pot fi descrise mult mai uşor din punct de vedere al plasamentului dacă pe imaginea fotografică este aplicat un caroiaj asemănător tablei de şah. ( ex. la persoanele cu aluniţe sau cicatrici –vor fi menţionate locul unde se află exact ca la o mutare de şah – pe fotografie se poate vedea că la L3 este o cicatrice) - prin metoda continuităţii liniare şi suprapunere a imaginilor sau portiuni din acestea - modalităţi de comparaţie oferite de programul Lucia Forensic10 9

Gh.Popa,C-tin Drăghici, C.M.Lăzureanu, I.Necula,O.Conicescu -Valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă prin constatari tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice – Editura ERA, 2008, pag.117 109

Pentru ilustrare voi prezenta propia fotografie de semnalmente de pe Cartea de Identitate şi o altă fotografie realizată la un interval de trei ani şi jumătate împreună cu comparaţiile pe care le-am făcut.

foto C.I

foto comparatie

linii şi unghiuri ce se pot trage şi stabili

Aplicarea pe fotografie a unui caroiaj

A se vedea raportul de constatare tehnico –ştiinţifică din Anexa 1 110

Comparatie pe verticală – cu indicarea zonelor în care elementele faciale prezintă continuitate liniară şi comparare prin suprapunere în medoda red – green 5. Identificări criminalistice de persoane – notă de caz Identificare persoană cu identitate necunoscută La data 22.02.2009, lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Stoeneşti, jud.Giurgiu, au depistat pe raza comunei, o persoană de sex masculin, cu vârsta între 30 – 40 ani, cu părul şaten tuns scurt, faţa ovală, înălţime 1,70 m, îmbrăcât neîngrijit, cu o manta culoare kaki tip M.Ap.N, pantalon P.N.A. culoare neagră, încălţat cu cizme din cauciuc culoare neagră, care după modul de vorbire s-a constatâat că este posibil bolnav psihic. După datele de stare civilă comunicate de acesta, nu figura în baza de date centrală a D.G.E.I.P., poliţiştii neputând să-i stabilească identitatea Acesta era suspect de comiterea infracţiunii de viol, comisă în luna octombrie 2007, în com. Frăteşti, sat Bălănoaia, jud. Giurgiu.Persoana a fost fotografiată şi introdusă în baza de date a programului IMAGETRAK persoana în cauză

111

Identificarea persoanei în sistemul Imagetrak Prima persoană găsită de programul Image-Trak este identică cu persoana căutată.De menţionat că persoana a fost introdusă în baza de date de un alt serviciu criminalistic în urmă cu aproximativ 1 an.

6. Concluzii În urma studierii, cercetării şi observaţiilor făcute pot concluziona şi următoarele: 1. în deplin consens cu teoria şi practica de expertiză criminalistică, pot întări faptul că trăsăturile unei persoane prezintă în general o stabilitate destul de mare, valoarea de identificare depinzând atât de gradul de stabilitate, cât şi de frecvenţa acestora.

112

2. identificarea unei persoane de către o altă persoană pe baza pe baza percepţiei celei din urmă este relativă deoarece implică mai mulţi factori subiectivi; 3. identificarea după trăsăturile feţei este uşor de falsificat, de indus în eroare, de a fi canalizat pe o pistă falsă. Din moment ce aproape tot poate fi modificat (vârsta prin operaţii de lifthing, sexul –prin operaţie, schimbarea fizionomiei – prin operaţie, machiaj, degizaj, vopsirea părului, măştile, culoarea ochilor – prin lentile de contact) afectează rezultatele, identificarea criminalistică după semnalmente tinde să rămână un instrument de supraveghere, un indice orientativ, în locul unuia de identificare. 4. folosirea actualelor aplicaţii pentru realizarea portretului robot nu dă rezultatele scontate. Îmbunătăţirea activităţii pe segmentul de identificare după portretul robot întocmit s-ar face dacă ar fi achiziţionat un soft specializat, care să creeze o imagine color mult mai apropiată de realitate, care să nu ofere o imagine plană, ştearsă, greu de memorat.

Bibliografie 1. C.PANGHE ŞI C. DUMITRESCU „Portretul Vorbit,” Editura Ministerului de Interne, 1974; 2. C. DUMITRESCU şi E. GACEA – „Elemente de antropologie judiciară”, Editura Ministerului de Interne,1993; 3. M. N. GOLFIN-Istoria Artei, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975; 4. E. LOCARD –Tratat de criminalistică-vol.III; 5. E.STANCU –Criminalistică-Editura Actami Bucureşti, 1995; 6. Colecţia Revista Criminalistica 7. CÂRJAN L. – “Fundamentele Criminalisticii”, Master European în Criminalistică, Note de curs, Bucureşti, 2005

113

8. L. CÂRJAN şi D.D. DRĂGAN– “Paşaportul electronic românesc – O realizare la nivel mondial”, Revista Română de Criminalistică Nr. 1/2006 9. GHE. POPA şi I. NECULA. – “Metode şi tehnici criminalistice de identificare a persoanei”, Master European în Criminalistică, Note de curs, Editura Era Bucureşti 2006 10. T.BUTOI, G.TÎRU, V.LEPĂDUŞI – Interferenţa între Psihologie şi Criminalistică, Editura LITTLE STAR- Bucureşti 2007,

114

CONSIDERAȚII

PRIVIRE

DREPTUL

PROPRIETĂȚII

INTELECTUALE

JURIST AVRAM RĂDIȚA-FLORENTINA

Abstract Prin proprietate intelectuala se intelege posesiunea drepturilor asupra creatilor umane in domeniile tehnicii, stiintei, literaturii, operelor literare, muzicale, etc. Proprietatea intelectuala cuprinde asadar creatiile de natura stiintifica si artistica care fac obiectul dreptului de autor. Proprietatea intelectuala a fost recunoscuta din cele mai vechi timpuri, dar ca fenomen juridic este o cucerire tarzie. Nici grecii, nici romanii nu au cunoscut o asemenea protectie. Surprinsi de aceasta contestare, specialistii au procedat la o analiza minutioasa a Digestelor, fara insa sa poata descoperi, in acest izvor vreo referire la drepturile de autor. Cuvinte cheie: proprietate intelectuală, copyright 1. Generalități

Dacă izvoarele legislative ignoră drepturile autorilor, alte surse semnalează existența unui comert cu manuscrisele operelor diferitilor autori. Cu alte cuvinte, dreptul de autorului se reducea la dreptul asupra manuscrisului operei. Copiile dupa manuscrisul original erau executate si difuzate in variate spatii culturale. Dar existenta comertului de manuscrise nu insemna recunoasterea si protejarea drepturilor de autor.

115

Prima mare cotitura in evolutia dreptului de autor coincide cu descoperirea tiparului de catre Gutenberg. Trei secole mai tarziu, cand problema protectiei drepturilor autorilor de opere intelectuale incepe sa dobandeasca o configurare moderna, aparatorii acestor drepturi, referindu-se la momentul aparitiei tiparului, scriau: „Totul se va schimba, intunericul care invaluie aceasta lume, inca barbara, se va risipi dintr-o data gratie inventiei lui Gutenberg”. Copyright-ul1 de origine britanica a fost la inceput o metoda de cenzura impusa. In 1556, Coroana britanica a garantat companiei Stationers monopolul asupra tiparului, la inceput pentru a raspandi reforma protestanta. Cerand tuturor celor care isi publicau operele sa fie inregistrati la Stationers, Coroana a facilitat blocarea scrierilor eretice. Cu timpul, interesul puterii de a controla ereziile a fost intrecut de interesul comercial al editurilor, care doreau sa profite de pe urma publicatiilor vandute. Mai putin interesat de eretici si aflat sub presiunea intereselor comerciale private crescande, guvernul britanic a renuntat la controlul asupra autorilor si editurilor. Prima lege care a recunoscut drepturile autorilor a fost Statutul Anne din 1710, care garanta acestora dreptul exclusiv de a-si publica noile opere pe un termen de 14 ani, termen reinnoibil. Operele lor trebuiau inscrise la Stationers’ Hall, nu pentru ca guvernul sa identifice usor ereticii, ci pentru ca aceia care se bucurau de drept de autor sa-si poata demonstra orice pretentie legata de originalitate, atunci cand presupuneau ca altcineva le-a copiat opera. La sfarsitul secolului XVII isi face loc ideea unei proprietati intelectuale, iar la inceputul secolului XVIII apar cele dintai preocupari teoretice de drept de autor propriu-zis. Desi se intalneste calificarea de furt, data utilizarii fara drept a unei opere straine, aceasta reprezenta doar o condamnare morala. Insa, ideea ca opera ca atare ramane un bun al autorului, chiar dupa vanzarea unor exemplare, 1

Cuvantul „copyright” manifesta tendinta de a se substitui in limbajul comun expresiei „dreptul de autor”. In realitate, cuvantul „copyright” are o semnificatie si un continut diferit, iar in doctrina de specialitate se admite ca termenul este intraductibil. 116

isi face loc in acest moment.

Cea dintai lege care a reglementat in Romania

drepturile autorilor literare si artistice a fost Legea presei din 13 aprilie 1862, lege votata si promulgata in timpul lui Cuza. Un capitol din aceasta lege le este consacrat. La 28 iunie 1923, intra in vigoare o lege speciala consacrata dreptului de autor, Legea proprietatii literare si artistice. Considerata ca una din reglementarile cele mai complete si mai moderne ale dreptului de autor, aceasta lege se caracterizeaza prin doua trasaturi esentiale. Protectia drepturilor autorilor era asigurata independent de indeplinirea vreunei formalitati, iar beneficiu acestei protectii era recunoscut nu numai nationalilor, dar si strainilor, fara nici o conditie de reciprocitate. Un rol important in recunoasterea necesitatii de a asigura o protectie internationala a autorului, protectie concretizata in incheierea Conventiei de la Berna din anul 1886, a fost jucat de organizatiile SociĂŠtĂ¨ des gens de lettre si Association LittĂŠraire et artistique internationale, al carei prim congres a avut loc la Paris in 1878, sub presedintia lui Victor Hugo. In ciuda reglementarilor internationale care doresc sa uniformizeze si sa generalizeze protectia dreptului de autor, doctrina distinge in acest caz doua mari sisteme de protectie: sistemul de copyright si sistemul continental al dreptului de autor. Ceea ce caracterizeaza protectia in sistemul de copyright este faptul ca el priveste exclusiv drepturile pecuniare, ignorand drepturile morale. In sistemul de copyright dreptul se naste din existenta unei copii, a unui obiect in sine, in vreme ce in sistemul continental al dreptul de autor, dreptul ia nastere din efortul intelectual, din activitatea desfasurata de un autor, de un creator. Cele doua sisteme de protectie se diferentiaza prin faptul ca in sistemul continental al dreptul de autor in centrul protectiei se afla autorul, iar in sistemul de copyright, opera. Trasatura specifica a acestui sistem consta in indeplinirea unei conditii de forma si anume, inscrierea in Registrul copyright. Aceasta 117

inscriere reprezinta o deosebire esentiala fata de sistemul european, sistem in care opera este protejata fara indeplinirea vreunei formalitati.1 Acest sistem de protectie s-a dezvoltat in tarile aflate sub influenta britanica. Dar in vreme ce, in tari precum Anglia sau Irlanda, dreptul de autor s-a apropiat de sistemul continental de protectie, in Statele Unite protectia continua sa fie acordata in forma copyright-ului chiar si dupa aderarea lor la Conventia de la Berna. Astfel, pana in anul 1955, Statele Unite nu era membra a nici unui organism cu caracter international di domeniul drepturilor de autor si a protectiei juridice a acestora. Intrucat drepturile americane de autor nu erau recunoscute in strainatate, iar Conventia Universala privind drepturile de autor de la Geneva prevedea reguli prea stricte in materie, Statele Unite au aderat la Conventia de la Berna, prin legea ratificata de Senatul american printr-o rezolutie, in anul 1988. aderarea a inceput sa-si produca efecte de la data de 1 martie 1989. Cel mai important efect al aderarii acestui stat la Conventia de la Berna este legat de formalitatile e care sistemul american conditiona recunoasterea pe plan juridic a drepturilor de autor. n consecinČ&#x203A;Ä&#x192;, pentru operele publicate dupa anul 1989, nu mai era obligatorie mentiunea all rights reserved. Sistemul copyright, prin inregistrarea operelor in Registrul copyright, contravenea dispozitiilor Conventiei de la Berna, ceea ce a condus la un compromis, conform caruia inregistrarea este o conditie prealabila doar in ceea ce priveste intentarea actiunii in contrafacere pentru operele originale din Statele Unite si in acele tari ale Conventiei de la Berna cu care S.U.A. au incheiat acorduri bilaterale. Cadrul legislativ actual al sistemului copyright este reprezentat de Copyright act (1976)1, care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1978. Aceasta lege asigura

Murzea C., Notiuni de proprietate intelectuala, Ed. Romprint, Brasov, 2004. 118

protectia ca â&#x20AC;&#x17E;original works of authorshipâ&#x20AC;? a operelor literare, muzicale, dramatice, pantomimelor, operelor coregrafice, de arta plastica, a filmelor si a altor opere audiovizuale, cu conditia de a imbraca o forma concreta. Structura acestuia act normativ se compune din mai multe capitole intitulate astfel: Obiectul si scopul dreptului de autor Dreptul de proprietate al autorului si transmisiunea acestuia Durata dreptului de autor Marca dreptului de autor, depozitul si inregistrarea Despagubirile pentru incalcarea dreptului de autor Oficiul Copyright, din cadrul bibliotecii Congresului Tribunalul pentru drepturile de autor.

2. Obiectul dreptului de autor in legislatia americana Enumerarea legii in ceea ce priveste categoriile de drepturi protejate, pe care leam prezentat succint anterior, este exemplificativa. Fundamentul sistemului copyright il constituie dihotomia idee â&#x20AC;&#x201C; expresie, in sensul ca este protejata forma pe care o imbraca ideea, si nu ideea in sine. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o opera pentru a putea beneficia de protectia copyright sunt urmatoarele: originalitatea, expresia si publicarea. Intrucat enumerarea facuta de lege pentru a determina operele ce sunt protejate, nu este limitativa, doctrina si jurisprudenta americana au adus noi criterii de identificare a acestora, cum ar fi utilitatea operei respective. In cazul Mazer v. Stein, paratii erau producatori de veioze. Unul dintre acestia a creat o sculptura originala reprezentand figuri umane printr-o tehnica traditionala de modelare in lut. Dupa acest model s-a facut o matrita pentru 1

modificat prin Legea nr. 97-180 din 24 mai 1982, privind sanctionarea pirateriei si contrafacerii si Legea nr.96-517 din 12 decembrie 1990, privind reglementarea programelor pentru computer. 119

copii. Statuetele obtinute u fost trimise de producator Oficiului Copyright pentru a fi inregistrate ca opere de arta. Ulterior, acestea s-au vandut sub forma de veioze. Reclamantii au atacat decizia Curtii de Apel care recunostea paratilor dreptul de autor pe motiv ca autorul a urmarit producerea unui obiect in serie, adica util, si deci neprotejabil conform dreptului de autor. In favoarea utilitatii sau adus urmatoarele argumente: 1. posibilitatea protejarii lucrarilor pur utilitare prin brevetul de inventie, care ofera un drept exclusiv asupra creatiei 2. dreptul de autor este rezervat expresiei unei idei, practica instantelor fiind aceea de respingere a solicitarii acordarii de protectie, atunci cand opera pare a fi o prelungire a ideii de baza. Intr-un alt caz2, se solicita protectia copyright a unui sistem de contabilitate, pe temeiul folosirii acelorasi principii sau idei. Instanta a respins actiunea, intrucat structura de calcul a sistemului de contabilitate folosit de parat era diferit, facandu-se distinctie intre notiunea de arta si cea de descriere a artei/ de exprimare a acesteia. Prin urmare, daca ar fi avut loc o copiere ad literam a formulei originale, atunci ar fi existat o incalcare a dreptului de autor, insa nu era cazul in speta. Un alt domeniu care a nascut discutii doctrinare pe aceeasi tema este cel al arhitecturii.1 Construirea unei cladiri dupa planuri sau proiecte nu incalca in mod necesar dreptul de autor al arhitectului, deoarece este foarte probabil ca o persoana sa observe, in mod legitim o cladire si apoi sa-i faca schita, daca este suficient de talentat. Deci nu poate fi vorba de o incalcare a dreptului de autor atata timp cat nu a avut loc o copiere a obiectului protejat2. Institutia juridica a proprietatii intelectuale este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale ce decurg din crearea si valorificarea unor 2

cazul Backer versus Sheldon(1879). cazul Imperial Copr. versus Lamont, 1972. 2 C. Murzea, op. cit., pag.88-89. 1

120

opere stiintifice, literare, artistice sau a unor produse intelectuale cu aplicabilitate industriala, categorie in care se includ si semnele distinctive ale acestor activitati. Proprietatea intelectuala ca drept subiectiv reprezinta posibilitatea recunoscuta de lege titularului acestui drept, persoana fizica sau juridica, de a folosi in mod exclusiv o creatie intelectuala cu caracter artistic sau industrial sau un semn distinctiv al unei asemenea activitati. Dreptul de proprietate intelectuala, prin recunoasterea de catre stat a exclusivitatii de folosire, apare ca un drept absolut si opozabil erga omnes. Cele mai specifice mijloace de aparare a titularului de drept impotriva atingerii drepturilor sale sunt: actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala. Singurul drept comun tuturor categoriilor de bunuri ale proprietatii intelectuale este dreptul de folosire exclusiva. In tara noastra protectia creatiilor intelectuale se realizeaza prin doua organe guvernamentale de specialitate cu autoritate unica pe teritoriul Romaniei si anume: Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) pentru creatiile cu caracter industrial Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) pentru creatiile cu caracter artistic si stiintific

3. Proprietatea intelectuala industriala In conformitate cu Conventia de la Paris sunt recunoscute ca obiecte ale proprietatii industriale urmatoarele: Inventia. Este cea mai cunoscuta si mai des intalnita forma de creatie intelectuala cu caracter industrial. Ea este deosebit de importanta din punct de vedere social si economic, reprezentand motorul progresului tehnic. Inventia poate fi definita ca o solutie tehnica cu caracter de noutate absoluta aplicabila 121

industrial, in orice domeniu al vietii economice sau sociale. In Romania exista urmatoarele legi privitoare la dreptul de proprietate industriala asupra inventiei: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, Legea nr. 120/1992 privind taxele pentru cererile si brevetele de inventie, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea nr. 21/1996 privind concurenta, Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului. Brevetarea inventiei este cerinta principala pentru nasterea drepturilor, in primul rand al dreptului de exploatare exclusiva. Pentru brevetare, Legea nr. 64/1991 impune doua categorii de conditii: conditii de fond si conditii de forma. Conditii de fond: se refera la un set de calitati pe care trebuie sa le indeplineasca inventia. Pe de alta parte se impun conditii si persoanelor (fizice sau juridice) pentru ca sa poata exista brevetul. Pentru ca o inventie sa fie brevetata ea trebuie sa reprezinte o noutate in raport cu stadiul tehnicii mondiale, sa contina o activitate inventiva si sa aiba un caracter industrial ceea ce implica posibilitatea reproducerii identice si susceptibilitatea de a fi folosita cel putin intr-un domeniu al vietii social-economice. Legea mai precizeaza ca pot fi brevetate doar acele inventii care se refera la: un obiect, un procedeu, o metoda, un soi de planta sau o noua rasa de animale. Nu pot fi brevetate ideile, descoperirile, solutiile, metodele matematice, economice sau organizatorice, regulile, sistemele urbanistice, fenomenele fizice, retetele culinare, etc. AcČ&#x203A;iunea de solicitare a unui brevet debuteaza cu constituirea si inregistrarea la OSIM a unui depozit national reglementar compus din: cerere. Descrierea inventiei, desene, revendicari si rezumat. Constituirea depozitului national reglementar naste provizoriu dreptul exclusiv de exploatare si un drept de prioritate fata de orice depozit pentru aceeasi inventie inregistrata ulterior. CondiČ&#x203A;iile de forma: se refera la procedurile impuse de lege si de regulamentul ei de aplicare. Este etapa in care OSIM hotaraste eliberarea sau respingerea 122

cererii de brevet. In caz de respingere solicitantul poate actiona prin contestatie administrativa ti actiune civila in instanta. Deci, brevetul da nastere dreptului de proprietate industriala. Drepturile titularului de brevet sunt protejate pe teritoriul Romaniei timp de 20 de ani pentru inventiile principale si timp de 10 ani pentru inventiile care perfectioneaza o inventie brevetata. Modelul de utilitate. Este o forma noua data unui produs cunoscut, prin care se dobandeste o calitate tehnica noua.

Desenele si modelele industriale Sunt o forma noua data unui produs industrial in scopul unei industrializari estetice. Legea prin care se protejeaza desenele si modelele industriale este Legea nr. 120/1992. In aceasta se precizeaza in mod clar ca protectia se asigura din considerente strict estetice scopul fiind individualizarea unui produs de altele similare. Deosebirea dintre desen si model industrial consta in numarul de dimensiuni. Produsele in doua dimensiuni (etichete, afise, etc.) sunt considerate desene, iar cele in trei dimensiuni (cutii, flacoane) sunt considerate modele. Conditia principala pentru a solicita protectia este noutatea. Protectia se obtine printr-un certificat de inregistrare eliberat de OSIM in urma constituirii unui depozit national reglementar care este alcatuit din: cerere tip, zece reproduceri grafice ale desenului sau modelului si dovada platii taxei de inregistrare si examinare. Dreptul de exploatare exclusiva este recunoscut timp de 5 ani de la constituirea depozitului, termen care poate fi prelungit pe doua perioade succesive de 5 ani prin innoire, respectiv prin plata taxelor aferente mentinerii in vigoare. Titularul are dreptul de a aplica pe produs litera D inscrisa intr-un cerc, insotita de numele titularului sau de numarul certificatului, pentru a atrage atentia ca modelul este protejat prin lege. Dupa depunerea cererii de

123

inregistrare, solicitantul are dreptul de a intreprinde demersuri (prin OSIM) pentru extinderea protectiei in strainatate. Know-how-ul. Este o creatie intelectuala ce consta dintr-un ansamblu de solutii si cunostinte noi, aplicabile industrial, transmisibile si avand din principiu un caracter secret. Know-how-ul este o inventie de procedeu sau metoda, care nu a fost brevetata, fie pentru ca nu indeplinea cerintele legislatiei nationale, fie pentru ca titularul nu a dorit brevetarea avand in vedere ca, dupa publicare, concurenta are posibilitatea de a folosi inventia cu mici modificari, menite sa evite acuzatia de contrafacere. Noutatea cuprinsa intr-un know-how este relativa si subiectiva, ea nu se raporteaza la nivelul tehnic mondial, ci la mediul inconjurator al detinatorului. In momentul negocierii unui contract de knowhow acesta rezulta ca un raport intre stadiul tehnic al titularului (ofertantului) si cel al solicitantului (beneficiarului). Aparitia unui know-how conduce in mod implicit la posibilitatea exploatarii, comercializarii si transmiterii lui. Nefiind protejat printr-o lege speciala, dreptul de proprietate industriala este imperfect. Inovatia. Nu este reglementata special si in prezent poate fi identificata partial cu know-how-ul, in masura in care acesta poate fi definit ca o suma de inovatii. Cele doua notiuni se aseamana si prin faptul ca nu sunt brevetabile. Legea nr. 64/1991 are o singura referire la inovatie in art. 67 din care rezulta: a) inovatia este o realizare tehnica cu caracter de noutate la nivelul unei unitati si utila acesteia; b) drepturile banesti ale autorului se stabilesc prin contract; c) unitatea se obliga sa ateste calitatea de autor; d) incalcarea drepturilor autorului atrage obligatia unitatii de a plati despagubiri potrivit dreptului comun; e) ea poate fi protejata prin contract si prin secret. Topografia circuitelor integrate. Este reglementata prin Legea nr. 16/1995. Prin circuit integrat se intelege un produs in forma finala sau intermediara, 124

alcatuit din componente active, pasive si interconexiuni, produs destinat sa indeplineasca o functie electronica. Prin topografia circuitului integrat se intelege modul de dispunere tridimensionala a elementelor de circuit integrat, din care cel putin unul trebuie sa fie activ. Protectia pe teritoriul Romaniei se asigura prin constituirea unui depozit national reglementar la OSIM, pe baza unei cereri. Titlul de protectie este Certificatul de Inregistrare a Topografiei a carui valabilitate dureaza pana in ultima zi a celui de-al zecelea an civil care urmeaza anului in care incepe perioada de protectie. Pentru evidentierea protectiei, circuitele integrate continand topografii protejate pot fi marcate cu majuscula T. Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii intelectuale industriale, enumara printre printre obiectele obiectele de creatie intelectuala cu caracter industrial si semnele distinctive ale activitatii industriale. Acestea sunt marcile, denumirile de origine, indicatiile de provenienta, numele comercial, firma si emblema. Marcile de fabrica, de comert si de serviciu. Marca este un semn distinctiv, folosit de intreprinderi, pentru a deosebi produsele, lucrarile, serviciile lor de cele identice sau similare ale altor intreprinderi si pentru a stimula imbunatatirea calitatii lucrarilor si serviciilor. Importanta marcii in personalitatea activitatilor unei intreprinderi este demonstrata prin faptul ca deja din 1891 a intrat in vigoare Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor. In Romania, protectia marcilor se face prin Legea nr. 84/1998. Titlul de protectie pentru marci este certificatul de inregistrare, care asigura titularului un drept de folosire exclusiva a marcii, pe teritoriul Romaniei, pentru produsele, lucrarile si serviciile pentru care s-a facut inregistrarea pe un termen de zece ani de la data constituirii depozitului reglementar. Depozitul national reglementar se constituie dintr-o cerere la care se ataseaza: o copie a certificatului de inmatriculare, o copie a inregistrarii la administratia 125

financiara, zece reproduceri grafice ale marcii si dovada de plata a taxelor. Titularul certificatului de inregistrare este intreprinderea. Inregistrarea marcilor se poate reinnoi continuu la fiecare 10 ani. Legea enumara semnele care pot fi utilizate ca marca: cuvinte, litere, reprezentari grafice, combinatii ale acestora, culori, forma ambalajului sau produsului, prezentarea sonora, etc. Protectia marcii poate fi extinsa in orice tara semnatara a Aranjamentului de la Madrid, efectuand un depozit la Biroul International al Proprietatii Intelectuale (OMPI) prin intermediul administratiei nationale OSIM. Dreptul exclusiv de exploatare nu poate fi extins prin adaugare de noi produse sau servicii. Aceasta adaugare se poate face doar prin constituirea unui nou depozit. Denumirile de origine.ď&#x20AC;ą Sunt semne distinctive constand din denumirea unui loc geografic prin care se disting produsele, in general naturale, provenind din acel loc, garantandu-le implicit anumite calitati. EX: marmura de Carara. Indicatia de provenienta. Este un semn constand din denumirea unui loc geografic prin care se disting produsele fabricate in acel loc de altele similare. EX: salam de Sibiu. Firma si emblema. Aici trebuie atrasa atentia ca in numeroase cazuri emblema este confundata cu marca si ca urmare multi intreprinzatori considera ca prin inregistrarea la Camera de Comert si Industrie beneficiaza de intreaga protectie conferita de lege. Numele comercial. Este numele sau denumirea sub care o persoana isi desfasoara activitatea in scopul individualizarii si diferentierii.

4. Dreptul de autor si drepturile conexe de autor Art. 7 din Legea nr. 8/1996 modificata de Legea 285/2004 privind dreptul de autor si drepturile conexe precizeaza ca obiectul dreptului de autor il constituie operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, ď&#x20AC;ą

reglementate prin H.G. 274/ 1991. 126

oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoare sau destinatia lor, cum ar fi: a. scrierile literare, publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele de calculator, b. operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice, c. compozitiile muzicale cu sau fara text, d. operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele, e. operele cinematografice precum si orice alte opere audiovizuale, f. operele fotografice, precum si alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei, g. operele de arta plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, grafica, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, precum si operele de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice, h. operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura i. lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general. In dreptul de autor sunt incluse si operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente, cum ar fi: traducerile, enciclopediile, antologiile, adaptarile, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale, colectiile sau compilatiile de materiale sau date si orice alte transformari ale unor opere originale cu conditia sa includa o munca de creatie intelectuala sau sa constituie creatii intelectuale. Originalitatea operei rezulta din forma de prezentare nu din ideile continute. Acestea pot fi vechi, cunoscute, folosite, noutatea constituindu-se din modul de combinare, interpretare sau folosire. 127

Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor: ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile, continute intr-o opera, textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora, simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice sau ale organizatiilor (stema, sigiliu, drapel, emblema, blazon, etc), mijloacele de plata, stirile si informatiile de presa, simplele fapte si date. In Romania acest domeniu este reglementat prin legile: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe modificata prin Legea nr. 285/2004, Legea nr. 48/1992 privind audiovizualul, Legea nr. 192/1992 privind dreptul cultelor religioase de producerea obiectelor de cult, legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric si al artelor plastice. Pe plan international drepturile autorilor de creatii intelectuale cu caracter artistic sunt consfintite prin Conventia Universala a Dreptului de autor de la Geneva din 6 decembrie 1959. Ca autor este recunoscuta persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera. Pana la proba contrarie, se prezuma a fi autor persoana sub al carui nume a fost adusa opera la cunostinta publica. Deci nu este necesara indeplinirea unei proceduri si obtinerea unui titlu de protectie ca in cazul creatiilor industriale. Calitatea de autor este recunoscuta intotdeauna unei persoane fizice, admitanduse urmatoarele cazuri: coautorii, colectivul, colaboratorii, anonimatul, pseudonimul. Dreptul de autor imbraca doua aspecte: cel moral si cel patrimonial. Aspectul moral consta in dreptul de a fi recunoscut ca autor, de a decide daca, cand si sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica, de a pretinde respectarea integritatii operei, de a se opune modificarilor si oricarei atingeri si dreptul de a retracta opera, despagubind daca este cazul pe titularii drepturilor

128

de exploatare prejudiciati in acest mod. Drepturile morale sunt inalienabile si se transmit prin mostenire pe durata nelimitata. Dreptul patrimonial esential este cel de exploatare exclusiva. Din acesta decurge dreptul de a decide asupra momentului si modului de utilizare, concretizat prin dreptul de a autoriza reproducerea, difuzarea, importul in vederea comercializarii pe teritoriul Romaniei a copiilor de pe opera, reprezentarea scenica, expunerea publica, proiectia publica, transmiterea, cpmunicarea publica prin intermediul inregistrarilor sonore si audiovizuale, retransmiterea, difuzarea secundara, prezentarea intr-un loc public. In cazul particular al operelor de arta plastica se consemneaza dreptul de suita care consta in dreptul autorului de a primi 5% din pretul de vanzare a operei sale la fiecare revanzare si din dreptul de a fi informat asupra oricarei tranzactii, respectiv asupra locului in care se afla opera sa. Dreptul de suita este inalienabil. Drepturile patrimoniale de autor sunt limitate ca durata. Aceasta este diferentiata dupa natura opere si dureaza intre 25 de ani de la data aducerii pentru prima data la cunostinta publica, in mod legal, pana la 70 de ani dupa decesul autorului. Drepturile patrimoniale de autor sunt transmisibile, modalitatile consacrate fiind: cesiunea, comanda, contractul individual de munca, contractul de editare, contractul de reprezentare si inchirierea. Un capitol aparte il constituie operele audiovizuale. Acestea sunt considerate opere comune cu mai multi coautori, dintre care autorul principal este regizorul sau realizatorul. Toti coautorii beneficiaza de drepturile morale de autor. Titularul drepturilor patrimoniale este insa producatorul. Producatorul devine titularul drepturilor patrimoniale prin incheierea unor contracte de cesiune cu fiecare dintre coautori. Acestia isi pastreaza dreptul de exploatarea separata a contributiei proprii. 129

Drepturile conexe drepturilor de autor au in vedere artistii, interpreti sau executanti, producatorii de inregistrari sonore precum si organismele de radiodufuziune si televiziune pentru propriile emisiuni. Artistii interpreti beneficiaza de dreptul moral de recunoastere a paternitatii interpretarii sau executiei lor si de comunicare a numelui la fiecare spectacol sau utilizare a inregistrarii. Ei au dreptul de a pretinde respectarea calitatii prestatiei si de a se opune oricarei deformari, falsificari sau unor utilizari cauzatoare de prejudicii personale. Drepturile patrimoniale ale interpretilor se stabilesc prin contract si privesc fixarea prestatiei, difuzarea acesteia sub orice forma, inchirierea, prezentarea publica, etc. Remuneratia artistului se stabileste pentru fiecare caz in parte. In prestatiile colective este necesara alegerea unui reprezentat autorizat cu drept de semnatura. Inregistrarea sonora este considerata orice fixare, exclusiv sonora, a sunetelor provenite dintr-o interpretare sau executie sau a altor sunete si a reprezentarii numerice ale acestora. Titularul drepturilor morale si patrimoniale este producatorul sau persoana fizica sau juridica care isi asuma responsabilitatea organizarii si finantarii primei fixari. Organismele de radiodifuziune si televiziune beneficiaza de dreptul patrimonial de a autoriza fixarea, reproducerea, difuzarea, inchirierea, retransmiterea, comunicarea publica si adaptarea programelor proprii. Prevederile legale privind organismele radio-tv se aplica si comunicarii publice prin satelit, precum si retransmiterii prin cablu. Aceste doua forme particulare de comunicare publica au suplimentar si prevederi legale specifice.

Bibliografie

130

1. Cuvantul „copyright” manifesta tendinta de a se substitui in limbajul comun expresiei „dreptul de autor”. In realitate, cuvantul „copyright” are o semnificatie si un continut diferit, iar in doctrina de specialitate se admite ca termenul este intraductibil. 2. Murzea, C., Notiuni de proprietate intelectuala, Ed. Romprint, Brasov, 2004. 3. modificat prin Legea nr. 97-180 din 24 mai 1982, privind sanctionarea pirateriei si contrafacerii si Legea nr.96-517 din 12 decembrie 1990, privind reglementarea programelor pentru computer. 4. Cazul Backer versus Sheldon(1879). 5. Cazul Imperial Copr. versus Lamont, 1972. 6. Murzea, C., op. cit., pag.88-89. 7. reglementate prin H.G. 274/ 1991.

131

ROLUL MEDIERII IN CRIMINOLOGIE SINTEZĂ DE PROF.DR.ING.LIDIA CRISTEA LECTOR UNIV.DR.IANCU ȘTEFAN

Abstract Medierea are drept fundament aplicarea tehnicii de negociere, neutră în raport cu părțile implicate in conflict și dornică pentru soluționarea cauzelor penale sau civile fără proces. Se caută o justiție restaurativă. Cuvinte cheie: justiție restaurativă, mediere, infracțiuni 1. Medierea pură și arbitrarea Judecătorul Cristi Danieleț a scos un ghid de mediere pentru magistrați [1], în care pledează pentru soluționarea conflictelor prin moduri alternative de soluționare a litigiilor, ADR. Medierea presupune mijlocirea unui terţ care propune părţilor anumite soluţii, fără a le putea însă impune; terţul negociază împreună cu părţile un proiect care să arate pretenţiile lor. Practic, medierea este mijlocul prin care se ajunge la o conciliere. Însă mediatorul este plătit de părţi.11 Medierea a fost introdusă în România, la nivel instituţional, prin Legea nr. 192 din 2006 intrată în vigoare în 8 iunie 2008, odată cu publicarea primului Tablou al mediatorilor.12 Dar prevederi cu privire la mediere se regăseau în legislaţia

În Franţa, judecătorul este cel care desemnează mediatorul, coordonează şi controlează activitatea acestuia; de aceea, acest mediator este un auxiliar al justiţiei (mediere parajudiciară). 12 Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a fost publicată în M.Of. nr. 441 din 22 mai 2006 şi a fost modificată recent prin Legea nr. 370/2009 publicată în M. Of. Nr. 831 din 3 decembrie 2009. 132

noastră şi anterior acestei legi,13 fără însă a exista vreo asemenea dispoziţie nici în actualele coduri de procedură civilă, respectiv penală, nici în proiectele noilor coduri postate pe site-ul Ministerului Justiţiei în luna aprilie 2008. Alte instrumente naţionale ce conţin reglementări cu privire la modul de organizare şi de funcţionare a acestei noi instituţii au fost adoptate, ulterior, de Consiliul de Mediere: Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor din 17 februarie 2007; Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere; Hotărârea nr. 12 din 7 septembrie 2007 pentru aprobarea Standardului de formare a mediatorului; Hotărârea nr. 964 din 3 mai 2008 privind aprobarea Tabloului mediatorilor autorizaţi; Hotărârea nr. 351 din 6 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii de autorizare a mediatorilor; Hotărârea nr. 1023 din 6 iunie 2008 pentru aprobarea Regulilor de publicitate a formelor de exercitare a profesiei de mediator.14 Încă nu există date statistice despre desfăşurarea unor medieri, în afara sau în timpul proceselor judiciare deja declanşate. Se cunoaşte doar că pentru programul pilot desfăşurat la Centrul de Mediere de la Craiova, într-un proiect al Ministerului Justiţiei din România şi Ambasada SUA la Bucureşti, la nivelul 13

Este vorba de următoarele acte normative: Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 217/2003 privind combaterea violenţei domestice, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, O.G. nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. 14 Instrumentele internaţionale şi naţionale în domeniul medierii sunt cuprinse în culegerea Zeno Şuştac, Cristi Danileţ, Claudiu Ignat, „Medierea - standarde şi proceduri”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008. 133

anului 2006 s-au raportat 307 medieri în cauze civile, 75 în cele de dreptul familiei, 40 în dreptul muncii şi 384 în cauze penale. O formă combinată de ADR, Med-Arb desemnează procedura care începe cu terţul acţionând ca mediator şi, pentru că medierea nu reuşeşte, se ajunge ca terţul să impună soluţia în calitate de arbitru, bazându-se pe informaţiile adunate în prima parte a procedurii.

2.Medierea în cauzele penale. Medierea se aplică în materie penală numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor. Recomandarea nr. 99 (19) privind medierea în materie penală are scopul de a mări participarea activă a victimei şi a infractorului la procedurile penale. Recomandarea caută, pe de o parte, să recunoască interesul legitim al victimelor de a avea o voce puternică în a face faţă consecinţelor infracţiunii şi de a comunica cu infractorul, şi pe de altă parte, de a încuraja sentimentul răspunderii infractorului oferindu-i posibilitatea de a se reintegra şi de a se reabilita. Recomandarea oferă o definiţie a medierii în materie penală: aceasta reprezintă orice proces prin care victima şi infractorul au posibilitatea, dacă sunt de acord în mod liber, să participe în mod activ la soluţionarea problemelor care decurg din infracţiune cu ajutorul unui terţ imparţial (mediator); Deşi, spre deosebire de ADR în cauzele civile, medierea în penal nu este folositoare pentru a micşora volumul de muncă actual din instanţe, aceasta poate 134

avea un efect preventiv în privinţa viitoarelor încălcări ale legii; deoarece Recomandarea nr. R (99) 19 se concentrează numai asupra «medierii» între inculpat şi victimă, se impune necesitatea continuării cercetărilor asupra conceptului mai larg de «justiţie restaurativă», adică proceduri care permit redirecţionarea de la procesul penal obişnuit înainte ca acesta să înceapă, după ce a început până la pronunțarea hotărârii sau chiar în timpul executării pedepsei; deoarece mecanismele pentru justiţia restaurativă necesită o implementare mai atentă decât ADR în litigiile civile, căci aducerea victimelor în contact cu acuzaţii este un proces mult mai sensibil decât punerea faţă în faţă a ambelor părţi dintr-o cauza civilă, succesul unor astfel de mecanisme depinde în parte de o schimbare de tip cultural pentru practicienii de drept penal obişnuiţi cu procesul normal, ale cărui etape sunt judecata, apoi aplicarea pedepsei. Medierea este un program de justiţie restaurativă care presupune întâlnirea faţă în faţă între persoana care a comis o infracţiune şi victima acelei infracţiuni, în prezenţa unui mediator (o persoană special pregătită să conducă aceste şedinţe). Medierea victimă-infractor numită iniţial în SUA reconciliere victimă-infractor, mai poartă denumirea de dialog victimă-infractor, conferinţă victimă-infractor, dialog de justiţie restaurativă sau întâlnire victimăinfractor[2]. În cadrul şedinţei de mediere are loc o discuţie privind infracţiunea comisă, despre impactul acesteia asupra victimelor, precum şi despre modalităţile concrete de reparare a prejudiciului produs. De asemenea, se stabileşte un plan de reparaţie, prin care infractorul despăgubeşte victima pentru prejudiciul pe care i l-a provocat. În cazul în care prejudiciul este în special de natură materială, iar paguba produsă poate fi cuantificată, victima poate cere plata acestei „datorii” sau poate cere ca infractorul să presteze un număr de ore de muncă în folosul său. Este important de subliniat că în unele jurisdicţii este permisă doar o restituire financiară, în timp ce în altele este permisă şi o reparaţie sub forma unor servicii prestate victimei. În unele jurisdicţii victimele 135

şi infractorii pot fi însoţiţi de familie, membri ai comunităţii şi alte persoane (grupuri de suport). De asemenea, este posibil ca atât victima, cât şi infractorul să fie asistaţi de reprezentanţi legali atât în pregătirea, cât şi pe parcursul desfăşurării şedinţei de mediere, responsabilitatea plăţii acestora revenind celor care îi angajează (victimă sau infractor). Totuşi, spre deosebire de procesul penal, în care aceştia deţin rolul central, în cadrul procesului de mediere ei au doar un rol de suport, discuţia purtându-se între victimă şi infractor, avocaţii neputând să intervină, să întrerupă procesul. Principalele surse de trimitere către programele de mediere sunt, mai ales in Statele Unite ale Americii, următoarele[3]. 1.Ofiţerii de probaţiune, judecătorii şi procurorii; 2. Cele mai frecvente infracţiuni pentru care s-au organizat şedinţe de mediere sunt: distrugere, atacuri minore, furt şi spargere. Ocazional, se organizează şedinţe de mediere şi în cazul infracţiunilor de mare violenţă. 3.În majoritatea dintre programe, infractorii trebuie să recunoască că sunt vinovaţi pentru a se putea organiza o şedinţă de mediere; 4. În cele mai multe cazuri medierea reprezintă o alternativă la sistemul formal de justiţie, o parte dintre cazuri medierea se organizează după ce făptuitorul a fost găsit vinovat, în unele dintre programe medierea se organizează în diverse stadii ale procesului penal de justiţie, iar într-un număr mic de cazuri medierea se desfăşoară înainte de începerea procesului; 5.locaţiile cele mai frecvente pentru desfăşurarea şedinţelor de mediere sunt: birourile programului, centrele comunităţii, cartierului, sălile de conferinţă din biblioteci şi instituţiile religioase (biserici, sinagogi şi temple); 6.Majoritatea dintre programe se foloseşte în mod obişnuit sau ocazional comedierea;

136

7. Mai mult de jumătate dintre cazuri victima a fost prima care a relatat impactul crimei asupra sa, iar într-o treime dintre cazuri infractorul a fost primul care a luat cuvântul; 8.Dintre cazurile cu minori mai mult de jumătate dintre părinţi au fost întotdeauna prezenţi O formă particulară de mediere se desfăşoară în cadrul şcolii şi poate denumirea de peer-mediation (mediere în cadrul grupului de vârstă). Ca răspuns la actele deviante petrecute în spaţiul şcolar au fost organizate şedinţe de mediere în cadrul cărora mediatorii sunt colegii persoanelor implicate în conflict, în contradicţie cu forma clasică de rezolvare a conflictelor care consta în suspendare sau exmatriculare. Avantajul acestor şedinţe provine din valorificarea influenţei pe care persoanele de aceeaşi vârstă o au asupra adolescenţilor şi tinerilor. Totodată aceste întâlniri au rolul de a le dezvolta tinerilor capacităţile de rezolvare a conflictelor.

3.Reglementarea medierii în cauzele penale Dispoziţiile Legii nr. 192/2006 se aplică numai în cauzele penale ce privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (art. 67 alin. 1). Aşadar, legiuitorul român a optat doar pentru o anumită categorii de infracţiuni, şi anume numai acelea pentru care părţile au un drept de dispoziţie prin care pot influenţa declanşarea sau desfăşurarea unui proces penal. Cu toate acestea, credem că e posibilă medierea şi în cazul procedurii reglementate de art. 2781 C.proc.pen de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, indiferent dacă 137

aceasta priveşte o infracţiune urmăribilă la plângerea prealabilă sau una din oficiu. Astfel, prin decizia nr.27/2008 pronunţată de ICCJ-Secţiile Unite, s-a stabilit că cel care a formulat plângere împotriva soluţiei procurorului are disponibilitatea de a şi-o retrage, judecătorul urmând să ia act de această manifestare de voinţă printr-o hotărâre definitivă. Or, această retragere a plângerii poate fi urmare a iniţiativei exclusive a petentului, urmare a concilierii încercate de judecător, sau urmare chiar a procedurii de mediere (acordul de mediere cuprinzând anumite clauze vizând atât petentul, cât şi intimatul, printre care şi obligaţia petentului de a-şi retrage plângerea). Procedura medierii este facultativă, căci nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii (art. 67 alin. 2). Este de menţionat că medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi (art. 5 alin 1), aceasta chiar dacă soluţia poate consta în retragerea unilaterală a plângerii prealabile. În timpul procedurii se respectă dreptul la un avocat, la un interpret, şi drepturile minorilor în procedurile penale (art. 52 alin.1 şi art. 68); în cursul medierii, părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii (art. 52 alin 1); procedura este confidenţială (art.53). Se poate recurge la medierea înainte sau în timpul procesului (art. 2 alin.1 din lege): a. În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal (mediere penală extraprocesuală) termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă pe durata desfăşurării medierii.

138

Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare (art. 69 alin 2 din lege). Dacă medierea se închide prin împăcarea părţilor, părţile pot încheia un acord şi în scris, care poate fi supus autentificării de către notarul public, neexistând posibilitatea de validare a sa de către judecător. Legea prevede în mod expres că persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul judiciar (art. 69 alin.1). Dacă persoana vătămată formulează o plângere prealabilă după o mediere reuşită organul judiciar este obligat să dea efect voinţei părţilor la împăcare făcând aplicarea art. 10 lit h C.proc.pen., sens în care procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale (art. 228 alin 4 C.proc.pen). b. În cazul în care se recurge la procedura de mediere în timpul procesului penal, aşadar după începerea urmăririi penale (mediere penală procesuală15), iniţiativa poate aparţine părţilor sau organelor judiciare, ţinute de altfel să informeze părţile asupra acestei proceduri şi îndrumându-le să o urmeze (art. 6 din lege). Nu există prevederi în Codul de procedură penală care să reglementeze suspendarea procesului penal prin voinţa părţilor. Însă legea nr. 192/2006 prevede în art. 70 că, în cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere.16 Aşadar, nu e 15

Preferăm sintagma de mediere procesuală, desemnând medierea care se desfăşoară în timpul unui proces declanşat, şi nu pe aceea de mediere judiciară care ar putea desemna mai degrabă medierea desfăşurată prin intermediul organelor judiciare. 16 Aceasta este un nou caz de disponibilitate a părţilor în procesul penal care, prin acordul lor în vederea recurgerii la medierii, determină suspendarea procedurilor. 139

necesară prezenţa părţilor la instanţă sau depunerea de către amândouă a vreunui înscris prin care să solicite suspendarea procesului, aşa cum se întâmplă în cauzele civile. Suspendarea în penal durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Procesul penal se reia din oficiu imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni. Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii (art. 50 alin.3). Cu toate acestea, este evident că în ceea ce priveşte latura penală a procesului (spunem aceasta pentru că medierea poate viza şi/sau latura civilă a cauzei penale care se va desfăşura după regulile obişnuite din materie civilă, inclusiv pronunţarea unei hotărâri de expedient – de reţinut că latura civilă poate fi obiect al unui acord de mediere indiferent de natura infracţiunii), doar două sunt soluţiile pentru o mediere reuşită: împăcarea părţilor şi retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată.17 Când medierea este recomandată de către organele judiciare, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere (art. 70 alin 6 nou introdus). Cum am arătat mai sus, această informare va conţine practic datele cuprinse în procesul verbal întocmit la închiderea procedurii.

Este de observat că şi retragerea plângerii prealabile (ce corespunde renunţării la judecată din materie civilă) poate fi un mod de soluţionare a litigiului, fie voluntar unilateral, fie obţinut în urma concilierii intermediată de organul judiciar sau a medierii realizată cu ajutorul terţului mediator. 140

Când medierea are succes, art. 58 alin 1 din lege prevede că dacă părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere se poate redacta un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. Dacă suntem de acord cu această soluţie în cazul împăcării părţilor, arătăm că medierea poate fi un succes şi numai dacă persoana vătămată decide să îşi retragă plângerea prealabilă, eventual restul acordului dintre părţi având efecte juridice în latura civilă a cauzei. Soluţia dată de procuror, respectiv judecător este deosebită de cea din cauzele civile, căci organul judiciar va trebui să adopte o soluţie care priveşte însuşi modul de soluţionare a procesului penal, soluţie impusă de dispoziţiile art. 10 lit h C.proc.pen: Mai întâi, organul judiciar (lucrătorul de poliţie judiciară, procurorul sau judecătorul) trebuie să ia act în mod nemijlocit de înţelegerea dintre părţi. 18 De aceea, pentru soluţionarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, art. 70 alin.5 nou introdus în lege prevede că părţile trebuie să depună la organul judiciar forma autentică a acordului (ceea ce presupune plata la notar a unei taxe aferente) sau să se prezinte în faţa organului judiciar pentru a se lua act de voinţa acestora. Apoi, judecătorul nu se va limita doar la a dispune încetarea procesului penal ca urmare retragerii plângerii prealabile sau împăcării părţilor (art. 11 pct. 2 lit. b rap la art. 10 lit h C.proc.pen.), ci va şi încuviinţa acordul de mediere după regulile generale din legea medierii care se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale, după cum dispune art. 67 alin.1 din legea medierii.

ICCJ-Secţiile Unite, decizia XXVII, publicată în M.Of. nr. 190 din 20 martie 2007: încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţa numai atunci când aceasta constata nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecata de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice. 141

Este de observat însă că o astfel de validare nu poate avea loc însă în faza de urmărire penală. Astfel, un acord de mediere prezentat direct procurorului, fără a se apela la notar, prin care părţile se împacă sau persoana vătămată declară că îşi retrage plângerea prealabilă, poate avea ca efect numai dispunerea de către procuror a încetării procesului penal conform art. 11 pct 1 lit c pentru cazul prevăzut de art. 10 lit h C.proc.pen. Celelalte clauze din acordul de mediere pot deveni executorii numai după ce au fost supuse autentificării doar de către notarului public. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal desfăşurat vor fi suportate de ambele părţi în caz de împăcare (art. 192 alin.1 pct. 2 lit. b C.proc.pen), respectiv de persoana vătămată în caz de retragere a plângerii prealabile (art. 192 alin.1 pct. 2 lit. c C.proc.pen), cu excepţia cazului în care părţile se înţeleg altfel. Deşi legea specială nu prevede în mod expres, în cazul în care medierea are succes şi procesul penal încetează ca urmare a retragerii plângerii prealabile sau împăcării părţilor, persoana vătămată nu poate formula o nouă plângere cu acelaşi obiect. Când totuşi o nouă plângere prealabilă este introdusă cu privire la acelaşi făptuitor şi pentru aceeaşi infracţiune, se încalcă principiul irevocabilităţii retragerii plângerii prealabile,19 respectiv al caracterului definitiv al împăcării părţilor. Soluţia procurorului în privinţa acestei de a doua plângeri va avea la bază excepţia de lucru convenit reflectată în adoptarea unei noi soluţii care va fi aceea de neîncepere a urmăririi penale motivată pe retragerea iniţială 19

Partea vătămată nu poate reveni asupra retragerii plângerii prealabile, nici chiar în cadrul recursului pe care l-a declarat împotriva soluţiei de încetare a procesului penal - Tr. Mun. Bucureşti, Secţia II-a penală, decizia nr. 92/1991 (nepublicată). Odată formulată, retragerea îşi produce efecte de îndată dacă inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal - Tr. Mun. Bucureşti, Secţia I-a penală, decizia nr. 863/1991 (nepublicată). 142

a plângerii prealabile sau pe împăcarea părţilor prevăzute de art. 10 lit h C.proc.pen (dacă anterior aceste aspecte interveniseră în faza de urmărire penală), respectiv motivată pe autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 10 lit j C.proc.pen (dacă anterior acestea au intervenit în faţa instanţei). Cât priveşte aplicarea art 13 C.proc.pen, în temeiul căruia învinuitul/ inculpatul poate cere continuarea procesului penal în situaţia în care persoana vătămată şia retras plângerea prealabilă, continuare cerută cu scopul de a obţine o soluţie mai favorabilă, este de precizat că din moment ce prin mediere s-a ajuns la un acord între părţi cu privire la această retragere, cererea învinuitului/inculpatului de continuare a procesului penal în temeiul art. 13 C.proc.pen. apare ca fiind inadmisibilă. Dacă părţile nu s-au împăcat în procedura de mediere, procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată acest lucru sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni de la data semnării contractului de mediere (art. 70 alin.4). 4. Critica reglementării medierii penale Fapt de necontestat, medierea reprezintă o evoluţie majoră în procedura penală. Prin intermediul acestei instituţii, victima are un rol sporit în desfăşurarea procedurilor şi îşi găseşte mai repede satisfacţia prin rapiditatea derulării acestora şi repararea prejudiciului,20 delincventul poate realiza răul produs şi accepta repararea acestuia, societatea permiţând reintegrarea sa prin alte căi decât izolarea într-un loc de detenţie.

G.Demanet, La mediation penale, în Revue de droit penal et de criminologie nr. 11/1995, p.894. 143

După cum am văzut însă, medierea finalizată prin împăcarea părţilor poate avea loc în dreptul nostru numai pentru infracţiunile pentru care aceasta este permisă de lege. Aceasta înseamnă că, practic, are loc o tranzacţie a acţiunii penale între titularul plângerii prealabile şi făptuitor, ceea ce prezintă importanţă din punct de vedere al justiţiei penale doar în cazul medierii judiciare. Aceasta a făcut ca în doctrină să se afirme că, în dreptul nostru, medierea penală nu este de fapt o alternativă la soluţionarea clasică a litigiului penal, ci doar o nouă modalitate a împăcării părţilor prin intermediul unui mediator.21 Într-adevăr, sensul medierii din reglementarea românească pare că deturnează înţelesul şi scopul medierii clasice. Astfel, în SUA, medierea între victimă şi delincvent este un proces prin care victimele (în special cele ale delictelor contra proprietăţii şi ale delictelor de ultraj) au ocazia de a întâlni pe delincvent într-un loc sigur şi, cu ajutorul unui mediator antrenat (de obicei un voluntar din partea comunităţii), să se implice direct în elaborarea unui plan de restituire din partea delincventului, care este făcut responsabil pentru daunele provocate. Acesta trebuie să fie capabil să îşi asume responsabilitatea pentru conduita sa, să afle în întregime impactul faptei comise şi să dezvolte un plan de despăgubire al victimei. Detaliile planului de restituire sunt consemnate într-un contract semnat de participanţi şi care este trimis, în multe cazuri, staff-ului de program care trimite o copie sursei de referire (cea care a trimis părţile la mediere).22 De asemenea, în statele avansate europene accentul se pune pe reparaţia adusă victimei, care poate fi materială (restituirea bunurilor şi a valorilor dobândite ilicit de delincvent, plata unei indemnizaţii) sau morală (recunoaşterea faptei, regretarea ei şi prezentarea de scuze victimei, prestarea unor munci în folosul 21

D.Ionescu, Modificările aduse părţii speciale a Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 şi prin OUG nr. 60/2006, în Caiete de Drept Penal nr. 3/2006, p.230-231. 22 S.R. Rădulescu, D.Banciu, C.Dâmboeanu, Justiţia restaurativă. Tendinţe şi perspective în lumea contemporană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.70-71. 144

ei).23 Acest mod de restaurare se obţine frecvent prin mediere, care presupune cel mai adesea contactul „faţă în faţă” între victimă şi delincvent. Se cunosc însă sisteme în care în medierea poate fi şi indirectă, situaţie în care mediatorul discută separat cu victima şi delincventul în vederea semnării unui acord reparativ (Belgia şi Austria) sau în care discuţiile se pot purta prin scrisori (Danemarca) ori prin sistem video (Olanda). Or, în dreptul nostru, deşi este reglementată instituţia medierii penale, nu se face niciun fel de menţiune despre repararea pagubei produse prin comiterea infracţiunii. În continuare se păstrează elementele justiţiei represive, care pune accentul pe sancţionarea/nesancţionarea făptuitorului, nicidecum pe interesele victimei. Astfel, împăcarea părţilor duce la stingerea acţiunii penale, dar şi a celei civile, părând că nu lasă posibilitatea unei tranzacţionări asupra modalităţii de reparare a victimei. Cu privire la acest din urmă aspect, s-a pus problema dacă, atunci când părţile încheie o tranzacţie cu privire la acţiunea civilă, mai este vorba sau nu de o împăcare. Doctrina s-a pronunţat în sensul că, atât timp cât nu se face din executarea tranzacţiei o condiţie a împăcării, este posibilă o asemenea înţelegere între părţi privind cuantumul dezdăunării şi modalitatea de plată a acesteia.24 Dacă convenţia părţilor a fost consemnată în hotărârea instanţei, dispoziţia sa prezintă avantajul că va fi susceptibilă de executare, iar dacă nu s-a consemnat partea vătămată-civilă va avea la dispoziţie o acţiune ex contractu la instanţa civilă în cazul în care inculpatul nu-şi execută obligaţia. S-a mai pus problema dacă ar putea avea loc şi o tranzacţie între titularul acţiunii penale publice (Ministerul Public) şi delincvent, mai ales că art. 63 lit. a din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară prevede ca atribuţie a 23

Idem, p. 93. Vladimir Dumbravă, „Valorificarea dreptului la despăgubiri în caz de împăcare a părţilor în procesul penal”, în R.R.D. nr. 8/1971, p. 73-79. 24

145

procurorului participarea, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative.25 Cert este că sub actualul cod de procedură penală acest lucru nu este posibil, însă dispoziţia arătată poate constitui o predicţie pentru o reglementare viitoare, mai ales că se preconizează introducerea de elemente specifice principiului oportunităţii urmăririi. Astfel, în proiectul Codului de procedură penală postat în luna aprilie 2008 pe site-ul Ministerului Justiţiei din România, la art. 330 intitulat „Renunţarea la urmărirea penală”, se prevede: (1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii până la 3 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală a inculpatului când, în raport de persoana şi conduita inculpatului, de conţinutul faptei, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de împrejurările concrete de săvârşire, stabileşte că nu există un interes public în urmărirea acestuia. (2) Renunţarea la urmărirea penală poate avea loc numai după punerea în mişcare a acţiunii penale şi dacă procurorul a constatat că probaţiunea administrată în cauză dovedeşte în mod suficient că inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa. Ea se poate dispune până înainte de sesizarea camerei preliminare. (3) Procurorul poate dispune ca inculpatul să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate;

Gh. Mateuţ, Tratat de procedură penală, partea generală, vol I, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2007, p. 712-713. 146

c) să plătească o anumită sumă către un centru pentru protecţia drepturilor victimelor infracţiunilor; d) să-şi îndeplinească obligaţiile de întreţinere scadente; e) să execute un anumit serviciu umanitar sau în folosul comunităţii. De aceea, pentru ca procedura medierii să corespundă scopului restaurativ al justiţiei în noua viziune, în primul rând credem că se impune o modificare a Codului de procedură penală pentru ca la procedura medierii să se recurgă încă din faza de urmărire penală. Astfel, după model francez, procurorul ar putea avea posibilitatea ca, în schimbul renunţării la exercitarea acţiunii publice şi aducerea inculpatului în faţa instanţei de judecată, să apeleze la mediere pentru ca victima să obţină repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, iar inculpatului să i se aplice o măsură validată de judecător.26 De asemenea, ar trebui să se prevadă posibilitatea unei legături organ judiciar – mediator în timpul medierii, prin care mediatorul să informeze autorităţile asupra derulării procedurii şi chiar să îi ceară ajutor pentru înlăturarea dificultăţilor ori prelungirea termenului de 3 luni. Apoi, va trebui mărit numărul infracţiunilor pentru care să fie posibilă medierea. Numărul cazurilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală ar trebui extins şi pentru alte infracţiuni, inclusiv pentru cele la care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, cum ar fi cele patrimoniale (un început este includerea în această categorie a infracţiunii de tulburare de posesie prin Legea nr. 247/2005).

5.Colaborarea cu criminologia Plecăm de la definiția criminologiei: ’’Criminologia studiază dinamica, cauzele şi condiţiile socio-umane ale criminalităţii, cât şi trăsăturile definitorii, 26

Gh. Mateuţ, Tratat, op.cit., p. 350; G. Blanc, La mediation penale, în „La semaine Juridicque”, Juris Classeur Periodique, 1994, I, p.3760. 147

mecanismul şi funcţionalitatea complexului de măsuri stabilite pentru prevenirea fenomenului criminal, a modului în care sunt trataţi infractorii în cadrul sistemului social şi elaborează soluţii de intervenţie preventivă contra crimei şi criminalităţii, plecând de la realităţile constatate, în interesul întregii societăţi şi în acord cu legislaţia existentă pe plan intern şi reglementările umanitare ale Naţiunilor Unite sau ale altor organisme internaţionale în domeniu’’. Numărul faptelor ce privesc încălcarea legii penale şi unde hotărârile de condamnare au rămas definitive poartă denumirea de criminalitate legală Criminalitatea reală cuprinde totalitatea faptelor penale, indiferent dacă sunt sau nu cunoscute, săvârşite într-o anumită perioadă de timp bine determinată şi pe un anumit teritoriu. Această categorie are un grad foarte ridicat de generalitate şi include toate celelalte categorii. Trebuie precizat că obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală, ale cărei dimensiuni şi realităţi, prin tehnici şi metode cât mai ştiinţifice pot şi trebuie să fie surprinse. Totalul infracţiunilor care se produc într-o anumită perioadă de timp şi întrun loc determinat constituie ceea ce numim criminalitate. Criminalitatea, ca fenomen sociouman, are în componenţa sa întreg arsenalul de comportamente umane care sunt interzise de legea penală şi ea reflectă individualitatea biopsiho-socială a celor care au comis infracţiuni, uneori în cadrul unor realităţi istorice impuse, alteori în unitatea lor contradictorie de moment. „Crima sau infracţiunea, fiind legată de societate, a existat şi va exista întotdeauna. Vor exista mereu criminali, precum există săraci. Această inegalitate este inerentă societăţii. Astfel, este o utopie a ne gândi la stârpirea absolută a criminalităţii; tot ce se poate face este ca s-o reducem şi s-o îmblânzim“. Infracţiunea este inseparabilă de infractor, iar infractorul de pedeapsă. Criminologia este ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii, în scopul prevenirii şi combaterii acestuia. 148

Pentru aplicarea medierii trebuie cunoscute câteva aspecte criminologice legate de personalitatea infractorului. 1. Definirea conceptului si trăsăturile caracteristice 2. Raportul dintre social si biologic in structura personalității infractorului 3. Personalitatea infracțiunii in procesul de geneza a infracțiunii 4. Clasificarea si tipologia infractorilor Prevenirea si combaterea criminalității are la bază și profilaxia individuala a comportamentului infracțional. Există un coraport intre prevenire si combatere

acțiuni

consecințe

pedepse

prevenire combatere prevenire Elaborarea masurilor de prevenire si combatere a criminalității este scopul final în criminologie, iar introducerea acestora in practica demonstrează eficacitatea acesteia. Punctul de confluență între criminologie și mediere este acela al aplicării ADR, respectiv soluționarea conflictelor atât a celor existente cât și a celor în curs de declanșare prin metode alternative

Bibliografie 1. Cristi Danieleț,`Ghid de mediere`, Editura Universitara, București, 2010 2. http://voma.org/abtvom.shtml. 3. Anca Cușmir,Justiţia restaurativă în Statele Unite din lucrarea Programe de justiție restaurativă în lumea contemporană, București 2005. 4. T. Amza, Criminologie, Suport de curs pentru învățămâtul la distanță, Universitatea Hyperion, București, 2011

149

150