Supliment CUTEZATORII NR. 70

Page 1

Educatie ¸ Financiarã

Noi şi Şcoala

Fii bancher pentru o zi

!

Elevii claselor a III-a şi a IV-a sunt educaţi spre cunoaştea importanţei banilor – economisirea, cheltuirea, investirea şi donarea lor – prin proiectul iniţiat de Banca Naţională a României, de implementare a educaţiei financiare în învăţământul primar. Aproape 4.000 de copii din 27 de judeţe ale ţării şi municipiul Bucureşti au luat startul la jumătatea lunii martie, în săptămâna „Global Money Week" la faza locală a Concursului Naţional „Olimpiada micilor bancheri", ediţia a III-a. Concursul a cuprins două secțiuni: lucrare scrisă (două etape – faza locală și faza națională- finală) și proiect sau activitate practică cu tematica de educație financiară pe echipă – prezentat în format digital (Power Point). Participarea la faza națională este condiționată de desfășurarea activității practice. Între 21 martie și 11 aprilie finaliștii probei scrise au elaborat la nivelul fiecărei școli, sub îndrumarea cadrului didactic sau comisiei din școală, un proiect, având la bază activități practice pe teme de educație financiară. Faza finală (națională) va avea loc în data de 6 mai în cadrul acțiunii „Fii bancher pentru o zi”, desfășurată la Universitatea București – Facultatea de Istorie și va consta într-o probă scrisă. Marele Premiu va fi acordat de Banca Națională a României, care le va oferi tuturor prilejul de a vizita Muzeul Băncii Naționale.

Succes finaliştilor!

Organizatori: Inspectoratul Şcolar Prahova, Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație, Revista „Educație Financiară pe Înțelesul Tuturor”, Editura Explorator – Revista „Cutezătorii” Sponsori: Banca Comercială Română, Alpha Bank, Master Card şi Dedeman.

Supliment


Cutezãtorii 70

e-shopping

Cum

Cu acordul părinţilor, în primul rând! Tentaţiile sunt multe şi la tot pasul. Peste tot vezi lucruri pe care ţi le poţi dori: în magazinele din oraş, pe internet, la colegii de la şcoală sau prietenii de la bloc. Este destul de greu să le rezişti. Atenţie însă, banii de buzunar sunt ai tăi şi îi gestionezi aşa cum doreşti. Banii de pe card sunt ai părinţilor şi corect este să le ceri permisiunea înainte de a-i utiliza. Internetul îţi oferă acces la tot felul de lucruri pe care poate nici nu le găseşti acolo unde locuieşti. Poţi cumpăra de pe internet obiecte cu sigla echipei tale de fotbal preferate, bilete la concerte şi spectacole, jucării de tot felul, încă o memorie pentru calculator, poate un aparat foto mai şmecher decât al colegului, haine sau încălţăminte, adeseori mai ieftine decât în magazinele din oraş. De asemenea, poţi face o surpriză unei persoane dragi trimiţându-i un cadou, fără să te deplasezi din faţa calculatorului. Eşti însă curios să ştii ce se întâmplă atunci când cumperi de pe internet un joc de calculator, spre exemplu? 1. Intri pe site-ul magazinului, selectezi jocul pe care doreşti să îl achiziţionezi, alegi metoda de plată şi completezi datele personale: numele, adresa de livrare, adresa de e-mail, număr de telefon. Dacă optezi pentru plata online, va trebui să introduci numărul de pe card, codul de securitate de pe spatele cardului (ultimele trei cifre) şi data de expirare. 2. În cazul plăţii prin card, magazinul trimite cererea ta către o companie care procesează plăţile, cum este GECAD ePayment. 3. Compania care procesează plăţile trimite cererea ta către instituţiile abilitate să verifice corectitudinea datelor pe care le-ai introdus. De asemenea, tot acum se verifică şi dacă ai cardul înscris în 3D Secure. Visa şi Mastercard verifică faptul că numărul cardului există într-adevăr în baza de date a băncii emitente şi că nu a fost raportat ca pierdut sau furat. Dacă totul este ok, atunci banii vor fi blocaţi iar tu vei primi un e-mail de confirmare, dovadă că ai plătit jocul. Acum nu mai trebuie decât

20 2

să aştepţi să-ţi ajungă acasă ceea ce ai comandat. 4. După ce banca emitentă a cardului a aprobat tranzacţia, aceasta intră în sistemul antifraudă al GECAD ePayment. Acesta este format dintr-o soluţie informatică şi dintr-o echipă de oameni care analizează o serie de factori pentru a se asigura că tranzacţia nu reprezintă o încercare de a fura bani de pe card. Şi, da, se poate verifica telefonic dacă posesorul cardului este de acord cu acea tranzacţie. Aşa că nu încerca să păcăleşti, că nu ţine! 5. După verificarea tranzacţiei, magazinul primeşte confirmarea plăţii pe care ai făcut-o. 6. În momentul în care magazinul a primit confirmarea, poate să trimită produsul. Banii vor fi luaţi din cont după ce magazinul a confirmat livrarea produsului.


Educatie ¸ Financiarã

cumperi pe internet? Nu te lăsa păcălit! Multe magazine pot arăta foarte atrăgător şi pot conţine oferte tentante, dar te pot păcăli să le dai bani, fără ca ele să îţi dea jocul.

Verifică-le tu pe ele: Verifică dacă au date de contact: număr de telefon, adresă fizică, eventual şi persoană de contact. Dacă nu au, cumpără din alt magazin pe care poate l-au mai folosit şi alţi prieteni de-ai tăi. Atunci când trebuie să introduci datele de pe card, asigură-te că adresa URL începe cu literele “https”: asta înseamnă că datele introduse de tine se vor trimite criptat şi poţi continua. Uită-te şi în partea dreaptă a ferestrei şi caută un lăcăţel închis. Este o altă garanţie că eşti într-un magazin sigur. Dacă nu îl găseşti şi dacă adresa din browser nu începe cu “https”, nu introduce cardul pentru că rişti să fii păcălit. Un magazin online sigur afişează termeni şi condiţii, pe care ar fi bine să le răsfoieşti, siglele procesatorului, siglele Visa şi Mastercard, precum şi alte certificate de securitate (dacă există) cum este HackerSafe.

Atenţie, părinţi!

Atenţie, copii! Cere acordul părinţilor înainte de a folosi cardul. Ei oricum vor afla unde s-au dus banii când primesc extrasul lunar de la bancă! Cardurile pot fi folosite numai de posesorii lor. Pentru cumpărături de valoare mică, cum este un joc pentru telefonul mobil, de exemplu, poţi plăti uneori chiar cu telefonul mobil, prin SMS. Nu lăsa niciodată cardul la vedere, nici chiar în faţa prietenilor şi nu spune niciodată, nimănui, pinul cardului, nici măcar celui mai bun prieten. Nu ai nevoie de codul PIN pentru a cumpăra online. Acesta poate fi introdus numai de tine pe un POS sau la bancomat. Nu răspunde niciunui mesaj pe e-mail sau pe telefon care îţi cere informaţii despre carduri sau conturi sau care cere să trimiţi un SMS cu datele de reîncărcare a cartelei prepay. Chiar dacă se promite un premiu. Este doar o încercare de a te păcăli.

Nu lăsaţi cardul la îndemâna copiilor. Cardul este netransmisibil şi nu poate fi folosit pentru cumpărături online decât cu acordul dumneavoastră. În cazul în care copilul dumneavoastră cumpără online fără ştirea sau acordul dumneavoastră, nu vă puteţi recupera banii! Nu luaţi abonament pentru telefonul copilului dumneavoastră. Alegeţi un telefon cu cartelă prepay pentru a putea controla mai bine cheltuielile prin SMS ale copilului. Puteţi însă să returnaţi orice produs, în termen de 10 zile, fără să argumentaţi decizia. În acest caz însă, veţi pierde banii cheltuiţi cu transportul produsului. Nu se pot returna produsele cu livrare electronică, de exemplu codurile pentru jocuri. Nu costă nimic în plus să foloseşti cardul online. Comisionul la folosirea cardului pe net este zero, la fel ca şi cel de la POS. Pentru mai multă siguranţă, înrolaţi cardul în 3D Secure, un standard de securitate dezvoltat de Visa şi MasterCard. Concret, înrolarea cardului vă permite să stabiliţi o parolă adiţională pentru cardul Dvs. Fără această parolă, cardul nu va putea fi folosit pentru cumpărături online în România. Manuela Stoica, GECAD ePayment International

Supliment

21 3


Cutezãtorii 70

Care este rolul Cu toții știm că, atunci când vrem să ne cumpărăm ceva, trebuie să plătim pentru produsul respectiv. Plățile se efectuează prin ceea ce numim mijloace de plată, cum ar fi: plata cu numerar (cash, în limba engleză), plata prin card bancar sau plata prin transfer bancar. În ultimii ani, plata cu cardul a devenit preferată de tot mai multe persoane, deoarece este o metodă foarte ușoară, comodă și rapidă. În străinătate, aproape toată lumea plătește cu cardul, iar țări precum Suedia se gândesc chiar să renunțe total la numerar.

Ce sunt cardurile?

Cardul este un instrument de plată din plastic care are in interior un cip ce conține informații cu privire la cel care deține cardul și la banii pe care îi are în bancă. Aceste informații sunt transferate către terminalul de plată (POS) într-un mod rapid și sigur. Transferul datelor se face prin inserarea cardului în terminal sau prin apropierea cardului de POS, fără atingere. Astfel, cu cardul pot fi plătite direct cumpărăturile în magazine, precum și facturile, fără a mai fi nevoie să scoți banii de la bancă. De asemenea, se pot plăti cumpărături pe Internet.

Cardul reprezintă propriul tău portofel virtual, ținând banii în siguranță și permițându-ți în același timp să îi folosești atunci când ai nevoie de ei. Folosind cardul, putem atât să ne accesăm banii, dacă dorim să îi avem sub forma de numerar, precum și să ne facem plățile direct în magazin sau pe internet.

Știati că fiecare card este dotat cu o parolă personală – PIN? Literele PIN provin din limba engleză de la inițialele cuvintelor Personal Identification Number, adică este un număr personal de identificare, necesar pentru utilizarea cardului. Doar tu cunoști parola ta personală și, astfel, doar tu poți să folosești cardul. PIN-ul nu trebuie spus nimănui.

Cum poți avea un card Cardurile sunt ataşate unui cont bancar deschis la o bancă, unde se află de obicei banii pe care îi primim – spre exemplu, cea mai des întâlnită situaţie o reprezintă cardul de salariu, prin intermediul căruia un adult angajat îşi primeşte veniturile direct în contul său bancar, la care poate avea acces oricând prin intermediul cardului său personal. Așadar, cardurile se obțin de la bancă, dar pentru a avea card, cele mai multe bănci cer sa ai peste 14 ani. Ceea ce înseamnă că și tu vei putea, în curând, să mergi la bancă și să îți deschizi un cont, unde îți poți depune economiile sau prin care îți poți primi banii de buzunar în siguranță, rapid și fără să atingi bancnote sau monede murdare. Ulterior, poți utiliza acei bani pentru a-ți cumpăra produsele tale preferate, inclusiv din străinătate.

4


Educatie ¸ Financiarã

cardului bancar? De ce să plătești cu cardul 1. Este simplu – poate chiar mai simplu decât prin numerar, pentru că nu trebuie să te gândești mereu când pleci de acasă dacă și câți bani să iei cu tine. În plus, nu mai trebuie să calculezi suma de plată și nici restul pe care trebuie să îl primești. 2. Este rapid – o plată cu cardul se face mai repede decât o plată cu numerar. Cardurile noi, contactless, unde poți să plătești printr-o simplă apropiere a cardului de dispozitivul de plată, sunt chiar de două ori mai rapide decât plata prin numerar. 3. Este sigur – dacă pierdem banii, aceștia vor putea fi folosiți de oricine îi găsește și arareori îi vom primi înapoi. Pe de altă parte, dacă pierzi cardul, acesta nu poate fi utilizat decât de tine, pentru că doar tu îți cunoști PIN-ul (parola cardului). În plus, trebuie doar să suni la bancă pentru a primi un card nou. Să ne imaginăm că avem o sumă de bani numerar şi vrem să ne cumpărăm o minge. Va trebui să mergem la magazin și să ne alegem din mingile disponibile, unde vom plăti în schimbul produsului. În cazul în care utilizăm un card bancar, putem intra pe Internet, găsi mingea care ne place nouă cel mai mult, indiferent în ce parte a lumii o putem plăti pe loc, iar mingea noastră preferată va ajunge direct la noi, fără să fie nevoie ca noi să ne deplasăm undeva. Poți face cumpărături oricând, prin intermediul câtorva click-uri și apăsarea unor taste, de la magazinul tău preferat, de oriunde din lume, indiferent de orarul magazinului sau de cât de departe este acesta.

4. Este normal și comod – în loc să ai mereu grija bancnotelor, poți să plătești oricând prin card. Toate magazinele mari acceptă plata cu cardul, fiind dotate cu POS, dispozitivele prin care se fac aceste plăți. 5. Este mai igienic – banii sunt murdari. MasterCard, una dintre principalele companii din lume din domeniul cardurilor, a întrebat peste 500 oameni din 12 țări, printre care și România, și a aflat că trei sferturi dintre persoane consideră că bancnotele și monezile sunt murdare. 6. Poți cumpăra pe Internet, având astfel acces la o gamă mult mai mare de produse, din sute de țări din lume, găsind astfel produsul care îți place cel mai mult, și comandându-l direct la tine acasă. Astfel, în loc să mergi la cumpărături, vin cumpărăturile la tine. 7. Există produse care nu se pot cumpără cu bani numerar – spre exemplu, jocurile de pe telefonul mobil sau consola de jocuri. Pentru acestea nu există un magazin fizic, ci doar magazinul online. Cu un card, prin care îți poți administra banii dedicați jocurilor, și tu vei putea să cumperi toate jocurile pe care ți le dorești, prin doar câteva click-uri.

Așadar, printre diferențele prezentate mai sus, dintre numerar și carduri sunt siguranța (doar tu îți poți utiliza cardul tău personal, fiind singurul care cunoaște PIN-ul), este mai igienic (pentru că nu trece din mână în mână, de la o persoană la alta, ci rămâne doar al tău), dar și că este mai rapid de folosit și mai ușor de purtat.

Acesta sunt doar câteva dintre modurile în care utilizarea cardului ne poate face viața mai ușoară și mai simplă.

Supliment

5


Cutezãtorii 70

prof. Daniela Maria Petre și prof. Alina Bârsan

Fii isteţ, Fii pregătit! Informarea preventivă constă în ansamblul de metode de conștientizare a copiilor privind riscurile la care s-ar putea expune într-un anumit moment de timp sau de loc, precum și măsurile de protecție și comportamentul pe care ar trebui să le adopte. Rolul informării preventive este foarte însemnat, mai ales pentru copii. Elevii Şcolii Gimnaziale „B.P. Hașdeu” din Municipiul Câmpina, Prahova au participat de curând la o astfel de activitate de informare preventivă organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al Județului Prahova în colaborare cu Asociația REACT București și OMVPETROM. Elevii claselor a III-a A și a IV-a C , împreună cu dnele învățătoare Bârsan Alina și Petre Daniela Maria, au asistat la prezentarea unor materiale foarte interesante și utile despre posibile cazuri de urgență, materiale ce au venit ca o completare bine structurată la ceea ce copiii știau deja. D-nul căpitan Constantin Croitoru a prezentat elevilor, prin intermediul unor materiale diverse, situații și exemple concrete prin care au învățat cum trebuie să procedeze în caz de incendiu, scăpări de gaze sau cutremur. Copiii au vizionat prezentări PowerPoint, fimulețe educative și spoturi audio-video despre ce înseamnă o situație de urgență, când trebuie să apeleze serviciul 112 și

6

în ce mod o pot face, ce comportament trebuie să adopte în caz de incendiu acasă sau la școală. Copiilor li s-au împărțit apoi broșurile „Petronela şi lumea colorată a petrolului” și „Fii isteț, fii pregătit” în care au regăsit materiale deosebite în concordanță cu temele dezbătute. Voluntari din cadrul Asociației REACT au prezentat copiilor câteva reguli de prim ajutor printr-un exercițiu de simulare concretă a unei situații de accidentare. Astfel de activități concrete sunt mult mai eficiente decât un material teoretic prezentat elevilor la ora cu tematica respectivă, mai ales datorită prezenței specialiștilor ISU. Am aflat că acțiunea face parte din Campania de informare și educare Nu tremur la cutremur și RISC, alături de Proiectul Fii isteț, fii pregătit derulată la nivel național prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și E.O.N. România. Obiectivul principal al acestei campanii este reducerea numărului victimelor din rândul copiilor implicați în situații deosebite de incendiu sau cutremure. Considerăm că obiectivele acestei activități cum ar fi cunoașterea principalelor tipuri de risc, a formelor de manifestare a acestora, a măsurilor de protecție și a modului de acțiune și comportare în situația producerii lor au fost atinse. Mulțumim pe această cale d-nului căpitan Constantin Croitoru ce a fost alături de copii pe parcursul întregii activități precum și celorlalți participanți din partea OMVPETROM și a Asociația REACT București: Mădălina Dumitru, Gheboianu Cristina și Gheboianu Radian.


Noi

prof. Mihaela Simionescu, prof. Doina Mihaela Sima

şi

Şcoala

Paza bună trece primejdia rea! Educarea privind apărarea împotriva incendiilor nu înseamnă să li se interzică copiilor tot ceea ce are legătură cu focul. Copiii sunt fascinați de foc. De aceea, este necesar ca de la cele mai fragede vârste copiii să afle care sunt pericolele focului și fumului și să se exerseze cu ei comportamentul corect în caz de incendiu. Pregătirea copilului pentru a-şi apăra viaţa în situaţii de urgenţă nu poate fi omisă din întreaga activitate de educare a omului, determinată de respectul pentru viaţă, muncă şi pentru cultură realizată prin învăţătură şi cunoaştere. Cultivarea copilului în acest domeniu contribuie la formarea unei personalităţi mai puternice, la luarea deciziilor în mod raţional, la preîntâmpinarea obstacolelor care apar în mod neprevăzut. Plecând de la consecinţele devastatoare ale focului necontrolat, necesitatea cunoaşterii şi aplicării normelor de prevenire, precum şi a mijloacelor de intervenţie pentru stingerea incendiilor constituie o prioritate a educaţiei cetăţeneşti încă din copilărie. Activităţile informativ–educative derulate de specialiştii ISU la unităţile de învăţământ transformă elevii, chiar cu vârste mici, în cei mai eficienţi ambasadori pe lângă părinţii lor în a transmite informaţiile ce le sunt furnizate, demonstrând cu răspunsurile lor cu câtă uşurinţă asimilează regulile elementare ce trebuie respectate atât în cazul producerii unei situaţii de urgenţă (cutremur, incendiu etc), cât şi transmiterea unui apel de urgenţă prin 112, identificându-se chiar cu salvatorii. O astfel de activitate s-a desfășurat și în Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu” din Câmpina pe data de 30 martie 2016, activitate ce vine în continuarea celor desfășurate în anii precedenți. Domnul căpitan Constantin Croitoru, reprezentant ISU Prahova, a susținut o activitate instructiv–educativă în rândul elevilor din clasele a III-a A și a IV-a C, conduse de prof. Mihaela Simionescu, respectiv Doina Mihaela Sima, în prezența doamnei director prof. Aura Doina Văsii, pentru cunoaşterea şi respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, pentru combaterea oricăror manifestări de neglijenţă, în mod deosebit a cauzei „jocul copiilor cu focul”, joc care nu o dată a condus la izbucnirea incendiilor, la producerea unor importante pagube materiale, precum şi la pierderi de vieţi omeneşti. Cu ajutorul unor materiale sugestive le-au fost prezentate pericolele de incendiu la care pot fi supuși la școală sau acasă, ce pot face în caz de incendiu, dar mai ales s-a pus accent pe dezvoltarea unei mentalități preventive în domeniul apărării împotriva incendiilor. Pe tot parcursul activității, care a avut un profund caracter interactiv, elevii au descoperit atât beneficiile, cât și pericolele pe care le avem prin utilizarea focului. Prin răspunsurile date, elevii au dovedit cunoștințe temeinice dobândite în activitățile anterioare. Doamna Cristina Gheboianu, Asociația REACT București a arătat elevilor, pe înțelesul lor, cum trebuie procedat în cazul în care găsesc o persoană în stare de inconștiență. La final, elevii au primit cărți cu jocuri, exerciții și povești didactice. Cartea cu titlul „Petronela și lumea colorată a petrolului” a avut un impact deosebit asupra elevilor noștri deoarece chiar în fața școlii noastre sunt amplasate două pompe de extracție a petrolului. Întregul colectiv al Școlii Gimnaziale „Ion Câmpineanu” este preocupat de educarea elevilor prin activități extrașcolare, proiecte educaționale în vederea formării și dezvoltării unui comportament adecvat în caz de incendiu, cutremur, inundații etc.

Supliment

7


Cutezãtorii 70

Noi

şi

Şcoala

O fotografie cu Nenea Iancu În fiecare an la sfârșitul lunii ianuarie, zeci de trupe de copii, întruchipând eroii schițelor lui Caragiale, vin la Muzeul „Ion Luca Caragiale” secție a Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, să-şi arate măiestria în cadrul celui mai popular concurs de teatru pentru copii Caragiale – Contemporanul nostru. Timp de două zile curtea și sălile muzeului devin neîncăpătoare. Mamițe, locotenenți, judecători, chivuțe, pedagogi, amici, politicieni sau celebrii Ionel şi dl Goe, toţi sunt prezenți la aniversarea marelui Caragiale. Cu emoție și bucurie, micii actori dau viață nemuritoarelor personaje caragialienești. Aplauzele încununează succesul artiștilor iar, la final are loc nelipsita „ședinţă foto” cu Nenea Iancu, că doar așa se cuvine la o aniversare. Până la anul… numai de bine!

Trupa Amicii de la Școala Apostolache, condusă de prof. Moraru Veronica


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.