Dilemateca 58_low

DILEMATECA Anul VI l nr. 58 l martie 2011

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

DOSAR

MIRCEA NEDELCIU

AVENTURA VIE}II MELE

R`zvan Petrescu

EDITORIAL

Mircea Vasilescu

Pe cine cont`m Dac` privim cu aten]ie [i r`bdare în jur, putem vedea c` paharul – totu[i – continu` s` aib` o parte plin`. E criz`, dar ziarele duduie de [tiri care arat` c` înc` „n-a murit cultura“ (de[i unii i-au anun]at decesul, constant, de 20 de ani încoace).

Apar multe c`r]i foarte bune, se traduce mai mult decît oricînd (adesea prost, dar asta e alt` discu]ie), scriitorii no[tri merg la tîrguri interna]ionale de carte, scriitorii str`ini au înv`]at drumul spre Bucure[ti. Cînd a fost Herta Müller la Ateneu, sala a fost plin` [i toat` presa a avut ce comenta. (M` rog, „o anumit` parte a presei“ s-a ocupat mai mult de Gabriel Liiceanu, dar [i asta e alt` discu]ie.) Recent, a venit Adam Michnik la Ateneu – [i iar s-a umplut presa de comentarii. Datorit` vînz`rii de c`r]i împreun` cu ziarele, milioane de volume au p`truns în case care pîn` atunci nu prea erau „mobilate“ cu literatur`. {tiu, scepticii vor spune c` asta s-a întîmplat pentru c` s-au vîndut ieftin [i au fost promovate agresiv. E adev`rat, dar pe de alt` parte e ca în vorba aceea a lui Cehov: dac` în actul doi apare în scen` un pistol, în actul patru se va trage; dac` în atîtea case se afl` c`r]i, pîn` la urm` cineva le va citi.

Dac` privim [i mai atent [i nu ne pierdem în detalii, vom observa c` ini]iativa [i produc]ia cultural` s-au mutat de la stat în mediul privat. „Grosul“ festivalurilor, concertelor, spectacolelor

etc. este realizat de entit`]i private, cu sponsori priva]i. Ministerul Culturii se manifest` mai degrab` prin absen]`, eventual împarte cu ]îrîita ni[te bani prin AFCN. Pîn` [i institu]iile dependente de minister (teatre, muzee [i altele) au înv`]at s` conteze mai mult pe ini]iativele [i eforturile proprii decît pe ce le vine „de sus“.

Cu toate acestea, n-o ducem bine din punct de vedere cultural. Mai întîi, pentru c` sîntem un popor ve[nic nemul]umit, care bomb`ne permanent [i se compar` cu „]`rile civilizate“ unde, m`-n]elegi, laptele [i mierea curg peste tot... Exist` îns` [i cauze obiective, la care nu întotdeauna sîntem aten]i. Editurile [i libr`riile au fost lovite de criz` (iar dac` aveam cu adev`rat un minister al Culturii s-ar fi putut g`si ni[te solu]ii fiscale care s` u[ureze [ocul). Iar efectul va func]iona pe termen lung. Un studiu realizat recent de Mercury Research arat` c` românii au cheltuit în 2010 doar 5% din venitul lor pentru educa]ie. {i vor fi înc` mult` vreme strîn[i la pung` cu asemenea cheltuieli, pentru c` în vremuri de criz` [i-au adus aminte c` „se poate tr`i [i cu mai pu]in“. A[a încît, deocamdat`, produc]ia de c`r]i ([i produc]ia cultural` în general) conteaz` tot pe acel num`r (redus) de oameni care „nu pot tr`i f`r`“. Pu]ini, stimabile... n

3

SUMAR

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

DOSAR 10-17 Adina Dini]oiu, Mircea Nedelciu: proza anilor ’80 [i valen]ele politice ale textului

INTERVIU 40-49 Bogdan Murgescu

„Cît, cum [i unde am gre[it în ultimii 500 de ani“

RECENZII 18-21 Literatur`: Paul Cernat,

Mircea Nedelciu (paginile 10-17)

Un Cristian (paginile 34-36)

Cosmin Borza, {tefania Mihalache, Andrei Simu] 22 Memorialistic`: Codrin Liviu Cu]itaru 23 SF: Michael Haulic` 24-25 Eseu: Alexandru Ofrim, Alexandru Budac 26 Istorie: Adrian Cioroianu 27 Filozofie: Alexander Baumgarten 28 Politologie: Bogdan Barbu 29 Psihologie: Lena Ru[ti 30-31 Spiritualitate: Drago[ Zetu, Alice Popescu 32 Literatur` pentru copii: Adina Popescu

PROFIL 34-36 Un Cristian

Mizînd pe literatura român`

DILEMATECA

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

Bogdan Murgescu (paginile 40-49)

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Luiza Vasiliu Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Florin Iaru

R`zvan Petrescu (paginile 72-78)

4

INEDIT 50-55 Sorin Stoica

MERIDIANE 60-61 Leon Volovici, Strig`tul lui {estov 62-64 Petre R`ileanu, Unde de [oc

ANCHET~ 66-71 de Marius Chivu

Cum prefera]i Paradisul?

AVENTURA VIE}II MELE 72-78 R`zvan Petrescu

Un scriitor de succes

RUBRICI 33 37 57 58 59 65

Poemul din martie: Florin Partene Ioana Bot, C`r]i de plastic Daniela Zeca, Vesta antiglon] Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Ion Vianu, Portrete interioare Constantin Vic`, Tehnodrom

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Ani[oara Sevastre (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: anisoara.sevastre@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la 0800.800.111 (num`r cu apel gratuit \n orice re]ea) Luni-Vineri: 8,00-22,00 S\mb`t`-Duminic`: 10,00-18,00

Publicitate: Dorina Petru]i (tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Bazar

C`ut`tori spirituali Cel mai nou volum semnat de Anca Manolescu, Stilul religiei în modernitatea tîrzie (Polirom, 2011), dup` volumul Europa [i întîlnirea religiilor, este prezentat de Andrei Ple[u ca fiind un „Eseu hibrid, unde invocarea unor teme [i texte spirituale se îmbin` nu numai cu considera]ii din sfera studiilor religioase, ci [i cu taton`ri sau intui]ii proprii, cu propria perspectiv` a autoarei asupra problemei.“ Autoarea descrie un „spectacol al epocii noastre“ în care „c`ut`torul spiritual se str`duie[te dintotdeauna s` fac` diferen]a între «omul interior» [i «cele din afar`», fie c` e vorba de cadrul mental [i social al epocii sau de propria exterioritate, de aspectul individual al fiin]ei lui. Ca atare, va privi la cele din urm` ca un «spectator participativ», responsabil [i angajat, desigur, în raport cu aceast` exterioritate, dar distan]at de ea, citind mai ales în jocul ei sugestii simbolice, «conjecturi», urme care îi pot sprijini înaintarea vertical`.“ n Liber la indignare Un pamflet face carier` în Fran]a [i în Europa. Stéphane Hessel a lansat în octombrie 2010 un text de doar 32 de pagini, intitulat Indigna]i-v`!. Fondatorii unei edituri obscure din Montpellier – doi jurnali[ti – l-au rugat pe Hessel, fost ambasador [i func]ionar public, acum în vîrst` de 93 de ani, s` redacteze un text programatic pentru care s` actualizeze principiile [i valorile Rezisten]ei. Experien]a tr`it` de Stéphane Hessel legitima aceast` „misiune“: Hessel s-a n`scut la Berlin în 1917; a studiat economie (la Londra) [i [tiin]e politice (la Paris), [i, cu pu]in timp înainte de declan[area celui de-Al Doilea R`zboi Mondial, a devenit cet`]ean francez. La începutul r`zboiului, este prins de trupele germane, dar reu[e[te s` eva-

INFO deze. |n 1941 se al`tur` Rezisten]ei, trei ani mai tîrziu este prins de Gestapo [i deportat la Buchenwald. Reu[e[te s` scape [i de acolo [i se al`tur` din nou Rezisten]ei. Dup` încheierea r`zboiului particip`, în calitate de ambasador al Fran]ei, la Na]iunile Unite, la redactarea Cartei Drepturilor Omului. A avut o carier` prodigioas` de func]ionar interna]ional, dar a fost [i un activist înver[unat: a promovat decolonializarea, dezvoltarea economic` a statelor s`race, respectarea drepturilor civile, democra]ia etc.

O „actualizare“ a valorilor Rezisten]ei printr-un nou impuls (ideologic) era, deci, o misiune potrivit`. |ntr-adev`r, Consiliul Na]ional al Rezisten]ei propusese, înc` dinaintea încheierii r`zboiului, ca, dup` „eliberarea total` a teritoriului“, s` promoveze un program social cu ]inte precise, printre care na]ionalizarea b`ncilor [i a energiei, dar [i crearea institu]iilor care s` asigure securitatea social`. Departe de a crede în utopii, Hessel s-a aplecat, pragmatic, asupra ideii de securitate social` [i a cauzelor pentru care aplicarea ei a e[uat. Pornind de la ceea ce Sartre în]elegea prin „angajament personal“, Hessel a scris un apel virulent în care îi îndeamn` pe francezi s` nu accepte adîncirea inegalit`]ilor sociale, critic` politica de imigra]ie promovat` de Fillon, demasc` puterea banului în op]iunile politice [i denun]` u[urin]a cu care au fost abandonate obiectivele Rezisten]ei.

Cartea (de fapt, o bro[ur`) s-a vîndut în peste un milion de exemplare (în zece s`pt`mîni) [i mai multe edituri europene au solicitat drepturile de publicare în limbile respective. Succesul nea[teptat al c`r]ii l-a f`cut pe Hessel un om c`utat [i curtat: liderii partidelor comuniste (dar nu numai ei!) îl citeaz` în discursuri [i integreaz` în programe idei din pamfletul s`u.

C`rticica sa e îns` mult mai în vog` decît c`rticica ro[ie a comuni[tilor: pamfletul e popular pentru c` e anti-Sarkozy. Cei care o cump`r` (nici m`car nu-i scump`, cost` doar 3 euro) spun c` e o form` de rezisten]`. De fapt, tocmai aceast` form` de rezisten]` pasiv` avea de gînd s-o combat` Hessel.

n

5

INFO

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Bazar

Louis-Ferdinand Céline

O celebrare, o controvers` |n iulie se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Céline. Nu se [tie exact cum va fi celebrat marele scriitor, cel care, dup` Proust, ar fi al doilea cel mai influent autor francez al secolului al XX-lea. La începutul anului, numele lui Céline fusese trecut, al`turi de cel al altor figuri culturale marcante (de pild`, Georges Pompidou [i Franz Liszt), pe o list` a personalit`]ilor ce vor fi s`rb`torite în Fran]a, la nivel na]ional. Apari]ia lui Céline pe aceast` list` a stîrnit controverse ideologice aprinse: cum s` comemorezi public un om care a îmbr`]i[at – fie [i doar pentru o vreme – o ideologie criminal`? Cel mai virulent dintre critici este Serge Klarsfeld, pre[edintele Asocia]iei fiilor [i fiicelor deporta]ilor din Fran]a. El este primul care a cerut retragerea lui Céline de pe lista comemor`rilor publice de anul acesta. „Republica trebuie s`-[i p`streze valorile. Frédéric Mitterrand trebuie s` renun]e la a mai orna cu flori memoria lui Céline, tot a[a cum [i François Mitterrand a fost obligat s` nu mai depun` jerbe pe mormîntul lui Pétain.“ |n scrisoarea deschis` adresat` ministrului Culturii, Frédéric Mitterrand, Serge Klarsfeld admite c` Céline e un ma-

Dilemateca v` recomand` n „La un moment dat aveam obiceiul de a pune cîte o cruce în fototeca mea, care este imens`. Le f`ceam o cruciuli]` scriitorilor care disp`reau.

Undeva pe plicuri. {i la un moment dat se umpluser` de cruci. Atunci am avut o criz` existen]ial`. Am schimbat toate plicurile într-o noapte. Am îngropat acel cimitir. Pot spune c` am stat în genunchi 50 de ani ca s` foto-

6

re scriitor, dar insist` c` e „o fiin]` abject`“, un om ale c`rui „imunde scrieri antisemite au contribuit la asasinarea masiv` a evreilor“. Dezbaterea de acum nu e nou`: fiecare reeditare a romanelor sale, orice form` de celebrare [i, uneori, chiar [i simpla citare a numelui s`u provoac` de fiecare dat` polemici. Céline e clasic, este de ([i în) manuale, dar e tabu. Cei care i-au s`rit în ap`rare n-au fost prea numero[i. Printre ei, Philippe Sollers: „Chiar dac` geniul literar nu scuz` totul, nu e posibil ca Céline s` fie redus doar la rolul de antisemit.“ Tot cu jum`tate de gur` îl ap`r` [i Frédéric Vitoux, membru al Academiei Franceze [i autor al unei biografii despre Céline: „Cuvîntul «celebrare» e ambiguu.

Nu vrem s` punem lauri pe cre[tetul scriitorului. La cincizeci de ani de la moartea sa, avem ocazia s`-i redescoperim opera, s`-i cercet`m din nou zonele de umbr`. Totu[i, nu putem s` neg`m c` e unul dintre cei mai mari scriitori francezi.“; iar Bernard Henri Lévy consider` c` „aceast` celebrare ar trebui s` serveasc` la explorarea enigmei celui care a fost Céline, un mare scriitor [i, totodat`, un tic`los perfect.“ Ceva mai dur a fost Franz-Olivier Giesbert, care a subliniat c` „scriitorul face parte din patrimoniul na]ional francez“ [i c` „nici o autoritate moral` sau de orice fel nu îi poate lua acest loc.“ A[a o fi – numai c` Frédéric Mitterrand a preferat s` mearg` pe mîna autorit`]ilor morale [i s` renun]e la celebrarea oficial` a lui Céline. n

grafiez scriitori. Am intrat în aceast` spiral` [i n-am mai ie[it din ea.“ – fotograful Ion Cucu dest`inuindu-se lui Un cristian în cartea-interviu plin` de amintiri pre]ioase [i emo]ionante despre scriitorii români Cum ar ar`ta via]a f`r` fotografie?, Editura Casa de Pariuri Literare. (Marius Chivu) n Graham Greene, Sfîr[itul unei iubiri (traducere [i note de Doina Cer`ceanu, Editura Polirom, 2011). Una dintre acele pove[ti de dragoste care

zile întregi te face s`-]i spui – f`r` pruden]`, dar cu discre]ie – c` nu ai citit ceva mai frumos în „problem`“.

(Radu Cosa[u) n Volumul al cincilea din Jurnalul suedez al Gabrielei Melinescu, o carte despre „du[manii spirituali“ [i despre singura r`zbunare posibil` a scriitorului, împrumutat` din Bergman, aceea a întîlnirii cu ace[tia într-o carte. Mai exact, în acest volum. (Simona Sora) n

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Bazar Tîrgul de Carte de la Ierusalim Andrei Oi[teanu [i Filip Florian au fost invita]i, de c`tre ICR Tel Aviv, la Tîrgul Interna]ional de Carte de la Ierusalim (20-25 februarie). Andrei Oi[teanu a sus]inut o prelegere pornind de la cel mai recent volum al s`u, Narcotice în cultura român`. Istorie, religie [i literatur`. Totodat`, scriitorul a prezentat cartea sa Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures, ap`rut` în SUA, la University of Nebraska Press, în 2009, [i în Germania, la Frank und Timme Verlag, Berlin, 2010. Andrei Oi[teanu a participat la o dezbatere pe aceast` tem` împreun` cu Moshe Idel [i Leon Volovici, profesori la Hebrew University of Jerusalem.

Filip Florian a participat la dezbaterea cu tema „A dark chapter – An Inlighted Literature“, al`turi de scriitorii cehi Petra Hulova [i Tomas Zemskahl, moderator fiind Noa Menhaim.

Tîrgul Interna]ional de Carte de la Ierusalim din acest an este o edi]ie jubiliar`, a 25-a, la care au participat scriitori de marc` [i mari personalit`]i, precum Umberto Eco, Amos Oz, Adam Michnik, Ian McEwan, Ludmila Uli]kaia, Antoine Gallimard, Dina Rubina, Zeruya Shalev, Piere Assouline, Shlomo Avineri, Victor Erofeev, Ilana Shmueli sau Aharon Appelfeld.

INFO se petreceau în felul urm`tor: la un anumit moment, ce mi se p`rea adecvat, discutam cu pacientul despre horoscopul s`u, mai ales aspectele care nu se pozi]ionaser` înc` într-un fel anumit în cadrul muncii noastre analitice de pîn` atunci, dar care erau recognoscibile în horoscop. Asta avea aproape întotdeauna un efect productiv; adesea, era stimulat` astfel activitatea vis`rii sau pacientul aducea material biografic referitor la tema despre care se discuta.

Cealalt` cale prin care am introdus horoscopul în tratament a fost c` am abordat direct, ]intit, ceea ce am în]eles din horoscopul s`u – presupunînd, bineîn]eles, întotdeauna c` pacientul va fi de acord s`-mi comunice, în acest scop, data exact` a na[terii sale. Ambele c`i au fost resim]ite [i de c`tre pacient ca fiind de un real ajutor [i foarte instructive.“ |n România i s-ar fi desfiin]at cabinetul. n

n Psihanaliz` [i astrologie Pe http://cafe gradiva.blogspot, am putut citi, la începutul lui ianuarie, mai multe excelente reportaje scrise de Bogdan Popa (cercet`tor într-un departament de [tiin]e politice din SUA) la invita]ia eseistului Dorin-Liviu Bîtfoi, cu prilejul celei de-a o suta conferin]e a Asocia]iei Americane de Psihanaliz` (APA). Nu trebuie trecute cu vederea dou` relat`ri bizare: despre romanul-jurnal al unei dominatrix (Melissa Febos, Whip Smart) [i despre m`rturia extrem de curajoas` a psihanalistului [i psihoterapeutului german Fritz Riemann, cofondator al Academiei pentru Psihanaliz` [i Psihoterapie din München, privind folosirea astrologiei în terapie: „Lucrurile

7

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n |ntre anii 1804-1830 a ap`rut, în Fran]a, un Dic]ionar al [tiin]elor naturale în 60 de volume, editat de Frédéric Cuvier (fratele mai mic – [i el naturalist – al lui Georges Cuvier, cel care î[i datoreaz` o bun` parte din faim` priceperii sale de a reconstitui dintr-un os un întreg schelet). |ntr-o zi, plutind pe net din floare-n floare, am nimerit – nu mai [tiu cum – în volumul XLII (PLU-PORC) al acestui dic]ionar. Mai exact, la articolul PLUCHEA (redactat de Henri Cassini, membru al Societ`]ii Filomatice din Paris). De unde extrag, pentru cei interesa]i, polenul cîtorva caracteristici generale ale plantei Pluchea (apar]inînd ordinului Synanthereelor), „observate în ierbarul lui Michaux, pe un e[antion uscat de Conyza marylandica“, potrivit autorului: „Calatidiu subglobulos, discoid: disc pauciflor, regulariflor, masculiflor; coroan` ampl`, multiseriat`, multiflor`, tubuliflor`, feminiflor`.

Periclin inferior florilor, subemisferic, format din scuame imbricate, aplicate, oblongi-lanceolate, submembranoase, unienervate“. Pe scurt, portretul-robot al unui individ vegetal. D. S. n Dou` traduceri în oglind` din romanul Familia lui Pascual Duarte de Camilo José Cela. Prima: „Ideea mor]ii sose[te întotdeauna cu

8

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011 pas de lup, cu umblet de viper`, cu toate imagina]iile cele mai rele. Niciodat` nu vin subit ideile care ne z`p`cesc; neprev`zutul sufoc` cîteva clipe, dar ne las`, plecînd, ani lungi de via]` înaintea noastr`. Gîndurile care ne înnebunesc cu cea mai rea dintre nebunii, cea a triste]ii, întotdeauna sosesc pu]in cîte pu]in [i parc` pe nesim]ite, cum pe nesim]ite cuprinde cea]a cîmpiile sau oftica piepturile…“ (traducere de Ana V`deanu, Editura Libra, 1991). {i a doua: „Ideea de a omorî vine întotdeauna pe furi[, cu pa[i de pisic`, tîrîndu-se ca o n`pîrc`, a[a cum vin toate gîndurile rele. Ideile care ne r`scolesc nu ne vin niciodat` în mod fulger`tor; fulgerul te orbe[te cîteva clipe dar, dup` ce trece, î]i las` ani lungi de via]` în fa]`. Gîndurile care ne fac s` ne pierdem min]ile în nebunia cea mai rea, nebunia triste]ii, ne vin întotdeauna încetul cu încetul, parc` pe nesim]ite, a[a cum tot pe nesim]ite cîmpia e n`p`dit` de negur`, iar pieptul de ftizie…“ (traducere de Mona }epeneag, Editura Polirom, 2010). Aceea[i carte [i, totu[i, dou` c`r]i. M. C. n Cu maxim` încîntare, a[ dori s` împ`rt`[esc cu dvs. un moment istoric: în luna ianuarie, publica]ia oficial` a Societ`]ii Regale Londoneze a recunoscut c` Nabokov a avut dreptate: grupul de fluturi Polyommatus blues a venit într-adev`r în Lumea Nou` tocmai din Asia, în valuri succesive. |n cinstea acestui fapt, a]i putea, dac` întîlni]i în Anzi un reprezentant al speciei Nabokovia cuzquenha, s`-l mîngîia]i pe burtic` [i s`-i citi]i din Lolita. L. V. n Dac` a]i accesat Google în data de 8 februarie, a]i dat cu siguran]` peste imaginea unui hublou de submarin prin care defilau creaturi marine [i o manet` prin care se putea „plonja“ în apele m`rii. A fost modul în care Google a omagiat ziua de na[tere a scriitorului SF Jules Verne, dînd, de altfel, [i o conota]ie literal` expresiei „a naviga pe net“. S. G. n A nu face nimic e ceva mult mai complicat decît s-ar crede. Poate fi o art`, un act de dreptate, un elixir al tinere]ii, dar [i o grea încercare. Victor Rebengiuc (recent, la împlinirea

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

a 78 de ani): „Mie îmi place s` stau, a[a m` men]in în form`. M` relaxez [i stau cuminte, `sta e «secretul» meu“. Sorin Ghergu] (în recentul volum Orice – uverturi & reziduuri, de neratat): „s` po]i [edea dup` voie, neclintit, e ceva“ – ceva ce „cred c` nici îngerilor nu le e la-ndemîn`“; sau: „nu credeam s-ajung / a munci vreodat` / a presta un serviciu, a produce ceva / a presta cîndva un serviciu, a produce vreodat` ceva“; sau: „fapt`, numele t`u e abuz / fapt`, vitreg` mam` fapt`“; sau: „m` str`duiesc din r`sputeri s` ocolesc orice fel de str`danie, fac un efort colosal s` nu / fac nici un fel de efort. / M` ridic dintr-un pat, m` a[ez la o mas` / Pur coregrafic. / S` pornesc c`tre mas` din pat / E ca [i cum ar trebui s` traversez o [osea intens circulat`. / Pe brînci sau cu pa[ii piticului“. |n fine, Leslie Nielsen (antum): „S` nu faci nimic e tare greu. Nu [tii cînd ai terminat“. C. C.

c`-[i iubesc confra]ii. Al patrulea: mor]ii, c`ci fiecare critic care se respect` are cel pu]in un eseu cu titlul „Rousseau-ul meu“, „Pascal-ul meu“ sau „Hemingway-ul meu“. Al cincilea: Angot [i Sollers, pentru c` întotdeuna e de zis ceva despre c`r]ile lor. Care ar fi oare „snobismele“ capitale ale criticilor no[tri? |n cazul în care cineva ar avea „snobismul“ s` intre în jocul `sta… A. M. S.

n Dup` cincizeci de ani de cînd Hemingway s-a sinucis la Ketchum, Idaho, mai sîntem cî]iva înc` entuziasma]i de scrisul lui [i care ne putem întreba dac` defini]ia sa – „Un clasic e acela despre care toat` lumea vorbe[te [i nimeni nu-l cite[te“ – nu i se potrive[te, în primul rînd, lui. R. C. n Julian Assange, fondator al deja celebrului portal de dezv`luiri, îl d` în judecat` pe fostul s`u coleg, Daniel Domscheit-Berg, autor al unui volum intitulat Inside Wikileaks (|n culisele celui mai periculos site din lume). |n carte, Assange e acuzat c` e paranoic, avid de putere [i megaloman. Apar [i cîteva dezv`luiri despre via]a lui intim`. A[tept procesul. {i dezv`luiri pe Wikileaks despre Daniel DomscheitBerg. M. M.

n Cei care mai cred c` e-book-urile [i bibliotecile internautice vor înlocui cartea pur` [i simpl` ar trebui s` vad` casele care au fost premiate anul trecut de revista britanic` Wallpaper. Prima dintre ele, numit` Metamorphosis [i care a fost construit` în legendarul Woodstock de arhitectul Ben Ryuki Miyagi, are, dincolo de toate utilit`]ile [i geometriile metamorfotice, aparen]a unei c`r]i deschise. S-o tot cite[ti… S. S. n Conform unui sondaj recent, 21,52% dintre cei care cump`r` c`r]i pentru copii au venituri sub 1000 de lei lunar, iar 48,43% cî[tig` între 1000 [i 2000 de lei. Cei mai mul]i dintre responden]i sînt economi[ti, profesori, ingineri, casnice [i medici (în aceast` ordine). Aproape jum`tate dintre ei investesc peste 300 de lei pe an pentru a-[i transforma copiii în cititori. |n condi]iile în care c`r]ile pentru copii, care în aparen]` pot fi un lux (mai ales pentru cei cu salarii mici), devin o prioritate pentru p`rin]i, nu cred c` avem de ce s` ne plîngem: se vor cump`ra c`r]i [i peste dou`zeci de ani. Ar trebui s` ne mai îngrijoreze doar con]inutul lor.

A. P.

n |n revista Les Inrocks sînt inventariate cu umor cele cinci „snobisme“ capitale ale criticilor literari francezi. Primul: Philip Roth, pentru c` a devenit un accesoriu hype. Al doilea: 999 de pagini citite într-o noapte. Principiul este: „Am recitit în noaptea trecut` R`zboi [i pace“. A se nota faptul c` un critic nu cite[te niciodat` un clasic, ci îl recite[te. Al treilea snobism depistat: criticii literari spun întotdeauna

9

Adina Dini]oiu

Š Florin Iaru

Mircea Nedelciu: proza anilor ’80 [i valen]ele politice ale textului

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

DOSAR Disp`rut prematur, în 1999 – la cap`tul unei lungi suferin]e –, cel care fusese considerat liderul genera]iei ’80, prin m`iestria prozei sale scurte, dar [i prin interven]iile sale teoretice, scriitorul Mircea Nedelciu a intrat, în deceniul care a trecut de la moartea lui, într-un con de umbr`. Nemeritat, dar vremurile sînt necru]`toare cu scriitorii, mai ales cu cei disp`ru]i. Cu toate acestea, în contextul recicl`rii de azi în arte [i literatur` a comunismului (imagini [i nostalgii, obiecte [i simboluri), proza lui Nedelciu devine de o actualitate aiuritoare. E ca un muzeu în mi[care, o întreag` galerie retro de imagini [i personaje ale anilor ’80 (înc` familiare unei p`r]i dintre noi, cu totul necunoscute altora).

Rezonan]`, precaritate, nostalgie Cînd citim proza scurt` a lui Mircea Nedelciu, va trebui s` ]inem cont în permanen]` de ceea ce istoricul [i teoreticianul Stephen Greenblatt nume[te rezonan]a unui obiect/text. Rezonan]` care reflect`, în cazul lui Nedelciu, un context istoric, politic [i social anume. Or, rezonan]a înseamn`, printre altele, [i precaritate, [i nostalgie – spune acela[i Greenblatt –, iar lucrul e evident în cazul prozelor lui Nedelciu: subversivitatea lor exist` în raport cu acel context politic, în afara c`ruia ea dispare, iar universul social al prozelor sale ]ine deja de domeniul nostalgiei, al reconstituirii unei epoci (a comunismului) – a[a cum o fac, de altfel, [i filmele române[ti ale ultimilor ani. Rezonan]a – scrie Greenblatt – înseamn` [i o anume intensitate a vocilor pe care le face s` vorbeasc`: con-

certul acesta de voci e esen]ial [i pentru în]elegerea adecvat` a prozei nedelciene, axat` pe un dialogism inconturnabil.

Mircea Nedelciu debuteaz` – printre primii din genera]ia sa – cu un volum de proz` scurt`, Aventuri într-o curte interioar`, ap`rut la Cartea Româneasc` în 1979. Vor urma alte dou` volume de proz` – Efectul de ecou controlat (Cartea Româneasc`, 1981) [i Amendament la instinctul propriet`]ii (Editura Eminescu, 1983). Un ultim volum de proz` scurt` îi apare chiar în 1989 – {i ieri va fi o zi (Cartea Româneasc`) –, precedat îns` de dou` romane, Zmeura de cîmpie (Editura Militar`, 1984) [i Tratament fabulatoriu (Cartea Româneasc`, 1986). Spre sfîr[itul deceniului 9 e terminat [i romanul cu trei autori, Femeia în ro[u (Mircea Mih`e[, Adriana Babe]i, Mircea Nedelciu), îns` el nu va ap`rea decît postdecembrist, în 1990, la Cartea Româneasc`. Nedelciu se stinge în 1999,

11

DOSAR

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

l`sînd un roman neterminat, Zodia scafandrului, ap`rut postum, la Editura Compania (2000). |n 1998 mai ap`ruse, la Editura Nemira, proza parodic` Povestea pove[tilor genera]iei ’80.

Pe cît de exacte sînt prozele volumului de debut (Nedelciu avea 29 de ani) – experte în localiz`ri [i deictice în m`sur`tori [i coordonate ale spa]iului luat în calcul –, pe atît sînt ele de incerte în plan existen]ial [i identitar. Proza lui Nedelciu – de[i saturat` de lecturi, de teorie francez` [i sociologie – pleac` de la experien]a personal`, aici tatonant`, aflat` la început de drum. Pe aceast` „cartografiere“, luare în st`pînire a unui spa]iu – unul referen]ial, dar în egal` m`sur` [i unul literar – se placheaz`, a[adar, experien]a personal`, care filtreaz`, la rîndul ei – eliminînd patetismul ori abstrac]ia general` – cîteva teme universale: identitatea, iubirea, sensul existen]ei (plasarea acestei existen]e în cenu[iul comunist), moartea.

Nedelciu s-a angajat în cucerirea unui spa]iu – literar [i existen]ial –, care se deschide, ini]ial, c`tre o „curte interioar`“. Sintagma din titlul primei proze a volumului – „Aventuri într-o curte interioar`“ – indic` foarte bine spa]iul limitat de care dispune acest amator de „aventuri“ narative, dar lipsit de experien]a vie]ii, care e tîn`rul prozator. Pe de alt` parte, tenta]ia explor`rii pe cont propriu a sensurilor existen]ei – irepresibil` la un prozator, o tenta]ie care deschide c`tre lume [i social, iar Nedelciu este, orice s-ar spune, un pasionat de social – se conjug` cu interesul telquelist pentru spa]iul textual, pentru interioritatea productiv` (în perspectiv` marxist`, cum apare la telqueli[ti) a textului, spa]iul acesta putînd fi desemnat, [i el, tot drept o „curte interioar`“.

La Nedelciu, exist` de la bun început dubla tenta]ie, c`tre interioritate vs exterioritate – pentru a prelua tot o distinc]ie cu care opereaz` teoreticienii Tel quel (dedans vs dehors) –, în actul de scriere a prozei. A[adar, nerenun]înd la a capta referentul – înc`rcat [i cu o valoare politic` specific` –, uzînd cu pricepere de urechea [i privirea caragialian`, Nedelciu scrie, totu[i, în manier` telquelist`, luînd în st`pînire un spa]iu al scriiturii, problematizînd limbajul, exhibînd conven]iile literare [i jonglînd cu pers-

pectivele narative. Prozele sale sun` complet diferit în epoc`, mai modern [i mai sincron cu literatura occidental`.

12

Privirea [i aparatul de fotografiat Aventuri într-o curte interioar` este o proz` cu adev`rat inaugural` – [i nu numai fiindc` deschide volumul de debut, ci prin tot ceea ce presupune scrierea ei: tinere]ea personajelor (naratorul, Rolly, Pictoru, Americanu), aflate la început de drum, în c`utarea unui „scop“, a unui sens al existen]ei, revolta lor social` [i familial` (Pictoru fuge de-acas`), dar [i inocen]a lor juvenil`, atît de „cristalin“ reflectat` de puritatea z`pezii noi, c`zute peste noapte în cîmpie [i surprinzîndu-i pe cei patru în cort: „Respiram pur [i simplu. {i respiram nu pentru c` peisajul ne cerea s` facem lucrul `sta, nu pentru c` st`tuse viscolul, nu pentru c` b`nuiam c` p`s`rile vin uneori s` ciuguleasc` semin]e de pe vîrfurile buruienilor r`mase afar` din z`pad` [i las` ni[te urme discrete în jurul lor, ci pentru c` eram vii [i pentru c` eram oameni [i pentru c` ne era necesar oxigenul.“ De[i tîn`rul Nedelciu înc` mai tatoneaz` cînd vine vorba de existen]`, scop, sens, în schimb el [tie foarte clar ce vrea de la proz`: antipatetism, antilirism, descrip]ie viguroas`, precizie a detaliului, exactitate cvasi[tiin]ific` a lu`rii în st`pînire, a cartografierii spa]iului. Incertitudinea existen]ial` [i – mai apoi – social` devine, prin compensa]ie, precizie în concret, în detaliu, în fragment, adic` în datele accesibile privirii, auzului, în genere sim]urilor. O luare în st`pînire fenomenologic`, treptat`, a lumii, care e inspirat` sau poten]at` de prezen]a esen]ial` a aparatului de fotografiat.

Avem de-a face cu mai multe tipuri de privire: de la aceea nemediat`, îns` ager`, la privirea a[a-zicînd intertextual`, livresc`, contaminat` de cultur` (vezi: „Tehnica Godard: sunet direct, aparatul în mîn`, montaj haotic, opinii cît mai diferite“). Tîn`rul Nedelciu – amator de film [i de]in`tor al unei rubrici de cronic` de film în revista studen]easc` Noii – are ce înv`]a de la un cineast „Nouvelle Vague“ care, pe lîng`

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

DOSAR

© arhiva Ion Dumitriu

Ion Dumitriu, Mircea Nedelciu, Gheorghe Cr`ciun

noutatea imaginilor, a tehnicilor de filmare, a montajului, e preocupat [i el, în anii domina]i de Noul Roman [i Tel quel, de problematizarea limbajului [i a existen]ei conven]ionalo-burgheze.

Cu „filmul virgin“ al aparatului de fotografiat – care implic` [i nu implic` o privire inocent`, mai degrab` una cultural` –, personajul-narator pleac` în c`utarea „aventurii“. Precizia lui tehnic` va încerca s` absoarb` momentul acesta inaugural, s` surprind` sensuri [i certitudini acolo unde nu se afl` – înc` – decît „murmur“, ]ipete „nearticulate“, absen]` a cuvintelor, a unei „limbi comune“: „Strîngi u[or în pumn cutia filmului virgin. Fe]ele lor – tot atîtea portrete semnificative. NIMENI NU CREDE |NTR-O LIMB~ COMUN~! Te opre[ti. Prive[ti o vitrin`. Buzunarele tale ezit` s` vorbeasc` cu ea. Prive[ti un afi[, un panou, o reclam`. Murmurul fe]elor lor trece prin tine, te str`bate. A[tep]i un cuvînt (...)“.

Fuga de acas` a tîn`rului, în c`utarea unei identit`]i, echivaleaz` cu a începe s` priveasc` lumea, a lua cuno[tin]` de ea, dar [i – în siajul Noului Roman – a o institui în text/pe pelicul`.

C`utarea unei priviri, a comunic`rii – „limba comun`“ – se traduce, la nivelul textului literar, în instituirea unei „semiologii“: zgomotul indistinct al lumii se va traduce în cuvînt, sensul, scopul vor g`si un r`spuns în actul de a scrie, iar scriitura îns`[i va încerca s` devin` acea „limb` comun`“ c`utat`. Cu alte cuvinte, asist`m la na[terea prozei, la dezvoltarea „inauguralului“ [i la umplerea cu sens a lumii devenite text.

De[i precizia meteorologic`, în genere descrip]ia obiectual` [i spa]ial` tip Nouveau Roman marcheaz` deja, la Nedelciu, o nou` abordare literar` – noii romancieri [i telqueli[tii afirm` materialismul scriiturii, în numele marxismului de la care se revendic` – se face sim]it`, totu[i, înc` de la început, la tîn`rul prozator român, o anumit` distan]`, o diferen]`. Nedelciu e sensibil la social – cu atît mai mult cu cît e vorba de unul guvernat de un regim totalitar –, la poveste/pove[ti (fire narative) [i, nu în ultimul rînd, la transcendent (figurat adesea sub regimul straniului, al debu[eului în fantastic, ca [i în finalul prozei de mai sus). Cu alte cuvinte, patronat de clasici precum Caragiale sau Camil Petrescu, Mircea Nedelciu pune în lumin`, el în-

13

DOSAR

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

su[i, o latur` clasic` a scriiturii sale, continuînd s` practice, la nivel tehnic, noile proceduri [i tratamente de text telqueliste.

întrevede analogia pe care i-ar pl`cea s` o stabileasc` între cele dou` fenomene: tinerii optzeci[ti ar fi un soi de [aizeciopti[ti în spa]iul cultural [i socio-politic românesc. |ns` contesta]ia a r`mas la nivel de underground, de spa]ii informale. |n scris, în momentul public`rii c`r]ilor, optzeci[tii vor face micile compromisuri necesare [i, în cel mai bun caz, vor practica în[el`toarea subversiune prin text.

Literatura cu subtext Lucru remarcabil, înc` de la început, Nedelciu pune o oglind` – în prozele sale scurte – comunismului autohton, fie c` ea îi reflect` propria-i imagine – codificat critic` –, fie c` evoc`, spre compara]ie, Occidentul. 1968 înseamn`, pentru narator [i prietenii s`i, atingerea majoratului, maturizarea oficial` [i deci, simbolic, revela]ia unui sens al vie]ii, al libert`]ii socio-politice, al unei lumi „mai pu]in rectangulare“. Nedelciu spune toate acestea codat, fire[te – marcînd astfel debutul unui deceniu de scriitur` codificat`, de literatur` cu subtext, de subversiune prin text: „Este un lucru minunat pentru noi c` am devenit majori [i am c`p`tat dreptul de vot în chiar A.D. 1968. A doua zi dup` ce Pictoru suflase în cele 18 lumîn`ri ale a[a-zisului tort pe care i-l preg`tisem (...), am avut rara pl`cere s` salut`m steagul bleublancrouge care flutura pe limuzina lui însu[i De Gaulle. Noi f`r` s` [tim (a[a cum, de fapt, nici De Gaulle nu [tia) c` tocmai atunci la Paris ideile unui anume H. Marcuse, ca [i alte lucruri pe care nu se poate da vina, îi scoseser` pe sorboni[ti în strad` [i-i f`cuser` s` scrie pe ziduri. (...) Lumea se dovedea mai pu]in rectangular` decît o crezusem pîn` atunci. F`r` aceste dovezi, dialectica, despre care tocmai citisem [i noi cîte ceva prin manualele de liceu, ar fi r`mas o simpl` metafizic` în capetele noastre. Am mai fi avut noi atunci dreptul s` devenim majori?“ Iat` o mostr` tipic` de limbaj aluziv. El „d` tonul“ scriiturii duble, scriiturii complice (cu un cititor-]int` contemporan) [i care, chiar prin acest „pliu“ în afar` pe care-l face, devine brusc mai mult decît o „literatur` literal`“, „obiectiv`“ (cu termenii lui Barthes), ca la telqueli[ti. Devine, cel pu]in în inten]ie [i în pragmatica textului, o literatur` subversiv`. }inînd cont de o declara]ie a lui Nedelciu [i în fond de underground-ul studen]esc în anii ’70 – cenaclurile [i revistele literare ale universit`]ilor din Bucure[ti, Cluj, Ia[i, Timi[oara –, se

14

„Corpul social“ al comunismului ceau[ist Exist` la Nedelciu dou` tipuri de proze: proza de formare, a naratorului-personaj (un soi de alter ego al autorului) aflat în pragul maturit`]ii, de regul` în compania cîtorva prieteni (Pictoru, Americanu, Rolly), care exploreaz`/traverseaz` spa]ii, atît geografice [i sociale, cît [i literare (el scrie, noteaz` faptele tr`ite în carnet [i reflecteaz` la medierea prin scris, în genere prin art`, care falsific` imediatul); [i proza mediilor sociale, care va cunoa[te o carier` fulminant` la Nedelciu.

Personajul contemplativ al celui dintîi tip de proz` se va retrage, discret, în umbr`, f`cînd loc prolifer`rii limbajelor transcrise nemediat. Aceasta e solu]ia literar` pe care o alege Nedelciu, la cap`tul unor „aventuri“ pre] de un volum (de debut), unde a putut constata c` luarea în st`pînire a lumii (realului [i scrisului) nu e o chestiune de limbaj sau de psihologie. Descrierea, povestirea – [i în general punerea în discurs – falsific` realul, sînt o „maimu]`real` a faptelor“, scrie el autoreferen]ial în minunata Excursie la cîmp, în care natura, cîmpul, p`durea, rîul lene[ de cîmpie sînt explorate cu superbie tinereasc`, cu setea de a se cufunda în experien]a nemediat`, frust`; [i unde naratorul [i Americanu se ceart` la fel de vital pe tema medierii artei, a faptului c` „o oper` de art`, fie chiar [i un film de Fellini, poate s` fie o mijlocire“. Ei bine, acest narator în]elege c` atunci cînd descrie sau poveste[te – exact actul în curs, pe care-l face în Excursie la cîmp – limbajul e cel care-l ia în st`pînire, îl subjug`, îi inventeaz` ori deturneaz` sensurile afirmate, se folose[te de „voin]a [i con[tiin]a“ lui. Luarea în

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

DOSAR

© Florin Iaru

Dan Stanciu, Daniel Vighi, Mircea Mih`ie[, Mircea Nedelciu

st`pînire se face, a[adar, de c`tre limbaj – iar observa]ia aceasta e tr`it` dureros, dramatic, fiindc`, spre deosebire de scriitorii Nouveau Roman [i de telqueli[ti, Mircea Nedelciu caut` întotdeauna un mal, o exterioritate, e gata întotdeauna s` se bat` – precum Americanu – pentru acel real frust de dincolo de cuvinte. „Excursie la cîmp“ e o bucat` revelatoare pentru tensiunile dintre via]` [i scriitur` – o mic` bijuterie, cu nucleu dur de experien]` concret` [i încrusta]ii nostalgice „de art`“, cu parfum de cinema, de Fellini [i Godard. La cap`tul „excursiei“, vorbe[te un personaj-narator „bolnav“, înfierbîntat [i confuz, cu picioarele inflamate de „rapi]a uscat`“ a cîmpului [i de ar[i]a soarelui, [i cu spiritul nostalgic dup` experien]a nemediat`.

Solu]ia aleas` de Nedelciu este întoarcerea c`tre discursurile nemediate ale socialului, c`tre transcrierea limbajelor în act, c`tre „transmisiunile directe“. Neîncrez`tor în psihologie ori în explorarea lingvistic` pur`, scriitorul se îndreapt` c`tre social, c`tre aceast` exterioritate, pe care o red` punînd între paranteze comentariul, oglinda narcisist`, medierea. El va explora – cu o formul` a prietenului [i colegului s`u de genera]ie Gheorghe Cr`ciun – „corpul social“ al comunismului ceau[ist.

Gheorghe Cr`ciun – autorul a multor analize [i observa]ii de excep]ie legate de prozele regretatului s`u prieten (v`d aici un ecou peste timp al discu]iilor lor pasionate din prima tinere]e, imortalizate adesea în fotografiile rurale, pe veranda casei, la un pahar de vin de ]ar`, la michemin între nostalgiile satului [i sofistic`ria „textual`“ a ora[ului) – surprinde cu acuitate refuzul corpului intim, subiectiv la Nedelciu: „Nu este vorba despre un refuz de facto, nici despre un deficit de înzestrare somatografic` a autorului, ci de sesizarea conflictului ireductibil dintre corp [i limbaj. Acest conflict nu sfîr[e[te îns` într-o problem`, el nu devine substan]` a scrisului. La acest nivel, autorul nu se gr`be[te s` acorde prea mult credit gîndirii speculative sau mijloacelor psiho-poetizante mo[tenite din proza antecesorilor. Corpul este un obiect netransparent.“ Nedelciu sacrific` „resorturile psiho-pulsionale ale existen]ei“, psihologia individual` în favoarea unui spa]iu/corp social eterogen [i stratificat (dominat de raporturile complexe, intricate, adesea conflictuale între rural [i urban), în care individualul cedeaz` apartenen]ei la grup, la „un corp-mas`, ghidat de stereotipii fundamentale, cu puternice inser]ii istorice“, subor-

15

DOSAR

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

donat unui „imaginar colectiv, cu miturile [i fantasmele lui“. (Gh. Cr`ciun, Pactul somatografic) Toate aceste mi[c`ri stereotipe ale unei psihologii colective se ghicesc doar în conduitele personajelor – numeroase [i diverse –, c`ci autorul adopt` un soi de „comportism“ ce seam`n` uneori cu acela al erorilor rurali ai lui Marin Preda (cu care a [i fost comparat, în epoc`; a se vedea, în acest volum, morome]ianul Ion Calafoc din „Coco[ul de c`r`mid`“).

De aici [i nevoia esen]ial` de story, de povestire, de fabula]ie, care are la Nedelciu nu numai conota]ii sociale, dar [i ontologice, e modul de a fi, de a se situa în lume al personajelor [i autorului lor dezvr`jit (de determinisme [i cauzalit`]i psihologice, de adev`rul limbajului [i al discursului literar).

Gh. Cr`ciun mai face o observa]ie cu privire la proza social` nedelcian`: e vorba de stranietatea ei, respectiv de apeten]a pentru insolitare a scriitorului. Insistînd cu acuitate asupra realului, privirea detecteaz`, la limit`, acele zone stranii, care scap` cuvîntului ori logicii, sau e con[tient` c` concretul cotidian are o rezonan]` metafizic` proprie (ea se face sim]it` în momentele de „dereglare a tuturor sim]urilor“,

de pierdere a orient`rii spa]io-temporale etc., ca, de pild`, în Tratament fabulatoriu). Nedelciu nu e un fanatic al superficiei sociale, microrealiste, iar lucrul se vede înc` din prima proz`, omonim`, a volumului de debut, proz` al c`rei final se deschide c`tre fantastic, fantasmatic, înfiorare transcendent`. Texte precum „O c`utare în z`pad`“ (Amendament la instinctul propriet`]ii) sau „Ora spre zero“ ({i ieri va fi o zi) vibreaz` în fa]a acestui necunoscut, ce se insinueaz` brusc [i nespectaculos în cotidianul cel mai firesc.

Toate jaloanele acestei „cur]i interioare“ a literaturii nedelciene au fost fixate deja, din volumul prozastic de debut. Printre ele trece, ca un fir ro[u, „stafia“ comunismului – vorba Manifestului comunist –, dar într-un alt sens: un sens subversiv, o critic` constant`, de[i indirect`, o h`r]uire intermitent` – cu mijloacele textuale – a discursului oficial.

© Florin Iaru

Ion Stratan, Mircea Nedelciu, Tudor Jebeleanu

16

Limbajul politicii Imediat dup` evenimentele revolu]ionare din decembrie 1989, Nedelciu se lanseaz` într-o activitate publicistic` sus]inut`, asigurînd dou`

DOSAR

rubrici s`pt`mînale, una la Suplimentul literarartistic al Tineretului liber („Cronica recept`rii de Mircea Nedelciu“), suplimentul cultural al fostei Scînteia tineretului, [i cealalt` în Contrapunct, s`pt`mînal editat de Uniunea Scriitorilor din România [i realizat în întregime de nume ale genera]iei ’80, rubric` intitulat` „Platforme [i programe“.

Nedelciu formuleaz` cu acuitate cîteva observa]ii importante: una surprinde prezen]a public` [i gazet`reasc` efervescent` (chiar perdant`) a optzeci[tilor, în contextul unei libert`]i democratice la care nu visaser` niciodat`, o alta atrage aten]ia asupra posibilelor consecin]e negative ale scrisului jurnalistic asupra substan]ei literaturii lor, care ar trebui s`-[i forjeze drumuri noi, nu iner]iale, în postdecembrism. |n contextul incipientei economii de pia]` postdecembriste, spiritul s`u critic e în alert` în fa]a unei noi – înc` insesizabile – servitu]i a literaturii/culturii, abia ie[ite de sub cenzura ideologic` [i deja intrate sub presiunea pie]ei în democra]ie.

Cu alte cuvinte, Nedelciu sesizeaz` înc` din 1990 – a[a cum o va face, de pild`, Vasile Ernu

în Ultimii eretici ai imperiului (Polirom, 2009) – analogia de profunzime care exist` între mecanismele manipul`rii [i servitu]ii în comunism, respectiv capitalism: ambele creeaz` „probleme“ literaturii [i ambele o pun în pericol, îi amenin]` libertatea, primul prin ideologizare, cel de-al doilea prin mar[andizare, prin transformarea ei în marf` (vezi critica f`cut` capitalismului de {coala de la Frankfurt). |n capitalism – avea s` descopere, îns`, scriitorul – puterea nu mai este „textual`“ (cum scria Gheorghe Iova), ci economic` (o spune [i Vasile Ernu, în Ultimii eretici...) [i încerc`rile lui Nedelciu de a analiza [i de a responsabiliza „limbajul politicii la noi în ]ar`“ se dovedesc vane.

Critica limbajului politic – f`cut` cu prec`dere în rubrica din Contrapunct („Platforme [i programe“) – e[ueaz` destul de repede [i, dac` ar fi tr`it, Nedelciu ar fi asistat – în cei 20 de ani care s-au scurs de la Revolu]ie – la pierderea treptat` a raportului cu adev`rul a discursului public – nu numai cel politic, dar [i cel intelectual (propriul s`u discurs, în context) – [i la transformarea lui în marf`. n © Florin Iaru

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Alexandru Mu[ina, Mircea Nedelciu

17

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

L I T E R AT U R ~

ocultat de istorie intelectual` interbelic` a [colii sociologice autohtone [i, totodat`, de a îmbog`]i, cu o dimensiune surprinz`toare, figura pu]in prolificului, dar iradiantului folclorist. Textele merit` comentate, desigur, pe îndelete, într-un cadru mai larg. Sînt comentarii ce arat`, printre altele, o competen]` de expert în problemele politicii interna]ionale, nu doar europene: evalu`rile lui Mihai Pop/Petre Buga privind problemele politice, economice, militare [i culturale din ]`rile Europei Centrale (din Cehoslovacia, Polonia [i Germania, în primul rînd) sau cele despre alian]ele militare dintre marile puteri [i despre ascensiunea regimurilor fascizante din Europa (dar [i din Extremul Orient) sînt avizate, precise [i casante, iar comentariile de politic` intern` – îndeosebi cele despre organizarea administrativ-teritorial` sau cele despre serviciile sociale, [coal` [i educa]ie – con]in destule sugestii fertile inclusiv pentru prezent. Nu lipsesc nici informa]ii literare incitante, cum ar fi cele despre traducerea [i succesul considerabil al P`durii spînzura]ilor la Praga, stimulate de tematizarea rela]iilor ceho-române din romanul lui Liviu Rebreanu. „Revizuirea“ pe care sociologul o reclam` de la statul român, într-un articol ce d` [i titlul prezentului volum, se referea la o prezumat` amenin]are cu retragerea drepturilor cet`]ene[ti de c`tre regimul autoritar patronat de Carol II; textele de fa]`, reunite de c`tre Zoltán Rostás, au îns` meritul de a „revizui“ în alt sens imaginea profesorului, dublînd figura specialistului prob [i a mentorului cultural prin aceea, nu mai pu]in exemplar`, a intelectualului critic, democrat. Ele „revizuiesc“ întrucîtva [i imaginea unei genera]ii reduse cam pripit la angajamentele extremiste – legionare sau bol[evizante – ale membrilor s`i marcan]i. Ca [i al]i membri ai echipelor Gusti, de la H.H. Stahl la Anton Golopen]ia, articolele politice ale lui Mihai Pop arat` faptul c` o alternativ` intelectual` consistent` la maniheismul totalitar a existat în epoc`. Totul e ca istoricii de azi s` „reviziteze“ [i s` redescopere aceast` tradi]ie în toate datele sale ignorate. n

„Enigma“ lui Mihai Pop Mihai Pop Vreau [i eu s` fiu revizuit.

Publicistica din anii 1937-1940 Editura Paideia, 2010

55 lei antologie [i prefa]` de Zoltán Rostás

Gra]ie neobositului ei explorator, Zoltán Rostás, istoria interbelic` a {colii sociologice Gusti-Stahl s-a îmbog`]it de curînd cu un spectaculos [i surprinz`tor capitol de „istorie subteran`“: publicistica interbelic` a universitarului, folcloristului [i antropologului Mihai Pop (19072000), mentor al [colii române[ti postbelice de antropologie cultural`. O istorie subteran`, dar nu neap`rat [i secret`, întrucît protagonistul nu a negat-o, nici nu a încercat s-o ascund`. Prefa]a lui Zoltán Rostás consemneaz` faptul c`, de[i prefer` s` p`streze t`cerea (din pruden]`? din modestie?) asupra articolelor din Lumea româneasc` [i Azi semnate „Petre Buga“, vîrstnicul profesor i-a comunicat „oral“ lui Mihail Straje, pentru Dic]ionarul de pseudonime din 1973, amintitul episod publicistic din perioada 19371940. Adic` din perioada în care tîn`rul asistent de la Universitatea din Bucure[ti – discipol al lui D. Gusti [i C. Br`iloiu, beneficiar al unor burse de studii la Praga, Cracovia, Var[ovia [i Bonn – se ascundea sub masca pseudonimului [i semna, în amintitele publica]ii de stînga conduse de Zaharia Stancu, articole de analiz` socialpolitic` intern` [i extern`... Caracterul marcat antifascist al acestora justific`, desigur, camuflajul autorului, nu îns` [i abandonarea lor în perspectiv`. Cu atît mai mult cu cît ele îl onoreaz` atît prin calitatea intelectual` a analizei, cît [i prin angajamentul democratic definit de spirit critic, modera]ie [i ra]ionalitate, într-o vreme favorabil` exalt`rilor mistice [i derapajelor totalitare. Restituirea recent` a celor aproape 200 de „coresponden]e“ într-un volum masiv are meritul de a lumina, dup` 70 de ani, un capitol

18

Paul Cernat

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

L I T E R AT U R ~

Singur` printre poe]i Iulia Militaru Marea pipead` Colec]ia „Poe]i români contemporani“ Editura Brumar, 2010

Excluzînd manifestele poetice (într-adev`r, deloc pu]ine), nu am întîlnit în literatura român` a ultimului deceniu un efort artistic mai sus]inut pentru descoperirea unei formule creatoare particulare decît în volumul de debut al Iuliei Militaru. |n c`utarea formei „ce s` poat` s` o-ncap`“, Marea pipead` mixeaz`, uneori ingenios, alteori previzibil, practici para-/meta-/inter-textuale, limbaje, retorici [i coduri literare.

Bricolajul lirico-epic rezultat – mustind de parodii [i pasti[e, de trame eroi-comice ori dark fantasy – trimite la experimentele livre[ti „optzeciste“, cu men]iunea c`, de aceast` dat`, inclusiv stilurile scriitorilor deceniului nou` (ba chiar unele maniere „dou`miiste“) sînt tratate drept „grefe“ culturale.

Prima parte (care d` numele c`r]ii), subintitulat` „discurs împotriva copil`riei“, dezvolt` o structur` de basm, urm`rind metamorfozele existen]ei lui Clovny („un personaj / Oarecare f`r` vr’un semn anume“) datorate întîlnirii misterioase cu un „b`ie]el de celuloid“, posesor al unei pipe uria[e. „P`pu[a“ îi aduce iubirea unei fete, îns` dezintegrarea sa ca urmare a ivirii „fluturelui-mor]ii“ genereaz` o nou` aventur` (c`l`toria spre [i prin „Ora[ul Pipelor“) deoarece protagonistul reu[e[te s`-[i lini[teasc` prietena abia dup` ce îi promite „cea mai frumoas` pip` din întreaga lume“. Dar copila moare subit [i e tran[at` de Clovny, care î[i va isp`[i p`catele fiind devorat de o fabuloas` „ma[in` de tocat“.

Dimensiunea alegoric` – v`dit` chiar din acest rezumat – e poten]at` de blocarea liniarit`]ii epice prin apelul la excursuri cvasifilozofice de-

RECENZII spre spaim`, singur`tate [i moarte ori la inserturi poetizante în care rezoneaz` polifonic aproape toate [abloanele de prozodie/imaginar ale poeziei române[ti. Prin urmare, Marea pipead` monteaz` doar în avanscen` o poveste tragic` despre marasmul copil`riei („...aici tr`iesc demonii, spaimele f`r` m`sur` [i gîndurile întunecate“). C`ci, în spatele „cortinei“ narative, Iulia Militaru e obligat` s` duc` lupta cu adev`rat dramatic`: c`utarea pipei presupune confruntarea cu o serie de st`ri/experien]e ce se identific` cu limbaje poetice canonice. Unele pasti[e ofer` un plus de semnifica]ie istoriei lui Clovny. |n schimb, multe altele sînt – dincolo de orice miz` burlesc` – pur [i simplu stridente: „Pip`, tu, st`pîna lumii, / Ce e val, ca valul trece, / Treac`-n lume cine-o trece, / Nu vom trece to]i deodat`“; „A[ vrea s-atingi / Prin totul meu chiar Totul. Noi sprinteni / |n zeci d’oglinzi mereu la fel, mereu fiind altminteri“; „Mort de mult, Eu putred miros a fum de hoit. / Nu mai sînt, m`-ntristeaz` r`u / Vederea-mi.“ Reu[ita doar par]ial` devine [i mai evident` în a doua sec]iune a volumului, „Jurnal pentru Claudia“, unde viziunea carnavalesc` este substituit` de o problematic` marcat grav`: pierderea unei prietene dragi din copil`rie (un posibil alter ego infantil). Ciclul se fundamenteaz` pe trei serii („albe“, „negre“ [i „ro[ii“) de cîte [apte poeme care mimeaz` geneza mai multor tipologii ale naivit`]ii/maturiz`rii, ale mor]ii, respectiv ale iubirii. Poeta apeleaz` din nou la hipotexte faimoase, îns` palimpsestele rezultate nu dep`[esc adeseori statutul de exerci]ii de versifica]ie: „E calea mîntuirii sodomia / Cînd trupul se-mpreun` cu Sofia“; „|ncep treptat privirile s`-mi fie / Atinse de nevoia de-a privi“; „Sînt flac`ra ce arde lumi prin sine, / Rodit`-n vraja unor vîlv`t`i.“ Probabil c` amploarea [i, de ce nu, temeritatea proiectului i-au determinat pe criticii Eugen Simion, Paul Cernat [i Daniel Cristea-Enache s`-i ofere Iuliei Militaru cea mai important` distinc]ie la prima edi]ie a Galei Tinerilor Scriitori. Pe de alt` parte, realizarea propriu-zis` nu cred c` merit` premiat`. n Cosmin Borza

19

16,35 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

L I T E R AT U R ~

tre rigoare [i arbitrar.

Protagonistul, care fuge printre gloan]e trase la întîmplare, este matematician [i militar proasp`t trecut în rezerv`. Definit de aceast` dubl` calitate, el nu poate fugi oricum: fuge calculînd unghiuri de expunere, probabilit`]i, traiectorii. Fiecare sprint are o explica]ie [i o determinare, din Doroban]i pîn` la Roman`. Fiecare sprint nu este doar o lupt` pentru via]`, este o lupt` cu un inamic mult mai puternic decît poten]ialul terorist palestinian sau arab care se ascunde în cl`dirile institu]ionale ale Capitalei, un inamic pe care protagonistul îl va descoperi mult mai tîrziu: lipsa de logic`.

Studentul de dou`zeci de ani la Matematic` are nevoie de sensul Revolu]iei. |l caut` la fiecare pas, în fiecare tupilare la ad`post, în ochii celor ie[i]i, asemeni lui, pe strad`. R`spunsul îl a[teapt` în propriile amintiri din via]a de cazarm`. Fuga de acum e înso]it` de întîmpl`rile înc` proaspete din perioada efectu`rii stagiului militar la Comandamentul Trupelor de Securitate.

Armata român` este un loc în care sergen]ii fur` p`turi [i îi taxeaz` ilegal pe solda]i pentru pierderea bocancilor, unde solda]ii nu sînt instrui]i în strategii militare, ci în sp`latul chiuvetelor [i în alte corvezi, unde tineri inocen]i, care înc` se mai întreab` ce e patria, primesc r`spunsuri vulgare [i abuzive.

Patria e lipsa de logic`. Deci, ra]ionament matematic, Revolu]ia este la fel. Revolu]ia nu poate s` r`spund` la întreb`ri precum: cine trage acum c` Ceau[escu a murit, de unde se trage, cine este sau nu du[man al Revolu]iei, în cine dintre cei, al`turi de care alergi, se poate avea încredere, cine va fi excomunicat din lumea nou` pentru c` va c`dea victim` noilor discursuri de învinov`]ire-victimizare? Matematicianul care a vrut s` ajute la construirea lumii noi se retrage pentru c` nu a putut aplica principii. Filozoful se retrage [i el în lumea pur` a conceptelor.

Artistul r`mîne s` dea mai departe forme de expresie confuziei [i lipsei de logic`, pentru c` el nu poate rezista valorii emo]ionale pe care acestea o de]in. n

Revolu]ia matematic` Bogdan Suceav` Noaptea cînd cineva a murit pentru tine Colec]ia „Fiction Ltd“ Editura Polirom, 2010

Dou` opinii despre o carte

29, 95 lei

Am auzit deseori opinii refractare la adresa „înc` unui film despre comunism“ sau „a înc` unuia despre Revolu]ie“, chiar dac`, de fapt, filmele nu sînt chiar atît de multe. Iar c`r]i despre Revolu]ie sînt [i mai pu]ine. Cartea lui Bogdan Suceav` ocup`, astfel, un spa]iu destul de liber la nivel fic]ional [i (înc`) destul de plin emo]ional pentru cei care î[i amintesc acele zile.

Cînd o form` artistic` se întîlne[te cu subiectul Revolu]iei este greu îns`, pentru consumatorii ei, nerefractari, s` [i-o reprezinte ca art` pur` [i s-o priveasc` deta[at, din punctul de vedere al conven]iei. Pare c`, la un nivel subliminal, înc` a[tept`m clarific`ri, r`spunsuri. A[a se cite[te cartea lui Bogdan Suceav`. Pare s` existe aici un nivel unitar al inten]iilor autorului, naratorului, protagonistului [i cititorului deopotriv`, în timp ce toate aceste instan]e se afl` în vestibulul dintre categoriile de realitate [i fic]iune, cu toate multiplele [i sofisticatele lor defini]ii. |mpreun` cu protagonistul, cititorul se angajeaz` într-un parcurs al Bucure[tiului, în ziua de 25 decembrie 1989. Este un parcurs inimaginabil, iar în redarea lui, ca peste tot în carte, se simte efortul scriitorului de a lupta împotriva coven]iilor literare, de a le anula, astfel încît s` poat` ie[i dintre i]ele lor complicate [i s` redea realitatea gloan]elor, a oamenilor r`ni]i, a tancurilor care zdruncin` caldarîmurile, a confuziei, a ora[ului în care, pentru o vreme, nu mai exist` lege [i lipsa acesteia las` loc mor]ii. La nivel formal, b`t`lia este între real [i efectul de real, iar scriitorul vrea ca acesta din urm` s` ias` învins. La nivelul con]inutului, se duce o lupt` paralel`, îns` cu acelea[i semnifica]ii: aceea din-

20

{tefania Mihalache

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

L I T E R AT U R ~

|ntre dou` lumi Bogdan Suceav` Noaptea cînd cineva a murit pentru tine Colec]ia „Fiction Ltd“ Editura Polirom, 2010

Dup` toate dezbaterile sterile, politizante [i lipsite de finalitate, al c`ror ritual era reluat în fiecare an pe ecranele televizoarelor, dup` numeroasele revizit`ri romane[ti sau cinematografice, nu credeam c` voi mai citi un roman axat exclusiv pe zilele Revolu]iei care s` izbuteasc` situarea în acel loc geometric din care fiecare detaliu al acelor clipe s`-[i redobîndeasc` prospe]imea, tensiunea cutremur`toare [i întreaga dram` etic` de atunci.

Citind noul roman al lui Bogdan Suceav`, ai putea avea impresia c` Revolu]ia s-a încheiat ieri, senza]ia fiind de plonjare total` în acele clipe ale haosului, proximit`]ii mor]ii, imersiune într-un timp zero al golului de putere creat de fuga dictatorului. Mai precis, avem „lumea în dou` zile“: 25-26 decembrie 1989 constituie prezentul nara]iunii, deopotriv` punctul de start [i de final al ei, un timp circumscris [i descris cu o precizie de ceasornic elve]ian, aproape de unitatea de timp a tragediei. „Filmul“ tulburat al prezentului – surprins cu o camer` în mi[care, apropiat` de stilul „noului val“ din cinematografia româneasc` – este punctat cu ample retrospective din cele nou` luni de armat`, în chip de flash-uri ale memoriei [i contrapunct comic la clipele dramatice al c`ror martor este personajul principal, alter ego ce oglinde[te fidel persoana real` a autorului. I s-ar putea imputa acestuia autobiografismul ca o limitare a viziunii romane[ti, îns` esen]ial` este poetica autenticit`]ii ca premis` a romanului, a c`ut`rii adev`rului experien]ei din perspectiva

RECENZII martorului – de aici [i nara]iunea la persoana întîi, eludarea oric`ror informa]ii [i interpret`ri survenite post-eveniment, scrupulozitatea detaliilor realiste, stilul disruptiv al propozi]iilor scurte, de maxim` economie verbal`. |n romanul lui Bogdan Suceav`, Revolu]ia tr`ie[te în toat` plin`tatea ei, cu splendorile [i ororile ei deopotriv`, ca un eveniment traumatic refuzînd literaturizarea, calofilia, fic]ionalizarea (istoriile alternative la care s-ar putea gîndi un observator distan]at sînt restrînse aici la cîteva co[maruri, avute de personajul-narator, din care s-ar putea na[te adev`rate ucronii).

Una din marile izbînzi ale romanului – marc` stilistic-structural` [i pentru Venea din timpul diez – este capacitatea de a îmbina f`r` striden]e dou` tonalit`]i diferite: registrul comicabsurd al vie]ii cazone [i cel dramatic al clipelor de haos revolu]ionar. |n primul fir epic, recru]ii se lupt` cu ordinele absurde ale superiorilor, cu toaletele, cu chiuvetele, cu praful de pe portretele lupt`torilor comuni[ti, cu z`pada, cu frigul, cu somnul, cu imbecilizarea produs` de un sistem anihilant, într-o serie de scene ce vor face deliciul oric`rui cititor. |n ipostaza sa revolu]ionar`, lupta personajului-narator se poart` cu moartea a c`rei proximitate este tot mai tulbur`toare, cu lipsa ei de sens [i cu o culpabilitate difuz`, care izbucne[te în cîteva replici memorabile, menite s` anun]e noua lume [i radicalismul ei orb la nuan]e. Lovitura de gra]ie a romanului este modalitatea prin care filonul comic este absorbit de cel dramatic, prin evenimentul final, o dezv`luire menit` s` reconfigureze întreg parcursul lecturii, ca un scurtcircuit care irizeaz` într-o lumin` nou` toate scenele prezentate pîn` atunci. {i pe care va trebui s`-l descopere cititorul însu[i.

Noaptea cînd cineva a murit pentru tine este o combina]ie unic` [i tulbur`toare de roman-reportaj [i roman-autobiografic, o nara]iune care poate str`bate un spectru larg de tonalit`]i, de la umorul spumos al vie]ii în armat` la tragismul ce r`zbate din spatele t`cerilor din final, într-un ritm alert [i cu un stil de o claritate filmic`. n Andrei Simu]

21

Dou` opinii despre o carte

29, 95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

MEMORIALISTIC~

ditabil`, în fond!), de caricaturizare duplicitar` a Ceau[e[tilor, îns` „dubla m`sur`“ a aprecierii auctoriale creeaz` confuzie. Mai acceptabil ar fi fost, prin contrast, „unghiul“ de percep]ie „partizan“ [i „loial(ist)“ al unui fost „nomenclaturist“ nostalgic.

Cînd î]i asumi p`trunderea în intimitatea Elenei Ceau[escu [i cî[tigarea simpatiei primei doamne a comunismului românesc (cu care V.N. ia adesea ceaiul în tête-à-tête!), dar cînd, simultan, te „numeri“, ca importan]` în aparat, cu coafeza [i buc`tarul cuplului preziden]ial, devii u[or suspect. Surprinde, de asemenea, trecerea succesiv` [i repetitiv` a autoarei de la „agonie“ la „extaz“ în „perceperea“ Elenei Ceau[escu. Se umple de repulsie cînd o aude etichetînd, la întîlnirile oficiale, pe doamnele cu care interac]ioneaz`, drept „calice“, „cretine“, cu „copii tîmpi]i“ ori cînd o vede gafînd impardonabil în dialogul cu prin]ul consort al Regatului Unit, îns` îi supraliciteaz` totodat` clipele de compasiune (fa]` de fiul bolnav al senatorului Edward Kennedy) [i de generozitate (fa]` de so]ia unui [ef de stat african, îmboln`vit` subit la Bucure[ti).

La fel, generalii de Securitate (Pacepa, Vlad, Stan, Neagoe [i Ple[i]`) apar ca ni[te b`rba]i maniera]i [i, în mod ironic, întrista]i de situa]ia nefast` din România ([tiut fiind c` ei constituiau chiar vîrfurile ferocei represiuni). Sînt de acord c`, uneori, istoria refuz`, deopotriv`, albul [i negrul, preferînd nuan]ele intermediare, dar mi-e greu s` în]eleg cum extremele (de bine sau de r`u) pot func]iona suprapus în acela[i segment temporal. Aici apare [i al doilea element de neclaritate. Autoarea nu-[i prezint` experien]a de interpret` cronologic, ci... geografic, în conformitate cu vizitele cuplului preziden]ial pe diverse continente. „Personajele“ c`r]ii par de aceea contradictorii în interiorul aceluia[i capitol, pentru c` unul era Ceau[escu, pe plan interna]ional, între 1968 [i 1978, [i altul în anii ’80. Dincolo de toate acestea îns`, repet, trebuie semnalat un nou volum despre istoria secret` a comunismului românesc. Merit` citit de istorici [i trecut prin filtrul analizei [tiin]ifice.

Five o’clock tea cu Elena Ceau[escu Violeta N`st`sescu Elena Ceau[escu – confesiuni f`r` frontiere Editura Niculescu, 2010

24,96 lei

Volumul recent publicat de Editura Niculescu, despre Elena Ceau[escu, sub semn`tura Violetei N`st`sescu, este o carte oarecum neclar`, psihologic vorbind, de[i, altfel, absolut necesar` istoriografic, prin informa]iile de culise pe care le aduce din epoca dictaturii ceau[iste. Neclaritatea vine din dou` direc]ii. Prima se leag` de autoarea îns`[i. Fost` interpret` (de limb` englez`) a Elenei Ceau[escu, Violeta N`st`sescu pare s` nu-[i fi definit înc`, suficient de transparent, rela]ia cu propriul s`u trecut. A fost postura ei de translator la cel mai înalt nivel în statul comunist un lucru benign, din perspectiv` moral` ([i chiar ideologic`, social`, politic`) ori nu? A fost Elena Ceau[escu o persoan` rudimentar` in extenso sau a avut [i p`r]i frumoase, necunoscute publicului larg? Po]i, în postura de r`sf`]at` a soartei, s` c`l`tore[ti pe întregul mapamond (în condi]ii de lux absolut) [i, totu[i, s` deplîngi, u[or ipocrit, închisoarea numit` „România socialist`“, de unde nu aveai cum s` evadezi decît riscîndu-]i via]a? Cred c` doamna N`st`sescu nu [i-a pus astfel de întreb`ri, nu [i-a construit adic` o „filozofie“ a c`r]ii [i, de aceea, ne ofer` o oarecare ambiguitate reprezenta]ional`. Desigur, se poate obiecta c` existen]a ca atare este confuz` [i contradictorie, Violeta N`st`sescu prezentînd doar lucrurile a[a cum ele i s-au ar`tat. Am sentimentul îns` c` explica]ia nu rezist` integral. Participînd direct la articularea istoriei (prin traducerile sale, m`rturise[te autoarea, i-a fermecat pe oficialii str`ini [i a rezolvat situa]ii de criz`, evitînd momente penibile!), ai obliga]ia s`-]i clarifici pozi]ia. Nimeni nu [i-ar fi dorit o carte acuzatoare (necre-

22

n Codrin Liviu Cu]itaru

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

SF

Alegerea lui Jared Dirac John Scalzi, Brig`zile-fantom` Editura Millennium Books, 2010

La începutul anului, Tor.com, site-ul celebrei edituri Tor Books, a realizat un sondaj printre cititori pentru a face un clasament al celor mai bune c`r]i F&SF ale deceniului 2001-2010.

Spre surprinderea multora, pe locul întîi a ie[it romanul lui John Scalzi din 2005, R`zboiul b`trînilor (Millennium Books, 2010), roman care i-a adus autorului Premiul John W. Campbell [i o nominalizare la Premiile Hugo în 2006.

Pîn` în prezent, John Scalzi a publicat în aceast` serie patru volume [i trebuie s` afirm, de la început, c` este vorba despre o serie de romane de aventuri spa]iale cu solda]i (military SF, cum îi spun unii). |n primul roman, cititorul face cuno[tin]` cu For]ele Coloniale de Ap`rare ale omenirii, alc`tuite din solda]i recruta]i la vîrste înaintate, dar ale c`ror con[tiin]e sînt transferate în trupuri tinere [i îmbun`t`]ite din punct de vedere al capacit`]ilor fizice. Tot acolo apare [i un personaj pe nume Jane Sagan, membr` a For]elor Speciale, ai c`ror solda]i sînt clone ob]inute din ADN-ul unor solda]i mor]i. Din aceast` cauz`, For]elor Speciale li se spune Brig`zile-fantom`. |n toamna lui 2010, Millennium Books a scos pe pia]` cel de-al doilea roman al seriei, Brig`zile-fantom`.

Jane Sagan este personajul care mi-a atras aten]ia în primul volum al seriei [i iat-o ap`rînd [i în cel de-a doilea, a[a cum speram. Numai c` apari]ia ei a însemnat mult mai pu]in decît a[teptam eu: din personajul misterios [i complex pe care l-am b`nuit, în acest al doilea volum n-a mai r`mas decît un personaj secundar, ceea ce ar putea fi un progres fa]` de primul roman, dar a[tept`rile mele erau mai mari...

Dar conteaz` ce a[teptam eu? Conteaz` ce a

RECENZII vrut autorul. {i iat` ce a vrut: For]ele speciale (Brig`zile-fantom`) atac` un laborator de pe o planet`, iau prizonieri [i afl` c` trei rase s-au unit [i vor declan[a un r`zboi împotriva omenirii. Mai afl` [i c` un om îi ajut`, Charles Boutin, un om de [tiin]` care a participat la multe dintre realiz`rile de tehnic` militar` ale For]elor Coloniale de Ap`rare. Oamenii mai afl` c` acesta [i-a înscenat sinuciderea, victima fiind, de fapt, o clon` a lui. A[a încît se face o alt` clon`, în care se transfer` con[tiin]a savantului, în ideea c`, poate, clona va afla motivele tr`d`rii, dar [i ce urmeaz` s` se întîmple.

Clona prime[te numele de Jared Dirac [i face parte din Brig`zile-fantom` (Sagan, Dirac... membrii Brig`zilor-fantom` sînt numi]i dup` savan]i celebri). |ncepe o curs` pentru vînarea lui Boutin [i stoparea inten]iei celor trei rase de a ataca omenirea. Pentru cei care [tiu m`car lista romanelor lui Scalzi, nu va fi spoiler dac` mai spun c` apare în poveste [i fiica lui Boutin, Zoe. {i mai pot spune c` lucrurile nu sînt, pîn` la urm`, a[a cum par, iar omenirea nu e chiar atît de „îngera[`“ cum ne-au obi[nuit filmele hollywoodiene. Ba dimpotriv`.

Brig`zile-fantom` este un fel de anti-Star Trek în care omenirea se opune federa]iei (numite, de Scalzi, Conclav), în care omenirea se r`zboie[te (ori s-a r`zboit) cu 577 de civiliza]ii din cele 603 pe care a ajuns s` le cunoasc`.

Este un SF în care cititorul î[i va alege eroii din tagma antieroilor ce bîntuie prin toate paginile. Este un SF în care familia este pus` pîn` la urm` pe piedestalul pe care societatea actual` o ]ine, este un SF în care, de fapt, conteaz` ce alegeri faci în via]`.

La urma urmei, despre algerea pe care o face Jared Dirac este vorba, alegere care se construie[te treptat, printre cli[ee ale scriitorilor de SF, printre cli[ee ale scriitorilor în general, chiar dac` se întîmpl` undeva, la cap`tul lumii. Iar prin lume în]elegem, în SF, ni[te galaxii, acolo...

Urm`torul roman din serie se cheam` Ultima colonie. Poate aici am s-o reîntîlnesc pe Jane Sagan, cea pe care am a[teptat-o pre] de dou` c`r]i? n Michael Haulic`

23

30 lei traducere din limba englez` de Cristina & {tefan Ghidoveanu

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

ESEU

folosi în cada de baie sau m`car culcat pe o parte, în pat.“ (Umberto Eco) Apoi, în mod paradoxal, viteza de perimare a echipamentelor ordinatoarelor a f`cut ca informa]ia stocat` s` nu mai poat` fi redat`. Carrière aminte[te cazul unui amic belgian care p`streaz` în pivni]a casei optsprezece computere, pentru a-[i putea citi vechile dischete sau CD-uri !

Apari]ia e-book-ului nu este decît una dintre multele evolu]ii tehnologice ale suportului c`r]ii, cum au fost trecerea de la t`bli]ele de argil` la ruloul de papirus, apoi la codex [i la pagina tip`rit`. Ordinatorul, e-book-ul [i cartea clasic` nu au cum s` se exclud`, chiar dac` aceast` coabitare va modifica gesturile noastre de lectur` sau tehnicile muncii intelectuale. Cu umor, Umberto Eco remarca faptul c` scrie pe computer, printeaz`, corecteaz`, introduce corecturile, apoi printeaz` din nou: „Ucid în felul `sta vreo doisprezece arbori, fa]` de zece cî]i sacrificam înainte de intrarea computerului în via]a mea.“ Ceea ce îi nelini[te[te mai mult pe cei doi nu este a[a-zisa dispari]ie a c`r]ii, ci infla]ia de titluri, faptul c` ast`zi oricine poate s` „fac`“ o carte [i s` o publice (pe hîrtie sau în format electronic). Nu trebuie s` ne sperie Internetul, ci infla]ia de vanity press, despre care vorbesc englezii, sau „c`r]ile de plastic“ ori „c`r]ile de dosar“, cum se spune pe la noi: „...în realitate, dac` privim bine, o parte incredibil` din bibliotecile noastre e format` din c`r]i scrise de in[i lipsi]i de talent, sau de cretini, sau de obseda]i.“ (J.-C. Carrière) Nici unul dintre cei doi participan]i la acest dialog nu r`mîne prins în propriul discurs, discu]iile alunec` asociativ, nu au nimic dintr-o dezbatere scor]oas`, fiind mai degrab` o conversa]ie spumoas` între prieteni, în care exist` mereu loc pentru glume. Formula c`r]ii, stilul ei oral, spontaneitatea [i efervescen]a ideilor fac cas` bun` cu erudi]ia interlocutorilor, astfel încît cititorul, de îndat` ce o va deschide, cu siguran]` o va citi în întregime. A[adar, iat` o carte de care nu ve]i sc`pa! n

Despre e-book, incunabule [i multe altele Jean-Claude Carrière, Umberto Eco Nu spera]i c` ve]i sc`pa de c`r]i Editura Humanitas, 2010

Dou` opinii despre o carte

29 lei convorbiri moderate de Jean-Philippe de Tonnac traducere din limba francez` de Emanoil Marcu

Chiar din titlul-avertisment ne d`m seama c` nici Umberto Eco, nici Jean-Claude Carrière nu se al`tur` corului bocitoarelor, al celor care prevestesc dispari]ia c`r]ii. Dimpotriv`, cei doi discut` pe un ton foarte calm, sînt relaxa]i [i amuza]i în fa]a pretinselor pericole în care s-ar afla cartea. De fapt, soarta c`r]ilor în era Internetului este abordat` doar în primele dou` dialoguri: „Cartea nu va muri“ [i „Suporturile durabile sînt cele mai efemere“. |n celelalte episoade, interlocutorii vorbesc despre pasiunea lor comun` de mari colec]ionari de carte veche, despre biblioteci [i edituri, despre memorie, despre istoria cinematografiei, istoria literar` [i chiar despre istoria arhitecturii.

Miza discu]iilor nu este aceea de a între]ine spaimele apocaliptice legate de dispari]ia obiectului numit carte. Poate c` asemenea observa]ii panicate erau justificate la începutul anilor ’90, îns` acum nu e mare lucru de spus în leg`tur` cu acest subiect. Nu vom jeli niciodat` la mormîntul c`r]ii. Aceasta, datorit` simplit`]ii ei: cartea este precum roata, o inven]ie al c`rei principiu nu poate fi înlocuit, în ciuda progresului tehnologic. Poate c` paginile nu vor mai fi din hîrtie (atît de perisabil`), poate c` vor disp`rea unele dintre gesturile noastre de lectur`, dar, spune Eco: „...cartea va r`mîne ceea ce este!“ Suprafa]a plan` [i rece a ecranului nu poate concura senza]ia tactil` a c`r]ii [i nu se pliaz` confortului de lectur` cu care sîntem obi[nui]i.

Este obositor s` cite[ti o carte pe ecranul computerului, obiect constrîns la fixitate [i dependent de o surs` de energie: „computerul depinde de existen]a electricit`]ii, [i nu-l po]i

24

Alexandru Ofrim

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

ESEU

Obiectul f`r` cusur Jean-Claude Carrière, Umberto Eco Nu spera]i c` ve]i sc`pa de c`r]i Editura Humanitas, 2010

Dezbaterile decente privitoare la viitorul c`r]ii sînt mereu bruiate de unele atitudini profund contradictorii, transparente în discursul conservator cu inflexiuni apocaliptice [i în militantismul tehnocrat, exuberant progresist. Cu alte cuvinte, retorii celor dou` tabere au grij` s` creeze, de fiecare dat`, contextele menite s` între]in` ni[te sublime dialoguri ale surzilor. Asemenea discu]ii îng`duie orice, mai pu]in discern`mîntul. Dac` v-a]i s`turat de lament`rile acelora care v`d în Internet un simptom al unei civiliza]ii decadente ori un instrument de control mental perfec]ionat de conspira]ii oculte, dac` nu mai pute]i face haz de inep]iile emanate de computer nerds ce socotesc drepturile de autor un moft [i consider` c` e-reader-ul are virtu]i ecologice, atunci v` recomand s` petrece]i cîteva ore terapeutice în compania domnilor Jean-Claude Carrière [i Umberto Eco. Primul e un scriitor versat în mai multe genuri [i un scenarist legendar (numele s`u evoc` jum`tate de secol de cinema). Colec]ioneaz` vinuri [i pove[ti din toate culturile, vorbe[te încontinuu despre Buñuel, Godard sau Forman, dar [i despre regizorii ce nu-[i mai g`sesc locul în memoria cinefililor de azi, are un dinte împotriva religiilor institu]ionalizate, iar curiozitatea i se învioreaz` ori de cîte ori se ive[te prilejul s` afle ceva despre anonimii care au influen]at decisiv cursul istoriei. Cel`lalt e un semiotician ironic pasionat de farse, falsuri [i mostre de prostie uman` luate drept adev`ruri. Ador` benzile desenate [i divagheaz` mult, îns` volubilitatea lui cînt`re[te mai greu decît o duzin` de teze de doctorat, c`ci, gra]ie erudi]iei puse

RECENZII în valoare inteligent, reu[e[te s` r`mîn` hîtru f`r` s` spun` o singur` dat` banalit`]i. Amîndoi sînt cititori feroce [i bibliofili învetera]i, dar [i ni[te intelectuali de [coal` veche, familiariza]i cu tehnologia informatic`. De altfel, ei demonstreaz` c` pot evalua competent inven]iile oamenilor din ultimele dou` milenii [i, nu în ultimul rînd, c` posed` surse de umor inepuizabile. Provoca]i discret de Jean-Philippe de Tonnac, moderatorul discu]iei, Carrière [i Eco povestesc ca [i cum s-ar plimba printr-o bibliotec` borgesian`, cu laptop-urile în bra]e.

Premisa e de bun-sim]. Dispari]ia c`r]ii a devenit o idee fix`. |n realitate, lucrurile nu arat` a[a de r`u (sau a[a de bine) cum le-ar pl`cea unora s` credem. Formatului tip`rit nu i se poate face un upgrade. Posed` toate calit`]ile necesare, ca s` se al`ture altor obiecte ideale. „Cartea este ca lingura, roata, ciocanul sau dalta“, puncteaz` Eco. Spre deosebire de suporturile digitale, suportul clasic nu depinde de electricitate [i nici nu necesit` un constant efort de adaptare din partea cititorului. Paradoxal, tocmai principala promisiune a inginerilor IT, [i anume c` vom dispune de informa]ie nelimitat` gra]ie diverselor forme durabile de memorie artificial`, se dovede[te de[art`. Informa]ia trebuie mereu filtrat`, iar progresul tehnologic extrem de rapid necesit` noi mijloace de citire, f`cîndu-le inutilizabile pe cele vechi. Elegan]a discu]iei provine din faptul c` nici unul dintre interlocutori nu respinge tehnologia în sine, ci doar folosirea ei neghioab`. Dialogul abund` în elogii aduse creativit`]ii umane din toate domeniile, medita]ii privitoare la viitorul cinematografiei (mult mai legat` de tehnologie decît cartea), opere celebre, dar necitite, portrete de scelera]i care au trecut biblioteci prin foc, re]ete menite s` ]in` carii departe de rafturi, specula]ii cu volume nepre]uite, mnemotehnici, savan]i idio]i, misionari [arlatani, monahi cu har [i libr`rii fabuloase. A[adar, Nu spera]i c` ve]i sc`pa de c`r]i are toate avantajele unei c`ut`ri pe Google, dar nici unul dintre inconvenientele acesteia. n Alexandru Budac

25

Dou` opinii despre o carte

29 lei convorbiri moderate de Jean-Philippe de Tonnac traducere din limba francez` de Emanoil Marcu

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

ISTORIE

ani mai tîrziu, în toamna lui 1947, la începutul R`zboiului Rece.

De[i începe [i se termin` cu scene demne de romane de spionaj – cititorul este înso]it, de la prima pagin`, de personajul real Eugen Cristescu ([eful Serviciului Special de Informa]ii român), în timp ce acesta r`sfoie[te cîteva dosare top secret, pe undeva prin zilele anterioare lui 23 august 1944 –, volumul nu are fictive în el decît, eventual, dialogurile (nu foarte multe) pe care autorul le inventeaz` pentru fluidizarea textului. |n rest, fragmente întregi din carte (redate cu italice) sînt citate din dosare cu totul reale, g`site de autor în arhivele SOE [i Foreign Office britanice. Ideea acestei construc]ii este foarte bun`: cititorul de c`r]i de istorie (sau spionaj) va fi încîntat, iar profesioni[tii în istorie vor fi mul]umi]i [i ei, acceptînd conven]ia. |n plus, subiectul este realmente interesant, pentru c` inevitabil ajungem la întrebarea „ce anume ar fi f`cut (sau ce ar fi putut face) mare[alul Antonescu, liderul Maniu, Regele Mihai, partidele istorice, comuni[tii etc. dac` ar fi [tiut de la început c` dou` dintre cele mai puternice servicii secrete ale lumii (SOE [i NKVD) stabiliser` datele unei cooper`ri în dosarul acelei Românii ce era aliat` a lui Hitler?“. Motto-ul c`r]ii e un citat din sir Alexander Cadogan (subsecretar de stat la Foreign Office), datat 31 decembrie 1942: „Avantajele pe termen scurt ale cooper`rii cu Maniu (...) sînt prea mici [i prea problematice pentru a justifica dezavantajele pe termen lung ale implic`rii noastre anticipate în ceea ce prive[te viitorul politic [i teritorial al României.“ Cum se traduce asta: Londra nu avea nici un interes s` strice atunci rela]iile cu aliatul de r`zboi URSS, de dragul ipoteticei implic`ri geopolitice în România postbelic`. Poate suna cinic unora – dar a[a se scrie Istoria. Putem vorbi despre „tr`darea“ Angliei? Da [i nu, depinde de perspectiv`. |n fic]iuni, James Bond î[i pune probleme de etic`; în realitatea geopolitic`, acestea sînt cu totul secundare.

Buna strategie narativ` a profesorului Retegan produce, în acest caz, un volum pasionant. n

Precursorii lui James Bond, în România Mihai Retegan Povestea unei tr`d`ri. Spionajul britanic în România, 1940-1944 Editura RAO, 2010

39 lei

Cine avea îndoieli c` realitatea istoric` e deseori mai „tare“ decît fic]iunea va fi serios pus pe gînduri de ultima carte a profesorului Mihai Retegan, care propune o altfel de istorie a României în cel de-Al Doilea R`zboi Mondial. O istorie în care – în momentul decembrie 1942 – mare[alul Ion Antonescu avea nume de cod Mitic` (!), ministrul Mihai Antonescu era numit Nae, iar liderul opozi]iei Iuliu Maniu ap`rea în agendele discrete sub numele Alecu (f`r` ca vreunul dintre ei s` [tie). O istorie care vorbe[te despre banii pe care acela[i Maniu i-a primit (în scop nobil) de la britanici – dup` ce ini]ial el acceptase ideea de a pleca din ]ar` [i de a organiza la Londra un „comitet al românilor liberi“ (teoretic, Maniu ar fi putut func]iona ca un De Gaulle al României, dar e pu]in probabil c` aceasta ar fi schimbat destinul ]`rii noastre dup` 1945). O istorie în care Londra trimite, pe ascuns, radioemi]`toare, spioni [i materiale de propagand` spre Bucure[ti – aceia[i britanici care în iunie 1940, prin ata[atul lor militar la noi, sf`tuiser` Bucure[tiul s` accepte ced`rile teritoriale c`tre URSS. O istorie, în fine, în care biroul londonez al serviciului secret britanic Special Operations Executive (SOE) colaboreaz` – din 1941 – cu agen]ii NKVD-ului sovietic, în privin]a României. {i o fac suficient de bine încît ru[ilor s` li se spun`, în octombrie 1941, c` Maniu lucreaz` pentru britanici; [tiind acest detaliu, noi putem în]elege mai clar cum [i de ce s-au r`zbunat sovieticii pe Maniu, [ase

26

Adrian Cioroianu

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

FILOZOFIE

Gadamer, constructorul din Lesbos Alina Noveanu Arta interpret`rii.

Dialogurile hermeneutice ale lui Hans Georg Gadamer Editura Grinta, 2010

Cînd am citit cartea Alinei Noveanu dedicat` hermeneuticii lui Gadamer, mi-au venit în minte dou` pasaje din Politica lui Aristotel de a c`ror însemn`tate, indirect, ar putea s` dea seama dezbaterea privind statutul interpret`rii din filozofia german` a ultimelor dou` secole. |n unul, Aristotel vorbe[te despre o „regul` a construc]iei din Lesbos“, în care arta ridic`rii cl`dirilor nu ]ine seama doar de planurile formale ale arhitec]ilor, supunînd orice materie unor schi]e abstracte, ci [i de forma dat` pietrelor pe care nici una dintre uneltele cioplitorilor din Lesbos nu izbutea s` le conformeze unui plan. Cel`lalt pasaj, spre finalul tratatului, vorbea despre faptul c` via]a contemplativ` este un caz particular al celei practice, contrazicînd flagrant tot ceea ce filozoful crezuse în diferite texte anterioare [i ceea ce clasicitatea opozi]iei platoniciene a tipurilor diferite de via]` p`rea s` îi recomande.

Sensul celor dou` pasaje, completat cu elogiul cunoa[terii practice din Etica nicomahic`, este unul [i acela[i, chiar dac` este v`zut din dou` puncte de vedere distincte. Ele ne spun c` obiectele individuale nu se predau cunoa[terii a[a cum vrea cunoa[terea în genere, c` pentru întîlnirea cu ele e nevoie de rafinarea considera]iilor universale prin experien]`, prin tr`ire, prin comprehensiune, prin invocarea unui minim comun cu obiectele de care ne despart toate categoriile, iar dintre acestea cel mai necru]`tor pare a fi, ca orizont în care fiin]a celor individuale ni se d` în eterna ei t`cere, timpul.

Despre asemenea lucruri, dar în cu totul al]i termeni, vorbe[te cartea Alinei Noveanu, com-

RECENZII pus` din cinci eseuri, de o erudi]ie cople[itoare, despre dezvoltarea hermeneuticii în lumea german` de la Schleiermacher la Gadamer.

Cartea î[i face cititorul s` în]eleag` pas cu pas, cu abilitate profesoral`, modul în care chestiunea hermeneuticii s-a n`scut [i a crescut începînd cu romantismul german [i a acumulat probleme, a schimbat paradigme [i a f`cut de mai multe ori efortul eroic al propriei reîntemeieri cu Dilthey, Husserl, Heidegger [i Gadamer. Nu avem îns` înainte o istorie a na[terii hermeneuticii, ci o suit` de medita]ii asupra condi]iilor de posibilitate pe care ace[ti gînditori le-au conferit interpret`rii.

Cînd hermeneutica e tratat`, gadamerian, drept o art`, întîlnim un edificator excurs despre modul în care cunoa[terea teoretic` este absorbit` în dispozi]ia experien]ei în]elegerii individualului, proiectat` într-un orizont al apropierii infinite de obiectul c`zut în aten]ie, în bun acord cu statutul originar al filozofiei de îndrumare spre un obiect al c`rui caracter neconsumabil legitimeaz` întreg demersul. Sau, cînd Alina Noveanu reconstruie[te dificila problem` a constituirii sensului, ea [tie s` sublinieze contribu]ia romantic` asupra misterului obiectului care trebuie surprins prin puterile (în succesiunea temei kantiene a) geniului, dar [tie în acela[i timp s` exprime modul în care Dilthey [i Husserl, în sensuri diferite, au fundamentat orientarea interpretului însu[i, pentru ca Heidegger s` reu[easc` s` indice modul în care obiectul c`utat destineaz` c`ut`torul pentru c` îi este dat într-o istorie al c`rei parcurs orienteaz` [i d` un destin c`ut`torului.

La rîndul s`u, Gadamer este a[ezat în aceast` serie ca unul pentru care condi]ia istoric` dat` în limb` sau în obiectul de art` nu mai invoc` fiin]a individualului dat, ci devine o medita]ie asupra straturilor succesive ale istoriei sau limbajului care orienteaz` interpretarea. Aici, îns`[i metafora aristotelic` devine inadecvat`, întrucît, de[i Filozoful este originea acestei dezbateri, originalitatea lui Gadamer pare s` atrag` aten]ia nu atît asupra pietrelor, cît asupra constructorului din Lesbos [i a propriilor lui izvoare constitutive. n Alexander Baumgarten

27

16,35 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

POLITOLOGIE

treaz` asupra analizei cauzelor „prime“ ce au determinat configura]ia civiliza]ional` actual` a lumii. Traseele geografice urmate de comunit`]ile umane în ultimii 13.000 de ani, efectele mediilor continental [i insular [i cele ale coliziunilor între civiliza]ii de pe continente diferite sînt cîteva dintre temele interesante ale acestei sec]iuni. Partea a doua a lucr`rii analizeaz` modul în care a evoluat produc]ia de hran`, în diverse col]uri ale lumii. Trecerea de la societ`]ile de vîn`tori [i culeg`tori la cele bazate pe cultivarea p`mîntului [i cre[terea animalelor, evolu]ia tehnicilor agricole [i importan]a orient`rilor axelor continentale (est-vest pentru Eurasia [i nordsud pentru Americi [i Africa) în r`spîndirea diferitelor culturi [i tehnici de cultivare sînt explicate în detaliu.

Partea a treia studiaz` trecerea de la hran` la viru[i, arme [i o]el, adic` de la societ`]ile preocupate de asigurarea subzisten]ei la cele interesate de expansiune. Autorul sus]ine c` acele societ`]i capabile s` produc` hran` mult` [i diversificat` au fost cele care au ajuns s` se extind`, în dauna celorlalte. Exist` un lan] cauzal între produc]ia abundent` de hran` [i apari]ia scrisului (probabil datorit` necesit`]ii de a gestiona produc]ia de alimente), a tehnologiei [i a politicii. Produc]ia suficient` de alimente a dus la posibilitatea ca societatea s` poat` sus]ine indivizi (scribi, inventatori, oameni politici) care s` joace roluri diferite de cele ale cultivatorilor.

Partea a patra î[i propune s` fac` ocolul lumii în cinci capitole, cu scopul de a testa, în cazul fiec`rui continent, ideile enun]ate în capitolele anterioare. Atrage aten]ia importan]a u[or excesiv` acordat` Noii Guinee, care beneficiaz` de un tratament preferen]ial, în compara]ie cu alte zone ale globului. Teoria determinismului geografic în varianta Diamond, cl`dit` pe filonul filozofic al evolu]ionismului cultural, poate fi acceptat` sau nu, la fel ca [i încerc`rile autorului de a identifica [i enun]a legi ale istoriei, generalizînd în unele locuri mai mult decît este cazul. Totu[i, lucrarea reprezint` încununarea unui vast efort intelectual, pentru care autorul merit` laude. n

Mediul îl face pe om Jared Diamond Viru[i, arme [i o]el.

Soarta societ`]ilor umane Editura ALLFA, 2010

49,90 lei traducere din limba englez` de Mircea {tefancu [i Teodor Fle[eru

De ce sînt europenii mai prosperi decît africanii? Sînt mai inteligen]i papua[ii decît americanii? De ce capitalismul a g`sit teren propice în Europa, [i nu în Mongolia? Sînt întreb`ri la care încearc` s` r`spund` Jared Diamond – profesor de geografie, dar [i de fiziologie la UCLA –, în cuprinsul c`r]ii discutate aici. Demersul este unul vast, obiectivul central fiind identificarea motivelor care au f`cut ca dezvoltarea societ`]ilor umane în ultimii 13.000 de ani s` se desf`[oare în mod diferit pe continente diferite. La vremea primei edi]ii (1997), cartea a f`cut vîlv`, aducîndu-i autorului Premiul Pulitzer în anul urm`tor (1998).

De[i titlul – atractiv, de altfel – face referire la factorii determinan]i prin care europenii [i-au asigurat domina]ia asupra planetei în ultimele cîteva secole, autorul pare a fi mai degrab` preocupat de ceea ce s-a întîmplat, din perspectiv` istoric`, în restul lumii. Evolu]iile înregistrate în Africa, Asia, Australia [i, mai ales, Noua Guinee (zon` foarte drag` autorului, care a f`cut munc` de cercetare acolo) devin subiecte principale ale c`r]ii. Declarîndu-se de la început împotriva ierarhiilor pe criterii rasiale, Diamond formuleaz` o teorie a dezvolt`rii societ`]ilor umane ce pune în centru rolul factorilor geografici [i climatici. Cu alte cuvinte, modul în care s-au dezvoltat comunit`]ile umane a fost determinat în mod decisiv de mediul pe care acestea l-au avut la dispozi]ie. Teoria determinismului geografic nu este nou`, ea a ap`rut pe la mijlocul secolului al XIX-lea [i sus]ine c` mediul este cel care îi modeleaz` pe oameni, [i nu invers. |n prima parte a c`r]ii, autorul se concen-

28

Bogdan Barbu

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

PSIHOLOGIE

Lumea ca produs al min]ii mele Michel-Louis Rouquette (coord.)

Gîndirea social`. Perspective fundamentale [i cercet`ri aplicate Colec]ia „Psihologie“ Editura Polirom, 2010

Michel-Louis Rouquette este unul dintre cei mai prolifici descenden]i ai noului val, adus de Serge Moscovici în psihologia social`, [i un deschiz`tor de drumuri în cercet`ri privind mi[c`rile perceptuale la nivel de grup social. Termenul de gîndire social` a fost introdus de el, cu cîteva decenii în urm`, [i implementat prin studii [i lucr`ri ulterioare. Cartea de fa]` aduce o perspectiv` mai ampl` asupra conceptului, prin aportul practic al diferi]ilor speciali[ti în domeniu. Rouquette ofer` nucleul [i direc]ia c`r]ii, iar ceilal]i 12 autori (Sylvain Delouvée, Andrea Ernst-Vintila [.a.) aduc, prin metodologii diferite, sus]inerea unei teze unitare a modului în care, ca persoan` social`, g`sim capacitatea de a reconstrui – în cursul comunic`rii [i cu avantajul trecerii timpului – realitatea sau interpretarea pe care noi o facem realit`]ii, astfel încît ea s` corespund` reprezent`rilor noastre sociale, convingerilor noastre intime, pentru a fi în conformitate cu sentimentul nostru de apartenen]`. |n acela[i timp, cu cît informa]ia nou` creeaz` rupturi semnificative fa]` de conceptele stabilite anterior [i prezen]a informa]iei noi este suficient de stabil` [i puternic`, [i cu cît apar schimburi mai multe între membrii comunit`]ii în sensul asimil`rii noilor concepte, cu atît apare o mi[care de adaptare la nou care poate duce la con[tientizarea unor reprezent`ri gre[ite la nivel de grup [i la evolu]ia c`tre o reprezentare corect` sau mai apropiat` de realitatea obiectiv`. Emerson spunea c` oamenii v`d doar ceea ce sînt preg`ti]i s` vad`; Rouquette demonstreaz` c` acest lucru se poate schimba

RECENZII prin consisten]` [i insisten]`.

Memoria [i uitarea sînt componente [i instrumente importante ale identit`]ii noastre sociale. Un eveniment social, cu impact asupra valorii morale a comunit`]ii din care facem parte, este vulnerabil la transform`ri fundamentale în interpretare, de-a lungul timpului, pentru ca imaginea comunit`]ii s` nu mai fie afectat`. Aceast` modificare a realit`]ii poate s` apar` îns` [i f`r` declan[area unui conflict interior, ca în disonan]a cognitiv`, adic` pur [i simplu pentru p`strarea stabilit`]ii concep]iilor despre lume [i a rela]iile cu ceilal]i, afirm` Rouquette.

Studii sociologice referitoare la modul în care sînt percepute [i transformate obiectele cu valoare afectiv` puternic` aduc no]iunea de nexus, stabilit` de Rouquette ca desemnînd obiectele în care valoarea cognitiv` este minimizat` (cea afectiv` fiind maximizat`) [i cap`t` aura unei înc`rc`turi emo]ionale, pozitiv` sau negativ`. Exemple de nexus-uri sînt nazismul, patria, McDonald’s sau boala vacii nebune. Nexusul devine mai pregnant în perioade înc`rcate de pericol colectiv, cînd se r`spînde[te repede [i are un efect mobilizator asupra maselor. El ]ine de imagina]ie [i de reprezent`rile sociale specifice ale unei comunit`]i, [i mai pu]in de realitate, cum e cazul nexus-ului legat de pilotul brazilian Ayrton Senna, care este mai strîns identificat cu Brazilia decît Brazilia îns`[i.

Zvonurile, importante reprezent`ri colective care sînt create [i transformate printr-o dinamic` particular`, sînt [i ele studiate, ca o form` de opinie predeterminat` de atitudini.

Ultima parte a c`r]ii prezint` studii privind implicarea personal` la nivel social, precum [i rolul [i locul mul]imilor.

Avînd impact asupra psihologiei individuale [i sociale, cartea ofer` o interpretare psiho-sociologic` asupra unor evenimente din trecut [i prezent, [i mai ales o perspectiv` nou` asupra unor modalit`]i de a interpreta felul în care realitatea se mi[c` în jurul nostru [i î[i creeaz` reprezent`ri în mintea noastr`, aducînd schimb`ri la nivelul gîndirii sociale [i, în cele din urm`, în noi, ca indivizi [i ca grupuri. n Lena Ru[ti

29

26,94 lei traducere din limba francez` de Lumini]a Boto[ineanu [i Florin Boto[ineanu

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

S P I R I T U A L I TAT E

improvizate în fa]a [colii o inscrip]ie care îi stîrne[te curiozitatea: „Tr`iasc` URSS, bastionul p`cii între popoare!“ |ncercarea sa de a afla sensul cuvîntului „bastion“ se izbe[te, la început, de refuzul indiferent al mamei care îi aplic` apoi o corec]ie în toat` regula pentru insisten]`. Nedumerirea copilei o va urm`ri pe întreg parcursul c`r]ii: „Nu puteam s` în]eleg cum poate lumea s` se duc` acas` [i s` vorbeasc` [i s` rîd`, dac` nimeni nu [tie ce-i aia bastion.“ Ajuns` la patruzeci de ani, Gena refuz` s` mai tr`iasc` în ipocrizia, amoralitatea [i schizofrenia celor din jur, locuitori indiferen]i ai sinistrei „epoci de aur“ care „se plîng c` nu g`sesc nimic în pia]`…, ca apoi s` spun` în [edin]e c` totul e bine, c` ei sînt oameni de tip nou!“ Aceast` r`zvr`tire nu r`mîne neobservat` de ochiul neobosit al partidului, astfel încît Gena î[i pierde slujba [i este urm`rit` de Securitate.

Schimbarea radical` are loc la pu]in timp dup` moartea bunei sale prietene, scriitoarea Alice Botez, moment în care autoarea refuz` s` mai tr`iasc` f`r` a cunoa[te sensul suferin]elor sale. |n acest moment de criz`, ea accept` existen]a lui Dumnezeu, cerîndu-i nici mai mult, nici mai pu]in decît accesul la bucuria [i dragostea Sa. Din acest punct, jurnalul este completat de o serie de scrisori, adev`rate mostre de spovedanie adresate duhovnicului G., în care îl recunoa[tem pe p`rintele Galeriu.

Partea a doua a c`r]ii, marcat` de parcurgerea, cu poticneli [i ilumin`ri, a drumului îngust spre mîntuire, nu înseamn` încheierea zbuciumului interior. |n mod paradoxal, de acum începe o lupt` dur` între omul vechi [i omul duhovnicesc. Experien]a Genei duce la o concluzie pe cît de simpl`, pe atît de greu de acceptat: libertatea nu este circumscris` unor for]e externe. Pentru a deveni liber, omul nu este nevoit s` parcurg` un drum din interior spre exterior, s` evadeze, ci dimpotriv`, s` î[i integreze [i s`-[i asume propriul sine. Altfel spus, omul poate deveni liber din punct de vedere spiritual, chiar [i atunci cînd exteriorul, reprezentat aici de sumbra societate comunist`, este el însu[i o închisoare. n

|n c`utarea Sensului Gena Geam`nu Spovedanie neterminat` Editura Doxologia, 2010

17 lei

Tema libert`]ii interioare nu pare s` se afle printre preocup`rile de seam` ale scriitorilor români. Din acest punct de vedere, cartea Spovedanie neterminat` a Genei Geam`nu, ap`rut` recent la Editura Doxologia, este un volum-eveniment care prezint` o incursiune patetic` [i onest` în adîncul sufletului omenesc.

Din p`cate, jurnalul, ajuns deja la a treia edi]ie, a trecut neobservat, cu excep]ia notabil` a unei recenzii la prima edi]ie scris` de Mihai Zamfir în România literar`.

Avem în fa]` jurnalul convertirii unei intelectuale, absolvent` de filozofie, care tr`ie[te drama lipsei de sens a propriei vie]uiri. C`utarea sensului nu este pentru ea o simpl` formul` intelectualist`, ci o experien]` existen]ial` profund`. La început caut` r`spunsuri în dragostea b`rba]ilor din jur. Cocheteaz` apoi cu sinuciderea [i este internat` pentru o vreme într-un ospiciu. La recomandarea unui medic psihiatru, urmeaz` cursurile Facult`]ii de filozofie [i „se retrage“ în Platon, în logic`, în semiotic`, în Cioran sau Noica. Se reg`se[te pentru o vreme în practicile yoga. Cite[te enorm: Dante, Bachelard, Exupéry, Eliade, Blandiana, Liiceanu; caut` puncte de sprijin în filmele lui Wajda, Antonioni, Tarkovski sau, bun`oar`, în muzica lui {tefan Niculescu. Are o întîlnire esen]ial` cu scrierile lui Simone Weil, de care se simte aproape, dar c`reia nu-i poate accepta cufundarea în cre[tinism.

Exist` un moment-cheie care marcheaz` atît începutul c`ut`rilor autoarei, cît [i felul în care „cel`lalt“ r`spunde nevoii sale de cunoa[tere.

La vîrsta de cinci ani, pe cînd particip`, împreun` cu mama sa, la serbarea de la sfîr[itul anului [colar, micu]a Gena observ` deasupra scenei

30

Drago[ Zetu

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

S P I R I T U A L I TAT E

O distan]` terapeutic` John H. Hick Filosofia religiei Editura Herald, 2010

|n mod paradoxal, printre nenum`rate c`r]i despre Dumnezeu, în care intimitatea cu cel mai mare mister al omenirii devine aproape un lucru familiar, o carte de filozofia religiei î]i d` sentimentul unui exerci]iu de umilin]`.

Tratat` cum grano salis, divinitatea ca subiect de gîndire poate s` cî[tige în abordabilitate pentru agnostic, s` piard` din agresivitate pentru ateu [i, în fine, s` îl ]in` u[or la distan]` pe dreptcredincios, ca [i cînd i-ar spune s` mai a[tepte un pic în anticamer`, înainte de a intra la Dumnezeu.

John H. Hick este un filozof al religiei [i teolog american contemporan, cu lucr`ri traduse în aproape dou`zeci de limbi: Credin]` [i cunoa[tere, R`ul [i Dumnezeul iubirii, Moartea [i via]a ve[nic`, O interpretare a religiei, dar [i recenta |ntre credin]` [i îndoial`. Dialoguri despre religie [i ra]iune, despre care David Lodge scria: „Aceast` carte este o contribu]ie uman`, actual`, edificatoare, asupra unei dezbateri care adesea genereaz` mai mult` c`ldur` decît lumin` [i care, pentru orice persoan` serios interesat` de subiect, este la fel de captivant` ca o pies` bun` de teatru.“ |ntr-o cu totul alt` dispozi]ie a lucrurilor, poate mai pu]in captivant`, dar nu lipsit` de un con]inut eseistic propriu, Filosofia religiei (1990), de John H. Hick, este o lectur` recomandabil` debutantului în materie, pentru motivul simplu, dar nu întotdeauna [i comun, de a fi o carte aplicat` [i la obiect.

Fiindc` nu e pu]in lucru o lucrare cu caracter [tiin]ific generoas` prin simplitate, dar f`r` a

RECENZII simplifica lucrurile, care s`-[i respecte cititorul prin grija de a nu crea complica]ii într-un domeniu [i a[a complicat. Dac` ar fi s` m` refer la obiceiul – de prea multe ori romanesc – de a-l epata pe lector pîn` la n`ucire, pîn` la KO, pentru pl`cerea solitar` [i narcisic` a autorului de a-[i semna nu numai cartea, dar [i teritoriul, a[ spune c`, în astfel de circumstan]e, pragmatismul american raportat la scriitur` (acolo unde nu se transform` în limbaj de lemn vulgarizator – fiindc` exist` [i o parte întunecat` a chestiunii) poate fi un nobil exemplu de pragmatic` a comunic`rii.

Desigur, noi avem cursul de filozofia religiei al lui Nae Ionescu, publicat postum din noti]ele fo[tilor s`i studen]i, dar nu vom [ti niciodat` cum ar fi ales s` îl scrie el însu[i, cum ar fi hot`rît asupra cuvintelor într-o form` definitiv`. {i (iar`[i), desigur, pe Hick nu sînt motive s` îl citim cu emo]ie... |n doar cele 255 de pagini ale traducerii române[ti, filozoful american reu[e[te s` abordeze, f`r` a fi expeditiv, ci mai degrab` explicativ [i atent la nuan]e, aproape întreaga problematic` a filozofiei religiei, cu spinoasele ei aporii, de la conceptul de Dumnezeu (în gîndirea iudeo-cre[tin`), pîn` la argumentele pro [i contra existen]ei acestuia, de la problema r`ului (teodiceea augustinian`, irenaic` [i procesual`), pîn` la diferitele perspective asupra revela]iei [i a credin]ei, asupra raportului dintre ra]iune [i credin]`, de la problema dovezilor [i a verificabilit`]ii, la cea a limbajului religios [i a incompatibilit`]ii preten]iilor de adev`r ale diferitelor religii.

Ca o ultim` remarc`, a[ spune c` multe dintre c`r]ile cu o abordare holistic` a religiei, ap`rute în ultimele decenii, în special în Statele Unite ale Americii, par s` aib` foarte multe în comun, cel pu]in la o prim` vedere, cu teodiceea procesual`.

Nu este vorba de o declara]ie a lui Hick în acest sens ori de vreo analogie pe care autorul s` ne-o propun`, ci doar de o observa]ie personal`. n Alice Popescu

31

26 lei traducere din limba englez` de Alexandru Anghel

RECENZII

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

CARTE PENTRU COPII

din partea p`rin]ilor replici dezam`gite de genul: „Pe vremea mea, pove[tile se scriau mai bine“.

Cele dou` antologii de pove[ti propuse de Editura Cartea Copiilor combin` într-un mod fericit (de[i într-o variant` „comercial`“, de tipul the best of, selec]iile [i repovestirile apar]inînd unei autoare britanice, respectiv unei canadience) toate acele ingrediente indispensabile pentru o carte reu[it`. Pove[tile sînt grupate tematic: o colec]ie evergreen cu prin]ese care, de regul`, sînt prezente în topurile tuturor feti]elor sub 12 ani [i o original` colec]ie de „pove[ti fermecate“ despre copaci. |n cartea cu prin]ese le reg`sim pe cea care are eterne probleme cu un bob de maz`re sau pe frumoasa adormit`, dar [i prin]ese mai pu]in conven]ionale, cum ar fi una african` care î[i pierde p`rul ([i are nevoie de un copac în care cre[te p`r) sau fata unui [ef de trib care se m`rit` cu un [arpe cu corn (iar acesta nu se transform` în prin], a[a c` ea î[i d` seama c` a f`cut o gre[eal` [i se rec`s`tore[te cu un b`iat obi[nuit). De[i diferite, prin]esele tr`iesc laolalt` ca într-o cutie de bomboane fondante, într-o lume colorat` în nuan]e calde [i luminoase, iar chipurile sun care sînt înf`]i[ate te duc cu gîndul la ni[te fanteziste c`r]i de joc. Pove[tile copacilor inspirate din folclorul arab, nigerian sau chinezesc sînt pu]in cunoscute la noi [i au în completare informa]ii despre fiecare copac exotic în parte, mesajul general al c`r]ii fiind unul eco, strecurat subtil, f`r` alte implica]ii. La fel ca la prin]ese, ilustra]iile comunic` cu textul [i îl pun în valoare (nu degeaba în ]`rile unde exist` o pia]` real` de carte pentru copii, ilustra]iile nu sînt doar un accesoriu dispensabil, iar cei care le realizeaz` se bucur` de aceea[i apreciere ca scriitorii). A[adar, ambele antologii sînt potrivite pentru un episod badtime story în care copiii a[teapt` s` li se citeasc`, dar în acela[i timp s` trag` cu ochiul [i la poze, iar p`rin]ii le vor „adopta“, fiind din „zona“ familiar` a pove[tilor nemuritoare, [i se vor obi[nui cu ideea c` orice poveste clasic` poate s` suporte cosmetiz`ri sau s` aib` cochet`riile ei moderne. n

Pove[tile prin]eselor [i ale copacilor Pove[ti cu prin]ese & Basmele p`durii Editura Cartea Copiilor, 2010

29 lei repovestite de Caitlín Matthews, ilustrate de Olwyn Whelan, traduse în limba englez` de Andreea St`nescu

29 lei repovestite de Rina Singh, ilustrate de Helen Cann, traduse din limba englez` de Andreea Demirgian

Pentru genera]ia mea, Pove[tile nemuritoare reprezint` un reper, în ciuda faptului c` nu erau ilustrate, iar c`r]ile în sine nu aveau preten]ia de a fi unele atractive. De curînd, le-am redescoperit întîmpl`tor în biblioteca unui prieten [i am împrumutat cîteva volume. Am reg`sit farmecul textului, amintindu-mi cît de „exotice“ mi se p`reau pove[tile chineze[ti [i japoneze, cît de stranii anumite pove[ti nordice [i cît de savuroase cele orientale, spre deosebire de cele „din folclorul românesc“ pe care le l`sam la urm` (o reac]ie fireasc` a copilului care nu cuno[tea decît patria sa socialist` [i era atras de tot ce era diferit [i „de pe alte meleaguri“).

Dup` vreo dou` s`pt`mîni, prietenul c`ruia îi apar]ineau c`r]ile mi-a atras aten]ia s` nu uit cumva s` i le înapoiez, motivînd c` ele f`ceau parte din biblioteca „în preg`tire“ pentru b`ie]elul s`u în vîrst` de 6 luni. Mi-am dat seama c` el, tat`l, era de fapt cel care î[i colec]iona nostalgiile [i c` nu-i f`cea nici o pl`cere s` le înstr`ineze.

Pornind de la premisa c` p`rin]ii din România î[i închipuie c` pove[tile (nemuritoare sau nu), pe care le-au dosit prin bibliotec`, sînt incontestabil mai bune [i mai pline de înv`]`minte pentru copiii lor, decît pove[tile moderne de ast`zi, ne putem imagina c` tot ce e clasic se vinde bine. Oricît de conservatori ar fi, ace[ti p`rin]i în]eleg totu[i c` pentru copii conteaz` felul în care arat` o carte [i c` ei nu se vor mul]umi niciodat` cu cele vechi, din pod. A[adar, în cazul reedit`rilor de pove[ti „clasice“, la o prim` vedere importante sînt aspectul [i ilustra]iile, mai pu]in textul – repovestirea (care implic` o „meserie“ în sine), adaptarea, traducerea etc. Abia dup` ce au cump`rat cartea, vei auzi

32

Adina Popescu

POEMUL DIN MARTIE

Florin PARTENE

copil`rie deodat` ca o ureche de m`gar în fa]a mea copil`ria unde s-o ascund pentru c` insista m-am întins pe burt` am închis pumnii am a[teptat suficient nu m-a v`zut nimeni m-am ridicat deodat` ca urechea pereche de m`gar în fa]a mea copil`ria am trecut nasul îmi atingea culmi zgomotul b`rbii deruta nu s-a clintit am privit peste um`r

33

fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

PROFIL

Miz\nd pe literatur`

Un Cristian editor [i jurnalist cultural A publicat zeci de scriitori, debutan]i sau consacra]i, a promovat oameni [i gazete, a r`spîndit manifeste, a înfiin]at [i desfiin]at edituri. Face interviuri insolite în Observator cultural [i lanseaz` bloguri literare. Cristian Cosma e Un Cristian. {i-a f`cut un nume dintr-un non-nume. A construit o marc` mizînd tocmai pe anonimat. „E criz`! E criz`!“ Auzim atît de des aceast` replic`-axiom`, încît nici m`car nu mai încerc`m s`-i r`spundem. Criza e ca o fatalitate, e cauza (dar [i solu]ia) tuturor problemelor, sursa neputin]ei, impulsul pentru inac]iune. E criz` – dar lumea se înghesuie în continuare la loto. E criz` – dar oamenii se uit` la televizor ca bezmeticii. E criz` – dar consumul n-a sc`zut sim]itor. {i tot mai des se deschid case de amanet [i case de pariuri. Un Cristian este unul dintre (ne)ferici]ii care, pe timp de criz`, a deschis o cas` de pariuri: Casa de Pariuri Literare e de fapt o editur`. Pe timp de criz`, cineva a îndr`znit s`-[i fac` editur`.

34

O excludere onorant` De fapt, Un Cristian e în criz` de peste zece ani. {i tocmai de aceea îi merg „afacerile“ atît de bine: cînd miza nu e setat` departe de cî[tigul financiar, profitul e mult mai u[or de ob]inut.

Prima colec]ie pe care a coordonat-o se chema „etc.“ [i a fost lansat` prin 1997. Era „o chestie underground“, un fel de label literar sub care ap`reau poe]ii damna]i, respin[i, exclu[i de editurile consacrate. Sigur, pîn` la urm`, aceste apari]ii editoriale au trebuit s`-[i g`seasc` un cadru formal – dar pîn` s` fondeze o editur`, Un Cristian a fost editor independent. Scopul era s` publice volume de poezie ale studen]ilor de la Litere. Aici au debutat, de pild`, Cristian Munteanu (pe vremea aceea, secretar de redac]ie la Dilema) [i Marius Ianu[. |n serii mici, de o sut` de exemplare, în voluma[e capsate, pe hîrtie multiplicat` la xerox. Volume care circulau din mîn`-n mîn` dup` principiul „cite[te [i d` mai

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011 departe!“. Subversiv? Da. Pentru c` e gratuit, informal, insolit, în afara institu]iilor editoriale, la marginea (sau chiar în afara) pie]ei literare. O afacere cu un motor simplu [i defazat ce func]ioneaz` doar pe baz` de pasiune. O întreprindere care-i are drept clien]i pe cei care nu vor s` a[tepte „lumina tiparului“, ci se mul]umesc, ba chiar prefer` s` apar` în beciuri întunecate, departe de micile sau marile jocuri editoriale.

Etc. – adic` restul, neînsemnatul, ceva ce nu mai merit` men]ionat. O excludere onorant`.

Tot din „era underground“ face parte [i colec]ia „Carmen“, în care au ap`rut, printre altele, Din confesiunile distinsei doamne m. de Elena Vl`d`reanu, ecografitti. poeme pedagogice de Ruxandra Novac, Kirtil. Erezii pentru fiin]e mici de Constantin Vic`, Tina de Bogdan Iancu, Caiet cu zmei de care n-am ridicat niciodat` nici m`car în copil`rie de Mihai Vakulovski. Dar [i Angela Marinescu, cu T`cere sexual`. La fel cum tot underground era [i seria „no name“ (volume de poezie care ap`reau f`r` numele autorului pe copert`) unde au publicat Dan Coman, {tefan Manasia, R`zvan }upa, Miruna Vlada sau Iulia B`lc`na[, Oana C`t`lina Ninu, Andrei Dobo[ sau Octavian Soviany.

Atunci cînd a lansat [i platforma „Biblioteca de poezie“, a mizat pe Marius Ianu[. Era prin 1999.

PROFIL Edi]ie de lux: trash, underground, parodie „Audiobook-uri înc` nu existau ca produs comercial, nu se g`seau prin libr`rii. Eu voiam s` fac o teoretizare a poeziei sonore [i o aplicare practic` a teoriei: nu poe]i care performeaz`, ci trecerea poeziei de pe hîrtie pe suport audio.“ Colec]ia underground mergea mai departe, în paralel, iar componenta „performance“ era al treilea element al construc]iei. R`zvan }upa a „debutat“ citind la metrou, cu public. Edi]ia sonor` a poeziilor lui a fost înregistrat` în acest fel. Lui Marius Ianu[ i-a editat o edi]ie sonor` cu poeme citite în du[urile de la c`minele Panduri. {i cum aceste produse noi au fost propuse într-o perioad` în care marile companii se întreceau în superoferte, mica editur` a lui Un Cristian trebuia [i ea s` se adapteze, s` inventeze strategii de marketing. „Pachetul de lux“ Marius Ianu[ con]inea volumul Hîrtie igienic` (erau chiar texte multiplicate la xerox [i capsate pe un sul de hîrtie igienic`), caseta audio [i o poz` a autorului. „Era un pachet de lux – un fel de replic` la pachetele promo]ionale oferite pe vremea aceea de Connex. F`cea [i promovare – la fel de agresiv ca firma de telefonie mobil`. Aveam un fel de stand Marius Ianu[ unde rulam

35

PROFIL

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011 caseta [i expuneam pachetul de lux – un stand mobil, care se plimba pe la diverse etaje ale facult`]ii, prin c`mine etc.“ Totul era underground, totul era trash, totul era o parodie. E adev`rat, s-a scris destul de mult prin paginile culturale. „Dar pe mine m` interesa reac]ia din partea studen]ilor – [i tocmai ei se mobilizau greu.“ „N-aveam bani, nu puteam face editare propriu-zis`“ – î[i aminte[te Un Cristian. Pachetul Marius Ianu[ a costat cinci mii de lei. S-au f`cut o sut` de buc`]i. „Noi ne f`cuser`m planuri c` din încas`ri o s` ob]inem banii pentru tipar. N-a fost s` fie atunci, dar a fost un semnal puternic.“ Pariuri cu mize mari

Casa de Pariuri Literare Regulament de ordine interioar` 1) O editur` este o afacere, de[i a ]ine o afacere serioas` nu înseamn` a-]i lansa, de la zero, o editur`, într-o ]ar` precum România.

2) |n „România noastr`“ editorial`, autorul este mai important decît orice. Debutan]i sau consacra]i, autorii no[tri vor avea parte de toat` aten]ia posibil`.

3) Ca orice afacere care se respect`, o editur` apeleaz` [i la mica în]elegere. Important e ca în]elegerea s` fie f`cut` de oameni care [tiu ce fac.

4) O editur` dezvolt` colec]ii, lanseaz` autori, inoveaz` prin produse [i impune un standard. Standardul nostru este normalitatea.

5) Ca orice editur` care-[i respect` standardul, vom încerca nu doar s` supravie]uim, ci s` facem din joaca noastr` un joc cu miz`.

6) |n rest, sloganul ]ine loc de alte comentarii: „Literatura român` scrie pe mine“.

|ntr-un tîrziu, [i-a dat seama c` zona underground nu mai e viabil`. Nici comercial (dar, oricum, nu aceasta e miza), nici ideologic. A[a c` din 2008 a trecut la urm`toarea etap`, pe care a numit-o „provizorat“. E „o etap` de imagine, dar ea trebuia s` aduc` [i rentabilitatea“. Provizoratul a început cu revista Pana mea. {i s-a încheiat cu publicarea volumelor Autobuzul cu coco[a]i al Norei Iuga [i Ieudul f`r` ie[ire de Ioan Es. Pop, în edi]ii cartonate, legate. Parteneriatul dintre Ninpress – editura lui Un Cristian – [i editura Charmides (care avea ISBN) s-a prelungit: a[a a ap`rut Casa de Pariuri Literare, editur` realizat` împreun` cu Victor Jalb`-{oimaru. Cei doi mizeaz` pe debut – dar exclud autorii consacra]i [i reputa]i. De alfel, primele apari]ii la Casa de Pariuri sînt reedit`ri ale unor volume de Nora Iuga: Autobuzul cu coco[a]i, Spitalul Manechinelor [i Dactilografa de noapte. Au urmat cam zece volume – majoritatea debuturi – în cîteva luni. |n timp ce editurile mari [i-au încetinit tura]ia, Casa de Pariuri Literare duduie cu motoarele pornite la maximum. Acum, pe timp de criz`, la fel ca [i atunci, Un Cristian nu are nimic de pierdut, nimic de cî[tigat. Pentru c` mizele sînt în alt` parte. „De fapt, e un pariu cu literatura român`“ – spune Un Cristian, e o prelungire a sloganului lansat în era underground: „Literatura român` scrie pe mine.“ n Matei Martin

36

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

C~R}I DE PLASTIC

|n pofida acordului general potrivit c`ruia nu se mai poate, m`-n]elegi, s` ie[im tot cu Puiul în calea noilor babyreaders (c`ci ei nu mai [tiu ce sînt poiata sau cuibarul [i nici ce-a fost mai întîi, oul sau calculatorul), ini]iativa unui concurs editorial de c`r]i pentru pre[colari alege ...tot o carte despre un pui. De g`in`, nu de prepeli]`, dar pui. Puiul Mo], versuri de Elena Netcu, publicate la Editura Benefica în 2010.

Editura (pe numele ei întreg Benefica & Brandbuilders Grup, din Otopeni) este specializat` în c`r]i de medicin` naturist` [i literatur` motiva]ional`. „Credem – e scris pe site (www.editurabenefica.ro) – c` autoeducarea este o parte important` în dezvoltarea personal` a fiec`ruia dintre noi. Editura Benefica î[i propune s` aduc` cititorilor cele mai folositoare [i benefice c`r]i, în care se pot g`si izvoarele unei vie]i s`n`toase [i armonioase.“ Desigur, în cazul unei c`r]i de poezii, ideal ar fi fost ca editura s` aib` un crez privitor la calitatea literar` a versurilor (stîngace [i s`race: „Cînd puiului îi este foame / Vin la el mai multe mame“, „Mo] atunci se umfl`-n pene / Se învîrte[te alene“, „Mo]ule, tu e[ti bolnav? / Pare-mi-se c` e[ti grav“) sau la aceea artistic` a ilustra]iilor (ce înghesuie în bleu-pal un cote] antropomorf). Dar Elena Netcu (profesoar` de român`, spune prietenul Google) rimeaz` cu efort („Este mic [i n-are minte / {i nu e deloc cuminte“) non-aventurile noului Pui din literatura român`: el trece la semafor, „ca un motor“ (sic!) [i îl apuc` de arip` un cîine mili]ian, m`nînc`, doarme [i le respect` pe toate mamele lui (fiindc`, din ou fiind ie[it, nu are cum [ti care din ele l-a ouat... explica]i-i asta fiului dvs. de 3 ani, dac` v` d` mîna!). |n secven]e de umor involuntar, copiii afl` cum se face un pui („Odat` ca niciodat` / Doi p`rin]i st`teau în pat / ...Oul l-au tot învîrtit, / L-au sucit, l-au r`sucit / Pîn` cînd au adormit“) [i cum Puiul intr` în pubertate, iar mamele v`d c` „îi cre[te [i codi]a“, în vreme ce el î[i contempl` co[urile în oglind`... C`ci unde nu e imagina]ie, acolo d` subcon[tientul pe de l`turi, iar o literatur` f`r` har va s` zic` c` nu îl are. Ce copil poate iubi o asemenea carte?

Ioana Bot

Puiul se întoarce!

Lamenta]iile profesorilor [i p`rin]ilor, ale pedagogilor [i librarilor, pe tema s`r`ciei literaturii române[ti pentru copii semnaleaz` cîteva aspecte subtile ale unei st`ri de fapt: 1. incultura (ei bine, da!) celor ce sus]in c` nu avem c`r]i pentru copii interesante; 2. lipsa politicilor editoriale coerente în a sus]ine cartea destinat` cititorilor mici; 3. importul dev`lm`[it de solu]ii occidentale, care nu încurajeaz` ini]iativa local`; 4. incon[tien]a (nu [tiu cum s` o numesc mai elegant) tuturor adul]ilor, speciali[ti sau nu, care nu în]eleg cît de important e s`-i familiariz`m pe copii, de la cele mai fragede vîrste, cu actul lecturii. A urm`ri o poveste înseamn` a înv`]a s` te supui unui ritm impus (de lectur`), a în]elege toate semnele de pe o pagin` înseamn` a cultiva aten]ia distributiv`, memoria, inteligen]a, limbajul... Situa]ia critic` a c`r]ii pentru copii (foarte mici, mici, m`ri[ori, adolescen]i [i „c`zu]i în mintea copiilor“) de la noi ne arat` c` lucrurile nu sînt simple. Ne revolt` omniprezen]a unor „lecturi de manual“ precum Puiul lui Br`tescu Voine[ti, admi]înd subliminal c` – de fapt – nici nu e de unde s` alegi altceva. La fel de adev`rat este îns` c` oferta editurilor române[ti pe aceast` secven]` este – cînd nu se m`rgine[te s` traduc` succese verificate – decep]ionant de s`rac`. Periculoas` situa]iune, pentru c` un cititor se cre[te de (foarte) mic, [i nu putem deplînge la infinit moartea lecturii continuînd s` nu ne pese de na[terea ei.

n

37

|n iad toate becurile sînt arse de Dan Lungu Colec]ia „Fiction Ltd“ „|n România se petrec schimb`ri îmbucur`toare [i din punct de vedere literar. Haosul productiv al ]`rii combinat cu r`m`[i]ele birocra]iei comuniste produc condi]ii pentru o literatur` cu tente suprarealiste, dar [i pentru miniaturi subtile, pline de un umor adesea disperat.

Proza lui Dan Lungu trebuie citit` cu mare aten]ie, c`ci se încadreaz` în domeniul marii literaturi.“ (Die Furche)

Pre]: 32,95 lei 23 de lucruri care nu ]i se spun despre capitalism de Ha-Joon Chang Colec]ia „Economie [i societate“ Traducere de Doris Mironescu „O demistificare str`lucit` a unor mituri ale capitalismului.“ (John Gray, The Observer) Discipol al lui Joseph Stiglitz [i unul dintre cei mai iconocla[ti economi[ti ai prezentului, Ha-Joon Chang demonteaz` cîteva dintre miturile capitalismului [i ale lumii în care tr`im.

Pre]: 39,95 lei C`l`torie prin Portugalia – seria de autor „José Saramago“ Traducere [i note de Mirela St`nciulescu |nregistrîndu-[i impresiile de c`l`torie despre ]ara pe care o iube[te mai mult decît pe oricare alta, Saramago pune Portugalia într-o lumin` pe care numai un autor genial o poate n`scoci. Fie c` descrie o fort`rea]` medieval` sau donjoanele întunecate ale unui castel, el face locurile pe care numai turi[tii le mai viziteaz` ast`zi s` prind` via]` [i s`-[i spun` singure povestea.

Pre]: 46,95 lei

Minoic de Caius Dobrescu Colec]ia „Fiction Ltd“ „Fic]iunea detectivistic` din Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia a reu[it s` se impun` Europei ca literatur` puternic`, adev`rat` [i inteligent`. Putem [i noi concura în aceast` lig`? Asta am încercat cu Minoic. Folosind, totodat`, prilejul pentru a p`trunde unele dintre misterele criminale obsedante ale istoriei noastre moderne [i contemporane. {i încercînd s`(-mi) explic de ce, fir-ar s` fie!, nu putem sc`pa de complexe, fantasme [i fantome.“ (Caius Dobrescu)

Pre]: 39,95 lei Lumea în criz`. Erorile sistemului de Cristina Peicu]i Colec]ia „Economie [i societate“ Pe baza experien]ei autoarei în domeniul bancar, volumul face o analiz` a pie]ei financiare mondiale [i a func]ionalit`]ii sale, punînd totodat` sub semnul întreb`rii capacitatea sistemului de a recî[tiga încrederea oamenilor. Lucrarea este o surs` de informa]ii fundamentale pentru studen]ii [i profesorii de la facult`]ile de [tiin]e economice, precum [i pentru speciali[tii domeniului.

Pre]: 29,50 lei O plimbare prin palat. Trilogia Cairoului de Naghib Mahfuz Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Nicolae Dobri[an Naghib Mahfuz este Laureat al Premiului Nobel pentru Literatur` (1988). „Un roman luminos… Magia [i misterul unui Egipt adus la scar` uman`.“ (New York Times Book Review) / „Tot mediul pe care este construit romanul, str`du]ele, casele, palatele [i moscheile, bestiarul uman care le populeaz`, totul este la fel de viu ca pe str`zile Londrei din proza lui Dickens.“ (Newsweek)

|nsp`imînt`toarea via]` personal` a lui Maxwell Sim de Jonathan Coe Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Lumini]a Gavril` „Speram s` fac din eroul romanului meu un personaj f`r` nimic ie[it din comun: un om obi[nuit, cu un serviciu obi[nuit, într-un ora[ obi[nuit. De fapt, cred c` asta e marea ambi]ie a romanului: s` g`seasc` misterul, fiorul amorului, stranietatea pornirilor nea[teptate în cel mai comun loc cu putin]`.“ (Jonathan Coe) / „Ca întotdeauna la Coe, sim]ul realit`]ii respir` din fiecare rînd [i face din lectura fiec`rei pagini o rar` pl`cere.“ (The Guardian)

Pre]: 44,50 lei

Pre]: 34,95 lei

Pre]: 32,95 lei

Meridianul sîngelui de Cormac McCarthy Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Iulia Gorzo „Nici un alt scriitor american în via]`, nici m`car Pynchon, nu ne-a mai oferit o carte atît de puternic` [i memorabil`“ – noteaz` criticul Harold Bloom despre Meridianul sîngelui. / „|n Meridianul sîngelui, Cormac McCarthy este un povestitor extraordinar, un creator de dialoguri f`r` cusur, un adev`rat urma[ literar al lui Faulkner. Pentru el, ca pentru nimeni altul, comedia neagr` face cas` bun` cu tragedia.“ (New Republic)

www.polirom.ro

Despre frumuse]ea uitat` a vie]ii de Andrei Ple[u Humanitas „Dac` î]i acorzi un cât de mic r`gaz, dac` arunci, de jur împrejur, o privire odihnit`, curioas` [i nep`tima[`, vei g`si destule argumente s` te bucuri. Lucrurile (înc`) func]ioneaz`. {arpanta lumii (înc`) ]ine. Mai exist` înc` oameni întregi, tradi]ii vii, întâlniri miraculoase. Tr`im într-un sos toxic, dar el con]ine înc` mirodenii subtile, cu efect anesteziant.“ (Andrei PLE{U)

Dezonoare de J.M. Coetzee Humanitas Fiction, Colec]ia „Raftul Denisei“, Traducere de Felicia Mardale Romanul Dezonoare a câ[tigat în 1999 Booker Prize, în 2000 Commonwealth Writers’ Prize [i a fost ecranizat în 2008 de Steve Jacobs, cu John Malkovich în rolul principal. |n 2006 ziarul britanic The Observer a desemnat Dezonoare „cel mai bun roman din ultimii 25 de ani scris în englez` în afara Statelor Unite ale Americii“.

Pre]: 25 lei

Pre]: 35 lei C`r]ile care ne-au f`cut oameni, Dan C. Mih`ilescu, editor Humanitas „De când sunt Omul care aduce cartea, am fost întrebat, în repetate rânduri [i în cele mai variate contexte, care sunt c`r]ile de c`p`tâi ale unui om adev`rat, ba chiar somat s` dau zece, dou`zeci de titluri de lecturi formatoare. Ce-ar fi, mi-am zis, s` adun`m zece, dou`zeci de personalit`]i culturale din România de azi – fiecare fiind, în domeniul s`u, o energie benefic-iradiant`, de mult recunoscut` public – care s`-[i m`rturiseasc` revela]iile citirii fermec`tor-terapeutice?“ (Dan C. MIH~ILESCU)

Pre]: 19 lei Aurora de Michel Leiris Humanitas, Colec]ia „Cartea de pe noptier`“, Traducere de Emanoil Marcu Romanul suprarealist al lui Michel Leiris ne poart` printr-un univers straniu, cu accente de apocalips`. Dezv`luindu-[i fantasmele cu o negr`it` cruzime, Leiris ne invit` de fapt s` coborâm în adâncurile propriului nostru suflet, acolo unde ia na[tere con[tiin]a scandalului pe care-l reprezint` condi]ia noastr` de fiin]e supuse trecerii [i pierii.

Tân`r` în com` de Douglas Coupland Humanitas Fiction, Colec]ia „Raftul Denisei“, Traducere de Iulia Gorzo Nimeni nu [tie dac` alcoolul [i calmantele înghi]ite în timpul unei petreceri, în iarna lui 1979, sunt sau nu cauza comei în care intr` tân`ra Karen. |ns` acest eveniment tragic î[i va pune amprenta asupra urm`torilor dou`zeci de ani din via]a tuturor prietenilor ei, produse tipice ale suburbiei nord-americane.

Pre]: 32 lei Confesiunile unei m`[ti de Yukio Mishima Humanitas Fiction, Colec]ia „Raftul Denisei“, Traducere de Emil Eugen Pop Mishima pare s` se întrebe dac`, în spatele m`[tii sale, exist` într-adev`r un sine. |n fond, masca este el însu[i. Identitatea lui e paradoxal`: homosexualitatea nu e decît o heterosexualitate inversat`, narcisismul e semnul urii de sine, dorin]a de moarte e teama de sfâr[it. „Sunt un complicat paradox inutil“, scrie Mishima. „Acest roman este dovada psihologic` a faptului.“

Pre]: 23 lei

Pre]: 23 lei De ce frumuse]ea este adev`rul. O istorie a simetriei de Ian Stewart Humanitas, Colec]ia {tiin]`, Traducere de Irinel Caprini Celebrul matematician englez Ian Stewart spune povestea descoperirii simetriei [i a leg`turii adânci dintre matematic` [i fizic`. Personajele lui nu sunt savan]i imateriali, ci oameni în carne [i oase care sufer` drame, se lupt` în duel sau cad în patima be]iei ori a jocurilor de noroc, ideile cele mai abstracte se întâlnesc cu via]a cea mai tumultoas`, iar rezultatul e un pasionant roman al matematicii.

Pre]: 35 lei

Suma zilelor de Isabel Allende Humanitas Fiction, Colec]ia „Raftul Denisei“, Traducere de Cornelia R`dulescu Mult a[teptata continuare a volumului Paula. |n Suma zilelor, Isabel Allende-scriitoarea p`r`se[te teritoriul fic]iunii, pentru a dep`na un nou capitol al tulbur`toarei sale istorii personale. Isabel Allende-mama rememoreaz`, pentru fiica ei, Paula, c`reia nu a încetat s` îi vorbeasc` în clipele de r`gaz, cei treisprezece ani scur[i de la desp`r]irea lor. Din suma zilelor consemnate aici, Allende desprinde un imn închinat vie]ii [i dragostei.

Pre]: 35lei

www.humanitas.ro

fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

INTERVIU

„Cît, cum [i unde am gre[it în ultimii 500 de ani“ Bogdan Murgescu Rar mi-e dat s` aflu dintr-o carte atît de multe lucruri despre un domeniu despre care îmi place s` cred c` [tiu, totu[i, destul de multe. Cartea lui Bogdan Murgescu, România [i Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), are ambi]ia de a face istoria economic` a }`rilor Române în ultimii 500 de ani, într-un context comparativ, al`turi de alte cîteva ]`ri europene. {i reu[e[te de minune. |n fa]a unui efort de culegere, asamblare [i interpretare atît de minu]ios, nu po]i decît s`-]i sco]i p`l`ria. |ntr-un mediu academic în care domin` reinventarea apei calde prin c`r]i f`cute pentru dosarul de promovare, pe modelul „Introducere în teoria general` a ceva-grandios-inventat-în-Vest-acum-45-de-ani“, Bogdan Murgescu se diferen]iaz` pentru c` produce valoare ad`ugat` local` [i pare a [ti totul despre un domeniu deopotriv` vast [i concret. Cartea sa e în mod clar cartea anului 2010, pentru mine. Am dorit s` fac un interviu cu omul Bogdan Murgescu. Acum, editîndu-l, îmi dau seama c` a ie[it un interviu cu cartea lui Bogdan Murgescu. Poate pentru c` eram amîndoi fascina]i de ea. (C. G.) Spune]i-mi, în primul rînd, cît a]i scris la cartea aceasta?

E greu de m`surat exact, în ore sau minute.

Am început proiectul în urm` cu 12 ani, dar nu am lucrat numai la aceast` carte în acest timp, am [i predat, am mai avut [i alte cîteva proiecte care s-au intercalat [i care mi-au mai dispersat aten]ia. A fost îns` o carte care a necesitat mult` documentare.

Este o carte neobi[nuit` pentru istoriografia româneasc`, bazat` foarte mult pe statistici, cifre. Istoria economic` este o ramur` subdezvoltat` la noi?

Este o ramur` care nu se bucur` de foarte mult` aten]ie. Exist`, totu[i, [i cîteva lucr`ri valoroase, pe care m-am putut baza, astfel încît nu a trebuit s` abordez un teren complet nelucrat [i nu a trebuit s` reinventez mereu roata. Pe de

41

n Bogdan Murgescu este profesor dr. la Facultatea de Istorie din cadrul Universit`]ii Bucure[ti. A fost distins cu Premiul „Nicolae Iorga“ al Academiei Române pentru lucrarea Circula]ia monetar` în }`rile Române în secolul al XVI-lea (Colec]ia „Biblioteca B`ncii Na]ionale“, Editura Enciclopedic`, 1996).

Alte lucr`ri publicate: Istorie româneasc` – istorie universal` (600-1800), Colec]ia „Biblioteca istorica annales“, Universitas, 1994; A fi istoric în anul 2000, All, 2000; Istoria României în texte (coord.), Corint, 2001; Revolu]ia român` din decembrie 1989.

Istorie [i memorie (coord.), Polirom, 2007; România [i Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Colec]ia „Historica“, Polirom, 2010.

INTERVIU

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

alt` parte, domeniul înc` ar avea nevoie de mai mul]i oameni care s`-l lucreze, [i tenta]ia nu e foarte mare, pentru c` istoria economic` are constrîngerile ei metodologice [i tematice.

Dar aici, la facultate (interviul a fost realizat în biblioteca Facult`]ii de Istorie – n.m., C.G.), se pred` aceast` metodologie?

Cînd eram student, la facultate nu se înv`]a istorie economic`, de[i era înainte de ’89. Acest lucru arat` cît de abandonat era domeniul în perioada comunist`. |n 1993, am ini]iat în facultate un curs op]ional de „Probleme [i metode de istorie economic`“, ce ar fi avut drept complement un curs de statistic` istoric`. Cursul de statistic` istoric` n-a rezistat reducerilor de norme [i plan de înv`]`mînt, astfel încît studen]ii pot urma acum numai cursul mai general de probleme [i metode.

[ansa de a te conecta la un centru economic, la o pia]` de desfacere important`, cum a fost Marea Britanie în secolul al XIX-lea pentru Danemarca.

Deci, dac` ar fi s` rezum`m, cele trei secrete au fost: alfabetizarea (sau capitalul uman, într-un sens mai larg), ]`r`nimea-clas` de mijloc [i orientarea spre export sau capacitatea de conectare la o economie dominant`.

Avînd cele dou` modele de reu[it` – modelul irlandez [i modelul danez (fa]` de Danemarca, Irlanda s-a dezvoltat mult mai tîrziu, arzînd într-un fel etapele printr-o strategie intensiv` pro-pia]`) –, care dintre ele ar fi mai plauzibil pentru ca România s` fac` pasul spre dezvoltare?

Cred c` nu va putea fi aplicat nici unul în form` brut`, ci probabil o formul` de sintez`.

Concret, chiar dac` ne-ar pl`cea, România nu [i-ar putea permite un stat asisten]ial în forma în care a fost el dezvoltat în Danemarca. Pe de alt` parte, nici nu va putea aplica un capitalism atît de violent cum a fost cel irlandez, în unele faze ale sale, pentru c` integrarea în Uniunea European` mic[oreaz` anumite marje de libertate de alegere. Va trebui, a[adar, g`sit` o formul` care s` ]in` un anumit echilibru între cele dou` variante [i care s` valorifice, în acela[i timp, avantajele competi]ionale ale României.

Pe de alt` parte, nu sîntem înc` în faza de „decolaj economic“. Dac` ne vom mi[ca bine în urm`torii 10-20 de ani, vom fi mai degrab` în situa]ia de preg`tire pentru o cre[tere economic` accelerat` [i sus]inut`.

Am v`zut în carte un grafic pentru perioada 2000-2008, care arat` c` România se apropie încet de media european`.

România s-a apropiat, dar de la nivelul de 26% la pu]in peste 40%. Sprintul pentru a atinge [i a dep`[i media european` se declan[eaz` de obicei la 60-70%.

V` propun s` vorbim de agricultur`, pentru c` ]`rile acestea au trecut, toate, printr-o etap` în care agricultura era baza economiei. Modelul danez se bazeaz` pe o creare programatic` a acestei p`turi de ]`rani înst`ri]i sau de fermieri – agricultura de mijloc, i-a[ spune eu –, care creeaz` invariabil [i o

Modelul danez [i media european` V` propun s` intr`m în substan]a c`r]ii.

Face]i un excurs comparativ foarte interesant, între }`rile Române, Serbia, Danemarca [i Irlanda. Spune]i c`, în secolul al XVI-lea, situa]ia era similar`, Danemarca fiind atunci o ]ar` de periferie economic`, subdezvoltat` fa]` de centrele pe lîng` care gravita, dar care a recuperat apoi. Presupunînd c` sîntem la un curs scurt de dezvoltare economic`, da]i-ne trei secrete pe care ar trebui s` le urmeze o ]ar`, pentru a repeta succesul Danemarcei.

Trei secrete se pot da, dar ele nu vor descrie complet realitatea. Primul secret ar fi, probabil, dezvoltarea capitalului uman. |n Danemarca, alfabetizarea [i tranzi]ia demografic` s-au produs relativ devreme – ceea ce a constituit un avantaj din multe puncte de vedere. Al doilea aspect l-au constituit reformele agrare de la sfîr[itul secolului al XVIII-lea, care au pus bazele unei ]`r`nimi înst`rite. Nu m` refer la toat` ]`r`nimea danez`, ci la un grup masiv de fermieri cu propriet`]i relativ însemnate, de 10-20 de hectare sau chiar mai mult, care produceau pentru pia]`, nu numai pentru uzul gospod`riei. Al treilea aspect care merit` men]ionat este

42

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

INTERVIU

cast` de cet`]eni care vor fi activi politic. Ei au fost crea]i prin interven]ia inteligent` a statului. De ce e nevoie ca un stat s` ac]ioneze în acest fel? Dumneavoastr` demonstra]i c`, [i în perioada interbelic`, statul român a exploatat resursele din agricultur`, pentru a le îndrepta spre alte zone. Unde a fost gre[eala aici?

Au fost mai multe gre[eli. Astfel, reformele agrare de la noi au fost orientate mai degrab` spre o dimensiune social` – a face dreptate sau a face o împ`r]ire echitabil` a p`mîntului –, pierzîndu-se din vedere nevoia de a îmbun`t`]i performan]a strict economic` a agriculturii. A fost o tentativ`, în timpul lui Cuza, de a lega împ`r]irea p`mîntului de num`rul de vite, dar aceasta a fost eclipsat` de modul în care a fost aplicat` reforma agrar`. Reforma de dup` Primul R`zboi Mondial a fost teribil de strict orientat` spre problema social` [i a fost înso]it` de o catastrof`, în ceea ce prive[te productivitatea agricol`. |n consecin]`, în interbelic produc]ia efectiv` pe cap de locuitor a fost sensibil mai mic` decît în perioada de dinainte de Primul R`zboi Mondial.

Dar, pe de alt` parte, marile exploata]ii sînt mai eficiente din punct de vedere economic. De ce nu a func]ionat modelul acela?

Nu întotdeauna. Pot s` fie mai eficiente, dar depinde cine le lucreaz` [i cum se lucreaz`, pentru c` [i o mare exploata]ie, lucrat` de ]`rani f`r` mijloace moderne [i dup` tehnici învechite, poate s` fie destul de mediocr`, cum au fost multe dintre latifundiile României din secolul al XIX-lea. |n acest caz, ar fi fost nevoie de proprietari care s` se implice direct în organizarea produc]iei [i în modernizarea ei. Acest lucru nu a existat. |n Danemarca, înc` din secolul al XVIIIlea, exista Societatea Regal` de Agronomie, se organizau concursuri de inova]ii, se acordau premii anuale. Era un întreg efort institu]ional de a selecta cele mai bune practici [i de a le disemina în rîndul produc`torilor, astfel încît performan]a de ansamblu s` fie mai bun`.

Spune]i, la un moment dat, c`, în cazul danez, statul a încercat s` fac` oarecum „ordine“, s` intervin` în rela]iile dintre ]`rani [i marii proprietari sau arenda[i, garantînd ni[te drepturi în mod activ pentru cei mici. |n schimb, în România statul ac]iona arbitrar,

43

INTERVIU

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Ion Iliescu [i regele Ferdinand – gre[eli repetate

în favoarea mo[ierilor. Care a fost diferen]a de decizie politic`? De ce acolo s-a putut ca statul s` aib` aceast` politic`, [i în favoarea celor mici, iar în România statul a r`mas captivul marilor proprietari? |n acest caz, ra]ionalitatea nu este strict de natur` economic`, ci mai degrab` socio-politic`. |n Danemarca existase, chiar din secolul al XVIII-lea, un nucleu birocratic de oameni care gîndeau în termenii ra]iunii de stat [i care nu era foarte numeros, dar era relativ omogen [i bine educat. |n România modern`, statul a fost acaparat de c`tre marii proprietari, f`r` ca birocra]ia s` fie stabilizat` [i suficient de puternic`, astfel încît s` poat` promova reforme în folosul statului [i al ansamblului societ`]ii. Practic, statul român, mai ales dup` 1866, a fost controlat destul de ferm de c`tre marii proprietari, [i acest lucru se vede foarte clar dup` felul în care statul a intervenit în rela]iile agricole, dup` felul cum este împ`r]it bugetul etc.

44

Ajungem la momentul-cheie de dup` Primul R`zboi Mondial [i la acea împropriet`rire a ]`ranilor pe care Neagu Djuvara o nume[te „cea mai mare redistribuire de p`mînt din Europa“. Ce nu a mers, de ce nu s-a creat acea clas` de mijloc din agricultur`, care s` poat` sus]ine economia?

Aceast` clas` de mijloc nu s-a creat fiindc` nu exista o concep]ie adecvat` pentru crearea ei. Concep]ia a fost c` lotul normal era un lot de cca 5 ha. Nu s-a ajuns ca to]i ]`ranii s` aib` 5 ha, dar cam asta era ideea dominant`. Or, acesta este exact lotul pentru asigurarea subzisten]ei familiei. Nu s-a crezut c` reforma trebuie s` îmbun`t`]easc` sau s` m`reasc` capacitatea de a vinde pentru pia]`. Al doilea aspect: era deja foarte tîrziu, la presiunea demografic` ce începuse s` se acumuleze, la nivelul de densitate al popula]iei pe teritoriu, era foarte greu de f`cut o reform` care s` asigure loturi mai mari de p`mînt. Ar fi însemnat s` la[i un num`r foarte mare de ]`rani f`r` p`mînt – un risc pe care statul român nu [i-l putea asuma u[or în condi]iile de dup` Primul R`zboi Mondial. A rezultat o fragmentare mult prea mare a exploata]iilor. Au mai fost [i tot felul de restric]ii în ceea ce prive[te posibilitatea de a dispune de p`mîntul primit prin reforma agrar`, astfel încît liberalizarea vînz`rilor s-a f`cut tîrziu, iar comas`rile au fost neglijabile.

Gre[esc dac` spun c` atît regele Ferdinand, cît [i Ion Iliescu au f`cut aceea[i gre[eal` – adic` au dat p`mînt, risipindu-l, [i nu au dat uneltele [i mijloacele necesare pentru ie[irea pe pia]` ?

Nu, nu gre[i]i. Nu este singura paralel` care s-ar putea face. Amîndoi au încercat s` conserve în conjuncturi noi multe dintre elementele regimului politic preexistent. Ferdinand a fost un aprig sus]in`tor al partidelor izvorîte din elitele Vechiului Regat, iar în 1920 a provocat, printr-o cvasilovitur` de stat, demiterea unui guvern de coali]ie al unor partide noi. Deci, într-un fel, a

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

INTERVIU

blocat ascensiunea la putere a unor noi elite politice [i a unor noi grupuri de cet`]eni [i a întîrziat foarte mult evolu]ia democratic` a societ`]ii române[ti. Desigur, se poate argumenta c` noile partide nu aveau experien]` guvernamental`, c` guvernul de coali]ie reie[it dup` primele alegeri interbelice din 1919 – format din na]ionali[tii transilv`neni, din ]`r`ni[tii din Vechiul Regat, din basarabeni [i din partidul lui Iorga – era relativ slab, dar coali]ia func]iona totu[i [i avea op]iuni mai bune decît cele ale elitelor de tip Averescu sau Br`tianu.

c` pre]urile cerealiere fuseser` mari în Occident, de la 1840 pîn` la 1873, dup` care au sc`zut foarte mult. Danemarca a reu[it s`-[i schimbe tipul de activitate economic`, s` prelucreze mai mult, s` creasc` mai multe animale [i s` exporte produse animaliere. Nu a fost simplu pentru c` au avut de înfruntat restric]ii fito-sanitare [i de alt` natur`, dar au reu[it aceast` trecere fiindc` erau deja domina]i de un num`r relativ mare de fermieri puternici, bine educa]i [i orienta]i spre pia]`, [i care la nevoie au reu[it s`-[i formeze cooperative prin care s`-[i sus]in` interesele [i s` promoveze exporturile. La noi nu exista o ]`r`nime echivalent`, nici ca putere economico-social`, nici ca educa]ie – s` nu uit`m c` noi eram foarte departe ca nivel de alfabetizare, iar analfabetismul a fost un element care a împiedicat preluarea unor elemente tehnice moderne.

E mai u[or s` expor]i grîu brut decît celebra brînz` danez`.

Mai întîi trebuia s` faci brînza respectiv` (sau conserve de carne, mezeluri de diverse forme etc.), ceea ce nu era simplu. Dar, la noi, marii proprietari nu s-au implicat suficient în modernizarea produc]iei domeniilor lor, preferînd s`-i pun` pe ]`rani s` le lucreze în mod tradi]ional. {i acest lucru a f`cut ca economia româneasc` s`-[i accentueze componenta cerealier`, într-o conjunctur` cînd acest lucru era contraindicat.

S` vorbim acum de alt mit. Politica „prin noi în[ine“ este citat` destul de des, în dezbaterile politice, ca o chestiune de care românii erau mîndri. Dvs. demonstra]i în carte c` aceast` strategie de restric]ionare a importurilor, în ideea de a dezvolta industria intern`, nu a produs recuperarea de dezvoltare, nu a dezvoltat industria.

Politica „prin noi în[ine“ cuprindea [i m`suri de drenare a resurselor dinspre agricultur` înspre dezvoltarea industriei [i a ora[elor. |ntr-un fel, o asemenea drenare p`rea indispensabil`, dac` se dorea dezvoltarea industrial`. Nu existau alte posibilit`]i – agricultura era resursa cea mai important`. Totu[i, din cauza faptului c` agricultura era principala ramur` economic`, în care lucrau cam trei sferturi din popula]ie,

Grînarul Europei – [i nu prea V-a[ ruga s` vorbim despre miturile istoriografiei române[ti. Poate cel mai important este cel referitor la agricultura de azi. Am ajuns s` import`m mîncare, de[i am fost grînarul Europei. Am fost grînarul Europei?

Grînarul Europei stricto sensu, nu. Noi am fost exportatori de cereale în anumite perioade istorice, mai mult în secolul al XIX-lea [i mai ales spre sfîr[itul secolului al XIX-lea [i în primii ani ai secolului al XX-lea, deci pîn` la Primul R`zboi Mondial. Ponderea noastr` în importurile totale ale ]`rilor din Europa apusean` a fost undeva în zona lui 10-13%. Dac` ne raport`m la consumul respectivelor ]`ri, în care mai intra [i produc]ia lor proprie, exporturile române[ti contau [i mai pu]in. Chiar dac`, în anumi]i ani [i pentru unele ]`ri occidentale, ponderea exporturilor române[ti a fost eventual mai mare, niciodat` România nu a fost cel mai mare exportator de cereale în Occident, exporturile noastre fiind eclipsate de cele ruse[ti sau, ulterior, americane.

Dar spune]i dvs. c` acest export de cereale e defavorabil fa]` de un export cu o valoare ad`ugat` mai mare – cum ar fi animale, brînzeturi etc.

Evident. Noi nu am f`cut pasul pe care ar fi trebuit s`-l facem dup` 1873, în anii 1880-1890.

Ar fi trebuit s` schimb`m structura produc]iei agricole în favoarea exporturilor animaliere. Este pasul pe care l-a f`cut Danemarca [i care, într-un fel, i-a asigurat succesul – mai ales pentru

45

INTERVIU

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

drenarea prea mare de resurse dinspre agricultur` bloca productivitatea [i condamna societatea la s`r`cie. Acest lucru a fost deosebit de defavorabil. |n agricultur` se puteau realiza progrese, cu investi]ii relativ mici, dac` era urm`rit` o politic` relativ clar` în aceast` privin]`, iar orice spor de productivitate agricol`, datorit` ponderii mari a agriculturii în ansamblul economiei, ar fi avut un impact semnificativ la nivelul produsului intern brut. Prin compara]ie, în industrie ar fi fost nevoie de cre[teri mult mai mari, pentru a se ob]ine un spor cît de mic la nivelul ansamblului economiei. |n plus, s-a optat pentru dezvoltarea industriilor orientate nu spre pie]ele externe, ci mai degrab` spre substituirea importurilor, ceea ce limita deschiderea spre fluxurile economiei mondiale [i împingea spre o dezvoltare orientat` spre interior.

Prin urmare, ar fi trebuit mai degrab` s` dezvolt`m agricultura, decît s` for]`m industria.

Probabil c` dup` 1919 prioritatea ar fi trebuit s` fie g`sirea unor formule care s` contracareze sc`derea de productivitate a agriculturii.

Acest lucru nu s-a întîmplat, iar sc`derea produc]iei agricole a fost foarte mare. Ea a fost cauzat` [i de distrugerile din r`zboi [i de nesiguran]a în ceea ce prive[te proprietatea, în contextul reformei agrare. Criza agricol` ar fi putut fi îns` contracarat`. Analizele realizate în epoca interbelic` de c`tre Institutul Agronomic ar`tau c` anumite îmbun`t`]iri ale productivit`]ii se puteau realiza f`r` investi]ii tehnice majore, doar printr-o pedagogie social` bine pus` la punct [i prin crearea institu]iilor care s` difuzeze informa]ia [i care s` stimuleze produc]ia.

Existau, a[adar, rezerve de cre[tere a productivit`]ii, dar ele nu au fost valorificate pentru c` s-a pus accentul în alt` parte, iar statul a fost foarte dezinteresat – mai degrab` a pr`dat mediul rural, decît l-a ajutat s` se ridice. |n ceea ce prive[te industria, problema a formulat-o cel mai bine {tefan Zeletin, care era un teoretician al neoliberalismului, dar care a criticat foarte sever politica „prin noi în[ine“. Zeletin a spus c` ridicarea industriei este un lucru distinct de na]ionalizarea capitalului. Ridicarea industriei presupune aducerea de resurse de unde sînt, in-

clusiv prin atragerea de capital str`in. Potrivit lui Zeletin, nu po]i s` izgone[ti capitalul str`in sau s` îl na]ionalizezi [i, în acela[i timp, s` [i ridici industria. Or, asta s-a încercat prin politica „prin noi în[ine“, care sun` foarte bine, dar care era complet inadecvat`, întrucît nu exista suficient capital autohton pentru a dezvolta industria. Atunci cînd se încerca restric]ionarea accesului capitalului str`in, se condamnau de fapt ramurile respective la o dezvoltare „împiedicat`“. România a pierdut astfel cîteva momente interesante, în care ar fi putut s` profite – cum a fost cazul petrolului în primii ani interbelici.

Consumul mondial cre[tea, pre]urile au fost temporar ridicate, dar România nu a reu[it s`-[i m`reasc` suficient produc]ia [i exporturile, decît dup` ce pre]urile mondiale au sc`zut.

Da]i în carte exemplul IAR, care e foarte interesant. România [i-a creat o industrie aviatic` ce avea un singur client: statul român. Se produceau avioane pu]ine, scumpe [i cu probleme tehnice. Nu era bine s` avem avioanele noastre, s` nu depindem de nimeni – de nem]i sau de al]ii?

Putea fi bine, dar nu a fost. Dezvoltarea produc]iei de avioane a fost handicapat` de faptul c` IAR a produs pentru un singur client – statul român, respectiv avia]ia militar` român`. Or, ca s` po]i s` sus]ii pe termen mai lung o industrie aeronautic`, trebuia ca aceasta s` produc` [i pentru pie]e externe, adic` s` devii un actor mai mare în aceast` bran[`, s` faci din industria aeronautic` un agent de export, un agent de participare la diviziunea interna]ional` a muncii. Trebuia s` concurezi cu cei puternici, s` g`se[ti forme de asociere sau alte combina]ii. România nu a mers în aceast` direc]ie, s-a limitat la dotarea propriei avia]ii militare; a reu[it acest lucru într-o bun` m`sur`, a realizat [i progrese tehnice respectabile, dar, în acela[i timp, pentru avioanele produse în ]ar` s-a pl`tit mai mult decît dac` ar fi fost importate. Iar la ora h, cînd a venit Al Doilea R`zboi Mondial, România nu a avut destule avioane. Chiar dac` a avut aviatori buni, chiar dac` avioanele au fost destul de performante, România nu a avut suficient` avia]ie, nici pentru a sus]ine frontul, nici pentru a-[i ap`ra spa]iul aerian cînd au început bombarda-

46

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

INTERVIU

mentele anglo-americane. Sigur, era foarte greu s` ai o avia]ie care s` fie superioar` celei sovietice sau celei americane, dar aceasta nu este o scuz`. Pur [i simplu, op]iunea de a dezvolta produc]ia de avioane ar fi trebuit înso]it` [i de o concep]ie economic` realist` [i pragmatic`.

Ghinioanele istorice Citeam acolo despre ni[te dezbateri care mi se p`reau exotice, între liberali – „prin noi în[ine“ – [i ]`r`ni[ti, care au deschis pia]a c`tre investi]ii str`ine. Doar c` s-a întîmplat prea tîrziu, deja venise criza economic` global`. Acesta ar fi un prim ghinion istoric.

Ghinionul istoric a fost c` ]`r`ni[tii [i alia]ii lor transilv`neni au fost îndep`rta]i de la guvern în 1920.

Am încercat, atunci cînd am citit cartea dvs., s` num`r aceste ghinioane istorice. România exporta pu]ine cereale atunci cînd pre]urile la nivel mondial erau sus. Cînd pre]urile au sc`zut, România a început s` exporte mult. Cel mai zdrobitor exemplu a fost cel din perioada ceau[ismului tîrziu, cînd România a devenit campioan` la produc]ia de o]el pe cap de locuitor, pe cînd ]`rile foste mari produc`toare se orientau spre servicii, informatic`, spre alte zone de industrie. Ce se întîmpl` cu noi? Avem ghinion ori sîntem pro[ti, la nivel istoric?

Ne-am dovedit înce]i în a percepe muta]iile care se produc în economia mondial`. Aici a fost marea problem`: nu am fost suficient de aten]i [i de orienta]i pentru a ne regla politica în func]ie de conjunctura mondial`. |n interbelic, la fel ca [i în comunism, analiza ra]ional` a oportunit`]ilor [i a m`surilor economice ce se impuneau a fost deseori obstruc]ionat` de preconcep]iile politice. A lipsit mai ales grija de a adapta activitatea economic` proprie în func]ie de conjunctura economiei mondiale. Or, conjunctura bun` nu ]ine ve[nic, ea trebuie prins` repede, pentru c` altfel se evapor`. România interbelic` a fost deficitar` în adaptarea la conjunctur` [i, atunci, a vîndut în condi]ii defavorabile produsele sale. |n ceea ce prive[te perioada comunist`, Ceau[escu r`m`sese cu impresia c`

industria grea e baza unei economii [i nu a vrut s` în]eleag` nimic din muta]ia care se producea la nivel mondial.

Metrou f`r` comunism sau comunism f`r` metrou?

S` vorbim despre comunism. Spune]i c` România a recuperat ceva dezvoltare în perioada comunist`, dar bilan]ul tot negativ este – adic`, tot am r`mas cu un decalaj fa]` de alte ]`ri, chiar comuniste, mai ales în perioada ultim` a ceau[ismului, cînd s-au luat ni[te decizii catastrofale din punct de vedere economic. |ntrebarea mea e oarecum contrafactual`. Exist` aceast` percep]ie a oamenilor simpli c` Ceau[escu a f`cut metroul, industrie, [osele. Am fi avut metrou [i industrie f`r` Ceau[escu? Comunismul a însemnat ceva special ca dezvoltare economic` sau era oricum un trend de dezvoltare spre care mergeam?

Cum ar fi ar`tat România f`r` comunism?

47

INTERVIU

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Nu este simplu de spus. Depinde care ar fi fost conjunctura geopolitic` mai larg`, pentru c` performan]a interbelic` a fost destul de mediocr` [i România intrase, la sfîr[itul anilor ’30, într-o fund`tur` a dezvolt`rii economice. Desigur, se puteau g`si solu]ii la aceast` situa]ie, dar nu putem fi siguri c` acestea ar fi fost aplicate la terminarea celui de-Al Doilea R`zboi Mondial, în condi]iile unei libert`]i de alegere complete din partea elitelor interne. }`rile occidentale, care s-au redresat dup` 1945, au profitat de planul Marshall, care a adus [i bani, [i unele constrîngeri de politic` economic` ce s-au dovedit benefice pe termen lung. Dar planul Marshall a fost promovat de SUA [i pentru c` exista pericolul comunist. Nu a fost un act de caritate absolut`. Deci, dac` nu ar fi fost comunismul, poate nu ar fi fost nici planul Marshall. Nu putem [ti dac` România ar fi putut s` beneficieze de genul acesta de îndrumare. Ideal ar fi fost ca România s` nu fi fost ocupat` de Uniunea Sovietic`, s` nu fi fost comunizat` [i s` fi beneficiat [i de planul Marshall, [i de îndrumarea american`.

Chiar [i a[a îns`, problemele structurale erau foarte grave: o popula]ie covîr[itor rural` [i agricol`, un nivel redus de acumulare a capitalului uman – alfabetizarea nu era finalizat`, mortalitatea era mare [i speran]a de via]` r`m`sese la pu]in peste 40 de ani. Erau multe lucruri de recuperat. Nu era deloc simplu.

Am fi avut metrou?

E o întrebare foarte bun`. Probabil c` da, pentru c` majoritatea capitalelor europene apropiate ca m`rime de Bucure[ti [i-au f`cut metrou.

la rezolvarea unora dintre elementele de blocaj care se acumulaser` în interbelic. A fost o strategie acceptabil` pentru faza de dezvoltare industrial`, dar s-a dovedit complet inadaptat pentru asigurarea unei sustenabilit`]ii economice pe termen lung, mai ales cînd omenirea a trecut la un model de dezvoltare postindustrial` bazat` mai ales pe sectorul serviciilor.

S` r`mînem pu]in la prima etap`. Care au fost succesele de dezvoltare ale comunismului? Alfabetizarea, urbanizarea?

Da, au fost unele succese, [i în plan economic, [i în plan social. S` lu`m alfabetizarea. Aceasta progresase deja înainte, dar comuni[tii au reu[it s-o finalizeze prin m`suri decise de alfabetizare. Au fost progrese [i în ceea ce prive[te asigurarea s`n`t`]ii oamenilor – campanii de vaccinare etc. Speran]a de via]` a crescut în perioada comunist`. Au fost progrese, [i în dezvoltarea industrial`, prin investi]ii masive de capital [i de resurs` uman`. S-a avansat pe calea urbaniz`rii, iar produc]ia agricol` a crescut [i ea, de[i num`rul celor care lucrau în agricultur` a sc`zut.

Comunismul, controlînd economia [i societatea complet, a putut s` extrag` resurse [i bani din societate [i s` îi redirec]ioneze în investi]ii.

Da, într-o societate democratic` acest lucru era mai greu de realizat, iar nivelul investi]iilor nu ar fi putut s` fie la fel de ridicat – sau, în orice caz, ar fi trebuit aranjamente complicate pentru ca popula]ia s` accepte pe termen lung asemenea niveluri de investi]ie. |ntr-o anumit` perioad`, a fost util` aceast` concentrare a resurselor, deoarece a contribuit la spargerea unor blocaje.

Da]i-ne un exemplu. |nainte de comunism nu erau destule ma[ini agricole [i suficient` industrie care s` sprijine agricultura. Pentru a se putea cre[te productivitatea [i produc]ia agricol`, au fost necesare investi]ii, [i acestea au venit din partea statului.

Sistemul anterior nu reu[ise o asemenea concentrare de resurse. Pe de alt` parte, în întreg sistemul socialist a avut loc o încetinire a cre[terii economice, care s-a sim]it gradual [i în România, la sfîr[itul anilor ’70 [i în anii ’80. Pe lîng`

Comunismul nostru a fost mai prost decît al altora Cum au ie[it ]`rile din comunism, comparativ? Am avut ghinion [i cu comunismul, l-am avut mai prost decît al altora?

Evident, comunismul nostru a fost mai prost decît al altora, dar aici trebuie imediat s` ad`ug`m c`, în general, comunismul s-a dovedit un sistem subperformant pe termen lung, peste tot unde a fost aplicat. Aceast` inadecvare s-a dezv`luit treptat. Astfel, comunismul a ajutat

48

INTERVIU

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011 încetinirea acestei cre[teri, se resim]ea [i inadaptarea la condi]iile noi ale economiei mondiale. La noi, marile gre[eli au fost f`cute în cincinalul ’71-’75. Ceau[escu a mers cu investi]ii mai multe [i mai concentrate spre siderurgie, petrochimie [i, în general, în industria grea. Pe de alt` parte, în transporturi, resursele au mers spre locuri precum Transf`g`r`[anul [i Canalul, care nu au avut nici o utilitate economic`.

Tocmai scria cineva în România liber`: Canalul va fi amortizat ca investi]ie în anul 2500. Dvs. da]i în carte un exemplu interesant: am dezvoltat industria petrochimic`, de care eram mîndri, dar România importa petrol scump [i exporta produse finite, iar la fiecare ton` exportat` pierdea 25 de dolari. Asta pentru c`, de cînd s-a luat decizia pîn` s-a pus în aplicare, petrolul s-a scumpit pe plan mondial.

România a încercat s` joace la rulet` cu produc]ia petrochimic`, dar în general nu a fost capabil` s` joace bine. }ine tot de comunism faptul c` produc]ia industrial` se f`cea cu o mare risip` de mijloace. Regimul comunist nu a l`sat s` se dezvolte mecanismele care puteau conduce spre reduceri semnificative ale costurilor. Nu exista feedback, nu exista libertatea pre]urilor.

|ncet [i pau[al Face]i în carte un scurt epilog pentru perioada actual`. Mi se pare c` nu prea reu[im s` înv`]`m din propriile gre[eli sau din gre[elile altora [i parc` ne înc`p`]în`m s` repet`m aceste gre[eli. Vi se pare c` facem la fel [i acum?

Da, cred c` da. Nu înv`]`m faptul c` ne va fi bine tuturor dac` reu[im s` facem ni[te lucruri bine pîn` la cap`t. De exemplu, acum este important` ajustarea financiar`, de fapt echilibrarea par]ial` a bugetului public. Ne înc`p`]în`m s` mergem încet [i pau[al cu ea.

Spune]i în carte c`, în Irlanda anilor ’80, un guvern care avea un deficit bugetar îngrijor`tor a trecut la m`suri de austeritate. Iar cei de dreapta din opozi]ie au sus]inut c` guvernul face ce trebuie [i nu l-au atacat pentru asta. {i au ajuns la un compromis care le-a permis s` stabilizeze situa]ia. Crede]i c` avem vreo [ans` s` facem a[a ceva în România?

Ar fi bine, dar nu-mi fac iluzii. {ansele sînt mici cu actualii politicieni. n a consemnat Cristian Ghinea

49

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

INEDIT Sorin Stoica (n. 27 iulie 1978 – m. 6 ianuarie 2006) a absolvit Facultatea de Jurnalism [i {tiin]ele Comunic`rii a Universit`]ii Bucure[ti, a fost preparator la Catedra de Antropologie Cultural` a Facult`]ii de Jurnalism [i asistent cercet`tor la Muzeul }`ranului Român. A coordonat, al`turi de Zoltán Rostás, cîteva volume de istorie oral` [i de etnografie media. Cu peste 50 de recenzii [i cronici literare, romanul s`u din 2002, Dincolo de frontiere, este considerat primul mare succes al literaturii noului val. Alte volume publicate: Povestiri cu înjur`turi (2000), Povestiri mici [i mijlocii (împreun` cu C`lin Torsan, Cosmin Manolache [i Ciprian Voicil`, 2004), O limb` comun` (2004), Cartea cu euri (volum colectiv, 2005), Jurnal (2006), Abera]ii de bun-sim] (2007).

Telenovela Ceea ce ve]i citi mi-a povestit un muzicant venezuelean, Juan Carlos Negretti, care de un timp s-a prip`[it prin România. {i zice-a[a: „Eu nu-mi cuno[team tat`l [i aveam, cum se zice, tat` juridic. Nu [tiu cum se zice cînd cineva te recunoa[te [i zice, da domnule, `sta e copilul meu. Nu, nu tat` vitreg, juridic! De exemplu, tu nu te-ai culcat cu o femeie, dar ea are un copil [i tu îl recuno[ti, zici, da domnule, `sta e copilul meu. Cînd tu î]i asumi responsabilitatea unui copil [i îi dai numele! El, tat`l meu juridic, m-a crescut ca [i cum eram copilul lui. M-a recunoscut c` eram copil legitim al lui. Io am rela]ii foarte bune cu familia Negretti [i m` consider Negretti, cum îl cheam` pe tat`l meu juridic.

Ulterior, cînd eu eram deja mare aveam vreo 17 ani, maic`-mea mi-a zis, tu ai alt tat`, dar tat`l t`u a plecat din Venezuela, i-am pierdut urma.

|ns` ulterior, ea l-a g`sit, a v`zut numele lui, ]inea o conferin]` despre o tem` care o interesa pe ea. {i, atunci, ea s-a dus la conferin]a aia, a v`zut c` era el, trecuser` 21 de ani de cînd nu se mai v`zuser` deloc. Era o conferin]` pe teme culturale, educa]ionale [i, asta e ciudat, c` era ceva ce o interesa pe ea. Poate [i pentru c` era educatoare. Tata era sociolog dup` ce fusese plecat din Venezuela to]i anii `[tia. Atunci cînd m-a conceput era pre[edintele unei federa]ii de studen]i care era foarte... la sfîr[itul anilor ’60, cu guerrilla cu... tot felul. Taic`-miu era [i e în continuare de stînga. Pre[edintele federa]iei de studen]i era o persoan` foarte vizat` de Securitatea din Venezuela. Un om periculos care a trebuit s` plece din Venezuela. Era democra]ie, nu era dictatur`, dar ar fi urmat s` aib` probleme dac` nu pleca. Tata, Fausto, a[a îl chema pe el,

51

INEDIT

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

era de stînga din aia radical`. Aici în România ave]i boal` pe comunism, care de fapt nici n-a fost comunism, a fost o dictatur` de stat. E altceva, e alt` discu]ie. A fi de stînga înseamn` cu totul altceva.

A[a. Mama a v`zut numele în ziar [i s-a dus la conferin]`. Dup` ce s-a terminat conferin]a s-a dus la el [i i-a spus, uite, io sînt cutare. Normal c` el n-o mai ]inea minte. {i i-a spus: avem un copil! Erau tineri cînd m-au conceput, mama era student` [i ea, taic`-miu a plecat, dar n-a [tiut c` maic`-mea a r`mas îns`rcinat`.

A plecat nu neap`rat pentru c` a fost obligat s` plece, dar era în vizor [i se temea s` nu p`]easc` ceva. A preferat s` plece [i un pic pentru aventur`. A plecat în Fran]a [i a f`cut sociologie.

Nu a fugit. Pur [i simplu a luat avionul [i a plecat. |n anii ’70 nu erau probleme ca acuma.

De exemplu noi în Venezuela nu aveam nevoie de viz` pentru Fran]a. Dup` aia a r`mas la Bordeaux. A avut o via]` mai complicat`. Mi-a povestit, dar nu [tiu prea multe detalii, s` spun cine-i aia, ailalt`, cum o cheam` pe so]ie! A avut o via]` foarte boem`. A f`cut [i pictur`, nu s-a consacrat ca artist, dar a f`cut [i asta. S-a întors în Venezuela dup` 20 de ani pentru c` i se p`rea lui c` putea fi de folos într-o ]ar` ca Venezuela cu tot ce acumulase el. Nu era foarte cu-

noscut ca sociolog, dar avea un post bun, sigur [i cu foarte mult` munc`.

A[a c` maic`-mea s-a întîlnit cu el [i i-a zis nu vrei s`-l cuno[ti, totu[i. Adic` pe mine. I-am dat telefon, sînt Cutare, hai s` ne-ntîlnim! Fausto a[a îi spun, pentru c` acuma sînt foarte bun prieten cu el. El st`tea atunci cu o tip`. L-am chemat la interfon, care era stricat, trebuia s` vin` ea s`-mi deschid`. |ntre timp a venit [i el, a coborît din autobuz, m-a v`zut [i mi-a f`cut cu mîna. M-a recunoscut, ce faci, de[i nu m` v`zuse niciodat`.

A rîs la mine, io am rîs la el. Ar`tam cum ar`ta el în tinere]e. Ne-am dus s` cump`r`m ni[te bere, dup` care am urcat, am desf`cut ni[te beri [i am început s` vorbim. Tata era atunci cu o fran]uzoaic`. Mai avea un copil cu ea care face [i el arhitectur` ca [i mine. {i o sor` mai mic`. ~[tia din partea lui Fausto. }i-am zis c` a[a îi spun acuma, Fausto. Mi-e, de fapt, un prieten. Nu-i port ur` sau mai [tiu io ce pentru c` nu m-a crescut el. A[a a fost conjunctura. Bine, bunic`miu s-a sup`rat atunci pe maic`-mea, cum adic` s` r`mîi îns`rcinat` la 21 de ani?

L-am întrebat ce-ai f`cut pe unde ai umblat, ca \n orice prietenie care începe s` se lege. Dar a fost chimie mult` între noi, ne-am în]eles [i în continuare ne în]elegem.“ n

52

INEDIT

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Barbarii Vorbeam cu o arhitect` care, pentru a-[i completa veniturile, a proiectat cîteva dintre casele noilor îmbog`]i]i. Casele din Pipera, Provi]a, Cornu. Case din astea de un bun-gust strig`tor la cer. Nu era ea de vin` c` trebuia s` îndeplineasc` întocmai dorin]a clientului. {i problema se punea în felul urm`tor. De ce mama naibii indivizii `[tia î[i pun în curte gazon artificial, de ce, în loc s` planteze un pom în curtea aia, prefer` s` expun` ni[te arbu[ti în ghivece curioase? De ce tot artificialul `sta? {i ea zicea c` toat` alc`tuirea asta kitsch neag` natura. Adic` toate casele astea, care se înfig în peisaj, sînt stridente precum o nuc` în perete, nu respect` o ordine, ci o someaz`, o stric` dizgra]ios. {i-atunci m-am gîndit [i io a[a. Am înv`]at la [coal` c` modernitatea începe în momentul în care francezii taie capul Regelui. Adic` din acel moment nu mai conteaz` tradi]ia, ereditatea, societatea devine din acea clip` propria ei origine. Izvor`[te din ea îns`[i, cum ar veni. De-aia mul]i impostori care nu au de la ce se revendica [terg urmele istoriei. Ei nu au un trecut, a[adar nici umanitatea nu trebuie s` aib` unul. Pentru a se putea [i ei legitima.

Cam a[a cu noii îmbog`]i]i. Ei, în Pipera, la Cornu, sînt ni[te întemeietori, ni[te eroi eponimi. De la ei începe istoria. Natura negat` nu mai conteaz`. Ei se situeaz` cumva în afara ei, în afara istoriei. Pun bazele unei noi ordini. Unei noi elite f`r` memorie. Ei n-au o educa]ie prin care s`-[i însu[easc` tradi]ia, trecutul. {i atunci scot tradi]ia, trecutul în afara legii. Dac` îi asculta]i cum î[i descriu perioada cînd au studiat, ai impresia c` pentru mul]i studiile au fost un chin, o corvoad`. Mai ales c` pe timpul cursurilor nu puteau face nici o învîrteal` mai de Doamne-ajut`. Timpul `la era irosit proste[te.

A[adar, o nou` barbarie cu legile ei. Invazia de vile de nou-îmbog`]it aduce foarte bine cu invazia barbarilor. Barbari [i pentru c` mul]i nu prea [tiu vorbi coerent [i corect gramatical.

S` fie clar c` nu to]i cei cu bani sînt barbari.

Exist` foarte mul]i indivizi de bun-sim]. Criteriul

nu sînt banii, ci num`rul de c`r]i citite. Pe undeva m` gîndeam c` e de preferat Mischie care, chiar dac` [i-a luat fraudulos anumite diplome (pun sub semnul întreb`rii, nu [tiu dac` a[a e) e de admirat. Omul respect` ni[te legi, norme fundamentale. Le invidiaz`. E sinistru ce spun, dar e preferabil` varianta asta decît s` le ignori.

S` spui c` toate diplomele, c`r]ile sînt pentru fraieri, pentru tocilarii de trei lei. Barbarii `[tia despre care vorbesc consider`, vorba lui Regis Debray, litera represiv`. Alfabetiza]i precar n-au crescut în cultul [colii, al c`r]ii. {i formeaz` o lume pe care io unul nu prea o mai în]eleg.

O întîmplare mai veche pune [i mai bine în lumin` ceea ce vreau s` zic. Discrepan]ele dintre cele dou` lumi. A barbarilor cu bani [i a oamenilor normali. M` întîlnesc cu o fost` coleg` de facultate care era acum vreo doi ani redactor [ef la o revist` pe care barbarii `[tia o citesc pe ner`suflate. V` las s` ghici]i care. M` întreab` dac` mai scriu proz` cu tonul cu care ai chestiona un be]ivan dac` se mai trotileaz` în timpul liber. |i spun c` am scos [i io ni[te c`r]i [i mai mult a[a de chichi, o întreb dac` nu a[ putea colabora cu vreo tablet`, un reportaj, ceva la revista ei. Cînd m` întîlnesc cu un barbar devin paranoic. M` laud ce bine scriu [i alte porc`rii. S-a gîndit a[a pu]in, ca [i cum exerci]iul medita]iei ero o noutate absolut` pentru ea, a zis c` nu prea vede ce a[ putea io s` fac la revista aia unde oamenii afl` lucruri absolut esen]iale, cu cine s-a culcat Angelina Jolie [i ce culoare avea diamantul din buricul Pamelei Anderson, apoi a admis c`, totu[i, nu m` poate l`sa cu ochii în soare.

Trebuie s`-mi g`seasc` [i mie o utilizare. {i m-a întrebat candid, ni[te integrame nu [tii s` faci?

Ca [i cum m-ar putea tolera a[a, concesiv. |mi putea da un rol marginal, periferic în lumea lor. Pentru lumea ei, literatura, cultura în general, nu erau decît ni[te excentricit`]i inutile.

Practicate în vechime, într-un timp pe care Ei l-au ras din istorie. n

53

INEDIT

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Poveste cu cîrna]i Programul pe ziua aia era a[a. La un[pe, un[pe [i jum`tate venea trenul care-mi aducea un pachet, apoi în jurul orei dou`, trebuia s` merg la o lansare de carte. |ntre un[pe jum`tate [i dou` aveam timp suficient s` duc pachetul acas` [i s` plec la lansare, f`r` nici o obliga]ie.

Cum a[ putea spune mai vulgar, cu mîna-n fund s` plec. Dar, fiind o expresie mai vulg`ru]`, n-o s` spun a[a. Am [i io limitele mele.

Prima problem` a fost cu pachetul. Pentru c` nu era orice fel de pachet. Era un pachet de mîncare. T`iaser` ai mei porcul, îl tran[aser` [i-mi trimiseser` [i mie ceva carne [i niscai cîrna]i usturoia]i. Foarte mi[to cîrna]i. O nebunie.

Superbi. Ni[te cîrna]i superbi, auzi ce-am spus!

Cu cimbru. A doua problem` a fost cu trenul.

Pentru c` ningea [i trenul a avut întîrziere. {i uite cum întîrziau cîrna]ii [i ceafa mea împ`nat` undeva pe traseu. Ceafa porcului, nu a mea. Numai prostii spun.

Vorba aia, îmi ziceam, dac` pîn` la doi[pe nu vine, mai stau pîn` la unu, [i la dou` chiar c` plec. Vreo dou` ore a întîrziat trenul. Vreme-n care am: citit de dou` ori un ziar de sport, tremurat de frig, privit atent ceasul (cu suspiciune chiar), mîncat o merdenea uscat`, b`tut peronul de la un cap`t la altul. Tur-retur. La unu jum`tate a venit trenul. V` închipui]i c` n-am mai avut timp s` depozitez cîrna]ii într-un congelator. I-am luat cu mine la acea lansare la care ]ineam neap`rat s` particip. |n tren fusese frig. {i asta din punctul de vedere al cîrna]ilor era excelent. Pentru c` nu se dezghe]aser`. Au a[teptat momentul dezghe]ului pentru cînd am ajuns io la sindrofia aia cultural`. {i-au început s` r`spîndeasc` miresme de cimbru. De porc pîrlit. Superbe miresme. Pe perete – manuscrise g`lbejite ale unor scriitori mari [i geanta mea neagr` care r`spîndea mirosuri demen]iale. {i oameni serio[i cu doctorate care una vorbeau [i alta fumau. T`mîiau scriitorul cu lansarea, dar gîndul... ei bine gîndul lor era la cîrna]ii mei.

St`team de vorb` cu cîte unul [i-l vedeam

54

cum la un moment dat pierdea firul discu]iei [i începea s` must`ceasc`. Carne, p`rea s` zic`. Sau a[a mi se p`rea mie. C` vrea s`-mi [uteasc` alimenta]ia pe s`pt`mîna în curs. Suplimentul caloric. C` pofte[te nemernicul. Mirosea a m`cel`rie la lansarea aia. {i cum scriitorul român are o alimenta]ie precar`, v` da]i seama ce impresie puternic` producea geanta mea. Cîrna]ii mei.

Cuvîntul-cheie e „al meu“. Sim]eam c` or s` se n`pusteasc` to]i pe mine s` m` deposedeze de cîrna]i. To]i amu[inau. Ca-n povestea aia cu zmeul care strîmb` din nas [i-i zice Cosînzenei. F`, aici miroase a carne de porc! Sau de om. Nu mai [tiu. {i uite-a[a mi-am adus aminte de o alt` poveste cu un tip care în decembrie ’89 se întorcea cu tac-su de la ]ar` unde t`iaser` porcul. Chiar pe 22 se întorceau ei în Bucure[ti unde începuse revolu]iunea. Acolo la ]ar` printre ]uici [i caltabo[i nu auziser` de fuga lui Compostatu. Sau auziser` ceva la radio, dar confundaser` tot t`mb`l`ul cu o pies` cu 23 August. Ajun[i în Capital`, h`b`uci, cu mintea înc` tulbure, la primul stop au v`zut o mare de oameni care se n`pustea spre ei. Sau a[a credeau ei. C` spre ma[ina lor venea puhoiul. {i normal c` prima reac]ie a fost, b`, `[tia au aflat c` avem juma’ de porc în portbagaj [i vor s` ne jefuiasc`. A[a era foamea de mare pe atunci.

Lucrurile nu s-au schimbat prea tare pentru c` panica scriitorilor români care jinduiau la cîrna]ii mei, de povestea asta mi-a adus aminte. O poveste frumoas`. {i de fapt, pe ea ar fi trebuit s` v-o spun mai întîi.

Ca s` ajung la concluzie. Pentru c` presupozi]ia mea e asta. S` fim sinceri, majoritatea celor care tr`iesc în Bucure[ti sînt între]inu]i de rudele din provincie. S` tr`ie[ti în Bucure[ti e mai mult o form` de izmeneal`, un lux pe care îl suport` provincialii care trebuie s`-]i trimit` mîncare. Dac` veni]i vinerea sear` în Gara de Nord ve]i vedea cîte suferta[e c`rate, cîte comisioane f`cute. Cîte schimburi economice, am putea zice. {i de-aici ar putea începe o cu totul alt` discu]ie. n

INEDIT

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Maneaua.

Abordare cu nervii în pioneze Voi, ferici]ilor, n-a]i auzit de Puiu Codreanu.

Dar din cauza n`rodului `stuia m` aflam io, adesea, cu nervii-n batist`. F`r` s` vreau i-am memorat trogloditului toate melodiile pe care cet`]enii din blocul meu i le ascult` la maxim, la nun]i sau paranghelii. Chiar [i atunci cînd tanti aia gras`, din blocul de vizavi, g`tea o mînc`ric`, o ciorbi]` ceva, gra]ie unei mode ciudate, pe fereastra ei tot Puiu Codreanu r`zb`tea în toat` curtea interioar`. Fiin]ele astea de buc`t`rie nu fac mîncare. Doar mînc`ric`. S` se [tie.

S` ne uit`m pe copert` s` vedem cum arat` mamiferul carem` terorizeaz`. Are o privire scrut`toare care te las` s` ghice[ti c` talentul îl stînjene[te, privire de om care a în]eles care-i [menul. Cu ce se m`nînc` a în]eles. Tîn`r [i f`lcos.

Probabil, proasp`t absolvent de liceu industrial.

Sau de [coal` ajut`toare. Caseta e imprimat` la „Studio Codru]“. Totul se leag`. Mai întîi mînc`ric`, iar acum Codru]. Tipul acesta uman, c`ruia îi apar]ine Puiu, nu suport` decît o identitate infantilizant`.

Pe coperta interioar`, dintr-o fotografie, zîmbesc fasolea Mariana [i Vasile Buboi. Sponsorii, dac` nu-i cunoa[te]i. A[a îi cheam`. Sau Mareana, pentru intimi. Buboi le zice, [i nu se dezic de nume. Probabil fac parte din high-lifeul satului dîmbovi]ean care l-a oferit artelor pe Puiu. Domnul Buboi are c`ma[` alb` descheiat` la doi nasturi cît s` se vad` m`rarul viril de pe piept [i l`n]i[orul (alt diminutiv) care e, în realitate, gros cît lan]ul de la fîntîn`.

Mai jos pozele membrilor forma]iei care îl acompaniaz` pe Puiu. Marinic`, D`nu] [i Adi]`.

Plus înc` unul cu privire oabl` – Otto. Cosmopolitul grupului. Care probabil „a f`cut“ Germania.

Dup` cum se vede, diminutive cu ghiotura.

Numele pieselor sun` fioros de interesant.

Epopeea lui Puiu. Suflet chinuit, neîn]eles, care

acum s-a decis s`-[i povesteasc` via]a.

A „1. Seara asta beau“ Ce s`-i faci? Puiu are o certitudine de nezdruncinat. Cît timp nu se ia de oameni pe strad`, totul e în regul`. „2. B`rbatul f`r` dr`gu]` are mintea cam sl`bu]`“ {tie Puiu ce [tie. Nu-l putem contrazice.

Ton justificativ. Sau profetic. Puiu r`spînde[te lumin`. |n]elepciune. „3. Lenu]`, drag`, Lenu]`“ Epopeea lui Puiu continu`. I-a venit mintea la cap. A ap`rut mîndra. Tot diminutivat`, mititica. „4. Tu e[ti jum`tatea mea“ Uite c` s-a [i însurat. Din p`cate mintea tot sl`bu]` i-a r`mas. „5. Am un b`ie]el frumos“ Bravo, Puiule! Altceva nu pot spune. Omul se descurc`. Se pare c` via]a lui va avea un curs senin, dar, dezastru, fa]a B a albumului ne anun]` cavernos: B „1.Unde se duc banii mei?/ Pe muzic` [i femei“. Deducem c` Puiu s-a convins cum e cu însur`toarea. Ce i-o fi trebuit [i lui, om serios? „2.Vreau s` mor, vreau s` mor/ |n bra]e la tine“. Sufer` Puiu de nu se mai opre[te. Doar suferin]a e compatibil` cu un suflet de artist. Suflet de turturel vulnerabil. Totu[i, sfîr[itul tragic prefigurat se contramandeaz`, pentru c` urm`toarea pies` se cheam` pur [i simplu: „3. Pe mine [i pe M`rie/ Nu e om s` nu ne [tie“. Nu putem s` nu-l felicit`m pe Puiu c`, în sfîr[it, s-a rostuit. E om la casa lui. Fericire dezl`n]uit`. Fericire pîn’ la nesim]ire. Fericit flea[c` e Puiu, pentru c` adaug`: „4. Vreau s` [tie tot românul/ C` eu sunt num`rul unu“. Happy-end, a[adar. Nasuri smiorc`ite. Batiste fluturate. Final de album. Cu strîngere de inim` îns`, trebuie s` admitem c` crea]ia are mici imperfec]iuni. Sc`p`ri. Nu afl`m nimic despre soarta Lenu]ei [i nici ce-a mai f`cut puradelul `la frumos. Dac` are parte au ba de pensie alimentar`… n

55

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

tier dezv`luit este întrucîtva similar cu acela din 2004 al peliculei Agatha Christie A Life in Pictures (o news BBC drama, scenariul [i regia Richard Curson Smith), un film care ne propune o autoare a Mor]ii pe Nil mai tîn`r` [i mai fericit`, dar la fel de necru]`toare cu personajele. |n mod paradoxal, scriitoarea noteaz` la un moment dat, în jurnal, despre micu]ul belgian Poirot: „Era incredibil de arogant, tocmai de aceea l-am [i omorît. M` s`turasem de aerele lui.“ Ast`zi se [tie c` în romanul Cortina, una dintre ultimele scrieri ale Agathei Christie, Poirot însu[i comite o crim`, despre care se va afla abia dup` moartea lui, gra]ie unui bilet-testament pe care îl g`se[te pe birou prietenul s`u, c`pitanul Hastings.

Psihanali[tii literaturii vor avea probabil destule de spus despre aceste... înclina]ii asasine din jurnalul secret al autoarei, îns` [i Curran, [i al]ii sînt deocamdat` de acord c` nu aici e de c`utat misterul popularit`]ii prozatoarei: „Am încercat s` analizez acest mister în cartea mea.

Cred c` este o combina]ie între lizibilitate [i complot – abilitatea de a spune o poveste inteligent` (dar nu prea inteligent`) [i de a face cititorul s` vrea s` întoarc` pagina prin utilizarea unui limbaj simplu, personaje u[or de recunoscut [i, foarte important, tot timpul amintindu-[i s` fie echitabil` cu cititorul.“ Atîta doar c` accentele vindicative ale autoarei fa]` de propriile personaje, de[i închise într-un joc livresc de-a victima [i c`l`ul, s-au repercutat, ca un efect de bumerang, asupra scriitoarei ca persoan` civil`, fiindc` mai mul]i dintre confra]ii de breasl` ar fi ucis-o la propriu pentru succesul s`u fulminant, tradus în epoc` drept cifre ale unei averi considerabile.

Cu toate acestea, Agatha Christie, prozatoarea care vînduse în timpul vie]ii peste 300 de milioane de c`r]i, a l`sat o mo[tenire de doar 106 mii de lire sterline, împ`r]it` parcimonios pîn` [i ultimului servitor de pe domeniul ei din Wallingfort. Privit` astfel, printre piesele unui puzzle abia reconstituit, celebra Agatha Christie nu apare întocmai ca o persoan` confortabil`, îns` un fapt e transparent [i cert: asasinatele ei sînt de cerneal` [i doar pe hîrtie. n

Daniela Zeca

Autorul asasin „...Piesa 1951, act 1 – necunoscut n`v`le[te în camera întunecat` – g`se[te lumina – o aprinde – trupul unui b`rbat... O crim` a fost pus` la cale – Laetitia Bailey la micul dejun.“ Pentru cei care cunosc bine atmosfera înc`rcat` de suspans [i enigmele Agathei Christie, astfel de însemn`ri sînt frustrante. Nu [i dac` le-ar vedea îns` în carnetul cu num`rul 31, scrise de mîn` – numai o pies` dintre cele 73 de carnete r`mase în 2004, dup` moartea fiicei ei, Rosalind, unicului nepot, Mathew Princhard.

Sînt noti]e [i pre]ioase „mistere de laborator“, care au t`cut aproape 30 de ani în arhiva de la Greenway House, pîn` cînd ultimul descendent le-a încredin]at lui John Curran, cercet`tor din Dublin, cel care a devenit, în 2010, autorul celei mai citite c`r]i despre „regina crimei“, ap`rut` vreodat`.

Agatha Christie. Jurnal secret, publicat [i în versiune româneasc`, la Editura RAO, deschide drumul spre tainele ideilor neutilizate, aducînd la lumin` un alt chip al autoarei de best-selleruri în serie, dar [i al celei care semna sub pseudonim scenarii [i romane de dragoste.

Anul acesta, pîn` în septembrie, Curran se oblig` s` publice al doilea volum de jurnal, incluzînd adnot`ri [i impresii despre urm`toarele 25 de romane, dar [i piese de teatru [i de radio necunoscute, cîteva nuvele semnate Westmacott [i proza de c`l`torie.

La o scar` mai mare, impactul acestui [an-

57

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

BIBLIOTECA „PARADISO“

Bordwell e cea mai bun` dovad` pentru asta. Izolînd ochii actorilor, f`cînd presupuneri despre semnifica]ia privirii, ad`ugînd apoi sprîncenele [i completînd totul cu expresia gurii, criticul american face un foarte precis studiu al caracterelor. „Mai u[or cu sprîncenele“, îi spune Fincher în timpul film`rilor tîn`rului Jesse Eisenberg (nominalizat la Oscar pentru rolul creatorului Facebook, Mark Zuckerberg). A[a c` Jesse joac` aproape f`r` s`-[i foloseasc` sprîncenele, cu o mimic` redus` la maximum, care-i las` pe spectatori s` coloreze emo]ional o expresie aproape alb`.

Altfel st`teau lucrurile pe vremea poetului [i fizionomistului Johann Kaspar Lavater, amicul de care Goethe s-a dezis, acuzîndu-l de supersti]iozitate (cuvînt inventat de mine, n. L.V.) [i ipocrizie, autorul Fragmentelor fizionomice sau arta de a cunoa[te oamenii dup` tr`s`turile fizionomiei lor, raporturile lor cu diverse animale, înclina]iile lor etc. De[i nu am certitudini atestate documentar, sînt aproape sigur` c` Balzac sau Dickens aveau habar de tratatul lui Lavater. Adep]i ai credin]ei c` „ce-i pe fa]` (la Balzac, [i pe zidul casei proprietate personal`) e [i în suflet“, cred c` le-ar fi pl`cut s` citeasc` urm`toarele: „Sprîncenele arcuite cu simplitate arat` caracterul modest al unei tinere virgine“ sau „Sprîncenele condensate [i compacte, ale c`ror fire de p`r sînt paralele, sînt marca decisiv` a unui spirit ferm, masculin [i matur“ sau „Sprîncenele unite arat` tulbur`ri ale min]ii [i sufletului“.

Noroc c` a venit secolul XX, iar Breton a putut s` scrie „Femeia mea cu sprîncenele bastona[e într-un scris de copil / Cu sprîncenele margini de cuib de rîndunic`“, în timp ce Apollinaire suspina „Arc dublu al sprîncenelor minunat` scriitur` sprîncene care con]ine]i în forma voastr` toate semnele“. N-am uitat de Maurice Scève [i de blazonul lui sprîncenat de la 1536, dar ceasurile sînt deja înaintate [i cred c` a venit vremea unei Istorii a sprîncenelor în film, începînd cu Groucho Marx, trecînd prin Audrey Hepburn [i terminînd cu Jason Schwartzman. Dup` care vom ajunge, în sfîr[it, la mult a[teptatul Atlas al gropi]elor din b`rbie. Domnule Kirk Douglas, ave]i leg`tura. n

Luiza Vasiliu

Sprîncene |n timp ce m` plimbam prin s`lile expozi]iei „Brune/Blonde“ de la Cinemateca francez` din Paris, îmi ziceam c` pasul urm`tor ar fi s` merg la o expozi]ie despre sprîncene în cinema. Alain Bergala, comisarul proiectului, explica: „Cei mai mari regizori au f`cut filme extrem de importante pornind de la podoaba capilar` feminin`“.

De aici [i pîn` la „Cei mai mari regizori au f`cut filme extrem de importante pornind de la sprîncene“ n-are cum s` fie foarte mult. {i nici n-a fost.

La finalul lui ianuarie, Roger Ebert recomanda pe pagina lui de Facebook „cel mai bun blog de cinema din lume“ („Observations on film art“ – http://www.davidbordwell.net/blog/), unde am g`sit un eseu excelent despre construc]ia expresiei faciale în The Social Network, filmul lui David Fincher, pe care sper c` a]i reu[it s`-l vede]i deja la cinema. |nainte s` înceap` disec]ia imaginilor, David Bordwell trimite la un alt eseu al lui, publicat în Poetics of Cinema [i intitulat „Who Blinked First?“ („Cine a clipit primul?“). |ntrebîndu-se de ce clipesc actorii atît de rar în filme, afl`, via Michael Caine, c` în cursul de actorie al lui Pudovkin e recomandat s` nu clipe[ti niciodat`, dac` vrei s` fii un mare artist. Noroc c` Pudovkin e acum uitat [i c` în noile manuale de actorie po]i g`si fraze la fel de poetice ca „Linia ochilor e o sfoar` bine întins` care îi ]ine pe actori în aer“.

The Social Network „e chiar un film despre fe]ele copiilor“, recunoa[te Fincher în documentarul despre making-of-ul filmului, iar eseul lui

58

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

cu lini[tea; ar fi fost de ajuns ca o rafal` de vînt s` m`ture cheiul, s` înceap` s` plou` pentru ca trupul fraged s` se vestejeasc`, [i ca frumuse]ea zburdalnic` s` se risipeasc` precum polenul florilor.“ Reg`sim o tem` tipic decadent`, rela]ia misterioas` între frumuse]e [i moarte. Scriitorul Aschenbach din povestirea lui Thomas Mann, Moarte la Vene]ia, nu simte altceva cînd este cuprins de o dragoste mut`, devastatoare [i aduc`toare de moarte, v`zîndu-l pe adolescentul Tadzio în salonul marelui hotel Lido din Venezia, apoi pe nisipul plajei. August von Platen, poetul romantic, cel crud ironizat de Heine, exclam` în Tristan: „Cel ce-a v`zut cu ochii-i frumuse]ea / E mor]ii de pe acum menit cu totul.“ („Wer die Schönheit angeschaut mit Augen, / Ist der Tode schon anheimgegeben.“) De ce „contemplarea adev`ratei frumuse]i“ treze[te în om aceast` triste]e? Von Platen spune explicit c` ea este vecin` dorin]ei de moarte, familiar` cu moartea. Toat` [tiin]a esteticii nu ne poate ajuta! Doar metafizica aduce începutul unei în]elegeri: frumuse]ea unei fiin]e omene[ti ne apropie de o stare asem`n`toare cu contemplarea mistic`. Ne putem reprezenta divinul privind frumuse]ea p`mînteasc`, a trupului [i a chipului omenesc. Frumuse]ea ne pune fa]` în fa]` cu finitudinea noastr`, ne lipe[te de bariera mor]ii [i, în acela[i timp, ne al`tur`, printr-o desp`r]itur` minim`, lumilor cere[ti. |n fa]a frumuse]ii fizice, prin care transpare minunea unui suflet, sim]im limitele vie]ii, de[ert`ciunea posesiunii [i a pl`cerii. Dorin]a noastr` de via]` este contrariat`, fiindc` a tr`i înseamn` a te g`si confruntat cu relativul, a-]i percepe propria mediocritate, pe cea a altora. Frumuse]ea absolut` ne trimite la s`r`cia existen]ei, dar ne deschide o fereastr` spre lumile de dincolo, la care nu putem ajunge – o [tim – decît p`[ind prin neant. Iat` de ce frumuse]ea evoc` moartea [i ne umple sufletul de triste]e. |n acela[i timp, triste]ea pricinuit` de Frumoase este o muzic` nesfîr[it de trist`. Suflarea ei aduce, pe lîng` ecoul ralului agonic, [i mîngîierea. Este o triste]e dulce [i consolatoare.

Ion Vianu

Frumuse]e [i jale ...Frumoase este o povestire de Anton Cehov din anul 1888. Naratorul, adolescent, popose[te într-un han ]inut de un negustor armean, undeva în întinsa Rusie. Gazda are o fat`, pe Ma[a, care i se pare tîn`rului o fiin]` de o frumuse]e f`r` pereche. Admira]ia îl cufund` într-o stare ciudat`: „Ma[a nu trezea în mine nici dorin]`, nici entuziasm, nici pl`cere... doar o triste]e grea, [i cu toate astea pl`cut`. Era un sim]`mînt nedeslu[it, ca un vis. Nu [tiu de ce, miera mil`, de mine, de bunicul meu, de armean, chiar de mica armeanc`. Aveam sentimentul c` to]i patru pierduser`m ceva însemnat, ceva indispensabil pentru via]`, de nereg`sit.“ {i povestitorul se întreab`: „Era invidia pentru frumuse]ea ei, sau regretul c` nu era [i nu avea s` fie niciodat` a mea, c` eram pentru ea un str`in, sau sentimentul confuz c` frumuse]ea ei era o întîmplare, f`r` folos [i trec`toare ca orice lucru pe lumea asta, sau poate triste]ea mea venea din sim]`mîntul deosebit pe care contemplarea adev`ratei frumuse]i îl treze[te în om? Domnul [tie!“ Dup` ani, naratorul, devenit un tîn`r, z`re[te pe cheiul unei g`ri o fat` (rusoaic`) nemaipomenit de frumoas` – „una din acele frumuse]i flu[turatice c`reia i se potrive[te valsul, nebuna alergare prin vreo gr`din`, rîsul, veselia f`r` leg`tur` cu gîndurile serioase, cu sup`rarea sau

n

59

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

MERIDIANE Leon Volovici

Strig`tul lui {estov

Michael Finkenthal, Lev Shestov: existential philosopher and religious thinker (New York: Peter Lang, 2010)

Lev {estov a intrat în spa]iul cultural românesc odat` cu traducerea eseului s`u Revela]iile mor]ii [i cu apari]ia unui foarte amplu comentariu al lui B. Fundoianu în cîteva numere din Adev`rul literar [i artistic (1923). |n anul urm`tor, stabilit la Paris, Fundoianu (devenit Fondane) îl va cunoa[te pe celebrul filozof rus (aflat [i el în exil parizian) [i va deveni cel mai apropiat discipol (dar [i continuator) al gînditorului rus. Nu e de mirare, de aceea, c` ultimul capitol al substan]ialului studiu al lui Michael Finkenthal (fizician [i filozof, cu studii despre Eugen Ionescu, Cioran, Fundoianu) este consacrat rela]iei intelectuale dintre maestru [i discipol, ca [i incitantelor interpret`ri fondaniene pe marginea interoga]iilor filozofice [i religioase despre cei doi poli ai gîndirii europene: „Atena [i Ierusalim“, între limitele gîndirii ra]ionale [i dilemele [i suferin]ele gîndirii religioase.

Metasophia scriitorului Finkenthal a ales calea parcurgerii atente a etapelor gîndirii [estoviene [i a[ezarea lor în contextul mi[c`rii ideilor europene interbelice, marcate de mo[tenirea spiritual` a lui Nietzsche. Se fac referiri frecvente la filozofii existen]iali[ti cu care {estov e într-un continuu dialog polemic, dar [i la filozofii ru[i Berdiaev [i Soloviov. Analiza principalelor teme [estoviene al-

60

terneaz` cu încercarea de a r`spunde unei chestiuni esen]iale legate de opera gînditorului rus: ne afl`m în fa]a unui „filozof al existen]ei“ sau a unui gînditor profund marcat de exegeza biblic` [i a Evangheliilor cre[tine? R`spunsul, concentrat [i în titlul c`r]ii, e reluat [i în prefa]`: „{estov a fost un important filozof existen]ial [i în acela[i timp un gînditor religios.“ |n bun` tradi]ie a filozofilor ru[i, {estov dezbate principalele teme ale filozofiei sale pornind de la opera unor mari scriitori ru[i – Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, Cehov – sau de la Shakespeare, Heine [i Ibsen, pentru c` în opera lor literar` problemele existen]ei, ale individului în fa]a divinit`]ii, suferin]a [i moartea sînt teme centrale, spre deosebire de filozofii clasici care s-au „r`t`cit“ în sisteme, abstrac]iuni [i în c`utarea unor adev`ruri absolute [i universale.

Scriitorii – va repeta {estov pîn` la sfîr[itul vie]ii –, la fel ca filozofii [i gînditorii religio[i au în comun preocuparea pîn` la fascina]ie pentru condi]ia uman` [i devin relevan]i pentru o metasophie care transcende metafizica tradi]ional` a filozofilor. Un alt teren preferat de {estov – Biblia, Evangheliile [i exege]ii lor medievali [i moderni – devine temelia pe care acesta ridic` proiectul unei concep]ii opuse gîndirii ra]ionale, incapabile s` rezolve problemele cu care se confrunt` fiin]a uman`. Nu exist` o cunoa[tere ra]ional` – sus]ine {estov – care s` ne fac`

MERIDIANE

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011 ferici]i, atunci cînd sîntem neferici]i [i dispera]i; care s` explice satisf`c`tor ce este iubirea [i ura [i s` ne ofere o cale de a elimina r`ul.

Lev {estov

Incertitudine [i tulburare {estov î[i propunea s` „rea[eze“ filozofia dincolo de grani]ele ra]iunii, pentru a deveni o metafilozofie care s`-l orienteze pe om în existen]a sa real` [i individual`. O filozofie care vede în religie a doua sa dimensiune, metoda sa fiind – în spiritul lui Pascal – strig`tul. Atrac]ia [estovian` pentru transcendental e pus` în leg`tur`, în eseul lui Michael Finkenthal, cu nevoia de a introduce afectivul, eliminat pe nedrept de gîndirea ra]ional`, în filozofie. „Filozofia – scria {estov – trebuie s` renun]e la încercarea de a g`si adev`ruri eterne, rolul ei este de a-l înv`]a pe om s` tr`iasc` în incertitudine, nu de a-i lini[ti pe oameni, ci de a-i tulbura.“ Gîndirea religioas` a filozofului rus îl duce inevitabil la o confruntare cu dou` religii înrudite [i par]ial antagonice: iudaism [i cre[tinism. {estov încearc` s` g`seasc` pun]i între cele dou` religii, din perspectiva gîndirii sale existen]iale – [i nu e de mirare c` nu pu]ini [estovieni ru[i îl consider` un filozof cre[tin, în timp ce Fondane, într-un eseu din 1936, vedea în maestrul s`u un reformator al iudaismului, aflat „à la recherche du judaïsme perdu“ prin întoarcerea la iudaismul profe]ilor. Pe acest teren, al interpret`rilor biblice, sînt extrem de semnificative dialogurile [i polemicile lui {estov cu Martin Buber. Totu[i, cum consider` Fondane, {estov a fost un gînditor de origine evreiasc`, ce avea în gînd un iudaism sui generis în care era loc [i pentru Tertulian, Pascal, Luther, Kierkegaard [i Nietzsche.

Revolu]ia bol[evic` l-a împins [i pe {estov la un exil definitiv. {i în planul ideilor, filozofia lui e incompatibil` cu ideologia liderilor revolu]iei. {estov va scrie, în emigra]ie, una dintre cele mai p`trunz`toare analize a esen]ei noului regim reprezentat de Lenin (eseul Ce este bol[evismul?

– 1920). Devenit profesor la Sorbona, {estov va

fi în urm`torii ani o figur` marcant` în mediul intelectual francez, cu o influen]` vizibil` asupra lui Camus (mai ales în Mitul lui Sisif).

De fapt, {estov nu a contestat legitimitatea gîndirii ra]ionale în sine, ci a sus]inut c` nu po]i s` te bizui pe cunoa[terea ra]ional` în orice împrejurare, c` în]elepciunea ra]ional` nu e o cheie universal` de folosit în fa]a suferin]elor [i a disper`rii individului. |ntre limitele cunoa[terii ra]ionale de esen]` hegelian` [i strig`tul lui Iov, Fondane, discipolul lui {estov, va descoperi în poezie o cale de salvare [i un refugiu al „con[tiin]ei nefericite“. n

61

MERIDIANE

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

Petre R`ileanu

Unde de [oc Modern, post-, alter- sau hiper-modernitate? Vitez` sau simultaneitate? Permanen]a avangardelor cultivînd efemerul? Cîteva reflec]ii [i întreb`ri inspirate de contingent [i de ultima carte publicat` de Henri Béhar: Ondes de choc. Nouveaux essais sur l’avant-garde, Bibliothèque Mélusine, Editions L’Âge d’Homme, Lausanne & Paris, 2010.

La sfîr[itul anului trecut, o und` de [oc a str`b`tut toat` Europa, prelungindu-se chiar, ca o veritabil` demonstra]ie de solidarizare în destin, [i pe continentul american: trenuri [i avioane anulate, g`ri [i aeroporturi în stare de precolaps, [osele blocate, mii de c`l`tori (avînd o idee foarte precis` despre durata voiajului lor în condi]ii normale) redu[i la condi]ia de zelatori ai hazardului. |n Fran]a, 600 de pasageri ai unui tren au fost cobaii unui experiment insolit [i au devenit f`r` voia lor de]in`torii unui record de lentoare: 13 ore de întîrziere. Agentul responsabil de aceast` contagiune este meteorologia, cu toate c` la Paris, unde confuzia a atins cote maxime, z`pada era doar un strat sub]ire [i nu a rezistat decît cîteva ore, iar temperatura a coborît foarte pu]in sub zero.

Acest episod, prin amploare [i extindere geografic`, ilustreaz` ideea c` epoca postmodern` abandoneaz` treptat viteza, în favoarea simultaneit`]ii. La începutul secolului trecut, avangardele mizau totul pe vitez`. Zgomot [i vitez`. |n 1913 Luigi Russolo compune un poem sonor, „Trezirea unui Ora[ (Risveglio di una Citta)“, în care diferitele zgomote, în general motoare, intr` în scen` dup` o logic` a acceler`rii. Mi[care, ritm, instabilitate, perisabil, efemer. Simultaneitate. La Zürich, în 1916, Tristan Tzara [i Hans Arp, asista]i de Val Serner, experimenteaz` crea]ia spontan` colectiv`, a[a-zisele

62

poeme simultane. Alt` dat`, crea]ia unuia singur, precum poemul „L’amiral cherche une maison à louer“ de Tzara, este spus pe scen` în mod simultan de trei recitatori, în trei limbi diferite. Cubismul chiar adoptase, la nivel conceptual, o form` de simultaneism în pictur`.

Marcel Duchamp [i Umberto Boccioni sînt veritabilii realizatori ai reprezent`rii plastice a simultaneit`]ii. |n tabloul Nu descendant un escalier, din 1912, Duchamp procedeaz` prin adi]ionarea a 20 de pozi]ii diferite ale corpului de la o treapt` la alta, dînd impresia de succesiune în mi[care. |n sculptura în bronz din 1913, Boccioni pleac` de la acela[i principiu, dar pariul lui este ob]inerea efectului de continuitate, de mi[care fluid`, a[a cum este formulat chiar în titlulprogram al operei sale: Formes uniques de la continuité dans l’espace.

Simultaneitatea este în acela[i timp negare [i exacerbare a vitezei. Se poate spune c` paradigma nu s-a schimbat. Lumea nu a ie[it din orizontul modernit`]ii. Chiar dac` „postmodernism“ a intrat în vocabularul curent, el nu are acela[i sens pentru to]i. |mpotriva acestui agent – înc` unul – al domina]iei americane extinse [i la domeniul culturii [i al conceptelor culturale, tentativele de subminare [i înlocuire n-au dat nici un rezultat: în b`t`lia prefixelor, nici hyper (Gilles Lipovetsky, Les temps hypermodernes, Grasset, 2004 sau L’écran Global: culture-mé-

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

MERIDIANE

dias et cinéma à l’âge hypermoderne, Seuil, 2007), nici alter (Nicolas Bourriaud, Radicant: pour une esthétique de la globalisation, Denoël, 2009) n-au putut opri mar[ul triumfal al lui post. Dar post mai trebuie s`-[i inventeze un con]inut care s` justifice rela]ia cronologic` tran[ant afirmat`. Epoca noastr` este înc` perfect acoperit` de defini]ia lui Baudelaire: „La modernité c’est le transitoire, le fugitif, le contingent, la moitié de l’art, dont l’autre moitié est l’éternel et l’immuable.“ Avangardele de acum un secol au fost adesea considerate drept vîrful de lance al modernit`]ii. Nici una dintre realiz`rile lor nu e caduc`, nici unul dintre principii nu a ajuns la termenul de expirare. Nici m`car aspectul atît de contestat sau cel pu]in controversat al angajamentului politic: voin]a de a interveni asupra societ`]ii, ca [i dorin]a de a schimba lumea vor înso]i întotdeauna crea]ia artistic`.

construc]ie [i reconstruc]ie.

Volumul de acum reune[te articole [i studii grupate în trei capitole ce acoper` principalele centre de interes ale lui Henri Béhar: „La bombe Dada“ aduce o serie de noi clarific`ri [i detalii referitoare la mi[carea izbucnit` la Zürich [i la protagoni[tii ei; „Lames de fondes spectaculaires“ ia din nou în discu]ie, pe linia c`r]ilor anterioare, modific`rile aduse în arta spectacolului, respectiv în teatru, de Alfred Jarry, Antonin Artaud, Sylvain Itkine sau, în film, de Roger Vitrac. |n sfîr[it, ultima sec]iune, „La ceinture de feu surréaliste“, stabile[te raporturile dintre mi[carea lui André Breton [i arti[ti, scriitori, editori, grupuri, publica]ii care, în diferite perioade, de aproape sau de departe, au înso]it suprarealismul: Jean Paulhan, scriitor el însu[i, dar [i editor, unul din stîlpii Casei Gallimard; grupul Le Grand Jeu, preocupat numai [i numai de patafizic` [i care voia înscrierea lui nu în manualele de literatur`, pericol la care se expuneau Breton [i suprarealismul, ci în „istoria cataclismelor“; textele (mai mult sau mai pu]in poetice) ale lui Dalí, situate între scatologie [i escatologie, dou` no]iuni în jurul c`rora artistul catalan între]inea o inten]ionat` confuzie, agravat` în comunicarea oral` de accentul s`u inconfundabil în pronun]area limbii franceze [i cultivat ca o pre]ioas` marc` stilistic`.

Cu seriozitatea care-l caracterizeaz` [i de la în`l]imea autorit`]ii sale, Henri Béhar anun]` principiile ce stau la baza tuturor interven]iilor sale [i care ar trebui s`-l înso]easc` pe orice critic sau istoric al avangardelor: 1) lipsa de parti-pris personal în considerarea produc]iilor futuriste, dadaiste sau suprarealiste; 2) ocupîndu-se de „mi[c`ri“, [i nu de sisteme estetice stabilite, el trebuie s` ]in` cont, pe de o parte, de toate varia]iile, iar pe de alt` parte, de contradic]iile asumate ale respectivelor mi[c`ri pe parcursul evolu]iei lor; 3) cercet`torul trebuie s` se bazeze pe documente de incontestabil` autenticitate, supuse celor mai riguroase verific`ri materiale.

Cu toate acestea, cartea de fa]` aduce, fa]` de celelalte, o mai mare libertate de ton [i chiar surprinz`toare ie[iri din zona neutralit`]ii aca-

Henri Béhar [i certitudinile avangardei Bibliografia consacrat` avangardei – sau avangardelor – de Henri Béhar, profesor la Sorbona, ca autor de studii, eseuri, monografii [i de edi]ii sau ca director de colec]ii, este impresionant`. C`r]ile sale despre istoria avangardelor istorice în general, despre Dada sau despre teatrul dadaist [i suprarealist în particular au intrat de mult în circuitul referin]elor academice, [i nu numai. „Ruptur`, comunitate de idei, angajament politic. Avangarda poate fi definit` prin aceste trei criterii simultane.“ La care se mai adaug` un al patrulea, interna]ionalismul: consubstan]ial dadaismului, el nu va deveni decît cu oarecare întîrziere o dimensiune a suprarealismului. Trebuie de asemenea precizat c` Henri Béhar a introdus „conceptul-cheie“ littérupture, cel mai potrivit, în opinia sa, pentru a acoperi ansamblul practicilor textuale [i gestuale ale poe]ilor de avangard`, respectiv, colajul, montajul, plagiatul (în sensul dat de Lautréamont, mai aproape de procedeul de deturnare decît de copy/paste [i, oricum, dincolo de juridism), toate fenomenele de rescriere, de de-

63

Henri Béhar

MERIDIANE

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

demice. Oaia neagr` a profesorului este cercet`torul italian Giovanni Lista. Stabilit în Fran]a în 1970, este profesor [i director de studii la CNRS, autor [i el al unui num`r impresionant de c`r]i [i albume, din care se degaj` o cert` prioritate acordat` futurismului. Ceea ce n-ar constitui deloc o eroare – dimpotriv`, restrîngerea cîmpului de cercetare în vederea aprofund`rii, f`r` pierderea din vedere a fenomenului privit ca întreg, e chiar necesar` [i l`udabil` –, dac` Henri Béhar n-ar fi perceput în demonstra]iile lui G. Lista inten]ia de a stabili preeminen]a futurismului italian asupra celorlalte mi[c`ri. Totul se trage din futurism – scrie în esen]` G. Lista, continuînd astfel: în absen]a oric`rui program, Tristan Tzara [i dadaismul s-au hr`nit din futurism, fie adoptînd imperativele lui Marinetti, fie atacîndu-le. Mai mult, Tzara s-ar fi folosit de notorietatea futurismului, pentru a-[i construi gloria personal`. E drept c` G. Lista ilustreaz` aici tenta]ia – manifestat` [i de al]i cercet`tori, [i incompatibil` cu spiritul avangardelor – de a introduce criteriul superiorit`]ii bazate pe cronologie sau, [i mai irelevant, al competi]iei pe na]iuni. |n fa]a acestor enormit`]i, execu]ia la care procedeaz` profesorul Henri Béhar este f`r` drept de apel, t`ioas` [i precis`, la fel ca [i demonstra]ia caracterului deschis, în permanent` mi[care, f`r` linii evi-

dente de demarcare, al diferitelor mi[c`ri de avangard`.

Marcel Duchamp, Nud cobor\nd o scar`

64

* Trebuie s` fii neap`rat dadaist, pentru a vorbi de dadaism? Dac` ar fi a[a, doar copiii ar putea vorbi despre copil`rie [i doar zeii ar fi autoriza]i s` vorbeasc` despre Dumnezeu – observ` profesorul Henri Béhar cu o logic` implacabil`, instrumentul s`u de lucru cel mai pre]ios, al`turi de preocuparea maniac` pentru fiabilitatea surselor [i analiza metodic`, strîns`, ]inut` departe de tenta]ia metaforei sau de erezia stilului frumos. Cînd am prezentat prima mea contribu]ie în cadrul seminarului pe care-l conducea la Sorbona (un mémoire, cum se cheam` în Fran]a acest tip de obliga]ie ce puncteaz` fiecare trimestru al unui student), comentariul profesorului a c`zut cu promptitudinea ghilotinei: un essai à l’anglaise. Sînt convins c` în universit`]ile din lumea anglo-saxon` s-ar fi chemat – cu mai mare îndrept`]ire, de altfel – un essai à la française. {i prin acest rico[eu, repro[ul profesorului devenea flatare. Are dreptate profesorul Henri Béhar, nu trebuie s` fii dadaist sau suprarealist pentru a scrie despre aceste mi[c`ri. Dar empatia sau chiar identificarea critic` pot constitui un atu pre]ios. A[a cum demonstreaz` în mod str`lucit scrierile sale. n

Umberto Boccioni, Forme unice \n continuitatea spa]iului

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

adoptat atît de repede de industrie e dovada clar` a necesit`]ii sale.

Consor]iul care dezvolt` Unicode este o organiza]ie a societ`]ii civile. A[a cum se întîmpl` de obicei cu infrastructura tehnologiilor, Unicode a trebuit s` fie dincolo de jocul economic al pie]ei. Toate metodele de codificare precedente au e[uat tocmai pentru c` erau în proprietatea unei companii sau sus]inute dintr-o singur` cultur` (cazul cel mai clar e ASCII – American Standard Code for Information Interchange) în detrimentul altora. Unicode Consortium e autonom, iar structura sa este meritocratic`/tehnocratic`. Pentru orice dezvoltare, introducere de caractere, se apeleaz` la speciali[ti în sisteme de scriere, alfabete, silabare etc. Deciziile se iau prin consens. Unicode este sus]inut de gigan]ii industriei IT (Adobe, Apple, Google, Microsoft, IBM – oare unde aceste companii mai stau împreun`?), de guvernele Indiei [i Banglade[-ului, dar [i de universit`]i [i alte organiza]ii etc. Acestea nu pot decide ce intr` [i ce nu în Unicode, dar finan]eaz` [i sus]in adoptarea lui de toat` lumea.

Vint Cerf, legendar p`rinte al Internetului, sus]ine Unicode pentru c` e mijlocul cel mai simplu prin care mesajele din orice limb` pot fi reprezentate într-o form` pe care software-ul s-o poat` procesa. Bill Gates, fondator al Microsoft, vede Unicode drept un element vital în reducerea fracturii digitale între culturi – datorit` lui, indivizii pot folosi computerul sau orice alt instrument digital în limba matern`. Pentru Donald Knuth (echivalentul lui Cervantes în programare), Unicode e un instrument prin care poate în]elege alte culturi [i prin care programarea a devenit o art` universal`. Am parafrazat doar trei dintre legendele IT-ului care sus]in acest standard. Putem s` ne închipuim un asemenea consens în alte privin]e? Unicode transcende jocul pie]ei [i diferen]ele de viziune asupra tehnologiei. De aceea e un bun public, finan]at privat: codul care aduce împreun` limbile [i culturile în era digital`.

Constantin Vic`

Unicode Nu a fost o [tire, nu s-a dat la televizor, nici nu am b`gat de seam`, dar în ultimii 20 de ani s-a întîmplat ceva unic: s-au unificat alfabetele.

Unicode este ast`zi un standard în industria computerelor [i IT, o metod` universal` de codificare a literelor [i a tuturor sistemelor de scriere. Ajuns la varianta 5.0, au fost codificate pîn` acum 109.000 de caractere din 93 de sisteme de scriere. Pentru interna]ionalizarea [i localizarea scrierii pe computer, Unicode a reprezentat marele salt înainte. Acum ma[inile digitale permit scrierea, dar [i lectura în orice limb`. Standardul a fost implementat pe web [i în cele mai importante sisteme de operare. De aceea ast`zi putem citi în arab`, ebraic` sau japonez`, pe orice computer. Perioada colonial` a limbii engleze [i a alfabetului latin s-a încheiat, globalizarea lingvistic` a început. Desigur, Unicode nu înseamn` plurilingvism, dar e o condi]ie necesar`, infrastructur` f`r` de care limbajul nu poate exista ast`zi. A[a cum scrie [i pe website-ul consor]iului care coordoneaz` codificarea – „Unicode ofer` un num`r unic fiec`rui caracter scris, indiferent de platform`, program sau limbaj.“ Cum computerele proceseaz` numere, nu litere, acest cod universal a eliminat incompatibilit`]ile dintre alte tipuri de codificare (care asignau acela[i set de numere pentru caractere diferite etc.). Faptul c` a fost

n

65

Cum prefera]i Paradisul?

colaje de Dan Stanciu

Emil BRUMARU l Ruxandra CESEREANU l Rita CHIRIAN Marin M~LAICU-HONDRARI l Leti]ia ILEA l Ioana NICOLAIE Bogdan O. POPESCU l Adina ROSETTI l Ana Maria SANDU Dan STANCIU l Radu }UCULESCU

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A N C H E T~ „...Deci, am primit numirea de director al Bibliotecii Na]ionale la sfîr[itul anului 1955. Mi-am luat func]ia în primire, am întrebat despre num`rul volumelor, mi s-a spus c` erau în jurul a un milion. |n realitate, am constatat c` erau nou` sute de mii. Atunci am început s` în]eleg strania ironie a faptelor. Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consider` c` ar fi o gr`din`, al]ii [i-l pot închipui ca un palat; eu mi l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotec`: [i aici m` aflam eu.

Eram, într-un fel, centrul celor nou` sute de mii de c`r]i în numeroase limbi [i în acela[i timp mi-am dat seama c` abia puteam s` descifrez coper]ile [i structura c`r]ilor. Atunci am scris o poezie intitulat` «Poemul darurilor» despre aceast` ironie a Domnului care mi-a dat c`r]ile [i orbirea.“ – Jorge Luis Borges, C`r]ile [i noaptea

n Emil BRUMARU Din p`cate, nu cred c` ni se d`, cu adev`rat, o posibilitate, m`car una, de-a prefera, lejer, un „anumit“ Paradis.

Doar ni-l amintim, un num`r destul de restrîns dintre noi, sau ni se pare c` ni-l amintim, [i atunci numai fragmentar. Poate c` fericirea – amintirea unui Paradis –, e altceva, nu chiar atît de la îndemîna oricui, trebuie s` mai [i ai voca]ia fericirii. O s` punctez ca s` ]in minte; posibil ca fericirea (Paradisul) s` fie atins` cînd î]i dai seama, nu cu mintea, ci cu tot trupul [i sufletul t`u, c` te contope[ti cu ceva mult mai mare, c` intri într-un ritm al tuturor celor ce exist` pe p`mînt [i în cer, c` sim]i, atunci, pe Dumnezeu [i ca [i El, creezi; creezi tocmai spre a spori aceast` fericire paradisiac` [i a o justifica. Cu alte cuvinte, doar rarele contacte cu Dumnezeu, nea[teptate, aparent întîmpl`toare, dau acea rev`rsare de lumin` alb`, de fericire total`, pe care eu, fiindc`

a[a m` pricep, [i nu altfel, o las exprimat` prin scris. Scrisul e o rug`ciune, o îndumnezeire, un extaz rar tr`it; e[ti, ca s` m` folosesc de un titlu al lui C.S. Lewis, „Surprins de bucurie“. Scriind, e[ti fericit, scriind, te rogi. Cel pu]in a[a mi s-a întîmplat mie. Dar mai sînt multe de nuan]at. |n ultim` instan]`, scrisul e felul meu de a m` ruga, e rug`ciunea mea cea mai sincer`, rug`ciune venit` din sîngele [i din carnea mea.

Singura pe care o pot folosi, pe care încerc s-o ating. Marile c`r]i au ceva de la Dumnezeu, dar [i de la Diavol, asta e sigur. Curios e c` mult timp am crezut c` marile c`r]i sînt doar cele „ajutate“ de Diavol! M` gîndeam la Suflete moarte, în special. M` gîndeam la Demonul meschin. Uite la Faust!!! A scrie într-o stare de fericire! Fiindc` chiar el, scrisul, augmenteaz` fericirea, o duce la st`ri neb`nuite, apropiate de miracol, face palpabil, vizibil acel Miracol, Scrisul

67

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

ca Har. Presupun c` aici e vorba nu dac` crezi, asta e rar [i greu, ci doar dac` b`nuie[ti c` exist` Dumnezeu, deci [i Diavolul. M` opresc, fiindc` a[ avea prea multe de spus. {i a[ deveni confuz.

Imixtiunea Diavolului în Paradis, ca instigator al consum`rii merelor halandala, e o impardonabil` gaf` ve[nic`. De ce s` fiu dat afar`, be[telit [i plefturit în toate felurile, din cauza unui fruct remarcabil de gustos?

n Marin M~LAICU-HONDRARI Am întors întrebarea pe toate fe]ele. Am meditat, mi-am amintit de raiul biblic [i de raiul g`inilor, de biblioteca lui Borges, de paradisul verde, de paradisul acvatic, de paradisul iehovist, de paradisul pierdut [i reg`sit, dar degeaba. Nu m-am ales cu nimic, m` cuprinsese am`r`ciunea c` nu voi putea r`spunde la întrebarea dumneavoastr`. Atunci l-am sunat pe John Florin Partene [i o sear` întreag` am stat de vorb` despre Paradis. Dar ne-am r`cit gurile de poman`, nu s-a ales nimic. Ne-am întrebat dac` blondele merg în rai, ne-am amintit de p`[unile raiului, de Baudelaire [i ale lui paradisuri artificiale. Ca [i el, ne-am împiedicat [i noi de trup – acest paradis în destr`mare. Atunci, am zis: bun, elimin`m instinctele. Am mai b`ut o cafea [i am conchis c` îmi imaginez paradisul ca un loc în care sim]urile s` poat` exista eliberate, necondi]ionate de instincte. Totul s` fie numai [i numai sim]ire, f`r` umbr` de ne-sim]ire. Apoi, am încheiat într-un ton optimist: paradisul sînt eu, purgatoriul (despre care [tiu cîte ceva) sînt eu împreun` cu cine vreau, iar infernul sînt ceilal]i, desigur (iar despre infern toat` lumea [tie suficient, pentru c` suferin]a e monstruoas`). |ns`, acum, cred c` am fost prea optimist.

n Ruxandra CESEREANU Eu am dou` paradisuri. Unul e un paradis cu c`r]i (romane [i poezie – o bibliotec` magic` în sens real, nu simbolic, metaforic etc., fiindc` sînt cam s`tul` de metafore [i simboluri), altul e un paradis cu insule (grece[ti, în spe]`). Primul paradis este pentru suflet [i minte. Al doilea paradis e pentru trup [i suflet. De v`zut paradisul insular grecesc, l-am v`zut cu ochii mei: laguna Balos [i mica insul` Elafonissi (ambele locuri se g`sesc în Creta). Aici am terminat de scris romanul meu Angelus [i am fost fericit`. n Rita CHIRIAN Cum paradisul sau vreo formul` patentat` a lui nu exist`, obi[nuiesc s`-l alc`tuiesc eu îns`mi, firimitur` cu firimitur`. E paradisul o bibliotec`? Habar n-am. Are toate [ansele, îns`, s` fie: o diminea]` înghe]at` de iarn`; un motan cenu[iu-[obolan (ce mirare!), cu ochii galbeni, lungit la soare; un drum alb, punctat de urme de animale, t`iat milimetric prin p`dure; un amurg purpuriu; o cea[c` fierbinte de cafea; ploaia de var`; un [al de m`tase; mirosul de p`mînt reav`n; crupa unei iepe negre, acoperit` de sudoare; stolul de p`s`ri negre care trece acum prin stînga mea; primele mele amintiri (un gugu[tiuc pe care îl strîng la piept, cu o inim` ca un ceasornic anapoda, [i un fluture mare, albastru, urcîndu-mi pe pielea bra]ului); abecedarul pe care l-am primit, pe la trei-patru ani, de la tat`l meu (abia scos de sub teasc, a spus el); primul roman pe care l-am citit din copert` în copert` [i din care n-am în]eles nimic, preocupat` s` recunosc literele; o cascad`; cea]a; o piatr` ro[iatic`; America Latin`; nisipul sub t`lpi; berze pe cîmp; un b`rbat l`sîndu-[i capul pe um`rul meu; un safari; aurora nordului; Petersburg-ul.

68

n Leti]ia ILEA |mi închipui paradisul ca pe un mic cartier în care ar locui to]i prietenii mei, cei în via]` [i cei disp`ru]i. A[ locui acolo cu mama [i cu c`]elul meu, f`r` de care paradisul mi se pare de neconceput. {i mi-a[ dori, bineîn]eles, mult mai mult timp pentru citit [i scris. Restul… trud`, sup`r`ri, probleme financiare… a[a-i c` nu exist` în paradis? n Ioana NICOLAIE Am înv`]at de foarte timpuriu c` oamenii sînt r`i. Cam a[a, ca tata care, de[i avusese un p`rinte pastor, nu mai d`dea deloc pe la biseric`. {i care, în plus, se mai oprea [i pe la Bufet. Degeaba era bun, la be]ie, cu noi, copiii, c` tot se suia în pod unde p`stram, într-o l`di]`, sticle verzi cu otrav`. M` ascundeam deci sub o stiv` de u[i scoase din ]î]îni [i semidezmembrate. Pîndeam, astfel, praful din razele de soare. De foarte devreme mi s-a spus c` lumea e o pedeaps`. O vale a plîngerii,

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A N C H E T~

ziceau fra]ii, sumbri [i cerni]i, care mai ocoleau uneori pe la noi pe acas`. Totul era o încercare, un loc al gre[elii, al p`catului de care nici unul nu scap`. C`ci strîmt` este poarta [i pu]ini sînt ale[ii. {i mai u[or va trece c`mila prin urechile acului, decît p`c`tosul pe dreapta intrare. Paradisul era atît de departe, încît î]i trebuiau pingele de fier [i suflet de o]el ca s` te po]i apropia. Dup` cum vom r`bda [i vom crede, dup` cum vom suferi, a[a vom fi r`spl`ti]i mai tîrziu. Dar, pîn` la urm`, cî]i vor izbîndi? Am crescut, m-am f`cut slab`, nu tare. Ochii nu mi i-am deschis, îns` m-am uitat uluit` împrejur. Soarele r`sare, luna are o singur` fa]`, plantele cresc, galaxiile se regrupeaz`, rîsul e al nostru, pe Titan cad ploi de metan, copiii ne seam`n`, iubirea e o foaie, putem în]elege pu]inul, de ce n-am avea mai mult` speran]`? Paradisul poate-i aici, ni s-a dat, dar Iadul din cap înc` nu ni-l las`.

este într-un singur fel [i c` ne este pe plac tuturor, atîta vreme cît alternativa de a ajunge acolo este oricum cea mai bun`. De[i nu sînt într-o pas` optimist` în ultima vreme, pîn` la urm` recunosc, candid [i plin de speran]` precum Ric` Venturiano, c` mi-ar fi drag s` îmi aleg Paradisul. Acesta ar fi compus din infinit de multe camere/etaje/spa]ii virtuale, pe care eu a[ putea, într-un timp f`r` sfîr[it, s` le parcurg. A[a cum P`mîntul este f`r` limite pentru timpul vie]ii unui om, a[a [i Paradisul trebuie s` fac` fa]` eternit`]ii, altfel ar aduce plictiseal`, ceea ce eu, unul, dac` tot m-a]i întrebat, nu îmi doresc.

Spre deosebire de un joc pe calculator, Paradisul meu personal ar conserva în întregime sim]urile mele [i ale celor cu care interac]ionez, întrucît a[ fi bucuros s` fie plin de personaje, de la gîze [i p`pu[i pîn` la elefan]i, cai [i oameni foarte reali. Toate aceste f`pturi din Paradis mi-a[ dori s` fie extrem de educate, s` vorbeasc` foarte corect toate limbile lumii, s` aib` manier`, s` [tie s` m`nînce cu furculi]a [i cu]itul, s` salute respectuos, s` nu întrerup` [.a.m.d.

Toate, cu excep]ia cîtorva nemernici cunoscu]i, care s` dea în permanen]` dimensiunea frumosului majorit`]ii. Mi-ar pl`cea ca în acest Paradis, despre care povestesc, s` po]i s` te înal]i sau s` decazi, pentru c` a[ dori ca totul s` fie viu, cu decizii de a fi mai bun sau mai r`u, [i nu imortalizat pe baza vie]ii noastre precedente. Pîn` la urm`, realizez c` Paradisul ideal seam`n` cu via-

n Bogdan O. POPESCU Prima întrebare la care a[ fi vrut s` r`spund ar fi fost: „Dori]i s` existe Paradisul?“. {i a[ fi r`spuns [i nu, [i da, nu – pentru c` a[ fi preferat s` se regleze echitabil moralitatea faptelor noastre în timpul vie]ii, da – pentru c` totu[i a[ dori, [i eu ca oricine altcineva, s` poat` exista, dincolo de moarte, fericire. Dac` ne plec`m [i credem, cumin]i, c` exist` Paradisul, efortul de a ne imagina cum ar fi unul pe placul nostru risc` s` fie inutil. Pentru c`, ne convine sau nu, se spune c` Paradisul

69

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

]a din poemele mele, unde grun]i m`run]i este un personaj diafan care iube[te, î[i face datoria [i scap` de relele care îl urm`resc. Ei bine, da, a[ prefera ca Paradisul s` fie definit de poemele mele.

Cum tr`iesc mor]ii… Sau poate e doar un vis atît de omenesc, prea omenesc [i paradisul `sta…

n Adina ROSETTI Cred c` am fost odat` acolo, demult. Nu-mi amintesc exact, dar probabil aveam vreo trei sau patru ani. Era o gr`din` foarte mare, sc`ldat` mereu într-o lumin` aurie, ale c`rei margini se z`reau vag. La prima vedere, totul p`rea nemi[cat, dar apoi, dac` î]i ]ineai r`suflarea [i a[teptai cuminte, începea s` prind` via]`. Frunzele fo[neau ca o muzic` nemaiauzit`, florile erau ni[te inimi colorate care pulsau, fructele sclipeau de parc` fuseser` acoperite cu o pulbere magic`, fluturii dansau rotindu-se ame]itor, norii se mi[cau pe cer alc`tuind desene fantastice, iar eu [tiam c` nu trebuie decît s` închid ochii ca s` m` desprind u[urel de p`mînt [i s` încep s` plutesc [i apoi s` zbor de-a binelea prin v`zduh. Era frumos [i, mai ales, era un paradis foarte la îndemîn`, pentru c` era chiar în spatele casei. Am mai fost acolo de curînd, dar n-am v`zut decît o curte veche, cam p`r`ginit`, cu straturi de flori abandonate [i copaci b`trîni [i usca]i. n Ana Maria SANDU Borges î[i imagina paradisul ca pe o bibliotec` imens`. Nici mie nu mi-ar displ`cea deloc s` fie a[a. Dac` avem tot timpul din lume, de ce n-am avea parte [i de o cinematec` bine aprovizionat`? {i, neap`rat, paradisul s` fie undeva la mare, iar plaja s` nu fie prea aglomerat`. Nisipul [i apa s` semene, eventual, cu cele din insulele Bora-Bora, în care nu cred c` voi ajunge în via]a asta p`mînteasc`.

Sigur, mi-ar pl`cea s` existe un fel de c`l`torii imaginare [i s` ne putem teleporta în ni[te simulacre de ora[e de care ni s-ar face dor. Dar adresa mea stabil` din buletinul de identitate de paradis ar trebui s` fie pe o plaj` exotic`. Unde a[ primi prieteni mai proaspe]i sau mai vechi în vizit` [i am g`ti scoici delicioase [i shrimpi la gr`tar. {i am desface cîte o sticl` de prosecco rece ca ghea]a. {tiu, sînt dintre cei care vor s`-[i proiecteze pl`cerile [i dincolo de moarte.

Poate mi se trage de la romanul lui Will Self,

70

n Dan STANCIU Dac-ar fi s` fie pe undeva un paradis, ar fi de neiertat s` n-aib` forma unei paji[ti, altminteri n-am avea ce c`uta acolo.

Cît vezi cu ochii se vede numai verde, sub un albastru pal (cer temperat-senin, de august pe sfîr[ite). Poate un strop de galben departe, ca semn al bunei cre[teri ajunse la copt. |n verde, pete de alb evaporîndu-se: aici a stat un lapte [i-a plecat. |n aerul tare, stoluri de pînze vii, cu aripi [i cozi, care compun (plutind) un cap sau o idee sau alt desen. Desigur, seturi de pahare înalte peste tot (pe dealuri mai ales, dar [i pe ]`rm, unde verdele se pierde în mare), din care s` po]i bea diverse ambrozii cînd, însetat, ai chef de ud. Nu neap`rat (de[i n-ar strica s` fie incluse în proiect), cîteva aparate simple de transport, cu dou` sau trei ro]i, pentru cei înce]i. De pild`, ni[te biciclete înmiresmate care, prin pedalare, s` degaje arome de cimbru (ori de vanilie, seara). Te-ai plimba cu ele stînd pe gînduri din mers. Nic`ieri vreo opreli[te (opririle, în paradis, fiind refuzate prin statut), niciunde un stop: acela e locul creat anume ca s`-]i afli tihna în deplasare, nu [ezînd cum [ezi în infern. {i lucruri noi la tot pasul, nemaiv`zute [i nemaiauzite, nemaimirosite [i nemaigustate, nemaipalpate vreodat`. Ici, într-un peisaj rapid, iepurele [i iapa (ambii aproape minerali) se trag dintr-un acela[i trunchi orhideal [i vor fi c`l`ri]i – cînd unul, cînd alta – de acela[i cuar] lacom.

Colo, în spatele unei cortine nu prea trase, un fiu de aminoacizi î[i fabric` p`rin]ii consultînd atlase care fierb. Deasupra lui, ca o coroan` pe un cre[tet moldav, se învîrte un {tefan micu], înve[mîntat în singurele trei culori cunoscute de români [i ]inînd un palo[ m`re] în pumnu-i.

Cu el va reteza un avînt (ce-i drept, cam firav) pentru a l`sa mo[tenire urma[ilor urma[ilor s`i o duhoare. Al`turi, pe un soclu de carton, statuia unui ghi[eu, cu zece birocra]i în`untru, mestecînd [tampile. {i tot a[a mereu, un întreg cinema fastuos [i de[ucheat, cu eroi [i erate.

Pîn` cînd careva, dintr-un impuls, trage un clopot [i decorul material dispare, înlocuit de unul

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

A N C H E T~

sintactic. Se face lini[te, doar un bivol mai are de spus o vorb`, apoi tace. Un timp (cît ai num`ra pîn` la trei [i înapoi), paradisul se clatin`, oarecum confuz. Apar pere]i, între momente.

Ies aburi, se desfac distan]e. Intri.

precis am fost într-alt` via]`. Deci, o insul` cople[it` de soare [i de ploi, atunci cînd trebuie.

Muzica: doar cîntecele p`s`rilor, ale izvoarelor, ale vîntului, ale frunzelor [i ale valurilor. Iar în inima insulei, o pe[ter` nesfîr[it de adînc`. Jum`tate din ea tapetat` cu nesfîr[ite rafturi cu c`r]i, iar cealalt` jum`tate cu nesfîr[ite rafturi cu sticle de vin. O bibliovinotec`. Luminat`, constant, de-o lumin` diafan`. Dar îngerii s` nu se arate niciodat`. A, da, înc` ceva. Din cînd în cînd, s` acosteze cîte o mic` ambarca]iune cu o singur` persoan`. De sex feminin. O siren` (rivala apei…) care r`mîne o singur` noapte [i nu mai revine niciodat`. S` nu am nici o [ans` de-a m` îndr`gosti. Desigur, paradisul poate fi [i dup` col] – vorba lui Mario Vargas Llosa. Mie mi-e team`, îns`, chiar [i de col]urile cartierului în care locuiesc. De ceea ce m` pînde[te dup` ele. A[a c` prefer insula din vis.

n Radu }UCULESCU Ar fi minunat s` ]in` cont Cineva de preferin]ele tale [i s`-]i ofere exact ce-]i dore[ti. Oricum, mai avem (înc`) voie s` ne vis`m cîte un Rai personal. Pe-al meu mi-l imaginez a[a: o insul` în mijlocul oceanului. Vegeta]ie bogat`, pomi cu variate fructe, p`s`ri, albine [i felurite animale care-mi vor deveni singurii prieteni. Nimeni altcineva pe insul`. Nici urm` de om. Lacuri [i pîrîuri cu ap` n`ucitor de curat`. Iubesc apa ca pe o fiin]` vie.

Pentru mine, apa este cînd mam`, cînd sor`, cînd amant`. Capabil` s` d`ruiasc` delicii supreme, dar [i s` fie primejdioas`, distrug`toare.

Capabil` s` te adape, s` te învie, dar [i s` te sugrume. Sînt sigur c`, în memoria ei, apa m` p`streaz` sub chipul unui animal marin, a[a cum

n anchet` realizat` de Marius Chivu

71

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE

R`zvan Petrescu

Un scriitor de succes Povestiri pe o tem` dat` Le-am propus mai multor prozatori s` scrie, special pentru revista noastr`, o povestire pe tema „Aventura vie]ii mele“.

Vom publica în fiecare num`r cîte una.

Vor mai urma (nu în aceast` ordine) {tefan Agopian, Adriana Babe]i, Adriana Bittel, Mircea C`rt`rescu, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Radu Paraschivescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici [i Florin Toma.

Totul a-nceput de la apa plat`. Nu m-am apucat s` beau a[a ceva dintr-un capriciu, ci pentru c` apa de la robinet mi-a distrus stomacul. Am evitat cîteva luni s` calculez cît m` cost`, dar dup` ce s-au scumpit ]ig`rile n-am mai avut încotro. Ei bine, cam o sut` de lei pe lun`. Plus medicamentele (o sut` cincizeci) [i ]ig`rile (dou` sute), în total patru sute cincizeci de lei, dintr-o leaf` de o mie dou` sute.

Marinela a-nceput s` m` bat` la cap s` renun] la ]ig`ri. Pe urm` la apa plat`. Mereu eram în urm` cu între]inerea. Mîncam tot mai pu]in [i mai prost, de regul` salam [i ca[caval feliat.

Medicul de familie mi-a atras aten]ia asupra ca[cavalului: îmi m`rea colesterolul. Psihiatrul mi-a atras aten]ia asupra depresiei: trebuia s` schimb medicamentul, cel pe care-l luam de vreun an îmi modifica personalitatea. M` trezeam diminea]a rîzînd f`r` nici un motiv. Rîdeam [i cînd m` duceam la editur`, [i cînd m` certam cu Marinela, [i cînd îl certam pe Maxim, [i-l certam des, cu toate c` era un copil cuminte, aproape surd. M` aflam într-o permanent` agita]ie psihomotorie gra]ie c`reia vorbeam [i cîte trei ore-n [ir într-un ritm vertiginos, îns` aten]ia-mi sc`zuse. Nu m` puteam concentra asupra nici unui manuscris, [i eram obligat s` redactez vreo dou` pe lun`, ca s` pl`tesc semiinternatul b`iatului. Or, cînd scriam cîteva rînduri de proz`, uitam de la ce pornisem. |n drum spre editur`, priveam cu jind ma[inile de lux care m` stropeau cu ap` chiar [i cînd nu ploua. Visam s` am [i eu una la fel. Pe-a mea, un Tico vechi de 15 ani [i bu[it în dou` rînduri, o p`r`sisem pe locul de parcare, îi cre[tea iarb` sub ro]i [i ajunsese s`

72

semene c-un happening. Apartamentul nu sem`na c-un happening, era mic, înclinat, [i cu vedere spre bulevardul de unde r`zb`teau continuu zgomote ascu]ite [i se ridicau nori de praf pîn` la etajul meu, nu mai eram sigur care era, [i din cauza asta luam Pramistar, pentru îmbun`t`]irea circula]iei cerebrale, a mea încetinise, uneori se oprea, costa o gr`mad` de bani. Devenisem disperat, meschin, abscons. Am schimbat antidepresivul cu unul mai moderat [i-am încetat s` mai rîd, în schimb am început s` dorm vreo 14 ore pe zi.

M-a descoperit Marcel, un tîn`r om de afaceri. Mi-a citit prima carte într-un moment de criz` existen]ial` [i-a zis c`-s un mare scriitor.

A[a afirmaser` [i criticii literari, îns`-n urm` cu mul]i ani [i lumea uitase. Marcel avea leg`turi cu o sumedenie de oameni, de litere sau de partid, [i-n scurt timp m-a trimis într-un or`[el din Germania, s` citesc acolo ce scrisesem.

Am citit cu voce cavernoas` [i o min` suferind`, în fa]a unui public civilizat. Le-a pl`cut.

Un editor din Spania care nu [tiu ce c`uta în Germania mi-a propus pe loc un contract de traducere. Cei 600 de euro oferi]i erau man` cereasc`, urma în sfîr[it s`-mi pun din]ii. |mi lipseau trei de jos [i doi de sus, pe partea dreapt`, nu puteam vorbi cu gura deschis`, de surîs nici nu se punea problema, noroc c` n-aveam motive s` surîd. Copilul voia un PSP, [ase sute de lei, i-am spus c` n-am. Aproape niciodat` n-aveam, asta îl va înt`ri, m` gîndeam.

Marinela s-a isterizat [i-a zis c` trece via]a pe lîng` noi, cu toate c` deja trecuse, uite la colegul t`u de [coal` general`, mare ziarist, scriitor, a[a a spus, prezint` filme, are p`l`rie, tu

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE n-ai nici m`car o basc`, e[ti un pîrlit, un necunoscut, pe-`la îl [tie toat` lumea [i-i bogat, dar incoruptibil, am citit în VIP. Scoteam atunci teancul de vechi cronici literare [i-ncercam s`-i ar`t c` erau mul]i care m` socoteau un prozator foarte bun, [i ce dac`? întreba Marinela fulgerîndu-m` cu privirea. N-ai bani nici de ap` plat`. Asta recunosc c` m` atingea.

Marcel a reu[it s`-mi fac` rost de un alt contract, cu o editur` din Croa]ia, care voia s`-mi publice dou` povestiri, îmi d`deau 50 de euro. A urmat un contract cu o editur` american` pentru un singur text, 71 de dolari. Poate reu[eam s`-mi închid m`car un sfert din balcon, m-am gîndit, pentru c` depusesem cei 600 de euro la banc`, adio din]i. Abia izbuteam s` pl`tesc lumina, am renun]at la telefonul fix, `luia mobil al Marinelei i-a lipit ea masca de plastic cu Pic`tura, îns` cînd a-ncercat s` lipeasc` în acela[i mod [i adida[ii chineze[ti ai lui Maxim, n-a mai reu[it. A[a c` b`iatul s-a dus în continuare la [coal` cu adida[ii rup]i în bot.

Noroc cu cei cî]iva prieteni din str`in`tate

care ne trimiteau haine pentru copil, pe unele le-am vîndut ca s` pl`tim diverse facturi, în fond lui Maxim nici nu-i pl`cea [coala. Nu-i p`sa dac` ap`rea în h`inu]e prea scurte. |i pl`cea computerul – primit de la un prieten din Fran]a, cu tastatur` fran]uzeasc` [i capaculmonitor ]inîndu-se numai într-o balama, dar mergea bine, chiar f`r` Internetul la care a trebuit s` renun] la fel cum renun]asem la pachetul de canale TV, altfel r`mîneam restan]ier general.

De cînd ajunsesem s` dorm atît de mult, lucrurile se complicaser` [i mai tare, pentru c` nu aveam timp suficient ca s` redactez dou` c`r]i pe lun` [i, drept urmare, primeam bani mai pu]ini. Cum m` împrietenisem cu el, am încercat s`-l rog pe patron s`-mi m`reasc` salariul, dar mi-a r`spuns c` e criz`, poate la anu’. A fost fizician [i e deosebit de gras, a[a c-am presupus c` are dreptate. Cum cred c` are dreptate [i Marinela, fiindc`-[i p`streaz` înc` din]ii intac]i, de-aia m` [i sperie cînd îmi repro[eaz` ceva, mai ales noaptea. Cînd se ri-

colaje de Dan Stanciu

73

R~ZVAN PETRESCU (n. 1956) eseist, prozator, dramaturg. |ntre 1990 [i 1993 a fost redactor la revistele Cuvântul [i Amfiteatru, apoi la Editura Litera. A lucrat un an la Ministerul Culturii, ca referent de specialitate.

Din 1994 pîn` în 1997 a fost director al Editurii Allfa, Grupul Editorial All, apoi, pîn` în 2000, redactor-[ef al redac]iei de medicin` a aceluia[i grup editorial. Din 2004 pîn` în prezent este redactor la Editura Curtea Veche. A publicat urm`toarele volume: Gr`dina de var` (proz` scurt`), Cartea Româneasc`, 1989, premiul Funda]iei „Liviu Rebreanu“; Eclipsa (proz` scurt`), Cartea Româneasc`, 1993, premiul ora[ului Tîrgovi[te pentru cea mai bun` carte de proz` a anului; |ntr-o dup`-amiaz` de vineri (proz` scurt`), Cartea Româneasc`, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul Na]ional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bun` carte de proz` a anului [i premiul pentru proz` al Asocia]iei Scriitorilor din Bucure[ti; Foxtrot XX (jurnal [i publicistic`), Cartea Româneasc`, 2008, premiul pentru proz` pe anul 2008, acordat de Radio România Cultural. A publicat în urm`toarele antologii: Genera]ia ’80 în proza scurt` (Editura Paralela 45, 1998); volumul de proz` scurt` româneasc` The Phantom Church and Other Stories alc`tuit de Florin Manolescu.

Volumul Mici schimb`ri de atitudine, Editura Allfa, 2003 este o selec]ie (antologie) din întrega opera a scriitorului.

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE dic` brusc în capul oaselor, cu p`rul ei tuns scurt [i ochii fosforescen]i. Eu am p`rul lung, un prieten imaginar, [i strabism divergent.

N-am amant`, iar asta nu d` bine pentru un scriitor care vrea s` se lanseze în amurgul vie]ii. |ns` nu-mi puteam permite o amant` fiindc` tot ce i-a[ fi putut oferi ar fi fost o budinc` [i m-ar fi privit sfios, mai ales în zilele noastre cînd fetelor li se dau Mazde [i ceasuri cu diamante pe limbi. M` fr`mîntam. |ntr-o sear`,

74

bînd pu]in` ap` de la robinet ca s` fac economie, mi-a venit ideea s` încerc s`-l contactez pe Codru], marele om de cultur` care f`cuse celebri cî]iva scriitori – aveau acum burse în str`in`tate, st`teau prin vile ascunse în p`dure [i scriau mai frumos decît oricînd. Marcel mi-a înlesnit întrevederea. Cînd am intrat în biroul p`trat, mi-am expus motivele ce m` obligau s` cî[tig serios din scris [i, ca s` în]eleag` situa]ia, i-am ar`tat pantoful drept, care era plesnit. Se

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE pare c` n-am fost inspirat, maestrul era pasionat de înc`l]`minte, judeca oamenii dup` pantofi, m-a judecat [i pe mine [i m-a dat afar` cu un surîs onctuos. Din fericire, Marcel l-a convins apoi la telefon c` merit` s` m` ajute. S` intre în partid, a r`spuns maestrul. Ce partid? am întrebat nelini[tit, pentru c`-s sensibil la politic`, îmi face r`u. Cum ce partid, `la de guvern`mînt, mi-a r`spuns Marcel, u[or amuzat.

Mi-am dat pletele pe spate cu un fo[net. Dar poate nu e neap`rat necesar s` te faci membru, las`-m` vreo dou` zile s` vorbesc [i cu Mugurel. Mugurel e un alt mare om de cultur`, dar mai mic decît Codru]. Totu[i la fel de influent. Peste dou` zile m-a sunat secretara lui Codru]. Am ob]inut pentru dumneavoastr` postul de editorialist la ziar, mi-a spus cu o voce de zîn` impetuoas`. La ziar? aproape c-am ]ipat. Nu-i recomandabil s` ]ip, vocea mi se sub]iaz` [i nu mai atrag nici o zîn`. Da, la ziarul partidului, a încheiat ea conversa]ia [i am v`zut-o disp`rînd într-un nor de apeluri telefonice.

Asta era în urm` cu trei ani. La început a fost greu. Marinela mi-a stat al`turi în toate acele momente de cump`n` [i, de multe ori, îmi d`dea idei. Femeile au multe idei despre ordinea natural` a lucrurilor. Mi-a explicat c` ordinea lor natural` este acum dirijat` impecabil de Pre[edinte. M-am învoit a[adar s`-l descriu în culori naturale. Vii, calde, romantice. |n numai cîteva luni, mi-am dat seama c` este cu adev`rat un om bun, cinstit, singurul care-a condamnat comunismul [i a modernizat statul. |ntre timp, sub presiunea serviciilor secrete, maestrul Codru] reu[ise s` m` fac` rapid cunoscut marelui public – care-l asculta cu evlavie – comparîndu-m` cu Shakespeare. Imediat dup` ce-am citit asta, m-am uitat în oglind`. {i mi s-a p`rut c` da, sem`nam destul de mult cu Shakespeare, maestrul avea dreptate, drept urmare mi-am comandat un guler înalt. La care mi-am asortat un pa-

pion galben. Astfel echipat, m-am apucat s`-mi scriu articolele în versuri. Ini]ial am vrut s` le scriu în engleza veche, dar mi s-a spus c` publicul n-o mai în]elege de mult. Pe urm` am fost sf`tuit s` renun] [i la versuri, cu toate c` i-am explicat lui Gelu, un ofi]er al serviciilor secrete care ]inea leg`tura cu mine [i m` plimba noaptea prin ora[ cu un BMW negru, c` sînt specialist în poezia de dragoste, or, tocmai asta voiam s` fac, s`-mi ar`t iubirea din ce în ce mai acut` fa]` de Pre[edinte, nu e bine, mi-a spus el, lumea-i scîrbit` de poezie, tu scrie pe în]elesul tuturor, c` doar ai lucrat [i ca jurnalist. Cum r`m`sesem pe gînduri, mi-a dat ideea s`-i decredibilizez pe cei care vorbeau urît de [eful statului. Bun, m` pricepeam la a[a ceva. {i m-am înh`mat la pulverizarea indivizilor ce cîrteau împotriva Pre[edintelui, numai cusururi îi g`seau, îl porecleau Satana, zbierînd c` nu face nimic, p`i nu f`cea nimic vizibil pentru c` nu era l`sat de bandi]i, de politicieni, de Europa, dar în subteran se luase la trînt` cu to]i, am dezvoltat ideea pe dou` coloane, lîng` o poz` de-a Lui în care st`tea cu mîna strea[in` la ochi. Dup` trei articole de acest tip, a venit po[ta[ul [i mi-a adus zece mii de lei. Mi-am pus din]ii de jos. Implanturi. Tr`s`turile mi s-au înnobilat. {i a[a am ap`rut la televiziune, într-un fum albastru împr`[tiat de ni[te ]evi aliniate pe platou. Am vorbit pu]in despre literatur`, pentru c`-n aproape întreaga emisiune am fost ocupat s` demonstrez ce oameni uluitor de competen]i se g`sesc în partidul Pre[edintelui, de la prim-ministru pîn` la ultimul magnat, mi s-a spus c-am fost foarte conving`tor, dar s` încerc data viitoare s` nu-mi mai arunc pletele pe spate, cic` e-un gest feminin. {i asta-i nepl`cut pentru un sus]in`tor al Pre[edintelui, care e în primul rînd b`rbat. Am fost atît de am`rît, încît am vrut s` m` tund. Gelu a aflat – nu-n]eleg cum –, a intrat ca o furtun` în frizerie [i m-a smuls cu for]a de pe scaun.

75

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE |n urm`toarele luni am dezvoltat o strategie stabil`. Citeam diminea]a ziarele ostile, apoi scriam un articol furibund folosind [i cuvinte obscene în care îmi ar`tam dispre]ul fa]` de mercenarii pl`ti]i de trusturile de pres`; nu numai c` nu în]elegeau miza uria[` a Pre[edintelui, dar îl atacau f`r` nici o dovad`. Dovada – exclamam retoric [i triumf`tor – nu-i decît în mintea unor nemernici. Po[ta[ul î[i f`cuse obiceiul s`-mi aduc` plicuri tot mai umflate, nici nu se comparau cu nimicurile pe care le primeam alt`dat` ca drepturi de autor; semnam de primire [i-apoi le ar`tam Marinelei, care chi]`ia erotic a[a cum n-o mai f`cuse de ani de zile, de cînd mergeam la munte. |n curînd, i-am cump`rat lui Maxim un PSP, un iPod [i cinci perechi de adida[i. Asculta doar Metallica [i-[i snopea colegii în b`taie. O coleg` de redac]ie a vrut s`-mi devin` amant`.

Am refuzat-o politicos, era cu numai zece ani mai tîn`r` decît mine. Acum m` interesau studentele care înnebuniser` dup` ultima mea carte, o citeau pe furi[ la cursuri de geografie, prin parcuri, la masaj. Am fost pl`tit rege[te de editura lui Codru], am mai scris cîteva articole [i mi-am dat demisia de la editura mea. Patronul mi-a spus s` nu iau o decizie pripit` c` [i-a[a eram destul de debil fizic, dar nu mai avea rost s`-mi pierd timpul cu manuscrisele care-mi f`cuser` miopia s` avanseze, [i mi-am luat un tub de Viagra efervescent`. Nu a dat rezultatele promise în prospect, poate din cauz` c-am înghi]it mai multe pastile deodat` – am v`rsat direct pe covorul ar`besc al studentei de la Istorie care se dezbr`case pe-o muzic` principial`, îns` reputa]ia mi-a r`mas ne[tirbit`: i-am spus c` am o boal` misterioas` care m` face s` vomit. A-nceput s` plîng`, abia am reu[it s-o potolesc. A doua zi am scris cel mai bun editorial de pîn` atunci, în care deplîngeam lipsa de b`rb`]ie a gazetarilor înver[una]i s`-l def`imeze pe Pre[edinte, Omul care a îndr`znit s` atace toat` mafia politic`

76

deodat`. Seara, m-a sunat Gelu [i mi-a spus c` de-a doua zi voi avea la dispozi]ie o ma[in` cu [ofer. Ce marc`? am întrebat amabil – devenisem mai sigur pe mine, cum era [i firesc, doar eram cunoscut de toat` lumea, oamenii m` salutau pe strad`, unii m` scuipau, Marinela îmi cump`rase o p`l`rie conic`, nu mai lipsea decît s` recenzez filme, mai ales c` celor pornografice, la care m` uit, li se potrivesc teoriile asociative. Un Audi A6, a spus el. N-ai un Q7? am întrebat. Doar n-o s` mergi c-o ma[in` de teren, a replicat Gelu. Oamenii importan]i merg cu limuzina.

Dup` un an, au început s` curg` bursele în str`in`tate. |n sfîr[it mi se recuno[tea valoarea. {i nici nu mai eram depresiv. Mergeam în cîte-un ora[ lini[tit [i scriam c`r]i [i editoriale devastatoare. Apoi mi se propuneau contracte de traducere. Mare noroc c` scriu ca Shakespeare pentru c`, dac` n-a[ fi avut un vocabular atît de extins, mi-ar fi fost imposibil s` nu m` repet cînd scoteam în eviden]` meritele Pre[edintelui. Un om care n-a f`cut nici o gre[eal`. N-a gre[it cînd, dup` ani istovitori, a reu[it s` concentreze întreaga putere în mîinile sale, asta înseamn` libertatea. N-a gre[it nici cînd s-a contrazis pe teme de interes public – în realitate nu s-a contrazis [i tot timpul a fost vorba numai de binele ]`rii, nu sîntem pu]ini cei care-l în]elegem. Mi-a dat o vil` în Prim`verii, cu trei etaje. Acum îl în]eleg chiar [i mai bine. Drept pentru care mi-am cump`rat ochelari cu ram` de aur, ce-mi mascheaz` într-o oarecare m`sur` strabismul care-a devenit epic de cînd mi s-au rotunjit buzele. N-a gre[it nici cînd a afirmat c` nu-i treaba lui s` caute solu]ii de ie[ire din criz`, doar se [tie c` un pre[edinte are doar rolul de mediator. N-a lovit niciodat` un copil cu pumnii în stomac, a[a cum a p`rut c-o face într-un film trucat la un post de televiziune, am jurat to]i cu mîna pe Biblie c` n-a f`cut-o. E clar c` presa e inamicul mortal al democra]iei, chiar

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE dac` sînt destui tîmpi]i ce sus]in c` nu exist` democra]ie f`r` pres`. Ba exist`. Dar dup` doi ani, frustrarea care se acumulase perfid în mine a-nceput s` m` inunde. |mi doream din tot sufletul s` am o întrevedere cu El. Practic, nu mai voiam decît atît, toate celelalte dorin]e mi se îndepliniser`, închisesem [i balconul – nu mi-am vîndut vechiul apartament, l-am subînchiriat unor doamne din partid. Nu m` sunase niciodat`, nu-mi trimisese nici m`car o felicitare de ziua mea, un bile]el. M-am bucurat, ce-i drept, de o vizit` a prim-ministrului într-o vineri la prînz, Marinela tocmai g`tise ciulama.

Am mîncat împreun`, [eful guvernului a c`zut de pe scaun, am rîs, pe urm` n-am mai rîs pentru c` m-a sf`tuit s` r`mîn vigilent, Pre[edintele are înc` mul]i du[mani pe care va trebui s`-i nimicesc în ziar, [i mi-a promis multvisatul Audi Q7 pentru a doua zi. Acum a[ vrea un Porsche, am zîmbit eu curajos – de la Marinela am înv`]at c` trebuie s`-mi ap`r drepturile cu temeritate. Bine, dar nu po]i avea [ofer la o asemenea ma[in`, a zis el. Nu-i nimic, am r`spuns, o voi conduce singur. {i a[a am c`p`tat un Porsche verde, în care intru prin c`dere pentru c`-s foarte înalt, dar merg cu dou` sute pe or` pe autostrad` [i poli]ia nu m` opre[te – un dispozitiv instalat în bord îi avertizeaz` pe poli]i[ti c` nu au voie s`-mi fac` nici un semn. Odat` am c`lcat o pisic` – de fapt, am v`zut-o proiectat` prin aer drept într-un stîlp de înalt` tensiune, la anchet` serviciile secrete au stabilit c-a murit electrocutat`. Deatunci am renun]at îns` la Porsche, îl ]in în fa]a vilei unde-l spal` servitorul, [i am devenit proprietarul unui Jaguar XJ cu [ofer cu casc` de protec]ie.

Am avut [i cîteva nepl`ceri, ca orice om.

De pild`, to]i prietenii mei din str`in`tate au renun]at s`-mi mai scrie [i nu m` mai viziteaz` cînd trec prin Bucure[ti. M-a p`r`sit [i prietenul imaginar. M-am sim]it extrem de nefericit, nu mai aveam cui s`-mi împ`rt`[esc bucuriile

[i speran]ele, nici cu cine s` m` joc. Dar am trecut peste lucrurile astea strîngînd din din]i.

To]i erau ni[te oligofreni, ce s` priceap` din profunda viziune a Pre[edintelui asupra României adînci... Mi-am f`cut repede al]i prieteni, sînt mul]i oameni de partid care m` sun` s`-i ajut, s`-mi cear` sfatul, dar mai ales critici literari [i tineri scriitori pe care-i încurajez pentru c` [tiu c` nici unul nu scrie mai bine decît mine. Nu pot s` beau împreun` cu criticii pentru c` am colit`, îns` îi ascult cum m` admir` la cele mai scumpe restaurante unde-i duc. Sînt sinceri. Sînt sinceri [i cînd se îmbat`.

Unul dintre ei n-a fost sincer, [i am pus s` fie dat afar` de la revista unde lucra.

Sau `[tia care scriu cu ur` despre mine pe bloguri. Rata]i. Ce sens are s`-mi pun mintea cu nulit`]ile, cînd am fost în vizit` la cele mai mari universit`]i din lume, cînd am vorbit în fa]a a sute de cititori care m-au aplaudat minute-n [ir, cînd am fost primit de mini[trii Culturii atîtor ]`ri spre care zburam la clasa business. Mi-am povestit succesele pe blogul unde mi-am ata[at o poz` din care se vede c` fumez pip`. Nu fumez pip` decît la recep]ii, dineuri, ambasade, dar cititorii nu au de unde [ti. Ei trebuie s` [tie c` singurul lucru pe care-l au de f`cut este s`-l sus]in` pe Pre[edinte. |ntr-o fierbinte zi electoral`, mi-am îndemnat fanii pe blog s` ias`-n strad` [i s`-i ia la b`taie pe detractori. Nu i-au g`sit, [i i-au ciom`git pe unii care aveau barb` sau ochelari ieftini. E bine [i a[a. C` nu se mai potolesc odat`. E s`r`cie-n ]ar`? {i eu am fost s`rac. Dar cu enorm talent, h`rnicie [i devotament, m-am realizat.

Tr`im în cea mai corupt` ]ar` din Europa? |n primul rînd, nu-i adev`rat. |n al doilea, cine lupt` zi [i noapte, de unul singur, împotriva corup]iei? El. E haos în România? Minciuni ordinare, intoxic`ri, proba: beau cît` ap` plat` vreau. Economia e la p`mînt, spitalele sînt în com`, medicii pleac` în str`in`tate, înv`]`mîntul-i distrus, b`trînii mor de foame, apar gropi

77

D I L E M AT E C A l M A R T I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE în [osele? Numai neadev`ruri, [i oricum economi[tii sînt ni[te tîlhari, medicii gre[esc toate diagnosticele, profesorii sînt slab preg`ti]i, b`trînii, la fel, iar de [osele nu avem nevoie: avem nevoie de un lider adev`rat. Cred în el. Cred în el cu toat` t`ria. Nu pentru avantaje materiale, ci din inim`. {i sînt fericit c` m-am implicat în social, în politic, trup [i suflet. Ca s` lupt. Pentru c` exist` mul]i oameni r`suci]i pe meleagurile noastre. De-o josnicie teribil`. Invidia ruineaz` tot, iat` de ce-a ajuns România o ruin`. Dar, printre d`rîm`turi, mi-am dat seama c` ]ara asta nu m` merit`. Nu-l merit` nici pe Pre[edinte. Mai ales pe el. De-aceea trebuie anihilate celelalte partide. Construim un viitor pentru copiii no[tri. S`-l construim f`r` mil`. S` li se fac` dosare politicienilor, avoca]ilor, func]ionarilor. De fapt, s` li se fac` tuturor [i s` fie folosite împotriva oric`rui cet`]ean, pentru binele lui. De pild`, eu nici nu mai [tiu cî]i bani am în conturi, trebuie s`-l întreb pe Gelu, care se va uita în dosar. Dar, ca o viper`-n sîn, durerea c`

78

dup` atîtea eforturi înc` nu am fost chemat la Cotroceni, m` macin`. Cînd te gînde[ti cum l-am ajutat pe Pre[edinte în campanie, cît` for]` intelectual` am desf`[urat, ce patim`, ce artilerie, cum i-am f`cut de rîs pe contracandida]i, cum i-am desfiin]at de l-am uimit pîn` [i pe Codru], care m-a întrebat în [oapt`, lîng` un sex-shop, dac` nu cred totu[i c` exagerez.

Nici nu i-am r`spuns. Oamenii nu m` mai intereseaz`, am un singur idol. {i, cînd eram mai ab`tut, într-o emisiune televizat`, mi s-a comunicat în casc` s` m` prezint a doua zi la Palat. Am tremurat toat` noaptea de emo]ie, parc` eram Bulgakov a[teptînd s` sune telefonul, de Marinela ce s` spun, abia mai putea s` ]ipe. Dup` ce am intrat în cl`direa impun`toare, doi b`ie]i simpatici de la serviciile secrete m-au condus pe un coridor întunecat care d`dea într-o sal` imens`. Acolo, în fa]a presei, Pre[edintele mia zîmbit fioros, m-a ]intuit cu ochiul lui de sticl`, mi-a strîns mîna [i mi-a înfipt Stema României în rever. Am le[inat. n