Miguel de Cervantes „Principele ingeniozității” Margareta Munca Literatura Universală
1547 – 1616 , Madrid romancier, poet și dra maturg spaniol considerat simbolul literaturii spaniole cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”
„hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi mulți critici literari lau considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universal A fost supranumit „Principele
Miguel de Cervantes a cultivat într-un stil original speciile narative obișnuite în a doua jumătate a secolului al XVI-lea : nuvela bizantină, nuvela pastorală, nuvela picarescă, în care se idealizează relațiile dintre mauri și creștini, satira lucianescă și miscelaneul.
A reînnoit specia denumită „novela”, care însemna atunci o povestire scurtă, bazată nu pe retorică, ci pe studiul psihologic.
Cervantes reprezintă Renaşterea spaniolă Romanul Don Quijote de la Mancha este una dintre marile capodoperre literare ale tuturor timpurilor iar eroul său – una dintre cele mai splendide figurine artistice, căutător de valori, de adevăr şi frumos.
Cervantes a avut o viaţă foarte agitată: a fost, pe rând: student, soldat, rob, scriitor. Creaţiile lui Cervantes cupri nd un roman pastoral, versuri, drame, comedii şi farse, douăsprezece nuvele.
Limba spaniolă este numită, prin parafrază, limba lui Cervantes, elogiu adus ilustrului scriitor - ambasador cultural, plenipotenţiar şi etern al Spaniei în toate ţările din lume.
Este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri
La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri.
Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman. Personajul principal, considerat de ceilalți nebun, se dovedește a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleței gândirii și acțiunilor sale, decât persoanele considerate „normale”.
Romanul Don Quijote de la Mancha deşi fusese conceput ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalereşti, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influenţat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societăţii spaniole şi o reflexie asupra
Alonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani („hidalgo”, în spaniolă, provine de la hijo de algo — fiul cuiva care a fost „cineva”, de spiță nobilă) locuiește împreună cu nepoata sa într-o porțiune necunoscută a ținutului La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalerești, Don Quijote ajunge să se considere un „cavaler rătăcitor” astfel că pornește la drum călare pe mârțoaga sa, Rocinante, înarmat cu arme
Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el își alege o domniță căreia să-i dedice victoriile din bătălii: Dulcinea del Toboso, o țărancă dintr-un ținut vecin, pe numele adevărat de Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă.
Prima aventură: În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe care îl ia drept castel, și confundând hangiul cu un castellan, îl roagă pe acesta să-l învestească cavaler, ceremonie „sfântă” care va avea loc în grajd. Întâlnește apoi câtiva negustori din Toledo, cărora le cere să o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasă domniță din lume, dar aceștia o insultă, iar unul dintre ei îl bate pe Don Quijote și-l lasă pe marginea drumului. El este găsit și ajutat să se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Alonzo.
A doua aventură După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură. Între timp, nepoata sa, slujnica, preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i acestuia că un magician a venit călare pe un nor și însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept „scutier” un țăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va face guvernatorul unei insule, și pornesc amândoi într-o a doua aventură. Se luptă cu morile de vânt, luândule drept uriași, și își imaginează că în trăsura pe care o însoțesc câțiva călugări benedictini se află o prințesă răpită, fiind din nou bătut.
De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii, prostituate, păstori, soldați, preoți, condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de iubire. Don Quijote intervine violent în povești care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nuși plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul de viață al „cavalerilor rătăcitori” duce la umilințe, bătăi și lipsuri pe care de cele mai multe Sancho trebuie să le îndure. Tot în această primă parte a romanului ne sunt narate două povești de dragoste (Grisostomo și Marcela; Cardenio și Lucinda). În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă.
A doua parte a romanului Această a doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original. Don Quijote și Sancho Panza au ajuns acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din prima parte a romanului. Acum se tratează mai în profunzime tema deziluzionării.
Don Quijote ajunge batjocura mai multora, iar până și Sancho își înșală stăpânul. Nevoit fiind să o găsească pe Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quijote trei țărănci sărace, pe care le dă drept Dulcinea și însoțitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar țărăncile, și nu o nobilă doamnă, Sancho pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea „adevărul”. În cele din urmă Sancho este numit guvernator al insulei Barratoria, și, deși se dovedește capabil, renunță. Don Quijote se întoarce acasă, unde cade întrun somn greu, iar când se trezește, este vindecat de nebunie. Starea sa de sănătate se înrăutățește însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga lor aventură.
Deși nu le relevă explicit, romanul Don Quijote se sprijină pe șapte idei principale: Modul în care Sancho Panza devine un bun guvernator, prin intermediul unei serii de glume care se transformă în lucruri serioase; Modul în care Cervantes satirizează extremismul religios, punându-l pe Don Quijote să ia în vizor Biserica Romano-Catolică;
Modul în care Don Quijote și Sancho Panza își controlează și echilibrează reciproc excesele, rezultate din identitățile lor contrare; Modul în care Cervantes stilează țărăncile spaniole, transformând-o pe Aldonza Lorenzo în Dulcinea;
Modul în care, și de ce, proscriși precum Roque Guinart și Gines Pasamonte pot evita criminalitatea; Modul în care se poate stabili o unitate intre religii, prin aceea că Don Quixote are un translator creștin și un povestitor musulman, care lucrează împreună, ca unul singur;
Modul în care Cervantes înlocuiește viziunea medievală asupra iubirii și căsătoriei - în care femeia era doar gospodină, menită să satisfacă poftele trupești ale bărbatului și să-I zămislească urmași - cu o viziune nouă, de egalitate în cadrul căsătoriei, manifestată prin îmbinarea dorințelor și fuziunea personalităților.
Romanul este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume depăşită fiind doar de Biblie. Prin Don Quijote, Cervantes ne sugerează să nu citim cărți lipsite de valoare literară, şi ne învață să fim cititori raționali, și responsabili.