DILEMATECA49_low

100 PAGINI ● 7 LEI

iunie 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 49 ● iunie 2010

SCRIERI

●

AUTORI

INTERVIU

MURIEL MAYETTE FRAGMENTE Paul Bailey Scaunul gol

Marjane Satrapi Persepolis

DOSAR

DILEMATECA

Sexualitatea damnat` [i literatura gay româneasc`

●

LECTURI

SUMAR

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ANCHET~

INFO Bazar 5-10 12-13 3,14TECA

68-74 de Marius Chivu Cartea româneasc` preferat` a bloggerilor

DOSAR 14-21 Sexualitatea damnat` [i literatura gay româneasc`

RECENZII 26-36 Literatur`: Bogdan-Alexandru St`nescu, Paul Cernat, Adriana Stan, Cosmin Borza, Gabriela Gheorghi[or, Alexandru Matei, Gabriela Gl`van, Codrin Liviu Cu]itaru, Alexandru Budac, Drago[ Zetu, Florin Irimia SF: Michael Haulic` 37 Politologie: Bogdan Barbu 38 39-40 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu Filozofie: Alexander Baumgarten 41 Psihologie: Lena Ru[ti 42 Carte pentru copii: Adina Popescu 43 44-46 Arte: Anca Oroveanu, Augustin Ioan, Florinela Popa

REPORTAJ 52-57 M`d`lina {chiopu Literatura dup` gratii

INTERVIU 58-63 Muriel Mayette, „Poe]ii g`sesc cuvinte pentru emo]iile pe care noi nu [tim s` le exprim`m“

MERIDIANE 76-79 Ioana Bot, Salonul c`r]ii de la Geneva Marius Chivu, Salonul interna]ional al c`r]ii de la Torino

Muriel Mayette (paginile 58-63)

FOTOREPORTAJ 80-82 Ion Barbu, Petrila moare, dar nu se pred`!

Fotografii de Cosmin Bumbu]

ESEU 84-85 Bogdan Dumitrescu, Introducere în realismul socialist-capitalist

Ion Barbu (paginile 80-82)

FRAGMENTE 86-90 Paul Bailey, Scaunul gol 92-98 Marjane Satrapi, Persepolis

RUBRICI 23 24 25 47 51 75 83 91

Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan Ioana Bot, C`r]i de plastic Cine ce cite[te: Simona Rednic Sanda Ni]escu, Preparate din carte Constantin Vic`, Tehnodrom Ion Vianu, Portrete interioare Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Poemul din iunie: Ion Zuba[cu

Paul Bailey (paginile 86-90)

PROFIL 64-67 Dumitru Chican, traduc`torul-diplomat

3

Marjane Satrapi (paginile 92-98)

EDITORIAL

Cartea [i filmul A ap`rut un nou film Robin Hood [i în primul week-end a b`tut recordurile de încas`ri. Industria hollywoodian` stoarce bani în continuare ([i) din personajele literare.

E adev`rat, multe dintre versiunile cinematografice ale lui Robin Hood se îndep`rteaz` foarte mult de sursele literare (eventual prin „aducerea la zi“ ideologic`...), dar nu asta e important acum. Între literatur` [i cinema s-a stabilit de mult o leg`tur` fr`]easc`, iar „industrializarea“ din ultimele decenii a pus la îndemîna produc`torilor [i editorilor un mijloc de marketing în plus. Pe afi[ul filmelor scrie „dup` celebrul roman cutare“, iar c`r]ile poart` eventual o banderol` pe care se men]ioneaz` c` „a stat la baza filmului cutare“. Dincolo de industrie [i de profit îns` exist` [i consecin]e strict culturale ale acestei sus]ineri reciproce. Audien]a mult mai mare a cinematografiei poate fi o bun` poart` spre literatur`. Televiziunea ajut` [i ea, nu doar prin filme [i seriale dup` opere literare, dar [i prin filme [i seriale biografice. Îmi amintesc c` în anii ’70, la TVR s-a transmis, duminica dup`-amiaza, un excelent serial realizat de BBC despre via]a lui Shakespeare.

Am impresia c` noi am ratat aceast` etap`. Înainte de 1989 exista un plan de ecraniz`ri dup`

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici Corectur`: Ruxandra Mih`il`, M`d`lina {chiopu DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Rare[ Avram

4

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0 marile opere literare române[ti (a[a cum Partidul f`cea cîte un plan pentru aproape orice) [i regizorii no[tri au realizat destule, mai bune sau mai rele. Cîteva s-au f`cut [i dup` 1990 (f`r` plan...).

Dar între timp sistemul mass-media s-a complicat, televiziunile s-au schimbat [i s-au „comercializat“.

Cred c` am ratat definitiv epoca în care s-ar fi putut realiza, de pild`, un serial „à la BBC“ despre via]a lui Eminescu sau a lui Caragiale. (Dac` regizorii no[tri ar putea lucra „à la BBC“ e o alt` discu]ie...). {i cine s-ar mai apuca vreodat` (presupunînd c` ar fi [i bani pentru a[a ceva) s` fac`, pentru televiziune, un serial „epopeic“ în 32 de episoade dup`, s` zicem, Fra]ii Jderi? E adev`rat, aici e nevoie [i de întrebarea-pereche: oare cine l-ar mai privi? Ar mai avea audien]`? M`car cît State de România sau Fetele marinarului? {i de ce l-ar privi oamenii, pentru a-[i vedea „epopeea na]ional`“ sau de dragul aventurilor, luptelor cu s`bii [i cavalcadelor? Exemplul hollywoodian arat` c` subiectele istorice sau personajele literare din c`r]i clasice pot avea succes global dac` se ocup` de ele ma[in`ria de marketing a industriei cinematografice americane. Noi, românii, ne iubim istoria [i literatura. Cum ar fi {tefan cel Mare al lui Sadoveanu eroul unui film care s` sparg` încas`rile în cinematografele lumii? Se sparie gîndul...

■ Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 7, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la

0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

INFO

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

Bazar Modiano nu spune nu Patrick Modiano este cunoscut, printre ziari[tii francezi, mai ales pentru polite]ea sa proverbial` [i pentru faptul c` nu refuz` niciodat` o invita]ie, o lansare, un interviu. Nu spune nu aproape niciodat`, asta neînsemnînd c` [i onoreaz` invita]iile respective. Acum cîteva s`pt`mîni, Sylvain Bourmeau, jurnalist la Mediapart, l-a invitat pe Modiano la o dezbatere în jurul operei sale. Modiano a fost de acord, desigur, mai ales c` era vorba despre o prim` edi]ie a unor întîlniri îndelung preg`tite (cu public pl`titor), la teatrul Marigny din Paris. Cînd lucrurile au intrat în linie dreapt`, Modiano a aflat, de la propria fiic`, de amploarea evenimentului Fnac.mix [i a anun]at c` nu particip`, spunînd c` n-a avut de gînd niciodat` s` urce pe scen` al`turi de al]i oameni de litere, s` se dea în spectacol etc. Întîlnirea a fost anulat`, publicul [i-a primit banii înapoi, iar redac]ia Dilematecii care a avut, acum cî]iva ani, un interviu „b`tut în cuie“ cu Modiano – la care acesta nu a mai ajuns – s-a mai lini[tit...

■ Lini[tea lui Kiarostami Abbas Kiarostami, cineastul francez de origine iranian` care a luat Palme d’Or în 1997, [i-a prezentat, la Can-

Dilemateca v` recomand` ■ Cum nu sînt ini]iat în subtilit`]ile limbii franceze, mie îmi place Mallarmé numai dac`-l traduce {erban Foar]`. Dac` acolo unde se afl` acum [tie limba român`, cred c` Mallarmé însu[i este invidios pe versiunile poetului de la Timi[oara care i-a tradus, prefa]at, glosat [i iconografiat

nes, ultimul film, Copie conforme, [i a dat un amplu interviu celor de la L’Express. Cunoscut ca un povestitor de mare clas`, dar [i ca un partener de discu]ie eliptic (în urm` cu cî]iva ani, „r`spundea la întreb`ri cu un singur cuvînt – uneori dou`, atunci cînd voia s` dezvolte o idee complex`“), Kiarostami le-a r`spuns celor de la L’Express mai laborios ca niciodat`. Dintre frazele memorabile ale acestui interviu, „Adev`ratele dictaturi sînt intime“, care merit` citit în întregime (pe http://www.lexpress.fr/culture), iat` doar dou`: „Adev`rul nu este contrariul minciunii, ci descoperirea necunoscutului“; „Filmele pe care le-a[ mai putea face nu sînt hot`rîtoare pentru mine. A[ vrea s` m` gîndesc la propria mea lini[te“.

■ Romanul poli]ist suedez Pe 1 mai s-a lansat la Paris, cu surle [i trîmbi]e, noul polar semnat de Camilla Läckberg, Pas`rea de r`u augur, care s-a vîndut deja în peste 20.000 de exemplare. Tradus` [i la noi (de Simona }en]ea [i Asa Apelkvist), la Editura Trei, cu romanul Prin]esa ghe]urilor, tîn`ra autoare suedez` (n.

1974) î[i disput` suprema]ia în vînz`ri, cu compatriotul s`u Stieg Larsson. Înainte de a deveni cea mai popular` autoare suedez` de romane poli]iste, Camilla Läckberg a lucrat ca director de marketing. Prin]esa ghe]urilor este primul titlu dintr-o serie de [apte romane („Fjällbacka“) ce s-au bucurat de un succes de pia]` enorm [i de o pres` foarte bun`.

un splendid Album de versuri (edi]ie bilingv`, Editura Art). {i pentru c` se apropie vara, iat` începutul unei „tristesse d’été“: „Dormind, pe plaj`, somnul r`zboinicelor, ]ie / }i-i p`rul baie tandr` sub soare exoftalm / Ce, precît plînsu-l schimb`-n erotic` be]ie, / Pe chipu-]i vitreg arde t`mîia unui psalm...“. (Marius Chivu)

Patrick Modiano

Abbas Kiarostami

■

■ Volumul cutremur`tor al lui Ion Zuba[cu, Moarte de om. O poveste de via]` care începe cu acest psalm: „î]i mul]umesc Doamne / pentru aceast` nou` zi îmbel[ugat` de via]` / pe care nu m` mai satur s-o tr`iesc / dup` n`ucitorul diagnostic de la biopsie / înaintea întunericului / a nop]ii ce vine / a somnului f`r` nici o ie[ire“.

(Simona Sora)

5

INFO

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

Bazar

Louis-Ferdinand Céline

O fotografie a lui Céline sub zvastic` Jean-François Nadeau a descoperit, atunci cînd a scris o biografie a liderului fascist canadian Adrien Arcand, o fotografie în care apare Céline la o întrunire a Partidului Na]ional Socialist Cre[tin la Montréal, din 5 mai 1938.

Discutat` pe site-ul oficial al scriitorului (http://louisferdinandceline.free.fr/index2. htm), descoperirea nu aduce nimic nou în biobibliografia autorului C`l`toriei la cap`tul nop]ii. Poate doar ceva exasperare, cînd vezi, iar [i iar, c` talentul n-are a face cu caracterul.

■ Ádám Bodor (în cele din urm`) în române[te! De curînd, a fost tradus în române[te, la Editura Polirom, romanul Vizita arhiepiscopului al prozatorului maghiar de origine român` Ádám Bodor, pu]in cunoscut pîn` acum în România, mai ales pentru c` romanul s`u extraordinar Zona sinistr`, ap`rut în 2005 la editura clujean` Koinónia, în traducerea lui Marius Tabacu, a avut o difuzare aproape inexis-

Dilemateca v` recomand` ■ Omul, o aventur` genetic` a lui Spencer Wells, la Editura CD PRESS. De fapt, o aventur` a speciei umane din Africa, unde a ap`rut, [i pîn` în toate col]urile lumii, la omul modern de ast`zi. Este prima traducere în limba român` a cunoscutului antropolog Spencer Wells, faimos pentru prelegerile sale accesibile publicului larg, o carte care î[i propune mai mult decît o popularizare a [tiin]ei [i, desci-

6

tent`. Ádám Bodor (n`scut în 1936) a tr`it în România pîn` în 1982. Între 1952 [i 1954 a fost de]inut într-o închisoare politic`, condamnat pentru participarea sa la IKESZ (o organiza]ie anticomunist`, pe care o fondase). Despre experien]a carceral` de la Gherla, Bodor vorbe[te explicit într-o alt` carte, A borton szaga (Saga închisorii), din 2001. Vizita arhiepiscopului a stat la baza filmului Dolina, dup` un scenariu semnat de autor, în regia lui Zoltan Kamondi, o coproduc]ie român`-maghiar` prezentat` la Festivalul Interna]ional de Film de la Karlovy Vary [i cî[tig`toare a mai multor premii europene.

■ Prima edi]ie a „Zilelor literaturii române“ de la Chi[in`u [i B`l]i (19-21 mai) i-a avut ca invita]i pe scriitorii Gabriela Adame[teanu, Doina Ru[ti, Elena Vl`d`reanu, Eugen Negrici, Varujan Vosganian, Dan Lungu, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Alexandru Vakulovski, Claudiu Komartin, Vasile Ernu [.a. Au avut loc lecturi publice, lans`ri, conferin]e („Literatura român` în comunism“) [i dezbateri („RO [i MD sau ce [tim unii despre al]ii?“, „Literatura despre comunism: eliberare, revolt`, nostalgie“, „Literatura român` în tranzi]ie. Teme [i tendin]e“, „Poezia tîn`r` din Republica Moldova [i România“) moderate de Vitalie Ciobanu [i Emilian Galaicu-P`un. Evenimentul s-a încheiat cu un concert sus]inut de forma]ia Trigon.

■

frînd ADN-ul speciei umane, invit` la o incursiune antropologic`, istoric` [i cultural`, cu o abordare „prietenoas`“ [i incitant`. (Adina Popescu) ■ Dac` mai era nevoie de înc` o recomandare pentru Pastorala American` a lui Philip Roth (Editura Polirom, 2009), nu cunosc ceva mai expresiv decît acest vîrtej de idei din eseul Adrianei Babe]i („Via]a ca o m`nu[`“, din Suplimentul de cultur` de la Ia[i, nr. 272 din 8 mai 2010): „...pe mine m-a lucrat la fibr`, destr`m`tor,

ceva dincolo de locuri [i ani, atît de adînc omenesc, încît de cîteva zile m` tot întreb unde a dat chics genera]ia mea [ai[optist`, cu imensele ei iluzii [i naivit`]i, cînd hipio]i, cînd mici burghezi în comunism, dar cu grija de a nu ne l`sa înghi]i]i de rahatul din jur...“. {i – cum scrie tot Adriana Babe]i – „dac` nu mi-ar fi fric` de vorbe, a[ zice chiar c` e o capodoper`“. Textul ei r`scolitor ne d` curajul s` numim Pastorala chiar a[a. (Radu Cosa[u) ■

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

Bazar Filip Florian a participat la festivalul interna]ional de literatur` PEN World Voices de la New York (28 aprilie – 3 mai).

Autorul a prezentat în cadrul unor lecturi publice [i mese rotunde romanele sale ap`rute în SUA (Little Fingers [i The Days of the King, Editura Houghton Mifflin Harcourt, ambele în traducerea lui Alistair Ian Blyth). PEN World Voices Festival a fost prezidat la edi]ia din acest an de Salman Rushdie [i a adus laolalt` 150 de scriitori, din 40 de ]`ri, care au fost prezenta]i publicului în peste 50 de evenimente. Romanul Degete mici a mai ap`rut anul acesta în limbile sloven` [i slovac`, fiind în curs de traducere [i în limba spaniol`.

INFO colonialismului belgian. În 1946, cînd albumul a fost reeditat, autorul a mai domolit un pic tonul, dar nu a schimbat în mod esen]ial desenele sau dialogurile, astfel încît toate celelalte edi]ii de dup` moartea sa con]in înc` pasaje problematice din perspectiva corectitudinii politice.

Autorul însu[i n-a fost niciodat` prea dur cu sine. În numeroase declara]ii date cu privire la aceast` tem` a încercat s` se apere, dar nu s` se scuze: „M-am hr`nit eu însumi din prejudec`]ile mediului burghez în care am tr`it“. Întrebat, la un moment dat, cum r`spunde acuza]iilor de rasism, ar fi spus: „Toate opiniile sînt libere“. Editorii care au mo[tenit drepturile de editare ale c`r]ii au mo[tenit [i consecin]ele libert`]ilor pe care [i le-a permis autorul.

■

■ Tintin la tribunal Un congolez care tr`ie[te la Bruxelles solicit` Justi]iei retragerea de la vînzare a albumului Tintin au Congo sau m`car ad`ugarea unui avertisment scris pe coperta c`r]ii, pe care o consider` „rasist` cu privire la africani“. E o poveste mai veche. În Marea Britanie s-a f`cut deja mult tam-tam pe aceast` tem`. În iulie 2007, o Comisie pentru Egalitate Rasial` a considerat c` albumul con]ine „imagini [i dialoguri care transmit prejudec`]i rasiale abominabile“, despre „indigeni s`lbatici, care vorbesc ca ni[te imbecili“. De cealalt` parte a Canalului Mînecii, în Fran]a, unii librari au clasat volumul de benzi desenate în raionul destinat adul]ilor [i au inserat un preambul în care cititorii sînt avertiza]i cu privire la prejudec`]ile vehiculate de carte. La New York, o bibliotec` public` a hot`rît chiar restric]ionarea accesului la aceast` carte – ea nu poate fi consultat` decît la cerere, [i se g`se[te la raftul de istorie a literaturii pentru copii. În 1975, într-un interviu, autorul seriei Tintin, Hergé, a admis c` „a reprezentat negrii în conformitate cu prejudec`]ile epocii sale“, descriindu-i „ca pe ni[te copii mari“. Prima versiune a c`r]ii a ap`rut în 1931, în perioada de glorie a

9

INFO

Bazar

Adela Greceanu

Gabriela Adame[teanu

Adela Greceanu a fost invitat` la Festivalul de Literatur` „Dasein“ din Atena (7-9 mai) unde a sus]inut o lectur` public` din romanul Mireasa cu [osete ro[ii (Editura Polirom, 2008). Aceast` a treia edi]ie a festivalului, organizat în colaborare cu Literature Across Frontiers din Marea Britanie, a mai avut invita]i scriitori din Turcia, Bulgaria, Israel, Marea Britanie [i Grecia. „Nu sînt prozatoare, dar «poezia» mea are «poveste». Nu am imagina]ie. Dar aud bine. Am început prin a transcrie vocile unor personaje feminine din copil`rie. M-am distrat pe cinste l`sîndu-le s`-[i spun` fiecare povestea. Dac` în prima parte e mult` g`l`gie (cinci femei, chiar dac` una dintre ele e moart`, pot face destul t`r`boi), în partea a doua e foarte mult` t`cere. I-am dat jos [osetele miresei [i am l`sat-o singur`. Mult a fost pîn` i-am prins vocea diurn`, cum îmi place mie s` zic. Prin scris încerc s` ]in pasul cu mine.“ (Adela Greceanu) ■ Nominalizat` la Premiul „Jean Monnet“ pentru literatur` european`, versiunea francez` a romanului Drumul egal al fiec`rei zile de Gabriela Adame[teanu, realizat` de Marily Le Nir, a fost publicat` anul trecut la Editura Gallimard cu titlul Vienne le jour. Romanul va ap`rea în 2011 [i în limba german` la Editura Schöffling din Frankfurt, în traducerea lui Georg Aescht. La edi]ia de anul acesta a premiului au mai fost propu[i Martin Amis, Jonathan Coe, Henry Bauchau, Per Olov Enquist, Hans Magnus Enzensberger, Javier Marias, Margaret Mazzantini, Colum McCann [i Joseph Pearce. Dan Lungu a fost primul scriitor român care a intrat pe lista scurt` a Premiului „Jean Monnet“ în anul 2008. „Gabriela Adame[teanu exceleaz` în descrierea intruziunii politicului în via]a intim`. Într-o manier` mai clasic`, dar cu aceea[i m`iestrie narativ`, Vienne le jour vine din acela[i filon artistic, amestecînd cu abilitate cronica istoric` cu povestea unei educa]ii sen-

10

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0 timentale [i politice… Un frumos portret de femeie în pragul maturit`]ii, asupra c`reia planeaz` umbra ma[in`riei totalitare.“ (Stéphanie Dupays, în Le Monde) ■ Chomsky respins de Israel Lui Noam Chomsky nu i s-a permis intrarea în Israel, într-o duminic`, la mijlocul lunii mai, cînd filozoful a încercat s` treac` din Iordania în „teritoriile ocupate“, pentru a ]ine o conferin]` la Universitatea din Bir Zeit. De[i Ministerul de Interne israelian a anun]at c` întoarcerea din drum a lui Chomsky s-a datorat unei neîn]elegeri, filozoful a declarat c` a fost respins dup` un interogatoriu de trei ore, f`cut de un func]ionar israelian care a m`rturisit c` i-a citit toate c`r]ile [i c` nu e de acord cu opiniile sale. Împreun` cu fiica sa, Chomsky s-a întors la Amman, de unde a acordat un interviu televiziunii israeliene [i a sus]inut o videoconferin]` pentru Universitatea palestinian` din Bir Zeit. De[i, dup` cîteva ore, a fost invitat s` revin`, Chomsky a r`spuns c`, la cei 81 de ani ai s`i, nu se va mai supune unei experien]e pe cît de umilitoare pe atît de obositoare.

■ Crash sau boom? La o lun` dup` debutul procesului s`u, fostul angajat responsabil cu investi]iile al b`ncii Société Générale, Jérôme Kerviel, public` o carte intitulat` L’Engrenage, mémoire d’un trader. Trader-ul, aflat la originea unor pierderi uria[e (aproape 5 miliarde de euro) înregistrate de banc`, explic` cum a realizat acele investi]ii neprofitabile, cum s-au „scurs“ banii [i care sînt politicile bancare în ceea ce prive[te investi]iile la burs`. Pentru el, strategia de ap`rare r`mîne neschimbat`: se consider` nevinovat, pentru c` superiorii s`i ar fi fost la curent cu toate opera]iunile pe care le-a efectuat. Admite c` a gre[it, dar pune totul pe seama „unui sistem bancar devenit nebun“.

El risc` o pedeaps` de pîn` la cinci ani [i o amend` de 375.000 de euro. Editura Flammarion a anun]at c` tirajul c`r]ii va fi ini]ial de 70.000 de exemplare. Poate o ambi]ie prea mare pentru o asemenea carte. Dar nu se [tie niciodat` ce-o s` ias`, într-un mediu editorial devenit nebun…

■

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

■ Ca s`-mi educ sîsîiala, tot încerc de cîteva s`pt`mîni s` rostesc f`r` gre[eal` aceste fraze: „Three swiss witch-bitches, who wish to be switched swiss witch-bitches, wish to watch three swiss Swatch watch switches. Which swiss witch-bitch, who wishes to be a switched swiss witch-bitch, wishes to watch which swiss Swatch watch switch?“. Traducerea în num`rul viitor al revistei! (Chiar a]i crezut c` las traducerea pe luna viitoare? Iat-o: „Trei nenorocite de vr`jitoare elve]iene, care doresc s` fie ni[te nenorocite de vr`jitoare transsexuale elve]iene, vor s` se uite la trei butoane de ceasuri elve]iene Swatch. Care nenorocit` de vr`jitoare elve]ian`, ce dore[te s` fie o nenorocit` de vr`jitoare transsexual` elve]ian`, vrea s` se uite la care buton de ceas Swatch?“.) M. C. ■ Guvernul argentinian a hot`rît s` includ` într-un plan de promovare a lecturii cafeneaua hotelului Castelar din Buenos Aires. Aceasta este faimoas` ca loc de întîlnire, înc` din anii ’30, a marilor nume ale literaturii de limb` spaniol`, printre care Federico García Lorca, Pablo Neruda [i Julio Cortázar. În acest scop, în cafenea au fost amplasate rafturi cu volumele clasicilor literaturii sud-americane. Din p`cate, relateaz` BBC, clien]ii par indiferen]i la ofert` [i

12

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0 prefer` s` se uite, preocupa]i, pe ecranul laptop-ului personal. Iat` un aspect al realit`]ii recente în fa]a c`ruia pîn` [i realismul magic este neputincios. M. {.

■ „Ce poate fi mai gustos ca \nt\lnirea dintre Shakespeare [i Verdi pe o farfurie?“, s-or fi \ntrebat (pe nepus` mas`) doi italieni cu apetituri muzicale, Francesco Attardi Anselmo [i Elisa De Luigi. {i fiindc` \ntrebarea nu le d`dea pace, au r`spuns printr-o carte de re]ete culinare, ap`rut` \n 1997 la Milano ([i \n 2007 la Bucure[ti, \n Colec]ia „Gastronomica“ a Editurii House of Guides), cu titlul Re]etele celebrei Lady Macbeth – Verdi [i Shakespeare \n buc`t`rie. |ntr-\nsa, autorii (inspir\ndu-se din drama Macbeth a marelui Will [i din opera omonim` a melodiosului Giuseppe) pun \n mi[care felurite ingrediente pentru a crea o suit` de preparate cu nume apetisante: „{oapte \n staniol“, „S\ni de femeie“, „Plete \n sos ro[u“, „L`ptuci divinatorii cu semin]e \ncol]ite“, „Himere de fructe \n jeleu“, „Chiftelu]e satanice cu curry“, „Omlet` de nou-n`scu]i“, „F`r`delegile Doamnei fatale“, „Tort «Somnambula» cu crem` de portocale [i cu lum\n`ri“, „Inim` de lady“, „C`ldarea vr`jitoarelor“, „Ambasadori cu crem`“ etc. Ca s` v` face]i o idee, „F`r`delegile Doamnei fatale“ s\nt ni[te gogo[ele de urd` [i spanac, cu sos de ro[ii. D. S. ■ La o c`utare pe Google, în categoria „lans`ri de carte“ m` surprinde un titlu de pe blogul lui Mircea Badea: „Levantul, o singur` carte“. S-a apucat de citit? {i a trecut deja la contemporani? Deschid blogul, ner`bd`toare s` citesc p`rerile domnului Badea despre cartea lui Mircea C`rt`rescu, [i descop`r c` am fost indus` în eroare. Era vorba, de fapt, despre un video – un truc cu c`r]i de joc. Ei, pentru început, sînt bune [i astea! A. P. ■ Conform unui studiu realizat de c`tre cercet`torii de la Sussex University, cititul este cea mai eficient` metod` de relaxare, devansînd clasicul efect al ceaiului sau ascultarea muzicii.

Acum se explic` non[alan]a guvernan]ilor în a anun]a viitoarele reduceri salariale. Se pare c` au auzit de studiul respectiv [i, drept urmare, citesc mult, beau ceai [i ascult` muzic`, pentru c` par a fi destul de destresa]i (cu peste 68%) cînd

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

vine vorba despre demonstra]iile de strad` [i grevele sindicali[tilor din ultima perioad`. S. G. ■ Din cîte [tiu, s-au tradus doar dou` c`r]i ale lui Andrea Camilleri din seria care îl are drept erou pe comisarul Montalbano (un personaj care merit` s` stea oricînd al`turi de Maigret, Poirot [i al]i detectivi celebri) – Ho]ul de merinde [i Sunetul viorii (la Nemira). Dar, vorba cuiva, dac` n-avem cartea, m`car vedem filmul: în fiecare luni, la ora 19, pe TVR 2, cîte un episod cu comisarul Montalbano – cu peisaje din Sicilia profund` [i un Luca Zingaretti (interpretul principal) excelent. M. V. ■ Fosta so]ie a generalului De Gaulle, „tante Yvonne“, cum o numeau cu blînde]e francezii, nu a l`sat nici o înregistrare a vocii ei [i nici un interviu în pres`. Într-o recent` biografie, între comportarea ei „de o discre]ie boln`vicioas`“ [i aceea a actualei doamne Carla Bruni Sarkozy ar fi „o trecere de la era glaciar` la înc`lzirea global`“. Personal, sînt topit în fa]a oric`ror compara]ii care nu cer nimic în plus. R. C. ■ Exist` povestitori care î[i fac treaba nu doar de amorul artei. Ei sînt povestitorii necesari: reporterii, de exemplu, dar [i categorii mai insolite, precum cubanezii îns`rcina]i cîndva s` le spun` tot soiul de istorii sucitoarelor de trabucuri, ca s` le mai înveseleasc` rutina. Insolit` e [i categoria de povestitori întîlnit` de Michel Tournier în India [i descris` de el în Jurnal extim. E vorba de povestitorii de filme! Indienii sînt mari amatori de cinema ([i mari produc`tori de filme pentru „uz intern“), iar microbul cinefil face ravagii inclusiv în rîndul copiilor, chiar [i al „copiilor str`zii“. Ace[tia din urm` nu au îns` suficien]i bani ca s`-[i cumpere bilet, a[a încît apeleaz` la chet` [i la un delegat. „Ei cotizeaz` ca s`-l trimit` pe unul dintre ei s` vad` filmul. Îl aleg pe cel mai descurc`re], pe cel mai volubil. Misiunea lui e redutabil`, pentru c` trebuie apoi s` povesteasc` cercului s`u de camarazi filmul, în toate am`nuntele, [i trebuie s` r`spund` la întreb`ri.“ Grea misiune, într-adev`r. Gîndi]i-v` numai la pasajele cîntate – obligatorii – din filmele bollywoodiene. C. C. ■ Chilianul Hernán Rivera Letelier a primit zilele trecute Premiul Alfaguara pentru romanul Arta învierii (El arte de la resurrec-

cíon), publicat doar în versiune electronic` – povestea unui nou Christ din de[ertul Atacama, ce str`b`tea ]ara în anii ’40 anun]înd sfîr[itul lumii. La acordarea premiului, Manuel Vicent a prezentat astfel cartea: „Fiecare pagin` e savuroas` [i fiecare cuvînt se respir`, trece prin pl`mîni spre imagina]ie [i spre gîndire“. Iat` un pre[edinte de juriu literar care [tie [i s` deguste, [i s` respire, [i s` citeasc`. Mai rar! S. S. ■ La Viena s-a desf`[urat de curînd Noaptea Lung` a Regiilor Ora[ului. Pompele Funebre [i Administra]ia Cimitirelor au participat cu un program pe m`sur`. Publicul – adul]i [i copii deopotriv` – a fost întîmpinat, la Poarta 2 a Cimitirului central din Viena, cu urm`toarele atrac]ii: expozi]ie de fotografie pe tema „cele mai frumoase înmormînt`ri“; documentar despre universul lucr`torilor din cimitir: groparul, gr`dinarul, pietrarul [i arhitectul peisagist; expozi]ie de sicrie, cu posibilitate de testare; prezentare de dricuri – auto [i tr`suri; demonstra]ie-concurs de purtat [i coborît sicriul în groap`; special pentru copii – loc de joac` cu pictur` pe co[ciuge. Amatorii au putut participa la un tur ghidat cu titicarul cimitirului, cu urm`toarele opriri: mormintele din p`dure, loturile israelite, mormone [i budiste, muzicienii de la Beethoven la Falco. Totul pe muzic` de org` [i al`muri. Întregul program s-a desf`[urat dup` l`sarea serii. Cimitirul central din Viena este iluminat, fire[te, a giórno. M. P. ■ „Nu v` educa]i copiii dup` sfaturile citite prin ghidurile practice“, ne sf`tuie[te un articol ap`rut în Literarische Welt. Iat` un sfat practic despre cît de fiabile sînt ghidurile practice. S`-l urm`m. S`-l urm`m? M. M.

13

Angelo Mitchievici

Sexualitatea damnat`

colaje de Dan Stanciu

[i literatura gay rom창neasc`

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

DOSAR Nu [tiu dac` exist` un eseu mai bun despre homosexualitate decît cel care deschide volumul Sodoma [i Gomora, al patrulea din În c`utarea timpului pierdut al lui Marcel Proust, unde prozatorul realizeaz` o radiografie nuan]at` a caracterului aproape ocult al confreriei cu ceremoniile [i emblemele ei. Întîlnirea dintre croitorul Jupien [i baronul de Charlus r`mîne memorabil` prin întregul ritual al apropierii, „o apropiere între anumite legi ale botanicii [i ceea ce numim uneori în chip foarte nepotrivit homosexualitate“, care se stinge brutal cu o delectabil` concupiscen]` homoerotic`: „Ai un cur pe cinste!“. Îns` nu trebuie uitat nici „complexul Albertine“ al romancierului care transfera întreaga sensibilitate a [oferului s`u, Agostinelli, de care era îndr`gostit, unuia dintre cele mai complexe personaje ale ciclului s`u romanesc: „disp`ruta“ Albertine.

Literatura a tratat întotdeauna prejudec`]ile [i tabuurile, de sus, înc`lcîndu-le, ironizîndu-le, pentru a le transcende, îns` pu]ine au fost atît de mediatizate precum tabuurile legate de înclina]iile sexuale socotite în afara naturii, pentru care Krafft-Ebing, la sfîr[itul secolului al XIX-lea, în celebrul s`u op, Psychopatia sexualis, împrumuta nume mitologiei [i literaturii, sadismul de la Marchizul de Sade [i masochismul de la Sacher Masoch – cu celebrul s`u roman, Venus în bl`nuri –, uranismul pentru homosexualitate preluat de la K.H. Urlichs, satiriasa de la mitologicul Satir, ilustrat` literar de tipul lui senex libidinosus. Ambii scriitori – fiecare a scandalizat epoca lui – confereau prin onomastic` personalitate literar` actului sexual, iar Sigmund Freud, sondînd resorturile erotismului primar, avea s`-l împrumute tragediei grece[ti pe Œdip pentru complexul care-i poart` numele, iar Jung, aflat în competi]ie cu maestrul s`u, va face din Electra corespondentul œdipal feminin. Vechile tratate documentau patologia

sexual` cu cazurile unor personalit`]i istorice, îns` literatura a oferit spectrul cel mai larg [i mai emblematic pentru universul gay. Prozatori moderni, precum Michel Tournier în Meteorii, au oferit o m`sur` original` a unui univers socotit impur, dar cu propriile arcane, cu elevate labirinturi psihologice, cu ceremonialuri complicate printr-un dandy al gunoaielor. Oricum, cartea universului gay în literatura secolului care a trecut s-a jucat între incriminare [i militantism, cu nenum`rate nuan]e, de la joviala atitudine din Satiriconul lui Petronius la cea [ugubea]` din Povestea pove[tilor a lui Ion Creang`, unde falusul, activat prin întrebuin]area improprie a unei mantre, ajunge scandalos în curul Popii, scen` de un hilar imens, îns` pentru uzul intern al Junimii, unde era citit` cu u[ile închise; de la romanele cu androgini [i femei cu o sexualitate incert` ale lui Josephin Peladan [i Jean Lorrain, autoporeclit [i „L’enfilanthrope“ – „M-am culcat azi-noapte între doi docheri [i m-au sc`pat de toate c`ldurile“, declara obraznic-pro-

15

Angelo Mitchievici este eseist [i scriitor.

Cel mai recent volum publicat: Cinema, povestiri, Editura Polirom, 2009.

DOSAR

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

vocator –, la înclina]iile homoerotice eufemizate ale lui Dorian Gray din romanul lui Oscar Wilde, de la safica vamp` Carmilla a lui Sheridan Le Fanu la spiritul camp [i filmele lui Fassbinder, Passolini, Cyril Collard (cu romanul [i filmul omonim Les Nuits Fauves), Pedro Almodóvar, de la Kavafis la Anaïs Nin, de la atmosfera wagnerian` a lui Ludovic al II-lea al Bavariei la „Pinguinii“, cîntecul dedicat de Juliette Gréco în anii ’60 universului pestri] al gay-lor etc.

Scriitorii români au p`strat o real` reticen]` fa]` de sexualitatea prohibit`, iar „libertatea moravurilor“ din fiecare epoc` nu a încuviin]at-o niciodat` pe deplin, asociind-o cu o alteritate circumscris` cel mai adesea etnic, ca viciu turcesc sau grecesc, impropriu poporului român [i aurei sale mioritice de patriarhalitate. Cînd se va atinge de aceste tabuuri în Poemul invectiv`, cu emfatice virilit`]i provocatoare, Geo Bogza se va alege cu doi ani de pu[c`rie. Termenul de „f`t`l`u“ constituia denumirea popular` a celui care nu-[i exprima virilitatea tradi]ional, iar literatura ]`r`neasc` nu are loc pentru devian]i sexuali, ci pentru tradi]ionale patimi cu încadrare heterosexual`. În mod clar, sexualitatea litigioas` s-a n`scut la ora[, metropola fiind cupola sub care se adun` toate „viciile“, o parte reintegrate academic în studiul literar al minorit`]ilor sexuale, cu queer studies. Altfel argoul întrebuin]eaz` o gam` variat` de termeni adopta]i din literatur`: achiran, forjat literar de romancierul Renaud Camus, giton împrumutat Satiricon-ului lui Petronius dup` numele unui personaj, safismul de la poeta greac` Sapho [i lesbianismul de la insula Lesbos, unde rezida poeta, amazoanele moderne despre care Adriana Babe]i preg`te[te o carte etc.

titor, exclud împreunarea normal`, explicînd îns` înclina]ia c`tre lesbianism [i rela]ia furtunoas` de rezon pecuniar cu regina tuturor viciilor, Rachela Nachmansohn: „t`lm`cea poate p`tima[a ei aplecare la leg`turi împotriva firei ce o f`ceau s`-[i piarz` [i pu]ina judecat` de care se bucura; cînd avea cîrlig la vreuna, nu-[i cru]a nici neajunsuri, nici umilin]e, ba ceva mai mult: ea, atît de zgîrcit`, nu se da în l`turi de la cheltuial`, o plimba cu muscalul, îi cump`ra ciorapi de m`tase, sticle de parfum...“ Prozatorul are o atitudine ambivalent` fa]` de homosexualitate, prin viciu sublimat estetic se intr` în rîndul „îngerilor“ cu aristocraticul Aubrey de Vere, cu care emuleaz` Povestitorul în nuvela Remember. Tiergartenul, noaptea, relev` dubla identitate a aristocratului mesmerizat de o „vraj` rea“, travestit în femeie, cocot` masculin` [i Serafim, exercitînd o tulbur`toare atrac]ie asupra unicului martor ocular. Sfîr[itul atroce al frumosului lord amintindu-l pe celebrul Oscar Wilde ipostaziaz` viciul, dar posed` [i insigniile oculte ale unei damn`ri cu semn invers ce transcede viciul c`tre o alt` condi]ie ontologic` pe care o reclam` emana]ia de numinos a travestiului: de sexu angelorum. Cealalt` ipostaz`, una resping`tor-grotesc`, o avem în Craii de Curtea-Veche cu Poponel, plimbat demonstrativ de Goric` Pirgu pe la masa Crailor, spre dezolarea lui Pa[adia, declarat homofob [i probabil misogin, [i acompaniat de sugestive versuri cantabile: „Ah, dup` militari, infanteri[ti, tunari“. {coala „diplomatic`“ a lui Poponel, „unul din edecurile ministerului trebilor din afar`“, î[i are reprezentan]ii s`i, dintre care cî]iva ilu[tri pomeni]i cu acribie de c`tre narator, Lamsdorf, Eulenberg, Mestschersky. Spre exemplu, jurnalistul Maximilian Harden, director al ziarului Die Zukunft, detona scandalul privitor la rela]ia homoerotic` între Philipp, prin] de Eulenberg-Hertefeld, [i generalul Kuno Graf von Moltke. Mali]ia autorului avea cel pu]in un temei în cazul „edecului“ Vl`doianu [i ale sale aventuri „cu pedera[tii la Berlin“, fapt pomenit printre alte picanterii în coresponden]a cu amicul N.A. Boicescu. Cît despre „gra]iile“ lui Poponel, portretul rezoneaz` întru grotesc cu cel pe care-l face Thomas Mann în Moartea la

Pederast la Curtea-Veche Mateiu Caragiale deschidea poarta decadent` a bolgiilor sexualit`]ii una [i aceea[i cu cea a tripoului-bordel de la „vechii“ Arnoteni, purtînd trufa[ în renume zdren]e de ilustre, impresionante armoarii levantine. Acolo o g`sim pe Mima, ale c`rei conforma]ii anatomice, „nenorocita sa meteahn`“, „cusur de croial` din n`scare“, misterios înv`luite sub t`cere de c`tre Poves-

16

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

DOSAR

Vene]ia unui b`trîn fante sclivisit, amestecat printre tineri [i afectînd burlesc vioiciuni frivole; spectrul sexualit`]ii damnate se întrevede în profilul sodomitic al f`pturii schimonosite: „în f`ptura sa, care de almintreli în ce prive[te dr`g`l`[ia nu l`sa decît de dorit, s`l`[luia, mistuit de toate fl`c`rile Sodomei, un suflet de femeie, sufletul unuia dintre acele slujnici împu]ite ce dau tîrcoale seara caz`rmilor“. Merit` spus c` viciul revendic` o tradi]ie levantin`, turceasc`, pomeni]i fiind icioglanii, copii de cas` ai Sultanului, cu sensul argotic de pedera[ti. Invita]ia la toleran]` [i dep`[ire a prejudec`]ilor vine ironic din partea unui maestru de ceremonii într-ale viciului, Gore Pirgu, angajat într-un dialog memorabil cu aristocraticul Pa[adia, deranjat nu atît de sexualitatea deviant`, ci de „limbajul“ ei, de expresia grotesc-deriziv` de accentuat` [i improprie efeminare adoptat` în cadrul ceremonialului homoerotic: „– Bine, st`ruia Pa[adia, dar pentru ce le face a[a pe d`daca? – P`i altfel, l`murea Pirgu, nu fac nici ei pe doica“.

s` dezgustul s`u provine aici din contrast, „ororii“ exprimate cu gra]ie medelenist`, în plastica tablourilor de gen – „palpitarea nud` a celor dou` femei“ – i se asociaz` zîmbetul candid al Adinei: „Frag r`s`rit pe buzele unui hoit“. În mod clar, prozatorul ia o distan]` critic` prin instan]e diferite, cea a atitudinii fruste, ]`r`ne[ti, de rezolu]ie etic` maxim`, purtînd amprenta reflexului mentalitar, dar [i cea a unei etici informate cultural, estetic, cu pictorul Pall`, boier moldovean cosmopolit, fran]uzit [i dandy în tinere]e. Cu toate acestea, atrac]ia c`tre acela[i sex apare ca inavuabil` [i comand` oprobriul general, care mai are o adres`, cultura decaden]ei [i demonii ei perver[i, exorciza]i [i cu acest prilej. Îns` acolo unde morala ]`r`neasc` este intransigent`, cinematografierea viciului îl face dac` nu acceptabil, cel pu]in interesant.

La „Pavilion“, un fel de Arnoteni ie[ean modern, v`rul lui Dan Deleanu, poreclit Puiu, îl introduce în anturajul de exotic bordel al locantei cu [taif, a c`rei teratologie sexual` o include [i pe lesbiana Iuli[ca, bisexual` doar din motive pecuniare: „Dar numai b`rba]ii pl`teau“. Lesbianismul este transformat într-un caz aproape dostoievskian în Fata din Zlataust unde eleva S`n`tescu, premianta liceului, provenind dintr-o prestigioas` familie nobiliar`, se îndr`goste[te de eleva En`chescu, în jurul c`reia construie[te o întreag` re]ea de complicit`]i ostile pentru a [i-o aprop(r)ia, ea jucînd rolul îngerului salvator. Romanul se termin` cu o crim` pasional`, cînd S`n`tescu î[i dezv`luie inavuabila atrac]ie în fa]a fecioarei înc` nedespletite, cu numele de glorie ru[inoas` de „Fata din Zlataust“, provocînd violenta respingere a ceea ce apare ca monstruos.

Lesbiene la Medeleni Surprinz`tor, dar punerea în ecua]ie a unei sexualit`]i litigioase vine de la unul dintre prozatorii pe care criticii l-au decretat emblematic pentru universul copil`riei [i al adolescen]ei, ingenuul Ionel Teodoreanu, [i într-un roman care reclam` nu f`r` motiva]ie euforia inocen]ei, La Medeleni. În al treilea volum îns` î[i face loc cuplul de lesbiene, Ioana Pal`, adev`rat` femme fatale, [i „feti]a“ Adina Stephano, prima iubire a junelui Dan Deleanu, devenit` „sor` de caritate întru Cythera [i Lesbos“. Cele dou` surori de caritate devenite amante sînt demascate de c`tre r`ni]ii spitalului unde cele dou` lucreaz`; ace[tia pot viziona pe fereastra unui closet cum cele „dou` muieri scîrn`veau p`mîntul lui Dumnezeu“. Oprobriul ]`ranilor mutila]i în r`zboi ridic` cota punitiv` a scenei cu cele dou` infirmiere extrase parc` dintr-un film pornografic, „goale, cu bl`nile pe ele [i descul]e în pantofi neîncheia]i“, trecînd în huiduieli printre cîrje acuzatoare. Pictorul Alexandru Pall`, so]ul Adinei, surprinde scena lesbian`, în-

Poc`irea unui „curlangiu“ Panait Istrati prezint` un caz de homosexualitate în povestirea „Stavru“ din ciclul Povestirile lui Adrian Zograffi, criticate acerb pentru imoralitate din perspectiva unui eticism superior de c`tre N. Iorga, Ovid Densusianu, Mihail Dragomirescu etc. – de scandal avea parte în epoc` [i Mircea Eliade pentru Simina din Domni[oara Christina, personaj-copil acuzînd un ero-

17

DOSAR

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

tism precoce mediat spectral de cel al erotoman-sadicei domni[oare strigoi. În povestirea lui Istrati, Salepgiul Stavru, „hahalera tuturor iarmarocelor“, purtînd pecetea infamiei din cauza unui vechi scandal, îl atrage pe adolescentul Adrian prin secretul pe care-l de]ine, faima proast` a aventurierului [i darul vorbirii. În timpul vilegiaturii aventuroase c`tre un iarmaroc, termenul „necinstit“ pe care-l reclam` sfid`tor fa]` de tîn`rul naiv în atîtea ipostaze î[i relev` [i o alt` conota]ie cînd Stavru îl pip`ie noaptea, s`rutîndu-l pe adolescentul buim`cit [i atr`gînd reac]ia promt` a prietenului s`u Mihail. Nu perversiunea se afl` în prim-planul oprobriului, existen]a itinerant` într-o geografie oriental` a viciului o con]ine aproape firesc, ci pervertirea a ceea ce este armonios în natur`: „– Asta-i mai r`u decît necistea! Este perversiune! Înseamn` c` strici cu for]a un echilibru în care totul e armonie: ai siluit acest echilibru. {i faci cea mai urît` dintre crime cînd vrei s`-i molipse[ti [i pe al]ii la acest viciu.“ Scandalul provoac` nu numai poc`irea „necinstitului“ Stavru, dar [i relatarea pove[tii sale tragice, a unei c`s`torii neconsumate cu o fat` care-l iubea [i cu care tr`ie[te cast, viciul dobîndit în timpul periplului prin

Anatolia, Armenia [i Turcia împiedicîndu-l s` se apropie de ea. Nu doar identitatea de împrumut a salepgiului devenit onorabilul „domn Izvoranu“ este dezv`luit`, ci [i identitatea sa sexual`, de c`tre „un grec, fost prieten“, acuzînd acela[i viciu, în fa]a familiei ostile [i a so]iei, Tincu]a. Cruzimea expresiei care nu las` loc explica]iilor ulterioare genereaz` [ocul so]iei care se sinucide: „...`sta-i Stavru salepgiul, [i-i [i curlangiu pe deasupra!“

18

Alchimi[ti & sodomi]i Cel care revine cu o sensibilitate baroc-decadent` îns` cu parfum balcanic-oriental asupra homosexualit`]ii este Eugen Barbu în Principele, unde messer Otaviano, sf`tuitorul de tain` al domnitorului, aduce cu sine un întreg univers ezoteric al Rena[terii, dar [i „vicii“ pe m`sur`, care se reg`sesc aproape gemelar în cele ale Fanarului, pentru c` ne afl`m în timpul domniilor fanariote ale lui Caragea, Mavrogheni, Mavrocordat, Ipsilanti etc. Cei doi aman]i, domnitorul [i alchimistul s`u cu înf`]i[are de efeb, se înf`]i[eaz` alegoric într-un spectacol orgiastic de giostri, intermezzi, moresche, „frumo[i,

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

DOSAR

fabulo[i, ca doi arhangheli“, în chip de zei, Seth [i Horus, iar dionisia sim]urilor poart` pecetea melancholiei: Post coitum animale triste. Traversarea Styxului, metafor` a demoniei homoerotice, se finalizeaz` în declara]ia lui messer Ottaviano: „S`mîn]a ta e rece [i steril` ca a diavolului!“. Un orgiastic spectacol sodomitic al beizadelelor, la loc de tain`, hanul „La Norocul Cailor“, spectacol descris cu o precizie flamand` a detaliului [i o exuberant` concupiscentia oculorum, cu messer Ottaviano în travesti ca magister ludi, este survolat de c`tre Principele însu[i venit s` asiste icognito la dezm`]: „Tinerii sicofan]i î[i turnau vin pe cre[tet [i-l beau ca pisicile, de pe ceilal]i, acolo unde ar fi trebuit s` fie sacrul sîn al fecioarelor travestite, d`deau de pielea plin` de cicatrice a mavroforilor. Grigora[ Jora umbla în patru labe groh`ind, beat mort, [i dup` el se ]inea [i mai beat [i mai nebun fiul cel mare al vornicului Hrisoverghi, Radu, un zdrahon înt`rîtat ce nu îmbr`case rochia celorlal]i [i f`cea pe mascurul, lovind curii celui din fa]`-i... }iganii se întorseser` cu spatele s` nu vad` groz`via ce numai se auzi, cînd Grigora[, cu fa]a lui de chitr` [i ochii perdelui]i de v`psele, gemu p`truns de furia urm`ritorului s`u care-i sfî[iase ve[tmintele u[oare.

– Aoh! f`cur` cu to]ii b`tînd din palme [i privind ruperea sfincterelor neofitului, adus pentru prima oar` de c`tre medelnicer în cercul destr`b`la]ilor.“ Impruden]a beizadelelor [i mai ales a lui Iancu Ghica [i a lui messer Ottaviano în pronun]area numelui august atrage cumplita pedeaps` a domnitorului jignit nu numai ca Principe, ci [i în dragostea pentru viciosul florentin: „– D`-mi mie poarta pe care intr` Principele t`u! spunea gemînd, las`-m` [i pe mine acolo unde el se sloboze[te în fiecare sear`! Pe nea[teptate, Ottaviano se întoarse [i smulse o tor]` din perete, apropiindu-i-o de fa]`: – S` taci! El este femeia mea!“ Pentru Eugen Barbu, scenariul viciului este unul încifrat de tensiunea dintre aedificabo et destruam unde mortificarea c`rnii apare fie în ipostaza cu accente de Ecleziast a martiriului, a lep`d`rii de trup, care înal]` sufletul, fie a delect`rii delirante a vi-

ciului, a preaplinului trupesc, care-l damneaz`. Îns`, în ]ara sec`tuit`, corup]ia fie ea [i a c`rnii devine un principiu maculant general, iar messerul sufer` o moarte pe m`sura viciului s`u, Principele îndesîndu-i un pe[te viu în anus, un exemplu potrivit de dantesc contrapasso, d’aquinianul contrapassum, pedeapsa ilustrînd esen]a p`catului care a revendicat-o, o moarte similar` cu aceea a lui Denis, tiranul Siracuzei, sau cu supliciul nefericitului rege Edward al IIlea al Angliei, socotit homosexual, asasinat, dup` ce fusese deposedat de tron, cu un fier înro[it introdus în anus. Messer Otaviano reprezint` îns` atît o încarnare a unui înalt principiu spiritual, simbolizat prin androginul hermetic Rebis [i unde literatura, arta [i alchimia î[i dau mîna, dar [i opusul aurului spagiric al unui erotism faustic sublimat în cunoa[tere, [i anume materia vil`, în stadiul de nigredo al unei sexualit`]i impure.

Un „cult phalic“ În Straja dragonilor, o Bildungsautobiographie, dar nu numai a form`rii sale spirituale, cum sun` pios-abreviat stereotipul criticii, ci [i cea a form`rii sale sexuale, Ion Negoi]escu relev` ceea ce nume[te „cultul lui phalic“, o parte din experien]ele unei homosexualit`]i juvenile care î[i g`se[te sporadic împlinirea în contacte ocazionale, cum sînt cele din sala de cinematograf, loc predilect al întîlnirilor discrete, al jocului erotic la limita licitului al coapselor ce se ating, joc care-l atr`gea, îns` cu accente mai brutal senzuale, [i pe un Jean Genet: „M` a[ezasem a[adar lîng` un b`rbat, blond, cu mutr` s`n`toas` din popor, purtînd scurt` de piele, de unde am dedus c` e m`celar [i a[ fi jurat c` e ungur. Spre satisfac]ia mea, «jocul» cu pulpele s-a bucurat de atîta participare, încît, încurajat [i incitat, am îndr`znit s`-mi pun mîna pe coapsa lui, ceea ce în loc de respingere a adus o sporire a presiunii pulpei lui; din cale afar` de excitat, am împins mîna pîn` la sexul b`rbatului [i sim]indu-l în mare form`, palpitînd chiar, am cutezat s`-l deschei la pantaloni (cu ce precau]ie, cu ce încetineal`, cu ce team`!) [i s`-mi introduc mîna sub chilo]ii lui, ca s` prind

19

DOSAR

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

într-însa acel corp viu [i cald, independent parc` de restul trupului de care ]inea. Îmi ardeau obrajii ca [i cum a[ fi c`zut prad` febrei [i delirului.“ Ceea ce se trece cu vederea este rela]ia aproape simbiotic` dintre senzualitatea tatonant`, adolescentin`, c`utînd obscuritatea [i pl`cerea lecturii, rela]ie pe care autorul o reclam` discret. Sînt multe de spus aici, pentru cine [tie s` citeasc`, despre coagularea euphorionist`, despre un cerc de afinit`]i, dar las altora oportunitatea de a investiga o lume interesant`, cu ceremonialuri ocultate, [i care a evoluat pe coordonatele unei confrerii intelectuale.

melar de aman]i din Gemenii, cînd Dan Nebunul, avatar al Mendebilului din Nostalgia, îi propune lui Mircea un act sexual în termenii cei mai concre]i: „{i-atunci Dan, un copil de opt ani, m`-ntrebase ceva simplu [i însp`imînt`tor, o întrebare uitat` de mine cu disperare, chiar în acea sear`, cînd am udat cu lacrimi codi]ele mele de cînd eram foarte mic, [i care totu[i mi-a str`b`tut, ca un vuiet amenin]`tor, întreaga via]a, strîmbîndu-i contururile, rupîndu-i anevrismele, inundîndu-i creierul cu cheaguri cleioase de sînge, ficatul cu carcinoame monstruoase, risipite curînd în fiecare celul` a trupului min]ii mele. (...) «Vrei s` ne futem în cur?» m`-ntrebase atunci Dan Nebunul [i, în acela[i timp, î[i l`sase-n jos bretelele spielhosen-ilor s`i cu imprimeuri, apoi [i-i tr`sese-n jos, pîn` la glezne, l`sîndu-[i la vedere sexul de neprivit, ca al oamenilor mari, ca al be]ivilor care f`ceau pipi pe garduri. «Uite, te las pe tine întîi», ad`ugase, prinzîndu-mi din nou mîna [i-ncercînd s` mi-o trag` spre bara lui de carne. A urmat una dintre clipele cele mai lungi tr`ite de mine vreodat`. Mi-am amintit, fulger`tor, din bancuri [i din p`l`vr`geala copiilor. Homosexualii. Poponarii. Curi[tii.“ Reac]ia isteric` de refuz este înso]it` de corolarul vulgatei ilicitului sexual homoerotic de la anecdote [i bancuri, inclusiv cele politice, la istorii degradante, circumscrise unei lumpenculturi sexuale [i imagini torturante deformate expresionist, sadomasochist, anxios, ca în tablourile lui Egon Schiele. Avem condensat` aici o întreag` istorie apocrif` a „viciului“ cu vulgata teribil` a incrimin`rii [i cu aura sulfuroas` a marginalit`]ii maligne. În ciuda spectacolului organic, unde totul ia propor]ii cosmice, dar f`r` bucuria scatologic` a lui Rabelais, la Mircea C`rt`rescu ne afl`m într-un mind game unde ceea ce conteaz` pîn` la urm` este „trupul min]ii“. În pluriversul s`u, ceea ce pe un nivel energetic sau, mai precis, într-un cod cultural al unui alt univers literar este socotit perversiune, pe un alt nivel este doar o alt` potrivire a sinapselor; sexele sînt imagologie, configura]ii atomice, neuronale, metafizic`, logos spermatic, alchimie etc.

Copii, gemeni, androgini Max Blecher în Întîmpl`ri în irealitatea imediat` are un scurt episod homoerotic între doi b`ie]ei, preambul ini]iatic fantast cum este sexualitatea imaginat` de copii. Experien]a cu Walter îl introduce pe Eugen în tainele sexualit`]ii [i, chiar dac` limbajul erotic este eufemizat din ignoran]`, el se reg`se[te în zona asocierilor celor mai nea[teptate. Jocul cu pana (neagr`) îl contrariaz` pe b`iat, aflat în etapa specula]iilor pe seama actului sexual. Spre deosebire de bolgiile decadentismului, naratorul nu situeaz` experien]a inedit` în zona perversiunilor sexuale, ci mai degrab` o integreaz` într-un scenariu ini]iatic. Înainte de Mircea C`rt`rescu, avem poate una dintre cele mai subtile puneri în ecua]ie psihologic` a unei sexualit`]i juvenile, cu imponderabilele [i infinitezimalele sale.

Mircea C`rt`rescu se refer` la homosexualitate ca posibilitate de coagulare a precipitatului adolescentin al androginiei primordiale, în Travesti, o minunat` carte a unei adolescen]e dificile, bîntuit` de demonii proteici ai sexualit`]ii ca [i în Elevul Törless al lui Robert Musil. Sexualitatea apare ca o imponderabil` – în Lolita, Humbert Humbert intuia modelul în „nimfet`“ –, la limita cu nevroza articulat` unei hipersensibilit`]i retractile, reac]ionînd puternic în registrul fantasmal.

Mai clar apar în volumul trei din Orbitor pulsiunile unei sexualit`]i deviante [i deposedate de mister, spre exemplu cel al cuplului ge-

20

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

Love story, camp, queer În Leg`turi boln`vicioase – cu o ecranizare reu[it` a regizorului Tudor Giurgiu –, în ciuda titlului care reclam` cartea cu vicii multiple, dar nicidecum homoerotice, a lui Choderlos de Laclos, Cecilia {tef`nescu face loc unei analize minu]ioase a atrac]iei sexuale pe care o resimt dou` prietene. De[i prilej de judecat` moral` dintr-un unghi îngust, a unei moralit`]i vetuste, rela]ia lesbian` apare atît ca o love story, dar [i ca un proces psihologic-afectiv de maturizare, f`r` bagajul demonic cutumiar. Ceciliei {tef`nescu îi revine meritul de a normaliza nu atît rela]ia între persoane de acela[i sex, cît privirea publicului în leg`tur` cu aceste rela]ii, p`strînd în propriul unghi subiectiv naturale]ea [i sensibilitatea, care este proprie literaturii de calitate.

La Adrian Schiop exist` o perspectiv` nu doar a unei alte sensibilit`]i, dar [i una a mediului homoerotic, underground, care mo[tene[te ceva din cultura camp [i cea a beatnicilor, mediu care devine transparent în romanele sale Pe bune/pe invers [i Zero Grade Kelvin. Eufemismele, metonimii sublimate ale actului sexual [i preambul al lui, precum mîngîierea, „atingerea“, dormitul împreun`, poart` cu sine

DOSAR ambiguitatea amestecului dintre dorin]` [i compasiune, dintre teama de nu stîrni o spontan` reac]ie de respingere [i a[teptarea unei confirm`ri, constituie un spa]iu al unei senzualit`]i homoerotice cartografiate cu fine]e de prozator. „{i totu[i, pîn` la urm`, lucrurile s-au legat ca de obicei, «îmi place de tine, te simt curat», i-a zis Nicu Popa mîngîindu-l pe cap, «pe tine [i pe Lorand îmi place s` v` ating»; [i apoi, cînd au ajuns s` doarm` împreun` – «la mine nu e chestia s` m` fut, am doar nevoie de afectivitate» – se înecase el în explica]ii, cînd ajunseser` s` doarm` împreun`; iar în diminea]a dup` ce s-au futut – «ce pul` mic` ai, am auzit c` a[a e la asiatici»; „nu e asta, pur [i simplu o am mic`»; „ai piele fin`, ca de gagic`, dac` ai avea [i sîni, ar fi ok»“.

Romanele lui Adrian Schiop se înscriu într-o vast` literatur` queer, ele nu reabiliteaz` ceea ce a stat mult timp sub semnul prohibi]iei, nu exist` în ele accese de militantism, dar nici de inhibi]ie, ci doar un survol al unui univers în întregul lui, univers care nu se reduce doar la focalizarea obstinat` a unui act sexual homoerotic, ci se desf`[oar` pe o plaj` vast` de interac]iuni umane complexe.

■

21

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

marc`, nu f`r` o anumit` triste]e, T.P. De fapt, nu virulen]a „vorbitului de r`u“ este nociv`, ci insa]iabilitatea sa. Ca orice pseudocompensare, bîrfa nu ac]ioneaz` asupra cauzelor sentimentelor de inferioritate, ci doar asupra efectului – însu[i sentimentul de inferioritate –, îndep`rtîndu-l temporar din con[tiin]`. O bîrf` nu poate reu[i ceea ce au reu[it, de exemplu, exerci]iile dure ale lui Demostene, prin care acesta [i-a metamorfozat bîlbîiala în cea mai bun` dic]ie. Ea nu poate fi, pentru confortul psihic, decît un paliativ, întrucît, din`untru [i din afar`, sîntem readu[i mereu în situa]ia disconfortului autoestimativ. Ceea ce ne condamn` nu numai la repetarea vorbitului de r`u, ci [i la alte metehne.

T.P. sesizeaz` c` „întîrziatul“, celebra nepunctualitate balcanic`, urm`re[te de cele mai multe ori s` marcheze o distan]`. „Omul important se las` a[teptat, iar cei din anticamer` au astfel de înv`]at s`-[i vad` lungul nasului“ (p. 229). Ce-i de f`cut într-o astfel de situa]ie? Cum s` contracarezi eficient gestul de impunere al VIP-urilor autohtone? se întreab` autorul. Solu]ia sa, strict individual`, este de a anula inten]ia ofensatoare printr-o r`bdare imperturbabil`. În aceea[i categorie a pseudocompens`rilor intr` [i ceea ce T.P. nume[te „tutuiala inegalitar`“ sau „coco[ismul compensatoriu“. Prima vizeaz` s`-l înal]e pe [ef [i s`-l coboare pe subaltern. Cum reiese din denumirea bine aleas`, cea de-a doua compenseaz` o inferioritate prin afi[area exagerat` a unei superiorit`]i inexistente. La baz` se afl` tot sentimentul de inferioritate al românilor, care confund` modestia cu lipsa valorii [i cred c` afirmarea cu orice pre] creeaz` valoare de sine, ca un fel de magic` form` f`r` fond.

Ce putem face, dac` putem face ceva? T.P. ne propune un exerci]iu spiritual interesant, pe care-l consider îns` ineficient dac` nu este sus]inut [i din exterior, de mediul social (mai în glum`, mai în serios, m` gîndesc la un Minister al Stimei de Sine!): fiecare dintre noi s` se gîndeasc` la folosul pe care-l are dintr-un comportament asertiv exagerat. Dac` prin aceasta coboar` prea mult stima de sine a celorlal]i, fapt care se întoarce împotriva sa în cele din urm`, trebuie s`-[i modereze afirmarea de sine.

■

Vasile Dem. Zamfirescu

Lec]ii de self-esteem Sînt sigur c` [i voi, la fel ca mine, nu pute]i concepe ca elevii americani s` ia lec]ii de self-esteem. La ce le-ar folosi cet`]enilor în formare ai celui mai puternic stat din lume astfel de înv`]`turi, cînd prin toate canalele media li se transmit semnale c` au suficiente motive colective s` fie mul]umi]i de ei în[i[i? {i totu[i, Mihai, fiul lui Toader Paleologu, a urmat, la o [coal` catolic` din SUA, timp de „un an întreg, cursuri de self-esteem“ (Era sup`r`cio[ilor, Editura Curtea Veche, 2009).

Dac` principala „meteahn`“ a românilor este „lipsa de încredere în sine“ (p. 237), din care provin alte metehne, inventariate de autor pe un ton preocupat, dar nu acuzator, s-ar p`rea c` întregul nostru mecanism social are nevoie de lec]ii de self-esteem, nu numai indivizii. Motivul este c` mediul nostru – fizic [i institu]ional – ne transmite permanent mesaje care ne creeaz`, în termenii psihanalistului Alfred Adler, sentimente de inferioritate. „Murd`ria [i mojicia“ de pe strad` se întîlnesc cu ostilitatea func]ionarilor statului pentru a-l determina pe cet`]ean s` se simt` ca un copil neajutorat.

Cum situa]ia generatoare de joas` stim` de sine nu este de azi, de ieri, indivizii dezvolt` ceea ce eu numesc „pseudocompens`ri“, pentru a-[i repara sentimentul valorii proprii. T.P. observ` cu un ochi rafinat de lecturi psihologice [i psihanalitice bine asimilate c` multe dintre „metehnele“ românilor au leg`tur` cu neîncrederea în sine. „Vorbitul de r`u“ are drept scop mic[orarea moral` sau fizic` a celuilalt [i, implicit, în`l]area de sine. „Orice ai face [i oricît de bune inten]ii ai avea, tot e[ti suspectat de cine [tie ce tic`lo[ie“, re-

23

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

C~R}I DE PLASTIC

folclorice, nici exclusiv române[ti. Cum autorul, în schimb, o sugereaz` în articolele enciclopediei, îmbinînd m`iestru defini]ia obscur` („Bou = animal funest care î[i anun]` st`pînul, prin refuzul de a trage la jug, c` îi va veni Moartea“) cu confuzia conceptual` („Imaginea prostitu]iei = încercare de a explica sub forma unor povestioare, o fapt` ie[it` din norm` în satul tradi]ional“), parti-pris-ul ideologic („Drac = zeu chtonian uzurpat de cre[tinism, cel mai periculos demon al Panteonului românesc“) [i delirul etimologic indo-europenizant („Iama = reprezentare mitic` în Panteonul românesc, identificat` cu Yamma, Zeul indian al mor]ilor. În sudul României, expresia a da iama în p`s`ri, animale, holde etc. înseamn` a muri“, explica]ie lexicologic eronat`, de altfel...). Pentru c`, în viziunea artist-filosofic` ([i nespecialist`, de fapt) a lui Ion Ghinoiu, „adesea, pe p`mîntul carpatic, zeii indieni î[i îndeplineau atribu]iile avute în vechea Indie: [...], Rudra, zeul pluviometric, în ceremonialul Paparudei“, iar cartea vrea s` corecteze erori comise la noi „sub impulsul unor cunoscute sloganuri identitare“ (referitoare la originea noastr` roman`).

Incapacitatea autorului de a distinge între obiect [i ritual e vizibil` la tot pasul: în efortul de a se referi la tradi]iile întemeiate pe via]a cotidian`, Ghinoiu recurge, invariabil, la o categorie retoric` pe care nu o st`pîne[te – personificarea. Totul e personificat: „Sughi] = personificare a actului involuntar provocat de iritarea nervilor din zona aparatului digestiv“, „Pe[te = personificare a pe[ti[orului invocat de pescari...“ – animale, plante, boli, stele [i zile. {i nimic mai mult. Dac`, citindu-l, v` e dor de genialul Hasdeu („Dor = personificare a dragostei platonice provocat` de lipsa [i dep`rtarea persoanei iubite“) sau v` vine s` v` da]i cu capul de pietre („= obicei pentru memorarea semnelor de hotar între sate, caracteristic comunit`]ilor care nu [tiau s` scrie [i s` citeasc`“), nu uita]i c` [i aceste atitudini sînt... tradi]ii milenare române[ti, ca [i moartea, existen]a [i sezoanele de nun]i, de pild`. În Mica enciclopedie..., folclorul nostru are „ur[i meteorologi“, „zei]e pluviometrice“, oameni cu „trup antropomorf“ [i fetu[i în „placente geomorfe“... Inepuizabil` resurs` de umor involuntar, ratat` întreprindere [tiin]ific`.

■

Ioana Bot

Ur[i meteorologi [i zei]e pluviometrice Etnograf prestigios, secretar [tiin]ific al Institutului de Etnografie [i Folclor al Academiei Române, coordonator al Atlasului Etnografic Român (distins cu Premiul Academiei), Ion Ghinoiu semneaz` [i o Mic` enciclopedie de tradi]ii române[ti (Bucure[ti, Agora, 2008). Bucuria pe care mi-o suscit` faptul c` un asemenea savant g`se[te timp pentru a educa cititorul nespecialist, pe teme dintre cele mai delicate, întrucît se afl` la confluen]a vie]ii cotidiene (serb`m Cr`ciunul, privim spectacole de C`lu[ari) cu constructul nostru identitar (cine s\ntem, cît de vechi sînt tradi]iile noastre etc.); bucuria aceasta e îns` repede înlocuit` de n`uceal`. Nu numai c` Mica enciclopedie nu e ce pare a fi, dar îmi este foarte greu s` decid ce este, dincolo de... o antologie unic` de pseudo[tiin]`.

Originalitatea lui Ion Ghinoiu rezid` în capacitatea de a „rata“ spectaculos un subiect de bibliografie [colar`. Mai întîi, prin lipsa de claritate a criteriilor de selec]ie a temelor articolelor. „Tradi]ii române[ti“? Al`turi de colindat, an nou agrar, iord`nit [i altele fire[ti în context, exist` articole despre mesele zilei, mimetism antropic, identitate sexual`, noapte, frînarea natalit`]ii, duminic` („zi a s`pt`mînii care poart` un nume cre[tin“), trup („ad`post antropomorf al sufletului“), fat` mam`: concepte [i realit`]i despre care pot exista tradi]ii populare, dar care nu sînt în sine nici

24

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

purilor ce nu mai zîmbeau; Unchiul Simon, cel care vorbea cu p`mîntul cunoscîndu-i apele; Harutiun Khântirian, consul general al unei ]`ri care nu exist`, traduc`tor al lui Eminescu în armene[te; bunicul Setrak Melichinian, om bun [i vesel, supravie]uitor miraculos al masacrului; Hartin Fringhian, regele zah`rului din România, cel ce a colindat în smoching [i cu testamentul la brîu mun]ii Vrancei; Sahag Sertanian, cel care a parcurs cele [apte cercuri ale mor]ii, pierzînd pe rînd tot ce avea mai drag [i transformîndu-se în Yusuf...

Mai mult decît o carte cu personaje, e o carte cu o atmosfer` special` de realism, dar [i de magie... sudamerican`. Asemeni ploii nesfîr[ite din Macondo, ritualul cafelei e un prilej de uitare, iar clasorul de timbre înlocuie[te un album de familie cu chipuri uitate, o istorie [tampilat` a familiei împr`[tiate în toat` lumea. Sînt întruniri la ceas de tain` în cavoul lui Seferian, oglinzi cu care trebuie s` te lup]i [i c`r]i care se recunosc dup` miros, fumuri ridicîndu-se cu greutate peste cur]i [i r`spunzînd doar la tuba lui Mantu, un timp mai aproximativ, al lui „treci mai pe sear` pe la noi“. {i, mai ales, [oapte rostite cu b`gare de seam` pentru toate în]elesurile lumii. Deasupra tuturor, precum Ursula din Macondo, e bunicul Garabet din Foc[ani. El e martorul [i actorul unui prezent complicat [i schimb`tor, are un trecut teribil, dar are mai ales rela]ii speciale cu culorile, cu oglinzile, cu notele muzicale, cu fotografiile, cu toate fructele, cu aerul, cu lumina, cu lucrurile eterice în general. E p`str`torul plînsului unora [i al scurtelor bucurii ale altora, e cel care [opte[te cel mai tare. Îmi pare o carte a[teptîndu-[i regizorul pentru a pune în scene de film orchestra de ]igani condus` de bunicul Garabet, arderea c`r]ilor, debarcarea copiilor armeni orfani în portul Constan]a, umplerea cutiei din altar cu pantofi spre ve[nica pomenire a descul]ilor din convoaie, mersul dup` sicriul bunicului. Toate, din pove[tile spuse în locul altora, pentru c` „cine a suferit nu poate spune povestea a[a cum a fost, ci doar propria poveste. Cine a suferit nu poate în]elege“.

Ca reumatolog, a[ încheia parafrazînd o replic` din carte: bol[evismul (eu a[ spune orice fanatism) poate fi o boal` de care, precum de reumatism, nu te vindeci niciodat`.

■

Simona Rednic

Despre responsabilitatea de a tr`i în lume mai mult decît Iisus Hristos Cînd nu citesc literatur` medical`, ci literatur` „de pl`cere“, o fac în avion [i prin aeroporturi, înainte de culcare (adorm de obicei f`r` s` termin o pagin`) [i în cele dou` vacan]e. Cr`ciunul acesta mi-a adus o carte cum n-am mai citit de mult, care m-a cî[tigat de la primele pagini, astfel c` am sacrificat vizitele în familie [i colindele pe la prieteni, cum nu mai f`cusem, cred, din adolescen]`. „Cînd spui c` doi oameni sînt de acela[i neam înseamn` c` au ascultat acelea[i pove[ti“, avertizeaz` Vosganian. Cartea [oaptelor este o în[iruire de pove[ti, din al c`ror vîrtej nu am mai putut ie[i: povestea salv`rii bunicului Setrak, povestea repatrierii lui Simon sau aruncarea pîinilor, povestea marii dezam`giri din Armenia sovietic`, povestea înfrunt`rii binelui [i r`ului dintre Onik Tokatlian [i Mesia Khacerian, povestea generalului Dro [i a armelor sale îngropate înc`, povestea opera]iunii Nemesis sau povestea r`zbun`rii, povestea cutremur`toare a convoaielor [i a celor [apte cercuri ale mor]ii.

Dar mai mult decît o carte cu pove[ti, e cartea multor personaje, dintre care m-am l`sat cucerit` de b`trînii armeni picta]i cu tu[e groase [i adîncite: Ervant Hovnanian luat spre Siberia în papuci [i mort descul] la Lubianka; Minas, orbul ce cite[te c`r]ile cu degetele; Arsag Savagian, fotograful chi-

25

Simona Rednic este medic specialist în reumatologie [i medicin` intern`, profesor universitar la UMF „Iuliu Ha]ieganu“ din Cluj-Napoca

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

izbucnirea Revolu]iei în Capital`, cînd Iuliu Borna î[i pînde[te iubirea, numit` Vianda, de pe blocul vecin, iar pe cer zburd` trasoarele. La mijloc, un scriitor sc`pat de caricaturizare, dar ferit [i de patetismul identific`rii for]ate cu autorul, care descoper` c` ceea ce scrie are puterea de a influen]a viitorul, de a-l dicta, îns` doar cînd povestirile sale descriu o nenorocire.

Scrisul ca arm` – ca r`zbunare, adic`telea. Scrisul îl va aduce pe Tovar`[ul pe urma cerbului gigant, îl va face pe Wylli Schuster s`-[i piard` pl`cerea împ`r]it` cu Sari-neni, pe directoarea Oproiu s` pice pentru a doua oar` în hîrd`u etc.

Excelente epistolele lui Nelu Sanepidu, personaj u[or integrabil în grupul de zece tineri retra[i în afara Floren]ei bîntuite de cium` (în lipsa ciumei, sfîr[itul anului 1989 pare la fel de potrivit): experimentele sale, modul programatic prin care [i-a propus s` înro[easc` harta erotic` a ]`rii dau na[tere unor episoade absolut savuroase (a se vedea, cu prec`dere, idila cu Tit-Livia-Porolissa Pop, fiica monumental` a patriotului ardelean Hora]iu Pop, care-[i g`zduie[te oaspe]ii în camera unde locuise imberbul Ady Endre!).

La fel, episodul intercalat Grigore Samsaru: „Într-o bun` diminea]`, în binecuvîntata zi de 5 octombrie 1989, Grigore Samsaru, profesor de biologie la {coala general` nr. 1 din or`[elul A..., se trezi brusc cu o irepresibil` dorin]` de a intra în partid“. L`sînd la o parte aspectul general-satirizant [i autosatirizant al întregului roman (sau, ca s` respect`m totu[i indica]iile autorului, al volumului I), pasajul Samsaru debuteaz` – evident [i la fel de programatic cum reguleaz` Nelu Sanepidu – sub semnul satirei. {i se încheie la fel, cînd alternativa intr`rii în partid va fi intrarea în secretara organiza]iei, doamna Szekely... Un episod circular, cam ca un sketch de umor britanic. {i, ca o recomandare lipsit` de morga criticist`, pot spune c` am citit cartea lui Ioan Gro[an cu o pl`cere pe care nu mi-a t`iat-o nici m`car dublul avertisment al cronicilor ingerate anterior. Sper ca men]iunea „volumul I“ s` nu fie o poant`...

■

Misterele unei provincii din Est Ioan Gro[an Un om din Est (I) Editura Noul Scris Românesc – Tracus Arte, 2010

30 lei

Hai s` d`m extraliterarului ce-i al extraliterarului [i s` nu mai batem apa-n piu` despre cît de a[teptat` a fost aceast` carte sau despre dimensiunile ei în compara]ie cu timpul „alocat crea]iei“. Mai uimitor mi se pare faptul c` reac]iile venite din partea criticii nu fac altceva decît s` construiasc` o fals` imagine unei c`r]i dac` nu excelente, m`car foarte bune. M` întreb cîteodat` dac` viitorul critic literar n-ar trebui s` dea un examen de „gust“. S` i se pun` un „macrameu“ în fa]`, al`turi de Lupta lui Iacob cu Îngerul. S` vedem ce alege.

Pe scurt, într-un ora[ de provincie, doi prieteni, profesori la [coala din ora[, amîndoi afla]i la vîrsta de 30 de ani: scriitorul [i be]ivul de n`dejde Borna, iar cel`lalt, poreclit Nelu Sanepidu pentru c` nu rateaz` nici o femeie, de altfel singura sa însu[ire. Bon, se condimenteaz` totul cu p`durarul Willy, cel care se iube[te cu mult mai vîrstnica Sari-neni, femeie pe care i-a suflat-o propriului tat`, se adaug` apari]ia numinoas` a unui cerb imperial în p`durile zonale, descinderea Tovar`[ului întru vîn`toare etc. De la un punct încolo, scriitorul intercaleaz` în materia narativ` epistolele lui Nelu Sanepidu, scurte d`ri de seam` asupra diverselor sale aventuri, ocazie cu care Gro[an pare a se înc`lzi cu mingea la picior, schi]înd portrete, siluete, gesturi.

Dou` sînt evenimentele ce încadreaz` diegeza: a doua c`dere a directoarei de [coal` Oproiu în, m` scuza]i, c`cat, [i, al doilea, chiar

26

Bogdan-Alexandru St`nescu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Povestiri haioase din Epoca de Aur C`t`lin Mihuleac Zece povestiri multilateral dezvoltate Editura Cartea Româneasc`, 2010

„Epoca de Aur“ a lui Nicolae Ceau[escu, zis` [i „societatea socialist` multilateral dezvoltat`“, a devenit nu doar subiect de r`fuieli interminabile cu trecutul, ci [i un rezervor nesecat de povestiri [i de scenarii cu cîrlig la public. Orice s-ar spune, Ceau[escu [i comunismul „vînd“ destul de bine (vezi noul val din cinematografia româneasc` sau succesul la export al prozei lui Dan Lungu, între altele). Printre cei care au exploatat nu doar intens, ci [i consecvent – uneori dramatic, alteori relaxat – acest filon sînt arti[tii ie[eni, iar noul volum al short-stories-tului [i dramaturgului „nou`zecist“ C`t`lin Mihuleac e doar înc` o dovad` în acest sens. Zece povestiri multilateral dezvoltate sînt tot atîtea „amintiri/întîmpl`ri din Epoca de Aur“ (ca s` parafrazez filmul concitadinului s`u Cristian Mungiu), fic]ionalizate pe formula prozei de divertisment retro. Avem de-a face, a[adar, cu asumarea memoriei ceau[ismului sub specia „literaturii populare“. F`r` preten]ii [i f`r` sofistic`rii inutile, aceste nara]iuni de dimensiuni aproximativ egale, cu pigment anecdotic [i finaluri nea[teptate, în poant`, sînt ambalate în staniolul unei sf`to[enii haioase, simpatic-izmenite (s` zicem, de[i izmeneala alunec` uneori în kitsch...), iar unul dintre atuurile lor, al`turi de cel al lejerit`]ii spumoase [i de umorul bonom indispensabil, este senin`tatea privirii, capabil` s` reabiliteze – altfel decît la Dan Lungu – hulita categorie a „turn`torului/activistului m`runt“ [i a „nostalgicului comunist“. Oricît de mult grotesc [i penibil ar con]ine, retrospectiv, epoca de trist` amintire – ne face cu ochiul autorul

RECENZII –, oamenii [i-au tr`it în ea „cei mai frumo[i ani“, bucurîndu-se de toate cele [i f`cînd – iertat` fie-mi vorba neacademic`... – „din rahat, bici“.

Astfel încît „triste]ea“ legal` devine jovialitate în toat` regula (nu f`r` un gr`unte de melancolie postcomunist`, totu[i), spre indignarea celor lipsi]i de umor. Ce-i drept, excesul de verv` colocvial` devine, de la un punct încolo, obositor prin redundan]` [i nu e întotdeauna sus]inut de arm`tura pove[tilor de via]` „despre al]ii [i despre sine“. Pretextele epice accesate de c`tre Mihuleac bifeaz` cam toat` recuzita de experien]e familiare de atunci: turn`toriile iubitelor din facultate, stranietatea apari]iile unor studen]i de culoare într-o lume recent deruralizat`, „economia libidinal`“ în socialism (încununat` de turismul sexual pe litoralul românesc, la vîn`toare de turiste nordice), micile turn`torii [i g`in`rii, armata, bi[ni]a [i ispitele occidentale de tot felul (dolarii, blugii, Pepsi-ul...), stahanovismul recitatorilor omagiali, distrac]iile de la mitinguri [i [edin]e... Într-una dintre cele mai eficiente piese ale volumului, „Armata ca un uter“, apare tematizat` explicit perspectiva de „Soldat Svejk“ asupra comunismului ceau[ist, preluat` avenit [i în prezentarea de pe coperta a patra. Dar nu numai Hasˇek, ci [i Ion Creang` poate fi invocat aici – evident, f`r` nici un fel de conota]ii valorice, c`ci Mihuleac bate mai curînd spre Br`escu sau P`storel.

Punctul forte al povestitorului ie[ean (în care dramaturgul st` mereu la pînd`) e umorul „enorm“, în registru ridicol. O scen` irezistibil` e, spre exemplu, cea din „Povestea bancnotei mele de o sut` de dolari“, unde studentul negru Pierre îi [ocheaz` cu apari]ia sa de „balaur“ pe ]`ranii dintr-o pia]` de legume, producînd reac]ii burle[ti de spaim`, indignare [i fascina]ie, soldate cu interven]ia mili]iei...

Minor [i pitoresc, facil atît cît trebuie, volumul lui C`t`lin Mihuleac amuz` [i destinde, f`r` s` tri[eze, împrosp`tînd (eventual) amintirile personale, nu emfatica „memorie“. O carte numai bun` de citit în tren, în drum spre sau înapoi dinspre litoralul autohton de azi, cu gîndul la cel de acum 30 de ani.

■ Paul Cernat

27

22,95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

atît de urît` încît ar avea toate [ansele s` devin`, ca Susan Boyle, cool în r`sp`r cu perfec]ionismul g`unos al societ`]ii prezentului. Are cincizeci [i ceva, 130 de kilograme, nu cite[te ziare, nu [tie netul, e puritan`, „obsesiv-maniacal`“ [i flor`reas` la pompe funebre. A, [i poart` o rochie roz, ba chiar trage dup` dînsa prin ora[ o coroan` funebr` (s` nu cread` lumea c` „n-are de lucru“). Curen]i mistici (scenariu & nume biblice, moarte & înviere ratate) circul` prin subteranele pove[tii, pentru a se sparge ca baloanele de s`pun la suprafa]a narativ` de videoclip sonat (în acest sens, scena cvasi-shakespearean` din cimitir cu groparul oligofren fiind una din cele mai n`ucitoare).

C`ci pe lîng` ascu]imea realist` format` în aerul teatrului nou, Maria Manolescu are [i o fin` inteligen]` livresc`, spontan` [i surprinz`toare pentru o persoan` neformat` la Litere.

Ca odinioar` Ioana Bradea, ea fenteaz` vulgaritatea croind-o pe un calapod parodic, cu îngro[`ri hilare. Vituperan]a dirty din scrierile fiului o bîntuie pe protagonist` pîn` la a o poseda cu totul; neg`sind r`spunsurile, [i nici pe Godot, ea e[ueaz` spre final în bîlb` pornografic`, à la Tourette. Retorica promiscu` ce i-a traumatizat pe cititorii de dou`miism e reciclat` aici la nivelul unei mizanscene de comedie neagr`.

Cum vocabularul acesta te agreseaz` [i din fonturile m`rite, excesul s`u devine „supranevrotic“ (vorba lui Marius Conkan, citat), deci poetic cam în m`sura în care e [i mali]ios.

Categorisit` drept „supraroman“, cartea are, într-adev`r, compozi]ie democratic`, de superofert`: thriller, rebeli f`r` cauz`, sentiment, dramolet`, tablou social [i practici la zi (bloguri, rufe murdare sp`late la televizor). Pe nici un ingredient nu apas` îns` surplusul de gravitate specific comercialului, deci raftului trei. Talentul cert [i atît de personal al acestei autoare func]ioneaz` dramaturgic [i aici unde, cu flamboaian]` de show, ea se joac` de-a metacli[eul.

Iar „cadavrul din frigider“, prin toate tabuurile [i locurile comune pe care le detoneaz`, ar trebui s` fie [i scheletul din dulap în cazul min]ilor astupate. „Criticul Costel“, de pild`.

■

Hardcore cu inocen]` Maria Manolescu Ca pic`turile de sînge pe linoleumul din lift (supraroman) Editura Cartea Româneasc`, 2010

22 lei

Multe s-ar putea broda în jurul frazei-bomb` „Am un cadavru în frigider“, dar o pasti[` a mainstream-ului artistic dou`miist (acela cu „sex & orori“) nu-i chiar una din op]iunile-tip.

Celui de-al doilea roman al Mariei Manolescu (debutul s`u cu Halterofilul din Vitan se pierduse pe nedrept în peisajul primului contingent egofic]ionar) îi serve[te, tematic [i narativ, experien]a pieselor de teatru scrise între timp de autoare. Al`turi de Gianina C`rbunariu, Peca {tefan sau Vera Ion, ea vine din proasp`tul val dramaturgic autohton ce exploreaz`, cu acurate]e realist`, candoare beat [i coloratur` de absurd, intemperiile identitare ale tîn`rului român în bolgiile eternului conflict intergenera]ionist.

La scen` deschis`, voltaj macabru, de[i pe unde epice scurte, se deruleaz` [i recenta sa proz`. Un scriitor aspirant ce dispune de toate ticurile anatemizate ale artei cu fitil de la noi (sexualizare, violen]`, blasfemie) se sinucide dup` ce maic`-sa îl face de rîs la televizor, oripilat` de crea]iile dînsului. În cele cîteva zile delirante ulterioare mor]ii lui Cristi, mama h`l`duie[te cu un laptop, încercînd s` refac` filmul mental al disp`rutului (stocat, a]i ghicit, în frigider) prin repetarea experien]ei sale presupus maxime: aceea de scriitor. Se ded`, prin urmare, unui soi de autofic]iune-necrolog.

Cu spectaculos fler caracterial (nu musai [i al adîncimilor psihologice), Maria Manolescu î[i instaleaz` audien]a precis-minimalist la înduio[`toarea temperatur` de naivitate [i platitudine a protagonistei. Vitorie Lipan complet dep`[it` de situa]ie – care-i mizerabilist` r`u –, Maria Hristescu e o antieroin` de zile mari [i o r`]u[c`

28

Adriana Stan

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Consumism f`r` poezie {tefania Mihalache Poemele secretarei Colec]ia „Proz`“ Editura Cartea Româneasc`, 2010

Redus la trama narativ`, romanul Poemele secretarei s-ar integra în categoria literaturii de consum. Abordînd o tematic` la mod` – existen]a într-o lume dominat` de valorile capitaliste [i guvernat` de mecanismele advertisingului –, proza {tefaniei Mihalache asum` [i o intrig` ce rezoneaz` cu perspectivele-[ablon despre sectorul corporatist. Astfel, protagonista Andra Panu, o tîn`r` venit` la Bucure[ti pentru „a ajunge departe“, î[i descrie metamorfozele psihologico-spirituale provocate de via]a într-o companie de publicitate. Ambi]ioas`, inventiv`, atr`g`toare, absolventa decarist` a Facult`]ii de Comunicare [i Rela]ii Publice accept` postul de secretar`, doar pentru a-[i facilita avansarea la statutul de copywriter. Cum promovarea întîrzie s` se materializeze, Andra începe s` se desprind` de preocup`rile artistice (în timpul liber scrie poezii), se îndep`rteaz` de iubitul Alin (fa]` de care manifesta, oricum, o atrac]ie aproape matern`) [i devine fascinat` (inclusiv erotic) de directorul firmei, Alex. Ca un postludiu la actele sexuale desf`[urate la locul de munc`, corporatista în devenire devoreaz` c`r]ile dedicate „dezvolt`rii personale“ d`ruite de amant [i se ofer` interlopului Ling într-o încercare mistico-grotesc` de a gr`bi semnarea unui contract. Dezam`git` de lipsa de umanitate a acestui univers al banilor, Andra se victimizeaz`, se revolt`, cî[tigînd în final alura de simbol al luptei de emancipare de sub „prizonieratul“ biroului. Îns` {tefania Mihalache nu se m`rgine[te la a compune un roman „popular“. În prelungirea stilului narativ experimentat în cartea sa de de-

RECENZII but, Est-falia (2004), autoarea imprim` Poemelor secretarei o dimensiune eseistic-liric`, precum [i o coloratur` polifonic`. Iar aceast` stratificare a construc]iei romane[ti genereaz` [i cele mai reu[ite pagini, [i sc`derile estetice.

Pe de o parte, prozatoarea surprinde admirabil, cînd empatic-(auto)ironic, cînd distantanalitic, tensiunea dramatic` a integr`rii într-un sistem. Metamorfozele aparent revelatoare, dar sinonime aplatiz`rii, reveriile poetice ca antidot la rutina sarcinilor de birou, explor`rile în „irealitatea imediat`“ pentru a umaniza infernul cotidian pigmenteaz` existen]a Andrei. E vorba aici de o subminare a ideii de consumism, capacitatea protagonistei de a descompune în filigran tipologiile capitalismului autohton ori mecanismele acestuia de simulare a realit`]ii, eviden]iind artificialitatea noii ideologii postrevolu]ionare. Totodat`, inovatoare îmi par [i fragmentele ce abordeaz` rela]ia umoral-hormonal` dintre femeia-angajat [i b`rbatul-manager.

Transformarea fantasmatic` a victimei în st`pîn r`stoarn` multe dintre cli[eele corectitudinii politice cu privire la „h`r]uirea sexual`“ atît de invocat`, dar rareori analizat` subtil în implica]iile ei de substan]`.

Pe de alt` parte, apeten]a pentru volute eseistice sau pentru medita]ii sociologice/ideologice afecteaz` calitatea tehnic` a nara]iunii. De pild`, însu[i personajul-narator/reflector, Andra, e adesea construit în note false. Femeia abisal`, dar [i cerebral`, autoscopic` [i analitic` se dovede[te neverosimil de plat` atunci cînd se supune f`r` discern`mînt manipul`rilor v`dite.

Mai mult, cîteva planuri epice (trecutul lui Alex, istoria lui Ling) sînt dezvoltate doar pentru latura lor senza]ional`, dup` cum o serie de episoade (vizita mamei, probleme casnice ale colegei Dania, chiar unele momente de intimitate cu Alin) constituie doar alibiuri pentru introspec]ii.

Atmosfera [i ideile anihileaz` story-ul în cartea {tefaniei Mihalache. Lumea consumismului privat` de orice poezie apare în Poemele secretarei lipsit` uneori chiar de propria ei „proz`“.

■ Cosmin Borza

29

24,95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

îns` de ce în aceast` m`rturie, asumat` de un singur personaj, vocea Simonei (sora lui Fleo) preia, pentru cîteva pagini, frîiele narative.

Povestirea protagonistului, centrifugal` [i cvasipicaresc`, este împ`nat` cu fragmente din jurnalul tat`lui (o victim` a Securit`]ii [i a nevestei „turn`toare“, asasinat în „centrul de reeducare“ de la Poiana Mare) sau din acela al lui Bl`ni]`, un cîine alcoolic (sic!), [i, de asemenea, cu multe pasaje rezumative, în stil jurnalistic, ale evenimentelor social-politice. S` ad`ug`m [i lamenta]ia cli[eizat`, cu tu[e scabroase, despre „ru[inea de-a fi român“, un ecou transparent din Politicele lui Patapievici.

Viziunea asupra trecutului „sîngeriu“ [i însîngerat este una monocromatic`, pentru c` în lumea din Gluma ruseasc` nici un supravie]uitor nu transgreseaz` compromisul (mai mic ori mai mare). Dac` nu e[ti martir, e[ti inevitabil „p`tat“. O spune securistul Cr`ciun, „îngerul p`zitor“ al sufleurului [i al colegilor s`i actori, „deconspirat“ post-mortem drept frate al „maestrului“ Potze: „To]i cu care te întîlne[ti tu construiesc socialismul f`r` s` [tie, m`i Potze, c` to]i e mînji]i cu c`cat (...). P`i ce crezi tu, m` b`iatule, c` e vreunu’ care a sc`pat de gheara lung` a Securit`]ii? Crezi c` vin la {arpe, se îmbat`, înjur` regimu’ [i pe Ceau[escu [i atît?

P`i trebe s` pl`teasc` pentru asta, libertatea de a înjura cost` scump, iar ei o [tiu [i pl`tesc pre]ul de fiecare dat`, ba [i exagereaz` [i cred c` nu le cade coaiele c` se sulemenesc la organ [i mai c` l-ar pupa [i-n fund ca s` plece teferi acas`, f`r` vreo scatoalc` s`n`toas` peste capul `la de reac]ionari, care cic` vrea s` d`rîme socialismul“. Acela[i lucru îl sugereaz` [i Simona, cînd Fleo îi m`rturise[te c` a vrut s` se omoare din cauza semn`rii unui angajament de informator – pre]ul pl`tit pentru ca statul s` nu le ia nepotul (copilul celeilalte surori, fugite în Germania).

Gluma ruseasc` este un roman retenibil îndeosebi prin semnifica]ia titlului, îns` Drago[ Ghi]ulete e de-abia la debut. Mai are timp s` conving` ca prozator.

Ruleta ruseasc` Drago[ Ghi]ulete Gluma ruseasc` Editura Cartea Româneasc`, 2010

22,95 lei

V` mai aminti]i The Deer Hunter, cu Robert De Niro [i Christopher Walken în rolurile principale masculine? Probabil c` la filmul lui Michael Cimino s-a gîndit [i Drago[ Ghi]ulete cînd a scris Gluma ruseasc`. Fleo [i Potze, doi traumatiza]i ai Gulagului românesc, ajun[i, dup` ’89, clovni de circ în Italia, î[i joac` via]a pe bani la ruleta ruseasc`. Plecînd de la povestea cu ingrediente senza]ionaliste a acestor destine frînte în epoca totalitarismului comunist, autorul încearc`, aluziv, s` ofere [i o cheie simbolic` pentru în]elegerea cinismului crud al Istoriei: ca un fel de rulet` ruseasc` s-ar configura [i momentul crucial al negocierilor de la Ialta, cînd „glon]ul“ s-a înfipt în trupul României ([i al altor ]`ri ale estului european).

Din p`cate, inten]ia – l`udabil` – de reconstituire romanesc` a existen]ei umane oprimate în odiosul regim (cu remanen]ele sale în anomia postdecembrist`) nu-[i g`se[te aici o realizare artistic` pe m`sur`. Cartea las` impresia de insuficient` articulare (ce ar putea fi pus`, la rigoare, pe seama naratorului), de indecizie structural` [i de umplere artificial` a golurilor epice. Nara]iunea la persoana I a lui Fleo (un text diaristic, confesiv, dup` cum men]ioneaz` undeva), care are [i por]iuni „dramatizate“, sare imprevizibil de la planul prezent al recentei prigoane a românilor în Italia la retrospectiva biografic` (amintiri din copil`rie, perioada de sufleur la teatru, tentativa de sinucidere, în zilele Revolu]iei, agresiunea suferit` accidental în Pia]a Universit`]ii [.a.). Nu [tim

30

■ Gabriela Gheorghi[or

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Grev` japonez` Denisa Mirena Pi[cu Omul de unic` folosin]` / Disposable people Galway Print, Ireland, 2009

În 2003, volumul ei de debut, publicat la Editura Vinea, purta un titlu oarecum paradoxal: Pufos [i mecanic. Dar foarte potrivit pentru poetica autoarei. Pufosul trimite la alinturile cu care eul poetic se desfat` adesea, de unde rezult` o poezie feminin` discret`, înrudit` expresiv cu cea a Adelei Greceanu. Mecanicul social apare mai mereu placat pe fragilitatea [i fr`gezimea acestui eu, pe care încearc` s` le infecteze [i s` le alieneze. În 2009, Denisa Pi[cu î[i public` acest al doilea volum, bilingv (cu traducerea englez` remarcabil` a lui Florin Bican), unde raportul dintre pufos [i mecanic persist`, dar modificat: universul acestor poeme este subsumat în primul rînd mecanicului, declinat în dou` registre. Primul este cel formal: piesele sînt de obicei scurte, paratactice, denotative [i, în cele din urm`, prozastice (remarc`m aici influen]a fenomenologiei cotidianului practicat` de „[coala“ de la Bra[ov).

Retorica apoetic` îndulcit` cu alinturile „pufoase“ [i feminine reprezint` marca poeziei Denisei Pi[cu. Iat`, de exemplu, un poem al lucrurilor, dar care nu are decît tema în comun cu poezia lui Francis Ponge, fiind altminteri transcrierea fulgurant` a unui moment cotidian de via]` interioar`: „Am colindat azi toat` ziua / galeriile comerciale / v`d în jurul meu numai / LUCRURI / am r`mas cu gîndul la ele... / Îmi fac rug`ciunea [i / Dumnezeu îmi apare / sub form` de geant`“. Intelectual`, Denisa Pi[cu este o poet` a cotidianului, o poet` care nu-[i mai face iluzii cu Poezia, dar care cedeaz` bucuros la presiunea discursului critic adresat societ`]ii de consum. Aici, cred, gre[e[te uneori. Gre[e[te pentru c` anuleaz`, prin exager`ri de tipul acestei epifanii second hand, efectul mecanicii

RECENZII poetice pe care o practic`, una voit superficial` [i constatativ`, ca în acest poem nostalgic – dar t`ios – despre bunic în contextul antitezei urban vs rural: „Bunicul meu citind «Zori noi» / [i refuzînd s` vin` «la noi, la bloc» / s` vad` cum ne-am aranjat... / Ne petrece cu privirea, / cînd plec`m de la el / pîn` în cap`tul str`zii, / la cinema Flac`ra / (unde cotim)“. Bunicul reprezint`, desigur, dimensiunea „pufoas`“ a acestei poezii. Înscris îns` în re]et` minimalist`, alintul se remarc` în primul rînd prin discre]ie. Iar discre]ia acestei poezii devine ea îns`[i remarcabil`, evident`, ca [i cum în felul acesta poeta se afirm` [i se neag`, totodat`, ca fiin]` sensibil`; spune [i retracteaz`, se revolt` pentru a se resemna repede. Mecanica ruliului, dinamica reabsorb]iei, energia de abstinen]`, toate se reg`sesc în ciclul cel mai realist al acestui volum, cel eponim – „Omul de unic` folosin]`“: „Interviuri misterioase / în care nu ]i se spune exact / activitatea solicitat`, / programul, / salariul, / sediul, / «c`ut`m absolven]i facultatea de litere» / buni la orice“. Versurile monolexicale din acest poem f`r` titlu nu mai p`streaz` poetic decît ritmul. Altminteri, triaz` gr`bit un real determinat istoric, societatea (româneasc`) de tranzi]ie, asumîndu-[i perspectiva victimei cu delicate]e, f`r` s` insiste. Versurile stau în strad`, dar nu manifest`.

Poezia Denisei Pi[cu este una de intersti]iu: [i a exteriorului, prin instantaneele pe care le transcrie, aproape mereu contextualizate, dar [i a interiorului, prin inser]ia în senzorial a acestor instantanee; de intersti]iu pentru c`, de[i poemele par s` împrumute retorica impersonal` a spa]iului pe care-l exprim` [i semnific`, revin mereu la „eu“, ca p`ianjenul în col]ul obscur al pînzei. Sensibilitatea aparte a acestei poezii, tras` în registrul efemerului [i al tranzitoriului, pu]in sociabil`, dar mai mereu empatic`, nu cadreaz` cu a[tept`ri maximale. O poezie bun` tocmai pe m`sura discre]iei cu care se spune, deloc locvace, are pu]ine [anse de a trece cu urme prin fa]a cititorului român. Dar la fel de adev`rat e c` poeta poate mai mult [i c`, deocamdat`, risc` prea pu]in.

■ Alexandru Matei

31

9,99 euro

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

pe craniu cicatricea nemiloas` a unei tumori extrase prin lobotomie. Cea care a fost odat` iubita lui E.I. Lonoff, scriitor ambi]ios, pre]uit [i admirat de Zuckerman, îi treze[te emo]ii ciudate.

Prin ea se vede, ca într-o oglind` nemiloas`, decrepit, îns` tot ea îi acutizeaz` unul dintre sim]urile sale esen]iale de scriitor – acela c` biografia, oricît de complicat` [i fascinant`, nu se intersecteaz` cu opera decît în zonele inferioare ale imaginarului, la r`d`cina inevitabil` a lucrurilor.

Tot în oglind` func]ioneaz` [i rela]ia lui Zuckerman cu tîn`rul [i impertinentul Kliman, a c`rui unic` ambi]ie era aceea de a deveni biograful de senza]ie al lui Lonoff, revelatorul secretului ultim al vie]ii acestuia. Într-un duel deopotriv` drept [i nedrept, scriitorul mutilat de b`trîne]e se opune din toate puterile virilit`]ii [i avîntului mediocru al tîn`rului s`u rival, descoperind treptat c` nu îi face fa]`. Sistemul reversului necesar aduce în prim-planul neputin]ei lui Zuckerman o alt` femeie, pe tîn`ra [i senzuala Jamie Logan. Fiica unui petrolist bogat din Texas, Jamie e c`s`torit` cu Billy Davidoff [i împreun` formeaz` un cuplu de scriitori democra]i exapera]i de politica lui George W. Bush. Zuckerman r`spunde anun]ului lor din ziar prin care c`utau s` fac` schimb de locuin]e cu cineva din afara New York-ului, îns` mutarea e blocat` de pasiunea lui subit` pentru Jamie.

Obiectul acestei pasiuni e o r`sf`]at` cu atitudine, adorat` atît de so], cît [i de nesuferitul Kliman, îns` frumuse]ea ei cald` [i provocatoare este pentru Zuckerman o nea[teptat` [ans` de a explora, poate pentru ultima oar`, teritoriile incandescente ale dorin]ei. {i pentru c` trupul e inutil, iar memoria îl în[al`, scriitorul face singurul gest prin care via]a îi mai poate da iluzia c` e tr`it`. Zuckerman î[i scrie dialogurile imaginare cu Jamie, salvînd prin fic]iune ceea ce îi este refuzat în realitate, ancorat în iluzia dens` de cuvinte ce-l sus]ine deasupra abisului.

Fascinat` deopotriv` de Jamie [i de Joseph Conrad, fantoma lui Roth [tie, precum marinarul Marlow, c` tr`im a[a cum vis`m: singuri.

Zuckerman over & out Philip Roth Fantoma iese din scen` Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

24,95 lei traducere din limba englez` [i note de Cristina Panaite traducere din limba englez` [i note rev`zute de Nadia Brunstein

Nathan Zuckerman de]ine rolul complex de alter-ego auctorial în nou` dintre romanele lui Philip Roth [i pare epuizat, însingurat [i încol]it de b`trîne]e. Fantoma iese din scen` este, în cel mai autentic stil Roth, o carte despre neputin]` [i înfrîngere. F`r` a avea mizele [i anvergura unei capodopere precum Pastorala american`, romanul e construit pe o structur` tragic` autentic` [i tulbur`toare.

Dup` o izolare de 11 ani, Zuckerman se întoarce în New York în anul 2004, pentru o procedur` medical` minor`, îns` extrem de important` pentru demnitatea sa. Opera]ia ce l-a salvat de cancer de prostat` i-a l`sat, ca într-un schimb amar-ironic, impoten]a [i incontinen]a urinar`, iar colagenul injectat în uretr`, de c`tre urolog, a r`mas ultima speran]` în fa]a umilitoarelor, dar indispensabilelor scutece. N-a mai citit presa [i nu mai e la curent cu [tirile, de prin 2001, dup` 11 septembrie, [i, ajuns în Manhattan, are senza]ia c` a plonjat într-o jungl` sufocant` [i agresiv`. Telefoanele mobile au desfiin]at nu doar distan]ele, ci [i intimitatea [i valoarea real` a comunic`rii, întorcînd indecent lumea pe dos.

Cîteva întîlniri semnificative îl conving s`-[i modifice via]a radical [i periculos: scriitorul decide s` se mute din zona montan` Berkshires, în New York. În primul rînd, o reîntîlne[te, dup` aproape 50 de ani, pe Amy Bellette. În 1956, Amy era o frumuse]e inteligent` [i curajoas`. La 75 de ani, e mai mult o umbr` macabr`, purtînd

32

■ Gabriela Gl`van

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Libertatea lui Pascual Duarte Camilo José Cela Familia lui Pascual Duarte Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

În 1951, dup` apari]ia capodoperei La Colmena/Stupul, Camilo José Cela era v`zut în postur` de creator al „obiectivismului“ (objetivismo) – un fel de realism documentar, ce încearc` s` fixeze istoria brut` în structurile flexibile ale fic]iunii. Nu era o noutate pentru exege]i, obi[nui]i deja s`-l considere pe prozator ini]iator a ceva înc` de la debutul s`u, din 1942, cu La Familia de Pascual Duarte/Familia lui Pascual Duarte (ap`rut, de cîteva s`pt`mîni, [i în traducere româneasc`). Atunci, prozatorului i se atribuise paternitatea „tremendismului“ (tremendismo) – o prelungire a naturalismului, cu v`dit` înclina]ie c`tre imagistica violent` [i limbajul, eufemistic spus, frust. Cela a negat îns` ambele direc]ii estetice, sus]inînd c` specificitatea stilistic` a romanelor lui ar fi derivat dintr-o constant` hiperbolizant` a literaturii spaniole, detectabil` atît la clasici, cît [i la moderni.

Adev`rat ori nu, cert r`mîne faptul c`, la scurt timp dup` tip`rirea primelor dou` edi]ii din Familia lui Pascual Duarte (edi]ii care au stîrnit, de altfel, imense controverse), romanul a fost interzis pentru „imoralitate“. Povestea ]`ranului spaniol, Pascual Duarte, derulat` înaintea regimului franchist, nu a intrat deloc, se pare, în acord cu rigorile [i conven]iile Spaniei lui Franco. Abia în 1946 va fi publicat` o nou` edi]ie (spaniol`) a volumului – primit`, la rîndul ei, cu excesiv` ostilitate. Ironic, a[a-zisul „tremendism“ al lui Cela s-a dovedit mai greu de suportat, psihologic [i mentalitar, decît r`zboiul [i dictatura. Ca atare, pîn` la c`derea lui Franco, o

RECENZII bun` parte a c`r]ilor prozatorului (inclusiv Stupul) au fost publicate în Argentina. Mai multe decenii, Cela (laureat al Nobel-ului în 1989 [i al Cervantes-ului în 1995) [i-a experimentat literatura ca pe o form` de exil cultural.

Familia lui Pascual Duarte este un roman alc`tuit din „memoriile“ protagonistului (aflat în închisoare), dou` note ale „transcriitorului“ („memoriilor“), o misiv` [i o clauz` testamentar`. Textele adi]ionale (confesiunii propriu-zise a lui Duarte, f`cut` într-un vechi dialect rural spaniol) limpezesc decorul epic de ansamblu. Pentru veridicitate, autorul pretinde c` manuscrisul a fost descoperit într-o farmacie din Almendralejo. Interven]iile în textul original s-au limitat la mici artificii tehnice, inevitabile în procesul tip`ririi. „Autenticitatea“ întîmpl`rilor nu ar trebui de aceea pus` la îndoial`, iar „credibilitatea“ protagonistului (naratorului) cu atît mai pu]in. Povestea sangvinar` a lui Pascual Duarte (individ al periferiilor, cu tat` mort de rabie, mam` alcoolic`, sor` prostituat`, doi copii deceda]i [i dou` so]ii, dintre care una – nepoat` de vr`jitoare) se articuleaz`, prin urmare, pe falia artistic` a unui realism extrem de crud.

Eroul crede c` a fost urm`rit mereu de un destin implacabil (nefast) [i c`, indiferent de inten]iile sale (adesea onorabile), malignitatea vie]ii l-ar fi cople[it oricum. În consecin]`, dezvolt` un cinism comportamental, ucigînd, în serie, f`r` scrupule (ajunge pîn` la matricid!) [i sfidînd conven]iile morale ale lumii (profund instabile) în care tr`ie[te. Duarte ar putea fi b`nuit de „actul gratuit“ al lui Gide, dac` nu ar fi mai întîi un filozof empiric (nietzschean) al libert`]ii de ac]iune. Pe acest palier ideologic, a fi liber înseamn` a-]i urm`ri nestingherit impulsurile. Un existen]ialism inversat, cum ar veni, unde limit`rile libert`]ii nu sînt asumate, ci repudiate. Interesant îns`, confruntat cu necesitatea suprem` – propria moarte –, personajul clacheaz`, cerînd, în fa]a e[afodului, îngrozit, îndurare. Avem aici, f`r` îndoial`, mesajul subtil al lui Cela: nu existen]a se subordoneaz` filozofiei, ci filozofia apar]ine, necondi]ionat, existen]ei.

■ Codrin Liviu Cu]itaru

33

22,95 lei traducere din limba spaniol` de Mona }epeneag

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

cestora, în]elegi c` ai în fa]a ochilor personaje din celelalte romane ale lui Saramago. Un coleg îl sf`tuie[te s` vizioneze un film nostim, ca s` nu-l înha]e depresia. Mai mult din polite]e decît din pornire cinefil`, profesorul accept` sugestia [i închiriaz` caseta cu produc]ia de serie B Perseveren]a e mama succesului – un titlu pe cît de anost, pe atît de premonitoriu. Într-unul dintre rolurile secundare, Tertuliano descoper` un alt anonim, un actor pe care probabil c` nici nu l-ar fi observat dac` el n-ar fi fost copia sa fidel`.

Dublul p`trunde în apartamentul [i în via]a profesorului prin intermediul ecranului TV. Odat` instalat, nu mai vrea s` plece de acolo. Misteriosul actor va trebui c`utat cu migal` detectivistic`, înfruntat f`r` ezitare [i îndep`rtat precum un vis urît. Lui Tertuliano îi lipsesc îns` ingeniozitatea, voin]a [i, mai ales, curajul.

Omul duplicat, scris la cî]iva ani dup` Toate numele, este înc` o parabol`, iar eroul ei descinde din domnul José, de[i nu se dovede[te la fel de conving`tor. Poate tocmai datorit` faptului c` arhivarul purta pe umeri întreaga înc`rc`tur` emo]ional` [i reu[ea s` o transmit` atît celorlalte personaje, cît [i cititorilor, Saramago a sim]it aici nevoia s` suplineasc` lipsa de consisten]` a lui Tertuliano, cu prea multe artificii autoreferen]iale. Naratorul intervine mereu [i descrie didactic cum î[i construie[te personajul sau în ce fel inten]ioneaz` s` respecte/încalce anumite conven]ii romane[ti. În Toate numele, divaga]iile [i mixarea vocilor serveau fluidiz`rii genurilor (birocratul kafkian devine mai întîi detectiv, apoi hermeneut al semnelor l`sate de oameni dup` moarte) [i improviza]iei pe clapele sufletului. În schimb, Tertuliano r`mîne un artefact. C`ut`rile lui nu se dilueaz` în emo]ie, suspansul nu devine revela]ie. Doar cele dou` femei, prietena profesorului [i so]ia actorului, compenseaz` dublarea masculin` prin palpabil` tandre]e. Nu vom [ti niciodat` dac` în poveste avem un caz de clonare, pentru c` Saramago nu agreeaz` solu]iile facile. Ni se spune doar c` istoria predat` de Tertuliano e precum un bonzai [i c` orice [opîrl` s-ar ascunde la umbra lui, tot va r`mîne cu vîrful cozii afar`.

■

Coada [opîrlei José Saramago Omul duplicat Colec]ia, „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

37,95 lei traducere din limba portughez` de Georgiana B`rbulescu

Tema dublului a avut o îndelungat` carier` literar`, dar, dup` ce [i-a atins apogeul în atmosfera gotic`, ea nu a mai putut fi frecventat` altfel decît ironic. Înainte ca Masa Rotund` s` apar` la Camelot, z`ng`nitul r`u prevestitor al armurii lui Sir Balin, încle[tat în lupt` cu propriul frate, Sir Balan, stabilea deja încet, dar sigur, viitorul cod genetic al sublimelor deghiz`ri [i schimburi de roluri shakespeariene, al Doppelgänger-ului romantic, al urma[ului s`u mai pu]in prometeic, dar nu mai pu]in spectral, torturatul erou freudian, [i al galeriei b`ie]ilor r`i descin[i parc` din casetele de comic books, unde-i reg`sim pe c`pc`unii charismatici Humbert Humbert [i Clare Quilty din Lolita sau pe fra]ii paranoici Enzian [i Tchitcherine din Gravity’s Rainbow. Dedubl`rile teziste [i de prost-gust din prozele lui Palahniuk ori multiplicarea vampirilor str`vezii [i ridicoli care au invadat pia]a de carte sînt cea mai bun` dovad` c`, prin folosire îndelungat`, tema dublului s-a deteriorat considerabil în era identit`]ilor virtuale [i a clon`rii. Trebuie s` te nume[ti José Saramago dac` vrei s` p`trunzi în criptele str`vechi ale literaturii rostind noi cuvinte magice, [i s` eliberezi astfel ceea ce trebuia s` doarm` pentru totdeauna.

Tertuliano Máximo Afonso este un modest profesor de istorie, jenat de sonoritatea prenumelui s`u, ezitant în dragoste, plictisit de singur`tate, îns` incapabil s` ias` din ea. Chiar din primul paragraf afl`m c` el se aseam`n` cu al]i b`rba]i solitari cople[i]i de propriul lor anonimat, iar dac` e[ti atent la schi]area biografiilor a-

34

Alexandru Budac

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Despre omul contemporan Aleksandar Hemon Omul de nic`ieri Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

Aleksandar Hemon a ajuns un scriitor apreciat în lumea cultural` american` [i nu numai printr-un bizar accident al destinului. În 1992, bosniacul ajuns în America în calitate de turist este nevoit s` r`mîn` în Lumea Nou` din cauza conflictului iugoslav care tocmai izbucnise. Înstr`inat de propria ]ar`, acesta refuz` s` taie cordonul ombilical care îl lega de Balcani astfel c`, de[i înva]` repede limba englez` încît ajunge s` scrie articole de ziar [i povestiri, continu` s` scrie [i în limba matern`.

Omul de nic`ieri, primul roman al lui Hemon, este povestea lui Jozef Pronek, un bosniac care, la fel ca autorul, ajunge în America întîmpl`tor. Este interesant` perspectiva narativ` utilizat` de scriitor, care apeleaz` la difer]i naratori pentru a construi povestea protagonistului. Primul dintre ace[tia este un cona]ional al lui Jozef, aflat [i el în America, care î[i recunoa[te vechiul prieten în timpul unui curs de limb` englez`. Acesta este pretextul folosit de narator pentru a face o incursiune în adolescen]a lui Jozef, perioad` marcat` de revolt`, de pasiunea pentru muzica occidental` (are o forma]ie de rock care face prelu`ri dup` Beatles) [i de experien]a stagiului militar obligatoriu. Rolul de narator este preluat apoi de un american de origine ucrainean` care relateaz` cîteva episoade din via]a lui Jozef, petrecute în 1991, cînd cei doi au urmat cursurile unei [coli de var` la Kiev.

Punctul culminant al acestui episod este întîlnirea ilar` dintre Jozef [i fostul pre[edinte american, George Bush, aflat într-o vizit` istoric` în ora[ul ucrainean. Este o ocazie unic` pentru Hemon de a-[i etala talentul de umorist. El in-

RECENZII venteaz` un dialog ionescian care are loc între politician [i bietul bosniac, devenit, f`r` voia sa, protagonistul unui moment penibil. În partea a treia a romanului apare un alt narator care prezint` episoade din via]a lui Jozef în America. Tema central` este alienarea [i necesitatea definirii unei noi identit`]i culturale [i sociale. Jozef este angajat de Greenpeace pentru a merge din u[` în u[` [i a-i convinge pe americani s` doneze bani pentru celebra organiza]ie ecologist`.

Interesant este faptul c` protagonistul începe s` profite de aceast` misiune pentru a-[i clarifica propria incertitudine identitar`. El în]elege c`, pentru a putea rezista în ]ara de adop]ie, trebuie s` î[i construiasc` o nou` imagine. Astfel, el se recomand` a fi Mirza din Bosnia, Jukka din Estonia sau chiar John din Liverpool. Criza identitar` ajunge la apogeu în momentul în care un american furios deschide u[a [i vrea s` [tie cu cine are de-a face, r`spunsul lui Jozef fiind unul simbolic: cu „Nimeni“.

Ceea ce surprinde în proza lui Hemon nu este neap`rat povestea propriu-zis`, ci, în mod cu totul nea[teptat pentru un bosniac care scrie într-o limb` str`in`, limbajul. Scriitorul are capacitatea de a imortaliza fiecare detaliu al vie]ii protagonistului, într-o manier` unic`, aducînd în limba englez` o prospe]ime stilistic` atr`g`toare. Farmecul scriiturii sale st` tocmai în felul în care folose[te vocabularul limbii de adop]ie: î[i asum` riscul de a se îndep`rta de [abloane, de a inventa, de a face asocieri lingvistice noi, toate acestea pentru c` nu prive[te limbajul ca pe un set de reguli care trebuie respectate cu orice pre] (una dintre ispitele clasice ale autorilor care scriu în limba matern`). Imaginile cotidiene sînt prilejul perfect de a face dovada acestei libert`]i: „toaleta avea capacul ridicat [i o r`m`[i]` de hîrtie igienic` dizolvat` pulsa ca o meduz`“; sau: „dou` ou` albe se zb`teau în clocotul apei, doi ochi f`r` iri[i“. În final devine clar c` Jozef, omul de nic`ieri, este de fapt omul de pretutindeni. Astfel, Hemon schi]eaz` în acest roman portretulrobot al individului postmodern alienat, aflat într-o c`utare continu` a propriei identit`]i.

■ Drago[ Zetu

35

24,95 lei traducere din limba englez` [i note de Dan Sociu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

cereasc` de la început, dar, cînd totu[i o face, o face asemenea lui Chuck, imperceptibil, difuz, pu]in cîte pu]in. Cînd vine vorba despre New York îns`, efectul s`u malign asupra celor ce-l locuiesc este brusc [i extrem de palpabil.

Citadela visurilor îndr`zne]e [i uneori împlinite – the city upon the hill – s-a transformat peste noapte într-o construc]ie vulnerabil`, fragil`, f`cut`, asemenea oamenilor pe care-i ad`poste[te, din neputin]`, din furie, frustrare [i fric`.

Hans van den Broek le va sim]i pe toate pe propria-i piele, ceea ce-l va determina, în final, s` se întoarc` definitiv la Londra, unde, treptat, rela]ia lui cu Rachel, asemenea unei convalescente, va începe u[or-u[or s` se întremeze. Chuck nu va fi îns` la fel de norocos. Ambi]ia sa de a construi în New York primul teren de crichet, la dimensiunile lui reale, nu se va realiza. „Statele Unite – i se confesase el lui Hans – nu-s întregi, nu [i-au împlinit destinul, nu sînt pe deplin civilizate, pîn` cînd nu îmbr`]i[eaz` crichetul.“ Insuccesul nu vine decît s`-i confirme afirma]ia.

Mai mult, peste ani, b`rbatul va fi g`sit mort, cu mîinile legate la spate, plutind pe apa în care fusese aruncat, veste ce-i va pricinui protagonistului nostru retrospectiva pe care o citim.

F`r` s` fie un al doilea Ragtime, Netherland reu[e[te s` surprind` foarte bine leg`turile simbiotice dintre oameni [i locuri, felul în care ne influen]`m [i ne model`m reciproc în aceast` convie]uire cu ora[ele, ceea ce face ca atunci cînd ele sîngereaz`, s` sînger`m [i noi. O disperare acut`, dublat` de o dezam`gire [i o suferin]` profunde în fa]a lucrurilor care se întîmpl` f`r` ca noi s` le putem controla, înso]esc permanent multe dintre personajele acestui roman. Dar, cum spuneam, disperarea, confuzia, dezam`girea, durerea apar]in în egal` m`sur` [i New York-ului; el este suma tuturor acestor st`ri, cum alt`dat` era întruchiparea optimismului [i a încrederii într-un viitor mai bun. Proiect`m asupra ora[elor con]inutul sufletelor noastre, iar ora[ele se încarc` cu energia lor.

Dup` care arunc` asupra noastr` lumina a ceea ce sîntem. În Netherland, ea e intermitent`, trist`, cenu[ie. Dar înc` exist`.

■

New York, New York Joseph O’Neill Netherland Editura Leda, 2010

39,90 lei traducere din limba englez` [i note de Carmen Boto[aru

În momentul cînd furia terorist` se abate asupra New York-ului, Hans van den Broek, „analist financiar în domeniul investi]iilor“, tocmai se mutase aici cu familia. Prin urmare, ceea ce ar fi trebuit s` fie un trai lini[tit în TriBeCa devine o existen]` angoasat` în faimosul, dar bizarul Chelsea Hotel, lucru care o determin` în final pe Rachel, so]ia olandezului Hans, s` ia copilul [i s` se întoarc` la Londra, de unde, de altfel, provine. Nesiguran]a dat` de Marele M`r, lovit acum, lipsit de str`lucirea de alt`dat`, se r`sfrînge [i asupra vie]ii lor conjugale. Hans se ofer` s` o urmeze pe Rachel înapoi la Londra, dar aceasta refuz`. Ca [i cum încrederea ei în tr`inicia cuplului pe care îl formeaz` s-a pr`bu[it odat` cu Turnurile, Rachel se retrage s`-[i ling` r`nile în casa p`rin]ilor.

R`mas singur în New York (c`ci, evident, el este Netherland-ul din titlu, fostul, cîndva, New Amsterdam, New Orange), olandezul se refugiaz` în crichet – un sport marginal în Statele Unite, pe care îl practicase în copil`ria petrecut` în Haga –, dar [i în prietenia nea[teptat` cu Chuck Ramkissoon, un personaj complex pe care Hans va ajunge s`-l cunoasc` tot prin intermediul jocului amintit. Charismatic, misterios, sufletist, animat de idealuri m`re]e, dar st`pîn pe realitatea imediat`, om de afaceri, gangster [i, mai presus de toate, un împ`timit al jocului de crichet, Chuck e genul de personaj care î]i intr` pe sub piele aproape f`r` s`-]i dai seama, iar într-o zi te pomene[ti c` ai devenit [oferul lui personal, confidentul ambi]iilor sale [i chiar partenerul lui de afaceri.

Netherland nu este un roman care s` te cu-

36

Florin Irimia

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

SF

Între dou` lumi Paul Hoffman Mîna stîng` a lui Dumnezeu Editura RAO, 2010

Paul Hofman (n. 1956) este o figur` interesant` în America. Absolvent de Harvard, pre[edinte [i editor al celebrei Encyclopædia Britannica, membru al Academiei Americane de Arte [i {tiin]e, scenarist, realizator de televiziune, Paul Hoffman las` în urm` cele peste zece c`r]i publicate pîn` acum [i debuteaz` în genul fantasy cu un roman pe care eu l-am descoperit ast` iarn` în listele cu cele mai a[teptate c`r]i ale lui 2010. Edi]ia britanic` a ap`rut în ianuarie, iar în martie Editura RAO a reu[it s-o publice [i în române[te, urmînd tendin]a din ce în ce mai accentuat` ([i apreciat` de cititori) de a traduce cît mai repede c`r]ile care par a avea un destin fericit.

Unii au vorbit despre Mîna stîng` a lui Dumnezeu în termeni ca „întîlnire între Harry Potter [i Numele trandafirului“. Evident, se exagereaz` în ambele privin]e.

Thomas Cale are paisprezece ani [i este, de la [ase ani, prizonier-elev-soldat în Templul Izb`vitorilor, o sect` de c`lug`ri r`zboinici. Are via]` grea, un fel de Iad-pe-în]elesul-tuturor, ceea ce-l face ca, atunci cînd descoper` o crim` [i este obligat de împrejur`ri s` s`vîr[easc` [i el una (nimic altceva, în fond, decît lucrul pentru care a fost preg`tit), s`-[i pun` în aplicare planul de evadare la care lucra de cî]iva ani. Ajunge, împreun` cu tovar`[ii lui, pentru c` nu evadeaz` de unul singur, în ora[ul Memphis, care este condus de nobilii din familia Materazzi. {i de-abia aici cititorul îl cunoa[te cu adev`rat pe Cale, atît în latura lui violent`, cît [i în cea sensibil`, care apare atunci cînd se îndr`goste[te de cea mai frumoas` fat` din ora[, nimeni alta (e greu s` sc`p`m de cli[ee, nu?) decît fata Mare[alului, dogele ora[ului. Pîn` la final mai avem parte de o lupt` m`rea]` între oamenii Materaz-

RECENZII zilor [i armata Izb`vitorilor care, evident, [tiu exact cît de important este pentru ei Cale [i nu renun]` la el prea u[or.

Lumea în care se mi[c` personajele se pliaz` cu totul pe decorul romanelor fantasy, dar, uneori, cîte un element vine s` ne tulbure perspectiva: la un duel asist` cîteva grupuri de skinheads [i rockeri, din Memphis se merge pe autostrad`, de parc` ar fi dou` lumi în acela[i spa]iu.

Sînt pasaje în roman care pot p`rea cam lungi. De pild`, lupta din final. Dar e bine scris`.

Sau prima parte, cea de la Templu. Dar toate acele pagini construiesc personajul, dau un sens ac]iunilor lui ulterioare, felului lui de a fi.

Altele sînt prea scurte. Ca, de pild`, cel în care amorul dintre Cale [i Arbell Gît-de-Leb`d` se concretizeaz`. Prea repede, prea f`r` preg`tiri, prea f`r` s` afl`m cum [i cînd cei doi ajung s` petreac` prima noapte împreun`. La fel cum [i finalul vine prea abrupt, unele lucruri (printre care [i explica]ia titlului romanului) se petrec prea brusc. Nu cred c` se sup`ra nimeni dac` mai erau vreo sut` de pagini, astfel încît finalul s` vin` ca o încununare a celor de pîn` atunci.

Finalul mi-a dat senza]ia c` autorul a avut contract pe un anumit num`r de pagini, dar s-a luat cu scrisul [i s-a trezit c` mai are zece pagini [i trebuie s` încheie romanul.

Cum personajul lui Cale are paisprezece ani, unele libr`rii, unele cronici l-au prezentat drept roman pentru adolescen]i. Prea crud totu[i ca s` fie. S-a mai zis c` a vrut s` fie pentru toat` lumea [i n-a reu[it s` se lipeasc` nici de adolescen]i, nici de adul]i.

Pe de alt` parte îns`, Internetul e plin de cronici favorabile, o puzderie de bloggeri iubitori de fantasy se declar` fani ai lui Hoffman [i ai romanului s`u.

Om tr`i [i om vedea. Edi]ia american` va ap`rea în iunie, anul n-a ajuns nici la jum`tate.

Cînd se vor face nominaliz`rile la premiile pe 2009, vom [ti cu siguran]` ce impact a avut la public, la critic` [i la ceilal]i scriitori de gen.

Pîn` una-alta, s` ne bucur`m de un roman bine scris, antrenant, cu multe elemente-surpriz`.

■ Michael Haulic`

37

45 lei traducere din limba englez` de Laura Frunz`

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

POLITOLOGIE

mecanismelor de luare a deciziei politice [i raporturile de for]e stabilite între Comisie, Parlament, Consiliu [i Curtea de Justi]ie.

Ultima parte a c`r]ii este [i cea mai interesant`, din dou` motive: în primul rînd, se apropie de prezent, discutînd cele mai recente evolu]ii în direc]ia consolid`rii componentei politice a Uniunii. Coagularea unor politici externe [i de ap`rare comune [i înfiin]area func]iei de pre[edinte al Consiliului European prin Tratatul de la Lisabona sînt prezentate ca fiind pa[i clari în direc]ia asum`rii de c`tre europeni a unui destin politic comun. În al doilea rînd, autorul ini]iaz` un excurs teoretic ce î[i propune s` demonstreze actualitatea federalismului ca solu]ie politic`, într-o lume dominat` de dou` for]e divergente: globalismul [i afirmarea indentit`]ilor locale. Recunoscînd meritele incontestabile ale autorului [i ale c`r]ii în explicarea cadrului politic în care s-a dezvoltat [i func]ioneaz` proiectul european, consider c` ar trebui aduse în discu]ie [i cîteva observa]ii critice. În primul rînd, cartea intr` într-o categorie de lucr`ri de specialitate tot mai des întîlnit`, care promit ceva, [i ofer` altceva. În cazul de fa]`, titlul sugereaz` o discu]ie despre viitorul Europei, iar ce citim este, în mare parte, scris la timpul trecut, cartea fiind dominat`, în bun` m`sur`, de un discurs de tip istoric. În al doilea rînd, lucrarea nu se concentreaz` suficient asupra crizelor care au pus la încercare proiectul european, parcurgerea cu succes a acestora fiind cel mai bun indicator al viabilit`]ii construc]iei politice a Uniunii. Exist` un capitol dedicat crizelor, dar acesta include doar R`zboiul din Golf [i r`zboaiele din Balcani, nu [i r`zboiul împotriva terorismului [i criza financiar` recent`, de[i traducerea s-a f`cut dup` o versiune actualizat` în 2010. În al treilea rînd, elogiul adus de autor monedei euro, prezentat` ca fiind una dintre marile pove[ti de succes ale Uniunii, apare, din perspectiva evolu]iilor actuale din Grecia, u[or exagerat. În acest caz, avem de-a face cu o problem` comun` multor lucr`ri de [tiin]e sociale, a c`ror vitez` de publicare nu reu[e[te s` ]in` pasul cu viteza schimb`rilor derulate pe scena interna]ional`.

■

Despre viitor la timpul trecut Dusan Sidjanski Viitorul federalist al Europei.

Comunitatea European` de la origini la Tratatul de la Lisabona Colec]ia „Collegium. Politici publice [i integrare european`“ Editura Polirom, 2010

39,95 lei traducere din limba francez` de Raluca Brad [i Daniela Râpan

Lucrare clasic` în bibliografia temei federalismului european, cartea lui Dusan Sidjanski este publicat` în România cu oarecare întîrziere fa]` de momentul începutului carierei sale europene (1992) [i chiar a celei americane (2000).

Ap`rut` în contextul post-R`zboi Rece, dominat de discu]ia privind redefinirea arhitecturii politice a continentului, cartea a fost completat`, la fiecare nou` edi]ie, cu capitole avînd ca scop readucerea ei în actualitate. Autorul, fondator al departamentului de {tiin]e Politice al Universit`]ii din Geneva [i consilier al pre[edintelui Comisiei Europene, este unul dintre cei mai vechi sus]in`tori din zona academic` ai proiectului federalist european. Lucrarea realizeaz` o trecere în revist` a celor mai importante proiecte vizînd realizarea unei Europe Unite, începînd cu cele n`scute în Evul Mediu, precum De Monarchia lui Dante, ce vorbea despre necesitatea unei puteri suprana]ionale care s` ]in` cont de diversitatea culturilor europene. Proiectul Uniunii Paneuropene din perioada interbelic` [i mi[c`rile europene ap`rute la sfîr[itul celui de-Al Doilea R`zboi Mondial închid paranteza dedicat` preistoriei proiectului european. Urm`toarele sec]iuni urm`resc evolu]ia componentei politice a procesului de unificare a Europei, pe m`sur` ce institu]iile comunitare se contureaz` [i se dezvolt`. Cîteva capitole sînt dedicate încerc`rilor ratate de a ad`uga o component` politic` mai bine definit` Comunit`]ilor europene în anii ’50 (proiectul adun`rii adhoc), ’60 (proiectul Fouchet) [i ’70 (raportul Tindemans). O alt` sec]iune studiaz` definirea

38

Bogdan Barbu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ISTORIE

Propaganda care contamineaz` Eugen Denize Propaganda comunist` în România (1948-1953) Editura Cetatea de Scaun, 2009

Meritorii [i de urm`rit în continuare eforturile pe care, în ultima vreme, o harnic` editur` de provincie – precum aceast` Cetatea de Scaun (Tîrgovi[te) – le face pentru promovarea c`r]ii de istorie. Printre ultimele produc]ii, [i acest volum semnat Eugen Denize – istoric medievist, „migrat“ în ultimul deceniu spre istoria contemporan`, [i autor, inter allia, al unei monografii dedicate Radioului na]ional (Istoria Societ`]ii Române de Radiodifuziune, vol. I-III, 1998-2002). Iar acum, nimic mai binevenit decît încercarea de analiz` a propagandei comuniste în primul „cincinal“ deplin al staliniz`rii României – adic` în primul lustru de dup` alungarea din ]ar` a regelui [i dup` anatemizarea partidelor democratice de c`tre regimul comunist impus la noi de Stalin.

Pe baza unor surse edite, a presei epocii [i a unor piese din arhivele militare [i din arhivele Societ`]ii Române de Radio (dar, curios, volumul nu are o bibliografie la final!), autorul î[i propune ]inte ambi]ioase: s` deslu[easc` structura de organizare a propagandei comuniste din acei ani, apoi mijloacele, metodele, precum [i con]inutul acestei uria[e desf`[ur`ri de for]e puse în slujba construirii unei realit`]i paralele, ad usum PMR. Rezultatul r`mîne totu[i indecis pîn` la urm`. Pe de o parte, analiza e foarte extins`, iar Denize abordeaz` o multitudine de niveluri: de la evolu]ia (bine descris`) a sec]iei de propagand` a CC al PMR (condus` de Iosif Chi[inevschi & Leonte R`utu) [i pîn` la epurarea Universit`]ii Bucure[ti sau la reinventarea Aca-

RECENZII demiei RPR; de la campania de radioficare a satelor pîn` la campania împotriva cosmopolitismului; de la avatarurile teatrului [i cinematografului na]ional [i pîn` la „noua istoriografie“ de tip M. Roller; de la ceremoniile epocii [i pîn` la noile orient`ri în urbanism [.a.m.d.

Pe de alt` parte (poate inevitabil, dat` fiind o a[a extindere a planurilor), volumul pare neînchegat pe deplin. Termenii sînt defini]i aproximativ (vezi, bun`oar`, cel de „intelectual“, intens folosit – dar cine anume era un „intelectual“ în ochii regimului trecut?), unele personaje sînt expediate gr`bit [i vag-ironic („un oarecare «tovar`[» Vass“ – p. 26; „un anumit «tovar`[» Florescu“ – p. 122), unele compara]ii sînt neargumentate (vezi similitudinea propus` între plecarea în exil a lui C. Brâncu[i [i cea a lui... G. Enescu – p. 141) [i, ce bizar, autorul pare contaminat el însu[i, uneori, de retorica pe care o incrimineaz`, din moment ce scrie despre „scopurile malefice“ ale comunismului (p. 10), despre „elita arogant` [i lipsit` complet de merite personale“ (p. 13) a regimului trecut, despre cum „au început s` fie tîrîte în noroi, falsificate, calomniate [i pîng`rite“ unele idealuri (p. 145) sau despre „adev`rata fa]` a clicii de tr`d`tori [i criminali comuni[ti“ (p. 155) care conduceau ]ara etc. Cred c` excesul de epitete d`uneaz` analizei unui subiect atît de delicat – chiar dac`, pe fond, uneori, lucrurile chiar a[a st`teau. {i, mai ales, concluzia volumului e discutabil`. Denize scrie c` „nu s-a putut ajunge niciodat`“ la omul nou dorit de comuni[ti (p. 24) [i c` propaganda regimului trecut ar fi fost „lipsit`, chiar de la început, de orice urm` de credibilitate“ (p. 276). Oare a[a s` fie? Nu-i sentin]a oleac` prea categoric`? Aici se cuvine o analiz` mai profund`: din p`cate, istoria recent` a deceniilor postcomuniste ne arat` c` sîmburii unor novi homines încol]iser` în mul]i dintre noi, iar propaganda comunist`, a[a repetitiv` cum a fost ea, a plantat în mintea multora frustr`ri, complexe [i automatisme de gîndire (mergînd de la fobii [i pîn` la nostalgii diverse) care ies la lumin` cînd nici nu te-a[tep]i.

■ Adrian Cioroianu

39

18,20 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ISTORIE

„c`p`tuirea“ descenden]ilor, sursele de venituri [i strategiile de sporire a acestora, situa]ia material` [i habitatul specific al universitarilor, „ie[irea din scen`“ prin pensionare [i/sau prin deces. Demersul analitic, riguros structurat, este fecundat de contactul autorului cu instrumentarul conceptual [i metodologic al [tiin]elor sociale [i bazat pe o documenta]ie impresionant`, combinînd biografiile standard, memorialistica [i volumele de coresponden]` cu cercet`ri de arhiv`. Rezultatul este o bog`]ie remarcabil` de informa]ii despre intimitatea unor „mon[tri sacri“ ai culturii române moderne, cum ar fi Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Simion Mehedin]i, Dimitrie Gusti sau Lucian Blaga, ca [i despre cea a unor personaje mai pu]in cunoscute, cum ar fi Teohari Antonescu sau sociologul Nicolae Petrescu. În prezen]a acestui flux covîr[itor de detalii mai mult sau mai pu]in „picante“, dar aproape întotdeauna relevante pentru în]elegerea atît a biografiilor individuale, cît [i a func]ion`rii mediului intelectual, am regretat faptul c` autorul nu s-a l`sat ispitit de virusul analizei cantitative; op]iunea pentru o prezentare strict narativ` reprezint` îns` un cî[tig de accesibilitate, volumul lui Lucian Nastas` citindu-se ca un roman balzacian [i probînd, dac` mai era nevoie, interesul mereu viu pe care îl stîrne[te reconstituirea pove[tilor de via]` ale personajelor istorice proeminente.

Analiza lui Lucian Nastas` este extrem de util` în contextul discu]iilor actuale despre reforma educa]iei. Pledînd pentru „a în]elege structurile de func]ionare ale acestor institu]ii prin oamenii ce le-au ilustrat, [i nu prin categorii istoriografice ce sun` pompos, dar nu rezolv` nimic“, Lucian Nastas` avertizeaz` asupra faptului c` [i în perioada studiat` de el „reformele au fost cu greutate adoptate, iar cînd s-a f`cut acest lucru, parc` jum`t`]ile de m`sur` au fost cuvîntul de ordine“ [i eviden]iaz` antecedentele istorice ale unora dintre tarele sistemului universitar de azi, „prea mult` vorb`rie, cam tot atîta cît` iner]ie“, precum [i „prea mul]i oameni pricepu]i la toate (dar mai ales s`-[i creeze imagine)“.

■

Via]a privat` a intelectualilor universitari Lucian Nastas` Intimitatea amfiteatrelor.

Ipostaze din via]a privat` a universitarilor „literari“ (1864-1948) Editura Limes, 2010

50 lei

Autoreflexivitatea este o tr`s`tur` tot mai puternic prezent` în istoriografiile mature din întreaga lume. Con[tientizînd faptul c` atît memoria social`, cît [i produsele cercet`rii istorice profesioniste sînt constructe narative, istoricii reflecteaz` tot mai mult asupra determinantelor culturii [i asupra constrîngerilor sociale care influen]eaz` func]ionarea profesiilor intelectuale.

Lucian Nastas` ilustreaz` exemplar aceast` evolu]ie istoriografic`. Dup` o tez` de doctorat referitoare la afirmarea [colii istoriste [i la conflictul de genera]ii din Vechiul Regat c`tre 1900, el s-a lansat într-o cercetare de mari dimensiuni cu privire la elitele intelectuale din România precomunist`, focalizîndu-se asupra profesorilor Facult`]ilor de Litere [i Filozofie. Cartea de fa]` încheie astfel o serie deschis` prin Itinerarii spre lumea savant`. Tineri din spa]iul românesc la studii în str`in`tate (1864-1944) [i continuat` de autor prin „Suveranii“ Universit`]ilor române[ti. Mecanisme de selec]ie [i promovare a elitei intelectuale. I. Profesorii Facult`]ilor de Filosofie [i Litere (1864-1948) (prezentat` de noi în Dilemateca nr. 20). Acum, Lucian Nastas` se apleac` asupra unor aspecte deseori neglijate de biografiile standard ale oamenilor de cultur` [i cu atît mai mult de autoprezent`rile cvasioficiale ale diverselor discipline intelectuale: rela]iile intelectualilor universitari cu femeile, strategiile matrimoniale, via]a de cuplu, preocuparea pentru educarea [i

40

Bogdan Murgescu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FILOZOFIE

Subiectul modern [i mistica renan` Daniel F`rca[ Meister Eckhart, Misticul din c`u[ul ochiului Editura Polirom, 2010

Am avut pl`cerea de a citi, sub forma tezei doctorale sus]inute cu profesorul J.-Fr. Courtine, întreaga lucrare a lui Daniel F`rca[ dedicat` apari]iei, în ordinul dominican din secolul al XIII-lea, a unei mistici speculative cu profunde origini neoplatoniciene. El a dedicat aceast` tez` lui Albert cel Mare [i lui Meister Eckhart, iar secven]a eckhartian` st` la baza c`r]ii sale Meister Eckhart, Misticul din c`u[ul ochiului, editat` la Polirom ca premiu al concursului de debut „Ioan Petru Culianu“.

Lectura întregii teze este o s`rb`toare pentru c` spune dou` lucruri. Pe de o parte, m`rturise[te conceptul obiectiv al unei istorii a filosofiei surprinse în secven]a secolului al XIII-lea, unde dialogul neoplatonician (de la analogia entis la teologia negativ`, de la reditio completa la individuarea inteligen]ei, sau de la principiul ierarhic albertian „mediante intelligentia“ la principiul strict eckhartian „Deus est intelligere“, sau de la principiul neoplatonismului arab al „inteligen]ei pline de forme“ la regula ierarhic` universal` a participa]iei quantum potest) func]ioneaz` ca o structur` de rezisten]` a vie]ii spirituale [i a construc]iei temelor modernit`]ii. Faptul c` atît albertismul cît [i predicile lui Eckhart sînt versiuni non-tomiste ale gîndirii dominicane (care merit` legate [i cu gîndirea lui Dietrich din Freiberg) dovede[te, pentru autor, faptul c` gîndirea dominican` a avut resurse de absorb]ie a principiilor neoplatonismului greco-arab într-o form` particular` a vie]ii spirituale în care medita]ia asupra trecerii ierarhice de la unu la multiplu a fost folosit` drept punct de ancorare a unui tip foarte particular de apropiere (la Albert) [i de unificare (la Eckhart) a su-

RECENZII fletului contemplator cu Dumnezeul contemplat. În al doilea rînd, teza m`rturise[te conceptul subiectiv al istoriei personale a unui tîn`r care a în]eles, studiind filosofia la Cluj [i apoi la Paris, c` important cu adev`rat, pentru a în]elege na[terea modernit`]ii, este lectura atent` a disputelor medievale, fie c` ele pun probleme de logic` sau de via]` spiritual`, de construc]ie ontologic` sau de teoria percep]iei.

Apoi, c` sursele modernit`]ii se afl` în impactul dintre cultura greco-arab` [i teologia cre[tin`, c` acest impact înseamn` un corpus areopagiticum care vorbe[te filosofilor într-o terminologie comun` cu a lor, înseamn` lectura capital` a tratatului De causis [i, în fine, Elementele de teologie ale lui Proclus. Cu aceste instrumente, Daniel F`rca[ poate comenta predicile eckhartiene, tema unirii mistice din ele [i, în final, na[terea subiectului modern de aici.

Pornind de la o analiz` a metaforelor ochiului [i mîinii, postulate de Aristotel în Despre suflet, Daniel F`rca[ surprinde cum Meister Eckhart indic` unitatea dintre Creator [i creatur` pe baza teoriei aristotelice a percep]iei, în care obiectul sesizat se constituie în organul de sim].

La fel, ochiul imens al divinit`]ii constituie [i este toate lucrurile; comentariile la Exod, la Evanghelia lui Ioan sau celebra Predic` german` nr. 4 prelungesc o asemenea viziune prin integrarea în Dumnezeu a privirii interioare a sufletului, de care numai „omul nobil“ este capabil. De aici, identificarea mistic` dintre ochiul sufletului [i ochiul divin, dar [i na[terea principiului autonomiei subiectivit`]ii.

De[i am avut rezerve fa]` de pledoaria lui Daniel F`rca[ în favoarea unei rela]ii între na[terea gîndirii protestante [i versiunile neoplatonismului dominican, sînt bucuros s` recunosc prezen]a impetuoas` a unui tîn`r specialist al domeniului, în mediul local. Ceea ce poate face, acum, firesc, Daniel F`rca[, este o edi]ie complet` a predicilor lui Eckhart, explicat` [i integrat` studierii Evului Mediu filosofic, pentru a putea crea [i mediul de receptare al c`r]ii sale.

■ Alexander Baumgarten

41

39,95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

PSIHOLOGIE

te, cu resurse limitate, pe de alt` parte.

Oamenii au nevoie de recunoa[tere în mediul social la care au acces. Au nevoie de delimitarea spa]iului lor personal, de recunoa[terea dreptului lor la proprietate. Stabilirea ierahiilor presupune nu doar recunoa[terea superiorit`]ii unor membri, ci [i recunoa[terea submisivit`]ii celorlal]i, fie c` vorbim de pozi]ia la o mas` oficial` sau de locul pe care îl avem desemnat într-o manifestare public`. Ierarhii [i delimit`ri teritoriale [i sociale sînt pretutindeni [i se a[az` ca parte a mesajelor de putere pe care le primim [i le transmitem la rîndul nostru, în mod constant, în lumea din care facem parte, de la cele mai mici vîrste. Procesele de înv`]are sînt cele care redimensioneaz` în plan superior modul de operare agresiv pentru îndeplinirea scopurilor noastre; astfel, înv`]`m s` rug`m în loc s` d`m cu pumnul în mas`, înv`]`m s` ne amîn`m recompensa, s` ne adapt`m a[tept`rile.

Ceea ce te face superior nu este capacitatea de a ob]ine, ci dezvoltarea abilit`]ii sociale de a te vedea pe tine [i dorin]ele tale în contextul social c`ruia îi apar]ii.

Comportamentul agresiv se extrapoleaz` apoi de la persoan` la grup, [i scopul devine p`strarea identit`]ii grupului. Eibl-Eibesfeldt nu crede sau, cel pu]in, nu vede dovezile mitului unei societ`]i umane lipsite de agresivitate [i î[i sus]ine punctul de vedere prin cercet`ri etologice f`cute în timp asupra diferitelor specii umane, în locuri [i timpuri diferite. Chiar într-o societate pa[nic`, agresivitatea r`mîne o component` la îndemîn`, care este folosit` pentru ob]inerea sau p`strarea acelor lucruri care dau identitatea grupului. „Stingerea“ agresivit`]ii poate veni doar prin educa]ie [i prin reorientarea ei înspre social; înlocuirea egocentrismului, de exemplu, prin interesul grupului ar putea fi un bun început. Putem îns` p`stra interesul grupului nostru f`r` a recurge la agresivitate împotriva altor grupuri?

Eibl-Eibesfeldt crede c` da. Atîta timp cît [i pacea [i r`zboiul sînt în adîncul fiin]ei noastre, sîntem suficient de dezvolta]i ca s` facem în mod con[tient aceast` alegere.

■

Agresivitatea ca provocare Irenäus Eibl-Eibesfeldt Agresivitatea uman` Editura Trei, 2009

39 lei traducere din limba german` de Vasile Dem. Zamfirescu

C` o privim doar în contexul spa]iului psihologic sau ie[im dincolo de grani]ele sale, agresivitatea r`mîne un loc aproape comun de care nu po]i uita cînd vorbe[ti de natura uman`.

Cartea lui Eibl-Eibesfeldt devine într-un mod aproape trist actual`, într-un context socio-politic mondial marcat de o agresivitate direct`, latent` sau mascat`, dar mereu prezent`.

Etolog [i discipol al lui Konrad Lorenz, EiblEibesfeldt p`streaz` ceva din stilul simplu [i accesibil, în prezentarea ideilor [i teoriilor, pe care îl g`sim la predecesorul s`u. Cartea se bazeaz` pe observa]ii directe asupra speciei noastre, pornind de la teoria lui Konrad Lorenz conform c`reia comportamentul agresiv are ca scop conservarea speciilor [i are chiar [i la specia uman` o component` instinctual`. Dorin]a – sau mai degrab` speran]a – existen]ei unui paradis ini]ial uman, lipsit de agresivitate devine un lucru foarte pu]in probabil [i contrazis de dovezi ce merg în timp c`tre începuturile existen]ei speciei umane. Acest lucru nu ne saboteaz` îns` componenta predominant` cultural`, ci o completeaz`, sau cel pu]in a[a încearc` autorul s` dea un iz pozitiv evolu]iei noastre filogenetice; îns` agresivitatea devine provocarea cu care fiecare membru al speciei are de luptat pentru a r`mîne într-o pozi]ie cu care vrea s` se identifice mai mult: a unei creaturi apar]inînd unei specii superioare. Autorul prezint` apoi agresivitatea în contextul evolu]iei noastre culturale, felul în care ne-a urm`rit în procesul nostru de adaptare [i de evolu]ie continu` [i duce mai departe gîndul c`tre modul în care agresivitatea ar putea crea reac]ii la nivel global, în contexul actual, al unei planete suprapopulate, pe de o par-

42

Lena Ru[ti

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

RECENZII

CARTE PENTRU COPII

lume, a[a c` î[i „bîntuie“ str`nepoata, ar`tîndu-i pas cu pas cum s`-[i tr`iasc` via]a, m-a amuzat [i, pe alocuri, m-a înduio[at. Mi-a amintit pe undeva de bunica mea care, de[i ajunsese la o vîrst` apropiat` de cea a str`m`tu[ii Sadie, r`m`sese – la fel ca ea – o „captiv`“ a anilor ’20 (un timp al petrecerii perpetue, al tinere]ii ve[nice [i al romantismului de duzin`). {i m-am îndr`gostit un pic de Ed Harrison, B`rbatul Perfect pe care Sadie i-l g`se[te Larei, un Clark Gable oarecum ridicol [i desuet, dar care nu are nimic în comun cu „modelele“ masculine promovate ast`zi (nu [tiu de ce acum nu-mi vine în cap decît Adi Mutu!).

Una peste alta, Fata fantom` este o carte decent`. Nu e deloc „nociv`“, a[a cum ar putea crede unii p`rin]i de feti]e care ar prefera s` le vad` citind Marile speran]e. Povestea de dragoste din carte se reduce la îmbr`]i[`ri [i s`ruturi, feti]ele î[i pot doar imagina ce o s` se întîmple mai departe, iar pu]inele scene de amor nu au nimic explicit, provocînd cel mult oftaturi vis`toare [i suspine. Fata fantom` e un roman al vremurilor noastre, a[a cum sînt ele, pragmatice, gr`bite [i superficiale. {i, dincolo de toate, este, în fond, o poveste despre prietenie; chiar dac` aceasta se înfirip` între o persoan` real` [i o fat`-fantom` din anii ’20, î[i p`streaz` valorile, acelea[i dintotdeauna, a[a c` feti]ele cititoare, „luînd aminte“ – cum le place p`rin]ilor s` spun` –, î[i pot reconsidera micile rela]ii cu prietenele lor de la [coal` [i din spatele blocului. Se pot „juca“ oricînd de-a fata-fantom`, ceea ce mi se pare mai pu]in „nociv“ decît s` viseze la o lume fantasmagoric` [i lipsit` de consisten]`, cum e cea din Avatar, sau s`-[i imagineze c` b`ie]ii pe care îi plac sînt de fapt vampiri, ca în seria Amurg.

Bibliotecarei care mi s-a plîns de feti]ele de-a VI-a care se reg`sesc în c`r]ile chick lit, respingînd astfel „adev`rata literatur`“, i-a[ spune c` e normal s` fie a[a [i c` n-ar trebui s` aib` nici un motiv de îngrijorare. Ar trebui îns` s`-[i dea seama c` mult mai important este faptul c` aceste feti]e au venit la bibliotec` pentru a împrumuta c`r]i.

■

Chick lit pentru feti]e Sophie Kinsella, Fata fantom`

Colec]ia „Chic“, Editura Polirom, 2009

Fata fantom` (titlul original este Twenties Girl, adic` Fata anilor ’20) a Sophiei Kinsella a ap`rut la Editura Polirom în Colec]ia „Chic“ [i se adreseaz`, de fapt, acelor femei moderne care nu au timp de citit c`r]i serioase [i se refugiaz` – atunci cînd î[i g`sesc cîteva minute libere, între un meeting [i un drum la coafor – în romane facile, îns` pline de glamour [i romance, ce respect` de multe ori re]eta comediilor romantice, made in Hollywood, pe care le vor vedea la cinema în week-end, împreun` cu posibilii iubi]i. M` ve]i întreba ce leg`tur` au aceste entertainment-uri literare cu rubrica de carte pentru copii. Ei bine, am descoperit c` la noi ([i b`nuiesc c` [i prin alte p`r]i) romanele chick lit au un succes nebun la adolescentele „de talie mic`“ (–14 ani). Dora, care are 13 ani, a citit Fata fantom` pe ner`suflate (n-a putut s` o lase din mîn` nici la baie), în vreme ce o bibliotecar` de la o bibliotec` de cartier mi-a m`rturisit cu un u[or dezgust c` întreaga clas` a VI-a de la o [coal` din apropiere (partea ei feminin`) i-a golit rafturile de literatur` chick lit, de[i ea le-a recomandat cu insisten]` Jane Eyre [i Marile speran]e.

A[adar, mi-am f`cut curaj [i am citit Fata fantom`. Recunosc c` am p`]it ca Dora – n-am mai l`sat-o din mîn` o noapte întreag`. Dup` ora 3, m` reg`seam nu atît în personajele din carte, cît în cititoarele ei de 11-13 ani, în]elegîndu-le „pasiunea“ [i emo]iile. Povestea str`m`tu[ii Larei Lington – un exemplar tipic de tîn`r` debusolat` a vremurilor noastre, care nu [tie ce vrea [i unde s`-[i caute fericirea –, care, de[i moare la 105 ani, nu vrea s` p`r`seasc` aceast`

Adina Popescu

43

39,50 lei traducere din limba englez` de Vali Florescu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ARTE

ca[ [i încearc` s` deslu[easc` tr`s`turile specifice ale acestei arhive de imagini, datînd, dup` toate probabilit`]ile, din jurul anului 1904. Sîntem deci la o distan]` de mai bine de un secol de ceea ce cred c` e primul efort notabil în România de a alc`tui o „baz` de imagini“, cu mijloacele tehnice disponibile în acea epoc`; o oper` de pionierat, mai pu]in cunoscut` decît ar fi meritat. Volumul este o par]ial` repara]ie a acestei semiuit`ri, care î[i va primi, poate, în viitor completarea, printr-o publica]ie comparabil` a corpusului de]inut de M}R. Textele mai sus pomenite introduc o selec]ie de imagini din arhiv`, grupate tematic. În fapt, corpusul de imagini este nu numai cantitativ, ci [i tipologic [i tematic mult mai cuprinz`tor. CD-ul ata[at volumului permite consultarea lui complet`. Adnotate cu minu]ie, imaginile sînt aici la dimensiuni mici, cu o func]ie pur documentar`; ele sînt consultabile la rezolu]ia maxim` la Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii [i Conservarea Patrimoniului al Universit`]ii de Arhitectur` [i Urbanism „Ion Mincu“.

Desigur, interesul acestui volum nu st` doar în caracterul s`u reparator-recuperator; el nu e epuizat nici de valoarea istoric-documentar` a multora dintre imagini. Caracterul eterogen (inclusiv în termeni de provenien]`) al acestui corpus, calitatea inegal` a imaginilor, dificultatea de a descifra imediat criteriile includerii [i ordon`rii fac ca el s` fie intrigant – toute proportion gardée – a[a cum e intrigant cel alc`tuit de Aby Warburg în Mnemosyne Atlas [i s` merite o anchet` mai aprofundat`, a c`rei prim` schi]` e oferit` de Toader Popescu. O parte important` din aceast` arhiv` avea o func]ie didactic`, ilustrînd cursurile de istoria artei ]inute de TzigaraSamurca[ la {coala de Arte Frumoase [i în alte locuri; un aspect interesant al cercet`rilor pe care le-ar putea prilejui prive[te locul ei ([i al autorului ei) în istoria pred`rii acestei discipline. Cum arat` autorii, arhivarea propus` de ei e o „oper` deschis`“, în care sîntem invita]i s` ne croim propriile trasee. Prin publicarea acestui volum [i prin accesul la baza de imagini, acest lucru devine posibil.

■

O „oper` deschis`“ Arhiva Alexandru Tzigara-Samurca[ / The Alexandru Tzigara-Samurca[ Archive Editura Universitar` „Ion Mincu“, 2010

Dou` opinii despre o carte

pre] neprecizat volum bilingv (român-englez), editat de Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii [i Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectur` [i Urbanism „Ion Mincu“, finan]at de Uniunea Arhitec]ilor din România coordonator Anca Br`tuleanu texte de Nicolae Lascu, Toader Popescu, Irina Calot` con]ine CD

Nu [tiu cît de larg` va fi distribu]ia acestui mic volum, destinat întîi de toate s` fie donat unor cercet`tori poten]ial interesa]i. În pofida acestei circula]ii mai degrab` confiden]iale, cred c` el merit` s` intre în aten]ia unui num`r mai larg de cititori. Volumul î[i propune s` prezinte o colec]ie de imagini provenind din arhiva Alexandru Tzigara-Samurca[, care a f`cut obiectul unei inventarieri grijulii [i unei structur`ri tematice, de c`tre o echip` coordonat` de Anca Br`tuleanu. Aceast` arhiv`, compus` din diapozitive pe sticl`, fusese de]inut` de Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“. O parte a ei – cea care face obiectul c`r]ii de care m` ocup – a fost transferat`, dup` moartea lui Tzigara-Samurca[, Universit`]ii de Arhitectur` [i Urbanism. O alta (mai cuprinz`toare) a fost donat` dup` 2000 Muzeului }`ranului Român [i a fost par]ial inventariat`.

Cuvîntul înainte al lui Nicolae Lascu face cunoscut` inten]ia Departamentului de Istoria & Teoria Arhitecturii [i Conservarea Patrimoniului de a relua, dup` mai bine de 30 de ani, activitatea de publicare a fondurilor de patrimoniu aflate în custodia sa [i integreaz` volumul de fa]` în acest proiect mai cuprinz`tor. Textul Irinei Calot` („Inventarierea arhivei – o «oper` deschis`»“) este o mai detaliat` descriere a con]inutului arhivei Tzigara-Samurca[ [i un îndrumar privind felul în care colectivul care a lucrat la studierea ei a ales s-o structureze. Aceste texte cu caracter mai tehnic îl flancheaz` pe cel al lui Toader Popescu („Cioburi ale unor lumi încurcate“), în care autorul contureaz` personalitatea [i destinul lui Alexandru Tzigara-Samur-

44

Anca Oroveanu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ARTE

O comoar`: arhiva Tzigara-Samurca[ Arhiva Alexandru Tzigara-Samurca[ / The Alexandru Tzigara-Samurca[ Archive Editura Universitar` „Ion Mincu“, 2010

Nu demult, Departamentul de Istorie, Teoria Arhitecturii [i Conservarea Patrimoniului al Universit`]ii de Arhitectur` [i Urbanism „Ion Mincu“ din Bucure[ti a lansat la ap` produsul unei munci enorme, de ani de zile, al cîtorva membri ai s`i: arhiva foto, în format digital, a lui Alexandru Tzigara-Samurca[. Mai precis, partea din arhiva vizual` a acestuia aflat` în p`strarea departamentului, pentru c` o alt` parte a arhivei se afl` în custodia M}R, de unde, sper`m, va ie[i, de asemenea, în format digital, spre a o întregi pe surata sa de la Arhitectur`. Tip`rirea c`r]ii (cu CD ad`ugat) se datoreaz` unui grant al UAR, din banii colecta]i prin taxa numit` Timbrul Arhitecturii, care finan]eaz` exclusiv proiecte culturale.

Cî]iva colegi tineri (Irina Calot`, Maria Bo[tenaru, Dan Ciprian Buzil`, Diana Pop, Alexandra Teodor) s-au ocupat de transpunerea diapozitivelor de pe sticl` în format digital [i de ordonarea arhivei. Prof. Anca Br`tuleanu ([efa amintitului departament) a coordonat întregul proces, în vreme ce prof. Nicolae Lascu [i Toader Popescu au comentat rezultatul, în texte bilingve (român` [i englez`), a[a încît, [i din acest punct de vedere, produsul final este exportabil. Prin grija dnei profesor Br`tuleanu, el ajunge în biblioteci academice, unde nu va r`mîne cu paginile net`iate. Exist` un interes nedisimulat de cercetare pentru marginile Europei la schimbarea de veac [i pentru arhitectura lor, dac` e s` m` gîndesc doar la prof. Jeremy Howard de la St. Andrew University (Sco]ia), care ne este, în plus, tuturora, [i un drag prieten.

Observatorul cultural a fost mai rapid în a semnala evenimentul lans`rii. A[a c` îmi r`mîne

RECENZII pl`cerea de a comenta produsul [i personajul dind`r`tul s`u. Curios lucru: autorul fotografiilor din arhiv` a reap`rut în actualitate de dou` ori. Prima dat`, prin intermediul acestei schimb`ri de suport a fotografiilor sale care, astfel, redevin utilizabile [i, deci, publice. A doua oar`, prin prezentarea sa în volumul „Germanofilii“, al profesorului Lucian Boia (Editura Humanitas, 2010). Profesor la Arte frumoase, Tzigara-Samurca[ a preg`tit aceste capsule ale timpului, care sînt fotografiile sale, pentru a le ar`ta studen]ilor la cursuri. În plus fa]` de aceast` func]iune, ele au c`p`tat, în timp, [i o alta, aceea de martor al statutului diferitelor monumente ale ]`rii noastre, dar [i de peste hotare, la vremea cînd fotografiile au fost luate. Speciali[tii în istorie vor juisa: Sfinxul e îngropat în nisip, bun`oar`; V`c`re[tii sînt, înc`, o biseric` splendid`; altele, din Bucure[ti [i din ]ar`, ne sînt, de asemenea, înf`]i[ate (uneori, popa d` scar` unui detaliu de u[`). Putem vedea peisaje urbane de o mare complexitate, din Marsilia, Istanbul, dar [i din felurite sate ale României acelor vremi. Altele sînt ruinuri [i, cu timpul, au fost ref`cute în spiritul acestuia, nu neap`rat în felul în care autorul fotografiilor îl va fi dorit. S` ne amintim doar de disputa, celebr` în epoc`, pe care el a avut-o cu Ion Mincu pe tema restaur`rii de la Stavropoleos.

Mincu a ref`cut, dar a [i ad`ugat ceea ce lipsea: turla, de pild`, care, dup` tipicul bisericilor grece[ti, era doar o cupol` la biserica original`. Cu turl`, biserica s-a autohtonizat. Curtea, mai apoi, cea a c`rei atmosfer` pitoreasc` ne r`pe[te [i ast`zi din cruzimea Bucure[tilor. Or, Tzigara-Samurca[ voia o reconstituire fidel` [i argumenta în favoarea acesteia. Ast`zi, ar fi fost de partea conservatorilor puri [i duri într-ale monumentelor? Greu de spus.

Ce este îns` mai u[or de spus este c`, în vremea ocupa]iei germane a Bucure[tilor, a fost prefect de poli]ie. Cînd scria despre Coriolan Dr`g..., Caragiale nu [tia c` anticipeaz` soarta atîtor spirite luminate ale ]`rii sale, ce vor trece cu arme [i bagaje în politichie sau în administra]ie, pe te [i miri ce posturi de pur` voca]ie. Auzi: profesor de Arte frumoase – prefect de poli]ie! {i cînd: în vremea ocupa]iei germane!

■ Augustin Ioan

45

Dou` opinii despre o carte

pre] neprecizat volum bilingv (român-englez), editat de Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii [i Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectur` [i Urbanism „Ion Mincu“, finan]at de Uniunea Arhitec]ilor din România coordonator Anca Br`tuleanu texte de Nicolae Lascu, Toader Popescu, Irina Calot` con]ine CD

RECENZII

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ARTE

cele mai familiare. (...) Cînd nu se distreaz` cu surorile jucînd comedii, cînt` la pian. Cînt` destul de mult, cîteva ore zilnic, iar în fiecare sear` î[i pune buc`]ele de lemn între degete ca s` poat` cuprinde cu mîinile intervale cît mai mari“.

Rînd pe rînd, autoarea relev` capitole ale biografiei chopiniene: educa]ia, iubirile sale – dintre care cea pentru „vampirica sau materna“ George Sand are o justificat` accentuare –, prieteniile, c`l`toriile, boala [i „sfîr[itul anun]at“. Dincolo de acestea, Lavinia Coman reconstituie conving`tor rela]ia organic` dintre ceea ce tr`ie[te [i ceea ce compune artistul: „Abia înapoiat la Var[ovia, e zguduit de o problem` grav`. Este îndr`gostit. (...) De[i nu-i declar` iubirea, tîn`rul sufer` discret [i se confeseaz` pianului. Compune, cu gîndul la ea, Adagio, din Concertul în fa minor [i îi dedic` Valsul op. 70 nr. 3 în re bemol major“. Într-o form` accesibil`, volumul prezint` apoi genurile muzicale chopiniene. În panoramarea pe care o ini]iaz` asupra unei crea]ii dedicate aproape în întregime pianului, dar [i în descrierea tehnicii interpretative a lui Chopin, se face auzit` mai cu seam` vocea pianistei [i a profesoarei de carier` Lavinia Coman. „Motivul Chopin“ în lumea artelor – literatur`, dans, arte plastice, cinematografie, muzic` – îi ofer` autoarei prilejul nu numai al unor interesante exemplific`ri, ci [i al exprim`rii unor preferin]e personale, din care pare a se deta[a filmul Pianistul al lui Roman Polanski.

De asemenea, privirea îndreptat` asupra „posterit`]ii lui Chopin“ îl conduce pe cititor, firesc, la întreb`ri privind actualitatea artistului dup` dou` secole de la na[terea sa. Iat` un posibil r`spuns al autoarei: „Ast`zi tr`im în epoca postmodern`, perioad` a contrastelor [i a paradoxurilor acceptate, chiar coexistente, în sensul unor naturale complementarit`]i. Poate c` [i din aceast` perspectiv` personalitatea lui Chopin e foarte actual`“.

De altfel, con[tient sau nu, în vremurile noastre ne întîlnim cu Chopin la tot pasul, inclusiv în filme, în spoturi publicitare sau cînd sun` unele telefoane mobile.

■

Un Chopin pentru fiecare Lavinia Coman, Frédéric Chopin,

Editura Didactic` [i Pedagogic`, 2009

15 lei

Dup` miile de monografii, studii, exegeze, comentarii care par a fi spus totul despre Chopin, ideea de a mai scrie o carte despre compozitorul polonez nu e tocmai tentant` pentru un muzicolog. Cît de necesar mai poate fi un astfel de demers s-a întrebat [i Lavinia Coman în introducerea recentului s`u volum Frédéric Chopin: „De ce s` mai ad`ug`m înc` o poveste despre Chopin? Cine ar mai avea nevoie de o astfel de încercare?“. {i totu[i, nelini[tile sale par prea pu]in justificate, dac` ne gîndim c` singura monografie Chopin scris` de un autor român (Theodor B`lan, Chopin, Editura Muzical`, 1960) a împlinit deja 50 de ani...

Lavinia Coman g`se[te motive suficient de puternice pentru a spune propria poveste despre Chopin: „percep]ia asupra muzicii lui s-a modificat mereu de-a lungul timpului. Atît de mult, încît se poate spune cu îndrept`]ire c` fiecare genera]ie are un Chopin al s`u“. Autoarea nu [i-a propus s` l`rgeasc` acea „literatur` tot mai specializat` pentru un cerc din ce în ce mai restrîns de cunosc`tori“, ci, dimpotriv`, î[i modeleaz` discursul cu gîndul la amatorul de muzic` bun`, la elevul sau la studentul muzician.

Nu întîmpl`tor, în paginile c`r]ii descoperim un Chopin cît se poate de uman. În construirea „personajului“, Lavinia Coman ob]ine dozajul optim dintre informa]ia din sursele documentare, stilul narativ alert, interesant [i analiza fin` psihologic`. Tr`s`turile excep]ionale ale lui Chopin reies din simpla relatare a unor întîmpl`ri, f`r` îngro[`ri sau sublinieri inutile. În copil`rie, bun`oar`, „e vioi [i foarte r`sf`]at.

Toat` lumea îl admir` atunci cînd imit`, cu o exactitate uimitoare, vocile profesorilor, cînd le mimeaz` expresiile caracteristice sau gesturile

46

Florinela Popa

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P R E PA R AT E D I N C A R T E

poate desp`r]i. Deopotriv` iubitoare de muzic` [i de vinuri, pentru ea, între muzic` [i vin exist` o coresponden]`. Fiecare vin în parte îi sugereaz` un instrument muzical: „instrumente cu coarde, vioar`, alto, violoncel, uneori harp`“. Vinul cînt`.

Un alt „personaj“ care o sus]ine, gr`bindu-i vindecarea, este un erou fragil – un buta[ de vie pe care-l comand` prin coresponden]`, în dorin]a de a recrea simbolic, pe acest p`mînt neprimitor, ceva din viile r`mase departe [i care-i lipsesc atît de mult. Cu pruden]`, cu grij`, îi urm`re[te cre[terea. Buta[ul prinde r`d`cini, iar împreun` cu el, Nicole reu[e[te s` îndr`geasc` acest p`mînt, a[a cum e, s`rac, v`duv de soare, de întinse vii.

Scrie prima carte – dup` care vor urma altele – unde î[i dest`inuie aventura, acest lung proces de readaptare ce se încheie în momentul în care p`mîntul de exil devine al ei.

Autoarea r`mîne îns` departe de degust`rile savante, de cunoa[terea [tiin]ific` a oenologului.

Crescut` de mic` în preajma viei, Nicole Lombard este o cunosc`toare subtil` în materie de vinuri, pe care le percepe cu toate sim]urile. {lefuite înc` din copil`rie – mama îi spunea c` fusese botezat` cu vin de Jurançon –, noble]ea, poezia vinului, evantaiul nesfîr[it al gusturilor sînt pentru ea mai importante. Necesar`, o etic` a vinului. Vinul nu se bea oricum. „Putem s` avem doar o sticl` de împ`r]it, nu trebuie s` fie neap`rat un vin prestigios. Dar acesta nu este un motiv pentru a c`dea în sordid... pahare de cantin`, flec`reli de cîrcium`. Vinului îi place s` fie respectat.“ „Îmi dau seama c`, pe m`sur` ce m` cufund în paji[tile memoriei, vinurile legate de un moment emo]ionant din via]a mea sînt deseori unele modeste, neînsemnate, pentru care amatorul de vinuri scumpe nu poate avea decît un surîs condescendent.“ În viziunea ei asupra vinurilor, poetul sensibil, estetul, filozoful se completeaz`. A[ fi dorit s`-i fiu discipol`. Docil`, s` m` las ini]iat` în arta vinului, s` înv`] s`-i percep muzica. Aceast` carte fermec`toare parcurs` de miresme, de arome, de culori, de emo]ie – adev`rat` s`rb`toare a sim]urilor – ne prinde asemenea vinului, într-un vîrtej îmb`t`tor.

■

Sanda Ni]escu

Via mea de alt`dat` Odinioar`, în Sudul Fran]ei, pe lîng` Marseille, era o cas` roz înconjurat` de întinse vii. Acolo a tr`it Nicole Lombard, de acolo i-au r`mas o puzderie de amintiri. Pîn` cînd „progresul [i civiliza]ia“ aveau s` cotropeasc` acest ]inut, izgonind definitiv tot ce era autentic („niciodat` satele nu vor mai mirosi a butoi, ci numai a gaze de e[apament; venise timpul suburbiilor asfaltate, gudronate, macdonaldizate...“).

Acest masacru la care sînt supuse locurile copil`riei o for]eaz` pe Nicole s` se înstr`ineze – nu departe, mai sus, de cealalt` parte a Ronului.

O schimbare abrupt` – contrastul între cele dou` meleaguri aproape vecine este izbitor. În Lozère, o întîmpin` o regiune arid`, neprimitoare, s`lbatic`, într-un climat rece [i umed, tocmai de aceea p`truns` înc` de neîntinarea dup` care tînjea. În ciuda dificult`]ilor de început, alege s` se instaleze aici, în acest ]inut în care vinul este absent. Dar ceea ce îi lipse[te este miracolul trecerii de la p`mînt la strugure: via. „M`rturisesc, mai mult decît vinul m` fascineaz` via.“ Povestea acestei anevoioase readapt`ri îngem`nat` cu nostalgia trecutului este subiectul c`r]ii Loin des vendanges. Ap`rut` la editura Stock, în colec]ia cu nume semnificativ, „Écrivins“, este un poem pasionat închinat vinului.

Autoarea, sfî[iat` între nostalgia unui trecut însorit [i peripe]iile prezentului, î[i caut` drumul c`tre o via]` posibil`. „Mi-e sete. Îmi torn într-un pahar zeama de struguri pe care o uitasem într-o sticl` început`. A prins gustul, pe care-l crezusem uitat, al vinului tîn`r pe care-l beam toamna... “ În acest climat rebarbativ, împreun` cu dorul î[i transport` c`r]ile [i discurile de care nu se

47

Narcotice în cultura român`. Istorie, religie [i literatur` de Andrei Oi[teanu Colec]ia „Plural M“ Dup` „imaginea evreului în cultura român`“, Andrei Oi[teanu abordeaz` un alt subiect tabu – utilizarea plantelor narcotice [i halucinogene în spa]iul carpatodun`rean. Este o carte de istorie a culturii [i a mentalit`]ilor. O carte halucinant` despre halucinogene. O carte care va schimba cîteva pagini (dac` nu chiar capitole) din istoria culturii române.

Despre diafan. Imagine, mediu, lumin` în g\ndirea antic` [i medieval` de Anca Vasiliu Traducere de Irinel Antoniu / Prefa]` de Jean Jolivet Colec]ia „Plural M“ Nici corp în sine, ca aerul, nici calitate particular` a unui corp transparent, diafanul este un nume de împrumut al luminii. Prin intermediul unor cercet`ri minu]ioase a textelor antice [i medievale, cartea traseaz` destinul acestei no]iuni de frontier` între imanent [i transcendent.

Pre]: 42,95 lei

Pre]: 39,95 lei

Provizorat de Gabriela Adame[teanu Colec]ia „Fiction Ltd“ „Gabriela Adame[teanu [tie ca nimeni alta la noi s` creeze personajelor memorabile contexte propagate de la gesturi, obiecte, atmosfer` la realit`]i sociale [i evenimente istorice. Pe canavaua documentat` sînt ]esute firele unor destine povestite atît de bine, încît perioada legionar`, dejismul [i mai ales ceau[ismul, a[a cum au fost tr`ite la nivel individual, pot fi percepute [i de cei care nu [tiu mare lucru despre ele.“ (Adriana Bittel)

Amor intellectualis de Ion Vianu Colec]ia „Fiction Ltd“ „Romanul unei educa]ii“, cum îl subintituleaz` autorul, Amor intellectualis relateaz` povestea unei maturiz`ri intelectuale [i sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaur`rii [i consolid`rii regimului comunist. Adolescen]a eroului îndeosebi, cu ini]ierile ei – primele be]ii, primele experien]e erotice, c`ut`rile intelectuale –, prilejuie[te pagini pe cît de savuroase prin pitorescul lor, pe atît de conving`toare prin franche]e.

Pre]: 44,95 lei Exerci]ii de supravie]uire de Ileana M`l`ncioiu Colec]ia „Ego-grafii“ „Un alt recurs la memorie decît cel realizat printr-o serie de convorbiri cu Daniel Cristea-Enache. Diferen]a fa]` de acela st` în faptul c` întreb`rile nu mai sînt puse de un singur interlocutor, ci de mai mul]i, iar asta face ca lucrurile s` fie privite din perspective diferite [i întîmpl`rile relatate s` se succead` uneori ca într-un roman polifonic cu personaje reale.“ (Ileana M`l`ncioiu)

Pre]: 39,95 lei

Pre]: 29,95 lei

Patru femei, patru pove[ti de Aurora Liiceanu Colec]ia „Ego-grafii“ Cu o contribu]ie de Antoaneta Taneva-Nandri[ Biografiile a patru femei exemplare, a c`ror existen]` a fost legat` de art` [i care [i-au uimit contemporanii prin originalitate: Coco Chanel, creatoarea care a schimbat lumea modei, Elisaveta Bagreana, poet`, Cecilia Cutescu-Storck, prima femeie profesor într-o academie na]ional` de arte din Europa, [i Lee Miller, celebru fotomodel devenit fotograf de r`zboi.

Scotch de Ioana Bradea Colec]ia „Ego. Proz`“ Romanul Ioanei Bradea este un straniu poem muzical despre fabrici [i uzine agonizante, despre macarale [i ma[ini cu denumiri tehnice complicate, devenite inutile în brava lume nou` a României contemporane, în mijlocul c`rora se schi]eaz` fragil o poveste de dragoste [i peste care plutesc amintirea lui Il`, ]`ran mort în patul lui, în sunet de ceter`, [i o abia ghicit` nostalgie a lumii rurale disp`rute.

Noapte bun`, copii! de Radu Pavel Gheo Colec]ia „Ego. Proz`“ Un periplu în timp [i spa]iu prin partea întunecat` a Los Angeles-ului, prin jocurile nu întotdeauna simple [i vesele ale copil`riei din satul b`n`]ean al bunicilor, printr-un alt sat, din Moldova, unde se cer încheiate socoteli vechi, prin lumea literar` a Ia[ului. „Un autor plin de talent, care se mi[c` lejer între Cehov [i Caragiale.“ ({tefan Agopian)

Pre]: 22,95 lei

Pre]: 36,95 lei

Pre]: 29,50 lei

www.polirom.ro

Sexus – Seria de autor „Henry Miller“ Traducere din limba englez` de Antoaneta Ralian Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Sexus este primul roman al trilogiei R`stignirea trandafirie, scris` de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzis` în Statele Unite ale Americii [i publicat` la Paris între 1949 [i 1960. Un amestec de fic]iune [i episoade autobiografice, prezentînd primele eforturi de a scrie literatur`, desp`r]irea de so]ie [i numeroasele sale aventuri amoroase, care au stîrnit controverse aprinse.

Originalul Laurei – Seria de autor „Vladimir Nabokov“ Traducere din limba englez` de Veronica D. Niculescu Prefa]` de Dmitri Nabokov Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Ultimul roman, neterminat, al lui Vladimir Nabokov, a c`rui publicare, amînat` mai mult de dou`zeci de ani, a stîrnit controverse aprinse pe scena literar` interna]ional`. „Pentru mine, Vladimir Nabokov este cel mai important romancier al secolului XX.“ (Martin Amis)

Pre]: 34,95 lei

În ajun. Fum. Prima iubire de I. S. Turgheniev Traduceri din limba rus` [i note de Rose Hefter, Ada Steinberg, {tefana Velisar Teodoreanu, Isabella Dumbrav`, Mihail Cosma, Simion Sanielevici, Mihail Sevastos Prefa]` de Mircea Aurel Buiciuc Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Turgheniev este cel mai occidental dintre scriitorii ru[i. E poate singurul scriitor rus cu adev`rat european.“ (Garabet Ibr`ileanu)

Dialoguri – Jorge Luis Borges, Ernesto Sábato Traducere din limba spaniol`, postfa]` [i note de Ileana Scipione Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Dialoguri consemnate de Orlando Barone.

Vorbind despre „toate“ – despre oglinzi [i labirinturi, despre enciclopedii, despre autori exotici sau canonici, despre orbire [i gesturile de zi cu zi –, protagoni[tii ne încînt` cu comentarii pasionante [i zugr`vesc un tablou plin de culoare al anilor ’70.

Pre]: 34,95 lei Confesiunille unui opioman englez de Thomas De Quincey Traducere din limba englez` de Corneliu Rudescu Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Acest volum a avut o influen]` enorm` asupra literaturii [i artei din epoc`, influen]` ce a persistat pîn` în vremurile noastre. Confesiunile... descriu experien]a drogului într-o lume intelectual`, urban`, care respinge conven]iile – cartografiaz` îns`[i figura contracultural` a boemului.“ (Robert Morrison, O biografie a lui Thomas De Quincey)

Pre]: 34,95 lei Nu exist` ]ar` pentru b`trîni de Cormac McCarthy Traducere din limba englez` [i note de Radu Pavel Gheo Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Romanul st` la baza filmului cu acela[i nume, regizat de fra]ii Coen; / „Cormac McCarthy este, f`r` nici o îndoial`, cel mai mare scriitor american în via]`, iar acest roman e un cîntec de jale avînd ca tem` corup]ia insinuat` în vie]ile noastre, teroarea care mocne[te la grani]ele celor dou` Americi.“ (Houston Chronicle)

Pre]: 24,95 lei

Pre]: 39,50 lei

Pre]: 54,95 lei Howl [i alte poeme. Antologie 1947-1997 de Allen Ginsberg Traducere din limba englez` de Petru Ilie[u [i Domnica Drumea Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Allen Ginsberg (1926-1997) este unul dintre „patriarhii“ genera]iei beat [i cel mai elocvent purt`tor de cuvînt al acesteia. Volumul este o selec]ie din poemele celebre ale lui Ginsberg, Howl (1956), America (1956) [i Kaddish (1961), al`turi de cîteva crea]ii de dat` mai recent`, din volume precum White Shroud (1986) sau Cosmopolitan Greetings (1994).

Pre]: 36,95 lei Cimitirul de piane de José Luís Peixoto Traducere din limba portughez` de Clarisa Lima Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Romanul care l-a consacrat pe Peixoto ca scriitorul de frunte al genera]iei sale.

Cartea îmbin` povestea adev`rat` a maratonistului Francisco Lazaro cu o cronic` fictiv` de familie, în care leg`tura tat`-fiu ocup` locul principal. O poveste cu o construc]ie original`, violent` [i tandr` totodat`, amuzant` [i emo]ionant`, oferind o perspectiv` profund` asupra rela]iilor de familie.

www.polirom.ro

Doctrina [ocului, de Naomi Klein Traducere din limba englez` de Bogdan Lep`datu [i Ciprian {iulea Lucrarea celebrei jurnaliste canadiene propune o tez` îndr`znea]`: dezastrele naturale sau turbulen]ele politice permit guvernelor [i multina]ionalelor s` profite de [ocul în care se afl` popula]ia [i s` implementeze politici avantajoase pentru marile corpora]ii. „Pu]ine sunt c`r]ile care ne ajut` cu adev`rat s` în]elegem prezentul. Doctrina [ocului este una dintre aceste c`r]i.“ The Guardian

Trebuie s` vorbim despre Kevin, de Lionel Shriver Traduc`tori: Ioana Predoiu [i Ioana Vîlcu Cu o s`pt`mân` înaintea celebrului atac armat de la Liceul Columbine [i cu doar trei zile înainte de a împlini 16 ani, Kevin î[i încuie în sala de sport [apte colegi de clas`, un îngrijitor [i un profesor, pe care îi ucide unul câte unul cu o arbalet`. Detaliile masacrului nu le afl`m de la [tiri, ci dintr-o serie de scrisori extrem de personale pe care Eva, mama lui Kevin, le scrie so]ului s`u în încercarea de a-[i explica tragedia [i de a-[i în]elege rolul în producerea ei.

Pre]: 46,90 lei

Pre]: 46,90 lei

Arhitectura fericirii, de Alain de Botton Traducere din limba englez` de Ema Stere Frumuse]ea este promisiunea fericirii, scria Stendhal. Aplicând acest motto spa]iilor în care tr`im zi de zi, Alain de Botton analizeaz` cum ne este influen]at` starea de spirit de cl`dirile în care locuim, lucr`m [i interac]ion`m, ar`tându-ne, în acela[i timp, cum putem construi spa]ii care s` ne creasc` [ansele de-a fi ferici]i.

Arta la zid, de Banksy Traducere din limba englez` de Valentin Salagean De[i înv`luit în misterul anonimatului, Banksy este unul dintre cei mai cunoscu]i arti[ti graffiti ai momentului.

Albumul Arta la zid este o carte – manifest, care are asupra cititorului acela[i efect ca un graffiti asupra trec`torul gr`bit: îl face s` se opreasc` [i s` deschid` ochii cu-adev`rat.

Pre]: 79,90 lei

Pre]: 46,90 lei Teorema lui Almodovar, de Antoni Casas Ros Traducere din limba francez` de Aurelia Ulici Situat între fic]iune [i autobiografie, Teorema lui Almodóvar este un roman baroc în care excentricitatea se intersecteaz` cu teoriile matematice, dar [i o medita]ie asupra (im)posibilei adapt`ri la via]` a unui individ devenit monstruos. Desfigurat în urma unui accident, naratorul se întoarce pu]in câte pu]in la via]`, renun]ând la izolare [i explorând lumea pe care o respinsese.

Pre]: 27,90 lei Revolutionary Road, de Richard Yates Traducere din limba englez` de Bogdan Perdivar` Publicat pentru prima oar` în 1961 [i redescoperit recent de public [i de critici, Revolutionary Road spune povestea destr`m`rii unei c`snicii. Un cuplu frumos, talentat [i promi]`tor, Frank [i April Wheeler sunt plictisi]i de lumea monoton` a suburbiei [i viseaz` s`-[i schimbe via]a. Richard Yates surprinde cu luciditate [i fine]e cum decizia celor doi de a-[i urma visul duce la tr`dare [i tragedie.

Pre]: 46,90 lei

Arhitectura lumii. Capodoperele, de Will Pryce Traducere din limba engleza de Aurora Gal Marcu O excep]ional` enciclopedie de arhitectur`, aceast` carte-cadou dezv`luie o lume a frumuse]ii [i a ingeniozit`]ii. Peste 350 de fotografii îl înso]esc pe cititor într-o c`l`torie grandioas` printre capodoperele arhitecturale apar]inând a peste dou` milenii de civiliza]ie: Hagia Sofia, catedralele gotice [i renascentiste ale Europei, capodoperele islamice din Iran, Fortul Agra [i Taj Mahal, Palatul Westminster din Londra, capela lui Le Corbusier [i celebrul Muzeu Guggenheim din Bilbao.

Pre]: 199 lei Petal`, de Alexandru Andrie[ Imagini din arhiva personal`, de la prieteni sau admiratori [i-au g`sit locul într-un volum inedit de versuri [i art` fotografic`, ce înso]e[te [i ilustreaz` cel mai recent disc semnat de Alexandru Andrie[, Petal`. O carte-obiect, prilej de inspira]ie sau de reflec]ie asupra am`nuntelor care ne fac via]a frumoas`, Petal` scoate la iveal` o parte din buc`t`ria de crea]ie [i de inspira]ie a noului disc.

Pre] carte + CD: 69,90 lei

www.vellant.ro

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

logie, apoi o prezentare a principalului proiect cultural al Comisiei Europene: 4,6 milioane de obiecte digitale (în noiembrie 2009), cum se comport` interogarea (c`utarea), posibilitatea de a parcurge pe o scar` cronologic` obiectele digitale etc. Dan Matei nu uit` nici de „incidentul România“: în ziua de lansare, la un string de c`utare „Romania“, motorul întorcea ca prime rezultate fotografii cu copii din orfelinate române[ti din 1990. Nu a fost vorba de o conspira]ie, ci de un incident tehnic datorat algoritmului de ordonare a obiectelor. Arhitectura Europeana.eu e un sistem distribuit, adic` resursele digitale nu sînt stocate central, ci local, în fiecare ]ar`; portalul doar le centralizeaz`. Exist` mai mul]i agregatori din fiecare stat membru (la 27 de state, 100 de agregatori, ceea ce face coordonarea dificil`), dar [i agregatori domeniali, iar fiecare resurs` digital` e accesibil` în dou` locuri diferite. Agregatorul na]ional în România este CIMEC. Partea cea mai interesant` este evaluarea critic` a Europeana.eu, urmat` de cîteva recomand`ri. Prototipul e prea simplu, nu exist` o baz` de cuno[tin]e minimal` care s` permit` traducerea unui termen (e.g. Floren]a) [i în alte limbi, astfel încît c`utarea s` dea rezultate indiferent de „na]ionalitatea“ termenului. Europeana.eu sufer` de subfinan]are, nu e o bibliotec` digital` cu materiale atent selec]ionate dup` relevan]a lor cultural`, e nevoie de interpretarea [i contextualizarea serioas` a resurselor (pentru a fi în]elese dincolo de grani]a na]ional`) [i de multilingvism (nu monolingvism) în fi[ele de descriere – f`r` aceasta circula]ia culturii e o utopie.

Astfel, Dan Matei propune o serie de deziderate pentru Europeana.eu: s` grupeze un patrimoniu semnificativ, traducerea metadatelor în cît mai multe limbi, o ontologie informa]ional` Europeana, care s` permit` indexarea plural` a resurselor, dep`[irea condi]iei de catalog colectiv, utilizarea licen]elor Creative Commons pentru resurse care nu se afl` în domeniul public, software-ul dezvoltat pentru Europeana trebuie s` r`mîn` open source, iar întreg proiectul s` se p`streze non-comercial. Poate c` [i politicile de digitizare române[ti vor ]ine cont de aceste idei.

■

Constantin Vic`

Europeana.tu Dan Matei, Spre Europeana.eu: o introducere în bibliotecile digitale CIMEC, 2009

Spre Europeana.eu: o introducere în bibliotecile digitale este un volum captivant [i instructiv pentru to]i cei interesa]i de soarta patrimoniului cultural în epoca digital`. Autorul, Dan Matei, directorul Institutului de Memorie Cultural` (CIMEC), a participat la dezvoltarea [i implementarea Europeana.eu, biblioteca digital` a Uniunii Europene. Aceast` carte reu[e[te s` fie atît un manual pentru cei interesa]i de metodele de digitizare a resurselor culturale, cît [i un jurnal profesional despre aventura Europeana.eu, cu reflec]ii [i recomand`ri bine argumentate.

Volumul se deschide cu o defini]ie a bibliotecii digitale (mai degrab` despre cît de greu este s` dai o defini]ie acestui tip de indexare a resurselor digitale), apoi urmeaz` o serie de „exemple remarcabile“ (înso]ite de printscreen-uri) pe care le descrie în am`nunt: Gutenberg.org (ap`rut` prin voluntariat), Perseus (bibliotec` digital` din 1987), repozitul arXive (arhiv` digital` de preprinturi [tiin]ifice, peste jum`tate de milion de articole), America Memory – The Library of Congress, Google Books, Open Library (un mare catalog colectiv, cu surs` deschis`), Gallica.fr (arhiva digital` a Bibliotecii Na]ionale a Fran]ei), World Digital Library, California Digital Library, Oxford Digital Library, ecodices, Wikisource etc.

Cea mai consistent` parte a lucr`rii trateaz` prototipul Europeana.eu. Începe cu o crono-

51

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

REPORTAJ M`dalina {chiopu

Literatura dup` gratii Tîn`rul din fa]a mea respir` fragilitate prin to]i porii: are tenul alb [i ochii mari, alba[tri, de copil, se înro[e[te des în timpul conversa]iei, vocea îi tremur` u[or, din cînd în cînd î[i frînge mîinile. În timp ce povestea, realitatea a fost suspendat`: o vreme, aproape am uitat unde m` aflu. „Scriam dinainte, dar foarte rar, în locul `sta mi-am descoperit cu adev`rat aceast` latur`, fiindc` am mai mult timp. Cînd am ajuns aici, m` uitam des în oglind`, [i la un moment dat am încetat s` m` v`d pe mine, vedeam cuvinte. Am început s` le a[tern pe hîrtie, sub form` de poezie. Ce p`rere au ceilal]i despre ce fac? E ca în lumea dvs.: unii accept` acest lucru ca pe ceva firesc, al]ii spun c` sînt ipocrit [i vreau s` m` ar`t altfel decît sînt. Nu-mi pas`. Am înv`]at s` pun o barier` între mine [i ceilal]i, între mine [i lume.“ „{i pentru ce sînte]i aici?“ Starea de fapt, izgonit` o vreme de confesiune, se întoarce, neiert`toare: „Complicitate la crim`“. Pentru cîteva secunde, amîndoi privim în gol.

Poezie de pu[c`rie C`t`lin Ifrim are 29 de ani, dintre care pe ultimii zece i-a petrecut la Penitenciarul Boto[ani.

Ce s-a întîmplat în urm` cu un deceniu poveste[te doar pîn` la un anumit punct. A renun]at la liceu (teoretic, sec]ia uman). Împreun` cu cî]iva amici, au aflat c` ni[te turi[ti str`ini viziteaz` ora[ul lor natal, Vatra Dornei. S-au hot`rît s`-i tîlh`reasc`, dar una dintre victime i-a surprins în timp ce furau. În acest punct, în istoria vie]ii lui C`t`lin, spus` chiar de el, intervine o

52

cezur`, rezumat` în vorbele „povestea e lung`“: trebuie s` în]elegi ce-a urmat, s` nu insi[ti [i s` fii de acord cu trecerea direct la partea a doua – penitenciarul. În închisoare l-a descoperit pe cel pe care de]inu]ii îl numesc, cu un ecou nepl`cut din perioada comunist`, „profesorul de reeducare“ – denumirea oficial` a Autorit`]ii Penitenciarelor este de „educator“, omul care trebuie s` îi sprijine pe cei închi[i s` ajung` pe calea cea bun`, de la alfabetizare, cînd e cazul, la deprinderea unei meserii. Acesta l-a încurajat s` împrumute c`r]i de la bibliotec`, s` scrie [i s`

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

publice poezii în revista penitenciarului. Anul trecut s-a organizat prima edi]ie a concursului pentru persoane private de libertate „Poezie de pu[c`rie“. C`t`lin a luat locul II. Anul acesta a trimis din nou poezii [i a ob]inut un premiu III. A fost o turnur` f`r` precedent în via]a lui petrecut` în mare parte într-un spa]iu închis: rezultatul l-a încurajat s` scrie mai departe. Acum vorbe[te aproape ca un profesionist, se gînde[te deja la primul volum de versuri: „Am publicat dou` plachete de versuri, dar n-am avut înc` [ansa s` public în volum, pentru c` la început n-am avut sponsori, dar acum s-a ivit ocazia [i în curînd sper s` public [i primul volum“.

Mai are de stat dup` gratii înc` zece ani, dar pedeapsa s-ar putea reduce consistent, pentru comportament exemplar în perioada deten]iei.

Pe de alt` parte îns`, ideea libert`]ii îl sperie pu]in. A stat atît de mult` vreme în`untru, încît se gînde[te c` afar` ar putea fi învechit, defazat, prins pe picior gre[it. Multe s-au schimbat într-un deceniu, de cînd st` în închisoare, [i cînd iese, o s` fie nevoit s` se adapteze. Unii nu reu[esc niciodat`, se întorc periodic în`untru, dup` alte infrac]iuni, fiindc` aici e lumea pe care o simt familiar`. „Dar nu ave]i televizor, ziare, în`untru, ca s` fi]i la curent cu ce se întîmpl` afar`?“ „Ba da,

avem multe surse de informare, dar una e s` le vezi ca spectator [i altceva s` fii în mijlocul evenimentelor. M` gîndesc c` o s` fiu n`uc [i n-o s` [tiu ce s` fac. Tot ce sper este ca oamenii, care m-au ajutat aici, s` m` îndrume [i cînd ies afar`.“

Religia ta „ce ai tu sfînt? …cafeaua de diminea]`, / dunga de la pantaloni, horoscopul de la ultima pagin`, / [tirile pe scurt de la ora [apte, / metroul aglomerat, poarta institu]iei, / cardul, programarea la dentist, banca din parc / Week-endul la unicul coleg care / te mai suport` – [i te suport` de cînd / nu te mai lamentezi… / ce-ai tu sfînt? /…c`ruciorul de la supermarket, / ideea de biseric`, privind-o de la geamul autobuzului – cînd nu cite[ti ziarul – / [i-]i pare-un element arhitectonic oarecare… / ce-ai tu sfînt? …colec]ia de CD- uri, vitrina / cu insigne, imaginea public`, bîrfa preajmei tale, / firul rebel lunecînd pe frunte… / asta-i…“ Religia ta este poezia cî[tig`torului concursului, Valeriu Barbu, de la Penitenciarul Gala]i. Un b`rbat sl`bu], îmbr`cat într-un costum negru, dornic s`-[i citeasc` poeziile, cu intona]ie, în fa]a publicului format din ziari[ti [i de]inu]i. A r`mas îns` într-un col], stingher, fiindc` toat` mul]imea de

fotografii de M`d`lina {chiopu

53

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ziari[ti prezen]i la festivitate a n`v`lit peste cea mai faimoas` dintre premiante, Ioana Maria Vlas, care a eclipsat întreg evenimentul. Nu, nu neap`rat pentru poezie: poate, cine [tie, scap` ceva în declara]iile de pres` despre Vîntu [i acoli]i. A[a c` poezia a r`mas undeva în umbr`, ca pretext pentru subiectul jurnalistic al zilei.

Ironic este c`, în toat` vînzoleala, publicul format preponderent din de]inu]i are comportamentul cel mai serios [i decent.

Valeriu este închis de trei ani, pentru în[el`ciune. L-au prins în str`in`tate, la Roma, unde se aciuase dup` ce [tia c` vor ap`rea probleme.

Sus]ine c` a intrat într-un joc pe care n-a mai putut s`-l controleze, din naivitate: „Am avut cecuri l`sate ca garan]ie la clien]ii firmei mele, deci prostia se pl`te[te, [i au r`mas clien]ii nepl`ti]i“. În Gala]i, cu mult` vreme în urm`, a lucrat [i ca tipograf. La un moment dat, a început s` scrie poezii, mai ales pe Internet. Acum doi ani îns`, cînd se g`sea în penitenciar, a trimis poeziile unei edituri pu]in cunoscute din Constan]a, pe nume Nelini[ti metafizice. Celor din Constan]a le-au pl`cut poeziile – poate [i ideea neobi[nuit` c` au un de]inut printre colaboratori –, a[a c` au început s`-i publice crea]ia în ni[te volume de dimensiuni reduse. Acum, este în curs s`-[i scoat` a [asea carte în colaborare cu const`n]enii, lucru de care este foarte mîndru.

e team` de ce-or s` g`seasc` afar`. „Vi se pare poate inedit c` în penitenciar se scrie [i se public` poezie – dac` eram afar`, în mod sigur nu publicam atîtea volume – [i s-ar putea s` percepe]i ca pe o glum` tîmpit` cînd spun c` aici am mai mult timp pentru mine, dar a[a este.

Am avut vreme în care s` cobor înspre mine, afar` e atîta vitez`, încît nu ai timp s` te opre[ti, s` te reg`se[ti pe tine, s`-]i pui ordine în lucruri. {i la un moment dat, s` te reg`se[ti pe tine devine o nevoie, fiindc` închisoarea nu e un mediu poetic, nu plute[te undeva în penitenciar poezia, ci este un efort al t`u, dac` ai sensibilitatea asta de a vedea în lucruri, în st`ri, de a abstractiza ceea ce sim]i, vezi, gînde[ti, ceea ce-]i închipui.“ Ce p`rere au colegii de penitenciar despre ocupa]ia – sau voca]ia – lui? Îl privesc cu ostilitate, cu indiferen]` sau cu admira]ie? „Au reac]ii diverse, dar în general to]i îmi sînt dragi, s` v` spun de ce. Sînt unii care zic – ia uite, s`racul, face poezie, ca [i cînd ar fi o boal`. Chestia asta m` bucur` fiindc` înseamn` c` ei înc` au aceast` însu[ire omeneasc` de a avea compasiune, chiar dac` gre[esc cînd cred c` nu sînt în toate min]ile. Al]ii m` invidiaz` – [i ei îmi sînt dragi, fiindc` [i invidia e o tr`s`tur` uman` [i fireasc`, pe care o avem cu to]ii. Unii sînt r`ut`cio[i [i spun – o fi copiat el de undeva, c` lucreaz` la biblioteca penitenciarului [i are atîtea c`r]i acolo, înseamn` c` a luat cuvinte [i le-a aranjat.

Fa]` de aceast` categorie am cea mai mare grij`, ca atunci cînd vin în fa]a lor cu o poezie, s` le plac`, s` fie mesajul cît mai limpede pentru ei. Îi privesc cu în]elegere fiindc` în penitenciar nu tr`iesc separat, eu tr`iesc zilnic împreun` cu ei.“

Timpul lent din`untru Povestea lui seam`n` cu a tuturor participan]ilor la concurs sau a de]inu]ilor care mai public` prin reviste încropite, de penitenciar: în închisoare timpul se scurge foarte lent [i ai mai mult timp s` cite[ti [i, eventual, s` scrii. Fiecare î[i umple ziua cu ce poate. În cea mai rea dintre variante, unii ajung dup` gratii pentru infrac]iuni minore [i intr` în g`[ti unde le deprind pe cele majore, de la recidivi[ti. În cea mai bun`, g`sesc ceva de f`cut, precum participan]ii la concurs. A[a c` Valeriu Barbu e printre noroco[i: [i-a g`sit o ocupa]ie care s` nu-l arunce pe drumul f`r` întoarcere. Sper` s` ias` cît mai repede – nu e dintre cei care spun c` s-au obi[nuit atît de mult cu lumea din`untru, încît le

54

Rahova Împrejurimile închisorii bucure[tene Rahova arat` lugubru, la început de prim`var`. Este un noroi pîn` la glezne, ca s` traversezi strada trebuie s` treci temerar printr-o mla[tin`. În fa]`, a[teapt` mul]i oameni, diver[i ca înf`]i[are, dar care adaug` ceva la dezolarea peisajului. Femei b`trîne, de la ]ar`, îmbrobodite, triste, car` pachete sau boccele, probabil ce-au putut s` strîng` de mîncare pentru b`iatul aflat dup`

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

gratii, într-o zi de vizit`. Femei mai tinere, cu copilul de mîn`, în vizit` la tat`l aflat în`untru. {i cîteva grupuri de b`rba]i solizi, cu înf`]i[are dubioas` – pesemne cu misiunea s`-[i vad` „fr`]iorul“ care a avut ghinionul s` fie prins. Nu par str`ini ei în[i[i de ce se întîmpl` în`untru, nu e exclus ca în cursul vie]ii s` fi trecut prin locuri asem`n`toare. Aveam s` aflu c` de]inu]ii care primesc vizite, oricît de rare sau suspecte, sînt printre cei noroco[i: mul]i sînt uita]i de familie sau prieteni cu anii, fie din indiferen]`, fie pentru c` sînt considera]i o ru[ine, oaia neagr` a familiei sau fraierul care a avut nenorocul s` fie prins – asta în cazul în care au avut vreodat` familie sau prieteni. În interior, în curtea înconjurat` de ziduri cu sîrm` ghimpat`, cî]iva de]inu]i au încins un joc de fotbal. În jur, ziduri înc`rcate de ferestre cu gratii, unde s-au format ad-hoc galerii pentru fotbali[ti [i se strig` încuraj`ri sau sfaturi tactice de joc. E ciudat s` auzi de pretutindeni atîtea voci, într-un spa]iu închis, înconjurat de ziduri, [i s` nu vezi nici un chip, ca [i cînd glasurile ar veni, co[maresc, de nic`ieri. Într-una dintre aripile închisorii se afl` clubul pentru activit`]i recreative sau artistice.

Deocamdat`, în plin` zi, e aproape gol, doar cîteva perechi de de]inu]i joac` de mama focului ping-pong. {i, vizavi de sala mare, o alt` camer` este destinat` bibliotecii pentru de]inu]i.

Biblioteca Johanna Camelia Popescu, ofi]er de pres` al Autorit`]ii Na]ionale a Penitenciarelor, afirm` c` institu]ia sa nu are fonduri pentru a cump`ra volume care s` ajung` pe rafturile bibliotecilor de închisoare. C`r]ile vin din dona]ii particulare – de la edituri, ONG-uri, biblioteci jude]ene, persoane private. Autoritatea Penitenciarelor declar` îns` c`, fie [i provenind exclusiv din dona]ii, num`rul volumelor ar fi în cre[tere. Cam toate penitenciarele au biblioteci sau m`car puncte de documentare. Exist` [i un aspect practic în toat` povestea, nu doar de petrecere a timpului liber: de]inu]ii care nu [tiu s` scrie [i s` citeasc`, dar se alfabetizeaz` în penitenciar, primesc puncte în plus la capitolul comportament bun, ceea ce, în unele cazuri, înseamn` scurtarea perioadei de deten]ie.

La Rahova sînt cîteva mii de b`rba]i care, cu pu]ine excep]ii, sînt priva]i temporar de li-

55

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0 situa]ia lor [i de ce fel de c`i legale de recurs mai au. În plus, calculatorul din bibliotec` este folosit de cei închi[i, în bun` m`sur`, tot ca s` se documenteze în privin]a legilor. Împrumutate frecvent sînt [i dic]ionarele – de cultur` general` sau de limbi str`ine.

Ajutoarele, revista [i cenaclul

bertate, pîn` la sentin]a final` a justi]iei: a fost o închisoare pentru „definitivi“ care s-a transformat, treptat, într-una pentru „temporari“.

Asta poate însemna îns` [i cî]iva ani, dac` procesul trece prin recurs. Multora nu le este limpede cît mai au de stat. Ca s` treac` timpul, unii împrumut` c`r]i din bibliotec` sau vin s` le citeasc` la fa]a locului – o camer` cu rafturi de c`r]i, un calculator [i cîteva tablouri de scriitori români pe pere]i. Pe primele locuri – spune bibliotecara – sînt romanele de dragoste [i cele poli]iste. Primele, pentru lectura pl`cut` sau nostalgia fa]` de ce-au l`sat afar`, celelalte – datorit` suspansului, care pic` bine în monotonia general`. Îns` un succes provocat de circumstan]e îl au c`r]ile cu con]inut juridic: fiind „temporari“, de]inu]ii devin brusc interesa]i de

56

Bibliotecara are dou` ajutoare-de]inu]i, care lucreaz` [i ei la bibliotec`, dau o mîn` de ajutor, î[i îndrum` colegii care vor c`r]i. Unul dintre ei, Sebastian Diaconu, a fost, înainte s` ajung` la Rahova, asistent medical. Arestat pentru trafic de droguri („am gre[it, asta e, mergem mai departe“). „O s` vi se par` curios, dar de]inu]ii din penitenciarul `sta chiar au o înclina]ie pentru citit. Vin, împrumut` c`r]i, de cele mai multe ori nu le aduc rupte sau cu însemn`ri. Dac` aduc o carte rupt`, ini]ial li se atrage aten]ia, a doua oar` sînt penaliza]i conform uzan]elor de aici, se întocmesc rapoarte disciplinare care mai tîrziu s-ar putea s` le d`uneze.“ Sebastian Diaconu este unul dintre membrii fondatori ai unui cenaclu literar format din de]inu]i de la Rahova. „În tinere]e, în liceu, am cochetat pu]in cu poezia, publicam în revista liceului. Pe urm`, cînd am ajuns aici, am început din nou s` scriu, din cînd în cînd. Am fondat un cenaclu care s-a numit întîi C`tu[ele timpului, pe urm` i-am schimbat denumirea în M`rg`ritare de deten]ie – scoatem [i o revist` cu titlul `sta, care cuprinde articole, poezii [i proz` ale de]inu]ilor. Redact`m revista aici, la bibliotec`, în «clubul central». La început, partea cu scrisul mi s-a p`rut amuzant`, pe urm` î]i dai seama c` ai poten]ial [i continui. Cît am stat aici, cinci ani, am scris [i un roman. În el e vorba despre mine – explic fapta mea, încerc s` îmi dau seama unde am gre[it [i de ce. Am avut destul timp s` m` gîndesc la ce s-a întîmplat. Sper ca anul `sta s` îl public, dar nu [tiu cum [i unde, poate m` ajut` familia, depinde de situa]ia lor financiar`.“ Cel`lalt „ajutor“, R`zvan Gabriel Niculescu, are 31 de ani [i în via]a liber` a avut profesia de inginer. A fost arestat pentru complicitate la tîl-

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

h`rie. El este printre pu]inii „definitivi“ – urmeaz` s` ias` peste trei ani. Spune c` înainte s` ajung` la închisoare nu citea prea mult, timpul era înc`rcat. Acum se ocup`, al`turi de colegul lui, de tehnoredactarea revistei [i selec]ia materialului pentru publicare. „Avem în jur de 100 de persoane private de libertate care vin s`pt`mînal la bibliotec`. Ce putem s` facem aici? Citim, ne mai uit`m la televizor, preg`tim diverse scenete sau activit`]i pentru clubul central, a[a mai trece ziua.“ Unele proiecte au o component` social`.

Cei doi particip` acum la un program numit „Un suflet deschis pentru un om închis“, prin care î[i doneaz` ra]ia de alimente pe o zi pentru un centru de copii, fiindc` „[i ei sînt neajutora]i“. În rest, la club, se mai organizeaz` uneori întreceri sportive sau concursuri mai lejere, pentru trecerea timpului, de tipul „cel mai bun banc“ sau „cea mai frumoas` declara]ie de dragoste“. Probabil genul de ini]iative pe care cei mai mul]i de]inu]i, b`rba]i în toat` firea, le-ar fi privit cu dispre] în via]a „dinainte“ – aici îns` faci orice s` se scurg` vremea mai repede.

culoare, prison writing îmbrac` un aspect cu conota]ii rasiale, protestatare sau radical politice: exemplul cel mai cunoscut este autobiografia scris` în închisoare de militantul anarhist Malcolm X. Aceasta a influen]at mii de afro-americani [i se afl` la baza unor mi[c`ri adesea violente ale tinerilor de culoare, cum ar fi Black Panthers. A devenit un fel de Biblie a activistului afro-american.

Alt exemplu cunoscut este cel al boxerului de culoare Rubin „Hurricane“ Carter. Închis în anii ’60 pentru crim`, „Hurricane“ a început s` citeasc` în deten]ie [i [i-a scris autobiografia, intitulat` The 16th Round: From Number 1 Contender to Number 45472. Conform criticilor literari, nu lipsit` de talent. Bob Dylan i-a dedicat cîntecul „Hurricane“, iar un film cu Denzel Washington, cu acela[i titlu, îl are pe boxer ca personaj principal. Scepticii nu au ezitat s` arate c` autobiografia este mult prea roman]at`, dac` nu de-a dreptul mincinoas`, [i, spre deosebire de ceea ce boxerul afirm` în carte, el chiar pare s` fi fost vinovat pentru crima ce i-a fost atribuit`. Pîn` la urm` – ar spune „Hurricane“ –, ce conteaz` dac` fic]iunea bate via]a? Contestatarii nu l-au împiedicat s` continue studiul, s` ob]in` un titlu universitar [i s` lucreze, dup` recenta eliberare, ca motivational speaker. În noua postur`, printre altele, îi încurajeaz` pe de]inu]i s` citeasc` [i s` scrie.

De altfel, numeroase proiecte pentru încurajarea lecturii [i scrisului în închisori, nu numai în cele americane, poart` girul PEN International, cunoscuta asocia]ie mondial` a scriitorilor.

Totu[i, începînd din anii ’80, literatura de închisoare a intrat sub tirul unor acuza]ii diverse. Episodul care a declan[at resentimentul publicului a fost cel al lui Jack Henry Abbott, închis pentru crim`. Acesta a publicat o carte despre experien]a carceral` intitulat` In the Belly of the Beast, care a avut un enorm succes de public [i de critic`. Printre cei care au apreciat-o cu entuziasm s-a num`rat [i scriitorul Norman Mailer. Abbott a distrus îns` peste noapte simpatia dobîndit`: dup` terminarea perioadei de deten]ie, odat` eliberat, a omorît cu sînge rece un alt om.

■

Prison writing În Statele Unite, literatura sau încerc`rile în domeniu ale de]inu]ilor s-au transformat într-un gen literar distinct, numit prison writing.

I se dedic` antologii, studii, teze de doctorat, cursuri universitare [i conferin]e – de[i popularitatea genului a cunoscut un recul din anii ’80 încoace.

Prison writing este diferit` de literatura carceral` din statele totalitare, în sensul c` este produsul artistic al de]inu]ilor de drept comun [i reflect` c`ut`rile [i întreb`rile lor existen]iale (de[i, uneori, grani]a dintre cele dou` poate deveni incert`, cît` vreme deten]ia „obi[nuit`“ e folosit` uneori de autorit`]i ca pretext pentru cea politic`). Se revendic`, în schimb, de la exemple ilustre: experien]a de o lun` în închisoare a lui Jack London la New York State’s Erie County Penitenciary, în 1894, care avea s`-l marcheze pentru toat` via]a ([i opera), este citat` ca un fel de act fondator. De multe ori, avînd în vedere preponderen]a de]inu]ilor de

57

fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

INTERVIU

Poe]ii g`sesc cuvinte pentru emo]iile pe care noi nu [tim s` le exprim`m Muriel Mayette Dup` turneul din 2008 [i 2009 care a vizat zece ]`ri din Europa de Est, Comedia Francez` a pornit-o, din nou, la drum. Anul trecut, Comedia a prezentat La Festa de Spiro Scimone, în regia lui Galin Stoev, [i Pre]ioasele ridicole de Molière, în regia lui Dan Jamett. Acum au venit cu un spectacol intitulat Invitation au voyage, un recital din texte (poetice) de Cendrars, Nerval, Flaubert, La Fontaine, Maupassant, Céline, Saint- Exupéry, Baudelaire, Lacarrière, Beckett, Désaugiers, Mallarmé, Heredia, Larbaud [i Eluard. Semn c` cel mai vechi teatru din Europa între]ine rela]ii cu totul speciale cu poezia. Directoarea institu]iei, Muriel Mayette, actri]` [i regizoare, administreaz` nu numai repertoriul (deosebit de vast) al teatrului, ci [i biblioteca lui de ieri, de azi [i de mîine. Ei îi apar]ine [i ideea acestui turneu cu totul special al Comediei: Invita]ia la c`l`torie prin poezie. În spectacolul Invitation au voyage propune]i publicului o întîlnire cu poezia francez` „de manual“, cu autorii-vedet`, mai vechi sau mai noi. E un recital, nu un spectacol propriu-zis, o reprezenta]ie atipic` pentru Comedie. Cum de a]i ales tocmai acest spectacol pentru un turneu interna]ional?

Exist` o serie de motive strict economice – nu ele primeaz` în decizie, dar ele sînt totu[i importante: nu ne permitem mereu s` or-

ganiz`m turnee mondiale cu spectacole „mari“, care implic` tot felul de cheltuieli legate de trup`, de decor etc. Îns` dincolo de aceste mici neajunsuri, proiectul unui spectacol-recital e valabil din punct de vedere artistic. Actorul are aceast` capacitate de a da gîndurilor un corp. Ast`zi nu mai citim poezie decît rareori, [i atunci o facem în singur`tate. E o pl`cere [i o provocare s` c`l`torim în compania acestor poe]i; tema colajului din spectacol e chiar c`l`toria. Prin

59

■ Muriel Mayette (n. 1964, la Paris) este actri]`, regizoare [i profesor de arte dramatice. {i-a început cariera în teatru la 14 ani.

La 20 de ani (în 1985), este angajat` la Comedia Francez`, iar trei ani mai tîrziu devine societar` a celebrei institu]ii teatrale. În 2006 este numit` administrator general al Comediei.

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

acest colaj din cuvintele cele mai pu]in ra]ionale reu[im s` atingem o serie întreag` de teme politice [i sociale. Poe]ii g`sesc mereu cuvinte pentru emo]iile pe care noi nu [tim s` le exprim`m. Acesta cred c` ar fi [i sensul acestui demers, de aceea c`l`torim cu acest spectacol-recital. Am fost deja la Rjad, la Bagdad... Sînt poe]i clasici francezi care vorbesc, în aceast` selec]ie, chiar despre c`l`toriile lor. De la Baudelaire [i disperarea lui, trecînd prin Céline, care ne spune cum e s` vomi]i, pe vapor, la Hugo [i c`l`toriile sale interioare, la turul (imaginar) al lumii f`cut în compania lui Rimbaud. Prima parte a spectacolului porne[te de la un text în care se define[te rela]ia dintre Occident [i Orient. Acestea ar fi ra]iunile artistice care ne-au determinat s` lans`m acest proiect. {i totu[i, nu e deloc un spectacol reprezentativ...

Chiar nu e cazul s` venim la Bucure[ti sau oriunde altundeva ca s` ne l`ud`m, vezi doamne, cu ce facem noi cei de la Comedie Francez`.

Vrem doar s` ar`t`m, cu modestie, unde sîntem. Venim cu promisiunea unui dialog.

Selec]ia acestor texte con]ine [i ea un mesaj?

Nu, în nici un caz nu mi-a[ permite s` încerc s` transmit un mesaj prin selec]ie. Am o diversitate de r`spunsuri la întrebarea „la ce bun s` c`-

l`tore[ti?“, [i din multitudinea de r`spunsuri, din forma lor, fiecare spectator e invitat s` extrag` ce dore[te. Vrem doar s` provoc`m aceste întîlniri, s` le oferim un cadru, nu s` le dirij`m spre o ]int` anume. În momentele de criz` profund`, avem nevoie de poe]i, pentru a înv`]a, de la ei, s` lu`m distan]` fa]` de ce ni se întîmpl`, pentru a putea, astfel, s` în]elegem mai bine.

Marele talent al unui actor nu e s` dea o alt` voce poemului, ci s`-i dea un corp. {i, în felul acesta, s`-l fac` auzit în alt fel. Misiunea actorului nu e deci s` propun` o lectur` special`, ci s`-l aduc` publicului, astfel încît oricine s`-l poat` apropria. În marile discursuri se aude mereu un zgomot de fond, o moral`. Sîntem prea conecta]i la informa]ie. Cuvintele au ajuns s` nu mai vehiculeze decît informa]ie brut`. Noi încerc`m s` g`sim [i s` exprim`m alte sensuri.

Ce e diferit pentru dvs., ca actri]`, cînd evolua]i în acest spectacol-recital?

E ca atunci cînd erai mic [i ]i se citea o poveste. Adesea, acela a fost primul contact cu literatura – [i noi încerc`m s` specul`m sau s` miz`m exact pe aceast` rela]ie, pentru a transmite mesajul, pentru a facilita accesul la literatur`. Recitalul îl oblig` pe spectator s` fie mult mai activ decît la un spectacol de teatru: trebuie s` inventezi peisajul în care vrea s` te duc` autorul, [i doar actorul, cu vocea lui, î]i sugereaz` tot acel univers.

Un autor care cite[te dintr-o carte îi d` tonul pe care îl dore[te. Talentul unui actor se m`soar` în felul în care a în]eles ritmul autorului, în modul în care îl în]elege [i îl transmite.

Cînd cite[ti proz`, povestea o ia cu un pas înaintea sunetului. A recita poezie e ca [i cum ai face muzic`: e[ti influen]at mult mai puternic de sunet decît de sens. De pild`, marii dramaturgi francezi, Racine sau Corneille, sun` altfel odat` monta]i pe alte scene, la Berlin sau la Londra, parc` le lipse[te ceva. Textele lor sînt marcate de versul alexandrin, tipic pentru o anumit` epoc` în Fran]a. E ca o b`taie de inim` legat` de limba francez`. Aceast` versifica]ie poveste[te mai mult despre sensurile tragediei, decît cuvintele care le compun. Iar la traducere, acel ritm se pierde, adesea.

© John Foley / Opale Comédie Française

60

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

INTERVIU

Eu, una, sînt foarte atent` la aceste tipuri de manipul`ri sau denatur`ri ale textului supus lecturii. De pild`, cînd scriu un articol, încerc s` m` cenzurez. Încerc, de fiecare dat`, s` nu dau un ton. Actri]a din mine corecteaz` de fiecare dat` ceea ce autorul nu [tie s` fac`. {i adesea, atunci cînd îl citesc, îl citesc mai bine decît a fost scris. Efortul e de a scrie totu[i pentru cei care vor citi textul acas`, în singur`tate – deci e mult mai complicat.

Cum preg`ti]i stagiunea la Comedie?

Ca administrator general al Comediei am în grij` repertoriul teatrului. Misiunea mea principal` e s`-l fac auzit. „Patronul“ nostru, Molière, e cap de afi[ la Comedie: mont`m anual cel pu]in un text de-al s`u [i înc` dou`-trei texte clasice. Cum la Comedie avem trei s`li, încerc s` impun acest program peste tot. Îns` nu privesc aceast` misiune ca pe o restric]ie. Dimpotriv`: ca administrator al teatrului, sînt aproape obligat` de statutul teatrului s` îmbog`]esc repertoriul, s` cultiv autorii contemporani, s` preg`tesc publicul nostru pentru spectacolele de mîine. De cînd conduc teatrul, au intrat în repertoriul nostru piese de Bernard Marie Koltès, JeanLuc Lagarce [i Michel Vinaver. Mi-am propus s` atrag autori contemporani, s`-i apropii de teatru, s`-i conving s` scrie pentru noi. E – cred eu – o tentativ` curajoas`: nu vrem doar s` înregistr`m [i s` prelu`m piese contemporane deja jucate prin alte teatre, ci s` întindem o mîn` dramaturgilor, s`-i invit`m s` creeze pentru noi.

Cum au func]ionat aceste experien]e pîn` acum?

Doar spectacolele care se joac` la sala „Richelieu“ intr`, pîn` la urm`, în repertoriu. Ele trebuie mai întîi s` fie vizionate de o comisie a societarilor, de administratorul general [i de cîteva personalit`]i ale teatrului [i literaturii (e vorba de Amin Maalouf, Jean-Pierre Leonardini, Christophe Barbier, Jean-Pierre Leonardini [i Anne Wiazemsky). Este, de asemenea, misiunea mea s` îmbog`]esc repertoriul cu marile texte str`ine. Anul acesta, de pild`, am jucat un text de Alfred Jarry, care e un clasic-contemporan.

Uneori e greu s` g`se[ti un echilibru între toate acestea, [i atunci sînt criticat`. Dar n-a[ putea dormi dac` în jurul teatrului ar fi lini[te, dac` nu

s-ar auzi nici un repro[.

Spunea]i c` vre]i s` încuraja]i dramaturgii s` scrie pentru Comedie. Cum proceda]i?

Eu, una, primesc zilnic în jur de dou`-trei texte noi. V` da]i seama c` nu am cum s` le citesc pe toate; avem un comitet de lectur`, format din 12 persoane, ele citesc [i selec]ioneaz`.

De dou` ori pe an, organiz`m cîteva seri de spectacole-lectur` (v` da]i seama, unele texte au nevoie de traducere, de redactare...). În urma acestor seri de lectur`, hot`rîm s` facem spectacolul. E, practic, un concurs de dramaturgie. Dar nu e singurul lucru pe care îl facem pentru crea]ia contemporan`. Mi-am propus, de asemenea, s` editez anual o antologie de texte dramatice. Invit zece autori s` scrie o pies` pe o tem` dat`: în primul an, tema a fost „familia“. Anul acesta, am propus „mon[trii“. Cîteva dintre aceste piese sînt jucate în [coli, în cadrul unor programe speciale. Apoi, o dat` pe an, sînt citite într-un spectacol-lectur` la Come-

61

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

die. În fine, un al treilea mod de interven]ie este s` solicit direct unui autor s` scrie un text, special pentru repertoriul nostru. În acest caz, se presupune c` dramaturgul e de-al casei, adic` e la curent cu trupa de care dispunem, cu rolul [i misiunea institu]iei care îi solicit` piesa. În plus, am avut o cerin]` specific`: am vrut s` scrie ceva pe tema imigra]iei, a str`in`t`]ii. Mi-am dat seama c` e o problem` social` contemporan` [i c` ea e tratat` rar de dramaturgi, [i deloc de repertoriul nostru.

Nu v` asuma]i un risc prea mare?

Nu [tiu ce va ie[i, e prima dat` cînd fac asta.

Are vreun sens acest demers? Are rost, ast`zi, s` scrii pentru trup`? Vom vedea. Molière a[a f`cea, eu nu fac decît s`-i urmez exemplul. E o manier` de a celebra actorul.

Pe de alt` parte, am impresia c` facem prea multe lecturi ale unor piese c`rora nu le d`m un r`spuns scenic. M`sura unei piese nu poate fi descoperit` decît prin rezisten]a ei pe scen`.

Nu ai cum s` [tii dac` e bun`, pîn` nu o montezi. {i cred c` e un semn de la[itate, sau m`car de sl`biciune, faptul c` select`m cu atîta rigoare [i severitate piesele care vor fi montate. Ar trebui s` ne asum`m mai multe riscuri pentru a putea oferi [anse adev`rate autorilor dramatici.

Piesele sînt f`cute ca s` fie jucate.

Comedia are reputa]ia unui teatru-muzeu, a unei institu]ii conservatoare menite s` p`streze memoria teatrului clasic francez.

Cum men]ine]i echilibrul între tradi]ie [i modernitate?

M` deranjeaz` aceast` caracterizare. Teatrumuzeu? Nu cred c` teatrul, oricare ar fi el, e compatibil cu ideea de muzeu. Teatrul e arta lui aici [i acum, e o art` a prezentului. Teatrul e cînd desenezi cu creta, pe jos, un cerc. Cînd e[ti în cerc, joci teatru, cînd ai p`r`sit cercul, nu mai joci. E, fundamental, arta actorului, iar actorul e o fiin]` vie, un corp care tr`ie[te. A[a c` nu are nici o leg`tur` cu ideea de muzeu. Nu cred c` teatrul nostru – [i nu m` refer aici la Comedie sau la teatrul francez, ci la teatrul occidental, în general – este foarte legat de tradi]ie. În China sau în Japonia exist` o tradi]ie care se perpetueaz`, continuat` de familii de actori. Acolo, codurile sînt transmise din tat` în fiu. Dar în Fran]a, în Europa, nu avem coduri precise. Sînt doar cîteva elemente – de pild`, [tim c` în epoca lui Molière se juca la lumînare [i c` durata unui act era aproximativ durata unei lumîn`ri care arde. Dar [tim [i c` în vremea lui Molière se juca într-o francez` care acum ar putea p`rea bizar`, greu de reprodus [i imposibil de urm`rit. La Comedie am p`strat ni[te înregistr`ri cu Gérard Philippe. E magnific, dar de neascultat ast`zi!

Totu[i, la Comedie se monteaz` anual piesele lui Molière. Cum le face]i s` sune „aici [i acum“? Într-adev`r, mont`m, regulat, Molière. Am putea foarte bine s` relu`m montarea de acum 20 de ani, de pild`... Îns` facem o alt` montare pentru c` e important ca un text s` rezoneze în prezent. Cu vreo dou`zeci [i ceva de ani în urm`, în Rusia – pe atunci sovietic` – a fost interzis Avarul pentru c` în pies` se vorbea de economia capitalist`. Evident, dac` ar fi montat acum, spectacolul nu ar mai fi receptat astfel.

De asta e important s` refacem mereu spectacolele: pentru c` unele mont`ri sînt perisabile [i atunci noi vrem s` redescoperim textul. Acum exist` DVD, a[a c` dac` vre]i mont`ri mai vechi, le pute]i vedea [i pe acelea.

Cum m`sura]i performan]a la Comedie?

62

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

INTERVIU

Ce conteaz` mai mult: premiile? Cronicile bune? Succesul la public?

Cel mai mult conteaz` publicul. Nu vreau s` fim adora]i, dar am preten]ia ca spectacolele noastre s` fie urm`rite, s` se vorbeasc` despre ele, s` stîrneasc`. Ast`zi ne e fric` de contradic]ii, de polemici, de b`t`lii. Iar frica stimuleaz` mediocritatea. Or, teatrul este un loc al marilor furii [i emo]ii. Ne este interzis s` fim mediocri!

Sînte]i administrator general al teatrului, dar în primul rînd artist`, [i, din cînd în cînd, regizoare. Uneori mai [i scrie]i. Cu atîtea func]ii [i ocupa]ii, a]i tr`it vreodat` contradic]ii?

Nici ca administrator, nici ca regizor nu ai cum s` [tii cum va ie[i un spectacol. E un pariu.

Uneori, e foarte obositor. Ca regizor, e[ti mereu în fa]a unui posibil e[ec. Tenacitatea e principala arm`: nu ai voie s` capitulezi. De altfel, un regizor adev`rat se vede în momente de pan`, de criz`. Ca actor, este oribil s` te afli în fa]a unui regizor în criz`. Dar trebuie s`-l urm`re[ti [i s`-l ascul]i. Dac` fiecare face ce vrea, teatrul ar fi o catastrof`. E ca la un meci de fotbal: toat` echipa trebuie s` alerge în aceea[i direc]ie. Îns`

orice ar fi, parteneriatul – [i nu supunerea oarb` – reprezint` solu]ia. Cînd predam la Conservator, le-am spus odat` studen]ilor mei s` se a[eze în patru labe. Aproape to]i au executat f`r` s` crîcneasc`. M-am enervat teribil. Pentru c` actorii nu trebuie s` se supun`. Nu sîntem într-un raport de for]`. Nu acesta e modelul de regizor pe care îl am eu. Teatrul e lucru în echip`, [i asta e mult mai complicat decît s` te supui unor ordine.

Dar este aceast` democra]ie eficient` [i pentru conducerea teatrului?

Sloganul înscris pe frontispiciul Comediei Franceze este Simul et singulis. Asta înseamn` s` fim împreun`, dar s` r`mînem noi în[ine. La teatru, rela]iile dintre oameni sînt adesea complicate. E greu cînd joci, e complicat cînd regizezi, e [i mai complicat cînd administrezi. Cum s` faci o arhitectur` suficient de solid` astfel încît corpul s` r`mîn` în picioare, dar [i o construc]ie suficient de supl` pentru ca membrele s` r`mîn` mobile? Acesta e sensul în care lucrez eu.

■ Matei Martin

63

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

PROFIL

Dumitru Chican traduc`torul-diplomat

Timp de dou`zeci de ani, \ncep\nd din 1973, Dumitru Chican a parcurs toate etapele diploma]iei, \ndeplinind misiuni la Damasc, Beirut, Tripoli, Abu Dhabbi [i Sanna. A fost emisar preziden]ial [i traduc`tor oficial pe l\ng` mai mul]i [efi de state [i a ie[it din diploma]ie \n 1999, dup` ce cinci ani a \ndeplinit func]ia de ambasador extraordinar [i plenipoten]iar al Românei \n Emiratele Arabe Unite. A studiat la Facultatea de limb` [i literatur` arab` a Universit`]ii Bucure[ti [i la Universitatea Politic`, unde s-a specializat \n rela]ii interna]ionale, iar la Universitatea din Cairo s-a perfec]ionat \n limb` [i civiliza]ie arab` [i islamic`. A fost interpret preziden]ial pe l\ng` trei [efi de stat români – Ceau[escu, Iliescu [i Constantinescu – [i a tradus, \n paralel, literatur` de limb` arab` \n român` [i poezie româneasc` \n arab`. {irul poe]ilor români tradu[i de el \ncepe cu Ana Blandiana, Marin Sorescu sau Nichita St`nescu [i se termin` cu Eminescu.

egiptean intens disputat dup` apari]ia acestui roman \n care aduce \n discu]ie, prin ochii unui c`lug`r egiptean, crimele f`cute \n numele crucii \n Orientul din zorii cre[tinismului, inclusiv episodul uciderii Hepateiei. Cartea, o incursiune \ntr-o lume tulbure, de acum 1600 de ani, pune problema credin]ei [i a valorilor binelui \ntr-un context \n care intrigile pentru putere, luptele pentru impunerea unei dogme oficiale [i intoleran]a au dus nu de pu]ine ori la crime, persecu]ii sau, \n cazurile mai bl\nde, la afurisenii [i excomunic`ri din s\nul Bisericii. Faptul c` Ziedan este [i [eful Departamentului de manuscrise al Bibliotecii din Alexandria [i c` multe dintre episoadele relatate au corespondent \n realitatea istoric` – [i documente care s` le ateste – nu a f`cut dec\t s` agite spiritele \n mediile ortodoxe orientale, [i nu pu]ine au fost vocile care au citit \n paginile romanului insulte de netolerat la adresa cre[tinismului.

Ultima carte pe care [i-a pus semn`tura, ca traduc`tor, [i cea care l-a f`cut mai vizibil pentru publicul larg este Azazel, \ngerul r`ului de Youssef Ziedan (Editura Trei, 2010), un scriitor

Pentru un traduc`tor, piatra de \ncercare este m`iestria stilistic` cu care scriitorul egiptean a redat confesiunea c`lug`rului Hypa, \ntorc\ndu-se la o limb` ce p`streaz` volutele

64

O limb` \nv`]at` din Evanghelii

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

PROFIL

scrierilor liturgice [i \nfloriturile unor texte \ngropate de acum \n arhive [i biblioteci de m`n`stiri. Pentru o astfel de tapiserie de cuvinte se cereau un ochi [i o m\n` \ncercate, \nzestr`ri de care Dumitru Chican nu era deloc str`in. A[a \nc\t, dup` ani \n care a stat \n umbr`, traduc`torul s-a \ntors la carte; i-a pl`cut, iar rezultatul impresioneaz` de la primele pagini. „P`rinte, tu vezi [i sim]i ceea ce este \n`untrul meu. Nu-]i ascund c` vorbele c`lug`rului de la Capadochia m-au atins [i au trezit \n mine contrariile [i contradic]iile \ntru credin]a noastr`, a[ezat` pe temelia martiriului [i iubirii, [i acele fapte rele care se petrec la Alexandria \n numele lui Hristos Dumnezeu.“ Fragmentul acesta surprinde interoga]iile care \l muncesc pe c`lug`rul Hypa de la \nceputul [i p\n` la finalul c`r]ii, st` dovad` pentru caden]a special` a limbii din acest roman [i d`, totodat`, imaginea \n mic a conflictelor care marcau acea perioad` \ncercat` de contradic]ii [i violen]e.

L-am \ntrebat pe Dumitru Chican cum a deprins frazarea tipic` scrierilor sfinte, [i a \nceput s` povesteasc` despre un parcurs de o via]` \ntreag`. Am aflat c` din facultate \nc` \l interesaser` religiile, c` citise de pe atunci [i a continuat s` citeasc` texte sacre, c` a ajuns s` citeasc` Septuaginta \n arab` [i studii de ebraic` \mprumutate de la biblioteca din Tel Aviv, c` a f`cut-o pasionat, pentru propria cunoa[tere: „|n facultate am studiat religia islamic` [i am fost atras de ideea de a face o compara]ie \ntre religii. {i am f`cut-o pe cont propriu, am studiat, cu condeiul \n m\n`, am cunoscut Biserica oriental`, am citit traducerea Septuagintei \n arab`, Evangheliile, am citit studii de ebraic` de la Universitatea ebraic`, am cerut c`r]i de la Universitatea din Tel Aviv, am f`cut toate lucrurile astea cu pasiune, nu ca tocilarul care \nva]` ni[te cuvinte pentru profesor, la examen. A fost universul meu: am vrut s` v`d ce ne desparte pe noi, c` tot discut`m despre dialogul \ntre culturi [i civiliza]ii“.

Are toat` pre]uirea pentru scriitorul pe care l-a tradus [i pentru preg`tirea lui teoretic`, de care profit` \n Azazel, \ngerul r`ului cu mijloacele fic]iunii: „Zeidan e un om foarte cu capul pe umeri [i foarte de[tept [i arat` ni[te realit`]i:

nimeni nu poate nega b`t`ile [i m`celurile petrecute \n umbra arianismului, nestorianismului, iconoclastismului [.a.m.d. El prezint` ni[te adev`ruri luate din documente, este [eful Departamentului de manuscrise al Bibliotecii din Alexandria. {i eu cred c`, din acest punct de vedere, nu va produce nici un [oc, de[i mai cred c` ar trebui s` produc` pu]in` trezire [i \n mediile noastre cre[tin-ortodoxe, c`ci avem [i noi fundamentalismele noastre c\t \ncape“.

13 ani cu o carte Despre c`r]ile pe care le-a tradus, spune c` ar putea umple o bibliotec` [i nu i s-a \nt\mplat niciodat`, m`rturise[te, s` traduc` ceva cu lehamite. Are „la activ“ poezie preislamic` [i islamic`, texte vechi, traduce acum Iisus, fiul omului de Khalil Gibran [i ar vrea s` se apuce de un roman al unei scriitoare iraniene. Cu adev`rat impresionant` este \ns` istoria traducerii unei alte c`r]i, una de care \l leag` o poveste de 13 ani, dar pe care a dat-o gata p\n` la urm`: „Prin 1978, afl\ndu-m` \n Damasc, am descoperit \n Biblioteca Na]ional` sirian`, la Departamentul de manuscrise [i carte rar`, un manuscris de secol XV, {iragul m`rg`ritarului, scris de un c`lug`r grec, la pu]ini ani de la c`derea Constanti-

65

PROFIL

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0 Orientul [i restan]ele noastre

nopolului, o istorie apocrif`, o cronic` a Imperiului Bizantin de dinainte de Constantin cel Mare p\n` la Sultanul Murat III, dup` c`derea Constantinopolului. Manuscrisul original s-a pierdut, dar au r`mas dou` copii p`strate de Patriarhul Macarie al Antiohiei [i de Arhidiaconul Paul din Alep. Este vorba de un manuscris care \mbin` apocriful cu faptul istoric, factorul religios cu judecata p`tima[`, la fel ca la cronicarii no[tri. Am lucrat la traducerea aceasta, cu lupa, vreme de vreo 13 ani. A ap`rut \n urm` cu un an [i s\nt tare bucuros“.

N-a avut niciodat` un mentor, un om cu care s` discute um`r l\ng` um`r, aplecat peste o fraz`, cum e mai bine s` sune \n român`. Poveste[te c` a \ncercat singur [i c` s-a \nc`p`]\nat s` duc` lucrurile mai departe, c\t de bine s-a priceput, [i c` dup` zeci de ani de vorbit, tr`it [i tradus din mediul islamic, \nc` nu se consider` un cunosc`tor al acestei limbi: „Eu nici acum, dup` 40 de ani, nu pot pretinde c` [tiu arab`. Este a[a de polisemantic`, a[a de muzical`, a[a de bogat` \n nuan]e, \nc\t este greu s` o cuprinzi \n trei vie]i, nu \ntr-una singur`. Studen]ii care termin`, c\nd ajung s` ia diploma abia dac` pot spune cum \i cheam`“.

66

Vorbe[te cu modestie [i \mp`care despre ce a f`cut, despre c`r]i pe care le-a scris (studii despre islamism, arabistic`, fundamentalism sau problemele pe care le pune globalizarea \n lumea arab`, dar [i un volum de versuri [i proz` scurt` sapien]ial`) [i despre oamenii pe care i-a \nt\lnit; dar [i cu pl`cere. Nu tolereaz` izbucnirile fundamentaliste de nici o parte [i e foarte prudent c\nd vorbe[te de posibilitatea de reconciliere \ntre seturi de valori sensibil diferite, cum s\nt cele pe care s-au ridicat cele trei mari religii monoteiste: „Nici cre[tinismul [i nici islamul nu vor accepta c` au f`cut gre[eli. Islamul spune c` este cea mai bun` dintre cele trei religii monoteiste, cre[tinismul spune c` noi s\ntem perfec]i, evreii la fel, cu Noul Ierusalim. Dialogul interreligios nu va duce la nici un rezultat.

Pentru c` nu e vorba doar de o lupt` \ntre dogme. Este vorba de conflictul \ntre trei istorii, trei civiliza]ii, [i acestea nu se vor reconcilia niciodat`“.

Pe de alt` parte, nici nu poate accepta discursurile care demonizeaz` lumea arab` [i islamul, [i regret` c` ne \mp`c`m a[a de u[or cu propria ignoran]`: „Societatea arab` este excelent`, dar, din p`cate, n-o cunoa[tem [i o dispre]uim, ne l`s`m du[i de o propagand` umoral` \mpotriva islamului, confund\nd islamul ca religie revelat` – este a treia religie monoteist` a lumii – cu ni[te imbecili care-[i asum` ei statutul de a fi adev`ra]ii musulmani, fundamentali[tii“. E p`cat c` se traduc at\t de pu]ine c`r]i din literatura contemporan`, ofteaz` traduc`torul, [i c`, \n afar` de Naghib Mahfuz, scriitorii din spa]iul arab s\nt cvasinecunoscu]i la noi. |ns` ce-i mai dureros este c` [i cei care au tradus p\n` acum – fie texte clasice, canonice, fie titluri la zi – nu prea mai au cui s` insufle pasiunea pentru traducere: „Mai trist este c` genera]ia acestor inimo[i care au tradus biblioteci \ntregi a \mb`tr\nit, s-a plictisit, a sec`tuit, iar cei care studiaz` acum limba arab` o studiaz` pentru alte scopuri. Eu am fost profesor la «Spiru Haret» [i la Universitatea Na]ional` de Ap`rare «Carol I».

La «Spiru» erau 50 de studen]i \nscri[i, dintre ca-

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

PROFIL

re nu veneau la curs dec\t trei: «Pe mine m` intereseaz` diploma, domne, eu vreau s` m` fac stewardes`». Este trist“.

litariste are tiparul pe care \l are, [i pe care Dumitru Chican \l cunoa[te foarte bine: fie se scriu romane istorice, despre conflictul cu englezii, fie experimente metaforice, la limita lizibilului, fie c`r]i despre tradi]ia din cartiere vechi [i bazaruri. „Literatura lor n-are reverbera]ia asta de universalism pentru c` nu s\nt l`sa]i.“ Dar s\nt [i texte de o bog`]ie [i o deschidere cu adev`rat unice, care \[i a[teapt`, cu siguran]`, traduc`torii. |n cazul lui Dumitru Chican, traducerea ]ine de fidelitate \n cel mai personal sens: „Ca [i \n dragoste, nu po]i justifica de ce te-ai \ndr`gostit de cineva. Eu m-am \ndr`gostit de limba arab` [i \ndr`gostit r`m\n“.

■

|ntre fotoliul diplomatic [i masa de scris Discu]ia sare de la prezent \napoi, pe vremea c\nd se \ntre]inea cu [efi de state, [i de acolo la orele de singur`tate, fa]` \n fa]` cu textul: clasica munc` de traduc`tor. |ntre a buchisi aplecat cu lupa pe un manuscris vechi de 600 de ani [i a t`lm`ci peste um`rul oamenilor politici din tot Orientul nu vede nici o contradic]ie: „|n to]i ace[ti 30 de ani de munc` \n diploma]ie, am avut convingerea c` [i diploma]ia este o art`. Diploma]ia te \nva]` s` dialoghezi, s` comunici, s` \ntinzi pun]i c`tre interlocutor. Scriitorul pe care \l traduci este tot un interlocutor: el \]i vorbe[te prin textul pe care \l t`lm`ce[ti, iar tu \i r`spunzi prin ce t`lm`ce[ti. {i din asta \nve]i foarte multe ca sensibilitate, ca putere de analiz`, ca poten]ial de tr`ire a unei situa]ii, lucruri care \]i pot servi \n activitatea diplomatic`.“ Pentru el nu a fost nici o contradic]ie: „Pe mine activitatea literar` [i scrisul de poezie m-au ajutat s` fiu sensibil [i s`-mi fac prieteni, iar diploma]ia m-a ajutat s` nu fac concesii fa]` de autorul pe care-l traduc. A fost o convergen]` superb` [i eu m-am sim]it bine“.

Despre arabi spune c`, odat` ce i-ai c\[tigat de prieteni, i-ai c\[tigat pe via]`, dar c` via]a lor, a celor mai mul]i dintre ei, nu e a[ezat` dup` ideile noastre de bine comun [i civiliza]ie. Am ajuns [i la problema cenzurii [i a libert`]ii de expresie [i l-am \ntrebat dac` a abordat vreodat` aceast` chestiune cu oficialii arabi pe care i-a \nt\lnit de-a lungul timpului. Da, s-a \nt\mplat, dar r`spunsul oficial nu poate fi dec\t unul gol, formal. Schimbarea tot din interiorul societ`]ii trebuie s` vin`: „Nu po]i s`-i \ntrebi «Cum sta]i cu cenzura?». Dezamorsarea blocajului trebuie s` vin` din societatea lor, din chiar fundamentele lor sociale [i culturale. Ce s` facem, s` ne ducem la ONU [i s` spunem: «Da]i libertate scriitorilor!»? E o chestiune care se va l`muri, dar, din p`cate, \ncet, lent, ca pic`tura chinezeasc`“.

De asta [i literatura din statele arabe tota-

Alina Purcaru

67

colaje de Dan Stanciu

Cartea rom창neasc` preferat` a bloggerilor

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ANCHET~ Dintre toate tipurile de bloguri, cele literare îmi plac cel mai mult. Fie [i numai pentru c` între]in o comunitate de cititori de care, institu]ional vorbind, în România nu se ocup` nimeni. Nu-i pu]in. Altfel, recunosc, le citesc foarte rar [i, de cele mai multe ori, din curiozitate. G`sesc interesant nu atît felul în care comenteaz` c`r]ile (uneori stîngaci [i naiv, lucru altfel destul de simpatic), cît gusturile [i preferin]ele lor. Cum nu avem date prea am`nun]ite despre profilul [i preferin]ele cititorului român de carte contemporan`, op]iunile bloggerilor pot fi semnificative. Ancheta din acest num`r le-o dedic`m lor, invitîndu-i s` ne scrie despre cartea româneasc` preferat`, dintre cele ap`rute anul trecut. Unii n-au r`spuns invita]iei noastre, al]ii au trebuit ruga]i de mai multe ori pîn` s` scrie. Nu cunosc (toate) motiva]iile acestei relative re]ineri. Sper doar c` nu sînt singurul care crede c` revistele [i blogurile literare (mai ales cele colective) merg bine împreun` [i nu se afl` în cine [tie ce opozi]ie. {i mai sper c` aceast` anchet` va fi începutul unei frumoase colabor`ri.M. C.

■ adinab.wordpress.com Cartea care mi-a pl`cut cel mai mult în 2009 a fost Mentali[tii de Florin Manolescu (Editura Cartea Româneasc`). Desemnat de Societatea Român` de Science Fiction [i Fantasy (SRSFF) în 2009 drept cel mai bun autor de gen, Florin Manolescu scrie erudit, elegant, dar [i blînd, cu o sofisticare care nu sare în ochi [i nu are darul s` îi resping` pe cititorii în c`utare de poveste. Cele nou` episoade ale c`r]ii au în comun personaje intelectuale, intrigi asemenea [i atmosfera BelleEpoque transformat` subtil într-una de istorie alternativ`. Asemenea personajelor din Ora[ele din Umbr` ale lui Schuiten [i Peeters, cele din Mentali[tii tr`iesc într-o lume steampunk. În ea progresul tehnologic nu s-a produs în salturi, iar motoarele cu aburi nu s-au demodat, ci eventual perfec]ionat. Dar în orice lume alternativ` oamenii sînt la fel, iar dincolo de decorul SF

se petrec lucruri poate banale – discu]ii despre literatur` [i muzic`, conferin]e [tiin]ifice [i iubiri mot`ne[ti. De ce mi-a pl`cut aceast` carte: povestirile sînt extraordinare [i insolite [i sînt spuse de un om inteligent [i cultivat – unul care nu se pierde în exerci]ii de admira]ie pentru cultura sa, care o întreab` adesea ce mai face [i dac` e convins` c` nu mai exist` pe lume vreo interpretare pe care s` nu o con]in`. Dup` p`rerea mea, existen]a unei astfel de c`r]i este îmbucur`toare pentru cititorii români de sciencefiction: elementele SF sînt destul de discrete iar pove[tile au miez f`r` ele; acest gen de mainstream îndreptat mai mult sau mai pu]in spre o oarecare ni[` este acum deosebit de popular în Vestul literar. O traducere a Mentali[tilor s-ar integra foarte u[or în libr`riile de-aiurea; singura problem` ar fi traducerea adecvat` a celui mai frumos nume de felin`: Haralambie Mota[.

69

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

■ bookblog.ro Motive pentru care Cartea [oaptelor de Varujan Vosganian (Editura Polirom) este cartea anului 2009: e o carte care face bine. Lectura ei a fost ca o vindecare, ceea ce nu prev`zusem cînd am r`sfoit cronici, recenzii, p`reri. A fost o coborîre într-o lume familiar` care totu[i nu-mi apar]ine, o lume în care nu a[ avea ce c`uta, cu dramele [i cinismul meu de cititor postmodern, fiind totu[i fermecat` de ritmul ei molcom, de senin`tate [i umor. A[a cum autorul a coborît în sine însu[i pentru a scrie Cartea [oaptelor, [i eu, cititorul, am coborît c`tre întreb`rile [i nelini[tile mele. Citind povestea unui secol m`re] [i plin de cruzime, istorisit` f`r` a acuza [i f`r` a cere r`zbunare, m-am întrebat: dac` secolul acesta e construit pe astfel de istorii, are el sens? Urmînd unui astfel de secol, cum am putea s` r`scump`r`m sensul pentru vie]ile noastre? Poate sîntem asemenea personajelor din carte, care tr`iesc pove[ti incomplete, de team` „s` nu în]eleag` totul“.

Cartea [oaptelor e singura carte, dintre multele citite anul trecut, care mi-a tulburat zgomotul cotidian cu o [oapt`: Are sens? Naratorul ei spune c` totul are sens, în m`sura în care este povestit... {i e o vorb` despre o carte care se scrie în continuare, în scrisori, m`rturii, reac]ii.

E o poveste nesfîr[it` care va continua s` trezeasc` mari întreb`ri [i s` aline suferin]e la fiecare lectur`, fiec`rui cititor.

am terminat-o în aceea[i zi în care am cump`rat-o. Una m-a pus pe gînduri, cealalt` m-a f`cut s` rîd, dar amîndou` au fost pe gustul meu. O alt` carte care mi-a pl`cut tare, tare mult a fost {i Hams {i Regretel a lui Matei Florian (Editura Polirom). E drept c` o a[teptam de ceva timp [i am fost cît se poate de încîntat` cînd a ap`rut, dar la fel de entuziasmat` am r`mas [i dup` ce am citit-o. E mult` cea]` [i singur`tate în carte [i cu cît citeam mai mult, cu atît îmi d`deam seama c` lucrurile nu sînt chiar atît de simple [i de u[or de în]eles, dar cînd [i-au f`cut apara]ia cei trei pitici – Usi, Altfred [i Regretel – cartea m-a cucerit iremediabil.

■ books.rainbowchild.ro Niciodat` nu am avut un singur lucru preferat: un tricou preferat, un fel de mîncare preferat, un loc preferat. Iar cînd e vorba de c`r]i, lucrurile se complic` [i mai mult. Pîn` acum nu am citit o singur` carte care s` m` marcheze sau una singur` pe care s` vreau s` o iau cu mine pe o insul` pustie; mereu au fost mai multe. La fel de greu mi se pare s` aleg „cartea româneasc` preferat` din 2009“, cînd „cartea preferat`“ au fost vreo trei, patru. De[i tot aud c` lumea nu se d` în vînt dup` povestiri, eu am citit pe ner`suflate Celelalte pove[ti de dragoste a lui Lucian Dan Teodorovici [i Lampa cu c`ciul` a lui Florin L`z`rescu, ambele ap`rute la Editura Polirom. Pe prima am citit-o pe sub banc`, la facultate, iar pe a doua

70

■ caligraf.net Cartea mea preferat` din 2009 e Monstrul fericit de Radu Vancu (Editura Cartier). Tot anul trecut am mai citit trei c`r]i scrise de el – biographia litteraria, eseul critic despre Mircea Iv`nescu, [i „poemul-bebelu[“ Sebastian în vis, crescut sub ochii cititorilor, pe blogul cu acela[i nume. Îmi place Radu Vancu pentru c` demonstreaz` de-a dreptul, curajos [i exact, c` poetul are via]` personal` [i c` poezia adev`rat` poate fi f`cut` din problemele lui strict personale, limpezite [i ridicate la putere literar` prin ingeniu [i dialoguri cu poe]i prieteni, [i ei cu problemele lor. Monstrul fericit e povestea c`ut`rii unei solu]ii la o astfel de problem` personal`: derealizarea lumii de dup` moartea tat`lui [i neputin]a împ`c`rii cu „iubirea moart`“, f`r` a o r`ni pe cea vie, pentru Camelia. Fiin]` împ`r]it` „între rai [i [eol“, „monstrul“ bea din nevoia de a reda consisten]` lumii. Dac` în biographia litteraria erau alcooluri pure – tat`l [i fiul î[i beau sufletele împreun` – sau distilate din amintirile fiului, recompuse din vorbele lui [i ale altora, în Monstrul fericit alcoolurile, degradate, nu mai aduc „be]ia adev`rat`“. Solu]ia se dovede[te iluzorie: „ie[irea din barul de pe Moscovei nu-i o ie[ire“, cantitatea de alcool nu se transform` în calitate a viziunii, euforia etilic` nu se transmut` în fericire. Dar transmuta]ia alcoolului în poezie îi reu[e[te lui Radu Vancu [i – cred eu – l-a ajutat pe monstru s` se vindece [i s` se descopere, la sfîr[itul c`r]ii, fericit.

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A N C H E T~

■ capricornk13.wordpress.com Nominalizata este Cartea [oaptelor de Varujan Vosganian (Editura Polirom). Evreii au avut un Nürnberg, armenii nu. M`rturiile lor au stat în sufletele b`trînilor [i în [oaptele lor, nu au devenit niciodat` o problem` de interes global. Mi se pare însp`imînt`tor de trist pentru ei [i pentru noi ca umanitate – nu putem t`cea, i-am ucide înc` o dat` pe mor]ii lor r`ma[i nenum`ra]i, a[a cum splendid spune Varujan Vosganian. Acest roman ar trebui s` fie o senza]ie de propor]ii, ar trebui tradus în toate limbile P`mîntului [i r`spîndit f`r` [oapte, cu demnitate [i t`rie, pentru c`, pe lîng` faptul c` ne pune în fa]a unor adev`ruri teribile, o face [i extrem de frumos, într-o limb` româneasc` pe care pu]ini români o [tiu mînui a[a. Elocvent, elegant [i de o expresivitate rar întîlnit`, scrisul lui Varujan Vosganian te cucere[te [i te las` mut în prim` instan]`, iar apoi te îndeamn` s` dai de [tire tuturor despre ce ai descoperit.

■ chestiilivresti.blogspot.com Nu pot alege numai o singur` carte pentru c`, de fapt, prefer mai multe. {i, paradoxal, de[i sînt un pasionat al romanului, încep cu dou` volume de povestiri. Mai precis, din volumul Celelalte pove[ti de dragoste de Lucian Dan Teodorovici (Editura Polirom), prefer o singur` povestire de numai 15 pagini care pe mine m-a pus serios pe gînduri, „Podul strîmb“ – am înv`]at de la personajele povestirii (dou` neveste) cum s` descop`r în banalitatea cotidianului cîteva lucruri profunde. Cel`lalt volum este cel al lui Cristian Teodorescu, Medgidia, ora[ul de apoi (Editura Cartea Româneasc`). M-a impresionat performan]a stilistic`, pe de-o parte, [i viziunea retrospectiv` a autorului, pe de alta: povestirile mici, de dou`-trei pagini fiecare, con]in întîmpl`ri aparent prozaice, dar excep]ionale pentru cei ce le tr`iesc – personajele. E de-ajuns s`-nchizi cartea c` ai o imagine complet` asupra Medgidiei [i a timpului, ca-ntr-un tablou impresionist.

A[a ceva mi s-a mai întîmplat cu Norii lui Audeguy. Nu pot s` închei f`r` s` amintesc de volumul eseistico-fic]ional al lui Vasile Ernu, Ultimii eretici ai imperiului (Editura Polirom), dintr-un gen cam rar la noi. A avut un impact destul

de puternic asupra mea – [i asupra prietenilor mei care l-au citit – prin anvergura ideilor „tari“ pe care le con]ine.

■ cititorsf.ro Adrenergic! de Sebastian A. Corn (Editura Millennium Press). Sebastian A. Corn a reu[it, într-un m`nunchi de pagini, s` creioneze un univers credibil [i func]ional. Nici construc]ia personajelor nu este cu nimic mai prejos, ac]iunea [i personalit`]ile electrizante care populeaz` nuvela constituindu-se într-un alt punct forte al scrierii. Autorul nu a uitat nici de elementele inovatoare de tehnologie ce asalteaz` cititorul la fiecare pas [i pe care le detaliaz` în am`nunt cu o ritmicitate de ceasornicar.

Eu unul nu am avut impresia c` volumul de fa]`

71

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ar avea vreo sl`biciune evident`, nuvela fiind propor]ionat` exact pe m`sura subiectului abordat, scriitorul sim]ind cînd s` se opreasc` [i cum s` dozeze ac]iunea, pentru a evita apari]ia unei st`ri de monotonie în percep]ia cititorului.

Poate nu ar fi fost r`u s` fi existat undeva un scurt glosar cu termenii folosi]i în nuvel`, pentru c`, cel pu]in la început, parcurgi mai cu greutate paginile pîn` reu[e[ti s` ai o imagine general` asupra întregului, [i asta [i datorit` abunden]ei elementelor de factur` cyberpunk ce populeaz` Adrenergicul. Cu o construc]ie reu[it` a personajelor [i un univers capabil s` trezeasc` interes, dar [i uimire, al`turate unui fir narativ coerent [i la obiect, Sebastian A. Corn ofer` cititorilor o variant` autohton` a unei lumi de sorginte cyberpunk. Este genul de lucrare pe care o cite[ti [i, dac` nu ai [ti c` scriitorul este român, ai crede c` în mod cert este opera unui britanic sau american. Este ceea ce consider eu o lectur` cu adev`rat special`.

citit` de mine [i ap`rut` la noi anul trecut e Medgidia, ora[ul de apoi de Cristian Teodorescu (Editura Cartea Româneasc`). Teodorescu e unul din rarii scriitori care pur [i simplu [tiu ce fac atunci cînd scriu [i care st`pînesc de minune me[te[ugurile literaturii. Un astfel de me[te[ug ]ine de maniera în care autorul reu[e[te s` fac` perfect func]ionabil un mecanism formal riscant – cele peste o sut` de povestiri se citesc la fel de bine [i separat, [i împreun`, [i dezordonat, [i în ordinea în care apar în carte.

Iar între ele se întind firele nev`zute ale nara]iunii, purtate de istoriile unora din cele mai ata[ante personaje din literatura român`. Stîng`ciile lor, gesturile necugetate, întunec`rile [i entuziasmele lor însufle]esc ora[ul în care tr`iesc, comunitatea pestri]` dintr-o provincie a provinciei Europei. Medgidia, rostogolit` de autor cu verv`, talent [i umor blînd prin cei cî]iva ani de istorie agitat`, e construit` dup` chipul [i asem`narea României de dinainte de comunism, o Românie mult mai vie decît imaginea ei stereotipizat`. Cu fraze ca „I se întristase frumuse]ea“, Medgidia e genul de carte despre care [tii deja, în timp ce-o r`sfoie[ti prima dat`, c` o vei mai citi cel pu]in de cîteva ori de-acum încolo.

■ commonplacesandelephants.blogspot. com Incapabil` cum sînt s` aleg din mai multe bucurii numai una singur`, topurile îmi produc mai mereu ame]eli. În cazul de fa]` îns`, pot s` declar f`r` remu[c`ri c` cea mai bun` carte

72

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A N C H E T~

■ insemnaridinsubterana.wordpress.com Cartea anului este, dup` noi, Probleme personale (Editura Cartea Româneasc`). Ne place pentru c` Angela Marinescu, aflat` la o vîrst` respectabil`, nu se mul]ume[te doar s` „electrizeze liric“ realitatea, ci o purific` printr-o combustie orbitoare [i dement`, care face din restaurarea liricit`]ii un spectacol, un show impresionant de explozibil al unui atac terorist: „m` gîndesc dac` mai pot s` uit asimetria mea ce ]ine / de o perspectiv` asupra lumii mai mult decît dezn`d`jduit` / mai degrab` totalitar` / cînd victimele î[i unesc for]ele [i apoi / î[i dau foc cu ur` / [i î[i dezgolesc sînii înro[i]i cu ochii nep`s`tori / [i deta[a]i ca ai uciga[ilor în serie /sau ca ai celor condamna]i la moarte.“ – („Perspectiv`“). Ceea ce la Gellu Naum era titlul unui volum de poezii, Drume]ul incendiar, este asumat ca atitudine insurgent` de c`tre un eu feminin care, în locul isteriei, prefer` virilizarea [i virulen]a discursului. Modelul unei asemenea disloc`ri de propor]ii este cel cinematografic al casei cu col] din Zabriskie point, în care libertatea expresiei atinge perfec]iunea vizual` a dezintegr`rii materiei. Toat` aceast` mobilizare maxim` de energie a unui „eu dictatorial“ trebuie în]eleas` ca reac]ie violent` fa]` de scrisul b`ltit al congenerilor, al „seniorilor“ retra[i în anticamera adev`ratei Poezii (Muzeul Literaturii Române!), la umbra propriului nume, unde se opteaz` pentru un jalnic pact de neagresiune cu propria lor existen]`. În schimb, Angela Marinescu încheie unul de agresiune, de total` dezinhibare pîn` la a[a-zisa indecen]`.

nici nu e treaba mea s` fac asta... Treaba mea de cititor cu blog e s` m` entuziasmez cînd vreau eu, s` zîmbesc amuzat` sau înduio[at` (piticii colora]i au darul `sta, de a smulge zîmbete), s` nu-mi fie fric` de lacrimi (picioarele pare se pricep de minune s`-]i rup` inima), s` vibrez la triste]i [i disper`ri, s` pot s` fac ]u[ti! într-o poveste halucinant` [i sfî[ietoare [i înapoi, în realitatea destul de seac`, în care scriitorii se refugiaz` în mun]i [i cititorii pe bloguri. Drag` Matei Florian, cartea ta a fost pentru mine o c`l`torie intens` [i scurt` (am citit-o cu ner`bdare într-o dup`-amiaz` foarte ploioas`). A fost ca [i cum m-a[ fi dat într-un carusel descoperit în mijlocul unui parc de distrac]ii bizar, genul de parc pe lîng` care unii oameni trec nep`s`tori. Pentru c`-mi place la nebunie s` m` dau în carusel pîn` ame]esc de tot, e limpede de ce pentru mine cartea ta a fost una dintre cele mai frumoase. Nu doar române[ti, [i nu doar de anul trecut. Vera

■ smspentrudomnulmann.wordpress.com Drag` Matei Florian, nu ]i-am scris pîn` acum nimic despre cartea ta, {i Hams {i Regretel (Editura Polirom), pe blogul meu de SMS-uri pentru scriitori, a[a c` o fac chiar aici, în paginile acestei reviste serioase, ca r`spuns la o anchet` blogger-istic`. Drag` Matei Florian, unul dintre motivele pentru care nu ]i-am trimis nici un SMS este c` nu [tiu cum s` vorbesc despre o carte atît de frumoas`. Nu m` pricep deloc s` decupez [i s` lipesc etichete literare, s` încadrez, s` dau verdicte, s` scormonesc dup` am`nunte biografice [i referin]e livre[ti. De altfel,

■ whitenoise4ever.blogspot.com La început mi-a fost team`, am avut senza]ia c` ar trebui s` spun care-i cea mai bun` carte din 2009. „Cartea preferat`“ deja e altceva, ]ine de cel mai frumos subiectivism. Sper c` nu se a[teapt` nimeni s` aleg o carte de proz`, pentru c` aproape nu mai citesc a[a ceva (iar atunci cînd se mai întîmpl`, în cel mai bun caz nu regret c` am cump`rat cartea). Pîn` la urm`, 2009 a fost un an bun pentru poezie, iar c`r]ile care-mi sînt cele mai dragi s-au deta[at cumva de celelalte, înc` de la început. {tiam c` vor ap`rea [i am pîndit libr`riile în zilele în care se primea marf`. Cînd am dat de ele, n-am avut r`bdare, am început s` le citesc imediat, le-am r`sfoit [i-n drum spre cas`, le-am citit apoi pe ner`suflate, de mai multe ori. Iar acum, în anumite momente, m` întorc la ele, mai caut un vers anume, o stare anume. {i, dac` m` gîndesc bine, în diverse ocazii, to]i prietenii mei (care înc` mai citesc poezie) au primit de la mine, cadou, cele dou` c`r]i: Dic]ionarul Mara de Dan Coman [i Un anotimp în Berceni de Claudiu Komartin (ambele ap`rute la Editura Cartier). A[ putea s` spun [i care-i poezia favorit`, dar nu o s-o fac.

M` gîndesc s` o ]in doar pentru mine, mai ales

73

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

c` nici autorul ei nu mizeaz` pe ea (nu a citit-o la nici o lectur` public`, dar eu înc` mai sper).

Nu, nu e cea mai bun` poezie din volum, dar nu conteaz`, e poezia mea.

1940 pîn` dup` r`zboi, la venirea comuni[tilor.

Ai permanent senza]ia c` stai la o mas` în restaurantul g`rii, cu o ciorb` acr` în fa]`, în timp ce prin fa]a ta trec [i î]i spun pove[tile Virginica [i F`nic`, chelnerul Ionic`, maiorul Scipion, doctori]a Lea, Costic` Observatorul Astronomic, angrosistul Haikis [i to]i ceilal]i. Povestirile sînt scurte, cite[ti ce cite[ti [i î]i dai seama c` ai ajuns direct acolo, în ora[ul de apoi, c` le \ndr`ge[ti lumea [i pe ei, cu toate cele ale lor. Cînd mai tîrziu deschizi o nou` carte de Cristian Teodorescu [i dai peste Scipion [i Haikis, te bucuri de parc` ai revedea dup` mult timp ni[te prieteni dragi. Cel pu]in eu a[a am p`]it [i de-abia a[tept s` aflu ce s-a întîmplat cu ei înainte de romanul Medgidiei. Iar dac` nici asta nu e dovada unei c`r]i fermec`toare, nu [tiu care alta ar mai putea fi.

■

■ zumcititor.wordpress.com Mi-a fost foarte greu s` aleg, dintre trei finaliste personale, cea mai frumoas` carte româneasc` din 2009. Pîn` la urm` m-am oprit la Medgidia, ora[ul de apoi (Editura Cartea Româneasc`). E prima carte de Cristian Teodorescu pe care o citesc [i mi-a pl`cut atît de mult încît imediat ce am terminat-o m-am repezit la libr`riile online [i am comandat tot ce-am mai g`sit de el. Dup` modelul bunicului-fotograf, personaj principal în „totu[i romanul“ de fa]` („totu[i“ pentru c` e alc`tuit din povestiri-capitole ce se pot citi separat, în ce ordine pofte[te cititorul), Cristian Teodorescu fotografiaz` Medgidia cu istoriile ei mici [i mari, din preajma cutremurului de la

74

anchet` realizat` de Marius Chivu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

plice metoda lui, o metod` inspirat` din psihoterapiile actuale post-psihanalitice, cognitive. Este vorba de exposure, vindecarea prin persisten]a [i înt`rirea suferin]ei. Principiul acestei stranii terapii este: nu trebuie s` vrei s` ie[i din infern. Din infernul depresiei, al durerii morale duse pîn` la paroxism, nu exist` o cale bun` de ie[ire, de vreme ce uitarea nu este posibil`. Prin urmare, totul trebuie convertit în suferin]`, în primul rînd sexualitatea, unde violen]a extrem` saboteaz` – [i sfîr[e[te prin a elimina – pl`cerea (conform esteticii porno). „Edenul“, cabana din creierul mun]ilor sinistru p`duro[i, unde perechea ar trebui s`-[i g`seasc` lini[tea [i uitarea, devine o bolgie infernal`, locuit` de fiin]e alegorice de natur` malefic`, precum acea vulpe vorbitoare care articuleaz` vestea (bun`, într-adev`r, pentru satanicul terapeut): Chaos is reigning, haosul domne[te. Nimic nu este mai detestabil pentru for]a R`ului universal decît ordinea; iar via]a este ordine: terapeutul întîlne[te în p`dure o c`prioar` pe cale s` fete un pui. Trebuie privit` în acest moment fa]a lui: ea exprim` angoasa [i nemul]umirea – haosul dominant este amenin]at de proliferarea vie]ii, orice form` vie este un e[ec al dezordinii. Acesta este [i motivul pentru care moartea copilului a fost, de fapt, un succes al R`ului, virtualitatea ordinii primind o lovitur`.

Christ înseamn` mîntuire, smulgerea final` din lan]ul suferin]ei – care este [i al p`catului – prin absorbirea în divinitate; Antichristul, dimpotriv`, este entitatea care propag` [i vrea s` generalizeze r`ul, disperarea. El are nu numai o misiune general`, dar [i o influen]` asupra unor indivizi ale[i, cum este tîn`ra femeie din scenariul lui Lars von Trier.

Regizorul danez, omul care a avut o influen]` decisiv` în formarea grupului „Dogma“, între]ine o anumit` rela]ie genealogic` cu arta lui Ingmar Bergman. Ca [i acesta din urm`, este un ateu urm`rit, posedat chiar, de tematica cre[tin`, îndeosebi protestant`. La fel ca pe Bergman, problema culpabilit`]ii îl urm`re[te, într-o lume f`r` cer, dar, în mod sigur, nu lipsit` de Infern. Numai c`, trecînd prin oroare, ajungînd la sinistrul dus pîn` la insuportabil, psihoticul von Trier îl las` mult în urm` pe nevroticul Bergman. Ateul nu scap` din ghearele problematicii cre[tine a vinov`]iei, a[a cum nu scap` p`c`tosul de Iad. ■

Ion Vianu

Lars von Trier [i Antichristul Despre ultimul film al lui Lars von Trier, Antichrist, s-a scris foarte mult. Critica acestei pelicule arat` în ce m`sur` exist` azi o ideologie dominant` [i cît de greu este s` i te sustragi. Intriga – interac]iunea dintre un b`rbat [i o femeie în împrejur`rile mor]ii copilului lor, într-o atmosfer` ap`s`toare, cu note evidente de supranatural – este analizat` de critici îndeosebi sub specia studiilor de gen (gender studies). Este un film misogin – se întreb` criticii, – sau, dimpotriv`, exprim` o atitudine „mizandr`“ (de detestare a b`rba]ilor)?

Marea, nesfîr[ita discu]ie impus` de ideologia feminist` include [i critica lui Antichrist.

Mi se pare c` ar trebui s` interpret`m filmul acesta cu multe note de horror [i, de asemeni, cu scene hardcore (s` nu uit`m c` Trier a realizat [i filme propriu-zis pornografice) ca pe o medita]ie, cumplit` pîn` la barbarie, asupra imposibilit`]ii mîntuirii. Pentru c` nu putem evita întrebarea: de ce [i-a intitulat autorul opera Antichrist? Personajul feminin (interpretat, admirabil, de Charlotte Gainsbourg) se g`se[te sub influen]a de neînl`turat a personajului masculin (jucat, tot atît de conving`tor, de Willem Dafoe), un psihoterapeut actual („Freud e mort“) care îi este tinerei femei [i amant. Copilul pe care l-au conceput moare accidental în timp ce p`rin]ii fac s`lbatic dragoste. Mama se simte vinovat`, intr` într-o clinc` de psihiatrie. Dar so]ul-terapeut o scoate de acolo; metoda urmat` nu este cea bun`, spune. El dore[te s`-i a-

75

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

MERIDIANE Ioana Bot

Un paradis \n destr`mare?

Salonul c`r]ii de la Geneva Edi]ia a 24-a, 28 aprilie – 2 mai 2010

Nu mi-e u[or s` îl privesc din afar`: pentru mine, românca ajuns` tîrziu în Occident, Salonul interna]ional al c`r]ii [i al presei de la Geneva r`mîne primul salon interna]ional al c`r]ii vizitat vreodat`. Un soi de paradis editorial, explozie-circ-labirint unde scotoceam frenetic în cutiile cu ocazii, m` strecuram ca umbra printre domnii elegan]i de la rafturile editurilor de lux [i de art`, m` ascundeam în ultimul rînd la cîte o lectur` public` a unui scriitor celebru; la cap`tul zilei, plecam cu saco[e doldora, cu capul vijîind [i cu o imens` poft` de citit. Those were the times, probabil. Cu verbul la imperfect [i toate nostalgiile tinere]ilor noastre întîrziate.

Pentru mine, Salonul genevez e un fel de „acas`“, ceea ce m-a f`cut s` cred c` eficien]a cu care îl str`bat în ultimii ani (ziua de r`t`cire a sc`zut la o dup`-amiaz`, apoi la cîteva ore, iar lecturile scriitorilor invita]i s-au f`cut tot mai rare, ocaziile din cutii au disp`rut cu totul...) se datoreaz` faptului c` „îl cunosc“. M-a adus la realitate, ca în povestea cu hainele cele noi ale împ`ratului, plictisul lui Sim (6 ani, acum) fa]` cu privirea mea orbit` de nostalgii: „Unde te temi c` m` pierd? Nu vezi c` în fiecare an standul vostru e lîng` carusel [i dincolo de carusel sînt toaletele?“, „{tiu unde te duci la cafea, c` nici nu ai unde altundeva...“, „Noroc cu benzile desenate: nu vezi c` lumea nu cump`r` altfel nimic de pe aici?“, „Dac` vrei, î]i duc eu c`r]ile în rucsac: nu-s grele deloc“, „Mergem acas`?“.

M-am trezit. Salonul tr`ie[te din gloria vremurilor apuse, zic localnicii. Organizat, anul a-

76

cesta, în toiul unor dispute aprige ale editorilor romanzi despre oportunitatea lui (costurile continu` s` fie mari, str`inii interesan]i sînt tot mai rari, pre]urile editurilor str`ine invitate nu scad nicicum sub cele din libr`riile de lux etc. etc.), el sem`na formal cu ceea ce [tiam de cincisprezece ani: Payot, Seuil, Satul alternativ, standul presei din Elve]ia romand`, ONU, Biblioteca Na]ional` de la Berna, Cafeneaua literar` (pustie), transmisiunile în direct la TSR (public rar, jocuri de societate, veselie cu efort).

Toate la locurile lor, dinainte cunoscute. Marile edituri franceze, industria editorial` din ]ara vecin`, cu preten]ii de capital`, centru al lumii literare [i dictat în materie de mod`, erau acolo, cu artileria grea cu tot, libr`rii ad-hoc, la lumina neoanelor de sub arcadele din Palexpo. Nici un invitat cu adev`rat mare, de[i erau pletore de invita]i. Oaspetele de onoare al Salonului, Suedia, proiecta pe cîteva cear[afuri drapate enorm, din plafon, fotografii de scriitori [i de personaje din filme; dedesubt, pe mese, cîteva c`r]i, cîteva computere [i cî]iva agen]i editoriali suedezi în a[teptarea clien]ilor poten]iali. În fiecare zi, aceea[i actri]` francez`, Anny Romand, citea fragmente din romane suedeze. Dac` nu avea auditori, nu citea. Nu prea citea. Desigur, c`r]ile se pot cump`ra pe Internet (s` fie Amazonul sau Kindle inamicii de moarte ai Saloanelor de carte?), iar autorii pot fi v`zu]i pe viu în spa]ii virtuale. Nici un efect de ecou în oferta de traduceri a editurilor locale nu mai pomenea de Suedia, în afara draperiilor alb`strii (iarn` pola-

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0 r` sau dormitor multitech?) ale standului de lîng` intrare. În absen]a marilor invita]i sau a lans`rilor cu succes garantat, Salonul – tot mai restrîns ca spa]iu acordat standurilor editoriale propriuzise – se vede fagocitat de alte expozi]ii [i de alte lumi, cerîndu-[i dreptul la liber` exprimare.

Salonul african (turism, carte, pres`, politichie, muzici [i spectacole) se afl` la a [aptea edi]ie, tot mai impun`tor. Ca într-o logic` a vaselor comunicante, sc`derea deschiderii sale multiculturale e „compensat`“ de accentuarea discursurilor identitare sau prozelitiste: o Afric` islamic` exprimîndu-se sonor într-o Europ` tolerant`, cre[tin` [i – pentru precizie local` – protestant`. Multe standuri din intermundiul dintre „saloane“ ofereau literatur` fundamentalist islamic` de-a dreptul, solu]ii de via]` pseudo-yoghine ([i plante etnobotanice legale, al`turi de creme [i manuale pentru lupta cu celulita), bijuterii de bazar [i juc`rii pentru copiii care nu citesc. Tîrgul de art` contemporan`, de la etajul halei, î[i r`spundea cu expozi]ia de pictur` Felix Valloton de la parter (1865-1925, elve]ian, naturalizat francez, o adev`rat` valoare na]ional` helvet`), care aduna pînze din muzeele patriei pentru publicul gr`bit, [colari [i str`ini. Între Valloton [i Salonul de carte st`teau, goale, rîndurile de scaune ale unor dezbateri suspendate. Le va fi umplut cineva? Altermondiali[ti, genevezii fac din Satul alternativ, global, al fiec`rei edi]ii a Salonului, o pricin` de mîndrie aparte; anul acesta, el împlinea 20 de ani, aniversa]i prin conferin]e despre violen]a în [coli, alegerile din Birmania, înc`lzirea global`, democratizarea Chinei sau cuplurile multietnice. M-am obi[nuit s` îl consider simptomatic pentru un anumit mers al lumii largi: demult, descoperisem aici ideile unui profesor american despre viitorul climatic al planetei [i îmi pl`cuser`; el avea s` devin` vicepre[edinte al SUA, eu era s` nu ajung anul acesta la Geneva din cauza norului de cenu[`... Dar marea problem` pus` azi în Satul alternativ pare s` fie, judecînd dup` afi[e, colonizarea planetei Marte [i mi se pare c` lumea larg` e în alt` parte, cu Marte cu tot, de[i acceleratorul de la CERN e la doar cî]iva kilometri sub t`lpile noastre. Al`turi de a-

MERIDIANE

ceste insule, altele la fel de cunoscute: Salonul studentului (orientare profesional` pentru universit`]ile elve]iene [i pentru înaltele [coli de arte, meserii [i management, vestite în toat` lumea), Salonul Benzii Desenate, Satul Manga, Cafeneaua literar`, expozi]iile de afi[e din cercul cel mai excentric al labirintului. De pe cî]iva pere]i, ne prive[te p`trunz`tor Albert Camus, frumosul intransigent al lecturilor noastre de tinere]e. Primblarea prin Salon devine, între noi, une affaire de famille, [i ne d`m seama c`, asemeni lui, fusesem cîndva tineri, aspri la port, decupa]i în alb [i negru pe fundalul tulbure al istoriei, cu frazele lui pe stindarde imaginare, cu franceza lui în palimpsestul exerci]iilor gramaticale dintr-o ]ar` unde Ciuma se preda în licee iar Omul revoltat se confisca la grani]`. Plec`m, incomoda]i de propriile amintiri. În tot acest paradis în destr`mare, punctele de reper substan]iale r`mîn institu]iile locale: de la Biblioteca Na]ional` a Elve]iei, care distribuie materialele raportului s`u anual („aici sînt banii contribuabililor“), la editurile geneveze, mici, vivace, autoironice [i mefiente în rela]ie cu Fran]a vecin` [i omnivor`. Industriei c`r]ii, ele îi opun, înd`r`tnice, c`r]i frumoase, c`r]i de art`, obiecte de pl`cere [i corpusuri de reflec]ie, discu]ii în grupuri mici [i sesiuni de autografe unde te împrieteneai cu autorul, cu familia lui, cu c`r]ile lui favorite. Dar, despre ce am f`cut acolo, anume, pute]i citi pe www.metispresses.ch. Deontologia dilematic` m` opre[te s` v` spun mai multe.

■

77

© Ioana Bot

MERIDIANE

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

Marius Chivu

C`r]ile, înghe]ata [i giulgiul din Torino Salone Internationale del Libro di Torino (12-16 mai) este singurul tîrg de carte de la care m-am întors cu o nostalgie ame]itoare. Iat` [i o parte dintre motive: Selec]ia celor 16 autori [i a textelor catalogului „Proposte editoriali romene“ realizat (excelent grafic) de ICR îmi apar]ine; deci am, mai întîi, un motiv de mîndrie personal`: Radu Aldulescu, Radu Cosa[u, Filip Florian, Matei Florian, Florin L`z`rescu, Ion Manolescu, Angela Marinescu, R`zvan Petrescu, R`zvan R`dulescu, Ana Maria Sandu, Stoian G. Bogdan, Sorin Stoica, Cecilia {tef`nescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici [i Varujan Vosganian. Conven]ia a fost, pentru o expunere cît

78

mai larg`, s` nu fie selecta]i pentru catalog autorii invita]i la tîrg, adic` Cezar Paul-B`descu, Nichita Danilov, Vasile Ernu, Dinu Fl`mînd, Nora Iuga, Dan Lungu, {tefania Mihalache, Ioana Nicolaie, C`lin Torsan [i Radu }uculescu, unii cu c`r]i deja traduse, al]ii în curs de apari]ie sau de traducere. O „delega]ie“ substan]ial` (n-am men]ionat ilustratorii de carte, dar o adaug pe Monica Bîrl`deanu în rol de quest star) care, zic eu, [i-a f`cut treaba la cele 12 evenimente: mese rotunde, lecturi, prezent`ri, lans`ri organizate la stand, în s`lile de conferin]e sau în libr`ria FNAC. „Delega]ia“ italian` de la standul României a fost la fel de numeroas` [i de eficient`, de la „patriarhii“ universitari [i traduc`tori Marco Cugno [i Bruno Mazzoni, pîn` la cei mai tineri (discipoli), unii cu traduceri deja publicate, al]ii abia la început, prea mul]i pentru a-i men]iona aici. Absolut to]i pasiona]i de limba [i literatura noastr`, informa]i, curio[i, volubili, f`cînd nu doar munc` de traducere, dar însu[indu-[i, mai ales, rolul de agen]i literari. De altfel, cu pu]ine excep]ii, traducerile nu sînt atît consecin]ele unor politici editoriale sau institu]ionale române[ti (exceptînd programul „Translation and Publication Support Programme“, prin care ICR finan]eaz` traducerile), cît ale eforturilor personale ale acestor traduc`tori de a propune [i stîrni interesul editurilor italiene pentru autorii români. }in, totu[i, s` îl men]ionez aici pe Roberto Merlo, tîn`r universitar torinez, absolut remarcabil în triplul rol de moderator, critic literar sau PR al literaturii române la acest tîrg.

Am avut ce înv`]a din presta]iile lui, a[a cum

MERIDIANE fotografii de Marius Chivu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

toate discu]iile despre literatura român` purtate cu traduc`torii italieni le-am g`sit extrem de interesante prin prospe]ime [i inteligen]`, dincolo, fire[te, de micile dezacorduri legate de gusturile personale care, altfel, au fost sarea [i piperul conversa]iilor noastre colective [i nocturne. Nu-mi pot imagina c\t de bine ar ar`ta imaginea literaturii noastre în lume dac` am avea în toate marile limbi traduc`tori precum cei italieni!

Lîng` scriitori [i traduc`tori au venit [i editorii italieni, care i-au publicat pe Dan Lungu, Dieter Schlesak, Mircea Eliade, dar [i – of! – Grigore Vieru, tradus la Perugia cu volumul F`g`duindu-m` iubirii. Premiul Nobel a f`cut ca interesul editorial pentru Herta Müller s` creasc`, dar Roberto Keller (cel care a publicat-o primul; ca [i pe Paul Goma, de altfel) mi-a spus c` italienii nu s-au înghesuit s-o citeasc` pe scriitoarea româno-german`.

Acum [i cîte ceva despre acest minunat tîrg ultrapromovat prin zeci de bannere, înc` de pe aeroport. Tema a fost memoria (imaginea acestei edi]ii fiind un copac cu r`d`cinile în aer: „La memoria, svelata“), iar invitat` special` – India (anul viitor, Rusia). Peste 2000 de edituri italiene au umplut standurile [i au organizat, în cele 27 de s`li, 1400 de evenimente cu scriitori [i arti[ti (printre vedete: Umberto Eco, Amélie Nothomb, Susanna Tamaro, Giuseppe Tornatore [i Paolo Conte), evenimente la care au

participat 3250 de jurnali[ti din toat` lumea. Titluri acoperind tot spectrul, de la benzi desenate [i romane comerciale, la opere complete ale clasicilor sau edi]ii bibliofile. Elementul comun: condi]iile grafice excelente. Lîng` creatorii vestimentari, arti[tii bijutieri [i designerii auto sau de mobil` italieni, stau foarte bine [i graficienii de carte. Am v`zut la aceast` edi]ie a tîrgului de carte din Torino printre cele mai frumoase standuri de carte / interesante coperte / ingenioase promov`ri. Salonul a decis ca, începînd de anul acesta, s` premieze (cu 25.000 de euro) un maestru al literaturii: finali[ti au fost Paul Auster, Carlos Fuentes [i Amos Oz, iar cei 315.013 de vizitatori ai Salonului (cu 7352 mai mul]i decît anul trecut) l-au votat pe acesta din urm`. Cei mai vîndu]i scriitori au fost Fabio Geda, Roberto Saviano [i Carlos Ruiz Zafon, iar cele mai vîndute reviste, Le Monde [i Times Literary Supplement. Site-ul tîrgului, www.salonelibro.it, a avut [i el un total de 234.255 de vizitatori. Cel mai c`utat reader de e-book-uri de la acest tîrg a fost un model în valoare de 200 de euro din care, spun distribuitorii, de la începutul anului au vîndut peste 30.000 de exemplare.

S-au b`ut peste 30.000 de cafele. Cantitatea de înghe]at` nu a putut fi estimat`.

P.S. Giulgiul lui Isus s-a întors în acest an la Torino [i a fost expus prima dat` dup` 15 ani.

■

79

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FOTOREPORTAJ Ion Barbu

Petrila moare, dar nu se pred`!

Casa Ion D. Sîrbu este prima cas` intrat` în programul „Colonia Literar` Petrila“, o ambi]ioas` utopie a Funda]iei Culturale „Condi]ia Român`“.

Ea are un curios destin, asem`n`tor celui care îi poart` numele. Spunea Sîrbu c` îi lipsesc cumplit din inventar cei 17 ani în care n-a avut acces la condei. La fel [i casa ridicat` de dou` ori pe ruinele a ceea ce a fost odat` casa natal` a scriitorului. Terminat` în 1994 [i intrat` în proprietatea Prim`riei din Petrila în acela[i an, a z`cut sub ploaie, ger, burni]`, cea]`, furtun`, alegeri locale, parlamentare [i preziden]iale, cu ditamai lac`tul pre dînsa. Toamna trecut`, profitînd de o aniversare rotund` (90 de ani de la na[tere [i 20 de la trecerea la cele ve[nice a scriitorului), am demarat lucr`rile la ceea ce do-

fotografii de Cosmin Bumbu]

80

rim s` fie: un centru cultural european, mîndru-n toate cele. Eternul, mult prea eternul primar Ilie P`ducel, semnînd în anul trecut „Certificatul de rena[tere“ al lui Ion D. Sîrbu, ne-a promis tot sprijinul. S-a dovedit, înc` o dat`, puterea formulelor, a expresiilor [i a locu]iunilor verbale: „a semna ca primarul“ [i „apa trece, primarul r`mîne“. Îmbr`carea Casei în via]a [i opera Sîrbului s-a f`cut în vacan]a de Pa[te de c`tre elevi ai [colilor generale petrilene. Desenele sînt transpunerea mural` a celor ap`rute anul trecut în cartea Recurs la metoda copil`riei lucide, un experiment f`cut în {coala Petrilean` pentru con[tientizarea celui care spunea c` „m` pomenesc c` m` dor copiii altora“. Conceptul care a fost motorul ac]iunii noastre este „Casa de citit“, parte din programul nostru viitor „Back to the lecture!“. Fotografiile care ilustreaz` efortul nostru îi apar]in lui Cosmin Bumbu], c`ruia îi mul]umim c` a mirosit imediat c` e ceva proasp`t în Petrila.

Ajun[i la fundul sacului [i presa]i de criza moral` ce bîntuie Petrila, funda]ia noastr` face un apel disperat la popula]ia cu dare de mîn` [i cap, s` cumpere p`mînt din curtea Sîrbului.

Cum, cît, unde, de ce, pentru ce – sînt întreb`ri care î[i pot g`si r`spunsul intrînd pe www.colonialiterarapetrila.ro În numele haiti-enilor petrileni de ambe sexe, v` mul]ume[te Ion Barbu ■

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

81

R E P O R TA J

82

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

BIBLIOTECA „PARADISO“

scenele în plus fa]` de film ([i sînt destule), ci mai ales prin felul în care regizorul strecoar` printre nota]iile reci [i descriptive, proprii scenariului, mici bijuterii de tipul: „Stiglitz este al dracului de ciudat...“, o „mîndre]e de craci [ai lui Bridget], care, f`r` îndoial`, s-ar face ferfeni]` într-un posibil schimb de focuri“ sau „în spatele ochilor ei se detoneaz` o bomb`“. S` cite[ti scenariul lui Tarantino e ca [i cum ai mai vedea filmul înc` o dat`.

Numai c` de data asta, eliberat de suspansul [i tensiunea din timpul vizion`rii, descoperi replici care trecuser` neobservate, cum ar fi acel „A[a e, domnule. Paris – when it sizzles“, aluzie la filmul cu acela[i nume f`cut la 20 de ani dup` momentul pronun]`rii replicii respective.

Scenariul, structur` provizorie, intermediar`, f`cut` ca s` fie modificat` odat` cu transferarea ei în registrul imaginii, r`mîne o ebo[` plin` de poten]ialit`]i. Iar farmecul lecturii unui astfel de text st` tocmai în închipuirea permanent` a drumului de la descrierea unei scene la scena filmat`. De pild`, prin ce mijloace cinematografice ajunge primul capitol din film s` devin` o confruntare magistral` care îndinde la maximum nervii spectatorului, în condi]iile în care scenariul con]ine doar germenii unei posibile situa]ii tensionate?

Solu]iile artistice ale lui Tarantino vin de cele mai multe ori înso]ite de [ocul acelei imagini, inexistente în scenariu, în care colonelul Landa î[i stinge ]igara în [trudelul cu fri[c`. Cum s` b`nuie[ti c` scena din apartamentul Shosannei, descris` banal în text, se va transforma, ajutat` de r`zboinicul „Cat People (Putting Out Fire)“ al lui David Bowie, într-un ritual de preg`tire înainte de lupt`? {i, de[i cu Tarantino te po]i a[tepta la orice, toate cuvintele din lume n-au cum s` anticipeze ori s` cuprind` înfior`torul rînjet al lui Christoph Waltz în rolul colonelului Landa.

Inglourious Basterds este, pe lîng` una dintre cele mai puternice experien]e cinematografice pe care ni le-a oferit America în ultima vreme, [i o ilustare des`vîr[it` a felului în care fic]iunea poate corecta realitatea, propunînd o variant` perfect credibil` [i cu mult mai dreapt` a istoriei. Astfel, filmul e un argument în plus pentru a-l numi pe Tarantino, cu o minunat` formul` a lui Roger Ebert, „un regizor de delicii quijote[ti“.

■

Luiza Vasiliu

Tr`g`torul de elit` Tarantino Quentin Tarantino Tic`lo[i f`r` glorie Editura Art, 2010

Dac` povestea cu proiec]ionistul din Bra[ov (care-ar fi fost atît de contrariat de dezordinea din Pulp Fiction, încît s-ar fi apucat s` decupeze [i s` lipeasc` pelicula în ordinea cronologic` a derul`rii evenimentelor) nu e un mit urban, atunci îmi închipui deruta bietului proiec]ionist în timpul celor dou` ore [i ceva de r`sturnare a istoriei din Inglourious Basterds. De data asta îns`, Tarantino e marele campion al decupatului, lipitului [i rearanjatului, de la Quel maledetto treno blindato pîn` la The Dirty Dozen, trecînd prin filmele de propagand` ale anilor ‘40 [i western-urile spaghetti ale idolului Sergio Leone. Nimic nu-i scap` tr`g`torului de elit` Tarantino, care, asemeni personajului s`u Fredrick Zoller, doboar` din turnul lui de observa]ie cinefil` toate locurile comune ale filmelor de r`zboi, reu[ind în final s` arunce în aer deznod`mîntul celui mai cumplit episod din istoria recent` a Europei. Realizat ca o parafraz` extins` a unui „ce-ar fi dac-ar fi“ ireveren]ios [i necru]`tor, Inglourious Basterds e cea mai conving`toare pledoarie f`cut` de un regizor în favoarea puterii cinemaului ([i, pîn` la urm`, a fic]iunii).

Alegerea îndr`znea]` a Editurii Art de a publica scenariul scris de Tarantino vine ca un r`spuns la entuziasmul provocat printre spectatori de acest film cu totul jubilatoriu. Textul e o adev`rat` comoar` pentru tarantinofili, nu numai prin

83

traducere Andra Matzal

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ESEU Bogdan Dumitrescu

Introducere în realismul socialist-capitalist „O od` s` închin îmi vine Acestui peisaj de schele [i ruine“ (Florin Dumitrescu)

Discu]ia multipartit` despre proletcultismrealismsocialistjdanovism (s`-i spunem a[a, ca s` fie toat` lumea mul]umit`...) mi-a sugerat imaginea unei dezbateri pe tema aburului între mecanicii demult topitelor locomotive pe c`rbuni. Psihanalizînd z`d`rnicia, cred c` a fost doar o încercare de justificare pentru anii – de tinere]e îndep`rtat` sau studiu recent – pierdu]i în malaxor.

Analizele puriste ale trecutului de acest gen (folositoare precum o eventual` controvers` despre sexul activi[tilor) ne-au împiedicat s` vedem cum sub ochii no[tri se desf`[oar` de cîtva timp un curent artistic, poate chiar cu totul original – chestiune destul de rar` în nevrotica (proto)cronic` a ideilor române[ti.

Am numit acest fenomen realismul socialistcapitalist.

S` începem cu originile.

Istoria realismului socialist, cea recent dezb`tut` nu foarte curajos (apropo, ce mai fac oare ast`zi sutele de cenzori ai RSR?), dincolo de nuan]ele futile, este simpl`: în Uniunea Sovietic`, dup` un început aflat sub influen]a avangardei, în primii ani ai deceniului 4 este eliminat` ideea de valoare artistic` „în sine“, Stalin impunînd exclu-

84

siv arta angajat` politic, sub denumirea amintit`.

La noi, dup` cî]iva ani, la finalul deceniului 5, în care au mai pîlpîit ni[te iluzii artistice ale stîngii, a urmat o perioad` extrem de dur` de ideologizare absolut`. Odat` cu venirea la putere a lui Ceau[escu, s-au reluat leg`turi controlate cu Occidentul sau cu trecutul. Finalul mandatului preziden]ial, mai ales în anii ’80, a fost îns` foarte dur, maoist. În to]i ace[ti ani, creatorii români au devenit speciali[ti în omagierea puterii, au înv`]at [i s` se autocenzureze, s` se exprime artistic filtrat – a[a, ca mii de Vaderi pitici, vorbind prin masc` – pentru cas`, mas` sau autoprotec]ie. În fapt, pentru a beneficia sau a se putea feri de r`u, au ajuns s` în]eleag` mecanismele propag`rii ideologiei. Chiar dac` a trebuit s` se sacrifice pu]in, acceptînd conul de umbr` sau pîrîndu-[i aproapele, creatorul român a realizat uria[ul nimic din spatele tehnicii propagandistice (cea u[or de evitat, imitat sau de asezonat cu „[opîrle“), a în]eles g`uno[enia actului artistic ideologizat în fiecare dintre diferitele „epoci“ ale zecilor de ani de comunism. * În anii ’60, Gerhard Richter [i Sigmar Polke au fugit în Vest din realismul „redegist“ [i, sub presiunea mesajelor venite dinspre societatea de consum care îi agresau în Germania Federal`, au emis conceptul de realism capitalist.

Manifestul lor, deziluziona(n)t, anti-stilistic, adresat Occidentului, s-a integrat în mi[carea artei pop, împrumutînd menajeria imagisticii [i lim-

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

ESEU

bajul advertising-ului. Dar discursul lor a diferit total fa]` de celelalte demersuri similare: ei deplîngeau arta devenit` produs pur comercial, în capitalism, în oglind` cu modul în care, dincolo de Cortin`, arta devenise un produs pur ideologic. Ei au avut aceea[i dez`magire fa]` de primitivitatea ambelor metode de propagand`, au sim]it acela[i gol absolut în spatele schemelor de comunicare artistic`.

Adresîndu-se îns` tr`itorilor de pe malul vestic al Istoriei, din ideologia realismului capitalist a r`mas doar referin]a (mai ales ironic`) la valoarea comercial` a artei, ignorîndu-se referen]ialul estic, ideologic, al tezei. Ast`zi, în dic]ionare, realismul capitalist e definit de-a dreptul drept art` în]eleas` ca marf` sau ca privire caustic` aruncat` advertising-ului. * S` ajungem în prezent. Criza sistemic` multifa]etat` a momentului – artistic` / moral` / politic` / economic` / de comunicare etc. – are la noi [i în întreaga Europ` Central` elemente exotice, suplimentar ad`ugate crizei globale, origini marcate de istoria locului aflat pe muchia ascu]it` a faliei eurasiatice, între Orient [i Occident, între lag`rul comunist [i l`garele naziste, între socialism [i capitalism, între creierul vestic [i sufletul estic al Civiliza]iei.

Acum, la dou` decenii de la intrarea sub inciden]a capitalismului, România se afl` – istoric [i mental – într-o zon` de intersti]iu, nelini[titoare, în care echivalen]ele intrig` [i se cer în]elese. Noi am perceput istoria amorsatoare a crizei, succesiv, ca pe o în[iruire de sisteme alternative, de valori in sine diferite: stînga/dreapta politic`; democra]ia/dictatura; socialismul /capitalismul etc. Am descoperit îns` acum c` dihotomiile acestea tind s` devin` monade.

Ideologiile s-au diluat, pîn` la comuniune: stînga î[i produce baza financiar` exploatînd lini[tit` mase muncitoare, populismul dreptei este pe de-a-ntregul proletar. Democra]ia accept` firesc dictatura figurilor politice puternice, dictaturile se destind formal prin acceptarea structurilor democratice, care se golesc astfel de fond. * În acest moment de inflexiune, de redefinire, în România au ap`rut semnele unei noi viziuni ar-

tistice ambivalente, integratoare, despre istorie, realitate [i criz`, pe care am denumit-o realismul socialist-capitalist.

Aceasta are la origine ideea c` „esteticile“ realismului socialist [i realismului capitalist au folosit acelea[i modalit`]i de propagare a mesajelor [i, prin urmare, pot fi folosite împreun` pentru a ilustra teze artistice într-un spa]iu românesc înc` aflat la limita dintre cele dou` sisteme.

Astfel, în mai multe produse artistice contemporane române[ti, principiile ambelor tipuri de realism sînt colate în interiorul aceluia[i act artistic, cu mai mult` sau mai pu]in` autoironie sau cinism, ori de-a dreptul triste]e (toate acestea venite din deziluzia suferit` la contactul cu h`ul din spatele ambelor sisteme de propagand`). Elemente ale realit`]ii contemporane sînt puse în „rama“ realismului socialist sau fragmente remanente din realitatea predecembrist` sînt expuse artistic privirii aruncate prin grilele zilelor noastre.

Forma]ia Guess Who cînt` pe versuri caustice de hip hop melodia pioniereasc` „Noi în anul 2000“. Ion Bârl`deanu coleaz` în lucr`rile sale imaginea lui Ceau[escu [i pe cea a lui Brigitte Bardot. Realismul lui Cristi Puiu din Moartea domnului L`z`rescu e construit din elemente ale contemporaneit`]ii [i din semne iner]iale ale realit`]ii de dinainte de ’89. Detectivii de serial american hiperrealist ai lui Porumboiu din Poli]ist, adjectiv î[i pun probleme morale într-un cadru de provincie socialist` perfect neschimbat de 20 de ani.

Succesul acestor produse artistice vine din autenticitatea manierei de a privi realitatea a autorilor, tr`itori lucid-dezam`gi]i ai anilor iluziilor comuniste sau consumeriste. (Ca exemplificare – mai to]i regizorii [i scenari[tii „noului val“ cinematografic au în jur de 40 de ani, biografiile lor fiind perfect împ`r]ite în dou` de anul 1989...) * Realismul socialist-capitalist produce [i va produce în continuare valoare, chestiune care ar merita s` fie analizat` în articole viitoare. Al`turat, o lucrare ilustrativ` pentru asumarea conceptului, f`cut` de cel împreun` cu care am gîndit cele enun]ate aici, artistul plastic Eugen Al Pann.

■

85

Š Dan Stanciu

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FRAGMENTE Paul Bailey

Scaunul gol* pentru Jane Winterson De[i mult iubitul meu unchi Rudolf a murit acum treizeci [i doi de ani, a r`mas o prezen]` în via]a mea. În fiecare zi, timp de cîteva minute, ascult un cîntec din cele înregistrate de el pe discurile Golden Age la Viena la mijlocul anilor ’20 împreun` cu soprana Hilde Bernhard.

Sub numele de Rudi Petrescu a luat lec]ii de canto sub stricta, dar afectuoasa tutel` a lui Jean de Reszke1, considerat de mul]i cel mai bun tenor liric al secolului al XIX-lea. Dorin]a lui Reszke era ca elevul s`u excep]ional s` aib` propriul repertoriu glorios – Florestan, Don Ottavio, Tristan, Fernando, Don José. Cu toate astea, cînd Rudi a devenit Rudolf, iar Petrescu, Peterson, rolurile pe care le primea erau dintre cele pe care mentorul lui le considera „ap` de ploaie“. Alfred în Liliacul2, Barinkay în Baronul }iganilor3 [i Contele Danilo în V`duva vesel`4 i-au adus faima interna]ional` [i l-au f`cut foarte bogat, dar ve[nic nemul]umit.

Alfred [i Danilo sînt roluri c`utate [i acum, dar cine ar visa s`-i readuc` la via]` pe Zoltan Kassák, brigandul cu sînge nobil din Prim`var` maghiar`, sau pe Igor, mo[tenitorul necunoscut al tronului moldonian în Prin]esa ]iganilor5, sau pe curajosul Shahah, piratul care ajunge s` fie încoronat rege al Balkaniei în scena final` din Piratul balcan? Zoltan, Igor [i Shahah au fost crea]i special pentru chipe[ul meu unchi, care î[i folosea formidabilele sale

calit`]i de actor [i de cînt`re] pentru a-i face cît mai credibili. Este adev`rat c` acest trio teribil a anulat orice urm` de speran]`, pe care o avea, de a fi respectat altfel decît ca un muzician popular. Apa asta de ploaie i-a distrus talentul, a[a cum anticipaser` Jean de Reske [i Georges Enesco în scrisorile pe care le-am g`sit printre hîrtiile sale, la cîteva s`pt`mîni dup` ce a murit.

De Reske i-a scris în 1924, îndemnîndu-l s`-i „enumere printre cuno[tin]ele sale muzicale pe monseniorii Verdi, Bizet, Mozart [i Wagner“ [i s` nu se limiteze la operet`6. Scrisoarea lui Enescu din 30 mai 1929 era înc` [i mai dur`, [i mai trist`, o admonestare a colegului s`u român pentru frivolitatea de care d`dea dovad` [i, totodat`, o pledoarie pentru „a pune muzica înaintea unor chestiuni a[a vremelnice precum faima“7. În 1919, Enescu îl auzise cîntînd „Dalla sua pace“8 din Don Giovanni, la Conservatorul din Bucure[ti, [i-l recomandase pe promi]`torul tîn`r tenor prietenului s`u Jean de Reszke, care pe atunci era pensionat [i ]inea lec]ii într-o vil` mare din Nisa. M` întreb cît de des a citit [i recitit Rudolf Peterson acele dou` mesaje scrise din inim` cînd el oricum nu le mai putea onora?

Ar fi putut s` le rup` sau s` le ard`, dar a ales s` le p`streze cu sfin]enie. M` consoleaz` s`-mi imaginez c` a r`spuns la fel de sincer, asigurîndu-[i eroii c`-i va l`sa pe Johann Strauss [i Franz Lehar în trecut. Poate c`, la fel ca tîn`rul Augustine de Hippo în condi]ii mai nobile, î[i contempla viitoarea castitate într-ale operetei.

87

*Aceast` povestire continu` romanul Unchiul Rudolf, ap`rut în 2009 la Humanitas, în traducerea lui Marius Chivu. Autorul a oferit-o în exclusivitate revistei Dilemateca.

■ Scriitorul englez Paul Bailey s-a n`scut pe 16 februarie 1937, la Londra. În 1953 a ob]inut o burs` de studii la Central School of Speech and Drama; între 1956 [i 1964 a lucrat ca actor, iar în 1967 a devenit scriitor liber-profesionist. A fost Literary Fellow la universit`]ile Newcastle [i Durham, iar dup` ce a primit în 1976 Bicentennial Fellowship a c`l`torit în America unde, între 1977 [i 1979, a fost Visiting Lecturer in English Literature la North Dakota State University.

Printre distinc]iile care i s-au acordat se num`r` E.M. Forster Award (1974) [i George Orwell Prize pentru eseul „The Limitations of Despair“. Romanele sale mai cunoscute sînt At the Jerusalem (1967; trad. româneasc` Angela Jianu, Univers / Minerva, 1996), care a ob]inut Somerset Maugham Award [i Arts Council Writers’ Award, A Distant Likeness (1973), Peter Smart’s Confessions (1977), nominalizat la Booker Prize, Old Soldiers (1980; trad. româneasc` Angela Jianu, Univers / Minerva, 1996), Gabriel’s Lament (1986), nominalizat la Booker Prize, Sugar Cane (1993), Kitty and Virgil (1998; trad. româneasc` Irina Horea, Minerva, 2005), Uncle Rudolf (2009).

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

Putea vedea asta în viitorul apropiat. Spre asta se îndrepta, dar nu imediat. * Am venit în Anglia în februarie 1937 pentru ceea ce tat`l meu m` asigura c` va fi o scurt` vacan]`. Eram Andrei Petrescu la sosirea în Gara Victoria, sînt Andrew Peterson de atunci. Misiunea unchiului meu era s` m` consoleze [i s` m` protejeze de teroarea care se ab`tuse asupra familiei mele în România, despre care avea s` îmi dea detalii abia la a optsprezecea mea aniversare. Detaliile respective par scoase dintr-o melodram` crud`, dac` sînt scrise prost, dar asta nu le face mai pu]in reale. Mama a fost prins` de un grup de b`rba]i care au dus-o în p`dure, au violat-o, i-au t`iat gîtul [i au l`sat-o s` moar` pentru simplul motiv c` existau ni[te oameni în micul sat moldovean care-[i aminteau c` tat`l ei fusese colector, iar în Europa de Est colectorii erau invariabil evrei. Era îns`rcinat` cu al doilea copil, un frate sau o sor` pentru b`ie]elul pe care-l iubea deja foarte mult. Tata m-a anun]at într-o sear` c` fusesem invitat de faimosul meu unchi s` stau un timp cu el, în ora[ul lui Big Ben [i Westminster Abbey, [i c` trebuia s` plec`m devreme a doua zi diminea]a.

Roman Petrescu [i-a înso]it fiul la Bucure[ti, unde s-au urcat într-un al doilea tren care i-a purtat pe întuneric prin cîmpiile Ungariei, apoi prin Austria [i prin Elve]ia [i, trei zile mai tîrziu, pîn` în centrul Parisului. La Gare du Nord tata m-a încredin]at unui gardian francez, m-a s`rutat [i m-a îmb`]i[at, în timp ce-mi spunea cea mai mare dintre minciuni: vom fi din nou împreun`, to]i trei, de îndat` ce se va termina vacan]a. Vacan]a nu s-a terminat niciodat`, iar dezn`d`jduitul meu tat` nu a avut nici puterea, nici voin]a s` se întoarc` acas`. În schimb, s-a aruncat în Sena.

Melancolicul Rudolf Peterson, starul din Prim`vara maghiar`, care s-a jucat cu casa închis` tot anul 1937, era hot`rît s` creeze o via]` cu totul nou` [i luminoas` pentru orfanul lui nepot. De Cr`ciunul acelui an memorabil, Mo[ul i-a adus lui Andrew cadouri minunate care au ap`rut ca prin miracol din [emineul conacului elisabetan din Sussex al unchiului meu. {i totu[i, cel mai durabil cadou nu era nici tangibil,

nici destructibil. Dup` masa din seara de Cr`ciun, oaspe]ii s-au strîns în sala de muzic`, cu tot cu paharele lor de porto [i de coniac, gata s` fie distra]i. Unchiul le-a cerut celor prezen]i s` uite de Danilo, de Baronul ]iganilor sau de Regele vagabond, de idiotul de Zoltan [i de ceilal]i prost`naci pe care îi jucase, ca s` asculte ceva cu totul diferit. Prietenul s`u, Ivan Morris, poreclit Ivan cel Goaznic atunci cînd cînta fals, s-a a[ezat la pianul Bechstein [i l-a acompaniat pe unchiul meu, care a interpretat Jephtha9 lui Händel, în care tat`l chinuit î[i ofer` unicul copil spre sacrificiu: Purta]i-o, îngeri, prin în`l]imi cere[ti, În dep`rt`rile cîmpiilor albastre; Acolo, în gloria f`pturii s` domne[ti, În veci st`p\n` peste astre.

Aveam [apte ani, mergeam pe opt [i am fost mi[cat pentru prima oar` pîn` la lacrimi. Nu [tiam nimic despre jalea lui Jephtha, nu [tiam cine era Händel, dar în]elegeam c` ascultam ceva – „ceva diferit“ – de o frumuse]e radiant`. * Unchiul meu [i-a abandonat cariera în 1945, dup` un spectacol de caritate pentru supravie]uitorii lag`relor naziste. A dat publicului care îl venera ceea ce-[i doreau – Johann Strauss, Lehar [i al]i cî]iva compozitori –, iar la ultimul dintre multele encore a cîntat „Dalla sua pace“ în memoria lui Jean de Reszke. Din acel moment s-a devotat bun`st`rii mele. M-a dus la Besançon, în Fran]a, la ceea ce s-a dovedit a fi ultimul recital al lui Dinu Lipatti10. Unchiul Rudolf avea cea mai înalt` stim` pentru m`iestria muzical` a lui Lipatti. Felul în care pianistul se punea pe sine în umbr` atunci cînd interpreta era un lucru rar în toamna anului 1950 [i la fel este [i ast`zi. Pe drumul înapoi spre Londra, unchiul mi-a spus c` se va asigura ca urechile mele fin educate s` nu fie maculate de operet`, pe care acum o ura cu o intensitate la limita maniei. Ea reprezenta muzica antebelic` a Vienei, acel ora[ al pr`jiturilor cu fri[c` [i al nazismului incipient.

Am primit o educa]ie la superlativ, însu[indu-mi limba adoptiv` cu o r`bdare sîrguincioas`. M-am însurat, am avut un b`iat [i am fost repede p`r`sit de nevasta mea engle-

88

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

zoaic`, care s-a îndr`gostit de un american mult mai b`trîn. Billy, care îmi spune Andrew, m` viziteaz` uneori din State [i nu am nici o îndoial` c` este fiul meu, fiindc` adesea sîntem lua]i drept fra]i. Odat` ce eu [i Mary am divor]at, m-am mutat cu unchiul meu, lucrînd ca secretar [i copist. A fost o munc` pl`cut` pentru mine, în ciuda nemul]umirii sale constante c` îmi pierdeam anii cei mai pre]io[i avînd grij` de un cînt`re], pe bun` dreptate, uitat. Suportam aceste izbucniri de autocomp`timire [i îi aminteam c` se afla într-o stare foarte bun` pentru cineva care era o relicv` dintr-o epoc` apus`.

Unchiul Rudolf a murit de un cancer urît, avînd numele de fat` al mamei mele pe buze. {tiam c` o iubise pe Irina Aderca [i c` o ceruse de nevast`, dar c` ea îl luase de so] pe banalul [i timidul Roman Petrescu. Iubirea unchiului pentru mine s-a adîncit [i îmbog`]it datorit` adora]iei lui pentru femeia care l-a adus pe lume pe Andrei, în acele timpuri minunate dinainte s` se pogoare nebunia peste tîrgul de lîng` Boto[ani.

Grija pe care mi-a purtat-o a fost cadoul lui pentru ea, l-am auzit [optind odat` într-o rug`ciune în fa]a icoanei Sfîntului Nicolae.

Avea în jur de [aizeci de ani, îmi amintesc, cînd a luat decizia chibzuit` c` muzica ce îl consola cel mai mult, care îi exersa [i întinerea spiritul, era acea muzic` „melodios de distonant`“.

Bartók11 îl alina, la fel Alban Berg12 [i, miraculos, Janác˘ek13, ale c`rui personaje (în Jenufa [i Katya Kabanova14) le g`sea umane [i credibile. Era un admirator timpuriu al seriozit`]ii juc`u[e a lui Ligeti15 sau era vorba – m` întreba el cu o pedanterie comic` – de o joac` serioas`? Rudolf Peterson [i nepotul s`u iubitor erau o priveli[te familiar`, sau deja un accesoriu, în camerele de recital, în s`lile de concert sau de oper`. B`trînul supravie]uitor al operetei asculta cu o aten]ie fascinat`, iluminîndu-i tr`s`turile, sunetele care îi aminteau adesea de ]ara natal` unde acum nu mai existau pogromuri. Într-o sear` din 1985, cînd se împlineau zece ani de la moartea unchiului meu, în timpul unei str`lucitoare interpret`ri a Concertului pentru vioar` al lui Berg, am avut ghinionul s` nimeresc lîng` o femeie care nu putea sta locului [i care mînca încontinuu dulciuri din am-

balaje fo[g`itoare. Am fugit din sal` imediat dup` concert [i m-am plimbat pe cheiul Tamisei, ca s`-mi lini[tesc mintea [i s`-mi calmez nervii. Eram hot`rît ca nici o femeie agitat` [i nici un b`rbat neatent s` nu-mi mai strice vreodat` pl`cerea unui concert. Am rev`zut privirea extaziat` a unchiului [i am decis pe loc s` p`strez lîng` mine un loc gol ori de cîte ori voi mai asculta muzic` în public. Sînt deja dou` decenii de cînd fac asta: îmi rezerv din timp dou` scaune, dintre care unul la margine, asigurîndu-m`, astfel, c` niciodat` nu m` distrage [i nu m` irit` nici un necunoscut. Unchiul Rudolf ocup` acel scaun gol, urechile lui sînt, împreun` cu ale mele, la fel de fin acordate la ultimele cvartete ale lui Beethoven, la Arta Fugii sau Wozzeck [i Lulu16, sau Castelul lui Barb`-Albastr`17 sau la infinit de inventivele compozi]ii ale lui Schubert.

Sufletul unchiului meu era cu mine cînd o priveam [i ascultam pe inegalabila Anja Silja în Secretul lui Makropulos18 la Opera din Sussex, care nu e departe de conacul elisabetan pe care îl cump`rase cu banii de pe urma interpret`rii lui Alfred, Danilo, Barinkay, Zoltan, Igor sau Shahah. Umbrele lor le-am gonit atunci cînd Emilia Marty [i-a atins ambi]ia de a se l`sa prad` mor]ii. Mai tîrziu, la bar, cu acea disonan]` melodioas` înc` în urechi, am v`zut-o pe cînt`rea]` apropiindu-se [i mi-am f`cut curaj s`-i mul-

89

A coordonat The Oxford Book of London (1995), iar scrierile sale mai includ piese pentru radio [i pentru televiziune, dou` volume de memorii, An Immaculate Mistake: Scenes from Childhood and Beyond (1990) [i A Dog’s Life (2003), precum [i dou` biografii, An English Madam: the Life and Works of Cynthia Paine (1982) [i Three Queer Lives: An Alternative Biography of Naomi Jacob, Fred Barnes and Arthur Marshall (2001). Editura Humanitas a publicat în 2009, în Colec]ia „Cartea de pe noptier`“, romanul Unchiul Rudolf.

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

]umesc pentru fericirea profund` adus` unui fan în vîrst`, dar înfocat. Mi-a acceptat ciudatele complimente cu un zîmbet gra]ios, dar n-am putut s`-i spun c` aceste complimente veneau [i din partea lui Rudolf Peterson. Sigur c` nu puteam. Ar fi fost gestul unui nebun.

Cînd trenul a intrat în Gara Victoria la miezul nop]ii, m-am oprit [i mi-am amintit acea zi îndep`rtat` de februarie din 1937, cînd faimosul [i incredibil de chipe[ul meu unchi m-a ridicat în bra]e, m-a s`rutat pe ambii obraji [i mi-a

spus Andrew Peterson, noul meu nume, numele care avea s` m` elibereze de to]i demonii [i care avea s` fac` din mine un gentleman englez. {ezînd acolo, am v`rsat cîteva lacrimi cuprins de melancolia acestui gînd. A doua zi trebuia s` rezerv cele dou` bilete. În septembrie urma un concert dedicat în întregime muzicii lui George Enescu. Era ceva diferit [i abia a[teptam s` mergem.

■

note de Marius Chivu 1. Polonezul Jean de Reszke (1850-1925) este considerat cel mai mare tenor din secolul al XIX-lea datorit` abilit`]ii sale de a combina elegan]a [i rafinamentul cu stilul eroic [i viril al interpret`rii. Dup` retragerea lui din 1904, Jean de Reszke a predat lec]ii de canto la Paris [i la Nisa. Matri]ele unicelor dou` înregistr`ri pe gramofon au fost distruse la cererea lui, tenorul fiind dezam`git de rezultat. Cîteva înregistr`ri live, realizate precar în 1901 pe scena Operei Metropolitane din New York, dau o vag` idee despre arta sa interpretativ`.

2. Die Fledermaus, operet` compus` de Johann Strauss II (1825-1899), a avut premiera în 1874.

3. Operet` de Johan Strauss II; a avut premiera în 1885.

4. Operet` a compozitorului austriac Franz Lehár (18701948), inspirat` de comedia Ata[atul Ambasadei (1861) a dramaturgului francez Henri Meilhac.

5. Die Csárdásfürstin, operet` scris` de compozitorul maghiar Emmerich Kálmán (1882-1953); a avut premiera în 1915.

6. „Dragul meu tîn`r prieten [i elev, Minia, Louis, Amherst [i cu mine citim aproape zilnic ve[ti despre succesul t`u. Î]i trimitem felicit`rile [i salut`rile noastre calde. }i-am prezis faim`, în felul meu discret, [i acum ai g`sit-o. Permite-mi s`-]i ofer cîteva sfaturi. Ca profesor al t`u, cred c` sînt calificat s` o fac. În mul]ii mei ani de oper` – atît ca bariton, cît [i ca (minunat` descoperire) tenor – am avut ocazia s` cînt muzic` mediocr` sau chiar mai r`u. Cine î[i mai aminte[te acum de Elaine a lui M. Bemberg, în care l-am jucat pe Lancelot? Îmi amintesc [i m` înfior. A venit timpul s` ceri persuasivului Herr Schenk s`-]i aranjeze s`-i po]i enumera pe monseniorii Verdi, Bizet, Mozart [i Wagner printre cuno[tin]ele tale din lumea muzicii. Ar trebui s` fii Radames, Don José, Don Ottavio, Lohengrin [i, poate într-o bun` zi, chiar Tristan.

Nu ar trebui s` te limitezi la operet`. Ai aripi care se pot deschide, iar talentatul Herr Johann Strauss [i capriciosul Lehár nu o vor face în locul t`u. Gînde[te-te la arta ta, harnicul meu elev, [i la m`iestria ta. Î]i cer s` te gînde[ti la ele acum c` e[ti bogat [i faimos. Volubilul Koko tocmai a ]ipat un salut. Te îmbr`]i[ez paternal, Jean de Reszke. P.S. Încearc` s` nu fii un tenor STUPID. Cu un loc vacant în cap.“ (Unchiul Rudolf, ed.cit.).

7. „Drag` Rudi Petrescu sau Rudolf Peterson – Ai apucat-o pe un drum pe care trebuie s` î]i spun c` îl g`sesc re-

90

traducere de Alexandra Florescu

gretabil. Cînd te-am auzit cîntînd Mozart la Conservator, acum zece ani, am crezut c` vei deveni unul dintre acei mari arti[ti care pun muzica înaintea unor lucruri efemere precum faima. Speran]ele acelea se spulber` cu fiecare zi cînd apari din nou într-o alt` gargar`. Aceasta este trist pentru mine [i pentru ]ara noastr`. Vreau s` [tii sentimentele mele [i s` le iei serios în considera]ie. E[ti înc` tîn`r. Te implor s` schimbi direc]ia. Prietenul t`u în muzic`, G.E.“ (ibidem).

8. Arie din Don Giovanni, oper` compus` de W.A. Mozart (1756-1791), a c`rei premir` a avut loc în 1787.

9. Oratoriu compus în 1751 de G.F. Händel (1685-1759), celebru prin aria „Waft her, angels, thro` the skies“.

10. Dinu Lipatti (1917-1950), pianist [i compozitor român, considerat unul dintre cei mai rafina]i piani[ti ai secolului al XX-lea. Ultimul recital al pianistului a avut loc, într-adev`r, la Besançon, pe 16 septembrie 1950. Diagnosticat cu boala Hodgkin înc` din 1947, pianistul în vîrst` de 33 de ani a murit la Geneva în mai pu]in de trei luni dup` acest concert.

Recitalul de la Besançon a fost înregistrat pe disc.

11. Béla Bartók (1881-1945), compozitor [i pianist maghiar considerat unul dintre cei mai importan]i compozitori ai secolului al XX-lea. Datorit` culegerilor [i studiilor sale dedicate muzicii populare (în special maghiare, slovace, române[ti [i bulgare), a pus bazele etnomuzicologiei.

12. Alban Berg (1885-1935), compozitor austriac avangardist, elevul inovator al lui Arnold Schoenberg, figur` proeminent` a elitei culturale vieneze de la începutul secolului al XX-lea.

13. Leosˇ Janác˘ek (1854-1928), compozitor, folclorist [i teoretician muzical ceh, continuator al inova]iilor lui Modest Mussorgsky [i precursor al lui Béla Bartók.

14. Opere compuse de Leosˇ Janác˘ek , ale c`ror premiere au avut loc în 1904, respectiv 1921.

15. György Sándor Ligeti (1923-2006), compozitor austriac n`scut într-o familie de evrei maghiari din Transilvania.

Regizorul Stanley Kubrick i-a inclus muzica pe coloana sonor` din filmele 2001: A Space Odyssey (1968), The Shining (1980) [i Eyes Wide Shut (1999).

16. Opere compuse de Alban Berg, ale c`ror premiere au avut loc în 1925, respectiv 1937.

17. Oper` compus` de Béla Bartók, a c`rei premier` a avut loc la Budapesta în 1918.

18. Oper` compus` de Leosˇ Janác˘ek, a c`rei premier` a avut loc la Brno în 1926.

D I L E M AT E C A

POEMUL DIN IUNIE

Ion ZUBA{CU

Via]a mea dup` Istoria lui Manolescu ne-am n`scut oare noi în aceast` via]` doar cu unicul scop s` intr`m în Istoria critic` a lui Nicolae Manolescu ne-a adus Dumnezeu în aceast` lume [i în aceast` via]` doar cu scopul unic s` figur`m m`car la indicele de autori în aceast` monumental` Istorie? de[i dac` tot ne-am n`scut am tr`it [i am scris o via]` întreag` n-ar fi r`u deloc cu aceast` ocazie s` intr`m pu]in [i în Istoria lui Manolescu dar iat` r`spunsul lui Preda din deja istorica Via]a ca o prad`: nu m-am n`scut s` fiu un mare scriitor m-am n`scut s`-mi tr`iesc via]a cît mai demn cu putin]` cît mai uman cu putin]` iar dac` n-am fost în stare într-o via]` de om nici m`car s` intru în marea Istorie critic` a literaturii române m` voi str`dui mai mult în via]a cealalt` atunci voi avea cu siguran]` tot timpul s` intru în toate istoriile în via]a cea ve[nic` în toate istoriile (din volumul Moarte de om. O poveste de via]`, Editura Limes, 2010)

91

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FRAGMENTE Marjane Satrapi

Persepolis Editura Art preg`te[te pentru Tîrgul Bookfest 2010 lansarea primei colec]ii de romane grafice din România, care se va deschide cu romanul Persepolis semnat de Marjane Satrapi.

Marjane Satrapi (n.1969), scenarist` [i desenatoare francez` de origine iranian`, provine dintr-o familie aristocratic` din Teheran înrudit` cu dinastia Kadjar, dar este apropiat` în prezent de mediile de stînga franceze. Persepolis este un roman grafic autobiografic alc`tuit din patru serii care reconstituie etapele vie]ii scriitoarei, de la copil`ria petrecut` în Iran, plecarea sa dificil` (în perioada revolu]iei islamice [i a r`zboiului între Iran [i Irak) [i maturizarea într-un Occident indiferent. Acest roman care i-a adus autoarei recunoa[terea în mediile literare franceze nu este doar o m`rturie personal` asupra unei istorii contemporane convulsive, ci [i o reflec]ie asupra identit`]ii exila]ilor, a indiferen]ei mediului occidental [i a posibilit`]ilor de recuperare de sine. În 2007 seria de benzi desenate Persepolis a fost ecranizat` într-un lung-metraj de anima]ie care a primit Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes [i a fost nominalizat` la Oscar.

92

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

93

FRAGMENTE

94

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

95

FRAGMENTE

96

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

97

FRAGMENTE

98

D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 1 0

100 PAGINI ● 7 LEI

iunie 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 49 ● iunie 2010

SCRIERI

●

AUTORI

INTERVIU

MURIEL MAYETTE FRAGMENTE Paul Bailey Scaunul gol

Marjane Satrapi Persepolis

DOSAR

DILEMATECA

Sexualitatea damnat` [i literatura gay româneasc`

●

LECTURI