Pagini

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - ANUL VIII - NUMARUL 85 - IULIE 2012 - ISSN 1174-4847

A FI SAU A NU FI?

EDITORIAL

2

HAIDETI LA VOT

Ce s-a intamplat in Romania este lovitura de stat doar in mintile infierbantate. O sa explic pe indelete, incetisor, ca sa nu fiu inteles gresit. Si n-o sa spun ca nu tin cu ceilalti, ba din contra, sunt adeptul uneia dintre aripi, anume cea a liberalilor autentici, cei care, in lipsa taranistilor seniorului Coposu, au ramas singurul partid rezonabil al tarisoarei noastre.

Spuneam, intr-un articol anterior, ca un personaj sinistru ca Traian Basescu, care in general a semanat numai zazanie in societatea romaneasca, nu poate, sub nici o forma, sa isi aroge rolul de lider al dreptei din Romania. Odata comunist si securist, nu ai cum sa devii liberal. Punctum (cum zice unul dintre prietenii mei, care are o opinie diferita, dar pe care il regasiti in paginile revistei, cu opiniile sale). Iar daca TB a ajuns sa fie unica speranta a Romaniei, stam extrem de prost la capitolul cadre de viitor. Cat despre celelalt dreptoid, domnisoru’ Ungureanu este un robot, care e in stare sa ne incoloneze pe toti si sa ne trimita sa sapam un canal de irigatii cu lingurita. Ciudat om! Si extrem de periculos!

Revenind la liberalii adevarati, comparatia dintre national-liberalul Tariceanu si democrat-liberalul Blaga ne arata care este partidul care reprezinta cel mai bine ideile moderne de dreapta, evident ca ma refer aici la partidul pe care l-au infiintat Bratienii, un partid aparut la 24 mai 1875, si in al carui comitet de initiativa s-au aflat Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu si Tache Anastasiu. De cealalta parte, partidul onor presedintelui Basescu vine dintr-o genealogie “straveche“ si “superba“, traganduse din fostul FSN si, ulterior, din defunctul PD. Infiintat de cel ce i-a adus pe mineri la Bucuresti, domnul Ion Iliescu, condus de cel care s-a facut ca nu-i vede, domnul Petre Roman si consacrat pe scena politica de cel care a semnat ordinul de deplasare a trenurilor din Valea Jiului, domnul Traian Basescu, adica de un super-trio pentru linistea “dreptei“ si a Romaniei!

Iar ca sa ajung si la chestiune, sa explic si de ce nu am nici o apasare legata de procedura prin care au fost azvarliti de la ciolan alde Udrea, Roberta, Prigoana si echipa. In primul rand, toti cei care se vaita acum in numele democratiei au tacut

malc atunci cand ea era prinsa in clestele coruptilor si pitecantropii pdl-isti ii dadeau la cap cu abnegatie. N-am auzit decat proteste anemice, de prin stanga si dreapta, n-am vazut asemenea actiune concertata pentru salvarea unui individ dubios, care intamplator ne-a fost presedinte o buna bucata de timp. Si vorbesc la trecut, pentru ca sunt absolut sigur ca romanii il vor arunca, fara gratie, la lada de gunoi a istoriei. Ce va ramane dupa TB? Profesia lui, de care este atat de mandru, alaturata profesiei lui Ceausescu. Ce, nu suna bine, ca am fost condusi de un cizmar si de un marinar? Ba da, rimeaza chiar...

Cat despre celelalte argumente, sa fim seriosi, toata lumea stie adevarul. Chestia cu puciul conteaza in ochiul omului de rand la fel de mult cat conteaza plagiatul lui Ponta. Romania nu este numai tara intelectualilor si a ziaristilor devotati marinarului sef. Ea este locul in care traiesc, de pe azi pe maine, oamenii sai, cei care-au fost trimisi la frecat puntea. Parintii mei, ai tai cititorule, ai tuturor romanilor raspanditi in lumea larga, datorita binelui general in care au scufundat Romania. Ma adresez aici celor care ii ridica osanale Basescului Traian. Poate ca din interior, cu simturile amortite si obisnuiti cu cei care va fura zi de zi, aceste indeletniciri au ajuns sa vi se para normale. Din tarile in care ne aflam noi, de departe si judecand la rece, Romania pe care v-o inchipuiti democrata, lider european in materie de anticoruptie si model de urmat de catre statele mici, nu exista! Ea exista doar in propaganda mincinoasa a celor care v-au intoxicat ani de zile, a celor care v-au anihilat simtul dreptatii, a celor pentru care condusul tarii este sinonim cu furtul zilnic din vistierie.

Oameni buni, Romania pe care o cantati nu este cunoscuta, este doar in mintea voastra, ca intr-un film SF cu oameni ce au creierele spalate. Cand va veti trezi, daca se va intampla acest miracol, veti realiza ca oamenii o duc mai rau decat acum opt ani, ca tara noastra nu este respectata nicaieri, iar cei de la Bruxelles ne iubesc doar pentru ca semnam, an de an, fara sa citim si fara sa clipim, cecurile cu dobanda grasa, in alb.

Dragi compatrioti din Noua Zeelanda. Sectia de votare din Auckland este obtinuta cu greu, haideti s-o folosim. Noi, care vedem lucrurile asa cum sunt, necosmetizate, stim cel mai bine adevarul golgolut. Romania se indreapta spre niciunde, condusa ca o nava in deriva. Va ajunge pe o banchiza de gheata, unde va esua. Poporul nostru merita o soarta mai buna. Exista si oameni tineri, inteligenti, care il pot conduce spre orizonturi mai calde. Haideti sa ne spunem optiunea, indiferent care ar fi ea, pe buletinele de vot. Haideti sa fim responsabili si sa privim din nou spre viitorul Romaniei cu speranta. Va asteptam pe toti cei care traiti in Noua Zeelanda la 17-19 St. George Road, Avondale, Auckland, duminica 29 iulie 2012, intre orele 7 si 23.

Haideti la vot!

Cristi Dumitrache

EDITORI Adina si Cristi Dumitrache ROMANIA Irina Margareta Nistor Liviu Antonesei Marius Dobrescu George Petrovai Catalin Paduraru Cornel Nistorescu Nicolae Balasa FRANTA Adrian Irvin Rozei GERMANIA Adalbert Gyuris SPANIA Gabriela Calutiu Sonnenberg USA Octavian Curpas BRAZILIA Vlad Radu Poenaru AUSTRALIA George Roca Ben Todica NOUA ZEELANDA Lucia Davis Marian Ioan Pr. Emanuel Crainic Mihaela Orlandea Bianca Ungureanu Pr. Mircea Corpodean CANADA Elena Buica George Filip LAYOUT/ DESIGN/ PUBLISHING

Adina si Cristi Dumitrache PARTENERI PRNZ

Romanian Global News, www.stiridiaspora.com, La Drum, Radio Romania Actualitati, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Ziarul Lumina, TVR International, PROTV International, HRB Expert, www.liternet.ro, Altermedia, www.roeanz.com.au, Povestea Vorbei, Fereastra, Curierul Suedia, Romanul Australian, Spirit Romanesc Australia, Clipa USA, Phoenix Magazine, Literaria Craiova, Basarabia Literara, Dilema Veche, Constelatii Diamantine, Destine Literare, Cetatea lui Bucur, Revista Singur, Citadela, Constelatii Diamantine, www.romanianvoice.com ABONAMENTE SI PUBLICITATE

romanianpages@yahoo.co.nz

Materialele si fotografiile pot fi reproduse citand sursa.

ISSN 1174-4847 ©PRNZ 2011 AUCKLAND, Noua Zeelanda

3

LA CESTIUNE...

OMUL NOU SI NOUA CLASA CALDURA MARE, MONSERULE! Un amplu comentariu la penultima postare de pe blogul meu abordeaza o chestiune care ma preocupa si pe mine – este vorba despre fizionomia noilor politicieni romani. Se intampla sa ma intalnesc in anumite opinii cu unii dintre prietenii sau doar interlocutorii mei. Uneori, cum e cazul scriitorului care semneaza InimaRea nu doar la sectiunea de comentarii de aici sau de pe blogul meu, ci si pe copertile cartilor, se intampla chiar destul de des. Poate pentru ca suntem de varste apropiate si am crescut in medii intelectuale asemanatoare, chiar daca eu la Iasi, iar el la Bucuresti. Un amplu comentariu la penultima postare de pe blogul meu abordeaza o chestiune care ma preocupa si pe mine este vorba despre fizionomia noilor politicieni romani. Eu n-as fi foarte restrictiv, pentru ca am senzatia ca - si in aceasta privinta!

- copiem modelele mai ilustre ale Vestului. Ca doar nu suntem plagiatori doar in tezele de doctorat! El ii numeste pe acesti juni politruci cyborgi si denumirea nu e eronata. As adopta-o, doar ca i-as imparti apoi in trei subclase in functie de domeniul de activitate dominant, nu exclusiv, pentru ca unii dintre ei sunt plurilateral dezvoltati, nu doar politicieni. Ce vreau sa spun? Ca „omul nou”, nu in sensul lui Ceausescu, ci poate intr-unul mai cumplit!, e deja printre noi si a inceput sa constituie „noua clasa” care ne va conduce „spre capitalism in zbor”, tinta nemaifiind comunismul ideologizat la maximum si vetust. In ciuda faptului ca acest om si aceasta clasa sunt menite sa conduca umanitatea prin tranzitia crizei spre nu stim exact unde, ceea ce este sigur e ca, intr-un sens, sunt probele unei perfecte adaptabilitati.

Ei ar reusi in orice tip de societate - democratica, comunista, fascista -, poate nu si in cele fundamentalist religioase care solicita spiritul, fie si unul malformat. De altfel, destui dintre ei au facut fara convulsii trecerea din activul utecist in cel civicopolitic sau diplomatic democratic. Nu mai sunt cazuri izolate, ci veritabile retele care constituie incet-incet „noua clasa”. E un tip antropologic in expansiune, care se dezvolta acum in trei sub-tipuri, toate caracterizate printr-o reducere spre zero a afectivitatii (in afara iubirii nemasurate de sine si a dispretului fata de ceilalti), o neutralitate etica absoluta (situandu-se dincolo de bine si de rau, judecand in functie de utilitate, nu de moralitate), laolalta cu o supunere simulata fata de superiorii ierarhici si o cruzime manifesta fata de subordonati. Cand ajung in functie, iti dai seama pe loc ce spune vorba populara „sa te fereasca Domnul de sluga ajunsa stapan”. In functie de inteligenta, pregatire si de anumite preferinte inexplicabile, se impart in „androizi” (politicieni, diplomati, oameni de afaceri, functionari internationali, bancheri etc.), „robocopi” (practicantii violentei fizice sau simbolice, indiferent daca sunt jandarmi sau huligani - cel mai bine s-a vazut comuniunea dintre ei cand jucau tenis, in ianuarie, cu bucatile de macadam si cand jandarmii loveau femei, pensionari etc., nu pe provocatori). Nu trebuie omisi „lucratorii” diverselor servicii secrete, pentru care e mai spornic sa ne suspecteze si urmareasca pe toti, decat sa se axeze pe teroristi!

Si, in sfarsit, a treia categorie, careia nu i-am dat inca nume, e compusa din scientisti, mai ales din stiintele omului, autori de articole stas, da, celebrele ISI - uri, fara vreo idee proprie, dar care tot verifica, uneori o suta in acelasi timp, teoriile facute de altii... Cum multi dintre ei sunt bagati in „inginerii sociale” in care solidaritatea de „noua clasa” bate etica profesionala, cred ca le putem spune frankensteini! Ei bine, asta e lumea in care intram, de fapt, am si intrat si, probabil, trebuie sa spunem multumesc pentru ca, unii dintre noi, suntem destul de batrani ca sa n-o prindem in starea ei de desavarsire - deocamdata, mai are goluri...

De pilda, fizic inca nu sunt toti la fel, desi obtii efecte uluitoare daca suprapui efigiile unui fost premier, a unuia in functie si a unui controlor de la FMI, cum a procedat cineva! Amuzant este ca toate cele trei categorii se revendica, fiecare pe ogorul sau, de la competenta si eficienta. Doar ca, prin competentele si eficienta lor proverbiale, am ajuns in cea mai profunda criza, nu doar economico-financiara, din istoria umanitatii.

N-a fost nici o lovitura de stat! Am inceput cu asta, ca sa nu mi se reproseze ca plec in vacanta fara sa ma pronunt in chestiunea cea mai fierbinte a acestor zile mai mult decat fierbinti. Insa lumea este atat de infierbantata incat n-a tinut seama nici macar de declaratia de joi din Parlament a presedintelui, care a salutat noile conduceri ale celor doua camere si a socotit demersul parlamentar legitim.

Declaratia ce merita salutata: e excelent ca presedintele si-a pastrat calmul, ceea ce fanii Domniei Sale nu reusesc. Nu, nu e lovitura de stat si, de altfel, nimic din ce a facut actuala putere in ultimele douatrei saptamani nu este lipsit de traditie in precedenta guvernare, cu exceptia suspendarii presedintelui.

Era si imposibil ca antecesorii sa fi incercat sa-si suspende mentorul! Nu e nici un „puci parlamentar”, dupa pitoreasca formula a unui intelectual fin si subtil indeobste, care reuseste sa dovedeasca ca faptul de a avea trei doctorate pe bune nu te duce automat mai aproape de adevar decat unul singur si acela plagiat, cum e cazul actualului premier. Oamenii care ii tot dau cu lovitura de stat si puciul par sa nu stie ca Parlamentul este puterea care reprezinta vointa poporului in stat, nici ca Parlamentul e victima prima a loviturilor de forta, nu autorul acestora. De la clasicii gandirii politice si pana la Sartori asta face parte din ABC - ul politici si ma mira sa constat cati analfabeti politici avem prin randurile elitelor ganditoare. Ma rog, poate ca romanii se dovedesc o data mai mult protocronisti si stabilesc o premiera in politica universala!

Mai potrivita e formula CTP-ului, dupa ce i-au trecut fantasmele cu Hitler, „lovitura de popor”. Desi, as prefera „lovitura de picior cazuta”, numai ca la rugby exista fair-play. Ceea ce uimeste insa la noua putere este viteza cu care a actionat, ceea ce ar trebui sa-i satisfaca pe presedinte si pedelisti - au avut elevi nu doar foarte buni, ci de-a dreptul premianti! In ce? In modul de a glisa la suprafata legii, de a o schimba la nevoie, de a profita de zapaceala sau neatentia adversarului. Asta nu e insa lovitura de stat, ci eventual lipsa de fair-play. Dar a vorbi despre fair-play in politica noastra mi se pare cu totul deplasat, mai ales ca nici predecesorii nu s-au dovedit campioni la aceasta categorie - ba din contra! Bun, luati de viteza, noii guvernanti au facut si prostii cat casa care, daca nu acum, mai prin toamna se vor intoarce contra lor. Nu a avut nici un sens tot efortul - comic in cele din urma! - facut pentru a acoperi plagiatul premierului, pentru ca acesta se va intoarce ca un bumerang. Nu va trece bine referendumul si, indiferent de rezultat, plagiatul va redeveni o problema fierbinte a dezbaterii de dinainte de alegeri. Poate ar fi bine ca dl Ponta sa-si aminteasca propunerea facuta nu de mult presedintelui, demisia amandurora, si sa plece din post daca referendumul conduce la demiterea presedintelui. Si chiar daca nu reuseste referendumul! A doua eroare mare si inutila este trecerea intempestiva a Monitorului Oficial la Guvern pentru motive penibile - anuntarea delegatiei la Bruxelles si desfiintarea Comisiei de atestare a titlurilor... Avand conducerea ambelor Camere, ce nevoie avea USL de asta? Satisfacerea orgoliului, proba de aroganta? Pai, aroganta - mai mult decat austeritatea - le-a rupt gatul predecesorilor la putere... Ce va fi la referendum? Greu de spus daca ne gandim la capacitatea de mobilizare a presedintelui in situatii electorale. Mai usor de spus daca ne gandim la nivelul sau actual de popularitate - nici un sondaj din aceasta perioada nu poate fi socotit serios, din pacate! - si la dificultatile unei campanii pe o canicula ce pare fara sfarsit. Esentialul campaniei, pentru ambele gasti politice, se va desfasura in media - clasice si electronice, inclusiv pe bloguri si prin sms. Si aici presedintele ar avea cateva lucruri de rezolvat - „ascunderea” Dnei Udrea si a altor lideri PDL, care ii fac mai degraba deservicii, moderarea tonului fanilor intelectuali, ton a carui isterie induce isterie si asta nu-i poate fi de nici un folos. Dar cum nu-s platit de nimeni drept consilier de campanie, sa-i lasam, pe toti!, sa se descurce dupa cum ii ajuta capul. Poate e bine ca voi urmari de la distanta batalia, e posibil sa am o privire mai limpede de acolo decat din miezul „unui ev aprins”!

Articole de Liviu Antonesei

UMANISM

4

PROIECTIA POZITIVA A IMAGINATIEI Imaginatia poate da nastere la ingeri sau demoni, poate inalta castele sau darama citadele, poate sa strapunga negura nestiintei sau sa adanceasca in ignoranta pentru totdeauna cele mai stralucite minti. Ea poate aduce frumusete sau uraciune, geniu sau nebunie, in functie de cum este ea folosita, de maniera in care este cultivata, innobilata sau dimpotriva, maltratata, uratita pana la desfigurare.

Totul depinde de educarea ei, de rafinarea prin intermediul a ceea ce este bun, frumos si luminos.

Sa ne imaginam ca ne plimbam pe un bulevard cunoscut al unui mare oras, ca parcurgem din nou un traseu pe care l-am repetat de mai multe ori pe parcursul vietii, astfel incat straturi nenumarate de impresii s-au asociat locurilor pe care le vedem in aceste clipe. Este foarte posibil ca o anumita cladire, un cinematograf, o biserica sau un restaurant sa declanseze procesul evocarii diferitelor senzatii pe care le-am trait trecand prin dreptul lor.

Poate este emotia asteptarii rezultatelor la un examen scolar de care depindea soarta noastra viitoare, poate este senzatia inconfundabila a primului sarut sau al primei strangeri de mana a unei persoane dragi, poate fi atmosfera apasatoare a asteptarii unei vesti neplacute, poate fi bucuria anuntului ca ai fost angajat la o mare companie, sau poate este amintirea drumului parcurs cand te indreptai catre restaurantul unde urma sa iti sarbatoresti casatoria cu persoana iubita.

Cate astfel de amintiri ar putea sa iti vina in minte privind doar un colt de cladire, doar un fragment de arhitectura, ce poarta peste timp pecetea atator taine pe care le porti zavorate, in cea mai mare parte a timpului, in propriul tau suflet?

Sau sa ne mutam acum undeva pe aleile unui parc prin care ne-am plimbat atat de multe ori si de care se leaga indisolubil impresii din copilarie, adolescenta, prima tinerete sau poate chiar de mai tarziu, catre zenitul vietii. Practic, aspectul nu s-a schimbat foarte mult, incat poti distinge vechile alei sau poate chiar locul bancilor unde ai stat uneori cugetand tacut la destinul vietii, alteori razand de glumele prietenilor ce te insoteau, iar alteori pur si simplu ai strans puternic la piept persoana de care te-ai indragostit nebuneste, dar care ulterior a disparut din viata ta.

Sau poate impresiile se leaga de cele ale copiilor cu care te-ai jucat alergand pe sub bolta verde a copacilor proaspat iesiti din iarna, avand mireasma si gustul unui nou inceput, al unui nou an, al unor noi sperante ce te-au determinat sa crezi ca totusi viata are un sens bine definit, ca exista un scop in tot ceea ce traiesti, iar viitorul isi deschide larg portile inaintea ta.

La fel de adevarat este faptul ca respectivele alei poate au fost pavate de senzatia suferintei, a trecerii inexorabile a timpului, a neputintei de a aduce lucrurile inapoi, de convingerea asupra caracterului efemer al tuturor lucrurilor si al desertaciunii acestei lumi.

Care anume este elementul distinctiv in toate aceste relatari? Desi locurile sunt practic aceleasi, trairile sunt atat de diferite intr-o paleta ce nu poate fi epuizata niciodata pe deplin, dependenta de profilul interior al fiecaruia dintre noi, de starea de spirit in care ne aflam si de viziunea cu privire la viata la care am ajuns. Practic, emotia trairii este cea care da glas si culoare la ceea ce ne imaginam, directionand-o intr-un sens sau altul, alternand uneori intre bucurie si tristete, speranta si deznadejde, lumina si intuneric. Atat de amestecate sunt uneori aceste trairi, incat nici nu poti sa mai distingi cu claritate incotro se indreapta ele, fiind asemenea unui rau subteran ce te poarta neputincios intr-o directie sau alta, inaltandu-te catre cer sau aruncandu-te in abis.

De fapt, tot acest mecanism al evocarii are la baza un proces de proiectie a gandurilor, de afisare a lor pe diferite „ecrane” interioare plasate in „regiuni” ce au o sensibilitate diferita. Fiecare dintre noi poseda astfel de „regiuni” sau registre formate in baza unor transformari succesive deosebit de complicate. De exemplu, un copil care a fost incurajat de catre parinti sau educatori sa continue, chiar si atunci cand gresea, va avea un registru mai bogat in zona sperantei, increderii si a trairilor pozitive. In sens opus, un copil care a fost descurajat sistematic, caruia i s-a amintit mereu faptul ca nu este bun de nimic, va avea un registru bogat in zona deznadejdii si a trairilor negative, astfel ca atunci cand gandurile vor cauta un „ecran de proiectie”, vor gasi mai la indemana acest „panou mare” plin de emotii negative, pe care se vor revarsa generand trairi dureroase si crude, chiar daca evenimentele s-au petrecut undeva in trecut.

Fiindca un lucru de care trebuie sa tinem cont totdeauna, este acela ca practic nimic din ceea ce am trait nu se uita cu adevarat, ci amintirile se stocheaza definitiv in fiinta noastra interioara, indiferent de caracterul pozitiv sau negativ al acestora, de lumina sau intunericul prin care am trecut, de bucuria sau durerea pe care am experimentat-o. Si de aceea, nu exista niciodata o stergere a ceea ce a fost negativ, ci doar o posiibla contextualizare mai larga a experientei traite, precum si posibilitatea extinderii registrelor de proiectie pozitiva din cadrul „lumii” pe care o purtam in suflet mereu, la fel de complexa si de contradictorie ca lumea exterioara in mijlocul careia traim.

Este foarte posibil ca „ecranul trairilor pozitive” sa fi fost in mod voit si samavolnic subdezvoltat de catre persoane lipsite de umanitate, de catre parinti nedrepti, educatori lipsiti de mila sau de catre un sot sau o sotie care in mod sistematic te-a asuprit de-a lungul vietii. Este la fel de posibil ca registrul trairilor pozitive sa fi fost uitat undeva in zorii copilariei sau ai adolescentei, ca mecanismul dezvoltarii emotionale sa fi fost blocat undeva intr-un anumit trecut, dupa care totul a luat un drum descendent.

Din acest punct de vedere, exista blocaje ale

registrului de trairi pozitive pe care trebuie sa le rezolvam, altfel cenusiul si tristetea vor deveni compania noastra permanenta, otravindu-ne la fiecare pas. Practic, trebuie sa cultivam paleta de trairi luminoase, sa adaugam „panouri” noi pe care sa se poata proiecta constructiv si plin de speranta gandurile noastre, oferind astfel o sansa dezvoltarii noastre interioare dincolo de „asfaltul” impresiilor intunecate.

Premiza de la care plec in aceasta „reconstructie” interioara se refera la extraordinara capacitate de reconfigurare si de „reprogramare” a modului nostru de a gandi si de a reflecta realitatea. Practic, nu exista o varsta la care aceasta insusire sa dispara cu totul, de fiecare data existand sansa unui nou inceput. De exemplu, in momentele marilor „transformari” ce se succed cam la o distanta cuprinsa intre sapte si zece ani, avem sansa sa o „luam” de la capat, sa reevaluam experienta vietii intr-o noua perspectiva. Poate copilaria fost intunecata, dar adolescenta ti-a oferit sansa de a iesi „la lumina”, anuland „programarea negativa” din prima perioada. Poate adolescenta a fost umbrita de trairile dintrun anumit camin de elevi sau de persoane ce au abuzat fizic sau emotional de noi, dar perioada primei tinereti a fost caracterizata de fericirea intalnirii unui partener de viata potrivit si de gasirea unui loc de munca adecvat aptitudinilor tale.

Este posibil ca prima tinerete sa fi fost ratata, dar dupa varsta de treizeci sau poate chiar patruzeci de ani sa fi gasit un tovaras de viata adevarat sau sa fi putut sa ai in sfarsit casa ta si sa scapi de datorii contractate in urma cu mai multi ani. Si exemplele pot continua, fiindca dupa un anumit interval de timp se poate produce prin acumulare „saltul” interior, iar ceea ce a fost negativ sa poata fi dat la o parte, asa cum raul, in curgerea lui, lasa pe maluri deseurile si obiectele voluminoase ce i-au ingreuiat cursul. Registrul trairilor pozitive se cultiva prin mijloace oarecum „traditionale” si aflate mereu la indemana, mai precis prin reeducarea vorbirii, exprimarii, actiunii si gandirii. Trebuie sa invatam sa zambim, sa ne descretim fruntile, sa vedem si partea luminoasa a vietii, sa incepem sa fim amabili unii cu altii, sa nu mai presupunem lucruri urate, cand nu avem dovezi suficiente si sa avem mereu speranta unui viitor mai bun.

Suntem trecatori prin aceasta lume, dar conteaza enorm de mult cantitatea de lumina sau de intuneric... P5

LA CESTIUNE...

5 P4 ... pe care ajungem sa o purtam in suflet, fiindca acest lucru va dicta fericirea sau nefericirea noastra. Nu multimea de „bogatii” materiale va decide in final acest lucru, ci modul in care privim, seriozitatea cu care iubim si bunatatea pe care o oferim. Aceste trei elemente determina calitatea vietii pe care o traim si sensul pe care vrem sa i-l dam trecerii noastre prin univers.

Nu apelez la religie pentru a contura importanta acestui lucru si nici la notiunile de „rai” si „iad” pentru a motiva in directia cea „buna”. Nu pot judeca experienta niciunui om si „fortarea” unui anumit mod de a fi nu este recomandabila, chiar daca intentiile pot sa para onorabile. Insa fiecare dintre noi poate percepe „avantajele” unei vieti in care registrul trairilor pozitive este cu mult extins fata de cel al trairilor negative, ca a te putea bucura si a privi cu speranta valoreaza mai mult decat tristetea si apasarea asteptarii unui final intunecat. Exista totusi un „bun simt” pe care il avem cu totii, insa exista o foarte mare lipsa de a ne educa sa il ascultam de-a lungul vietii. Si acum, sa ne reintoarcem pe aleile parcului de odinioara, sa privim cu nostalgie dar si cu bucurie catre momentele cand sarutam persoana iubita, cand o strangeam la piept dansand de fericire, fara sa ne pese prea mult de ceea ce spun ceilalti rotindu-ne in ritmul unei melodii eterne, pe care doar cei care sunt tineri in suflet o pot auzi mereu si pana la capat. Nimic din ceea ce am trait nu se pierde, ci doar se adauga „zestrei” de emotii si simtaminte pe care le purtam in fiinta noastra, avand undeva fagaduinta renasterii intr-o lume nemuritoare si plina de lumina sub privirile blande si protectoare ale Marelui Autor.

Octavian Lupu

CIDUL

LACHEII PUCISTILOR S-AU DEZLANTUIT IMPOTRIVA MEA

In seara zilei de 17 iulie 2012 am fost sunat de Viorel Necula, redactorul sef al revistei Miorita din California, ca sa ma anunte ca atat ei, cat si alte publicatii romanesti din America de Nord, au primit materiale de la niscaiva lachei ai USL-ului, in care sunt acuzat – atentie! – ca nu am mancat salam cu soia alaturi de truditorii Aidoma Cidului, calare pe butonul Romaniei proletare si ca, drept urmare, numarul 3, cadavrul politic al lui nu am caderea morala sa seman neincrederea printre romani in ceea Traian Basescu baga inca groaza ce priveste constitutionalitatea proceselor ce acuma se deruleaza in in dusmani. Chiar si Realitatea tara. Pentru acesti iremediabil mutilati din punct de vedere moralTV, care a incercat o vreme conceptual si pentru altii, care au tendinta sa le calce pe urme, este sa-si tina echilibrul pe fringhie, necesar sa fac urmatoarele precizari: si-a scos mortul la inaintare in

Nu vi se pare, domnilor tovarasi, ca ar cam fi timpul sa depasiti fereastra televizorului, taman cind faza argumentelor ce fac parte din primitiva categorie a „salamului cu la Timisoara 15.000 de societari soia”? Constat ca pentru unii ca voi, intelepciunea marxist-leninista este ai Pietei Operei scandau din toti atat de inradacinata in minti si trupuri, incat vi se pare absolut firesc sa bojocii „Jos Basescu!“, desi mai va coborati constiinta la nivelul stomacului, ba chiar sa va descotorositi jos de atit marele navigator n-ar de ea odata cu fecalele. Acuzatiile impotriva mea cum ca n-am mancat putea cobori decit poate numa-n salam cu soia, deci ca fizic n-as apartine acestei tari aflata la cheremul apele canalizarii. Normal ar fi fost ticalosilor mai vechi si mai (ciocoii vechi si noi ai lui Nicolae Filimon in ca apropitarii postului sa fi recurs varianta moderna), imi starnesc rasul prin grosolana lor netemeinicie: la gimnastica paralelelor inegale N-am parasit nicicand aceasta tara, chiar daca interogatoriile si si sa ataseze macar o buburuza supravegherea atenta din partea fostei Securitati se constituie in de la Timisoara in partea dreapta argumente indestulatoare pentru o decizie de acest fel! Incapabili sa a ecranului, cit timp reporterul ii descifrati nuantele subtile ale logicii, trebuie sa va spun ca, aidoma facea marinarului masaj erotic. unui bumerang, de fapt acuzatiile se indreapta impotriva voastra.

N-a fost sa fie. Servit natur, in Caci, la urma-urmei, prin astfel de invinuiri, voi faceti o distinctie aspicul transpiratiei, cu marul neta intre romanii din interiorul granitelor, adica cei care au obligatia microfonului in gura, tatucul lui patriotica sa gandeasca si sa actioneze conform standardelor usl-iste Blejnar s-a lafait singur in tava stabilite de ministerul propagandistic al Antenelor, si romanii din afara Realitatii. granitelor, fapt pentru care mi-ati facut onoarea – e drept, fara voia

Intocmai cum taranii se voastra – sa ma azvarliti intr-un spatiu al gandirii libere si corecte, de ascundeau in gluga de coceni cind care (recunosteti iarasi fara voie) romanii din tara inca nu au parte. Va dadeau navala tatarii, micutul dau dreptate ca n-am mancat salam cu soia nici in vremurile tenebroase Titulescu, pitulat in musuroiul de din iepoca de aur si nici in timpul mineriadelor coordonate cu zel ghilimele, n-a suguit citusi de putin criminal si indignare bolsevica de catre Ion Iliescu. Dar n-am mancat nu cind a afirmat ca nu mai poate numai pentru faptul ca de felul meu sunt lacto-vegetarian, ci mai ales dormi noaptea de frica bau-baupentru ca unuia ca mine ii era practic imposibil sa-l procure inainte de ului.

Decembrie ’89, iar epoca iliesciana m-a ingretosat atat de mult, incat

Butonul numarul 3 ne-a mi se parea ca pana si soia are un inconfundabil iz securisto-bolsevic. soptit ca Traian Basescu va scoate Mai are cineva nas sa vorbeasca de constitutionalitatea asaltului purtat pe piata oarece filmulete erotice cu de pucisti impotriva institutiilor statului? Pai, domnilor mancatori de dottore cintind la flautul fermecat rahat, pentru care – vorba adorabilului Petre Tutea – democratia este in patria lui Mozart, care-i vor contraindicata precum este contraindicat sifilisul la cugetare, marile transforma cariera politica intr-o cotidiene ale lumii (Le Monde, Washington Post) sunt apreciate ca grea cariera de piatra sau intr-o formatoare de opinii nu pentru stirile incerte si acuzele colportate ba de dulce coabitare, daca i-ar sta capra ortacii lui Traian Basescu, ba de adversarii lui, ci pe baza informatiilor presedintelui suspendat. Evident, indubitabile furnizate de ambasade, de agentiile internationale de imaginea României in lume, de presa si, nu in ultimul rand, chiar de declaratiile contradictorii ale care face atita caz fostul Basescu, liderilor USL. Pentru ca cine naiba mai poate sa se increada in bunele va urca pe culmi nebanuite, cu intentii ale unei grupari profitoare si, in buna parte, infractionala atit mai mult cu cit marele cinefil din Parlamentul Romaniei, devenita atotputernica prin racolarea lasa sa se inteleaga ca ar avea la traseistilor cu dosare penale in regula, cand nedemnii membri ai acestei purtator si alte capodopere cu grupari conjuncturale sunt de fapt servitorii preaplecati ai plutocratiei alti actori, trase pe sestache de lui Dinu Patriciu, Voiculescu sau Vantu, dar de ochii lumi cocheteaza cu studioul cinematografic Doi si-un democratia in varianta sa ochlocratica?! sfert.

P.S. O ultima instiintare pentru inversunatii mei adversari de

Din fericire pentru opinii, morala, comportament etc.: Presimtirile voastre negre nu v-au poporul român, Politia franceza, inselat in ceea ce ma priveste – nu ajunge ca de ani si ani fac parte din care-i scormoneste fara nici o jena redactiile unor prestigioase publicatii romanesti din strainatate, precum fostului presedinte Sarkozy, ba Curentul International (apare la Detroit) sau Pagini Romanesti in Noua prin buzunare, ba prin sufragerie, Zeelanda (apare la Auckland), dar, cu cateva zile in urma, Viorel Necula anticipeaza clipa cind francofona m-a anuntat ca am fost cooptat in colectivul redactional al revistei noastra Politie va cara si ea cu Miorita. Cu precizarea ca nu pot fi vandut sau cumparat, intrucat nu circa scheletele din debaraua casei primesc nici un ban de nicaieri pentru sutele de texte pe care le public in de pe strada Mihaileanu. zeci de reviste din tara si strainatate...

Mircea Dinescu

George Petrovai

ISTORIA ROMANILOR

6

DACII, ELITA NEAMULUI TRACILOR

Dacii sau Getii fac parte din marele grup etnic al Tracilor si constitue, dupa parerea noastra, cea mai insemnata ramura a lui, avand o civilizatie, o cultura, o istorie politica pe care n’a egalat-o nici o alta ramura. Se poate spune ca Dacii sau Getii reprezinta elita numerosului neam al Tracilor.

Cu privire la multimea acestor Traci, Herodot face o marturie de cea mai mare importanta: “... neamul tracic spune el in cartea a patra este, dupa acela al Indienilor, cel mai mare dintre toate. Daca ar avea un singur domnitor si ar fi uniti intre dansii, ar fi de neinvins dupa cum cred eu, mult ‘mai puternici decat toate popoarele.

Obiceiuri au aceleasi toti, afara de Geti si de Traci si de cei cari locuesc mai sus de Crestonei”. Intr-adevar, Tracii se intindeau pe o suprafata enorma, de la Marea Egee si din vestul Asiei Mici pana in mlastinile Pripetului si de la cadrilaterul Boemiei pana spre Bug. Iar daci socotim pe Cimmerieni tot ca Traci, dupa cum pare probabil, atunci limita estica trebue intinsa pana dincolo de Marea de Azov, suprafata locuita de Traci ingloband, in cazul

acesta, si tot tarmul de miazanoapte al Marii Negre. Ei erau impartiti intr’o sumedenie de neamuri sau triburi care se dusmaneau intre ele. Din cauza aceasta, nici nu se puteau apara cum trebue si au fost supusi de diferiti cuceritori. Printre neamurile mai insemnate ale Tracilor trebue sa citam pe Odrizi, locuind la Sud de Balcani, in regiunea cuprinsa intre tarmul Marii Negre fluviul Hebrus (azi Maritza).

Ei au ajuns la un moment dat, in secolul al V-lea, sub regele Sitalkes, sa intemeieze un stat puternic, cu o armata numeroasa, ajutand chiar si, pe Atenieni in razboaiele lor.

Un alt neam insemnat tracic au fost Besii, cari locuiau basinul superior al fluviului Hebrus, cuprins intre muntii Balcani si Rhodope si aveau ca centru mai important Bessapara. O parte dintre acesti Bessi au locuit mai tarziu in Dobrogea. Ii intalnim aci, in satele din jurul cetatii Histria si a castrului de la Ulmetum, in unele inscriptii din veacul al II-lea.

Tot in Dobrogea, in partea de miazazi a ei, intre Callatis (Mangalia) si Odessos (Varna), au locuit si Crobyzii, un alt neam tracic. Moesii erau asezati intre Dunare si muntii Balcani, mai ales in jumatatea vestica a acestei regiuni. De la ei si-a luat numele si tinutul care a fost numit, pana tarziu, Moesia.

Cei mai insemnati insa dintre toate neamurile tracice au fost Dacii sau Getii. Impartiti intre un mare numar de triburi, ei locuiau tinutul cuprins intre Tisa, Dunare, Marea Neagra si Nistru, trecand in unele parti si peste aceste hotare. Astfel la sudul Dunarei, ei se intindeau papa la muntii Balcani, mai ales in partea de est, din spre mare. Spre rasarit, treceau Nistrul, inaintand pana spre Bug, iar spre apus, ajunsesera pana la Dunarea

panonica. Tracii se invecinau cu urmatoarele popoare spre rasarit, dincolo de Cimmerieni adica, Scifii; acestia erau de neam iranian, avandusi deci orginea in podisul Iranului (Persia de altadata): spre miazanoapte, Germanii si in partea de Nord-Est, Slavii; spre apus, llirii, Germanii si Cel ii, iar la Sud de Dunare, Ilirii.

Acestia din urma prezentau unele asemanari cu Tracii, formau totusi, asa cum s’a aratat in ultimul timp, un popor deosebit, vorbind si o limba deosebita. Ei ocupau Panonia si jumatatea de apus a Peninsulei Balcanice, de la raul Margus, afluent at Dunarei (azi Moravia), spre Adriatica.

Erau pastori; cunosteau insa si agricultura, iar cei de pe langa mare se indeletniceau adesea cu pirateria.

Inspre miazazi, vecini erau Grecii.

Nu trebue sa ne inchipuim insa o linie de demarcatie precisa intre Traci si aceste diferite popoare.

Nici astazi nu exista asemenea limite etnice hotarite, regiunile de granita prezentand peste tot interferente de populatie. Cu atat mai mult in vremea aceea. Unele neamuri germanice sau ilirice, de pilda, intrau in masa tracica, dupa cum, de asemenea, unele neamuri tracice formau adevarate insule sau prelungiri in mijlocul populatiei vecine. VA URMA

Constantin C Giurescu

7

MOVIE NIGHTS

ARTISTUL / THE ARTIST rasplatit, pentru acordurile obsedante in sensul cel mai bun al cuvantului: Ludovic Bource. Pentru a o crea pe Peppy, regizorul sustine ca a vrut sa faca un fel de puzzle intre Marlene Dietrich, Joan Crawford si Gloria Swanson, pe alocuri as adauga ca s-a gandit, precis, si la Ginger Rogers, chiar daca per total este departe de a fi la fel de rafinata, ceea ce n-a impiedicat-o sa primeasca un César, pe care Dujardin l-a ratat. Costumele sunt spectaculoase, inclusiv pantofii si palariile, atmosfera anilor nebuni este redata cu har si reprezinta, per total, o calatorie fascinanta ARTISTUL/THE ARTIST in timp, pe care probabil a declansat-o Franta, 2011 initial, chiar daca nu au stiut unii de altii, Regia: Michel Hazanavicius Woody Allen cu „Midnight in Paris”.

Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo,

Uggie este un catel Jack Russell John Goodman, James Cromwell, Terrier care are deja 8 ani si a mai jucat si in Penelope Ann Miller, Missi Pyle, lungmetrajul „Apa pentru elefanti”, unde Malcom McDowell este Queenie si imparte afisul cu Robert Pattinson si Reese Witherspoon. Initial Hollywood, 1927, George Valentin (Jean doua randuri de stapani l-au considerat Dujardin) e in culmea gloriei, filmul albmult prea agitat si l-au abandonat la un negru, mut e la mare pret si cand se asteapta adapost de catei, de unde a fost adoptat de mai putin in viata lui se strecoara o tanara un dresor de vita nobila: Omar von Muller. admiratoare Peppy Miller, care, curand, El a reusit sa fie imblanzit si a devenit ajunge ea mai celebra decat el, in vreme ce foarte ascultator, fiind ispitit de fiecare „Artistul” cunoaste gustul amar, al uitarii data cu carnaciori si branzici, de care este publicului, ce-il adulase. Povestea in sine dependent. Patrupedul locuieste la aceasta nu este una originala, seamana ametitor cu familie unde exista si o fetita de 6 ani, dar si „A star is born”/„S-a nascut o stea”, initial o alti sase patrupezi, toti vedete de cinema. piesa radiofonica, devenita cinema in 1937 In „The Artist”, unde numele lui este Jack, cu Janet Gaynor si Adolphe Menjou, in 1954 a avut si doua dubluri, la cascadorii, dar cu Judy Garland si James Mason si in 1976 el este cel care a luat Palme Dog-ul si a cu Barbra Streisand si Kris Kristofferson. pasit la papion, pe covorul rosu, inclusiv Regizorul Michel Hazanavicius a vrut de la Oscaruri. In filmul „Beginners” care i-a fapt sa aduca un omagiu clasicilor colegi adus o statueta octogenarului Cristopher de breasla Hitchcock, Murnau, Lang, Plummer exista un catel din aceeasi rasa, pe Lubitsch si mai ales lui Billy Wilder, caruia nume Cosmo. i-a multumit de trei ori la rand cand a primit Oscarul. Cu siguranta cu gandul la celebrul sau „Dragoste de dupa-amiaza”, o pelicula foarte sentimentala cu Audrey Hepburn si Gary Cooper!

A avut noroc cu producatorul Thomas Langman, fiul si mai celebrului Claude Berri, considerat ultimul nabab sau nasul cinematografului francez, care a finantat mari succese precum „Tess” a lui Polanski sau „Asterix si Obelix: Misiune Cleopatra”, care la randul sau a luat un Oscar pentru scurtmetraj, in 1966, pe care l-a si regizat. Amuzant este ca, initial, lui Michel i s-a propus sa mute povestea din anii ’20 in ’50 pentru ca ar fi iesit mai ieftin. Din fericire si-a putut duce proiectul la capat, respectiv cel „al unui actor care nici nu vrea sa auda de filmul vorbitor”.

Pentru a-si face personajul mai credibil, l-a transformat intr-un Douglas Fairbanks, iar pe Bérénice Bejo, alias Peppy Miller, intr-o Michel Hazanavicius s-a nascut pe 29 Mary Pickford (de altfel s-a si filmat in casa martie 1967 si este nu numai regizor, ci celei supranumite „Logodnica Americii”). si producator si scenarist. Initial a facut Pentru rolul majordomului credincios a parodii de filme cu spioni. El provine fost ales James Cromwell, al carui tata in dintr-o familie de evrei din Lituania, care aceeasi ani ’20 chiar scria inserturile pentru s-a stabilit in Franta, in anii 1920. A debutat peliculele mute. la prestigiosul Canal+ si a lucrat mult si in

Din distributie mai fac parte publicitate. Marea lovitura a dat-o cu „The doi americani: John Goodman si Malcom Artist”, iar acum pregateste un remake dupa McDowell. Marea sansa a fost si un operator pelicula din 1948 a lui Fred Zinnemann stralucit: Guillaume Schitfmann, care „The Search”/„Cautarea”, povestea unui creeaza mister si un compozitor extrem de tanar supravietuitor de la Auschwitz si a

mamei acestuia, care se cauta reciproc, undeva prin Europa, dupa ce-l de-al Doilea Razboi Mondial.

Jean Edmond Dujardin s-a nascut pe 19 iunie 1972 si a dat un bacalaureat in filozofie si arte plastice si a lucrat mai intai ca lacatus. In timpul stagiului militar descopera ca are mare succes comic si pleaca la Paris unde face standup comedy, prin baruri. Isi formeaza o trupa: „Le Carré Blanc„ devenind invitat permanent al emisiunii „Fiesta” animata de Patrick Sébastien. Urmeaza un serial de televiziune, de 486 de episoade, sub 7 minute fiecare: „Un gars, une fille”/ „Un baiat si o fata”.

Unul dintre personajele din scheciurile sale se transforma intr-un mare succes de casa: Brice De Nice, un adevarat fenomen, dar de un umor indoielnic. Seria „OSS 117: „Cairo cuib de spioni” si „Rio nu raspunde” il fac sa devina un James Bond, in cheie comica. In 2008 joaca in: „Un homme et son chien” alaturi de Jean Paul Belmondo, cu care e adesea comparat.

Dupa „The Artist” regizeaza si produce „Les infidèles” care iese pe ecranele franceze pe 29 februarie 2012 si in care joaca inclusiv actuala lui sotie, Alexandra Lamy.

Bérénice Bejo s-a nascut la 7 iulie 1977 la Buenos Aires, iar la 3 ani s-a refugiat, impreuna cu familia, in Franta pentru a scapa de dictatura militara. Tatal ei este regizor si foarte curand s-a inscris la niste cursuri de teatru. E descoperita si nominalizata pentru un César al tinerei sperante feminine, odata cu comedia lui Gérard Jugnot „Meilleur Espoir Féminin” in 2000. Jean Dujardin si impreuna cu ea si viitorul ei sot vor lucra la „OSS 177: Cairo,

cuib de spioni”, in 2006. In 2009 aduce pe lume primul baietel al cuplului, Lucien, iar fetita, Gloria (cum altfel) s-a nascut in septembrie 2011.

Irina inscauneaza: cinci din cinci posibile, pentru un scenariu induiosator, chiar daca nu foarte original, dar cu lipici la public si mai ales un declansator al dorintei de a ne intoarce in timp, la inceputul celei de a saptea arte, de dincolo de Ocean.

Irina Margareta Nistor

PARFUMUL ANILOR CE-AU FOST

8

ACASA: O FRUNZA... SI-NCA-O FRUNZA... (I) O frunza... si-nca-o frunza... si apoi, rar si incet, altele se deprindeau din coroana copacului din fata Universitatii, intorcanduse spre pamantul care le hranise. Nu, nu mai voiau sa fie regine, sa priveasca de sus lumea, voiau sa se amestece cu iarba verde de acasa, cu ghinda, cu castanele care-si anuntau venirea pe pamant cu pocnete ce marcau triumful coacerii fructului.

Doreau sa fie una cu pamantul, sa simta si ele pasii grei ai oamenilor impovarati de ganduri. Privind la jocul frunzelor, Ioana isi dadu seama ca ii placuse intotdeauna toamna.

Pentru ea era un anotimp ciudat: bogat si trist, paradoxal – vesel si plin de regrete.

Simtea chemarea... Locurile copilariei o doreau. Gata! Hotararea a fost luata! Va porni spre casa bunicilor, cuibul fericirii ei. Ajunse spre seara, cand soarele scapata spre asfintit, aruncand ca un bulgare de foc ultimele raze de soare peste casa de la poalele muntelui...

Crepusculul cobora in cascada de nori negri. Acel negru al dezolarii neputincioase, care izbucneste parca din dezlantuirea launtrului... Cu aviditatea orbului, Ioana privea cerul pentru a-i fura o farama de lumina. Pe andaluziene carari de aducere aminte, pornea singura, in linistea noptii... Se trezeau in ea toate amaraciunile, si amintirile unei vieti, ce a trecut ca tavalugul peste fiinta ei, lasand in urma santuri adanci.

“Viata se iveste din pamant si daca nu iubesti viata, radacinile tale nu se vor putea infinge niciodata destul de adanc pentru a zamisli ce-i frumos si drept. Fiecare fiinta este un pom...” aude de departe, peste timp, glasul bunicului. Pasind prin iarba matasoasa spre iazul copilariei sale, coplesita de emotiile trecutului, parca ii aude vocea calda, blanda cu care o rasfata. Dragostea bunicilor i-a aprins in suflet o lumina, ce i-a incalzit fiorul amintirilor. Acum totul se schimbase, trecuse, si orice ar fi facut nu o mai putea ajuta. Sufletul ii era plin de ganduri si frig…

Strangand pumnii si inchizand ochii, simti ca nu mai are pe cine chema, pe cine striga.

“Cand lumina din suflet arde, lumea toata se umple de iubire”. – aude vocea bunicii ce-i trezeste in interiorul fiintei fioruri adanci.

Cohorte temporale ale unor defilari de imagini secventiale, se succedau prin sufletul ei. Era ca o relatie comunicationala bilaterala, intre trecut si prezent, care o invaluia si o coplesea in egala masura. Gandindu-se la viata bunicilor ei, isi dadu seama ca nu va putea exista o explicatie simpla a tot ceea ce a fost.

Bunica facea parte dintre batranii intelepti ai timpurilor. Poate ca visase sa ajunga ceva in viata... dar lumea satului, avea pe-atunci legile ei nescrise. O fata era maritata de la varsta timpurie. Ceva zestre si-un om gospodar, si gata – la casatorie! Dar, ea era insetata de cunoastere. Ii placea sa citeasca foarte mult. Isi formase o mica biblioteca pe care o considera un bun numai al ei, un altar, la care ea nu inalta rugaciuni, ci primea sentimente, trairi si descoperea taine, pe care nu si le putea explica.

Acolo Ioana a citit primele carti. In rafturile ce miroseau inca a lemn de brad i-a descoperit pe Ion Creanga, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuta, Mircea Eliade, Ioan

Slavici, Costache Negruzzi dar si pe Balzac (cu toata istoria pitoreasca a Frantei, incepand cu secolul al XIV si ajungand pana in secolul al XVII-lea), apoi Victor Hugo cu cartea sa “Omul care rade”, o carte la care de multe ori s-a oprit descifrand noi si noi sensuri despre viata – si pe care bunica o compara cu acea imagine “masca” ce fiecare om o poarta in adancurile sale – dar si pe Alexandre Dumas, S.A.Tokarev, si multi altii.

Ioana intinse o mana, lua o carte – fila-i ingalbenita- si-i pare ca in ea regaseste umbra degetelor aspre de munca ale fiintei indragite de ea. Simte din nou mirosul de mar, apoi ca-ntr-o avalansa de parfumuri se cufunda in mireasma perelor busuioace, a gutuilor si acea mireasma o face sa retraiasca clipele nemuritoare ce i le-a daruit ea – bunica. Anii, timpul, ploaia, au luat cate ceva.

Multe au intrat in pamant, dar restul a devenit parfumul amintirilor, de care nu se va putea desparti niciodata. Aveau o casa mica, cu peretii albi, cu un patul pentru fan si animale, in care nu de putine ori se ascundea, pentru a-i face sa o caute.

In fata casei se intindea o padure tanara de brad peste care se revarsa cerul cu norii pufosi si albi ca niste fesuri de pitici.

De cum venea primavara toate se trezeau din somnul iernii: copacii, tufisurile, stancile, totul misca, se framanta prinzand viata.

Verdele copacilor devenea intens si mireasma pamantului patrundea pana in adancurile fiintei ei. Atunci, Ioana avea senzatia ca inima ei era o coliba cu miros de mar, in care cauta mereu, ca un pisoi care adulmeca imaginile celor dragi. Langa casa se intindea o livada de meri. Acea livada a devenit un contor al timpului, al copilariei, al vietii. Ioana stia ca livada a fost munca si bucuria bunicului. In limbajul aspectului, al formei, a culorii, fiecare copac ii destainuia framantarile lui.

In ochii albastri, cu o privire care urca incet pe sub pleoape, Ioana a simtit toata dragostea si intelegerea pe care bunicul o avea pentru livada lui.

Era micut, cu talia mladioasa si mersul leganat. Fata ii era plinuta, vesnic agitata – cand blanda, cand apriga. Mainile mari, osoase, arse de soare, erau cartea deschisa asupra trairilor din suflet. Ele conturau gesturile, vorbele, gandurile.

Axioma dupa care se orienta in viata pornea de la dragoste, dragostea lui pentru femeia lui, pentru copii lui, pentru livada lui.

“Numai dragostea e cea care te leaga de cei de langa tine si de viata”- spunea adesea el. Minciuna, penibilul, era ceva strain de existenta lui. A trait simplu, dezvoltanduti calitatile daruite de Dumnezeu, si a lasat in urma amintirea datoriei implinite.

Afinitatea dintre bunici a fost mereu pentru Ioana o taina…Daruindu-si totul, ei si-au cladit un adapost pentru o iubire de o viata.

In ziua cand femeia i-a plecat spre stele, cel ramas a continuat sa existe doar ca un suflet rupt in doua…

“Fiecare om are un inger, lui trebuie sa-i spunem tot adevarul, altfel el nu mai trece sa te vada” – spunea bunica. Si, nu putine au fost noptile ce au trecut prin sufletul bunicului, vorbindu-i acelui inger despre singuratatea lui!

Ioana se ridica. Iazul reflecta lumina lunii si farmecul noptii o durea. Frumusetea acelor locuri lovea asemenea unei sabii cu doua taiusuri. Iubea acest loc! Venise aici pentru a prinde curaj. Dar toti plecasera in lumea umbrelor. Numai padurile ramasesera.

Intrebari chinuitoare o inabuseau.

Aici era casa ei! Radacinile fiintei ei. “Cand esti dezamagita, cand sufletul ti-e ostenit de necazuri sa nu adormi, sa deschizi ochii, sa te uiti la tot ce-i viu in jurul tau si sa-ti spui: vreau sa fac cutare si cutare lucru. Si cu rabdare si munca ai sa reusesti. Altminteri” – se auzi de departe glasul bunicului. Acum intelegea dezamagirea, singuratatea, durerea pricinuita de nimicuri. Simtea mirosul rasinii si simtea ca aici era locul ei, caminul ei. Dar nu mai erau cei care ii daruisera atata iubire, atata bunatate. Cei care o invatasera ca dragostea trebuie sa fie curata nu numai in ochii lumii, ci in fata propriei sale constiinte, si ca trebuie impartasita cu cinste. Gandul acesta era ca o orga ale carei sunete armonioase tasneau in acorduri si dezacorduri cu intreaga ei fiinta.

Ghemuindu-se in ea, Ioana, coplesita de scurgerea materiala a timpului, simti in trupul si sufletul ei puterea aripilor pentru un nou zbor.

Un sturz canta in desisul padurii si cantecul lui parea a spune “priveste, sunt fericit, viata e atat de frumoasa” – se cutremura usor, ca si cum s-ar fi implinit o profetie. Clopotele manastirii Rasca rasunau in noapte. Cu privirea pierduta pe cerul intunecat Ioana simtea puternic mirosul de iarba, de rasina de brad, simtea rasuflarea pamantului. Se gandeste pentru o clipa, razlet, la povestea gnosticilor care vorbesc despre coborarea sufletelor printre planete catre pamant, adunand in drumul lor elementele de care are nevoie pentru viata umana. Traise destule intamplari care sa o puna in garda impotriva acelor “calitati” intalnite la oameni.

Nu mai era copila facil increzatoare din tinerete. Intamplari dureroase, sau fericite i-au marcat viata, rasplatind-o cu galoanele maturizarii. Copilaria fusese un scurt si mic eden. Doar dragostea bunicilor a ramas reala, calda, adevarata in fata timpului care a trecut. Ea i-a daruit mirosul de mar al vietii, al iubirii, al plenitudinii. A facut-o sa reziste sugestibilitatii inrobitoare, tentatiilor contaminatoare, trecand peste obstacole cu multa intelegere si rabdare. Pentru o clipa ii veni in minte o mica intamplare pe care a trait-o demult, cand era doar la o frageda varsta a intelesurilor.

Urma cursurile de balet. Trecand prin dificultati materiale nu a putut sa-si cumpere incaltamintea necesara. Si-a cusut atunci, cu ajutorul unei croitorese pricepute, o pereche de opincute albe de vinilin, pe care spera sa le poarte, pana si-ar fi cumparat altele. Dar nu a fost sa fie asa. Profesoara care o antrena, cand a zarit “creatia” din picioarele ei a izbucnit in modulatii sonore: “ce inseamna asta?, e o jignire adusa sportului, sa nu mai intri in clasa…”- cuvintele curgeau pe un ton ofensat si se infigeau in sufletul copilului de cativa anisori. VA URMA

Emilia Tutuianu

FROM ROMANIA, WITH LOVE

9

“CUSTODELE CARE A TRAIT POEZIA: DOINEL VULC” Interviu cu Doinel Vulc, preluat din revista “La Drum”.

Caldurile lunii iulie ajung chiar si la poalele Retezatului! Aveam sa aflam asta atunci cand am plecat spre Sanpetru spre a-l gasi pe Doinel Vulc, un om cu adevarat de poveste. Doinel Vulc este custode al Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului, de fapt un om de incredere al profesorului Dan Grigorescu, cel care la inceputul cercetarilor profesorului l-a condus pe acesta la locurile cu fosile de dinozauri. Omul ne-a primit in curtea lui, la umbra, iar sotia sa ne-a racorit cu un minunat compot de cirese. Pana atunci si acolo n-am stiut ce minunat poate fi un compot de cirese la Sanpetru, intr-o casa de om, cand toata suflarea se ascunde in spatele obloanelor trase ca un ultim bastion impotriva arsitei!

Daca aceasta ospitalitate va fi stat la dispozitia tuturor celor care il cauta pe Doinel Vulc, singura persoana din zona care poate depana povestea animalelor ce au trait cu mult, mult timp in urma, inseamna ca tot mult il va fi costat pana acum pe Doinel Vulc si calitatea de custode!

Acasa la Doinel Vulc este amenajat un mic muzeu al dinozaurilor, in aer liber, oricand pregatit spre a fi aratat doritorilor. El, de buna voie, face acest dezinteresat serviciu stiintei romanesti, dupa puterile sale! Calm, senin, bland, reia povestea descoperirilor si povestea cercetarilor, de cate ori i se cere si ii conduce pe vizitatori la locurile acestor descoperiri, dand informatii si amanunte, asa cum le stie din experienta si de la profesorul Dan Grigorescu.

Ne-a insotit si pe noi la „Rapa Universitatii”, asa cum este denumit de sateni locul in care au fost scoase la suprafata fosilele. Ne-a povestit multe despre aceste fosile, ne-a si aratat cate ceva, iar la cererea noastra ne-a mai povestit si despre alte lucruri. Atat de linistit, de bland si de senin, Doinel Vulc parea, de fapt, a oficia, dintr-o alta lume, intr-o deplina impacare cu sine si cu lumea asta, data de Dumnezeu. Ascultandu-l, privindu-l, gandul ca trebuie sa ne grabim, ca trebuie sa plecam spre Hateg pentru o alta treaba, presanta, ni se parea aproape rusinos in fata acestui om din lumea straina noua, a lucrurilor asezate intr-o armonie eterna.

„Din copilarie mi-a fost draga natura, mai ales ca, nascut aici, copilarit aici, am tot mers cu oile, cu vitele numai prin natura! Asa am gasit oasele pietrificate. Batranii satului mai stiau cate ceva, cum ca ar fi fost oase de uriasi, dar se vorbea de baronul Nopcsa ca s-ar fi ocupat de ele.

El locuia la castel, care acum ii ruginit, paraduit.

El a gasit oase, dar nu el a raspandit ideea ca sunt oase de urias! Am inteles ca surioara dansului ( Illona Nopcsa, n.n.), mai cu seama, jucandu-se cu colegele, poate pe deal, pe coasta, le-a gasit si i le-a oferit. El le-a spus ca sunt oase de animale uriase care au trait demult, iar oamenii au ramas cu ideea ca sunt oase de urias. Au existat sapaturi ale lui Nopcsa care se voiau secrete, si un fel de spioni din sat mai povesteau localnicilor. Oamenii de la ei stiau ce se intampla, ce s-o mai gasit.

Sapatorii se mai si deghizau in femei, ciobani, cum credeau, ca sa nu se afle de dansii! Sa aduca de acolo vestigii, sa faca harti, asta era... Dar toata lumea stia ca de astea numai baronul era in stare.

El a scris despre lucrurile astea, si mai apoi au fost studiate pe la Viena, pe la Budapesta... Cum va spusei, c-am iubit natura si lucrurile care tot

iti dau un interes, am gasit oase si le-am luat si eu. Dar nu le-a dat nimeni cautare! Prima data cand au venit in localitate domnul profesor Dan Grigorescu, de la Bucuresti si domnul Ion Groza de la muzeu, de la Deva, eu le-am oferit lor. Pe ei i-au interesat - oameni care se ocupa, ma rog, de stiinta respectiva! - si i-am ajutat, ca m-au intrebat daca am mai vazut oase si altundeva, sa merg sa le arat. Am mers cu ei, ca mai vazusem, caci pe vremea aia aveam capre, si caprele, mai mult pe rape. Dupa ce le-am aratat, s-or bucurat. Asta a fost prin 1977. Si domnul profesor

Grigorescu, de atuncea, venea cu studentii in fiecare an in practica, si impreuna cu domnul Groza (care, saracu’, imi pare rau ca a trecut la cele vesnice, cum se zice!). Cu ei am lucrat pana mai incoace. I-am ajutat din orice punct de vedere, unde era nevoie, si-acasa, ca mi-a placut foarte mult, mai ales ca, mai cu cativa localnici, veneam si sapam cu ei. Ne platea, de la muzeu, de la Deva. De fiecare data gaseam altceva. Oasele ce le vedeti, ei le-au determinat ca-s de dinozaur si dupa experienta din alte tari, unde s-a gasit animalul intreg. La noi nu s-a gasit. Oasele de aici sunt de la mai multe animale, cum le-a dus apa,

ca au fost mutate de apele din Retezat care vin mari primavara, si erau amestecate si rupte, dupa cum vedeti. Aici am facut mulaje, ca oamenii strica, sunt curiosi, copii mai ales, cred ca sunt scumpe daca le duc undeva sa le vanda! Le-am pastrat pentru vizitare si ce se vede am gasit eu, ulterior. Pe care nu le-au mai dus la muzeu, au ramas la mine, o mica explicatie pot sa dau si eu, despre cateva mostre. Va insotesc bucuros la locul unde s-au descoperit, ca eu tot am lucrat cu dansii, i-am ajutat, am ramas ca un fel de paznic, custode, ca sa grijesc, sa nu vina persoane care sa faca sapaturi neautorizate. Domnul profesor Dan Grigorescu mi-a explicat ca este piatra de rau in varful dealului, deci apa a fost pana sus.

Aici a fost cel mai mult material, ca oasele erau atat de gramadite, ca trebuia sa sapam cu grija, cu daltile, ca sa nu stricam ce-i dedesubt. Mai la urma au adus chiar un picamer, pe care il purtau studentii pana sus, era pus in miscare de un motor generator electric, pentru ca sa putem sapa in jur, ca sa slabeasca cat de cat, sa putem si noi lucra. Acolo, chiar in padure unde s-a facut o groapa, i-a ramas numele chiar Groapa Universitatii. Pe urma au studiat materialul chiar si cu oameni de stiinta din alte tari, ca domnul profesor, dupa cate am vazut, fusese in multe locuri, in America, India si China!”

P.S. L-am ascultat mult pe Doinel Vulc si a trebuit sa ne intoarcem. Am considerat ca, pentru timpul consumat cu noi, pentru povestile spuse, se cuvine sa platim. A privit banii usor stanjenit iar pe noi cu o oarecare duiosie, cum ai privi un copil care face o prostioara oarecum rusinoasa, dar nu din obraznicie, ci din fragezia varstei si necunoasterea lumii. Ne-a spus, zambind, ca nu poate sa-i ia, ca el nu ne-a insotit pentru bani si ne-a mai invitat odata in curte.

Acum a venit randul nostru sa ne simtim usor rusinati si mi-am amintit cuvintele lui, din urma cu vreo ora: „Pana la colectivizare, viata a fost asa cum o descris-o poetii - Alecsandri, Cosbuc - idilica, dar dupa aceea s-a schimbat. Tot farmecul din <noaptea de vara> s-a schimbat, nu mai vin cu povesti de la munca, nu mai vin copiii de la scoala, nu mai haulesc flacaii pe lunca si, de asta, ne-a parut rau! Noi am trait poezia!”

Dan Arhire

SECANTE ROMANESTI

10

FILE DE JURNAL STAMBULIOTE: MESAJ DE LA HURREM “J’ai vu tant de merveilles, J’ai vu tant de trésors Que j’en rêv’encore.

J’ai vu l’enchantement Du soleil du Levant Et des nuits de l’Orient!”

(Le Secret de Marco Polo) Sunt mai bine de trei ani de cand n-am mai vazut-o pe Hürrem. Si asta nu e deloc obiceiul meu! De patruzeci de ani, de cate ori tot trec, mai des sau mai rar, prin Istanbul, n-am uitat nicicand sa-i fac o vizita! La inceput, prin anii ’70, treceam pe la ea cu prietena mea “Aziyadé”, cu care ne tineam de mana ca niste copii cuminti, fara sa ne privim in ochi, rugand-o fiecare, in secret, sa binecuvanteze si sa protejeze dragostea noastra. Veneam cu o lalea rosie in mana, pe care o lasam pe treptele “turbé”-ului ei, cand portile erau inchise.

Pe atunci, rari erau strainii care treceau prin acel loc. Toti se inghesuiau sa viziteze moscheea lui Soliman Magnificul, in varful dealului ce domina Istanbulul.

Si nu dadeau nicio atentie mausoleului discret, ascuns printre mormintele, mai mult sau mai putin abandonate, din micul cimitir de langa moschee. Insasi inscriptia de pe poarta mai toata vremea inchisa cu un lacat greu, era redactata doar in limba turca si vorbea de “Hürrem Sultan”.

Insa cei care ar fi avut curiozitatea de a cerceta cu mai multa atentie imaginea de pe placa, ar fi remarcat portretul unei tinere, oarecum timide, visatoare, imbracata cu o rochie sobra de catifea rosie, purtand cateva bijuterii discrete.

Numai acoperamantul de pe cap, un fel de boneta alba, inalta, cu un voal ce-i cadea pe umeri si ascundea un par rosu ca flacara, indica prezenta marcanta a unei doamne de calitate. Insa de aici pana a-ti inchipui ca te afli in fata portretului celei mai atotputernice sultane din istoria Imperiului Otoman… Si cu atat mai putin s-o imaginezi vesnic surazatoare si vesela: in limba turca “Hürrem” inseamna “cea care rade”. Sau cel putin, asa a poreclit-o sotul ei, Soliman Magnificul!

Nimic nu o predispunea pe Alexandra Lisowska, fiica unui preot ortodox ucrainian, nascuta pe la 1505 in regiunea subcarpatica a Ruteniei de azi, sa devina cea mai celebra sultana din istoria Imperiului Otoman, cunoscuta in Apus sub numele de Roxelane. Capturata de tatari cu ocazia unuia dintre raidurile lor, Hürrem este dusa ca sclava, mai intai in Crimea si, mai apoi, la Istanbul, pe la 1518. Odata inchisa in haremul sultanului, Hürrem reuseste sa devina favorita acestuia si, dupa nasterea primului el copil – desigur, un baiat! – sa ocupe pozitia importanta de “sotia no. 3”.

Incet, incet, in ciuda intrigilor si conflictelor din harem, Hürrem reuseste sa devina, la numai 25 ani, sotia principala a sultanului, ba chiar si sa-si elimine concurentele cu desavarsire. Oare ce fel de farmece a stiut sa utilizeze Hürrem ca sa

Roxelane Portretul sultanei roscovane

retina pana la moarte, nu numai dragostea sultanului, dar chiar si sa-i modifice deciziile, atat familiale, cat si politice?

Oare o fi fost numai datorita frumusetii si abilitatii ei? Sau, mai ales, unei inteligente exceptionale? Ori, pur si simplu, gratie caracterului ei fericit? Nu degeaba sultanul o numise “cea care rade”! Poate ca tocmai ca sa inteleg acest mister vin si revin de patruzeci de ani la mormantul Roxelanei.

Numai ca, de trei ani, poarta grea de lemn si metal este inchisa cu un lacat enorm! Toti ghizii din Istanbul mi-au explicat ca orasul a fost desemnat “Capitala culturala a Europei in 2010” si ca lucrari importante de restaurare sunt in curs peste tot, dar, mai ales, la moscheea lui Soliman Magnificul, sotul lui Hürrem. Ce pot face?

Astept 2010, in speranta ca voi putea reveni la mormantul sultanei mele favorite!

Intr-adevar, in luna octombrie, imediat dupa sosirea la Istanbul, alerg de dimineata, la ora deschiderii, la moscheea lui Soliman. Care, bine inteles, este inchisa!

Lucrarile, care trebuiau sa fie terminate pe 1 ianuarie, sunt in intarziere! “Reveniti Dvs… la anu’!” Cam bosumflat, ma invart in jurul moscheii. Si deodata, ce observ? Poarta grea a cimitirului e deschisa! Mormintele de marmora alba, bine restaurate, cu placute explicative, se alineaza de-a lungul

aleii principale care duce la “turbé”. E devreme, de dimineata, in cimitir nu e nimeni, soarele de toamna invaluie pietrele sculptate cu un halou auriu; pe ici, pe colo, un trandafir rosu sau “pembé” arunca o pata de culoare vie pe lespezile albe! Sunt singur, intr-o lume imemoriala, inconjurat de o liniste de moarte, care insa nu are nimic macabru. Din contra!

Simt fizic profunzimea Eternitatii. Totul e in echilibru! Daca Paradisul exista cu adevarat, trebuie sa fie cam asa! Imi scot pantofii si calc cu sfiala pe covoarele groase din “turbé”. Liniste… nu se misca o frunza!

Usor, usurel, simt ca atingerea unui suflu printre picioare! Privesc cu atentie… si ce vad? O pisica, ocupata sa-mi dea tarcoale, se invarte printre picioarele mele, ca si cum as fi o mobila! Dupa cateva tururi, se opreste, se uita lung la mine, scoate un “miau” discret si se indeparteaza. E clar ca ma invita undeva! Se apropie de mormantul lui Hürrem si ii da tarcoale, din ce in ce mai stranse. Mormantul lui Soliman n-o intereseaza. Din cand in cand, imi arunca o privire pe sub gene, ca si cand ar vrea sa se asigure ca n-am pierdut-o din vedere.

Se opreste o clipa, reflecteaza un moment si… sare drept pe gardul de lemn care inconjoara mormantul! Incet, incet, se invarte pe imprejmuirea de lemn sculptat, aruncandu-mi cate o privire oachesa… pana cand se opreste chiar deasupra placii care povesteste istoria sultanei roscovane, acolo unde scrie ca n-ai voie sa iei poze cu flash.

Sunt fascinat! Nu indraznesc sa misc nici macar un deget! Numai ca pisica ma priveste si… par’ca spune : “Ce mai astepti? N-ai inteles ca trebuie sa faci o poza? Cata vreme crezi c-o sa mai astept? Doar de aia ai venit! Nu vrei o amintire?” Apas in nestire pe butonul aparatului. Dumnezeu stie ce-o sa iasa!

In mintea mea, ma rog sa dureze, clipa asta, o vesnicie! Pisica gaseste ca am avut destul timp, sare pe creasta mormantului, il parcurge de sus in jos de vreo trei ori, in semn de posesiune deplina… si dispare, nu stiu unde! Nu mai stiu ce sa cred! Oare am visat? Ma asez pe banca de piatra a ferestrei, in fata mormantului lui Hürrem, si incerc sa-mi strang ideile, jum’ate treaz, jum’ate in vis! Si deodata, ce simt? Lipita de coapsa mea, incolacita si torcand linistita, sta pisica! Ai zice ca doarme! Nici nu-i pasa de mine! De-abia acum remarc blana ei tarcata, asortata la culorile covorului brodat cu litere de aur de pe mormantul lui Hürrem. Si acum, ce fac? Astept sa se trezeasca pisica? Sau, precum Mahomed, tai mantaua, ca sa n-o deranjez? Dupa cateva minute, pisica deschide un ochi,… pe urma al doilea,… casca, se intinde, sare de pe tocul ferestrei, imi intoarce spatele si dispare pe poarta dela “turbé”. De afara, imi provine ca prin ceata rasul cristalin al unor fete tinere care… se trag de sireturi!

Sau poate…! In tot cazul, am inteles in fine cum a facut Hürrem ca sa-l hipnotizeze pe sultan! (Istanbul, octombrie 2010)

Adrian Irvin Rozei

11

DESPRE TRADAREA DEMOCRATIEI

NU E SFARSITUL, CI TRADAREA DEMOCRATIEI - 2 In acest fel, scenariul cu Big Brotherul este evident. Si are radacini adanci inca de la Sovromuri, sau de la CAER-ul unde lucra un tata de presedinte parlamentar, tot pedelist, platit astazi cu cel mai ingrosat salariu de expert capitalist de stat. Bilderbergilor contemporani le convine de minune invatatura marxist-leninista a prioritatii materialului asupra moralului, cand ne dau pe la nas cu obsesia produselor lor care trebuie neaparat consummate de noi, in asa fel incat sa facem orice act de coruptie ca sa le dobandim, chiar daca nivelul moralei nationale ajunge sub zero.

Sau, poate chiar dinadins ca sa ajunga la acest nivel care face din noi niste docili amorali, usor de transformat in consumatori traind pe marginea confuza a ilegalului si inculturii, a interlopului si a saraciei. Si mai ales a consumismului absurd care blazeaza orice apetit pentru politica pe care o lasam, astfel, in mainile lor.

Afaceristilor din lumea elitelor mondialiste de astazi le convine materialismul cinic pe care ni l-au predat marxistii, pregatindu-ne pentru indobitocirea cu ofertele materiale ale civilizatiei de consum; si au nevoie de politicieni care sa ne descalifice moral scotandu-ne din competitie.

Am facut aceasta mare paranteza ca sa ne dam seama cine reprezinta astazi la noi democratia crestina, curentul politic salutar (in anumite aliante postbelice ori tari in refacere, chiar providential), care s-a luptat in Europa cu extremismele staliniste sau fasciste. Pentru ca, alaturi de neo-liberalismul imbogatit de la socialdemocratie cu idei de protectie sociala, acesta este temeiul miscarilor echilibrate, de centru, care sta la baza Europei moderne; si nicidecum al „dreptei” cum se declara dupa ureche politologii de pe Aleea Modrogan, asumandu-si ridicol, exact trasatura conservatoare de care sunt incapabili.

Dar, din nefericire, nici macar de dreapta nu avem cum numi un asemenea partid adunat pe stricte interese clientelare, din gasti mici formate pe la primarii prin exercitiul mafiot asupra bugetelor locale si aduse apoi sa-si extinda experienta in indeletniciri guvernamentale. Si, astfel, pentru esichierul nostru politic situatia devine foarte grava lipsind o asemenea doctrina de dreapta, cu partizani care cred in ea si ar putea lupta pentru implementarea unora dintre proiectele ei de guvernare.

Dupa cum, intrucat exact acelasi partid lipsit de orice culoare decat cea a mitei, spertului si comisioanelor, ocupa formal si un al doilea loc mai spre centru, cel al democratiei crestine, inseamna ca nici aceasta culoare politica nu are o reprezentare reala, iar spectrul nostru politic ramane atat de saracacios incat nu gresesc prea mult cei ce vorbesc despre amenintarea cu partidul unic. Pentru ca nici dreapta, nici centrul-dreapta, ceea ce inseamna o emisfera intreaga din sfera politicului, nu au nici un fel de acoperire prin ceea ce PDL pretinde a fi.

Sau, mai bine zis, pretindea si a obtinut recunoasterea formala a PPE atata vreme

cat in Parlamentul European e nevoie de reprezentanta nationala in grupurile parlamentare internationale ale partidelor.

Ce fel de reprezentare e aceasta? Exact ca-n intamplarea cu Lenin prezidand lucrarile unei internationale comuniste, care striga de mai multe ori fara succes: „Are cuvantul reprezentantul Zanzibarului!” si, intrigat ca nimeni nu urca la tribuna, cere explicatii la care aparatcicii ii raspund: „Kaganovici a spus ca face orice sacrificiu pentru partid, dar inel in nas nu-si pune”.

Ei bine, noi le-am pus inel in nas lui Eba si lui Stolojan, cand i-am trimis la Strassbourg ca reprezentanti romani in grupul crestin-democrat al PPE. Dar si asta e de domeniul trecutului, asa cum am spus ca, dupa ce s-a-ntepat cu trandafirul rosu, iesind sange tot rosu, PDL „pretindea” a fi de orientare democrat-crestina. Acum nu mai pretinde nici asta pentru ca, ne mai fiind la halva, unii membri ii fug, iar altii sunt atat de derutati ca plang asa cum plangea Sechelariu, cand gradina publica pe care a-mbuibat-o cu mici si fanfare, nu l-a mai votat. Asta este PDL: Un partid cu pungi de plastic portocalii din care a

disparut malaiul, sau cu posete la preturi exorbitante din care au disparut fondurile europene pentru clientela lor. E o drama, desigur, pentru Partidul Popular European care inca sta destul de bine in alte tari, sa-si dea seama ca, in Romania, merge pe o a doua mana moarta. Prima data, aceasta doctrina atat de frumoasa, atat de lucida si atat de potrivita Europei a falimentat pe mana securistilor infiltrati in PNTCD care, fiind oameni fara Dumnezeu, nu aveau nici doctrina. A doua oara, uite ca istoria se repeta, chiar daca securistii au iesit din ea, fiind vorba tot de oameni fara Dumnezeu in naravurile lor clientelare.

Cu toate ca PPE ar fi trebuit sa-si dea seama, macar cum ne-am dat noi, cand am vazut cum un partid intreg se mobilizeaza ca sa pompeze voturi pentru candidatura independenta a fetei celui care le ajunsese stapan. Cand presedintele a zis ca „a acceptat” sa-si faca fiica parlamentar european, m-am simtit ca in cele mai inapoiate tari din lumea subdezvoltata.

Dar mi-am dat seama ca ma inselasem, pentru ca un comunicat oficial a venit sa stearga orice indoiala: PDL nu propunea o asemenea candidatura. Va candida independent, infruntandu-si la mod egal fortele cu ale celorlalti candidati.

M-am mustrat intrebandu-ma ce aveam eu impotriva unui om tanar care voia sa-si incerce fortele in politica. Si am urmarit cum s-a dovedit ca, prin modul de organizare a acelor alegeri nu au existat sanse pentru nici un candidat independent; nici macar pentru comisarul Abraham, bine cunoscut din lupta impotriva infractionalitatii si la antidrog!... In afara, bine inteles, de candidata independenta care a triumfat demonstrand inaltul democratism al familiei ei...

Asta, pana cand au inceput sa rasufle amanunte din interiorul respectivului partid si sa apara articole de presa aratand ca organizatiile PDL erau obligate sa ia cate zece la suta din voturile fiecarui candidat adevarat, inscris pe listele lor si sa le treaca in contul acestui „independent”... Asta era doctrina, si nu democratia crestina venita din filosofiile lui Maritain, Mounier, De Rougemont si pusa-n practica politica de o galerie intreaga de mari barbati, incepand in Rezistenta cu Luigi Sturzo si De Gaulle, continuand in Piata Comuna cu Adenauer, De Gasperi si Schumann, consolidanduse in Comunitatea Europeana cu Giscar d’Estaing, Helmuth Koll, Fanfani, regele Juan-Carlos, „marea barbata” Tatcher si, martirizandu-se pentru Europa, Ioan Paul al doilea.

Insa la noi, cosita de Boc, sustinuta la Strassbourg de Eba si cu dintii presedintelui tinand inclestat de Bruxelles, s-a vestejit de tot democratia.

Cum spuneam: Jale ca in cele mai inapoiate tari din lumea subdezvoltata!... Dar nu oricare, fiindca si acolo, unde exista mai multe partide, se da o oarecare lupta. Ci, ca in acele tari si subdezvoltate si dominate de fatarnicia comunista care nu are limite.

Pentru ca, nu numai Coreea de Nord e sperietoarea; lucrurile se vad bine trecand prin niste foste republici sovietice si ajungand azi in Siria: De la printul ereditar la tovarasul ereditar, impins tenace din umbra cata vreme tatica mai e in viata si dand apoi lovitura monarhica, nu e decat un pas pentru popoarele tinute intr-un soi de feudalism de consum.

Cu teama de a nu luneca si noi intr-acolo, zau ca te-ntrebi crucindu-te de ce-au fost in stare strengarii: Sa se ia cate zece la suta din voturile fiecarui candidat adevarat, inscris pe listele unui partid si sa se treaca in contul unui „independent”?!...

Marturisesc: Asa ceva chiar ca nu mi-am inchipuit a fi posibil - Un partid intreg, solidar in slugarnicia cu care retrage si reduce din sansele propriilor sai candidati, pentru a-i face placere Big Brotherului?!...

Un partid intreg. Fara cracneala!...

VA URMA

Corneliu Leu

12

INTERVIURI PRNZ

ILEANA VULPESCU: “IN FIECARE EPOCA OAMENII SUNT ALTFEL...” mai citite carti romanesti din anii ’80. Cum v-ati descoperit subiectul si personajele?

Nu le-am descoperit, au venit spre mine de undeva, din interior. Singurul personaj real de acolo este Stalin, cum reala este si scrisoarea catre el, scrisa de o colega. Stalin implinise 70 de ani si zilnic se difuzau la radio poezii sau scrisori adresate de pionieri „marelui conducator al popoarelor”. Fetita-personaj, ca si colega mea, a fost profund dezamagita ca scrisoarea ei n-a fost citita...

Va prezentam un interviu exceptional cu doamna Ileana Vulpescu, realizat de Emil Proscan. Multumim domnului Manailescu si redactiei revistei prietene Fereastra pentru amabilitatea cu care ne-au pus la dispozitie acest interviu document.

Stimata Doamna, dupa licența in litere (limba și literatura franceza), la Facultatea de Filologie a Universitații din București (1953-1958), ati lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistica al Academiei. Foarte putini oameni cunosteau cercetatorul – cred eu ca este o meserie ingrata din toate punctele de vedere – si, cu atat mai putin scriitorul Ileana Vulpescu.

Sa pornim, totusi, de la limba romana; ce se intampla cu „fagurele ei de miere”?

Se intampla ca limba se strica, se prosteste... In ziua de azi, oamenii folosesc niste cuvinte fara sa le cunoasca sensul si fara sa se uite intr-un dictionar. De curand se spunea la un post de televiziune ca, dupa Guvernul Boc, se spera sa vina un guvern cu... expertiza.

Sau, peste tot auzi: „S-a dus sa-si aplice un CV”, adica s-a dus sa-si depuna un curriculum vitate undeva, unde vrea sa se angajeze. Eu cred ca multi dintre cei ce folosesc expresia nu stiu nici macar faptul ca C.V. este o prescurtare de la curriculum vitae (o „istorie a vietii” – in latina sau o biografie, mai pe romaneste).

Desi am lucrat la doua dictionare si, ma rog, zic ca stiu limba romana, nu trece nici o zi in care sa nu ma uit, macar de 5 – 6 ori, intr-un dictionar, la capul patului meu fiind totdeauna dictionare de romana, franceza sau engleza. Constat, totusi, ca e greu pentru unii sa consulte aceste surse; cine stie ce boala pot lua de acolo!... Asta provine din lipsa dorintei de a te informa, din facilitatea de a prelua, dupa ureche, cuvinte si expresii inexate sau imprumutate

dintr-o limba straina, cu un sens fortat.

Accept ca exista un limbaj tehnic sau stiintific, de pilda in legatura cu internetul sau calculatoarele, dar e inacceptabil sa nu te exprimi curat, in limba ta, atunci cand ai cuvinte corespunzatoare. In Romania, daca ati observat, nu mai exista „locuri” ci „locatii”, dar locatie se traduce prin loc inchiriat, pentru un termen oarecare, in vederea desfasurarii unei activitati.

Cine vrea sa gaseasca greseli sa citeasca rubrica lui Andrei Paunescu, din „Flacara lui Adrian Paunescu”, care pescuieste exemple de peste tot: de la politicieni, din presa, de la televiziuni.

Sunt de tot hazul. Ma gandesc ca nu ar fi foarte rau, din acest punct de vedere, sa fie retiparita cartea lui Iorgu Iordan, „Limba romana actuala. O gramatica a erorilor”.

Cum decurge o zi din viata Ilenei Vulpescu?

Incep prin a ma duce sa pregatesc medicamentele pentru familie, impartindule in doze, pentru dimineata, pranz si seara.

Dupa aceea imi permit, desi imi face rau, o cafea si ma apuc de scris. Cand nu scriu citesc. In pauze trec sa vad ce mai este prin bucatarie; mai spal o farfurie sau o cratita, mai aranjez cate ceva. Viata mea este, asadar, cat se poate de mic burgheza.

Privind trecutul dumneavoastra literar, sunteti tentata sa reveniti asupra operei?

Imi recitesc destul de rar cartile, mai ales cand uit un detaliu sau un nume.

Desigur, daca as relua ceva, probabil ar iesi alte carti. De debutat, am debutat in 1969, cu un volum de schite, nuvele si trei scurte piese de teatru, intr-un act, care se numeste „S.A.M.D.” (Si asa mai departe – n.n.), despre care a scris George Pruteanu. Mult mai multe cronici a avut romanul aparut in 1975, „Ramas bun” Al doilea roman al dumneavoastra, Arta Conversatiei a patruns din primul moment in inima cititorilor, devenind una dintre cele

Marturiseati undeva ca tineti, cel mai mult, la romanul „Sarutul pamantului acesta”.

Va fascineaza istoria? Credeti in destinul colectiv mai mult decat in cel individual?

Dar acest destin colectiv, gandindu-ne si la ceea ce traim azi, nu e cumva o manipulare?

Eu zic ca unui scriitor iar prinde foarte bine sa faca macar filologie si istorie.

Dar, chiar daca eu nu am facut istorie, trecutul ma intereseaza foarte, foarte mult. Cartea asta am scris-o influentata de scena din romanul Margueritei Yuorcenar, Memoriile lui Hadrian, in care, intrand impreuna cu suita imparatului in sala subterana a tronului lui Decebal, ii gasesc pe sfetnicii acestuia otraviti. Sigur ca asta e literatura si ca istoria se rescrie mereu devenind, intr-un fel, o manipulare... mondiala. Cred chiar ca in acest moment se incearca o decerebrare a omenirii, dorinduse ca aceasta sa fie cat mai dependenta, cat mai tampita.

Pentru ca orice germen pe care-l „plantezi” acolo sa se dezvolte, sub controlul unor forte mai mult sau mai putin oculte. Nu trebuie sa suferi de „scenarita” ca sa-ti dai seama de asta. In momentul in care un mare economist american a spus ca, daca oamenii vor sa traiasca bine, atunci trebuie sa dispara 90 la suta din populatie, este clar ca asta se doreste. Sunt boli fabricate in laborator, cataclisme provocate, subdezvoltare intretinuta. Malthus vorbise despre mecanismele astea cu mult inainte, teoretizand rolul pozitiv al razboaielor, epidemiilor si bolilor in asigurarea echilibrului demografic. Deci... nimic nu s-a schimbat.

Cum vedeti dumneavoastra poporul roman si ce parere aveti despre imaginea Romaniei in lume?

Poporul roman are marile lui calitati, ca si marile lui defecte Eu nu ma consider nici mai buna si nici mai rea decat poporul meu. Nu spun ca altii nu au mari realizari, dar nu poti sa judeci o tara daca te-ai dus acolo ca turist; trebuie sa traiesti in tara respectiva, pentru a intelege virtutile si defectele poporului sau.

La fel cum, imaginea noastra in afara nu e data de valori – nu facem nimic sa le popularizam – ci, mai ales, de cei ce se duc acolo sa fure sau sa cerseasca. Noua, strainatatea ne-a reprosat ca suntem un fel de tiganofagi; ii mancam pe paine. Si tiganii s-au dus la ei, profitand de noua conjunctura? Foarte bine! Daca le place comportamentul lor sa-i infieze; daca pot sa-i educe si sa-i integreze mai bine decat a

13

INTERVIURI PRNZ

UN INTERVIU DESPRE ROMANIA facut-o poporul roman, n-au decat. Dar sa asimilezi un intreg popor unei minoritati, sau sa pui toate relele pe seama acesteia e o prostie. Sa nu-mi spuna nimeni ca America, Germania sau Franta nu au hotii, violatorii sau mafiotii lor. O alta prostie e asta cu numele de rrom; cum sa numim „Tiganiada” lui Budai Deleanu – Rommaniada? Cum o sa traducem titlul celebrului volum al lui Garcia Lorca – Cantece Rromanesti?

Sigur, au si ei valorile lor: intelectuali, mari cantareti, oameni muncitori si cinstiti. A judeca o etnie dupa faptele unora dintre membri sai este, la fel, nedrept. Eu am avut doua tiganci care m-au ajutat la menaj, harnice, devotate, curate...

Nu mi-a disparut, niciodata, un ac din casa.

Scoala actuala din Romania este capabile sa se redescopere? Ce sanse ofera ea generatiilor viitoare?

Invatamantul a ajuns la un nivel foarte scazut, din mai multe motive.

Tineretul este foarte derutat, vede ca poti sa ajungi miliardar fara sa ai cine stie ce studii. Apoi felul in care este tratat corpul didactic nu-i incurajeaza nici pe profesori sa fie exigenti, iar relatia de respect dintre ei si elevi a lasat loc unei ambiguitati paguboase.

M-ar bucura sa se reintroduca uniforma, pentru a fi eliminate sentimentele de inechitate si pentru a se reinstaura acea mandrie a apartenentei la o scoala, pe care a avut-o generatia mea.

Tipografilor nu le mai ramanea decat sa porneasca rotativa.

Ati avut, desigur, si alti prieteni. Ne puteti spune cine sunt acestia?

In general oameni obisnuiti, dar cu suflete uriase. Cea mai veche prietena a mea a fost Lia, o colega din clasa a doua primara, care s-a mutat, spre sfarsitul liceului, la Brasov. Am ramas prietene, in poifida distantei, pana la moartea ei, survenita in urma cu patru ani. De fapt, niciodata nu mi-am ales prietenii dupa profesii; sunt asa cum mi i-a scos viata in cale. O sa-l amintesc aici si pe doctorul Catalin Carstoiu, directorul Spitalului Municipal, cel ce m-a operat impreuna cu o echipa de medici tineri in 2008. Mi-am pus viata in mainile lor si s-au dovedit de o foarte buna calitate profesionala si umana.

De curand a fost Pastele. Mai stim noi „sa luam lumina”, sau sarbatorile religioase si-au pierdut o parte din semnificatii?

In fiecare epoca oamenii simt altfel. Acum, din pacate, exista multa fatarnicie. Cand vad anumiti politicieni ducandu-se la moastele Sfintei Paraschiva – asediu la moaste cum zic eu – ma intreb: daca n-ar fi televiziunile s-ar mai duce?

Una este sa afisezi credinta si alta sa fii credincios. De fapt toate bisericile, toate cultele, sunt manifestari ale credintei oamenilor intr-un Dumnezeu. Fiecare

isi inchipuie altfel Dumnezeul lui, dar El este unic. Sarbatorile, inainte, aveau mult mai multa importanta, fiind cu adevarat comuniuni de suflet, de iubire; se strangeau impreuna oameni care aveau ceva in comun, in primul rand cei din Acest interviu l-am avut „promis” cu ani familie. Acum, nu stiu cum sa spun, te duci in urma, prin intermediul Tatianei Stepa, la restaurant dar se pierde ceva din ideea care a fost atat de atasata de familia dumneavoastra, inclusiv in activitatea ei mai de sarbatoare. Gasesc, cum spuneam, ca sarbatorile trebuie sa adune niste oameni putin cunoscuta, aceea de tehnoredactor. care au ceva in comun.

Cum era omul de carte Tatiana Stepa?

Era de o inteligenta deosebita, cu Sunt fericit ca am avut ocazia sa consemun spirit de observatie rar si constiincioasa nez, pentru revista Fereastra, cateva din in tot ce facea. De fapt ea lua cartea din gandurile dumneavoastra si va multumesc! stadiul de manuscris, si o trecea prin toate fazele preliminare: corectura, alegerea literei, aranjarea textului in pagina...

Emil Proscan Multi dintre fostii mei colegii mei au ajuns personalitati in diverse domenii, chiar daca au purtat tot liceul un singur pulover si o singura pereche de pantaloni.

Ileana Vulpescu s-a nascut pe 21 mai 1932, Bratovoesti, in judetul Dolj.

Dupa o licenta in litere (limba si literatura franceza), la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistica al Academiei si a colaborat la redactarea lucrarilor Dictionarul limbii romane si Dictionarul explicativ al limbii romane (1959-1975).

Este sotia poetului si traducatorului Romulus Vulpescu.

Cel mai cunoscut roman al ei este “Arta conversatiei”, care a reusit sa ajunga best-seller inainte de 1989.

Opere: Ramas-bun (Editura Cartea Romaneasca, 1975) Arta conversatiei (Editura Cartea Romaneasca, 1980) Saruta pamantul acesta (Editura Cartea Romaneasca, 1987) Ramas-bun casei parintesti (Editura Arta Grafica, 1990) Carnetul din port-hart (Editura Eminescu, 1996) Candidatii la fericire (Editura Tempus, Ploiesti, 2002) Arta compromisului (Editura Tempus, Ploiesti, 2002) De-amor, de-amar, de inima albastra “Viata, viata, legata cu ata” (Editura Tempus, Ploiesti, 2007) Pe apa sambetei (Editura Tempus, Ploiesti, 2009) Nota informativa batuta la masina (Editura Tempus, Ploiesti, 2011) Teatru: Ileana Vulpescu si George Banica au realizat o dramatizare dupa romanul „Arta conversatiei“, care s-a jucat cu mare succes, cateva stagiuni la: Teatrul Odeon din Bucuresti (premiera la 30 iunie 1983); Teatrul de Stat din Oradea (premiera la 3 noiembrie 1983); Teatrul National din Craiova (premiera la la 26 octombrie 1984); Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

SUPLIMENT PRNZ

14

PRO SI

CRISTI DUMITRACHE Editor PRNZ

Alegerile s-au incheiat, capul la fund! Asa zicea, extrapoland, o gluma faimoasa pe vremea comunistilor. Ce-i drept, ea se referea la o scena decupata parca din Infernul lui Dante, cand un drac il pazea pe personajul glumei, care fierbea cu abnegatie intr-un cazan plin cu catran. Dupa ce il lasa putin sa respire, Scaraotchi ii dadea cu ciomagul in cap si il baga cu capul la fund, neuitand sa adauge plin de satisfactie o fraza cheie, care, dincolo de ridicolul situatiei, ne facea sa radem zgomotos: pauza s-a terminat, capul la fund! Ajungand la cestiune, iata ca bancul devine realitate, sau, ca sa citez o alta vorba faimoasa, lansata la o televiziune ce transmite telenovelele spalatoare de creier “viata bate filmul“. Adicatalea, alegerile au venit, s-a schimbat placa, iar vechea oranduire, putrefacta precum imperialismul pe vremuri, se bate disperata sa-si mentina privilegiile obtinute in atatia ani de furat.

Ciocoii noi sunt si ei calare pe situatie si incearca sa-si infiga ghearele in tot ce misca. Nu conteaza ca lumea se uita “ca la urs”, ca oamenii ajung sa fie extrem de dezamagiti, ca toata aceasta caruta care este Romania, a inceput sa scartaie ca o jucarie stricata. Scopul este unul si se poate indeplini doar intr-un singur mod. Furand!

Se fura orice, bani, terenuri, titluri, se fura cu o abnegatie demna de o cauza mai buna. In aceste conditii, intrebarea din titlu devine desueta, ramanand o simpla gluma intre prieteni. Celor preocupati cu-adevarat de soarta Roma-niei noastre, nu le raman prea multe optiuni. Mersul la vot, disciplinat, spre a iti exprima optiunea politica, a devenit o afacere riscanta. Pentru ca, din pacate, in cele 2-3 ore alocate, odata la 4 ani, pierzi timp, te enervezi, iti dai seama ca te afli in capcana si ca nu sunt solutii.

Oamenii seriosi din politica, atatia cati au mai ramas, trebuie sa se alinieze trendului si sa faca mumos noilor sefi, altfel nu mai pupa nici o picatura de osanza de pe ciolanul gras. Apropo, ma uitam deunazi la televizor, la politicienii romani, chiar si la cei care erau slabi din nastere. Acum au o burtica respectabila, ceea ce ne arata ca se mai schimba si vremurile, dar si dimensiunile anatomice. Deh, viata grea monser!

Mi-e sila de acest premier, care nu este deranjat de faptul ca a furat si este gata sa renunte la titlul de doctor, uitand de fapt care este problema! Mi-e greata de acest presedinte care nu are nimic altceva in gand decat scandalul, un presedinte care nu da o moneda pe ceea ce cred supusii lui! Ce destin tampit, sa ajungem sa ne conduca un marinar, fost securist. Deh, daca doar atata poate sa produca Romania pentru un presedinte al tarii, ne meritam soarta...

Nu in ultimul rand, mi-e groaza ca exista oameni, ca fostii guvernanti, care acum fac pe sfintii, omitand destrabalarea si minciuna generala in care au trait, aducand tara de rapa. Si, nu in ultimul rand, mi-e frica cand ma gandesc la viitor, si la noile generatii ale Romaniei. Ce modele au!

CONTRA

Dr. GEORGE STANCA Scriitor si jurnalist, Romania

Presupunem ca seniorul Corneliu Coposu ar reveni azi printre noi. Mi-a venit acesta idee aflandu-ma, acum de Rusalii, in satul sotiei mele, Bocsa (de Salaj) si al lui Simion Barnutiu. La un deal de Badacini, satul nepotului Iuliu Maniu si la 12 km de Bobota satul lui Corneliu Coposu. Am evocat deja trei nume de eroi nationali si doua de corifei ai politicii national-taraniste de la noi.

Da, ma aflu intr-un triunghi taranist, masonic si greco-catolic din Romania secolului XXI. Oricum, ultima celula de taranism a fost lichidata de Primul Intrigant al Tarii, Basescu, prin manigansarile din CDR, demult, oho, demult... Iar ultimul taranist notoriu, Ioan Muresan fost ministru al agriculturii, a fost recent condamnat, definitiv, la 7 ani de

inchisoare. Dupa cunostintele mele este primul ministru condamnat din istoria post-nouazecista a tarii. Condamnat pentru faptele de la minister. O fi dorit Presedintele sa arate cuiva un cartonas... portocaliu? Sau se pregateste pe sine? Apropo si de culoarea portocalei, pedelistii s-au dezis si de acest dulce fruct exotic, caci, printr-un ordin intern, toti candidatii lor au adoptat verdele.

Cel ecologist. Sau cel legionar? In fine, daca dl Coposu ar reveni azi si ar vedea spectrul politic de acum nu ar fi uimit sa afle ca avem un PD-L rezultat din miciurinistul altoi PNLPD, deja spart odata, cat sa vada ca avem un USL, rezultat din unirea liberalilor, de data asta cu... nenorocirea cripto-comunista de care CDR-ul s-a ferit ca Dumnealui de tamaie: PSD! Un USL din care face parte, este drept agonic, cvasisenilizat, marele sau rival, inca in viata, Radu Campeanu! Va asigur ca Seniorul va privi lung, va fuma un Kent lung, il va stinge cu obida cu un gest lung in scrumiera si s-ar intoarce plangand lung de unde a venit... Ce spectru politic mai are Romania azi?

Unul de criza nationala, nu mondiala... De spaima. Am putea spune, fortand lucrurile, de uniune nationala spre a se apara de urgia unei dictaturi, Cea a lui Basescu si a fostilor lui portocalii care s-au ascuns care-ncotro ca sobolanii pe un vas ce se scufunda. Acesta fu PD-L, partidul care a dat ministrii tarii sub guvernul Boc 2. Partidul care impreuna cu UDMR a distrus ce mai era de distrus prin tara. Economie, agricultura, spitalele, sanatatea publica, mediul. Si cultura, cata mai era, prin finantarea exagerati a unui un grup de culturnici, mai mult culturisti romani: ”sondori”, extractori, lipitori bugetofili. Ca directorul ICR, Horia Roman-Parapievici; ca

istoricul comunistoid Volodia Tismanitki, azi Tismaneanu, fiu de moscoviti parasutasi la Bucuresti in plin stalinism ca sa educe poporul in chip bolsevic. Si poetului de curte, trompeta Cotroceniului, Mircea Cartarescu.

Ca tot a murit Adrian Paunescu. Era nevoie de un instrument mai penetrant, strident, mai lustruit, orbitor... Adrian, macar isi iubea tara. Si era chiar poet. Ceea ce se numeste azi Puterea, adica gruparea care da Guvernul este un carcalete, o salata tremurata si balbaita al dlui Ponta, premier. Sa nu uitam ca dl Ponta este produsul lui Adrian Nastase si nepotul ideologic al dlui Iliescu... si cu asta am inteles esenta noului din guvernul de azi. Nici o speranta in Crin Antonescu. Ins morfeic, inert cel mai adesea, a carei vioiciune sta in amorteala... Presa cunoscatoare il descrie ca pe un pierdenoapte, un beutor fanatic, un cartofor, (pentru tineretul exilat recent: un “gambler”).

Are deci toate conditiile sa fie un presedinte ideal al Romaniei. Caci, poseda arta de a nu face nimic. Daca Base era un presedinte jucator, Crin va fi - daca va fi - un presedinte mereu mahmur, un lustruitor de scaun.

Daca s-a terminat cu teroarea blondelor si temperamentalelor preotese din guvernul facut hormonal de Basescu, in schimb acum vom da de un Necolaiciuk reinviat, cinstit, curat si apretat; de un Hrebenciuc si un Miron Mitrea reformati. Poate se intoarce si Dan Ioan Popoescu, cel care a dat rezervele de petrol pe 99 de ani strainilor, arde-l-ar titeiul cu bani cu tot! Si, lista coruptilor decapitati de entuziastul Basescu, pe care un popor l-a votat ATUNCI cu doua maini, poate sa continue. Va iesi de la naftalina, vechea armada bugetofaga nastasiana. Se va reinstaura bugetocratia si poporul va ramane cu si mai multe dureri. Caci, prin masurile nepopulare ale stapanirii basescane - diminuarea pensiilor si salariilor cu un sfert - s-a usurat sarcina celor ce au venit. Nu dau nimic inapoi. Ei doar restituie ce s-a furat. Ba, asta imi aminteste de unele intamplari cu Stalin care in secret dubla pretul painii, iar apoi, dupa un andoi, ”descoperea” ca autoritatile au scumpit painea de la ele putere. Le aresta si readucea pretul pitei la loc. Tot norodul striga ”traiasca Batiusa Stalin!”. Caci jucatorul din capu’ statului s-a inspirat de la o intreaga pleiada de clasici, incepand cu Nero si sfarsind cu Ceausescu. Ne mai intereseaza, oare, pozitia UNPR care a sarit si el din barca basescana?

Mereu cracanat in declaratii, mereu cu doua solutii cel putin ca sa nu supere nici pe aia nici pe ailalti... Cat despre PP-DD, o speranta aparenta, m-am pronuntat in ancheta ziarului dvs. Estimp, UDMR traieste o drama mare.

E prima oara cand nu e cooptat la putere. Ioi, Istenem! Dar nu fiti ingrijorati, are maika Budapesta grija. Credeti ca actualele gesturi de provocare ale Ungariei si de sfidare cu accente disperate la adresa Romaniei se mai petreceau daca ”ai lor” mai erau la guvernare?

Dar, ca sa termin in nota optimista, eu tot visez ca intr-o zi, sa-l apuce pe dl Ponta asa o criza de orgoliu, sa rupa sforile cu care este marionetat si sa exclame: “de-acuma eu sunt eu”! Romani, mare grija sa nu votati din nou pe cine meritati...!

15

SUPLIMENT PRNZ

PRO SI

PUCU ROSU CONSTANTIN Redactor PLANET FM RADIO, Auckland

Partidele politice sunt “fetitele” de pe linia de centura a Romaniei. Nu cu foarte multa imaginatie, indraznesc sa le aliniez pe fetitele de pe linia de centura a Bucurestiului cu “fetitele” de pe linia de centura a Romaniei – partidele politice, mai concret membrii acestora. Au un numitor comun: curvasaria!

Numai ca, in timp ce majoritatea “centuristelor” bucurestene “pres-teaza” pentru a avea asigurata painea cea de toate zilele, “centuristii” Romaniei – membrii marcanti ai unor partide istorice, de fapt mostenitorii acestora, se curvasaresc pentru a-si umfla conturile si pentru a-si promova neamurile. Daca centuristele asteapta pe TIR-isti turci, placa se schimba in cazul centuristilor Romaniei! Ei asteapta FMI-ul si Banca Mondiala si marile corporatii occidentale, in fata carora se pun “capra” si sufera, fara sa cracneasca, toate urechelile lor: prea putini someri; prea multi pensionari; prea multe intreprinderi neprivatizate; prea putine imprumuturi de la noi, etc.

Apoi, centuristii au inceput sa suga, fiecare de unde au putut! Unii de la “marele licurici”, altii de la licuricii mai mici. Si din “sugerea” asta a disparut industria Romaniei, vanduta la fier vechi – industrie la care au asudat doua generatii - a disparut agricultura, cea care asigura la intern hrana cea de toate zilele, a disparut si flota, au inceput sa se vanda “maruntaiele” tarii – toate zacamintele – a inceput sa se vanda pamantul tarii, glia strabuna, cea stropita de sangele taranilor din ‘907, si a eroilor din primul razboi mondial, o noua ciocoime da din coate sa-l faca iarasi pe bietul taran Roman un iobag... toate sub obladuirea curvelor de politicieni, guvernanti, parlamentari! Pana cand ma nenorocitilor veti inrobi tara? Tradatori de neam, istoria si poporul o sa va judece!

“Noi cu cine votam?” Draga Cristi, noi trebuie sa votam cu poporul! Iar poporul trebuie sa ia coasa, si toporul si sa taie toti licuricii mici si mari, sa isi gaseasca un conducator si o clasa politica care sa il reprezinte! Curaj Romania si Romani! O sa vina si ziua nazuintelor voastre.

Dumnezeu sa ne ajute!

SIMONA MIHAELA BOTEZAN Redactor “Miorita” USA

Stimati colegi, va transmitem salutari si cele mai bune ganduri din America de Nord si va multumim pentru invitatie.

Din pacate, suntem in postura cetateanului turmentat al lui Caragiale, ne intrebam unii pe altii cu cine sa mai votam? Toate partidele cu sanse reale au fost deja la putere si am vazut ca nu sunt in stare de nimic! Practic, actuala clasa politica din Romania este compromisa, lipsita de viziune si credibilitate, iar Romania a devenit o tara neguvernabila. Partidele istorice sunt pe cale de disparitie, iar orientarea lor si liderii actuali sunt umbre jalnice ale ilustrilor lor predecesori. Totul se naruie... Aliantele politice romanesti nu mai tin cont de nimic - nu mai exista doctrine si orientari politice clare, iar tara este condusa de struto-camile de stanga-centru-dreapta. Struto-camilele sunt ajutate sau santajate de UDMR, in functie de interesele minoritatii maghiare, iar UDMR

CONTRA

este singurul partid care se afla continuu la putere de la Revolutie incoace pentru ca se face frate si cu dracul daca este la putere in Romania. Practic asistam doar la o continua ciolaniada si la o rotatie sistematica a cadrelor, exact ca pe vremea partidului unic PCR. Alegerile din Romania inseamna doar ca vin altii la rand la furat si ca in fruntea tarii se instaleaza “aceeasi Marie cu alta palarie”.

De la actuala clasa politica mai asteptam un singur lucru - sa se retraga definitiv si sa lase loc altora mai capabili. De la noua generatie de politicieni (pe care o asteptam cu nerabdare) asteptam sa-si lase deoparte interesele personale si sa le reprezinte strict pe cele ale natiunii. Abia dupa ce aceste lucruri se vor intampla vom putea discuta despre democratie, doctrine si orientari politice in Romania. Deocamdata suntem singura republica bananiera din Uniunea Europeana, iar pentru aceasta situatie sunt vinovati politicienii de la toate partidele, toti cei care au condus Romania de la ‘89 incoace, indiferent din ce partid fac parte. De fapt, numele partidului nici nu mai conteaza, pentru ca majoritatea politicienilor romani sunt traseisti politici, s-au perindat pe la toate partidele. In acest moment romanii din diaspora nu se simt reprezentati nici de putere si nici de opozitie. Singurele solutii rezonabile pe care le vedem sunt utopice: Sa se anuleze toate salariile, indemnizatiile, sporurile si beneficiile alesilor natiunii, ca sa fim siguri ca cei care candideaza pentru posturile de deputati si senatori nu o fac doar pentru interese personale si pecuniare. Sa votam doar candidati, nu liste de partid. Sa votam cat mai multi candidati independenti, care aduc initiative si idei noi pentru tara. Sa votam cu un partid nou infiintat sau care nu a intrat in Parlament pana acum; stiu ca se discuta acum despre partide ale romanilor din diaspora. Sa instauram monarhia consitutionala. Cealalta varianta, la indemana, este sa ne complacem in situatia dintotdeauna si sa votam traditional. In acest caz ne asumam din start ca in urmatorii 4 ani nu se va schimba nimic in bine. Va dorim succes!

FLORIN IARU Poet si publicist, Romania

Razboiul dintre palate e groapa in care doua puteri abuzive si inconstiente se straduiesc sa indese Romania. Inca vie.

Deunazi, primesc de la un amic urmatoul mesaj: „Parca traiesc un vis urat: in loc sa vad stiri cu pdl-isti de frunte care se pregatesc de judecata pentru jaful pe care l-au facut, ii vad cerand demisia lui Ponta si a unor ministri.

Nu mi-as fi imaginat ca cei care conduc USL pot fi atat de imbecili! Eu nu ii acuz pe pdl-

isti, ci din contra, pe usl-isti, pe ai mei, adica.

Cand am spus ca nu-mi imaginam ca pot fi atat de imbecili, nu ma refeream la neputinta de a ascunde lucruri incomode (vezi plagiatul), ci la existenta acestora! Nu ai voie sa impingi in fata oameni corupti si hoti pentru a se lupta cu adversari corupti si hoti. Iar daca ar fi dupa mine, alor mei le-as da pedepse duble, tocmai pentru ca cred in onoare. Ponta, demisia!” A te increde in oamenii politici, a iubi partide si a idolatriza lideri e un lucru zadarnic si aducator de mari suferinte. O astfel de activitate poate fi banoasa, dar omul nu vrea sinecuri, distinctii, sau foloase necuvenite. Vrea o tara normala, un pic de cinste, un pic de morala, o prosperitate bazata pe efort personal. E un lucru greu de inteles, din cate imi dau seama. Spre deosebire de el, am asteptat cu mai multa suspiciune noua guvernare. Pornita pe cai mari, si-a dat repede-n petic. La inceput, ICR-ul. Apoi, uninominalul intr-un singur tur. Apoi, TVR, unde, cu o seninatate care friza cinismul, a aruncat afara din CA, ca pe niste masele stricate, reprezentantii PDL. Apoi, trecerea intempestiva a Monitorului Oficial intr-o noua subordine, pentru a fenta publicarea unui document oficial. Apoi dizolvarea unei comisii incomode. Iar atacul la Avocatul Poporului e bun de filmele cu prosti. In cele din urma, declaratia, halucinanta pentru mine, ca nu vor respecta deciziile Curtii Constitutionale! Aici as face o paranteza. Curtea Constitutionala trebuie nu ignorata (ca e ilegal), ci demisa in bloc si inlocuita cu judecatori batrani si straini, care sa nu fi auzit in viata lor de Romania.

Decizia privitoare la „uninominalul” legislativ, desi corecta din punctul meu de vedere, anuleaza alta decizie, data in primavara, prin care „uninominalul” local era la fel de perfect constitutional. Cand cea mai inalta institutie din stat e in stare, cu aceiasi judecatori, sa ia decizii contradictorii, institutia e ori proasta, ori putreda. Dar sa ne intoarcem la buna noastra guvernare. Actuala putere e convinsa ca, oricate greseli, abuzuri si prostii ar face in urmatoarele luni, popularitatea ei nu poate fi stirbita. Ca lumea uraste atat de aprig pedelismul, ca e atat de stoarsa de aroganta si ineficienta „fostilor”, ca accepta orice. Tin sa-i avertizez ca lumea le-a dat votul la locale fortata de imprejurari. Ca, exact cum spunea prietenul de mai sus, nu te scoli tu, hotule, ca sa-i faci loc unui hot mai mare si ca prostii nostri nu sunt mai inteligenti decat ai lor.

Ambetati, lacomi (la fel de lacomi ca pedelistii, dar mai nehaliti), guvernantii actuali nu se mai satura. Au incremenit in lupta cu dusmanul Basescu, singur cuc in Cotroceniul lui.

Cand vad cum ii prinde marinarul cu garda jos, cand ii vad pe „intelectualii presedintelui” dand atac la baioneta, parca-mi devine nitelus simpatic. Nu, nu uit cat rau mi-a facut, personal si profesional, gasca prezidentiala si slugile cu limboiul umed. Dar astia au luat-o rau pe aratura! Si nici macar nu-s „ai nostri”!

Sunt ai lor!

Vom continua cu opiniile pe tema acestui subiect in numarul viitor.

16

Earth Matters connects us with our roots, celebrating Nature, Mind and AgriCulture as a way of bringing people together in support of the Earth. All economics begins with a grain of wheat that comes from the ager- or field. Agriculture is everybody's business because our rich cultural life depends totally on what the land can sustain. Food matters too. Eating is an agricultural act that makes us intimate with the planet! Earth Matters covers all you want to know about food with integrity; how to grow it using biodynamic-organic methods, what to buy if you haven't got greenfingers and above all, how you can make a real difference to the planet by what you eat and how you think. Down-to-earth matters with a solar ethic…proceeds from the sale of Earth Matters will be used to support The Land Trust so that certified, organicbiodynamic food-producing land is protected and that consumers may have more say about how their food is grown. Issue 7 out now featuring: • Earth Rights. Vandana Shiva explains a new paradigm of Earth Democracy.

• The Rising Future World of the Sun by Hartmut Borries. A completely new way of thinking about the earth in an era of increasing nuclear radiation.

• Radioactive Material Free for All. There's a lot more of it around us than we realise.

• Chalkand Cheese and CPP - a biodynamic soil amendment, developed in response to increasing nuclear radiation, was reported as having contributed to reduced radiation levels on farms in Germany after the Chernobyl disaster.

• Of Star... a look at the constellation Taurus • ...and Flower. The impressive Sunflower is being used to absorb radioactive isotopes in Japan.

• Wood fired or Microwaved - how do you like your pizza? Wendy Cook examines the difference in cooking methods and their effect on food quality.

• How radiant are you? Anatomist Dr J P Rohen explains how our blood forms a bridge between body and soul; that our thoughts may have a healing effect on our bodies.

• Celebrating a nature-resplendent Easter with children by Collette Leenman.

• Autumnal reflections on Nature by Margaret Colquhoun.

• Plus a look at Ferretti Growers who delight in producing high quality food for local

consumption; how a biodynamic garden was created from a roadside verge in one brief year; a garden co-op in Auckland based on the core value of companionship; land grab in NZ and Food Bills in NZ. • Earth Matters - celebrating the life and energy of land and mind.

$35.00 pentru 3 numere pe an $20.00 pentru versiunea electronica, format pdf.

Abonamente la http://www.earthmatters.co.nz/

VOCEA ANIMALELOR

17

VEGETARIANISMUL Vegetarianismul este practica unei diete ce exclude toate produsele animale, printre care mezelurile, pestele, stridiile, crustaceele si alte produse obtinute prin macel.

Sunt mai multe variante de dieta, unele exclud ouale si/sau alte produse obtinute de la animale, precum lactatele si mierea, pe cand veganismul exclude tot ce tine de produse animale. Un termen ar fi regim pe baza de plante.

O dieta vegana este o forma de vegetarianism ce exclude toate produsele animale din dieta, printre care si mierea.

Acei care practica veganismul din motive etice exclud produsele animale din dieta lor ca parte dintr-o practica mai mare de infranare de la folosirea animalelor pentru orice scop (ex. piele, blana etc.), deseori din suport pentru drepturile animalelor.

Multi vegetarieni consuma produse lactate, iar multi mananca oua. Lacto vegetarianismul include produsele lactate dar exclude ouale (astfel fiind practicat de vegetarienii hindusi din India), ovo vegetarianismul include ouale dar exclude lactatele, iar lacto-ovo vegetarianismul le cuprinde pe amandoua.

Semi-vegetarianismul se constituie dintr-o dieta bazata pe mancarurile vegetariene, dar poate include peste sau cateodata mezeluri, precum si lactate sau oua. Asocierea semi-vegetarianismului cu vegetarianismul in argoul profesional, in special pescetarianismul (denumit si pesco-vegetarianism; este descris ca o dieta vegetariana ce include peste, a dus la ceea ce grupurile vegetariene au citat ca fiind categorisire improprie a acestor diete ca fiind vegetariene. Societatea vegetariana, care a initiat popularitatea folosirii termenului „vegetarian” de prin 1847, condamna asocierea semi-vegetarianismului ca vegetarianism valid; organizatia indica faptul ca a consuma peste nu este vegetarian. Motivul alegerii acestei diete poate fi legat de moralitate, religie, cultura, etica, estetica, mediul inconjurator, societate, economie, politica, gust sau sanatate. Dietele vegetariane pregatite corespunzator satisfac valorile nutritionale pentru toate stagiile vietii, iar studiile pe

scala larga arata ca vegetarianismul reduce considerabil riscul de cancer, de atac de cord, si de alte boli.

Fructarianismul este dieta constituita numai din fructe, nuci, seminte si alte produse de la plante, care pot fi recoltate fara a rani planta. Vegetarianismul Su a originat din Hinduism, exculde toate produsele animale, precum si legumele rau-mirositoare: ceapa, usturoiul, prazul sau salot. Dieta macrobiotica este un regim din cereale si fasole. Nu toate macrobioticele sunt vegetariane, unele contin peste. Veganismul crud este o dieta din fructe, nuci, seminte si legume proaspete, nepreparate. Regimul veganistic: pe cand veganii nu folosesc deloc produse animale, cei care urmeaza acest regim isi limiteaza vegetarianismul la perioada de timp in care tin cura de slabire.

Unii vegetarieni evita de asemenea si produsele ce pot contine ingrediente animale, care nu sunt incluse pe eticheta sau care folosesc preparate animale in fabricarea lor (ex. branzeturi cu cheaguri animale, gelatina - din piele, oase sau tesuturi ale animalelor, unele feluri de zahar, ce sunt albite cu maduva osoasa si alcool purificat cu gelatina sau crustacee sau sturioni pisati). Vegetarienii care mananca oua le prefera pe cele din piata taraneasca (si nu cele de la fermele industriale) din motive etice.

AVANTAJELE VEGETARIANISMULUI Un ultim studiu efectuat pe un esalon de peste 60 000 voluntari de catre Cancer Research UK, a evidentiat inca odata faptul ca persoanele care au optat pentru un regim alimentar vegetarian sunt la adapost in fata celor mai des intalnite forme de cancer. Studiul publicat recent in prestigiosul British Journal of Cancer a fost efectuat de catre cercetatorii britanici si neo-zeenlandezi pe un numar de 61.556 barbati si femei de toate varstele. Lotul de voluntari a inclus persoane care manaca frecvent carne, persoane care manaca doar peste in detrimentul carnii rosii si persoane care mananca doar alimente de provenienta vegetala. Rezultatele finale au aratat ca vegetarienii prezinta o rata mult mai mica de cancere ale sangelui,

vezicii urinare si stomacului. Din punct de vedere statistic, dintr-un lot de 100 persoane care mananca carne, circa 33 fac o forma sau alta de cancer. In randul vegetarienilor intalnim un numar de doar 29 persoane care fac cancer din acelasi lot de 100 persoane.

Alte rezultate au aratat ca vegetarienii sunt mult mai putin afectati de unele forma de cancer precum: cancerul la stomac, vezica urinara, limfomul nonHodkin si myelome multiple. De fapt in cazul myelomelor multiple care reprezinta o forma rara de cancer al maduvei spinarii, cazurile acestei maladii periculoase sunt cu nu mai putin de 75 % mai putine in randul vegetarienilor decat in cadrul mancatorilor de carne. (Sursa BBC)

SPCA Auckland opereaza in fiecare zi, intre 10am si 4pm. Singurele zile libere sunt sarbatorile legale: Good Friday, Easter Sunday, Christmas Day si New Years Day. SPCA Auckland Animal Village 50 Westney Road, Mangere Auckland 2022, PO Box 43 221, Mangere, Auckland 2153 Phone 09 256 7300, SPCA Browns Bay Op Shop 7/25 Anzac Road Browns Bay (opp. Palmers).

Mon - Fri 10am - 4pm, Sat 10am - 1pm, Sun 8am - 12pm, Phone: (09) 479 9611 SPCA Howick Op Shop Unit 6, 15 Cook Street Howick (opp. All Saints Church) Monday to Friday 10am – 4pm, Saturday 10am – 1pm Phone: 09 537 9456 SPCA Glen Innes Op Shop 231 Taniwha Street, Glen Innes, Monday - Friday 10 am – 4 pm, Saturday 10 am – 2 pm Phone 09 528 3693 SPCA Papakura Op Shop 202-208 Great South Road, Papakura, Monday - Friday 10am to 4pm, Phone: 09 299 1251 Daca doriti sa adoptati, va rugam sa considerati mai intai optiunea SPCA. Acolo va asteapta animale superbe, vaccinate, castrate si microcipate, cu toate analizele la zi, care nu costa mai mult de NZ$100.

COMPANII CARE NU TESTEAZA PE ANIMALE

AUBREY ORGANICS CLINIQUE REVLON DR. HAUSCHKA L’OCCITANE LIZ CLAIBORNE NINA RICCI ORIFLAME PACO RABANNE PAULA’S CHOICE QUEEN HELENE REVIVA VICTORIA’ S SECRET

BUY FREE RANGE

LA CESTIUNE

18

PRIVITOR CA LA TEATRU

,,Urasc tradarea, dar iubesc pe tradatori!”. Cata dreptate, cata actualitate, ce mare diagnosticean ai fost, maestre! Acum, cand portocalele au putrezit... de atata rod, ei, pomii si-au schimbat infatisarea. Si-au descoperit alte radacini, si se jura ca sunt galbeni, rosii, verzi ori din popor.

Eu, cetateanul turmentat de vorbe, ma intreb, asemeni personajului tau, cu cine votez?!. Toti imi promit, cum au facut-o dupa lupte seculare, care durara mai bine de douazeci de ani, ca traim bine. Dar, sa nu pacalim electoratul, doar unii din cei care au avut sansa sa fie bagati in lada. Ceilalti, multi si necajiti, canta si joaca pe melodia: “Tot pe loc, pe loc, pe loc ...”

Portocalii, pana mai ieri, in floare au devenit umili, asemeni lui Nae Catavencu, prins cu plastografia.

Deh! Cand pamantul le fuge de sub picioare, arogantii, ingamfatii... gusatii de ieri, stiu sa asculte, sa fie gata de evadare, sa intinda “labuta” in semn de prietenie, sa se dezica de orice faradelege asumata nu cu mult timp in urma. Afise electorale, banere uriase, poze color, muzica, vedere ale tuturor muzichiilor, suc, cafele, mici, verificari de tensiune, esarfe, brichete, mai pe ocolite pungi cu ceva de-ale gurii, galeti, samd, toate te imbie sa votezi, fiindca alesii fac bine tarisoarei in care “industria si agricultura sunt sublime, admirabile, dar lipsesc cu desavarsire”.

Si, cand te gandesti ca toate cele enumerate costa bani, iti vine sa pui intrebarea, cu jumatate de gura, de unde i-au scos?! Raspunsul e simplu, de la noi, contribuabilii... si de la hotii de clasa mare. Vorba aceea “Fa-ma hot de noua, sa fur closca de pe oua!”.

De furat s-a tot furat, dar sacul a ajuns la fund. Unii au bagat mana si-n “lada europeana”. Au mai carpacit vreo

autostrada, au mai facut parcuri pentru necajitii de la tara, au ridicat sali de sport, acolo unde tinerii sunt prin “alte tari de soare pline”, dar, sigur, tataie si mamaie pot trage la aparate, pentru a cunoaste tinerete fara batranete si viata fara moarte. S-au inchis zeci de spitale, doctorii au plecat in pribegie. Sunt apreciati peste tot, dar in tara, unitati spitalicesti arata ca-n indepartata Africa. Au vrut sa rada si Smurdul; pe gerurile iernii lui 2012, in strada oamenii au strigat: Jos, jos, jos.

A picat ceva, dar Generalul Iarna a invins, ca-n vremea lui Napoleon si a Razboiului Mondial.

Cred in noul guvern si cer, asemeni lui neica Trahanache, “putintica rabdare”. Ranile pricinuite de “taieturi” se vindeca greu. Ele nu s-au facut cu aparate moderne, ci rudimentar, de unul care stia sa manuiasca si coasa, iar vreme de cativa ani tot “boc”, “boc”, “boc”, pana s-a facut totul “poc”. Degeaba s-a pus “unguentul M.R.U.” ca nu a tinut.

Rana este adanca iar vapoarele nu mai acosteaza in porturile ruginite cu leacuri si frunze din afara.

spala fata Romaniei. Cautatorii de aur din Vestul Salbatec au ajuns si la portile Romaniei. Sa nu-i lasati sa intre ca-ntr-o “cetate pustie”! Nu va lasati ispititi de orasele lor de carton, fiindca le vor parasi dupa ce ravnitul metal va lua drumul strainatatii! Amintiti-va din cartile de istorie de carele “ce duceau piatra aurifera la Roma!”

Si mai cred ca invatamantul, ogorul pe care si eu lucrez, va da roade bune. Vor fi inlaturati spinii si maracinile. Ministrii, unii cu “fb”, altii cu “b”, dar si cu “s” ori “i”, carpocind la reforma, vor lasa umbre pe panza vremii. Dorim examene serioase, la care cei care au invatat sa se situieze in ierarhia notelor bune si cei certati cu scoala sa stea si sa astepte sa le vina “apa la moara”. Din duzinele de ministrii cativa au avut o viata efemera (ca fluturii!), de cateva zile, sau au fost inlocuiti inainte de a fi investiti.

Asta e... scria in paginile revistei “Scoala romaneasca”, autorul randurilor de fata, punandu-si intrebarea retorica: “Oare la pasa?!”

Sigur nu le-a pasat de apostolii, luminatorii, dascalimea neamului

Poate, zic, le-au inecat piratii si zac pe fundurile oceanelor ca “Titanicul” de altadata. Vor avea nevoie de un secol pentru a fi scoase la lumina si a se afla cine le-a fost carmaciul. Cred ca miile de pensionari nu vor mai bate din poarta-n poarta pentru a-si recupera furtisagurile din bietele lor pensioare.

si... nu numai de ei. Cred ca ar trebui sa le pese, fiindca scoala romaneasca este la un pas de funeralii. Putintel ne-am jucat si de-a “baba-oarba”, dar “speranta-n zilele de apoi e singura tarie-n noi...”. Avem “putintica rabdare”.

Vin alegerile si trec alegerile si vor veni si altele, dar, rogu-va, cinstiti oameni politici, sa nu uitati ca ati trecut si voi prin scoli (scoli romanesti!), unii “pe bune” , iar altii “pe tadule”.

Articol scris la Oravita

Muntii nostri au poarta, Noi cersim din poarta-n poarta Frumoase, dar si actuale versurile si, poate, poate ca aurul Apusenilor va

Ioan-Nicolae Cenda

CLUBUL DE LITERATURA SI POEZIE PINECOTA

19

POETUL

FLUIERUL IANCULUI COLOANA INFINITULUI Sus in Muntii cei de piatra, De argint si aur mult, Plange fluierul pe vatra, Eu stau locului si-ascult.

Lacrimi binecuvantate Curg din ochii lui blajini, Vantul prin paduri nu bate, Sta ascuns in vizuini.

Iancu e plecat departe, Cu scrisoare la Imparat, Doru-i Dor fara de moarte Arde-n cantec suparat.

Recititi-i Testamentul, Scris cu sange, motii mei, Ce-i trecutul si prezentul, Viitorul nostru, ce-i?

Randuielile nu-s bune, Tara geme sub poveri, Nu e cine sa-i razbune Necinstitele dureri.

Colo-n Muntii din Apus, Cu Rameti si Detunate, Dumnezeu in ei si-a pus Lacrimile Sale, toate...

Cum facusi Brancusi Ca, Hobitei cea natala Dadusi faima mondiala?

Cand cioplisi Coloana ta Gandisi cumva Sa-nvesnicesti Clepsidre mandre Suprapuse Prin care Timpul se scurse

Poezia este un spatiu in care orice adevar poate fi utopie si orice utopie poate deveni adevar si realitate. Poezia poate fi un paralelism utopic, un paradis al neimplinirilor implinite utopic, intr-un timp din afara timpului. Totusi, in aceasta lume iluzorie, sentimentul este autentic si inaltat la cote extreme.

Poezia este un sentiment nemuritor prin hiberbolizare. Unii ar spune ca totul este o minciuna creata frumos pentru a impresiona.

Poate, dar aceasta minciuna ne face sa privim lumea cu alti ochi, ne face sa acordam atentie mai multa frumusetii si sentimentelor trecute, adeseori, cu vederea. Si daca din exagerarea unui poet, cititorul pastreaza macar o doza infima de frumusete, utopia isi are rostul, utopia poate deveni adevar si realitate, iar banala afirmatie a unui suferind din dragoste poate deveni o legenda.

Iar legendele nu mor niciodata.

Nu incercati sa intelegeti mintea unui poet, va veti pierde in nori, curcubeie sau abisuri.

Nu judecati poetul, pentru ca in afirmatiile sale se regasesc toate oglindirile acestei lumi. Nu-l judecati pentru alegerile sale pentru ca ele sunt traume necesare pentru a fi liric si desavarsit. Poetul foloseste empatia ca pansament pentru rani dar foloseste cuvantul si ca instrument al torturii pentru cei care au uitat sa fie oameni.

Poetul este un exemplu al esecului reinventat in arta, dar si un exemplu al zborului frant din prea multa iubire cu aripi de plumb sau de ceara.

Ce a zis poetul azi si ce zice maine nu este intotdeauna aceeasi fata a adevarului.

Adevarul este o insumare de contradictii care descind din realitatea acestei lumi.

Adevarul unui poet este refuzul de a privi mereu lumea cu aceiasi ochi, din acelasi unghi ingust al mintii.

Poetul este un magician al cuvantului si un creator de libertati personale pentru fiecare individ, mai putin pentru sine insusi. Poetul nu trebuie sa dea explicatii, nu trebuie sa demonstreze nimic, el este pur si simplu insumarea tuturor explicatiilor asezate pe randuri, cursiv sau intermitent.

Poetul este copil si adult in aceeasi inima.

Cauta dragoste, compasiune, iertare dar poate fi si razbunator ca un prunc caruia i-a fost furata jucaria. Jucaria lui este propria lui viata, pe care o remodeleaza constant cu dibacia si imaginatia unui creator. Jucaria lui este lumea pe care o face mai frumoasa.

Jucaria lui este o muza cu aripi de inger sau o papusa pe care o contorsioneaza si ii rupe mainile.

Nu-i cereti poetului sa scrie la comanda, sa aiba revelatii spontane sau sa va explice ce a simtit el candva. Experientele sunt irepetabile, explicatiile sunt irelevante si anoste. Este de ajuns sa-l cititi pe poet si sa ramaneti in suflet cu sentimentul acela al indragostitului vesnic, al nemuritorului prin cuvant.

este samanta vietii ce pantecu-o refuza cand visul de-a fi mama mocneste viu in spuza e pomul ce rodind isi etaleaza fala si un topor stupid ii curma verticala este reprosul vitei, mugind tanguitor cand o ucide setea si n-o duci la izvor e zambetul ce-ngheata nedumerit pe gura cand celui ce-i faci bine te minte si te fura e ganguritul alb al pruncului ce suge pe care un parinte il leapada si fuge e perna imbibata cu plansul de fecioara ce in zadar asteapta iubitul intr-o seara e scartaitul portii ce omenesc scanceste cand pe pribeag in casa, stapanul nu-l primeste e deseori Poetul ce tainic germinand cu silnicia vietii se naruie luptand e Tara mai ales ce sacru te alarma si-n cruda nepasare nu te transformi in arma

Din cer, in pamant Sau poate, sa-nalte Al omului, gand Spre infinit In univers?...

Al meu vers Asta Te-ntreaba acusi Constantin Brancusi...

Oricum Ce gandisi- izbutisi Arta facusi!

Ionut Caragea

Ion Iancu Vale

Mihai Horga

Nicoara Nicolae Horia

DUREREA

QUE PASA?

20

NOSTALGII BUCURESTENE La varsta majoratului am resimtit contactul cu Bucurestiul ca pe o puternica lovitura in plexul solar, dupa care nu m-am recuperat nici pana astazi. Cred ca in primul an de studentie nu concepeam sa stau acolo nici o secunda mai mult decat timpul strict necesar pentru incheierea studiilor. Abia dupa absolvire am realizat ca orasul mi se strecurase in sange, devenind singurul loc in care simteam ca traiesc, fara sa ma plictisesc (prea tare).

Stiam, fireste ca nu e cazul de comparatie intre idila urbei noastre transilvane si forfota metropolei balcanice.

Chiar imi dorisem schimbarea; aveam nevoie de o deschidere mai mare, de o iesire din cercul in care incepusem sa ma sufoc. Cu toate acestea, cu putina mea experienta de liceana la inceput de drum nu puteam sa-mi inchipui cat de socanta avea sa fie realitatea. Nu marimea orasului era problema, ci miscarea haotica, viteza cu care se derula totul. Locuitorii capitalei erau veseli si saritori, dar ardelencei din mine ii pareau usor superficiali. Priveau regulile mai cu indulgenta, le considerau facute pentru a fi incalcate, nu ca pe un ideal de atins, cum le priveam noi, sibienii.

Erau ingeniosi, impulsivi, inovatori. „Sportul” unanim practicat la Bucuresti in anii optzeci era de fapt un slalom permanent, o lupta continua pentru supravietuire, un lant de delicte mai mult sau mai putin cavaleresti. Obisnuita fiind cu ordinea nemteasca din burgul natal, imi venea greu sa ma adaptez traiului pe muchie de cutit.

Noi, ardelenii, suntem uneori cam caposi. Iau ca exemplu situatia clasica de a intreba in autobuz unde trebuie sa cobori pentru o anumita adresa. Mi s-a intamplat la Bucuresti sa fiu indrumata de trei persoane deodata. Ba unii chiar au coborat cu mine si m-au condus la destinatie, povestindu-mi cu lux de amanunte detalii private. La Sibiu, in schimb aceeasi situatie m-a adus odata aproape de exasperare: mergand din om in om in troleibuz, abia la al cincelea am reusit sa aflu informatia pe care o cautam. Intrebat fiind de ce nu mi-a raspuns de la inceput, omul mi-a replicat mirat „dar nu pe mine m-ati intrebat!”. In fine, la Bucuresti, locuitorii plini de elan au contribuit rapid la risipirea timiditatii mele, de provincial precaut.

Sunt constienta ca s-au scris destule despre farmecul Bucurestiului de ieri si de azi. Nu ma voi expune pericolului de a repeta ce au spus altii. Renunt din start sa iau la rand cartierele si locurile dragi, pentru ca numai cei care le cunosc le-ar gusta la fel ca mine. E insa important de stiut ca, odata ce ai depasit clipele de nesiguranta generate de starea de alerta continua, te molipsesti de la elanul generalizat si incepi sa te simti acasa, ca-ntr-o familie hiperbolic multiplicata.

Zic, deci ca ar fi mare pacat sa nu cunoasca si cei care n-au fost pe acolo senzatia pe care ti-o da acea dizolvare in traiul fluid, metropolitan. Intentionat renunt la enumerarea searbada a unor repere spatiale concrete si ma axez pe momentele de

revelatie cotidiana incidentala, primele care dispar din memorie, pe nedrept, nefiind legate de o data calendaristica anume sau de vreo adresa de pe harta orasului.

Tin minte ca odata, dupa ce incepusem sa ma simt mai in largul meu, am luat un troleibuz din Piata Romana, care m-a dus de la un cap la altul al orasului.

Cred ca era linia 79, pana in Drumul Taberei, cu intoarcere hat, spre Dristor.

Spre stupoarea mea am descoperit colturi pe care nu le stiam, cartiere prin care viata parea sa se scurga intr-un ritm mult mai uman, aproape ca-n patria mea transilvana.

Drumul Taberei, de pilda, era populat de insi nonconformisti, cu vederi pro-vestice, care parca te lasau sa crezi ca ai nimerit intr-un alt oras, mai modern.

Era suficient sa formezi un numar de telefon cu un prefix de centrala de cartier, si, cu putin noroc, gaseai la celalalt capat al firului un personaj dispus sa converseze pe tema unei carti la moda („Shogun”?) sau a unui film recent („Pas in doi”?). In schimb, pe Bulevardul Dacia sau pe langa Piata Rossetti, abundau casele boieresti, cu ziduri groase si cu intrari somptuoase de marmura, locuri prin care simteai mereu un fel de raceala. Cotroceniul, tot cu case, era mai aerisit, mai familiar si mai cald, abordand un aer cumva intelectual; Balta Alba se scalda intr-un veselie rustica, oarecum rurala, in timp Bercenii si Vitanul aduceau mai degraba a oras industrial, modern.

De atunci m-am obisnuit sa nu judec pripit localitatile prin care trec, realizand ca toate au mai multe fete, care uneori se chiar pot contrazice intre ele. Totusi, un lucru il au in comun toti locuitorii de capitale: sunt toleranti si deschisi, probabil din cauza ca sunt obisnuiti sa convietuiasca in buna pace pe un spatiu relativ restrans. De pilda, in mijloacele de transport in comun nu se sfiesc sa se inghesuie, reusind insa, in acelasi timp sa pastreze o mina demna, de nezdruncinat.

Stiu ca acum, privita din afara, viata noastra din anii optzeci se compunea ca un tablou sumbru, sufocant. Nu-mi propun sa redau starea aceea de lupta continua in care ne agitam in tinerete, ca niste lemingi condamnati la un statut subuman, vinovati din start pentru simplul fapt ca ne nascusem intro „epoca de aur”.

Pe atunci nu percepeam dramatismul asa de acut. Umoarea apasatoare nu avea o densitate constanta; printre picaturi traiam momente de bucurie, exaltari spirituale, desprinderi din cotidian. Aveam ca refugiu filmele de colectie din arhiva, la care eram abonati; sau „The Wall”, al lui Pink Floyd, pe ecranul Palatului Pionierilor, intr-o noapte organizata pe furis de Florian Pitis.

Mai erau si petrecerile, care ne tineau o noapte intreaga cu chitara in mana; pe ici, pe colo cate un profesor de filozofie mai distrat, sau altul, de sport, entuziast,care ne incurajau sa privim peste gard sau sa ne canalizam agresiunile, razbunandu-le pe minge. Traiam debusolati, intr-un iures nebun, „fojgaind”,

cum ziceam noi ardelenii, printre nuante de gri. Dar orasul era doar decorul, nu si responsabilul actiunii. E o mare usurare sa constat ca imaginea sa nu se suprapune in memorie peste acea starea de angoasa.

Temerea mea cu privire la revederea cu capitala fantasmagoricei Republici Socialiste Romane – acel halucinant „stat in curs de dezvoltare” - nu s-a adeverit.

Revederea strazilor si cladirilor, multe din ele renovate, mirosurile familiare de prin pietele de cartier sau de prin librarii, unghiul neschimbat sub care cade lumina solara de-a lungul Bulevardului Magheru, gustul prajiturilor de la laboratorul de patiserie, la fel ca si reteta mititeilor de la „Carul cu Bere” au ramas aceleasi. Nimic nu egaleaza comfortul unei simple plimbari printre studentii de azi, ale caror fizionomii seamana leit cu cele din generatia noastra.

Adevarata baie in supa antropica de oameni cu cod genetic inrudit cu al nostru, plimbarea pe strazile Bucurestiului confirma si azi ceea ce stiam dintotdeauna: nu exista distante. Nu sunt si nu au existat.

Consistenta treptelor de marmura si travertin ale faculatii, tocite si rotunjite, se simte la fel de bine si prin pantofii nostri „Made Not in Romania”. Talpa noastra pare sa soarba febrila energiile cu care se incarca static ex-staticul nestatornic din noi, care a plecat putin in lume, sa mai vada ce si cum. E momentul in care nu mai putem spune ca ne aflam la Bucuresti. Corecta ar fi mai degraba formularea: Bucurestiul e in noi. Eu una l-am luat cu mine; calcaiele imi vibreaza imperceptibil la gandul viitoarelor incursiuni in orasul care ma asteapta, fara pretentii si fara ranchiuna. Ati mai pomenit calcaie zambind?

Gabriela Sonnenberg