dilemateca 48 low by Dilema veche

100 PAGINI ● 7 LEI

mai 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 48 ● mai 2010

SCRIERI

●

AUTORI

●

LECTURI MERIDIANE

INTERVIU

C~T~LIN DORIAN FLORESCU DOSAR

DILEMATECA

Pove[ti digitale

Simona Sora Ultimul Salon la Paris?

SUMAR

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

INTERVIU

INFO 5-10

Bazar

62-68 C`t`lin Dorian Florescu „Oriunde a[ merge, am o via]` cu accent“

12-13 3,14TECA

PROFIL

DOSAR 14-21 Ionu] Miloi

70-72 Aranca Munteanu,

Pove[ti digitale sau despre nara]iunile

C`t`lin Dorian Florescu (paginile 62-68)

traduc`toare

jocurilor pe calculator

ANCHET~ RECENZII

74-80 de Marius Chivu

28-37 Literatur`: Adriana Stan, Paul Cernat,

„Frica de moarte sau frica de a muri, ce prefera]i?“

Gabriela Gheorghi[or, Drago[ Zetu, Alexandru Matei,

MERIDIANE

Bogdan-Alexandru St`nescu, Codrin Liviu Cu]itaru, Alexandru Budac, 38

82-89 Simona Sora, Ultimul Salon la Paris?

{tefania Mihalache, Florin Irimia

Interviu cu Marie Darrieussecq

Cinema: Florin Barbu

Dodo Ni]`, Scriitori români

39-40 Eseu: Florina Pîrjol, Adina Dini]oiu 41 42

Aranca Munteanu (paginile 70-72)

la Tîrgul de Carte de la Bruxelles?

SF: Michael Haulic` Politologie: Bogdan Barbu

43-44 Istorie: Adrian Cioroianu,

FRAGMENTE 90-98 Radu Pavel Gheo, Noapte bun`, copii!

Bogdan Murgescu 45

Filozofie: Alexander Baumgarten

Mentalit`]i: Alexandru Ofrim

Spiritualitate: Alice Popescu

Psihologie: Lena Ru[ti 48 49-50 Arte: Ruxandra Demetrescu, Florinela Popa

REPORTAJ

RUBRICI 23

Constantin Vic`, Tehnodrom

Cine ce cite[te: Anca Nu]`

Ioana Bot, C`r]i de plastic

Sanda Ni]escu, Preparate din carte

Ion Vianu, Portrete interioare

Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori

Simona Sora (paginile 82-85)

pe divan

54-61 Nadine Vl`descu Shanghai à la carte sau Parlez-vous Yangtze?

Radu Pavel Gheo (paginile 90-98)

EDITORIAL

Cititori pe termen lung Mi s-a întîmplat în ultima vreme s` am cîteva discu]ii cu ni[te amici pe tema c`r]ilor date „la pachet“ cu ziarele. Dou` locuri comune se desprindeau din spusele amicilor: 1) aceste c`r]i „la pre] de dumping“ omoar` editurile (care au pe pia]` uneori acelea[i volume la pre] mai mare) [i 2) cititorii le cump`r` pentru c` se face un marketing agresiv, le pun în bibliotec` pentru c` sînt „de colec]ie“, dar nu le citesc (pentru c` „adev`ra]ii cititori“ î[i aleg c`r]ile singuri, nu pentru c` sînt promovate la TV). Încerc un comentariu, bazîndu-m` tot pe locuri comune. Mai întîi, despre descoperirea apei calde. Adev`rul e campion absolut la „ziar plus carte“, cu cîteva milioane de titluri vîndute. Dar Cotidianul [i România liber` au încercat primele (cu mai pu]in` promovare), iar acum „dau“ c`r]i [i Jurnalul na]ional, [i S`pt`mîna financiar`, [i altele. Dar aceast` „schem`“ a fost deja folosit` în alte ]`ri (de exemplu, Corriere della Sera [i La Repubblica, în Italia, s-au „concurat“ acum cî]iva ani, unul oferind literatur` universal`, cel`lalt literatur` italian`) [i se folose[te înc` (Le Figaro a început de curînd o colec]ie de literatur` francez` coordonat` de Jean d’Ormesson). Or, editurile [i libr`riile n-au murit în nici una dintre aceste ]`ri (iar exemplul italian ne poate fi util, c`ci [i italienii citesc pu]in, ca [i noi). Apoi, pre]urile nu sînt de dumping: exist` regle-

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici Corectur`: Ruxandra Mih`il`, M`d`lina {chiopu DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: © Pia Grimbühler

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 ment`ri în acest sens [i un Consiliu al Concuren]ei care, din cîte [tiu, n-a dat vreun verdict. Pur [i simplu, cineva (în cazul de fa]` un trust de pres`) reu[e[te s` scoat` pe pia]` c`r]i mai ieftine decît altcineva (în cazul de fa]` editurile) [i în anumite condi]ii de distribu]ie: numai împreun` cu ziarul. E adev`rat, în principiu, c` cine vrea un roman de Dickens îl cump`r` cu 12 lei împreun` cu ziarul, nu separat cu 30. Dar diverse studii f`cute în alte ]`ri arat` c` publicul de libr`rie nu e acela[i cu publicul „de chio[c“: cele dou` categorii se suprapun doar în mic` m`sur`. Cititorii nu sînt „fura]i“ a[adar de la edituri. Dimpotriv`, pe termen lung editurile [i libr`riile cî[tig` un public nou, selectat dintre milioanele de oameni care au cump`rat c`r]i împreun` cu ziarele. Studii f`cute de mult` vreme arat` c`, dac` n-aveau aceast` ofert` accesibil`, cei mai mul]i dintre ei n-ar fi cump`rat deloc c`r]i (sau ar fi f`cut-o întîmpl`tor), deci editurile oricum nu-i aveau printre poten]ialii clien]i. Dup` ce au cump`rat (corect, „mîna]i“ de marketing!) c`r]i accesibile, unii dintre ei fac „pasul înainte“ [i încep s` frecventeze [i libr`riile. Problema e c` în România libr`riile s-au împu]inat foarte mult. A[a c` e de în]eles îngrijorarea editorilor, dar ea e gre[it orientat`: nu trusturile de pres` care ofer` c`r]i în condi]ii accesibile sînt „du[manul lecturii“... Dimpotriv`. Pe lîng` o bun` afacere, acestea fac [i un act cultural: r`spîndesc c`r]i în publicul de mas`, într-o ]ar` în care accesul la carte e destul de complicat. ■ Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 7, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la

0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

INFO

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Bazar Commonwealth Writers’ Prize Solo, romanul scriitorului anglo-indian Rana Dasgupta, a fost distins cu Commonwealth Writers’ Prize (pentru Europa [i Asia de Sud) pe anul 2010. Rana Dasgupta, romancier [i eseist de origine anglo-indian`, s-a n`scut în 1971 la Canterbury, în Marea Britanie, [i a studiat la Balliol College, Oxford. Apoi a urmat Conservatorul „Darius Milhaud“ din Aix-en-Provence [i cursurile Universit`]ii din Wisconsin – Madison. În prezent, locuie[te la Delhi, în India. Prima sa carte publicat`, Tokyo Cancelled, o replic` modern` a Povestirilor din Canterbury, a fost finalist` în cursa pentru John Llewellyn Rhys Prize (Marea Britanie), precum [i pentru Hutch-Crossword Book Award (India) pe anul 2005. Una dintre povestirile din acest volum a fost selec]ionat` pentru Premiul Na]ional de Proz` Scurt` al postului BBC. Romanul Solo este cea de-a doua carte a sa. ■ À vous de lire! Nici nu se încheiase bine ultimul Salon du Livre, cînd ministrul culturii [i comunica]iilor din Fran]a, Frédéric Mitterrand, a anun]at o nou` „s`rb`toare a lecturii“, pentru sfîr[itul lui mai 2010: „À vous de lire ,– o serie de întîlniri, mese rotunde, conferin]e dedicate

Dilemateca v` recomand` ■ „H. Bardac îmi povestea c` una din strategiile lui Proust, atunci cînd voia s` aga]e, în marile hoteluri, era aceea de a suna [i de a se sp`la pe mîini. Cînd valetul intra: «Prietene, am un bac[i[ gras pentru dumneata: dar nu

c`r]ii [i lecturii, care s` fie centralizate într-o vast` re]ea ce ar cuprinde autorii, editorii, librarii, bibliotecarii, federa]iile na]ionale din educa]ie, re]elele de lecturi publice, majoritatea institu]iilor culturale interesate de carte [i de viitorul ei. Manifest`rile propuse cuprind nu doar forme tradi]ionale de lectur`, ci [i unele insolite: lectura continu` (cu cartea transmis` din mîn`-n mîn`), transpunerea în spa]iu a unor c`r]i, texte alese din „cartea care mi-a schimbat via]a“, lectur` în limbajul semnelor etc. Iar site-ul www.avousdelire.fr a[teapt`, în continuare, sugestii. ■ Blecher în suedez`. Institutul Cultural Român din Stockholm a lansat traducerea suedez` a romanului Întîmpl`ri în irealitatea imediat`, ap`rut la Editura H. Ström cu sprijin financiar din partea ICR, prin programul „20 de autori“. La eveniment au vorbit scriitorul Mircea C`rt`rescu, traduc`toarea c`r]ii – Inger Johansson, [i redactorul acesteia – Daniel Gustafsson Pech. Primele recenzii suedeze ap`rute îl descriu pe Max Blecher ca fiind „un Kafka pentru suflet“ (cotidianul Svenska Dagbladet), iar romanul s`u, „genial“ (revista Tidningen Kulturen), „straniu [i plin de for]`“ (revista literar` online dagensbok.se), „o perl` curat` [i clar`“ (cotidianul Östgötakorrespondenten). Textul romanului este înso]it de o postfa]` semnat` de scriitoarea Herta Müller, care cuprinde, pe lîng` comentariile critice, [i date despre modul în care a fost receptat romanul în România [i în Germania. ■

pot s` ]i-l dau, c`ci am mîinile ude; ia-l dumneata din buzunarul pantalonului meu»… Cocteau îmi povestea [i el c`, intrînd, într-o zi, pe nea[teptate în camera lui Gide, la Marsilia, l-a g`sit pe micu]ul liftier îngenuncheat în fa]a lui: «Îmi coase un nasture…», a zis repede Gide (Coc-

Rana Dasgupta

Max Blecher

teau, imitînd buzele sub]iri [i strînse ale lui Gide, era sublim în aceast` pantomim`).“ – din Paul Morand, Jurnal inutil (1968-1977), dou` volume, traducere de Sorina D`n`il` [i Simona Modreanu, Editura Cartier, 2009. (Marius Chivu) ■

INFO

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Bazar

Anne Frank

Jurnalul Annei Frank – o perspectiv` lingvistic` Anne Frank, tîn`ra evreic` din Frankfurt care a murit, cu pu]in timp înainte de încheierea celui de-Al Doilea R`zboi Mondial în lag`rul de la Bergen-Belsen, a f`cut istorie cu Jurnalul ei, publicat postum. Cartea a devenit o referin]` de baz` pentru cercet`torii Holocaustului. Pentru c` observa]iile tinerei Anne, intime [i t`ioase, trec dincolo de experien]a personal`. Limbajul lucid [i matur al Annei Frank, care nu [i-a pierdut vivacitatea prin traducerile numeroase, ar fi la originea succesului acestei c`r]i-document, e de p`rere Mirjam Pressler, autoare a unei monografii despre familia Frank – prima, din numeroasele ap`rute deja, care analizeaz` ]intit Jurnalul din perspectiv` lingvistic`. Vocabularul foarte dezvoltat, nuan]ele fine, talentul literar al Annei Frank nu ar fi r`s`rit din nimic – e de p`rere Mirjam Pressler: tîn`ra provine dintr-o familie în care vorbitul, cititul [i scrisul ar fi parte integrant` a vie]ii cotidiene. De fapt – explic` autoarea mono-

Dilemateca v` recomand` ■ Lucian Boia, „Germanofilii“. Elita intelectual` româneasc` în anii Primului R`zboi Mondial, Seriile de autor Humanitas, 2009. În stilul inconfundabil, simplu [i factual, Lucian Boia deconstruie[te, în detaliu, un alt mit al istoriografiei române[ti: elitele noastre au fost trup [i suflet pro-Unire. De fapt, num`rul celor care, în

grafiei ([i traduc`toare din ebraic`) –, Jurnalul ofer` o perspectiv` asupra unei epoci uitate, cea în care evreii pe deplin asimila]i c`utau s`-[i integreze propriile experien]e de via]` (inclusiv culturale [i religioase) în marea cultur` german`. Pressler a ajuns la aceast` concluzie dup` ce a studiat sute de documente descoperite în podul unei case din Elve]ia: scrisori, c`r]i po[tale, poezii scrise pe col]uri de hîrtie, documente oficiale, fotografii [i jurnale ale unor membri ai familiei Frank. Gra]ie acestei descoperiri, Pressler reu[e[te s` reconstituie un tablou aproape complet de familie, un arbore genealogic care merge pîn` în secolul al XIX-lea [i ale c`rui „crengi“ se întind în Germania, Elve]ia [i Olanda. {i ce fascinant e acest tablou... Intrigi [i secrete bine p`strate. Alian]e. Afaceri. Pove[ti de dragoste... Toate consemnate minu]ios, documentate [i arhivate. Cartea lui Mirjam Pressler, intitulat`, sugestiv, Grüße und Küsse an alle (Salut`ri [i s`rut`ri tuturor) recompune, din istorii personale, un fragment de istorie colectiv` asupra c`ruia pu]ini cercet`tori s-au aplecat. Preocupa]i – pe bun` dreptate – de victimele nazismului, istoricii au uitat s` vorbeasc` [i despre vremurile (mai) bune ale acestui popor. F`r` s` aib` preten]ia unei asemenea corec]ii, cartea lui Mirjam Pressler ofer` un clin d’oeil asupra vie]ii cotidiene a evreilor de dinaintea fascismului. ■

primul rînd din sentimente germanofile, nu au sus]inut o participare a României la prima conflagra]ie mondial` în vederea cî[tig`rii Transilvaniei sau au fost, în cel mai bun caz, indiferen]i, este considerabil, iar cartea îi men]ioneaz` pe fiecare, de la Arghezi la Slavici. Un exerci]iu de trezire la realitatea c` istoria e întotdeauna mai complex` decît perspectivele asupra ei. (M`d`lina {chiopu)

■ Cartea lui Andrei Oi[teanu Narcotice în cultura român`. Istorie, religie [i literatur`, la Editura Polirom. Dac` ne lu`m dup` fragmentele publicate în 22 (despre Culianu) [i în Suplimentul de cultur` (despre Cioran) [i dac` ne amintim [i de interviul cu autorul ap`rut în Dilemateca nr. 41, se anun]` un volum extrem de interesant. Ca întotdeauna, Andrei Oi[teanu [tie s` abordeze teme aparent „delicate“ ori „controversate“, cu pre-

INFO

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Bazar Günter Grass în vizor Günter Grass este unul dintre primii scriitori care [i-au cercetat dosarul întocmit de STASI. La începutul anilor ’60, scriitorul – pe atunci înc` tîn`r [i relativ pu]in cunoscut – a protestat public împotriva costruirii Zidului, atr`gînd astfel aten]ia autorit`]ilor din RDG. Stabilit în RFG [i devenind membru activ al SPD, a fost urm`rit constant de STASI iar c`r]ile sale au fost interzise în Germania comunist`. Dosarul s`u de urm`rire – foarte stufos, se pare – este analizat într-o carte de istoricul Kai Schlüter (Günter Grass în vizor. Dosarul STASI). Volumul cuprinde, pe lîng` documente originale, note ale editorului precum [i comentarii ale lui Grass [i ale altor scriitori [i intelectuali cita]i în acte. Grass însu[i este de p`rere c` STASI l-a supraestimat, atribuindu-i un rol [i o putere de influen]` mult mai mari decît avea în realitate. Ba, mai mult – crede Grass –, dosarul dovede[te [i oarecare incompeten]` a celor care ar fi trebuit s` vegheze la siguran]a statului german. De pild`, multe dintre notele informative transmise de oameni din anturajul lui erau luate de bune, f`r` s` fie

Dilemateca v` recomand` cizia cercet`torului [i deta[area intelectual` a eruditului. (Mircea Vasilescu) ■ Cel mai nea[teptat eseu al lunii aprilie, Caragiale povestit de Tro]ki, semnat de Mircea Iorgulescu în România literar` nr. 13, din 16 aprilie 2010. În 1913, corespondent în Bal-

verificate de ofi]eri (uneori chiar [i informa]ii contradictorii treceau neobservate). Grass se num`r` printre cei care au acceptat s`-[i publice dosarul, cerînd îns` ca turn`torii [i urm`ritorii s` nu fie judeca]i. „Nu v`d nici un motiv s` reclam ni[te oameni care într-o anumit` perioad` m-au spionat de nevoie. Dimpotriv`, dac` acest lucru e posibil, vreau s`-i pun la ad`post de oprobriul public. (...) Ceea ce e relavant pentru acea perioad`, s` fie studiat, dar, v` rog, f`r` r`zbun`ri“ – a declarat el, recent. ■ Placa funerar` a lui Jean-Paul Sartre, furat` din Paris de un admirator al autorului, a fost g`sit` dup` 30 de ani în Columbia sudamerican`. Piatra de cca 20/30 cm, spart` în patru buc`]i, poart` inscrip]ia Jean-Paul Sartre 1905-1980 [i a fost expus` de curînd în ora[ul Cali din sud-vestul ]`rii. Placa a fost g`sit`, ascuns` între c`r]i, în biblioteca scriitorului columbian Arnulfo Valencia, de c`tre membrii familiei acestuia. Fiica sa, Tania Valencia, a declarat pentru televiziune c` tat`l ei i-a vorbit, cu pu]in timp înainte s` moar`, despre plac`. Scriitorul William Ospina, un prieten al Valenciei, a m`rturisit cu aceast` ocazie cum acesta i-ar fi povestit deja cu mult` vreme în urm` despre furtul pl`cii din cimitirul Montparnasse din Paris, dar c` el [i-a imaginat întotdeauna c` este doar o glum`. ■

cani al unui ziar ucrainean, Tro]ki ajunge în România [i scrie în 4 numere despre aceast` ]ar`, pricepîndu-i bine politicienii, spiritul [i cultura lor, sintetizate în Scrisoarea pierdut` a unui Caragiale pe care i-l traduce, entuziasmîndu-l, Dobrogeanu-Gherea. Acum aproape 100 de ani, Tro]ki observa c` „în România nu exist` intelighentsie politic [i moral independent`“, iar „corup]ia, sub toate formele sale, are în politic` o greutate necu-

noscut` în lume“. P`trunz`tor? Curat n`ucitor! (Radu Cosa[u) ■ Audiobook-ul recent ap`rut la Humanitas Multimedia, în care Marin Moraru cite[te C`ldur` mare [i Dou` loturi. Musai s`-l auzi]i pe marele actor ridicînd tonul la „bis-ul“ din „ora 11 bis“ [i coborînd, solemn, la „dignitate“, ca s` în]elege]i, care va s` zic`… (Simona Sora) ■

INFO

Bazar

Tankred Dorst

Edi]ia 1933

Margaret Atwood

Salinger c`tre Hemingway La dou` luni dup` moartea lui J.D. Salinger, la Boston a fost expus` o scrisoare pe care autorul a trimis-o, în 1946, cînd era înc` necunoscut, lui Ernest Hemingway. Potrivit New York Times, Salinger a scris epistola de dou` pagini pe 27 iulie 1946, într-un lazaret din Nürnberg. Cu un an în urm`, tîn`rul de 25 de ani l-a întîlnit pe Hemingway pentru prima oar`, la Paris. Criticii literari au cùtat în cuprinsul scrisorii posibile indicii cu privire la faimosul sù roman De veghe în lanul de secar`, publicat cinci ani mai tîrziu. {i într-adev`r, Salinger povestea c` are în minte „un roman foarte emo]ionant“. Scrisoarea care urmeaz` s` fie expus` la Biblioteca „John-F.-Kennedy“ din Boston începe cu „Dear Poppa“ (Drag` papa). Tîn`rul autor îi declara lui Hemingway c` discu]iile lor au fost „singurele momente de speran]` ale [ederii sale în Europa“. Salinger îl mai întreab` pe Hemingway despre proiecte literare viitoare [i îl avertizeaz` în privin]a colabor`rii cu Hollywood-ul: „E[ti un om bogat. Vorbesc, ca pre[edinte al numeroaselor tale fan-cluburi, în numele tuturor membrilor, [i î]i spun: Jos Gary Cooper!“ Hemingway [i Cooper erau prieteni apropia]i. Se pare c` Gary Cooper l-a interpretat pe Robert Jordan în ecranizarea romanului Pentru cine bat clopotele (1940), la propunerea lui Hemingway. ■ Tankred Dorst prime[te Premiul comemorativ Schiller 2010 al landului Baden-Württemberg pentru întreaga sa oper` dramatic`. Premiul dotat cu 25.000 de euro va fi decernat în luna noiembrie. Cele dou` stipendii aferente (7500 de euro fiecare) vor fi acordate tinerelor autoare de dramaturgie, Anne Rabe [i Nis-Momme Stockmann. „Dorst pune în oper` teme actuale [i transpune în prezent o substan]` cultural` str`veche, dovedind o cunoa[tere lùntric` a istoriei culturii [i ideilor“ – a spus se-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 cretarul de stat pentru cultur` Dietrich Birk despre autorul n`scut în 1925 în Turingia [i care trìe[te în prezent la München. În laudatio, juriului a evocat Merlin oder das Wüste Land (Merlin sau Terra devastat`; 1981) ca proiect dramatic de anvergur` goethean` [i l-a lùdat pe dramaturgul, scenaristul [i regizorul Dorst pentru „modul suveran în care mînuie[te limbajul vizibilului, al culorilor, al luminii, al gesturilor [i al mimicii“. ■ 95.000 de euro pentru George Orwell Prima edi]ie a unei c`r]i a lui Orwell, cu o dedica]ie a autorului, a adus 95.000 de euro unei case de licita]ii britanice. Edi]ia din anii ’30 a Down and Out in Paris and London (Fluierînd a pagub` prin Paris [i Londra) era perfect conservat` [i avea înc` învelitoarea original` – a men]ionat purt`torul de cuvînt al casei de licita]ii din Lewes. Casa se a[tepta la maximum 3500 de lire sterline. Anul trecut, o alt` carte a lui Orwell a fost vîndut` cu 13.200 de lire. ■ Atwood prime[te Premiul pentru Literatur` al ora[ului Dortmund Autoarea canadian` Margaret Atwood a primit de curînd Premiul Nelly-Sachs 2009 oferit de ora[ul Dortmund [i dotat cu 15.000 de euro. Scriitoarea în vîrst` de 70 de ani „poveste[te cu remarcabil` acribie [i cu enorm` empatie, transpunîndu-se în rolul victimei unei vie]i trìte sub amenin]are“ – [i-a întemeiat juriul decizia; „cum poate o victim` s` supravie]uiasc` este întrebarea central` pe care Atwood o urm`re[te în toate romanele [i eseurile sale“. N`scut` în 1939 în Ottawa, Atwood este una dintre cele mai importante autoare canadiene contemporane. A publicat mai mult de 50 de titluri, traduse în peste 30 de limbi. Una dintre c`r]ile care i-au adus celebritatea, The Handmaid’s Tale (Povestirea cameristei), a fost ecranizat` de Volker Schlöndorff, regizorul german care a ob]inut un premiu Oscar pentru ecranizarea romanului lui Günter Grass Toba de tinichea. Premiul NellySachs 2009 a fost decernat abia în 2010 din cauza dificult`]ilor financiare ale municipalit`]ii Dortmund. ■

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

INFO blic`, pour la bonne bouche, un amplu fragment din Lecturile sale newyorkeze, r`mase f`r` editor.

Bazar Corina {uteu, pre[edint` a EUNIC New York Pe 12 aprilie 2010, Corina {uteu, directoarea Institutului Cultural Român din New York, a fost aleas`, în cadrul unei reuniuni oficiale a conduc`torilor institutelor [i centrelor culturale europene din New York, pentru un mandat de pre[edinte al organiza]iei EUNIC New York – re]eaua institutelor culturale din Uniunea European` prezente în Statele Unite ale Americii. EUNIC (European Union National Institutes for Culture) este o re]ea a institutelor culturale na]ionale din Europa, constituit` la Praga în 2006 [i condus` în 2010 de c`tre pre[edintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici. Propus` pentru aceast` func]ie de c`tre Gabriele Becker, director al Goethe Institut New York [i pre[edinte al EUNIC New York în perioada 2008-2009, candidatura Corinei {uteu a fost salutat` de c`tre Andreas Stadler, directorul Forumului Cultural Austriac (Austria de]inînd pre[edin]ia EUNIC New York în 2007). Andreas Stadler a subliniat calitatea impresionant` a colabor`rilor pe care Corina {uteu le-a angajat în ultimii patru ani cu partenerii europeni [i americani. Ata[atul cultural italian Giovanni Desantis a remarcat, de asemenea, importan]a alegerii unui pre[edinte dintr-o ]ar` european` latin`, [i a Corinei {uteu în mod special, fapt care-i va încuraja pe membrii portughezi, spanioli [i italieni s` colaboreze în cadrul EUNIC New York mult mai activ.

■ Infernul din Cecenia În 2009, Jonathan Littell, autorul romanului Binevoitoarele, care a primit acum cî]iva ani Premiul Goncourt, a publicat un volum documentar despre actualitatea politic` din Cecenia de azi. Conceput înainte de ultimele atentate din metroul moscovit, volumul lui Littell contureaz` o „Cecenie feudal`, centrat` [i organizat` în jurul unui singur om, Ramzan Kadirov“, un loc în care se poate întîmpla orice, un fel de ora[ kafkian în care bunurile de consum abund`, dar din care mai dispar înc`, f`r` urm`, cei care se opun regimului. ■

Corina {uteu

PUBLICITATE

■ George Steiner concediat Dup` 33 de ani de cronici în The New Yorker, romancierul, eseistul [i criticul literar George Steiner a fost concediat în mod brutal de c`tre noul redactor[ef, Tina Brown. Lire deplînge situa]ia [i pu-

INFO

Rusia înterzice Mein Kampf Cartea lui Adolf Hitler a fost catalogat` drept „extremist`“ [i interzis` la Moscova, abia la 65 de ani dup` sinuciderea, în 1945, a dictatorului na]ional-socialist. „Lucrarea con]ine idei care propov`duiesc asasinarea [i discriminarea anumitor rase“, a justificat procurorul general al Moscovei decizia. Mediile ruse[ti critic` interzicerea tardiv` a c`r]ii care revendic` teritoriul sovietic ca spa]iu vital pentru Germania [i îi descrie pe slavi ca pe o ras` subuman`. Militan]ii pentru drepturile omului acuz` o cre[tere a violen]elor extremei drepte din Rusia, unde numai anul trecut au fost uci[i 74 de oameni, din ur` rasial`.

începutul secolului trecut. De altfel, în perioada document`rii pentru roman, Yvonne Hirdman a vizitat R`d`u]iul, c`utînd în arhiva ora[ului acte legate de bunicii ei materni [i de copil`ria mamei sale, Charlotte. Destinul [i istoria au purtat-o mai tîrziu pe Charlotte pe întreg continentul european – Berlin, Zürich, Praga, Moscova, Copenhaga, Paris – întîi ca so]ie a unui conte baltic, apoi ca iubit` a unui comunist german. În timpul celui de-Al Doilea R`zboi Mondial a ajuns în Suedia, s-a c`s`torit, devenind Charlotte Hirdman, a n`scut trei copii [i a r`mas aici pîn` la moarte, survenit` în 1966. Romanul lui Yvonne Hirdman a fost foarte bine primit de presa suedez`, figurînd mai multe s`pt`mîni în top 10 al principalului cotidian suedez, Dagens Nyheter. Cartea a beneficiat de asemenea de recenzii elogioase în cotidienele Svenska Dagbladet, Helsingborgs Dagblad, Sydsvenskan, Kristianstadsbladet etc.

■ Bucovina într-un roman suedez. Institutul Cultural Român din Stockholm a organizat o discu]ie pe marginea romanului biografic Den röda grevinnan. En europeisk historia (Contesa ro[ie. O istorie european`) al scriitoarei suedeze Yvonne Hirdman (n. 1943), cercet`tor [i profesor de istorie la Universitatea din Stockholm [i Universitatea Södertörn. Cartea a ap`rut la editura Ordfront la începutul acestui an [i reprezint` o biografie a familiei scriitoarei [i a periplului european al acesteia de-a lungul secolului XX. Yvonne Hirdman a discutat cu scriitorul [i jurnalistul Anders Björnsson, eviden]iind referin]ele române[ti ale romanului care le are în prim-plan pe mama scriitoarei, Charlotte Hirdman, [i pe bunica matern`, Emilie Redard. Aceasta din urm` s-a n`scut în Elve]ia [i a petrecut în tinere]e cî]iva ani într-un pension din Bucure[ti, ora[ pe care îl descrie drept „capitala mic` [i cochet`“. Mai tîrziu, dup` c`s`toria cu neam]ul Fritz Schledt [i na[terea celor trei copii, Emilie s-a mutat cu întreaga familie în Bucovina, stabilindu-se la Cern`u]i [i apoi la R`d`u]i, unde so]ul acesteia a deschis o libr`rie german`. În primele capitole ale romanului, în care evoc` copil`ria mamei sale, scriitoarea men]ioneaz` diversitatea cultural`, etnic` [i lingvistic` a acestei regiuni, eviden]iind locul important pe care Bucovina îl avea pe harta Europei de Est, la

■ Descoperire de senza]ie în Fran]a. Doi anticari francezi au descoperit întîmpl`tor, printre mald`rele de vechituri din pr`v`lie, o fotografie a lui Arthur Rimbaud. Este prima imagine clar` a poetului la maturitate – majoritatea cli[eelor de pîn` la acesta prezentau mai degrab` o siluet` ce]oas` decît un portret cu [arf. Alban Causse [i Jacques Desse, cei doi anticari, au g`sit fotografia acum doi ani. Nu p`rea nimic special: cli[eul prezenta un grup de oameni, la o teras`, în fa]a unui hotel. Ceea ce le-a atras aten]ia a fost men]iunea de pe verso: „Hotel de l’Univers, Aden“. Era locul unde Rimbaud [i-a petrecut ultimii ani de via]`. Cercet`ri ulterioare au demonstrat c` b`rbatul aflat în centrul imaginii era chiar Rimbaud. L’Express este prima publica]ie care a prezentat lumii literare fotografia – articolul a f`cut senza]ie. Cel care a ajutat la identificarea celui din fotografie [i la datarea imaginii (realizat`, se pare, între 18801890) a fost Jean-Jacques Lefrère, cunoscut istoric literar, specialist în biografia lui Rimbaud. Cei doi anticari sper` ca, dup` ce istoricii literari vor fi identificat [i celelalte personaje din fotografie, s` vînd` imaginea la un pre] bun. În urm` cu trei ani, o alt` fotografie cu Rimbaud (din totalul de doar cinci descoperite pîn` acum) a fost vîndut` prin licita]ie la Sotheby’s cu 75.000 de euro. ■

Bazar

Rimbaud (centru) la Hotel de l’Univers, Aden

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

■ Am ie[it cu ni[te prieteni la o bere, iar, la un moment dat, la masa noastr` a venit un tip [i s-a recomandat a fi poetul care a inspirat personajul lui Nae Caranfil din Filantropica. Avea [i ni[te c`r]i de-ale lui de vînzare. Ca s` sc`p`m de el, i-am spus c` filmul e, de fapt, inspirat de un reportaj al lui F. Brunea-Fox („Trustul Cer[etorilor“, publicat în 1932 în ziarul Diminea]a), unde apare chiar „poetul G`rii de Nord“, doar c` acolo este „poetul covrigilor, vînz`tor ambulant de rime“ (iat` [i o poezie de-a lui, reprodus` de Brunea-Fox: „Eu cînd trec prin Campoduci, / Toate fetele sar la uluci / {i c\nd trec prin Nerva Traian, / Damele pentru ciorapi n-au un ban“). Omul s-a retras de la masa noastr`, f`r` replic`, dar a revenit cîteva minute mai tîrziu [i mi-a întins un [erve]el pe care scrisese urm`toarea epigram`: „În iad, pe cît am în]eles, / Epigrami[tii n-au acces. / Preten]iile-s foarte mari, / Primesc doar critici literari“. Ar fi meritat m`car o bere. M. C. ■ Discu]ia despre paternitatea operei lui Shakespeare p`rea încheiat`. Ei bine, nu: dezvoltarea Internetului a f`cut s` apar` alte teorii ale conspira]iei potrivit c`rora marele Will nu ar

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 fi autorul propriilor piese [i sonete. Ba chiar au început s` fie organizate din nou, în ultima vreme, conferin]e publice care s` demonstreze ascult`torilor c` Shakespeare este cine credem noi c` ar fi. The Economist recenzeaz` ultima carte asupra acestui subiect, Contested Will: Who Wrote Shakespeare?, scris` de James Shapiro în 2010, cu comentariul „este o reîntoarcere la s`n`tate mintal`“. Conspirativita va continua, îns`: spre deosebire de nebunii shakespearieni, cei contemporani nu [tiu de glum`. M. {. ■ O not` de subsol în Crim` [i pedeaps`, edi]ia BPT, 1962, privind discursul lui Raskolnikov despre elite, „oamenii în adev`ratul sens al cuvîntului“: „Raskolnikov sus]ine aici teoria reac]ionar` privind rolul eroilor în istorie, expresie tipic` a individualismului burghez, teorie mult dezb`tut` în acea vreme. Absolutizarea rolului personalit`]ii ducea la ignorarea maselor, la dispre]ul tipic burgez pentru mase, adev`ratele f`uritoare ale istoriei“. S. G. ■ Un studiu desf`[urat în 22 de ]`ri ale lumii (nu se precizeaz` dac` [i România…) a stabilit c` 20% dintre cei chestiona]i cred c` extratere[trii exist` [i se mi[c` printre p`mînteni, deghiza]i în oameni. Dintre ace[ti 20%, aproape jum`tate (40%) sînt indieni [i chinezi, cei mai pu]ini fiind belgieni, suedezi [i olandezi. Oximoronic cum sînt, m` num`r printre cei 80% care nu cred c` exist` extratere[tri, dar [i printre ceilal]i 20%, fiind convins c` extratere[trii, cî]i au fost, s-au deghizat în oameni. Îi recunosc u[or dup` cum izbutesc s` m` scoat` din min]i [i din papuci; nu-s mul]i, dar inumani. R. C. ■ Am observat c` la toate posturile de radio [i TV s-a vorbit despre „vulcanul din Islanda“ sau „vulcanul islandez“, ca [i cum ar fi unul singur. De fapt, sînt 130 de mun]i vulcanici, din care 18 au erupt de la anul 874 încoace. Iar acum au erupt doi – unul a început pe 20 martie, cel`lalt pe 14 aprilie. Dar îi pot în]elege pe jurnali[tii din audiovizual care au spus, simplu, „vulcanul islandez“. Se sparie gîndul [i se blocheaz` prompterul cînd ai de pronun]at Eyjafjallajokull [i Fimmvörduháls. Încerc`m? M. V.

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

■ De la un cuv\nt relativ simplu cum e sigiliu (din lat. sigillum) s-a ajuns azi, pe c`ile ne[tiute ale evolu]iei limbii spre modernitate ([i de-acolo mai departe), la adjectivul resigilabil. Resigilabil ar fi, potrivit unei reclame z`rite \ntr-o sta]ie de metrou, ambalajul unei ciocolate din care cineva a gustat [i care ambalaj ar avea \nsu[irea de a se putea \nchide etan[ p\n` la urm`toarea gustare, pentru a p`stra intact` savoarea respectivei ciocolate. A[a merg\nd lucrurile, ne putem a[tepta pe viitor la formarea unei \ntregi familii de cuvinte \n jurul adjectivului-ax resigilabil. Astfel, ac]iunea de a produce (din anumite materiale [i cu ajutorul anumitor procedee) un ambalaj resigilabil se va chema resigilabilare. Ambalajele resigilabile vor fi produse \ntr-o resigilabilatorie, iar muncitorul care le va crea va fi un resigilabilatorist. Evident, un ambalaj resigilabil nu poate fi produs din orice material, principala calitate a materialelor destinate resigilabil`rii fiind resigilabilaritatea. Aceasta va fi m`surat` cu un aparat numit resigilabilmetru, unitatea de m`sur` a resigilabilarit`]ii numindu-se resigilabilon. Sub pragul de zece resigilabiloni, un material va fi declarat impropriu resigilabil`rii sau iresigilabilant. Dac` p\n` aici elementele pe care le de]inem par a fi \ntruc\tva clare [i destul de roz, extinderea pe scar` larg` a ambalajelor resigilabile ar putea duce la apari]ia unei reac]ii negative din partea categoriilor de consumatori mai reticen]i, adic` la resigilabilofobie. Dup` cum frecventarea \n exces a acelora[i ambalaje resigilabile de c`tre consumatorii fanatici ar putea genera o serie de afec]iuni ale sistemului resigilabilatoriu, a[anumitele resigilabilopatii. |n forme u[oare, precum resigilabiloza, acestea vor putea fi tratate cu Resigilabiloxin sau Resigilabilostop. Dar e aproape cert c` vor exista [i forme grele. C\ndva, un Soljeni]\n al erei ambalajelor resigilabile va zgudui con[tiin]ele cu Pavilionul resigilabilo[ilor. D. S.

pe fr`gezimea blond` a tinerilor scribi, pierdu]i în ritualurile de purificare. La cît de serio[i erau „fiii luminii“ [i „v`z`torii“ de la Qumran, mai bine f`r` filmule]e ce te pot sminti! S. S. ■ Superpre] pentru Superman: o edi]ie a revistei Action Comics (din 1938) în care a debutat Superman s-a vîndut, la o licita]ie online, cu un milion de dolari. E cel mai mare pre] ob]inut vreodat` pentru o revist`. În 1938, a costat doar 10 cen]i. Dovad` c` Superman `sta e mai tare chiar decît criza. M. M. ■ Am primit o ofert` pe e-mail (printre spam-uri) s` cump`r 1000 de „c`r]i“ cu 100 de lei. M-am uitat peste titluri, erau de la antici (Iliada lui Homer) la clasici, cum ar fi Dostoievski, cî]iva contemporani r`t`ci]i, cîteva SF-uri celebre – Dune –, altele obscure, c`r]i de psihologie, de popularizare a [tiin]ei sau Sfaturi practice pentru gr`din`rit. M-am gîndit doar la faptul c`, în urm` cu 30 de ani, c`r]ile bune se d`deau pe sub mîn`, iar dac` aveai acas`, pe raft, peste 100 de clasici, erai cineva. Ast`zi, o bibliotec` întreag` încape pe un memory stick! A. P. ■ Recent ap`rutul Un gentleman la mas`. Mic tratat de elegan]` (Editura Nemira, Colec]ia „Bonton“) te ia cu bini[orul, l`sînd chestiunile mai dure la urm`. Capitolul final, „O mas` de co[mar“, î]i spune cum gentlemania poate salva totu[i omenia chiar [i în situa]iile delicatodificile. Aici, mai precis în subcapitolul „Dac` începe o ceart` la mas`…“, am g`sit [i cea mai simpatic` fraz` a c`r]ii: „Un gentleman se simte bine al`turi de prieteni care au opinii solide, dar [tie totodat` c` o discu]ie în termeni categorici nu favorizeaz` digestia“. Un pic de dilem` poate face mai mult decît un dicarbocalm. C. C.

■ Înainte de a intra în insolitul Templu al C`r]ii de la Ierusalim, treci, ca la Disneyland, printr-un cinematograf în care ]i se proiecteaz` un film hollywoodian despre secta esenienilor cu accent pe intransigen]a mae[trilor lor, dar [i

Ionu] Miloi

Pove[ti digitale

colaje de Dan Stanciu

sau despre nara]iunile jocurilor pe calculator

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

DOSAR Cunoscînd o dezvoltare extraordinar` [i conturînd un traseu marcat de revolu]ii tehnologice, jocurile pe calculator sînt un fenomen cultural major al zilelor noastre. Realiz`rile înregistrate în acest domeniu las` impresia c` cei aproximativ patruzeci de ani de la apari]ia primului joc video sînt de fapt m`sura]i în ani-lumin`, dac` îi raport`m la distan]a parcurs` de la un simplu pixel mi[c`tor, la lumi virtuale ce concureaz` cu succes realitatea. Beneficiind de teoreticieni proprii, de filme documentare, pîn` [i de inser]ia în programa academic` a cursurilor de digital media a tot mai multor universit`]i, domeniul jocurilor pe calculator este unul proteic, ce sugereaz` imediat paralelisme posibile cu literatura, ale c`rei strategii narative au inspirat, de la începuturi [i pîn` azi, felul cum jocurile „cu fir epic“ î[i structureaz` [i î[i transmit nara]iunea.

Dublu click, Play

„Aici sînt ghe]uri eterne, printre care curg rîuri de lav`, sînt mun]i [i pr`p`stii. Cine sînt? Nu-mi pot aduce aminte. Tot ce v`d în fa]a mea e peisajul m`re] [i abstrus – [i o Arm`. Nu pot privi în jos ca s`-mi v`d m`car vîrful înc`l]`rilor pe care le simt de metal. Încep s` alunec, cu arma în fa]` (e un fel de caduceu înaripat), prin aceste iaduri“ (Mircea C`rt`rescu, Computer games forever). F`r` s` fie replica unui personaj literar sau m`rturisirea unui erou dintr-o pelicul` hollywoodian`, fragmentul de mai sus descrie o lume la fel de fascinant` [i de spectaculoas` ca lumile romanelor [i filmelor din cultura „clasic`“. Despre universurile pl`smuite electronic ale jocurilor pe calculator merit` vorbit a[a cum o face, în povestirea din care citam, însu[i naratorul-alter-ego al autorului: cu aceea[i încîntare ca în fa]a unei c`r]i bune. Este corect` o astfel de compara]ie? Spun jocurile pe calcu-

lator o poveste? Reprezint` ele o form` de art` sau doar una de divertisment? Intereseaz`, oare, r`spunsul la aceast` întrebare sau e util s` abord`m jocurile pe calculator doar în discu]ii purtate din perspective tehnologice (despre tehnica de ultim` genera]ie de care jocurile dispun), economice (despre veniturile uria[e încasate de firmele produc`toare) ori sociologice (despre efectele de alienare [i dependen]` în rîndul juc`torilor)? Jocurile pe calculator se întemeiaz` pe transformarea sistemelor computa]ionale din mijloace de calcul cu orientare practic`, într-un mediu-suport pentru aplica]ii lipsite de func]ie util`, în schimb purt`toare ale unor func]ii ludice, de divertisment. La fel ca un roman, [i jocurile electronice reflect` [i metabolizeaz` ceva din specificul unei epoci. În 1962, cînd apare primul joc video (în SUA), a ap`sa un buton avea o cu totul alt` semnifica]ie pentru publicul

Ionu] Miloi a absolvit Facultatea de Litere a Universit`]ii „Babe[-Bolyai“ din Cluj [i masteratul „Studii literare române[ti“ din cadrul aceleia[i facult`]i. În prezent este doctorand cu frecven]` al catedrei de Literatur` român`, teorie literar` [i etnologie, cu o tez` de teorie literar`. A publicat articole în revistele Tribuna, Vatra, Familia [i are în curs de apari]ie un volum despre Reprezent`rile spa]iale în proza scurt` a lui Mircea Nedelciu.

DOSAR

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

american decît una de amuzament [i distrac]ie. R`zboiul Rece e în avanscena politic`, iar criza rachetelor nucleare din Cuba reprezint` un moment ce amenin]a cu izbucnirea unui nou r`zboi mondial. Pe de alt` parte, acela[i an este marcat de c`l`toriile în cosmos realizate de NASA [i de succesul orbit`rii în jurul P`mîntului. Fiind contemporan cu aceste evenimente, nu e de mirare c` primul joc video se nume[te Spacewar [i, înglobîndu-le pe amîndou`, presupune o b`t`lie cu arme nucleare purtat` în spa]iul cosmic. Succesul la public al acestui joc este enorm, iar Steve Russell, inventatorul s`u, va întemeia o nou` industrie: cea a creatorilor [i a produc`torilor de jocuri video. Serii întregi de jocuri cu tematic` militar` dezvoltate pîn` ast`zi – Call of Duty, Medal of Honour, Counter-Strike etc. – î[i au originile în numeroasele interven]ii armate care au avut loc de la începutul anilor 1990 (cu R`zboiul din Golf) [i pîn` la mai recentele conflicte din Afganistan, Kosovo [i Irak. În special pentru ultima furtun` în de[ert, din 2003, publicului de cunosc`tori i se îng`duie s` tr`iasc` o stranie simultaneitate: el vede, aproape în timp real, bombardamentele alia]ilor, transmise live de CNN [i, în acela[i timp, poate simula o experien]` de lupt` jucînd, de exemplu, Delta Force. Dac` literatura, povestind r`zboaiele – cum f`cuse Stendhal, în celebra scen` a b`t`liei de la Waterloo v`zut`, deloc eroic, de Fabrice del Dongo (în romanul M`n`stirea din Parma) – reu[ea s` creeze iluzia tridimensionalit`]ii evenimentului evocat în ochii cititorului, putem spune c` jocurile pe calculator, prin componenta de interactivitate [i de performativitate, trec de la a reprezenta realitatea la a o simula, pentru un juc`tor adesea participant, el însu[i, la aceast` crea]ie.

’70, gen Asteroids sau Space Invaders, apari]ia unui joc cu personaj avea s` reprezinte o adev`rat` revolu]ie. Acest salt spre un alt nivel a fost realizat de simpatica bulin` care mînca tot ce îi ie[ea în cale, botezat` Pac-Man de c`tre japonezii de la Namco. Ap`rut în 1980, Pac-Man [i personajul omonim vor r`mîne în istoria jocurilor electronice nu doar ca jocul cel mai bine vîndut al epocii respective, ci [i ca primul joc devenit brand. Un alt personaj care a f`cut carier` în industria jocurilor electronice este Mario, realizat de Nintendo tot la începutul anilor ’80. Acest joc dezvolt` conceptul de personaj, dîndu-i înf`]i[are uman` [i, mai mult decît atît, creeaz` o poveste în jurul sù. Afl`m astfel c` Mario este un instalator italian care, al`turi de fratele sù Luigi, locuie[te în Mushroom Kingdom [i c` a pornit s-o salveze pe prin]esa Peach. Înglobînd aceste date romane[ti, jocul ofer` o experien]` ludic` îmbun`t`]it` considerabil de tiparele fic]iunilor ancestrale (Mario seam`n` [i cu eroii basmelor, [i cu to]i cavalerii f`r` prihan` ai literaturii universale). Apari]ia personajului în jocurile electronice este mijlocul prin care nara]iunea emerge în universul jocului. E adev`rat c` o nara]iune de fundal exista [i în jocuri precum Space Invaders, [i ea justifica lupta unei nave spa]iale împotriva unor invadatori, dar prin intermediul personajului ca alter-ego al juc`torului, manevrabil de c`tre acesta, firul epic trece în primplan. Pozi]ia central` a nara]iunii în economia jocului va determina elabor`ri tot mai complexe ale istoriilor, care încep s` devin` la fel de importante ca [i nivelul graficii utilizate. Dac` Mario a „spus“ o poveste simplist`, lucrurile se schimb` odat` cu apari]ia faimoasei Lara Croft, din seria de jocuri Tomb Raider (1996). Misiunile Larei în zone precum Peru sau Egipt, în cùtarea unor fragmente dintr-un artefact miraculos, reprezint` secven]e dintr-un scenariu mai complex, ce solicit` nu doar îndemînarea juc`torului, ci [i logica, memoria [i spiritul lui de observa]ie. Tomb Raider este deja produsul unui aparat narativ fin acordat. Galeria recent` a eroilor electronici cuprinde personaje de la James Bond la Harry Potter sau de la Batman [i X-Men la Robert Langdon.

De la Mario la X-Men Categoria personajului se dovede[te a fi la fel de important` în jocurile electronice precum e [i în literatur`. Fa]` de jocurile mai degrab` mecanice, cu care companiile produc`toare î[i obi[nuiser` publicul de-a lungul anilor

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

DOSAR

Cum asemenea eroi provin din alte medii – benzi desenate, filme, romane –, nu se mai pune problema cre`rii unei nara]iuni ad-hoc, întrucît ei sînt deja purt`torii unor pove[ti preexistente jocului. Scopul dramatiz`rii unei pove[ti existente ar fi acela de a oferi juc`torului posibilitatea unei imersiuni virtuale în cartea îndr`git`. Dar a „importa“ un personaj [i o istorie nu u[ureaz` via]a creatorilor de jocuri, ci, dimpotriv`, ace[tia se confrunt` cu necesitatea de a simula cu acurate]e o lume [i o serie de evenimente pentru care publicul are, deja, un termen de compara]ie.

al paradigmei (M.-L. Ryan în Avatars of Story, 2006). Faptul c` majoritatea jocurilor au fir epic (în afara celor abstracte, de genul tetris, go, [ah, [i a celor cu tematic` sportiv`) [i reu[esc, într-un fel sau altul (prin inserturi de text, scene de dialog sau clipuri video), s` spun` o poveste articulat` complex dovede[te c` [i acest mediu virtual se sprijin` tot pe str`vechea fascina]ie a umanit`]ii pentru istorisire, poveste, nara]iune. La fel ca lectura unui roman, jocul pe calculator implic` o imersiune a juc`torului în universul din spatele ecranului. Traversarea grani]elor dintre lumea real` [i cea imaginar` [i descinderea juc`torului în plin` lume fic]ional` ilustreaz`, într-un mod mai evident, efectul pe care literatura îl ob]ine prin intermediul dizolv`rii grani]elor dintre diferitele niveluri ale unei povestiri, permi]înd astfel personajelor s` se întîlneasc` [i chiar s` dialogheze cu autorul care le-a creat. Despre felul în care are loc transpunerea juc`torului în lumea fic]ional` a jocului se poate discuta în aceia[i termeni în care, prin lectur`, cititorul este absorbit în universul romanului citit. Dar, odat` introdus în lumea fic]ional`, diferen]a major` dintre cititor [i juc`tor este aceea c` al doilea opereaz` la modul interactiv în interiorul acestui spa]iu, luînd decizii [i schimbînd cursul evenimentelor. Interactivi-

Cititor vs Player one Fiind un mediu la fel de prielnic pentru a sus]ine desf`[urarea unei nara]iuni, asemenea celui literar, teatral sau cinematografic, jocurile pe calculator fac din capacitatea de a genera simul`ri ale realit`]ii, maniera proprie de a spune o poveste. Marie-Laure Ryan, naratolog [i teoretician al jocurilor electronice, consider` c` atîta timp cît teoria literar` accept` – în defini]ia literaturii ca art` – transpunerea dramatic` drept o alternativ` la principiul reprezenta]ional al istorisirii, [i simularea electronic` ar trebui privit`, al`turi de celelalte dou`, ca un membru legitim

DOSAR

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

tatea jocurilor presupune faptul c` acestea au o structur` non-liniar`, care îi permite juc`torului s` reia de mai multe ori un joc [i, de fiecare dat`, s` parcurg` aventura în mod diferit. Încerc`ri de a conferi o dimensiune interactiv` literaturii au existat înc` din anii ’60, prin experimentele literare ale grupului Oulipo (www.ou lipo.net) concretizate, de exemplu, într-un text precum O poveste pe placul dumneavoastr` semnat de Raymond Queneau, în care cititorul î[i compune singur povestea pe care o cite[te, alegînd la fiecare afirma]ie a naratorului direc]ia în care nara]iunea se va desf`[ura. Acest element de „fic]iune interactiv`“ din literatur`, în care cititorul are o oarecare influen]` asupra textului, este poten]at de jocul electronic, în care controlul exercitat de juc`tor devine cu mult mai semnificativ. Interactivitatea jocurilor o devanseaz` [i pe cea a cinematografiei, unde produc]iile 3D încearc` s` implice spectatorul printre celelalte personaje ale filmului, dar efectul ob]inut nu poate dep`[i senza]ia eroului din Inven]ia lui Morel, aceea de a fi printre holograme, f`r` s` poat` interac]iona cu ele. Un alt element care contribuie la interactivitatea jocurilor este, de data aceasta, preluat din literatur`, [i anume adresarea direct` [i nara]iunea la persoana a doua. Majoritatea textelor (promo-

]ionale sau parte din joc) sînt scrise în acest stil „provocator“: „Sfideaz` zeii. Odin te-a exilat în lumea muritorilor. Cînd r`zboinicul din tine se treze[te la via]`, trebuie s`-i alungi pe cei care ]i-ar putea controla atît trupul, cît [i sufletul. Tr`ie[te povestea epic` a unei r`zbun`ri divine“ (Valkyrie Profile 2. Silmeria). Interactivitatea este un concept esen]ial în în]elegerea jocurilor electronice [i în raportarea lor la forme artistice precum literatura sau filmul, reu[ind s` transforme cititorul într-un utilizator interactiv [i s`-i schimbe statutul de consumator al unei pove[ti în acela de co-creator al nara]iunii din joc (J. Dovey [i H. Kennedy în Game Cultures. Computer Games as New Media). Prin interactivitate, a[a cum observa Jesper Juul, jocul electronic reu[e[te s` întruchipeze, la modul literal, aspecte pe care literatura le poate trata doar metaforic (A Clash between Game and Narrative, 2001).

Dublul sens permis: Roman, Film, Joc electronic Faptul c` se fac ecraniz`ri dup` romane, iar ulterior amîndou` duc la apari]ia jocului electronic a ajuns s` fie la fel de firesc precum... circuitul apei în natur`. Mult` vreme, succesul u-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

DOSAR

nei c`r]i s-a m`surat nu doar prin num`rul de exemplare vîndute, ci [i prin faptul c` a inspirat sau nu o transpunere cinematografic`. Acum, jocurile electronice reprezint` un nou indicator de m`surare a popularit`]ii de care se bucur` un personaj sau o poveste. C`r]i cu succes la public – precum Harry Potter, Dune, The Lord of the Rings sau Codul lui Da Vinci – au ajuns repede pe marele ecran, iar de acolo pe ecranul monitorului, sub form` de jocuri. De asemenea, filme [i seriale ce au înregistrat audien]e uria[e – precum The Godfather, Indiana Jones sau CSI:NY – sper` s` aib` parte de acela[i interes din partea publicului [i în varianta electronic`. Rela]ia dintre film [i jocul pe calculator nu este unidirec]ional`: nu doar filmele sînt subiecte de inspira]ie pentru jocuri, ci [i invers, ca în Mortal Kombat, Lara Croft – Tomb Raider, Hitman, Max Payne, Need for Speed etc. În ceea ce prive[te adaptarea unui roman sub form` de joc, majoritatea teoreticienilor domeniului consider` c` mai degrab` crea]iile literare modeste suport` bine o atare „traducere“, prognozînd c` marile opere literare nu vor face subiectul crea]iilor electronice. Consensul în aceast` privin]` este realizat de faptul c` focalizarea jocului asupra ac]iunii nu permite dezvoltarea altor niveluri de construc]ie a sensului – de exemplu, cel al analizei psihologice. Probabil în încercarea de a le demonstra acestora contrariul, cei de la EA Games au anun]at lansarea, anul acesta, a jocului Dante’s Inferno, inspirat de Divina Comedie a lui Dante Aligheri. Dar acest exemplu r`mîne unul singular, operele literare ale marelui canon al literaturii universale fiind rareori sursa de inspira]ie a jocurilor electronice.

Conceput de colonelul Casey Wardynski pentru a remedia problema crizei de personal [i dificultatea de a atrage noi recru]i, jocul e o simulare a vie]ii reale, zilnice, a solda]ilor americani. Controversa a fost suscitat` de cei ce acuz` c` jocul a fost folosit ca un mijloc de manipulare [i de îndoctrinare politic`, fiind distribuit gratuit prin desc`rcare de pe site-ul oficial, ajungînd astfel la poten]ialii recru]i prin canalele cu care ace[tia erau obi[nui]i înc` din copil`rie: jocurile electronice [i Internetul. Un alt joc problematic este Under Siege, realizat de compania arab` Afkar Media. Jocul e o reconstituire, dup` documentele ONU, a conflictelor armate dintre Palestina [i Israel. Prin acest joc, juc`torului arab care vrea s` simuleze o scen` de lupt` i se ofer` posibilitatea de a renun]a la jocurile produse de firmele americane, cele care îl obligau s` interpreteze rolul unui soldat aflat în slujba unchiului Sam [i care, pentru a termina jocul, trebuia s` anihileze to]i terori[tii. Schimbînd perspectiva [i aflîndu-se pentru prima oar` în rolul unui arab, juc`torul palestinian î[i poate desc`rca acum armele în for]ele israeliene [i în cele de men]inere a p`cii. Dar de departe unul dintre cele mai discutabile jocuri este JFK Reloaded, care recreeaz` ultimele momente din via]a pre[edintelui Kennedy. Scenariul îi propune juc`torului s`-l interpreteze pe Lee Oswald [i s` ob]in` un punctaj cît mai mare prin respectarea în joc a datelor cunoscute din realitate. Reac]iile severe venite din partea senatorului Edward Kennedy au f`cut ca, în mai pu]in de un an, s` fie închis` pagina de Internet unde era disponibil jocul.

Mai mult decît un simplu joc

Discu]ia despre pove[tile pe care le „spun“ jocurile e din ce în ce mai animat`, atît între teoreticieni, cît [i între gamer-i. Dac` pentru unii teoreticieni (ca Janet Murray), jocurile pe calculator pot fi apropiate [i analizate cu instrumentarul literaturii epice, pentru al]ii (precum Espen Aarseth), o asemenea în]elegere a lor ar pierde din vedere faptul c`, înainte de a fi orice altceva, ele sînt jocuri [i, drept urmare, cer a fi jucate, nu analizate. Desigur, [i literatura „cere“

Asemenea c`r]ilor sau filmelor care, înc` de la apari]ie, sînt înconjurate de controverse [i contest`ri, [i jocurile pe calculator pot genera discu]ii [i polemici. Un astfel de joc este America’s Army, finan]at [i creat de c`tre Armata Statelor Unite ale Americii, [i care a însumat o investi]ie de aproximativ 7 milioane de dolari.

Quit game?

DOSAR

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

mai întîi s` fie citit`, independent de orice analiz` ulterioar` lecturii. Mai echilibrat` pare pozi]ia lui Marie-Laure Ryan, care afirm` c` a[a cum asist`m la o fuziune fericit` între libret [i partea muzical` a unei opere, la fel ar trebui conceput` [i natura rela]iei dintre nara]iunea literar`, fic]ional`, [i jocurile electronice, nu de excludere reciproc`, ci de conlucrare în vederea formul`rii [i exprim`rii unui sens.

Culture, 2006. Articolele sale pot fi g`site la adresa: http://web.mit.edu/cms/People/henry3 /index.html) Consider jocurile pe calculator drept una dintre cele mai importante forme artistice ale secolului XXI, dac` prin art` în]elegem practici culturale care extind capacitatea uman` de expresie [i care ne înva]` noi moduri de a vedea lumea. Jocurile pe calculator au preluat dimensiunile specifice ale altor tipuri de practici artistice – din literatur`, arhitectur`, pictur`, muzic` – [i le-au pus împreun` pentru a crea experien]e care nu scot la iveal` doar creativitatea artistului, ci elibereaz` poten]ialul de creativitate al juc`torilor. Jocurile nu doar creeaz` seturi bogate de experien]e interactive în al c`ror spa]iu avem loc pentru propriile noastre alegeri [i interven]ii, ci ele devin platforme care permit juc`torilor s`-[i conceap` propriile obiecte, s`-[i creeze propriile anima]ii, s`-[i spun` propriile pove[ti. Rela]ia jocurilor pe calculator cu nara]iunea este complex`, pentru c` jocurile nu spun o simpl` poveste, ci creeaz` spa]ii unde experien]e memorabile au loc. Jocurile pot con-

Sînt jocurile electronice o form` de art` sau doar una de divertisment? (R`spunde Henry Jenkins, profesor de literatur` la Massachusetts Institute of Technology, director al Programului de Studii Media din cadrul aceleia[i universit`]i [i autor al unor c`r]i despre aspectele culturii media: Textual Poachers: Television Fans & Participatory Culture, 1992; From Barbie to Mortal Kombat: Gender and Computer Games, 1998; Fans, Bloggers, and Gamers: Exploring Participatory

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

DOSAR

tribui la sistemele narative, ca parte dintr-o structur` mai mare a unei pove[ti transmedia, dar aceast` contribu]ie este diferit` de cea a unui roman sau a unui film. Prin aceast` not` distinct` a contribu]iei lor, jocurile pe calculator se ridic` la statutul de art`. Nu este vorba doar de faptul c` pot duplica ceea ce alte arte pot face, ci înf`ptuiesc anumite lucruri care sînt imposibile pentru alte medii de expresie, precum simularea proceselor reale din lumea în care tr`im sau propunerea unor alegeri înc`rcate de sens [i urm`rirea posibilelor consecin]e ale acestora.

Pot jocurile electronice dezvolta nara]iuni complexe [i în acela[i timp interactive? (R`spunde Marie-Laure Ryan, profesoar` de literatur` la University of Colorado, autoare a unor c`r]i de teorie literar` [i literatur` electronic`: Possible Worlds, Artificial Intelligence and Narrative Theory, 1991; Narrative Across Media: The Language of Storytelling, 2004; Avatars of Story, 2006. Alte texte [i articole ale autoarei pot fi consultate la adresa: http:// users.frii.com/mlryan/) A concepe o poveste interesant`, care s`-i permit` juc`torului s` interac]ioneze cu universul [i personajele jocului, nu e o sarcin` u[oar`. Majoritatea jocurilor tind s` se limiteze la un stereotip narativ: aventurile unui erou care, îndeplinind diferite ac]iuni, avanseaz` tot mai mult în ierarhia nivelurilor jocului. În acest tipar determinist, juc`torul progreseaz` de-a lungul unui fir narativ predefinit de designeri [i implementat în lumea jocului. A g`si alternative la acest tipar dinainte stabilit – de exemplu, a genera pove[tile dinamic în timpul jocului – reprezint` una dintre cele mai mari provoc`ri cu care se confrunt` creatorii de jocuri electronice. Tiparul standard poate fi diversificat utilizînd fragmente de clipuri video – scene în care juc`torul urm`re[te desf`[urarea ac]iunii, f`r` a participa activ –, dar în acest fel interactivitatea e sacrificat` în favoarea narativit`]ii. E dificil de creat nara]iuni complexe pentru jocuri deoare-

ce complexitatea narativ` presupune comunicare prin limbaj între diferite personaje, iar abilit`]ile unui computer de a în]elege limbajul sînt înc` limitate. Mai mult, ac]iunile care pot fi transpuse cu u[urin]` în joc sînt cu prec`dere cele de natur` fizic`: mi[c`ri, colectare de obiecte, lupte. Spre deosebire de acestea, pove[tile complexe se bazeaz` pe tr`iri suflete[ti [i pe evolu]ia rela]iilor interumane. Toate acestea explic` de ce pove[tilor din jocurile electronice le lipse[te bog`]ia pe care o întîlnim în genurile narative tradi]ionale, precum romanul, piesa de teatru sau filmul. A[a cum observa Brenda Laurel – un cercet`tor al jocurilor electronice –, o nara]iune cu adev`rat interactiv` este „un unicorn pe care ni-l putem imagina, dar care înc` trebuie capturat“. ■

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

tip`rit` a revistei e una definitiv`, în varianta online nimic nu e definitiv. Totul e fluid, fluxul articolelor se schimb` de la zi la zi, pozi]ionarea [i forma lor... {i con]inutul e supus aceleia[i tensiuni efemere, dar perfec]ioniste: orice gre[eal` descoperit` este remediat` pe loc. Un singur lucru nu se schimb`: adresa, calea, leg`tura c`tre articol. Ai dat un link ast`zi [i ar trebui s` fie la fel [i peste un an. Desigur, atunci cînd schimbi platforma [i structura, aceast` adres` se poate schimba. Efemeritatea intr` iar în ac]iune. În subterane vezi altfel [i via]a comentariilor. Din prima zi a ap`rut un comentator interesat doar de gre[elile de scriere. Ca în orice proces complex, în editarea unei reviste apar erori minore care în foarte pu]ine cazuri denatureaz` sensul ideilor scrise. Dar pentru poli]istul lingvistic, a c`rui exigen]` ar putea da afar` jum`tate din profii de român` de liceu, nimic nu este mai important ca detaliul. O virgul` în minus (sau în plus), o liter` pierdut`, un spa]iu uitat – toate sînt motive pentru o interven]ie în for]`. Desigur, nu po]i decît s` te bucuri de aten]ia cu care este citit acest mediu efemer. Îns` vînarea gre[elilor ca voca]ie e, uneori, absurd`. Mai ales dac` aceast` vîn`toare se face de pe cele mai înalte pozi]ii critice. {i atunci te întrebi: cum dorim o libertate a cuvîntului dac` poli]ia limbii st` la fiecare col] de Internet? Cîteva experimente, nu foarte recente, arat` c` putem citi cuvinte [i propozi]ii care sînt scrise gre[it în propor]ie de 60% [i tot în]elegem perfect ce vrea autorul s` transmit`. Partea bun` e c` acest comentator are propriul blog unde ne indexeaz` toate gre[elile, a[a c` peste ani, la tribunalul lecturii, vom avea un dosar serios. În adîncuri, apele sînt lini[tite, exact cum scrie [i-n Jules Verne, iar mon[trii cap`t` forme incredibile. O neaten]ie poate genera un lan] de erori greu de oprit. Un buton atins din fuga tastaturii î]i trimite tot ceea ce ai lucrat, din imaterial în inexistent. Prilej de metafizic` de sear`, cînd vezi traficul cum cre[te, dar [tii c` o parte dintre vizitatori au ajuns din întîmplare [i pleac` imediat. Dilema veche are o rat` bun` de lectur`. Cît despre celelalte reviste socio-culturale, ar fi imoral s` m` pronun] aici. ■

Constantin Vic`

Însemn`ri din subteranele web-ului Dilema veche are un nou website: www.dilemaveche.ro. Exist` [i o sec]iune dedicat` revistei Dilemateca unde vor fi înc`rcate, lun` de lun`, cele mai interesante articole din fiecare num`r. E interesant s` vezi un website din backend, din spatele paginilor care li se afi[eaz` mecanic, invariabil tuturor. Acolo, în spate, e ca o c`l`torie la 20.000 de leghe sub m`ri (pe site-ul Dilema veche sînt reclame pentru Colec]ia „Jules Verne“, poate de aceea [i referin]ele verniene!). Tot ceea ce se afi[eaz` riguros, ca într-o pagin` definitiv`, st` într-o structur` complex`, cu mecanisme pentru fiecare element (titlu, corpul articolului, imagini etc.), mecanisme care te ajut` s` po]i administra mai u[or volumul imens de informa]ie. Platforma se nume[te Drupal, modificat` de programatori autohtoni, [i are mai multe straturi. Orice articol e plasat într-un nod informa]ional care e plasat pe o anumit` pozi]ie în pagina web care, la rîndul ei, e plasat` într-o ierarhie general` a întregului site. Modularitatea aduce flexibilitate, astfel c` fiecare articol poate c`l`tori în arhitectura site-ului u[or, p`strîndu-[i adresa (URL) permanent. Cu alte cuvinte, con]inutul [i design-ul au fost desp`r]ite tocmai pentru a face aceste permut`ri. Scopul lor este de a da cît mai multe [anse unui articol s` fie citit, în zile, ore [i de c`tre cititori diferi]i. Dac` varianta

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

cartierul Miraflores, cînd personajul nostru, Ricardo Somocurcio, „trece de la pantaloni scur]i la pantaloni lungi [i se îndr`goste[te de Lily. Pentru totdeauna“. Povestea lor de iubire ne duce mai departe în Parisul burghez, nu înainte de a trece peste momente din istoria tulbur`toare a Peru-ului, proiectîndu-ne în Londra hipiot`, apoi în perversitatea ora[ului Tokyo, pentru a se termina în Madrid într-un fel care te las` f`r` grai. Ricardo, „bìatul bun“, este un traduc`tor cu o via]` anost`, banal`, a c`rui singur` dorin]` [i a[teptare de la via]` este s` trìasc` la Paris [i s` o iubeasc` pe ea. Ea, „fata rea“, este, pe rînd, Lily, Madame Robert Arnoux, Mrs. Richardson [i Kuriko, un personaj cu o mie de fe]e, însetat` de bani [i de putere, care dore[te s`-[i dep`[easc` condi]ia plicticoas`, c`lcînd în picioare singurul lucru bun [i sincer din via]a ei. Istoria lor creeaz` a[tept`ri, te d` peste cap [i te arunc` la marginea pr`pastiei, pentru ca la finalul fiec`rui capitol fata nes`buit` s` te a[tepte cu o nou` surpriz`. Perioadele de a[teptare ale „bìatului bun“ sînt marcate de „treceri bru[te de la sudori reci, la exalt`ri adolescentine“, aproape întotdeauna visînd la ea. Atunci cînd via]a lor pare a prinde contur [i se a[eza lini[tit`, prime[ti o nou` g`leat` de ap` rece. Apoi te resemnezi, spunîndu-]i c` nu le-a fost dat, p`strînd totu[i în suflet o ultim` speran]`. Soarta se r`zbun` îns` într-un fel nemilos, mai mult pe el decît pe ea, c`ci el este cel care, aproape bolnav, o iube[te, o ur`[te, este ba obsedat, ba sedus [i fericit, cu capul în nori, apoi abandonat, plin de ur` [i, mai apoi, plin de mil`, pentru ca, în final, cînd te a[tep]i s` fie r`spl`tit, s` primeasc` cea mai crunt` lovitur` dintre toate. Cît l-am urît pe Llosa pentru asta! De multe ori, pe parcursul pove[tii, m-am oprit s` m` întreb: de ce, Doamne, iart`-m`!, o fi scris în felul acesta? Este asta povestea vie]ii lui sau a vrut, pur [i simplu, s` ias` din tiparele unei istorii de dragoste scrise ca o banal` poveste cu final fericit [i s` ne-o expun`, real [i dur, cu toate lucrurile bune [i rele, f`r` s` se ascund` în spatele penelului, proiectîndu-ne invizibili în via]a celor dou` personaje pentru a sim]i mai mult decît a citi. {i cît am sim]it! ■

Anca Nu]`

Cît l-am urît pe Llosa pentru asta! Mario Vargas Llosa R`t`cirile fetei nes`buite Editura Humanitas, 2007

R`t`cirile fetei nes`buite mi-a fost d`ruit` de o prieten` de Cr`ciun, iar dedica]ia spunea cam a[a: „În aceast` lume nebun` [i agitat` cred c` un roman de dragoste ne ajut` s` ne amintim de lucrurile cu adev`rat importante. Sper s`-]i bucure sufletul“. Hmm, tentant, mi-am spus, titlul se potrive[te prea bine cu rîndurile scrise, îns` motiva]ia care m-a f`cut s` las de îndat` ce citeam la momentul respectiv [i s` pornesc la drum al`turi de „fata nes`buit`“, am g`sit-o pe coperta a patra, care spune c` la 70 de ani Llosa a scris primul lui adev`rat roman de dragoste. M`i, s` fie, ceva e în neregul` aici! {i astfel povestea complex` s-a ab`tut asupra mea, ca un du[ rece, într-o sear`, nedîndu-mi r`gaz s` respir, s`-mi revin. De îndat` ce sim]eam c` istorisirile se a[az`, trebuia s` o iau de la cap`t cu noi personaje, noi situa]ii [i st`ri, care m` f`ceau s` fiu [i mai însetat` de final, sacrificîndu-mi ore de somn, dînd paginile una dup` alta cu repeziciune [i num`rînd clipele pîn` cînd aveam s` revin acas` de la birou [i s` reiau povestea de unde o l`sasem. Povestea asta atît de omeneasc`, care se întinde pe aproape patru decenii, debuteaz` în

traducere de Lumini]a Voina-R`u]

Anca Nu]` este director Identitate [i Comunicare la Banca Unicredit-}iriac.

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

C~R}I DE PLASTIC

vag securistice; pentru a-l distruge pe adversarul acestuia, italianul se îmbat`, se r`t`ce[te într-un Bucure[ti etern sordid, prime[te un pistol, vorbe[te cu cer[etori într-un limbaj improbabil de elevat („M-am eliberat de speran]` de ceva vreme“), merge la curve [i sfîr[e[te prin a o împu[ca pe fata politicianului vizat, care era – culmea! – tocmai curva „lui“. N-o împu[c` oricum, ci întîi o sufoc` cu perna, apoi nu mai are r`bdare [i îi ia perna de pe fa]` ca s` îi bage pistolul în gur`: descriere de creieri împro[ca]i. Totul, „artistic documentat“ de fotografiile înso]itoare, subvertind, definitiv, eventualele preten]ii documentare ale tuturor fotografiilor c`r]ii, cu cartiere sordide, reclame agresive, coapse de femeie [i gunoaie între blocuri. Romanul-reportaj are o problem` fundamental` de imagina]ie (voin]a de violen]` se traduce – în acelea[i vreo 200 de cuvinte – exclusiv prin b`t`i de cartier [i scene de sex, ambele s`race în coregrafii) [i o alta de scriitur` (personajele sînt bidimensionale, naratorul e incapabil s` interac]ioneze cu „scena“ mi[c`rilor sale, retorica e c`znit`). Reunite, cele dou` dau „virtuozit`]i“ literare precum (la o ie[ire de metrou, la amiaz`): „o v`d pe cînd mi-o suge, pe cînd îi linge vîrful [i apoi (...) e doar o mare lini[te. Se aude numai zumzetul aerului condi]ionat. Am un orgasm intens, nu caut nici m`car s` îmi re]in strig`tul gutural. M` zbat s`lbatic. Trec`torii ne privesc dezgusta]i“. „Române[ti“ se vor mizeria capitalei, Nick Cea[c` [i Zoia, pozele cu cartea lui Cioran [i aluziile ezoterice la comunism, Legiunea Arhanghelului [i conflictul etern dintre români [i unguri (aluzii transparente pentru un italian, oare?). Finalul enun]` o tez` anticonsumist` [i denun]` capitalismul de pretutindeni: „Vom sfîr[i cu to]ii într-un nou infern viu, un loc suprapopulat, unii peste al]ii, într-o încîlceal` de picioare, bra]e, capete, funduri. Sîntem mor]i care tr`iesc“ etc. Nu era nevoie, a[ spune, de un roman cu poze artiste pentru a repeta discursurile unei stîngi în criz` de idei. România ar fi putut inspira o atare carte, nu-i vorb`, cu condi]ia s` fie cine s` o scrie. Dar dac` nimic nu e românesc aici, e pentru c` nimic nu e Literatur`. ■

Ioana Bot

Se întîmpl` [i la al]ii ...Ceea ce nu trebuie, de fapt, nici s` ne consoleze, nici s` ne lini[teasc`. C`r]ile proaste nu sînt vreo specialitate româneasc`; dac` am ales s` comentez, acum, o carte de plastic italian` este pentru c` pretinde a se inspira din România contemporan` [i m-a interesat felul în care referin]a la Bucure[tiul anilor 2007-2008 func]ioneaz` cam ca aceea la Vestul s`lbatic din vechile „western-uri spaghetti“, filmate în Peninsul`: putem spune orice, c` nimeni nu cunoa[te, nimeni nu verific`, a fost în trecutul îndep`rtat, pe alt continent, [i oricum e oper` de fic]iune. Referin]a la o realitate str`in` [i neverificabil` legitimeaz` crea]ia imaginar`, garanteaz` subliminal o autenticitate, acolo unde – de fapt – autorul (cu preten]ii de creator original) nu [tie cum s` fac` altminteri. Nici cu legitimitatea, nici cu autenticitatea – vreau s` spun. Marco Belli [i Lorenzo Mazzoni semneaz` un Porno Bloc, subintitulat „magazin morbid din România postcomunist`“ (La Carmelina Edizioni, Linea BN, Ferrara, 2009), cu o postfa]` de Mihai Mircea Butcovan (la rîndul lui, scriitor italian de origine român`, extrem de angajat în noile politici peninsulare de mediere cultural` pentru românii ajun[i „acolo“...). E un roman cu poze alb-negru, a c`rui intrig` sun` astfel: naratorul, italian, uciga[ pl`tit [i pretins cercet`tor universitar, revine în România, chemat de un politician local cu iz de Ferentari [i conota]ii

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Glosînd, cel mai adesea, apropo de prilejuri publice (centenare, reedit`ri, dezbateri, comemor`ri), Lucian Raicu se plimb` cu o dezinvoltur` tonic` prin literele franceze. Pascal, La Fontaine, Voltaire, Flaubert, Maupassant, Verlaine, Proust, Valéry, Sartre, Camus, Artaud, Barthes, Ricoeur, Sollers [.a. – el nu rateaz` aproape nici un clasicizat, manifestînd îns` fa]` de monument aceea[i curiozitate emulativ`, lipsit` de facilul elogiului sau al subversiunii, pe care altundeva o definea ca necesitate spiritual` a „orizontului maximal al capodoperelor“. U[urin]a criticului de a împrosp`ta unghiul recept`rii – deviind nu delta interpret`rii comune, ci afluen]ii s`i – se vede în eterogenitatea chi]ibu[ar` a surselor; el nu abordeaz`, de obicei, direct „opera“, ci îi aproximeaz` haloul din manuscrise brute, jurnale inedite, încerc`ri literare de tinere]e, dialoguri, schimburi epistolare, lecturi ale altora sau chiar anecdote semnificative din biografia autorilor. Proust citit de Deleuze, Verlaine elogiat în fa]a gropii de Mallarmé, Voltaire în epistolele caustice de dinaintea mor]ii, Ionesco vituperînd împotriva scandalului b`trîne]ii, Sarraute scriind la 90 de ani la m`su]a unei cafenele zgomotoase – fac obiectele unei teorii estetice sui generis, dispersat` [i atent` la straturile, laten]ele [i, mai ales, ecourile de „dincolo de literatur`“ ale operelor. Un accent nou în comentariile sale – altminteri utopic de atemporale – îl reprezint` de data aceasta medita]iile despre gîndirea liber`. Exemplele unor scriitori „ralia]i“ (Sartre, Fondane), precum [i discutarea sl`biciunii intelectualit`]ii europene de stînga fa]` de mirajul sovietic îl fac pe criticul exilat s` se întrebe ce tip de „mister“ ar salvgarda luciditatea într-o lume st`pînit` de ideologii. „Rezisten]a la mistificare“ poate fi – absolutizînd, în continuare, esteticul – func]ia scrisului autentic. Cum „ideile nu sînt niciodat` inocente“, Lucian Raicu exalt` foarte deleuzian puritatea gîndirii în fragment [i contradic]ie – privilegiul, deci, specific al literarului de a accede la adev`r. Pe lîng` aerul de idealitate, lecturile sale sînt astfel atitudinare [i de altitudine etic`. ■

Parisul [i paradisul Lucian Raicu O sut` de scrisori din Paris Editura Cartea Româneasc`, 2010

Dou` opinii despre o carte

29,95 lei selec]ie de Livius Ciocârlie prefa]` de Vasile Popovici

De[i hermeneut al „problemelor ultime“, nici un r`spuns definitiv nu pare s`-i fi parvenit criticului Lucian Raicu. Sistematic mînuitor al fragmentului (ca prietenul Livius Ciocârlie), el [i-a l`sat comentariile în libertatea articul`rii din mers, pe dibuite, cu sincope [i intui]ii aforistice în scurtcircuit. Cele O sut` de scrisori din Paris au fost concepute ca interven]ii pentru Radio France International între 1993-1996 [i publicate apoi selectiv în România literar`. Aparent fixate de necesitatea temei [i a actualit`]ii acesteia, „cronicile“ pariziene prelungesc, în cioburi – de cules în doze mici –, una dintre cele mai complexe medita]ii române[ti asupra esteticului. C`ci pentru un cititor ce procedeaz` cu miopie, dar [i cu fand`ri spre generalitatea esen]elor, textele [i contextele franceze vor servi, [i ele, accesului spre metamorfozele „spiritului creator“. Interesant e c` mediul radiofonic sus]ine minunat maniera de gîndire a lui Lucian Raicu: scris` pentru a fi rostit`, fraza sa avanseaz` cu pauze, reveniri, accentu`ri, taton`ri ale sensului laolalt` cu scurte expresii memorabile [i, nu în ultimul rînd, dovede[te rara [tiin]` de a încercui [i a face s` iradieze citatele. Mai mult ca oricînd, dic]iunea intens implicat` îl expune pe comentatorul Raicu – scriitor acum, pe ocoli[uri livre[ti, al unui jurnal de exil în palimpsest. C`ci în condi]iile dezr`d`cin`rii din singurul mediu în care î[i putea exercita atît de particulara voca]ie critic`, vechiul s`u interes pentru mecanismele „expresiei literare“ prime[te acum semnifica]iile dramatice ale ridic`rii unei „patrii de hîrtie“. „Cu nasul prin textele franceze, dar cu mintea fugind [i în alt` parte“, a[adar.

Adriana Stan

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Ultimul Lucian Raicu Lucian Raicu O sut` de scrisori din Paris Editura Cartea Româneasc`, 2010

Ultimul Lucian Raicu, exilatul parizian de dup` 1986, a continuat s` fie prezent printre noi [i dup` moarte, prin foiletoanele sale franceze citite mai întîi la RFI [i ap`rute ulterior în România literar`. Iat`-le acum adunate [i între coper]i de carte, în selec]ia unui mare cititor afin: Livius Ciocârlie, c`ruia îi e adresat textul „diaristic“ din „Addenda“. Cu un titlu amintind „scrisorile“ trimise din capitala Fran]ei de c`tre tîn`rul Eugen Ionescu revistei Via]a româneasc`, O sut` de scrisori din Paris e o carte unitar`, în ciuda aparentului ei fragmentarism ocazional. În prefa]a volumului, Vasile Popovici insist` asupra semnifica]iilor politice ale textelor în contextul hiperideologizat al anilor ’80. Nu e îns` decît un context printre altele: în fond, medita]iile criticului român despre scriitorii [i criticii de elit` ai Fran]ei postbelice se cuvin citite pe un fundal istoric mai larg, al sfîr[itului modernit`]ii. Sînt, în schimb, perfect de acord c` acest jurnal de critic în c`utarea transcenden]ei literaturii se cere citit „fragmentat“, întrucît numai astfel „t`ria gîndului s`u“ r`mîne întreag`. A gîndului sau „mai degrab` a vocii, pentru care exist` o punctua]ie special`, anume aranjat` s` dirijeze vocea sa în fa]a microfonului (...), cu pauze, paranteze, etaj`ri, sublinieri de tonuri“. Senza]ia, frapant`, de autenticitate a acestor „scrisori“ ce respir` firesc, urmînd fidel ritmul gîndirii produc`toare, vine [i de aici. Dar solidaritatea profund` a textelor are alte resorturi. Secven]ele – „scene, reflec]ii, fragmente“ de cîte trei pagini fiecare – sînt grupate pe coordonatele unor teme, motive, obsesii existen]iale, alc`tuind din f`rîme un întreg sistem de valori.

RECENZII Modernii [i postmodernii recitindu-i pe clasici, sili]i de ei s` le accepte actualitatea, autenticitatea [i, implicit, superioritatea spiritual` – iat` una din aceste coordonate. Proust bîntuit de Saint-Simon, Deleuze – de Proust, Canetti – de Pascal, Marc Fumarolli redescoperindu-l, entuziast, pe La Fontaine, Maupassant prefigurînd „stilul epocii noastre“, Nathalie Sarraute elogiindu-l, la b`trîne]e, pe Balzac, Sollers f`cînd, pocìt, reveren]e autorilor de Pantheon... O alt` tem` unificatoare, de adîncime, poate chiar o supratem`: solidaritatea cu Fran]a [i spiritul francez. Un elogiu emo]ionant [i o op]iune intim` pentru valorile „Fran]ei eterne“, venit` din partea unui mare critic român ajuns nu doar la vîrsta în]elepciunii, ci, pur [i simplu, la o anumit` în]elepciune a vie]ii [i a literaturii deopotriv`. Vine, apoi, moralistul care, pe urmele unor Camus, Ionesco, Aron [.a. reflecteaz`, mereu interogativ, asupra orbirilor [i r`t`cirilor totalitare ale istoriei recente. {i care, în alt plan, reg`se[te sublimul discret, inaparent al unor „bie]i oameni“ împov`ra]i de mizerii fizice [i psihice (de la Voltaire la Verlaine). Sau mediteaz`, al`turi de autorii sì favori]i, asupra „problemelor ultime“ de o urgent`, acut` imediate]e. Cùtînd mereu cì de acces spre intimitatea gîndirii interlocutorilor, Raicu ascult` atent „rîsul lui Cioran“, d` tîrcoale gîndirii unor Barthes, Antoine Blondin, Deleuze, Sartre, Bernanos, Marthe Robert, trece dezinvolt [i comprehensiv de la Françoise Sagan la André Makine, de la Artaud la Valéry [i de la... Simenon la Fellini, dar r`mîne, mereu, acela[i spirit fundamental clasic. Un clasic îns` nu prin echilibru sau senin`tate, ci prin nelini[tea lucid` cu care sondeaz` mereu general-umanul, rela]ia intim` dintre via]` [i marea literatur`. „Dincolo“, dar niciodat` dincoace de ea, Lucian Raicu ne arat` – pentru ultima oar`, dar a cîta oar`? – c` un mare critic e, de fapt, mai mult decît un critic: un gînditor care prelunge[te via]a operei [i reflecteaz`, cu maxim` autenticitate, asupra adev`rului ei interior. ■ Paul Cernat

Dou` opinii despre o carte

29,95 lei selec]ie de Livius Ciocârlie prefa]` de Vasile Popovici

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

care cre[tea din ]es`tur`, înf`[urînd-o într-o teroare ce]oas`“ („C`ma[a în carouri“). De altfel, „c`ma[a de foc“ mai apare [i în alte împrejur`ri, avînd proprietatea de-a absorbi sentimentele [i emo]iile negative. Cristian se întoarce în trecut pentru a schimba destinul tragic al iubitei, Madi. Strig`tul ei înainte de moarte, un ciorchine de sunete vibratile, se infiltreaz` în muzica ceasului de la Universitate, transformînd ora 18 într-un moment miraculos, topit în murmurul legendei. Materia sonor` a numelui Cristian se plimb`, de asemenea, de la un fragment la altul al ansamblului prozastic, determinînd o îmb`trînire bizar` a unor tineri („Experimentul lui Leonard“). Ema o locuie[te pe Bojorina din secolul românesc al Luminilor, tr`ind o iubire nefericit` cu un m`rgelar, într-un joc dramatic al r`sturn`rii repetate a clepsidrei timpului („Lîng` Biserica Sf. Silvestru“). În „Poveste de Pa[te“, Leo provoac`, prin trezirea puterilor oculte ale cuvîntului, o ploaie de aur. Monica intr` într-un vîrtej temporal înnebunitor, vie]uind în dou` dimensiuni diferite („Un sfert de or` ap`s`tor“). Iulic` o întîlne[te pe Madi lîng` „Dudul lui Brâncoveanu“, c`zînd într-o dragoste fantasmatic`, iar c`]eaua Mami rememoreaz` vie]i anterioare („Amintirile unui cîine z`p`cit“), în vreme ce Vicen]iu o a[teapt` pe Ema la terasa Pescarul („Deznod`mîntul unei zile de iulie“). În „Povestea lui Iane Farmacistu“ din strada Bati[te (cea mai elaborat`, al`turi de povestirea titular`), acesta îi arat` narcomanei Ema-Bojorina-Zîrnoaica sambucul lui fabulos (o metafor` a c`r]ii), care colecteaz` vocile universului [i muzica cerului. Doina Ru[ti ne r`sfa]` aici cu o proz` dezb`rat` de orice inginerii metatextuale, cu multiple schimb`ri de perspectiv`, fo[nitoare de taine [i de energii fantomatice, într-o scriitur` fluid` ca m`tasea, deopotriv` plutitoare, feeric`, dar [i senzual`, c`rnoas`, colorat` de compara]ii plastice. Autoarea schi]eaz` [i o mitologie sui-generis a ora[ului (zona Universit`]ii [i împrejurimile), înscriindu-se astfel în seria fascina]ilor [i a fascinatorilor de Bucure[ti, de la Mircea Eliade la Mircea C`rt`rescu. ■

O povesta[` de Bucure[ti Doina Ru[ti C`ma[a în carouri [i alte 10 întîmpl`ri din Bucure[ti Colec]ia „Ego. Proz`“, Editura Polirom, 2010

24,95

Dup` ce a luat de coarne taurul n`r`va[ al romanului, îmblînzindu-l cu for]` (epic`) de toreador [i [tiin]` (a misterelor) de b`trîn solomonar, Doina Ru[ti se întoarce în arena prozei cu un buchet de 11 istorioare realist-magice, parfumate, a]î]`toare [i adictive. C`ma[a în carouri [i alte 10 întîmpl`ri din Bucure[ti nu este îns` doar un simplu volum de povestiri, ci o construc]ie narativ` cu dichis („modular`“, cum precizeaz` Bianca Bur]aCernat), fiecare pies` autonom` reprezentînd o poart` somptuoas` ori o u[` micu]` a aceluia[i labirint bucure[tean, un cronotop vr`jit, în care personaje ordinare cad, f`r` voia lor, în plasa unor experien]e extra-ordinare: c`l`torii în timp, metempsihoze, bre[e hipnotice etc. „Eroii“ – ame]i]i fie de aburul prim`verii, fie de boarea torid` a verii – (di)vagheaz` de-a lungul pove[tilor (de regul`, cu final deschis), al identit`]ilor [i al secven]elor temporale, ajungînd pîn` în veacul al XVIII-lea, epoca lui Iane Farmacistu, un spi]er m`cinat de bila neagr` a melancoliei [i halucinat de elixirul fericirii. „Cel mai frumos b`rbat din Bucure[ti“ îi „fur`“ lui Vicen]iu prezen]a în primul s`u lungmetraj („Ceasul de la Universitate“). Adolescentul Marian, ucis accidental de un tîmplar, devine, reîncarnat în papagalul Jojo, posibilul criminal al instalatorului Iulic`. Am`r`ciunea acestuia r`mîne s`-i bîntuie c`ma[a în carouri ro[ii, descoperit` de veri[oara Lori: „Avea senza]ia c` fiorul l`n]os care o înf`[urase se desf`cea cu lentoare dintre carourile c`m`[ii, a[a cum ies aburii fierbin]i din rufele proasp`t sp`late [i scoase apoi în gerul iernii. Era o emana]ie sub]ire [i otr`vit`

Gabriela Gheorghi[or

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Ratarea ca ideologie George Orwell Aspidistra s` tr`iasc`! Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

Dup` întoarcerea sa din Burma, George Orwell se hot`r`[te s` trìasc` într-o s`r`cie autoimpus`, perioad` pe care o prezint` pe larg în romanul sù Down and Out in Paris and London. Aceast` experien]` existen]ial` unic` va constitui [i punctul de plecare pentru romanul Aspidistra s` trìasc`!, o medita]ie amar` în care accentul cade pe conflictul dintre trìrile lùntrice ale protagonistului Gordon Comstock [i presiunea lumii exterioare, mai ales a capitalismului care î[i impune propriile valori sociale. Comstock este un poet mediocru care lucreaz` la o agen]ie de publicitate unde scrie texte pentru reclame. A publicat deja un volum, intitulat {oareci, pentru care a primit o recenzie pozitiv`, dar care nu s-a vîndut aproape deloc, iar acum compune un adev`rat magnum opus numit Pl`ceri londoneze. Dezgustat de obsesia pentru bani a contemporanilor sì, el se hot`r`[te – în mod inexplicabil, pentru cei care îl cunosc – s`-[i p`r`seasc` „slujba cea bun`“. Alege astfel s` trìasc` o via]` mizer`, dar care, crede el, nu presupune nici un compromis. De aceea declar` r`zboi acestei lumi guvernate de „zeul ban“ [i decide s` î[i creeze un univers personal, paralel, în care s` trìasc` dup` propriile reguli. Se angajeaz` ca librar, acceptînd un salariu derizoriu [i adopt` masca poetului neîn]eles, în conflict deschis cu conven]iile vremii. Mai mult decît atît, se înstrìneaz` într-o manier` absurd` de singurii sì prieteni adev`ra]i: Rosemary, femeia pe care o iube[te, [i Ravelston, editorul unei reviste literare underground. Orwell nu pierde nici un prilej de a ironiza

RECENZII noua „filozofie de via]`“ a lui Comstock care, de[i declar` c` duce o cruciad` împotriva banilor [i propov`duie[te valorile vie]ii simple, este obsedat de cî[tigul material. Drama lui vine din faptul c` nu î[i dore[te, în fond, o via]` ascetic` prin intermediul c`reia s` se deta[eze total de lumea material` (dispre]uit` profund), ci se abandoneaz` cu totul propriilor obsesii. Alternativa sa la „lumea banilor“ este de fapt anarhia sau, folosind propriile sale cuvinte, o scufundare „într-o lume oarecare, unde nu mai conteaz` decen]a“. În acest context, aspidistra (o plant` decorativ` extrem de popular` în perioada victorian` [i care era, în epoca în care este plasat` ac]iunea – anii ’30 ai secolului trecut –, nelipsit` din fereastra oric`rei familii din clasa medie, cu preten]ii de bun`stare) devine în mod simbolic inamicul sù personal. Comstock î[i proiecteaz` astfel toate neputin]ele [i frustr`rile în dispre]ul pentru aceast` plant`. Falsul sù idealism nu îi aduce îns` nici o satisfac]ie, contribuind la alienarea complet` a personajului. Revela]ia pe care o are în final, dup` ce afl` c` Rosemary este îns`rcinat` [i c` va trebui s` renun]e la r`zboiul lui personal, este una pe cît de amar` pentru el, pe atît de previzibil` pentru cititor: oricît de lipsit de perspective s-ar fi sim]it ca „sclav“ al banilor, el devine incomparabil mai nefericit atunci cînd renun]` de bun`voie la ei. Concluzia r`mîne aceea c` s`r`cia nu este o virtute per se, ea neeliberînd [i nescutind individul de responsabilit`]i. Interesant e c` Orwell a refuzat republicarea acestui roman în timpul vie]ii, considerîndu-l un e[ec. Dup` cum el însu[i recunoa[te, romanul a fost scris într-o perioad` în care era constrîns s` fac` anumite compromisuri literare, din nevoia de a cî[tiga bani. De[i nu completeaz` lista marilor reu[ite literare ale lui Orwell – firul epic treneaz`, ideile redundante abund`, iar protagonistul-focalizator urmeaz` un traseu existen]ial oarecum previzibil –, Aspidistra s` trìasc`! are meritul de a surprinde atmosfera epocii interbelice în spa]iul londonez, marcat` de criz` economic`, conflict ideologic [i incertitudine social`. ■ Drago[ Zetu

27,95 lei traducere din limba englez` [i note de Mihnea Gafi]a

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Aceast` lacun` poate ap`rea îns` [i ca un plus: în felul acesta, cititorii români ai c`r]ii nu mai sînt trata]i drept victime ale comunismului, ci cumva amatori de istorie recent`. Principalele abord`ri ale postcomunismului constau în articul`ri (tematic – în plan economic sau estetic, iar teoretic – în plan dialectic, of course) dintre comunism [i capitalism. Concluziile merg, evident, înspre formularea ideii unui capitalism ca regim de camuflaj (al adev`rului social [i economic) deloc preferabil unui comunism literal, nepus înc` în practic`. Altfel spus, dac` e s` speculez pu]in [i eu, capitalismul e vinovat c` minte frumos, în vreme ce comunismul e culpabil pentru c` a spus foarte multe, dar s-a mul]umit, de fapt, cu foarte pu]in. Teza aceasta se reg`se[te cel mai pregnant la Miklós Támás. Excelentul marxist maghiar demonstreaz` c` a[a-zisul comunism a fost de fapt un capitalism de stat, în primul rînd pentru c` nu a reu[it s` duc` la emanciparea clasei muncitoare. Ceea ce în general nu-i intereseaz` pe autori, [i nici pe Támás – dar tocmai de aceea discursul lor e alternativ [i critic –, este dimensiunea psihologic` a comunismului ca regim politic, social [i cultural. E foarte probabil ca mul]imile ie[ite în strad` în decembrie 1989 s` nu fi f`cut-o în numele victimelor stalinismului românesc, cît al unui deceniu de priva]iuni, în special materiale, crescînde. O alt` idee sus]inut` de mul]i autori, dintre care se deta[eaz` Ovidiu }ichindeleanu, este cea a modernit`]ii comunismului. Subscriu. Comunismul, chiar [i cel românesc pîn` în anii 1980, a reprezentat o etap` de modernizare f`r` precedent a unui Est primitiv [i s`rac. Cel care furnizeaz` date esen]iale pentru validarea acestei interpret`ri este Cornel Ban, într-un alt text foarte bun al antologiei. În fine, o ultim` oberva]ie: mul]i contributori nu sînt români. Dintre ei, esei[tii Boris Groys [i Boris Buden dau texte excep]ionale despre cultura [i estetica (post)comuniste. Antologia e – cum spuneam – eteroclit` tematic. Unele texte puteau lipsi de aici, nu datorit` lipsei de calitate, cît a excentricit`]ii în rela]ionarea cu titlul. Dar cartea este, în sine, un act de cultur` [i de gîndire care merit` remarcat [i discutat. ■

Postcomunismul e ceva dup` comunism Adrian T. Sîrbu, Alexandru Polgár (coord.) Genealogii ale postcomunismului Editura Idea Design & Print, 2009

28 lei cu desene de Dan Perjovschi

Antologia masiv`, coordonat` de Adrian T. Sîrbu [i Alexandru Polgár, reprezint` în primul rînd o alternativ` la un anumit tip de gîndire, a[ îndr`zni s` spun dominant, a comunismului. Nu tot ce e alternativ e bun, dar exist` un principiu al compensa]iei care face ca orice stare de fapt, prelungit`, s` fie perceput` ca excesiv` [i s` nasc` dorin]a de altceva. (M`rturisesc c` sper s` revin, cu alt` ocazie, cu un text mai amplu despre acest volum.) „Postcomunismul“ genereaz` îns` o confuzie pe care textele antologate, cincisprezece, nu ]in neap`rat s-o expliciteze – [i poate c` aici ar fi trebuit cei doi coordonatori s` produc` un argument consistent. Ei se m`rginesc doar la o not` editorial`. Unii dintre contributori încearc` s` expliciteze termenul, [i cel mai reu[it text din acest unghi este semnat de Ovidiu }ichindeleanu, cel care, într-o excelent` introducere teoretic` [i sintetic`, a[az` postcomunismul în vecin`tatea cultural` a postmodernismului [i a postcolonialismului. Orient`rile autorilor sînt diferite. Avem aici gînditori politici, filozofi (critici în special), esteticieni, etnologi, scriitori. Iat` ce-i une[te: o anumit` înclina]ie c`tre stînga, în ceea ce înseamn` critic` a capitalismului; o percep]ie deta[at` a comunismului istoric, dincolo de experien]ele îndurate de unii dintre est-europeni din pricina unor politici absurde duse ([i) în numele comunismului. A[ ad`uga: nu exist` decît arareori (la Aurel Codoban [i Cornel Ban, de pild`) o evaluare a comunismului românesc prin prisma diferitelor lui etape, de la dejismul cinic la eroismul na]ionalist [i apoi obsesiv-compulsiv ceau[ist.

Alexandru Matei

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Italian beauty Paolo Giordano Singur`tatea numerelor prime Colec]ia „RAO Contemporan“, Editura RAO, 2009

Paolo Giordano a cî[tigat prestigiosul Premiu Strega în 2008, în ciuda faptului c` acest roman constituie debutul tîn`rului prozator. Acum, între noi fie vorba, la cît de mult [i de prost se scrie (peste tot, s` nu avem orgoliul exclusivit`]ii), cartea este într-adev`r excep]ional` pentru un debut. Se iau doi ciuda]i, Alice [i Mattia. Alice e chinuit` de ambi]iile [i rigoarea spartan` a unui tat` care o trimite la schi, de[i sportul îi repugn` total. Lucrul acesta se reflect` într-un protest violent al corpului (cu alte cuvinte, în secven]a care deschide romanul, copila face pe ea, în costumul de schi)... Are loc un accident care o schilode[te pe via]`. Mattia are o sor` geam`n` handicapat`, care îi face via]a un co[mar. Dat fiind c` o îngrije[te la [coal`, devine la rîndul s`u un paria. Cînd, printr-o minune, e invitat la ziua unui coleg, iar p`rin]ii îl oblig` s`-[i ia [i sora cu el, o las` într-un p`rcule], convins fiind c` o va g`si tot acolo la întoarcere. Lucru care, bineîn]eles, nu se va întîmpla. A[adar, într-o parte tarele fizice, în cealalt` cele psihice. Ambele incurabile. În ambele cazuri, p`rin]ii sînt cauza tuturor relelor. {i avem [i-o poveste de iubire sortit` e[ecului. Alice ajunge o bulimic` demn` de manualele de patologie, Mattia – un matematician autist. Între ei se na[te un joc tragic de-a dragostea, o love story imposibil`. Paolo Giordano face [i o mic` teorie asupra „ciuda]ilor“: „Numerele prime sînt divizibile numai cu unu [i cu ele însele.

RECENZII Stau la locul lor în infinita serie de numere naturale, strivite, la fel ca restul, între altele dou`, dar cu un pas mai încolo fa]` de celelalte. Sînt numere b`nuitoare [i solitare [i de aceea Mattia le g`sea minunate. Uneori credea c` au ajuns din gre[eal` în acea secven]`, c` r`m`seser` prinse în capcan` ca ni[te mici perle în[irate pe un colier“. Via]a celor dou` numere prime nu este altceva decît lupta pentru integrare în [irul numerelor „oarecare“. Alice încearc`, dup` ce se love[te de aparentul dezinteres al lui Mattia, chiar [i c`snicia cu un medic. Mattia se retrage într-un ora[ universitar nordic, unde studiaz` „numerele prime gemene“. Romanul lui Paolo Giordano st` în picioare tocmai pentru c`, dup` mica teorie expus` mai sus [i dup` tragismul scrî[nit [i artificial al ipotezei, urm`re[te cu discre]ie evolu]ia psihologic` (evolu]ie e mult spus, dat fiind c` se caracterizeaz` prin... stagnare) a celor dou` personaje care aparent încearc` s` rup` un cordon ombilical invizibil. Aici e punctul în care romanul se desparte de un film american chiar bun, dar închis între limite... comerciale. Doi ciuda]i, doi bolnavi nu pot tr`i împreun`. E, totu[i, nevoie de o parte care s` cedeze [i s` vad` [i v`lul Mayei, nu doar crusta scîrboas` a realit`]ii ultime. A[a c` Paolo Giordano face bine [i taie orice punte pe care cei doi încearc` s-o construiasc`. Acum, a doua parte a teoriei, cum c` p`rin]ii î]i pot distruge toat` via]a înc` din copil`rie, întîlne[te în mine un suporter înfocat. {i iat` c` – observ cu întîrziere – în 2010 se va face [i un film dup` roman: e perfect ca materie prim`. P.S. Într-un num`r din România literar`, Cronicarul are impresia c` a[ fi avut la rîndul meu o impresie. {i anume, a[ fi crezut, bietul de mine, c` Tennessee Williams a cî[tigat Premiul Pulitzer „pentru dram`“ cu... volumul de memorii. Iar eu m-a[ fi h`h`it ca prostul. Nu, doamna Cronicar, am rîs pentru c` „Pulitzer Prize for drama“ se traduce prin „Premiul Pulitzer pentru dramaturgie“, nu „pentru dram`“. Iar diferen]a e destul de mare, mai ales cînd o comi]i pe coperta I. E ca atunci cînd o comi]i pe ultima pagin` a unei reviste. ■ Bogdan-Alexandru St`nescu

29,99 lei traducere din limba italian` de Cerasela Barbone

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

anilor ’60, Constan]a Buzea este o tîn`r` poet` bine cotat` critic, cu apari]ii editoriale apreciate [i comentate. Totodat`, ea e c`s`torit` cu Adrian Pùnescu – el însu[i la debutul unei fulminante cariere literare, sociale [i, desigur, politice. Situa]ia are ceva tipic din antagonismul de gen al epocilor tradi]ionale: femeia sacrificat` necondi]ionat pe altarul proiectelor „incomparabil“ mai vizibile ale b`rbatului. Mam` a doi copii (pe care-i iube[te enorm [i fa]` de care joac`, aproape de una singur`, rolul de p`rinte), introvertit`, timid` chiar, Constan]a Buzea se las`, aparent, cople[it` de umbra covîr[itoare a so]ului, acceptîndu-i, în planul imediat exterior, abuzurile de tot felul: multiplele aventuri extraconjugale (încheiate cu na[terea altor copii pe care Adrian Pùnescu, în puseuri de sadism, greu de b`nuit la prima vedere, îi [i prezint`!), ironiile, accesele de furie ([i agresivitate), comportamentul deviant (o abandoneaz`, la un moment dat, speriat`, pe str`zile Parisului, ap`rînd, mult mai tîrziu, „rîzînd ca un elefant“). Ea „nu face scene“, nu se revolt` [i nu pl`te[te cu aceea[i moned`. Toate pentru c`, în forul sù interior, poeta [i-a impus s`-[i p`streze indentitatea cu orice pre], s` nu devin` altcineva. Jurnalul autoscopic (de o precizie [i onestitate a m`rturisirii care l-ar fi f`cut gelos pîn` [i pe Camil Petrescu) func]ioneaz` aici ca un instrument moral [i psihologic. Dac`, în final, vorbim despre un triumf al feminit`]ii, despre o supravie]uire a eului genuin, meritul principal r`mîne al acestui (necru]`tor altfel) experiment introspectiv. Cre[tetul ghe]arului nu reprezint` numai o carte de autoanaliz`, ci [i una de explorare a alterit`]ii. Constan]a Buzea creioneaz`, în volum, „o lume disp`rut`“, a anilor ’60-’70, cu farmecul [i, concomitent, ororile ei. Mai mult, scriitoarea are prilejul s` c`l`toreasc` în America, familiarizîndu-se cu diferen]ele mentaliste. Întîlnirea cu Mircea Eliade, la Chicago, constituie un episod inedit de istorie literar`, ce nu trebuie ocolit de criticii viitorului.

Triumful feminit`]ii Constan]a Buzea Cre[tetul ghe]arului. Jurnal 1969-1971 Colec]ia „Memorii/Jurnale“ Editura Humanitas, 2009

27 lei

Pentru femini[tii ultimelor decenii, o dilem` socio-cultural` a r`mas deocamdat` nerezolvat`. În redefinirea feminit`]ii moderne, care principiu este mai important: identitatea sau emanciparea? Altfel spus, e bine s` conservi „identitatea“ feminin`, chiar dac` ea nu scap` de periferia spa]iului patriarhal nereformat ori, dimpotriv`, s` dai curs liber „emancip`rii“ genului secund, fie [i cu riscul ca femeia, în mi[carea sa spre centralitate, s`-[i piard` „sinele“ propriu, imitînd masculinitatea? Nu m` voi aventura cu un r`spuns. De ajuns s` constat, citind jurnalul Constan]ei Buzea (1969-1971), c`, uneori, p`strarea identit`]ii nealterate constituie o victorie spiritual` [i psihologic` mai semnificativ` decît un întreg univers al emancip`rilor absolute. Nu degeaba au insistat feministe celebre pe ideea „integrit`]ii feminine“. Probabil c` nici o „emancipare“ nu poate avea loc în afara autenticit`]ii propriei fiin]e. Am resim]it dramatica, intensa experien]` (cultural`, psihic`, social`, emo]ional`) din Cre[tetul ghe]arului ca pe o (îndîrjit`) supravie]uire a identit`]ii unei scriitoare, intelectuale [i, nu în ultimul rînd, femei, în spa]iul restrictivdiscriminatoriu al societ`]ii comuniste, dublat de intervalul poten]ial mutilant suflete[te al mariajului personal. Faptul c` autoarea ]ine un jurnal de observa]ii sincere (pîn` la masochism) [i atente (pîn` la detaliul traumatizant) o salveaz`, învestindu-i cu sens existen]a, trezindu-i, cumva paradoxal, voluptatea introspec]iei. La sfîr[itul

■ Codrin Liviu Cu]itaru

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Triste]ea [i sim]ul umorului A.P. Cehov Logodnica. Nuvele [i povestiri Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

A. P. Cehov scruteaz` peisajul rusesc [i red` în pagin` exact acele detalii capabile s`-]i ofere bog`]ia de senza]ii a întregului. Descrie corsetul unei femei ori sc`p`rarea unui chibrit [i ob]ine un personaj înainte ca acesta s` vorbeasc`. Te face s` fii atent la c`derea fulgilor de nea, iar tu în]elegi c` vezi Moscova sau Petersburg-ul prin ochii unui c`l`tor încoto[m`nat dintr-o sanie. Mai mult, ordonarea cronologic` a textelor din acest superb volum î]i îng`duie s` surprinzi atît diversele maniere ale prozatorului de a testa limitele artei, dar mai cu seam` spectrul unei triste]i din ce în ce mai accentuate cu trecerea timpului [i sonoritatea tot mai distinct` a unui ton deopotriv` ferm [i tandru, îns` niciodat` didactic. Situa]iile [i personajele hazlii din primele schi]e [i povestiri, parodierea diverselor genuri (poli]ist, epistolar, gotic) [i apelul la forme mai mult sau mai pu]in literare (imita]ia de proces-verbal, conven]ii romane[ti de manual expediate în cîteva pagini, liste de cli[ee scriitorice[ti puse într-o lumin` hilar`) dispar în prozele de mai tîrziu sau primesc nuan]e cu un farmec ambiguu, uneori amar-ironic, alteori rù prevestitor, ca [i cum cel care le-a imaginat ar fi presim]it c` eflorescenta lui creativitate va fi curmat` la doar patruzeci [i patru de ani. Nu se poate vorbi despre evolu]ie stilistic` la Cehov, întrucît el s-a dovedit un autor de fic]iune la fel de bun în tinere]e ca [i la maturitate. E[ecul literar i-a fost strìn, iar geniul sù se manifest` a[a de benign [i lipsit de ostenta]ie încît e cu neputin]` s` nu-l îndr`ge[ti. Cehov face parte din acea categorie de autori la care, chiar dac`-i

RECENZII neglijezi o vreme, te întorci mereu, pentru c` recitirea lor devine o necesitate. Ne mai r`mîne întotdeauna ceva de aflat despre turma de cerbi v`zut` de Andrei Efimîci, nefericitul medic din „Salonul Nr. 6“, exact în clipa mor]ii, a[a cum ne r`mîne s` mai descoperim detalii privitoare la tabachera verde a Emmei Bovary sau la saco[a ro[ie a Annei Karenina. S` creezi, în proza scurt`, personaje capabile s` fie mai mult decît ni[te umbre memorabile pare imposibil – [i totu[i, personajele din aceste povestiri vorbesc, ac]ioneaz`, gîndesc, se bucur` [i sufer` ca [i cum voin]a autorului nu ar exista, iar uneori î]i dau impresia c` pot p`[i dincolo de contextele în care au fost surprinse. Au un dinamism inepuizabil. De[i întîlnim mai mul]i b`rba]i domina]i autoritar de femei, aman]i u[uratici, mujici s`raci cu duhul, fete [i doamne capricioase, func]ionari slugarnici ori medici [i savan]i închipui]i – rudele din Rusia ale lui Monsieur Homais –, nimic nu permite integrarea lor în tipologii. Nu pot s`-mi imaginez ceva mai îndep`rtat de tezism decît prozele lui Cehov, un estet, nicidecum un predicator. Pentru el, conteaz` individul, nu clasa social`, detaliile, nu schema explicativ`, mai precis, acele detalii „ce refuz` s` se explice“, cum frumos le descria James Wood referindu-se la „Doamna cu c`]elul“, favorita criticilor. Mie îmi este greu s`-mi numesc favorita. A[ alege „Durere“, povestea unui vizitiu b`trîn al c`rui fiu a murit [i care caut` cu disperare un client dispus s`-i asculte suferin]a. Imaginea lui [i a c`lu]ului s`u, acoperi]i de z`pad`, m` bîntuie înc`, a[a cum m` bîntuie [i melodia trist` din „Vioara lui Rotschild“, dar atunci îmi amintesc de „Un roman cu un contrabas“ [i de frumuse]ea nud` închis` în cutia instrumentului muzical, de mo[ierul Greabov b`l`cindu-se în costumul lui Adam, spre oroarea „Fiicei Albionului“, sau de resemnarea senzual` a croitoresei Polinka, în vreme ce-[i face cump`r`turile la galanteria Nout`]i Pariziene. Vladimir Nabokov spunea despre Cehov c` a scris c`r]i triste pentru oameni cu sim]ul umorului. Nu mai am nimic de ad`ugat. ■ Alexandru Budac

59,95 lei edi]ie îngrijit`, studiu introductiv, tabel cronologic [i note de Sorina B`l`nescu traduceri din limba rus` de Alexandra B`rc`cil`, Anda Boldur, Otilia Cazimir, Alice Gabrielescu, Nicolae Guma, Tia Mure[, Tatiana Panaitescu, Natalia Radovici, Mihail Sevastos, Xenia Stroe, {tefana Velisar-Teodoreanu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

misiune, în ciuda numelui care nu-l recomand` drept Casanova, nu s` seduc`, ci pur [i simplu s` fac` sex cu toate femeile întîlnite în cale. Al`turi de Bunny junior – fiul sù supradotat pe care îl ignor`, luîndu-l drept un „ciudat“ –, Bunny începe o c`l`torie care parodiaz` un travaliu de doliu: cu lista clientelor în mîn`, Bunny str`bate ]ara în lung [i-n lat ca s`-[i demonstreze c`, de[i vizitat periodic de fantoma so]iei sale, nu e în pericol de a-[i pierde harul [i de a nu-[i mai îndeplini misiunea copulatorie în lume. Pe m`sur` ce e[ecurile erotice se înmul]esc, protagonistul încearc`, în paralel, s`-[i ini]ieze fiul în arta vînz`rilor. Adev`rata sa preocupare îi devine îns` evident` [i lui Bunny junior, care î[i vede tat`l în situa]ii din ce în ce mai grote[ti: alergînd cu pantalonii în vine, aproape s` fie ucis în b`taie de so]ii clientelor sau aruncat pe u[` afar` de clientele înse[i, fapt care, de[i îi ciunte[te inocen]a, nu-i diminueaz` fascina]ia oarb` pentru tat`l sù. Cît` vreme acest drum poate fi citit ca o parodie a clasicei c`l`torii tat`-fiu din literatura american`, un rit al ini]ierii întru con[tiin]a civic` [i con[tiin]a de sine, cî[tigul în originalitate este evident. Pe de alt` parte, solu]iile prozastice sînt uneori prea simple, uzîndu-se în acela[i timp de o simbolistic` prea evident`: Bunny junior e în pericol s` orbeasc` suferind de blefarit`, iar dup` cea mai rea dintre c`derile tat`lui sù copilul înghite lista cu cliente. La fel, fantoma so]iei are parte de o utilitate bidimensional`, rezumîndu-se la rolul de amintitoare perpetu` a p`catelor lui Bunny [i de ocrotitoare a fiului. În sfîr[it, moartea lui Bunny survine la cap`tul destr`m`rii complete a demnit`]ii sale de fiin]` uman`, într-un banal accident de ma[in`. Exist` îns` [i întîmpl`ri post-mortem: Bunny este posedat la propriu de c`tre Diavol [i apoi urmeaz` o cìn]` în fa]a tuturor femeilor umilite [i folosite de c`tre acesta în timpul vie]ii. Mîntuire la Nick Cave, iat` o [ans` care în compozi]iile sale muzicale nu se prea reg`se[te. Pe de alt` parte, proza mare nu face cas` bun` cu mijloace, inten]ii [i itinerarii atît de transparente. M` întorc la muzic`. ■

O moarte care nu dovede[te nimic Nick Cave Moartea lui Bunny Munro Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

24,95 lei traducere din limba englez` de Ciprian {iulea

M` num`r, bineîn]eles, printre fanii lui Nick Cave. Nu po]i s` nu fii fascinat de r`ul dulceperfid, de progresia cu care acesta se insinueaz` în tema muzical` arestînd sim]urile pîn` la finalul apoteotic, cînd [i barierele construc]iei estetice cad, l`sînd la iveal` nimic altceva decît hido[enia absolut`, acea hido[enie pe care mintea uman` o b`nuie[te instinctiv, dar în jurul c`reia gîndul nu îndr`zne[te s` se coaguleze. Un pasionat de literatur` nu poate decît s` frisoneze la gîndul unei realiz`ri de aceea[i factur` în proz`. {i ea apare sub numele Moartea lui Bunny Munro, roman semnat Nick Cave. Cartea abund`, într-adev`r, în elemente care construiesc atmosfera damnat suprarealist` a muzicii sale, elemente care nu se pot grefa decît pe o poveste simpl` pentru c` ea trebuie s` se converteasc` la un registru aproape poematic, cu personaje pu]ine, creionate în linia unei singure tr`s`turi de caracter augmentate pîn` la disolu]ia în demen]`. Desigur c` nici un cititor cît de cît avizat [i, în egal` m`sur`, nici un consumator al muzicii sale nu au nevoie s` deschid` cartea pentru a în]elege c` nu este vorba despre o moarte exemplar` [i c`, în mod cert, avem de-a face cu un antierou. Lucrurile pot merge chiar mai departe: dac` ar exista, printre instrumentele naratologice, categoria de suberou, atunci Bunny Munro ar ilustra-o str`lucit. Protagonistul este un suferind de priapism care î[i vede condi]ia medical` ca pe un har. Degringolada sa începe atunci cînd „harul“ s`u o determin` pe so]ia sa Libby, pe care de altfel o iube[te, s` se sinucid`. Vînz`tor de produse de înfrumuse]are, Bunny are ca

{tefania Mihalache

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

C`l`torii Rose Tremain Culoarea Colec]ia „Mae[trii Leda“, Editura Leda, 2010

Evident, lui Tremain îi place s` c`l`toreasc`. Nu doar în spa]iu, ci [i în timp. Restaura]ia (1989; RAO, 1997), romanul care îi aduce recunoa[terea în spa]iul anglo-saxon, ne poart` în Anglia mult-încercatului Charles al II-lea, unde asist`m nu doar la înl`turarea lui Cromwell, ci [i la cele dou` mari tragedii londoneze ale vremii – epidemia de cium` bubonic` din 1665, urmat` de Marele Incendiu al Londrei, un an mai tîrziu. În Muzic` [i t`cere (1999; Leda, 2008) sîntem invita]i la curtea altui rege, Christian al IV-lea, danezul cu cea mai lung` domnie [i cei mai mul]i copii, r`mas în istorie datorit` reformelor ini]iate, dar [i din cauza c`s`toriei acestuia cu Kirsten Munk, cea care avea în final s` finan]eze invadarea Danemarcei de c`tre rivala Suedie. În Drumul spre cas` (2008; Leda, 2008) c`l`toria are loc în zilele noastre, îns` locurile sînt la fel de exotice, cel pu]in din perspectiv` occidental`. Lev, cet`]ean al unei ]`ri europene ex-comuniste, este for]at s` plece din satul natal, Aurori, pentru a-[i cî[tiga existen]a în Londra, unde refuz` îns` s` se stabileasc` pentru c` „un om poate c`l`tori departe, dar inima lui cu greu îl poate prinde din urm`“. Tot acas` se va întoarce în cele din urm` [i protagonistul din Culoarea, cea mai recent` traducere din proza lui Tremain, roman ce ne poart` de data aceasta în îndep`rtata Noua Zeeland`, sau Aotearoa, în limba maori, adic` }ara Marelui Nor Alb. Sîntem în 1864, iar Joseph Blackstone, venit din comitatul Norfolk pentru a începe o nou` via]` pe p`mînt neozeelandez, î[i construie[te prima lui cas`. Nu e singur, ci înso]it de mama sa, Lilian, [i de so]ie, Harriet. Anglia au p`r`sit-o

RECENZII din cauza datoriilor, survenite dup` moartea tat`lui, un adjudec`tor de vite care a sfîr[it omorît de stru]i (sau, dup` p`rerea lui Lilian, de curiozitate, c`ci ea l-a îndemnat pe b`rbat s` vad` ce se întîmpl` cînd un cioc de stru] [i apoi din ce în ce mai multe se abat asupra p`l`riei sale, pe care a refuzat s` [i-o scoat`). Dar, de[i împreun`, Joseph, Lilian [i Harriet nu au prea multe în comun, cu excep]ia limbii pe care o vorbesc [i a secretivit`]ii ce-i caracterizeaz` pe to]i, de[i nici secretele nu sînt acelea[i. Mai mult decît atît, Joseph [i Harriet nici m`car nu se iubesc. S-au c`s`torit pentru a uita fiecare de trecutul s`u, dar trecutul nu poate fi uitat, dimpotriv`, îl tai [i r`sare din nou, ca o buruian` rezistent` care se-nc`p`]îneaz` s` creasc` din orice p`mînt, ca un cap de balaur pe care cu cît îl retezi mai des cu atît devine mai puternic. Poate de aceea trecutul este [i singurul care rezist` pe aceste meleaguri, în detrimentul unui prezent ce nu pare a se închega pentru a forma viitorul. Casa din chirpici pe care a construit-o Joseph va fi doborît` de vînturi [i ploi, animalele vor muri, sufletele oamenilor se vor strînge în inimile lor triste [i vor începe o lung` hibernare. {i poate c` nimic din toate acestea nu s-ar fi întîmplat dac` la mijloc n-ar fi fost culoarea [i goana dup` ea, dup` aurul care, asemenea unui Iad str`lucitor de metal, se g`se[te în adîncul acestor ]inuturi s`lbatice ce refuz` parc` s` r`spund` la numele engleze[ti pe care i le dau albii. Marele Nor Alb nu are nimic pufos în el, dar te-mpresoar` cu aburul lui, te face s` nu mai vezi bine, s` crezi c` tr`ie[ti cînd, de fapt, ai murit. Indiferent unde ne-ar îndemna s-o înso]im în c`l`toriile sale, indiferent în ce timp [i în ce spa]iu, cu Rose Tremain [tim c` nu d`m gre[ niciodat`. O demonstreaz` [i acest roman în care ne afund`m pe nesim]ite, pentru a ne da seama dintr-odat` c` nu mai putem ie[i. Sîntem prin[i în mrejele unei nara]iuni am`gitoare care, asemenea promisiunii aurului, te face s` crezi c` mirajul e mai concret decît realitatea. {i-atunci tot ce vrem e s` nu se mai termine. ■ Florin Irimia

46,90 lei traducere din limba englez` [i note de Ovidiu Petri[or

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

CINEMA

timpul proiec]iei, „cu capul împresurat de aura obsesiei, cu un um`r bî]îind suspect“, s` o umpli „treptat cu mîngîieli pe care nimeni altcineva n-ar putea s` le decodeze“. Nu [tiu cum î[i scrie cronicile, dar pot b`nui c` le cizeleaz` pîn` cînd nu mai poate fi ad`ugat/[ters nimic, pîn` cînd dumnealui nu mai poate modifica nimic. Da, sînt convins c` cel mai sever critic al lui Andrei Gorzo este Andrei Gorzo. Poate [i de aici sentimentul de soliditate impenetrabil` pe care îl am cînd îl citesc, chiar [i atunci cînd nu sînt de acord deloc cu dumnealui. Dar, ca orice om inteligent care [tie c` perspectivele difer` [i c`, uneori, e nevoie de timp [i de unghiuri diferite pentru a pune diagnosticul corect, criticul este, în mod fundamental, onest cu o art` care „adesea e mult mai pu]in [i aproape întotdeauna e mai mult“. Ve]i sim]i aceast` onestitate f`r` rest din fiecare rînd al culegerii de 72 de cronici, dintre care 18 despre filme române[ti, a[ezate primele în carte. Înaintea acestora stau „O confesiune din 2005, cu un P.S.“, despre începuturi, [i „Amintirile sînt f`cute [i din asta“, o analiz`, din 2006, a celor mai vizionate 10 filme în România din toate timpurile. {i mai face vorbire, de vreo trei ori, separat, despre agentul 007, numitul James Bond. {i nu e surprinz`tor, pentru c` acest personaj a declan[at, în 1990, obsesia. Astfel c` cele trei cronici – la Casino Royale, la Quantum of Solace, plus scanarea actorilor care l-au jucat pe agentul Majest`]ii Sale –, la care se adaug` povestea din „Confesiune“ sînt o reveren]` f`cut` unui trecut fondator [i inocent, f`r` de care nu ar fi v`zut Hitchcock, Spielberg, Lumet, John Boorman, John Huston, Terry Gillian, Fred Schepisi, f`r` de care nu s-ar fi lansat, cum m`rturise[te recunosc`tor. Bunul, r`ul [i urîtul în cinema (ve]i afla [i despre alegerea titlului citind atent cronicile) este cartea unui dependent de cinematograf, pentru care întunericul s`lii este locul unde se na[te [i moare lumina fondatoare a unei iluzii care – a[a cum spunea Pauline Kael – conteaz` în via]`: filmul. ■

„…filmele conteaz` în via]`“ Andrei Gorzo Bunul, r`ul [i urîtul în cinema Colec]ia „Cinema“, Editura Polirom, 2009

29,95 lei

Pe coperta a patra a c`r]ii, Nae Caranfil spune despre bunul s`u prieten Andrei Gorzo c` filmele ar ie[i mai bune dac` cei care le fac i-ar putea citi cronicile înainte s` se pun` pe treab`. Poate c` a[a ar fi, dar în acela[i timp ar fi [i foarte trist pentru noi „ceilal]i“, care vrem s`-l citim pe Gorzo s`pt`mîn` de s`pt`mîn` [i s` ne confrunt`m pl`cerile, viziunile, p`rerile, obsesiile, cu un cuvînt u[or epuizat, gusturile despre filme cu ale domniei sale. De ce vrem asta? De ce deschidem Dilema veche [i vrem s` [tim ce a zis Gorzo despre...? E destul de simplu. Dincolo de cronica punctual` a unui film, citim o defini]ie a cinematografului. De fiecare dat`. Nu a existat nici un moment ([i îl citesc pe Andrei Gorzo de la început) în care filmul s` fie luat à la légère, s` fie privit ca o umplutur` de dou` ore. M` tot gîndesc cum a[ putea s` scriu despre aceast` culegere de cronici astfel încît s` nu fie decît o... cronic` la cronici; poate c` [i acesta e un motiv pentru care, dup` un an de la lansare (10 aprilie 2009), cartea aceasta nu a fost recenzat`. Într-un fel, re]inerea în fa]a unei asemenea încerc`ri e oarecum fireasc`, pentru c` ce s-ar mai putea spune despre cineva care [tie totul despre filme [i ale c`rui verdicte sînt decisive? Cred c` nimeni nu vede, în lumea mic` [i mult prea agitat-balcanic` a cinematografiei autohtone, filmele a[a cum le prive[te domnul Gorzo: ca pe un dat al vie]ii care nu trebuie irosit. Doar cu aceast` credin]` po]i scrie cronic` de film din 1996 f`r` întrerupere [i cu egal` intensitate, doar a[a po]i intra, de fiecare dat`, în cinematograf „de obicei (...) singur“, iar „înainte ca luminile s` se sting`“ s`-]i încerci pixul, s` deschizi agenda la o pagin` nou` [i, în

Florin Barbu

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ESEU

Probleme de literatur` legal` Jean-Luc Hennig Apologia plagiatului Colec]ia „Demonul teoriei“ Editura Art, 2009

Jean-Luc Hennig este jurnalist, profesor la Universitatea din Cairo [i autorul, printre altele, al unor eseuri despre sex cu titluri cel pu]in acro[ante: Dic]ionar literar [i erotic al fructelor [i legumelor, Scurt` istorie a feselor, Erotica vinului, Sperma neagr`. Dac` mai ad`ug`m [i am`nuntul c` al doilea subiect favorit al eseistului este moartea, cred c` avem deja în minte un profil schematic al acestuia. Poate [i stilistic. Am avut dou` surprize citind aceast` carte: prima este prefa]a spumoas` [i inteligent` semnat` de Gabriel H. Decuble, un excelent microeseu de citit [i separat de corpul c`r]ii; a doua este demonstra]ia lui Jean-Luc Hennig (nu diacronic`, ci tematic`, fapt care-i asigur` prospe]ime [i mobilitate) [i impecabila execu]ie stilistic` a c`r]ii. Teza este destul de simpl`: la origini, to]i marii scriitori „furau“ pe rupte de la al]ii, originalitatea nefiind considerat` o calitate în sine, în vreme ce, în zilele noastre, plagiatul a ajuns un adev`rat m`r al discordiei, aruncat uneori pîn` în boxa acuza]ilor. Dincolo de faptul c` schi]eaz` practic istoria unui concept – de la etimologie [i primele în]elesuri (de pild`, la Roma, plagiatorul era cel care-i fura altuia un sclav sau care vindea ca sclav o persoan` liber`), pîn` la problema actual` a copyright-ului (pus` în discu]ie ini]ial de librarii din Londra [i Paris, în secolul al XVIII-lea) –, cartea este un adev`rat eseu despre scriitur`. Un eseu argumentat [i excelent documentat, care dep`[e[te cu ele-

RECENZII gan]` [i umor grani]ele subiectului anun]at în titlu, devenind, pe alocuri, cum chiar autorul „promite“, o adev`rat` erotic` a plagiatului. Acest tur de for]` prin literatura occidental` con]ine detalii delicioase de istorie literar` (Dumas [i Brecht aveau „negri“ care le scriau c`r]ile, Stendhal era un plagiator notoriu, dar extrem de talentat [.a.m.d.), dar reproduce comparativ [i pasaje din opere faimoase, indicînd sursa p`gubit`. Îns` cel mai important mesaj al c`r]ii e acela c` plagiatul nu-i ceva r`u, infam, a[a cum îl percepem noi ast`zi (un fel de abces al moralit`]ii scriitorice[ti): „Plagiatul, s` nu uit`m, se na[te din lectur`. Ca [i cînd între carte [i cititor s-ar instaura o prea mare apropiere sau o influen]` prea puternic`. Cititorul nu numai c` nu se poate desprinde de aceasta, dar nu poate schimba o iot`, n-ar [ti s-o reformuleze altfel, este cuprins de farmecul ei. Actul de a scrie începe cu admira]ia [i tenta]ia furtului“. Plagiatul e, în fond, cît se poate de benign: „Plagiatorul (ca [i voyeur-ul) uit` ceea ce fur` deoarece natura a ceea ce fur` e furtiv`. {i, în fond, ceea ce fur` n-are nici o importan]` pentru el. Plagiatorul este un vis`tor al scriiturii, nimic altceva“. Între un scriitor genial care „[terpele[te de ici, de colo“ (uneori, chiar indicîndu-[i sursele) [i altul mediocru, dar integru [i original – e greu s`-l alegi pe al doilea. Pervers` e mai degrab` prostia decît „împrumuturile“, care, în fond, nu prejudiciaz` pe nimeni (opera-surs` [i autorul acesteia r`mîn cu onoarea intact`). F`r` a face apologia unei lipse de etic` scriitoriceasc`, eseistul francez ne atrage aten]ia c` talentul (plagiatorului) scoate din discu]ie paternitatea unui pasaj sau a unei idei. În cîmpul cultural global, mai precis într-o literatur` care admite f`]i[ c` recicleaz` la nesfîr[it acela[i material, plagiatul e doar o chestiune de „frustrare“. {i dac` ne gîndim c` „plagiatorul absolut“ a fost Borges, atunci nu mai încape îndoial` c` plagiatul e un instrument pre]ios în mîna (a „doua mîn`“, cum ar spune Compagnon) cui [tie s`-l foloseasc` bine. Un mic plagiat e [i titlul acestei recenzii. ■ Florina Pîrjol

19,50 lei traducere din limba francez` [i note de M`d`lin Ro[ioru prefa]` de Gabriel H. Decuble

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ESEU

t` autorii, costumul – în]eles în sens general ca „ansamblul imaginii umane, incluzînd... coafura [i machiajul“ – îndeplinea o serie de func]ii precise, de la cea de protec]ie [i adaptare la mediu, la func]ia de comunicare (diferen]a de sex, de vîrst`, însemnele func]iei, diferen]ele de rang [i avere, prestigiul politic, diferen]ele sociale [i de neam) [i la func]ia estetic`. Imaginea uman` – pe care, vrînd-nevrînd, trebuie s` ne-o construim fiecare dintre noi, zi de zi, deliberat sau nu, cu un acut sim] al modei sau complet opaci la ea – se creeaz`, spun autorii, cu acelea[i mijloace cu care pictorii î[i realizeaz` tablourile. De aceea, în vestimenta]ie trebuie ]inut cont, ca [i în artele vizuale, de: desen (creeaz` formele), lumin` [i umbr` (modeleaz` volumele), culoare (transmite emo]ie) [i materialele folosite (determin` sugestii senzoriale). Iat` o aplica]ie practic`, instructiv`, a legilor plastice la arta asort`rii elementelor costumului b`rb`tesc: „O ]inut` de o singur` culoare – cum este costumul clasic – înviorat` de o singur` mic` pat` de culoare vie, ca un accent, ilustreaz` contrastul de cantitate, un costum bleumarin cu c`ma[` bleu este un exemplu de contrast de calitate (albastrul fiind concentrat în haine [i diluat în c`ma[`)“. Diferen]a esen]ial` în raport cu artele plastice e dat` îns` de faptul c`: „dac` un tablou poate reprezenta orice, r`mînînd izolat prin ram` de via]a real`, tot ce se adaug` fiin]ei umane î[i r`sfrînge însu[irile asupra purt`torului“. Dincolo de privirea estetic`, vestimenta]ia – emitent al unei comunic`ri nonverbale – trebuie s` r`spund` inten]iilor [i rolurilor sociale ale purt`torului. Cartea acord` un capitol („B`rbatul ideal. Dandy-ul [i dandismul, vîrsta [i moda“) [i modelelor celebre de b`rba]i elegan]i, printre care dandy-ul Beau Brummell, actorul Rudolf Valentino, brunetul impun`tor gen Clark Gable, Cary Grant etc. Închei cu o provocatoare observa]ie de mod` [i moravuri: în vreme ce femeile au golit dulapurile b`rba]ilor, împrumutînd tot ce se putea, b`rba]ii continu` s` se apropie cu reticen]` de garderoba feminin` (fustele [i tocurile înalte!). Ce ne rezerv` viitorul? ■

Moda b`rb`teasc`: mic` istorie [i ghid de bun` purtare Adina Nanu, Ovidiu Buta B`rbatul [i moda Editura Polirom, 2009

32,95 lei desene de Adina Nanu

B`rbatul [i moda de Adina Nanu [i Ovidiu Buta (cu desene de Adina Nanu [i fotografii cu Neagu Djuvara [i Adrian Silvan Ionescu, printre al]ii) este un cuceritor ghid vestimentar pentru b`rba]i, scris cu competen]` [i verv` la dou` mîini. Adina Nanu este istoric de art`, profesoar` la Universitatea Na]ional` de Art` Teatral` [i Cinematografic` din Bucure[ti, iar Ovidiu Buta, tîn`r jurnalist de mod`, i-a fost student. Cartea nu este numai de strict` actualitate în materie de tendin]e de mod` b`rb`teasc` – specialitatea lui Ovidiu Buta –, dar execut` [i „volute“ istorico-documentare, c`ci Adina Nanu este o specialist` în istoria costumului de-a lungul secolelor. Publicul-]int` e constituit nu numai de b`rba]i, dar [i de femei, „admiratoarele“ [i adesea consilierele lor în materie de vestimenta]ie, [i în genere cartea poate interesa pe oricine e preocupat de evolu]ia mentalit`]ilor, v`zut` prin prisma evolu]iei modei. Moda – cuvînt atît de iubit sau de detestat – are ca ingredient esen]ial valorizarea estetic` a existen]ei noastre efemere, ad`ugîndu-i un plus de intensitate: „Departe de a fi o frivolitate van`, moda este un puternic elixir, ce ne ajut` s` tr`im mai intens clipa care trece [i din care e f`cut` via]a“. Intervin apoi considerentele de ordin social, istoric [i economic: „Moda cuprinde un [ir continuu de experimente, lansate de cei mai prestigio[i creatori de imagine, care devin cunoscute de marele public [i, dac` r`spund aspira]iilor majorit`]ii, sînt adoptate pe scar` larg` pentru ca, dup` o vreme, s` se banalizeze. Func]ioneaz` ca un motor în trei timpi: inventare, r`spîndire, perimare“. În trecut, ca [i ast`zi, ara-

Adina Dini]oiu

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Adrenergic vorbind… Sebastian A. Corn, Adrenergic! Editura Millennium Press, 2009

Nuvela Adrenergic! a lui Sebastian A. Corn a fost publicat` în 1994, în nr. 89-90 al Jurnalului SF. În 2009 Millennium Press a republicat-o în volum, într-o versiune actualizat` [i, dup` cum s-a v`zut, a[teptat` de o parte a publicului înc` nostalgic dup` sefeul românesc din anii ’90 sau doritor de proza lui Sebastian A. Corn, poate cel mai cunoscut autor din mediul SF (datorit` [i volutelor sale aproape mainstream cu S` m` tai cu t`i[ul bisturiului t`u, scrise Josephine [i Vindec`torul), ajuns la cel de-al [aptelea volum. Lumea din Adrenergic! este una specific` cyberpunk-ului, dar acelui cyberpunk scris de Sebastian A. Corn [i mai pu]in celui pe care-l cunoa[tem din scrierile lui Gibson, Sterling et Co. Pentru c` autorul român a [tiut s` scrie cyberpunk – împrumutînd temele, tonul, atitudinea –, dar cu o tu[` original`, care vine din specializarea lui (se [tie c`, în via]a de toate zilele, Corn este medic, specializat în chirurgie toracic`). A[ spune chiar c` doar tonalitatea discursului a mai r`mas din celebrul cyberpunk, pentru c`, în rest, totul este bio. Implanturile, interfe]ele, re]eaua... Astfel, ma[inile au banchetele din tentacule amplificate de calmar, geamurile sînt din cristalin expandat de bufni]` australian`, caroseria compact` e din sequoia, iar podeaua dormitorului este alc`tuir` din ierburi, [i ferestrele, din ]esut amplificat de meduz`. Echelonul ora[ului South Sabrata este alc`tuit din culturi de retin` poten]at`, pe trotuare sînt receptori tactili expanda]i, iar implanturile de pl`ci vibratile au rolul de a culege sunetele, toate acestea fiind legate la cei trei spa]iofori care au în sinapsele lor harta ora[ului... Este o lume a marilor corpora]ii, a complo-

RECENZII turilor [i a luptei pentru putere, a inteligen]ei, a inventivit`]ii, dar [i a „simfoniei periferiilor“, o lume în care biologicul este – cum spuneam – la tot pasul, fie ca material de baz` pentru re]ea, fie ca element de construc]ie. Cl`diri, trotuare lifturi, ferestre – toate sînt mixate biologic; sînt mai ieftine, mai rezistente [i se autoîntre]in. Biologicul este prezent [i ca element de decor, de costuma]ie, de îmbun`t`]ire a aspectului: Tamerlan Banks, personajul principal, directorul onorific al United T-Skell Spaces, al c`rui slogan este „cine nu-i stresat nu e-n via]`“, are o gref` de mu[chi vegetal; Galahd, negrul care plimb` dup` el Capitalul lui Marx, are implantat` pe cap o blan` de castor etc. Bineîn]eles, exist` [i puri[tii care nu-[i amestec` ]esuturile cu ale altor specii. Printre ei, Hugo Secada, directorul executiv al aceleia[i United T-Skell [i rival al lui Banks, fost emigrant columbian, fost [omer, fost spa]iofor. South Sabrata, ora[ul care fusese în r`zboi cu Londrina, ora[ul concurent de pe Coasta de Nord, este o lume în care unii se plimb` pe str`zi, iar al]ii sînt de folos primilor (ca [oferi, angaja]i etc.), de[i, de fapt, sînt cufunda]i în lichide amniotice, sînt spa]ioforii dec`zu]i din stadiul uman, transforma]i în ordinatoare de supercompeti]ie, de ultim` genera]ie, echipa]i cu roiuri de turboskelli. Iar turboskelii sînt proteze logice care se interpun între oameni [i computere [i, împreun` cu spa]ioforii, formeaz` re]eaua, adic` reticulosistemul, o banc` de date cu circuite programate molecular. Poate Sebastian A. Corn este scriitorul român de SF care îmbin` cel mai bine scrisul cu profesia din via]a civil`. Are inteligen]a de a se baza foarte mult pe ceea ce [tie [i de-abia de aici încolo s` fabuleze. Dup` mai mult de zece romane de Philip K. Dick ap`rute între timp în române[te, dup` apari]ia seriei Matrix..., adrenergic vorbind (expresie care apare des în nuvel`), textul lui Sebastian A. Corn se cite[te altfel acum, la cincisprezece ani de la prima publicare. Se pare c`, în sfîr[it, cititorii de-acum se întîlnesc cu scriitorul de-atunci. ■ Michael Haulic`

15 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

POLITOLOGIE

ofertant pentru doritorii de capital electoral. Sînt analizate cele mai populare/influente bloguri de politicieni, autorul introducînd diferite criterii de analiz`, precum zona ideologic` din care provin posesorii. Concluzia este c` stînga politic` a fost mai rapid` în a se folosi de avantajele noii tehnologii, deschiz`torii de drumuri în acest sens fiind the blogfathers Adrian N`stase [i Ion Iliescu. Din partea dreapt` a e[ichierului politic se remarc` blogul Elenei Udrea, care nu este doar actualizat frecvent, ci [i foarte accesat, cu sute de comentarii la fiecare articol publicat. Nu este foarte clar în ce m`sur` activitatea pe blog a putut fi transformat` în voturi de cei analiza]i, cert e c` politicienii români încep s` realizeze c` nu stric` s` aib` o prezen]` activ` pe Internet. Înaintea lor a în]eles foarte bine acest lucru Barack Obama, care a utilizat cu abilitate platforma de socializare Facebook, precum [i alte canale New Media pentru a se promova cu ocazia alegerilor preziden]iale din 2008. Este subiectul discutat de Floren]a Toader în ultima sec]iune a c`r]ii, care ofer` numeroase exemple [i date statistice privind strategiile aplicate de echipa lui Obama pentru a atrage noi simpatizan]i/votan]i. Cele trei p`r]i ale volumului, luate separat, sînt interesante, autorii dovedind o bun` capacitate de analiz` [i sîrguin]` în adunarea [i prelucrarea datelor empirice. Cartea nu se coaguleaz` îns` foarte bine ca volum, pentru c` nu ni se explic` nic`ieri de ce au fost puse împreun` cele trei studii. Care este motivul pentru care a[ez`m între copertele volumului un studiu despre blogosfera politic` româneasc` [i unul despre cea american`? De ce nu a fost aleas` Fran]a, de pild`, mai apropiat` atît geografic cît [i ca sistem politic, de România? Odat` oferit` motiva]ia, ar fi fost interesant`, de asemenea, o analiz` comparativ` România-SUA care s` ne permit` s` în]elegem mai bine cum st`m, raportat la reperul reprezentat de blogosfera politic` american`. Cum autorii sînt foarte tineri, exist` [anse s` g`sim aceast` completare într-un volum viitor. ■

Am blog, deci exist Tudor S`lcudeanu, Paul Aparaschivei, Floren]a Toader Bloguri, Facebook [i politic` Colec]ia „Media [i Comunicare“ Editura Tritonic, 2009

28,50 lei

A jucat Internetul un rol important în ultimele exerci]ii electorale din România? Cît de bine func]ioneaz` online-ul ca spa]iu public? Care este cel mai popular blog de politician din România? A cî[tigat Barack Obama alegerile preziden]iale americane din 2008 datorit` Facebook-ului? Iat` cîteva dintre întreb`rile la care încearc` s` r`spund` cartea analizat` aici. Autorii sînt trei tineri specializa]i în comunicare politic`, iar cartea ofer` una din primele încerc`ri române[ti de a analiza în mod sistematic prezen]a tot mai vizibil` a politicului pe Internet. Cartea nu reprezint` un efort colaborativ, fiind alc`tuit` din trei studii autonome, de autor. Primul, apar]inînd lui Tudor S`lcudeanu, are rolul de a-i introduce pe cititori în teoria blogosferei [i de a-i familiariza cu vocabularul utilizat în noul spa]iu public. Afl`m ce înseamn` Web 2.0, de unde vine termenul blog, ce este un prosumer [i care sînt principalele platforme globale de tip User Generated Content. F`r` a intra în detalii, le vom spune cititorilor mai pu]in familiariza]i cu domeniul c` totul se învîrte în jurul dublei calit`]i – de creator [i consumator de con]inut – a celui care utilizeaz` noile tehnologii. Aceast` prim` sec]iune are [i o parte empiric`, dedicat` analizei online-ului politic românesc. Concluzia autorului e c` blogosfera româneasc` nu are calitatea unui spa]iu public alternativ, comportîndu-se ca un fel de portavoce ce amplific` atît discursurile cît [i stereotipurile politice diseminate prin media tradi]ionale. Partea a doua, semnat` de Paul Aparaschivei, face o analiz` a evolu]iei blogosferei politice române[ti între 2007 [i 2009, perioada în care Internetul a ajuns s` fie perceput ca tot mai

Bogdan Barbu

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ISTORIE

Pe cînd Cominternul f`urea o limb` [i un popor Gheorghe E. Cojocaru Cominternul [i originile „moldovenismului“. Studiu [i documente Editura Civitas, 2009

Unele c`r]i ap`rute la Chi[in`u au o greutate aparte – inclusiv la modul propriu: sînt legate stra[nic, copertate temeinic, tip`rite pe hîrtie de calitate. Paginile nu fug din cotor, cleiul nu-]i crap` în mîini. Iat` ce numesc respect fa]` de carte [i fa]` de cititori. C`r]ile sînt, mai ales, tot mai disponibile pe o pia]` româneasc` (re)atrofiat`. Sînt edituri de peste Prut (vezi Cartier) care se mi[c` în peisajul nostru mai bine decît multe edituri bucure[tene. Dincolo de forma fericit`, con]inutul este deseori spectaculos – în sensul bun al termenului. Cartea lui Gheorghe E. Cojocaru – bine închegat`, la propriu [i la figurat –, ap`rut` în noiembrie ’09, e o prob`: ea analizeaz` un concept ce a marcat puternic politica, propaganda [i deseori cultura de peste Prut – acela al „moldovenismului“. Tezele acestuia sînt cunoscute [i, de n-ar fi fost atît de concretizate de-a lungul ultimilor 90 de ani, ar fi doar rizibile: locuitorii din stînga Prutului sînt un neam aparte, cu o limb` aparte (moldoveneasca) [i cu o istorie aparte. Spune autorul: „o adev`rat` inginerie etnocultural` (...) [i-a construit un aparat explicativ tot mai sofisticat pentru a-[i ascunde (...) esen]a manipulatorie“. Subiectul pleac` din anii ’20 ai secolului trecut; dar el e înc` actual – semn c` acolo vremurile sînt capabile de teribile contorsiuni, din moment ce, de la Dic & Cotovski & Tkacenko (un trio de comuni[ti din anii ’20) [i pîn` la Voronin, în anii no[tri, tezele

RECENZII „moldovenismului“ au revenit la ramp` ori de cîte ori Basarabia/R. Moldova p`rea a-[i (re)g`si drumul firesc. Rezultat al unor cercet`ri în arhive din Rusia, Ucraina, România [i R. Moldova, volumul lui Cojocaru cuprinde un studiu introductiv (70 de pagini), solid în argumentare [i l`muritor în prezentare, iar apoi un corp de documente, n`ucitor de-a dreptul. El acoper` o perioad` de 5 ani (1924-1928) [i ofer` cele mai reprezentative piese din istoria temei – inclusiv „Rezolu]ia în chestiunea na]ional`“ de la congresul al IV-lea al PCR, din iulie 1928, autentic` mostr` de stupiditate, servilism pro-moscovit [i limb` de lemn. Cît prive[te începutul: în februarie 1924, un comunist român (refugiat la Moscova) pe nume Ion Dic-Dicescu (a.k.a. Isidor Cantor) concepea planul delimit`rii unei regiuni autonome a „moldovenilor“ pe malul stîng al Nistrului [i coloniz`rii ei cu „refugia]i basarabeni“ [i cu „osta[i ro[ii demobiliza]i la vatr`“. Ideea – ale c`rei avataruri cap`t` valen]e de thriller politic – va sta la baza viitoarei „republici autonome sovietice socialiste moldovene[ti“ (în cadrul Ucrainei sovietice) care lua na[tere, cu acordul interesat al lui Stalin, pe 19 septembrie 1924. Zeci de întruniri, discu]ii interminabile, frazeologie calp`, suspiciuni dintre comuni[tii ucraineni, români sau ru[i, antipatii la vedere (vezi rela]ia Dic-Dicescu vs ucraineanul Grin[tein, primul acuzîndu-l pe al doilea de furtul ideii [i de malpraxis în aplicarea ei!), toate conduc la instituirea unei republici-fantom`, al c`rei unic scop era „dovedirea“ faptului c` o „alt` parte“ a RASSM (adic` Moldova dintre Nistru [i Carpa]i) s-ar fi aflat în asuprire „sub jugul“ României burgheze. Comisarului sovietic Cristian Rakovski scria, în februarie 1925, inclusiv lui Stalin: „Este în interesul nostru [adic` al Moscovei – n.m.] (...) s` vorbim cît mai pu]in despre Basarabia (...) [i, dimpotriv`, s`-i impunem pe basarabeni s` vorbeasc` despre ei în[i[i cît mai mult posibil. Numai astfel [vom înl`tura impresia – n.m.] (...) c` noi sîntem difuzorii unui oarecare imperialism ro[u“. Dl Voronin, printre al]ii, a prins ideea, chiar dac` ro[ul a mai p`lit. ■ Adrian Cioroianu

pre] neprecizat

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ISTORIE

aten]iei se afl` istoria politic` [i cea ecleziastic`, asezonate cu excursuri de remarcabil` erudi]ie asupra ideologiilor [i ritualurilor politice, precum [i a mentalit`]ilor devoalate de acestea. În schimb, sînt mai pu]in prezente conflictele sociale, mecanismele demografice de la baza societ`]ii [i chiar crea]iile culturale specifice lumii medievale. Totodat`, investiga]ia autorilor se concentreaz` cu prec`dere asupra regiunilor centrale ale civiliza]iei medievale occidentale, l`sînd „descoperite“ unele dintre periferiile acesteia, cum ar fi Scandinavia, Sco]ia sau chiar Portugalia; în contrapartid`, un subcapitol consistent se refer` la monarhiile medievale din Europa Central-R`s`ritean`, Cehia, Polonia [i Ungaria. Pentru cititorul român, deseori fr`mîntat de originile deosebirilor dintre Europa R`s`ritean` [i cea Apusean`, deosebit de interesant` este partea a IV-a, dedicat` integral evolu]iei raporturilor dintre cele dou` p`r]i ale cre[tin`t`]ii medievale, pornind de la concuren]a timpurie dintre Roma [i Constantinopol, trecînd prin perioada domina]iei bizantine asupra papalit`]ii (secolele VI-VIII), eviden]iind apoi rolul disputei iconoclaste în separarea celor dou` Biserici, acumularea gradual` a tensiunilor în veacurile IXXI, excomunic`rile reciproce din 1054, rolul cruciadelor [i tentativele e[uate de unire bisericeasc` din secolele XIII-XV. Deosebit de interesante sînt [i observa]iile referitoare la rena[terea carolingian`, cele despre muta]ia survenit` în secolele X-XI în modul de organizare a rela]iilor sociale [i în sistemul de exercitare a puterii, despre elementele novatoare de organizare monastic` aduse de m`n`stirea de la Cluny [i despre „reforma gregorian`“ din cadrul Bisericii Catolice, ca [i despre consolidarea monarhiilor [i despre e[ecul tentativelor de reform` religioas` din secolele XIV-XV. Per total, o lectur` dens`, informativ` [i totodat` instructiv`, care dovede[te, o dat` mai mult, capacitatea istoricilor ie[eni de a dialoga intelectual cu vîrfurile medievisticii occidentale [i de a articula, a[a cum anun]` înc` din cuvîntul înainte, „o perspectiv` proprie asupra unei epoci complexe“.

Civiliza]ia medieval` occidental`. O perspectiv` ie[ean` Alexandru-Florin Platon, Lauren]iu R`dvan, Bogdan-Petru Maleon O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la Imperiul Roman tîrziu la marile descoperiri geografice (secolele V-XVI) Editura Polirom, 2010

49,95 lei

Unul dintre cî[tigurile importante ale istoriografiei române[ti de dup` 1989 este revitalizarea preocup`rilor de istorie universal`. Alexandru-Florin Platon, actualmente decanul Facult`]ii de Istorie a Universit`]ii „Alexandru Ioan Cuza“ din Ia[i, ilustreaz` de mai mult timp aceast` orientare spre elucidarea unor aspecte fundamentale de istorie european`, iar exemplul s`u a atras [i colegi mai tineri, cum ar fi Lauren]iu R`dvan [i Bogdan-Petru Maleon. De altfel, sinteza cu care cei trei universitari ie[eni se prezint` acum în fa]a publicului iubitor de istorie a fost preg`tit` prin mai multe volume individuale [i colective, precum [i printr-o consistent` antologie de izvoare publicat` tot la Editura Polirom, în anul 2005. Raportîndu-se înc` din cuvîntul înainte la sinteza coordonat` acum trei decenii de c`tre regretatul profesor Radu Manolescu, autorii sugereaz` c` au în vedere o lucrare cu finalitate didactic` universitar`. Pe de alt` parte, sinteza propus` de istoricii ie[eni nu are nimic din rigidit`]ile unui manual universitar, ci încearc` s` men]in` un echilibru între exigen]ele divergente ale clarit`]ii didactice [i cele ale investig`rii erudite a unor aspecte pe care le consider` decisive pentru în]elegerea problematicii studiate. Selec]ia acestor aspecte reflect` atît evolu]iile istoriografiei din ultimele decenii cît [i priorit`]ile cognitive ale autorilor. Astfel, în centrul

■ Bogdan Murgescu

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

FILOZOFIE

Cum s` nu m` doar` [i pe mine? Brîndu[a-Tereza Palade Fragilitatea Europei. Eseuri despre criza culturii europene Colec]ia „Intellectus fidei“ Editura Galaxia Gutenberg, 2009

Vocea Brîndu[ei Palade poate fi asociat` legitim cu un mesaj intelectual angajat confesional, al c`rui obiect este o judecare a omului contemporan din perspectiva modernit`]ii, nihilismului, seculariz`rii [i a „omului f`r` Dumnezeu“. Din aceast` perspectiv`, prezen]a ei intelectual` poate fi legat` spontan de c`r]ile lui Mihail Neam]u: asumarea unei perspective r`s`ritene, în ultimul caz, este aici complementar` cu un urcu[ pe versantul catolic al unor întreb`ri comune. Fragilitatea Europei. Eseuri despre criza culturii europene este cea mai recent` carte a ei, care grupeaz` medita]ii asupra temelor de mai sus cu traducerea (într-o oglind`) a conferin]ei lui Husserl din 1935, „Filozofia în criza umanit`]ii europene“, [i a dou` conferin]e ale papei Benedict al XVI-lea, adresate mediului academic [i „lumii culturii“. Tezele c`r]ii repet` o atitudine comun` catolicismului de dup` Conciliul Vatican I, în care deta[area de pozitivism, de materialismul istoric, apoi de nihilism [i de filozofia vie]ii, ulterior de relativism sînt notele ei comune. În jurul acestui nucleu graviteaz` alte teze, nu mai pu]in importante, cum ar fi incompatibilitatea sistemului academic ce a urmat Conven]iei de la Bologna cu educa]ia umanist`, sau identificarea unuia dintre „relele“ noastre cu uitarea culturii clasice, ori acuza la adresa Universit`]ii de a-[i rata misiunea educativ` în favoarea unui exerci]iu eficient de blocare a interoga]iei în capul absolven]ilor. În mijlocul acestor teze importante [i cunoscute, Brîndu[a Palade aminte[te un argument str`lucitor [i memorabil (de inspira]ie

RECENZII pontifical`) în favoarea aceleia[i atitudini: principiul primatului voin]ei fa]` de intelect (originat la Duns Scotus!) a cunoscut o dezvoltare modern` atît de ampl` încît ne-a f`cut s` credem c` putem întemeia doar pe con[tiin]a subiectiv` orice judecat` moral`. E adev`rat, desigur, c` prin acest principiu „Hitler [i Stalin ar fi de g`sit în rai“, în m`sura în care absen]a unor criterii obiective ale adev`rului moral ar reduce etica exclusiv la scuza sincerit`]ii unei credin]e subiective. Mergînd cu pruden]a celui ce calc` pe o coard` întins`, pun o mic` întrebare: dac` trebuie (într-adev`r!) s` trecem dincolo de primatul voin]ei [i de subiectivitatea valorilor, este oare necesar s` miz`m pe universalitatea discursului magisterial al unei institu]ii care le garanteaz` obiectivitatea? Vreau s` spun: e oare a[a de sigur c` modernitatea e marele r`u? Dar dac` am g`si istorici ai filozofiei care s` arate c` ea e fiul natural al teologiei cre[tine, [i c` proiectul laicit`]ii este înscris exact în Întrupare? Apoi, e oare a[a de sigur c` lumea noastr` e o lume f`r` Dumnezeu? Dar dac` am g`si istorici ai filozofiei care s` spun` c` Dumnezeu e peste noi ca un obiect lipit pe ochi ([i, în consecin]`, invizibil) sau ca soarele care arde Sahara f`r` a-i da rod, fiindc` nu are intermediari, pentru c` modernitatea s-a n`scut din absolutizarea lui Dumnezeu în detrimentul angelologiei intermediare? Apoi, e oare a[a de sigur c` Husserl trebuie opus vocii credin]ei fiindc` „fenomenologia nu poate dep`[i limitele unei gîndiri formale“? Dar teologia datului? {i, apoi, marea întrebare: dac` Heidegger „s-a limitat la o în]elegere transcendental` a fiin]ei“, atunci cultura nu e bun` la nimic dac` nu duce declarat [i clar in sinu Patris? Nu pot sugera aici decît asumarea – [i ea precar`, dar înc`p`]înat` – a unui r`spuns la mica întrebare: nu cred c` e nevoie de nici o universalitate, e suficient dac` ne încredem în faptul c` practica onest` a culturii umaniste reune[te [i cultiv` o sum` de opinii, suspendat` între subiectivitatea r`t`cit` [i universalul sever, care m`rturise[te neîncetat valori. Peste ele, mai vine Cineva, dac` El vrea. ■ Alexander Baumgarten

19 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

M E N TA L I T~} I

într-o art` de a trì, în acela[i timp rafinat` [i frust`. Interac]iunile sînt reglate de coduri de polite]e extrem de subtile [i comportamente ritualizate. Japonezii par a fi foarte diferi]i fa]` de europeni, cu un mod de via]` deconcertant, expresie a unor aparent indescifrabile h`r]i cognitive. Vitregiilor naturii, li se adaug` [i particularit`]ile istoriei japoneze. Dup` secole de izolare, japonezii au trecut din Evul Mediu direct la civiliza]ia modern`, începînd cu reformele erei Meiji (1867). În dou` decenii ]ara samurailor a renun]at la s`bii [i fabrica deja cele mai moderne cuirasate. Aceast` „ardere a etapelor“ a f`cut ca în Japonia s` coexiste cea mai avansat` tehnologie cu practici culturale tradi]ionale, bazate pe valori care se întorc în timp pîn` la „structura feudal` a societ`]ii din epoca Tokugawa“. În continuare, cartea este organizat` alfabetic, cu 60 de teme în care autorul î[i propune s` explice tîlcul unor comportamente, modul de a fi, de a gîndi [i de a ac]iona al japonezilor. Iat` cîteva din acestea: Alimenta]ie, Baie, Cadouri, C`l`torii, Educa]ie, Femeie, Haine, Limb`, Munc`, Polite]e, Religie, Seism, Yakuza, Zen. În multe articole, Takashi ia în derîdere stereotipurile [i cli[eele europenilor despre japonezi. De exemplu, pentru noi japonezii sînt obseda]i de munc`. Nimic mai fals: doar 20% sînt „adev`ra]i stahanovi[ti“, 50% muncesc în ritm normal, iar 30% se prefac c` muncesc! Societatea japonez` este puternic ierarhizat`, fiecare individ este aproape întotdeauna inferiorul sau superiorul cuiva. Femeile au un statut inferior, so]iile trebuie s` se supun`, iar b`rba]ii japonezi nu concep principiul ladies first. Cînd pleac` în strìn`tate, iau lec]ii cum s` se poarte cu so]iile. „Asta ca s` nu par` ni[te s`lbatici în ochii strìnilor.“ Takashi î[i descrie necru]`tor compatrio]ii, îns` o face cu mult` ironie, umor [i non[alan]`. Denun]` multe din tarele societ`]ii nipone, spune despre japonezi c` nu au spirit critic [i nici sim]ul umorului (gust` doar glumele scatologice), c` au spirit gregar [i sînt xenofobi fa]` de chinezi [i coreeni. Cartea este simpatic`, se preteaz` unei lecturi alerte [i agreabile, cu cî[tigul unor chei de în]elegere a semenilor no[tri japonezi. ■

Cum s`-i în]elegem pe japonezi Moriyama Takashi Abecedarul Japoniei Colec]ia „Nipponica“ Editura Humanitas, 2010

25 lei traducere din limba japonez` de Nicoleta Neagoe

În anul 1946, cercet`toarea american` Ruth Benedict publica un celebru studiu antropologic, Crizantema [i sabia. Tr`s`turi ale culturii japoneze, f`r` s` fi fost vreodat` în aceast` ]ar`. Ea inaugura a[a-numita „antropologie la distan]`“ folosind, pentru a descrie cultura nipon`, surse precum literatura, filmele [i mai ales interviuri cu imigran]i japonezi afla]i în SUA. De[i trece drept una din marile c`r]i scrise despre ei, mul]i japonezi o contest`, nerecunoscîndu-se în acest portret v`zut din exterior. O jum`tate de secol mai tîrziu, în 1997, Moriyama Takashi propune o viziune din interior asupra culturii japoneze din zilele noastre. Fost înalt func]ionar UNESCO [i tr`ind 20 de ani în Occident, mai ales în Fran]a, autorul este familiarizat cu modul occidental e a vedea lucrurile. Acest fapt i-a permis s` se distan]eze fa]` de propria cultur` [i s` fac` inteligibile anumite atitudini sau comportamente tipic japoneze care pot p`rea bizare [i de neîn]eles pentru europeni. Cartea a fost scris` pentru publicul francez, Takashi recurgînd deseori la compara]ii cu aspecte ale comportamentelor francezilor, multe dintre acestea constituind o surs` de neîn]elegeri interculturale, fiind percepute de japonezi ca lips` de polite]e [i de respect (autorul folose[te aici o bogat` anecdotic` personal`). Moriyama Takashi începe cu un capitol de generalit`]i despre mediul natural al ]`rii sale natale, despre cultura, limba [i societatea japonez`. Cu doar 20% din teritoriu prielnic habitatului, 124 de milioane de japonezi tr`iesc înghesui]i în insulele lor, sub permanenta amenin]are a seismelor. Defavoriza]i de mediul geografic, japonezii au reu[it s` transforme efortul supravie]uirii

Alexandru Ofrim

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

S P I R I T U A L I TAT E

Contele [i lumea Isabel Cooper-Oakley Contele de Saint-Germain. Omul care sfideaz` timpul Editura Herald, 2009

Dac` enigmaticul conte de Saint-Germain a fost într-adev`r un iluminat, o fiin]` cu mult superioar` lumii [i timpului s`u, a[a cum pare s` reias` din documentata carte a lui Isabel Cooper-Oakley, atunci m` întristez, ca întotdeauna în asemenea cazuri, gîndindu-m` la cît de oscilant` este memoria pe care i-a p`strat-o mentalul colectiv. Ra]ional vorbind, titulatura de [arlatan, escroc, aventurier etc., cu care contele a fost nu de pu]ine ori învestit, este greu de explicat. „Aceast` carte este prima lui biografie, o încercare de a pune în discu]ie destinul acestui personaj misterios“, spune autoarea în paginile introductive [i, într-adev`r, volumul ap`rut la Editura Herald vine ca o inedit` [i necesar` continuare a Trinosophiei, lucrarea fundamental` atribuit` lui Saint-Germain [i publicat` de aceea[i editur` în 2007. Un mare plus al c`r]ii este faptul c` Isabel Cooper-Oakley nu recurge la instrumente de comunicare metafizice pentru a devoala misterul excep]ionalei existen]e a contelui (cum se întîmpl` din ce în ce mai des în ultima vreme), ci face o real` munc` de cercetare [tiin]ific`, adunînd laolalt`, din arhivele interna]ionale, memorii ale unor personaje istorice [i politice importante, cu care existen]a lui Saint-Germain s-a încruci[at, sau extrase de coresponden]` (diplomatic` – „Documentele Mitchell“, de exemplu – ori personal`). Conform celor mai multe descrieri, contele de Saint-Germain era un b`rbat cu tr`s`turi no-

RECENZII bile, ar`ta în permanen]` ca [i cum ar fi avut aceea[i vîrst` (40-45de ani) [i se pare c` a fost v`zut de (ba mai mult, s-a întîlnit chiar cu) diferite persoane care îi men]ioneaz` apari]iile cu mult dup` data „oficial`“ a mor]ii sale (1784). Unele afirma]ii merg pîn` la a sus]ine c`, în realitate, nu ar fi murit niciodat` [i c` (a[a cum, de altfel, a promis) va reveni pentru a juca din nou un rol important în istoria omenirii. Nu doar o relatare, ci aproape toate îi recunosc educa]ia [i rafinamentul în societate, vorbirea aleas`, cultura [i cunoa[terea (atît profan` cît [i ocult`) impresionant de vaste (st`pînea la perfec]ie o list` lung` de limbi strìne: engleza, franceza, portugheza, germana, spaniola [.a.m.d.), pasiunea pentru art`, generozitatea stupefiant`, ca [i averea fabuloas`, capacit`]ile paranormale [i mìestria alchimic`, via]a extrem de auster` pe care o ducea, dar [i cîteva obiceiuri ie[ite din comun: faptul c` nu a fost v`zut niciodat` mîncînd sau bînd în public, ori apari]iile [i dispari]iile sale aproape instantanee, înso]ite, de altfel, de suspiciunea ubicuit`]ii. O teorie interesant` [i ceva mai nou`, sus]inut` [i de autoare, este aceea a originii contelui, conform c`reia acesta ar fi fost fiul prin]ului Rakotzy de Transilvania. În fine, apartenen]a sa la francmasonerie, faptul c` era un rozacrucian, nu reprezint` informa]ii noi, dar ele sînt argumentate (ca, de altfel, întreaga carte) cu citate din documente istorice, unele f`cînd parte din arhive mai mult sau mai pu]in secrete ori recent intrate în aten]ia cercet`toarei. Impresionant`, printre altele, este relatarea contesei d’Adhemar, prieten` apropiat` a reginei Maria-Antoaneta, privind interven]ia anticipativ` a lui Saint-Germain (cu mult înainte de 1789 [i care ar fi putut fi salutar`) în prevenirea decapit`rii cuplului regal, precum [i coresponden]a diplomatic` legat` de demersurile lui Saint-Germain în ob]inerea p`cii pentru Fran]a, ca [i de piedicile defìm`toare întîmpinate din partea duetului politic d’Affry – Choiseul. O carte de referin]` pentru istorici [i oculti[ti. ■ Alice Popescu

22 lei traducere din limba englez` de Cornelia Zamfirescu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

PSIHOLOGIE

fa]a unui impuls [i a unei clipe care îi poate fi nefast`) e unul în care lucrurile par spuse mai mult pentru sine însu[i, l`sîndu-i îns` [i pe al]ii s` aib` acces la gîndurile sale. În aceea[i idee, cartea „se deschide“ [i „se închide“ în note foarte personale, al c`ror rol este, cred, nu atît de a se spune pe sine, cît de a da cititorului un sentiment de confort [i de familiaritate. Vorbind de st`rile ce ]in de suferin]`, nu po]i s` nu remarci c` Cioran devine o prezen]` aproape constant` – specialist al disper`rii [i nelini[tii. {i iat` cum ne construim din nou un sentiment de apartenen]` întru nefericire... Pentru André, st`rile suflete[ti, la întîlnirea dintre emo]ii [i gînduri, pot fi mai mult descrise decît analizate, într-o clasificare mai degrab` poetic` decît psihologic`: st`ri suflete[ti care ]in de existen]`, de suferin]`, de echilibru, de treziri. În interiorul lor, toat` zbaterea existen]ial` [i c`utarea sensului: a vie]ii, a naturii lucrurilor, a rela]iilor. De la disperare c`tre fericire, a[a cum [i-a construit cartea, nu po]i trece decît prin în]elepciune, cea care le decanteaz` pe toate [i ia din ele ceea ce ne poate folosi pentru a merge mai departe. Ca un adev`rat ghid practic, vorbind de st`rile emo]ionale, autorul las` loc pentru a îmbr`ca haina psihoterapeutului, dînd sfaturi practice, suficient de generale [i de bun-sim] pentru a nu deveni în vreun fel agresive sau în discordan]` cu tonul c`r]ii. O carte ce mi-a fost, citind-o, ca o citric` suculent`, din care po]i stoarce multe lucruri. Po]i con[tientiza st`ri interioare, mergînd pîn` la mici revela]ii, sau po]i prinde gustul întreb`rilor, pe care s` ]i le pui cînd timpul va veni. Cele mai multe dintre revela]ii se vor fi stins înc` înainte de a termina cartea, dar amintirea lor r`mîne acolo, în str`fundurile noastre, a[ezînd pa[i mici c`tre starea noastr` de bine sau chiar c`tre împlinirea noastr` interioar` (dac` or fi lucruri diferite). Textul e tradus cu responsabilitate [i în limbajul cald, profund [i accesibil al lui Christophe André. Nu po]i s` te sim]it decît bine între cuvintele acestei c`r]i. ■

La întîlnirea dintre emo]ii [i gînduri Christophe André St`rile suflete[ti. Înv`]area senin`t`]ii Colec]ia „Psihologie practic`“ Editura Trei, 2010

49 lei traducere din limba francez` de Adriana Steriopol

Am început s` citesc aceast` carte cu încrederea dat` de apari]iile anterioare ale lui André [i la recomandarea unei prietene în care am mult` încredere. {i nu a fost o dezam`gire. Dimpotriv`, în St`rile suflete[ti am g`sit un autor mult mai relaxat, nu atît de academic, ci atent la lucrurile pe care vrea s` le transmit`, cald [i deschis în fa]a lumii. Pornind de la remarca lui Freud – „Pe oriunde am fost, poetul a fost înaintea mea“ – Christophe André î[i construie[te cartea într-un amestec potrivit de experien]` personal`, experien]a pacien]ilor s`i [i, mai ales, cea luat` din literatur` [i filozofie. De aceea, te îmbog`]e[ti nu doar aflînd lucruri noi privind experien]a unui profesionist, ci [i prin frumoase treceri de la Pessoa la psihologia [tiin]ific`, apoi din nou c`tre Baudelaire sau Mallarmé, [i iar`[i c`tre [tiin]`, cu pauze prin filozofia greac` sau cea contemporan`. Totul firesc [i cursiv, dup` cum sînt gîndurile sale, astfel încît cartea apare uneori ca un pseudojurnal al descoperirilor suflete[ti, cu ad`ugiri pline de sens de la o stare la alta. Spun jurnal (de[i e departe de a fi unul) pentru c` e p`strat` nota de firesc [i simplitate, ca [i cum descoperirile sînt pentru sine însu[i, cel care se mir` înc` în fa]a atîtor lucruri, iar informa]iile se adun` pe m`sur` ce acesta scrie sau cite[te. De exemplu, modul în care poveste[te cum simplul fapt de a pune paracetamolul în folii de plastic a dus la reducerea num`rului de sinucideri în Marea Britanie (f`r` a l`sa îns` s` se în]eleag` c` depresia ar fi ceva superficial sau u[or de trecut cu vederea, ci vulnerabilitate în

Lena Ru[ti

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ARTE

O cercetare artistic` Petru Lucaci (coord.) Corpul ca proiect cultural contemporan. Provoc`ri teoretice, replici artistice Editura UNARTE, 2009

Una dintre preocup`rile constante în peisajul artelor vizuale contemporane o constituie ceea ce în actuala lingua franca se nume[te artistic research. O recent` publica]ie a Editurii Universit`]ii Na]ionale de Arte demonstreaz` c` [i în spa]iul cultural autohton cercetarea artistic` a devenit o realitate ce î[i cere dreptul la existen]`. Coordonat de Petru Lucaci, unul dintre pictorii no[tri contemporani cei mai interesan]i, volumul Corpul ca proiect cultural contemporan ne ofer` un prim rezultat al unui ambi]ios proiect, cî[tigat dup` o acerb` competi]ie în zona de „cercetare exploratorie“. Mai exact, ne afl`m în fa]a unui catalog ce a urmat expozi]ia cu acela[i titlu organizat` la sfîr[itul anului trecut la Centrul Artelor Vizuale din Bucure[ti. Evenimentul a fost remarcabil atît prin tema propus` – corpul –, cît mai ales prin r`spunsurile artistice la problematizarea afirmat` în subtitlu: provoc`ri teoretice [i replici artistice. Este probabil pentru prima dat` cînd arti[tii vizuali români accept` atît de firesc virtu]ile verbaliz`rii, pe care o [i practic` cu dezinvoltur` în m`rturiile ce înso]esc operele prezentate. Catalogul con]ine dou` texte introductive: primul, datorat lui Petru Lucaci, are meritul de a introduce tema [i de a prezenta proiectul ce se dore[te „un eveniment de anvergur`“, capabil s` contureze o „re]ea“, în care corpul devine (pre)textul unei introspec]ii artistice [i pluridisciplinare – „corpul ca ideologie, corpul stigmatizat, corpul de consum, corpul remodelat, corpul tehnologizat, corpul suport, corpul supravegheat, corpul genizat, cor-

RECENZII pul absent...“ (p. 6). Cel de-al doilea text este semnat de criticul de art` Adrian Gu]` [i ofer` o privire rezumativ` asupra ambi]iilor proiectului [i performan]elor arti[tilor, reunite sub semnul corpului: „Corpul, la acest început de secol XXI, este [i beneficiar/victim` a consumismului [i platform` în dezvoltare pentru edificarea unei noi spiritualit`]i“ (p. 11). Cea mai consistent` [i atr`g`toare parte a volumului o constituie documentele vizuale: bine puse în pagin` datorit` tehnoredact`rii semnate de Romana [i Bogdan Mateia[, ele devin argumentele unui discurs conving`tor articulat prin „vocile“ distincte ale protagoni[tilor – arti[ti români din diferite genera]ii, reprezentînd viziuni, preocup`ri [i obsesii distincte. Sînt prezente toate mediile [i mijloacele importante, de la sculptur` la imaginea digital`; nu lipse[te vocea feminist`, nici interogarea dramatic` a tradi]iei. Confruntarea dintre genera]ii se face cu un firesc ce anuleaz` distan]a dintre „maestru“ [i „ucenic“. Din perspectiva textual`, este interesant de subliniat sursa comentariilor: uneori, ele apar]in unor critici importan]i (de pild`, Erwin Kessler despre lucr`rile lui Mircea Roman: „...nu spun nimic, nu fac nimic, sînt chiar nimic, dar sînt acolo, carnale [i senzitive ca o ran` deschis`“ (p. 102); de cele mai multe ori îns`, citim reflec]iile arti[tilor în[i[i, devenind martorii privilegia]i ai fr`mînt`rilor, aspira]iilor [i motiva]iilor ce înso]esc „facerea“ operei. Într-o ordine absolut subiectiv`, am ales aici dou` voci distincte: a lui Alexandru R`dvan, pentru care „corpul r`mîne unica m`sur` a lucrurilor pe lumea asta... cel mai frumos dar pe care Creatorul îl putea face oamenilor“ (p. 98), [i a lui Aurel Vlad, care m`rturisea c` ciople[te oameni „nu pentru corpurile lor, ci pentru c` trupul este purt`torul vie]ii“. „Oamenii mei – spunea artistul – nu sînt purt`tori de corp, ci purt`tori de via]`“ (p. 116). Restul r`mîne o invita]ie deschis` de a citi provoc`rile teoretice [i de a privi replicile artistice pe care corpul le-a stîrnit nu demult în fr`mîntata noastr` ambia]` cultural`. ■ Ruxandra Demetrescu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ARTE

Aprofundarea stilului din perspectiva cronologiei muzicii europene conduce la prezentarea nuan]at` a unor concepte de stil, a unor mentalit`]i retorice aferente fiec`rei epoci în parte, din Antichitatea greco-latin` pîn` în secolul al XX-lea. Exist` inclusiv referiri la prezentul postmodern: „Orice este posibil în anii 2000, chiar [i transcrip]ii [i prelucr`ri din Mozart... în cheie egiptean`. De cî]iva ani au ap`rut pe pia]a european` CD-uri intitulate Mozart în Egipt, în care teme faimoase ale clasicului vienez sînt înve[mîntate în armonii, ritmuri sau orchestra]ii orientale (...). Ascultînd a[a ceva, te po]i sim]i indignat sau amuzat, dar oricum în cuno[tin]` de cauz` cu ce se poate întîmpla ast`zi cu Mozart în plin` globalizare“. Nu r`mîne neexplorat nici teritoriul stilisticii interpretative. Ca punct de plecare, Valentina Sandu-Dediu recurge aici la interoga]ii care îi preocup` deopotriv` pe muzicieni [i pe melomani: „Ce mai înseamn` ast`zi stilul interpret`rii? În contextul academic sau în critica vie]ii muzicale de concert, se aude adeseori despre x sau y c` nu cunoa[te stilul, nu cînt` corect stilistic o fug` de Bach sau o sonat` de Beethoven. Dar cine precizeaz` cu exactitate la ce se refer` «corectitudinea» stilistic`?“. Discursul plin de verv` este rezultatul unei strategii retorice bine puse la punct, a c`rei eficien]` se datoreaz` [i exerci]iului didactic al autoarei. Glis`ri aproape insesizabile schimb` registrul definirilor, al explica]iilor precise, cu cel al considera]iilor personale, f`cute uneori cu mult umor, ca în cazul comentariului pe marginea unor interpret`ri ale Sonatei a III-a pentru pian [i vioar` „în caracter popular românesc“ de Enescu: „A[ fi, bun`oar`, curioas` s` ascult interpre]i japonezi sau sud-americani în aceast` partitur` enescian`“ . Spiritul ludic se întrevede pe diferite paliere ale acestui volum eclectic: trecerea discursului prin fazele retorice (inventio, dispositio etc.), savuroasele pasti[`ri de stil cronic`resc din final, titlul trimi]înd aluziv la procedee manieriste (litera ca dublu semn, de pild`) sînt tot atî]ia stimuli pentru imagina]ia cititorului. ■

Jocul cu stilurile Valentina Sandu-Dediu Alegeri, atitudini, afecte. Despre stil [i retoric` muzical` Editura Didactic` [i Pedagogic`, 2010

25 lei

Muzicologia româneasc` a adunat pîn` în prezent cîteva studii axate pe probleme punctuale de stil, de stilistic` sau de retoric` muzical`, dar o lucrare de sintez` despre stil [i retoric` în muzic` s-a l`sat mult timp a[teptat`. O singur` abordare mai ampl` precede demersul Valentinei Sandu-Dediu, îns` aceasta se reducea la perspectiva istoric`, la prezentarea stilurilor diferitelor epoci (Vasile Iliu], O carte a stilurilor muzicale, 1996). Ideile adunate în volumul Alegeri, atitudini, afecte s-au hr`nit din „obsesiile“ autoarei legate de stil, u[or de identificat în volumele de pîn` acum ale Valentinei Sandu-Dediu: stilul unei lucr`ri (Wozzeck – profe]ie [i împlinire, 1991), reflectarea unei categorii stilistice (Ipostaze stilistice [i simbolice ale manierismului în muzic`, 1997), stilul de compozitor (Ludwig van Beethoven, 2000) sau configurarea stilistic` a unei [coli de compozi]ie (Muzica româneasc` între 1944-2000, 2002). Spiritul sintetic [i organizarea coerent` a unui corpus de informa]ie extrem de dens sînt definitorii pentru acest volum, de[i autoarea, în introducere, m`rturise[te c` nu a avut ambi]ia „vreunui tratat asupra stilului muzical“. Pentru descrierea pe mai multe planuri a no]iunii de stil muzical – propunerea ini]ial` a volumului – autoarea filtreaz` teorii de referin]` din spa]iul american [i european [i sondeaz` totodat` aplicabilitatea unor modele din stilistica literar`. Rezultatul? O imagine caleidoscopic`: stilul ca abatere [i ca alegere, ca perioad` istoric` vs categorie constant` a spiritului uman, stilul personal, stilul ca fenomen [i modele analitice etc.

Florinela Popa

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

P R E PA R AT E D I N C A R T E

Sanda Ni]escu

Supliciul zbur`toarelor Pe stela din mormîntul lui Ti, preot sub dinastia a V-a faraonic` (2500 î.Hr.), se pot deslu[i scene de îndopare a gî[telor [i a ra]elor. Acest obicei pare s` fi fost practicat [i în Grecia antic`, de[i nu se [tie cu siguran]`. Romanii (secolul I î.Hr.) au fost îns` aceia care au descoperit cu adev`rat gustul „ficatului gras“; hr`neau ra]ele [i gî[tele cu for]a, înfundîndu-le pe gît o fiertur` condimentat` cu tot soiul de mirodenii, plus smochine uscate muiate în miere – tot ce poate fi mai ales. Ficatul se macera apoi în lapte îndulcit cu miere, ca s` se umfle cît mai mult, spre deliciile omului. Îngrozitoare moarte, neînchipuit` cruzime s` mori de bine! O asemenea preg`tire elaborat` a f`cut din foie gras de la bun început o mîncare de lux. La sfîr[itul Rena[terii, Olivier Serre, considerat p`rintele agriculturii, autor a nenum`rate c`r]i de buc`t`rie, spunea, în cuno[tin]` de cauz`: „În Languedoc, ra]ele sînt preg`tite timp de 12-15 zile – în fiecare diminea]` li se bag` pe gît gr`un]e de porumb fierte. Dup` atîta chin, ficatul devine enorm [i p`s`rile se îmboln`vesc...“. Numai atunci sînt bune de consumat. Mult timp foie gras, mîndria Fran]ei, a fost consumat în familie. Pe pia]` nu a ap`rut decît în 1660. Sub Ludovic al XIV-lea, fra]ii Villereynies, produc`tori de foie gras, erau renumi]i în Fran]a. Abia în secolul al XVIII-lea au început s` se întrebuin]eze trufele la împ`narea ficatului. Curînd, în Périgord se producea foie gras de cea mai bun` calitate. Consumarea acestui ficat deosebit comporta îns` [i riscuri: în 1804, Gri-

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA mod de la Reynière amintea, în al sù Almanah gurmand, de pericolul consumului nem`surat al respectivelor bun`t`]i (bunicul sù murise de indigestie). Casanova, [i el un mare amator, atr`gea aten]ia, la rîndul lui, asupra digestiei dificile a acestei delicatese. Secolul al XIX-lea este epoca de aur: foie gras face furori, cele mai mari restaurante îl includ în lista de bucate, la un pre] exorbitant. Ficatul îngr`[at intr` într-o a doua etap`. Se poate mînca ori crud, foarte pu]in g`tit, ori cald, la tigaie, cu struguri albi [i f`rîme de miez de pîine t`v`lite prin usturoi; sau f`r` nimic, rece, simplu (cum este preferat de puri[ti). Cu timpul, formele de a-l consuma s-au diversificat, în chip de pâté de foie gras, mai accesibil ca pre], mai digest, [i mai pretabil la tot soiul de varia]iuni. Mul]i nu fac diferen]a între foie gras [i pâté de foie gras. Deseori împ`nat cu trufe, care cresc din abunden]` în Périgord, flambat cu armagnac, învelit într-o p`tur` de carne, apoi într-o foaie de aluat – sub numele de pâté en croûte. Dar adev`ra]ii gurmanzi îl prefer` crud, cump`rat de la Périgueux, din pie]e speciale (marchés du gras). Alt` dilem`: foie gras se serve[te la începutul sau la sfîr[itul mesei? Singur sau cu o salat`?... Dar nu orice salat`, ci neap`rat cea numit` mâche, pe care criticul gastronomic James de Coquet o aseam`n` „clopotelor Graal-ului“. Rafinat cunosc`tor, era pentru servirea foie gras-ului la sfîr[itul mesei, ca un deznod`mînt al festinului, ca un foc de artificii: „un foie gras înv`luit într-un aspic blond, cu stafide, este o superb` apari]ie la sfîr[itul mesei. Se poate aproape compara cu un desert“. În „Belle Époque“, se tìa în felii sub]iri cu un cu]it de argint înc`lzit. Al`turi, pe mas`, erau felii de brio[` (p`strate la cald între cutele unor delicate [ervete) [i pe ele se a[ezau buc`]ile de foie gras. Annie Perrier-Robert este autoarea volumului L’oie et le canard gourmands – 120 recettes de nos terroirs. Foie gras este doar un detaliu din subiectul substan]ial al acestei monografii – istoria cultural` a ra]ei [i a gî[tei.

■

Despre generare [i nimicire de Aristotel Colec]ia „Plural“ Traducere din greaca veche, note [i l`muriri preliminare de Andrei Cornea Tratatul (cunoscut mai ales cu titlul latin De generatione et corruptione [i tradus acum pentru prima dat` în limba român`) a fost scris în jurul anului 336 î.e.n. Continuînd Fizica [i Despre Cer, tratatul Despre generare [i nimicire cerceteaz` fenomenele [i elementele sublunare cu accent special pe generarea [i nimicirea ciclic` a acestora.

Str`inii din Kipukua, seria de autor „Valeriu Anania“ Prefa]` de Aurel Sasu „Aparent, problema Str`inilor din Kipukua e una a identit`]ii […] în condi]iile nomadismului politic al sfîr[itului de secol XX. Paginile c`r]ii ne scot îns` din timpul realului [i ne apropie de cutremur`torul ]inut al sacrului. Proiectîndu-[i omul în spa]iul sacru, autorul tr`deaz` implicit mesajul ultim al c`r]ii: adev`rul, cum ar spune Sartre, ca «dezv`luire treptat` a Fiin]ei», ca Fiin]` iluminat`.“ (Aurel Sasu)

Pre]: 26,95 lei

Pre]: 44,95 lei

Venea din timpul diez de Bogdan Suceav`. Edi]ia a II-a Colec]ia „Fiction Ltd“ Roman tradus în limbile maghiar` [i bulgar` [i aflat în curs de publicare în limba englez`. „O imersie în «fantasticul balcanic» al tranzi]iei dinspre opresiune spre libertatea mistific`rilor [i tranzac]iilor de tot felul scris` cu mare talent, umor, rafinament stilistic, energie narativ`.“ (Norman Manea) / „Una dintre piesele grele ale noului val de prozatori.“ (Paul Cernat)

Cerul din burt` de Ioana Nicolaie. Edi]ia a II-a Colec]ia „Ego. Proz`“ „Cerul din burt` este jurnalul, de cele mai multe ori liric, dar de un lirism autentic, de mare calitate, al celor nou` luni de sarcin`. [...] Profund`, fermec`toare, cartea Ioanei Nicolaie reprezint` [i o exorcizare a unor sentimente negative, o intrare fireasc`, modern` în normalitate. Sînt sigur` c`, în literatura român`, Cerul din burt` marcheaz` o dat`.“ (Gabriela Adame[teanu)

Pre]: 34,95 lei

Via]` [i destin de Vasili Grossman Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Lauren]iu Checiche[ „Unul dintre cele mai îndr`zne]e acte de condamnare a sistemului sovietic din cîte s-au scris vreodat`.“ (The Wall Street Journal) – „Via]a sovietic` privit` prin ochii lui Vasili Grossman în toate detaliile sale penale, militare [i civile este impresionant` pîn` la Dumnezeu. O relatare cuprinz`toare, fascinant`, semnificativ`, ocupînd un loc aparte în marea bibliotec`, mereu clandestin`, a c`r]ilor ruse[ti.“ (The New York Times Book Review)

Pe muchie de cu]it de W. Somerset Maugham Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Ioana V`c`rescu Larry Darrell, protagonistul romanului, este un tîn`r american în c`utarea absolutului. Un personaj clasic într-o lume modern`, care a stîrnit interesul unor celebri regizori: romanul a stat la baza a nu mai pu]in de dou` ecraniz`ri – prima, din 1946, cu marii actori Tyrone Power, Gene Tierney [i Anne Baxter, în rolurile principale, iar a doua, mai recent`, cu Bill Murray, într-o interpretare de excep]ie.

Pre]: 34,95 lei Amigdalita lui Tarzan de Alfredo Bryce Echenique Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Lavinia Similaru „Chiar în clipa în care cititorul începe s` se întrebe dac` povestea de dragoste e doar în mintea lui Juan Manuel, o scrisoare din partea Fernandei vine s`-i confirme versiunea. {i, totu[i, este vorba de un solo, nu un duet – o încercare disperat`, retr`ind trecutul, de a corecta gre[elile, de a alege bine, îns` mult prea tîrziu.“ (Review of Contemporary Fiction)

Pre]: 24,95 lei

Pre]: 29,50 lei

Pre]: 55,00 lei Un oarecare Lucas de Julio Cortázar Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Mona }epeneag „Cititorii fideli vor recunoa[te în acest Lucas un cronop mai ceva ca to]i cronopii, o fiin]` care gînde[te prea mult, bea prea mult, î[i face griji prea mult [i pentru lucruri mai degrab` stranii, îi plac filmele vechi, jazzul [i critica contemporan`. {i nu-i plac nedreptatea, dogma, conven]iile sociale, televizorul, -ismele [i -ologiile de toate felurile.“ (Latin American Literary Review)

Pre]: 22,95 lei

www.polirom.ro

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

REPORTAJ Nadine Vl`descu

Shanghai à la carte sau Parlez-vous Yangtze? „Il est très rare qu’un homme puisse, comment dire? Accepter sa condition d’homme“, spunea Malraux în Condi]ia uman`, urm`rindu-[i personajele care se zb`teau în lupte revolu]ionare la Shanghai. Mais non, v` în[ela]i, cher André, il est fort probable. Chiar acolo, în China, unde disciplina, unitatea [i rigoarea comunist` au creat un popor obsedat de munc` [i prosperitate, care nu are nici înclinarea [i nici r`gazul de a-[i evalua condi]ia. Dac` Malraux, Leiris sau Sartre sînt dintre francezii care s-au entuziasmat de revolu]ia maoist` [i de avîntul socialist al Chinei, Jean Cocteau, plecat în 1936 în jurul lumii, afirma despre Shanghai: „Il n’y a rien à voir dans cette ville sale“. Tant pis pour eux. Pour tous.

Vraja Shanghai-ului Vasul înainteaz` prin apa neagr` care muste[te t`cut, eliberînd un miros greu de pe[te [i mîl. Bate un vînt aspru, [uier`tor [i e noapte deja, momentul cel mai potrivit pentru o croazier` pe rîul Huangpu care alunec` încet c`tre nord-est, ducînd umbrele luminilor de pe cele dou` maluri spre împreunarea cu apele fluviului Yangtze, ce se vars` la 23 de kilometri dep`rtare în c`ldarea imens` a M`rii Chinei de Est. Ambarca]iuni de toate m`rimile, [alupe, barje [i feriboturi ruginite se intersecteaz` în zgomot de sirene [i în aburii care las` în urma lor dîre

de fum, ascunzînd suprafa]a lucioas`, impenetrabil`, a apei. De pe malul vestic, Puxi, se aud ]ipete [i vocile înfierbîntate ale mul]imii ie[ite la plimbare pe Bund, Waitan în chinez`, falezaemblem` a lumii luxoase a anilor ’20-’40, cînd marile puteri occidentale, hipnotizate de bog`]iile Orientului, î[i aveau aici emisarii eficien]i care guvernau Shanghai-ul pe note de jazz din cl`dirile impun`toare, alt`dat` cele mai înalte din ora[. Consulatul Britanic, Banca Indochinei, vitraliile Art-Deco ale Hotelului Peace, Big Benul în miniatur` al Cl`dirii V`milor, pîn` [i silueta disp`rut` a Shanghai Club, cîndva cel mai select club din Asia, apar încet din noapte, umbr`

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

R E P O R TA J

dup` umbr`, [i-[i aprind luminile una dup` alta, în clinchet de recep]ii [i ritm de orchestre pe a c`ror muzic` se unduiesc perechi elegante, în fo[netul rochiilor de m`tase purtate de femei pudrate, cu buze sub]iri, aprinse ca sîngele. Cînd ecourile cuplurilor de pe mal se sting, cînd nu se mai aud nici m`car tînguirile insistente ale vînz`torilor ambulan]i, apa începe s` murmure [i s` bolboroseasc`, vîntul se înte]e[te, un iz p`trunz`tor vine dinspre fluviu, ca un fior înghe]at pe [ira spin`rii, [i plesc`itul valurilor are ceva ascuns, ceva insinuant, lent, aproape vulgar. Ca [i cum apa care curge spre mare ar duce cu ea toate mirosurile: de lumi amestecate [i epoci r`puse, de carne pr`jit` [i alge, de na[tere în chinuri [i sînge, de foc, sudoare [i fum, de cas` veche cu scînduri ude de lemn, de parfum ieftin [i cocote obosite, de orduri, pe[te [i mucegai, [i torpoarea dulceag` a paturilor pe care zac „mînc`torii de fum“, devoratorii de opiu leg`n`tor, ame]itor, intoxicant, interzis. De partea cealalt` a rîului, pe malul estic, Pudong, verticalitatea ame]itoare a zgîrienorilor î[i etaleaz` prin cea]a colorat`, oglindind strîmb simbolurile hegemoniei occidentale în retragere, fosforescen]a prosperit`]ii, vie, nou`, lacom`. În dou`zeci de ani de capitalism s`lbatic, Shanghai-ul a devenit un hibrid

gigant, care func]ioneaz` dup` regulile economiei de pia]`, de[i se afl` înc` sub tutela totalitarismului. Fost sat pesc`resc, dar [i marele bordel al Asiei, „Perla Orientului“, vestit pentru luxul decadent [i promiscuitatea trecutului s`u de opiu, prostitu]ie [i popula]ie interlop`, departe de sobrietatea imperial` a Beijing-ului p`str`tor al tradi]iilor ancestrale, Shanghai-ul î[i poart` cu orgoliu stigmatul. Modernitatea american` îmbinat` cu tradi]ionalismul chinez [i cu modul de via]` european, iat` paradoxul acestui ora[ atît de dinamic, care rivalizeaz` deja cu puterea Hong-Kong-ului [i care [i-a propus s` cucereasc` lumea cu tehnica ultraavansat` [i modernismul împins la extrem. La mijlocul secolului al XIX-lea, dup` Primul R`zboi al Opiului, cînd consulul englez George Balfour a pus piciorul pe mal, nu exista la Shanghai nici un alb, nici un Shanghailander, dup` cum au fost numi]i mai tîrziu veneticii, atunci cînd le-au fost acordate teritoriile numite „concesiuni“. În schimbul monopolului asupra comer]ului cu str`inii, Balfour a ob]inut de la taotai fî[ia de p`mînt mocirlos de pe mal, mustind de miasme, devenit` în scurt timp The Bund, începutul unei prosperit`]i care s-a sprijinit constant pe iubirea atavic` pentru bani [i pe voin]a de fier a taipanilor locali, pentru c` banii sînt motorul

fotografii de Rajat Karol

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 dintotdeauna al Shanghai-ului, iar shopping-ul, noul „opiu pentru popor“. Din fa]a Hotelului Peace se deschide c`tre vest o strad` foarte lung`, Nanjing Lu, cea mai popular` arter` comercial` din Shanghai, plin` de mall-uri [i furnicare de chinezoaice ahtiate dup` creme de albit tenul [i dup` gen]ile Louis Vuitton care sclipesc din vitrine, emblema suprem` a succesului [i, adesea, cea mai bun` investi]ie a unei familii, f`cut` cu mari sacrificii, în statutul social al odraslei lor. În jurul meu, sute de siluete minuscule forfotesc [i vorbesc neîncetat, într-un sunet de clopo]ei generalizat, deoarece totul îmi sun` a ]i-]i-]i [i ling-ling-ling. Ca s` dau piept cu limba chinez` [i cu bariera lingvistic`, m-am înarmat cu un ghid de conversa]ie român-chinez în care pot citi nu numai transcrierea fonetic`, pinyin, a ideogramelor chineze[ti, ci [i pronun]ia recomandat`, ceea ce m` lini[te[te cît de cît. Neputin]a chinezilor de a-l pronun]a pe „r“ [i felul comic în care-l confund` mereu cu „l“ este o surs` suplimentar` de neîn]elegere. La început, cînd m` zbat s` m` fac în]eleas`, mai ales în restaurantele tradi]ionale în care m-am înc`p`]înat s` încerc mîncarea chinezeasc` la ea acas`, m` las repede p`guba[` [i rîd aducîndu-mi aminte de c`r]ile lui Xiaolu Guo, în special de Micul dic]ionar pentru îndr`gosti]i (A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers, în originalul scris în englez`), un quiproquo lingvistic hilar, dar [i tulbur`tor, despre experien]a londonez` [i tribula]iile unei chinezoaice care „[i-a pierdut limba“, carte al c`rei prolog gr`itor este: Sorry of my English. Pardon my Chinese îmi vine [i mie s` spun de cîte ori deschid gura la Shanghai. A în[ira cuvinte este greu, dar a comunica is impossibility, dup` cum spune personajul c`r]ii, care î[i zice simplu Z, astfel încît englezii s`-i poat` pronun]a numele. Adoptarea unui prenume occidental este în China un rit de trecere impus de universit`]ile chineze proaspe]ilor studen]i pentru a-i obi[nui cu via]a în lumea din ce în ce mai occidentalizat` [i cu exigen]ele mediului de lucru atît de rîvnit, sistemul corporatist. Printre prenumele preferate, cele care „se dau“ cel mai repede sînt Michael, Alex, Tony sau Wendy, îns` persoanele î[i

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

R E P O R TA J

p`streaz` numele chineze[ti pe care, conform tradi]iei, dar [i obiceiului comunist, le pun înaintea prenumelor. Fenomenul în sine mi se pare emblematic pentru civiliza]ia aceasta atît de veche care dore[te cu orice pre] s`-[i creeze o identitate nou` [i un psyche dezinhibat [i modern, imitînd non[alan]a invidiat` a strìnilor. „Imaginea pe care ne-o form`m asupra realit`]ii depinde esen]ialmente de limba matern`“ sun` o ipotez` asupra c`reia alt`dat` aveam unele rezerve, dar panorama Chinei ce mi se înf`]i[eaz` [i diferen]a uria[` între limba chinez` [i limbile pe care le cunosc eu m` fac s`-mi reevaluez îndoielile [i, în acela[i timp, [tiind c` exist` popoare setate s` r`spund` mai bine sau mai rù unui anumit tip de orînduire, îmi pun problema ce anume din gîndirea românilor ne apropie de chinezii care s-au supus chiar mai bine comunismului [i ce anume ne separ` astfel încît, în compara]ie cu Shanghai-ul, de pild`, imaginea realit`]ii pe care limbajul nostru o formeaz` la Bucure[ti arat` atît de tern. Într-o zon` ultracentral` [i atît de populat` de strìni cum este partea de vest a Nanjing Lu, unde se afl` marile hoteluri [i cl`dirile companiilor strìne, ordinea [i serenitatea sînt intimidante [i au ceva artificial. „În China, noi nu ne gîndim niciodat` la comportamentul corect pentru c` orice comportament este corect“, spune Z. Pe strad`, nimeni nu mi[c` în front, grupuri de chinezi traverseaz` în ritm sincronizat, cur`]enia e des`vîr[it` [i în zonele cu birouri sau magazine luxoase se aud triluri de p`s`rele electronice, care m` dezorienteaz`, dîndu-mi o senza]ie claustrofob` de 1984. Cînd comuni[tii au preluat puterea, for]ele de ordine au vrut s` schimbe semafoarele deoarece nu puteau concepe ca cineva s` stea pe loc la culoarea ro[ie. Lucrul `sta trebuie c` a creat confuzie [i de aceea la Shanghai trebuie s` fii foarte atent cînd traversezi, în ciuda dirij`rii stricte, pentru c` nimeni nu descifreaz` prea bine semnele de circula]ie. Acolo unde se termin` artera pietonal` a Nanjing Lu, se afl` o pia]` uria[`, Renmin, Pia]a Poporului, creat` pe locul fostului hipodrom al anilor decaden]i. În mijlocul ei, construc]ia megaloman` a Shanghai Museum, comparat de c`tre localnici, datorit` formei asem`n`toare unui ding,

vas antic de bronz, cu o oal` pentru prepararea t`i]eilor. Dac` ar ajunge vreodat` s` serveasc` acestui scop, ar putea hr`ni toat` popula]ia Chinei. Asta, bineîn]eles, doar atîta vreme cît chinezii vor continua s` m`nînce cu be]i[oarele; cînd vor începe s` m`nînce cu furculi]a...

Mahjong, ginseng, shantung [i feti[ul croitorului Construit` în secolul al XVI-lea de familia Pan, oficiali ai cur]ii în timpul dinastiei Ming, Gr`dina Yuyuan din Ora[ul Vechi este o încîntare de labirinturi [i creneluri, p`zite de nou` dragoni din piatr` neagr` care, prim`vara, î[i întind spin`rile la soare de sub magnoliile înflorite. Peste pode]urile de deasupra hele[teelor în care pe[tii multicolori se îmbulzesc la mîncarea aruncat` de trec`tori [i pe lîng` pavilioanele l`cuite, str`bat potecile sinuoase, arcuite dup` principiile feng shui [i ating Piatra Nemuririi, veche de o mie de ani. În bazarul de al`turi, iure[ul cump`r`torilor e în toi; femei gure[e vînd suveniruri [i obiecte de toate felurile: evantaie, haine de m`tase, p`pu[i tradi]ionale [i mii de obiecte de jad. Din doi în doi pa[i, mirosul cutiilor de bambus umplute cu xi`ólongba¯o aburinde, echivalentele dim-sum din Hong-Kong, pache]ele din aluat cu fel de fel de umpluturi fierbin]i, îmi flutur` ispititor pe sub nas. În c`r]ile lui Amy Tan, Clubul Norocoaselor, So]ia Zeului Buc`t`riei, Fiica t`m`duitorului de oase sau Cele o mie de sim]uri secrete, universul domestic al societ`]ii chineze matriarhale, dominat de femei puternice [i iscusite, balanseaz` între sutele de mînc`ruri descrise cu lux de am`nunte, partidele interminabile de mahjong [i leacurile [i sfaturile transmise din mam`-n fiic`, precum o plas` de protec]ie împotriva vie]ii aspre. Farmacologia chinez` poate fi o arm` redutabil`. În borcane, vase [i boluri de sticl` [i por]elan dorm aripi de gîz` [i cartilagii de rechin, bulbi r`suci]i sau cioturi noduroase, pomezi din camfor [i mentol, ce con]ineau odat` pulbere din os de tigru, prafuri, spiruline [i unsori, alge, pilituri [i gheare

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

strîmbe, „picioru[e“ de ginseng, iar în alte borc`na[e stau captive licori, umori [i al]i fiori, gata s`-[i elibereze aburii toxici ai virtu]ilor energizante, calmante [i atot[tiutoare în materie de disciplinat qi-uri, con[tiin]e [i destine. Ce vrei [i ce nu vrei, alifie cu placebo [i tot trebuie c` exista acolo, doar c`, pierdute cu totul în traducere, sfaturile m`tu[icilor binevoitoare [i în]elegerea mea asupra lor nu s-au potrivit, a[a c` am plecat din bîrlogul vracilor doar cu o frumoas` cutie de ceai cu ni[te flori uscate pl`cut mirositoare despre care am în]eles, din puf`iturile [i rîsetele vînz`toarelor, c` au darul s`-]i pun` energiile în mi[care [i s` te înc`lzeasc` mai ceva ca o sob`. Le-am p`strat cuminte în dulapul din buc`t`rie [i le mai miros uneori, f`r` s` m` încumet vreodat` s` le [i consum, de team` s` nu iau foc. Cel mai frumos lucru din bazarul Gr`dinii Yuyuan sînt rochiile de m`tase, cheongsam, care se muleaz` atît de frumos pe siluetele senzuale ale chinezoaicelor din filmele lui Wong Kar-Wai, n`scut la Shanghai. Croiala inconfundabil` a acestor rochii a fost creat` la Shanghai în anii ’20 [i a ajuns repede la mod` în înalta societate. În timpul invaziei japoneze [i dup` instaurarea regimului comunist, croitorii pricepu]i din Shanghai s-au refugiat la Hong Kong, unde tr`iesc [i personajele din In the Mood for Love [i 2046, care tînjesc cu melancolie, pe muzica obsedantelor viori, dup` splendoarea Shanghai-ului originar. În filmul-poem Mîna, creat în 2001 pentru trilogia Eros, Wong Kar-Wai spune povestea unui croitor din HongKong-ul anilor ’60, îndr`gostit de o prostituat` de lux întruchipat` de tulbur`toarea Gong Li, c`reia îi croie[te cele mai frumoase rochii, cu devotamentul feti[ist impregnat de erotismul filmelor regizorului chinez. Via]a curtezanelor [i a prostituatelor este frecvent descris` în romanele chineze sau în filmele europene care se petrec la Shanghai sau în China: de la Marlene Dietrich în Shanghai Express la prostituatele Salonului Eternei Splendori din romanul Pictori]a din Shanghai de Jennifer Cody Epstein sau la concubinele imperiale din c`r]ile lui Anchee Min. Între cele dou` r`zboaie mondiale existau la Shanghai str`zi ca Avenue Lafayette, Avenue Joffre sau Edward VII Avenue, dar [i

Aleea În C`utarea Fericirii unde func]ionau 150 de bordeluri, ale c`ror „frumoase flori“ erau frecvent alese pentru a ap`rea pe copertele revistelor de mod` din Shanghai.

Transmite]i complimentele mele domnului Liang! „Trebuie s` fi încercat s` te urci într-un autobuz la Shanghai ca s` [tii ce înseamn` cu adev`rat cuvîntul busculad`, deoarece chinezilor nu le este fric` de contact“, poveste[te Paul Theroux în Sailing through China. Ei bine, de urcat în autobuz la Shanghai m-am urcat, dar ceea ce am în]eles cu adev`rat a fost ce înseamn` disciplina impus` de team`. Cu ce autobuz s` ajung la cap`tul opus al Concesiunii Franceze [i cum s` fac rost de bilet? Cum majoritatea covîr[itoare a chinezilor nu vorbesc limbi europene, iar eu obosisem de atîta studiu aprofundat al ghidului de conversa]ie, incomunicabilitatea era perfect`. G`sesc ghereta cu bilete, dar nu reu[esc s` m` fac în]eleas`, chiar dac` de atîta vorbit m` dor mîinile. O doamn` se milostive[te [i îmi spune într-o englez` aproximativ` c` pot cump`ra biletul din autobuz. Misterul odat` elucidat, mai r`mînea s` [tiu ce autobuz m` putea duce pîn` la Xiangyang, pia]a de lucruri contraf`cute, trecut` în toate ghidurile turistice. N-am reu[it s` aflu, dar, în culmea entuziasmului, am luat primul autobuz care a sosit. A[adar, m` urc prin fa]` [i îi întind triumf`toare [oferului o bancnot` nou-nou]` [i fo[nitoare, spunînd ]cing nin ii, adic` „v` rog, unul“, un bilet. {oferul pare s` fi în]eles, dar ceva l-a deranjat atît de tare încît a început s` se foiasc` [i s` protesteze, în timp ce eu îi întindeam de zor bancnota sub nas [i lumea adunat` în spatele meu se holba, se hlizea sau se impacienta. Am avut noroc c` o tîn`r` care vorbea o englez` decent` m-a tras deoparte [i mi-a oferit nu numai biletul dorit, dar [i indica]ii pre]ioase în privin]a drumului, explicîndu-mi situa]ia dificil` în care-l pusesem pe [ofer, care se temea s` fie v`zut acceptînd atî]ia bani din mîna unui str`in. A, se temea de mit`, m-am l`murit eu [i

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

R E P O R TA J

m-au apucat duio[ia fa]` de [ofer [i imboldul de a m` duce s`-i spun ceva, orice, ca s`-l reconfortez. Dintre op]iunile limitate pe care mi le oferea ghidul, a[ fi putut alege pie djao ]i, „nu v` îngrijora]i“, sau ceva [i mai lini[titor, djung cuo ph`ng iou m`n, „s` bem pentru prietenii chinezi!“. M-am ab]inut, totu[i. Ceea ce-mi aminte[te de o p`]anie mai veche, cînd nu m-am ab]inut. Pe la treisprezece ani, sim]eam nevoia teribil` de a testa reac]iile oamenilor de pe strad` [i mi-a venit într-o zi s` opresc o doamn` [i s-o întreb candid, dar foarte serios: „Nu v` sup`ra]i, n-a]i v`zut cumva o oaste c`lare trecînd?“. Dup` cum era previzibil, dar spre marea mea dezam`gire, „victima“ n-a scos o vorb`, m-a privit cruci[, cred c` s-a [i închinat, [i a trecut mai departe. Dac` pe mine m-ar fi oprit cineva cu astfel de curiozit`]i, dup` ce m-a[ fi asigurat de lipsa pericolului, din partea persoanei sau a presupusei armate, i-a[ fi r`spuns chiar a[a: „Ba da, cum s` nu, era în frunte cu {tefan cel Mare [i a luat-o pe dup` col]!“. Rememorînd acum scena, în]eleg c` poate nu mi-am ales bine interlocutorul: o femeie între dou` vîrste, destul de obosit`, cu mai multe saco[e grele. Am circumstan]e atenuante, totu[i: nu m-am priceput pentru c` nu f`ceam des astfel de giumbu[lucuri; ast`zi mi-a[ alege mai bine mu[teriul. În jurul pie]ei Xiangyang, poli]i[tii patruleaz` f`cîndu-se c` nu bag` de seam` nici furnicarul care vinde, nici pe cel care cump`r`. Din cînd în cînd se mai amuz`, de amorul artei, s` ia pozi]ia oficial` [i s`-i zbur`t`ceasc` pe ilegali[tii care, obi[nui]i [i resemna]i, î[i strîng mesele, î[i dezmor]esc picioarele pre] de cî]iva pa[i, beau o bere [i se întorc peste o jum`tate de or`. Aici g`se[ti, literalmente, ce vrei [i ce nu vrei. Nu spun cîte DVD-uri piratate am cump`rat ca s` nu strice România rela]iile economice cu Republica Popular` Chinez`. Probabil mi-am imaginat c` o s` str`bat pia]a ca pe oricare alt loc de promenad`, dar socoteala de-acas` nu s-a potrivit, pentru c` nu apuc bine s`-mi arunc privirea în jur la tonele de marf` expus` de-a valma, electronice, gen]i, haine [i pantofi de sport, de toate m`rcile [i modelele, c` m` [i v`d înh`]at` de dou` femei micu]e, dar cu mîini nea[-

teptat de zdravene, care încep s` turuie la foc automat. Observ doar c` fiecare respect` afacerea celeilalte, doar legile economiei de pia]` trebuie aplicate în mod cinstit, a[a c` nu-[i prezint` ofertele amîndou` odat`, ci alterneaz` tirul. Mai alarmant este faptul c` trag de mine în p`r]i opuse, fiecare dorind s` m` tîrasc` spre taraba ei. Pu, s[ie-s[ie, „nu, mul]umesc“, încerc eu timid. Pu, pu, pu, „nu, nu, nu“, dar degeaba, nu pot s` scap din strînsoare. Dau din mîini f`cînd apel la calm [i caut repede în ghid, îns` în loc de „l`sa]i-m` în pace“ îmi cad ochii pe ]cien dzai u` t` pao li, „banii sînt în geanta mea“. Nu, nu asta trebuie spus. Sta]i a[a s` mai caut pu]in. U` fan tui, „m` opun“. Nu, e inutil. Djei li mien iou cui, „ceva nu este în ordine aici“

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

(variant`: „aici e ceva putred“). Nu, nici asta. Gata, am g`sit, cu asta sigur scap: }cing tai u` s[iang Liang s[ien [`ng u`n hao, „Transmite]i complimentele mele domnului Liang“. Se pare c` am pronun]at cum trebuie, pentru c` cele dou` tanti tac brusc [i-mi dau drumul, mute de uimire, dup` care încep s` rîd` isteric, b`tîndu-m` pe spate, b`tîndu-se pe coapse [i ar`tîndu-m` cu degetul, în timp ce eu profit de momentul de respiro [i m` îndep`rtez iute, f`cîndu-le cu mîna, ca s` salvez aparen]ele. {i uitea[a nu mi-am cump`rat eu un Louis Vuitton fals din minunata pia]` Xiangyang, paradisul imita]iilor, dar am re]inut, ceea ce v` recomand [i dvs., c` un domn Liang în agend` nu stric` niciodat`. În urm` cu vreo doi ani, auzisem c` pia]a s-ar fi desfiin]at. Mi-ar fi p`rut r`u pentru toate m`tu[icile de-acolo [i înc` mai r`u pentru stivele de DVD-uri, care, în ciuda subtitr`rii aproximative, nu erau deloc rele, a[a c` m-am bucurat s` aflu c` pia]a a fost doar mutat`. Pe unde or patrula oare acum poli]i[tii cei lipsi]i de sim]ul observa]iei? M` bate un gînd: nu au observat c` tarabele, negustorii [i forfota au disp`rut din zon` [i p`zesc temeinic acela[i sector, care pentru ei a r`mas neschimbat. Ada Milea are un cîntecel delicios, „Tri[tii, poli]i[tii“, care sun` cam a[a: „Ninge iar, totu-i gri ca de ploaie, printre oameni [i tramvaie, tri[tii, poli]i[tii... î[i închid cîte-o pleoap` / Ca s` nu le intre ap`... Cum ninge pe toate / Le-acoper` toate / {i toate-s curate...“. Da]i-mi voie ca în cinstea poli]i[tilor din Shanghai s` ridic prima halb` [i s` spun în sfîr[it, c` de cînd îmi st`tea pe limb`: „S` bem pentru prietenii chinezi!“. De-aici, de la noi, din Luo-ma-nia.

Zhuang Zi în C`l`torie liber`, una dintre c`r]ile fundamentale ale taoismului, al c`rui mai cunoscut p`rinte este Lao Zi, autorul C`r]ii Drumului c`tre Adev`r, Tao Te Ching, unde enun]` principiile taoismului, între care transformarea energiilor [i echilibrul contrariilor Yin [i Yang. Ironia sor]ii face ca aici, la Xintiandi, în inima select` a Concesiunii Franceze, adev`rat` oaz` de luxe, calme et volupté, s` fi avut loc în 1921 Primul Congres al Partidului Comunist, care î[i propunea s` aduc` un alt fel de transformare, înl`turînd vechea orînduire, dup` principiul „Dac` vechiul nu dispare, noul nu va veni“. Experien]a reeduc`rii este una pe care au tr`it-o milioane de chinezi, liceeni sau studen]i proveni]i din familii de „du[mani ai poporului“, trimi[i în vastul peisaj rural al Chinei pentru a se dezb`ra de poluarea intelectual` [i a înv`]a adev`ratele valori revolu]ionare. În furia sa fa]` de intelectuali, care îl aseam`n` cu un alt scelerat al istoriei c`ruia îi venea s` pun` mîna pe revolver de cîte ori auzea de cultur`, mult-iubitul pre[edinte Mao g`sise – gra]ie [i so]iei sale, Madame Mao, dup` cum a numit-o galant Occidentul – solu]ia Revolu]iei Culturale care a dus la uciderea a milioane de oameni de c`tre G`rzile Ro[ii, conduse, culmea, de c`tre studen]i. Lupta revolu]ionar` se d`dea cu cele „Patru Elemente Vechi“ (nu întîmpl`tor, 4 este un num`r nefast la chinezi, pronun]ia cuvîntului „patru“, sí, rezonînd cu aceea a cuvîntului „moarte“, de asemenea sí), [i anume: ideile [i obiceiurile vechi, cultura [i îmbr`c`mintea veche, pentru a aduce arta, literatura [i educa]ia pe f`ga[ul cel bun, acela al ideologiei comuniste. Tot ceea ce era asociat cu „decadentele pl`ceri burgheze“ sau cu „înapoierea feudal`“ trebuia distrus, iar persoanele vizate figurau pe lista celor „Cinci Clase Negre“: proprietarii de p`mînt, s`tenii boga]i, reac]ionarii, elementele rele [i elementele de dreapta. Mul]i dintre scriitorii sau intelectualii care au ast`zi un nume în Occident [i în China au trecut prin procesul de reeducare. Printre ei Zhang Yimou, autorul filmelor Eroul sau Casa s`biilor zbur`toare, regizorul ceremoniilor Olimpiadei din 2008, îmblînzitor al unui Urs de Aur [i a doi Lei de Argint, dar [i Pygmalion a dou` dintre cele mai

La ce se gînde[te Mozart „Cîndva, Zhuang Zhou s-a visat fluture. Ce fericit era fluturele! Era atît de încîntat [i bucuros încît nu mai [tia c` este Zhou. Îns`, deodat`, s-a trezit [i s-a mirat c` este Zhou. Nu mai [tia dac` Zhou se visase fluture sau fluturele se visase Zhou. A[adar, între Zhou [i fluture pesemne c` exist` o deosebire.“ Aceasta se nume[te „Transformarea Lucrurilor“, spune

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

R E P O R TA J

frumoase [i mai talentate actri]e chineze, Gong Li [i Zhang Ziyi. Scriitori precum Gao Xingjian, laureatul chinez al Premiului Nobel în anul 2000, faimos traduc`tor al lui Samuel Beckett [i Eugène Ionesco, dar [i Dai Sijie, autorul romanelor Complexul lui Di [i Într-o noapte f`r` lun`, ast`zi cet`]eni francezi, au trìt [i ei experien]a reeduc`rii, pe care Dai Sijie o relateaz` cu un umor nebun [i un lirism tipic chinez în primul sù roman, autobiografic, Balzac [i micu]a croitoreas` chinez`. Naratorul [i prietenul sù Luo, doi „bìe]i de la ora[“, sînt trimi[i într-un sat de munte unde car` b`legar cu spinarea pentru a-[i sp`la ru[inea originii nes`n`toase [i unde reu[esc s` îi vr`jeasc` pe s`teni cu arta de a (re)povesti filmele de propagand`. Norocul lor [i farmecul pove[tii lui Dai Sijie se afl` în g`sirea valizei pline cu romane de Balzac, Hugo, Stendhal, Dumas sau Dostoievski, moment de exaltare care va culmina cu planul de a o culturaliza [i a o reeduca la rîndul lor pe micu]a

croitoreas` din satul vecin. Scena de deschidere a acestui roman publicat de Gallimard, care a f`cut furori în Fran]a, este cea mai frumoas` [i mai comic`: de-abia sosi]i, cei doi sînt atent cerceta]i de c`tre [eful satului, care g`se[te asupra naratorului o vioar`, juc`rie burghez` de neîn]eles. Pentru a-[i salva comoara sortit` focului, acesta îi cînt` [efului o sonat` de Mozart, compozitor interzis. Nel`murit în privin]a cuvîntului „sonat`“, tiranul rural se las` înduio[at de numele acesteia, n`scocit ad-hoc de c`tre Luo: „Mozart se gînde[te la Pre[edintele Mao“. „Mozart se gînde[te întotdeauna la Pre[edintele Mao“, spune ]`ranul edificat, zîmbind extatic. „Da, întotdeauna“, îi confirm` Luo. Cum, de la Zhuang Zi [i Lao Zi citire, reciprocitatea contrariilor st` înscris` în dialectica Unului, m` întreb: oare Marele Timonier al Revolu]iei Culturale Proletare s-o fi delectat [i el vreodat`, în tain`, cu muzica burghezului [i decadentului Mozart? ■

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

INTERVIU

„Oriunde a[ merge, am o via]` cu accent“ C`t`lin Dorian Florescu Timi[orean de origine, C`t`lin Dorian Florescu a emigrat, împreun` cu p`rin]ii, în Elve]ia, în anul 1982. Tr`ie[te la Zürich unde, dup` ce [i-a luat licen]a în psihologie, s-a lansat într-o carier` de romancier de limb` german`, cele patru romane ale sale, publicate din 2001 [i pîn` acum, aducîndu-i numeroase premii literare [i traduceri în mai multe limbi. Zaira, cel mai recent roman al s`u, tradus de cur\nd în limba român`, se inspir` din povestea real` a unei p`pu[`rese din Timi[oara anilor ’60, care, fugit` din ]ar` în timpul Prim`verii de la Praga, a emigrat în State. Publica]ii germane, precum Die Presse, Die Welt sau Spiegel Online, au dedicat c`r]ii cronici entuziaste, numind-o „un roman impun`tor“, „un roman monumental“ sau „o remarcabil` m`rturie a peisajului literar din Europa Central`“.

Toate cele patru romane ale tale publicate în limba german` au subiect românesc; ce înseamn` mai exact acest lucru? Înseamn` c` o mare parte din mine a r`mas acas`, înseamn` c` am România în sînge, înseamn` c` p`r]ile române[ti din mine au mai mult` substan]` decît celelalte. Poate c` acesta e un semnal c` România este înc` un „acas`“ puternic în inima mea. De altfel, munca de documentare e minim` atunci cînd e vorba s` scriu ceva românesc.

Apoi, mai e vorba [i de o necesitate artistic`. A[ fi bucuros s` g`sesc altundeva pove[ti atît de puternice precum cele române[ti. Sînt un scriitor europenizat: pove[tile care mi se dau vin de aici [i n-am o problem` s` le scriu acolo. De altfel, defini]ia mea de autor include particula „[i“: scriitor european de limb` german`, care s-a n`scut [i a tr`it în Timi[oara [i care acum tr`ie[te în Elve]ia. Dac` discut`m în termeni de centrul Europei vs marginile Imperiului, pove[tile au mai r`mas prin cur]ile interioa-

■ C`t`lin Dorian Florescu (n. 1967, Timi[oara) a p`r`sit România în 1982 [i s-a stabilit la Zürich, unde a studiat psihologia. A lucrat [ase ani, între 1995-2001, ca psihoterapeut în domeniul reabilit`rii persoanelor toxicodependente. Romanul Wunderzeit (Vremea minunilor, traducere de Adriana Rotaru, prefa]` de Mircea Mih`ie[, Editura Polirom, 2005), publicat la Editura Pendo din München-Zürich în 2001, a primit, printre altele, distinc]ia Cartea de Limba German` a anului, din partea Funda]iei Elve]iene Schiller, Premiul „Un an pl`tit de via]`“, din partea ora[ului Zürich, Premiul „Chamisso“ al Academiei din Bayern pe anul 2002 [i Premiul „Anna Seghers“ pe 2003. Au urmat povestiri publicate în diferite antologii, precum [i romanele Der kurze Weg nach Hause (Premiul „Anna Seghers“ pe 2003, Editura Pendo, Zürich, 2002; Drumul scurt spre cas`, traducere de Mariana B`rbulescu, prefa]` de Marius Chivu, Editura Polirom, 2006), Der blinde Maseur (Editura Pendo, München-Zürich, 2006; Maseurul orb, traducere de Mariana B`rbulescu, prefa]` de Robert {erban, Editura Polirom, 2007) [i Zaira (traducere de Mariana B`rbulescu, Editura Polirom, 2010).

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

re, pe la periferii, dar au murit povestitorii. Societatea vestic` s-a specializat în prest`rile de servicii, iar cultura oralit`]ii a disp`rut. Încerc s` compensez, prin originea, sensibilitatea [i talentul meu, acest aspect. De ce cau]i pove[ti, de ce nu le inventezi? În primele mele patru c`r]i prioritatea era alta. Noul meu roman este îns` fic]iune pur`. A fost în logica dezvolt`rii proprii s` m` învîrt mai întîi în jurul meu. E important, ca autor, s` faci asta, atîta timp cît nu r`mîi autist. S` începi cu tine, dar apoi s` ie[i în lume. O carte e un dialog, o încercare de comunicare la alt nivel. V`d scrisul meu ca o vorbire subliminal`, de aceea încerc c` creez în scris aceea[i densitate ca în actul vorbirii. Încerc s` evit timpul mort. Am început cu un roman biografic, dar de la roman la roman m-am desp`r]it de biografia explicit`. Maseurul orb a fost o carte în care o poveste a mea se împletea cu una extern`. Întors la Zürich, dup` ce am aflat povestea maseurului orb, m-am întrebat care ar fi rolul meu în aceast` poveste, cum m` raportez eu la ea. Dac` nu r`spunzi bine la astfel de întreb`ri, ri[ti s` treci la milimetru pe lîng` poveste. Trebuie s` sim]i dialogul t`u cu povestea respectiv`, altfel vei rata romanul. Iar r`spunsul meu a fost c` nu voiam s` scriu un roman exotic din Carpa]i, habar nu am ce înseamn` s` fiu orb, [i asta oricum nu era prioritatea mea. A[a c` am inventat un personaj, un alter-ego, care se întoarce acas` [i îl cunoa[te pe maseur. În Zaira am f`cut un pas întreg în afara biografiei, romanul acesta deja nu mai are leg`tur` cu mine. Cum ajung pove[tile acestea la tine: ]i se dau, le cau]i, le g`se[ti întîmpl`tor? Le caut, dar nu încrîncenat. Sînt convins c` exist` o responsabilitate a g`sirii propriei pove[ti. Scrisul începe cu mult înainte de a scrie tu prima fraz`, începe cu personalitatea ta, îns` adev`ratul contact cu lumea este întotdeauna aici [i acum. Ca scriitor sînt convins c`, atunci cînd lucrez la opera de art`, lucrez, de fapt, la mine [i la rela]ia mea cu lumea. Îmi mobilizez toate sim]urile: merg prin ]ar`, ascult oamenii, miros ora[ul (apropo, în Elve]ia ora[ele nu au miros), v`d lumina... Am curiozitatea de a întreba, sînt curios cum func]ioneaz` lumea. Toate

acestea depind de cum sînt eu ancorat în prezent. Nu mi-am permis niciodat` s` nu fiu treaz. A[a c`, atunci cînd aflu o poveste (cum a fost cea spus` de Robert {erban despre un maseur orb care avea o bibliotec` de 30 de mii de c`r]i [i care, timp de 40 de ani, f`cea masaje contra cititului c`r]ilor) simt o vibra]ie. Nu caut pove[tile, doar c` nu trec pe lîng` ele. Nu ]i-a fost team` ca pove[tile tale s` nu fie prea române[ti? Am multe temeri, dar nu [i pe aceasta. {tiu c` exist` avantaje – exist` mereu un public interesat de pove[ti aduse de departe –, dar [tiu c` exist` [i pericolul ca aceste pove[ti s` fie v`zute ca fiind periferice, la propriu [i la figurat. Eu îns` m-am urm`rit pe mine în aceste c`r]i.

„Sînt fie la mijloc, fie niciunde“ De ce te-ai urm`ri? Pentru c` e o chestiune de identitate. Sînt de origine estic`, dar scriu în german` [i apar]in unei culturi mici în continuare – cultura elve]ian` este, prin compara]ie cu cea german`, considerat` minor`. Noi, elve]ienii, ne uit`m mereu dincolo, la germani. {tiu acest lucru, uneori m` [i doare. Apoi, întotdeauna cînd e vorba de mine se aminte[te de migra]ie, sînt pus s` vorbesc despre migra]ie, uneori sînt prezentat elve]ienilor drept un imigrant de succes, [i atunci primul lucru pe care-l spun e c` sînt un intelectual care de 30 de ani tr`ie[te în ]ara lor, nu sînt un exotic, un fel de pas`re rar`, ca [i cum nimic din mine n-ar avea de-a face cu ei. De fapt, totul are de-a face cu noi to]i. Ce înseamn` partea elve]ian` din tine? Punctualitatea, gîndirea logic`, neasociativ`, felul în care socializez, modul în care rela]ionez cu oamenii, toate acestea sînt cu totul vestice. Îns` oriunde a[ merge, am o via]` cu accent, accentul denot` peste tot c` sînt un altul. Prin nume r`mîn mereu un altul, dar acesta sînt [i nu pot fi altfel. Percep]ia lor e îns` legitim` de vreme ce c`r]ile tale vorbesc despre migra]ie, iar tema ta predominant` este c`l`toria: plecarea, trecerea grani]ei, dezr`d`cinarea, exilul...

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

INTERVIU

E adev`rat, acestui cli[eu i-am adùgat [i eu cîte ceva scriind despre alte locuri decît cele în care trìesc. Dar nici Herta Müller n-a scris înc` un roman al Berlinului, de[i trìe[te acolo de 20 de ani. Mai to]i scriitorii imigran]i cumva tot de acas` î[i scriu c`r]ile. Din fericire, oamenii sînt interesa]i s` le citeasc` pentru c` aceste c`r]i îi oglindesc, de fapt, pe ei [i societatea lor. E[ti poliglot, vorbe[ti cinci limbi strìne, a existat un moment în care te-ai întrebat în ce limb` vei fi scriitor? Nu m-am întrebat [i nu am ales: germana m-a ales ea. {tiu c` sun` cochet, dar a[a este. Ajungînd la 15 ani în Elve]ia, o ]ar` cu dialect, iar limba român` r`mînînd acas`, riscam s` devin mut. Dac` alegeam dialectul elve]ian – îmi dau seama acum –, mi-a[ fi ratat posibilit`]ile de a deveni scriitor. La 15 ani îns` nu [tiam c` voi deveni scriitor, [tiam doar c` vreau s` m` ar`t, s` ies în lume. {i am înv`]at germana. Dar n-a fost propriu-zis o decizie, nu mi-am pus întrebarea în ce limb` s` scriu, germana m-a luat în cultura ei precum curgerea unui afluent. Trei ani mai tîrziu am început s` scriu primele texte în german`. Apoi, contactul meu puternic cu lumea se realizeaz` prin limba german`. Dac` a[ fi vorbit dialectul elve]ian, a[ fi avut prieteni nem]i [i a[ fi stat într-o cafenea scriind, într-un sentimentalism schizofrenic, într-o român` vorbit` pîn` la 15 ani, toate acestea mi-ar fi diminuat contactul cu lumea. Prezentul meu e german. Dac` a[ veni în România, prezentul meu ar fi altul [i, în cî]iva ani, a[ scrie în române[te. Revenind la tema c`l`toriei, s`-l iau ca exemplu pe eroul lui Homer: Ulise c`l`tore[te îndelung pentru a se întoarce acas`, dar uneori avem impresia c` întîrzie voit [i apoi, odat` întors acas`, oricum pleac` din nou. Aceea[i senza]ie o am [i citind romanele tale: personajele se întorc în locuri unde nu le a[teapt`, de fapt, nimic, [i atunci se întorc o dat` în plus în exilul lor relativ... Ca [i cum întoarcerea – c`l`toria – e mai important` decît destina]ia. În romanele mele, în Drumul scurt spre cas` [i în Zaira, întoarcerea e deopotriv` un sfîr[it [i un nou început. Experien]a migra]iei m-a

dus departe de orice na]ionalisme. Pe mine nu m` poate lua nimeni cu astfel de cuvinte [i teorii. Pentru mine nu exist` separ`ri, numai apropieri... Ubi bene, ibi patria? Nu, patria poate fi [i acolo unde suferi de patrie. Suferin]a e un lucru important pentru mine: m` face s` m` simt în via]`. Nici Elve]ia, nici România nu sînt patriile mele exclusive pentru c` în fiecare îmi lipse[te cealalt` jum`tate. Primii 15 ani tr`i]i în România sînt importan]i pentru formarea senzorial`, pentru deprinderea densit`]ii limbii... Asta m` desparte pentru totdeauna de elve]ieni. De români m` desparte cotidianul, dar nu la nivel culinar nostalgic – s` zicem –, ci acea realitate în care creezi ceva [i unde ri[ti s` e[uezi. Aceast` experien]` de a tr`i [i a crea [i a înfrunta greul al`turi de ceilal]i ca [i tine e parte integrant` din sentimentul de „acas`“. Or, acest sentiment nu-l am fa]` de români pentru c`, atunci cînd m` întorc acas`, plec repede înapoi. Sînt fie la mijloc, fie niciunde.

C`t`lin Dorian Florescu semneaz`, de asemenea, eseuri [i articole în diferite publica]ii elve]iene [i austriece. A fost desemnat scriitorul ora[ului Dresda în 2008 [i scriitorul ora[ului Erfurt în 2010. Romanele sale au fost sau urmeaz` s` fie traduse în francez`, spaniol`, italian`, olandez`, sloven` [i lituanian`.

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Am mai remarcat în c`r]ile tale multietnicitatea, dar niciodat` conflictual`... Exist`, totu[i, o scen` în Zaira cînd Zsuzsa [i Josef se laud` c` „domnul Hitler“ e austriac, iar Zaira spune c` r`zboiul i-a f`cut în acea dup`-amiaz` s`-[i descopere originile. Dac` a[ tr`i în Germania, unde exist` ghetourile imigran]ilor [i unde culturile interac]ioneaz` mai puternic, poate c` ar exista [i în c`r]ile mele mai mult conflict interetnic... În Elve]ia tocmai a]i votat împotriva construirii minareturilor... Da, îns` e prea devreme s` vorbim de conflict. Poate c` va deveni o tem`, cine [tie! Woody Allen spunea c` drama e comedie plus timp. În ciuda acestui vot politic urît, Elve]ia r`mîne îns` o ]ar` omogen`. Oricum, acum în Elve]ia cea mai mare imigra]ie este cea german`. Xenofobia este îndreptat` mai degrab` împotriva nem]ilor, care caut` aici o calitate a vie]ii superioar`, decît împotriva bulgarilor, românilor sau arabilor. Se vorbe[te de criminalitate juvenil` în rîndul imigra]iei, dar eu nu am vibrat înc` la aceast` tem`. Politic îns`, în eseurile pe care le public în presa de limb` german`, m-am raportat [i la aceast` realitate. Deocamdat` nu [i în roman.

Într-un anume fel, pentru mine scrisul a fost un cadou n`scut din ne[ans`, am descoperit c` a sta în scaun [i a scrie reprezint` cel mai bun mod de a c`l`tori. Scrisul r`scump`r`, compenseaz`? Dac` scrisul ar compensa, a[ face permanent autoterapie, dar continui s` cred c` dorin]a de a povesti e genuin`, iar scrisul, acel ceva natural ce îl leag` pe oricare scriitor de str`mo[ii no[tri care odat` povesteau pentru a descoperi sensul vie]ii. Nu m` simt mai bine, nici mai rù scriind. Te revendici ca povestitor de la cineva din familie? Bunicul din partea mamei, care a orbit pe la 30 de ani, era antropozof. L-am cunoscut pu]in, dar el scria [i to]i din familie îmi spun c` de la el provine aceast` tenta]ie a scrisului. Scria sonete (cred c` s-au p`strat pe undeva), iar bunica îi b`tea la ma[in` sonetele. Cl`mp`nitul gîndurilor lui era înso]it de cl`mp`nitul bra]elor ma[inii de scris... Ai avut un bunic orb, dar ai scris povestea unui orb strìn? Bunicul a murit prea devreme pentru a avea vreo influen]` asupra mea. Fiind [i antropozof, mama m-a ]inut departe de ideile lui ciudate. (Rîde.) Aveam doar [ase ani la moartea lui. Am observat c` în romanele tale b`rba]ii beau destul de mult... (Rîde.) E-adev`rat. Eu nu beau mai deloc. Probabil c`, în scris, compensez ceva ce eu nu fac; probabil c` am o anumit` simpatie fa]` de b`rba]ii care î[i îneac` necazul în alcool (atîta timp cît r`mîn în roman, c`ci [tim cu to]ii foarte bine cît rù pot face aceste persoane în realitate...). Am avut un unchi care a murit din cauza bùturii, apare în Drumul scurt spre cas`. O alt` tem` recurent` a literaturii tale este iluzia visului american? Încep printr-o parantez`: adev`rata Zaira, pe care am întîlnit-o în Washington acum 4-5 ani, chiar era nefericit`. Altfel, sînt foarte sceptic cînd e vorba de paradisuri terestre. Am fost în State de nenum`rate ori [i [tiu c` poate fi iadul pe p`mînt, pentru mul]i chiar este. America din filme e o legend`. Dar eu sînt un european, îmi plac distan]ele

„Scrisul, un cadou n`scut din ne[ans`“ În ce m`sur` se datoreaz` decizia ta de a scrie literatur` [i bolii? Nu decisiv, dar e adev`rat c` tot ceea ce sînt s-a creat în raport cu boala mea. Tot acest mod de a vedea lumea, de a fi con[tient, dorin]a de a intra în lume [i a-l ajunge pe cel`lalt, dorin]a de a nu fi mut, de a avea un limbaj, de a m` exprima bine, de a avea curajul unei integr`ri, toate acestea vin [i dinspre boal`. Povestitorul din mine îns` e genuin. Am descoperit de mic c` îmi place s` ademenesc lumea [i s` povestesc. Dar e-adev`rat c` nici n-am avut prea multe op]iuni. Mi-ar fi pl`cut s` devin saxofonist, s` merg pe biciclet` în jurul lacului Zürich... Mi-a fost mai u[or s`-mi g`sesc voca]ia pentru c` multe sau exclus de la sine. Cine are toate posibilit`]ile vie]ii î[i descoper` mai greu adev`ratul talent.

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

INTERVIU

mici, îmi place s` merg pe jos, s` traversez strada ca s` ajung la cafenea, îmi place s` m` întîlnesc la col]ul str`zii cu un prieten... Îmi plac dimensiunile europene f`cute dup` om. Pustietatea american` e impun`toare, iar ora[ele, cople[itoare. Nu sînt un inamic al Americii, [tiu prea bine tot ce a f`cut pentru Europa [i cît îi dator`m cu to]ii. Dar am fost la New York, ora[ul lui Taxi Driver, [i am privit acei zgîrie-nori ca pe ni[te pietre mortuare... Probabil [i din motiv de 9/11. Oricum ora[ul te zdrobe[te cu adev`rat prin dimensiuni... Dar New York-ul nu este doar ora[ul lui Taxi Driver, ci [i ora[ul filmelor lui Woody Allen, c` tot l-ai evocat... {i al multor altora, de acord. Simt îns` c` în America solitudinea poate fi mai mare decît în Europa. Critic [i America politic`, dar nu exclud c` pot fi mai dur tocmai pentru c` mi-e suficient de prieten`. Încrederea în roman i-o datorez, în fond, Americii; acelui principiu conform c`ruia „If you can, make it big!“.

„Singur`tatea casei m` împov`reaz`“ La fiecare 2-3 ani trebuie s` publici cîte un roman pentru a te între]ine din scris. Tu însu]i spuneai undeva c` încerci s` nu devii dependent de succes, a[a c` te întreb nu dac` aceast` situa]ie te predispune la compromisul comercial, dar cum resim]i presiunea de a [ti c` ai nevoie ca romanul tù s` se vînd`? Dup` Vremea minunilor, carte spontan` [i naiv` ca orice carte de debut, totul a devenit mai greu. Nu mai sînt inocent. Acum cunosc de zece ani pia]a, coborî[uri, urcu[uri, cùt`ri, disper`ri, temeri... {tiu c` în dou` luni romanul este deja vechi, se scoate din libr`rii [i se trimite înapoi la editur` dac` nu s-a vîndut, cunosc [i munca crîncen` de promovare a unei c`r]i, dar pentru mine formula vestic` a c`r]ii ca marf` nu a fost determinant`. Dac` ar fi a[a, cititorii mei n-ar vedea în mine literatura autentic` pe care o scriu. Sînt fidel temelor mele – c`r]ile mele au un aer comun – [i încerc s`-mi cî[tig publicul f`cînd romanele bogate, adùgînd ceea ce cred

eu c` e bogat. Pove[tile mele r`mîn române[ti, nu m` pot distan]a de originile mele est-europene [i nici nu încerc s` scap de ele. România a fost o pat` cultural` necunoscut` pîn` de curînd în spa]iul german. În afar` de Herta Müller, nu se [tia mai nimic. Apoi au ap`rut scriitorii [i regizorii români, a[a c` acum c`r]ile mele au cî[tigat un aer mai familiar. Chiar a[a, cite[ti literatur` român`? Înc` nu. Dar [tiu c` Mircea C`rt`rescu are o imagine foarte bun` pe pia]a de carte german`, [tiu c` Dan Lungu [i Filip Florian au fost publica]i la edituri bune, [tiu c` peste tot în spa]iul german s-au f`cut festivaluri de filme române[ti [i c` s-au organizat lecturi cu scriitori români. Filmele române[ti le-ai v`zut? Da, îns` eu fiind un fellinian educat cu Amarcord [i 8 1/2, le g`sesc cam austere, f`r` poezie, f`r` muzica mi[c`rii. Teoria mea e c` aceast` estetic` a neorealismului auster e îns` singura posibil` dup` realismul comunist. Ai primit cumva oferte de ecraniz`ri din

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

]ar` dup` vreun roman de-al t`u? Cu C`t`lin Mitulescu, pe care l-am întîlnit la Bologna, sînt în contact pentru o posibil` ecranizare a Maseurului orb. În spa]iul german ai primit cronici bune [i cîteva premii literare, dar ]i se pare c` ai trecut, ca scriitor, proba calit`]ii în România? Voi sim]i pîn` la sfîr[it c` nu. A[a cum nici în Elve]ia nu m` simt sigur. Fiecare carte, fiecare lectur` reprezint` o prob`. Mi-am dorit mult ca Zaira s` fie tradus` [i promovat` cum trebuie (iar Editura Polirom s-a ocupat cu profesionalism de publicarea ei), de[i exist` o parte elve]ian` în mine care tinde spre simplitate, care cere modestie [i cump`tare, spre deosebire de cea româneasc` care m` îndeamn` s` ies în fa]`, s` m` impun. (Rîde.) Îmi place faptul c` scrii în cafenea; cum a[a? Nu exclud îns` ca în timp s` m` retrag din cafenele. Prima versiune a noului meu roman a fost scris` în cafenea, iar acas` la computer l-am rescris total. Între cafenea [i acas` s-a produs o mare schimbare [i nu [tiu dac` voi continua s` lucrez în aceast` manier`. Am ales s` scriu în cafenele pentru c` singur`tatea casei m` împov`reaz`. La cafenea caut oamenii [i zgomotul de fond... Iat`, tot despre o c`l`torie e vorba [i aici...

(Rîde.) Da, pentru c` în vacarm n-ai [ans` s` supravie]uie[ti decît dac` te concentrezi direct propor]ional cu zgomotul din jur. Scrisul la cafenea e un exerci]iu mental intens. Acas`, în lini[te, concentrarea s-ar dilua. Te recunosc chelneri]ele? Da, am întotdeauna o mas` rezervat` [i m` întreab` mereu cum merge scrisul. Te citesc? Nu. Patronul cafenelei mi-a cerut odat` c`r]ile, a spus c` vrea s` le aib`, dar apoi nu mi-a vorbit niciodat` de ele. (Rîde.) Thomas Mann, James Joyce, Elias Canetti, to]i au tr`it [i au scris la Zürich, ora[ul Cabaretului Voltaire... Cum te sim]i într-un ora[ cu o asemenea tradi]ie literar`? (Rîde.) Mai lini[tit [i mai împ`cat oricum decît acum cî]iva ani. Zürich e un ora[ bogat, e plin de b`nci [i de cluburi, are o via]` de noapte intens`, astfel c` acum trei ani m` gîndeam s` plec. Zürich e o mic` cu[c` pe care o cunosc prea bine [i cred c` fiecare om ar trebui s` plece, la un moment dat, de acas`, s`-[i p`r`seasc`, m`car o dat` în via]`, lini[tea [i siguran]a familiei, s` plece în alte locuri pentru a se reg`si.

■ interviu realizat de Marius Chivu

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

Poezia chiar... Ce altceva este Moartea lui Virgiliu de H. Broch decît un lung poem în proz`? Romanul ar putea s` se sfîr[easc` – spune Cioran – a[a cum [i Lumea, Omul ar putea s` piar`. Dar Omul [i-ar putea continua indefinit de mult agonia, [i atunci romanul ar putea fi sortit s` o înso]easc`, f`r` limit`. Vitalitatea [i bulimia romanului (încorporînd mereu alte genuri literare), la care asist`m, nu sînt altceva decît fenomene ale unei lumi ce nu înceteaz` s` moar`. Cioran este calomniatorul unei lumi din care nu se poate smulge, detractorul a ceea ce admir`. {i antisemitismul lui din tinere]e era subscris aceleia[i calomnii admirative. În acela[i timp, condamn` ceea ce este el, nu se reg`se[te în interiorul cojii care-l acoper`. Nu este de mirare c` a scris Exerci]ii de admira]ie, pentru a repune pe linia de plutire eul lui, mortal amenin]at de pesimism. Poate c` remediul este deplasarea în „neanturile“ culturale. Într-un „exerci]iu de admira]ie“ consacrat lui Borges, declar`: „Nu am fost niciodat` atras de spiritele limitate la un singur gen de cultur`. A nu te înr`d`cina, a nu apar]ine vreunei comunit`]i – a fost [i este deviza mea. Întors spre alte orizonturi, am încercat mereu s` observ ce se petrecea aiurea... am început s` m` gîndesc mai serios la Borges, destinat, împins la universalitate, constrîns a-[i exersa spiritul în toate direc]iile, fie [i numai spre a sc`pa de asfixia argentinian`“. „Neantul sud-american“ – scrie Cioran (care cunoa[te un alt neant, pe cel valah) – „îi face pe scriitorii unui întreg continent s` fie mai deschi[i, mai vii [i mai diver[i decît europenii de Vest, paraliza]i de tradi]ii, incapabili s` ias` din prestigioasa lor scleroz`... Curiozitatea universal` este un semn de vitalitate numai dac` poart` marca absolut` a unui Eu, din care totul eman` [i la care totul ajunge...“ Iat` deci c` exist` multiple c`i prin care încerc`m vindecarea – [i o ob]inem, chiar dac` este plin` de cicatrici [i defecte. Agonia risc` s` se prelungeasc`, arat` Cioran. De unde nevoia de-a înmul]i schemele terapeutice, cu rezultate relative. Romanul modern nu este singurul drog. Not`: Nefiind în ]ar`, mi-a fost imposibil s` consult versiunile române[ti ale operelor lui Cioran. Traducerile, prin urmare, îmi apar]in. ■

Ion Vianu

E.M. Cioran despre roman În Ispita de a exista, Cioran are un eseu intitulat „Dincolo de roman“. Este o refutatio a genului literar respectiv, de[i autorul m`rturise[te c` „cele mai zguduitoare c`r]i, dac` nu cele mai mari pe care le-am citit erau romane“. {i adaug`: „Ceea ce nu m` împiedic` s` ur`sc viziunea din care ele, «romanele», purced. O ur` f`r` speran]`. C`ci aspir la o alt` lume, la orice alt` lume decît a noastr`, dar [tiu în acela[i timp c` nu o voi atinge niciodat`“. Compara]ia prin care romanul apare inferior este, înainte de toate, cu tragedia. „Fa]` de eroul tragic – scrie Cioran – personajul romanesc apare ca un aspirant la ruin`, un mic meseria[ al ororii, preocupat de a se pierde, tremurînd c` ar putea s` nu reu[easc`. Este nesigur de dezastrul s`u, sufer` de acest lucru.“ În fond, cu micile lui trucuri psihologice, cu situarea lui în existen]a comun`, „de dup` C`dere“, romanul nu poate pretinde decît, cel mult, s` fie o „pasti[` a Infernului“. Observatorul modern care este Cioran nu poate decît, cel mult, s` ia cuno[tin]` de propria-i mediocritate. Este de v`zut c` Cioran vorbe[te despre un singur tip de roman, romanul psihologic, de la Flaubert la Proust, de la Thomas Mann la Céline. Literatura unui Kafka, unui Hermann Broch sau a unui Canetti nu pare atins` de critica lui. C`ci romanul modern este vorace, încorporeaz` în structura lui eseul filozofic, alegoria, tragedia.

fotografii de Erland Secrieru

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

PROFIL Expresul de Viena

Aranca Munteanu traduc`toare

Limba german` e, probabil, cea mai sigur` [i mai eficient` platform` de promovare a literaturii române contemporane \n Europa Occidental`. T\rgurile de carte din spa]iul cultural german reprezint`, pentru autorii români, ceea ce \nseamn` Cannes pentru cinea[tii de aici. Editurile din Germania traduc mult ([i bine) inclusiv – [i, de la o vreme, mai ales – din zona Balcanilor. Descoperirea acestui spa]iu (geografic, politic [i literar) de c`tre editurile germane a \nsemnat [i o deschidere a pie]ei de carte spre alte teme, spre o lume cu totul nou` pentru cititorii de limb` german`. Un (eventual) succes aici e un prim pas spre celelalte pie]e din Europa Occidental`: Fran]a, Spania, Italia, Marea Britanie... E greu de spus, cu precizie, \n ce m`sur` traduc`torul contribuie la succesul (sau e[ecul) unei c`r]i. Exist` c`r]i bune, c`r]i grele, c`r]i riscante... Cele traduse prost s\nt remarcate imediat: cititorul va observa cuvintele [ui, fraza grea, virgulele inutile. C`r]ile traduse bine se citesc u[or, ochiul [i mintea vor parcurge textul pe nesim]ite iar cititorul nici nu se va mai \ntreba cine e t`lmaciul. Traduc`torul bun e anonim.

Aranca Munteanu a tradus \n limba german` c\teva c`r]i care, \ntre timp, au devenit succese literare \n spa]iul german. Daniel B`nulescu, Florin L`z`rescu [i Dan Lungu se num`r` printre autorii români cunoscu]i \n Austria [i Germania – [i asta [i datorit` inspira]iei traduc`toarei. Aranca Munteanu a ajuns traduc`toare din \nt\mplare: [i-a dorit dintotdeauna s` traduc` literatur`, dar nu spera s` ajung` s-o [i fac`. Odat`, dup` o lectur` public` sus]inut` la Viena de Daniel B`nulescu, autorul a \ntrebat-o dac` n-ar vrea s`-i traduc` primul roman, Te pup, \n german`. A fost de acord. Acesta a fost \nceputul. Restul a venit de la sine, ca o continuare fireasc`. Au urmat Florin L`z`rescu (Unser Sonderberichterstatter / Trimisul nostru special), Dan Lungu (Das Hühnerparadies – Ein falscher Roman aus Gerüchten und Geheimnisse / Raiul g`inilor – fals roman de zvonuri [i mistere) [i nenum`rate alte fragmente de text – probe de lectur` pentru edituri sau publica]ii periodice. În ce const` dificultatea de a traduce literatur` român` contemporan` \n german`? Diferen]ele de background cultural s\nt cele care creeaz` probleme \n orice fel de traducere – crede Aranca Munteanu. „Fiecare popor prive[-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

PROFIL

te pu]in altfel lumea, iar asta se reflect` \n limba pe care o vorbe[te. G`sirea unor coresponden]e e o chestiune de inspira]ie [i e \n acela[i timp un mare risc, pentru c` deciziile depind de flerul [i de priceperea traduc`torului. Asemenea puncte s\nt cele care genereaz` cele mai aprigi dezbateri cu cei avertiza]i, dar, din p`cate, mai ales cu cei neavertiza]i.“ Exist` anumite cuvinte din român` mai greu de tradus? Cuvinte nu, expresii da – afirm` traduc`toarea. Oricum, indiferent de gradul de dificultate, un text bine scris e u[or de tradus. {i o surs` de mare pl`cere. {i invers: „Un text, chiar cu un con]inut pu]in preten]ios, dar prost scris, adic` haotic, ilogic, dezl\nat, teribilist, e un co[mar pentru orice traduc`tor“.

nu trebuie insistat pe aceast` direc]ie. Îmbucur`tor este faptul c` autorii români \n]eleg acum sistemul [i ac]ioneaz` [i singuri, promov\ndu-se [i \ntregind astfel imaginea general`.“ Într-adev`r, \n ultimii ani literatura român` a c\[tigat pie]e – [i cititori – noi. Dac` p\n` nu de mult, abia dac` g`seai, prin libr`riile de la Paris, Berlin, Londra sau Viena, vreo carte româneasc` recent tradus`, literatura contemporan` din România pare tot mai vizibil`. Nu e vorba doar de eforturile institu]iilor, ci [i de un interes generat de apartenen]a de facto la ceea ce numim, generic, Europa. Pe de alt` parte, succesele \nregistrate de filmele române[ti pe la festivalurile interna]ionale au atras aten]ia [i asupra literaturii contemporane. Nu \n ultimul r\nd, deschiderea editurilor occidentale – mai ales a celor din spa]iul german – spre zone (\nc`) necunoscute a produs o (re)cunoa[tere a autorilor români. „E foarte important s` \naint`m pe toate aceste c`i, s` ne facem singuri reclam`, s` batem toba \n propriul nostru interes. Nu e simplu, [tiu. Dar nu e bine s` ne a[tept`m s` o fac` al]ii pentru noi. La urma urmei, nu po]i fi apreciat dac` nu [tie nimeni de existen]a ta“ – e de p`rere Aranca Munteanu. Exist` vreo carte sau vreun autor pe care o/\l recomand` cu prioritate editurilor din Austria? „Eu una \i recomand pe to]i de c\te ori am ocazia. Poten]ialul e e-

„S` batem toba“ Aranca Munteanu locuie[te la Viena \nc` dinainte de 1989. Limba german` [i expresiile fran]uzite folosite adesea \n germana austriac` i s-au sudat aproape la fel de solid ca româna bun`, \nc` necontaminat` de vulgarit`]ile [i de englezismele inutile de acum. E abonat` la Dacia literar`, urm`re[te presa cultural`, cite[te c`r]ile trimise de prieteni, merge la lecturile sus]inute de scriitorii români, vede filme, se bucur` de fiecare succes al arti[tilor români, „ca tot românul \n exil“. Se bucur` mai ales de faptul c` poate c`l`tori liber \n [i din România, de[i nu se folose[te prea des de acest privilegiu. Pentru ea, „acas`“ e \n continuare Bucure[tiul, chiar dac` amintirile nu se mai suprapun dec\t par]ial cu realitatea, dup` cum constat` la fiecare vizit`. Cum se vede produc]ia literar` contemporan` româneasc` de la Viena? „E bine c` se vede. Ceea ce e deja un mare progres. P\n` nu demult, literatura român` era ca [i inexistent` pentru lumea de limba german`, ca de fapt toate literaturile Estului european. Asta cu doar c\teva excep]ii punctuale. Dar datorit` unor ac]iuni ale Institutului Cultural Român [i a institu]iei austriece KulturKontakt s-a produs o mare deschidere, benefic` pentru toat` lumea. Chiar dac` zic «mare» (asta prin compara]ie cu aproape zero, cum era \nainte), asta nu \nseamn` c`

PROFIL

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

norm. Dac` editurile de limba german` ar avea mai mult curaj [i s-ar implica mai serios, ar putea \nregistra succese mari cu autorii români. Dar de o bun` bucat` de vreme nu mai e nimeni dispus s` ri[te. Fantoma falimentului [i dependen]a de subven]ii au diminuat elanul [i au schimbat de fapt modul \n care func]ioneaz` editurile.“

resul limitat al editurilor de a repeta experien]a. Cum ziceam, elanul a disp`rut, editurile nu mai sper` neap`rat la profituri, ci se mul]umesc s` nu ias` \n pierdere. E un joc cu sum` nul`“.

Un joc cu sum` nul` Apropo de subven]ii: munca de traduc`tor este foarte prost pl`tit` \n România. În schimb, Austria [i \n general \n spa]iul cultural german exist` o sumedenie de institu]ii care promoveaz`, prin burse, premii [i subven]ii, traducerea operelor \n [i din german`. F`r` aceste subven]ii, sistemul editorial ar putea func]iona. „E adev`rat c` editurile române[ti pl`tesc foarte prost traduc`torii. Rezultatul e c` – \n cazurile fericite – public` nemeritat traduceri foarte bune ob]inute la un pre] de nimic. Dar [i o gr`mad` de traduceri proaste. În Austria traducerile s\nt pl`tite onorabil, dar mai toate s\nt subven]ionate de stat, sau de alte institu]ii sau firme abordate de edituri \n acest scop, pentru c` editurile nu mai s\nt dispuse s`-[i asume \ntreg riscul financiar. Dup` p`rerea mea, ar trebui s` investeasc` mai mult \n reclama produselor finite, ceea ce nu are loc \n m`sura necesar` repurt`rii unui succes de pia]` semnificativ. De aici [i inte-

Mul]i peri albi Cea mai dificil` „misiune“ a ei de p\n` acum, \n materie de traducere literar` a fost prima carte tradus`, „bine\n]eles“ – ]ine s` sublinieze Munteanu. Prima traducere a unui prim roman a presupus „mul]i peri albi“. C\t despre satisfac]ii... „Nu vreau s` sup`r pe nimeni, fiecare scriere are farmecul ei, dar cartea lui Florin L`z`rescu mi-a pl`cut cel mai mult pentru povestea atr`g`toare, textul m`iestrit structurat, stilul aparent nepreten]ios, dar extrem de plastic, \n fine un text care «st` \n picioare [i arunc` o umbr`», cum spunea fostul meu [ef de la Sinteza, Mike Domocos, cel de la care am \nv`]at de fapt meseria de traduc`tor. Pentru el asta era distinc]ia suprem` \n materie de scris“. Marele avantaj \n a traduce autori care s\nt \nc` \n via]` e faptul c` po]i comunica cu ei. Aranca Munteanu s-a folosit, nu o dat`, de acest privilegiu. A ajuns vreodat` la dispute cu autorii? „Autorul are \ntotdeauna dreptate, din simplul motiv c` el e singurul care [tie ce a vrut s` spun`. A[a c` nu ai cum s` ajungi la dispute.“ ■ Matei Martin

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

mîne pîn` în clasa a doua de liceu. De data asta are noroc: „la Boto[ani am trìt singurele momente pl`cute ale copil`riei“. Din p`cate, curînd dup` aceea, trìe[te înc` o dovad` de neiubire a p`rin]ilor, care îl „închid“ pentru trei ani la Liceul Militar din Ia[i. Ca [i cum nu ar fi fost de ajuns o astfel de experien]`, „aventurile [colare“ îl duc apoi într-un internat, cel al Liceului „Gh. {incai“ din Bucure[ti, unde se simte din nou abandonat. Neiubirea [i respingerea lui A.M. din partea p`rin]ilor îl transform`, ca adult, într-un narcisic vigilent la reac]iile celorlal]i. La cel mai mic semn de neiubire, reac]ioneaz` agresiv. Semnificativ mi se pare episodul cu Petru Comarnescu, pe care-l consider` „foarte jovial [i serviabil“, dar cu care se ceart` din motive pe care nu [i le mai aminte[te! Ar trebui citit schimbul de scrisori „violent“ dintre ei, pentru a vedea miza. Presupun c`, dup` un început mai bun de rela]ie, A.M. a descoperit c`, de fapt, nici Comarnescu nu-i poate oferi ceea ce el cùta dintotdeauna – iubirea necondi]ionat`. De unde [i reac]ia sa violent`. Pe acela[i calapod se va fi desf`[urat [i rela]ia cu G. C`linescu, mult mai afectiv` în faza de început [i mult mai agresiv` în faza final`. Ceea ce l-a deranjat cel mai mult pe A.M. a fost, se pare, „egocentrismul“ lui C`linescu – cu alte cuvinte, incapacitatea sa de a-l iubi pe acela care ar fi putut s`-i fie discipol. În sufletul celor care au avut ne[ansa de a nu fi fost iubi]i de p`rin]ii lor s`l`[luie[te viermele distrug`tor al neîncrederii în sine. Provenit` dintr-un silogism emo]ional imbatabil la vîrstele cele mai timpurii – eu sînt de vin` pentru c` nu sînt iubit – neîncrederea în sine este îngem`nat` cu neiubirea de sine [i chiar cu ura de sine. Nemul]umirea de al]ii, care este unul dintre filoanele cele mai importante ale c`r]ii, se împlete[te cu nemul]umirea de sine, ce r`zbate la suprafa]` ca revers al medaliei. „Marginalul etern“ face, parc`, implozie cînd declar`: „...nu mai iubesc nimic din ceea ce am f`cut“. Subscriu concluziei lui A.M. din acest pasaj: „Evident, o astfel de stare de spirit se poate, eventual, [i «psihanaliza»“ – ceea ce am încercat s` fac în rîndurile de mai sus. ■

Vasile Dem. Zamfirescu

Un om neiubit Un copil care nu este iubit de p`rin]ii sì r`mîne traumatizat pentru tot restul vie]ii, iar personalitatea sa este deformat` ireversibil. Cum arat` o astfel de personalitate, cititorul poate afla din memoriile lui Adrian Marino, Via]a unui om singur (Editura Polirom, 2010). Reac]ia lui A.M. la lipsa de iubire a p`rin]ilor apare înc` din primii ani de via]`. Se [tie un copil rebel, neconformist, refractar, inadaptabil, atît de „turbulent“ încît, adult, inten]iona s` studieze monografia psihologului H. Wallon dedicat` temei. În ce prive[te cauzele caracterului sù, autorul este înclinat s` le atribuie mai curînd „eredit`]ii“ [i simte nevoia, parc`, s` se dezvinov`]easc`: „Nimeni nu este vinovat cum se na[te“. Un psihanalist [tie îns` c` turbulen]a copilului poate fi r`spunsul la lipsa de afec]iune a mamei, în special. Biografia lui A.M. adaug` înc` o confirmare la o constatare repetat`. „Aveam, mai ales, cele mai proaste rela]ii cu mama, care nu m` iubea. De altfel, în acea perioad`, ea se ocupa de orice, numai de cre[terea copiilor sì nu.“ Persoan` total lipsit` de empatie, „de un orgoliu maladiv“, mama sa nu ezit` s` se poarte cu cruzime fa]` de propriul copil. Din p`cate, A.M. nu g`se[te refugiu afectiv nici la tat`l sù: „Nici tata, un om slab [i dus de nas, nu m` iubea“. Proba c` amintirile autorului nu sînt deloc false o reprezint` graba p`rin]ilor de a se descotorosi de el. Este „exilat“ înc` de la 9-10 ani la sora mamei, la Boto[ani, unde r`-

„Frica de moarte sau frica de a muri, ce prefera]i?“

colaje de Dan Stanciu

George B~L~I}~ ● Adriana BITTEL ● Emil BRUMARU ● Livius CIOCÂRLIE Neagu DJUVARA ● {erban FOAR}~ ● Angela MARINESCU ● Ion POP

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

ANCHET~ „Frica de moarte sau frica de a muri, ce prefera]i? Aproape oricine se teme de una, excluzînd-o pe cealalt`, ca [i cum nu ar fi suficient loc ca mintea s` le cuprind` pe amîndou`. Dac` te temi de moarte, nu te temi c` o s` mori, dac` te temi c` o s` mori, nu te temi de moarte. Îns` nu exist` nici un motiv logic pentru care una s` o contracareze pe cealalt`; nici un motiv pentru ca mintea, cu pu]in antrenament, s` nu le îmbr`]i[eze pe amîndou`. Eu, de exemplu, sînt o persoan` pe care nu ar deranja-o s` moar`, atîta vreme cît dup` aceea nu ar r`mîne moart`…“ Julian BARNES, Nimicul de temut, traducere de Mihai Moroiu, Editura Nemira, 2009

■ George B~L~I}~ Frica de moarte este natural`. Frica de a muri este patologic`. Altfel spus, un sindrom neurastenic. Tem` pentru eseu. Mai pu]in pentru roman. În eseu se moare estetic. În roman se moare natural. A se vedea, de pild`, cum se moare în Borges [i cum se stinge prin]ul Andrei (R`zboi [i pace). Comentariul pe tema mor]ii, oricît de inteligent [i abil cro[etat intelectual, este mai pu]in conving`tor decît povestea mor]ii scris` de me[terul anume pentru asta ajuns între oameni. Care, în general, tr`iesc [i mor f`r` s` aib` habar de ce li se întîmpl`. Limbari]a filozofard` diminueaz` considerabil epicul, scade densitatea prozei, sl`be[te puterea c`r]ii etc. etc. Sigur c` îmi e omene[te fric` de moarte. Ca [i de multe altele dintr-ale vie]ii! Nu sînt îns` un fricos. A[a c` încerc de cînd m` [tiu s` fac fa]`. Ce aleg eu? Nu [tiu. Am abandonat cursa! Dac` a[ dispune de patentul „Turbinca“ ar fi amuzant. Dar nu-l am. Creang` mi-a luat-o înainte. Mai vorbim... În fond, frica de moarte este imaginea r`sturnat` a poftei de via]`. Te-ai putea gîndi la casa de pe malul lacului întoars` pe dos în apa clar`. Sau la o carte de joc.

■ Adriana BITTEL Nu m` tem de moarte. Ca supravie]uitoare a unui diagnostic fatal, m-am împ`cat rezonabil cu ideea sfîr[itului propriu: sînt pline cimitirele de pietre pe care scrie n`scut [i mort. Din p`cate, nu pot s` cred în alt` form` de existen]` con[tient` de apoi, propus` consolator [i compensator de mai toate reli„Boala î]i aduce toate revela]iile cu putin]`. Nimic nu poate fi mai degradant decît s` mori încet, s` te stingi de la o zi la alta, m`cinat pe din`untru, con[tient de ceea ce ]i se întîmpl`, sub privirile insuportabile ale celor apropia]i. Mi-e groaz` de a[a ceva [i m-am întrebat o secund`, în seara asta, dac`, aflînd c` suf`r de o boal` incurabil`, a[ avea curajul s` m` sinucid. N-am în]eles decît c` toate procedeele care ar leza fizic trupul îmi repugn`. M-am gîndit la otrav` [i ideea mi s-a p`rut suportabil`... Mint de cîte ori afirm c` sînt un om c`ruia nu-i place via]a. Îmi place prea mult. De aceea m` simt tot timpul epuizat... Grija exagerat` fa]` de propria s`n`tate e grija de a-]i lustrui propriul cadavru. Din clipa în care ai ajuns s` te dispre]uie[ti, nu mai po]i sc`pa din ghearele mor]ii. Moartea apar]ine întotdeauna celor prea lucizi sau celor prea slabi.“ Gheorghe Cr`ciun, Trupul [tie mai mult. Fals jurnal la Pupa Russa (1993-2000), Editura Paralela 45, 2006

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

giile. Mi-e groaz` doar de felul în care ]i-e dat s` mori. Trebuie s` ai [i la asta noroc, iar lozul cel mare e un subit. Ideal – în somn. F`r` ceea ce necroloagele numesc „o lung` [i grea suferin]`“. Chinul inutil care î]i distruge orice urm` de demnitate, pretinde îngrijiri de prunc [i te face s` urli de durere. S` produci o mil` insuportabil` celor care te iubesc [i cred c` e de datoria lor s`-]i prelungeasc`, împreun` cu doctorii, agonia, sperînd într-un miracol, cînd e clar c` sofisticata ma[in`rie nu mai are cum func]iona. În ceea ce m` prive[te, cum noroc la loto n-am avut niciodat`, mi-a[ dori eutanasia sau, cel pu]in, s` nu ajung în situa]ia de a nu mai putea alege singur` o oprire demn`, curat`.

moaca dup` ultimul vagon al trenului marfar trecut indolent peste barier`, nici zîmbetul strecurat spre col]ul gurii de o elev`, c`r`b`nind în spate, ca pe-o mitralier` de terorist` minor`, un violoncel mascat în anvelopa portocalie, nici sunetul de-abia auzit al izbirii marginei paharului plin cu ap` de din]ii str`lucitori ai cantonierei Sult`nica, nici melodiile acute ale drujbei mînuite în spatele g`rii, lîng` stivele de butuci. N-a[ mai desp`r]i culorile de obiecte, jupuind-le cu tot cu amurg, ca pe o coaj` sau o pieli]` de fruct etc. E nasol s` fii mort! Prima lec]ie am primit-o într-o c`ru]` care m` ducea din gara Bîrnova c`tre sanatoriul TBC, la deal, pe la 19 ani, în mijlocul unei p`duri înverzite, clocotind de triluriliruri de p`s`ri necunoscute, picurînd razele ca pe-un ulei incandescent printre frunzele groase, c`rnoase, senzuale de-atîtea pofte mustoase, doldora de via]`. Nu vroiam s` mor, nu concepeam c` pot muri! Ar fi fost o eroare profund`, nu atît a mea, cît a lui Dumnezeu! Fastul vegetal din jurul meu p`rea o grav` invita]ie de-a lua bine aminte, de-a m` dezmetici, de-a nu ceda romantic unei descompuneri fascinante la gingia genunei c`scate [i-n afar`, [i-n mine, fraged`, în pl`mînul înciorchinat în alveole pure, rupte de-o cavern` proasp`t` ca un s`rut umed, periculos. Mult mai tîrziu, în vîrst` deja, la balamuc, dup` cîteva luni de depresie scîrboas`, mi-am vomitat defintiv plictiseala impardonabil` de-a muri. }ine]i minte ce spunea Tolstoi? „În locul mor]ii era lumin`.“ Eu zic s`-l credem pe cuvînt! Oricum d`m col]ul.

■ Emil BRUMARU Adev`ru-i c` nu m` prea dau în vînt s` scriu despre moarte, fie ea [i a[a, în general, darmite gîndindu-m` la cea care-mi va fi h`r`zit`. Fric`? Nu numai ea, ci [i posibilitatea, ce m-a înso]it de cînd m` [tiu, de a dilata nes`]ios clipele fericite, frac]iunile acelea de timp, trecînd fulger`tor, ca un curent electric prin trupul frisonat de bucurie, în care absorb cu toate sim]urile realitatea pîn` în cele mai mici am`nunte, neb`nuite (multe!) de al]ii. Am credin]a c`, mort, nu a[ percepe nici parfumul unei prune c`zînd, cr`pat` de propria-i zeam`, fluierînd aerul g`urit o secund` de ea, nici palpitul unui fluture p`rînd c` se ia de-a „Moartea îl a[teapt` pe cel mai curajos, pe cel mai frumos, pe cel mai bogat. Tot ea îl pune îns` pe acela[i plan cu cel mai la[, cu cel mai s`rac, cu cel mai urît, nu prin simplul fapt de a muri, nici m`car prin con[tiin]a mor]ii, ci prin ignorarea mor]ii. {tim c` într-o zi va veni, dar nu [tim niciodat` ce este ceea ce va veni. O a[tept`m cu grade diferite de acceptare, de furie, de triste]e, de interoga]ie, de remu[care, de «nostalgie a mor]ii». Facem bilan]ul vie]ii noastre, dar [tim c` adev`ratul agent fiscal e moartea, iar verdictul ei îl cunoa[tem dinainte. T`var`[` final` [i inevitabil`. Dar prieten` sau du[manc`? Du[manc` [i, mai mult decît atît, rival`, atunci cînd ne r`pe[te o fiin]` iubit`. Ce nedreapt`, ce blestemat`, ce mizerabil` e moartea care nu ne ucide pe noi, ci pe cei pe care-i iubim... A vrea s` tr`ie[ti îns` cu orice pre] reprezint` blestemul vampirului care ne locuie[te.“ Carlos Fuentes, Crezul meu, traducere de Simona Sora, Editura Curtea Veche, 2005

■ Livius CIOCÂRLIE E o întrebare potrivit` ca s`-mi dau seama cît de tot mai pu]in m` gîndesc la moarte, pe m`sur` ce m` apropii de ea. Încercînd s-o fac, îmi spun c` nu m` tem de moarte; nu m` împac cu ea. „Cei vii [tiu c` vor muri, dar cei mor]i nu [tiu nimic [i parte de r`splat` nu mai au c`ci numele lor a fost uitat.“ În cealalt` privin]`, da, m` tem, m` tem foarte tare; m` tem foarte tare s` nu mor prea tîrziu. Dincolo de astea, iau lucrurile a[a cum sînt. ■ Neagu DJUVARA Pe m`sur` ce îmb`trînesc, îmi scade frica de a muri. Îmi dau seama c` e un lucru sigur, o fatalitate, ar fi aberant s`

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A N C H E T~

m` tem de propria moarte. Frica de moarte în sensul putrefac]iei trupului în p`mînt n-o am [i n-am avut-o niciodat`. Sînt, de altfel, împotriva crematoriului, a arderii trupului. Am impresia c` e bine s` r`mîn` m`car scheletul din trupul t`u, spre prosl`virea descenden]ilor sau a altora, dac` ]i-ai construit un nume în istorie. Mi-a sc`zut, a[adar, frica de a muri [i m` gîndesc acum mai mult la cum a[ prefera s` mor. De altfel, m` gîndesc tot mai mult la acest lucru, m` gîndesc c` atunci cînd voi înceta s` mai scriu mi-ar pl`cea s` plec într-o croazier` în jurul P`mîntului pe un vas cu pînze, s` simt vîntul [i spuma m`rii, s` stau la aer [i la soare înconjurat de infinitatea m`rilor. Iar dac` a[ muri pe acel vas, n-ar avea ce s`-mi fac` decît s`-mi arunce trupul în mare. A[ sc`pa astfel de orice ceremonie. Am oroare de ceremoniile de înmormîntare. Am scris [i în testamentul meu c` interzic orice discurs la moartea mea. Fire[te c` de acest lucru nu se va ]ine seama, din p`cate. Dar de ceva tot m` tem [i m-am temut întotdeauna: mi-a fost mereu fric` de moartea celorlal]i, a celor dragi, într-un sens chiar boln`vicios. Am visat mereu c`-mi mor mama, so]ia, fata. Aceast` boal` nu e vindecabil` [i cu vîrsta devii tot mai slab. Nu mi-e fric` c` o s` mor, dar suport tot mai greu moartea celor dragi.

■ {erban FOAR}~ Dac` de „fric`“ este vorba, nu a[ „prefera“-o pe nici una. Cui (cît de cît întreg [i citov) i-ar fi pe plac s`-i fie fric`?! Dac`, apoi, din frazele lui Barnes se în]elege, oarecum, ce este „frica de-a muri“, – ce este aia „moarte“ r`mîne o enigm`. „A muri“ ar fi, aici, se pare, un, numai, existus, „l’instant fatale“, adic`, f`cîndu-se abstrac]ie de faptul c` respectiva clip` e/poate fi premears` de ore, zile, luni, chiar ani de agonie, acest preludiu hîd al mor]ii, abominabila pre-moarte. Apoi, ce e aceea „a muri“ f`r` „a r`mîne“, totu[i, „mort“? S` fie, oare, moartea, dup` Barnes, o doar ie[ire, de pe scen`, în culise („Vine un copil, face o reveren]` [i moare...“, vorba lui Nichita); o trecere, de sub lumina rampei, în mai obscurele culise, – tot mai obscure [i spectrale. E moartea, ca în Hamlet, un soi de somn opac sau, dimpotriv`, unul cu vise co[mare[ti? O nebuloas`, dac` vre]i, de

„Moartea este eventualitatea inevitabil` pe care, în cele mai multe cazuri, o evit`m pe cît putem, dar pe care, pîn` la urm`, cînd toate op]iunile posibile au expirat, trebuie s` o accept`m cu întreaga elegan]` de care mai sîntem capabili. Nimic din toate astea nu poate fi surprinz`tor decît, poate, pentru unii scienti[ti cre[tini, cu gîndire auster`. Cea mai frumoas` idee despre moarte am citit-o în cartea Oprirea execu]iei de Stewart Aslop: «Un muribund are nevoie de moarte a[a cum un om istovit are nevoie de somn». Da, dar a avea nevoie nu-i totuna cu a dori... Eu nu pot s` cred c` dup` moarte mai exist` altceva decît totala uitare. E o apostazie prea urît` ca s`-]i po]i petrece întreaga via]` cu ea... Mie nu-mi r`mîne decît s` simt sub t`lpi curentul neîntrerupt, crescînd, al mortalit`]ii [i s`-mi adun din str`funduri curajul înn`scut care mi-a mai r`mas [i care, cîndva, exista din abunden]`.“ Tennessee Williams, Memoriile unui b`trîn crocodil, traducere de Antoaneta Ralian, Editura Minerva, 2009

A N C H E T~

„Gîndesc exact contrariul lui Iuliu Cezar, care dorea s` moar` cît mai repede (ceea ce aproape i s-a [i întîmplat). Eu cred c` a[ dori s` mor pe deplin con[tient`, de o boal` destul de lent` al c`rei proces s` lase moartea s` m` p`trund`, s`-i dea timp s` se dezvolte pîn` la cap`t. Ca s` nu ratez ultima experien]`, trecerea.“ Marguerite Yourcenar, Cu ochii deschi[i, Convorbiri cu Mathieu Galey, traducere de Elena Bulai, Editura Curtea Veche, 2007

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 st`ri de con[tiin]` alterate? E lumea de dincolo, la care, îndeob[te, accede-se prin moarte, o replic` (un arhetip, de fapt), mai schematic`, mai esen]ial`, mai exsangu`, mai eterat`, a lumii noastre sublunare (cam ca la Plotin sau la Swedenborg)? E moartea o premis`, e, ea, o promisiune a unei lumi (concrete) de apoi, sc`ldat`, pentru unii,-n „lux aeterna“, iar pentru al]ii, adîncit` în tenebre? Fa]` de care trecerea (subit`, instantanee, scurt` în principiu) în alt t`rîm, ar fi o bagatel`. (Iar dac` zic „scurt` în principiu“, e întrucît n-avem un cronometru, unul obiectiv [i infailibil, pentru durata, fie [i infim`, a timpului care preced` moartea.) În care caz, într-adev`r, aceast` „fric` de-a muri“, fie cronic` (intermitent`, îns`, ca o durere surd` [i... absurd`), fie fulgurant` [i acut`, poate s` par` una derizorie („Înc` o clip`, domnule c`lù!“), ba chiar grotesc-rizibil`, în cazul, de pild`, al nosofobiei... C`ci, ca în versul lui Vlahu]` (de care mult hai s-a f`cut!), anume: „Nu de moarte m` cutremur, ci de ve[nicia ei“, pentru un suflet mistic (sau foarte credincios) nu e totuna ca acest somn al mor]ii s` fie unul pururelnic sau, dimpotriv`, unul temporar, c`ruia sunetul celestei tube are a-i pune cap`t, în sfîr[it. (G. C`linescu, într-o replic` la Zarifopol, a reabilitat „foarte frumosul vers“, – în]elesul c`ruia ar fi acesta: „Nu de moarte m` cutremur, ci de teama c` trîmbi]ele nu vor suna niciodat` s` ne scoale din morminte“.) Or, nici învierea mor]ilor nu-i de natur` s` ne atenueze „frica de moarte“ (alta decît a unui Barnes), în m`sura-n care nu avem nici o certitudine real` (ci, numai, un presentiment difuz, o brum` de speran]`, – sau, la antipozi, o dezn`dejde cu temei sau f`r`, îns` neagr`) privind propria damnare sau propria mîntuire. (Asta, cu atît mai mult, fire[te, cu cît sîntem ni[te bie]i semi-agnostici). Moartea nu e un simplu fenomen de ordin biologic, un „chimism“, ci, eventual, o transmuta]ie (alchimic`) mult mai profund`. Pentru mistici sau misticoizi (indiferent de confesiune sau doctrin`), ca, bunòar`, un B.P. Hasdeu, „frica de moarte“ e, de fapt Speran]`. {i (ca s`-l citez din nou pe C`linescu): „Încredin]at c` sufletul trìe[te materialmente într-o conversiune etern` spre Marele Centru, b`trînul [alias Hasdeu,

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

A N C H E T~

n.m.] e lini[tit.“ – Nelini[tit e Julian Barnes, c`ut`tor de vagi paliative [i de sofisme cam frivole, ilogic [i superficial (în, baremi, frazele citate). Nu singurul nelini[tit, fire[te, – c`ci mul]i sînt(em) nelini[ti]i!

„Doamne-ajut`!“, panica ini]ial` devenise un soi de disperare mut`, de melancolie acut`, de „[oapt` sfî[ietoare“. Îngrozitoare e precizia termenului final, c`ci parcursul nel`murit c`tre încheiere dilueaz`, totu[i, cumva, angoasele, mai ales c` mai avem, vai, [i altele de f`cut [i ne poate leg`na [i iluzia c` mor numai ceilal]i. Eu m` gîndesc, de fapt, la moarte în fiecare zi, – e [i asta un fel de înv`]are, de acomodare aproape resemnat`, un exerci]iu reluat de domesticire a s`lb`ticiei finale, de înseninare prin spirit, în fa]a uluitorului hazard, a întîmpl`rii miraculoase c` ne-am n`scut din p`mînt ca s` ne vedem p`mîntul, s` ascult`m muzici cu urechi care mîine vor fi de piatr` surd`, s` iubim [i s` plîngem cu apa [i sarea noastr`. – Da, „spune-mi ce erai tu înainte ca tat`l [i mama ta s` se fi întîlnit?“. Numai c`, de[i cam [tim aceste întreb`ri, nu putem accepta decît constrîn[i Plecarea… Mai prozaic vorbind [i dincolo de nevindecabilele triste]i metafizice, mi-e team`, de fapt, de o moarte în suferin]` crunt`, de scîrba dureroas` de descompuneri [i purulen]e, sim]it` chiar de mine în zilele de spital, de agonia prelungit` care a fost, de pild`, a p`rin]ilor mei, de c`derea în starea de obiect devenit incomod ori indiferent chiar [i pentru cei dragi. E ceea ce ar ]ine de nedemnitatea mor]ii, care nu e numai moral`, c`ci pe aceasta din urm` o po]i, totu[i, cît de cît evita, construindu-te exigent pîn` e[ti viu. Spaima haotiz`rii am tr`it-o [i eu cu o inten-

■ Angela MARINESCU Paradoxal, s`n`tatea este cel mai imprevizibil statu quo al trupului. {i apoi din senin, te treze[ti c` ]i-e fric` de moarte, a[a cum ]i-e fric` s` [i mori. Deacum, cele dou` temeri se suprapun. Înainte era doar voluptatea mor]ii (neîndur`toare), acum, dup` încerc`ri [i taton`ri în abisul propriu, sim]i cum se insinueaz` frica. Deoarece frica se înva]`. Devii fricos ca un iepure, din dependent de pl`cere (a iubirii [i a mor]ii), devii precaut în ce prive[te urm`rile pl`cerii. Frica de moarte devine îngerul tù p`zitor ce te înso]e[te pretutindeni. Frica de moarte a devenit instinctul tù civilizator. Frica de moarte s-a convertit în frica de a muri. Deoarece moartea reprezint` momentul întreruperii vie]ii, iar frica de moarte este instinctul continuit`]ii absolute. Preferi oboseala extrem`, durerea de toate felurile, sinusurile arse, preferi s` nu te mai po]i hr`ni absen]ei lor, ceea ce ar însemna [i absen]` a rela]iei tale, atît de necesar`, cu necunoscutul, cu „întunericul spa]iilor negre“. Viitorul meu nu-l mai pot gîndi decît în termenii nelini[ti]i ai fricii de moarte. Altfel spus, numai moartea poate avea viitor. Iar frica de a muri este cîntecul de leb`d` al fricii de moarte. Dar întreba]i-m` ce mai prefer: frica de dup` moarte sau frica de a muri dup` moarte? ■ Ion POP Ce întreb`ri, doar pentru o jum`tate de pagin`, cînd n-ar ajunge nici o jum`tate de via]`! Rapid, adic` în ritmul vremii, s` spun doar c` „frica de moarte“ r`mîne cam abstract` [i oarecum protejat` de metafizic`, a[adar a[teapt` în Dic]ionar pîn` nu o sim]im în biata noastr` individualitate corporal`, ca team` de a muri noi, adic` eu. Pe aceasta, am avut „[ansa“ de a o… trì în urm` cu vreo [apte ani, cînd am aflat c` sînt chiar în pragul dispari]iei, iar cînd am urcat pe masa de opera]ie, în acea salopet` ca de cosmonaut pentru o planet` necunoscut` [i mi-am spus în gînd un pîlpîitor

„Nu pot intui sensul mor]ii. Eu resping pur [i simplu moartea. Nu o accept. Nu exist` nici o religie care s` m` poat` ajuta în acest sens, nici o consolare. Pentru mine, moartea trece drept o nenorocire, în fiecare caz în parte, un fel de f`r`delege. Dac` vreau s` realizez o reflec]ie în marginea ei, atunci e aceea a unei adînci neîncrederi [i a repulsiei împotriva mor]ii, nu doar în raport cu felul în care este folosit`, pentru a purta r`zboaie, de exemplu, ci [i împotriva umilin]ei pe care o implic`. Omul se g`se[te pe o treapt` care nu este condi]ionat` doar biologic, ci reprezint` prin sine îns`[i ceva, iar în acest sens moartea nu are nici un fel de justificare.“ Elias Canetti în dialog cu André Muller, T`lm`ciri, traducere de Daniel Stuparu, Editura Muzeul Na]ional al Literaturii Române, 2008

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

sitate greu de descris, tot a[a cum m-am str`duit – [i fac eforturi în continuare – s` m` realc`tuiesc, în timp ce simt c` structurile de rezisten]` sl`besc din nou, c` memoria obose[te, c` geometriile de tot felul se ruineaz`. Atîta doar c` o geometrie descopus` s-ar cuveni m`car s` nu miroas` urît… Altminteri, dac` [i min-

tea aforistic` a unui Cioran, pe care l-am v`zut total absent din lume, s-a stins cum s-a stins, ce mai po]i s` obiectezi… Cît despre memoria viitorimii… Pîn` [i Domnul este rugat, din cînd în cînd, s`-[i aduc` aminte de noi, p`c`to[ii, iar pîn` la El vom trece printre coloane de sfin]i uituci… M-a[ întoarce mai degrab` la reflec]iile lui Paul Ricœur, care nu eludeaz` frica de moarte, îns` deplaseaz` centrul de interes asupra vie]ii, a ceea ce este „viu pîn` la moarte“, vorbind despre o „emergen]` a Esen]ialului în ]es`tura îns`[i a timpului agoniei“ a unui religios ce transcende confesiunile limitate [i poate da m`sura, prin con[tientizare, a ceea ce agonicii care sîntem am tr`it semnificativ, în în]elesul unei etici a datoriei fa]` de ceilal]i, a unei „disponibilit`]i pentru esen]ial, pentru fundamental [i tansferul asupra celuilalt, care îmi supravie]uie[te“. E mult-pu]ina înseninare la care putem ajunge la cap`t de drum, printre atîtea neguri [i poticniri. ■

„Moartea: 1. Voi intra în extraordinar. 2. Ceea ce m` a[teapt` (sfîr[itul unei vie]i) este complet ordinar. Dificultatea const` în a reu[i s` gînde[ti simultan aceste dou` contrarii... S` nu ]ii cu tot dinadinsul la via]` este un semn de s`n`tate. Am convenit, cu J.B., c`, dac` sînt bolnav de moarte, s` nu m` duc` la clinic`, s` nu m` supun` la opera]ii inutile, chiar dac` ar fi de ultim` or`, s` nu m` mai îndobitoceasc` cu somnifere. Cea mai cumplit` dintre boli ar fi s` nu mori. Moartea este Natura care se sinucide [i face, în locul t`u (sau pentru tine), ceea ce tu nu ai curajul s` faci... Ultimele cuvinte ale lui Proust: «Mi-e fric`». Ultimele cuvinte ale lui Claudel: «Nu mi-e fric`».“ Paul Morand, Jurnal inutil (1968-1977), traducere de Sorina D`n`il` [i Simona Modreanu, Editura Cartier, 2009

anchet` realizat` de Marius Chivu

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

MERIDIANE Simona Sora

Ultimul Salon la Paris? Casandrele de la Porte de Versailles Preg`tirile celei de-a 30-a edi]ii a Salonului C`r]ii de la Paris (26-31 martie 2010) n-au început cu dreptul. Discu]iile despre mutarea acestui salon (totu[i, „primul eveniment cultural pentru marele public din Europa“) la Grand Palais, dar [i alte, numeroase, propuneri de schimbare din partea Sindicatului Na]ional al Editorilor (SNE), neluate în considerare de c`tre organizatori, au dus la boicotarea tîrgului (de c`tre editurile Bayard [i Hachette), la criticarea deschis` a scopurilor, invita]ilor [i rezultatelor, în fine, la demisia pre[edintelui SNE, Serge Eyrolles, care a declarat, în final, c` a f`cut o fobie fa]` de „Casandrele de la Porte de Versailles“. Într-adev`r, nu se mai poate a[a erau cuvintele de ordine ale editorilor prezen]i, totu[i, la Porte de Versailles, care deplîngeau transformarea Salonului într-un spa]iu al goanei dup` autografe, într-o scen` pentru vedete (literare), dar nu pentru literatur`, într-o cheltuial` inutil` ce trebuie mai bine gîndit` pe viitor. Într-un amplu articol, publicat în Le monde des livres, Pierre Assouline îl parafrazeaz` pe Lampedusa din Ghepardul: „Dac` vrem ca totul s` r`mîn` a[a cum e, trebuie ca totul s` se schimbe“. Iar totul înseamn` – pentru anima-

torul celui mai important blog fran]uzesc despre c`r]i – chiar totul: de la premiile literare (care au devenit mult mai numeroase [i mai diluate ca pe vremuri) la topurile diferitelor reviste culturale (care nu se suprapun niciodat` peste vînz`ri); de la extraordinarele libr`rii (ce î[i datoreaz` prosperitatea [i diversitatea acelui Jack Lang care a impus, la un moment dat, legea pre]ului unic pentru carte – vezi libr`ria din Divonne-les-Bains, unde elve]ienii din Elve]ia romand` vin s`-[i fac` provizii de c`r]i) la formatorii de opinie literar` (alt`dat` Bernard Pivot [i Angelo Rinaldi de la L’Express, acum ansamblul media, dar mai ales sistemul bouche-à-oreille); de la promovarea de sine (esen]ial` [i obligatorie în lumea literar` a zilelor noastre) la descentralizarea acesteia (din triunghiul cuprins între Saint-Germain-des-Prés, Quartier Latin [i Montparnasse spre restul Fran]ei). Sever bilan] al celor 30 de ani de via]` literar` scur[i de la primul Salon al C`r]ii! Cu toate acestea, edi]ia jubiliar` din 2010 – care nu a mai avut ca invitat` de onoare o anumit` ]ar` (sau un grup de ]`ri, cum vor fi în 2011 ]`rile nordice) – a reunit mai mul]i scriitori decît au fost vreodat` la Porte de Versailles: 90 de scriitori str`ini (printre mul]i al]ii, Paul Auster, Bernardo Carvalho, Umberto Eco, Antonio Lobo Antunes, Amélie Nothomb, Imre Kertész, Andrei Kurkov, Luís Sepulveda, Enrique Vila-Ma-

MERIDIANE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 tas, Jorje Volpi [.a.) sau francezi (Olivier Adam, Stéphane Audeguy, Marie Darrieussecq, Frédéric Beigbeder, Annie Ernaux, Jean-Luc Nancy, Patrick Rambaud, Régis Jauffret, printre cei mai cunoscu]i), invita]i ai Centrului Na]ional al C`r]ii, ai diferitelor edituri prezente la Salon sau ai Ministerului Afacerilor Externe din Fran]a.

fotografii de Dora C.

Nu spera]i s` sc`pa]i de c`r]i Interesante au fost mesele rotunde organizate de Centrul C`r]ii în jurul „teritoriilor literare“ – Americile, Asia, Africa reunind, fiecare, scriitori care au scris despre aceste geografii literare mai mult sau mai pu]in imaginare. Ele pot fi urm`rite în continuare pe http://www. cnlwebtv.fr/, site-ul excelent structurat al CNL. Una dintre cele mai substan]iale mese rotunde a fost cea intitulat`, dup` ultima carte a lui Eco (& comp.), Nu spera]i s` sc`pa]i de c`r]i, unde Umberto Eco, Jean-Claude Carrière [i Enki Bilal au dezb`tut, cu mult umor [i acribie, situa]ia c`r]ilor în epoca e-book-urilor. La fel ca în volumul publicat anul trecut de Umberto Eco, Jean-Claude Carrière [i Jean-Phillipe de Tonnac, cei trei au analizat dilema c`r]ii în format tradi]ional, f`cînd elogiul prostiei (c`ci „cunoa[terea trecutului o dator`m cretinilor, imbecililor [i adversarilor“ – spunea Eco) sau disecînd „furia literar`“ a celor ata[a]i pe via]` de hîrtie. Una dintre cele mai aprinse convorbiri a fost, f`r` îndoial`, dialogul din prima sear` între Marie Darrieussecq [i Régis Jauffret. Afla]i, fiecare, în mijlocul cîte unui scandal mediaticoliterar legat de ultima carte publicat` (Rapport de police, respectiv Sévère), cei doi au discutat, mai bine de o or`, despre grani]ele dintre fic]iune [i realitate, dar mai ales despre limitarea libert`]ii scriitorului prin interpretarea factual`, cînd nu de-a dreptul juridic`, a literaturii.

Dublu elogiu cioranian La standul organizat de Centrul (nostru) Na]ional al C`r]ii [i ICR Paris, lans`rile – introduse [i moderate de Magda Cârneci – au început cu

prezentarea unui Cahier Cioran publicat de Éditions de L’Herne. Horia-Roman Patapievici, pre[edintele Institutului Cultural Român, a fost cel care a deschis discu]ia în jurul acestui eveniment editorial, volumul din Cahiers de L’Herne dedicat lui Cioran cuprinzînd o ampl` selec]ie de articole [i scrisori inedite (pentru publicul francez) din anii 1930-1933, perioada cea mai fierbinte din biografia politic` a lui Cioran. F`r` a c`uta nuan]e în abrupta convertire a lui Cioran din anii ’30 la totalitarism, Patapievici a f`cut un admirabil efort de încadrare a acestor documente inedite în epoca lor propriu-zis`, pe de o parte, dar [i în epica personalit`]ii cioraniene, atît de complex`, pe de alt` parte. Vorbind despre „dimensiunea cioranian`“ a scrierilor din acest volum, H.-R. Patapievici a amintit gustul pentru enorm [i paradox al lui Cioran, dar [i evolu]ia sa interioar`, ap`rarea lui B. Fundoianu, generozitatea care-i devenise o a doua natur`, spre sfîr[itul vie]ii. Amintind, în finalul discursului s`u, eseul lui Cioran despre gîndirea reac]ionar` dedicat lui Joseph de Maistre, Patapievici a citat vorba lui Cioran („Ce elogiu e acela care nu ucide?“) ce-l caracteriza pe acesta [i elogiile sale nem`surate, „ucig`toare“. Criticul Georges Banu a vorbit despre „structura coral`“ a acestui Cahier Cioran –

Magda Cârneci, Robert Adam, H.-R. Patapievici, George Banu

MERIDIANE

Ada Milea [i Radu Bânzaru

aparte între multele volume monologale sau dialogale dedicate eseistului în Fran]a sau în România –, dar mai ales despre construirea identit`]ii lui Cioran între o dimensiune tragic` [i una comic`. Pentru el, „rîsul era o manier` de a respira în tenebre“, a spus Georges Banu, încheind cu o întrebare retoric` a lui Eugène Ionesco dintr-o scrisoare c`tre Cioran citat` în Cahiers de L’Herne: „M` întreb de ce eu scriu piese vesele [i sînt trist, iar tu scrii texte triste [i e[ti vesel...“. H.-R. Patapievici a prezentat [i albumul monografic Devis Grebu (ap`rut la Editura Institutului Cultural Român în 2009), vorbind despre „enorma inteligen]` sarcastic`, acid`, casant`“ a artistului plastic [i despre lectura ideal` a desenelor sale. La rîndul s`u, Devis Grebu [i-a invitat publicul „cititor“ la o întîlnire pe noul s`u site www.devisgrebu.com.

Tristul cotidian românesc Eseistul {tefan Borbely a fost cel care a introdus volumul semnat de Teodor Baconsky 111 incursiuni în Cotidianul românesc, cu desene de Devis Grebu, considerînd textele (ap`-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 rute ini]ial ca editoriale în ziarul Cotidianul) o „abordare post-cioranian`“ al c`ror punct de plecare este ortodoxia: „Idealul sù pare acela de a lega ortodoxia de exigen]a comunitar` [i de a construi ceva ce se nume[te societate cre[tin-democrat` în România. Idealul c`r]ii lui Teodor Baconsky este acela al revenirii la un ortodoxism autentic, comunitar, care s` poat` fi exprimat în condi]iile specifice secolului XXI“. Duminic` (28 martie), la standul României s-a vorbit despre dou` recente apari]ii: prima, Cruciada copiilor / La croisade des enfants de Florina Ilis, la Éditions des Syrtes, carte bine primit` în Fran]a, în opinia editoarei sale, Olimpia Verger, [i a traduc`toarei Marily Le Nir; cea de-a doua carte, una de poezie, Din amintirile unui Chelbasan / Écorchure de Ana-Maria Sandu, a fost prezentat` de François Grosso de la Éditions Chemin de fer [i de traduc`toarea sa, Fanny Chartres, care a citit un fragment din acest excelent volum, tradus acum în francez`. În penultima zi a Salonului a avut loc la standul românesc prezentarea volumului bilingv Derrida sau a gîndi altfel / Derrida ou penser autrement al lui Marius Ghica, ap`rut la Editura Paralela 45, o evocare personal` [i plin` de acribie a influen]elor pe care Derrida le-a avut în cultura european` [i american`. Ioan Gro[an, la rîndul sù, [i-a prezentat, cu umor [i parcimonie ardeleneasc`, ultimul volum, Un om din Est, ap`rut în 2009 [i tradus în regie proprie. Cu pu]in timp înainte de închiderea oficial` a Salonului parizian a avut loc lansarea – la care n-am mai putut participa pentru c` eram deja în România – a volumelor lui Norman Manea Plicul negru / L’enveloppe noire [i Despre clovni: Dictatorul [i Artistul / Les clowns. Le dictateur et l’artiste, ap`rute în 2009 la Éditions du Seuil [i prezentate de vicepre[edintele ICR Mircea Mihìe[, al`turi de editoarea Odile Serre [i de traduc`toarea Marily Le Nir. Dac` nu uit`m extraordinarul (ca întotdeauna) concert al Adei Milea cu prilejul lans`rii traducerii în francez` a C`r]ilor cu Apolodor / Voyage avec Apollodore de Gellu Naum (Éditions Memo) – concert care, din p`cate, se auzea doar pe jum`tate din pricina sonoriz`rii defectuoase, [i se putea urm`ri doar pe sfert din pri-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

MERIDIANE

cina suprapunerii nefericite cu una dintre cele mai a[teptate convorbiri ale Salonului, cea între Paul Auster [i Salman Rushdie –, cam acesta ar fi bilan]ul particip`rii române[ti la edi]ia aniversar` a Salonului de Carte parizian din 2010. N-ar trebui trecut cu vederea nici excelentul catalog preg`tit de Centrul Na]ional al C`r]ii, un volum în sine, intitulat Des histoires simples, pas de simples histoires, cu o selec]ie echilibrat` (de autori [i texte) apar]inîndu-i lui Paul Cernat. Ce m-a l`sat îns` vis`toare (datele chestiunii, dilemele [i blocajele ei pot fi cu u[urin]` b`nuite) a fost faptul c`, printre cei 90 de scriitorivedete convoca]i în aceast` prim`var` la Paris – pentru conferin]e, convorbiri, mese rotunde –, nu a fost nici unul din România. De[i, dac` te plimbai suficient printre standurile fran]uze[ti, g`seai [i c`r]i semnate de scriitori români, [i cititori români afla]i de mult` vreme în Fran]a [i c`utînd cu obstina]ie titluri române[ti, ori auzeai referin]e fulgurante la Cioran, pronun]at

fran]uzit, „Sioran“, [i f`r` nici cea mai mic` leg`tur` cu Coasta Boacii. Pe cînd por]ile Salonului de Carte se închideau, cu statistici nu dintre cele mai optimiste (o sc`dere cu 8% a publicului vizitator fa]` de 2009), Frédéric Mitterrand, ministrul francez al culturii, a anun]at, într-o conferin]` de pres`, programul s`u, în 14 puncte, pentru relansarea lecturii în Fran]a. „Lenta eroziune“ a lecturii în Fran]a va fi comb`tut` – spunea ministrul – mai ales prin alocarea a peste 100 de milioane de euro anual, acestei campanii. Din ace[tia, o parte (semnificativ`) va reveni programului prin care fiecare nou cuplu de francezi va primi o antologie de poezie, iar fiecare nou-n`scut – o carte pe care s-o citeasc` mai tîrziu. Gurile rele zic îns` c` ministrul Mitterrand, autorul romanului La mauvaise vie (al c`rui subiect e turismul sexual în Thailanda), nu e cel mai nimerit s` le stabileasc` lecturile obligatorii tinerilor c`s`tori]i [i mai ales nou-n`scu]ilor. ■

MERIDIANE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Un scriitor e f`cut din cuvinte – interviu cu Marie Darrieussecq – Marie Darrieussecq a publicat recent un eseu despre „plagiomnie“ (dorin]a de-a dreptul erotic` de a fi plagiat), intitulat Rapport de police [i scris ca r`spuns la acuza]iile altor dou` scriitoare de limb` francez` – Marie Ndiaye, recenta cî[tig`toare a Premiului Goncourt, [i Marie Laurens. Prima a acuzat-o pe Darrieussecq, înc` din 1998, de „maimu]`real`“ (singerie), dup` apari]ia romanului Naissance des fantômes, iar cea de-a doua, în septembrie 2007, de „plagiat psihic“, în leg`tur` cu romanul Tom est mort. P`rerile sînt, în continuare, împ`r]ite. În Rapport de police, face]i urm`toarea afirma]ie: „Calomnia este o form` de respingere a Celuilalt, la fel ca antisemitismul“. Dar cum se poate r`spunde unei fraze precum cea a lui Marie NDiaye, pe care a]i plasat-o în deschiderea volumului dvs.: „Sînt sigur` c` Marie Darrieussecq este funciarmente necinstit`“? Pe mine nu plagiatul m` intereseaz`. Chestiunea care m` preocup` este calomnia. Mi-am petrecut doi ani studiind via]a, opera [i r`spunsurile scriitorilor care au avut de suportat, ca [i mine, astfel de calomnii. Eu nu spun c` plagiatul nu exist`. Sînt cazuri, patologice sau pur [i simplu mîr[ave, despre care vorbesc în carte. În opinia mea, ceea ce întîlnim – mai ales în spa]iul literaturii – este „plagiomnia“: un termen-valiz` pe care-l propun pentru a desemna acuza]ia calomnioas` de plagiat. Acest tip de acuz` func]iona deja în perioada lui Epicur [i Mar]ial. În politic`, te debarasezi de concurent acuzîndu-l de fraud`; în literatur`, îl acuzi de plagiat. E arma acestui univers. Nu po]i r`mîne nepedepsit cînd scrii – ca mine, la 27 de ani, o perfect` necunoscut` la vremea aceea – un prim roman (Truismes) tradus în cincizeci de ]`ri [i vîndut într-un milion de exem-

plare. La prima acuza]ie (cea de „maimu]`real`“), venit` de la Marie NDiaye, în 1998, Philippe Sollers mi-a spus: „E o tentativ` de crim`“. De atunci începînd, am fost numit` plagiatoare [i s-a mers pîn` la inventarea „plagiatului psihic“ (Camille Laurens, în 2007), repro[îndu-mi-se c` fac fic]iune pornind de la un subiect dureros, de parc` romanul nu ar fi altceva decît o plagiere a faptului tr`it. În fond, e vorba, întotdeauna, de tentativa de a-i interzice celuilalt s` scrie, b`tînd ]`ru[ dup` ]`ru[ pentru a-]i marca propriul teritoriu literar [i încercînd s` te instaurezi acolo ca Scriitorul Unic. Vorbi]i, la un moment dat, de o abordare psihanalitic` a „plagiomniei“, adic` a dorin]ei de a fi plagiat. Crede]i, prin urmare, c` e o boal` tratabil`? Exist` o adev`rat` furie a dorin]ei de a fi plagiat. Sînt [i multe foloase de tras din a[a ceva: absen]a recunoa[terii î[i g`se[te astfel o oarecare consolare; î]i certifici ]ie însu]i autenticitatea întrucît, odat` plagiat, te plasezi în afara infamilor plagiatori; te afirmi ca un autor care conteaz`; te visezi întemeietor. E firesc s` te recuno[ti într-o carte, s` te identifici. Freud definea stranietatea nelini[titoare (a se citi, mai degrab`, familiaritatea nelini[titoare) ca pe o proiec]ie a eului în afara eului – de aici [i fenomenele de déjà-vu, dubl`rile, strigoii [i fantomele ce bîntuie întreaga literatur` fantastic`. Cînd îns` déjà-vu-ul se transform` în déjà-lu, în deja-scris-de-Mine, cînd un scriitor se convinge pe sine c` st` în centrul c`r]ii altcuiva, avem de-a face cu un fel de boal` de lectur`. Toate acestea ascund efecte ale straniet`]ii nelini[titoare. Odat` instalat` proiec]ia „plagiomniac`“, totul începe s` semene, s` arate ca în oglind`, s` sune a ecou. Edmond de Goncourt ajunge, astfel, la convingerea c` Zola i-a plagiat, în Gervaise, romanul s`u Germinie. Lua]i dou` c`r]i pe acelea[i teme – teme vaste, precum fantome-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

MERIDIANE

le, c`l`toriile sau lumea muncitoreasc` – [i inevitabil vor exista fraze [i idei asem`n`toare, ce vor alimenta obsesia plagierii. Exist`, f`r` îndoial`, [i efecte de „cas`“. POL, editura care m` public`, are particularitatea de a fi o cas` de editur` prestigioas` [i micu]`, condus` de fondatorul ei, Paul Otchakovsky-Laurens, care stîrne[te puternice reac]ii de transfer [i gelozie. Camille Laurens [i Marie NDiaye au fost [i ele publicate la POL, la fel ca [i so]ul lui Marie NDiaye. Conflictele interumane servesc drept declan[ator „plagiomniilor“. În ce sens „atacul plagiomniac, care vizeaz` capacitatea Celuilalt de a scrie, poate reu[i“ În cazul dvs., cum s-au petrecut lucrurile? Un scriitor e f`cut din cuvinte. Am fost lovit`, a[adar, în trupul meu, în fiin]a mea. Sinuciderea lui Paul Celan a fost declan[at` de acuza]iile repetate de plagiat. În cazul lui Maiakovski – la fel: l-au dus la epuizare. Daphne du Maurier, h`r]uit` vreme de zece ani de dou` romanciere care o acuzau de plagiat, [i-a pus [i ea problema sinuciderii. Sper ca, în viitor, scriitorii acuza]i pe nedrept de plagiat s` se poat` referi la ea lini[ti]i. Acuza]ia calomnioas` de plagiat e f`cut` pentru a-l împiedica pe un scriitor s` scrie. Ea devine redutabil` într-un regim autoritar, unde po]i s` te debarasezi fizic de adversar. Persecutarea lui Mandelstam, care avea s` moar` în Gulag, începe cu o plagiomnie. Trebuie [tiut c` un scriitor sovietic acuzat de plagiat nu mai avea nici unde s` stea, nici ce s` m`nînce. Calificarea drept scriitor „neclar“ însemna condamnarea la moarte, execu]ia putînd avea loc imediat sau în timp. Dup` acea calomnie, Mandelstam reac]ioneaz` radical, excluzîndu-se de facto din mediul literar. O „plagiomnie“ extraordinar` este cea ticluit` de KGB împotriva lui Maiakovski, rivalul lui Gorki, protejat al lui Stalin, la vremea respectiv`. Faptul c` cenzura a fost activat` – inclusiv [i în primul rînd – de c`tre scriitori este, din p`cate, un fenomen bine-cunoscut.

„La ce bun acuza]ia de plagiat? Ce spune ea despre starea criticii [i a institu]iilor literare, despre starea societ`]ii, din moment ce literatura e un simptom al acesteia?“ Sîrbul Danilo Kisˇ a decriptat foarte bine, în spatele „plagiomniei“ care-l asalta, ura Celuilalt [i crisparea pe teritoriul identitar fantasmat. Lec]ia lui de anatomie, prin care le r`spunde acestor acuzatori, anun]` totodat` sfî[ierea Iugoslaviei [i masacrele ce urmau s` vin`. Totul începe reclamînd pentru sine un teritoriu al limbii; refuzînd schimbul, blocînd prin frontiere nonapartenen]a fundamental` a cuvintelor; scriind doar cu fa]a spre sine, bîntuit de spectrul invaziei [i de fantasma deposed`rii. În Fran]a, exist` în prezent o fantasm` a invad`rii din interior, de c`tre str`ini, [i o crispare în privin]a identit`]ii. A fost inventat chiar [i un minister pentru asta: Ministerul Imigra]iei [i al Identit`]ii Na]ionale. Ast`zi, totul apar]ine cuiva, totul este proprietate, iar identitatea, Eul sînt tr`ite, din p`cate, tot mai des astfel: ca un bun pe care îl de]ii, nu ca o fiin]`. Ca un lucru ce poate fi furat. Or, Eul este zona în care totul converge – toate influen]ele! – pentru a alc`tui o persoan`. Exist` o dimensiune kitsch a acestor acuza]ii de plagiat. Pamfletele „plagiomniace“ reiau, toate, acelea[i locuri comune antimoderne: deprecierea Celuilalt pentru a-l elimina mai u[or, crisparea identitar` în privin]a unei propriet`]i particulare r`sfrînt` asupra spa]iului ideilor, mitul autenticit`]ii. A vorbi despre autenticitate înseamn` întotdeauna a face referire la un teritoriu. A vorbi despre originalitate înseamn` a face referire la origine. Vocabularul acesta sun` urît. Léon Bloy sau Edmond de Goncourt erau ni[te obseda]i ai plagiatului [i retorica lor nu miroase-a bine. Autenticitate, originalitate [i indicibil sînt trei concepte mo[tenite din secolul al XIX-lea care te împiedic` s` gînde[ti faptul literar: sînt arme ale cenzurii. În ce m` prive[te, scriu pentru c` am citit, pentru c` sînt f`cut` din influen]e [i aporturi, e un lucru de domeniul eviden]ei. Rapport de police e, înainte de orice, un omagiu adus lecturii.

Scriu pentru c` am citit Vorbi]i de o leg`tur` „între cele dou` violen]e, cea literar` [i cea poli]ist`“. Ce înseamn` violen]a literar`? {i care ar fi, în fond, r`spunsul la întrebarea pe care o pune]i în carte:

■ a consemnat Claudiu Constantinescu

■ Marie Darrieussecq (n. 1969) a avut, cu primul s`u roman, Truismes (Schimbarea la trup, Editura Pandora) un extraordinar succes de public [i de critic`. În 1996, romanul a fost cea mai tradus` carte francez` a anului, înaintea Testamentului francez al lui Andreï Makine. Dup` Truismes, scriitoarea, autoare a unei teze de doctorat pe tema autofic]iunii în literatura francez` contemporan`, a mai scris cîteva romane (Naissance des fantômes, Le Mal de mer, Précisions sur les vagues, Bref séjour chez les vivants, Le Bébé, White, Le Pays, Tom est mort, Le Musée de la mer), bine primite, dar f`r` r`sunetul debutului care a f`cut-o celebr`. În 2010 a publicat un Rapport de police despre „acuza]iile de plagiat [i alte moduri de supraveghere a fic]iunii“, volum care ar putea fi tradus curînd în române[te la Editura Trei.

MERIDIANE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

Dodo Ni]`

Scriitori români la Tîrgul de Carte de la Bruxelles? 70.000 de vizitatori, 700 de editori [i expozan]i, 1040 de autori (prozatori, poe]i, filozofi, critici, istorici, precum [i 70 de scenari[ti [i desenatori BD), sute de lans`ri de carte [i reviste, decern`ri de premii, spectacole [i concerte, proiec]ii de filme, emisiuni radio în direct [i alte evenimente – a[a se poate rezuma, într-o fraz`, cea de-a 40-a edi]ie a Tîrgului de Carte de la Bruxelles. O adev`rat` s`rb`toare a francofoniei, la tîrg au participat scriitori francezi, belgieni, elve]ieni, canadieni (din Québec) [i africani (din ]`rile francofone), printre care Michel Serres (invitatul de onoare al manifest`rii), Frédéric Beigbeder, Pascal Bruckner, Amélie Nothomb, Bernard Werber, Patrick Rambaud, Jean-Luc Ou-

ters, Bob Garcia, Luc Delisse – ca s`-i men]ionez doar pe cei tradu[i [i cunoscu]i în ]ara noastr`. Printre ei, un danez, Jens Christian Grøndahl, care a semnat romanul Plaza Bucarest, ap`rut în 2007 la editura Gallimard [i pentru care a primit în acela[i an Premiul Jean Monnet pentru literatur` european`. Incitat de titlu, am cump`rat cartea [i am citit povestea unui triunghi amoros imposibil, în care Scott, fotograf american de pres` stabilit în Danemarca, o iube[te pe Elena, cu care s-a c`s`torit în anii ’80 pentru a o salva din infernul ceau[ist, dar aceasta era înc` îndr`gostit` de primul s`u iubit (Milu Nosca, pictor mediocru [i dependent de droguri), de[i acesta a abandonat-o îns`rcinat` [i a fugit în Germania, unde va muri din cauza unei supradoze. Un roman trist, dar scris cu tandre]e [i f`r` regrete, la persoana I, naratorul fiind fiul adoptiv al lui Scott, el însu[i scriitor. La tîrg a fost anun]at ca participant un singur autor român – Iulian T`nase, redactor la Academia Ca]avencu, care a semnat un volum de poezii tradus în francez` de Valentina Butoescu pentru mica editur` belgian` Le Coudrier –, dar am avut pl`cerea s` g`sesc mai multe c`r]i române[ti traduse în francez`, în standul unor edituri prestigioase: la Denoël, L’Aile tatouée de Mircea C`rt`rescu, traducere de Laure Hinckel [i Cartea neagr` – Le Livre noir de la destruction des Juifs en Roumanie de Matatias Carp, traducere de Alexandra Laignel-Lavastine; la Gallimard, volume de Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Herta Müller (L’Homme est un grand faisan sur terre). Marea mea descoperire la tîrg a fost îns` romanul Terre des affranchis de Liliana Laz`r,

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

MERIDIANE

ap`rut în 2009 la editura Gaia din Fran]a. Cartea – selectat` dintre alte 20 de romane de debut în limba francez` ap`rute în anul anterior – tocmai ob]inuse Premiul „La Première“, decernat de principalul post de radio belgian francofon RTBF [i anun]at în prima zi a tîrgului (un premiu prestigios [i valoros la propriu: 5000 de euro). N`scut` în 1972, Liliana Laz`r [i-a petrecut copil`ria al`turi de tat`l s`u, p`durar, într-un s`tuc din Moldova. În 1996 se stabile[te în Fran]a, la Gap, la poalele mun]ilor Alpi, unde tr`ie[te împreun` cu familia sa. De altfel, romanul, scris direct în francez`, este dedicat fiicei sale Paula. Terre des affranchis est un roman compozit, povestirea fantastic` suprapunîndu-se unui roman intimist poli]ist, totul pe fundal politic. El pleac` de la fantasmele Occidentului despre România, vampiri [i Ceau[escu, dar se constituie într-o nara]iune original`, înv`luit` într-o atmosfer` terifiant` de basm [i legend`, în cel mai pur stil al realismului magic sud-american. Un roman cu R mare, o carte de tradus [i publicat de urgen]` în România. În timpul tîrgului, binecunoscuta editur` Larousse a lansat [i Dictionnaire Mondial de la Bande Dessinée. Aceast` sintez` a cuno[tin]elor despre banda desenat` din lume a fost întocmit` de Patrick Gaumer, iar cele 1056 de pagini ale sale con]in peste 2200 de articole de-

spre desenatori, scenari[ti, personaje [i publica]ii de benzi desenate, precum [i 1200 de ilustra]ii. Un caiet în culori de 100 de pagini rezum` istoria BD-ului din cele mai importante ]`ri produc`toare [i consumatoare de benzi desenate: Fran]a, Statele Unite, Belgia, Japonia, Spania, Italia, China etc. Prima edi]ie a dic]ionarului a ap`rut în 1994. Prezenta edi]ie este cea de-a patra, iar tirajul total vîndut pîn` în prezent a fost de 60.000 de exemplare. O adev`rat` „biblie“, indispensabil` nu numai bedefililor francofoni, dar [i editorilor, librarilor, criticilor, istoricilor, profesorilor [i studen]ilor. Patrick Gaumer a fost unul dintre primii librari BD din Fran]a. El a mai publicat monografii ale unor importan]i creatori BD, iar în prezent organizeaz` expozi]ii [i sus]ine conferin]e despre cea de-a noua art`, în Fran]a [i în str`in`tate. Organizat în uria[ul complex expozi]ional Tour et Taxis, între 4-8 martie, Tîrgul de Carte de la Bruxelles este un eveniment inconturnabil pentru to]i iubitorii de carte din spa]iul francofon Belgia – nordul Fran]ei – Luxemburg, care vin de diminea]` la Bruxelles, petrec o zi mai mult decît agreabil` la tîrg, cump`rînd c`r]i, întîlnindu-se cu autorii prefera]i, participînd la jocuri, concursuri, asistînd la filme sau concerte, [i se întorc seara la domiciliul lor. Iat` c` ast`zi, al`turi de o Europ` f`r` frontiere a politicii, afacerilor, turismului, exist` [i o Europ` a c`r]ilor! ■

fotografii de Vasile Dorol]i

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

FRAGMENTE Radu Pavel Gheo

Noapte bun`, copii! Pe atunci Leo lucra ca bodyguard la un disco-bar de pe Venice Beach. Pleca seara, pe la opt-nou`, [i se întorcea diminea]a, pe la patru. Cît a stat în apartamentul acela, Marius s-a obi[nuit s` aud` în toiul nop]ii zgomotul încuietorii. Avea somnul u[or [i era în stare s` se trezeasc` [i la cel mai mic zgomot, dar în scurt` vreme intrarea discret` a lui Leo, care p`[ea cu grij`, str`duindu-se inutil s` nu-l trezeasc` pe prietenul culcat pe canapea, ajunsese s`-l lini[teasc`: era un semn c` totul e în regul`, c` exist` un ritm normal al vie]ii, chiar dac` mai desincronizat, [i Dincolo, în lumea american`. — Nu mai ]in minte dac` a fost tot în seara aia sau altcîndva, fiindc` momentele petrecute la început cu Leo [i Cristina se în[irau unul dup` altul [i se topeau unul într-altul. În timpul zilei Marius st`tea în cas` ori ie[ea cu Leo. Apoi Cristina se întorcea de la munc`, iar atunci [edeau vreo dou`trei ore to]i trei. Mîncau, povesteau, pierdeau vremea [i mai ales croiau planuri. Seara venea timpul s` plece Leo, care spunea, inevitabil, cu un zîmbet larg [i nenatural, „V` las singuri. S` nu face]i prostii!“, moment în care Marius, tot inevitabil, se înfiora. Apoi se întrista. Dup` plecarea lui Leo, Marius st`tea iar de vorb` îndelung, de data asta doar cu Cristina. Dep`nau

amintiri cumin]i, se uitau la televizor ori la video, la vreun film închiriat, ascultau muzic` – de obicei cîte un album sau m`car cîteva melodii cu Michael Jackson, mai rar altceva – [i asta era tot. Marius a în]eles îns` c` a[a era normal. Prietenii lui intraser` deja într-un ritm, într-o rutin`. Fiecare cu via]a [i cariera lui. Nu mai aveau [aisprezece ani. — Ceva englez` [tii, nu? a repetat odat` Cristina întrebarea pe care o rostise [i Leo, iar Marius, ca [i înainte, a dat din cap [ovìelnic, dar s-a temut s` spun` vreun cuvînt, c`ci cuvintele angajeaz` mai tare decît gesturile. Cristina s-a mul]umit [i ea doar cu atîta. — Restul se rezolv`, o s` vezi, l-a încurajat ea. F`r` probleme. Pe noi ne-a ajutat tu[a Annie... Cristina se întrerupse o secund`, iar Marius o privi atent. Dedusese la un moment dat din spusele prietenilor sì c` se certaser` cu m`tu[a fetei, dar nu aflase de ce [i îi era jen` s` întrebe. De fapt, nici nu prea conta. — Pentru cet`]enie tot mai trebuie s` a[tep]i cinci ani. Noi o lu`m la anul, i-a explicat Cristina. {i nici unul dintre ei n-avea de unde s` [tie cît de tare se în[ela. — Tu, Mariuse, ai [i mai mult noroc, a continuat fata. — Cu tine... cu voi, a îngìmat Marius.

■ Radu Pavel Gheo (n. 1969, Oravi]a) este absolvent al Liceului Silvic din Timi[oara [i al Facult`]ii de Litere din cadrul Universit`]ii de Vest din Timi[oara (1994). A fost redactor-colaborator la Radio Ia[i (1999-2001) [i redactor la revistele Timpul, Fic]iuni, Helion. În perioada petrecut` în Statele Unite (2001-2002) a muncit [i ca vînz`tor la un fast food, la un magazin alimentar [i la o libr`rie Barnes & Noble. A fost printre co-autorii primului Dic]ionar SF ap`rut în România (1999), a colaborat la volumul colectiv Cartea roz a comunismului (2004) [i a publicat: Valea Cerului Senin (proz` scurt`, 1997), Despre science fiction (studii literare, 2001/2007), Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a (eseuri, 2003), Românii e de[tep]i (eseuri, 2004), Fairia – o lume îndep`rtat` (roman, 2004), DEX-ul [i sexul (publicistic`, 2005), Numele mierlei (2008). A tradus din Leo Strauss, Iuri Stoyanov, David Lodge, Tom Sharpe, Carl Sagan, E.A. Burrt [.a. A primit numeroase premii literare [i de traducere, cel mai recent fiind Premiul Asocia]iei Scriitorilor din Timi[oara de anul trecut pentru volumul DEX-ul [i sexul. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timi[oara, membru fondator al Asocia]iei Culturale Club 8 din Ia[i, membru al Asocia]iei Culturale Româno-Franceze Passages din Lille (Fran]a), iar în 2005 a devenit membru al PEN Club România. În prezent este redactor de carte [i traduc`tor la Editura Polirom.

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

— Ei, hai! a alungat fata, cu o fluturare de mîn`, precizarea vechiului ei prieten. Mariuse, tu ai apucat s` termini liceul, a[a-i? Ai actele cu tine, diplom`, certificat... le ai, nu? Marius d`du din cap c` da. — Ai [i ceva bani... Avea: vreo dou` mii cinci sute de dolari. Din care începuse s` cheltuie. Îi era ru[ine s` stea a[a, ca un cer[etor, pe capul lor. — Vezi? Noi n-am avut nimic, a continuat Cristina, iar el a sim]it vorbele fetei ca pe un repro[. {i te descurci [i cu engleza, a[a c-o s` fie OK, o s` vezi. O s` fie OK. Mai greu e pîn` prinzi primul job, zise ea cu o mutr` grav`, strîngînd din buze [i bo]indu-[i b`rbia. Spaima nem`rturisit` a lui Marius era îns` exact asta: c` nu o s` se descurce tocmai din pricina limbii. Frica lui tainic` i se cuib`rise în suflet de la aeroport, cînd vame[ii îi adresaser` o rafal` de întreb`ri gr`bite, pe un ton decis. Românul nu în]elesese absolut nimic. Erau tot felul de termeni, vorbe lungi, vorbe grele. Se blocase. A scos-o cu greu la cap`t, transpirat, avînd mereu în minte gîndul c` îl vor trimite înapoi, la el în ]ar`, iar dup` aceea, oricît s-a str`duit, n-a mai fost în stare s` încropeasc` o

propozi]ie decent`, fiindc`, indiferent ce spunea, vedea c` omul din fa]a lui se încrunt` nedumerit [i îi spune, tare [i r`spicat, s` repete. Mult mai tîrziu un coleg de slujb`, emigrant mai vechi, l-a l`murit în parte cum stau lucrurile. Americanii, spunea el, vorbesc mult mai tare decît europenii. C` o fi din pricina ma[in`riilor care zumz`ie [i pîrîie peste tot în State de vreo trei genera]ii, c` o fi rezultatul stilului lor cultural, în care to]i trebuie s` fie dinamici, fermi [i assertive, oricum era clar c` americanii folosesc mai mul]i decibeli decît restul lumii, chiar [i atunci cînd vor doar s` întrebe cît e ceasul sau s`-i [opteasc` iubitei c` ar vrea s-o invite undeva. Totu[i problema nu era doar a americanilor, ci [i a limbii vorbite de Marius. Atunci [i-a dat el seama c` toat` engleza pe care o auzise în filme [i mai ales cea din melodiile ascultate [i r`sascultate în adolescen]` nu îi e de prea mare ajutor în lumea american` real`. Cui s`-i spui „I’ll do anything you want, but gimme all your love tonight“ sau „Money for nothing and your chicks for free“? Sau „I’ll have no choice but to hold you tight, I go weak, weak in the presence of beauty“? De aceea nu se sim]ea în largul lui nici cînd

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 ie[ea pe strad`, cînd mergea la cump`r`turi sau oriunde altundeva, dac` nu era înso]it de prietenii sì. Ie[ise de cîteva ori singur [i de fiecare dat` se plimbase cu grij` prin jurul complexului de apartamente de pe Rhodes sau Sunnyslope sau care-o fi fost, temîndu-se ca nu cumva s` se r`t`ceasc` [i s` fie silit s` întrebe, cu vorbele lui împleticite [i prost rostite în englez`, cum ar putea ajunge înapoi, f`r` mari [anse s` în]eleag` ce i se r`spunde, în caz c` i se r`spundea în vreun fel. Acolo, afar`, era o lume strìn`, o lume american` cu care deocamdat` se ferea s` dea piept. Cînd ajungea înapoi, în gogoa[a apartamentului, în spa]iul acela îngust al limbii române, sim]ea o u[urare geam`n` cu bucuria: era acas`, în siguran]`, ferit de lumea incomprehensibil` de Dincolo de u[a de lemn a refugiului sù. — S` mai strîngem [i noi ceva bani [i s` facem rost de acte, ca s` putem termina liceul, a continuat Cristina – tot atunci sau în alt` sear` identic`, ce conteaz`? Eu am de gînd s` încerc [i la un colegiu. Sii-gur! Mai trebuie s` iau [i ni[te ore de englez` ca lumea... — Dar tu [tii engleza! zise tare Marius. Voi a]i venit de patru ani [i, uite, lucra]i, circula]i... Ai carnet de [ofer, e[ti supervisor. Ce, nu? s-a mirat el. Cristina l-a privit lung, cu mutra aia serioas` [i matern` pe care Marius nu i-o [tia dinainte, apoi [i-a ]uguiat iar buzele. — OK, nu ]i-am spus, a oftat ea. E a[a, jenant... Sun` aiurea rù! S` nu rîzi, te rog! — Nu rîd, r`spunse nedumerit Marius. — Crezi c` vreau s` r`mîn toat` via]a vînz`toare la Old Navy? Vînz`toare puteam fi [i în România. Nu de-aia am venit în America. Aici po]i face mai multe, ai v`zut [i tu. Po]i face ce vrei. E adev`rat, chiar po]i! Dar trebuie s` fac o [coal`. {i s` iau lec]ii de englez`, de pronun]ie, fiindc`... [tii, eu vreau... Marius î[i mai aminte[te ro[ea]a care a înv`luit obrajii fetei cînd a spus, plecînd capul: — ...vreau s` m` fac actri]`. — Cuum? — Da. {i ce dac`? Zi ce vrei! F` mi[to, na! Vreau s` joc în filme aici, în America! Mi-am dorit-o întotdeauna!

FRAGMENTE

Tîn`rul a t`cut. Ce s` spun`? — Nu crezi c` pot? s-a repezit Cristina la el. — Ba, sigur... ai putea... dar aici... adic` e America... — Da, în America. {i sîntem în L.A., dac` te intereseaz`! a r`bufnit fata, iar ochii ei c`prui s-au îngustat. Aici sînt Universal Pictures [i Paramount [i MGM. Aici se fac filmele. E locul cel mai bun din lume! {i, dac` vrei s` [tii, am [i ap`rut deja într-un film! — Serios? s-a mirat Marius, încercînd s` scape din încurc`tur`. — Da, am ap`rut! Am fost la o selec]ie de extras cu Leo... — De extras? — Da, din `ia care apar în cadru, se plimb`, beau cafea, se joac` pe plaj`, pe lîng` actorii principali. Hai s`-]i ar`t! Fata s-a repezit la vraful de casete video de sub televizor [i a ales una. — Acum mor de ciud` c` am uitat ce film era! exclam` el, aprinzîndu-[i cu gesturi repezite înc` un Kent. Acolo apare a[a cum era atunci. Mai sigur` pe ea, frumoas` [i

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0 — Da, sigur c`-mi dau, aprob` Marius. Îl n`p`di un val de duio[ie [i sim]i c` ar fi gata s` fac` orice pentru fata asta, care tot mai visa, a[a cum visase odinioar` s` ajung` Dincolo. Cît curaj îi trebuise, mai ales dup`... dup` prima încercare. {i uite c` ajunsese.

al`turi de Leo, pe o banc` de lemn de pe marginea plajei. E înnorat [i bate un vînt slab, iar nisipul pare cenu[iu. Cînd camera de filmat, care alunec` de-a lungul aleii, ajunge la ei, Leo [i Cristina se ]in de mîn` [i î[i spun ceva ce nu se aude. Pe lîng` banc` trece un tip înalt, cu musta]`, în trening [i adida[i, care face jogging. Must`ciosul se opre[te exact lîng` ei [i se apleac` s` se lege la un [iret. Leo [i Cristina î[i îndreapt` privirea spre el. Must`ciosul înal]` capul, îi vede, ochii li se întîlnesc [i el zice: — Hello! — Hello! îi r`spunde Cristina, zîmbind larg. Must`ciosul se ridic` [i o ia din nou la goan`. Camera se concentreaz` asupra lui [i îi las` pe Leo [i Cristina în urm`, sco]îndu-i din cadru. — Ai v`zut? Am avut [i o replic`! zise avîntat` Cristina. Mi-au dat o replic` a[a, din prima! Î]i dai seama?

Au reluat discu]ia într-un wee-kend, într-o duminic` de august, cînd au ie[it to]i trei în ora[. S-au urcat în vechiul lor Dodge Daytona albastru [i s-au dus pe Venice Beach. Era o zi însorit`, o zi superb`, iar oamenii ie[iser` s` se plimbe pe aleea lat` ce m`rginea plaja sau se tol`niser` pe [ezlonguri [i pe nisipul de pe ]`rmul oceanului, care vuia moale [i ritmic acolo, la doi pa[i de ei. De la localurile [i terasele de pe cealalt` margine a aleii r`sunau melodii ce se amestecau, n`v`leau în urechile celor trei, apoi se pierdeau [i erau înlocuite încet de altele, de parc` un DJ invizibil ar fi mers pe urmele lor [i ar fi remixat doar pentru pl`cerea acestora. Palmierii î[i în`l]au coroanele de frunze deasupra tuturor [i se cl`tinau alene. Marius îi urm`rea fascinat cu privirea. Cristina mergea al`turi de el [i mîncau amîndoi înghe]at`. Leo era mai agitat [i fie o lua înaintea lor, fie r`mînea un pas, doi, în urm`, dup` care revenea iar lîng` ei. Parc` i-ar fi p`zit ori supravegheat. Ce-i drept, blondul întorcea mereu capul dup` vreuna din tinerele în costum de baie monokini, care se plimbau seme]e pe marginea aleii sau alunecau pe patine cu rotile pe lîng` ei, virînd elegant, cu coapsele încordate [i genunchii u[or îndoi]i. Pe una din ele a oprit-o [i a rugat-o s` le fac` o fotografie cu Polaroidul pe care îl purta dup` el, atîrnat la gît. Fata i-a fotografiat, dup` care Leo i-a mul]umit, f`cînd o plec`ciune comic`. Americanca a rîs [i s-a dep`rtat, iar la un moment dat a întors capul în urm`. Leo i-a zîmbit [i a fluturat mîna spre ea. Era un decor ca de filme, unul pe care de data asta Marius îl recunoscu imediat. Era America pe care o [tia demult. Uite c` exista! {i parc` nici limba pe care o vorbeau cei din jur nu i se mai p`rea atît de str`in`. Era frumos. Era un loc pl`cut. — {tiu c` o s` fie greu, continu` Cristina discu]ia de atunci sau de acum, luîndu-[i un ton de om mare [i mu[cînd u[or din înghe]at`. Dar ce-i

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

FRAGMENTE

u[or? Ce, parc` primul an aici cum ne-a fost? Marius se uit` la prietena lui [i încerc` s` [i-o imagineze într-un rol principal dintr-un film american. {aten`, cîrlion]at`, înalt`, cu umeri la]i [i picioare lungi, dar nu tocmai perfecte – ba parc` se mai [i îngr`[ase un pic? Sau crescuse? Era aici de patru ani [i vorbea engleza cu accent. De atîta lucru î[i d`dea seama [i el. {i probabil c` în Los Angeles mai erau zeci de mii de fete ca ea, care visau s` devin` actri]e la Universal ori MGM. Dar pl`cerea pe care o sim]ea Marius în timp ce se plimbau a[a, în ga[c`, doar ei trei, pe malul Oceanului Pacific, îl înv`lui cald. Î[i aminti de Paul, dar nu îl pomeni. Voia s` spun` ceva pl`cut [i nu [tia ce. — Au mai fost cazuri? întreb` el în sfîr[it. — Ce cazuri? zise repede Cristina. — Din astea. Cu actri]e care au venit din alt` parte în America. Adic` din alte ]`ri. Cu alt` limb`, preciz` confuz tîn`rul. — A, sigur! se însufle]i Cristina. Greta Garbo, [tii? Nu zic c` eu a[ fi a[a, dar a fost. {i Audrey Hepburn, dac` o [tii. {i Marlene Dietrich. — A, Marlene Dietrich! Da, sigur! — {i Tarzan, se b`g` în vorb` Leo. Johnny

Weissmüller. Pì, nu? se întoarse spre Cristina, care îl privea încruntat`. Timi[orean de-al nostru, Cristina! rîse el. Marius î[i scotoci memoria. — A, da, [i `la... cum îi zice? Dracula! Actorul... — Lugosi. Bela Lugosi. Da, sigur! Tot de-al nostru, din Banat! se sume]i Leo. {i Arnold Schwarzenegger! î[i aminti el apoi. }ii minte în Terminator? Leo î[i lu` o mutr` grav`, î[i încord` mu[chii [i rosti, cu o voce îngro[at` [i un accent greoi: — I’ll be back! Apoi pufni în rîs. — Hai, bì, nu face]i mi[to! s`ri Cristina, împingîndu-l pe Leo înspre marginea aleii. — Cine face mi[to? Ce, nu-i adev`rat c-a avut succes? Mariuse, se întoarse Leo spre prietenul lui, tu ai v`zut Total Recall? — N-nu, murmur` nesigur Marius. Care-i `sta? — A, da, bì, c` n-aveai cum s`-l vezi! Noi am fost aici, la cinema. Abia recent l-au lansat. Las’ c` mergem într-o zi s`-l vezi! S` vezi [i ce-i `la cinema adev`rat, nu c`caturile din România! — Îl [tiu! se lumin` Paul. ~sta-i dup` o po-

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

vestire de Philip K. Dick, Ne putem reaminti totul pentru dumneavoastr`. Am citit-o mai demult într-un almanah Anticipa]ia. Dar în film au schimbat-o complet. Nu mai seam`n`.

tit s` priceap` nimic, a[a c` s-a mul]umit s` dea din cap cînd [i cînd, timp în care privea ba tinerii care treceau pe skateboard pe lîng` ei, ba pl`cile de surf înfipte în nisipul alb-cenu[iu, ba gheretele viu colorate ale magazinelor de pe plaj`. Nici mai tîrziu, cînd a v`zut filmul, n-a reu[it s` urm`reasc` pîn` la cap`t [irul revela]iilor lui Schwarzenegger despre memoria lui cînd fals`, cînd [tears`, cînd adev`rat`. Dar poate c` de vin` era [i faptul c` filmul era în englez`. Oricum, ziua aceea i-a r`mas în minte lui Marius drept prima lui amintire adev`rat` din America adev`rat`, cea din afara ad`postului de pe Rhodes sau Sunnyslope Avenue. Spre sear` au pornit înapoi, spre apartament. Leo [i Cristina urcaser` în fa]`, iar Marius st`tea în spate. {i, cum mergeau a[a, la un moment dat Leo a încetinit, a tras undeva pe dreapta [i s-a întors spre Marius. — Hai s`-]i ar`t ceva, i-a zis el. — Ce? a întrebat Marius, smuls din reverie. — Uite, acolo sus! Tîn`rul a întors capul în direc]ia mîinii lui Leo [i [i-a în`l]at încet privirea pe dealul zgrun]uros, cu vegeta]ie rar` [i stînci maronii, de undeva din dreapta lui. În secunda urm`toare în cadrul conturat de geamul ma[inii a v`zut, ca prin ecranul unui televizor, literele acelea mari,

— ...El e un gagiu din `sta normal, cu slujb`, cu nevast`... are o nevast` stas, bun` de mori! Numai c` Schwarzy – da’ nu-l cheam` Schwarzy, sigur –, Schwarzy are el a[a, un chef s` viziteze planeta Marte. {tii, explic` Leo, ac]iunea e în viitor [i oamenii au ajuns pe Marte [i [i-au f`cut [i a[ez`ri acolo... colonii. Numai c` el n-are bani s` mearg` pe Marte, c` o excursie cost` de en[pe mii de ori salariul lui. {i-atunci se duce la o firm` mai special`, care î]i poate b`ga în creier amintiri false cu ce vrei tu: c` ]i-ai tras-o cu o mie de gagici super, c` ai fost pre[edintele Americii, c`... ce vrei tu. {i se duce s`-i bage o memorie cum c` de fapt a fost pe Marte, fiindc` el era agent secret [i a fost trimis acolo cu o misiune. Numai c` `ia de la firm` îl adorm [i cînd vor s`-i bage memoria aia fals`, descoper` c` Schwarzy de fapt chiar a fost pe Marte, î]i dai seama? {i chiar era agent secret, numai c` i s-a [ters memoria, ca s` nu mai [tie c` a fost acolo. {i-atunci se treze[te [i începe cafteala... Leo a mai continuat a[a cîtva timp, agitînduse entuziast pe lîng` Marius, dar acesta n-a izbu-

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

FRAGMENTE

coco]ate aproape de culmea dealului, literele albe [i înalte care formau cuvîntul, numele magic: „HOLLYWOOD“. Ca pe genericul de început al unui film – numai c` acum era de-adev`ratelea. — Hollywood, b`i! i-a strigat Leo, apucîndu-l de um`r [i scuturîndu-l zdrav`n. Î]i dai seama? Marius s-a mai uitat o dat` la el, apoi a întors capul spre Cristina, care îl urm`rea zîmbitoare [i cumva încurajatoare, a[teptîndu-l parc` s` spun` ceva. Numai c` el nu [tia ce s` spun`. — Da, da... a îng`imat, Marius, fixînd cu privirea emblema de pe dealul acela chel, nu mult diferit de orice alt deal din jurul Teicovei – exceptînd faptul c` era în Statele Unite [i c` sus, pe el, scria „HOLLYWOOD“ – [i temîndu-se undeva, în adîncul sufletului, c`, dac` ar închide ochii, imaginea ar putea s` dispar`, filmul s-ar putea termina. — {tii, acolo scria de fapt altceva, îl auzi el pe Leo, care între timp se întorsese [i pornise iar motorul Dodge-ului. — Scria mai mult, preciz` Cristina. — Da, a[a: mai mult. {tiai? ridic` Leo vocea. Marius tres`ri. — Ce? întreb` el. — „Hollywoodland.“ A[a scria. Mai erau patru litere. „Hollywoodland.“ Era un tip care le-a ridicat acolo mai demult, prin anii ’20, un gagiu plin de bani, care voia s` construiasc` nu [tiu ce cartier de lux prin zon` [i î[i f`cea reclam` cu Hollywoodland-ul lui. Pe atunci, î]i dai seama, locul era ca vai de el! Da’ mi se pare c` gagiu’ a dat faliment [i pîn` la urm` `[tia din L.A... — Municipality... îl complet` Cristina. — Da, `[tia de la municipality au zis c` s` lase numai numele ora[ului [i au dat jos „LAND“-ul. Î]i dai seama cît s-au chinuit! — Cam cît de mari îs? întreb` Marius, nu foarte entuziast. — Vreo cin[pe metri, zise Cristina. {i mai e o poveste interesant` cu semnul `la, continu` ea în timp ce Leo intr` iar cu ma[ina pe [osea [i demar`. A fost o actri]` care s-a urcat acolo sus [i a s`rit de pe litera H. — A s`rit, adic`...? întreb` Marius.

— Adic` s-a omorît, complet` Leo. S-a sinucis. A dat-o în bar` cu actoria [i-atunci ce s-a gîndit ea? Hai s` fac o chestie s` m` ]in` lumea minte. S-a dus acolo, pe deal, s-a suit pe H [i-a s`rit în rîp`. A c`zut ceva... {i uite c-am ]inut-o minte! — Leo! se îmbufn` Cristina. Doar nu crezi c` de-aia! Î]i dai seama cît de am`rît` trebuie s` fi fost, s`raca... — E, da’ de ce pula mea? Sigur c` de aia! {i ce, nu i-a ie[it? Uite c` povestim despre ea! Cum o chema, Cris? Peggy, Peg... — A[a ceva. Peggy sau Peg. Las’ c`-l întreb`m pe LePendu... Un prieten de-al nostru, îi explic` fata lui Marius, întorcîndu-se iar spre el. O s`-l cuno[ti. Tipul [tie o gr`mad` de lucruri. El ne-a povestit despre Hollywoodland. — Le... cum? se încrunt` nedumerit Marius.

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A I 2 0 1 0

— Le-Pan-diu, pronun]` Leo rar [i stîngaci. E ceva neam de francezi, veni]i mai de demult în America. Las’ c-o s`-l cuno[ti. E futere gagiu’!

merica? Uit`-te [i tu în jur! E plin de beli]i mexicani care habar n-au de englez`! Tu [tii ceva englez`, e[ti alb... conteaz` [i asta, s` [tii! — Bun, [i ce s` fac? Zi tu: ce s` fac? Dou` adolescente în costume de baie monokini ude, cu p`rul adunat în [uvi]e umede, c`ci tocmai ie[iser` din ap`, întoarser` capul spre Marius [i îl privir` cu dezgust, apoi se îndep`rtar` repede. Leo i le ar`t`: — Le-ai v`zut? — Da, r`spunse intimidat Marius. Ce-am f`cut? — Exact asta: ai zis „Ce s` fac?“ Nu mai zice „fac“, pricepi? Noi tot zicem c` fac asta, fac aialalt`. Pula. Aici sun` ca dracu’. Fac, fac, fac! Auzi? Fac, fuck, fuck. — Aha! se lumin` Marius. {i-atunci ce fac... adic` ce...? — Uite, noi zicem „efectuez“. Efectuez asta, efectuez aialalt`. Bine? — Bine. — Na! rîse Leo. Prima lec]ie pentru imigran]ii români. Dar nu te mai stresa, c-o s` fie OK. ■

— Uite, Leo, î]i zic [i eu ceva, dar s` nu rîzi de mine, i-a sc`pat într-o zi Marius prietenului sù, în timp ce se plimbau împreun` pe plaj` la Venice Beach. Lui Marius ajunsese s`-i plac` teribil locul `la de pe malul Pacificului [i, cum sala de for]` unde venea Leo s` fac` exerci]ii era pe aproape, venea tot mai des împreun` cu el pîn` aici. Se numea Gold’s Gym [i, din cîte se pare, la ea venea pe vremuri însu[i Arnold Schwarzenegger. Leo se ducea la sal` [i îl l`sa dou` ore singur, iar Marius se plimba pe plaja californian`, admirînd America adev`rat`. F`r` s-o [tie, dep`[ise un prag [i se preg`tea s`-l sar` [i pe urm`torul. Iar Leo îl încurajase mereu. („Plimb`-te, intr` prin magazine, întreab`, vorbe[te! Trebuie s` te adaptezi. S` înve]i s` te descurci aici.“) — Zi, care-i problema? îi zise acum Leo. — Bì, Leo, m` tem c` n-o s` fac fa]`. Nu cred c` m` descurc aici. — Ei, o pul`! bufni blondul. De ce s` nu te descurci? Ce, e[ti primul strìn care vine în A-

(roman în curs de apari]ie la Editura Polirom)

100 PAGINI ● 7 LEI

mai 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 48 ● mai 2010

SCRIERI

●

AUTORI

●

LECTURI MERIDIANE

INTERVIU

C~T~LIN DORIAN FLORESCU DOSAR

DILEMATECA

Pove[ti digitale

Simona Sora Ultimul Salon la Paris?