ION LUCA CARAGIALE 1852 – 1912
100 de ani de la moarte
„Mă găseam duminică, zi de 10 iunie [1912 - n.r.], dimineaţa, într-un democratic vagon de tramvai, încărcat cu lume bucureşteană. Tramvaiul se opri în Piaţa Teatrului, şi o horă sprintenă de ţigani mărunţi, cu ziare subsuoară, se prinse în jurul nostru: «Moartea lui Cărăgiale! ediţie specială!...» sau «Moartea lui Caragea!» Numele autorului glumeţ al atâtor cuvinte stâlcite şi fraze pompoase suferea soarta neologismelor rostite de cetăţenii din Obor care vorbeau pe la 1880 «pe ridicatele», sau cum se mai zicea în stil academic, tot pe atunci, «în mod radical». Înţelesei numaidecât, cu mult tumult de voci sentimentale în sufletul meu, că Ion Caragiale murise. De balconul Teatrului Naţional zării spânzurând, ca o bucată de noapte, drapelul negru, care cu câtva timp mai devreme se clătinase deasupra sicriului lui Petre Liciu…” Tudor Arghezi – Pentru Caragiale