Pzn

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - ANUL VIII - NUMARUL 86 - AUGUST 2012 - ISSN 1174-4847

CAMPANIA PRNZ SALVATI TVR INTERNATIONAL!

Stimati compatrioti, De cateva zile s-a vehiculat in mass media din tara posibilitatea de a fi operate reduceri in organigrama si structura de programe a TVR. Ceea ce este corect si din punct de vedere economic dar si prin prisma eficientizarii si a ridicarii calitatii programelor produse in cea mai mare institutie media din Romania. Am aflat insa, cu ingrijorare, despre posibilitatea de a se renunta la unele programe, in special a postului TVR International, singura legatura cu casa a romanilor din Noua Zeelanda si Australia. Intrucat la Antipozi suntem aproximativ 100.000 de romani, aflati departe de tara insa cu sufletul alaturi de ea, ne-am gandit sa actionam preventiv si sa va rugam sa reconsiderati aceasta eventuala masura administrativa, in numele tuturor celor care ar putea fi afectati de aceasta masura. Romanii din Noua Zeelanda si din Australia nu sunt atat de norocosi ca si compatriotii nostri de pe alte meleaguri, neavand nici o alta optiune de a pastra legatura tv si radio cu Romania, decat prin TVR International si Radio Romania Actualitati. De-a lungul anilor, aceste doua programe publice din Romania ne-au tinut in legatura directa cu tara, ne-au facut sa participam la bucuriile si necazurile celor de acasa, ne-au tinut la curent cu stirile, ne-au oferit divertisment romanesc de cea mai buna calitate, ne-au dat toate informatiile despre drepturile noastre si au tinut vie flacara romanismului la zeci de mii de kilometri departare.

Aceasta campanie este initiata de revista „Pagini Romanesti in Noua Zeelanda” si este sprijinita de asociatiile, revistele si emisiunile de radio de la Antipozi, de preotii din parohiile romanesti, de ambasada si consulatele romanesti, de toti romanii care traiesc in Australia si Noua Zeelanda.

Va rugam sa ne sprijiniti campania prin semnarea petitiei noastre, la adresa http://www. petitiononline.com/SAVETVRI. Sa luptam impreuna pentru protejarea identitatii noastre nationale, intr-un moment in care ne este foarte usor sa o pierdem! Salvati TVR International, impreuna cu noi! Va multumim pentru sprijin! Echipa “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda” RASPUNSUL COPLESITOR AL CITITORILOR SI PRIETENILOR NOSTRI IN PAGINA 14

EDITORIAL

2

CE NAIBA CAUT EU AICI? Astazi, ba chiar la ora asta matinala la care m-a trezit canicula, se implineste exact o saptamina de cind am aterizat la Otopeni, dupa un sejur de aproape o luna intr-un loc pe care nu m-as sfii sa-l calific drept un fel de paradis terestru – terestru, da, dar in mijlocul Oceanului! De atunci, nu incetez sami pun in minte, ba uneori si cu voce tare!, intrebarea din titlu. Starea aceasta de stupoare macar a fost de folos la ceva, am reusit sa iau doua decizii care sa ma ajute sa pun un pic de ordine in viata curenta.

Prima este ca am renuntat la Facebook, dupa un an si jumatate de cind il adoptasem. L-am adoptat, de altfel, din motive profesionale, nu de socializare – era mai simplu sa postez acolo link-urile catre diversele mele articole decit sa trimit emailuri la sute de persoane, fie acestea si grupate in citeva mesaje colective. In timp insa, m-am trezit si cu noi prieteni, in sensul autentic al termenului, nu doar in cel conventional al limbajului facebook – ist. Nu cred ca acestia imi vor lipsi, pentru ca voi incerca sa mentin relatiile altfel, prin corespondenta electronica privata.

Interesant este ca nu simt vreun sentiment de frustrare dupa parasirea retelei de socializare, nu ma bintuie vreun sindrom de abstinenta, desi, indeobste, suport greu privarea de citeva zeci de ore de conectarea la internet in general.

Probabil, pentru mine, reteaua dlui MZ si-a epuizat farmecul. Poate acesta ar mai durat, daca domnul cu pricina n-ar fi incercat sa-mi forteze mina – laolalta cu miinile sutelor de milioane de utilizatori – obligindu-ne sa adoptam versiunea noua a retelei, Time Line – si asta dupa ce mai bine de saptezeci de procente din aderenti o respinsesera! Asta dovedeste ca dl MZ nu este un om de afaceri de geniu – nu stie nici macar elementarul „clientul nostru, stapinul nostru”, pe care il stiau pina si frizerii de pe vremea comunismului! – , ci doar a avut o sclipire de geniu cind, practic, a furat ideea de baza a retelei de la niste clienti.

EDITORI Adina si Cristi Dumitrache ROMANIA Irina Margareta Nistor Liviu Antonesei Octavian Lupu Marius Dobrescu George Petrovai Catalin Paduraru Cornel Nistorescu Nicolae Balasa

De altfel, actiunile companiei dumisale sint in cadere libera la bursa, iar eu ii doresc, inca o data, un faliment lent, ca e mai dureros decit unul brusc! Nu, nu pentru ca as fi un om hain la suflet, ci pentru ca, in opinia mea, fiecare pasare trebuie sa piara pre limba ei, iar prostia trebuie intotdeauna sa se plateasca.

A doua decizie importanta este despartirea de ziarul Adevarul. De altfel, de citeva luni, de cind partizanatul acestuia a devenit tot mai evident, ma aflam intr-o situatie destul de putin confortabila. Poate ca eu sunt un om vechi si depasit, dar sint incapabil sa nu fac distinctia intre presa si propaganda, intre informatie si comentariu, intre informatia completa si cea partiala si, pe cale de consecinta, tendentioasa. Era, totusi, ciudat sa scriu intr-un ziar pe care aproape nu mai reuseam sa-l citesc.

In acelasi timp, fair play-ul ma obliga sa recunosc ca, in cei doi ani si trei luni cit a durat colaborarea la acest ziar, n-am avut nici cea mai mica problema in ceea ce priveste deplina mea autonomie editoriala.

Nu s-au facut presiuni, nu mi s-au facut sugestii, nu mi s-a umblat in articole, nimeni n-a incercat sa ma „alunge”.

Aceeasi experienta am avut-o si in cei mai bine de sase ani de colaborare la ziarul Cotidianul, ceea ce mi se pare un lucru demn de apreciat. In mesajul de ramas bun catre fostii colegi de la Adevarul, scriam ca nu voi mai colabora niciodata la vreun ziar.

Poate ca formula e putin cam abrupta, iar judecatile despre viitor sint riscante.

Ceea ce este sigur este ca, in urmatoarea perioada, nu voi mai scrie in vreun ziar romanesc. Nu pentru ca as nutri un dispret irepresibil, ci pentru ca pur si simplu nu mai exista ziare in adevaratul sens al cuvintului. In fapt, in momentul de fata nu mai exista o presa in general in Romania, ci doar „organe” de propaganda scrisa, audio-video si cyberspatiala, aliniate in spatele uneia din cele doua tabere.

Cred ca este cel mai prost moment al presei bastinase de la 22 decembrie 1989 incoace. Solutia de moment este presa individuala, deci blogul si, poate, intr-un ceas fast, un fel de retea de bloguri independente, care sa amenajeze un spatiu alternativ de dezbatere. De fapt, un spatiu al dezbaterii, cel clasic fiind deja doar unul al infruntarilor propagandistice care-ti ridica parul maciuca!

Liviu Antonesei

FRANTA Adrian Irvin Rozei GERMANIA Adalbert Gyuris SPANIA Gabriela Calutiu Sonnenberg USA Octavian Curpas BRAZILIA Vlad Radu Poenaru AUSTRALIA George Roca Ben Todica NOUA ZEELANDA Lucia Davis Marian Ioan Pr. Emanuel Crainic Mihaela Orlandea Bianca Ungureanu Pr. Mircea Corpodean CANADA Elena Buica George Filip LAYOUT/ DESIGN/ PUBLISHING

Adina si Cristi Dumitrache PARTENERI PRNZ

Romanian Global News, www.stiridiaspora.com, La Drum, Radio Romania Actualitati, Cotidianul, Ziarul Lumina, TVR International, PROTV International, HRB Expert, www.liternet.ro, Altermedia, www.roeanz.com.au, Povestea Vorbei, Fereastra, Curierul Suedia, Romanul Australian, Spirit Romanesc Australia, Clipa USA, Phoenix Magazine, Literaria Craiova, Basarabia Literara, Dilema Veche, Constelatii Diamantine, Destine Literare, Cetatea lui Bucur, Revista Singur, Citadela, Constelatii Diamantine, www.romanianvoice.com ABONAMENTE SI PUBLICITATE

romanianpages@yahoo.co.nz

Materialele si fotografiile pot fi reproduse citand sursa.

ISSN 1174-4847 ©PRNZ 2012 AUCKLAND, Noua Zeelanda

3

STIRI

BASESCU DEMIS UN NOU PROIECT AL SCOLII ROMANESTI DE ROMANII DIN Anul acesta am renuntat la scoala Cocosul, unul dintre personajele obisnuita si ne-am inhamat la principale ale piesei copiiilor nostri NOUA ZEELANDA romaneasca un proiect special de teatru pentru copii,

Prima sectie de votare din lume s-a deschis la ora 7 am (ora locala), in Auckland, Noua Zeelanda, in cartierul Avondale. Procesul de votare a fost supravegheat de seful comisiei electorale din Auckland, ambasadorul Romaniei la Canberra, Excelenta Sa Mihai Stuparu.

Votarea s-a incheiat la ora 23, fara nici un fel de incidente si cu un numar de 77 de voturi valabil exprimate si un vot anulat.

Dar iata si rezultatele inregistrate la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu. Numar de votanti 78, cu 48 de votanti pentru demitere si 29 de votanti impotriva demiterii si un vot anulat. Asadar, peste 60% dintre voturile exprimate au fost in favoarea demiterii presedintelui Traian Basescu, in conditiile in care o multime de romani au avut pasapoartele sau buletinele expirate.

Dar iata si rezultatele din zona Australia, Noua Zeelanda, asa cum au fost ele comunicate Biroului Electoral Central: Canberra (Da - 15, Nu - 8) Sydney (Da - 66, Nu - 27) Melbourne (Da - 31, Nu - 31) Auckland (Da - 48, Nu - 29) Observam ca in Auckland, Noua Zeelanda, s-a votat in numar mai mare decat in Canberra si Melbourne, in conditiile in care comunitatea romanilor din Melbourne este de 5 ori mai mare!

In incheiere, dorim sa multumim Excelentei Sale, domnului ambasador Mihai Stuparu, presedintele sectiei de votare din Auckland, dar si Asociatiei Doina si celor care au facut parte din sectia de votare din Avondale.

Rezultatul referendumului in tara: peste 8 milioane de votanti (47%), dintre care 89% pentru demitere, iar 11% impotriva demiterii presedintelui Basescu.

care se pare ca le-a inspirat incredere celor de la Auckland Council. Fara fondurile lor nu am fi reusit sa o pornim la drum. Apoi pe parcurs s-a adaugat munca multor altor persoane, toate stranse in jurul unui mic grup de copii. Ne-am gandit ca anul acesta sa facem ceva amuzant si foarte specializat, unde sa vina copii foarte pasionati. Unde sa ne distram si sa invatam in acelasi timp.

Si mai avem un scop: pana la capatul proiectului, sa devenim prieteni.

Ce poate fi mai amuzant si mai emotionant decat o mana de copii punand in scena o mica poveste cu talc? Poate o mana de copii care sunt de fapt un pic romani, un pic neo-zeelandezi sau mai mult din fiecare. Poate o mana de copii entuziasti si galagiosi care au intre 5 si 10 ani, multi dintre ei sunt chiar frati si surori.

Poate aceeasi copii care vin la repetitii si asculta si vorbesc doua limbi, dupa cum le vine: romana si engleza. Poate o mana de copii care iubesc karatele.

Ce poate fi mai amuzant si mai emotionant decat o poveste despre animalele dintr-o gospodarie taraneasca ?

Poate o poveste clasica pusa in scena intr-un fel romanesc original de o actrita romanca avand multa pasiune pentru teatru si pentru copii. Poate costumele gandite si create de o romanca si o neo-zeelandeza manate de aceeasi dragoste pentru copii si pentru lucrul bine facut. Poate scenografia ingenios gandita de cativa romani tare inimosi si creativi. Poate o muzica special compusa de o artista foarte sensibila si iubitoare de copii. Ne aflam in mijlocul repetitiilor si entuziasmul si curiozitatea noastra cresc pe zi ce trece. Lucram cu spor si lucrurile incep sa se lege. Fiecare a pus

cate o idee in acest proiect si chiar a dat o mana de ajutor – le multumim celor care ne vor furniza echipamentele si ne vor face fotografii profesioniste, celor care vor filma si tuturor celor amintiti mai sus implicati in diverse capitole: Cristina, Alina, Alex, Paul, Ella, Tashley, Laura, Frank. Sponsori sunt: Auckland Council (Creative NZ), Asociatia Doina, Mojo Photo. Asadar notati-va in calendar una din datele de mai jos, ne-ar parea bine sa veniti la unul din cele mai amuzante si emotionante spectacole ale copiilor din comunitatea romaneasca din Noua Zeelanda: sambata 22 septembrie, seara duminica 23 septembrie, dimineata.

Sala: Grey Lynn Library Hall, 474 Great North Road, Grey Lynn, Auckland. In numarul urmator, mai multe detalii despre piesa, despre actori si toti ceilalti care contribuie la proiect. Madalina Nita

A MURIT VIOREL SERGOVICI Viorel Sergovici a venit in Noua Zeelanda pentru a ne filma! Insotit de realizatarea TVR International, doamna Mihaela Craciun, el a realizat documentare superbe in mijlocul comunitatii romanesti din aceasta tara. Si de aceasta data a fost un vizionar, inovand, improvizand, facandu-si meseria cu pasiune si onestitate. Un ac de albina a curmat, aberant, o viata dedicata televiziunii. Un discret, pentru cei care l-au cunoscut, un pasionat de profesie, pentru cei care au lucrat cu el, Viorel se pregatea sa isi ingrijeasca livada cu cei trei sute de pruni, pe care si-o cumparase recent.

Comunitatea romaneasca din Noua Zeelanda, romanii care l-au cunoscut, prietenii sai de aici si toti cei ce l-au apreciat, transmit cele mai sincere condoleante familiei indoliate. Ne vei lipsi, draga Viorel. Tu si camera ta minunata, fauritori de imagini ce nu mor niciodata!

UMANISM

4

IMPRESIILE TRECUTULUI, TREPTE SPRE VIITOR Intr-o anumita zi de toamna, in urma cu mai mult timp, mai precis imediat dupa ce am terminat liceul si imi efectuam stagiul militar, stateam de vorba cu o anumita persoana despre subiecte specifice finalului de adolescenta. Cu stilul meu abstract si orientat pe o logica ce scruteaza indraznet infinitul, mi-am exprimat opinia asupra destinului fiintei umane in ce priveste cunoasterea si in faptul ca universul in care traim a fost construit tocmai pentru a ne oferi noua, oamenilor, o astfel de posibilitate. Eram entuziasmat de aceasta perspectiva care izvora nu atat din ceea ce citisem, cat dintr-un for interior, asemenea unui rau ce vine la suprafata de la mare adancime.

Insa pe masura ce dialogam pe aceasta tema, am simtit deodata ca raman singur pe un taram care trecea dincolo de ceea ce fusesem invatati prin educatia acelor timpuri. Aceasta experienta a insingurarii o mai traisem de mai multe ori de-a lungul vietii, dar niciodata acest simtamant nu a fost atat de dureros ca in acele clipe, fiindca pentru prima data cineva mi-a deslusit „taina” acestei experiente spunandu-mi intr-un mod simplu si lamurit ca de fapt eu avansez intr-o directie opusa de cea a lumii din care fac parte, ba chiar mai mult, oamenii in general fug de acest drum, incercand doar „sa-si traiasca viata” si nimic mai mult.

Anii au trecut si o data cu ei am putut sa inteleg mai bine realitatile din jurul meu, insa acea „falie” despre care discutam m-a preocupat in cel mai inalt grad intr-o lupta a ineditului si solitudinii in mijlocul unei realitati care ma fascineaza si ma inspaimanta deopotriva. Insa indiferent de „solutiile” de moment propuse la fiecare etapa, „tentatia” cunoasterii, ca motor si finalitate a experientei vietii, m-a urmarit mereu, ca un destin pe care nu mi l-am ales si de care nici nu am putut sa scap. De fapt, nu exista zi in care sa nu fiu impresionat de formidabila capacitate de cunoastere cu care a fost inzestrata fiinta umana, de acea facultate ce ii este cu totul specifica, de a putea discerne limbajul naturii si al tuturor lucrurilor inconjuratoare. Ce poate fi mai frumos, decat sa poti contempla realitatea si imaginatia deopotriva, sau de a zamisli ganduri ce incearca sa dea glas dorintelor ascunse ale sufletului?

Chiar de aceea, simt o bucurie placuta atunci cand destainui aceste cugetari prin intermediul scrisului, inchipuindu-mi uneori ca demersul meu este asemenea copacilor padurii ce incanta privirea sau a florilor de pe camp, ce ofera dezinteresat mireasma si culoare, deopotriva. Si chiar in aceste clipe, retraiesc cu putere amintiri si impresii felurite, culese de-a lungul unui voiaj de peste patru decenii pe taramul acestei lumi. Uneori simt din nou senzatiile copilariei, cand ma bucuram indelung jucandu-ma cu tot felul de obiecte sub forma de cuburi mai mici sau mai mari confectionate din lemn colorat, pe care le asezam sub de fiecare data diferit, gandindu-ma ca intr-o zi voi

reusi sa construiesc castele sau sa inalt ziduri de felurite dimensiuni. De fapt, in acest joc al primilor ani am identificat ulterior forta gandirii in a manui concepte mai mult sau mai putin abstracte, preluate din cadrul lectiilor de scoala sau din lectura pe care in mod liber mi-o alegeam.

Imi vine sa zambesc cand ma zaresc, copil fiind, cum credeam ca lumea poate fi schimbata, ca eroii din basm se pot materializa in realitatea in mijlocul careia am aparut, ca printii exista printre noi, iar capcaunii pot fi lesne infranti prin curaj si inteligenta. Niciodata nu aveam sa mai fiu atat de convins ca viata reprezinta un salt plin de indrazneala in necunoscut, o aventura a cunoasterii ce trece dincolo de aparentele de o clipa. Si deopotriva, niciodata nu aveam sa mai am acea capacitate de a intui taramul de „dincolo”, acel spatiu al libertatii depline si al eliberarii de tensiunea aspra a prezentului.

Alteori, imi imaginez cum pasesc din nou pe diferitele strazi pe care am colindat de-a lungul vietii, unele mai lungi, altele mai scurte, unele mai largi, altele mai stramte, unele drepte si altele cumplit de intortocheate. De fiecare data, simt senzatia de neputinta atunci cand incerc sa privesc catre capatul uneia dintre ele, asociata fiind de impresia ca niciodata nu voi ajunge in acel loc. Asa a fost drumul copilariei, al primilor ani de scoala, mai tarziu al liceului si a tot ceea ce a urmat.

Sunt felurite drumuri pe care le-am parcurs cu sentimentul ca s-ar putea sa nu ajung la capat, sa ma opresc cu putin inainte de final, sa ratez exact trecerea spre noul nivel si sa raman undeva suspendat intre doua stari, intr-o experienta a nefinalizarii vesnice.

In alte ocazii, privind toata aceasta realitate mai complexa decat poate fi zugravita pe deplin in cuvinte, am impresia ca ma cufund asemenea unei particule de nisip intr-un ocean fara de sfarsit. Este ca si cum as inota in adancul marii, observand diferitele forme de viata ce trec pe langa mine, perceptia fiind deformata de straturile dense de apa, ce rasfrang in mod diferit razele de lumina venite de la suprafata. Tot astfel, intre fiecare dintre noi si realitate se interpune o multime de conceptii ce ne sunt furnizate in diferitele etape ale dezvoltarii personale, modificandu-ne perceptia in mod dramatic, putandu-se ajunge chiar si la extrema inversarii intelesului lucrurilor pe care le traim. Pe un astfel proces de inversare a decodificarii realitatii se bazeaza orice forma de manipulare, care incearca sa ne determine sa facem parte dintr-un anumit grup sau din altul, mai presus de alegerea personala.

De fapt, orice convingere are la baza acest fenomen de programare sociala, care ne furnizeaza un anumit tipar de gandire, o anumita metoda de a intelege ceea ce simtim si ceea ce traim.

In acest sens, cel mai amuzant este sa exploram notiunea de fericire, care in functie de cultura presupune un lucru sau altul, acestea venind de multe ori intr-o

contradictie evidenta, daca privim la scara intregului mapamond. Nu exista un inteles unic pentru realitatea pe care o traim, dar cu toate acestea incercam sa ne impunem propria viziune, fiind prea nerabdatori in a actiona imediat, in loc sa ascultam si sa intelegem specificul fiecarui lucru.

Zamislind propriul sens asupra a ceea ce inseamna implinire, confort si fericire, suntem gata sa calcam in picioare pe cei care decodifica diferit notiunile noastre dragi sau pe cei care ne stau in cale sau ne stanjenesc in implinirea dorintelor.

Astfel, uitam de efemeritatea lucrurilor pe care le traim, de conditia noastra trecatoare, de timpul mult prea scurt in care avem ocazia sa ne bucuram de soare, lume si univers. Indarjiti in apararea adevarului personal sau colectiv, uitam sa privim cu bunavointa unii catre altii si sa avansam treapta cu treapta pe calea cunoasterii lipsite de prejudecata, care mereu se mira si se intreaba asupra a tot ceea ce exista, fara sa epuizeze vreodata tezaurul lucrurilor noi si vechi pe care le intalnim in cale. Revenind la ritmul alert al zilelor prezente si privind catre trecerea in ritm de accelerat a clipelor, raman cu calda impresie a copilului ce se joaca cu tot feluri de cuburi, descoperind farmecul puterii de a zamisli proiecte indraznete menite sa schimbe lumea si curgerea vremii. Cu o bucurie a inceputului, fiinta umana se arunca astfel in valtoarea vietii, avand forta paraului ce izvoraste vijelios din munte, ce curge la vale cu puterea data de inaltimea de la care vine, incercand sa modeleze lutul realitatii din care suntem cu totii alcatuiti.

Intocmita din pamant, fiinta umana are capacitatea de a modela materialul din care este alcatuita, de a schimba intelesul naturii si al mediului inconjurator, de a aduce la existenta lucruri noi si de a cugeta asupra rostului existentei.

Aceasta inzestrare formidabila aduce dupa sine nevoia unui control riguros in raport cu experienta cunoasterii, o necesitate de a intelege mereu inainte de a actiona si de a ajusta de indata ce efectele incep sa devina clare. Astfel, lipsa de flexibilitate in gandire reprezinta un pacat de capetenie din care pornesc o multime de rele. De cate ori nu am constatat, la scara istoriei, cum ambitiile despotice duc in final la epuizarea sistemului social si la colapsul civilizatiilor infloritoare? Sau de cate ori elanul consumist nu a condus la distrugerea mediului de subzistenta si la disparitia unor popoare intregi?

Cunoasterea ce se margineste doar la aspecte superficiale, care nu cauta sa inteleaga inainte de a impune, reprezinta o slabiciune a naturii umane, o rupere de cordonul ombilical dintre noi si mediul din care am fost alcatuiti. O astfel de cunoastere devine un blestem distructiv, care mai devreme sau mai tarziu genereaza consecinte ireparabile. Insa niciodata nu este prea tarziu in a redeveni „copii” in ce priveste perceptia asupra realitatii in care traim, in a aduce din nou in orizontul mintii capacitatea de a privi cu prospetime fiecare clipa, de a avea nobletea de cugeta

FROM ROMANIA, WITH LOVE

5

TRADITII ARDELENESTI ca lucrurile pot fi puse oricand in ordine, ca printul cel bun va invinge monstrii de tot felul si va reda libertatea oamenilor oprimati de un sistem obtuz si rau.

Devenind oameni „mari”, de fapt ajungem niste adulti brutali si opaci la realitatea din jur, transformand in obiecte de consum tot ceea ce exista, inclusiv pe semeni, incercand sa ne inghitim unii pe altii intr-un vesnic schimb de roluri al pradatorului si al celui vanat. Intr-un joc crud al interesului personal rupt de cel al umanitatii, calcam in picioare toate notiunile si avansam pe treptele unei cunoasteri ce coboara in abis, in loc sa ajunga la stele. Iar din abis apar mereu dragoni si tot felul de balauri care ne fac viata un infern si care ne distrug capacitatea de a ne bucura de darul vietii, de a privi cerul cu seninatate si viitorul cu incredere. Daca acest lucru inseamna sa fii om „mare”, atunci este mai bine sa ramai mereu copil, avand perpetuu acea inocenta ce se constituie ca o valoare suprema a tot ceea ce inseamna sa fii om pe pamant. Cand creativitatea se uneste cu adevarata sensibilitate, atunci orice lucru devine posibil, fiindca la baza se afla un act de cunoastere nealterata, un proces de evolutie interioara ce se armonizeaza cu legile universului si ale naturii umane, al carei destin este ca pornind de la materia bruta a „lutului” de pe pamant, sa ajunga in final la cunoasterea infinitului acestui univers.

Si poate astfel, fiinta umana poate sa acceada la conditia de nemurire, care in proiectia lumii in care traim inseamna pur si simplu sa inveti sa privesti, sa asculti, sa iubesti si sa te bucuri inainte de a actiona pentru schimbarea lucrurilor. Este posibil ca notiunea de infinit sa insemne in conditia prezenta nimic altceva decat sa dai dovada de compasiune fata de semeni, fata de universul din care ai fost intocmit si de a incepe sa discerni legile fundamentale ale creatiei din care facem parte, cu dorinta sincera de a le urma pentru totdeauna.

Cred ca abia cand se atinge acest „nivel” se poate vorbi cu adevarat despre posibila cunoastere a sensului existentei in forma ei cea mai pura, precum si despre intalnirea cu Marele Autor al tuturor acestor lucruri.

Dupa un „ocol” de atatea decade de ani fata de momentul acelei conversatii asupra sensului lucrurilor, nu pot decat sa confirm partial cele afirmate la acea data, cu diferenta ca am descoperit ca nu totdeauna drumurile batute duc si in directia cea buna. Fara un progres real in viata noastra, existenta personala se va irosi fara rezultat, iar scopul pentru existam nu va fi atins. Destinul uman este subsumat innobilarii prin cunoastere, evolutie si salt in nemurire. Orice altceva este mult prea putin, tot ce este dedesubt de aceasta tinta reprezinta o ratare de neiertat.

Octavian Lupu

Parerile exprimate in randurile de mai jos reprezinta rezultatul unui exercitiu de admiratie in care ma surprind ori de cate ori emisiuni televizate sau vizionari directe de la festivaluri sau alt fel de manifestari de gen, imi prilejuiesc rememorari ale vietii petrecute intr-un fabulos spatiu rural. Ascultand pe parcursul anilor explicatiile si comentariile unor oameni de specialitate, tragand concluzii din propriile observatii, propriul studiu, si din participarea personala si efectiva la viata culturala si spirituala a satului ardelean, consider ca am datele necesare sa pot afirma cu smerita admiratie cateva perceptii personale.

Ma straduiesc in acelasi timp ca emotia care ma incearca aflandu-ma in fata acestei marete citadele a spiritului, care este folclorul, sa nu influenteze pe cat posibil rigoarea celor exprimate. In cele ce urmeaza voi face cateva consideratii despre manifestari culturale si spirituale ale satului care s-au desfasurat sau se mai desfasoara, acolo in batatura satului, sau la sura, sau la casele satenilor, la vreme de colinda, si nu la copiile acestora, stilizate inspirat sau dimpotriva, pe scenele cu iz de surogat, de la un capat la celalalt al tarii. Despre cele desfasurate acolo unde le sta bine, in lumea lor, unde s-au si nascut, din talentul si genialitatea creatorului colectiv, anume lumea satului, pot sa spun urmatoarele consideratii, poate subiective, unele. Ce traditii, ce obiceiuri frumoase, calde, pline de omenie, de bunatate, de curatenie si simplitate sufleteasca, fara intelesuri derizorii, obscure si viclene, fara grozavii, fara sacrificii ritualice, (ca in alte civilizatii si culturi) nici macar de animale, dovedind ca apartinem unei credinte umaniste, benefice, de larga respiratie intelectuala, cea crestin-ortodoxa!

Folclorul romanesc in general, dar cel transilvan in special, pastreaza nealterate pana in ziua de azi invataturi potrivit carora i se cere romanului in versuri usor memorabile ca atat la manie cat si la veselie sa fie cu grija si sa fie bun. Dansul ardeleanului, este calm, semet, asezat, neinfricat, nepripit, gesturile linistite au la baza o siguranta a situatiei omului care il danseaza, care vine la hora cu fruntea sus in fata judecatorului celui mai sever existent in colectivitatile rurale si anume „Gura satului”, stiindu-se cu ogorul arat si semanat, casa imbracata, curtea pusa in ordine.

Ardeleanul in dansul sau nu razbuna nimic, nu bate podelele sau batatura in picioare cu gandul la boierul care il asupreste, de aceea, el danseaza cu capul sus, falos si cere in descantecul lui loc si largamant si nu tropoteste incovoiat si grabit ca aflanduse asupra unui dusman pus la pamant.

Dimpotriva, dansul lui exprima si pune in evidenta o siguranta, o indestulare, o liniste, o certitudine. El era constient si de situatia sa ca nationalitate intr-un imperiu care ii era strain si caruia ii era strain si el, si de aceea isi incepea dansul cu “Hora Unirii” si o incheia cu “Marsul lui Iancu”, iar la sarbatori isi punea tricolorul la palarie, la cingatoare si pe tavanul bisericii printre stelele care imagineaza bolta cereasca.

Daca ar fi posibil as cere inscrierea intr-o baza de date suis generis nu numai a dansului ardelenesc ca atare, ci as dori sa vad inscrise chiar in patrimoniul cultural mondial suita de atitudini care precede, insoteste si asista dansul ardelenesc in desfasurarea sa. Corespunzator

unei muzici a carei melodicitate aminteste de o straveche noblete bizantina, modulata si slefuita pe un fundament liturgic autohton greco-ortodox, trebuia in mod necesar sa ii corespunda dansuri a caror tinuta imperiala a fost imprumutata cadrilului saloanelor de dans ale marilor case regale si imperiale de pe batranul continent si ajungand si in Lumea Noua duse ca un suvenir de pret in bagajele colonizatorilor. Constantin Noica afirma ca tipuriturile osenilor reprezinta strigatul geto-dacilor catre Dumnezeu. Strigat pentru implorarea milei divine si pentru afirmarea dorintei de a exista ca entitate distincta, mi-as permite eu sa completez afirmatia marelui om de cultura. Si imi bazez permisiunea de a completa afirmatia, pe credinta ca Dumnezeu le-a ascultat osenilor ruga si in marea Sa mila a lasat vitejilor de pe aceste mirifice plaiuri “Libertatea”, atat de dorita, facand inoperante stradaniile invadatorilor romani si ulterior si de alte semintii de a supune pe cei a caror renume era dus din Carpatii Padurosi pana in departari atonite. Individualitatea si distinctia atat de evidente ale acestui esantion de populatie, parte intrinseca a lumii dacice si, desigur romanesti, l-a determinat pe marele poet Adrian Paunescu sa imagineze deosebit de inspirata expresie “dacii liberi”. In permanenta si dinamica relatie interetnica cu vecinii lor dar si cu semintii conlocuitoare sau invadatoare, ardelenii si-au insusit crampeie de coregrafie din dansurile acestora si fragmente de linii melodice care li s-au potrivit sufleteste si spiritual, imprimandu-le apoi pe parcursul vremii o mireasma si o aura dacica si apoi neaos-romaneasca. Nu sunt in masura sa elaborez strategii care sa conduca la conservarea si perpetuarea in lumea satului, acolo unde inca mai palpaie mici oaze de traditional, a vietii ce fremata puternic in satul de odinioara. Nici nu stiu daca tavalugul evolutiei si al modernitatii ar permite acest lucru. Imi pare nespus de rau insa, pentru generatiile viitoare, care vor avea acces la aceste valori spirituale doar cercetand marturiile discografice sau cinematografice. Ma bucur ca deocamdata truditorii si toti participantii la viata spirituala si la viata folclorului romanesc lucreaza cu o materie inca vie si nu se ostenesc in a anima un produs fosilizat, mumificat.

Pentru a avea o imagine cat mai apropiata de realitatea satului patriarhal romanesc, organismelor de specialitate, institutiilor de profil si specialistilor le incumba o mare raspundere pentru a pastra, in formele cunoscute, istoria noastra culturala si zestrea spirituala a unui neam fabulos care a marcat cu spiritualitatea sa aceasta agitata parte de lume.

Pentru ce au fost si cine au fost inaintasii nostri in manifestarile lor spirituale, in credinciosia lor consecvent crestin-ortodoxa, in lupta lor milenara pentru apararea spatiului destinat lor de la facerea lumii, tara lor a fost definita din antichitate ca “Gradina Maicii Domnului“, fapt reamintit de Papa Ioan Paul al ll-lea in timpul vizitei in tara noastra. Iar conducatorii nostri au fost apreciati ca vajnici aparatori ai crestinatatii si chiar unul dintre cei mai mari, Stefan cel Mare a fost apreciat la vremea sa de catre Sfantul Scaun ca atlet al lui Hristos.

Nicolae Iuga

MOVIE NIGHTS

6

TIFF 2012: IN ROLURILE PRINCIPALE TIFF-ul de anul acesta, pe langa marca inregistrata binecunoscuta, a avut si doua surprize. si anume faptul ca pe ecran s-au strecurat in aparitii tip cameo, adica extrem de scurte, dar observabile, ca in filmele lui Hitchcock, in care maestrul se strecura un pic si ramanea astfel nemuritor, cei doi principali magicieni ai festivalului Tudor Giurgiu (alias Harry Potter, marele vrajitor) , care face un karaoke in viitoarea premiera a lui Paul Negoescu „Un an nou” (alaturi de prolifica producatoare Ada Solomon) si in „Despre oameni si melci” Mihai Chirilov (alias Palarierul Nebun), pe post de mire.

De altfel cu aceasta comedie a si deschis evenimentul lunii iunie, din cate am aflat cu o sala plina si entuziasta. Prin urmare a mai fost o proiectie spre final, la Cinematograful Florin Piersic, cu personajul atat de charismatic in sala venit ca simplu spectator, cu Junior cu tot, ceea ce, din start, dadea si mai multa savoare peliculei.

La VIP-uri s-au aflat Geraldine Chaplin (fiica marelui comic mut si vorbitor despre care am reusit sa aflam mai multe dintr-un stralucit interviu luat de Oana Ghita, pentru Mediafax si republicat pe hartie, de „Romania Libera”) si Dieter Koslick, directorul Berlinalei (care la un moment dat, exasperat de o domnisoara care-si tot fatzaia mobilul in timpul spectacolului, s-a dus la ea si a apostrofat-o sever sa inceteze, dovedindu-ne, inca o data, ca suntem departe de educatia germana). Ambii s-au distrat copios, urmarind fascinati comedia savuroasa, dupa scenariul lui Ionut Teianu si in regia lui Tudor Giurgiu. Excelenta idee de a amesteca universalul cu localul, respectiv Michael Jackson si vizita sa, tratate in cheie aproape comica, din care nu lipseste ex-presedinte Iliescu, totul urmat de o scena extrem de fierbinte, intre doi dintre cei mai senzuali actori ai momentului: Monica Barladeanu si Andi Vasluianu. Apoi apare nomenclaturistului, care ramane nemuritor si rece, indiferent de Revolutii, intruchipat de Dorel Visan si adjunctul sau

infricosator de incremenit intr-un timp de care aproape uitasem, redat scurt, dar magistral de Constantin Fugasin.

Vine randul celor doi francezi investitori, Jean-François si Robinson Stevenin, unul smecher si celalalt sentimental, Julio Iglesias, care prinde bine la amor (si care banuiesc ca va fi flatat sa se descopere in rol de Cupidon) si o idee ingenioasa de a face bani lucrand pentru export de copii, inca sub forma nedefinita.

Programarea acestei avanpremiere venea dupa o reluare la 40 de ani a ”Nuntii de piatra”, un film despre care se invata la scolile de cinema si ar trebui sa fie inclus si in programa Facultatii de Bele-Arte, un alb-negru desavarsit, cu detalii ametitor de surprinzatoare, filmat in putine zile la Rosia Montana, un Mircea Diaconu de un umor negru nebun si cu o voce nebanuit de bine lucrata. La capitolul filme necolor sau cel mult sepia sau intr-o singura virare intra stralucitul „Papusa” al lui Ernst Lubisch (care si apare in primul cadru cand scoate dintr-un cufar, un fel de paiata dintre cele mai reusite unde se vedea clar ce autor legendar de comedie avea sa devina (e suficient sa citez Ninocika, cu Greta Carbo, stralucita parodie anticomunista ) dupa aceasta capodopera din 1919, in care combina, inclusiv, animatie si inca una foarte complicata si rafinata.

Inserturile sunt scrise cu litere gotice aproape de neinteles chiar si pentru nemtii studiosi, noroc cu dirijorul si percutionistul si compozitorul sextetului StruggleOrchester, Karl Koch.

Mare inghesuiala avea sa fie si la un film thailandez al carui regizor pe numele lui Pen-ek Ratanaruang a mai fost candva in Romania, la Dakino, acum venind cu „Impuscat in cap”, care din prezentare parea extrem de incitant la ideea ca un tip se trezeste, dupa o plaga in creier, vazand totul rasturnat. Din pacate solutia, de a alerga in timp si spatiu ca povestire de nenumarate ori, fara o logica precisa, facea ca efectul, mai cu seama vizual, sa devina direct enervant. Autorul isi descrisese opera ca fiind un thriller buddhist si ca mare pasionat de Humphrey Bogart si

Robert Mitchum, principala lui tinta fiind politicieni corupti.

Mari valuri a facut si japonezul „Simbolul” a lui Hitoschi Matsumoto, care in prima faza a intarziat cu proiectia, ceea ce a scos din sarite publicul, altfel foarte civilizat, dar doritor de niste scuze si explicatii. De unde te asteptai sa inceapa cu ceva samurai si gheise, dai de o calugarita (asta dupa ce vazusem „Pacatoasa Teodora”, documentarul Ancai Hirte, despre o fata tanara, care decide sa devina mireasa Domnului, cu tot ritualul de rigoare si fireste dupa succesul rasunator de la Cannes cu „Dupa dealuri” al lui Cristian Mungiu, care deocamdata nu a mai trecut muntii pana in Ardeal, pregatind o premiera in Iasiul natal al sau si al celor doua premiante: Cosmina Stratan si Cristiana Flutur) undeva in America de Sud, pentru ca mai apoi sa fie o poveste paralela cu un tip, nu stim de ce, pedepsit intr-un fel de camera de nebuni, izolata si care incetul cu incetul se populeaza cu diverse obiecte, pe care le poate obtine apasand, la nimereala, pe un fel de butoane suprarealiste (n-am sa va spun exact despre ce este vorba ca sa nu va stric cheful, in caz ca o sa aveti sansa sa-l vedeti vreodata). Concluzia e ca traim pe lumi total diferite si nu doar geografic…

„Labradorul” a fost un film danez, cu ceva Suedie in el, o poveste de familie, stranie si atasanta si fireste un patruped pe nume Elvira si in realitate Pepsi (sper sa nu ma acuze careva de reclama mascata), momentul de neuitat ramanand cel in care s-a rupt filmul, la propriu, adica pelicula de 35 de mm s-a transformat intr-o splendida floare, care ne-a amintit instantaneu de italienescul fara egal: „Cinema Paradiso”.

Daca ar fi sa fac un top al filmelor pe care am apucat sa le vad anul acesta in cele sase zile de TIFF, pe primul loc s-ar situa neindoios „Hugo”, o poveste despre Meliès, pe care deja il descoperisera chiar si cei foarte tineri din seara petrecuta la Castelul Banffy, unde s-au proiectat 16 dintre capodoperele sale acompaniate la pian de un stra-stranepot Lawrence si cu comentariul unei stranepoate Marie- Hélène. ”Calatoria in luna” a

MOVIE NIGHTS

7

SI CU PARTICIPAREA EXCEPTIONALA fost omniprezenta. Inclusiv intr-unul dintre clipuri, in care nu nava spatiala, ci telecomanda se infige in ochiul astrului, care scoate limba si care a dat idei micului spectator, deja dependent de cea de-a saptea arta Ștefan (5 ani), fiul Oanei si al lui Tudor, care dupa ce a stat nemiscat ca sa vada filmuletele seculare deja, daca incercai sa-l fotografiezi, scotea si el limba dupa cum invatase din ingeniosul script de acum 100 de ani. ”Hugo” este un 3D, fantastic, pe care intre timp, din fericire, cei de la Odeon l-au scos pe DVD.

Nu numai ca afli enorm despre inceputurile cinematografului, dar si despre uitarea unor genii, despre prietenie, despre iubirea dintre un fiu si un tata, disparut prea curand (care mi l-a adus in minte pe baietelul lui Bose Pastina), dar si tainele efectelor speciale, cu mult inainte de a se fi inventat calculatorul, intr-o lume ce pare coborata din cartile lui Dickens si Jules Verne, totul trecut prin filtrul unui cineast fara pereche Martin Scorsese, rasplatit cu mai multe Oscaruri anul acesta. In distributie Ben Kingsley si Sacha Baron Cohen (cuplu prezent si in „Dictatorul”, normal, in cu totul alte roluri…).

Pe locul al doilea ar fi „Hotelul Marigold”, pe care din fericire l-a cumparat casa distribuitoare: Transilvania Film, si-l veti putea viziona la cinema in toamna aceasta, el fiind unul britanic din 2011, cu Judi Dench, Tom Wilkinson, Bill Nighy si Maggie Smith, proiectat in scopuri de binefacere, pentru Muzeul de Arta din oras, si care s-a bucurat de o sala extrem de entuziasta, pe buna dreptate, fiind de un haz teribil si totodata extrem de romantic, atunci cand te astepti mai putin. E comica inclusiv intalnirea cu pustiul Dev Patel din „Vagabondul milionar”, categorisit deja in avioane drept un evergreen, care pare la limita arierarii mintale, dar nu-i e decat un personaj (Oare?!).

„Un barbat si o femeie” este din categoria celor care nu numai ca rezista in timp, dar si a celor care au luat toate premiile posibile si imposibile, in sala aflandu-se sarmantul regizor Claude Lelouch, care ne-a povestit ca a vrut sa faca doar un film simplu si ca restul a fost, vorba altui titlu al sau ”Hazard si coincidenta”.

In plus a existat si sansa unui master-class al aceluiasi creator care ne-a incurajat spunand ca ”esecul e cea mai buna scoala”, ”ca trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa” si a dat un exemplu mai putin banal al sansonetistului si actorului Jacques Brel, cu care a baut impreuna o bere, spre finalul vietii belgianului, si care i-a declarat ca este atat de fericit, pentru ca stie ca e probabil ultima. Și asta o spunea cand deja era foarte bolnav. In schimb Lelouch pare sanatos tun si e recunoscator ca nu s-a plictisit niciodata in cei 74 de ani ai sai. A mai facut si o descriere a oricarui film, in care camera sunt chiar ochii dumneavoastra, imaginea: memoria, creierul: montajul si urechile: muzica. Singurul critic valabil este trecerea timpului, in vreme ce fiintele in carne si oase sunt precum prognoza meteo, uneori se mai inseala. E convins ca el lucreaza

nu pentru inteligenti, ci pentru suflete, vede cate un film pe zi, crede ca asa te poti vindeca de orice boala, le revede pe cele cu adevarat bune, se considera adolescent de-o viata si teoria lui este ca trebuie sa traiesti mai multe existente, ca sa imbatranesti.

TOPUL IRINEI ARTISTUL THE ARTIST O poveste hollywoodiana despre un actor in plina glorie, care va cunoaste infernul uitarii, odata cu aparitia filmului vorbitor. O atmosfera eleganta a unei epoci de mult apuse, in care ti-ai dori oricand sa te poti intoarce.

Castigator al celor mai importante Oscaruri de anul acesta, filmul albnegru este unul rafinat si induiosator.

BAIATUL CU BICICLETA LE GAMIN AU VÉLO Un pusti disperat sa-si recastige tatal, care l-a abandonat, are sansa de a intalni o femeie (Cécile de France) care ii deveni parinte, ocrotindu-l si incercand sa-l salveze de lumea foarte tinerilor interlopi. Un film european rafinat si plin de subtilitati.

BEL AMI Daca n-ati citit romanul lui Guy de Maupassant, n-ar strica macar sa vedeti filmul, ca sa stiti la ce se face adesea aluzie prin conversatii, cand vrei sa definesti un mare cuceritor, un afemeiat si un profitor. Actorul din „Saga: Amurg”, Robert Pattinson, schimba total registrul, dar nu reuseste sa fie un personaj prea simpatic. Kristin Scott Thomas pare stingherita de rol, iar publicul stingherit de ea.

Pregateste un scenariu in care personajele sa vorbeasca, si in subtitluri sa apara de fapt ce gandesc (ceea ce va fi cumplit de greu de tradus, mai ceva ca Peter Greenaway! ).

Visul lui ar fi ca intregul pamant sa vada acelasi film, in subtext, daca se poate sa fie chiar unul de-al lui. Mai spune ca regizorii sunt niste intermedieri intre nu stie bine ce si publicul, pentru ca artistul nu poate explica exact de unde vine inspiratia.

Picasso si Mozart nu au fost decat instrumente si are o mare admiratie pentru Costa Gavras si Bertolucci, dar mai ales pentru Kalatozov, al carui ”Zboara cocorii” l-au indemnat sa treaca de la documentar la filmul de fictiune, care a devenit drogul favorit al celui care a fost considerat o loaza.

Dar ce loaza geniala!

Noroc ca Nea Nicu a fost impuscat, cum am revazut in „Trei zile pana la Craciun”, al lui Radu Gabrea, (pentru care interpretii: Victoria Cocias —o Coana Leana care-ti da fiori si dupa doua decenii— si Constantin Cojocaru au fost surprinsi de premii!). Altfel n-am mai fi ajuns sa ne lafaim in intalniri de neuitat si de invatat, n-am mai fi fost la petreceri hollywoodiene, lansari de carte, stand-up comedy, Vodafone, HBO, ICR, chermeza la Marisel sau cafea cu amorsa de Hemingway la Klausenburg. Sa nu uitam niciodata , ca, la fel ca in Kiddo, interactivul lui Millo Simulov, istoria ar fi putut sa ia si o alta intorsatura si ar fi fost vai de noi, si nu numai de noi cinefilii!

Irina Margareta Nistor

SA FIE RAZBOI THIS MEANS WAR O comedie romantica cu ceva spionaj si mai ales cu o descoperire destul de bizara. Și anume ca doi barbati au aceeasi iubita. Surpriza este Angela Bassett, care e sefa celor doi incornorati, pana la urma. Reese Witherspoon pare foarte incantata de rol, prin urmare il face cu mare convingere.

JOCURILE FOAMEI THE HUNGER GAMES Multa valva se face in jurul acestei productii de 142 de minute, care se vrea un fel de lectie contra absurdelor, dar foarte urmaritele jocuri televizate interactive. Din distributie fac parte: Elisabeth Banks, Josh Hutcherson, Stanley Tucci si Donald Sutherland. Pe realizatorii de dincolo de Ocean pare sa-i preocupe America de dupa Apocalipsa.

PARFUMUL ANILOR CE-AU FOST

ACASA (II) Peste cateva zile, locul ei era ocupat de altcineva, care purta in picioare ceea ce profesoara dorea sa vada. Cei zece ani de efort fusesera aproape zadarnici. Un vis s-a frant, un vis s-a spulberat. Cand a intrat la balet a concurat cu nepoata profesoarei si s-a dovedit a fi mai buna. La varsta aceea nu putea intelege ce este forta invidiei.

Peste ani, Ioana s-a intrebat mereu ce putuse avea comun firea aceea ghimpoasa, cu sensibilitatea unui astfel de arte. Probabil ca, incapacitatea de a vedea necesitatea si valoarea in propria-i viata a dus-o spre o hipermetropie a sufletului. Pentru Ioana, baletul insemnase emotii tulburatoare, calea spre viata, profunzime, maturitate, forta motivatoare a vietii insasi. Pentru profesoara, oare, ce insemnase? s-a intrebat nu de putine ori Ioana.

Intalnind-o pe strada, la cateva zile de la acel incident, si salutand-o nu i-a raspuns decat cu un zambet onctuos de fatuitate. Atunci a simtit, pentru prima data, cum mirosul de mar din sufletul ei dispare.

Acel comportament, incalcarea celei mai elementare etici, era ceva greu de acceptat pentru un copil aflat la inceput de drum.

Soarta, viata i-a mai oferit astfel de scene. Si chiar mai rau. Anii au trecut, lasand in urma lor brazda adanca a pasilor lor. Intr-o zi Ioana a intalnit un om. Un om ce a devenit un fel de secret al sufletului ei.

Bataia de inima, care a insotit acel secret, a generat dorinta uriasa de a ierta si de iubi pe toata lumea. Sentimentele pentru el o facura sa-si cunoasca propriul ei suflet, in care descifra sensuri noi, tainice, mai adanci ca sevele pamantului. Era a o briza adusa de mare, fara ca privirea sa zareasca tarmul.

Era iubirea. Ii admira osteneala mainilor lui, casa, livada care, erau ferestre deschise spre florile de mar a sufletului ei. In fiecare copac, din livada lui, ea vedea o ucenicie a vointei, o rabufnire a curajului, o daruire catre pamantul din care isi tragea puterea. Poteci lungi, cu peluze strajuite de meri se pierdeau departe, fara a le putea cuprinde cu privirea. Radacinile adanci ale copacilor smulgeau pamantului acea seva, care se revarsa in ramurile ce se inaltau spre lumina, ca niste emisari ai fiintei lui.

O putere neinteleasa, pe care nu o vedea dar o simtea in adancul fiintei ei, a unit-o cu el si i-a umplut sufletul dincolo de vointa. Emisarii aceia au trecut, lasand in urma apusurile ranite, noptile albe, diminetile cenusii. Amintiri frumoase isi faceau drum fara mila prin trupul zbuciumat al Ioanei.

Trecutul devenea totuna cu frunzele de toamna, pe care un val repede si tulbure le aseza la picioarele ei.

Casa batraneasca, batuta cu sita si innegrita de ploi, atinsa de mana timpului, o privea acum strain, cu umerii obositi de atatea incercari. Grajdul, patulul pentru fan nu mai exista. Livada raspandea in noapte o pace adanca. Ferindu-se de tot ceea ce o putea atinge, Ioana se simti vinovata ca tulbura cu supararile ei acea pace sfanta, care era dincolo de cunoastere si intelegere. Linistea pe care o simtea, dar din care se excludea pe ea, o invaluia usor, cu singuratatea noptii.

8

MAICUTA Manastirile – lacasuri de rugaciune si puritate spirituala – te cheama sa-ti gasesti linistea pierduta sau sa-ti amintesti, cand esti fericit, ca totul vine de la Dumnezeu. Asezate in zone picturale, peisajul ce-ti imbata privirea, aerul sanatos ce-ti umple trupul, devin o osmoza perfecta cu rugaciunile maicutelor inaltate catre ceruri, pentru ca Divinitatea sa-si reverse asupra omenirii harurile ei. In popasul de la Agapia simti toate acestea. Uiti de viata cotidiana, cu cerintele, cu implinirile si neimplinirile ei. Traiesti intr-o alta lume, in care esenta trairii este religia. Ochii tai cauta mereu – dimineata si seara – iar in zilele de sarbatoare si la pranz, sirul de femei, care-au parasit tot ce-i lumesc si s-au unit cu Cristos. Tresari – pasul lor e usor, fata lor e vesela, mersul grabit. Pentru ele nu exista minutul intarzierii, fiindca dangatul clopotului ce anunta utrenia sau vecernia face parte din fiinta lor. Iarna se lupta cu nametii, iar vara, cu vestimentatia lor pe care n-o pot schimba nici cand sunt zile toride. Ele se lupta cu natura, cu ele insele, pentru a purta neintinata daruirea lor sacralitatii. Din sirul de maicute se desprinde imaginea Stefanei – cea care mi-a fost prietena si ocrotitoare si care, dincolo de moarte va ramane mereu in sufletul meu ca un prototip al luptei dintre omenesc si sacru.

O perioada grea din viata ei mi-a confirmat ce-nseamna puterea credintei, a intelegerii si a acceptarii. Nu mai stiu exact cand a inceput acel proces transformator in alchimia sufletului ei, obnubilatia si lupta interioara imperceptibila pentru cei din jur, dar care in interior surpa, isi facea loc si devora intreaga-i fiinta. Poate din ziua in care a aflat ca mai are putin de trait! Din ziua aceea, teama a dus-o spre un taram dominat de durere si singuratate.

Poate, din ziua aceea, suferinta nu a mai putut fi inteleasa cu ajutorul ratiunii. Ma gandesc acum cu strangere de inima la toti acei ani, la acele interminabile nopti, cand lacrimi fierbinti udau perna ei, cand boala sapa adanc in trupul ostenit si nu avea cu cine sa discute, sa-i ceara un sfat, sau sa-i impartaseasca un gand. Singura. Traind ceva diferit de felul de credinta despre care invatase. Daruindu-i iubirea lui Dumnezeu si-a cladit din ea un adapost de pace, ce constituia o siguranta in tot ceea ce facea. Siguranta aceea disparuse. Acum teama o alunga din acel adapost. Legea dragostei era incalcata.

Crezul vietii ei a fost dominat de ordine, echilibru si corectitudine. Acum echilibrul se surpa, iar acordul incheiat se clatina. In tinerete fusese o femeie puternica, robusta, gata sa munceasca de la ivirea zorilor pana tarziu in noapte. Pe chipul ei era mereu un suras, care dadea farmec aparte trasaturilor aspre. Purta o rochie de tafta neagra, care fosnea la cea mai mica miscare, un sovon negru ii acoperea fruntea si obrajii, iar ochii mari nelinistiti, raspandeau in jur o mare bunatate. Maica Stefania te intampina intotdeauna cu multa generozitate si caldura cand ii treceai pragul casei. Mergeam la prietena mea in fiecare vara, cand zilele erau pline de caldura si lumina soarelui. Doream revenirea in acele locuri, ca o pecetluire a unei iubiri pe care am trait-o si am admis-o in sufletul meu pentru totdeauna.

Casa maicutei Stefania era un mic eden. Camera ei era deosebita prin prezenta busuiocului care domnea tot timpul intr-o vaza alba de pe masa rotunda din mijlocul camerei. Scaune de palisandru cu spatar inalt, inconjurau masuta. In coltul camerei, pastra o vitrina foarte veche, de generatii intregi, care era plina de mici comori: iconite, cutiute cu smirna si tamaie, iar o candela mica, aprinsa tot timpul, revarsa in jur o lumina blanda, ce invaluia camera intr-o liniste si pace duhovniceasca adanca.

Aveam obiceiul sa stam de vorba in fiecare seara in balconul casei, sa privim apusul de soare de la Agapia. Petunii multicolore ajungeau pana la balconul nostru, invaluindu-ne in mireasma lor. O putere oculta, cu imnuri pastorale se revarsa noaptea si transparenta ei era asa de usoara, incat patrundeai cu privirea sufletului soaptele pline de modulatii ale ingerilor ce strajuiau padurea din spatele casei. Nu ma gandeam la ceva anume, nu puteam sa ma gandesc, ma contopeam cu natura si ma infioram odata cu faldurile padurii, odata cu sipotul apei, cu razele curate ale lunii ce se revarsau in cascada de lumina peste Agapia, de parca nu eram eu, eram toate acestea laolalta. Si deodata, totul s-a schimbat. Nimic din ceea ce simteam nu a mai avut o semnificatie simpla. Zi de zi maicuta Stefania devenea o alta fiinta. Ceva ce era inseparabil de boala ei. Ceea ce pierduse, risipind in obsesii si stari anxioase, implacabile se risipi. Analiza lucrurilor nu o putea duce prea departe, dar iubirea ii putea aduna sufletul la un loc. Nu putea eluda destinul prin orbire sau inacceptare. Trairi abisale, straine pana atunci, au provocat prefaceri profunde, reevaluari radicale, nebanuite. Nevoita sa priveasca in propria-i inima, fara precepte teologice si fara ochelari spirituali, a inteles in cele din urma ca viata este o emulatie, ce-si trage seva din adancurile fiintei noastre, din iubire si recunostinta.

Cand a inteles asta s-a eliberat de temeri. Acceptarea avea nevoie de liniste, de dragoste si numai din interior putea primi asta. Ornicul timpului ramas era pe sfarsite. In seara aceea maica Stefania strangea in mana un buchet de vazdoage. Abundenta trandafirilor risipiti pretutindeni umplea gradina de o mireasma ametitoare. Zambetul larg, luminos, disparuse de pe fata ei si o pace plina de resemnare ii luase locul. “Viata ne risipeste, ne amageste cu multe naluci – incepu ea cu o voce soptita – si povara grijilor face uneori sa uitam ceea ce Dumnezeu astepta de le noi. Sa nu uiti niciodata ca, numai in credinta si iubire putem fi impacati, fericiti.

Numai ele te pot ajuta sa pastrezi curatenia si candoarea sufletului”. Cuvintele ei zburau in noapte, imbratisand tacerea si linistea sufletului si am inteles atunci ca astepta somnul in care sa-si poata odihni gandurile grele. La ce bun sa spun ca nici o suferinta nu poate sa atinga deznadejdea?

Articole de Emilia Tutuianu

ISTORIA ROMANILOR

9

ISTORIA ROMANILOR 4: SCITII SI ASEZARILE GRECESTI Venind in contact cu atatea popoare, era firesc ca Dacii sa sufere unele influente din partea lor. Prima influenta a fost a Scitilor care au navalit incepand din veacul al IX-lea inainte de Hristos si s’au asezat in cateva locuri, mai ales in Dobrogea. De neam scitic se crede ca au fost Agatirsii din regiunea Tarnavelor, deasemenea Sargatii si Paleii, pe cursul mijlociu si inferior al Siretului, Sacii pe langa Alba-Iulia si Napeii in Baragan.

Toate aceste neamuri au disparut insa in scurta vreme in mijlocul populatiei dacice, care le era mult superioara numericeste.

Numele localitalii Sacidava, spre Sud-Est de Apulum, nume a carui prima parte e scitica, iar cea de a doua specific daca, constitue un elocvent exemplu de asimilare. Sacidava este orasul Sacilor iranieni dacizati. Numai in tinutul dintre Dunare si Mare, in Dobrogea de azi, se pare ca Scitii au avut asezari mai durabile, lasand urme in toponimie formand chiar unele mici statulete cu cate un “rege” in frunte.

Astfel era, in secolul III, statul din regiunea orasului grec Callatis (Mangalia de azi).

Cunoastem numele a case regisori de acestia, anume Kanites, Sariakes, Tanusa, Aelis, Acrosas Charaspes; ni s’au pastrat monete de ale lor, de bronz si de argint.

Nici aici insa Scivii n’au putut disloca populatia getica, ci, dimpotriva, au sfarsit prin a se topi in mijlocul ei. La inceputul veacului intai dupa Hristos, Ovidiu, vorbind de locul exilului sau, spune: “Iata ‘n a Getilor tara’s. Ei bine, sa mor printre dansii!”. Iar in alta parte: “Coasta aceasta macar ca’ntre Geti si’ntre Greci e’mpartita.

Insa de Getii rebeli pare ca tine mai mult!”.

Amintirea Scivilor o pastreaza in tara dintre Dunare si Mare doar cateva numiri topice, ca (A)sampeus si Calabeus, doua paraiase, langa Histria, apoi Zaldapa, asezare langa Durostorum, precum si numele generic de Scythia Minor pe care incepe sa-l poarte, tarziu de tot, in timpul imperiului roman, Dobrogea. Cu mult mai multa dreptate i s’ar fi putut spune, sub raportul etnic, Dacia Pontica.

In secolul al VII-lea inainte de Hristos, Grecii de pe coastele Asiei mijlocii si din Grecia propriu-zisa incep o mare actiune de emigrare. Fie ca nu mai aveau loc la ei acasa, din pricina inmultirii populatiei, fie din dorinta de castig mai mare, grupuri intregi de populatie vin si se aseaza pe tarmurile Marii Negre, intemeind o serie de orase care erau cetati si antrepozite in acelasi timp. La varsarea Bugului (pe atunci Hipanis), Ionienii ridica orasul Olbia; la gura Nistrului, pe tarmul din spre apus al limanului, ei inalta cetatea Tyras. Pe o

insula a marii aproape de tarm, acolo unde astazi e malul apusean al lacului Sinoe, se intemeiaza, in anul 656 inainte de Christos, Histria. Mai spre miazazi, pe locul actualei Constanta, aceiasi Ionieni fundeaza Tomi.

Dorienilor li se datoreste orasul Callatis, cel cu ziduri puternice” intemeiat, pare-se, in secolul al VI-lea inainte de Hristos. Astazi, pe ruinele Calatidei se inalta Mangalia. Mai spre miazazi, dincolo de capul Caliacra, care in greceste inseamna capul sau stanca cea buna“, deoarece golful dindaratul lui ofera un admirabil adapost corabiilor, oricat de grozav ar bate crivatul, in acest loc ferit s’au intemeiat doua orase grecesti: Bizone (actualul port al Cavarnei) care pe urma a fost distrus insa de un cutremur, si Crunoi numit mai tarziu Dionysopolis (Balcic).

Urmau apoi Cranea (Ecrene), Odessos (Varna), si alte cateva orase inca pana la Byzant; care este tot o colonie greaca, intemeiata in secolul al saptelea inainte de Hristos. Dela o vreme, colonistiinegustori greci au patruns chiar launtrul pamantului getic $i anume pe calea asa de lesnicioasa a Dunarii. Urcand cu corabiile for fluviul, ei au intemeiat astfel o statiune sau un antrepozit la Barbosi, o alta la Axiopolis, langa Cernavoda. In toate aceste colonii, Grecii au continuat vieata in aceleasi forme de civilizatie ca in metropolele din care plecasera.

Ocupatia lor esentiala era comertul cu populatia din hinterlandul oraselor respective. Cumparau de la Geti, de pilda, grane, miere, ceara, piei si blanuri, peste sclavi. Histria, fiind mai aproape de gurile Dunarii unde morunul, nisetrul, celelalte soiuri de ganoizi se prind in cantitati asa de mari, ii facuse o specialitate din negotul de peste. In ce priveste graul, Herodot ne spune chiar ca Scitii plugari il cultiva, nu pentru hrana lor, ci spre a-l vinde. La Atena, sclavii vanduti de Geti sau Daci unii din ei apartinand chiar acestui neam erau asa de numerosi, incat numele de Daos adica Dacul ajunsese nume specific. In piesele sale, Menandru numeste pe sclavi mai intotdeauna Daos sau Geta.

In general, asadar, Grecii cumparau dela autohtoni materii prime, cu alte cuvinte marfa multa cu bani putini.

Vindeau in schimb produse fabricate ca, de pilda, obiecte de podoaba, ceramica, untdelemn, vin grecesc, tesaturi fine, intr’un cuvant produse si marfa de lux.

Ocupau loc putin, costau insa bani multi.

Cam ceea ce se intampla si in zilele noastre, cu importul si exportul Romaniei. S’au gasit in plin teritoriu dacic, la Crasani, la Poiana si chiar in muntii Fagarasului, la Stoenesti, amfore mari grecesti din Thassos, din Rhodos si din Cnidos, care servisera probabil la transportul vinului si al untdelemnului. S’au gasit de asemenea cioburi sau fragmente de ceramica fina, resturi din vasele frumoase, cu desenuri negre pe fond rope, care au facut vestita aceasta arta greaca pretutindeni.

Cateodata, coloniile de pe tarmul Marii Negre, in loc sa faca negot, trebuiau sa faca razboiu. In cele mai multe cazuri, trebuiau sa se apere impotriva acelorasi

populatii din hinterland si a conducatorilor lor, cari voiau sa puna mana pe bogatiile din launtrul zidurilor. Spre a fi feriti de asemenea atacuri, orasele incheiau adesea o intelegere cu regele dac sau scit care, in schimbul unei anumite sume, le garanta linistea. Prin negotul pe care-l faceau, aceste orase grecii au ajuns la o deosebita bogatie si inflorire. Ne-o dovedesc monumentele, inscriptiile si celelalte urme ale vietii lor de odinioara.

Marea Neagra fusese propice celor dintai colonisti, de aceea au si botezat-o: Pontul Euxin, adica primitoare de straini; Scitii ii spusesera axshaena ceea ce insemneaza albastru inchis. Relatiile acestea economice politice dintre Grecii asezarilor maritime si dunarene si locuitorii pamantului nostru, relatii care au durat

sute de ani, credem ca n’au putut ramane fara nicio urmare asupra celor din urma.

In ce priveste pe Sciti, influenta greceasca e evidenta: ea se manifesta in arta, in podoabele vasele de metal pe cari le-au facut acestia. In jurul coloniilor de pe tarmul nordic al Marii Negre, Herodot ne spune ca Scitii ajunsesera un fel de jumatate greci (mixhelenes). Nu se putea deci ca stramosii nostri sa nu fi luat ei unele elemente de civilizatie dela acesti reprezentanti al lumii mediteraniene. Cat de multe anume, se va putea preciza insa, numai dupa ce vor face sapaturi si cercetari mai amanuntite. Deocamdata, influenta greaca se vadeste in imitarea banilor macedoneni (staterii lui Filip, drahmele lui Alexandru cel Mare), si a celor din Thassos (tetradrahmele). VA URMA

Constantin C Giurescu

SECANTE ROMANESTI

10

BEREA TRECE, BEREA VINE...

Orasul Tampere este considerat ca un Manchester finlandez. Construit pe un istm intre doua mari lacuri, el e marginit de cascada Tamerkoski, care isi varsa apele zgomotoase, traversand orasul. Desi Tampere nu a fost creat in mod oficial decat in 1779 de catre regele suedez Gustav III, locuitorii regiunii utilizau energia produsa de aceasta cadere de apa inca din Evul Mediu. Insa adevarata istorie industriala a orasului nu si-a luat avantul decat in secolul XIX, odata cu inceputul utilizarii energiei hidraulice in industria hartiei.

In 1828, James Finlayson, inspirat de instalatiile vazute la Sankt-Petersburg, fondeaza prima uzina de textile din oras.

In 1836, el isi vinde atelierele familiei Nottbeck, care multiplica si dezvolta instalatiile, precum si cladirile in care se gaseau. Incet-incet, societatea textila a familiei Nottbeck devine un adevarat oras in inima orasului Tampere, cu propria sa politie, biserica, scoala, spital, ba chiar si brigada de pompieri. Dupa traditia locala, fiecare atelier purta numele unei persoane sau eveniment important. Astfel, in 1878, unul dintre localurile unde se gaseau masinile de tesut, a fost numit „Plevna”.

Iata de unde provenea numele acestui atelier. Incepand din 1809, Finlanda a facut parte din Imperiul Rus, cu titlul de Mare Ducat. Desi structurile administrative au fost pastrate, ba chiar si moneda nationala – marka finlandeza -, Marele Ducat nu mai avea armata. Drept care, soldatii finlandezi erau integrati in armata Tarului. Cand, in 1877, Rusia a declarat razboi Imperiului Otoman, printre alte diferite unitati militare care au traversat Romania, cu autorizatia regelui Carol I, pentru a se razboi cu armatele Sublimei Porti, in Bulgaria, se gasea si o unitate finlandeza. Printre ofiterii finlandezi care comandau aceasta unitate, se afla si generalul Cazimir Ehrnrooth, care a devenit, mai apoi, Ministru de Razboi in Bulgaria.

Mare parte dintre ofiterii care insoteau trupele tariste si-au scris memoriile dupa trecerea prin Tarile Romane, consemnand impresiile lor in mai multe volume scrise in limbile suedeza sau finlandeza. Printre ei, ofiterul din brigada de artilerie de garda A. V. Alfthan relateaza intr’un volum intitulat „Dela Iasi la Constantinopol”, publicat la Helsinki in 1879, impresiile adunate dupa traversarea Basarabiei, Moldovei si Munteniei. Peisajul satelor basarabene este descris astfel:

“Casele lor, lipite cu argila si acoperite cu paie, sunt foarte curate. Peretii sunt vopsiti in alb. In fata casei se afla o banca pe care gospodarii se odihnesc in timpul zilei, fumand pipa si cufundati intr’o profunda meditatie. Taranul moldovean are obrazul prelung si pe chip o expresie de sinceritate. Firea lui e linistita, parand melancolic si, cu toate ca apartine unei zone meridionale, el e asemanator, prin incetineala, finlandezului.”

Iar cand ajunge in Moldova, ofiterul finlandez descrie chipul si imbracamintea taranilor in felul urmator:

“O camasa alba pana la genunchi peste itarii de in, si ei albi; au turetci in loc de ciubote, pe care le folosesc numai in perioada ploilor.

Peste mijloc se incing cu un chimir lat de piele in care tin cutitul, amnarul si iasca pentru aprins focul si punga de tutun; pe umeri au un cojoc din piei de oi, cu lana in afara, iar in mana un toiag. Astfel imbracati, taranii romani treceau prin fata noastra.

Fetele tinere erau frumoase, purtand costume nationale: o fota lunga dintr’o bucata de stofa, incinsa strans in jurul taliei si soldurilor.”

Trecerea prin orasul Iasi ii da ocazia de a face o serie de comentarii si observatii asupra obiceiurilor locale. De exemplu, despre parcul din vecinatatea orasului, probabil gradina Copou, unde lumea buna venea sa se plimbe cu trasura, in timpul verii, el spune:

“Acolo multi tineri vlahi stau cu inima pe jar, privind la fata de boier cu fizionomia ei delicata, cu nas acvilin si gura fina, cu par lucios si negru, cu ochi negri si imbracata uneori in costum national. Din pacate, se spune ca acesti zulufi de par sunt momeli inselatoare; nici ochii expresivi nu sunt oglinzi de statornicie.”

Iar cand a ajuns in Muntenia, ofiterul nostru remarca:

“Despre fetele din Bucuresti se spune ca pana si cele care se plimba in trasuri au o conceptie usoara despre viata. Despre barbati nu vreau sa spun nimic, pentru ca ei si-au rezervat peste tot si din toate timpurile drepturile de a fi extravaganti.”

Ceea ce il uimeste insa cel mai mult pe ofiterul finlandez, obisnuit cu populatia monocroma din nordul Europei de acum 150 ani, este diversitatea locuitorilor, adevarat mozaic balcanic, cu influente asiatice si centro-europene.

Drept care, afirma ca, datorita Constitutiei liberale a tarii, care fusese votata la 1866, toate aceste nationalitati traiesc in buna intelegere si au gasit un loc unde pot trai in siguranta. Alt motiv de uimire este contrastul intre centrul oraselor, unde populatia pare ca vietuieste ca in marile capitale ale Europei, si mahalalele, care par, prin mizeria lor, desprinse dintr’un peisaj asiatic. O alta marturie interesanta este cea a soldatului finlandez Johan Saren, care a scris un cantec, dupa intoarcerea din razboiul ruso-turc, preamarind „cei 1000 barbati plecati din portul Helsinki si care nu s’au oprit pana nu au ajuns la Constantinopol”.

Printre acesti soldati finlandezi se gaseau si muncitori din atelierele de textile dela Tampere. Cum traditia cerea ca fecare atelier sa poarte un nume legat de un eveniment important, una dintre constructii a fost numita „Plevna”, in amintirea succeselor militare ale soldatilor finlandezi. Cu timpul, datorita concurentei internationale din a doua jumatate a secolului XX, productia de textile a fost abandonata la Tampere. Probabil ca ea a fost delocalizata in… Turcia ! Atelierele „Finlayson”, aflate in plin centru al orasului, au fost transformate in zona turistica,

Ziarul restaurantului aminteste istoria si originea numelui Plevna

cuprinzand restaurante, teatre, discoteci si cafenele. Unul dintre aceste restaurante a pastrat numele istoric de „Plevna”. In 1994, el a fost amenajat ca braserie, unde, de altfel, cele patru soiuri de bere produse la fata locului poarta numele de „Plevna”. Tot aici poti servi si o duzina de alte tipuri de bere, provenind din diferite tari europene.

Printre nenumaratele specialitati de braserie oferite clientilor pentru a acompania tapii si halbele de bere, se gaseste si traditionalul „Plevna’s sausage pan”, o tigaie de fonta in care clocotesc patru feluri de carnati diferiti, insotiti de un amestec facut din cartofi, sunca si ceapa prajita.

Din pacate, nu am vazut nici berea „Rahova”, nici „Grivita”, multumita carora s’ar fi putut intalni, in aceeasi braserie, numele celor trei redute cucerite de soldatii romani, ajutati de cei finlandezi, acum 125 ani.

Adrian Irvin Rozei

11

DESPRE TRADAREA DEMOCRATIEI

NU E SFARSITUL, CI TRADAREA DEMOCRATIEI 3 Insa la noi, cosita de Boc, sustinuta la Strassbourg de Eba si cu dintii presedintelui tinand inclestat de Bruxelles, s-a vestejit de tot democratia.

Cum spuneam: Jale ca in cele mai inapoiate tari din lumea subdezvoltata!...

Dar nu oricare, fiindca si acolo, unde exista mai multe partide, se da o oarecare lupta. Ci, ca in acele tari si subdezvoltate si dominate de fatarnicia comunista care nu are limite. Pentru ca, nu numai Coreea de Nord e sperietoarea; lucrurile se vad bine trecand prin niste foste republici sovietice si ajungand azi in Siria: De la printul ereditar la tovarasul ereditar, impins tenace din umbra cata vreme tatica mai e in viata si dand apoi lovitura monarhica, nu e decat un pas pentru popoarele tinute intr-un soi de feudalism de consum.

Cu teama de a nu luneca si noi intr-acolo, zau ca te-ntrebi crucindu-te de ce-au fost in stare strengarii: Sa se ia cate zece la suta din voturile fiecarui candidat adevarat, inscris pe listele unui partid si sa se treaca in contul unui „independent”?!... Marturisesc: Asa ceva chiar ca nu mi-am inchipuit a fi posibil - Un partid intreg, solidar in slugarnicia cu care retrage si reduce din sansele propriilor sai candidati, pentru a-i face placere Big Brotherului?!... Un partid intreg. Fara cracneala!... Pai doar un partid bazat pe o aspra dictatura militara asupra propriilor sai membri, ar putea ajunge la asa ceva; nu un partid „emanat” aici, alaturi de noi, dupa legile noastre electorale, din niste oameni pe care ii stim ca nu sunt nici fascisti, nici comunisti...

Atunci?!... Singurul raspuns este ca sunt atat de ahtiati dupa avantaje proprii, incat servesc neconditionat puterea guvernamentala.

Apropo de aceasta ahtiere, singurul demers, hai sa-l numim „teoretic”, pe care l-am vazut la acest partid (despre care discut numai pentru ca s-a aflat, cel mai recent, multa vreme la guvernare; dar va veni si randul altora), a fost cand s-a propus ca demnitarii lui sa nu-si mai permita a avea afaceri directe cu bugetul de stat. Un parlamentar de inalta cultura etic-democratica a avut nerusinarea sa ameninte ca, daca se intampla asa ceva, el isi da demisia din partid. Si chiar s-a retras, confirmand prin aceasta fatis ca el face politica pentru a putea face afaceri cu statul. Iar, daca asta inca n-ar fi nimic, gestul lui a speriat atat de mult incat masura „teoretica” nu s-a mai aplicat, afacerile tuturor continuand intr-o veselie si ne mai ocupandu-se nimeni de ele in partidul care-l sustine pe acel parlamentar si-ntr-o candidatura la primarie. Ca sa nu mai vorbim ca masura propusa nu venea din considerente morale, ci direct penale. Era ca-n filmele cu mafia, cand marele tartor le cere copiilor sai sa treaca la afaceri cinstite, ca sa nu mai riste glontul.

Asta anunta pericolul alarmant al golanirii societatii noastre. Da: A molipsirii ei cu golanie; a inglodarii

ei in amoralitatea cinica si brutala a golaniei... Si, chiar daca acuzatia suna grav, avem aici a adauga exemplul fostului prim-ministru care a tronat mai inainte ca primar si sef al gruparii locale din care a selectionat un om facandusi-l chiar viceprimar. Cand acela i-a urmat in scaun, s-a dovedit a fi un hot ordinar fiind arestat si suspendat din functie. Ziarele au scris indelung. Doar despre faptele aceluia, care ies tot mai compromitator la iveala. Dar nimeni nu a facut nici un fel de legatura, nici un fel de apropo, despre cel care l-a format, l-a promovat si chiar l-a lasat in loc. Nici pe colegii de guvern, nici pe colegii de partid nu i-au preocupat criteriile de selectie ale premierului... Sau, in ori ce caz, s-au facut a nu-i preocupa, a nu le trece prin minte o asemenea intrebare.

Dar nu e unicul caz; avem, de asemenea, descoperirea unui senator dedat la mari acte de coruptie, dovedit ca atare, fugit din tara, intors si arestat.

Toti s-au grabit sa comenteze, sa condamne si sa se dezica de faptele lui, inclusiv presedintele unui grup

parlamentar al partidului respectiv. Dar acest presedinte de grup parlamentar era tocmai si presedintele organizatiei locale care l-a promovat pe senatorul corupt, acceptandu-l sa candideze. Nimeni nu i-a facut nici o imputare si nimeni nu intreaba cum de a promovat in judetul lui un asemenea escroc, sau daca a luat bani de la acela...

...Luat bani pentru organizatie, bine inteles, nu pentru sine. Ca si in cazul disparitiei sefului de cabinet al fostului sef de la ANAF, a carui specializare oculta se pare a fi dezinteresata atragere de fonduri pentru partid. Pe care, fiindca probele vin in special de la niste vami, o putem numi „vamuire”! Ajungem astfel la o noua politica financiara care se cheama „vamuirea de partid si de stat”, practicandu-se de obicei cu ochii inchisi sau, mai bine zis, prin metoda inchiderii ochilor. Sa-mi spuna cineva ca asta nu este, la modul cat se poate de propriu: Golanirea societatii prin exemplul de partid!

Si, atunci iti pui intrebarea: Oare, in numele doctrinei crestin-democrate se tace?!... Oare acesta este mesajul politic pe care il aduce in Romania gruparea nationala a Partidului Popular European?... Si nu numai ca il aduce, dar il propaga; uzeaza de toata credibilitatea pe care o are la electorat, pentru ca sa-i insufle o asemenea atitudine civica. O atitudine civica a electorilor, in deplina concordanta cu cea a alesilor lor!...

Priviti in tramvai, autobuz, metrou sau troleibuz, cand cineva descopera hotul care vrea sa-l buzunareasca sau chiar e atacat: Cu cat e mai banditesc actul care-l face pe acesta sa strige, cu atat reactiile celor de pe scaune sunt mai tematoare, mai egoist-infricosate sau mai ostentativ nepasatoare, ca si cum ar vrea sa sublinieze ca pe nimeni nu priveste soarta altuia. Si vezi un vagon intreg de calatori, care numai daca s-ar inghesui putin in jurul agresorilor si tot i-ar anihila, cum stau, sau cel mult casca curios gura. Dar de intervenit nu intervine nimeni, asta incurajandu-i si mai mult pe raufacatori. Exact acelasi lucru se intimpla si la scara mare, in politica, in viata interna de partid sau in viata publica determinata de asemenea politici. Pentru ca nici macar cei care afiseaza doctrine adverse, desigur, din discretia si nemarginitul respect reciproc ce se vede prea bine, nu dau atentie la ce fel de continut se vinde in ambalajul democratiei crestine pe care o slujim balbaindu-ne la Strassbourg.

Ca sa fie completa perspectiva acestei decaderi in golanirea degradantumana care ne paste atunci cand nimeni nu mai tine seama de principii, silind si populatia sa se complaca in starea in care foarte putini produc si nimeni nu mai ajunge la principii (totul rezumandu-se la obsesia imediata a unui consumism satisfacut sau, si mai rau, si mai penibil, si mai imoral, aproape jalnic atunci cand exista ca obsesie dar nu este satisfacut), vom incerca a analiza si reactiile din alte partide. Pentru ca, gandind lucrurile la nivel ideologic national, ele sunt organizatiile libere, obstesti care, macar in materie de politica, daca nu si la nivelul general al educatiei nationale, au menirea sa creeze curentele de opinie publica. Un partid care se presupune ca vine sa exprime nevoile si aspiratiile unui anume segment din populatia tarii, e de subinteles ca a studiat starea acestei tari si si-a axat politicile pe rezolvarea problemelor importante la zi, in spiritul doctrinei pe care o afiseaza. In masura in care aceasta doctrina este numai afisata si nu reprezinta o convingere de fond, nici opinia publica pe care partidele trebuie sa o formeze nu mai recurge la principii, nu mai tine seama si uita de ele, se blazeaza electoral, iar absenteismul se amesteca cu nemultumirea nevoilor neimplinite. VA URMA

Corneliu Leu

12

FROM ROMANIA WITH LOVE

THE PAINTED MONASTERIES FROM ROMANIA Among the most picturesque treasures of Romania are the Painted Monasteries of Bucovina (in northeastern Romania). Their painted exterior walls are decorated with elaborate 15th and 16th century frescoes featuring portraits of saints and prophets, scenes from the life of Jesus, images of angels and demons, and heaven and hell.

Deemed masterpieces of Byzantine art, these churches are one-of-akind architectural sites in Europe. Far from being merely wall decorations, the murals represent complete cycles of religious murals. The purpose of the frescoes was to make the story of the Bible and the lives of the most important Orthodox saints known to villagers by the use of images. Their outstanding composition, elegant outline and harmonious colors blend perfectly with the surrounding landscape.

Visitors to the Painted Monasteries will often witness a nun or a monk beating a long beam with a mallet, tapping out a call to prayer. The tradition started during the siege of Moldova by the Ottoman Empire when the Turks forbade the ringing of bells. The striking of wooden or metal bars, known as toaca, replaced the ringing of bells and thus, became a tradition, reinforced by the fact that in times of war, bells were often melted down to make cannons. Whether you are interested in religion, history, art or architecture, you will be intrigued by the construction and decor — exterior and interior — of these edifices.

The best-preserved are the monasteries in Humor, Moldovita, Patrauti, Probota, Suceava, Sucevita, and Voronet.

Another, a small church, is located in the village of Arbore. Seven of the churches were placed on UNESCO’s World Heritage list in 1993. The eighth, Sucevita, is awaiting sanction to be added on the list.

ARBORE MONASTERY

Location: Bucovina, in the Northeastern Romania. Nearby large town: Suceava (20 miles southeast). Access: car, bus (from Gura Humorului or Radauti) Nearest train stations: Darmanesti, Radauti

Perhaps a tour of Bucovina’s Painted Monasteries should begin here. After all, the highlight of the small Arbore (Are’ bo ray) church is a scene from Genesis, which adorns the western wall. The only church in the region with no belfry towers, because it was not built by a prince, the monastery was founded in 1503 by Luca Arbore, the

advisor of Stephen the Great (Stefan cel Mare). It was painted four decades later

by Dragos Coman, one of the greatest 16th century mural painters of Romania.

HUMOR MONASTERY Location: Bucovina – Northeastern Romania. Nearby large town: Suceava (25 miles east). Access: car, bus (from Suceva), train. Nearest train stations: Gura Humorului.

In a wonderful political spin, considering the Ottoman threat to Moldavia in the 1500s, the Siege on the walls of Moldovita Church depicts the enemy as turbaned Turks rather than Persians.

The predominantly gold and deep blue paintings on the exterior walls were completed in 1537. The large and vivid Siege of Constantinople highlights the frescoes. Another stunning representation depicts the Tree of Jesse, representing Christ’s genealogy, a wide-spread iconographical theme in Europe during the Middle Ages.

PATRAUTI CHURCH Location: Bucovina, in the Northeastern Romania. Nearby large town: Suceava (5 miles southeast). Access: car, bus from Suceava. Nearest train stations: Darmanesti, Suceava.

Founded in 1530, Humor (Hoo mor) is rather small physically, but looms large among Bucovina’s treasures with a variety of frescoes dating from 1535, including one illustrating the Return of the Prodigal Son and one with a “humorous” depiction of the devil as a woman.

The church, topped by a cross-shaped shingled roof, is without a steeple, indicating that it was built by a court official rather than a prince. The predominant hues of the frescoes are reddish brown with some rich blues and green infusions. An extremely valuable collection of icons from the 16th century is displayed in the monastery.

MOLDOVITA MONASTERY

Location: Bucovina, in the Northeastern Romania. Nearby large town: Suceava (55 miles southeast). Access: car, train (from Suceava to Vama, 1¼ hours, and from Vama to Vatra Moldovitei, 35 min.)

Nearest train station: Vatra Moldovitei.

The Monastery of Moldovita (Mol do vee’ tsa), located in the village of Vatra Moldovitei, was built by Petru Rares in 1532.

The Siege of Constantinople frescoes were inspired by a poem dedicated to the Virgin Mary in thanksgiving for her intervention in saving the city of Constantinople from a Persian attack in A.D. 626.

Built in 1487 and dedicated to the Holy Cross, the monastery at Patrauti is the oldest surviving religious site founded by Stephen the Great. Mural paintings, dating from around 1550, can still be admired on the west façade. In 1775, soon after Bucovina was annexed to the Habsburg Empire, the monastery was turned into a parish church.

Today, only the church and a wooden bell tower are still standing from the original monastic complex.

PROBOTA MONASTERY Location: Bucovina, in the Northeastern Romania. Nearby large town: Suceava (31 miles northwest). Access: car. Nearest train station: Dolhasca.

Only the church and the prince’s residence remain today from the original ensemble founded by Petru Rares in 1530. In 1532, the church featured both outside and inside frescoes. In the 19th century, a large part of the mural paintings were replaced.

Probota was the first monastery to have external frescoes painted in Moldavia.High walls surround Probota with corner towers

FROM ROMANIA WITH LOVE

13

MASTERPIECES OF BYZANTINE ART for defense and a gate tower built in 1550.

Throughout its history, Probota Monastery has undergone several restorations and conservation campaigns.

More interventions were carried out in 1930 to replace some of the gothic tracery and repair the floor. In the steeple above the ruler’s residence, a small museum exhibits icons, furniture, old books, coins and several artifacts.

SAINT GEORGE’S CHURCH SAINT JOHN THE NEW MONASTERY Location: Suceava – Northeastern Romania Address: Str. Ioan Voda Viteazul 2. Nearest train station: Suceava

Built by Bogdan the 3rd and his son, Stefanita Voda, between 1514 and 1552 to serve as the Metropolitan Church of Moldavia, Saint John the New Monastery is now the seat of the Archbishop of Suceava and Radauti. Saint George’s Church houses the relics of Saint John the New, brought to Moldavia by Alexandru cel Bun in 1415.

The relics are placed in a silver casket, richly decorated with scenes from the saint’s life. The outstanding exterior frescoes, illustrating scenes from the Old and New Testament, were completed in 1534 during the reign of Petru Rares, a glorious time in the era of religious murals. The style of St. George’s frescoes resembles those at Moldovita and Humor. Although only some parts of The Hymn of the Dead and the legend of the Prodigal Son can still be seen on the southern wall, the church is nonetheless impressive, especially due to its mosaic roof and belfry tower.

appearance of a fortress. Founded in 1581

by Gheorghe Movila, Bishop of Radauti, it was later expanded by his brother, Ieremia, ruling prince of Moldavia, who added massive ramparts and turrets. An elegant steeple resting on a star-shaped base tops the church. Massive eaves protect the outside frescoes, painted by local artists in 1602-1604. Sucevita was the last of the 22 painted churches of Bucovina and has the largest number of painted images.

The western exterior wall of the church is not painted. Legend has it that work stopped after one of the painters fell from the scaffolding and died.Sucevita boasts a magnificent depiction of the Ladder to Paradise. Red-winged angels in orderly rows attend the righteous on a slanting ladder to the heavens, each rung inscribed with one of the monastic virtues. Sinners fall through the rungs and are driven by grinning devils to the chaos of hell. On the south side, foliage entwines the rows of figures in the Tree of Jesse. Following it is the Hymn to the Virgin. Sucevita was a princely residence as well as a fortified monastery. Today, the thick walls shelter a museum presenting an outstanding collection of historical and art objects. The tomb covers of Ieremia and Simion Movila – rich portraits embroidered in silver thread – together with ecclesiastical silverware, books and illuminated manuscripts, offer eloquent testimony to Sucevita’s importance first as a manuscript workshop, then as a printing center.

VORONET MONASTERY Location: Bucovina – Northeastern Romania. Nearby large town: Suceava (20 miles east). Access: car, bus (from Gura Humorului), 3 ½-mile walk from GH. Nearest train stations: Gura Humorului.

SUCEVITA MONASTERY Location: Bucovina, in North east Romania.

Nearby large town: Suceava (31 miles southeast). Access: car, bus. Nearest train stations: Radauti, Vatra Moldovitei.

High walls and heavily buttressed defensive towers surround the great monastic complex of Sucevita, giving it the

Perhaps the most famous and stunning of the painted monasteries is Voronet (Vo ro nets), founded in 1487 by Stephen the Great to celebrate a victory over the Turks. Widely known throughout Europe as “the Sistine Chapel of the East” due to its interior and exterior wall paintings, this monastery offers an abundance of frescoes featuring an intense shade of blue commonly known as ‘Voronet blue.’ The composition of the paint continues to remain a mystery even now, more than 500 years after the church

was built. Voronet Monastery was founded

by Stephen the Great, ruling prince of Moldavia, to fulfill a pledge to Daniil, a hermit who had encouraged him to chase the Turks from Wallachiia. After defeating the Turks, Stephen erected Voronet in less than four months. Portraits of ancient Greek philosophers, such as Aristotle and Plato, are featured in the Tree of Jesus fresco. Added in 1547, the frescoes of this church illustrate biblical scenes, prayers, episodes of sacred hymns and themes such as The Last Judgment and The Ladder of St. John, featuring colorful and detailrich imagery of apostles, evangelists, philosophers, martyrs, angels and demons.

Monastic life at Voronet was interrupted in 1785 under Habsburg rule. It returned only in 1991 with the arrival of a community of nuns which strives to harmoniously combine a religious life of prayer with housekeeping and farm work. The nuns run a painting workshop and provide guided tours of the monastery for visitors.

ORIGINAL FRESCO-MAKING TEHNIQUES Smithsonian Magazine, June 2007 Excerpts of an article by Andrew Curry.

Mr. Curry is a Berlin-based journalist and former editor at the Smithsonian.

Creating the frescoes took a sure, quick hand. Teams of four or five painters would first even out the church’s rough stone walls with a thick layer of mortar, then smooth on a thin, fine-grained layer of lime plaster mixed with natural fibers such as finely chopped straw. Once the last layer was applied, the artists had only a few hours to work before the plaster dried. Apprentice painters would apply background color and decorations, while faces and hands were reserved for master painters. A portrait of the donor and his family presenting a miniature version of the church usually appears to the right of the door in the nave of the churches. These painted models are important historical records of the original appearance of the monument.

There are no chairs or pews in Orthodox churches, only occasional choir stalls in the nave. Artists had to be chemists as well, mixing pigments from rare clays, semiprecious stones and common minerals. Azurite and malachite created vivid blues and greens. Ochre from clay was heated to produce reds, yellows and browns. As the plaster dried, it reacted with the mineral pigments, fixing the colors. The technique, which involved no organic materials unlike frescoes that use egg whites as binder, made the colors unusually durable.

PETITIE PRNZ

14

SALVATI TVR INTERNATIONAL !

Desi se pare ca TVR International a scapat temporar de securea intreruperii emisiei, le multumim tuturor celor care au sarit in apararea postului de televiziune TVR International, prezentand in aceste 2 pagini opiniile celor care ne-au scris si au semnat petitia online, initiata de revista noastra.

Mentionam ca numarul semnatarilor a depasit cifra 80, in doar cateva zile de la aparitia ei pe Internet. Puteti in continuare sa va aduceti aportul si sa va spuneti opinia, la adresa: http://www.petitiononline.com/ petitions/SAVETVRI. Multumim.

ANA & MIHAI V.

Cu ajutorul TVR International si al Bisericii Ortodoxe din Auckland ne-am simtit ca si acasa. Nu ne taiati si ultima speranta care ne face sa ne simtim mereu aproape de voi!

ANA P.

La zeci de mii de kilometrii de tara noastra draga este singurul program prin intermediul careia putem tine legatura cu cultura romaneasca, auzi stirile de ultima ora, ne putem bucura alaturi de romanii de acasa. Salvati TVR International!

Multumim.

ANISOARA B.

Romanii care traiesc in afara tarii au nevoie de un post de televiziune de unde pot afla ceea ce se intimpla in Romania.

IUGA N.

Chiar nu reusim sa ne dezbaram de atitudini din acestea heirupiste, de sorginte bolsevica ? Cand deschidem posturi deschidem trei-patru odata si cand inchidem inchidem la fel, aiuristic, din considerente politice, fara ezitari si fara calcule, nici macar financiare ci la razbunare, la demonstratie de forta, fara nici o strabatere metafizica. Daca noi, stabii ne enervam nu conteaza nici toti romanii din lume nu numai cei de la Antipozi, nu? Sa plece acasa toti ticalosii din TVR si de oriunde si sa lase la locul lui TVR International.

FLORIN O.

Va rugam sa faceti tot ce este posibil sa mentineti transmisia TVR International in Australia si Noua Zeelanda.

Mentinerea identitatii noastre nationale este stris legata de accesul la informatii “de acasa” prin intermediul acestui post de televiziune.

GYURIS A.

Sa va ganditi si la romanii aflati departe ce casa!

LIVIU A.

Desi traiesc in tara, calatoresc mult, fie din motive profesionale, fie turistice. De foarte multe ori, singura legatura audio-video cu tara imi era asigurata de TVR International. La mine era vorba doare despre perioade relativ scurte, chiar daca numeroase. Pentru romanii impartiti in toate colturile lumii ar fi insa o lovitura pe cit de devastatoare, pe atit de nemeritata.

VOICAN M.

Nu sunt de acord ca sa fie inchis postul TVR International si sustin initiativa domniilor voastre, dragi romani din Noua Zeelanda si Australia.

ILIE V.

Domnule Elvis Saftoiu, va aduc la cunostinta ca noi cei trei milioane de capsunari trimitem in Romania intre cinci si sapte miliarde euro anual. Poate aceste cifre va dau de gindit si nu mai suspendati o emisiune draga romanilor de pe intreg mapamondul. Domnule Elvis Saftoiu, ca om politic mai devreme sau mai tarziu veti avea nevoie de voturile noastre, nu faceti greseli neprovocate, domnule Elvis Saftoiu.

CRISTIAN A.

Va rugam sa nu pagubiti romanii din diaspora de cultura materna. Oriunde vom fi tot romani ne vom numi!

TEO B.

Da pentru emisia TVR International prin satelit. Multumim revistei Pagini Romanesti in NZ pentru initierea acestei petitii.

GEORGE R.

Sustinem demersul echipei “Pagini Romanesti din Noua Zeelanda” considerand ca TVR International este o importanta punte de legatura intre romanii stabiliti la Antipozi si Romania.

MARIANA C.

A strica tot ce e bun si valoros in tara asta a devenit sport national. In schimb, romanii sunt supusi sistematic unei politici de indobitocire minutios si machiavelic alcatuite. Este un motiv pentru care semnez aceasta petitie, una dintre ultimele redute culturale media din Romania.

SERGIU S.

Art.VII din Constitutia Romaniei: si noi suntem romani!

OLGA L.

Avem mare nevoie de postul TVR International.

GEORGETA R.

Da, vrem ca TVR si canalele ei sa fie televiziuni curate, impartiale, apolitice, doar in slujba adevarului! Folositi mintile iuti si constructive ale celor pe care i-ati tinut pe linie moarta! Aveti valori, stimati conducatori ai TVRI. Una dintre ele, domnul Claudiu Lucaci!

ADRIAN P.

Sustin mentinerea programului TVR International. Oare de cei din afara ne amintim doar cand e nevoie de voturi?!

CONSTANTIN B.

Ar fi o mare greseala facuta de actualul guvern. In loc sa isi apropie si sa sustina comunitatile romanesti din afara granitelor, prin aceasta masura autoritatile actuale doresc sa izoleze comunitatile romanesti din diaspora. Nu este in interesul tarii sa adopte o asemenea masura. Speram ca este un zvon si nu e nimic adevarat.

NARCIS G.

Sportul s-a dus de rapa, cultura la fel, acum si singurul sistem de informare a noastra. Ce va urma? Acesti politicieni care au falimentat tara noastra de ce nu se desfiinteaza singuri ca doar nu au rezultate? Au bani de referendumuri fara rost, au bani sa tina scandalurile politice in floare, dar nu au bani pentru articolul 7 din Constitutie care sprijina romanii de pretutindeni. Ma bucur inca o data ca sunt aici.

IOANA C.

Va rugam sa nu opriti TVR International. Este singura legatura cu Romania.

MAGDALENA A.

TVR Cultural si TVR International e absolut necesar sa existe si pe viitor!

Desfiintarea lor reprezinta o mare eroare decizionala si o forma evidenta de linsaj cultural-educativ si comunicational.

LAURENTIU S.

Impreuna cu familia, formata din Georgeta (sotie), Cristian (fiu), Ariadna (nora), sustinem mentinerea transmisiei emisiunilor transmise de TVR International catre Australia si Noua Zeelanda, ca singura si cea ma stransa legatura cu tara noastra, ai carei cetateni suntem!

Distanta enorma ne face si mai stringenta legatura cu tara, spre deosebire de cei din Europa, chiar din America si Canada, care in cateva ore pot ajunge in tara! Va multumim pentru intelegere si sustinere!

SIMONA H.

Nu cred ca poate fi adevarat. E greu de crezut ca nu se intelege importanta acestui post. Programul trebuie imbunatatit, nu desfiintat.

15 LUCIAN A.

TVRI este singurul post de televiziune din Romania care poate fi receptionat aici!

NISTOR S.

Ne-ar face mare placere sa avem in continuare TVR International In Noua Zeelanda.

Este singurul post de televiziune romanesc pe care putem sa-l vedem aici. Va multumim mult!

TETA C.

Va urez succes in aceasta campanie. Aveti nevoie dar si dreptul de a fi informati pentru ca, la urma urmelor sunteti romani!

OPREA S.

Eu si sotul meu cu varste de 73 fiecare, am plecat de trei ani din Romania la unicul nostru copil si singura noastra ruda. Dupa sase luni, sotul a facut un accident cerebral. Nu vom mai veni niciodata in tara pe care o iubim foarte mult si pentru care oftam. De la trezire pana la culcare vedem TVR International, singura noastra legatura cu Romania, unde plangem de fericire sau de suparare pentru ce vedem.

Va rugam sa nu ne luati canalul TVR Internatio-nal, este viata noastra. Cu speranta ca nu veti face nefericiti milioane de romani, va multumim pentru tot.

DR. IORDAN GOGLEAZA

Cred ca alte posturi ar trebui sa dispara! Chiar trebuie sa fie taiata si ultima legatura cu Romania? TVRI e un post echidistant, competent si moral.

ANDREI O.

Nu distrugeti legatura cu tara a celor plecati in Noua Zeelanda si Australia prin inchiderea postului TVRI. Nu stiti ce greu e pentru ei si ce dor le e de legaturile cu tara.

LIVIU N.

Mihaela Craciun incheie toate emisiunile “Articolul VII” cu cuvintele: “Oriunde va aflati, nu uitati, si voi sunteti Romania. Avem nevoie de dumneavoastra”. Daca Romania are nevoie de noi, si noi avem nevoie de TVRI! ADRIAN S.

TVRI e singura noastra legatura cu limba romana si cultura romaneasca.

PETROVAI

MIZERABILISMUL OMULUI MODERN Traim intr-o lume tot mai sucita si tot mai inclinata spre asimetrie, fapt evidentiat atat prin adancirea decalajelor economice dintre Nord si Sud, dintre Vest si Est (mai putin Extremul Orient), cat si prin masivele polarizari si regrupari mondiale dictate de legile aspre ale concurentei. Lesne de inteles ca omul traitor in vremurile moderne, trebuie sa faca fata acestei provocari, adica trebuie sa se adapteze la noile conditii psiho-sociale create de goana turbata dupa desartaciune si vant (Eclesiastul): belsug, faima si placeri, intr-un cuvant fatada aratoasa a omului tot mai civilizat si mai sterp. Si cum mediul are de infaptuit inevitabila sa misiune de modelare si remodelare, este clar ca omul se pricopseste cu diverse asimetrii spirituale, rationale si comportamentale, reflectate in contradictii, echivocuri, bizarerii, deziceri si contraziceri. Mi se poate raspunde: “Bine, bine, o fi omul modern a ;a cum te-ai straduit sa-l infatisezi. Dar unde-i mizerabilismul lui, cand stiut este ca din totdeauna el si-a afirmat vocatia de animal social prin predilectia sa spre perfidie, siretenie si abilitate, ridicate la rangul de arta, chiar daca de cele mai multe ori ele luau chipul minciunii rostite diplomatic si al ticalosiei savarsita cu rafinament.”

Este acesta un punct de vedere cat se poate de corect, intrucat mizerabilismul ca stare spirituala si atitudinala a ajuns sa fie o prezenta constanta, imposibil de ignorat atunci cand se doreste definirea omului modern. Insa, asa cum se intampla de obicei, ceva ce se permanentizeaza, sfarseste prin a se banaliza, si oamenii se obisnuiesc atat de mult cu acea prezenta – indeosebi atunci cand nu mai stanjeneste pe nimeni, incat nici macar nu mai e bagata in seama...Ori, se stie prea bine, omul civilizat este coplesit de singuratate si plictiseala, deci simte o tot mai acuta nevoie de nou, senzational si distractiv, de unde rezulta impermanenta preferintelor sale, nestatornicia pasiunilor si refuzul vehement a tot ce se cheama vechi si demodat. Tertipurile morale la care cu regularitate recurge omul modern, reprezinta una din formele deosebit de subtile ale mizerabilismului.

Fireste ca-i foarte riscant sa afirmi despre o anume perioada ca musteste de moralitate si ca alta este mai putin morala ori de-a dreptul imorala. Din totdeauna oamenii s-au dovedit usurateci si pacatosi, de unde nevoia reglementarii raporturilor sociale prin legi severe, precum si cea a precizarii comportarii decente prin coduri morale de inspiratie religioasa. (De exemplu: regulile confucianiste, respectiv Decalogul mozaic, preluat si adaptat de crestinism.)Cu certitudine ca pildele oferite de viata si opera Mantuitorului, bazele crestinismului in ansamblul lor, au insemnat un imens castig in plan moral pentru om. Lucrul acesta se datoreaza actiunii convergente a doi factori: 1.Recreerea conceptului de morala prin adancirea continutului si extinderea fara precedent a sferei sale, in urma lucrarii divine efectuate de Iisus; 2.Incorporarea de noi si noi teritorii prin avansarea crestinismului dinspre Orient spre Occident, practic crestinarea integrala a Europei si a unor teritorii invecinate, proces care a dus la aparitia unui vast spatiu crestin, perfect individualizat – cel putin in primele secole! – prin unitatea noii credinte si prin uriasa forta de convingere a moralei sale. Asemenea argumente ne obliga sa vedem in crestinism singura revolutie ce-a avut loc in istorie (Petre Tutea), respectiv singura si adevarata taietura efectuata in istoria terestra a omului. Asta nu presupune ca omul de dupã Cristos a fost necesarmente mai moral decat cel dinainte, ca adica am avea de-a face cu doua chipuri complet diferite ale omului istoric: paganul rau si crestinul bun! Infectia buna a crestinismului, ca sa ma folosesc de expresia inspirata a lui C.S.Lewis, nu a izbutit sa izgoneasca ura, trufia, ambitia, zgarcenia, bestialitatea si cruzimea din oameni doar prin simplul fapt ca ei au aderat la crestinism sau ca s-au nascut crestini. Dimpotriva. Caci – nu-i asa? – se poate comite asasinat si din prea mult entuziasm, ceea ce a fost pe deplin confirmat ba de schisme, ba de cruciati, ba de Inchizitie, ba de lungile si pustiitoarele razboaie religioase.

Revolutia iacobina de la 1789 n-a reprezentat doar asaltul bestial impotriva tronului si altarului, ci si asaltul dement impotriva cerului, coborat prin credinta la nivel uman si asezat la temelia rosturilor umane. Si astfel s-a nascut omul modern, adica liber-cugetatorul mandru nevoie mare de necredinta lui si dispretuitor cu cei care se inversunau sa creada in cele vesnice si nevazute... Ideologiile asasine ale secolului 20 (integral cele bolsevico-comuniste, partial cele fasciste) si-au insusit prototipul omului necredincios in adevarul nemuritor, insa patruns de credinta si supunere in fata adevarurilor impuse prin necrutatorul malaxor doctrinar si propagandistic. Dar omul poate fi stapanit si indepartat de greseala de-a gandi ganduri neingaduite, doar printr-o diabolica imbinare intre instrumentele de frangere a rezistentei fizice si cele mereu prezente de infricosare si tortura moral-spirituala. Intr-un asemenea climat, se subintelege ca morala crestina nu si-a avut locul nici macar in dictionare. Insa nici cele mai dictatoriale regimuri politice n-au promovat si in continuare (atat timp cat se vor mentine) nu vor promova imoralitatea si dezmatul libertinajului de sus pana jos, fara teama de consecinte. Da, in astfel de regimuri se pretinde vigilenta dusa pana la intimidarea intregii populatii si pana la lichidarea potentialilor adversari. Dar toate actiunile sunt articulate intr-un plan general si sunt controlate de la centru. Altfel ar insemna ca toti pionii au dreptul sa gandeasca si sa actioneze de capul lor, ceea ce fireste ca nu intra in vederile conducerii supreme, de regula ale marelui conducator devenit mit si fetis. Prin urmare, morala fiind exclusa, locul ei a fost luat de etica. De fapt tot un fel de morala, numai ca fabricata in laboratoarele puterii.

Prin utilizarea ei in doze bine stabilite de retetele ideologice, omul de tip nou devenea un homo sovieticus, adica o desavarsita combinatie intre robot si sclav. Dar daca etica in intregul ei - fie ca-i vorba de etica de partid, fie de cea sociala, profesionala sau familiala – are o certa vocatie a colectivismului, morala se prezinta cel mai adesea ca un balsam destinat tuturor celor aflati in restriste si din care fiecare se serveste dupa trebuintele si capacitatea constiintei. Un alt aspect al mizerabilismului rezulta din comportamentul omului modern. Ahtiat dupa castig, confort si placeri, dornic de putere si adulare, omul vremurilor noastre se arata dispus la orice sacrificiu, numai ca sa-si poata atinge telurile sale: visele romantice ale tineretii, prietenii deveniti nefolositori, rudimentele de rusine si constiinta, toate acestea sunt jertfite ori de cate ori interesele o cer. Pentru ca dupa standardele imbuibatilor, numai astfel se realizeaza un adevarat om pragmatic, altfel spus, numai in acest chip el devine un ticalos apreciat si cu pretentii intr-o lume profund ticalosita.

Cat priveste mizerabilismul romanesc, cine poate sa puna la indoiala suprematia pe care ne-am adjudecat-o la acest capitol, ca de altfel in toate domeniile certate cu decenta, bunul simt, ordinea si disciplina?!

Iata de ce spatiul romanesc colcaie de dialecte si subdialecte ale mizerabilismului autohton: al celor putrezi de bogati si al celor saraci lipiti pamantului, al trufasilor si al umilitilor, al parlamentarilor si al somerilor, al tarfelor si al cucoanelor simandicoase, al manelistilor si al tuturor agramatilor din presa scrisa si vorbita, al moldovenilor, sudistilor si ardelenilor, cu totii balacindu-se, mai mult sau mai putin, in mizerabilismul urat mirositor al balcanismului.

George Petrovai

VOCEA ANIMALELOR

17

DIETELE SEMIVEGETARIENE Aceste diete sunt pe baza celei vegetariene, dar permit consumarea produselor non-vegetariene. Urmatorii termeni sunt neologisme derivate de la „vegetarianism”.

Semi-vegetarianism: O dieta ce exclude anumite carnuri, in particular carnea rosie, dar permite consumarea altor feluri in proportii limitate. Pescetarianism: Exclude toate carnurile, exceptand pestele, stridiile si crustaceele. Pollotarianism: Elimina tot in afara de mezeluri si carne de pasare. Flexitarianism: Dieta in special din alimente vegetariene, care permit exceptii ocazionale.

Prima Societate Vegetariana fondata in 1847 sustine ca a creat cuvantul din latinescul „vegetus” insemnand „plin de viata” (asa cum acesti primi vegetarieni spuneau ca dieta ii fac sa se simta). Totusi, Dictionarul Englez Oxford si alte dictionare standard afirma ca este un derivat de la substantivul „vegetal” cu sufixul „-arian”. Dar mai sustine ca folosirea termenului se datoreaza fondarii societatii la Ramsgate in 1847. Primele registre ale vegetarianismului ca si concept si practica, printre un numar considerabil de oameni, sunt din India antica si antica civilizatie greaca in Sudul Italiei si in Grecia in secolul al VI-lea i.e.n. In ambele cazuri, dieta a fost corelata cu ideea non-violentei fata de animale si a fost promovata de grupuri religioase si filozofi. Urmand crestinarea Imperiului Roman in antichitate, vegetarianismul a disparut practic din Europa. Cativa calugari din Europa Medievala au interzis consumarea carnii din motive ascetice, dar niciunul dintre ei nu excludeau pestele. Vegetarianismul a reaparut in Europa in timpul epocii Renasterii.

A devenit o practica populara prin secolele al XIX-lea si al XX-lea. In 1847, prima Societate Vegetariana a fost fondata in Anglia; Germania, Olanda si alte tari au urmat exemplul. Uniunea Vegetariana Internationala, o uniune a societatilor nationale, si-a pus bazele in 1908.

In Vest, popularitatea vegetarianismului a crescut prin secolul al XX-lea ca rezultatul interesului fata de nutritie, etica si, mai recent, economie si ecologie. Azi, vegetarienii indieni, in special lacto-vegetarienii, sunt estimati a fi 70% din totalul vegetarienilor din toata lumea.

Ei constituie 20%-42% din populatia Indiei.

In S.U.A., sondajele arata doar 1%-2,8% din adulti care nu mananca carne. Vegetarianismul este considerat a fi o dieta sanatoasa si viabila. „Asociatia Dietetica Americana si Dieticienii Canadei” a gasit un regim vegetarian planificat corespunzator pentru a satisface nevoile nutritionale pentru toate stagiile vietii, iar studiile pe scara larga arata ca vegetarianismul descreste semnificativ riscul de cancer, atac de cord sau alte boli fatale. Nutrientii, proteinele si amino acizii necesari pentru sustinerea corpului se pot gasi in legumele frunzoase, cereale, nuci sau lapte de soia. Aceste diete ajuta la mentinerea greutatii corpului sub control si reduce astfel riscul de boala la inima sau osteoporoza. Carnea rosie, in particular, s-a descoperit a fi direct asociata cu cresterea dramatica a riscului de cancer la plaman, esofag, ficat si colon. Alte studii arata ca nu exista diferente semnificative intre mortalitatea vegetarienilor si non-vegetarienilor cauzata de boala cerebrovasculara, cancer de stomac, cancer colo-rectal, cancer la san sau la prostata.

Asociatia Dietetica Americana si Dieticienii Canadei a afirmat ca un regim vegetarian contribuie cu numerose beneficii nutritionale, incluzand nivele scazute de grasime saturata, colesterol, nivele mai mari de carbohidrati, fibre, magneziu, potasiu, si antioxidanti precum vitamina C si E. Vegetarienii tind sa aiba indexul corp-masa mai mic, nivel mai mic de colesterol, tensiunea scazuta si sanse mai mici de boala de inima, hipertensiune, diabet tip 2, boala renala, osteoporoza, dementii precum Boala Alzheimer si alte dereglari.

Earth Matters connects us with our roots, celebrating Nature, Mind and AgriCulture as a way of bringing people together in support of the Earth. All economics begins with a grain of wheat that comes from the ager- or field. Agriculture is everybody's business because our rich cultural life depends totally on what the land can sustain. Food matters too. Eating is an agricultural act that makes us intimate with the planet! Earth Matters covers all you want to know about food with integrity; how to grow it using biodynamic-organic methods, what to buy if you haven't got greenfingers and above all, how you can make a real difference to the planet by what you eat and how you think. Down-to-earth matters with a solar ethic…proceeds from the sale of Earth Matters will be used to support The Land Trust so that certified, organic-biodynamic food-producing land is protected and that consumers may have more say about how their food is grown. Issue 7 out now featuring: • Earth Rights. Vandana Shiva explains a new paradigm of Earth Democracy.

• The Rising Future World of the Sun by Hartmut Borries. A completely new way of thinking about the earth in an era of increasing nuclear radiation. • Radioactive Material Free for All. There's a lot more of it around us than we realise. • Chalkand Cheese and CPP - a biodynamic soil amendment, developed in response to increasing nuclear radiation, was reported as having contributed to reduced radiation levels on farms in Germany after the Chernobyl disaster. • Of Star... a look at the constellation Taurus • ...and Flower. The impressive Sunflower is being used to absorb radioactive isotopes in Japan. • Wood fired or Microwaved - how do you like your pizza? Wendy Cook examines the difference in cooking methods and their effect on food quality. • How radiant are you? Anatomist Dr J P Rohen explains how our blood forms a bridge between body and soul; that our thoughts may have a healing effect on our bodies. • Celebrating a nature-resplendent Easter with children by Collette Leenman. • Autumnal reflections on Nature by Margaret Colquhoun. • Plus a look at Ferretti Growers who delight in producing high quality food for local consumption; how a biodynamic garden was created from a roadside verge in one brief year; a garden co-op in Auckland based on the core value of companionship; land grab in NZ and Food Bills in NZ. • Earth Matters - celebrating the life and energy of land and mind.

COMPANII CARE NU TESTEAZA PE ANIMALE

AUBREY ORGANICS CLINIQUE REVLON DR. HAUSCHKA L’OCCITANE LIZ CLAIBORNE NINA RICCI ORIFLAME PACO RABANNE PAULA’S CHOICE QUEEN HELENE REVIVA VICTORIA’ S SECRET Daca doriti sa adoptati, va rugam sa considerati mai intai optiunea SPCA. Acolo va asteapta animale superbe, vaccinate, castrate si microcipate, cu toate analizele la zi, care nu costa mai mult de NZ$100.

BUY FREE RANGE

$35.00 pentru 3 numere pe an $20.00 pentru versiunea electronica, format pdf.

Abonamente la http://www.earthmatters.co.nz/

LA CESTIUNE

18

DESPRE DEMOCRATIZAREA PROSTIEI Prostia, o, Doamne, prostia! Ce subiect apetisant, pe vremuri! La mijlocul anilor optzeci, m-a pasionat atit de mult tema prostiei incit am abordat-o in mai multe vorbiri si texte. Mai intii, am sustinut referatul principal la dezbaterea „Alma Mater – Dialog” pe tema „Ironie si prostie”, sub titlul „Despre prostie”, conferinta publicata ulterior in numarul din revista „Dialog” care reunea referatele si interventiile din dezbatere. Avea sa fie, de altfel, si ultima dezbatere publicata si penultima desfasurata, pentru ca, dupa cea dedicata Marchizului de Sade, la care au stralucit frantuzeste Luca Pitu si Mihai Ursachi, avea sa se termine cu conferintele si dezbaterile noastre, refugiindu-ne, ca un fel de grup cvasi-clandestin, sub pulpana d-lui Al. Zub, la Institutul de Istorie. Unde vorbeam intre noi si scriam studii pentru volumele pe care amfitrionul le pregatea pentru diversele congrese internationale.

Fusesem, de fapt, victime ale prostiei, ale prostiei institutionalizate, pe care o defineam acolo drept o stare de „mineralizare a spiritului”. Cred ca nu ma inselam devreme ce, doar citiva ani mai tirziu, distinsul filosof Gabriel Liiceanu avea s-o defineasca ca fiind o stare de „incremenire in proiect”. Iata, spiritele mari se intilnesc, se gasesc, intr-un fel sau altul!

In 1988, a fost chiar bine – am reusit sa dau doua lovituri simbolice prostiei.

Textul amintit la inceput a reusit sa ramina in volumul meu de debut, „Semnele timpului”, predat in 1986 editurii „Junimea”, trecut in planul pe 1987 si aparut cu un an intirziere, dupa o lupta „corp la corp” cu prostia institutionalizata. Cea de-a doua lovitura – un studiu mai amplu, pentru Analele Universitatii, care dezvolta, cu trimiteri si note, chiar la autori necitabili in Romania de atunci, precum Maurice Clavel sau Andre Gluksmann –, ar putea fi socotita chiar mai importanta, daca nu ar avea incovenientul de fi fost nascuta direct in limba franceza!

Desigur, in romaneste, nu cred ca ar fi putut sa apara nici macar in relativ anostele si practic invizibilele Anale universitare de pe vremuri, care insumau si sumedenie de prostii. Ceea ce situa studiul meu, destul de ghidus, intr-un context mai degraba amuzant si cumva subversiv.

Ma intreb daca ma mai intereseaza prostia astazi. Devreme ce, de buna voie si nesilit de nimeni, n-am mai simtit nevoia sa glosez in marginea ei, as putea conchide ca nu. Si, totusi, solicitarea amicala sosita de la revista „Tribuna” m-a facut sa tresar, m-a pus pe ginduri, m-a retrimis cumva, ca printr-un tunel al timpului, in trecutul de acum doua decenii. Da, iata, prostia mai are ceva de spus!

Nu ma refer, desigur, la prostia individuala, care sta la locul ei, diagnosticabila psihologic ca intelect de limita, debilitate, imbecilitate sau idiotie ci, ca si atunci, la „prostia fudula”, care se instituie ca instanta de judecata si se institutionalizeaza si, prin chiar aceste procedee, are efect asupra noastra, ne afecteaza vietile, ne conduce destinele.

Prosteste, de buna sama! Ei, bine, ce distinge oare prostia de atunci de prostia de acum? La o prima privire, e limpede – democratizarea!

Daca prostia de pe vremuri era univoca si monolitica si reuseai sa te sustragi ei doar prin aluzie, parabola, formule criptice, prostia de astazi este pe deplin democratica si pluralista, multi-doctrinara si divers ideologica. Dar si inteligenta este la fel, ceea ce, macar, face lupta ceva mai simetrica. Mai simetrica, dar nu egala, pentru ca niciodata si nicaieri inteligenta nu va beneficia de atit de multe resurse pe cit prostia. Sa nu ne iluzionam ca situatia de acum tine de conditiile indelungatei noastre tranzitii, ea este eterna si pretutindeninara. Desigur, acum si aici, inteligentul poate dovedi cit este de inteligent fara riscurile foarte mari de pe vremuri, mai putin acela, de buna sama, de a fi inteles foarte putin si de catre foarte putini! Dar si prostia se poate afirma in deplina sa splendoare si, pe deasupra, nu cenusiu, ci multicolor, curcubeic, in spectrul „rogvaiv”, ceea ce face lupta si mai dificila. Democratia si pluralismul au reusit sa faca prostia extraordinar de diversa, dar si atit de abila incit aceasta poate juca, cu talent, aproape perfect, atentie!, am spus totusi „aproape”, pina si rolul inteligentei.

In fond, e bine, lupta e mai dificila, dar e si mai interesanta asa, mai pasionanta, mai vie, mai bine sustrasa mineralizarii. Si e si mai drept astfel. Atit inteligenta cit si prostia, atit prostul cit si inteligentul, pot arata ceea ce sint si cum sint pina la capat, pina in cele mai mici amanunte, pina in maruntaiele gindului, fara rest. Nici una, nici cealalta, nici unul, nici celalalt, ei, bine!, nu mai pot da vina pentru eventualele lor neimpliniri nici pe „partidul e-n toate”, nici pe Securitatea cea atot-veghetoare. E foarte bine asa. Mai ramine problema ca, in vreme ce prostia are o innascuta vocatie gregara, inteligenta este individualista si stapinita de vocatia dispersiei. Poate e doar un dezavantaj aparent, poate ca, astfel, inteligenta, de fapt, inteligentele reusesc sa loveasca din mai multe directii… Nu stiu, chiar nu stiu.

Probabil, nu sint chiar atit de destept pentru a sti asta!

Liviu Antonesei

MONARHIA Nu-i om sa vrea sa-i fie Tara mai bogata, Precum aceluia ce-i place a o canta!

Romani, lasati “política” odata, Nu va mai bateti joc cu ea de Tara voastra, Nu mai alegeti stramb inca odata: REALEGETI MONARHIA PENTRU EA! Inchideti chiar acum televizorul!

Si radioul-nchideti, caci nu-i bun!

Destul ati ascultat a’ prosilor minciuni!

Nu mai alegeti iar, ...un alt nebun Tot timpu-ai fost condus de Regi si Domni, Si Tara nu ti-a fost saraca ca acum!

Rad, porsii-alesi, de tot trecutul nostru, Si-or rade tot asa, de-al nostru viitor, Din ’45 cand am cazut in mana lor...

Ei ne propun, iar noi ii tot alegem, De parca fara ei nu stim sa mergem, Iar binele-l vedem, mereu de partea lor, in timp ce viitoru’ Tarii nu-l mai dregem.

Haidem acum cu totii, pe Rege s-alegem!

De ei n-or vrea, atunci sa curga sange...

Armaghedon din ei, in Parlament sa facem, Pe presedinte-acum sa il inlaturam Caci zece ani minciuni ne-a dat pe saturate, In loc sa faca-asa, cum a promis: Dreptate! Sa-i alungam din jilturi pe hotii comunisti!

In Tara sa decidem, ce-n Tara vrea tot omul! Sa nu-i mai ascultam iar pe oportunisti, Cat Dumnezeu ne tine al nostru Regele-n viata!

Romani, nu mai alegeti, alti zece ani, mai tristi!...

Acesta-i adevarul!

Hade-ti sa-l dam pe fata!

Sa le-aducem aminte, cu cata fantezie, Ilici l-a declarat ”persoana de non grata”, Si cum doua decenii – rusine sa le fie! –, Sute de miliarde, ne-au luat acesti misei, Si-atat de nesatui, si muntii vor sa-i vanda: N-au suflet criminalii, nici inima in ei! Sa spunem Adevarul in fata lor, macar, Caci n-am avut cu Regii, in Tara saracie! Ba, parca Dumnezeu ni i-a adus in dar, Caci toti ne-au fost straini, dar au avut mandrie− Si-atata timp cat noi, nu vom starpi hotia, Nu vom avea nici cinste, la noi, in Romania!

In marea majoritate a tarilor europene civilizate de azi, politicienii lor au schimbat pe regii care nu le-au facut cinste, de-a lungul istoriei, dar nu si-au dat tara pe mana hotilor republicanisti, din patriotism, caci au inteles din Rusia, ca lor le place sa ”conduca”, sau – mai bine zis! – sa fure, fara a fi controlati de nimeni. Nici strabunii nostri nu a facut asta: Lor li s-a impus!...

Politicianul cinstit, nu repudiaza controlul asupra activitatii sale, ba, din contra, este bucuros ca exista, daca este cinstit, caci asa isi poate dovedi cinstea cu care slujeste Tarii! Cazuri de inselatorii, minciuni, hotii..., au navalit ca un tsunami peste noi, dupa 1990. Cazul lui Adrian Severin, cazul

CLUBUL DE LITERATURA SI POEZIE PINECOTA

19 primarului Oprescu..., iata exemple ce nu se vor termina daca nu vom lua atitudine.

Azi nimeni nu mai poate garanta pentru nimeni...

Toti sunt o apa si un pamant! Si cei ce guverneaza azi si ceilalti, care o vor guverna poate maine (daca vom fi iar prosti sa-i mai alegem), zic ca ”Monarhia secatuieste Romania”, dar niciodata nu a fost Tara noastra mai saraca, ca de cand a fost obligata sa se faca republica, iar de ultimii 20 de ani de saracie, nici sa nu mai amintim cat de datori ne-au facut bancilor straine... Parlamentarii republicii (suntem republica parlamentara) au re-ingropat-o pur si simplu Tara in datorii externe, cu totul.

Rusine! Mare rusine!

Zic rusine celor care ne conduc Tara de 65 de ani pana azi, pentru ca monarhii care au condus-o pana la venirea comunistilor si au ridicat-o intre primele patru mari puteri economice si militare din Europa, au fost straini. Nici chiar in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, nu a fost Tara noastra asa de saraca!!!

Alexandru Cervesy

CANDVA

candva pe aceste meleaguri oameni iubeau candva pe aici treceau regi si sfinti candva sori pe-aici se-ntreceau - ranchezau candva radeau si cantau pe-aici zeii-parinti ...lacrimi de luna erau distilate si orbii pe harfe se rastigneau stime in valuri jucau razgaiate flacaii - pe numele-adevarate le strigau – le iubeau - le mirau – le rapeau pe cand la urechi si in par le sopteau povesti si minuni auriu-desucheate ...au fost veri frumoase pe-aceste taramuri pescarusii scriau epopei peste ape centaurii beau - de copite sa scape cobolzii teseau la covoare de rime scantei luminau munca-ntinsa pe rinuri si ape si frunze-unduiau peste vise si crime... ...cine mai stie pe unde sunt astazi duhuri-paianjeni - impletind nostalgii nu mai suport sa vad oameni – cand stiu ca marirea nu sta-n coroanele reci: cununìi nu se mai fac – sfinte – decat daca-nchizi ochii si-asculti – cu auz de-odalisca adancirea in fosnetul feciorelnicei – unicei rochii visate: aceea-a celestei regine – Uimirea aceea-a vesnicei Izvorari Amanate ...cine mai stie – cine mai stie unde e sange – unde e glie unde sunt vise – unde-i chilie unde sunt valuri – unde-i betie unde e viata – sorbind curatie... unde e cer si unde-i otrava unde-i regina cu rima bolnava... ...cine mai stie – cine mai stie daca macar ea-lumina e vie daca la patu-i veghez poezie... cine mai stie – cine mai stie...

Adrian Botez

PICATURA DE SANGE A LUI DUMNEZEU Poetul este coloana spirituala, fara sfarsit, care leaga cerul de pamant. Indiferent ca aceasta intra sau nu in gratia de obicei subiectiva a contemporanilor si a criticilor, daca devine celebru sau daca ramane un mare anonim intr-o lume pe zi ce trece din ce in ce mai inapta, in stabilirea valorilor spirituale, Poetul este alesul Divinitatii. El are astfel, Acolo, Undeva, jiltul lui de mare cinste si marire. Pentru ca Poetul este unul din marii sacrificati in dumnezeire, atunci cand, modest si cu credinta, isi etaleaza menirea. Trebuie sa se stie insa ca nu Poetul isi alege aceasta stare de gratie, pentru ca el nu este facut, el este nascut si starea lui este predestinata. Cine simte si intelege poezia adevarata, aproape ca nu mai are nevoie sa citeasca decat Sfintele Carti ale lumii si cartile lui, ale Poetului. Caci, in zidirea lui demiurgica, interpreteaza precum nimeni altul, si inconstient aproape, Biblia, Talmudul, Coranul... Poetul este crucificat pe destinul personal, traind si murind singular, niciodata destul de apreciat la intreaga sa valoare. El este un fiu al lui Dumnezeu care se naste, fulgera si dispare ca o cometa, viata fiind de obicei, pentru el, un lung travaliu. Nu ca nu i-ar placea sa aiba si el o viata normala, tihnita si lipsita de griji, dar, pentru ca este un ales, el trebuie sa sufere, avand tribut greu de platit pentru rolul harazit. Putini inteleg ca dupa ce a creat lumea cu locuri, fiinte si celelalte lucruri, Dumnezeu si-a transpus opera Sa unica intr-un goblen la care lucreaza in continuare, adaugand sau indepartand alte si alte elemente. Uneori, rar, dar sigur nu din greseala, Parintele Vietii Se inteapa cu acul, cu care impunge in miraculosul Lui gherghef. Din aratatorul Lui se prelinge atunci o picatura fierbinte de sange.

Ea ajunge ca un altfel de Duh Sfant, pe Pamant, germinand Poetul Adevarat.

Ion Iancu Vale

INGER CU REPORTOFON Viata este o lupta pe care am pierdut-o inainte de a ma naste.

Tot ce fac acum este sa-mi savurez infrangerea.

Traiesc inchis intr-o lume in care gratiile sunt inalte pana la cer.

Iluzia cea mai frumoasa a mortii este cand privesc stelele.

Gata, m-am decis!

Renunt la locul de veci!

Vreau un nou loc de munca!

Ce are de spus Dumnezeu la toate acestea?

M-asteapta sa-l vanez prin univers cu reportofonul.

Imi imprumuta cineva o pereche de aripi?

Ionut Caragea

POEZIA MEA Poezia mea de unde vine Zadarnic ma intrebi, nu pot raspunde, Si daca in acasa ei ti-e bine Ce rost mai are sa iti spun de unde?

Raspunsul pentru mai tarziu se-amana, E prea devreme-acum in cerul meu!

Ea vine precum vine la fantana Tot mai frumos acelasi curcubeu Sa bea din apa ei vindecătoare, Dar setea si mai tare il incinge, Asemenea nu-i poezia oare, Faptura lor cine o poate-atinge?

Cuvintele si ele sunt divine, Lasate pe pamant din Tata-n Fiu, Poezia mea de unde vine?

Zadarnic ma intrebi, nu pot sa stiu...

Nicoara Nicolae

IN RATACIRI...

In rataciri ne stingem, umbre reci Dintr-un desis de ganduri rasfirate Prin respirari domoale, pe poteci, Pasind cu-ngrijorari desperecheate.

Si prinsi naivi in polii neputintei Traim supliciul unei lumi mizere Carne de tun suntem, a umilintei, Intr-un ocean de vise efemere.

Iar de iubim simtim cu-nfrigurare Cand sangereaza trist, un trandafir Si vaduviti de-o calda-mbratisare Ne stingem doru-n falduri de zefir.

Georgeta Resteman

CONCURS DE LITERATURA SI POEZIE Termenul de participare la Concursul National de literatura „Agatha Grigorescu Bacovia” s-a prelungit pana la data de 15 septembrie, data postei.

Participantii (nu exista limite de varsta, afiliere sau participare anterioara la concurs) vor trimite, pentru SECTIUNEA POEZIE, maximum 15 poezii si pentru SECTIUNEA PROZA maximum 12 pagini format „A4”, culese cu Times New Roman, corp 14, la adresa de e-mail: lucian_manailescu @yahoo.com.

Textele vor fi insotite de un scurt CV, adresele de contact si o fotografie.

QUE PASA?

20

2012 - MAI STAU PUTIN SI TRECE Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la profetiile care circula pe seama anului 2012, mai ca simt un imbold sa-mi iau calcaiele la spinare si sa fac un sprint pana dincolo de el, cat mai departe, spre viitorul cincinal, daca se poate. Sunt de acord cu prezicatorii de grozavii, doar e evident pentru toata lumea ca „traim in miezul unui ev aprins“. De cand suntem, n-am facut altceva; mereu omenirea a fost pe muchie de cutit.

Dar azi problema se pune mai in profunzime: avem dificultati cu gradul de comparatie.

Pentru ca multi nu doar cred, ci sunt chiar siguri si pot dovedi ca am depasit schema clasica si ca intram la superlativul absolut: ne suna la toti ceasul. Deodata. Candva, undeva, in decembrie, anul curent. Pentru cine nu e la curent, enumar aici doar cateva din constatarile ingrijoratoare, care care ne bombardeaza din toate partile. Climatologii constata alarmati ca zapezile vesnice de la poli se topesc cu o viteza neasteptat de mare, mult superioara celei preconizate pana acum. Oamenii de stiina sustin de comun acord ca ne-am intins mai mult decat ne era plapuma si ca, in stadiul de fata, consumam mai mult decat producem. Suntem un fel de planetofagi si in curand ne vom „manca” pamantul de sub picioare. Fizicienii afirma ca Polii planetei sunt pe cale sa se inverseze, Nordul devenind Sud si viceversa.

Geneticienii se pregatesc sa dezlege misterul celor douasprezece secvente ale ADN-ului uman, din care doar doua au fost active pana acum. In consecinta, se preconizeaza un salt evolutiv al speciei, care ne va ascuti simturile intr-atat incat vom putea comunica pe cai telepatice, in mai multe „lumi” deodata. Sistemul informatic se globalizeaza, devenind un colosal creier unic, iar noi ne intrebam deja cum va fi cand ni se vor deschide mai mult decat banalele trei dimensiuni, cu care ne-am familiarizat de-atata amar de vreme. Tot cu privire la sensibilitatea suprasenzoiala, dar cu bataie mai lunga e constatarea fizicienilor si astronomilor: se observa o intensificare a activitatii solare. Lucrul, dupa unii, s-ar putea solda cu aparitia unui nimb vizibil in jurul nostru, ca-n icoanele care-i reprezinta pe sfinti. Acea aura ar face o surprinzatoare punte de legatura intre aspectele concrete, stiintifice din viata noastra si cele spirituale, legate de credinta, transcedental, viata de apoi. Asa sa fie oare? Frumos suna.

Profetii religiosi nu se lasa nici ei mai prejos si ne indeamna la cainta; cat mai din vreme, caci s-ar putea ca judecata de apoi sa ne prinda nepregatiti. Iar ... nivelul apelor creste. Capitalismul, ca sistem economic, se dovedeste neadecvat, comunismul la fel; oamenii se revolta, iar calendarul maya ne prezice acel temut sfarsit, care, pe de alta parte, ar putea fi sansa unui nou inceput.

Poti sa-i contrazici? Nu poti. Si parca nici nu esti sigur ca vrei. Fireste, vrem schimbarea, dar numai pe ici colo, stiti Dumneavoastra...

Intrebarea e cum distingem daca de e mai grav decat la editiile precedente, in Antichitate, negurosul Ev Mediu sau pe vremea celui de-al doilea Razboi Mondial? Ursitoare, pieze rele, dar si cele bune, cercetatori si sacerdoti, politicieni, astronomi, fizicieni si geneticieni,

meteorologi, Nostradamus si mayasi, asadar toti cei care de obicei se intreceau in a se contrazice par a fi picat la invoiala, proclamandu-se subit de aceeasi parere: anul 2012 va aduce Marea Cotitura. Incotro?

Nimeni nu stie exact. Important e numai ca mergem intr-acolo. Toti, vrem nu vrem.

Mai bine zis merg cei care merita, pregatiti spiritual si sufleteste.

Dar cine decide daca meriti, cand esti pregatit, apt de „promovare”? Iata punctul la care din nou opiniile sunt divergente, dupa cum era de asteptat. Caci despre asteptat e vorba, acesta fiind singurul lucru pe care il putem face. De dorit ar fi sa nu incremenim imobili, ci intr-o elastica relaxare, cumva vigilenti, dar fara panica, ca sa nu cream buluceala la bordul scumpei noastre Terra.

Desi, daca ma gandesc bine, o adormire instantanee precum in „Frumoasa din Padurea Adormita” ar fi solutia perfecta: ne-am trezi anul viitor, proaspeti si neschimbati, ca si cum nimic n-ar fi fost. Vizionarii ne prezic insa altceva: o renastere pe un plan mai inalt, o innobilare si eficientizare a omului din toate punctele de vedere. Cum noua, romanilor teoria omului nou, „multilateral dezvoltat” ne suna cunoscut, n-avem motive de ingrijorare.

In sine, idealul e naiv si imposibil de pus in practica, lucru dovedit de esecul monstruos al sistemului socialist. Intelepciunea Mioarei ne-a invatat insa sa ne declaram de acord, cel putin deocamdata, iar apoi vom vedea.

Preveniti asadar, nu ne mai sperie prea usor perspectiva „schimbarii noastre la fata” in anul pe care l-am inceput. Doar faptul ca numita fiinta superioara ar veni precipitat si instantaneu, aterizand la punct fix in corpul fiecaruia dintre noi, la un moment prestabilit (2012), asupra caruia nu avem niciun fel de control, ne nelinisteste. Cum sa nu te intrige cand te gandesti ca vei fi anihilat si inlocuit cu altcineva, fie el chiar si superior tie, un personaj care vine cumva decojinduse din insasi conturul tau, ca-n filmele cu extraterestri?

Inevitabil ma bantuie cele mai sumbre premonitii. Dar daca ne elimina cineva din greseala, clasandu-ne drept materie prima neadecvata? Abandonati pe halda omenirii? Mai poti sa depui atunci contestatie? Banuiesc ca nu, din moment ce totul evolueza oricum spre mai bine. Intri cel mult la rebuturi, pierderi colaterale.

Eucatia de care am beneficiat pana acum ne-a lasat sa credem ca lucrurile merg in sus, cu sens unic dinspre trecut spre viitor, venind cumpanit, pe fagasul lor. E firesc sa nu ne iasa la socoteala o eliberare de orice invidie si de meschinarii, facandu-ne altruisti, protectori ai mediului ambiant si mereu bine dispusi. Fiecare dintre noi isi poate inchipui la orice ora din zi si din noapte cum ar emana o aura vizibila de bunatate si evlavie.

Mai greu ne vine insa sa ni-i inchipuim pe ceilalti innobilati ca atare, mai ales pe cei care adesea ne fac zile fripte. Eu una pur si simplu n-as putea vizualiza aura vanzatoarei de la chioscul de ziare, cea pe care nimeni n-a vazut-o zambind vreodata. Degeaba ne asigura profetii ca „indivizii nedemni” nu vor supravietui socului schimbarii explozive.

Cum sa te bucuri ca scapi de ei? Daca le-am

dori raul, am deveni si noi suspecti. Nu cumva am fi atunci noi insine pasibili de a fi expulzati din „brava lume noua”? Ajungand la acest punct, cu toata sobrietatea de care sunt in stare, nu pot sa-mi reprim gandul fugar la una din intelepciunile noastre populare unanim raspandite: „mai stau putin si-mi trece”. Dar pana una-alta, ca sa nu bat la ochi cu nemiscarea mea, incerc sa trag macar un folos din isteria generala. Ia sa vedem, cate din „defectele” rutinei noastre cotidiene nu se relativizeaza daca le filtram prin scuza cu „finalul e pe noi”? Eu una, n-as mai avea nevoie sa ma justific fata de prietena mea pentru ca separ cu grija deseurile de plastic, hartie si sticla. Doar n-o sa-mi risc actualizarea in plan spiritual asa, din nimica toata! Nu mai uit nici sa ud florile pana cand li se apleaca frunzele a indurare si, de asemenea, ma voi gandi sa opresc apa de la robinet in timp ce ma spal pe dinti.

Abandonez lectura unei carti plictisitoare, fara riscul de a necaji persoana care mi-a imprumutat-o, spunandu-i simplu ca am alta carte cu care prefer sa pasesc pragul eternitatii. La fel, renunt la conversatiile de complezenta si nu mai incerc sa-mi explic logic tot ce intreprind oamenii de sex opus sau cum functioneaza pisica noastra. In fond, ce mai conteaza, cand oricum nu mai e timp decat pentru lucrurile cu adevarat esentiale?

Poate ca nici obiceiul zgomotos al vecinului de a crapa lemne la orele de odihna nu m-ar mai deranja.

Un lucru mai bun decat acest update general din anul 2012 nici ca se putea sa ni se intample! La o adica, pana si in cazul in care el nu va avea loc, tot se va fi infaptuit un grozav cataclism. Cu conditia sa credem in catastrofa care se apropie si, automat, sa ne „resetam” de bunavoie si nesiliti de nimeni. Nici nu vom mai sti exact daca s-a produs cu adevarat fenomenul, sau doar asistam la proiectia in plan real a inchipuirii noastre, obligati sa ne comportam ultracivilizat, doar de teama de a nu pierde ultimul tren. Pe vremuri exista un refren indragit: „Fii calm, dragul meu/ Ca e mai bine /Pentru cei din jur/ Si pentru tine./ Nu te enerva/ Si pana-ti trece/numara incet/ Pana la zece”. Am numarat intre timp mai departe, pana la douamiidoisprezece, dar increderea intr-o constelatie prielnica tot nu piere! Curiozitatea invinge teama.

Sa vedem daca ne putem baza mai bine pe calendarul mayas decat pe renumitele calende grecesti, ale lui Sfantu-Asteapta. In cazul grecilor, previziunea se adevereste amar, caci se pare ca au primit un an 2012 cu ghinion gramada, dar si cu pedepse pentru greseli mai vechi, exact ca-n teorie.

Se-alege graul de neghina? Replica istorica atribuita viteazului nostru precursor, intr-o situatie–limita similara celei de azi, se arcuieste la final, metamorfozandu-se din afirmatie intr-o intrebare retorica: „Bucurosi le-om duce toate?” Riscam priviri furise prin portita crapata spre un viitor apropiat incert si tanjim dupa un final fericit, ca-n basmul cu visul de o suta de ani. Oricum trece. Dar am vrea sa mai stam putin...

Gabriela Sonnenberg