mioritza usa

Anul VI, Numărul 68, OCTOMBRIE 2012

R O M A N I A N-A M E R I C A N

I N D E P E N D E N T

N E W S P A P E R

DISPONIBILIZĂRILE DE LA MECHEL ÎNTRE SCUTUL NATO DE LA DEVESELU ŞI CRIMA ORGANIZATĂ RUSĂ

GEORGE PETROVAI

DANA DEAC Luna septembrie a fost marcată de două mari convulsii sociale în România: problemele de la Oltchim si cele declanşate de către Grupul rus Mechel, care a intrat pe piaţa românească în 2002 şi deţine combinatele Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.

Concernul rus ”pare” să aibă probleme cu dezvoltarea afacerilor în ţara noastră. După ce a trezit suspiciunea autorităţilor în privinţa angajamentelor asumate la Mechel Câmpia Turzii, a decis închiderea combinatului Oţelu Roşu. Potrivit unei surse de la Mechel România, citate de Mediafax, ruşii de la Mechel au decis să închidă luna viitoare combinatul Ductil Steel Oţelu Roşu pe termen nedefinit,

acesta fiind activul cu cele mai mari şanse să fie scos la vânzare. Se pare că cei aproximativ 500 de anagajaţi, câţi are Ductil Steel Oţelu Roşu, vor fi păstraţi fără a se confrunta cu perspectiva concedierilor, spre deosebire de personalul de la combinatul deţinut de Mechel la Câmpia Turzii. Oficialii ruşi susţin că-şi vor concentra producţia la Mechel Târgovişte. Oţelu Roşu a oprit luna aceasta achiziţiile de deşeuri feroase,

implementându-se deja un plan care prevedea închiderea permanentă a combinatului din ianuarie 2013, întrucât Oţelu Roşu este activul Mechel cu cele mai mari şanse de a fi scos la vânzare. Decizia de închidere a Ductil Steel Oţelu Roşu e justificată de ruşi prin faptul că cererea a scăzut în Europa, iar numărul de comenzi primite este din ce în ce mai redus.

CONTINUARE IN PAGINA 2 >

POVESTEA UNUI VIS AMERICAN ATIPIC - REVISTA “LIBERTAS MATHEMATICA “ SIMONA BOTEZAN Partea I Pentru mulţi oameni matematica reprezintă doar coşmarul vieţii lor de elev sau student. Pentru Profesorul Emerit Constantin Corduneanu de la University of Texas (din Arlington, TX), fondatorul revistei “Libertas Mathematica” şi editorul acesteia timp de 31 de ani, cele două noţiuni - libertate şi matematică, au alte conotaţii.

Revista “Libertas Mathematica” este un vis american atipic, un simbol pentru libertatatea politică şi de expresie, pentru spiritualitatea matematicienilor români nevoiţi să-şi părăsească ţara inainte de 1989. De-a lungul timpului, revista a reunit numeroase personalităţi din diaspora, oameni care au renunţat la securitate pentru libertate. Libertas Mathematica este o colecţie impresionantă de lucrări ştiinţifice şi realizări remarcabile ale matematicienilor români din afara blocului socialist, elite care s-au impus in

mediul academic internaţional, români respectaţi şi apreciaţi de universităţile occidentale, dar cvasi-necunoscuţi sau daţi uitării in ţara lor natală.

Am avut privilegiul să aflu povestea revistei “Libertas Mathematica” de la fondatorul ei, Prof. Dr. Constantin Corduneanu, Prof. Emerit al University of Texas şi Preşedinte de Onoare al Academiei Româno- Americane de Ştiinţe şi Arte: “Pentru mine asocierea celor două cuvinte – libertate şi matematică, are un sens destul de profund şi natural, dar trebuie să mă intorc in timp aproape 50 de ani, pentru a explica acestă apropiere”, mi-a spus distinsul profesor, astăzi in vârstă de 84 de ani.

Prof. dr. Constantin Corduneanu era Prorectorul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi in 1978, când a luat decizia să treacă Atlanticul şi să ia viaţa de la inceput in Statele Unite ale Americii. Decizia sa poate părea absurdă pentru unii adepţi ai stării de confort care decurge dintr-o poziţie socială inaltă, dar perfect justificată

pentru alţii… cei insetaţi de libertate, dreptate şi adevăr. Academicianul Constantin Corduneanu este astăzi o figură proeminentă a diasporei româneşti, recunoscut şi apreciat pe toate meridianele. A demonstrat că decizia sa de emigrare a fost un pas absolut necesar pentru cariera dumnealui. L-am rugat pe distinsul profesor să rememoreze momentele care l-au determinat să emigreze şi am aflat o poveste despre curaj, succes, pasiune şi determinare.

Comuniştii trimiteau cercetătorii ştiinţifici “la munca de jos” “În primăvara anului 1975 eram Prorector al Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi, mă ocupam cu programul doctoral şi cercetarea ştiinţifică. Într-o zi am primit un telefon de la directorul general din Ministerul Învăţământului, care mi-a transmis un ordin privind distribuirea la diverse instituţii ...

CONTINUARE IN PAGINA 3 >

2

ŞTIRI OCTOMBRIE 2012 MIORIŢA USA

DISPONIBILIZĂRILE DE LA MECHEL ÎNTRE SCUTUL NATO DE LA DEVESELU ŞI CRIMA ORGANIZATĂ RUSĂ >CONTINUARE DIN PRIMA PAGINA Multe semne de întrebare despre privatizarea de la C. Turzii Respectarea angajamentelor asumate prin contractul de privatizare al Mechel Câmpia Turzii este verificată de autorităţile de la Bucureşti. Mechel a redus în ultima perioadă producţia şi forţa de muncă la Câmpia Turzii, din cauza cererii reduse pentru produsele combinatului. Mechel Câmpia Turzii a început în luna iunie disponibilizarea colectivă a 800 de angajaţi, în trei etape, procesul urmând să se încheie în septembrie. Astfel, din cel mai mare combinat funcţionabil din judeţul Cluj, care număra circa 7000 de angajaţi când a fost preluat de ruşi, la Mechel Câmpia Turzii ar urma să mai rămână doar 238 din cei 1.050 de angajaţi rămaşi după ultimele concedieri.

Sindicatul a cerut premierului să monitorizeze activitatea combinatului şi să stopeze tăierea şi înstrăinarea utilajelor, pentru evitarea închiderii acestuia. Ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat că, contractul de privatizare al Mechel Câmpia Turzii a fost verificat, iar concluzia a fost că acesta a fost respectat, dar premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să verifice rapid modul în care cumpărătorul şi-a respectat angajamentele contractuale.

Contractul de privatizare a combinatului de la Câmpia Turzii a fost încheiat în 2003, când Mechel Trading AG Elveţia, parte a concernului rus Mechel, a plătit 3,6 mil. euro pentru 79,8% din capitalul social al companiei Industria Sârmei Câmpia Turzii, bani achitaţi integral la data semnării contractului. La momentul privatizării, cumpărătorul şi-a asumat un plan investiţional şi anumite clauze contractuale faţă de statul român şi angajaţii săi, care nu sunt însă făcute publice. Participanţii la conferinţa de presă organizată la semnarea actelor de privatizare îşi mai amintesc faptul că, ruşii au adus atunci cu ei un traducător care traducea cu totul pe lângă ceea ce se vorbea oficial, fapt pe care şi eu l-am semnalat în presa românească la acea vreme. În luna iulie 2005, Industria Sârmei şi-a schimbat denumirea în Mechel Câmpia Turzii,

AVAS încetând monitorizarea postprivatizare în anul 2007. Combinatul din C. Turzii asigura hrana unei populaţii nu doar din oraş, ci şi din Turda şi comunele din împrejurimi. Prin disponibilizările făcute, oamenii se văd în imposibilitatea de a-şi mai găsi un loc de muncă, datorită lipsei altor unităţi economice în zonă, care să absorbă pe cei disponibilizaţi. Se vorbeşte şi despre faptul că scutul anti-rachetă de la Deveselu şi acţiunile Româiei în cadrul NATO ar fi motivul pentru care ruşii nu ştiu cum să plece cât mai repede din România.

Membrii sindicatului de la combinatul din Câmpia Turzii au adresat un apel conducerii grupului Mechel, solicitând să respecte angajamentele asumate la privatizarea combinatului pentru a se păstra locurile de muncă existente, îb care se arată: "Vă solicităm să stopaţi imediat atât concedierile colective, cât şi dezafectarea utilajelor funcţionale din întreprindere.

De asemenea, vă solicităm să reporniţi imediat secţiile de producţie care sunt încă funcţionale şi să le asiguraţi cu comenzi pentru a produce la întreaga lor capacitate".

Sindicaliştii cer autorităţilor să se implice pentru atragerea de investitori în zonă, pentru acordarea de facilităţi acestora şi pentru crearea de noi locuri de muncă. Sindicaliştii mai cer verificarea respectării clauzelor din contractul de privatizare, dar şi declararea municipiului Câmpia Turzii ca zonă defavorizată. În urma problemelor intervenite în acest an, la C. Turzii, au fost organizate în luna septembrie proteste în stradă. Peste 250 de persoane s-au adunat în faţa combinatului Mechel din Câmpia Turzii având pancarte pe care scrie "Unitate, solidaritate", "Vrem să muncim, nu să cerşim", "Nu corporaţia face legislaţia", "Vrem fapte, nu vorbe", "România, trezeşte-te", "Salvaţi metalurgia românească", "Să salvăm Câmpia Turzii, să salvăm viitorul copiilor noştri". S-a scandat "Afară, afară, cu ruşii din ţară", "România, nu mai fi colonie FMI", "În Câmpia să lucrăm, oraşul să-l apărăm", "Şansa noastră, unica, nu ne închideţi fabrica". La acţiunea de protest au luat parte reprezentanţi ai mai multor confederaţii sindicale din România.

Participanţii la protest au pornit în marş de la combinat până la Casa de Cultură din municipiu, unde s-au întâlnit cu Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop şi cu

reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale pentru a găsi soluţii la problemele combinatului. La protest a ajuns şi Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a anunţat, la Câmpia Turzii, unde a participat la şedinţa Comisiei de Dialog Social convocată de Prefectura Cluj pentru analiza situaţiei de la combinatul din municipiu, că Guvernul va analiza contractul încheiat în anul 2003 pentru privatizarea combinatului Mechel Câmpia Turzii, în condiţiile în care există "semne de întrebare" legate de acest document, care nu ar fi fost respectat. Prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, a acuzat acţionariatul rus al companiei Mechel că a urmat o strategie bine pusă la punct, pentru a se retrage din zonă, şi a adus combinatul de la Câmpia Turzii, "perla siderurgiei", în situaţia de a fi închis.

Prefectul Ioan Vuşcan a declarat la finalul întâlnirii că disponibilizările la combinatul din Câmpia Turzii au început din perioada 2005-2006, după care au urmat oprirea unor capacităţi de producţie, vânzarea lor şi transportul a zeci de mii de tone de fier vechi în diverse locuri, au închis producţia de oţel, tocmai semifabricatele de care aveau nevoie la laminoare. După aceea, neavând oţel, au închis şi laminoarele. Chiar dacă în timpul discuţiilor ruşii dau vina pe criză, e transparent faptul că strategia a fost una bine pusă la punct. Acum ei vor să închidă, iar capacităţile de producţie vor fi conservate până în toamna anului viitor.

Credite bancare girate cu activele combinatului Luni, 24 septembrie, a fost preconizat un nou protest de strada. De frica de a nu fi trecuţi pe lista de disponibilizări, la acesta au participat însă doar 11 persoane, care picheteaza combinatul Mechel. Ei s-au adunat luni dimineaţa în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, având pancarte pe care scria “Şansa noastră unica, nu închideţi fabrica”, “Vrem locuri de muncă, nu locuri de veci”, “Ne-aţi vândut necondiţionat”, “Nu pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, “Ruşine să vă fie”. Ioan Pascu, liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, a declarat că, dacă şi în zilele următoare se va înregistra un număr redus de participanţi

la protest, pichetarea combinatului ar putea fi sistată. Liderul de sindicat Ioan Pascu susţine că are informaţii potrivit cărora în octombrie va avea loc la Mechel Câmpia Turzii o adunare generală a acţionarilor în care se vor analiza două credite în valoare de 48 de milioane de euro luate de conducerea combinatului de la o bancă din Cipru, care vor fi girate cu activele combinatului. La pichetare a fost şi deputatul independent Mircia Giurgiu, care a declarat că va cere Guvernului Ponta declararea municipiului Câmpia Turzii drept zonă defavorizată.

Este Yury Gushchin un membru al crimei organizate ruse?

Contractul de privatizare a combinatului de la Câmpia Turzii a fost încheiat în 2003 cu grupul rus Mechel, în perioada Guvernului PSD condus de Adrian Năstase. Sindicaliştii spun că în 2003 concernul rus Mechel a plătit 27 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni de la combinatul din Câmpia Turzii, iar statul român a şters, cu ocazia privatizării, toate datoriile care se ridicau la 70 de milioane de euro.

Yury Gushchin a fost numit, pe 24 decembrie 2010, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţiei al societăţii Mechel East Europe Metallurgical Division SRL, care coordonează activităţile din România ale Grupului rus Mechel, în locul lui Dyshlevich Victor.

Yury Gushchin a fost numit reprezentant permanent al Mechel East Europe Metallurgical Division SRL în Consiliile de Administraţie ale Mechel Târgovişte SA, Mechel Câmpia Turzii SA, şi Ductil Steel SA, "în urma renunţării lui Dyshlevich Victor la respectivele mandate", se arată în comunicatul emis de Mechel Bursei de Valori Bucureşti în 2010.

Yury Gushchin este cetăţean rus, născut la 8 martie 1957 şi este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic din Sankt Petersburg. Interesant e faptul că site-ul http:// rusmafiozi-eng.blogspot.ro/2011/07/nationwide-con-artist.html afirmă că ar fi posibil ca el să facă parte dintr-o grupare rusă dubioasă, care se ocupă de afaceri criminale, şi numele său e legat de cel al lui Semen Yudkovich Mogilevich.

PACHETE PENTRU ROMANIA Centrul Misionar "Purpose and Legacy" initiaza un transport de pachete pentru Romania cu colectarea la sediul cu adresa: 5314 Walnut Ave.Sacramento CA. 95841 Pretul este de 95 cents per 1 pound (max 80 pounds per pachet) Plecarea containerului este pe data de 15 Oct 2012 Pentru predarea pachetelor contactati Emanuel la: 916-370-0420 or Sam la: 916-806-2223 intre orele 7am to 8pm Mon. to Sat. Pachetele vor ajunge la destinatie inainte de Serbatorile de iarna Gratis----Centrul Misionar va pune la dispozitie bunuri de consum pentru a le impacheta si trimite la dragi din tara Intre activtatile caritabile ale Organizatiei pentru Romania sint si distribuirea de bunuri in orfelinate si centre pentru batrini.

Incurajam donatii, participare personala precum si sugestii.

3

MIORIŢA USA OCTOMBRIE 2012 ŞTIRI

POVESTEA UNUI VIS AMERICAN ATIPIC - REVISTA “LIBERTAS MATHEMATICA “ >CONTINUARE DIN PRIMA PAGINA

... a cercetătorilor de la Institutul de Matematică al Filialei din Iaşi a Academiei Române. Printr-un decret semnat de oamenii "mari" ai timpului, Institutele de Cercetare treceau de sub controlul Academiei in subordinea universităţilor. Universităţile aveau obligaţia să transfere imediat toţi cercetătorii vizaţi prin decret, către alte unităţi socialiste. Se pare că decretul, emanat de la cel mai inalt nivel politic, era conceput ca o pedeapsă pentru cei care nu "trudesc" serios in munca de cercetare şi caută doar avantaje materiale, plecări in străinătate şi alte recompense, pe care le considerau nemeritate” şi-a amintit domnul profesor Corduneanu. În Institutele de Matematică ale Academiei Române lucrau peste o sută de cercetători, la sediile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca. Exista o tradiţie indelungată in cercetare, realizări deosebite, recunoscute pe plan internaţional, motiv pentru care cercetătorii erau invitaţi la foarte multe conferinţe şi congrese internaţionale sau pentru stagii indelungate in afara ţării. Decretul din 1975 a avut repercursiuni traumatizante atât pentru cei care şi-au pierdut locul obţinut cu multă muncă la Academie, cât şi pentru profesorul Constantin Corduneanu, Prorectorul de atunci al Universităţii din Iaşi, pus in situaţia de a rezolva o sarcină de serviciu extrem de ingrată.

Cu toate acestea, domnul profesor consideră că experienţa câştigată in acea perioadă, plasarea cercetătorilor ştiinţifici in alte locuri de muncă, a avut şi laturi pozitive. De exemplu, Acad. Cristofor Simionescu, Rectorul Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi", a decis transferarea a circa 50% dintre cercetători la Institutul Politehnic din Iaşi, ceea ce a condus la o creştere spectaculoasă a calităţii invăţământului tehnic românesc in următorii ani.“La un Institut de proiectare, unde schema ar fi permis repartizarea a 2-3 cercetători, directorul mi-a spus că nu poate primi niciunul şi ca sensul real al decretului este trimiterea cercetătorilor ştiinţifici “la munca de jos”. Majoritatea celor transferaţi, prin aceasta ingrată sarcină de serviciu, erau foştii mei studenţi şi erau dintre cei mai buni!” mi-a spus prof. Corduneanu cu tristeţe. În următorii ani, mulţi dintre aceşti cercetători foarte capabili au devenit profesori universitari in România sau au emigrat in alte ţări cu tradiţie in cercetarea matematică, Israel, Anglia sau alte ţări europene, unde şi-au construit cariere uimitoare. Alţii, folosind pregătirea lor specială, au pus bazele unor centre de calcul, contribuind la succesul unor industrii bazate pe aplicaţii matematice.

Visul American atipic al unui ilustru matematician român Profesorul Constantin Corduneanu a emigrat după trei ani de la “experimentul” cizmarului din Scorniceşti, in 1978, când măsurile politice tot mai incompetente s-au inmulţit ingrijorător, iar josnicia in administrarea fondului uman al României a devenit intolerabilă.

Despre visul său de a tipări o revistă in libertate şi de a-i regăsi pe matematicienii nevoiţi să ia calea exilului pentru a-şi păstra demni-

tatea umană, profesorul Corduneanu işi aminteşte:“Mi-am propus atunci să fac ceva, ca răspuns la intinarea tradiţiilor noastre in domeniul Matematicii. M-am gândit la Spiru Haret, Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Grigore Moisil, Simion Stoilov, Gheorghe Vrâncean, caţiva dintre matematicienii români care dobândiseră recunoaşterea internaţională şi ale căror realizări vor rămâne, chiar dacă ei nu se mai află fizic printre noi. În acest context, am discutat şi cu câţiva colegi din generaţia mea şi am hotărât să incep publicarea revistei Libertas Mathematica. Cum Academia RomânoAmericană de Ştiinţe şi Arte tocmai făcuse anunţ pentru unul dintre congresele sale anuale, am decis să prezint proiectul de publicare in cadrul ARA. Nu eram incă membru al Academiei, dar cererea mea a fost aprobată de către conducere.

Prof. Nicolae Timiraş din Berkeley, CA, strănepot al scriitorului Ion Creangă, era preşedinte la ARA, iar Prof. Basil Roman, de la California State University din Long Beach, NJ, vice-preşedinte. Adunarea Generală a membrilor ARA şi Congresul anual au avut loc la Monmouth College, West Long Branch, New Jersey şi a decis aprobarea proiectului meu şi publicarea revistei Libertas Mathematica sub egida ARA. Secretarul ARA de atunci, Dr. Stătescu din Los Angeles, a menţionat aceste hotărâri in minuta pe care a redactat-o după congres. Era luna octombrie a anului 1979 şi şansa unui nou inceput.

La Congresul ARA am cunoscut distinse personalităţi ale diasporei româneşti din USA şi am inceput imediat organizarea revistei. Aveam şi sprijinul colegilor din România, care fuseseră prezenţi la Congres şi la care am apelat pentru articolele din primul volum.”

De-a lungul timpului, structura şi tendinţele au fost influenţate de oameni si fapte, care şi-au lăsat amprenta asupra conţinutului revistei şi asupra politicii editoriale. Primul volum a vazut lumina tiparului in vara anului 1981, la University of Arlington Texas, după ce un an intreg (1980) a fost folosit pentru strângerea articolelor şi alcătuirea

rubricii "Miscellanea". Rubrica era dedicată facilitării contactelor intre matematicienii de origne română din diaspora şi cuprindea o listă cu nume şi adrese a peste 100 de matematicieni români din America, Europa de Vest, Israel, Maroc şi Africa de Sud.

al Universităţii din Moscova), care a ţinut să contribuie la Libertas Mathematica deoarece vorbea limba română. Un alt colaborator al revistei, prezent in primul volum, a fost Prof. Nicolae Tipei de la Politehnica din Bucureşti, a cărui lucrare folosea din plin cele mai avansate metode Scrisoare de protest adresată matematice ale vremii. Doi dintre lui Nicolae Ceauşescu autorii articolelor din primul numar al revistei “Libertas Mathematica” Primul număr al revistei s-a remarcat erau membri corespondenţi ai Acadprin lucrări ştiinţifice de inaltă clasă emiei Române. şi prin rubrica inedită “Miscellanea”. În această rubrică a fost publicată XXXI de volume şi tot atâţia o Scrisoare de Protest adresată de ani de matematică in libertate 100 de matematicieni, membri ai Societăţii Americane de Matematică, În rubrica "Miscellanea" au fost indictatorului Nicolae Ceauşescu, cluse şi recenzii de cărţi matematice, preşedintele României, referi- Statutul Academiei Româno - Amertoare la desfiinţarea Institutului de icane de Ştiinţe şi Arte, precum şi Matematică al Academiei Române de note biografice ale autorilor. Aceasla Bucureşti, cu filialele sale din Iaşi ta rubrică a fost pastrată până in şi Cluj-Napoca. “Cele 100 semnături anul 2011, când s-a tipărit volumul le-am obţinut in două ore, la meet- XXXI al revistei, cu mici modificări ingul anual al Societăţii Americane şi precizări cerute de creşterea masivă de Matematicăde la San Antonio, a Diasporei Matematice Româneşti.

Texas. Printre semnatari se aflau În prezent, există circa 500 de profemai mulţi matematicieni de renume sori şi cercetători in domeniul Matemondial, printre care menţionez pe maticii, de provenienţă românească, Keneth Cooke (Pomona College, evidenţiaţi in paginile revistei: CA), Harold Shapiro (Royal Insti- http://www.lm-ns.org/files/Romatute of Technology, Suedia), Paul Er- nianMathCompSc.pdf dos (Universi-tatea din Budapesta şi În cele 31 de volume anuale, LibHaifa), Robert Bartle (University of ertas Mathematica, fondată, editată Illinois), William P. Thurston (Princ- şi tiparită cu regularitate de prof. dr. eton University) şi Isaac Schoen- C-tin Corduneanu din 1981 până berg de la University of Wisconsin. in 2011, au fost publicate peste 400 Ultimul este originar din Galaţi, a de articole originale de Matematică, facut parte din Şcoala Matematică Statistică, Istoria Matematicii, Ieşeană, unde a obţinut doctora- Mecanică şi Fizică, articole teorettul, a fost asistent şi lector. Ajuns in ice cu suport matematic şi aplicaţii SUA la inceputul anilor 1930, a fost in alte domenii conexe . Deoarece mobilizat şi a lucrat pentru “Depart- aprobarea de la ARA nu presupunea ment of Defense” şi s-a specializat şi sprijin financiar, in primii ani de in Teoria Aproximării. El a eleborat publicare, revista avea resurse limimetoda funcţiilor "Spline", folosite tate (doar 20 de abonamente), iar la antecalculul traiectoriilor navelor profesorul Corduneanu achita percosmice. Profesorul Schoenberg a sonal diferenţa de bani necesară pentrimis şi o scrisoare personală de pro- tru tipărirea revistei. O secretară de test, adresată lui Nicolae Ceauşescu, la universitate il ajuta să dea revistei iar o copie mi-a trimis-o şi mie” a de- o formă unitară, adecvată tiparului, clarat profesorul C-tin Corduneanu. iar doctoranzii dumnealui dedicau Autorii primului volum al revistei voluntar timp şi energie revistei. aparţineau cu toţii şcolii româneşti Situaţia s-a imbunătăţit ulterior prin de matematică, cu excepţia semna- noi abonamente şi prin schimbul de tarilor scrisorii de protest. A existat publicaţii cu universităţi din Europa, şi un autor din Uniunea Sovietică Asia, Africa şi America de Sud. (născut la Chişinău şi absolvent Libertas Mathematica s-a bucurat

de sprijinul Universităţii din Arlington Texas, care a aprobat profesorului Corduneanu folosirea unui xerox performant, iar studenţii săi doctor anzi Mehran Mahdavi (astăzi profesor la Bowie State University din Maryland), Yizeng Li (acum profesor la Tarrant County College din Forth Worth, TX) şi Zephirinus Okonkwo (acum profesor şi decan la o universitate din statul Georgia) au contribuitvoluntar la publicarea revistei până in anul 1997.

Succesul a crescut an de an, iar “Libertas Mathematica” a ajuns in 500 de universităţi din 60 de ţări.

Prin schimb cu revista “Libertas Mathematica”, aceştia au răsplătit munca redactorilor, iar colecţia bibliotecii ştiinţifice a Universităţii din Texas a primit 500 de reviste noi.

“Libertas Mathematica” a contribuit decisiv la prestigiul Academiei Româno- Americane de Ştiinţe şi Arte şi la recunoaşterea matematicienilor de origine română peste tot in lume. Generozitatea Universităţii din Texas, care a pus la dispoziţie mijloace tehnice pentru tipărirea revistei, a primit atenţia mediului academic internaţional.

Academicianul Constantin Corduneanu consideră ca a venit momentul să predea ştafeta unei noi generaţii de matematicieni. Începând cu volumul XXXII (anul 2012), revista “Libertas Mathematica” va fi coordonată de Prof. V. Staicu de la University of Aveiro, Portugalia:“Anul acesta am incredinţat munca de editor Prof.

Vasile Staicu, de la Univ. Aveiro din Portugalia, care a organizat un frumos şi reuşit congres in urmă cu şase ani, când am vizitat şi eu campusul din Portugalia, situat in apropierea Oceanului Atlantic. Aduce puţin cu stilul românesc… Sper intr-un suflu nou, intr-o ridicare a revistei şi a cititorilor la un alt nivel. Pe toate continentele Terrei, urmaşii lui Pompeiu, Ţiţeica, Moisil, Myller, Popoviciu, duc cu ei invăţătura şi dedicaţia către ştiinţă, aşa cum le-au moştenit de la iluştrii lor inaintaşi”, mi-a spus prof. dr. Constantin Corduneanu.

(Va urma)

4

EVENIMENTE OCTOMBRIE 2012 MIORIŢA USA

BISERICA AGAPE – PEORIA, ARIZONA: MOMENTE ÎNĂLȚĂTOARE LA EVOCAREA UNUI AN DE EXISTENȚĂ!

RADU OPREA Un eveniment plăcut s-a desfășurat în ziua de 16 septembrie 2012, în cadrul comunității evanghelice din diaspora română din Phoenix, Arizona. Sărbătorirea împlinirii unui an de existență a bisericii AGAPE CHRISTIAN CENTER. În urmă cu un an, un grup de credincioși, împreună cu pastorii Petru Lascău (pastor senior) și George Botea (pastor asistent), simțind chemarea extinderii lucrării de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu, în zone cât mai apropiate și ușor accesibile comunităților românești, printr-o fermă convingere motivată de învățăturile Sfintei Scripturi și la îndemnul și sub călăuzirea Duhului Sfânt, s-au constituit într-o biserică evanghelică, care ulterior a primit numele de AGAPE CHRISTIAN CENTER. Localizată în Peoria, partea de nord-vest a orașului Phoenix, tânăra biserică și-a făcut cunoscut, încă de la început, mottoul inedit care avea de acum înainte să marcheze activitățile caracteristice acestei comunități creștine: „ ...acolo unde dragostea este la ea acasă!”

- "Where the love is at its home !"

După un început promițător, se poate spune că lucrarea în continuare a fost și este și mai... promițătoare, motiv de laudă și mulțumire adus lui Dumnezeu. Frecvența a crescut, bineînțeles pe fondul creșterii spiritule progresive a modului de laudă și închinare, și aceasta prin posibilitatea implicării tuturor fraților și surorilor, conform darului fiecăruia.

Multitudinea departamentelor de activitate ale bisericii constituie o mărturia, implicarea fraților fiind demnă de apreciat: World Ministry (Mike Olar), Yout Ministry (Cris-

tian Lascău), Book store (Marius Comariță), Women ministry (Liana Botea), Children ministry (Linda Rusnac), Audio-video (Doru Siket), Family visits (G. Botea), Recreation (l.Rachi, P.Moldovan), Nursery (Claudia Cîrcu), Media (Bobby Lascău), Ushers (Daniel Iancu, Babeti), Prayer (John Novac), Worhsip Ministry (Fineas Murza), Marriage and Family (Alina Lascău), Hospitality Ministry (Viorel Bilaucă), Graphics (Corina Mihăilă), Evangelism Ministry (Răzvan Dihel), Decorations (Rodica Lascău), Christianfellowship (Steven Nemeș), Charity Ministry (Constantin Nica), Building custodian (Eugen Ușvat), Christian education (Mircea Tipei). Iată de ce, celebrarea unui an de existență s-a manifestat printr-o adevărată revărsare de bucurie, prin rugăciuni și cântări de laudă și mulțumire, aduse Creatorului și Domnului Isus Christos. Participarea la eveniment a fost remarcabilă, atât printr-o participare numeroasă, cât și prin manifestare. Peste două sute de persoane au fost prezente. Atmosfera înălțătoare a fost întregită prin prezența la timpul de laudă a fraților Groza, a cunoscutului cântăreț creștin de opera Daniel Pruneanu, precum și a fratelui Nuțu Curescu din Chicago, liderul grupului Omega. Corul bisericii dirijat de MirceaTipei a completat mărturia închinării prin laudă. De asemenea au fost prezenți frații pastori Doru Levi Ilioi (Biserica Elim) și Ionel Borcea (biserica din Surprise). Pe fundalul unei atmosfere caracteristice prezenței dragostei - Agapé, au existat momente spirituale înălțătoare, cu nuanțe de un sentimentalism justificat, prin evocarea unor momente și trăiri caracteristice începutului.

Cei mai în vârstă ai bisericii (Iosif Ianculovici, Ștefan Bardan) și mai apoi reprezentanții fiecărei generații, au reliefat certitudinea prezenței lui Dumnezeu la început și acum, în continuarea lucrării Sale. De remarcat, de asemenea un motiv de bucurie, prezența la eveniment a jurnalistului Octavian Curpaș, împreună cu familia sa. Pastorii Petru Lascău și George Botea au evocat momentele premergătoare „deschiderii” noului local: „Clădirea din Kelton Avenue, în care ne aflăm acum, a fost folosită pentru reparații de mașini și pentru vânzarea lor. Ne-am apucat de lucru imediat, și într-un timp record am reușit să amenajăm spațiul pentru a sluji bisericii noastre. Zilele acelea, din 14 noiembrie și până înainte de Crăciun, vor rămâne de neuitat pen-

tru cei mai mulți dintre noi. Zilnic, de dimineața și până seara târziu, munca noastră ne-a sudat și mai mult, ajungând a ne considera o familie. Am devenit și mai uniți, dând astfel un nou sens numelui bisericii noastre. Așa s-a născut motto-ul bisericii: «Agapé, unde dragostea este la ea acasă». Sărbătoarea Crăciunului ne-a găsit cu lucrările terminate, cu biserica mobilată și am avut o masă de sărbători, la care au participat 170 de persoane”, a subliniat pastorul senior al bisericii, Petru Lascău.

Plină de maturitate, dar și responsabilitate, și-a manifestat prezența la eveniment generația mai tânără, care prin discursurile celor patru (Marius Comariță, Bobby Lascău, Fineas Murza și Cristi Lascău), au subliniat provocarea dezvoltării și

continuării, sub călăuzirea Duhului Sfânt a acestei minunate lucrări. În tre cele două servicii, de dimineață și de seară, precum și în urma celui de seară, părtășia a continuat într-un mod realmente specific adevăraților români credincioși: o masă îmbelșugată, dar și apreciată,pregătită de femeile din biserica Agapé.

Părtășia s-a prelungit până seara târziu. Astfel de evenimente nu pot decât să amintească de harul, bucuria și pacea care a caracterizat prima biserică descrisă în Cartea Faptele Apostolilor cap.2-37,47: „Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi, la numărul lor, pe cei ce erau mântuiți”.

BISERICA ORTODOXA ROMANA "INVIEREA DOMNULUI" - PICNIC PR. OCTAVIAN MAHLER Duminică, 02 septembrie, imediat după dumnezeiască şi Sfânta Liturghie a avut loc îndrăgitul Picnic românesc organizat şi sponsorizat de familia Familia Mureşan Radu şi Nadia şi d-soara Găitan Adriana.

Au fost ajutaţi cu drag de prietenii şi membrii parohiei noastre: Vasile şi Veronica Gavrilă, dl. Scortea, dl.

Constantin, d-na. Ana, d-na CrinaAnisoara, dl. Alexandru, d-soara, d-na Luminiţă, d-na Adriana şi alţii.

Prânzurile sau Agapele (agape în gr. = dragoste sprituala) creştine, sunt întâlnite în Sfânta Biserică de la înfiinţarea Ei. Primii creştini care au crezut şi urmat cuvântul evangheliei aveau astfel de mese în fiecare duminică după Sfânta Liturghie. Nu se cuvine să mâncăm sau să bem ceva înainte de a venii la Sfânta Biserică, pentru a ne putea unii Prin Sfânta Taină Împărtăşaniei cu Trupul şi Sângele Domnului. Credinciosul care are credinţă şi evlavie faţă de cele Sfinte nu poate să le pună în rând cu celelalte. Cele Sfinte sunt venite de Sus de la Dumnezeu şi se cuvine să fie prima hrană pe care o consumăm într-o zi sfântă de duminică. Excepţie fac de la această rânduiala copii şi cei ce primesc dezlegare de la duhovnicul lor pentru o situaţie de sănătate care nu ar favoriza o ajunare.

Agapele au fost locul în care creştinii consumau mâncăruri sfinte binecuvântate de Dumnezeu prin rugăciunile preotului şi locul în care se cunoşteau şi-şi împărtăşeau unii altora bucuriile, necazurile, se

migăiau unii pe alţii se întăreau în credinţă. Mă bucur să văd că din ce în ce mai mulţi romani membrii ai Bisericii Dreptmăritoare se unesc mai întâi la dumnezeiască şi Sfânta Liturghie iar mai apoi la masa comună a dragostei.

Omul încearcă să fie „în rând cu lumea” şi prin această căutăm să fim acceptaţi de societatea în care trăim.

Noi oamenii ne influenţam reciproc unii pe alţii prin comportamentul pe care îl avem în special şi mai apoi prin cuvintele pe care le rostim.

Orice om caută, pe lângă împlinirea „grijilor lumeşti” şi a fi acceptat în rândul celorlalţi adică de a fi iubit aşa cum este. Aici fraţilor noi avem o misiune: „Să ne iubim unii pe alţii” (Sfânta Liturghie) aşa cum suntem noi. Bunul Dumnezeu ne accepta pe toţi şi suntem numiţi de Sfânta Biserică cetăţeni ai Raiului şi membrii ai Împărăţiei Cerurilor. Cei ce au înţeles acest fundamental lucru pot cu uşurinţă să se raporteze la faptul că noi suntem acceptaţi cu păcate de Dumnezeu în Sfânta lui Biserică care are o unitate pe Kay Ave. Şi că aşa cum suntem şi noi acceptaţi, iubiţi şi iertaţi se cuvine să dăm din inima acelaşi lucru: dragoste şi iertare tuturor. Încă un lucru deosebit de important mai vă rog să-l aşezăm adânc în inimile noastre. În cadrul socializările pe care le facem să nu uităm că noi suntem promotorii unei civilizaţii din altă lume. Hristos zicea „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18; 36) Lumea cealaltă a tinereţii fără de bătrâneţe şi vieţii fără de moarte ne aşteaptă pe toţi.

Şi Hristos ne cheamă să mărturisim Sfânta Evanghelie (traducere liberă = vestea cea bună) şi să cultivăm omenirea cu singura cultură, cea a Duhului Sfânt, care cu adevărat înalta omul şi-L uneşte pe vecie cu Dumnezeu.

Cei ce au înţeles Biserica că Împărăţie a Cerului că spaţiu spiritual în care omul se întâlneşte cu Dumnezeu şi coslujeste cu toate cetele îngereşti Dumnezeiasca Liturghie au devenit oameni duhovniceşti care văd lucrarea Duhului Sfânt. Omul sfânt devine de neanteles pentru societate. Viaţa lui duhovnicesca ancorată în legătură strânsă cu Dumnezeu şi cu veşnicia îl ridică cu totul deasupra acestor valori materiale atât de efemere. Ba mai mult iubirea de placer, iubire de stăpânire şi iubirea de auto promovare nu-l definesc în nici un fel.

De aceea este un om ieşit din lumea aceasta şi membru al Împărăţiei Cerurilor. Omul duhovnicesc nu

vede clădiri, haine, mâncăruri, băuturi, ci pe Dumnezeu în toată splendoarea creaţiei Lui înconjurat de inime dornice să-L cunoască şi să-L iubească, fie ei îngeri ori oameni.

Aşadar, dragi mei, Cultura Duhului Sfânt, ce se face în Sfânta Biserică este cea mai importantă lucrare pe care o ducem mai departe după ce cu pace sfântă ieşim din Sfânta Biserică. Mai apoi mergem în sala unde consumăm îmbelşugatele mese dăruite nouă de Dumnezeu prin strădania dragelor noastre doamne şi mame. Dumnezeu a avut grijă şi toate cele pe care ne îndeamnă să le facem le îmbracă într-o bucurie desăvârşită prin plăcerea trupească a gustului zicând: „Doamne da’ bune Le-ai făcut”. Şi contemplând cu inima la Dumnezeu ne angajăm în discuţii ale dragostei, deschizându-ne inima cu smerenie şi amabilitate unii în faţa celorlalţi.

Aşa se cuvine să simţim şi să ne des-

chidem prin iubire şi iertare unii faţă de alţii. Aşa s-a întâmplat şi duminică 02 septembrie. A fost o masă a bucuriei şi a dragostei! Mâncărurile au creat bucurii trupeşti şi întâlnirea celor noilor veniţi şi a tuturor celorlalţi a fost o bucurie în duh, o bucurie duhovnicească.

Pentru că împreună cu Consiliul Parohial am demarat proiectul Sfântului Iconostas, dragii noştri creştini au răspuns apelului nostru şi au contribuit donând $8,200 pentru Sfânta Biserică.

Consiliul Parohial vă mulţumesc pentru dragostea şi darurile dumneavoastră şi vă aşteptam să participaţi la toate evenimentele Sfintei Biserici.

Dumnezeu Sfântul şi Preacurată Fecioară Maria să vă ocrotească pe toţi!

5

MIORIŢA USA OCTOMBRIE 2012 EVENIMENTE

ORIUNDE I-AU PURTAT PASII, NU AU UITAT DORUL DE GLIA STRĂMOSEASCĂ PORTLAND, OREGON – FILONUL PUR AL SPIRITUALITĂTII SI ROMÂNISMULUI CENTRUL CULTURAL ROMÂN DIN NORD VESTUL STATELOR UNITE SI-A DESEMNAT CONDUCEREA ALINA STANCU Șapou: Eforturile comunității de români din Portland au fost răsplătite, prin constituirea, în formă oficială a Centrului Cultural Român din NV Statelor Unite. Rolul fundației este acela de a promova tradițiile și valorile naționale, prin activități și evenimente specifice.

Centrul Cultural Român a apărut din dorința de a uni comunitatea de români din Portland în jurul valorilor noastre tradiționale. Fundația își propune să promoveze cultura și civilizația națională pe teritoriul Statelor Unite prin activități culturale și artistice specifice. Membrii CCR s-au întrunit pe data de 29 septembrie pentru a stabili structura internă a acestei fundații. Astfel, s-a hotărât înființarea mai multor departamente care să coordoneze întreaga activitate.

Departamentul spiritual, departamentul de artă și cultură, departamentul de educație, departamentul

pentru relații publice și comunicare, departamentul de sport și tineret și departamentul pentru turism vor face parte din Centrul Cultural Român. Toate aceste segmente de activitate vor fi coordonate de oameni entuziaști, cu pregătire profesională care au fost de acord să se implice în acest proiect de suflet.

Proiecte de viitor Membrii CCR au planuri ambițioase pentru viitor, gândinduse deja la câteva activități pentru perioada următoare. Centrul Cultural Român va găzdui în curând o expoziție de pictură organizată de doamna Carmen Tudose. De asemenea, se dorește susținerea unei expoziții de artă fotografică semnată de Larisa Louka și Daniel Ciobanu. ”Intenționăm să organizăm activități care să promoveze cât mai bine imaginea țării noastre aici, în SUA. Toți cei care ne-am alăturat acestui proiect ne-am dedicat trup și suflet, in vestind enorm din punct de vedere

FILMUL DE PREZENTARE A ORAŞULUI CLUJ-NAPOCA, REALIZAT DE LAVINIU LAZĂR, A FOST PREMIAT ÎN SUA. MADALINA CORINA DIACONU Videoclipul a primit locul III la competiţia Telly Awards. Peste 12.000 de producţii de pe cinci continente au fost înscrise în competiţie, ajunsă la ediţia a 33-a. Trebuie spus că la categoria unde a fost premiat şi videoclipul de prezentare a oraşului Cluj-Napoca sunt nominalizate zeci de videoclipuri apreciate de juriu.

Finanțarea filmului a fost asigurată de patru companii din “Big Four” – Deloitte, KPMG, PriceWaterhouseCoopers şi Ernst&Young. “Este un proiect reprezentativ pentru Cluj, vom continua să sprijinim promovarea oraşului, considerăm că are un potenţial de dezvoltare foarte puternic şi e unul dintre pilonii de creştere economică pentru România”, spune Adriana Lobdă, directorul de audit al Deloitte România.

Filmul de 4 minute şi 45 de

secunde a necesitat aproximativ zece ore de material video brut, inregistrate pe durata a două luni, în 12 locaţii din oraş, iar editarea sa a durat trei zile, spune Lazăr.

“E un oraş mic şi relativ necunoscut iar faptul că i-am impresionat înseamnă mult”, spune Lazăr, adăugând că acum lucrează la un film de prezentare “completă” a oraşului, cu toate aspectele – turism, economie sau cultură – care va fi gata la mijlocul anului viitor.

Laviniu Lazăr a înscris în competiţie şi filmul de prezentare a transformării fabricii de bere Ursus într-o berărie, videoclip de asemenea premiat. “Sunt primele videoclipuri pe care le-am înscris de când m-am întors în România, din 2008, şi ambele au câştigat”, spune el. h t t p : / / w w w. y o u t u b e . com/watch?v=fFOBsvgo_ i0&feature=player_embedded

emoțional. Dorim să transmitem co- interimar CCR. Conducerea Centrului Cultural piilor noștri mândria de a face parte din acest frumos popor român”, a Român În urma votului majorității, declarat Marius Marin, președintele

STYLE & NATURE GREEN CARPET EVENT! MADALINA CORINA DIACONU Designeri vestimentari şi de accesorii, artişti, fotografi şi pictori îşi dau întâlnire în data de 18 octombrie, la cel mai “verde” eveniment al toamnei – Style & Nature Green Carpet Event!

Demarat de Maria Andrei în 2008 cu evenimente precum Clean up the World Day, Style & Nature Gold Event şi Dance for the Climate, conceptul Style & Nature va reuni sub umbrela “stilului şi a durabilității” o serie de manifestări artistice ce au avut ca tema de inspiraţie elementele Naturii sau armonia din Natură, promovând totodată şi protejarea acesteia prin reducerea consumului, refolosirea resurselor şi asumarea responsabilității faţă de tot ceea ce ne înconjoară.

HELEN, PERLA ALPINA A GEORGIEI MARA CIRCIU Toate drumurile duc spre Helen!

Parafrazand un citat celebru, as dori sa introduc in atentia cititorilor mei, un satuc alpin ratacit in muntii Blue Ridge din nordul statului Georgia.

Considerat pe buna dreptate, o atractie importanta a statului Georgia, Helen fascineaza de la prima vizita.

Muntele Blue Ridge, raul Chattahoochee si cascada Ana Ruby, doar cateva dintre minunatiile ce le puteti admira in Helen, sunt cadrul natural pentru acest satuc transportat parca in timp si spatiu tocmai din Bavaria.

Stradutele micute, numeroasele buticuri intesate cu obiecte de artizanat,

restaurantele cu meniu specific bavarez, moara de vant ce sta de paza in inima asezarii, toate te imbina sa le strabati, sa le descoperi si sa te bucuri de farmecul lor inedit.

Istoria localitatii Helen este strans legata de istoria indienilor Cherokee care incepand cu anii 1450 s-au stabilit in Valea Helen, poetic numita de ei, Taramul celor o mie de cascade. Cat de frumoasa trebuie sa fi fost zona aceasta in toata splendoarea si salbaticia ei, populata doar de catre indienii bastinasi!

In timpul razboiul de independenta american, pacea indienilor a fost definitiv tulburata si intregul sat indian a fost ars si distrus de catre

s-a hotărât conducerea Centrului Cultural Român, Marius Marin– președinte interimar, Carmen Tudose, Dan Dănăilă – vicepreședinți.

trupele generalului Andrew Pickens.

S-ar fi spus ca tavalugul istoriei, a schimbat pentru a cata oara, viata a mii de oameni si peisajul local, cu toate acestea, Helen a renascut din propria-i cenusa si datorita minereului de aur descoperit in imprejurimi a cunoscut din nou o inflorire economica si sociala. Aceasta perioada a fost de scurta durata, minele de aur descoperite in 1829 s-au dovedit a fi sarace in minereu, si dupa o perioada de exploatarea brutala, au fost curand abandonate. In locul lor, tezaurul forestier pe deplin abundent in Helen a dat curs unei noi anteprize economice, gaterul si morile din imprejuri dovedindu-se

Găzduit de Willbrook Platinum Business and Convention Center, Style & Nature Green Carpet Event îi va aduce laolaltă pe designerii Lena Criveanu, Iulia Dima, Karmen Herscovici, Eli Laslean, Dorin Negrău, Nikos & Takis, Stephan Pelger, Elena Perseil, Cristian Samfira, Florentina Stoenescu, Silvia Şerban, Vera Wang, Kristina Dragomir, Maria Filipescu, Mihaela Glăvan, Sonia Argint Ionescu, Ashley Scott, Ligia Stan, Simina Filat, fotografii Remus Agatinei, Doru Amăriucăi, Edward Aninaru, Marius Bărăgan, Vali Bărbulescu, Nicu Cosniceru, Cosmin Gogu, Teodora Marin şi Mitichi, artiştii Matei Constantin, Simona Pătruleasa, Mandii Pope, Porphyras, Dana Săvuica Stanciu, Mesteshukar ButiQ şi mulţi altii. În perioada 20 Octombrie - 4 Noiembrie expoziţia va fi dezvăluită

şi marelui public în Băneasa Shopping City în cadrul campaniei de toamna NORDUL FACE SPECTACOL. Partenerii Green ai evenimentului sunt: Băneasa Shopping City, Dorna şi Finlandia iar printre prietenii “verzi” ai evenimentului se numără: Harmony Design, Vestas, Bfresh, Villa Design.

Mai multe date despre eveniment puteţi găsi pe siteul www.styleandnature.ro sau pe pagina de facebook a evenimentului:

a fi aproape nesatisfacatoare pentru toate cerintele de cherestrea si lemn la inceputul secolului XX. Exploatarea forestiera a padurilor din imprejurimile localitatii Helen a suferit un declin in anii ’50, si dintr-o localitate pana nu demult prospera, Helen se afla intr-un declin atat demografic cat si economic in anii ’60.

Evolutia lui Helen in satucul alpin de astazi a inceput in anul 1968, cand un grup de oameni de afaceri locali s-au hotarat sa gaseasca cele mai eficiente modalitati de a revitaliza aceasta localitate. Prin talentul artistitic al unui pictor local, fatadele cladirilor au fost revopsite in stil bavarez, si scene ce descriu istoria acestei asezari, corturile indienilor Cherokee si migratia primilor colonisti au fost transpuse in picturi murale, o

adevarata lectie de istorie pentru oricine viziteaza acest satuc.

Helen se bucura in fiecare an de mai multe evenimente care atrag aproximativ doua milioane de turisti, Festivalul de Arta, Festivalul de Toamna, Festivalul Baloanelor cu aer comprimat si cel mai faimos dintre ele, Oktoberfest, un festival al berii si al bunei dispozitii demn de orice Oktoberfest din Bavaria!

Va invit sa va bucurati de peisajul minunat oferit de Helen in orice anotimp, de frumusetea cladirilor si spiritul generos al locuitorilor sai, si in drumurile voastre de vacanta sper sa nu ocoliti satucul uitat la poalele muntilor, Helen, si intalnirea cu perla alpina a Georgiei sa devina una dintre amintirile cele mai placute!

http://www.facebook.com/StyleandNature Foto – Edward Aninaru Retouch – Codrin Roibu Model – Angela Karp

6

INTERVIU OCTOMBRIE 2012 MIORIŢA USA

INTERVIU CU MARINA CONSTANTINOIU REDACTOR ŞEF LA JURNALUL NAŢIONAL OCTAVIAN D. CURPAŞ „Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent.

Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic." (Marina Constantinoiu) Secretul profesiei de jurnalist: „Totul stă în puterea unui virus virusul presei!”

Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presa scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe - ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul - în general, cel de politică externă - în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă.

Un astfel de profesionist, fin analist de politică externă pentru care munca reprezintă o adevărată pasiune este şi Marina Constantinoiu, redactor şef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionată de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumărate ori, dar am fost şi în Iordania şi Siria. Am vizitat multe ţări din Europa, în jur de 20, şi am ajuns de două ori în Statele Unite”.

Munceşte intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul Naţional, mai întâi ca şef al departamentului de politică externă şi apoi ca redactor şef, considerând că alegerea acestei profesii nu-i aparţine, hotărârea în acest sens luând-o „viaţa însăşi”.

Bucureşteancă 100%”, Marina Constantinoiu este pasionată de tot ce înseamnă politică externă, înclinaţie evidentă manifestată încă din copilărie. Licenţiată a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti (1994), în prezent predă studenţilor de aici două materii de specialitate. Ca o „Leoaică” ce este (născută la 13 august 1970), reuşeşte să-şi exercite obligaţiile profesionale cu abilitate şi dedicare, în pofida faptului că timpul alocat familiei nu este întotdeauna aşa cum şi-ar dori. Este căsătorită cu fostul său coleg de bancă din liceu, căruia ar vrea să-i poată aloca mai mult timp decât o face, pentru că, inevitabil, meseria de jurnalist înseamnă multă muncă, un program aleatoriu şi implicare permanentă.

Dacă are abilitatea de a depăşi greutăţile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru că „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fără a fi nevoie de o „reţetă specială” şi asta pentru că „totul stă în puterea unui virus: virusul presei!” *** Octavian D. CURPAŞ: Explicaţine care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinişti pe care o aveţi în frumosul scop ales pentru viaţă şi dacă nu este prea mult pentru o femeie care trebuie să se achite şi de alte obligaţii?

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viaţa a vrut să fie aşa. Am fost pasionată de mică de tot ceea ce însemna presă,

ascultam posturi de radio „impe rialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Liberă, Vocea Americii şi Deutsche Welle, dar şi Radio France Internationale sau BBC. În aceeaşi măsură urmăream şi Telejurnalul ceauşist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinată de modurile în care putea fi măsluită realitatea.

Octavian D. CURPAŞ: Am rămas impresionat de munca intensă pe care o faceţi la ziarul dumneavoastră. Poate ne spuneţi din ce punct aţi plecat? Poate şi câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienţa pe care o aveţi în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

Marina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul Naţional? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca şef al departamentului de politică externă a ziarului. Veneam de la agenţia de presă Mediafax, unde lucrasem patru ani şi jumătate la politică externă. Eu am lucrat efectiv în presă încă din primul an de facultate, din primul semestru de şcoală. Am avut ocazia să colaborez la postul naţional de radio şi nu am ratat-o. A fost o şcoală extraordinară şi cred că aşa a şi rămas, de aceea o recomand oricărui tânăr jurnalist. Nu cred că regret nimic din toţi aceşti ani. În ciuda faptului că recunosc din ce în ce mai puţin profesia în ceea ce se numeşte azi „presă” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

Octavian D. CURPAŞ: Cred că sunteţi o fire optimistă, aveţi cu prisosinţă în suflet bucuria de a trăi şi de a învinge dificultăţile, de a nu abandona niciodată lupta cu animozităţile vieţii, fiindcă bănuiesc că aţi întâlnit şi greutăţi.

Cum le-aţi trecut? Care este secretul forţei dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimistă. Dar poate uneori e bine să fii ca mine. Să pui răul înainte, pentru a nu avea dezamăgiri şocante. Greutăţi? Evident că am întâlnit. Am trăit, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpănă uneori, au fost oameni care m-au dezamăgit, au fost subiecte care m-au răscolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu există o reţetă specială pentru asta, nu există niciun tonic secret care să poată fi administrat. De fapt, totul stă în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

Octavian D. CURPAŞ: Credeţi în libertatea de a exprima ceea ce gândeşti sau simţi în adâncul fiinţei tale, fără să îţi fie teamă?

Marina CONSTANTINOIU: Aţi aştepta, poate, un răspuns-standard şi simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru că nu cred că trăim vremurile potrivite pentru aşa ceva. Nicăieri. Cred, mai degrabă, că trebuie să învăţăm a fi mai diplomaţi decât oricând.

Octavian D. CURPAŞ: Vă rugăm să ne daţi câteva date biografice, mai amănunţite şi mai relevante, din existenţa şi evoluţia dvs. ca jurnalist, ca om de cultură.

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultură este foarte mult spus.

Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent.

Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a în-

ceput în copilărie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisă, mai întâi ca reporter, care nu se sfia să oprească oameni pe stradă pentru a le pune întrebări, ulterior ca redactor la departamentul de politică externă, apoi ca şef. Şefia în presă poate părea atractivă celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranţă îi ştirbeşte din plăcere. Presupune multă rutină, te lipeşte de scaun şi îţi fură tocmai contactul cu lumea pe care se presupune că ar trebui s-o cunoşti cel mai bine.

Octavian D. CURPAŞ: România, ţara în care trăiţi şi vă desfăşuraţi activitatea, cum vi se pare astăzi faţă de „altădată”, de vremurile copilăriei dvs., de exemplu? Sunteţi aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreţi să fiţi mesager în activitatea de jurnalist extern?

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus.

Parte dintre ele le trăiesc, că doar sunt aici. Jurnalul Naţional este ziarul care a reuşit să resusciteze reportajul în presa scrisă din România şi îl ţine în viaţă, tocmai pentru ca jurnalistul să fie acolo unde îi este locul: lângă oameni.

Octavian D. CURPAŞ: Lucrul cel mai greu în viaţă este să-ţi găseşti locul. Locul în societate care să te mulţumească. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu naşterea pasiunii pentru jurnalism?

Marina CONSTANTINOIU: Da şi nu. Eu mi-am găsit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul că nu am schimbat locul.

Octavian D. CURPAŞ: Vorbiţi într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului şi aceasta în multele direcţii.

Reuşesc oare jurnaliştii să acopere toate domeniile cunoaşterii? Câte vieţi ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visăm noi, toţi jurnaliştii? Cum s-ar putea realiza acest lucru întro viaţă? Credeţi în acele posibile punţi dintre oamenii de ştiinţă, artă, filosofie etc. şi noi jurnaliştii, cu dorinţa de a veni unii spre alţii?

Marina CONSTANTINOIU: Evident că jurnaliştii nu pot acoperi toate domeniile cunoaşterii.

Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretenţie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultură generală sunt vizibile. Se taxează pe loc, într-o secundă. Pentru jurnalişti publicul nu găseşte scuze. Nici măcar nu încearcă.

Octavian D. CURPAŞ: Şi în final, ce reprezintă activitatea de jurnalist pentru dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Şapte zile din şapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, căci şi nopţile sunt jurnalistice, în sensul că problemele nu te părăsesc, iar subiectele în desfăşurare peste zi se continuă în minte, noaptea. Mai înseamnă şi izolare într-o lume în care altora nu le place să trăiască, în care e multă adrenalină, dar care este extrem de egoistă, care acaparează.

Octavian D. CURPAŞ: Am înţeles că vorbiţi fluent franceza şi engleza, ştiţi puţină germană şi un pic de ebraică. Franceza este însă limba pe care ştiu că o stăpâniţi foarte bine.

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un pro-

fesor extraordinar, puţin neobişnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut să învăţ teorie, care a făcut conversaţie cu mine, care nu ştiam o boabă de franceză. L-am urât aproape un an, căci nu îl înţelegeam când îmi vorbea, dar pe urmă l-am iubit. Francezei îi datorez şi mare parte din parcursul meu profesional.

Mi-a deschis multe uşi, mi-a adus în viaţă mulţi oameni interesanţi.

Octavian D. CURPAŞ: Aţi vizitat foarte multe ţări în Europa, în jur de 20 la număr, aţi vizitat şi Israelul şi aţi afirmat că vă atrage această ţară. Puteţi să ne vorbiţi despre toate aceste ţări, în rezumat desigur, despre politica lor şi care sunt aprecierile făcute de către dvs. după vizitarea lor şi contactul cu anumite personalităţi? Puteţi face o comparaţie, asupra politicii acestor ţări?

Marina CONSTANTINOIU: Oooo... e un întreg interviu concentrat în această întrebare. Da, mă pasionează Israelul. Şi Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezintă, prin fiecare piatră pe care scrie Istorie cu majuscule, pentru orice religie, pentru că este o ţară minusculă care – profesional vorbind – dă de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am văzut multe ţări europene, pentru fiecare am câte o părere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multă sau mai puţină plăcere, în funcţie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însă aş reveni oricând.

Octavian D. CURPAŞ: Aţi putea să ne vorbiţi despre ţările mici din Uniunea Europeană care se află la vârful deciziilor importante pentru Uniune şi cum explicaţi acest fapt?

Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, dacă Germania nu e, nimic nu e.

Octavian D. CURPAŞ: Puteţi face o comparaţie între PIB – ul Belgiei, de exemplu, şi cel al României?

Marina CONSTANTINOIU: Îmi daţi voie să nu fac o astfel de comparaţie? România este o ţară cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democraţii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

Octavian D. CURPAŞ: Cum vedeţi viitorul Belgiei, cele două entităţi existente vor putea convieţui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?

Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeană ar trebui să fie casa noastră, a tuturor. Şi discuţiile despre autonomii şi secesiuni să devină glume. Nesărate.

Octavian D. CURPAŞ: Dacă înveţi politica românească, lucrurile întotdeauna se complică, nu le mai dai de capăt şi adesea te trezeşti că tot ce ai învăţat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totuşi, există ţări cu politică mai stabilă. Care sunt ele şi în ce constă stabilitatea lor?

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativă. Dar acolo unde există, de exemplu în Germania sau Elveţia, ea există doar pentru că legea este mai presus de toate. Fără respect pentru lege nu există nici democraţie, nici stabilitate, nici progres.

Octavian D. CURPAŞ: Cum consideraţi că va evolua situaţia din Afganistan în perioada următoare şi ce impact posibil va avea asupra participării României ca membru al Alianţei Nord Atlantice? Cât de oportună este continuarea implicării României în acest teatru de război?

Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutăm despre cât de oportună e sau nu e participarea României la aceste operaţiuni.

Situaţia din această ţară este departe de a se clarifica.

Octavian D. CURPAŞ: Dată fiind actuala criză financiară din zona euro, cât de utilă va fi aderarea la moneda unică de către România? Poate România să corespundă standardelor necesare rămânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finanţate din bugetul de stat în raport cu performanţele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeţi că se va afla criza din zona euro la data când România şi-a propus să adere la moneda unică europeană?

Marina CONSTANTINOIU: Nu cred că suntem pregătiţi pentru o asemenea aventură prea curând. Şi nu cred că Europa mai este pregătită să rişte noi aderări, date fiind experienţele recente cu state din zona euro.

Octavian D. CURPAŞ: Cum se vede astăzi America de peste ocean, după dobândirea libertăţii, atât de mult dorită de noi, românii?

Marina CONSTANTINOIU: Bunicii şi străbunicii noştri i-au aşteptat pe americani să vină. I-au aşteptat atât de mult, că au şi murit aşteptând. Acum au venit americanii. Mulţi spun că au venit prea târziu, alţii spun că au venit degeaba. Şi câţiva spun că sunt aliaţii noştri strategici. E clar că este mai bine cu ei, decât fără ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care săşi dorească să rămână în echipă şi să facă treabă bună. Timpul ne va arăta dacă suntem pregătiţi pentru asta.

7

MIORIลขA USA OCTOMBRIE 2012 RECLAME

RAMANETI ALATURI DE NOI PENTRU A BENEFICIA DE CELE MAI BUNE OFERTE PENTRU: EVENIMENTE SPORTIVE SI CULTURALE Olimpiada de la Londra • Tenis la Roland Garros si Wimbledon

CROAZIERE PE MAREA MEDITERANA SAU PE DUNARE Din minunile naturii – Delta Dunarii • Izvoare de sanatate si tinerete

EXPERIENTE EUROPENE DE NEUITAT Tururi culturale si educationale • Europa vazuta din Orient – Express

EUROPA PE UN BUGET DE PENSIONAR • VACANTE EXOTICE ORIUNDE IN LUME

NOU! PELERINAJE RELIGIOASE IN ISRAEL BILETE DE AVION LA BUCURESTI Los Angeles . . . . . . . . . . . .

San Francisco . . . . . . . . . . .

New York . . . . . . . . . . . . . .

Atlanta . . . . . . . . . . . . . . . .

$594 $594 $439 $565

Miami . . . . . . . . . . . . . . . . . . $499 Chicago . . . . . . . . . . . . . . . . $505 Houston . . . . . . . . . . . . . . . . $505 Sacramento . . . . . . . . . . . . . $550

SUNATI PENTRU OFERTA SPECIALA A ZILEI!

Sunati pentru bilete de avion la Cluj, Sibiu, Timisoara, Chisinau si pentru tarife speciale catre toate aeroporturile lumii!

Tarifele sunt roundtrip, in limita disponibilitatii si nu includ taxele de aeroport, de combustibil si de bagaj.

Asistenta 24/7 la: +1 818 907 9800 (engleza, romana, rusa si germana)

@perfect-tour.com www.perfect-tour.com

Mobil: +1 818 726 5151

RECLAMA ELECTORALA PLATITA

10

CALEIDOSCOP OCTOMBRIE 2012 MIORIŢA USA

TAINA SCRISULUI: FĂ BINE CE FACI! GEORGE ROCA

Am început să scriu de când eram la şcoala primară. Poate acestă meteahnă mi se trage de la admiraţia pe care o aveam faţă de fosta mea vecină, Doina Coman (alias Ana Blandiana) din Oradea. Surorile Coman, Doina şi Geta, locuiau în cladirea lipită de-a noastră. Vroiam şi eu să fiu „scriitor” cu tot dinadinsul!

Aşa că m-am zbătut destul de tare... să mă perfecţionez, sa scriu cât mai bine, să fiu publicat. Iubeam orele de limbă şi literatură română! Am avut profesori excelenţi care m-au încurajat. Printre ei criticul literar Gheorghe Grigurcu, Aurel Dragoş Munteanu, Iosif Pervain, Traian Blajovici, Maria Alexandrescu-Vulişici, Valentin Chifor şi chiar şi Stelian Vasilescu, secretarul literar al teatrului din Oradea. La fel şi fraţii Lucian şi Ovidiu Drimba, ambi profesori universitari şi scriitori care au sclipit pe firmamentul literaturii române contemporane. Încercam să scriu cât mai bine!

Corectam, ştergeam, refăceam un material cu multă meticulozitate.

Mai târziu, când eram student la filologie, mi-am găsit şi un slogan pe această temă, un dicton latin, „Age Quod Agis”, adică „Fă (bine) ce faci!”. Am început să studiez, să mă ocup mai minuţios de studiul limbii şi literaturii române, de stilistică, de exprimare, să frecventez diferite grupări şi cenacluri literare din Oradea şi mai apoi din Bucureşti, unde m-am mutat mai târziu. Am avut modele vii scrierile lui Eminescu, Labiş, Blaga, Goga, Arghezi, Paraschivescu, Stănescu, Creangă, Istrati, Barbu, Călinescu, Buşulenga, Sadoveanu, dar şi ale scriitorilor străini de alde Balzac, Cehov, Kafka, Twain, Dreiser, Galsworthy, Esenin, Orwell, Shakespeare, Khayyam, Eco, Coelho şi mulţi, mulţi alţii.

Primele roade? Mi s-a publicat câteceva, pe ici pe colo, de la revista „Viaţa Studenţească” şi „Flacăra”

din Bucureşti, până la „Crişana” din Oradea. Apoi am făcut, o vreme, o pauză de scris destul de substanţială, timp in care m-am (stră)mutat în Australia. Am cărat cu mine, ca mai toţi românii emigranţi, valize pline de carţi româneşti. Vroiam să mă înconjor de o mică Românie... literară, pentru a nu fi chiar atât de singur printre străini, pentru a nu uita de unde am plecat, de prieteni, de strămoşi, de limbă, de cultura mea naţională. Cărţile m-au ajutat să suport mai bine dezrădăcinarea şi m-au făcut să îmi reiau meteahna scrisului. Noi, cei aflaţi în afara graniţelor perimetrului naţional am încercat deseori să ne aducem aportul la literatura ţării de unde am plecat, la cultura acesteia. Prima mea lucrare a fost „Însemnele statului român contemporan”. Am simţit atunci că sunt obligat, că trebuie să fac cunoscut conaţionalilor mei aflaţi în străinatate importanţa acestor simboluri. Cu toate că, aici la Antipozi, nu am avut la îndemână prea multe informaţii bibiliografice, lucrarea a fost destul de consistentă şi bine primită de cititori. A fost publicată în cateva reviste româneşti şi mai târziu, graţie internetului, a ajuns să fie cunoscută şi celor din afara Australiei. Prinzând curaj, am început să scriu de toate, abordând diferite genuri precum poezie, jurnalistică, eseu, studii, comentarii, interviuri, critică literară, note de călătorie, povestiri şi literatură pentru copii. Numărul acestor producţii personale a depăşit peste o suta ca număr, fiind tipărite în peste 50 de publicaţii româneşti de pe patru continente.

Pentru a ne perfecţiona „uneltele scrisului” este nevoie de a se ţine seama de mai multe reguli. Să citim cât mai mult, să învăţăm de la alţii - cu precădere de la specialişti ai scrisului -, să comparăm, să analizăm, să ne perfecţionăm stilul şi vocabularul limbii în care ne exprimăm. Aş putea zice că am învăţat mai multă limbă şi literatură română de când sunt în

Australia decât am acumulat pe parcursul anilor de şcoală din România.

Acolo era o necesitate, aici o fac din plăcere! Scrierea literară presupune un meşteşug al cuvintelor, care se bazează nu numai pe talent, ci şi pe studiu. Şi apoi, imboldul de a mai scrie, de a mai produce literatură, ţi-l dă şi bucuria publicării producţiilor personale, bucuria de a-ţi face cunoscute ideile şi simţămintele şi bucuria creată de aprecierile cititorilor.

Pentru cine scriu? Pentru mine în primul rând! Îmi place să îmi citesc şi recitesc lucrarea, să o admir, să o critic, să o cresc ca pe un copil drag şi abia apoi să o prezint cititorilor mei. Aştept reacţiile acestora... Şi astfel simt că trăiesc, că pot să comunic cu lumea, că pot să fac cunoscut ceea ce simt, ce gândesc, că pot să fac ceva util pentru oameni.

Cum scriu? Caut să mă supun unor reguli învăţate cu timpul. Caut

în ceea ce scriu sa fiu corect, sobru, dar binevoitor - optimist chiar - să am un echilibru în prezentarea faptelor, să mă informez cât mai bine consultând cât mai multe izvoare bibliografice, să nu intru în polemici (nici chiar politice! Sic!), să nu devin monoton, adică să scriu lucrări diferite ca tematică, ca stil şi ca producţie literară. Caut să fiu patriot, dar nu extremist, să promovez limba română, dar să nu marginalizez cultura altor popoare. Doresc să îmi influenţez cititorul în a gândi benefic, prezentându-i lucrări care îl liniştesc, îl bucură şi îl fac cointeresat. Despre ce scriu? Despre ceea ce cunosc şi ştiu! Cultiv idei şi prezint cititorului fapte care mă framantă şi pe mine, fapte care mă fac să îmi pun întrebări, sau fapte care îmi prezintă un interes deosebit. Dar nu zic că nu am şi hobby-uri, plăceri sau bucurii care aş dori să le exprim

(714) 486-1915

în scris. Fiind departe de România, nu mă pot implica întru totul în şabloanele clasice, contemporane, sau la modă, şi nici nu sunt atât de curajos precum Tristan Tzara, sau Florentin Smaradache să-mi inventez propriu-mi curent sau mişcare, precum dadaismul sau paradoxismul. Caut să practic sobrietea şi buna-cuviinţă, dar şi parodia şi ghiduşismul (cum îmi spunea odată George Pruteanu, Dumnezeu să-l odihnească!). Sunt influenţat totuşi de realism, de modernism, dar cel mai bine mă definesc printr-o apartenenţă la mişcarea naivo-optimistă (există oare?), mişcare ai cărei membrii în relaţia cu lumea înconjurătoare încearcă să vădă întotdeauna jumătatea plină a paharului! Iubesc oamenii care scriu, îmi place să îi încurajez să producă literatură şi să îi promovez la publicaţiile cu care colaborez.

11

MIORIŢA USA OCTOMBRIE 2012 CULTURA

LIVIU REBREANU ŞI FANNY MIHAI ŞTIRBU

Pe cât de plină de întâmplări nefericite, care poate l-au stimulat să ajungă pe culmile literare visate de orice scriitor, viaţa lui Liviu Rebreanu pare, la prima vedere, plină de tinderi spre perfecţiune doar în scris.

Era primul dintre cei 14 copii, (dintre care au supravieţuit doar şase), ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi din Beclean (născută Diuganu), amândoi decendenţi din familii de "grăniceri"(ţărani liberi) de pe Valea Someşului. Nu întâmplător, tatăl său îi dorea să ajungă cunoscut (din punct de vedere literar), ca şi George Coşbuc.

Un rol important în viaţa sa a avut şi – se pare – unica prezenţă feminină care l-a îndrăgit şi i-a fost alături până-n ultima clipă.

S-a căsătorit în 1921 cu Fanny Rădulescu, care absolvise Conservatorului de Artă dramatică. Emil Gârleanu i-o prezentase pe terasa Oteteleşanu, în care-şi petrecea veacul boema artistică a vremii. Este drept, Fanny înţelesese înclinaţia spre scris a soţului, şi l-a sprijinit preluând treburile gospodăreşti ale casei conjugale, indiferent unde ar fi fost ea. “Soţia unui scriitor trebuie să fie o martiră, o sacrificată, ca să fie folositoare tovaraşului ei” spunea Rebreanu într-un interviu. Dar, chiar o fi fost vorba de un sacrificiu? Iată ce îi scria îndrăgostitul Liviu: ”Te iubesc pentru că te iubesc şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi multumesc din suflet pentru că te iubesc. Acesta e cântecul iubirii.” Despre acest sentiment unic, omenesc, Rebreanu se destăinuie în ,,Mărturisire”: ,,Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă ca şi credinţa. Tot ce nu e supunere şi devotament, nu e iubire.

Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi abia la vârsta de cincizeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci deci când e prea târziu…”

Dar, oamenii sunt oameni, de aceea se poate aminti un amănunt anecdotic privind solidaritatea celor doi, în orice: Rebreanu ţinea, pe la 50 de ani, împreună cu Fanny, şi un regim de slăbire (ca şi Maiorescu).

Nu e nici un secret că Liviu Rebreanu a fost unul dintre rarii scriitori interbelici care trăia - foarte bine din scris, afirmându-se însă ca unul dintre cei mai mari romancieri ai tuturor timpurilor. Dar nu de la început, pentru că a existat şi o perioadă în care-i scria surorii sale Livia: ,,Încă de rîndul trecut îţi spusei că, în fiece lună, puteţi conta din partea-mi pe 500 lei pentru mama. Dar nu mă pot obliga la date fixe, fiindcă nici nu am venituri la date fixe. Eu trăiesc din ce cîştig nu lunar, ci cînd se nimereşte. N-am nici o bază lunară, ca să pot lua obligaţii la zi precisă.

Obligaţiile însă pe care le iau, le ţin. Dacă întîrzii, este că şi veniturile mele întîrzie după împrejurări“.

Conform celor scrise de Fanny Rebreanu, “la treizeci şi cinci de ani va fi terminat de dăltuit, în Panteonul prozei româneşti, acea durabilă coloană de susţinere: romanul ION”.

Dar viaţa nu-i fusese uşoară: în 1900 reuşise la Şcoala Militară austriacă din Sopron, fără dificultăţi. A urmat examenul la Înalta Academie Militară de la Budapesta, “Ludoviceum”, după care a devenit sublocotenent, repartizat la un regiment din oraşul Gyula, dar se pare că nu era

pregătit sufleteşte pentru cariera militară. “Se simţea stingherit şi se sufoca în atmosfera şovină a şcolii şi a societăţii ,,înalte’’. Acest zbucium lăuntric va izbucni uneori în accese greu de stăpânit, care nu puteau fi pe placul autorităţilor”(austro-ungare n.a.), poveşteste Fanny Rebreanu în cartea memorialistică intitulată “Cu soţul meu”. Războiul Mondial începea, şi-n primăvara anului 1918 când Bucureştiul se afla sub ocupaţia Puterilor Centrale, a fost arestat de nemţi, anchetat, percheziţionat la domiciliu de ostaşii maghiari, sub pretextul că scria ostil la adresa puterilor de ocupaţie. Din memoriile dedicate soţiei sale, aflăm despre un fapt de viaţă, greu de înţeles pentru unii: la percheziţiile nemţilor care căutau dovezi care să dovedească intenţia de trădare a lui Rebreanu, i-au fost confiscate toate hârtiile posibil incriminatoare. Când germanii au găsit manuscrisul romanului Ion, ofiţerul german care supraveghea operaţiunea, văzându-l, a întrebat ce reprezintă acele foi scrise. Rebreanu, vizibil afectat de posibila dispariţie a viitoarei cărţi, a răspuns că este un roman. Fapt remarcabil, având în vedere contextul, ofiţerul i-a înapoiat manuscrisul, spunând că în viaţa civilă el este profesor universitar.

Fiind ameninţat că va fi extradat la Budapesta pentru a fi judecat de un tribunal militar pentru dezertare, a reuşit să fugă dincolo de zona de demarcaţie dintre teritoriul ocupat şi cel liber, unde erau trupele române. În vâltoarea evenimentelor, printr-o şansă excepţională, Fanny Rebreanu a reuşit să salveze manuscrisul romanului “ION”, ascunzându-l în salteluţa fetiţei lor Puia. De la prima apariţie, monumentala frescă a vieţii ţăranului transilvanean s-a bucurat de un răsunator succes. În doar 59 de ani, a fost ales vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1923), a deveni preşedinte al acesteia în 1925 şi în 1927, a exercitat funcţia de director general al teatrelor şi a asigurat direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti (1928-1929), în ianuarie 1930 fiind instalat la conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului până în ianuarie 1931. A fost director al Radiodifuziunii Române, a izbutit să înfiinţeze, în 1942, Muzeul Teatrului Naţional. În 1929 a primit Premiul Naţional pentru literatură, şi în mai 1939 a fost ales, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române.

A umblat prin multe locuri din ţară şi din străinătate, dar a ales să se refugieze în ultima perioadă a vieţii (14 ani), la Valea Mare, la vreo 3 kilometri de Piteşti. „Via de la Valea Mare - nota Fanny Rebreanu, soţia marelui romancier – a fost singurul loc în care Liviu al meu s-a simţit cu adevărat fericit… De când şi-a cumpărat casa, toate verile până după cules şi le petrecea acolo, iar în perioada creaţiei, indiferent de anotimp, şederea la vie se prelungea la 5-6-9, luni, cât era nevoie”.

Casa aparţinuse familiei preotului Aslan, fiind suficient de spaţioasă pentru el şi soţia sa. Livada care se întindea pe mai bine de 14.000 mp, era mediul potrivit pentru creaţie.

Acolo avea să scrie, în bună parte, romanele: „Răscoala”, „Jar”, Gorila” şi „Amândoi”. La acea casă, „cuibul său literar”, pe care o considera „prima mea proprietate reală, locul unde vin să mă izolez şi să mă prepar pentru scris”, scriitorul ajungea, ori cu trăsura de piaţă, ori cu Chevrolletul roşu, ori cu Dodge-ul 1930. La şcoala din Valea Mare, Liviu Rebrea-

PHOTO SOURCE: http://dli.ro/romanul-ion.html/1936-liviu-rebreanu-la-birou nu împreună cu soţia sa Fanny, îmbrăcată mereu în costum naţional, dăruia un premiu în ultima zi a anului şcolar, elevului cel mai silitor, dar care era sărac. Printre cei care au trecut pragul acelei case de la ţară, a fost cumnatul Mihail Sorbul (căsătorit cu Marioara, sora lui Fanny Rebreanu), avocatul Ionel Rădulescu, fratele lui Fanny (fost prefect de Argeş) şi fiica – Puia Florica, căsătorită din 25 octombrie, 1931 cu sublocotenentul Radu Vasilescu (la biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti, cu naşi iluştri, Iuliu Maniu care nefiind căsătorit a cununat împreună cu văduva lui George Coşbuc, Elena.)

Deşi era ardelean născut la Târlişua la 27 noiembrie 1885, şi şi-a petrecut o mare parte a copilăriei la Prislop, în Bistriţa - Năsăud, sat denumit astăzi Liviu Rebreanu în memoria scriitorului, el nu ajunsese chiar întâmplător în Argeş, ci datorită căsătoriei cu actriţa piteşteancă prin naştere, Fanny Rădulescu, adoptândo şi pe fiica acesteia, Puia Florica, pe când era secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova, sub directoratul lui Emil Gârleanu (1911-1912).

Potrivit nepotului scriitorului, Fanny, soţia autorului, ar fi refuzat să aducă pe lume vreun fiu cu Liviu Rebreanu, de teamă ca fiica ei să nu treacă pe planul doi. Liviu Rebreanu a avut şi-n Bucureşti o locuinţă, actuala Casă Memorială „Liviu şi Fanny Rebreanu” din Bucureşti, aflată în custodia Muzeului Naţional al Literaturii Române. Apartamentul respectiv fusese achiziţionat de scriitor în 1934, pentru a-l dărui fiicei sale, Puia, care şi-a dorit ca lumea să afle şi de gingăşia artistică a mamei sale, Ştefana „Fanny” Rădulescu, care fusese şi scriitoare, autoare de proză memorialistică. Acolo se află tablouri, opere artistice – picturi ale lui Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Jean Steriadi, dar şi sculpturi semnate de Ion Jalea, Oscar Han sau Miliţa Petraşcu. În camera fiicei scriitorului, un întreg perete este acoperit colecţia de icoane. Printre obiectele care au întregit viaţa scriitorului s-a păstrat

şi lampa Aladin, cu abajurul din porţelan alb, dăruită de Fanny cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani.

Scrierile lui Ilderim Rebreanu, nepotul romancierului (fiul lui Tiberiu, cel mai mic frate al lui Liviu), singurul moştenitor al scriitorului, în cele două mii de pagini concentrează saga familiei Rebreanu într-o biografie romanţată, cu fapte, întâmplări. Însă, oamenii sunt oameni, obligaţi (prin funcţiile deţinute la un moment dat) la compromisuri, sau la judecăţi contextuale ale opiniei publice, prin cuvântul scris al publiciştilor: ,,Dar importanţa teatrului ţinea şi de viaţa personală a scriitorilor, căci mai toţi erau legaţi sufleteşte de cîte o actriţă: Leny Caler e iubită de Sebastian, Nelly e soţia lui Ion Vinea, soţia lui Eftimiu e actriţă, Victor Ion Popa se va căsători cu Maria Mohor, actriţă la Naţional, Rebreanu însuşi e căsătorit cu o fostă actriţă, Fanny Rădulescu.

Chiar înţeleptul şi în genere obiectivul Galaction e implicat, prin fiica lui Elena, actriţă, în intrigile teatrale, şi supărat foc pe Rebreanu - e drept, la al doilea directorat al acestuia, în 1941. "Amici şi cititori ai mei, pe cari vă văd ascunşi în amfiteatrul tainic al viitorului - scrie Galaction cu o mînie pe cît de naivă, pe atît de autentică - aflaţi că prietenul şi colegul meu, scriitorul meu Liviu Rebreanu, m-a jignit, în fiica mea, cum nu m-a jignit nimeni, de cînd sunt cine sunt!" Cauza este o promisiune neonorată, că fata lui va obţine un rol într-o piesă’’.

Indiferent ce s-a spus sau se spune (mărturisirile lui Tiberiu, aflat în permanentă dispută de moştenire cu Fanny, soţia scriitorului, apoi cu Puia, câtă vreme acestea au trăit, dar şi după aceea, au creat cele mai multe derute de detaliu în legătură cu biografia lui Liviu Rebreanu), la lansarea publicaţiei denumită ,,Cuibul visurilor’’ (cea mai îndrăgită metaforă rebreniană), cuvântul inaugural a fost semnat de doamna romancierului, Fanny Rebreanu. Acolo,

la Maieru, unde copilărise scriitorul din 1889, s-a înfiinţat un muzeu, îmbogăţit în timp prin donaţiile fiicei sale, Puia Rebreanu care a contribuit cu căldură la extinderea documentelor, implicându-se şi la realizarea bustului amplasat acolo.

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă, (în condiţii încă neelucidate), mama sa supravieţuindu-i, deşi era mai în vârstă cu 20 de ani. Peste cîteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

BIBLIOGRAFIE - România literară 2001 Numărul 4 ,,Scriitori, intrigi şi sfori’’ de Ioana Pârvulescu - Satul Natal anul IV - Apariţie trimestrială - Nr. 12 – 2004 Revisă de Cultură editată de Asociaţia Nova Internaţional cu sprijinul Episcopiei Argeşului şi Muscelului ,,Liviu Rebreanu şi satul Valea Mare’’ scris de Elena Rotaru - Posted on februarie 3, 2009 by chintesenţa ,,Din culisele poveştilor de iubire ale scriitorilor români’’ - România literară 1999 Numărul 21 Cronica ediţiilor: ,,Jurnalul lui Rebreanu’’ de Z. Ornea - travelworld.ro - ,,Liviu Rebreanu’’ - Ziarul Lumina „Răscoala“ unei lumi ce nu trebuie să piară Carmen Muşat - Coman Sâmbătă, 05 februarie 2011 - adevarul.ro cultura - ,,Rebreanu, la proba amintirilor’’ Autor: Andra Matzal 3, septembrie 2009 - ,,Colosul de la poalele Ineului’’ de George Georgescu - Ring - reportaj ,,Mari scriitori romani şi-au legat numele de Micul Paris’’ de Gelu Diaconu 27.04.2010 - România literară 2007 Numărul 48 Comentarii Critice:,, Capcanele rebrenologiei’’ de Ion Simuţ - Răsunetul 02.08.2010 – Cotidianul bistriţenilor de oriunde, ,,Acasă la marii scriitori’’ - Menuţ Maximinian

12

CULTURA OCTOMBRIE 2012 MIORIŢA USA

ANOTIMPURILE RĂTĂCITE ALE GEORGETEI RESTEMAN OCTAVIAN D. CURPAŞ Cartea Georgetei Resteman, „Rătăcite anotimpuri”, apărută recent (august, 2012), la editura „Armonii culturale” din Adjud are filele strânse într-o copertă sugestivă şi o prefaţată într-un scrisă în mod deosebit de Mihai Batog-Bujeniţă, care-i atribuie poetei rangul de „prinţesă în regatul poeziei”! Este un volum de versuri nou apărut, după „descătuşările” şi „fărâmele de azimă” ce ni le dăruise la începutul acestui an (volumul „Descătuşări – Fărâme de azimă”, ianuarie 2012).Autoarea scrie în dulcele stil clasic, versuri cu rimă şi ritm, cu acea simplitate care trece dincolo de frumuseţe, oprinduse la limita dintre vizibil şi invizibil, în ideea de a netezi uşor strălucirea.

Metafora e simplă ca o strângere sinceră de mână sau ca un cald sărut prietenesc. Versul său de iubire luminează sufletul. Poeta se remarcă deci, ca o neobosită căutătoare de comori spirituale.

Volumul scris cu pasiune şi dăruire, se edifică pe patru paliere: „Printre cuvinte înmugurite”, „Prin arşiţa, cu dor de bine”, „Ruginiu în toamna mută” şi „Fiori de gheaţă”, paliere aferente trăirilor ei interioare în fiecare anotimp. Iubirea este tema fundamentală a cărţii, iubire exprimată în diverse forme ale poeziei, ca de exemplu iubirea anotimpului, în poezia „E primăvară-n muguri şi-n cuvânt”: „E primăvară-n muguri şi-n cuvânt/ Curg slove lin şi înfloresc pe ram/ Seve ţâşnind din bulgări de pământ/ Cu pumni de

ghiocei aruncă-n geam//.” Sau în poezia „Renaşte iar pădurea”: „Renaşte iar pădurea când primăvara lină/ Mătasea îşi revarsă în falduri verzi, pe ram,/ Ne-nvăluie sublimul în marea de lumină/ Din biciul care arde şi raze plâng în geam.//” Poeta îşi imaginează un paradis terestru propriu, în care adună cele mai de preţ simţiri – dorul de ţară, dorul celor mai dragi fiinţe şi al celor mai de preţ lucruri pe care le-a dobân-dit în decursul existenţei. Dorul de mamă este frumos zugrăvit în poezia„Neaşteaptă iarăşi mama de Înviereacasă”: „Ne-aşteaptă iarăşi mama de Înviere-acasă.../ Când numără tăcută, în gând curat, dorinţe/ În ea se dă o luptă: «nu-i timp de suferinţe!»/ Căci pregăteşte pască şi miel şi drob pe masă…”

Poeta face tot ce-i stă în putinţă spre a asimila integral iubirea, ajungând să o conceapă ca pe unica sa raţiune de a fi. Exemplific cu poezia „Iubeşte-mă!”: „Iubeşte-mă! Şi-apoi dispari în neguri/ Sărutămi fraga buzelor flămânde/ Simtemă-n gesturi tandre, tremurânde,/ În care se ascund atâtea doruri.// Iubeşte-mă, şi lasă-mi sânii plini/ De tine-nmiresmaţi şi de iubire,/ Să te mângâie este-a lor menire/ De dincolo de lume, din străini!// Iubeşte-mă! Şi de-i uita vreodată/ De existenţa gândului şi-a mea/ Sau dorul meu de te va tulbura/ Tu, să nu-mi uiţi cuvântul, niciodată!” Şi volumul se încheie cu poezia „Mi-e dor de o ţară…”, rostită ca un strigăt: „Mi-e dor de o ţară, ce mamă îmi este,/ Mai mult decât ieri, mai

puţin decât mâine,/ Mi-e dor de pământ legendar, de poveste,/ De macii din holde, de-o coajă de pâine// Coaptă pe vatră, în spuza fierbinte/ Pe-o frunză de varză sfârâind pe tăciuni./ Mi-e dor de bătrâniinţelepţi, dinainte,/ De ţăranii oneşti, de românii mai buni,// Mi-e dor deun meleag mângâiat de visare,/ De Iancu Avram şi de Ştefan, Mihai,/ De munţii Carpaţi, Bărăgan şi de mare.../ De toate mi-e dor, de-adevăr şi dreptate,// De fraţi prigoniţi peste tot de destin,/ De-oleacă de bine, de frunţi luminate,/ Mi-e dor de Coşbuc şi mi-e dor de Emin.// Azi, plânsul mă doare, toţi ducem povară/ Când muţi, împietriţi, asistăm la declin/ Doamne, mi-e dor de o altfel de ţară/ Şi în dar îi aduc azi un ram de măslin!”

YOUTH IDENTITY AND FUTURE ASPIRATIONS: A CASE STUDY IN THE UNIVERSITY OF BOLOGNA FIORENTINA POULLI LIMASSOL, CYPRUS

they carried a baggage of experiences tioned ‘Future is not existing now, it with them, which made them think is in process of creation…’.

Though some of them think about differently. Specifically, stu the future and express worries and uncertainties about the material dimensions of Italian society, the influence of globalization in their lives, health diseases etc. As mentioned by many interviewees, during youth period there is a feeling that nothing is stable and this period is full of un certainties; thus the most important thing that they want to achieve in their lives is having stability either financial or personal. Turning attention to youth uncertainties a variety of points were presented from young participants. Unemployment is one of the biggest fears of the young students that I spoke with in general.

Furthermore, most of the participants referred to the uncertainties that the period of youth is connected with, since most of them believe that few things can be done by them.

Conclusion

> CONTINUARE DIN NUMARUL TRECUT ... perceive and formulate their present and future lives. According to my observations discussing with students on the age of twenty was rather different than discussing with students of twenty-six years old.

Interviewing students of the age of twenty-six offers fruitful information connected to their life choices and future aspirations. Those students express more concrete ideas about the future, they think more about it and undoubtedly most of the times expressed feelings of anxiety regarding their future. So one might argue that age or in other words the experience of being in universities matters for the way a person is thinking about his future.

An aspect to be addressed is that in the age of 26-27 students felt that dents of 26 years had already spent many years in universities, most of

them were also part-time employed, they already had certain experiences so they felt more prepared to enter adulthood and thus to express their future ideas. They mostly think for their future from a short-term perspective since they feel that they are going to enter adulthood soon. Also, those students used to present two dimensions of their aspirations such as personal and social; according to them people have a double role in a society; personal and social development so they have to be more responsible and find a way to contribute to society whilst fulfilling their own future aspirations.

‘I would like to spread my knowledge and experiences around…’.

Besides, discussing with younger students on their future orientations served a loose discussion- since they were thinking more about their present life, they tried to give meaning to their life and explore their choices, desires, etc. As an informant men-

In this article by following students’ perspective I attempted to give an understanding of who the young people are, what the main elements that constitute a youth identity are and lastly, I wanted to discuss how they think about their future lives in relation to youth identity.

Several elements are participating in someone’s notions of youth, some are more important than others. In brief, these elements relate to lifestyle, way of thinking, maturity (being responsible),environment, global influence and biological age. This article argues that youth is a feeling related to a person’s social and cultural position. In the context of my research, this relates to university participation and the way in whichyouths are perceived in Italy. Additionally, I attempted to demonstrate that through Italian way of life, Italian perceptions about youth, Italy’s limited youth opportunities and, according to my informants opinion, the Italian age limits for youth might last until the age of 30 or even 32.

Moreover, I argued that youth is a mid-way period, without any clear

boundaries, though this appears to be curb to young people’s potentials.

My angle is that Italy needs to give space to and encourage, their youth.

Presenting a discussion on young people’s aspirations and uncertainties I attempted to illustrate the correlation between future orientations and the age of youth. By arguing that those students who are in their late twenties think and worry more about their future lives and aspirations, I wanted to demonstrate that age is a key factor influencing someone’s way of thinking.

Similarly, this article reveals that certain mechanisms of inclusion and exclusion exist among young people.

In particular, external limitations because of age, imposed by external factors such as the state or high rates of unemployment are aspects of youth exclusion. On the other hand, mechanisms of inclusions are also significant; participation in the university, the advantage of being young and not having responsibilities demonstrate that young students are able to dream.

The analysis of the above empirical data shows that youth identity consist of various elements such that is socially constructed, contextualized and influenced by the present way of life and the participation in university. Additionally, a central issue of the article focuses on student status in Italy and how it goes hand in hand with youth status and participation in university.

Bibliography Abbink J. (2005) Being youth in Africa, in Abbink J and Inke Van Kessel (eds.) Vanguards or Vandals: Youth, Politics and Conflict in Africa. Leiden ,Boston: Brill, 1-37.

Bornholt L (2004) ‘Understanding Choice Behaviors: Pathways from School to University with changing Aspirations and Opportunities’, in Social Psychology of Education, 7(2): 211-228.

Bourdieu P. and Passeron J. (1977) Reproduction In Education, Society and Culture. London:Sage.

Brake M.(1980) The sociology

of youth culture and youth subcultures.

London:Routledge.

Bucholtz M. (2002 ‘Youth and cultural practice’, in Annual Reviews, 31:525-552.

Cartmel F. and Furlong A. (1997) Young people and social change. Individualization and risk in late modernity. Buckingham: Open University Press.

Comaroff J.and Comaroff J. (2005) Reflection on Youth from the Past to Post-colony, in De Boeck F and HonwanaA (eds) Makers and Breakers. Oxford: Macmillan Press,19-31.

Durham D. (2004) ‘Disappearing youth: Youth as a social shifter in Botswana’, in American ethnologist, 31 (4) :589-605.

Eco U. (1998) Alma master Studiorum, University di Bologna.

Milan:Colorback.

Furlong A. and Guidikova I (2001) Transitions of youth citizenship in Europe:culture, sub-culture and identity. Strasbourg: Counsil of Europe.

Ginsborg P. (2003) A history of contemporary Italy :Society and Politics 1943-1998.

Palgrave:Macmillan.

Grace H. and Lewellyn W. (1959) ‘The No-Man’s-Land of youth’, in Journal of Educational Sociology, 33(3), pp 135-140.

Griffin C.(2001) ‘Imagining new narratives of youth. Youth research, the “new Europe” and global youth culture’, in Childhood, 8 (2):147156.

Pitcher J. (1995) Age Generation.

Oxford University Press, United States.

Tait G. (2000) Youth, Sex and Government. New York, Washington: Peter Lang Publishing.

Therbon G. (1995) Routes to/ through modernity, in Featherstone M.,Lash S. and Robertson (eds) Global Modernities. London:Sage Publication Ltd,108-124 Wulff H. (1995) Youth cultures: a cross-cultural perspective. Great Britain: T.J.Press Ltd.

13

MIORIŢA USA OCTOMBRIE 2012 PUBLICITATE

UN CAREU IN "X" 1

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

2

3

4

5

6

7

8

9

10 11

Orizontal: 1. Locuri de nastere. 2. Foarte apropiat. 3. Gama redusa! – Glazura - Ar fi un munte!

4.Unul batut in cap – Forma – Este intr-o parte. 5. Trage o dubla la sunet – Lovit la un meci de box. 6. Caraus pe banda. 7. Este un negativist convins – Astazi pentru maine.

8. Zip Nucleic Acids (sigla) – Unitate de timp – Iti da restul la cafea . 9. Una si unii la alegeri! – Copia infidela a unui original – Cuta la fusta! 10. Tip de colindatori. 11. Parca-s prevazute cu magnet, nu alta.

Vertical: 1. Are o stare de atractie permanenta. 2. A mia parte dintr-un milimetru (pl). 3. Are o plecare din top – Capriciu de fita – Aflat in cura! 4. Unitati de timp – A face legatura – Curelusa.5. Sfarsit de vers cu sunet la fel – Planta otravitoare cu calitati curative. 6. Ii lipseste caciula. 7. Aparut in direct – In totalitate. 8. Mixer de mana – Combinatie de alb si negru – Jeep romanesc pe cale de disparitie. 9. Alta unitate de timp – Bagatul la apa la crestinare – Oferta. 10. Nu a atins majoratul. 11. Principiul de baza a statului de drept.

Rezolvarea careului precedent “CONGRUENTE” ORIZONTAL: 1.ACARET-TUN 2.COLAC – ZONA. 3.RT – ATIPIT 4. ANACRONICI 5.R – IATAC – AO 6. OS – RATAT – N 7. MATEMATICA 8. ATONE – AVAL 9. TIRANT – IRA 10. AUT – TASTE. VERTICAL: 1.AC – AROMATA 2. CORN – SATIU 3. ALTAI – TORT 4. RA – CARENA 5. ECARTAMENT 6. T – TOATA – TA 7. ZINCATA – S 8. TOPI – TIVIT 9. UNICA – CARE 10. NATIONALA. Mircea Neagoe San Jose, CA

M I CA PU B LI C I TAT E

- Femeie, 40 de ani, cetatean american, stabilita in Arizona, necasatorita, caut de lucru ca babysitter, caregiver, la curatenie sau in alt domeniu.

Tel.(602)715-5229.

- Angajam caregiver, preferabil cuplu live-in sau schimburi. Conditii excelente,camera si baie privata.Pentru informatii sunati la : 916 761 5795 -Angajez caregiver part time/full time la casa de batrani in Sacramento, acte si engleza necesare. Sunati la 916-717-0438.

-Angajam caregiver la casa de batrani in Surprise, Arizona. Conditii bune de lucru si salariu stimulativ. Tel. (623)518-6890 sau (623)451-7556.- Angajăm caregiver pentru îngrijit bătrâni în Sacramento. Informaţii suplimentare la telefon: (916) 205-2273.

- Angajez persoană pentru lucru la casa de îngrijit bătrâni. Informaţii suplimentare la telefon: (916) 652-2309.

- Angajez babysitter. Informaţii la madamaria2006@yahoo.com.

- Ofer servicii de babysiting şi asistenţă persoanelor vârstnice. Informaţii suplimentare la telefon: (510) 487-7991.

- SERVICII POŞTALE - Toţi cei care vor sa trimită pachete în Romania pot apela cu încredere la serviciile noastre. Vă rugăm să aduceţi pachetele la familia Iacob Nicoara, 1237 148th Avenue, San Leandro, CA. Informaţii suplimentare la telefon: (510) 614-2122 sau (510) 453-0171.

- Board and care in Clayton serving people with developmental disabilities is looking for full-time live-in staff to assist residents with meal preparation, medication, administration and activities of daily living. Salary based on experience. Please call: (925) 297-9344.

- For rent in residential duplex: 3 bedrooms, 1 full bath and kitchen, new paint, new carpet & new range/ oven combo, air cond., refrigerator, washer & dryer, front yard & back yard. Affordable rent. Call: 916-729-7807 or 408-390-8132.

- Inchiriez Assisted Living Home in Arizona cu licenta pentru 6 rezidenti. Pret $2,200 / luna. Pentru mai multe informatii, va rog sa sunati la: (623)215-7337 sau (602)400-6031.

- Prepar mici la comanda.La fiecare pound vandut ,donez $1 Parohiei Invierea Domnului-Hayward,CA.Informatii la tel.(510) 258- 2241" - Cetatean,72 de ani, stabil financiar, fost marinar din Constanta, caut doamna rezident pentru ajutor reciproc. Tel.(207) 892 -7150 " - Caut femeie pentru ingrijirea unei batrane, zona Los Angeles. Informatii la telefon : (310) 699-6917

RECLAME

14

OCTOMBRIE 2012 MIORIŢA USA

GREAT SPECIALS

EuroMarket & Delicatessen

Vă aşteptăm cu mâncare caldă!

AP S L H A L EC YE

AFFORDABLE Studios, 1's & 2's bedrooms FOR EVERYONE 1601-1745 Cormorant Way Sacramento, CA 95815 *** Vorbim romaneste ***

Tel. 916.927.7202 Fax. 916.568.0792

15

MIORIŢA USA OCTOMBRIE 2012 ULTIMA ORA

MIORITA USA

Doamnelor si domnilor, dragi prieteni, La încheierea mandatului de consul general, îmi face o deosebită plăcere să vă adresez multumirile mele sincere pentru colaborarea si sprijinul pe care mi le-ati oferit în anii în care mi-am desfăsurat activitatea la Los Angeles.

DONATIE $1.00 DONATION

Echipa consulatului general a acordat o atentie aparte actiunilor coerente de diplomatie publică, la nivelul mediilor politice, economice – prin atragerea de noi investitii americane în România si a sustinerii companiilor românesti în demersul lor de a se impune pe piata din S.U.A. – academice, de media si culturale, prin care subliniem promovarea cinematografiei românesti contemporane.

MIORITA CULTURAL ASSOCIATION

Totodată, am avut ca obiectiv prioritar aprofundarea relatiilor cu comunitătile de români. Apreciez că am reusit împreună să consolidăm comunicarea si mai buna întelegere între dumneavoastră si autoritătile statului român, între dumneavoastră si România.

Doresc să subliniez manifestările culturale si traditionale organizate de toate asociatiile românesti si grupurile de români în cele 11 state de pe coasta de vest, acestea fiind promovate si sprijinite de către Consulatul General al României la Los Angeles prin toate mijloacele disponibile. Evenimentele românesti în SUA prezervă valorile noastre traditionale, culturale si etnice si asigură transmiterea lor generatiilor viitoare, copiilor nostri români născuti pe tărâm american. În acest sens, doresc să adresez multumirile mele asociatiilor si grupurilor de români cu care am avut de-a lungul anilor o colaborare impecabilă îndeplinind împreună, dezideratul de a fi aproape de conationalii nostri si de a veni în întâmpinarea solicitărilor lor, fie de natură culturală, etnică, lingvistică sau, nu în ultimul rând, consulară. Vă încurajez să vă angrenati în organizarea în plan asociativ, ceea ce va conferi comunitătilor românesti o vizibilitate sporită si acces în relatia cu autoritătile americane la toate nivelele – local, statal si federal.

Totodată, doresc să vă felicit si să multumesc publicatiilor de limbă română, editate pe coasta de vest, pentru sprijinul acordat Consulatului General în vederea transmiterii mesajelor noastre către cititorii si, în special, pentru faptul că prin munca lor, mentin vie relatia cu tara, cu comunitătile românesti din SUA si, nu în ultimul rând, mentin viu graiul nostru strămosesc.

Distinse multumiri adresez consulilor onorifici ai României, doamnei Dana Beldiman, doamnei Lia Roberts, doamnei Ilieana Orlich, domnului George Roth si domnului James Rudd, pentru întreaga activitate si sprijinul acordat cetătenilor români si oficiului nostru.

Vă încurajez să mentineti buna colaboare stabilită cu Consulatul General si să apelati fără rezervă la resursele noastre institutionale.

Cu distinsă consideratie,

Cătălin GHENEA Consul General

11766 Wilshire Blvd. Ste. 560 Los Angeles, CA 90025 Tel.: +(1) 310-444-0043 Fax: +(1) 310-445-0043 E-mail: consulat@consulateromania.net www.consulateromania.net

EUROPAfest 2013 lansează primul eveniment Bucharest

INTERNATIONAL JAZZ COMPETITION

18 – 25 mai 2013 | 100 % jazz factory

Festivalul international EUROPAfest 2013, marca jmEvents, sinonim cu 20 ani de jazz, blues, pop & clasic promite din nou intâlniri de neuitat cu muzicieni din lumea întreagă si aceeasi combinatie inedită - concerte, concursuri, jam sessions, caffe festival, inovatie, creatie, emotii, public extaziat, atmosferă si elegantă.

Unul dintre evenimentele cele mai apreciate, deopotrivă de public si specialisti, este Bucharest International Jazz Competition, în care noua generatie de artisti redefinesc jazz-ul în proiecte inovatoare.

Din Manhattan si până la Tokyo cei mai buni muzicieni ai momentului vor sosi la Bucuresti pentru concerte de exceptie. Există emotii, mize mari, entuziasm si multe aplauze din partea publicului. si mai există un juriu format din personalităti exceptionale, artisti si profesori, care vor desemna câstigătorul, ce astfel adaugă portofoliului său unul dintre cele mai reputate concursuri de profil, Bucharest International Jazz Competition fiind considerat între primele 3 concursuri de jazz ale Europei.

Editia 2013 a fost lansată, perioada de aplicatii a fost deschisă, regulamentul fiind public pe site-ul jmEvents.ro, asa că trupele si vocalistii interesati se pot înscrie. Vârsta participantilor trebuie să fie de până în 35 de ani, iar valoarea totală a premiilor se ridică la 7.000 Euro.

Asadar, între 18 si 25 mai 2013 Bucurestiul devine capitala mondială a jazz-ului, în aceeasi notă unică si efervescentă. Pentru publicul format din iubitorii de gen, sau din neinitiati încă în lumea jazz-ului, concursul reuseste să strângă valorile noii generatii de jazz din întreaga lume. Îmbinând concertele cu jam sessions si workshopuri, competitia promite seri pline de creativitate si libertate de expresie.

EUROPAfest 2013 lansează primul eveniment ! Editia cu nr. 20 se va bucura de o atmosferă jazz-istica bogată în idei si emotii inedite.

Informatii suplimentare: jmEvents 0720.31.61.62 office@jmEvents.ro www.jmEvents.ro

Publisher:

Prof. Dr. Ing. Mircea Ratiu (Director Onorific) Viorel Nicula (Director) Simona Botezan (Director Adj.) Prof. Dr. Marius Petraru (Redactor Sef) Dana Deac (Redactor Adj.) George Roca Octavian Curpas George Stanca Alex B. Chihaia Mara Circiu Marian Petruta Dr. Ing. Radu Mihalcea (Senior Editors) Ovidiu Junc (Graphic/Layout Designer) Radu Topan Marius Baciu Baciu Marius (Web Master) Adi Kaszoni (Photo) Colaboratori onorifici: Prof. Dr. Theodore Bucur - Franta Adalbert Gyuris - Germania Laurentiu Fulga - Australia Lucretia Berzintu - Israel Lia Lungu - New York Ramona Jirebie - Chicago Gabriel Jirebie - Chicago Marius Jar - California Amelia Avram - California Alina Jar - California Mircea Neagoie - California Pr. Octavian Mahler - California Prof. Dr. Adrian Botez - Romania Eduard O. Ohanesian - Romania Madalina C. Diaconu - Romania George Petrovai - Romania Eric Vamos - Romania Nicolae Gavrea - Romania Mihai Junea - Romania Maria Diana Popa - Romania Magdalena Albu - Romania Mihai Stirbu - Romania Colaboratori presa: Agerpress Los Angeles Press Club Sacramento Press Club Clubul Presei Transatlantice NARPA, AIPS E-mail stories & photos: mioritausa@yahoo.com www.ziarulmiorita.com ADDRESS: P.O.BOX 193 WEST SACRAMENTO, CA 95691 PHONE: 916 868 5395 "MIORITA USA" este o publicatie lunara ce apare la inceputul fiecarei luni calendaristice.

Va invitam sa va abonati. Costul unui abonament este de $15 pe 6 luni si $25 pe un an intreg. In pret sunt incluse si taxele postale.

Efectuati check pe MIORITA USA si expediati la adresa ziarului. Ziarul "MIORITA USA" nu cenzureaza articolele asa ca ideile anuntate apartin autorilor,la fel si res-ponsabilitatea juridica.