Dilemateca 51_LOW by Dilema veche

100 PAGINI l 7 LEI

august 2010

DILEMATECA Anul V l nr. 51 l august 2010

SCRIERI

AUTORI

LECTURI

DOSAR Practici de lectur`

ANCHET~ Joaca preferat` din copil`rie

INTERVIU

DILEMATECA

RAY LORIGA

SUMAR

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

PROFIL

INFO Bazar 5-9 10-11 3,14TECA

64-67 Beate Köhler Directoarea Institutului Goethe – Bucure[ti

DOSAR LOCURI DE CITIT

14-22 Practici de lectur`

68-71 Ioana Bot, BAnQ Ray Loriga (paginile 58-63)

RECENZII 26-34 Literatur`: Gabriela Gheorghi[or, Cosmin Borza, Paul Cernat, Codrin Liviu Cu]itaru, Daniel F`rca[, Adina Dini]oiu, Alexandru Budac, Alina Purcaru, Florin Irimia 35 Eseu: Florina Pîrjol SF: Michael Haulic` 36 Politologie: Bogdan Barbu 37 38-39 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu 40 Filozofie: Alexander Baumgarten 41-42 Mentalit`]i: Alexandru Ofrim, Mihail Neam]u 43-44 Psihologie: Alice Popescu, Lena Ru[ti 45-46 Arte: Ioana Vlasiu, Florinela Popa

REPORTAJ 50-53 Maria Bercea Cinci capitole pragheze

EVENIMENT 54-57 Gustavo Dessal Lansare Ion Vianu la Madrid

ANCHET~ 74-82 de Marius Chivu Joaca preferat` din copil`rie

MERIDIANE 84-86 Petre R`ileanu Mainstream. Anchet` asupra acestei culturi pe placul tuturor

FRAGMENTE

Beate Köhler (paginile 64-67)

90-98 Zeruya Shalev, V` rug`m s` v` înarma]i cu suferin]`

RUBRICI 13 23 24 47 49 73 83 87 89

Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Cine ce cite[te: {tefan D`r`bu[ Ioana Bot, C`r]i de plastic Sanda Ni]escu, Preparate din carte Constantin Vic`, Tehnodrom Daniela Zeca, Vesta antiglon] Ion Vianu, Portrete interioare Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan Poemul din august: Robert {erban

Robert {erban (pagina 89)

INTERVIU 58-63 Ray Loriga „Memoria este adev`rata intrig` a literaturii“

Zeruya Shalev (paginile 90-98)

EDITORIAL

Bucurii simple Citesc, prin presa european`, tot felul de [tiri tonice. Cic` în Fran]a criza a ajutat (cel pu]in par]ial) editurile: au crescut vînz`rile la c`r]i. Ba chiar ziarele mai optimiste din fire titreaz` c` „editurile au fost ajutate de criza economic`“. Pe plan european ([tire auzit` la RFI România), din ianuarie 2009 pîn` acum au crescut cu 10% vînz`rile de bilete la concerte. Explica]ia dat` de cei care se pricep este urm`toarea: fiind criz`, oamenii au renun]at la vacan]ele în nu [tiu ce insule, la weekend-uri de turism cultural în nu [tiu ce capital` european` pentru a asista la nu [tiu ce eveniment [i au redescoperit modalit`]ile simple [i ieftine de a-[i petrece timpul liber: cititul, mersul la teatru sau la expozi]ie, o lectur` public` (evident, contra cost) a cut`rui scriitor etc. |n]eleg c`, în societ`]ile a[ezate [i cumsecade, oamenii (sau, m` rog, o bun` parte a lor) reac]ioneaz` la dificult`]i cu un anumit grad de previzibilitate. Mai simplu spus, au reac]ii logice [i ra]ionale, din care entit`]ile culturale – edituri, muzee, galerii de art` – pot în]elege ceva [i, în consecin]`, î[i pot organiza

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0 activitatea în a[a fel încît s` r`spund` comportamentului consumatorilor. ({tiu, pentru unii sun` prost, dar tehnic vorbind a[a e: oamenii care dau bani pe vreun produs cultural sînt consumatori [i trebuie s`-i trat`m cu aten]ie dac` vrem s` cont`m pe ei [i mîine, [i poimîine...) Cum e la noi? Sîntem, iar`[i, „excep]ia“. Nu pricep de ce. Editurile se str`duiesc s` fac` fa]` în mod onorabil: chiar dac` [i-au t`iat din cheltuielile de marketing, persevereaz` în a scoate pe pia]` titluri noi, fac lans`ri (asta e o obsesie la noi, dar o s` revin alt`dat`), î[i fac promovare cum pot, cu costuri mici [i cu o frumoas` înc`p`]înare întru totul l`udabil`. Rezultatele? Mici. |nc` se mai desfiin]eaz` libr`rii, pl`]ile c`tre edituri din partea difuzorilor de carte întîrzie cu lunile, date statistice [i studii de pia]` despre cît [i cum se mai cite[te în vremuri de criz` n-avem. Aplic`m acelea[i vechi tehnici de supravie]uire. |n plus, la noi spaima de criz` e mai puternic` decît criza îns`[i. De la începutul lui mai – cînd pre[edintele a anun]at sc`derea salariilor [i pensiilor –, oamenii au început s` cumpere mai pu]in. Inclusiv ziare, reviste [i c`r]i. |n Fran]a [i în Germania, criza îi face pe oameni s` redescopere bucuriile simple. M` tem c` noi nu mai [tim s` ne bucur`m de nimic. n Mircea Vasilescu

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, M`d`lina {chiopu

(tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la 0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

Bazar Premiul Orange pentru Fic]iune 2010 |n iunie 2010, a fost anun]at` cî[tig`toarea Premiului Orange pentru Fic]iune pe anul în curs. Prestigioasa distinc]ie i-a revenit scriitoarei americane Barbara Kingsolver pentru romanul The Lacuna. Aflat la cea de a 15-a sa edi]ie, premiul celebreaz` performan]a scriitoriceasc`, originalitatea, talentul, dar [i „accesibilitatea“ scrierilor semnate de autoare din întreaga lume. Cî[tig`toarea este r`spl`tit` cu un cec în valoare de 30.000 de lire sterline [i cu o statuet` din bronz, crea]ie [i dona]ie a artistei Grizel Niven. Pre[edinta juriului, Daisy Goodwin, a declarat cu aceast` ocazie: „Noi, cei din juriu, aveam gusturi foarte diferite, dar în cele din urm` am optat pentru pasiune [i nu pentru compromis. Am ales The Lacuna deoarece este o carte de mare anvergur` [i respira]ie, cu remarcabile momente de intensitate emo]ional`“. Barbara Kingsolver (n. 1955) a scris romane (The Bean Trees, Animal Dreams, Pigs in Heaven, The Poisonwood Bible, The Lacuna etc.), povestiri [i eseuri (Animal, Vegetable, Miracle etc.), volume de poezii. Scrierile sale au fost traduse în peste 20 de limbi [i au fost distinse cu premii prestigioase. |n 2002, Barbarei Kingsolver i s-a acordat Medalia Na]ional` pentru {tiin]e Umaniste. Toate c`r]ile sale scrise dup` 1993 au intrat pe lista de best-seller-uri a ziarului New York Times. Autoarea a mai fost nominalizat` la premiile PEN/Faulkner, Pulitzer [i Orange pentru The Poisonwood Bible [i tr`ie[te, în prezent, împreun` cu familia sa la o ferm` din sudul regiunii Appalachia. Versiunea în limba român` a romanului recent premiat cu Premiul Orange urmeaz` s` apar` în cursul anului 2011, la Editura Leda. n Tîrgul de carte de la Göteborg (23-16 septembrie) va avea ca tem` „Africa [i literatura african`“. 70 de invita]i, scriitori [i mana-

INFO geri culturali, din 25 de ]`ri africane vor fi prezen]i la evenimentele tîrgului: seminarii, discu]ii, lans`ri de carte. Printre invita]ii africani se num`r` scriitoarea sud-african` – laureat` cu Premiul Nobel – Nadine Gordimer, activista feminist` Nuruddin Farah [i scriitoarea Ayaan Hirsi Ali, ambele din Somalia, activista egiptean` pentru drepturile femeilor din lumea arab` Nawal El Saadawi, scriitorul marocan – laureat cu Premiul Goncourt – Tahar Ben Jelloun, scriitorul kenyan de limb` gikuyu Ngugi wa Thiong’o, scriitorul mozambican de limb` portughez`, Mia Coutu, scriitoarea Petina Gappah, care în cartea sa de debut, An Elegy for Easterly, a scris despre absurdit`]ile politice din Zimbabwe, poetul, muzicianul [i dramaturgul sud-african Lesego Rampolokeng, scriitorul, saxofonistul [i comediantul nigerian Chris Abani, scriitoarea – [i prima femeie judec`tor din Botswana – Unity Dow, preotul sud-african Mpho Tutu, autorul aclamatei c`r]i Made for Goodness, doctorul congolez Denis Mukwege, laureatul Premiului pentru Drepturile Omului al Na]iunilor Unite [i al Premiului „Olof Palme“ [.a. „Amploarea temei este impresionant`. S` acoperi un întreg continent este dificil, dar sînt convins` c` un num`r atît de mare de autori din atît de multe ]`ri africane vor oferi o imagine interesant` [i relevant` a literaturii africane“, a declarat Gunilla Sandin, responsabil de programe la aceast` edi]ie a tîrgului. n „Georg Büchner“ pentru Reinhard Jirgl Laureatul de anul acesta al Premiului „Georg Büchner“ oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung este Reinhard Jirgl. Premiul, dotat cu 40.000 de euro, este cea mai important` distinc]ie literar` din Germania. Juriul [i-a argumentat decizia spun\nd c` romanele lui Jirgl ar fi „o panoram` incredibil de sugestiv` a istoriei germane din secolul XX expus` într-o nara]iune complet`, de o sinceritate zdrobitoare“. Premiul îi va fi înmînat pe 23 octombrie, la Darmstadt, în cadrul sesiunii de toamn` a Academiei. Laurea]ii edi]iilor din anii trecu]i au fost Josef Winkler, Martin Mosebach [i Oskar Pastior. n

Tahar Ben Jelloun

Reinhard Jirgl

INFO

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0 erau singurul produs cultural competitiv al ]`rii – dar asta înainte ca noul val cinematografic român s` uimeasc` scena interna]ional` din ultimii ani...“

Bazar

Magda Cârneci

Harvey Lawrence Pekar

Poezia român` de azi |n prim`var`, Magda Cârneci a publicat în revista Nouveau regard (nr. 48) un sintetic articol despre poezia român` contemporan` intitulat „La poésie roumaine d’aujourd’hui“. Tradus recent în române[te, articolul a ap`rut pe agen]iadecarte.ro. Iat` un fragment din aceast` privire de sus [i din interior asupra poeziei române[ti de azi, în viziunea Magdei Cârneci: „S-ar spune c` poezia o duce bine în România de azi. Totu[i, editurile public` din ce în ce mai pu]ine volume de poezie, c`ci acestea nu se vînd bine, nu sînt comerciale. Pe de alt` parte, exist` din ce în ce mai mul]i autori care prefer` s` se publice în edituri proprii sau care pl`tesc pentru a fi publica]i de c`tre edituri consacrate. Cu toate acestea, poe]ii trebuie s` devin` jurnali[ti, profesori sau vînz`tori pentru a-[i putea asigura supravie]uirea cotidian`. |n ciuda acestui fapt, num`rul de festivaluri de poezie [i de premii de poezie cre[te de la an la an în toate ora[ele ]`rii. Abund` revistele literare nou create, c`ci fiecare capital` de jude] are propria sa mîndrie cultural` local`. |n pofida acestui lucru, din ce în ce mai pu]ini scriitori în general [i poe]i în special apar pe numeroasele canale de televiziune care au invadat spa]iul public pîn` la cel din urm` or`[el sau c`tun... Poezia o duce totu[i bine în România, unde se spunea adeseori c` poemele

Dilemateca v` recomand` n „Era mai m`t`soas` ca oricînd, pizda ei, [i mi-am plimbat degetele de parc-a[ fi zdr`ng`nit la banjo...“ Restul de 548 de pagini ale Sexus-ului lui Henry Miller (Editura Polirom, 2010)

n Harvey Lawrence Pekar (8 octombrie 1939 – 12 iulie 2010) a fost unul dintre cei mai cunoscu]i autori din underground-ul albumelor grafice americane. Seria sa autobiografic` American Splendor, ilustrat` de mai mul]i arti[ti [i care a ap`rut cu intermiten]e între 1976-2008, a f`cut [i subiectul filmului omonim din 2003, cu Paul Giamatti [i Hope Davis în rolurile principale. N`scut în Cleveland, ora[ pe care nu l-a p`r`sit niciodat`, Harvey Pekar a servit în Marina Statelor Unite, apoi s-a angajat, ca secretar, la un spital pentru veteranii de r`zboi, slujb` la care n-a renun]at pîn` la pensie, în ciuda succesului cî[tigat între timp ca autor de benzi desenate. Despre seria American Splendor Harvey Pekar a spus c` ar fi „o autobiografie scris` pe m`sur` ce se întîmpl`. Subiectul este via]a: c`utarea unui job, g`sirea unui prieten sau a unui apartament, descoperirea unui debu[eu creativ. Via]a e un r`zboi de uzur`. Trebuie s` r`mîi activ pe toate fronturile. Mereu se-ntîmpl` cîte ceva. Am încercat s` controlez un univers haotic. {i e o lupt` pierdut`. |ns` nu-i po]i da drumul. Am încercat, dar nu am putut“. Pentru American Splendor a fost distins cu premiile American Book Award (1987), iar pentru Our Cancer Year, cu Harvey Award. Harvey Pekar a fost [i un proeminent critic de jazz, iar anul trecut a publicat The Beats, o istorie a Genera]iei Beat ilustrat` de Ed Piskor. n

le citi]i [i singuri! Cea mai îndr`znea]` traducere româneasc` din istorie este semnat` de, fire[te, Antoaneta Ralian. (Marius Chivu) n Cum s` ui]i o femeie de Dan Lungu, o carte plin` de surprize (nara-

tive, poetice, omene[ti) a unui povestitor adev`rat, o poveste de dragoste care devine nu doar o serioas` interoga]ie despre identitatea proprie [i sensurile existen]ei, ci [i o fabul` ironic`, uneori sarcastic`, a consisten]ei acestora. (Simona Sora) n

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

Bazar Rentrée littéraire în format electronic Alexandre Jardin, scenarist [i autor al unor romane de succes (Fanfan), se preg`te[te s` lanseze prima carte în format electronic. Romanul care va ap`rea la sfîr[itul lunii octombrie e destinat exclusiv lecturii în mediul digital. Partener la aceast` lansare este (pentru c` nu poate fi vorba de o editur`) compania de telefonie mobil` Orange. L’Express consacr` acestui eveniment o avanpremier` [i un interviu cu autorul. „De ce v` propune]i s` scrie]i un roman destinat mediilor digitale?“ „Pentru c` este o oportunitate istoric` demen]ial`. Trebuie s` [ti]i c` avem de inventat toat` gramatica acestui nou format, ceea ce mie, ca scriitor, îmi ofer` o imens` libertate. Muncesc ca un nebun ca s` m` pot num`ra printre primii care se las` antrena]i în aceast` aventur`. Pot s` v` spun de pe acum c` va fi un text surprinz`tor, foarte romanesc [i radical-nou.“ „V` gîndi]i [i la o editare în format tip`rit?“ „|n nici un caz. Cînd scrii un roman, trebuie s` crezi în hîrtie. Cînd scrii pentru suportul digital, trebuie s` crezi în digital. Operele tr`iesc prin intermediul unui anumit mod de expresie [i trebuie s` [tii cum s`-l urmezi. Ceea ce r`mîne fundamental e crearea unui univers, a unui limbaj, a unui set de emo]ii.“ Emo]ionant discurs pentru un autor care „se vinde“...

INFO blioteca Na]ional` a Israelului se opune. Deocamdat`, nu se [tie exact ce con]in documentele. n Te a[tept`m în libr`rie! Editura Herald organizeaz` între 1 august [i 1 noiembrie 2010, în peste 100 de libr`rii din România, cea de-a doua edi]ie a campaniei Te a[tept`m în libr`rie!, care include – pe lîng` reduceri substan]iale ale pre]ului c`r]ilor [i diferite concursuri de eseuri adresate cititorilor – un concurs adresat librarilor [i, mai ales, func]iei lor, trecute în umbr`, de la o vreme, de mediatori între editor [i cititor. Mai multe detalii despre aceast` campanie binevenit` pute]i g`si pe http://www. editu raherald.ro/2009_teasteptaminlibrarie.ASP. n

n Cîteva texte inedite ale lui Kafka au fost g`site la Zürich Cîteva manuscrise [i desene ale lui Franz Kafka au fost „dezgropate“ din seifurile unei b`nci elve]iene din Zürich, unde fuseser` ascunse vreme de cîteva decenii. Documentele constituie obiectul unui litigiu între mo[tenitorii scriitorului [i autorit`]ile israeliene. Hîrtiile, pe care Kafka voia s` le distrug`, au fost p`strate o vreme de Max Brod, un apropiat al scriitorului, emigrat la Tel Aviv. Brod le-a transmis secretarei lui Kafka, iar aceasta a decis s` le depoziteze la banc`. Mo[tenitorii vor acum s` foloseasc` aceste manuscrise, îns` Bi-

Alexandre Jardin

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n {ti]i povestea: Acteon, cu haita lui de c\ini, merge la v\n`toare prin „p`duri neumblate“ [i ceasul r`u face s` dea peste Diana, care se \mb`ia la izvor. M\niat` c` privirile muritorului i-au atins goliciunea, zei]a \l preschimb` pe v\n`tor \n v\nat, adic` \ntr-un cerb pe care c\inii \l vor sf\[ia. P\n` aici, toate bune [i frumoase, dar un detaliu m-a frapat recitind istorisirea lui Ovidius din Metamorfoze: numele c\inilor. {i nu s\nt patru-cinci sau zece (a[ mai fi \n]eles, poate), ci 33. Iat`-le: Melampus, Ignobates, Pamphagus, Dorceus, Oribasus, Nebrophonos, Theron, Laelaps, Pterelas, Agre, Hyleus, Nape, Poemenes, Harpya, Ladon, Dromas, Canace, Sticte, Tigris, Alce, Leucon, Asbolus, Lacon, Aello, Thous, Ciprius, Lycisce, Harpalos, Melaneus, Lachne, Labros, Agriodos, Hylactor – „[i al]ii, pe care a[ z`bovi prea mult s`-i numesc“, scrie Ovidius, \ns` mai adaug` trei nume: Melanchaetes, Theridamas, Oresitrophos. Ce l-a f`cut pe autor s` z`boveasc` totu[i, \n[ir\nd numele at\tor c\ini? D. S. n „Cînd Edgar O. Wilson, unul dintre fondatorii sociobiologiei [i specialist în studierea insectelor, a fost întrebat ce p`rere are despre marxism, el a r`spuns: «E o teorie frumoas`; pro-

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0 blema e c` nu se refer` la specia care trebuie.»“; „|ntrebat de Jaspers dac` crede cu adev`rat c` Germania poate fi condus` de c`tre un om cu o preg`tire intelectual` atît de precar` precum Hitler, Heidegger i-a r`spuns: «Preg`tirea intelectual` este irelevant` în aceast` privin]`. Observ` totu[i ce mîini frumoase are.»“; „Cînd Lacan a murit, ziarul Libération a publicat drept omagiu maestrului francez al psihanalizei o serie de slogane în stil lacanian. Unul suna astfel: «Mort, Lacan arat` ca toat` lumea.»“ (din Surîsul lui Voltaire. {i mai mult` filozofie pentru bufoni de Pedro González Calero, traducere de Mihai Gruia Novac, Editura Nemira, 2010). M. C. n |n ultima sa carte, Frumoasele str`ine, la citirea c`reia rîzi (pe bune!) cu lacrimi [i te îngroze[ti (tot pe bune?) de lumea (literar`) în care tr`im, dar [i de faptul c` po]i nimeri în b`taia ochiului poliedric al lui Mircea C`rt`rescu, afl`m, la prima mîn`, cum au sunat, traduse în fran]uze[te, cîteva „nevinovate catrene din folclorul copiilor“ din Travesti. Iat` unul: „Ia te uit`, ce s` fie? Un om mort cu aia vie! / S` fereasc` sfînta soart` / De om viu cu aia moart`!“, care, tradus de o doamn` din Lyon, sun` a[a: „Oare ce se întîmpl`? Cei mor]i îi bîntuie pe cei vii! Destinul îns` îi ocrote[te: / Cei vii le arat` drumul spre moarte!“. Pentru restul va trebui s` cump`ra]i cartea. S. S. n Limba român` este în continuare o piatr` de \ncercare pentru unii reporteri de televiziune. Imediat dup` concertul lui Eros Ramazzotti, o domni[oar` relata, entuziasmat`, cum publicul fermecat a cîntat „cot la cot“ cu artistul. M` întreb dac` difer` cumva cîntatul „cot la cot“, „gînd la gînd“ sau „um`r la um`r“ de cel „într-un glas“. S. G. n Judec`torii |naltei Cur]i din Mumbai au respins cererea unei companii de investi]ii care solicitase deschiderea unor conturi pe numele a cinci zeit`]i. |n justificarea deciziei, judec`torii au notat c` „tranzac]iile cu ac]iuni presupun anumite competen]e pe care nu le putem a[tepta din partea unor divinit`]i“. Cufunda]i în c`r]ile lor de Drept, judec`torii nu [i-au dat seama

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

c`, foarte adesea, nici brokerii nu au competen]e în materie de tranzac]ii bursiere. Ageamiu în ale economiei, eu unul cred c` numai zeii ne mai pot scoate din criz`. M. M.

nu mi le pot explica sub nici o form`, dac` nu cumva ni[te tigri de la circurile ambulante folosesc [i ei acele closete. Ai putea crede c` vreun suflet întreprinz`tor [i netulburat ar fi inspirat s` scrie ceva de genul: «Mi-am tras-o în Florida, mi-am tras-o în Maine. / Mi-am tras-o trei zile pe o coast` din Spania.…». Dar nu, nimic. Nici un semn de via]` în WC-urile astea, cu excep]ia sunetelor [i mirosurilor oamenilor de afaceri care-[i golesc roadele diurnelor. Poate c` este adev`rat ce se spune. Poate c` poezia într-adev`r a murit“. Sau poate n-are mare nevoie de avioane? C. C.

n |n Fran]a este în actualitate trecerea c`r]ii în era digital`. Revista Esprit a publicat în iunie o dezbatere pe aceast` tem` între Pascal Fouché, Olivier Mongin, Marc-Olivier Padis (poate fi citit` online aici: http://www.eurozine. com/articles/2010-06-11-fouche-fr.html), iar Lire din iulie-august explic` în ce const` „revolu]ia“. Alexandre Jardin (publicat [i la noi de Humanitas) spune c` viitoarea sa carte va ap`rea exclusiv în format digital, pentru c` acest mediu ofer` „o oportunitate istoric` demen]ial`“. M. V. n Un studiu din zona universitar` american`, preluat de publica]ia The Boston Globe chiar de ziua na]ional` a SUA, demonstreaz` c` studen]ii de peste Ocean citesc [i studiaz` mai pu]in decît înainta[ii lor. Astfel, dac` în 1961 un student dedica studiului individual cam 24 de ore pe s`pt`mîn`, ast`zi se întîlne[te cu c`r]ile, din proprie ini]iativ`, 14 ore. Printre posibilele motive sînt enumerate ritmul mai alert de via]`, popularitatea Internetului, obiceiurile de lectur` din liceu [i apatia profesorilor, care nu îndr`znesc s` fie mai exigen]i cu înv`]`ceii lor. Se pare c` avem de-a face cu o problem` universal`, cu o singur` excep]ie: asiaticii, care sînt tot mai studio[i de la o genera]ie la alta. |n ceea ce-i prive[te, au f`cut o investi]ie bun`: rezultatele se v`d deja. M. {.

n Cunoa[te]i obiceiul comer]ului chinezesc clandestin de a stîlci numele marilor m`rci pe care le imit` (Nyke, Panasoanic, Adibas, Rebook etc.)? Stratagem` de marketing sau gre[eal` sincer`, acest n`rav e mai vechi decît ne-am imagina. Nu mai tîrziu de 1925, în Beijing circulau urm`toarele aproxima]ii ale unor m`rfuri europene de prestigiu: eticheta unei sticle de coniac contraf`cut afi[eaz` promi]`tor: „27 ans Dage, CULTIVATEUR, Union des Proprement Distiller, Cognaq“, iar inscrip]ia „Umon des Proprietair8, Pere, Fils, Boroeauy“, de pe o sticl` de vin, încearc` s` sugereze o denumire generic`, relativ plauzibil`, de genul „Union des Propriétaires, Père&Fils, Bordeaux“. M. P.

n Un personaj de roman (Dragi American Airlines) comenteaz`, furios, lipsa oric`ror inscrip]ii de pe pere]ii toaletelor din aeroporturi: „…n-are nici o noim` lipsa asta de înscrisuri de pe pere]ii compartimentelor din toalete. Aeroporturile sînt ca ni[te vase Petri menite s` te plictiseasc`, s` te înfurie, s` te fac` s` tragi nicotin` [i s`-]i produc` disconfort gastro-intestinal – presupusele nuclee ale versurilor de pe pere]ii toaletelor – [i, totu[i, pere]ii de acolo sînt albi ca ochii unui cadavru. Singurele urme sînt ni[te zgîrieturi f`cute la întîmplare, pe care

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

BIBLIOTECA „PARADISO“

mentul adev`rurilor nev`zute“, credin]a pe care o adop]i cu toate puterile tale de cititor în clipa în care decizi s` ascul]i cu aten]ie lipsit` de condescenden]` considera]iile unui cîine referitoare la liberalism sau la erorile lui Tro]ki. Opiniile criticii despre opiniile lui Maf s-au molipsit reciproc de un entuziasm teribil. Stuart Kelly scrie în Scotland on Sunday c` „O’Hagan ar putea fi omul care s` vindece Booker Prize de teama de comic“, iar romancierul John Banville nu exagereaz` cu nimic comparînd cartea cu Lolita [i Marele Gatsby, toate trei fiind „elegii ale inocen]ei pierdute“. Maf e moralistul, observatorul empatic al eforturilor pe care oamenii le fac ca s`-[i deghizeze gîndurile, Maf n-are nici o problem` s`-l prefere pe Montaigne lui Descartes sau s`-l contrazic` pe „papa Hemingway“, care zicea c` proza înseamn` arhitectur`, nu decora]iune interioar`. Proza bun` înseamn` [i una, [i cealalt`: arhitectura din The Life and Opinions... e desenat` dup` picarescul plin de avînt al lui Tom Jones, în vreme ce decora]iunea interioar` e stilul, fraza inspirat`, închizînd în ea sentin]e memorabile sub forma unor pastile de un comic irezistibil. Cîinii miros iluziile, ne anun]` Maf, de aceea Frank Sinatra, Natalie Wood sau Marilyn Monroe apar aici în toat` splendoarea fiin]elor lor închipuite. Frank – „Frank mirosea vag a Sicilia, a strop de l`mîi [i iasomie, [i nu eram sigur dac` asta venea de la florile pe care le oferea, de la mîncarea care îi pl`cea, de la Aqua di Parma sau de la vreun parfum uitat de mult care înc` îi mai r`t`cea pe piele“; Natalie – „Oricum via]a e un film, dar nimeni nu-l juca mai bine decît Natalie, repetîndu-[i în minte replicile înainte de a deschide gura“; Marilyn – „Era singura fat` pe care-o [tiam care putea s` [opteasc` o exclama]ie“. Maf [tie totul despre tot, chiar [i despre noi („Sîntem ceea ce ne imagin`m c` sîntem“), iar povestea pe care o spune e cea a literaturii ca specie a încrederii, a vie]ilor noastre prinse între tenta]ia realului [i patima imagina]iei. Cum Zelig e personajul cinematografic care l-ar în]elege cel mai bine pe Maf, probabil c` Woody Allen e singurul regizor capabil s` contrazic` premisa mult prea definitiv` a acestui text. Ceea ce ar fi pur [i simplu senza]ional. n

Luiza Vasiliu

Picaresc în Technicolor Unul dintre cele mai bune romane ap`rute anul acesta în Anglia este perfect neecranizabil, de[i personajele lui principale vin din lumea filmului. Pledoarie imbatabil` în favoarea imagina]iei, The Life and Opinions of Maf the Dog and of his friend Marilyn Monroe (Faber and Faber) îl are drept narator pe terrierul maltez Maf, cîinele oferit de Frank Sinatra lui Marilyn Monroe, martorul ultimilor doi ani din via]a ei, cronicarul mucalit al unei Americi captive între „brutalitate [i sentiment“. Poate c` solu]ia unei transpuneri pe ecran ar fi desenele animate (animat e [i trailer-ul c`r]ii – http://vimeo.com/11654901), c`ci numai acolo ]i s-ar permite s` crezi c` o musc` din supa lui Marilyn vorbe[te cu un accent de Bronx despre Schopenhauer, iar un p`ianjen beatnik întrerupe o [edin]` de psihanaliz` cu ni[te observa]ii legate de oare[ice complexe nerezolvate. The Life and Opinions... este cea de-a patra carte a scriitorului sco]ian Andrew O’Hagan, critic de film pentru Daily Telegraph [i Evening Standard, cel care a descoperit-o pe Marilyn la 12 ani [i nu s-a mai s`turat de ea de atunci. Supravie]uitor al unei epoci în care oamenii zilei tr`iau inventîndu-[i permanent vie]ile [i visînd la glorii în Technicolor, cîinele Maf este naratorul perfect pentru un roman de felul celui scris de O’Hagan, cerîndu-le cititorilor s` abandoneze toate prejudec`]ile ap`rute din teama de-a pierde controlul asupra propriei nara]iuni. Motto-ul, împumutat de la Rabelais, spune totul: „Credin]a este argu-

Fotografiile s\nt f`cute de Eric Skipsey pe 11 august 1961 (cu un an \nainte de moartea lui Marilyn Monroe).

Alexandru Ofrim

ÂŠ Dan Stanciu

Practici de lectur`

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR Cititul ni se pare „natural“, la fel ca respiratul sau mersul pe jos, o deprindere universal`, desf`[urat` dup` acelea[i reguli, atît în zilele noastre, cît [i în trecutul mai mult sau mai pu]in îndep`rtat. Este îns` suficient s` arunc`m o privire asupra unei pagini dintr-o carte manuscris` din secolul al XIV-lea pentru a ne da seama c` maniera în care era citit` difer` foarte mult fa]` de obi[nuin]ele cititorului de azi. Practicile [i gesturile lecturii s-au schimbat de-a lungul timpului, odat` cu transformarea suporturilor materiale ale scrierii. Textele nu pot fi disociate de materialitatea lor. Formatul c`r]ii, punerea în pagin`, organizarea intern` a textului, regulile ortografice îndeplinesc o func]ie expresiv` [i determin` modalit`]ile de lectur`. Istoricii vorbesc despre mai multe „revolu]ii ale lecturii“ care au modificat obi[nuin]ele [i preferin]ele cititorilor: înlocuirea ruloului de papirus de c`tre codex, trecerea de la lectura cu voce tare la lectura silen]ioas`, inventarea tiparului, apari]ia textului electronic.

Lectura ruloului de papirus Primul suport care a f`cut posibil` redactarea unor texte de mari dimensiuni a fost ruloul de papirus. Tulpina de papirus era prelucrat` prin uscare, presare [i lustruire, ob]inîndu-se o suprafa]` neted`, un material suplu pe care se putea scrie. Poten]ialul „tehnologic“ a fost repede sesizat de egipteni, care au început s` lipeasc` foile de papirus, unele în continuarea celorlalte, într-o band` continu` lung` de 6-10 metri [i lat` de 20-30 cm. Din Egipt papirusul a fost importat în Grecia [i apoi la Roma (sec. VII-V î.Hr.). Pentru a putea fi manipulat cu u[urin]`, sulul de papirus era rulat pe un cilindru confec]io-

nat din lemn sau din metal, numit umbilicus („buricul“ c`r]ii). De unul din mînere se ata[a o etichet` pe care se afla titlul c`r]ii – syllabus în greac`, titulus în latin`. Textul era scris cu cerneal`, pe o singur` fa]` a sulului de papirus, cea din interior. Pe m`sur` ce se desf`[ura ruloul, de la dreapta la stînga, ap`reau sec]iuni succesive de aproximativ 30 de cm l`]ime, cu scrisul pe dou`-trei coloane: aceasta era „pagina“ pe care o avea sub ochi cititorul din Antichitate. Nu era prea comod s` cite[ti un sul de papirus. Pentru a fi citit`, o carte în form` de rulou trebuia ]inut` cu ambele mîini. Cu mîna dreapt` se ]inea sulul, iar cu mîna stîng` erau efectuate succesiv dou` opera]iuni: derularea [i înf`[urarea paginii citite. Dup` lectur`, cartea trebuia înf`[urat` la loc, în sens invers, pe cilindru, o-

Alexandru Ofrim este conferen]iar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucure[ti. Are în preg`tire un volum despre istoria practicilor de lectur`.

DOSAR

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

pera]iune în care, deseori, cititorul se folosea de b`rbie ca punct de sprijin. Poetul latin Mar]ial aminte[te acest gest într-o epigram`: „O carte fat`-mare, o carte neumblat`, / Pe care-al ei p`rinte o ]ine încuiat`, / Un sul pe care nimeni nu l-a desf`[urat, / {i nimeni înc` barba de el nu [i-a frecat“. Lectura unui rulou de mari dimensiuni putea fi o opera]ie periculoas`. Pliniu cel B`trîn relateaz` c` un cititor în vîrst` de 83 de ani „citea în picioare un volumen foarte greu pe care l-a sc`pat din mîini. |ncercînd s`-l prind` [i-a pierdut echilibrul, a c`zut [i [i-a rupt piciorul, dup` care a murit“. Ruloul impunea o lectur` linear` [i secven]ial`; consultarea unei pagini precedente sau reg`sirea unei informa]ii erau opera]iuni greoaie, ce necesitau derularea înainte [i înapoi a ruloului. Cartea de papirus nu putea fi frunz`rit`, nu se putea pune un semn de carte. Lectura, o dat` întrerupt`, ducea la pierderea reperelor. Dac` dorea s` localizeze un capitol sau un paragraf, cititorul nu dispunea de orientare în organizarea intern` a c`r]ii [i era obligat s` citeasc` pasaje întregi pentru a reg`si informa]ia dorit`. Specialistul canadian în teoria lecturii, Christian Vandendorpe, este de p`rere c` ruloul de papirus „a impus serioase limit`ri expansiunii scrisului [i a contribuit la men]inerea acestuia sub tutela oralului“.

Unaspectinteresantalculturiiscrisedinanti chitateagrecoroman`estefaptulc`texteleeraur edactateînscriptiocontinuaadic`f`r`separar eacuvintelorapropozi]iilor[iafrazelorscribiifo loseaurar[iinconsecventsemneledepunctua]ie literelealc`tuiauuntextcontinuuf`r`majuscu lealineate[iparagrafe. Vedem c` cititorul modern are mari dificult`]i în a citi [i a în]elege un text în aceast` prezentare. Lectura este greoaie [i necesit` interven]ia vocii pentru descifrare. Din pricina absen]ei oric`rui dispozitiv grafic care s` marcheze pauzele, cititorul trebuie s` redea de mai multe ori textul cu voce tare pentru a sesiza succesiunea cuvintelor, sensul frazei. |n acest tip de lectur`, ochiul are nevoie de un supliment vocal. Cititorii din Antichitate nu puteau avea obi[nuin]a de a citi în t`cere, maniera cea mai obi[nuit` de lectur` era cu voce tare, f`cut` atît pentru sine, cît [i pentru ceilal]i. Scrisul nu se putea dispensa de voce, dup` cum afirm` clasicistul Jesper Svenbro, într-o carte în care analizeaz` rela]iile complexe dintre scriere [i lectur` în Grecia antic`: „Pentru greci, lectura înseamn` lectura cu voce tare. Aceasta nu pentru c` ar fi fost incapabili s` citeasc` în t`cere, cum sus]ine o pozi]ie extrem`, ci pentru c` modul natural de a citi un text în Grecia antic` era, f`r` nici o îndoial`, acela de a-l citi cu voce tare. Leg`tura pe care grecii o între]ineau cu scrisul ar putea fi, într-adev`r, comparat` cu aceea pe care noi modernii o avem cu nota]ia muzical`: nu este imposibil s` citim muzica în t`cere, dar modul cel mai curent de a face acest lucru este de a o cînta sau a o interpreta la un instrument pentru a [ti cum sun`“ (Phrasikleia. Antropologia lecturii în Grecia antic`, traducere din limba greac` de Anca Dan [i Raluca-Mihaela Nedea, Editura Symposion, 2004). Svenbro mai constat` c` exist` o serie de analogii între categoriile culturii scrise grece[ti [i practica „pederastiei pedagogice“, care presupunea rela]ia amoroas` dintre un erast (b`rbat adult, activ [i dominant) [i un eromen (adolescent, pasiv [i dominat). Acest model, al rela]iei între erast [i eromen, a fost folosit de greci pentru a reprezenta scrisul [i lectura, rela]ia

Scrierea continu` [i lectura cu voce tare Un aspect interesant al culturii scrise din Antichitatea greco-roman` este faptul c` textele erau redactate în scriptio continua, adic` f`r` separarea cuvintelor, a propozi]iilor [i a frazelor. Scribii foloseau rar [i inconsecvent semnele de punctua]ie, literele alc`tuiau un text continuu, f`r` majuscule, alineate [i paragrafe. Cititorul nu avea alt` solu]ie decît s` urmeze firul textului, citindu-l neîntrerupt, de la prima pîn` la ultima pagin`. |n textele antice, sarcina de a separa cuvintele era îndeplinit` de cititor, [i nu de scrib. Pentru a exemplifica sistemul scrierii în scriptio continua, vom alege paragraful de mai sus [i vom scoate semnele de punctua]ie:

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR

dintre scriptor [i lector. Printre multele verbe care însemnau „a citi“ în limba greac` veche, se num`r` [i enthynkhánein, care avea [i sensul de „a avea raporturi sexuale cu“. O inscrip]ie descoperit` în Sicilia (sec. V î.Hr.) utilizeaz` chiar termenii acestei analogii: „cel care scrie inscrip]ia aceasta i-o va trage (pygíxei) cititorului“. Faptul nu este izolat, fiind vorba de un adev`rat topos care poate fi identificat [i în inscrip]iile latine[ti (amat qui scribet pedicatur qui leget – „cel care scrie este cel care iube[te, cel care va citi o ia pe la spate“). Motivul exist` [i în imaginea figurativ`. Pe o cup` din Attica, datînd din aceea[i perioad`, este reprezentat un tîn`r imberb, îmbr`cat într-o mantie, citind o inscrip]ie de pe o coloan` de piatr`. Pentru a citi, el se apleac` în fa]`, punîndu-[i în eviden]` partea posterioar`, bine conturat` sub faldurile ve[mîntului. Metaforic, lectorul este asemenea unui eromen: î[i asum` rolul pasiv al celui ce accepta s` fie dominat, în timp ce scriptorul este activ [i dominant, folosind corpul lectorului pentru a-[i exercita puterea. Cititorul trebuie s` cedeze scriptorului propria sa voce pentru ca textul scris de acesta s` se realizeze complet. Chiar dac`, mult` vreme, lectura în Grecia antic` însemna în primul rînd lectura sonor`, aceasta nu înseamn` c` lectura silen]ioas` era

necunoscut`. Pentru secolul al V-lea î.Hr. exist` m`rturii c` lectura interiorizat` era practicat` în medii restrînse, ceea ce înseamn` c` scriptio continua nu era un obstacol de netrecut. |ns`, majoritatea cititorilor practica lectura cu voce tare, în diverse situa]ii [i contexte. Istoricul francez Roger Chartier apreciaz` c` „practica obi[nuit` în Antichitate a lecturii cu voce tare, pentru al]ii [i pentru sine, nu trebuie atribuit` absen]ei controlului lecturii vizuale (aceasta este f`r` îndoial` practicat` în lumea greac` înc` din secolul al VI-lea î.Hr.), ci, mai curînd, unei conven]ii culturale care asocia strîns textul [i vocea, lectura, declama]ia [i ascultarea“.

Noua form` a c`r]ii: codexul Ob]inut din pielea unor animale, arg`sit` [i netezit` pe ambele fe]e, pergamentul asigura o suprafa]` alb`, bun` pentru scris. Buc`]ile de piele erau t`iate în dreptunghiuri care puteau fi împ`turite [i a[ezate unele într-altele, în form` de caiet sau codex. Codexul este forma c`r]ii cu care sîntem obi[nui]i noi ast`zi, form` stabil` care rezist` de dou` milenii. Aproape patru secole i-au trebuit codexului s` detroneze ruloul [i vechile practici

DOSAR

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

de lectur`. |ncepînd cu secolul al II-lea are loc trecerea lent` de la volumen la codex, pentru ca spre sfîr[itul secolului al IV-lea, în Occidentul latin, pergamentul [i codexul s` înlocuiasc` definitiv ruloul de papirus. Noua form` a c`r]ii a antrenat o transformare profund` a practicilor de lectur`. Schimbarea formei [i a suportului c`r]ii a fost comparat` cu o adev`rat` revolu]ie, similar` cu consecin]ele introducerii tiparului sau cu apari]ia c`r]ii electronice. |n mai multe epigrame, Mar]ial se entuziasma fa]` de avantajele codexului: „De vrei, dintr-ale mele, s` iei cu tine-o carte, / La drum s` te-nso]easc`, acum cînd pleci departe, / Alege-o pe aceasta: e mic` [i u[oar`, / Po]i s-o cuprinzi în mîn`, s-o por]i la sub]ioar`, / L`sînd pe raft acas` prea-grelele volume“; „Ia-n mîini aceast`

carte, scris` pe piele fin` de vi]el; / {i-l ai pe Cicero tovar`[ [i-un gînd s` pleci la drum cu el“; „Mai multe epigrame – trei sute – de-ai avea, / Te-ar mai citi întreag`, vreunul, carte-a mea? / De ce atît de mic` te-am pl`m`dit? Ascult`: / |ntîi, fiindc` astfel nu-mi ceri hîrtie mult`; / Al doilea: copistul, pe pagini pu]intele / Mai mult deun ceas nu pierde cu fleacurile mele; / Al treilea: în grab` prinzi un cititor, / Oricît ar fi de seac`, se-nghite mai u[or“. O consecin]` important` a trecerii de la volumen la codex a fost afirmarea unei noi ergonomii a lecturii, o amplificare a gesturilor de lectur`, adaptarea corpului la noul aspect material al c`r]ii. Forma dreptunghiular` [i paralelipipedic` a codexului permite cititorului s`-[i elibereze mai mult corpul. |n timp ce cititorul ruloului de papirus era obligat s`-[i foloseasc` amîndou` mîinile pentru a-l derula lateral, cititorul codexului îl ]ine cu o singur` mîn` sau poate s`-l pun` pe mas` ori pe alt suport, întorcîndu-i lejer filele. Noua materialitate a c`r]ii a dus la apari]ia unor gesturi alt`dat` imposibile, cum ar fi acela de a frunz`ri, de a pune un semn de carte sau de a face însemn`ri. Cititorul poate citi [i scrie în acela[i timp, poate s`ri de la o pagin` la alta sau – aspect foarte important – poate s`ri de la o carte la alta, le poate consulta în acela[i timp, poate compara pagini din c`r]i diferite. Codexul nu mai este dependent de constrîngerile tehnice ale ruloului de papirus, el poate fi confec]ionat în formate [i grosimi diferite. De asemenea, codexul este mult mai compact decît ruloul, textul poate fi scris pe ambele p`r]i ale suportului, rezultînd o important` economie de material. Apari]ia codexului a însemnat desprinderea c`r]ii de linearitate [i intrarea ei în sfera tabularit`]ii, adic` a posibilit`]ii cititorului de a accede la con]inut în ordinea pe care o dore[te. A trebuit s` treac` îns` aproape o mie de ani pentru ca accesul cititorului s` devin` un procedeu direct [i rapid. Abia în secolul al XII-lea încep s` fie utilizate elemente paratextuale [i dispozitive vizuale care ghideaz` lectura [i permit reperarea informa]iei în con]inutul c`r]ii. Pagina devine unitatea de baz` a textului [i

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR

a lecturii, asupra oglinzii paginii se fixeaz`, de acum înainte, privirea cititorului. Cînd cartea este deschis`, cititorul vede dou` pagini în acela[i timp. Prezentarea în form` de diptic a codexului permite anticip`ri de lectur`, posibilitatea de a contempla cartea deschis`. Un alt avantaj: cititorul poate s` aprecieze cu u[urin]` locul unde a ajuns cu lectura, s` estimeze cantitativ sec]iunea parcurs` [i cea r`mas`, î[i poate planifica durata lecturii.

tulbure o atît de mare adîncire în studiu?! – [i apoi plecam, presupunînd c` nu voia s` fie tulburat în scurtul r`stimp cînd, ferit de larma treburilor celorlal]i oameni, se putea dedica refacerii propriului spirit“. O scen` banal` ast`zi, aceea a unui cititor adîncit în lectur`, parcurgînd în t`cere filele c`r]ii, i s-a p`rut bizar` lui Augustin, obi[nuit s` citeasc` cu voce tare. El a cùtat diverse explica]ii faptului c` Ambrozie citea altfel decît to]i ceilal]i: „Se ferea poate s` citeasc` cu voce tare, ca nu cumva vreun ascult`tor atent [i interesat s`-l sileasc` s` se angajeze în lungi l`muriri sau dezbateri pe marginea unor pasaje mai obscure, pierzînd astfel o parte din timpul destinat c`r]ilor pe care voia s` le studieze. Un alt motiv, poate înc` [i mai întemeiat, pentru care citea în gînd era [i nevoia de a-[i cru]a vocea, care i se deteriora cu u[urin]`. |n sfîr[it, oricare ar fi fost motivul sù interior, acesta nu putea fi decît foarte întemeiat la un b`rbat precum Ambrozie“. Un alt pasaj bine cunoscut din cartea lui Augustin este cel al momentului convertirii la cre[tinism. Aflîndu-se în gr`dina casei sale, Augustin aude un glas misterios de copil care îi spunea: „Tolle, lege!“ – „Ia [i cite[te!“. Surprins, se îndreapt` c`tre prietenul sù Alypius, lîng` care

Mir`rile lui Augustin |n anul 383, tîn`rul Augustin se stabile[te la Milano, unde îl cunoa[te pe episcopul Ambrozie, unul dintre cei mai mari oratori ai epocii. |n Confesiuni, Augustin î[i aminte[te momentul de uimire pe care l-a avut atunci cînd l-a v`zut pe Ambrozie citind în t`cere: „Cînd citea, ochii s`i alunecau pe deasupra paginilor, iar spiritul s`u scurta în]elesul rîndurilor, în vreme ce glasul [i limba sa se odihneau. Adesea, cînd eram [i eu prin preajm` – c`ci nu p`zea nimeni la poart` [i nici nu era obiceiul ca un nou-venit s` fie anun]at –, îl vedeam cum cite[te în t`cere [i niciodat` în alt fel. R`mîneam a[ezat, într-o îndelungat` t`cere – c`ci cine ar fi îndr`znit s`

DOSAR

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

l`sase Epistolele Sfîntului Pavel, deschide cartea la întîmplare [i nimere[te peste un pasaj a c`rui lectur` l-a f`cut s` se converteasc`: „M-am repezit deci înapoi, c`tre locul unde [edea Alypius, c`ci acolo l`sasem cartea Apostolului cînd m` ridicasem s` plec. Am apucat-o, am deschis-o [i am citit în t`cere primul pasaj pe care mi-am aruncat privirea: «S` umbl`m în plin` zi cu bun`-cuviin]`, nu în ospe]e [i be]ii, nu în desfrîn`ri [i în destr`b`l`ri, nu în certuri [i în rivalit`]i; ci îmbr`ca]i-v` în Domnul Iisus Hristos [i nu v` îngriji]i de îndestularea poftelor trupului»“. Dup` aceasta a f`cut un gest foarte familiar cititorilor: „Apoi, însemnînd locul din care citisem, cu degetul sau cu nu mai [tiu ce alt semn, am închis cartea [i, întorcîndu-m` c`tre Alypius cu chipul împ`cat, i-am povestit ce mi se întîmplase“. Cele dou` pasaje din Confesiuni pot p`rea contradictorii. |n primul episod, Augustin este derutat cînd îl vede pe episcopul Ambrozie citind cufundat în t`cere. |n cel de-al doilea, el spune c` a citit în t`cere pasajul din cartea deschis` la întîmplare. Lectura sonor` [i cea silen]ioas` nu aveau cum s` se exclud` reciproc, în mod radical. De[i lectura cu voce tare era maniera privilegiat` de a citi, f`cînd obiectul unei conven]ii general acceptate, existau [i contexte care f`ceau posibil` lectura silen]ioas` – în cazul consult`rii rapide a unui document sau a unui pasaj dintr-o carte, cu scopuri imediate, func]ionale. Este [i cazul pasajului citit de Augustin, aflat într-o stare de tulburare sufleteasc`, pe care o resimte în urma auzirii vocii. El spune c` s-a repezit s` citeasc`, deci nu mai era timp aici de dregerea glasului, de intonarea retoric`, de tot ceremonialul asociat lecturii cu voce tare. Mai exist` în Confesiuni un pasaj care subliniaz` diferen]a de natur` între lectura solitar` (f`r` public, f`r` ascult`tori) [i lectura cu voce tare (în prezen]a unui auditoriu). Dup` momentul convertirii, Augustin se retrage la ]ar` împreun` cu familia sa [i prietenii, pentru a se dedica medita]iei [i edific`rii în noua lui religie. Aici el descoper` Psalmii lui David, pe care îi cite[te cu voce tare: „Cîte strig`te nu am în`l]at c`tre tine, Dumnezeul meu, cînd am citit Psal-

mii lui David, aceste cînt`ri de credin]`, aceste glasuri ale evlaviei în care nu î[i poate g`si locul un spirit trufa[! (...) Da, cîte strig`te nu în`l]am c`tre tine citind acei psalmi, cum m` înfl`c`ram prin ei de iubire pentru tine [i cum eram mistuit de dorin]a de a-i recita, dac` ar fi fost cu putin]`, c`tre întregul p`mînt, ca s` înfrunt înfumurarea neamului omenesc! (...) Cît de aprig` [i de ascu]it` era dureroasa mea pornire împotriva maniheilor! (...) A[ vrea ca ei s` m` asculte f`r` ca eu s` o [tiu, s` m` asculte a[a, pentru ca ei s` nu cread` cumva c` acele cuvinte ale mele, pe care le-am împletit cu Psalmii, le erau adresate lor; c`ci este adev`rat, nu a[ fi rostit acele cuvinte, sau, dac` le-a[ fi rostit, nu le-a[ fi rostit în acela[i mod, dac` a[ fi sim]it c` sînt ascultat; pe de alt` parte, chiar dac` a[ fi vorbit astfel, ei nu ar fi în]eles cuvintele mele a[a cum mi le spuneam mie însumi, pentru mine, înaintea ta, prin sim]irea intim` a sufletului meu“. A[adar, Augustin nu citea cu voce tare în aceea[i manier`, exista o diferen]` calitativ` între lectura pentru sine [i lectura pentru ceilal]i. Lectura cu voce tare exercita o influen]` asupra cititorului însu[i, iar aceste efecte puteau fi transmise ascult`torilor prin expresia vocii, mimic` facial`, efecte retorice. Nu se citea la fel dac` erai singur sau în prezen]a unui public.

Apari]ia dispozitivelor de lectur` Pagina c`r]ii manuscrise de la începuturile Evului Mediu nu era deloc prietenoas` cu cititorul. Acesta trebuia s` îndeplineasc` o sarcin` anevoioas`, întrucît vechiul sistem al scrierii continue a fost preluat de scribii medievali. Marea cotitur` în evolu]ia practicilor de lectur` a fost separarea cuvintelor în interiorul textului, opera]iune care a facilitat trecerea la lectura silen]ioas`. Istoricul american Paul Saenger a demonstrat – în cartea sa Space Between Words. The Origins of Silent Reading (1997) – faptul c`, în Occident, abilitatea de a citi repede [i silen]ios un text este rezultatul evolu]iei istorice a procedeului separ`rii cuvintelor. Acesta î[i are originea în practicile copi[tilor irlandezi [i anglo-saxoni din secolul al VII-lea, de la centrele

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR

m`n`stire[ti Durrow, Iona, Lidisfarne. Spre deosebire de ]`rile romanice, în insulele britanice, limba latin` nu avea leg`tur` cu limbile vorbite aici, iar scribii distingeau cu greu cuvintele, propozi]iile [i frazele latine[ti. Pentru a-[i u[ura munca de copiere a manuscriselor, dar [i lectura cu voce tare a textelor latine[ti, ei au recurs la individualizarea cuvintelor în interiorul propozi]iilor. Separarea cuvintelor [i celelalte procedee grafice introduse în scriptoriile monahale din insulele britanice se vor r`spîndi [i pe continent, între secolele VII-X, mai întîi în ]`rile germanice [i apoi în Fran]a, Spania [i Italia. La copi[tii occidentali, separarea cuvintelor devine sistematic` [i coerent` abia în secolul al XII-lea. Concomitent cu separarea cuvintelor au ap`rut [i alte procedee care s` u[ureze accesul cititorilor la text. Lectura silen]ioas` este condi]ionat` nu numai de segmentarea cuvintelor, ci [i de recunoa[terea rapid` a formei literelor. Pentru a putea fi citit`, scrierea trebuie s` fie lizibil`. |n secolele VII-VIII existau mari deosebiri între diversele scrieri întrebuin]ate în Italia, Fran]a, Spania, astfel încît cititorii aveau dificult`]i în a descifra un text latinesc provenind din alt` parte. C`lug`rii-copi[ti irlandezi [i anglo-saxoni au pus la punct o scriere minuscul` cu litere standardizate, prin restrîngerea num`rului de variante pe care le puteau avea acelea[i litere în interiorul cuvintelor sau rezultate din ligamentele cu alte litere. Aceast` standardizare a scrisului a contribuit [i ea, f`r` îndoial`, la o mai mare lizibilitate a textului [i la deprinderea lecturii silen]ioase. Principiile scrierii minuscule irlandeze vor fi preluate [i pe continent, astfel n`scîndu-se „minuscula carolingian`“, o scriere unitar`, valabil` în toate col]urile Imperiului lui Carol cel Mare. Mai agreabil` pentru ochi [i mai u[or de citit, aceast` scriere a u[urat nu numai lectura, ci [i copierea c`r]ilor: din momentul cînd a intrat în uz, cantitatea de manuscrise copiate s-a dublat. |n practica lecturii vizuale, ochii au nevoie de asisten]a unor semne care nu se pronun]`, dar care ajut` la în]elegerea sensului. Aceia[i c`lug`ri irlandezi [i anglo-saxoni au fost preocupa]i [i de izolarea constituantelor gramaticale

ale frazei latine. Ei au început s` opereze pe scar` mai larg` cu semnele de punctua]ie, aceste conven]ii grafice cu care sîntem atît de obi[nui]i ast`zi. Este imposibil de stabilit cu precizie data cînd au fost adoptate de o manier` general` aceste instrumente de lectur`. Schimb`rile în istoria c`r]ii [i a lecturii se fac lent, inova]iile se generalizeaz` cu foarte mare greutate, la mare distan]` în timp. A trebuit s` treac` mult` vreme pîn` ce pagina c`r]ii s` devin` lizibil`, aerisit` [i echilibrat`, condi]ii esen]iale pentru un confort sporit de lectur`. Cratima [i desp`r]irea în silabe apar în secolul al X-lea în Anglia, generalizîndu-se dou` secole mai tîrziu. |n secolul al XII-lea începe s` fie folosit punctul (punctus) pentru a marca pauza final`, plasat fie la baza literelor, fie la mijlocul lor. Tot acum apare [i virgula (virgula suspensiva), avînd forma „/“. (Cea pe care o folosim noi dateaz` din secolul

DOSAR

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

al XVII-lea [i este o crea]ie a epocii tiparului, la fel ca semnul de întrebare, de exclamare, parantezele.) Numerotarea paginilor devine o norm` mult mai tîrziu, în secolul al XV-lea. |n secolul al XVII-lea se generalizeaz` folosirea alineatului [i divizarea textului în paragrafe.

Noile practici au transformat lectura [i au dus la apari]ia unor noi modele cognitive. Segmentarea cuvintelor în interiorul textului nu a antrenat imediat trecerea la lectura silen]ioas`, acest proces a fost foarte lent, f`r` schimb`ri bru[te, desf`[urîndu-se cu viteze diferite în sînul diverselor p`turi socio-culturale. Cunoscut` [i practicat` pe o scar` din ce în ce mai larg` în mediile monahale din secolele VII-IX, lectura silen]ioas` iese din chiliile m`n`stire[ti cîteva secole mai tîrziu. Mediile universitare occidentale o îmbr`]i[eaz` în secolele XII-XIII, în timp ce lumea laicilor – cea a elitelor aristocratice [i a burgheziei urbane – începe s` citeasc` în t`cere abia în secolele XV-XVII. Aceasta în vreme ce mediile populare – ]`r`ne[ti sau or`[ene[ti – r`mîn în cea mai mare parte dependente de lectura cu voce tare a textelor apar]inînd culturii scrise. Putem vorbi despre o „democratizare“ [i o banalizare a lecturii silen]ioase tîrziu, abia spre sfîr[itul secolului al XIX-lea, moment în care se generalizeaz` tipul lectorului modern, obi[nuit s` citeasc` în t`cere [i în singur`tate. n

De la lectura cu voce tare la lectura silen]ioas` Trecerea de la lectura oralizat` la lectura silen]ioas`, ocular` reprezint` aspectul cel mai important al evolu]iei practicilor de lectur`. Aceast` muta]ie fundamental` a însemnat transformarea modalit`]ilor corporale ale lecturii: vocea înceteaz` s` mai sus]in` efortul de în]elegere a textului de c`tre cititor. Eliberat de mi[c`rile laringelui, noul mod de a citi este mult mai rapid decît lectura oral`. Frecven]a mi[c`rilor oculare ale cititorului se diminueaz` în fa]a unui text ale c`rui cuvinte sînt separate în unit`]i vizuale distincte, ceea ce accelereaz` viteza lecturii. |n cazul lecturii sonore, viteza este de aproape 9000 de cuvinte pe or`, pe cînd lectura silen]ioas` este de trei ori mai rapid`.

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

construiesc în acela[i timp? Prin gesturi [i cuvinte – ne arat` autoarele – le d`m putere, le înt`rim încrederea în sine. Sau, prin acelea[i gesturi [i cuvinte, putem s` le oferim contrariul, „stricînd“ materialul din care sînt pl`m`di]i. De cîte ori nu neg`m sentimentele copiilor, în loc s` le traducem în cuvinte? Sau critic`m [i d`m sfaturi, în loc s` le accept`m tr`irile? Gîndi]i-v` doar la multitudinea de situa]ii cînd vrem s` fim asculta]i, dar f`r` ca noi în[ine s` avem capacitatea s` auzim, s` ascult`m. Ne cert`m pentru c` e la îndemîn`, aplic`m pedepse pentru c` e mai simplu decît s` oferim op]iuni sau explica]ii. Ignor`m anxietatea, trauma [i deprimarea care î[i fac loc, încetul cu încetul, în mintea lor, cu efecte ce pot fi devastatoare pentru viitorul copiilor. Cred c` haosul cotidian ne împiedic` s` analiz`m, împreun` cu copiii, problemele ce apar [i s` g`sim solu]iile potrivite. Solu]ii pe care copiii le-ar aplica mult mai mult. Ne e dificil s` rezolv`m [i problemele noastre, ceea ce înseamn` c` ne e [i mai dificil s` le rezolv`m pe ale lor. Suferim de deficit de încredere în cei din jur, în sistemele din care facem parte, iar acest deficit de încredere se transfer` [i asupra modului în care îi judec`m pe copii. |i insult`m sau sîntem sarcastici, într-un joc subcon[tient de putere. Sîntem adul]i, nu-i a[a?, iar asta pare s` fie suficient. |i etichet`m cu u[urin]`, transpunîndu-i în „roluri“ din care cu greu vor mai ie[i. Sînt precum pl`mada din care-i cl`dim. Nu avem timp s`-i l`ud`m, s` le remarc`m reu[itele. Nu avem timp pentru întreb`rile lor. De multe ori, abia avem vreme s` observ`m c` sînt în preajma noastr`. Cresc, în]elegînd c` sînt mai importan]i colegii de la birou, sarcinile de serviciu, delega]iile [i convorbirile telefonice. Oare ce consecin]e au toate acestea asupra copiilor de lîng` noi? Deveni]i adul]i, copiem acelea[i comportamente [i le transpunem în realitate între noi: lipsesc respectul, încrederea [i capacitatea de ascultare, printre altele. {i ne zbatem, de multe ori, într-un dialog al surzilor.

{tefan D`r`bu[

Despre puterea cuvintelor Una dintre dilemele mele obsedante este legat` de felul în care reu[esc (sau nu) s` comunic cu copiii mei. M` apas` deseori gîndul c` poate nu fac fa]`, c` a[ putea aborda problemele lor cu mai mult tact [i în]elepciune. De prea multe ori, în vîrtejul cotidian, uit s` iau în considerare cealalt` perspectiv`, celelalte idei [i opinii. {i, din lips` de timp ori din deficit de r`bdare, ignor situa]ii din care copiii ar putea s` ias` mai cî[tiga]i, mai preg`ti]i pentru ziua de mîine. Apoi m` cople[esc regrete [i remu[c`ri. Mai mult, îmi promit s` fiu mai atent „data viitoare“ [i s` nu las s` treac` degeaba clipe ce pot r`mîne în memoria noastr` comun` ca amintiri frumoase, iar nu ca p`reri de r`u schimonosite în resentimente. Cartea scris` de Adele Faber [i de Elaine Mazlish, Comunicarea eficient` cu copiii, acas` [i la [coal` (Editura Curtea Veche, 2002), le prezint` p`rin]ilor – dar [i profesorilor – moduri de rela]ionare care au capacitatea s` ofere copiilor putere, prin for]a emanat` de cuvintele pe care le spunem, de limbajul pe care îl folosim. O citesc cu pl`cere pentru c` r`spunde spaimelor [i întreb`rilor mele din cel mai simplu cotidian: cum s` le spun copiilor mei ceea ce vreau, cum s` fiu sigur c` vorbele mele îi

{tefan D`r`bu[ este director na]ional al organiza]iei Hope and Homes for Children – România. Specializat în management strategic, implementeaz` programe interna]ionale de reform` a sistemelor de protec]ie a copilului.

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

C~R}I DE PLASTIC

picanteriei acesteia (politice, se în]elege). „Unde ar ascunde Blonde Dolly, ajuns`, s` presupunem, pre[edinte de americ`, cheia de la valiza nuclear`, în timp ce, ca orice blond` care se respect` pozeaz` goal`, m`car mental, pentru Playboy?“ ([i m` întreb în ce termeni ar r`spunde, de pild`, Gh. Grigurcu, sau orice alt critic care gireaz` opera Floric`i Bud, la a[a o întrebare: „unde, exact?“). Nu [tiu dac` e o picanterie politic` sau monden` (în termenii aceluia[i exeget) s` ironizezi aderarea României la UE în pamflete precum: „se aleg acele nefecioare puere c`rora nu a apucat înc` s` li se usuce sîngele de porumbel voiajor din filele certificatului constatator. Apoi se trimit la clinicile pentru refacerea himenului, c` nu o fi s`rac` Uniunea European` pentru dou` sute de euro pe cap de viitoare fat` mare!“. Dar putem afla, cititori abulici [i ne[tiutori, nescari pre]uri interesante: ce anume cost` dou` sute de euro [i de unde [tie Florica Bud atît de exact asta? |n aluzii deocamdat` transparente pentru peisajul mediatic românesc, afl`m c` Monica Macovei e lamentabil` [i detestabil`, C`rt`rescu nu are talent, autorii antologa]i de Radu Paraschivescu în R`cani, pifani, veterani nu î[i iubesc patria (în vreme ce autoarea, fericit` c` a f`cut armata obligatorie – da!), Europa vrea s` ne subjuge, ungurii „sug ]î]a bugetului românesc“ etc. Linia care desparte voin]a de satir` de realizarea vulgar` a ei derapeaz` mereu în m`rturisiri ale propriului orizont de referin]`, fundamental în construc]ia imaginii. Tinerii de azi sînt „dornici s` ajung` boga]i dînd din coate, coad`, limb`, buze, urechi [i alte p`r]i anatomice“, actul lecturii e o scen` adulterin` în care, „gîtuit` de emo]ie, sfî[iat` de teama c` surprinzîndu-m` în bra]ele altui cititor m` vei în]elege gre[it, [optesc u[or insinuos: [...] cartea aceasta nu este ceea ce crezi tu!“. Desigur, a[a cum involuntar m`rturise[te, „Cuvintele pline de har vin curbilinic peste mine, biat` creatur` zgubilitic` ce tr`ie[te în mod p`c`tos într-un nesfîr[it desfrîu literar“, iar „Mesajul hainelor poetei aflate mereu pe punctul de a-[i pierde poezia pe drumul insinuos al iubirii este mai mult ca transparent“. Care transparen]` e, se vede treaba, pe gustul marilor no[tri critici literari... n

Ioana Bot

Criticii no[tri ne recomand`... Scriitoare prolific` (din 1993 pîn` acum a publicat 12 volume), de]in`toare a numeroase premii (între care se distinge, în 2006, Premiul Asocia]iei Scriitorilor – Bucure[ti pentru romanul B`rbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, despre care am scris în rubrica de fa]`), Florica Bud este reprezentanta unei tipologii interesante a scriitorului român actual; site-ul s`u Internet (www.floricabud.ro) merit` în sine o lectur` aparte, spre a avea m`sura fenomenului. Despre c`r]ile ei, comparate cu ale unor N. Breban, M.H. Simionescu, R. Queneau [i G. Perec, au scris elogios Dan-Silviu Boerescu, Horia Gârbea, Traian T. Co[ovei, Alex {tef`nescu [i, last but not least, Gheorghe Grigurcu, ale c`rui invita]ii la lectur` atrag de pe coperta ultimului titlu, Repar`m onoare [i clondire. Satir` menipee (Cluj-Napoca, Limes, 2009), în termeni superlativi: „Scriitoarea ne dovede[te astfel capacitatea sa de a se plasa simultan în dou` medii, pe de o parte modelîndu-[i imaginarul în formele realit`]ii mereu incitante prin picanterii mondene, dar nu o dat` [i politice[ti, [i pe de alta acordînd realit`]ii transparen]e, scînteieri, str`luciri seduc`toare“. Care s` fie elementele picanteriilor mondene [i politice[ti care l-au sedus pe unul din cei mai exigen]i critici literari, om de gust sigur [i de stil inconfundabil? Ce i-a pl`cut lui Gh. Grigurcu în aceast` culegere de pamflete cu „o scriitur` atît de personal`“? Reflec]iile satirice despre viitorul planetei noastre au, de pild`, delicate]ea de nuan]` a

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

debuteaz` în perioada relativei „liberaliz`ri“, iar deziluzionarea progresiv` atinge climaxul odat` cu „strîngerea [urubului“ ideologic [i „reînghe]ul“ anilor ’70. Aeriana Leti]ia pierde pariul cu absolutul iubirii, lucidul Sorin – „profesorul“ care-i d`, camilpetrescian, lec]ii de politic` în pat – pe acela cu Istoria imprevizibil`. Ambii poart` în spate crucea grea a mo[tenirilor de familie, stigmatul „dosarelor p`tate“ [i frica p`rin]ilor în sînge. |ns` ei ilustreaz` [i dou` moduri diferite de (supra)vie]uire a omului vulnerabil sub vremi: în timp ce Leti]ia se refugiaz`, defensiv` [i plutitoare, în eros [i în scris, energicul [i calculatul Sorin intr` în mrejele compromisurilor, de dragul parvenirii la o condi]ie privilegiat`. Femeia se va elibera de fantasma „salvatorului“, b`rbatul, contaminat de toxinele sistemului, va încremeni în zbaterea lui mocirloas`. Provizorat nu este doar o tulbur`toare poveste de dragoste, ci [i o fresc` social-politic` a lumii române[ti sub comunism, ampl` cronic` istoric` a turbulen]elor veacului al XX-lea (mi[carea legionar` [i dictatura lui Antonescu, epoca stahanovist` a lui GheorghiuDej, etapele ceau[ismului), ]esut` atît din firele „dosarelor de existen]`“ ale puzderiei de personaje, cît [i din raccourci-urile naratorului omniscient – o instan]` de o obiectivitate t`ioas` [i cu o acut` putere de observa]ie (deopotriv` în filigranul gesturilor m`runte sau al sufletelor [i în tabloul panoramic al societ`]ii), care introduce în nara]iune mici analepse [i prolepse l`muritoare. {i care [tie, totodat`, s` p`streze suspansul [i s` capteze atmosfera exaltat` sau îmbîcsit` a trecutului, gra]ie t`ieturii scenelor [i variet`]ii unghiurilor de înregistrare ale reflectorilor. Prin realismul meticulos [i valoarea documentar`, prin coeren]a tramei de o triste]e sfî[ietoare, prin complexitatea personajelor, prin simplitatea stilistic`, dar elocvent`, punctat` de rare mîngîieri poetice, prin reu[ita transmiterii st`rilor de nelini[te [i nesiguran]`, romanul Provizorat te (re)îndr`goste[te intens de proza Gabrielei Adame[teanu, o autoare de raftul întîi în biblioteca literaturii noastre postbelice. n

Pe nisipuri mi[c`toare Gabriela Adame[teanu Provizorat Colec]ia „Fiction Ltd“ Editura Polirom, 2010

Dou` opinii despre o carte

44,95 lei

Dac` Drumul egal al fiec`rei zile era Bildungsroman-ul Leti]iei Branea, o adolescent` înc`p`]înat` [i bovaric`, aparent victorioas` la sfîr[itul studen]iei bucure[tene (ne amintim c` p`r`sea c`minul împreun` cu lectorul Petru Arcan), Provizorat reprezint` o continuare a educa]iei sentimentale [i politice a tinerei femei. Dup` acalmia temporar` din mariajul cu fostul s`u profesor, naiva [i neglijata Leti]ia, înfometat` de afec]iune [i de prezen]a unui om de încredere într-o via]` bîntuit` de spaime, se arunc` orbe[te într-o iubire adulterin`, cu delicat-timoratul Sorin Olaru, un coleg de serviciu din Cl`direa-moloh a regimului comunist (nenumita Cas` a Scînteii). Un amor consumat frenetic [i primejdios, prin paturi de împrumut, în aburi de alcool [i fum de ]igar`. O form` de evadare din singur`tatea conjugal`, din cotidianul imund [i amenin]`tor, într-o oaz` de fericire la fel de provizorie, pentru c` a[ezat` pe nisipurile mi[c`toare ale psihologiei lui Sorin, c`ruia la[itatea i-ar putea fi scuzat` contextual, nu [i infidelit`]ile. Duplicitatea lui, devenit` a doua natur` (schizoidia [i minciuna constituie, de altfel, m`rcile întregului univers romanesc), [i masca frumoas` a acestei leg`turi clandestine sînt denun]ate simbolic înc` din primele pagini, prin jocul dublei perspective: ceea ce p`rea de sus, din garsoniera amicului Florinel, un lac cu pescari [i b`rci nu era decît „o biat` balt` cu ap` st`tut`, înconjurat` de tufe de m`tr`gun` [i scaie]i“. |n virtutea unui subtil paralelism, istoria personal` a Leti]iei se oglinde[te în istoria mare a României, „]ar` mi[c`toare [i nea[ezat`“. Nu întîmpl`tor, rela]ia cu Sorin, plin` de speran]e,

Gabriela Gheorghi[or

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Obsedantele decenii Gabriela Adame[teanu Provizorat Colec]ia „Fiction Ltd“ Editura Polirom, 2010

C` romanele Gabrielei Adame[teanu sînt supraordonate de rela]ia convulsiv` a individului cu propriul trecut [i cu cel istoric nu constituie pentru cititorii s`i fideli o surpriz`. Dup` cum binecunoscut r`mîne [i faptul c` prozatoarea „[aptezecist`“ identific` cele mai variate ([i nu o dat` exemplare) formule de construc]ie narativ` pentru a reda c`utarea dramatic` a unei identit`]i destr`mate de contexte politice crude: sondarea feminit`]ii adolescentine, hipersensibile, metamorfotice în Drumul egal al fiec`rei zile (1975), polifonia, carnavalescul [i farsa în Diminea]` pierdut` (1984), alegoria [i intertextualitatea în |ntîlnirea (2003, 2007). Mai mult, a[a cum îi st` bine unui scriitor cu un imaginar bine conturat, nu doar tematica major` trece dintr-o carte în alta, ci [i personajele ori situa]iile romane[ti sînt revizitate ori reconfigurate artistic. Astfel, anun]at de capitolul final al celei de-a cincea edi]ii din Drumul egal..., romanul Provizorat vine în întîmpinarea unui orizont de a[teptare deja clasicizat. Totu[i, urm`rind destinul Leti]iei Branea de dup` c`s`toria cu Petru Arcan, scriitura Gabrielei Adame[teanu face – din punct de vedere tipologic, nu axiologic – un pas înapoi [i unul înainte. Pentru a reflecta punctul de cotitur` prin care trece existen]a protagonistei, autoarea nu se mai poate mul]umi în Provizorat cu perspectiva naiv` politic a adolescentei din 1975 care avea dreptul doar la nevinovate interpret`ri minimalist-subiective ale istoriei. A[a se explic` asumarea tradi]ionalelor inserturi realist-obiective, de fresc` social`, menite s`

RECENZII stabileasc` atmosfera [i faptele din trei perioade dramatice: anii dictaturii legionare, dejismul [i ceau[ismul. |n schimb, Leti]ia din 2010 pare marcat` de o feminitate postdecembrist`. Complexitatea [i autenticitatea ei sînt aduse acum atît de subtilitatea observa]iilor sociologice, cît [i de capacitatea autoanalitic`, inclusiv în latura unei sexualit`]i afirmate frust. Dup` cum se putea anticipa [i din romanul anterior, c`snicia Leti]iei cu fostul ei profesor, Petru Arcan, nu îi anuleaz` nici rutina „egal`“ a existen]ei, nici vulnerabilitatea interioar` cauzat` de o biografie incriminatorie din perspectiva puterii comuniste. Femeia descoper` în colegul de serviciu, Sorin Olaru, [i în garsoniera de împrumut unde se desf`[oar` orele lor de intimitate [ansa ini]ierii unei vie]i libere, în care adev`rul nu mai este obturat, iar identitatea femeii începe s` se reveleze fericit. |ns`, în ciuda iubirii sincere, rela]ia lor e profund afectat` de mediul mai mult decît toxic în care sînt obliga]i s` tr`iasc`. Cînd securistul ori [efii cunosc mai bine decît ei propriul lor trecut, cei doi îndr`gosti]i ajung s` asume tacit vie]i duble. Din la[itate, team`, conformism ori carierism, Leti]ia [i Sorin populeaz` spa]iul amoros cu „ochii BigBrother-ului“. Partidului i se face loc pîn` [i în budoar. Memorabile sînt aproape toate scenele erotice din Provizorat: preludiul [i postludiul aglomereaz` rescrieri corecte ideologic ale trecutului, actualiz`ri ale decretelor ceau[iste ori ale istoriei comuniste, bîrfe cu iz politic, puzderie de gînduri intime nerostite, spaime în fa]a unor cuvinte ce îl pot transforma pe partener în delator, ba chiar mici interogatorii mai mult sau mai pu]in ludice, iar actul sexual implic` suspiciunea [i supravegherea („fiecare surprinde privirea celuilalt cum îl pînde[te, strecurat`, b`nuitor, printre gene“). Pentru c` doar într-un anumit tip de literatur` [i în tomurile istorice unele decenii sînt mai „obsedante“ decît celelalte; tr`it` direct, dictatura politic` nu comport` ierarhii, ci doar tragedii individuale. Inclusiv pentru în]elegerea acestui mecanism existen]ial, romanul Provizorat se impune ca o lectur` obligatorie. n Cosmin Borza

Dou` opinii despre o carte

44,95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

p` „direc]iile“ pe care ace[tia le reprezint`) [i cu caracteriz`ri individuale mai degrab` vagi, excesiv psihologizante. Titlul este în schimb de efect, iar „antiutopismul“ de blazon pare preluat – m` în[el? – de la criticul Bogdan Cre]u, cu ale sale excursuri despre utopia negativ` în literatura român`, pîn` la „genera]ia 2000“ inclusiv. De ce antiutopic`? – e o întrebare al c`rei r`spuns nu-l afl`m, din p`cate, de la Daniel D. Marin, dar care ne pune pe gînduri: o fi bun sau nu pentru poezie antiutopismul „dou`mii[tilor“, într-adev`r dezabuza]i, cinici [i lipsi]i de iluzii maximaliste? Cine sînt cei 25? Iat`-i, în ordine alfabetic` (nu [i în ordinea includerii în volum, care ]ine seama exclusiv de anul debutului editorial): Constantin Acosmei, {erban Axinte, Linda Maria Baros, Constantin Virgil B`nescu, Rita Chirian, Dan Coman, Dumitru Crudu, Domnica Drumea, Teodor Dun`, Gabi Eftimie, Diana Geac`r, Doina Ioanid, Zvera Ion, T.S. Khasis, V. Leac, {tefan Manasia, Daniel D. Marin, Ruxandra Novac, Andrei Peniuc, Cosmin Per]a, Ofelia Prodan, R`zvan }upa, Adrian Urmanov, Radu Vancu, Miruna Vlada. Cum îns` o antologie conteaz` mai ales prin ceea ce include, se cuvine s` eviden]iem nu atît (sau nu doar) prezen]ele „de vîrf“, ci mai ales reprezentativitatea celor inclu[i, chiar dac` un Dumitru Crudu, debutat la jum`tatea anilor ’90, e mai degrab` un „tovar`[ de drum“ al dou`mii[tilor, ca [i Doina Ioanid, iar „intelectuali[tii“ Linda Maria Baros [i Radu Vancu sînt de tot excentrici în raport cu dou`miismul, chiar [i în raport cu lirismul vizionar al unor Teodor Dun`, {tefan Manasia sau Cosmin Per]a. Pîn` la urm`, r`mîne în sarcina criticii s` aproximeze care e „locul geometric“ al dou`miismului, care e identitatea sa definitorie, dac` exist` una. Cu toate diferen]ele lor semnificative, grupajele antologate par a alc`tui un flux policrom. Ele sînt bine alese [i reprezentative pentru fiecare poet în parte (o alt` bil` alb` pentru Daniel D. Marin). Evalu`rile critice, atît cele „cu ridicata“ cît [i cele „cu am`nuntul“, pot începe abia de-acum, întrucît o antologie genera]ionist` rezist`, în primul rînd, prin relevan]a fizionomiei poetice colective pe care o decupeaz` [i o propune. n

O antologie a „dou`miismului“ poetic Daniel D. Marin Poezia antiutopic`. O antologie a dou`miismului poetic românesc Colec]ia „Biblioteca româneasc`“ Editura Paralela 45, 2010

25 lei

La aproape un deceniu de existen]` atestat` critic, era timpul ca „dou`miismul“ poetic s` fie prins [i într-o antologie-bilan] (dup` culegerea inaugural` a regretatului Marin Mincu, na[ul literar al fenomenului). De ast` dat`, antologator este un insider – Daniel D. Marin, care a reu[it s` adune sub aceea[i umbrel` nu mai pu]in de 25 de congeneri. Ce-i drept, într-un text de coperta a patra, Al. Cistelecan avertizeaz` c`, pentru un contingent de poe]i meni]i s` supravie]uiasc` propriei genera]ii, „25 e o cifr` de tot optimist`“, iar genera]ia 2000 risc` s` stea, la acest capitol, „chiar mai r`u decît predecesoarele. Pentru c` are o scriitur` prea imediat recognoscibil`. Pentru c` are un stil al genera]iei. {i nimic nu face ravagii mai mari decît stilul de genera]ie“. Ca optzecist p`]it, Cistelecan [tie, desigur, ce spune, dar compara]ia pe care o face cu antologia-reper a lui Alexandru Mu[ina nu rezist` întru totul. C`ci, dac` op]iunea lui Daniel D. Marin este una pentru „nucleul dur“ [i „fascicolul semnificativ“ al propriei genera]ii poetice (unul dintre meritele antologiei sale), la fel de adev`rat e c` multe nume definitorii lipsesc, începînd cu „buzduganul“ ex-fracturist Marius Ianu[ [i continuînd cu Elena Vl`d`reanu, Dan Sociu sau Claudiu Komartin. Sigur, cu excep]ia neconvocatului Komartin, restul absen]elor sînt motivate prin refuzul poe]ilor în spe]`, iar absen]ii sînt pomeni]i în prefa]`. O prefa]` vioaie [i atractiv`, nu-i vorb`, dar de un genera]ionism suficient sie[i, f`r` delimit`ri [i contextualiz`ri (de[i afirm` a grupa autorii du-

Paul Cernat

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Trauma: între biografic [i istoric Vladimir Nabokov Povestirile lui Vladimir Nabokov Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

Via]a lui Vladimir Nabokov pare ea îns`[i o oper` epic` [i de aceea nu poate fi separat` de activitatea literar` propriu-zis` a celebrului scriitor rus. Tat`l lui a fost unul dintre cei mai de seam` reprezentan]i ai vechii aristocra]ii slave [i fervent opozant al bol[evismului. Membru în Guvernului Liberal provizoriu (retras în Crimeea în timpul Revolu]iei comuniste), distinsul nobil se vede for]at, în aprilie 1919, cînd Armata Ro[ie devine triumf`toare, s`-[i ia familia [i s` emigreze în Anglia. Vladimir, ca [i Joseph Conrad alt`dat`, avea pe atunci dou`zeci de ani. Peste pu]in timp, clanul Nabokovilor se mut` în Germania, la Berlin, unde tat`l va fi asasinat, din gre[eal`, chiar de c`tre un grup de monarhi[ti ru[i – simpatizan]i, ironic, ai acelora[i idei politice. Evenimentul va marca profund existen]a tîn`rului Vladimir, care va vedea istoria, din acel moment, ca pe o for]` implacabil`, îndreptat` agresiv c`tre biografia personal`. Asemenea eroilor tragici greci, de tipul lui Oedip, urm`ri]i, terifiant, de un imbatabil fatum malus, prozatorul migreaz` ulterior din loc în loc (Cehia, Fran]a [i, în final, SUA), cùtîndu-[i aparent, cu febrilitate, locul [i identitatea. Probabil c` nicìeri, în opera sa (nici m`car în capodopera Lolita), cùtarea apartenen]ei, angoasa disloc`rii [i con[tiin]a traumei istorice rev`rsate, inevitabil, asupra biografiei individuale nu sînt mai vizibile ca în proza scurt`, redactat` constant de Nabokov în pauzele dintre romane. Citit` unitar, multitudinea de povestiri

RECENZII ale autorului creioneaz`, fie [i subliminal, fobia instabilit`]ii unei lumi destr`mate violent de istoria nefast`. Indivizii acestui univers se afl` – aidoma personajelor simbolice din parabola „Terra Incognita“ – într-un efort de localizare a matricei proprii, a intervalului individual, disipat brutal sub presiunea celui colectiv, strivit adic`, necru]`tor, de un a[a-zis „timp istoric“. Caracterele din povestirile lui Nabokov nu au adîncime psihologic`, sînt surprinse într-o singur` tr`s`tur` definitorie – a neapartenen]ei, a unei alien`ri deopotriv` mentalitare [i identitare. Eroii construi]i aici de c`tre scriitor au tendin]a de a se retrage permanent, de a-[i asuma exilul ca modus vivendi. Ei stau permanent sub semnul plec`rii – v`zut` ori ca „fug`“, ori ca „moarte“. Inadapta]ii din „Catastrofa“, „Ghid prin Berlin“ sau „Elf-Cartof“ dau culoare acestui spa]iu traversat de obsesia „mutabilit`]ii“, nu atît prin individualit`]ile lor, cît prin capacitatea fiec`ruia de a completa emo]ional, precum piesele unui puzzle, starea de ansamblu de nevroz` colectiv`. Nevroz` grefat` pe impulsul irepresibil de inaderen]`, resimi]it de comunitatea emigran]ilor dintotdeauna [i de pretutindeni. „|ntoarcerea lui Ciorb“ e simptomatic` în acest sens. Protagonistul (Ciorb – emigrant rus într-un tîrg german) se c`s`tore[te cu fiica familiei germane Keller, în pofida neîncrederii tat`lui miresei în virtu]ile domestice [i sociale ale str`inului care intr` în familia lui. Parc` pentru a înt`ri suspiciunile socrului, Ciorb fuge permanent de noua familie, refuzînd integrarea (ori, pur [i simplu, neavînd puterea de a [i-o asuma!). Tragic, tîn`ra so]ie moare chiar în luna de miere, curentînduse accidental. Ciorb revine în ora[ul Kellerilor pentru a aduce vestea, dar povestirea se opre[te abrupt cînd ginerele [i socrul sînt pe punctul de a se revedea. Mesajul prozatorului r`mîne îns` destul de lizibil. |ntr-o lume care îl refuzase de la început pe str`in, explica]iile nu-[i mai au rostul. Cu sau f`r` nefericitul accident, Ciorb ar fi fost oricum vinovat în ochii lui Keller. Vinovat nu doar biografic, ci [i istoric. n Codrin Liviu Cu]itaru

54,95 lei traducere din limba rus` [i note de Adriana Liciu traducere din limba englez` [i note de Veronica D. Niculescu [i Anca B`icoianu

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

converteasc` banalul în metafizic, cotidianul în adev`r etern, domesticul în dramatic, pl`smuirea oniric` în icoan`. Astfel, învierea e cuprins` de sudoare („o transpira]ie discret` a învierii / care nu e o întîmplare fiindc` îl ia / pe om de toate certitudinile [i d` cu el de cer“), perdelele plîng („plîngeau perdelele de fericire perdelele / rupte de sus pîn` jos s` treac`-nvierea“), suflul vital adast` peste obiectele materiale („cum bat uneori ploile în uluce de ]i se face r`suflarea fald / în lungul furtunilor“), drumurile dorului se întind dintr-o topologie real` pîn` într-o geografie a inimii („din buc`t`rie pîn`-n inima ta tot un dor“). Asocierile îndr`zne]e de imagini abstracte [i concrete, de no]iuni metafizice (ori teologice) [i de elemente banale îl pun pe Piro[ca într-o pozi]ie sacerdotal`. Exist` [i o a treia punte în cel din urm` volum al lui Ionatan Piro[ca. Dedicat so]iei sale, volumul adun` o serie de poezii de dragoste, din care nu lipse[te niciodat` elementul religios. |n]eleas` eminamente paulin ([i deci apostolic), rela]ia conjungal` este, pentru poet, o veritabil` conjugare cu absolutul; de aceea „El [Dumnezeu] explodeaz` în inima ta un surîs“, îi spune iubitei. Erotica piro[cian` nu este altceva decît mistic`. {i prezentarea grafic` contribuie la excep]ionalitatea prezentului volum, ap`rut în condi]ii cu adev`rat s`rb`tore[ti: imaginarul poetic este dublat de imaginile unor lucr`ri ale sculptorului clujean Liviu Mocan, transpuse grafic de Radu Feldiorean. De altfel, poeziile lui Piro[ca sînt nu de pu]ine ori plastice (vizuale, tactile, uneori sinestezice), tot a[a cum sculpturile lui Liviu Mocan sînt poetice. Prezentul volum concretizeaz` astfel o alt` punte, de data aceasta între diverse limbaje artistice. |n fine, Trecerea prin icoan` este o punte dinspre autor spre propriul s`u destin etern – învierea. Crucea christic` se transform` aici în punte spre via]`: „r`mîi cum r`mîn pe un catarg migratoarele ore / ce c`l`torie e asta parc` ne-am plimba pe o cruce / pîn` la înviere [i înapoi“.

Pun]ile poeziei Ionatan Piro[ca Trecerea prin icoan` (II) Editura Risoprint, 2010

25 lei

Ultimele volume ale poetului brìlean Ionatan Piro[ca pot fi citite ca rituri de trecere ori ca ni[te cercet`ri poetice asupra limitei: fereastra (Ferestrele împ`r`]iei, 2006), icoana (Trecerea prin icoan` I, 2009), îngerul (|ngerul cel mai scurt înspre mîine, 2009) [i iar`[i icoana (Trecerea prin icoan` II, 2010). Fereastra, icoana [i îngerul – iat` pun]ile trecerii înspre altceva ale lui Ionatan Piro[ca (de altfel, poezia brìleanului aminte[te de Puntea sorescian`)! Cel din urm` volum a ap`rut, din p`cate, postum, dup` ce poetul însu[i a ie[it din spa]iul exiguu al limitei. Dinamic`, spumoas`, cu un imaginar aproape tumultuos [i veloce, poezia lui Ionatan Piro[ca are ceva suprarealist: peste pun]ile poetice, realitatea trece dincolo de sine – din ontic în ontologic –, printr-o retematizare a realit`]ii înse[i. |n acest fel, „realit`]ile se nasc iar`[i s` umple sim]irea / iar gîndul ar s`ri-ntr-un picior de por]elan dac` ar [ti / cît loc ai pus Tu în privirea iubitei sau în dor / de aici înainte caravanele zboar`“. Orice deconstruc]ie a lucrurilor în imaginarul poetic este justificat` tocmai prin cùtarea miezului lucrurilor. Trecerea prin icoan` nu este altceva decît o investiga]ie poetic` a esen]elor din care sînt f`cute lucrurile, cùtarea acelui dincolo al lumii reifice: „|ntreab` aurul de dincolo de inel“... Imaginarul cotidian nu înseamn` un naufragiu poeticesc într-un discurs de factur` postmodern`, lipsit de poeticitate. Iat` de ce poezia lui Ionatan Piro[ca nu este deloc autoreferen]ial`. Peste puntea poeticeasc`, Piro[ca reu[e[te s`

n Daniel F`rca[

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Textul „în plin` desf`[urare“ Gheorghe Iova Excursia în plin` desf`[urare (text cu text) Editura Charmides, 2010

Gheorghe Iova, teoreticianul „vizionar“ al genera]iei ’80 – unul dintre aceia (pu]ini) care au încercat s` dea o dimensiune speculativ` textualismului (un altul este Gheorghe Cr`ciun) –, a publicat anul acesta, la Editura Charmides, Excursia în plin` desf`[urare (text cu text). Din p`cate, nu e vorba de un text (vorba autorului) nou, ci de unul scris, pare-se, între 1977-1979, cenzurat în epoc` – a[a cum s-a întîmplat cu toate volumele sale – [i ap`rut abia acum. |ntr-un interviu din revista bra[ovean` Interval (nr. 4/1998), Mircea Nedelciu afirma c` Gheorghe Iova propunea o teorie personal` asupra a ceea ce înseamn`, în literatur`, dar [i în social, „a textua“ (cuvînt care-i apar]ine, împreun` cu derivatele sale): „Iova avea o întreag` teorie: textuare, a textua, ceva ce însemna mai degrab` a transcrie, a pune pe hîrtie anumite tr`iri ale persoanei care sînt atît intime, cît [i culturale, [i a încerca s` la[i textul s` se creeze, l`sînd aceste influen]e s` str`bat` liber spre ele, cu mare acribie lingvistic`, cu fraze cît mai scurte (aici e influen]a lui Wittgenstein), complete, imposibil de schimbat un cuvînt în ele...“. Mai mult, practica sa textuant` este, conform autorului, o încercare de „a practica o viziune“, cu privire la inser]ia textului în social, la „utilitatea social` a textului literar“. Or, aceasta din urm`, spune el, pe urmele deconstructivi[tilor poststructurali[ti, este neîndoielnic` – „puterea este textual`“ –, de[i subtil`, rafinat`: „|ntrucît epura activismului uman este ac]iunea textual`, întrucît produc]ia cea mai vast`, generalizat`, «rafinat`» etc. azi, în lume, este produc]ia textual`, reiau propozi]ia «puterea este textual`»“ (Ac]iunea

RECENZII textual`. Bunul sim] vizionar, Editura Paralela 45, 1999). Volumul De cî]i oameni e nevoie pentru sfîr[itul lumii (Editura Paralela 45, 1999), subintitulat – multiplicînd sinonimele fragmentarului – Pulberi [i ]`nd`ri ale unor resturi de fragmente ale urmelor pe care le-a l`sat un ROMAN visat de mai mult` vreme, marcheaz` simptomatic e[ecul romanului experimental. Cartea con]ine diverse fragmente (micro)realiste deconstruite, secven]e biografice, amestecate într-un discurs fragmentar [i textualizant, care sparge sistematic fiecare coagulare de sens, sfîr[ind adesea în colec]ia de cuvinte-obiect, pure sonorit`]i care se cheam` unele pe altele. Excursia în plin` desf`[urare nu e departe de încercarea romanesc` din De cî]i oameni e nevoie pentru sfîr[itul lumii: firul epic principal, al excursiei la munte, e deconstruit, f`rîmi]at în pasaje nominale sau cu verbe la supin [i gerunziu, dublînd, fire[te, ac]iunea (textual`) prin „prezen]a actelor de gîndire“, prin reflec]ii asupra limbajului în act. Dou` cupluri fac o excursie montan`, imitînd „excursioni[ti, conform bogatei literaturi a secolului“. De notat prezen]a inedit`, proasp`t`, a naturii, ca [i a aerului (via Radu Petrescu) în intersti]iile textului: „Frunze multe [i frunze peste frunze s` tot prive[ti adînc în frunzi[ apa jos lic`rind sub coroane [i cerul sus deasupra coroanelor, omul cu traista mergînd încet în adîncul frunzi[urilor“. Evadarea liber` în natur`, marginalitatea social`, tema iubirii se ghicesc în spatele frazelor care „textueaz`“, uzînd de libera asocia]ie: „De mine tu î]i aminte[ti, ce î]i aminte[ti de mine, spun mie“. S-ar putea invoca, în leg`tur` cu proza aceasta textualizant`, e[ecul ei, fie c` lucrul înseamn` ratarea romanului (ca la Gh. Iova), fie sterilitatea, pagina alb` (atît de des pomenit` de Gh. Iova sau de Gh. Ene), impasul care a[teapt` la cap`t de drum. |ns` experimentalismul acesta este profitabil mai ales la nivelul teoretic, iar în practic` educ` o con[tiin]` a scrisului care dubleaz` procesul de producere a textului (textualizarea fiind – dac` e s`-l cit`m pe Iova – n concomitent teorie [i practic`). Adina Dini]oiu

pre] neprecizat

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

mele lui Bruce Lee, [i care putea s` conduc` orice ma[in` cu îndemînarea unui pilot de curse, descrie felul cum el [i mama sa sînt agasa]i de poli]ie [i de televiziuni, compar` portretul din mass-media al fugarului cu tr`s`turile lui reale, urm`re[te ac]iunile autorit`]ilor [i chiar se apropie de unul dintre agen]ii îns`rcina]i cu prinderea uciga[ului, iar dup` moartea fratelui s`u corespondeaz` cu fata din BMW-ul furat, [i a[a afl` cifra octanic` a unei incredibile pove[ti de dragoste. Loriga nu-[i motiveaz` psihologic personajele. |n orice caz, nu mai mult decît e necesar. Tîn`rul în negru folose[te arma într-un acces de furie. Fata de [aptesprezece ani prefer` s` r`mîn` în ma[in`, al`turi de el, decît s` se întoarc` la tat`l care o maltrateaz`. Fratele cel mic se împrietene[te cu poli]istul pentru c` i se pare inteligent, [i dintr-un impuls mai degrab` cinefil – omul legii seam`n` cu Harry Dean Stanton. Ace[ti protagoni[ti f`r` nume par descin[i din serigrafiile unui artist pop: rebel chipe[ înarmat [i cu man[etele blugilor suflecate deasupra cizmelor din piele de piton (automobil german [i benzin`rie în plan îndep`rtat); fata rea cu picioare lungi a[ezate pe bord (p`r în nuan]e de ro[u [i postur` sexual` explicit`); colaj cu adolescent impasibil [i mam` frumoas` încadra]i de titlurile isterice ale ziarelor [i obiectivele astigmatice ale camerelor de filmat; poli]ist blazat, tipul hard-boiled, meditînd printre dozele de bere, surprins în doar cîteva ipostaze aidoma unui personaj într-o caset` de benzi desenate (în bula de deasupra capului s`u se repet` cuvintele „A trebuit s`-l omor“). Schimburile de focuri, urm`ririle, sexul, elicopterele, cabinele telefonice, dialogurile pasionate [i chiar cîteva linii de cocain` dinamizeaz` contactele dintre personaje, iar talentul lui Ray Loriga se vede cel mai bine atunci cînd cli[eele pulp sînt r`sucite înspre fic]iunea de calitate. Poate c` tîn`rul de la supermarket poart` cizme, pistol [i înnebune[te fetele precum mul]i al]ii din aceea[i categorie, îns` felul cum el iube[te marea detestînd totodat` plajele aglomerate îl face s` devin` interesant. n

Accelera]ia la podea Ray Loriga C`zu]i din cer Colec]ia „Byblos“ Editura Curtea Veche, 2010

20 lei traducere din limba spaniol` de Florin Gali[

C`zu]i din cer, al doilea roman al lui Ray Loriga tradus la Editura Curtea Veche, are virtu]ile unui espresso: e tonifiant, dozat cu îndemînare [i respect` ingredientele standard, c`rora le adaug` o incontestabil` savoare local`. Loriga scrie un gen de proz` f`r` mari preten]ii, dar nu lipsit` de stil, mizeaz` pe multe locuri comune din cinematografie, îns` experien]a sa de scenarist [i regizor nu denatureaz` expresivitatea literar`. Personajele lui sînt oameni obi[nui]i, mai cu seam` adolescen]i sau tineri abia ie[i]i din adolescen]`. Situa]iile-limit` prin care trec le confer`, pentru cîteva clipe doar, aura unor supereroi. C`zu]i din cer se cite[te alert, dar poate fi o lectur` reconfortant` [i util` chiar [i pentru cei mai preten]io[i, întrucît forma nu prezint` fisuri, iar ritmul ac]iunii sus]ine impecabil întreaga poveste. La ie[irea dintr-un supermarket, un agent de paz` acuz` de furt un tîn`r îmbr`cat în negru, înc`l]at cu o superb` pereche de cizme din piele de piton. Tîn`rul îl împu[c` în fa]` cu un pistol g`sit la gunoi, se urc` într-un BMW [i demareaz` în tromb` împreun` cu fata sexy de pe bancheta din spate. Primei victime i se mai adaug` un casier de la o benzin`rie, [i astfel tîn`rul devine, în mai pu]in de patruzeci [i opt de ore, cel mai vînat criminal din ]ar`, dar [i vedet` în prime time. Afl`m detaliile întîmpl`rii de la fratele mai mic al imprevizibilului delincvent. |n fragmente r`v`[ite cronologic, intense datorit` imaginilor invocate [i argoului menit s` accentueze unele naivit`]i adolescentine, b`iatul î[i aminte[te de momentele pl`cute tr`ite al`turi de un frate pasionat de poezie [i de fil-

Alexandru Budac

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

O carte ca o wunderkammer Jean-Marie Blas de Roblès Acolo unde tigrii sînt la ei acas` Editura Trei, 2010

Este lucru rar [i de mirare s`-]i pice sub ochi un roman fastuos [i sofisticat care s` curg` cu firescul c`r]ilor de mistere. Dac` romanul vine din Fran]a zilelor noastre, poate el însu[i s` candideze pentru un loc într-un cabinet de curiozit`]i: nu e autofic]iune, nu e experiment la limita lizibilului, nu e plictisitor [i nu e Houellebecq! Este în schimb Jean-Marie Blas de Roblès, un enciclopedist plimbat prin toat` lumea cu varii interese de cercetare (s` pomenesc, totu[i, Brazilia, China, Taiwan [i Libia), care, cum spuneam, nu are nimic în comun cu genul de literatur` ce se scrie ast`zi în Fran]a. Dar care [i-a altoit-o, pare-se, pe a lui cu seve noi din locurile în care [i-a petrecut, de dragul cunoa[terii, o bun` parte din via]`. Acolo unde tigrii sînt la ei acas` este o carte-caleidoscop, f`cut` din crema subiectelor [i a întreb`rilor cu poten]ial de atrac]ie ultim. Aici ele ajung s` deturneze simpla curiozitate pentru exotismul epicului în dispozi]ii meditative. Dintru început îl cunoa[tem pe Eléazard von Wogau, retras într-un ora[ ruinat [i vetust, Alcantara brazilian`, unde adnoteaz` Via]a lui Athanase Kircher. Este vorba de un tom hagiografic închinat unui iezuit care, în secolul XVII, era privit ca un atoate[tiutor greu de contestat. |n capitole care alternez`, avem acces la con]inutul c`r]ii cercetate de von Wogau, adic` la via]a, întîmpl`rile [i cuget`rile de mai mare mirarea ale lui Athanase Kircher, spirit savant, baroc [i enciclopedic care a pus bazele egiptologiei, s-a interesat de China [i de [tiin]ele naturii, a vrut s` descopere un limbaj universal, dar [i un cod al scrierilor secrete [i cîte altele. |n biografia peste care se apleac` von Wogau în

RECENZII acela[i timp cu noi, Kircher e descris exact ca tipul de erudit ros de curiozitate, într-o incontinent` fascina]ie, pasionat de tot ce e diferit [i exotic; dar [i vag scrîntit, candid [i penibil uneori în ambi]iile lui de hermeneut inspirat de Sfîntul Duh. Una peste alta, din cartea discipolului s`u, Kircher iese bine, comic uneori, deci bine, ceea ce nu s-ar putea spune [i despre notele pe care le în[ir` exegetul din Alcantara, între dou` pahare de cachaça: iezuitul n-ar fi decît un impostor [i un farsor, un mediocru al c`rui singur mare talent a fost acela a se autoiluziona. Trecînd de la felia de tort care înseamn` pove[ti cu manuscrise [i hermeneu]i munci]i de întreb`ri (despre prejudecat`, natura realului, limitele limbajului [i umorile mascate în judec`]i de valoare), povestea avanseaz` c`tre noi niveluri. Afl`m c` Elaine, fosta so]ie lui Eléazard, este un paleolog reputat [i o înso]im, cu cartea [i genunchii la gur`, în expedi]ia de la Mato Grosso. Numai c` ce se anun]` a fi o burt` de roman cu multe [i exotice aventuri e deturnat în dram` [i în constat`ri complicat-amare, inclusiv despre via]a [i lumea occidentale, unele care cad greu la stomac. |ntre toate astea î[i fac loc [i crîmpeie din CV-ul tinerei fiice a so]ilor von Wogau, rebela Moéma, student` la etnologie e[uat` în h`ul halucinogenelor, irezistibil atras` de iluzia unui paradis pierdut, pe care poate doar vr`jile [amanilor Amazoniei l-ar putea recupera. {i firele pomenite mai devreme se completeaz` cu înc` dou`, esen]iale: afacerile murdare ale guvernatorului regiunii [i via]a unui estropiat din marginile mizere ale unui ora[ brazilian. Complicat [i sofisticat roman, în care se filozofeaz` pe cît se poveste[te, iar straturile aparent disjuncte ale evenimentelor ajung la simetrii cu mare rost, [i nu simple exerci]ii formale. Sub promisiunea unei c`r]i groase de aventuri, à la Eco, e infuzat` o medita]ie baroc` despre singur`tate [i cruzime, despre credin]` [i am`gire, despre trecut, cunoa[tere [i iluzia ei. Este una dintre cele mai satisf`c`toare c`r]i citite în ultimii ani. n Alina Purcaru

59 lei traducere din limba francez` de Doru Mare[

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Fata înalt` [i slab` e o metis`, poreclit` L`custa Picioroanga (datorit` picioarelor lungi [i sub]iri, cum ]ine ea s`-i arate b`rbatului), iar pisoiul – mic, dar descurc`re], [i care pigmenteaz` cu duio[ie leg`tura aparent neverosimil` dintre cei doi pasageri ai microbuzului – va fi botezat Chop Suey, denumirea unui fel de mîncare inventat de emigran]ii chinezi în SUA. |narmat doar cu o vedere trimis` de fratele sù din Gaspé, Waterman, ajutat de L`custa Picioroanga, Chop Suey [i b`trînul Volks, va încerca s` dea de urma lui Théo, mergînd din aproape în aproape, fiecare oprire oferindu-i urm`torul indiciu cu privire la posibila loca]ie actual` a b`rbatului. |ns` toate aceste opriri nu se limiteaz` la a dezv`lui cîte ceva din trecutul misterios al lui Théo, ele sînt la fel de importante în dezv`luirea trecutului, de cele mai multe ori violent, dintre coloni[tii albi (englezi [i francezi) [i triburile amerindiene, dar [i a sacrificiilor f`cute de oameni pentru a-[i transforma în realitate visul de a trì într-o lume mai bun`. Nu în ultimul rînd, Volkswagen Blues, ca orice road novel care se respect`, ne pune fa]` în fa]` cu personaje care mai de care mai pitore[ti, la fel de interesante ca [i locurile pe care eroii no[tri ajung s` le viziteze: Soul Bellow în Chicago, so]ia unui bull-rider în Chimney Rock, Ernest Hemingway sau un b`trîn care se crede Ernest, prin Montana, Lawrence Ferlinghetti în San Francisco, dar [i al]ii. |n final, Waterman îl va g`si [i pe Théo, de[i acesta din urm` nu-l va mai recunoa[te. De ce, ve]i afla citind romanul, un roman în care cùtarea fratelui e de fapt un pretext pentru redescoperirea Americii. „Unii cred c` scrisul e un fel de a trì; dup` mine unul, e în egal` m`sur` [i un fel de a nu trì. Te închizi într-o carte sau într-o poveste [i nu mai e[ti atent la ce se întîmpl` în jurul tù“, spune Waterman [i într-un fel are dreptate. Cititul, la rîndul lui, e tot un fel de a trì [i a nu trì, dar odat` „închi[i“ în povestea de fa]`, ne d`m seama cît de vast`, cît de fascinant` [i eliberatoare e, de fapt, întinderea cuprins` între dou` coper]i. n

Pe drum Jacques Poulin, Volkswagen Blues Editura Limes, 2010

24 lei traducere din limba francez` [i prefa]` de Denisa-Adriana Oprea

Am citit cu pl`cere singura (deocamdat`) traducere din Jacques Poulin, scriitor canadian quebechez binecunoscut în America de Nord [i prin alte p`r]i ale Europei, nu îns` [i la noi, unde romanele sale îi sînt familiare doar unui grup restrîns de canadiani[ti. Acum, apari]ia în român` a lui Volkswagen Blues, unul din cele mai apreciate romane ale lui Poulin, vine s` curme acest inutil [i nemeritat „exotism“, oferindu-ne destule motive s` credem c` nu va trece mult timp [i alte volume ale quebechezului î[i vor g`si loc pe rafturile libr`riilor de la noi. Volkswagen Blues este un road novel. Scriitorul Jack Waterman, un alter-ego folosit de Poulin [i în alte romane, porne[te în cùtarea fratelui sù, Théo, cu care n-a mai vorbit de cincisprezece ani, iar c`l`toria sa îl va purta din Gaspé (locul unde, în 1534, Jacques Cartier înfigea în nisip o cruce, întemeind, simbolic, Noua Fran]`) pîn` la San Francisco, mergînd pe urmele exploratorilor francezi din secolul al XVII-lea [i ref`cînd drumul Oregonului, parcurs de faimoasele c`ru]e cu coviltir, dou` sute de ani mai tîrziu. „|ntr-un roman, prima fraz` trebuie s` fie întotdeauna o invita]ie la care este imposibil s` rezi[ti, precum o poart` deschis` spre o gr`din`, ori surîsul unei femei într-un ora[ strìn“, m`rturise[te, la un moment dat, scriitorul din roman, iar autorul romanului pare s`-i dea dreptate: „Un mieunat îl trezi. Se ridic` din sacul de dormit [i d`du deoparte perdeaua ce acoperea fereastra din spate a microbuzului Volkswagen. |i ap`ru dinainte, în c`ma[` alb` de noapte, o fat` înalt` [i slab`, care, în ciuda frigului, mergea descul]` prin iarb`. Un pisoi mic [i negru se ]inea dup` ea“.

Florin Irimia

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

ESEU

Actualitatea lui Culianu Ioan Petru Culianu Studii române[ti II: Soarele [i Luna. Otr`vurile admira]iei Colec]ia „Biblioteca Ioan Petru Culianu“, Editura Polirom, 2009

Promisiunea unor texte inedite semnate de Ioan Petru Culianu rareori poate dezam`gi, pentru c` urma[ul eminent al lui Eliade nu s-a mul]umit s` se izoleze, ca un c`rturar, în bibliotec`, ci a explorat [i chestionat lumea din varii unghiuri, scriind mult despre România, cu plusurile [i minusurile ei, cu nucleele ei tari [i punctele ei nevralgice. Eliberat de acea „necesitate“ (de a fi complezent, prudent sau neutru fa]` de culoarea ideologic` a obiectului analizat) care „înc`tu[eaz` cu lan]uri invizibile“, Culianu a scris liber [i a f`cut-o din convingere. A fost un privilegiu – pl`tit, din nefericire, cu via]a. Cusurul acestui volum-florilegiu este eclectismul n`ucitor, care poate l`sa o senza]ie incert` de lectur` unui cititor nefamiliarizat cu opera savantului: al doilea volum din Studii române[ti adun`, pe de o parte, „reconstituiri în domeniul mitologiei române[ti“ (sec]iunea intitulat` Soarele [i Luna) [i, pe de alt` parte, texte dedicate unor personalit`]i ale exilului (Eliade, Cioran, Monica Lovinescu) sau unor personaje din cultura român`, marginalizate pe nedrept (Dan Lauren]iu, Mircea Ciobanu, Mihai Ursachi). Aceast` a doua sec]iune are un titlu – Otr`vurile admira]iei – ce tr`deaz`, în fond, „metoda“ eseistului: ca [i în cazul lui Cioran, lauda lui Culianu „e mai întotdeauna otr`vit`“, admira]ia e dublat` constant de „veninul“ analizei obiective. Poate cu excep]ia unor rînduri uniform elogioase la adresa maestrului Eliade, plauzibil garnisite cu argumente textuale, dar

RECENZII vizibil subiective, textele „publicistice“ (conferin]e, „pastile“ radiofonice sau simple articole) adunate în acest volum au o oarecare component` polemic`. {i, în afar` de eseul „Realitatea vr`jitoriei“ – inclus de autor în Eros [i magie în Rena[tere. 1484 –, toate aceste texte sînt pentru prima oar` tip`rite într-un volum. Foarte interesante, dar destul de specializate sînt cele dou` variante ale eseului „Soarele [i Luna“, precum [i cel despre vr`jitorie (absolut savuros) sau paralela pertinent` (sus]inut` [i prin imagini) între iconografie [i folclor pe teritoriul românesc. Dintre textele – numeroase – dedicate lui Eliade, cel care, totu[i, r`mîne lizibil, dep`[ind stadiul de elogiu [i de „exerci]iu de admira]ie“ (deloc otr`vit`), este „Mit [i via]` real` în opera lui Mircea Eliade“. Analiza din perspectiv` semiotic` a operei lui Horia Stamatu, „unul dintre cei mai importan]i poe]i români ai vremurilor noastre“, e cam anost`, pe lîng` faptul c` e destul de discutabil`. Nu la fel stau lucrurile cu crochiurile fine pe marginea unor figuri ca Mircea Ciobanu [i Mihai Ursachi, mari scriitori f`r`... „portofoliile“ binemeritate în canonul literar postbelic. Merit` aten]ie – m`car pentru faptul c` au fost scrise [i citite la BBC prin iunie ’89, adic` mult înainte de contestarea public` a „poetului nepereche“ – textele despre Eminescu. Aici, otrava se simte bine în aluatul admirativ [i multe din observa]ii pot surprinde [i azi, în epoca a[a-ziselor revizuiri [i a mult adulatului relativism. |nchei – pentru c` e actual înc`, dureros de actual – cu un citat u[or senten]ios din „Eminescu, profetul din de[ert“: „Românul, din p`cate, pare s` aib` un sim] mai acut al sacralit`]ii unor persoane, publice ori private, decît oricare alt cet`]ean din lume. Acest spirit de fals` religiozitate se al`tur` atît de mult prostiei, încît putem afirma f`r` ezitare c` e o subspecie a ei. Or, aici cui pe cui nu scoate. Prostia trebuie s-o biciuie[ti pîn` se treze[te“. La fix (!) 20 de ani de la scrierea acestor rînduri, vindecarea acestei maladii na]ionale e înc` în faza de proiect. Oare s` fi încremenit în acest proiect pentru totdeauna? n Florina Pîrjol

26,95 lei traduceri de Maria-Magdalena Anghelescu, Corina Popescu [i Dan Petrescu not` asupra edi]iei de Tereza Culianu-Petrescu

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

restru. Cum reac]ioneaz` oamenii? Cît de uman mai este omul în aceste condi]ii? Iat` întreb`ri pe care autorul le las` plutind, dincolo de textul povestirii, a[a cum îi st` bine unui autor de SF care se ia în serios. {i Mircea Opri]` se ia în serios, ba mai mult, face ceva ce nu mul]i cititori se a[teapt` de la un scriitor de SF: r`mîne scriitor, în primul rînd scriitor, înainte de a fi „de SF“. Am preferat s` las la urm`, ca pe o pr`jitur`, povestirile noi din volum. Pentru c` în ele ni se dezv`luie un Mircea Opri]` deschis la nou, la idei proaspete din literatura SF, la teme [i modalit`]i de abordare pe care le a[teptam mai mult de la tinerii scriitori decît de la cei vechi. Mircea Opri]` ne dovede[te, prin aceste povestiri, c` nu e vechi deloc, c` face chiar pionierat în anumite cazuri. {i voi vorbi doar despre dou` povestiri, care îmi par emblematice pentru noua perioad` din crea]ia lui Opri]`. Prima dintre ele, „Inginerii electronice“, abordeaz` într-un registru satiric, dus spre absurd, povestea binecunoscut` de tot omul care are o adres` de e-mail: celebrele scrisori prin care reprezentantul unui mo[tenitor bogat caut` un partener de afaceri în România, c`ruia s`-i verse în cont o imens` sum` de bani etc., etc. Cred c` fiecare dintre noi a [ters din inbox cel pu]in un astfel de mesaj. Dar dac` le-am fi r`spuns? Dac` am fi intrat în jocul propus? Asta se întîmpl` în povestirea lui Opri]` [i lucrurile escaladeaz`, de[i par c` stau pe loc, c` se repet`; iar povestea te ]ine lipit de paginile ei, pentru c` totul e scris cu mult umor, cu mult` aten]ie la am`nuntele lumii înconjur`toare... „Alchimistul“, în schimb, este o poveste care se înscrie într-o tendin]` foarte actual` – e vorba despre steampunk. Avem o poveste situat` în Bucure[ti [i în Budapesta, într-un alt 2005, într-unul în care se merge cu tr`sura [i pîn` [i metroul e tras de cai, în care alchimi[tii fac parte din noua protipendad` etc. Plin` de farmec scriitura, plin de idei textul, o încîntare pentru cititor. Fie clasic, fie modern, Mircea Opri]` reu[e[te s` r`mîn` bun în ceea ce face, un superlativ al sefeului românesc contemporan. n

{i clasic, [i modern, [i bun Mircea Opri]` Povestiri de duminic` Editura Millennium Press, 2010

25 lei prefa]` de Cornel Robu

„C`lare pe dou` milenii“ se cheam` prefa]a sobr`, bine documentat`, scris` de Cornel Robu, [i exprim` exact ceea ce este acest volum al scriitorului clujean: unul în care „Cinci fic]iuni recente“ se îmbin` armonios cu „Cinci dintr-un alt secol“. Povestiri de duminic` ne d` ocazia s`-l cunoa[tem pe noul Mircea Opri]`, pe scriitorul veacului XXI, dar [i s`-l recunoa[tem pe cel al secolului XX, autor al unor povestiri celebre ca „Figurine de cear`“ sau „Semnul licornului“, ambele împrumutîndu-[i numele unor volume publicate cîndva. Scriam, în urm` cu o jum`tate de an, despre volumul Timp pentru dragoste al lui Ion Hobana. Ei bine, de acela[i parfum al vechilor pove[ti avem parte [i de aceast` dat`, în capitolul dedicat scrierilor din alt veac. Proza scurt` SF româneasc` din anii ’60-’70 are un ceva al ei, o particularitate a desprinderii de sefeul sovietic, aducînd personaje conturate, scriitur`, idei. Or, în proza SF, ideea conteaz` enorm. {i e bine c` pu]inii corifei în via]` care mai sînt î[i readuc prozele în fa]a noii genera]ii de cititori. „Figurine de cear`“, una dintre povestirilefanion al lui Mircea Opri]`, aduce în aten]ia cititorului o planet` gînditoare, creativ`, capabil` de a replica tot ce vede, ba mai mult, de a insufla via]` în replicile f`cute. |n „Semnul licornului“ avem de-a face cu „Tinere]e f`r` b`trîne]e“ într-o alt` cheie [i în ipoteza celui care a uitat (sau n-a putut) s` ob]in` nemurirea la tinere]e... „O floare pentru c`pitan“ vine cu ideea transferului de personalitate, încercat` de unii atunci, la mod` azi în scrierile SF. C`pitanul unei expedi]ii e[uate se întoarce printre oameni, dar transferat în corpul unui extrate-

Michael Haulic`

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

POLITOLOGIE

Unora le place jazz-ul Don Tapscott, Anthony D. Williams Wikinomics: cultura colabor`rii în mas` Editura Publica, 2010

O companie capitalist` clasic` seam`n` cu o fanfar` ce intoneaz` mar[uri: riguroas`, milit`roas`, preocupat` s` ]in` caden]a, format` din instrumenti[ti ce interpreteaz` partituri fixe. Modelul acesta de companie nu mai are nici un viitor, ne spun autorii c`r]ii de fa]`. Locul s`u va fi luat de companii care, p`strînd logica notelor muzicale, vor sem`na cu orchestrele de jazz: pornind de la o cheie muzical`, un tempo [i o linie melodic` date, vor construi improviza]ii muzicale complexe ce vor pune în valoare la maximum creativitatea fiec`rui instrumentist. Apari]ia [i dezvoltarea acestui gen de companie, facilitate de evolu]iile tehnologice recente, duc la na[terea unui nou tip de economie: Wikinomics. Termenul reprezint` o combina]ie între Wikipedia, deja faimoasa enciclopedie de pe Internet la care oricine î[i poate aduce contribu]ia, [i economics, subliniind faptul c` noul model economic va fi unul al deschiderii [i al activit`]ilor colaborative extinse la nivel global. Autorii [i-au f`cut deja un nume în sfera New Media: Don Tapscott, profesor la Universitatea din Toronto, este considerat unul dintre principalii gînditori ai planetei în domeniul tehnologiei informa]iei aplicate în afaceri, iar Anthony D. Williams, senior fellow la Lisbon Council, un influent think-tank european specializat în inovare social`, a cercetat modalit`]i prin care Internetul poate fi utilizat pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunt` Uniunea European`. Care ar fi principiile pe care se va cl`di noul model economic? |n viziunea autorilor, cele patru elemente esen]iale sînt deschiderea, colaborarea,

RECENZII împ`r]irea (sharing) [i ac]iunea global`. Dac` actualul model economic a fost construit avînd ca unitate de m`sur` compania închis`, care p`streaz` [i utilizeaz` toate resursele în interiorul s`u, noua paradigm` va avea în centru compania deschis` c`tre exterior, permeabil`, care î[i va construi succesul prin utilizarea de resurse umane, tehnologice [i logistice externe. Speculînd posibilit`]ile extraordinare de interac]iune la distan]` oferite de accesul generalizat la Internetul de band` larg` [i de platformele web ce permit lucrul în comun, noile companii vor pune în centrul activit`]ii lor proiectele colaborative implicînd participarea unui num`r mare de persoane. O evolu]ie fundamental` se va produce [i în zona propriet`]ii intelectuale [i a drepturilor de autor, puternic amenin]ate de generalizarea practicilor de tip sharing (împ`r]ire, punere în comun) a oric`rui tip de material (programe software, c`r]i, muzic` etc.) ce poate fi „urcat“ pe Internet. |n sfîr[it, noul tip de economie va sparge definitiv, spun autorii, grani]ele statelor na]ionale, implicînd simultan – în proiecte comune – oameni r`spîndi]i pe tot globul. Confrunta]i cu serioase probleme economice [i sociale locale [i prea pu]in preocupa]i de agenda marilor schimb`ri globale, am putea crede c` Wikinomics este o nou` poveste science-fiction inventat` cu unicul scop de a mai produce un best-seller interna]ional. Nu este îns` a[a, noul tip de economie se manifest` deja vizibil [i profitabil, iar exemplele de companii care aplic` principiile identificate de Tapscott [i Williams [i modelul „orchestra de jazz“ nu sînt pu]ine: gigantul Internet Google, platformele de socializare MySpace, Facebook sau Second Life, sistemul de operare Linux, site-ul de vînz`ri [i cump`r`ri eBay, platforme de blogging (precum Wordpress) sau de postare a con]inutului video (gen YouTube) au explodat în ultimii cî]iva ani, fiind deja simboluri ale noii economii. |ntrebarea nu este, a[adar, dac` Wikinomics va veni sau nu, ci în ce m`sur` sîntem preg`ti]i s` ne adapt`m muta]iilor pe care noul tip de economie le va produce asupra modului în care ne organiz`m timpul, spa]iul [i rela]iile sociale. n Bogdan Barbu

59,90 lei traducere din limba englez` de Irina Sebe[i

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

ISTORIE

ca interpret`rile unor bin Laden, al-Zawahiri, Said Qutb [.a. („terori[ti“, dup` standardele occidentale) s` fie ele însele „reforma“ pe care noi (ne facem c`) n-o vedem. Orientul Mijlociu – cu v`ile rîurilor Nil, Tigru, Eufrat – a fost prima regiune a lumii ce a atins un anumit nivel de „civiliza]ie“. Imun` la „democra]ia“ Atenei lui Pericle sau la „militarismul civic“ al Romei Antice, zona Cornului Abunden]ei (Siria, Libanul, Palestina, Israelul [i Iordania de azi) plus Egiptul [i Persia istorice au avut propriul lor tempo istoric, ale c`rui diferen]e civiliza]ionale fa]` de Occident au fost insesizabile mult` vreme. Lumea de azi ar fi ar`tat cu totul altfel dac` în 490 [i 488 (î.Hr.), la Salamina [i Marathon, grecii nu i-ar fi înfrînt pe persani. Istoria acestei religii (credin]a în preeminen]a lui Allah, adic`) e oricum fascinant`. |n anul 628 (d.Hr.) profetul Mahomed i-a trimis o scrisoare împ`ratului bizantin Heraclius prin care-l invita s` se converteasc` la islam; în anul 688, armatele [i flotele musulmane ajungeau la por]ile Constantinopolelui – îns` mai aveau nevoie de înc` aproape opt secole pentru a-l cuceri, în 1453. Dar ea, istoria islamului, ar fi fost cu totul alta – Palmer crede acest lucru – dac` Imperiul Otoman ar fi permis folosirea tiparului cu litere mobile al lui Gutenberg imediat dup` descoperirea lui ([i nu spre jum`tatea secolului al XVIII-lea, cum s-a întîmplat). Abia în 1898 Kaiser-ul Wilhelm al II-lea a fost primul monarh cre[tin care a f`cut o vizit` la Istanbul. Pe scurt, r`zboiul dintre cre[tin`tate [i lumea islamic` nu s-a rezumat la cruciade: ci a continuat, mai mult sau mai pu]in alert, din anul 633 (primele raiduri islamice în spa]iul bizantin) [i pîn` în 1923, cînd Imperiul Otoman dispare. Momentul de fractur` în raporturile de putere dintre Occidentul cre[tin (care progreseaz`) [i arabii musulmani (care r`mîn în urm`) este undeva în secolul al XI-lea – [i tot ce a urmat pîn` azi, cu 11 septembrie 2001, „Turnurile gemene“ [i r`zboiul din Afganistan & Irak etc., nu este decît o continuare a aceleia[i pove[ti. Care – crede Palmer – înc` nu s-a sfîr[it.

M`car de s-ar în[ela autorul! Michael A. Palmer Ultima cruciad`. Americanism versus islamism Editura Curtea Veche, 2010

13 lei traducere din limba englez` de Marius Chito[c`

Dac` v` dori]i o lectur` de final de vacan]`, trece]i lini[ti]i peste acest titlu – profesorul american Palmer (de la Universitatea Carolina de Est) ofer` cu totul altceva. {i o face atît de argumentat încît, la final, tot ce-]i dore[ti e ca autorul s` nu aib` dreptate [i ca viitorul ce ni se preg`te[te (pe temeiul istoriei analizate aici) s` fie altul. Propunînd o lectur` paralel` a istoriilor (interconectate) ale islamismului [i cre[tinismului, Palmer nu include nimic senza]ional, panicard, alarmist sau conspira]ionist în demonstra]ia sa. Dimpotriv`: tonul e de un calm didactic, analiza e bazat` pe informa]ii accesibile oric`rui intelectual interesat de subiect, iar concluziile-s livrate explicit, f`r` emfaz` [i f`r` moral`. Ca orice profesor (mai cu seam` american), Palmer respect` regulile basic ale corectitudinii politice – numai c` aceasta nu-l împiedic` s`-[i pun` problema ([i s` dea [i r`spunsul) de ce, în zilele noastre, islamismul [i modernitatea par atît de fundamental opuse. Teza c`r]ii e construit` pe patru niveluri: i) r`nile „istorice“ ale islamismului de azi sînt autoprovocate [i nu se datoreaz` Occidentului cre[tin; ii) islamismul e singura mare religie contemporan` aflat` în conflict cu modernitatea; iii) islamismul e singura mare religie care-[i propune explicit [i dintotdeauna cucerirea întregii lumi, considerînd c` aceasta-i menirea sa; iv) speran]a celor ce a[teapt` o „reform`“ a islamismului (precum protestantismul [.cl. în cazul cre[tinismului) e utopic`: s-ar putea foarte bine

n Adrian Cioroianu

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

ISTORIE

Decembrie 1989 la Craiova Ionel Turcin, Marin Ilie, Ion Pâl[oiu (coord.) Revolu]ia din decembrie 1989 de la Craiova: dup` 20 de ani Editura Autograf MJM, 2009

Memoria revolu]iei din decembrie 1989 este atît de mult focalizat` asupra evenimentelor de la Timi[oara [i Bucure[ti, încît pentru cea mai mare parte a ]`rii s-a impus mai degrab` întrebarea formulat` [i dezvoltat` artistic cu talent în filmul lui Corneliu Porumboiu: „A fost sau n-a fost?“. |n acest context, volumul coordonat de profesorul craiovean Ionel Turcin [i de doi fo[ti înal]i ofi]eri, azi în retragere, ne reaminte[te c` a fost revolu]ie în toat` puterea cuvîntului [i la Craiova. Astfel, volumul reconstituie, printre altele, felul în care mii de muncitori de la |ntreprinderea de Avioane Craiova – dintre care unii fuseser` trimi[i, cu dou` zile înainte, s` reprime revolu]ia de la Timi[oara [i se înapoiaser` „contamina]i“ de idealurile revolu]iei – au ie[it în strad` în diminea]a zilei de 22 decembrie [i au m`r[`luit pîn` în centrul ora[ului, atr`gînd al`turi de ei numero[i al]i manifestan]i [i preluînd controlul asupra sediului Comitetului Jude]ean al PCR. Capitolul dedicat manifesta]iei din diminea]a zilei de 22 decembrie este cel mai întins, dar nu singurul aspect asupra c`ruia se opre[te volumul. Autorii încearc` – într-o diviziune a muncii ce r`mîne enigmatic`, deoarece în cuprins nu se indic`, a[a cum ar fi fost normal, contribu]ia fiec`ruia dintre cei 7 coautori men]iona]i pe contrapagin` – s` discute [i felul constituirii noii puteri la nivel jude]ean [i municipal, precum [i dificila problematic` a terori[tilor, a diversiunilor armate, psihologice [i radioelectronice. Dup` cum era probabil inevi-

RECENZII tabil, în aceste probleme prin natura lor dificil de deslu[it, p`rerile din diversele capitole nu concord` cu totul între ele, iar speran]a c` vom [ti mai multe atunci cînd vor fi deschise toate arhivele este mai degrab` pioas` decît realist`, deoarece în situa]ii atît de tensionate cum au fost cele din decembrie 1989 rareori elementele-cheie sînt consemnate în acte scrise. Este adev`rat îns`, volumul ne ofer` [i un set de informa]ii de prim` mîn` dintr-un asemenea act, agenda personal` a [efului Statului Major al Armatei a 3-a, lt. col. (ulterior gen. lt.) Marin Ilie. Acest document este cu atît mai interesant cu cît trupele din Timi[oara depindeau de Armata a 3-a, care avea comandamentul la Craiova. Or, dincolo de lacunele de informa]ie, unele cauzate [i de faptul c` prezen]a la Timi[oara a [efului Marelui Stat Major a scurt-circuitat lan]ul de comand`, se cuvine s` consemn`m lentoarea transmiterii informa]iilor pe canalele militare. Astfel, informa]ia despre declan[area demonstra]iilor la Timi[oara a fost raportat` la Craiova abia în seara zilei de 16 decembrie, iar în 20 decembrie colonelul Ioan {ulc`, loc]iitorul comandantului armatei, deta[at la Timi[oara, a raportat despre ie[irea muncitorilor din marile întreprinderi timi[orene abia la ora 11:20, [i despre r`mînerea în caz`rmi a unit`]ilor militare ce trebuiau s` intre în dispozitiv abia la 12:30. Sugestive pentru starea de spirit încordat` [i pruden]a circumspect` din multe comandamente militare sînt [i manevrele din 21 decembrie ale generalului Ro[u pentru a evita ]inerea efectiv` în marea unitate a mitingului ordonat de sus]inere a politicii lui Ceau[escu, ca [i informa]ia sosit` de la Armata 1 la 8:57 diminea]a, în 22 decembrie, c` în Bucure[ti situa]ia „se amplific`“. Excelent prefa]at de Adrian Cioroianu, volumul este înso]it de anexe variate – articole de pres` [i mai ales fotografii, inclusiv ale tururor celor mor]i în revolu]ie la Craiova, ca [i ale craiovenilor mor]i în alte p`r]i ale ]`rii – [i se constituie astfel într-o real` contribu]ie la cunoa[terea [i recunoa[terea Revolu]iei din 1989. n Bogdan Murgescu

pre] neprecizat prefa]` de Adrian Cioroianu

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

FILOZOFIE

turii sale de loc al întîlnirii prin excelen]` cu transcendentul. Pe aceast` baz` î[i construie[te – cred, în mod întemeiat – doamna Manolescu cele dou` teze ale c`r]ii sale: 1) c` intelectualismul religios al lui Cusanus reprezint` una dintre alternativele abandonate ale modernit`]ii, în sensul în care modernitatea (mai ales aceea a seculariz`rii) este [i ea n`scut` din dezbaterile medievale asupra principiului omnipoten]ei divine [i s-a cristalizat prin impunerea unui Dumnezeu „nominalist“ a c`rui omnipoten]` e salvat` cu pre]ul excluderii lui din sfera preocup`rii [tiin]elor care au ca obiect realit`]ile finite; 2) c` p`strarea tendin]ei intelectului spre natura divin` (chiar [i în contextul unui univers care [i-a pierdut ordinea ierarhic` pe care i-o d`duse neoplatonismul ce îl inspir` pe gînditorul german) este compatibil` cu o fundamentare a diversit`]ii religioase pe raportul finit/infinit din opera lui Cusanus. Fire[te, o asemenea medita]ie penduleaz` între „ce ar fi fost dac`?“ [i „ce ar fi de f`cut?“. Cele dou` întreb`ri nu pot glisa una spre cealalt`, în sensul în care niciodat` nu am putea judeca modernitatea, cu proiectul laicit`]ii ei secularizate, drept un accident al disputelor medievale asupra naturii divine, cît timp sîntem de acord s` afirm`m c` efortul teologiei cre[tine de a se elibera de modelul greco-arab ierarhic al lumii a condus natural spre modelul infinit`]ii moderne, iar Cusanus a fost cel mai str`lucit intermediar al acestui proces. Dar c` în opera lui Cusanus se g`se[te un principiu al pluralit`]ii religioase – legat intim de pluralismul angelologiei sale originate, precum se [tie, în modelul henadelor procliene, principiu pe care modernitatea nu l-a actualizat înc`, ba poate chiar nu are înc` maturitatea necesar` s` o fac`, pîn` cînd nu î[i dep`[e[te accesele de intoleran]` ce i-au înso]it primele secole – e un fapt adev`rat. Atît de adev`rat încît noi putem ad`uga [i ideologia pluralismului absolut [i relativismul închis în propriul postulat, un fenomen care va trebui în aceea[i m`sur` dep`[it, cît timp este asumat în absen]a unei tendin]e ad unum ineffabile. n

Pentru o alt` modernitate Anca Manolescu Nicolas de Cues ou l’autre modernité L’Harmattan, Paris, 2010

13,50 euro

A-l angaja pe Nicolaus Cusanus într-o discu]ie despre originile, sensul [i mai ales alternativele modernit`]ii europene este un gest de curaj intelectual, dat` fiind marea întindere a istoriei ideilor pe care exegetul trebuie s` le asume pentru a putea intra în interpretarea originilor gîndirii cusaniene, dar [i necesitatea unui temei ferm al judec`rii modernit`]ii pentru a putea reflecta, independent, la alternativele acesteia. Aceasta este ceea ce face doamna Anca Manolescu prin cea mai recent` carte a domniei sale: Nicolas de Cues, ou l’autre modernité, ap`rut` anul acesta la Harmattan. Ea consider` gîndirea lui Nicolaus Cusanus drept un mod de transformare a gîndirii ierarhice medievale (de inspira]ie neoplatonizant`, fie c` este vorba de preluarea lui Proclus, a lui Dionisie Areopagitul sau doar de Augustin) într-un univers în care ierarhia piere, dar tensiunea dintre finitudinea creaturii [i infinitatea Creatorului persist` într-o (fericit` expresie!) „distan]` mobilizatoare“. Printr-o asemenea lectur`, principiul „doctei ignoran]e“ cusaniene este transformat într-o descrip]ie a dinamicii intelectului de tendin]` spre natura absolut`, în care viziunea lui Dumnezeu este scopul suprem al intelectului, iar cunoa[terea matematic` este calea ce deschide drumul intelectului spre inteligibilitatea, dar nu [i comprehensiunea deplin` a naturii divine. O asemenea complicatio (form` ultim` a conversiei plotiniene), rod al unei lungi istorii neoplatoniciene care trece prin Dionisie, dar mai ales prin Liber de causis, face din istoria ontologiei medievale un m`nunchi de aproxim`ri diverse a suprema]iei intelectului între facult`]i [i a na-

Alexander Baumgarten

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0 ]

M E N TA L I T~} I

Arta macabr` Cristina Bogdan, Silvia Marin-Barutcieff (coord.) Actes du XIVème Congrès International d’Études sur les Danses Macabres et l’Art Macabre en Général Editura Universit`]ii din Bucure[ti, 2010

Datorit` marelui tabu pe care îl reprezint` moartea în sensibilitatea colectiv`, istoricii [i-au asumat relativ tîrziu studiul atitudinilor în fa]a mor]ii. |n 1941, mentorul Annales-lor – Lucien Febvre – exclama cu regret: „Nu avem înc` o istorie a mor]ii!“. Tangen]ial, aceast` istorie a fost abordat` pentru prima dat` de Johan Huizinga, în Amurgul Evului Mediu. Referitor la dansurile macabre, el f`cea observa]ia c` „|n reprezentarea plastic` a dansului macabru [i în scheletul înfior`tor, emo]ia vie încremene[te“. Investigarea sistematic` a istoriei mor]ii debuteaz` abia în anii ’60, odat` cu cercet`rile lui Philippe Ariès (urmat apoi de Michel Vovelle [i de Pierre Chaunu). La scurt timp, tanatologia a cunoscut o carier` spectaculoas`, a devenit o adev`rat` mod`, contribu]iile venind nu numai din partea istoriei mentalit`]ilor, ci [i a demografiei istorice, antropologiei culturale, iconografiei, folcloristicii etc. Istoria atitudinilor colective în fa]a mor]ii este departe de a-[i fi epuizat resursele. O demonstreaz` [i prezentul volum ce reune[te un num`r de 28 de comunic`ri, prezentate cu ocazia celei de-a XIV-a edi]ii a Congresului Dansurilor Macabre, care a avut loc la Sibiu, în perioada 20-23 mai 2010. Organizatorii acestei edi]ii au fost Asocia]ia cultural` francez` „Danses macabres d’Europe“ [i Facultatea de Litere a Universit`]ii din Bucure[ti. Aceast` asocia]ie a luat fiin]` la ini]iativa so]ilor Hélène [i Bertrand Utzinger, în anul 1986, în Fran]a, cu ramuri în mai multe ]`ri europene:

RECENZII Elve]ia, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Austria etc. Scopul asocia]iei este acela de a inventaria, conserva [i analiza ansamblul reprezent`rilor legate de dansurile macabre – tem` care apare în pictur`, sculptur`, literatur`, spectacole de teatru, muzic`. Tema este preponderent prezent` în iconografie, ap`rînd pe zidurile bisericilor, capelelor funerare, osuarelor. Se pare c` acest gen de imagini dateaz` de la sfîr[itul secolului al XIIIlea, bucurîndu-se de o mare popularitate ca urmare a mortalit`]ii impresionante din timpul Marii Ciume, dar [i a R`zboiului de 100 de ani. Ce este îns` un dans macabru? Este vorba despre o alegorie, ce înf`]i[eaz` împ`ra]i, regi, clerici, cavaleri, negustori, ]`rani, înso]i]i cu to]ii de schelete care îi invit` în cortegiul funebru, în pa[i de dans. Personajele sînt dispuse într-o ordine care reflect` ierarhia social` [i categoriile de vîrst`, de regul` b`rba]i, dar toate aceste diferen]e bine marcate sînt puse în eviden]` doar pentru a fi anihilate de implacabila perspectiv` comun` a mor]ii. Scopul moralizator era acela de a ar`ta c` moartea este insensibil` la bog`]ie [i rang social. |n fa]a mor]ii sîntem to]i egali. Volumul congresului este organizat pe sec]iuni tematice: „Dansuri macabre de ieri [i de ast`zi“; „Imaginile mor]ii în durata lung`“; „Sacru [i macabru. Exemple române[ti [i occidentale“; „Tehnici moderne de înregistrare a dispari]iei“. Iat` cîteva aspecte surprinse în acest volum: c`r]i con]inînd imagini macabre (Marie Leclerc), un dans macabru modern (Hélène Utzinger), reprezent`ri sculptate ale unor cadavre descompuse (Bertrand Utzinger), reprezent`rile Punerii în Mormînt (Georges Frechet), evolu]ia temei Vanit`]ii (Patrick Le Chaunu), imaginea Cavalerilor Apocalipsului în spa]iul românesc [i occidental (Cristina Bogdan), reprezent`rile Sf. Hristofor (Silvia Marin-Barutcieff), moartea tradi]ional` la S`pîn]a (Mihaela Grancea), moartea în ora[ (Floren]a Popescu-Simion). Organizarea acestui congres în România, schimbul de opinii între speciali[tii români [i cei str`ini, ca [i publicarea elegantului volum nu pot decît s` fie îmbucur`toare. n Alexandru Ofrim

45 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

M E N TA L I T~} I

româneasc`, Fals jurnal de c`p[unar a fost redactat între 1998-2005 (cu mici ajust`ri [i adaosuri ulterioare) – din perspectiva unui „student la Institutul European al Universit`]ii din Geneva, a unui func]ionar al Ministerului Educa]iei din Bucure[ti, a unui soldat într-o unitate TR de jandarmi, a unui doctorand la Geneva [i, în fine, a unui asistent postdoctoral la Universitatea Laval din Canada“. Sc`ldat` în griul lavabil al tranzi]iei, privirea lui Mirel B`nic` restituie totu[i o vast` palet` de culori ale realit`]ii. El str`bate continentul european [i spa]iul nord-american cu dorin]a de-a în]elege ceea ce poate supravie]ui dintr-o identitate româneasc`, marcat` pregnant de spiritul valah. Autorul a fost parc` martor senin [i ironic la împ`r]irea limbilor. El comenteaz` universul multicultural f`r` constrîngeri ideologice, strecurînd detaliile concrete ale vie]ii comunitare prin sita lumilor ([i a luminilor) nev`zute. Br`ilean prin na[tere [i om familiarizat cu ar[i]a cîmpiilor dun`rene, Mirel B`nic` r`mîne la fel de viu [i ingenios în peisajul hibernal al Canadei sau în decorul cosmopolit al Elve]iei. Scriitorul nostru e înzestrat cu umor prodigios [i cu o aten]ie aproape detectivistic`. Fals jurnal de c`p[unar este, între altele, un tratat involuntar despre nostalgie. Autorul ne vorbe[te despre dorul de cas` [i ura de sine, despre respectul pentru alteritate [i sentimentul irepresibil al e[ecului, tîlcuind totodat` decep]iile provocate de un Occident excesiv idealizat, care nu mai seam`n` întotdeauna cu imaginea civiliza]iei euro-atlantice desprins` din vechile c`r]i de istorie. Recomand c`lduros citirea acestor pagini care vorbesc despre melancoliile stranii [i amestecate ale unei întregi genera]ii. Ea s-a format dup` 1989 la intersec]ia dintre un Est înfometat [i s`lbatic [i Vestul ordonator de credite. |ntre c`r]ile autobiografice ale ultimului deceniu, Mirel B`nic` str`luce[te prin decen]` uman`, culoare stilistic` [i profunzime spiritual`.

O cronic` a itineran]ei Mirel B`nic` Fals jurnal de c`p[unar Colec]ia „Texte de Frontier`” Editura Institutul European, 2010

28 lei

Mirel B`nic` are flerul unui antropolog înn`scut [i lecturile eclectice ale unui veritabil autodidact. Nu scrie la comand`, ci exclusiv din pasiune. Observ` cotidianul f`r` dificultate, printr-un amestec de empatie [i deta[are care face sufletelor noastre mult, foarte mult bine. Timid [i discret ca profil psihologic individual, [i totu[i indispensabil dezbaterii române[ti despre spa]iul public, Mirel B`nic` ne livreaz` într-un Fals jurnal de c`p[unar solilocviile unei con[tiin]e neadormite. Povestitor talentat, înzestrat cu un remarcabil sim] al observa]iei, Mirel B`nic` a scris cronica inconfundabil` a itineran]ei, în calitate de „student f`r` burs` sau beneficiar al unor stipendii“, obligat uneori s` lucreze „prin hoteluri [i restaurante, în calitate de chelner“, g`zduit în calitate de „gr`dinar sau om bun la toate“ prin „paradisuri vegetale burgheze“ ori „case de comercian]i cu petrol“. Pentru a supravie]ui în lumea occidental`, Mirel B`nic` a asumat condi]ia meditatorului („profesor privat de matematic`, fizic`, dar [i geografie [i istorie“), dar [i voca]ia „olarului“ sau a „vînz`torului de covoare, a librarului [i a paznicului de discotec`“. Un atare profil proteic l-a pus pe compatriotul nostru în postura de-a observa fenomenul na[terii unei noi diaspore române[ti, „sute de mii de români risipi]i în lume, în c`utarea unei vie]i mai bune“. De[i înregistreaz` impresii despre întreaga tranzi]ie

n Mihail Neam]u

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

PSIHOLOGIE

|n c`utarea sufletului Otto Rank Psihologia [i sufletul. Un studiu despre originea, evolu]ia [i natura sufletului Colec]ia „Terapia. |ntre tradi]ie [i inova]ie“, Editura Herald, 2009

Traducerea, în sfîr[it, a unei lucr`ri din opera psihanalistului austriac Otto Rank (Otto Rosenfeld, pe adev`ratul s`u nume) este un eveniment editorial pentru care Editura Herald, cu recent înfiin]ata sa colec]ie de psihanaliz`, î[i poate asuma toate meritele. Desigur, poate c` cea mai a[teptat` apari]ie din opera lui Rank ar fi fost Trauma na[terii (1924), îns` op]iunea pentru o carte precum Psihologia [i sufletul, scris` în ultima decad` de via]` a autorului (1930), este fireasc`, ]inînd cont de profilul editurii. Psihologia [i sufletul este un studiu cu un important tu[eu spiritual. Miza o reprezint` urm`rirea originii [i evolu]iei ideii de „suflet“, dar mai ales a recuper`rii ei în raporturile pe care ar trebui s` le între]in` cu psihologia [i psihanaliza. Cartea are un pregnant ton de protest fa]` de excluderea acestei no]iuni din contextul [tiin]elor amintite care, pentru psihanalistul renegat de Freud dup` introducerea termenului „pre-oedipian“ în limbajul de specialitate (odat` cu Trauma na[terii), par s` graviteze într-o zon` statutar` incert`. Rank nu mai este sigur de încadrarea [tiin]ific` a celor dou`, pentru a nu spune, de-a dreptul, c` le contest`, în repetate rînduri [i pe diferite voci, calitatea de [tiin]e, dar mai ales pe aceea de „[tiin]` nou`“ a psihanalizei. Iat` un exemplu: „Puterea afectiv` a psihanalizei st` doar în sl`biciunea [tiin]ific` de a fi

RECENZII atît psihologie, cît [i doctrin` spiritual` [i în e[ecul diferen]ierii m`car într-o mic` m`sur` între aceste dou` aspecte“. Cît despre psihologie, Rank î[i încheie lucrarea în urm`toarea not`, care reprezint`, de altfel, cheia întregului edificiu ideatic, de la un cap`t la cel`lalt: „Psihologia este o interpretare a sinelui din ceilal]i, a[a cum fizica este interpretarea sinelui din natur`. |n acest sens, psihologia ca [i cunoa[tere de sine este o autoam`gire sau credin]`, c`ci crezul psihologic al omului este nemurirea“. Imputarea, de c`tre autor, a caracterului „proiectiv“ al psihologiei, împreun` cu translatarea relevan]ei acesteia [i a psihanalizei din zona legit`]ilor determinismului materialist în cea a preeminen]ei credin]ei spirituale în nemurire (fapt ce arunc` în aer întreaga teorie oedipian`, ca [i explica]iile freudiene privitoare la sexualitate [i interdic]ia incestului) joac` un rol fundamental în ra]ionamentele lansate. Interesant este îns` c` toate capitolele c`r]ii func]ioneaz` în sistem binar („|n]elegîndu-te pe tine [i pe ceilal]i“, „Religia [i credin]a într-un suflet“, „Psihologia [i era sexual`“, „Individualism [i colectivism“, „Vis [i realitate“, „Suflet [i voin]`“, „Natur` [i spirit“), în vreme ce maniera demonstrativ`, departe de a l`sa impresia de maniheism, pare, cel pu]in la o prim` vedere, s` î[i precizeze termenii oarecum arbitrar. De[i extrem de interesante, argumentele psihanalistului au un aer de inconsisten]`, venind, poate, din sentimentul recurent c` logica (fire[te, cauzal` – ce s`-i faci?) a ra]ionamentelor nu este întotdeauna evident`, ca [i cum din lan]ul demonstra]iilor ar fi fost [untate verigi întregi. Este un regret sau, poate, doar o impresie (trec`toare) de lectur`. |n primul caz, tr`darea ]ine fie de traducerea îns`[i, fie de mecanismele gîndirii rankiene, mare admiratoare a lui Einstein [i mai pu]in a cauzalit`]ii... resim]indu-se puternic de pe urma emo]iei protestatare fa]` de Freud. Fiindc` îmi amintesc c` fragmentele din Dublul citite, cu mul]i ani în urm`, într-o edi]ie englezeasc` p`reau mai clare. E drept, la vremea cînd le scrisese, „paricidul“ era departe... n Alice Popescu

23 lei traducere din limba german` [i studiu introductiv de Simona Tudor

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

PSIHOLOGIE

care [i-a creat-o [i scopurile pe care [i le-a fixat. A rezolva aceast` deziluzie existen]ial` implic` în primul rînd schimbarea scopurilor. Finalitatea este cea care ne define[te modul în care tr`im [i ne tr`deaz` ra]iunea pentru care o facem. Adler identific` trei situa]ii distincte care pot predispune copilul c`tre dezvoltarea unor reguli de via]` nevrotice [i c`tre devenirea lui ca adult inadaptat. Copiii cu inferiorit`]i organice î[i dezvolt` de mici greutatea simptomului, nefericirea de a fi diferi]i într-un mod în care suferin]a îi poate izola, dar le poate aduce [i mai mult` afec]iune [i protec]ie (din partea mamei, de cele mai multe ori). Copiii r`sf`]a]i de p`rin]i înva]` c` singura care conteaz` este propria lor persoan` [i vor avea dificult`]i în a coopera, vor dezvolta probleme de comunicare, devenind dependen]i [i lipsi]i de ini]iativ`, încercînd s` construiasc` în jurul lor o lume care s` le stea la dispozi]ie. Copiii neglija]i, nedori]i, prin mesajele de rejectare pe care le primesc de la mediu, înva]` s` aib` acelea[i sentimente [i reac]ii fa]` de el. La aceste trei situa]ii diferite se adaug` importan]a locului pe care copilul îl are în familie. Ordinea na[terii – de exemplu, faptul c` e[ti un copil unic [i apoi mai apare cineva, mai mic, care „te d` la o parte“, faptul c` e[ti cel mai mic [i ai doar fra]i mai mari care [tiu mai multe [i pe care tu te str`duie[ti s` îi ajungi din urm` – este un factor esen]ial în definirea scopurilor noastre [i a locului pe care hot`rîm s` ni-l g`sim în lume. Orice copil se na[te cu un sentiment de inferioritate, pe care urmeaz` s` îl dep`[easc` apoi. Important este a vedea modul în care acesta înva]` s` o fac`, prin mijloace integrate social sau nu, printr-un comportament care s` îl pun` al`turi de ceilal]i sau împotriva lor. Pornind de aici, Adler prezint` diferite situa]ii posibile [i ofer` solu]ii practice [i rapide. Din acest punct de vedere, de[i este o lucrare teoretic` de referin]`, ea apare mai degrab` ca un ghid practic de rezolvare a problemelor psihologice ale noastre sau ale celor din jurul nostru. n

Mic îndrumar c`tre normalitate Alfred Adler Psihologia [colarului greu educabil Colec]ia „Mica Bibliotec` de Psihologie“ Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010

26 lei traducere din limba german` de Leonard Gavriliu

Titlul c`r]ii poate deruta cititorul ]int`. Privind normalitatea în termeni de educa]ie, Adler d` misiunea social` de a forma adul]i normali [i integra]i social nu pe mîna psihologilor, ci în primul rînd a educatorilor [i a p`rin]ilor, care devin responsabili de realitatea pe care o ofer` copilului [i de modul în care îl ajut` s` o interpreteze. Cartea de fa]` este adresat` nu mediilor [colare în exclusivitate, ci oric`rui adult responsabil care vrea s` se în]eleag` pe sine [i pe cei din jur [i care poate face o diferen]`. Organizat` în mod practic din articole sau conferin]e care abordeaz` subiecte ce ]in de locul, scopul [i conflictele individului cu lumea, lucrarea porne[te constant de la explica]ia modului în care s-a ajuns sau se poate ajunge la situa]ia conflictual`, g`sind apoi rezolv`ri la îndemîna celor ce pot face schimbarea. Adler porne[te de la faptul c`, reprezentat interior ca fiin]` social`, omul nu se poate împlini decît prin dezvoltarea interesului comunitar, a sentimentului de apartenen]` la grup [i a interesului social. A ]ine cont de ceilal]i este un lucru esen]ial pentru a te dezvolta interior [i a participa la dezvoltarea mediului din care faci parte. Modul de a fi al adultului în lume se a[az` pe regulile de via]` pe care el le înva]` înc` din prima copil`rie. |ns` cum poate înv`]a un copil acest lucru dac` primele sale lec]ii de via]` date de p`rin]i sînt s` nu ]in` cont de ceilal]i, s` fac` orice pentru a-[i atinge scopul, s` nu îi ajute pe ceilal]i, ci doar pe el însu[i? E[ecul interior este adus de alegerile gre[ite pe care persoana le face prin personalitatea pe

Lena Ru[ti

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

ARTE

Catalogul mo[tenirii Kalinderu La ruinurile unui muzeu. Mo[tenirea Kalinderu Editura UNARTE, 2009

Sub acest titlu, evocator [i exact totodat`, Universitatea de art` (UNA) din Bucure[ti a publicat de curînd un volum excep]ional atît ca ]inut` grafic`, cît [i prin tema [i problematica dezvoltate aici. Printre muzeele bucure[tene desfiin]ate în anul 1948 s-a num`rat [i Muzeul Kalinderu, parte din colec]iile sale, mai ales cópii dup` sculpturi antice, revenind Institutului de arte plastice „N. Grigorescu“. Rezultat al unui proiect de cercetare CNCSIS, volumul constituie, dincolo de subiectul lui imediat, o reflec]ie nou` asupra institu]iei muzeale, asupra mai multor aspecte ]inînd de geneza, natura [i func]iile ei. Excelentul excurs teoretic care deschide volumul, semnat de Ruxandra Demetrescu, are meritul de a ini]ia un cîmp de discu]ie mai degrab` absent în spa]iul nostru cultural, dar foarte bogat în interven]ii pe plan european, unde muzeul [i discursurile sale succesive se afl` în centrul preocup`rilor a numero[i cercet`tori. Poate c` doar în jurul Muzeului }`ranului, înfiin]at în 1990, s-a articulat în ultimele dou` decenii, la noi, o dezbatere mai sus]inut` asupra discursului muzeal, în acord cu cerin]ele [i evolu]iile contemporane ale muzeului. Ruxandra Demetrescu insist` asupra ambiguit`]ilor [i paradoxurilor c`rora – înc` de la remodelarea sa odat` cu Revolu]ia francez` – muzeul a trebuit s` le fac` fa]`. Consubstan]ial cu statul na]ional modern, muzeul a fost supus criticii înc` de la începuturi, pentru a continua cu criticismul înte]it din secolul XX, venind din exteriorul, dar [i din interiorul muzeului – cu Paul Valéry, de pild`, [i, recent, cu Jean Clair. Erudit, cu informa]ie din literatura de specialitate a domeniului adus` la zi, studiul Ruxandrei Demetrescu apeleaz` atît la texte

RECENZII clasice privind institu]ia muzeal` (apologetice sau, dimpotriv`, polemice), cît [i la autori contemporani de anvergur`, care s-au ocupat îndeaproape de destinul muzeului [i de meandrele istoriei sale bicentenare. Autoarea se opre[te în final asupra situa]iei române[ti a muzeelor [i asupra avatarurilor Muzeului Kalinderu, simptomatice în multe privin]e pentru istoria muzeelor noastre. De notat c` sculpturile din fostul Muzeu Kalinderu, împreun` cu lucr`ri contemporane ale unor profesori [i studen]i – un posibil exemplu de poten]are reciproc` a trecutului [i prezentului – au constituit obiectul unei inspirate expozi]ii din 2007 de la UNAGaleria. De asemenea, volumul Muzeul, editat de un colectiv de autori în 2008 [i inventariind colec]iile UNA, a avut, desigur, în vedere [i piesele de la Kalinderu. Ioana Beldiman, autoare a unei cunoscute lucr`ri despre sculptura francez` în România, era, f`r` îndoial`, cel mai indicat specialist în m`sur` s` realizeze catalogul colec]iei, care formeaz` partea a doua a acestui admirabil albumcatalog. Redactarea catalogului a presupus serioase dificult`]i, ]inînd seama de absen]a unui inventar ini]ial, la momentul prelu`rii lucr`rilor. Fi[ele pieselor de sculptur` aflate în posesia UNA integreaz` rezultatele unor laborioase cercet`ri, reprezentînd atribuiri sau ipoteze de atribuire, identificarea unor sculpturi de secol XIX, de Emilio Santarelli sau G.B. Villa, numeroase date privind provenien]a unor lucr`ri. Al`turi de studiul de caz privind B`iat rugîndu-se, replic` dup` o celebr` sculptur` antic` (restaurat` de sculptori]a Elena Dumitrescu, exemplar lucru de echip`, finalizat într-o publica]ie de sine st`t`toare), Ioana Beldiman scrie de fapt un important capitol din istoria colec]ionismului [i gustului în jurul anului 1900 în România. La rîndul s`u, Gra]iela Grigoriu semneaz` un articol bine documentat despre istoria [i arhitectura fostului Muzeu Kalinderu, contribuind la reu[ita unei publica]ii de referin]`. O mai bun` corelare între imaginile din partea de album [i fi[ele de catalog ar putea fi urm`rit` cu ocazia unei reedit`ri. n Ioana Vlasiu

pre] neprecizat

RECENZII

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

ARTE

Este cazul celor care sufer` de epilepsie muzicogen`, de obsesii, de halucina]ii muzicale [i de alte boli, în care convie]uirea cu „iPod“-ul din creier ajunge o grea povar`. Sacks descrie îns` [i patologii fa]` de care muzica se dovede[te mai mult decît prietenoas`: unele efecte de ameliorare ale acesteia sînt vizibile în afec]iuni grave ale memoriei, în afazie, în parkinson, în sindromul Tourette etc. Problematica muzicalit`]ii îl preocup` în egal` m`sur` pe Oliver Sacks, care supune unor analize detaliate diverse abilit`]i [i dizabilit`]i muzicale, ca auzul absolut („tata î[i sufl` nasul în nota sol“), savantismul muzical, sinestezia, dar [i amuzia (un astfel de caz e cel al unui individ care „nu cunoa[te decît dou` cîntece: «Unul e Yankee Doodle, iar cel`lalt nu»“). Demersul lui Sacks se bazeaz` în mare m`sur` [i pe comentarea aspectelor anatomice. Dezvoltarea tehnicii de scanare cerebral` i-a permis, de pild`, observarea creierelor muzicienilor: „|n prezent, unui anatomist i-ar fi greu s` identifice creierul unui artist grafic, al unui scriitor sau al unui matematician – dar ar recunoa[te f`r` nici o ezitare creierul unui muzician profesionist“. Subtilitatea observa]iilor autorului nu e strìn` de interesul sù pentru muzic`. |n copil`rie citea „pove[tile“ muzicale din The Oxford Companion to Music ca pe O mie [i una de nop]i. Oliver Sacks cînt` la pian Chopin, are abilitatea de a-[i reprezenta integral lucr`ri muzicale ample, iar experien]ele personale relatate sînt pe alocuri mai spectaculoase decît cele ale pacien]ilor (de pild`, visul sù muzical, „t`lm`cit“ de un coleg ca fiind Kindertotenlieder/Cîntecele copiilor mor]i de Mahler). Prin cazurile pe care le prezint`, cartea lui Sacks invit` de fapt la reflec]ii asupra propriei vie]i muzicale. |n fond, cui nu i s-a întîmplat s` aib` obsesii muzicale, eventual în contradic]ie cu gusturile proprii? Lucru absolut de în]eles în societatea noastr`, în care muzica ne invadeaz` de pretutindeni. E adev`rat îns` c` unele experien]e descrise de Sacks – precum cea a sinesteziei sunet-gust – nu pot s` nu stîrneasc` m`car curiozitatea. V-a]i refuza o înghe]at` în sol major? n

Oamenii [i muzicile din capul lor Oliver Sacks Muzicofilia. Povestiri despre muzic` [i creier Colec]ia „Pa[i peste grani]e“ Editura Humanitas, 2009

38 lei traducere din limba englez` de Anca B`rbulescu

|n anii ’60, pe cînd observa efectele sunetelor asupra bolnavilor de parkinson, medicul Oliver Sacks s-a gîndit pentru prima dat` s` scrie despre muzic`. De atunci, diverse experien]e ale pacien]ilor s`i – [i, f`r` îndoial`, nici cele proprii nu au fost de neglijat – l-au convins c` fenomenul sonor „poate influen]a aproape orice aspect al func]iilor cerebrale – [i al vie]ii“. O argumentare a acestei afirma]ii este îns`[i cartea de fa]`, în care neurologul [i psihiatrul american abordeaz` cazuri medicale ce au ca numitor comun muzica – unele dintre acestea prezentate [i în alte volume ale sale, ca Omul care î[i confunda so]ia cu o p`l`rie sau Trezirea la via]`. O prim` tipologie de „personaje“, care de altfel a [i inspirat titlul c`r]ii, e cea a muzicofililor, oameni cu o puternic` înclina]ie c`tre muzic`, dobîndit` subit, la un anumit moment al existen]ei lor. Sacks descrie, de pild`, metamorfoza suferit` de Tony Cicoria, medic ortoped, la 42 de ani. |nainte, acesta „asculta muzic` rar, [i atunci mai mult rock“. Dup`, o pasiune ardent` de a asculta, de a interpreta muzic` clasic` [i de a compune a eclipsat toate activit`]ile sale de pîn` atunci [i nu a sc`zut în intensitate nici cu trecerea anilor. Muzicofilia lui Cicoria s-a declan[at în urma unui accident nefericit, care îi putea fi fatal – a fost lovit de un fulger. |n alte cazuri îns`, apari]ia unor asemenea raporturi cu muzica nu s-a datorat vreunor evenimente ie[ite din comun. Dac` muzicofilii par oarecum de invidiat – nu pot s` nu m` întreb cum ar ar`ta o grup` de muzicofili, studen]i la Conservator –, galeria „bîntui]ilor de muzic`“ a lui Sacks include [i indivizi profund neferici]i cu lumea lor sonor`.

Florinela Popa

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

P R\ E PA R AT E D I N C A R T E

Sanda Ni]escu

Prin trattoriile Italiei Unde e timpul cînd re]etele circulau printre prietene, spuse pe un ton de confiden]` la telefon, în pia]`, în autobuz sau la coad` la mezeluri? Vremurile s-au schimbat. Dac` ast`zi ai nevoie de re]eta salatei de vinete, de aceea a musacalei, a supei cu g`lu[ti, r`spunsul primit este: caut` pe Internet. Acest mijloc de comunicare impersonal m` nemul]ume[te profund. E departe de a înlocui conversa]iile spontane, neprogramate, iar acea tradi]ie b`trîneasc` a re]etelor mo[tenite de la mama, de la bunica e pe cale s` dispar`. De curiozitate, am încercat [i eu experien]a [i m-am îngrozit. }i se propun zeci de re]ete din care s-o alegi pe cea care-]i convine – procedeul este atît de sec, de lipsit de farmec, de inestetic, de plicticos! Din fericire, mai exist` c`r]ile de bucate – str`vechi, cu paginile îng`lbenite, pline de pete, sau mai noi, cele cu coperta cartonat`, în edi]ii de lux, ilustrate cu minunate fotografii de art`. Aceea[i emo]ie, de factur` arhaic` poate, o încerc`m citind cartea Patriciei Wells, cu 150 de re]ete culese de prin trattoriile Italiei, pe care o cunoa[te ca în palm`. Patricia Wells, o americanc` cu sînge italian, binecunoscut` autoare a nenum`rate c`r]i de bucate [i ghiduri, cronicar` gastronomic` pentru L’Express, face turul Italiei cercetînd la fa]a locului trattorii [i restaurante. Gust`, discut` cu buc`tarul – deseori prieten –, p`trunde în buc`t`rii, î[i bag` nasul prin crati]e, se pune în scen` pe ea îns`[i. Intri cu ea în fiecare trattorie: locul, culorile, savorile, povestea restaurantului,

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA oamenii, prietenii care de multe ori o înso]esc, degustarea mînc`rii (fiecare fel cu vinul potrivit), un apus de soare, o briz` u[oar`, dealurile Toscanei pe înserat – totul traduce acea atmosfer` familiar`, cald` ce înso]e[te r`sf`]ul gustativ. „Era o sear` de prim`var`, în Piemont. Ne adunaser`m vreo doisprezece în jurul mesei lungi din Osteria Barbabuc, în satul Novello, la amiaz`...“ |n Italia nu am mîncat niciodat` prost; în orice trattorie [i restaurant – de la cele mai modeste pîn` la cele elegante – calitatea este aceea[i. Dup` nelipsitele antipasti – un bufet plin cu tot felul de gust`ri din care te înfrup]i la discre]ie – urmeaz` alaiul mînc`rurilor cunoscute (vinete gratinate, lasagne, spaghete cu sosuri suculente, minestrone, zeci de re]ete de tagliatelle) sau mai pu]in cunoscute (fusili cu nuci [i usturoi, risotto cu frunz` de dafin). M`nînci bucurîndu-]i nu numai gustul [i mirosul, ci [i ochii: „Auriul pastelor cu ou`, al`turi de verdele dovleceilor [i al p`trunjelului: ce potrivire splendid`!“. „De cum ai intrat la Cibreo – în Floren]a, unul din restaurantele mele preferate din toat` Italia – ochii î]i sînt atra[i de simpaticul bufet înc`rcat cu gust`ri [i deserturi...“ Fiecare re]et` începe cu un motto; Sofia Loren, simbolul Italiei, „regina pastelor“, intervine cu un sfat inedit: „Ca s` m`nînci cum trebuie spaghetele, trebuie s` le înghi]i a[a cum ar face un aspirator“. Este de ajuns s` parcurgem bogata list` de bucate, pentru a ne stîrni pofta de mîncare. Sîntem fermeca]i de la început de în[iruirea numelor italiene[ti cu rezonan]e atît de muzicale. Asparagi alla parmigiana, Risotto all’alloro, Capellini d’angelo al prezzemolo, Spaghetti con aglio, olio e peperoncini, Rigatoni strasciati, Tagliatelle alla boscaiola, Parmigiani di melanzane, Farfalle allo zafferano... Cum ar suna aceea[i list` în englez` sau olandez`? Textele sînt atît de sugestive, de vii, încît ai impresia c` ai fost al`turi de autoare, c` ai stat la aceea[i mas` cu ea, p`l`vr`gind în fa]a unui pahar de Chianti, în a[teptarea spaghetelor alla puttanesca. Este specialitatea casei la renumitul Campano, mereu aglomerat. n

R`d`cina de bucsau de O. Nimigean Prefa]` de Bogdan-Alexandru St`nescu Colec]ia „Ego. Proz`“ O poveste care începe [i se termin` în punctul de intersec]ie a dou` spa]ii-limit` – finalul unei iubiri [i moartea iminent` a mamei –, un personaj aflat în pragul disolu]iei... Intelectual ratat, iubit [i so] ratat, fiu nu tocmai ideal, Liviu e omul care gînde[te enorm, îns` ac]ioneaz` pu]in. Un b`rbat care î[i scrie mental jurnalul de campanie al propriei vie]i, în timp ce aceasta se deruleaz`, inexorabil, cu vitez` de co[mar.

Scotch de Ioana Bradea Colec]ia „Ego. Proz`“ Romanul Ioanei Bradea este un straniu poem muzical despre fabrici [i uzine agonizante, despre macarale [i ma[ini cu denumiri tehnice complicate, devenite inutile în brava lume nou` a României contemporane, în mijlocul c`rora se schi]eaz` fragil o poveste de dragoste [i peste care plutesc amintirea lui Il`, ]`ran mort în patul lui, în sunet de ceter`, [i o abia ghicit` nostalgie a lumii rurale disp`rute.

Pre]: 39,95 lei

Manual de pictur` [i caligrafie – seria de autor „José Saramago“ Traducere de Georgiana B`rbulescu Postfa]` de Mioara Caragea Colec]ia „Biblioteca Polirom“ José Saramago – Premiul Nobel pentru Literatur`, 1998. Romanul de debut al lui José Saramago, nucleul din care se vor dezvolta capodoperele ulterioare ale apreciatului scriitor portughez. O poveste fascinant`, dezvoltînd una dintre temele predilecte ale lui Saramago: rela]ia dintre realitate [i reprezentarea artistic`.

Memoriile unei supravie]uitoare – seria de autor „Doris Lessing“ Traducere de Mihaela Negril` Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Premiul Nobel pentru Literatur`, 2007. Cîndva în viitor, via]a urban` s-a destr`mat, comunica]iile s-au pr`bu[it, iar rezervele de hran` se mic[oreaz` rapid, în timp ce hoarde de oameni migreaz` spre zonele rurale [i bande de copii cutreier` str`zile. Romanul a fost ecranizat în 1981 în regia lui David Gladwell, cu Julie Christie, Christopher Guard [i Leonie Mellinger în rolurile principale.

Pre]: 34,95 lei America f`r` etaje de Ilf [i Petrov Traducere [i note de Ana-Maria Brezuleanu Fotografii de Ilia Ilf Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Publicat la începutul anului 1937, în zorii Marii Terori staliniste, volumul constituie jurnalul c`l`toriei \ntreprinse de cei doi scriitori în Statele Unite ale Americii în intervalul noiembrie 1935-ianuarie 1936. O fresc` bogat` în detalii a dou` lumi ale c`ror asem`n`ri [i deosebiri contureaz` fizionomia întregului secol al XX-lea.

Pre]: 36,95 lei Curcubeul gravita]iei de Thomas Pynchon Traducere [i note de Rare[ Moldovan Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Considerat o capodoper` a postmodernismului, Curcubeul gravita]iei este unul dintre marile romane ale literaturii americane, iar traducerea lui în limba român` reprezint` deopotriv` un eveniment cultural [i editorial. / „Un roman uluitor, comparabil ca valoare cu Moby Dick [i Ulise“ (Vogue)

Pre]: 56,95 lei

Pre]: 22,95 lei

Pre]: 34,95 lei Dragostea ultimului magnat de F. Scott Fitzgerald Traducere de Ciprian {iulea Prefa]` [i note de Matthew J. Bruccoli Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Ultimul roman al lui F. Scott Fitzgerald, schi]a a ceea ce ar fi devenit, f`r` îndoial`, o capodoper` a scriitorului american, dar [i o cale de acces privilegiat` în laboratorul de crea]ie al uneia dintre cele mai fascinante personalit`]i literare din prima jum`tate a secolului XX. / „Dragostea ultimului magnat este considerat cel mai bun roman despre cinematografie.“ (Matthew J. Bruccoli)

Pre]: 22,95 lei {i a v`zut asina pe înger de Nick Cave Traducere de Alexandra Coliban Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Romanul de debut al lui Nick Cave reprezint` o prelungire logic`, pe un nou plan, a lumii sumbre [i sofisticate pe care muzicianul a creat-o deja în cîntecele sale. Cartea îmbin` grotescul [i poezia pentru a spune povestea lui Euchrid Eucrow, un paria lipsit de orice drepturi, neiubit [i neîn]eles, vl`starul mut al unei mame be]ive [i al unui tat` dement, într-un or`[el sudist populat de specimene bizare [i sadice.

www.polirom.ro

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

atît Deconstruc]ie, Fenomenologie, Filozofia limbajului, dar [i Metafizic` [i Ontologie. Probabil e primul catalog din lume care pune deconstruc]ia, fenomenologia [i metafizica la acela[i nivel ierarhic. Nici clasificarea Dewey, nici CZU nu pomenesc de deconstruc]ie [i fenomenologie, ele nu sînt catalogate ca subdomenii ale filozofiei. Ontologia, în toate clasific`rile, e un subdomeniu al metafizicii, situa]ie evident` pentru oricine a citit m`car o introducere în filozofie. Etica [i filozofia politic`, de cele mai multe ori, sînt clasificate împreun`. Cînd sînt separate, avem filozofie politic` [i social`. Dar cine a f`cut clasificarea subdomeniilor filozofice în acest Catalog nu a dat m`car o c`utare pe Wikipedia s` se documenteze cum fac bibliotecarii sau filozofii în[i[i aceste clasific`ri. Totu[i, cine, în afar` de Derrida, st` în falsul subdomeniu „deconstruc]ie“? Andrei Codrescu, cu Ghid dada pentru postumani! Cartea lui Andrei Codrescu e minunat`, dar cu siguran]` nu are ce c`uta aici. Autorul cu cele mai multe volume în cîmpul deconstruc]iei filozofice e Michel Foucault! Au fost celebre în epoc` polemica celor doi [i incompatibilitatea dintre ei. Foucault cu greu poate fi catalogat la Filozofie, dar cu siguran]` nu poate intra sub umbrela deconstruc]iei. Mergem mai departe. La multe dintre cele nou` subdomenii filozofice ale Catalogului apar dialogurile lui Platon. Orice clasificare util` ar fi avut domeniul Filozofie antic` (în clasificarea Dewey, „Platon [i platonismul“ au o subclas` proprie – 184), unde ar fi grupat volume care nu pot fi plasate exclusiv sub eticheta Etic` sau Metafizic`. La „Filozofia limbajului“ g`sim un volum de Gheorghe Cr`ciun [i Limba p`s`rilor a lui Andrei Ple[u. Nici una dintre aceste c`r]i nu se ocup` de filozofia limbajului. Catalogul e de-abia la început [i aceste gre[eli de clasificare, care perturb` în loc s` clarifice utilizatorii, vor c`p`ta propor]ii mitice în viitor. Nu în]eleg de ce echipa care l-a creat nu a vrut s` urmeze calea sigur` a CZU [i a preferat acest amestec haotic. Dar e treaba ei, Catalogul e o ini]iativ` privat` care, indirect, dezv`luie gradul de haos din pia]a editorial` româneasc`.

Constantin Vic`

Informa]ia inutil` Am accesat Catalogul c`r]ilor disponibile în România (www.infocarte.ro – ultima accesare: 20 iulie 2010), o ini]iativ` a Asocia]iei Editorilor Români, [i am citit descrierea: se adreseaz` cititorilor, editorilor, bibliotecarilor, jurnali[tilor etc. [i ofer` actualitatea pie]ei de carte din România. Se dore[te un instrument util pentru toate aceste categorii. Catalogul, din cîte am putut în]elege, se realizeaz` manual, informa]iile sînt introduse în baza de date în urma unui formular. Pentru fiecare carte exist` o fi[` tehnic`, coperta, dar [i informa]ii adiacente, cum ar fi cronicile sau articolele din pres` etc. Ini]iativa e interesant`, chiar dac` pentru început catalogul con]ine pu]ine titluri. Am vrut s` verific totu[i modul în care au fost catalogate c`r]ile, ce clasificare s-a adoptat. {i surprizele nu au încetat s` apar`. Catalogul nu apeleaz` la nici o clasificare din cele utilizate de biblioteci: nici la sistemul Dewey, nici la RAMEAU [i nici la CZU (Clasificarea Zecimal` Universal`, utilizat` în bibliotecile publice din România). El se dore[te totu[i util [i bibliotecilor. Nu e nici o problem`, se pot inventa clasific`ri mult mai fiabile (un cuvînt-cheie în descrierea Catalogului), s` le vedem în ac]iune. Deschid sec]iunea „c`utare dup` domenii“ [i aleg un domeniu care m` intereseaz` de mult` vreme: Filozofie. {i începe distrac]ia. Ca subdomenii, sau subdiscipline filozofice, g`sim

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

REPORTAJ Maria Bercea

Cinci capitole pragheze Prima dat`, am vizitat Praga în 30 de ore, dintre care aproape jum`tate le-am petrecut la mas`. M-am întors dup` cîteva luni [i am intrat în muzee cu tablouri de mari mae[tri, cu purici potcovi]i [i cu juc`rii de la 1900. Am urcat în turnuri, am mîncat g`lu[te [i am prins ceva mai mult din spiritul ora[ului, înv`luit în miros de liliac.

Cap. I, în care afl`m c` limba ceh` e neprietenoas`

Maria Bercea este jurnalist`.

|i blestem pe traduc`torul [i pe editorii acestui ghid imbecil. N-am gînduri bune nici pentru colegul amabil care mi l-a împrumutat. Autorul italian n-are nici o vin`, el a scris c` „c“-ul cehesc se pronun]` ca „z“-ul italian din zio. Dar traduc`torului nu i-a trecut prin cap c` asta în român` înseamn` „]“ [i c` pivnice (ber`rie, cîrcium`) s-ar putea s` se pronun]e „pivni]e“. |n plus, m` scoate din s`rite limba ceh`. Nici o consoan` nu se pronun]` cum se scrie. Nu reu[esc s` re]in cum se spune la friptur` [i nu mai ]in minte dac` prosím înseamn` „v` rog“ sau „mul]umesc“. Sîntem pleca]i de la Bucure[ti de o zi [i pîn` disear` ajungem la Praga. Sînt singura din grupul nostru care a mai fost acolo [i nu [tiu s` spun nici m`car cum se cheam` pia]a aia mare.

Cap. II, în care moartea sun` la or` fix` Aflu ziua urm`toare. E vorba de „Staromˇestské námˇestí“, pia]a ora[ului vechi, locul în care hoarde de turi[ti se strîng la orice or` din zi [i privesc în sus spre orologiul astronomic al prim`riei vechi. E Monalisa Prag`i, Big Ben-ul cehesc. „Praˇzskˇy orloj“ a fost construit în secolul al XV-lea. Mecanismul e format, de jos în sus, dintr-un calendar circular ce arat` lunile, anotimpurile [i sfin]ii s`rb`tori]i în fiecare zi, un cadran astronomic încadrat de patru statui mobile, dou` ferestre la care se arat` procesiunea apostolilor [i un coco[ cînt`tor. Orologiul arat` în acela[i timp ora, data [i pozi]iile Soarelui [i Lunii. Dar cei mai mul]i turi[ti, cum eram [i eu, ignor` asta [i se concentreaz` pe figurinele care se mi[c`. La fix, cele patru statui aflate la dreapta [i la stînga cadranul astronomic, ce reprezint` elementele considerate – la data construc]iei – cele mai mari a-

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

R E P O R TA J

menin]`ri la adresa Prag`i, încep s` se mi[te: vanitatea se admir` în oglind`, evreul î[i scutur` sacul cu bani, scheletul auriu al mor]ii sun` dintr-un clopot, iar turcul cu turban d` din cap. Deasupra, dou` ferestre se deschid [i în dreptul lor se perind` statuile celor 12 apostoli. Dup` ce fiecare s-a apropiat [i s-a uitat la mul]imea de jos, ferestrele se închid [i coco[ul auriu de deasupra cadranului cel mare scoate un strig`t ascu]it, aplaudat generos de turi[ti. Totu[i, cel mai spectaculos aspect al ceasului nu sînt statuile mi[c`toare, ci complexul mecanism pozi]ionat la mijlocul în`l]imii turnului, în acela[i timp ceas [i cadran astronomic. Un fel de astrolab mecanic – un instrument folosit în astronomia medieval` –, cadranul arat` pozi]iile planetelor. Pe fundal, zone de culori diferite indic` ziua, noaptea, r`s`ritul [i apusul. Cifre romane scrise cu auriu pe marginea exterioar` marcheaz` cele 24 de ore ale unei zile normale, iar ni[te linii curbate care împart partea albastr` a cadranului în felii marcheaz` orele inegale, adic` cele 12 p`r]i ale timpului scurs între r`s`ritul [i apusul soarelui, ce variaz` ca dimensiune de-a lungul anului. Una dintre legendele locului spune c` ceasornicarul Hanuˇs, creatorul orologiului, a fost orbit la ordinul consilierilor praghezi pentru a nu mai putea construi vreodat` un ceas similar.

Conduc`torii ora[ului voiau s` protejeze unicitatea mecanismului din Praga. Aveau [i de ce. Pe ceas, un soare mic auriu se mi[c` pe un bra] mobil ce se termin` cu o mîn` cu ar`t`torul întins. Bra]ul indic` ora local` pe cifrele romane [i ora inegal` pe liniile curbate. Pe marginea exterioar` a ceasului, numere aurii scrise cu caractere gotice pe un cadran negru arat` orele boemiene sau italiene, unde 24 este ora apusului. Un cerc mai mic marcat cu semnele zodiacului se mi[c` în interiorul cadranului [i arat` pozi]ia soarelui. O stelu]` aurie indic` punctul vernal [i ora sideral`, iar un alt bra] arat` pozi]ia Lunii. Astfel, mecanismul indic` oricînd ora în cinci moduri diferite. Totu[i, în a[teptarea orei fixe, turi[tii din pia]` privesc la cadranul obi[nuit din vîrful turnului.

Cap. III, în care doi porumbei indecen]i fac reclam` la castel

fotografii de Maria Bercea

Noi ne uit`m la ceasul de la telefonul mobil – e trecut de fix – [i plec`m. Ne îndrept`m spre Hradˇcany, cartierul castelului din Praga, „Praˇzskˇy hrad“. Pîn` s` ajungem acolo, ne implic`m spontan într-o [edin]` foto. Pe un bu[tean care iese oblic din apa Vltavei, doi porumbei î[i ating

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

piepturile, se mîngîie cu ciocurile [i gînguresc suav. |n spatele lor, dac` te apleci pu]in [i sprijini aparatul foto pe balustrada de pe faleza rîului, po]i surprinde o bucat` din celebrul Pod Carol [i, în dep`rtare, castelul. Mai mul]i fotografi exploateaz` tîn`rul cuplu [i subita ruptur` care survine dup` cîteva bli]uri, cînd unul dintre porumbei se refugiaz` pe bu[teanul al`turat [i îi arunc` celuilalt priviri pline de în]elesuri. Petrecem tot restul zilei printre sculpturile cu detalii aurite, negustorii de nimicuri artistice, caricaturi[tii [i muzican]ii de pe Karluvi Most [i pe str`zile pietruite din „Praˇzskˇy hrad“, care se deschid în vederi panoramice asupra ora[ului cu acoperi[uri ro[ii. M` bîntuie mirosul de liliac, m` las fotografiat` îmbr`]i[înd un copac cu flori roz [i traversez cur]ile succesive ale celui mai mare castel din lume, lung de 570 de metri [i larg de 130. M` învîrt de dou` ori în jurul catedralei Sfîntul Vitus, început` în secolul al XIV-lea [i terminat` prin 1930. Simt o mîndrie na]ional` cînd audioghidul îmi spune c` statuia Sfîntului Gheorghe din fa]a catedralei a fost f`cut` de fra]ii George [i Martin din Cluj. M` holbez cu jind în fa]a vitrinelor Muzeului Juc`riilor. Seara, mînc`m gula[ de vit` [i g`lu[te de pîine la o pivnice. La plecare, chelnerul strig` dup` noi „România!“ [i îmi d` umbrela pe care o uitasem pe scaun.

de turi[ti. Lespezile roase, cu litere ebraice, se înclin` în toate direc]iile, la umbra unor copaci mult mai tineri decît ele. Aglomera]ia de pietre din cimitir rimeaz` cu aglomera]ia de nume scrise de mîn` pe pere]ii sinagogii Pinkas. Cei 80.000 de evrei din Boemia [i Moravia care au murit în lag`re de concentrare în al Doilea R`zboi Mondial nu au morminte [i lespezi. Numele lor, data na[terii [i data mor]ii sau a deport`rii în lag`r sînt scrise pe pere]ii albi ai sinagogii cu negru [i ro[u. Sînt familii întregi din Praga sau din localit`]ile învecinate – p`rin]i [i copii care au to]i aceea[i dat` a mor]ii. La etaj, ne uit`m la picturi f`cute de copii. Unele sînt ca desene pe care le f`ceam [i eu: mama [i copilul, case mari din ora[, copii în parc, soarele zîmbitor într-un col] al foii. |n altele îns`, mama poart` în piept steaua lui David, casele sînt un [ir lung de bar`ci [i oamenii sînt c`zu]i la p`mînt. Sînt cîteva dintre cele peste 4000 de desene [i picturi ale copiilor evrei care au trecut prin lag`rul Terezín, din Cehia, între 1942 [i 1945. Terezín a func]ionat ca lag`r de tranzit din ’41 pîn` în ’45. De]inu]ii evrei st`teau aici înainte de a fi trimi[i în lag`rele de exterminare din Est. Povestea copiilor evrei începe la 15 martie 1939, cînd Hitler a invadat Cehoslovacia, iar Boemia [i Moravia au fost puse sub protectorat nazist. Urmeaz` reprezent`ri ale transporturilor c`tre ghetoul Terezín, ale vie]ii de aici [i ale condi]iilor din bar`cile destinate copiilor. Unele desene arat` cum erau celebrate s`rb`torile evreie[ti în lag`r [i cuprind menore [i lumîn`ri. Altele sînt reprezent`rile viselor avute de copiii care î[i imaginau c` se întorc acas` sau c` pleac` în Palestina. Unele picturi – al`tur`ri abstracte de dungi în culori sumbre – sînt nelini[titoare, altele prezint` în linii nesigure realit`]ile lag`rului (ra]iile de mîncare, paturile suprapuse [i spa]iul mic din bar`ci, gardurile cu sîrm` ghimpat` [i societ`]ile de ajutorare a copiilor [i b`trînilor, care luaser` na[tere în universul concentra]ionar). |n jurul nostru, turi[tii citesc explica]iile de sub fiecare desen [i l`crimeaz` mut sau î[i sufl` nasul în [erve]ele pe care le-au strîns ghem în

Cap. IV, în care afl`m tragica soart` a evreilor din Praga Ziua urm`toare mergem în cartierul evreiesc. Josefov, fostul ghetou locuit pe la 1700 de 18.000 de persoane, a fost sistematizat la începutul secolului XX, iar din vechile cl`diri nu au mai supravie]uit decît [ase sinagogi, prim`ria [i cimitirul, care apar]in acum Muzeului Evreiesc din Praga. |ntr-un cartier închis [i suprapopulat cum era Josefov, cimitirul nu avea unde s` se extind` a[a c`, din 1439 pîn` în 1787, cît a fost folosit, peste 100.000 de persoane au fost înmormîntate în straturi succesive pe o bucat` micu]` de p`mînt. Ne plimb`m printre cele 12.000 de pietre de mormînt, într-o coad` lung`

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0 pumn. Picturile au fost f`cute la orele de art` din cadrul programului educa]ional clandestin pentru copiii din lag`r. Cursurile de desen secrete erau ]inute de Frederika „Friedl“ DickerBrandeis, o artist` vienez` care a fost deportat` la Terezín în decembrie 1942, împreun` cu so]ul ei Pavel. Friedl vedea desenul ca pe un mod de a ajuta copiii s`-[i în]eleag` sentimentele [i s` le comunice. Cursurile ei erau adev`rate ore de terapie [i îi ajutau pe unii dintre cei peste 10.000 de copii sub 15 ani afla]i în ghetou s` îndure realitatea înconjur`toare. Ultimul [i cel mai tragic capitol al pove[tii spuse în expozi]ia de la sinagoga Pinkas este deportarea c`tre Auschwitz. Citesc explica]iile cu un nod în gît. Sub numele [i pozele copiilor autori ai fiec`rui desen e scris` data na[terii [i, de multe ori, data mor]ii. Cei mai mul]i au fost deporta]i [i extermina]i, [i singura m`rturie a vie]ii lor sînt aceste desene. |n septembrie 1944, Pavel Brandeis a fost transportat la Auschwitz, iar so]ia lui s-a oferit voluntar` la urm`torul transport, pentru a i se al`tura. |nainte de a pleca, i-a încredin]at unei femei dou` valize cu desene. Frederika DickerBrandeis a murit la Birkenau la 9 octombrie 1944, în vreme ce so]ul s`u a supravie]uit. Imediat dup` r`zboi, desenele au fost recuperate [i au ajuns la Muzeul Evreiesc din Praga.

Cap. V, în care am dou` capete [i mîini foarte lungi Dedic`m a treia [i ultima zi la Praga „micului cartier“, Malá Strana. Urc`m colina Petˇrín cu funicularul [i ne c`]`r`m 281 de trepte, într-un turn metalic de 60 de metri în`l]ime, construit pentru Expozi]ia Universal` din 1891. Construc]ia aduce mult cu Turnul Eiffel. De altfel, a[a îl promoveaz` [i ghidurile turistice: un Turn Eiffel în miniatur`, construit dup` ce oficialit`]ile pragheze au fost la Paris, în 1889, [i s-au minunat de original. Vederea circular` de sus e perfect`: Praga arat` de la în`l]ime ca un ora[ de p`pu[i cu acoperi[uri colorate. De altfel, are 120 de turnuri de unde po]i admira vederea în repetate rînduri.

R E P O R TA J

|n apropierea turnului, un castel în miniatur`, construit tot pentru Expozi]ia Universal`, imit` partea gotic` a castelului Vysehrad. |n`untru e un labirint de oglinzi, în care intr`m [i ne multiplic`m la infinit. M` v`d în trei exemplare printre coloane [i arcade de marmur`, m` pierd de ceilal]i prieteni, deveni]i [i ei de trei ori mai mul]i, [i ajung într-o camer` în care rîsetele copiilor r`sun` ascu]it. M` uit într-o oglind` [i v`d c` am capul lunguie]. Zîmbesc [i din]ii mi se întind pe 30 de centimetri. Facem cî]iva pa[i la stînga [i descoperim c` avem fiecare cîte dou` capete identice, lipite la nivelul um`rului. Degetele ni se lungesc pîn` la genunchi [i capetele devin ]uguiate. |n alt` oglind` avem picioroange, apoi devenim brusc pitici [i facem pa[i mici ca s` intr`m în personaj. Ie[im din labirint rîzînd în hohote [i în]elegem c` oglinzile care distorsioneaz` sînt distractive la orice vîrst`. Plec`m cu regret ziua urm`toare, încercînd s` convingem GPS-ul s` ne scoat` din ora[ pe acela[i drum pe care am intrat. M` uit urît la prietenii care spun c` nu prea ai ce vedea la Praga. Dau vina pe frig [i pe ploaie [i m` gîndesc c` vreau s` m` întorc aici. Poate data viitoare e soare, reu[esc s` m`nînc sup` de gula[ în pîine [i înv`] mai mult de cinci cuvinte în ceh`. Na shledanou, Praha! n

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

EVENIMENT Gustavo Dessal

Interiorul sacru al nebuniei |n prim`vara acestui an, s-a lansat la Madrid excelenta traducere (semnat` de Ioana Zlotescu) a romanului lui Ion Vianu Vasiliu, foi volante, cel de-al doilea volum din proiectata Arhiv` a tr`d`rii [i mîniei. Tradus la editura valencian` Aletheia, romanul a fost lansat la Libr`ria „Buena vida“ din Madrid, în prezen]a autorului, a traduc`toarei, a profesoarei Eugenia Popeang` de la Universitatea Complutense, a criticilor Mercedes Monmany [i Lumini]a Marcu [i a psihanalistului argentinian de orientare lacanian` Gustavo Dessal. Am tradus, pentru cititorii români, textul inedit citit de Gustavo Dessal cu aceast` ocazie, o interpretare rar` [i extrem de interesant` a recursurilor psihanalitic-scriitorice[ti în proza lui Ion Vianu. (S. S.)

O metafor` a întregii Românii „Nu exist` istorie curat`. Numai povestirea r`mîne. Povestirea, cînd se bazeaz` pe un instinct sigur [i pe cunoa[terea vie]ii, valoreaz` mai mult decît o istorie pierdut` odat` cu trecerea timpului care a generat-o.“ Astfel gînde[te naratorul acestui roman, Vasiliu, foi volante, un om care hot`r`[te s` descopere adev`rul despre tat`l s`u, un grav bolnav psihic închis de zeci de ani într-un spital psihiatric de provincie din România. Cum se poate, în acest caz, reconstitui istoria, un capitol considerabil din istoria unui popor, dac` nu prin intermediul „impurit`]ii“ literaturii? S-au scris poate mii de pagini

despre catastrofa istoric` a comunismului [i multe altele se vor mai scrie. Din ele se va constitui o enorm` memorie, p`strat` în arhivele acelor na]iuni care au îndurat în mod direct tragedia, dar [i în arhivele acelora care s-au reg`sit, într-o form` sau alta, implicate în ea. Literatura va fi \ns`, f`r` îndoial`, precum în cazul nazismului, cea care va putea da seama cel mai bine, prin intermediul fic]iunii, de momentele cele mai întunecate din istoria umanit`]ii, fiindc` doar prin povestirea unei vie]i putem s` ne identific`m cu suferin]a unui întreg popor. Restul sînt cifre, statistici, aritmetici care contabilizeaz` mor]ii [i disp`ru]ii, simple manuale ce bifeaz` numele tiranilor [i mi[c`rile de trupe, datele [i faptele memorabile, p`strînd aceea[i dis-

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0 tan]` de la care se studiaz` economia sau exploat`rile agricole. Reconstituind istoria propriului tat`, naratorul romanului semnat de Ion Vianu va descoperi o lume întreag` de personaje – locuitorii azilului psihiatric de la R`stoaca Melcilor [i, mai ales, pe cel care va fi directorul acestui stabiliment vreme de mai mul]i ani, Vladimir Vasiliu. Cu siguran]`, vom g`si mai mult adev`r în micile istorii care se petrec acolo, la R`stoaca Melcilor, decît în viziunea macroscopic` asupra Istoriei. Odat` [i-odat` va trebui s` se scrie un eseu despre micile însu[iri ale adev`rului [i despre voca]ia am`nuntului, acea calitate de a te apleca cu mai mult` d`ruire asupra elementelor m`runte, de detaliu, decît asupra celor grandioase. |n asta [i const` o bun` parte din m`iestria acestui roman al lui Ion Vianu: în faptul de a fi [tiut s` aleag`, cu uimitoare acurate]e, punctul de vedere [i calea de focalizare prin care s` ne proiecteze viziunea sa exemplar` despre nebunie. Micul azil psihiatric este, evident, o metafor` a întregii Românii îndurînd greaua boal` a comunismului, îns` ar însemna s` minimaliz`m calitatea literar` a c`r]ii dac` ne-am imagina c` ]inta sa e doar aceea de a ne povesti una dintre vicisitudinile istoriei. Nu aceasta este înv`]`tura moral` pe care îmi permit s` o caut în cartea lui Vianu. Vasiliu, foi volante nu este Pavilionul cancero[ilor al lui Soljeni]în. Romanul e, poate, mai aproape de Salonul num`rul 6 de Cehov, c`ci un scriitor reu[e[te s` ajung` în zona aceea rarefiat` a literaturii atunci cînd este în stare s` r`mîn` ancorat în istorie, dar [i s` se îndep`rteze de ea suficient cît s` poat` arunca o plas` în care s` prind` ceva important, ceva care s` r`mîn` dincolo de gloria sau infamia unui timp concret, unui loc concret, unor fiin]e concrete.

O topologie a extimit`]ii Casa de nebuni din romanul lui Vianu nu-[i propune s` „reproduc`“ via]a sub comunism [i nici s` denun]e folosirea abject` a psihiatriei ca instrument de persecu]ie [i strivire a oamenilor. „Poporul de nebuni“ nu e nici român, nici spaniol, nici francez, n-are nici o na]ionalitate concret`. Azilul este umanitatea îns`[i, iar pa-

EVENIMENT

cien]ii de la R`stoaca Melcilor reprezint` portretul viu al dimensiunii total demente a existen]ei. |ntr-o prim` faz`, romanul ne introduce într-un univers concentra]ionar guvernat de legi la fel de ra]ionale precum cele sub care stau orice alte structuri sociale. Puterea, institu]iile, alian]ele, pactele secrete, echilibrele, agen]ii dubli, deghiz`rile, mesajele explicite [i ma[ina]iunile latente, sexul, onoarea, viciile [i josniciile, minciuna [i dela]iunea, mizeria [i vanitatea: întreg spectrul condi]iei umane subzist` în interiorul sacru al nebuniei. |ntr-o a doua faz` îns`, scriitorul reu[e[te s` desfiin]eze grani]a dintre azilul psihiatric [i via]`. Nebunul nu mai e fiin]a excep]ional` care locuie[te pe cel`lalt mal al ra]iunii, un exemplar zoologic a c`rui disecare ne-ar permite s` ne afirm`m în deplina frumuse]e a normalit`]ii noastre. Deja nu mai exist` nici în`untru, nici în afar`, nici margine care s` separe alienarea de judecata clar`, nici vreun abis între delir [i realitate; exist` doar o topologie a extimit`]ii, dac` pot folosi aici edificatoarea no]iune introdus` de Jacques Lacan (psihiatru la fel ca Ion Vianu) ce exprim` cu total` claritate felul în care ceea ce ne este cel mai familiar [i mai intim se poate reg`si, în mod paradoxal, în deplina stranietate, modul în care un astfel de lucru ne înstr`ineaz` de noi în[ine [i ne arunc` brusc în afara noastr`. „Ne afl`m

EVENIMENT

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

într-o lume a batjocurii – descrie Vianu azilul psihiatric din romanul s`u – care, în aceast` privin]`, nu e fundamental deosebit` de lumea mare din jur, în care ironia neghioab` e virtutea intelectual` [i moral` suprem`.“ Dac` regimul totalitar constituie inumanitatea normei, nebunia nu este numai o fa]` a sa, ci [i perfectul s`u opus: revolta împotriva amenin]`toarei tiranii a normalit`]ii care distruge via]a, c`ci via]a, ne spune scriitorul român, este un monstru la fel de mare [i la fel de lipsit de ra]iune ca unul dintre protagoni[tii acestei fabule.

impar. |n universul de la R`stoaca Melcilor nu exist` nici un loc pentru utopia fericirii, a s`n`t`]ii, a bun`st`rii sau progresului. La R`stoaca Melcilor v`lul ignoran]ei cade de pe lucruri [i ne vedem obliga]i s` ne privim în oglinda propriei noastre mizerii, s` ne recunoa[tem în fotografia propriilor noastre idealuri uitate, s` ne accept`m condi]ia de fiin]e incomplete, incurabile [i etern neterminate. Directorul ospiciului [i nebunul Laban formeaz` o teribil` pereche, al c`rei destin va fi acela de a r`mîne permanent unit` prin ur` [i fascina]ie, iar acest lucru se întîmpl` fiindc` fiecare dintre cei doi reprezint` reversul celuilalt [i perversul sù complement. Cine e st`pînul [i cine e sclavul? Cine e victima [i cine c`lùl? Cine împarte dreptatea [i al cui este instinctul criminal? A recunoa[te maiestuozitatea nebuniei [i m`re]ia du[manului sù sînt unicele ac]iuni care îi pot r`scump`ra doctorului Vladimir Vasiliu complicitatea cu puterea [i cu ideologia c`reia i s-a supus mai degrab` dintr-o sl`biciune moral` decît din convingere entuziast`. Este îns` meritul scriitorului, nu al personajului, felul în care ni se arat` nebunia: o ma[in`rie perfect` [i diabolic`, în care nimic nu este l`sat la voia întîmpl`rii, o ceremonie riguros orchestrat` de voci [i viziuni care str`bat corpul, revin în m`runtaiele sale [i urzesc astfel un adev`rat pact cosmic al nebunului cu sensul universului. Cititorul lui Ion Vianu nu va putea uita prea repede magistrala [i cutremur`toarea descriere a nebunului Laban, tat`l naratorului, în toaleta casei de nebuni. Ca [i cum ar fi vorba despre o descompunere a luminii, întreg spectrul subiectivit`]ii se reg`se[te în extazul metafizic al defec`rii: enigma materiei, misterul fecund`rii, puterea creatoare, dialectica cerului [i a infernului, for]a demiurgic` a simbolului. Cei care mai cred c` vom g`si r`spunsurile la aceste probleme care ne fr`mînt` de la începuturile vremurilor în idei filozofice sublime sau în drumurile pe care ni le deschide [tiin]a se în[al`. |n nici un caz. Ion Vianu ne invit` s` scormonim în întunecimile fetide ale propriilor latrine, acolo unde se scurg dejec]iile, obiectul reprezentativ pentru propria noastr` condi]ie final`. Con[tiin]` subit iluminat` de splendoarea revela]iei, nebunul este [i martirul adev`rului omenesc,

Cine e victima [i cine c`l`ul? |nainte de orice, Ion Vianu este un autentic bijutier în construirea personajelor. Limbajul s`u este un instrument la fel de precis [i de sigur ca pana unui caligraf sau ca bisturiul unui chirurg de clas`, cu ajutorul c`ruia aduce la via]` dezmo[teni]i ai sor]ii, cutremur`tori pîn` [i în urî]enia lor exemplar`, diformi, cu „mers de insect`“, asimetrici [i dezechilibra]i. Corpurile se deformeaz` sub ochii no[tri, se contorsioneaz`, se de[urubeaz`, gesturile se descompun, se dezintegreaz`, totul e imperfect, iluzoriu [i

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

EVENIMENT

iar nenorocirea sa ne arunc` în realitatea a ceea ce sîntem de fapt – marionete ale limbajului, r`m`[i]e ale simbolurilor ce se ]es deasupra capetelor noastre, fantasme condamnate s` tr`im de-a pururi în spa]iul fic]iunii.

Cînd se întîmpl` contrariul, u[a va r`mîne închis`, iar acest b`rbat sau aceast` femeie vor trì o existen]` înl`n]uit` în certitudinea incestuoas` a carnalit`]ii materne. Ce expresie mai nimerit` decît „un mesaj palid“ ar fi putut întrebuin]a bietul Vladimir Vasiliu ca s` numeasc` influen]a tat`lui sù? M-a uimit foarte tare faptul c` doctorul Vianu a transmis tot acest complex prin extraordinara imagine a gurii de balen`. Sper ca riguroasa verosimilitate a acestei istorii s` nu fie cumva interpretat` de cititori în cheia realismului magic. Gura întredeschis` a balenei nu este o metafor`, ci este exact ceea ce exprim` [i nimic mai mult: sexul canibal al mamei. Cum scrie Vianu: „Ce e un nebun altceva decît unul care a pierdut sim]ul metaforei?“. A[a cum citirea acestei c`r]i ne arat` îns`, nu doar nebunii sînt cei care [i-au pierdut sim]ul metaforei. |l pierd popoare întregi, ]`ri, state, regimuri [i diferite alte coagul`ri sociale ale sl`biciunii omene[ti, care se refugiaz` în abstrac]iuni grandioase pentru a sc`pa de durerea mizerabilei particule de existen]` pe care o putem cuprinde. Iat` de ce sînt importante amintirile, iat` de ce nu trebuie s` uit`m, iat` de ce literatura continu` s` fie p`str`toarea memoriei, continu` s` pun` obstacole tendin]ei noastre nest`pînite de a ignora ceea ce sîntem [i ceea ce facem. Spre finalul romanului putem decoda [i ultima sa concluzie moral`, cea care izbucne[te din fondul originar al con[tiin]ei paranoice, mîndria lucid` a lui Laban, cel omorît de 20 de ori [i care a ren`scut de tot atîtea ori din îns`[i for]a sa vital`. „Eu – spune el f`r` s` se gr`beasc` [i aproape [optit – eu am fost întotdeauna unu.“ „Lips` de con[tiin]` a bolii“, gînde[te psihiatrul. Cum e posibil ca cineva care a trìt cel pu]in cinci vie]i s` poat` pretinde „a fi unu“? Ce este acel lucru care, în ciuda constantei fragment`ri a existen]ei, le confer` unora dreptul de a se proclama „unu“? R`spunsul nu poate fi decît unul singur: curajul, îndr`zneala de a nu ceda în fa]a adversit`]ilor lumii, le dur désir de durer al lui Paul Éluard. Doar aceast` certitudine ne poate da demnitatea de a fi unul în infinita u[ur`tate a universului. n

Rigoarea privirii analitice [i magia povestirii Nu avem, din p`cate, ocazia [i timpul s` lu`m în considerare [i alte particularit`]i ale operei lui Ion Vianu, mai ales pe acelea care pun în leg`tur`, într-un mod atît de aparte, clinica medical` [i literatura. Nu e suficient ca meseria de psihiatru s` te familiarizeze cu resorturile secrete ale fiin]ei umane. E nevoie [i de o sensibilitate poetic` aparte pentru a preschimba cunoa[terea clinic` în oper` de art`. Asemenea marilor arti[ti, doctorul Vianu posed` [tiin]a de a face s` dispar` urmele [tiin]ei din care provine o parte a inspira]iei sale. O s` amintesc doar cîteva dintre ele, de[i a[ putea s` v` împ`rt`[esc nenum`rate asemenea cazuri de efasare a [tiin]ei în carnea personajelor: declan[area psihozei ca moarte subiectiv`, disolu]ia imaginar`, halucina]ia verbal` ca enun] plin ce trimite la un enun] gol, feminizarea identit`]ii sexuale, multiplele forme cenestezice ale castr`rii, ruptura în registrul semnifica]iei [i multe alte caracteristici ale structurii psihotice pe care experien]a clinic` le investigheaz` [i pe care scriitorul român a reu[it s` le aduc` pe teren artistic, împrumutînd personajelor sale o întreag` rigoare a privirii analitice, dar restituindu-le, în acela[i timp, magiei povestirii. Ion Vianu cunoa[te foarte bine – datorit` dublei sale condi]ii, de psihiatru [i prozator – conexiunea intim` [i secret` ce poate provoca nebunia e[ecului în procesul de atribuire a simbolului paternit`]ii unui anumit subiect uman. C`ci înfruntarea misterului suprem al tat`lui este o datorie inconturnabil` pentru fiecare b`rbat sau femeie, acesta fiind simbolul simbolurilor, sigiliul incertitudinii creatoare, cheia magistral` care deschide poarta închisorii materne [i asigur` drumul spre diversitatea lumii.

traducere din limba spaniol` de Simona Sora

fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

INTERVIU

„Memoria este adev`rata intrig` a literaturii“ Ray Loriga Scriitor, scenarist [i regizor spaniol, Ray Loriga te impresioneaz` imediat prin look-ul rebel de vedet` rock, dar e suficient s` cite[ti cîteva pagini din C`zu]i din cer (cel mai recent tradus în române[te roman al r`u) pentru a te convinge c` nu e deloc un autor superficial sau monden. Nici m`car boem, într-un sens care, altfel, ne-ar plictisi. |n anii ’90, a debutat în reviste underground din Madrid, fiind asociat cu mi[carea cultural` „La Movida“, iar debutul s`u editorial propriu-zis s-a produs în 1992, cu romanul Lo Peor de todo. |n 1997, scrie [i regizeaz` filmul La pistola de mi hermano, o adaptare dup` Caidos del cielo, în acela[i an semnînd scenariul [i pentru unul dintre cele mai faimoase filme ale lui Pedro Almodóvar, Carne tremula. |n limba român`, i-au fost traduse romanele Eroi (2009) [i C`zu]i din cer (2010), ambele în traducerea lui Florin Gali[, la Editura Curtea Veche.

Ce a fost „La Movida“ [i în ce fel ai fost legat de ea? „La Movida“ a fost numit un moment de explozie a creativit`]ii [i a activit`]ii culturale – manifestat în moduri adesea foarte underground, n`scute în strad` –, care s-a petrecut în întreaga Spanie, cu predilec]ie în Madrid. Momentul ei de na[tere a fost imediat dup` moartea lui Franco, la finalul unei sinistre dictaturi morale, politice, sociale, care a durat aproape 40 de ani. Eu am prins doar ultima parte a mi[c`rii „La Movida“, eram foarte tîn`r, aproape un copil,

cînd se întîmplau toate aceste lucruri. {i, la finalul anilor ’80, cînd aveam 18 ani, am început s`-i cunosc, treptat, pe membrii ei [i s` intru în contact cu acest grup, care tr`ia ultimele zile ale mi[c`rii, ale „Movidei Madrilene“. A[a c` am început s` public într-o revist` underground, în care se concentrase mare parte din ceea ce se întîmplase în aceast` mi[care. Atunci, în acei ani, s-au pus bazele culturii fotografice [i cinematografice spaniole, ajunse celebre în întreaga lume – a fost o perioad` de mare efervescen]` intelectual`. Atunci au ap`rut personalit`]i ca Pedro Almodóvar, Miquel Barceló [i al]ii.

n Scriitor, scenarist [i regizor spaniol, Ray Loriga (n. 1967, Madrid) a debutat, în anii ’90, în reviste underground din Madrid, fiind asociat cu mi[carea cultural` „La Movida“, iar debutul s`u editorial propriu-zis s-a produs în 1992, cu romanul Lo Peor de todo, urmat de Heroes (1993), Dias extraños (1994) [i Caidos del cielo (1995). A mai publicat romanele Tokio ya no nos quiere (1999), Trífero (2000), El hombre que inventó Manhattan (2004), Ya sólo habla de amor (2008) [i o povestire pentru copii, Los indios no hacen ruido (2006). |n 2007, a publicat volumul de povestiri [i articole Días aún más extraños, iar în 2009 – volumul de povestiri Los oficiales y El destino de Cordelia. Cel mai nou roman al s`u, ap`rut anul acesta, se nume[te Sombrero y Mississippi. |n limba român`, i-au fost traduse romanele Eroi (2009) [i C`zu]i din cer (2010), ambele în traducerea lui Florin Gali[, la Editura Curtea Veche.

INTERVIU

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

La noi s-a vorbit mult, dup` ’89, despre rezisten]a prin cultur`. |n Spania cum a fost? „La Movida“ este mai degrab` explozia de dup` rezisten]a cultural`. Cei din „La Movida“ erau copiii celor care f`cuser` adev`rata rezisten]` cultural`. |n Spania, rezisten]a cultural` fusese f`cut` de cei din genera]ia anterioar`, cu un centru important în Catalonia, mai exact în Barcelona. A existat deci o puternic` rezisten]` prin cultur` [i la noi, în vremea dictaturii franchiste. Ce te face scriitor? {coala, cursurile de creative writing – conteaz` lucrurile astea? Lectura te face cu adev`rat scriitor. Eu n-am urmat nici o facultate, n-am fost la nici un atelier de creative writing, n-am avut nevoie de a[a ceva. Am citit, în schimb. Nu am înv`]at s` scriu la o [coal`, [i nici nu cred c` vreo [coal` te poate înv`]a s` scrii. E adev`rat c` am ajuns apoi [i la facultate, [i la ateliere de creative writing, dar nu ca student, ci ca profesor (rîde)... Lectura marilor mae[tri nu este riscant`, în sensul c` influen]a lor poate fi prea mare? Am fost inspirat [i am primit influen]` eu însumi de la diver[i scriitori. E firesc. Nu e o decizie care-]i apar]ine, acest lucru se întîmpl`, e un fel de fatalitate. Dar mai întîi e[ti cititor, abia apoi devii scriitor, iar atunci cînd devii scriitor nu încerci s` copiezi, ci s` te exprimi pe tine. Scrisul bun te face cu adev`rat ceea ce e[ti. |n tinere]e am citit mult din Miguel de Unamuno [i din al]i scriitori ai secolelor trecute, apoi am trecut la Bukowski [i Palahniuk, astfel c` am înv`]at lucruri diferite de la scriitori diferi]i, îns` felul în care scriu o fraz` [i modul în care compun o carte, cum construiesc intriga [i personajele, toate acestea m` reprezint` pe mine. N-am studiat la facultate literatura pentru c` acolo totul e aranjat cronologic, pe genuri etc., de aceea am preferat întotdeauna libr`riile [i rafturile unde c`r]ile sînt a[ezate alfabetic, unde nu exist` frontiere între secole, literaturi [i genuri. Experien]a de scenarist te schimb` ca scriitor? Nu cred c` ar trebui s` se întîmple a[a ceva. Eu separ foarte bine lucrurile. Tocmai am spus c` nu am f`cut nici o [coal` ca s` devin scriitor.

|n schimb, am urmat ni[te cursuri pentru a deveni scenarist. Era o idee care m` rodea constant, în timp ce scriam romane, dar m` gîndeam la asta ca o meserie aparte. A scrie scenarii e tot un mod de a scrie, dar nu e literatur`. Prin urmare, cele dou` tipuri de scriitur` nici nu se concureaz`, nici nu se influen]eaz` reciproc. Pur [i simplu sînt diferite. Scrii zilnic, scrii [i „în minte“? E un proces chinuitor? Nu, nu e chinuitor... cu pu]in efort mergi înainte sau mergi înapoi, depinde. E o lupt`, într-adev`r, dar n-a[ zice c` e o suferin]`. Eu scriu foarte disciplinat, foarte metodic, în fiecare zi. Opt ore, zi de zi. Evident c` în aceste opt ore nu scriu încontinuu, dar ele sînt dedicate scrisului: notez, m` gîndesc, citesc, recitesc [i abia apoi scriu. Nina Berberova spunea c` doar boga]ii se pot mîntui, pentru c` ei au suficient timp s` se gîndeasc` la asta. Scriitorii au nevoie de siguran]` material` ca s` scrie? Nu, nici vorb`, eu unul nu sînt bogat, [i totu[i, scriu. Dar sigur c` trebuie s` ai o independen]` sau un context material prielnic, pentru c` scrisul e o munc` destul de grea, î]i cere mult timp [i enorm de mult` energie. Dac` lucrezi în min` sau dac` stai opt ore la un birou, orice fel de munc` ai face acolo, la finalul programului nu mai ai resurse s` scrii, e[ti deja epuizat... Dar, sigur, nu trebuie musai s` fii ca Proust, s` ai o familie protectoare, bogat`, care s` te ajute financiar [i tu s` po]i scrie, f`r` s` faci nimic altceva. Asta se întîmpl` foarte rar. Cazul meu personal e simplu, eu nu am bani mul]i, dar cei pe care îi am i-am ob]inut scriind.

„Pl`cerea de a fi «pe drum»“ Ai trìt în mai multe ora[e mari. „Nomadismul“ `sta e parte dintr-un proiect literarexisten]ial? Am avut, într-adev`r, posibilitatea, libertatea de a c`l`tori mult, dar de trìt propriu-zis, am trìt doar la Madrid [i în New York. Acum trìesc la New York. {i cred c` da, e vorba de un fel de „drum“, în sensul lui Kerouac, un drum care

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

INTERVIU

te define[te. M` mi[c mult, evit pericolul vie]ii, îmi place s` schimb locuri, situa]ii, îmi place s` c`l`toresc de dragul c`l`toriei... Simt c` dorin]a asta de a cunoa[te oameni, locuri, civiliza]ii din afara ]`rii mele, pl`cerea de a c`l`tori le-am avut întotdeauna, au fost mereu în mine. {i bineîn]eles c` aceast` pl`cere de a fi „pe drum“ [i experien]ele mele de c`l`tor s-au amestecat cu scrisul meu. Eu vin din tradi]ia literar` spaniol`, pe care o respect foarte mult, dar, în acela[i timp, m-a interesat întotdeauna literatura universal`. Cred c` [i aceast` pasiune pentru literaturile lumii e tot un fel de nomadism. |n romanul Eroi, tema c`l`toriei este strîns legat` de moarte... Da, în general, rela]ia cu moartea este foarte dur`. Nu e ceva ce ne place s` discut`m, e ceva care ni se întîmpl`, de aceea literatura, filmul [i alte forme artistice sînt toate, în definitiv, moduri de a îmblînzi frica de moarte. Nu doar frica de moartea noastr`, ci [i frica de moartea celor dragi. M-a interesat întotdeauna felul în care tinerii rela]ioneaz` cu subiectul mor]ii. |n rock-ul gotic sau de Halloween, de exemplu, vezi c` la ei moartea e înc` departe [i, de aici, o anume u[urin]`. Pentru ei moartea e un joc, un joc care ucide, uneori. Dar tinerii se joac` cu ideea mor]ii tocmai pentru c` e atît de îndep`rtat`. E vorba mai mult de fascina]ie decît de fric`. Cînd îmb`trîne[ti îns`, lucrurile se complic`, jocul se termin` [i deodat` vezi c` totul e pe bune. La tine cum e, dat fiind c` ai o vîrst` de mijloc? M` simt destul de b`trîn ca s` fiu îngrijorat. Sincer, nu m` simt la mijloc, doar sper s` fiu la mijloc. Unii ajun[i la 40 de ani cump`r` ma[ini, au iubite tinere, toate acestea fiind diverse feluri de a fugi, de a se p`c`li c` mai e mult pîn` la moarte. Eu m` simt destul de matur încît s` accept umbra care se apropie de mine. Are aceast` acceptare leg`tur` [i cu faptul c` în tinere]e ai fost epileptic? Cînd eram tîn`r aveam deseori crize de epilepsie, dar acum tr`iesc ordonat, evit excesele [i asta nu mai e o problem`. Epilepsia mi-a stîrnit îns` interesul pentru neurologie. Am realizat c`

neurologia ne controleaz` via]a mai mult decît psihologia, pentru c` reac]iile noastre sînt neurologice. Sîntem mai degrab` ma[ini neurologice decît ma[in`rii psihologie, de unde [i expresia natural brain reactions. |n ce fel ]i-a influen]at literatura experien]a epileptic`? Realizînd c` literatura este memorie tip`rit` [i c`, din fericire, exist` nenum`rate feluri de a o scrie. Literatura este memoria viitorului, memoria este adev`rata intrig` a literaturii. }i-ai imaginat vreodat` o variant` a romanului Eroi, dar cu scriitori celebri, nu cu muzicieni? Nu, nu m-am gîndit la asta pîn` acum dintr-un motiv foarte simplu: scriitorii nu prea sînt staruri, ei sînt muncitori, trudesc. Iar starurile, a[a cum [i le imagineaz` toat` lumea, nu prea muncesc. Nu vreau s` spun c` ele n-ar lucra [i n-ar face eforturi pentru a-[i men]ine aura, bineîn]eles, dar figura asta „estetic`“, pu]in superficial`, pu]in infantil` a starului, pe care o avem to]i în minte, nu coincide cu imaginea pe care o am eu despre un scriitor. Ni se pare grozav c` scrii cu umor. E important s`-i faci pe cititori s` rîd`? Cînd predau la ateliere de creative writing le spun mereu studen]ilor c`, dac` vor scrie trei pagini complet lipsite de umor, nu le va citi nimeni. E foarte important, e esen]ial chiar, s`-]i faci cititorii s` rîd`...

INTERVIU

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

„Cînd te ajunge plictiseala lumii întregi...“

Pì eu am decis s` tr`dez cartea direct, f`cînd acest film (rîde). Din fericire, filmul nu are violen]a c`r]ii [i, tot din fericire, n-are nici un pic de respect pentru autor, întrucît autorul sînt eu însumi. Asta fiind situa]ia, puteam s` m` tr`dez f`r` nici o problem`, f`r` nici o remu[care. Ceea ce am [i f`cut. A fost un avantaj pentru scrisul tù faptul c` i-ai cunoscut de timpuriu pe Almodóvar [i Saura? Nu a fost un avantaj în sine, fiindc` nu exist` o metod` ideal` pentru a ajunge la scris. Fiecare cre[te, trìe[te [i scrie în felul lui, nu cred c` se poate face un scriitor dup` o re]et` anume. Am fost extrem de norocos s` lucrez ca scriitor cu Almodóvar [i Saura, ni[te mae[tri, pentru c` am avut astfel oportunitatea de a înv`]a din interior. Dar asta a fost mai degrab` o experien]` personal`, c`ci în fa]a scrisului sîntem fa]` în fa]` cu noi în[ine. Care e cea mai important` calitate pentru un scriitor? F`r` de care nu se poate... Po]i s` înve]i s` scrii [i s` ajungi la un anumit nivel de profesionalism, s` zicem. Ceea ce nu se poate înv`]a, îns`, e s` ai un stil, un stil al tù. Stilul se educ`, dar pornind de la o baz`, aproape intuitiv. Construc]ia, dezvoltarea, epicul – astea se mai pot înv`]a, într-un fel, dar cu stilul e mai greu. De multe ori, talentul înseamn` s` ai ureche bun` [i s` ai un sim] vizual dezvoltat, s` „vezi“ imaginile pe care le descrii, cum se zice... O lectur` plin` de talent te poate duce la o scriitur` bun`, talentat`. Ai vrut s` faci, în C`zu]i din cer, [i o critic` a societ`]ii de consum? Am vrut s` critic celebritatea de moment, trec`toare, celebritatea de carton, expunerea public` a lucrurilor personale [i fascina]ia asta pentru violen]`. Toate aceste lucruri le vedem zilnic în pres`, în toate mediile – TV, ziare, radio –, pe care, de altfel, le consider foarte dùn`toare. {i nici unul dintre noi nu e nevinovat, pentru c` sîntem to]i parte din aceast` ma[in`rie. Chiar [i eu, care scriu o carte despre acest subiect – sînt [i eu, într-un fel, parte din ea. E un fel de vinov`]ie comun`. {i cum ie[i, pîn` la urm`, din acest cerc vicios?

Copiii t`i citesc? Ce vîrst` au? Unul are 11 ani, cel`lalt 5. Cel mai mare cite[te [i chiar îi place. Nu-mi fac griji c` trebuie s`-l oblig, s`-i impun s` citeasc` – cite[te singur. Cred c` lectura e o salvare, nu o obliga]ie. {i atunci cînd plictiseala lumii întregi ajunge s` te cople[easc`, evident c` te salvezi citind. Pentru c`, paradoxal, aceast` senza]ie de plictiseal` e cu atît mai mare cu cît num`rul acestor alternative comode, simple de a-]i petrece timpul – iPod, Internet, play station, televiziune prin cablu – e mai mare. Cu cît ai mai multe gadget-uri, de pild`, cu atît te plictise[ti mai repede. {i atunci, normal, spiritul cere ceva mai mult. E momentul cînd intr` în ecua]ie literatura. Citesc c`r]ile copil`riei tale sau e nevoie de o alt` literatur` pentru copiii din zilele noastre? Da, sigur c` citesc [i unele c`r]i din copil`ria mea. {i acele c`r]i – unele dintre ele, cel pu]in – sînt c`r]ile copil`riei tat`lui meu [i chiar ale copil`riei bunicii mele. Ea era o mare cititoare. |ntr-un fel, cred c` e un fel de lan] de cititori care se continu` înc`, se pare, în familia noastr`. Normal c` exist` [i c`r]i mai noi, gîndite pentru copiii de azi, dar sînt multe cele care se mo[tenesc de la o genera]ie la alta. S` în]elegem c` s-a cultivat aceast` pasiune înc` din familie. Avea]i c`r]i în cas`? Nu aveam prea mul]i bani, dar cei care existau erau pentru a cump`ra c`r]i. Aveam multe c`r]i în cas`, [i `sta a fost un mare noroc. Un privilegiu, a[ zice... Ce ai în comun cu pu[tiul din Eroi? Mai nimic. Acolo e vorba de un pu[ti care cre[te înconjurat de rock, pe cînd eu, la vîrsta lui, eram deja un fan al jazz-ului. Ascultam Dixie Gillespie, John Coltrane, Billie Holliday... Am fost s`-l v`d pe Miles Davis în concert de trei ori. Ai f`cut un film dup` romanul C`zu]i din cer, dar de multe ori adaptarea cinematografic` reu[e[te s` tr`deze cartea. Cum a fost în acest caz?

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

INTERVIU

Cred c` exist` o sc`pare personal` a fiec`ruia, una intelectual` [i spiritual`. E destul de greu s` g`se[ti moduri colective de salvare. Te salvezi singur. }i-ai fi dorit ca un regizor anume s` fi f`cut filmul dup` C`zu]i din cer? Nu cred, nu prea m-a interesat chestia asta, sincer, l-am f`cut eu [i îmi asum. Cert e c`, vorbind acum la modul general, odat` ce [i-a cedat drepturile pentru o carte unui produc`tor sau unui regizor, scriitorul devine un simplu spectator al filmului rezultat din afacerea asta. Nu mai are nici un drept s` intervin`, s` se plîng` sau s` se v`ic`reasc`. {tiu destui scriitori care au protestat fa]` de adapt`rile cinematografice ale operelor lor, de[i ei au fost de acord cu aceste adapt`ri. Teoria mea e c`, dac` iei banii, atunci î]i ]ii gura (rîde). Erai la New York cînd au avut loc atentatele de la WTC. Nu te-ai gîndit s` scrii un roman inspirat de acel moment? Nu, mi-am zis c` acea teribil` experien]` trebuie s` se decanteze cumva. New York Times m-a rugat atunci s` scriu un text, dar am preferat s` citesc ce scriau al]ii, s` observ comportamentul oamenilor, str`zile... Cu to]ii eram atunci suprasatura]i de informa]ii, dar adev`rata informa]ie este întotdeauna îngropat` sub ceea ce se vehiculeaz` în media.

De pe Google afli totul despre nimic, dar în termeni de politic` – nu teorii, ci comploturi... Eu cred c` nu [tim, de fapt, mare lucru, informa]ia e complex`, iar unirea punctelor pentru a vedea întregul desen este aproape imposibil`. De exemplu, Carla Bruni [i Nicholas Sarkozy sînt dou` personaje importante [i sînt prezen]i în multe publica]ii, dar ei nu înseamn`, de fapt, nimic. Acest gen de expunere blocheaz` adev`rata informa]ie. De aceea, am preferat s` stau deoparte de tot ceea ce s-a întîmplat în 9/11, nu aveam ce scrie atunci, totul era mult prea aproape. Ai vreun plan n`stru[nic de a scrie ceva complet diferit în viitor? |ntotdeauna am inten]ia s` scriu lucruri foarte diferite de la o carte la alta. Dac` ai citi cele mai recente c`r]i ale mele, netraduse deocamdat` în român`, ai vedea c` ele nu au nimic în comun nici cu Eroi, nici cu C`zu]i din cer, sînt romane cu ton [i pove[ti complet separate, complet diferite. Evident c` exist` un element comun în toate: se poate vedea „firul“, se poate vedea urma mîinii mele în fiecare. Dar îmi doresc s` schimb în permanen]` [i s` încerc multe în viitor, pentru c`, în fond, asta e provocarea. n interviu realizat de Florina P\rjol [i Marius Chivu

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

PROFIL

„Cultura memoriei“ Beate Köhler

Directoarea Institutului Goethe – Bucure[ti Germania este probabil una dintre pu]inele ]`ri în care fondurile guvernamentale pentru cultur` au produs [i profit: func]ionarii culturali de aici [i-au dat repede seama c` subven]iile masive din zona crea]iei sînt perdante dac` nu sînt înso]ite [i de programe inteligente dedicate recep]iei. Institutul Goethe de la Bucure[ti este mereu în c`utare de public [i produce, de fiecare dat`, idei novatoare. Miza: cucerirea publicului tîn`r. Vreme de decenii institu]iile culturale din Europa Occidental` s-au concentrat în primul rînd pe sus]inerea crea]iei: s-au subven]ionat diverse domenii (de ni[`) ale literaturii, s-a încurajat debutul, s-au sprijinit c`r]ile scumpe (volume ilustrate, dic]ionare, enciclopedii), s-au promovat clasicii etc. Str`lucirea mondial` a crea]iei contemporane germane se datoreaz` în mare m`sur` [i programelor iscusite de promovare [i ini]iativelor îndreptate spre educarea publicului. Nu po]i produce pe stoc, la infinit, dac` nu ai [i o pia]` de desfacere – aceast` regul` e valabil` [i în economia bunurilor culturale. Diploma]ia cultural` german` pare s` fie ghidat` de acelea[i principii: departe de a

promova – facil – numele mari [i valorile sigure, institu]iile care reprezint` cultura german` în str`in`tate se concentreaz` pe c`utarea unor pie]e noi. Institutul Goethe este vîrful de lance al diploma]iei culturale germane. Cu re]eaua sa dezvoltat` în zeci de centre [i antene regionale, el radiaz` peste tot bog`]ia crea]iei contemporane [i se lanseaz` în schimburi [i sinergii interesante pe pie]ele locale. Programele Institutului Goethe nu sînt structurate pe o linie general`. Exist` doar strategii regionale [i priorit`]i stabilite la nivel local. Institutele func]ioneaz` în baza unei autonomii – ele î[i hot`r`sc singure activit`]ile [i temele abordate în func]ie de pia]a cultural` local` [i de interesele publicului. „De regul`, intervenim acolo unde exist` nevoie de «înt`riri». Programele noastre sînt menite s` sprijine, s` consolideze via]a cultural` dintr-o regiune, s` acopere ni[te goluri“, explic` directoarea Beate Köhler. Chiar [i pe pia]a cultural` exist` un mediu tot mai concuren]ial – [i atunci temele [i evenimentele propuse trebuie s` se înscrie în strategii subtile. Ele trebuie s` acopere ni[te nevoi în cultura unde sînt programate [i, în acela[i timp, s` comunice valori ale Germaniei contemporane.

Madrid, Cairo, Bucure[ti Beate Köhler a studiat germanistic`, [tiin]e politice [i istoria artei – o forma]ie care cadreaz` bine cu profilul diploma]iei culturale. |nc` din timpul studiilor a lucrat ca profesoar` de german` pentru Institutul Goethe. Primul post de directoare a unei filiale din str`in`tate l-a ob]inut în 1996, la Madrid. Au urmat Cairo, în 2002, [i apoi Bucure[ti, din aprilie 2009. |ntr-un mare ora[ occidental, misiunea Institutului Goethe e în acela[i timp motivant` [i dificil`. „La Madrid se întîmpl` mereu cîte ceva, scena e mereu ocupat`, fie c` vorbim de evenimente literare, arte plastice, muzic`, teatru, cinema... E poate un pic frustrant s` intri în concuren]` cu asemenea evenimente, pentru c` Institutul Goethe, ca de altfel majoritatea institu]iilor similare din Europa, nu dispune de mijloacele financiare necesare unei promov`ri agresive a evenimentelor sale. Cum s` te compari cu Prado? Cum s` te lup]i (pentru public) cu Filarmonica? Dar tocmai aici intervine [i partea challanging, pentru c` trebuie s` fim mereu inventivi, s` g`sim ni[e în care s` putem fi vizibili.“

PROFIL |n Egipt [i în lumea arab`, totul e diferit, acolo oamenii au o cu totul alt` rela]ie cu fenomenul cultural, poveste[te Beate Köhler. „Exist`, din motive religioase, o re]inere, chiar o cenzur` în artele vizuale. Iar teatrele sînt de asemenea slab dezvoltate.“ |n schimb, publicul e foarte deschis pentru evenimente literare [i – spre deosebire de Europa Occidental` – pentru poezie. Exist` forme combinate de poezie cu muzic`: sînt genuri care în Occident aproape c` nu mai exist`. „Pentru Institutul Goethe, e un teren deosebit de fertil. Am avut parte de numeroase întîlniri interesante“, î[i aminte[te Beate Köhler. Dup` cî]iva ani la Cairo, [i-a zis c` e din nou timpul s` se întoarc` în Europa, „la raporturi familiare, într-un spa]iu cultural ale c`rui resorturi le poate intui“. A[a a ajuns la Bucure[ti. „Una dintre surprize a fost s` g`sesc aici o cultur` tîn`r` foarte vie. E adev`rat, zona culturii tradi]ionale trebuie înc` s` dep`[easc` vechile structuri, s`-[i înnoiasc` institu]iile învechite. Dar am remarcat cu bucurie c` exist` o înfloritoare cultur` tîn`r`, cultura festivalier` e în plin elan (mereu aflu de un nou festival). Am citit recent într-o revist` german` un articol

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

PROFIL

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

despre arti[tii vizuali din România. Tilul era «Tineri, s`lbatici [i zglobii». Pe mul]i dintre arti[tii cita]i i-am cunoscut, îi urm`resc în galerii [i expozi]ii. A[a c` titlul nu e deloc nepotrivit.“

necta]i la ce se întîmpl` în restul Europei [i al lumii, particip` cu regularitate la tîrguri [i saloane interna]ionale, iar reprezentan]a Frankfurter Buchmesse anim` în mod constant aceast` re]ea cu ac]iuni [i evenimente specifice. A[a c` nu literatura e prioritatea, nu aceasta e zona de interes principal... Atunci cînd, totu[i, avem programe legate de cultura scris`, nu intervenim în mod direct pe pia]a de carte. Se întîmpl`, de pild`, s` promov`m autori germani interesan]i, dar necunoscu]i aici – [i atunci îi invit`m s` se întîlneasc` cu publicul [i cu editorii.“ Herta Müller – care va veni la Bucure[ti, la invita]ia Institutului Goethe, pentru a-[i prezenta romanul Leag`nul respira]iei (publicat la Editura Humanitas) – nu este o scriitoare necunoscut`. Dimpotriv`. Ea a fost invitat` tocmai pentru c` este o autoare reprezentativ` pentru literatura german` contemporan` [i are ce transmite publicului de aici“. |ns` acest tip de eveniment e mai degrab` excep]ia; cele mai multe programe se axeaz` pe un dialog interdisciplinar. Anul trecut, în noiembrie, în cadrul S`pt`mînii culturale a Germaniei, Institutul Goethe a invitat cî]iva scriitori la o întîlnire pe tema c`derii Zidului Berlinului. „1989 a fost un moment important în istoria ambelor ]`ri, [i atunci ne-am gîndit c` un dialog literar ar fi util.“ Tot de cultivarea memoriei [i de trecutul recent se leag` [i programul „Wagnis der Erinnerung“. Institutul Goethe a invitat mai mul]i scriitori din Europa s` scrie un text literar pe tema memoriei („alesul“ din România e Filip Florian, un autor care s-a mai confruntat cu aceast` tem` în romanele sale). La lista autorilor invita]i au mai fost ad`ugate ulterior dou` nume – Herta Müller [i Orhan Pamuk, doi scriitori importan]i, ambii distin[i cu Premiul Nobel, care s-au ocupat intensiv de cultivarea memoriei în opera lor. Toate aceste texte vor fi publicate într-o edi]ie special` a revistei Horen [i prezentate la toamn`, la Frankfurter Buchmesse.

Arte [i carte

|ntr-adev`r, artele vizuale par s` fie un domeniu prioritar pentru Institutul Goethe de la Bucure[ti, care sprijin` constant schimburi între arti[tii români [i germani. Acum trei ani, programul „Arta în spa]iul public“ a scos la iveal` cît de divers` [i de animat` e scena artelor din România. Cît prive[te industria de carte, „România face parte din ]`rile europene cu mare tradi]ie în privin]a literaturii, e o ]ar` a c`rei scen` literar` e foarte bine dezvoltat`. Exist` deja o infrastructur` destul de bun`, editurile func]ioneaz` normal, profesioni[tii din domeniu sînt bine co-

Lecturile vii O direc]ie important` de ac]iune a Institutului Goethe este promovarea traducerilor. „|n aceast` toamn`, la Portul Cultural Cetate, conti-

nu`m atelierul de traducere început anul trecut, în parteneriat cu Centrul de Carte German`.“ Cî]iva traduc`tori de german` din ]`ri esteuropene se vor întîlni cu scriitorul Tobias Elsäßer. |n centrul aten]iei este literatura pentru copii [i tineri. „Ne-am dat seama c` acesta e un sector înc` slab dezvoltat al pie]ei de carte, c` editurile nu au investit înc` suficient pe acest teren [i c` o discu]ie aplicat` despre limbajul tinerilor, despre tematic`, despre responsabilitatea traduc`torilor – mai ales a celor de carte pentru copii – e binevenit`.“ Lecturile publice sau dezbaterile pe marginea unor c`r]i ajut` mult la promovarea autorilor [i, pîn` la urm`, la succesul de pia]` al c`r]ii. |ntr-adev`r, lecturile publice au tradi]ie peste tot în spa]iul de expresie german`: autorii merg în cafenele, libr`rii [i case literare (Literaturhäuser) [i citesc fragmente din scrierile lor. De ce nu este agreat` aceast` form` de comunicare [i în România? Lecturile publice ]in, pîn` la urm`, de tradi]ia cafenelei (literare), a salonului – tradi]ie ce a existat [i aici, cel pu]in în perioada interbelic`, dac` nu [i înainte de Primul R`zboi Mondial. |n timpul totalitarismului, asemenea întîlniri erau mai degrab` pasagere [i izolate, regimul [i organele represive considerîndu-le, din „conspirativit`“, periculoase. Reluarea tradi]iei e anevoioas`. Chiar dac` mul]i editori [i autori sînt con[tien]i c` prin lecturile publice ar putea crea [i fideliza cititori. Pentru Beate Köhler, lecturile publice sînt un capitol dificil în România: „Nu exist` din partea publicului o a[teptare pentru un asemenea dialog. E înc` [i mai greu s` invi]i, la Bucure[ti, un autor german – pentru c` ar fi nevoie de traducere. Or, o lectur` mediat` de traduc`tor e deja un acte manqué, de vreme ce spectatorii nu pot intra într-un dialog direct cu autorul“. Ce s-ar putea face? „Cred c` un tîn`r din România ar fi la fel de încîntat ca un tîn`r din Germania s` asculte cum i se cite[te literatur`. Odat` ce le propui oamenilor o lectur` vie, pl`cut` a unui text de calitate, îi cî[tigi oricum pentru carte, a[a c` efortul nu ar fi gratuit.“ n

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

Hannah Arendt este una dintre figurile marcante ale gîndirii politice moderne. Autoare a monumentalului volum Originile totalitarismului, care a redefinit termenii analizei celor dou` ideologii totalitare ale secolului XX, Hannah Arendt este unul dintre numele de referin]` în bibliografiile studen]ilor din [colile de [tiin]e socio-umane. Literaturhaus Berlin i-a consacrat, în urm` cu cî]iva ani, o expozi]ie impresionant`, care reune[te fotografii, manuscrise [i obiecte personale ale scriitoarei. Institutul Goethe prezint`, în octombrie, la Bucure[ti, aceast` expozi]ie, în cadrul unui program care urm`re[te – inclusiv prin comunic`ri [tiin]ifice [i conferin]e publice – toate dimensiunile operei sale.

Matei Martin

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

LOCURI DE CITIT Ioana Bot

BAnQ Ar putea fi un joc de cuburi metalice, verzui, cu reflexe de sticl` r`sfrîngînd mi[c`rile ora[ului, ca pe ni[te valuri: de oameni, de ma[ini [i de nori (deasupra: nu cred s` fi v`zut niciodat` atîta întindere de ceruri, pe albastrul idilic al c`rora s` fo[neasc`, infinit, panglici de nori întinse, orizontale, sugerînd spa]ii înc` [i mai mari decît cel cu care m` luptam în fiece clip`...). Este, incontestabil, un reper cultural [i – deci – arhitectonic, în Montreal-ul palimpsestic, din Centre ville, acolo unde ajung înc`, la autogaracap`t de linie, autocarele Ogarului cenu[iu (cunoscute mie din c`r]ile de reportaje ale lui Romulus Rusan), acolo unde se ridic` deasupra asfaltului doar jum`tate din cazemata Universit`]ii Québec-ului din Montreal (restul e sub p`mînt, ca toate institu]iile serioase ale ora[ului, probabil...), acolo unde încep bulevardele nesfîr[ite ale pub-urilor posh, trendy, chic [i multiculturale, Village-ul celor care „nu s\nt ca noi, dar s\ntem mîndri c` îi l`s`m s` se manifeste tocmai în inima ora[ului“ (traduc [i rezum logica local` a toleran]ei, pentru mine – surprinz`toare, prin implicitul s`u intolerant). St` la r`scruce de bulevarde, col]uroas` [i str`lucitoare – ceea ce, pe fundalul de metal ruginit care d` tonul coloristic al ora[ului, al`turi de c`r`mida aparent` ca sîngele închegat [i de granitul amintind oasele sp`late ale vechilor dinozauri, ceea ce, a[adar, o singularizeaz` în textura urban`. O cl`dire str`lucitoare, „ca nou`“, într-o lume unde

ceea ce e vechi e chic, iar ceea ce nu e vechi trebuie m`car s` aib` decen]a de a-[i juca vechimea... unisecular`. Lumea nou`, cu obsesiile ei. Cu nostalgia Europei, de unde continu` s` vin` oameni pustii]i de dor [i, totodat`, ar[i de visul unei lumi mai bune, începute de la început. Vorbesc despre sediul montrealez al Bibliotecii [i Arhivei na]ionale a Québec-ului, BAnQ (www.banq.qc.ca – pentru c` nimic nu e, aici, canadian înainte de a fi, neap`rat, québec-ez, „chebechez“, cum pronun]` românii locului, cu e-uri închise ca la Slobozia sau deschis-ezitante ca la Carei...). |n lupta dus` zi de zi, text de text, traducere de traducere, cu engleza vecin`, infiltrat` [i dominant`, statutele Bibliotecii [i Arhivei na]ionale o proclam` pe aceasta ca „institu]ie cultural` care are drept misiune achizi]ionarea, conservarea [i difuzarea patrimoniului documentar publicat, arhivistic [i filmic al Québec-ului sau relativ la Québec“. Ea trebuie s` ofere oric`rui cet`]ean din Québec (local, prin filiale sau prin Internet) acces gratuit la colec]ii universale, ca [i la serviciile unei biblioteci publice de anvergur`. Vasul amiral are în flotila sa centre satelit, la Gatineau, Québec, Rimouski, Rouyn-Noranda, Saguenay, Sept-|les, Sherbrooke [i Trois-Rivières, nume pe care le po]i silabisi ca într-un descîntec [i care marcheaz` nu doar arealul unde se vorbe[te oficial franceza – [i care se revendic` de la o mo[tenire cultural` latin` –, ci [i alte limbi [i culturi locale,

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

LOCURI DE CITIT

minoritare, protejate prin lege. Dac` e s` m` iau dup` ceea ce aud pe strad` sau citesc pe pere]ii ora[ului, dup` limbile din universitate sau dup` fondul sonor haotic al ora[ului, BAnQ e vasul amiral al unei b`t`lii pierdute deja, dar pe care continu` s` o conduc`, orgolioas`, în pofida eviden]ei cotidiene. Limba englez` e pretutindeni: mi s-a întîmplat s` întîlnesc persoane care nu [tiau fran]uze[te (vînz`tori, [oferi de autobuz, portari), dar toat` lumea „cade“ în engleza basic ca în adev`rata lingua franca a realit`]ii canadiene din anul de gra]ie 2010. Mi se pare c` pozi]iile politice ale BAnQ (ce oglindesc de fapt politica provinciei, de la vl`dic` pîn` la opinca aparatului de stat) s\nt o bun` metafor` a imperativelor prezerv`rii mo[tenirii culturale, cu orice pre] [i împotriva oric`rei eviden]e, pragmatice, a cotidianului. Chiar dac` nu mai e decît o mo[tenire, o nostalgie ([i o va egala curînd pe cea a Europei l`sate în urm`, cu care o v`d unindu-se în cîteva decenii), o utopie, francofonia e prezent`, prime[te corp [i conservare; francofonia ca loc de memorie, limba uitat` ca inscrip]ie genetic` a unei origini pretins „indelebile“. Colonii abandonate de metropol`, provinciile canadiene au înv`]at s` navigheze abil la ciocnirea dintre curen]ii reali ai devenirii civiliza]iei [i

cei imaginari, ai constructelor culturale despre origini, identitate, neam [i misie viitoare. Pentru toate aceste probleme – [i reu[ite – ale politicii na]ionale chebecheze, ale politicilor culturale provinciale, BAnQ e un exemplum. Un loc esen]ial, în sine: etaje [i subterane cu hale uria[e în care accesul e liber la raft, l`mpile noi imit` design-ul celor vechi, de la universit`]ile din ivy league, care [i ele copiau s`lile de lectur` (britanice [i faimoase), computerele î]i dau universul în vîrful degetelor [i lumea cititorilor intr` [i iese, orbitînd singur`t`]i-de-cititor în m`ri de carte, insule de fotolii, sirene am`gitoare de cafea automat`, peninsule de control, depozite de bagaje, informa]ii [i vizite ghidate. La jum`tatea drumului între uzina hipereficient` [i templul unde se mai sluje[te vechilor zei: dar poate c` asta e soarta Bibliotecii în noul mileniu? Cele mai eficiente servicii „de la sine în]elese“ ale unei biblioteci se îmbin` cu unele de totului aparte. Pasiunile mele de cititoare impenitent` se îndreapt` spre dou` din ele, cum... n-am mai v`zut prin alte p`r]i (dar poate c` n-am c`l`torit destul, în Lumea Nou` – în orice caz!). Vre]i s` citi]i vara aceasta numai romane inspirate de lumea Toscanei europene? Sau avîndu-l ca erou pe Ulise, r`t`citorul? Sau, dim-

LOCURI DE CITIT

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

potriv`, numai scrieri care îi dau cuvîntul t`cutei Penelope? Pove[ti cu pisici sau memoriale de pe planete necunoscute? Exist`, la BAnQ, serviciul Romans@lire, motor de c`utare care v` permite s` alege]i din listele tuturor c`r]ilor scrise sau traduse în francez`, din 2000 încoace, ca [i între toate c`r]ile literaturii chebecheze dintotdeauna, c`utînd cu cuvinte-cheie destul de detaliate. A[ fi putut citi o var` numai c`r]i despre libelule albastre, ar]ari canadieni, veveri]e pozna[e [i eroine depresive în contrapunct, s` fi vrut...! Biblioteca mai pune la dispozi]ia p`rin]ilor (mereu în criz` de timp) serviciul on-line R@conte-moi une histoire! [Spune-mi o poveste!], unde se pot conecta oricînd, pot alege cartea [i lectura ce le place, [i apoi pot l`sa pu[timea familiei în ascultare, dinaintea unui ecran care îi cite[te [i o adoarme, la nevoie. |nc` un pic [i o va [i îmbr`]i[a în locul nostru, îmi zic. Pove[tile pentru copii s\nt accesibile în francez`, dar [i în montagnez`, inuktikut, attikamek, spaniol`, arab`, creol`, chinez` [i – presiunea realului irumpe chiar [i în lumea pove[tilor – ...englez`, horribile dictu! Zilnic, spun statisticile, pachebotul din cen-

trul ora[ului prime[te în medie 10.000 de persoane. Oricine poate veni la bibliotec` – deci, la intrare, primul pliant care ]i se pune în mîn` con]ine Codul responsabilit`]ilor utilizatorului, unde e[ti înv`]at s` nu distrugi, s` nu umbli descul], nici cu bustul gol, s` nu m`nînci pe carte, dar [i s` nu mîzg`le[ti pagini, s` nu-]i aduci cu tine pisica, dar [i s` nu furi, s` nu copiezi, s` nu piratezi... Nu trebuie s` vii înv`]at de-acas`, trebuie s` vrei, doar, s` respec]i regulile. E adev`rat c` n-am stat mult prin BAnQ, dar colegii localnici îmi confirm` impresia: n-am întîlnit bibliotecari moroc`no[i sau eliptici, iar personalul e întotdeauna foarte numeros, pentru standardele mele de european` obi[nuit` cu subfinan]area endemic` a institu]iilor culturale de stat, ca [i cu criza mai nou`, care le justific` pe toate, oferind explica]ii noi pentru metehne vechi... Eficient`, enorm` [i discret`, BAnQ func]ioneaz` de[i navigheaz` – prin defini]ie – împotriva curentului, împotriva realului, împotriva logicii pragmatice [i refrenelor despre autosustenabilitatea culturii, servite nou`, aici, în Europa, ca ni[te inven]ii americane de succes. BAnQ nu e autosustenabil`, bugetele sale s\nt enorme, dar nimeni nu îndr`zne[te s` protesteze sau s` propun` „amelior`ri manageriale“. Ca în fiecare trimestru, mesajul pre[edinteluidirector general, Guy Berthiaume, ne aminte[te c` Biblioteca este un stîlp fundamental al vie]ii [i identit`]ii provinciei, locul politic în care se întretaie programele ministerelor Culturii, Comunica]iilor [i Condi]iei feminine (ei bine, da!). Anual, num`r` 3 milioane de cititori, dup` numai cinci ani de existen]` (cum v` spuneam, aici trecutul îndep`rtat are un cu totul alt sens...). Dincolo de fa]ada oficial`, de jocurile politice [i strategiile identitare ale acestei provincii înc`p`]înat francofone, BAnQ este coerent`, cu toate acestea: cald`, impersonal`, aerisit` [i luminoas`, ea devine, pentru cititori de cele mai diferite calibre, vîrste sau orient`ri, un spa]iu în care pot h`l`dui cu pl`cere [i cu folos sau pe care îl pot str`bate cu vitez`, întotdeauna eficient; este evident` c`utarea unor solu]ii de adecvare la noile mijloace [i suporturi multimedia, la cantitatea de arhive gestionabile (în cre[tere), dar la firul ierbii (sau la bucla mochetei)

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

LOCURI DE CITIT

Biblioteca este, pur [i simplu, un loc unde po]i citi orice, dup` pofta inimii, oricînd. Un ad`post, ofteaz` cititorul de pl`cere ce s\nt, un bunker, bomb`ne prietena mea, profesoar` de literatur` [i dependent` de vasul amiral, un... minunat loc de întîlnit scriitori [i lume interesant`, exclam` îndr`gostit ghidul meu prin ora[, un pensionar ve[nic ocupat cu noile c`r]i pe care le descoper` [i cu cele vechi, pe care... nici nu-i a[a de greu s` le g`seasc`! Cu un accent delicat de umor, BAnQ propune vara aceasta o expozi]ie temporar` de carte veche, majoritatea provenind din bibliotecile private ale coloni[tilor secolului al XIX-lea: o vreme cînd cartea fran]uzeasc` era belgian`! C`r]ile scumpe ale Ora[ului Luminilor erau copiate de o întreag` industrie a contrafacerilor, cu sediul în Belgia. Rezultatul erau mii de exemplare ieftine ([i a[a lectura a putut deveni o îndeletnicire cu adev`rat poplar`), mai mici [i mai neglijente decît originalele (...[i a[a s-a n`scut formatul de buzunar, le livre de poche), care nu pl`teau drepturi de autor ([i a[a se na[te, între cele dou` state europene, mai întîi un r`zboi diplomatic, apoi o conven]ie de copyright) [i amenin]au s` s`r`ceasc` editorii [i scriitorii francezi ([i a[a s-a perfec]ionat tiparul, ca industrie

producînd eficient...). Comisarul expozi]iei, Jacques Hellemans, a pus la b`taie ceea ce arhivele BAnQ au din plin: carte veche [i ieftin`, cea pe care coloni[tii [i-o puteau permite în vremurile vechi, pe care belgienii (soma]i acas` s` distrug` tirajele pirat) o vînd în Lumea Nou`, cartea pe care nimeni nu o poate opri, arde sau distruge. De la c`lug`rii sulpicieni care cump`r` astfel carte religioas` [i moral`, la librarii care îl aduc pe Eugène Sue peste Ocean, to]i profit` de aceast` ilegalitate [i consacr`, de fapt, o practic` de lectur` în care obiectul-carte cî[tig` b`t`lia, devenind cît mai ieftin [i cît mai accesibil. Vitrinele alterneaz` asemenea obiecte de ceart` cu enciclopedii de sfîr[it de secol atestînd intrarea între lexeme a contrafacerii, dreptului de autor, pirateriei intelectuale... Internet, anyone? Un spa]iu de reflec]ie asupra viitorului drepturilor de autor, un soi de respiro cu „s` înv`]`m din lec]iile istoriei, ea se repet`“, între copyright-ul [i copyleft-ul atît de discutate, azi, din pricini numai în aparen]` diferite... Cu litere de-o [chioap`, printre vitrine, fraza lui Balzac despre cum „o carte e mai degrab` contraf`cut` decît f`cut`“ mi se pare un adagiu cum nu se poate mai potrivit, în ambiguitatea lui, pentru vremurile ce ni se dau. n

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

[i-ar fi tr`it via]a sub deviza personajului s`u: „în]elege-i pe al]ii f`r` s`-i judeci!“. Canalul Arte a difuzat în 2009 Totul sau aproape totul despre Maigret, un teleplay al realizatorului Alain Ferrari, unde o inversiune ingenioas` face ca, în scenariul filmului, comisarul însu[i s` se supun` interogatoriului pe care, de obicei, el îl impunea „victimei“. Sigur, presupusul Maigret al acestui format de televiziune nu are nici pe departe for]a de seduc]ie a unui Jean Gabin sau Gino Carvi, care l-au ipostaziat pe detectiv, dar nici nu este neap`rat necesar. Ceea ce transpare din aceast` m`rturie minu]ios inventat` este rela]ia profund`, transferul treptat [i psihanalizabil de personalitate dintre Georges Simenon [i Jules Maigret, un cuplu care traverseaz` aproape cinci decenii de paraliteratur`, f`r` s` se tr`deze reciproc. „E limpede c` eu am împrumutat cîteva dintre maniile lui Maigret, iar el a deprins cîte ceva dintr-ale mele“ – declara Simenon, pentru Magazine littéraire, în 1975. Din acest punct încolo, Maigret nu mai e un stereotip, ci un mit al culturii de consum, o persoan` civil`. Exigentul André Gide, care i-a f`cut cunoscu]i în Fran]a pe Dostoievski [i pe Conrad, intuie[te între primii care este cheia longevit`]ii absolute a personajului lui Simenon: nu doar o înc`lcare a unui model de construc]ie deja rigid, ci o învestitur` simbolic` într-o figur` aproape anodin`, a unui Everyman, care îi procur` publicului pl`cerea regresiv` a întoarcerii la a[teptat [i la cunoscut, chiar [i atunci cînd o denatureaz`, din punct de vedere artistic, reducînd-o la simple cli[ee. Autoarea suedez`, în schimb, nu va putea declara prea curînd: Mellbert c’est moi!, de[i a publicat pîn` acum nu mai pu]in de [apte romane despre crimele de la malul m`rii, în regiunea Fjallbacka. Pîn` una alta, prerogativele detectiviste sînt cedate unei femei – scriitoare, bineîn]eles –, Erica Falck, iar aceasta pare neobosit` în a lua urma enigmelor prin arhipelag. Dar despre ofensiva nordic` în noul roman poli]ist contemporan [i despre notorietatea în cre[tere a autorilor scandinavi (tradu[i, mai nou, [i în România), în episodul urm`tor. n

Daniela Zeca

Inepuizabilul Simenon Mellberg nu ar fi fost posibil f`r` Simenon. Dar, dac` de Georges Simenon a auzit toat` lumea, mul]i n-au înc` habar despre acest Bertil Mellberg, personaj destul de recent. S` vedem: Mellberg e un comisar, ca [i legendarul Maigret, doar c` vine dintre ghe]urile Suediei, iar „tutorele“ s`u literar este o tîn`r` autoare la mod`, Camilla Läckberg, a c`rei popularitate o va dep`[i în curînd pe a confratelui scandinav Strieg Larsson, cel care prin trilogia Millennium a detronat gloria thriller-ului anglo-saxon. |n rest, Maigret [i Mellberg sînt portrete în oglind`: nordicul are de asemenea un stomac generos [i un apetit pe m`sur`, doar c` autoarea lui îl livreaz` adesea, f`r` cru]are, [arjei ironice [i caricaturii. |n plus, la lansarea sa pe pia]a literar`, Camilla Läckberg nu i-a organizat personajului un... bal antropometric în Montparnasse, precum Simenon acum 70 de ani, unde invita]ilor s` li se ia amprentele la intrare. Dar nu se [tie niciodat`, lucrurile sînt abia la început. {i ar mai fi ceva interesant: în urm`torii ani, celebra doamn` Läckberg îi va sem`na comisarului sau invers? Cam cu zece ani înainte de sfîr[itul s`u dureros într-un scaun cu rotile, adic` la pu]in` vreme dup` publicarea, în 1981, a voluminoaselor Mémoires intimes, Simenon ap`rea în public precum un Maigret în carne [i oase: cu p`l`rie [i nedesp`r]it de pip`, robust [i permanent confiscat de o min` reflexiv`, ca [i cum, brusc,

Joaca preferat` din copil`rie

colaje de Dan Stanciu

Ioana BRADEA l Ruxandra CESEREANU l Matei FLORIAN Radu Pavel GHEO l Drago[ GHI}ULETE l Cosmin MANOLACHE Maria MANOLESCU l {tefania MIHALACHE l Adrian SCHIOP Dan STANCIU l STOIAN G. Bogdan l C`lin TORSAN

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A N C H E T~ „Hai mai bine despre copil`rie s` povestim, c`ci ea singur` este vesel` [i nevinovat`. {i, drept vorbind, acesta-i adev`rul. Ce-i pas` copilului cînd mama [i tata se gîndesc la neajunsurile vie]ii, la ce poate s` le aduc` ziua de mîine, sau c`-i fr`mînt` alte gînduri pline de îngrijire. Copilul, înc`lecat pe b`]ul sù, gînde[te c` se afl` c`lare pe un cal de cei mai stra[nici, pe care alearg`, cu voie bun`, [i-l bate cu biciul [i-l strune[te cu tot dinadinsul, [i r`cne[te la el din toat` inima, de-]i ie auzul; [i de cade jos, crede c` l-a trîntit calul, [i pe b`] î[i descarc` mînia în toat` puterea cuvîntului… A[a eram eu la vîrsta cea fericit`, [i a[a cred c` au fost to]i copiii, de cînd îi lumea asta [i p`mîntul, m`car s` zic` cine ce-a zice.“ (Ion Creang`, Amintiri din copil`rie) n Ioana BRADEA |n fiecare duminic`, pîn` cînd termina mama pl`cintele cu brînz` [i m`rar, tata ne ducea „pe dealuri“. Eram eu, Ion [i Alexandru (fra]ii mei) [i înc` vreo zece copii din jurul blocului care voiau s` ne înso]easc`. Pe drum îl mai întreba cîte unul: „Dom’ profesor, da’ to]i sînt ai tì?“. „De data asta, to]i!“, r`spundea tata, spre mul]umirea celorlal]i copii. De cele mai multe ori, traversam Codri[orul, o fî[ie îngust` de p`dure, nu foarte deas` [i pu]in abrupt`. Ajungeam în vîrful dealului deja înfometa]i. A[a c` alegea tata un loc de popas, întindeam acolo o p`tur` [i ne l`sam peste ea gen]i, rucsacuri mici sau bluze mai groase. Bìe]ii se întorceau dup` vreascuri cu care s` facem focul. Fetele r`mîneau s` „preg`teasc`“ masa: aveam de scos ro[iile, brînza [i ceapa verde din rucsac. Aveam de întins prosoapele [i feliile de pîine cu sl`nina deasupra. Le mai sc`pam pe jos [i ne tot chinuiam s` cur`]`m p`mîntul [i iarba de pe ele, pîn` venea tata [i cur`]a mizeria cu un pic de ap`. (Uneori aveam chiar carne-carne de

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

pr`jit.) Dup` ce se aprindea focul, tata cur`]a cîteva nuiele de coaj` [i înconjura focul cu ni[te ]`ru[i mici în form` de Y pe care s` se sprijine be]ele cu sl`nin`. Iar pîn` se pr`jea mîncarea – [i dup` – bìe]ii se jucau de-a Tarzan, de-a haiducii sau de-a alpini[tii, atunci cînd î[i aduceau cu ei [i funiile pe care le legau de copacii de pe marginea unei rîpe. Apoi tata le cioplea bìe]ilor s`bii de lemn sau pumnale mici cu lam` fin`. Pe noi, fetele, ne f`cea prin]ese cu ni[te coroni]e de margarete împletite din [ase sau chiar zece flori, cum nu mai [tia nimeni s` împleteasc`. Ne hlizeam pe lîng` bìe]i, iar unele mai curajoase îndr`zneau s` se ca]ere în copaci. Altele î[i completau în oracole sau culegeau flori pentru m`micile de-acas`. Apoi tata se lungea pe p`tur` [i privea norii curgînd peste cer. Dup` ce curgeau to]i norii care aveau de curs, ne strîngeam catrafusele [i porneam spre pl`cinte înainte. Nu reu[esc s`-mi amintesc ce era mai important atunci – jocul în sine sau admira]ia cu care ne priveau ceilal]i copii.

spus. Iar cînd ajungeau la mine, în sfîr[it, pentru c` nu mai aveam încotro, m` bosumflam întrucît îmi pierdeam astfel statutul de regin`, trebuind s` fiu înlocuit` cu o alta. A[a era jocul. |ntr-una din zile, ca s` amîn înlocuirea mea, m-am pref`cut c` m` doare burta [i c` trebuie s` m` odihnesc pu]in, încetinind astfel nu doar jocul, ci [i l`sîndu-i pe supu[ii mei împiedica]i pe locurile în care ajunseser` în drumul spre tronul meu. Mai ales c` [tiam deja cine poftea s` fie urm`toarea regin`. Pîn` la urm`, nu am avut încotro [i a trebuit s` m` comport ca o regin`, adic` s` fiu corect` [i s` accept faptul c` pot fi înlocuit`. Dar mai este ceva de spus aici [i acum, la maturitate: dup` atîta amar de ani mi-am amintit c`, uneori, în timp ce eram regin`, mai f`ceam ceva – îmi d`deam [i mie pa[i, uneori înapoi (lipindu-m` cu spatele de zid [i împungînd cu coatele [i c`lcîiele zidul, de parc` a[ fi vrut s` îmi sap un tron), alteori îmi d`deam pa[i înainte, pa[i invizibili, desigur. Cu ajutorul acestor pa[i, treceam nev`zut` printre supu[ii mei, îi dep`[eam [i o luam pe coclaurile fanteziei. De fapt, ajungeam în lumi într-atît de rarefiate, încît cu greu mai g`seam drumul înapoi.

n Ruxandra CESEREANU Cînd eram mic` voiam s` m` fac regin`. Nu prin]es` ori împ`r`teas`, ci regin`: prin]esa mi se p`rea necoapt`, împ`r`teasa era prea b`trîn`. Eu, îns`, voiam s` m` fac regin` nu pentru vreun regat anume, ci pentru un joc. Cred c` îl [tim cu to]ii, întrucît are o invoca]ie arhicunoscut`: „Regin`, regin`, cî]i pa[i \mi dai?“. |mi pl`cea nespus cum se tînguiau supu[ii-copii ai reginei efemere care eram, cînd rosteau „Regin```, regin```!“. Fa]` de toate reginele-copile se tînguiau astfel ([i eu m` tînguiam, cînd îmi venea rîndul, [i nu mai eram regin`, ci supus`). Era acolo, în acel „```“, o lamenta]ie special`, o cerin]` adresat` unei f`pturi unice [i de invidiat, care putea s` ocroteasc`, dar [i s` pedepseasc`. A[a c`, îmi ziceam eu, cînd o s` fiu mare, o s` m` fac numai [i numai regin`. Dar ce fel de regin` [i a cui? Regin` pur [i simplu, f`r` regat. Mai exact, regin` a nim`nui. Regin` doar pentru mine. Era deajuns. M` gîndeam uneori c` tocmai prin faptul c` nu aveam un regat eram o regin` unic`. Ceea ce îmi pl`cea la jocul de odinioar` era felul în care nu le acordam supu[ilor mei decît pa[i foarte mici, astfel încît s` ajung` foarte greu la mine, dup` mult` a[teptare. Asta îmi pl`cea ne-

n Matei FLORIAN Ce s` zic, or fi f`cut indienii mei focul pe ]ancurile Mun]ilor Stînco[i, or fi ucis solda]i prin prerie pîn` li s-o fi acrit, s-or fi tot pitit prin pe[terile alea de sub plapum`, dar parc` tot mai bine m` ascundeam eu. De cine m` ascundeam, habar n-am. {tiu doar c` era bine, c`, odat` ce scoteam pl`pumile [i cear[afurile, în lada de pat era loc suficient încît s` stau ciucit, doar cu genunchii strîn[i, c` lumina era pu]in` [i lini[titoare [i c` intra prin cîteva gùrele mici, c` era de ajuns s` trag z`vorul dinùntru [i nimeni nu m-ar mai fi scos de acolo. Niciodat`. |n întunericul `la c`ldu] cu miros de a[ternuturi proaspete îmi mi[cam cîteodat` o mîn` ca s` v`d dac` mai exist`, m` convingeam c` exist`, iar asta, cum s` v` spun, m` lini[tea pentru o zi întreag`. Era locul meu, cala mea de vapor, burta unui pe[te mare care m-a înghi]it, vreo pe[ter` ne[tiut`, cam totul. Se visa mult mai bine acolo, se t`cea mai bine, te vindecai de frici, de g`rgùni, de zgomot, respirai încet, iar uneori nu mai respirai deloc. Din cînd

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A N C H E T~

în cînd, încerc s` m` întorc acolo. Nu mai pot. S-ar putea s` fiu prea mare.

n Radu Pavel GHEO Nu exist` un joc preferat al copil`riei. La un anumit moment mai toate ajung s` fie preferate, se bucur` de perioada lor de glorie, iar apoi decad. De fapt, nu pre]uim jocul în sine, izolat. El se leag` de momentele în care l-ai jucat. Are ceva de ritual. De fapt, chiar e ritual. A[a c`, dac` ar fi s` aleg primul joc care îmi vine în minte, m-a[ gîndi imediat la „ascunsa“ (sau „de-a v-a]i ascunselea“). Dar nu a[a, la joc în general, ci la „ascunsa“ din postul Pa[telui. „Ascunsa“ din postul Pa[telui era cu adev`rat un ritual. |n satul meu, cu vreo cîteva s`pt`mîni înainte de Pa[te (b`nuiesc c` exact în perioada postului, de[i pe atunci nu ne interesau asemenea detalii), copiii mergeau în fiecare sear` la biseric`, unde b`teau toaca, cum se cuvenea. A[a se face c` în serile acelea minunate ni se d`dea voie s` ocup`m curtea bisericii, care devenea teritoriul nostru [i nimeni nu ne certa dac` t`v`leam iarba, strigam, goneam printre tufele de flori [i ne piteam pe dup` u[ile încuiate. Ba chiar era obligatoriu s` o facem – cum o f`cuser` pe vremuri [i p`rin]ii no[tri. Imediat ce se însera, ne s`turam brusc s` batem toaca [i treceam la partea a doua a ritualului: jocurile. Mai ales „ascunsa“. |n spa]iul acela sacru, alt`dat` interzis hîrjoanei, se porneau cele mai incitante partide de „ascuns`“. Ne piteam pe dup` contrafor]ii bisericii, ne coco]am pe pervazurile exterioare ale ferestrelor înalte sau ne ascundeam în tufele de cimi[ir. Cei mai curajo[i se duceau s` se ascund` la „patul mor]esc“, o cl`dire mic`, separat` de biseric`, unde se p`strau n`s`liile. Cum era legat direct de moarte [i mor]i, locul acela scund [i înghesuit stîrnea spaime nedefinite [i, cum afar` era deja bezn`, nimeni n-ar fi plecat s`-i caute pe curajo[ii ascun[i acolo. Nici o alt` partid` de „ascunsa“ [i nici vreun alt joc nu mi-a stîrnit vreodat` fiorii de spaim` [i incitare de atunci, dinainte de Pa[te. n Drago[ GHI}ULETE Cum deja Cohen a r`spuns la aceast` întrebare cu un roman, nu am nici o presiune în a-mi scruta trecutul. Oricum, m` uit [i v`d c` am fost un frumos învins.

La pititea sau va]ea sau scunsea cum se mai spune prin alte regiuni, m` piteam atît de bine, c` abia a doua zi m` g`seau. Dar ratam rîsetele de dup`. Asta cînd nu eram lua]i cu japca de p`rin]i [i pu[i s` st`m la te miri ce coad`. Oricum, deseori le spuneam c` nu caut` bine. De fapt, m` duceam în cas` [i ascultam pove[ti la un pick-up polonez. |ncerc s`-mi amintesc ni[te nume, ni[te chipuri, dar nici aici nu-mi iese. O fi de vin` întunericul de la 7 seara, cînd se oprea curentul [i brusc deveneam mici barbari, capabili s` destabilizeze ordinea din micu]ul cartier Trivale. Da, pentru cei care nu cunosc Pite[tiul, Trivale nu e doar o p`dure. Nu [tiu cum se mai joac` ei acum, pentru c` probabil mul]i au la rîndul lor copii. Mai au oare timp de ei sau îi las` în fa]a calculatorului? Revenind la copii, cum mai to]i jucau fotbal, trebuia s` particip [i eu. O f`ceam în calitate de ultim` vioar`, atunci

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

cînd trebuia s` completez num`rul, eram „omul care aduce parul“, adic` cel care reu[ea s` îndep`rteze imparul pentru a putea juca. Mai tot timpul puneam mîna pe minge, de 18 lei sau mai rar de 35 de lei, pentru c` la [coal` f`ceam handbal. A[a c` eu rezolvam [i ve[nica dilem` la cîte goluri treci în poart`, pentru c` acolo st`team tot meciul. Eram artist îns` la „Ra]ele [i vîn`torii“. Uitau c` la fotbal sînt împiedicat [i tr`geau de mine la propriu s` fiu în echipa lor. Cu mine, pîn` [i ra]ele erau vîn`tori. |mi pl`ceau [i sporturile de iarn`, visam c` Mo[ Cr`ciun o s`-mi aduc` o pereche de schiuri. Mi-a adus, dup` 20 de ani îns`. Atunci cînd aceast` carte a lui Dumas nu-mi mai spunea nimic, iar copil`ria era undeva, departe. La fel [i mu[chetarii ei, împr`[tia]i prin mai toate col]urile lumii. Apropo, pu]ini dintre cei cu care am copil`rit mai sînt în România.

mai mult interes din partea mea decît jocul de fotbal. Din dou` în dou` s`pt`mîni aveam meciuri acas` – ASA Mizil, apoi AS Mizil, apoi Steaua Mizil. Cum s` participe un pu[ti la întîmpl`rile astea care-i dep`[eau puterile? Nu mai eram juc`torul de fotbal al fiec`rei zile, indiferent de locul unde trebuia s` alerg mingea. Trebuia s` joc rolul privitorului mai mult sau mai pu]in inteligent. I-am v`zut în ni[te amicaluri pe Dobrin [i pe Iord`nescu, pe Steaua în toamna lui ’86, apoi în meciuri de divizia B pe D`nu] Lupu, Fane Petcu, Petre Butufei – mai to]i juc`torii remarcabili ai echipelor care ba c`deau din A, ba reveneau acolo dup` un an sau doi de purgatoriu. St`team în tribuna cu steaguri, tob` [i trompet` [i cîntam [i eu. Dar pentru a fi acolo, surescitat la maximul meu, cu o zi (chiar dou`) înainte citeam din raftul cu c`r]i despre fotbal. Tata crease bre[a asta în biblioteca familiei, în care Ioan Chiril`, George Mihalache, Constantin Tea[c` sau Cern`ianu erau consulta]i mai abitir decît Gide sau Henry James. Legam crîmpeie din cronicile unor meciuri celebre – unul dintre ele era semifinala Italia-RFG de la Campionatul Mondial din Mexic ’70 – [i m` închipuiam acolo, martorul acelui

n Cosmin MANOLACHE M-am jucat în multe locuri, în fel [i chip. Fotbal, pentru c` st`team la dou` case de stadion, din plin. Dar pentru c` fotbalul, adic` jocul propriu-zis, îmi umplea zilele cu vîrf [i îndesat, s-a întîmplat s` g`sesc tot felul de adaosuri, care uneori c`p`tau

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A N C H E T~

meci cu adrenalina s`ltat` corespunz`tor. Dar visarea asta prosteasc`, cu ochii deschi[i, era insuficient`, îmi f`cusem un caiet cu fotbal. A[a aveam toat` s`pt`mîna infestat`. Puteam lucra la el pe termen lung, decupînd ziare [i reviste, lipind în caietul studen]esc [i adnotînd cu carioci colorate cronicile meciurilor cu formul`ri [i mai rezumative decît textele ziari[tilor sportivi. Duminic` diminea]a urcam în pod cu foarfeca [i-mi umpleam punga cu confetti pentru golurile la care urma s` explodez în urm`toarele ore. Asta-i regiunea cea mai frumoas` a copil`riei mele.

n Maria MANOLESCU M-am n`scut în 1980 la Bra[ov [i, pîn` la Revolu]ie, ne-am jucat (eu [i cei aproximativ 40 de nepo]i din cele dou` blocuri de pensionari) de-a oamenii mari: de-a magazinul, de-a licita]ia de art` (serios, f`ceam desene [i le vindeam pe bani din frunze), de-a doctorul (cu versiunea veterinarul, pentru c` aveam o vecin` mai mare [i cam dilie care se credea iap`), de-a circul (tot cu dresur` de cai), de-a jocurile de noroc (construite din z`pad`). Jocuri „tradi]ionale“ am început s` juc`m mult mai tîrziu: „De-a v-a]i ascunselea“, „Lapte gros“, „Statuile“, „}ar`, ]ar`, vrem osta[i“ [i celelalte… {i ne-am jucat pîn` prin clasa a IX-a (eu – al]ii erau [i mai mari…). }in minte c` într-o zi, eram în clasa a VII-a, am ie[it la scunsea cu b`ie]ii mai mari, inclusiv Sergiu, care era cam gol`na[, blond, rocker [i foooarte frumos. {tiam c` e fan Nirvana, a[a c` mi-am t`iat blugii, le-am f`cut franjuri [i am scris cu pixul, exact pe fund, „Smells like teen spirit“. Nu [tiam ce înseamn`, v`zusem titlul `sta pe o caset` cu Nirvana. {i nu vorbisem niciodat` cu Sergiu. |n timp ce alergam noi s` ne ascundem, am nimerit cu Sergiu în ascunz`toare. Vorba vine. {i el m-a întrebat dac` [tiu ce înseamn` „Smells like teen spirit“ (deci se uitase la fundul meu). {i eu, care nu [tiam, am zis doar c` înseamn` totul pentru mine [i c` Nirvana e cea mai tare. {i el m-a întrebat dac` mai [tiu alte piese de la Nirvana. {i eu, care nu [tiam pentru c` nu ascultasem niciodat`, am fugit din ascunz`toare [i am „scuipat“. Sergiu a r`mas s` scape turma, n-a mai vorbit niciodat` cu mine, iar eu m-am întrebat mult mai tîrziu ce înseamn` „Smells like

teen spirit“, cam în vremea în care Sergiu a fost iremediabil înlocuit în sufletul meu de Kurt Cobain. Nici acum nu [tiu exact ce înseamn` cîntecul `sta, dar am r`mas, dup` aproape 20 de ani, cu pasiunea pentru Nirvana [i cu obiceiul prost de a m` ascunde sau a de fugi atunci cînd nu [tiu cum s` r`spund la ceva.

n {tefania MIHALACHE De[i ar fi fost mai interesant altminteri, nu pot s` spun decît c` în copil`rie am fost feti]`-feti]`, încadrat` perfect în genul meu: nu am încercat s` m` urc în copaci, nu am concurat cu b`ie]ii pentru nimic, n-am aruncat cu pra[tia dup` vr`bii [i, ori de cîte ori o luam mai repede la fug` ca s` ]in pasul cu ceilal]i copii în nu [tiu ce incursiune, aveam [anse mari s` cad [i s` m` aleg cu julituri în genunchi. Eram feti]`, destul de frustrat` c` mama nu-mi l`sa p`rul lung [i c` nu m` l`sa prea des afar` în fust` (e frig, te murd`re[ti/te love[ti etc.). Afar`, la bloc, m` jucam cel mai mult cu fetele, g`team „papale[ti“ din p`mînt amestecat cu ap`, m`turam [i scuturam „în cas`“, apoi a[teptam ni[te so]i imaginari s` vin` la mas`. Totu[i, n-am fost niciodat` cel mai sociabil dintre copii, a[a c` joaca preferat` era individual`. Cu p`pu[ile, desigur. Au fost dou`

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

p`pu[i importante în via]a mea: Nata[a [i p`pu[a îmbr`cat` în mireas`. Nata[a a fost aproape o fantasm`: era ruseasc`, avea ochii alba[tri, mari, fa]a p`tr`]oas` [i roz în obraji, [i p`rul albargintiu. A tronat mereu pe o pern` de satin, la bunica mea, în camera „de la fa]`“, cea plin` de bibelouri, icoane, cu covor persan pe jos, unde nu st`tea nimeni niciodat`. Intram din cînd în cînd s-o privesc. Nu m-am jucat niciodat` cu ea. Tata m-a întrebat într-o zi ce s`-mi aduc` de la Bucure[ti, iar eu m-am gîndit la ceva cu adev`rat frumos [i imposibil de g`sit: o p`pu[`-mireas`. Tata, magicianul, s-a dat peste cap [i a adus-o. Era mai mic` decît Nata[a, cu ochii verzi [i p`rul tot argintiu, m`t`sos, nu ]eap`n ca al Nata[ei. Avea cu adev`rat o rochie alb` [i avea [i voal. Cu p`pu[a-mireas` m-am jucat ani în [ir, pîn` prin clasa a V-a. O luam în mîn`, m` plimbam cu ea prin cas` [i inventam pove[ti: ba era o prin]es` de care cineva era îndr`gostit f`r` speran]`, ba o boieroaic` rea, ba o fat` vr`jit`

astfel încît s` r`mîn` ve[nic mireas`. Cred c` le [i spuneam – pove[tile – cu voce [optit`. P`pu[a-mireas` a avut tot timpul nume diferite.

n Adrian SCHIOP M-am jucat pîn` tîrziu, pîn` pe la 17-18 ani. Copil, jucam mai ales jocuri de fete – [otron, p`pu[i, sp`lat haine în fa]a por]ii. Chiar dac` mai mul]i vecini mi-au zis c` „îmi cade pu]a“ dac` mai fac treburi de-astea de fete, nu m-au convins. Nu prea existau bìe]i în vecin`tate – dar asta nu e niciodat` un motiv; pur [i simplu la [coal` m` jucam mai mult cu bìe]ii, acas` – cu fetele din vecini. Cînd a venit moda cu s`ritul peste elastic, eu eram pe-a VII-a. Ceva m-a oprit s`-mi prind urechile în jocul `sta, am realizat deodat` c` mi-e ru[ine s` m` bag între fete, c` nu e chiar normal s` sar peste elastic. Doi ani mai tîrziu, am plecat de la ]ar` la un liceu din Sibiu [i acolo am con[tientizat în fine c` sînt prea mare ca s` m` mai joc, c` o s` rîd` lumea de mine. Uneori, m` urcam melancolic în zarz`rul din gr`din` [i acolo strig`tele copiilor [i b`taia irezistibil` a mingii se auzeau mai clar [i împungeau dureros. Nici colegii mei de [coal` nu se mai jucau, ci vorbeau despre gagici, bùte, agricultur`; m` plictiseam [i finalmente am renun]at la ei. La Sibiu, nu îmi f`cusem nici un prieten, iar acas` m` autoexilasem din fosta ga[c`; r`m`sesem singur, pe nicìeri. Prin urmare, n-am avut încotro [i am început s` m` joc pe ascuns; m` încuiam în sufragerie [i acolo f`ceam chestii cu ma[inu]e. Apoi, prin for]a lucrurilor, mi s-a f`cut ru[ine [i de asta [i am început s-o fac doar în cap, înainte s` adorm. Era un joc de-a mama [i de-a tata, dar cu un singur p`rinte – eu avînd grij` de un omule], privindu-l de la în`l]ime. Afar` b`tea un vînt rece, de noiembrie, îns` sub plapum` nu sim]eai nimic, confortul era total. Atunci m` ghemuiam [i f`ceam sub p`tur` un loc pentru omule]: puneam o mas` cu dou` scaune acolo, un gard metalic – [i vegheam s` fie lini[te, s` nu-i lipseasc` nimic; eram doar noi doi [i ne iubeam nebune[te, ce nevoie am fi avut de altcineva? Nu i-am f`cut o cas`, nu [tiu de ce – probabil pentru c` acolo era senin, iar soarele st`tea într-un punct fix. Cred c` `sta a fost ultimul joc de copil în care am mai pus suflet.

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A N C H E T~

n Dan STANCIU „De-a caii“ era prea zgomotos, î]i punea la încercare talentul de a necheza [i rezisten]a la galop, care mie îmi lipseau. „De-a felinarul s`lt`re]“ se juca noaptea, iar noaptea eram ocupat, citeam la lumina lanternei Monstrul galben („roman de dragoste, aventuri [i cruzimi“), ca s` aflu ce planuri criminale urzea diabolicul Saito Galena. „De-a regele [i regina pe e[afod“ avea momente interesante (mi-a oferit prilejul s` apreciez anumite aspecte ale unei rochi]e de catifea, cînd a intrat în joc unica mo[tenitoare a familiei Procopiu-Bu[teni), îns` era excesiv de ritualizat [i te plictiseai repede. Mult mai captivant era „De-a mucii zbur`tori“, pe care l-a[ fi jucat [i legat la ochi dac` a[ fi avut cu cine (de obicei, adversarii mei abandonau la primele jeturi nazale, cople[i]i). |n aceea[i categorie s-ar înscrie un joc ceva mai elaborat, „De-a curul care zbiar`“: l-am jucat o singur` dat`, cu un coleg peltic dintr-a cincea, [i am pierdut lamentabil. |n schimb, la „Dinamita peste gard“ [i la „Ou`le f`r` st`pîn“ eram neînvins – o clo[c` uria[`, cu mo] ro[u, m` urm`re[te [i acum în somn, s` se r`zbune pentru cîte odrasle i-am stins. Cînd pofta de joac` ne ardea foarte ascu]it, practicam (neavînd înco-

tro) jocuri banale, din seria celor la îndemîna oricui: „De-a telefonul pescar“, „De-a lingura în pijama“, „De-a basmaua pe sub pod“ sau „De-a-nd`ratelea într-un picior, cu un covrig electric pe cap“. |n zilele ploioase (cum e azi), jucam jocuri cu bile [i cuvinte. Pentru a-i lua partenerului de joc toate bilele colorate din buzunare, trebuia s` [tii, de pild`, mai multe cuvinte care încep cu grupul de litere „bil“ decît [tia el. Astfel, cuvîntul „bilateral“ mi-a r`pit cîndva 85 de bile, dar în runda urm`toare am stabilit un record greu de egalat (107 bile!) cu „Bildungsroman“.

n STOIAN G. Bogdan Ce-i drept, m-am jucat mult la via]a mea, îns` cu cea mai mare nostalgie îmi amintesc de un anumit joc. Eram printr-a V-a [i, ca un veritabil puber ce eram, am început s` bag seama c` fetele din spatele blocului aveau unele forme care îmi bucurau privirea [i chiar îmi stîrneau imagina]ia. Evident c` voiam s` pun mîna, dar realizam c` nu m` puteam duce a[a, haida, în lumin`, f`r` nici o introducere. A[a c` am început s` joc cu fetele [i cu prietenii de-atunci „ascunsea“ – a[a-i zicea la noi la Com`ne[ti. Incinta din spatele blocului

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

era foarte generoas`: sc`ri de bloc multe, beciuri, un gang – numa’ bune s` te faci neg`sit cu cîte-o proasp`t` domni[oar` [i s` îi pip`i în voie, sau poate nu tocmai, nurii abia ie[i]i din tipar. Una dintre ele m-a [i reclamat la mama. I-a zis: „Doamna Stoian, sî [ti] cî Bogdan li puni mîna fetilor pi undi nu trebi“. |n una dintre serile alea multe, m-am [i amorezat de o vecin`. Pentru ea, cu o bucat` de smoal`-ntr-un beci, am scris primul poem. Se chema: „Ai love yu Maricica“. Oare dac` jucam, spre exemplu, „prinsea“, mai ajungeam poet?

c`]ic` de leucoplast. Nocturn`: o baterie de-aia p`tr`]oas`, cum n-am mai v`zut, una dintr-acelea pe care î]i f`cea pl`cere s` le gu[ti, ca s` te pi[te limba, la care ata[am un bec mic, mic, mic. Plecam la [coal`, gîndindu-m` la meciurile pe care aveam s` le disput atunci cînd m` voi întoarce acas`. Jucam programul complet al Diviziei A. |l copiam pe un caiet de dictando, de pe ni[te calendare tip`rite de Federa]ia Român` de Fotbal. {i cu ce echipe m` luam la trînt`… ASA Tîrgu-Mure[, FC Olt, UTA. Bineîn]eles, jucam cu Dinamo. Adic` antrenorul respectivei echipe m` credeam. {i prin asta influen]am, n-aveam t`ria s` nu o fac, întregul clasament. D`deam m`sura întreag` a perversit`]ii în meciurile contra Stelei. Nu [tiu, f`ceam cumva de ratam cu poarta goal`, atunci cînd militarii atacau, dar reu[eam s` înscriu goluri utile, necesare, spectaculoase, cu portarul dinamovist. M` bîntuia schizofrenia, dedublarea. Prelungeam meciul minute în [ir – tabela electronic` era jucat` de un ceas de[tept`tor –, pîn` cînd ro[-albii reu[eau golul care s` îi duc` în Europa. |n cupele europene. Meciurile astea, interna]ionale, le disputam mereu numai cu bateria al`turi. Era o atmosfer` a[a de… a[a de occidental`, c` m` treceau fiori. Ce meciuri! n

n C`lin TORSAN Copil. Eram copil. Toat` aten]ia de care puteam da dovad` – eram copil – se îndrepta c`tre teme, iar apoi, dup` ce le ispr`veam pe acestea, c`tre jocul meu de fotbal. Fotbal cu nasturi. Un dreptunghi verde, me[terit din carton. Avînd tu[ele trasate. Centrul, careurile, liniile de margine, totul. La cump`rare ]i se livrau dou` loturi. Aveam o echip` alb`, una verde. Portarii, ceva mai bor]o[i decît restul juc`torilor. Mingea, un soi de puc, o pic`tur` de plastic [i dragoste. |n timp, ca orice manager pus pe treab`, am adus îmbun`t`]iri stadionului: reclame scrise cu carioca, por]i îns`ilate din sîrm`, plase pentru acestea, f`urite din ciorapi fini, de dam`. Numere pe spatele fiec`rui juc`tor. Scrise atent, cu pixul, pe o bu-

anchet` realizat` de Marius Chivu

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

apropierea cea mai interesant`, mai pertinent` care se poate face este aceea dintre ambian]a nup]ial` a Visului unei nop]i de var` [i „C`lin“. De[i cea din urm` apar]ine mai mult genului baladesc, con]ine un germene dramatic, fiind istoria unei nup]ialit`]i contrazise, de vreme ce mireasa este exilat` de un tat` gelos [i, ascuns`, va da na[tere unui copil. Nunta, aici, este posterioar` unirii trupe[ti, conceperii. |n timp ce în feeria shakespearian` perechile se caut`, trecînd prin aventuri spre a-[i izbuti în cele din urm` unirea, în balada eminescian` perechea s-a g`sit. Faptul c` nunta este tardiv` (ceea ce nu mai surprinde în lumea contemporan`!) nu face decît s` indice disocierea între unirea sexual` [i ceremonialul ei festiv. Acesta din urm` este cel care merit` o participare cosmic`. De aici vine ultima parte a lui „C`lin“, cu nunta paralel` a gîzelor, ecou atît de tandru [i de apropiat al feeriei Visului de var`: „Dar ce zgomot se aude? Bîzîit ca de albine? To]i se uit` de mirare [i nu [tiu de unde vine, / pîn` v`d p`ienjini[ul între tufe ca un pod, / peste care trece-n zgomot o mul]ime de norod...“. Shakespeare e mai „defensiv“: „Philomel with melody, / sing in our sweet lullaby; ...never harm / nor spell nor charm... weaving spiders, come not here; / hence, you long legs spinner, hence; beetles black, approach not near; Worm not snail do not offence“ („Filomel` cînt`toare / fi parte-n lunga noastr` leg`nare... / dispar` orice vraj`, sor]i [-amenin]are... / paingi ]es`tori sta]i departe, / picioare-lungi la o parte / Coropi[ni]e-napoi / viermi [i melci, f`r` voi“). Misteriosul gazel (poem erotic arabo-persan cu form` fix`) a[ezat ca epigraf la „C`lin“ adaug` o nuan]` subtil-psihanalitic` poemului eminescian. Numai femeia care se iube[te pe sine este iubit`. |n gazel: „E iubitul care vine / De mijloc s` te cuprind` / {i în fa]a ta frumoas` / O s` ]ie o oglind`. / S` te vezi pe tine îns`]i / Vis`toare, surîzînd`“. |n „C`lin“: „Fiecine cum i-e vrerea, despre fete seam` deie-[i – / Dar ea seam`n` celora îndr`gi]i de singuri ei-[i. / {i Narcis v`zîndu-[i fa]a în oglinda sa, izvorul / Singur fuse îndr`gitul, singur el îndr`gitorul... / Atunci el cu o privire n`lucirea i-ar discoas` / Cum c` ea – frumoasa fat` – a ghicit c` e frumoas`“. n

Ion Vianu

Shakespeare, Eminescu [i nup]ialitatea Aproape toate comediile lui Shakespeare sînt în jurul temei nun]ii. Cu excep]ia Nevestelor vesele din Windsor, care este un soi de anex` la piesele istorice, comediile sînt ni[te „c`r]i ale nun]ii“. Dar în Visul unei nop]i de var`, c`utarea între multiplele perechi de viitori so]i, fericirea nuntirii dup` dep`[irea unor obstacole izvorîte din gelozie, din confuzii, din vr`ji se petrec într-un cadru fermecat, ca o mare s`rb`toare a mijlocului de var` (midsummer). Este spus explicit c` solsti]iul a fost l`sat în urm`. Midsummer trebuie s` fi fost o veche s`rb`toare celtic`. |n „miezul verii“, nop]ile sînt ceva mai lungi, l`sînd un interval rezonabil desf`[ur`rii dramatice pline de peripe]ii. Dorin]a care se caut` înc`, dorin]a împerecherii, a g`sirii individului care corespunde cel mai bine dorin]ei celuilalt (de aici, vr`jile, confuziile) are un corespondent „biologic“. Sensul feeriei este asocierea naturii întregi cu nunta omeneasc`. Faptul c` acei regi ai naturii care sînt Oberon [i Titania se preg`tesc ei în[i[i de nunt` indic` fuziunea cosmic` dintre nunta[ii umani [i nunta general` a naturii v`ratice. C` feeria este înso]itoarea cea mai august` a nun]ii se vede [i în basmele populare, [i în produc]iile culte care se inspir` din ele. {i în „Miori]a“ exist` o nunt` cosmic`, iar o interpretare curent` vede celebra balad` ca pe ceremonialul funerar pentru un tîn`r nenuntit. Dar

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

MERIDIANE Petre R`ileanu

Mainstream – anchet` asupra acestei culturi pe placul tuturor – Cartea cu titlul de mai sus, semnat` de cercet`torul [i ziaristul francez Frédéric Martel [i ap`rut` la Editura Flammarion (Mainstream. Enquête sur cette culture qui plaît à tout le monde), este rezultatul unei vaste cercet`ri de teren: 1250 de persoane intervievate pe parcursul deplas`rii în 30 de ]`ri. Concluzia ei este f`r` drept de apel: din punctul de vedere al a[azisei culturi populare, domina]ia actual` american` este imbatabil`. Chiar dac` evit` judec`]ile de valoare [i considerentele calitative, starea de lucruri descris` nu poate s` nu ridice semne de întrebare asupra consecin]elor inevitabile ale unei asemenea situa]ii: uniformizarea, crearea unor noi serii de referin]e „culturale“, modificarea viziunii despre lume [i a comportamentelor.

Mainstream – cultur` pentru to]i sau subcultur` generalizat`? Mainstream înseamn`, în traducere literal`, curent dominant [i se refer` la produsele „industriilor creative“ (denumite [i „industrii ale con]inuturilor“) subsumînd filmul, muzica, divertismentul televizat, dar [i tot ce se afl` în zona media, domeniul editorial, teatrul comercial, parcurile de atrac]ii, jocurile video [i manga. Autorul ne previne c` studiul s`u nu se

refer` la art`, formele cercetate putînd fi identificate chiar drept contrariul acesteia – cu toate c` anumite produc]ii ie[ite de la, s` zicem, Hollywood sau Bollywood sînt [i art`. Mainstream este, de asemenea, opus formelor de contracultur` sau a[a-ziselor culturi de ni[`, care se adresaz` unor secven]e limitate de public. Mainstream poate avea o conota]ie pozitiv` [i neelitist`, de „cultur` pentru to]i“, dar [i una negativ`, de „cultur` de pia]`“ – sau, am ad`uga noi, poate împotriva inten]iilor autorului, de „subcultur` pentru to]i“. Fenomenul este studiat pe cele cinci continente [i se intereseaz` în egal` m`sur` de extraordinara ma[in` de r`zboi numit` Hollywood, cu bra]ul s`u politic Motion Picture Association of America (MPAA), care constituie [i un instrument eficace de lobby, avînd partea sa de merit [i de responsabilitate în domina]ia mondial` a studiourilor californiene, ca [i de J-Pop [i K-Pop, cultura pop japonez` [i sud-coreean`, de fenomenul telenovelas în America de Sud [i al foiletoanele de ramadan produse la Cairo, de modul de func]ionare a unor institu]ii precum grupul Rotana (creat de miliardarul saudit Al Waleed [i care vizeaz` difuzarea culturii arabe) – cu sediul la Riyad, dar avînd studiouri de televiziune în Dubai, o diviziune specializat` în muzic` la Beirut [i o alta pentru film la Cairo –, de TV Globo de la Rio de Janeiro, de multina]ionala Sony de la To-

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

MERIDIANE

kyo (cu ramifica]ii în special în SUA), de Televisa din Mexico [i Telesur din Caracas, de Al Jazeera din Qatar. Toate acestea, mai mult sau mai pu]in avansate în strategia lor de extindere [i domina]ie regional`, se afl` în plin` ofensiv`, la fel ca Turcia americanizat`, pe cale de a se afirma [i ea „ca o putere cultural` regional`, difuzîndu-[i con]inuturile într-o zon` hibrid` care se întinde din Balcani (Bulgaria, România, Albania, Macedonia) pîn` la republicile asiatice sau turcofone ale fostei URSS (Azerbaidjan, Uzbekistan, Kazahstan, Turkmenistan), f`r` a uita Armenia, Georgia, Ucraina sau Moldova [i unele ]`ri din Orientul Mijlociu (Siria, Irak, Iran, pîn` în Israel)“. Domina]ia american` are drept consecin]` imediat` redesenarea liniilor de for]` în materie de geopolitic` dup` criteriul producerii, difuz`rii [i influen]ei exercitate prin intermediul culturii mainstream [i media. |n afar` de Statele Unite, ]`rile emergente din grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) [i cele arabe se dezvolt` cel mai rapid, f`r` s` constituie îns` în imediat o amenin]are pentru pozi]ia de leadership american`. Principala învins` a acestei competi]ii acerbe este pîn` acum Europa celor 27. Succesul modelului american are explica]ii numeroase [i complexe. F`r` preten]ia de a de]ine tot adev`rul la sfîr[itul anchetei sale, autorul furnizeaz` cîteva, tot atîtea piste de reflec]ie pe marginea acestui fenomen. Pragmatismul [i mitologia reu[itei sînt cele dou` coloane ale edificiului american modern, comentate pîn` la sa]ietate [i nu o dat` deturnate spre caricatur`, dar asumate [i practicate cu dezinvoltur` [i consecven]`. {i totu[i, în nici o alt` ]ar` nu sînt pre]uite ca aici expertiza speciali[tilor [i efervescen]a intelectual` [i creatoare din universit`]i, nic`ieri nu exist` asemenea pun]i între crea]ie [i cercetare, pe de o parte, [i instan]ele decizionale, pe de alt` parte, fie c` e vorba de politic, economie sau finan]e. Contrazicînd un alt cli[eu, ]ara cea mai liberal` din lume, care profeseaz` minimalismul cel mai strict în materie de interven]ie a statului, consacr` nu mai pu]in de 3% din PNB universit`]ilor. |n mod semnificativ, cartea se deschide prin relatarea întîlnirii autorului cu dou` personalit`]i americane într-unul din locurile cele mai pu]in

mainstream din SUA, [i anume în campusul Universit`]ii Harvard, marea „uzin`“ produc`toare de elite. Cei doi sînt, în ordine, Samuel Huntington, decedat între timp, autorul c`r]ii de succes mondial {ocul civiliza]iilor, [i Joseph Nye, pre[edintele prestigioasei [coli de [tiin]e politice [i diploma]ie Kennedy School. Primul a furnizat elementele strategiei belicoase a pre[edintelui George W. Bush, al doilea a inventat conceptul de soft power. Conform acestuia din urm`, pentru a-[i ameliora imaginea [i influen]a în lume, SUA trebuie s` utilizeze cultura, nu numai for]a militar`, economic` [i industrial` (hard power). Soft power înseamn` de asemenea exercitarea influen]ei, dar prin intermediul unor valori precum libertatea, democra]ia, individualismul, pluralismul presei, mobilitatea social`, economia de pia]` [i modelul de integrare a minorit`]ilor propriu SUA. Fost ministru adjunct al ap`r`rii pe timpul administra]iei Bill Clinton, Joseph Nye este autorul teoriei conform c`reia noua diploma]ie a lui Barack Obama trebuie s` fie ilustrarea a ceea ce el nume[te smart power, conjugarea persuasiunii [i a for]ei, o combina]ie de soft [i de hard. Alte particularit`]i ale sistemului american: dezideologizare, descentralizare, mobilitate, utilizarea noilor tehnologii de comunicare [i dezvoltarea economiei imateriale, demografie [i continuitate lingvistic`, dezinvoltur` în raporturile cu trecutul [i concentrare pe viitor.

„Libanizarea culturii europene“ |n enumerarea succint` de mai sus, Europa se înscrie prin inversarea termenilor. Ata[at` trecutului [i unei viziuni organiciste, cultura european` este patrimonial` [i memorial`. Timp de secole, ea a constituit modelul dominant [i formator, cunoscut sub sintagma „cultur` occidental`“. Paradoxul este c`, ast`zi, America este perceput` drept vîrful de lance al culturii occidentale, f`r` ca nici unii, nici al]ii, americani [i europeni, s` se recunoasc` total în aceast` ecua]ie. Arta este domeniul de excelen]` al culturii europene, f`r` a constitui monopolul ei, operele – [i, dac` se poate, capodoperele – literare, muzicale [i plastice au fost [i mai sînt purt`toarele unei vi-

MERIDIANE

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

ziuni despre lume [i ale unor valori universale. |n fa]a lor, entertainment, blockbuster, best-seller, box-office, hits tind s` monopolizeze tot spa]iul public, o alunecare lexical` înso]it` de una semantic` [i de o muta]ie a obi[nuin]elor [i mentalit`]ilor menit` s` dea socoteal` ea singur` de amploarea revolu]iei ce se petrece sub ochii no[tri [i care ne con]ine pe to]i. Europa celor 27 r`mîne totu[i o putere, ea se situeaz` pe locul al doilea mondial, dup` SUA, în clasamentul ]`rilor exportatoare de con]inuturi. Europenii schimb` între ei produse [i informa]ie, dînd consisten]` [i coeren]` pie]ei interne de entertainment. |n acela[i timp, Europa este prima importatoare de cultur` mainstream în special american`, [i, în timp ce exporturile europene de muzic`, programe de televiziune [i filme au sc`zut în ultimii zece ani într-un ritm de 8% pe an, cele americane au cunoscut, în aceea[i perioad`, o cre[tere de 10% anual. Chiar dac` ]`rile populate [i dezvoltate occidentale constituie pia]a cea mai important` a produc]iei americane (e interesant în acest sens de constatat c` cinci ]`ri europene – Germania, Regatul Unit al Marei Britanii, Spania, Fran]a, Italia – constituie, împreun` cu Japonia, Australia [i Mexic, 70-75% din box-office-ul interna]ional al studiourilor Hollywood), fenomenul este deja semnificativ [i în Europa Central` [i de Est. „|nainte de revolu]ia din 1989 era interzis s` vezi un film american aici. Ast`zi, este invers: e interzis s` nu vezi un film american.“ Dincolo de ironie [i de gustul pentru autoderiziune, foarte dezvoltat în aceast` parte a continentului, Martin Malik, directorul filialei de la Praga a studiourilor Warner Bross, exprim` un adev`r incontestabil: cultura american` a divertismentului a devenit aici – [i aici – „a doua natur`“. Sloganul revolu]iilor (cu sau f`r` ghilimele) din 1989 – „|napoi în Europa“ – nu s-a tradus, culmea, pe plan cultural, domeniul cel mai des invocat de c`tre ]`rile care b`teau la por]ile Europei, el constituind, credeau ele pe atunci, legitimarea incontestabil` a apartenen]ei europene. La doar cî]iva ani dup` integrarea lor, marile discursuri – nu de pu]ine ori patetice – de genul „prin cultur` sîntem dintotdeauna europeni“ au l`sat progresiv locul unei alte realit`]i: indiferen]a fa]` de cultura euro-

pean`, preferin]a pentru o cultur` na]ional`, fecund` adesea [i de calitate, dar neexportabil`, [i în sfîr[it, fenomenul cel mai percutant [i mai preocupant, locul tot mai important, dac` nu de-a dreptul dominant – deja – ocupat de cultura american` de divertisment. Aceasta începe s` devin` progresiv „cealalt`“ cultur`, a doua natur`, care, chiar dac` nu o va înlocui niciodat` complet pe prima, va induce un alt tip de obi[nuin]e [i cerin]e în materie de consum de produse culturale [i va schimba durabil viziunea asupra lumii [i comportamentul în lume al oamenilor. „Libanizarea culturii europene“ nu explic` totul, chiar dac` fragmentarea, regionalizarea, separ`rile dup` criterii lingvistice [i etnice, egoismele sinuciga[e ale micilor na]iuni sînt o realitate european` – [i exemplul belgian folosit de autor este edificator. |n aceast` ]ar` situat` în inima Europei, cu o popula]ie de zece milioane de locuitori, exist` trei ministere ale culturii (unul [i pentru minuscula comunitate germanofon`), iar principalele televiziuni ale celor dou` comunit`]i – walon` [i flamand` –, chiar dac` func]ioneaz` în aceea[i cl`dire, se ignor` reciproc, refuzînd orice form` de cooperare. Europa se afl`, s-ar putea spune, în fa]a unei revolu]ii de amploare care, pentru prima dat` în istorie, nu este o ini]iativ` european`. O schimbare de paradigm` cultural`, s-ar putea spune, entertainment versus art`, schimbare care, înainte de a deveni o fatalitate, este, cum demonstreaz` ancheta din cartea lui Frédéric Martel, o strategie inteligent` de cucerire [i dominare. Europa este o real` putere cultural`, declinant` îns` în materie de produc]ie [i difuzare de cultur` mainstream. Dar Europa de]ine mai ales un poten]ial pe care o puternic` voin]` politic` îl poate actualiza. Pîn` în prezent, doar crizele grave au determinat progrese, fie ele timide sau oprite la jum`tatea drumului, în sensul unui plus de integrare. Depinde de reac]ia europenilor, inventatorii ideii de diversitate cultural`, dac`, în fa]a domina]iei americane [i a irezistibilei veniri din urm` a culturii mainstream produse în ]`rile emergente, vor mai constitui un pol de referin]` în cadrul mondializ`rii sau vor r`mîne minoritari [i marginali, iar cultura lor, tot mai inaudibil` în zgomotul mediatic ambiant. n

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

porecl`. Dac` a[a stau lucrurile, atunci ursul alungat, ucis, g`tit [i mîncat în vis ar putea fi chiar psihanalistul elve]ian. Dar cine este de fapt antagonistul s`u, care dore[te s`-l elimine? Cum vis`torul este [i regizorul visului, pot emite ipoteza c` A.P. a „aranjat“ lucrurile în a[a fel încît ursul – Jung – s` poat` fi sacrificat. Motivul sacrificiului ar putea fi tat`l, al`turi de care vis`torul se afl` mai tot timpul. Din context reiese c` ar fi vorba de tat`l natural, dar în vis o persoan` este utilizat` adesea pentru a simboliza alt` persoan`, pe care cenzura nu o vrea dezv`luit`. Pentru fiu, tat`l este întotdeauna paznic al legii, dar pentru A.P. ar putea fi [i tat`l spiritual – Constantin Noica –, de]in`torul [i p`zitorul programului de acces la cultura mare. Alegerea – dificil`, [i de aceea incon[tient` – din vis ar fi putut fi cea între doi ta]i spirituali: Noica sau Jung? A.P. ar fi avut posibilitatea s` mearg` la fel de bine pe ambele c`i, dar a preferat varianta Noica. Visul exprim` momentul în care balan]a op]iunii s-a înclinat în favoarea acelei filozofii în care spiritul nu integreaz` nici sufletul, nici corpul, dar mai ales corpul. De altfel, tema ascezei, a învingerii trupului („fratele porc“) de c`tre spirit poate fi reg`sit` constant în carte. Varianta cealalt` nu ar fi exclus filozofia, Jung fiind considerat cu temei filozoful orient`rilor abisale: neinspirat numita psihologie analitic` reprezint` de fapt o noologie abisal`, în m`sura în care trateaz` arhetipurile incon[tientului colectiv [i nu tipurile psihologice. Nici religia nu ar fi r`mas în afara modelului Jung, dimpotriv`. Dar religiile pun în joc atît spiritul, cît [i sufletul, dup` cum psihoterapia practicat` cu mare succes de Jung are o dimensiune matern`, prin excelen]` sufleteasc`. Ar mai fi de men]ionat, al`turi de ra]ionalismul scientist al lui Jung, atrac]ia sa irezistibil` pentru fenomenele oculte [i alchimie. O adev`rat` coincidentia oppositorum aceast` personalitate a lui Jung. Note, st`ri, zile. 1968-2009 (Humanitas, 2010) con]ine, prin visul de la p. 54, întrebarea implicit`: de ce A.P. a preferat calea Noica, de[i avea toate înzestr`rile s` performeze pe calea Jung? n

Vasile Dem. Zamfirescu

Un vis al lui Andrei Ple[u |n „Cuvîntul înainte“ la ultima sa carte, „un soi de jurnal“, Andrei Ple[u declar`: „Nu m` propun ca model, ci ca studiu de caz“, asumîndu-[i cel pu]in riscul expunerii intimit`]ii vie]ii suflete[ti, dac` nu chiar a vulnerabilit`]ilor. Mai mult, în nota]ia din 16 ianuarie 1976 (Bonn) arunc` m`nu[a psihanali[tilor, c`rora le-ar trimite visul din noaptea trecut` „pentru a savura, apoi, jungla interpret`rilor“ (p. 54). R`spund peste timp „provoc`rii“, deoarece mi se pare c` acel vis exprim`, în limbaj simbolic, un moment decisiv, poate, în evolu]ia lui A.P., devenit între timp o personalitate proeminent` a culturii române. Scena oniric` se petrece pe malul unui lac, despre care afl`m spre sfîr[it c` este Lacul Zürich, unde Jung [i-a construit în mai multe etape vestitul turn. Vis`torul se afl` acolo împreun` cu tat`l s`u, care „pare s` fie un fel de paznic al locului“. Pe cel`lalt mal, mai multe personaje încearc` s` alunge un elefant [i un urs imens [i-i cer paznicului ajutorul. Dup` un moment de ezitare, care favorizeaz` exterminarea ursului, tat`l-paznic [i fiul traverseaz` lacul. Vis`torul viziteaz` uria[ul castel, despre care [tie c` este re[edin]a lui Jung. Prima asocia]ie care mi-a venit în minte a fost c` lui Jung i se spunea „ursul“ datorit` constitu]iei sale masive. |n vis, ursul joac` un rol central. Presupun c` A.P., excelent cunosc`tor al operei lui Jung, avea în precon[tient aceast`

POEMUL DIN AUGUST

D I L E M AT E C A

Robert {ERBAN

Teribila baie am uitat cum se cheam` lacul din zürich unde am f`cut o baie teribil` ast`-var` m` îndep`rtasem cam mult de mal apa era c`lîie [i m`moas` iahturile cu catarge st`teau la chei se leg`nau ca ni[te debili b`rci cu motor [i vapora[e t`iau luciul încet cum ai t`ia primul etaj al unui tort de nunt` soarele o l`sase mai moale era foarte bine deodat` m-am gîndit c` cineva mi-ar putea fura hainele [i bruma de bani pe care o aveam strecurat` în buzunarul c`m`[ii m-am [i v`zut zgribulit vîn`t [i pu]in coco[at a[teptînd dup` un pom s` se fac` noapte oamenii s` intre în case [i s` pot alerga pe str`zile l`turalnice ca nebunul dar încercînd s` par un sportiv excentric ce face jogging descul] [i aproape gol ar fi trebuit s` ajung tocmai în partea cealalt` a ora[ului dincolo de gar` cine naiba poate s` pl`teasc` o chirie în centru ori pe buza lacului cînd la zürich via]a are cel mai înalt nivel dac` n-a[ fi [tiut asta dac` n-a[ fi [tiut a[ fi înotat pîn` pe cel`lalt mal unde cineva pusese-n fereastra unei vile cu ponton o fotografie îndoliat` [i scosese la aer un superb costum gri la dou` rînduri de nasturi

INEDIT

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

FRAGMENTE Zeruya Shalev

V` rug`m s` v` \narma]i cu suferin]` Iar e[ti în întîrziere, spune el rece, cu chipul ras [i neted str`lucind ca bronzul unui bust de faraon, cu ochii argintii sc`p`rînd scîntei argintii de avertisment, scuz`-m`, îngaim, am avut o întîlnire de lucru urgent`, bazîndu-m`, ca de obicei, pe îndatoriri profesionale fictive, c`ci doar pe acestea le respect`. St` în u[a biroului s`u, gesticulînd autoritar, ca un poli]ist care dirijeaz` circula]ia, iar eu m` strecor dup` el în camera luminat`, ai c`rei pere]i sînt acoperi]i de rafturi cu c`r]i pîn` la tavanul boltit, am senza]ia c` s-au c`]`rat [i pe el, ca ni[te rugi de ieder`, spionîndu-m` [i ele de sus, sfidîndu-m` cu imunitatea lor absolut`, doar ele sînt ferite de atacurile sale, la urma urmei ele au fost întotdeauna preferatele lui, nu noi. Se a[az` la biroul spa]ios, dinaintea calculatorului, ca de obicei, are în fa]` o farfurioar` de sticl` pe care se afl` un m`r cojit [i feliat, î[i mîngîie u[or cu degetele [uvi]a alb` de p`r care îi cade pe frunte, pune un picior peste cel`lalt, în timp ce eu privesc afar` pe geam, unde un palmier sub]ire [i înalt se înc`lze[te la soarele mai puternic acum, el n-are griji, î[i flutur` plin de în]elegere spre mine coama de leu. A[a st`team în fa]a lui în copil`rie, dojenit` aspru de la început, Ella, trebuie s`-]i spun cîteva lucruri, m` anun]a pe un ton oficial, întotdeauna s` spun`, niciodat` s` discut`m sau s` asculte, m` chema în camera sa, care în acele

zile mi se p`rea sufocant` [i lipsit` de speran]` ca beciurile poli]iei secrete, iar eu aruncam o privire rapid` spre mama, ce-am mai f`cut? Ce vrea de la mine? Ea m` privea cu o fa]` comp`timitoare, n-am nici cea mai vag` idee, iar u[a se închidea în fa]a mea [i nu mai auzeam decît z`ng`nitul cheilor lui de temnicer, atunci începea s` declame cu voce sever`, rar [i afectat, de parc` îl asculta un public numeros, are impresia c` nu mi-e capul la studii, nu e mul]umit de notele mele, nu e mul]umit de hainele pe care le port, de prietenii cu care umblu în ultimul timp, de c`r]ile pe care le citesc. |n]elege de la mama, întotdeauna se exprim` în felul acesta, de parc` între ei ar exista un o în]elegere tacit`, de parc` nu ar discuta, ci ar comunica printr-un limbaj secret, silen]ios, alc`tuit din semnale [i priviri, în]elege de la mama c` am deja un prieten [i vrea s` m` aten]ioneze s` nu merg prea departe, s` nu fac lucruri de care s` m` c`iesc mai tîrziu. |n]eleg de la mama ta c` tu [i Amnon inten]iona]i s` v` desp`r]i]i, începe el [i apoi tace imediat, vocea îi e tun`toare [i dojenitoare, de parc` nu numai eu, unica lui fiic`, a[ sta în fa]a lui, ci un numeros public feminin, o mi[care revolu]ionar` imens`, amenin]`toare, care îi primejduie[te lini[tea sufleteasc` [i pe care trebuie s-o opreasc` prin toate mijloacele de care dispune. E deja definitiv? întreab`, ca [i cum

traducere din limba ebraic` [i note de Any Shilon

n Zeruya Shalev s-a n`scut în kibbutzul Kinneret din Israel. A absolvit un masterat în studii biblice [i a lucrat ca redactor la Editura Keter. Pîn` în prezent i s-au publicat patru romane, un volum de poezii [i o carte pentru copii. Romanele sale, care îmbin` for]a epic` cu un lirism de o factur` inconfundabil`, sînt foarte apreciate de critica literar` [i traduse în toat` Europa. Printre acestea se num`r` Hayei Ahavah (Via]a amoroas`, 1997), care a stat la baza unui film de succes (Germania, 2007) [i este inclus în prestigioasa list` din Der Spiegel a celor mai bune romane din ultimii patruzeci de ani – al`turi de autori precum Saul Bellow, J.M. Coetzee [i Philip Roth –, best-seller-ul Ba’al Ve Isha (So] [i so]ie, 2000; Polirom, 2008), nominalizat la Premiul Femina [i Thera (2005). Trilogia alc`tuit` de aceste volume este dedicat` conflictului între modernitate [i tradi]ie, a[a cum se reflect` el în via]a personal` [i de cuplu, dar [i în rela]iile de prietenie din Israelul zilelor noastre. Zeruya Shalev este, de asemenea, cî[tig`toarea premiilor Book Publishers Association’s Gold and Platinum Prizes, Corine Prize (Germania, 2001), Amphi Award (Fran]a, 2003), ACUM Prize (ob]inut de trei ori, în 1997, 2003, 2005) [i Wizo Prize (Fran]a, 2007).

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

s-ar a[tepta ca întrebarea îns`[i, pus` cu o voce atît de p`trunz`toare, s` duc` la o negare instantanee, care s`-i permit` s` termine rapid cu întîlnirea noastr` [i s` se întoarc` la treburile sale, iar eu confirm cu un glas moale, dar adaug imediat cu re]inere: probabil, vom încerca s` trìm desp`r]i]i cîteva luni, iar el tu[e[te sec, dregîndu-[i glasul: pot s` întreb de ce sau întrebarea e prea intim`, cuvîntul intim îl face deja s`-[i legene nervos piciorul descul], iar eu spun: pur [i simplu nu ne potrivim, nu sîntem ferici]i împreun`, am hot`rît c` n-are sens s` continu`m astfel, pluralul mincinos îndulce[te lucrurile, de parc` Amnon în persoan` s-ar afla acum aici, lîng` mine, sus]inîndu-m`. Nu mai vedem lucrurile la fel, urmez încercînd, ca întotdeauna în prezen]a lui, s` vorbesc cît mai elevat, ca s` nu-l aud zicînd: mi se pare c` limbajul tù decade, ce-ai mai citit în ultimul timp? {i tac imediat, nu sînt dispus` s` contribui la discu]ie cu mai mult de trei propozi]ii, fiindc` oricum nu e o discu]ie, n-am avut niciodat` a[a ceva, iar eu privesc pendulul piciorului sù care se mi[c`, puternic [i sub]ire ca un palmier, se apropie tot mai mult de mine, acu[i îmi va atinge ca din gre[eal` genunchii, cu o mi[care rapid`

[i bine ]intit`, ca s` îmi îngreuneze libertatea de mi[care, ca s`-mi dea planurile peste cap. {tii c` n-am intervenit niciodat` în problemele tale personale, spune pe un ton autoritar [i rece, dar de aceast` dat` consider c` e de datoria mea s`-]i deschid ochii, fiindc` nu e vorba numai de tine [i de Amnon, doi oameni maturi care î[i pot permite s` gre[easc`, e vorba aici de un copil mic, el e cel care va trebui s` pl`teasc` pre]ul gre[elii, dar el nu are cu ce s`-l pl`teasc`, Ella, pu[culi]a lui e goal`, apoi tace brusc, verificînd efectul cuvintelor sale, efectul loviturii de deschidere dinainte preg`tite, întocmai ca prelegerile sale, de parc` ar a[tepta s` scot imediat din geant` un caiet [i un pix, ca o student` silitoare, [i s` notez totul cuvînt cu cuvînt, e vorba aici de un copil mic, el e cel care va trebui s` pl`teasc` pre]ul gre[elii, dar nu are cu ce, pu[culi]a lui e goal`, goal`. Prin urmare se va transforma într-un datornic, î[i continu` el predica, vocea sa obi[nuit` cu s`li vaste lovindu-se nemul]umit` de pere]ii camerei ce se închid deasupra noastr`, va r`mîne cu o datorie care nu poate fi pl`tit`, foarte curînd vor sosi port`reii, m` refer la port`reii sufletului, Ella, ei sînt chiar mai primejdio[i

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

FRAGMENTE

decît cei ai lumii interlope, [i vor pune sechestru pe pu]inul pe care îl are, pe pu]ina sa rezisten]` sufleteasc`, în]elegi ce vreau s` spun? Exagerezi, tat`, protestez eu moale, timpurile s-au schimbat, în ziua de ast`zi oamenii nu mai fac atîta caz de divor], cunosc nenum`ra]i copii cu p`rin]i divor]a]i [i nu li s-a întîmplat nimic, au o mam` [i un tat`, înva]` s` înfrunte via]a. Cel mai important pentru un copil este ca p`rin]ii lui s` fie ferici]i, continui, e preferabil s` fie ferici]i separat decît nenoroci]i împreun`, dar el bî]îie nervos din picior, de parc` ar auzi din gura mea ni[te nerozii absolute, asta este frazeologia inteligent` a timpurilor moderne, oamenii de azi sînt repezi]i ca animalele, sînt sclavii pasiunii, nimic nu e mai periculos ca pasiunea, ]i-am mai explicat asta [i cînd erai adolescent`. A[a cum ma[ina are frîne, la fel trebuie s` aib` [i omul, a[a cum ma[ina se sf`rîm` f`r` frîne, la fel se întîmpl` [i cu omul, de aceea î]i spun, îndreapt` amenin]`tor degetul spre mine, eu î]i cunosc copilul, nu e la fel cu ceilal]i, e un copil slab [i sensibil [i dac` nu frînezi acest proces acum, te avertizez c` se va întîmpla o nenorocire. O nenorocire? Despre ce vorbe[ti, murmur, ce nenorocire se poate întîmpla? |i va fi greu un timp, dar apoi se va obi[nui, a[a cum se obi[nuiesc cu to]ii. Copiii fac fa]` unor situa]ii mult mai grele decît divor]ul, îns` el repet`, ridicînd vocea, [i buzele i se învine]esc de parc` i-a înghe]at sîngele în vine: nenorocire! Fii atent`, Ella, nenorocirea ta este sigur`, iar fericirea ta sub semnul îndoielii, ce garan]ii ai c` vei fi fericit` f`r` Amnon? Nu-mi amintesc s` fi fost foarte fericit` înainte de a-l întîlni. Ascult`-m` bine, nu-]i cer decît un singur lucru, s` te gînde[ti bine [i s` cînt`re[ti înc` o dat` cu aten]ie situa]ia, Amnon a fost aici azi-diminea]`, dup` ce a trecut pe la tine, îmi dest`inuie, umilindu-m` cu satisfac]ie, ca un anchetator viclean care a adunat în tain` dovezi noi, am în]eles de la el c` tu ai cerut desp`r]irea, c` totul depinde numai de tine, a[a c` am nout`]i pentru tine, o solu]ie simpl` [i eficace, cu care Amnon a fost deja de acord azi-diminea]`. Trebuie s` semna]i un contract, în cel mai serios sens al cuvîntului, prin care v` obliga]i s` nu v` desp`r]i]i niciodat`, de-

oarece a]i adus un copil pe lume, na[terea unui copil este un lucru care oblig` mai mult decît orice [i, din clipa în care ave]i un copil în comun, sînte]i obliga]i s` r`mîne]i împreun`. Ai s` vezi c`, dup` ce ve]i semna contractul, totul va deveni mai simplu, ve]i dep`[i cu u[urin]` greut`]ile [tiind c` nu ave]i alt` solu]ie, n-o s`-]i vin` s` crezi ce u[urat` te vei sim]i cînd vei înl`tura definitiv posibilitatea unei alte vie]i, a unor al]i parteneri, Ella, î]i propun op]iunea fericirii totale, aceasta este schimbarea pe care o cau]i, oriunde te a[teapt` greut`]i, s` tr`ie[ti singur` e greu, s` întemeiezi o familie nou` e greu, eu î]i u[urez situa]ia ajutîndu-te s` renun]i la op]iuni periculoase, oriunde te-ai duce va trebui s` te

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

zba]i [i s` înfrun]i dificult`]ile, prin urmare e preferabil s` faci un efort de dragul familiei pe care ai întemeiat-o deja, de dragul b`rbatului pe care l-ai ales drept tat` pentru copilul t`u. Ajunge, tat`, tu nu în]elegi, spun scuturînd din cap [i acoperindu-mi urechile cu mîinile, a[a cum f`ceam în copil`rie, neajutorat` în fa]a prelegerilor sale agresive, a încrederii lui absolute în dreptatea sa, nu pot s` r`mîn cu Amnon, între noi totul s-a terminat, despre ce fel de contract vorbe[ti, ne desp`r]im, nu ne c`s`torim, dar el m` readuce imediat la t`cere cu o mi[care arogant` a mîinii, ochii s`i cenu[ii devin reci [i duri. Ascult`-m`, Ella, te cunosc mai bine decît crezi, la fiecare cî]iva ani treci printr-o perioad` de autodistrugere, pîn` acum asta a fost treaba ta [i nu m-am amestecat, dar acum e deja problema lui Ghily. |n cazul de fa]` m` consider împuternicitul lui Ghily [i î]i spun r`spicat: copilul nu va face fa]` desp`r]irii voastre, iar dac` m` sile[ti s` spun lucrurilor pe nume – poftim, copilul nu poate trece peste asta, nu va rezista, copilul va fi distrus. Distrus?! [optesc. Despre ce vorbe[ti? Te auzi m`car ce spui? El pune în sfîr[it piciorul

descul] pe podea, ale c`rei dale albe [i negre o fac s` semene cu o tabl` de [ah, n-am alt` solu]ie decît s` vorbesc limpede, e vorba de crim` cu premeditare, Ella, vrei s` cau]i fericirea – scuip` cuvîntul de parc` ar fi fost o înjur`tur` sau o migdal` amar` –, singura fericire posibil` st` în obliga]iile tale fa]` de familia pe care ai întemeiat-o [i s` nu crezi c` sentimentele îmi sînt indiferente, dac` ai fi avut un so] violent, Doamne fere[te, ]i-a[ fi oferit tot ajutorul posibil, dar îl cunosc pe Amnon [i pot s`-mi imaginez despre ce fel de probleme e vorba. ~sta e r`sf`], ridic` el vocea, r`sf`]ul insuportabil al genera]iei voastre, [i î]i va cere un pre] cumplit, în]elegi ce încerc s`-]i spun sau trebuie s` fiu [i mai clar? E tîrziu deja, trebuie s` m` duc s`-l iau pe Ghily de la gr`dini]`, îl întrerup, ca [i cum numai lipsa de timp ar sta între noi [i ne-ar împiedica s` ne continu`m pl`cuta conversa]ie, îns` cînd m` ridic, picioarele îmi sînt cuprinse de un tremur brusc, mi se pare c` pere]ii camerei se apleac` spre mine, iar degetele c`r]ilor lui se întind c`tre mine, degete din praf erudit otr`vitor, m` prind în capcan`, am s` fiu îngropat` ast`zi printre c`r]ile lui, sub pere]ii gro[i de pia-

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

FRAGMENTE

tr`, [i cine o s`-mi ia copilul? Mi se pare c` aceast` sarcin` zilnic` a devenit dintr-odat` de o urgen]` primordial`, s` reu[esc s`-l iau pe Ghily înainte s` se întîmple vreo nenorocire, [i înaintez spre u[a camerei lui de parc` a[ încerca s`-mi scap via]a, dar el vine dup` mine, nu renun]`, vreau numai s`-mi promi]i c` ai s` te gînde[ti la situa]ie cu seriozitate, a[a cum se cuvine în cazul unei chestiuni de via]` [i moarte, ]ip`, dac` ar avea vreo metod` mai eficient` de a-mi vîrî cuvintele sale în urechi, ar folosi-o f`r` ezitare, dar eu deschid iute u[a dinspre coridor [i m` lovesc de capul c`runt al mamei, care st` ghemuit` [i concentrat`, tr`gînd cu urechea, ce vrea, ce vrea de la tine? m` întreab` în [oapt`, oferindu-mi pe o tav` care se n`ruie compasiunea [i îngrijorarea ei anemice, îns` nu sînt în stare s` r`mîn nici o clip` în plus în locul acesta, vorbim mai tîrziu, mam`, m` gr`besc la gr`dini]`. Gr`dini]`? Dar e deja în clasa întîi! sare ea, de parc` m-ar fi prins cu o gre[eal` cumplit`, care pune maternitatea mea într-o lumin` sumbr` [i dubioas`, de ce spune gr`dini]` o aud exprimîndu-[i mirarea fa]` de tat`l meu, cu o clip` înainte ca el s` se întoarc` la biroul lui spa]ios, [i mi se pare c` toate întreb`rile [i dorin]ele, dificult`]ile [i problemele s-au contopit într-o singur` durere, absolut insignifiant`: de ce spune gr`dini]`, e deja în clasa întîi? Cobor sc`rile casei lor înfrînt`, ca un de]inut care evadeaz` din închisoare prea tîrziu [i care [i-a pierdut oricum capacitatea de a se bucura de libertate, balustrada sc`rilor, expus` la soare, îmi frige, îmi arde ustur`tor degetele, dar m` ag`] de ea, treapt` dup` treapt`, pîn` cînd pe ultima m` pr`bu[esc, cuprinzîndu-mi genunchii cu bra]ele, groaza cre[te în mine, împingînd [i strivind organele interne, prezen]a nenorocirii e la fel de real` ca [i cînd s-ar fi petrecut deja, din clipa în care a ]î[nit din gîtlejul lui, printre buzele lui vinete, nenorocirea ta e cert`, iar fericirea ta sub semnul întreb`rii, [i îmi a[ez fruntea pe genunchii care tremur`, mi se pare c` lumina zilei p`le[te sub ochii mei, c` un cort de doliu se întinde deasupra mea, c` suferin]a întunecat` de a fi orfan devine tot mai ap`s`toare.

Dinaintea mea, la marginea trotuarului, opre[te un taxi g`l`gios, claxonatul s`u amestecîndu-se cu sirena tînguitoare a unei ambulan]e îndep`rtate, iar eu m` ridic greoi, e[ti liber? îl întreb pe [ofer, îns` el spune: nu, am venit la comand`, tu ai f`cut comanda? Iar eu îi r`spund: nu, dar f`-mi un bine, du-m` repede pîn` în centru, e aici, aproape, iar el îmi spune: numai o clip`, s` v`d dac` e în drumul meu, dar iat` c` se apropie un b`rbat solid, într-un costum de culoare închis`, cu p`rul des bine piept`nat, cît de repede [i-a dezbr`cat pantalonii scur]i [i a arborat expresia lui rezervat`, cum a avut grij` s` încheie discu]ia exact la timp, l`sîndu-mi impresia c` eu i-am pus cap`t, [i iat`-l trecînd gr`bit prin fa]a mea spre taxi, îmi face semn cu mîna cu o amabilitate debordant`, de parc` a[ fi una din studentele lui c`reia i-a uitat

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

numele sau al c`rei nume nu l-a [tiut niciodat`, cu un om total str`in m-a[ fi urcat în taxi, dar nu cu tine, tat`, cuvîntul acesta simplu m` întristeaz`, ca scheunatul unui cîine dup` o explozie, tat`, tat`, latr` cîinii în r`stimpul dintre bubuitul exploziei [i tînguirea jalnic` a ambulan]ei, tat`, tat`, ce mi-ai spus? Nu va rezista, va fi distrus, ai spus, parc` rezumînd soarta imperiilor lumii antice – hiti]ii, babilonienii, asirienii, akkadienii –, imperii întregi care au disp`rut de pe harta lumii, dar aici e vorba de un copil mic, de-abia a împlinit [ase ani, un copil care înc` n-a înv`]at s` mearg` cu bicicleta, care înc` mai are dificult`]i cu legatul [ireturilor la pantofi, un copil c`ruia îi este înc` fric` de întuneric, [i mi se pare c`-i aud vocea, cînd m` strig` noaptea, o voce care urc` din visele lui urîte, ascu]it` [i speriat`, mami, vino, vino repede, iar eu m` supun, t`lpile mele lovesc ritmic asfaltul încins, trebuie s`-l v`d chiar acum, s`-l salvez de nenorocirea care a fost decretat` aici, în vîrful acestui munte de sc`ri acoperit de un nor, ca [i cum ar fi fost muntele Sinai fumegînd, iar acolo imaginea lui Dumnezeu cel binecuvîntat ca un foc mistuitor, acuzatoare bineîn]eles [i aproape justificat`, da, ce îngrozitor, aproape justificat`. Alerg pe str`zi ca o femeie c`reia îi arde casa, împr`[tiind nelini[te în jur, sem`nînd se-

min]ele panicii în inimile trec`torilor, poate c` am primit o veste care îmi provoac` graba, o veste despre vreun atentat apropiat, despre vreun cutremur, o dîr` de priviri speriate m` urm`re[te, tot mai lung`, nu [tiu de ce mi se pare c` alerg mai încet decît dac` a[ merge, str`zile cenu[ii m` prind în mreje ca ni[te b`trîni pis`logi, uneori cîte un ghiveci înflorit încearc` s` înmoaie dalele grele din granit, dar mi se pare c` florile devin la rîndul lor cenu[ii, pietrificate. O biciclist` tuns` scurt urc` cu greu strada, bluza îi e umed` precum c`ma[a lui Amnon azidiminea]`, cu cît` grij` i-a încheiat nasturii, i-a netezit cutele cu palma, stînd în u[a casei din care eu încerc acum s` m` salvez, denun]îndum` autorit`]ilor cu chipul s`u pios, [i lungesc pasul, privind cu team` în urm`, fiindc` mi se pare c` nu alerg singur` pe str`zi, c` blestemul a pornit odat` cu mine, exact la aceea[i or`, blestemul clar ce a ]î[nit din gîtlejul tat`lui meu, c` concurez cu el [i trebuie s`-l înving, c` zboar` al`turi de mine pe aripi negre [i, chiar dac` m` dor coastele, chiar dac` respira]ia m` arde [i genunchii îmi cedeaz`, trebuie s` ajung la cap`tul traseului înaintea lui, c`ci acolo m` a[teapt` un b`ie]el care de-abia a împlinit [ase ani, care refuz` s` se lase tuns, care ur`[te s`-i intre lumina soarelui în ochi [i ai c`rui p`rin]i s-au desp`r]it ieri.

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

FRAGMENTE

Prin ferestrele deschise ale claselor zgomotele [colii r`zbat precum murmurul m`rii, timid [i furios, prinzînd puteri s`lbatice, sute de copii stau pe scaune scunde, ]in între degete creioane [i culori, iar unul dintre ei e al meu [i trebuie s`-l v`d imediat, împing poarta, încerc s-o deschid, dar spre surprinderea mea e încuiat` cu un lac`t greu, deasupra a fost atîrnat un anun] scris cu litere dezordonate: paznicul a ie[it s`-[i fac` rondul, v` rug`m s` v` înarma]i cu suferin]`*. Lipsa ultimelor litere, care s-au [ters, schimb` complet sensul, exact ca în inscrip]iile antice, dar nimeni nu se obose[te s` le adauge [i poate c` peste sute de ani cercet`torii î[i vor încrunta frun]ile în fa]a literelor lips` [i vor n`scoci teorii peste teorii, care de care mai bizare, pîn` cînd se va g`si un alt anun] asem`n`tor, de data asta complet, care va arunca lumin` asupra întregii defini]ii, s` te înarmezi cu suferin]`, cît de simplu pare, dar nu pentru mine, nu acum, [i m`sor cu ur` poarta vopsit` într-un verde vesel [i incitant, de parc` ar fi fost menit` de la început s` m` despart` de fiul meu [i nu s`-l apere, o cît`resc a[a cum ai cînt`ri un du[man înainte s`-l love[ti, n-am alt` solu]ie decît s-o înving, doar n-am s` a[tept aici pîn` cînd paznicul î[i va încheia rondul lene[, m` uit în jur ca s` m` asigur c` nu m` vede nimeni, pun talpa pe clan]` [i m` ag`] de gratiile sub]iri. Spre surprinderea mea, c`]`ratul se dovede[te mai u[or decît m` a[teptam, de parc` o mîn` puternic` m-ar ]ine de p`rul din cre[tetul capului [i m-ar trage în sus, iat`-m` deja în vîrful por]ii de fier, lîng` care se ive[te dintr-odat`, ca pentru a m` enerva, o fat` cu p`rul blond [i cre], care ridic` spre mine ni[te ochi mira]i, privindu-m` amuzat`, îns` eu o ignor, îmi trec cu grij` piciorul de partea cealalt` a por]ii, dar pe partea lui Ghily n-am nici un punct de sprijin, suprafa]a se întinde neted` [i plat`, nu [tiu ce s` fac, între noi mai apare o piedic` nea[teptat`, un copil, [i poate c` a[ fi încercat s` m` întorc, dac` nu a[ fi avut public, dac` feti[cana aceea n-ar fi stat sub mine de parc` ar fi prins r`d`cini acolo, a[teptînd cu r`bdare, exact cum cerea biletul, iar eu hot`r`sc s` r`mîn deocamdat` acolo unde sînt, ca [i cum m-a[ fi c`]`rat doar ca s` m` amuz, doar ca s` admir pentru propria

* Joc de cuvinte: în ebraic` sevel înseamn` „suferin]`“, iar savlanut – „r`bdare“. Sensul exact al expresiei este: „a se înarma cu r`bdare“.

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

mea pl`cere curtea pustie, [i fire[te, din noul meu punct de observa]ie pot vedea întreaga [coal`, ba chiar [i pe b`trînul paznic înaintînd încet de-a lungul gardului, p`truns de importan]a misiunii sale, c`ci i-a fost încredin]at` siguran]a a sute de copii, iar eu îi fac vesel` din mîn`, ca nu cumva s` îndrepte din gre[eal` arma spre mine. Silueta mea c`]`rat` pe poart` îi atrage imediat aten]ia paznicului vigilent, care se apropie în grab` de mine, cu pîntecul leg`nîndu-i-se dinainte [i gesticulînd amenin]`tor, în vreme ce eu continui s`-i fac prietene[te cu mîna, femeie, tu scrîntit la cap, ]ip` dezarticulat, sau lipsit de r`bdare? Scrie a[teptat cu r`bdare, continu` s` ]ipe, iar eu m` sprijin de barele por]ii, îmi pare foarte rù, dar sînt grozav de gr`bit`, mi-am l`sat bebelu[ul singur acas` [i trebuie s`-l iau pe fratele lui mai mare, dar motivul disperat pe care l-am invocat pare s`-i aprind` [i mai rù furia, cine las` un bebelu[ singur în cas`, spumeg`, to]i sînt nebuni aici, mormìe, dînd aceea[i sentin]` tuturor p`rin]ilor, mi se pare c` vrea s` m` pedepseasc` pentru neglijen]a mea criminal` l`sîndu-m` s` atîrn între cer [i p`mînt, coco]at` în vîrful por]ii spre ocara întregii lumi, ca exemplu [i un avertisment pentru ceilal]i p`-

rin]i. Cl`tinînd din cap cu dezgust, descuie lac`tul [i las` fata s` intre, iar ea p`[e[te repede în curte cu o mîndrie calm`, ca o dovad` vie c` merit` s` ai r`bdare, eu încerc s` m` dau jos de pe poart` exact cum m-am urcat, îns` piciorul, bîjbîind orbe[te dup` clan]`, îmi alunec` [i iat`m` aterizînd pe asfaltul fierbinte, lovind în c`dere un c`rucior de copil, care aproape se strive[te sub mine. Chiar dac` m-am lovit, nu vreau s` i-o ar`t, a[a c` m` îndrept cu efort [i îmi scutur hainele, îi zîmbesc pl`cut paznicului, ca [i cum a[ fi programat s`ritura aceasta de la început [i m` c`]`rasem pe poart` numai ca s-o efectuez, m` str`duiesc s` înaintez cu fals` demnitate, spunîndu-mi c`, dac` voi ignora durerea, ea va disp`rea, esen]ialul este c` am intrat [i într-o clip` am s`-l salvez, m` gr`besc spre clasa de la subsol, iar acolo m` întîmpin` buclele de culoarea mangoului abia dat în pîrg pe care le-am v`zut din înaltul por]ii, din nou fata aceea, m` revolt, ce face oare aici, speram s` nu mai dau ochii cu ea.

n (fragment din romanul Thera, în curs de apari]ie la Editura Polirom)

100 PAGINI l 7 LEI

august 2010

DILEMATECA Anul V l nr. 51 l august 2010

SCRIERI

AUTORI

LECTURI

DOSAR Practici de lectur`

ANCHET~ Joaca preferat` din copil`rie

INTERVIU

DILEMATECA

RAY LORIGA