Dilemateca nr. 87

DILEMATECA Anul VIII l nr. 87 l august 2013

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

Š Ernst Haeckel

INTERVIU Uwe Tellkamp DOSAR Catrinel Popa C`r]i [i cititori din Epoca de Aur POEMUL DIN AUGUST Naomi Ionic` Acest perete alb MERIDIANE Petre R`ileanu Proven]a \n trei scriitori AVANPREMIER~ Marin M`laicu-Hondrari Lunetistul

Uwe Tellkamp

ANCHET~ |nt\mpl`ri cu scriitori [i cititori

70 de litere) [i, bine\n]eles, de limba german` (cu un cuv\nt de 79 de litere). Conform aceleia[i [tiri, româna este singura limb` european` \n care se poate alc`tui o propozi]ie complet` doar din vocale („Oaia aia e a ei“) sau limba care con]ine o serie de palindromuri (grupuri de cuvinte care pot fi citite invers, f`r` s`-[i piard` sensul), ca de pild`: „ele ne seduc cu desenele“ sau „era o tip` r`pitoare“. {i s` mai spun` cineva c` nu avem motive de m\ndrie! S. G.

n Tot spre delectare, un adaos la figurile & momentele de circ din num`rul trecut.

A[adar, alte personaje: Brice Bolton, Electric Ventriloc; Familia de Velocipedi[ti Selbinis; Ki Ki, Campion Mondial la Mersul pe S`bii; Leo Laringilocul; Ariehl, Incredibilul Brazilian Rege al Tr`g`torilor & Miss Diane; Rudesindo Roche & Cei 15 Lupi ai S`i; Miss Ada Bonanza, cu Misteriosul Ei P`ianjen-Minune; Helmann, un Napoleon al Necroman]iei; Leon Wood, Inventatorul F\nt\nii de Foc, Diabolic Specialist \n Transform`rile Sale; Marie & Ouika, Cele Mai Mari Doamne Ecvestre ale Europei. {i alte numere & atrac]ii: Trupa Milton-Rays – Clovnerii Amoroase; „Nordini, Fachirul Alb, \n Infernul Diavolului“; „Walter, Regele Ro]ii, \n Noile Sale Crea]ii pe Monociclu“; „La Marele Teatru Salon Ed. Marcketti, / \n fiecare sear`, la ora 8, / Miss Wilson, Artist Pictor cu |nalte Merite, / va executa sub ochii Spectatorilor [i \n 3 MINUTE / un tablou pictat \n pastel, peisaje marine, efecte de furtuni, naufragii etc., etc. / pe o p\nz` de 1 METRU 80. / |n \ncheiere, Miss Wilson va face LA MINUT / portretul unui cunoscut personaj“; „Miss Kabowls, ne\nfricata s`ritoare, / utiliz\nd cu mult apropo Suvenirurile & Crea]iile / Recentei Expozi]ii Universale de la Paris, / a transportat pe scen`, \ntr-un mod c\t se poate de ingenios, / o copie de dimensiuni reduse a TURNULUI EIFFEL, / Cea Mai Mare Curiozitate a Epocii Noastre. / Este adev`ratul turn, / cu prima, a doua [i a treia galerie / [i cu ascensorul mecanic. / De la \n`l]imea fiec`reia dintre aceste galerii, / Miss Kabowls se apleac` pe spate cu bra]ele at\rn\nd, / se las` s` cad` / [i execut` o serie de salturi prodigioase, / dintre care ultimul este de-a dreptul vertiginos“; „Miss Abooth, / Cel Mai Mare Fenomen al Lumii, / un Mister Supranatural! / Ea ridic` 5 b`rba]i care stau pe un scaun“. D. S.

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

pagina 2

3,14TECA

n De c\teva zile \mi zb\rn\ie \n urechi [tirea cum c` limba român` e pe locul trei \ntr-un top european al celor mai lungi cuvinte, cu un cuv\nt alc`tuit din 44 de litere („pneumonoultramicroscopicsilicovolcanico nioz`), \ntrecut` de turc` (cu un cuv\nt de

n Ultima dat` c\nd am fost la ber`rie mi s-a p`rut, pentru o clip`, c` am nimerit \ntr-o libr`rie. Pe un perete era lipit un afi[ mare pe care scria: „Bernard Pivo“. M-am g\ndit c` poate realizatorul emisiunii Bouillon de culture [i-o fi programat o transmisiune \n direct, de la vreo mas` \nvecinat`.

Apoi mi-a trecut prin cap c` autorul Dic]ionarului \ndr`gosti]ilor de vin o fi dat-o pe bere. |n fine, mi-am comandat repede bere ceheasc` [i-am b`ut \n cinstea acestei minunate paronimii. Santé, maistré! M. M. n O discu]ie \ntre doi români, probabil so] [i so]ie, \n vilegiatur` la Barcelona, pe bulevardul Pau Claris, vizavi de Libr`ria Laie: „Ce \nseamn`, drag`, «Laie»? C` e laie, c`-i b`laie, tot o laie!“. S\ntem fatali, cum ar zice Almodóvar. S. S. n Un text al lui Antoine Compagnon, intitulat Un été avec Montaigne, [i care porne[te de la Eseurile lui Montaigne, se pare c` a b`tut toate recordurile de v\nz`ri \n vara asta \n Fran]a. 60.000 de exemplare au fost deja cump`rate [i multe dintre ele s-au citit, probabil, pe plaj`. E o carte de 170 de pagini, scris` cu farmec, \n care autorul rediscut` teme mari cum ar fi prietenia, dragostea, moartea, sl`biciunile etc. Autorii se pare c` au nevoie de noroc [i dup` moarte, altfel cine s-ar fi g\ndit c` Montaigne ar putea deveni, \n 2013, o lectur` popular` de vacan]`? A. M. S. n „C\nd elaboreaz` o poezie, Ion Pillat scrie tr\ntit \n pat. Cum aceasta i se \nt\mpl` mai ales seara sau diminea]a, ]inuta obi[nuit` \n asemenea cazuri este pijamaua. Pe timpul procesului creator, figura poetului cap`t` o expresie de concentrare \n gol, parc` ceva abstras, de somnambul. De cele mai multe ori, redactarea poeziei se des`v\r[e[te de ajuns de repede, f`r` e[u`ri \ntr-un punct mort [i ca atare f`r` am\n`ri de realuare a motivului pe mai t\rziu. (…) |n urm`, simte nevoia confrunt`rii cu o p`rere, \ncep\nd s` citeasc` \n acest scop so]iei [i mai ales b`iatului, cu un spirit critic mai sever. Manuscrisul poeziei abia elaborate, greu de descifrat din cauza [ters`turilor, urmeaz` apoi s` fie transcris pe curat, de ast` dat` cu cerneal`. C\nd ezit` \ntre dou` nuan]e pentru acela[i termen, poetul strig` din birou cer\nd op]iunea familiei.“ (din jur-

nalul lui Dinu Pillat, b`iatul „cu un spirit critic mai sever“, citat de Lucian Raicu \n Reflec]ii asupra spiritului creator) L. V. n O alt` defini]ie de re]inut din dic]ionarul urban (123.ro): omul din conserva cu fasole = expresie peiorativ` care denume[te o persoan` de moravuri u[oare a c`rei via]` se rezum` la datul cu p`rerea \n materie de orice [i cele mai noi b\rfe despre vedete, seriale, evenimente sociale, tot ce ]ine de mass-media autohton`. La c\t de mul]i s\nt, cred c` ne iese de o iahnie. A. P. n Claire Chazal, prezentatoarea telejurnalelor de pe TF1, a fost agresat` \n vara aceasta, \n parcarea televiziunii, de c`tre un b`rbat. Acesta a a[teptat-o s` deschid` geamul ma[inii (pentru a ac]iona poarta automat`) [i i-a r`sturnat \n cap femeii o g`leat` cu excremente, p`m\nt [i amoniac. Motivul: convingerea individului c` prezentatoarea l-a „[ters“ cu ma[ina, \n urm` cu c\teva zile.

Judec`torii se vor pronun]a \n aceast` chestiune abia pe 31 ianuarie 2014. Aceea[i Claire Chazal a mai p`]it o belea [i pe la sf\r[itul anilor ’90 – de data aceea \ns`, nu \n postura de jurnalist`-[oferi]`, ci de romancier`. Prezentatoarea de [tiri publica \n 1997, la Plon, primul ei roman, L’Institutrice; la scurt` vreme, cei din redac]ia ziarului Voici culegeau din nou textul, \i schimbau titlul [i autorul, [i-l trimiteau ca „manuscris“ mai multor edituri. Nici una dintre editurile contactate nu s-a ar`tat interesat` s`-l publice. Nici m`car Plon… C. C. n „|n \ncercarea noastr` de a ajunge la un nivel mai \nalt de m`iestrie artistic`, am avut mai mult noroc cu Roland Petit. Discu]iile noastre ini]iale din 1970 fuseser` despre ideea de a crea un balet bazat pe À la recherche du temps perdu a lui Marcel Proust. Lucrarea este alc`tuit` din mai multe volume de amintiri detaliate despre via]a sa. {tiu asta pentru c`, \mpreun` cu restul trupei, am \ncercat s` o citesc. |ntr-o perioad` \n care SF-ul era principala noastr` diet` literar`, asta nu a fost o sarcin` u[oar`. |nc` \mi place s` cred c` am ajuns mai departe dec\t ceilal]i, dar, \n mod sigur, nici unul din noi n-a trecut de volumul al treilea. Proiectul a fost, p\n` la urm`, anulat din numeroase motive. Numai cititul \n sine ne-ar fi luat prea mult timp, iar subiectul ar fi fost unul prea dificil pentru cea mai mare parte a publicului nostru. Cu toate astea, Roland nu a renun]at [i ne-a implicat \n Ballets de Marseille, de[i noi aleseser`m varianta u[oar` de a nu scrie nici o muzic` original` pentru spectacole, refolosind versiuni din «Careful with that axe, Eugene» [i «Echoes», ultima cu o tem` inspirat` vag de Frankenstein.“ (Nick Mason, bateristul trupei Pink Floyd, \n Inside Out. O istorie personal` a Pink Floyd, traducere de Louis Ulrich, Editura Victoria Books) M. C.

Uwe Tellkamp © SWR – Alexander Kluge

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

A studiat medicina la Leipzig, Dresda [i New York. |n paralel cu studiul, Uwe Tellkamp (n. 1968) a f`cut armata la o companie de blindate a Armatei Populare Na]ionale a Republicii Democrate Germane. Din cauz` c` purta cu el texte ale lui Wolf Bierman [i ale altor autori indezirabili \n RDG, a fost arestat pentru „activitate politic` subversiv`“. |n 1990, [i-a reluat studiile, \ncep\nd \n paralel s` scrie. Primele succese le-a \nregistrat ca poet.

Romanul s`u de debut – {tiuca, visele [i cafeneaua portughez` – a ap`rut \n anul 2000, iar pentru Somnul \n ceasuri a ob]inut Premiul „Ingeborg Bachmann“ \n 2004. Scrierea sa cea mai cunoscut` – romanul Turnul – a ap`rut \n 2008 [i a fost onorat` cu Premiul „Uwe Johnson“, Premiul German de Carte [i Premiul Na]ional German.

Roman monumental despre ultimii ani de socialism, devenit bestseller, Turnul a ap`rut anul acesta [i \n traducerea româneasc` a lui Vasile V. Poenaru, la Curtea Veche Publishing. Mul]umim revistei vieneze Aurora (aurora-magazin.at) pentru permisiunea de a prelua interviul de fa]`.

DILEMATECA

INTERVIU

„Am avut mereu senza]ia c` trebuie s`-mi caut o parte din r`d`cini \n România“ se p`rea mie socialismul. Asocierea cu „stivuirea“ a jucat fa]` de aceasta un rol subordonat, \ns` nu neb`gat \n seam`.

Povestea dintr-o ]ar` afundat` este, \ntr-un anumit sens, povestea multor oameni din a[a-numitul Bloc r`s`ritean, o m`rturie absolut inteligibil`. C\nd s-a trezit \n dvs. b`nuiala de a fi atins pulsul timpului?

B`nuiala de a fi atins pulsul timpului nu am avut-o niciodat` \n timpul scrisului, dimpotriv`. Tr`iam la Karlsruhe, un ora[ aflat departe \n vestul Germaniei, \n care mai nimeni nu era interesat de aceste pove[ti, iar eu aveam senza]ia c` veneam de pe Marte [i scriam o carte care nu avea s` fie niciodat` publicat`, cu at\t mai pu]in citit`. Pe mine \nsumi m` prinsese cartea, sim]eam o atrac]ie, o constr\ngere de a o scrie, indiferent de cum ar`tau [ansele de succes. Era, \n mare parte, povestea mea [i aveam senza]ia c`, dac` nu duc cartea p\n` la cap`t, spiritele m` vor urm`ri pe veci.

Scrie]i spontan?

Nu, nicidecum, except\nd faptul c` fie-

care \nceput, cel al unei propozi]ii sau al unui capitol, are anumite tr`s`turi de scris spontan. C\nd merge creionul la plimbare pe h\rtie, \n ceea ce m` prive[te, iese o proz` incoerent`, asociativ`, f`r` structur`. Cu c\t mai mult avansez de la un text la altul, cu at\t mai mult m` intereseaz` o proz` care tr`ie[te din frumuse]ea texturii semantice, din structurile rela]iilor [i ac]iunii, din „designul interior“, [i mai pu]in din imaginea limbajului, care este de origine liric` [i nu ar trebui, dup` p`rerea mea, s` domine \n proza narativ`.

Construirea „pun]ilor \ntre Bucure[ti [i Praga [i Var[ovia [i Berlin“ e mai simpl` datorit` numitorului comun al pr`bu[irii unui sistem, dec\t, s` zicem, construirea pun]ilor \ntre Berlin [i Berlin? }ar` afundat` vs ]ar` scufundat` — s\nt cele dou` no]iuni inter[anjabile?

Locuitorii ora[elor pe care le-a]i numit ca exemple \mp`rt`[esc unele experien]e, iar asta leag` uneori mai puternic dec\t limba (aparent) comun`. Oricine a tr`it \n socialism, fie la Var[ovia, fie la Bucure[ti sau Le-

pagina 3

Turnul a fost deja tradus \n multe limbi.

C\t de important` este pentru dumneavoastr` men]inerea conota]iei de stivuire, implicit` \n limba german`?

Turnul este complex ca no]iune [i titlu, asta a fost important pentru mine. |mi plac titlurile care te \ntorc \n copil`rie, la terminologia basmelor, ele s\nt impregnate cu senza]iile [i imagina]ia unei v\rste la care se cunosc lucrurile pentru prima dat` [i de aceea te marcheaz` \n mod deosebit. Felul \n care s\ntem nu-l putem schimba sau Despre ce vorbim, c\nd vorbim despre dragoste s\nt titluri de adul]i, abstracte, vagi, nememorabile. Castelul sau Muntele vr`jit evoc` [i invoc` totalmente alte dimensiuni.

Turnul se asociaz` cu turnul de filde[, \n care tr`iesc mul]i locuitori ai c`r]ii mele, dar [i cu \nchisoarea [i construc]ia rezistent`, fortificat`, care prive[te deasupra ]`rii [i \i respinge pe atacatori. Cea mai important` pentru mine a fost leg`tura cu basmul Frumoasa din p`durea adormit`.

Frumoasa se \n]eap` \ntr-un fus, \n turnul celei de-a treisprezecea z\ne, [i cade, ca [i ]ara, \ntr-un somn de o sut` de ani. A[a mi

pagina 4

INTERVIU ningrad, [tie ce \nseamn` pana de curent, cunoa[te statul la coad` \n fa]a magazinelor, [tie ce se ascunde \n spatele no]iunii „Vitamina P“ (de la „pile“), cunoa[te paradele \n fa]a tribunelor, \ndoctrinarea din partea statului constituit absolutist — dar cunoa[te [i acele [iretenii svejkiene, cu ajutorul c`rora izbuteai s` biruie[ti via]a de zi cu zi, [tie ce s\nt improviza]ia [i fenomenul ciudat \n care, dintr-o bil` de sticl`, poate ie[i o lume \ntreag`, [tie c` intensitatea tr`irii compenseaz` lipsurile, c` o singur` pat` de culoare uitat` \n ora[ele noastre cenu[ii a \nsemnat ceva de neuitat, ceva ce vizitatorii din Occidentul saturat, care a avut [i are, desigur, propriile probleme diferite, \[i puteau explica doar cu greu.

O ]ar` afundat` este o ]ar` care nu mai iese niciodat` la suprafa]`, \n timp ce o ]ar` scufundat` ar putea – de aceea disting \ntre cele dou` no]iuni. Nu cred c` va mai exista vreodat` ceva ca RDG. Alte modele de societate s\nt imaginabile, dar eu cred c` nu va mai exista ceva ca RDG. De[i – cum afirm` James Bond – „niciodat` s` nu spui niciodat`!“

„M-a atras \ntotdeauna România vorbitoare de german`“

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

|n Turnul exist` c\teva referiri explicite la România — [i chiar [i c\teva cuvinte române[ti, ca de exemplu „pa[aport“, „papuci“ [i „pricolici“. De unde vin? Ce realizeaz` ele?

Turnul este [i o carte a limbilor. Aceste cuvinte s\nt rostite de o femeie \n v\rst` din Transilvania a c`rei limb` german` s-a amestecat cu româna. (|n orice caz, eu aveam aceast` impresie c\nd vorbea Oskar Pastior — chiar [i atunci c\nd nu era vorba de poeziile sale, \n care el [i cultiva acest amestec.)

Pe mine m-a fascinat dintotdeauna aceast` german` care a b`ut mult timp din vinul altei limbi; poate are de-a face [i cu povestea familiei mele, pentru c` bunica mea era originar` din Silezia [i vorbea o astfel de german`, care suna ciudat [i care-l fascina enorm pe b`iatul care eram eu pe atunci. {i lucruri absolut private joac` un rol. Pe mine m-a atras \ntotdeauna România vorbitoare de german`, deci Banatul, Transilvania, Bucovina, niciodat` nu mi-am putut cu adev`rat explica de ce. Despre bunicul din partea mamei nu [tiu absolut nimic, nu exist` vreun nume, vreo fotografie, indicii biografice; bunica mea a t`cut \n privin]a lui, p\n` a murit. Eginald Schlattner mi-a spus, cu ocazia unei vizite, c` a[ avea „a[a o fa]` sibianc`, drag`“, [i chiar [i numele Uwe n-ar fi a[a de neobi[nuit pentru Transilvania.

Ciudat [i emo]ionant pentru mine c` mi-a spus asta. S-ar putea s` sune oarecum ciudat pentru dvs., dar eu am avut mereu senza]ia c` trebuie s`-mi caut o parte din r`d`cini \n România. |n Atlantida socialist` se afund` nu numai regimul din RDG, ci lumea dictaturilor comuniste \n general, o lume care se \ntindea odinioar` – ca s` zicem a[a – de la r\ul Elba p\n` \n Delta Dun`rii ([i dincolo). Vorbi]i despre o imagine a României ascuns` ad\nc \n straturile mitologic-magice ale romanului.

A]i putea s` dezvolta]i aceast` idee?

Aceast` imagine a României nu exist` explicit, ea este \mpletit` cu structura de basm, foarte important` pentru mine, pe care s\nt dezvoltate toate celelalte straturi ale romanului, ca ornamenta]ie pe fondul unui material. „România“ este mai degrab` o metafor` pentru „basm“, a[a cum [i dictatura

lui Ceau[escu avea ceva dintr-un basm sumbru. Cl`diri precum Palatul Parlamentului nu mai s\nt europene, ci par a se ivi din timpuri str`vechi, din lumea faraonilor, a regilor legendari ai Assur-ului, [i pe mine m-a fascinat mereu: cum e posibil a[a ceva \n toiul secolului XX, \n mijlocul Europei. Al treilea rege negru al secolului XX, Conduc`torul Ceau[escu, [i regina neagr`, so]ia lui, mi se p`reau, \n ceea ce prive[te puterea lor, ac]iunile [i impactul lor, comparabili, de fapt, doar cu faraonii, spre a c`ror reprezentare divin` [i \nalt` preo]ime, ba chiar asem`nare cu zeii, n`zuiau.

Un citat din Thomas Bernhard: „Europa, cel mai frumos [basm], e moart`; acesta-i adev`rul, aceasta-i realitatea. Realitatea, ca [i adev`rul, nu este un basm, [i adev`rul n-a fost niciodat` un basm.“ E corect?

Thomas Bernhard ignor`, \n afirma]ia sa, o realitate de o importan]` hot`r\toare, [i anume cea a amintirii \n care se transform` orice realitate, odat` ce a trecut. Eu cred c`, \n afar` de mult-evocatele sale experien]e sumbre din copil`rie, el nu [tia multe despre realit`]ile secolului XX, \n special despre cele din socialism. Numai astfel \mi pot explica o afirma]ie a[a de plat` [i neavizat`.

Doar basmele nu descriu nimic altceva, dec\t realit`]i (condensate), mai exact ele descriu ceea ce a r`mas din acestea \n imagina]ia oamenilor, [i fiecare realitate este [i un adev`r.

Nu este un basm c` un fiu de cizmar din Scornice[ti construie[te un imperiu \n care se las` celebrat drept soare al Carpa]ilor?

A[a-zisul „pui românesc“ al anilor ’80, care p`rea alc`tuit doar din gheare [i creste de coco[, nu are faima unui animal de basm,

Lansare la Bookfest 2013

© Robin Skjoldborg

„Imagina]ia poate fi realitatea de m\ine“ Conflictul \ntre genera]ii, conflictul tat`fiu, circumscrie romanul dvs. \n multiple privin]e, deosebit de dramatic; de exemplu, la patricidul lui Altberg, relatat indirect, care reprezint` o oglindire — distorsionat`, desigur — a uciderii lui Hildebrant de c`tre Hadubrant. Deja \n al doilea capitol al Turnului se citeaz`, \n avanscena acestui conflict tematizat pe larg \n carte, din C\ntul lui Hildebrand — par]ial, chiar \ntr-o clar` german` veche: „Ik gihorta dat seggen / dat sih urhettun / aenon muotin“. Sau „sunufatarungo“. Asta sun` foarte p`m\ntesc. Povestea dvs. c\nd \ncepe, de fapt? |n timpul circular, adic` omniprezent, al basmelor.

„Dar nu trebuie s` credem dec\t jum`tate din ceea ce spun medicii, iar c\nd scriu ceva, s-ar cuveni s` fim deosebit de suspicio[i“, a[a \l citeaz` Altberg pe tat`l s`u, farmacistul.

S\nte]i un doctor care are ceva de spus, dar c\t putem, c\t trebuie s` credem din pove[tile, din basmele, din adev`rul [i din realit`]ile dvs.?

La \ntrebarea aceasta, r`spund cu un

„Traduc`torii s\nt cei mai aten]i cititori“ – aceste cuvinte le pune]i \n gura Baronului Arbogast. Ele se refer` la \nceputul [i apoi, din nou, spre sf\r[itul romanului, la cei „doi uria[i“, care bat clopotele pe Casa Kroch din Leipzig. |n realitate, \ns`, cei doi clopotari nici m`car nu bat acela[i clopot. Clopotul cel mare e b`tut de clopotarul din dreapta, [i cel mijlociu, de cel din st\nga. Difer` aici realitatea de aparen]`?

Bravo, s\nte]i cu adev`rat un cititor foarte atent! Aceast` \ntrebare mi-o pune]i dvs., un român, [i nu, de exemplu, un locuitor al Leipzig-ului sau vreun alt cititor (german)!

Doi uria[i — dou` timpuri: cel a basmului (timpul ve[nic) [i cel al vie]ii de zi cu zi. |ntre timp, au fost montate dramatiz`ri ale Turnului la Dresda [i Wiesbaden. Se pierde ceva, oare, c\nd se \mpacheteaz` povestea aceasta monumental` a celor „o mie de lucruri m`runte“, pove[tile dvs. dintr-o ]ar` afundat` \n dou` ore [i jum`tate de vraj` scenic`?

Aici trebuie s` spun c` eu cunosc doar punerea \n scen` de la Dresda, n-am v`zut vreo alt` montare a Turnului. La Dresda, cartea e redus` (destul de bine, de altfel) la nucleul ac]iunii, la scene. |ns`, ac]iunea nu e totul, cum [tie orice cititor al lui Proust.

La \nceput, timpul avea r`bdare cu oamenii, dup` cum spune autorul român Marin Preda, decedat \n 1980, \n romanul s`u Morome]ii. {i \n Turnul dvs., pare la \nceput c` timpul ar avea foarte mult` r`bdare, dar la sf\r[it exist` aproape numai instantanee.

Pentru cine bat ceasurile?

La \nceput, pare s` fie \ntr-adev`r totul neclintit, ai impresia de \naintare prin clei.

La sf\r[itul c`r]ii, ac]iunea gone[te, timpul gone[te. Pentru cine? Mi-e team` c` pentru epoca numerelor, care a \nceput dup` cea a imperiului socialist-atlantic, care a luat sf\r[it odat` cu transform`rile din 1989. interviu realizat de

Vasile V. Poenaru traducere din limba german` de

Diana Gierling

n

pagina 5

„…dar apoi, dintr-odat`, b`tur` ceasurile“: timpul acesta e la dvs. o no]iune-cheie cu care se experimenteaz` dintr-o perspectiv` adesea improbabil`. {i exist`, \n Turnul, dac` nu un str`bunic, totu[i un bunic al ceasurilor, ceea ce sun` deosebit de bine (din p`cate, doar \n german`), av\nd \n vedere [i transferul se-

mantic excelent \nscenat fonetic. [n. trad.: Ur= „str`-„, Uhr = „ceas“] |n turn, totul se \nv\rte \n jurul ar`t`toarelor, \n jurul pendulei. Tic`ie constant, face clic, [i apoi, dintr-odat`, vin cele dou` puncte, apoi vine momentul decisiv: sf\r[itul provizoriu al romanului. V` plac ceasurile?

Ceasurile m` fascineaz` din copil`rie.

Dintre impresiile mele din copil`rie cele mai marcante face parte ascultatul b`t`ii ceasurilor din cartier, \n zilele calde, c\nd ferestrele erau deschise [i eu veneam de la [coal`. Venea \n cartier un ceasornicar din Glashütte, un or`[el din Mun]ii Metaliferi, cunoscut pentru tradi]ia sa \n construc]ia ceasurilor. El repara [i \ntre]inea ceasurile \n cartierul nostru [i eu aveam voie s` m` uit la el c\nd lucra, [i astfel am ajuns \n multe locuin]e [i i-am cunoscut pe locuitorii lor. Fiecare dintre ceasurile astea – orologiile mari, pendulele, ceasurile de comod`, ceasurile de [emineu – avea o poveste. |mi aduc aminte de un a[a-zis ceas coad`-de-r\ndunic`, un fel de ceas construit \n (mun]ii) Isergebirge [i Riesengebirge. |i fusese dat doamnei \n v\rst` la care l-am v`zut, la nunt`, la care zestrea – un dulap pictat, un pat cu baldachin, un leag`n de copii, a[a-numita c`su]` de p\ine cu c\rp`tor – a fost adus` pe un car de recolt` [i tot satul a fost \n picioare. A[a am aflat eu, v`z\nd un ceas, ceva despre nun]ile din Isergebirge.

z\mbet discret, z\mbetul povestitorilor care [tiu c` imagina]ia poate fi realitatea de m\ine [i c` realitatea de ieri continu` s` tr`iasc` \n povestirile noastre. Mircea C`rt`rescu scrie, \n romanul s`u Orbitor. Aripa St\ng`, despre fluturi c\t bivolii, pe care-i z`re[te neamul Badislavilor, care vine din Bulgaria peste Dun`rea \nghe]at`, [i, dup` ce am citit ceea ce descrie el \n mod inegalabil [i cu cea mai mare for]` poetic`, [tiu c` exist` fluturi c\t bivolii, ale c`ror aripi au carnea moale, comestibil`.

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

\ntr-o anumit` m`sur`? Nu e de basm salvarea unui b`rbat care a supravie]uit Holocaustului \ntr-o gr`din` zoologic` din Antwerpen, printre maimu]e, ca membru al grupului lor? — [i anume, c\nd se adaug` ceva decisiv pentru efectul realit`]ilor: trecerea timpului, care nu e nici ea prea confortabil`.

De altfel, eu nu a[ acorda unor astfel de afirma]ii – [i tocmai din partea lui Thomas Bernhard, care iubea discursul incisiv – prea mult` importan]`. Amras e un text profund romantic, deci [i de basm, [i Bernhard l-a denumit lucrarea sa preferat`.

DILEMATECA

INTERVIU

pagina 6

DOSAR

Catrinel Popa

Roger Chartier, reputat teoretician [i istoric al lecturii, a insistat \n mai multe r\nduri asupra caracterului subversiv al cititului, doar \n aparen]` inofensiv [i marginal. |n raport cu ordinea exterioar`, prestabilit` (impus` ierarhic, arbitrar` sau pur [i simplu despotic`), lectura activ`, al c`rei poten]ial nu trebuie n`scocit, ci doar descoperit, are capacitatea de a instaura noi „norme“ [i, la rigoare, de a impune o nou` „ordine“.

Spa]iul c`r]ii [i spa]iul social Noua „ordine“ instaurat` de actul lecturii, departe de a fi definitiv`, se dovede[te prin excelen]` dinamic`, dialogic` [i oscilant`, preschimb\nd spa]iul c`r]ii \ntr-un soi de aren` de lupt` sau mas` de joc, unde cititorul [i cartea \[i disput` suprema]ia, p\n`-ntr-acolo \nc\t, \n anumite \mprejur`ri, ap`r`torii sensului unic au motive \ntemeiate s` devin` vigilen]i. „Cartea aspir`, prin chiar defini]ia ei, s` impun` o ordine, fie c` aceasta are \n vedere descifrarea sensurilor sale, modul \n care trebuie interpretat` sau norma dorit` de autoritatea comanditar`. Dar cu toate acestea, ordinea des`v\r[it`, pe care cartea \ncearc` s` o instaureze, nu se dovede[te, atotputernic` atunci c\nd vine vorba de a anihila libertatea cititorului“i, afirma, cu \ndrept`]ire, Roger Chartier.

Considera]iile sale atrag, implicit, aten-

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

C`r]i [i cititori din Epoca de Aur ]ia asupra complexit`]ii [i anvergurii lecturii ca fenomen social, men]in\ndu-se totu[i \n limitele unui model binar, conform c`ruia, \n final, fie cititorul, fie cartea c\[tig` partida. |n realitate, de[i nu putem ignora eviden]a c` „institu]ia lecturii se \ntemeiaz`, \n fapt, pe teama de cititori, ca indivizi liberi [i \nzestra]i cu imagina]ie“ii, totu[i o metafor` mai adecvat` pentru spa]iul c`r]ii \n regimurile totalitare ni se pare aceea a scenei. Teritoriu prin excelen]` ambiguu, cartea-scen` devine, \n contextul dat, spa]iu privilegiat al unei pantomime elaborate, la care ia parte o \ntreag` echip` alc`tuit` din autor, editor, designer, ilustrator, tipografi [i, nu \n ultimul r\nd, din reprezentan]i ai „autorit`]ii comanditare“ (cenzori, activi[ti culturali, prefa]atori atent selecta]i etc.). Nu f`r` temei s-a vorbit chiar de o triad` histrionic`, alc`tuit` din scriitorul paliativ, cititorul pervertit [i cenzorul complezent.iii |n aceste condi]ii, vechea tensiune dintre ordine [i subminarea ei ia forme dintre cele mai nea[teptate, iar figura Cititorului, ca produc`tor (fie [i virtual), de sensuri, se pulverizeaz` \ntr-o derutant` varietate de ipostaze. Dificil de reconstituit din piesele disparate ale unui puzzle incomplet, profilul cititorului empiric din perioada ceau[ist` poate fi totu[i aproximat pornind mai cu seam` de la am`nunte, curiozit`]i, aspecte periferice [i \n aparen]` prea pu]in relevante,

multe dintre aceste urme fiind risipite fie prin paginile jurnalelor [i autobiografiilor, fie prin ziarele [i revistele din epoc`.

Curiozit`]i, absurdit`]i, extravagan]e |n pofida s`r`ciei materialului documentar, to]i cei care s-au ocupat de un aspect sau altul al recept`rii literaturii, \n secolul XX, au \ncercat s` ofere c\teva solu]ii de compromis. Fie c` este vorba de a analiza – mai cu seam` \n cazul spa]iului sovietic – chestionarele administrate, \ncep\nd din anii ’20, cititorilor [i centralizate de reprezentan]ii oficialit`]ilor (librari, activi[ti culturali, responsabili ai cercurilor de lectur` etc.), fie de sugestiile lui D.F. McKenzieiv de a considera edi]iile \n sine drept lecturi suigeneris ale textelor sau de a selecta din autobiografii, jurnale ori scrisori, adresate redactorilor, informa]ii verificabile cu privire la reac]iile cititorilor (Jonathan Rose, Robert Darnton) – treptat, profilul cititorului de r\nd \ncepe s` prind` contururi din ce \n ce mai deslu[ite. |n ceea ce prive[te cazul particular al lecturii \n România comunist`, o surs` pre]ioas` de asemenea difficiles nugae o reprezint` presa cultural` a vremii. Cine are curiozitatea s` r`sfoiasc`, de pild`, revista România literar` de la \nceputul anilor ’70 va constata – cu amuzat` surprindere – c` \ntr-un num`r, la rubrica „Ochiul magic“, se pome-

noteaz` Paul Cernat – „dislocarea (produselor) din «locurile tradi]ionale» \mbr`ca apecte absurde, grote[ti, care sfidau, programatic [i «inventiv», orice ra]ionalitate.“vi Astfel de imagini ne trimit cu g\ndul la bancurile din Epoca de Aur [i, \n general, spun multe despre comportamentul nostru na]ional, despre inventivitatea specific româneasc` c\nd vine vorba de a descoperi surogate [i modalit`]i de evaziune din contexte prea pu]in satisf`c`toare.

Nu f`r` temei s-a vorbit chiar despre instaurarea unui adev`rat cult al c`r]ii \n ultimele decenii de comunism. Semnale \n sensul acesta s-au putut deslu[i mai ales dup` dezghe]ul de la mijlocul anilor ’60, dovad` emula]ia pe care o st\rneau aproape toate nout`]ile editoriale, [i mai cu seam` cele despre care se zvonea c` ar fi \nt\mpinat dificult`]i la apari]ie. Cultul acesta devenit, \n varianta sa soft „moda c`r]ii bune“vii, poate surprinde ast`zi, c\nd mijloacele de informare/entertainment s-au diversificat considerabil, iar modelul de lectur` tradi]ional (acela care solicita integral aten]ia [i participarea afectiv` a cititorului) a intrat \n declin. |n plus, fervoarea cu care erau c`utate [i achizi]ionate „noile“ apari]ii (fie ele [i reedit`ri!), dovede[te totodat` c` lectura a reprezentat, \n perioada de dinainte de 1989, nu numai o mod`, ci [i un soi de narcotic, capabil s` fac` suportabil` existen]a de zi cu zi, prin simpla \mprejurare c` oferea o anumit` libertate interioar`, greu de ob]inut prin alte mijloace. Este [i unul dintre motivele pentru care cartea ajunsese, \n ultimele decenii ale dictaturii, nu numai obiect-feti[, ci [i marf` de contraband`: „Se f`ceau ca-

douri, xeroxuri [i chiar c`r]i publicate, de exemplu Jurnalul de la P`ltini[, Steinhardt.

C\nd s-a dus tat`l meu \n Fran]a (…) a venit cu ni[te geamantane imense, din care \ns` la vam` i-au oprit Eliade [i Eugen Ionescu.

El spera s` le fofileze printre c`r]i cu Sherlock Holmes [i c`r]i de Agatha Christie.“viii

|n aceea[i ordine de idei, Eugen Negrici pomenea despre „un comer] bizar pe sub tejghea, care, \n ochii str`inilor b\ntui]i de febra consumismului, putea s` par` extravagant“ix, obiectul „traficului“ constituindu-l cu prec`dere „c`r]ile \nconjurate de o aureol` ocult`, despre care se zvonea c` au avut probleme la apari]ie […] \mpachetate la iu]eal`, de-a valma cu altele, de c`tre libr`rese, spre a fi strecurate clien]ilor obi[nui]i (doctori, arhitec]i, ingineri [i profesori).“x Nu conta c` volumele erau aproape ilizibile, c` ar`tau tot mai r`u, h\rtia „aducea din ce \n ce mai mult a h\rtie igienic`, de cele mai multe ori \n nuan]e diferite, de la roz p\n` la verzuliu.“xi |n ciuda acestor aspecte, care, desigur, nu ar fi trecut nesanc]ionate \ntr-o societate de consum, \n timpul dictaturii ceau[iste cozile la c`r]i ajunseser` s` le concureze pe cele la carne: „Existau cozi-gigant […] la c`r]i – la anumite c`r]i, cele cu «[op\rle». Maic`-mea avea o prieten` libr`reas` care ne mai punea din c\nd \n c\nd de-o parte c\te ceva. |n 1980 ap`ruse Cel mai iubit dintre p`m\nteni al lui Marin Preda.

«Lua]i-o, doamn`, c` e o caartee... tare!»“xii

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

ne[te despre o „inova]ie“ cel pu]in neobi[nuit`. Iat` paragraful cu pricina (redactat \ntr-un stil savuros): „Ni se propune o inova]ie ciudat`. Chiar foarte ciudat`. Alimentara cu autoservire din Mihai Bravu, lu\ndu-[i libertatea de procedur`, pune la \ndem\na consumatorilor s`i, pe l\ng` celelalte produse, [i… c`r]i. |ntr-o co[arc` de s\rm`, lipit` de scaunul casieri]ei, s\nt expuse volume (unele mai vechi, altele mai noi) de literatur`. Un Thomas Mann, Doctor Faustus, prezideaz`, atr`g\nd gale[ aten]ia cump`r`torilor. Iei dou` chile de m`lai [i, cine [tie, \]i d` ghies bunul Dumnezeu s` te c`p`tuie[ti [i cu c\teva c`r]i. Un Thomas Mann, vorb` gorepirgeasc`, are, de, calit`]ile lui. Azi a[a, m\ine a[a, \]i faci o bibliotec` personal`. Cine s` mai bage-n seam` libr`riile? Tot te duci dup` de-ale gurii, nu-i a[a, de ce s` nu-]i \mpar]i banii de co[ni]` mai cu folos? Cumperi un borc`nel de mu[tar, ]i se lipe[te de m\n` vreun Kafka, vreun Proust, m` rog, ce nu-i poate trece omului prin cap? {i unde mai pui c` ini]iativa se poate extinde. S` se lase mai prejos celelalte «autoserviri» din re]ea? Ar fi frumos, intr\nd la Unic, s` auzi: «Hegel nu mai avem ast`zi, la delicio[ii castraveciori \n o]et v` putem oferi un Marin Sorescu. M\ine cine [tie, poate…»“v Pentru cineva nefamiliarizat cu particularit`]ile societ`]ii multilateral dezvoltate din România anilor ’70, pagina ar putea s` par` desprins` din opera unui prozator cu mult` imagina]ie, dar \n fond nu face dec\t s` ridiculizeze subtil aspecte dintr-o lume \n care absurdul tindea s` devin` parte a cotidianului. Asemenea practici ajunseser` s` se generalizeze \n anii ’80 c\nd – a[a cum

DILEMATECA

DOSAR

Cititorul anilor ’70

pagina 7

De[i aspectele aduse \n discu]ie p\n` la acest punct ]in mai cur\nd de latura anecdotic` a fenomenului investigat, ele ne ajut` s`-i surprindem mai bine anvergura, complexitatea [i paradoxurile. |n ceea ce prive[te tensiunile \ntre establishment [i practicile individuale de lectur`, \n România anilor ’70, tot presa literar` a vremii ne ofer` c\teva piste de investiga]ie interesante. De pild`, \n num`rul 16, din aprilie 1972, \n preajma Conferin]ei Na]ionale a Scriitorilor, revista România literar` public` o serie de puncte de vedere ale „oamenilor muncii“, din diferite „sectoare de activitate“, cu privire la a[tept`rile lor de cititori.

Spre deosebire de anchetele din anii preceden]i (1970, 1971), ap`rute \n paginile aceleia[i reviste, unde erau prezentate exclusiv ecourile literaturii contemporane \n r\ndurile „f`uritorilor de valori materiale“, acum, printre cei invita]i s` \[i exprime opiniile, se num`r` [i „f`uritori de valori spirituale“ (scriitorul Dumitru Corbea, criticul Lauren]iu Ulici, compozitorul Doru Popovici, actri]a Irina Petrescu etc.), \ntr-o \ncercare de a mima pluralismul [i diversitatea.

C\t de bizar era peisajul cultural [i literar al acelor ani ne demonstreaz` tocmai recursul la acest simulacru de deschidere c`tre un evantai aparent variat de puncte de vedere. Nu mic` este surprinderea ci-

pagina 8

titorului, c\nd, l\ng` r`spunsul oferit de Lauren]iu Ulici („Critica prin DA [i NU“), absolut decent, f`r` trimiteri la documentele de partid \n vog` [i f`r` cli[ee din rezervorul nesecat al limbii de lemn, d` peste opinia tovar`[ului Valentin Ciuc`, directorul Bibliotecii documentare „Gh.T. Kirileanu“ [i pre[edinte al Comitetului municipal de cultur` [i educa]ie socialist`, Piatra Neam], care pledeaz` pentru „reactualizarea problemei raportului dintre creatorul de art` [i consumatorul ei“xiii \n spiritul Tezelor din iulie [i noiembrie 1971. Nu s\ntem departe de optica personajului din proza lui Mircea Nedelciu, Maistrul Ilie Ilie Razachie \[i d` concursul.

Punctul de vedere al lui Dumitru Corbea („Poezia, \n esen]`, nu-i dec\t descoperire“) este o mostr` de abilitate sofistic`, din moment ce scriitorul \[i manifest` preferin]a pentru poezia revolu]ionar`, pentru ca apoi s` se gr`beasc` s` adauge c` orice poezie este, \ntr-un fel sau altul, revolu]ionar`. Textul s`u se dore[te, \n fond, o pledoarie pentru „revolta creatoare“, „acea revolt` care contribuie la \mbog`]irea patrimoniului spiritual al ]`rii.“xiv Dac` {tefan Neagu, student la Institutul de Medicin` [i Farmacie, Bucure[ti, condamn` crea]iile artistice care „]intesc succesul facil, cultiv` pitorescul \n sine, exotismul sau s\nt manieriste“xv, Ion Daniloiu (forjor la Uzinele 23 August) m`rturise[te c`, dintre toate materiile pe care le studiaz` la liceu (foarte probabil forma de \nv`]`m\nt seral), la poezie [i-a luat meditator. Avem de-a face, practic, cu o invita]ie (imperativ`!), adresat` scriitorilor de a petrece mai mult timp \n fabrici [i uzine („Cred c` \nt\lnirile mai dese cu scriitorii ar fi pentru noi cele mai folositoare ore de medita]ie“).

La r\ndul s`u, Nicolae Panait, tractorist la IAS Mogo[oaia, dore[te s` vad` c\t mai mul]i scriitori pe ogoare [i chiar rememoreaz`, nostalgic, episodul unei asemenea \nt\lniri memorabile: „C\ndva a venit la noi un scriitor. A stat cu tractori[tii aproape o zi \ntreag`. Pe unii ne-a \ntrebat cum e via]a noastr`? E grea, e u[oar`? Nu-mi amintesc ce i-am r`spuns, dar, oricum, u[oar` nu cred s`-i fi spus. Mai cur\nd cred c` m-am b\lb\it. S\nt multe \nt\mpl`ri care-]i vin \n minte la o asemenea \ntrebare; oricare meserie \[i are farmecul [i complica]iile ei.“xvi Iar meseria scriitorului nu i se pare complet str`in` de cea a sem`n`torului, din moment ce recurge la analogia carte/ogor: „Eu \mi \nchipui literatura ca pe un ogor pe care cresc plantele pe care le semeni. Dac` semeni idei [i imagini reale, vii, acea carte va trezi tot interesul, va fi ca o gr`din` \n care \]i place s` te afunzi.“xvii Nu vom insista asupra altor exemple (de[i multe dintre ele s\nt nu numai simptomatice pentru starea de spirit de pe scena literar` a anilor ’70, dar [i involuntar comice din perspectiva cititorului de ast`zi), ci vom \ncerca s` aproxim`m func]ia lor, s` vedem

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

DOSAR dac` ele pot oferi indicii cu privire la practicile de lectur` din perioada ceau[ist` [i mai ales la strategiile prin care „managementul“ cultural al vremii \n]elegea s` controleze acest teritoriu de nisipuri mi[c`toare.

Chiar dac` accept`m ideea conformit`]ii punctelor de vedere cu materialul descoperit la fa]a locului (pe scurt, dac` \nl`tur`m supozi]ia c` materialele ar fi fost falsificate), totu[i r`m\ne \ntrebarea (retoric`, desigur), dac` nu se urm`rea, prin asemenea forme de „deschidere \nchis`“, tocmai neutralizarea poten]ialului subversiv [i necontrolabil al lecturii.

Devine limpede, pe de alt` parte, c` scopul regimului ceau[ist nu era exclusiv acela de a-i aresta pe scriitorii disiden]i, ci [i de a oferi acces la cuv\ntul tip`rit, c\t mai multor cititori, \ns` pe c\t posibil \ntr-un cadru sta-

bilit [i controlat de puterea politic`. Dovad` numeroasele reglement`ri [i hot`r\ri cu privire la acest aspect, care s-au emis pe toat` durata regimului comunist. O consecin]` pervers` care decurge de aici este aceea c`, de multe ori, cititul c`p`ta conota]ii distincte, chiar \n cazul aceluia[i individ, \n func]ie de situa]ia concret` \n care se g`sea cititorul respectiv ( \n cadrul sferei private predominant era rolul paliativ sau evazionist, iar \n sfera public`, acceptarea rolului educativ [i formativ al lecturii, \n spiritul conformismului [i obedien]ei). |ncep\nd \nc` din primele luni ale anului 1973, anchetele [i interviurile cu diverse categorii de cititori devin tot mai rare, l`s\nd locul unor noti]e succinte prin care s\nt semnalate \nt\lniri cu publicul larg, lans`ri de carte, vizite de documentare ale scriitorilor

A treia edi]ie a Salonului na]ional al c`r]ii

Remarc`m de la bun \nceput preocuparea scriitorului pentru concilierea propriilor opinii [i convingeri, cu respectarea (formal`) a directivelor politice, de unde ambiguitatea anumitor pasaje (este chiar cazul fragmentului citat mai sus), oscila]ia \ntre \ntrebuin]area sofistic` a erudi]iei [i tonul profetic sau moralizator: „|n acest stadiu al cunoa[terii s\ntem o consecin]` a literei scrise [i tip`rite. |n existen]a [i \n \ntreg modul nostru de a fi, \n structura psihologiei noastre, genera]iile mileniilor urm`toare vor deslu[i marca de ne[ters, semnul acestei Galaxii a spiritului, pe care o numim de pe acum a lui Gutenberg. De c\nd me[terul din Mainz [i-a exersat pentru \nt\ia oar` revolu]ionarele lui caractere mobile pe o „scrisoare de indulgen]`“-tip […] for]a literei tip`rite nu a \ncetat s` transforme, s` modeleze con[tiin]a uman` […] |n perspectiva aceasta fabuloas` a viitorului hiperinforma]ional [i instantaneu \n puterea sa de recep]ie, c`r]ile noastre greoaie, cu o durat` greoaie [i ea de asimilare, vor fi, se spune […], contemporane cu Divina Comedie, Eneida, Iliada [i Odiseea.“xxi Cu toat` ambiguitatea, \n subtext persist` parc` \ncrederea autorului \n poten]ialul evazionist [i subversiv al lecturii (cartea este numit` \ntr-un loc „prilej de evad`ri \nc\nt`toare“, iar \n final se citeaz` textul unui afi[ UNESCO – \n limba francez` [i \n traducere: „Lire pour agir / Lire delivre / Lire pour grandir / Lire c’est vivre“); [i mai cu seam` pare s` persiste speran]a \n miraculoasa declan[are a acelui mecanism autodefensiv al indivizilor \n fa]a discursului oficial, mecanism capabil s` transforme masa

I

Roger Chartier, The Order of Books: Readers,

Authors and Libraries in Europe between the Fourteenth and Eighteenth Centuries, English

de cititori \n oameni lucizi, elibera]i de ignoran]`, temeri [i servitu]i.

Concluzii

Una dintre cele mai greu de prev`zut consecin]e ale investi]iei (de energie [i zel), f`cute de propaganda comunist` \n modelarea „cititorului de stat“ a fost, paradoxal, apari]ia [i „profesionalizarea“ (sesizabil` mai cu seam` \n anii ’80), a unui public cititor dotat cu un apetit nest`vilit de lectur`, „cu un fel de rezisten]` natural` la manipulare“xxii [i cu un spirit critic dezvoltat, capabil s` aleag` de pe rafturile libr`riilor c`r]ile „bune“ (adic` „acele c`r]i care mai con]ineau un dram de autenticitate“xxiii), s` le refuze pe cele scrise de autorii oficializa]i [i, la rigoare, s` asedieze sediile libr`riilor atunci c\nd era lansat pe pia]` vreun volum cu „[op\rle“. Tocmai acestui public – vl`star bastard al institu]iei lecturii „centralizate“? – i se datoreaz` e[ecul programului impus de c`tre propaganda comunist` \n teritoriul de nisipuri mi[c`toare al recept`rii literaturii.

Din acest motiv, \n ultimele dou` decenii comuniste, respectivul „programul impus“ ajunsese s` semene din ce \n ce mai mult cu o arie de operet`, interpretat` pe diverse voci, cu felurite varia]iuni, de „actorii“ implica]i, p\n`-ntr-acolo \nc\t avem motive s` ne \ndoim c` „regizorii“ \n[i[i \l mai puteau lua \n serios.

Catrinel Popa (n. 1976) este asistent universitar \n cadrul Departamentului de studii literare al Facult`]ii de Litere, Universitatea Bucure[ti, iar \n prezent preg`te[te un volum consacrat lecturii \n perioada ceau[ist`. Cea mai recent` carte publicat`: Labirintul de oglinzi.

Repere pentru o poetic` a metatranzitivit`]ii (Polirom, 2007).

n Cartea Româneasc`, 2008, p. 31.

VIII

trans. Lydia Cochrane, Stanford University

IX

Press, 1994, p. VIII (trad. mea, C.P.).

X

II

Michael

Sheringham,

Everyday

Life.

M`rturii orale. Anii ’80 [i bucure[tenii,

Muzeul }`ranului Român, Paideia, 2003, p. 83.

Eugen Negrici, Iluziile…, p. 31.

Ibidem.

XI

M`rturii orale…, p. 83.

Theories and Practices from Surrealism to the

XII

Present, Oxford University Press, 2006, p.226

XIII

România literar`, nr. 16/ 1972.

(trad. mea, C.P.).

XIV

Ibid.

III

Eugen Negrici, Literatura român` sub

comunism, 1948-1964,

ed.

a

II-a,

Cartea

Româneasc`, 2010, p. 19.

IV

D.F. McKenzie, Bibliography and the Sociology

of Texts, Cambridge University Press, 1999.

V

O inova]ie ciudat`, \n România literar`, nr.

46/ 12 noiembrie 1970.

VI

Paul Cernat, „Cozi [i oameni de r\nd \n anii

XV

Paul Cernat, ibid., p. 196.

Ibid.

XVI

Ibid.

XVII

Ibid.

XVIII XIX XX

România literar`, nr. 2/ 1973.

România literar`, nr. 34/ 1973.

România literar`, nr. 6/ 1973.

XXI

Ibid.

XXII

Mircea Nedelciu, „Avertisment la edi]ia a

’80“, \n Via]a cotidian` \n comunism, coord.

II-a“, \n vol. Tratament fabulatoriu, ed. a II-a,

Adrian Neculau, Polirom, 2004, p. 196.

Allfa Paideia, 1996, p. 2.

VII

Eugen Negrici, Iluziile literaturii române,

XXIII

Ibid.

pagina 9

Reflec]ii mai nuan]ate [i mai subtile cu privire la rostul c`r]ii [i func]iile lecturii g`sim \n c\teva texte ap`rute \n paginile României literare, cu prilejul celei de-a treia edi]ii a Salonului na]ional al c`r]ii. Astfel, \n num`rul 6, din 8 februarie 1973, Constantin }oiu semneaz` un articol intitulat „Omul [i Cartea“, unde, pe l\ng` elogiul (sincer [i adesea emo]ionant) al obiectului ca atare, s\nt aduse \n discu]ie teme precum evolu]ia mijloacelor de comunicare, diversificarea strategiilor de promovare a volumelor pentru copii [i tineret, analfabetismul [i semidoctismul, rela]ia dintre cartea de [tiin]` [i cea de literatur`, al`turi de c\teva – aluzive [i nu foarte numeroase, ce-i drept – referiri la principiile noului umanism socialist: „Sub deviza aceasta umanist`, pun\nd un semn de egalitate \ntre om [i c`r]ile destinate omului, una din ideile lui 1972, anul interna]ional al c`r]ii, dedicat puterii de expresie [i de comunicare a cuv\ntului scris [i tip`rit, s-a deschis salonul celor dou`zeci [i cinci de case de editur` române[ti, \nf`]i[\nd un frumos bilan] de lucr`ri

scrise din toate domeniile culturii […]

C`r]ile s\nt pentru oameni, [i oamenilor trebuie s` li se dea c`r]ile lor, omene[ti, de[i altele nici nu vedem care ar putea fi, except\ndu-le pe cele proaste sau neautentice, dar acestea nefiind propriu-zis umane, se exclud […]“xx

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

\n fabrici [i uzine (e.g. „La invita]ia Consiliului Na]ional al Pionierilor, scriitorii Ladmis Andreescu, V. Carianopol, Ion Cr\nguleanu, Viniciu Gafi]a, Petre Ghelmez [i Veronica Porumbacu au participat la \nt\lniri cu pionierii, \n cadrul c`rora au avut loc rodnice discu]ii despre arta [i literatura român` contemporan`, \n taberele pioniere[ti de la Constan]a, C`lim`ne[ti, Sibiu […] Ol`ne[ti, Dragomire[ti Vale, Homorod, Sovata, Or[ova [i C\mpulung-Muscel“xviii sau „Sub auspiciile Consiliului Na]ional al Frontului Unit`]ii Socialiste, la Ia[i a avut loc un festival literar organizat de Uniunea Scriitorilor, Asocia]ia Scriitorilor din Ia[i [i Comitetul Jude]ean pentru Cultur` [i Educa]ie Socialist`. Poe]ii Sergiu Adam, Floren]a Albu, Mircea Dinescu, Constantin Florea, Traian Iancu, George Lesnea, Florin Mihai Petrescu, Mihai Sabin, Doina S`l`jan, Corneliu Sturzu, Alexandru Tacu, Romulus Vulpescu [i Horia Zilieru au citit versuri dedicate patriei [i partidului. Gazdele de la |ntreprinderea Mecanic` Nicolina au oferit participan]ilor machete ale unei locomotive fabricate \n aceast` unitate [i c\te un frumos volum omagial dedicat muncii [i luptei eroice a muncitorilor din \ntreprindere.“xix), ceea ce nu presupune \n mod necesar o diminuare a interesului fa]` de carte [i cititor, ci mai cur\nd c\teva deplas`ri de accent: preocuparea sus]inut` pentru sincronizarea activit`]ii literare cu cea desf`[urat` \n alte „sectoare de activitate“, participarea scrisului literar la via]a social` [i politic`, interesul pentru formarea tinerilor cititori, \n spiritul responsabilit`]ii, al principiilor eticii [i echit`]ii socialiste (de unde recuren]a analogiilor via]` literar` – front, crea]ie – [antier etc.)

DILEMATECA

DOSAR

pagina 10

LOCURI DE CITIT Stela Giurgeanu

Povesteam, \n ultimul articol, c` cititul pe plaj` poate d`una grav nervilor, dac` nu e f`cut pe plaja potrivit`. Adic` una destinat` cititorilor. Aveam s` g`sesc un asemenea col] de plaj` chiar pe litoralul românesc, mai exact la Vama Veche, unde de c\teva luni a ap`rut, direct pe plaj`, o bibliotec` – un refugiu nesperat de g`l`gia estival`. Cei care au avut aceast` idee s\nt doi tineri bucure[teni – Anda Runtag [i Adrian Gurlea.

Am \ntrebat-o pe Anda Runtag, pe scurt, de ce acest proiect [i de unde ideea. „Pentru c`, de obicei, ]i se termin` cartea \n mijlocul concediului, sau o ui]i \n camer` [i e greu s` ajungi \napoi dup` ea. Sau pur [i simplu ui]i s` iei o carte cu tine. {i, mai ales, pentru c` era din ce \n ce mai greu s` g`se[ti un loc unde s` te sim]i bine la mare, unde s` ui]i de probleme [i s` reu[e[ti s` te relaxezi cu adev`rat. A[a c` ne-am g\ndit s` nu ced`m \n fa]a celor care ne ocup` spa]iul, ci s` \ncerc`m s` «lupt`m» cu acelea[i arme.

A[a c` am inventat Plaja de carte.“ Despre cum s-a derulat proiectul, c\t timp le-a luat [i cine le-au fost partenerii, Anda Runtag poveste[te c` „s-a construit, de fapt, foarte repede. Pentru c` ideea a ap`rut t\rziu – la \nceputul lunii aprilie, a trebuit s` ne mi[c`m extrem de repede, cu toate detaliile tehnice. C\nd am participat la licita]ia de la Apele Române, pentru concesionarea plajei, cei de acolo au spus c` s\ntem «nebunii `ia cu biblioteca». Nu au crezut c` vom reu[i s` o facem. Acum ne viziteaz` cu mare pl`cere.“ Despre bibliotec` mai aflu c` ini]ial „s-a vrut a fi construit` din dona]ii, dar cum \n primele zece zile am primit zece c`r]i de la prieteni foarte apropia]i, am \ncercat s` g`sim o editur` sau o libr`rie care s` ne devin` partener. Din fericire, cei de la Editura Litera au fost foarte deschi[i [i acum avem mai mult de 300 de titluri din colec]ii foarte variate.“ Pe l\ng` rolul de bibliotec`, mi se spune c` Plaja de carte \nseamn` [i un proiect „educativ-cultural complex, \n cadrul c`ruia vom avea piese de teatru, expozi]ii [i workshop-uri. De exemplu, spectacolul de teatru din 24 august – sus]inut de Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabi Iacob [i Valentin Bichir.“ |ntreb cum „func]ioneaz`“ o asemenea bibliotec` de plaj`. Exist` taxe, abonamente, exist` sanc]iuni pentru nepredarea c`r]ilor? „Biblioteca func]ioneaz` \n cel mai simplu mod posibil. Vii, te ui]i prin rafturi [i alegi ce vrei s` cite[ti. Completezi o fi[` cu numele, num`rul de telefon [i adresa de e-

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Plaja de carte

mail, semnezi, dup` care e[ti liber s` ie[i \n cea mai mare sal` de lectur`!“ Despre taxe mi se spune c` nu se pl`te[te nimic, nu trebuie l`sat buletin, „\i credem pe oameni pe cuv\nt c` ne dau num`rul de telefon adev`rat. Am avut c\]iva care au plecat cu c`r]ile [i nu au l`sat un num`r de telefon real, dar pu]ini. |mi place s` cred c` au f`cut-o pentru c` [i-au dorit cartea respectiv` foarte tare [i nu o puteau avea altfel.“ Despre c`r]ile preferate, cel mai des cerute... „nu exist` o regul`. Avem c`r]i de la Nichita St`nescu sau Minulescu p\n` la Sandra Brown, [i v` spun sincer c` s-au citit [i unele, [i altele. Poate c` cele de dezvoltare personal` au ceva mai mult succes din cauz` c` nu au un fir narativ [i, dac` nu termini cartea, nu r`m\i cu o curiozitate maxim` legat` de final...“ {i, legat de pl`cerile lecturii pe plaj`, o

\ntreb pe Anda Runtag ce carte \i vine s` citeasc` pe [ezlong, cu marea \n urechi? |mi r`spunde, z\mbind: „eu am citit p\n` acum c`r]i cu dragoni [i z\ne. Dar eu s\nt la munc`, nu \n concediu. C\nd am s` fiu eu \n concediu, am o list` lung` pe care a[ vrea s` o aduc c\t mai aproape de final: Fata cu picioarele de sticl`, C\nd Dumnezeu era iepure, Clopotele... a[ vrea s` recitesc Adam [i Eva a lui Rebreanu [i mai am [i un ghid despre «C\ini ferici]i». {i asta, din ce \mi amintesc f`r` s` le v`d!“ Cum cei doi au \nchiriat Plaja de carte pe o perioad` de zece ani, nu m` pot ab]ine s` nu o \ntreb dac` ea crede c` peste zece ani vor mai fi cititori dornici s` r`sfoiasc` pagini reale de carte, sau totul va deveni online? „Eu cred c` vor exista \n continuare c`r]i, chiar [i peste zece ani. Cu siguran]` vor fi foarte multe online, dar m`car aici va mai exista pl`cerea de a r`sfoi o carte, va fi chiar cool s` cite[ti o carte adev`rat`. Spun asta pentru c` singurele titluri pe care nu le not`m s\nt c`r]ile pentru copii, pentru c` ei vin din jum`tate \n jum`tate de or` s`-[i mai ia \nc` o carte. Am avut concursuri cu cine cite[te cele mai multe c`r]i \ntr-o zi, copii mai mari care le citeau celor mai mici, citit sincron (avem mai multe exemplare din acela[i titlu [i citea fiecare din cartea lui, \n acela[i timp), [i multe mul]umiri din partea p`rin]ilor, care de obicei au probleme \n a-[i convinge copiii s` citeasc`.

Dar aici, la bibliotec`, fiecare dintre ei a descoperit pl`cerea cititului. {i, sper, sincer, c` vor r`m\ne cu aceast` pl`cere pe care o vor repeta \n fiecare an din urm`torii 9, pe Plaja de carte.“

n

Josef Winkler

scriitor & responsabil cultural

Despre biblioteci [i drepturile omului

„Acum zece ani economia mergea bine [i ora[ul prospera. Atunci ar fi fost un moment potrivit. |ns` conduc`torii au cheltuit totul pe proiecte faraonice, direc]ionate politic“ – spune Winkler. De pild`, pe un nou stadion construit pentru a g`zdui trei meciuri \n timpul Campionatului European de Fotbal din 2006. Acum nu mai s\nt bani. E criz`.

Iar stadionul cost` 13.000 de euro pe zi.

Ora[ul f`r` bibliotec` \[i permite (\nc`) aceste cheltuieli. Care s\nt ast`zi inutile, de vreme ce stadionul g`zduie[te doar un eveniment pe an. De c\nd a fost construit, stadionul a costat 20 de milioane de euro – din banii ace[tia s-ar fi construit o bibliotec` minunat`. |n Carintia, [omajul a atins cote tot mai ridicate mai ales \n r\ndul tinerilor neinstrui]i. Ei tr`iesc ast`zi din ajutor social [i nu au nici o perspectiv`. „|i v`d adesea umbl\nd bezmetici prin acele temple ale consumerismului – supermagazinele – sau hoin`rind aiurea pe str`zi. Nu au viitor pentru c` viitorul \nseamn` formare. De asta avem nevoie urgent` de bibliotec`. Biblioteca e locul \n care te duci c\nd ]i se pare c` acas` e prea str\mt“, spune Winkler.

De[i e foarte activ pe scena public`, Josef Winkler nu s-a considerat niciodat` un activist civic: „Din fericire, m-am n`scut \ntr-o

]ar` liber` [i democratic`. N-am avut nenorocul s` tr`iesc \ntr-o ]ar` precum România lui Ceau[escu. La noi, democra]ia a progresat mereu.“ |n \n]elesul s`u, activi[ti s\nt cei care \ncearc` s` r`stoarne un regim nedemocratic – nu s` schimbe, democratic, ceva \n practicile unui guvern legitim. {i totu[i, discursul lui Winkler are ceva radical – e ca un strig`t de ajutor \ntr-un ocean de nep`sare. Vocea lui a c`p`tat tot mai mult` greutate odat` cu succesul \n libr`rii [i premiile literare, ba chiar [i consisten]`, dup` ce a intrat \n Kultursenat, un organism consultativ al statului austriac.

Membrii acestui for s\nt arti[ti care au primit marele premiu pentru art` al Austriei. Premiul se decerneaz` anual, de fiecare dat` pentru un alt domeniu (pictur`, muzic`, literatur`, arhitectur`). „Senatorii“ se \nt\lnesc de c\teva ori pe an [i au o func]ie consultativ` – declara]iile [i lu`rile comune de pozi]ii put\nd constitui baza unor decizii \n politicile culturale. Josef Winkler vrea s` propun` adoptarea unei legi a bibliotecilor publice. O astfel de lege ar obliga comunit`]ile locale s` construiasc` [i s` finan]eze biblioteci municipale.

Matei Martin

n

pagina 11

L-am cunoscut \n aceast` var`, la Bookfest. Josef Winkler (n. 1953) se num`ra printre autorii celor „Trei ]`ri, aceea[i limb`“ invita]i la T\rgul de Carte. Nici una dintre c`r]ile sale – unele foarte cunoscute – nu e tradus` \n limba român`. Nu mi s-a p`rut nici o clip` \nsingurat, chiar dac` n-a fost curtat nici de editori, nici de jurnali[tii culturali. L-am remarcat la o dezbatere public`, l-am rev`zut plimb\ndu-se printre standurile de carte [i cercet\nd, cu o privire curioas`, volumele \ntinse pe mese. Spune c` \nainte s` fie un scriitor e un mare cititor. |n Austria, [i mai ales \n landul Carintia, e cunoscut datorit` discursului critic la adresa autorit`]ilor locale. Ora[ul Klagenfurt, capitala landului, nu are o bibliotec` public`. Exist`, bine\n]eles, o Bibliotec` a Universit`]ii [i \nc` ni[te biblioteci mici, private, dar nici o bibliotec` a ora[ului Klagenfurt – ceva nemai\nt\lnit \n Europa occidental` printre ora[ele de 100.000 de locuitori, spune Winkler. Ceea ce e „ru[inos“.

Discursul s`u din 2009, la decernarea premiului „Bachmann“, a fost comentat pe larg \n presa austriac` ([i nu numai). Premiul „Ingeborg Bachmann“ este cea mai important` distinc]ie literar` din Austria [i unul dintre cele mai mari premii din spa]iul cultural german. Ora[ul Klagenfurt se m\ndre[te c` ofer` acest premiu [i c` g`zduie[te ceremonia la care particip` toat` protipendada literar` german`. „Dar asta nu \nseamn` c` cei care conduc ora[ul chiar iubesc literatura“ – a spus Winkler, denun]\nd politicile culturale deficitare ale primarului [i refuzul de a deschide o bibliotec`.

Discursul s`u de atunci a st\rnit reac]ii numeroase: mul]i scriitori de limb` german` au sus]inut imediat solicitarea lui Winkler. S-au solidarizat [i numero[i cititori.

Critica social` „ambalat`“ \n haine literare se reg`sea oricum de mult` vreme \n c`r]ile autorului. Rela]iile autoritare, influen]a religiei catolice, patriarhatul s\nt teme pe care Winkler le-a urm`rit \n opera sa.

© J. Bauer

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Este unul dintre cei mai iubi]i autori din Austria [i un intelectual reputat \n spa]iul de expresie german`. Josef Winkler a devenit cunoscut prin romanele sale, dar [i prin intransigen]a cu care taxeaz` derapajele politice. Se lupt` de ani de zile pentru ca \n ora[ul s`u, Klagenfurt, s` existe o bibliotec` public`.

DILEMATECA

PROFIL

pagina 12

ANCHET~ Dan COMAN l Domnica DRUMEA l Matei FLORIAN l Adela GRECEANU l Claudiu KOMARTIN l Florin L~Z~RESCU Marin M~LAICU-HONDRARI l Dan C. MIH~ILESCU l Radu PARASCHIVESCU l Ioana PÂRVULESCU l Radu VANCU I-am rugat pe scriitorii invita]i la lecturile Festivalului Dilema veche de la Alba Iulia (30 august – 1 septembrie) s` povesteasc` una dintre cele mai frumoase/emo]ionante/ stranii \nt\mpl`ri tr`ite la lecturile publice/lans`rile de carte, din ]ar` sau din str`in`tate, la care au participat de-a lungul ultimilor ani.

n Dan COMAN Cu un an \nainte, c\[tigasem \n Slovenia, absolut nea[teptat, Vilenica Crystal Prize – iar premiul consta \n invita]ia de a participa la cel mai important festival de literatur` din Irlanda. A[a c` iat`-m` \ntr-un hotel din Irlanda, surprins s` v`d \n program c` numele meu ap`rea ca special guest la o sear` de slam poetry. C\nd mi-au trimis invita]ia, organizatorii nu-mi oferiser` dec\t datele legate de zbor, nimic \n leg`tur` cu festivalul. Nu-mi ceruser` nici poeme, a[a cum se face, dar, mi-am spus, sigur au cerut texte de-ale mele celor din Slovenia, cu care aveau aceast` colaborare. Se \nsera, [i eu, tot la zece minute, ie[eam din camer` s` fumez. Habar n-aveam unde [i c\nd se ia cina, de[i de c\teva ori am intrat \n restaurantul hotelului, dar \n afar` de barman, nimeni. O s`-i \nt\lnesc pe ceilal]i invita]i la micul dejun, mi-am zis, dar la micul dejun nici unul din cei pe care i-am \ntrebat nu [tiau nimic de festivalul de literatur`. Nici la recep]ie nu [tiau. |n program erau informa]iile, unele lecturi aveau loc prin pub-uri, dup` pr\nz am g`sit unul, dar intrarea era 19 euro [i am renun]at. Do-

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

|nt\mpl`ri cu scriitori [i cititori u` zile am umblat singur, nu foarte departe de hotel, sper\nd s` m` caute vreunul dintre organizatori, s`-mi dea detalii, s`-mi zic` bun venit. Singur-singurel, m\nc\nd iaurt [i salam vidat, p\ndind telefonul din camer`, a[tept\nd s`-mi dea cineva un semn. Nimic.

Le-am scris organizatorilor un mail, folosind computerul de la recep]ie, nimic. |n ziua \n care am avut lectura, am umblat de diminea]` s` caut barul \n care urma s` citesc. L-am g`sit chiar \nainte de lectur`.

Pub-ul era plin, 12 euro intrarea. La u[` m-am \ncurcat \n explica]ii, a[a c` am pl`tit. Luasem mai multe poeme la mine, mai ales cele traduse [i-n sloven`, sigur `[tia le-au tradus \n englez` – dar voiam s` [tiu cum se procedeaz` –, varianta englezeasc` va fi proiectat` pe un ecran sau o va citi cineva, detalii dintr-astea. Nu [tiam pe cine s` \ntreb. M-am apropiat de scen` [i l-am abordat pe tipul care se tot uita prin ni[te h\rtii. Era prezentatorul, bucuros c` m` cunoa[te. Nu, ei n-aveau texte de-ale mele \n englez`, \n cinci minute trebuia s` fiu pe scen` [i s` fac un show cam de juma de or`. |n englez`? Fire[te, cum altfel, m-a b`tut ti-

pul pe umeri, r\z\nd [i, hopa-sus!, prezent\ndu-m` cu aplomb ca urma[ al lui Dracula…

M-am trezit l\ng` microfon cu o lumin` puternic` \n ochi [i cu [ase noduri \n g\t, aproape pl\ng\nd de furie [i ru[ine. Am \ncercat s` explic ceva \n englez`, dar g\ndul c` aproape o sut` de oameni-pl`titori a[teapt` de la mine un show m-a blocat total.

I don’t like poetry, am zis \nchiz\nd ochii. R\sete. I realy don’t like poetry, am continuat.

Ce dracu’ s` mai zic?? Am a[teptat c\teva minute bune, lini[tea devenea penibil`, a[a c` m-am apucat [i-am c\ntat \nceti[or un c\ntec de leag`n, \n române[te, „Dormi, puiul mamei, dormi“, aproape \n [oapt`, cu zece noduri \n g\t. Aplauze. {i eu iar: I don’t like poetry. Trezindu-m` fluier\nd \ndelung un c\ntec de c`t`nie al lui Le[e. Oprindu-m` doar c\t s` zic: I don’t like poetry. Transpirat [i ru[inat, dar mereu cu g\ndul c` \n c\teva minute voi sc`pa, o voi t`ia naibii de acolo.

Niciodat` nu m` sim]isem mai penibil.

N-am reu[it s` lungesc show-ul mai mult de zece minute. De pe scen` am ie[it direct \n strad`, aprinz\ndu-mi o ]igar`, aproape alerg\nd spre hotel. O doamn` foarte voinic`

n Domnica DRUMEA |ntotdeauna am avut emo]ii c\nd a trebuit s` citesc \n fa]a unui public (noroc c` lucrul `sta nu s-a \nt\mplat prea des). |mi n`p`deau mintea tot soiul de scenarii apocaliptice, \n care m` \mpiedicam pe treptele care duceau la scen`, f`ceam \n mijlocul poemului un atac de panic`, brusc nu mai [tiam s` citesc sau f`ceam o criz` de r\s isteric, a[a cum p`]eam la [coal`, \n copil`rie, c\nd, odat` ce profesorul m` d`dea afar`, lucrul care m` f`cuse s` m` sufoc de r\s \[i pierdea orice haz. Acelea[i spaime m-au cuprins [i \n septembrie 2011, c\nd am fost invitat`, \mpreun` cu Gabi Eftimie, la un festival de poezie \n Uppsala, Suedia.

Lecturile se ]ineau \ntr-un teatru, [i deoarece Uppsala este un ora[ universitar, publicul era format \n majoritate de studen]i veseli [i g`l`gio[i. N-am mai v`zut niciodat` at\]ia oameni veni]i s` asculte poezie.

E adev`rat, cei mai mul]i poe]i, aduna]i din toat` lumea, [i-au performat textele, interac]ion\nd ne\ncetat cu publicul, foarte receptiv, de altfel. A[a c`, \n acel vacarm teribil, g\ndul c` trebuia s` urc pe scen` [i s` citesc \n fa]a unei s`li pline, care palpita de via]`, \mi d`dea o senza]ie de le[in. Dar n-am avut unde s` fug. Eram convins` c` m` voi \mpiedica pe sc`ri, dar, ajung\nd pe scen` [i v`z\nd c` nu mi s-a \nt\mplat nimic, am trecut la a doua variant` \ngrozitoare: g\ndul c` sigur voi face un atac de panic`.

Le-am spus c` s\nt din România, adic` din lumea a treia, [i am \nceput s` citesc. Am sim]it cum \n jur se las` t`cerea, o t`cere uluitoare, \n care \mi amintesc c` \mi auzeam doar propria-mi voce tremur`toare. Era ireal. O sal` care, cu c\teva minute \nainte, aplaudase, fluierase [i reac]ionase zgomotos la ce se petrecea pe scen`, acum amu]ise, ascult\nd concentrat, atent, o limb` stranie.

O clip` m-am g\ndit c` citesc pentru singurul om care \n]elege române[te din acea sal`, Gabi Eftimie. {i pe m`sur` ce citeam, am \nceput s` m` lini[tesc. T`cerea lor avea efectul unui sedativ. De[i \nc` plutea \n aer amenin]area unui atac de panic`, frica mea a \nceput s` se risipeasc`. Eram doar eu, poemul meu furios [i o mas` neagr`, compact`, palpit\nd \n fa]a mea. C\nd am cobor\t de pe scen`, tot f`r` s` m` \mpiedic, dup` acel moment suspendat, lumea s-a pus din nou \n mi[care, cu zgomotul [i furia ei, cu ale ei „snows and skies of laughter“. n Matei FLORIAN |n clasa a patra am scris prima mea poezie. Se numea „Toamnei“ [i era minunat`. Avea tot ce-i trebuie: rim`, p`s`ri care pleac`, holde de gr\u, gutui.

Doar nu degeaba fusesem la [coal` to]i anii `ia, nu? Pe urm` a venit iarna, Mo[ Nicolae, [i am scris a doua poezie. Asta era mult mai slab`, se numea „Iernii“ [i nu-mi amintesc absolut nimic din ea. Mai mult ca sigur trebuie s` fi spus c` ninge [i c` se a[terne om`tul. Sau neaua. P\n` \n clasa a patra a[a se \nt\mpla \n toate poeziile \n care venea iarna. Iar eu tocmai descoperisem c\t de frumos e s` scrii poezii. |n fine. Pe urm` a venit Mo[ Geril`. De fapt, mai \nt\i n-a venit el, a venit sacul. Ajunsese fix \n holul bibliotecii unde lucra mama, chiar l\ng` pian. Era mare [i ro[u. Iar eu eram singur. M-am uitat dup` mama, dup` doamnele bibliotecare, dup` copiii doamnelor bibliotecare, dup` Mo[ Geril`: nimeni. {i atunci m-am uitat \n

sac. Iar \n sac erau penare. Penare chineze[ti. Penare chineze[ti cu magnet [i oglind`. Penare chineze[ti cu magnet [i oglind` cum \mi dorisem toat` via]a mea de p\n`-n clasa a patra s` am. Am t`cut. Am t`cut ca un copil de clasa a patra care se uit` \n sacul lui Mo[ Geril` [i vede penare chineze[ti.

Problema cu Mo[ Geril`, atunci c\nd vine, e c` nu-i place s` taci. C` te pune s` spui poezii. C` numai a[a, la schimb, scotoce[te prin sac [i \]i d` [i ]ie ceva. {i cel mai r`u e c\nd te afli pe o scen`, pe scena bibliotecii unde lucreaz` mama ta, Mo[ Geril` se zg\ie[te la tine, la fel [i m`micile, la fel [i copiii de m`mici, iar tu, acolo, pe scena aia, \]i dai seama c` pur [i simplu nu [tii s` spui nici o poezie. Nici una. {i c` ar fi doar una, pe care ai scris-o tu, care se nume[te „Toamnei“ [i \ncepe cu „P`s`ri, p`s`ri c`l`toare, / Cu aripe fo[nitoare…“ Le-am spus c` o s` recit o poezie scris` de mine [i am recitat-o. Toat` lumea m-a aplaudat. Mo[ Geril` mi-a dat portocale, ciocolat` [i un pistol, s-a uitat \n ochii mei [i mi-a [optit c` o s` ajung scriitor.

Penarele chineze[ti erau roz. {i erau doar pentru fete.

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

m-a ajuns din urm`. Numai un minut, a zis.

Trebuia s` semnez ceva, apoi mi-a \ntins plicul cu onorariul, 400 de euro. |mi venea s` intru \n p`m\nt de ru[ine. Disear`, la 10, mi-a mai zis, \n holul hotelului X, petrecerea de \nchidere a festivalului. Asta era chiar vizavi de hotelul meu. M` odihnesc dou`-trei ore, apoi m` duc, m`car s`-mi cer scuze, s` cer explica]ii, s` m` l`muresc. Am dormit p\n` diminea]` la 6, ne\ntors. La 7 m` a[tepta [oferul s` m` duc` la aeroport.

DILEMATECA

ANCHET~

n Adela GRECEANU Eram la Festivalul Interna]ional de Poezie de la Uppsala. Citeam pe scen` fragmente dintr-o carte mai veche, fragmente pe care le [tiam pe de rost aproape, c\nd, deodat`, f`r` preaviz, f`r` vreo motiva]ie obiectiv`, am avut senza]ia c` citesc \ntr-o limb` str`in`. |n]elegeam fiecare cuv\nt, [tiam foarte bine ce citesc, dar m` auzeam ritm\nd lectura ca niciodat`. Ba chiar, la un moment dat, mi s-a p`rut c` nu cuvinte emite vocea mea, nu propozi]ii, ci muzic`. }in minte cum, de[i uimit`, m-am instalat c\t se poate de confortabil \n bizara situa]ie [i am mers pe m\na limbii aceleia str`ine, a muzicii, p\n` la finalul lecturii. Cei din sal` cu siguran]` au auzit o limb` str`in`. Despre muzic`, \ns`, n-a[ putea spune dac` a ajuns p\n` la ei.

pagina 13

n Claudiu KOMARTIN M` a[ezasem de pu]in` vreme pe b`ncu]a din Hyde Park Corner, locul unde obi[nuiam s` ies cu o cafea [i o carte, \ncerc\nd s` ignor umezeala [i v\ntul t`ios. La c\]iva metri de mine, un white collar ]eap`n [i foarte gr`bit \[i sc`pase ziarul, pe care l-am ridicat mai mult din curiozitate: era primul cotidian britanic pe care \l parcurgeam \n mai bine de o lun`.

Acolo aveam s` citesc \n mansarda mea despre anun]ata lectur` a lui J.T., unul dintre poe]ii pe care visasem de mult` vreme s`-i \nt\lnesc. De fapt, era mai mult de at\t: enigma care \i \nso]ea fiecare nou volum [i absen]ele lui programate (g`sea \ntotdeauna o scuz` bun`, reu[ind cu toate astea s` uimeasc` de fiecare dat` publicul) m` trecuser` [i pe mine \n r\ndul admiratorilor s`i necondi]iona]i. „Dup` 7 ani de t`cere, uimitorul poet londonez J.T. revine \n fa]a publicului.“ De fapt, consemnarea din

pagina 14

rubrica aceea era mai mult dec\t inexact` – era de-a dreptul neadev`rat`. Nimeni nu putea spune cu siguran]` dac` \l v`zuse vreodat` pe J.T. (de[i am \nt\lnit c\]iva poe]i \ntre dou` v\rste care ]ineau mor]i[ s` mi-l descrie am`nun]it la un pahar de Guinness – iar descrierea fiec`ruia era \n detaliu [i f`r` nici o leg`tur` cu descrierile celorla]i), J.T. cel cunoscut \nc` de la sf\r[itul anilor ’80 pentru travestiurile lui [i pentru c` nu se l`sa niciodat` fotografiat. La lecturile din anii de \nceput, f`cuse c\teva dintre cele mai mari tr`zn`i pe care le v`zuse publicul londonez – pe scene sau \n baruri faimoase pentru lecturile organizate \nc` din vremea lui Ted Hughes [i a lui Thom Gunn, obi[nuia s` trimit` pentru a citi \n locul s`u pitici cu portavoce, infirmi exhibi]ioni[ti cu m`[ti de gaze pe fa]`, un cor de femei extraordinar de diforme, de p`roase [i de isterice, iar o dat` chiar un papagal care a putut reproduce trei poeme cap-coad` dintr-unul dintre volumele maniacal-experimentale ale lui J.T. Fiecare [i-l imagineaz` a[a cum vrea. Iar poezia lui e suficient de ]icnit` [i de original`, \nc\t nici o tr`s`tur` pe care, citindu-l, o credeai clar identificat`, nu e, la o nou` lectur`, \n acela[i loc. A[a c`, indiferent ce avea s` se \nt\mple, eram hot`r\t s` merg – iar \n seara aceea am fost unul dintre primii sosi]i \n cafeneaua din Covent Garden, av\nd la mine masiva antologie cu textele semnate de J.T. de la sf\r[itul anilor ’70 p\n` \n 2005.

Curiozitatea \i \mpinsese [i pe al]ii, de[i, ca ni[te bri]i respectabili, p`reau c` [i-o mascheaz` destul de bine. De fapt, cu toat` polite]ea [i familiaritatea st\ngace pe care le afi[au, erau \n acela[i timp speria]i de moarte [i excita]i de noua extravagan]` a lui J.T. A[a c` nu mi-a fost greu ca, \n t`cerea st\njenit` din primele momente de dup` ce J.T. fusese invitat pe scen`, s` m` ridic cu c`r`mida semnat` de el la subra] [i

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

ANCHET~ s` ]\[nesc spre microfon, unde am rostit destul de fluent scurtul discurs pe care \l preg`tisem: aduceam mul]umirile poetului pentru aten]ia acordat` operei sale, ad`ug\nd c` J.T. e bine [i \i salut` de la ferma sa din Glamorgan, unde lucreaz` la o rescriere \n cheie postmodern` a lui „Beowulf“. Nu i-am l`sat s`-[i dea seama prea bine ce se \nt\mpl`, [tiind vechea regul` a locului: dac` cineva cite[te poezie, nu poate fi \ntrerupt, iar seara de poezie dureaz` p\n` la terminarea lecturii. A[a c` am citit, aproape cinci ore, \ntregul volum de 600 de pagini al lui J.T., p\n` ce \n sal` nu am mai r`mas dec\t eu [i un singur spectator, a c`rui siluet` mai mult o ghiceam \n penumbra \n care se \n[irau ultimele r\nduri de scaune. Era aproape 3 diminea]a. M-am oprit, am \nchis cartea, m-am sprijinit de un stativ – iar vocea b`rbatului din spatele s`lii a f`cut aerul s` vibreze: „B`iete, pe asta chiar n-a mai f`cut-o nimeni p\n` acum. Cred c` va trebui s` rescriu «Beowulf», dac` tot ai anun]at acolo, sus...“ {i am ie[it \mpreun` \n noaptea rece [i umed` ca o stridie. n Florin L~Z~RESCU Poate n-a fost o lectur` public` propriu-zis`, dar sigur e o \nt\mplare stranie [i amuzant`. |n gar` la Cluj, m` despart de Matei Florian. Avem drum lung de parcurs. El – spre Bucure[ti, eu – spre Ia[i. |i dau un exemplar din volumul meu de povestiri, Lampa cu c`ciul`, care tocmai ap`ruse. Ne \mbr`]i[`m fr`]e[te, apoi plec`m \n direc]ii diferite, fiecare cu trenul lui. Dup` o vreme, m` sun` Matei [i-mi spune c` o doamn` din compartiment r`sfoie[te cartea mea l`sat` pe banchet`, c\t merge el pe culoar, s`-[i dezmor]easc` picioarele. „Cite[te din ea [i se amuz`“, \mi comunic` Matei. Nu trece mult [i m` sun` din nou: „B`i, doamna nu prea vrea s`-mi \napoieze cartea. M` roag` s` i-o \mprumut ei

pe tren, c` eu oricum o pot citi [i acas`. I-am dat-o. Se vede c`-i place.“ Dup` vreun ceas: „Un domn care e cu noi \n compartiment a ie[it dup` mine pe culoar [i mi-a spus ca nu cumva s`-i v\nd cartea doamnei, ci lui. M-a \ntrebat c\t cost`.“ „Dar acum cite[te [i el?!“, m` mir. „A, nu, el doar st` [i se uit` la fa]a femeii care cite[te. Ce s` fac? Vrea s` o cumpere.“ „D`-i-o a[a, gratis“, cedez eu. Apoi, ultimul telefon la subiect de la Matei: „Domnul n-a vrut-o gratis. A insistat s`-mi dea o sticl` de p`linc` pe ea.“ Peste vreun an, la re\nt\lnire, am b`ut p`linca \mpreun`. n Marin M~LAICU-HONDRARI Una dintre cele mai incredibile \nt\mpl`ri am tr`it-o \n Spania, nu la o lectur`, ci la o \nt\lnire \ntre arti[ti plastici unde eu aveam rolul de interpret din spaniol` \n român` [i invers. Un domn foarte \n v\rst` trebuia s` traduc` \n englez` ce spuneam eu \n spaniol`. Totul a ie[it ca la turnul Babel pentru c` domnul acela nu numai c` nu prea [tia englez`, dar, \n timpul discu]iilor, aveam s` afl`m cu stupoare c` nici nu auzea prea bine. |nt\lnisem multe p\n` atunci, dar la un traduc`tor surd nu m-a[ fi g\ndit niciodat`. Dar cum \ntrebarea se refer` la o lectur` public`, a[ putea s` povestesc c\te ceva despre Festivalul de poezie de la Novi Sad, unde am fost invitat, \mpreun` cu Radu Vancu, la edi]ia din 2011. Auzisem c` e un festival serios, cu [taif [i chiar e, numai c` trebuie s` fi nimerit la cea mai hilar` dintre edi]ii. Printre participan]i, din partea Rusiei, erau doi prozatori, iar festivalul era de poezie, [i asta ca asta, dar cei doi prozatori erau, evident, spioni. Nu numai c` au citit din ni[te romane proletcultiste, dar nu mai terminau, cred c` fiecare a citit vreo patruzeci de minute, iar concluzia a fost aceea[i ca de fiecare dat`: cine cite[te cel mai mult scrie cel mai prost. L-am \ntrebat pe organizator de ce i-a chemat pe cei doi ru[i. Mi-a zis: „Nu eu i-am chemat. Mi i-au trimis. Eu am chemat doi poe]i ru[i foarte buni [i Uniunea Scriitorilor de la ei mi i-a trimis pe `[tia f`r` s` m` anun]e. M-am trezit cu ei, nu mai aveam ce s` fac.“ Da, mi-am zis eu \n g\nd, uite domnule c` noi tot ca ru[ii, c` doar USR-ul are acelea[i practici. |ns`, dincolo de spionii proletculti[ti – dac` Mihai Ursachi numea babele comuniste scroafe bol[evice, celor doi ru[i li se potrivea perfect sintagma vier bol[evic –, ne-am distrat, eu [i Radu Vancu, de minune. n Dan C. MIH~ILESCU De lecturi publice, noi, criticii literari, nu prea avem parte. |n schimb, lans`rile de carte ne ofer` variate prilejuri pentru \nt\mpl`ri excitante. Cum ar fi: s` te treze[ti c` vine c`tre tine propriul tat`, pe care nu l-ai \nt\lnit de vreo dou`zeci de ani (nu conteaz` hic et nunc motivul), [i care s`-]i spun` ritos c` „nu pentru tine am venit, ci pentru el“ – ar`t\nd c`tre autorul a c`rui carte ai pl`cerea s-o sco]i \n

n Ioana PÂRVULESCU Am avut dou` tr`iri legate de presta]ii publice care m-au luat cu totul prin surprindere. Am\ndou` s-au \nt\mplat \n vis [i mi s-au p`rut at\t de bizare [i de comice, \nc\t le-am notat \n jurnal. Duminic` 19 noiembrie 2006, diminea]a devreme – Splendid` scrisoare de la Vargas Llosa. |n visul de azi-noapte, desigur. Era scris` \n spaniol`, cu un pix cu scris argintiu, pe o foaie [i ea bleu-argintiu-verzuie. |ncepea cu Drag` Ioana. Ce e interesant e c`, eu ne[tiind spaniola, mi-o citea cineva, un b`rbat, \n român`, iar eu urm`ream textul original pe aceea[i h\rtie. Scrisoarea venea \n urma unui episod foarte frumos despre care n-am de g\nd s` pomenesc aici. {i Vargas Llosa scria c` „i-am stricat programul inuman“ – am citat exact din vis – pe care-l are de zece ani \ncoace \n asemenea c`l`torii. M` g\ndesc c`, dac` zeii mi-au trimis \n vis o epistol` manu propria de la Llosa, ar trebui s` m` a[ez imediat la masa de scris. M-am uitat \n Dic]ionarul de simboluri onirice de la Humanitas. Nu era nici scrisoare, nici Vargas Llosa. Trebuie aruncat imediat la gunoi! Azi e ziua Monic`i Lovinescu. Dec\t s` am vise paranoice cu scrisori de la Llosa, mai bine a[ fi visat c` i-am scris Monic`i. M`car \n vis, c` \n realitate n-am f`cut-o. 2 februarie 2009 – M-am \ntors de la Bra[ov. Curios, am visat acolo c` aveam de ]inut o conferin]` despre patriotism. Nici mai mult, nici mai pu]in! Uitasem de ea [i, cu cinci minute \nainte de a \ncepe, m` g\ndeam, rapid [i eficient, cum s` improvizez. F`r` spaim` c` n-a[ avea ce s` spun, \mi treceam \n revist` variantele retorice: o variant` personal` (cu amintiri de tot felul) [i o variant` – auzi vorb`, \n vis! – cu „Nu e ]ara lui...“ {i direct din varianta asta a doua m-am trezit pe fraza: „Nu e ]ara lui Papur` Vod`!“ La micul dejun, care la mine \nseamn` o cafea tare, am r\s povestindu-i mamei visul. Mi-a spus: „Nu-i de mirare c` te-ai trezit a[a de obosit`!“ {i, \ntr-adev`r: eram sleit`.

n Radu VANCU {tiu [i eu? Haioas` a fost [i poeta bulgar` care-l \ntrerupe pe pre[edintele Societ`]ii Scriitorilor Eleni, care modera festivalul, [i-l \ntreab` de ce se tot v\r`-n vorb`, de vreme ce nu-i scriitor; iar c\nd grecul r`spunde z\mbind c` e [i el totu[i poet, bulg`roaica \i replic` plin` de aplomb: „Ah, m` ierta]i, am crezut c` s\nte]i ceva personaj auxiliar!“ Haioas` era [i poeta albanez` care-mi povestea tot felul de tr`sn`i [i, c\nd r\deam mai abitir la vreuna, \mi spunea: „Uite, tocmai ]i-am povestit o capodoper` – scrie-o tu, ca s` devii [i tu celebru, eu nu mai am nevoie.“ {i destui al]ii. |ns` probabil c` cel mai haios personaj cunoscut de mine la festivalurile astea interna]ionale a fost kurdul Ali. Cunoscut \n Suedia, \n 2010.

Cam de o v\rst` cu mine, f`cuse parte, cu 15 ani \n urm`, dintr-o mi[care pentru drepturile kurzilor, prin urmare care statul turc l-a ]inut c\teva s`pt`m\ni \ntr-o celul`, a[a, ca reeducare. C\nd a ie[it, Ali a fugit \n Norvegia, apoi \n Suedia, unde a tr`it vreo opt ani de zile f`r` acte, ascunz\ndu-se de autorit`]i. Acum, Ali e comunist, ca mai to]i kurzii – tro]kist, mai precis, [i mare iubitor al comunistului apostat Istrati. Ceea ce nu-l \mpiedic` s` citeze, \ntr-o englez` \ngrozitoare [i nu mai pu]in seduc`toare, din Nietzsche. {i nici s` se poarte impecabil de... cre[tine[te: \n seara \n care am ajuns la Biskops, eu [i Teodor Dun` ne-am pomenit plasa]i \ntr-o camer` \n care chiuveta \nfundat` era plin` de ap` mizerabil`, iar caloriferul stricat permisese instalarea unui frumos [i autentic ger suedez, \n camer`. Bun detector de disperare, Ali a venit glon] la noi, ne-a \ntrebat „vat problem“, Teo i-a spus: „Cold, need blanket“, Ali a spus: „Ali bring blanket for poets“ [i s-a \ntors cu ce credea el c` e blanketul, adic` un calorifer electric. Dar [i cu p\ine pus` de el deoparte pentru zile negre. (La Biskops, aveam s` afl`m, programul cantinei era dup` cum urmeaz`: mic dejun la opt, pr\nz la doi[pe, cin` la patru. Magazine pe insul` ioc, noi ajun[i la cinci jumate, v` da]i seama cam care era tabloul general.) Pe scurt, Ali s-a purtat ca vecinul român ideal, s`ritor [i b`g`re], prieten de-o via]` cu oameni pe care-i cunoa[te de o or`. Seara s-a prezentat cu vin („best vain in Svid`n“) [i cu poeme \n turc` de Omar Khayyam, despre care sus]inea c`-i poetul lui turc preferat (c\nd i-am adus aminte c`-i persan, mi-a retezat-o: „Translated in Turkish, everything Turkish!“). Ne-a c\ntat muzic` tradi]ional` turc` (cel pu]in a[a cred).

Ne-a pus s`-i recit`m poeme de-ale noastre. {i, la diatribele mele anticomuniste, a concluzionat: „Communism good for Turkey, capitalism good for Romania.“ Cel mai nuan]at kurd comunist din Suedia, dragul de Ali. anchet` realizat` de

Marius Chivu

n

pagina 15

n Radu PARASCHIVESCU Bucuria mi se face ]`nd`ri. Emo]iile se retrag la depou. M-am l`murit. Nu s\nt protagonist, ci martor. Iar textul meu nu e erou, ci simplu cobai. Credeam c` mi se lanseaz` romanul. C\nd colo, cel care se preg`te[te de \nscrierea pe orbita interesului public e DocuTech, un fel de minitipografie – \n realitate, o imprimant` ceva mai istea]` – pe care-a achizi]ionat-o recent editorul. {i pe care o arat` acum celor interesa]i – firi mai degrab` tehnice, f`r` vibra]ie [i preocupare literar`. Romanul se nume[te Balul fantomelor, \ns`, la cum merg lucrurile, ceva \mi spune c-o s` fie fantoma balului. Iar intui]iile pesimiste, [ti]i bine, se confirm`. |n ce-o prive[te, asisten]a are ochi doar pentru ma[in`rie. Plimb \n jur o privire apoas`, de bivol melancolic. C\nd v`d cum s\nt introduse paginile tip`rite \n DocuTech, g\ndul \mi zboar` la felul cum se fac mezelurile de Cr`ciun. Pe-aici bagi carne, pe-acolo sco]i c\rna]i. A[a [i cu lansarea mea. Pe-aici bagi snopuri de pagini, pe-acolo sco]i cartea bro[at` [i copertat`. Simplu, eficient, f`r` fasoane. Ideea unui tiraj cumsecade sucomb`. C\t despre comenzile prin DocuTech, dup` nevoi. E nevoie de trei e-

xemplare la R`d`u]i? Pac-pac [i gata. E nevoie de opt exemplare la T\rn`veni? Pac-pac.

Cinci buc`]i pentru F`get? Pac-pac. Zece pentru Constan]a? Pac-pac. {i asta nu e tot.

DocuTech, acest scream`t stins al tehnicii, produce doar c`r]i destinate contempl`rii neinvazive. Cine vrea s` citeasc` romanul devine f`r` voia lui agentul distrugerii. C`ci DocuTech e o g`selni]` care func]ioneaz` strict pentru ornarea rafturilor sau a vitrinelor, necum pentru lectur`. Altfel spus, cum deschizi cartea, cum \ncep s`-i zboare filele. Cotorul pocne[te sec, d\ndu-]i de [tire c` regretele s\nt inutile [i tardive. Situa]iunea scap` de sub control, odat` cu paragrafele care-[i s`rb`toresc libertatea rec\[tigat` subit. Editorul sur\de galben, iar tu, autorul p\n` nu de mult \nfoiat, te \ntrebi dac` p\n` la urm` ai fost publicat, tras pe sfoar` sau jignit.

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

lume. Ori s` fii abordat de o doamn` venerabil` – cum am fost eu \n vara lui 2011 la T\rgul „Carte la nisip“, organizat de Gigi Todor la Mangalia – cu formula „De mult voiam s` v` fac un repro[, domnule Alex. {tef`nescu.“ Iar tu s` ai rara inspira]iune de a-i r`spunde mintena[: „Ierta]i-m`, doamn`, dar eu s\nt Nicolae Manolescu.“ Ei bine, voi s`ri peste mul]imea acestor momente ludic-suave, amportat fiind de pl`cerea de-a repovesti cea mai aiuritoare \nt\lnire pe baz` livresc` din via]a mea. Cu ]iganul Ioni]`, m`tur`tor la RASUB (avea ecusonul scris de m\n` [i prins cu ac de siguran]`), diminea]a la 8, pe {oseaua Olteni]ei, col] cu Stoian Militaru. |l aud morm`ind c\nd trec pe l\ng` el: „De ce nu vorbe[ti dumneata [i pe \n]elesul nostru la televizor?“ Eu, cu calm sadic: „Fiindc` publicul meu nu are nevoie s`-i spun cine-i Shakespeare.“ El, plat: „Hai, c` [tim [i noi cine-i Shakespeare.“ La care eu, nimicitor: „Bun. Atunci, poftim: Heidegger.“ La care Ioni]` las` t\rnul \ntr-o parte [i m` m`soar` lung, comp`timitor, convins c` m` distruge: „Dom’ne, `sta a fost omu’ lu’ Hitler!“ Am r`mas, fire[te, hipnotizat ca Mowgli \n mandala orbitelor lui Kaa. Omul s-a delectat c\teva secunde cu anestezia mea total`, dup` care a ad`ugat ad\nc: „Eu am m`turat trei ani \n gara din Berlin.“ Touché.

Dar sta]i a[a, c` partida nu se jucase. „De ce nu propui dumneata la PRO TV s` se fac` o mare bibliotec` pentru noi, ]iganii?“, continu` judec`torul. „Fiindc` a]i fura dracu’ toate c`r]ile“, ghilotinez eu demen]ializat. „Da, asta a[a e“, achieseaz` el cu sf\nt` lehamite, dup` care-mi lipe[te n`praznic un upercut imparabil: „Le-am fura o dat`, le-am fura de dou` ori. Da’ dup` aia?!“ Heblu.

DILEMATECA

ANCHET~

pagina 16

C~R}I DE PLASTIC

ALTFEL DESPRE ALTCEVA Ioana Bot

Cum s` ne iubim corect copiii Da, m` prenum`r printre cei care au spus-o, au scris-o [i o repet`: \nv`]`m\ntul românesc st` r`u [i o societate f`r` [coale va s` zic` c` nu le are, precum ne avertizeaz` nemuritorul Gambetta. Salut de aceea, din nou, o ini]iativ` demn` de laud` a prestigioasei Edituri Didactice [i Pedagogice, menit` a scoate educa]iunea româneasc`, m`-n]elegi, din criza \n care o arunc` noile moravuri de inspira]iune occidental`; este vorba despre volumul Arta educ`rii copiilor [i adolescen]ilor \n familie [i \n [coal`. |ndrum`tor pentru p`rin]i, educatoare, \nv`]`tori, dirigin]i [i profesori (2010) semnat de prof. dr. Anton Moisin. Despre care nu am reu[it s` afl`m unde e profesor (dr.), dar Internetul ne-a deslu[it c` este „istoric, preot, profesor [i pedagog român“, autor al unor c`r]i despre Tracii din Transilvania, despre Mihai Viteazul (mai multe tomuri) [i a unui volum \mpotriva avortului, scris \n familie (coautori: Elisabeta Dunc` Moisin [i Octavian Moisin) – Demnitatea copilului. Tot Internetul ne spune (Wikipedia \ns`[i!) c` este fratele unui parlamentar PN}CD din legislatura 1996 – 2000. Dar poate c` e indecent s` invoc eu aici, la a[a subiect important precum arta educ`rii, Internetul, \ntruc\t numele lui – ca [i al calcu-

latorului, al jocurilor electronice [i a orice mai este legat de asemenea contemporane inven]ii – lipse[te cu des`v\r[ire din cartea lui Anton Moisin. De parc` nici nu s-ar fi inventat, [i rela]ia copiilor [i a adolescen]ilor cu tot ceea ce presupune mediul virtual ar fi fost un vis ur\t. Prea bine, vor spune p`rin]ii, mai cu seam` aceia cu probleme \n comprehensiunea cestiunii educa]iunii, e de preferat un volum care a optat „pentru un stil mai simplu, chiar direct uneori“, o „lucrare ce nu va r`m\ne f`r` ecou \n ac]iunea educativ` a celor care se vor osteni s` o parcurg`“ [i care recomand` „iubirea corect`“ a copiilor („s` nu-i r`sf`]a]i [i s` le sanc]iona]i gre[elile. Pedeapsa de \ndrumare este o form` a iubirii p`rinte[ti“). Probabil, unde Internetul innomable vine din iad, b`taia r`m\ne rupt` din raiul sfintei educa]iuni... |ntr-un limbaj pe \n]eles, Anton Moisin proclam` adev`ruri majore: „Adolescen]a r`m\ne o v\rst` incompatibil` prin complexitatea ei \n \ntreaga via]` a unui om.“ Om de [tiin]`, el folose[te referin]e [tiin]ifice (majoritatea, clasici ne[tiu]i ai pedagogiei, ce au scris pe la 1920...): favori]ii mei s\nt des invoca]ii „pedagogul L. Verel“ [i „pedagogii Binet, Stern [i Gorphe“; cum s` nu te \ncrezi \n asemenea nume cu rezonan]e se-

rioase? B`rbat, autorul ne readuce, r`t`ci]i postmoderni, pe drumul drept al patriarhatului: „So]ul are demnitatea de cap al familiei, pe care nimeni nu i-o neag`“, de[i „nu exclude consultarea cu so]ia \n problemele de familie“, ceea ce asigur` „c`s`torii trainice“ [i „divor]uri rare“; de asemenea, opozi]ia sa la avorturi (un subiect absolut necesar \n arta educ`rii copiilor, nu?) se justific`, \n ultim` instan]`, prin aceea c` „fiecare b`rbat simte nevoia de a avea un mo[tenitor, iar dac` nu \l are, \[i va acuza so]ia“, pe bun` dreptate, fiindc` ea este vinovat` de a-[i iubi mai mult „frumuse]ea trupeasc`“ dec\t destinul procreatoriu.

Cu str`mo[easc` \n]elepciune, Anton Moisin recomand` „recompense oneste“, „jocuri corecte“, „ocupa]ii corecte“ pentru timpul liber al elevilor supu[i educa]iunii corecte a [colii [i iubirii corecte a p`rin]ilor: confec]ionarea de aeromodele din h\rtie, drume]ii, rug`ciuni, du[uri reci („nu b`ile \n cad`, unde apa e fierbinte [i unde ei lenevesc \n voie“). Mai ales, pentru a „contrabalansa presiunea schimb`rilor fiziologice [i psihice“, copilul trebuie obligat s` doarm` „pe partea dreapt` cu m\inile sub pern`“, o pozi]ie corect` [i care \l va feri pe viitor de orice „prietenii nepotrivite“. M-am lini[tit: cu asemenea educatori, viitorul na]iei e salvat; cu asemenea ini]iative editoriale, [coala româneasc` nu va mai fi ce a fost, asta e sigur.

n

n Povestirile lui Javier Marías din volumul C\nd eram muritor, dac` le mai g`si]i pe undeva sau dac` Editura Univers se hot`r`[te s` le reediteze, mai ales „Medicul de noapte“, „Orice r`u se \ntoarce“ [i „S\nge pe lance“, miniaturi narative care expun brusc arta unui extraordinar povestitor. (Simona Sora)

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

n DILEMATECA V~ RECOMAND~ n www.brainpickings.org, un site cultural viu [i colorat, de r`sfoit \n fiecare zi. Scrisori de dragoste, fragmente de jurnal, ilustra]ii, filmule]e, recomand`ri de lectur`, \nregistr`ri audio, lucruri vechi [i lucruri noi, numai bune de consumat la cafea. (Luiza Vasiliu)

n Albumul Isvor (colec]ia „Lada de zestre“, Radio România) al ansamblului de doctori \n muzic` Imago Mundi care interpreteaz` un repertoriu foarte rar de muzic` veche [i tradi]ional` româneasc` (inclusiv un Vasile Barbu), printre care [i c\teva compozi]ii ale lui Dimitrie Cantemir, cel care – datorit` lucr`rii Kitab-i-musiki (Cartea [tiin]ei muzicii) ap`rut` la sf\r[itul secolului al XVII-lea [i dedicat` muzicii Orientului – a intrat \n istoria cultural` a Turciei ca fondator al muzicii laice [i specialist al muzicii religioase.

(Marius Chivu)

Acest perete alb Ce m` desparte de actri]a mov?

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Naomi Ionic`

DILEMATECA

POEMUL DIN AUGUST

m` desparte acest perete alb acest cear[af ud sub care-mi aud inima b`t\nd \n fiecare diminea]` ca o pas`re captiv` ce m` desparte de b`tr\nii de pe palier? cu ochii sticlo[i b`t\nd din tocul bastonului \n fiecare diminea]` ce m` desparte de carnea lor care m` treze[te b`t\nd ca o toac` chem\ndu-m` la o nou` rug`ciune cel mai tare cel mai tare bate veteranul cu bastonul lui de lac i-am v`zut prin u[a \ntredeschis` hainele ag`]ate lilieci nemi[ca]i care vor zbura \n cur\nd doar pere]ii ace[tia albi m` despart de to]i b`tr\nii de pe palier ieri apa a curs galben la robinet [i actri]ei mov i s-a f`cut r`u diminea]a, diminea]a foarte indignat` a str\ns robinetul definitiv

pagina 17

pagina 18

MERIDIANE Petre R`ileanu

Proven]a \n trei scriitori Lourmarin, sat sur\z`tor str`juit de un castel medieval, a fost ultima re[edin]` a lui Albert Camus. Lacoste, castelul \n ruin` coco]at pe un v\rf de st\nc` aproape inaccesibil, ca un cuib de vultur, a apar]inut Marchizului de Sade. Manosque, ora[ul situat pe drumul oblic de la Aix en Provence c`tre Alpi, este patria lui Jean Giono.

|ntre Mediterana [i Alpi, La Provence, Provenço, Proven]a este un ]inut magic. Un paradis al sevelor, aromelor [i culorilor. Lumina este o fiin]` vie care \nconjoar` lucrurile [i le penetreaz`, \nte]ind parfumurile [i provoc\nd delirul culorilor. Livezi de m`slini, [iruri regulate de vi]`-de-vie, lanuri albastre de lavand`, ierburi aromatice, smochini, chiparo[i. Satele, veritabile acropole st\ncoase, s\nt construite, de cele mai multe ori, din motive de ap`rare, pe coline sau \n coasta unui munte, cu str`zi \nguste urc\nd [i cobor\nd vertiginos. Casele formeaz` \mpreun` un labirint inexpugnabil din piatr`, \n care fiecare unitate se imbric` \n ansamblu, urm\nd capriciile reliefului.

Proven]a e o ]ar`, dar nu a fost niciodat` un stat. Iar provensala, la langue d’oc, nu a devenit o limb`, \n ciuda str`daniilor [i a inspira]iei poetului Frédéric Mistral (Premiul Nobel \n 1904). Iat` un fragment \n provensal` din Mistral: „Eh! bèn, Messiés e damo, uno lengo retrais à un jas minerau: car, au founs d’uno lengo, se ié soun depausa tóuti lis escaufèstre, tóuti li sentimen, tóuti li pensamen de dès, de vint, de trento, de cènt generacioun. Uno lengo, en un mot, es la revelacioun de la vido vidanto, la manifestacioun de la pensado umano, l’estrumen subre-sant di civilisacioun e lou testamen parlant di soucieta morto o vivo.“ („Ei bine, domnilor [i doamnelor, o limb` seam`n` cu o concre]iune mineral`: c`ci pe fundul unei limbi s-au depus toate vicisitudinile, toate sentimentele, toate reflec]iile a zece, a dou`zeci, a treizeci, a o sut` de genera]ii. O limb`, \ntr-un cuv\nt, este revela]ia unei vie]i \ntregi, manifestarea g\ndirii umane, instrumentul sacro-sanct al civiliza]iilor [i testamentul gr`itor al societ`]ilor vii sau moarte.“) La lengo dóu Miejour, limba din Midi, nu a devenit – cum spera Mistral – limba unei literaturi. Scriitorii care au ilustrat particularit`]ile acestei provincii au f`cut-o \n mod

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Un ]inut magic.

O limb` f`r` literatur`

magistral \n francez`: Alphonse Daudet, Marcel Pagnol, Jean Giono, Henri Bosco, Pierre Magnan. Limba provensal` a l`sat \ns`, \n franceza vorbit` \n aceast` regiune, o muzic` specific`, cu tendin]a de a vocaliza consoanele [i o serie de expresii care sun` straniu, imposibil de situat \n absen]a unui referent cunoscut. Mai poate fi \nt\lnit` pe indicatoarele bilingve cu numele str`zilor. {i, din cauza topografiei, fiecare localitate are o strad` care se cheam` Rumpe cuou.

Traducerea \n francez` este indispensabil`: Casse-cul.

Camus – \n intimitatea absurdului Situat la o jum`tate de or` de Avignon, a[ezat \ntre dou` coline, Lourmarin, mai pu]in spectaculos dec\t alte sate din regiune, este un loc fermec`tor. Str`zi \nguste, arcade, pia]ete, case din piatr` literalmente invadate de oleandri cu flori \n mai multe nuan]e de roz. Locul l-a sedus pe Albert Camus care, cu cecul primit odat` cu Premiul Nobel pentru Literatur`, [i-a cump`rat o cas`, o fost` magnanerie, ferm` pentru cre[terea viermilor de m`tase. Lourmarin \i amintea de lumina [i culorile Algeriei natale.

Mai ales mirosul: piatra, nisipul, ierburile \ncinse de soare. Sevele ar[i]ei. Aici a \nceput s` scrie romanul autobiografic r`mas netermimat, Le Premier homme. Zi de zi, du-

Jean Giono

p` ritualul micului dejun luat pe terasa cafenelei Ollier, [i dup` o lung` plimbare prin \mprejurimi, se \ntorcea acas` unde scria \ntotdeauna \n picioare, \n fa]a unui pupitru – ca, \n alt secol, Voltaire. Dup` absurd (Str`inul, Mitul lui Sisif) [i revolt` (Omul revoltat), ultimul roman, \nceput la Lourmarin, este consacrat iubirii. Ce semnifica]ie poate avea \nt\mplarea c` tocmai aceast` carte pe tema iubirii nu a fost dus` p\n` la cap`t? Revenirea pe calea fic]iunii la copil`ria algerian` nu e f`r` leg`tur` cu sentimentul tr`it de Camus \n momentul Premiului Nobel, acela al dublului exil: str`in \n ]ara natal`, unde p\n` ast`zi Camus e pu]in citit [i jucat, str`in \n Fran]a, tot mai izolat, \n ciuda notoriet`]ii interna]ionale.

Hazardul are proprietatea derutant` de a de]ine cel mai mare num`r de valen]e deschise la sens. Despre accidentul de automobil \n care [i-a g`sit moartea, s-a emis ipoteza, greu sau imposibil de verificat, c` ar fi fost pus la cale de KGB. |n ziua de 3 ianuarie 1960, c\nd prietenul s`u Michel Gallimard (nepotul celebrului editor, Gaston) vine special de la Grasse ca s`-l ia la Paris, Camus avea biletul de tren \n buzunar. |[i las` so]ia [i cei doi gemeni s` plece cu trenul, iar el, neput\nd refuza un gest prietenesc, se urc` \n somptuosul automobil al acestuia, Facel Vega. Care se va \ncastra \n-

Lourmarin

DILEMATECA

MERIDIANE

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

tr-un platan de pe marginea unui drum din departamentul Yonne, nu departe de Paris.

Camus moare pe loc, Michel Gallimard – cinci zile mai t\rziu, so]ia [i fiica acestuia scap` nev`t`mate. Corpul lui Camus – exist` o asemenea m`rturie – era literalmente acoperit de foile manuscrise ale romanului Le Premier homme, pe care \l luase cu el.

Avea 46 de ani. Moarte sublim` sau moarte absurd`? „Ideea de moarte este expresia ultim` a absurdului“, scrie Camus. Absurdul l-a ajuns din urm` \n ziua de 4 ianuarie 1960, la ora 13,55, \n dreptul localit`]ii Villeblevin.

Castelul Marchizului de Sade: spa]iu carceral [i teatru al luxurii

Lacoste surprinz`toare \ntre libertatea total` [i privarea de libertate.

Lucid p\n` la sf\r[it, ateu impenitent, Sade ar fi vrut ca trecerea sa prin aceast` lume s` dispar` f`r` urme. |n dispozi]iile testamentare (nerespectate), cere s` fie \ngropat \ntr-o p`dure de pe propriet`]ile sale, f`r` nici un fel de ceremonie: „Odat` groapa acoperit`, se va sem`na deasupra ghind` pentru ca, terenul numitei gropi din nou plantat [i redevenit tufi[ul des dinainte, urmele morm\ntului meu s` dispar` de pe suprafa]a p`m\ntului, a[a cum \mi place s` cred c` orice amintire despre mine se va [terge...“

Jean Giono, constela]ia Manosque Cu totul altfel tr`ie[te experien]a carceral` Jean Giono. A fost, pentru scurte perioade, \nchis de dou` ori, f`r` a fi judecat: la \nceputul r`zboiului, pentru profesiunile de credin]` pacifiste, [i dup` Eliberare, \n septembrie 1944, sub acuza]ia ne\ntemeiat` de adeziune la valorile regimului de la Vichy. Giono are intui]ia – devans\ndu-l pe Michel Foucault din Surveiller et punir – adev`ratei esen]e a priv`rii de libertate. |n orice caz, a[a cum e practicat` [i resim]it` \n timpurile moderne. „Scopul \ncarcer`rii nu e at\t de a re]ine corpul, ci de a imobiliza creierul, p\n` la a \mpinge omul la sinucidere, \mpiedic\ndu-l \n acela[i timp, [i \n asta const` [iretlicul, de a se distruge.“ Giono, om robust [i tenace, la fel ca ]inutul s`u natal cotropit de soare, secet`, ploi [i de neobositul Mistral, rezist` f`r` nici un moment de sl`biciune: „Cu mine, puteau ei s` se chinuie mult [i bine.“ Pu]ini scriitori s\nt at\t de indestructibil lega]i de locul de na[tere ca Jean Giono de Manosque. Ora[ul situat pe drumul oblic care leag` Aix en Provence de Alpi devine, \n opera sa, un loc mitic, o constela]ie vizibil` din orice punct al lumii. Cu toate aces-

tea, Giono, care nu [i-a p`r`sit ora[ul natal dec\t pentru rare [i scurte c`l`torii, spunea c` [i-ar fi putut construi opera oriunde: \n Sco]ia sau \n Kamceatka, la Punta Arenas sau la Ulan Bator, ea n-ar fi fost diferit` de ce este. Scriitorul Pierre Magnan, discipol [i admirator al lui Giono, care l-a v`zut [i l-a ascultat zi de zi timp de 12 ani, \ntre 1936 [i 1958, este convins c` maestrul era [i el, ca to]i concet`]enii s`i, atins de manoscomanie, adic` de pasiunea de a afabula. |n realitate – crede el –, defectele, viciile, grandoarea [i misterele vie]ii din Manosque au trecut \n s\ngele lui Giono, i-au forjat gusturile [i percep]ia. Chiar dac` el a comb`tut din r`sputeri ideea unei asemenea simbioze.

Pierre Magnan relateaz` un episod petrecut \n intimitatea scriitorului, semnificativ pentru gusturile [i aspira]iile acestuia. |n 1937, c\nd avea 15 ani [i nu citise \nc` nici o pagin` din opera maestrului, are parte de o ini]iere \n ceea ce s-ar putea numi marea crea]ie. „Vezi, b`tr\ne Pierre, Mozart avea v\rsta ta c\nd a compus asta. {i Yehudi Menuhin, c\nd a \nregistrat-o, avea v\rsta lui Mozart. Ascult` asta, b`tr\ne Pierre!“ Era Concertul pentru vioar` [i orchestr` dirijat de George Enescu. Rar`, irepetabil` \nt\lnire de afinit`]i. La sf\r[itul audi]iei, punctat` de exclama]ia lui Giono: „Ascult`!

Ascult` b`t`ile inimii!“, t\n`rul pleac` cu bra]ele pline de c`r]i date cu \mprumut, cu mult deasupra capacit`]ii lui de \n]elegere. „Cite[te, totu[i“, \i spune Giono. „Chiar dac` ]i se pare c` nu \n]elegi. Vei \n]elege mai t\rziu.“ De data aceasta, poate, Giono, nu \ntotdeauna bine \n]eles [i primit de contemporani, se g\ndea la destinul operei sale. Secret` premoni]ie. Ca sensul acestei propozi]ii de o magic` frumuse]e: Bienheureux ceux qui marchent dans le fouettement furieux des ailes de l’ânge.

n

pagina 19

Nu departe de Lourmarin, pe un drum care devine tot mai abrupt, se afl` satul Lacoste. {i mai sus, pe v\rful extrem al unei st\nci, castelul Lacoste domin` ]inuturile din jur. Marchizul Donatien Alphonse François de Sade l-a primit de la bunicul s`u drept cadou de nunt` \n 1763. Nu l-a locuit dec\t sporadic. |n mai multe r\nduri, \n intervalul dintre dou` sejururi \n \nchisorile Regelui, castelul \i ofer` un refugiu temporar, unde duce via]a unui senior preocupat mai mult de literatur` [i de teatru dec\t de administra]ia domeniilor. |ntreprinde [i o serie de modific`ri, ad`ug\nd celor 42 de \nc`peri existente o sal` de teatru cu 120 de locuri. Aici s\nt puse \n scen` piese de teatru pe textele Marchizului. Actori [i spectatori – personalul castelului (\n total, cam 20 de b`rba]i [i femei).

Marchizul domne[te ca un monarh absolut peste aceast` lume ]inut` \n captivitate [i aflat` zi [i noapte la dispozi]ia dorin]elor [i capriciilor acestuia. Sade este marele regizor, marele ordonator, maestrul de ceremonii al stagiunii continue din castelul Lacoste. {i nu e vorba numai de textele dramatice compuse de el, ci de marele teatru erotic, de un veritabil carnaval al luxurii punctat de cele mai extravagante perversiuni.

Nimic nu pare a satisface gustul pentru transgresiuni al eruditului libertin. Poate p`rea curios c` Sade transform` din proprie ini]iativ` castelul Lacoste [i falansterul obscen de aici \n spa]iu carceral. La ad`postul zidurilor inexpugnabile, seniorul libertin sfideaz` toat` ierarhia ordinii stabilite, de la Divinitate [i Rege p\n` la justi]ie [i familie. El efectueaz` un permanent du-te-vino \ntre fic]iune [i realitate, altern\nd paginile scrise cu ac]iunile \ncrustate \n cotidian. Nu e de aceea \nt\mpl`tor c` ac]iunea primului s`u roman, Cele 120 de zile ale Sodomei, scris \n 1785 pe c\nd se afla \nchis la Bastilia, se desf`[oar` \n Castelul Silling din P`durea Neagr`, replic` exact` a castelului Lacoste. Sade a devenit scriitor \n \nchisoare, unde a petrecut 30 de ani din cei 74 ai existen]ei sale. Locul \nchis [i secret, ca domeniu preferat al libertinului, coincide cu spa]iul carceral, cre\nd astfel o echivalen]`

pagina 20

ACTUALITATE Lumini]a Marcu

Antonio Muñoz Molina (II)

Todo lo que era solido / Tot ce era solid (2013) – recenta carte de eseuri a lui Antonio Muñoz Molina, unul dintre cei mai premia]i scriitori spanioli ai momentului –, de[i vorbe[te despre criz` (\n varianta ei spaniol` [i nu numai, autorul av\nd o bun` familiaritate cu Statele Unite, unde a fost director al Institutului Cervantes din New York [i unde tr`ie[te jum`tate din timp), este \n primul r\nd o carte despre responsabilitate. Dac` \n capitolul anterior am re]inut portretul a doi oameni de afaceri (ambii reprezentativi pentru clasa bogat` spaniol`: antreprenorul \n zona imobiliarelor [i finan]istul cu puternice convingeri catolice), \n continuare se poate vedea c\t de fragil` e grani]a dintre suportabil [i iremediabil, cum se insinueaz` declinul chiar [i \n ceea ce p`rea un paradis al drepturilor civile [i un model democratic [i de toleran]`. |mi amintesc o scrisoare pe care Selma Lagerlöf o scria \n 1914, la \nceputul Primului R`zboi Mondial, \n care triste]ea se al`tura stuporii, iar semnele de exclama]ie erau numeroase: cum e posibil s` \nceap` o asemenea barbarie \n mijlocul lumii civilizate \n care p`ream c` tr`im! La cap`tul unui secol, lucrurile par s` fie \n acela[i punct, iar r`spunsul lui Molina e simplu [i folose[te o sintagm` ce se repet` de multe ori de-a lungul c`r]ii: barbaria poate \ncepe de pe-o zi pe alta! A[a cum o glacia]iune se poate instala \n cursul unei singure zile (exist` speciali[ti care sus]in aceast` teorie), tot astfel lumea \n care tr`im [i care ni se p`rea o culme a solidit`]ii se poate n`rui brusc [i aparent f`r` preaviz: „Ceea ce nu exista [i aproape nici nu se imagina se poate transforma \n realitate. Ceea ce azi e indiscutabil [i solid, [i foarte important pentru to]i, m\ine s-ar putea s` nu mai fie sau s` fie trunchiat de interese economice sau politice.

Ceva bun, c\[tigat cu greu, poate disp`rea pur [i simplu pentru c` nu mai s\nt destule persoane care s` poat` sau care s` aib` curajul s`-l apere. (...) Tot ce era solid deja se dizolv` \n aer. Europa, cea pe care ne-o imaginam ferm` [i bine ancorat`, aproape plicticoas` \n somnolen]a prosperit`]ii [i a bun`st`rii, se dovede[te la fel de u[or de demolat ca un castel de nisip. B`nci care \n 2007 declarau beneficii de milioane s-au scufundat \n faliment sau au fost absorbite de altele sau pur [i simplu nu mai exist`. Parazi]ii veni]i din r\ndurile politicienilor au distrus \n c\]iva ani institu]ii ce durau de mai bine

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

– despre fragilitatea binelui [i necesara reducere a propriei genialit`]i – de un secol. Ace[tia s-au retras acum, nu doar f`r` s` pl`teasc` pre]ul pentru gre[elile lor, ci lu\ndu-[i compensa]ii [i pensii scandaloase, mai ales comparate cu penuria general`. (...) A construi bine ceva valoros, o mas`, un edificiu, un sistem sanitar, o democra]ie, se face cu mult efort, \n mult timp, cu \ndem\nare [i mult` r`bdare; se poate dovedi plicticos, chiar ingrat pentru cei care fac efortul [i care foarte rar primesc [i o recompens` pe m`sura acestuia. A distruge e ceva ce se face repede [i nu cost` practic nimic [i, \n plus, are de cele mai multe ori un impact vizual care nu se poate compara cu lentoarea construc]iei. O sequoia cre[te \n mii de ani [i poate fi t`iat` cu drujba \n c\teva ore. O persoan` c`reia i-a luat o via]` \ntreag` s`-[i formeze o fizionomie, o identitate, un tezaur unic de experien]` [i de memorie poate fi anihilat` \n frac]iunile de secund` ale unei explozii sau ale unei \mpu[c`turi. O p`dure secular` nu are nici o ap`rare \n fa]a benzinei unui piroman, a incon[tien]ei unui imbecil care se apuc` s`-[i g`teasc` o paella \n aer liber \ntr-o zi cu v\nt. Marea cultur` burghez` [i evreiasc` ce se crease \n inima Europei \ncep\nd cu Iluminismul a fost distrus` de nazi[ti [i de alia]ii lor, \n c\]iva ani. (...) Cred c` \ntreg e-

dificiul civiliza]iei se afl` permanent \n pericol de a se face f`r\me [i c` e nevoie de o supraveghere continu` pentru a-l p`stra.

Cel mai groaznic scenariu poate deveni realitate. Ceea ce pare inimaginabil pentru c` e infernal se poate transforma \n realitate cotidian`. De pe-o zi pe alta, o ]ar` civilizat` [i dezvoltat` se poate scufunda \n barbarie.

Nimeni nu credea, la mijlocul lunii februarie a anului 1933, c` Hitler ar fi putut fi numit cancelar al Germaniei, [i nici c` doar c\teva luni mai t\rziu nazi[tii aveau s` ajung` la puterea absolut`. Am vorbit la New York cu mul]i oameni care au tr`it \n Iugoslavia anului 1989 [i to]i mi-au spus c` nimeni nu se \ndoia de soliditatea ]`rii [i c` ideea unui r`zboi civil li se p`rea at\t de absurd` \nc\t nici nu o luau \n calcul.“

*

*

*

Total \mpotriva predestin`rii istorice (scriitorul o nume[te „captivitatea religioas`“, care ne arunc` \ntr-un fatalism al imobilit`]ii), scriitorul e \n acela[i timp un pesimist al solidit`]ii binelui. Nu e nimic predestinat care s` vin` din trecutul s\ngeros al Spaniei, dar nu exist` nici garan]ii c` binele actual, drepturile c\[tigate – unele dintre ele de-a dreptul de avangard` (Spania a

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

\n urm` cu c\]iva ani. Conform venitului, un profesor spaniol exist`, ceea ce nu se poate spune despre unul aflat mai la estul continentului. |ntrebarea ar fi dac` acest strat civilizat – pe care statul, \n ciuda tuturor corup]ilor ce s-au aflat la c\rma lui, a [tiut s`-l creeze [i s`-l protejeze, oferindu-i realitatea unor venituri plauzibile – e suficient de puternic azi pentru a rezista [i a ap`ra binele comun c\[tigat. O prim` condi]ie ar fi, dup` Molina, aceea a con[tientiz`rii acestui bine comun, care nu exist` de la sine, nici n-a existat dintotdeauna, ci e un produs al unui efort colectiv – [i tot printr-un efort colectiv trebuie acum ap`rat. O alt` condi]ie, extrem de important`, ar fi solidaritatea. Iar solidaritatea se construie[te prin renun]area personal` la asperit`]ile inerente, la convingerile prea ap`sate, adic` tocmai la individualismul propriu intelectualilor, aprigi la m\nie \n Spania, la fel ca oriunde, [i deci supu[i \n permanen]` diviz`rii. Cu alte cuvinte, s` nu st`m sup`ra]i fiecare \n col]ul lui, ap`r\nd cu din]ii un adev`r personal [i inevitabil trunchiat de o perspectiv` univoc`, ci s` \ncerc`m s` ap`r`m acest bine comun, drepturile care p\n` mai ieri p`reau de la sine \n]elese (cum ar fi cel al unui sistem de s`n`tate universal [i gratuit, care deja \n unele regiuni din Spania nu mai este o realitate), pentru c`, dac` n-o facem, s-ar putea ca, de pe-o zi pe alta, tot ceea ce era solid s` se dizolve ca [i cum n-ar fi fost. E un pic moralist [i un pic vis`tor Antonio Muñoz Molina \n capitolele finale ale c`r]ii sale, dar s-ar putea ca tocmai aceast` moral` s` fie medicamentul necesar \ntr-un moment ca acesta pe care-l tr`im: „Poate ar fi util`, pentru \nceput, o reducere general` [i limi-

tat` a identit`]ilor, o tranzi]ie de la ceea ce e categoric [i tare ca piatra spre ductibilitatea fluidelor, de la puritate spre amestec, de la monolit la pluralism. Doar o reducere, nimic mai mult, nu o renun]are, cu at\t mai pu]in o negare: toat` lumea s` accepte s` fie un pic mai pu]in dec\t este, poate cu un dou`zeci sau dou`zeci [i cinci la sut`. Nu trebuie s` fim chiar ca Sancho Panza cu ale lui trei degete de gr`sime de cre[tin curat.

Cu dou` degete, cu un deget poate ar fi suficient. Unui partidar vehement al spaniolit`]ii nu i-ar strica deloc s` fie cu dou`zeci la sut` mai pu]in spaniol – dimpotriv`, asta i-ar permite s` se \n]eleag` mai bine cu un basc sau cu un catalan, care, la r\ndul lor, [i-ar dilua \n aceea[i propor]ie propriile identit`]i. Reduc\ndu-[i cu dou`zeci la sut` st\ngismul, un militant de st\nga nu se transform` \ntr-un tr`d`tor de clas`, ci va fi poate \n stare s` ajung` la un acord practic cu cineva care nu crede \n acelea[i lucruri.

Nici numero[ilor arti[ti sau litera]i geniali care abund` \n ]ara noastr` nu le-ar strica s`-[i reduc` cu dou`zeci sau cu dou`zeci [i cinci la sut` propria genialitate. (...) S` ne accept`m unii pe al]ii nu \nseamn` s` renun]`m la propriile idealuri, ci s` accept`m realitatea [i, astfel, s` renun]`m la delir.“ Nu [tiu dac` nu cumva, \n fina ironie din spatele acestei propuneri, nu se ascunde un secret pesimism conform c`ruia nimeni, [i cu at\t mai pu]in un artist sau un literat, nu e dispus s`-[i aplice acest tip de \mpu]inare, at\ta timp c\t lucrurile par \nc` suportabile, uit\nd sau neglij\nd c` ele pot deveni iremediabile de pe o zi pe alta.

n

pagina 21

fost a doua ]ar` european`, dup` Olanda, care a legalizat c`s`toria \ntre homosexuali, a avut \n 1812 poate cea mai avansat` Constitu]ie din Europa momentului, a dat na[tere cuv\ntului „liberal“ [i e limpede pentru orice str`in care locuie[te aici c` e una dintre cele mai pu]in xenofobe societ`]i de azi) – s\nt unele durabile. Ceea ce Antonio Muñoz Molina consider` a fi semnalul de alarm`, declicul care ar trebui s` ne pun` pe g\nduri \n orice societate aparent normal` [i aflat` \n limitele decen]ei [i ale acceptabilit`]ii, este pierderea libert`]ii de expresie, pierdere care nu \ncepe neap`rat spectaculos, cu interziceri sau cu cenzur`, ci se poate insinua treptat, \ncep\nd cu retragerea intelectualilor, a celor cu opinii [i spirit critic, din spa]iul public: „|n momentul \n care, din lips` de entuziasm, din la[itate, din comoditate sau din neglijen]`, libertatea de expresie \nceteaz` s` se mai exercite, deja a \nceput declinul. Dac` imperiul legii e neglijat sau sl`bit, se vor instala repede mafiile, iar patrulele armate vor invada via]a civil`.

Exist` un nucleu care nu trebuie negociat, \n care orice sl`biciune e o capitulare. Dac` statul democratic renun]` la sus]inerea unui sistem de legi egalizatoare, cei slabi cad imediat victime celor puternici, iar barbarii [i brutele [i corup]ii se ridic` imediat deasupra celor onorabili pentru c` ace[tia, fiind oameni pa[nici, s\nt lipsi]i de mijloacele [i de agresivitatea care i-ar putea ajuta s` se apere singuri. C\nd dezbaterea se transform` \n r`cnete, vocile echilibrate s\nt primele care nu se mai aud: \n primul r\nd, pentru c` s\nt acoperite de volumul r`cnetelor, apoi, pentru c` renun]` ele \nsele, iar \n ultimul r\nd, dac` totu[i n-o fac, pentru c` s\nt reduse la t`cere prin anatem` [i cenzur`.“ Probabil c` ar trebui s` ne uit`m \n jur: exist` ceva din acest scenariu care poate fi recunoscut? Dac` da, atunci, dup` Molina, declinul a \nceput.

Ceea ce face \ns` specificul Spaniei – spre deosebire, poate, de ]`rile care aveau s` ajung` mai t\rziu la banii [i la legile egalizatoare ce veneau \n Spania, dup` moartea lui Franco, dinspre o Uniune European` aflat` \ntr-un moment mult mai fast (anii ’80) – este c`, \nainte de acest declin, a existat o perioad` de c\teva decenii de bun`stare, de democra]ie [i, nu \n ultimul r\nd, de abunden]`. O abunden]` care a ajuns nu doar la marii corup]i din politic` [i administra]ie (de[i a ajuns [i la ace[tia [i i-a creat dup` chipul [i asem`narea tuturor noilor \mbog`]i]i – to]i av\nd acela[i profil, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de tr`s`turile fizice specifice), ci [i la clasa medie care, \n Spania, la fel ca \n alte c\teva ]`ri europene, exist` cu adev`rat. O clas` medie decent` [i stabil`, chiar dac` afectat` acum de [omaj [i de reducerile bugetare. Un profesor \n Spania \nc` se poate alimenta [i \nc` \[i poate pl`ti o chirie sau o ipotec` din salariu, chiar dac` tr`ie[te mai prost dec\t

DILEMATECA

ACTUALITATE

pagina 22

ESEU Adina Dabija

Ce facem noi, ca societate, cu r`ul? |ntrebarea aceasta plute[te zilele astea \n aer ca o petal` de floare de mai, purtat` de v\nt pe asfaltul p`tat de s\nge al Boylston Street.

Sau pe un morm\nt anonim din Cambodgia.

Sau din Bosnia, sau din Guatemala, sau din Ruanda, sau din…

Cu o noapte \nainte de exploziile de la maratonul din Boston, am avut un vis. Conduceam pe o autostrad` [i deodat`, \n fa]a mea, pe cer, a ap`rut un nor negru, din care a \nceput s` cad` un fel de funingine, \nnegrind totul \n jur. |ncercam s` o sp`l de pe piele, dar nu se lua. Senza]ia ap`s`toare din vis m-a \nso]it a doua zi p\n` la vestea atentatelor de la maraton, c\nd a fost \nlocuit` de alta, [i mai ap`s`toare, dar la fel de realhalucinant`. Abia atunci mi-am dat seama c\t de profund este impactul pe care terorismul [i perechea sa, contraterorismul, \l au asupra incon[tientului colectiv. Ceea ce se \nt\mpl` \ntr-un col] \ndep`rtat al lumii ne afecteaz` pe to]i pentru c` s\ntem, cu sau f`r` voia noastr`, parte din acela[i trup, al celor care traverseaz` aceast` aventur` p`m\nteasc`. {i chiar dac` nu s\ntem lovi]i direct, umbra mor]ii se insinueaz` asupra tuturor, martori mu]i la suferin]a semenilor celorlal]i. De altfel, pe asta [i mizeaz` terorismul: pe frica [i ne\ncrederea insinuate \ntre oameni. Cine mai crede \n segregarea aici (unde nu e teroare) / acolo (de unde vin fotografiile cu corpuri sc`ldate \n b`i de s\nge, de pe prima pagin` a ziarelor) \n lumea de azi, unde bombele au devenit o prezen]` ubicu`, un fel de zgomot de fond al istoriei?

Poate doar cei care tr`iesc cu capul \ntr-o colivie, cu muzica dat` la maxim, mai cred \n asemenea fractur`ri.

Am ajuns \n Statele Unite \n 2003, c\nd America declarase deja „r`zboi terorismului“ [i intrase \n epoca de suspiciune [i nesiguran]` \n care se afl` [i \n prezent, ridic\nd la rang de politic` na]ional` „de ap`rare“ eradicarea „r`ului“ \ntruchipat de terori[tii talibani. Din acest motiv, ]ara tuturor posibilit`]ilor nu avea s` fie o ecua]ie simpl` pentru mine – la urma urmelor, veneam dintr-un sistem totalitar, \n care „r`ul“, chintesen]ializat \n persoana lui Ceau[escu, fusese pus la zid [i executat. Fusese „r`ul“ extirpat \n acest fel? Nu, doar \mbr`case alte forme, mai subtile [i mai perverse: neocomunism, corup]ie, mafie [i oportunism f`r` coloratur` politic`.

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Despre problema R`ului, azi [i ieri, aici [i acolo

A[adar, din taxele pe care le pl`tesc americanii la stat se finan]eaz` ac]iuni militare purtate \n numele unui r`zboi vag [i indefinit, f`r` ]int`, neclar \n mintea multora.

De exemplu, conform reporterului de investiga]ie Jeremy Scahill, numai \n 2011 \n Afganistan au avut loc peste 30.000 de raiduri aeriene ale armatei americane, dintre care numai unul, cel care s-a soldat cu uciderea lui Bin Laden, este cunoscut publicului larg.

Aceast` politic` de gestionare a banilor continu` s` provoace dezbateri aprinse [i proteste \n s\nul societ`]ii civile. |n 2001, ni s-a promis un „r`zboi \mpotriva terorismului“ – iat`, \l tr`im din plin, dup` 12 ani. Explodeaz` bombe \n jur? Da, pentru c` America e \n r`zboi... |ntr-un interviu acordat postului de televiziune Democracy Now!, Rick Rowley, regizorul documentarului Dirty Wars: The World Is a Battlefield (R`zboaie murdare: lumea e un c\mp de lupt`), distins anul acesta cu premiul pentru cinematografie la Sundance Film Festival, spunea: „R`zboiul global \mpotriva terorismului este cea mai important` poveste a genera]iei mele. El r`m\ne invizibil [i ascuns majorit`]ii americanilor.

Acesta e cel mai lung r`zboi din istoria Americii. E un r`zboi \n care sute de oameni au fost uci[i. Dar se desf`[oar` \n umbr`.

A[a c`, \n R`zboaie murdare, Jeremy (reporterul de investiga]ie Jeremy Scahill, n.r.) [i cu mine \ncerc`m s` facem acest r`zboi invizibil, care se poart` \n numele nostru, vizibil pentru poporul american.“ |n acest

scop, cei doi au c`l`torit \n Afganistan, Somalia [i Yemen, spre a sta de vorb` cu civili pentru a vedea cum acest r`zboi le-a schimbat acestora definitiv vie]ile.

R`ul nu poate fi smuls dintre noi ca o buruian`, pentru c`, mai \nainte de a se manifesta \n alte planuri, el exist` pe cel mai vechi [i mai \ncercat c\mp de lupt` de la \nceputul istoriei: sufletul uman. R`ul nu trebuie neap`rat s` apar` cu coarne [i coad`, cu artilerie grea de r`zboi, cu victime colaterale, cu tragedii [i ne\mpliniri. „R`ul“ st` victorios \n orice mi[care a sufletului care paralizeaz` \n]elepciunea, bunul-sim], \n sl`biciunea cu care omul se las` otr`vit de emo]ii, \n reactivitatea bazal`, \n tot ceea ce ne blocheaz` calea spre libertatea interioar` – pentru c` omul este, \n mod fundamental, liber, \nzestrat cu liber arbitru, a[a cum au subliniat to]i filozofii care au negat determinismul, \n frunte cu Epicur, pre-socraticul. R`ul nu are neap`rat nevoie de factori destabilizatori externi pentru a se manifesta, de[i e adev`rat c` ace[tia \l poten]eaz`. R`ul exist`, el este ]esut \n chiar textura existen]ei noastre. „R`ul“ – scriam \n cartea mea {aman, recent ap`rut` la Polirom – „e o ap` ad\nc` [i viclean` [i nu te po]i bate cu el ca un bou. Sau ca o maimu]` care d` cu laba ca s` [tearg` luna de pe oglinda apei. R`ul exist`. E \nduio[`tor de primitiv s`-l delimitezi, s`-l izolezi, s`-l ar`]i cu degetul, s`-l huiduie[ti cu ipocrizie, s`-i ar`]i fa]a \n ziare [i s` i-o hule[ti la televizor, s`-l bagi la \nchisoare, s`-l schingiuie[ti, s`-l electrocutezi, s`-l omori \n chinuri cumplite. R`ul e aici, face parte din noi, se afl` \n cea mai ad\nc` cut` din suflet [i st` acolo ca s` fie anihilat, transformat, metabolizat, neutralizat ca un radical liber care se tope[te \n dragostea pentru electronul antioxidantului, sau purificat precum apa murdar` care, \nc`lzit` de soare, se condenseaz` \n ap` curat`, \n roua dimine]ii. (...) R`ul nu poate fi oprit, surghiunit \n nici o \nchisoare, exterminat [i alungat dintre noi. Pentru c` el curge odat` cu via]a, face parte din [uvoiul trecerii acesteia, r`ul nu poate fi dec\t metabolizat. Orice alt` \ncercare e pierdere de timp.“ Metabolizat – cum? M` g\ndesc la alegerea p`rintelui Michael Lapsley, fost activist anti-apartheid din Africa de Sud, c`ruia \n 1993 i-a fost trimis` prin po[t`, \ntr-o re-

tre: bine – r`u, dreptate – nedreptate, adev`r – minciun`? Ea este, \n egal` m`sur`, o lege intrinsec` a naturii [i a cosmosului (noapte – zi, b`rbat – femeie) [i, \n acela[i timp, o \nchisoare mental`, care ne ]ine prizonieri ai unui sistem de g\ndire rudimentar, al mecanicii newtoniene, \n care efectul este strict legat de cauz`. Pe nivelul macroscopic al realit`]ii, aceast` dihotomie pare \ntr-adev`r un dat, pe c\nd pe nivel cuantic, de pild`, realitatea se deschide mai multor posibilit`]i, fiind mai mult de partea lui Parmenides dec\t de partea lui Newton. Exist` spirite care au rupt barele acestei cu[ti mentale a dihotomiei. |n Na[terea tragediei, Nietzsche arat` c` esen]a tragediei omului se afl` tocmai \n tensiunea aceasta fundamental` dintre natura sa apolinic` (de partea luminii, a ordinii [i a sensului) [i soarta nedreapt` [i haotic` (pur dionisiac`), iar spectacolul tragediei permite publicului s` perceap` „unitatea primordial`“ dintre bine [i r`u. Lao Zi a realizat, cu vreo dou` mii cinci sute de ani \naintea lui Nietzsche, posibilitatea acestei unit`]i primordiale, prin armonizarea \ntre yin (dionisiac) [i yang (apolinic). |n Capitolul 3 din Tao Te Ching, text filozofic fundamental, care pune bazele religiei imanente reprezentate de Daoism, este scris : „|n]eleptul nu \i pream`re[te pe cei buni / [i prin asta / nu \i nesocote[te pe cei r`i. / Aceasta \nseamn` c` acel care este \n]elept / trateaz` to]i oamenii egal, / f`r` s` discrimineze [i s`-[i impun` prejudec`]ile.“ Filozofia cre[tin` \mpac` binele [i r`ul prin iubire [i iertare, iar Anekantavada, logica jainist` a punctelor de vedere multiple, abordeaz` realitatea din [apte unghiuri diferite, argument\nd c` nici un unghi singular nu poate surprinde realitatea \n complexitatea ei. |n plan concret, dihotomia bine – r`u ca strategie de abordare a unei probleme este

dep`[it`, apar]in\nd deja secolului trecut.

S` lu`m de pild` domeniul medical cel mai urgent al zilelor noastre: tratamentul cancerului. Chimioterapia [i radioterapia constituie tratamentele standard \n acest moment. Au fost dezvoltate pe baza viziunii cancerului ca inamic care invadeaz` gazda [i trebuie eradicat. Agen]ii chimioterapici [i radiologici asta \ncearc` s` fac` – s` \l elimine complet. Dar celulele cancerigene \nva]` repede [i devin rezistente la agen]ii chimioterapici. Mai mult dec\t at\t, prin chimioterapie s\nt selec]ionate cele mai virulente celule ale cancerului, care supravie]uiesc tratamentului, se multiplic` [i invadeaz` mult mai rapid p`r]ile s`n`toase. |n ultimii ani, odat` cu apari]ia [i dezvoltarea unui nou domeniu, psiho-imunologia, a \nceput s` se ia \n considerare rolul pe care \l joac` imunitatea [i factorii psihologici \n ecua]ia homeostazei. |n domeniul s`n`t`]ii publice, teoria germenilor, fondat` de Louis Pasteur \n secolul al XIX-lea, a dus la dezvoltarea antibioticelor ca mijloc de tratament capabil s` extermine microbii cauzatori de boal`. Ca efect a ap`rut rezisten]a la antibiotice. Ast`zi se vorbe[te din ce \n ce mai mult despre human microbiome, despre organismul uman ca o comunitate de microbi „buni“ [i „r`i“ care coabiteaz` \n corpul uman, ]in\ndu-se unii pe al]ii \n echilibru.

De ce nu am moderniza a[adar abordarea r`ului [i \n plan social [i politic? De ce nu am \ncerca, m`car experimental, fortificarea „binelui“, \n loc s` r`spundem r`ului cu aceea[i moned`, \nt`rindu-l? Pre[edintele Obama spunea, pe 30 aprilie 2013, \ntr-o conferin]` de pres` de la Casa Alb`, c` men]inerea \nchisorii militare din Guantánamo Bay este „o unealt` de recrutare pentru extremi[ti“, av\nd ca rezultat \nte]irea r`ului.

De ce nu [i-ar concentra Congresul eforturile pentru a dezarma cu adev`rat terorismul, arunc\nd primul arma r`zbun`rii, a urii [i a l`comiei? De ce nu ar crea, peste tot \n lume, spa]ii sacre de vindecare, dup` modelul p`rintelui Lapsley – \n locul bazelor militare? Pare o nebunie, dar, vorba lui John Lennon: Imagine. „Un om poate fi distrus, dar nu poate fi \nvins“ – zicea Hemingway \n B`tr\nul [i marea. |n veghea comun` pentru cei care au v`zut ochiul mor]ii, \n spiritul de comuniune prin rug`ciune, \n florile anonime aduse la spital, \n buruiana proasp`t` care r`sare \nc`p`]\nat` prim`vara, \n ciuda faptului c` gr`dinarul o smulge con[tiincios dintre „ierburile bune“ – acolo are loc vindecarea. E spiritul vie]ii, mai puternic dec\t frica [i teroarea, e rena[terea continu` [i revelatoare.

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

vist` religioas`, o bomb`, a c`rei explozie l-a l`sat f`r` ambele m\ini [i f`r` un ochi. P`rintele Lapsley a reu[it s` se transforme din victim` \n ambasador al p`cii. La trei ani de la momentul atacului, avea s` fondeze, \n Cape Town, Africa de Sud, Centrul de Traum` pentru Victimele Violen]ei [i Torturii, [i s` lanseze programul Healing of Memories (Vindecarea Amintirilor). |ntr-un interviu recent, p`rintele Lapsley spunea: „Adesea, c\nd spunem «justi]ie» ne referim la pedeaps`, sau chiar r`zbunare. Dac` nou` sau celor dragi nou` li s-au \nt\mplat atrocit`]i, ne sim]im \ndrept`]i]i s` ur\m, s` fim amari [i s` vrem r`zbunare. Dar problema este c` aceste sentimente nu ne distrug du[manii, ci pe noi \n[ine. Munca mea este de a oferi oamenilor ceea ce numesc eu spa]ii sacre, unde se pot detoxifica de otrava din`untrul lor, ceea ce le red` libertatea. «Justi]ia», a[a cum o \n]elegem noi ca societate, este de fapt pedeaps`, sau chiar r`zbunare. Dar exist` [i un alt fel de justi]ie: cea a traseului de reparare a rela]iilor. Dac` acela care mi-a trimis bomba mi-ar cere ast`zi iertare [i mi-ar spune c` nu mai pune bombe la po[t` [i lucreaz` acum la spitalul local, i-a[ spune: «Te-am iertat, dar \n continuare am doar un ochi. |n continuare s\nt ciung. Tot restul vie]ii mele voi avea nevoie de cineva care s` m` ajute. Desigur, tu va trebui s` \mi sus]ii eforturile financiare pentru a pl`ti pe acel cineva.» Repara]ia [i restitu]ia s\nt de asemenea parte din drumul spre iertare.“ |n a sa Sexual Personae: Art and Decadence from Nefertiti to Emily Dickinson, Camille Paglia aduce \n discu]ie chiar baza biologic` a dihotomiei existen]iale: „Cearta dintre Apolo [i Dionisos este cearta dintre cortexul superior [i sistemul limbic [i reptilian.“ Ce reprezint` de fapt aceast` dihotomie aparent fundamental` a lumii noas-

DILEMATECA

ESEU

New York, mai 2013

Editura Polirom.

n

pagina 23

Adina Dabija este scriitoare; cea mai recent` carte publicat`, {aman, a ap`rut la

pagina 24

RECENZII

LITERATUR~ Mircea Anghelescu, Poarta neagr`. Scriitorii [i \nchisoarea, Editura Cartea Româneasc`, 2013, 27,95 lei

|nchisoarea noastr` cea de toate zilele Riguros, erudit [i original \n multe privin]e, studiul de fa]` este polemic sub cel pu]in dou` aspecte: interpretativ [i metodologic. Din punct de vedere exegetic, analiz\nd raporturile scriitorilor cu \nchisoarea \n diacronie, din vremea cronicarilor [i p\n` \n 1945, Mircea Anghelescu demonstreaz` c` victimele represiunii s-au recrutat, mai totdeauna, din r\ndul oamenilor simpli, care nu dispuneau de suficiente mijloace pentru a-[i negocia libertatea – ceea ce \nseamn` c` „\nchisoarea“ n-a fost totdeauna un „simbol“ al rezisten]ei anticomuniste. Dimpotriv`, cele mai numeroase m`rturii din deten]ie apar]in intelectualilor „de st\nga“, cu convingeri socialiste, ca N.D. Cocea, Mircea Damian, Petru Bellu, Geo Bogza sau Zaharia Stancu. C\t prive[te cel`lalt aspect, metodologic, reputatul cercet`tor subliniaz` ap`sat importan]a experien]elor biografice [i a contextului istoric \n geneza textelor literare, \ndemn\ndu-ne s` g\ndim literatura din unghi cultural, nu \ngust estetic: „nu ca o \nt\mpl`toare colec]ie de capodopere, ci global, ca un reflex sensibil [i \n]eleg`tor al vie]ii noastre de toate zilele, cu cele [tiute [i mai ales cu cele ne[tiute.“ Pentru a surprinde \ns` lucrurile \n toat` complexitatea lor, eruditul exeget ne atrage aten]ia asupra faptului c` \nchisoarea politic` e o inven]ie modern`, av\nd drept surs` ideologia iluminist`, de la care se revendic` deopotriv` li-

beralismul [i socialismul. Ca atare, de[i liberalii [i sociali[tii au fost mult` vreme victimele predilecte ale puterii politice \n societatea noastr` patriarhal-conservatoare, nu-i mai pu]in adev`rat c` tot doctrina lor a adus cu sine credin]a potrivit c`reia omul (fiin]` ra]ional` [i „maleabil`“) ar putea fi „reeducat“ prin \ncarcerare. |n epoca veche, pedeapsa cea mai aspr` era trimiterea la ocn`, care „echivala cu o condamnare“ la moarte, fiind administrat` \n general oamenilor de condi]ie joas`. Altminteri, dac` nu se hot`ra s`-i omoare pe loc, domnitorul \i obliga pe boierii intrigan]i s` se c`lug`reasc`, g\ndind s` fie readu[i, \n felul acesta, pe calea cea dreapt` (la m`n`stirea Soveja va fi surghiunit, de pild`, Alecu Russo, prilej pentru condamnat de a medita cu melancolie la condi]ia sa [i de a-[i scrie opera, \n lini[te [i singur`tate, la ad`post de grijile vie]ii curente).

Abia din a doua jum`tate a secolului al XIXlea, odat` cu modernizarea societ`]ii noastre, delictul politic va fi pedepsit cu \ncarcerarea \n „locuri special amenajate \n \nchisorile pentru de]inu]ii de drept comun“, a[adar \n condi]ii incomparabil mai dure. Asfel, dac` \n „vechiul regim“ de]inu]ii se \mprieteneau adesea cu directorul \nchisorii (vezi relat`rile lui N.T. Or`[anu, Slavici [.a.), care le \ng`duia nu doar s` citeasc` [i s` scrie \n voie, ci [i s` m`n\nce [i s` bea dup`

LITERATUR~ Bogdan Suceav`, Memorii din biblioteca ideal`, Colec]ia „Ego-grafii“, Editura Polirom, 2013, 26,95 lei

Textele din volumul Memorii din biblioteca ideal`, ap`rute sub form` de articole \n mai multe publica]ii culturale, contureaz` nu doar o istorie individual` – aceea a matematicianuluiscriitor Bogdan Suceav` –, ci [i o rela]ie special`, cea \ntre matematic` [i literatur`. Preocupat de a \n]elege „nu doar anumite idei matematice, ci [i de unde provin aceste idei, filia]ia lor istoric`, evolu]ia lor \n timp“, autorul spicuie[te din \nt\lnirile sale privilegiate cu matematica (nu numai cu ideile matematice care-l preocup`, ci [i cu personalit`]i care l-au marcat, fie ele mari matematicieni disp`ru]i, fie profesori [i mentori), neuit\nd s` puncteze – cumva \n surdin`, dar constant – [i pasiunea pentru literatur`. Cele dou` nu s\nt niciodat` separate, de[i am fi tenta]i s` le g\ndim a[a, ca pe ni[te ipostaze diferite, niciodat` conciliate, ale unei figuri intelectuale lucr\nd \n regimuri bine delimitate: nocturnul poeziei, diurnul matematicii etc. Nici vorb` de a[a ceva – sau, \n orice caz, nu \n ace[ti termeni strident-romantici. Matematica [i literatura se \mpletesc indistinct \n formarea scriitorului: „sim]eam c` s\nt dou` forme de a m` exprima profund diferite, dar nu a[ fi putut niciodat` s` le separ.“ Aceast` frumoas` dualitate, pe care Bogdan Suceav` o observ` [i o con[tientizeaz` „foarte devreme“, \i ofer` scriitorului o suprastructur` ordonatoare, un pattern, o viziune asupra construc]iei romane[ti extras` din zona ma-

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

|nt\lnirea cu matematica tematicii (o zon` deloc arid`, deloc necreativ` [i neimaginativ`, cum \[i imagineaz`, poate, mul]i), dup` cum \i ofer` matematicianului o deschidere spre \n]elegerea fenomenelor \ntr-un mai larg context cultural.

Din aceast` „dezvoltare bivalent` a \n]elegerii“ nu pot rezulta dec\t interoga]ii semnificative legate de intersec]iile dintre aceste dou` mari domenii, rareori privite \mpreun` \ntr-un ansamblu cultural. „Poate literatura s` produc` un act paralel de esen]ializare, ca [i cum o poveste bine spus` ar fi echivalentul unei teoreme de topologie?“ se \ntreba proasp`tul student la matematic` la Universitatea Bucure[ti, dup` cum acela[i matematician (tot atunci sau mai t\rziu, c\nd ajunge profesor la California State University) se \ntreab`: „c\nd anume geometria \nceteaz` s` mai fie terenul specula]iei particulare [i devine mai mult dec\t [tiin]` profund`, mai precis: c\nd devine model etic?“ Astfel de \ntreb`ri, care promit sau incit` la aprofundarea subiectului, s\nt prezente peste tot \n acest volum memorialistic. Biblioteca ideal` e, fire[te, una \n care \ncap nu doar Huygens, Newton, Meusnier, Euler, Sophie Germain (celebr` matematician` de la \nceputul secolului al XIX-lea), ci [i Salinger, Kafka, Llosa, Fowles, Scott Fitzgerald, dar important nu e faptul c` exist` [i unii, [i al]ii, ci c`, \nc` din tinere]e, „exista o rezonan]` secret` \ntre lecturile literare care m` atr`geau atunci [i

pofta inimii, primele experien]e cumplite s\nt de g`sit \n relat`rile celor \ncarcera]i \n str`in`tate (Gherea la Petropavlovsk, Constantin Stere \n Siberia). Odat` cu comunismul, se pare c` am importat, iat`, nu doar utopia paradisului terestru, ci [i modelul \nchisorii perfecte.

Ecoul acestei „sincroniz`ri“ e vizibil, bine\n]eles, [i \n literatura scriitorilor care au cunoscut experien]a \nchisorii. Dovad`, diferen]a major` dintre memorialistica de deten]ie a lui Slavici (om al veacului al XIX-lea, obsedat de ideea moral`), \ncadrabil` \n sfera literaturii „m`rturisirilor“ [i a reportajului, [i proza vizionar-distopic` a lui Arghezi, care transfigureaz` creator „realitatea“ [i inaugureaz` o alt` v\rst`, modern`, a literaturii române. Intrarea \n modernitate, pe l\ng` disocierea esteticului de etic, consfin]e[te deci, simbolic, asumarea experien]ei carcerale ca modus vivendi comun, obi[nuit, \ntr-o lume dezumanizat`, perceput` tot mai mult ca o \nchisoare. |nchisoarea noastr` cea de toate zilele.

Cu studiul de fa]`, Mircea Anghelescu scrie \nc` un capitol major din istoria literaturii române – o istorie „politic`“, interdisciplinar`, a[a cum a proiectat-o domnia sa nu demult. N-ar strica s`-i urmeze [i al]ii exemplul.

Antonio Patra[

un anumit stil de a face matematic` ce m` fascina.“ Afinit`]ile elective \n matematic` [i literatur`...

Un alt merit al volumului e c`, datorit` ritmului s`u literar, „\mbl\nze[te“ o sumedenie de teorii matematice, altfel greu digerabile de c`tre un public larg. Ave]i, de pild`, ocazia s` \n]elege]i o important` no]iune precum curbura, \ntr-o serie de texte care nu doar explic` teoria, ci o [i contextualizeaz` cultural (observa]ie general valabil` pentru textele cu miz` similar`). De remarcat s\nt [i textele despre poezia lui Barbu – autorul cumul\nd dou` direc]ii interpretative esen]iale pentru \n]elegerea liricii barbiene, cea matematic` [i cea literar` (subiectul ar merita dezvoltat \ntr-un volum) –, dar [i eseul confesiv de \ncheiere care, odat` citit, d` literaturii lui Bogdan Suceav` coeren]a [i semnifica]ia unui adev`rat proiect.

Florina P\rjol

George Eliot, Middlemarch (I-II), traducere din limba englez` [i note de Eugen B. Marian, Editura All, 2013, 23,65/39,90 lei

Culpa idealismului de ad\ncime. Individualit`]ile s\nt a[ezate \n interiorul butaforiei comunitare pentru a li se putea pune mai clar \n eviden]` particularit`]ile morale. Nu \nt\mpl`tor, a[ spune, ([i) din perspectiva acestei opere, autoarea a fost considerat` creatoarea (prin iradiere) a realismului psihologic. Figurile (individuale) creionate de ea \n Middlemarch au consisten]` psiho-emo]ional`, frap\nd prin singularitatea construc]iei lor de-a lungul intrigii. |ntre acestea, imaginea doctorului Lydgate [i cea a tinerei idealiste Dorothea Brooke ocup` prim-planul narativ. |n ambele situa]ii, s\ntem confrunta]i cu evolu]ii tragice ale unor existen]e debutate sub auspicii bune, ini]ial. Promisiunile unor vie]i aparent ie[ite din r\nd se altereaz` gradual, intr\nd pe traiectoria e[ecului. „Motivul“ turnùrilor nefaste de soart` reprezint` cheia descifr`rii codului psihologic propus ultimativ de Eliot.

At\t Tertius Lydgate, c\t [i Dorothea Brooke dezv`luie calit`]i etice [i intelectuale excep]ionale, umbrite, pe palierul sufletesc, de spectrul unui inconturnabil idealism. Am\ndoi cad victime propriilor naivit`]i structurale. Doctorul Lydgate alege s` lucreze ca medic \ntr-o comunitate rural` [i abia apoi s` revin` \n cercetarea universitar`, domeniu ce \i fusese deschis entuziast de c`tre profesorii s`i, \nc` de la absolvirea facult`]ii. |n satul Middlemarch, el se va \n-

FILOZOFIE George Bondor, Dosare metafizice. Reconstruc]ie hermeneutic` [i istorie critic`, Editura Universit`]ii „Alexandru Ioan Cuza“, 2013, 24,33 lei

Despre unitatea metafizicii Dar erudi]ia savant` a domnului Bondor este capabil` aici de ceva foarte util: s` fac` o istorie foarte [colar` a istoriei disciplinei metafizicii, ca o sinoptic` a unei evolu]ii \n care golurile incontrolabile dintre autori pot speria, dar continuit`]ile stabilite s\nt tot at\tea triumfuri. |n]elegem astfel u[or [i putem \nv`]a din cartea lui George Bondor cum este ilegitim s` proiect`m ideea filozofiei prime asupra predecesorilor lui Aristotel, cum peripatetismul las` o ambiguitate fertil` \n identificarea filozofiei prime cu teologia sau cu ontologia, cum sita platonician` a Antichit`]ii t\rzii ofer` o deschidere spre henologie, acestui proiect, cum Alexandru din Afrodisia deschide confruntarea acestui proiect cu noetica, cum Boethius converte[te teologic ne\mplinita [tiin]` peripatetic`, cum influen]a decisiv` a lui Avicenna \l face pe Toma s` caute unitatea metafizicii prin subiectul ei, cum acest subiect d` c\[tig de cauz` sub Scotus ontologiei \n fa]a teologiei, cum modernitatea timpurie a lui Suarez separ` aceste ramuri ca s` dea unitate proiectului metafizicii, cum acest proiect supravie]uie[te \n metafizica „de [coal`“ german` [i cum ea este criticat` pas cu pas de marii moderni, de la Kant la Heidegger, p\n` ce restabilirea ei este supus` turnurii hermeneuticii germane [i deconstruc]iei franceze, sub critica dur` a lui Habermas [i reabilitarea ei la Dieter Heinrich. E enorm [i admirabil, e [irul de l`nci ale unei ar-

Codrin Liviu Cu]itaru

mate parcurse cu privirea, \ntr-o clip` fugar` de dinaintea luptei.

Lipsesc doi solda]i. Unul din ei \mi pare a fi „nodul“ Boethius, cu distinc]ia sa dintre fiin]` [i esen]` [i, mai ales, interpret`rile antitomiste ale ei. De aici, \ntr-o poveste lung` [i frumoas`, unitatea metafizicii ar putea fi vizibil` de la Dietrich din Freiberg p\n` la Martin Heidegger, cu texte disponibile. Al doilea \mi pare a fi golul (p. 69) dintre Scotus [i Suarez. Acest gol e \nc` universal, c`ci zecile de comentarii [i critici ale temei din aceast` epoc` a[teapt` un editor pentru a reintra \n circuit: iar dac` acolo s-a \nt\mplat ceva remarcabil, descoperirea lui ne va face, inerent [i bucuros, p`rta[i ai unei [coli de \ntreb`ri comune.

Alexander Baumgarten

pagina 25

Dac` al`tur`m cartea lui George Bondor din 2013, dedicat` istoriei metafizicii ca disciplin` filozofic` (Dosare metafizice. Reconstruc]ie hermeneutic` [i istorie critic`) altor dou` volume, unul dedicat de George Bondor filozofiei lui Nietzsche (Humanitas, 2008) iar altul, semnat de {tefan Afloroaei (Metafizica noastr` cea de toate zilele, Humanitas, 2008), putem constata cum maestrul [i discipolul fac o pereche unitar` problematic. Am\ndoi par preocupa]i de un c\mp de cercetare comun [i singular \n limba român`, dezvoltat divers: sesizarea unit`]ii proiectului metafizicii occidentale prin studiul discontinuit`]ilor istorice ale ei. Unitatea celor doi autori mi se pare important`, \ntruc\t ea configureaz` posibilitatea unei [coli de g\ndire a c`rei problem` este comun`.

Abia citind cartea lui Bondor din 2013, acest fapt este vizibil, deoarece ea este dezv`luirea inocent` a unui program de studiu fiindc` este, de fapt, prima parte a tezei de doctorat, care continu` cu pomenita analiz` a lui Nietzsche [i care \[i croie[te un drum \n ambientul problemelor jalonate de seniorul s`u. Abia aici ingredientele erudi]iei istorice ne conduc spre premisa celorlalte c`r]i: aici unitatea metafizicii se revendic` din continuitatea ei istoric`, incluz\nd chiar criticile [i deconstruc]iile ei, tocmai pentru c` statutul metafizicii se schimb`, \n cea mai recent` epoc` a ei, \n analiz` hermeneutic` a supozi]iilor istorice ale g\ndirii.

dr`gosti \ns` fatal de superficiala Rosamund Vincy, care \l va duce la sap` de lemn, oferindu-i prizonieratul pe via]` \ntr-o pozi]ie social` anost`, aflat` mult sub posibilit`]ile reale ale personajului. Oarecum similar, Dorothea Brooke va refuza s` se m`rite cu aristocratul bogat Sir James Chettam, devenind, spre stupoarea \ntregii familii, \n timpul unui puseu de fascina]ie intelectual`, so]ia savantului pedant [i steril (care viseaz`, utopic, s` scrie o lucrare monumental`, intitulat`, absurd, The Key to All Mythologies/Cheia tuturor mitologiilor) Edward Casaubon. R`mas` v`duv` foarte timpuriu, Dorothea va accepta, ca [i Lydgate, o existen]` m`runt`, lipsit` de orice orizont.

Tragedia acestor personaje e de natur` psihologic`, lucru premeditat de George Eliot. Ele tr`iesc \n spa]iul unei rupturi identitare \ntre modul cum percep [i modul cum experimenteaz` lumea. Idealismul poate juca, a[adar, \n literatur`, rolul unui defect tragic insolvabil, cu func]ie precis`: aceea de a provoca [i, ulterior, chiar derula insidios c`derea eroilor.

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Ap`rut` \n foileton, \ntre 1871 [i 1872, capodopera scriitoarei victoriene George Eliot (Mary Ann Evans, pe numele real), Middlemarch, pare s` mizeze (ca [i alte romane celebre ale epocii: Vanity Fair/B\lciul de[ert`ciunilor al lui William Makepeace Thackeray sau Villette al lui Charlotte Brontë) pe tipologii colective, mai cur\nd dec\t pe individualit`]i clar conturate psihologic.

Subtitlul c`r]ii – A Study of Provincial Life/Un studiu asupra vie]ii provinciale – implic` faptul c` restr\nsa comunitate din Middlemarch ar fi personajul central (s` nu uit`m c` [i Thackeray \[i subintitulase Vanity Fair: A Novel Without a Hero/Un roman f`r` erou, sus]in\nd, indirect, c` omul victorian ar fi obiectul explor`rilor artistice, \n mai mare m`sur` dec\t personajele propriu-zise, desf`[urate generos pe parcursul sutelor de pagini ale scrierii sale!) [i nu identit`]ile desprinse, \n intervalul lecturii, din tabloul general, i.e. Dorothea Brooke [i Tertius Lydgate. Totodat`, respectivul subtitlu sugereaz` [i apropierea prozatoarei de strategiile analizei mentalitare, filia]iile cu autorul lui Vanity Fair, un maestru al radiografiei culturale prin grila epic`, devenind astfel [i mai probabile.

Totu[i, la o privire atent`, se observ` c`, \n cazul lui Eliot (invers fa]` de mul]i dintre contemporanii s`i), tipologia colectiv` constituie doar un pretext pentru investiga]ia psihologic`

DILEMATECA

RECENZII

LITERATUR~

pagina 26

RECENZII

ISTORIE Vladimir Tism`neanu, Cristian P`tr`[coniu, Cartea pre[edin]ilor, Colec]ia „Convorbiri/Coresponden]`/Portrete“, Editura Humanitas, 2013, 27 lei

Macbeth, Hamlet, Henric V Cristian Patr`[coniu, ini]iator al proiectului [i intervievator, [i Vladimir Tism`neanu, \n calitate de surs` avizat`, \[i asum` misiunea de a realiza o carte de istorie oral` onest` [i credibil`, despre pre[edin]ii de p\n` acum ai ]`rii. Defini]ia func]iei preziden]iale este una permisiv`, astfel \nc\t, pe l\ng` Nicolae Ceau[escu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu [i Traian B`sescu, \n categoria pre[edin]ilor este inclus [i Gheorghe Gheorghiu-Dej, pre[edinte al Consiliului de Stat al RPR. Vladimir Tism`neanu pune \n valoare bogatele resurse academice [i de istorie personal`, de care dispune, pentru a construi, din nenum`rate fragmente disparate, portrete detaliate ale celor cinci conduc`tori.

De[i capitolele scurte [i numeroase ale c`r]ii urmeaz`, \n mare, firul cronologic al succesiunii celor cinci la conducerea ]`rii, textul are o structur` flexibil`, oferind multe momente \n care ac]iunile, destinele [i imaginile pre[edin]ilor se intersecteaz`, se ciocnesc, se \ntrep`trund, pentru ca apoi s` se separe caleidoscopic. Lucrarea \ncepe cu c\teva capitole „de \nc`lzire“, despre numele de familie ale pre[edin]ilor români (terminate de regul` \n escu), locurile fizice asociate cu func]ia suprem`, talentul de scriitor sau meseriile de baz` ale acestora.

Urmeaz` un bloc de texte dedicate perioadei comuniste, \n care eroii principali s\nt Gheor-

ghiu-Dej [i, mai ales, Nicolae Ceau[escu. Vladimir Tism`neanu construie[te cu minu]iozitate scenografia \n care s-au manifestat cei doi, cadrul politico-istoric oficial fiind \mbog`]it cu amintiri din copil`ria [i adolescen]a proprii, petrecute \n universul nomenclaturii comuniste din Prim`verii. De[i acest univers i-a oferit un punct de observa]ie privilegiat [i, \n acela[i timp, marcat de experien]e personale, Tism`neanu reu[e[te s` fac` \n permanen]` delimitarea \ntre anecdotic, istorie personal` [i critica tran[ant` a regimurilor Dej [i Ceau[escu.

Partea cea mai interesant` a sec]iunii dedicate pre[edin]iei lui Ion Iliescu este descrierea \nt\lnirii directe a acestuia cu Vladimir Tism`neanu, cu ocazia realiz`rii interviurilor care au stat la baza c`r]ii Marele {oc. Discu]iile – \ntinse pe mai multe zile – ofer` prilejuri pentru o cunoa[tere mai apropiat` a primului pre[edinte post-’89 al României, dar nu \i schimb` \n mod fundamental, lui Tism`neanu, convingerile privind profilul politic [i caracterul liderului PSD. |n ceea ce-l prive[te pe Emil Constantinescu, acesta e prezentat ca un pre[edinte cu rezultate demne de men]ionat \n politica extern`, dar care, per total, nu a reu[it s` se ridice la \n`l]imea a[tept`rilor.

Dintre cei cinci, Traian B`sescu este cel pe care Vladimir Tism`neanu \l apreciaz` cel mai

ISTORIE Andi Mihalache, Adrian Cioflânc` (coord.), Istoria recent` altfel.

Perspective culturale, Colec]ia „Historica“, Editura Universit`]ii „Alexandru Ioan Cuza“, 2013, 98 lei

Ingrat exerci]iu – s` recenzezi un volum de peste 1000 de pagini... \ntr-o pagin`! Prin urmare, s\nt con[tient c` r\ndurile de fa]` r`m\n la suprafa]a unei analize mai profunde pe care volumul o merit`. Am s` plec de la miza realiz`rii acestei c`r]i: putem oare citi [i altfel secolul XX, dincolo de prezen]a marilor conflagra]ii mondiale, a dimensiunii nefaste a idelogiilor ca mal du siècle, a prezen]ei malefice a unor Stalin, Hitler, dar [i Ceau[escu (pentru români)? Pot editorii s` spere \ntr-un „exerci]iu de optimism, prin care ne autoconvingem c` de cealalt` parte a minciunii lor se va \ntinde mereu adev`rul nostru“? Ei bine, cititorul va fi „cople[it“ nu (doar) de greutatea fizic` a acestui tom, c\t de varietatea de subiecte [i modalit`]i de abordare ce ne invit` s` redescoperim un trecut recent pe care s\ntem departe de a-l b`nui at\t de... altfel: temporalit`]i marcate de catastrofe, dar nu confiscate de acestea, ideologizate, dar [i tr`ite \n r`sp`rul lor, unde mica cultur` patrimonial`, mersul la cinema, amintirile din copil`rie sau experien]ele muzicale construiesc bre[e ca \ntr-un Zid istoriografic al Berlinului ce ne \mpiedica s` vedem [i cealalt` parte a realit`]ii.

Celor care-[i amintesc de seria publicat` la Polirom, acum c\]iva ani, [i dedicat` profilului uman al anumitor epoci (Omul roman, Omul Evului Mediu, Omul Luminilor etc.), volumul editat de cei doi istorici ie[eni s-ar putea s` le lase

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Trecutul recent sub altfel de lupe impresia unei construc]ii similare. Perspectiva aleas` \ns` de editori nu mizeaz` at\t pe o anumit` tipologie uman`, c\t pe identificarea unor variate – [i ignorate – experien]e istorice, precum [i a manierelor particulare de tr`ire a lor. O perspectiv` ce are \n vedere, \n termenii lui Koselleck, o reevaluare a tensiunii experien]`-memorie (\n care continu`m s` ne raport`m la un trecut ale c`rui evenimente s\nt \ns`, \ntr-o ordine invers`, mai \nt\i rememorate pentru a putea fi reintegrate). Pe de alt` parte, direc]ia sugerat` este cea a unei priviri de jos \n sus – centrat`, ca s`-i cit`m pe editori, „mai degrab` pe familia soldatului Ryan dec\t pe celebrele procente de la Yalta.“ Literatura, cinematografia, benzile desenate, muzica rock sau jazz-ul, propaganda politic` sau m`rturiile autobiografice s\nt convocate pentru a investiga copil`ria sau adolescen]a, uli]a sau clasa de la Palatul Regal, teatrul ideologizat sau politica transpus` \n teatru, politicile festive ale regimurilor monarhice sau comuniste, dar [i experien]ele muzicale sau evadarea din real. N-am mai v`zut asemenea surse: dosarele de poli]ie al`turate arhivei Radiofuziunii Române, romanele lui Agârbiceanu al`turi de cele ale lui Yasunari Kawabata, sau Elvis Presley l\ng` Gic` Petrescu...

Nu-i u[or s` discu]i despre dimensiunea emo]ional` (nostalgic`) a rememor`rii, indiferent c`

mult. Spiritul pragmatic, hot`r\rea cu care [i-a propus s` apere [i s` consolideze statul de drept [i, mai ales, decizia de a condamna public comunismul s\nt lucrurile pe care Tism`neanu le bifeaz` \n dreptul pre[edintelui \n exerci]iu. Este cunoscut`, desigur, colaborarea relativ recent` dintre pre[edintele B`sescu [i politologul Tism`neanu, cel care a condus Comisia Preziden]ial` \ns`rcinat` cu analiza dictaturii comuniste [i cu elaborarea Raportului Final. Dat fiind acest context, s\nt de apreciat at\t decizia lui Cristian Patr`[coniu de a aborda [i tematica momentelor controversate ale pre[edin]iei B`sescu, c\t [i modul franc \n care Vladimir Tism`neanu \[i asum` [i \[i explic` pozi]ia fa]` de pre[edinte.

Lucrarea reprezint` o analiz`-reper, util` tuturor celor dornici s` \[i confrunte opiniile despre pre[edin]ii României cu cele ale unui expert \n politica est-european`. Ca parte a acestui exerci]iu, cititorilor le r`m\ne s` decid` [i \n ce m`sur` li se potrivesc pre[edin]ilor postdecembri[ti personajele shakespeariene cu care \i asociaz` Tism`neanu: Iliescu-Macbeth, ConstantinescuHamlet, B`sescu-Henric V.

Bogdan Barbu

te raportezi la un ora[ interbelic sau la un fost lider comunist. {i nici s` iei \n calcul formele cotidiene ale subversiunii, \n paralel cu analiza manipul`rii ca experien]` colectiv`. Unele sec]iuni au titlurile lor fin ironice – „Pelicula de adev`r“ sau „Katiusha la microfon“ – [i includ analize care pot redeschide discu]iile pe marginea dimensiunii „est-etice“ a cinematografiei române[ti sau a „r`zboiului pe unde scurte“.

12 sec]iuni [i 50 de contribu]ii constituie baza acestui volum-mamut ce pune r`bdarea cititorului la mare \ncercare [i anun]` o dificil` invita]ie la lectur`. {i, sincer, m` \ndoiesc c` vor fi mul]i cei care vor face acest exerci]iu. Dar chiar [i citit \n func]ie de interesul personal pentru anumite subiecte, nu ai cum s` nu remarci ce pu]in [tim despre istoria noastr` recent`!

Nicolae Mihai

Magda Cârneci, Artele plastice \n România 1945-1989. Cu o addenda 1990-2000, Edi]ia a doua, rev`zut`, ad`ugit` [i ilustrat`, „Colec]ia de Art`“, Editura Polirom, 2013, 29,95 lei

Nu piesele, ci \ntregul puzzle rubului“ din anii ’80 –, f`r` s` ne d`m seama, ideile volumului devin implicite \ntr-o bun` parte din discursul actual despre arta româneasc` sub comunism. Cea mai viabil` [i influent` e teza de c`p`t\i: arta româneasc` \ntre 1945 [i 1989 a evoluat \n interiorul unei dinamici fundamental duale \ntre oficial [i neoficial; limbajul artistic, morala, cultura au fost toate duble, jocurile s-au decis \ntre o art` „ideologic`“ [i „dirijat`, [i una „estetic`“ [i „liber`“. De[i paginile c`r]ii nuan]eaz` mult, disting\nd de pild` \ntre arti[tii „oficiali“, „negustori“ [i cei „radicali“ [i relev\nd sensibil fazele de destindere [i rigidizare \n plan politic care au decis soarta sub comunism a acestor categorii de sociologia artei, sau a Uniunii Arti[tilor Plastici [i a revistei Arta, modelul ei explicativ r`m\ne, \n mare, monolitic. Cartea formuleaz` astfel, cu elegan]`, o tez` a c`rei variant` simplificat` a devenit \ntre timp vulgata artei contemporane române[ti promovate \n lume. |ntr-adev`r, suspect de simplu-maniheiste par discursul curatorial [i carierele interna]ionale de azi ale unora dintre arti[tii români „istorici“ care insist` pe dualitatea ireductibil` dintre politic` [i imagine, dintre putere [i art`, dintre negru [i alb.

Scris` „dintr-o perspectiv` care dore[te s` \mbine istoria artei cu politologia [i sociologia“, volumul descrie pe larg contextul est-european \n care se \nt\mplau lucrurile, tras\nd paralele [i \n-

cerc`ri de racord nu at\t cu arta din Vest, c\t cu arta celorlalte ]`ri socialiste din Europa de Est. Are un mare merit tocmai pentru c` discursul actual despre arta româneasc` mar[eaz` \n general pe rela]ia, imponderabil` cu Vestul, [i mai pu]in pe vecin`tatea inevacuabil` cu Estul. Felul \n care sec]iunile c`r]ii \[i construiesc propriul subiect, trec\nd de la o epoc` la alta, dau per ansamblu o ecomonie echilibrat` volumului, foarte bine ]inut \n fr\u. Asta cu toate c` anii ’80 par totu[i s` se configureze mai concis, \n contururi mai ap`sate – ceea ce, la o adic`, nu e nefiresc, dat fiind c` Magda Cârneci a fost, cum bine se [tie, un critic de art` român activ [i important \n acea perioad`. Artele Plastice \n România 19451989 e un studiu care pretinde o discu]ie extins`, serioas`. Republicarea lui e un eveniment notabil care ar trebui s` \l readuc` \n mediul vizual românesc.

Adriana Oprea

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Editura Polirom a reeditat binecunoscutul volum al Magdei Cârneci, Artele plastice \n România 1945-1989. Cert e c` pân` azi a r`mas singura carte de sintez` despre istoria artei române[ti, in toto, sub comunism. De altfel, asta i s-a tot repro[at, c` nu e suficient de analitic`, c` ]inte[te \ntregul puzzle, \n loc s` se aplece asupra fiec`reia din piesele lui, c` e „o sintez` pentru Occident“. Totu[i, introducere spune clar, din primele r\nduri, c` volumul nu se dore[te „o istorie a tendin]elor stilistice [i nici a personalit`]ilor artistice care au marcat deceniile avute \n vedere“ [i c` ideile reiau teza de doctorat sus]inut` de Magda Cârneci sub conducerea lui Alain Becançon \n 1997.

Mult mai interesant` dec\t factura mi se pare c` e originea ei – o carte a primilor ani dup` c`derea regimului comunist \n România, o pies` semnificativ` \n istoria istoriei artei din România. Privit` din perspectiva prezentului – dup` aproape 25 de ani de art` \n postcomunism [i dup` 10 ani de la prima ei apari]ie (\n 2000) –, lucrarea dob\nde[te cu at\t mai mult importan]`.

Retip`rirea ei tocmai acum puncteaz` scurgerea timpului [i schimbarea \n istoria (istoriei) artei române[ti.

Travers\nd toate „v\rstele“ artei vizuale autohtone dup` 1945 – de la impunerea \n for]` a regimului comunist \n anii ’50 la „deschiderea“ sub Ceau[escu \n ’60-’70 [i, \n fine, la „str\ngerea [u-

DILEMATECA

RECENZII

ARTE

pagina 27

pagina 28

ALTFEL DESPRE ALTCEVA

PORTRETE INTERIOARE

Constantin Vic`

Promisiunile Internetului popular

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

La \nceput a fost limbajul de marcare, apoi a venit un val de antreprenori [i s-a creat o bul` financiar`, apoi s-au trezit filozofii, psihologii, sociologii [i antropologii s` observe noul mediu, apoi au ap`rut marile corpora]ii [i adeziunea publicului a crescut, apoi marele mediu a ajuns \n aproape toate casele lumii occidentale, iar acum timpul se m`soar` \n vizualiz`ri, „like“-uri [i bani. Internetul a fost cea mai frumoas` promisiune dup` c`derea Zidului Berlinului. Nu numai c` lumea occidental` tr`ia \n sf\r[it o pace perpetu`, dar se putea exprima nem`surat mai liber. A[a p`rea totul \n stadiul utopic al world wide web-ului. Cu timpul, din promisiune s-a n`scut o industrie [i din industrie s-a ajuns la o form` de oligopol.

Nu mai putem sc`pa din bra]ele Leviathanilor Google [i Facebook, cei care controleaz` intrarea [i ie[irea \n mediul web.

Nu mai putem crede \n sfera privat`. Ea nu a disp`rut pentru c` exist` hackeri, me[teri ai re]elei [i sistemelor, ci pentru c` statele democratice [i nedemocratice, al`turi de companiile mici [i mari, [i-au \ntins monitorizarea pretutindeni, \n speran]a c` vor

vedea viitorul consumului [i pe cel al terorismului. Controlul este generalizat.

Nu mai putem a[tepta inova]ie \n acest mediu pentru c` exist` prea multe acorduri comerciale [i prea pu]ine [anse ca un nou juc`tor s` detroneze Leviathanii.

Nu mai exist` concentrare [i aten]ie \ntr-un mediu at\t de abundent \n informa]ie [i cu at\t de pu]ine filtre [i mecanisme de ierarhizare. Uit`m ce am citit ieri [i ne l`s`m du[i de fluxul continuu al comentariilor, al pozi]iilor radicale sau cumin]i. Grani]a dintre con]inut [i reclam` a fost [tears` (ca \n cazul televiziunilor [i presei scrise), grani]a dintre mainstream [i underground este din ce \n ce mai bine p`zit`.

Nu s\ntem politici pe web, oric\t de mult am adera la cauze [i ne-am indigna. Aici conteaz` doar traficul, iar problemele locale vor fi \ntotdeauna \ngropate \n noianul de [tiri interna]ionale sau na]ionale produse de mass-media.

Nimic nu e autentic, totul respect` o schem` sau alta de marketing.

Nimic nu e original pentru c` niciodat` n-a fost mai greu ca-n lumea digital` s` afli

originea lucrurilor. P\n` [i pentru Herodot situa]ia era mai simpl`.

Nu exist` trecut, totul se [terge, dar reapare exact atunci c\nd trebuie s` distrug` o reputa]ie sau s` mute aten]ia publicului de la ceea ce e cu adev`rat important.

Nu exist` cititori, doar public. Iar publicul e o colec]ie de date [i configura]ii din care vom afla cum se face profit \n buzunarele lor [i lini[te \n casele oamenilor.

Nu putem evita pornografia, mai ales cea care e trecut` sub eticheta distrac]iei populare [i a b\rfei. Pornografia decent`, cea care nu se ascunde \n alte haine, va fi \ntotdeauna cel mai bun motiv pentru control [i monitorizare.

Nu avem speran]` de la minirevolu]ia tehnologic` a tabletelor [i telefoanelor inteligente. Ele nu fac dec\t s` extind` iluzia [i s` dubleze controlul. Acum [i prin geoloca]ie.

Nu are rost s` ne speriem. S\ntem doar un num`r, o colec]ie de date, cel mult un vector de comunicare. S\ntem pe m\ini bune care se spal` una pe alta.

n

Marin M`laicu-Hondrari

DILEMATECA

AVANPREMIER~

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Poet, prozator, traduc`tor, Marin M`laicu-Hondrari (n. 1971) a publicat volumele: Zborul femeii pe deasupra b`rbatului (poeme, Editura Eikon, 2004), Cartea tuturor inten]iilor (proz`, Editura Vinea, 2006), Apropierea (roman, Editura Cartea Româneasc`, 2010), La dou` zile distan]` (poeme, Editura Charmides, 2011).

Prezent \n antologiile de poezie Camera, La Neagra, Jazz [i poezie, Cele mai frumoase poeme ale anului 2011 [i \n antologia de proz` Prima dat` (Editura ART, 2013).

A publicat poeme [i fragmente de proz` \n reviste [i antologii din str`in`tate, \n limbile s\rb`, maghiar`, francez`, spaniol`, german`, englez`, olandez`.

A scris, \n colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu, scenariul dup` romanul Apropierea.

Lunetistul parc [i a \nceput s` urce strada \n pant`, amintindu-[i de o alt` strad` ce ducea la un alt hotel, \n Toledo, unde se cazase c\ndva, dintr-un simplu capriciu. |nchiriase o camer` [i patru zile nu f`cuse altceva dec\t s` doarm` c\t mai mult. Constantin e un b`rbat care nu viseaz`, sau viseaz` arareori, dar \n acea camer` visa \ncontinuu. Imediat ce sim]ea cea mai u[oar` plictiseal`, d`dea fuga [i se \ncuia \n camera de hotel, se pr`bu[ea pe pat, \nchidea ochii, adormea imediat [i \ncepea s` viseze. Visa enorm, p\n` la epuizare, se trezea ame]it de at\tea vise, dar, \n acela[i timp, odihnit [i mul]umit.

Era exact ce-i trebuia.

Acum, \ntr-un alt hotel, \ntr-un alt ora[, \ntr-o alt` ]ar`, doarme iar f`r` s` viseze, sau viseaz` [i uit`, investe[te timp \ntr-un somn insipid, f`r` alt rost dec\t suspendarea creierului [i recuperarea for]elor fizice.

Urc\nd f`r` grab` sc`rile c`tre camera lui, Constantin [i-a dat seama de ce i se p`ruse vag cunoscut chipul scriitorului pe care trebuia s`-l omoare. Carlos Murillo Ponti nu era altcineva dec\t Carlitos, b`ie]elul care se ]inuse scai de el \n timpul unei misiuni \n Camarile. {i-a adus aminte c` \l observase \ntr-o sear`, l\ng` campamentul englezilor, chiar \nainte de a-[i \ncepe cu adev`rat misiunea, adic` de a petrece mai multe zile \ntr-o ascunz`toare. Urma s` elimine un general, „posibil dictator“, i s-a spus, dar el

le-a zis s` nu se mai oboseasc`, nu avea nevoie de nici o motiva]ie etic` sau moral`, pentru c` de ani buni \[i d`duse seama c` singurele lui motiva]ii erau riscul [i rotunjirea conturilor bancare.

Carlitos s-a strecurat \n ascunz`toare, iar Constantin i-a prins bra]ele, i-a strivit buzele cu cotul, oblig\ndu-l pe copil s`-[i descle[teze din]ii [i i-a \ndesat cotul \n gur`, ca pe un c`lu[, g\ndindu-se c` poate era un copil-capcan`, a[a cum [tia c` se \nt\mplase de at\tea ori, adic` venea un pu[ti, te lua \n bra]e [i detona o bomb`, dar copilul pe care \l imobilizase tremura ca varga [i \i d`duser` lacrimile, poate de spaim`, poate de durere, ori [i de una, [i de alta, [i i s-a f`cut mil` de el, a[a c` l-a for]at s` se a[eze pe rucsacul s`u [i l-a \ntrebat \n spaniol` cum \l cheam` [i copilul a zis „Carlos“. Apoi l-a \ntrebat ce voia de la el, de ce \l tot urm`rea [i pu[tanul a zis c` vrea s`-l roage ceva, c` auzise despre el c` ar fi român. „E[ti român, nu-i a[a?“ l-a \ntrebat Carlos [i Constantin i-a zis c` da, dar c` mai s\nt [i al]i români pe acolo, s\nt destui solda]i români [i copilul a zis c` [tie, numai c` nu are \ncredere \n ei, c` \ncercase, dar nu fusese luat \n serios [i atunci Constantin l-a \ntrebat de ce crede c` el l-ar lua \n serios, iar copilul i-a r`spuns „pentru c` tu e[ti altfel, tu e[ti mercenarul, to]i de aici te [tim“ [i c\nd a zis „to]i“, a f`cut un gest cu m\na, ar`t\nd de jur \mprejur [i

pagina 29

P\n` cu pu]in timp \n urm`, Constantin a ]inut \n m\n` fotografia unui b`rbat al c`rui chip i s-a p`rut vag cunoscut. Dar nu asta l-a intrigat, ci faptul c` \nc` nu \n]elegea de ce trebuia s`-l omoare. Chiar dac` a citit de mai multe ori informa]iile despre t\n`rul din fotografie, tot nu a reu[it s`-[i dea seama ce era putred la mijloc.

Carlos Murillo Ponti. Dou`zeci [i [apte de ani. |n urm` cu doi ani, publicase un roman tradus cam peste tot \n lume. Un bestseller mondial. Constantin [tia prea bine c` un t\n`r de dou`zeci [i cinci de ani poate s` scrie vrute [i nevrute, dar de aici p\n` la a-l condamna la moarte i se p`rea o cale lung`. {i-a amintit de Salman Rushdie [i de Versetele satanice. O carte pe care [i-o cump`rase de mai multe ori [i de fiecare dat` o f`cuse cadou \nainte de a apuca s` o citeasc`. Apoi s-a g\ndit c`, dac` l-ar ucide pe Carlos Murillo Ponti, acesta s-ar \nscrie \ntr-o galerie de arti[ti celebri mor]i la dou`zeci [i [apte de ani [i i-au venit \n minte Janis Joplin, Jimi Hendrix, Kurt Cobain, Amy Winehouse, dup` care a pus fotografia la loc \n dosar [i s-a hot`r\t s` se \ntoarc` pe jos la hotel. Nu vremea bl\nd` l-a \ndemnat pe Constantin la plimbare, ci nevoia de a lua o hot`r\re \n privin]a t\n`rului. |[i dorea s` fie lini[tit atunci c\nd va ajunge la hotel, s` adoarm` c\t mai repede. {i-a aruncat rucsacul pe um`r, a ie[it din

pagina 30

Constantin s-a uitat [i el de-a lungul str`zii, a[a cum f`cuse de zeci de ori \n ultimele zile [i [i-a dat seama, dintr-odat`, c` ora[ul acela era tot mai pustiu, ar`ta tot mai pu]in a capital`, a v`zut copacii p\rjoli]i, asfaltul sf\rtecat, garajele cu u[ile metalice sparte, balcoanele din care nu mai r`m`sese altceva \n afara unor buc`]i de ciment sus]inute de tije din fier-beton, o biciclet` cu cadrul contorsionat, c\teva cutii de carton \ntre care, cu o zi \n urm`, o feti]` se jucase cu o pisic`, iar peste noapte v\ntul m\nase cutiile p\n` sub camioneta calcinat`, asta era ceea ce vedea de ani de zile \n toate locurile pe unde umbla, totul se sp`rgea, se cr`pa, se fisura [i asta era ceea ce vedeau [i al]ii, dar nimeni nu se oprea, poate doar cei ce se trezeau cu un glon] \n sc`f\rlie din partea unora ca el, sau cei care fotografiau, filmau [i treceau mai departe, a[a cum trecea [i el dup` ce-[i elimina ]inta, azi un virtual dictator, m\ine un general dement, apoi un lunetist inamic, un spion, un politician nebun, [i trecea mai departe, tot mai sigur pe el, tot mai de \ncredere pentru guverne sau persoane particulare [i tot mai erou pentru un copil precum Carlitos.

Pu[tiul i-a spus c` are o mam` \n România, i-a explicat ceva, dar Constantin nu a fost prea atent, se uita la el cum scotea un plic, [i din plic o fotografie, [i din dreptunghiul acela de h\rtie ce-[i pierduse luciul \i z\mbea Cristina, un z\mbet neclar, a[a cum fusese [i via]a lor \mpreun`, dar un z\mbet, la urma urmelor, de care lui \i fusese dor.

A[ezat \n fotoliul din fa]a televizorului stins, urm`rind cum lumina se scufund` tot mai mult \n obiecte, Constantin [i-a amintit de repulsia pe care a sim]it-o brusc fa]` de copilul Carlos, acolo, \n ascunz`toare [i i s-a f`cut ru[ine din nou. A[adar, b`ie]andrul acela creol venise s`-l roage s`-i duc` un pachet Cristinei, f`r` s` [tie c` el chiar o cuno[tea pe Cristina [i c`, \n ochii lui, Carlos nu era altceva dec\t o reiterat` dovad` a tr`d`rii, venite din partea femeii pe care o iubise. Carlos \ntruchipa dec`derea [i promiscuitatea vie]ii Cristinei dup` ce-l p`r`sise, [i totu[i, i-a promis c` plicul pe care i l-a dat, un altul, nu cel cu fotografia, va ajunge la mama lui [i era hot`r\t s`-[i ]in` promisiunea, chiar [i numai pentru a o umili pe Cristina cu copilul ei din flori.

La o s`pt`m\n` dup` ce [i-a \ncheiat misiunea, a luat un avion [i s-a dus s` o viziteze.

Asta avea de g\nd s` fac` [i acum, dar \n cu totul alte condi]ii, de[i era vorba tot despre Carlos. De c\teva minute bune, Constantin aprinsese televizorul [i schimba cu repeziciune canalele. Neg`sind un canal care s`-i re]in` interesul pentru mai mult de dou`zeci de secunde, s-a dus la frigider, [i-a luat o bere, apoi a revenit la fotoliu, a stins televizorul [i a b`ut repede o jum`tate de bere, dup` care a ap`sat cu piciorul \ntrerup`torul de pe covor al unei l`mpi, s-a

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

AVANPREMIER~ uitat cum obiectele se umpleau iar`[i de lumin`, [i-a terminat berea, a scos din rucsac albumul cu fotografii, s-a ridicat [i a \nchis o fereastr`, apoi s-a rea[ezat \n fotoliu [i a \nceput s` r`sfoiasc` albumul. |n timpul primei misiuni din Pakistan, Constantin a \nceput un joc. L-a numit „Fotografii pe care a[ fi vrut s` le am“ [i de atunci l-a practicat cu asiduitate. Alegea un moment, mai mult sau mai pu]in \ndep`rtat, din trecutul s`u, sau un obiect care ulterior se dovedise foarte important pentru el, ori o cas`, sau un prieten [i \ncerca s` surprind` fotografic toate astea, s` ordoneze amintirile \ntr-un cadru bine definit, apoi s` apese pe declan[ator [i s` epuizeze mental toate detaliile fotografiei. Dup` ultima misiune din Mexic, [i-a \mbun`t`]it jocul. A cump`rat un album foto [i l-a umplut treptat cu fotografii imaginare. A decupat dreptunghiuri de h\rtie [i le-a a[ezat \n album ca pe ni[te fotografii. Pe coperta albumului a scris: „Fotografii pe care a[ fi vrut s` le am“, iar fiec`rui dreptunghi de h\rtie i-a dat un nume. „Vila cu maimu]e“, de pild`, sau „Tata \mi aduce o jum`tate de oaie \ntr-un sac de rafie“, sau „Cristina“, ori „Aris adun\nd chi[toace pentru mine“.

Caietul Constantin S\nt bine. Dorm. Beau mai pu]in, fumez mult, uneori mi-e tare dor de tine. N-ar trebui s` vorbesc a[a. M` uit \n jur [i nu pot nicicum s`-mi dau seama cum ai reu[it, atunci, noaptea, s` p`trunzi p\n` la mine.

Cred c`, dac` ar afla Jim, [i-ar concedia to]i paznicii, ar face ]`nd`ri sistemul de supraveghere [i ar otr`vi c\inii. Ciudat, de c\nd ai ajuns p\n` la mine, mi-e mai pu]in fric`.

Dar uneori, noaptea, m` cuprinde o spaim` ira]ional`. |mb`tr\nesc, Constantin. Scormonesc \n focul din [emineu, a[a, ca pe alt` lume, [i m` g\ndesc c` se vor sf\r[i toate [i nu exist` durere mai mare [i nici bucurie mai mare. Odihn`. De la o vreme, nu-mi mai doresc altceva dec\t odihn`. S` fiu sedat`. S` nu trebuiasc` dec\t s` m` ridic \n capul oaselor. {i s` dorm. S` dorm somnul p`m\ntului, cum zicea tat`l t`u. |]i aminte[ti c\nd i-am dus m`m`lig` cu br\nz`? Era ziua lui [i l-am g`sit treaz [i c\t de mult s-a bucurat s` ne vad`, m` rog, s` te vad`, era at\t de m\ndru de tine, dar [i cu mine a fost respectuos, ca \ntotdeauna, mi-a vorbit cu „domni[oar`“. Cum se mai ruga de noi s` mai st`m, dar am plecat, nep`s`tori. Unde ne gr`beam, Constantin? Probabil c` ne gr`beam s` facem dragoste, s` refacem „bestia cu dou` spin`ri“, altfel de ce s` ne fi \ntors la garsoniera ta unde pu]ea a baleg` de-]i muta nasul? Dar ]ie nu-]i p`sa de nimic, erai \ntru totul subjugat de frumuse]ea mea [i asta era presiunea pe care o puneam tot timpul pe tine. Femeile s\nt animale de povar` ale frumuse]ii. Pe atunci intuiam doar, acum [tiu sigur.

Dac` \mi lipse[te ceva din via]a noastr`

\mpreun`, atunci s\nt momentele c\nd \]i citeam. Memoria e ca un copil r`zg\iat. Nu [tii niciodat` ce vrea, ce va re]ine. Nu mi-a r`mas aproape nimic din \mpreun`rile noastre dese, c\nd m` penetrai \n fel [i chip, cu o pasiune boln`vicioas`, \n schimb, \mi amintesc foarte clar de un coco[ nebun care se apuca s` c\nte de mama focului pe la zece seara, pe la dou`sprezece ziua, pe la unu noaptea, \n fine, la cele mai nea[teptate ore.

Aici, uneori, [i numai noaptea, mi se pare c` aud pl\nsete de copii [i mi se face foarte fric`, \nchid totul, dar vaierele r`zbat prin ziduri, ies din podele. Faptul c` \]i scriu m` calmeaz`. Spre deosebire de tine (asta e cea mai egoist` sintagm` de pe lume!), eu nu am vrut niciodat` s` fiu singur`. Nu spuneai tu, \nc` de atunci, c` \n singur`tate te bucuri cel mai tare? Oare la fel o fi [i acum, c\nd ]i-ai ales o meserie ce te oblig` la at\ta singur`tate? Profi]i de singur`tate pentru a rumega acuza]iile pe care b`nuiesc c` mi le aduci \n continuare? {tiu c` ]i-am f`cut mult r`u, Constantin, dar ]i-am f`cut [i mult bine [i binele acela chiar nu mai conteaz`? {i-apoi, unul dintre scriitorii mei prefera]i spune c` nimeni nu e destul de inteligent ca s`-[i dea seama ce r`u face. Ei bine, nici eu nu am fost suficient de inteligent`. Chiar am fost proast` de-a dreptul, mai \nt\i, apoi am fost la[`, iar acum, \n ad\ncul meu, [tiu c` nu-mi mai pas`. Am picat \ntr-o capcan` teribil`. Mai [tii supozi]iile noastre, care de care mai fanteziste, despre vila cu maimu]e? Ei bine, acum s\nt \ndrept`]it` s` spun c` oricare dintre ele poate fi veridic`. Imediat dup` ce p`rin]ii lui Jim m-au acceptat, mi s-a interzis s` mai ies din cas` ne\nso]it`. Dup` ce ne-am c`s`torit, a fost [i mai r`u. Nu mai puteam s` v`d pe nimeni, s` m` \nt\lnesc cu tine nici nu putea fi vorba, desigur, dar nu m` puteam \nt\lni nici cu p`rin]ii mei. |ncepusem s` cred c` m` acceptaser` doar pentru a sc`pa cumva de mine, c` or s` m` omoare, chiar mi-a trecut asta prin cap, mai ales c\nd am aflat c` ne vom muta \n Grecia, \ns` acolo a fost ceva mai bine. C\t era ziua de lung`, montam diamante pe bijuterii, iar seara citeam. |mi f`ceau bine soarele [i limba greac`, din care nu \n]elegeam o iot` [i nici nu aveam chef s` o \nv`]. Acum, aici, \n Spania, spaniola nu mi se mai pare fascinant`, iar soarele nu face dec\t s` scoat` \n eviden]` praful ce se depune peste tot. Oric\t \l \ndep`rtezi, se a[az` imediat la loc, cu o repeziciune \nsp`im\nt`toare. |mi aminte[te de Femeia nisipurilor. Dup` cum vezi, nu m` pot ab]ine de la referin]e livre[ti, dar chiar nu-mi pas` dac` vei str\mba din nas.

Am ajuns destul de indolent`. Am impresia c` a[ r`punde la orice cu un „bine“ sec. Ce faci? Bine. M` \ntorc imediat. Bine. Ce s` mai zic? Bine. |n momente de exaltare a[ spune „ce bine“.

Poate scriu [i pentru c` mi-am dat seama c` Marguerite Duras, pe l\ng` alcool, a-

DILEMATECA

AVANPREMIER~ cum eram noi la [aisprezece ani, cu trimbulinzii, dar mai ales noi doi, tot mai dornici s` st`m c\t mai mult timp numai noi doi, tot mai convin[i c` dragostea noastr` nu se va sf\r[i niciodat`.

Zilele trecute am dat o petrecere \n casa noastr`, unul dintre nu tocmai rarele momente c\nd Jim a f`cut uz de frumuse]ea [i, probabil, de inteligen]a mea. A trebuit s` stau de vorb` \ntr-un cerc de vedete, m` rog, toat` lumea de la petrecere era mai mult sau mai pu]in faimoas`, [i, \n timp ce sorbeam cu buzele ]uguiate ridicol dintr-un cocteil stupid, doamnele din jurul meu se \ntreceau \n a-[i da cu p`rerea despre cosmeticale [i creme [i despre c\t de mult te \ntinere[te un fard bine aplicat, [i nu a fost una s` nu vorbeasc` cu evlavie despre [irul nesf\r[it de produse care le \ntinereau cu cel pu]in zece ani (pe cele de patruzeci) [i cu dou`zeci de ani (pe cele de cincizeci), [i fiecare \[i l`uda pielea bine \ntins`, curat` [i corect hidratat`, [i fermitatea s\nilor [i a feselor, [i s`n`tatea [i str`lucirea p`rului, p\n` c\nd, dup` mai multe pahare, mi-am amintit de Oblomov [i le-am zis ce zicea el, adic` de ce o femeie de patruzeci [i cinci de ani trebuie s` arate ca una de treizeci [i cinci, [i s-a l`sat t`cerea, apoi s-au uitat la mine ca la o g\sculi]` s`rac` cu duhul [i asta a f`cut s`-mi sar` mu[tarul [i s` le zic cu sarcasm, \n române[te: „de fapt, tot ce-]i trebuie e tinere]e, dac` ai tinere]e, nu mai ai nevoie de nimic“, apoi le-am \ntors spatele [i m-am dus repede s`-l caut pe Jim, \nainte ca toate acele femei puternice [i arogante s`-[i anun]e so]ii [i s` z`d`rniceasc` planurile so]ului meu. {i ce s`-]i mai spun? De la o vreme, parc` nici g\nduri nu mai am. Mintea mi-e tot mai dezarticulat` [i, cu toate astea, iat`, continui s`-]i scriu. Simt c`, dac` m-a[ opri din scris, totul s-ar duce de r\p`. Totul s-ar [terge, a[a cum s-a [ters [i tinere]ea mea.

Uneori am impresia c` o fiin]` str`in` mi-a

DILEMATECA

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Lucian Muntean

(fragment din romanul Lunetistul, \n curs de apari]ie la Editura Polirom)

n

Revist` editat` de

CUI 18006758 str. Ion Sl`tineanu nr. 19, sector 1, 010601 Bucure[ti e-mail: dilemateca@satiricon.ro

ABONAMENTE: Persoane fizice: 031.860.33.24; 031.860.30.85 Persoane juridice/companii: 0730.190.899 Informa]ii [i reclama]ii ABONAMENTE: 031.860.33.24; 031.860.30.85 (numere cu tarif normal, disponibile de luni p\n` vineri, \ntre orele 9 [i 18); e-mail: abonamente@adevarulholding.ro Directori Publicitate: Costin VELICU Ionela DANA Tip`rit la Tipografia TIPOMEDIA

pagina 31

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Luiza Vasiliu

ocupat mintea [i-mi ordoneaz` aiurea amintirile, f`r` s` [tie care se potrive[te cu care, [i mai mult mi le \nc\lce[te. Dar \nc` e bine, \nc` m` mai salveaz` cititul c`r]ilor [i accesele mele de erotism. Aveai dreptate c\nd \mi ziceai c` uneori m` comport ca o nimfoman`, „e[ti o nimfoman` cu jum`tate de norm`“, ca s` te citez exact. A[teptam s` treac` o ma[in` ca s` putem traversa, [i eu, nici una, nici dou`, mi-am b`gat m\na \n pantalonii t`i [i a trecut o ma[in`, apoi \nc` una [i eu refuzam s`-mi scot m\na, de[i te sim]eam tensionat [i \]i provocam mai mult disconfort dec\t altceva, chiar dac` era noapte [i nu avea cine s` ne vad`. Aveai dreptate, uneori s\nt nimfoman` [i-mi vine s`-mi frec vulva de orice obiect, \mi vine s` m` t\r`sc pe jos ca o c`]ea \n c`lduri [i m` reped asupra bietului Jim, aproape c` \l oblig s` m` posede [i-mi amintesc de una dintre glumele noastre preferate, cea cu superioritatea incontestabil` a femeii \n fa]a b`rbatului, c`ci niciodat` un b`rbat nu va reu[i s` simuleze o erec]ie la fel de bine cum simuleaz` femeia un orgasm. Apoi mi se face ru[ine, ca de obicei, [i nu m` suport zile \n [ir, depresie post-vulgaritate, [i atunci \mi arunc toate vibratoarele [i bilele [i filmele porno, fac cur`]enie cu m\na mea \n toat` casa, aerisesc, \l ajut pe Jim, \mi iau \n serios atribu]iunile la firm`, m` \nconjur de flori [i \mi cump`r c`r]i, trimit bani alor mei [i lui Carlos [i uneori chiar \i scriu. |nc` nu m-am decis dac` `sta e iadul sau raiul: un om st` [i scrie despre trecutul s`u [i nu mai poate schimba nimic, dar nici nu vrea s` schimbe, a[adar scrie f`r` patim` [i f`r` grab`, ca [i cum ar decupa cu o foarfec` metri cubi de ap`.

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

vea [i scrisul. Dar oare ce \n]elegi tu din toate astea, tu, care bei cu m`sur` [i, b`nuiesc, dup` toate scrisorile pentru mine, nici nu mai vrei s` auzi de scris? Apropo, ce s-o fi ales de toate acele scrisori? |n Grecia am locuit tot ca \n România, \nconjura]i de c\ini, al]ii desigur, dar la fel de fioro[i. Degeaba le spuneam tuturor c` mi-e dor de p`rin]ii mei, degeaba soacra mea, Midori, p`rea s`-mi ]in` partea, cu to]ii se pref`ceau. Jim chiar zicea c` o s` mergem la var` s`-i vedem, dar venea vara [i mereu intervenea ceva [i nu mai mergeam, apoi mi se spunea c` de s`rb`torile de iarn` mergem sigur [i treceau [i s`rb`torile de iarn` [i venea Pa[tele [i trecea Pa[tele [i venea alt` var` [i eu m` sim]eam tot mai neputincioas`. Atunci l-am convins pe Jim s` adopt`m financiar un copil, [tiu c` ]i-ai pune m\inile \n cap dac` ai afla asta, [tiu c` to]i bog`ta[ii fac asta, sau doneaz` bani pentru medicin` ori pentru salvarea planetei, orice, numai s` nu se mai simt` ni[te impostori [i cred c` Jim se simte foarte impostor pentru c` nu a comentat nimic, mi-a promis c` m` las` s` adopt financiar, dar financiar, a ]inut s` sublinieze, c\]i copii vreau, \ns` numai dup` ce ne vom muta \n Spania. Adev`rul e c` pe atunci auzeam discut\ndu-se tot mai mult despre o iminent` mutare a noastr` \n Spania. Nu [tiu dac` \ntr-adev`r fugeam de cineva anume, sau ne mutam din alte pricini. Mai \nt\i s-au mutat p`rin]ii lui, apoi noi [i, la dou` zile dup` ce ne-am mutat, casa din Grecia a fost aruncat` \n aer.

C\teva luni am tr`it cu moartea \n s\n, poate pentru tine pare pu]in, dar eu nu s\nt antrenat` pentru a[a ceva [i de fapt cred c` nimeni nu e. Chiar ai putea spune c` te-ai obi[nuit s` tr`ie[ti cu moartea \n s\n? Apoi am adoptat doi copii, i-am adoptat financiar, bine\n]eles, cum a subliniat Jim, de parc` eu a[ fi vrut s`-i adopt altfel. Nu voiam s`-i \nfiez. Ce, dac`-mi trebuia un copil, nu puteam face? Dar, slav` Domnului, pare c` nici unul dintre noi nu-[i dore[te un copil, eu pentru c` m` sperie g\ndul, iar Jim poate pentru c` nu se simte \n stare s`-l apere, deci se poate spune c` [i pe el \l sperie g\ndul. Uite-a[a ne \n]elegem noi, vr\nd-nevr\nd. A[adar, am adoptat financiar doi copii [i m-am sim]it mai \mp`cat`, dar nu pentru mult timp, fiindc` unul dintre ei, cel din Guatemala, a murit la vreo dou` luni dup` adop]ie, nici nu-mi mai amintesc cum \l chema. |ns` Carlos a avut mai mult noroc.

A supravie]uit r`zboiului, a \nv`]at s` scrie [i s` citeasc`, a \nv`]at limba englez`. E un copil bun. |mi scrie des, ni[te scrisori lungi la care eu nu prea am ce s`-i r`spund, \n schimb \i trimit pachete cu c`r]i \n spaniol` [i \n englez`. Nu uit` niciodat` s` trimit` o felicitare de ziua lui Jim. S` vedem ce va face mai departe. M` g\ndesc s` vorbesc cu Jim, s` vedem dac` \l putem aduce \n Spania c\t mai repede. M` g\ndesc la el cu mult` compasiune [i nu pot s` nu-mi amintesc

pagina 32

DOCUMENTE Duiliu Zamfirescu c`tre Alexandru Zamfirescu Foc[ani, le 8 Juillet 1919

DILEMATECA

Anul VIII l nr. 87 l august 2013

Mon cher Alex, J’envoie un courrier à Bucarest, porteur de plusieurs missives et surtout chargé de rapporter des objets de toilette et autres, strictement nécessaires à la vie. Hélène s’adresse à Stephanie, qui conna\t les tenants et les aboutissants de ce sport. Je te prie de te mettre d’accord avec elle, afin de trouver ce qu’il faut, sans dépenser une fortune. Dans un an d’ici, nous referons les choses autrement bien. Le courrier a reçu 1000 frs. de moi.

Pour le moment, la maison est reluisante de propreté.

Sauf les planchettes, pour lesquels on ne trouve pas de ripolin, le reste est convenable, et, ce qui m’a étonné, elle est redevenue élégante, par les restes de tapis et objets que les Allemands ont bien voulu nous laisser. À ce sujet, tu as emporté deux tapis qui sont bien nécessaires aux honneurs que nous voulons rendre à ta fille et que tu ferais bien d’expédier en même temps que l’enfant.

La domesticité vient d’être complétée par un couple de brigands polonais, un pandour à moustaches effrayantes et un morceau de femelle qui n’articule aucun autre son de langue vivante sauf le polonais.

Heureusement, il para\t que mama Aglaé parle le polonais, ça va faire une pétaudière!...

Mais tu peux être tranquille, pour ta fille et pour Lucie, si elle vient passer un peu de temps chez moi. Pour Alexandra, il y a du lait, de l’air et de l’amour paternel; pour Lucie, les mêmes objets, avec, en plus, des poulets de graine, du pain blanc, meilleur qu’à Bucarest et du bon vin: juste ce qu’il faut pour voir la vie en rose. Je te conseille pourtout d’emmener ta femme avec toi, si tu choisis Mehadia (ce que je te conseille fortement).

Les vignes se présentent assez bien. Le premier sulfatage finit maintenant et se fait en partie avec les pompes des ouvriers qui se font ainsi payer 30 frs. la journée. Il n’y a donc plus lieu d’acheter des Vermorels.

Qu’as tu fait avec les actes de Lascar et que devient-il?

Si tu as retiré les exemplaires de mes poésies restés à l’hôtel, je te prie de me les envoyer, au moins en partie.

Mes tendresses pour toi et les tiens ton Papa À peine arrivé à Foc[ani, une crise de foie! Je devrais vraiment partir pour Carlsbad, – ce qui ne sera possible qu’en Novembre. N’est pas malade du foie qui veut!... Il faut se le ronger.

Ms 13911 Zamfirescu, Duiliu c`tre Zamfirescu, Alexandru Biblioteca Na]ional` a României, Colec]ii speciale, Cabinetul de Manuscrise