Dilemateca44_low

100 PAGINI ● 7 LEI

ianuarie 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 44 ● ianuarie 2010

SCRIERI INTERVIU

●

ERNEST WICHNER

DOSAR

DILEMATECA

Marian Papahagi

AUTORI

●

LECTURI

SUMAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

PROFIL

INFO Bazar 10-11 3,14TECA 5-9

72-75 Tatiana Segal [i Lumini]a B`lan

Povestea unei traduceri de 20 de ani

DOSAR

ANCHET~

12-28 Marian Papahagi, Ra]iuni de a fi

76-83 de Marius Chivu

RECENZII

Partea favorit`/detestat` a corpului.

Prima serie: doamnele

32-38 Literatur`: Adriana Stan,

Codrin Liviu Cu]itaru, Gabriela Gl`van, Florin Irimia, {tefania Mihalache, Adina Dini]oiu, Alexandru Budac SF: Michael Haulic` 39 Critic` literar`: 40 Gabriela Gheorghi[or 41-45 Eseu: Bogdan Barbu, Alexandru Matei, Cosmin Borza, Florina Pîrjol, Octavian Buda 46 Filozofie: Alexander Baumgarten 47 Memorialistic`: Adrian Cioroianu Istorie: Bogdan Murgescu 48 49-50 Psihologie: Lena Ru[ti, Victor Popescu 51 Arte: Anca Oroveanu 52 Carte pentru copii: Adina Popescu

REPORTAJ 56-63 Nadine Vl`descu

Japonia – În }ara Oglinzilor – Kyoto (II)

Marian Papahagi (paginile 12-28)

LOCURI DE CITIT 84-85 Andreea Pietro[el

Ora[ul cite[te underground

MERIDIANE 88-90 Bogdan Alexandru St`nescu

Tatiana Segal (paginile 72-75)

Tîrgul de carte de la Guadalajara

FRAGMENTE 92-98 Vladimir Nabokov

Aici se vorbe[te ruse[te

RUBRICI 29 30 53 71 87 91

Cine ce cite[te: C`t`lin Sava Ioana Bot, C`r]i de plastic Sanda Ni]escu, Preparate din carte Ion Vianu, Portrete interioare Constantin Vic`, Tehnodrom Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan

Lumini]a B`lan (paginile 72-75)

INTERVIU 64-70 Ernest Wichner

„De la Homer la Shakespeare, de la Petrarca la Urmuz…“

3

Vladimir Nabokov (paginile 92-98)

EDITORIAL

Lecturi publice În seria de lament`ri „de ce nu e [i la noi ca la al]ii?“, s-a deplîns adesea, în ultimii 20 de ani, absen]a lecturilor publice. În Germania ele sînt o adev`rat` institu]ie: publicul pl`te[te pentru a vedea un scriitor citind cîteva pagini. {i în Marea Britanie exist` lecturi ori dezbateri publice la care se pl`te[te biletul de intrare (între 20-25 de lire) pentru a asista la discu]ii între oameni de cultur`. A încercat [i la noi ceva Uniunea Scriitorilor, repartizînd „de la centru“ lecturile publice propor]ional cu num`rul de membri din fiecare filial` [i solicitînd celor interesa]i „s` depun` o cerere“, plus o invita]ie din partea unei institu]ii „care e dispus` s` organizeze evenimentul cultural respectiv“, urmînd ca plata (200 de euro) s` se fac` – desigur – „pe baza unui dosar care s` dovedeasc` faptul c` lectura a avut loc (extrase din pres`, fotografii)“. Ve]i fi în]eles, probabil, c` dosarul este necesar pentru a preîntîmpina fraude din partea unor scriitori care, atra[i de „magia“ celor 200 de euro, ar fi putut s`-i cear` f`r` s` fi citit nimic în fa]a nim`nui. A[a încît – pentru ca vigilen]a s` fie sporit` – „dosarul va fi trimis la contabilitatea USR, cu avizul pre[edintelui filialei“. (Am g`sit aceste pre]ioase informa]ii într-un num`r mai vechi al

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici Corectur`: Ruxandra Mih`il`, M`d`lina {chiopu DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Rare[ Avram

4

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 revistei Ramuri, care reproduce decizia unei [edin]e a Comitetului Director, http://revistara muri.ro/index.php?id=378&editie=21&autor =). Nu [tiu cîte dintre cele 100 de lecturi publice „stabilite“ în [edin]` pentru 2008 au avut loc în 2008, iar în 2009 n-am mai auzit nimic de ele. Dar cred c` în felul acesta – l`sîndu-l pe bietul scriitor s` se ocupe singur de tot, iar apoi s` trimit` „probele“ la contabilitate – nu iese nimic bun, ba chiar se compromite ideea de lectur` public`. În schimb, atunci cînd locul este cunoscut (precum Muzeul }`ranului Român) [i cînd lecturile publice sînt plasate într-un proiect coerent, succesul e asigurat. „Povestitorii de la {osea“ adun` un public numeros. {i, tot acolo, Festivalul Interna]ional de Literatur` organizat de Oana Boca, Vasile Ernu [i Bogdan St`nescu a fost un eveniment absolut admirabil. Nu m` îndoiesc c`, [i în alte ora[e, prezen]a unor scriitori care s` citeasc` din c`r]ile lor [i s` r`spund` la întreb`rile cititorilor ar atrage publicul, dac` ar fi organizate cum trebuie. Dar trebuie r`bdare [i inteligen]`, nu „repartiz`ri de la centru“. {i, în orice caz, trebuie s` renun]`m la orice boare de compara]ie cu Germania. Acolo exist` o tradi]ie a lecturilor publice. Noi abia acum ne-o (re)construim.

■ Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 7, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la

0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

INFO

„…esco“ De[i intrat de aproape patru decenii în pleiada Academiei Franceze [i editat în Pléiade, Eugen Ionescu nu beneficiase – pîn` în anul centenar al na[terii sale –, nici în Fran]a, nici în România, de o biografie pe m`sura r`muroasei, paradoxalei sale existen]e. Iat` îns` c`, în 2009, André le Gall, scriitor francez [i reputat biograf consacrat prin studiile despre Pascal [i Corneille, compenseaz` în mod exemplar acest gol prin publicarea spectaculosului volum Ionesco (ap`rut acum cîteva luni la Flammarion). De fapt, o monografie – mai curînd decît o biografie – care, în cele 550 de pagini, reconstituie cu pasiune aventura existen]ial` a unui scriitor intrat în legend` înainte de a fi fost cu adev`rat cunoscut. În cadrul unui demers de factur` exhaustiv`, André le Gall pune pentru prima oar` fa]` în fa]` ansamblul operei literare [i ansamblul arhivei confesive – oferind tabloul unei proteice creativit`]i dominate de instinctul „transparen]ei“. Reflexul care îl face pe Ionescu s` se pun` cu disperare sub lup`, din adolescen]` pîn` la b`trîne]e, genereaz` de altfel, în viziunea exegetului, [i natura operei sale dramatice, care nu se poate înstr`ina de componenta autobiografic`, „în a[a m`sur` încît opera universal` ionescian` este, în esen]`, o lung` m`rturisire criptat` despre via]a grandioas` [i tragic` a lui Eugène Ionesco“. Potrivit unei perfecte coeren]e interioare, respingerea ini]ial` a artei dramatice (al c`rei transfer de identit`]i îi pare, în tinere]e, inadmisibil [i indecent) explic`, pe de o parte, tr`s`turile „teatrului eliberat“ inventat ulterior, dar [i consecventa autoreferen]ialitate, sub toate formele. O exteriorizare – spune le Gall – „care este în mod evident surs` de fericire, divertisment, s`rb`toare, prezen]` în miezul fiin]ei, r`spuns la angoas` [i risipire a angoasei“.

Precum orice monografie ce se respect`, studiul demonteaz` cli[eele – rezultate fie din încadrarea sumar` a lui Ionescu în zona reductiv` a absurdului, fie din tendin]ele de anexare

a posterit`]ii sale. Astfel, ampla sec]iune dedicat` perioadei române[ti, pe lîng` faptul c` reconstituie în detaliu fresca celor 17 ani de intense experien]e fondatoare (personale, culturale sau politice), dezv`luie în firescul curgerii sale una din cele mai nea[teptate fa]ete ale autorului anti-pieselor: apetitul religios, ba chiar nostalgia ascetic`. Lecturile teologice ale anilor ’30, contactele duhovnice[ti asidue, dar mai ales tr`irile mistice ajunse la grani]a ilumin`rii constituie începutul unei epopei l`untrice care va dura (dup` cum ne demonstreaz` André le Gall) – cu toate c`derile [i redres`rile ei – o via]` întreag`. Pe acest fundal, obsesia autenticit`]ii în practica scrisului de orice fel îl face pe Ionescu s` înceap`, tot acum, denun]area sistematic` a sfî[ietoarelor contradic]ii ce îl vor h`r]ui, dar [i inspira constant: între setea de absolut [i cea de notorietate; între sentimentul z`d`rniciei lume[ti [i nevoia de recunoa[tere social`; între pasiunea pentru adev`rul universal [i dependen]a de meschinul ego („Nici o pasiune, nici o obsesie, în afar` DE MINE. Eu care-mi sînt mie însumi gloria, fericirea, suferin]a, via]a, moartea.“).

De la tinere]ea de poet [i critic pîn` la senectutea de pictor [i desenator, traversînd apogeul dramaturgului, monografia semnat` de André le Gall reveleaz` monumentalul personaj din culisele unei mari personalit`]i. {i, implicit, metamorfoza de la ...escu la ...esco.

■ Marina Dumitrescu

5

INFO

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Bazar Milan Kundera – cet`]ean de onoare al ora[ului s`u natal Municipalitatea ora[ului ceh Brno a decis în unanimitate acordarea titlului de cet`]ean de onoare lui Milan Kundera (80 de ani), a anun]at agen]ia ceh` de [tiri CTK. Într-o scrisoare de mul]umire, Kundera l-a asigurat pe Roman Onderka, primarul ora[ului, c` va accepta onoarea.

Milan Kundera

Vladimir Nabokov

■ Manuscrisul lui Nabokov – curiozit`]i. Ultimul roman neterminat al lui Vladimir Nabokov, The Original of Laura, urma, în cazul mor]ii autorului, s` fie încredin]at fl`c`rilor. {i totu[i, cele 138 de fi[e scrise cu creionul ale unor fragmente din roman (în care e vorba, din nou, de rela]ia dintre o femeie foarte t\n`r` [i un b`rbat în v\rst`) i-au supravie]uit autorului, într-un seif elve]ian. De[i Dmitri Nabokov, fiul autorului, a v\ndut drepturile de publicare a romanului, cele 138 de fi[e, care urmau s` fie licitate la Christie’s, în New York, au fost retrase în ultimul moment de la v\nzare, din motive înc` neclare. Paginile edi]iei americane a ro-

Dilemateca v` recomand` ■ Mai întîi, un fel de elogiu adus de cartea pe hîrtie c`r]ii digitale: www.yo utube.com/watch?v=wnZr0wiG1Hg; apoi un manual de folosire a c`r]ii cu coperte pentru cei care nu mai [tiu s` citeasc` decît online: www.youtube. com/watch?v=pQHX-SjgQvQ. (Marius Chivu) ■ Noul volum semnat de Anca Mizumschi (cu intersti]ii critice de Iulian Costache [i comentariu grafic de Vasile Mure[an-Murivale), ap`rut recent

6

manului ap`rut în 2009 sînt deta[abile, astfel înc\t cititorul le poate aranja în ordinea pe care o prefer`; ceea ce, la edi]ia german` bilingv`, nu e posibil: paginile sînt legate clasic, pe st\nga se afl` textul englezesc, iar pe dreapta, traducerea german`. Puse cap la cap, cele 138 de fi[e ale romanului ar acoperi vreo 34 de pagini.

Dus` la bun sf\r[it, cartea ar fi urmat s` aib` 200 de pagini. Edi]ia incomplet` care tocmai a ap`rut are nu mai pu]in de 300 de pagini.

■ Compasul [i peni]a La Paris s-a desf`[urat la începutul lunii decembrie cea de-a [aptea edi]ie a Salonului de Carte Masonic`. Întîlnirea a avut loc la somptuosul Hotel al Marii Loje a Fran]ei, în arondismentul al XVII-lea. În program, colocvii pe teme precum „Violen]a împotriva femeilor“ [i „Proiectul enciclopedic, de la Iluminism la Internet“. Iar Marele Maestru Alain Noël Dubart a sus]inut o conferin]` despre „Spiritualitate pentru un nou umanism“.

Printre editurile invitate, s-au remarcat, conform relat`rilor din Le Figaro, Dervy, Verga [i Encyclopedia Universalis. Acela[i Le Figaro aminte[te, legat de Salonul de Carte Masonic`, de cea mai recent` carte a lui Dan Brown, Simbolul pierdut, în care e vorba tot de imaginarul masonic.

■

la Editura Humanitas – o invocare a prieteniei în jurul poeziei uneia dintre cele mai speciale poete din literatura noastr` de azi. Iat` o mostr`: „prietenii mei au pl`tit poezia / cu via]a lor / pielea lor a stat un timp / în fa]` la casa scînteii / ca pielea jupuit` a sfîntului sebastian / ucis pentru toate lucrurile / în care a crezut“. (Simona Sora) ■ Danilo Kisˇ, Cript` pentru Boris Davidovici. {apte capitole ale uneia [i aceleia[i istorii (traducere din limba s\rb` de Simeon L`z`reanu, cu o prefa]` impecabil` a Adrianei Babe]i,

Editura Polirom, 2009). S\nt [apte nuvele, [apte personaje supuse uneia [i aceleia[i „metode“: dac` Balzac, prin Comedia sa uman`, voia s` concureze cu Starea Civil`, Kisˇ ridic` fic]iunea literar` p\n` la a rivaliza cu o pagin` de istorie. To]i eroii lui s\nt iluziona]ii unei revolu]ii ale c`rei mecanisme \i zdrobesc f`r` mil`. Inven]ie [i adev`r.

Dup` 33 de ani de la apari]ie, parc` nici unul dintre cei la care te g\nde[ti imediat – Borges, Babel, Koestler, Malaparte – nu a mers at\t de departe [i exact \n fic]iunile non-fic]iunii. (Radu Cosa[u) ■

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

INFO tinc]ia“ cu umor. Cel care a ridicat premiul a fost agentul literar al scriitorului. Littell însu[i nu a f`cut nici un comentariu.

Bazar Patrimoniul UNESCO din România Între 4-9 decembrie 2009 a avut loc, la Madrid, în cadrul Tîrgului de Carte INTEGRA, prezentarea celor [apte albume publicate de editura ARTEC din Segovia [i dedicate patrimoniului UNESCO din România. Proiectul, subven]ionat de ICR, cuprinde urm`toarele subiecte: Delta Dun`rii de Radu Anton Roman (reeditat de C`t`lin C. Constantin); Sighi[oara de Ioana Pârvulescu; Biserici de lemn din Maramure[ de Teodor Baconsky; Biserici [i a[ez`ri fortificate din Transilvania de Emil Hurezeanu; M`n`stirea Horezu de Bogdan T`taru-Cazaban; M`n`stirile din Bucovina de Neagu Djuvara; Cet`]ile dacice din Mun]ii Or`[tiei de Simona Sora. Volumele, prefa]ate [i coordonate de Ioana Zlotescu, cu excelente fotografii [i cu o prezentare grafic` impecabil`, vor fi lansate [i în România, în ianuarie 2010.

■ (Înc` un) premiu pentru Jonathan Littell Jonathan Littell, autorul celebrului [i controversatului roman Binevoitoarele, distins cu Premiul Goncourt în 2006 [i devenit bestseller în mai multe ]`ri europene, a mai ob]inut un premiu. Revista Literary Review i-a oferit „premiul pentru cea mai proast` scen` de sex“.

Printre contracandida]ii s`i s-au num`rat Nick Cave, Amos Oz [i Philip Roth. Juriul a hot`rît, pîn` la urm`, c` cea mai proast` descriere a unei scene de sex îi apar]ine lui Littell; redac]ia revistei literare s-a referit la un pasaj al c`r]ii în care autorul descrie o scen` de amor în urm`torii termeni: „un [oc care mi-a golit capul precum o lingur` în interiorul unui ou fiert moale“.

Revista Literary Review noteaz` c` romanul lui Littell e „în parte, munca unui geniu“. Redac]ia [i-a exprimat speran]a c` autorul va primi „dis-

■ Un exemplar din prima edi]ie a c`r]ii de debut a lui Edgar Allan Poe, Tamerlane and Other Poems, a fost vîndut` la casa de licita]ii Christie’s din New York pentru suma record de 662.500 de dolari. Recordul precedent fusese stabilit de un alt exemplar al aceleia[i edi]ii vîndut la sfîr[itul anilor ’80 pentru suma de 250.000 de dolari. Volumul de poeme care însumeaz` 40 de pagini a fost publicat în 1827, pe cînd E.A. Poe abia se mutase la Boston pentru a deveni scriitor. Se pare c` tirajul volumului respectiv a fost de numai 50 de exemplare [i c`, pîn` ast`zi, s-au mai p`strat doar 12. Exemplarul vîndut cu suma record este p`tat [i tocit [i are crest`turi în forma literei V pe cant.

■ Peti]ie pentru c`r]ile electronice Mai multe edituri franceze, printre care Gallimard, Minuit [i Flammarion, solicit` guvernului s` adopte o hot`rîre prin care taxele percepute pe vînzarea c`r]ilor electronice s` fie reduse. Dincolo de portabilitate, unul dintre principalele motive ale succesului acestor instrumente e pre]ul accesibil. Demersul editorilor francezi vizeaz` s`-i fac` pe cititori „s` beneficieze de pe urma dematerializ`rii c`r]ii tradi]ionale“. „Sp`rgînd barierele tradi]ionale proprii circula]iei bunurilor materiale, cartea electronic` deschide pentru operele scrise oportunit`]i de publicare mai largi [i mai durabile decît în trecut.

Este o [ans` pentru noi to]i, autori, editori, cititori, librari [i distribuitori, astfel c` nu avem alt` dorin]` decît aceea de a permite unui num`r cît mai mare de persoane accesul la operele de [tiin]` [i imagina]ie“, se scrie în peti]ie. În Fran]a, TVA pentru c`r]i este de doar 5,5%. C`r]ile în format electronic nu beneficiaz` de nici un fel de facilit`]i fiscale, TVA ridicîndu-se la 19,6%. În opinia editorilor, acesta ar fi semnul unei anomalii care, în cele din urm`, va avea drept urmare o cre[tere a pirateriei pe Internet.

Peti]ia a fost postat` pe cel mai popular site de c`r]i în format electronic, ebooks-tva.org.

■

7

Jonathan Littell

Edgar Allan Poe

INFO

Bazar

José Emilio Pacheco

Herta Müller

Nicolae Manolescu

Un premiu pentru literatura mexican` Scriitorul mexican José Emilio Pacheco a primit recent Premiul Cervantes pe anul 2009 – cel mai important premiu acordat scriitorilor de limb` spaniol`, supranumit [i „Nobel-ul hispanic“ (\n valoare îns` de doar 125.000 de euro [i care fusese acordat, cu un an înainte, scriitorului catalan Juan Marsé). José Emilio Pacheco este un cunoscut poet, prozator, eseist [i traduc`tor, directorul suplimentului literar al Revistei Universit`]ii din Mexico. Premiat mai ales pentru volumele sale de poezie (El reposo del fuego, 1966; No me preguntes cómo pasa el tiempo, 1969; Desde entonces, 1980), dar [i pentru „contribu]ia la mo[tenirea literar` hispanic`“, Pacheco a declarat, la primirea prestigiosului premiu: „Vreau s` se în]eleag` bine c` este un premiu pentru întreaga literatur` mexican`, care nu prea iese în afara frontierelor noastre.

Mie, personal, acest an, în care am fost s`rb`torit pentru cei 70 de ani de via]`, mi-a adus mai ales mult` oboseal`“.

■ Discursul Hertei Müller Pe 7 decembrie, Herta Müller a ]inut, la Stockholm, discursul de primire a Premiul Nobel pentru Literatur`, intitulat Fiecare cuvînt [tie cîte ceva despre cercul vicios. Iat` concluzia acestui extraordinar text pe care sper`m s`-l citim curînd [i în române[te: „Obiectele nu [tiu mare lucru despre materialul din care sînt f`cute, gesturile nu cunosc sentimentele care le determin`, cuvintele nu cunosc gurile care le pronun]`. Pentru a fi siguri îns` de propria noastr` existen]`, avem nevoie de obiecte, de gesturi, de cuvinte. Cu cît ni se permite s` pronun]`m mai multe cuvinte cu atît sîntem mai liberi“.

■ Pofti]i în Book`t`rie A ap`rut Book`t`ria de texte [i imagini, o carte-manifest editat` la ini]iativa Clubului Ilustratorilor. Lamenta]iile acestei bresle s-au mai auzit, de data asta a ap`rut [i un proiect cît se poate de concret: aceast` carte pentru copii în care ei, ilustratorii,

8

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 sînt vedetele. Dup` golul l`sat de dispari]ia volumelor ilustrate pentru copii din anii ’80, Book`t`ria e un semn c` se poate continua o tradi]ie aparent pierdut`. Dou`zeci de ilustratori, pe cît de talenta]i pe atît de diferi]i în ceea ce prive[te stilul [i tehnicile, propun propria lor poveste (vizual`) pornind de la nara]iuni scrise de autori „mari“ (printre ei: Mircea C`rt`rescu, Simona Popescu, Grete Tartler, Doina Ru[ti, Ioana Nicolaie, Dan Lungu, T.O. Bobe, Elena Vl`d`reanu, Alina Darian). Unii dintre ei au fost invita]i în premier` s` scrie pove[ti pentru copii. Experimentul a reu[it: pove[tile sînt bune iar desenele parc` sar din paginile c`r]ii ca s`-i apuce pe cititori de nas! Book`t`ria este etapa final` a unui proiect coordonat de scriitorul Florin Bican (expozi]ia [i un atelier de crea]ie au avut loc în aceast` var`) [i este realizat` de Clubul Ilustratorilor [i Faber Studio.

■ Manolescu 70 Adev`rul e c` Nicolae Manolescu are 70 de ani doar în acte! Pe 27 noiembrie, cînd a împlinit venerabila [i incredibila vîrst` rotund`, la Tîrgul Gaudeamus s-a lansat un volum omagial în care au semnat oameni apropia]i, adic` unii dintre cei mai importan]i scriitori români de azi. În num`rul 47 al României literare sînt publicate cîteva dintre aceste texte, semnate de George B`l`i]`, Ioana Pârvulescu, Mircea C`rt`rescu, Vlad Zografi, Mircea Martin, Sorin Lavric, Radu Cosa[u, Livius Ciocârlie, Eugen Negrici. Cel mai surprinz`tor omagiu este, f`r` îndoial`, cel al criticului Eugen Negrici – „Cum am ajuns s`-l iubesc pe Nicolae Manolescu malgré tout [i malgré lui“. Iat` doar finalul, din cu totul alt registru decît cel t`iosironic pe care i-l cunoa[tem criticului: „Pe la versurile «Laisse-moi devenir / l’ombre de ton ombre / l’ombre de ta main / l’ombre de ton chien», inevitabilul s-a produs. Cînd încercam pe ultimele acorduri s`-mi [terg repede lacrimile, l-am v`zut pe critic cum se ridic` descump`nit [i vis`tor [i cum î[i trece iute muchia palmei peste ochii lui negri, «frumo[i [i inteligen]i», cum spunea, cu o blînd` ironie, Mircea Ciobanu, minunatul nostru prieten comun“. {i criticii plîng, nu doar pre[edin]ii...

■

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Bazar O revist` de art` A ap`rut un nou num`r al revistei bianuale de art` Ligeia, editat` la Paris. Acesta este intitulat Art d’avant-garde et identité culturelle [i e consacrat artei moderne [i contemporane din Europa de Est. Dedicat` [i anivers`rii a 20 de ani de la schimb`rile politice din Europa de Est, revista coeditat` de Magda Cârneci împreun` cu Carmen Popescu apare sub forma unui volum substan]ial, de 250 de pagini, cu ilustra]ii color [i alb-negru. Semneaz` eseuri [i studii în acest volum, între al]ii, Erwin Kessler, Carmen Popescu [i Magda Cârneci. Revista Ligeia se g`se[te la Centre Pompidou [i în toate libr`riile [i bibliotecile de art` din Fran]a.

INFO nici numai fic]iune, cu cîte ceva din amîndou`, [i deopotriv` extraordinar` prin modul în care ]ese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale“, scrie Nicolae Manolescu. La premiul Cartea Anului au mai fost nominalizate urm`toarele volume: N. Steinhardt [i paradoxurile libert`]ii de George Ardeleanu (Editura Humanitas), Orfeu în infern de Nicolae Breban (Editura Polirom), Probleme personale de Angela Marinescu (Editura Cartea Româneasc`) [i Medgidia, ora[ul de apoi de Cristian Teodorescu (Editura Cartea Româneasc`). Anul trecut, premiul i-a revenit lui Eugen Negrici, pentru Iluziile literaturii române.

■

■ Cea mai bun` carte a ultimilor 10 ani The New York Magazine a declarat romanul scriitorului dominicano-american Junot Diaz, Scurta [i minunata via]` a lui Oscar Wao, drept cea mai bun` carte a ultimilor 10 ani. Edi]ia în limba român` a c`r]ii (ap`rut` în traducerea Danielei Rogobete, în colec]ia „Biblioteca Polirom“) a fost publicat` la numai cinci luni dup` ce autorul a primit Premiului Pulitzer pentru Literatur`. Scurta [i minunata via]` a lui Oscar Wao este cea de-a doua carte a tîn`rului scriitor Junot Diaz, dup` volumul de povestiri Drown, întîmpinat de critici cu un entuziasm f`r` precedent [i distins cu PEN/Malamud Award.

■ Cartea anului Cartea [oaptelor de Varujan Vosganian a ob]inut premiul Cartea Anului 2009. |n valoare de 10.000 de lei, premiul este acordat de revista România literar`, cu sprijinul Funda]iei Anonimul. Juriul prezidat de Nicolae Manolescu a fost alc`tuit din Adriana Bittel, Alex {tef`nescu, Ioana Pârvulescu [i Gabriel Dimisianu. În Cartea {oaptelor, Vosganian scrie despre genocidul armean din 1915 [i despre dificila integrare a exila]ilor. E „o carte ie[it` din comun, nici numai memorialistic`,

9

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

3 ,1 4 T E C A

z` chiar o actri]` de filme porno printre modelele adolescentelor din România). Cu alte cuvinte, realitatea a cam b`tut realismul. S. G. ■ Andreea Marin B`nic` [i-a lansat cartea Pre]uie[te via]a, care con]ine pove[ti despre experien]ele sale în calitate de mam`, femeie [i om de televiziune. De[i titlul te duce mai degrab` cu gîndul la o campanie anti-droguri, mesajul c`r]ii e foarte clar – „Femeia trebuie s` lupte pentru propriile valori [i pentru drepturile sale“. Ca s` nu se lase mai prejos, Mihaela R`dulescu ne ofer` [i ea Ni[te r`spunsuri, o carte ce reune[te textele publicate în Elle [i în Jurnalul na]ional. S` în]elegem c`, mai nou, „vedetele“ autohtone au renun]at s` se mai bat` în emisiuni, fi]e, dezv`luiri [i au g`sit metode ceva mai intelectuale? A. P.

■ O mic` editur` francez` a preg`tit marele scoop al anului: un volum de memorii ale „Prin]ului Jean“, fiul pre[edintelui Nicolas Sarkozy. Evident, e vorba de o satir`, de ni[te memorii fictive. Jean Sarkozy nu e prea iubit: în 2009, t`ticul s`u l-a propus pentru [efia EPAD, institu]ia care administreaz` cel mai mare centru de afaceri din Fran]a, cartierul Défense din Paris. Prin]i[orul de-abia terminase facultatea cînd a candidat pentru func]ia de director general (ba [i pe aceea se pare c` a încheiat-o cu chiu, cu vai). Cartea e intitulat` Ma vie, mon œuvre, mon scooter (Via]a mea, opera mea, scuterul meu). Dac` despre via]` [i oper` se mai [tiu unele lucruri (presa n-a ratat nici un detaliu semnificativ), scuterul e un aspect cu totul ignorat. E [i un fel de whishful thinking: cam to]i francezii vor s` [i-l imagineze pe Prin]i[or c`lare pe un scooter, nu coborînd dintr-o limuzin` de [ef. M. M. ■ Dostoievski vede prostitu]ia ca pe un sacrificiu suprem f`cut de c`tre fata tîn`r` pentru a-[i între]ine familia. Realitatea de azi o transform` într-un fel de trend, o mod` cultural` [i un loc rîvnit de multe tinere (un sondaj plasea-

10

■ Dup` al doilea tur al preziden]ialelor din România, cîteva voci înfierbîntate au propus ca românii din afara grani]elor s` nu mai voteze, iar diaspora s` nu mai aib`, în general, nici un cuvînt de spus în treburile cet`]ii [i s` nu-[i mai spun` p`rerea – o argumenta]ie asem`n`toare cu cea de la începutul anilor ’90. Din punct de vedere cultural, ar trebui astfel s`-i reducem la t`cere – post-mortem, în unele cazuri – [i pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Brâncu[i, Herta Müller, George Emil Palade [i pe mul]i, mul]i al]ii. Abia atunci, ra]iunea neao[` va triumfa. M. {.

■ Ce conteaz` c` nu avem studii de pia]` despre cititorii români [i c` jongl`m cu cifre aproximative cînd vine vorba despre pia]a de carte, tr`iasc` Asocia]ia Editorilor din România (AER) [i, mai ales, Federa]ia Editorilor [i Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), cea fondat` de alte patru asocia]ii: Uniunea Editorilor din România (UER, fosta Asocia]ie a Editorilor Profesioni[ti din România, AEPC), Asocia]ia Publica]iilor Literare [i Editorilor din România (APLER), Societatea Editorilor din România (SER) [i Patronatul AGORA al Societ`]ilor pentru Difuzarea Tip`riturilor [i a altor Bunuri Culturale din România. N-ar fi loc [i pentru o Lig` Profesionist` a Editorilor din România?! M. C.

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

■ Din Evenimentul zilei, la 6 decembrie: „Oamenii de [tiin]` bulgari apropia]i ai Guvernului (nu v`d leg`tura – n.m.) spun c` mar]ienii s\nt deja printre noi. (Care noi? – n.m.)

Directorul Institutului de Cercet`ri Spa]iale al Academiei Bulgare a confirmat c` extratere[trii r`spund \n prezent unei serii de 30 de \ntreb`ri, fiind foarte critici \n ceea ce prive[te protec]ia mediului“. {i nu se g`se[te nimeni s`-i \ntrebe de ce nu trec Dun`rea [i ce c`uta extraterestrul \n Bulgaria? R. C.

furie [i anatem`: „Am fost foarte tentat s` fac un gest auctorial de gra]ie [i laud` spre ultima pereche de ochi… care va examina aceast` carte, aceast` pagin`, acest rînd. Dar logica a dat n`val` peste mine: ultimul cititor, prin defini]ie, nu va recomanda cartea nim`nui. Nemernicul!

Construc]ia nu rezist`, a[a-i? Preferi toate scrierile acelea banale, care fac ravagii în secolul t`u superficial…? Eram pe cale s`-]i deplîng dispari]ia, dar mi-a trecut repede. Nu vei recomanda cartea mea nim`nui?… Înseamn` c` nu m` meri]i. Haide, du-te pe pustii, [i mori! Da, tu“. Eu, cu citatul `sta, tocmai am ie[it din discu]ie. C. C.

■ (Avertisment: rog persoanele sensibile s` treac` peste acest text, unde apar cuvinte care le-ar putea ofensa ochi[orii.) Un buchet de titluri mai aparte, din vasta produc]ie de titluri anglo-saxone aflate la v\nzare pe amazon.com: Hiroyuki Nishigaki, Cum po]i spune adio depresiei cu 100 de contrac]ii ale anusului \n fiecare zi, Douglas Davies [i Alastair Shaw, Reutilizarea vechilor morminte, Victor T. Cheney, Castrarea. Avantaje [i dezavantaje, Don Cangelosi [i Joseph Delli Carpini, Italiana f`r` cuvinte, Dale Power [i Jeffrey B. Snyder, Cum s`-]i Faci Singur Sicriul. O Carte pentru T\mplarii care Vor s` fie |ngropa]i \n Munca Lor, Susan Signe Morrison, Excrementul \n Evul Mediu t\rziu. Murd`ria sacr` [i fecopoetica lui Chaucer, Kendall Crolius [i Anne Montgomery, Tricotajele din P`r de C\ine. Un Pulover de la un C\ine pe care \l Cuno[ti [i \l Iube[ti este mai Bun dec\t Unul de la o Oaie pe care Nu o vei |nt\lni Niciodat`, Reepah Gud Wan, Calea Zen a b`[inii, Claude [i Irene Neuffer, Corecta pronun]ie gre[it` a unor nume din Carolina de Sud, Brian Piddock, Cum s` scrii o carte despre cum se scrie o carte, Kathleen Meyer, Cum s` te caci \n p`dure (best-seller interna]ional, peste un milion de exemplare v\ndute). D. S.

■ Se [tie, Premiul Planeta (acordat în Spania pentru roman) este, de mul]i ani, mai degrab` un avertisment s` nu dai banii pe respectiva carte. Anul acesta, scriitoarea Ángeles Caso a primit, pentru romanul cam dezlînat [i cam anacronic (zice critica din Peninsul`, care iart` cam orice în afar` de plictis) Contra el viento. Mai bine s-ar fi numit Con el viento… S. S. ■ De Cr`ciun se pot oferi, printre altele, c`r]i de colinde personalizate. Colindele sînt acelea[i, dar dedica]ia c`tre ferici]ii care o primesc nu e, ca alt`dat`, neglijent scris` de mîn`.

Ci tip`rit`. {i cu un accent special pe ideea, sacru-respectuoas`, pare-se, de veghe… Ea poate suna cam a[a: „25 decembrie 2009. Dedicat` iubi]ilor no[tri prieteni… cu mult` dragoste din partea… Îngerii din ceruri s` v` vegheze pa[ii [i voi doi s` veghea]i [i s` ave]i grij` unul de cel`lalt, s` v` iubi]i [i fiecare zi s` v` fie o s`rb`toare…“ (www.cadouridedragoste.ro). I. P.

■ Julian Barnes (în Nimicul de temut) are o certitudine: „La timpul s`u, între acum [i sfîr[itul planetei, peste [ase miliarde de ani, fiecare scriitor î[i va avea ultimul cititor“. Apoi conchide: „{i eu voi avea ultimul meu cititor“. Apoi d` s` se înduio[eze: „Ultimul meu cititor: exist` tenta]ia s` m` aplec asupra lui, sau asupra ei, cu sentimentalism“. Apoi se r`zgînde[te, trecînd la

11

Marian Papahagi, Ra]iuni de a fi

Fragmente dintr-un jurnal inedit Evoc`ri de

Bruno Mazzoni Victor Ieronim Stoichi]` Ioana Bot Gabriella Molcsan Mircea Vasilescu

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

DOSAR

Într-un extraordinar interviu realizat în 1994 de Marta Petreu cu Marian Papahagi, c`rturarul clujean vorbea despre propria voca]ie de întemeietor de institu]ii, dar mai ales despre p`catele române[ti care mineaz` de secole orice ini]iativ`: „...nep`sarea cu care abandon`m, întrerupte la jum`tate, lucr`ri începute, incuria, lipsa de memorie, elanul cu care începem azi o mie de lucruri [i incon[tien]a infantil` cu care le l`s`m a doua zi s` cad` în paragin` [i uitare, lipsa de continuitate cu noi în[ine, apetitul pentru tr`nc`neal`, pentru mari planuri, sortite s` nu fie niciodat` duse pîn` la cap`t m` îmboln`vesc de-a dreptul“. Profesorul, criticul literar, italienistul Marian Papahagi a f`cut, în cei 50 de ani de via]`, mai mult decît genera]ii întregi de umani[ti. I-a marcat, vizibil [i recognoscibil, pe to]i cei care l-au cunoscut [i a l`sat – dup` o via]` prea scurt` [i plin` de proiecte – c`r]i fundamentale ce ar trebui, ast`zi, reeditate. Pe 18 ianuarie 2010 se împlinesc 11 ani de cînd Marian Papahagi nu mai este. Evoc`rile cîtorva dintre apropia]ii s`i, al`turi de un inedit jurnal scris la doar 21 de ani (sub semnul unei urgen]e anxioase, dar cu acea bucurie [i acea solaritate proprii marelui profesor) contureaz`, în acest dosar al Dilematecii, portretul unui maestru indirect (c`ci te punea la lucru f`r` s`-]i dai seama) a c`rui lips` o sim]im azi to]i cei care l-am cunoscut. S.S.

13

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Fragmente dintr-un jurnal inedit Despre somn 26 decembrie 19691

1

Pagini recuperate dintr-un jurnal italian inedit scris pe foi independente, poate ceva mai lung decît cele cîteva file reg`site (n. Marian Papahagi, 27 decembrie 1995).

Marian Papahagi a tr`it la Roma între 1968-1973, ca student la Universitatea La Sapienza

Încep, destul de tîrziu, un jurnal pe care a[ vrea s`-l ]in cu regularitate de-acum înainte.

Ce fraz` stupid`! {i de cîte ori n-am scris-o [i rescris-o în atîtea începuturi de jurnale pe care apoi nu le-am mai continuat. De data asta, cine [tie, voi reu[i. De ce-o fac oare? Poate pentru c` reminiscen]e literare m` îndeamn`.

Nu c` a[ avea spiritul de observa]ire al lui Pepys, dar e oricum tentant s` te urm`re[ti zilnic, s`-]i însemni ideile, fie ele [i disparate. În fond, Montaigne nu f`cuse altceva [i a ajuns celebru!!!

Doamne fere[te îns` de asemenea cit`ri, pentru c` ar putea trezi suspiciune [i a[ putea fi b`nuit de un orgoliu prin nimic justificat. Ceea ce e ciudat este c` nu izbutesc s` fiu cu des`vîr[ire sincer cînd scriu. Ca orice însemn`ri, cele de fa]` sînt destinate s` m` aib` unic lector. {i totu[i, parc` m` îndeamn` ceva s` scriu ca pentru un viitor public.

Ce-ar fi s`-mi aleg pentru fiecare sear` cîte o dizerta]ie? În fond sînt grozav de bucuros: pot s` scriu cît vreau [i despre ce vreau, f`r` a da socoteal` nim`nui. Azi a[ vrea s` vorbesc despre somn. Nu pentru c` e tîrziu. Nici pentru c` printr-o asocia]ie simpl` somnul presupune vise.

(De ce naiba trebuie s` m` tot justific: doar am dreptul s`-mi aleg un subiect f`r` a-i tot motiva alegerea.) Azi am dormit toat` ziua, e acesta declan[atorul. Aparent somnul e doar un semn al lenii. Poate. Cred îns` c` e mai degrab` r`gazul pe care ]i-l iei atunci cînd nu po]i s` te hot`r`[ti pentru nimic. Este manifestarea impasului alegerii. Sau lipsa alegerii. Dac` stau s` m` gîndesc, sînt în acela[i timp foarte gol [i foarte plin.

Simt c` pot s` fac enorm de mult, vreau s` fac, [i totu[i dorm tocmai pentru c` nu m` pot hot`rî. Sînt [i eu închis într-o camer` ca personajele lui Buñuel în filmul s`u Îngerul exterminator: ceva îmi împiedic` ie[irea. N-ar mai r`mîne la acest punct decît Îngerul Domnului, pe

14

care îns` l-a[ vedea salvator [i fecund`tor al spiritului. Aici cred c` ar trebui s` fac o observa]ie moral`: în imposibila distinc]ie între bine [i r`u (disparat îmi vin în minte marchizul de Sade [i Sartre cu Le Diable et le bon Dieu), acest înger al extermin`rii înf`]i[eaz` compromisul, duplicitatea de aspect a fiec`reia din fantasmele, pip`ibile sau nu, care ne populeaz` imagina]ia [i existen]a. Iat` dar c` am putea s` facem acum invers decît au f`cut romanticii care l-au schimbat esen]ial pe Lucifer, schimbîndu-i adjectivele: din diavol în înger c`zut, [i anume s` transform`m simbolul îngerului pedepsitor în cel al Diavolului care prin apari]ia sa ne pune în fa]` o oglind` [i ne pune s` fim a[a cum l`untrul nostru, nes`pat [i nepoleit cu convenien]e, ne arat`. Ce film crud, totu[i! Sîntem ni[te animale.

Totu[i nu asta m` sperie. În definitiv am putea s-o lu`m drept bun` [i s` tr`im lini[ti]i mai departe. Cum s` evit`m transpunerea în animale (nu neap`rat rinoceri), aici e problema. Sau, în general, cum s` evit`m transformarea? Orice transformare este o înstr`inare a unei bune buc`]i din tine fa]` de tine însu]i într-un moment precedent. Criza e aici, în m`cinarea dintre dorin]a de a te duce, înstr`ina, [i neputin]a de-a te întoarce, dezînstr`ina. Somnul poate s` dea aici cheia. De la Baroc [i Rena[tere încoace am înv`]at c` via]a e vis. Prefer s-o aud de la Shakespeare, e mult mai crud-modern, decît de la Calderón. Pentru c` acela[i Shakespeare a mai schimbat el lucrurile pe ici, pe colo, tulburînd apele: lumea e teatru (ce pesimism!), dar teatrul (The Globe) e o lume, o scen` a[ezat` în centrul universului. Adic` în jurul meu se învîrte[te soarele. Copernic [i Ptolemeu la un loc. {i-atunci acela[i Shakespeare ar fi putut s` spun` c` visul e via]` [i-ar fi rotit mai devreme cu cîteva secole àcele ceasului literaturii. Bine c` au f`cut-o poe]ii, de la ultimul romantism la onirici.

Somnul e via]`, aici e marea descoperire. E via]` poten]ial`, mai vast` decît via]a îns`[i. }ine în pîntece toate posibilit`]ile, are toate cheile. Ra-

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

DOSAR

caut` consensul, provocarea convingerii, generalizarea unui punct de vedere, ale c`rui prime suporturi, oricît efort de obiectivare ar Cred într-o critic` personal`, implicînd fi f`cut criticul, erau intens subiective. A exprifiin]a celui care o practic`, deschis` totoda- ma ceva, exprimîndu-te, înseamn` a face crit` spre nou [i nedispus` ca, din anumite pre- tic`.

(Interviu realizat de Nicolae B`ciu], judec`]i de ordin pragmatic, s`-[i închid` ac9 noiembrie 1985) cesul la contribu]iile altora. Mai cred, în fine, în dreptul de a renun]a la anumite concep]ii Sînt, în primul rînd, un om a c`rui princi[i de a avea altele, dac` medita]ia criticului pal` obsesie este aceea a sincerit`]ii: a lui pretinde acest lucru, într-o critic` în]eleas` fa]` de ceilal]i, a celorlal]i fa]` de el. Sînt, altdeci în acela[i timp ca exerci]iu al libert`]ii (c`ci nimic nu poate obliga la scris) [i al fel, un om ca to]i oamenii, care iube[te via]a, rigorii (nu se poate scrie decît din convin- î[i iube[te familia [i, bineîn]eles, î[i iube[te gere, nu se poate face critic` în afara textului profesia. Care este acea profesie? Ar fi mai simplu s` spun „obiectul interesului“: iar oliterar).

(Interviu realizat de Nicolae Rotund, biectul interesului meu a fost întotdeauna, septembrie 1982) este [i va r`mîne, cred, întotdeauna literatura. N-am izbutit niciodat` s` g`sesc altceva M` irit` prostia, lenea, minciuna, lipsa mai demn de aten]ie, de[i m-au preocupat de franche]e, bîrfele [i a[a mai departe: dar multe lucruri.

Gestul de a te proclama discipolul cuiva pe cine nu-l irit` toate acestea? A[adar, m` pe care-l recuno[ti ca maestru poate fi adeirit` cel mai mult s` mi se spun` ce s` fac, sea nu un act de modestie, ci unul de orgoce s`-mi plac`, ce s` nu-mi plac`. În via]` liu. În sensul strict al termenilor, nu-mi recuca [i în literatur`.

Critica nu poate fi în]eleas` în afara unor nosc nici un maestru în nimic: [i aceasta pencontinue revizuiri: ea este revizuire [i verifi- tru a nu face r`spunz`tor pe nimeni pentru care permanent` a valabilit`]ii unor puncte nereu[itele mele.

(Interviu realizat de Mikó Ervin, Cluj, 1988) de vedere anterior exprimate, de c`tre al]ii sau de tine însu]i. E, oricum, stupid s` fii conCît despre voca]ie, nu v`d cum ar fi o opsecvent cu tine în dauna adev`rului! Dar, s` ]iune: cînd e adev`rat` e o chemare (e ceea ne în]elegem: e vorba de opinii, nu de principii sau de ceea ce formeaz` o convingere ce spune acest cuvînt) irepresibil`, nu atît un mod de a alege, cît unul prin care e[ti ales de înr`d`cinat` în chiar fiin]a ta.

Critica e, pîn` la un punct, o afacere de ceva care te atrage nest`vilit. Voca]ia îngust, o manifestare a unei preferin]e, ea im- seamn` mai degrab` dorin]`, pasiune; op]iuplic` deci persoana celui ce „critic`“ în ceea nea, chiar cînd pare determinat` de anumite ce are el mai autentic [i mai specific. Exclusi- înclina]ii, presupune în mai mare m`sur` juvismul criticii provine din aceast` angajare decata, reflec]ia. Ce altceva ne-ar putea apersonal` a criticului în interpretarea [i ju- duce spre literatur` decît un soi cu totul aparte decata sa; dar în acela[i timp aceast` m`r- de iubire, de care, odat` cuprin[i, nu mai puginire, aceast` închidere între limitele pro- tem sc`pa, împotriva oric`rei ra]iuni? priului gust, ale forma]iei, mentalit`]ii, intere(Interviu realizat de Angela Marinescu, selor (intelectuale, desigur) [i a[a mai deparpublicat în Vatra, ianuarie 1997) te este sortit` unei comunic`ri, de unde reconversiunea „închiderii“ într-o deschidere ce

Ra]iuni de a fi

15

■ Marian Papahagi (14 oct. 1948 – 18 ian. 1999), profesor, critic [i teoretician literar, eseist, traduc`tor [i editor. Dup` studii filologice la Cluj (sec]ia român`italian`), cî[tig` o burs` na]ional` la Facultatea de Litere [i Filozofie din Roma (1968-1972), sec]ia limbi [i literaturi romanice, ob]inînd licen]a cu teza Aspetti blasfemi nella poesia lirica romanza delle origini, coordonat` de profesorul Aurelio Roncaglia. Revenit în ]ar`, î[i sus]ine doctoratul în filologie la Universitatea din Bucure[ti, cu teza Intelectualitate [i laicitate în poezia liric` italian` din secolul al XIII-lea (1985).

Pred` cursuri [i seminarii de literatur` italian`, filologie romanic` [i limb` portughez` la Facultatea de Litere din Cluj. Ca prorector al Universit`]ii „Babe[-Bolyai“ [i secretar de stat în Ministerul Înv`]`mîntului, se implic` decisiv în definirea unui concept modern de autonomie universitar`. A coordonat numeroase proiecte, a sus]inut conferin]e [i comunic`ri în Italia, Belgia, Fran]a, Danemarca, Suedia, a fost visiting professor la Universitatea „Sapienza“ din Roma [i la Copenhaga, iar din toamna anului 1997 a fost numit director la Accademia di Romania din Roma.

Marian Papahagi este membru fondator (împreun` cu Ion Pop [i Ion Vartic) al cenaclului [i al revistei Echinox (1968) [i director al Editurii Echinox (1990), întemeietor [i director al Centrului de Analiza Textului de la Facultatea de Litere din Cluj, fondator al revistei Studi italo-romeni, ini]iator [i coordonator al Enciclopediei rela]iilor culturale româno-italiene, coordonator (în colaborare cu Mircea Zaciu [i Aurel Sasu) al Dic]ionarului scriitorilor români (I-IV, 1995-2002).

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

]ionament à la Hagi Tudose, totu[i: dac` ai primit banii [i te-ai gîndit ce po]i lua cu ei, ce rost are s`-]i mai pui gîndul în practic`? Deci dou` înv`]`minte: via]a din via]` e mai pu]in ca via]a din vis. {i-a doua: necesitatea fanteziei pentru a putea visa. Hai s` înlocuim termenii. În via]` (care e vis, apud Calderón) ai nevoie de fantezie pentru a putea s` te transformi în vis (care e via]`, dup` cele ce-am zis mai înainte). Adic`, f`cînd sumele [i eliminînd termenii de acela[i fel, una [i alta sînt una [i alta. Aici e triste]ea: unii au [tiut s` aleag` lucrurile [i s` fie de-o parte sau de alta. Eu voi fi întotdeauna de amîndou`.

Boal` regeasc` asta, blestemul lui Socrate, pe care însu[i creierul lui bolnav (sau prea s`n`tos, extremele se ating) îl îndemna s` fie contra lui însu[i. Lucrurile nu sînt limpede delimitate, a[a c`, de fapt, nici somnul nu e salvare. E o ezitare de partea cealalt` [i e bine s` fie doar atît pentru c` altminteri descoperi c` [i partea cealalt` e tot aici [i c` stai în acela[i timp în dou` b`rci ce plutesc pe aceea[i ap`.

Tot ce-am scris pîn` aici m` prive[te prea pu]in. Fragmentul de mai sus are tot ce-i trebuie pentru a fi plictisitor [i nesincer: de la aluziile literare la sofistic`. Cred c` cel mai bine ar fi s` m` culc (sînt orele 12.35 noaptea). Poate c` mîine plec la Floren]a cu autostopul. A[ avea [i n-a[ avea chef. Parc` ar fi mai bine s` r`mîn la Roma [i s` încerc s` pun ceva pe hîrtie. De m` va l`sa somnul [i apatia asta nemaipomenit`.

Nici nu [tiu cum de m-am apucat de jurnalul `sta: e totu[i un lucru pe care încep s`-l fac [i totdeauna cel mai greu e începutul.

frunz`rit doar. Am citit îns` nes`]ios povestea lui Z. Stancu, {atra. Nu e o carte grozav`, îns` prozatorul `sta are un anume talent elementar de a povesti [i de a îns`ila o nara]iune. Pîn` la urm`, dac` anecdoticul n-ar cople[i, cartea ar putea s` aib` un sens frumos: o comunitate de oameni, reprezentînd omenirea, trece prin toate încerc`rile care o pot atinge, pentru a-[i reg`si apoi, împu]inat`, salvarea. Mai salt` o idee: cît` vreme legea (în carte Him) nu moare, totul poate fi împlinit. Salvarea (dup` moartea acestuia) nu se poate g`si decît prin restabilirea legii (fiii s`i). Aceast` ultim` idee e îns` expediat` prea brusc la sfîr[it.

Cartea lui Th. Mann e un Bildungsroman care se folose[te de tertipul jurnalului pentru a se actualiza. Ce mare scriitor, [i totu[i cît e de germanic-pedant, plicticos chiar, cu morala lui îngrijit`. Cartea îmi place foarte mult, o s`-mi notez impresiile mai pe urm`, dup` ce-o termin. Din Mann am citit deja cîte ceva (Moartea la Vene]ia, erau [i Tonio Kröger, Doktor Faustus, Casa Buddenbrook [i pare-mi-se înc` ceva) ca s`-mi pot face o idee.

Kafka m` nedumire[te ca de obicei. F`r` sfial` am impresia c` toate c`r]ile sale erau o transcriere direct`, imediat` a evenimentului (în]eleg prin eveniment tot ceea ce, de natur` fizic`, psihic` etc., se poate întîmpla sau prin care poate trece un om în via]`). Aici e secretul marilor c`r]i: pornesc din ocazional (Goethe) [i tocmai sîmburele prea concret al genezei lor le face pasibile de atîtea sensuri. Metamorfoza e gestul paranoic al sentimentului de persecu]ie încercat de Franz Kafka în familie. Dincolo de asta îns`, sensurile se prind greu [i complicat.

Mecanismul absurdului kafkian, ca [i al oric`rui absurd e foarte simplu: un singur element diversionist de la normal (transformarea lui Gregor Samsa) [i apoi efortul (din partea scriitorului) de a situa totul în cel mai atroce context normal. Arta absurdului e una a incompatibilit`]ii redus` la compatibilitate.

Prin Istoria... lui Iorga m-am uitat doar.

Drept s` spun, nu prea am încredere în acest colos de erudi]ie. Curiozitatea m` va împinge poate s`-i citesc lucrarea, pe care o b`nuiesc totu[i p`truns` de oarecare interes.

Lecturi 27 decembrie 1969 Am recitit ast`zi însemn`rile de azi-noapte [i mi s-au p`rut false. M`rturisesc un sentiment de nemul]umire pe care l-am încercat gîndindu-m` c` a[ putea s` rup oricînd scrierea asta [i s-o arunc.

Zilele încep s` semene foarte mult unele cu altele. Am citit toat` ziua. Am pe mas` deschise mai multe c`r]i: Confesiunile lui Felix Krull de Th. Mann, Povestirile lui Kafka, volumul întîi al Istoriei literaturilor romanice de Iorga. Le-am

16

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

DOSAR De la st\nga la dreapta: Dinu Fl`mând, Mircea Florin {andru, Marian Papahagi, Horia B`descu, Liliana Ursu, Eugen Uricaru, 1985

{apte defini]ii ale Echinox-ului Dumneavoastr` a]i fost „botez`torul“ Echinox-ului. La aniversarea a 25 de ani de la apari]ia revistei a]i dat nu mai pu]in de [apte defini]ii ale Echinox-ului, cîte una pentru fiecare zi a s`pt`mînii Facerii.

Improviza]i, v` rog, 15 defini]ii, cîte una pentru fiecare din cei 15 ani cît l-a]i f`cut.

Am fost unul din ini]iatorii Echinox-ului, dar de atunci a trecut o via]` de om: azimîine vor ajunge în redac]ie fiii no[tri ([i nu e o simpl` metafor`, ci chiar realitatea). Cred de aceea c` [i defini]iile mele sînt oarecum dep`[ite, în acord, desigur, cu statutul meu de veteran echinoxist. Iat`-le totu[i (cu inevitabila lor not` subiectiv`): Echinox a fost mai întîi o speran]` (1), a devenit apoi un exemplu despre faptul c` o conjunctur` (fie ea politic` ori de alt fel), oricît de nefavorabil`, nu poate fi o scuz` pentru lipsa de ini]iativ` în cultur` (2), un atelier literar – [i nu numai literar (3), o [coal` „în aer liber“, lipsit` de programe [i înlesnind, de aceea, o experien]` benefic` a pluralit`]ii (4), o exersare zilnic`, la fel de necesar`, a unei cordialit`]i neaflate în contradic]ie cu spiritul critic

(5), un spa]iu pentru toleran]` [i colaborare interetnic` (6), un exerci]iu de libertate (7), un teritoriu magic al prieteniei (cine n-a fost niciodat` la [edin]ele de cenaclu de la sfîr[itul anilor ’60 nu are cum s` în]eleag` ce vreau s` spun) (8), o oglind` a cîtorva genera]ii literare (9), o bibliotec` virtual` (10), o bibliotec` real` (11), un mit generos permi]înd despre sine toate variantele posibile (12), un capitol de istorie literar` (13), o emblem` (14), o amintire foarte vie înc` (15). A[ mai putea da, fire[te, [i altele (15 nu e num`rul meu!), dar respect, bineîn]eles, termenii întreb`rii. Totu[i, ca s` facem mai mult decît un schimb de gra]iozit`]i, a[ ad`uga c`, dac` alt`dat` Echinox-ul m` atr`gea ca spa]iu posibil – oricît de limitat – pentru construc]ia intelectual` independent`, azi el m` intereseaz` ca fenomen, ca s` zic a[a „institu]ional“, ca institu]ie cl`dit` în jurul unei idei, avînd acum în spate o istorie, o identitate profesional` [i moral`.

(Convorbire cu Marta Petreu, publicat` în Apostrof, V, 8-9 (1994) [i reluat` în Marian Papahagi, Ra]iuni de a fi, ed. Adrian Papahagi, Editura Atlas, 1999)

17

Poliglot, cosmopolit, romanist de prestigiu, Marian Papahagi a tradus din poezia italian`, francez`, portughez`, brazilian`, catalan`, hispanoamerican`, precum [i diferite c`r]i de critic` sau estetic`. A l`sat, în [antier, o traducere a Divinei Comedii de Dante, din care a încheiat [i a publicat, par]ial, în periodice, Infernul [i primele [apte c\nturi din Purgatoriu.

A primit Premiul Interna]ional „Eugenio Montale“ (1988) [i Premiul Interna]ional „Diego Valeri-Città di Monselice“ pentru întreaga activitate de traduc`tor (1997), precum [i alte premii prestigioase.

Volume publicate: Exerci]ii de lectur` (1976), Eros [i utopie (1980), Critica de atelier (1983), Intelectualitate [i poezie (1986), Cump`n` [i semn (1991), Fa]a [i reversul (1993), Fragmente despre critic` (1994), Interpret`ri pe teme date (1995), Ra]iuni de a fi (ed. Adrian Papahagi, 1999).

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Am cump`rat azi Evul Mediu cre[tin de Raffaello Morghen [i Umanismul italian de Eugenio Garin, amîndou` în italian`. Mîine o s` am ce citi. Voi fi[a totul cu oarecare grij`, pentru c` îmi servesc, ambele c`r]i, la lucrarea mea de diplom`. Cine [tie dac` o s-o pot duce la cap`t.

Nici gînd s` plec la Floren]a. Poate nu mai plec nic`ieri. Sînt foarte nehot`rît [i nu pot s`-mi l`muresc mie însumi clar ce-a[ vrea de fapt s` fac. Acum închei, în lips` de altceva. Nu sper ca mîine s` fiu foarte inspirat. Poate o s` vorbesc iar despre c`r]ile din timpul zilei. E întotdeauna bine ca despre lecturile noastre s` scriem seara. A doua zi diminea]`, oricum, totul mi se va p`rea deosebit.

pocii, dar era [i al lui, reprezentantul ei ilustru.

Semnele acestei realit`]i sînt nu doar imaginile feluritelor aspecte pe care le pot lua binele [i r`ul (credin]`, necredin]`, dreptate [i nedreptate etc.), prezentate în figuri simbolice [i opuse (asta ]ine mult de concep]ia medieval`), cît din figurile înse[i ale personajelor, din maiestatea lor care din bizantin au mai cu seam` ceea ce se lega de antichitatea greco-latin`. Frescele lui Mantegna de la Chiesa degli Eremitani, mult stricate la sfîr[itul r`zboiului, nu mi-au oferit decît o idee de ceea ce a[ fi putut vedea dac` a[ fi fost mai b`trîn cu cîteva zeci de ani.

Pe la amiaz` am plecat la Vene]ia cu un camion. A[teptam foarte emo]ionat întîlnirea cu ora[ul lagunar pentru c` [i acolo mergeam a doua oar`. Era foarte frig, eu îmbr`cat sub]ire, ca pentru Roma, unde e cald. Ne-am plimbat pîn` tîrziu. Am vrut s` v`d Muzeul Correr, pe care data trecut` îl prinsesem închis, [i apoi am mai vizitat Basilica, cîteva alte biserici [i din nou Galleria dell’Accademia. Am mai fost [i la Muzeul de Art` Modern` de la Ca’ Pesaro, unde o pînz` de Chagall pare s` fi fost opera cea mai de pre].

Despre Vene]ia am scris alt`dat` c` e un ora[ care m-a umplut de triste]e. Am reîntîlnit acest sentiment, îns` în dup`-amiaza venirii aici aerul ora[ului era cel de nep`sare. În Pia]a San Marco hulubii se jucau pe umerii unor vizitatori tîrzii, nordici to]i, o orchestr` cînta ni[te valsuri de sfîr[itul secolului trecut, lumea, împu]inat`, se plimba prin acest sat somptuos de piatr` [i ap`. Am umblat ca bezmetici [i seara am ajuns frîn]i în cea mai rece pensiune care poate exista: cînd respiram ne ie[eau din gur` aburi gro[i.

A doua zi pe la prînz am plecat cu alt camion din Vene]ia [i am ajuns iar la Padova, unde am mîncat prost la o cantin` feroviar`. Apoi, dup` cîtva timp de a[teptare în frig, am ajuns la dou`zeci de km de Ferrara, pe o cea]` s-o tai cu cu]itul. Acolo am a[teptat iar ore lungi cît anii pîn` ce ne-a luat un om [i ne-a dus pe autostrad`. Niciodat` nu po]i s`-i ur`[ti mai mult pe oameni decît f`cînd autostopul [i v`zîndu-te refuzat pe o vreme cîinoas` ca aceea.

Ne-au luat de la Ferrara dou` scîrn`vii de napoletani parveni]i cu o ma[in`. Încercau s` ne fac` s` ne mir`m c` sînt boga]i, c` duc o via]`

Italia cu autostopul 3 ianuarie 1970 28, 29, 30, 31 decembrie 1968, 1, 2 ianuarie 1970 – am fost plecat cu autostopul prin Italia.

Mi s-a n`z`rit a[a, deodat`. Ionu] [Lascu] mi-a propus s` plec [i l-am refuzat, pentru ca un sfert de ceas mai tîrziu s` fiu în tramvaiul care duce la autostrad`. În prima zi, Roma-Bologna-Padova, cu dou` ma[ini. Am dormit la Padova, într-o pensiune de proast` categorie, dar scump` [i neînc`lzit`, în dosul g`rii. În 29 m-am plimbat prin Padova. Veneam aici a doua oar` (am mai fost în prim`vara lui 1969, într-o excursie cu studen]ii str`ini la Roma). Padova mi-a pl`cut mai mult acum, cu porticurile ei peste tot, cu aerul de s`rb`toare dinaintea Anului Nou. Am fost iar la Chiesa del Santo (se f`cea slujb`) [i m-am uitat mai ales la basoreliefurile lui Donatello.

Cappella degli Scrovegni m-a uimit iar cu albastrul ei giottesc. Nu pot s` scriu despre ochii îngu[ti [i tragici ai femeilor plîngîndu-l pe Crist, nici de frumuse]ea tuturor frescelor acestora. Îmi lipse[te [i preg`tirea [i ar mai trebui s` m` adun ca s-o pot face. Frumoase statuile quattrocente[ti ale lui Giovanni Pisano (Sf. Fecioar` cu doi îngeri). Capela e inundat` de albastru. Tavanul, imaginînd cerul plin de stele, e singurul care mi-ar putea sugera cerul biblic. Giotto va fi fost f`r` îndoial` un în]elept ca anticii [i un suflet plin de pasiuni, ca [i ace[tia. Totul mulat pe un profund fond religios, care putea fi al e-

18

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

DOSAR La Uniunea Scriitorilor, al`turi de Octavian Paler, Georgeta Dimisianu [i Lauren]iu Ulici, 1996

La[ii, oportuni[tii [i resemna]ii?

Cînd m-am întors din Italia, la începutul anului 1973, eram plin de elan, credeam c` în înv`]`mîntul superior sau în cercetare era realmente nevoie de noi, cei care putusem ob]ine, prin concurs, burse de studiu în str`in`tate; s-a dovedit în continuare c` ne cam în[elasem. S` nu uit`m c` avusese loc de pu]in` vreme du[ul glacial al „tezelor din iulie“ dup` efemera – dar totu[i importanta – schi]` de liberalizare din anii preceden]i, care fuseser`, printre altele, din unghiul meu limitat de vedere, cei ai întemeierii Echinox-ului [i ai plec`rii mele la studii.

Mul]i dintre cei ce plecaser` cu burse atunci nu s-au mai întors; al]ii, reveni]i în ]ar`, s-au pomenit repartiza]i în posturi mediocre, s-au sim]it inutili, nu s-au putut readapta la progresiva mediocrizare a Universit`]ii române[ti, nici nu s-au împ`cat cu perspectiva propriei lor rat`ri [i, de îndat` ce au putut s-o fac`, au plecat [i ei.

Azi îmi e aproape ru[ine s` spun c` nu m-am gîndit niciodat` s` plec din România – ceea ce de altfel poate demonstra [i cît de stupid` a fost interdic]ia de a c`l`tori sub care am tr`it – [i c` am avut, cum am înc`, un sentiment acut al obliga]iei fa]` de o institu]ie de impor-

tan]a Universit`]ii. Prietenul Radu G. }eposu se întreab` într-un num`r recent al României literare: „Cine au fost cei care au r`mas în ]ar`, de[i puteau «fugi» spre a-[i face cariere str`lucite în Occident? Au fost la[ii? Au fost oportuni[tii? Au fost resemna]ii? Cînd le vom citi amintirile vom vedea c` [i justific`rile lor au argumente ra]ionale“. Nu îndr`znesc s`-i reamintesc c`, num`rîndu-m`, al`turi de Ion Pop [i Ion Vartic, printre „la[ii, oportuni[tii [i resemna]ii“ care n-au fugit, cînd puteau s-o fac`, am putut avea privilegiul s` încurajez debutul s`u [i pe al altora de-o seam` cu el. Îi în]eleg foarte bine pe cei care au plecat, pentru c` î]i trebuie o oarecare doz` de masochism ca s` te obi[nuie[ti cu ideea c` pentru tine totul s-a închis. Dar îi apreciez – azi asta sun` aproape ca o erezie – pe cei care n-au plecat chiar atunci cînd ar fi putut s-o fac`, pentru c` gra]ie lor Universitatea noastr` are înc` o [ans`.

(Convorbire cu Marta Petreu, publicat` în Apostrof, V, 8-9 (1994) [i reluat` în Marian Papahagi, Ra]iuni de a fi, ed. Adrian Papahagi, Editura Atlas, 1999)

19

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

u[oar`, c` s-au c`s`torit bine din interes. Întîlniser` ni[te refugiate poloneze care, în lips` de bani, se prostituau pentru un prînz sau o rochie [i-[i f`ceau calculele cum s` le reg`seasc`, gîndindu-se cu nostalgie c` ar putea cî[tiga bani cu ele dac` le-ar fi „protectori“. M` enervau din ce în ce mai tare, bine c` am ajuns la Floren]a. Aici am dormit într-un fel de mîn`stire, veche construc]ie ce servea adeseori la ad`postirea cîte unui membru al familiilor nobiliare florentine Dati, Pazzi [i altele. De altfel camerele (reci [i ele, murdare) le p`strau numele. La ostel, aici, mul]i englezi b`rbo[i [i t`cu]i, altminteri foarte ceremonio[i [i discre]i, pe care i-am invidiat întotdeauna pentru aerul de nep`sare pe care [tiu s`-l arboreze. La Floren]a am fost iar la Uffizi, la Chiesa del Carmine ca s` v`d Cappella Brancacci, pictat` de Masolino, Filippo Lippi [i Masaccio (acesta din urm` superb). Apoi la Chiesa di Santa Trinità, unde mi-a pl`cut Cappella Sassetti, cu frescele lui Ghirlandaio din via]a lui San Francesco [i o Adora]ie a p`sto-

rilor cu ni[te culori atît de puternice, de[i mate, încît am r`mas impresionat.

Cred c` n-a[ putea trece o dat` prin Floren]a f`r` s` trec pe Ponte Vecchio sau f`r` s` m` duc la Uffizi. E poate galeria „cea mai perfect`“ din lume. Madonele [i venerele lui Botticelli sînt tot ce poate fi mai frumos în materie de frumos fizic exprimat prin art`.

Noaptea de Anul Nou am petrecut-o dormind. A doua zi de diminea]` am plecat la Siena. Un ora[ superb, perfect unitar. Acum era ce]os [i turnurile ap`reau în contururi nedelimitate precis. Am vizitat Domul, impresionant, [i Chiesa di S. Domenico, compus` din dou` biserici suprapuse. Am plecat iar la Floren]a, apoi iar la Siena, seara. M-am plimbat prin Piazza del Campo, o scoic` imens` m`rginit` de palate, cu fîntîna lui Jacopo della Quercia sticlind alb` în cea]`. A doua zi am vizitat Museo dell’Opera del Duomo – extraordinar de frumoas` Maestà de Duccio (despre care am început s` citesc eseul lui Cesare Brandi, cuprins în cartea sa Carmine o della pittura, al`turi de un alt eseu despre Picasso). Pinacoteca comunal` e superb`, plin` de senesi due- [i trecente[ti. Duccio, la Museo dell’Opera del Duomo, e îns` neegalat. Analiza lui Brandi, de[i cam pre]ioas`, e foarte pertinent` [i-[i înv`luie obiectul, surprinzîndu-l. De la Siena am revenit la Floren]a pentru a face autostopul spre Roma. Imposibil. A trebuit s` ne mut`m de la Firenze Certosa la Firenze Sud [i acolo, seara pe la [ase (dup` [apte ore de a[teptare), am putut lua o ma[in` spre Arezzo. Deaici – cu trenul la Roma.

A fost o c`l`torie destul de obositoare, îns` interesant`. Ajungi s` cuno[ti mai bine mentalitatea oamenilor. În Italia sînt azi to]i fixa]i cu banii, politica [i femeile. Sînt singurele subiecte despre care sînt capabili s` discute [i [i atunci într-un mod destul de dezgust`tor. Noroc c` am întîlnit oameni simpatici [i deosebi]i de rest.

Am f`cut peste 1400 de km [i am schimbat 18 ma[ini.

Azi m-am reapucat s` scriu jurnalul (e ziua de 3 ianuarie 1970). La Roma e un timp de toamn` mohorît`. Poate voi mai scrie ceva pîn` disear`.

■

Student la Roma, 1972

20

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Bruno Mazzoni

O elocven]` rafinat` [i elegant` L-am cunoscut pe Marian acum vreo 30 de ani. Eram amîndoi la Bucure[ti [i era anotimpul castanilor înflori]i. Eu ie[isem într-o pauz` în gr`dina de lîng` Biblioteca Academiei, el se îndrepta spre cl`direa central`, cu o map` voluminoas`, vorbind cu un drag prieten comun, un clasicist foarte cunoscut nu doar în România, Mihai Nasta, un adev`rat intelectual european.

Mihai, în italiana sa pe cît de îngrijit`, pe atît de expresiv colorat`, mi l-a prezentat pe tîn`rul s`u coleg cu vorbele frumoase care se foloseau adesea ([i poate se folosesc înc`) în Europa Central` pentru a înso]i ceremonialul prezent`rilor între persoane din lumea culturii. „}i-l prezint pe cel mai bun italienist din tîn`ra genera]ie, s-a format în Italia, la Universitatea «La Sapienza» din Roma, [i [i-a dat licen]a în filologie romanic` cu Aurelio Roncaglia!“. Desigur, premisele constituiau o foarte bun` carte de vizit`, la care s-au ad`ugat imediat afabilitatea interlocutorului din Cluj – ora[ în care predasem timp de dou` semestre literatura italian`, cu zece ani înainte, avînd bune rela]ii cu mul]i profesori de la Universitatea „Babe[-Bolyai“ –, elocven]a sa rafinat` [i elegant`, buchetul de proiecte [i de informa]ii pe care [tia s` le lege între ele cu o dezinvoltur` des`vîr[it`, ce confirma maturitatea cercet`torului (pe atunci în vîrst` de doar 30 de ani).

M-am întors în Italia, dar am urm`rit cu aten]ie – chiar dac` de la distan]` – inepuizabila activitate [tiin]ific` [i cultural` a noului meu prieten. {i eu proveneam din filologia romanic`, o disciplin` pe care o predam la Universitatea Calabria, [i în interiorul c`reia puteam introduce no]iuni de lingvistic` româneasc` [i puteam oferi un modul de literatur` român`. Dup` cî]iva ani, ca urmare a pension`rii lui Silvio Guarnieri (un valoros critic militant [i deopotriv` românist pasionat), Universitatea din Pisa m-a invitat s` predau limba [i literatura român`, domeniu care avea deja o tra-

di]ie de peste 20 de ani. La jum`tatea anilor ’80 m-am transferat, a[adar, în superba Toscana, o regiune al c`rei peisaj ([i în special colinele sale) îmi amintea de anii mei din România, de cromatica naturii care, la asfin]it, trecea de la verde la verde închis [i de la albastru la indigo, a[a cum adesea îmi ap`ruse în relieful calm [i ondulat al Transilvaniei. Mi-am început cursurile, de-acum centrate exclusiv pe cultura român`, de la {coala Ardelean` la Eminescu, de la marea poezie interbelic` la proza fantastic`, dar mi-am dat seama imediat c`, pentru a consolida studiile române[ti la Pisa, aveam nevoie de reactivarea unui post care existase pîn` recent: acela de lector din România. Erau îns` ani grei, deceniul cel mai sumbru al regimului ceau[ist.

Hot`rît s` relansez catedra de român` [i, de asemenea, s` ajut un italienist român valoros s`-[i continue cercet`rile, m-am gîndit imediat s`-i telefonez tîn`rului meu prieten din Cluj, Marian, care între timp publicase importante eseuri de italienistic` [i românistic`. L-am sunat cu un oarecare entuziasm, dînd drept scontat interesul s`u de a petrece cî]iva ani în Italia pentru a citi manuscrise, pentru a studia volume [i comentarii despre Divina Commedia, pentru a-i frecventa din nou pe mae[trii s`i Natalino Sapegno, Aurelio Roncaglia, Luciana StegagnoPicchio, Rosa del Conte [i pe colegii din anii de facultate, acum profesori [i cercet`tori afirma]i, de la Roberto Antonelli la Roberto Mercuri, de la Corrado Bologna la Livio Petrucci. R`spunsul lui a fost un du[ rece, dar [i o reconfirmare a integrit`]ii sale morale [i intelectuale: „Î]i mul]umesc c` te-ai gîndit la mine. Dar nu are sens s` încerci, oricum nu-mi vor da voie s` ies din ]ar`...“. A[a c`, pentru al]i cî]iva ani, catedra a r`mas f`r` lector de limba român`...

■ (traducere din limba italian` de Mircea Vasilescu)

21

Bruno Mazzoni este profesor de limba [i literatura român` [i decan al Facult`]ii de Limbi [i Literaturi Str`ine de la Universitatea din Pisa.

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Victor Ieronim Stoichi]`

Un atlet gr`bit L-am cunoscut pe Marian în avionul care, în noiembrie 1968, ne ducea pe amîndoi spre Roma. Cum la orizont ne a[teptau patru ani de studii universitare în Italia, împrejurarea avea în ea ceva de ordinul miracolului. Am stat al`turi în timpul zborului [i ne-am fost tovar`[i de drum unul altuia în anii magnifici care au urmat.

Marian era cu un an mai în vîrst` decît mine, ceea ce însemna c` avea... 20 de ani. Cultura [i preg`tirea lui intelectual` îl plasau îns` evident mult mai departe, a[a încît am perceput [i mai percep înc` prietenia lui ca pe un mare dar.

Ajun[i la Roma, am avut ocazia aproape imediat de a face cuno[tin]` cu una dintre tr`s`turile lui cele mai caracteristice: Marian p`[ea repede, foarte repede. Nu [tiu ce demon ne-a împins ca în acea prim` sear`, dup` instalarea provizorie într-un hotel cam pr`p`dit de pe via Flaminia, s` ne decidem a face o plimbare prin Roma. }inta? Columna lui Traian! Gîndit acum, gestul îmi apare naiv, înduio[`tor [i (poate) sublim. Atunci – cum Marian fusese, printre altele, campion de atletism la cursa de fond –, hot`rîrea mi s-a p`rut, dup` primii doi-trei kilometri parcur[i împreun`, pur [i simplu nes`buit`.

Plimbare? Ce fel de plimbare în acel ritm de campionat olimpic? Ajungînd în fa]a coloanei

lui Aurelian, cu alte cuvinte cam pe la mijlocul drumului care leag` Flaminia de Forul lui Traian, am avut pentru o clip` o senza]ie de u[urare. Ajunsesem! Dar nu! Pe coloan` – puzderie de sarma]i [i de germani, dar nici urm` de daci. Înc` vreo trei kilometri, deci! Dar era prea tîrziu pentru a da înapoi... În fine, cu impulsul na]ional ostoit, ne-am întors la hotel (al]i [ase kilometri), cam obosi]i. (Sau mi se p`rea?)

A doua zi diminea]a aveam amîndoi întîlnire la Ministerul de Externe cu unul dintre directorii sec]iei culturale, care trebuia s` ne înmîneze bursa pentru prima lun`. Mi s-a p`rut extrem de amabil, chiar dac` oarecum perplex în fa]a celor doi tinerei ateriza]i în Cetatea Etern` de la o margine de Imperiu. }in minte c` ne-a întrebat, curios [i binevoitor, cine este doamna, compatrioata noastr`, care a tradus Divina Comedie (era vorba, evident, de Eta Boeriu). Marian i-a dat datele necesare, dar nici unul dintre noi nu putea b`nui pe atunci c` opera lui Dante va avea, peste decenii, un alt excelent interpret.

T`lm`cirea lui Marian, precum [i alte lucr`ri de el începute n-au avut îns` [ansa ultimei împliniri.

Marian p`[ea repede, prea repede.

■

Victor Ieronim Stoichi]` este [eful catedrei de istoria artei moderne [i contemporane a Universit`]ii din Fribourg, Elve]ia Echinoxi[tii, 1972

22

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Ioana Bot

Jurnal roman: f`r` profesorul Papahagi Am f`cut parte din prima genera]ie de bursieri „Vasile Pârvan“, a programului guvernamental ini]iat de Marian Papahagi la Academia român` din Roma (Accademia di Romania), în calitate de director al institu]iei, din 1998. Am ajuns acolo la dou` zile dup` ce el plecase dintre cei vii: dispari]ia profesorului Papahagi suspenda toate mi[c`rile anterioare, menite s` reîntemeieze „[coala româneasc` la Roma“, abrogat` de regimul comunist. Aterizam, al`turi de mult mai tinerii mei colegi de burs`, într-o lume gr`bit` s` se reîntoarc` la statu-quoul anterior, s` [tearg` cît mai repede urmele ini]iativelor acestui intempestiv constructor de institu]ii pe model occidental. Bursele noastre nu mai soseau de la Bucure[ti, nimeni din cei de acolo nu ne dorea acolo, eram descuraja]i cu tenacitatea pic`turii chineze[ti, c`deam în cursele ce ni se întindeau pentru c`, adesea, unii din noi se potriveau logicii lor. Fuseser` de-ajuns dou` zile f`r` Papahagi pentru ca Accademia s` redevin` o insul` de „românitate“, în ceea ce are aceasta mai ambiguu, mai nostalgic, mai rezistent, flagrant diferit` de lumea de afar`, de Cetatea Etern`, de lumea european` normal` – în care ne sim]eam la fel de „r`t`ci]i“ în absen]a profesorului. În chip surprinz`tor, „Românica noastr`“ era mai greu de îndurat, la Roma, decît povara nout`]ii – pentru noi – a Romei înse[i. Am ]inut, vreme de doi ani, un jurnal al acestei supravie]uiri, din care reproduc aici cîteva fragmente de început, ca pe o posibil` alegorie a ra]iunilor de a fi ale profesorului Papahagi, ca reîntemeietor al [colii române[ti din Italia.

3 februarie 1999, AccRo O zi în care aproape c` îmi reg`sesc ritmuri.

M` scol devreme [i readorm, apoi, în sfîr[it, am chef de lucru. Fi[ez eminescologie fascisto-legionar`, cu mare interes. Ca de obicei, gîndul meu zboar` la altceva decît proiectul pe care, se presupune, îl lucrez.

Nervii cu personalul Accademiei încep s` fie o obi[nuin]`.

Haosul bibliotecii de la Accademie, infinit.

Sun` Z. {i el m-a c`utat f`r` s` îi fiu dat` la telefon. {i lui i s-a spus c` nu locuiesc aici. Vorbesc fran]uze[te cu el, reconfortant pe moment. Apoi, îmi dau seama c` m` rearunc` în triste]i vechi. Ce din mine oare nu poate dep`[i momentul acela? De ce îmi seam`n` cu A? M` simt eroin`, virtuoas`, merituoas`, oare? Fidel` unui trecut care nici n-a fost? Blocat` în proiect?

Istoricii grupului sînt du[i de directorul adjunct – de-acum de neschimbat, pentru c` Pa-

pahagi nu mai este... –, de KLF, adic`, la Ambasada de la Vatican. Audien]` ratat` – sper s` fie un bun semn pentru B, dac` B crede în semne.

De[i – a-l jeli pe Papahagi nu înseamn` neap`rat a duce grija bursierilor.

Shopping frivol: un pulover ro[u. Semne bune?

Seara – prima lec]ie colectiv` de italian`.

Faptul c` sînt mut` în limba asta m` agreseaz` enorm. A[ vrea s` o pot înv`]a dintr-o clipire, a[a cum o în]eleg (f`r` s` îi fi [tiut vreodat` regulile). Seara, pic de oboseal`, de parc` cine [tie ce a[ fi f`cut. Bun prilej pentru culpe [i culpabiliz`ri. Nimic nu va fi mai bine, aici. Vreau acas`.

4 februarie 1999, AccRo Zile în care nu facem mai nimic, în care arta convie]uirii ne am`r`[te zilele, iar eu stau [i m` mir cît de dificili sînt oamenii.

23

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Iar raporturile cu cei de-aici – staff – m` obosesc ca o trecere prin mla[tini.

Villa Borghese e un parc imens, cu loc de alergat cai [i cu loc de alergat cîini, cu alei asfaltate pe care trec ma[ini nebune, cu ronduri [i statui (majoritatea au nasul rupt). Aleile au un plan destul de ilogic pentru a încuraja scurt`turi prin iarb`, care rod, ca o pelagr`, peisajul. Nu [tiu niciodat` care e cel mai scurt drum dintre dou` puncte, m` r`t`cesc în parc, între Accademie [i terasa de deasupra Piezzei di Spagna.

Plimb`re]ii sînt sau foarte b`trîni, cu o senilitate încremenit`, vopsi]i, în haine opulente, privindu-ne dispre]uitori, sau tineri rockeri (m` rog, ce-or fi), în haine de piele, tatua]i, coafa]i, agresivi (alt` ras`), sau carabinieri – p`zind lini[tea noastr`. Villa Medici, închis` pentru renovare, e bandajat` în plase de protec]ie [i pînzeturi, ca un monument postmodern. În gr`din` (gardul înalt e bandajat [i el) se ghicesc palmieri [i alte soiuri tropicale de arbori, purtînd fructe necunoscute.

La conferin]a lui Zub despre Pârvan, absen]a bursierilor din sal` (în rest, doar vreo [ase oameni) stîrne[te furia lui KLF, amenin]`ri, discu]ii – tot cu noi, cei prezen]i. Atmosfer` idioat`, de [coal` general`. Nici el, nici unele din reac]iile grupului nu-mi plac.

magazine, libr`rii, planuri, un vînt rece care miroase-a mare. Visez c` ni se vor aranja problemele cu apartamentul. Visez degeaba, încurajat` de aer.

8 februarie, AccRo De diminea]`, la biblioteca Accademiei, pun c`r]i la loc (mi s-a dat voie). M` enerveaz` multe: c` – de fapt – toat` munca mea ar fi fost evitat` dac` de un secol încoace bibliotecarul ar fi pus c`r]ile la locul lor în raft; c` în timp ce eu m` de[elez cu capul în jos, ba sus-jos pe scar`, acela[i bibliotecar [ade [i cite[te dintr-o carte nou`, neînregistrat`. El cite[te totdeauna cu glas tare, m`run]ind gr`bit frazele, în pacea, netulburat` de vreun alt cititor, a bibliotecii. M` dor degetele [i-mi crap` pielea pe mîini de praf, m` crucesc de ce amestec de carte bun` [i proast` e biblioteca, la amiaz` renun] [i m` întorc în pesimismul camerei mele.

Ies cu scrisori, dar po[ta din Flaminio e închis` dup`-amiaza. M` plimb lung [i vesel, spre Ponte Margherita, spre Cola di Rienzo, marile

24

9 februarie, mar]i, AccRo Ploaie [i frig, prima ploaie din Roma. De diminea]` la dl KLF, alunecu[uri, discu]ii vane. De unde ieri promisese un apartament în plus, acum reiese cu totul altceva: va fi cu un apartament mai pu]in, bursierii s` se restrîng`! Simt c` [i pe mine m` pa[te o camer` la comun. Clachez interior, nu mai pot, nu m` mai pot gîndi decît la cum m` voi întoarce acas`, cum voi pl`ti datoriile c`tre minister (deocamdat` nu ne-au sosit banii de burse, a[ avea mai pu]in de pl`tit), cum voi da dracului tot.

Plec la universitate, singurul drum pe care îl [tiu. {i acolo m` fac buc`]i [i cioburi, sub ochii dnei Valmarin. Clachez. Nu, nu isterizez, nu voiam asta, nu voiam s` se vad`, dar nu mai pot. Înc` încerc s` îmi ]in lacrimile, vorbindu-i. Încercînd s` explic, unei perfecte necunoscute pe care o b`nuiesc „normal`“, [i care apar]ine, poate, celor din teapa [i din meseria mea, de ce pot îndura totul (lipsa banilor, apa rece, frigul, foamea), dar nu [i traiul la comun în 10 m2, 24 de ore, tot timpul. Ea cap`t`, deodat`, reflexe de leoaic` [i se arunc` pe telefon, sun` la Externe, la Bucure[ti, nu [tiu, nu mai [tiu. Plec doar cu mesajul c` mîine voi vorbi la Externe cu cineva, direct, c` mîine va fi mai bine. Mai r`u – dac` va fi –, voi pleca.

Acas` – salat` verde cu macaroane.

Gabi m` tunde cu foarfeca de croitorie; mi-e capul greu, norii cad peste ora[, închizînd cerul, lumina, tot.

10 februarie, AccRo De diminea]`, pe o ploaie care spal` tot ([i creierele noastre), cu tramvaiul la Sapienza (b`ie]ii îi zic S`pîn]a, ceea ce e semn bun: dac` îi d`m porecle, e a noastr`). Telefon la Externe, la S: extrem de amabil, revoltat de ceea ce îi spunem (rapoartele oficiale zic altceva, evident).

Da, va rezolva, da, e de partea noastr`. Cere un

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 memoriu scris, cu toate cîte le îndur`m de cînd am sosit în Accademie. Ca s` rezolve mai bine, mai repede. Plec spre Accademie, cu geanta doldora de c`r]i (cîte dou` volume enorme, de la biblioteca de Romanistic`). Cump`r`m umbrele de la bangladeshii mura]i de ploi, tîrguindu-ne bine (pentru c` italiana lor e mai proast` decît a noastr`, situa]ia e cam ca în piesele lui Eugen Ionescu).

Toat` dup`-amiaza [i seara ne e ocupat` de problema memoriului cerut: cum s` scriem despre cum am fost primi]i aici, ce îndur`m [i ce credem c` se poate schimba. Dar memoriul nu se va scrie, îmi e tot mai limpede. Grupul crap` la încheieturi, marii revolta]i de pîn` acum devin mari pruden]i [i mari diploma]i. Eu m` reg`sesc în plutonul „criptosecuri[tilor“, care vor „s` pun` mîna pe Accademie“, al`turi de cei care au solicitat memoriul [i de... oricine altcineva. Viteza cu care ceilal]i au ajuns la astfel de concluzii [i succesul pozi]iei lor m` amu]esc definitiv. E mai r`u ca într-un film prost. Avertiza]i de nu mai [tiu cine c` sîntem probabil asculta]i, în cl`dire, discut`m afar`, în aerul rece, pe ghizdurile unei fîntîni. E întuneric, discu]ia e co[maresc`, iar în jurul grupului nostru foiesc, cu gesturi nebune, prostitua]ii Villei Borghese, obi[nui]ii locului. Ma[ini luxoase fî[îie discret pe aleile ude, se opresc, discut` pre]uri [i aleg produsul dorit. Nu cred c` sîntem asculta]i cu microfoane sau alte dr`cii, sînt tot mai convins` c` microfoanele se afl` în unii din noi. Ceea ce începuse ca o discu]ie despre condi]iile proaste de locuit de la Accademie se încheie ca un proces intentabil vînz`torilor de ]ar` ca... alde domnul ministru, c`ruia ar trebui s` îi cerem demisia de la Externe! Iat` un alt motiv pentru care ar trebui s` plec de aici, s` m` întorc pe planeta mea.

11 februarie, AccRo De diminea]` la KLF. Marii revolta]i ar da înapoi din nou, în numele unor... „înalte principii morale“. Totul pare degeaba. Discu]ia e nepl`cut`, iar [tiin]a tipului de a aluneca printre degete, de a fi scîrbavnic [i de a r`mîne deasupra noastr` – admirabil`. Situa]ia caz`rilor

Cu Horia Bernea

ajunge în impasul unde voiam noi, totu[i, cînd... surpriz`. Totul se rezolv`, întrucît sîntem anun]a]i c` familia de diploma]i care mai ocupa un apartament pleac`, tocmai a primit aprobarea de la Bucure[ti ca s` se mute în ora[. Memoriul nu se va scrie. Am senza]ia c` tot KLF a cî[tigat partida. Memoriul nu ar fi fost, fire[te, doar despre problema camerelor noastre.

Lucrez proste[te în bibliotec`, aranjez c`r]i nearanjate de veacuri, convins` c` [i asta e degeaba. Afar` ninge greu, apos. Prima z`pad`, aici, din ultimii cinci ani.

A[tept degeaba po[t`. Nu vine nimic. Nimic, nimic. Cei mai „r`i“ dintre noi, în ochii conducerii, nu primesc nimic, niciodat`. Cerem reinstalarea cutiilor po[tale vechi ale cl`dirii, pe holul din spate, ca s` nu mai stea scrisorile aruncate vrai[te pe masa de lîng` u[a de la intrare.

Nu se poate. Nu este aprobare de la Bucure[ti, se spune. {i apoi, KLF întrebîndu-se, inocent: „Dar cine ar avea ceva de ascuns?“. De ce s` vrei s` ]i se ascund` scrisorile într-o cutie închis`?

Au nu ne cunoa[tem, cu to]ii? Nu sîntem prieteni...?

25

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 ma-ntreag`: repara]iile pentru Jubileu, biserici noi (anii ’50), biserici vechi, buc`]i din zidul pl`mîniu al ora[ului ca o carne veche, vile Hausmann, vile Mussolini, cuburi de o]el (oxidate, neîngrijite), portocali rupîndu-se sub greutatea fructelor. Ar putea fi bine. Dan [lefuie[te piatr` sub geamul meu [i-n capul meu. Citesc Meschonnic. Pixurile noi îmi u[ureaz` scrisul.

Evident, despre acces la computerele Accademiei nici nu poate fi vorba, scuza fiind c` sînt parolate pentru a p`stra secretele diplomatice, ale Ambasadei. Ei cred ce spun?

24 februarie

Mi-e somn. Dar în apartament fo[ne[te prea mult` lume.

Seara, pl`cut` conferin]` a lui C. Ceai la noi.

Animale bolnave. M-a[ culca, s` pot. Pot, în cele din urm`. Picioare umflate, capul greu de fum de ]igar`. Casa pute a fum, p`tura mea adie a mucegaiuri. Vreau acas`. Nu trebuia s` vin aici.

Nu trebuia. Papahagi ar fi murit oricum [i ar fi murit tot degeaba. {i a[a e degeaba.

23 februarie, AccRo

Ioana Bot este critic literar [i traduc`toare, profesor de literatur` la Facultatea de Litere a Universit`]ii „Babe[-Bolyai“ din Cluj.

A fost distins`, \n 2009, cu Premiul „Marian Papahagi“

Scris acas`. N-am chef de coresponden]`.

M-a pervertit e-mail-ul, sau nu am lini[te interioar`?

Let’s go out, let’s go shopping, let’s... Conversa]ie cu bibliotecarul. Secretara atotputernic` observ` c`, de cînd a murit Papahagi, aici nu mai sun` nimeni. O face cu un parapon satisf`cut, totu[i. Dar atunci, ea cu cine st` mereu la telefon? {i de ce r`spunde mai mereu cui ne caut` c` nu locuim acolo?

Pe Viale Regina Margherita se amestec` Ro-

26

Aceast` incapacitate de a ]ine jurnalul la zi m` îngrijoreaz`. Amarnic. Seara, m` gr`besc s` adorm (dar drept e [i c` mi-e somn tot timpul) ca [i cum a[ fugi de mine, de Roma, de aceast` [edere în Accademie, cu care nu reu[esc s` m` obi[nuiesc.

La Sapienza, la bibliotec`. D`m [i lu`m c`r]i, în vitez`. În general, biblioteca e dificil de consultat, parc` ai avea dou` mîini stîngi. E straniu sentimentul c` totul se petrece a[a fiindc` bibliotecarii nu te cred. Nu po]i c`uta o carte decît pe computer (de[i rafturile cu u[i de sticl` sînt acolo, de fa]`), faci o fi[` de împrumut la sal` (de[i [tii c` vrei s` o iei acas` – de unde [tii?

Dac` nu-]i trebuie? Sîntem îndemna]i s` verific`m mai întîi) – nu mai mult de trei fi[e deodat` – [i apoi a[tep]i cartea cerut`… Bibliotecarii-studen]i uit` c` au plecat s` ]i-o caute, se opresc la pove[ti, uit` cum arat` persoana c`reia trebuiau s` i-o aduc`, strig` [i întreab` din spatele ghi[eului... Finalmente, o ai. Faci o alt` fi[` care spune c` o iei acas`. }i-o demagnetizeaz`. O iei. Între timp, vor fi constatat c` tessera ta galben` (pe care doar ei o ating) nu-i la loc, c` nu-i deloc acolo. {i te vor asigura c` nu-i nimic, c` o vor g`si ei [i îi vor ata[a fi[a c`r]ii împrumutate de tine. E soare [i e bine. Ne întoarcem pe jos, prin Piazza Bologna, unde dna Valmarin îmi zisese c`-s zarzavaturile mai ieftine, dar unde nu g`sim nimic, pentru c` pie]ele lor se închid la amiaz`. Zi de somn bolnav [i de depresii.

■

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Gabriella Molcsan

La [coala memoriei – Marian Papahagi, traduc`tor al lui Eugenio Montale – Traducerile lui Marian Papahagi din Montale înseamn` întîlnirea a dou` mari spirite într-un cuvînt viu [i diamantin. Considerat un clasic modern al literaturii italiene, Eugenio Montale este unul din poe]ii secolului XX a c`rui parabol` artistic` [i uman` impresioneaz` prin autenticitatea culmilor atinse, prin capacitatea de a decanta esen]ele care vibreaz` sub ve[tmîntul fenomenalului. Poezia montalian` este creuzetul artistic [i spiritual al unui secol, al XX-lea, iar Premiul Nobel conferit poetului în 1975 confirm` valoarea operei sale.

Traducerile lui Marian Papahagi din poezia lui Eugenio Montale sînt reunite în volumul Eugenio Montale. Poezii (Editura Dacia, 1988, 1999), volum care mai cuprinde note, bibliografie, o cronologie a operei, prefa]` [i antologie de critic` literar` asupra operei. Pentru aceste traduceri, lui Marian Papahagi i-a fost conferit în 1989 Premiul interna]ional „Eugenio Montale“.

Neputînd s` îl ridice din motive care azi sînt istorie, profesorul Lorenzo Renzi de la Universitatea din Padova a repropus cu succes traducerile respective pentru Premiul interna]ional „Diego Valeri – Città di Monselice“ în anul 1997. Argumentul a fost calitatea meritorie a acestora, precum [i faptul c` îmbr`]i[au întreg arcul de crea]ie al poetului, f`r` a se limita la prime trei volume „canonice“ (Oase de sepie, Prilejurile, Furtuna [i altceva). Multe din aceste traduceri au devenit parte din volumul Eugenio Montale. Poezii/Poesie, în edi]ia bilingv` din 2006 a colec]iei „Biblioteca italian`“ a Editurii Humanitas.

Provocarea poeziei lui Montale – [i de aici [i a traducerilor acesteia – rezid`, dup` cum spunea poetul însu[i, în „fidelitatea fiziologic`“ cu care acesta a c`utat s` redea în carnea sonor` [i

ritmic` a versului propria sim]ire, în sistemul de semnaliz`ri paralele care se înt`resc reciproc într-o ]es`tur` de rar` intensitate. Cuvintele sînt, a[adar, îndelung chibzuite, iar vocabularul se sprijin` pe resursele aulice, colocviale, dialectale ale limbii italiene, precum [i pe împrumuturi [i neologisme (în special în ultimele volume de versuri). Pe lîng` cunoa[terea poeziei lui Montale, acest lucru pretinde de la traduc`tor o rezonan]` interioar` puternic` la scriitura acestuia, lucru pe care Marian Papahagi l-a confirmat în repetate rînduri.

Totu[i, dificultatea poeziei lui Montale [i mai ales a traducerii lui rezid` nu atît în incredibila extindere a vocabularului invocat, cît în acosmismul formal voit al poeziei sale. Sonorit`]ile aspre, cezurile, ruperile de ritm, suprapunerea de ritmuri alternative prin noncoinciden]a dintre finalul de vers [i sintagma de sens solicit` intens traduc`torul. Cultura literar` [i filologic` a lui Marian Papahagi îl impunea îns`, f`r` îndoial`, ca un avizat al stratific`rilor de sens [i al tehnicii formale (artizane în sens înalt) ale poeziei lui Montale.

Marea provocare c`reia Marian Papahagi a acceptat s`-i r`spund` a fost aceea c` aspira]ia spre claritate, racordarea dintre materie [i spirit în ve[tmintele „adev`rului artistic“ se opun permanent, la Montale, unui lirism nedefinit, acumul`rii inten]ional neclare de sensuri. Poetul artizan a cerut traduc`torului acela[i laborator de decantare, de limpeziri succesive prin care cuvîntul devine unul [i de neînlocuit, iar Marian Papahagi l-a urmat ca nimeni altul pe Montale pe aceste culmi de rafinament verbal [i uman.

Grazie Professore!

■

27

Gabriella Molcsan este traduc`toare, referent de specialitate la Accademia di Romania din Roma

DOSAR

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Mircea Vasilescu

La Roma În România, ne întîlniser`m de cîteva ori în împrejur`ri mai degrab` formale. Ne-am cunoscut abia la Roma, ora[ul în care î[i f`cuse studiile, la Universitatea „La Sapienza“. Eram lector de limba [i literatura român` chiar în departamentul unde fusese, la începutul anilor ’70, studentul unor mari profesori de filologie romanic`, iar directorul departamentului ajunsese fostul s`u coleg de facultate [i prieten, Roberto Antonelli. Marian Papahagi a venit de mai multe ori la Roma, invitat de titulara catedrei de român` de acolo, Luisa Valmarin, sau la colocviile interna]ionale organizate de Facultatea de Litere. La unul dintre acestea, trenul cu care venea de la Cluj a întîrziat.

L-am a[teptat la gar` [i, ajun[i la facultate, am intrat înceti[or în sala unde colocviul începuse: tocmai vorbea un hispanist de la Universitatea din Ciudad de Mexico. L-am v`zut atunci pe profesorul Antonelli (un om simpatic [i plin de via]`, mereu agitat [i mereu vorbind tare) ridicîndu-se de la prezidiu [i strigînd în gura mare, spre mirarea bietului hispanist mexican, care nu pricepea de ce e întrerupt atît de brutal: „Dragi colegi, v` anun] c` a venit Marian Papahagi! Vom asista iar`[i la o excelent` – dar umilitoare pentru noi – lec]ie de limba [i literatura italian`! Benvenuto, Marian!“. Sala a izbucnit în aplauze, iar profesorul mexican [i-a reluat cu greu prelegerea. În lumea filologiei romanice de la „Sapienza“, a[a era privit Marian Papahagi: drept cel mai bun...

Dar amintirile mele romane cu el sînt legate mai ales de zilele în care am cutreierat amîndoi ora[ul. Greu îmi pot imagina un noroc [i o pl`cere mai mari decît s` iei la pas Cetatea Etern` al`turi de Marian Papahagi. Mi-a ar`tat Roma „lui“ [i m-a descusut în leg`tur` cu Roma „mea“, pe care era curios s-o afle. Ne-am descoperit amîndoi admiratori ai bisericii San Clemente – o mic` biseric` renascentist`, construit` pe temelia unei

28

foste biserici romanice, sub care se afl` urmele unui templu din secolul II. Într-una din aceste preumbl`ri, cînd era cu noi [i un coleg comun (rafinat [i pre]ios, tipul „turistului cultural“ care nu vrea s` rateze nici un obiectiv), l-am auzit spunîndu-i acestuia, care se extazia în fa]a unei biserici baroce: „Fii serios, e o banalitate, e plin` Roma de a[a ceva, î]i pierzi vremea cu prostii, hai s`-]i ar`t`m San Clemente“. „Vai, Marian – s-a indignat colegul –, cum po]i spune a[a ceva? E[ti aproape vulgar...“. „Nu sînt, b`trîne, doar cunosc Roma...“.

Era acas` la Roma. Cînd cump`ra un ziar f`cea o scurt` conversa]ie cu il giornalaio (c`ci a[a-i obiceiul locului), cînd mergea pe strad` p`rea la fel de firesc ca aerul pe care-l respira, cu florarii negocia pre]ul [i d`dea indica]ii despre cum trebuie alc`tuit buchetul. „E de prost gust! Eu nu pot oferi a[a ceva unei doamne!“– s-a indignat acela[i coleg pre]ios cînd mergeam to]i trei într-o vizit` [i cump`ram flori pentru gazd`; „Bine, i-l ofer eu [i tu îi pupi mîna, e bine a[a? Re]ine îns` c` aici sîntem la Roma, oamenii [tiu s` se bucure de via]` [i de flori! Nu e ca la Paris, unde se ofer` un trandafir pirpiriu [i-atît...“ Ultima dat` l-am întîlnit tot la Roma. Era director la Accademia di Romania – o institu]ie pe care a pus-o pe picioare într-un an [i a adus-o în rîndul lumii, adic` al`turi de celelalte Academii str`ine din Roma, dup` decenii în care splendida cl`dire construit` de Petre Antonescu în Villa Borghese fusese mai ales spa]iu de locuit pentru personalul ambasadei. Î[i ]inea îns` în continuare cursurile la Cluj, mai era [i profesor invitat la Copenhaga. „Nu faci prea multe?“ – l-am întrebat.

Mi-a zîmbit: „Ba da, b`trîne, dar îmi place“. Era 21 decembrie [i am înregistrat cu el un interviu. Ultimul.

■

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

Brukheimer, „Papagalii“). Sau: „A fost anul în care mi-am p`r`sit p`rin]ii, cî]iva prieteni inutili [i o fat` c`reia îi pl`cea s` spun` tuturor c` eram c`s`tori]i [i m-am mutat dou` sute de kilometri mai la vale în capital`“ (Daniel Alarcón, „Regele este întotdeauna deasupra oamenilor“). Sau ironia teribilist`: „Drag` jurnalule, ast`zi am luat o hot`rîre major`: nu o s` mor niciodat`! (Garry Shteyngart, „Din jurnalele lui Lenny Abramov“). Poveste, a[adar, [i încîntare, pentru c` toate povestirile sînt foarte vizuale, foarte cinematografice, în stilul fiec`rui scriitor, se întorc la esen]a nara]iunii, prin tr`irea momentului. {i poate nu gre[esc vorbind despre senza]ia filmic`: aproape to]i autorii selecta]i au urmat cursurile unei [coli de creative writing. Povestea e pîn` la urm` [i în literatur`, ca [i în film sau dramaturgie, o form` de refugiu, de autoap`rare într-o lume în care sentimentul dominant e alienarea.

Dintre cei dou`zeci, doar pe Jonathan Safran Foer îl [tiam. În acest volum, cum am citit în Prefa]`, o treime dintre autori provin din rîndul imigran]ilor recen]i, s-au n`scut sau au copil`rit în alte ]`ri, ca Peru, India, China, Rusia, Nigeria [i Thailanda. {i poate tocmai de aceea nu e vorba, cum îmi imaginam, despre tensiune social`, clase, ierarhii [i decalaje, ci despre etnicitate, migra]ie, [i alteritate; [i, evident, despre diversitate. Parc` ai asculta o compila]ie Putumayo: Musique du Monde.

Povestirea mea preferat` a fost a doua, „Papagalii“ de Kevin Brokmeier. Trist`, cu unde subtile de umor, cu fraze ample, bogate, ea tr`deaz` o fantezie exotic` [i o muzicalitate senzorial` a verbului. Mi-a amintit pu]in de Marquez povestea asta a unui mut, singura persoan` din ora[ care nu avea capacitatea de a cînta în corul grandios al d`rui]ilor cu talent [i voce [i pe care papagalii lui îl studiau ca pe un puzzle. Nu e o sentin]` cum c` autorul nuvelei mele preferate e noul Philip Roth, de[i, sincer, sper c` va fi a[a. {i ca s` merg mai departe, sînt convins c` fiecare cititor, ca [i mine, va face pariul lui personal: pe cine mizez?, cine va fi viitorul Philip Roth? Voi pentru cine a]i b`ga mîna-n foc?

■

C`t`lin Sava

Viitorul Philip Roth...

Antologia Granta.

Cei mai buni romancieri americani Editura Leda, 2009

Nu [tiam absolut nimic despre Antologia Granta pîn` la Tîrgul Gaudeamus de anul acesta, cînd o bun` prieten` m-a rugat s` i-o cump`r. Ea n-o mai g`sise în prima zi de tîrg. Se epuizase. Instinctul (de jurnalist, bineîn]eles) m-a f`cut atent. Cum vine asta, o antologie cu tineri scriitori, [i americani, pe deasupra, epuizat` în prima zi?

Deci, dou`zeci de scriitori americani cei mai buni tineri romancieri cum îi înnobileaz` dificila selec]ie a unui juriu prestigios al unei nu mai pu]in prestigioase reviste. {i, îmi pl`cea s` cred, înainte de a termina cartea, nu din bunul orgoliu european de a descoperi valori noi, ci pentru a fi transforma]i în staruri, iar volumele lor în best sellers, cu Oprah [i tot tacîmul. Am uitat repede de toate aceste biete prejudec`]i citind un fragmentarium savuros care acoper` de la descrieri incisive [i lucide ale grani]elor sociale în SUA pîn` la ironii str`lucitoare care m-au f`cut s` rîd minute în [ir. {i mai ales pove[ti, fabuloase pove[ti care trec gracil de alienare [i tehnicism. Povestirile se întorc la poveste [i încep a[a: „A fost odat` un ora[ unde fiecare om avea darul de a cînta“ (Kevin

29

C`t`lin Sava este jurnalist la TVR

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

C~R}I DE PLASTIC

rezum` la aranjarea în (sute de) pagini a unor fragmente din proza jurnalistic` a lui Eminescu, t`iate [i m`run]ite conform inten]iilor lui... R.M. Cri[an, care pretinde a compensa, astfel, faptul c` poetul na]ional nu a mai apucat s` î[i rotunjeasc` opera: r`zbun`tor [i continuator al lui Eminescu, el face exact ceea ce nici un filolog nu are voie, alterînd textele într-o construc]ie ideatic` dep`rtat` de inten]iile autorului [i apropiat` de dorin]ele sale. Citatele sînt îns`ilate abia cu cîteva construc]ii circumstan]iale sau explicitate de note neprofesioniste etc. Totul, în rama empatic` a unor adres`ri directe c`tre popor, ca din partea poetului a c`rui portavoce este, ve]i fi ghicit, R.M. Cri[an; „mult-iubitul [i prea-p`timitul meu neam românesc“. Nu acestea sînt pricini de spaim`, în fond: de nechema]i patetici care s` se pronun]e asupra operei eminesciene cultura noastr` a avut [i va mai avea parte din bel[ug. Dar patchwork-ul pl`pumioarei eminescologice acoper`, aici, altceva: obsedat de comploturi interna]ionale la adresa neamului s`u, R.M. Cri[an vede procurori (r`i) în loc de ziari[tii c`rora le declar` pr`p`stii de adîncimea acestora: „de ce, de pild`, ar fi oare etnicii români sau chiar [i al]i cet`]eni ai ]`rii, neîndrept`]i]i s` cear` statului român privilegiul de a fi discrimina]i pozitiv, drept compensa]ie pentru valul de dispre] pe care-l revars` str`in`tatea asupra lor...“; sau c`, desigur, de[i „sînt con[tient c` Mîntuitorul Iisus s-a întrupat ca om în sînul poporului evreu“, totu[i evrei au fost [i „o seam` dintre conduc`torii la vîrf ai loviturii de stat bol[evice [i, totodat`, ai regimului comunist sovietic“, ceea ce justific` pozi]iile rasiste ale lui...

R.M. Cri[an, fire[te. La final, î[i cheam` [i un prieten: un amplu citat, de un mesianism vulgar [i un antisemitism violent, semnat de Vasile Posteuc`, figur` marcant` a diasporei noastre legionare (www.miscarea.net). Apoteotic, volumul se încheie cu singura contribu]ie literar` a lui R.M. Cri[an – o poezie dedicat` „b`diei Mihai“, cu versuri de în`l]imea acestora: „C`ci tu ni-e[ti pild` [i ni-e[ti lege / Pentru-nviere / Pururea“. Diehard, utilizarea lui Eminescu în propaganda legionar` va împlini curînd un secol de existen]`.

Asemenea c`r]i sînt dovada vie a unei boli înc` neeradicate.

■

Ioana Bot

Obseda]i întru Eminescu Radu Mihai Cri[an e pretutindeni: pe Internet, unde motoarele marilor servere nu prididesc s` „sp`muie“ sutele de mesaje, cu c`r]ile sale oferite gratis, în pdf, c`tre cititori chema]i la lupt` împotriva du[manului ascuns al na]iunii române; în libr`rii, unde ajung cîteva titluri pe an, ap`rute, toate, la Editura Tibo din Bucure[ti (al c`rei singur autor publicat pare s` fie... R.M. Cri[an).

De[i se legitimeaz` ca „doctor în economie – specializarea Istoria gîndirii economice“, scrierile lui au teme precum „complotul iudeomasonic împotriva lui Eminescu [i a poporului român“ (Drumul Doinei. Arma cuvîntului la Eminescu, 2008, reeditat` sub titlul Eminescu interzis. Gîndirea politic`, în 2009) sau revizionismul istoric (De ce? Reflec]ii infidele despre Holocaust, 2008). Scopul ultim al lui R.M. Cri[an este r`spîndirea cuvîntului lui R.M. Cri[an în lumea larg`. De la www.esnips.com/web/ RaduMihaiCrisan, la prevederile de copyright stîngaci repetate – „Toate drepturile de multiplicare, traducere, adaptare [i difuzare a acestei lucr`ri sînt absolut libere (gratuite [i neîngr`dite) atît pentru România cît [i pentru fiecare din celelalte ]`ri ale lumii“ –, insisten]a prezen]ei sale „editoriale“ e obositoare. Dar R.M. Cri[an e „out there“, din p`cate, cu energia fanaticului – [i cu logica halucinatorie a aceluia[i. În esen]`, „exegeza eminescologic`“ se

30

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

t`]ii ca propensiune artistic` sînt jucate acum cu c`r]ile întoarse pe mas`. Reglarea conturilor cu sine are în paralel sensul unei fronde cu adres` direct`: pe cînd „la noi, scriitorii au devenit rezisten]i la scris“ [i ocupa]i cu „a dejuca proiecte culturale“, pactul cu partea întunecat` ar trebui s` aib`, în poezia Angelei Marinescu, toat` savoarea vicioas` a incorectitudinii politice. Desigur, au sugerat-o [i al]ii – retorica stîngist` a autoarei descrie, în fond, drumul ocolit spre un purism poetic curat de dreapta, iar dac` ea exult` îmbr`cînd cu masochism cabotin pielea „bîlbîitului“, a „handicapatului“, a „s`racului“, o face pentru c`, în în]elesul postromantic al autenticit`]ii, bunul-sim] n-ar avea cum fi m`sur` just` a artei: „îmi pulseaz` / gîtul / de pl`cere / cînd v`d / art` / adev`rat` / sînt / oligofren` / pentru c` nu mai cred / decît în / poezie / [i oligofrenii / sînt dezinhiba]i / [i se arunc` / în / sex“. Ezitînd, negociindu-se între poeme despletite anecdotic [i fraz`ri minimale, în staccato, cum e cea de mai sus, lirismul acestor poeme r`mîne ascuns, iar calit`]ii sale intensive îi serve[te acum mai mult abstractizarea, decît pletora de imagini. Toposurile exhibi]iei se convertesc în vehicule de contempla]ie, iar flamele sangvinare sînt convocate obosit [i din obi[nuin]`, din „fric`“, mai ales, „fa]` de poezia b`trîne]ii“. Refrenele idiosincratice, pe muchia manieriz`rii alt`dat`, se rafineaz` într-un jurnal camuflat de crea]ie ce las` s` transpar`, pe verso-ul violen]ei expresioniste, propor]iile absolute ale pactului personal cu poezia. Scrisul „încet [i liber“ ca „aerul“ [i ca „ploaia rece de prim`var`“, „g`rzile inutile [i reci“ pe „culoarul f`r` sfîr[it“ epureaz` metonimic, cu claritate acut` [i în fulguran]e aproape bacoviene, liniile de adîncime ale acestei poetici.

Din unele privin]e, Problemele personale ar trebui citite la pachet cu oricare din volumele anterioare ale Angelei Marinescu. Rezumativ`, oarecum defensiv` [i calculat` – în m`sura în care poate fi astfel o natur` atît de pr`p`stioas` –, ea nu se reinventeaz` tematic sau retoric, ci scrie addenda necesar` la o persona poetic` mereu non grata spiritelor c`ldu]e.

■

Incorect` politic Angela Marinescu, Probleme personale Editura Cartea Româneasc`, 2009

19,95 lei

De[i nu cred s` simpatizeze din principiu cu feministele, poezia Angelei Marinescu [i-a scos, în tectonica imprevizibil` a curentelor literare, profitul specific unei feminit`]i cu cojones: singular` retoric în vremuri de estetizare neomodernist`, ea s-a ar`tat apoi relativ impasibil` la optzecismul masculin depoten]at în livresc, pentru a ajunge, în fine, icon matriarhal (chiar nem`rturisit) al amazoanelor dou`miiste. Intens` [i radical`, incomod` ca expresie [i, deci, comod de pasti[at uneori, Angela Marinescu a aruncat în aren` m`nu[a a-normalit`]ii, a sim]ului enorm [i a v`zului monstruos, cu o pasiune real` ce a trimis-o, de fapt, din underground în mainstream. Lirica obsesional` nu [i-a regularizat graficele de criz`, revolta expresionist` nu [i-a domolit detenta, visceralul a r`mas pe portative acute de-a lungul celor 14 volume de pîn` acum ale poetei, în orice sens am valoriza acest mod stilistic de a fi egal` cu sine.

Problemele personale din 2009 ale Angelei Marinescu sînt îns` – surprinz`tor pentru temperatura de narcisism autofag a m`rcii sale discursive – mai mult probleme ale poeziei. În retrospec]ie, argumenta]ie sau autojustificare, autoarea î[i transleaz` vechiul efort al clarific`rii de sine din fruste]ea [tiut` a „disec]iei pe viu“ spre cerebralitatea „artei poetice“. Deschis` contextual – spre climatul recept`rii sau al codurilor „la mod`“ –, speculînd marja eventualit`]ii de „a nu mai scrie“, poezia Angelei Marinescu a fost rareori mai rupt` din autismul expresiei. „Texisten]ial`“ a b`nuit-o, nu-i vorb`, orice critic, dar termenii conect`rii f`r` rest via]`-poezie au r`mas întotdeauna mai degrab` implici]i.

Orizontul creator al bolii, tema marginali-

32

Adriana Stan

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

O poveste victorian` Sarah Waters Din vîrful degetelor Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

Prozatoarea britanic` Sarah Waters (în vîrst` de 43 de ani) a debutat înc` din anii ’90 [i a fost, în general, bine primit` de critica din Albion.

Totu[i, romanele ei cap`t` un impact interna]ional abia odat` cu apari]ia lui Fingersmith/Din vîrful degetelor (2002) – publicat, recent, [i în limba român`, la Polirom-ul ie[ean –, urmat de alte dou` volume de mare succes, The Night Watch/Veghea (2006) [i The Little Stranger/Micul intrus (2009). Cu prec`dere, ultimul dintre ele (tip`rit, în Anglia, cu doar cîteva luni în urm`!) este o carte de raftul întîi, intertextualizînd [i contextualizînd, în registru postmodern, tradi]ia romanului gotic (numit [i „roman negru“) din extrac]ia romanticilor britanici, dar [i din cea a americanilor Edgar Allan Poe sau Henry James.

The Fall of the House of Usher/Pr`bu[irea Casei Usher a lui Poe, mai ales, poate fi u[or recunoscut` în arhitectura textului scris de Waters. Asemenea naratorului „contaminat“ de labilitatea psihic` a fra]ilor Usher ([i, chiar mai probabil, de opiumul recomandat discret de c`tre Roderick), povestitorul (un medic ra]ional [i echilibrat) din epicul autoarei noastre î[i pierde, treptat, „obiectivitatea“, în interiorul unei case bîntuite, intrînd în degringolad` nervoas`.

Toate romanele lui Sarah Waters folosesc, în esen]`, suspansul ca pe un motor cu tura]ie maxim`. Din vîrful degetelor a fost caracterizat drept „roman gay“, „roman victorian“ [i „roman feminist“, subordonîndu-se – desigur, fragmentar – fiec`reia dintre aceste no]iuni. În realitate, textul r`mîne – în integralitatea sa – un thriller psihologic, de cea mai bun` calitate. Perspectiva penduleaz` între cele dou` naratoare succesive ale romanului, totodat` [i protagoniste, Sue

RECENZII Trinder [i Maud Lilly. Sue a crescut într-o cas` a ho]ilor din Londra secolului al XIX-lea, sub obl`duirea Doamnei Sucksby [i în compania unor tîlhari destul de benigni, descin[i din galeria vagabonzilor simpatici ai lui Dickens. La împlinirea vîrstei de [aptesprezece ani, ea e trimis` – la îndemnul unui escroc fandosit, cu mare trecere îns` în casa Doamnei Sucksby, Richard „Gentleman“ Rivers (pe scurt, Domnu’) – s` lucreze, ca slujnic`, pentru o mo[tenitoare bogat` (de aceea[i vîrst` cu Sue), din ]inutul Briar, Maud Lilly pe numele s`u. De fapt, la mijloc se profileaz` un plan diabolic, al lui Rivers. Acesta pl`nuie[te s` o seduc` pe Maud, s` o ia de so]ie, dup` care s` o interneze într-un balamuc, deposedînd-o de avere. Sue ar trebui s` fie „catalizatorul“ întregii afaceri, sus]inîndu-l pe Domnu’ în fa]a tinerei sale st`pîne.

Farsa reu[e[te, cu o mic` „deviere“ totu[i, neb`gat` în seam` de nimeni, ini]ial. Cele dou` adolescente se îndr`gostesc una de cealalt`, activîndu-[i reciproc un lesbianism latent, mai curînd psihologic decît fiziologic. Domnu’ se c`s`tore[te cu Maud, preg`te[te toate detaliile sfor`riei, numai c`, în momentul „pred`rii“ proaspetei so]ii la ospiciu, Sue descoper` c` aceasta este... ea îns`[i. În alt plan, Rivers preg`tise, cu Maud, o în[el`torie [i mai complicat`, a c`rei victim` era... biata slujnic` Trinder. Astfel, Sue ajunge la balamuc, iar Maud – în casa Doamnei Sucksby. Prima evadeaz` din azil [i revine la Londra, cea de-a doua (oripilat` de mediul unde descinde) încearc` s` fug` acas`. Într-o confruntare final`, Domnu’ este ucis, iar Doamna Sucksby ia totul asupra ei, asumîndu-[i, (auto)punitiv, p`catele trecutului. În fond, ea fusese „creierul întunecat“ de la bun început. În copil`rie, Maud [i Susan (Sue) au fost schimbate. Maud este fiica Doamnei Sucksby, iar Sue – mo[tenitoarea bogat`. Doamna Sucksby ar fi vrut o nou` substitu]ie între ele, pentru ca Maud s` mo[teneasc` totul (la [aptesprezece ani). Schema ei sfîr[e[te îns` în [treang, Sue î[i prime[te averea, iar Maud îi devine partener`...

Evenimentele curg neîncetat, stilul dinamic al scriitoarei nu te las`, practic, s` respiri.

■ Codrin Liviu Cu]itaru

33

39,95 lei traducere din limba englez` [i note de Ioana Filat

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

bile prin tot atîtea tipuri de lectur`. Corelarea povestirilor [i conectarea lor prin elemente [i împrejur`ri repetitive; suprapunerea [i fixarea lor într-un cadru matricial, comun celor 7 nara]iuni, în care contextele recurente [i protagoni[tii lor vor eviden]ia metamorfoza aceluia[i scenariu; apoi, lectura textelor prin descifr`ri succesive, aproape mistice, ca într-o decriptare ce face posibil` revelarea metaforei centrale – cripta, cenotaful. Toate aceste tipuri de observa]ie [i interpretare fac posibil` sondarea în profunzime a în]elesurilor c`r]ii.

Miksat Hantesku/Mic[a H`ntescu, Gould Verschoyle, A.L. Celiustnikov, Doctorul Taube, A.A. Darmolatov, Baruch David Neumann/Boris Davidovici recreeaz`, prin na]ionalitate [i afiliere politic` sau religioas` (Cîini [i c`r]i), un continent al mor]ii, cuprinzînd spa]ii întinse, din Spania pîn` în Siberia, de la Dublin pîn` la Norilsk, din secolul al XIV-lea pîn` în secolul XX, [i îl marcheaz`, pentru cei ce-l vor descoperi sau imagina peste decenii, prin semnele universal recognoscibile ale adev`rului. Anchetele [i torturile în care sînt acuza]i de tr`dare devin repere în aceast` nou` mitologie eroic`, al c`rei personaj emblematic este Boris Davidovici Novski, omul nou veritabil, ale c`rui tenacitate [i rezisten]` în opozi]ie i-au transformat biografia în legend`.

Noua Atlantid`, cum o nume[te scriitorul, este atît continentul mor]ii, cît [i spa]iul ac]iunilor exemplare, ce fac fireasc` trecerea unei existen]e reale în fic]iune. Moartea lui Boris Davidovici, h`ituit prin ghe]urile nesfîr[ite ale Siberiei de c`tre urm`ritorii s`i, reface un pattern al nara]iunilor fondatoare – eroul se arunc`, de pe marginea unui cazan în care se topea zgura de la metale, în masa incandescent`, disp`rînd definitiv, ca [i cînd n-ar fi fost, f`r` a l`sa în urm` altceva decît ni[te ]ig`ri [i o periu]` de din]i.

Cartea este, prin urmare, cripta de cuvinte [i sensuri a celor ce au fost sacrifica]i de un ideal în[el`tor, a anonimilor ce au pierit f`r` urm` în zonele mortale ale lag`relor, a lui Boris Davidovici, proiec]ia lor ultim` în spa]iul reontologizant al literaturii.

■

Cartea cenotaf Danilo Kisˇ Cript` pentru Boris Davidovici Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

32,95 lei traducere din limba sîrb` de Simeon L`z`reanu prefa]` de Adriana Babe]i

Între scrierile lui Danilo Kisˇ, Cript` pentru Boris Davidovici se remarc` prin inten]ia, prezent` [i în subtitlu, de a recupera, din fragmente, adev`rul unei istorii complexe [i întunecate. {apte capitole ale uneia [i aceleia[i istorii însumeaz` aproape tot atîtea încerc`ri de a recupera, din severitatea discursului istoric, din arhive [i din imaginarul colectiv, figurile incerte, recompuse prin propriile lor legende, ale revolu]ionarilor din deceniile al doilea [i al treilea ale secolului XX. Atunci, teroarea stalinist` expune, odios, marea iluzie c`reia i-au c`zut prad` to]i înfl`c`ra]ii – de la ideali[ti la atentatori. Lag`rele instaureaz` o paradigm` a ororii despre care martorii vorbesc tîrziu, dup` ce milioane de anonimi au fost uci[i.

Interesul lui Danilo Kisˇ pentru acest segment din istoria totalitarismelor ultimului secol are la baz` studiul obsesiv al documentelor [i m`rturiilor legate de acest co[mar al istoriei. „Lag`rologia“, cum el însu[i numea acest tip de studiu, a intrat, în con[tiin]a scriitorului, într-o zon` de tangen]` cu fic]iunea. Mai precis, cu acea capacitate a scriitorului de a transfera datele realului în sfera fic]iunii, de a crea o irealitate perfect simetric` lumii reale, îns` esen]ial diferit`. Astfel, evenimentele consemnate în arhive devin, inevitabil, transpuneri în limbaj, deci interpretabile, supuse alunec`rii sensurilor, pericolului echivocului, insuficien]ei, ininteligibilului. Fic]ionalizarea istoriei a devenit posibil` odat` cu momentul în care literatura a început s` construiasc` lumi prin cuvinte [i [i-a dobîndit deplin legitimitatea odat` cu nara]iunile polifonice ale postmodernismului.

Acest text fragmentar se consolideaz` pe trei posibile niveluri ale semnifica]iei, observa-

34

Gabriela Gl`van

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Copil`rii Nancy Huston Linii de falie Editura Leda, 2009

„Faima este o tr`s`tur` de familie la noi“, spune pe un ton arogant Sol, un b`ie]el american de [ase ani, care crede c` Dumnezeu [i pre[edintele Bush sînt prieteni la cataram` [i c` primul are planuri mari în ceea ce-l prive[te, altfel nu s-ar fi n`scut „în cel mai bogat stat din cea mai bogat` ]ar` din lume, cu cel mai avansat arsenal nuclear, capabil s` arunce în aer întreaga omenire [i s-o fac` praf [i pulbere“. Sol este de acord cu r`zboiul din Irak, îi place mai degrab` s` se uite la execu]ii, violuri [i torturi postate pe Internet, decît s` se joace, este un admirator înfocat al lui Arnold Schwarzenegger [i al lui Iisus, cu care crede c` se aseam`n` destul de mult atîta timp cît [i el are s` fie, într-o bun` zi, mîntuitorul umanit`]ii, singura diferen]` fiind aceea c` el nu inten]ioneaz` s`-[i sfîr[easc` zilele ]intuit pe o cruce. „Întotdeauna mi-a pl`cut mai degrab` s` m` joc decît s` fac orice altceva, pentru c` într-un joc po]i s` te pierzi cu totul. În restul timpului, î]i faci griji despre cît de bine sau de r`u te descurci“, spune pe un ton filozofic Randall, un b`ie]el american de [ase ani, melancolic [i interiorizat, care deseneaz` oameni f`r` trunchi [i femei cu sînii t`ia]i. Randall nu beneficiaz` de aten]ia mamei sale, mai preocupat` de studierea perioadei [i crimelor naziste, decît de cre[terea unui copil, [i de acea tînje[te în permanen]` dup` dragostea ei care, atunci cînd totu[i se arat`, ca un soare ivit de dup` nori, e de scurt` durat` [i cu atît mai frustrant`. Cît de curînd îns`, Randall va pleca în Israel, c`ci preocup`rile mamei într-acolo o poart`, [i poate c` noul decor va aduce o schimbare [i în rela]ia dintre ei. „A[ vrea, dac` se poate, s` m` autom`nînc (...) s` dispar cu totul, înghi]indu-m` [i ajun-

RECENZII gînd în propriul stomac“, spune pe un ton plin de n`duf Sadie, o feti]` canadian` de [ase ani, care cre[te în casa bunicilor, plictisindu-se de moarte în fiecare zi, gîndindu-se în permanen]` la mama ei (o cînt`rea]` celebr`, plecat` permanent în turnee) [i r`zboindu-se cu Du[manul ei, o voce interioar` care o informeaz` despre toate defectele pe care le are [i despre cum trebuie s` se pedepseasc` pentru fiecare în parte, dîndu-se cu capul de pere]i [i acceptînd c` suferin]a [i durerea sînt singurele lucruri pe care po]i conta în via]`. „Visul meu, pentru cînd o s` fiu mare, este s` m` fac Obeza de la circ, dar acum nu prea se g`se[te de mîncare, pentru c` pierdem r`zboiul, [i efectiv n-am cu ce s` m` îngra[“, spune pe un ton în]eleg`tor Kristina, o feti]` german` de [ase ani, care cre[te împreun` cu sora ei, Greta, cu mama [i cu cei doi bunici, pentru c` fratele [i tat`l ei au plecat pe front. „Uime[te-m` (...) r`suce[te-m`, incit`-m`, [ocheaz`-m`, nu te opri niciodat`“, mai spune ea, adresîndu-se vie]ii, iar via]a o va asculta [i îi va oferi numai surprize, purtînd-o peste m`ri [i ]`ri, pentru ca la b`trîne]e s` o aduc` înapoi de unde a plecat.

Ce au to]i ace[ti copii în comun? Cîte un semn din na[tere (c`ruia fiecare îi va g`si o semnifica]ie aparte), dar mai ales descenden]a, c`ci to]i reprezint` cîte o genera]ie a aceleia[i familii. Peste ani, Kristina va deveni mama lui Sadie, care va fi mama lui Randall, care va fi tat`l lui Sol. {i mai exist` un lucru care-i une[te – un secret p`strat cu grij` de Kristina, dar în cele din urm` scos la iveal` de Sadie [i de neobositele ei investiga]ii în trecutul personal, dar [i în cel al umanit`]ii. În Linii de falie, Nancy Huston ne prezint` lumea prin ochii, am crede neprih`ni]i, ai copiilor, dar reprezentarea ei, chiar dac` uneori inocent`, nu las` loc zîmbetelor. Traumatiza]i de destin [i p`rin]i, fiecare copil este condamnat s`-[i traumatizeze la rîndu-i copilul.

Cercul vicios nu se rupe niciodat`, iar via]a continu` ca [i cînd nimic nu s-ar fi întîmplat.

■

Florin Irimia

35

44,90 lei traducere din limba englez` [i note de Laura-Georgiana Fratu

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Fotbalul este îns` mai mult decît sportivitate pur`, el este biletul Lumii a Treia spre Occident.

Cei mai buni dintre senegalezi pot fi coopta]i la cluburile din Fran]a [i destinul lor se poate schimba definitiv. Cel mai înver[unat vis`tor este Madické, fratele mai mic al lui Salie, supranumit Maldini, dup` numele eroului s`u de la AC Milan. Crescut în cultul unei masculinit`]i autoritare [i egoiste, Madické nu ezit` s`-[i transforme sora în reporter sportiv, pretinzîndu-i rezumate detaliate ale meciurilor, atunci cînd televizorul din sat d` gre[, [i, mai mult, s`-l ajute s` emigreze ilegal în Fran]a. Prin el vorbe[te orbirea pasionat` a întregii comunit`]i: nimeni nu vrea s` aud` nimic despre sutele de africani care tr`iesc în staul la periferiile ora[elor, sau pe fundul vapoarelor, despre fotbali[tii de culoare ]inu]i luni în [ir pe banca rezervelor [i batjocori]i în fel [i chip pentru o lovitur` gre[it` pe gazon. Nici m`car povestea lui Moussa din satul lor, întors din Fran]a f`r` s` fi reu[it [i împins la sinucidere chiar de dispre]ul celor de acas`, nu le spune nimic. Parad` [i glorie a festivismului, fotbalul le flutur` pe sub ochi imaginea singurei lumi în care victoria [i demnitatea – o cerin]` ancestral` în lumea satului – sînt posibile.

Din acest motiv, cel care pleac` este, asemeni zeilor, admirat, dar [i automat îndep`rtat.

Salie constat` acest lucru la fiecare reîntoarcere.

A[teptat` ca mesager al lumii „de dincolo“, atît în sens abstract cît [i mai concret, drept cea care aduce bani [i cadouri, cercul se gole[te în jurul s`u cînd încearc` s` corecteze cu o tu[` de adev`r pasionantele vise de la cap`tul lumii, cît [i ignoran]a, miturile [i credin]ele în vr`jitorii locali. Cu reperele identitare din ce în ce mai fragile, Salie în]elege, ca atî]ia exila]i, c` parcursul, mi[carea sînt singurele ei moduri de a fiin]a. Dincolo de scindarea inerent`, acest „între“ despre care vorbe[te romanul este asimilat pîn` la urm` valorilor lucidit`]ii, unicul punct de echilibru între lumile care se confrunt` fie pe grani]a imaginar` a jocului de fotbal, fie pe t`rîmul, la fel de abstract, al permiselor de reziden]` [i cet`]eniilor.

■

Senegalezii în sferturi Fatou Diome Pîntecele Atlanticului Colec]ia „Ultracontemporan“ Editura România Press, 2009

22,89 lei traducere din limba francez` de Elena Mihai

Fatou Diome este ast`zi un icon al succesului multicultural, o scriitoare senegalez` imigrant`, devenit` cunoscut` pentru romanul Pîntecele Atlanticului, publicat în 2001. Succesul, dar [i condi]ia de icon devin îns`, ca în cele mai multe astfel de cazuri, coordonatele principale ale problematiz`rii unui destin. Scriitoarea împ`rt`[e[te cu Salie – naratoarea [i protagonista romanului, în cea mai mare parte autobiografic – graficul tremurat al acestui destin: n`scut` pe insula Niodior, în sud-estul Senegalului, urm`rind un drum de excep]ie pentru o fiic` a culturii coranice, Salie urmeaz` [coala [i se c`s`tore[te cu un francez, mutîndu-se la Strasbourg. Curînd îns`, paradisul î[i arat` adev`rata fa]`: nu este acceptat` de familia so]ului [i este nevoit` s` divor]eze [i s` se descurce pe cont propriu. Pe lîng` dificult`]ile materiale, Salie are de înfruntat ceva înc` mult mai cumplit: identitatea ei este strivit` între dou` oglinzi. Pe de o parte, este oglinda occidentalilor în care se vede ca o imigrant` de culoare care nu poate ob]ine nicicînd un statut legitim, iar de cealalt` parte, este oglinda compatrio]ilor de pe insul`, pentru care ea, cea plecat` în Fran]a, pe p`mîntul f`g`duin]ei, nu mai are dreptul la suferin]` sau la îndoial`, transformat` fiind într-o imagine a fericirii c`reia i se refuz` umanitatea.

Fran]a este feti[ul absolut pentru cei din Niodior, iar fervoarea lor se exercit` în religia fotbalului. Strîn[i în fa]a singurului televizor din sat (care acum transmite cu purici), adus îns` [i el de un „parizian“, locuitorii satului î[i urm`resc cu sufletul la gur` idolii, pe juc`torii francezi, gustînd odat` cu ei victoria [i înfrîngerea.

36

{tefania Mihalache

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Povestea celor dou` Mântulese Andreea R`suceanu Cele dou` Mântulese Colec]ia „Planeta Bucure[ti“, Editura Vremea, 2009

Strada Mântuleasa a Bucure[tilor a intrat în memoria (cultural`) colectiv` gra]ie lui Mircea Eliade [i nuvelei sale Pe strada Mântuleasa, ce reînvie pove[ti pline de mister [i de magie legate de pivni]ele [i casele vechi ale str`zii. Pe urmele lui F`rîm`, personajul lui Eliade, porne[te ast`zi Andreea R`suceanu, autoarea c`r]ii Cele dou` Mântulese, descoperind c` secretele str`zii coboar` mult în timp, în veacul al XVIIIlea, cînd cupe]ul Mantu se hot`r`[te s` ridice o biseric` – pentru consolidarea pozi]iei sale de negustor [i pentru m\ntuirea sufletului dup` moarte – pe p`mînturile primite ca zestre de so]ia lui, Stanca M\ntuleasa. Mantu va muri curînd dup` aceea, l`sîndu-le pe so]ia [i sora lui s` se ocupe de terminarea bisericii [i s`-[i lege, în fond, numele de aceast` biseric`. În posteritate, a[adar, dou` femei î[i disput` întîietatea în ce prive[te numele str`zii [i al bisericii pe care literatura lui Mircea Eliade le-a nemurit.

Cartea de fa]` – amestec de fic]iune savuroas` [i fin` analiz` de documente inedite – reu[e[te s` reconstituie o atmosfer`, prinzîndu-ne, narcotic, de la prima la ultima pagin`, în farmecul lingvistic al enumer`rilor de ]es`turi, ve[minte, podoabe, bunuri pe care se întemeiaz` economia [i existen]a prosper` a Man]ilor, dar [i al complicatelor analize de documente legislative ale unui veac românesc zbuciumat.

Cercetarea îmbin` privirea istoric` [i sociologic` asupra str`zii (capitole precum „Scurt` istorie cu peripe]ii a mahalalei Mântulesei, de la 1734 pîn` în zilele noastre“ sau „Îndeletniciri [i me[te[uguri ale locuitorilor str`zii Mântuleasa – dou` catagrafii din secolul al XIX-lea“) cu o

RECENZII excelent` analiz` hermeneutic` a picturii murale din biserica Mântuleasa, a c`rei simbolistic` reflect` o tradi]ie iconografic` [i un imaginar religios specifice bisericilor din }ara Româneasc`, dar spune, în acela[i timp, prin particularit`]ile discrete, cîte ceva [i despre... cele dou` Mântulese.

Astfel, în capitolul „Despre cei ce ascult` pe sub ferestrele altora [i alte cîteva particularit`]i – Biserica Mântuleasa“, dup` analiza comparat` a motivelor frescelor care împodobesc biserica, autoarea lanseaz` o ipotez`, înso]it` de observa]ii nu doar pertinente, ci pline de o seduc`toare empatie: „Reprezentarea de la Biserica Mântuleasa, a celor care-[i isp`[esc p`catul de a fi ascultat pe sub ferestrele altora, constituie o excep]ie de la inventarul obi[nuit al f`r`delegilor imortalizate în frescele Judec`]ii de Apoi. (...) Fiind vorba despre unica reprezentare româneasc` a p`catului clevetirii [i def`im`rii, putem lansa ipoteza unei cereri exprese a comanditarului (...) – oare aceea[i Mântuleas` care încerca s`-[i consolideze pozi]ia de proprietar` a averilor celui ce fusese Mantu cupe]ul, înconjurîndu-[i gr`dinile cu gard de nuiele (vezi în volum analiza expresiei «a rupe din gardul Mântulesei» – n.m.), oferea acum o lec]ie, pentru eternitate, vecinilor clevetitori [i tuturor celor ce-i tulburau lini[tea de v`duv` r`mas` singur` administratoare a unei frumoase averi?“.

Cercetarea multifa]etat` [i analiza atent` de documente sînt dublate de aceast` disponibilitate empatic` [i de pl`cerea (evident` în volutele stilistice) cu care autoarea se apleac` asupra destinului celor dou` Mântulese – dou` femei ale c`ror obiceiuri, rela]ii de putere, psihologie sînt decriptate cu delicate]e [i fermitate.

Studiul istoric [i social atinge aici [i chestiuni legate de statutul femeilor – fie ele bogate – în secolul al XVIII-lea. Last but not least, condeiul autoarei v`de[te reale calit`]i literare, o voluptate a limbajului de epoc`, dar [i fascina]ia pentru întregul univers material ([i imaginar) al opulen]ei orientale (de la ]es`turi la bijuterii).

■ Adina Dini]oiu

37

29,95 lei

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

dovedesc ireconciliabile. Fosilele vechii civiliza]ii se în[iruie de-o parte [i de alta a drumului, în acelea[i nuan]e gri. Doar în vise le mai apar culori de demult [i chipul aureolat al femeii ce a renun]at s` le stea al`turi pîn` la cap`t. Tat`l tu[e[te cu sînge [i poart` un pistol cu doar dou` cartu[e în magazie. Arma nu-i poate ap`ra de cruzimea f`r` margini a cultelor canibalice r`s`rite dup` catastrof`, îns` poate face mai rapid` sinuciderea, în situa]ia unei captur`ri. Tat`l pare hot`rît s`-[i sacrifice fiul, aducîndu-l astfel ofrand` unui Dumnezeu care nu r`spunde niciodat` la rug`ciuni. „Noi ducem focul“, sun` unica lor consolare.

Textul este împ`r]it în episoade scurte, uneori aforistice, impresionante prin economia poetic` de inspira]ie biblic`. Lucrurile trecute sub t`cere sînt la fel de semnificative ca aspectele prezentate în detaliu. Personajele – cu o singur` excep]ie, [i aceea în[el`toare – nu au nume. Printre obiectele din c`rucior se afl` o carte de pove[ti, dar nu-i [tim titlul. Nu [tim mai nimic nici despre trecutul tat`lui. Cuno[tin]ele sale medicale ne-ar îndrept`]i s` credem c` a exercitat aceast` profesie, dar vom afla c` are [i competen]e militare, inginere[ti, iar sextantul descoperit pe o ambarca]iune îi provoac` emo]ii marin`re[ti. Ini]ierea oferit` copilului, în clipele de infinit` tandre]e, urmeaz` principii mnemonice [i norme morale stricte. Cînd unele dintre acestea sînt reformulate în func]ie de context, ele primesc doar calitatea de abateri. Povestea are structura unei cronici apocrife. Povestitorul r`mîne ascuns. Puncte de suspensie sînt pres`rate printre episoade. Momentul cel mai tulbur`tor, cînd în]elegem unde anume se g`se[te focul mereu invocat, reaprinde o flac`r` ce str`bate toate romanele lui Cormac McCarthy. E acela[i foc prometeic menit a purifica r`ul provocat de Judge Holden, în Blood Meridian, e f`clia din vis, ascuns` într-un corn vîn`toresc, în No Country for Old Men, capabil` s` ne apere de exterminatorul Chigurh, e lumina etern` [i partea cea mai bun` a sufletului unui scriitor vrednic de pre]uire necondi]ionat`.

■

Cei care poart` focul

Dou` opinii despre o carte

Cormac McCarthy Drumul Colec]ia „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction, 2009

25 lei traducere din limba englez` [i note de Irina Horea

Geniul a avut mereu caracterul straniu specific toanelor rarisime ale naturii (cum ar fi, de pild`, [i tigrii albi). Acum este mai greu s`-l distingi, din pricina persistentului bruiaj mediatic. Autorii geniali ai zilelor noastre se pot num`ra pe degetele de la o mîn`, îns` oricum i-am ordona într-un top, Cormac McCarthy ar trebui s` se reg`seasc` printre primii trei. Romanele întunecate, violente, dinamice, retorica frazelor ob]inut` prin rico[eu din paginile Bibliei King James, asceza impus` punctua]iei, personajele masculine solitare, cu tr`s`turi mitice, la a c`ror interioritate nu avem acces decît sporadic i-au f`cut pe critici, dar [i pe cititorii devota]i s` elogieze în autorul trilogiei The Border un prozator demn de compania lui Melville [i Faulkner. Parabola, unul dintre genurile cele mai vechi [i mai dificile, prime[te, prin stilul lui McCarthy, caden]a profetic` pe care o avea odinioar`. Cu el, literatura se întoarce la origini, pentru a fulgera mai puternic în bezna spaimelor noastre de început de veac.

Un holocaust nuclear (sau o catastrof` la dimensiuni cosmice) a pustiit lumea descris` în The Road. P`mîntul asfixiat de cenu[` a devenit un criogen nelocuibil, o planet` f`r` flor`, f`r` faun`, f`r` o atmosfer` respirabil`, un corp ceresc mort r`t`cind carbonizat pe propria-i orbit`. Nu exist` trecut, întrucît nu mai are cine s`-[i aminteasc` de el, [i nici un vector nu m`soar` ceea ce va fi. Pe asfaltul negru al unui fost drum statal, un b`rbat [i fiul s`u împing un c`rucior de supermarket, înc`rcat cu lucruri p`strate dintr-o alt` via]`. Merg spre sud. Harta zdren]uit` [i peisajul scrutat cu binoclul se

38

Alexandru Budac

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

SF

Lumina calic` a soarelui Cormac McCarthy Drumul Colec]ia „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction, 2009

La Tîrgul Gaudeamus, Humanitas Fiction a lansat, în Colec]ia „Raftul Denisei“, romanul Drumul de Cormac McCarthy, cuvintele de prezentare fiind rostite de Denisa Com`nescu, Cristian Tudor Popescu, Irina Horea (traduc`toarea) [i Florin Iaru. Este un roman pe care mul]i dintre noi l-au a[teptat, mai ales de cînd s-a r`spîndit zvonul c` va ap`rea la Humanitas Fiction.

Romanul, ap`rut în 2006, a cî[tigat Premiul James Tait Black Memorial în acela[i an, Premiul Quill în 2007 [i Premiul Ignotus pentru roman str`in (în Spania) în 2008. Cel mai prestigios este, f`r` îndoial`, Premiul Pullitzer din 2007. În 2009 a fost ecranizat, cu Vigo Mortensen în rolul tat`lui (regia John Hillcoat).

Ce este cu acest roman, de ce a atras el aten]ia cititorilor de pretutindeni? Într-o lume dezolant`, dup` o catastrof` planetar`, printre rîuri negre [i z`pad` cenu[ie, sub „lumina calic` a soarelui“, într-un timp în care „niciodat` a [i trecut“ sau „Nu exist` pe urm`. Acum este pe urm`“, un b`rbat [i fiul lui merg pe drum. Nu au nume, nu-[i spun pe nume. Dar copilul îi spune „tati“. Mama copilului a murit, fotografia ei au abandonat-o (ceea ce îmi pare cam exagerat, totu[i). Figura mamei mai apare din cînd în cînd în visele tat`lui, ca imagine, în frînturi de conversa]ii din vremea în care acestea mai existau, înainte ca t`cerea s` se lase între ei, pentru c` nu mai vorbe[ti despre moarte cînd ea e aproape. Într-o lume ca acelea visate sau pl`smuite uneori de imagina]ia copilului, o lume însp`imînt`toare, dar niciodat` ca aceasta, nu se au decît pe ei. Într-o lume s`rac`, atît de s`rac` de parc` nici cuvintele nu mai sînt. Dialogurile sînt monosiba-

RECENZII lice aproape în totalitate (nu avem nici liniu]` de dialog, nici ghilimele!). Totul este minimal, cuvintele folosite sînt cele strict necesare. Inclusiv ale autorului. {i totu[i, avem parte de multe am`nunte. Totul este descris minu]ios (dar în cuvinte pu]ine, cum am zis) – fiecare mi[care, fiecare gest. De parc` ele, gesturile, ar fi toat` averea celor dou` personaje. {i trec prin momente în care, într-adev`r, nu mai au nimic altceva.

Cei doi merg pe drum, spre Apus, spre ocean.

Ca în vremurile goanei spre vest, ca în vremurile în care civiliza]ia cuprindea America. În drumul lor întîlnesc b`ie]i buni [i b`ie]i r`i, cum sînt m`r[`luitorii, un soi de forma]iune paramilitar` care iubitorilor genului le va aminti cu siguran]` de seria Mad Max. „Tati, sînt mul]i b`ie]i d-`[tia r`i?“ – întreab` b`iatul la un moment dat. Important este c` exist` [i b`ie]i buni, ca ei. De[i... pîn` [i asta e pus` sub semnul îndoielii: „Noi înc` mai sîntem b`ie]ii buni?“. {i poate c`, fiind ei b`ie]i buni, pe lîng` casele distruse din care nu a mai r`mas nimic (totul a fost jefuit), întîlnesc [i case în care pot sta cîteva zile, în care g`sesc de mîncare, în care pot face chiar o baie cald`.

Tot acest drum este, în acela[i timp, [i [coala pe care b`iatul o face, avîndu-l ca profesor pe tat`l s`u. O [coal` a vie]ii, cum se zice, a supravie]uirii, de[i afl`m într-o împrejurare c` studiau [i alfabetul, uneori. Iar [coala aceasta se alc`tuie[te din mers, improvizînd, pentru c` „Unde n-ai nimic altceva, n`scoce[te ceremonii [i d`-le via]`“.

Una dintre lec]ii, desigur, este aceea a finalului. Cînd ei vor fi prin[i de b`ie]ii r`i. Sau cînd b`iatul va r`mîne singur. Sau... „Cînd mori e ca [i cum ar muri to]i ceilal]i.“ Re]ine aten]ia altruismul b`iatului (el vrea mereu s`-i ajute pe ceilal]i), pus îns` la punct de un tat` realist care [tie – cinic, dar asta e! – c` mai binele altuia poate fi mai r`ul t`u.

De[i este un roman scurt (200 de pagini), nu se cite[te în fug`, nu este chiar o lectur` de metrou. Vorba unui prieten drag mie (despre o alt` carte, dar se poate aplica perfect [i în acest caz): petreci mai mult timp gîndindu-te la carte decît citind-o.

■ Michael Haulic`

39

Dou` opinii despre o carte

25 lei traducere din limba englez` [i note de Irina Horea

RECENZII CRITIC~ LITERAR~

Despre mahala, cu dragoste Georgiana Sârbu Istoriile periferiei.

Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu Editura Cartea Româneasc`, 2009

24,95 lei

Prin Istoriile periferiei, Georgiana Sârbu î[i revendic` întîietatea în abordarea sistematic`, monografic` a unei teme romane[ti de ordinul secundarului, îns` cu poten]ial pitoresc, atractiv, ca orice subiect din sfera ex(-)centricit`]ii.

Motiva]ia scrierii acestei c`r]i (la origine tez` de doctorat) pare s` fie dual`: pe de o parte, are o component` de tip biografic, i.e. cunoa[terea din interior a mahalalei (v. incipitul Introducerii, demn de un roman autenticist/ autofic]ional de azi), iar pe de alt` parte, presupune o inten]ie polemic-recuperatoare („Spa]iul mahalalei trebuie recuperat din spatele cojii pline de cli[ee prin care percepem mahalaua“), pentru o „mai dreapt` cinstire“ a lumii marginale [i marginalizate din spa]iile limitrofe ora[ului.

De[i este vorba despre un studiu în primul rînd de critic` [i istorie literar`, autoarea ambi]ioneaz` o descriere (diacronic` [i sincronic`) a mahalalei, atît ca reprezentare literar` cît [i ca fenomen sociologic, numai c` uneori amestec` prea mult ([i nepermis) planurile. Astfel, diverse observa]ii de natur` istoric` [i sociologic` (de la care pleac` Georgiana Sârbu în comentariile sale, fapt ce las` impresia, într-o prim` faz`, de eseu sociologic) vor fi sus]inute mai ales prin „argumente“ romane[ti (de pild`, na[terea mahalalei din romanul Groapa – care, oricît de realist ar fi, r`mîne totu[i o fic]iune – ni se prezint`, deopotriv`, ca imagine istoricobiectiv` [i ca oglind` romanesc`). Poate c` din aceast` suprapunere a perspectivelor a rezultat

40

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 [i par]iala redundan]` a paratextului: „Oglinzile romane[ti ale mahalalei“ [i „Imagini ale mahalalei în roman. M`rcile mahalalei“. Cea dintîi sec]iune analizeaz` „vîrstele“ mahalalei, devenirea ei istoric` (origini ]`r`ne[ti, expansiune spre centrul ora[ului), în trei romane considerate reprezentative: mahalaua auroral`, „rural`“ din Groapa lui Eugen Barbu, mahalaua „urbanizat`“ de la 1900, din Maidanul cu dragoste de G.M. Zamfirescu, [i mahalaua „industrializat`“ a cartierelor muncitore[ti din „epoca de aur“, decupat` din Amantul Coliv`resei de Radu Aldulescu. Excursul „prin m`h`l`i“ prilejuie[te [i o evaluare critic` a operelor care s-au hr`nit din materia imund`, dar cu fulgurante sclipiri de perl`, a periferiilor, examen trecut numai de Eugen Barbu cu brio, deoarece „scoate mahalaua din tiparul cli[eu“: „scrierea sa (...) va rezista nu doar datorit` calit`]ilor literare (notabile, uneori), ci datorit` talentului de povestitor“ (acesta nu ]ine tot de calit`]ile literare?!) [i gra]ie atitudinii de „deta[are [i apropiere“ (în]eleg`toare, i-am zice) vizavi de universul zugr`vit. A doua parte realizeaz` un profil identitar al mahalalei (configura]ie etnic`, ethos [i mentalit`]i, moravuri, tare [i vicii, afecte [i practici erotice, vestimenta]ie, limbaj, tipologii umane etc.), iar ultima – „Ciclul vie]ii în mahala. Evenimente publice, via]` social`“ – urm`re[te, în siaj etnografic, obiceiurile de nunt` [i de înmormîntare.

Volumul de debut al Georgianei Sârbu reu[e[te s` ofere o imagine cuprinz`toare a mahalalei ca „topos al contrastelor“, în ciuda ata[amentului vizibil fa]` de „obiectul“ investigat (deseori, percep]ii/fotografii realiste sînt taxate abuziv ca „prejudec`]i“). E adev`rat c` tîn`ra cercet`toare are un stil plastic, expresiv (redevabil unui „talent de romancier“, cum scrie N. Manolescu în recomandarea de pe coperta a IV-a), dar [i cu multe denivel`ri în construc]ia frazei – consecin]`, probabil, a insuficientei exers`ri a condeiului. Trecînd peste aceste deficien]e, Istoriile periferiei r`mîne o carte interesant` [i delectabil`.

■

Gabriela Gheorghi[or

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ESEU

Subiectul momentului Andrei Marga Criza [i dup` criz` Colec]ia „Universitas“, Editura Eikon, 2009

Profesorul Andrei Marga dovede[te prin ultima sa carte c` poate face ceea ce pu]ini universitari români reu[esc: s` î[i suprapun` interesele de cercetare peste întreb`rile-cheie ale zilei. Criza este subiectul momentului, iar lansarea unei c`r]i despre criz` acum este cum nu se poate mai potrivit`. Din punct de vedere al marketingului editorial, timing-ul este perfect, ceea ce arat` c` autorul se înscrie cu succes în orientarea c`tre pia]` caracteristic` mai degrab` universitarilor din Occident.

Volumul se dore[te o pledoarie pentru o abordare interdisciplinar` a subiectului, care s` combine perspective filozofice, sociologice [i economice, în efortul de a în]elege mai bine mecanismele crizei globale cu care ne confrunt`m. Autorul consider` c` este de datoria intelectualilor s` ofere r`spunsuri la întreb`rile legate de natura [i durata crizei, dar [i posibile solu]ii pentru dep`[irea acesteia îndeplinind, prin publicarea c`r]ii, partea de datorie care-i cade în drept. Viziunea sa continu` programul filozofic definit în lucr`ri anterioare, precum Ra]ionalitate, comunicare, argumentare (1992) [i Cotitura cultural` (2005). Ceea ce aduce nou lucrarea de fa]` este l`rgirea perspectivei filozofice prin ad`ugarea unei consistente componente economice, f`r` de care orice încercare de în]elegere a crizei este sortit` e[ecului.

Lucrarea ne ofer` o incursiune în tipologia crizelor societ`]ii moderne, cu accent pe modul în care acestea au fost conceptualizate de gînditori importan]i, începînd din secolul al XIX-lea.

Atrage aten]ia o interesant` reactivare a unor contribu]ii pe tema crizei societ`]ii capitaliste

RECENZII apar]inînd lui Karl Marx, filozof considerat mult` vreme tabu în ]`rile marcate de experien]a comunist`. Citit în cheie critic`, Marx este „recuperat“ ca parte a istoriei filozofiei occidentale, într-o manier` apropiat` mediilor academice din vest, vizavi de care mul]i intelectuali est-europeni se simt \nc` inconfortabil. De[i a surprins bine elemente precum înstr`inarea omului în societatea capitalist`, bulversarea societ`]ilor tradi]ionale [i concentrarea capitalului, Marx a gre[it considerînd dinamica societ`]ii capitaliste drept o criz` endemic`, ce va sfîr[i prin distrugerea sistemului – sus]ine autorul. În opinia lui Marga, criza actual` nu este una a societ`]ii, de vreme ce bazele acesteia (proprietatea privat`, pluralismul politic, statul de drept, libert`]ile [i drepturile fundamentale ale omului) nu sînt puse în discu]ie. Ceea ce nu mai func]ioneaz` [i trebuie schimbat cît de curînd este modelul de dezvoltare a risipei, bazat pe maxima „exploateaz` total clipa [i ocazia!“. Mutînd focalizarea analizei asupra cazului românesc, autorul descoper`, pe lîng` vectorii globali prin care se propag` criza, o serie de elemente locale care o adîncesc. Este vorba în principal despre dou` crize „made in Romania“: cea a competen]ei administrative, cauzat` de politizarea excesiv` a func]iilor, [i cea a form`rii profesionale, vizibil` în declinul accentuat al sistemului educa]ional.

O interesant` analiz` comparativ` vizeaz` func]ionarea sistemelor educa]ionale american [i european pe timp de criz` [i d` cî[tig de cauz` celui dintîi, axat pe inova]ie [i definit de strategii pe termen lung. Un merit important al c`r]ii este acela c` argumentele sînt sus]inute pe baza unor studii recente ale unor autori foarte în vog`, precum Robert Reich, Joseph Stieglitz sau Paul Krugman. La capitolul minusuri, decizia de a plasa în finalul lucr`rii dou` discursuri (la inaugurarea anului academic 20082009 [i la Olimpiada Na]ional` de Istorie 2009), prezentate ca „reflec]ii asupra crizei“. S-ar fi sim]it aici nevoia unei concluzii autonome, care s` sintetizeze mai bine paginile unui volum altfel plin de substan]` [i de mare actualitate.

■ Bogdan Barbu

41

15 lei

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ESEU

vit`]ii, de tipul celor care s-au elaborat în orizonturile îndep`rtate ale Gnozei [i ale marilor erezii; acestea r`mîn înc` Modelul unei puteri a gîndirii ce se r`zvr`te[te sub aceste forme uitate în chiar contextul convulsiilor sociale provocate de c`tre cele mai recente represiuni ideologice“. Sînt într-adev`r texte eretice, pentru acei ani, dar atît de delicioase la citire ast`zi, dup` Sloterdijk, Houellebecq [i criz` economic`. Trebuie s` fii nostalgic ca s` cite[ti texte în care pulseaz` pathosul erosului [i thanatosului, asezonate îns` cu citate din bolgiile literaturii franceze care, în anii ’50, începea s`-[i consacre bacanalele anatemizate odinioar`. Ceea ce devine muzeu atunci era înc`, în ultimii ani dinaintea r`zboiului, tr`ire [i angajare, dar altfel decît cele ortodoxe. „Pentru Bataille contemplarea este insurec]ie prin ea îns`[i“, scrie Klossowski, care explic` demarcarea sociologiei gnostice bataillene de suprarealismul angajat al lui Breton. Exist` la „acephali“ o combina]ie unic` de voin]` (modern`) [i gratuitate (primitiv`), de revolu]ie (modern`) [i libertinaj (primitivist), de sacru [i necredin]` care justific` magisteriatul exercitat de Marchiz.

Nostalgia mea e tot mai inactual`. O dat`, pentru c` ea este nostalgia tuturor furio[ilor care, fie ei Nietzsche, Cioran, Klossowski sau Bataille, s-au folosit de ideologii totalitare pentru a descrie literar o apocalips` restauratoare: apocatastaza prin care ei credeau c` lumea va sc`pa de la pierzania unei eterne plictiseli. Iar spa]iul [i discursul public de ast`zi nu mai permit apari]ia unui atare afect defect. Apoi, pentru c` nostalgia mea are tot mai rar ocazia s` se manifeste. Nu numai c` nimeni nu mai face ast`zi literatur` pe buza propriei pr`pastii, dar reabilitarea bunului-sim] postmodern exclude posibilitatea unor texte scrise în afara institu]iilor.

M`car atît, îns`: dac` tot apar astfel de mici bijuterii inclasabile, de ultrani[`, curajoasa editur` ar trebui s` fac` pu]in zgomot în preajma apari]iei. Eu unul am g`sit cartea aceasta la biblioteca Institutului Francez din Bucure[ti.

Sociologia cruzimii Pierre Klossowski Tablouri vii. Eseuri critice 1936-1983 Editura Tact, 2009

22 lei traducere din limba francez` de Radu Diaconescu

În primul num`r al unei reviste efemere, în 1936, anul în care Cioran publica Schimbarea la fa]` a României, Georges Bataille scrie: „Este timpul s` abandon`m lumea civiliza]ilor (des civilisés). E prea tîrziu pentru a mai încerca s` fii rezonabil [i instruit – asta a dus la o via]` lipsit` de atrac]ie. În mod secret sau nu, e necesar s` devenim cu totul al]ii sau s` mai încet`m s` mai fim“. Este vorba despre revista Acéphale, cea în care public` – al`turi de Bataille [i de alte cîteva nume – Pierre Klossowski, eseist, romancier, traduc`tor (Wittgenstein, Benjamin), cineast [i, din 1972 pîn` la moarte (în 2001), desenator. Antologia de eseuri [i alte texte scurte Tablouri vii este ultima apari]ie inedit` din opera scriitorului, în 2001, la Gallimard. Exist` aici, în primul rînd, cele trei eseuri din Acéphale: despre Nietzsche, Kierkegaard [i Marchizul de Sade. Apoi, trei texte despre trei scriitori care l-au marcat: Rilke, Pierre Jean Jouve [i Walter Benjamin. În sfîr[it, alte trei texte, retrospective, din jurul lui 1970, refac traseul revistei [i contextul în care apare [i se proiecteaz` discursul ei (ideologii, existen]ialism), pentru a se adresa apoi (printr-o scrisoare) lui Michel Butor. În sfîr[it, ultimele texte, dintre care [i cel care d` titlul culegerii, vorbesc despre pictura fratelui lui Pierre, pictorul Balthus Klossowski.

Ethosul acestui discurs este rezumat cel mai bine de autorul însu[i: „Spa]iul în care se întîmpl` toate acestea nu apar]ine, orice s-ar spune, nici filozofiei, nici [tiin]ei, nici artei, nici religiei, [i totu[i – în pofida oric`rei delimit`ri patologice – se prezint` ca o arhitectur` singular` ce combin` aceste patru dimensiuni ale afecti-

42

■ Alexandru Matei

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ESEU

Emo TV Konrad Petrovszky, Ovidiu }ichindeleanu (coord.)

Revolu]ia român` televizat`.

Contribu]ii la istoria cultural` a mediilor Colec]ia „Refrac]ii“, Editura Idea Desing & Print, 2009

„Filmului patriotard sentimental RDG-ist i-a luat locul thrillerul sau horrorul România“ (Georg Maag); „Prin revolu]ia din decembrie 1989, România a intrat într-un regim general, mondial de putere, (...) noul totalitarism, posttotalitarismul informativ-informa]ional“ (Bogdan Ghiu); „Victoria imagina]iei asupra ra]iunii discursive, a magiei asupra politicii, care s-a conturat experimental în România, ne face s` gîndim postistoric“ (Vilém Flusser); „Niciodat` nu vom mai putea privi cu bun` credin]` o imagine de televiziune, iar aceasta e cea mai teribil` demistificare colectiv` pe care am cunoscut-o“ (Jean Baudrillard). Iat` doar cîteva dintre judec`]ile memorabile antologate în volumul dedicat analizei Revolu]iei române ca fenomen media. Teoreticieni, filozofi, istorici, profesori identific` în evenimentele dramatice din decembrie cele mai adecvate confirm`ri practice pentru diversele lor concep]ii ori intui]ii ideatice. Refuzînd s` caute utopic adev`ra]ii „vinova]i“ pentru crimele din ’89, ace[tia descoper` narcisic adev`rul propriilor teorii.

De-referen]ierea mass mediei, [tergerea psihotic` a grani]ei dintre realitate [i Real, desubstan]ializarea [i manipularea tehnic` a istoriei, anularea opozi]iei dintre adev`rat [i fals, afirmarea aleatoriului realit`]ii ori a simulacrelor libert`]ii, transformarea chipurilor terorii în marf`, lec]ia dur` dat` de estici „fariseismului democratic al Occidentului“ prin demitologizarea imaginii TV reprezint` tot atîtea filtre interpretative pentru relectura unor scene fi-

RECENZII xate atît de puternic în imaginarul colectiv al românilor: apelurile apocaliptice/demiurgice ale lui Dinescu [i Caramitru, fuga, procesul [i execu]ia dictatorilor, cazul cadavrelor filmate la Timi[oara, focurile de arm` trase în pie]ele publice, adic` tocmai ceea ce numim „Revolu]ia român` în direct“. Evident c` se poate vorbi [i în cazul articolelor din acest volum de o folosire, deci denaturare, a desf`[ur`rii revoltei anticeau[iste. Numai c`, de aceast` dat`, scopul analizelor e prea pu]in politic, preponderent` fiind miza cultural`. Nu teorii ale conspira]iei ori ale învinov`]irii generale îi mîn` în argumentare pe autorii din Revolu]ia român` televizat`, cît principii, observa]ii, nuan]e menite s` l`mureasc` noua paradigm` existen]ial` în stabilirea c`reia momentul ’89 constituie unul dintre pilonii fundamentali. De aceea, în loc s` tran[eze sau chiar s` închid` discu]ia despre Revolu]ia român`, volumul de la Idea o regenereaz` profitabil.

De pild`, f`r` a dovedi amploarea teoretic` [i subtilitatea analitic` ale unor Baudrillard, Flusser sau m`car Manfred Schneider ori Peter Weibel, autorii români propun demonstra]ii particularizante ale efectelor produse de na[terea mediei autohtone concomitent cu revolu]ia. Astfel, cei doi coordonatori ai volumului ini]iaz` o pledoarie atractiv` pentru cercetarea critic` a schimb`rii politice din 1989, a[a încît caricaturizarea constant` a a[a-zisei „revolu]ii furate“ s` nu serveasc` invariabil impunerii unei noi ideologii – cea neoliberal`/neoconservatoare – considerat` de mul]i intelectuali anticomuni[ti drept calea „dreapt`“, „natural`“. Totodat`, Aurel Codoban reu[e[te s` sintetizeze majoritatea ideilor esen]iale din Revolu]ia român` televizat` în analiza unei sintagme faimoase din anii ’90: eroul-martir. Oximoronul acesta („eroul maximalizeaz` ac]iunea subiectului, pe cînd martirajul maximalizeaz` puterea de a îndura pasiv, de a r`bda“) rezum`, în fapt, participarea majorit`]ii românilor la revolu]ie. Captivi ai emo]iilor induse de imagini, ei au fost [i au r`mas eroii-martiri-ostatici ai televizorului.

■ Cosmin Borza

43

28 lei

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ESEU

Langan, unul dintre cei mai de[tep]i oameni de pe planet`, r`mas anonim îns`), ci s` ai parte de un context favorabil. Altfel spus, s` ai „[anse“.

F`r` aceste potriviri [i sincroniz`ri, nici un individ cu date excep]ionale nu ajunge cu adev`rat pe culmile succesului. Gladwell demonstreaz` toate aceste lucruri luînd în discu]ie exemple celebre, invocînd statistici [i definind tipare, la prima vedere valabile. Una dintre condi]ii este respectarea „regulii celor 10.000 de ore“: ca s` fii un outlier, un tip de excep]ie, trebuie s` fi practicat cel pu]in 10.000 de ore în domeniul pentru care e[ti dotat. A[a au f`cut cei de la Beatles (pe vremea cînd d`deau concerte nocturne de 8-9 ore la Hamburg), a[a au f`cut Bill Gates, Steve Jobs [i Bill Joy. Dac` e[ti n`scut [i sub zodii favorabile, adic` în anumite perioade sau chiar ani [i zile, cu atît mai bine. Cei mai buni juc`tori de hochei ai Canadei sînt n`scu]i în primele trei luni din an, a[ii informaticii americane – în 1954-1955, iar afaceri[tii multimiliardari Carnegie, Rockefeller [i Morgan – în jur de 1830. Gladwell invoc` statistici, adun` cifre, explic` în am`nunt contextele, dar acest fir al tezei e firav, generalizarea pare, gîndit` la rece, destul de riscant`. Mult mai probabil` este explica]ia legat` de contextul familial sau educa]ional: copiii provenind din familii defavorizate nu au acces la educa]ie [i diversitate, dup` cum nu au nici încrederea de a chestiona autoritatea, la fel ca aceia apar]inînd unor familii bogate. Asta a f`cut ca, de pild`, Chris Langan (personaj despre care s-ar putea scrie un roman grozav), de[i dotat nativ, s` r`mîn` un fermier anonim din Missouri, cu studii minime, în vreme ce „p`rintele bombei atomice“, Robert Oppenheimer, ajunge faimos. Primul s-a n`scut într-o familie cu un tat` alcoolic [i o mam` iresponsabil`, al doilea – într-un mediu aristocratic, plin de oportunit`]i.

Pe scurt, ne spune Gladwell, a fi excep]ional nu e deloc ceva misterios, nici neîn]eles, ci un amestec egal de talent [i oportunit`]i. Cei geniali pot face un pas în spate, iar noi, restul, putem fi lini[ti]i m`car pentru cîteva minute.

Ce-]i trebuie ca s` fii genial Malcolm Gladwell Excep]ionalii. Povestea succesului Editura Publica, 2009

55 lei traducere din limba englez` de C`t`lin Georgescu prefa]` de Sorin Trânc`

Se spune despre Malcolm Gladwell c`, la cei 46 de ani, ar fi cel mai de succes jurnalist de pe planet`, autorul unui adev`rat fenomen mediatic în ultimul deceniu, nu doar în SUA, ci peste tot în lume. Scrie în prezent pentru The New Yorker [i este autorul a trei c`r]i, toate devenite best-seller: The Tipping Point (2000), Blink (2005) [i Outliers (2008), ultima dintre ele tradus` pu]in for]at prin Excep]ionalii. Nu m` omor dup` manuale de succes [i nici dup` c`r]i de sociologie popular`, cu atît mai pu]in dac` ele au fost scrise de un american. Îns` cartea lui Gladwell chiar e pl`cut`, instructiv` [i, pe alocuri, amuzant`, în ciuda hibelor genului [i a defectelor de metod` (e evident, bun`oar`, chiar [i pentru un nespecialist ca mine, faptul c` partea sociologic` a c`r]ii e cam artificial`, p`c`tuind prin generaliz`ri excesive). Cu toate c` argumentele autorului, sus]inute preponderent prin exemple americane (fapt care [tirbe[te serios valabilitatea general` a tezei), se apropie adesea de aerul colorat al fic]iunii (cartea poate fi citit`, mai ales spre final, ca o autobiografie „vinovat`“), ele seduc suficient [i ajung, finalmente, chiar s` conving`.

Teza e una relativ simpl`: ea demonteaz` în trepte prejudecata comun` c` succesul se datoreaz` în mod exclusiv inteligen]ei, ambi]iei [i muncii sus]inute. Gladwell arat` c` nu doar talentul conteaz`, ci [i o serie de factori aparent incontrolabili, cum ar fi: mo[tenirea cultural`, data na[terii, tipul de familie în care te na[ti, diversele oportunit`]i care pot regla sau deregla un destin. Ca s` fii excep]ional, nu e suficient, de pild`, s` ai un IQ de 195 (cum are Chris

44

■ Florina Pîrjol

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ESEU

Singur`tatea de azi a trupului Alain Corbin, Jean-Jacques Courtine, Georges Vigarello (coord.)

Istoria corpului (3). Muta]iile privirii.

Secolul XX Editura Art, 2009

Corpul uman ca domeniu de „cercetare“ al medicinei apare odat` cu începutul istoriei umane. Dar corpul uman ca domeniu de studiu al [tiin]elor umane [i, mai ales, al istoriei antropologice [i sociologice este relativ nou. Nu îl g`sim mai devreme de mijlocul secolului trecut, nici m`car în studiile occidentale. Îns` dup` Al Doilea R`zboi Mondial, mai ales în Fran]a, ia na[tere o adev`rat` antropologie cultural` a corpului uman, a[a cum, tot acolo, la nouvelle histoire, mereu atent` la deschiderile c`tre alte discipline umane, recupereaz` perspectiva în]elegerii trupului în cercet`rile istorice comparate. Iar aceast` trilogie, ap`rut` la Paris, Seuil, [i acum [i la noi, d` expresia acestui mod de abordare pluralist`.

Tomul al treilea este coordonat de data aceasta de Jean-Jacques Courtine. Ca [i în primele dou` volume, tematica acestuia abund` prin problematici variate, cu aceea[i disponibilitate pentru cazuistic` [i particular: corpul în fa]a medicinei de azi, epidemiologia, bolile cronice [i bolile sociale, razele X [i imaginea „radioactiv`“ (Conrad Roentgen), aventura genetic` a omului (Watson, Crick [i ADN-ul), sexualitatea contemporan`, pulsiunea [i pornografia, neopsihanaliza, banalizarea ideologic` a corpului uman [i patologia clinic`. Avem, de asemenea, noi raport`ri conceptuale la art`: privirea [i spectacolul artistic, cinematografia, trupul caricatural [i burlescul, fotografia artistic` a trupului, expresionismul [i ironia morbid` (Salvador Dalí).

RECENZII Modificarea raportului dintre s`n`tate [i boal`, dintre corpul normal [i corpul anormal, dintre via]` [i moarte într-o societate din plin medicalizat`; legitimitatea acordat` pl`cerii, precum [i noile norme [i noile puteri, biologice [i politice; c`utarea fericirii individuale [i violen]a extrem`, via]a intim` [i spa]iul public saturat de simulacrele sexuale – iat` cîteva dintre paradoxurile [i contrastele prin care s-a constituit raportul dintre subiectul contemporan [i corpul s`u.

Secolul XX este [i secolul în care apar bioetica [i consim]`mîntul medical informat (dup` Al Doilea R`zboi Mondial). Oricît de paradoxal, acest umanism medical este consecin]a tragic` a realit`]ii lag`relor de concentrare naziste [i a experimentelor medicale neautorizate pe corpuri umane „inferioare“. Iar acum tr`im epoca industriei pompelor funebre, dar [i a „nemuririi“ criogenice...

Dar ce înseamn` azi istoria [i antropologia corpului uman? Vigarello preciza, într-un recent interviu, c`: „Omul a început s` se intereseze de propriul trup odat` cu societatea contemporan`. Demersul nostru, ceea ce am încercat s` ar`t`m în aceast` carte, este interesul acordat dintotdeauna trupului. Din punct de vedere istoric, este important de v`zut felul în care oamenii [i-au manifestat interesul fa]` de trup [i în ce m`sur` tipul de interes difer` de la o epoc` la alta... De cîteva decenii încoace, pe bun` dreptate sau nu, subiectul s-a eliberat de sub imperiul grupului, iar tendin]a este aceea de a da la iveal`, de a exprima repere ale persoanei sale, repere personale, nu atît colective. Prin urmare, trupul este asociat cu o identitate individualizat`, singularizat`“. În momentul actual al tehnologiei informatice, cînd corpurile virtuale prolifereaz`, cînd grani]a dintre mecanic [i organic se estompeaz`, corpul uman cap`t`, a[adar, o singularitate aparte. {i atunci întrebarea hamletian` care se pune este legat` de limita naturii umane: „Oare corpul meu este tot corpul meu?“. Astfel, cercul se închide: istoria corpului abia... începe!

■

Octavian Buda

45

50 lei traducere din limba francez` de Simona Manolache, Mihaela Arnat, Mugura[ Constantinescu, Giuliano Sfichi

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

FILOZOFIE

te, simple, care suprim` hermeneutica istoric` v`zînd în ea o sum` a experien]elor de decizie lingvistic` [i comentariu ce ne pot altera accesul la originar. Aristotel ne vorbe[te în aceast` Metafizica obligîndu-ne s` gîndim conceptele lui în termeni cu care tradi]ia nu ne-a obi[nuit, iar traduc`torul ne pune astfel în fa]a unei prospe]imi de gîndire pe care mizeaz` pentru a provoca în]elegerea brusc` a sensului: într-o asemenea logic`, circumstan]a [i laten]a func]ioneaz`, de exemplu, pentru clasicele accidens [i potentia. La fel se petrece cu Plotin: cele ce sînt ceva ]in locul aici, de exemplu, fiin]elor. Spaima de a nu „omorî“ conceptele îl determin` pe Andrei Cornea la suspendarea tradi]iei hermeneutice. Rezultatul este evident enorm [i merit` admira]ia infinit` pentru c` acum avem înainte vocea articulat` a filozofiei antice în versiunea aceluia[i traduc`tor, chiar dac` avantajul în]elegerii transistorice este contrabalansat de întrebarea, fireasc`, dac` o asemenea lectur` este [i o cheie util` pentru lectura comentatorilor greci [i latini.

Fiecare dintre cele trei volume are cîte un studiu în care Andrei Cornea face cîte un pas spre Plotin. În primul, avem o discu]ie detaliat` a ierarhiei plotiniene. În al doilea, o splendid` analiz` a arhetipului creatorului (care este, aici, mintea inspirat`, deosebit` de demiurgul platonician). În ultimul volum, firesc, un studiu a ceea ce r`mîne la cap`tul crea]iei: materia [i r`ul, cu o descriere plin` de subtilitate a tuturor ispitelor dualismului învecinate cu scrisul plotinian. Teza principal` a studiului, vizînd monismul lui Plotin, arat` c` materia [i r`ul func]ioneaz` ca un rest al emana]iei Binelui, iar în felul acesta materia devine o nefiin]` relativ`, comparabil`, într-un sens, cu chora platonician`. Gîndind o asemenea unitate a sistemului, Andrei Cornea ne ofer` implicit [i garan]ia unit`]ii întregii sale opere de traducere: un Plotin unitar, f`cut s` î[i exprime univoc tensiunile [i solu]iile într-o limb` preg`tit` s` îl asimileze [i s` se înnobileze prin aceasta, ridicîndu-se [i ea m`car la nivelul de nefiin]` relativ` între limbile filozofiei.

■

Limba [i materia Plotin Opere (3) Editura Humanitas, 2009

42 lei traducere din limba greac`, l`muriri preliminare, studiu [i note de Andrei Cornea

Cu al treilea volum al Operelor lui Plotin, Andrei Cornea încheie un efort singular de traducere [i exegez` a tuturor tratatelor pe care tradi]ia ni le-a p`strat din scrierile unuia dintre cele mai importante nume ale filozofiei Antichit`]ii tîrzii. Luate acum împreun`, cele trei volume ap`rute între 2003 [i 2009 au toate motivele s` suscite un interes imens, dat fiind c` ele ac]ioneaz` asupra mediului [i limbii filozofice române[ti în dou` sensuri: pe de o parte, ele d`ruie acestui mediu o oper` f`r` lectura c`reia nimic din Antichitatea tîrzie – nici istoria ei filozofic`, nici istoria ei religioas` – nu este inteligibil; pe de alt` parte, ele for]eaz` acest mediu în direc]ia unei revitaliz`ri terminologice, ele verific` structura de rezisten]` a limbajului nostru filozofic [i îl încarc` cu experien]e pe care acest limbaj este provocat s` le asimileze, transformîndu-se [i re]inîndu-le ca pe o surs` de modelare. Acest ultim volum, cu tratatele 38-54, con]ine textele pe care Plotin le-ar fi redactat în ultima parte a vie]ii, în care conceptele construite de-a lungul întregii sale vie]i opereaz` cu sensuri acum definitive.

Am mai avut bucuria de a scrie despre traducerea lui Andrei Cornea în 2003 [i în 2006, cînd au ap`rut celelalte dou` volume. În fiecare dintre cele dou` situa]ii, am putut remarca un fapt comun, care d` esen]a pariului intelectual f`cut de Andrei Cornea în toate traducerile sale de filozofie antic`, de la Republica lui Platon la Metafizica lui Aristotel, pariu vizibil din plin [i în versiunea actual` a operei lui Plotin: avem de-a face cu elanul unei comprehensiuni direc-

46

Alexander Baumgarten

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

MEMORIALISTIC~

Hamlet, dirigintele [i revolu]ia din 1989 Mircea Morariu Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet [i mai departe Funda]ia Cultural` „Camil Petrescu“ & Revista Teatrul azi, 2009

Pentru cei surprin[i de plasarea volumului de fa]` sub sigla Istoriei, voi spune c` responsabilitatea îi revine unui [ofer de taxi care, în seara zilei de 7 noiembrie ’09, m-a condus spre libr`ria unde neobosita doamn` Florica Ichim organiza o dezbatere pe marginea c`r]ii de mai sus. „Spune]i-i dlui Caramitru c`-s foarte sup`rat pe el!“ – a zis [oferul, dup` ce s-a interesat unde [i pentru ce merg. „De ce?“ – întrebat-am eu, naiv. „Pentru c` în vara lui ’89 am stat împreun` în acela[i hotel, la mare, dar nu ne-a spus [i nou`, acolo, ce urmeaz` s` se întîmple!

El [tia, era parte din complot! Dac`-mi spunea ceva mai devreme, tr`iam [i eu mai bine acu’!“ {i omul a lovit cu palma volanul, semn c` acu’ înseamn` o mul]ime de facturi de pl`tit, care-i dau migrene.

Acest om avea dreptatea sa. Nu în sensul c` Ion Caramitru ar fi pre-cunoscut ceva misterios în acel decembrie, ci pentru c` pe artistul pe nume Caramitru fiecare îl asociaz` cu ce vrea: unii, cu rolul din Hamlet (al lui Tocilescu, de la Teatrul Bulandra), de la mijlocul anilor ’80; al]ii, cu dirigintele dintr-un film cu liceeni, turnat tot pe-atunci; iar al]ii, cu detonatorul primei revolu]ii live TV din istoria Europei, din 22 decembrie ’89.

Nu m-a[ fi încumetat niciodat` s` scriu despre o carte de istorie teatral` – dar acest volum e mult mai mult de-atît. Meritul principal – pe lîng` destinul polimorf al lui Caramitru – îi revine lui Mircea Morariu (unul dintre cronicarii

RECENZII & istoricii de teatru pe care exigenta Magdalena Boiangiu îi pre]uia cu deosebire). Morariu nu-i un cronicar, ci o enciclopedie a teatrului [i, mai ales, un excelent plasator în context istoric a ceea ce [tie, spune [i scrie despre teatrul românesc. Vreme de [apte zile (26 ianuarie – 2 februarie 2009) Morariu [i Caramitru au avut tot atîtea conversa]ii, iar volumul rezultat (publicat recent, în octombrie) este mult dincolo de biografia artistic` a unui actor de renume. Pentru genera]iile – sper mai dezinhibate – ce vor urma, o astfel de carte va vorbi despre un întreg capitol de istorie cultural` româneasc`: de la România anilor ’50 la scandalul spectacolului Revizorul (la Bulandra, în 1972 – în urma c`ruia Liviu Ciulei a fost demis de la conducerea teatrului, iar Toma Caragiu, din func]ia de secretar al organiza]iei de partid) [i pîn` la strategiile de supravie]uire penibile de la finele anilor ’80, cînd Caramitru & Dan Grigore f`ceau turnee prin teatrele (înghe]ate iarna) din ]ar` pentru ca altfel merituo[ii actori din provincie s`-[i poat` primi salariile etc.

Morariu & Caramitru nu puteau evita rememorarea lui decembrie ’89. Amintirile artistului sînt n`ucitoare: pe 20 decembrie el era la Cluj, cu un spectacol Eminescu; pe 21 revine în Bucure[ti, la timp pentru a auzi (la radio) ultimul discurs (cel huiduit) al lui Ceau[escu, apoi iese în strad`; dup` o noapte cu peripe]ii, pe 22 merge spre Televiziune [i, în u[a studioului 4, se întîlne[te par hasard cu Mircea Dinescu. De aici încolo se cunoa[te – dar nu chiar totul: de re]inut povestea real` a acelui (ireal) „Mircea, f`-te c` lucrezi!“, detaliul c` Silviu Brucan l-a propus pe Caramitru drept pre[edinte al FSNului sau cel c` exact Caramitru & Dinescu (fe]ele-prime ale Revolu]iei!) au aflat printre ultimii de prinderea, judecarea [i executarea so]ilor Ceau[escu! Nici povestea (artistico-politic`) a anilor ’90 nu-i mai prejos; cititorul va fi încîntat, înciudat [i intrigat deopotriv`.

Pe scurt fie spus, Mircea Morariu scoate de la Caramitru ceea ce nici un regizor n-a încercat pîn` acum: anume povestea rolului prim, acela de cet`]ean [i artist al unei ]`ri cu oarecare pro■ bleme.

Adrian Cioroianu

47

39 lei

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ISTORIE

la de la Annales“, reprezentau o alternativ` atît fa]` de ideologia comunist`, cît [i fa]` de excesele na]ionaliste ale regimului Ceau[escu.

Editorul a conferit volumului o elegant` structur` clasic`, pe deplin în spiritul profesorului – 7 grupaje tematice a cîte 7 texte ce interfereaz` problematic între ele. Volumul poate fi citit în mai multe registre: al cronicarului, al istoricului, al în]eleptului. Titlul trimite la viziunea c`rturarilor bizantini, asumat` de autor care, într-o epoc` în care „am fost obliga]i s` vedem numai partea de jos a umanit`]ii“, [i-a g`sit echilibrul spiritual în lectura P`rin]ilor Bisericii [i [i-a asumat, f`r` emfaz`, dar cu fermitate, identitatea spiritual` ortodox`. Dac` pe Braudel stihia r`zboiului l-a f`cut s` proclame suprema]ia „duratei lungi“, pe Alexandru Du]u t`v`lugul comunismului l-a îndemnat s` resping` efemerul „lumii din afar`“ [i s` caute adev`rul „lumii din`untru“, „lumea esen]elor, a constantelor, a permanen]elor“. În aceast` cheie trebuie citite comentariile sale referitoare la trecutul istoric. G`sim observa]ii pline de miez cu privire la identitatea european`, la valoarea Ortodoxiei în lumea medieval` [i modern`, la cultura modern` [i reduc]ionismul indus de respingerea preocup`rilor spirituale, la compatibilitatea dintre identitatea na]ional` [i con[tiin]a european`, la falsificarea tradi]iei prin folclorizare, ca [i în leg`tur` cu fazele [i mecanismele regimului comunist din România. De[i unele observa]ii sugereaz` o anume nostalgie conservatoare fa]` de echilibrul lumii tradi]ionale, Alexandru Du]u atrage aten]ia c` „nici adorarea trecutului, nici respingerea lui nu sînt solu]ii realiste“. El elogiaz` atît stilul de via]` a[ezat al vienezilor cît [i – evocînd figura lui Costache Negri – virtu]ile „României severe“, „ni[te oameni serio[i care-[i v`d de treab` [i-[i fac datoria, î[i asum` obliga]ii pe care le duc la bun sfîr[it cu discre]ie [i-[i împlinesc voca]ia, plini de r`spundere“. O carte de istorie, care este totodat` [i o „carte de în]elepciune“, [i pe care se cuvine s-o citim pentru a ne reg`si.

Carte de în]elepciune Alexandru Du]u Lumea din`untru [i lumea din afar` (articole, interviuri, note de lectur`) Editura Universit`]ii din Bucure[ti, 2009

18,50 lei edi]ia a doua rev`zut` edi]ie îngrijit`, introducere, note [i indice de Lauren]iu Vlad

Într-o lume agitat` de exager`rile prezentului se cuvine s` ne întoarcem la reperele oferite de mae[trii spiritului. Este ceea ce ne propune Lauren]iu Vlad prin republicarea unui grupaj de 49 de articole, interviuri [i note de lectur` r`spîndite de profesorul Alexandru Du]u în diverse publica]ii culturale din anii 1990.

Alexandru Du]u (1928-1999) a fost unul dintre reperele luminoase ale culturii române din timpul comunismului [i din deceniul de dup` 1989. Într-o epoc` a îngust`rii specializ`rilor, el a ilustrat l`rgimea de spirit a umani[tilor, studiind atît dreptul cît [i literele [i teologia. A studiat în detaliu cultura român` veche, pledînd totodat` pentru conjugarea abord`rilor diferitelor discipline umaniste [i pentru înnoirea instrumentarului metodologic [i problematic al acestora. Dup` ani de „exil interior“ în Biblioteca Academiei, [i-a g`sit un t`rîm favorabil la Institutul de Studii Sud-Est Europene, institu]ie c`reia primul s`u director, Mihai Berza, a [tiut s`-i confere voca]ia dialogului intelectual, interdisciplinar [i interna]ional. Alexandru Du]u a ilustrat pe deplin aceste direc]ii, atît ca editor al prestigioasei Revue des études sud-est européennes cît [i ca director al institutului dup` 1989. Activitatea sa din ultimele dou` decenii ale comunismului, dincolo de compromisurile pe care a trebuit s` le fac`, a fost una dintre cele mai clare mostre ale – azi – prea pu]in în]elesei [i deseori r`st`lm`citei „rezisten]e prin cultur`“. Pledoaria pentru comparatism, cercetarea istoriei mentalit`]ilor [i deschiderea spre demersurile altor istoriografii, mai ales spre „[coa-

48

■

Bogdan Murgescu

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

PSIHOLOGIE

Hipnoterapia Peter J. Hawkins Hipnoza [i stresul.

Ghid pentru clinicieni Colec]ia „Psihologie clinic` [i psihoterapie“, Editura Polirom, 2009

Hipnoterapia este înc` nea[teptat de controversat` atît în abord`rile clinice cît [i în mediul profan. Unii o rejecteaz` [i se apar` spunînd c` nu exist`, c` nu este bun` de nimic sau c` e ceva ce merge doar pentru cei slabi sau fraieri (ei, evident, nu fac parte din aceast` categorie); al]ii se tem de ea ca de o putere magic` pe care mai bine nu o folose[ti pentru c` nu îi vei putea st`pîni limitele sau pentru c` te po]i expune în fa]a cuiva, ajungînd s` spui [i s` faci lucruri de care nici nu te credeai în stare – a[a c` mai bine o la[i deoparte.

Chiar [i în cazul unora dintre cei pentru care hipnoza este o solu]ie terapeutic`, ea este adesea una gre[it în]eleas` [i cu false a[tept`ri.

De multe ori, clien]ii cabinetelor în care se practic` hipnoza vor s` recurg` la ea pentru c` o v`d mai degrab` ca pe o modalitate misterioas` de a-[i rezolva problemele, f`r` a-i implica în mod direct. La nivel ra]ional, ei nu au disponibilitatea de a depune mari eforturi pentru a face o schimbare [i consider` c` prin hipnoz` – [i f`r` efortul lor con[tient – vor fi „repara]i“ în mod magic [i instant, iar apoi totul va fi minunat. O gîndire conform` unei deresponsabiliz`ri ingenue, adic` eu m` simt r`u, dar a[tept ca altcineva s` fac` ceva pentru ca eu s` m` simt bine.

Aceste a[tept`ri au contribuit probabil semnificativ la imaginea hipnozei ca p`c`leal`. Hipnoza îns` nu are puteri magice, a[a cum arat` [i Hawkins în cartea sa, spunînd c` una din marile accept`ri pe care trebuie s` ]i le asumi ca hipnoterapeut ([i nu numai) este c` nu po]i ajuta pe toat` lumea, ci doar pe cei care vor s` se ajute. El arat` modul în care hipnoza lucreaz` prin disponibilitatea persoanei de a avea acces la

RECENZII zona propriului incon[tient, unde se presupune c` avem mult mai multe resurse pentru a descoperi solu]ii, pentru a rezolva problemele [i pentru a ne g`si starea de bine. Induc]iile hipnotice devin astfel valide doar dac` persoana este preg`tit` [i are motiva]ia de a intra în trans` hipnotic` [i de a abandona controlul impus în plan con[tient.

Hawkins, un nume cunoscut [i respectat în psihoterapie, abordeaz` tehnici care au r`d`cini puternice în hipnoza ericksonian`; el reu[e[te – într-o carte cu un titlu aproape cople[itor (c`ci sub umbrela stresului putem încadra probabil toate problemele [i bolile psihice) – s` arate nu doar c`ile de acces ale hipnozei în practica psihoterapeutic`, ci [i beneficiile sale de necontestat.

Cartea cuprinde o serie generoas` de pove[ti clinice care pot fi folosite în hipnoterapie, grupate pe tulbur`ri [i categorii de vîrst`, cuprinde interven]ii practice [i cazuri analizate din punct de vedere clinic. Sînt abordate pentru exemplificare diferite tulbur`ri, cum ar fi fobiile simple, tulbur`ri de alimenta]ie, probleme de dinamic` sexual`, renun]area la fumat, [i nu numai. Cazurile nu îi apar]in întotdeauna, el alegînd pentru fiecare tulburare exemplul pe care îl consider` relevant pentru sus]inerea ideilor teoretice.

Lucrarea se adreseaz` diferitelor tipuri de speciali[ti care au preg`tire în psihoterapie, îns` p`r]i ale sale pot fi folosite [i de cititorul obi[nuit sau de specialistul care nu practic` hipnoza. Pove[tile terapeutice, tehnicile simple de relaxare [i istoria unor cazuri pot fi model de inspira]ie pentru persoane aflate în c`utarea unor r`spunsuri.

Ghidul este una din acele c`r]i de specialitate scrise frumos, într-un limbaj accesibil [i aproape modest, dar foarte bogat în în]elesuri.

Lectura devine o pl`cere mai ales pentru cititorul obi[nuit cu c`r]ile de specialitate scrise cu îndîrjire [i cu complexe de inferioritate ascunse într-un limbaj greoi, ce se chinuie s` devin` inaccesibil; din care avem înc` parte mai mult decît ne trebuie.

■ Lena Ru[ti

49

37,95 lei traducere din limba englez` de Oana Maria Popescu cuvînt înainte de Nikitas Polemikos

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

PSIHOLOGIE

vede[te [i Vr`jitorul din Oz, unde Dorothy are de ucis nu una, ci mai multe vr`jitoare. „Universul e plin de influen]e negative [i trebuie s` fii mereu atent. Omori o vr`jitoare [i o alta îi va lua locul, elimini un gînd nepl`cut [i va ap`rea altul“, comenteaz` profesorul de psihologie de la Universitatea Massachusetts.

Basmul ofer` copiilor un ecran pe care ace[tia proiecteaz` conflictele interioare dintre diversele p`r]i ale Sinelui. Spre exemplu, basmul Alb` ca Z`pada poate fi v`zut ca o confruntare între tendin]ele narcisiste (obsesia mamei vitrege pentru frumuse]e) [i dorin]a de a ]ine piept acestui „p`cat“: „înfrîngerea reginei reprezint` un moment de triumf al for]elor pozitive din Sine asupra impulsurilor vanit`]ii“. Fiecare basm surprinde cîte o predispozi]ie rea, nes`n`toas`, pe care copilul înva]` s` o domesticeasc`. Poate fi vorba despre l`comie (ca în Hänsel [i Gretel), despre invidie (cum se întîmpl` în Cenu[`reasa) sau despre lene (viciu ilustrat de Pinocchio).

O poveste poate trimite, la fel de bine, [i la dorin]a sexual` prematur`. Un exemplu este Mica siren`: protagonista vrea s` intre în gra]iile prin]ului care o trateaz` doar cu o dragoste fratern`. Cu acest basm atingem un punct sensibil legat de istoria basmului. Pîn` la apari]ia c`r]ilor populare de acum dou` secole, basmele nu se adresau copiilor, ci erau ni[te prilejuri de divertisment pentru adul]ii pu[i la taifas. Într-o traducere mai veche a Frumoasei din p`durea adormit`, prin]ul o violeaz` pe prin]es` în timp ce aceasta doarme, l`sînd-o îns`rcinat` – exemplific` psihanalistul american.

Chiar dac` vr`jitoarea – întruchiparea impulsurilor negative – trebuie s` moar`, Cashdan observ` c` basmele adresate copiilor mai cop]i au nevoie de nuan]e, pentru c` un clivaj radical între bine [i r`u nu este, nici el, s`n`tos. Odat` maturiza]i, copiii trebuie s` înve]e s`-[i accepte [i gîndurile necuviincioase. Ce-ar fi dac` Gretel ar convinge-o pe vr`jitoare s` treac` la vegetarianism? – glume[te psihologul american, ar`tînd c` „abilitatea de a-]i controla [i tolera latura p`c`toas` poate fi o cale nu numai spre acceptarea de sine, dar [i spre acceptarea celorlal]i“.

■

Gretel [i vr`jitoarea vegetarian` Sheldon Cashdan Vr`jitoarea trebuie s` moar`.

Psihologia basmului Editura Trei, 2009

39 lei traducere din limba englez` de Alice Popescu

„«Merg la marele Oz ca s`-l rog s`-mi dea un creier, pentru c` am capul umplut cu paie», spuse Sperie-Ciori. «{i eu merg s`-l rog s`-mi dea o inim`», spuse Omul de Tinichea. «{i eu merg s`-l rog s` ne trimit` pe Toto [i pe mine înapoi în Kansas», ad`ug` Dorothy.

«Crezi c` Oz mi-ar putea da curaj?», întreb` Leul cel La[.“ Pentru psihanalistul american Sheldon Cashdan, basmul Vr`jitorul din Oz reprezint` mai mult decît istoria unei feti]e aruncate de taifun departe de cas`. Cele trei personaje care o înso]esc în c`l`toria spre Ora[ul de Smarald sînt aspecte emo]ionale ale lumii ei l`untrice. „Nici un copil nu vrea s` cread` despre sine c` este stupid, f`r` inim` sau la[. Copiii vor s` cread` s` sînt inteligen]i, plini de compasiune [i curajo[i“, observ` autorul c`r]ii de psihologie a basmului Vr`jitoarea trebuie s` moar`.

Inedit este faptul c`, de[i cartea este scris` din perspectiv` psihanalitic`, autorul nu apeleaz` nici la arhetipurile jungiene ale Eroului [i Vr`jitorului, dar nici la interpret`rile sexuale freudiene. Cashdan observ`, de pild`, c` cei mici sînt prea pu]in preocupa]i de sexualitate pentru a sesiza conota]iile falice din Alb` ca Z`pada, unde piticii-mineri sap` g`uri întunecate... Cashdan este interesat mai curînd de felul în care cei mici proiecteaz` în pove[ti fragmente, bune sau rele, din via]a lor interioar` [i de modul în care basmul poate c`p`ta virtu]i terapeutice, ajutîndu-i pe copii s` se confrunte cu temerile, spaimele [i gîndurile rele. Confruntare deloc u[oar`, a[a cum o do-

50

Victor Popescu

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ARTE

O revist` de fotografie Punctum nr. 1 (iarna 2009-2010)

E curios c` interesul crescînd de care se bucur` la noi fotografia în ultimele dou` decenii nu a dus la apari]ia unor reviste de specialitate, ci mai degrab` la decesul celor care existau totu[i – de[i în condi]ii mai degrab` precare – înainte de 1989. E adev`rat, cantitatea de informa]ie despre fotografie [i fotografi accesibil` prin Internet e uria[`; e adev`rat, de asemenea, c` absen]a unei astfel de reviste e în parte compensat` de înmul]irea albumelor [i c`r]ilor de fotografie. Compensat`, dar nu suplinit`. E un motiv suficient prin el însu[i pentru a semnala ca pe un eveniment important apari]ia primului num`r al revistei Punctum, lansat zilele trecute la C`rture[ti. Una din ra]iunile care i-au îndemnat pe Cosmin Bumbu] [i prietenii s`i la editarea acestei reviste pare s` fi fost, de altfel, sa]ietatea fa]` de imaginile v`zute pe ecran. E o motiva]ie fa]` de care sînt, m`rturisesc, sensibil`. În declara]ia de pres` pus` în circula]ie cu prilejul lans`rii revistei, Cosmin Bumbu] spunea c` Punctum „se adreseaz` celor care vor s` dep`[easc` etapa tehnic`, discu]iile despre aparate [i obiective [i s` avanseze la un alt nivel al fotografiei“; mai spunea c` a lansat Punctum „pentru c` îmi lipsea revista de fotografie pe care mi-ar fi pl`cut s` o citesc“. Dac` vrem s` deslu[im, dincolo de aceast` declara]ie de inten]ii, în acest prim num`r, reperele unui „program“, ne putem ghida, desigur, dup` titlu [i dup` extrem de concisul argument ce o introduce, în care, a[a cum era de a[teptat, trimiterea la Barthes devine explicit`.

R`sfoirea revistei mi-a l`sat impresia c` acest concept puternic e în acela[i timp, pentru

RECENZII editorii revistei, unul c`ruia i se dau în mod deliberat contururi laxe: reperezi punctum în orice fotografie care î]i place, te atrage, î]i zgînd`re interesul – par s` ne spun` ei. Dac` ar fi s` ne slujim de terminologia lui Barthes, activînd, al`turi de punctum, conceptul-pereche de studium, s-ar putea face observa]ia c` multe dintre fotografiile incluse în dosarele prezentate în acest num`r înclin` c`tre studium mai degrab` decît c`tre punctum. M` gr`besc s` spun c` sînt departe de a dori s` deschid în acest mod o querelle des mots, cu atît mai pu]in s` formulez un repro[. O oscila]ie (sau ambivalen]`) echivalent` traverseaz` revista în selec]ia fotografilor: unii dintre ei (cei cu care revista se deschide: Hajdu Tamás [i Alexandru Tomescu) sînt fotografi-amatori, care practic` fotografia în conjunc]ie cu o activitate foarte probabil mai solicitant`: primul este doctor veterinar, al doilea – un tîn`r violonist în plin` ascensiune. Cred c` acela[i statut trebuie s`-l acord`m autoarelor fotografiilor incluse în dosarul „Atelier“, rezultate ale atelierului de fotografie condus de Cosmin Bumbu] cu de]inute din Penitenciarul de femei de la Tîrg[or (o selec]ie mai ampl` de fotografii realizate cu acest prilej a fost de curînd expus` la Teatrul Nottara, în cadrul Festivalului Na]ional de Teatru al De]inu]ilor). Dosarul de fotografii de Ikuru Kuwajima, ca [i textul lui Brooks Jensen sînt, pe de alt` parte, pledoarii (implicite sau explicite) pentru o practic` fotografic` profesionalizat`, cum e, în felul s`u, [i sec]iunea final` a revistei, dedicat` lui Carol Szathmari.

Fiecare din aceste dosare (înso]ite, dup` caz, de texte introductive, interviuri sau mici note personale) constituie o poten]ial` deschidere c`tre o problematic` variat`, pe care nu m` îndoiesc c` numerele urm`toare o vor îmbog`]i. Este, pe scurt – cel pu]in la aceast` prim` apari]ie a sa –, o revist` f`r` prejudec`]i, f`r` idei preconcepute (nu îns` f`r` idei), gata s`-[i deschid` paginile oricui ar putea avea o contribu]ie interesant` la arta fotografic` [i atent` la extraordinara varietate a scenei actuale a fotografiei. A[tept cu cel mai mare interes num`rul 2.

■ Anca Oroveanu

51

29 lei editor: Cosmin Bumbu] editori asocia]i: Voicu Bojan, Alex G`lmeanu, Elena Stancu, Gicu {erban design grafic: Raymond Bobar

RECENZII

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

CARTE PENTRU COPII

joas`, pe care tu îi adori, s` nu mai pierzi a[a de mult timp pe mess, s` nu te tunzi trendy [i s` pui mîna pe o carte „serioas`“. Mai mult decît atît: sînt c`r]i care te las` s`-]i imaginezi c` tu ai putea fi B. [i l-ai iubi pe N., în ciuda faptului c` e dependent de „iarb`“, îns` tu chiar ai putea s`-l faci s` renun]e, nu ca B.; sau ai putea fi S. [i i-ai da rapid papucii lui A. ca s` fi remarcat` de un designer la mod` [i s` apari în show-ul lui; sau dac` ai fi o fa]` mai „ciudat`“, ai putea s` fi V. (eu cred c` ea e gossip girl... – tu ce zici?) [i l-ai iubi la fel de tare pe D. care e un idiot. Mai departe, ]i-ai putea imagina multe alte lucruri, care apar uneori voalat, alteori mult mai frust, mai „pe bune“, în carte... [i, în fond, ce altceva ar putea s` te intereseze la 12-13 ani? Balzac?

Generatorul de particule de la Geneva? Cum s-a creat universul? La 12-13 ani, universul e[ti „tu“, cu micile tale drame care pornesc de la faptul c` nu-]i place cum ar`]i [i sfîr[esc cu privirea pe care ]i-a aruncat-o N., în sala de sport. Exact aceste lucruri aparent minore, îns` extrem de importante pentru tine nu le pricep p`rin]ii ([i aici m` adresez lor: adolescen]a este o sp`lare de creier, din fericire doar temporar`, a[a c` l`sa]i-v` copiii s` citeasc` Gossip Girl!).

A[adar, mi-a pl`cut ce am citit pentru c`: 1. Gossip Girl surprind adolescen]a exact a[a cum e ea în realitate, „la nuan]`“; 2. sînt c`r]i mult mai bine scrise decît revistele mondene [i de beauty cu care ai putea s`-]i pierzi timpul; 3. personajele reprezint` ni[te tipologii, e adev`rat, îns` dincolo de ele exist` [i latura lor „uman`“, a[a c` te po]i ata[a de ele; 4. po]i afla lucruri noi despre dragoste, prietenie, sex, pe care oricum le-ai afla din alte p`r]i; 5. c`r]ile au acel glamour (personajele sînt copii de bani gata din New York) care mie uneia mi se pare foarte [ic, mai ales c` e [i ironizat pe alocuri.

Ce nu mi-a pl`cut? C` sînt ni[te c`r]i lipsite de valoare, pe care nu vei regreta dac` le vei uita în metrou sau pe o banc`, în parc. Îns` te asigur, din nou, c` le vei uita cu adev`rat (adic` î]i vor ie[i din minte) în urm`torul an [i jum`tate (sau poate doi?).

Cu drag.

■

O nou` scrisoare pentru Dora Cecily von Ziegesar Gossip Girl.

Pentru c` merit Editura Nemira, 2009

18,90 lei traducere din limba englez` de Marina Radu

Drag` Dora, M` adresez tot ]ie, pentru c` în urm` cu un an [i ceva (poate doi?) î]i explicam, în aceea[i revist`, de ce nu-mi pl`cuser` c`r]ile din seria WINX, al c`ror fan erai pe vremea aceea. {tiu c` prima ta reac]ie, dup` ce ai citit articolul meu, a fost: „N-a în]eles nimic!“. Dac` mai ]ii minte, în aceea[i scrisoare era o fraz` care suna cam a[a: „Eu cred c` WINX este doar o etap` în via]a ta [i c` peste un an sau doi le vei uita, te vei plictisi [i te vor interesa alte lucruri“. Ei bine, chiar dac` nu le-oi fi în]eles eu pe fetele WINX [i puterile lor magice, trebuie s` recuno[ti c` am avut dreptate: acum [i tu cred c` le consideri „c`r]i de copii“, c`ci e[ti interesat` de c`r]ile Gossip Girl, dup` ce ai trecut [i prin etapa Amurg (ai dep`[it-o?). M` surprinde totu[i c` a trecut o perioad` atît de scurt`, pentru c` cele dou` serii se adreseaz`, în principiu, unor categorii de vîrst` total diferite. Chiar atît de repede ai crescut? Sau c`r]ile Gossip..., de[i au personaje de 17-18 ani, prind la fetele de 12-13? Înclin s` cred c` a doua variant` este cea corect`.

A[adar, ca s` nu te dezam`gesc a doua oar`, a[ vrea s`-]i spun c` am în]eles perfect tot ce se întîmpl` în Gossip... Mai mult decît atît, dac` a[ fi avut vîrsta ta, m-a[ fi topit dup` ele [i a[ fi zis c`-s bestiale. Sînt exact genul de c`r]i pe care la 12 ani le cite[ti noaptea, în pat, la lumina unei veioze romantice [i discrete, la o cola light sau o ciocolat` cald`, dup` ce babacii s-au culcat de mult, renun]înd s` te mai bat` la cap s` nu te mai îmbraci la [coal` în blugii `ia strîm]i, cu talie

52

Adina Popescu

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

RECENZII

P R E PA R AT E D I N C A R T E

re minu]ioas` a alimentelor. Studiate dup` principiile unei dietetici adaptate condi]iilor de frig excesiv de la Pol, trebuiau s` fie în primul rînd nutritive [i, mai ales, s` nu cînt`reasc` mult. „Carnea luat` de noi era de fapt mu[chi de vit` cur`]it de gr`simi [i de zgîrciuri, uscat cît se poate de repede, înc` de proasp`t, m`cinat [i amestecat în aceea[i propor]ie...“ Dar baza alimenta]iei era alc`tuit` din vînat pe care nu-l puteau g`si totdeauna. Împu[cau ur[i, foci, morse, uneori erau obliga]i, cu o strîngere de inim`, s`-[i sacrifice cîinii înh`ma]i la s`nii, atunci cînd c`deau extenua]i de efort [i de frig. Alteori, se întîmpla s` vîneze pesc`ru[i [i chiar pinguini zbur`tori: „Cît despre vînat, iat` înc` un mare semn de întrebare, c`ci pîn` acum nu am prins decît un pe[te mic [i doi pesc`ru[i“. În aceste condi]ii de supravie]uire, î[i inventau mici bucurii: „La prînz am pr`jit ni[te felii de carne care au fost stra[nice, cred c` nici la «Grand Hotel» nu ar fi fost mai gustoase, chiar dac` lipsea o halb` bun` de bere“.

Cu toat` s`r`cia ingredientelor de care dispuneau, î[i construiser` alte coduri gastronomice. Nansen noteaz` meniurile cu scrupulozitate; mînc`ruri bizare deveneau pentru ei un substitut al specialit`]ilor culinare la care visau: „...o zi din lapskaus care se prepara din pemmikan [i cartofi pr`ji]i, în alt` zi din fiskegrateng – care se prepara din f`in` de pe[te, f`in` de grîu [i unt –, iar a treia zi aveam sup` de maz`re, de fasole sau linte cu pîine [i penikan“. Instinctul de supravie]uire îi face s` se readapteze spontan, înlocuind cît mai bine cu putin]` via]a normal`. Pierdu]i în mijlocul infinitelor spa]ii glaciare, ignorînd în cît timp le vor str`bate, nici dac` vor mai fi înc` în via]` în urm`toarele ore, rarele clipe de emo]ie înc`lzesc duritatea atmosferei: „Ieri a fost ziua de na[tere a lui Johansen; a împlinit 28 de ani. Am s`rb`torit bineîn]eles aceast` zi cu lapskaus, mîncarea lui preferat`, cu un grog bun [i fierbinte din zeam` de l`mîie“. O fraz` emblematic` condenseaz` tot con]inutul c`r]ii: „E uluitor ce f`rîm` infim` de speran]` î]i trebuie pentru a c`p`ta din nou curaj“.

Din fericire s-au întor[i teferi. Expedi]ia lor a durat trei ani.

■

Sanda Ni]escu

Cina exploratorului Tata î[i ratase voca]ia de explorator; mi-l amintesc citind la nesfîr[it aceea[i carte: Cu s`niile la Polul Nord, jurnalul de c`l`torie al renumitului explorator norvegian Fridjof Nansen.

Un exemplar din anii ’70 mi-a c`zut în mîn` trezindu-mi amintirile. Povestirile tatei îmi înfl`c`raser` imagina]ia. Pe Nansen [i acolitul lui, Johanson, îi asem`nam legendarilor vikingi – de aceea[i statur` moral` [i fizic`, supraoameni str`b`tînd ]inuturile arctice, înf`[ura]i în bl`nuri grele, cu barba blond` înc`rcat` de chiciur` [i ochii evident alba[tri. Dup` minu]ioase preg`tiri, pe 26 februarie 1895, înfruntînd viscolul, vastele întinderi de ghea]`, gerul aprig (pîn` la -40O), pornesc spre cucerirea unor teritorii necunoscute, de fapt pe drumul celei mai mari victorii, cea asupra lor în[ile. Iat`-i alunecînd pe vertiginoase peisaje glaciare, în s`nii trase de cîini sau în caiace, atunci cînd z`pada se topea [i se aflau în momente de pericol extrem, încol]i]i printre blocuri de ghea]` [i uria[e crevase. Nota]ii pre]ioase – gesturi, schimb`ri de dispozi]ie în func]ie de vreme, observa]ii meteorologice, detalii infime prin care îi urm`rim în intimitatea vie]ii lor de zi cu zi. „Ieri, în sfîr[it, s-a produs mult a[teptata schimbare de vreme, cu vînt din sud [i cu cre[ere a temperaturii! Azidiminea]` termometrul ar`ta -30O; pentru noi era o adev`rat` vreme de var`.“ M`rturiile însemnate în jurnal sînt un document din punct de vedere [tiin]ific, dar [i pentru experien]a uman` neobi[nuit` pe care o tr`iau. Prima lor grij` era s` se fereasc` de scorbut printr-o alege-

53

Apostolul, de Sholem Asch Traducere de C`t`lina Hârceag Colec]ie Beletristic` O carte bazat` pe via]a, faptele [i moartea sfântului Pavel. Este un roman monumental, care î]i d` fiori, care ar trebui citit [i pre]uit pentru totdeauna.

(Time Magazine) „Iisus Hristos este pentru mine personalitatea remarcabil` a tuturor timpurilor, [i ca Fiu al lui Dumnezeu, [i ca Fiu al Omului.“ Sholem Asch

Pre]: 35 lei Houdini, ultimul magician, de Greg Cox Traducere de Mihnea Columbeanu Colec]ie Beletristic` Celebrul magician de origine maghiar` Harry Houdini, maestrul „evad`rilor“, bântuit de trecut [i ajuns în pragul disper`rii, se angajeaz` într-unul dintre cele mai spectaculoase numere ale carierei sale, asistat de o clarv`z`toare sco]ian`. Un roman bine scris, ce îmbin` scenele de suspans, momentele care par a sfida moartea, cu o trist` poveste de dragoste.

Pre]: 25 lei Alexandru cel Mare, de Steven Pressfield Traducere de A.I.Ionescu Colec]ie Beletristic` Renumit autor de romane istorice, Steven Pressfield [i-a îndreptat aten]ia asupra vie]ii lui Alexandru cel Mare, un personaj istoric aflat mereu în actualitate, un om plin de contradic]ii. Un roman bine documentat, cu descrieri reu[ite ale unor scene de lupt`, prezentate într-un stil viu, alert [i concis.

Pre]: 33 lei

C`l`torie în trecut, de Vera Cowie Traducere de Liviu Mateescu Colec]ie Beletristic` Timp de dou`zeci de ani, actri]a Maggie Kendall a fermecat milioane de telespectatori cu frumuse]ea [i talentul s`u. Anii au trecut îns`, iar ultimul ei film nu a mai avut acela[i succes... O lectur` emo]ionant`, în care reg`sim povestea minunat` a unei femei ce încearc` s` se împace cu trecutul s`u.

Pre] 35 lei Verdictul timpului, de John Malone Traducere de Rosana Nedelciu Colec]ia Cultur` general` Cartea prezint` povestea din spatele zecilor de anticip`ri, înregistrate într-o perioad` de peste 140 de ani. Trecerea timpului le-a validat sau le-a infirmat. Au existat predic]ii incredibile, cum ar fi avionul, cucerirea Lunii, bomba atomic`.

Mai mult, Apollo 9 a amerizat în Pacific la doar 2 mile dep`rtare de locul semnalat de Jules Verne cu o sut` de ani mai devreme. O carte care provoac` uimire [i amuzament în egal` m`sur`.

Pre] 29,90 lei Diagnosticul diferen]ial în durerea acut`, de Stanley L. Wiener Traducere de dr. Andreea S`ndulescu, dr. Rucsandra Manca, dr. Monica Dragomir, dr. Adriana Antohe Colec]ia Carte medical` Lucrare consacrat` pe plan interna]ional, acest tratat despre durerile acute este o premier` în literatura medical` româneasc`. Cartea constituie o sintez` remarcabil` care ghideaz` medicul spre stabilirea diagnosticului exact al diverselor simptome precum: migrene, nevralgii, dureri abdominale, articulare, la nivelul membrelor, al toracelui etc.

Pre]: 76 lei Albert Einstein – Omul mileniului II, de Michael White [i John Gribbin Traducere de Mihnea Columbeanu Colec]ie Biografii celebre Lucrarea trateaz` multe aspecte, cum ar fi elementele care l-au inspirat pe Einstein în munca sa, felul în care ideile lui au destabilizat lumea [tiin]ific` contemporan`. Cititorul va fi purtat în lumea în care Einstein a tr`it, de la experien]ele copil`riei, la maturitate.

Pre]: 29,90 lei

Vie]ile marilor compozitori, de Harold C. Schonberg Traducere de A.I. Ionescu Colec]ia Cultur` general` Lucrarea de fa]` prezint`, în ordine cronologic`, biografiile marilor compozitori, de la Claudio Monteverdi la mae[trii ultimilor ani. Autorul insist` mai mult asupra detaliilor biografice decât asupra celor de strict` specialitate. Cartea cuprinde date asupra [colilor na]ionale de muzic`, precum [i asupra curentelor muzicale mai recente.

Pre]: 37 lei

www.edituralider.ro

Povara libert`]ii. Antiteze, paradigme [i biografii moderne de Mihail Neam]u Colec]ia „Plural M“ Cuvînt înainte de Vladimir Tism`neanu Îmbinînd istoria ideilor cu filosofia politic`, volumul prezint` cîteva dintre tensiunile modernit`]ii euroatlantice.

Sînt citite în oglind` optimismul protoliberalismului democratic [i pesimismul reac]ionarismului autoritar, reductivismul ideologic al marxismului [i replica istoriei religiilor, precum [i diferite ipostaze ale utopiei occidentale

Pre]: 32,95 lei Cele mai frumoase basme spaniole Hors Collection Selec]ie de José María Guelbenzu Traducere [i note de Ileana Scipione Ilustra]ii de Carmen Parii Basmele spaniole ne duc într-o lume fascinant`, populat` de pitici [i spiridu[i, unde animalele vorbesc, un om [arman poate deveni cu u[urin]` rege [i oricine poate c`l`tori în lumea de dincolo.

Pre]: 49,95 lei Cuibul de vipere • Genitrix de François Mauriac Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Ana Andreescu Premiul Nobel pentru Literatur` – 1952 „Cuibul de vipere poate fi considerat într-adev`r, de la operele lui Vallès, Mirbeau sau Renard, cea mai dur` critic` a familiei, a familiei în sensul burghez al cuvîntului, desigur. Avari]ie, întunecare treptat` a min]ii, usc`ciune sufleteasc`, neant pe toat` linia.“ (Georges Duhamel, Europe)

Pre]: 36,95 lei Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafón Traducere [i note de Drago[ Cojocaru Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „O lectur` splendid`!“ (Stephen King) Jocul îngerului revine la minunatele decoruri din celebrul roman Umbra vîntului, pe str`du]ele întortocheate ale Barcelonei, în universul gotic al Cimitirului C`r]ilor Uitate – o poveste magnific` despre magia c`r]ilor [i col]urile cele mai întunecate ale sufletului uman.

Pre]: 27,95 lei

Lumea postamerican` de Fareed Zakaria Colec]ia „Economie [i societate“ Traducere de Crisia Miroiu „O carte provocatoare [i inteligent`, care ofer` o viziune de ansamblu asupra sfîr[itului unui prim secol american [i asupra na[terii unei noi lumi în care «restul se ridic`, iar Vestul apune»“. (The New York Times) / „O evaluare lucid` a lumii afacerilor, care te pune pe gînduri. Aceast` carte va captiva cititorii de la ambii poli ai spectrului politic.“ (Publishers Weekly)

Pre]: 26,95 lei B`rbatul [i moda de Adina Nanu [i Ovidiu Buta Hors Collection Cu desene de Adina Nanu O lucrare unic` pe pia]a de carte autohton`, dedicat` unui subiect arz`tor de actual: înf`]i[area masculin` aflat` în plin proces de transformare la începutul mileniului III. Cartea se adreseaz` atît studen]ilor la Desing, cît [i publicului larg: b`rba]ilor [i, în egal` m`sur`, admiratoarelor lor, care îi sus]in [i îi stimuleaz` s` arate cît mai atr`g`tor.

Pre]: 32,95 lei London Fields de Martin Amis Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Cornelia Bucur „Cel mai ambi]ios, inteligent [i izbutit roman al lui Amis de pîn` acum. Protagonistul, Keith Talent, este o crea]ie de un comic uluitor, face parte din celebra lig` a escrocilor minori, min]ind [i în[elînd la acela[i calibru cu Pinkie Brown al lui Greene sau cu Rinaldo Cantabile al lui Saul Bellow.“ (Observer)

Pre]: 44,95 lei Povestirile lui Vladimir Nabokov Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere din limba rus` [i note de Adriana Liciu Traducere din limba englez` [i note de Veronica D. Niculescu [i Anca B`icoianu Volumul cuprinde integrala prozei scurte a lui Vladimir Nabokov: povestirile publicate în rus`, între anii 1920-1940, cele scrise în rus`, unele nepublicate la vremea aceea, altele ap`rute doar în revistele ruse[ti din Berlin sau Paris [i povestirile scrise în englez`.

Pre]: 54,95 lei

www.polirom.ro

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

REPORTAJ Nadine Vl`descu

Japonia În }ara Oglinzilor – Kyoto (II) Uneori, oamenii mari uit` cum s` priveasc` în oglind`.

Oboseala, triste]ea [i obi[nuin]a le mi[c` imperceptibil conturul [i îi aduc u[or de spate, suficient îns` cît s` nu se mai recunoasc`.

Tot ce v`d sînt ridurile de pe frunte, cearc`nele de sub ochi, linia tot mai r`rit` a p`rului, nodul strîmb al cravatei [i toate acele „dac`“-uri [i „poate c`“-uri f`r` de care ar putea s`-l z`reasc`, dincolo, pe copilul din ei care a[teapt`, la fel de curios ca alt`dat`, [i le zîmbe[te, ner`bd`tor s` porneasc` într-o nou` aventur`. În oglind`, de cealalt` parte... departe, departe.

O chestiune de optic`

© Nadine Vl`descu

56

Un lucru era sigur: plutea în aer o cumin]enie mult prea stranie. De \ndat` ce m-am strecurat afar` dintre cuburile de sticl` [i o]el ale g`rii din Kyoto, am inspirat aerul albastru [i rece [i am privit curioas` cerul. Un soare cu din]i, lene[ ca o pisic` de Cheshire, [i-a [ters de pe cer rînjetul felin, [i-a întors coada v`rgat` [i a disp`rut într-un pocnet de fum, aruncînd peste ora[ o cea]` argintie care a plutit un timp între cer [i p`mînt, ag`]at` de vîrfurile joase ale celor trei mun]i ca ni[te dealuri – Higashiyama, Kitayama [i Nishiyama. Dup` ce fumul str`lucitor s-a risipit, am putut vedea ora[ul în care intrasem. Curios lucru, p`rea c` totul doarme un somn adînc

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

R E P O R TA J

de veacuri, pe str`zi nu se z`reau fiin]e, ci umbre discrete care se mi[cau cu pa[i inaudibili.

Prin geometria pr`fuit` a str`zilor, alc`tuit` din linii [i unghiuri drepte, m` deplasam ca un pion stingher pe tabla de [ah golit` în urma b`t`liei.

La prima vedere, Kyoto mi s-a p`rut un ora[ modest, de o frumuse]e eluziv` [i rece, [i mi l-am imaginat ca pe un mugur din frunze de ceai, cu un nuf`r regal sau cu o floare de iasomie la mijloc, ce se desface în apa fierbinte eliberînd floarea care eclozeaz` în transparen]a verzuie a lichidului. Ora[ t`cut [i blajin, ce doarme cuminte la poalele mun]ilor, dar somnul s`u e sub]ire ca pînza de m`tase a unui p`ianjen [i, de[i pare etern cufundat în visare, un ochi treaz îi r`mîne a]intit c`tre lume, cu care vede [i cunoa[te tot ce fream`t` printre umbre. Un ora[ pustiu, str`b`tut în goane pasagere doar de pîlcuri de turi[ti, strîns ancora]i în realitate de cîte o hart` uria[` care î[i desface inutil aripile de hîrtie în speran]a unor zboruri c`tre locuri ascunse, c`ci în cele din urm` sfîr[e[te tot mototolit` în buzunarul vreunui rucsac ponosit. Se spune c` trebuie s` ajungi aici, în „Vechiul ora[ imperial“, ca s` cuno[ti civiliza]ia japonez` pro-

fund`, neschimbat` în ciuda cutremurelor, incendiilor, molimelor sau r`zboaielor, [i r`mas` intact`, din sau, uneori, împotriva unor capricii ale istoriei. La sfîr[itul celui de-Al Doilea R`zboi Mondial, Kyoto era pe lista ora[elor peste care americanii voiau s` arunce bomba atomic`, deoarece, ca vîrf intelectual al Japoniei, popula]ia sa „ar fi putut în]elege mai bine semnifica]ia armei“. Ca dovad` c` a fi intelectual nu ajut` ca s` fii cru]at. Din p`cate, nici ca s`-i cru]i pe al]ii...

Mai r`m`sese pu]in din zi, lumina era din ce în ce mai pl`pînd` [i nu aveam timp decît pentru o singur` vizit` pîn` la c`derea întunericului. Cum era [i firesc, m-am dus s` v`d templul Kinkakuji, Pavilionul de Aur, ascuns în mijlocul unei gr`dini din nordul ora[ului, pe care Yukio Mishima l-a descris cuprins de fl`c`ri, în Templul de aur. Cînd am v`zut pavilionul de filigran aurit, care î[i amesteca reflexia din apa sticloas` cu formele pinilor [i a pietrelor din jur, m-a cuprins o nelini[te ciudat` [i mi-a venit s` plîng.

Era nespus de frumos în simplitatea lui perfect`, ca o construc]ie din chibrituri pe care o întorci pe toate p`r]ile, f`r` s` în]elegi cum de bu-

57

fotografii de Rajat Karol

R E P O R TA J

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

c`]i atît de mici nu ]i se frîng în palm`. Ca un bob de orez pe care o mîn`, nep`mîntean` în precizia ei, scrisese o poveste mai lung` decît veacul. Perfect, senin [i nemi[cat [i-atît de f`r` rest încît m-am întrebat cine ce contempla: vizitatorii (înm`rmuri]i în fa]`-i) pavilionul sau oare privirea cu care încercai s`-i p`trunzi esen]a se lovea ca de suprafa]a [lefuit` a unei oglinzi [i se r`sfrîngea asupr`-]i? Se f`cuse vid în jurul meu, auzeam ca prin vis vocile elevilor de liceu în uniform`, blitz-urile care p`c`neau ritmic, [iaveam senza]ia ireal` c` m` uitam în mine privind de pe o culme un h`u ame]itor. Experien]a înseamn` cîteodat` [i devastarea sim]urilor.

Lec]ia umilin]ei vine de la lucrurile mici, nu de la colo[ii ridica]i s` te striveasc`, iar testul oglinzii e greu de suportat; important este s` vezi, dar a te vedea pe tine înseamn` [i a te îndoi, a te f`rîmi]a, a da voie fiin]ei tale s` se sparg`, pentru a începe apoi s` recompui buc`]ile cu r`bdare, ca într-un puzzle ce, odat` terminat, î]i va reda o alt` imagine despre tine. Limpede nu vezi decît cu inima, ce-i drept, dar uneori [i o-

chii ajut`. Ce vezi în via]`, ce vezi în c`r]i? Desenul din covor poate fi c`utat [i într-o existen]`?

Scriitorul e cel care plimb` o oglind` de-a lungul unui drum, dar important` nu este atît oglinda, cît drumul, iar reflexia lui în suprafa]a argintat` depinde de cum bate lumina, de unghiuri, de oboseala bra]elor ce poart` oglinda, de dimensiunea ei... Orice carte e o c`l`torie, iar în unele c`r]i ai [anse mai mari s` vezi ce n-ai v`zut în via]`, ba chiar te po]i întoarce s` mai cau]i, chiar dac` a le citi a doua oar` este o cu totul alt` c`l`torie. A citi, a scrie, a traduce, a gîndi [i iar`[i a citi, sînt un om al cuvintelor, un om din [i de cuvinte, citesc deci exist, dar [i vorbe, vorbe, vorbe... în t`cerea asurzitoare îmi auzeam gîndurile ciocnindu-se metalic unele de altele, pe cînd în jurul meu se l`sase o noapte neagr`, nesfî[iat` de arsura nici unei lumini.

M-am trezit brusc, reconectat` la realitate de vaga amenin]are a unui pericol, a[a cum te scoate corpul din dimensiunile paralele, revoltîndu-se tonic, mai frust [i mai cinstit decît spiritul, printr-un gest reflex, un c`scat, o senza]ie de foame, o cramp`. Parcursesem gr`dinile templului învecinate cu p`durea, str`b`tînd prundi[urile, printre ar]ari, pini, ape [i pietre mute, l`sînd în urma-mi sclipirile aurii ale celor trei etaje în stilurile Heian, samurai [i zen-budist, peste care trona phoenix-ul încremenit, [i intrasem, f`r` s`-mi dau seama, asemenea lui Alice, în p`durea din oglind`, p`durea unde lucrurile nu au nume. Dar ce înseamn` un nume, cît adev`r încape într-un cuvînt? Unul dintre jocurile mele preferate din copil`rie era s` rostesc un cuvînt de atîtea ori pîn` cînd îl goleam de sens [i sunetele lui deveneau str`ine, necunoscute, cu care puteam umple alte realit`]i; [i-atunci un „m`r“ devenea un „cal“ [i „miercuri“ însemna „pas`rea cu aripi de foc“ [i chiar numele meu se preschimba în ceva curios [i nefamiliar [i, strigîndu-m`, reu[eam s` fac cuno[tin]` cu o alt` persoan`. „Întrebarea este – spune Alice – dac` po]i face cuvintele s` însemne atîtea lucruri diferite.“ „Întrebarea este – îi r`spunde Humpty-Dumpty – cine este st`pînul, atîta tot.“ Prin p`durea narativ` se perind` nenum`ra]i st`pîni [i nenum`rate limbaje care îmbrac` lumea cu experien]a cuvintelor lor; cîte limbi [i cîte c`r]i,

58

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

R E P O R TA J

atîtea lumi; cî]i cititori [i cîte lecturi, atîtea oglinzi. Orice carte te ajut` s` mai traversezi o p`dure, dar unele h`]i[uri sînt mai dese [i, asemenea lui Dante, r`t`cit în p`durea întunecat`, ai nevoie de-o c`l`uz`. „De mi-ar ie[i în cale Cavalerul Alb sau Unicornul“, mi-am [optit în barb`.

fiin]ei surprins` în curgerea sau monotonia ei netulburat`. Titlul tulbur`toarei c`r]i a lui Philippe Forest, Sarinagara, n`scut` dintr-o grea suferin]`, vine de la ultimul vers al haikuului scris de Kobayashi Issa: „tsuyu no yo wa / tsuyu no yo nagara / sarinagara“, care se traduce prin: „lume de rou` / e o lume de rou` / [i totu[i totu[i“. „Totu[i“ este cheia de bolt` pe care se pot cl`di existen]e chiar fericite, în ciuda cruzimii care, în lumea japonez`, se leag` atît de strîns de frumuse]e. Cruzimea frumuse]ii, a unui prea plin, a[a cum poate fi crud` tinere]ea, o minte prea lucid` sau o iubire prea mare, este o lec]ie pe care japonezii o savureaz` în toate momentele vie]ii lor. De la chinurile ce ]in de antrenamentul unei ghei[e la sinuciderea ritualic` a samurailor, pragul durerii se afl` foarte sus, ascuns de masca zîmbitoare în spatele c`reia un japonez poate sîngera lent chiar cu voluptate. „Cerul înstelat deasupra mea [i legea moral` în mine“ este un crez pe care Yukio Mishima [i l-a apropriat într-o variant` mai scurt`: Soare [i o]el. Antrenîndu-[i corpul ca un adev`rat samurai, Mishima urm`rea s` scape de obsesia cuvintelor care îi lucrau prea mult spi-

Lec]ia cruzimii Era ceas de noapte, cînd tîlharii î[i num`r` argin]ii [i f`r`delegile pe la r`spîntii [i cînd spiritele yokai las` culcu[ul lichenilor [i se coboar` printre muritori, c`rora le murmur` în ceaf` gînduri rele [i le înghea]` r`suflarea sfî[iat` de spaime, [i mi-am imaginat f`pturi ca de abur, ireale în paloarea lor str`vezie, care umbl` p`mînturile însetate de sînge proasp`t, îmbiindu-i pe s`rmani cu ochii lor de culoarea lunii, cu pletele de jad negru ce m`tur` p`mîntul [i cu buzele sub]iri de jasp sîngeriu, pe care le ]in strînse într-un surîs straniu, ca s` nu li se vad` din]ii ascu]i]i ca lama katanei. În filmele de groaz` japoneze, oroarea, tainicul [i fantasticul sinistru se împletesc cu iscusin]`, iar cele mai perverse drame psihologice î[i au originea în c`r]i celebre, precum volumul de povestiri Rasho¯mon.

Ryu ¯nosuke Akutagawa, cel mai cunoscut autor japonez de proz` scurt`, cel care a dat numele Premiului Akutagawa, comparat adesea cu Premiul Goncourt, a fost discipolul lui Natsume So ¯seki, romancier din epoca Meiji, autorul celebrei Kokoro (Zbuciumul inimii) [i comicenigmaticului Motanul are cuvîntul, creator de haiku-uri [i, la rîndul s`u, discipol al lui Masaoka Shiki, unul dintre cei patru mari mae[tri haiku – al`turi de Basho¯, Buson [i Kobayashi Issa – [i chiar acela care a introdus denumirea de „haiku“. Un gen foarte exotic, care respect` trei cerin]e: o form` fix` cu 17 silabe a cîte trei fraze metrice de 5/7/5 silabe, o referire la un anotimp, kigo, [i o cezur`, kireji, ce poate fi chiar un semn de punctua]ie care pune în contrast dou` imagini, dou` situa]ii sau dou` lumi.

Instantanee ale realit`]ii, haiku-urile înseamn` mult exprimat prin pu]in, iar virtuozitatea lor rezid` în for]a evoc`rii unor imagini în care miezul reiese chiar din imposibila u[ur`tate a

59

R E P O R TA J

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ritul, în detrimentul corpului. Calea samuraiului era pentru el echilibrul dintre via]` [i moarte [i oglinda în care î[i putea privi [i întîmpina trecerea în nefiin]` cu senin`tate.

Chiar în mijlocul Kyoto-ului se afl` castelul Nijo, construit la începutul secolului al XVII-lea de Tokugawa Yeyasu, cel mai puternic om din Japonia [i fondatorul shogunatului Edo. Caracteristica cea mai interesant` a castelului care se unduie[te pe un singur nivel este „podeaua-privighetoare“, ale c`rei scînduri se îmbin` astfel încît, la cel mai u[or pas, scot sunete ascu]ite [i tînguitoare ca de pas`re prins`-n la]; un sistem de ap`rare împotriva atacurilor [i asasinilor furi[a]i. S` nu treze[ti podeaua-privighetoare [i Sub cerul liber, avînd drept pern` iarba, din ciclul Clanul Otori de Lian Hearn, sînt dou` dintre c`r]ile inspirate de lumea samurailor, poetic` în ermetismul ei. Era o diminea]` foarte rece [i dup` ce m-am desc`l]at la intrarea în cas-

tel, m-am trezit tremurînd în ciorapii de m`tase pe podeaua neprimitoare, a[a c` am luat-o la goan` de-a lungul înc`perilor straniu înl`n]uite, trop`ind ca un elefant, prin camera salciei, a pinului tîn`r, a mini[trilor [i a mesagerului imperial, a audien]elor, pe lîng` samuraii imortaliza]i în prosterna]ie în fa]a marelui lord, aruncînd doar cîte o privire c`tre înc`perile private ale doamnelor [i shogunului, [i înapoi prin buc`t`rii, ceea ce un ninja care se respect` nu ar fi f`cut în veci, mai mult de spaima dezonoarei decît de teama de a fi prins. Nu numai privighetoarea, ci o mie de cocori a[ fi trezit în d`n]uiala mea care a stîrnit valuri de uimire, îns`, înv`]înd lec]ia locului, cînd am ie[it afar`, dup` reuniunea binevenit` cu cizmele prietene, mi-am compus o min` seren` [i la rîndu-i uimit`, astfel încît, dac` shogunul însu[i ar fi ie[it s`-ntrebe „Unde-i elefantul?“, a[ fi ridicat din umeri [i-a[ fi r`spuns, auzindu-l pe Haruki Murakami cum hohote[te într-un loc[or al min]ii mele: „M`rite Lord, Elefantul a disp`rut“.

Gr`dina de piatr` Pe cînd eram student` la Lyon, am avut odat` o gr`din` zen în miniatur`, pe care mi-am dorit-o foarte mult [i de care m-am bucurat ca un copil. Avea cîteva pietre [i cî]iva pumni de nisip alb pe care îl greblam zilnic, înainte de a ie[i din cas`, cu forma epurat` [i longilin` a unei greble din lemn de bambus; dîrele simetrice pe care le desenam dintr-o singur` mi[care îmi d`deau sentimentul c` îmi piept`nam gîndurile în ordine [i asta îmi crea o stare de lini[te [i de bun` dispozi]ie care m` înso]ea întreaga zi. În iure[ul realit`]ii exterioare, [tiam c` acas` m` a[tepta cuminte, imuabil` în perfec]iunea ei static`, gr`dina mea japonez`. Iubesc gr`dinile, copacii, arbu[tii, tufi[urile [i labirinturile verzi, cu misterul lor viu de clorofil` proasp`t` [i mirosul p`trunz`tor al ierbii dup` ploaie. La estul Kyoto-ului exist` o fî[ie pres`rat` cu temple ascunse printre gr`dinile zen ca ni[te bijuterii. Nimic ie[it din comun, nici o striden]` nu rupe vraja, aici domne[te simplitatea, într-un col] de dumnezeire [i de împ`care cu natura pe care îl au doar a[ez`mintele monahale în care voio[ia

60

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

R E P O R TA J

e permis`. Ginkakuji, Pavilionul de Argint, e unul dintre ele. Cl`direa lui de lemn, peste care promisa hain` de argint nu s-a mai a[ezat, l`sînd în locul ei patina timpului, a fost loca[ul în care s-a retras din lume shogunul Yoshimasa, devenit c`lug`r zen-budist, cel care a fost ini]iatorul rena[terii artistice din secolul al XIV-lea, cunoscut` drept cultura Higashiyama, mult influen]at` de budismul zen [i care a însemnat rafinarea artei ceaiului, ikebanei, teatrului No¯ [i caligrafiei, ca [i na[terea conceptului estetic de wabi-sabi. Aflarea frumuse]ii în imperfec]iune [i a profunzimii în natur`, wabi-sabi înseamn` tot ce e modest, [ters, lini[tit, efemer, incomplet, o art` a fragmentariumului în care se întruchipeaz` cele trei semne ale existen]ei în budism: nimic nu dureaz`, nimic nu e terminat, nimic nu e perfect. În copil`rie, m` întrebam de ce în filmele japoneze era mereu iarn`, frig [i z`pad` [i tremurau cu to]ii în kimonourile sub]iri care fluturau pl`pînde. Explica]ia st` poate într-o expresie care red` esen]a wabi: „bucuria micului c`lug`r în roba sa spulberat` de vînt“. O persoan` wabi este zen, liber` de invidie, l`comie, mînie sau indolen]`, cineva care în]elege lini[tea pietrelor [i în]elepciunea greierilor. Dac` wabi înseamn` simplu [i umil, sabi reprezint` patina timpului, rugina însingur`rii l`sat` peste fiin]e [i lucruri. Privind de pe potecile cu mu[chi moale [i pini ar`mii de deasupra templului culmile din zare, ca o amintire palid` a mun]ilor, [i contemplînd firele de nisip înghe]ate în forme compacte, mi-am adus aminte de Regina Ro[ie pufnind dispre]uitoare: „Am v`zut gr`dini în compara]ie cu care aceasta ar fi o s`lb`ticie! A[ putea s`-]i ar`t dealuri în compara]ie cu care le-ai numi pe-acestea vale!“ – [i m-a cuprins brusc o bun` dispozi]ie radioas`.

Dup` cum spuneam, e o chestiune de optic`.

Frumuse]ea este în ochii celui ce prive[te, iar a vedea n-are nimic de-a face cu vîrsta. Privirea copiilor e mai vie [i mai p`trunz`toare, neumbrit` de cea]a iluziilor, a remu[c`rii sau a dorin]elor. V`d cu ceea ce cunosc, cu ceea ce au a[ezat în mine toate experien]ele, cuno[tin]ele, c`r]ile, gîndurile, imaginile sau vorbele de care m-am p`truns vreodat`, dar v`d [i în m`sura în care îmi dau voie s` v`d, cu toate intui]iile, pre-

sim]irile sau îndoielile [i, în aceea[i m`sur`, împotriva lor toate. E mai bun` experien]a nemijlocit` decît cea mediat` în c`r]i de imagina]ia, gîndurile [i sentimentele altcuiva? Dar nu este [i imagina]ia o altfel de experien]`? La doisprezece ani, pedepsit aspru de tat`l s`u dup` ce se furi[ase pe un vas care pleca spre India, Jules Verne [i-a spus: „De-acum încolo voi c`l`tori numai în imagina]ia mea“. {i uite ce bine i-a prins! În Kyoto, exist` o gr`din` zen faimoas`, gr`dina templului Ryo ¯anji, alc`tuit` dintr-o mare de pietri[ alb [i cincisprezece pietre de m`rimi [i forme diferite, dispuse astfel încît privitorul nu le poate vedea nicicum pe toate odat`, de oriunde s-ar uita. Contemplarea ei are un efect r`v`[itor [i poate aduce epifanii crude, ceea ce se întîmpl` [i în Gr`dina de piatr`, povestirea lui Yukio Mishima din volumul Dragostea, [i moartea, [i valurile. Toate p`s`rile Paradisului de-ar trece într-un ]ip`t pe deasupra, [i nu i-ar putea str`punge lini[tea. T`cerea este un act de cur`]enie pe care îl în]eleg prea bine. Pentru c` sînt o vorb`rea]` (nu chiar o limbut`) [i m` ocup cu vînturarea zilnic` a unor cantit`]i uria[e de cuvinte, simt din cînd în cînd nevoia unei t`ceri purificatoare [i îmi impun s` r`mîn mut` cîteva zile. E un efort considerabil, dar dup` ce frustrarea [i revolta ini]iale au trecut, se-a[terne peste minte o pace îndelung` [i toate cuvintele se-a[az` cumin]i în pove[tile lor, unde torc gale[ pîn` la urm`torul taifun. Nu-mi pot imagina lumea f`r` c`r]i, poate tocmai pentru c` via]a îmi este ordonat` de cuvinte. Îns`, dac` toate c`r]ile din casa mea s-ar deschide deodat`, eliberîndu-[i pove[tile, ceea ce a[ vrea s` v`d ar fi imagini d`t`toare de senza]ii, [i nu cuvinte sub]iri [i negre învîrtejindu-se în roiuri de cerneal`.

Lungul drum spre tine însu]i Cînd era tîn`r, spune Philippe Forest în Sarinagara, So¯seki (al c`rui nume, pe care [i l-a luat la vîrsta de dou`zeci de ani, înseamn` „înc`p`]înat“) a vrut cu orice pre] s` [tie ce este un roman. La fel, unii dintre noi vor s` afle cu

61

R E P O R TA J

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

orice pre] care este sensul, acel ceva evanescent [i crud care le scap` printre degete. De la Ginkakuji în jos, la liziera p`durii de unde începe muntele Higashiyama [i urmînd curbele line ale unui canal m`rginit de cire[i, se întinde o potec` numit` Drumul Filozofului, care une[te multe dintre templele de sub Vuietul Muntelui.

Se nume[te astfel în cinstea profesorului de filozofie care la începutul secolului trecut î[i f`cea plimbarea zilnic` aici, timp în care medita. Îl în]eleg de minune – în afara somnului, nimic nu e mai odihnitor pentru minte [i suflet decît o plimbare lung`. Mersul elibereaz`, la fel [i alergatul, ceea ce Forrest Gump [tia prea bine.

Dar [i Haruki Murakami, care în delicioasa carte Autoportretul scriitorului ca alerg`tor de curs` lung` vorbe[te cu un umor irezistibil, potolit [i subtil despre cum vede el sensul, prin alergat [i scris. Cît de lung e drumul pîn` la tine însu]i, pîn` la a deveni ceea ce e[ti? Iat` o enigm` la fel de problematic` precum aceea care o las` perplex` pe Alice: „Oare cum po]i s` alergi atît de repede încît s` r`mîi în acela[i loc?“. Pîn` la o anumit` vîrst` fugi dup` tine, dup` aceea fugi de tine. Oare tot pe loc se cheam` c` stai? În iarna japonez` îmbr`cat` în culorile toamnei tîrzii, Drumul Filozofului ascunde tot felul de urme ale spiritelor kami, protectoare ale soarelui, ale lunii, p`mîntului, ale mun]ilor, copacilor sau animalelor. Una dintre cele mai importante divinit`]i shintoiste este Inari Okami, protectoarea fertilit`]ii, a recoltelor de orez, a saké-ului [i agriculturii, pe care o venereaz` pîn` [i marile corpora]ii moderne, precum Shiseido, a c`rei patroan` este. Intrarea în lumea sa sacr` se face prin por]ile torii, vopsite în ro[u vermillon, lîng` care stau straj` dou` vulpi albe, kitsune, un mascul [i o femel`, care au puteri magice [i pot lua forme multiple.

Maestru al transform`rilor este [i tanuki, ratonul japonez, spirit bonom [i cam pi[icher, de[i naiv [i distrat, ale c`rui statui aduc`toare de noroc se g`sesc la intrarea în multe temple, dar [i restaurante [i crî[me, el fiind [i protectorul b`utorilor profesioni[ti. În Bunbuku chagama („Fericirea care se revars` ca apa unui ceainic în clocot“), o poveste popular` foarte iubit`, un tanuki p`c`le[te un c`lug`r transformîn-

du-se într-un ceainic. A, da, ceaiul, that’s my cup of tea! „Cea[ca de ceai“, pseudonimul pe care Issa [i l-a ales contemplînd apa verde [i fierbinte, exprim`, în concep]ia zen, microcosmosul în care pic`tura, asemenea secundei, devine atomul ordonator. În Cartea ceaiului, Kakuzô Okakura vorbe[te despre „Calea ceaiului“ ca igien`, pentru c` impune cur`]enia ca indicator al st`rii de spirit, ca ascez`, deoarece arat` c` starea de bine este apanajul simplit`]ii, [i ca geometrie a propor]iilor etice în m`sura în care stabile[te raportul nostru cu universul. Un mod de via]` reflectat [i în limbaj. Astfel, în japonez`, exist` „oameni f`r` pic de ceai“ (cei care nu pot face haz de tragicomedia vie]ii lor) [i „oameni cu prea mult ceai“ (este]ii care tr`iesc doar în voia emo]iilor). La col]ul de sud-est al Gion-ului, cartierul ghei[elor, se afl`, de trei sute de ani, ochaya Ichiriki, misterioasa [i exclusivista „cas` de ceai“ cu pere]ii ro[u cinabru, unde nimeni nu poate intra, oricît ar fi de bogat, f`r` recomandarea unei „persoane a casei“ – uneori dureaz` cîteva genera]ii s` cî[tigi încrederea unei astfel de „rela]ii“ – [i unde o singur` sear` de antren rafinat în compania unei geiko (numele pe care îl prefer` ghei[ele mîndre din Kyoto) [i a ucenicei sale, maiko, echivaleaz` cu plata unor sume ame]itoare, pe care n-am s` le dezv`lui aici, \nt\i [i-nt\i din pudoare. Chusingura, Povestea celor 47 de ronini, precum [i o parte din comploturile împotriva shogunatului Tokugawa, ce au culminat cu revolu]ia numit` „Restaura]ia Meiji“, se leag` de ochaya Ichiriki.

La c`derea serii, aleile pavate [i casele de lemn ale Gion-ului se trezesc la via]`, frem`tînd de un erotism sumbru mai apropiat de c`r]ile lui Junichiro Tanizaki decît de Memoriile unei ghei[e. La Gion Kobu Kaburenjo, am asistat la un dans al ghei[elor – frumos, dar lipsit de aura incandescent` a erotismului lor tulbure. În schimb, umblînd pe str`du]ele întortocheate [i neluminate care aveau un aer conspirativ [i oarecum amenin]`tor, am z`rit – ie[ind dintr-un restaurant de lux (ryotei) [i gr`bindu-se cu pa[i de p`pu[` de por]elan spre un taxi negru – silueta sclipitoare a unei ghei[e „adev`rate“. „Avem arta pentru ca adev`rul s` nu ne ucid`“,

62

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

R E P O R TA J

spunea Nietzsche. Dar frumuse]ea, poate ea ucide? De-ar fi s` alegi, ce ai alege, frumuse]ea sau adev`rul? {i dac` ele înseamn` unul [i-acela[i lucru? V-aduce]i aminte de frumosul roman al lui Alessandro Baricco, M`tase?

d` s`-]i spui ceea ce i-a spus Unicornul lui Alice: „Acum c` ne-am v`zut, dac` tu vei crede în mine, voi crede [i eu în tine. Ne-am în]eles?“. „Totu[i“ balanseaz` între suficien]a lui ieri [i promisiunea lui mîine. Între cauz` [i scop se afl` hic et nunc. Dincolo de toate p`c`lelile, minunate dac` reu[esc s` te fac` fericit, r`mîne bucuria lui acum. Ce poate s` spun` o piatr`? C` nu exist` un sens sau poate c` nu ne este dat nou` s`-l p`trundem. C` dincolo de c`utarea în]elesului st` mereu uimirea de-a r`mîne singur, suspendat într-un timp-leag`n în care trebuie s` cerni nisip de diminea]a pîn` seara. C` în noi to]i s`l`[luie[te un Sisif zîmbitor, deci nu te încrîncena, nu te opune, bucur`-te de lume în trecere, ca [i de via]`, tr`ie[te clipa, dincolo de hedonismul facil, [i fii atent [i treaz. Atît.

■

{i totu[i, totu[i De pe veranda templului Kyomizu-dera, în`l]at deasupra ora[ului, Kyoto-ul în lumina apusului este cu adev`rat un „haiku moment“.

De peste o mie de ani, pelerinii urc` dealul spre templul în a c`rui structur` de lemn înalt` de treisprezece metri nu exist` un singur cui, toate p`r]ile îmbinîndu-se perfect numai datorit` m`iestriei me[terilor. Alt`dat`, vis`torii curajo[i sau lunaticii îndr`gosti]i se aruncau în gol de pe puntea de lemn, crezînd c`, dac` vor supravie]ui c`derii, li se va îndeplini o dorin]`. De-atunci exist` expresia „a s`ri de pe puntea de la Kyomizu“, care înseamn` a te avînta [i-a face pasul hot`rîtor. Hot`rîtor, a[ spune eu, în sensul în care poate fi hot`rîtor un argument, adic`... zdrobitor. S`-]i dai via]a pentru o dorin]`, un adev`r sau un vis înseamn` oare s-o pre]uie[ti atît cît merit`? „Într-un univers în care toate se irosesc ca un vis, dorin]a nemuririi n-ar fi cuviincioas`. Nu m` plîng de faptul c` lucrurile, fiin]ele, inimile sînt sortite pieirii: o parte din frumuse]ea lor st` tocmai în durerea aceasta. Niciodat` nu se scutur` de dou` ori deasupra fericirii omene[ti aceea[i ploaie de petale“, spune Marguerite Yourcenar cu vocea prin]ului Genghi. Îmi aduc bine aminte de culorile cerului la apus [i de fream`tul p`durii peste care se-nsera, a[a c` [tiu c` n-am visat. „Totul s-a spus / a fost deja gîndit / [i venim prea tîrziu“, sun` un alt haiku al lui Issa. Cred c` nu venim nici prea tîrziu, nici prea devreme, ci exact acolo unde ne este locul [i unde ne-a venit vremea, din moment ce în orice alt loc sau timp ne-am fi n`scut, „aceast` întîmplare a fiin]ei“ care este via]a noastr` ar fi fost la fel. „S` fii în via]` [i nimic mai mult / la umbra cire[ilor / e un miracol“, spune tot Issa. Înc`p`]înarea spiritului înseamn`, iat`, via]`. Fiecare dintre noi este o creatur` fabuloas`, important e ca dup` ce-ai ie[it din oglin-

63

Fotografii de Rare[ Avram

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

INTERVIU

„De la Homer la Shakespeare, de la Petrarca la Urmuz...“ Ernest Wichner Scriitor, traduc`tor, manager cultural... Ernest Wichner joac` \n mai multe campionate. {i reu[e[te, de fiecare dat`, s` c\[tige.

Este unul dintre poe]ii de limb` german` aprecia]i, un traduc`tor versat (i-a t`lm`cit, printre al]ii, pe Max Blecher, Gellu Naum, Daniel B`nulescu), un manager iscusit (conduce Literaturhaus Berlin, a ini]iat Festivalul de Poezie „Oskar Pastior“ de la Sibiu). Face parte din prima genera]ie de scriitori germani din România n`scut` \n socialism: la fel ca al]i colegi din Aktionsgruppe Banat, a fost un rebel.

În noiembrie s-au s`rb`torit 20 de ani de la c`derea Zidului Berlinului. A fost un moment simbolic, perceput ca factor declan[ator al pr`bu[irii regimurilor comuniste din Europa de Est. Ce amintiri ave]i \n leg`tur` cu Zidul?

Aveam pu]in peste 30 de ani [i tr`iam deja de un deceniu \n Berlinul de Vest. Îmi terminasem studiile universitare, lucram la Literaturhaus [i tr`iam \n normalitate. P`r`sisem România comunist` [i m` obi[nuisem deja cu via]a \ntr-o ]ar` liber`, \ntr-un ora[ pa[nic [i civilizat.

Dar sentimentul diviziunii nu putea fi ignorat.

Pe la sf\r[itul lui 1989, sim]eam c` peste tot prin Estul Europei, se coace ceva. Pentru mine, sf\r[itul comunismului a \nceput \n iunie 1989, odat` cu deja celebrul picnic pan-european [i cu

deschiderea grani]ei dintre Ungaria [i Austria.

Aflasem despre asta de la radio. {i \n RDG s-a vorbit despre eveniment, dar \n termeni laconici. Îns` to]i au \n]eles care e miza: anume c` pot c`l`tori \n Ungaria, [i c` de acolo pot ajunge f`r` probleme \n Austria [i apoi \n RFG. Mul]i au [i f`cut-o imediat ce au aflat. M` uitam la televizor \mpreun` cu prieteni vestgermani [i le-am spus: s-a terminat cu regimul comunist.

Conduc`torii pot construi societatea comunist` ideal`, \n ]`ri depopulate, din care to]i oamenii au fugit \n Vest! Apoi, \n noiembrie, s-a pr`bu[it Zidul. A fost un moment euforic. Simbolul diviziunii Europei se n`ruia. Mul]i au p`strat buc`]i din acest zid ca suvenir.

Care a fost momentul culminant al acelor zile de s`rb`toare euforic`?

65

■ Ernest Wichner (n. 17 aprilie 1952) este scriitor de limb` german`, traduc`tor [i editor. Între 1973 [i 1974 a studiat germanistica la Timi[oara; \n 1975 emigreaz` \n RFG [i \[i continu` studiile de germanistic` [i politologie la Freie Universität Berlin.

Este unul dintre fondatorii Aktionsgruppe Banat (Grupul de Ac]iune Banat), o grupare de tineri autori de limb` german` care, \n 1975, [i-a \ntrerupt activitatea la presiunea autorit`]ilor comuniste. Din 2003 este directorul Literaturhaus Berlin.

A publicat: Steinsuppe (versuri), Frankfurt am Main, 1988; Rückseite der Gesten (versuri), Lüneburg, 2003; Die Einzahl der Wolken / Singularul norilor (versuri, edi]ie bilingv` român`-german`), Bucure[ti, 2003; Alte Bilder (povestiri), Heidelberg, 2001. A tradus \n german` mai mul]i autori români, \ntre care Max Blecher, Norman Manea, Dumitru }epeneag, Daniel B`nulescu, Ana Blandiana, Nora Iuga.

INTERVIU

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Cel mai frumos moment din acea perioad` tumultuoas` a fost \ntr-o sear`, pe la sf\r[itul s`pt`m\nii. Fusesem plecat din ora[, m` \ntorceam la Berlin. Ora[ul era \n]esat de oameni. To]i esticii veniser` \n Vest. Voiau s` vad` ceea ce n-au putut vedea de zeci de ani. Erau at\t de mul]i, \nc\t de abia te mai puteai mi[ca pe strad`. Era ceva cu totul neobi[nuit. Îmi amintesc c` am trecut pe la Kurfürstendamm [i contemplam priveli[tea. Oameni necunoscu]i se plimbau, um`r la um`r, [i vorbeau. Nu se strigau lozinci, nu se manifesta pentru sau \mpotriva vreunui regim sau lider politic, pur [i simplu se comunica. A fost, \ntr-adev`r, un moment de libertate. Noi, cei din Vest, nu prea am b`gat de seam` ce \nseamn` libertatea. {tiam c` e opusul cenzurii [i al terorii, dar nu am reflectat niciodat` serios asupra vie]ii \n libertate. Pentru noi, era ceva cotidian [i firesc. A fost un moment pe care nu-l tr`ie[ti dec\t o dat` \n via]`.

V-a]i g\ndit la România?

Sigur c` da, mai ales c` mul]i jurnali[ti m-au \ntrebat ce p`rere am despre ce se va petrece acolo. Am scris un comentariu \ntr-un ziar de st\nga \n care am explicat c`, dat fiind faptul c` \n România regimul este at\t de dur, nu cred c` se va pr`bu[i f`r` v`rsare de s\nge. Din p`cate, a trebuit s` constat c` am avut dreptate. Era destul de evident c` nu ar fi putut s` se produc` o schimbare pa[nic`, a[a cum s-a \nt\mplat la Praga, la Budapesta, la Berlin. Nici ast`zi nu pot s` \n]eleg cine [i de ce a tras. {i cred c` nici dvs. nu [ti]i. Este una dintre marile ciud`]enii ale acestei ]`ri faptul c` nici acum, dou`zeci de ani dup` c`derea regimului, nu s-a aflat cine a \mpu[cat [i de ce.

Herta Müller a povestit \ntr-un articol ce a descoperit \n dosarul ei de la Securitate. Dvs. s\nte]i interesat s` v` citi]i dosarul? S` vorbi]i despre el?

Sigur c` s\nt interesat. Dar nu cred c` pe numele meu a fost deschis un dosar de urm`rire.

Colegii mei – Herta Müller, Richard Wagner etc.

– au \nceput s` fie urm`ri]i prin ’81-’82. Eu p`r`sisem Timi[oara \n 1975. Numele meu apare citat \n diverse acte, dar nu cred c` exist` un dosar propriu-zis. C\nd o s` am timp, o s` caut prin arhive. Mai mult ca sigur, numele meu va a-

p`rea \ntr-un fond special al Securit`]ii, intitulat „Fasci[ti [i na]ionali[ti germani“. Evident, n-are nimic de-a face cu fascismul [i na]ionalismul.

Aici s-au str\ns informa]ii despre to]i germanii suspec]i sau care au deranjat \ntr-un fel sau altul. Orice german opozant comunist era suspect de fascism. Pe mine m` intereseaz` ce con]in aceste acte, ce s-a scris despre noi, ce anume li se p`rea autorit`]ilor suspect, de ce eram considera]i periculo[i... Din aceste acte se poate afla [i ce aveau de g\nd acei securi[ti \n ceea ce ne prive[te, cum infiltrau comunit`]ile noastre etc. Ceea ce e interesant \n ce prive[te dosarul Hertei Müller e faptul c` securi[tii au ac]ionat mereu \n dou` direc]ii: pe de o parte, o urm`reau \n România [i o acuzau, pe de alt` parte, dup` ce a plecat \n Germania, au \ncercat s-o discrediteze, \mpr`[tiind zvonul c` e comunist` [i agent` a Securit`]ii.

A]i fost membru al Aktionsgruppe Banat.

Ce [i-a propus grupul de ac]iune [i cine erau membrii s`i?

Grupul s-a constituit \n vara anului 1972.

Eram o m\n` de oameni tineri: Richard Wagner, Gerhard Ortinau, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, William Totok, Albert Bohn (pe atunci \nc` elev de liceu) [i cu mine. Era un grup literar, citeam mult, voiam s` [i scriem. Citeam mult` literatur` contemporan` vest-german`, dar [i est-german`, Peter Handke, printre al]ii. Am citit aproape toate textele teoretice [ai[optiste. Îi urm`ream pe Rudi Dutschke, pe Ulrike Meinhof (\nainte s` devin` terorist`, a scris ni[te c`r]i interesante), citeam teorie literar` marxist`. Citeam enorm de mult` literatur` contemporan`: Thomas Bernhardt, Peter Handke, Günter Grass, Heinrich Böll, Thomas Mann, Christa Wolff, Hermann Kant...

Eram marxi[ti [i ne doream s` devenim scriitori. Îns` nu ne interesa activismul politic.

Pentru noi, literatura era o form` de activism social – acesta e [i motivul pentru care ne-am constituit \ntr-un grup „de ac]iune“. Voiam texte literare provocatoare care devin manifeste. Ideea ne-a fost inspirat` [i de teoria lui Brecht, anume c` textul literar trebuie s` ac]ioneze \n plan social. Securi[tii ne-au repro[at, atunci c\nd, \n cele din urm`, au reu[it s` dez-

66

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

INTERVIU

membreze grupul, c` inten]ionam s` ne transform`m \ntr-un fel de Rote Armee Fraktion (RAF). Departe de noi g\ndul `sta! Noi voiam s` facem literatur`. Ne-am orientat spre tradi]ia avangardei, Wiener Gruppe, concretism etc.

De ce nu era aceast` orientare literar`, estetic`, pe placul comuni[tilor?

Pentru c` era o op]iune anarhist`. Era o poezie complet dezideologizat`. Era departe de realismul socialist. Areligioas`, dezideologizat` – de[i, totu[i, de st\nga –, brutal`, neconven]ional`, excentric`; \n fine, era ceva incomod.

Exist` vreo poezie, vreun fragment literar scris atunci, de care acum s` v` fie ru[ine?

Sigur c` exist`. C\]i nu scriem t\mpenii \n tinere]e... Îns` tocmai asta era at\t de extraordinar \n Grupul de Ac]iune: faptul c` aveam voie s` gre[im. Într-o societate autoritar` [i paternalist`, \n care am fost \ndruma]i de conduc`tor, de la gr`dini]` p\n` la facultate, acela era un loc unde puteam dezbate, critica, comenta \n voie. S\nt convins c` din discu]iile noastre am \nv`]at mult mai mult despre literatur` dec\t la universitate. {i de acest lucru mi-am dat seama de-abia dup` ce am ajuns \n Germania. Am constatat c` printre colegii mei eram cel mai bun la literatur`. Eram foarte bine preg`tit teoretic gra]ie „seminariilor“ din Grupul de Ac]iune, [i scriam cele mai bune texte literare pentru c` trecusem deja prin experien]a de a scrie [i de a supune textul unei discu]ii critice. {tiam cum se face [i cum se evalueaz` un text. {tiam, mai ales, c` literatura nu se face dintr-o avalan[` necontrolat` de cuvinte a[ternute, din pur` inspira]ie, pe h\rtie. Aveam un spate – lecturile mele.

Mai exist` acum Aktionsgruppe?

Era un proiect de tinere]e [i un grup de tineret. Pe m`sur` ce ne-am maturizat, fiecare a luat-o pe drumul s`u. Sigur, prietenia dintre noi a continuat. Comunic`m \ntre noi, ne mai \nt\lnim, privat sau oficial. Pe Richard Wagner \l v`d adesea. Din p`cate, dup` cum [ti]i, Rolf Bossert s-a sinucis. Iar pe Herta Müller – care nu a fost membr` a Grupului de Ac]iune, dar pe care am inclus-o \n acest cerc de prieteni – o \nt\lnesc destul de des, s\ntem oarecum vecini. Acum nu cred c` mai avem nevoie unul de cel`lalt, nu

mai avem nevoie de grup.

Crede]i c` literatura poate fi un mijloc de condamnare a comunismului? Înt\i de toate, nu cred c` trecutul este condamnabil. Nici prin literatur`, nici prin politic`.

Dac` tot e s` fie condamnate faptele din trecut, atunci acest lucru trebuie s` se produc` \n justi]ie. Iar justi]ia trebuie, pe de o parte, s` g`seasc` vinova]ii, [i, pe de alt` parte, s` desp`gubeasc` victimele. Literatura e un mediu care poate s` transmit` trecutul, s` inventeze istorii credibile acolo unde istoria nu poate face lumin`. Trecutul, a[a cum a fost cu adev`rat, nu se poate reconstitui nici cu ajutorul istoriei, nici cu ajutorul literaturii.

De ce crede]i c` \n România de-abia de pu]in` vreme trecutul comunist a devenit o tem` literar`?

67

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

E doar o b`nuial` a unui om necalificat: \n perioada comunismului, nu se putea scrie roman politic dec\t schi]\nd un portret al societ`]ii \n conformitate cu discursul oficial. Cine nu f`cea asta era cenzurat, marginalizat, interzis.

A[a c` mul]i scriitori au preferat s` evite orice fel de angajament politic. Oricum, s-a crezut mult` vreme c` literatura „mare“ e dincolo de trivialit`]i, precum politica. E doar un paradox aparent faptul c` autori tineri din România au \nceput, \n ultimii ani, s` fie preocupa]i de politic`. Poate tocmai pentru c` n-au apucat s` tr`iasc` prea mult timp \n totalitarismul comunist \i determin` acum s`-[i pun` \ntreb`ri despre trecut, \i face s`-[i imagineze cum era atunci.

Pentru a face plauzibile acele pove[ti pe care le [tiu de la p`rin]i, de la cei din jur. Povestind, ordoneaz`, g`sesc o logic` \n ceea ce pare absurd.

Dac` nara]iunea e credibil`, atunci poate [i istoria s-o fi petrecut tot cam a[a.

Dac` \n ceea ce prive[te proza, aceast` tendin]` de fic]ionalizare a trecutului e destul de r`sp\ndit`, cu totul altfel stau lucrurile \n poezia contemporan`. Poe]ii par mult mai preocupa]i de prezent, de imediat...

A[a este. Nu acesta e, \n definitiv, rolul poeziei, s` vorbeasc` despre moment? Oare nu asta trebuie s` fie misiunea poeziei, s` vorbeasc` despre micile drame, preocup`ri, atitudini, senza]ii, umori ale individului? Cea mai mare parte a operei lui Eminescu e compus` din asemenea poeme. Sigur, el mai are [i c\teva poeme mari (Scrisorile, dar [i altele). Aceasta e cealalt` fa]` a poeziei: angajamentul civic, social etc. {i acest angajament lipse[te, \ntr-adev`r, din poezia contemporan`.

Oricum, poezia e, \n principiu, un mediu experimental. Tocmai pentru c`, \n general, e un exerci]iu literar de mici dimensiuni [i pentru c` e un mediu deschis – ast`zi nu mai exist` \nc`tu[`ri prozodice –, autorul are libertatea s` mearg` pe terenuri nesigure, s` inventeze forme [i limbaje noi, s` se joace cu idei noi. Indiferent dac` reu[e[te sau nu. Poetul dezvolt` aceste unelte pornind de la mo[tenirea ce i-a fost transmis`. Orice scriitor – dar mai ales poe]ii – continu` un demers \nceput de al]ii. De la Homer la Shakespeare, de la Petrarca la Urmuz [i p\n` la Gellu Naum trebuie s` se vad` aceast` evolu]ie. {i sesiza]i aceast` evolu]ie la poe]ii contemporani români?

Pentru moment, nu. Nu prea v`d o continuitate \n poezia român` contemporan`. Uneori am impresia c` la {erban Foar]` se simte acest „spate“. Al]i poe]i nu \l au.

Ca poet, ca traduc`tor [i ca director al Literaturhaus Berlin v-a]i angajat s` promova]i literatura contemporan` româneasc`. Exist` public, \n spa]iul german, pentru autorii români?

Se poate traduce poezie româneasc` contemporan`, se poate chiar [i publica. Nu neap`rat pentru c` germanii ar fi interesa]i de literatura român`, ci pentru c` Germania e ]ara european` \n care se traduce cel mai mult. În plus, [i contextul e favorabil: mai ales dup` aderarea României la Uniunea European`, publicul german e curios s` cunoasc`, inclusiv prin literatur`, societatea româneasc`. Acest apetit se deschide prin descoperirea unor scriitori cunoscu]i. C`r]ile lor se traduc, se public`, se v\nd \n 1000-1500 de exemplare. Pentru scriitorii ro-

© Renate von Mangoldt

INTERVIU

1992

68

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

INTERVIU

mâni, e un succes. Îns` pentru pia]a literar` de la noi succesul \ncepe de la 10.000 de exemplare v\ndute. Aceasta e o cifr` pe care nici un autor român nu a atins-o \nc`. Mircea C`rt`rescu e un scriitor relativ cunoscut, probabil c` vinde \n jur de 5000 de exemplare. E luat \n serios [i de presa cultural`. A[a c` [i publicul devine interesat.

Cum v-a]i ales c`r]ile pe care le-a]i tradus?

Exist` c`r]i pe care le traduc din proprie ini]iativ` pentru c`-i pre]uiesc pe autori. {i exist` c`r]i pe care le traduc la comanda editurii. Din prima categorie face parte Max Blecher. I-am tradus toate c`r]ile [tiind bine c` e un autor european important. Blecher n-a apucat s` ajung` „mare“ pentru c` opera lui n-a fost tradus`, nu a circulat suficient. Eu am fost impresionat \n primul r\nd de limba lui, de stilul narativ, de imagina]ia lui. E un autor hibrid: era evreu, vorbitor de român` din prima genera]ie. A scris \n limba român`, \ns` limba lui mi se pare foarte asem`n`toare cu germana lui Kafka. E o limb` pe care nu a \nv`]at-o pe strad`, ci prin lecturi. Opera lui e scris` \ntr-o român` literar`, impregnat` de romaniz`ri [i fran]uzisme. E o

limb` puternic`, de[i nu are nici o energie vitalist`. E limb` literar` pur`, dezgolit` de orice formulare cotidian`.

Cum l-a]i descoperit pe Max Blecher?

Eram la Berlin, prin anii ’80. O editoare german` i-a oferit o versiune \n francez` a Înt\mpl`rilor din irealitatea imediat` lui Oskar Pastior, rug\ndu-l s` traduc` romanul \n german`.

El a refuzat, explic\nd c` traduce exclusiv poezie. {i m-a recomandat pe mine. Mi-am procurat imediat versiunea original` [i m-am apucat de treab`. Apoi mi-am dat seama c` vreau s`-i traduc toate c`r]ile \n german`. A durat ceva p\n` c\nd editura Suhrkamp a acceptat s`-i publice operele complete. Dar a meritat. Blecher e acum un autor cunoscut \n spa]iul german.

Nu e o vedet` literar`, dar e \ndr`git prin cercurile literare.

A]i tradus [i poeziile lui Gellu Naum. În ce \mprejur`ri l-a]i cunoscut pe autor?

Pe Gellu Naum l-am cunoscut pe la \nceputul anilor ’90. A fost o prietenie care m-a marcat decisiv. Am vorbit cu el. Era calm, modest, cultivat, ager. C\nd l-am cunoscut m-am g\ndit c` dac` or fi mul]i oameni ca Gellu Naum \n Ro-

69

INTERVIU

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

mânia, atunci totul o s` mearg` strun`. Din p`cate, n-au fost destui. El [i so]ia lui, Lyggia, m-au reapropiat de România. De[i a[ putea spune c` n-am cunoscut Bucure[tiul dec\t dup` schimbare. Eu locuiam \n Timi[oara. Acolo era o cultur` cu totul diferit`. Timi[oara e Mitteleuropa. Bucure[ti e altceva, e un ora[ mare, balcanizat.

Lyggia [i Gellu m-au \nv`]at s` pricep rela]iile sociale [i culturale ale acestui ora[. În ce const` dificultatea de a traduce literatur` român` \n limba german`?

Cred c` cea mai mare problem` e absen]a unor dic]ionare de referin]`. C\nd dau peste cuvinte de argou sau din cine [tie ce domeniu de ni[` – oricare ar fi el – nimeresc \ntr-un de[ert. {i nici un dic]ionar a[a-zis serios (DEX, DGLR) nu te scoate le liman. Nu ai nici o [ans` s` \n]elegi un roman de C`rt`rescu dac` frunz`re[ti dic]ionarele. Enciclopedia limbii române e o porc`rie, e o carte inutilizabil`.

S\nte]i [i poet. Exist` uneori conflicte \ntre poet [i traduc`tor? Cum le aplana]i?

Sigur c` exist` conflicte, [i tocmai de aceea traduc cu pl`cere. În Germania exist` o adev`rat` frenezie a lecturilor publice. Cum v` explica]i absen]a acestor \nt\lniri dintre scriitori [i cititori, \n România? În România exist` acele prezent`ri de c`r]i, la care vorbe[te un academician, \n timp ce autorul st` [i tace. E o metod` eficient` de a rata dialogul. Din c\te [tiu, pe vremuri se f`ceau lecturi, dar \n spa]iul privat. {tiu c` veneau inclusiv critici literari la astfel de \nt\lniri [i comentau. E un mediu bun, \n care po]i nu doar s` prezin]i lucr`ri, ci chiar s` [i lucrezi. Dac` ai un public competent, e util [i pentru autor. Cred c` absen]a spa]iului public de ast`zi ]ine [i de trecutul comunist. În poezie se mai \nt\mpla c\te ceva, literatura putea deveni subversiv`, [i atunci aceste \nt\lniri publice care nu se petreceau \ntr-un cadru organizat, controlat, erau descurajate. Imagina]i-v` c` la o lectur` public`, un poet putea s` citeasc` din volumul s`u publicat ([i trecut prin cenzur`) [i era greu s`-l \mpiedici s` mai recite apoi [i c\teva poeme neverificate.

La Sibiu conduce]i un festival de poezie \n memoria lui Oskar Pastior. Care e publicul acestui festival?

Dac` ar veni to]i sibienii care scriu poezie, sala ar fi plin`. E adev`rat, oamenii nu prea vin.

Munca noastr` e s` form`m publicul. Poate \n cinci, zece ani o s` fie un festival mare.

De ce crede]i c` poezia are un public at\t de restr\ns?

Pentru c` poezia e citit` doar de poe]i. Nu are cum s` ating` un public mare dec\t dac` devine heteronom`. Or, poezia e genul cel mai autonom cu putin]`. {i e bine c` e a[a. Dac` un volum de poezie se tip`re[te – [i se cite[te – \n o mie de exemplare e bine.

Nu v` \ntristeaz` c` scrie]i pentru numai o mie de cititori?

Deloc. Dac` voiam tiraje mari, m` apucam de romane.

■ interviu realizat de Matei Martin

70

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

austrieci, campanie din Gali]ia. Se menise deja unei cariere de pianist; din ziua care a urmat amput`rii, decide c` va r`mîne un virtuoz invalid, un pianist de mîn` stîng`. Ceea ce nu-l impiedic` s` plece din nou pe front, curînd dup` eliberarea sa din prizonieratul siberian, extrem de dur. Tot atît de eroic este Ludwig, lupt`tor în Est [i în Vest, dup` ce schi]ase deja prima sa oper`, Tractatus logico-philosophicus, care-l l`sase perplex, la Cambridge, înainte de r`zboi, pe Bertrand Russel. O oper` la care avea s` lucreze, finalizînd-o, în tran[eele marii confrunt`ri mondiale. Dup` r`zboi, Paul reu[e[te s` comande de la mari compozitori (printre ei: Richard Strauss, Prokofiev, Ravel) concerte pentru mîna stîng`. Începe o carier` de virtuoz, cu pre]ul unui efort gigantic, niciodat` dezmin]it. Ludwig g`sise într-o libr`rie gali]ian`, unde-l aduse hazardul luptelor, Scurta explica]ie a evangheliilor, micul op al lui Lev Tolstoi care vrea s` întemeieze un nou cre[tinism, bazat pe altruism [i non-violen]`. La finele r`zboiului, deja ilustru printre logicieni, nu se va întoarce îndat` la Cambridge. Va încerca o existen]` obscur`, ca ajutor de gr`dinar, ca înv`]`tor de ]ar`. Dar adeptul tolstoian al non-violen]ei este o fire mînioas`. Î[i love[te micii elevi, în a[a m`sur` încît este dat în judecat` de unul dintre p`rin]i. Numai gloria sa crescînd` îl readuce în Anglia, unde face parte dintre „Apostoli“, acel grup de mari savan]i, printre care [i economistul Keynes, care flirteaz` cu comunismul. El însu[i crede la un moment dat c` ar trebui s` tr`iasc` într-un colhoz sovietic [i face o încercare în acest sens, evident ratat`, colhoznicii reu[ind s`-l conving` c`-i va fi mai bine în Regatul Unit. Vin nazismul [i ocuparea Austriei, Anschluss-ul, în 1938. Familia – de origine evreiasc`, dar convertit` la catolicism de un secol – este considerat` nearian`. Averea le este confiscat` de nazi[ti, dar nu integral, datorit` eforturilor surorii Gretl, posesoare a unui pa[aport american.

Singur Hitler are dreptul s` proclame c` un evreu este totu[i „arian“, ceea ce face. În timpul bombardamentelor Vienei, palatul Wittgenstein este iremediabil avariat. Doar Hermine va r`mîne în ora[ul greu lovit. În perioada postbelic` va disp`rea din Viena una dintre cele mai puternice [i ilustrative familii ale ora[ului pe care b`trînul Karl îl înzestrase cu cupola aurit` a pavilionului Sezession.

■

Ion Vianu

O familie vienez` Familia Wittgenstein a pasionat secolul trecut [i nu înceteaz` s` pasioneze. Cel mai tîn`r din descenden]ii patriarhului [i marelui fabricant de arme Karl Wittgenstein este Ludwig, filozoful limbajului, cel care, se spune, a dat o nou` orientare gîndirii filozofice, rupînd-o de tradi]ia ei milenar`, greac`, medieval`, occidental`. Personalitatea lui Ludwig Wittgenstein a atras mai de mult aten]ia biografilor.

Lipsea îns` o sintez` asupra destinelor întregii familii. Este ceea ce face Alexander Waugh în The house of Wittgenstein. A family at war, ap`rut` în 2008 (Bloomsbury, Londra). Istoria acestei familii austriece este exemplar` – prin trecerea ei prin secol, prin prevalen]a puternic` a puterii paterne.

Karl este un p`rinte enorm de autoritar, un adev`rat tiran, dar [i un întreprinz`tor neobi[nuit care face o avere uria[`. Este [i un mecena. În salonul de muzic` al palatului vienez Wittgenstein din Alleegasse vin Brahms, Mahler, Bruckner, violonistul Joachim... Cei nou` copii sînt educa]i cu o exigen]` f`r` concesii. Doi se vor sinucide în tinere]e, un al treilea va disp`rea în condi]ii neelucidate. Fetele se vor c`s`tori, cu excep]ia celei mai mari, Hermine, care va deveni p`str`toarea tradi]iei familiale. Tat`l moare în imediata preajm` a Primului R`zboi Mondial, f`r` a fi putut g`si în descenden]a sa un mo[tenitor capabil s` gestioneze formidabila afacere – uzinele de tunuri. Copiii, ultradota]i, privesc c`tre alte orizonturi. Era vremea unui patriotism arz`tor; penultimul dintre fii, Paul, cade prizonier la ru[i dup` ce î[i pierduse un bra] în catastrofala, pentru

71

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 Lumini]a B`lan

Tatiana Segal

PROFIL Povestea unei traduceri de 20 de ani

Tatiana Segal [i Lumini]a B`lan O carte de în]elepciune chinez` din veacul al treilea înaintea erei noastre, dou` femei hipnotizate de filigranul unui text aproape uitat [i dou`zeci de ani de munc` pentru a-l aduce, prin traducere, la lumin`.

Nu este prezentarea unui roman de mistere în cheie fantastic`, ci o poveste întîmplat`, cu trei personaje care exist` aievea: cartea lui Zhuangzi, C`l`torie liber`, op esen]ial de în]elepciune daoist`, [i traduc`toarele sale, Tatiana Segal [i Lumini]a B`lan. Profesoare de limba chinez` la Facultatea de limbi str`ine a Universit`]ii Bucure[ti, cele dou` au t`lm`cit pentru prima dat` din chineza veche în limba român` o carte esen]ial` pentru gîndirea oriental`. În Occident are deja nenum`rate variante în traducere, cea mai veche datînd de acum 200 de ani; în scrierile lui Borges apare m`car pentru referin]a la filozoful care se viseaz` fluture (sau flutere visîndu-se filozof), iar în China este un text esen]ial, cu o influen]` ce a iradiat [i înspre literatur`, [i înspre arte, [i înspre filozofia budist` sau neoconfucianist`.

72

C`l`torie liber` a lui Zhuangzi a ap`rut în România în iunie 2008, la Editura Humanitas, dar istoria traducerii ei a stat ca fundal, timp de dou`zeci de ani, unei adev`rate „c`r]i a transform`rilor“ în care – vrînd, nevrînd – au intrat cele dou` profesoare de limba chinez` care s-au încumetat s-o traduc`. Tatiana Segal, veterana [i cea care i-a fost [i profesoar` Lumini]ei B`lan, a f`cut o scurt` cronic` a acestei perioade, m`surat` prin cîteva evenimente esen]iale pentru amîndou`, care le-au ab`tut pentru o vreme de la traducere: doctoratul în lingvistic` al Lumini]ei B`lan, momentul cînd aceasta a devenit mam`, dou` doctorate proprii (unul în filozofie, centrat pe daoism, altul în economie), plus deplas`ri în str`in`tate ale amîndurora. Via]a lor [i via]a c`r]ii lor s-au pliat timp de dou`zeci de ani una pe alta: „Putem spune c` am lucrat 20 de ani, dac` ]inem cont de momentul în care am început [i cel în care a ap`rut cartea. Efectiv, am lucrat numai vreo 15“ – socote[te, f`r` indulgen]`, cea mai vîrstnic` dintre traduc`toare.

DILEMATECA ● IANUARIE 2010 Un capitol tradus într-un an Un doctorat în filozofie, unul în economie, truda ca sinolog [i economist, pasiunea pentru predare, plus stagiile de perfec]ionare par s` fie, din ce poveste[te Tatiana Segal, treburile zilei, încurcatele hachi]e ale cotidianului care au îndep`rtat-o, în cîteva momente, de la treab` – una extrem de serioas`, chiar dac` pornit` ini]ial dintr-o s`r`cie de materiale ajut`toare care ar fi descurajat pe oricine. Au avut un singur exemplar dup` care s` lucreze, în copie xerox, î[i aduce aminte Lumini]a B`lan, iar colega ei descrie, ca [i cum s-ar fi întîmplat ieri, ritualul care le-a ]inut una lîng` alta timp de 20 de ani: „Am stabilit, de la bun început, c` ne lu`m «o por]ie», o traducem, ne întîlnim [i confrunt`m rezultatele. Ini]ial, în afar` de textul în chineza clasic`, nu am avut prea multe materiale ajut`toare: un dic]ionar mic de limb` clasic`, trei traduceri (din care dou` destul de vechi [i cu tendin]` religioas`) – una în englez`, dou` în francez` – [i o sintez` de gramatic` a limbii clasice. Ne întîlneam de dou` ori pe s`pt`mîn` [i, în acest ritm, dup` un an tradusesem primul capitol“.

PROFIL Cu timpul, au reu[it s`-[i completeze „instrumentarul“, poveste[te fericit` acum Lumini]a B`lan, ca unul care [tie s` pre]uiasc` un nou dic]ionar pus pe raft sau o edi]ie adnotat` cum trebuie: „Ulterior, pe m`sur` ce am beneficiat de stagii de preg`tire [i burse de specialitate în China [i în Occident, am putut achizi]iona mai multe edi]ii, cu note [i comentarii ale exegezei chineze, absolut necesare pentru demersul nostru“.

E limpede c` nu la bani s-au gîndit cînd au buchisit fraz` dup` fraz`, cînt`rind cu creionul pe hîrtie fiecare cuvînt a[ternut în edi]ia în limba român`. S-au gîndit atunci la ce poate fi mai nimerit pentru ca aceast` carte, tradus` nu numai dintr-o limb` cum nu se poate mai str`in` pentru noi, dar [i dintr-o cultur` la fel de îndep`rtat`, s` fie în]eleas` de un neofit. {i s` dep`[easc` hopurile: „Au fost situa]ii ([i ne-am ciocnit de ele pîn` am terminat cartea) în care aveam senza]ia c` nu avusesem acela[i text în fa]`“, î[i aduce aminte Tatiana Segal, pe care astfel de [ocuri par ast`zi c` o fac fericit`: „Acesta e farmecul unei limbi care nu are flexiune, are un num`r redus de prepozi]ii [i conjunc]ii, nu are punctua]ie, iar semantica fiec`rui cuvînt

fotografii de Rare[ Avram

73

PROFIL

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

([i, ca urmare, posibilit`]ile de interpretare [i traducere) este uneori nea[teptat de mare“.

Greul nu se oprea aici, pentru c` varianta final` cerea un filtru dublu: „Ca s` trecem pe hîrtie traducerea comun`, trebuia s` ne punem de acord asupra sensului exact al fiec`rui cuvînt, iar apoi asupra termenului din limba român` pe care-l folosim pentru a nu se suprapune cu un altul ce ap`ruse înainte. Alteori, rezultatul individual era identic, de parc` ar fi fost lucrat de o singur` mîn`“.

las` lini[tea: „În primul rînd, cred, ru[inea c` în limba român` nu exist` înc` traduse marile c`r]i de înv`]`tur` ale Orientului, între care se înscrie [i textul pe care noi l-am numit C`l`torie liber`. În francez` exist` cîteva zeci de versiuni dintre care, desigur, doar vreo dou`-trei sînt de referin]` [i rezist` timpului; la fel în englez` [i în rus`. E adev`rat c` primele traduceri au cam 200 de ani. În japonez`, aceast` carte cunoa[te o edi]ie imperial` în care sînt puse în paralel textul în chineza clasic`, translitera]ia în japonez`, textul în japoneza clasic`, textul în japoneza contemporan` [i, nu mai [tiu, parc` o variant` în englez` sau comentariile la traducere. Nu ne putem compara cu japonezii, dar ne-au luat-o înainte cehii, maghiarii [i mul]i al]ii“.

Unul dintre pu]inii speciali[ti care s-au încumetat totu[i s` traduc` din clasicele chineze este Lumini]a B`lan care, pe lîng` munca la C`l`torie liber`, a mai semnat [i varianta în limba român` a operei filozofului confucianist Xuanzi, Calea guvern`rii ideale, ap`rut` tot în premier`, la Editura Polirom. Doctor în lingvistic`, profesor universitar, traduc`tor [i autor de lucr`ri de lingvistic` chinez`, Lumini]a B`lan vorbe[te cu mare pre]uire despre colegii sinologi (i-a pomenit pe Florentina Vi[an, Dinu Luca, {erban Toader [i Irina Iva[cu) care, începînd din primii ani de dup` Revolu]ie (pîn` atunci, textele clasice chineze aveau stigmatul misticii orientale [i, prin urmare, erau de ocolit), au avut curajul s` se lupte cu chineza clasic` – „o limb` cu totul diferit` de limba contemporan`, pe care traduc`torii au fost nevoi]i s` o înve]e cu temeinicie, înainte de toate“ – [i s` apropie cititorii de aici de cultura chinez`.

Au tradus de ru[ine Nu po]i s` nu te întrebi de ce fac oamenii astfel de acte care ajung s`-i implice total, gratuit [i practic pe via]`, dar nici s` te miri cînd r`spunsul nu vizeaz` nici aprecierea celorla]i [i nici onorurile. „Ce v-a motivat?“ le-am întrebat pe amîndou`, iar primul r`spuns, al Tatianei Segal, a picat ca una din acele fraze dup` care se

Gîndirea se traduce mai greu ca limba „Zhuangzi este considerat unul dintre cei trei p`rin]i ai daoismului, al`turi de Laozi [i Liezi“, a insistat s` l`mureasc` cercet`toarea [i, pornind de aici, a m`rturisit c`, într-adev`r, din pur interes pentru bog`]ia acestui text, au început s` traduc` f`r` plas` de siguran]`, f`r` s` [tie dac` cineva se va g`si interesat s` publice volumul, dar`mite dac` acesta o s` mai aib` [i

74

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

PROFIL

succes. Altele erau grijile atunci, [i mare parte din ele nu mai ]ineau de gramatic`. „Au fost numeroase momente dificile în aceast` aventur`“, î[i mai aminte[te profesoara. „Dilemele traduc`torului sporesc cu atît mai mult cu cît codurile culturale între care realizeaz` transferul sînt în mod fundamental diferite. În acest caz, ne-am confruntat frecvent cu lipsa cuvîntului adecvat în limba român`, c`ci paradigma de gîndire [i conceptualizare la care ne raportam era construit` cu totul altfel decît cea cu care eram obi[nui]i noi.“ O boal` ciudat`, numit` limba chinez` Oricît de anevoioas` [i îndelungat`, traducerea acestei c`r]i nu a fost, m`rturise[te Tatiana Segal, nicidecum o corvoad`: „Cred c` Zhuangzi i-a dat fiec`reia dintre noi un alter ego pe care s`-l priveasc` în fa]` [i c`ruia s`-i poat` spune tot ce o doare, tot ce gînde[te, tot ce o bucur`. Cî]i oameni se pot bucura de a[a ceva?

Poate c` [i pl`cerea de a ne întîlni [i de a dezbate, ca vechii în]elep]i în forum, ne-a f`cut s` nu ne gr`bim s` termin`m treaba. Ast`zi îmi lipsesc acele ore, hohotele de rîs sau privirile piezi[e, curioase, uimite, înfrigurarea de a g`si cuvîntul potrivit pentru cine [tie ce specie de pe[te (în carte a r`mas numai «pe[te») sau cine [tie ce unealt`, cînd pe strad`, afar`, unii [i al]ii dezb`teau probleme politice. Sper c` ne vom reg`si“. Chiar dac` le-a apropiat foarte mult, nu aceast` carte le-a adus împreun`, ci mai vechea [i ciudata boal` pentru limba chinez`. Tatiana Segal [i-o aminte[te pe Lumini]a B`lan de cînd era o feti]` [i venea la lec]iile de chinez` organizate la Universitatea Popular` „Ion Dalles“: „O copil` cu codi]e, sub]iric`, timid`, cu ochi vioi, care, din a doua or`, mi-a cerut s`-i dau exerci]ii suplimentare pentru c` ea vrea s` dea la facultate la chinez` (nu-[i punea problema c` nu ar lua examenul de admitere la liceu). Am încercat s`-i spun c` mai întîi trebuie s` ajung` la liceu, dar i-am adus ce mi-a cerut… A lucrat tot.

Mi-a adus în vreo dou` s`pt`mîni un caiet de exerci]ii plin (nu exagerez) la corectat. De atunci mi-a r`mas lipit` de suflet“.

Lipit` de suflet e limpede c` le-a r`mas amîndurora cartea pe care atîta vreme au întors-o pe toate p`r]ile. Dac` e s` le doar` ceva, acum dup` ce Zhuangzi [i-a început „c`l`toria liber`“, amîndou` recunosc regretul c` acest volum n-a avut parte de vizibilitatea pe care ar fi meritat-o. Ar fi trebuit f`cut` pu]in` publicitate nu numai c`r]ii, ci [i celor care au trudit la ea.

Dar tot amîndou` au suficiente resurse care s` dea peste cap talerul recunoa[terii publice [i s` se bucure de gesturi incompatibile cu ideea de cuantum: scrisoarea de mul]umire a unui student, întors`tura precis` a unei fraze, un om cî[tigat pentru imperiul semnelor [i pierdut pentru via]a de corpora]ie.

■ Alina Purcaru

75

Partea favorit`/detestat` a corpului Prima serie: doamnele Lavinia B~LULESCU ● Ioana BOT ● Leti]ia ILEA ● Angela MARINESCU Ioana (BAETICA) MORPURGO ● Ioana NICOLAIE ● Dora PAVEL Florina PÎRJOL ● Livia RO{CA ● Andra ROTARU ● Ana Maria SANDU Cecilia {TEF~NESCU ● Floarea }U}UIANU

colaje de Dan Stanciu

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

ANCHET~ „Cînd sufletul unei petreceri vrea s` exprime prim mim` ideea de femeie frumoas`, el î[i unduie[te cele dou` mîini în aer [i rînje[te semnificativ. No]iunea de rotunjime este atît de strîns legat` de semantica sexual`, încît unii nu se pot ab]ine s` nu chicoteasc` în dreptul unor indicatoare de circula]ie. Cea mai popular` imagine a femeii, în ciuda exigen]elor comer]ului vestimentar, este toat` numai sîni [i fese, o secven]` halucinant` de parabole [i protuberan]e. Corpul femeii este, conform opiniei generale, învelit într-un strat izolator de gr`sime, ca s` fie tocmai bun de îmbr`]i[at.“ – Germaine GREER ■ Lavinia B~LULESCU Îmi aleg prietenii dup` degete. În primul rînd, dup` cele de la picioare, dar cum pe acelea le v`d destul de rar, mai ales în cazul b`rba]ilor, cred c` se pot lua în considerare [i degetele de la mîini. M` intereseaz` în primul rînd forma unghiei, în principiu trebuie s` fie aproape rotund`, f`r` prea multe col]uri, cît mai scurt` [i, în mod clar, f`r` oj`.

Dac` ajungem s` ne cunoa[tem mai bine, atît de bine încît s` ne putem ar`ta [i degetele de la picioare, atunci e musai ca acelea s` fie perfecte. Ordinea m`rimii ar trebui s` fie cea fireasc`, nu cumva un deget de la mijloc s` se trezeasc` mai lung decît cele din apropierea sa. În plus, m` a[tept ca [i unghiile s` fie, la rîndul lor, cel pu]in decente, cel pu]in cumin]i, dar în aceea[i m`sur` s` sugereze c` persoana care le de]ine ar putea avea ceva special. Cît despre forma degetelor, ele în mod clar trebuie s` fie destul

de mici cînd vine vorba de femei [i m`car simetrice atunci cînd posesorii sînt b`rba]i.

Degetele de la mîini trebuie purtate cu grij`, folosite în discu]ii, cuvintele trebuie pe jum`tate vorbite, pe cealalt` jum`tate desenate. De fiecare dat` cînd cunosc pe cineva, îmi imaginez cum îi arat` degetele de la picioare. A[a cum de fiecare dat` cînd cineva se uit` la degetele mele am impresia c` m` vede complet goal`. Cînd vorbesc, îmi place s` îmi urm`resc mîinile cum se mi[c` prin aer. Vara îmi este cel mai greu pentru c` sînt obligat` s` fiu atent` pe strad` la degetele b`rba]ilor care trec. Apreciez pudoarea celor care se oblig` [i pe c`ldura cea mai mare s` poarte adida[i. Sînt absolut îngrozit` de b`rba]ii cu degete de la picioare urîte. Cred c` unul dintre cele mai intime [i curajoase gesturi pe care le poate face un b`rbat în fa]a unei femei este s` î[i dea jos [osetele.

77

A N C H E T~

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

■ Ioana BOT În general am o rela]ie bun` cu propriul meu corp; dar, cînd ies în lume, trebuie s` îl ascund, s` îl deghizez într-unul normal, s` îl îmbrac astfel încît componente pentru mine definitorii s` nu se vad` cu ochiul liber.

Nu mi-e u[or, de pild`, s` îmi pliez sub haine aripile translucide, în care lumina zilei se sparge cu clinchete colorate. Altminteri, v-ar durea ochii de zgomotul lor, desf`[urat peste cre[tetul capului meu, ca o cupol` juc`u[`. Nu folosesc la zburat, sînt doar r`m`[i]e simbolice ale unor vremuri de mult apuse. Coada de siren`, de asemenea, îmi d` de furc`: de[i [tiu exact propor]iile ierburilor (puf de rostopasc`, stamine de primul`, ulei de ment`, spini de trandafir albastru [i altele asemeni) din fierturile care o transform`, peste zi, în picioare ca ale tuturor oamenilor, totu[i mersul pe jos m` doare, exact ca pe orice siren`. Mi-e ciud` pe corpul meu înd`r`tnic, cînd trec printre gropile asfaltului, m` strecor pe lîng` ma[inile parcate oriunde, fac slalom dup` autobuzele gr`bite,

urc la catedra de unde predau, scriu la tabl`: vîrfuri de cu]ite înfipte în t`lpi, glezne fragile, genunchi neîncrez`tori [i mira]i, coapse stîngace – toate dau mi[c`rilor mele o inadecvare la lume, dificil de mascat. Altminteri, corpul meu e o himer` ca toate himerele: îmbinare unic` în felul ei de componente nemaiîntîlnite niciodat` împreun`. Nu [tia]i? Dar v-a]i uitat vreodat`, cu aten]ie, la mine?

■ Leti]ia ILEA Partea din corp pe care mi-o detest din cale afar` este capul. Nu atît înf`]i[area, de[i în adolescen]` mi s-a întîmplat s` suf`r cînd despre mine nu se spunea c` sînt frumoas`, eventual „dr`gu]`“ sau „simpatic`“. Îmi detest capul pe din`untru, mintea aceea despre care unul dintre profesorii mei de la facultate spunea în glum` c` este „mult`’ da’ nu t`t` bun`“. O minte întortocheat`, care vede petele din soare într-o încînt`toare zi de var` sau dimpotriv` doar ap` limpede [i îndestul`toare pentru cel însetat într-o oribil` b`ltoac` stradal` de noiembrie. Încerc de tare mult` vreme s` fac pace cu mintea asta a mea, uneori reu[esc, de cele mai multe ori nici vorb`, [i pot s` spun, de sus în jos, c` m-am s`turat de c`p`]îna mea pîn` în gît. Îns`, dac` interiorul capului meu nu ar fi mobilat atît de haotic, de unde ar mai ie[i poemele mele? Dac` toate ar fi OK [i echilibrate, îmi închipui cel mult un poem în form` de tors de pisic`, frumos, dar adormitor... În rest, acum cînd scriu, îmi detest degetele de la mîine, spatele care m` doare, genunchiul care d` semne de iarn` etc. etc. Partea favorit`? P`i, trebuia s` am [i o parte favorit`, m`car una... Singurul organ s`n`tos din corp, stomacul, care macin` orice, cafea, fum de ]igar`, dezam`girile provocate de prieteni, pîine neagr`...

■ Angela MARINESCU Pentru c` sînt mam`, pot spune c` iubesc mult (nu c` îmi place) partea „cea mai slab`“ a trupului meu a[a cum iubesc un copil mai pu]in reu[it, mai slab, vulnerabil, [i acea parte, ai ghicit, este creierul meu. Dar pentru c` am f`cut [i medicina, [tiu cum creierul este un desf`[ur`tor pliat la maxim al întregului corp, unde tot ce ]ine de trup devine semn, semnifica]ie, prezen]` sever`.

78

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A N C H E T~

Dac` eu sînt cum sînt, asta înseamn` c` mizerabilul dar [i adoratul meu creier este cum este: slab, desuet, melancolic, decadent, degradat, paranoic. Partea pe care o detest cel mai mult este aceea care „scap`“, n-a[ putea spune cum, de sub controlul invaziv al creierului. Acea parte nu doar c` o detest, dar m` [i atrage. Acea parte ar putea fi [i scrisul. De ce n-ar fi scrisul o parte a trupului meu?.

printre altele dintr-un sentiment acut c` aceast` parte a corpului meu îmb`trîne[te mai repede decît restul. De altfel, nici nu ne privim prea des. O evit, m` evit`. Dac` trebuie s` r`spund îns` sincer, creierul a[ spune c`-mi este deopotriv` cel mai bun prieten [i cel mai dur du[man.

Mai ales în ultima vreme, cînd a decis s` dezvolte o memorie compulsiv` [i total nediscriminatorie (dup` p`rearea mea – adic` tot a lui) cu care îmi r`pe[te din timpul de lucru de peste zi [i din cel de odihn` de peste noapte. {i de cînd l-am citit pe W.G. Sebald, cu scriitura lui plin` de umori mnemetice. {i mai ales de cînd a început s`-mi complice/îmbog`]easc` existen]a cu tot felul de adjudec`ri de ordin moral, cu paradigme sofisticate de interpretare [.a.m.d.

Cînd eram mic`, eu [i creierul meu ne sim]eam minunat împreun`. Adic` formam o entitate cosubstan]ial` func]ional`. Acuma ne contrazicem, eu m` sup`r, îi \ntorc spatele [i-o apuc pe calea aialalt`, a instinctului, a ira]ionalului, el m` spioneaz` [i m` trage la r`spundere, m` pune la zid, m` bate la cap zi [i noapte. La sfîr[itul zilei îmi rîde-n fa]` [i-mi zice: „Tot eu te-am trimis s` h`l`duie[ti prin codrii verzi ai plexului, nu-]i f` iluzii. E[ti cu totul [i cu totul a mea. E[ti Eu“.

■ Ioana (BAETICA) MORPURGO Era s` m` reped [i s` r`spund instinctiv – mîna dreapt`. N-a[ fi fost prea departe de adev`r, m-a[ fi ag`]at s` zicem de fustele lui. Mîna dreapt` fiindc` din prima zi de [coal` tovar`[a înv`]`toare m-a for]at s` ]in creionul cu ea, cînd pîn` atunci fusesem bine mersi stîngace. Drept urmare am dezvoltat în primii ani de scris o grafie ilizibil` care mai apoi, prin diferite subterfugii, s-a eschivat [i diseminat în trei variante caligrafice distincte pe care înc` le folosesc în mod curent, dup` circumstan]e (investitura emo]ional` a con]inutului textual, nivelul de birocra]ie implicat în mesaj sau neutralitatea listelor de cump`r`turi). Pe undeva b`nuiesc c` raportul meu tensionat cu mîna mea dreapt` a rezultat

79

A N C H E T~

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

■ Ioana NICOLAIE Acum cîteva nop]i, în visul lung [i complicat pe care-l aveam – numai interioare prost luminate [i g`l`gie – m-am dus la baie s` m` sp`l pe fa]`. În oglinda de deasupra chiuvetei, m-am v`zut uluit`: eram un tîn`r, cu o cicatrice clar` pe frunte. Diminea]a urm`toare, în timp ce-mi beam ceaiul, m-am gîndit din nou la mirarea – de cele mai multe ori agresiv` – pe care mi-o d` realitatea. Dup` atî]ia ani în care ar fi trebuit s` m` obi[nuiesc, înc` mi se pare neverosimil c` am un corp. {i c` acest corp e condi]ia mea, specificitatea, sînt eu îns`mi, de neschimbat. Pîn` la adolescen]` mi-a fost indiferent – de[i îi [tiam fragilitatea, avusesem fractur` dubl` la un picior, hepatit` viral` [i altele –, dar apoi a izbucnit micul r`zboi. M-au contrariat schimb`rile lui, mi-a fost ru[ine de el, nu-mi pl`cea. M-am str`duit s`-l acop`r, s` las cît mai pu]in din el la vedere. Mi-am t`iat p`rul [i-am fost la doctor s` v`d de ce am un ochi albastru [i unul c`prui. Mi-am f`cut fuste pîn`-n p`mînt.

Dup` un timp, ne-am împ`cat [i-am ajuns s` nu ne mai d`m importan]`. Acum cîteva luni, s-a

pus iar de-a curmezi[ul. Sînt, de aceea, în gard`, m` a[tept oricînd la o tr`dare. {tiu cum, brusc, nu mai e de partea ta, se imflameaz`, doare, face boli u[oare sau grele. Nu-l po]i ]ine în frîu, de[i e al t`u, nu e[ti tu. Dar oare e[ti – sau ai fost vreodat` – cel din vis, cel din oglind`?

80

■ Dora PAVEL Scheletul! El e, cred, partea cea mai expresiv` [i coerent` a corpului, axa lui cu adev`rat, mai vizibil` cînd e[ti slab, ca mine, [i col]uros, montat pe o osatur` lat`, masculin`, totu[i bine propor]ionat`, o structur` pe care carnea s-a a[ezat sporadic, f`r` convingere, pe alocuri deloc. El [i-a impus de cînd m` [tiu suprema]ia, n-am putut s` nu-l iau în seam`, se scotea singur în eviden]`, cum se scoate [i acum, cînd transpare limpede, pu]in mai lipse[te s` nu în]epe, s` nu sparg`, s` nu r`zbat` de sub piele, s` nu ias` la lumin` în toat` acurate]ea lui... Un suport bun, solid [i afectuos, protector al tuturor organelor [i ]esuturilor, al acelei „umpluturi“ spasmodice [i complicate de plasm` [i sînge, glande [i nervi, pe care nici eu,

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A N C H E T~

nici el n-o detest`m, o comp`timim, pe care o îndur` împrejurul s`u [i o ad`poste[te, de[i el e cel z`vorît, pentru care el trage greul, nu doar în mi[care, dar [i în relaxare. A fost una dintre pl`cerile pubert`]ii [i adolescen]ei mele, mai e [i acum, în momente de oboseal`, s` lenevesc pe spate, s` m` abandonez, s` m` concentrez asupra fiec`rui oscior [i articula]ie, cît de mici, cît de secrete, s` le „dezvelesc“ [i s` le pip`i, între care, favorite, ]easta cu craterele, culmile [i povîrni[urile ei, evantaiul falangelor, osul sternal abrupt [i bîrnele toracice, oasele iliace, cu pubisul la mijloc, pubisul cel atît de frumos… iar de-o parte [i de alta, cu „toartele“ bazinului, cum le spun eu, pentru c` nu le cunosc denumirea anatomic`, nici nu [tiu dac` au vreuna, [i-mi pare r`u c` n-o cunosc, le-a[ alinta uneori. {i nu ne este el, scheletul, cel mai fidel, nu ne tr`deaz` el ultimul?

degete de pianist`, c` e uzat`, numai eu am auzit-o de vreo dou` sute de ori… Ce zice]i de ni[te mîini de harpist`? Adjudecat, a[adar.

■ Florina PÎRJOL În adolescen]` aveam o problem` cu faptul c` eram mai înalt` decît majoritatea colegilor [i prietenilor mei. De fric` s` nu stau singur` pe margine la banchetul de la finele clasei a VIII-a, am purtat ni[te balerini complet nepotrivi]i la rochia de sear` (mi-o amintesc perfect pentru c` fusese desenat` de mine: neagr`, scurt`, clo[, cu mîneci clopot). În liceu [i în primii ani de facultate am suferit cîine[te pentru c` eram prea slab` (genul anorexic Kate Moss) [i, pe deasupra, [i ochelarist`. Sincer, nu am purtat pîn` în clasa a XI-a jean[i, mi se p`rea c` arat` ridicol pe silueta mea de[irat` [i cu fa]a mea de tocilar` cuminte. Eram îngrozitor de complexat` [i foarte timid`. Azi am ajuns, ironia sor]ii, s` iubesc tocmai ce detestam înainte.

Sau, în fine, s` m` accept a[a cum sînt: longilin`, slab` [i cu ochelari. M` bucur din plin de feminitatea mea de „late bloomer“, de ce n-a[ face-o? Am 30 de ani [i în sfîr[it m-am împ`cat cu ideea c` nu sînt scund`, planturoas` [i cu ochi alba[tri. Cel mai mult îmi plac mîinile mele extrem de lungi care, atunci cînd nu sînt obosite [i triste, sînt chiar frumoase. Cîteodat` le spun, alintîndu-le, „vreascuri“. Seam`n` una cu alta numai pentru cine nu [tie s` le priveasc`: stînga e mai agil` [i mai rece, dreapta e mai feminin` [i mai moale. N-o s` zic prostia aia cu

■ Livia RO{CA M` gîndeam c` exist` o parte a corpului meu care a trecut prin transform`ri spectaculoase în ultimii ani [i tocmai din acest motiv este acum [i favorita mea. M` refer la un detaliu anatomic, la... buric. Cît timp am fost gravid`, aceast` adîncitur` s-a întors pur [i simplu pe dos [i devenise un bumb ie[it în exterior asemenea unui sfîrc. Apoi s-a retras [i nu [tiu sigur dac` nu cumva, acum, are chiar forma in]ial`. Oricum elementul care d` tot farmecul buricului este o aluni]` plasat` exact la distan]` de un deget, în dreapta. Poate c` detaliul v` aminte[te de Chira Chiralina a lui Panait Istrati doar c` ea avea un neg lîng` buric. Cît despre ceea ce detest... Mi-am dat seama c` pe m`sur` ce trec anii îmi cre[te gradul de narcisism [i cele cîteva p`r]i ale corpului, pe care le consideram mai pu]in armonioase, au ie[it de mult de pe lista defectelor. Un exemplu eliminat de pe list`

81

A N C H E T~

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

este nasul. Cu dimensiunea lui pu]in peste medie a fost sursa singurelor mele complexe de adolescent`. Dar, ca s` fiu sincer`, acestui nas îi datorez multe. Mai în glum` mai în serios, f`r` el a[ fi fost ]inta multor remarci misogine. Dar nasul meu este ca un antidot ce anuleaz` „efectul de blond`“ [i din treaba asta am avut doar de cî[tigat. Pentru [efi sînt un agajat credibil, de c`tre femei nu sînt perceput` ca „o amenin]are“, iar pentru b`rba]i nu sînt Barbie. Prin urmare, acum, dac` o zîn` bun` mi-ar atinge nasul cu bagheta fermecat` [i el s-ar face perfect, m-a[ sim]i de-a dreptul jefuit`.

puriu, care î]i devin prea apropiate [i te cheam` prea mult înapoi, într-un timp minunat. Iar cînd ceva devine prea apropiat, [tiu c` nu va r`mîne prea mult acolo. A[a c` încerc s`-l fac s` plece înainte ca dispari]ia s` devin` iminent`. Pentru asta am început s` rod din mîinile mele, iar ele nu se opun, nu mai au nici o putere, nu mai cheam` nimic înapoi, nici nu mai a[teapt`, pentru c` nu cred în reîntoarceri.

■ Andra ROTARU În jurul vîrstei de zece luni mi-am dat seama c` atunci cînd nici un adult nu e în preajm`, pot s` chem lucrurile din jur (carpetele cu ur[i polari, carpetele cu pisici, pe doamnele în crinoline a[ezate frumos în tablouri, ciucurii de la p`turi, lumina care intra pe ferestre), doar cu ajutorul mîinilor. Le ridicam cîte un pic [i ele îmi aduceau toate obiectele dorin]elor mele. Ar`t`torul a fost primul care a înv`]at s` se exprime, iar celelalte degete se supuneau puterii lui. Cînd ceilal]i veneau s` vad` ce fac, îi ]ineam cu for]a mîinilor departe, ca nu cumva s` îi „ajut“ s` fac` lucruri nelalocul lor.

Cum ar fi fost o bunic` coco]at` pe lustr`, leg`nîndu-se printre lumini, neputincioas` în fa]a dorin]elor mele? Cu timpul mîinile au fost atrase de praful a[ezat pe c`r]ile din bibliotec`, scormonind dup` c`r]i vechi. Îmi pl`cea s` caut doar acele c`r]i îng`lbenite, cu foile sub]iate de trecerea timpului, cu desene pe col]urile lor: cai, cor`bii, valuri. Atunci îmi chemam unchiul [i-l rugam s`-mi arate cum se deseneaz`, iar mîinile mele imitau ceea ce el f`cea. Îmi treceam degetele peste cor`bii, le înv`]am formele, apoi le imitam. Totul se petrecea diminea]a, a[eza]i în jurul unei mese vi[inii, moi. Ne afundam în ea, ne zîmbeam [i cre[team la fiecare linie tras` pe hîrtie, care devenea din ce în ce mai sub]ire, pîn` disp`rea aproape de tot. Acum au mai r`mas doar minele creioanelor, contururile lor, foile s-au topit, nu a mai r`mas nimic din ele, nimic din mine. Ast`zi, dispre]uiesc mîinile, pentru c` nu mai [tiu s` caute. Probabil a[a se întîmpl` cu lucrurile pe care le descoperi de tim-

82

■ Ana Maria SANDU Cea mai mare angoas` mi-au dat-o, cînd au început s` se vad`, sînii mei. Pe ei am încercat s`-i ascund sub mai multe straturi de maieuri, s`-i [terg de fa]a p`mîntului. Nu eram preg`tit` suflete[te pentru o asemenea schimbare. La 12-13 ani nu voiam s` fiu diferit`. Cum de se r`t`ciser` pe pieptul meu? Cine le d`duse voie s` apar` acolo [i s` mai [i creasc` de la o lun` la alta? Adolescen]a e o stare atît de tulbure, de amestecat`, încît b`t`lia mea cu aceste „însemne ale feminit`]ii“ e doar una dintr-un [ir lung [i dureros. Împ`carea cu propriul corp a venit treptat. Poate dup` ce am întîlnit ni[te priviri îndr`gostite, aprobatoare. Dup` ce mi-am demonstrat, cînd eram foarte tîn`r`, c` nuditatea nu ]ine de perfec]iune [i am reu[it, cu foarte multe goluri în stomac, s` m` dezbrac pîn` la urm`, pe o plaj` de nudi[ti.

Acum, cel mai mult îmi plac ochii mei. E o descoperire de dat` recent`. Cred c` eram mult prea preocupat` de alte defecte ca s`-i v`d: nasul prea voluntar, sprîncenele nu prea drepte, buzele cam sub]iri… Au un verde capricios.

De m`slin` aruncat` în mare.

■ Cecilia {TEF~NESCU Mult` vreme, am tr`it cu senza]ia c` „eu“ sînt undeva în`untrul înveli[ului, îngropat` în ma[in`ria care func]iona imprevizibil. Prima dat` cînd m-am speriat de corpul meu a fost cînd am f`cut prima c`dere de calciu. Dîrdîiam [i cl`n]`neam din din]i, întins` pe pat, încle[tat` de a[ternuturi, inima mi se rostogolea în piept [i o r`ceal` m` cuprinsese, de la firul de p`r pîn`-n vîrful picioarelor. Îi vedeam de departe pe ai mei privindu-m` cu jale. Atunci, corpul a fost du[manul punctului mic de din`untru, care eram „eu“. Cred c` treaba cu punctul mic vine din co-

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A N C H E T~

pil`rie, cînd am încercat, la sugestia unei colege, s`-mi rîcîi cu vîrful unghiei aluni]a de pe obraz, despre care mai tîrziu am aflat c` poart` numele fran]uzit grain de beauté. Nu o puteam suferi – nici acum nu sînt o mare admiratoare a punctului cafeniu de m`rimea unui vîrf de ac care a c`zut ca o lacrim` în partea de jos a obrazului stîng – [i de aceea încercam s-o extirpez cum m` pricepeam mai bine. Mult` vreme, dac` m-ai fi întrebat „ce“ sînt „eu“, a[ fi r`spuns, pe ner`suflate, c` sînt aluni]a aceea mai mult decît orice altceva. {i aveam mult` dreptate. Într-o zi, f`cînd ordine printre pozele mele, din copil`rie pîn` în prezent, am descoperit un copil, mai apoi o adolescent`, o tîn`r` care, în cele din urm`, fatalmente a devenit un om matur, [i singurul punct care lega toate aceste personaje din fotografii era aluni]a. Din rotund`, fa]a mea a devenit oval`, din mari, ochii mei s-au mic[orat, din gr`su]` am devenit foarte slab` dup` care am intrat în corpul celor mai multe femei de peste 30 de ani, din drept, p`rul meu s-a ondulat, dup` care a fost înmuiat în fel [i fel de

vopseluri. Aluni]a minuscul` de pe obraz, semnul particular de care m-a[ fi desp`r]it bucuroas`, a traversat pozele [i vîrstele, s-a ]inut scai, [i azi, dac` m` întrebi, o s`-]i r`spund la fel, c` „eu“ e un punct mic.

■ Floarea }U}UIANU Gleznele reprezint` un atu pentru orice femeie. Cu o condi]ie: s` fie sub]iri. Sînt la vedere. Sînt practice. Necesit` pu]ine îngrijiri. Cel mai mult le place s` fie privite (mai ales din spate). Ca s` fie la în`l]ime au nevoie de tocuri de 9 [i, eventual, de un l`n]i[or fin de aur pe una din ele. Momentul tulbur`tor este cînd ciorapul fin rulat trece de c`lcîi [i se ridic` pe glezn`. Cel mai mare atu al gleznei este acela c` nu înainteaz` în vîrst` odat` cu tine. Cred c` e singura parte a corpului care nu îmb`trîne[te. Spre deosebire de mîini care pot fi frumoase, tandre, harnice, pl`cut mirositoare, cu ni[te unghii sidefii – scoici de mare, dar care-]i tr`deaz` vîrsta cu neru[inare.

■ anchet` realizat` de Marius Chivu

83

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

LOCURI DE CITIT Andreea Pietro[el

Ora[ul cite[te underground – un proiect f`cut ca la carte – „Lecturile Urbane“ prind via]` la metrou printre dou` anun]uri de „Aten]ie, se închid u[ile!“. Pentru c` tot mai mul]i oameni au început s` citeasc` în mijloacele de transport în comun, cei de la civika.ro au decis s` le dea un impuls [i celorlal]i, care nu citesc. Ingenioas [i... eficient. „Auzi tu, toat` lumea cite[te în metroul `sta, nu [tiu ce se întîmpl`“, [opte[te u[or, la telefonul mobil, o domni[oar` uimit` de priveli[tea din sala improvizat` de lectur` care se \ndreapt` cu vitez` dinspre Dristor spre Groz`ve[ti. Oriunde î]i arunci privirea, dai de oameni cufunda]i în lectur`. Pe scaunul de lîng` mine, un b`iat blond r`sfoie[te Middlesex de Jeffrey Eugenides, doi pa[i mai la stînga, o doamn` încearc` s` î[i ]in` echilibrul cu o mîn` ag`]at` de o bar` argintie [i cu cealalt` r`sfoind o pagin` din {oareci [i oameni al lui John Steinbeck. 1984, Magicianul, Din]i Albi sînt alte c`r]i pe care îmi cad ochii în vagonul de metrou transformat subit într-o bibliotec` mobil`. La fiecare sta]ie, u[ile se deschid [i aduc de afar` un nou val de c`l`tori care realizeaz`, uimi]i, schimbarea nea[teptat` de atmosfer` din trenul care îi poart` zi de zi de acas` la lucru [i înapoi. Vagonul, care de obicei era doar o imens` sal` de a[teptare, eman` brusc un aer prietenos. Ceva plute[te în aer [i aduce a miros de c`r]i noi. Nu exist` interval de dou` scaune care s` nu fie ocupat de un c`l`tor adîncit în lectur`. La u[a din fa]` mai sînt trei tineri cu c`r]i în englez`, iar în zona burdufului, care se arcuie[te ca un acordeon la curbele luate în vitez`, o student` la arhitectur` cite[te ceva de Alain de Botton, sprijinindu-se în

84

T-ul scos din rucsac.

Un recens`mînt sumar prin vagoane depisteaz` 150 de oameni care au decis s` participe la acest proiect inedit intitulat „Lecturi Urbane“.

Experimentul social \[i propune s` le arate oamenilor cum pot profita de minutele de a[teptare petrecute în subteran. Pentru c` fenomenul lecturii la metrou [i, în general, în mijloacele de transport în comun, a c`p`tat amploare, ini]iativa celor de la civika.ro [i-a g`sit adep]i înc` din momentul în care a fost lansat` ideea pe bloguri. Ajuns la cea de-a doua edi]ie, proiectul cî[tig` din ce în ce mai mul]i fani [i continu` s` stîrneasc` reac]ii diferite în metrou, mai ales cînd participan]ii la proiect ofer` c`l`torilor c`r]i gratuit, pentru a-i convinge s` participe la ini]iativ`.

De dup` u[ile metroului intr` doi tipi cu tr`s`turi dure. De[i vor s` se a[eze, ezit` s` se amestece prin mul]imea care cite[te. Sînt vizibil deranja]i de situa]ie, dar tr`s`turile li se lumineaz` în momentul \n care sînt invita]i s` citeasc` o carte. O sta]ie mai tîrziu, se pun pe citit.

Tehnicile participan]ilor la proiect sînt adaptate în func]ie de persoana luat` în vizor.

Trebuie s` fie persuasivi, doar au 300 de c`r]i de oferit [i doar o or` [i jum`tate pentru a-[i atinge obiectivul.

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

LOCURI DE CITIT

Doi dintre ei fixeaz` o fat` care ascult` cam tare muzic` în c`[ti. Î[i iau inima în din]i [i-o abordeaz` întinzîndu-i o carte cu povestiri de Milan Kundera. R`spunsul vine instantaneu: „e de vînzare?“. Pl`cut impresionat` c` nu trebuie decît s` o citeasc` [i eventual s` o dea mai departe, se relaxeaz` [i cere mai multe detalii despre „Lecturi Urbane“. La sta]ia urm`toare, i se al`tur` o prieten` care, aflînd de proiect, cere o carte din proprie in]iativ`. În memoria colectiv` va r`mîne cu siguran]` un alt moment notat pe bloguri de to]i participan]ii la proiect. O doamn` la vreo 45 de ani, inspirat` de uria[a sal` de lectur` mobil`, arunc` pe furi[ o privire în stînga, una-n dreapta [i scoate brusc din geant` o carte în ]ipl`, c`reia îi rupe cu poft` folia [i începe s` o r`sfoiasc`. Asta da reac]ie!

Dup` înc` o tur` cu metroul, la apelul lui Adrian Ciubotaru, unul dintre in]iatorii proiectului, cititorii se regrupeaz` pe peronul de la Unirea. Bloggerul implicat în proiectul civika.ro, lansat de Dan Dumitrescu, împarte voluntarilor teancuri de c`r]i; printre volume, cîteva le-au fost oferite de Britsh Council. Cu un zîmbet de satisfac]ie afi[at pe chip, simte nevoia s` povesteasc` experien]a pe care o tr`ie[te. „E minunat, lumea a fost entuziasmat`, cei care particip` la «Lecturi Urbane» se simt fantastic cînd ofer` c`r]i str`inilor. S-a sim]it c` ceva e ciudat sau în neregul` în tren. Un cuplu a[ezat lîng` mine a început s` [u[oteasc` – citeau prea mul]i oameni în metrou, era ceva oarecum atipic pentru c` oamenii citeau c`r]i, în general, [i nu mai r`sfoiau ziare sau reviste.“ În fa]a ofertei nea[teptate, c`l`torii au diverse reac]ii – de la refuz la uimire [i pîn` la încuraj`ri. „Au fost oameni care ne-au refuzat pe motiv c` vin de la munc` [i au stat toat` ziua în birou cu ochii-n calculator, iar acum au dureri de ochi. Cei mai mul]i au fost îns` uimi]i c` o mîn` de tineri împart gratuit c`r]i în metrou. În marea majoritate, reac]iile au fost de admira]ie [i sînt mul]umit c` am primit foarte multe încuraj`ri pentru continuarea [edin]elor de lectur` urban`“ spune Adrian Ciubotaru, în timp ce descrie cu gesturi ample înc`rc`tura de energie pozitiv` care se degaj` dintr-o astfel de ini]iativ`.

O pauz` scurt` pentru împ`rt`[it reac]ii, multe zîmbete, [i grupul se disperseaz` rapid pe u[ile trenului sosit la peron. Mini-cruciada pentru stimularea poftei de lectur` reîncepe sub privirile c`l`torilor care descoper` încînta]i c` ac]iunea e f`cut` ca la carte.

Marea surpriz` apare la auzul provoc`rii lansate de cei de la civika.ro. O versiune adaptat` de book-crossing în metrou.

Adrian Ciubotaru explic` conceptul lansat în anii 2001 b`tînd u[or tactul cu semnul de carte creat pentru acest eveniment de „Lecturi Urbane“: „Voluntarii au stat de vorb` cu oamenii [i le-au explicat c` vrem s` facem o bibliotec` cu circuit închis la metrou. Cu alte cuvinte, dup` ce vor fi citit cartea primit` de la noi, s` o dea mai departe altor c`l`tori. Sîntem con[tien]i c` multe c`r]i vor r`mîne în bibliotecile personale, probabil foarte pu]ini vor da curs invita]iei noastre, a[a cum se întîmpl` în majoritatea ini]iativelor idealiste care mizeaz` pe încrederea în oameni. E drept, tinerii pe care i-am \ntîlnit erau sidera]i c` cineva s-a gîndit la genul `sta de ini]iativ`“. În teorie, book-crossing-ul se realizeaz` foarte simplu. C`r]ile plasate în metrou au pe spate un sticker lipit cu logo-ul „Lecturi Urbane“, sticker care e completat cu numele fiec`rui cititor c`ruia i s-a pasat cartea. Circuitul c`r]ii în metroul bucure[tean este de altfel o metod` de teasing pentru un proiect al Metrorex care dore[te construirea unei biblioteci interne similar` cu cele existente în capitalele europene.

Pîn` atunci îns`, multe pagini se vor citi în zgomotul ro]ilor de tren.

Dup` dou` edi]ii încununate de succes, proiectul a prins aripi [i promite s` se extind` în toate mijloacele de transport în comun. „O dat` la dou` sp`t`mîni, vom încuraja lectura, pentru început doar în metrou, pentru ca, din prim`var`, s` extindem sesiunile de lecturi [i în transportul suprateran“ spune Adrian Ciubotaru care recunoa[te c` poate unii dintre cei care au primit c`r]i le-au luat [i pentru c` „d`dea bine“.

Ora [i peronul urm`toarelor întîlniri le afla]i de pe http://orasulciteste.ro. Aten]ie, se deschid c`r]ile !

■

85

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

bîntuie lumea occidental`: gestiunea colectiv`, metod` de secol XIX, inadecvat` administr`rii [i exploat`rii drepturilor de autor într-o er` a conectivit`]ii [i libert`]ii de a-]i alege singur modul în care vrei s`-]i construie[ti identitatea auctorial`.

Pe de alt` parte, tot 2009 e anul în care Wikipedia a migrat spre licen]a liber` Creative Commons, o licen]` mult mai flexibil` decît GPL (folosit` cu prec`dere în domeniul programelor de calculator cu surs` deschis`). Cu aceast` schimbare, Creative Commons a devenit cea mai r`spîndit` licen]` liber` [i acum concureaz` cu [anse reale în fa]a drepturilor exclusiviste din sistemul clasic. Tot 2009 a adus noi filme distribuite direct pe Internet, gratuit, [i din ce în ce mai multe moduri de produc]ie colectiv`, artistic` sau [tiin]ific`, în acces liber. Poate c` 2009 va fi re]inut în istoria informa]iei nu numai ca un an al conflictului, ci [i ca un an al autonomiei. Asist`m nu numai la o lupt`, ci [i la maturizarea unui cîmp cultural diferit, în care distinc]ia autor/public se sub]iaz`, în care accesul liber [i circula]ia ideilor [i operelor este principiul primar, devansîndu-l pe cel al rentabilit`]ii financiare. Poate c` 2009 va fi anul în care industriile culturale au demonstrat c` sînt mai degrab` industrii ([i aici toat` critica {colii de la Frankfurt poate fi scoas` de la naftalin`) împotriva culturii. Cultura este un bun public, nu un domeniu industrial ca orice alt` industrie.

Tot 2009 e anul în care no]iunea de „piraterie“ a fost reevaluat` filozofic. Reviste întregi au preg`tit dosare privind în]elesul cultural [i social al „pirateriei digitale“, unii au vorbit chiar de o „revolu]ie copernician`“ bazat` pe file-sharing (în Multitudes, nr. 39, iarna 2009). Spectrial, procesul The Pirate Bay transformat într-un spectacol media, a dat tonul acestei reevalu`ri. Dintr-un termen peiorativ a devenit un titlu de mîndrie. De ce? Pentru c` acest file-sharing (fie el [i ilegal, dar niciodat` imoral) este o practic` cultural` veche de cînd lumea. Ast`zi asist`m la maturizarea acestei practici [i la victoria culturii dialogului liber [i împ`rt`[irii de idei în fa]a industriilor culturale.

■

Constantin Vic`

Anul vrajbei noastre 2009 a fost anul în care Internetul liber [i neutralitatea re]elei s-au ciocnit violent de drepturile de autor [i, mai ales, de cele conexe.

De la procesul The Pirate Bay – cel mai celebru tracker de torren]i –, trecînd prin Amendamentul 138 din Pachetul de reglement`ri pentru pia]a telecom (negociat la sînge între Parlamentul European [i Comisie, rescris de cîteva ori), legea celor trei lovituri (Hadopi 2) din Fran]a, scandalul Google Books [i ajungînd la încercarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor de a impune un acord na]ional pentru opere în mediul digital (tradus dup` raportul care st` la baza legii franceze), a fost un an tensionat care nu aduce nimic bun nici utilizatorilor de Internet, nici arti[tilor [i autorilor. A fost anul în care industriile bazate pe copyright au vrut s` scoat` (prin lobby sau procese) ceea ce este drept din copy-right [i s` p`streze doar ceea ce este financiar avantajos. Un sistem care se clatin` din temelii [i pe care vor s`-l conserve în primul rînd produc`torii [i editorii. Un sistem bazat pe un copyright atît de extins a mers în tov`r`[ie cu o pia]` star system, în care 20% dintre arti[ti [i produc`torii lor de]in 80% din venituri. Copyright-ul nu aduce avantaje majorit`]ii autorilor [i arti[tilor. Mai mult, acest sistem produce foarte multe „opere orfane“ (c`lcîiul lui Ahile [i în afacerea Google Books), opere al c`ror de]in`tor de drepturi nu mai exist`, dar care nu pot „pica“ (din cauza celor 70 de ani dup` „moartea autorului“) în domeniul public. Peste toat` aceast` tensiune, o stafie

87

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

MERIDIANE Bogdan Alexandru St`nescu

Îngerul mor]ii, con tequilita, of course – despre T\rgul de Carte de la Gualadajara – Dup` cam 25 de ore de c`l`torie î]i arde de literatur` tot a[a cum î]i arde de Gaudeamus dup` Frankfurt. Adic`: te a[tep]i la mai mult provincialism, la supermarketul promovat ca tîrg de carte, la festivism f`r` obiect etc. Nu, nu e chiar a[a: festivismul e la el acas`, într-adev`r, se pare c` face parte din gena latin`; deosebirea e c` n-am v`zut lans`ri f`r` cel pu]in 200 de spectatori. În primul rînd, spectatori, care nu c` aplaudau, ci participau din suflet la fiecare propozi]ie emis` de invita]i – fie ei critici, jurnali[ti ori doar prieteni ai celor dintîi –, am v`zut chiar prea des, iar `ia nu erau europeni. În al doilea rînd, tequila vine ca o revela]ie: nu, nu e b`utura g`lbuie pe care o dai peste cap, ci una albicioas` pe care, dac` ai pu]in gust, o încerci într-un pahar de cognac, al`turi de un suc diluat de l`mîie [i de o sangrita. A[ vrea s` fiu mai serios, îns` în ziua cînd am ajuns acas`, am aflat c` voi fi tat`... Din nou. Iar senza]ia nu-[i pierde din savoare, e absolut extraordinar`: am st`ri de angoas` retroactiv`, pe care nu le pot dilua cu nimic. Am zburat la 7000 de metri în`l]ime timp de 20 de ore, în timp ce se

88

cocea un nou Marc, timp în care m` gîndeam la vechiul Marc.

Hai s` revenim la Guadalajara: 600.000 de vizitatori în fiecare an. Nu e mult, dac` te gînde[ti c` adun` standuri din toate ]`rile Americii Latine... Majoritatea vizitatorilor profesioni[ti – 17.000, ca unit`]i de închiriere – sînt de categorie grea. Ce înseamn` profesionist, ce înseamn` categorie grea? Expozan]i (avem), librari (avem), agen]i (avem cu greu doi autohtoni; în mod realist, unul singur), trei foarte mari grupuri editoriale, pe care le enun] în ordinea importan]ei pe pia]a de limb` spaniol`: Grupo Planeta, Grupo Santilliana, Grupo Random House – Mondadori...

Trebuie spus de la început c` am f`cut parte dintr-un fellowship, adic` un program de familiarizare cu pia]a autohton`, a[adar am început prin a cunoa[te editurile independente din America Latin`. Pentru nefamiliariza]i, editur` independent` este ceea ce avem noi, majoritar, în momentul de fa]`, în România: mai mult sau mai pu]in, Polirom, Humanitas, RAO, Trei, Paralela 45, Art etc. sînt edituri independente. În

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

MERIDIANE

clipa în care o editur` înfiin]at` de – s` spunem – Adev`rul, Jurnalul Na]ional sau, prin absurd (pentru c` pia]a e extrem de riscant`), Bertelsmann, va achizi]iona una dintre acestea, se va duce dracu’ independen]a editurilor. Deocamdat` ne tr`im clipa de glorie. Ultima.

A[adar: editur` independent`, Mexic. Tiraj mediu: 1000-1200 de exemplare. St`m de vorb` despre autori autohtoni, care evit` conglomeratul colonialist, întreb cît e discount-ul la libr`rii, mi se r`spunde c` num`rul de libr`rii din întregul Mexic e mai mic decît cel din Barcelona.

Discount? V`d c` se clatin` discursul... undeva între 50-60%. Poftiiiim?! urlu din spate. Da, îmi r`spunde editorul u[or timorat, dac` nu le d`m atît, nu ne bag`-n seam`. Vine o întrebare de bun-sim] din spate: Din ce tr`i]i? P`i, din alte lucruri... Omologul meu din Israel, de la Kinneret, se apleac` spre mine [i-mi [opte[te: vorbim despre o pia]` de 110 milioane, noi avem una de 4-5 [i independen]ii tr`iesc foarte bine. Ce s`-i spun? C` la noi pia]a e de 1 milion [i c` noi, to]i, independen]ii, tr`im, pur [i simplu?

Intermezzo Tequila se bea din pahare de cognac: se degust`, nu se d` peste cap, a[a cum ne-au înv`]at americanii. Nu se bea singur`, ci, neap`rat, înso]it` de: un suc de lime, apoi de sangrita (amestec de suc de ro[ii, suc de portocale, salsa, chilli), combina]ia se nume[te Banderita (micul steag).

Pastil` ocult-socialist` M` plimb prin Guadalajara cu amicul meu Victor Ortiz Partida. E cel mai bun promoter de ]ar` pe care l-am cunoscut: m` bag` prin toate cotloanele, îmi arat` toate bisericile, pentru a ajunge, finalmente, în Las Cabanas: locul pictat de Orozco. Trebuie s` stai întins pe b`ncile special amplasate pentru a vedea Omul de Foc. E un protest, evident, împotriva Omului Alb care aduce progresul, la picioarele cailor sfîrîie carnea ars` a maya[ilor. Preotul azvîrle asupra privirii crucea de lemn, dimpreun` cu sabia. Întreb, ca un tîmpit... Ribera unde e?, mi se r`s-

punde, ca unui retardat, e l\ng` Ciudad de Mexico... Intr`m în San Juan de Dios, la nivelul Voodoo: îngerul mor]ii e la în`l]ime, Victor al meu, care poate recita Paz, T.S., Ezra [.a., face un pas înapoi: e periculos, îmi spune. De ce, hai ca berbecele... Vreau Îngerul Mor]ii. Hagi? m` întreab`. Fuck it, yes. Oho, good for you. No, come on, the angel of death is really good, just feed him! Ei, ca s` cî[tigi bun`voin]a acestui Înger al Mor]ii trebuie s`-i pui în locul special semin]e de chilli [i boabe de orez.

Marile edituri Dup` vizite negre prin editurile independente, am început cu cele mari, enun]ate mai sus: via]a devine frumoas`. Managerul RH Me-

89

fotografii de Bogdan Alexandru St`nescu

MERIDIANE xic ne poveste[te cum supermarketurile din GB m`nînc` bani, cum tirajele de 1.000.000 nu înseamn` mare lucru pentru c` noi sîntem 12.000.000. Lucruri pe care noi, cei 5 mld de britanici, le [tim sau nu le b`nuim.

Tusquetes Mare editur`. Intri cu capul plecat, chenarul negru. Stai cinci minute [i-]i spui: coloniali[tii dracu’.

Santilliana La fel.

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Tequila, dup` Victor Ortiz Partida, critic literar: „Vreau s`-]i spun un lucru foarte cinic: am avut, în ’68, cele mai violente revolte studen]e[ti. Majoritatea participan]ilor au fost studen]i. Majoritatea studen]ilor au fost omorî]i. A fost un masacru.

Ceea ce în celebra Fran]` s-a soldat cu un mort [i zeci de r`ni]i, la noi a avut sute de mor]i [i mii de r`ni]i. P`mîntul `sta se hr`ne[te cu sînge. În ’68, Guvernul ([i da, se uit` dup` um`r) a realizat c` intelighen]ia e un pericol: de atunci au început s` ne interzic` accesul la cultur`. De atunci, nivelul nostru de educa]ie scade în mod programatic [i constant. Sîntem o na]iune între]inut` artificial într-o stare de analfabetism“. Înnebunesc, omul vorbe[te serios pentru prima dat` de cînd ne cunoa[tem, îl iau de gît, e ca o chiftea: „Victor, spune-mi tot“. Î[i d` seama c` a exagerat, poate [i eu am reac]ionat prea intempestiv, amîn`m pe mîine. În sfîr[it, sînt acceptat printre ei: independen]ii m` las` la ]igar`. Nu [tiu limba, beau cît ei, am vagi reminiscen]e socialiste. Unul dintre ei, patron Almeria, din Oaxaca, scoate o sticl` din geac`. Platino, adic` tequila alb`, care se gust`. În seara asta mergem la o cantin` tradi]ional` [i b`g`m o salsa. Good. Toat` lumea arunc` hainele, sticlele zburd` pe mas`, arribaaaa.... Colegul meu din Taiwan nu în]elege mare lucru, eu prind o ]îr`, în schimb cei doi agen]i americani sînt în Rai. De fapt, îl s`rb`torim pe Michael Krueger (Editor Hanser), ca pe cel mai mare editor al anului. Krueger pare impresionat: cei 65 de ani de via]` – plus-minus cei 35 de editur` – nu par s`-l împov`reze. Adic` fumeaz` mai mult decît mine ([i e greu), e beat ciung` (la fel), apoi face un fel de dezbr`care profesionist` care pe mine m` las` masc`. O tip` îl invit` la dans: o refuz` elegant, dup` ce f`cuse deliciul întregii str`zi... Ia-l pe el, spune, ar`tînd spre mine, nu are decît 40. 30, îl corectez stupid... 30, repet`, Polirom, se mai gînde[te, Herta, da, spun, gone, oh, yeah, my apologies, cu exerci]iul celor 35 de ani...

■

90

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

urma întocmai programul s`u paideic, ar fi trebuit s` renun] la orice altceva!), în timp ce psihanaliza propune confruntarea cu incon[tientul pentru a-l putea îmblînzi în vederea eliber`rii spiritului.

Cînd Alexandru Paleologu îl caracterizeaz` pe Noica drept un confident „bun, în]eleg`tor, r`bd`tor [i renun]înd... la propriile p`reri“, nu face altceva decît s` descrie o alt` particularitate „psihanalitic`“ a lui Noica: neutralitatea. Ei bine, da, Noica [tia din instinct (ce fel de instinct?!) s` accepte singur`tatea psihanalistului care nu cere reciprocitate, [tie s` tac` [i s` asculte. {i, într-adev`r, spre deosebire de profesorii mei de la Facultatea de Filozofie, c`rora le pl`cea atît de mult s` se asculte, încît nu m` mai auzeau, Noica a [tiut s`-mi g`seasc` „sinele adev`rat“ în filozofie [i s`-mi ofere instrumentele pentru a-l realiza. Singura deosebire, în acest caz, a psihanalistului de filozof este c` el nu prescrie mijloacele pentru a te realiza.

Pe bun` dreptate, Alexandru Paleologu descrie [i admir` extraordinara for]` de seduc]ie a lui Noica: „El avea o putere persuasiv` formidabil`. Avea o form` seduc`toare [i constrîng`toare de a te convinge“. Cum reu[ea filozoful s` ob]in` un asemenea efect? Ca [i psihanalistul, prin neutralitate.

Prin atitudinea sa discret` în ce privea via]a sa personal`, desigur nu atît de consecvent` ca a unui psihanalist, Noica reu[ea s` produc` „transferuri“ puternice, baza experien]ei psihanalitice. Cu alte cuvinte, îi permitea discipolului s` proiecteze asupra sa fantasmele sale. Pentru mine, Noica a fost singurul „profesor“ care a reu[it s` preia [i s` îndeplineasc` nevoia mea de p`rinte spiritual.

Dar Noica putea func]iona, ca un adev`rat psihanalist, nu numai ca tat`, ci [i ca mam`. Jurnalul de la P`ltini[ relateaz` modul în care erau primi]i înv`]`ceii la P`ltini[. Li se oferea ]uic` fiart`, li se f`cea focul în camer`, ceea ce ]ine mai degrab` de registrul matern al îngrijirii, decît de cel patern. De[i îl vede pe Noica mai curînd în rol patern, Alexandru Paleologu nu ezit` s`-l asemuiasc` unui bunic pentru cei mai tineri. Îns` bunicul, prin blînde]ea [i îng`duin]a sa, este mai aproape de mam` decît de tat`!

Ce f`cea filozoful cu puternicele transferuri pe care le declan[a? Pentru c` nu era psihanalist, nu le interpreta, ci doar le folosea spre realizarea sinelui adev`rat al discipolului.

■

Vasile Dem. Zamfirescu

Obsesia Noica Dup` 1989, mitul Noica s-a transformat în obsesia Noica. În sens strict, obsesia este un simptom care se define[te prin for]a irezistibil` a unui gînd de a se impune con[tiin]ei, f`r` putin]` de evitare. Apari]ia unui astfel de simptom este expresia unui conflict incon[tient în sufletul individual. Pentru sufletul colectiv, lucrurile nu stau altfel.

Reeditarea la Cartea Româneasc`, în 2009, a c`r]ii lui Alexandru Paleologu Interlocu]iuni, unde exist` dou` texte substan]iale dedicate lui Noica, m-a incitat s` m` al`tur acestei obsesii, cu o perspectiv` nou`, cea de psihanalist, bineîn]eles. „Ar fi putut fi Noica psihanalist? – iat` întrebarea la a c`rei cristalizare a contribuit portretul pe care autorul i-l face filozofului în „Ambi]ia lui Noica a fost s` g`seasc` o alt` dialectic`“, la care am ad`ugat amintirile proprii din rela]ia cu Noica. La ce bun un asemenea demers? se vor întreba unii cititori. Nu numai de amorul artei speculative, ci [i pentru a adînci analiza dimensiunii umane a lui Constantin Noica.

La [coala sa informal` de filozofie, Noica nu dorea s` transmit` cuno[tin]e, ci atitudini spirituale, moduri de a gîndi. Nici psihanalistul nu inten]ioneaz` s` transmit` cuno[tin]e de psihologie clientului s`u, ci s` formeze abilit`]i; concret: capacitatea comunic`rii dintre con[tient [i incon[tient, ca premis` a eliber`rii spiritului de impurit`]ile ce vin, printre altele, dinspre sufletul incon[tient. Diferen]a fa]` de filozof este de metod`: la Noica altitudinea spiritual` se putea ob]ine prin reprimarea a ceea ce este non-spiritual (pentru a

91

colaje de Dan Stanciu

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

FRAGMENTE Vladimir Nabokov

Aici se vorbe[te ruse[te Tutungeria lui Martin Martinici este situat` într-o cl`dire de pe col]. Nu-i de mirare c` tutungeriile au o predilec]ie pentru col]uri, c`ci afacerea lui Martin este înfloritoare. Vitrina este modest` ca m`rime, îns` bine aranjat`. Mici oglinzi însufle]esc expozi]ia. În partea de jos, în faldurile catifelei azurii [i v`lurite, se cuib`re[te un amestec pestri] de cutii de ]ig`ri, cu numele formulate în str`lucitorul dialect interna]ional ce serve[te [i pentru numele de hoteluri; mai sus, rînduri de ]ig`ri de foi surîd în cutiile lor u[oare ca pana.

La vremea lui, Martin fusese un înst`rit proprietar de p`mînt. În amintirile mele din copil`rie, el este celebru pentru un tractor remarcabil, în timp ce fiul s`u Petia [i cu mine am c`zut simultan prad` lui Mayne Reid [i scarlatinei, astfel încît acum, dup` cincisprezece ani arhiplini de fel [i fel de lucruri, îmi f`cea pl`cere s` m` opresc pe la tutungeria de pe acel col] plin de via]`, unde Martin î[i vindea m`rfurile.

De anul trecut, în plus, avem mai mult decît amintiri în comun. Martin are un secret, iar eu am fost f`cut p`rta[ la acel secret. „Deci, totu-i ca de obicei?“, întreb în [oapt`, iar el, aruncînd o privire peste um`r, r`spunde la fel de încet: „Da, slav` Domnului, e lini[te total`“. Secretul e unul cu totul nemaipomenit. Îmi amintesc c` plecam la Paris [i am stat la Martin pîn` seara, în ziua precedent`. Sufletul unui om poate fi comparat cu un magazin, iar ochii lui, cu dou` vi-

trine gemene. Judecînd dup` ochii lui Martin, nuan]ele calde [i maronii erau la mod`. Judecînd dup` acei ochi, marfa din`untrul sufletului lui era de o calitate superb`. {i ce barb` luxuriant`, str`lucind puternic din robustele fire c`runte ruse[ti. {i umerii, statura, aspectul lui...

Odinioar` se spunea „el poate despica o batist` cu sabia“ – una dintre ispr`vile lui Richard Inim` de Leu. Acum un confrate emigrant ar spune cu invidie „Omul nu s-a dat b`tut“.

So]ia lui era o b`trîn` buh`it` [i blînd`, cu un neg pe nara stîng`. De pe vremea grelelor încerc`ri revolu]ionare, chipul ei c`p`tase un tic înduio[`tor: arunca priviri iu]i laterale, în sus. Petia avea acela[i fizic impun`tor ca [i tat`l s`u. Îmi pl`ceau ursuzenia lui u[or afectat` [i umorul lui nea[teptat. Avea un chip mare, flasc (despre care tat`l lui spunea: „Ce mutr` – trei zile n-ar fi suficiente pentru a o cuprinde“) [i p`r [aten-ro[cat, ve[nic ciufulit. Petia de]inea un mic cinematograf într-o parte slab populat` a ora[ului, ce aducea un venit foarte modest. {i iat` întreaga familie.

Am petrecut acea zi dinaintea plec`rii mele stînd la tejghea [i urm`rindu-l pe Martin cum î[i prime[te clien]ii – mai întîi se sprijinea u[or, cu dou` degete, de t`blia tejghelei, apoi p`[ea spre rafturi, scotea la iveal` o cutie, cu o fluturare, [i întreba, în timp ce o deschidea cu unghia de la degetul mare: „Einen Rauchen1?“ –, îmi amintesc acea zi dintr-un motiv anume: Pe-

93

traducere din limba englez` [i note de Veronica D. Niculescu

■ Vladimir Vladimirovici Nabokov s-a n`scut pe 23 aprilie 1899 la Sankt Petersburg, într-o familie foarte cultivat`, astfel încît st`pînea impecabil germana, franceza [i engleza înc` din copil`rie. În 1919, Nabokovii sînt nevoi]i s` emigreze, iar în 1922 tat`l scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave [i romanice la Trinity College din Cambridge pîn` în 1922.

Apoi a locuit la Berlin (19231937) [i Paris (1937-1940), scriind cu fervoare, în rus`, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme [i cîteva drame. În 1925 s-a c`s`torit cu Vera Slonim. În perioada respectiv`, [i-a între]inut familia din traduceri, lec]ii de englez` [i tenis, precum [i ca autor de cuvinte încruci[ate în rus` [i analist de [ah. În 1940 a plecat în America, împreun` cu so]ia [i fiul s`u, de team` s` nu fie trimis într-un lag`r de concentrare. A predat la Universit`]ile Wellesley, Harvard [i Stanford. Între 1948 [i 1959 a fost profesor de literatur` rus` la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care-i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în englez` Evgheni Oneghin de Pu[kin [i Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucr`ri de critic` literar`, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru în]elegerea artei acestuia.

FRAGMENTE

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

tia a venit deodat` din strad`, ciufulit [i vîn`t de furie. Nepoata lui Martin decisese s` se întoarc` la mama ei în Moscova, iar Petia tocmai fusese pe la reprezentan]ii diplomatici. În timp ce unul dintre reprezentan]i îi d`dea informa]ii, un altul, care evident era implicat în conducerea politic` guvernamental`, a [optit abia auzit: „Tot felul de lep`d`turi din Garda Alb` se învîrt pe-ici“.

– A[ fi putut s`-l fac pilaf, a spus Petia, pocnindu-[i pumnul în palm`, dar din p`cate nu pot s` fac abstrac]ie de m`tu[a mea din Moscova.

– Deja ai un mic p`cat sau dou` pe con[tiin]`, a morm`it jovial Martin.

F`cea aluzie la un incident deosebit de amuzant. Nu demult, de onomastica sa, Petia vizitase libr`ria sovietic`, a c`rei prezen]` p`ta una dintre cele mai fermec`toare str`zi ale Berlinului. Nu vindeau numai c`r]i acolo, ci [i diferite obiecte de artizanat. Petia a ales un ciocan împodobit cu maci [i purtînd un blazon cu o inscrip]ie tipic` pentru un ciocan bol[evic. Vînz`torul a întrebat dac` mai dore[te ceva. Petia a spus: „Da, a[ dori“, ar`tînd cu capul spre un bust mic de ipsos al domnului Ulianov2. A pl`tit cincisprezece m`rci pentru bust [i ciocan, dup` care, f`r` nici o vorb`, chiar acolo pe tejghea, a spart bustul cu ciocanul, izbindu-l cu o asemenea for]` încît domnul Ulianov s-a dezintegrat pur [i simplu. Îmi pl`cea acea poveste, a[a cum îmi pl`ceau, de exemplu, îndr`gitele zicale proste[ti din copil`ria de neuitat, care fac s`-]i vibreze coarda sensibil`. Auzindu-l pe Martin, m-am uitat rîzînd la Petia. Îns` Petia a dat mohorît din umeri [i s-a încruntat. Martin a scotocit prin sertar [i i-a oferit cea mai scump` ]igar` din magazin. Dar nici m`car asta n-a risipit înnegurarea lui Petia.

M-am întors la Berlin o jum`tate de an mai tîrziu. Într-o duminic` diminea]`, am sim]it un impuls de a-l vedea pe Martin. În zilele lucr`toare, puteai ajunge la el prin magazin, de vreme ce apartamentul s`u – trei camere [i o buc`t`rie – era chiar în spatele acestuia. Îns` sigur c` duminic` diminea]a magazinul era închis, iar vitrina avea grilajul tras. Am aruncat

iute o privire prin grilaj, la cutiile cu ro[u [i auriu, la trabucurile negricioase, la inscrip]ia modest` dintr-un col]: „Aici se vorbe[te ruse[te“, am observat c` vitrina devenise cumva [i mai vesel` [i am luat-o prin curte spre casa lui Martin. Ciudat lucru – Martin însu[i mi s-a p`rut [i mai simpatic, mai vioi, mai str`lucitor ca înainte. Iar Petia era de-a dreptul de nerecunoscut: buclele lui unsuroase [i mi]oase erau piept`nate pe spate, un zîmbet larg, cam sfios, nu-i p`r`sea buzele, p`stra un fel de t`cere saturat`, iar o preocupare ciudat`, voioas`, ca [i cînd el ar fi purtat o înc`rc`tur` pre]ioas` în`untrul s`u, îi îndulcea fiecare mi[care. Doar mama era palid` ca întotdeauna [i acela[i tic înduio[`tor îi str`fulgera chipul, ca un fulger slab de var`. St`team în salonul lor ordonat, [tiind c` celelalte dou` camere – dormitorul lui Petia [i cel al p`rin]ilor s`i – erau la fel de confortabile [i curate, [i g`seam gîndul acesta agreabil. Sorbeam ceai cu l`mîie, ascultam discursul melodios al lui Martin [i nu puteam s` uit impresia c` ap`ruse ceva nou în apartamentul lor, un fel de palpita]ie vesel` [i misterioas`, a[a cum se întîmpl`, de exemplu, într-o cas` unde exist` o tîn`r` viitoare mam`. O dat` sau de dou` ori, Martin l-a privit cu un aer preocupat pe fiul s`u, dup` care cel`lalt s-a ridicat prompt, a p`r`sit camera, iar la întoarcere a încuviin]at discret din cap c`tre tat`l s`u, ca [i cînd ar fi spus c` totul mergea de minune.

Mai era ceva nou [i, pentru mine, enigmatic, în conversa]ia b`trînului. Vorbeam despre Paris [i francezi [i deodat` el s-a interesat: – Spune-mi, prietene, care e cea mai mare închisoare din Paris?

Am r`spuns c` nu [tiu [i am început s` îi spun despre un teatru de revist` fran]uzesc, unde jucau femei vopsite în albastru.

– Crezi tu c` asta-i deosebit! m-a întrerupt Martin. Se spune, de exemplu, c` femeile rîcîie tencuiala de pe pere]i în închisoare [i o folosesc ca s`-[i pudreze fa]a, gîtul sau a[a ceva. În sprijinul cuvintelor sale, a adus din dormitor un volum gros al unui criminalist german [i le-a localizat într-un capitol despre obiceiurile vie]ii din închisoare. Am încercat s` schimb subiectul, îns`, indiferent ce tem` alegeam, Mar-

94

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

FRAGMENTE

tin o dirija, cotind cu viclenie, astfel încît deodat` ne pomeneam discutînd despre omenia deten]iei pe via]`, în opozi]ie cu ideea execu]iei, sau despre metodele ingenioase inventate de criminali pentru a evada în lumea larg`.

Eram intrigat. Petia, care iubea tot ce era mecanic, me[terea cu un briceag la arcurile ceasului s`u de mîn` [i chicotea în barb`. Mama lui lucra la goblen, din cînd în cînd împingînd pîinea pr`jit` sau gemul înspre mine. Martin, ]inîndu-se de barba ciufulit` cu toate cele cinci degete, m-a str`fulgerat cu o privire piezi[` a ochilor s`i c`prui [i deodat` ceva în`untrul lui a cedat.

A pocnit cu palma în mas` [i s-a întors c`tre fiul lui.

– Nu mai rezist, Petia – o s`-i spun tot, înainte s` explodez.

Petia a încuviin]at t`cut. Nevasta lui Martin se ridicase, s` mearg` la buc`t`rie.

– Ce palavragiu mai e[ti, a spus ea, cl`tinînd din cap indulgent`.

Martin [i-a pus mîna pe um`rul meu, m-a scuturat în a[a hal încît, dac-a[ fi fost un m`r într-o gr`din`, merele s-ar fi pr`v`lit toate din mine, [i m-a privit în fa]`.

– Te avertizez, a zis. Sînt pe cale s`-]i spun a[a un secret, a[a un secret... c` nici nu [tiu. }ine seama – s` nu sco]i o vorb`! Ai în]eles? {i, aplecîndu-se spre mine, înv`luindu-m` în mirosul de tabac [i în propriul s`u odor în]ep`tor de om b`trîn, Martin mi-a spus o poveste cu adev`rat remarcabil`3.

– S-a întîmplat, a început Martin, la pu]in timp dup` plecarea ta. A intrat un client. Cu siguran]` c` nu observase semnul din fereastr`, fiindc` mi s-a adresat în german`. D`-mi voie s` accentuez asta: dac` ar fi observat indicatorul, n-ar fi intrat în modestul magazin al unui emigrant. L-am recunoscut de îndat` ca fiind rus, dup` pronun]ie. Avea [i mutr` de rus. Eu, desigur, m-am lansat în rus`, l-am întrebat ce gam` de pre]uri, ce tip. El mi-a aruncat o privire surprins` în care se citea nepl`cerea: „Ce te-a f`cut s` crezi c` sînt rus?“. I-am dat un r`spuns absolut prietenos, dup` cum îmi amintesc, [i-am început s` îi socotesc ]ig`rile. În acea clip`, a intrat Petia. Cînd mi-a v`zut clientul, a spus cu un calm des`vîr[it: „Ei, iat` o întîlnire

pl`cut`“. Apoi Petia al meu se apropie de el [i-l pocne[te cu pumnul în obraz. Cel`lalt a încremenit. Dup` cum mi-a explicat Petia mai tîrziu, ceea ce se întîmplase nu fusese doar un knock-out cu victima cocîrjat` pe podea, ci un tip special de knock-out: s-a dovedit c` Petia îi aplicase o lovitur` de pumn cu ac]iune întîrziat`, iar omul î[i pierduse cuno[tin]a în picioare. {i ar`ta ca [i cum ar fi dormit la vertical`. Apoi a început s` se încline încet pe spate, ca un turn.

Atunci Petia l-a ocolit, mergînd în spatele lui, [i l-a prins de subsuori. Totul era foarte nea[teptat. Petia a zis: „Ajut`-m`, tat`“. L-am întrebat ce crede c` face. Petia doar repeta „Ajut`-m`“. Îl cunosc bine pe Petia al meu – n-are rost s` surîzi, Petia – [i [tiu c` e cu picioarele pe p`mînt, î[i cump`ne[te ac]iunile [i nu bate oamenii pîn` le[in`, f`r` nici un motiv. L-am tîrît pe le[inat din magazin pe coridor [i în camera lui Petia. Chiar atunci, am auzit un clinchet – cineva intrase în magazin. Bine c`, desigur, nu se întîmplase mai devreme. M-am întors în magazin, am vîndut ce-am vîndut [i-apoi, din fericire, a venit nevast`-mea cu cump`r`turile [i am pus-o imediat s` lucreze la tejghea în timp ce eu, f`r` o vorb`, m-am dus glon] în camera lui Petia. Omul z`cea

95

Din seria rus` a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Ma[enka (1926), Rege, dam`, valet (1928), Ap`rarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Hohote în bezn` (1932), Disperare (1934), Invita]ie la e[afod (1938), Darul (19371938). Dup` stabilirea în Statele Unite, începe str`lucita sa carier` de romancier în limba englez`.

Public` Adev`rata via]` a lui Sebastian Knight (1941), Bend Sinister (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnot`ri), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) [i Ia privi]i la arlechini (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbe[te, memorie. Pentru activitatea sa literar`, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S-a stins din via]` la Montreux, în 1977. În 2008, Editura Polirom a inaugurat seria de autor „Vladimir Nabokov“.

FRAGMENTE

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

cu ochii închi[i pe podea, în timp ce Petia st`tea la masa lui, cercetînd cu un aer gînditor anumite obiecte, precum acea mare tabacher` de piele, [ase vederi obscene, un portofel, un pa[aport, un revolver vechi, îns`, din cîte se p`rea, eficient. A explicat de îndat`: a[a cum sînt sigur c` ]i-ai imaginat, aceste lucruri proveneau din buzunarele omului, iar omul însu[i nu era nimeni altcineva decît reprezentantul – î]i aminte[ti povestea lui Petia – care f`cuse gluma cu lep`d`turile din Garda Alb`, da, da, chiar acela[i! {i, judecînd dup` anumite hîrtii, dac` el nu era de la GPU4, nu [tiu cine mai era. „Toate bune [i frumoase“, i-am zis lui Petia, „deci ai pocnit un tip în mutr`. Dac` o merita sau nu, asta e alt` problem`, dar te rog s`-mi explici ce ai de gînd s` faci acum. Desigur, ai uitat cu totul de m`tu[a ta din Moscova“. „Da, am uitat“, a zis Petia. „Trebuie s` ne gîndim la ceva.“ {i ne-am gîndit. Mai întîi am pus mîna pe o frînghie zdrav`n` [i i-am astupat gura cu un prosop. În timp ce ne munceam la el, [i-a revenit [i a deschis un ochi. La o examinare mai atent`, d`-mi voie s`-]i spun, mutra i s-a dovedit a fi nu numai oribil`, dar [i prosteasc` – un fel de rîie pe frunte, musta]` [i nas borc`nat. L`sîndu-l întins pe podea, eu [i Petia ne-am a[ezat confortabil în preajm` [i am început o anchet` judiciar`. Am dezb`tut o bun` bucat` de timp.

Eram preocupa]i nu atît de afrontul în sine – era un fleac, desigur –, cît de întreaga lui profesie, ca s` zic a[a, [i de faptele pe care le comisese în Rusia. Acuzatului i-a fost permis s` aib` ultimul cuvînt. Cînd i-am desf`cut prosopul de la gur`, a scos un fel de geam`t, a horc`it, îns` n-a spus nimic altceva decît: „O s` vede]i, o s` vede]i voi...“. Prosopul a fost legat la loc, iar sesiunea reluat`. Voturile au fost împ`r]ite la început. Petia a cerut pedeapsa cu moartea. Eu consideram c` merit` s` moar`, îns` am propus înlocuirea execu]iei cu închisoarea pe via]`.

Petia s-a mai gîndit [i a c`zut de acord. Am ad`ugat c`, de[i cu siguran]` comisese crime, noi eram incapabili s` stabilim asta; c` serviciul s`u, în sine, constituia o crim`; c` datoria noastr` se limita la a-l preda nev`t`mat, nimic mai mult. Acum ascult` restul.

Noi avem o baie la cap`tul coridorului. O c`-

m`ru]` întunecat`, foarte întunecat`, cu o cad` de fier emailat`. Apa face grev` destul de des.

Din cînd în cînd se ive[te cîte un gîndac de buc`t`rie. Camera este atît de întunecat` fiindc` fereastra e deosebit de îngust` [i e situat` chiar sub tavan [i, în afar` de asta, chiar vizavi de fereastr`, la un metru sau mai pu]in dep`rtare, e un zid de c`r`mid` zdrav`n, solid. {i aici, în acest cotlon, am decis s` ]inem prizonierul. A fost ideea lui Petia – da, da, Petia, s`-i d`m Cezarului ce-i al Cezarului. Înainte de toate, desigur, celula trebuia preg`tit`. Am început prin a tîrî prizonierul pe coridor, ca s` fie în apropiere în timp ce noi lucr`m. {i atunci nevast`-mea, care tocmai închisese magazinul pe ziua aceea [i se îndrepta spre buc`t`rie, ne-a v`zut. A fost uimit`, chiar indignat`, îns` apoi ne-a în]eles ra]ionamentul. Fat` docil`. Petia a început prin dezmembrarea unei mese solide pe care o aveam în buc`t`rie – i-a dat jos picioarele [i a folosit t`blia rezultat` pentru a bate în cuie fereastra de la baie. Apoi a de[urubat robinetele, a înl`turat boilerul cilindric de ap` [i a a[ternut o saltea pe podeaua b`ii. Desigur, în ziua urm`toare, am ad`ugat diferite îmbun`t`]iri: am schimbat încuietoarea, am montat un z`vor, am înt`rit t`blia din fereastr` cu metal – [i toate acestea, desigur, f`r` a face prea mult zgomot. A[a cum [tii, nu avem vecini, dar am considerat necesar s` ac]ion`m cu pruden]`.

Rezultatul a fost o adev`rat` celul` de închisoare [i acolo l-am vîrît pe tipul de la GPU. Am desf`cut frînghia, am dezlegat prosopul, l-am avertizat c` dac` începe s` urle îl vom lega fedele[ din nou [i pentru mult timp; apoi, mul]umi]i c` în]elesese pentru cine fusese pus` salteaua în baie, am închis u[a [i, cu rîndul, am stat de gard` toat` noaptea.

Acel moment a marcat pentru noi începutul unei alte vie]i. Nu mai eram doar Martin Martinici, ci Martin Martinici gardianul-[ef. La început, de]inutul a fost a[a de uimit de ceea ce se întîmplase, încît comportamentul lui era supus. În curînd, totu[i, a revenit la starea normal` [i, atunci cînd îi aduceam cina, se lansa într-un uragan de cuvinte murdare. Nu pot repeta obscenit`]ile omului; m` voi limita la a spune c` mia plasat scumpa mam` r`posat` în cele mai ciu-

96

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

FRAGMENTE

date situa]ii. Eram hot`rît s` îi inculc în totalitate natura statutului s`u legal. I-am explicat c` o s` r`mîn` închis pîn` la cap`tul zilelor lui; c`, dac` eu muream primul, i-l transmiteam pe el lui Petia ca pe o mo[tenire; c` fiul meu, la rîndul s`u, avea s` îl transmit` viitorului meu nepot [i a[a mai departe, transformîndu-l într-un fel de tradi]ie de familie. O bijuterie de familie. Am men]ionat în treac`t c`, în eventualitatea pu]in probabil` c` ar trebui s` ne mut`m în alt apartament din Berlin, el va fi legat, vîrît într-un cuf`r special [i mutat odat` cu noi, simplu ca bun` ziua. Am continuat explicîndu-i c` doar într-un singur caz i se va acorda amnistia. {i anume, va fi eliberat în ziua în care explodeaz` balonul bol[evic. În cele din urm`, i-am promis c` va fi bine hr`nit – mult mai bine decît pe vremea mea, cînd fusesem închis de CEKA5 – [i c`, printr-un privilegiu special, va primi c`r]i. {i, de fapt, pîn` în ziua de azi nu cred c` s-a plîns el vreodat` de mîncare. E adev`rat, la început Petia a propus s` fie hr`nit cu babu[c` uscat`, îns` oricît a c`utat, acel pe[te sovietic n-a fost de g`sit în Berlin. Sîntem obliga]i s` îi d`m mîncare burghez`. La opt fix, în fiecare diminea]`, Petia [i cu mine intr`m [i-i punem lîng` cad` un castron de sup` fierbinte cu carne [i o bucat` de pîine neagr`. Tot atunci scoatem oala de noapte, un dispozitiv ingenios pe care l-am achizi]ionat anume pentru el. La trei prime[te un pahar de ceai, la [apte înc` ni[te sup`. Acest sistem nutri]ional este creat pe baza celui folosit în cele mai bune închisori europene.

C`r]ile au fost înc` o mare problem`. Am ]inut un consiliu de familie pentru cele de început [i ne-am oprit la trei titluri: Cneazul Serebreanîi, Fabulele lui Krîlov [i Ocolul p`mîntului în optzeci de zile. El a anun]at c` nu va citi acele „pamflete ale G`rzii Albe“, îns` noi i-am l`sat c`r]ile [i avem toate motivele s` credem c` le-a citit cu pl`cere.

Dispozi]ia lui era schimb`toare. A devenit t`cut. În mod cert, cocea el ceva. Poate spera ca poli]ia s` înceap` s`-l caute. Am verificat ziarele, îns` nu se spunea o vorb` despre agentul CEKA disp`rut. Cel mai probabil, ceilal]i reprezentan]i au hot`rît c` omul pur [i simplu dezertase [i preferaser` s` îngroape afacerea. Acestei pe-

rioade gînditoare \i apar]in încerc`rile lui de a evada sau m`car de a da de veste lumii exterioare. S-a tîrît prin celula sa, probabil a întins mîna la fereastr`, a încercat s` desfac` scîndurile, a încercat s` bat` cu putere, îns` l-am amenin]at cu una sau alta [i b`t`ile au încetat. Iar odat`, cînd Petia a intrat singur, omul s-a repezit la el. Petia l-a apucat într-o blînd` îmbr`]i[are de urs [i l-a a[ezat înapoi în cad`. Dup` aceast` întîmplare, a suferit o alt` schimbare, a devenit foarte jovial, chiar glumea ocazional [i, în cele din urm`, a încercat s` ne mituiasc`. Ne-a oferit o sum` enorm`, promi]înd s` o ob]in` prin cineva. Cînd nici asta n-a fost de ajutor, a început s` scînceasc`, apoi s-a pus iar pe înjurat, mai r`u ca înainte. În prezent, este într-o faz` de sinistr` supu[enie care, m` tem, nu e semn bun. Îl scoatem zilnic la plimbare pe coridor, iar de dou` ori pe s`pt`mîn` îl aerisim la o fereastr` deschis`; desigur, lu`m toate precau]iile necesare ca s`-l împiedic`m s` ]ipe. Sîmb`ta face baie. Noi în[ine trebuie s` ne sp`l`m în buc`t`rie. Duminica, îi ]in scurte prelegeri [i-l las s` fumeze trei ]ig`ri – în prezen]a mea, desigur.

Despre ce sînt aceste prelegeri? Despre tot felul de lucruri. Pu[kin, de exemplu, sau grecii antici.

Un singur subiect este omis – politica. Este complet privat de politic`. Întocmai ca [i cînd un astfel de lucru nu exist` pe fa]a p`mîntului. {i [tii ce? De cînd ]in închis un agent sovietic, de cînd am servit patria, sînt pur [i simplu alt om. Vioi [i fericit. Iar afacerea s-a înviorat [i ea, a[a c` nici m`car nu-i o mare problem` s`-l între]inem. M` cost` dou`zeci de m`rci sau cam a[a ceva pe lun`, cu tot cu factura electric`: e absolut întuneric acolo, a[a c` de la opt diminea]a pîn` la opt seara un bec slab r`mîne aprins. Întrebi din ce mediu provine? Ei bine, cum s` spun... Are dou`zeci [i patru de ani, este ]`ran, e pu]in probabil s` fi terminat m`car vreo [coal` de ]ar`, a fost ceea ce se nume[te „un comunist cinstit“, a studiat numai [tiin]e politice, ceea ce-n limba noastr` înseamn` s` faci ni[te capete p`trate din ni[te b`tu]i în cap – asta-i tot ce [tiu. Of, dac` vrei, ]i-l ar`t, numai ]ine minte, s` nu sufli o vorb`!

97

FRAGMENTE

DILEMATECA ● IANUARIE 2010

Martin a ie[it pe coridor. Petia [i cu mine l-am urmat. B`trînul, în haina lui de cas` comod`, chiar c` ar`ta ca un gardian de închisoare. A scos cheia la iveal` în timp ce mergea [i era ceva aproape profesionist în felul în care a introdus-o în broasc`. Broasca a trosnit de dou` ori, iar Martin a dat u[a la perete. Departe de-a fi fost vreo v`g`un` prost luminat`, era o baie splendid` [i spa]ioas`, din cele pe care le întîlne[ti în confortabilele locuin]e nem]e[ti. Lumina electric`, puternic` [i totu[i pl`cut` ochiului, ardea din spatele unui abajur vesel, ornat. O oglind` lucea pe peretele din stînga. Pe noptiera de lîng` cad` erau c`r]i, o portocal` decojit` pe o farfurie lucioas` [i o sticl` de bere neatins`. În cada alb`, pe o saltea acoperit` cu un cear[af curat, cu o pern` mare sub ceaf`, st`tea un individ bine hr`nit, cu ochi str`lucitori, cu barb` mare, într-un halat de baie (primit de la st`pîn) [i papuci c`lduro[i, moi.

– Ei bine, ce zici ? m-a întrebat Martin.

Scena mi s-a p`rut comic` [i n-am [tiut ce s` r`spund.

– Acolo se afla fereastra, a ar`tat Martin cu degetul.

Bineîn]eles, fereastra era perfect acoperit` cu scînduri.

Prizonierul a c`scat [i s-a întors la perete.

Am ie[it. Martin a mîngîiat z`vorul cu un zîmbet.

– Slabe [anse s` scape vreodat`, a spus, iar apoi a ad`ugat gînditor: A[ fi curios s` [tiu, totu[i, cî]i ani o s` petreac` acolo…

98

(1923)

■

(din volumul Povestiri, în preg`tire la Editura Polirom)

______ 1. Un fum? (în germ. în orig).

2. Numele real al lui V.I. Lenin.

3. În aceast` nara]iune, toate tr`s`turile de caracter [i semnele distinctive care ar putea sugera identitatea adev`ratului Martin sînt, desigur, distorsionate în mod deliberat. Precizez asta pentru ca amatorii de curiozit`]i s` nu caute în zadar „tutungeria dintr-o cl`dire de pe col]“ (n. a.).

4. GPU – prescurtare de la Gosudarstvennoe Politiceskoe Upravlenie, Administra]ia Politic` de Stat care a fost poli]ia politic` a Republicii Sovietice Federale Ruse [i a Uniunii Sovietice pîn` în 1934. Unul dintre cele mai spectaculoase succese ale GPU/OGPU a fost „Opera]iunea Trust“, din 1924-1925. Agen]i OGPU, pretinzînd c` reprezint` o organiza]ie numit` „Trustul“, care lupta în ilegalitate în URSS pentru r`sturnarea regimului sovietic, au luat de fapt leg`tura cu emigran]i ru[i anticomuni[ti din Occident, care au dat „reprezentan]ilor“ Trustului sume mari de bani [i bunuri necesare luptei ilegale.

5. Serviciu de securitate sovietic, denumirea anterioar` a

100 PAGINI ● 7 LEI

ianuarie 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 44 ● ianuarie 2010

SCRIERI INTERVIU

●

ERNEST WICHNER

DOSAR

DILEMATECA

Marian Papahagi

AUTORI

●

LECTURI