Anul VIII, nr. 4-12 (84-92), Publicaţie a Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare, apr.- dec. 2014 Satu Mare
Revista face parte din Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)
Ignoranţă şi trufie Mă întâlnesc cu un vechi prieten, om subțire, stilat și stenic, haine scumpe, mașină tare, mă rog toate ingredientele care nu lasă loc de dubii în ceea ce privește poziția sa socială. Este un foarte bun causeur, un fin cunoscător al meandrelor politicii, are păreri extrem de pertinente despre economie, la urma urmelor este om de afaceri, cunoaște toată lumea bună din oraș și are o părere destul de pertinentă despre oameni și întâmplările cotidiene. În treacăt, mă întreabă încotro mă îndrept și-i spun că trebuie să ajung la librăria din colț, că nu am mai dat pe acolo, de peste o săptămână. Se uită la mine puțin mirat, oricum mă credea un om serios, și-mi spune pe un ton plin de emfază: ”Eu - să-ți spun drept - de la terminarea facultății, nu am mai citit nicio carte! Pur și simplu nu am timp!” M-am simțit oarecum jenat că mi-am deconspirat prostește mica mea slăbiciune pentru lectură și era cât pe ce să-i spun, că timp ar avea berechet, doar îl văd zilnic, la ore diferite, prin geamul de tip acvariu al celei mai elegante cafenele din oraș, stând îndelung în fața unui pahar, dar îmi înghit cuvintele. Nu am niciun drept să mă amestec în viața cuiva. Am remarcat, mai ales la oamenii de vârsta a doua, cei care în genere au apucat să cunoască încă din copilărie farmecul ascuns al lecturii, un soi de agresivitate țâfnoasă atunci când vine vorba despre cultură. De la înălțimea unei averi dobândite prin metode despre care nici nu are rost să mai pomenesc, indivizii aceștia privesc fenomenul cultural ca pe o
pierdere de vreme, ca pe o chestie marginală, infinitesimală. Chiar prietenul meu, un domn sobru și distins, îmbrăcat impecabil, un adevărat gentleman, se mulțumește să mai ciugulească de pe la televizor sau din titlurile din presă, tot felul de opinii superficiale, adevărate erzațuri cerebrale, pe care ți le servește cu deosebit aplomb. Veți putea constata la oamenii aceștia faptul că ideile pe care le susțin, nu le aparțin. Ele au fost pescuite în goană, de pe ici de pe colo, și le reproduc apoi, aproape mecanic. Mai sunt și dintre aceia care te servesc în orice împrejurare cu câte un banc primit pe mail de la prieteni și cam la asta se rezumă tot conținutul „spiritual” al discuției. Mă întreb ce înțeleg oamenii aceștia cu adevărat, din tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, cu viața lor, chiar! Un altul, tată a doi copii care i-au făcut deja destule probleme, deși sunt încă departe de majorat, mi se plânge că toate metodele sale de a-și lămuri odraslele să citească - și că mâine vine bacul! - s-au dovedit a fi sortite eșecului. Le-a tăiat internetul, nu i-a lăsat să iasă în oraș, nu le-a mai dat bani de buzunar, etc. etc. Degeaba, pruncii se țin departe de carte și n-ar deschide una, nici să-i pici! Tânguirile neputinciosului părinte îmi inspiră o întrebare pe care, prudent, totuși nu o pun: ”oare de câte ori l-au văzut băieții pe tatăl lor, citind? Oare de ce copii noștri ar face ceea ce noi, nici prin cap nu ne trece să facem? Câți părinți citesc seara la culcare odraslelor, frumoasele povești care dau
acea inefabilă savoare copilăriei? Cum arată biblioteca familiei și ce cărți pot găsi copiii acolo? Câte discuții despre carte s-au purtat în casă? Câți bani a cheltuit în ultimul an familia aceasta, pe cărți? După ce vom avea răspunsurile la toate aceste întrebări, vom putea să ne facem o imagine mai exactă a adevăratei stări de fapt. Bine, omul va spune că el nu mai are nevoie să citească, doar nu are de dat bacalaureatul. Dar nevoia tainică de a-ți mobila creierul cu lumi și întâmplări miraculoase pe care doar în inima cărților le poți afla? Tatăl ar spune că pur și simplu nu are timp, iar pruncii, la unison, vor spune același lucru. Nici ei nu au timp. Sau mai bine zis, nu-și fac timp. Modelul parental este hotărâtor în ceea ce privește mentalitatea și comportamentul copilului. O familie în care copilul nu și-a văzut părinții luând o carte în mână, este desigur, una a întunericului cultural. Dacă ție, ca părinte, efectiv nu-ți place să citești, oare de ce ai aștepta ca odraslele tale, să se dea în vânt după lectură? Sau nu sunt copiii tăi? I-o fi făcut nevastă ta cu altcineva? Din păcate, prețul plătit pentru această dizgrațioasă trufie a ignoranței, este mult prea mare. Dar îngrijoratul părinte nu vrea să știe nimic despre toate acestea. Pentru că pur și simplu, nu are timp să citească despre cât de riscant este, să nu citești nimic după terminarea facultății!
Felician POP
Editori: Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare