1
Coperta: dr. Ionuţ Daniel Răducan Redactor: ing. Elena Muşat Corectură: prof. Elena Andreea Ion.
2
Negura Negura-mi smulge pe mama din braţe. Timpul ce se scurge-n mări de singuratate mă doare. Trecutul se-mpreună cu întunericul, se-nmulţeşte cu x ori diferenţa la pătrat şi tot ce mi-a mai rămas de trăit este viaţa. Şi totuşi, de ce învinge întotdeauna timpul?
3
Preaviz Aş vrea să mă dezlipesc de rău ca ventuza de piele şi să nu mai muşc din carnea ciupercilor frumoase şi otrăvite, să adorm sărutul veninului scorpionului tandru, pentru a nu-mi da demisia fără preaviz de cincisprezece zile ca să cobor la subsol.
4
Iarba de viperă Luna se uită şi se miră când moartea vinde gratis bilete la intrare-n văzduhul negru. Cerul stă spânzurat în coaja gutuii, primăvara se urcă desculţă-n cireşul sălbatic, iar neliniştea se naşte-n adâncuri, la umbra ierbii de viperă crudă, în taina pământului bun şi răbdător.
5
Gratii de spaimă Îmbrăcate-aş iubito în flori de câmp ca să te pot cumpăra gratis, să sorb din palmele curcubeului sângele cerului şi să ies de sub gratiile singurătăţii, înainte ca iarna să putrezească pe dealurile copilăriei din Ţepeşti.
6
Umbra bătrână Când umbra bătrână se va urca pe ziduri de mucegai vechi şi voi atinge inima cu gândurile, am să dorm câteva ore cosmice ca iubirea să nu mă mai poarte prin rosturi hai hui. Voi lua atunci floarea de crin să mă împotrivesc timpului care ucide.
7
Scaun domnesc Stau aşezat pe un vers ca pe un scaun domnesc şi cu mila de părinte aş vrea să-i judec pe cei care-mi fac rău. Orizontul îmi geme sub infernul de griji şi aş vrea s ă dau drumul în hău ultimei picături de grijă, singurătate şi spaimă.
8
Poieni
De multe ori, fără să vreau, iscodesc linişti într-u provocarea furtunii. Timpul aleargă pe rotile atacat de produsele verbale şi se dăruie apoi copacilor şi pletelor de iarbă ale poienilor din basme.
9
Glasul sângelui Câmpiile goale, adormite stau alături de cărarea îngustă şi neagră amorţii. Glasul sângelui se izbeşte de umbra ninsorilor ce vin. Pomii cu urme de dinţi pe sâni îşi caută drumul spre securea cheală, înainte ca iarna să lovească cu fulgii prin ceaţa cărnoasă. 10
Rugina
Cu fruntea şi obrajii încreţiţi de ani şi foamea de abis, iar în umbra vorbelor bosumflate, luna stă crăcănată-n geamuri, constat că iarba miroase a păcat, iar timpul mi-a ceruit frunzele ruginite.
11
Pletele pomilor Viaţa îmi tot dă termene de judecată şi-mi periclitează cuvântul zămislit în faptă. În acordul lin al dioptriilor tandre îmi acordez ochii spre pletele pomilor cu roade când toamna se adună prin pieţe.
12
Şarpele
În poala nopţii strâng lacrimi dezordonate de rouă şi mă rog Domnului să mă primească mai târziu. La umbra cojii de cruce, soarele intră prin ferestrele holdelor şi-n ochii blânji ai şarpelui otrăvitor citesc : Ce frumos era, Doamne, când era urât !
13
Combustibili N-aş vrea să dau la iubire combustibil de ură acum când roşeşte apusul şi-i aproape. În urma înjurăturii întotdeauna apare coasa spână, soarele priveşte încremenit, iar Cerul se mânie şi prin nori trimite şerpi albi ce sparg copacii şi casele. Ajută-ne, Doamne, dacă vrei să ne ai!
14
Plecarea-n uitare
Păsări de piatră răstoarnă zorii cu oraşele-n gură. Junghiul lacrimii nu-i mai doare şi copacii păşesc în linişte în vârful rădăcinilor spre chelia blândă a securii, spre cenuşa din care să reânvie şi-n legea de stâncă frunzele-mi mă rostogolindu-va-n secole, iar în nestatornica mare voi pleca-n uitare.
15
Destinul Destinul mă face să merg cu frâna de mână trasă, pe când moara continuă să muşte din bobul de grâu. Nu mai vreau să-mi fure cineva munca, ziua şi clipa, iar Domnul să-mi mai toarne cu pâlnia mare minte la rădăcina creierului.
16
Apa renunţării Când luna stă cu ochii pe ferestrele nude, ecoul izbeşte-n dealul de la Crucea Popii. Zodiile se urcă-n spinarea crucilor picate-n genunchi, iar lacrima deznădejdii din poala cerului într-o dungă mă forţează să beau din apa renunţării.
17
Nopţi de crin Sub bolta şchioapă ce se leagănă, am ajuns la capătul nopţilor de crin şi de var. Călătorind prin zodii şi urcând pe curcubee patrate, pentru viaţă pledez …, NEVINOVAT
18
Nopţi cu lumină Mi-am uitat trupul la picioarele umbrei iar bolta a început să se clatine, să se legene. La gândul că îngrijindu-ne fii, uităm de părinţi, vreau nopţi cu multă lumină.
19
Cetăţi Plopii-şi iau frunzele-n poale şi plâng la capătul timpului ce se scurge-n suflet, carne, oase şi idei, pe când noi umblăm goi pe dinăuntru prin cetăţile nude.
20
Solzi negri Pomul din vârf îşi întinde braţele să culeagă fulgere. Moartea spână cu solzi negri se târăşte în ochiul lichid al drumurilor sterpe. Bandiţii se caţără-n cocoaşa crucilor, iar noi plutim undeva şi nicăieri într-o absenţă aridă paralelă cu speranţa.
21
Apa de stâncă Frunza se spală cu apa de stâncă şi cară lumină cu caucul spre speranţa nemeritată, iar lama spână a cuţitului străluceşte tulbure când iese din gâtul mielului nesătul. Vine primăvara!
22
Scara de nisip. Copacii se dezbracă de frunze şi aşteaptă zăpada cosmică. Stelele cerului îmi cutremură clipa, iar pe scara de nisip a nădejdii urcă năluci cu pântece patrate.
23
Cozonaci Aş vrea să scap de balast, să pot ajunge timpul din urmă. În umbra vântului surd şi mut, lumina stelară ţâşneşte-n oglinda lacului Brădişor şi-n străfunduri, unde citesc cu litere de tipar: - Dă-mi, Doamne, putere să arunc cu cozonaci în cei care aruncă în mine cu pietre!
24
Răstignit Răstignit pe ceaţa pufoasă şi zdrenţuroasă, joc rolul fluturelui albastru şi pe calea spiritului îmi fac freza-n ochii sirenei.
25
Ordinea dezordonată Într-o tăcere absurdă, trupul tău, figura ta, se joaca cu gândurile mele şi-ntro dezordonată ordine ziua vrea să nu mă vadă nimeni, iar noaptea doar stelele rebele când ronţăi sămânţa neascultării.
26
Pomii din crânguri Ca nuca se dejghioacă luna când pomii din crânguri trec pe lângă mine împerecheaţi doi câte trei. Fac de zor inventarul la timp şi mereu ies lipsă pentru că urâtul nu vrea să plece din vis când frunzele copacilor încep să mă plângă şi n-aş vrea să mai am parte de mirosul ierbii de viperă.
27
Miezul furtunii Caut odihna în miezul furtunii şi-n urletul singurătăţii când tristeţea mă ia-n braţe ca mielul de Paşte. Nu mai vreau să duc la fier vechi florile peste care s-a aşezat praful uitării şi doresc să-mi limpezesc steaua în ochiul fântânii tale.
28
Poarta vremii Bat la poarta vremii care este încă tânără ca frunza lovită de ger. Aş vrea să rup norocul cu dalta din trecutul ce mă doare şi se cufundă-n întuneric, chiar dacă steaua ce-mi aparţine se spală cu raze de soare ca să-mi pot scrie poemul testamentar.
29
Anii curg Pădurile şi dealurile Ţepeştiului mă dor, Valea Şasei mă doare. Veacuri multe s-au strâns la picioare unde se iveşte nestrălucirea. Mă doare şi pământul ca tăietura de coasă, iar nopţile-mi curg obosite prin oase si coapsele ruginite. Aripi de pescăruş se odihnesc în văzduh, anii curg, curg …
30
Nelinişti Nelinişti mă ning cu fulgii de plop trist, într-un picior. Pânza de ceaţă, ruginită nădejde, stă aruncată pec er, iar eu, cu frunza de măslin în mână, încerc să-mi stăpânesc iubirea ce explodează în sângele tău.
31
Suflet cu suflet Cu degetul arătător lipit pe trăgaci, îmi dau drumul la vale în cătarea puştii de cucută. Pe talerul câmpiei aride, norii-şi ascut cuţitele ca iubirea să curgă cuminte şi statuia de furtună să nu mă arate cu degetul când îti mângâi sufletul cu sufletul si inima cu inima.
32
Iarba ce doarme De teamă că m-am născut bătrân, mă sfarm în patimi când lumina se furişează în întuneric. Inima-mi se retrage sfioasă pe plaja gândurilor spre înţepenirea prelungă trezind ierburile ce dorm pe mormintele crude.
33
34
35