JOI, 2 IULIE 2015
Hai-Hui Dincolo de multele noastre diferenţe, dincolo de viziunile uneori opuse pe care le avem despre lume şi viaţă există un pod extraordinar care ne uneşte
5
O aventură inedită în Mongolia Mongolia…. Pustiul în formele lui cele mai poetice. Spaţii vaste mărginite în toate părţile doar de cer. Risipiţi în infinit, oamenii locuiesc în tablouri fabuloase și–și duc viaţa crescând animale și conversând regulat cu Mama Natura prin intermediul unor arbori sacri.
Prietenii o descriu pe Simona Iacob Le Roy ca fiind o mare fricoasă care se pierde în mod regulat. Cu toate acestea, oradeanca, fostă jurnalistă a Jurnalului Bihorean, a urcat pe muntele Fuji, a facut o bucată din miticul traseul al Compostelei, a traversat Sahara cu beduinii, a facut turul României cu autostopul, s-a scufundat în Marea Roșie. Acum vă invită, în exclusivitate la o aventură inedită în Mongolia.
Antropolog Simona Iacob Le Roy
TOC-TOI Mongolia Deşertul Gobi, în 7 zile, 4 amărăciuni şi 3 pene auto Terminasem câteva proiecte, izvorul inspiraţiei secase. Musteam prin casă fără niciun gând. Dorul de ducă s-a instalat rapid. Sahara? Gobi? Compostela? Indecizie totală. Absenţa formalităţilor de viză şi un bilet de avion dus întors spre Ulan Bator la un preţ foarte bun m-au convins să-mi fac bagajele pentru Mongolia. Două săptămâni mai târziu, fără nici un plan concret doar cu un ghem de idei si câteva numere de telefon, am aterizat la Ulan Bator. La aeroport mă aștepta Minjin, o mongoleză pe care o cunoscusem cu câteva zile in urmă prin couchsurfing, un site pe care se inscriu toţi cei care doresc să ofere/ sau caută cazare gratuită. Primul contact cu Mongolia : o adevarată harabaură de mașini. Care cu volanul pe dreapta, care cu volanul pe stânga. Toate circuland haotic și claxonand strident. Minjin frâna tot la 5 secunde. Stomacul mi se mutase in gât și dădea semne serioase că dorește să innunde peisajul. După o oră de adevarată tortură stomacală pe șoselele celui mai gri oraș pe care l-am vizitat vreodată, am ajuns la prima escală: apartamentul lui Minjin. Living-ul plin de lume: copii, turiști, neamuri. Ginghis han, intr-o carpeta cu biţi, umplea un perete întreg. N-am avut timp sa fac conversaţie cu nimeni. Am decedat direct pe canapea, pălită de o cumplită ameţeală. Trei ore mai târziu, după un somn negru, profund, la un ceai cu lămâie, Minjin imi povestește despre neamuri și prieteni. Un taifun de nume cu ocupaţii diverse și importante vine peste mine. Mă scufund cu totul în ceai. Ochii lui Minjin capătă brusc luciri de metal lichid cand ajunge să vorbească despre visul pe care ea și soţul ei poliţist îl au: să revigoreze agenţia de voiaj a socrului ei. N-apuc bine să mă dezmeticesc că plecăm iar. La musiu Paul, un couchsurfer roman stabilit in Ulan Bator. Pe drum reușesc să revăd niţel orașul. Câteva hoteluri moderne iţindu-se dintr-un ocean de clădiri scorojite, comuniste, deprimante. URAT. URAT. URAT. Noaptea mă prinde într-un bar cu o gașcă de eu-
O joacă de copii
ropeni sărbătorind cu bere si vodka ziua de naștere a unei cehoaice. A doua zi, la etajul 12 în Ulan Bator, Paul ma brifează: să mă feresc de hoţi, care sunt demersurile pentru a obţine viza pentru China, necesară în cazul în care vreau să merg cu Transmongolianul, cu ce se mănâncă agenţiile de voiaj…etc. Pistez mai multe agenţii. Preţuri bune, planuri interesante, dar toate trase la indigou după modelele europene. In cele din urmă decid să plec cu agenţia lui Minjin. Integrarea într-un vis mă tentează mai mult decât o excursie perfectă cu un ghid ce cunoaște pe de rost codurile mele culturale. Planul de bătaie l-am făcut într-un bar, la un pahar cu apă plată și lămâie. Eu vroiam 12 zile in Gobi, Erdene – soţul lui Minjin și viitorul meu șofer, ghid si bucătar - stabilește 7. Eu îi spun că din cauza unei ameţeli ce mă sâcăie constant nu pot consuma grăsimi, alcool, zahăr și că prefer cât mai mult trekking și cât mai puţin timp în mașină. Erdene dă din cap că a înţeles. Desface o hartă uriașă și îmi arată câteva puncte pe care le vom vizita. Peste 1000 de kilometri prin deșert, până aproape de graniţa cu China. Noaptea la cort, masa vegetariană. În zece minute planul e făcut, apa baută, preţul negociat: 600 de euro, all inclusive. Ziua 1 Două zile mai târziu dimineaţa m-a prins iar în apartamentul lui Erdene și Minjin. De data asta făcând conversaţie cu Perla de Argint, bebelușa lor de 8 luni. La ora 10 ghidul,
FOTO: ITRAVEL
bucătarul și șoferul, încă dormea. Minjin dormea. Prăbușit pe canapeaua din living fratele ei dormea și el. Eu eram spălată și rucsacată de la ora 9, oră la care teoretic trebuia să pornim. Speriată de perspectiva petrecerii unei dimineţi grandioase în apartament, la 10,30 am decis să tulbur apele în pădurea adormită și am bătut în ușa dormitorului. Odată trezit Erdene a intrat direct în viteza a cincea. În mai puţin de o oră jumate s-a spălat, a mâncat, a încărcat mașina, a făcut cumpărăturile. Doi pupici lui Minjin și încă vreo patru Perlei de Argint și Perlei de Aur (cele două fetiţe ale lor) și duși am fost. Munţii golași au lăsat curând locul unor vaste spaţii plate, mărginite în toate parţile doar de cupola cerului. Privirile se impiedică rar de o stâncă sau o moviliţă de oase... Oriunde te-ai afla, linia orizontului îţi trece prin palmă… Pustiul se combină cu norii. Din acest motiv peisajele variază la infinit și sunt în fiecare clipă unice. Magia dispare doar atunci când soarele limpezește tot cerul.... Mergem întins. Nu există indicatoare, GPS-ul e singurul mod de a te orienta. Nu există asfalt. Doar urmele altor mașini și din când în când câte un drumeag de pământ. Drumul este aici peste tot. Peste tot pe unde vrem să trecem. Senzaţia e stranie. E ca și cum am naviga pe o mare de nisip și pietre. O mare infinită, fără ţărmuri, fără nici un far. Pe seară, după o lungă baie de infinit ne oprim la Ikh Gazryn Chuluu un platou cu nisip pe care se înghesuiesc 20 de kilometri de creste de granit. Cuiburi de vulturi pe vâr-
Două gazde primitoare
Între pustiu şi cer
FOTO: ITRAVEL
furile lor, iar la bază, oase măcinate de vânt. Nici ţipenie de om. Imbrăcate în norii și culorile furtunii stâncile îmi oferă un spectacol impresionant. Un lins rapid cu șervetele umede pe post de duș, un trenning gros pe post de pijama, un bol de orez fiert pe post de cina și prima noapte la cort poate începe. Vroiam să privesc stelele dar vântul puternic și oboseala cumplită m-au înghesuit rapid în sacul de dormit. Neavând nimic de ros, ameţeala nu a venit. In schimb, pe la vreo două noaptea m-am pomenit cu un alt musafir: frigul. M-am îmbracat cu cele trei geci și dacă puteam mi-aș fi tras și rucsacul pe mine. Degeaba, frigul nu s-a lăsat convins. A stat cu mine până în zori. Ziua 2 Dimineaţa după o cană cu apă caldă și un măr tăiat cubuleţe explorez la picior zona. Un trekking de vreo oră printre stanci urmat de popasul la primul Ovoo: o bârnă de lemn îmbrăcată în drapele de rugăciune și înconjurată de o moviliţă de pietre. Amplasate în vârful unor munţi sacrii sau pe coline înalte, Ovoo-urile permit mongolilor să comunice cu spiritele naturii. Sunt un fel de poartă între oameni și divinităţile naturii. Ne invârtim de trei ori in jurul Ovoo-ului, în sensul acelor de
FOTO: ITRAVEL
ceasornic, și apoi adăugăm o pietricică moviliţei de la bază. Călătoria prin Mongolia abia acum începe, cu pietricica prin care anunţ Mamei Natura sosirea mea. La orele amiezii ne scufundăm iar cu mașina în infinit și mergem întins ore întregi. Din loc în loc întâlnim turme de capre, cai liberi fără șei, grupuri răzleţe de cămile îmblănite, gazele speriate, veveriţe de pământ, șoricei. Rar de tot și câte un mongol strunind, călare pe motocicletă, o turmă de căpriţe. Orele trec… Una după alta. Mi s-a lipit fundul de scaunul mașinii. Nu ne-am oprit nici să mâncăm, nici să facem un popas de-un ceai. Nimic. Doar drum întins prin infinit. Puţin după ora 17 ajungem la ceea ce se cheama aici un orășel: un mănunchi de câteva zeci de suflete locuind iurte și căsuţe cu acoperiș multicolor, tupilate între garduri de lemn. Străzi inexistente, doar uliţe pline de colb. La unul dintre puţinele magazine ale orașului nici o legumă, nici o carte. Doar vodka, îngheţată și dulciuri. Poposim la iurta lui Nerugul, un foarte popular interpret de Morin Hoor (un fel de vioară cu gât de cal). O duzină de insigne și medalii, precum și o diplomă afișate pe partea opusă intrării, mă informează că gazda este «un tezaur uman al Mongoliei». În timp ce Erdene pregătește cadourile de bun găsit (prăjiturele, vodka, biscuiţi), gazda prepară ceaiul. Un ceaun uriaș în care pune la fiert apă, sare, lapte și diverse iebruri. Prima porţie o oferă ofrandă Mamei Natura. O altă porţie mai mică o așează pe altarul improvizat în iurtă. Apoi ne servește pe noi. Ceai sărat, în boluri uriașe și un platou cu bucăţele de zahăr, pâinici și stafide... Stăm întinși pe covoare bem ceai și povestim… în japoneză. Unica limbă în care posedăm toţi patru rudimente de
vocabular. Bărbaţii trag pe nas un soi de praf maro. Plante măcinate care nu au nimic în comun cu drogurile, îmi explică, Erdene. Incerc și eu, dar nu reușesc decât să-mi înfund nasul și să mă înnec. La iurta lui Nerugul aveam să testez și primul wc zburător. Tronând în peisaje extraordinare, cu o vedere de-ţi taie suflarea, toate wc-urile din Gobi sunt solid ancorate. Care cu bolovani, care cu pinioane și sârmă, care cu tuburi adânc înfipte în pământ. Cu toate acestea vântul dansează cu ele și odată intrat în interior te simţi ca Iuri Gagarin în momentul decolării. În delirul meu îmi imaginam că oamenii ăștia când se satură de lume și viaţă, se închid în wc, ridică ancora, trag un fâs care să-i propulseze pe curentul de aer potrivit și apoi navighează hai-hui purtaţi de vânt. Câteva cărţi cu imagini și un tub pentru făcut baloane de săpun m-au transformat rapid în prietenul copiilor. Puștii mă atrag repejor în joaca lor și înainte să-mi dau seama ce se întâmplă mă trezesc în mijlocul satului alergând prin clobul uliţei după fragile baloane de săpun. Cu alaiul de puști am colindat tot satul. Am fost la un templu unde puștii m-au învăţat câteva ritualuri simple, m-am cocoţat până la Ovoo-ul orașului, m-am dat huţa în parc și evident am făcut multe cumpărături la magazinul cel cu îngheţate. La întoarcerea la iurtă, l-am găsit pe Nerugul îmbracat în straie de sărbătoare. Chemase și alţi prieteni artiști pentru a-mi oferi ad-hoc un concert privat. Muzica lor nu seamănă cu nimic din ce cunosc eu. E o îmbinare de foșnet de vânt, galop de cal și voci venite din străfundul pământului. Mi-o oferă simplu dimpreună cu un alt imens bol cu ceai. Dormim la grămadă, pe niște saltele speciale întinse direct pe jos.