Nireas capitolul 4 ro by GEORGE DIAMANDIS

ELEARNI NG PENTRU OPERATORI IAPELOR REZI DUALE

CAPI TOLUL4

RECUPERAREA RECI CLAREA ŞIREUTI LI ZAREA

NIREAS

Capitolul 4

4 RECUPERAREA, RECICLAREA ŞI REUTILIZAREA

Includerea colectării, reciclării şi reutilizării planificate a apei în sistemele de resurse de apă reflectă creşterea deficitului de surse de apă în satisfacerea cerinţelor sociale, a progreselor tehnologice, acceptarea crescută de către public şi o mai bună înţelegere a riscurilor privind sănătatea publică. Căile majore de reutilizare a apei includ irigare, uz industrial, reaprovizionarea apelor de suprafaţă şi reîncărcarea apelor subterane. Realimentarea apelor de suprafaţă şi refacerea apelor subterane se produce şi prin drenaj natural şi prin infiltrarea apei de la irigaţii şi a apelor pluviale. Cele şapte categorii principale de reutilizare a apelor reziduale municipale sunt enumerate mai jos în ordinea descrescătoare a volumului de utilizare proiectat: • Irigaţii în agricultură • Irigaţii pentru gazon • Reciclarea şi refolosirea industrială • Realimentarea apelor subterane • Utilizări de agrement/mediu • Utilizări urbane nepotabile • Refolosirea potabilă indirectă

Figura 4.1. Rolul de tehnologiilor de tratare, regenerare şi refolosire în circuitul apei prin ciclul hidrologic (Eddy, 1999)

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.2. Grafic cu privire la recuperarea, reciclarea şi refolosirea apelor uzate

4.1 Aspecte legate de Sănătatea Publică & Mediu În ciuda existenţei proceselor de epurare moderne dovedite din punct de vedere tehnic, siguranţa pe termen lung a apei recuperate şi impactul asupra mediului sunt încă dificil de cuantificat. Având în vedere faptul că este posibil să se producă apă de aproape orice calitate, aspectele privind sănătatea publică şi problemele de mediu care acum trebuie abordate sunt: ce componente sunt găsite în apele uzate municipale, care dintre ele trebuie eliminate şi în ce măsură trebuie să fie ele eliminate? Tabelul 4.1. Clasificarea elementelor tipice găsite în apele uzate (Eddy, 1999) Clasificarea Elemente Convenţionale Total suspensii solide Particule solide coloidale Consumul biochimic de oxigen Consum chimic de oxigen Carbonul organic total Amoniac Azotat Nitriţi Azot total Fosfor Bacterii Chisturi de protozoare si oochisturi Viruşi

NIREAS

Capitolul 4 Clasificarea Neconvenţionale

Emergente

Elemente Substanţe organice refractare Compuşi organici volatili Agenţi tensioactivi Metale Total solide dizolvate Medicamente pe bază de reţetă sau fără prescripţie medicală Produse de curăţenie Antibiotice veterinare şi umane Produse industriale şi menajere Hormoni sexuali şi steroidieni Alţi perturbatori endocrini

Termenul convenţionale este folosit pentru a defini aceste elemente constitutive măsurate în mg/l care au servit ca bază pentru proiectarea majorităţii staţiilor de epurare convenţionale. Neconvenţional se aplică acelor elemente care ar putea fi eliminate sau reduse prin procedee moderne de tratare a apelor uzate înainte ca apa să poată fi folosită în mod util. Termenul emergente se aplică acelor clase de compusi măsurate în micro - sau nanogram/L care ar putea pune probleme de sănătate şi de mediu pe termen lung, pe măsură ce se află mai multe despre compuşi. În unele cazuri, aceşti compuşi nu pot fi eliminaţi în mod eficient, chiar şi cu procese de epurare avansate. Pentru majoritatea compuşilor emergenţi enumeraţi mai sus există foarte puţine informaţii sau chiar deloc referitoare la efectelor asupra sănătăţii sau a mediului. Din păcate, unii compuşi care au fost identificaţi în apa recuperată sunt cunoscuţi a avea efecte acute si cronice asupra sănătăţii, în funcţie de concentraţiile lor şi a căilor de expunere. 4.1.1 Recomandări şi regulamentele În prezent, în Europa, nu există nicio legislaţie, recomandare sau reglementare comună pentru toate ţările membre UE. În schimb, regulamentele sau recomandărle adoptate în mod individual de ţări reprezintă practica utilizată până în prezent datorită faptului că există diferenţe între ţările membre ale UE, cum ar fi mediul, utilizarea terenurilor, direcţia economică şi cultura. Tabelul 4.2. Recomandările EPA pentru refolosirea apei (Eddy, 1999) Nivelul Tipuri de reutilizare Calitatea apei Monitorizarea apei Distanţe de tratamentului reciclate reciclate siguranţă Terţiar cu Reutilizare urbană pH = 6 – 9 pH – saptamanal 15 m până la dezinfectare Irigaţii BOD5 ≤ 10 mg/l BOD – saptamanal puţurile cu apă Lacuri de agrement Turb. ≤ 2 NTU Turb. – continuu potabilă E. coli = absent E. coli – zilnic Cl2 ≥ 1 mg/l Cl2 - continuu Secundar cu Irigaţii în zone pH = 6 – 9 pH – saptamanal 30 m până la dezinfectare restrictive BOD5 = 30 mg/l BOD – saptamanal zonele publice TSS = 30 mg/l TSS – zilnic (pentru apa Irigaţii agricole E. coli – zilnic pulverizată) (recolte procesate) E. coli = 200/100 ml Cl2 ≥ 1 mg/l Cl2 - continuu 90 m până la Irigaţii neagricole puţurile cu apă Lacuri de agrement Construcţii potabilă US EPA 1992

NIREAS

Capitolul 4

Trebuie notat, totuşi, că recomandările sugerate de EPA SUA de mai sus nu pot fi aplicate în detaliu în alte ţări din lume. Astfel, o ordine corectă a magnitudinii pentru refolosirea apei, - în funcţie de nivelul de epurare - este prezentată în tabelul de mai sus, care să ne poate poate conduce la rezultate în condiţii de siguranţă atunci când se planifică un sistem de colectare şi reutilizare.

4.2 Tehnologii de colectare a apei După cum s-a menţionat anterior, elementele constitutive din apele uzate supuse epurării pot fi clasificate ca fiind convenţionale, neconvenţionale şi emergente. Elementele convenţionale sunt eliminate prin tehnologiile convenţionale de tratament. Tehnologiile moderne de epurare sunt utilizate cel mai adesea pentru îndepărtarea elementelor neconvenţionale. Eliminarea constituenţilor emergenţi apare atât în procesele convenţionale cât şi în cele avansate de epurare, dar nivelurile la care sunt eliminate elementele individuale nu sunt bine definite. Datele tipice de eficienţă pentru combinaţiile proceselor de epurare selectate sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul 4.3. Nivelurile de tratare realizabile pentru componentele convenţionale, cu diferite combinaţii de operaţiuni şi procese utilizate pentru recuperarea apelor uzate (Eddy, 1999) Tratament Calitatea tipică a efluentului, mg/l, cu excep. Turb (NTU) TSS BOD5 COD Total N NH3-N PO4-P Turb. Nămol activat + filtrare granulară 4-6 < 5-10 30-70 15-35 15-25 4-10 0,3-5 medie Nămol activat + filtrare granulară <5 <5 5-20 15-30 15-25 4-10 0,3-3 medie + absorbţie carbon Nămol activat / nitrificare într-o 10-25 5-15 20-45 20-30 1-5 6-10 5-15 singură etapă Nămol activat / nitrificare10-25 5-15 20-35 5-10 1-2 6-10 5-15 denitrificare în etape separate Adăugarea de săruri metalice nămolului activat + nitrificare≤ 5-10 ≤ 5-10 20-30 3-5 1-2 ≤1 0,3-2 denitrificare + filtrare Înlăturarea biologică a fosforului 10-20 5-15 30-35 15-25 5-10 ≤2 5-10 Înlăturarea biologică a azotului şi ≤ 10 <5 20-30 ≤5 ≤2 ≤2 0,3-2 fosforului + filtrare Nămol activat + filtrare granulară medie + absorbţie carbon + osmoză ≤1 ≤1 5-10 <2 <2 ≤1 0,01-1 inversă Nămol activat / nitrificaredenitrificare şi înlăturarea fosforului + filtrare granulară ≤1 ≤1 2-8 ≤1 ≤ 0,1 ≤ 0,5 0,01-1 medie + absorbţie carbon + osmoză inversă Nămol activat / nitrificaredenitrificare şi înlăturarea ≤1 ≤1 2-8 ≤ 0,1 ≤ 0,1 ≤ 0,5 0,01-1 fosforului + microfiltrare + osmoză inversă Aşa cum se arată în tabelul de mai sus, este clar că, pentru elementele convenţionale, se poate atinge o eficacitate foarte mare de epurare folosind o varietate de diagrame de flux de procese de tratare. Datele corespunzătoare pentru eliminarea elementelor convenţionale, neconvenţionale şi emergente sunt raportate în Tabelul următor pentru tratamentul complet plus osmoza inversă.

NIREAS

Capitolul 4

Tabelul 4.4. Intervalul tipic al calităţii efluentului după diverse niveluri de epurare pentru elemente convenţionale, neconvenţionale şi emergente într-o instalaţie de regenerare a apei (Eddy, 1999) Calitatea efluentului [mg/l] După După tratament După tratament secundar plus tratament Clasa secundar plus microfiltrare Constituent secundar şi constituentului filtrare adâncă plus osmoză dezinfecţie plus dezinfecţie inversă plus dezinfecţie Total solide suspendate 5-20 1-4 ≤1 Solide coloidale 5-10 1-5 ≤1 BOD 5-20 1-5 ≤1 TOC 10-20 0-5 0-2 Amoniac 0,1-1 0,1-1 ≤ 0,1 Nitraţi 1-10 1-10 ≤1 Nitriţi 0,001-0,1 0,001-0,1 Convenţional ≤ 0,001 Total azot 2-12 2-12 ≤1 Fosfor 0,1-0,5 0,1-05 ≤ 0,5 Tulburare 2-6 0,1-1 ≤2 Bacterii 2,2-240 0 ≤ 2,2 Chisturi de protozoare 5-10 0 ≤1 Viruşi 10-104 0 ≤ 104 Substanţe organice 1-5 1-5 1-5 rezistente Compuşi organici volatili 1-2 1-2 ≤1 Neconvenţional Metale ≤1 Detergenţi 1-2 1-1,5 ≤1 Total solide dizolvate 500-700 500-700 10-50 Medicamente Necunoscut Necunoscut Necunoscut Produse de întreţinere Necunoscut Necunoscut Necunoscut casnică Emergente Antibiotice veterinare şi Necunoscut Necunoscut Necunoscut umane Produse industriale Necunoscut Necunoscut Necunoscut Hormoni Necunoscut Necunoscut Necunoscut Puţine date pentru elementele emergente sunt raportate în Tabelul următor. Impactul elementelor constitutive care rămân după diverse procese de tratare are o profundă importanţă în ceea ce priveşte protecţia pe termen lung a sănătăţii publice şi a mediului. Elementele emergente nu au putut fi măsurate în intervalul ppb sau ppt până în urmă cu câţiva ani, iar impactul lor este în mare parte necunoscut în prezent. De exemplu, cercetările anterioare pentru 17β-Estradiol au arătat că acesta poate provoca tulburări genetice în viaţa acvatică atunci când este în concentraţii mari.

NIREAS

Capitolul 4

4.3 Irigaţii în agricultură Prima categorie, irigaţiile agricole, reprezintă ce mai largă utilizare a apei regenerate in întreaga lume. Irigaţiile agricole includ irigarea culturilor şi a serelor comerciale. Această categorie de refolosire oferă posibilităţi viitoare semnificative pentru refolosirea apei. Posibilele constrângeri şi probleme pentru irigaţiile agricole sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Contaminare apelor de suprafaţă şi a celor subterane dacă nu sunt manevrate în mod corespunzător • Comercializarea culturilor şi acceptarea de către populaţie • Efectul calităţii apei, în special sărurile, asupra solurilor şi a culturilor • Grija pentru sănătatea publică legată de agenţi patogeni (de exemplu, bacterii, viruşi şi paraziţi) • Controlul zonei de utilizare inclusiv a zonei tampon poate duce la costuri ridicate pentru utilizator Caracteristicile fizico-chimice ale apei pentru irigaţii au o importanţă deosebită în zonele aride, unde valorile extreme de temperatură şi umiditatea redusă duc la niveluri ridicate de evapotranspiraţie (ET). Evapotranspiraţia se referă la apa pierdută prin evaporare din sol şi corpurile de apă de suprafată şi transpiraţia din plante. Apa utilizată pentru irigaţii poate avea calitate extrem de variabilă în funcţie de tipul şi cantitatea de sărurilor dizolvate. Consecinţa evapotranspiratiei este depunerea de sare din apă, care tinde să se acumuleze în profilul solului. Proprietăţile fizicomecanice ale solului, cum ar fi gradul de dispersie al particulelor de sol, stabilitatea rocilor, structura solului şi permeabilitatea, sunt sensibile la tipurile de ioni interschimbabili prezenţi în apa de irigaţii. Astfel, când irigarea cu apă regenerată este planificată, nu este important doar randamentul culturilor, ci trebuie luate în considerare şi proprietăţile solului. Totuşi, probleme nu diferă de cele cauzate de salinitate sau microelemente în orice apă şi prezintă interes numai în cazul în care restricţionează utilizarea apei sau necesită gestionare specială pentru a menţine randamente acceptabile ale culturilor. Cele patru categorii principale de probleme potenţiale de gestionare legate de calitatea apei în irigaţii sunt: (1) salinitatea (2) toxicitatea ionilor specifici (3) gradul de infiltrare a apei (4) alte probleme Salinitatea Salinitatea apei de irigaţii se determină prin măsurarea conductivităţii sale electrice şi este cel mai important parametru în stabilirea caracterului adecvat de apă pentru irigaţii. Conductivitatea electrică (CE) a apei este folosită ca o măsură surogat pentru concentraţiile de suspensii solide dizolvate în total (TDS). Conductivitatea electrică este exprimat ca decisiemens pe metru (dS/m) sau mmho/cm. Trebuie remarcat faptul că un dS/m este echivalent cu un mmho/cm. Valorile de salinitate, de asemenea, sunt raportate ca TDS în mg/L. Pentru majoritatea scopurilor de irigare agricolă, valorile pentru EC şi TDS sunt legate între ele şi pot fi convertite cu o precizie de aproximativ 10 la sută folosind ecuaţia următoare. TDS (mg/l) = EC (dS/m sau mmho/cm) x 640 Prezenţa sărurilor afectează creşterea plantelor în trei moduri: (1) efecte osmotice, cauzate de concentraţia totală de sare dizolvată în apa din sol; (2) toxicitatea ionilor specifici, cauzată de concentraţia ionilor individuali;

NIREAS

Capitolul 4

(3) dispersia particulelor solului, cauzată de nivelul mare de sodiu şi salinitatea redusă. O dată cu creşterea salinităţii solului în zona de rădăcină, plantele folosesc mai mult din energia disponibilă pentru reglarea concentraţiei de sare din ţesut (reglare osmotică) pentru a obţine apa necesară din sol. Prin urmare, este disponibilă mai puţină energie pentru creşterea plantelor. Toxicitatea ionilor specifici Dacă declinul din creşterea culturilor se datorează concentraţiilor excesive ale ionilor specifici, mai degrabă decât doar efectelor osmotice, se vorbeşte despre "toxicitatea ionilor specifici". Sodiu, clorură şi Bor sunt ionii cărora li se acordă atenţie sporită în cazul apelor uzate. Toxicitatea cea mai des întâlnită la apa tratată provine de la Bor. Sursa de Bor provine, de obicei, de la detergenţii de uz casnic sau de la evacuările din instalaţiile industriale. Cantităţile de clorură şi sodiu, de asemenea, cresc în urma utilizării în gospodării, în special, atunci când sunt folosiţi agenţi de dedurizare a apei. Pentru culturile sensibile, toxicitatea ionilor specifici este dificil de corectat şi se poate face doar prin schimbarea culturii sau a sursei de apă. Problema este, de asemenea, accentuată de condiţiile climaterice foarte călduroase şi uscate din cauza nivelului de evapotranspiratie ridicat. Concentraţiile maxime recomandate de microelemente de apele pentru irigaţii sunt prezentate în Tabelul următor. În cazurile severe, aceste elemente au tendinţa de a se acumula în plante şi soluri, ceea ce ar putea duce la riscuri pentru sănătatea animală sau ar putea provoca fitotoxicitatea în plante. Tabelul 4.5. Concentraţiile maxime recomandate de microelemente în apele pentru irigaţii (Eddy, 1999) Concentraţia maximă Element Comentarii recomandată [mg/l] Poate cauza infertilitatea solurilor acide (pH < 5,5), dar solurile Aluminiu [Al] 5,0 alcaline vor cauza precipitarea ionilor şi va elimina orice toxicitate. Toxicitatea în plante variază în funcţie de specie, de la 12 mg/l Arseniu [As] 0,1 pentru unele specii de iarbă la mai puţin de 0,05 mg/l pentru orez. Toxicitatea în plante variază în funcţie de specie, de la 5 mg/l Eriliu [Be] 0,1 pentru varza furajeră la mai puţin de 0,5 mg/l pentru fasole. Toxic pentru napi, sfecle şi fasole în concentraţii chiar de 0,1 Cadmiu [Cd] 0,01 mg/l. Se poate acumula în plante şi deveni periculos pentru oameni. Toxic pentru roşii de la 0,1 mg/l. Este inactivat de solurile Cobalt [Co] 0,05 neutre şi alcaline. Nu este recunoscut ca un element important pentru creşterea Crom [Cr] 0,1 plantelor. Toxicitatea asupra plantelor nu a fost suficient studiată. Cupru [Cu] 0,1 Toxic pentru unele plante la 0,1 – 1 mg/l. Fluor [F] 1,0 Inactivat de soluri neutre sau alcaline Nu este toxic pentru plante în soluri aerate, dar contribuie la Fier [Fe] 5,0 acidificarea solului. Se poate depune prin stropire cu pulverizare. Tolerat de majoritatea plantelor de cultură până la 5 mg/l. Litiu [Li] 2,5 Toxic pentru citrice la peste 0,075 mg/l. Toxic pentru majoritatea plantelor de cultură de la câteva Mangan [Mn] 0,2 zecimi la câteva unităţi de mg/l, dar de obicei doar în soluri acide.

NIREAS

Element

Capitolul 4 Concentraţia maximă recomandată [mg/l]

Molibden [Mo]

0,01

Nichel [Ni]

0,2

Plumb [Pb]

Seleniu [Se]

0,02

Staniu [Sn] Titaniu [Ti] Tungsten [W] Vanadiu [V]

0,1

Zinc [Zn]

2,0

Comentarii Nu este toxic pentru plante la concentraţiile uzuale. Poate fi toxic pentru vite, dacă furajul este strâns de pe soluri cu concentraţii mari de molibden. Toxic pentru o serie de plante de la 0,5 – 1 mg/l. Toxicitatea sa este redusă în soluri neutre sau alcaline. Poate inhiba creşterea plantelor la concentraţii ridicate. Toxic pentru plante la concentraţii de peste 0,025 mg/l. Toxic pentru vite, dacă furajul este strâns de pe soluri cu concentraţii mari de seleniu. Eliminat de plante. Eliminat de plante. Eliminat de plante. Toxic pentru numeroase specii de plante. Toxic pentru numeroase specii de plante la concentraţii diferite. Toxicitate redusă la pH > 6,0 şi în soluri organice.

Gradul de infiltrare a apei Pe lângă toxicitatea sodiului menţionată mai sus, un alt efect indirect al conţinutului ridicat de sodiu este deteriorarea stării fizice a unui sol (formarea de cruste, permeabilitate redusă a solului). În cazul în care gradul de infiltrare este mult redus, ar putea fi imposibil să se asigure suficientă apă pentru o bună dezvoltare a culturii sau a peisajului. În plus, sistemele de tratare a apei pentru irigaţii sunt adesea situate pe soluri mai puţin fertile sau soluri care au deja probleme de permeabilitate şi de gestionare. Ar putea fi necesar, în aceste cazuri, să se modifice profilele de sol prin excavarea şi reamenajarea terenurilor afectate. Problema de infiltrare a apei apare în primii câţiva centimetri de sol de la suprafaţă şi este, în principal, legată de stabilitatea structurală a suprafeţei solului. Pentru a prognoza o problemă potenţială de infiltrare, se foloseşte adesea raportul de adsorbţie de sodiu (SAR). Nutrienţi Nutrienţii din apa tratată oferă valoare de îngrăşământ pentru producţia culturilor sau pentru terenul irigat. Cu toate acestea, în anumite cazuri, atunci când nutrienţii sunt în exces faţă de nevoia plantelor, aceştia pot cauza probleme. Nutrientii care sunt importanţi pentru agricultură şi terenurile irigate includ N, P, şi, uneori, K, Zn, B şi S. Azotul este cel mai benefic şi nutritiv, dar şi cel care este, cel mai adesea, nutrient excesiv în apa tratată. Azotul din apă tratată poate înlocui cantităţi egale de îngrăşământ comercial în perioada de început până la mijlocul sezonului de creştere a culturilor. Azotul excesiv în a doua parte a perioadei de creştere poate fi în detrimentul multor culturi, provocând o creştere vegetativă excesivă, maturitate întârziată sau inegală, sau reduce calitatea recoltei. Dacă este disponibilă o sursă alternativă de apă cu un conţinut scăzut de azot, se recomandă aprovizionarea cu apă din acea sursă sau amestecul de apă tratată cu alte surse de apă pentru a menţine nivelul de azot sub control, altfel, ar fi necesară o denitrificare sezonieră costisitoare. Alte probleme Au fost raportate probleme de înfundare a aspersoarelor şi a sisteme de irigare prin picurare, în special cu scurgere din bazinul de oxidare. Dezvoltări ale organismelor biologice (şlam) în capul de aspersoare, în orificii sau pe linia de alimentare duc blocare, la fel ca şi concentraţiile mari de alge şi suspensii solide. Cele mai frecvente probleme de înfundare apar la sistemele de irigare prin picurare.

NIREAS

Capitolul 4

Din punctul de vedere al sănătăţii publice, astfel de sisteme sunt adesea considerate ideale, deoarece acestea sunt complet închise, reducând la minim problemele expunerii lucrătorului la apa tratată sau la apa pulverizată. În apă tratată ce este clorurată, reziduurile de clor mai mici de 1 mg/L nu afectează frunzele plantelor, însă reziduurile de clor de peste 5 mg/L pot deteriora grav plantele atunci când apa tratată este pulverizată direct pe frunze. 4.3.1 Metodele de irigare Dintre diversele metode de irigare folosite, tehnologia modernă ar putea avea aplicare specială în irigarea cu ape uzate tratate. Selectarea oricărei metode, fie clasice, fie moderne, trebuie tratată cu atenţie pentru ca sistemul de irigaţii să funcţioneze eficient şi în condiţii de siguranţă. Alegerea metodei adecvate de irigare depinde de calitatea efluentului, de culturi, de tradiţia agricultorilor, de mediul şi îndemânarea agricultorilor şi de riscul potenţial faţă de lucrători şi de sănătatea publică. Metodele convenţionale de irigare a suprafeţelor •

Irigarea prin inundare a unor borduri lungi sau ale unor bazine mari, udarea aproape în totalitate a suprafeţei. • Irigarea pe brazdă pentru culturile de rând, udarea doar parţială a suprafeţei solului. • Irigare prin bazine mici, prin care apa este livrată succesiv către bazine mici sau arbori individuali. Aceste metode sunt uşor de pus în practică, sunt mai puţin costisitoare şi nu necesită energie pentru aplicarea apei pe câmp. Astfel de metode sunt practicate şi potrivite pentru multe ţări în curs de dezvoltare, în special atunci când apa este din belşug şi solurile au textură densă până la textură medie. Riscul de contact cu aceste metode este mare şi implică un nivel avansat de tratare a efluentului înainte de utilizare. Metode moderne de irigare Acestea sunt în general, reţele sub presiune reţele, inclusiv pompe, debitmetre, vane de control şi conducte de distribuţie, şi includ: • Aspersoare, inclusiv unităţi fixe, unităţile portabile, pivoţi, role sau mini-aspersoare, prin care întreaga suprafaţă a solului este udată. • Sisteme pentru suprafaţă localizată, inclusiv sisteme de percolare, sisteme de barbotare şi sisteme de picurare.

Figura 4.3. Irigaţii prin pulverizare

NIREAS

Capitolul 4

1. Irigarea prin inundare Aplicarea apei pentru irigaţii prin care întreaga suprafaţă a solului este acoperită de bălţi. Apa este aplicată peste întregul câmp pentru a se infiltra în sol (ex. inundare generalizată, inundare contur, inundare la margine şi bazine). În irigarea prin inundare, o cantitate mare de apă este adusă pe câmp şi curge pe sol printre culturi. În regiunile unde apa este abundentă, irigarea prin inundare este cea mai ieftină metodă de irigare şi această metodă de irigare de tehnologie primară este frecvent utilizată de societăţile în curs de dezvoltare. Acesta ar trebui să fi aplicată doar pe terenuri plate care nu se curbează sau cad în pantă, astfel încât apa să poată curge în mod egal spre toate părţile câmpului, dar chiar şi aşa, circa 50% din apă este risipită şi nu ajunge la culturi. O parte din această apă risipită se acumulează la marginile câmpului şi este numită scurgere. Pentru a se păstra o parte din această apă, cultivatorii pot capta scurgerea în iazuri şi o pot reutiliza în următoarea rundă de irigare prin inundare. Cu toate acestea, o mare parte a apei risipite nu poate fi refolosită din cauza pierderii masive prin evaporare şi transpiraţie. Unul dintre principalele avantaje ale irigării prin inundare este capacitatea sa de a spăla sărurile din sol, ceea ce este important pentru multe culturi intolerante la sare. Cu toate acestea, inundaţiile provoacă un mediu anaerob în apropiere de cultură ceea ce poate creşte conversia microbiană de azot din sol către azotul atmosferic, sau denitrificarea, creând astfel un sol cu un conţinut scăzut de azot. Inundarea în valuri este o versiune mult mai eficientă a irigării convenţionale prin inundare în care apa este eliberată pe câmp la intervale stabilite, astfel reducând scurgerea în exces. 2. Irigarea pe brazdă Brazdele sunt canale mici, paralele făcute pentru a transporta apa pentru irigarea culturilor. Cultura se dezvoltă pe crestele dintre brazde. Metoda este adecvată pentru o gamă largă de tipuri de sol, culturi şi terenuri în pantă. Apa este aplicată între creste (ex. bazde de nivel şi în trepte, brazde contur, ondulări). Apa ajunge la creastă (unde sunt concentrate rădăcinile plantelor) prin capilaritate. O metodă de irigare parţială a suprafeţei în mod normal utilizată la culturile cultivate pe brazde clar evidenţiate, în cazul cărora apa este aplicată în şanţuri sau rânduri de capacitate suficientă pentru a cuprinde sistemul de irigaţii proiectat.

Figura 4.4. Irigarea prin inundare

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.5. Irigarea pe brazdă Irigarea pe brazdă este de fapt un tip de irigare prin inundare în care apa turnată pe teren este îndreptată să curgă prin canale înguste între rânduri de culturi, în loc să se distribuie apă pe întreaga suprafaţă în mod uniform. Brazdele trebuie să aibă dimensiuni egale pentru a garanta că apa este distribuită uniform. Ca în cazul irigare, irigării prin inundare, irigarea pe brazdă este puţin costisitoare în zonele în care apa este ieftină. Irigarea pe brazdă nu udă intreaga suprafaţă a solului şi poate reduce contaminarea culturilor deoarece plantele sunt cultivate pe creste. Protecţia completă a sănătăţii nu poate fi garantată şi riscul de contaminare a lucrătorilor agricoli este mediu spre mare, în funcţie de gradul de automatizare a procesului. Dacă apa uzată tratată este transportată prin conducte şi distribuită pe brazde individuale prin ţevi cu acces controlat, riscul de irigare a lucrătorilor este minim, ceea ce poate induce dezvoltarea unor vectori de boli. Nivelarea terenului trebuie efectuată cu grijă şi pante corespunzătoare trebuie făcute pe terenuri. Următoarele culturi pot fi udate prin irigare pe brazdă: • Culturi dispuse pe rânduri, cum ar fi porumb, floarea-soarelui, trestie de zahăr şi soia • Culturi care ar fi deteriorate de inundaţie (roşii, legume, cartofi, fasole) • Pomi fructiferi (citrice, viţă de vie) • Culturi cu răspândire amplă (grâu) Aceasta este, de asemenea, potrivită pentru cultivarea livezilor. În primele etape de plantare a copacilor, o brazdă alături de rândul pe care se află copacul poate fi suficientă, dar, pe măsură ce copacii se dezvoltă, două sau mai multe brazde pot fi amenajate pentru a oferi suficientă apă. Brazdele poate fi folosite în majoritatea tipurilor de soluri. Solurile care prind crustă uşor sunt în special potrivite pentru irigarea pe brazdă, deoarece apa nu curge peste creastă şi, astfel, solul în care cresc plantele rămâne friabil. Forma de brazde este influenţată de tipul de sol şi dimensiunea cursului. Amplasarea plantelor într-un sistem de brazde nu este fixă şi depinde de condiţiile naturale: • În zonele cu precipitaţii multe, plantele ar trebui să stea pe vârful crestei pentru a preveni daune (băltirea) • În cazul în care apa este puţină, plantele pot fi puse chiar în brazdă pentru a beneficia mai mult de cantitatea limitată de apă

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.6. Irigarea prin bazine Pentru culturile de iarnă şi începutul primăverii în zonele mai reci, seminţele pot fi plante pe partea însorită a crestei. În zonele mai calde, seminţele pot fi plantate pe partea umbrită a crestei pentru a le proteja de soare. 3. Irigarea prin bazine Pentru irigarea prin bazine, zonele plate de teren înconjurate de mici valuri de pământ împiedică apa să curgă spre câmpurile adiacente. Irigarea prin bazin este folosită pentru orez cultivat pe terenuri plate. În general metoda de irigare prin bazin este potrivită pentru culturi care nu sunt afectate de apa care bălteşte perioade lungi de timp. Alte culturi care pot fi astfel irigate sunt: • Păşuni (lucernă, trifoi) • Copaci (citrice, banane) • Culturile care au răspândire amplă (cereale) • Unele culturi de rând, precum tutunul. Irigarea prin bazine nu este potrivită pentru culturile care nu pot sta în umezeală sau îmbibate cu apă pentru perioade mai mari de 24 de ore. Acestea sunt de obicei rădăcinoase şi culturi cum ar fi cartofi, manioc, sfeclă şi morcovi care necesită soluri afânate, bine drenate. Construirea bazinelor este cu atât mai uşoară cu cât terenul este mai plat. Se face o separare între orez şi non-orez sau alte culturi. Orezul nedecorticat este cultivat pe soluri argiloase. Orezul ar putea fi, de asemenea, cultivat pe solurile nisipoase. Multe alte culturi pot fi cultivate pe argile, solurile argiloase fiind preferate pentru irigarea prin bazine astfel încât băltirea să fie evitată. Nisipurile grosiere nu sunt recomandate pentru irigarea prin bazine ca urmare a ratei ridicate infiltrare în sol şi, de asemenea, nu sunt potrivite solurile pe care se formează o crustă dură când se usucă. Forma şi dimensiunea bazinelor sunt determinate de panta terenului, de tipul de sol, de dimensiunea cursului disponibil, de adâncimea necesară pentru irigare şi practicile agricole. Bazinele ar trebui să fie mici dacă: • Panta terenului este abruptă • Solul este nisipos • Dimensiunea cursului către bazin este mică • Adâncimea necesară pentru irigare este mică • Pregătirea câmpului este făcută manual sau cu animale de tracţiune. Bazinele pot fi mari dacă:

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.7. Irigarea prin aspersoare • • • • •

Panta terenului este mică sau terenul este plat Solul este argilos Dimensiunea cursului către bazin este mare Adâncimea necesară pentru irigare este mare Pregătirea câmpului este făcută mecanizat

4. Aspersoare Irigarea prin aspersoare este similară precipitaţiilor naturale. Apa este aplicată sub forma de spray şi ajunge la sol în mare parte la fel ca ploaia (ex. seturi portabile şi solide de aspersoare, aspersoare mobile, pistoale de pulverizare, sisteme de centru - pivot). Un sistem de irigare planificat în care apa este aplicată prin ţevi perforate sau duze ce funcţionează sub presiune pentru a forma un model de pulverizare. Sistemele de aspersoare sunt cele mai frecvente. Acestea funcţionează pe pante de până la 30% şi sunt nu limitate de calitatea apelor uzate. Conductele laterale care aprovizionează aspersoarele cu apă ar trebui să fie întotdeauna dispuse de-a lungul terenului ori de câte ori este posibil. Astfel, se vor minimiza modificările de presiune la aspersoare şi se va asigura o irigare uniformă. Toate tipurile de culturi pot fi irigate prin sisteme de aspersoare. cestea sunt potrivite pentru majoritatea culturilor dispuse pe rânduri, a culturile de câmp şi a livezilor şi apa poate fi pulverizată peste sau sub cultură. Aspersoarele mari nu sunt recomandate pentru irigarea culturilor delicate, cum ar fi salata verde deoarece picăturile mari de apă produse de aspersoare pot deteriora plantele. Sistemele de aspersoare care sunt cel mai adesea utilizate în sistemul de reutilizare a apelor uzate sunt: pivot centru, pistol pulverizator oscilant şi sisteme cu deplasare laterală. Aspersoarele sunt potrivite pentru soluri nisipoase cu nivel ridicat de infiltrare, dar ele pot fi folosite pentru majoritatea solurilor. Acestea nu sunt potrivite pentru solurile pe care se formează crustă cu uşurinţă. Unele dezavantaje la utilizarea sistemelor de sprinklere sunt costurile ridicate de achiziţie, de amplasare şi spaţiul mare necesar pe câmp pentru echipamente. O altă limitare majoră a sistemelor de aspersoare, mai ales atunci când se reutilizează ape reziduale, este jetul pulverizat. Trebuie dispuse obstacole pe câmp pentru a minimiza pulverizarea către drumuri şi locuinţe. Sistemul de aspersoare tipic are următoarele componente: • Pompa • Linia principală şi liniile secundare (uneori)

NIREAS

Capitolul 4

• Laterale • Aspersoare Pentru a evita problemele de blocare a duzelor aspersoarelor şi deteriorarea culturilor prin acoperirea plantelor cu sedimente, apa trebuie să fie curată şi fără suspensii. Când apa este pulverizată de la un aspersor, picăturile mici măsoară între 0,5 - 4,0 mm. Aceste picături cad aproape de aspersoare iar cele mai mari cad aproape de marginea cercului udat. Picăturile mari deteriorează plantele şi solurile delicate astfel încât este mai bine să se folosească aspersoare mai mici (duze de diametru mic) în astfel de cazuri. Pentru o bună uniformitate, mai multe aspersoare trebuie acţionate împreună. Această uniformitate poate fi afectată de vânt şi de presiunea apei. Din acest motiv, aspersoarele trebuie dispuse apropiat pentru a reduce efectele vântului. 5. Pivot Central Pivotul Central este o irigare automată prin aspersoare realizată prin rotirea automată a stropitorii sau a braţului, furnizând apă la capetele de aspersoare sau duze, ca o rază de la centrul câmpului care este irigat. Apa este livrată către punctul central sau pivotul sistemului. Conducta este sprijinită deasupra culturii prin turnuri cu etrieri şi propulsată pneumatic, mecanic, hidraulic sau electric pe roţi sau şine fixe circulare la viteze unghiulare uniforme. Apa este aplicată uniform prin creşterea progresivă a dimensiunii duzei de la pivot către capătul liniei. Adâncimea apei aplicate este determinată de gradul de oscilaţie al sistemului. Unităţi unice pot iriga o zonă circulară de circa 0,4 km2. 6. Pistol mobil Pistolul de irigaţii mobil este un sistem de irigare prin aspersoare care constă dintr-o singură duză mare, care se roteşte şi are autopropulsare. Numele se referă la faptul că baza este pe roţi şi poate fi mutat de irigator sau legat cu un cablu.

Figura 4.8. Irigarea cu pivot central

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.9. Irigarea cu pistol mobil 7. Sisteme de picurare Irigarea prin picurare este uneori numită irigare prin percolare şi reprezintă picurarea apei pe sol în cantităţi foarte mici dintr-un sistem de ţevi de plastic înguste dotate cu duze numite emiţători sau picurători. Apa este aplicată aproape de plante, deci este udată o mica parte a solului; cel de lângă radacinile plantei. Irigaţiile cu picurare sunt mai frecvente şi acestea asigură un nivel ridicat de umiditate în sol. În timp ce irigarea prin picurare poate fi metoda cea mai scumpă de irigare, este, de asemenea, metoda cea mai avansată şi mai eficientă în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a apei. De obicei, este folosită pentru a iriga culturile dispuse pe rânduri, precum culturile de fructe moale şi legume, livezile şi viţa de vie, acolo unde pot fi instalate mai multe picurătoare pentru fiecare plantă. Ţinând cont că este un sistem costisitor, acesta este aplicat doar la culturi de valoare mare. Acest sistem este format din tevi perforate, care sunt plasate pe rânduri de culturi sau îngropate de-a lungul rădăcinilor şi trimit apă direct pe culturile care au nevoie. Drept urmare, evaporarea este redusă drastic şi 25% din apa de irigatie este economisită în comparaţie cu irigarea prin inundare. Sistemul de irigare prin picurare poate fi adaptat la orice teren în pantă şi este potrivit pentru majoritatea solurilor. Pe soluri argiloase apa trebuie aplicată încet pentru a evita băltirea şi scurgerea apei. Pe solurile nisipoase este nevoie de un picurător cu un debit mai mare. Apa cu un conţinut ridicat de săruri trebuie filtrată înainte de utilizare deoarece ar putea bloca picurătorile şi ar putea crea o acumulare locală de salinitate ridicată a solului în jurul plantelor dacă apa de irigaţie conţine săruri solubile. În cazul în care, de asemenea, apa conţine alge, depozite de îngrăşăminte şi substanţe chimice dizolvate, cum ar fi calciu şi fier, de asemenea, pot apărea blocaje ale picurătorilor. Un sistem de irigare prin picurare tipic conţine următoarele: • Pompă • Cap de control • Linii principale şi secundare • Laterale • Picurători

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.10. Irigarea prin picurare Într-un sistem de irigare prin picurare planificat, apa se aplică direct în zona de rădăcină a plantelor cu ajutorul aplicatoare (orificii, picurători, tuburi poroase, ţevi perforate, etc.) sub presiune scăzută, aplicatoarele fiind amplasate fie pe, fie sub suprafaţa solului. Sistemele de irigare prin picurare folosesc picurători cu debit scăzut pentru a trimite apele uzate încet către plante. Apele uzate trebuie să aibă conţinut foarte scăzut de suspensii solide şi ar putea fi necesară dezinfectarea pentru a reduce biofilmele care pot bloca picurătorile. Sisteme de picurare pot fi folosite pe orice pantă şi sunt potrivite pentru plantaţiile permanente, cum ar fi amenajarea peisajului. Costurile cu echipamentul şi instalaţiile sistemelor de picurare ar putea fi mari, dar acestea nu creează probleme de derivă a jetului de pulverizare. În comparaţie cu alte sisteme, principalele avantaje ale sistemului de percolare sau a irigării prin picurare sunt: • Dezvoltarea culturilor şi creşterea productiei realizate prin optimizarea cantităţii de apă, substanţe nutritive şi aer din zona de rădăcină. • Irigare foarte eficienţă pentru că nu există nici obstacol, derivă din cauza vântului sau pierderile de transport şi pierderi de drenaj sunt minime. • Contact minim între lucrătorii agricoli şi apele uzate. • Necesar scăzut de energie deoarece sistemul de percolare necesită o presiune a apei de doar 100-300 kPa (1-3 bari). • Necesar de forţă de muncă minim deoarece sistemul de percolare poate fi uşor automatizat chiar şi pentru a permite irigare si fertilizare combinate 8. Irigare prin Jet cu Bule O tehnică relativ nouă numită "irigare prin jet cu bule" care a fost dezvoltată pentru irigare localizată a culturilor de pomi evită nevoia de orificii mici. Acest sistem necesită, prin urmare, mai puţin de tratament a apelor uzate, dar trebuie setat cu atenţie pentru o aplicare cu succes.

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.10. Irigarea prin jet de bule Sistemele cu bule (barbotoare, ţevi, supape, şanţuri şi bazine), precum sistemele de picurare, necesită întreţinere de rutină. Sistemele cu bule nu sunt imune la vandalism şi uzură, în special, în locuri comerciale, instituţionale şi multifamiliale. În plus, bazinele şi canalele trebuie să fie păstrate curate pentru a preveni revărsarea. Din cauza debitelor mai mari, sistemele de bule risipesc mai multă apă atunci când apar scurgeri, crăpături sau probleme de suprasolicitare. Cod general de practică pentru epurarea apelor menajere utilizate pentru irigaţii 1. Tratarea şi dezinfectarea apelor de canalizare trebuie să fie menţinute continuu în funcţionare satisfăcătoare şi eficientă atât timp cât apele tratate sunt destinate pentru irigaţii, conform licenţei emise în conformitate cu legislaţia în vigoare. 2. Operatori calificaţi ar trebui angajaţi pentru a avea grijă de instalaţia de tratare şi dezinfectare, în baza unei aprobări oficiale din partea autorităţii care să ateste că persoanele sunt competente să efectueze sarcinile cerute, necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile de la (1). 3. Instalaţia de tratare şi dezinfectare trebuie să fie îngrijită în fiecare zi conform programului emis de către Autoritate şi trebuie să fie păstrate registrele tuturor operaţiunilor efectuate conform instrucţiunilor Autorităţii competente. O copie trebuie păstrată pentru acces rapid în instalaţiile de tratare. 4. Toate gurile de evacuare, robineţii şi supapele din sistemul de irigare trebuie să fie asigurate pentru a preveni utilizarea lor de persoane neautorizate. Toate aceste guri de evacuare trebuie să fie colorate roşu şi clar etichetate pentru a avertiza publicul că apa nu este sigură pentru consum. 5. Nu este permisă nicio interconectare cu vreo conductă sau lucrări de apă potabilă. Toate conductele cu efluenţi de canalizare trebuie să fie marcate în mod corespunzător cu roşu sau cu altă bandă distinctivă pentru a le distinge de conductele cu apă menajeră. În cazurile inevitabile în care conductele cu efluenţi/canalizare şi conductele cu apă menajeră trebuie dispuse aproape una de alta, conductele pentru canalizare sau efluent trebuie să fie îngropate la cel puţin 0,5 m sub conductele de apă menajeră. 6. Metodele de irigare permise şi condiţiile de aplicare diferă între diferite plantaţii, după cum urmează: a. Peluze din parcuri şi zone ornamentale în zonele de agrement cu acces nelimitat: • Metodele de irigare subterane • Irigare prin picurare

NIREAS

Capitolul 4

•

Aspersoare telescopice cu unghi mic (sub 11 grade), de presiune mică şi rata de precipitare mare. Pulverizarea se va face de preferinţă noaptea şi atunci când nu sunt oameni în jur. Peluze din parcuri şi zone ornamentale în zonele de agrement cu acces limitat, culturi industriale si furajere: • Metodele de irigare subterane • Irigare prin jet cu bule • Irigare prin picurare • Aspersoare telescopice • Metode de irigare a suprafeţei • Aspersoare cu debit redus • Irigare cu pulverizare sau aspersoare este permisă cu o zonă de tampon de aproximativ 300 de metri. Pentru culturile furajere, irigarea se recomandă a se opri cu cel puţin o săptămână înainte de recoltare şi nu ar trebui să li se permită animalelor de muls să pască pe păşunile irigate cu apă uzată. Serviciile Vetenare trebuie să fie informate. Viţă de vie: • Irigare prin picurare • Miniaspersoare şi aspersoare (în cazul în care culturile sunt udate, irigarea ar trebui să fie oprită cu două săptămâni înainte de recoltare). • Sistemele de irigare mobile nu sunt permise. • Nicio cultură nu ar trebui selectată din sol. Pomi fructiferi • Irigare prin picurare • Irigare prin furtun • Irigare prin jet cu bule • Miniaspersoare Fructele nu trebuie culese de pe sol cu excepţia nucilor. În cazul în care culturile sunt udate, irigarea trebuie să fie oprită cu o săptămână înainte de recoltare. Legume • Irigare subterană • Irigare prin picurare Culturile nu trebuie să intre în contact cu solul sau cu efluenţii (doar legume care sunt acceptate). Şi alte metode de irigare ar putea fi considerate. Legume consumate gătite. • Aspersoare • Irigare subterană • Irigare prin picurare Sunt permise şi alte metode de irigare după aprobarea de către Autoritatea competentă. Restrcţii pot fi impuse pentru oricare metodă de irigare de către Autoritatea competentă în scopul protejării sănătăţii publice sau a mediului. Instalaţii corespunzătoare de monitorizare a parametrilor esenţiali ar trebui să fie păstrate la locul unde se efectuează epurarea.

NIREAS

Capitolul 4

4.4 Irigarea amenajărilor peisagistice A doua categorie, irigarea amenajărilor peisagistice, include irigarea parcurilor; a terenurilor de joacă; a terenurilor de golf; a scuarurilor; a zonelor amenajate în jurul clădirilor comerciale, de birou şi industriale; şi zone amenajate în jurul locuinţelor. Multe proiecte de irigaţii a amenajărilor peisagistice implică sisteme de distribuţie duble - o reţea de distribuţie de apă potabilă si alta pentru apă tratată. Posibile constrângeri şi probleme pentru irigarea amenajărilor peisagistice sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Contaminarea apelor de suprafaţă şi a apelor subterane dacă se manevrează în mod corespunzător • Efectul dat de calitatea apei, în special sărurile, în zonele de amenajări peisagistice • Preocupările legate de sănătatea publică prin prisma agenţilor patogeni (de exemplu, bacterii, viruşi şi paraziţi) • Controlul zonei de utilizare, inclusiv a zonei tampon, poate duce la costuri ridicate pentru utilizator În ceea ce priveşte irigarea agricolă, aceleaşi patru categorii de potenţiale probleme de gestionare asociate cu calitatea apei în irigaţii sunt: (1) salinitatea (2) toxicitatea ionilor specifici (3) debitul de infiltrare al apei (4) alte probleme Metodele de irigare frecvente (aşa cum sunt enumerate şi la irigarea suprafeţelor agricole), pentru reutilizare în cazul amenajărilor peisagistice sunt: • Irigare prin aspersoare • Irigare cu pistol mobil • Irigare cu sistem de picurare • Irigare prin jet cu bule

Figura 4.11. Irigarea amenajărilor peisajistice

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.12. Irigarea amenajărilor peisajistice

4.5 Reciclarea şi refolosirea industrială A treia utilizare majoră a apei tratate este în activităţi industriale, în primul rând pentru răcire şi procesare. Apa de răcire reprezintă forma predominantă pentru refolosirea apei industriale şi, fie pentru turnuri de racire fie pentru iazuri de răcire, formează cea mai mare cerere de apă în multe industrii. Utilizările industriale variază foarte mult şi, pentru a furniza calitatea corespunzătoare a apei, adesea este necesară tratarea suplimentară în afară de epurarea secundară convenţională. Posibilele constrângeri şi probleme pentru reciclarea şi refolosirea industrială sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Componente din apa epurată care duc la cojire, coroziune, dezvoltarea organismelor biologice şi murdărire • Preocupări pentru sănătatea publică, în special privind transmiterea agenţilor patogeni în apa de răcire • Interconectarea conductelor cu apă potabilă şi cu apă tratată Funcţionarea turnului de răcire Printre multiplele aplicaţii ale apelor industriale, apa pentru turnul de răcire reprezintă o utilizare semnificativă a apei pentru multe industrii şi este, în prezent, principala aplicaţie de refolosire a apei industriale. Pentru industrii, cum ar fi staţiile generatoare de energie electrică, rafinării şi multe alte tipuri de instalaţii, un sfert până la mai mult de jumătate din apă totală utilizată poate fi apa de răcire a turnului. Principiul de bază pentru funcţionarea turnului de răcire este prin condens cu evaporare şi schimbul de căldură sensibilă. Amestecul de aer şi apă eliberează căldură latentă de vaporizare. Apa expusă la atmosferă se evaporă şi pe măsură ce apa se transformă în vapori, caldura este consumată. În condiţii normale de funcţionare, pierderea de apă evacuată de la turnul de răcire în atmosferă sub formă de vapori fierbinţi, umezi se ridică la aproximativ 1,2% pentru fiecare 5.5° C din intervalul de răcire. Particulele de apă purtate de vânt sau apa pierdută prin partea de sus a turnului din cauza vântului reprezintă al doilea mecanism prin care apa este pierdută în sistemul de răcire. Aproximativ 0,005% din apa recirculată este pierdută în acest fel. În timp ce evaporarea duce la o pierdere a apei din sistem, concentraţia de sare este crescută deoarece sărurile nu sunt eliminate prin evaporare. Pentru a preveni formarea de precipitaţii în apa mai concentrată rezultată în turn, o parte din apa de

NIREAS

Capitolul 4

răcire concentrată este evacuată şi înlocuită cu apă cu un conţinut scăzut de sare pentru a menţine un echilibru corespunzător al concentraţiei de sare. Această apă foarte sărată evacuată din turnul de răcire se numeşte purjare. Atunci când ciclurile de concentraţie sunt de ordinul 3-7, unele dintre suspensiile solide dizolvate în apa circulantă pot depăşi limitele de solubilitate şi se pot precipita ducând la formarea depunerilor în ţevi şi coolere. Pentru a evita formarea depunerilor, sulfuric acid este adesea folosit pentru a transforma carbonaţii de calciu şi magneziu în compuşi sulfaţi mai solubili. Cantitatea de acid folosită trebuie să fie limitată pentru a menţine o parte din alcalinitatea reziduală în sistem. În cazul în care pH-ul sistemului este redus prea mult sub 7, poate să apară coroziune accelerată. Patru probleme generale de calitate a apei sunt întâlnite în funcţionarea turnului industrial de răcire: (1) depuneri, (2) corodare metalică, (3) dezvoltarea microorganismelor, (4) agăţare la schimbătorul de căldură şi condensatoare. Atât apa dulce cât şi apa tratată conţin elementele care pot cauza aceste probleme, dar concentraţiile lor în apa epurată sunt în general mai mari.

4.6 Realimentarea apelor subterane A patra utilizare a apei epurate este realimentarea apelor subterane, fie prin injectarea directă spre apa subterană, fie prin bazine de răspândire. Realimentarea apelor subterane presupune asimilarea apei epurate, stocarea în pânza freatică sau stabilirea de bariere hidraulice împotriva intruziunilor de apă sărată din zonele de coastă. Potenţialele constrângeri şi probleme pentru realimentarea apelor subterane sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Posibile contaminări ale apelor subterane folosite ca o sursă de apă potabilă • Produse chimice organice în apa epurată şi efectele toxicologice • Total suspensii solide dizolvate, nitraţi, şi agenţi patogeni în apa epurată Există mai multe avantaje în stocarea apei subterane: (1) costul de realimentare artificială poate fi mai mic decât costul rezervoarelor de suprafaţă echivalente; (2) stratul acvifer serveşte ca un sistem de distribuţie şi poate elimina nevoia de conducte sau canale la suprafaţă; (3) apa stocată în rezervoare de suprafaţă este supusă evaporării, unor posibile probleme de gust şi miros din cauza algelor şi a altor produse acvatice şi a poluării; (4) este posibil sa nu fie disponibile sau ecologic acceptabile locaţii potrivite pentru rezervoare de suprafaţă; (5) includerea realimentării subterane într-un proiect de refolosire potabilă indirectă poate oferi beneficii secundare de sănătate, psihologice şi estetice ca rezultat al tranziţiei între apa epurată şi apele subterane. Două metode de realimentare a apelor subterane sunt folosite frecvent cu apă tratată: (1) răspîndirea la suprafaţă în bazine, şi (2) injecţie directă în apele subterane

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.13. Schiţa echilibrului de sare în turnul de răcire rezultat în urma recirculării, evaporării (Eddy, 1999) Realimentarea apelor subterane prin Răspândirea la Suprafaţă în bazine În răspândirea la suprafaţă, apele de reîncărcare se infiltrează din bazinele de răspândire prin intermediul unei zone ape subterane nesaturate (apă vadoasă). Bazinele de infiltrare sunt metodele preferate de reîncărcare, deoarece acestea permit utilizarea eficientă a spaţiului şi necesită puţină întreţinere. În cazul în care condiţiile hidrogeologice sunt favorabile pentru reîncărcarea cu apă din bazine de răspândire, apa epurată poate fi introdusă relativ simplu prin infiltrarea rapidă (cunoscut şi ca sistemul de tratare a solului - stratului acvifer (SAT) sau geopurificare).. Deoarece apa subterane realimentată poate fi o eventuală sursă de aprovizionare cu apă potabilă, reîncărcare apelor subterane cu apă epurată implică adesea tratare suplimentară în afară de tratamentul secundar convenţional. Pentru operaţiunile de răspândire practicate la suprafaţă, procesele normale ale apelor uzate înainte de realimentare includ epurarea primară şi secundară şi filtrarea terţiară mediu-granulară urmată de dezinfectare cu clor sau radiaţii UV. Există patru tipuri de sisteme de tratare a terenurilor atunci când metoda de răspândire la suprafaţă este implementată: 1. sistem de irigare cu debit lent 2. sistem de curgere la suprafaţă 3. sisteme de infiltrare rapidă 4. irigare subterană prin picurare 5. sistem de irigare cu debit scăzut Sistemele de Irigare cu Debit Lent sunt cele mai frecvente sisteme de tratare a terenurilor. Acestea oferă substanţe nutritive esenţiale pentru a satisface cerinţele de creştere ale culturilor agricole. Apele uzate pretratate sunt aplicate pe terenuri (textura solului variază de la argilă nisipoasă la argilă lutoasă), prin aspersoare sau distribuţie de suprafaţă, la un debit relativ lent (0,5–6 m/an) (rată

NIREAS

Capitolul 4

săptămânală de încărcare de 1,3–10 cm) şi servesc drept sursă de nutrienţi pentru furaj (de exemplu, lucerna, iarba de bermuda, raigras) sau culturi de câmp (de exemplu, porumb, bumbac, orz). Între dezavantajele sistemului de irigare cu debit scăzut se numără costul terenului, costul ridicat de funcţionare şi transportul apelor uzate la locul de epurare.

Figura 4.14. Schemele tipice de tratament sol-strat acvifer (SAT) cu recuperare a apei tratate prin: (a) drenuri subterane, (b) puţuri din jurul bazinelor de răspândire şi (c) puţuri la jumătatea distanţei dintre două benzi paralele ale bazinelor (Eddy, 1999)

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.15. Sistem de irigare cu debit lent (Gabriel Bitton, 2005) Sistem de curgere la suprafaţă Apele uzate sunt aplicate la un debit de 3–20 m/an sau mai mult şi curg pe o pantă acoperită cu iarbă (2–8%) cu o lungime de 30–60 m. Solurile cele mai potrivite sunt solurile din argilă sau argilă lutoasă cu permeabilitate scăzută (egală sau mai mică de 0,5 cm/h) pentru a limita infiltrarea apelor uzate prin profilul solului. Efluentul tratat este captat într-un canal de colectare. Substanţe nutritive (N, P şi BOD), suspensiile solide şi agenţii patogeni sunt eliminaţi pe măsură ce apa uzată curge în jos pe pantă. Sisteme de infiltrare rapidă Apele uzate sunt aplicate intermitent la debite de încărcare mare (6–125 m/an), pe un sol permeabil (de exemplu, nisipuri sau argile nisipoase). Cea mai mare parte a apelor uzate aplicate se scurg în pânza freatică. Apele uzate tratate pot fi colectate prin puţuri de recuperare. Adâncimea minimă a apei subterane este 1 m în timpul perioadelor de inundaţii şi 1,5–3 m în timpul perioadelor de secetă. Potenţialul de tratare a sistemelor de infiltrare rapidă este mai mic decât în sistemele de debit lent. Eliminarea azotului este în general redusă, dar poate fi mărită prin încurajarea denitrificării. Denitrificarea necesită niveluri adecvate de carbon (ca în efluenţi primari) şi niveluri scăzute de oxigen, necesitând perioade de inundaţii de 9 zile, urmate de perioade de uscare de aproximativ 2 săptămâni.

Figura 4.16. Sistem de curgere la suprafaţă (Gabriel Bitton, 2005)

NIREAS

Capitolul 4

Figura 4.17. Instalaţie tipică de irigare subterană prin picurare Irigare subterană prin picurare Irigarea subterană prin picurare este practicată în zonele aride pentru a economisi apa. Constă din picurarea apei lângă zona de rădăcină (30–50 cm sub suprafaţa solului) la un debit care depinde de cerinţele de apă ale plantelor. Această practică ajută la evitarea sau reducerea la minim a agenţilor biologici, contaminarea părţilor aeriene ale culturilor şi fluxul de ape uzate în apele subterane. În cercetarile anterioare s-a demonstrat că irigarea subterană prin picurare în cazul turfgrass poate reduce riscul de contaminare cu patogeni virali în comparaţie cu irigarea prin aspersoare. În mod similar, în comparaţie cu irigarea prin aspersoare, s-a constatat că irigarea prin picurare de suprafaţă şi subterană reduc contaminarea legumelor cu chisturi Cryptosporidium sau chisturi de Giardia.

Figura 4.18. Schema tipică de irigare subterană prin picurare

NIREAS

Capitolul 4

Realimentarea apelor subterane prin injectarea directă Realimentarea subterană directă este realizată atunci când apa este transportată şi injectată direct în apele subterane. La injectarea directă, în general, apa extrem de tratată este injectată direct în zona saturată cu apă subterană, de obicei, într-un strat acvifer bine închis. Realimentarea apelor subterane prin injectarea directă este practicată, în majoritatea cazurilor, acolo unde apele subterane sunt adânci sau unde topografia ori agrotehnica face suprafata de raspandire impracticabilă sau prea costisitoare. Această metodă de realimentare a apelor subterane este deosebit de eficientă în crearea de bariere cu apă dulce în straturile acvifere de coastă împotriva intruziunilor de apă sărată din mare. Sedimentele, inclusiv microorganism, din apa tratată sunt eliminate prin filtrare şi reţinute efectiv de matricea solului. Pe lângă mineralele dizolvate, apa tratată contine multe microelementele dizolvate. Cu toate acestea, acţiune fizică de filtrare nu elimină aceşti contaminanţi anorganici dizolvaţi. Pentru microelementele metalice păstrate în matricea solului, sunt necesare reacţii fizice, chimice sau microbiologice pentru a imobiliza componentele dizolvate. Într-un sistem de realimentare a apelor subterane, impactul activităţilor microbiene asupra atenuării constituenţilor anorganici este mic. Reacţiile fizice şi chimice din sol care sunt importante în ceea ce priveşte microelementele metalice includ schimburi de cationi, precipitări, adsorbţie de suprafaţă, chelatizare şi complexare. Deşi solurile nu au capacitate nelimitată în atenuarea constituenţilor anorganici, s-a constatat în studiile experimentale că solurile au capacităţi de a reţine cantităţi mari de elemente metalice. Prin urmare, un loc utilizat pentru realimentarea apelor subterane poate fi eficient în păstrarea metalelor perioade lungi de timp. Biodegradarea substanţelor uşor degradabile are loc aproape exclusiv în primul sau 0,6 m de drum. Există dovezi că o parte semnificativă a degradării observate apare în covorul biologic care se formează pe suprafaţa de infiltrare într-un bazin de răspândire. Soarta unor compuşi organici mai rezistenţi găsiţi în apa de realimentare este încă puţin înţeleasă. Contaminarea subterană cu microorganisme patogene nu a primit la fel de multă atenţie precum apa de suprafaţă. S-a presupus, în general, că apele subterane nu au microorganisme patogene. Cu toate acestea, o serie de focare de boli au avut ca sursă ape subterane contaminate. Soarta agenţilor patogeni şi a viruşilor în mediul subteran este determinată de caracteristicile lor de supravieţuire şi păstrarea lor în matricea solului. Atât supravieţuirea cât şi retenţia sunt determinate în mare măsură de (1) climat, (2) natura solului şi (3) natura microorganismelor. Temperatura şi precipitaţiile sunt doi factori climatici importanţi care vor influenţa mişcarea şi supravieţuirea agenţilor virali şi bacterieni. La temperaturi mai ridicate, inactivarea sau distrugerea naturală este destul de rapidă. Pentru bacterii, şi, probabil, viruşi, rata de distrugere este aproximativ dublă cu fiecare creştere de 10°C a temperaturii între 5 şi 30°C. Apa de ploaie, din cauza valorii pH-ului mai mici, poate extrage particule virale adsorbite, care apoi se pot deplasa cu apele subterane. Caracteristicile fizice şi chimice ale solului, de asemenea, vor juca un rol important în determinarea supravieţuirii şi retenţiei de microorganisme. Proprietăţile solului influenţează capacitatea de umiditate-retenţie, pH-ul şi materia organică. Toţi aceşti factori controlează supravieţuirea bacteriilor şi viruşilor în sol.

NIREAS

Capitolul 4

Tabelul 4.6. Rezumat al principalilor factori care reglementează transportul agenţilor patogeni microbieni prin soluri (Gabriel Bitton, 2005) Factor Comentarii Solurile cu granulaţie fină reţin microorganismele ami eficient decât alte Tipul solului soluri. Oxizii de fier sporesc capacitatea de sbsorbţie a solului. Solurile cu bălegar sunt slabe absorbante de viruşi. Filtrarea Filtrarea la suprafaţă limitează deplasarea bacteriilor. pH Absorbţia creşte cu descreşterea pH-ului. Absorbţia creşte în prezenţa cationilor. Apa de ploaie eliberează viruşii din sol Cationii datorită conductivităţii sale reduse. Substanţele organice În general, concurează cu microorganismele la absorbţie. Acizii humic şi fulvic solubile reduc absorbţia viruşilor în soluri. Tipul microbian Absorbţia în soluri variază în funcţie de tip şi tulpină. Debitul Cu cât creşte debitul, cu atât rata de absorbţie a viruşilor scade. Saturat contra Deplasarea viruşilor este redusă în condiţii de nesaturare. nesaturat Tabelul 4.7. Rezumat al principalilor factori care reglementează persistenţa agenţilor patogeni microbieni în soluri (Gabriel Bitton, 2005) Factor Comentarii Factori fizici Temperatură Supravieţuirea este sporită la temperaturi scăzute (iarna). Capacitatea de Supravieţuirea este scăzută în solurile nisipoase. reţinere apă Lumina Supravieţuirea este scăzută la suprafaţa solului. Argilele şi humusul sporesc retenţia apei în sol şi astfel influenţează rata Granulaţia solului de supravieţuire. Factori chimici pH Controlează indirect rata de supravieţuire prin controlul asupra absorbţiei. Cationii Unii cationi (precum cel de magneziu) pot stabiliza termic viruşii. Materia organică Poate influenţa supravieţuirea bacteriilor. Factori biologici Antagonismul dat de Supravieţuire sporită în solurile sterile. microflora solului Factorii care vor fi luaţi în considerare în formularea recomandărilor privind realimentarea apelor subterane sunt prezentaţi în tabelul următor: Tabelul 4.8. Factori care vor fi luaţi în considerare în formularea recomandărilor privind realimentarea apelor subterane (Eddy, 1999) Factor Stropirea la suprafaţă Controlul la sursă al chimicalelor toxice Sedimentarea primară şi tratamentul secundar biologic Tratament Filtrarea teţiară cu granulaţie medie (posibil cu carbon activat pentru eliminarea materialelor organice) Dezinfectare Percolare printr-o zonă nesaturată de sol neafectat Adâncimea până la Adâncimea până la pânza freatică de 3 – 15 m depinde de rata de pânza freatică percolare a solului

NIREAS

Capitolul 4

Factor Timpul de retenţie în sol Procentul maxim de apă recuperată Distanţa pe orizontală Monitorizare Factor

Tratament

Adâncimea până la pânza freatică Timpul de retenţie în sol Procentul maxim de apă recuperată Distanţa pe orizontală Monitorizare

Stropirea la suprafaţă 6 – 12 luni în funcţie de tipul de pretratament. 20 – 50% annual prin puţurile d extracţie, în funcţie de înlăturarea materiei organice 150 – 300m în funcţie de pretratament Extensivă, inclusiv asupra substanţelor ce contaminează apa potabilă, conform reglementărilor. Injecţie directă Controlul la sursă al chimicalelor toxice Sedimentarea primară şi tratamentul secundar biologic Coagulare chimică, limpezire şi filtrare cu granulaţie medie Absorbţia cu carbon activ Înlăturarea substanţelor organice volatile Osmoză inversă şi alte procese pe bază de membrană Dezinfecţie Nu este relevantă 12 luni 20% annual prin puţurile de extracţie 300 – 600m Extensivă, inclusiv asupra substanţelor ce contaminează apa potabilă, conform reglementărilor.

4.7 Utilizări de agrement/mediu A cincea utilizare a apei tratate, utilizările de agrement/mediu, implică o serie de utilizări nepotabile legate de caracteristici ale apei terestre, cum ar fi dezvoltarea de lacuri agrement, mlaştini, lacuri artificiale şi iazuri, creşterea cantităţii de zăpadă şi a debitului de curgere. Bazinele de apă tratată pot fi încorporate în peisajul urban. Lacuri artificiale, iazuri de depozitare pe terenuri de golf şi capcane de apă pot fi alimentate cu apă tratată. Apa tratată a fost aplicată la zone mlăştinoase dintr-o varietate de motive, inclusiv crearea, restaurarea şi ameliorarea habitatului, tratament suplimentare prealabil descărcării în bazinul de recepţie. Posibilele constrângeri şi probleme în utilizarea pentru agrement/mediu sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Probleme de sanatate legate de prezenţa de bacterii şi viruşi (de exemplu, infecţii enterice şi infecţii la urechi, ochi şi nas) • Eutrofizare din cauza azotului şi fosforului din apa receptoare • Toxicitate pentru viaţa acvatică

4.8 Utilizări urbane nepotabile A şasea categorie de refolosire, utilizări urbane nepotabile, include utilizări precum protecţia antiincendiu, aer condiţionat, curăţarea toaletelor, apă pentru construcţii, spalatorii auto comerciale, drumuri de acces sau spălarea terenurilor de tenis şi curăţarea conductelor de canalizare. De obicei, din motive economice, aceste utilizări sunt incidentale în funcţie de locaţia staţiei de tratare a apelor

NIREAS

Capitolul 4

uzate şi dacă aceste aplicatii pot fi cuplate cu alte aplicaţii în curs de desfăşurare precum irigaţii pentru amenajări peisagistice. Posibile constrângeri şi probleme pentru utilizările urbane nepotable sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Sănătate publică, agenţi patogeni transmişi pe calea aerului • Efectele ale calităţii apei în ceea ce priveşte depunerile, coroziunea, dezvoltarea microorganismelor şi murdărire • Intersectarea conductelor de apă potabilă cu conducte cu apă tratată

4.9 Refolosirea potabilă indirectă A şaptea posibilitate de refolosire implică refolosirea potabilă, care ar putea apărea prin amestecare în rezervoare de stocare a apei (apă de suprafaţă sau subterane). Posibile constrângeri şi probleme în refolosirea potabilă indirectă sunt prezentate mai jos: Probleme/constrângeri • Elemente din apa tratată, mai ales perturbatori endocrini, produse chimice organice şi efectele lor toxicologice • Aspecte estetice şi acceptarea de către populaţie • Probleme de sănătate cu privire la transmiterea agenţilor patogeni, în special viruşi enterici

4.10 Calcule Problemă: Calculul raportului de adsorbţie ajustat de sodiu şi evaluarea problemelor potenţiale de infiltrare a apei. Următoarele analize privind calitatea apei au fost raportate pe un efluent aerat care va fi folosit pentru irigarea terenurilor agricole. Parametru calitate apă Concentraţie [mg/l] BOD 39 TSS 160 Total N 4,4 Total P 5,5 pH 7,7 Cationi Ca2+ 37 2+ Mg 46 + Na 410 + K 27 Anioni HCO3295 SO2 66 Cl 526 Conductivitate electrică [dS/m] 2,4 TDS 1536 Bor 1,2 Alcalinitate totală 242 Duritate totală 281

NIREAS

Capitolul 4

Folosind datele raportate privind calitatea apei estimaţi următoarele întrebări: (1) calculaţi adj RNa (2) determinaţi dacă o problemă de infiltrare se poate dezvolta utilizând acest efluent pentru irigaţii Soluţie (1) Calculaţi adj RNa •

Transformaţi concentraţia parametrilor calităţii apei în meq/l Ca2+= 37/20,04 = 1,85 meq/l Mg2+= 46/12,15 = 3,79 meq/l Na+ = 410/23 = 17,83 meq/l HCO3- = 295/61 = 4,84 meq/l

Stabiliţi valoarea Cax2+ utilizând datele de calitate ale apei i. Salinitatea apei aplicate (ECw) = 2,4 dS/m ii. Raportul HCO3- / Ca2+= 4,84/1,85 = 2,62 iii. Din Tabelul de relativă, (Valorile Cax2+ ca funcţie a HCO3- / Ca2+ raport şi solubilitate) valoarea de Cax2+ = 1,20 meq/L • adj RNa este:

•

= 11,29

(2) Stabiliţi dacă o problemă de infiltrare se poate dezvolta utilizând acest efluent pentru irigaţii Din Tabelul de relativă (Recomandări pentru interpretări de calitate a apei pentru irigaţii) cu adj RNa =11,29 şi ECw = 2,4 dS/m, nu sunt indicate restricţii pentru utilizarea acestei ape uzate tratate.

4.11 Glosar Utilizări benefice - Mai multe moduri în care apa poate fi folosită, fie direct de oameni, fie pentru beneficiul lor general. Exemplele includ alimentarea urbană cu apă, aplicatii industriale si agricole, navigaţie, piscicultură şi faună sălbatică şi recreere în zone cu apă Refolosirea potabilă directă - O formă de reutilizare prin încorporarea de apei tratate direct într-un sistem de aprovizionare cu apă potabilă, adesea implicând amestecarea apei tratate cu apă potabilă Refolosirea direct - Utilizarea apei tratate care a fost transportată din instalaţia de epurare a apelor uzate la locul de refolosire a apei tratate fără descărcare într-un corp natural de apă, inclusiv utilizări precum cele agricole şi irigarea a amenajărilor peisagistice Sistem de distribuţie dublă - Două seturi de conducte pentru livrarea apei, unul pentru apa potabilă şi altul pentru apă epurată Refolosirea potabilă indirectă - Refolosirea potabilă prin încorporarea de apă tratată într-un bazin cu apă care permite amestecarea şi asimilarea într-un bazin sau corp natural de apă, cum ar fi într-un rezervor cu apă menajeră sau apă subterane Refolosirea indirectă - Folosirea apei tratate indirect prin trecerea printr-un corp natural de apă sau folosirea apelor subterane, care au fost realimentate cu apă tratată Refolosirea nepotabilă indirectă - Toate reutilizările care nu implică utilizarea potabilă fie directă sau indirectă

NIREAS

Capitolul 4

Refolosirea planificată - Utilizarea deliberată directă sau indirectă de apă tratată fără a renunţa la controlul asupra apei în timpul livrării sale Refolosirea apei potabile - O îmbunătăţire a apei potabile în mod direct sau indirect prin apa epurată care este foarte tratată pentru a proteja sănătatea publică Apă regenerată - Apa care, ca urmare a epurării apelor uzate, este potrivită pentru o utilizare directă benefică sau o utilizare controlată, care nu s-ar produce altfel Apa reciclată - Apă regenerate, care a fost folosită efectiv. Termenul apă reciclată este sinonim cu apa regenerată Refolosirea neplanificată - Reutilizarea apelor uzate tratate după descărcare (control cedat), ca în deturnarea de apă dintr-un râu în aval de descărcare a apelor uzate tratate Regenerarea apei - Tratare sau prelucrare a apelor uzate pentru a le face reutilizabile. De asemenea, acest termen este adesea folosit pentru a include livrarea de apă regenerată la locul de utilizare şi utilizarea sa efectivă Reciclarea apei - Utilizarea apelor uzate, captate şi redirecţionate înapoi în aceeaşi schemă de utilizare a apei. Reciclarea este practicată predominant în industrie, cum ar fi industria de prelucrare, şi implică în mod normal doar o instalaţie industrială sau un utilizator Reutilizarea apei - Utilizarea apelor uzate tratate pentru o utilizare benefică, precum irigare agricolă şi răcire industrial

NIREAS

Capitolul 4

As e s tpr o i e taf os t na nt a tc us pr i j i nul Co mi s e i Eur o pe ne . Ac e a s t apubl i c a t i er ee c t adoa rv i z i une aa ut o r ul ui i i a rc o mi s i anupoa t e de c l a r a t ar e s po ns a b i l a pe nt r uut i l i z a r e ai nf o r ma t i i l o rc o nt i nut e .