RODICA CARCEANSCHI

Spania

Kr

Destăinuire

te-am privit ca pe ultimul și te-am sărutat ca pe primul nu știu unde iţi era mintea de mi-ai răspuns atât de formal de parcă toată intimitatea noastră s-a topit odată cu apogeul ai închis privirea peste buzele mele pregătite de adevăr împarţi și desparţi același ghem de lână artificială îl lași să cadă în rotocoale spinoase peste trupul meu pielea își simte durerea energic cernută într-o clepsidră cu trei incinte de sticlă mată ne topește timpul rânjindu-și anomalia știi ce voiam să-ţi spun

Grădina de semne

Seara asta se lasă pe umerii apusului de spumă, întoarce ceasul biologic în urmă cu un secol. Noi, ca niște păpuși cu telecomandă fertilizăm pământul sterp al unei grădini de semne. Nu mai răsar flori de suflet. Câţiva ciulini și-au îngropat rădăcinile Ca niște călugări în vechiul schit.

Tulburare delirică

cine a creat acest univers fragil cu toate oasele sale deformate Cronos a uitat să-și întoarcă ceasul și toate planetele s-au dezechilibrat clepsidra întoarsă alterează rostogolește trăirile din inimă spre cap acolo unde explodează sinapsele mamele și-au pierdut copiii și apoi copiii și-au pierdut mama cutremur în structura administrativă este haos dincolo de priviri perfecţiunea infinitului a format colţuri împung normalitatea cu dor de răzbunare noi cărăm străzile în spate iar casele dorm în noi trăim mitul apocalipsei și ne grăbim încet spre moarte ce ai viaţă cu noi

Şerpii Medusei

Mă întind bolnavă în patul de paie cu pletele împrăștiate, ca șerpii Medusei se încolăcesc cu nesaţ, să muște ce este încă viu și fiecare respiraţie risipește în aer aceeași aromă leșioasă. E ultima oară când te văd atât de albastru pe tavanul camerei mele și-mi râzi cu gura desfăcută ca o fântână de vin. Ţi-ai astupat auzul, privește-mă; sunt goală ca o Evă păgână și-mi vând păcatul pe două picături de împărtășanie. Îmi urăsc patul și camera și șerpii,

urăsc chipul tău desenat pe retină, ca o pecete a celor bune și rele într-o singură viaţă.

Eşec

Gustul eșecului desenează cercuri pe limba ce poartă deopotrivă amar și aduceri aminte. Aștept semne divine dar Dumnezeu este ocupat binecuvântează căsniciile fericite. Rămân (i)luminată. Adun frânturi de viaţă din orașul acesta fără turnuri, plat ca o câmpie stearpă. Încă port doliu pe pielea albă de dor, nu înţeleg nimic din ce îmi spune conștiinţa, descifrez codul morse, transmis de ceva ce înauntrul meu se zbate. Pulsez odată cu lumea ca o bombă cu timp limitat. Poate vom exploda și atunci, bucăţi din noi se vor atinge apoteotic.