bio biografie

Florica Bud

Bio-Bibliografie

Adresa de mail: florica_bud@yahoo.com http://www.floricabud.ro http://www.floricabud.ro/blog http://cenaclulscriitorilormm.blogspot.com 1

Date despre autor Information about author Informations sur l’autheur

p. 3 p. 8 p. 20

Cărţi apărute

p. 32

Apariții în volume colective

p. 34

Cărţi pentru adulţi şi alţi copii

p. 36

Referinţe în:

p. 38

Referinţe critice

p. 40

Referinţe critice – Cărţi pentru copii

p. 103

Apariţii în periodice

p. 114

Gânduri despre autor

p. 120

Diplome şi premii

p. 128

2

Date despre autor

3

Florica Bud a debutat în anul 1993, cu volumul de proză scurtă: Iubire, sînt un obiect nezburător, (Editura Gutinul). Autoarea intră cu adevărat în literatură cu romanul Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi , (Editura Dacia, 2005, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti), aşa cum semnalează prefaţatorul acesteia, Horia Gârbea. În Mariatereza sunt eu, (Editura Rao, 2007) romanciera păstrează aceeaşi arhitectură ce dă o notă distinctă volumelor sale. Ulterior, hotărâtă să îşi seducă permanent cititorii, potrivit afirmaţiei criticului Alex Ştefănescu, ea separă amalgamul de genuri literare din cărţile anterioare, dând naştere culegerii de pamflete Reparăm onoare şi clondire, (Editura Limes, 2009). Apoi abordează tărâmul poetic în Pierd monopolul iubirii şi Crucificat între paranteze, ambele apărute la Editura Ramuri, în anul 2010. Florica Bud este o apariţie constantă în peisajul revuistic contemporan, fiind prezentă şi în antologia Bookătăria de texte şi imagini.

Activitate literară: Președinte I.C.R. - Filiala Maramureș Președinte al Cenaclului Scriitorilor Maramureș Preşedinte fondator al Fundaţiei Culturale Bona Fide Vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare Redactor asociat al revistei Nord Literar, Baia Mare Membru al A.S.B., filiala Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România, din 1998 Membru al Organizaţiei Internaţionale Poetas del Mundo 4

Florica Bud s-a născut la 21 martie 1957, în comuna Ulmeni, judeţul Maramureş, ca fiică a Corneliei şi a lui Ioan Trif, ţărani cu dragoste de pământ şi respect pentru muncă, trăsături transmise copiilor Valeria-Ana şi Florica. Bunica paternă, Valeria, iubitoare de carte, insuflă nepoatelelor sale acceaşi atitudine faţă de studiu. Urmează cursurile Şcolii Generale din comuna Ulmeni, localitate devenită ulterior oraş. Absolvă cursurile Liceului Gheorghe Şincai din Baia Mare şi este licenţiată a Institutului de Mine din Petroşani.

Revoluţia din decembrie 1989 o surprinde în calitate de programator la Centrul Teritorial de Calcul, Baia Mare. Actualmente activează în sectorul privat.

Este căsătorită cu Nicolae Bud, fost şi actual deputat. Are doi copii. Fiica, Roxana, este studentă la Facultatea de Drept Bucureşti. Fiul, Alexandru, este absolvent al Facultăţii de Management Bancar, Bucureşti, căsătorit cu Anca, absolventă a A.S.E., Bucureşti.

Florica Bud a debutat în anul 1993, cu volumul de proză scurtă Iubire, sînt un obiect nezburător, Editura Gutinul Baia Mare. Este membră a U.S.R., filiala Bucureşti, din anul 1998. A colaborat cu revista Art-Panorama, revista ce a strâns în jurul său numeroşi autori: Dan-Silviu Boerescu, redactor şef, critic neobosit care a animat activitatea literară a acelor ani, Horia Gârbea, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori, dramaturgi, poeţi, precum şi alţi neobosiţi slujitori ai literelor.

Dan-Silviu Boerescu constată în postfaţa volumului Billclintonienii că Florica Bud, are darul de a însufleţi pagina epică eseistică prin sensibilitate netrucată şi un simţ genuin al echilibrului.

Petre Sălcudeanu semnează coperta a patra a cărţii Alergând prin sine, subliniind: Fraza sigură, pornită dintr-o inteligenţă vie, căutătoare, aş spune chiar neliniştită, în sensul neliniştii creatoare, dau prozelor, sentimentul originalităţii constituite.

Traian T. Coşovei afirmă despre volumul, Cui îi place şcoala: Un fir elegiac străbate multe din povestirile Floricăi Bud, înzdrăvenind vigoarea scriiturii, turnând în aliajul narativ metalul preţios al unei vocaţii remarcabile.

Mircea Moisa remarcă în revista Ramuri, nr. 5-6 din 2006: O scriere minuţios elaborată compoziţional, precum Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, nu dovedeşte a fi câmpul experimental, dar confirmă faptul că autoarea nu eludează, nu se sustrage metamorfozelor pe care genul prozastic numit proteic le-a înregistrat în ultimul aproape un secol. Prin problematică şi formulă, prin proiectul teoretic organic conceput, încorporând multiple conotaţii, cu semnificaţii existenţiale majore, lectura romanului: Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, semnat de Florica Bud, o percep ca pe una memorabilă.

Alex Ştefănescu, semnatarul prefaţei romanului Mariatereza sunt eu, subliniază: Romanul Mariatereza sunt eu, scris într-un stil alert şi fantezist îl face pe 5

cititor să se simtă un bărbat greoi luat la dans de o fată exuberantă. Ceea ce place şi captivează este fiecare frază luată în parte, plină de candoare şi umor, de draci de femeie răsfaţată şi de inteligenţă folosită capricios.

Gheorghe Grigurcu relatează în România Literară, nr. 28, din 2008: Florica Bud parodiază discursul prozastic tradiţional şi împlicit, perspectiva raţională, cuminte, asupra lumii. Totul este întors pe dos, într-o imagerie de o imprevizibilitate ştrengărească, sub emblema unui patetism degrevat de solemnitate.

Gândul ni se îndreaptă spre Mircea Horia Simionescu, Raymond Queneau, Georges Perec şi bineînţeles spre patronalul Urmuz. Inconformismul se dovedeşte maximal, mixând elementele cele mai diverse în duhul unei deşănţări suprarealiste, însoţite însă mereu de o nuanţă de relativizare, de un surâs ce probează conştiinţa enormităţilor. Prozatoarea are aerul unei persoane care vrea să spună dintr-odată multe, din care pricină se precipită, sare cu dezinvoltură de la una la alta.

Horia Gârbea afirmă în Săptămâna Financiară, din 2 decembrie 2005: Autoarea surprinde exact în Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi şi transfigurează emoţionant nuanţele unei gândiri complicate care nu poate domina instinctele personajelor şi amestecul de stări difuze, la limita raţiunii, pe care le încearcă de fapt oricine. Scriitura este elaborată, dar personajele dezvoltă o autonomie prin care acestea par a vieţui natural, independent de creatoarea lor. Prin acest roman, cu titlul atractiv, dar şi ironic, Florica Bud intră cu adevărat în literatură.

Roman elaborat, cu contraste şi schimbări de ritm şi scriitură derutante, Mariatereza sunt eu este o operă-vapor, în care încape orice, un fel de titanic din lumi suprapuse, care însă nu se va scufunda niciodată, pentru că este făcut dintr-o materie subtilă, hieratică, precum aburul din care se materializează zânele.

Marian Ilea consideră că autoarea propune în romanul Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi un personaj masculin care bântuie într-o lume de femei având probabil nostalgia FEMEII. Stilul curat, scriitura lejeră transformă demersul prozastic într-unul uşor de citit. Florica Bud scrie mult şi cu poftă. E o formă de eliberare a unui copil răutăcios care trăieşte într-un neconvenabil trup de femeie.

Silviu Leahu susţine că în romanul Mariatereza sunt eu, ludica autoare demontează capcanele feminismului, autoparodiindu-se sub forma unei Bridget Jones din Transilvania, atrasă de tot ceea ce dă culoare vieţii de azi a unei femei.

Petre Ciobanu subliniază în paginile revistei Ramuri, nr. 5 din 2008: Demersul epic, fraza plină de culoare, infuzia de fantezie se remarcă prin vitalitate, spontaneitate şi seriozitate. Trăsăturile prozei Floricăi Bud incitantă prin forţa de a rezona în actualitate, oferă savoarea pshihologiei complicate, fantezie şi subtilitate.

Construcţie complexă, elaborată minuţios la toate etajele textului, cuprinde semnificaţii bogate şi plăcerea jocului verbal.

Florica Bud este preşedinte al Fundaţiei Culturale Bona Fide şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor, Baia Mare, redactor asociat al revistei Nord 6

Literar, Baia Mare. Colaborează cu revistele literare: Luceafărul, Bucureşti; Ramuri, Craiova; Acolada, Satu Mare.

Informaţii personale

Nume: Pseudonim literar: E-mail: Site: Naţionalitate: Profesia: Data şi locul naşterii: Părinţii: Fraţii: Soţul: Copii:

Bud Florica --florica_bud@yahoo.com www.floricabud.ro Română Inginer 21.03.1957, Loc. Ulmeni, Jud. Maramureş Cornelia şi Ioan Trif, Pensionari Valeria-Ana Popoviciu, Inginer, Cluj-Napo Bud Nicolae, Dr.Ing., Ex-Deputat, Parlamentul Romaniei Bud Alexandru, Referent de Specialitate, Banca Națională – Direcția Statistică, București Bud Roxana, Notar Stagiar, București

Nora:

Bud Anca, Șef Proiect - Conducerea Erste-BCR, București

Experienţă profesională:

2010-1999: Administrator la S.C. Feeric S.R.L. Baia Mare 1999-1994: Reprezentant vânzări la Ageximco Bucureşti 1994-1991: Reprezentant vânzări la Polipromin Cluj 1991-1984: Analist-programator la Centrul de Calcul Baia Mare 1984-1982: Inginer stagiar la E.M. Baia Sprie 1982-1981: Inginer stagiar la E.M Baia Borşa Educaţie şi formare: 1984: Curs de iniţiere informatică – Cluj Napoca 1983-1984: Curs de Marketing şi relaţii internaţionale - Bucureşti 1976-1981: Facultatea de mine Petroşani 1972-1976: Liceul Gheorghe Şincai Baia Mare 1964-1972: Şcoala Generală Ulmeni, Maramureş

7

Information about author

8

Florica Bud was born on March 21, 1957, in Ulmeni, Maramures County. She is a member of the Writers Union of Romania since 1998. She debuted in 1993, with the volume of short stories: Love, I’m a non-flying object (Gutinul Publishing House, 1993). The author really falls in literature with her novel The man who murdered my soul on a Thursday (Dacia Publishing House, 2005), as prefaced by Horia Garbea. In Mariatereza is me (Rao Publishing House, 2007) the novelist keeps the same architecture that gives a distinct note of its volumes. Later, according to the critic Alex Stefanescu, determined to seduce readers permanently she separates the amalgam of genres from previous books by creating a collection of pamphlets in We fix up reputation and bottles (Limes Publishing House, 2009). Then she approaches the poetic genre in I am loosing the monopoly of love and Crucified between brackets, both published by Ramuri Publishing House in 2010. Florica Bud is a permanent presence into the contemporary magazines, being present in the anthology Bookataria of texts and images.

Literary activity

Member of the Romanian Writers Union, Bucharest branch, since 1998 Member of the International Organization Poetas del Mundo Founder president of the Bona Fide cultural foundation Vice-president of the Writers Association Baia Mare Associated editor of the Nord Literar magazine, Baia Mare

9

Mail adress: florica_bud@yahoo.com http://www.floricabud.ro/

Published books

I am loosing the monopoly of love – poems, Pierd monopolul iubirii – poeme Bilingual edition, Romanian and French Volum bilingv român-francez “Ramuri” Publishing House, Craiova, 2010 Crucified between brackets – poems, Crucificat între paranteze – poeme Bilingual edition, Romanian and French Volum bilingv român-francez “Ramuri” Publishing House, Craiova, 2010 Dishes of yore, vines and old Romanian Mâncăruri de altădată, vinuri şi vechi drinks, Dan-Silviu Boerescu, Cătălin băuturi româneşti, Dan-Silviu Păduraru, Florica Bud (collective Boerescu, Cătălin Păduraru, Florica anthology), Bud. (antologie colectivă) “Lifestyle Classic” Publishing House, Bucharest, 2010 The banner of desires – poems, Stindardul dorinţelor – poeme Bilingual edition, Romanian and French Volum bilingv român-francez “The Albanian Magazine” Publishing House, Bucharest, 2010 We fix up reputation and bottles, Reparăm onoare şi clondire “Limes” Publishing House, Cluj-Napoca, 2009 Mariatereza is me, Mariatereza sunt eu “Rao” Publishing House, Bucharest, 2007 The man who murdered my soul on a Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o Thursday - the book of Moniques, joi, cartea monicelor “Dacia” Publishing House, Cluj-Napoca, 2005 The Billclintonians, the book with free Bilclintonienii, cartea cu pagini libere pages, “Eminescu” Publishing House, Bucharest, 1999 Who likes school? meditation on a given Cui îi place şcoala? meditaţii pe o theme, temă dată “Odeon” Publishing House Bucharest, 1997 Running through oneself, a collection of Alergând prin sine, o sumă de proze prose, “Printek” Publishing House, Cluj-Napoca, 1996 Love, I’m a non-flying object, short prose, Iubire, sunt un obiect nezburător, proză scurtă “Gutinul” Publishing House, Baia Mare, 1993

10

Books for adults and other children

Bookataria of texts and images (collective Bookătăria de texte & imagini anthology of short stories), (antologie colectivă de poveşti) “Clubul ilustratorilor” Publishing House, Bucureşti, 2009 The No Tom Cat and son, Nu Motanul şi Fiul “Rao” Publishing House, Bucharest, 2007 The No-Tomcat and the Red-Yellow-Green- Nu-Motanul şi Zmeul Traffic-Light-Dragon, Semafor Roşu-Galben-Verde “Clusium” Publishing House, Cluj-Napoca, 1998 The No-Tomcat and the Pager Dragon, Nu-Motanul şi Zmeul Pager “Scripta” Publishing House, Bucharest, 1995 The Adventures of the No-Tomcat at the Aventurile lui Nu-Motanul la Curtea CA-FE-MINI Dragon’s Courtyard, Zmeului CA-FE-MINI “Scripta” Publishing House, Bucharest, 1994

11

Diplomas and awards

2010: Special Prize ot the International Academy ”Il Convivio”, Italy, 2010 for ”Je perds le monopole de l’amour”; 2010: Prize of ”The Northern literature” Magazine, for poetry; 2010: Diploma of Excellence for participation in Inter-County Symposium on "Multiculturalism in the opera Romanian writer Ion Slavici; 2008: Books of the year (2007), Baia Mare, Mariatereza is me2007: Diploma of Excellence for participation in the Cultural Days of Maramures, Baia Mare; 2007: Anniversary Diploma, for merit in the assertion of original literary creation, the promotion intellectual dialogue around cultural values and cultivating the talents, Baia Mare; 2007: Famous people of Salaj, in Zalau; 2006: Diploma of Honor with the title "Countess elegant words”, Baia Mare; 2006: Award of Excellence by the Bucharest City Council of 2nd District, for contribution to the development of cultural heritage of Romanian Literature, Bucharest; 2006: The award of the Writers Association Bucharest, The man who murdered my soul on a Thursday 2006: Books of the year (2005), Baia Mare The man who murdered my soul on a Thursday 2003: Certificate for the recognition of the activity in Art and Culture, Baia Mare 1998: Prize of ”Art Panorama” Magazine, Bucharest; 1998: Books of year 1997 Contest with the book ”Who likes school?”, Baia Mare 1997: Diploma for outstanding activities to promote cultural values of Maramures through its her own work and through support for authentic creation, Baia Mare.

1993: Books of the year (1992), Baia Mare, Love, I’m a non-flying object 1991: Prose and theatre contest organized by the Inspectorate for Culture, Baia Mare 1990: Sorin Titel literature contest, the 4th edition, Caransebes

12

References in:

Petre Dulfu Maramures county library: Anniversary Biographical Book, 2008; The Romanian Academy: Romanian literature general dictionary, Univers Enciclopedic Publishing House House, 2005, page 685; Iuliu, Ratiu, A history of the literature for children and teenagers, Biblioteca Bucurestilor Publishing House House, page 283; “Petre Dulfu” Maramures county library: Authors from Maramures-bibliographical dictionary, Umbria Publishing House House, 2000, page 95; “I.S.Badescu” Salaj county library: Important people from salaj, Vol.II, Zalau, 2006, page 332; Mihai, Ion M, Writers from Maramures-analysis and interpretation, Limes Publishing House House, Cluj-Napoca, 2003, page 87; Horia, Garbea, Holiday in the underworld.

Muzeul Literaturii Romane Publishing House House, page 106;

13

Critical references (Romanian):

Manolescu, Nicolae - word on cover no. IV, I am loosing the monopoly of love, 2010 Grigurcu, George - Crucified between brackets by Florica Bud, 2010, 132 p.

Sterom, Victor - The banner of desires Florica Bud, Literary Climate Magazine, no. 32 Aretzu, Paul - Between avant-garde and postmodernism, Branches Magazine, no. July, 2010 Garbea, Horia - Florica Bud, I am loosing the monopoly of love - Je perds Monopole de l `amour, Evening Star magazine, number 27-2010 Dragomir, Vasile - Friday Journal, Endearing satire as mom's, no. 357, 16 to 20 January 2010 Grigurcu, George - Sensual aestheticism, preface " I am loosing the monopoly of love ", 2010 Pottier, Nicole impressions about the two volumes "I am loosing the monopoly of love" and "Crucified between brackets", 2010 Garbea, Horia - Flashes during the dance, preface to "Crucified between brackets", 2010 Boerescu, Dan-Silviu - word on cover no. IV of "Crucified between brackets", 2010 New Literature Magazine - Bookataria of texts and images, 6 martie 2010 Sitar-Taut, Daniela "How to get to the minds of children...", 2010 Grigurcu, George – on cover no. IV of "We fix up reputation and bottles" Turlea, Stelian - Literature book, "We fix up reputation and bottles", Florica Bud, 02/12/2010 Miu, Florea - Branches Magazine, Proof of humor and irony, no. 02.2010 14

Garbea, Horia - Morning Star, Politics and love, number 41. 2009; Ganea, Mihai - "We fix up reputation and bottles", Mirror Literary Magazine No. 98, February 2010; Surdoiu, Viorel - "Mariatereza is me", 2009; Biltiu, Pamfil - "We fix up reputation and bottles", Florica Bud, Romanian Bee Magazine, October-December 2009; Turlea, Stelian - Literature book, "We fix up reputation and bottles", Florica Bud, Sunday newspaper, No. 6 (489) from week 12 to 18 February 2010; Grigurcu, George - Coquetry with the absurd, Literary Romania, No. 28, July 18, 2008 Pop, Es. Ioan - "Three ladies... ", Sunday's newspaper, No. 28, July 18, 2008 Ciobanu, Peter - Faces of bovarism, Branches Magazine, No. 5, June 2008 Leahu, Silviu - Lost in the library, Playboy Magazine, No.5, May 2008 Goja, Anca - The children had fun with The No-Tomcat on their day Maramures dialect, nr.5537, June 4. 2008 Burnar, Ion - Florica's Bud books in the context of Maramures fiction books, Daily Information Journal, nr.1993, April 12 to 13. 2008 Varga, Margareta - "Mariatereza is me", Friss Ujsag, no.55, April 11. 2008 Dragomir, Vasile - Playing on strings among cife, Journal of Friday, 271, 10 apr.2008 Dulf, Oana - Royal literature at the library, Voice Maramures nr.3344, 5 apr.2008 Goja, Anca - Writers Summit in Baia Mare, Maramures Speech Journal, no. 5487, April 4, 2008, p.19 Burnar, Ion - Calendar-March 2008, Daily Maramures Information Journal, 8, no.

1957, 1 to 2 March. 2008, p. 7 Burnar, Ion - Feast of "Northern Literature" at the Palace of Administration Daily Maramures Information Journal, 8, no. 1927, January 26. 2008, p. 5 Domide, Gerasimos - I was at the "Gaudeamus" book fair, Maramures Speech Journal, 19, no. 5392, December 11. 2007, p. 11 Goja, Anca - Florica Bud launch her books at the "Gaudeamus" book fair, Maramures Speech Journal, 19, no. 5373, November 19. 2007, p. 2 15

Goja, Anca - Ion Burnar at the age of anxieties, Maramures Speech Journal, 19, no.

5354, 27 to 28 October. 2007, p. 5 Goja, Anca - Diplomas for writers at an round age Maramures Speech Journal, 19, no.

5351, October 24. 2007, p. 11 Goja, Anca - Gospels on Maramures word Apostles, Maramures Speech Journal, 19, no. 5204, 5-6 May 2007, p. 1, 3 Today, Florica Bud poet celebrates his birthday, Daily Maramures Information Journal, 7, no. 1666, March 19. 2007, p. 16 Burnar, Ion – Calendar-March 2007, Daily Maramures Information Journal, 7, no.

1655, March 6. 2007, p.5 Bucharest Writers' Association Awards Literary Romania, 39, no. 47, November 24. 2006, p. 3; Literary North Magazine, 4, no. 11-12 (42-43), November-December. 2006, p. 2 Prizes awarded in the "Book of the Year 2005" Literary North Magazine, 4, no. 10 (41), October. 2006, p. 2 Ciascai, Grigore - The critic Mircea Muthu handed the Awards "Book of the Year 2005": Saturday at the Mineralogical Museum in Baia Mare, Daily Maramures Information Journal, 6, no. 1526, October 2. 2006, p. 16 Goja, Anca - Printing appearances at the county and neighborhood: books launches and magazines dedicated to the Anniversary Days of Literary North Magazine, Maramures Speech Journal, 18, no. 4944, June 27. 2006, p. 9 Goja, Anca – The novelist Nicolae Breban, honorary citizen of Baia Mare.

Maramures Speech Journal, 18, no. 4942, June 24 to 25. 2006, p. 1, 16 Meetings, seminars, awards Literary North Magazine, 4, no. 5, May 2006, p. 2 Goja, Anca - "The Cream" Romanian literary research, presented yesterday, among the our citizens: a literary conference in the shadow memory of academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Maramures Speech Journal, 18, no. 4904, May 11, 2006, p.1, 3 Burnar, Ion - All the world culture would be zero without mothers, girlfriends and our poetesses, Daily Maramures Information Journal, 6, no. 1350, March 7. 2006, p. 5 16

Burnar, Ion – Calendar-March 2006, Daily Maramures Information Journal 6, no.

1350, March 7. 2006, p. 5

References: Moisa, Mircea, Readings accidentially tangential, Ramuri, nr, 5-6 May-June 2006, page 23 Pamfil, Biltiu, The man who murdered my soul on a Thursday, Transilvania , nr. 11-12, 2006 Toader, Lucia, Possible readings, Jurnalul Literar, nr.7-12, April-May-June 2006, page 15 Ilea, Marian, Florica Bud and female prose, Hora Locala, 30 March-5 April, 2006, page 21 Mihai, Ion M, A retort to Don Juan, Nord Literar, nr.3 (34) March, 2006 Bot, Ioana, A Brebanian novel, Dilemateca, nr.3, July 2006, page 76 Morar, Vasile, Florica Bud, The man who murdered my soul on a Thursday Jurnalul de vineri, 24-30 March, 2006 Garbea, Horia, The man who murdered my soul on a Thursday, As a replacement for of foreword Boerescu, Dan_Silviu, Pages from an endless loving war, Billclintonians, afterword Salcudeanu, Petre, Running through oneself, Afterword Neagu, Udroiu, Chasing forgotten things Love, I’m a non-flying object, foreword Vosganian, Varujan, The mildness of irony, The Adventures of the No-Tomcat at the CA-FE-MINI Dragon’s Courtyard, foreword Pop, Ramona-Ioana, The man who murdered my soul on a Thursday, Cultura, 19th January, 2006, page 5

17

Garbea, Horia, The man who murders the woman’s soul. And the opposite!

Saptamana financiara,5th December,2005 Morar, Vasile, Beauty hidden under locks. Florica Bud. Useless chronicles.

Glasul Maramuresului, 3, nr.548,28th January, 1999,p.12; Ghenceanu, Vasile Radu, A literary present for the 1st of June: Florica Bud, The No-Tomcat and the Red-Yellow-Green-Traffic-Light-Dragon.

Graiul Maramuresului, 10, nr.2471, 29th of May,1998, p.2 Ilea, Marian, A prosaist without complexes , Glasul maramuresului, 2, nr.287, 21st of March, 1998, p.2 Ghenceanu, Vasile Radu, Presence in Calarasi’ Graiul Maramuresului, 9, nr.2309,12th of November, 1997,p.2 Ilea, Marian, About the nostalgia of childhood, fake treaty of childhood, Cultura, 1997, p.4 Boerescu, Dan-Silviu, Literature for children…pagers and traffic lights Curentul Cultural Sitaru, Claudia, Florica Bud will release her 5th book, Clipa (Baia Mare), 4, nr.18, 12-18 may, 1997, p.7 Mihai, Ion M, Florica Bud and her obsession for matriarchate, Tribuna, nr.5, 1997, p.7 Ghenceanu, Vasile Radu, A book of prose Graiul Maramuresului, nr.1864, 1996 Mihai, Ion M, Florica Bud and her cult for irony, Graiul Maramuresului, 8, nr.2019, 8th of November, 1996, p.6 Iancu, Victor, Florica’s Bud space of creation, Graiul Maramuresului, 8, nr. 1934, 12th of July, 1996, p.6 Copacean, Camelia, A book of reality, Flagrant, 1993 Bologa, Vasile, A “non-flying” debut, Graiul Maramuresului, 12th of February, 1993 Biltiu, Pamfil, Love, I’m a non-flying object, ATN, nr.9, 1993 18

Ghenceanu, Vasile Radu, Releasing a debut book, Graiul Maramuresului, nr.1059, 1993 Puscas, Aurora, A celebration of soul, Graiul Maramuresului, 5, nr. 1060, 20th of February, 1993, p.4 Professional experience: 2007-1999: Manager at S.C. Feeric S.R.L.Baia Mare 1999-1994: Sales manager at Ageximco Bucharest 1994-1991: Sales manager at Polipromin Cluj 1991-1984: P.C analyst at Calculation Centre Baia Mare 1984-1982: Probation engineer at E.M. Baia Sprie 1982-1981: Probation engineer at E.M. Baia Borsa

Education and improvement: 1984: Course of P.C. initiation – Cluj Napoca 1983-1984: Course of Marketing and International relations – Bucharest 1976-1981: Petrosani Mining University 1972-1976: Gheorghe Sincai Highschool Baia Mare 1964-1972: Ulmeni Primary school, Maramures.

Personal information Name: Bud Florica Pseudonym: --E-mail: florica_bud@yahoo.com Website: http://www.floricabud.ro Nationality: Romanian Profession: Engineer Date and place of birth: 21.03.1957, Ulmeni, Maramures County Parents: Cornelia and Ioan Trif, Farmers 19

Siblings: Valeria-Ana Popoviciu, Engineer Husband: Nicolae Bud, Engineer Children: Alexandru Bud, Economist Roxana Bud, Assistant Public Notary

Informations sur l'auteur

20

Florica Bud est née le 21 mars 1957, dans la commune d’Ulmeni, département de Maramureş, fille de Cornelia et de Ioan Trif, paysans aimant la terre et respectueux du travail, qualités transmises aux enfants Valeria-Ana et Florica. La grand-mère paternelle, Valeria, aimant les livres, insuffla à petites filles la même attitude tournée vers l’étude.

Elle suit les cours de l’école générale de la commune d’Ulmeni, localité devenue ville. Elle est diplômée du Lycée Gheorghe Şincai de Baia Mare et est licenciée de l’Institut des Mines de Petroşani. La Révolution de 1989 la surprend en tant que programmeur analyste au Centre Territorial de Calcul, à Baia Mare. Elle est mariée avec le dr. ing. Nicolae Bud, député. Elle a deux enfants, Roxana, étudiante en droit et Alexandru, licencié en finances –secteur bancaire.

Elle a débuté en 1993, avec de la prose courte. Depuis 1998 elle est membre de l’Union des Ecrivains de Roumanie, filiale de Bucarest. Elle est présidente de la Fondation Culturelle Bona Fide et vice-présidente de l’Association des Ecrivains de Baia Mare, rédactrice associée de la revue Nord Littéraire (Nord Literar), de Baia Mare.

Activité littéraire: Membre de l‟Union des Ecrivains de Roumanie, filiale de Bucarest, depuis 1998 Membre de l’Organisation Internationale Poetas del Mundo Présidente fondatrice de la Fondation Culturelle Bona Fide Vice-présidente de l‟Association des Ecrivains de Baia Mare Rédactrice associée de la revue Nord Littéraire (Nord Literar), Baia Mare

21

Florica Bud est née le 21 mars 1957, dans la commune d’Ulmeni, département de Maramureş, fille de Cornelia et de Ioan Trif, paysans aimant la terre et respectueux du travail, qualités qu’ils ont transmises à leurs enfants Valeria-Ana et Florica. La grand-mère paternelle, Valeria, aimant les livres, insuffla à ses petites filles la même attitude tournée vers l’étude. Florica suit les cours de l’Ecole Générale de la commune d’Ulmeni, localité devenue ultérieurement ville. Elle termine ses études au lycée Gheorghe Şincai de Baia Mare, elle est licenciée de l’Institut des Mines de Petroşani.

La Révolution de décembre 1989 la surprend en tant que programmeur au Centre Territorial de Calcul, à Baia Mare. Actuellement elle travaille dans le secteur privé. Elle est mariée avec Nicolae Bud, ancien et actuel député. Elle est mère de deux enfants. Sa fille, Roxana, est étudiante à la Faculté de Droit de Bucarest. Son fils, Alexandru, est licencié de la Faculté de Management Bancaire de Bucarest, marié avec Anca, licenciée de L’Académie d’Etudes Economiques de Bucarest.

Florica Bud a débuté en 1993, avec le volume de prose courte Mon chéri, je suis un objet non-volant, Editions Gutinul Baia Mare. Elle est membre de L’Union des Ecrivains Roumains, filiale de Bucarest, depuis 1998. Elle a collaboré à la revue ArtPanorama, revue qui a rassemblé autour d’elle de nombreux auteurs, parmi lesquels: Dan-Silviu Boerescu, rédacteur en chef, critique permanent qui a animé l’activité littéraire de ces années-là; Horia Gârbea, l’un des écrivains les plus connus, des dramaturges, des poètes et d’autres prosateurs connus et serviteurs assidus de la littérature.

Dan-Silviu Boerescu constate dans la postface du volume Les Billclintoniens que Florica Bud a le don de ranimer la page épique de l‟essai par une sensibilité véritable et un sens authentique de l‟équilibre.

Petre Sălcudeanu signe le 4-ème de couverture du livre Courant en soi-même où il souligne: La phrase (est) sûre, issue d‟une vive intelligence, toujours en quête, je dirais même inquiète, au sens de l‟inquiétude créatrice, tout ceci confère à ces proses un sentiment d‟originalité constituée.

Traian T. Coşovei affirme, en parlant du volume Qui aime l‟école: Un fil élégiaque parcourt la plupart des contes de Florica Bud, rendant plus forte la vigueur de l‟écriture, versant dans l‟alliage narratif le métal précieux d‟une vocation remarquable.

Mircea Moisa remarque dans la revue Branches no. 5-6 de 2006: Une écriture minutieusement élaborée du point de vue de la composition, comme L’homme qui a exécuté mon âme un jeudi, qui ne se veut pas un champ expérimental 22

mais confirme le fait que l‟auteur n‟élude pas, ne se soustrait pas aux métamorphoses que le genre en prose dit protéique a enregistrées à peu près durant le siècle dernier. Grâce à sa problématique et sa formule, à son projet théorétique organiquement conçu, incorporant de multiples connotations, aux significations existentielles majeures, je considère la lecture du roman: L‟homme qui a exécuté mon âme un jeudi, signé par Florica Bud, comme une lecture de valeur.

Alex Ştefănescu, qui signe la préface du roman Marie-Thérèse c‟est moi souligne: Le roman Marie-Thérèse c‟est moi, écrit dans un style alerte et fantaisiste fait que le lecteur se sent comme un lourdaud invité à danser par une fille exubérante. Ce qui fait plaisir et captive c‟est chaque phrase prise séparément, pleine de candeur et d‟humour, de diables de femme gâtée et d‟intelligence utilisée capricieusement.

Gheorghe Grigurcu relate dans la Roumanie Littéraire, no. 28 de 2008: Florica Bud parodie le discours traditionnel de la prose et implicitement, la perspective rationnelle, sage, sur le monde. Tout est renversé, dans une imagerie d‟une imprévisibilité alerte, sous l‟emblème d‟un pathétisme exempt de solennité. On pense à Mircea Horia Simionescu, Raymond Queneau, Georges Perec et bien-sûr au patronal Urmuz. Le non-conformisme s‟avère maximal, mélangeant les éléments les plus divers, dans l‟esprit d‟un débauché surréaliste, accompagnés cependant en permanence d‟une nuance de relativisation, d‟un sourire qui met à l‟épreuve la conscience des énormités. Le prosateur a l‟air d‟une personne qui veut dire beaucoup d‟un seul souffle, c‟est pourquoi elle se précipite, en sautant avec désinvolture d‟un sujet à l‟autre.

Horia Gârbea affirme dans La Semaine Financière du 02 décembre 2005: L‟auteur surprend de façon précise dans L’homme qui a exécuté mon âme un jeudi et transfigure sur le plan émotionnel les nuances d‟une réflexion compliquée qui ne peut pas dominer les instincts des personnages et le mélange d „états diffus, à la limite de la raison, que tous éprouvent de fait. L‟écriture est élaborée, mais les personnages développent une autonomie par laquelle ils semblent vivre naturellement, séparés de leur créatrice : Par ce roman au titre attrayant, mais également ironique, Florica Bud entre réellement dans la littérature.

Roman élaboré, aux contrastes et changements de rythme et à l‟écriture déroutants, Marie-Thérèse c’est moi est une œuvre–navire, qui contient tout, une sorte de Titanic de mondes superposés, qui cependant ne coulera jamais, car il est fait d‟une matière subtile, hiératique, comme la vapeur d‟où se matérialisent les fées.

Marian Ilea considère que l‟auteur propose dans le roman L’homme qui a exécuté mon âme un jeudi un personnage masculin qui hante dans un monde de femmes ayant probablement la nostalgie de la FEMME. Le style propre, l‟écriture légère transforment la démarche de la prose dans une oeuvre facile à lire. Florica Bud écrit beaucoup et avec appétit. C’est une forme de libération d’un enfant vilain qui vit dans un corps inconfortable de femme.

23

Silviu Leahu soutient que dans le roman Marie-Thérèse c’est moi, l‟auteur ludique démonte les pièges du féminisme, en auto parodiant sa personne sous la forme d‟une Bridget Jones de Transylvanie, attirée par tout ce qui donne de la couleur à la vie d‟une femme d‟aujourd‟hui .

Petre Ciobanu souligne dans les pages de la revue Branches no. 5 de 2008: La démarche épique, la phrase pleine de couleur, l‟infusion de fantaisie se remarquent par la vitalité, la spontanéité et le sérieux. Les caractéristiques de la prose incitante de Florica Bud par la force de résonner dans l‟actualité, offre la saveur de la psychologie compliquée, la fantaisie et la subtilité. Construction complexe, élaborée minutieusement à tous les étages du texte, elle comprend de riches significations et le plaisir du jeu verbal.

Florica Bud est présidente de la Fondation Culturelle Bona Fide et vice-présidente de l’Association des Ecrivains, à Baia Mare, rédactrice associée de la revue Nord littéraire (Nord Literar), à Baia Mare. Elle collabore aux revues littéraires: Etoile du berger (Luceafărul), Bucarest; Branches (Ramuri), Craiova; Accolade (Acolada), Satu Mare.

24

Références dans : L’Académie Roumaine: Dictionnaire Général de la littérature roumaine, Editions Univers Encyclopédique, 2005, p. 685 Iuliu, Raţiu, Une histoire de la littérature pour enfants et adolescents, Editions Bibliothèque des Bucarestois, p.283 Bibliothèque départementale „Petre Dulfu” Maramureş: Auteurs du Maramureş dictionnaire bio bibliographique, Editions Umbria, 2000, p. 95 Bibliothèque départementale „I.S. Bădescu” Sălaj: Gens illustres de Sălaj, Vol. II, Zalău, 2006, p. 332 Mihai, Ion M, Ecrivains de Maramureş – analyses et interprétations, Editions Limes, Cluj-Napoca, 2003, p. 87 Horia, Gârbea, Vacances en enfer, Editions du Musée de la Littérature roumaine, p. 106 Bibliothèque départementale „ Petre Dulfu” Maramureş : Cahier Bibliographique Anniversaire, 2008

Références critiques : Grigurcu, Gheorghe, La coquetterie avec l‟absurde, Roumanie Littéraire, no.28, 18 juillet 2008 Pop, Es. Ioan, Trois, Seigneur,..., Le Journal du dimanche, no.28, 18 juillet 2008 Ciobanu, Petre, Hypostases du bovarisme, Branches, nr.5, iunie 2008 Leahu, Silviu, Perdu dans la bibliothèque, 25

Playboy, no.5, mai 2008 Goja, Anca,. Les enfants se sont amusés avec Nu, le Matou, le jour de leur anniversaire.

La voix du Maramureş, no.5537, 4 juin. 2008 Burnar, Ion, Les livres de Florica Bud dans le contexte de la prose du Maramureş.

Information du jour, no.1993, 12-13 avril 2008 Varga, Margareta, Marie-Thérèse, c‟est moi (en hongrois).

Friss Ujsag, no.55, le 11 avril 2008 Dragomir, Vasile, Jouant de l‟archet entre des chiffres Le Journal du Vendredi, no.271, le 10 avril 2008 Dulf, Oana, Régal de littérature à la bibliothèque.

La voix du Maramureş, nr.3344, 5 apr.2008 Goja, Anca, Le sommet des écrivains à Baia Mare.

La voix du Maramureş, no. 5487, 4 avril 2008, p.19 Burnar, Ion, Calendrier – mars 2008.

Information du jour de Maramureş, 8, no. 1957, 1-2 mars 2008, p. 7 Burnar, Ion, Réjouissance avec „Nord Littéraire" au Palais Administratif.

Information du jour de Maramureş, 8, no. 1927, 26 janvier 2008, p. 5 Domide, Gherasim, J‟étais au Salon du livre „Gaudeamus”.

La voix du Maramureş, 19, no. 5392, 11 déc. 2007, p. 11 Goja, Anca, Florica Bud lance ses livres au Salon „Gaudeamus”.

La voix du Maramureş, 19, no. 5373, 19 nov. 2007, p. 2 Goja, Anca, Ion Burnar à l‟âge des inquiétudes.

La voix du Maramureş, 19, no. 5354, 27-28 oct. 2007, p. 5

26

Goja, Anca, Diplômes pour les écrivains d‟âge mûr .

La voix du Maramureş, 19, no. 5351, 24 oct. 2007, p. 11 Goja, Anca, Evangiles selon les apôtres de la parole du Maramureş.

La voix du Maramureş, 19, no. 5204, 5-6 mai 2007, p. 1, 3 Aujourd‟hui la poétesse Florica Bud fête son anniversaire.

Information du jour de Maramureş, 7, no. 1666, 19 mar. 2007, p. 16 Burnar, Ion, Calendrier: mars 2007.

Information du jour de Maramureş, 7, no. 1655, 6 mars 2007, p. 5 Les prix de l‟Association des Ecrivains de Bucarest.

Roumanie Littéraire, 39, no. 47, 24 nov. 2006, p. 3; Nord Littéraire, 4, nr. 11-12 (4243), nov.-déc. 2006, p. 2 Les prix accordés au concours „Les livres de l‟année 2005".

Nord Littéraire, 4, nr. 10 (41), oct. 2006, p. 2 Ciascai, Grigore, Le critique Mircea Muthu a remis les prix „Les livres de l‟année 2005" : Samedi, au Musée de Minéralogie de Baia Mare.

Information du jour de Maramureş, 6, nr. 1526, 2 oct. 2006, p. 16 Goja, Anca, Parutions typographiques dans le département et aux alentours: Lancements de livres et revues à l‟occasion de la Journée de la Revue „Nord Littéraire".

La voix du Maramureş, 18, nr. 4944, 27 iun. 2006, p. 9 Goja, Anca, Le romancier Nicolae Breban, Citoyen d‟Honneur de la municipalité de Baia Mare.

La voix du Maramureş, 18, nr. 4942, 24-25 iun. 2006, p. 1, 16 27

Réunions, colloques, prix.

Nord Littéraire, 4, nr. 5, mai 2006, p. 2 Goja, Anca, „La crème” de la recherche littéraire roumaine, présente hier parmi les habitants de Baia Mare : Conférence littéraire à l‟ombre de la mémoire de l‟académicien Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

La voix du Maramureş, 18, nr. 4904, 11 mai 2006, p. 1, 3 Burnar, Ion, Toute la culture du monde serait nulle sans nos mères, nos amoureuses et nos poétesses.

Information du jour de Maramureş, 6, nr. 1350, 7 mar. 2006, p. 5 Burnar, Ion, Calendrier, mars 2006.

Information du jour de Maramureş, 6, nr. 1350, 7 mar. 2006, p. 5 Moisa, Mircea, Lectures hasardeusement tangentielles, Branches, no, le 5-6 mai-iunie 2006, p. 23 Pamfil, Bilţiu, L‟homme qui a exécuté mon âme un jeudi, Transilvania, no. 11-12, 2006 Toader, Lucia, Lectures possibles, Le Journal littéraire, no.7-12, aprilie–mai–iunie 2006, p.15 Ilea, Marian, Florica Bud et la prose féminine, La Ronde locale, le 30 mars–5 avril, 2006, p. 21 Mihai, Ion M., Une réplique à Don Juan, Nord Littéraire, no. 3 (34) mars, 2006 Bot, Ioana, Un roman brebanien Dilematique, no. 3, juillet 2006, p. 76 Morar, Vasile, Florica Bud, L‟homme qui a exécuté mon âme un jeudi Le Journal du vendredi, 24 – 30 mars, 2006 Gârbea, Horia, L‟homme qui a exécuté mon âme un jeudi, En lieu de préface 28

Boerescu, Dan-Silviu, Pages d‟ une incessante guerre amoureuse, Les Billclintoniens, postface Sălcudeanu, Petre, Courant en soi-même, postface Neagu, Udroiu, en cherchant des yeux des objets oubliés, Mon chéri, je suis un objet non-volant, préface Vosganian, Varujan, La tendresse de l‟ironie, Nu-le Matou et Le Dragon Ca-Fe-Mini, préface Pop, Ramona-Ioana, L‟homme qui a exécuté mon âme un jeudi Culture. le 19 janvier, 2006, p. 5 Gârbea, Horia, L‟homme qui exécuté l‟âme de la femme. Et vice-versa !

La semaine financière, le 05 décembre, 2005 Morar, Vasile, La beauté cachée sous les boucles de cheveux. A l‟écrivain Florica Bud. Chroniques inutiles. La voix du Maramures, 3, no. 548, 28 janvier, 1999, p.12 Ghenceanu Vasile Radu, Un cadeau littéraire de 1-er Juin: Florica Bud, Nu, le Matou et le Dragon Sémaphore Rouge-Jaune-Vert.

La voix du Maramures, 10, no. 2471, 29 mai, 1998, p. 2 Ilea, Marian, Une prosatrice sans complexe, La voix du Maramureş, 2, no. 287, 21 mars, 1998, p. 2 Ghenceanu, Vasile Radu, Présence à Călăraşi, La voix du Maramureş, 9, no. 2309, 12 novembre,1997,p.2 Ilea, Marian, Sur la nostalgie de l‟enfance, faux traité d‟enfantillage, Culture, 1997, p. 4 Boerescu, Dan-Silviu, Littérature pour les enfants… récepteurs d‟appel et sémaphore.

Le Courant culturel Sitaru, Claudia, Florica Bud va lancer son cinquième livre, L’Instant (Baia Mare), 4, no. 18, le 12-18 mai, 1997, p. 7 Mihai, Ion M., Florica Bud et l‟obsession du matriarcat, 29

La Tribune, no. 5, 1997, p.7 Ghenceanu, Vasile Radu, Un livre de prose, La voix du Maramureş. no.1864, 1996 Mihai, Ion M., Florica Bud et le culte de l‟ironie, La voix du Maramureş, 8,no.2019, 8 novembre, 1996, p.6 Iancu, Victor, L‟espace de création de la prosatrice Florica Bud, La voix du Maramureş, 8, no.1934, 12 juillet, 1996, p. 6 Copăcean, Camelia, Un livre du réel, Flagrant, 1993 Bologa, Vasile, Un début „non-volant”, La voix du Maramureş, 12 février, 1993 Bilţiu, Pamfil, Mon chéri, je suis un objet non-volant, ATN, no. 9, 1993 Ghenceanu, Vasile Radu, Lancement d‟un livre de début, La voix du Maramureş, no. 1059, 1993 Puşcaş, Aurora, Une fête de l‟âme , La voix du Maramureş, 5 , no.1060, 20 février,1993, p.4

Expérience professionnelle:

2007-1999: Administrateur à S.C. Feeric S.R.L. Baia Mare 1999-1994: Représentant des ventes à Ageximco Bucarest 1994-1991: Représentant des ventes à Polipromin Cluj 1991-1984: Analyste programmeur au Centre de Calcul Baia Mare 1984-1982: Ingénieur stagiaire à E.M. Baia Sprie 1982-1981: Ingénieur stagiaire à E.M Baia Borşa

30

Education et formation: 1984: Cours d’initiation informatique – Cluj Napoca 1983-1984: Cours de Marketing et relations internationales - Bucarest 1976-1981: Faculté des mines Petroşani 1972-1976: Lycée Gheorghe Şincai Baia Mare 1964-1972: Ecole générale Ulmeni, Maramureş

Informations personelles

Nom: Bud Florica Pseudonyme litéraire: --E-mail: florica_bud@yahoo.com Site: www.floricabud.ro Nationalité: Roumaine Profession: Ingénieur Date et lieu de naissance: 21.03.1957, Localité Ulmeni, Dép. Maramureş Les parents : Cornelia et Ioan Trif, paysans Frères : Valeria-Ana Popoviciu, ingénieur Mari: Bud Nicolae, ingénieur

Adresse e-mail: florica_bud@yahoo.com http://www.floricabud.ro/

31

Cﾄビﾅ｣i apﾄビute

32

Secol de vânzare, pamflete

Editura „Maşina de scris”, Bucureşti, 2012

Mi-e dor de-o pohtă bună,

Editura „Maşina de scris”, Bucureşti, 2011

Pierd monopolul iubirii – poeme, volum bilingv româno – francez Editura „Ramuri”, Craiova, 2010 Crucificat între paranteze – poeme, volum bilingv româno – francez Editura „Ramuri”, Craiova, 2010 Mâncăruri de altădată, vinuri şi vechi băuturi româneşti, Dan-Silviu Boerescu, Cătălin Păduraru, Florica Bud. (antologie colectivă) Editura „Lifestyle Classic”, Bucureşti, 2010 Stindardul dorinţelor – poeme, volum bilingv româno – albanez Editura „Redacţia revistei Albanezul”, Bucureşti, 2010 Reparăm onoare şi clondire, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009 Mariatereza sunt eu, Editura Rao, Bucureşti, 2007 Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, cartea monicelor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005 Billclintonienii, cartea cu pagini libere, Editura Eminescu, Bucureşti, 1999 Cui îi place şcoala? meditaţii pe o temă dată, Editura Odeon,Bucureşti, 1997 Alergând prin sine, o sumă de proze, Editura Printek,Cluj-Napoca, 1996 Iubire, sînt un obiect nezburător, carte de debut proză scurtă

Editura Gutinul, Baia Mare, 1993 33

Apariții în volume colective

34

Ochelarii de fum, Antologiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, USR, Editura Cartex, București, 2011 Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (antologie internațională) Igor Ursenco, Editura Herg Benet Publishers, București, 2011 Mâncăruri de altădată, vinuri şi vechi băuturi româneşti, Dan-Silviu Boerescu, Cătălin Păduraru, Florica Bud. (antologie colectivă) Editura „Lifestyle Classic”, Bucureşti, 2010 Antologia prozei scurte Transilvane actuale, Ovidiu Pecican, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010 Clauza poeziei cele mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană, Igor Ursenco, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010 O Antologie a Poeziei maramureşene, Nicolae Păuna, Scheianu Editura Etnologică, 2010 Ulmeni – Cuvânt zidit în vitralii, Volum antologic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2010 Caietele Balcanica, Biblioteca Judeţeana „Panait Istrati”, Brăila, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Galaţi – Brăila, 2010 Interviuri, Daniela Sitar-Taur, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010 Bookătăria de texte & imagini, Clubul ilustratorilor, Bucureşti, 2009

35

Cărţi pentru adulţi şi alţi copii

36

Nu Motanul şi Fiul, Editura Rao, Bucureşti, 2007 Nu-Motanul şi Zmeul-Semafor-Roşu-Galben-Verde, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1998 Nu-Motanul şi zmeul Pager, Editura Scripta, Bucureşti, 1995 Aventurile lui Nu-Motanul la curtea zmeului Ca-Fe-Mini, Editura Scripta, Bucureşti, 1994

37

Referinţe în:

38

Biblioteca Judeţeană „ Petre Dulfu” Maramureş: Caiet Bibliografic Aniversar, 2008 Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj: Oameni de seamă al Sălajului, Vol. II, Zalău, p. 332, 2006 Academia Română: Dicţionarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, p. 685, 2005 Horia, Gârbea, Vacanţă în infern, Editura Muzeul Literaturii Române, p. 106, 2003 Iuliu, Raţiu, O istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi, Editura Biblioteca Bucureştilor, p. 283, 2003 Mihai, Ion M, Scriitori din Maramureş – analize şi interpretări, Editura Limes, Cluj-Napoca, p. 87 , 2003 Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Maramureş: Autori Maramureşeni - dicţionar biobibliografic , Editura Umbria, p. 95, 2000

39

ReferinĹŁe critice

40

Nicolae Manolescu, cuvânt coperta IV., Pierd monopolul iubirii, 2010 p. 45 Gheorghe Grigurcu, Crucificat între paranteze/ Crucifié entre paranthèses de Florica Bud, 2010, 132 p. p. 45 Gheorghe Grigurcu, Estetism senzual, prefaţă „Pierd monopolul iubirii”, 2010 p. 46 Horia Garbea, Florica Bud, Pierd monopolul iubirii - Je perds le monopole de l`amour , revista Luceafărul, numărul 27 – 2010 p. 47 Nicole Pottier, impresii despre cele două volume „Pierd monopolul iubirii” şi „Crucificat între paranteze”, 2010 p. 47 Paul Aretzu, Între avangardism şi postmodernism, revista Ramuri, nr. 7, 2010 p. 48 Horia Gârbea, Sclipiri în timpul dansului, prefaţă „Crucificat între paranteze”, 2010 p. 51 Dan-Silviu Boerescu, cuvânt coperta IV. „Crucificat între paranteze”, 2010 p. 51 Baki Ymeri, Flamuri i dëshirave, Tribuna Shqiptare, Canada, 18. mai 2010 p. 52 Baki Ymeri, Flamuri i dëshirave, Voice of albanians – Zeri i Shqiptareve, Elveţia, 18-05-2010 p. 54 Gheorghe Grigurcu, Coperta IV – Reparăm onoare şi clondire p. 56 Stelian Turlea, Cartea de literatură, Reparăm onoare şi clondire, Florica Bud, 12.02.2010 p. 57 Florea Miu, Revista Ramuri, Proba de umor şi ironie, nr. 02.2010

p. 58

41

Horia Gârbea, Politichie şi amor, Luceafărul de dimineaţă, numărul 41. 2009 p. 60 Pamfil Biltiu, Reparăm onoare şi clondire - Florica Bud, revista Albina românească, octombrie-decembrie 2009 p. 60 Ştefănescu, Alex, Cuvânt înainte Mariatereza sunt eu p. 63 Ştefănescu, Alex. Mariatereza sunt eu, România literară, noiembrie, 2007 p. 64 Pop Es. Ioan, Trei doamne... ,Ziarul de duminică, nr.28, 18 iulie, 2008 p. 64 Grigurcu, Gheorghe, Cochetăria cu absurdul, România Literară, nr.28, 18 iulie 2008 p. 65 Ciobanu, Petre, Ipostaze ale bovarismului, Ramuri, nr.5, iunie 2008 p. 68 Gârbea, Horia, Între candoare şi imaginaţie, Săptămâna Financiară, nr. 143, 21 ian.

2008 p. 69 Leahu, Silviu, Pierdut în bibliotecă, (Mariatereza sunt eu), Playboy, nr.5, Mai, 2008 p. 70 Varga, Margarét, Mariaterézia én vagyok, Friss Újság, nr.55, 11. aprilie, 2008 p. 71 Dragomir, Vasile, Cântând la arcuş printre cifre, Jurnalul de vineri, 10. aprilie, 2008, pg. 15 p. 72 Gârbea, Horia, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi… În loc de prefaţă p. 73

42

Toader, Lucia, Lecturi posibile, Jurnalul literar, nr.7-12, aprilie–mai–iunie 2006, p.15 p. 73 Gârbea, Horia, Bărbatul care ucide sufletul femeii. Şi invers! Săptămâna financiară, 05 decembrie, 2005 p. 74 Moisa, Mircea, Lecturi întâmplător tangenţiale,Ramuri, nr, 5-6 mai-iunie 2006, p. 23 p. 75 Ilea, Marian, Florica Bud şi proza feminină, Hora Locală, 30 martie–5 aprilie, 2006, p. 21 p. 77 Morar, Vasile, Florica Bud, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, Jurnalul de vineri, 24-30 martie, 2006 p. 78 Mihai, Ion M., O replică la Don Juan, Nord Literar, nr. 3 (34) martie, 2006 p. 81 Pop, Ramona-Ioana, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, Cultura, 19 ianuarie, 2006, p. 5 p. 83 Boerescu, Dan-Silviu, Pagini (libere) dintr-un neîntrerupt război amoros.

Billclintonienii, postfaţă. p. 85 Sălcudeanu, Petre, Alergând prin sine, postfaţă p. 86 Mihai, Ion M., Florica Bud şi obsesia matriarhatului, Tribuna, nr. 5, 1997, p. 7 p. 87 Ilea, Marian, Despre nostalgia copilăriei, fals tratat de copilărire, Cultura, 1997, p.4 p. 91 Sitaru, Claudia, În curând Florica Bud îşi va lansa cea de-a cincea carte. Clipa (Baia Mare), 4, nr. 18, 12-18 mai, 1997, p. 7

p. 92

43

Mihai, Ion M., Florica Bud şi cultul ironiei, Graiul Maramureşului, 8, nr.2019, 8 noiembrie, 1996, p. 6 p. 93 Iancu, Victor, Spaţiul de creaţie al prozatoarei Florica Bud, Graiul Maramureşului, 8, nr.1934, 12 iulie, 1996, p. 6 p. 95 Neagu, Udroiu, Cu ochii după lucruri uitate,Iubire, sunt un obiect nezburător, prefaţă p. 96 Copăcean, Camelia, O carte a realităţii, Flagrant, 1993 p. 98 Bologa, Vasile, Un debut „nezburător”, Graiul Maramureşului, 12 februarie, 1993 p. 99 Ghenceanu, Vasile Radu, Lansarea unei cărţi de debut, Graiul Maramureşului, nr.

1059, 1993 p. 100 Puşcaş, Aurora, O sărbătoare de suflet, Graiul Maramureşului, 5 , nr.1060,20 februarie,1993, p.4 p. 102 Daniela Sitar-Tăut, „Cum să dai în mintea copiilor”…, 2010 p. 104 Bookătăria de texte şi imagini, revista Noua literatură, 6.martie 2010 p. 109 Gârbea, Horea, Nu Motanul şi fiul coperta IV p. 111 Vosganian, Varujan, Blândeţea ironiei, Nu-Motanul şi Zmeul Ca-Fe-Mini, prefaţă p. 112 Boerescu, Dan-Silviu, Literatură pentru copii… pagere şi semafoare. Curentul cultural p. 113

44

Nicolae Manolescu, Pierd monopolul iubirii, coperta IV, 2010

Cele mai bune poezii ale Floricăi Bud sunt invocaţii şi ofrande. Poeta cheamă iubirea (mai degrabă decât un iubit), pe toate vocile şi din toată inima. Şi ne oferă cu aceeaşi generozitate vocile de sirenă. O lirică pe muchie de cuţit între senzualitate şi conştiinţă morală.

Gheorghe Grigurcu, Crucificat între paranteze/ Crucifié entre paranthèses de Florica Bud, România literară, nr 24, 2 iulie, 2010 Transferîndu-se din domeniul prozei în cel al poeziei, Florica Bud încearcă a menţine axul sensibilităţii d-sale frenetic feminine, jucăuşe dintr-un preaplin care nu mai operează cu personaje (marionete ţipător colorate, stigmatizate cu năstruşnicii), ci cu propriile-i proiecţii. Motivul recurent: iubirea. O iubire îndeobşte cochetă, decorativă.

O iubire care, încetînd a fi dubiu, anxietate, întrebare, se linişteşte aidoma luciului unei oglinzi ce reflectă chipul unei femei sigure de atractivitatea sa. Avem a face totuşi nu cu o placiditate, ci cu o psihologie răsucită precum o buclă la coafor. Poeta îşi supralicitează calineria, se răsfaţă într-o spumă a jocului chemător, se complică prin capricii sclipicioase, ca şi cum şi-ar face intrarea într-o sală de bal. Ca şi cum şiar schimba ori şi-ar ajusta toaleta în fiecare clipă, recurge la un şir de conexiuni, fără a se opri la niciuna dintre ele, dornică de procesul decurgerii lor. O fluiditate a discursului nesăţios de sine face joncţiunea între Jugendstilul cel saturat de senzualităţi molatice şi suprarealismul cu imprevizibilităţile-i ce pot sfida curajos caricatura. Ornamentul bogat se aliază cu tentaţia fantastă, răsfăţul lasciv tatonează absurdul. Autoarea nu şovăie a se juca cu tot ce-i cade la îndemînă, în stil avangardist. Însă dicteul automat n-o reţine. Numerele acrobatice ale ilogismelor au în spate o instanţă supraveghetoare care e însăşi umoarea erotică ce nu se îndură a se părăsi. Faptul că poeta nu se pierde cu firea se poate constata din ironiile pe care nu uită a le înfăţişa. Avem a face, aşa cum remarcă Nicolae Manolescu, cu „o lirică pe muchie de cuţit între senzualitate şi conştiinţă morală". Partea moralistă e dichisită şi parfumată, servită cu zîmbre. Începînd prin a interpreta rolul de Cenuşăreasă, Florica Bud vrea să apară, după destule indicii, drept o Ileană Cosînzeană a versului.

45

Gheorghe Grigurcu, Estetism senzual, prefaţă „Pierd monopolul iubirii”, 2010 La începutul secolului al XIX-lea înflorea în şarmanta Vienă, ce ni se năzare plină de mătăsuri şi de catifele, constelată de bijuterii, răsfăţîndu-se în ritmuri de vals, pictura lui Gustav Klimt. În centrul acesteia trona femeia languroasă, iubitoare de ornamente, ea însăşi un ornament al acestei arte robite de fastul Jugendstilului, una din ultimele reverii ale perioadei ce s-a numit la belle epoque. Îmi place să văd în poezia contemporanei noastre Florica Bud o fărîmă a unei asemenea viziuni şi - de ce nu? - o ilustrare a tipului uman ce-l promovează. Sensibilitatea ce-o vădeşte este doar aparent picturală.

Paleta coloristică de care face uz e provocatoare, fie că indică un „roşu regal”, pe care-l „silabiseşte patern semaforul / când / distrată / uit să îi acopăr rădăcinile / cu amestecul de soare şi / cernoziom”, fie că se apleacă cochet asupra clipei efemere: „oh! muritorule cu / timp parcurs / în grabă, / opreşte zborul acestei / clipe cu miros galben de / flamenco / ce refuză / să mai iubească / spaţiul desferecat”, fie că invocă romanţios-plastic un „violet de iubire / pentru fete lucide / maleabile şi ductile”.

Poeta cultivă o pletoră de asociaţii, o textură decorativă pentru a fi privită şi pipăită cu delicii. Fantezia d-sale oferă priveliştea unei senzualităţi metaforizate. O cheie intens formală traduce intenţia unui estetism care se avîntă însă mult deasupra simţurilor, aidoma unui fluture cu aripi mari, mişcîndu-se lent între corole: „alerg umbrită de îngeri spre tine / cad / fără să ating pământul zigotic / orange sub fluturi / oprită de şirul mătăsos de expresie / flamandă / ruda săracă a firului ariadnei / cea nonconformistă în prima etapă apoi / satisfăcută / mă ridic / supravegheată de ochii implantaţi / cerului de diverşi muritori înfricoşaţi / de vid” Impulsurile straturilor primare ale fiinţei încearcă a se trage dintr-o expresie insolită, căutînd nesăţios alte şi alte conexiuni, denunţînd scopul omenirii de a ticsi „golurile cu orice altceva / decît iubire”. Uneori acesta dobîndeşte aspectul unui vis galant, în rozul manierei Watteau: „te iubesc! / rose des vents - / mi-a strigat pantoful bonbon / din sidef dantelat / sunt uneori / domnişoara de onoare / a bătrânelor doamne nerâvnite / nici măcar de muerte rosa ce asemenea mie / stivuieşte coafată ace de brad / care să ne ridice condiţionat în ceruri”. De regulă însă Florica Bud se lasă în voia unui simpatic amestec de Klimt şi suprarealism, astfel dozat încît cel de-al doilea să nu stînjenească somptuoasa ţesătură a celui dintîi, „zdrenţuită de / patimi / tulburătoare şi grea / argint viu ce se strecoară în carnea / plină / doldora de dorinţe” aidoma unor „plumbi”. E un brocart azvîrlit peste abisalităţile ce, în definitiv, orientează de-atîtea ori lucrătura măiestrită a mîinii şi minţii omeneşti.

46

Horia Gârbea, Florica Bud, Pierd monopolul iubirii - Je perds le monopole de l`amour , revista Luceafărul, numărul 27 - 2010

Florica Bud, cunoscută pînă de curînd doar ca prozatoare, debutează în poezie printrun volum elaborat de-a lungul unei perioade semnificative, în paralel cu lucrările ei din alte genuri. Versurile sale mobilizează resurse diferite, de la modelul îndepărtat care este lirica iubirii la Lucian Blaga şi pînă la generaţia beat în remix optzecist, ba chiar pînă la erotica dezabuzată şi exclusiv carnală a douămiiştilor. Toţi aceşti parametri se regăsesc însă puşi într-o nouă ecuaţie prin viziunea proaspătă şi un mod inedit al asocierilor. Florica Bud improvizează pe marginea tuturor şlagărelor poeziei noastre feminine, păstrînd distanţa şi, cu tot feminismul, uneori marcant, un neadormit spirit ludic. Plăcerea jocului cu simbolurile eterne ale dragostei merge de la idila aparent naivă pînă la veritabile imprecaţii cu rădăcini în folclorul blestemelor.

Traducerea de Nicole Pottier ţine pasul cu greu cu ritmul metaforelor luxuriante pe care le orchestrează poeta, comparată de Gh. Grigurcu, în prefaţă, cu pictura lui Gustav Klimt.

Criticul străvede în poezia autoarei „arta robită de fastul Jugendstilului” într-o Belle époque ravisantă, o artă în cheie intens formală. Florica Bud este o poetă a iubirii ce acoperă un registru larg. Faţetele etalate de acest sentiment sclipesc pe rînd în poemele ei, ca nişte paiete stîrnite de mişcarea rochiei în timpul unui dans elegant.

Nicole Pottier, impresii despre cele două volume „Pierd monopolul iubirii” şi „Crucificat între paranteze”, 2010

Femme d’une grande culture au style résolument baroque, aux images riches et complexes, la poétesse ausculte le mystère de l’être humain dans son accomplissement, il devient l’objet d’étude sur lequel elle jette un regard tendre et ironique au travers de ses sentiments et de ses différents environnements, où elle fait revivre et savourer un vocabulaire tiré de sa « cassette de mots » aux rythmes et sonorités qui nous charment et nous envoûtent, écho de son Maramures natal, berceau de traditions et coutumes séculaires qui traversent les temps.

47

Paul Aretzu, Între avangardism şi postmodernism, revista Ramuri, nr. 7, 2010 Florica Bud are o mare disponibilitate pentru domeniul nelimitat al ludicului. În scrisul său se manifestă, în numeroase forme, voluptatea şi emoţia întâlnirii cu magia limbajului, scriitoarea lăsând imaginaţia să se desfăşoare din plin, etalând o paletă largă, ca la pictorii impresionişti, de culori, lumină, prospeţime a plein-air-ului, forme neconturate, evanescente, practicarea contrastelor şi a combinaţiilor insolite.

Acestea dau o senzaţie destinsă de calinerie, de evadare fără griji în lumea diafană a jocului secund, de desfătare şi de neastâmpăr. Scrisul îi apare autoarei ca o îndeletnicire suficientă sieşi, căreia i se abandonează în întregime. A debutat cu proză scurtă, după care a publicat câteva romane, un volum de pamflete, literatură pentru copii. Se remarcă în toate o mişcare continuă, dezinvoltură, exuberanţă, ingeniozitate.

Demonul ludic se manifestă şi în cele două cărţi de poeme, Crucificat între paranteze/ Crucifié entre parentheses (Editura Ramuri, Craiova, 2010, cuvânt înainte Horia Gârbea, traducere Nicole Pottier) şi Pierd monopolul iubirii/ Je perds le monopole de l‟amour (Editura Ramuri, Craiova, 2010, cuvânt înainte Gheorghe Grigurcu, traducere Nicole Pottier). Deşi nimic grav nu pare a tulbura serenitatea poetei, aceasta priveşte lumea cu umorul amar al unui arlechin. Suferinţele, îngrijorările, problemele metafizice sunt perfect eludate. Nu sunt însă ignorate teme importante, cum ar fi iubirea, timpul, bilanţul vieţii, tratate cât mai puţin sentimental: „iubeşte-mă/ căci am primit tainic/ asemeni unui căţel de pripas/ diabolică dezlegare./ târăşte-mă/ în colbul polimorf al iubirii/ amăgindu-mi credinţa/ că în locul desfătării/ pândeşte disperarea./ mângâie-mă/ de ştii să striveşti inerţii/ cu mâini nelegate/ citindu-mi în ochii/ ce au deplâns rimelaţi/ când verde când albastru/ împăcarea cu sine./ singură şi fiinţă ce abil strivită/ între un da.da şi un... nu.nu/ acceptă ofilind margarete/ înştiinţarea de plată.” (Colbul polimorf al iubirii).

Poezie a unui flux impresionant, antrenează cele mai neaşteptate aspecte ale realităţii din jur, agitaţia existenţială, imagini, reclame, locuri şi obiecte exotice, vitrine, mondenităţi, extravaganţe, stări sublimate, atribuindu-le marca familiarităţii şi a feminităţii. Sunt resemantizate clişee, se fac racorduri paradoxale, se dă liber uneori dicteului suprarealist, menţinându-se o vervă remarcabilă. Nu lipsesc aluziile, ermetismele, parodia, ca aceea la Cântarea Cântărilor, de la începutul primului volum: „iubeşte-mă/ pui de stârc şi ambră/ dacă asta ţi-e vrerea”, „iubeşte-mă/ în strict regim de urgenţă”, „iubeşte-mă/ pe scara evoluţiei spre bine”, „iubeşte-mă/ risipitor regal de postcuvinte/ stângaci abulic al boabelor de jad/ din ser antiviperic”.

Pornirilor patetice li se pun surdine postmoderniste.

48

Nu putem să nu recunoaştem că această poezie, jucăuşă în fond, are o mistică, o mitologie proprie, deschizând labirinturi, evocând zone abstruse, inefabilităţi: „povestesc şuierând o parte din vis/ populat cu fantome uitate/ dar Aris trece netulburat/ de absurdul ce se ascunde/ cuminte în povestea lipsită/ de farmecul lumânărilor./ omule, ce aluneci sub gheaţă/ atribui egalul din dreptul/ monotoniei pe seama/ imposibilităţii fizice/ de a se posta pe axa icşilor/ visând... in facto.../ proiecţia pe axa igrecilor/ mai aproape de cer!” (Crucificat între paranteze meschine). Seducţia ludicului nu poate fi reprimată, complicitatea cu spiritul buf iese la iveală pe neaşteptate, chiar când autoarea pare a avea altă intenţie: „Ashley aleargă singur/ după trăsura clasei atipice/ din care se desprinde greu./ în tot acest răstimp/ dezordinea îl călăuzeşte spre/ obligaţii ce-l depăşesc/ cu circa cincizeci de centimetri./ rămâne îngenunchiat/ silindu-mă să mă întorc/ din punctul fierbinte/ de a-mi pierde capul/ pe pământ nisipiu./ posesor al unui boutique de cuvinte/ schiţează fără noimă/ planuri lamentabile de fericire călduţă/ chiar în a treia zi după... scripturi/ parior pe un e mic de mână/ ascuns în cuvântul decavat-decavată.” (Boutique de cuvinte). Se recurge la diverse tipuri de destructurare, la desemantizare, la conexiuni mutiple, la sensuri evazive, la o ironie cu sursă adesea în inocenţă. Discursul este lipsit de anecdotică, devine formal, transmiţând fie vagi câmpuri semantice, fie gesturi poetice, atitudini: ideea de joc, ideea de ermetism, ideea de eliberare de reguli, ideea de exerciţiu tehnic. Scriitoarea inventează cuvinte, foloseşte numeroşi termeni ştiinţifici, transformă mesajul în permutări dadaiste. Funcţionează elegant un umor absurd, sec, asemenea celui practicat în limerick-uri, ori poezia nonsensului întâlnită la Edward Lear şi Christian Morgenstern: „divina.ivina.vina!/ însăilez un strigăt/ disperat suit apriori/ pe metereze cu linii melodice/ desuet vitregind întregul iubirii./ combin dorinţe, repetente cu legi/ analitice delimitând mersul/ în spaţiul afiliat mişcării de sine/ construcţie anost concepută./ eu şi... Anunu, celălalt nume/ decantăm post... traumatic/ particulele oneste de cele/ trimise în spaţiul eteric/ să spioneze un biet trapez.../ rămas din x motive încifrat.” (Decantăm post... traumatic iubire). Amintind de fişele Dicţionarului onomastic al lui Mircea Horia Simionescu, sunt evocate nume misterioase de bărbaţi care încep cu litera a: „Aghust/ proprietar de litere/ şi sclavele sale stau titular/ şi cuminte pe rânduri aliniate/ perfect pe urmele unui labirint/ indecis să-l înghită/ ori doar să ne adoarmă./ zâmbesc glacial/ pregătind aluziv din cuvinte/ cartonaşe atent fasonate./ cel roşu-i ultimativ pentru sclave/ cel galben e ultrapasional/ conjugat armonios cu/ ave Auguste, stăpânul/ arendat cu dezinvoltură de robi./ aflat în deriva răspunsurilor/ tranşant vei face o incizie/ în carnea mustind încă vie/ stafilopod primitiv întinat marin/ vei.inventa.vei.reinventa.iubire.” (Proprietar de litere). În cel de-al doilea volum, Pierd monopolul iubirii, ironia este mai proeminentă.

Frigidele frumoase din Cluj sunt violentate în subsidiar/ de pitecantropul iubirii de sine, deşertăciunea este măsurată de bătăile ceasului cu cuc, durerea este reciclabilă.

49

Textele sunt înţesate cu expresii din realitatea imediată, cu termeni matematici, cu nume proprii exotice, oculte (toate încep cu a), cu termeni inventaţi, cu aluzii la o enigmatică senzualitate: „încerc să mă infiltrez/ păpuşă de ceară fierbinte/ turnată pe un fost loc/ cu deprinderi indecente/ populat cu stafii decavate din fildeş/ înlocuind în minunata formulă/ a celor la puterea a doua/ un biet sinus./ mă redresez/ alunec blând/ făcându-i ochi dulci/ unui cospătrat./ cad de pe coconul de mătase ales şi/ amorţită de parfumul frunzei de dud/ îl pierd uitându-l pe Alexicus/ în punctul de plecare spre... roma.” (Fac bezele unui cospătrat). Poezia lasă mereu deschisă, provocator, uşa unei intimităţi, a unui alcov imaginar. De aici, se creează impresia unei permanente confesiuni, suave, fragile, a unei capricioase feminităţi, înclinate spre un bavardaj criptic: „remarci şi tu/ bătrân vâslaş/ cum ne curge timpul/ printre particulele ce compun/ aristocratic nisipul clepsidrei?/ mă adresez Alinului care azi/ devine ignorant pe motiv de lună./ urmăresc prin bolul de cristal/neputinţa lui de a împlini magia/ aruncării cu pietre fermecate/ dincolo de ţarcul cu arici/ oficial admişi dar fără loc/ la ospăţul cu melci şi roze la grătar./ mă înfăşor în rancoare deşi/ ar fi trebuit să mă nasc/ cu alte defecte impardonabile/ ori cel puţin să le mimez/ grijulie în preajma lui/ ca să nu mai ofteze pofticios/ în... ritm de salsa.” (Bătrân vâslaş).

Florica Bud împerechează două modalităţi diferite, chiar contradictorii, de a face poezie, avangardismul şi postmodernismul. În primul caz, se remarcă apetenţa pentru tot felul de inovaţii ludice, pentru absurd şi nonsens. În această privinţă se poate vorbi de nonliteratură. În cel de-al doilea caz, are loc o reacţie (mai mult prin mijloace tehnice) împotriva saturării cu retorism, patetism, iluzionări subiective. De aceea, probabil, se recurge la evaziunea în estetism, prin neutralizarea şi abstractizarea discursului, prin aneantizarea narativităţii, prin pragmatica limbajului. O astfel de poezie este interesantă mai ales ca experiment.

50

Horia Gârbea, Sclipiri în timpul dansului, prefaţă „Crucificat între paranteze”, 2010 Florica Bud, cunoscută pînă de curînd doar ca prozatoare, debutează în poezie printr-un volum elaborat de-a lungul unei perioade semnificative, în paralel cu lucrările ei din alte genuri. Versurile sale mobilizează resurse diferite, de la modelul îndepărtat care este lirica iubirii la Lucian Blaga şi pînă la generaţia beat în remix optzecist, ba chiar pînă la erotica dezabuzată şi exclusiv carnală a douămiiştilor. Toţi aceşti parametri se regăsesc însă puşi într-o nouă ecuaţie prin viziunea proaspătă şi un mod inedit al asocierilor. Florica Bud improvizează pe marginea tuturor şlagărelor poeziei noastre feminine păstrînd distanţa şi, cu tot feminismul, uneori marcant, un neadormit spirit ludic. Plăcerea jocului cu simbolurile eterne ale dragostei merge de la idila aparent naivă pînă la veritabile imprecaţii cu rădăcini în folclorul blestemelor.

Florica Bud este o poetă a iubirii ce acoperă un registru larg. Faţete etalate din acest sentiment sclipesc pe rînd în poemele ei ca nişte paiete stîrnite de mişcarea rochiei în timpul unui dans elegant.

Dan-Silviu Boerescu, cuvânt coperta IV. „Crucificat între paranteze”, 2010

M-am obişnuit ca Florica Bud să mă ia prin surprindere cu orice nouă carte, indiferent de genul literar abordat, autoarea jonglând dezinvolt cu stiluri, canoane, convenţii. Nici acest volum de versuri aforistice nu face exceptie, cu formulări care traduc în cotidian angoasele spaţiului public şi, deopotriva, ale eului însingurat...."

51

Baki Ymeri, Flamuri i dëshirave, Tribuna Shqiptare, Canada, 18. mai 2010

Pas “Glinës joshëse”, “Flamuri i dëshirave” është libri i dytë i poeteshës rumune Florica Bud, që del në dritë në dy gjuhë (shqip/rumanisht), në sajë të bashkëpunimit me Bashkësinë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë, botim i redaksisë së revistës “Shqiptari”. Kritiku i mirënjohur letrar, Nicolae Manolescu, president i Lidhjes së Shkrimtarëve të Rumanisë, konsideron se “poezitë më të mira të Florika Budit janë invokacione dhe blatime/dhurata. Poetja e fton dashurinë (më parë se sa një të dashur), me të gjitha zërat dhe me gjithë zemrën. Dhe u frohet me të njëjtën zemërgjerësi zërave të sirenës. Një lirikë mbi tehun e thikës ndërmjet senzualitetit dhe vetëdijes morale.”

Sipas poetit dhe kritikut Gheorghe Grigurcu, në kuadrin e medalionit estetik „Estetizëm senzual”, kuptojmë se „në fillim të shekullit XIX-të, lulëzonte në Vienën sharmante, që na fanitej plot salltanete mëndafshi dhe kadifeje, e konsteluar me stoli, duke u lazdëruar në ritme valsi, piktura e Gustav Klimt/it. Në qendër të kësaj frononte gruaja e lëngshme, dashamire ornamentesh, ajo vetë një ornament i këtij arti të robëruar nga fama e Jugendstilit, një nga jakat e fundit të periudhës që mbante emrin la belle epoque. Më pëlqen ta shikoj në poezinë e bashkëkohanikes sonë Florica Bud një thërrimë të një vizioni të këtillë dhe, pse jo, një ilustrim të tipit human që e promovon. Ndjeshmëria që e fisnikëron është vetëm një dukje pikturale.

Paleta koloristike të cilën e përdor në mënyrë provokuese, qoftë kur indikon një „të kuqe regale/mbretërore”, të cilën e „Silabizon atërisht semafori/ kur/ e zbavitur/ harroj ti mbuloj/ rrënjët/ me përzjerje çorbore/ prej diellit e çernoziomit.”

(E kuqja mbretërore), qoftë kur përkulet me elegancë mbi çastin efemer: „Oh, vdektar me/ kohë e përshkuar/ me nxitim/ ndale fluturimin e këtij/ çasti me kundërmim të verdhë flamengo/ që refuzon/ të dashurojë/ hapsirën e magjepsur.” (E verdha flamengo), qoftë kur invokon në mënyrë romantike/plastike një „vjollcë dashurie/ për vasha lucide/ të përkulshme dhe të ëmla”. Poetja kultivon një gamë asociacionesh, një teksturë dekorative për t’u kundruar dhe çikur me ëmbëlsi dhe delikatesë. Fantezia e saj ofron lëndinën e një senzualiteti të metamorfozuar. Një çelës intencionalisht formale e përkthen intencën e një estetizmi që turfullon me përmasa të madhe mbi ndjenjat, porsi një flutur me flatra të mëdha, duke u lëvizur ngadalë ndërmjet korolave: „Po rendi e trembur drejt teje/ bie e penguar për të prekur dheun/ me ngjyrë të portokalltë nën flutura/nga fijet me shprehje të uritura/ fis i varfër i fijes së Ariadnës/ ajo nonkonformiste në etapën e parë e kënaqur pastaj/ bie

52

dhe më në fund mund të brohoras/ sa shumë më ka kapluar për ty!” (E portokalltë nën flutura) Impulset e shtresave primare të qenjes përpiqen të tërhiqen nga një ekspresion përmasash insulare, duke kërkuar me pangopshmëri koneksione tjera e tjera, duke e denoncuar qëllimin e njerëzimit për t’o përmbushur „zbrazëtirat me çdo gjë tjetër/ sidomos me dashuri”. Nganjëherë kjo përfiton aspektin e një ëndrre galante, në rozenë e mënyrës Watteau: “Të dua/ rose des vents/ ma ka prishur këpucën roze/ nga sidefi i dantelluar/ jam nganjëherë/ zonjusha e nderit/ e plakave epshndezëse/ madje as për muerte rosa/ që shëmbëllejnë me mua/ stivon flokëdredhur gjylpëra të breut/ që do të na ngjesin me kushtëzim në qiej.” (Rose des vents). Zakonisht, ndërkaq, Florica Bud i dorëzohet vullnetit të një përzjerjeje simpatike të Klintit dhe suprarealizmit, kështusoj i dozuar sa që i dyti mos ta bezdisë thurrjen madhështore të të parit, „e grisur nga/ vuajtjet/ turbulluese dhe e rëndë/ argjend i gjallë që ngjeshet në tulin/ e plotë/ gërmadhë dëshirash/ të rënda si plumbi”. (Guantanamera). Është një brokart i flakur mbi zbrazëtirat që, definitivisht e orientojnë aq herë punën mjeshtërore të dorës dhe mëndjes njerëzore.”

Në këtë kontekst, kritiku letrar Dan Silviu Boeresu thekson se „më është bërë zakon që Florica Bud të më befasojë me çdo libër të ri, indiferent nga gjnia letrare që trajton, autorja duke shtjelluar me gjendshmëri, stile, kanone, konvecione. As ky vëllim vargjesh aforistike nuk bën përjashtim, me formulime që i përkthejnë në përditshmëri ankthet e hapësirës publike dhe, përkundrazi, të unit të vetmuar."

Përndryshe, Florica Bud u lind në komunën Ulemi të Maramureshit (21 mars 1957), ka kryer liceun në Baia Mare dhe ka studjuar në Institutin e Xeheve në Petroshan. Revolucioni antikomunist i Dhjetorit 1989 e gjen si programuese e Qendrës Territoriale të Llogarive në Baia Mare. Është e martuar me deputetin Nicolae Bug dhe ka dy fëmijë (Roksana dhe Aleksandru). Ka debutuar në vitin 1993 me vëllimin me prozë të shkurtë, Dashuri jam një objekt që fluturon, duke botuar në ndërkohë vëllimet me prozë Billklintonienët (1999) dhe Mariatereza jam unë (2007), prezente në antologjitë Çelësi i shpirtit (2008), Tempulli i fjalës (2009), Fluturimi i fjalëve (2009), Magjia e fjalëve (2009), si dhe në koleksionin Personaliteteve maramureshene të Bibliotekës së Rrethit “Petre Dulfu” (Baia Mare, 2008). Për prozën e saj kanë shkruar personalitete të shquara të botës letrare rumune. Sipas kritikut Horia Gârbea, Florica Bud praktikon një gjini të rrallë në letërsinë bashkëkohore. Shkrimi i saj është në përkufizim ndëmjet fikcionit, eseut dhe publicistikës. Eksperienca e vëllimeve paraprake të saj, dedikuar si fëmijëve dhe të mëdhenjve, ia shtojnë vlerën teksteve që bëhen të kapshme dhe të brishta. Florica Bud është një shkrimtare që përpiqet ti përvetësojë të gjithë përmes brishtësisë. Në botën letrare ajo manifeston plotësisht vokacionin kulturor, ngase ka talentin për ti afruar artistët dhe për të mediatizuar me delikatesë krenarinë e tyre. Shkrimtarja nga Baia Mare është një Madame de Recamier e vitit 2000 që i mbron artistët nga pasojat e tranzicionit.

53

Baki Ymeri, Flamuri i dëshirave, Voice of albanians – Zeri i Shqiptareve, Elveţia, 1805-2010 Pas "Glinës joshëse", "Flamuri i dëshirave" është libri i dytë i poeteshës rumune Florica Bud, që del në dritë në dy gjuhë (shqip/rumanisht), në sajë të bashkëpunimit me Bashkësinë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë, botim i redaksisë së revistës "Shqiptari". Kritiku i mirënjohur letrar, Nicolae Manolescu, president i Lidhjes së Shkrimtarëve të Rumanisë, konsideron se "poezitë më të mira të Florika Budit janë invokacione dhe blatime/dhurata. Poetja e fton dashurinë (më parë se sa një të dashur), me të gjitha zërat dhe me gjithë zemrën. Dhe u frohet me të njëjtën zemërgjerësi zërave të sirenës. Një lirikë mbi tehun e thikës ndërmjet senzualitetit dhe vetëdijes morale."

Sipas poetit dhe kritikut Gheorghe Grigurcu, në kuadrin e medalionit estetik „Estetizëm sensual", kuptojmë se „në fillim të shekullit XIX-të, lulëzonte në Vienën sharmante, që na fanitej plot salltanete mëndafshi dhe kadifeje, e konsteluar me stoli, duke u lazdëruar në ritme valsi, piktura e Gustav Klimt/it. Në qendër të kësaj frononte gruaja e lëngshme, dashamire ornamentesh, ajo vetë një ornament i këtij arti të robëruar nga fama e Jugendstilit, një nga jakat e fundit të periudhës që mbante emrin la belle epoque. Më pëlqen ta shikoj në poezinë e bashkëkohanikes sonë Florica Bud një thërrimë të një vizioni të këtillë dhe, pse jo, një ilustrim të tipit human që e promovon. Ndjeshmëria që e fisnikëron është vetëm një dukje pikturale.

Paleta koloristike të cilën e përdor në mënyrë provokuese, qoftë kur indikon një „të kuqe regale/mbretërore", të cilën e „Silabizon atërisht semafori/ kur/ e zbavitur/ harroj ti mbuloj/ rrënjët/ me përzjerje çorbore/ prej diellit e çernoziomit." (E kuqja mbretërore), qoftë kur përkulet me elegancë mbi çastin efemer: „Oh, vdektar me/ kohë e përshkuar/ me nxitim/ ndale fluturimin e këtij/ çasti me kundërmim të verdhë flamengo/ që refuzon/ të dashurojë/ hapsirën e magjepsur." (E verdha flamengo), qoftë kur invokon në mënyrë romantike/plastike një „vjollcë dashurie/ për vasha lucide/ të përkulshme dhe të ëmbla". Poetja kultivon një gamë asociacionesh, një teksturë dekorative për t’u kundruar dhe çikur me ëmbëlsi dhe delikatesë.

Fantezia e saj ofron lëndinën e një senzualiteti të metamorfozuar. Një çelës intencionalisht formale e përkthen intencën e një estetizmi që turfullon me përmasa të madhe mbi ndjenjat, porsi një flutur me flatra të mëdha, duke u lëvizur ngadalë ndërmjet korolave: „Po rendi e trembur drejt teje/ bie e penguar për të prekur dheun/ me ngjyrë të portokalltë nën flutura/nga fijet me shprehje të uritura/ fis i varfër i fijes së Ariadnës/ ajo nonkonformiste në etapën e parë e kënaqur pastaj/ bie dhe më në fund mund të brohoras/ sa shumë më ka kapluar për ty!" (E portokalltë nën flutura).

54

Baki Ymeri: Flamuri i dëshirave, E Hene, 17-05-2010

Pas “Glinës joshëse”, “Flamuri i dëshirave” është libri i dytë i poeteshës rumune Florica Bud, që del në dritë në dy gjuhë (shqip/rumanisht), në sajë të bashkëpunimit me Bashkësinë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë, botim i redaksisë së revistës “Shqiptari”. Kritiku i mirënjohur letrar, Nicolae Manolescu, president i Lidhjes së Shkrimtarëve të Rumanisë, konsideron se “poezitë më të mira të Florika Budit janë invokacione dhe blatime/dhurata. Poetja e fton dashurinë (më parë se sa një të dashur), me të gjitha zërat dhe me gjithë zemrën. Dhe u frohet me të njëjtën zemërgjerësi zërave të sirenës. Një lirikë mbi tehun e thikës ndërmjet senzualitetit dhe vetëdijes morale.”

Sipas poetit dhe kritikut Gheorghe Grigurcu, në kuadrin e medalionit estetik „Estetizëm senzual”, kuptojmë se „në fillim të shekullit XIX-të, lulëzonte në Vienën sharmante, që na fanitej plot salltanete mëndafshi dhe kadifeje, e konsteluar me stoli, duke u lazdëruar në ritme valsi, piktura e Gustav Klimt/it. Në qendër të kësaj frononte gruaja e lëngshme, dashamire ornamentesh, ajo vetë një ornament i këtij arti të robëruar nga fama e Jugendstilit, një nga jakat e fundit të periudhës që mbante emrin la belle epoque. Më pëlqen ta shikoj në poezinë e bashkëkohanikes sonë Florica Bud një thërrimë të një vizioni të këtillë dhe, pse jo, një ilustrim të tipit human që e promovon. Ndjeshmëria që e fisnikëron është vetëm një dukje pikturale.

Paleta koloristike të cilën e përdor në mënyrë provokuese, qoftë kur indikon një „të kuqe regale/mbretërore”, të cilën e „Silabizon atërisht semafori/ kur/ e zbavitur/ harroj ti mbuloj/ rrënjët/ me përzjerje çorbore/ prej diellit e çernoziomit.” (E kuqja mbretërore), qoftë kur përkulet me elegancë mbi çastin efemer: „Oh, vdektar me/ kohë e përshkuar/ me nxitim/ ndale fluturimin e këtij/ çasti me kundërmim të verdhë flamengo/ që refuzon/ të dashurojë/ hapsirën e magjepsur.”

(E verdha flamengo), qoftë kur invokon në mënyrë romantike/plastike një „vjollcë dashurie/ për vasha lucide/ të përkulshme dhe të ëmla”. Poetja kultivon një gamë asociacionesh, një teksturë dekorative për t’u kundruar dhe çikur me ëmbëlsi dhe delikatesë. Fantezia e saj ofron lëndinën e një senzualiteti të metamorfozuar. Një çelës intencionalisht formale e përkthen intencën e një estetizmi që turfullon me përmasa të madhe mbi ndjenjat, porsi një flutur me flatra të mëdha, duke u lëvizur ngadalë ndërmjet korolave: „Po rendi e trembur drejt teje/ bie e penguar për të prekur dheun/ me ngjyrë të portokalltë nën flutura/nga fijet me shprehje të uritura/ fis i varfër i fijes së Ariadnës/ ajo nonkonformiste në etapën e parë e kënaqur pastaj/ bie dhe më në fund mund të brohoras/ sa shumë më ka kapluar për ty!” (E portokalltë nën flutura) Impulset e shtresave primare të qenjes përpiqen të tërhiqen nga një 55

ekspresion përmasash insulare, duke kërkuar me pangopshmëri koneksione tjera e tjera, duke e denoncuar qëllimin e njerëzimit për t’o përmbushur „zbrazëtirat me çdo gjë tjetër/ sidomos me dashuri”. Nganjëherë kjo përfiton aspektin e një ëndrre galante, në rozenë e mënyrës Watteau: “Të dua/ rose des vents/ ma ka prishur këpucën roze/ nga sidefi i dantelluar/ jam nganjëherë/ zonjusha e nderit/ e plakave epshndezëse/ madje as për muerte rosa/ që shëmbëllejnë me mua/ stivon flokëdredhur gjylpëra të breut/ që do të na ngjesin me kushtëzim në qiej.” (Rose des vents). Zakonisht, ndërkaq, Florica Bud i dorëzohet vullnetit të një përzjerjeje simpatike të Klintit dhe suprarealizmit, kështusoj i dozuar sa që i dyti mos ta bezdisë thurrjen madhështore të të parit, „e grisur nga/ vuajtjet/ turbulluese dhe e rëndë/ argjend i gjallë që ngjeshet në tulin/ e plotë/ gërmadhë dëshirash/ të rënda si plumbi”. (Guantanamera). Është një brokart i flakur mbi zbrazëtirat që, definitivisht e orientojnë aq herë punën mjeshtërore të dorës dhe mëndjes njerëzore.”

Në këtë kontekst, kritiku letrar Dan Silviu Boeresu thekson se „më është bërë zakon që Florica Bud të më befasojë me çdo libër të ri, indiferent nga gjnia letrare që trajton, autorja duke shtjelluar me gjendshmëri, stile, kanone, konvecione. As ky vëllim vargjesh aforistike nuk bën përjashtim, me formulime që i përkthejnë në përditshmëri ankthet e hapësirës publike dhe, përkundrazi, të unit të vetmuar."

Përndryshe, Florica Bud u lind në komunën Ulemi të Maramureshit (21 mars 1957), ka kryer liceun në Baia Mare dhe ka studjuar në Institutin e Xeheve në Petroshan. Revolucioni antikomunist i Dhjetorit 1989 e gjen si programuese e Qendrës Territoriale të Llogarive në Baia Mare. Është e martuar me deputetin Nicolae Bug dhe ka dy fëmijë (Roksana dhe Aleksandru). Ka debutuar në vitin 1993 me vëllimin me prozë të shkurtë, Dashuri jam një objekt që fluturon, duke botuar në ndërkohë vëllimet me prozë Billklintonienët (1999) dhe Mariatereza jam unë (2007), prezente në antologjitë Çelësi i shpirtit (2008), Tempulli i fjalës (2009), Fluturimi i fjalëve (2009), Magjia e fjalëve (2009), si dhe në koleksionin Personaliteteve maramureshene të Bibliotekës së Rrethit “Petre Dulfu” (Baia Mare, 2008). Për prozën e saj kanë shkruar personalitete të shquara të botës letrare rumune. Sipas kritikut Horia Gârbea, Florica Bud praktikon një gjini të rrallë në letërsinë bashkëkohore. Shkrimi i saj është në përkufizim ndëmjet fikcionit, eseut dhe publicistikës. Eksperienca e vëllimeve paraprake të saj, dedikuar si fëmijëve dhe të mëdhenjve, ia shtojnë vlerën teksteve që bëhen të kapshme dhe të brishta. Florica Bud është një shkrimtare që përpiqet ti përvetësojë të gjithë përmes brishtësisë. Në botën letrare ajo manifeston plotësisht vokacionin kulturor, ngase ka talentin për ti afruar artistët dhe për të mediatizuar me delikatesë krenarinë e tyre. Shkrimtarja nga Baia Mare është një Madame de Recamier e vitit 2000 që i mbron artistët nga pasojat e tranzicionit.

56

Gheorghe Grigurcu, Reparăm onoare şi clondire, Coperta IV Combustibilul prozelor pe care ni le oferă Florica Bud este fantezia. Dar nu în sensul fugii de real, ci al unei plutiri vesele, ştrengăreşti deasupra acestuia, la mică distanţă, astfel că prin voalul oberonic se văd cu claritate nu doar înfăţişările sale mari ci şi detaliile. Scriitoarea ne dovedeşte astfel capacitatea de a se plasa simultan în două medii, pe de-o parte modelîndu-şi imaginarul în formele realităţii mereu incitante prin picanterii mondene dar nu o dată şi politiceşti, şi pe de alta acordînd realităţii transparenţe, scînteieri, străluciri seducătoare. O feminitate calină intră mereu în joc. Un joc ironic, nelipsit însă de undele unor îngîndurări, visări, melancolii ascunse-n faldurii vorbelor năstruşnice, aşa încît pînă la urmă nu-ţi dai seama dacă miza sa e cea de-a comunica semnalele lumii asumate ori respinse în doze variabile sau e ludicul însuşi, triumfător în materia sa graţioasă, aeriană.

Important e faptul că Florica Bud posedă o scriitură atît de personală, încît paginile dsale pot fi identificate numaidecît, chiar în absenţa semnăturii.

Stelian Turlea, Cartea de literatura, Reparăm onoare şi clondire, Florica Bud, 12.02.2010 În cărţile sale de proză, Florica Bud foloseşte adesea uneltele satirei, în satirele din aceasta carte, autoarea se revelează la tot pasul ca prozator. Câteva titluri va vor edifica asupra "ţintelor" sale: "Ministreasa şi Pegasul", "Coana Chiriţa pleacă la Monaco", "Virginia Slims ucide din nou", "Când Blonde Dolly se doreşte preşedinte", "Fecioarele din Parlament", "Ţăranul român şi Preaînalta Poartă".

Distinsul critic literar Gheorghe Grigurcu vede în această carte "un joc ironic, nelipsit însa de undele unor ingândurări, visări, melancolii ascunse-n faldurii vorbelor năstruşnice, aşa încât până la urmă nu-ţi dai seama dacă miza sa e cea de-a comunica semnalele lumii asumate ori respinse în doze variabile sau e ludicul însuşi, triumfător în materia sa graţioasă, aeriană. Important e faptul că Florica Bud posedă o scriitură atât de personală, incât paginile d-sale pot fi identificate numaidecât, chiar în absenţa semnăturii". "Satirele" sunt acompaniate de ilustraţiile lui Cristian Chesut. Cartea a apărut în colecţia Lakonia, coordonată de poetul Vasile Igna.

57

Florea Miu, Revista Ramuri. Proba de umor si ironie, nr. 02.2010

Cu prozele din volumul Reparăm onoare şi clondire (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009) de Florica Bud, nu rişti să te plictiseşti nici o clipită, ele debordând de o fantezie cuceritoare şi de o alură ludică fără egal în epica noastră de azi. Intuiţia creatoare a autoarei a funcţionat benefic în alegerea acestei modalităţi de scriitură – când aluzivă, când directă, pigmentată din plin cu ironie şi umor, dar mereu satirică –, încât să ofere o lectură cu adevărat agreabilă. Suntem ademeniţi, cu inspirată iscusinţă, să pătrundem într-un univers caricatural, populat de „megamăgăruşi”, „protobroscoi”, „tantese”, „Curtezane şi Curtezaţi”, „duduiţe ştiriste”, „sexiporcuşor”, „Măgăria Sa”, „Domnul Devotament”, „Miorlăiala Sa” ori „Alteţa Sa Mieunilă” şi câte şi mai câte întruchipări ale faunei sociale, sub măştile cărora întrezărim realităţi şi personaje de altfel familiare nouă, surprinse cu necruţător sarcasm în aceste pagini. Este lumea „gâştelor oxigenate” care se cred lebede, a „Misoginilor Bucălaţi Şi Prespălaţi” sau a „Femelelor Proaspăt Fecundate In Vitro”, căreia îi corespunde – nu subcultura, ci –„cultura maidano-divanescă”, generatoare de asemenea hidoşenii cameleonice. Sunt – cum spune chiar autoarea – „vecinii (noştri) de secol”, toleraţi cu o surprinzătoare îngăduinţă de societate. Figurile vizate sunt uşor recognoscibile, fiind extrase din domeniul vieţii publice. Aşa este Marea Teledivă de România, cu orgoliul „papuco-pantagruelic”, pentru care unitatea de măsură a inteligenţei este „cupa de silicon” şi care patronează „societăţile de caritate” ce conferă „calitatea de Om”.

Exponentă a meritocraţiei actuale deplin instaurate fără nici o noimă, în dispreţ faţă de valorile autentice, aceasta atrage sancţiunea ironiei triste: „dacă marii noştri actori, scriitori, pictori se pot mulţumi cu o pensie de mizerie, acelaşi lucru groaznic nu se poate întâmpla teledivelor !!!” (care, cititoare de promter fiind, aspiră să fie primite chiar şi în Uniunea Scriitorilor).

Vedetelor milionare fără conţinut li se alătură un Prim Ministru....cu scârţ, o fostă „catană cu bastonul de mareşal în raniţa de soldat”, căruia îi place cântecul „puşca şi centura lată... ”, apoi scriitorul colecţionar de premii, care cu gândul la Nobel, va scrie „cu furie romanul vieţii: Un (V)orbitor În Singurătate!”. Ironia, foarte acidă, revine de altfel în „Vreau şi eu un cărtăresc în anul 2050!”...

Subiectele sunt extrase din realitatea imediată, din viaţa de toate zilele mai ceva decât închipuirea, şi prezentate cu o captivantă dezinvoltură, cu imbatabilă vervă şi spirit 58

ludic. O clădire „urâtă ca un bloc de garsoniere comuniste” sau „ca o cazemată”, în care se află primăria oraşului natal, este hidos împodobită cu „ghiveciuri de flori”, încât cel mai bine i s-ar potrivi denumirea „La Madam Israela”, după „proaspăta mireasă” venerabilă atât de disgraţios mediatizată. Cu această clădire „rimează” o altă „casă-arătare”, „La Madam Mihaela”, o Casă De Cultură A Sindicatelor în paragină („ce are cultura cu sindicatele?”), care şi-ar justifica oarecum „prezenţa jalnică în peisajul mirific băimărean” dacă măcar s-ar numi Căsuţa De Culturică A Sindicăţeilor! În alt plan sunt vizate „bombele sociale”: spolierea contribuabilului, „Dictatura facturilor”, autostrada gropilor către Evropa Unită, „evropenizarea” găinilor româneşti, publicitatea deşănţată frizând lubricul etc.

Temele cele mai banale constituie tot atâtea pretexte pentru spumoase divagaţii artistice cu incisive note satirice. Pendularea între derizoriu şi grav este ilustrată, între altele, de „Ţăranul român şi Preaînalta Poartă”, care surprinde ameţitoarea noastră cădere în prăpastia neajunsurilor de tot felul, până la nivelul inaniţiei. „Îl aşteaptă vremuri grele pe bietul şi bătrânul Ţăran Român, dar ce contează! La câte juguri a tras...cel neoeuropean va fi o adevărată onoare pe spinarea sa obosită. Observăm că ţăranul are parte de o atenţie deosebită din partea Preaînaltei Porţi A Evropei”.

Aceeaşi compasiune se îndreaptă şi spre orăşeanul care, în schimb, este „îngheţat, mort de foame, înecat în propria-i neputinţă după ce în prealabil fusese curentat de preţurile care îi fac viaţa aşa cum şi-a dorit-o...o viaţă de rahat”.

Urmează savuroasele „nostimade”: buzunarul nostru abia aşteaptă să fie stors de noile firme create după model european – Electrocutarea S.A., Mortgazul S.A., Trombotelecomul S.A., Cioclul Internaţioanl S.A. -, apărute ca urmare a faptului că poporul român şi-a scos la licitaţie toate bunurile, mai având încă mult „până la os”.

Cât despre preţurile la produse „de lux” precum gazul, curentul, pâinea, apa şi aerul, acestea le depăşesc pe cele ale regatului Monaco, gratuite (adică fără impozite) rămânând doar înjurăturile....

Din impresionanta galerie de ciudăţenii autohtone nu lipsesc nici liber... cugetătorii progresişti ca Ion Luca Caragheorghe, modelul Omului Cel Mai Nou, un EuroBulă cu „imagine de intelectual rafinat”, ce urma să schimbe „Codurile Caen Ale Căruţei Împotmolite În Nămeţii Drumului European DE14”, sau Anselm Karpadiem, secretarul general al „summit-ului Cum să murim sănătoşi...” Şi, cum eroziunea generală nu putea ocoli sentimentele, în „C’est la vie” se aude sunetul fals al Amorului ca un „pian vechi şi dezacordat” care nu-şi poate opri lacrimile, iar „De ce nu iubeşte Penelope Acruda bărbaţii” este un subtil rechizitoriu la adresa „cabotinismului cu fum de ţigară”, o diatribă elegantă contra făţărniciei amorului bovaric, având-o ca protagonistă pe distinsa Penelope cu aer de libelulă, „poeta aflată mereu pe punctul de a-şi pierde poezia pe drumul insinuos al iubirii” dureros de prozaice!!! Sub toată această zgură malignă, însă, citim o conştiinţă vie, o 59

sensibilitate nealterată de „fabuloasele” întâmplări nefaste pe care autoarea ni le prezintă cu fermecătoare îndemânare narativă, într-un fel accesibil şi cu îngândurarea proprie actului reflexiv-creator.

Horia Gârbea, Luceafărul de dimineaţă, Politichie şi amor, numărul 41, 2009

În volumul Reparăm onoare şi clondire cu o postfaţă de Gh. Grigurcu, temerara prozatoare din Baia Mare atacă temele mari la ordinea zilei dintr-un unghi inedit şi fără a ceda prejudecăţilor curente. Volumul conţine tablete de scriitor incisive, jucăuşe, proze scurte ironice despre politichie şi amor ale unei autoare ce nu îşi pune limite în fantezie, nici în jocurile lexicale, nici în onomastica stranie şi semnificativă a personajelor, amintind prin aceasta de Lewis Caroll. Florica Bud nu scrie proză reflexivă, ea preferă să atace realitatea dintr-un unghi personal, fără a-şi acoperi asalturile şi retragerile, glumind cu lucrurile serioase şi luînd în rîs, cu masca infantilităţii, temele care învîrtoşează limbajul „analiştilor”. Dacă totul n-ar fi decît un joc? Dacă, în veac, un ciclon ar şterge de pe socluri exact numele care fac legea şi ar lăsa numai semnăturile autorilor de graffitti? Cum s-ar scrie atunci istoria şi cine ar citi-o ca mîţa în calendar?

Un titlu: „Motanul şi literatura”.

Pamfil Bilţiu, Reparăm onoare şi clondire - Florica Bud, revista Albina românească, octombrie-decembrie 2009 A apărut recent la Editura Limes din Cluj-Napoca volumul de satiră menipee cu titlul simbolic Reparăm onoare şi clondire, semnat de Florica Bud.Volumul se lecturează pe nerăsuflate, cititorul fiind incitat prin modalitatea de abordare a pamfletului. Realitatea cotidiană este tratată cu seriozitate, sprijinindu-se pe ironia muşcătoare şi un umor de calitate, care alunecă uneori spre burlesc.

Reuşita pamfletelor rezidă şi în modul în care autoarea utilizează diverse procedee artistice: portretul-caricatură, monologul interior, comicul de situaţie şi de limbaj, onomastica, inovaţia lexicală etc. Întâlnim o varietate de entităţi interesante: Motanul Treci Strada Dacă Îţi Dă Mâna, 60

Strat De Morcovi Ecologici, Doris Măgăruşul, Încăpăţânarea Copitelor Tinere, Partidul Ciociolinatelor, Scribominotaurul, Cloantza and Mammona.

Titlurile satirelor sunt şi ele în ton cu umorul întregului volum: Coana Chiriţa pleacă la Monaco, Din iubirile unui impotent politic, Fecioarele din Parlament, Dictatura facturilor, Sexiporcuşorul Românesc, Gropi evropene pentru un primar etc.

Stilul autoarei fiind caragialesc, nu lipseşte ironia muşcătoare, iar sarcasmul este omniprezent. Întreaga operă pare a fi o tragi-comedie inspirată din realitatea cotidiană, cu episoade rupte, parcă, dintr-un scenariu sui-generis. Florica Bud insistă pe aspectul politico- social, dovedind un ascuţit spirit de observaţie. Modalitatea în care sunt tratate moravurile societăţii reflectă originalitatea stilului cărţii. Asistăm la un discurs al indignării şi al absurdului, oglindit direct, nonşalant şi acid: Piei Drace! Dacă s-au priceput la ceva guvernele care s-au succedat la putere apoi la .... a scoate nevoiaşi pe bandă rulantă au excelat. (Dictatura facturilor).

Ironia şi sarcasmul sunt mânuite cu multă iscusinţă. Personajele aparţin unor categorii variate: Făptura ei angelică se scurge printre degetele noastre slinoase, asemeni nisipului clepsidric, lăsându-ne pe vecie neconsolaţi... Marea Divă se teleportează la Monaco, în împărăţia lui Albert cel Roşu... şi chiar dacă nu este roşu... ce importă? Când în incomensurabilul gol lăsat de trupul său divin de nimfă năvăleşte peste noi gripa porcină... (Coana Chiriţa pleacă la Monaco).

O altă armă a autoarei este observaţia fină, care evidenţiază capacitatea de a crea o atmosferă adecvată. Cititorul are impresia că totul se desfăşoară sub ochii lui: Luca repetă substantivul comun gâsculiţă cu atâta plăcere de parcă el ar fi tatăl copilului deputatei europarlamentare Hanna Larsen care, aflată în miezul evenimentelor, îşi alăpta cu sârg pruncul din sânul drept. Celălalt, aşteptându-şi cuminte rândul, se sprijinea picurând obraznic pe rezoluţia douăsuteunu, aflată pentru studiu în faţa proaspetei mămici. (Când Luca nu iubeşte).

Indiferenţa împuterniciţilor europeni este reflectată prin acelaşi umor de calitate: Grija Preaînalţilor trimişi pentru pisici, porcuşori, câini, găini este emoţionantă. Păcat că Măriile Lor nu au observat că, pe lângă aceste patrupede, mişună, e drept cam fără ţintă, nişte animăluţe bipede, care au tot felul de necesităţi. (Sexiporcuşorul Românesc).

61

Discursul autoarei este unul referenţial. Oamenii devin victime ale dramei sociale. Totul este aidoma unei piese de teatru în care jucăm cu toţii. Umorul fin vine în completarea ideii: Cât priveşte teoria cu privire la bunăstarea românilor se aud numai lucruri bune. Legile curg pe spinarea noastră cu viteza luminii, iar Măria Sa Binele va veni cu Mocăniţa. Fac parte fără dubiu dintr-un popor protagonist al serialului de prost metraj, Scapă cine poate! (Din iubirile unui impotent politic).

Florica Bud realizează un aspru rechizitoriu, înfierând tarele sociale.

Drept urmare interogaţiile devenite lait-motiv imprimă firului epic o turnură tulburătoare. Autoarea deţine ştiinţa de a nara, şocându-şi deseori cititorii. Personajele se identifică în plan real. Poantele hazlii şi limbajul colorat fac deliciul cititorului.

Anumite satire ilustrează conducerea defectuoasă, incapacitatea de a aşeza societatea românească pe făgaşul ei normal.Lumea prozei sale este una a contrastelor şi a neputinţelor: Îl aşteaptă vremuri grele pe bietul şi bătrânul Ţăran Român, dar ce contează la câte juguri a tras... cel neeuropean va fi o adevărată onoare pe spinarea sa obosită. (Ţăranul Român şi Preaînalta Poartă).

Există o alternanţă de planuri. Pentru a nu plictisi cititorul, autoarea părăseşte tonul grav în favoarea ludicului: Doris Măgăruşul, şeful grupului parlamentar Încăpăţânarea Copitelor Tinere, s-a supărat gradat, şi a arborat starea cleştar, pur şi simplu întorcându-mi vexat ceea ce meritam... adică locul unde avea tatuată o inimă proaspăt străpunsă de săgeata lui Cupidon... (Partidul Încăpăţânarea Copitelor Tinere) Cu aceeaşi tentă umoristică realizează portrete caricaturale: Mi-o închipui pe distinsa doamnă ministreasă... călare pe Pegasul cu două roţi de tractor, rămas de pe vremea când încă fetiţa-ministru nu avea vârsta de pionieră, ci era doar şoaimă a patriei, cu codiţa rămasă de atunci nepieptănată, care... flutură în vânt, în loc de legământ, întâiul meu cuvânt de pionier... pardon!, ministru! ( Ministreasa şi Pegasul).

Prin stilul inconfundabil, semnalat pe coperta a patra a cărţii de către criticul Gheorghe Grigurcu, naturaleţea exprimării, accentele protestatare, umorul savuros, limbajul expresiv, volumul Reparăm onoare şi clondire se integrează în circuitul prozei de calitate.

62

Ştefănescu, Alex, Cuvânt înainte Mariatereza sunt eu Florica Bud s-a făcut cunoscută după 1989 prin mai multe cărţi pentru copii, care i-au cucerit şi pe bătrânii care le citeau cu glas tare copiilor. În aceeaşi perioadă a publicat însă şi cărţi pentru cititorii de toate vârstele, la fel de cuceritoare. Ultima, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, a şi obţinut, de altfel, un premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Romanul, Mariatereza sunt eu, scris într-un stil alert şi fantezist, îl face pe cititor să se simtă un bărbat greoi luat la dans de o fată exuberantă. Autoarea îşi valorifică inteligent volubilitatea feminină, născocind într-un ritm ameţitor noi şi noi istorii, în toate registrele narative, realist, suprarealist, satiric, parabolic, ludic, parodic. Ca într-o urnă de loto, în romanul ei se amestecă clişeele lumii româneşti de azi, pentru a fi extrase unul după altul, spre amuzamentul publicului, care le recunoaşte imediat: „Întreb şi eu ca naivul, doar e cool să fii bărbat mirat: De ce ar fi mai proastă Electrocutarea S.A. decât Mortgazul S.A. ori... Trombotelecomul S.A.? De ce să nu se înfrupte şi ea, mititica, din festinul naţional pe care poporul român îl dă odată cu scoaterea sa la licitaţie? Alo! Lume, lume! Este mare licitaţie la români! Îşi scot barosanii pieile la vânzare! Alo, neamule! Cine mai vrea? Încă nu s-a ajuns la os!

Mai este puţină cărniţă pe el! Multe S.A.-uri şi-au depus caietele de sarcini, în frunte cu Cioclu Internaţional S.A. la aşa mizilic!?!”

Interferenţa de planuri, real şi imaginar, avalanşa de parafraze, aluzii, creaţii lingvistice caricaturale şi paradoxuri, aducerea fugitivă în prim-plan a unor personaje reale ale vieţii noastre politice crează o atmosferă de babilonie foarte asemănătoare cu ceea ce se petrece în România în prezent. În tot acest vacarm se face auzită însă uneori şi muzica dragostei, a dragostei reale sau măcar posibile, abandonate înaite de a se fi exprimat: „Ne sorbisem din priviri chiar în ziua, în care, eu şi ea ne întâlnisem în lift descoperind că suntem vecini. Vinovaţi ne-am lăsat cuprinşi de remuşcări şi de... complexul jeanmarien, potrivit căruia aveam nevoie de o terţă persoană ca să facă studiul de caz. Am tot amânat clipa, jenându-ne de dorinţele noastre... ne-am ascuns atât de bine, încât povestea de dragoste, ce ar fi trebuit să se nască, a luat liftul şi a plecat în sferele înalte ale iubirii neîmplinite. Noi am rămas la etajul întâi, mândri de noi, respectându-ne reciproc dorinţa de a rămâne mai presus decât unii cetăţeni frivoli care şi-ar fi smuls neigienic hainele unul celuilalt, în stil american şi apoi, respectând legile casei ar fi comadat o pizzaquatro stagione...”

63

Romanul este foarte încărcat (prea încărcat), arborescent, imprevizibil şi nu se poate povesti. Ceea ce place şi captivează este fiecare frază luată în parte, plină de culoare şi de umor, de draci de femeie răsfăţată şi de inteligenţă folosită capricios. Ştefănescu, Alex. Mariatereza sunt eu, România literară, noiembrie, 2007 Florica Bud s-a făcut cunoscută după 1989 prin mai multe cărţi pentru copii. În aceeaşi perioadă a publicat însă şi cărţi pentru cititorii de toate vârstele, care merită şi ele toată atenţia. Ultima, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, a şi obţinut, de altfel, un premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Textul pe care îl reproducem în continuare reprezintă un fragment dintr-un nou roman al său, Mariatereza sunt eu, în curs de apariţie la Editura RAO. Romanul este scris într-un stil alert şi fantezist, care îl face pe cititor (în orice caz, pe un cititor ca mine) să se simtă un bărbat greoi luat la dans de o fată exuberantă.

Pop Es. Ioan. Trei doamne..., Ziarul de duminică, nr.28, 18 1ulie, 2008 FLORICA BUD - MARIATEREZA SUNT EU, roman, Editura RAO, cu o prefata de Alex Stefanescu. În 2006, autoarea a primit Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucureşti, pentru volumul Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi. A publicat zece cărţi, dintre care patru "pentru adulţi şi alţi copii", a impus titluri precum Billclintonienii sau Iubire, sînt un obiect nezburător şi este vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare. "Romanul Mariatereza sunt eu, scris într-un stil alert şi fantezist, îl face pe cititor să se simtă un bărbat greoi luat la dans de o fată exuberantă. Autoarea îşi valorifică inteligent volubilitatea feminină, născocind într-un ritm ameţitor noi şi noi istorii, în toate registrele narative - realist, suprarealist, satiric, parabolic, ludic, parodic" (Alex Ştefanescu). A nu se întelege însa că autoarea evită registrul grav. Există episoade de un mare dramatism, ca de pildă acela în care se povesteşte despre scurta şi devastatoarea relaţie dintre "mama Anuca" şi Raul Leibovici: "Băiatul acela brunet, cu ochi albaştri ca cerul, s-a îndrăgostit de Ana şi nu a vrut să plece din sat fără ea. Ei, oameni simpli, s-au speriat că voia să le batjocorească fata. Ce să caute un fecior de general la o simplă fata de ţăran? Erau o pereche tare frumoasă, dar nu de acelaşi rang. (...) După un an, Anuca a rămas grea, dar Raul Leibovici, bănuitul, nu voia să recunoască pruncul. Ana a vrut să se arunce în Someş...". ”A nu se înţelege însă că autoarea evită registrul grav. Există episoade de un mare dramatism, ca de pildă acela în care se povesteşte despre scurta şi devastatoarea relaţie dintre mama Anuca şi Raul Leibovici...”

64

Grigore, Grigurcu. Cochetăria cu absurdul, (Mariatereza sunt eu), România Literară, nr. 28, 18 iulie, 2008 Fapt bine cunoscut, a avut loc şi s-a amplificat mereu, pe un fond al deformalizării, al renunţării la convenţii, un proces de destrămare şi amestec al genurilor şi speciilor literare. Gravităţii i s-a substituit adesea o dispoziţie ludică, farsa dinamitînd, în cazul prozei, cutumele narative, într-o aventură ce tinde a trece de la iluzia "reprezentării" realităţii la o viziune echivalînd cu "literatura pură". O erupţie venind din adîncuri obscure a tulburat sărbătoarea discursurilor consacrate, a dat peste cap protocolul său, ca şi cum în sala unei festivităţi ar fi năvălit o ceată de inşi zgomotoşi, dornici a lua cuvîntul, a-şi rosti pe nerăsuflate păsul. Reacţie la clişeu, stereotipie, automatism, proza actuală cultivă insolitul, bizarul, corespondenţele năstruşnice, un caleidoscop al asocierilor (uneori forţat) fanteziste, cu ţinta unei "igiene" a spiritului, a unei "eliberări". La originea unei atari producţii stau avangarda şi literatura absurdului, altfel spus extrema modernitate care nu-şi închide formula, ci, dimpotrivă, stimulează cu generozitate noi şi noi experienţe în albia sa încăpătoare.

Se propune un spaţiu gol care naşte impulsul unei colonizări, ca-n Vestul sălbatic.

Unul din autorii unei asemenea proze cu program acut anticonvenţional este Florica Bud. Apropiindu-se la o etate matură de creaţia literară (a publicat mai întîi cîteva cărţi pentru copii, prin mijlocirea cărora tatona limbajul ficţiunilor slobode de norme, aidoma unor baloane cărora li s-a dat drumul şi care plutesc spre infinit), d-sa ne oferă o carte reprezentativă, Mariatereza sunt eu. Comedia începe cu cea a identităţii auctoriale. Scriitoarea nu ezită a ni se recomanda cu o vijelioasă pornire imaginativă, spre a spulbera dintru început orice servitute faţă de scrupulul realist: "Sub numele de Mariatereza aş aparţine anonim neprihănită de Clubul Fiarelor Ce Luptă Împotriva Petelor... Solare, organism afiliat Mişcării Internaţionale Neofeministe, cu sediul la...

Bruxelles, ca toate organizaţiile majore, vădit respectuoase (...) Întredeschid un ochi contaminată de noul mers al lumii, cel stîng... atît încît să-l cern cu privirea pe Abhsurd, viu şi periculos de aproape de suflet... îngrijorat că sunt o alintată plîngăcioasă". Alintată într-adevăr de cuvintele pe care le angajează într-un joc ameţitor, Florica Bud parodiază discursul prozastic tradiţional şi, implicit, perspectiva raţională, cuminte, asupra lumii. Totul este întors pe dos, într-o imagerie de o imprevizibilitate ştrengărească, sub emblema unui patetism degrevat de solemnitate, împins spre ironie şi spre un soi de sarcasm gratuit, "de amorul artei". Gîndul ni se îndreaptă spre Mircea Horia Simionescu, spre Raymond Queneau sau Georges Perec şi, bineînţeles, spre patronalul Urmuz. Inconformismul se dovedeşte maximal, mixînd elementele cele mai diverse în duhul unei deşănţări suprarealiste, însoţite însă mereu de o nuanţă de relativizare, de un surîs ce probează conştiinţa enormităţilor.

65

Prozatoarea are aerul unei persoane care vrea să spună dintr-odată multe, din care pricină se precipită, gîfîie, sare cu dezinvoltură de la una la alta. Regnurile, pămîntenii şi extratereştrii, personajele aievea şi cele scornite de condeiul d-sale cooperează cu voioşie în sfera aceloraşi comportamente ilogice, în aerul aceleiaşi năucitoare babilonii, de succesive miraje minore ce uzurpă pretenţiile construcţiei unitare. Asocierile fortuite pornesc de la un pretext oarecare, aglomerîndu-se pe firul unei amplificări fără oprire, articulate în nenumărate construcţii abstruse: "Cleo, prin nu ştiu ce asociere, îmi transmite un nume, Makarenko. Tot legat de acest nume, vrea să declare o grevă a foamei ce, adaptată mediului său, ar echivala cu o grevă a aerului. Nu una de tip japonez, mult prea elegantă şi paşnică pentru gradul lui de enervare. Îl înţeleg, dar nu pot să-l ajut cu nimic. Dorinţa mea de a termina studiul într-un singur an, ca să epatez în faţa lui Armand se îndepărtează la fel ca Unirea Cea Mare, spre... Fără nicio legătură cu starea de grevă, îmi vine în minte un articol al prietenei noastre Cella: Vacanţa este o dulce Monică... ce îl iubeşte pe Dănuţ şi Ionel Teodoreanu este La Medeleni-ul nostru. Fără Monica, Olguţa şi Dănuţ, vacanţele ar fi ca... fără soare. Mai citeşte cineva această carte ce aduce suflul verii în sufletele noastre? Nu îndrăznesc să-l întreb pe Cleo, cristalul meu fermecat. S-ar învolbura şi nu mi-ar răspunde. Nu suportă concurenţa canalelor, a satelitului. Se retrage fără să se predea în bibliotecă". Raporturile volubilei, ultraexpansivei scriitoare sunt amprentate puternic de feminitatea d-sale. Dacă pentru unii absurdul e un prilej de angoasă, disperare sau revoltă, Florica Bud nu se dă în lături a cocheta cu acesta, a încerca să-l seducă stilistic, a-l îneca în spuma savuroasă a unei neobosite improvizaţii frazeologice.

Miza de căpetenie a textului este jocul. Autoarea cărţilor pentru copii se copilăreşte ea însăşi, demontînd şi utilizînd convenţiile ca pe nişte jucării, devenind în felul acesta nu doar scriptorul, ci şi obiectul literaturii, prin simţirea infantilă la ajutorul căreia recurge. "Scoateri de limbă" la adulţi, "tocmai fiindcă ştiu că gestul meu copilăresc îi scoate din sărite", paginile în chestiune refac psihologia vîrstei aurorale printr-o naivitate afectuoasă, prin animism şi antropomorfism, dar mai cu seamă printr-un imaginar activ, inepuizabil. Obiectele sunt iubite, botezate, dojenite, printrun acaparant simulacru de umanitate dibuitoare, ce îşi face ucenicia. Nepăsătoare la ce ar putea gîndi cei "mari", Florica Bud se joacă de zor cu păpuşile: "Revenit de la Tomassa am intrat cu grabă între lucrurile dragi de acasă. Am găsit Scaunul Necunoscut cu un picior rupt. L-am certat cum am ştiut mai bine şi l-am pus la colţ.

Apoi l-am rebotezat Scaun pentru Fantome de Origini Strămoşeşti. El a rămas în trei picioare. Nu m-am simţit vinovat şi nici obligat să-l repar". O seamă de inserturi onirice apar la intersecţia, plină de fantasme dansante, dintre reţeta avangardistă şi o puternică atracţie către universul copilăresc al închipuirii neîngrădite: "Aflată între somn şi starea de veghe, mă las cuprinsă de o frică absurdă. Dar dacă ea, pielicica fină de brontozaur, îmi este hărăzită mie în aceeaşi măsură? De către cine? Se va mira Forumul Batracienelor Bătrîne Dar Rîioase întrunit în plen - vineri a trecut un secol pentru primirea de noi membre. Rîd... Aproape alungată în somnul pe care bărbatul mi l-a ales fără vise". Nu putem a nu remarca şi un impuls violent al acestei proze, o 66

energie care în definitiv îi asigură combustibilul temperamental, decupînd cu îndrăzneală forme surprinzătoare,inadecvări brutal plastice care însă îndeobşte se dizolvă în umor. Limita lăuntrică a contestării o reprezintă comuniunea cu lucrurile umile: "Vive le Roi! Exclam extrem de fericită la vederea foarfecelui mic de plastic.

Cu ajutorul lui înţep cu furie perniţa albă de damasc, apretată cu grijă. Operaţia cere timp şi răbdare, dar pînă la urmă are efectul scontat. Fulgi după fulgi încep să danseze prin cameră, fericiţi că şi-au recăpătat şi ei libertatea". Cea mai însemnată concesie pe care scriitoarea o face realităţii constă în rîndurile pamfletare pe care le închină, cu intermitenţe, spectacolului politicii actuale şi unora din personajele lui. Dar şi aci avem a face cu înscenări burleşti în care contează efectul stilistic, în baza unei paradoxale mizantropii joviale, incapabile de ură. Pluripartitismul apare proiectat pe fundalul unor snoave: "Doar Păcală şi Tândală ar mai putea face un pic de ordine în microunivers. Ei sunt undeva în aerul şi în apa noastră, mai fac cîte o glumă ca să ne destindă atmosfera. Vorba domnilor din Partidul... Celor Cu Un Singur Oxigen: pe lîngă oxigen şi hidrogen apa conţine şi un atom de Păcală şi Tândală". Înfrigurarea electorală e dezamorsată prin nonsens: "Ei bine! În ciuda protestelor celor şapte, primarul a fost ales, cîştigînd voturile celor optzeci de mii de alegători iubitori ai progresului şi ai bunăstării generale. Apoi proaspătul ales a fost însurat foarte bine de agenţia Cloanţa And Mamonna, trăind fericit pînă la sfîrşitul mandatului uman". Noul partid ajuns la putere în urma răsturnării din decembrie posedă mai multe amuzante aripi: "Aripioara Social Democrată, Aripioriţa Liberală, Aripiuţa Democrată, Aripiţa Umanistă şi cea nouă, de... Struţocămilă şi altele". şi nu doar atît: "După cei n ani de la revoluţie am înlocuit Partidul Unic Comunist Român cu Partidul Unic Neputincios Român". Atît de captivată se arată autoarea de jocul d-sale multicolor, în aşa măsură se cufundă în vîrtejul lui, încît nu se mai pune nici măcar chestiunea compatibilităţii d-sale cu realul propriei fiinţări, acesta părînd neverosimil: "Mă îndrept... spre barul unde îmi duceam zilele înainte de... Cînd intru, se face linişte; fetele se uită la mine de parcă aş fi picat de pe lună. Se adună în jurul meu, mă pipăie să se convingă că exist". Captivă irealităţii pe care a generat-o, Florica Bud se depersonalizează cu graţie, împrejurare ce n-ar putea decît s-o măgulească.

67

Ciobanu, Petre. Ipostaze ale bovarismului, (Mariatereza sunt eu), Ramuri, nr 5, iunie, 2008 Cunoscând o anume notorietate, scriind cărţi pentru copii (şi bunici!), Florica Bud evoluează către roman publicând Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Continuându-şi periplul romanesc, Florica Bud publică un nou roman – Mariatereza sunt eu (RAO Internaţional Publishing Company, Bucureşti, 2007) în care, parafrazându-l pe Gustave Flaubert, se autodefineşte: „Sub numele de Mariatereza aş aparţine anonim neprihănită de Clubul Fiarelor Ce Luptă Împotriva Petelor… Solare, organism afiliat Mişcării Internaţionale Neofeministe…“ Structural, romanul, sferic, multiplan, se deschide cu un „Fals Prolog“, apoi trei compartimente: „Contest iubirea alergând spre… Curtea de la Haga“, „Crucificat între paranteze meschine“ şi „Privesc cu ură… un sinpatrat“, pentru a se încheia cu un „Fals epilog“. Conjugând planul real cu cel imaginar, în construcţii stilistice diverse (inclusiv intertextualitatea) printr-o tehnică de scriitură personalizată, într-un stil scânteietor, de o vervă irezistibilă specific volubilităţii feminine, Florica Bud creează o stranie poveste de dragoste, neîmplinită la început: „S-a întâmplat să-l cunosc la horă acasă în sat la noi. Mi-a plăcut felul său sobru de a fi şi l-am invitat la dans. /…/ M-a refuzat cu politeţe. Mi-a fost necaz pe mine, eram furioasă pe el. Mă simţeam umilită, pusă la colţul unde îmi era locul: o fată din flori şi fără zestre, «sărăntoaca frumoasă» a satului“.

Alternarea de planuri narative, rememorare şi proiecţii, fulguraţiile de gând, labirinturile ideatice, şi reflecţiile (ce se interpun) se constituie într-un tot stilistic; îşi răspund, se completează şi se integrează într-un univers de gândire şi simţire, ce-i aparţine Floricăi Bud, oferind o hartă spirituală cu fulgurante nuanţe. Fragmentele par un vis-travaliu în a cărui „curgere“ protagoniştii (Armand şi Mariatereza) caută să se regăsească. „Vertijul amintirilor“, vechi întâmplări rememorate, reconstruite, şi altele recente devin congruente prin potriviri de sens capabile să-şi lumineze reciproc semnificaţiile. Ipostazieri ale eului (feminin şi masculin) dezvăluie interioritatea, cu lumini şi umbre, a unor personaje complementare; monologurile celor doi protagonişti, bogate în nuanţe psihologice, de o francheţe aluzivă şi eluzivă, probează că protagoniştii şi-au contorsionat existenţa într-o „teribilă poveste de dragoste“. Fina portretizare a unui chip de femeie – Mariatereza „La Reine“ – interferează cu un complex de trăiri ce devin pledoarii pentru o existenţă spirituală. Compostul erotic al personajului este reflectarea condiţiei dramatice a femeii într-o încercare de a-şi 68

depăşi condiţia joasă a existenţei sale de „jucăria lui (Igor Zullman) mare şi vie“.

Victimă în egală măsură, care, însă, ascunde nebănuite rezerve de umanitate, Mariatereza se salvează, în final, prin dragostea pentru Armand.

Pe fundalul dramaticei „story“ de dragoste, romanul se modulează către o satiră politică – aluzii şi personaje uşor cognoscibile (de la mama Leomida la preşedintele Tutin) – surprinse în ipostaze sau situaţii concludente asupra mentalităţii sau comportamentului, dacă nu imoral, cel puţin compromiţător, în raport cu idealurile democratice: „Dar, odată deschise porţile democraţiei, va intra şi… Mafia pe care nenea Tutin, vecinul nostru, i-o impută sorei noastre de gintă latină, deşi am prefera ca porţile mai sus amintite să fie descuiate doar pentru capital. /…/ Ei bine, «domnilor», corupţia din afară abia aşteaptă să dea năvală ca să o anuleze pe cea internă, moment potrivit pentru lozinca: «Corupători din toate ţările uniţi-vă».

Gârbea, Horia. Între candoare şi imaginaţie. Săptămâna Financiară, nr.

143, 21 ian. 2008

S-ar zice că autorii care s-au specializat în literatură pentru copii şi adolescenţi nu mai pot evada dintr-un spaţiu al faptelor, dar şi dintr-unul stilistic speciale. La sfârşitul anului trecut am primit două volume de la autori reputaţi în acest tip de literatură care dovedesc perfect fraza de mai sus.

Florica Bud este cunoscută şi laureată pentru volumele ei pentru tineri şi copii. Recent a lansat la Editura RAO două cărţi care se adresează unor segmente de public diferite, dar care dovedesc deopotrivă candoarea şi imaginaţia proaspătă care o caracterizează. „Nu-Motanul şi Fiul" este o carte pentru copii relativ mici, apărută în condiţii grafice excepţionale.

Pentru adolescenţi, dar şi pentru adulţi este romanul „Mariatereza sunt eu", operă de ficţiune greu de clasat, oscilând între poem în proză şi eseu, aici având trimiteri acute, pamfletare, la realitatea socială şi politica la zi, dincoace evadând în romanul de dragoste narat la persoana I. Este, desigur, o mască afirmaţia din titlu, care-l parafrazează pe Flaubert. Autoarea este cu totul altceva decât melusina Mariatereza, dar undeva, în universul candorii şi al plutirii pe visări, ele se pot suprapune totuşi. Roman elaborat, cu contraste şi schimbări de ritm şi scriitură derutante, „Mariatereza sunt eu" este opera-vapor, în care încape orice, un fel de Titanic din lumi suprapuse, care însă nu se va scufunda niciodată pentru că este făcut dintr69

o materie subtilă, hieratică, precum aburul din care se materializează zânele.

Leahu, Silviu, Pierdut în bibliotecă, (Mariatereza sunt eu), Playboy, nr.5, Mai, 2008 „Ludica autoare, Florica Bud, demontează în noul său roman Mariatereza sunt eu capcanele feminismului, autoparodiindu-se sub forma unei Bridget Jones din Transilvania, atrasă de tot ceea ce dă culoare vieţii de azi a unei femei”.

Viorel Surdoiu, Mariatereza sunt eu Florica Bud este o prozatoare şi eseistă contemporană. A debutat în pagina de cultură a cotidianului Graiul Maramureşului cu proză scurtă şi eseuri. Autoare a patru cărţi pentru copii. A fost o perioadă când s-a apropiat foarte mult de plaiurile gorjene, când a absolvit Facultatea de Mine din Petroşani, numai că adevărata descindere a făcut-o alaltăieri, când la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” şi-a prezentat romanul „Mariatereza sunt eu” (RAO Internaţional Publishing Company, Bucureşti, 2007) . „Prozatoarea are aerul unei persoane care vrea să spună, dintr-odată, multe din care pricină se precipită, gâfâie, sare cu dezinvoltură de la una la alta, regnurile, pământenii şi extratereştri, personajele aievea şi... cele scornite de condeiul domniei sale cooperează cu voioşie în sfera aceloraşi comportamente. Raporturile volubile din cartea expansivei scriitoare sunt amprentate puternic de securitatea autoarei. Florica Bud nu se dă în lături a încerca să seducă stilistic, a o îneca în spuma savuroasă a unei neobosite improvizaţii frazeologice. Miza de căpetenie a textului este „jocul”, constată în lămuritoru-i cuvânt, concitadinul nostru, criticul Gheorghe Grigurcu, care, aşa cum a remarcat Alexandra Andrei, directoarea Bibliotecii Judeţene, prin aprecierile domniei sale la adresa creaţiei literare promovate de Florica Bud, aduce o împlinire a recunoşterii şi o certitudine parafată a calităţii romanului „Mariatereza sunt eu”. Într-o recenzie publicată în Revista “Ramuri”, sub titlul „Ipostaziere a bovarismului”, Petre Ciobanu nota: „Continuându-şi periplul romanesc, Florica Bud publică un nou roman în care, parafrazându-l pe Gustave Flaubert, se autodefineşte: „Sub numele de Mariatereza aş aparţine anonim neprihănită de Clubul Fiarelor Ce Luptă Împotriva Petelor… Solare, organism afiliat Mişcării Internaţionale Neofeministe…“. Alternarea de planuri narative, rememorare şi proiecţii, fulguraţiile de gând, labirinturile ideatice, şi reflecţiile (ce se interpun) se constituie într-un tot stilistic; îşi răspund, se completează şi se integrează într-un univers de gândire şi simţire, ce-i aparţine Floricăi Bud, oferind o hartă spirituală cu fulgurante nuanţe.

Fragmentele par un vis-travaliu în a cărui „curgere“ protagoniştii (Armand şi Mariatereza) caută să se regăsească. Demersul epic, fraza plină de culoare, infuzia de

70

fantezie se remarcă prin vitalitate, spontaneitate şi seriozitate. Trăsăturile prozei Floricăi Bud, incitantă prin forţa de a rezona în actualitate, oferă savoarea psihologiei complicate, fantezie şi subtilitate. Construcţie complexă, elaborată minuţios la toate etajele textului, cuprinde semnificaţii bogate şi plăcerea jocului verbal.”

Editura RAO, singura editură din România care îşi asumă conceptul de "carte scumpă", se declara a fi interesată dintotdeauna de literatura pentru copii. Aici apar ediţii „Larousse” pentru tineri şi titluri în seria "Prima mea enciclopedie" (4-7 ani), foarte şic şi foarte scumpe, cărţi tridimensionale pentru cei foarte mici – seria "Gângănii Bâzdâgănii" –, clasici, precum "Heidi", "Colţ-Alb", "Robinson Crusoe", dar şi basme, repovestite pentru grupa 8-10 ani, în RAO Junior, best-seller-uri internaţionale – "Roald Dahl: Charlie şi marele ascensor din sticlă", "James şi piersica uriaşă", dar şi romanele lui J.R.R. Tolkien, în RAO pentru copii. La capitolul "literatura română", oferta RAO nu este la fel de bogată cum este pentru celelalte domenii. Deocamdată, un singur titlu, lansat recent, la Gaudeamus: "Nu Motanul", un volum dintr-o serie mai mare, semnată de Florica Bud. Varga, Margarét, Mariaterézia én vagyok, Friss Újság, nr.55, 11. aprilie, 2008 „Máriaterézia én vagyok” – a cime Bud Florica legújabb irodalmi alkotásának.

A könyv bemutatója –április elején – a megyei könyvtár értekezlet termében került sor.

Nagybánya kultúr és irodalom világának nagyjai mellett a fővárosból érkezett jeles irodalomkritikusok valamint a helyi média jelentek meg. Kerek születési évfordulója (50) és a nemrégiben megjelent könyvei alkalmából, a Romániai Irószövetség, melynek 1998-tól az irónő is tagja, megadta a tiszteletet hogy Dan Cristea, Gabriel Chifu, valamint Horia Gârbea jeles irodalmikritikusok jelenleteben – másik négy frissen kiadott irodalmi mű mellett – kerüljön sor könyve bemutatására.

Teodor Ardelean, a Megyei Könyvtár igazgatója köszöntötte a jelenlévőket.

Nagybánya, a valamikori bányászváros akadémiai-, kulturvárossá fejlődött. Bud Florica (1997) amióta elkezdte irodalmi munkasságát, öt meséskönyvet és regényt adott ki. A legutolsó meséskönyvét – „Nem kandur és fia” – Makara György hires nagybányai nyugalmazott rajztanár illusztrálta. Gârbea Horia irodalomkritikus igy vélekedik a meséskönyvről: „a könyv rendkivuli grafikai ábrázolásban jelent meg.” A virággal teli katedra és az illusztris vendégek jelenléte bizonyitották, mennyire fontos irodalmi – és nem csak – személyiség Bud Florica. Dan Cristea irodalomkritikus pár szót ejtett a Luceafar folyoirat – melynek igazgatója – újra inditásáról, valamint jellemezte Bud Florica új könyvét is. A könyv tipikusan önéletrajzi vonatkozásu és erdélyi eseményeket, embereket, történeteket tárgyal. Gabriel Chifu – irodalomkritikus – elmondta Bud Florica új könyvét a realitás állandó jelenléte, vallomásait nőies érzékenység, néhol az irónia jellemzi. A helyi és fővárosi vendégek a kúltúra jegyében – késő délutánig – még sok, az irodalommal kapcsolatos témát

71

érintették. Bud Florica lapunk barátja. Valahányszor felkeressük, rendelkezésünkre áll. Lapunk nevében mi is kivánunk további sikereket és jó egészséget az irónőnek!

Dragomir, Vasile, Cântând la arcuş printre cifre, Jurnalul de vineri, 10. aprilie, 2008, pg. 15 Ca să o citez pe Florica Bud, după ce i-am citit cartea, aş spune că „mă săgetează un gând” : să mă fac mare la 100 de ani şi abia atunci să dau în mintea adulţilor. Fie doar şi pentru atât, Îmi Dă Mână Să-i Strâng Mâna (uite c-am intrat în stilul ei!).

Autoarea romanului „Mariatereza sunt eu” (RAO Internaţional Publishing Company – Grupul editorial RAO – 2007) personalizează tot ce prinde, de la un Fa fals până la Partidul Vieţuitoarelor Ce Nu Pot Fi Înghiţite, de la Bătrâneţe până la Tinereţe. Dacă ar fi să mă iau după ea, porcul ei ar umbla cu pălărie cu pai, nu cu paiul în gură, la bârna din ochii iubitului ar evolua Nadia, iar ceaiul şi l-ar fierbe la un foc de licurici. Dacă în copilărie cântă la o cutie de pantofi zicând că-i acordeon, acum Florica Bud cântă la un arcuş, traversând strada printre cifrele de beton, prin loc nepermis de lege, dar ce mai contează pentru o împărăteasă!

Pornind de la Virginia Lupului (Wolf), trecând pe la franţuzoaica Adina Chenereş (Îngeroasa cu pălărioară verde) scriitoarea inventează la limbaj stufos şi din greu, îşi tratează cititorul cu poveşti interesante, rar mai dăm peste câte o groapă a locului comun şi satisfacţia că ai prins şpilul stilului este mai mare decât satisfacţia că ai găsit părţile autobiografice din carte. „Mariaterza sunt eu” nu este un roman în sensul clasic, este o alcătuire de cărămizi fierbinţi din care, după ce se vor răci, vei putea, cititorule, să-ţi faci o casă a cărei formă să o poţi modifica ori de câte ori ţi se va năzări. Toată cartea este concepută ca un joc cu cuburi colorate al căror miez conţine material explozibil. Înainte de a vă invita la lectură, îl las pe matahala critică Alex Ştefănescu să zică şi el două-trei fraze: „Romanul Mariatereza sunt eu, scris într-un stil alert şi fantezist, îl face pe cititor să se simtă un bărbat greoi luat la dans de o fată exuberantă. Autoarea îşi valorifică inteligent volubilitatea feminină, născocind într-un ritm ameţitor noi şi noi istorii, în toate registrele narative, realist, suprarealist, satiric, parabolic, ludic, parodic.

Ca într-o urnă de loto, în romanul ei se amestecă clişeele lumii româneşti de azi, pentru a fi extrase unul după altul, spre amuzamentul publicului, care le recunoaşte imediat. Ceea ce place şi captivează este fiecare frază luată în parte, plină de culoare şi de umor, de draci de femei răsfăţate şi de inteligenţă folosită capricios.”

Acum s-ar cuveni să-i dau cuvântul şi autoarei, dar ea a vorbit destul în cele 288 de pagini.

72

Gârbea, Horia, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi… În loc de prefaţă

După mai multe cărţi pentru copii, dovedind fantezie şi abilitate stilistică, prozatoarea Florica Bud îşi uimeşte cititorii cu acest roman, unul dintre cele mai interesante şi mai neaşteptate pe care le-am citit în ultima vreme. Amestecul de naraţiune literară şi confesiune credibilă, veridicitatea textului ca document psihologic impresionează. Romanul Floricăi Bud aminteşte de proza lui Nicolae Breban în ceea ce are ea mai rezistent, dar se desprinde de acest posibil model.

Autoarea surprinde exact şi trasfigurează emoţionant nuanţele unei gândiri complicate care nu poate domina instinctele personajelor şi amestecul de stări difuze, la limita raţiunii, pe care le încearcă de fapt oricine. Scriitura este elaborată, dar personajele dezvoltă o autonomie prin care acestea par a vieţui natural, independent de creatoarea lor. Prin acest roman, cu titlul atractiv, dar şi ironic, Florica Bud intră cu adevărat în literatură.

Toader, Lucia, Lecturi posibile, Jurnalul literar, nr. 7-12, aprilie – mai – iunie 2006, p. 15 Amintind de proza lui Nicolae Breban, consideră Horia Gârbea, prin amestecul de naraţiune literară şi confesiune credibilă, literatura autoarei Florica Bud surprinde nu numai prin ironia desprinsă încă din titlu, dar şi prin construcţia unui univers populat de bărbaţi şi femei ce sunt cu toţii, biete animăluţe cu pretenţii. În ciuda unei formule narative la persoana I, cu episoade precedate de motto-uri, poeme în proză, literatura sa este rataşată, mai degrabă, compoziţiei sitcomurilor poliţiste. Nevoia de fragmentare a discursului epic este determinată de conştiinţa dificultăţii asumării construcţiei romaneşti şi, pe de altă parte, din intuiţia necesităţii decupajului episodic, ce apropie atât de mult cartea sa, de un serial cu multă viaţă, umor, mult sentiment şi realism viril.

73

Gârbea, Horia, Bărbatul care ucide sufletul femeii. Şi invers! Săptămâna financiară, 05 decembrie, 2005.

Florica Bud, iniţial inginer de profesie, acum mai liberă pentru scris de când a devenit om de afaceri, a lansat la recentul Târg Gaudeamus un roman postmodern intitulat „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”. Editura Dacia a făcut o bună investiţie, pentru că volumul este unul care, fără a ocoli tehnicile mai elaborate ale prozei, rămâne incitant şi uşor de parcurs.

Autoarea nu este o începătoare, ci o scriitoare cu experienţă, posesoare chiar a câtorva premii, prezentă în Dicţionarul Scriitorilor Români al Academiei, dar care a debutat şi a continuat o vreme să scrie volume de proză fantezistă pentru cititori de vârstă şcolară sau chiar preşcolară, personajul ei favorit fiind un motan cu spirit de contradicţie: Nu-Motanul, de fapt un antimotan. El a rămas însă în copilăria cititorilor şi în cea literară a scriitoarei.

Aşadar, după mai multe cărţi pentru copii, dovedind fantezie şi abilitate stilistică, prozatoarea Florica Bud îşi uimeşte cititorii cu acest roman, unul dintre cele mai interesante şi mai neaşteptate pe care le-am citit în ultima vreme. Amestecul de naraţiune literară şi confesiune credibilă, veridicitatea textului ca document psihologic impresionează. Romanul Floricăi Bud aminteşte de proza lui Nicolae Breban în ceea ce are ea mai rezistent, dar se desprinde de acest posibil model.

Autoarea surprinde exact şi trasfigurează emoţionant nuanţele unei gândiri complicate care nu poate domina instinctele personajelor şi amestecul de stări difuze, la limita raţiunii, pe care le încearcă de fapt oricine. Scriitura este elaborată, dar personajele dezvoltă o autonomie prin care acestea par a vieţui natural, independent de creatoarea lor. Prin acest roman, cu titlul atractiv, dar şi ironic, Florica Bud intră cu adevărat în literatură. Când detaşat şi cu umor, când cu amărăciune şi chiar cu sarcasm, personajele Floricăi Bud, în spatele cărora o ghicim mai mereu pe autoare, trăiesc şi relatează stări de derută alternate cu altele de hiperluciditate. Romanul este un document psihologic mai ales pentru prototipul femeii secolului XXI în România, subiect interesant şi tratat cu multă acurateţe. Textul trece uşor din pagină în conştiinţa cititorului şi chiar micile răbufniri feministe au darul de a stârni simpatie.

Florica Bud este o scriitoare care a făcut pasul decisiv spre literatura serioasă şi şi-a luat ea însăşi în serios rolul de autoare. Cititorii vor trebui să-i acorde acelaşi tratament.

74

Moisa, Mircea, Lecturi întâmplător tangenţiale. (Bărbatul care mi-a ucis sufletul întro joi), Ramuri, nr, 5-6 mai-iunie 2006, pag. 23 Opţiunea pentru lectura unei cărţi precum „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi” de Florica Bud (editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005) se poate produce, aş zice, din trei motive determinate de: titlul poetic, atrăgător, „interesant” chiar, editura sub egida căreia a apărut, după cum textul „promoţional” intitulat „În loc de prefaţă” şi semnat de Horia Gârbea devine şi el un serios şi stimulator îndemn pentru lectura volumului numit. Adaug însă şi un alt fapt, relevant fie şi numai pentru mine. Când mi-a „picat” în mână „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”, tocmai eram spre final cu lectura „studioasă” a cărţii lui Corin Braga, „De la arhetip la anarhetip” (Polirom, 2006).

Simpla răsfoire, „de rutină”, prealabilă actului propriu-zis de lecturare a romanului, mi-a învederat, prin aşezarea textului în pagină şi prin alte câteva elemente „grafice”, o anumită structurare determinată şi derivată dintr-un „proiect teoretic” sesizabile la „prima vedere” şi confirmat apoi la lectura incontestabil captivantă, pe întregul ei parcurs. Scriitura dovedeşte un destul de îndelung exerciţiu al condeiului, concretizat prin publicarea între anii 1993-1999, a câtorva volume de „literatură pentru copii”. Apoi, Florica Bud a „atacat” şi specia pretenţioasă pe care o reprezintă romanul. O scriere minuţios elaborată compoziţional, precum „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”, nu se dovedeşte însă a fi în câmpul „experimental”, dar confirmă faptul că autoarea nu eludează, nu se sustrage „metamorfozelor” pe care genul prozastic numit „proteic” le-a înregistrat în ultimul aproape un secol. Într-o tramă nu lipsită de complexitate, romanciera „ordonează” o materie epică „consistentă”, distribuind-o în cadrele unui „scenariu narativ”, neliniar, riguros articulat.

Strategiile structurale şi narative se materializează, în constituirea textului romanesc, în cincizeci şi şapte de capitole-secvenţe. Acestea, la rândul lor, sunt grupate în număr inegal, asimetric, în cele trei părţi ale romanului, purtând titlurile: Abhalia (cu 19 secvenţe, p.9-66), Gioelia (cu 23 secvenţe, p.67-134) şi Parnashia (cu 16 secvenţe, p.135-183). O altă „strategie structurală” ce confirmă şi ea „proiectul teoretic”: fiecare secvenţă este cuprinsă în spaţiul tipografic a doar două pagini şi este precedată – fiecare în parte – de un succint text poetico-reflexiv. Şi în cazul acestora funcţionează aceeaşi „rigoare matematică” în privinţa spaţiului tipografic: doar patru rânduri şi jumătate în fiecare caz. Iată primul astfel de text: „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi s-a întors. Nimic deosebit pentru o zi... Ce mult mi-am dorit-o, clipă de clipă am aşteptat să vină, în orice chip! Dar nu acum, când mi se pare cumplit de târziu şi... blasfemic.” Existenţa mai multor „voci” învestite cu funcţie „narativă” de

75

diverse tipuri, conferă textului romanesc nu atât ceea ce se cheamă structură „labirintică”, ci mai degrabă o structură de oglinzi paralele. Succintele texte poeticoreflexive de care am amintit sunt atribuite personajului feminin principal, Saviana, după cum, în toate capitolele-secvenţe este prezent personajul principal masculin Sava Sandorian, prezentat atât prin „vocea naratorului”, prin referinţele Savianei, dar şi prin vocea personajului însuşi. Alternează, de asemenea, în text stilul direct şi cel indirect liber, dar sunt utilizate şi alte procedee moderne, în mod întrutotul adecvat situaţiei din acţiunea romanului, a contextului.

Un fir epic, pe care se ţese subiectul romanului „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”, cu „ramificaţiile operelor de factură arhetipală” (cf. Corin Braga) e o realitate în cartea Floricăi Bud, iar cititorul cât de cât avizat ştie să-l sesizeze în funcţie de tema romanului. O temă mereu actuală: relaţia dintre cuplul dintr-o căsnicie. În cazul romanului la care mă refer, dintre personajele Saviana şi Sava Sandorian. Personajul masculin central surprins chiar din primele „secvenţe” este prezent ca actual senator. Cum a acees la această poziţie socială se relevă prin reconstituirea traiectului său existenţial de către narator şi alte „voci” din discursul romanesc. Opera semnată de Florica Bud mi se pare că reuşeşte să creeze în proza de cea mai acută actualitate, prin Sava Sandorian, un personaj de o indubitabilă originalitate în universul literaturii ficţionale. Dacă relitatea, cum susţin nu puţini dintre contemporanii mai atenţi, nu întrece cumva ficţiunea. Să mai menţionez, totuşi, că romanul se subintitulează „Cartea Monicelor”, iar după ultimul text poeticoreflexiv nu mai urmează cele două pagini de capitol-secvenţă. Să înţeleg că ne aflăm în faţa unei opere deschise... mai ales reflecţiilor fiecărui cititor în parte?

Prin problematică şi formulă, prin „proiectul teoretic” organic conceput, încorporând multiple conotaţii, cu semnificaţii existenţiale majore, lectura romanului semnat de Florica Bud o percep ca pe una memorabilă. Încât, personal, presimt că mă va provoca, cât de curând, la o nouă lectură. Simultan cu cartea amintită a lui Corin Braga, dar şi cu studiul, din 1946, al lui G. Călinescu, „Clasicism, romantism, baroc”.

76

Ilea, Marian, Florica Bud şi proza feminină. Hora Locală, 30 martie – 5 aprilie, 2006, p. 21 Sâmbătă a avut loc la Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare lansarea volumului de proză „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”, scris de Florica Bud şi publicat de editura Dacia din Cluj-Napoca. La lansare au vorbit despre carte: Gabriel Chifu, secretarul Uniunii Scriitorilor din România, Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din România, V.R. Ghenceanu, Ion M. Mihai ş.a. la finalul întâlnirii, invitaţii de la Bucureşti au „efectuat” o lectură publică din propriile ceaţii. Cartea Floricăi Bud propune un personaj masculin care bântuie într-o lume de femei având probabil nostalgia FEMEII. Stilul curat, scriitura lejeră transformă demersul prozastic într-unul uşor de citit. Florica Bud scrie mult şi cu poftă. E o formă de eliberare a unui „copil răutăcios” care trăieşte într-un neconvenabil trup de femeie. În „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi” nostalgia face un soi ciudat de front comun cu sadismul asemănător copiilor care pe malul bălţii ucid broaşte cu nemiluita în numele ştiinţei. Atâtea femei seduse şi abandonate, atâta halucinantă dorinţă se dezlănţuie în carte încât bietul personaj masculin pare depăşit de sarcina pe care autoarea i-o pune în cârcă. Întâlnirea culturală pe care a provocat-o Florica Bud a fost reuşită. Prozatoarea are mult de lucru la masa de scris.

Noi îi dorim succes în continuare. În peisajul scriitoricesc maramureşean, Florica Bud are un loc bine stabilit.

77

Morar, Vasile, Florica Bud – Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, Jurnalul de vineri, 24 – 30 martie, 2006 Pe când lunii februarie, în anul de câtă graţie poftiţi 2006 i se usca buricul, plecam la Băile Herculane să-mi oblojesc oasele, unele-ntregi, altele ferecate-n şuruburi marca Prie.

Eu făceam din traistă bibliotecă rurală: Florica Bud cu romanul înşiruit în balcon, Rodica Brad Păuna cu „Pisica oarbă” – versuri şi Alexa Gavril Bâle – „America de dincolo de gard”. În parlamentul republicii noastre tandre aleşii îşi mai cârpeau viaţa cu nişte privilegii care să-i salte la standarde europene, urmând ca la paştele cailor huţuli să se înfăţişeze şi poporul pentru care mahării trudesc şi o duc bine. Înainte de a trece spre proza Floricăi Bud vă mai aduc, cu voia indulgentă a domniilor voastre, domni profesori daţi în solda limbii şi literaturii române, aminte că sunteţi pe cale să rataţi şansa de a vă lega numele de o grupare scriitorească, unică prin diversitatea de exprimare şi valoare, din ţară.

Mai adaug cu sfioşenia de mai sus că nici un critic literar important nu a existat şi nu s-a impus în afara unei grupări sau a unui fenomen literar pe care l-a slujit cu devotament. Am spus în linii mari ce aveam de spus despre nemuritorii autohtoni, acum retrăgându-mă spre solul fertil al patriei dragi.

Coperta cărţii doamnei Florica Bud „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi” se înscrie, ca grafică, în linia romantismului frust pe care autoarea îl promovează cu consecvenţă. Privesc apoi, cu admiraţie de chelinţan retroactiv, poza autoarei de pe coperta a patra. O doamnă, cea de atunci, doamna de-acum – romanciera – frumoasă, cu zulufi, roşie şi sclipicioasă, rezemând cu cotul şemineul închis, cu toga căzând peste glezne. Ce mai, o reuşită pentru care maestrul fotograf Silviu Gheţie se poate felicita concomitent cu imortalizata, pentru surâsul subţire, îngăduitor şi fin ironic care deja devine o marcă tot mai căutată de editurile autohtone. Ca o concluzie nu tocmai generală, cartea doamnei Florica Bud m-a aruncat în eroare.

Plecat cu orgoliul de a-l găsi pe nesimţitorul ucigaş al sufletului unei însemnate prozatoare cu care noi ca ulmeneni ne lăudăm şi despre care a scris Dan-Silviu Boerescu, Horia Gârbea, Marian Ilea şi alţii, la acest capitol numindu-mă şi eu, la sfârşitul cărţii m-am găsit cu misiunea neîmplinită. Criminalul rămâne cu cătuşa nepusă, autoarea nedeconspirându-l. De câţiva ani spun cu voce apăsată că Florica Bud este o însemnată prozatoare. Alături de atâţia scriitori din Maramureş pe Florica Bud o poţi pipăi (ca scris), o poţi aprofunda, îi poţi cerceta mecanismele scrisului (dacă le poţi) stăm şi vorbim, pentru a epata, despre Eminescu până la a-l banaliza, Slavici până la plictis, Goga până a face din el scriitor de duzină, Eliade până a nu mai înţelege nimic, Ionescu până când românul a aflat că „Scaunele” sunt cele rupte

78

de la cârciuma din colţ, Cioran până la a-l întreba pe Dumnezeu dacă a fost la bufet cu o seară în urmă.

Acţiunea romanului „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi” începe la Băile Herculane, în piscina Hotelului Roman, unde femeia de serviciu găseşte dimineaţa o tânără moartă. De cu seară sosise senatorul Sava Sandorian, înconjurat de camarilă. O întrebare pluteşte în jur: oare fata moartă-n piscină face parte din anturajul demnitarului? Senatorul se despărţise de Saviana – profesoara care citea tot ce-i ieşea în cale, pentru că rămăsese grea, iar el nu dorea copilul. O lume postdecembristă, îmbogăţită peste noapte. Bani – putere – personaje pestriţe, populează un spaţiu mlăştinos, urât mirositor, instabil. Homosexuali – lesbiene – stilişti – monici pregătite să-i satisfacă pe noii bărbaţi coborâţi din limuzine bengoase. Anatolia, adolescentă fiind, a trezit interesul câtorva doamne cu poziţii şi bani „zilnic Anarotha îşi spunea că zânele ar trebui să-şi schimbe sexul” „Argentina nu s-a lăsat târâtă în jocul total al pasiunii oarbe pe care tinereţea o trezea în partenerele ei”, „Amedea trecuse cu bine şi neatinsă de vârsta în care era nevoită să accepte şi bani feminini şi bani masculini”, „Arthemisa prefera o alianţă cu un bărbat”, „Aristiţa vroia ceva fierbinte, pătimaş care să o scoată din plictisul zilelor de salariu şi avans.” ......................................................................................................................................... .........................................................................................................................................

Personaje caricaturizate în care sunt percepute doar liniile. Lipsesc fusele, culoarea, esenţa. E schiţa unei lumi superficiale lipsite de profunzime. E ca un lac în care se vede numai oglinda apei de la suprafaţă, profunzimea rămânând ascunsă undeva în adânc. Viaţa lui Sava Sandorian este ca un robinet prin care curg monicile fără încetare, robinetul neînchizându-se niciodată. Nici defecţiuni la bazinul de monici nu se întâmplă niciodată. Ele curg monoton, plictisitor, banal. Toate sunt frumoase, ochioase, încărcate de silicoane. Această monotonie atât de bine strunită, dozată, îl împinge pe cititor la starea de lehamite, greaţă, saturaţie pe care mulţi dintre români o încearcă. E lumea femeilor ochioase şi afurisite. Romanul se termină găsindu-l pe senatorul Sava Sandorian alergând cu maşina spre Băile Herculane, unde speră să o găsească pe Saviana aşteptându-l. Florica Bud reuşeşte prin romanul „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi” să dobândească autoritatea care să-i permită ca pe cartea de vizită să scrie, simplu şi meritat, sub nume, cuvântul magic: scriitoare, romancieră sau prozatoare. Cum doreşte. Merită. A strâns din dinţi, a muncit, iar rezultatele au venit.

79

Mihai, Ion M., O replică la Don Juan. Nord Literar, nr. 3 (34) martie, 2006 Dacă în Dicţionarul General al Literaturii Române Florica Bud este prezentă ca o prozatoare al cărei scris „surprinde printr-o arhitectură epică sui-generis, voit haotică, ostilă oricăror reguli de perspectivă şi de construcţie”, recenta sa carte: „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”, apărută de curând la Editura Dacia din Cluj-Napoca, nedumereşte chiar prin liniaritatea – cel puţin aparentă – a stilului şi a acţiunii, creând ideea unei scriitoare ordonate. Ordonată numai aparent căci autoarea îşi păstrează stilul ironic şi maliţios care a consacrat-o, folosindu-şi cu succes inteligenţa şi fantezia pentru a eluda acea „vraişte existenţială” căutată şi a se circumscrie unei teme date. De altfel, ea se subsumează acestui comandament chiar şi în cărţile pentru copii unde urmăreşte firul unor poveşti cvasicunoscute, dar înlocuieşte personajele clasice şi lumea existenţială tradiţională, cu elemente din actualitatea curentă, inclusiv – şi mai ales – cu cele aparţinând tehnicii de vârf care, nolens-vilens, au pătruns deja şi în lumea copilăriei. Feţii Frumoşi, Zânele, Zmeii, Ilenele Cosânzene au în scrisul ei nume împrumutate din terminologia aplicaţiilor practice ale ciberneticii, internetului, calculatoarelor etc. (Zmeul Pager, Zmeul Semafor Roşu-Galben-Verde etc.)

Revenind la cartea în discuţie, care poartă ca subtitlu „cartea monicelor”, constatăm că Florica Bud acumulează, prin personajele sale şi din societatea românească de astăzi pe care o combină permanent cu lumea imaginarului sau a ficţiunii. Acum când şi-a schimbat registrul epic şi scrisul ei trece din lumea copilăriei în lumea celor mari, iar stilul folosit a devenit mult mai elevat, ea foloseşte chiar formulări remarcabile. Astfel, de exemplu, vorbind despre legile nescrise ale nefericirii – sintagmă ce-i aparţine – şi al căror număr ar fi de douăzeci, invocate pe tot parcursul lucrării, la un moment dat ea spune: ...„Scrise sau orale, legile omeneşti sunt făcute să fie încălcate după două zile, aşa cum spune o cinică lege nescrisă a nefericirii la români” (p. 20).

Personajele sale, care în cărţile anterioare erau parcă simple mecanisme fără chip, care vorbeau, au căpătat aici contururi ferme, personalitate, prezenţe concrete şi toate sunt bine definite. În scrisul ei, Florica Bud ar vrea parcă să condenseze toată realitatea din jur, dar şi pe cea paralelă, fie ea domestică, socială, politică, umanitară, etc. Există peste tot o invazie de prezent ca şi când totul s-ar petrece azi. Stilul fluent, direct – şi el schimbat radical – modul de folosire a limbii, respectarea proprietăţii termenilor fac lectura plăcută şi atractivă. Eludând permanent convenţiile sociale, autoarea vrea să pară cât mai naturală, originală şi cât mai credibilă. Se observă mai peste tot o atitudine de misandrie, ca şi când ar vrea o poliţă de plătit bărbaţilor care iar fi provocat infinite decepţii.

Pentru a-şi putea realiza cât mai bine demersul epic, Florica Bud creează un nou tip feminin: MONICELE, a căror definiţie n-o dă, însă lasă a se înţelege că

80

acestea ar fi femei care vor să parvină cu orice preţ, folosind în acest scop orice mijloc şi dacă nu găseşte niciunul, aruncându-se necondiţionat în braţele oricărui bărbat cu stare întâlnit în cale, cu o bună poziţie socială, cu influenţă şi cu o putere virtuală de a le lansa pe o cât mai înaltă treaptă în societate sau în politică şi, în plus, să le poată satisface orice fantezie. Indirect, definirea monicilor rezultă din următorul paragraf: ...”Ţi se bagă cu dezinvoltură în pat pentru bani mărunţi, nu aşteaptă să le idolatrizezi, ci eventual să le rezolvi ceva, dacă le eşti şef. Se mulţumesc cu o masă la restaurant, unde să le vadă unii sau alţii în compania ta... adică ai deveni un fel de trambulină de lansare. Câte una mai speră la postul de amantă pe viaţă, adică amantă cu rentă viageră, ori, ambiţioasă din cale afară, vrea să divorţezi pentru ea şi să o impui în faţa lumii ca nevastă cu drepturi egale ale altor neveste simandicoase.

Degeaba îi spui că, de fapt, căsnicia omoară iubirea şi urâţeşte femeile frumoase care sunt făcute să fie iubite şi adorate. Nu le mai poţi lua cu vorbe frumoase şi înţelepte.

Ele vor bani, fapte, funcţii, acţiune, mobilitate, distracţii, chiar şi o insulă cu nume cât mai exotic”... (p.88).

De fapt substratul definiţiei ar fi presupusa relaţie amoroasă din anii trecuţi, care a confiscat mai mult timp opinia piblică mondială, dintre Bill Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, şi secretara sa, celebra, deja, Monica Lewynski.

Stilul surprinzător de clar şi elaborat la o scriitoare care ne obişnuise în prozele anterioare cu unul aparent haotic şi calitatea epicului creat permit plasarea lucrării în discuţie printre cele mai bune romane apărute la noi în ultimii ani.

Structura cărţii este şi ea originală, acţiunea fiind periodic întreruptă – tot la două pagini – de introducerea în text a reflecţiilor, constatărilor şi stărilor sufleteşti ale personajului principal ca, de exemplu: „El a revenit surâzând să-şi ofere discret iubirea... pierdută ori doar rătăcită printre atâtea ziceri şi fapte banale ce ne umplu până la refuz zilele şi nopţile într-un fel pustiitor. Un cadou regal ce se poate pierde uşor”... (p.16). Aceste întreruperi uşurează lectura, înţelegerea şi interpretarea textului.

Deşi în mod obişnuit evit să deconspir acţiunea cărţilor despre care scriu, aici trebuie s-o fac având nevoie de ea în interpretarea pe care doresc s-o dau lucrării.

Trama romanului, redusă la esenţe, este una simplă, lineară. Un parlamentar, senatorul Sava Sandorian, cu renume şi cu multă trecere peste tot, îşi părăseşte soţia – Saviana – şi copilul nou-născut pe care nu şi-l dorise niciodată şi se lasă cucerit de viaţa plină de luxură pe care i-o ofereau la tot pasul MONICILE prezentate mai sus. Şi, curios, fără ca el să facă nici cel mai mic efort, acestea îi cad necontenit, sperând, bineînţeles, la virtuale avantaje ulterioare. Sunt din toate categoriile sociale, femei frumoase, senzuale, dornice de plăceri erotice cu cel care le dă în plus şi speranţa unor avantaje în perspectivă. Senatorul le posedă şi apoi le alungă din viaţa lui, a doua zi urmându-le nenumerate altele. În carte nu sunt redate scene de amor scabros, nu întâlnim pitoresc anatomic feminin ori pornografii deosebite sau scene speciale de senzualitate, şirul femeilor care-l caută pe Sava Sandorian pare nesfârşit. O superfetaţie de nume de femei, toate dornice de a face dragoste cu el, aşezate de 81

autoare în ordine alfabetică de la începutul până la sfârşitul romanului, grupate pe literele alfabetului, epuizând aproape toate numele feminine din întreg dicţionarul onomastic românesc. Numai la litera „L” sunt 43 de nume, în total numărul lor ajungând aproape de 300. Sandorian povesteşte în permanenţă despre ele, exprimându-şi infinita satisfacţie care, fără să facă niciun efort, îl stăpâneşte.

Când nu vorbeşte despre femei, căci el povesteşte tot timpul, el prezintă şi analizează critic viaţa parlamentară, viaţa social-politică şi economică la zi de la noi, cu toate racilele ei.

Văzând abundenţa de femei din viaţa personajului nostru, nu poţi să nu faci o analogie cu viaţa legendarului seducător Don Juan, din epoca romantică, clasicul om al dorinţelor şi al plăcerii senzuale. „O umbră care colindă lumea cu un alai de femei în jur, atras de mirajul femeii ideale”, cum îl defineşte pe acesta Daniela Sitar Tăut în excelentul său studiu monografic „Don Juan – mitografia unui persoanj”, Ed. Universităţii de Nord, Baia Mare – 2003. Numai că situaţia lui Sava Sandorian diferă complet de cea a lui Don Juan. La primul, femeile vin în virtutea poziţiei lui sociale şi a virtutelor foloase pe care le-ar putea avea ulterior, fără ca el să depună niciun efort, pe când Don Juan, nici el îndrăgostit cu adevărat vreodată, trebuie să depună eforturi deosebite şi să folosească diferite tertipuri, un adevărat arsenal de practici pentru a cuceri femeia dorită. În plus, în final, Sava Sandorian se întoarce la familia sa care-l acceptă şi cu care se pare că va duce o viaţă fericită, pe când Don Juan, la bătrâneţe, rămâne un dandy istovit de atâtea aventuri, regretându-şi tinereţea irosită de dragul femeilor pe care niciodată nu le-a iubit.

Recentul roman oferit cititorilor de Florica Bud va fi lansat la 21 martie – ziua echinocţiului de primăvară, care se suprapune cu ziua ei de naştere. Nu sunt convins că interpretarea dată de mine cărţii cu titlul de mai sus este şi cea din mintea autoarei atunci când a scris-o, dar, în mod sigur, romanul poate fi citit şi interpretat şi în acest mod, valoarea lui intrinsecă fiind esenţială.

82

Pop, Ramona-Ioana, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi…Cultura. 19 ianuarie, 2006, p. 5 Cu un astfel de titlu, ultima carte a scriitoarei Florica Bud nu are cum să stea cuminte pe rafturile librăriilor, trecând neobservată. Şi dacă nici titlul incitant şi nici numele autoarei nu te îndeamnă să pui mâna pe carte, vine un alt argument coperta spectaculoasă realizată de fotograful austriac Rene Triebl. Dacă vreunul dintre aceste iniţiale argumente te-a determinat să cumperi cartea, te va surprinde mai apoi povestea ei. O poveste care, ne avertizează autoarea, va produce mici seisme interioare atât în cititorii de sex femini, cât şi în cei masculini.

A opta carte, după şase ani de tăcere editorială Este a opta carte care poartă semnătura Floricăi Bud. Patru dintre cele care stau deja în bibliotecile iubitorilor de carte sunt pentru adulţi: prima dintre ele a apărut în 1993, fiind un volum de proză scurtă intitulat „Iubire, sunt un obiect nezburător”.

Ultima carte scrisă pentru... cei mari este una „cu pagini libere”, „Billclintonienii”, şi a apărut în 1999. Trei sunt cărţile scrise pentru copii, toate avându-l în prim plan pe Nu-Motanul. Prima poveste a apărut în 1994, ultima în 1998, iar o a patra poveste dedicată acestui personaj este în curs de apariţie. Aşadar, după o absenţă de circa şase ani din lumina editorială, Florica Bud revine cu o poveste pentru adulţi. „Care nu este autobiografică” ne avertizează din start autoarea, atunci când întrebăm ce părere a avut domnul Bud în legătură cu metafora din titlu...

O poveste de dragoste şi mai mult decât atât Florica Bud s-a apucat de scris această carte în februarie 2005. Cu oarecari emoţii, dată fiind pauza prea lungă „Din diferite motive n-am scris nimic aproape şase ani. Unul dinte principalele motive a fost dat de dificultatea parcurgerii drumului dintre manuscris şi carte. Un alt motiv care m-a ţinut departe de maşina de scris a fost acela că mă întrebam mereu dacă merită efortul de a scrie o carte sau ar trebui să savurez mai bine micile bucurii pe care ţi le oferă viaţa asta care este aşa de grăbită să curgă... În plus, a funcţionat şi antipatia mea faţă de calculator. Aşa că mi-am luat maşina de scris şi am redactat cartea direct la ea, nemaiavând timp să parcurg şi etapa manuscrisului. Am început foarte greu. După un timp nu aveam decât o înşiruire de idei. Mi-am dat seama că n-am să reuşesc aşa, am trecut la laptop. În iunie cartea era gata” povesteşte autorul dificultăţile (tehnice şi nu numai) care au precedat apariţia cărţii. „Mi s-a reproşat de mai multe ori că nu am destulă acţiune în cărţile mele, aşa că de data aceasta am realizat un „fir roşu” călăuzitor, care uneşte toate persoanjele cărţii. Cartea este o poveste de dragoste. Una decupată, parcă, de la începutul secolului XX. Ea este profesoară de limba română, el este senator.” La acest punct oprim autoarea din povestit şi o întrebăm din nou: sigur cartea nu are nici măcar crâmpeie de autobiografie? Zâmbeşte şi ne arată „Cuvântul înainte”: Orice legătură cu realitatea este simplă coincidenţă”. După care, autoarea se întoarce la schiţarea subiectului cărţii: „Pentru ea, el a fost marea ei iubire. El, dezamăgit de decizia ei de

83

a face un copil cu sau fără voia lui, o părăseşte şi apoi o viaţă întreagă se răzbună pe femei: după ce le posedă, le părăseşte, „ucigându-le” astfel”. Doar eroina cărţii are numele ei bine conturat: „Saviana”. În rest, fiecare femeie din carte primeşte câte un nume la întâmplare (respectând doar ordinea alfabetică a iniţialei), unele chiar inventate: „Am vrut să subliniez astfel că pentru eroul cărţii toate femeile sunt la fel: doar numele se schimbă, în rest nimic altceva...” punctează autoarea. Povestea de dragoste este pigmentată din loc în loc (mai precis din două în două pagini) cu câte un fragment de „proză poetică”, gândurile personajului feminin principal. „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi s-a întors. Nimic deosebit pentru o zi... Ce mult miam dorit-o clipă de clipă am aşteptat să vină, în orice chip! Dar nu acum, când mi se pare cumplit de târziu şi... blasfemic...” sunt primele mărturisiri ale Savianei.

Lansare la Târgul de carte „Gaudeamus” Cartea a fost editată la Editura Dacia din Cluj şi a fost lansată în cadrul Târgul de carte „Gaudeamus” din Bucureşti, la finele anului trecut. Despre această apariţie editorială au vorbit Nicolae Breban, Gheorghe Iova, Andrei Nestorescu. A participat la lansare şi Paul Everac. „Pentru cineva venit de la Baia Mare, am avut lume foarte multă şi bună la lansare” spune Florica Bud, care a mărturisit că a fost pentru prima oară când emoţiile lansării nu au mai împiedicat-o să vorbească liber. Cui se adresează cartea? „Ţinând cont că este o poveste de dragoste în principal, dar în care sunt prezente toate problemele atât de reale prin care trecem cu toţii, nu putem spune că este o carte pentru femei. Eu sunt o persoană siropoasă, dar nu-mi înec cititorii în dulceaţă...” spune autoarea. „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi” urmează a fi lansată curând şi în Baia Mare, Florica Bud dorind să creeze un eveniment cu totul deosebit cu această ocazie. Dar cartea o puteţi deja găsi în librării. „Ne place sau nu, lumea aparţine lichelelor; precupeţi ce ştiu să se vândă.

Cine nu suportă adevărul să-l caute în altă parte, aşa cum şi-l închipuie: dulce şi călduţ... În rest, nu este nimic nou sub soare. Societatea este condusă de către bărbaţi şi metresele lor, în sens pur filozofic, monice căţătoare; dar nimeni şi nimic nu ne împiedică să devenim şi noi nişte conducători”.

84

Boerescu, Dan-Silviu, Pagini (libere) dintr-un neîntrerupt război amoros.

Billclintonienii, postfaţă Calitatea dintâi a acestei cărţi este că nu impune neapărat o concluzie. Chiar îngrozitor de deficitari la capitolul tandreţe, bărbaţii sunt teribil de necesari în logistica iubirii. Mulţumesc Floricăi Bud pentru politica prozei sale, singura capabilă să stabilească un armisiţiu – preţ de o PAGINĂ LIBERĂ – în razboiul amoros de o mie de ani… şi încă o mie de ani…

Florica Bud îşi atinge, paradoxal, maturitatea stilistică tocmai “copilărindu-se” inimitabil, atunci când se decide să ia pe cont propriu bătălia cu billclintonienii. N-o face, însă, de pe poziţia monicelor! Preferă rolul de observatoare – deloc imparţială! – din partea unei ligi a femeilor dezamăgite – nu şi patetice. Sarcasmul cu care traversează melodrama posibilă a relaţiei dintre bărbaţi şi femei o atestă ca pe cea mai revoltată dintre tolerante, fără a-şi pierde, totuşi, statutul de cea mai tolerantă dintre revoltate.

Florica Bud are (dez)avantajul de a fi copiat în oglindă a scrierilor ei. Rareori, o autoare şi-ar mai putea recunoaşte zulufii blonzi în filigranul paginii! De aceea, scrisul ei are o cochetărie cu totul şi cu specială, « mereu la limita preţiozităţii, din care se salvează prin şarjare autoironică ».

Chiar şi atunci când abordează teme grave, cum ar fi cea a războiului dintre sexe, îmblânzătoarea lui Nu-Motanul (personajul ce a consacrat-o deopotrivă în lumea copiilor şi a copiilor ce au devenit fără să vrea adulţi) nu părăseşte aerul şăgalnic caracteristic. Lipsa ei de crispare detensionează şi lectorul, fără ca scriitura să decadă în banalitatea cotidiană. Florica Bud are darul de a însufleţi pagina de epică eseistică prin sensibilitate netrucată şi un simţ genuin al echilibrului.

Alternanţa „pagini pline”/ „pagini libere” atestă firescul unei compoziţii doar în aparenţă savante.

85

Sălcudeanu, Petre, Alergând prin sine, postfaţă Florica Bud nu mai este un nume nou. Nou este, mai bine zis a fost pentru mine, până la lectura prozelor din „Iubire, sunt un obiect nezburător”. Fraza sigură, pornită dintr-o inteligenţă vie, căutătoare, aş spune chiar neliniştită, în sensul neliniştii creatoare, dau prozelor, eseistice până la un punct, sentimentul originalităţii constituite. Proza tânără de azi se distinge de cea, destul de controversată în ultima vreme, a anilor încorsetaţi în ideologia autarhică, printr-o analiză mai atentă, subţiind realitatea vechilor construcţii solide, de avengură, apropiindu-se de document prin intermediul şi cu ajutorul unui cuvânt mai bogat în reflexibilitate. E greu să spui adevărul atunci când mulţi nu mai au nevoie de el. De cuvântul Floricăi Bud avem nevoie şi mai vârstnicii şi mai tinerii cititori, care văd în estetismul momentului singura, sau aproape singura putere de decantare şi de scoatere la lumină a lumii înconjurătoare.

86

Mihai, Ion M., Florica Bud şi obsesia matriarhatului. Tribuna, nr. 5, 1997, p.7 Ultima carte, „Alergând prin sine”, a tinerei scriitoare băimărene Florica Bud, apărută în prima parte a acestui an la editura Printek din Cluj-Napoca, nepermis de puţin mediatizată, a rămas parcă – ce păcat! – neobsevată chiar de cititorii avizaţi.

Poate reţinerea – nicicum motivată – la noi faţă de literatura feminină, sau neîncrederea în posibilităţile autoarei de a crea valori estetice perene sunt la originea relativului dezinteres – trecător sperăm – faţă de o scriitură cu apreciabile calităţi intrinsece.

Dacă, aşa cum o definea G. Călinescu atunci când analiza opera Hortensiei Papadat Bengescu, „literatura feminină se sprijină discret pe problema fericirii femeii” fiind, de obicei, plină de delicateţe, Florica Bud îşi ancorează scrisul pe nefericirea femeii, pe condiţia ei socială, de obicei, ingrată, depinzând mai întotdeauna de bărbat, a cărui supremaţie o face să se simtă umilită, rănindu-i orgoliul, nu de puţine ori exacerbat. Şi dacă Hortensia Papadat Bengescu, reprezentanta clasică a scrisului feminin de la noi, „descrie o lume în care simte plăcere să trăiască” (G. C.). Florica Bud îşi plasează eroii într-o lume aproape imposibilă, instabilă, de tranziţie, cu toate tarele ei – lumea zilelor noastre – evidenţiind falsitatea, ipocrizia, cinismul şi ineficienţa ei, din care ai face orice, să poţi ieşi cât mai curând la liman.

Utilizând nemijlocit şi pretutindeni ludicul, ironicul şi parodicul, autoarea creează impresia că atunci când scrie – şi scrie cu plăcere, cu voluptate –, se joacă, se distrează, această ipostază fiind un alter ego al ei.

Majoritatea personajelor sale, jucării-vieţuitoare diverse, aparţin lumii copilăriei, pe care însă le plasează în spaţiul oamenilor maturi. De fapt, Johan Huizinga, observa în cunoscutul său eseu „Homo Ludens” că „civilizaţia umană se naşte şi se dezvoltă în joc şi ca joc, şi că orice acţiune omenească se reduce la joacă”.

Iar dacă jocul este considerat ca un fenomen de cultură – cu riscul totuşi, de a degenera în kitsch, ceea ce nu se confirmă în cazul nostru – Florica Bud fructifică complet această aserţiune şi foloseşte jocul drept canava pe care îşi brodează toată acţiunea cărţii sale, făcând permanent recurs la lumea copiilor şi a copilăriei.

Ea aboleşte legile creaţiei clasice, schimbând continuu planurile acţiunii ca pe diapozitivele unei proiecţii, propunând o formulă ironică de existenţă familială şi social-politică, de o modernitate peremptorie.

Dar modernitatea, mereu schimbătoare, ca sursă a frumosului, respinge ea însăşi tradiţia devenită caducă, ale cărei valenţe estetice au fost epuizate”, aşa cum constata Matei Călinescu în recenta sa lucrare „Cele cinci feţe ale modernităţii”.

De fapt, lucrarea în discuţie ar aparţine postmodernismului, una din feţele modernităţii, cum stabilea autorul citat mai sus în lucrarea amintită.

Graniţele între genuri şi specii literare nu mai sunt rigide, nu mai există diferenţă între artă şi viaţă. Valoarea operei literare se apreciază se stabileşte în funcţie de plăcerea estetică posibilă, de stările şi emoţiile pe care ea le poate produce, 87

de atrinutele morale şi moralizatoare pe care le conţine. Însăşi vestita „Ceartă dintre antici şi moderni” din secolele XVII-XVIII, n-a fost altceva decât o încercare de a defini şi accepta conţinutul noţiunii de frumos, anticii dorind să apere idealul vechi de frumuseţe, iar modernii să impună frumosul vremii lor.

Poate tocmai de aceea autoarea îşi intitulează cartea în subtitlu „o sumă de proze”, fără alte detalii, deşi toate aceste proze sunt unitare şi privite în ansamblu ar putea să constituie un roman de analiză bine conturat, fiecare proză din context putând, la fel de bine, constitui un capitol al acestuia, mai ales că şi personajele – şi sunt foarte multe şi foarte diverse – sunt aceleaşi de la prima şi ultima proză.

Lucrare... oarecum stranie, originală, scrisă cu vervă şi fervoare, într-un registru variabil, înglobează multe adevăruri morale şi moralizatoare. Parcă majoritatea persoanjelor se joacă, detaşate de lumea reală şi transpuse într-o adevărată lume a jocului, jocul fiind opusul adaptării la modul de viaţă tot mai rigid pe care îl reclamă specializarea progresivă şi continuă a vieţii noastre cotidiene. Ambiguitate şi echivoc, ludic şi parodic, fantezie şi fantasmagorie, ironie, frondă, pamflet, iată principalele elemente constitutive ale scriiturii Floricăi Bud, atunci când „aleargă prin sine”.

Dacă ar fi fost şi ilustarată – şi se preta foarte bine la aceasta – cartea şi-ar fi mărit mult posibilităţile atractivităţii, înţelegerii şi memorării...

Pe scurt, trama lucrării – asemănătoare întrucâtva cu a „Lolitei” lui Vladimir Nabokov – ar constitui-o drama unei tinere, Orsita, copil din flori, foarte dotată şi cu o sensibilitate sufletească deosebită, pe care condiţia socială o obligă să se angajeze fată în casă la familia Mayer. Deşi încă minoră şi neformată pentru viaţă, în circumstanţe clasice, stăpânul casei profită de ea, soţia lui, bolnavă, află, boala i se agravează şi în final, după moartea acesteia, trăiesc în continuare împreună, neputând oficializa căsătoria până la majoratul fetei. În fine, Orsita plină de revoltă pentru condiţia ei de fată săracă şi pentru situaţia în care, fără voia ei, a ajuns, neputând să-şi hotărească singură viaţa, devine alcoolică. În urma unor intrigi ale prietenilor casei, pleacă de acasă, cade într-un fel de comă alcoolică, şi în această stare este găsită întâmplător pe stradă de primul om pe care, platonic, îl iubise cândva (Ştefan). Acesta o recuperează, o duce acasă la el şi reuşeşte, în sfârşit, într-un fel incognito, s-o dezobişnuiască de alcool. În final ea, care tot timpul bănuia că ar putea fi el, îl recunoaşte dar îşi dă seama că, deşi îl iubise mult cândva, şi încă îl mai iubeşte, nu vor putea fi fericiţi. Atunci, „soldat Ştefan şi soldat Ursita se retrag, pe vârfuri, speriaţi că ar putea tulbura liniştea unui câmp de luptă imaginar”, concluzie cu care se încheie povestea.

Acţiunea pare simplă şi simplistă, dar cu ce mijloace artistice este realizată, ce investigaţii psihologice, sociale şi chiar politice se fac pe tot parcursul ei până la final! De fapt, totul este creat în timpul dezalcolizării Orsitei, în starea ei de semiinconştienţă, când îşi rememorează cu lux de amănunte cele trăite şi simţite de ea până atunci.

Ironia şi ludicul folosite peste tot dau o savoare deosebită lecturii. Textul este împănat cu vorbe de duh... sau cu expresii paradigmatice şi gnomice: „Veacul

88

ridicolului”, „Păpuşi din flori”, „Copii îşi doresc doar femeile fericite”, „Păcatele făcute spre binele altora se prescriu”, etc.

Pe tot parcusul lecturii ni se comunică, în acelaşi stil inconfundabil, lucruri noi, informaţii inedite asupra situaţiei social-economice şi politice cu care se întâlnesc personagiile şi chiar asupra gravelor probleme ecologice ale sfârşitului nostru de veac. Pentru a crea câmp liber circulaţiei gândurilor, informaţiilor, explicaţiilor şi sentimentelor se construieşte o adevărată reţea de drumuri în economia scriiturii, surprinzându-ne mereu inedite exerciţii de imaginaţie.

Toate animalele-jucării şi toate lucrurile din camera în care se află convalescenta sunt animate şi constituie în diferite instituţii ale unei societăţi reale, alunecând mereu în sfera politicului. Se instaurează astfel democraţia micului ei univers, creindu-i şi structurile adecvate. În acest cadru ea îşi retrăieşte amintirile vieţii între patru pereţi înconjurată de vieţuitoare-jucării, cărora se confesează, cu care discută, se consultă, ca şi cum ele ar înţelege, conversează şi dialoghează, se sfătuieşte cu ele. („Vă chem la sfat, dragi Vieţuitoare Ce Nu Pot Fi Înghiţite”...) Scene diverse din viaţa Orsitei alternează mereu cu scene din viaţa echipei de vieţuitoare din jur. Ironizând discuţiile politicienilor noştri privind dispute asupra formei de guvernământ, introduce o incertitudine referitoare la titlul de nobleţe al motanului „Treci Strada Dacă Îţi Dă Mâna”: „Nu ştia nimeni ce este: rege, împărat ori pur şi simplu preşedinte”.

Criza psihică în care Orsita se află s-ar putea explica psihanalitic printr-o frustrare iniţială, apoi printr-o defulare a refulării primei vârste, vârsta copilăriei, când, copil din flori, a trăit în lipsuri şi sărăcie, neputând să se bucure de viaţă.

La început face o convenţie formală cu cititorul ca să poată fi descifrată, lăsând totuşi loc ambiguităţii: „Aş putea fi Teia sau Ursita – Orssita, ori peştele Cleo... în aceste condiţii, cititorule, decât să-ţi propui să afli cine sunt, mai bine renunţă la o durere de cap”. Pentru a ironiza inflaţia de partide politice de la noi, foloseşte peste tot numai sintagme derizorii: „Partidul răspopiţilor”, „Partidul cu un singur oxigen” (aluzie la un sondaj de opinie – real – în care un parlamentar notoriu s-a arătat indignat când a aflat că apa conţine de două ori mai puţin oxigen decât hidrogen), „Partidul Adulţilor Săraci cu duhul”, etc.

Convenţia cu cititorul nu duce direct la descifrarea exactă a regulilor de organizare a compunerii în care se regăsesc – printre altele – şi motivele eternului dipol, femeie-bărbat, şi din care rezultă o obsesivă revoltă, o ură chiar, o neîncredere continuă a Orsitei în bărbaţi, chiar dacă între aceştia se află şi idealul ei Ştefan, şi însuşi tatăl ei, care de altfel nici nu ştie cine este. „Ziua de 8 Martie este ziua compromisurilor în care bărbaţii se fac că iubesc femeile, iar femeile se prefac că sunt iubite”, sau „Domnilor bărbaţi, marile preotese ale cititului în stele se anunţă pentru acest final de secol, sfârşitul Patriarhatului.

Lung şi obositor drum aţi avut... Din proteste ale puterii am ajuns simple bucătărese... Întoarceţi-vă la locurile voastre din Vremea Matriarhatului... Noi şi copiii ne-am săturat de stăpânirea voastră”.

89

Din asprul rechizitoriu pe care îl face bărbaţilor şi instituţilor existente ale societăţii nu scapă nici organizarea învăţământului românesc căruia i se scot în evidenţă multe carenţe şi căruia i se adresează, ca unui personaj viu, multe întrebări, în care se găseşte, în nuce, şi răspunsul dorit.

Fraza scurtă care dă „alerteţe scrisului” (G. Călinescu) alternând cu fraza lungă ce permite confesiuni şi reflecţii, limbajul direct folosit, simplu, neconvenţional, caracteristice scrisului Floricăi Bud, fac lectura atractivă şi antrenantă, încât cartea se citeşte cu multă plăcere şi interes.

Ai impresia că Orsita lipsită de sentimentalismul specific sexului, aşterne pe hârtie tot ce-i trece instantaneu prin cap şi tot ce-o îndeamnă simţurile, parcă ar transcrie întocmai o lecţie de viaţă: totul însă trecut aparent prin filtrul raţiunii dar, în fond, dominat permanent de instinctele primare, în special de acela al aversiunii faţă de sexul opus, considerat, implicit, favorizat de creator, prin însuşi natura şi structura lui, prin ascendentul pe care îl are în ce priveşte forţa fizică, rolul lui în viaţa socială şi de familie. Orsita are în toate ocaziile un dinte pentru fiecare bărbat întâlnit în cale, ironizându-l şi umilindu-l chiar, nedându-se bătută în faţa forţei brute a acestuia şi neexprimându-şi niciodată, în niciun fel, dorinţa de iubire care i s-a atrofiat, parcă, odată cu prima dragoste platonică.

Siguranţa dovedită în relatările făcute creează impresia că cele povestite există ori au existat într-adevăr. Deşi nu este o nostalgică sau o sentimentală, din scrisul ei, care i se citeşte cu interes şi cu folos fără a plictisi sau dezamăgi, transpare o tristeţe şi o durere inexplicabilă! („Ziua cea mai frumoasă din viaţa mea nu a sosit încă”).

Onomastica folosită, formată din foarte multe nume compuse, cu rezonanţe comice sau groteşti, atât pentru instituţii cât şi pentru vieţuitoare, reprezintă un veritabil exerciţiu de ONOMASIOLOGIE şi ea ocupă un loc aparte în economia scriiturii, încercând să sugereze şi chiar să definească stări de lucruri specifice situaţiei din context.

Conţinutul şi prezentarea incitantă a prozelor scurte din carte întreruptă continuu şi reluate apoi pe alte coordonate, cu trimiteri în trecut şi în viitor, în lumea reală şi în cea ireală, în societatea omenească şi în cea a vieţuitoarelor imaginate sau poate reale, de o originalitate absolută, împreună cu celelalte calităţi arătate mai sus, recomandă pe scriitoarea Florica Bud ca pe o personalitate distinctă în peisajul literar al ultimilor ani, capabilă de autodepăşiri şi de noi surprize plăcute.

90

Ilea, Marian, Despre nostalgia copilăriei sau fals tratat de copilărire.

Cultura, 1997, p.4.

Florica Bud trece prin literatură cu mare prolificitate. Carte după carte apare din sertarele acestei scriitoare băimărene. Astăzi vă prezentăm noua ei apariţie editorială: Cui îi place şcoala? De la Casa editorială Odeon din Bucureşti. Spicuim din cuprins: „Sună clopoţelul, acum trec eu”; „Republica sovietică învăţământul Românesc”; „C.A.P.-ul familial”; „Vechea şcoală când o ungem cu slănină?” etc. Meditaţii pe tema dată.

Gânduri, uneori de o rară sensibilitate se întreţes cu o fină ironie care se consumă pe spinarea părinţilor. Posmagii din poveste sunt muiaţi de către copilărie şi mâncaţi de-a gata mestecaţi de către proprietarii de drept ai odraslelor delicat „încriminate”.

De la fericirea părintească, la copilăria melancolică, până la rechizitoriul dur – se mişcă această proză a Floricăi Bud. Curajos îndreptar de creştere şi dezvoltare a copilului şi în acelaşi timp, proză de îmbinare a dicteului automat cu un stil de bisturiu aproape jurnalistic. O carte interesantă pentru părinţi şi periculoasă pentru copii. Îmi imaginez că puştimea ar putea găsi argumente solide în „Cui îi place şcoala?” pentru a-şi justifica poznele, năzbâtiile ori nerealizările. Cartea aceasta poate fi transformată într-un fel de „Baba Cloanţa” ameninţătoare pentru părinţii rigizi ai zilelor noastre.

Cum Florica Bud îşi pregăteşte cărţile pe teme actuale, cum temele se transformă în pretexte, e de aşteptat ca destinul literar al acestei scriitoare să ajungă, în timp, într-o parcelă proprie, în ograda mare a literaturii române. Spre liniştea Floricăi Bud de spus că în ograda cu pricina, Legea 18 nu-şi face de cap.

91

Sitaru, Claudia, În curând Florica Bud îşi va lansa cea de-a cincea carte.

Clipa (Baia Mare), 4, nr. 18, 12-18 mai, 1997, p. 7 Prozatoarea Florica Bud nu mai are nevoie de prezentări. Publicul băimărean – şi nu numai el – o cunoaşte deja din cele patru cărţi pe care autoarea le-a dăruit în cei patru ani care s-au scurs de la debut. Zilele acestea Florica Bud este în febra pregătirilor legate de lansarea celei de-a cincea cărţi – Cui îi place şcoala? În dialogul pe care l-am purtat cu Florica Bud am aflat că această carte s-a născut uşor. Mult mai grele au fost problemele administrative, care s-au derulat destul de încet din momentul în care a fost pus ultimul punct pe manuscris şi până acum, când cartea este gata de lansare. Autoarea este convinsă că întrebarea pe care o pune în titlul cărţii îi va atrage oarece necazuri, pentru că mulţi dascăli vor găsi de cuviinţă să o judece pentru îndrăzneala de a pune degetul pe rană.

Totuşi, are curajul de a se alia cu copiii care nu prea mai au copilărie. Care ar trebui, după gândirea diriguitorilor învăţământului, să renunţe la joacă în favoarea problemelor din culegeri. Care nu mai au dreptul să fie copilăroşi nici măcar în şcoala primară. Semnalul de alarmă pe care Florica Bud îl trage ar trebui să ne aducă cu picioarele pe pământ. Copiii noştri vor fi prea devreme prea bătrâni dacă nu ne schimbăm noi modul de a gândi.

Cui îi place şcoala? abia aşteaptă să ajungă în mâinile cititorilor. În sertarele biroului Floricăi Bud aşteaptă cu nerăbdare să vadă lumina tiparului o altă carte în care Nu-Motanul – personaj pe care l-am putut întâlni şi în celelalte două cărţi pentru copii ale autoarei –învaţă regulile de circulaţie povestind cu Semaforul. Literatura pentru copii este mai bogată cu cărţile Floricăi Bud.

92

Mihai, Ion M., Florica Bud şi cultul ironiei. Graiul Maramureşului, 8, nr.2019, 8 noiembrie, 1996, p. 6 Puţin mediatizată la data apariţiei (şi după), „Alergând prin sine”, cartea tinerei scriitoare băimărene Florica Bud, apărută de curând la editura Printek din ClujNapoca, a rămas, ce păcat, parcă neobsevată.

Poate reţinerea – nicicum motivată – la noi faţă de literatura feminină, sau neîncrederea în posibilităţile autoarei de a crea valori estetice perene sunt la originea relativului dezinteres – trecător sperăm – faţă de o scriitură cu apreciabile calităţi intrinsece.

Dacă, aşa cum o definea G. Călinescu atunci când analiza opera Hortensiei Papadat Bengescu, „literatura feminină se sprijină discret pe problema fericirii femeii” fiind, de obicei, plină de delicateţe, Florica Bud îşi ancorează scrisul pe nefericirea femeii, pe condiţia ei socială, de obicei, ingrată, depinzând mai întotdeauna de bărbat, a cărui supremaţie o face să se simtă umilită, rănindu-i orgoliul.

Făcând în permanenţă recurs la lumea copiilor şi a copilăriei, ea aboleşte legile creaţiei clasice, schimbând continuu planurile acţiunii ca pe diapozitivele unei proiecţii, propunând o formulă ironică de existenţă familială şi social-politică, de o modernitate peremptorie.

Dar modernitatea, mereu schimbătoare, ca sursă a frumosului, ea însăşi respinge tradiţia devenită caducă, ale cărei valenţe estetice au fost epuizate”, aşa cum constată Matei Călinescu în recenta sa lucrare „Cele cinci feţe ale modernităţii”.

De fapt, lucrarea în discuţie ar aparţine postmodernismului, una din feţele modernităţii, cum stabilea autorul citat mai sus în lucrarea amintită, modernitate în care graniţele între genuri şi specii literare nu mai sunt rigide, nu mai există diferenţă între artă şi viaţă, orice este permis în artă fiind permis şi în viaţă.

Poate tocmai de aceea autoarea îşi intitulează cartea în subtitlu, „o sumă de proze”, fără alte detalii, deşi toate prozele pe care le conţine sunt unitare şi privite în ansamblu ar putea foarte bine constitui un roman de analiză bine conturat, fiecare proză din context putând la fel de bine constitui un capitol al acestuia, mai ales că şi personajele – şi sunt foarte multe şi diverse – sunt aceleaşi de la prima şi ultima proză.

Lucrare oarecum stranie, originală, scrisă cu vervă şi fervoare, într-un registru variabil, înglobează multe adevăruri morale şi moralizatoare. Parcă majoritatea persoanjelor se joacă, detaşate de lumea reală şi transpuse într-o adevărată lume a jocului.

Ambiguitate şi echivoc, ludic şi parodic, fantezie şi fantasmagorie, ironie, frondă, pamflet, iată principalele elemente constitutive ale scriiturii Floricăi Bud, atunci când „aleargă prin sine”.

Acţiunea pare simplă şi simplistă, dar cu ce mijloace artistice este realizată, ce investigaţii psihologice, sociale şi chiar politice se fac pe tot parcursul ei până la 93

final! De fapt, totul este creat în timpul dezalcolizării Orsitei – persoanjul principal – găsită în comă alcoolicăde Ştefan, în starea ei de semiinconştienţă, când îţi rememorează cu lux de amănunte, cele trăite şi simţite.

Toate animalele-jucării şi toate lucrurile din camera în care se află convalescenta sunt animate şi constituie în diferite instituţii ale unei societăţi reale, alunecând mereu în sfera politicului.

Criza psihică în care Orsita se află s-ar putea explica psihanalitic printr-o frustrare iniţială, apoi printr-o defulare a refulării primei vârste, vârsta copilăriei, când, copil din flori, a trăit în lipsuri şi sărăcie, neputând să se bucure de viaţă.

Fraza scurtă care dă „alerteţe scrisului” (G. Călinescu) alternând cu fraza lungă ce permite confesiuni şi reflecţii, limbajul direct folosit, simplu, neconvenţional, caracteristice scrisului Floricăi Bud, fac lectura atractivă şi antrenantă, încât cartea se citeşte cu multă plăcere şi interes.

Orsita are în toate ocaziile un dinte pentru fiecare bărbat întâlnit în cale, ironizându-l şi umilindu-l chiar, nedându-se bătută în faţa forţei brute a acestuia şi neexprimându-şi niciodată, în nici un fel, dorinţa de iubire care i s-a atrofiat parcă, odată cu prima dragoste platonică... siguranţa dovedită în relatările ei crează impresia că cele povestite există ori au existat într-adevăr.

Onomastica folosită, formată din foarte multe nume compuse, cu rezonanţe comice sau groteşti, atât pentru instituţii administrative şi politice, cât şi pentru vieţuitoare, reprezintă un veritabil exerciţiu de ONOMASIOLOGIE şi ea ocupă un loc aparte în economia scriiturii, încercând să sugereze şi chiar să definească stări de lucruri specifice situaţiei din context.

Acţiunea incitantă a prozelor scurte din carte întreruptă continuu şi reluată apoi pe alte coordonate, cu trimiteri în trecut şi în viitor, în lumea reală şi în cea ireală, în societatea omenească şi în cea a vieţuitoarelor imaginate sau poate reale, de o originalitate absolută, împreună cu celelalte calităţi arătate mai sus, recomandă pe scriitoarea Florica Bud ca pe o personalitate distinctă în peisajul literar al ultimilor ani, capabilă de autodepăşiri şi de noi surprize plăcute.

94

Iancu, Victor. Spaţiul de creaţie al prozatoarei Florica Bud. (Alergând prin sine), Graiul Maramureşului, 8, nr.1934, 12 iulie, 1996, p. 6 În folclorul românesc există mitul celei de-a treia încercări, în sensul că un erou (cel mai adesea de basm), în peripeţiile sale, reuşeşte pe deplin numai la a treia încercare. Ceva din această mitologie sui-generis a trecut şi însforţările prozatoarei Florica Bud de a se impune în literatură, de a convinge cititorul că este o scriitoare autentică.

Aşadar, după „IUBIRE, SUNT UN OBIECT NEZBURĂTOR” („Gutinul”, 1993–proză scurtă), „AVENTURILE LUI NU-MOTANUL LA CURTEA ZMEULUI CA-FE-MINI” („Scripta”, 1994 – poveste pentru copii) şi „NUMOTANUL ŞI ZMEUL PAGER” („Scripta”, 1995 – poveste pentru copii), concitadina noastră Florica Bud se putea considera aptă să bucure cititorul cu o nouă „poveste”. De data aceasta, pentru adulţi.

Volumul „ALERGÂND PRIN SINE”, având ca redactor de carte pe scriitorul V.R.Ghenceanu şi apărută la Editura „Printek” din Cluj-Napoca, confirmă un talent şi o vocaţie. Aici nu mai e vorba doar de „sforţări”, „încercări” şi „străduinţe”, ci de o izbândă certă. Florica Bud este o prozatoare în sensul deplin al cuvântului. „Poveştile” sale, deşi sofisticate şi adeseori încifrate, curg lin dinspre izvorul fermecat spre fluviul cel mare al literaturii contemporane. Ele, aceste „poveşti” sunt purtate de personaje vii, autentice, ca Ursita, Ştefan, Teia Trif sau pur şi simplu Domnul Străin, Domnul Devotament, Partidul-Vieţuitoarelor-Ce-Nu-Pot-Fi-Înghiţite.

Stilul? Iată o mică mostră: „Dragă Valerie, / Nu ştiu mai eşti în viaţă? Dar dacă eu, mai bătrân ca veacul acesta, trăiesc, atunci, tu, care eşti mai tânără ca mine, ar trebui să spui încă prezent lumii acesteia. Un gând de om bătrân, foarte bătrân, Valerie, m-a făcut să-ţi scriu...” Încheind acest succint periplu prin spaţiul de creaţie al prozatoarei Florica Bud, nu pot să nu-mi îndemn cititorul să poposească şi dânsul măcar câteva ceasuri între frontierele acestui tărâm mirific.

95

Neagu, Udroiu, Cu ochii după lucruri uitate, Iubire, sunt un obiect nezburător, prefaţă Se întâmplă în această carte ca şi în poezia modernă: când creatorul a constatat că regulile în dulce stil clasic devin stânjenitoare, preţul este cel al renunţării. Poetul de azi îşi cheamă cititorul la întâlnirea cu ideile, cu şoaptele sale în zâmbet sau lacrimă, fără a se formaliza în lupta-i cu iambii mintoşi, trohee, săltăreţele dactile.

Scutit de vestimentaţie – şi de seducţia efortului orizontal – versul invită la descifrări pe verticală, precedate de operaţia fixării turaţiilor potrivite.

Prozatorul modern n-a rămas în urmă, demolând cu nonşalanţă şi eficienţă reguli şi bariere venind din gramatica altor vremuri. Rămâne esenţială, şi în cazul său, ca şi al poetului, nevoia de comunicare. O dată stabilit obiectivul – servirea cititorului – mijloacele şi le stabileşte, şi le pune în mişcare, după cum crede de cuviinţă.

Am putea privi cartea propusă de Florica Bud prin prisma percepţiilor proprii despre locul autorului în cetate, în cetatea zilei de azi, când potenţialul cititor, deci interlocutor, deci acel cineva care, întrebându-se, mirându-se, văitându-se de câte i-au adus pe cap în plus vremurile ce le străbate, găseşte nimerit a se opri a se opri la casa scriitorului cât să tragă cu urechea: dar el ce-o zice? Cu ce mă îndeamnă să umplu timpul dintre două mirări, dintre două oftaturi, dintre două zâmbete sau, poate, dintre una şi alta, câtă vreme pământul are şi polul nord şi polul sud iar scurgerea de curent presupune obligatoriu mersul de la un punct cu semnul minus la un alt punct cu semnul plus? „Mi-e inima din flori ţesută / Şi din petale, ce mă dor”, spune la un moment dat Nona, cea din carte, poate chiar o Nonă uşor de întâlnit pe stradă. Sunt multe petale cu semnul durerii în această carte, construită asemenea unui fagure unde decupajele se aşază disciplinat alături, suprapuse, încrucişate dar niciodată una în faţa celeilalte, evitându-se deci riscul obturării şi, cu atât mai puţin, al anulării. Într-o compunere căreia doar scriitoarea îi ştie regulile de organizare, se regăsesc deci împreună motivele eternului dipol bărbat-femeie, iubirea ca obiect de examen, spre care se caută pe furiş în speranţa că, nerostite, nespuse în gura mare, constatările nu vor alerga încolo şi încoace, care încotro, risipind, după regula pufului de păpădie, vraja întregului. O întreagă reţea de drumuri este amenajată numai pentru a facilita libera circulaţie a gândurilor, exolicaţiilor, înfruntărilor, consideraţiilor, mărturisirilor.

Dacă principala convenţie arborată sub ochii cititorului se dovedeşte a fi nonconvenţia, şi dacă contractul scriitor-cititor pe această temă este, ab inito, considerat acceptat, exerciţiul în imaginativ se desfăşoară în varii formule, surprinzând nu de puţine ori. Scrisorile din alt veac ne sunt aduse de poştaş fiecăruia după cum ne sunt ochii, fără a ni se refuza dreptul de a şti cum arată această lume zorită prin irisul altor nuanţe. Este aici o frământare pe care autorul caută s-o ghicească – ca nume şi

96

înfăţişare – umblând a potoli pasta neliniştilor în timp ce-şi priveşte neputincios degetele tremurânde.

Ludicul, nelipsit, tresare parcă, mai ales în sfera „politicului”, acolo unde Partidul celor ce nu pot fi fericiţi este pus să stea la taifas cu Partidul lui „n-avem” sau să se preţăluiască din priviri cu alcătuitorii Partidului celor „Unde nu-i cap, vai de picioare”. Aş crede că nu întâmplător microseria de metope rezervată subiectului se încheie cu „Partidul celor care n-avem încotro”.

Nu avem de unde şti ce regulă a fost aplicată la relaţionarea prozelor cu titlul a le scoate în lume, sigură rămâne o poftă de paradox care naşte în anumite locuri efecte de argint.

Un „fals tratat de creştere interioară” este ales de Florica Bud cu misiunea să încheie această culegere de scrieri, o numărătoare inversă să zicem, deloc lipsită de savoare care, extrapolând lucrurile ar putea defini întregul volum şi întregul demers scriitoricesc. În sensul că la început a fost ideea. Ţoţo şi Scumpici, el, scriitorul, eu, cititorul, mergem de mână, cel dintâi ţinându-mă de mână, până în clipa în care, eliberaţi de strânsoarea placentei, ne vom uita unul în ochii celuilalt aşteptând.

Aşteptând, ce?

Poate chiar flori, felicitări, biberoane, fructe, sucuri, lapte de pasăre. Şi mai departe?

Poate iarăşi flori şi scutece...

97

Copăcean, Camelia, O carte a realităţii. (Iubire, sînt un obiect nezburător) Flagrant, 1993.

Decupând cu delicateţe, aparent banale fapte din realitatea, atât de strict prezentă, dna Florica Bud ne invită, în noul său volum de proză scurtă, în lumea copilăriei. Aceea a poveştilor adevărate. Din cea mai strictă contemporaneitate.

Folosind ironia duios-amară, construieşte, ca o veritabilă albină a literaturii moderne, un fagure din realitate, ridicând cotidianul la rang de hiperbolă. „Iubire, sunt un obiect nezburător” reprezintă, în ultimă instanţă, definiţia fiecăruia dintre noi, anonimii.

Demolând cu naturaleţe canoane, reguli şi bariere venind din gramatica altor timpuri, autoarea ne propune o imagine, cu tandreţe caricaturizată, a lucrului şi faptului obişnuit, banal, şi, nu în ultimă instanţă, dureros de uman. O lectură lejeră, dar nu fără consecinţe asupra fiecăruia dintre noi. Iată în câteva cuvinte definiţia volumului „Iubire, sunt un obiect nezburător”, apărut de curând la editura „Gutinul”, din Baia Mare. Şi, poate, fiecare dintre noi, citind aceste miniaturi, ar putea afirma, alături de autoare, „caut un colţişor unde să nu fiu uşor de găsit şi torturat”.

98

Bologa, Vasile, Un debut „nezburător”. Graiul Maramureşului, 12 februarie, 1993. „Iubire, sunt un obiect nezburător” este titlul volumului de debut, de proză scurtă, al Floricăi Bud; parafrazându-l, ne exprimăm încrederea că acest debut nu este „zburător”, în sensul că volumul va fi urmat de noi creaţii pe care autoarea ni le va da, confirmând viabilitatea şi originalitatea sau, poate, chiar ingenuitatea textelor sale.

Volumul apărut în Editura băimăreană „Gutinul”, însumând 165 de pagini, tipărite în excelente condiţii grafice, cuprinde 50 de proze scurte (Redactor de carte: Vasile Radu Ghenceanu).

Lecturarea prozelor doamnei Florica Bud se dovedeşte deosebit de antrenantă, lectorul fiind furat din ce în ce mai mult, pe măsura parcurgerii textelor, atât de conţinutul deosebit de actual al acestora cât şi de modalitatea artistică de abordare a scriiturii.

Cred că îi va fi dificil oricui, chiar unui critic literar profesionist, să catalogheze scrierile doamnei Florica Bud într-unul dintre genurile literare existente ale prozei scurte. Acestea, deşi se prezintă ca unitare din punct de vedere stilistic sau al modalităţii de expresie, sunt foarte diversificate, totuşi, când este vorba de conţinutul şi, în special, de intenţiile mesajului. Desfăşurându-şi scriitura pe o paletă largă, de la foileton la proză ludică sau de un simbolism transparent şi până la umoristică paradoxală, uneori neagră, volumul ne pune în faţă un talent real, deşi încă insuficient conturat ca personalitate.

Orice s-ar spune, suntem în prezenţa unui talent original, la care intimismul ce trebuie să caracterizeze o proză feminină este depăşit cu prisosinţă de o rigurozitate tranşantă, bărbătească. Viitorul ne va arăta spre care dintre genurile sau subgenurile prozei îşi va îndrepta paşii autoarea, nehotărâtă încă (poate, datorită bogăţiei impresiilor pe care le deţine) de a se elibera de un posibil, bănuim noi, „enciclopedism originar”.

Consemnăm astfel cu plăcere debutul Floricăi Bud, care devine o nouă voce, aparte, în contextul literar maramureşean.

99

Ghenceanu, Vasile Radu, Lansarea unei cărţi de debut. Graiul Maramureşului, nr.

1059, 1993.

Consider lansarea cărţii de debut a doamnei Florica Bud drept un eveniment fericit şi semnificativ. Pentru că numai fericită şi semnificativă poate fi o lansare de carte astăzi când, în goana pentru rotunjirea veniturilor, mulţi dintre semenii noştri îşi rezervă prea puţin timp pentru cele sufleteşti şi când, pe talerele balanţei, sectorul cultural stă suferind de uşurătate. Nădăjduiesc că n-am supărat pe nimeni spunând acestea, iar dacă da: cu atât mai bine!

Cu toate că tipărirea, astăzi, a literaturii originale este considerată financiarmente un gest sinucigaş, iată că Editura „Gutinul” din Baia Mare încalcă oarecum norma şi tipăreşte această „Iubire, sunt un obiect nezburător” fără a simţi – neapărat - oprimarea financiară, ba chiar – sunt convins – câştigând de două ori. O dată: pentru că îşi leagă numele de începuturile unui prozator (şi ce satisfacţie mai mare poate avea o editură?) şi a doua oară: pentru că banii investiţi, nu puţini, se vor întoarce cu adaos celor care i-au dat. Cel puţin aşa cred. Lărgind puţin sfera referinţelor noastre, aş îndrăzni să spun că, iată, nu toate editurile sunt chiar atât de sărace precum lasă să se înţeleagă şi că – aşa cum s-a mai spus – nu cu o criză de carte avem de a face la această dată, ci cu un soi de haos fecund.

Prietenii cărţii sunt numeroşi. Cartea se cumpără şi din simplul şi nobilul motiv că românul încă mai are obsesia bună a bibliotecii private. În biblioteca fiecăruia îi va sta bine şi cărţii „Iubire, sunt un obiect nezburător” a doamnei Florica Bud. Această carte o considerăm una din cele mai bune din producţia de circa 2500 de titluri tipărite în 1992 în România. Cititorul constant, cumpărătorul de carte avizat nu cred că se pierde cu firea în această nouă piaţă a cărţii, ci doar va trebui să trăiască regretul, tot mai mult resimţit, că nu va avea bani să cumpere toate valorile care apar. Între opiniile despre carte şi autor nu pot ocoli câteva mărturisiri. Am citit volumul „Iubire, sunt un obiect nezburător” de trei ori (ca redactor de carte) şi consider că, după autor, mă situez cel mai aproape de aceste 166 de pagini. Iată de ce mărturisesc o oarecare dificultate în a distinge ce anume preţuiesc cel mai mult în scrisul doamnei Bud: ingeniozitatea cu care-şi alege subiectele, stilul poetic, acurateţea stilistică, subiectivitatea fără limite, nonşalanţa transferului în literatură a lucrurilor care par mărunte, puterea de introspecţie şi de analiză, curajul de-a provoca ironia directă ori mascată, picanteriile, fineţea cu care se apropie de lumi mai puţin cercetate de alţii sau chiar toate acestea la un loc? În orice caz, personajele Floricăi Bud sunt într-atât de vii încât trăiesc pasional până şi căderea unei frunze. Chiar şi prichindeii aflaţi încă în stratul mumelor îşi ordonează viaţa viitoare şi şi-o complică tocmai pentru că ea, viaţa, să merite să fie trăită. Fără îndoială: încă de la acest prim volum, Florica Bud se adevereşte a fi o voce distinctă despre care se va auzi.

Nu pot să închei această scurtă opinie de cititor fără să dezvălui o foarte constructivă invidie faţă de generaţia de scriitori din care doamna Bud face parte. Şi

100

aceasta numai pentru că foarte multe din piedicile de odinioară au dispărut. Recunosc că au apărut altele, poate mai multe, dar nu insurmontabile. Curios e – pentru cine urmăreşte atent fenomenul literar – că astăzi se vorbeşte rar sau chiar deloc despre noţiunea de generaţie, considerată probabil perimată pentru limbajul literar, ca şi cum ea nu ar însemna coeziune şi armonie. Dar nu mă miră prea tare pentru că de coeziune şi armonie fuge azi toată lumea, artiştii în primul rând. Dar eu continui, să cred în ideea de generaţie literară, prin care înţeleg noi valuri de scriitori reuniţi de o sensibilitate comună şi de anumite ţeluri literare; eu continui să cred în ideea de generaţie tocmai pentru faptul că sunt statornic în a crede în coeziune şi armonie...

Cu „Iubire, sunt un obiect nezburător” participăm la un debut remarcabil.

101

Puşcaş, Aurora, O sărbătoare de suflet. Graiul Maramureşului, 5, nr. 1060, 20-21 februarie, 1993, p.4 Lansarea cărţii „Iubire, sunt un obiect nezburător” a prozatoarei Florica Bud a constituit un moment de aleasă sărbătoare de suflet pentru toţi cei care, lăsând „toată grija cea lumească”, au fost prezenţi la acest eveniment cultural organizat la Muzeul de Artă din Baia Mare. Grija autoarei a făcut să ne îmbălsămăm sufletele nu numai cu literatura, ci şi cu pictura şi muzica – arta artelor. Prezentarea cărţii a fost o incitantă invitaţie la lectură sau la o nouă lectură, pentru cei care citiseră cartea, dar acum, beneficiind de „ochiul competent” al celor doi specialişti care au prezentat cartea.

N-am vrea să o luaţi ca lipsă de modestie, dar o emoţie cu totul şi cu totul aparte cred că ne-a încercat pe noi, cei care au venit din satul în care s-a născut Florica Bud. Parafrazându-l pe marele humuleştean, aş spune că satul nu-i un sat ca oricare altul, ci, aici, la Ulmeni – Tohat, a văzut lumina zilei şi Petre Dulfu, iar deacum ne vom mândri şi cu prozatoarea Florica Bud, care după părinţi tot din neamul Dulfenilor se trage. De la Ulmeni – foşti profesori şi colegi de şcoală, prieteni şi vecini au venit ca la o mare sărbătoare, ca la o proprie împlinire. Satisfacţia a fost imensă! Un alt fiu al comunei, prof. Titus Pop, legat prin fire nevăzute ale sufletului de oamenii acestor locuri, a fost prezent la lansarea cărţii, nu numai prin funcţie, ci şi prin implicarea sufletească în difuzarea ei în judeţ.

Cartea va rămâne şi renumele scriitoarei va dăinui, dar în sufletele noastre va rămâne mereu şi privirea nesfârşit de caldă cu care lelea Cornelica – consăteana noastră, mama Floricăi Bud, îşi urmărea fata cea mai mică, devenită de-acum prozatoare.

102

REFERINﾅ｢E CRITICE Cﾄビﾅ｣i pentru copii

103

Daniela Sitar-Tăut, „Cum să dai în mintea copiilor”…, 2010 Bookătăria de texte & imagini este un volum apărut în anul precedent din iniţiativa scriitorului Florin Bican, care încearcă să sustragă literatura pentru copii, devenită tot mai mult o Cenuşăreasă în context postdecembrist, de sub tutela unui gen minor.

Realizată de Clubul Ilustratorilor şi Faber Studio în condiţii grafice de excepţie, tipărită la Pro Editura şi Tipografie, cu sprijinul Adria Grup SRL, cartea reuneşte un potpuriu de stiluri şi registre lirice sau narative aparţinătoare unora dintre cei mai bine receptaţi scriitori ai momentului, autori care s-au impus în domeniul literaturii internaţionale pentru copii sau a celor mai puţin cunoscuţi. Liantul volumului îl constituie vârsta infantilă, oferind sugestia că ludicul reprezintă o posibilitate de surmontare a platitudinilor şi monotoniei cotidiene. Lectura acestuia comportă o perspectivă duală, lexemele fiind secundate de reprezentarea lor iconică. Semnatarii textuali ai acestui volum sunt: Simona Popescu, Cosmin Manolache, Călin Mihăilescu, Florin Bican, Doina Ruşti, T.O. Bobe, Călin Torsan, Grete Tartler, Alina Darian, Mircea Cărtărescu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Vasile Ernu, Ada Milea, Ioana Nicolae, Florica Bud, Victoria Pătraşcu, Marie Chartres, Jan Cornelius, Elena Vlădăreanu, iar ilustratorii lui: Mihaela Paraschivu, Ioana Ursa, Oana Ispir, Raluca Ilie, Sebastian Opriţă, Silvia Olteanu, Alexandra Rădulescu, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Stela Lie, Veronica Neacşu, Agnes Keszeg, Adriana Gheorghe, Adriana Horga, Doina Roman, Alina Munteanu, Marga Udrescu.

Cartea se deschide cu un manifest al iniţiatorului proiectului, Florin Bican, care relevă simultan atât periculozitatea ce rezidă din carenţa poveştilor la vârsta infantilă, cât şi proteismul acestui gen cu resurse giganteşti, care n-au fost pe deplin exploatate.

Aşadar, textul de debut poate fi privit şi ca un manual de puericultură care denunţă, încă o dată, apetenţa pentru fabule existentă deopotrivă în copil, cât şi în insul matur.

Prima sancţiune alocată celor imuni la poveşti este reflectată printr-o inversare a polilor care induc ideea regresiunii fiinţale, a diminuării rezervorului intimităţii.

Aşadar, Cei ce nu sunt ascultători vor creşte mici, ne avertizează autorul, care propune o recuperare a copilului din noi printr-un „schimb de experienţă”, a cărei miză sunt basmele. Text şi imagine evidenţiază efortul membrilor Clubului de a traduce semantica vorbele în imagini comprehensive şi accesibile celor mici, cu atât mai mult cu cât aceştia mai întâi „văd, ascultă şi pe urmă citesc”. Volumul se adresează, pe un ton ironic, ce-i drept - şi editorilor care „nu văd, nu ascultă şi uneori parcă nu citesc!”, cartea-obiect, pionier al literaturii pentru copii devenind o marcă elitistă ce merită a fi continuată.

Naraţiunea Muzeul figurilor de stil are un iz didacticist, relevând atât multitudinea de concepte livreşti, cu tropi explicitaţi pueril, pentru a fi inteligibili fetiţei, cât şi un apel la păstrarea copilăriei care nu trebuie turmentată prin acţiuni „instructiv-educative”, improprii vârstei. Pisălogeala tatălui, saturat să repete cotidian aceleaşi îndrumări inteligente sale copilei, care are de pe-acum mania contabilizărilor şi este imună la

104

ameninţări, se derulează într-un registru comic. Francisca alege varianta convenabilă ei din alternativele propuse de instanţa paternă: „Din două una, i-am zis: ori faci ordine, ori îţi faci testamentu'”. Opţiunea secundă i se pare mai atractivă, aşa că fetiţa demarează procesul succesoral, tatăl ajungând legatar al ursuleţului ei preferat.

Inedite sunt definiţiile alocate tropilor care au în muzeu parte de o reprezentare iconică: metafora e un fluture, epitetul are o funcţie similară fundiţelor din pletele fetiţei, artificiu care nu modifică esenţa, oximoronul, ferecat într-o cuşcă similară unei cutii a Pandorei încă ermetizate, este explicitat prin expresia copilei „eşti un tătic rău”, pe motiv că părintele nu poate fi decât bun etc. Hiperbola este ilustrată prin exemplul lui Moby Dick şi asemuită cu o saltea pneumatică. Ea devine un fel de sperietoare, ca urmare a explicaţiilor paterne: „Toate lucrurile pe care le umflă tati din cuvinte or să se umfle de-adevăratelea şi o să fie rău”. Demersul instructiv are ca revers nu corijarea dezinvoltei fetiţe, ci, din contră, agasarea acesteia: „De zece mii de sute de săptămâni ne spargem în figuri prin magazia asta de pompe simandicoase şimi pică tavanu-n cap de plictiseală.”

T.O. Bobe ne înfăţişează Povestea Şoseţicăi cu dungi verzi, galbene, roşii şi mov, centrată pe motivul gemenilor, al pierderii dublului, descriind într-un limbaj diminutival Odiseea regăsirii. Drama Şoseţicăi ce nu-şi mai află sora geamănă şi itinerariul recuperator, plin de capcane urieşeşti în ochii micuţei este o lecţie a camaraderiei şi socializării similară, oarecum, traseului lui Harap-Alb. Dispariţia surorii alertează întregul anturaj, iar voiajul aducerii-acasă este plin de probe de factură basmică, hiperbolizate însă de ochiul copilului terifiat de întuneric, care traversează imaginativ un teritoriu populat cu entităţi aparent malefice. Primii tovarăşi sunt Popa de Pică, ce are de suportat tirania unui dublu static, al fratelui „care doarme cu capul în jos” şi care pare un siamez de care nu se poate debarasa.

Jocul aparenţelor decriptează progresiv identităţile. „Balaurul cu limba de fier” se dovedeşte Cureaua Bună Elastică de Mers Undeva, Subpat-ul camuflează „un papuc care se odihnea într-o rână”, Domnul Ciclop este, de fapt, Doamna Păpuşă, victimă a unui accident ocular a cărei circumstanţe mutilante nu ne sunt devoalate. În cele din urmă fugara este depistată într-un echilibru instabil, pe muchia bibliotecii, aruncată neglijent pe un mobilier ce nu pare a avea altă funcţie decât aceea de depozit.

Regăsirea se derulează telenovelistic, printr-un lanţ de îmbrăţişări, care anunţă basmicul happy end.

Florica Bud „recidivează” cu o proză pentru cei mici intitulată Ana şi căţelul Graser, evidenţiind simbioza dintre universul infantil şi cel canin. Incipitul este de factură tradiţională, situat sub pecetea lui „a fost odată ca niciodată”, dar discursul epic angrenează interogaţii postmoderne adresate naratarului. Povestirea se converteşte deopotrivă şi într-o dramă a copilului contemporan care, deşi are parte de o situaţie pecuniară satisfăcătoare, resimte acut lipsa părinţilor care „nu aveau obiceiul să stea… pe-acasă”. Deşi căţelul Graser este un partener fidel şi un analgezic al solitudinii, Ana simte nevoia unei schimbări. Televizorul prezintă monoton aceleaşi desene animate, laptop-ul îi este interzis vreme de o săptămână ca urmare a dependenţei de jocuri. Singura compensaţie, în acest context, îi pare hrănirea cohortei 105

de căţei de la colţul casei. Altruista gospodină pregăteşte ritualic coşul cu bunătăţi pentru partenerii ei de joacă, pe care-i vizitează cotidian, dar rămâne stupefiată în momentul în care constată că locul de acces prin care glisa altă dată ca să ajungă la ei a fost blocat. În pofida rugilor, implorării divinităţii şi a lacrimilor consistente, Ana nu are nici un sprijin, singurul ei confident, Graser, dovedindu-se un inert căţel de pluş, fără viaţă. Finalul – deschis, sistează lamentaţiile protagonistei, printr-o cenzură realizată ironic de amicul naratoarei ce o avertizează asupra pericolului supralicitării talentelor scripturale, complex de superioritate care angrenează degringolada: „Hei, mai scrii mult? Ai grijă! Cine se laudă prea tare, cade de la prima încercare!”

Inclusă deja în Enciclopedia Zmeilor, Povestea micuţei poetese Vasiliska reflectă virtuţile narative ale lui Mircea Cărtărescu, într-o alegorie ce descrie destinul atipic al unei zmeoaice care se obstinează să-şi urmeze chemarea lăuntrică, în pofida amprentei damnării care o încorseta în mediul confraţilor ei. Juna zmeoaică este atrasă din copilărie de virtuţile povestirii, fiind un auditor empatic. Starea ei de melancolie perpetuă este generată de conştiinţa nonapartenenţei la casta vietăţilor ihtiozate, ea părând mai degrabă o zână bună zmeiască, ce nu-şi poate propaga virtuţile malefice. Carenţele ei genetice, care o fac să resimtă statutul de paria printre zmei sunt compensate de o sensibilitate exacerbată, de nostalgia departelui şi de vocaţii drumomane. Cenuşăreasa zmeiască, saturată de şicanele anturajului, de repertoriul demagogic şi repetitiv, de primitivismul lor decide să plece în căutarea unor gemeni spirituali însoţită de Pisina, strigoaica ce ţine locul clasicului companion cabalin. Ajunsă la o mină de cupru, scapă de tentaţiile canibalice ale zmeilor atât ca urmare a formulei magice, cât şi a faptului că o „puah”, o poetesă aşadar, constituia o hrană indigestă. Disensiunile lor au ca obiect captiva Cosânzeană pe care şi-o dispută de trei ani. Ritualurile copulative ale zmeilor descrise de narator sunt grefate pe mentalitatea folclorică şi similare acţiunii Zburătorului. Posesori ai unei substanţe halucinogene, depozitate în creier, aceştia acţionează magic asupra victimelor, proiectându-le în faţă obiectul terestru dorit cu ardoare. Abia când este atrasă şi acceptă darul se produce actul de inseminare. Schimbul de informaţii între cele două femei apartenente unor universuri diferite este echitabil: formula dezvrăjirii – în cazul Ilenei şi ieşirea din subterană, într-un mediu apolinic – pentru Vasiliska. Frivolitatea eroinei basmice, relevată suculent de prozator se declanşează în momentul în care zmeul îi înfăţişează un Ferrari. Adorata, mercantilă ar fi acceptat bastardul zmeiesc, ba chiar şi pe grobianu-i tată dacă ar fi fost ademenită cu un… Porche. Deşi voiajul final o conduce tot spre un spaţiu populat cu zmei, Vasiliska se simte printre semeni, deoarece aceştia sunt menestreli şi cantautori, iar poemele ei încep să fie receptate – cu invidia sau admiraţia inerentă confraţilor scripturali. Zorii incandescenţi, aserviţi luminozităţii şi beatitudinii oferă sugestia unui alt început, dar şi egalitatea umanzmeiască în faţa Luminii.

Volumul înglobează şi texte ale scriitorilor străini, recunoscuţi în plan mondial pentru creaţiile tributare literaturii pentru copii. Este şi cazul autoarei franceze, Marie Chartres, cu fragmentul Bleu de rose. Episoadele narative sunt delimitate prin subtitluri sintetizatoare, cu valenţe gnomice. Cel dintâi, A strânge din fund e semn 106

de adevărată sănătate morală debutează cu descrierea casei bunicii, un topos similar „casei cu molii” călinesciene, cantonată într-un timp imemorial. În pofida presiunilor din partea familiei de a restaura imobilul, aceasta se obstinează să conserve intact acest locaş în ruină, dar propagator de nostalgii paseiste. În pofida vârstei înaintate, bunica este o melomană ce pare imponderabilă în vreme ce-şi leagănă cadenţat torsul.

Versurile referitoare la efemeritatea vieţii o fac pe fetiţa aflată în vizită să lăcrimeze.

Moralist, bunica o înfăţişează oglinzii, explicându-i faptul că, indiferent de starea de spirit, fiinţa, corporalitatea rămân aceleaşi. Lanţul de elogii care însoţesc apariţia fetei, venite tocmai din partea lui Zeus, un virtuoz al fotografiei se referă la precizia unei poze realizate de aceasta care surprindea albastrul intens al unui trup plonjând în piscină. Deşi avem acces doar la un fragment din fabulă, aceasta nu pare a fi prea incitantă, denunţând o naraţiune trenantă.

La fel de fadă pare naraţiunea Alinei Darian, în ciuda faptului că eroină a discursului basmic este Balena Portocalie care peregrinează pe mapamond, alegând filiera acvatică, desigur, pentru a instrui geografic doi copii. Un mit al androginului, poate, în subsidiar, precum şi itinerariul descoperirii celuilalt…

Ada Milea ne oferă Poezii. Un singur text, de fapt, fără nume, cu o cadenţă facilă, dansantă. Aşadar, un cântec pentru Mara, la aniversarea acesteia. Pe un ton alert sunt înfăţişate virtuţile fetiţei în vârstă de un an, posesoare a „patru dinţi”. Veritabilă rozătoare umană, micuţa supune aceluiaşi tratament clămpănitor „jucării”, mere, „cutiile de bere”, „mii de biscuiţi”, terifiaţi cu toţii „de frica celor 4 dintzi”. Strigătul, ca înlocuitor eficient al vocabulelor încă neasimilate este un panaceu care-i aduce atât atenţia generală, cât şi îndeplinirea tuturor dorinţelor.

O (poveste în coadă de peşte) este Hipocamp a Simonei Popescu, istoria unui peştişor bizar, care era de fapt căluţ de mare. Captiv într-un spaţiu limitativ, acvariul, pe care trebuie să-l împartă cu tovarăşi fazi, anoşti sau inepţi, Hipocamp conservă o atitudine retractilă în faţa semenilor, cufundat în nostalgii paseiste şi bântuit de dorul vieţii de odinioară, de amintirea fraţilor şi a tatălui său mort în urma travaliului, după ce a dat naştere celor peste 500 de odrasle. Destinul patern îl terifiază şi-şi promite că va rămâne steril, speriat de aprehensiuni thanatice. Fire meditativă, Hipocamp contemplă vietăţile marine, scrutând ambientalul, sceptic sau optimist, deoarece văzul său este divizat antinomic: „Un ochi vesel, unul trist. Un ochi blând, altul scrutător”.

Protagonistul este un narator redutabil, cu multiple valenţe. De mic era apt să imagineze basme sau să elaboreze poezii pentru copii. În plus, bagajul cultural îi este alimentat fie de juna sau bătrâna broască ţestoasă, fie de şoarecele care-i deconspiră universul portretistic al lui Archimboldo. Contaminat de poveşti, căluţul de mare îşi doreşte să aibă acces la universul uman, simţind bacovian cenuşiul existenţial, solitudinea, spectrul damnării, monotonia reduplicată infinitival. Hipocamp găseşte similitudini între cele două universuri ajungând la concluzia că: „Oamenii seamănă cu peştii. Cu peştii răpitori, prădători, neliniştiţi, reci, fricoşi sau strălucitori, cutezători. Unii sunt precum căluţii de mare. Stingheri. Timizi. Cu privirea plecată.”

P.S. În coadă de peşte propune o posibilă cheie de reabilitare a stingherului prin eros, prin împlinirea afectivă alături de o „căluţă de mare”, un dublu spiritual, Hipocampa, 107

alături de care să intoneze cântece întru slava stabilităţii cuplului, cu versuri edulcorate, dar extatice. O altă opţiune a devenirii acestuia este amputată ironic de autoarea care decide să ofere lectorului posibilitatea continuării istoriei, lăsând-o voluntar „în coadă de peşte”.

Amuzant, cu limbaj contemporan, personaje inedite, evenimente diverse şi sugestii adresate mai degrabă insului matur Bookătăria de texte & imagini, constituie un volum salutar, cu o grafică excelentă, un act de pionierat editorial care are meritul de a fi comasat pentru prima dată autori consacraţi, care în alianţă cu ilustratorii au demonstrat persuasiv faptul că literatura cu şi pentru copii nu este încă un gen desuet, perimat, că se mai scriu naraţiuni de acest fel în perpetua noastră epocă de tranziţie.

108

Bookătăria de texte şi imagini, revista Noua literatură, 6. martie 2010 Între numeroasele antologii literare apărute în ultima vreme, Bookătăria de texte şi imagini are cîteva particularităţi care merită discutate. Este, în primul rînd, o antologie de literatură (şi grafică) pentru copii – un segment de piaţă a cărei calitate e de obicei ignorată de majoritatea editurilor, care rareori beneficiază de texte semnate de autori români. Apoi, este o colecţie eterogenă de semnături, reunind atît autori cunoscuţi pentru volume de literatură pentru copii, precum Alina Darian şi Victoria Pătraşcu, autori care au mai semnat cărţi pentru copii, precum Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Florin Bican, Călin Mihăilescu, Florica Bud, cît şi autori de la care majoritatea cititorilor lor nu s-ar fi aşteptat să semneze texte de acest fel: Elena Vlădăreanu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Simona Popescu, Doina Ruşti. Chiar şi din această enumerare incompletă se vede că lista colaboratorilor e extrem de variată – şi, cum era de aşteptat, şi genurile, temele şi calităţile textelor sînt tot atît de variate. În al treilea rînd, Bookătăria de texte şi imagini îşi asumă încă din titlu miza egalizării rolului textului şi al imaginii – o măsură binevenită pe o piaţă de carte în care atenţia acordată ilustraţiei este, aşa cum am constatat cu ocazia unui dosar mai vechi, cel puţin deficitară. Despre cum au abordat scriitorii şi ilustratorii provocarea acestei cărţi, dar şi despre mizele extra-literare ale acestui volum puteţi citi în materialele următoare. În ce priveşte conţinutul cărţii, era inevitabil ca textele să fie inegale; există însă o abundenţă destul de supărătoare de diminutivizări, infantilizări şi fantazări uneori forţate şi mai puţine texte realiste, cumva oneste cu copiii, de care cred că ar fi nevoie, şi la fel de puţine texte cu umor. Pentru comparaţie, săptămînile trecute profesorul de neerlandeză ne-a adus la şcoală, studenţilor de anul I, o carte pentru copii scrisă de un foarte cunoscut autor belgian de literatură pentru copii, Guus Kuijer; subiectul cărţii, rezumat cu umor de profesor, era deopotrivă complex şi extrem de realist. Atît de realist încît o parte dintre colegii mei s-au revoltat la gîndul că copii de şapte-opt-zece ani ar fi expuşi la asemenea lecturi: eroina cărţii, Polleke, o fetiţă în vîrstă de zece ani, se îndrăgosteşte de un băiat marocan (relaţia cu minoritatea marocană e una dintre problemele societăţii neerlandeze) şi are o prietenă foarte frumoasă pe care se întreabă dacă nu cumva o iubeşte prea mult; se întreabă chiar dacă nu cumva e lesbiană; prietena sa nu este, la rîndul ei, fructul iubirii unui cuplu heterosexual, ci al unui ovul fecundat in vitro cu sperma (da, cuvîntul „spermă” apare în carte) unui bărbat homosexual cu care, dacă-mi amintesc bine, mama fetiţei avusese mai demult o relaţie pasageră. Subiectul se complică destul de mult pe parcurs, fără însă să capete valenţe telenovelistice, aşa cum am întîlnit într-o carte pentru copii care se voia la fel de complexă, Prințesa Transilvaniei, de Iulia Guțu Jilinski, Editura Medialux, ci pur şi simplu încercînd să atingă, într-un limbaj cît mai accesibil copiilor (şi studenţilor străini) problemele cu care se confruntă lumea în care aceştia trăiesc. Nu e neapărat o reţetă de urmat, dar mă întreb dacă vreunul dintre puţinii autori români de literatură pentru copii s-ar gîndi să abandoneze filonul

109

fantezist uneori supărător de gratuit, ca să spună lucruri similare într-o carte a sa. Şi mă mai întreb dacă un student străin ar putea studia limba română cu la fel de mult spor cum am făcut-o noi după cartea lui Guus Kijker folosindu-se de acest volum. Pe scurt, o iniţiativă editorială importantă, care sperăm să continue – eventual prin asumarea de către o editură – şi să se perfecţioneze. (A.C.)

110

Gârbea, Horea. Nu Motanul şi fiul, coperta IV

Personajul acestei cărţi este Nu Motanul, un motan aventuros cu spirit de contradicţie, de fapt un anti-motan. Povestea are umor şi detaşare, gingăşie şi sprinteneală. Ea îi va interesa pe părinţi şi pe profesori, la fel de mult ca şi pe cei mici, cărora le este adresată din suflet.

Deşi nu este o începătoare, ci o scriitoare cu experienţă, autoarea continuă să scrie cu consecvenţă volume de proză fantezistă „pentru adulţi şi alţi copii”. Florica Bud este o scriitoare care a optat pentru literatura de calitate. Ştim bine, indiferent de vârsta cititorului, acesta este una singură.

111

Vosganian, Varujan, Blândeţea ironiei, Nu-Motanul şi Zmeul Ca-Fe-Mini, prefaţă Volumul de proză scurtă „Iubire, sunt un obiect nezburător” pe care Florica Bud îl semnează la Editura „Gutinul” din Baia Mare ne reaminteşte că indiferent de tranziţiile ce s-ar petrece în jurul nostru, există un anumit „ceva” în sufletul omenesc care nu trebuie să se schimbe. În fapt, acest volum în care majoritatea povestirilor nu depăşesc o paginăde carte este un semnal de alarmă ţintit spre o societate ce se află într-un proces de răstălmăcire a valorilor sale.

Mesajul este moralizator. Există chiar fragmente în care tonul este mustrător la adresa cititorului presupus a face cutare sau cutare lucru. Cu toate acestea, cartea Floricăi Bud nu este un manual de etică. Stilul este sprinţar şi plăcut. Imaginaţia creează adeseori situaţii inedite şi „întorsături” la nivelul textului sau al sensului care înlătură orice urmă de monotonie din lectură. Şi apoi, cititorul, chiar şi dojenit, nu poate purta vreun resentiment autoarei, căci Florica Bud se apropie de cel ce îi deschide cartea cu blândeţe. Ori este ştiut că ironia este blândă atunci când ea este însoţită de speranţa că lucrurile se mai pot îndrepta.

Unul din harurile Floricăi Bud este acela de a privi lumea din unghiuri puţin familiare. O podoabă, un obiect nezburător cu o percepţie acută a iubirii, chiar şi doi... nenăscuţi devin personaje, gândesc, vorbesc şi constată. Intimitatea în care (aceşti eroi inediţi) se află cu personajele obişnuite conduc la abordări interesante. Şi, bineînţeles, cum este cazul de cele mai multe ori când autorul este de genul feminin, iubirea femeii apare ca profundă şi neînţeleasă iar condiţia ei deosebit de ingrată.

Ironia persistă şi atunci când autoarea abordează teme deosebit de actuale.

Pluripartidismul exacerbat îi prilejuieşte o suită de povestioare numite „Un partid posibil” în care apare limpede mesajul că aceea ce ar trebui să-i unească pe oameni se află dincolo de orice partid şi dincolo de orice politică.

Am, totuşi, sentimentul, parcurgând această carte, că Florica Bud consideră literatura drept un „hobby”. Degajarea stilului şi imaginaţia trebuie să îndemne pe această scriitoare să nu folosească literatura „pentru a găsi un colţişor unde să nu fie uşor de găsit şi de torturat” ci ca pe o cale de comunicare. Pentru a-ţi convinge cititorii, trebuie ca, deja, în tine însuţi să fi biruit.

112

Boerescu, Dan-Silviu, Literatură pentru copii… pagere şi semafoare. Curentul cultural Deşi a publicat două volume de proză scurtă (Iubire, sunt un obiect nezburător – 1993 şi Alergând prin sine – 1996) şi un volum de „meditaţii pe o temă dată” (Cui îi place şcoala? – 1997), cele mai populare cărţi ale băimărencei Florica Bud par a fi cele destinate micilor cititori. După Aventurile lui Nu-Motanul la curtea zmeului CaFe-Mini (1994) ori Nu-Motanul şi zmeul Pager (1995), autoarea acestor poveşti – în fapt - ...”pentru adulţi şi alţi copii” vine să încheie o inedită trilogie cu Nu-Motanul şi zmeul Semafor Roşu-Galben-Verde, care beneficiază şi de minunatele ilustraţii ale artistului Gheorghe Makara.

Ambiţia Floricăi Bud este de a scrie – mai multe decât simple poveşti în care pieptenul lui Harap-Alb a fost înlocuit, în decorul civilizaţiei supertehnologizate, cu pagerul – texte destinate celor „mai mult ori mai puţin pregătiţi să se apere în jungla de fiare cu patru roţi conduse cu indiferenţă creatoare de monştri de către „Adulţi Plictisiţi, Obosiţi, Tracasaţi, Indiferenţi, Răutăcioşi”, în goana lor nebună după bani şi putere”. Drept urmare, dincolo de pitorescul aventurilor lui Sir Nu-Motanul, a distinsei lady Da-Miorlau şi a nebunaticului între pager, computer şi INTERNET Bebe-Pisoi, se poate citi un avertisment: nu transformaţi lumea copiilor ajunşi adulţi într-o „joacă” perfidă a adulţilor ce au uitat, cu cinism, că au fost şi copii! Altminteri, „Marea-Vişinie-A-Ideilor-Non-Profit” se poate transforma într-o utopie-alibi a gândurilor vinovate, aparţinând, nu-i aşa, „eroilor de poveste pensionaţi înainte de vreme”. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, Florica Bud investeşte suficientă candoare pentru a dota realitatea murdară şi agresivă cu zulufii blonzi ai inocenţei şi ai credinţei că omul poate fi recâştigat de partea sentimentelor genuine, a purităţii originare. Fapt care, în opinia sa, s-ar putea petrece chiar în lumea în care armăsarul hrănit cu jăratic s-a preschimbat în „Pasărea-Un-Cal-Putere”, ce poate fi oricând implicată în „accidente de circulaţie” sau în alte metafore ale... accidentelor de existenţă. Florica Bud ştie însă că reconversiunea adultului într-un copil cu sufletul curat este relizabilă numai în filele unei cărţi-feerie în care, oricând, Nu-Motanul justiţiar poate „să întoarcă Împărăţia cu susul în jos”. Numai că, „din păcate, realitatea dă buzna şi în lumea poveştilor, bulversând eroii şi desfăşurarea evenimentelor”. De aceea, pot paria şi eu „pe cinci capace de Coca-Cola, toate având imprimate pe dos litera O”, că autoarea va reveni cât de curând în lumea prozelor exclusiv pentru adulţi, pentru a provoca un nou război cu „răutatea” lor.

113

Apariţii în periodice

114

Rivista Letteraria Libera, Concorso Internazionale Il Convivio, (Sicilia-Italia), 24 ottobre, 2010 La Svolta, Il Convivio 2010, (Sicilia-Italia), 24 ottobre, 2010 Gazetta del Sud, Domenica consegna del Premio Internazionale „Il Convivio”, (Sicilia-Italia), venerdi, 22 ottobre, 2010 Giornale di Sicilia, Giardini Naxos, Concorso di poesia e prosa, domenica la premiazione, (Italia), venerdi, 22 ottobre, 2010 Universitinforma, Convivio 2010, (Sicilia-Italia), ottobre, 2010 Blumedia, I premi per la poesia e il teatro, (Sicilia-Italia), 23 ottobre, 2010 Giuseppe Spanò, “Il Convivio 2010” domenica a Giardini Naxos cerimonia conclusiva del concorso internazionale di poesia, prosa ed arti figurative, Tempo Stretoo,19 octombrie 2010 Salvo Longo, A Giardini Naxos la premiazione della prestigiosa rassegna di poesia, prosa e arti figurative, Il Titolo, 7 octombrie 2010 Mihaela Ghiţă, Trei lansări de carte la Colegiul National “Mihai Eminescu”, Informaţia Zilei, Satu Mare, 4 octombrie 2010 Mireşu Mare, centru literar şi artistic pentru o zi, 4 octombrie 2010 Lorena Georgi, Triplă lansare de carte la Satu Mare, Gazeta de Nord-Vest, 4 octombrie 2010 Dragomir Ignat, Weekend cultural la Mireşu Mare, Glasul Maramureşului, 4 octombrie 2010 Lansări de cărţi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, TV1 Satu Mare, 4 octombrie 2010 Antologia poeziei şi a poeţilor maramureşeni - o panoramă a poeziei maramureşene în timp, Infomm, 2 octombrie 2010 Premiile Festivalului Poeţilor din Balcani, 25 septembrie 2010

115

Enza Conti, Cerimonia di consegna dei premi internazionali Poesia prosa e arti figurative “Il Convivio 2010” e Teatrale “Angelo Musco”, Informatione, 22 septembrie 2010 Tania Budisan, Playboy de Beclean, Mesagerul de Bistriţa Năsăud, 7 august 2010 Daniel Săuca, Malaxorul cu apariţii editoriale şi premii, 10 iulie 2010 Daniel Săuca , Sălăjeni într-o antologie a oraşului Ulmeni, 30 iunie 2010 Noutăţi editoriale maramureşene. Cărţile de poezie ale prozatoarei, 18 iunie 2010 Ion, Burnar, Festivalul şi Colocviul Internaţional “Zile şi Nopţi de Literatură“ – Neptun, Informaţia zilei, 04 iunie 2010 Ziarul de Olt, Mai e vreme de o poezie…, 28 mai-3 iunie 2010 Zilele Poeziei în Olt, Linia Întâi, nr.424 • 27 mai - 02 iunie 2010 Informaţia zilei, 25 iunie 2010 Nord literar, Viaţa culturală, nr. 2(81), februarie 2010 Adevărul, 19 ianuarie, 2010.

Victor Sterom, Stindardul dorinţelor - Florica Bud, revista Climate literare, nr. 32, 2010 Vasile Dragomir, Jurnalul de vineri, Pamflet duios, ca la mama acasa, nr. 357, 16-20 ianuarie 2010 Mihai Ganea, Reparăm onoare şi clondire, revista Oglinda literară, nr.98, februarie 2010 Stelian, Turlea, Cartea de literatură, Reparăm onoare şi clondire, Florica Bud, Ziarul de duminica, numărul 6 (489), din săptămâna 12-18 februarie, 2010 Viorel Surdoiu, Mariatereza sunt eu, 2009 Florica Bud, Zemra Shqiptare, 03 martie 2009.

Goja, Anca, Copiii s-au distrat cu Nu Motanul de ziua lor, Graiul Maramureşului, nr.5537, 4 iun. 2008

116

Burnar, Ion, Cărţile Floricăi Bud în contextul prozei maramureşene, Informaţia zilei, nr.1993, 12-13 apr. 2008 Azi, poeta Florica Bud îşi aniversează ziua de naştere. Informaţia zilei de Maramureş, 7, nr. 1666, 19 mar. 2007, p. 16 Ciascai, Grigore, Criticul Mircea Muthu a înmînat premiile „Cărţile Anului 2005" : Sâmbătă, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Informaţia zilei de Maramureş, 6, nr. 1526, 2 oct. 2006, p. 16 Dulf, Oana, Regal de literatură la bibliotecă. Glasul Maramureşului, nr. 3344, 5 apr.2008 Goja, Anca, Summit-ul scriitorilor la Baia Mare. Graiul Maramureşului, nr. 5487, 4 aprilie 2008, p.19 Burnar, Ion, Calendar – martie 2008. Informaţia zilei de Maramureş, 8, nr. 1957, 1-2 martie 2008, p. 7 Burnar, Ion, Sărbătoare cu „Nord Literar" la Palatul Administrativ. Informaţia zilei de Maramureş, 8, nr. 1927, 26 ian. 2008, p. 5 Domide, Gherasim, Am fost la Târgul de carte „Gaudeamus”.

Maramureşului, 19, nr. 5392, 11 dec. 2007, p. 11

Graiul

Goja, Anca, Florica Bud îşi lansează cărţile la Tîrgul „Gaudeamus”. Graiul Maramureşului, 19, nr. 5373, 19 nov. 2007, p. 2 Goja, Anca, Diplome pentru scriitorii aflaţi la o vîrstă rotundă. Graiul Maramureşului, 19, nr. 5351, 24 oct. 2007, p. 11 Goja, Anca, Evanghelii după apostolii cuvîntului maramureşean. Graiul Maramureşului, 19, nr. 5204, 5-6 mai 2007, p. 1, 3 Burnar, Ion, Calendar: martie 2007. Informaţia zilei de Maramureş, 7, nr. 1655, 6 martie 2007, p. 5

117

Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. România literară, 39, nr. 47, 24 nov.

2006, p. 3; Nord Literar, 4, nr. 11-12 (42-43), nov.-dec. 2006, p. 2 Premiile acordate în cadrul Concursului „Cărţile Anului 2005". Nord Literar, 4, nr.

10 (41), oct. 2006, p. 2 Goja, Anca, Apariţii tipografice în judeţ şi în vecinătate : Lansări de cărţi şi reviste prilejuite de Zilele Revistei „Nord Literar". Graiul Maramureşului, 18, nr. 4944, 27 iun. 2006, p. 9 Goja, Anca, Romancierul Nicolae Breban, Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare. Graiul Maramureşului, 18, nr. 4942, 24-25 iun. 2006, p. 1, 16 Reuniuni, colocvii, premii. Nord Literar, 4, nr. 5, mai 2006, p. 2 Goja, Anca, „Crema” cercetării literare româneşti, prezentă ieri, printre băimăreni :Conferinţă literară în umbra memoriei academicianului Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

Graiul Maramureşului, 18, nr. 4904, 11 mai 2006, p. 1, 3 Burnar, Ion, Toată cultura lumii ar fi egală cu zero fără mamele, iubitele şi poetesele noastre. Informaţia zilei de Maramureş, 6, nr. 1350, 7 mar. 2006, p. 5 Burnar, Ion, Calendar, martie 2006. Informaţia zilei de Maramureş, 6, nr. 1350, 7 martie 2006, p. 5 Pamfil, Bilţiu, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, Transilvania, nr. 11-12, 2006 Boerescu, Dan-Silviu, Pagini dintr-un neîntrerupt război amoros, Billclintonienii, postfaţă Morar, Vasile, Frumuseţea ascunsă sub zulufi. Scriitoarei Florica Bud. Cronici inutile. Glasul Maramureşului, 3, nr. 548, 28 ianuarie, 1999, p.12

118

Ghenceanu Vasile Radu, Un cadou literar de 1 iunie: Florica Bud, Nu Motanul şi Zmeul-Semafor Roşu-Galben-Verde. Graiul Maramureşului, 10, nr. 2471, 29 mai, 1998, p. 2 Ilea, Marian, O prozatoare fără complexe, Glasul Maramureşului, 2, nr. 287, 21 martie, 1998, p. 2 Ghenceanu, Vasile Radu, Prezenţă la Călăraşi, Graiul Maramureşului, 9, nr. 2309,12 noiembrie,1997,p.2 Sitaru, Claudia, Florica Bud îşi va lansa cea de-a cincea carte, Clipa (Baia Mare), 4, nr. 18, 12-18 mai, 1997, p. 7 Ghenceanu, Vasile Radu, O carte de proză, Graiul Maramureşului. nr.1864, 1996 Bilţiu, Pamfil, Iubire, sunt un obiect nezburător, ATN, nr. 9, 1993

119

G창nduri despre autoare

120

Sălcudeanu, Petre, Alergând prin sine, postfaţă Florica Bud nu mai este un nume nou. Nou este, mai bine zis a fost pentru mine, până la lectura prozelor din „Iubire, sunt un obiect nezburător”. Fraza sigură, pornită dintr-o inteligenţă vie, căutătoare, aş spune chiar neliniştită, în sensul neliniştii creatoare, dau prozelor, eseistice până la un punct, sentimentul originalităţii constituite. Proza tânără de azi se distinge de cea, destul de controversată în ultima vreme, a anilor încorsetaţi în ideologia autarhică, printr-o analiză mai atentă, subţiind realitatea vechilor construcţii solide, de avengură, apropiindu-se de document prin intermediul şi cu ajutorul unui cuvânt mai bogat în reflexibilitate. E greu să spui adevărul atunci când mulţi nu mai au nevoie de el. De cuvântul Floricăi Bud avem nevoie şi mai vârstnicii şi mai tinerii cititori, care văd în estetismul momentului singura, sau aproape singura putere de decantare şi de scoatere la lumină a lumii înconjurătoare.

121

Boerescu, Dan-Silviu, Pagini (libere) dintr-un neîntrerupt război amoros Florica Bud are (dez)avantajul de a fi copiat în oglindă a scrierilor ei. Rareori, o autoare şi-ar mai putea recunoaşte zulufii blonzi în filigranul paginii! De aceea, scrisul ei are o cochetărie cu totul şi cu specială, mereu la limita preţiozităţii, din care se salvează prin şarjare autoironică.

Chiar şi atunci când abordează teme grave, cum ar fi cea a războiului dintre sexe, îmblânzătoarea lui Nu-Motanul (personajul ce a consacrat-o deopotrivă în lumea copiilor şi a copiilor ce au devenit fără să vrea adulţi) nu părăseşte aerul şăgalnic caracteristic. Lipsa ei de crispare detensionează şi lectorul, fără ca scriitura să decadă în banalitatea cotidiană. Florica Bud are darul de a însufleţi pagina de epică eseistică prin sensibilitate netrucată şi un simţ genuin al echilibrului.

Alternanţa « pagini pline »/ « pagini libere » atestă firescul unei compoziţii doar în aparenţă savante.

Florica Bud îşi atinge, paradoxal, maturitatea stilistică tocmai “copilărindu-se” inimitabil, atunci când se decide să ia pe cont propriu bătălia cu billclintonienii. N-o face, însă, de pe poziţia monicelor! Preferă rolul de observatoare – deloc imparţială! – din partea unei ligi a femeilor dezamăgite – nu şi patetice. Sarcasmul cu care traversează melodrama posibilă a relaţiei dintre bărbaţi şi femei o atestă ca pe cea mai revoltată dintre tolerante, fără a-şi pierde, totuşi, statutul de cea mai tolerantă dintre revoltate.

Calitatea dintâi a acestei cărţi este că nu impune neapărat o concluzie. Chiar îngrozitor de deficitari la capitolul tandreţe, bărbaţii sunt teribil de necesari în logistica iubirii. Mulţumesc Floricăi Bud pentru politica prozei sale, singura capabilă să stabilească un armistiţiu – preţ de o PAGINĂ LIBERĂ – în războiul amoros de o mie de ani… şi încă o mie de ani…

Dan-Silviu Boerescu, un billclintonian convins

122

Năstase, Adrian, 1999 Stimată doamnă Florica Bud, Lectura volumului „Billclintonienii” mi-a reconfirmat o mai veche idee: anume că o discuţie asupra creaţiei artistice rămâne totdeauna deschisă. „Cartea cu pagini libere” – cum „numiţi explicativ” Billclintonienii – mi-a dat senzaţia desfăşurării, în mod neprevăzut, a paginilor „în spirală”, ideile fiind antrenate, permanent, către un alt orizont, cu un nou prag de deschidere către acesta.

Destinul lor nu este încheiat. Altfel spus, volumul are rara calitate de a-i permite lectorului să separe nuanţa „fizică” a mesajului, de cea „metafizică”. „Codificarea” artistică pe care o propuneţi îşi lărgeşte permanent aria prin elaborarea de formule de pe „niveluri” superioare ale spiralei. „Billclintonienii” constituie un „cadru”, un argument şi o explicaţie a existenţei interioare. În urma lecturii, cel care a parcurs paginile sesizează că dumneavoastră, autoarea, l-aţi „convins” să accepte transferul celor scrise, de pe planul construcţiei imaginative pe cel al realităţii personale, aceasta echivalând cu strania coexistenţă a naturii cărţii cu natura fiecăruia dintre noi. „Cartea cu pagini albe” se plasează pe un „teritoriu de frontieră”. Deşi este vorba despre un volum de proză, textele au şi acel dat care implică posibilitatea saltului către o altă zonă a artisticului: monologul, specific dramaturgiei. Volumul „Billclintonienii” conţine şi premisa unei alte „finalizări” decât cea strict literară, datorită unei structuri cu o dublă deschidere către planuri artistice net diferenţiate: literatură şi spectacol, ceea ce îi conferă un plus de atractivitate.

Exprimându-mi regretul de a nu putea da curs invitaţiei de a participa la lansarea volumului dumneavoastră, acceptaţi, vă rog, felicitările şi mulţumirile mele pentru bucuria pe care mi-a adus-o o lectura acestor pagini.

Totodată, vă urez „La mulţi ani!” astăzi, când – fericită coincidenţă – sărbătorim „Ziua femeii” şi apariţia unui volum deosebit în peisajul creaţiei literare româneşti.

123

Mircea Sântimbreanu, Bucureşti, 14 mai 1998 Dragă Florica, te invidiez: ce poate fi mai pasionant decât să îmbini invincibila plăcere a pionieratului cu gustul zemos al revistei? Ca un somn zburând din cataractă în cataractă spre împlinire (şi jertfă). (Dar cu fărâme de mondenitate cuvenită feminităţii: festivaluri, şezători, lansări, garderobă... editorială, spaţiul Shengel etc). E şi firesc, nimic mai la locul său decât succesul tinerilor. Iar succesul începe (şi se şi perpetuează uneori, prin PREZENŢĂ. Dar, exact ca la poker, decisivă este MIZA. Cei mai mulţi dintre noi se mulţumesc cu succese de rutină prin care putem trăi şi muri onorabil. În ceea ce mă priveşte, eu încă nu sunt sigur că biografia mea, inclusiv cea literară, a fost altceva decât un bruion. Am făcut ce s-a putut dar cu siguranţă, puteam face cu totul altceva. Gândind aşa scap măcar de ispite de a-mi absolutiza înfrângerile şi izbânzile. Bătrânul ostaş e acum la vatră, îşi fumează pipa împăcării cu sine. Dar la Marea Bătălie nu a fost de faţă. O ştie din zvon, de la martori câteodată, cel mai adesea din ISTORIE, nu a dat personal faţă cu Arhanghelul, Cu Demonul, Cu Geniul, Cu Sf. Potir...

Mi-au lipsit din Fântâna Darurilor acel strop de voinţă fanatică – singura care chiforeşte -, mi-au prisosit poftele, navigând aşadar prea mult pe apele hedoniste ale voluptăţii şi capriciilor. Or, în aceste condiţii, de fapt, vitrege, pot conchide că nu am ratat chiar totul dar nici n-am fost blagoslovit de... numărul de aur, rămânând în cel mai fericit caz un pitoresc, un „şarmant”, un Bel-Ami al tuturor Muzelor. N-o spun copleşit de tristeţe dar nici n-aş putea clama cu Edith Praff: „non je ne repete rieu...” doar că nu mai există sesiune de congenţă: de unde mă aflu eu Stixul te vede ochiul liber şi fi sigur, moşule, te-a văzut şi Caron pe tine...!

Dar basta cu registrul funebru! Chiar dacă, zilele trecute, cu ochii la câmpul înverzit de pe lunca Argeşului m-am pomenit scandând, tot în bemol: Priveşte cum iarba învie!

Ce mândră-şi sumete panaşul Superba, lăuza-i armie...? ... Şi-ascultă! Se-aude COSAŞUL...

Dragă Florica, dacă ai o carte de 14 carate sau batăr de aur alb, dă-o la Cartea Românească. Cu lansare la Muzeul Literaturii, la Târgul de Carte „Gaudeamus”, la... Parlament, de ce nu? Principalul însă rămâne miza cărţii, dincolo de inventivitate în detalii nostimade sau mămoşenii (vezi cazul Sântimbreanu, de ex). Se poate reuşi în nemurire cu un Mic Prinţ ca Exubery, cu o gâscă sălbatică precum Selma Lâgerloff, cu un Câine lup ca J. London ş.a.m.d. (Mai greu cu un Computer).

Cu urări colegiale de succes şi cu dor, al vostru Mircea Sântimbreanu

124

Nestorescu, Andrei, Cuvânt înainte, la lansarea cărţii Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, 2005 Dragi prieteni, este pentru a doua oară când mă exprim public cu privire la cărţile d-nei Florica Bud. Prima dată a fost în urmă cu câţiva ani, când am cercetat, pentru Dicţionarul General al Literaturii Române, marele dicţionar care apare sub egida Academiei Române, articolul despre dânsa. Mărturisesc că nici nu auzisem, până atunci, de prozatoarea Florica Bud, deşi, am constatat ulterior, câţiva critici literari de prestigiu, mai ales din Ardeal şi din zona Maramureşului, îi întâmpinaseră cu simpatie volumele – în număr de vreo cinci la vremea aceea.

Este vorba de „o sumă de proze”, cum le numea autoarea, din cărţi precum Alergând prin sine sau Billclintonienii, cu teme şi motive din cele mai diverse, descinzând cumva din Teodor Mazilu sau din Marin Sorescu, cel din Viziunea viziunii, de exemplu, dar şi de „cărţi pentru adulţi şi alţi copii”, iarăşi în formularea autoarei, „poveşti” ale aventurilor lui Nu-Motanul - basme moderne, cu aspect de film de desene animate science-fiction, caligrafiate într-un limbaj uneori urmuzian.

Cartea pe care doamna Florica Bud o lansează astăzi – Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi. Cartea monicelor – am putea-o numi roman, dar asta pentru o anumită comoditate tipologică, deoarece ea este roman în măsura în care, bunăoară, tot roman este şi Jurnalul lui Bridget Jones al lui Helen Fielding, cu care, după mine, are unele afinităţi de structură, de atmosferă şi chiar de scriitură. Romanul d-nei Florica Bud, deşi o lucrare poligorică, nu renunţă la caracteristicile celorlalte scrieri ale autoarei: o arhitectură epică sui-generis, voit haotică, ostilă oricăror reguli de perspectivă şi de construcţie. Avem a face cu nesfârşite jocuri ale inteligenţei şi fanteziei, inclusiv sub raport stilistic, etalând minuţios, cu ironie sau sarcasm, sentimente comune, dar şi atitudini existenţiale cel puţin bizare. Este chiar o vraişte existenţială aici, adaptată perfect unui spaţiu relativ nedefinit, pe rând idilic ori coşmaresc, cultivând ludicul ca o modalitate principală de exprimare.

Se pot găsi multe în acest roman, conform complexităţii vieţii moderne: întâmplări banale, oarecare, sau momente de un acut patetism; personaje cu o gândire mediocră, liniară, sau, dimpotrivă, cu una scormonitoare, neliniştită, iubind cu ardoare paradoxul. Romanul Floricăi Bud este, în anumite locuri, eseu, în altele, naraţiune pură, unele pagini sunt de articol de gazetă, de tabletă-editorial, relatând chiar evenimente politice la zi, altele de analiză psihologică, ori constituindu-se în adevărate fiziologii. Se întrepătrund aici vieţi alcătuite din abandonuri şi revolte, sunt descrise minuţios relaţii de cuplu amorfe, sau, dimpotrivă, mistuitoare.

O cheie în care poate fi citit romanul este aceea a feminismului, ostentativ afişat prin argumentarea misoginismului, iar metafora care le pune în relaţie este aceea a monicelor, evident postdecembriste, generatoare ale conflictului care străbate întreaga desfăşurare epică.

125

Pentru a afla detaliile amuzante, picante ale acestui conflict, al acestui război dintre sexe sau mentalul aceluiaşi sex, vă îndemn cu căldură să citiţi Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, în oricare dintre zilele săptămânii, mai ales atunci când sunteţi enervaţi sau prost dispuşi.

126

Nestorescu, Andrei, Florica Bud, Dicţionarul General al Literaturii Române, Editura Univers Enciclopedic, volumul I Bud Florica (21.III.1957, j. Maramureş), prozatoare. Fiică a Corneliei şi a lui Ioan Trif, ţărani, B. a absolvit Facultatea de Mine din Petroşani (1981), lucrând după aceea ca inginer-manager la o societate comercială. A debutat direct în volum, cu Iubire, sunt un obiect nezburător, apărut în 1992. A colaborat la „Graiul Maramureşului” şi „Clipa zilei” din Baia Mare.

Prozele scurte din cartea de debut, dar cu precădere acea „o sumă de proze” din Alergând prin sine (1995) surprind prin supunerea unui moralism sceptic, maliţios, descins direct din Teodor Mazilu, la bizarele „rigori” ale unei arhitecturi epice sui-generis, voit haotică, ostilă oricăror reguli de perspectivă şi de construcţie.

Teme şi motive dintre cele mai diverse, chiar şi din domeniul politicii româneşti „la zi”, fac obiectul unor nesfârşite jocuri ale inteligenţei şi fanteziei, inclusiv sub raport stilistic, etalând minuţios, cu ironie sau sarcasm, sentimentele unor lucruri neînsufleţite. Impresia dominantă este aceea de vraişte existenţială, adaptată perfect unui spaţiu nedefinit, pe rând idilic ori coşmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanţă de patetismul şi sarcasmul feminist, însă fără ca prin această detaşare să-şi piardă sensibilitatea propie sentimentalului travestit în ironist şi umorist, B. reia, într-o suită fragmentaristă de proze spirituale, tema războiului dintre sexe, definind, bunăoară, „billclintonianul” drept un bărbat care are curajul de a-şi asuma faptele. Cărţile pentru copii („poveşti pentru adulţi şi alţi copii”) urmează aceeaşi schemă, fiind nişte basme moderne, cu aspect de film de desene animate science-fiction, caligrafiate într-un limbaj uneori urmuzian; brodate năstruşnic, cu umor, pe canavaua basmelor populare, ele au ca element de originalitate întrepătrunderea lumii (reale) a împăraţilor şi zmeilor cu „tărâmul celălalt”, fabulos, al calculatoarelor şi pagerelor.

SCRIERI: Iubire, sunt un obiect nezburător, Baia Mare, 1992; Aventurile lui NuMotanul la curtea zmeului Ca-Fe-Mini, Bucureşti, 1994; Nu-Motanul şi zmeul Pager, Bucureşti, 1995; Alergând prin sine, Bucureşti, 1995; Cui îi place şcoala?, Bucureşti, 1997; Billclintonienii, postfaţă Dan-Silviu Boerescu, Bucureşti, 1999.

Repere bibliografice: Vasile Radu Ghenceanu, Lansarea unei cărţi de debut, „Graiul Maramureşului”, 1993, 1059; P. Bâlţiu, „Iubire, sunt un obiect nezburător”, ATN, 1993, 9; V. R. Ghenceanu, O carte de proză, „Graiul Maramureşului”, 1996, 1864; M.C., „Alergând prin sine”, „Nord Magazin”, 1996, 11;Ion M. Mihai, Florica Bud şi obsesia matriarhatului, Tribuna, 1997, 5.

127

Diplome Ĺ&#x;i premii

128

2011: Diplomă de Excelenţă pentru intreaga activitate și propășirea valorilor județului Maramureș, Baia Mare 2011: Certificato de participation en el Festival Internacional Palabra en el Mundo, ”Demosle una oportunidad a la paz”, Baia Mare 2011: Premiu special pentru promovarea culturii, Gala femeilor de succes ale anului 2010, Ediția a VII-a, 2011 2010: L’Accademia Internazionale Il Convivo conferisce a Florica Bud Premio speciale per la Tematica al Premio „Poesia, Prosa e Arti figurative”, nella sezione „Libro edito – Poesia” con l’opera Je perds le monopole de l‟amour 2010: Premio speciale per la tematica, sez. Libro edito – Poesia con Je perds le monopole de l‟amour. Motivazione 2010: Premio speciale, Academia Internationale „Il Convivio”, Italia, 2010, Je perds le monopole de l‟amour 2010: Diplomă, Festivalul Poeţilor din Balcani, Brăila 2010: Premiul revistei Nord literar, pentru poezie 2010: Diplomă de Excelenţă pentru participarea la Simpozionul Interjudeţean Multiculturalism în opera scriitorului Ioan Slavici 2008: Premiu - Concursul Cărţile anului 2007, Baia Mare, Mariatereza sunt eu 2007: Diplomă de Excelenţă pentru participarea la Zilele Culturii Maramureşene, Baia Mare 2007: Diplomă aniversară, pentru merite în afirmarea creaţiei literare originale, în promovarea dialogului intelectual în jurul valorilor culturale şi cultivarea în mediul artistic, Baia Mare 2007: Diplomă - Oameni de seamă ai Sălajului, Zalău 2006: Diplomă de onoare cu titlul Contesa elegantă a cuvintelor, Baia Mare 2006: Premiul de Excelenţă al Primăriei Sectorului 2, pentru contribuţia la dezvoltarea patrimoniului cultural al literaturii române, Bucureşti 2006: Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi 2006: Premiu - Concursul Cărţile anului 2005, Bărbatul care mi-a ucis suflet într-o joi 2003: Certificat de recunoaştere a activităţii în domeniul Artă şi Cultură, Baia Mare 1998: Premiul revistei Art-Panorama, Bucureşti 1998: Premiu - Concursul Cărţile anului 1997, Baia Mare, Cui îi place şcoala?

1997: Diplomă pentru activitatea deosebită în promovarea valorilor culturale ale Maramureşului prin operă proprie şi prin sprijinirea creaţiei autentice, Baia Mare 129

1993: Premiu - Concursul Cărţile anului 1992, Baia Mare, Iubire, sunt un obiect nezburător 1991: Premiu - Concursul de proză şi teatru Inspectoratul de Cultură, Baia Mare 1990: Premiu - Concursul de literatură „Sorin Titel”, Ediţia a 4-a, Caransebeş

Poze diplome

130