MIRCEA CIOBANU

România

Kr

vântul Ahab

Am fost poet din vremea lui Ahab. Vântul trecea pe deasupra, îmbătrânind tot mai puține cuvinte spuneam. Stam între dune, scriam pe nisip doar pentru vânt, pentru limba și rarița lui neștiutoare de semne.

Vântul Ahab se numea. Stam între dune, la poarta cetății. Ziua-n amiaza cea mare pe ziduri dansa o femeie eșarfa-ntre pulpele ei flutura, flutura ca un șarpe plăpând.

Ce s-a-ntâmplat mai apoi, domnule, nu mai țin minte. Somnul m-a-nvins chiar acolo sub ziduri nu mai țin minte nimic.

Știu că e frig și c-am fost, sub Ahab, vinovat de trufie. De mânia lui, ah, n-am cîntat. de tristețea lui n-am scris o vorbă.

Domnule, cum se numea dansatoarea cu pulpe de-aramă dacă vântul Ahab se numea ? dacă pe ziduri femeia-ntețea răsuflarea mulțimii? Ce scrie în cărțile vechi?

el viento Ahab

Fui poeta en la época de Ahab. El viento pasaba por encima, envejeciendo decía cada vez menos palabras. Estaba entre las dunas, escribía sobre arena solo para el viento, para su lengua y su azada desconocedora de señales.

El viento Ahab se llamaba. Estaba entre las dunas, en la puerta de la fortaleza. En pleno mediodía -sobre los muros bailaba una mujer la bufanda entre sus muslos ondeaba, ondeaba como una serpiente frágil.

Lo que pasó después, señor, no lo recuerdo. El sueño me venció justo ahí bajo los muros ya no recuerdo nada.

Sé que hace frío y que estaba, bajo el mandato de Ahab, culpable de vanidad. De su furia, ah, no canté, de su tristeza no escribí palabra alguna.

Señor, ¿cómo se llamaba la bailarina con muslos de latón si el viento se llamaba Ahab? ¿si sobre los muros la mujer agitaba el aliento de la multitud? ¿Qué pone en los viejos libros?

IV

Cât e lumină de zi, spui că noaptea n-o să mai vină

și totuși ea vine.

Mâna care a scris s-a așezat pe genunchi, fără memoria propriei sale puteri –

în jilava nopții căldură, ea nu mai știe decât să măsoare cât de departe sunt zidul și ușa.

Trec păsări deasupra orașului. Pe casele noastre nu se așează nici una. Nu sunt de-aici, N-au pentru noi nici o veste.

IV

Mientras es de día cuentas que la noche no volverá

y sin embargo ella viene.

La mano que escribió se posó sobre la rodilla, - sin el recuerdo de su propio poder -

en el húmedo calor de la noche, ella solo sabe medir a qué distancia están el muro y la puerta.

Los pájaros pasan sobre la ciudad. Ninguno se posa en nuestras casas. No son de aquí, No traen noticias para nosotros.

(traducere și prezentare: Maria-Antoneta Drăghici, doctorandă la Facultatea de Litere, Universitatea din București, România, cu o bursă de studii la Universitatea Autonomă Madrid, Spania. Desfășoară o activitate de cercetare cu privire la biografia și opera scriitorului Mircea Ciobanu.)

Mircea Ciobanu (13 mai 1940, București, România - 22 aprilie 1996, București, România) a fost un poet, prozator, editor, traducător și eseist român.

A debutat editorial în poezie în anul 1966 cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, iar cel mai important volum al său de poezii, Patimile, a fost publicat în 1979 și a apărut în timpul regimului comunist. Poetul resimte tensiunea veacului în care trăiește și apelează la măști suprapuse, o formă de camuflaj impusă de cenzura comunistă.

Alte volume de poezii: Etica (1971), Cele ce sunt (1974), Versuri (1982), Vântul Ahab (1984), Marele scrib (1985), Viața lumii (1989), Poeme (1994), Anul tăcerii (1997).

Ca prozator, s-a remarcat prin romanul fluviu Istorii, alcătuit din 6 volume, publicate între 1977 și 1986. Marea întrebare a operei este legată de identitate, iar viața lui Gheorghe Palada se transformă pentru cititor într-o învățătură despre deșertăciunea vieții lumești.

Alte romane: Martorii (1968), Cartea fiilor (1970).

O altă ipostază a lui Mircea Ciobanu are în vedere publicistica și perioada în care acesta a ocupat funcția de redactor la diverse edituri: Editura pentru Literatură, Cartea Românească și Editura Eminescu. Colaborează la revistele România literara, Tribuna și Ramuri. După Revoluție, Mircea Ciobanu înființează propria editură Vitruviu și devine purtătorul de cuvânt al Regelui Mihai. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1977 și 1981.

Publicul larg din România îl cunoaște pe Mircea Ciobanu, în mod special, pentru cele cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României, realizate în calitatea sa de purtător de cuvânt al Casei Regale.