dilemateca50_low

100 PAGINI l 7 LEI

DILEMATECA Anul V l nr. 50 l iulie 2010

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

POEMUL DIN IULIE Mircea C`rt`rescu

INTERVIU

ANA MARIA SANDU

DOSAR Pisicile prozei rom창ne[ti contemporane

SUMAR

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

INTERVIU

INFO Bazar 5-10 12-13 3,14TECA

64-68 Carme Riera „Important e în ce limb` mori“

ANCHET~

DOSAR 14-22 Pisicile prozei române[ti contemporane

70-76 de Marius Chivu Ce citesc PR-i[tii vara asta?

José Maria Merino (paginile 62-63)

RECENZII 26-36 Literatur`: Bogdan-Alexandru St`nescu, Gabriela Gheorghi[or, Cosmin Borza, Paul Cernat, Adriana Stan, Codrin Liviu Cu]itaru, Adina Dini]oiu, Alexandru Budac, Alexandru Matei, Drago[ Zetu, Florin Irimia SF: Michael Haulic` 37 38-39 Eseu: Alexandru Ofrim, Florina Pîrjol Politologie: Bogdan Barbu 40 Istorie: Adrian Cioroianu 41 Filozofie: Alexander Baumgarten 42 Carte pentru copii: Adina Popescu 43 44-45 Arte: Ioana M`gureanu, Florinela Popa Spiritualitate: Alice Popescu 46

MERIDIANE 78-80 Petre R`ileanu Un suprarealist în sutan`

LOCURI DE CITIT 84-85 Matei Martin Aristocra]ii gustului

ESEU 86-89 Dodo Ni]` Rahan – ultimul mit comunist?

FRAGMENTE 90-98 Woody Allen Episodul Kugelmass

REPORTAJ 50-53 Alina Purcaru Cine cite[te [i las`

INTERVIU 54-60 Ana Maria Sandu „Literatura nu a promis niciodat` c` are efectele unui SPA“

EVENIMENT 62-63 José Maria Merino Teritoriul fiin]ei noastre

Carme Riera (paginile 64-68)

RUBRICI 23 24 25 47 49 61 69 77 83

Cine ce cite[te: Oana Ioachim Ioana Bot, C`r]i de plastic Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan Sanda Ni]escu, Preparate din carte Constantin Vic`, Tehnodrom Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Daniela Zeca, Vesta antiglon] Ion Vianu, Portrete interioare Poemul din iulie: Mircea C`rt`rescu

Woody Allen (paginile 90-98) O NOU~ RUBRIC~

3

Daniela Zeca (pagina 69)

EDITORIAL

Uniunea Cititorilor Pe canicula asta, îmi revin în minte tot felul de n`zbîtii mai vechi. Sau „idei“ de n`zbîtii. De exemplu, a[ vrea de mult` vreme s` înfiin]ez Uniunea Cititorilor. Dac` tot insist` atîta UE pe tema consumatorilor [i drepturilor de care ace[tia trebuie s` se bucure, dac` tot exist` atîtea asocia]ii ale consumatorilor care îi „trag la r`spundere“ pe produc`torii de carne, îmbr`c`minte, ma[ini etc., dac` tot a p`truns [i la noi un duh european care se chinuie s`-i conving` pe cet`]enii-consumatori c` trebuie s`-[i cear` drepturile, cred c` a venit momentul s` m` gîndesc mai profund la n`zbîtia mea. Adic` s` înfiin]ez Uniunea Cititorilor [i s` declan[ez o negociere „la nivel de ramur`“ cu Uniunea Scriitorilor. Adic` s` ne cerem drepturile de consumatori.

Sigur, o s` v` gîndi]i la chestiuni absolute, de genul „nu mai vrem c`r]i proaste“. Dar asta e o cauz` prea mare. Eu m` gîndesc la chestiuni mai m`runte, dar semnificative, de genul: vrem acces la c`r]i, ceea ce se poate asigura prin (re)înfiin]area de libr`rii [i prin modernizarea celor existente, n-a]i vrea s` lupt`m împreun` pentru aceast` cauz`? Iar dac` vi se pare prea militant, am [i o propunere mai simpl`: dac` tot e criz` [i sindicatele picheteaz` pentru a-[i cere drepturile, ce-ar fi s` pichet`m [i noi Parlamentul, Pre[edin]ia [i Guvernul – scriitori [i cititori deopotriv` – cu c`r]i în mîini [i cu bannere pe care s`

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

scrie c`r]ile absolut obligatorii pentru a în]elege ceva de pe lumea asta. Adic` s` le d`m politicienilor „bibliografia minimal`“ întru buna rezolvare a problemelor ]`rii. Sau: s` le propunem editorilor – tot a[a, noi, cititorii [i dvs., scriitorii, „uni]i în cuget [i-n sim]iri“ – niscaiva ini]iative. De exemplu: st`m prost la c`r]ile pentru copii; n-a]i vrea, stima]i editori, s` le face]i o ofert` (sau – scurt [i cuprinz`tor – o comand` bine pl`tit`) unor scriitori pentru a scrie c`r]i pentru copii? (Dac` a[ mai fi copil, mi-ar pl`cea s` citesc o carte „pentru vîrsta mea“ scris` de Mircea C`rt`rescu, R`zvan R`dulescu, R`zvan Petrescu ori {tefan Agopian; sau s`-i cerem lui Ion Manolescu o c`rticic` simpatic`, pentru pu[ti de 12-14 ani, despre computere, lumi virtuale etc. – c`ci se pricepe la astea...). Sau (ca s` revin cu picioarele mai aproape de p`mînt): vrem mai multe întîlniri cu scriitorii, rug`m sistemul media ([i pe mogulii aferen]i) s` ia m`surile necesare pentru a-i transforma pe scriitori în personaje (ceva mai ) vizibile. Numi spune]i c` „nu fac rating“, pentru c` v` r`spund: a încercat cu adev`rat vreo televiziune s` se ocupe sistematic [i inteligent de c`r]i [i scriitori? Nu...

A[a încît v` doresc o var` cu multe [i frumoase lecturi [i promit c` am s` m` gîndesc din ce în ce mai serios la necesitatea [i utilitatea înfiin]`rii unei Uniuni a Cititorilor... n Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, M`d`lina {chiopu

(tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

Foto coperta I: Mihai Grecea

4

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Pentru abonamente suna]i la 0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Bookfest spaniol Spania a fost ]ar` invitat` la cea de-a cincea edi]ie a Salonului Interna]ional de Carte Bookfest.

Cu aceast` ocazie, Ministerul Culturii din Spania, Asocia]ia Editorilor Spanioli [i Institutul Cervantes la Bucure[ti, condus de Juan Carlos Vidal, au organizat o serie de evenimente la care a participat un public numeros [i (dup` reac]ii) avizat. Scriitorii invita]i – Rosa Montero, Lorenzo Silva, Carme Riera, José Ramón Fernandéz, Milagros Frías, Paula Izquierdo, Angélica Liddell, Ray Loriga – au luat parte, al`turi de scriitori [i critici români, la variatele mese rotunde cu subiecte incitante, de la teritoriul fic]iunii [i viitorul c`r]ii electronice la promovarea [i sus]inerea traducerilor, contemporaneitatea avangardelor sau scenariile de film.

Masa rotund` care a deschis sezonul spaniol la Bucure[ti a fost cea despre „Teritoriul fic]iunii dincolo de genuri“, la care au participat, al`turi de spaniolii Rosa Montero, Lorenzo Silva, Carme Riera, românii Ioana Ieronim, Dan Lungu, Simona Sora [i Varujan Vosganian. În opinia Rosei Montero – autoare a peste 20 de romane, unele traduse [i în române[te –, „prin fic]iune complet`m lumea, f`r` ea via]a ar fi mult mai s`rac`. Povestirea este un mod de a încerca s` g`se[ti un sens haosului în care tr`ie[ti... Datorit` fic]iunii ajungem s` ne putem cunoa[te mai bine“. Lorenzo Silva, binecunoscut autor de romane poli]iste, a f`cut un elogiu al imagina]iei creatoare de fic]iune, dar [i modulatoare a realit`]ii: „Imagina]ia nu este o facultate care poate fi deta[at` de celelalte facult`]i omene[ti ce ne permit cunoa[terea realit`]ii, ci e chiar un motor pentru a îmbun`t`]i cunoa[terea realit`]ii. Imagina]ia face cu putin]` construirea unor lucruri de neconceput la un moment dat – lucruri care ajung mai tîrziu s` fie confirmate de [tiin]ele experimentale. Am ajuns s` cunoa[tem realitatea pentru c` au existat persoane care, folosindu-[i imagina]ia, au putut s` conceap` modalit`]i de a vedea cum se construiesc lucrurile respective. Asta s-a întîmplat în [tiin]ele economice, în [tiin]ele sociale. Nu exist` o separa]ie între imagina]ie [i cunoa[terea realit`]ii. Imagina]ia este un motor care moduleaz` realitatea“. Carme Riera a vorbit despre felul în care scrie fic]iune [i critic` literar` despre

INFO literatur` spaniol`: „Scriu în catalan`, limb` mo[tenit` de la bunica mea, pentru c` este limba mea intim`, iar spaniola, în care predau cursuri, este limba ra]ionamentului critic“. Pentru Dan Lungu – prozator de succes, dar [i sociolog – „imagina]ia este consubstan]ial` realit`]ii [i nu înseamn` a imagina, cu o fantezie debordant`, lucruri care n-au nici o leg`tur` cu realitatea; imagina]ia înseamn` [i a te putea pune în pielea celuilalt, lucru esen]ial pentru coexisten]` – f`r` asta nu am putea sta împreun` la aceea[i mas`. Imagina]ia e fundamental` în construc]ia [tiin]elor sociale, ea este produc`toare de realitate“. Poeta Ioana Ieronim a vorbit despre propriile alegeri, dar [i despre ce înseamn` s` fii un scriitor al memoriei: „Am considerat, o lung` perioad`, c` poezia poate exprima orice, dar, recent, am dorit s` descriu o experien]` pentru care am avut nevoie de teatru. Atunci cînd am vrut s` fiu un m`rturisitor al istoriei am apelat la poemul narativ, fiindc` am sim]it c` romanul nu este pentru mine. Cred c` am scris Triumful Paparudei, dar [i Eglog`, folosind foarte mult memoria, ca un scriitor al memoriei“. Varujan Vosganian – al c`rui roman Cartea [oaptelor este în curs de traducere în spaniol` – a ]inut un elaborat [i incitant discurs (care, din p`cate, a [i încheiat masa rotund`) despre nivelurile „de realitate“ ale fic]iunii [i dimensiunile acesteia: „Realul are doar trei dimensiuni, arta are mult mai multe: o dimensiune este timpul, o dimensiune este moartea. Eu am tr`it un asemenea moment-limit`, în care eram în fa]a unui fel de pluton de execu]ie, [i nu am putut vorbi despre asta pîn` azi. Momentele-limit` nu sînt momentele cele mai pline de imagina]ie, ci sînt momentele de maxim` luciditate. În momentele-limit` te întîlne[ti cu tine însu]i ca niciodat` altcîndva. În mod normal, cu tine însu]i te întîlne[ti numai în copil`rie. Tu însu]i e[ti judec`torul t`u. Cînd vom ajunge la Judecata de Apoi, ne va a[tepta copilul care am fost. De ce? Pentru c` el, necunoscînd ce este p`catul, nu cunoa[te nici ce este iertarea. Elias Canetti s-a apropiat foarte mult, în scrierile sale, de copilul care a fost. {i eu am încercat asta în Cartea [oaptelor, nu [tiu cît am reu[it. Imagina]ia decide ceea ce tr`im din realitate [i ce nu. Arta înseamn` libertate, iar libertatea este expresia imagina]iei. Arta vine din dorin]a noastr` arhetipal` de a fi mai mult decît sîntem“. n

5

Rosa Montero

Dan Lungu

Ray Loriga

INFO

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Bazar

Eugen Negrici

Antoine de Saint-Exupéry

Literatura sub comunism În cadrul Conferin]elor „Monica Lovinescu“, Eugen Negrici a vorbit, pe 2 iunie, despre „Consecin]ele ideologiz`rii totale a literaturii române în anii fundamentalismului comunist“. „Analiza realit`]ii psihologice a literaturii scrise în comunism ne oblig` s` sus]inem teza autonomiei acesteia“ – a reluat Eugen Negrici una dintre tezele sale principale din Literatura român` sub comunism. „Scoas` din zona firescului, ea este produsul unui spa]iu închis, unde ac]ioneaz` legi de evolu]ie particulare. Determinant` sub acest aspect a fost puterea de înrîurire a factorului politico-ideologic comunist. El a produs atitudini literare [i tipologii scriitorice[ti neobi[nuite [i, în general, un climat psihologic specific, care a avut consecin]e în planul crea]iei. {i mai demn de interesul unui observator al fenomenului cultural românesc este, îns`, reac]ia – manifestat` în timp – a ansamblului literaturii române fa]` de ac]iunile criminale întreprinse împotriva fundamentelor ei în primii cinci ani republicani (1948-1953) de partidul instalat la putere de ocupan]ii sovietici. Se cuvine s` ne întoarcem mereu la ceea ce s-a întîmplat în anii terorismului comunist, întrucît avem toate ar-

Dilemateca v` recomand` n Julio Cortázar Un oarecare Lucas (traducere din limba spaniol` [i note de Mona }epeneag, editura Polirom, 2010). Nu cunosc vreun Cortázar oarecare; chiar cînd se distreaz` intens, ca aici, e adorabil. (Radu Cosa[u) n Leag`nul respira]iei, ultima carte a Hertei Müller recent ap`rut` la Editura Humanitas (impecabil tradus` de

6

gumentele pentru a vedea evolu]ia literaturii române de dup` 1953 – [i mai ales de dup` 1964 – ca pe o îndep`rtare lent` de momentul dezastrului, ca pe un fel de fug`, de «deplasare» de la «ro[u» spre orice altceva, care s` nu semene cu începutul. Semnele Big-Bang-ului ini]ial, ale consecin]elor lui [i ale r`spunsurilor la aceste consecin]e pot fi detectate în fiecare moment al istoriei literaturii scrise în perioada comunist`, pîn` în ultima clip` a acesteia [i chiar în cele de dup`.“ n Ultimele portrete ale lui Saint-Exupéry Trei fotografii anonime ale lui Saint-Exupéry au fost descoperite, recent, aproape de Angers, de familia lui Romain Duriez, unul dintre colegii de escadril` ai autorului romanului Zbor de noapte. Autorul-aviator a fost identificat în fotografii de una dintre nepoatele sale, anun]` L’Express. Din cîte se pare, fotografiile au fost realizate în Corsica. Antoine de SaintExupéry apare lîng` un jeep, fumînd o ]igar` [i la mas`; o a patra fotografie îl înf`]i[eaz` la bordul avionului. Aceast` imagine a ap`rut [i în revista Icare, în 1990, dar a trecut neobservat`.

Imaginile au fost încredin]ate Muzeului Regional al Aerului din Angers-Marce. Dup` spusele celor care îi cunosc biografia, acestea ar fi ultimele imagini ale aviatorului, înainte de dispari]ia sa, din 31 iulie 1944, în timpul unui zbor deasupra Mediteranei. n

Alexandru Al. {ahighian în române[te), un roman despre crim` [i oroare, despre „îngerul Foamei“ [i al]i demoni convoca]i în prezentul nostru amnezic de o scriitoare unic`.

(Simona Sora) n Seria Love story cu 13 diapozitive inedite ale regretatului pictor Ion Dumitriu plus 13 povestiri de dragoste (scrise cît se poate de neconven]ional de Mimi Br`nescu, Gianina C`rbu-

nariu, Andrei Codrescu, Radu Cosa[u, Matei Florian, Hanno Hofer, Radu Paraschivescu, R`zvan Petrescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Alex. Leo {erban, C`t`lin {tef`nescu [i subsemnatul) într-o carte-album de buzunar, cochet` [i bilingv`, ap`rut` la Editura Art [i care se cheam` chiar a[a: Iubire 13. O lectur` care aduce noroc în dragoste. (Marius Chivu) n

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Bazar Premiul P`cii pentru David Grossman Premiul P`cii, oferit de Asocia]ia Editorilor din Germania îi este oferit anul acesta scriitorului [i publicistului israelian David Grossman. Autorul în vîrst` de 56 de ani este distins pentru contribu]ia sa activ` la „dizolvarea“ tensiunilor dintre israelieni [i palestinieni. „C`r]ile sale arat` c` spirala violen]ei, a urii [i a respingerii în Orientul Mijlociu nu poate fi domolit` decît prin ascultare reciproc`, pruden]` [i prin puterea cuvintelor“, se men]ioneaz` în argumentarea deciziei de acordare a premiului. „David Grossman ofer` dificilei convie]uiri o voce literar` pe care lumea o poate asculta.“ Premiul P`cii, \n valoare de 25.000 de euro, îi va fi oferit în octombrie, în cadrul Tîrgului de Carte de la Frankfurt.

INFO prin arhivele acum publice ale editurii au descoperit numeroase alte surprize delicioase. Redactorii ziarului Suddeutsche Zeitung au descoperit, de pild`, cîteva cîr]i po[tale trimise, din vacan]`, directorului editurii, în]elegeri contractuale notate, cu litere m`runte, pe col]uri de hîrtie, diverse mesaje de felicitare etc. În 1991, Martin Walser – pe-atunci în vîrst` de 64 de ani – trimitea editurii un fax: „În sfîr[it sînt conectat la lumea larg`. Tot ce-mi doresc e s` primesc doar faxuri cu ve[ti bune din lume!“. Pe atunci nimeni nu se a[tepta ca Martin Walser s` trimit` faxuri. Ast`zi trimite chiar [i e-mail-uri. Alt document interesant: un [erve]el u[or p`tat cu cafea. Într-un col], Peter Handke a notat, cu pixul, titlul romanului s`u: Der Chinese des Schmerzes. n

n Senza]ii în arhivele Suhrkamp Editura Suhrkamp, care trece, de cîteva luni, printr-o perioad` de restructurare. Problemele financiare au determinat conducerea s` mute „afacerea“ la Berlin, s` reconfigureze colec]iile de carte [i s` reduc` substan]ial cheltuielile. Una dintre m`suri vizeaz` arhivele editurii, ale c`ror costuri de între]inere au devenit insuportabile.

Arhivele de Stat din Marbach s-au angajat s` preia documentele Editurii Suhrkamp pentru opt milioane de euro. „Cultura arhivistic`“ promovat` de directorul fondator Siegfried Unseld a f`cut ca transferul acestor documente s` fie extrem de u[or: editorul p`strase o ordine perfect` în documente, coresponden]a cu fiecare dintre autorii publica]i fiind inventariat` [i p`strat` în dosare separate. În plus, începînd cu 1968, editorul a ]inut un jurnal de bord în care consemna zilnic toate opera]iunile editurii (juriz`ri, decizii, chitan]e, contracte, rela]ii cu redactorii etc.). A[a se face c` anul trecut a [i ap`rut primul volum de coresponden]`: între Thomas Bernhard [i Siegfried Unseld. Istoricii literari care au avut curiozitatea s` scormoneasc`

9

David Grossman

INFO

Bazar

Oskar Pastior

ICR Stockholm a organizat un program dedicat poetului german de origine român` Oskar Pastior. În Suedia se [tiu îns` pu]ine despre opera poetic` a lui Oskar Pastior [i despre aderen]a acestuia la mi[carea literar` experimental` Oulipo, al`turi de Raymond Queneau [i Italo Calvino. Despre toate acestea, precum [i despre r`d`cinile române[ti ale lui Oskar Pastior, au vorbit scriitorul [i traduc`torul Ernest Wichner, director la Literaturhaus Berlin [i fondator al Festivalului Interna]ional de Poezie Oskar Pastior, [i scriitorii suedezi Aris Fioretos [i Helena Eriksson, buni cunosc`tori ai spa]iului literar german. Pentru aceast` ocazie, reputata traduc`toare Aimée Delblanc a tradus în suedez` o selec]ie din volumul Jetzt kann man schreiben was man will (Acum po]i scrie orice vrei). Oskar Pastior s-a n`scut în 1927 la Sibiu. În ianuarie 1945 a fost deportat în Uniunea Sovietic`, al`turi de majoritarea cet`]enilor români de etnie german`, experien]` care a stat la baza celui mai recent roman al Hertei Müller, Atemschaukel. Eliberat în 1949, Oskar Pastior s-a întors acas`, unde la început [i-a cî[tigat existen]a din munci ocazionale în domeniul construc]iilor. Ulterior a fost admis la Universitatea din Bucure[ti [i a început s` publice versuri. În 1968 s-a stabilit în Germania, unde i-au ap`rut peste 30 de volume de versuri. În 2006 a fost distins cu Premiul Georg Büchner, cel mai prestigios premiu german pentru literatur`.

Pastior a murit, îns`, cu dou` s`pt`mîni înainte de festivitatea de premiere. Oskar Pastior este, de asemenea, cunoscut ca traduc`tor în limba german` a numero[i autori români, printre care Panait Istrati, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Urmuz, Gellu Naum [i Tristan Tzara. În 2007 a fost înfiin]at la Sibiu, Festivalul Interna]ional de Poezie „Oskar Pastior“, organizat de Literaturhaus Berlin [i ICR.

10

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 n În semn de protest fa]` de inten]ia de a reduce fondurile direc]ionate spre biblioteci, voluntarii campaniei „Noi Nu Vom Fi Sîsîi]i“ s-au postat pe treptele Bibliotecii publice din Brooklyn [i au citit trec`torilor de sîmb`t`, de la ora 17, pîn` duminic`, la ora 17. Cei peste 1200 de voluntari ai campaniei au citit din poezia lui Coleridge, din romanele lui Hemingway [i, fire[te, din Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury, dar [i din chick literature, lecturile erotice fiind permise numai dup` miezul nop]ii [i numai pîn` la ora 7 diminea]a. Campania a fost sus]inut` [i de un membru al consiliului prim`riei care a citit, la rîndu-i, din Walt Whitman. Reducerea fondurilor ar duce, conform declara]iei celor care au organizat aceast` campanie, la închiderea a 40 de libr`rii, concedierea a 30% din librari [i reducerea programului: „Bibliotecile sînt o re]ea esen]ial` societ`]ii, culturii [i sistemului educa]ional din New York. Închiderea lor va d`una pe termen lung [i în mod ireversibil comunit`]ii.“ n Edi]ia german` Pinocchio (editura Avant, 2009) a autorului de benzi desenate [i cineastului francez Winshluss este cî[tig`toarea Premiului Max [i Moritz – Oscarul german al comicsurilor, edi]ia iunie 2010, la categoria „Cel mai bun comics interna]ional“. Premiul german finan]at [i înfiin]at în 1984 de Bulls Press (Frankfurt am Main) este decernat la fiecare doi ani de c`tre ora[ul Erlangen. În remake-ul francez al pove[tii lui Carlo Collodi, Gepetto este un fabricant de arme lipsit de scrupule, Pinocchio – un robo]el cu nas-arunc`tor de fl`c`ri – o arm` secret` pentru cucerirea lumii, iar greiera[ul Jiminy – un carcalac vagabond cu veleit`]i scriitorice[ti. Pe întinsul celor 200 de pagini de band` desenat`, Winshluss face un tur de for]` captivant al unui univers Pinocchio actualizat, din care nu lipsesc neonazi[ti, fundamentali[ti religio[i, de[euri nucleare, sex, crim` [i violen]`. Winschluss, pe numele s`u real Vincent Paronnaud, este [i coregizorul anima]iei Persepolis dup` cartea cu acela[i titlu a autoarei franceze de origine iranian` Marjane Satrapi. n

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n Cea mai scump` carte din lume este Codex Leicester, o culegere de 72 de file care con]ine scrieri [tiin]ifice [i schi]e apar]inînd lui Leonardo da Vinci. Povestea comercializ`rii sale începe în 1717, cînd cartea a fost cump`rat` de c`tre Thomas Coke (Conte de Leicester). În 1980, cartea a fost cump`rat` de c`tre un colec]ionar anonim, pentru o sum` la fel de necunoscut`, iar în prezent \i apar]ine lui Bill Gates, care a pl`tit pentru ea peste 30 de milioane de euro. În mod categoric, americanul nu este profesorul Marin Miroiu, dar avînd în vedere suma fabuloas` pl`tit`, nu te po]i opri s` te gînde[ti la replica [efului de gar` din Steaua f`r` nume: „Patim` mare c`r]ile astea“. S. G. n „Romancierul William Burroughs are ceva cu num`rul 23, care îi tot apare în diverse coinciden]e. În 1958, cînd locuia în Tanger, a întîlnit un oarecare c`pitan Clark care se l`uda c` navigheaz` de 23 de ani f`r` s` fi f`cut nici un accident. În ziua aceea, c`pitanul Clark a ie[it cu barca sa în larg [i a f`cut un accident. Mai tîrziu, Burroughs a auzit la radio o [tire despre un avion care se pr`bu[ise. Num`rul zborului era 23, iar pilotul, un oarecare c`pitan Clark“ (dintr-un amuzant [i teribil mic tratat de întîmpl`ri [i fenomene care sfideaz` probabilit`]ile: Coin-

12

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 ciden]` sau hazard? de Martin Plimmer & Brian King, ap`rut la Editura Nemira). M. C. n Într-un e-mail primit de la o editur` citesc, pe final, urm`torul avertisment: „Pentru c` în]elegem [i apreciem dorin]a dumneavoastr` de intimitate, ne cerem scuze dac` acest mesaj a ajuns din gre[eal` la dvs.“. Prezum]ia de a în]elege dorin]a mea de intimitate personal` atunci cînd îmi deschid e-mail-ul, dar mai ales valorizarea intimit`]ii mele contrariate informativ m` las` cu gura c`scat`. Poate o fi vorba, totu[i, de privacy, care în române[te s-ar traduce altfel dac` [i-ar bate cineva capul. S. S. n Interviu cu Peter Handke în Die Welt.

Tocmai a (re)tradus Helena de Euripide, piesa urmeaz` s` fie montat` de Luc Bondy la Wiener Burgtheater. Subiectul fotbal e inevitabil. }ine (previzibil) cu Serbia, de[i, dup` socoteala lui, na]ionala lor nu mai e ce-a fost. Afl`m (cu surprindere) c` nu se uit` decît la repriza a doua: „S` m` uit la tot meciul, asta m-ar da gata“…

Tare a[ vrea s` v`d ce-o s` spun` dac` un amator de teatru i-ar spune c` întreaga dram` l-ar da gata, c` nu merge decît la partea a doua… M. M. n Cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, Wall Street Journal face cronica unei c`r]i speciale: Fotbal [i filozofie. Gînduri frumoase despre un joc frumos (Editura Open Court, seria „Cultur` popular` [i filozofie“, 2010), în care serio[i filozofi anglo-saxoni public` eseuri despre sportul-rege. De exemplu, „mîna lui Maradona sau mîna lui Dumnezeu“ la CM din 1986, interpretat` prin prisma interven]iei divine [i a miracolului la Toma D’Aquino, sau „singur`tatea arbitrului“ din perspectiva existen]ialismului sartrian. Citat: „Angoasa arbitrului const` în faptul c` singur poart` responsabilitatea deciziilor lui [i, în consecin]`, a destinului jocului. {i totu[i, arbitrul care gre[e[te, oricît de mult, se afl` înc` în interiorul regulilor jocului, pentru c` acestea îi permit s` gre[easc`. Gre[elile lui sînt ireversibile, finale“.

Poate acum, cînd am aflat cum în fiecare arbitru se zbate un Antoine Roquentin, o s` începem s`-i în]elegem. M. {. n În Leag`nul respira]iei, romanul Hertei Müller tradus recent la Editura Humanitas Fiction, vedem la ce puteau fi bune c`r]ile în via]a

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

din gulag: „C`r]ile pe care le-am luat cu mine nu le-am citit niciodat` în lag`r. Hîrtia e strict interzis`, în prima jum`tate de var` mi-am ascuns c`r]ile în spatele bar`cii sub ni[te c`r`mizi.

Apoi, m-am tocmit la sînge [i-am primit pe cincizeci de pagini de Zarathustra – de r`sucit ]ig`ri – o litr` de sare, iar pe [aptezeci chiar o litr` de zah`r. Pentru întregul Faust legat în pînz`, Peter Schiel mi-a fabricat pentru uz personal un pieptene de p`duchi din tabl`. Antologia de poezie din opt secole am devorat-o sub form` de m`lai [i untur` de porc, cît despre voluma[ul Weinheber, pe `la l-am transformat în mei. Asemenea chestii nu te fac nicidecum mai fin, ci doar mai discret“. Trist` concluzie, grea realitate. Orice literatur` poate fi, la o adic`, de consum. C. C. n În Intercity-ul Bucure[ti-Cluj de la începutul lui iunie, majoritatea c`l`torilor se îndreptau spre TIFF. Unul dintre ei, un tîn`r cu figur` „intelectual`“, mi-a atras aten]ia în mod special: se plimba peste tot cu un volum de Nietzsche în englez`, cartonat [i foarte gros. Volumul respectiv a asistat la str`lucirea [i dec`derea posesorului s`u (dar [i a celorlal]i pasageri). A stat, cuminte, pe bancheta vagonului restaurant, în timp ce majoritatea c`l`torilor beau bere. Tîn`rul nu s-a desp`r]it nici o clip` de volumul s`u: în final, în timp ce f`cea ture de vagon cu ochi goi [i str`lucitori, dup` un num`r indecent de beri, cartea continua s`-l înso]easc`, fidel`, sub bra]. I. P. n Cum era de a[teptat, cei din genera]ia mea au acelea[i repere în ceea ce prive[te c`r]ile copil`riei. Romanele lui Jules Verne, Legendele Olimpului, repovestite de Alexandru Mitru, Cipi, acest pitic uria[ sau pove[tile lui Habarnam, toate acestea le trezesc nostalgii [i încearc` s` le recupereze, nu atît pentru a le recomanda copiilor lor, cît pentru a retr`i vremuri în care c`r]ile aveau o alt` însemn`tate. Printre aceste c`r]i „la trecut“ se strecoar` insidios un roman proletcultist sovietic pentru copii: Trei gr`sani al lui Iuri Ole[a. Eu îns`mi am redescoperit zilele trecute cartea, care a „supravie]uit“ într-un mod misterios într-o debara. {i al]ii mi-au povestit c` au dat peste ea întîmpl`tor, în cele mai neobi[nuite locuri. Nu-i nimic magic

aici, anumite lucruri pur [i simplu nu pot fi f`cute s` dispar`. A. P. n Într-un interviu de foarte bun` calitate, în România literar`, Iolanda Malamen îl întreab` pe Peter Esterhazy ce în]elege el prin postmodernism: „Obi[nuiesc s` spun c` postmodernistul e ca evreul: e postmodernist cel c`ruia i se spune a[a sau a c`rui mam` a fost deja postmodernist`“. Esterhazy nu e evreu, dar – conform unei vorbe nemuritoare, n`scut` în Bucure[ti – are doar o privire inteligent`. R. C. n S-ar p`rea c` preocuparea pentru evitarea cacofoniilor nu are o istorie prea veche la literatul romån. |n articolul „C\teva reflecsii asupra poeziei noastre“, ap`rut \n Foaie pentru minte, inim` [i literatur`, \n 1844 ([i republicat de George Iva[cu \n volumul Din istoria teoriei [i a criticii literare romåne[ti. 18121866, Editura Didactic` [i Pedagogic`, 1967), Andrei Mure[anu se arat` a fi surd la \mbin`rile cacofonice de sunete, exigen]a sa \ntr-ale exprim`rii frumoase oprindu-se asupra altor caren]e.

Zice el: „Cu mare bucurie v`zui c` [i sexul delicat \ncepe a se ocupa cu poezii; \ns` \mi pare r`u \nt\i, c` unele [-au ales un metru nec`utat [i a doua, c` regulele c`din]ei sau a rimei peste tot s-au perdut din vedere“. Spre a-[i \nt`ri spusele, Mure[anu extrage c\teva perechi de versuri din poeziile cu care se ocupa sexul delicat pe vremea aceea. |ntr-unul dintre exemplele alese, versurile ar p`c`tui, \n opinia autorului, prin „silabe [chiop`t\nde“: „Nu tremur`m dar de vuietul vijeliilor. / C` c\nd nici vis`m, lucesc razele cerurilor“. Repro[ul lui Andrei Mure[anu e unul singur, ferm [i clar: „Vijeliilor, accentul cade pe i. Cerurilor, accentul cade pe e“.

Cel care ne-a d`ruit „De[teapt`-te, romåne!“ pare s` nu fi b`gat \n seam` somptuosul (a[ spune) „C` c\nd nici vis`m“. D. S.

13

Anca Gâtin

© Alix Stanciu

Pisicile prozei române[ti contemporane

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

DOSAR

„Sfinc[i cu blan` coboar` de pe platoul Mî]u-Pisu, unde zice-se c` i-ar fi debarcat mar]ienii, spre a ni se încol`ci pe glezne [i suflete. Privi]i – c`ci ave]i la ce – [i v` minuna]i.“ (Radu Paraschivescu, Prefa]a la Via]a [i opiniile filozofice ale unei pisici)

Imaginarul felin În bestiarul prozei române[ti actuale, pisica se reg`se[te cu o frecven]` pe care nu o putem pune doar pe seama insisten]ei felinei de a intra, a se instala [i a se r`sf`]a acolo unde vrea [i unde simte c` îi este bine. De ce pisica, anume, între toate animalele, pare s` de]in` o for]` simbolic` aparte? S` fie tocmai misterul care o aureoleaz` r`spunz`tor de succesul felinei în plan literar? Elastic`, flexibil`, pisica refuz` mereu s` fie închis` într-o defini]ie [i execut` salturi îndr`zne]e între paradigme: e bun` [i rea, blînd` [i agresiv`, pl`cut` [i agasant`, util` [i d`un`toare, lene[` [i energic`. E un simbol generos, cu o larg` palet` de semnifica]ii care s-au dezvoltat nu doar prin nuan]are, ci mai ales în virtutea legii contrastului.

Gra]ie proteismului ei cu vicle[ug, reu[e[te s` se strecoare pe t`rîmul fic]iunii, în galeria personajelor centrale – monopolizat` îndelung de om – [i s` fac`, acolo, carier` de vedet`. Astfel, romanul lui Petru Cimpoe[u, Christina Domestica [i Vîn`torii de suflete (2006) interpreteaz` în cheie SF pisica diabolic`. Pisicîinele, una dintre fiin]ele himerice care populeaz` lu-

mea romanului Teodosie cel Mic (2008), al lui R`zvan R`dulescu, se înscrie în descenden]a Motanului Înc`l]at. Iar Zilele regelui (2008), romanul lui Filip Florian, îmbog`]e[te prin Siegfried galeria pisicilor cu con[tiin]` de sine [i probleme existen]iale, dominat` de celebrisimul Murr, al lui E.T.A. Hoffman.

Cu pisica la pisicolog.

Superpisica „E[ti ditamai omul [i n-ai strop de autoritate în fa]a pisicii. Dac`-i ordoni, te ignor`.

Dac` o rogi, rîde de tine. Dac` o somezi, se propte[te în labe, se întinde, se curbeaz` ca arcul unui pod [...]. Exist` un singur lucru pe care po]i s`-l faci în fa]a unei pisici: s-o la[i în pace.“ (Radu Paraschivescu, Prefa]a la Via]a [i opiniile filozofice ale unei pisici) Omul [i pisica – prieteni loiali unul altuia?...

Adagiul spune c`, dac` e[ti în c`utarea unui prieten, s` î]i iei un cîine. Omul [i pisica sînt, de fapt, într-o permanent` – dar tacit` – confruntare avînd ca miz` stabilirea pozi]iei celor dou` specii într-o paradigm` superior/inferior. Înzestr`rile care ar putea propulsa felina în vîrful pi-

15

Anca Gâtin este profesoar` de limba [i literatura român` în înv`]`mîntul secundar, în jude]ul Cluj.

A absolvit masteratul de Literatura român` de la Universitatea „Babe[-Bolyai“ cu o dizerta]ie despre imaginarul felin al literaturii române contemporane.

DOSAR

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ramidei evolutive pot fi g`site în fi[a de observa]ie a pisicologului Radu Paraschivescu, din prefa]a la volumul lui Hippolyte Taine, Via]a [i opiniile filozofice ale unei pisici (Editura ART, 2008). E vorba, întîi de toate, de capacitatea de manipulare: „Man[onul `sta cu ochi î]i dicteaz` [i î]i impune, te enerveaz` [i te vr`je[te, ]i se suie în cap [i ]i se cuib`re[te în suflet“. Iar cînd omul se arat` mai rezistent decît ar trebui, pisica scoate la înaintare nu ghearele (c`ci ea nu este un animal inferior, mînat de instincte primare!), ci [antajul sentimental: „Exist` aici o varietate a procedeelor p`c`litorii care i-ar umple de invidie pe mul]i bipezi. Pisica mimeaz` vulnerabilitatea, dar în spatele moliciunii ei retractile se ascunde un psihic de ciment“. Ceea ce reu[e[te pisica este, de fapt, s` ia peste picior specia care, zice-se, încununeaz` evolu]ia.

Luînd în discu]ie arsenalul fascinatoriu pisicesc, Radu Paraschivescu ajunge la concluzia c` acesta opereaz` atît asupra senzorialului cît [i asupra mentalului. C` vederea, auzul [i sim]ul nostru tactil sînt c`i prin care se inoculeaz` felinodependen]a, asta simt to]i iubitorii de pisici: „Unii îi invoc` frumuse]ea, perfec]iunea estetic`, armonia pe care nici m`car pata asimetric` de sub ochi sau de pe ureche n-o poate ciobi.

Al]ii se las` sedu[i de torsul ei r`spl`titor pe care-l aud dup` ce-[i fac datoria [i o mîngîie gospod`re[te, la dou` mîini, cu sim] de r`spundere, pîn` la amor]irea degetelor [i blocarea [alelor. Unii nu pot rezista mieunatului ei în diverse registre – imperativ, tandru-implorator, [ugub`], dictatorial, pufos, insinuant, agresiv sau smerit. Al]ii î[i îngroap` fa]a în blana ei [i se trezesc în felinirvana“. Mult mai interesant este modul în care pisica se joac` pîn` [i cu mintea omului. Psiholog sui generis, pisica întrebuin]eaz` în folosul ei o bre[` identificat` în structura psihic` a singurului animal înzestrat cu ra]iune: voluptatea de a da cu tifla logicii. Menirea pisicii este de a-i oferi omului posibilitatea [i pl`cerea – în alte situa]ii reprobabil` – de a fi ira]ional. Astfel se explic` de ce, comportîndu-se antipatic, pisica reu[e[te performan]a de a-i suscita omului simpatia: „Ultimele cercet`ri în domeniu arat` c` principala tr`s`tur` a pisicii e arta de a suscita simpatie comportîndu-se anti-

patic. Performan]a nu e la îndemîna oricui, s` fim sinceri. Cînd un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Cînd o pisic` face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adora]iei“. Felina este astfel echivalentul unui narcotic legal.

16

Pisica monstruoas` [i sfîr[itul lumii „În cîteva s`pt`mîni, Boule-de-neige a ajuns motan în toat` regula. Sau pisic`. Era melancolic(`) [i avea o privire ciudat`. Nu mieuna niciodat`, nu se juca deloc cu [oricelul de cauciuc [...]. Uneori se privea minute în [ir în oglind`.“ (Petru Cimpoe[u, Christina Domestica [i Vîn`torii de suflete) Lumea din romanul lui Petru Cimpoe[u, Christina Domestica [i Vîn`torii de suflete, este bîntuit` de o pisic` nu diabolic`, ci diabolizat`. Ceea ce împinge felina în paradigma negativului este interven]ia trufa[` a omului asupra firii.

Noua specie ob]inut` prin clonare este ontologic legat` de o dubl` utopie. Ea trebuie pus` mai întîi în rela]ie cu utopia ceau[ist` a omului nou, capabil s` instaureze un comunism perfect [i ireversibil, pe întreaga planet`. Ceau[escu aprob` încercarea de a rezolva problema omului nou nu prin activitatea politico-ideologic` [i lupta de clas`, ci prin apelul la biotehnologii. Ca proiec]ie virtual`, omul nou este prezentat drept „ceva aflat dup` om pe scara evolu]iei“. Entitate hibrid`, meta-omul combin` în cel mai straniu mod exterioritatea felin` [i interioritatea uman`. Altfel spus, e un om închis într-o pisic`: „din punct de vedere fizic, va avea dimensiunile unei pisici [i capul cît o portocal`, fiind proiectat anume a[a, pentru a nu consuma prea multe din resursele planetei. În al doilea rînd, va fi cu mult mai inteligent decît orice om, rezolvînd în minte orice ecua]ie diferen]ial`. În sfîr[it, meta-oamenii nu vor mai folosi limbajul articulat al oamenilor, ci vor comunica direct prin telepatie. Iar în rest, vor mieuna ca pisicile“. Tovar`[a Elena subliniaz` superioritatea meta-omului [i în ceea ce prive[te raportarea acestuia la alimenta]ia ra]ional`: „fa]` de oamenii

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 muncii din prezent, proprietari, produc`tori [i beneficiari ai mijloacelor de produc]ie, c`rora nu le place alimenta]ia ra]ional`, meta-oamenii s-ar putea hr`ni numai cu salam de soia“. Eficien]a nu presupune o lips` a sufletului, c`ci viitorii locuitori ai planetei „vor avea o via]` spiritual` deosebit de elevat`. Vor fi lipsi]i de instinct sexual, reproducîndu-se prin clonare, [i vor munci dou`sprezece ore pe zi f`r` s` pretind` salariu“.

Existen]a meta-omului indic` [i o utopic` echivalen]` între om [i divin. Savan]ii sînt st`pîni]i nu doar de orgoliul repet`rii actului creator, ci [i de acela al corij`rii imperfec]iunilor crea]iei lui Dumnezeu. În acord cu o organizare social` care ignor` libertatea individului, gîndurile [i ac]iunile meta-oamenilor felini urmeaz` s` fie controlate permanent de un centru telepatic. Interioritatea uman` nu absolv` felina de subordonarea fa]` de om, dep`[irea condi]iei nu este – teoretic – posibil`. Textul vorbe[te, a[adar, de o dubl` limitare: spiritul uman e bine ferecat într-o form` str`in`, aceea a pisicii, iar ac]iunile proiectate în exterior nu pot sc`pa nici o clip` de supravegherea institu]ional`.

Cît timp r`mîne în stadiu de virtualitate, meta-omul este o reiterare a „pisicii lui Schrödinger“. Ca proiect de laborator, entitatea cu form` felin` [i interioritate uman` este, simultan, meta-om (în capsula cu form` felin`, realiz`rile umanit`]ii pot c`l`tori spre viitor) [i monstru (noua specie poate marca extinc]ia speciei umane, dispari]ia crea]iei divine). Declan[îndu-i destinul [i oferindu-i [ansa de a exista, cercet`torii fac ca, din tot registrul de poten]ialit`]i, „pisica lui Schrödinger“, care colonizeaz` planeta, s` î[i actualizeze o ferocitate s`lbatic`, exterminatoare. Cauza ferocit`]ii este incert`: ea poate fi urmarea erorii umane [i semn al r`zbun`rii divinit`]ii alungate, la fel cum poate fi tocmai însu[irea pe care mizeaz` cercet`torii, voind s` transforme pisicile uciga[e în arme de distrugere în mas`. Blînde]ea sau docilitatea nu mai sînt caracteristici ale felinei, ci, a[a cum sugereaz` titlul, ele definesc omul; nu pisica este domestic` (deci supus` unei specii superioare), ci omenirea. În momentul marii confrunt`ri cu

DOSAR

propriul creator, felina devine cu adev`rat un vîn`tor de suflete, c`ci impunerea meta-omului nu se poate realiza f`r` suprimarea omului, dec`zut în postura rasei inferioare, o er` nou` nu e posibil` înainte de dep`[irea erei vechi. Agen]ii sfîr[itului sînt preg`ti]i s` loveasc` specia uman` pe toate flancurile. Pentru c` tocmai asta propag` felinele eliberate din laboratoare: sfîr[itul umanit`]ii [i triumful unei lumi noi.

Pisica eroic` – un descendent al Motanului Înc`l]at Teodosie cel Mic al lui R`zvan R`dulescu are aparen]ele unui basm ce urm`re[te formarea lui Teodosie cel Mic, vl`star regesc r`mas orfan [i a[ezat sub protec]ia unui pisicîine credincios.

Eroul, fiin]a supus` ini]ierii, este a[adar Teodosie. Totu[i, bifurcarea firului narativ permite ca [i protectorul lui, Pisicîinele Gavril, s` accead` la func]ia eroic`.

17

Motanul |nc`l]at

DOSAR

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Înainte îns` de a p`trunde în aceast` sfer` a eroicului, M`ritul Pisicîine evolueaz` într-o zon` a domesticului. Gavril are, ca prim` atribu]ie, educarea vl`starului regesc în treburile regatului.

Exceleaz` în puericultur` [i dovede[te reale calit`]i de pedagog, alternînd în chip fericit severitatea [i permisivitatea, sanc]iunea [i recompensa, afec]iunea [i r`ceala. F`r` s` for]eze maturizarea lui Teodosie cel Mic – neofitul –, tratîndu-l ca pe un copil [i procurîndu-i „bucuriile specifice vîrstei“, Pisicîinele reu[e[te o ini]iere în chestiunile serioase, c`rora le d` o masc` ludic`.

Echilibrul ini]ial se sparge. Otto [i Somnul Protector – antieroii – preg`tesc o lovitur` de stat. Pisicîinele se vede obligat s` renun]e la talentele sale domestice, s` abandoneze studiul re]etelor de buc`t`rie, pentru a redeveni eroul

de odinioar`. Latura canin` se activeaz` instantaneu în fiin]a lui Gavril, care î[i pune vigilen]a neadormit` în slujba vl`starului regesc. Mirosind complotul, e gata de confruntare. Se sluje[te cu m`iestrie de unica, dar nelipsita sa arm`, o s`biu]`, [i evolueaz` admirabil în cadre de lupt` mai mult sau mai pu]in conven]ionale: în cîmp deschis, cu o armat` de partea-i sau... într-o cofet`rie plin` de inamici deghiza]i. Nimic nu poate sta în calea lui Gavril. Chiar atunci cînd lucrurile iau o întors`tur` dintre cele mai proaste [i cînd perechea sa, fantoma Otilia, propune solu]ia unei patetice sinucideri a îndr`gosti]ilor, el refuz` s`-[i abandoneze misiunea.

De[i Gavril ac]ioneaz` în prezent, toate faptele sale î[i g`sesc justificare într-un viitor în care îl vede pe Teodosie în fruntea regatului.

Eforturile vizionarului Pisicîine de a transforma în realitate propriul produs mental îl indic` drept descendent al Motanului Înc`l]at.

Realitatea î[i modific` în permanen]` datele [i Pisicîinele e obligat întruna s`-[i adapteze planurile. Gavril e un erou care alearg` mereu spre locul confrunt`rii, e surprins mereu în mi[care; cu toate acestea, rateaz` mereu momentul zero al confrunt`rii, ajunge cu o secund` prea tîrziu la locul potrivit. Cu ironie benign`, R`zvan R`dulescu îi suprapune Pisicîinelui imaginea unui erou ghinionist, pe care un destin potrivnic îl îndep`rteaz` de ]int`. Dar Gavril pare a fi din stirpea lui Don Quijote [i lupt` în virtutea iner]iei. Salvarea lui se afl` în latura sa felin`. Pisicîinele e [i pisic`, deci cade întotdeauna în picioare. Mai precis, reu[e[te s` ajung` într-un final în miezul luptei. Chiar dac` o face pe ocolite... Îns` chiar [i eroii mor. Sinteza felin-canin comport` avantaje, dar [i dezavantajul înjum`t`]irii num`rului de vie]i rezervate pisicii: „Pisica are [apte vie]i, iar pisicîinele trei [i jum`tate“. Dup` o presta]ie f`r` cusur pe cîmpul de lupt`, Gavril î[i termin` rezerva de vie]i, iar Teodosie îl revede doar cînd „z`cea întins pe iarb`, cu ciotul s`biu]ei frînte în mîini, ucis cu zeci de lovituri de pumnal [i de palo[ [...]. Ochii lui, odinioar` ageri, erau acum deschi[i [i priveau [...] fix la nimic“.

Povestea lui R`zvan R`dulescu nu are un final fericit. Pisicîinele, ajutorul n`zdr`van al e-

© Dan Stanciu

18

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

DOSAR

roului, moare. Dar miza romanului nu e instituirea unei lumi fericite, ci a unui univers coerent: dac` un nou erou s-a n`scut, lumea e în siguran]`, iar eroul b`trîn se poate retrage în moarte [i în glorie. Sacrificiul îi permite îns` lui Gavril s` accead` la nemurire. Recuno[tin]a lui Teodosie îl eternizeaz`; eroul Gavril e salvat în amintire. {irul vie]ilor sale r`mîne infinit.

în prim-plan o triad` de personaje: regele, dentistul [i motanul. Motanul are un ascendent asupra celorlal]i doi componen]i ai triadei: nu specia uman` este victorioas` în confruntarea cu via]a, ci specia felin`. Siegfried are toate înzestr`rile genetice care fac din el un înving`tor. Limitat în zona lucrurilor simple, motanul reu[e[te în misiunea suprem`, în care regele e[ueaz` lamentabil: simte for]a iubirii sacre. Înregistrînd evolu]ia personajului felin, romanul desf`[oar` viziunea asupra unei lumi în care sacrul se retrage, se repliaz` în teritorii neb`nuite, în zonele cele mai umile, oferind [ansa la împlinire unor destine m`runte precum cel al motanului Siegfried sau al st`pînului acestuia, dentistul Joseph Strauss. Siegfried însu[i avertizeaz` c` „lumea e mai mult decît b`nuim“. Lucruri mari sînt camuflate în spatele lucrurilor mici. O privire superficial` poate fi în[el`toare. Ceea ce pentru urechile oamenilor e doar torsul pisicii... e mult mai mult decît atît, e cîntec, iar Siegfried revine în repetate rînduri asupra acestei regretabile erori de percep]ie: „voi oamenii crede]i c` mî]ele torc“.

Motanul îndr`gostit [i filozof. O filozofie pisiceasc` despre lume [i via]` „...mi s-a p`rut c` le[in [i m` pierd, nu de la foc, ci de la bulg`rii ro[ca]i din blana ei [...], pieptul meu încerca s` se sparg`, am fost n`p`dit de furnici nev`zute, fericirea are gust acri[or [...], m-a atins nasul ei umed [i coada ei mi-a vorbit, e o tain`, n-am s-o divulg [...] [i, deodat`, cumva, cerul s-a prelins prin tavan.“ (Filip Florian, Zilele regelui) Romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, are

19

DOSAR

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

În co[ule]ul de r`chit`, motanul Siegfried p`r`se[te, împreun` cu st`pînul s`u, Berlinul, cu destina]ia „Bucuresci“, la propunerea lui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen, devenit principe al românilor. Angrena]i în drumul spre viitor, indivizii trebuie s` se desprind` de trecut, iar aceasta este o lege a existen]ei universal valabil`. Motanul însu[i o experimenteaz`, c`ci las` în urm` o frumu[ic` pisic` t`rcat`.

Sosirea celor trei venetici în capitala valah` declan[eaz` o ciocnire a civiliza]iilor [i face destul de dificil procesul adapt`rii. Numai lui Siegfried pare s`-i fie u[or. Poate pentru c` spiritul pisicilor este cosmopolit: „în cele 47 de zile scurse de la sosirea în Bucuresci, Siegfried aflase cum purtau coada pisicile valahe, cît de mul]i erau [obolanii [i cît de aprig luptau motanii vagabonzi. Era mul]umit“. Destinul îi aduce în cale, ca o continuare fireasc` a procesului de

ancorare în noul univers, iubirea. Departe de a constitui o parodie a literaturii cu tem` erotic`, paginile închinate tribula]iilor din cauz` de amor ale motanului dovedesc c` sacrul se reveleaz` fiin]elor m`runte pe calea erosului. Împlinirea erotic` presupune interven]ia transcendentului. În cazul motanului Siegfried, divinitatea g`se[te cu cale s` se manifeste printr-un trimis cît se poate de uman: frizerul Otto Huer, st`pînul pisicii Ri]a. Acestuia îi dedic` îndr`gostitul Siegfried un psalm de mul]umire: „Mul]umesc ]ie, bunule Otto, care [...] nu doar c` ai adus carne [i zgîrciuri, lapte, ci ai l`sat din bra]e ca dintre aripile tale nev`zute o copil` f`r` seam`n“. Într-o not` ludic`, monologul lui Siegfried rescrie Cîntarea cînt`rilor. Ri]a, pe numele ei pisicesc Manastamirflorinda, este „o copil` f`r` seam`n, cu spaime de la începuturile lumii [i cu suspine ca la sfîr[iturile ei“. La fel ca mireasa din textul biblic, ea încînt` cu nurii ei, c`ci „bulg`ri ro[ca]i îi mocneau în blan`, ca jarul, mirosea mai frumos decît pe[tele proasp`t ori decît porumbeii [...], verdele [ochilor, n.n.] ei era de necuprins, ca lanurile prim`v`ratice pline de popînd`i“. Ea [i Siegfried ilustreaz` o pagin` dintr-o pisiceasc` ars amandi: apropierea cere mai întîi distan]are [i r`bdare, înfrîngerea anun]` biruin]a („am c`utat s-o lini[tesc cu limba [...], dar c`utarea aceea nu i-a fost pe plac, [i m-am lungit pe du[umele, cu ochii închi[i [i cu urechile pleo[tite, departe, sub scrinul cu cinci sertare [...] [i afl` tu, dragule, c` uneori timpul curge vioi [i ceasurile tic`ie vesel, i-am sim]it respira]ia între b`t`ile pendulei, cald` [i blajin`, ca vînturile din aprilie, iar ea, Manastamirflorinda, a lins îndelung urechea mea alb`“), t`cerea premerge comuniunea în cîntec („s-a culcu[it lîng` mine [...], am t`cut, pe urm` am cîntat încet, pe dou` voci“), în încercarea de reconstituire a miticei unit`]i androgine, unirea trupurilor nu se poate s`vîr[i f`r` unirea sufletelor („am cîntat [i am deschis ochii, rînd pe rînd, ochi în ochi [...], ne-am t`v`lit pe covoare [i ne-am topit, ne-am suit pe mese, pe dulapuri [i pe cufere, c`utînd alinturi [i odihn`, am [i c`zut într-un rînd, de pe cuptor, dar ne-am prins la loc, iute, cu labele din fa]` încol`cite, cu cozile la fel“). Cuplul felin experi-

© Dan Stanciu

20

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

DOSAR

menteaz` desprinderea de contingent, sim]indu-se, dup` m`rturisirile motanului psalmist, „aici [i aiurea, la etajul cl`dirii [i cu sufletele în v`zduh, în pîntecul unui nor pufos“. Dup` cele [apte zile [i [ase nop]i de dragoste, motanul Siegfried devine con[tient de for]a iubirii, de puterea ei de a da sens existen]ei [i, prad` extazului, noteaz`: „Ce minun`]ie [i ce noroc, [i toate cum s-au în[irat, [i acum cred c-ar fi bine s` mor“. Transformînd cuplul Siegfried-Manastamirflorinda într-un etalon a ceea ce înseamn` iubirea sacr`, unic`, autorul modific` genetic caracterul pisicesc, v`duvind mî]ele de propensiunea c`tre amorul liber [i orientîndu-le c`tre o fidelitate matrimonial` surprinz`toare.

Dar principalul destinatar al loialit`]ii lui Siegfried este dentistul Joseph. Gra]ie unui soi de osmoz`, Siegfried resimte, cu precizia unui seismograf, orice furtun` interioar` care-i tulbur` st`pînul. Iar motanul [tie cum s`-l salveze pe Joseph din ghearele demonilor care se zbat în`untrul lui. Vorbindu-i motanului, Joseph î[i tempereaz` turbioanele interioare. Îns` adev`rata m`sur` a loialit`]ii o d` Siegfried în scena

cu care se închide romanul. Fatalitatea nu îl trimite pe motan c`tre un rai al pisicilor, înainte ca el, motanul, s` reînnoade firele iubirii sacre dintre Joseph [i so]ia sa.

Paradoxul felin Imaginarul felin al prozei noastre contemporane st` sub semnul antinomiei. Pisica reprezint` atît via]a cît [i moartea, e, în acela[i timp, pisic` [i cîine, protector [i terminator, m`runt animal cu blan` care tr`ie[te marile mi[c`ri ale sacrului. Aceste imagini antinomice vorbesc despre viabilitatea pisicii ca simbol al imaginarului uman, despre resursele simbolice ale paradoxurilor sale îmbl`nite: „În nici o creatur` a lumii nu s-au topit mai deplin lenea [i sprinteneala, tenacitatea [i capriciul, îmbuibarea [i saltul gracil, indiferen]a [i pis`logeala, [mecheria calm` [i [uieratul amenin]`tor, voluptatea somnului [i cheful de joac`. Pisica e certificatul de na[tere al lumii pe dos.“ (Radu Paraschivescu, Prefa]a la Via]a [i opiniile filozofice ale unei pisici) n

21

DOSAR

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Ioana Bot

Pisica, poezia [i pamfletul Unul dintre poe]ii importan]i ai bibliotecii mele nu mai scrie, de ceva ani, poezie, ci pamflete. Casandrele de serviciu se gr`besc s` deplîng` fie sec`tuirea izvorului talentului s`u, fie ap`sarea vremurilor ce le tr`im [i care fac ca poe]ii s` coboare în arena circului mediatic, s`... scrie publicistic`. Adic`, pamflet. O parte din mine regret`, într-adev`r, c` nu a mai citit de mult o nou` poezie a autorului respectiv (dar de ce mi-a[ dori mereu poezii noi, cînd cele mai frumoase poezii ale lumii sînt, toate, vechi?). O alt` parte a complicatei mele „identit`]i lectoriale“ nu reu[e[te s` în]eleag` deplin care e deosebirea. Între poezie [i pamflet, vreau s` spun.

Am la îndemîn` o explica]ie istoric`: modernitatea european`, cînd îngroap` mitul poetului orfic, salvator al lumii prin armonia cîntecului s`u, îi aloc` acestei figuri, singulare prin defini]ie, care este poetul, un rol demascator: el sanc]ioneaz` r`ul principial al lumii, el acuz` [i cere, mereu, ceea ce lumea nu îi d`. O nou` dimensiune etic`, o credin]`, o idee – acolo unde nu e decît „voluptosul joc cu icoane“ al gratuit`]ii estetice. Rolul poetului modern în lume e unul blasfematoriu. Nu, nu exemplific cu Eminescu, de[i se potrive[te de minune... ...Ci cu Mircea Dinescu: arta poeziei lui („trucuri poetice[ti – spunea, în 1988 – prin care încerci s` devii colaborator cu Sfîntul Duh la o eventual` nou` Genez` în acest secol laic“) trece firesc în pamflete, dup` ce poetica sa a fost, dintotdeauna, violent` [i contestatar`. Sintetizat` în conferin]a din 1988, de la Berlin, „Pîinea [i circul“, ea îndemna „s` huiduim [i s` fluier`m pîn` ce le va sta îmbuc`tura în gît“. Ima-

22

ginarul apocalipsei [i al revoltei înso]e[te ie[irile în agora ale acestui neadaptat amar, cu masc` de clovn [i aparen]e ludice. Poezia lui g`sise întotdeauna imagini adecvate pentru a numi incongruen]e tragice; „acuma, cînd istoria î[i spal` / cu ne[tiu]i eroi frumo[ii din]i“ sînt versuri din „În pia]a unde plîng ma[in`rii“, dar nu voi [ti niciodat` s` spun de ce se numesc, ele, poezie.

Poezie sau pamflet? – aceasta e întrebarea.

Arta poetic` e ambigu`, ea poate scrie cînd una, cînd alta. {i, dup` ce am citit timp de decenii poeziile ca pe ni[te pamflete politice, nu v`d de ce nu am citi acum pamflete bune cu voluptatea pe care ne-o d` vibra]ia indecis` a sensului din orice text liric? Cînd poet, cînd pamfletar, scriitorul e agil [i invincibil ca pisica. Pentru c`, nu degeaba, într-un pamflet Mircea Dinescu î[i vede versurile ca pe ni[te pisoi („În decurs de 9 luni, eu am f`tat ca niciodat` 20 de pisoia[i albi sau cu rim`, ceea ce m` înghionte[te s` sper...“ – „Scrisoare lui Andrei Ple[u“, 2 decembrie 1989), dup` ce poetul justi]iar se ipostaziase în efigia memorabil` a „Pisicii metafizice“ – „pisica ce sfideaz` Parlamentul, / pisica h`mesit` din Balcani, / c`-i apolitic` [i ilegal` / [i f`r` buletin de capital`, / pisica h`mesit` din Balcani. // Pisica metafizic` [i trist` / prin na[tere cam anticomunist`...“. Poetic` [i pamfletar`, pisica lui Dinescu-i incomod`: ea lipse[te, desigur, din antologiile pisicologice, ast`zi la mare mod`. Inclasabil`, pisica lui Dinescu e Dinescu însu[i – [i poet, [i pamfletar. Rud` bun` cu pisica lui Schrödinger, adic`. La risc. n

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

Maria în jurnal. Mi se pare o mare ironie a sor]ii ca acest artist imens s` aib` o via]` atît de telenovelistic`.

Revenind la jurnal, nu e literatur`, e document. Dac` ar fi un film, ar fi un documentar despre moarte. {i nu numai. Un mare artist egoist [i r`sf`]at (Ingrid îi e so]ia, mama, prietena, contabila, consilierul, [oferul, buc`t`reasa, cronicarul) se sperie c` va r`mîne singur.

Te înduio[eaz` frica lui de moarte, te revolt` fuga lui de boal`, neputin]a asum`rii. Îmi venea s` arunc cartea cînd, incapabil s` suporte degradarea ei fizic`, o duce la spital, împotriva voin]ei ei. Se ajunge la un fel de ur` între cei doi.

Dup` p`rerea mea, Bergman rateaz` oarecum experien]a dat` de Dumnezeu. I s-a dat o cruce extrem de real` de dus [i el s-a refugiat în art`, în abstract. Fugea la teatru ca s` scape de moarte. Mergea la concert s` se ascund`.

Lupta lui cu boala lui Ingrid s-a dat în plan spiritual. În plan material, a clacat. Nu a putut „duce“ degradarea ei fizic`. Nu a[ vrea s` fiu gre[it în]eleas`: nu îl judec, îl comp`timesc. În fa]a mor]ii, titanul Bergman e un om obi[nuit, speriat, neputincios. Maria e mai onest`. Î[i iube[te mult mama [i încearc` s-o ajute. (E foarte interesant, apropo de miracolul vie]ii, cum r`mîne îns`rcinat` imediat dup` ce afl` c` mama ei e grav bolnav`. Mor]ii ea îi opune Via]a. Din p`cate, va pierde aceast` sarcin`.)

Ingrid e eroina acestui documentar. Ea e cea care chiar parcurge traseul. Cu mult` demnitate, cu for]`. E o lupt` pe care o pierde, dar felul în care lupt` e tulbur`tor. E preocupat` de cei din jur, nu de ea. E singura care nu e speriat`. E doar îngrijorat` de soarta celor pe care îi iube[te.

Dac` ar trebui s` r`mîn cu o imagine (e, totu[i, foarte filmic scris), aceasta ar fi cea cu Ingrid [i Ingmar stînd de vorb` în pat, întin[i cu capul unul la picioarele celuilalt. Semnul YinYang. E o imagine care se repet`, [i e definitorie pentru rela]ia lor. Trei jurnale... e o carte dur`, ca o opera]ie f`r` anestezie. Merit` citit` ca o m`rturie extrem de onest`, a domnului Bergman, a so]iei [i a fiicei lor, despre neputin]a de a în]elege moartea. n

Oana Ioachim

Mai mult decît literatur` Ingmar Bergman, unul dintre cei mai mari regizori ai secolului, m-a fascinat dintotdeauna ca artist. Puterea de seduc]ie a filmelor lui asupra mea seam`n` cu o hipnoz`. Fiu de pastor luteran, Bergman a fost toat` via]a chinuit de rela]ia – sau, mai degrab`, lipsa de rela]ie – cu Cel de Sus. A [aptea pecete, Fragii s`lbatici sau Atingerea sînt filme de o actualitate etern`. E un artist important pentru mine [i fiindc` a fost inclusiv regizor de teatru, iar asta se vede în felul în care lucreaz` cu actorul. Am vrut s`-l cunosc [i altfel, [i atunci un prieten mi-a recomandat acest jurnal. E vorba, de fapt, despre trei jurnale diferite: al lui, al so]iei lui (Ingrid) [i al fiicei lor (Maria). Sînt însemn`rile lor, timp de opt luni de zile, din octombrie 1994, atunci cînd boala lui Ingrid se declan[eaz`, [i pîn` în mai 1995, cînd Ingrid moare. E aceea[i poveste, a luptei lui Ingrid cu un cancer la stomac, privit` din trei unghiuri diferite. Acest drum spre moarte, parcurs de fiecare în parte. O complicat` poveste de dragoste, care a durat aproape 50 de ani, se termina.

De ce complicat`? Ingmar [i Ingrid s-au cunoscut în 1957. Amîndoi erau, îmi place cum formuleaz` Bergman, „implica]i în alte c`snicii“. În 1959, c`s`torit` fiind cu Jan-Carl, Ingrid o na[te pe Maria, fiica ei [i a lui Bergman (cu so]ul ei, Ingrid mai are trei copii). Hot`r`sc s` divor]eze [i s` se c`s`toreasc` abia în 1971. Numai c` Ingrid î[i p`r`se[te copiii pentru el. „Golul, dorul [i furia c` Ingmar o luase pe mama de lîng` noi ne f`cea s` ne sim]im abandona]i“, spune

23

Trei jurnale adunate de Maria von Rosen [i Ingmar Bergman Editura Vremea, 2005

Oana Ioachim este actri]` [i scenarist`

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

C~R}I DE PLASTIC

noastre...“, îl apropie de conu Leonida [i de o tradi]ie a atotpricepu]ilor în ale politicii, a[ zice, multisecular` pe plaiurile Noului Ierusalim care este, ni se spune, România de azi [i, mai ales, de mîine.

Iar cum concep]iile acestei autorit`]i într-ale informa]iilor „au la baz` credin]a cre[tin-ortodox`“ [i sînt „sintetizate pe baza a tot ce am acumulat, de logica personal` [i pe care le extrag din memoria mea“, e lucru mare, domnule! Nu se poate pentru ca s` nu îl crezi, nu? {i totu[i, care este re]eta succesului mediatic al acestui spion pensionar devenit vedet` de [uete despre „oculta mondial`“ [i „evreo-americani“, dac liber („din ]inuturile Transilvaniei... pe care niciodat` nu a p`truns picior de roman“), „demn absolvent din anul 1951 al Institutului de {tiin]e Economice [i Planificare V.I. Lenin din Bucure[ti“, poet („Întîlnindu-se la Yalta / {i ulterior la Malta / Al]ii ne-au hot`rît SOARTA“, scrie el cu sim]ire...) [i, cum se vede, publicist...?

Re]eta lui se sprijin` pe spaimele [i nostalgiile României profunde: antisemitism [i ortodoxie agrementat` cu extratere[tri, na]ionalism violent [i nostalgii ceau[iste explicite, previziuni apocaliptice [i teorii ale complotului antiromânesc, neîncredere în [tiin]` – asimilat` unei conspira]ii mondiale, amestec de zvonistic` [i de profe]ii în limbaj de lemn, dup` strategii neoprotestante facile. Românii sînt cei buni, iar viitorul ne apar]ine, pentru c` vom dejuca globalizarea prin „Bog`]ia [i Frumuse]ea Natural` a peisajului patriei noastre, folclorul nostru minunat mo[tenit de la str`mo[ii no[tri, Dacii, înc` prea pu]in alterat“, care pot „s` aduc` la Bugetul sec`tuit al statului o parte semnificativ` pentru resursele necesare atît dezvolt`rii economico-sociale cît [i lichid`rii [omajului...“ etc. În locul globaliz`rii celei rele, noi avem „noua ordine mondial`“, propov`duit` de (regretatul) Ceau[escu. În locul apocalipsei evreo-masonice, „viitorul este al urma[ilor no[tri, fiin]e superioare, cu un înalt nivel de cunoa[tere a con]inutului sert`ra[elor secrete aflate în creierul uman, ...spre împlinirea prorocirilor biblice, care au lep`dat falsele codific`ri [i adapt`ri f`cute cu inten]ie de unii“. În locul lui James Bond, noi o avem pe Mama Omida.

Ioana Bot

James Bond [i Mama Omida Stelian Octavian Andronic e un autor de succes: memoriile sale (36 de ani în serviciile secrete ale României, Editura Compania, 2006), apari]iile televizate (la Antena 3, Realitatea, B1 TV, cu Ion Cristoiu, cu Radu Moraru etc.), articolele din revista Lumea, respectiv din Periscop (editat` de Asocia]ia Pensionarilor din Serviciul de Informa]ii Externe) l-au propulsat între de]in`torii de Adev`ruri, Sfaturi [i Preziceri agrea]i de mass-media [i – presupun – aduc`tori de rating. Nu [tiu cum î[i poveste[te S.O. Andronic trecutul, dar am citit recent prezicerile sale referitoare la viitorul lumii, al sistemului nostru solar, al globaliz`rii [i, mai ales, al ]`ri[oarei sale dragi: Raport (desecretizat) privind aspecte ale viitorului (Editura Vremea, 2009). Un alt best-seller, în]eleg, pentru cititorul st`pînit de obsesia complotului, dornic de senza]ional [i gata de explica]ii extraterestre ale r`ului lumii ce love[te în fiin]a dacilor liberi. Felul cum autorul, într-un stil ce define[te, indiscutabil, omul, ca în celebrul adagiu clasic, declar` a se întemeia exclusiv pe „bagajul de cuno[tin]e aflate înc` în memorie, cuno[tin]e care au fost alimentate de o curiozitate avid` [i permanent`, satisf`cut` doar par]ial, prin informa]ii, documente [i studii eterogene, din numeroase domenii, unele secrete, dar cu prec`dere nesecrete, pe parcursul a peste 45 de ani petrecu]i în ]ara mea de ba[tin` [...] [i alte ]`ri str`ine, [...] [i în ultima perioad` ca pensionar al acestor Servicii vitale ale ]`rii

24

n

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

jum`tate, pentru c` o astfel de întoarcere în timp reactiveaz` [i conflictele vechi, care se rezolv` în simptome nevrotice, forma]iuni de compromis cu misiunea imposibil` de a satisface în acela[i timp dorin]a libidinal` [i cenzura. A[a c`, uneori, cî[tigul adus de regresie prin evitarea unei frustr`ri a prezentului este scump pl`tit prin suferin]a provocat` de simptome.

Regres`m nu numai cînd facem cîte-o nevroz`, ci ori de cîte ori avem ocazia s` lep`d`m de pe umeri povara stresant` a existen]ei în civiliza]ia contemporan`. Cu prilejul diferitelor s`rb`tori sau a vacan]elor, copilul din noi î[i cere drepturile [i se transpune în pl`cutele vremuri de alt`dat`. Dar aceasta este o regresie controlat` din care revenim cînd este necesar. {i în via]a cotidian` putem regresa necontrolat (incon[tient), cînd primim constant stimuli favorabili. Societatea de consum ofer` din plin astfel de incita]ii.

Prin caracteristicile sale – dep`[irea penuriei, reducerea timpului de munc` în favoarea timpului liber, eliberarea sexualit`]ii, protec]ia social` – consumismul ofer` gratific`ri pulsionale în propor]ii de mas`, nemaicunoscute de istorie, care stimuleaz` regresia la faza oral` a dezvolt`rii psihice. {i, în fond, ce-i r`u în asta? m` ve]i întreba. Nu este primul an din via]` perioada cea mai frumoas`? Dac` îi putem reg`si, ca adul]i, nelimitarea satisfac]iilor [i sentimentul protec]iei, de ce nu?

Problema este aceea[i dubl` natur` a fenomenelor regresive. În cazul regresiei la faza oral`, reversul medaliei îl reprezint` l`comia [i distructivitatea. La nivel social, l`comia societ`]ii de consum se manifest` în multiplicarea continu` a nevoilor [i a satisfacerii acestora, uzura moral` a bunurilor devansînd cu mult uzura lor fizic`. Consecin]a acestui proces este cre[terea gradului [i ritmului de distrugere a resurselor de care dispune mama Terra.

Crizele economice, mai ales cele globale, au rolul, al`turi de ecologie [i reciclarea de[eurilor, de a trezi omul occidental din reveria paradiziac` în care s-a pierdut, atr`gîndu-i aten]ia brutal, prin reducerea consumului, c` resursele naturii sînt, spre deosebire de nevoile umane, limitate. Confrunta]i cu realitatea, punem cap`t regresiei. n

Vasile Dem. Zamfirescu

Gînduri despre criz` Continu`m s` vorbim, contamina]i de limbajul de lemn cel de toate zilele, despre „criz` economic`“, global` sau local`. Cînd, în realitate, chiar economi[tii par s` încline balan]a în favoarea ideii c` mai curînd avem de-a face cu o criz` psihologic`. Astfel, George A. Akerlof, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001, [i Robert J. Shiller, profesor de finan]e la Yale University, scriu împreun` o carte cu un titlu neobi[nuit pentru o lucrare de economie – Spirite animale – [i cu un subtitlu concludent: Despre felul în care psihologia uman` influen]eaz` economia [i ce înseamn` asta pentru capitalismul global (Editura Publica, 2010).

Printre factorii psihici, determinan]i în viziunea celor doi mari economi[ti, se num`r` nu numai încrederea, corup]ia, echitatea, iluzia banului – factori pe care studiile economice îi iau în considerare –, ci [i factori ira]ionali, numi]i în carte „pove[ti“. Ce alimenteaz` permanent asemenea pove[ti este l`sat de cei doi economi[ti spre rezolvare psihologilor.

Ca psihanalist, v`d în regresia asociat` consumismului una dintre cauzele importante care conduc la criza economic`. Înc` de cînd a fost descoperit` [i teoretizat` de Freud, ea [i-a ar`tat chipul de Ianus – benefic [i malefic. În fa]a unei frustr`ri majore din via]a noastr` afectiv` [i sexual` de adul]i, psihicul nostru fuge înapoi spre anii copil`riei, cu satisfac]iile sale afective [i erotice („punctele de fixa]ie libidinal`“, în limbajul psihologiei incon[tientului), în speran]a ob]inerii gratific`rilor de alt`dat`. Scopul este atins doar pe

25

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Cred c`, din acest punct de vedere cel pu]in, A[teptînd... este un pas înainte f`cut de romancier, într-o carier` ce sînt convins c`, în condi]ii mai pu]in mizerabile, ar fi fost a unui romancier de talie european`. Spun asta pentru c`, în primul rînd, romanul reg`sit d` la iveal` aceea[i construc]ie inteligent`, despre care Ion Pillat remarca într-o scrisoare c` ar fi „o arhitectur` tainic` [i adînc`“ din Moartea..., f`r` a o mai exhiba îns` la nivel superficial, formal. De data aceasta, evolu]ia co[marului spre propriul climax are loc f`r` ca reflectoarele s` fie a]intite asupra ei. Plictiseala resim]it` de acei tineri portretiza]i de Pillat în Tinere]e ciudat`, ajuns` adev`rat` cangren` în Moartea cotidian`, se transform` în explozie, în aliaj de mistic` [i violen]`. Vestitorii lui Dinu Pillat sînt – iar aici se simte, într-adev`r, efortul prozatorului – manechine purt`toare de sens, tipuri menite s` detalieze „mul]imea“, mi[carea colectiv`. {tef`nuc`, liceanul idealist, îns` poate cel mai uman personaj tocmai pentru c` e fragil [i se îndoie[te, fratele s`u, homosexualul intelectual Lucian, Vasia, anarhistul pursînge, sînt tot atîtea forme pe care le îmbrac` scîrba din Moartea..., transformat` acum în ac]iune, în pîrjol.

Un alt personaj care aminte[te de Moartea cotidian` e Raluca Holban, femeia trecut` de tinere]e, c`s`torit` cu un erudit care-[i dedic` via]a studiului imperiului persan, în special, [i al Mesopotamiei, în general. Raluca Holban este exact personajul Ana din romanul publicat în 1946, numai c` aici elementului amintire, anamnezelor din primul roman li se adaug` jurnalul, pagini scrise ca adev`rate exerci]ii de virtuozitate (de multe ori atinse de note liricoide stridente, inserate de un Pillat crud).

De[i în asemenea cazuri, a[a cum am mai spus, se trece cu vederea calitatea intrinsec` [i se bate apa-n piu` numai despre biografia manuscrisului, romanul de fa]` rezist` cu brio oric`rei anatomii, ca s` nu mai spun unei discu]ii aplicate exclusiv pe text. Continui s` cred c` urm`torul roman al lui Pillat ar fi fost perfect, dezb`rat de un anumit schematism evanescent deja în A[teptînd ceasul de apoi. n

Din ceasul de apoi, compus...

Dinu Pillat, A[teptînd ceasul de apoi Editura Humanitas, 2010

35 lei edi]ie îngrijit` de Monica Pillat prefa]` de Gabriel Liiceanu

Pîn` în clipa de fa]`, cînd scriu aceast` recenzie, dou` au fost reac]iile „a[ezate“ la apari]ia-eveniment a romanului reg`sit al lui Dinu Pillat [i ambele [i-au tras energia vital` din istoria neobi[nuit` a manuscrisului. Nu am de gînd s` urmez aceast` cale, încercînd s` evit filonul biografist, mai potrivit` p`rîndu-mi-se abordarea „anatomist`“ a romanului. Nu evit f`ga[ul men]ionat decît pentru c` socot aparatul introductiv al c`r]ii ca fiind exhaustiv, ca s` nu mai vorbesc despre receptarea de pîn` acum a c`r]ii.

Ce mi se pare izbitor, din capul locului, este identitatea aproape material` a lumii pe care o a[az` Pillat în fa]a lentilei aparatului s`u de fotografiat (dup` cum îi descria Ion Pillat paradigma procedeelor prozastice) cu cea pe care am cunoscut-o în Moartea cotidian`. De altfel, a[ putea citi A[teptînd ceasul de apoi în continuarea romanului precedent, f`r` a resim]i vreo ruptur` în materia romanesc`. Plictisul, cancerul care roade cotidian via]a personajelor, pare a fi „butoiul cu pulbere“ ce na[te isteria colectiv` pe care o descrie romanul de fa]`. Grea]a existen]ial`, sartrian` din Moartea... î[i g`se[te rezolvarea, defularea în mi[carea Vestitorilor, fie c` pionii sînt a[eza]i în tab`ra „mainstream“, fie c` sînt direct angaja]i în lupta legionar`. Dac` acel incipit de extrac]ie valeryan` – „Ana se trezi din somn la ora [apte“ – începea, asemeni pic`turii chineze[ti, s` n`cl`iasc` pînza unei lumi n`p`dite de spleen (Justin se imagina asemenea B`utorului de absint al lui Degas), plin impresionism, cel din romanul reg`sit face un pas în fa]` pentru a construi, în culori ]ip`toare, o furtun` expresionist`.

26

Bogdan-Alexandru St`nescu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

În lumea lupu(su)lui Radu Aldulescu Ana Maria [i îngerii Editura Cartea Româneasc`, 2010

Ana Maria [i îngerii este o poveste de via]` [i de moarte, inspirat` dintr-un caz real, [i, probabil, cel dintîi roman din spa]iul cultural autohton scris la cererea „clientului“: o ardeleanc` expatriat` în Austria a contactat Editura Cartea Româneasc`, dorind „s`-[i încredin]eze drama cumplit` unui scriitor român (...). Pentru prima dat`, unui om trecut printr-o grea încercare îi venise ideea s` apeleze la puterea vindec`toare a literaturii“ (M`d`lina Ghiu).

Radu Aldulescu, un prozator pursînge, a ascultat confesiunile femeii, ridicîndu-le la exemplaritatea captivant` a fic]iunii. Mariana – fiica unei sudori]e pragmatice, comunist` integr`, decorat` cu Ordinul Muncii, clasa I, chiar de tovar`[ul Ceau[escu, [i a unui str`lucit fotbalist ratat, chefliu [i libertin – traverseaz` ilegal grani]a spre Ungaria, în toamna lui ’87, pentru a sc`pa de datoriile so]ului, trecute în contul ei, [i de iminen]a închisorii. Dup` tot felul de eforturi îngrozitoare, experien]e-limit`, p`timiri [i umilin]e infernale (este furat`, b`tut` [i violat` de kosovari în lag`rul Traiskirchen; sechestrat` de tîlharii români prip`[i]i la restaurantul „Trocadero“; exploatat` de patronii austrieci; în[elat` de diver[i indivizi etc.), Mariana reu[e[te, fraudulos, s`-[i aduc` feti]a la Viena. Cînd în sfîr[it soarta p`rea s` le surîd`, financiar [i emo]ional, Ana Maria, fiica Marianei, va fi diagnosticat`, la Arad [i Timi[oara (nu în Austria, unde se love[te de superficialitatea discriminatorie a medicilor), cu „lupus eritematos sistemic“. Sus]i-

RECENZII nut` de grija [i infinita dragoste matern`, adolescenta premiant`, destinat` unei cariere sportive sau artistice, se lupt` crîncen cu aceast` boal` pervers` (sistemul imunitar produce auto-anticorpi care atac` propriul organism s`n`tos), încercînd totodat` s` duc`, pîn` la ultima suflare, o via]` normal`. De[i prezint` o istorie dramatic`, Radu Aldulescu surmonteaz` primejdia patetismului, într-o nara]iune fluent` [i aspr`, cu ritm alert, cinematografic, mizînd, ca [i în celelalte romane ale sale, pe stilul direct [i indirect liber. De aici, [i oralitatea scriiturii, extras` din limbajul colocvial, atins adesea de fruste]ea noroioas` a mediilor marginale, de borfa[i [i de lumpeni. Doar co[marurile Anei Maria reveleaz` în autorul Mirilor nemuririi [i un „poet“ al monstruosului, în linia Goya – Brueghel cel B`trîn: „O ar`tare în pielea goal` amintind de un avorton, f`r` sex, cu ni[te rudimente de bra]e [i picioare [i un singur ochi în mijlocul frun]ii sc`p`rînd o privire umil`-sfid`toare prin care scuipa în b`taie de joc jeturi sacadate de sperm` ca o otrav` fierbinte“.

Ana Maria [i îngerii reprezint`, deopotriv`, o „odisee“ feminin` [i o „saga“ ar`dean` cu mame tenace, muncitoare [i fiice înd`r`tnice, aeriene (destinul triadei voluntare Maria – Mariana – Ana Maria), în care fiicele repet` gre[elile mamelor (atrac]ia sinuciga[` spre acela[i tip de b`rbat-„plo[ni]`“: escroc, lene[, alcoolic, eventual microbist), dovedind îns`, pe lîng` o nefast` credulitate, o uimitoare robuste]e sufleteasc`. De asemenea, este [i romanul (de un realism atroce, inflamat de episoade senza]ionale) emigra]iei [i al condi]iei de Ausländer a românilor într-o ]ar` a Europei occidentale. {i, nu în ultimul rînd, o carte cu „îngeri“ buni [i r`i, poseda]i de patimi (be]ia, jocurile de noroc, gurmandismul), abulici (Gabriel) sau hulpavi (lupusul). Nu numai Ana Maria cade prad` lupusului, ci – simbolic – întreaga lume evocat` aici, în care homo homini lupus, oamenii (auto)devorîndu-se frenetic-bestial, dar p`strînd, totu[i, o candid` [i înduio[`toare credin]` în prezen]a, v`zut` ori invizibil`, a îngerului salvator. n Gabriela Gheorghi[or

27

39,50 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

gosti de o cînt`rea]` de jazz, Maria, iar The Great profit` de o burs` de crea]ie în Germania, îns`, dup` o lectur` public` la Madrid, va începe o rela]ie cu Dana (o tîn`r` captivat` de poezia lui).

Nimic nu pare s` le fie interzis acestor autointitula]i „cîini romantici“ extenua]i de pasiunea pentru literatur` [i afla]i în c`utarea unei prospe]imi existen]ial-creatoare: Adrian particip` la vînzarea unor ma[ini furate, tr`ie[te f`r` mustr`ri de con[tiin]` din banii amantei [i o determin` pe Maria s` devin` adulterin`, The Great î[i petrece lunile din Germania fie în maratoane bahico-sexuale cu Dana, fie în infantile [i extenuante jocuri Heroes. Cu toate acestea, ei nu se ipostaziaz` în beatnici viril-demitizatori, ci r`mîn ni[te vis`tori marca]i adesea de puseuri idilice. Nu sex, drugs & rock’n’roll, ci love, poetry & latino jazz. O tragic` [i uneori patetic` vulnerabilitate caracterizeaz` personajele Apropierii, cu un plus pentru b`rba]ii romanului care, inclusiv la nivel stilistic [i analitico-introspectiv, par a l`sa ini]iativa iubitelor. De altfel, for]a interioar` etalat` de Maria, de Dana ori de Vanessa pare a fi generat` tocmai de accesul la ceea ce Adrian ori The Great au obosit momentan s` mai caute: fascina]ia poeziei. Toate personajele feminine devin dependente de lectur`, iar modul în care î[i exprim` dragostea imprim` prozei lui Marin M`laicu-Hondrari o autenticitate de care nu credeam c` se mai poate vorbi în proza contemporan`. Apropierea de poezie e sinonim` aproprierii unui existen]e substan]iale, chiar dac` niciodat` împlinite. În schimb, nu pot fi trecute cu vederea capitolele în care egofic]iunile protagoni[tilor devin artificiale. Preaplinul spiritual-poetic din confesiunile eteroclite ale Apropierii afecteaz` atît verosimilitatea lumii romane[ti (ceea ce, pîn` la un punct, nu ar diminua valoarea acestei proze atipice), cît [i valabilitatea formulei literare. Cînd totul (fiorul iubirii, rela]iile de amici]ie, traficul de ma[ini, condi]ia emigrantului etc.) depinde atît de v`dit de poezie – acesta e mai degrab` subiectul unui manifest artistic, iar nu al unei crea]ii literare. n

Poe]i „despleti]i“ Marin M`laicu-Hondrari Apropierea Colec]ia „Proz`“, Editura Cartea Româneasc`, 2010

24,95 lei

Înc` de la primul s`u volum de proz` – Cartea tuturor inten]iilor (2006) –, Marin M`laicuHondrari a reu[it s` transforme marginalitatea creatoare în avantaj de receptare. Scriitorul care debutase cu o carte de poezie dificil de încadrat într-o orientare genera]ionist` (Zborul femeii pe deasupra b`rbatului, 2004) alege s` experimenteze o formul` literar` nou` (la intersec]ia prozei cu poezia [i cu eseul), ce se dovede[te pe placul celor mai diverse categorii de cititori: de la admiratorii arabescurilor estetizante/textualiste [i ai digresiunilor intelectualiste, pîn` la autentici[tii ce gust` experien]ele-limit`, empatizeaz` cu personaje excentrice sau caut` decript`ri biografiste. Des`vîr[indu-[i proiectul prin renun]area la un discurs excesiv de sincopat, prin cizelarea osaturii narative, dar [i prin extinderea tematicii, M`laicu-Hondrari are [ansa s` cî[tige definitiv un public fidel odat` cu publicarea celui de-al doilea roman, Apropierea.

Volumul e conceput sub forma unor confesiuni (cînd melodramatice, cînd minimaliste, cînd senza]ionaliste) unificate de o serie de pove[ti de iubire obsesiv` cu ajutorul alternan]elor, al înl`n]uirilor, analepselor ori al prolepselor epice. Totul porne[te de la hot`rîrea ritualico-mistic` a trei poe]i prieteni – Adrian Petru Constantin, Florin Roman (The Great) [i Dan Parfenie – s` se despart` pentru cinci ani deoarece se sim]eau „mor]i“, incapabili s` mai scrie poezii. Adrian pleac` în Spania, unde va fi paznic la un depozit de ma[ini, apoi amant [i colaborator al misterioasei Vanessa [i se va îndr`-

28

Cosmin Borza

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Identity myself sau poezia-instala]ie Elena Vl`d`reanu Spa]iu privat Editura Cartea Româneasc`, 2009

„Poezia este în alt` parte.“ Cu avertismentul acestei propozi]ii-cheie se deschide noul volum al Elenei Vl`d`reanu, un volum despre care s-a spus, deja, [i c` e foarte slab, [i c` e foarte bun.

Nu voi proceda asemenea rabinului din Buhu[i [i nu voi spune c` ambele opinii sînt valabile.

Depinde ce (mai) în]elegem ast`zi prin poezie... Spun asta pentru c`, pe un anumit palier novator, diferen]a dintre noile formule poetice [i tradi]ia liric` seam`n` cu diferen]a dintre artele contemporane [i pictura de [evalet. Poezia Elenei Vl`d`reanu din Spa]iu privat se situeaz` undeva între instala]ie, ac]ionism [i art` conceptual`. „Miza“ pare a fi aceea de a circumscrie – fie [i în negativ – un spa]iu de libertate individual` tot mai amenin]at de standardizarea vie]ii contemporane, [i de a redefini identitatea personal` a „poetului“/„poetei“ (no]iunea de „eu liric“ devine, fire[te, desuet`). Strict conceptual, textele se îndep`rteaz` de formula cu care autoarea ne-a obi[nuit deja. Ele ilustreaz` deplin poetica „utilitarist`“, „performatist`“ sau „elementarist`“ clamat` de Adrian Urmanov, de Claudiu Komartin (pe filiera lui Raoul Eschelmann) sau de fostul fracturist Marius Ianu[. De altfel, Spa]iu privat nu e un „volum de poeme“, ci un manifest identitar în care vocea poetei [i cea a jurnalistei se confund`, iar grafica lui Dan Perjovschi se integreaz` perfect. A-i repro[a absen]a lirismului este ca [i cum i-ai repro[a, de exemplu, lui Rauschenberg c` nu-l urmeaz` pe Dalí, iar lui Warhol c` nu picteaz` ca Monet.

Reportaje existen]iale, colaje de citate (auto)definitorii, serigrafii statistice, pagini albe cu indica]ii, „reclame“ [i comentarii adiacente, spa]ii

RECENZII ce se cer a fi completate cu fotografii sau texte, date personale jucate [i ready made-uri, toate sînt manipulate experimental cu dexteritate spre a eviden]ia – ca într-un self-help autenticist – „condi]ia“ poetei/femeii [i, pompos spus, „condi]ia omului de azi“, înlocuit de surogate, virtualizat [i prins în malaxorul societ`]ii informa]ionale sau de consum. Navigînd abil printre stereotipurile „fun“, „cool“, „fashionable“, exhibînd la modul cinic domina]ia surogatelor, a artificiilor sintetice [i a optimiz`rilor psihofiziologice, volumul trebuie citit ca un întreg [i ca un loc geometric al existen]ei post-umane, unde terorismul ajunge s` fie celebrat ca ultim` resurs` de autenticitate „natural`“... Exist`, ce-i drept, [i texte care se sus]in doar prin ele însele, iar decupajul reportericesc, hiperrealist, genereaz` prin acumulare [i developare un autentic [oc poetic. M` gîndesc, de pild`, la secven]ele f`r` titlu care încep cu „duminic`“ [i „o camer` de hotel...“, dar [i la show, fast food, I need you Osama sau identity myself, între altele.

Nu „dispari]ia lui afar`“ (dup` expresia deja consacrat` a lui Andrei Codrescu) este problematizat` de Elena Vl`d`reanu în acest reality show existen]ial unde „totul se afl` la vedere“, ci „dispari]ia lui în`untru“, a intimului [i a interiorit`]ii. Iar dispari]ia lirismului este numai un corolar al acestei „noi identit`]i contemporane“.

Textele volumului de fa]` sînt enun]iative, t`ioase, acut-confesive, cu o und` implicit protestatar` ce ]ine deja de o marc` înregistrat`. Enun]înd, ele denun]` realul, înregistrîndu-i fidel exterioritatea, printr-o atitudine complet dezeroizat`, onest` [i lipsit` de patetism. Sigur, formula este una de tip take it or leave it [i reprezint` o experien]`-limit` a poeziei. Dar, a[a cum „conceptul“ ready made-urilor lui Duchamp a ajuns s` însemne mai mult în istoria artei decît picturile sale de început, conceptul etic-existen]ial pus în pagin` – cu intensitate, franche]e [i dezinvoltur` – în Spa]iu privat poate însemna mai mult, pentru identitatea artistic` a autoarei, decît tot ce a publicat pîn` acum. n Paul Cernat

29

19,95 lei cu 33 de ilustra]ii de Dan Perjovschi

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

sonale, „profesorul de ]ar`“ Cornel Ungureanu, critic literar „în timpul liber“, înva]` tibetana cu senza]ia c` „înainteaz` printr-o p`dure tropical`, amenin]at de ploi nesfîr[ite“, cite[te manuale de sanscrit` pe perioada încartiruirilor din anii ’80 [i viseaz` la o – destul de improbabil`, sub cenzur` – carte despre Eliade. Dintr-o monografie amînat` tr`ie[te a[adar cea mai captivant` parte a recuper`rilor actuale: rareori men]ionat deocamdat`, profilul magistrului se insinueaz` în tensiunea sacru-profan a unor pagini narativizate, de fin` articula]ie realist-magic`: „{tiam c` subsolurile ora[ului sînt legate între ele de amintirea locului care a fost. Tr`im pe o mla[tin`, planeta care e ora[ul nostru doarme pe spinarea unei balene umede“.

Pretext [i context pentru citirea în palimpsest a propriului parcurs formativ, Eliade reprezint`, desigur, [i un text la suprafa]a c`ruia criticul oficiaz` adev`rate rituri eseistice. {antierul lui Cornel Ungureanu a[az` pe un teren uzat de manuale [i de petele istoriei noi schele interpretative. La un echilibru nu u[or de negociat între unghiul contextualist, genetic sau intertextual [i lectura (admirativ`) în absolut, studiile în ebo[` din volumul de fa]` las` doar regretul de a fi lipsite de o dezvoltare mai sistematic`.

Nu în ultimul rînd, universitarul timi[orean resusciteaz` atmosfera intelectual` a anilor ’28’38. Eliade este invocat, pe acest al treilea versant, de la nivelul aerului de familie al tulburatei sale genera]ii. Lucrînd cu documentul inedit [i cu antene spre forfota monden`, autorul insist` pe fascinante portrete, de marginali mai ales (M. Avramescu, Ani[oara Odeanu, Sorana }opa), revelatoare îns` pentru curen]ii ideatici [i destinali care au condus [i vedetele momentului.

Multiplan`, chiar pîn` la a-l r`t`ci pe cititor, restituirea lui Cornel Ungureanu se compune în ciorchine, legînd nume de alte nume, figuri anodine de scene romane[ti, curiozitatea personal` de pistele din penumbr` ale istoriei literare. Numai bun` de a r`cori deci min]i toropite – o carte inclasabil` [i antrenant`, marca unui intelectual de ]inut`. n

Pe schele Cornel Ungureanu {antier 2. Un itinerar în c`utarea lui Mircea Eliade Editura Cartea Românesc`, 2010

29,50 lei

Totul începuse din biblioteca tat`lui notar, dar a descoperi „un scriitor, o oper`, o devenire în lumea scrisului“ ajunge o aventur` mai-multdecît-livresc`, odat` petrecut` în comunismul care îl renega (atunci) pe Eliade. Pandant al studiilor dedicate aceluia[i autor, cel mai recent volum al lui Cornel Ungureanu descinde în istoria secret` a personalit`]ii proprii, a[a cum s-a cristalizat ea la pas cu istoria vizibil`. Din fragmente de jurnal, cercet`ri in progress sau nota]ii critice incidentale, cartea acoper` un interval larg (1968-2009), astfel c` substan]a de biografie intelectual` se impune chiar [i în absen]a confesiunilor abrupte. Un diarist discret, un eseist degajat, un istoric literar-detectiv [i un romancier la firul documentului (melanj de stil occidental [i – dup` ’80 – specific timi[orean) caut`, prin p`ienjeni[ul de amintiri [i anchete istorico-literare ale cîtorva decenii de via]`. „adev`ratele drumuri“ sau, m`car, urma lor presupus`.

Trei sînt geografiile survolate în acest scop, cu Eliade tem` de fundal [i catalizator imediat.

Este, în primul rînd, partitura, deja acreditat`, a hermeneutului culturii. Ca un reporter fantastnedelcian, Cornel Ungureanu caut` prin satele timi[orene ale copil`riei „orientali[tii“ sau „vis`torii de Indii“ camufla]i în ]igani, poe]i, preo]i de ]ar`. Reiese de aici harta unui Banat profund, precum [i a unor subterane spirituale ale compens`rii prin cultur` în anii comunismului.

Tata Oancea, poet „de frunce“, scormone[te dup` sursele scitice ale fondului nostru lingvistic slav, iar fiul s`u, Caius, vîneaz` itinerariile dacice [i romane ascunse sub mai noul nomenclator republican. Ca [i ace[ti „mediatori“, cvasianonimi [i mistici, plutind pe insulele lor per-

30

Adriana Stan

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Navigînd c`tre Bizan] Cormac McCarthy Nu exist` ]ar` pentru b`trîni Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

De[i Harold Bloom l-a inclus pe Cormac McCarthy între primii patru prozatori americani contemporani, al`turi de Don DeLillo, Thomas Pynchon [i Philip Roth, valoarea lui artistic` a devenit incontestabil` abia cu ultimele dou` romane publicate: No Country For Old Men/Nu exist` ]ar` pentru b`trîni (2005) [i The Road/Drumul (2006), ultimul recompensat cu Premiul Pulitzer în 2007. Este vorba despre dou` parabole care induc semnifica]ii majore în decoruri narative mai curînd banale, specifice epicului de consum. The Road, de exemplu, cartea cea mai important` de pîn` acum a lui McCarthy (n`scut în 1933), imagineaz` un scenariu postapocaliptic, pe un fundal de existen]` comun`. Un tat`, împreun` cu fiul s`u de opt ani, traverseaz` teritorii devastate de un misterios cataclism (nenumit), pe parcursul unei c`l`torii cu implica]ii de ritual ini]iatic. Ideea fundamental` a scriitorului r`mîne aceea c` genera]ia nes`buit` a prezentului las` mo[tenire genera]iei în devenire – complet inocent` – o lume decimat`, din care urmele civiliza]iei au apus total.

Problema Universului f`r` punct de sprijin, de unde ra]ionalitatea a disp`rut treptat, constituia [i miza romanului anterior, No Country for Old Men (proasp`t tip`rit, la Polirom, în variant` româneasc` [i cunoscut, probabil, datorit` excep]ionalei ecraniz`ri, din 2007, a fra]ilor Cohen, ecranizare distins` cu mai multe trofee Oscar). Trebuie spus c` titlul c`r]ii intertextualizeaz` versul inaugral dintr-un poem celebru al

RECENZII lui William Butler Yeats, „Sailing to Byzantium“/„Navigînd c`tre Bizan]“: „That is no country for old men“/„Aceasta nu e o ]ar` pentru oameni b`trîni“. Poetul irlandez vedea supravie]uirea spiritual`, într-un spa]iu pervertit gradual de himerele perisabilit`]ii, ca pe o întoarcere (epifanic`, desigur) la arhetip. McCarthy se opre[te doar la prima parte a metaforei. Lumea „a îmb`trînit“, intrînd într-un eon al degrad`rii, cînd ra]ionalitatea se îndreapt` spre extinc]ie. „B`trînii“ de odinioar`, „vechii“, „în]elep]ii“ vremurilor trecute, „b`trîni“ care [i-au p`strat, ca în poezia lui Yeats, tinere]ea spiritului, nu se mai reg`sesc în acest interval cu echilibrul ontologic destr`mat.

Un astfel de „b`trîn“ este [eriful Ed Tom Bell, narator par]ial al textului, veteran al celui de-Al Doilea R`zboi Mondial, individ pozitiv, urm`rit îns` de culpa unei decizii militare neinspirate, ce a dus, pe front, la moartea camarazilor.

El investighez` un [ir de crime aparent ilogice, punînd cap la cap piesele unui puzzle al ororii.

Llewelyn Moss, vîn`tor de antilope în de[ertul Terrell (ac]iunea se petrece în sud-vestul Texasului, la debutul anilor optzeci), d` peste o camionet` plin` cu heroin`, în care zac cî]iva in[i împu[ca]i. În via]` se mai afl` doar [oferul mexican care, agonic, cere ap`. Moss observ` o geant` cu bani (peste dou` milioane de dolari), pe care, stupefiat, o ia [i fuge. Peste un num`r de ore, mustrat de con[tiin]`, revine la locul crimei pentru a-i aduce ap` [oferului muribund.

Aici îns` trafican]ii de droguri sînt deja pe pozi]ii [i încep urm`rirea lui Llewelyn. Anton Chirgurh, asasinul de profesie care îl va c`uta pe Moss [i în gaur` de [arpe, r`mîne un personaj singular. El pare un mizantrop sangvinar, care bîntuie lumea fatidic, aducînd pretutindeni moartea. {eriful Bell, ap`sat de gre[elile tinere]ii, încearc` din r`sputeri s`-l protejeze pe Moss, dar absurdul vie]ii se dovede[te mai puternic decît bunele sale inten]ii. Romanul devine, prin urmare, o alegorie despre sensul pe care noi îl atribuim faptelor vie]ii, sens reperabil mai degrab` în forul interior al subiectivit`]ii fiec`ruia decît în derularea propriu-zis` a realit`]ii. n Codrin Liviu Cu]itaru

31

42,95 lei traducere din limba englez` [i note de Radu Pavel Gheo

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

contempl` peisajul [i, de la un punct încolo, îi ascult` confesiunea. Ideile sale despre art` îi reflect` „istoria personal`“, c`ci pictura este modul ei de a se acomoda cu propria-i via]`. Scopul c`l`toriei italiene este acela de a se accepta pe sine îns`[i, de a face portretul feti]ei, ceea ce echivaleaz` – vom vedea – cu a-[i face autoportretul: „Pentru a-[i în`bu[i angoasa [i a acoperi zgomotul motorului, femeia poveste[te despre admira]ia pe care o simte pentru anumi]i arti[ti, repet` dou`-trei lucruri despre Mario Merz, vorbe[te despre cum Giuseppe Penone scobe[te grinzile groase pentru a reg`si arborii în inima lor (...). Ea vorbe[te despre natur` [i despre corp, despre arborii care sînt ca scheletele noastre, care se îndoaie, dar continu` s` creasc`. Despre cum g`sesc copacii for]a s` se dezvolte, f`r` s` [tie nimeni cum reu[esc. Femeia citeaz` un titlu lung al unei opere de Penone, un titlu în italian`, pe care îl [tie pe dinafar`: continuera a crescere tranne che in quel punto. El va continua s` creasc`, dar va ocoli acest punct în timpul cre[terii. Ea spune c` este vorba despre un copac c`ruia i-a fost t`iat` o creang` [i a fost înlocuit` de un mulaj cu mîna artistului“. Imaginea lucr`rii lui Penone este esen]ial`, reprezint` poarta de intrare c`tre arta [i psihismul pictori]ei; este o „metafor` a istoriei ei personale“, în sensul c` ideea ei despre via]` [i art` nu implic` „fuziunea cu natura“, ci, dimpotriv`, violentarea celei din urm`.

O floare s`lbatic` r`zbind la lumin` printre stînci, o pas`re moart`, peisajul italian de coline, cînd însorit, cînd înce]o[at – toate creeaz` o re]ea de simboluri, mai degrab` t`cute, ale misterului vie]ii. Eric Pessan creeaz` atmosfer`, cu mijloace pu]ine [i discrete, mai degrab` poetice, reu[ind totu[i s` între]in` tensiunea, angoasa [i chiar suspansul. Fiindc` la cap`tul drumului, femeia constat` c` „bancheta din spate a ma[inii e goal`“, c` feti]a a fost tot timpul propria-i imagine în oglind`, dublul ei salvator. Finalul e descendent ca tensiune, aducînd „lini[tirea, în sfîr[it“, dar p`strînd marja de nesiguran]` [i accident a existen]ei, ca [i a literaturii. n

Feti]a din oglind` Eric Pessan, Piele [i carne Editura Univers, 2010

pre] neprecizat traducere din limba francez` de Ana Maria Sandu ilustra]ii de Patricia Cartereau

Eric Pessan (n. 1970) este romancier, dramaturg, dar [i autor de texte scrise în colaborare cu diver[i plasticieni. Acesta e [i cazul micului poem în proz` intitulat Piele [i carne, cu ilustra]ii de Patricia Cartereau (Éditions du Chemin de Fer, 2008), recent ap`rut la Editura Univers în traducerea Anei Maria Sandu.

Cartea ilustrat` este, poate, un concept mai pu]in frecvent la noi (cu excep]ia unor volume de poezie [i a c`r]ilor pentru copii), îns` deloc de neglijat, prilejuind adesea adev`rate bucurii ochiului [i amplificînd rezonan]ele textului.

Sc`ldat în rozul intens al unui flamingo (pe copert`), culoare ce se prelunge[te pe paginile de gard` [i pe paginile finale ale volumului, poemul în proz` al lui Eric Pessan d` corp, „carne [i piele“, traumelor infantile ale unei pictori]e plecate, la volanul ma[inii, într-o c`l`torie în Italia, la Torino: o c`l`torie f`r` un scop exterior, cu popasuri aleatorii, r`t`ciri pe autostrad`, nop]i petrecute în ma[in` etc., dar cu unul interior foarte important – [i anume de a se reg`si pe sine, de a-[i exorciza vechea suferin]` de copil nedorit, lipsit de afec]iunea p`rin]ilor. „O femeie [i o fat` – ni se spune pe coperta a treia – c`l`toresc dintr-un ora[ într-altul, dintr-un sat într-altul, peste colinele piemonteze.

Nici una dintre ele nu spune nimic, iar t`cerea lor las` loc contempla]iei nes`]ioase a peisajului italian, reveriei, amintirilor, întreb`rilor care vor primi poate r`spuns la sfîr[itul drumului.“ Într-adev`r, femeia e înso]it`, pe bancheta din spate, de o feti]` blond` [i fragil` care-i seam`n` întocmai [i pe care oamenii întîlni]i în c`l`torie o iau drept fiica ei. O feti]` t`cut`, care

32

Adina Dini]oiu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Extaze Ramón Gómez de la Serna Tapiserii Colec]ia, „Fic]iune f`r` frontiere“ Editura Paralela 45, 2009

Pe Ramón Gómez de la Serna l-am descoperit cu mai mul]i ani în urm`, într-un elegant album Salvador Dalí, ai c`rui editori au avut inspira]ia s`-i adauge drept prefa]` un superb eseu despre geniul artistului suprarealist. Autorul acelui text foarte elogios, dar surprinz`tor sub aspect formal îmi era necunoscut pe atunci, îns` mi-a atras aten]ia prin maniera aparte de a[i folosi retorica pentru a surprinde afinit`]ile dintre el [i pictorul ceasurilor moi. Ramón Gómez de la Serna afirma c`, pe lîng` supersti]ii [i credin]a ferm` în talismane, el [i Dalí împ`rt`[esc „aceea[i atitudine fa]` de via]`, acelea[i idei politice [i religioase“, [i c` [i-au asumat independen]a artistic` pîn` la ultimele consecin]e. Amîndoi au g`sit voluptatea în scandal, au prosl`vit, dup` modelul lui Don Quijote, virtu]ile imagina]iei f`r` limite [i au inventat stiluri inconfundabile. Dac` Dalí a teoretizat [i a pus în practic` „Metoda paranoic-critic`“, Ramón a f`cut ca numele lui s` r`mîn` asociat cu genul literar greguería, unde aforismul revelator [i metafora senzual` se împletesc cu examinarea senza]iilor [i mu[c`tura ironic`. În volumul Tapiserii se reg`sesc cîteva scrieri din tinere]ea autorului, publicate ini]ial în revista Prometeo, la începtul veacului trecut.

Poate tocmai de aceea unele dintre ele î]i dau senza]ia c` prozatorul nu g`sise înc` echilibrul deplin în expresivitate. Abund` formul`rile eliptice, o pletor` simbolic` impregneaz` fiecare pagin` precum un parfum greu, patosul arde uneori coeren]a, iar construc]iile alegorice sînt adesea ostentative. Dac` Tapiseriile au c`p`tat

RECENZII riduri, acest lucru poate fi în]eles [i ca o consecin]` a schimb`rii radicale a anumitor canoane de frumuse]e. De pild`, dansatoarea a sintetizat, din Antichitate [i pîn` ast`zi, atributele senzualit`]ii feminine dezl`n]uite, capabile s` vr`jeasc` definitiv b`rbatul, etern voyeur. Romanticii o venerau pe Salomeea, Degas ne-a înv`]at s` contempl`m gra]ia balerinelor, iar cinematografia a ridicat pîn` [i striptease-ul la rang artistic. Femei d`n]uind se întîlnesc la tot pasul în Tapiserii, îns` efectul anumitor detalii asupra cititorului poate fi devastator ca o piatr` azvîrlit` într-un vitraliu, dac` descrierea minu]ioas` a carna]iei feminine se completeaz` cu paragrafe, nu mai pu]in înfl`c`rate, despre farmecul axilelor p`roase, luxuriante chiar, ale dansatoarei de flamenco. Unele lucruri s-au schimbat atît de mult în ultima sut` de ani, încît nu mi le mai pot reprezenta a[a cum au fost odinioar`, f`r` s` simt o vag` stare de vertij.

Totu[i, textele din volum impresioneaz` prin for]a cu care invoc` imagini, culori, sunete, mirosuri sau particularit`]i ale anatomiei trupului feminin. Sînii, mai ales, constituie feti[ul favorit al lui Ramón Gómez de la Serna, [i nu de pu]ine ori sînt descri[i ca [i cum ar avea o existen]` separat` de trupurile c`rora le apar]in.

De altfel, ceva mai tîrziu, autorul le-a dedicat o carte întreag` (Senos). Extazul religios [i fervoarea erotic` se confund`. Elemente de rit [i iconografie catolice primesc cele mai insolente conota]ii imaginabile. Am în]eles de ce scriitorul era idolatrizat de Luis Buñuel, care nu ezit` în autobiografia Mon dernier soupir s`-l descrie drept „cea mai ilustr` figur` a literaturii spaniole“. Gómez de la Serna evalueaz` fiecare cuvînt cu aten]ia unui c`ut`tor de perle. În Cuvinte toarse pl`smuie[te chiar un dic]ionar fermec`tor, menit a ad`uga semanticii [uvoaie de senza]ii. Aforismul este mai percutant decît descrierea ampl`, fragmentul are mai mult` vitalitate decît întregul. Un bra] în`l]at ca un [arpe, un stigmat, o not` muzical`, un buchet de trandafiri incandescen]i profilat pe zidul v`ruit al unei chilii sînt suficiente pentru conservarea straniet`]ii acestor greguerías. n Alexandru Budac

33

24 lei traducere din limba spaniol` de Theodora Dincov

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

nit`]ile prin care-i atrag pe b`rba]i, s` respecte institu]ia opresiv`, pas`mite, a c`s`toriei [i, în fond, s` nu pun` în discu]ie proverbiala supu[enie feminin`. Ce aduce totu[i nou aceast` carte? O tratare nou` a traumelor personale ale naratoarei: rebel`, abuzat`, prostituat`, ea nu se plînge ca o victim` în lumea tartorilor masculi, ci încearc` o asumare a acestor întîmpl`ri existen]iale, definitorii pentru condi]ia femeii. Violul poate fi evitat, chiar prin violen]`; ba chiar [i „dup`“, i se poate r`spunde prin violen]`, nu prin izolare sau t`cere. Prostitu]ia nu trebuie condamnat` de plano, pentru c` ea poate fi liber consim]it` [i se poate exercita ca oricare meserie aduc`toare de mult mai mul]i bani decît o alta. În cele din urm`, Virginie Despentes propune o reflec]ie asupra violen]ei [i a ceea ce în]elegem prin ea atunci cînd o condamn`m.

Aici, desigur, fiecare cu p`rerea lui: „Figura curvei este cel mai bun exemplu: cînd afirm` c` prostitu]ia reprezint` o «violen]` la care sînt supuse femeile», corpul social vrea s` ne fac` s` uit`m c` tocmai c`s`toria este violen]a la care sînt supuse femeile [i, în general, lucrurile pe care le îndur` a[a cum sînt“.

Ceea ce ne pune pe gînduri în acest eseu nu este numai ceea ce ni se spune – nu mai accepta]i statu-quo-ul, revolta]i-v`, face]i ceva! –, ci poate mai ales inten]ia care st` la r`d`cina acestor îndemnuri. Virginie Despentes, o altfel de femeie (urî]ic`, spune ea, în orice caz nefeminin`, dar lipsit` de complexe [i mai ales de cel al falusului), încearc` s`-[i transforme cititoarele în altfel de femei, la rîndul lor. Adic`, în fiin]e care s` nu mai doreasc` protec]ia unui King Kong, ci, renun]înd la acesta, s`-[i reg`seasc` propria putere, pierdut`, considerat` ca apar]inînd societ`]ii asimilate sexului masculin.

Prin urmare, r`mîne s` alegem între o transformare dureroas` [i cu consecin]e impredictibile – dar, mai ales, greu de dus pîn` la cap`t – [i o acceptare [i ameliorare a societ`]ii în care tr`im. Ideea ei, mereu prezent` în literatura francez` modern`, poate fi acceptat` a[a: fii artist în art` [i realist în realitate.

Un eseu trash Virginie Despentes Teoria King Kong Editura Pandora M, 2009

25 lei traducere din limba francez` de Marie-Jeanne Vasiloiu postfa]` de Valentin Protopopescu

Pe Virginie Despentes o descoper` Frédéric Beigbeder în anii ’90. Debuteaz` în 1993, la editura Florent Massot, cu un roman – tradus în române[te Trage-mi-o – care, m`car prin titlu, îi aduce un succes rapid. De aceea, trece mai tîrziu la binecunoscuta cas` editorial` Grasset.

Ceea ce scrie ea se nume[te trash, adic` „gunoi“: literatur` mizerabilist`, cum ar veni, practicat` în anii 2000 [i de tineri scriitori români – altfel spus, un naturalism up to date, care ]ine seama nu doar de mizeriile genetice, sociale [i politice ale lumii contemporane, ci [i de achizi]iile avangardei [i culturii populare în materie de mimesis literar. Mizerabilismul [ocheaz`, [i `sta este primul lui rol. Din acest punct de vedere, sigur c` el se integreaz` unei „economii a aten]iei“ care gestioneaz` ansamblul artei contemporane [i produc]iilor mediatice. Sigur c` mizeaz` pe teme fierbin]i cum ar fi sexul, eliberarea de tabuuri, pe exploatarea faliilor în distinc]iile clasice dintre bine [i r`u, ca [i pe aceea a separa]iei dintre „limba literar`“ [i cea comun`. Mai important mi se pare dac` acest fel de a face literatur` – [i art`, în general – are sau nu ceva de spus.

Teoria King Kong este un eseu, probabil primul eseu trash (eseu literar, trebuie precizat, la limita cu pamfletul) din literatura francez`, dar nu asta ar fi noutatea: de la Céline, Monique Wittig, Tony Duvert, Pierre Guyotat, [i la urma urmei de la Sade încoace, eseul trash are o tradi]ie lung` în ]ara Revolu]iei nesfîr[ite. Nici faptul c` e scris de o femeie nu [ocheaz`, pentru c` feminismul profesat aici nu e nou. Ce-i drept, autoarea constat` neterminarea revolu]iei feministe a anilor ’70: femeile s-au mul]umit, simplu spus, s` r`mîn` femei – s`-[i cultive femi-

34

n Alexandru Matei

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Textul care nu se dezv`luie Henry James O coard` prea întins` Colec]ia „ART Clasic“, Editura ART, 2009

Publicat` ini]ial în 12 numere consecutive ale revistei Collier’s Weekly în 1898, novella lui Henry James The Turn of the Screw / O coard` prea întins` a stîrnit un interes f`r` precedent în rîndul criticilor de diferite orient`ri. Ea s-a aflat în aten]ia adep]ilor Noii critici americane [i a fost interpretat`, printre altele, din perspectiv` freudian`, postcolonial` [i feminist`. De[i James este cunoscut mai mult pentru felul în care a urm`rit în romanele sale impactul culturii [i civiliza]iei asupra dezvolt`rii psihologice a personajelor sale – americani care tr`iesc sau se afl` pentru o anumit` perioad` de timp în Europa –, fascina]ia sa pentru subiecte supranaturale nu este deloc surprinz`toare, avînd în vedere interesul pentru spiritism pe care l-au manifestat membrii familiei sale (în special fratele s`u, William James, reputat psiholog [i membru al unei societ`]i care avea drept obiect de studiu evenimentele paranormale).

Structura narativ` a textului este una tradi]ional`, autorul folosind procedeul încadr`rii/embedding povestirii într-o alt` povestire.

Naratorul, împreun` cu al]i cî]iva amatori de pove[ti de groaz` (extrem de apreciate în spa]iul anglo-saxon la sfîr[itul secolului al XIX-lea, dup` cum remarc` însu[i James în prefa]a edi]iei din 1908) se întîlnesc pentru a lua parte la o serat` inedit`, fiecare participant trebuind s` contribuie cu o întîmplare însp`imînt`toare.

Dup` ce audiaz` o asemenea poveste, unul dintre invita]i, Douglas, pretinde c` [tie o întîmplare atît de înfior`toare încît î]i înghea]` sîngele în vine. Povestitor experimentat, care vrea s` stîrneasc` curiozitatea publicului s`u, acesta

RECENZII refuz` s` dezv`luie alte am`nunte despre teribila poveste, pîn` cînd nu prime[te scrisoarea care con]ine detaliile acestei întîmpl`ri. Se pare c` scrisoarea îi fusese trimis` de îns`[i protagonista evenimentelor, o femeie pe care Douglas o cuno[tea destul de bine. Scrisoarea prezint` o poveste complicat`, din care nu lipsesc secretele, apari]iile fantomatice, culminînd în final cu moartea lui Miles, unul din cei doi copii de a c`ror educa]ie era responsabil` protagonista, în calitatea sa de guvernant`.

Dezbaterea critic` din jurul acestei novella s-a axat în principal pe cîteva probleme interdependente: credibilitatea naratoarei, starea ei psihic` (se pare c` avem de-a face cu un personaj nevrotic) [i existen]a fantomelor pe care enigmatica guvernant` pretinde c` le-a v`zut, apari]ii care îns` nu sînt confirmate [i de ceilal]i protagoni[ti. Povestirea este complicat` de faptul c` femeia începe s`-i suspecteze pe cei doi copii pe care îi avea în gij`, Flora [i Miles, de rea-voin]` [i de complicitate cu fantomele care, dup` p`rerea ei, încep s`-i posedeze pe copii.

Dincolo de controversa pe tema prezen]ei categoriei supranaturalului în aceast` scriere, este interesant de analizat labirintul narativ propus de James. În fiecare capitol cititorul simte c` se apropie de rezolvarea conflictului [i de explicarea misterului care înv`luie apari]iile terifiante, numai c` fiecare promisiune a unei iminente dezv`luiri finale nu este [i un pas spre clarificarea sensului, ci, dimpotriv`, o amînare sau, mai bine zis, o suspendare a lui. Finalul pove[tii guvernantei se înscrie pe aceea[i linie, James refuzînd s` ofere un deznod`mînt clar.

Cititorul devine astfel parte integrant` a textului, fiind invitat s` umple golurile acestui puzzle misterios, din moment ce textul per se pare s` nu dezv`luie sensul mult a[teptat. Fie c` supranaturalul este o prezen]` concret` sau doar rodul tulbur`rilor psihice ale protagonistei, O coard` prea întins` r`mîne un text de referin]` al literaturii gotice, nu doar datorit` temei centrale – inocen]a corupt` –, ci mai ales a felului cum James se folose[te de valen]ele artistice ale ambiguit`]ii. n Drago[ Zetu

35

34,95 lei traducere din limba englez` [i note de Antoaneta Ralian

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

cul scop de a-i rade pe to]i dintr-o singur` rafal` de Kala[nikov, spaniolul nu are nimic împotriv` s`-l aib` coleg de birou [i, nu dup` mult timp, cei doi ajung s` se împrieteneasc`. Dar prietenia dintre ei nu se va lega la birou, ci în decursul lungilor seri pe care [i le petrec într-un bar, unde se întîlnesc la sfîr[itul zilei [i unde, chipurile, naratorul ar trebui s`-l înve]e pe american catalan`. Rodney e un tip nonconformist, dintr-o bucat`, foarte citit [i, în pofida a tot ce se spune despre el, chiar îi place s` predea [i o face. În compania mai tîn`rului s`u coleg, el se arat` foarte comunicativ, vorbindu-i despre scriitorii lui prefera]i [i oferindu-i europeanului, care între timp i-a f`cut cunoscut faptul c` [i el lucreaz` la un roman, sfaturi despre ce înseamn` s` fii un scriitor valoros: „Artist e cine face vizibil ceea ce-i deja vizibil“; sau: „întreaga art` a naratorului const` în a [ti s` tac` la timp: cea mai bun` cale de a istorisi o poveste e, în fond, s` n-o istorise[ti“. Conversa]iile literare din bar nu sînt întrerupte decît de vacan]a de iarn` pe care spaniolul [i-o petrece în compania unui grup de prieteni c`ruia Rodney nu vrea s` i se al`ture. Apoi, cînd, dup` o lun`, revine în Urbana, tîn`rul profesor afl` cu stupoare c` Rodney nu mai lucreaz` aici. Contrariat, naratorul îi face o vizit` acas` în Randoul, un or`[el nu departe de Urbana. Acolo îl cunoa[te pe tat`l fostului s`u coleg, care-i d` s` citeasc` un set de scrisori scrise de Rodney pe vremea cînd se afla în Vietnam. Încet-încet, spaniolul va începe s` în]eleag` drama americanului „ros de remu[c`ri [i devastat de nefericire“, a c`rui vast` cultur` literar` nu va putea s`-l salveze. În ce const` drama lui Rodney, care va fi sfîr[itul s`u [i cum vor ajunge cei doi foarte asem`n`tori din perspectiva remu[c`rilor [i nefericirii ve]i afla doar citind romanul.

O combina]ie ideal` între metafic]iune [i semi-autobiografie, Viteza luminii e povestea vie]ii [i mor]ii celui numit Rodney Falk, dar [i povestea scrierii acestei pove[ti, istorisit` de cel care, pe m`sur` ce va cunoa[te succesul ca scriitor, va e[ua din ce în ce mai mult ca fiin]` uman`. n

Undeva în Midwest Javier Cercas Viteza luminii Editura Leda, 2009

39,90 lei traducere din limba spaniol` [i note de Ileana Scipione

În 1987, un tîn`r absolvent de Litere al Universit`]ii Autonome din Barcelona se întîlne[te întîmpl`tor cu un fost profesor care îi propune s` plece ca asistent în America, la Universitatea din Urbana, Illinois, unde se ofer` ni[te burse pentru licen]ia]ii spanioli. La momentul acela, naratorul, c`ci despre el e vorba, preda la un liceu „la fel de mizer ca [i apartamentul“ în care locuia, tr`ind în paralel cu convingerea c` Spania – sau, cel pu]in, Catalonia – n-avea s` dea doi bani pe talentul lui literar, de[i pîn` atunci nu scrisese nici un roman. Prea tîn`r pentru a [ti c` „via]a se duce de rîp` oriunde te-ai afla“, absolventul accept` [i, astfel, la [ase luni de la conversa]ia avut` cu profesorul, descinde pe p`mînt american. Aici, dup` o oarecare depresie de acomodare, începe s` se integreze în via]a comunit`]ii academice, f`cîndu-[i prieteni, luînd parte la petreceri unde toat` lumea p`rea s` fi fost invitat`, [i devenind din ce în ce mai încrez`tor în via]` [i în promisiunile ei. Treptat îns`, se va convinge c` lucrurile nu stau deloc a[a, iar evenimentul care-l va face s` realizeze acest lucru va fi întîlnirea sa cu Rodney Falk, un veteran al r`zboiului din Vietnam, cel care primise un post în Catedra de spaniol`, tocmai pe acest considerent. Rodney e mai în vîrst` decît majoritatea colegilor s`i, nu pare a preda nim`nui limba spaniol` (gurile rele spun c` nici m`car no cunoa[te), e ursuz [i aparent introvertit [i împarte cu naratorul biroul de la etajul patru din Foreign Languages Building. În pofida zvonurilor cum c` b`rbatul e un uciga[ în stare latent` care, într-o zi, ar putea s` vin` la munc` cu uni-

36

Florin Irimia

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

SF

Teleportarea din 1956 Alfred Bester Destina]ia mea: stelele Editura Leda, 2010

Te apuci s` cite[ti un roman SF din 1956 ca [i cînd ai merge pe un teren despre care ]i s-a spus c` este minat. Cu grij`, cu team`, c-o fi, c-o p`]i. Nu [tiu cît de binedispus dep`[e[ti „zona minat`“, dar, la sfîr[itul lecturii, Destina]ia mea: stelele, romanul din 1956 al lui Alfred Bester, se dovede[te a fi o mare [i pl`cut` surpriz`.

Povestea în sine nu e nemaipomenit` pentru c` de la Bester încoace a mai fost scris` în diverse variante. O aventur` printre stele, în secolul XXV, cu nave [i r`zboaie, cu planete [i sateli]i locui]i, dar [i cu o societate care s-a dezvoltat pe P`mînt cam în acelea[i direc]ii în care [tim: capitalul, acapararea puterii de cei care pot [i au suficiente resurse, controlul celorlal]i. În plin r`zboi între cei opt sateli]i [i cele trei planete (Terra, Marte, Venus) locuite de oameni, Gulliver Foyle este singurul suravie]uitor pe nava Nomad. Dup` o sut` [aptezeci de zile de plutire prin spa]iu [i de emis semnale SOS, se apropie de el o nav` care nu-l salveaz`. Este salvat totu[i de Poporul Savant, urma[ii unor savan]i abandona]i pe un asteroid, în urm` cu dou` sute de ani. Felul lor de a tr`i, obiceiurile – de la tatuarea fe]ei [i a numelor pe frunte, la g`sirea de neveste – , limbajul particularizat vor fi tot atîtea motive de satisfac]ie pentru cititor.

Cînd î[i revine, Foyle jur` s` se r`zbune pe echipajul care nu l-a salvat. Pe de alt` parte, este c`utat la rîndul lui, b`nuindu-se c` ar fi în posesia unei cantit`]i de PirE, un aliaj exploziv care ar putea hot`rî soarta r`zboiului.

Bester are un talent des`vîr[it de a întoarce ac]iunea romanului s`u: de fiecare dat` cînd crezi c` ai aflat despre ce e vorba, urmeaz` un fapt, o fraz` care te poart` în cu totul alt` direc]ie, care mai de care mai nea[teptat`. Lucru a-

RECENZII dorat de citiori [i pe care, probabil, mizeaz` [i autorul. Prin urmare, nici nu prea po]i spune ce se întîmpl`, pentru c` orice ai spune [i oricum ai întoarce-o, tot spoiler se cheam`.

A[a c` mai bine vorbim despre personaje.

Singurul personaj asupra c`ruia se insist` este, bineîn]eles, Gully Foyle, care î[i schimb` postura de la astronautul p`r`sit la tîn`rul r`zbun`tor, la aventurierul care trece prin multe [i scap` întotdeauna, dar [i de la cel care manupuleaz` femeile din jurul lui la cel îndr`gostit. Apar trei femei în via]a lui Foyle, una mai diferit` ca alta, toate – personalit`]i puternice, care chiar au un rol în povestea lui, nefiind puse acolo doar de decor.

Lumile lui Bester sînt produsul unei imagina]ii ie[ite din comun – îmi pare mie acum, la mai bine de cincizeci de ani de la crearea lor –, de la Poporul Savant la de]inu]ii din Abisul Martel [i pîn` la P`mîntul însu[i, cu noile lui obiceiuri, unul dintre ele fiind abolirea religiei organizate (ceea ce atrage dup` sine replici ca: „Poze deocheate, signore? Cre[tini de catacombe, îngenunchind, rugîndu-se, cîntînd psalmi, s`rutînd cruci? Foarte picante. Foarte de[ucheate, signore.“ „Nu, zise Foyle, împingînd pornografiile în l`turi“).

Este un roman plin de gadget-uri, spre deliciul fanilor SF. Problema îns` e c` aceste gadget-uri nu au pe ele praful anilor ’50, ci sînt cît se poate de actuale, ba chiar le-am întîlnit destul de des în ultimi 20-30 de ani. De la implanturile [i mufele care au explodat în cyberpunkul anilor ’80 la decelerarea mi[c`rii pe care am întîlnit-o în filmele Matrix (1999 [i 2003) sau pîn` la apari]ia lui Foyle, la o recep]ie, într-un tren cu un singur vagon c`ruia i se construie[te în fa]` [ina pe care merge, lucru utilizat de Christopher Priest în Lumea invers` (1974).

Poate cea mai important` g`selni]` a lui Baster este jauntarea, adic`... teleportarea, a[a cum o numim noi azi, numai c` în romanul de fa]` aceasta se execut` cu puterea min]ii.

Un roman care se cite[te cu mare pl`cere [i acum, dup` cincizeci de ani, un roman SF cinstit, o bucurie pentru to]i pasiona]ii. n Michael Haulic`

37

39,90 lei traducere din limba englez` de Mihai-Dan Pavelescu

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ESEU

vescen]a perioadei brâncovene[ti. Autoarea [i-a propus s` demonstreze c` nu avem de-a face cu o perioad` neagr` în istoria c`r]ii [i a tiparului, dimpotriv`, mul]i dintre domnitorii fanario]i au fost protectori ai tiparului autohton, încurajînd înfiin]area de noi tipografii biserice[ti sau laice.

Condi]iile tehnice ale artei tiparului s-au ameliorat, fapt care a dus la multiplicarea pe scar` larg` a c`r]ii [i difuzarea ei în medii sociale din ce în ce mai extinse. De[i majoritatea tip`riturilor erau cele destinate cultului religios, epoca fanariot` înregistreaz` o cre[tere spectaculoas` a num`rului c`r]ilor laice, destinate petrecerii timpului liber, desf`t`rii sau inform`rii: traduceri din literatura neogreac`, francez`, italian`, crea]ii originale române[ti (Ien`chi]` V`c`rescu, Barbu Paris Mumuleanu), c`r]i populare, tip`rituri cu scop practic [i gospod`resc.

Prima parte a lucr`rii interogheaz` toate sursele posibile (exemplarele de carte tip`rit` [i manuscris`, informa]ii din diverse fonduri arhivistice, cronici, însemn`ri, relat`ri ale c`l`torilor str`ini etc.) pentru a reconstitui cu minu]iozitate traseul c`r]ii tip`rite, condi]iile tehnice [i materiale ale produc]iei acesteia. Tipografiile ecleziastice sau laice ale vremii au func]ionat ca adev`rate case editoriale, îndeplinind toate etapele transform`rii textului manuscris într-un obiect material (cartea): preg`tirea pentru tipar, îngrijirea edi]iei, corectura, prefa]area [i ilustrarea c`r]ii. În capitolul „Cartea între sacru [i profan“, autoarea deplaseaz` accentul de la aspectele cantitative la condi]iile de difuzare [i de receptare ale produc]iei tipografice, încearc` s` reconstituie practicile culturale asociate c`r]ii tip`rite, împ`rt`[ite atît la nivelul elitelor sociale cît [i la nivel popular. Nu lipse[te efortul de a surprinde cititorul real, practicile de lectur` (lectura cu voce tare [i lectura silen]ioas`).

Bibliografia este impresionant`, exhaustiv`, dovedind o excelent` cunoa[tere a domeniului de studiu. Avem de-a face cu o lucrare exemplar` de istoria c`r]ii [i a tiparului, o sintez` de care aveam nevoie.

Tiparul în epoca fanariot` Daniela Lumini]a Lupu Tiparul [i cartea în }ara Româneasc` între 1716 [i 1821 Casa Editorial` Demiurg, 2009

45 lei

De[i cercetarea româneasc` a acumulat numeroase studii în domeniul istoriei c`r]ii [i a tiparului, acestea, în marea lor majoritate, au urmat c`ile erudi]iei istorico-filologice, fiind prea pu]in preocupate de a se racorda la dezbaterile purtate în alte discipline sau în istoriografia european`. În ultimii ani s-a conturat un alt tip de demers, interesat s` surprind` rela]iile complexe ale c`r]ii cu celelalte activit`]i umane [i atent la diversele contexte sociale, economice, culturale sau mentale în care ea se manifest`. În aceast` tendin]` se înscrie [i masivul volum al Danielei Lumini]a Lupu, specialist în istoria c`r]ii vechi române[ti. Autoarea a în]eles foarte bine faptul c` istoria c`r]ii tip`rite nu mai poate fi abordat` doar din perspectiva descriptivist`, ea trebuie integrat` unei viziuni interdisciplinare: istoria mentalit`]ilor, antropologia cultural`, istoria literar`, istoria artei.

Decupajul cronologic în care se desf`[oar` cercetarea, cel al }`rii Române[ti între anii 1716-1821 corespunde epocii fanariote, perioad` controversat` care continu` s` fie în aten]ia dezbaterilor istorice. Autoarea constat` c`, de[i s-a acumulat un volum mare de studii [i articole referitoare la activitatea tipografic` în acest interval de timp, lipse[te o lucrare de sintez` care s` ofere imaginea de ansamblu. Unele cercet`ri las` impresia c` epoca fanariot` a avut o slab` produc]ie de carte tip`rit`, comparativ cu efer-

38

n Alexandru Ofrim

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ESEU

Mic tratat despre Orientul Mijlociu Olivier Roy Semiluna [i haosul Editura Nemira, 2010

Nu pot decît s` laud capacitatea politologului francez Olivier Roy – specialist în islam, cercet`tor eminent [i bun cunosc`tor al limbii [i culturii persane, dar [i un „actor“ activ al cîmpului cultural actual, perfect ancorat în problemele politice contemporane – de a investiga un subiect atît de stufos într-un volum de nici 150 de pagini. Acesta este principalul merit al eseului Semiluna [i haosul: e dens, bine structurat [i – cel mai important – excelent argumentat (pe lîng` exemple [i explica]ii, autorul î[i nuan]eaz` analiza în mai multe note de subsol). Nu întîmpl`tor am subliniat importan]a notelor, pentru c` una dintre ele reproduce un scurt dialog semnificativ pentru în]elegerea mizei majore a eseului ? aceea de a demonta o serie de prejudec`]i grosolane asupra lumii islamice.

Este vorba despre o scurt` conversa]ie dintre autor [i Paul Wolfowitz, pe atunci secretar de stat adjunct la Ap`rare ([i unul dintre „pilonii“ Pentagonului): „Discu]ia s-a referit exclusiv la condi]iile concrete ale interven]iei în Afganistan (pe care eu o sus]ineam). Conducîndu-m`, la plecare, mi-a spus: «M` tem totu[i ca aceast` afacere cu Afganistanul s` nu ne îndep`rteze de adev`ratul nostru obiectiv. – Adic`? – Irakul, desigur»“. Partea bun` e c` eseistul francez – bun cunosc`tor al islamului, despre care a scris mai multe c`r]i, cea mai cunoscut` fiind L’Échec de l’Islam politique (Seuil, 1992) – prefer` s` limpezeasc` ni[te chestiuni destul de aproximative în ochii opiniei publice (islam vs. islamism, problema terorismului în lumea arabo-musulman`, mi[carea Al-Qaeda [.a.), [i nu se las` dus de val, lansîndu-se într-o simpl` critic`

RECENZII a politicii neoconservatoare americane [i a dezastruoasei guvern`ri Bush jr. (a[a cum a f`cut de atîtea ori stînga francez` tiermondist` [i antiamerican`). E[ecul administra]iei Bush în „r`zboiul global contra terorismului“ (contra unui inamic vag, insuficient definit, care includea indistinct întreaga lume islamic`, calificat` de Bush prin sintagme aberante de tipul „islamofascismul“) este doar pretextul pentru a pune în context [i a analiza dinamica intern` a Orientului Mijlociu: „Scopul acestei c`r]i este de a resitua conflictele din Orientul Mijlociu în logicile lor proprii, f`cînd totodat` încercarea de-a în]elege cum se articuleaz` ele cu marile pariuri ale societ`]ilor noastre. Pe scurt, e vorba de ideea de a demonta ideea conform c`reia ar exista o «geostrategie a islamului» care ar explica toate conflictele actuale, de la Palestina la Bin Laden, trecînd prin violen]ele de la periferiile Parisului“ (p. 10).

Volumul este structurat în patru mari p`r]i, care pot fi citite [i ca ni[te eseuri de sine st`t`toare. Prima discut` obsesia american` pentru Irak [i e[ecul americanilor în „campania“ lor de democratizare cu for]a a lumii islamice (f`r` a ]ine cont de chestiuni etnice, culturale, geopolitice [.a.), considerat` „autoarea“ terorismului interna]ional. Cea de-a doua parte clarific` numeroasele conflicte din Orientul Mijlociu [i subliniaz`, printre altele, diferen]a dintre islamul politic, teritorializat [i un islamism mondializat, deteritorializat. Partea a treia trateaz` „fenomenul“ Ahmadinejad [i explic` ascensiunea acestui personaj politic la putere, dar sugereaz` [i c` „Iranul este (...) ast`zi cheia situa]iei din Orientul Mijlociu“. Ultima parte – [i cea mai interesant`, cred – este dedicat` mi[c`rii Al-Qaeda, „o organiza]ie deteritorializat` [i global`, relativ rupt` de mizele Orientului Mijlociu, f`r` implementare politic` în popula]iile musulmane“ (p. 113).

Bine scris – alert, concis, cu o retoric` ce-l confirm` pe autor [i ca un excelent publicist –, eseul lui Olivier Roy este o lectur` obligatorie pentru cei care chiar vor s` [tie pe ce lume tr`iesc. n Florina Pîrjol

39

19, 90 lei traducere din limba francez` de Ion Doru Brana

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

POLITOLOGIE

manipula planeta. Nu afl`m îns` nimic despre resorturile psihice care fac ca aceste scenarii s` fie atît de populare, despre nevoia oamenilor de a g`si explica]ii alternative pentru fenomenele care le influen]eaz` via]a, ]api isp`[itori, atunci cînd lucrurile nu merg bine, sau reconfirm`ri pentru viziuni deja formate asupra lumii.

Pozi]ia autorului cu privire la scenariile conspira]ioniste prezentate e ambigu`. Pe de o parte, î[i declin` într-o not` introductiv` responsabilitatea cu privire la veridicitatea teoriilor prezentate, spunînd c` „ele nu au o baz` real`, sînt reproduse doar pentru amuzament [i nu trebuie interpretate literal“. Pe de alt` parte, încheie glume], avertizîndu-[i cititorii c` „doar fiindc` sînte]i paranoici nu înseamn` c` ei nu v` urm`resc“, l`sîndu-i cu ideea c` ceva-ceva tot o fi adev`rat. De[i nu exprim` opinii personale, rezumîndu-se la descrierea elementelor principale ale teoriilor, cartea transmite cititorului, prin tonul în care sînt descrise scenariile, ideea c` unele (ex. complotul din spatele lui 9/11) trebuie luate în seam` mai mult decît altele (ex. conspira]ia prin care britanicii au vîndut în SUA ma[ini cu defec]iuni, pentru a crea haos în trafic, vrînd astfel s` se r`zbune pe fosta colonie).

Efortul de a stabili o tipologie a teoriilor conspira]ioniste, care ar fi deschis posibilitatea unor exerci]ii analitice interesante, este inexistent, scenariile fiind ordonate pur [i simplu în ordine alfabetic`. Pentru a v` oferi o idee despre con]inutul c`r]ii voi încerca eu o schi]` de tipologie, spunîndu-v` c` principalele categorii de teorii prezentate sînt legate de: organiza]ii secrete (Francmasoneria, Ordinul Illuminati, Ordinul Skull and Bones etc.), extratere[tri (oamenii în negru, zona Rosewell din Nevada, oamenii de pe Lun` etc.), decese controversate (John F. Kennedy, Elvis Presley, Michael Jackson etc.), virusuri uciga[e (HIV, Ebola, SARS, gripa porcin`), tehnologii de control [i manipulare (implanturile cu microcipuri, publicitatea subliminal`, camerele video [i aparatura de ascultare). În ciuda tuturor minusurilor, pîn` la urm` e vorba despre o carte distractiv`, potrivit` pentru sezonul vacan]elor. n

Conspira]ii pentru toate gusturile Jamie King 111 teorii ale conspira]iei Editura Litera, 2010

18,90 lei traducere din limba englez` Graal Soft-Integrated Translation Services

Cum, înc` nu a]i aflat c` Barack Obama e fiul nelegitim al lui Malcolm X, legendar lider al organiza]iei Na]iunea Islamului? Nu a]i [tiut c` organiza]ia l-a sus]inut în secret pe Obama pentru a prelua puterea în SUA? Desigur, nu ar fi putut reu[i singur`, a[a c` în planul secret de sus]inere a fost nevoie [i de implicarea familiei Rotshchild [i a lui George Soros. A[adar, nici mai mult, nici mai pu]in decît o alian]` secret` între musulmani [i evrei. Obiectivul final?

Probabil distrugerea dreptei conservatoare cre[tine din SUA, reprezentat` de John McCain, contracandidatul lui Obama. Sun` halucinant?

Cu siguran]`. Exist` îns` oameni, [i nu pu]ini, care cred în astfel de scenarii, le caut` [i le consum` cu mare satisfac]ie. Autorul lucr`rii discutate aici a avut ideea de a reuni între copertele unui volum principalele teorii ale conspira]iei, vehiculate în prezent. Al`turi de cea despre Obama, amatorii genului se pot delecta cu înc` 110 scenarii care mai de care mai sofisticate [i diabolice.

Volumul e conceput astfel încît s` fie u[or de citit, teoriile conspira]ioniste fiind prezentate ca „pastile“ de una-dou` pagini, administrabile seara, înainte de culcare. Despre autor nu ni se spune nimic. Nici ce background are, nici ce a mai scris, nici ce surse a folosit pentru redactarea c`r]ii, informa]ii esen]iale pentru credibilitatea unei lucr`ri ce trateaz` astfel de subiecte. Efortul de analiz` e minim, redus la circa o pagin` [i jum`tate de introducere, în care afl`m c` majoritatea teoriilor conspira]ioniste sînt construite pe acela[i [ablon, avînd în centru dorin]a unor organiza]ii secrete de a controla [i

40

Bogdan Barbu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ISTORIE

Eterna problem`: decalajul fa]` de Occident Bogdan Murgescu România [i Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) Editura Polirom, 2010

Cînd spun „Europa“, românii – [i al]i estici – vizeaz` (viseaz`) Occidentul european. Cu el se compar`, cu el vor s` semene. Povestea-i veche [i va trece dincolo de noi – spune foarte serioasa lucrare-sintez` a profesorului Murgescu, încununare a unei reflec]ii consistente (de aproape 12 ani, afl`m) asupra unuia dintre handicapurile socio-istorice determinante ale rela]iei Est-Vest în Europa. În jurul anului 1500, state ca Danemarca, Irlanda, Serbia [i }`rile Române erau asem`n`toare [i comparabile (d.p.v. economic). Ce s-a întîmplat mai apoi? Ce factori – geografici, politici, plus demografie, religie etc. – [i în ce m`sur` fiecare au generat decalajul observabil ast`zi? {i ce înseamn`, ca atare, acest „decalaj“? Este el definit doar prin binomul „progres“ vs. „înapoiere“ (în care exist` m`car speran]a „recuper`rii“) sau e pur [i simplu o „diferen]`“ care s-a adîncit mereu [i se va accentua pe mai departe?

Din perspectiva rela]iei noastre istorice cu Occidentul, un volum precum cel al lui Murgescu este ([i cred c` va r`mîne) esen]ial. Mesajul de subtext al c`r]ii nu-i unul c`ldu] (dar unde spune c` o carte de istorie trebuie s` aib` happy end?): de-a lungul ultimilor 500 de ani decalajul dintre noi [i spa]iul occidental s-a m`rit, diferen]ele acumulîndu-se de la o epoc` la alta. În termenii lui Fernand Braudel, în Europa geografic` s-au conturat, în secolele XVI-XVIII, trei economii-univers distincte: economia-univers occidental`, cea rus` [i cea otoman`. Nu

RECENZII trebuie s` fii doctor în Istorie pentru a [ti de care astfel de univers a fost mai apropiat, majoritar, spa]iul românesc. În secolul al XIX-lea, ultimele dou` au devenit anexe periferice ale economiei-univers occidentale ([i r`mîne de v`zut dac` stadiul contemporan al globaliz`rii va schimba ierarhiile).

Din considerente subiective, insist asupra capitolului masiv dedicat epocii post-1945 (în prealabil, volumul mai trateaz`: 1. epoca modern` timpurie, secolele XVI-XVIII; 2. secolul al XIX-lea; 3. epoca interbelic`). Între 1950 [i 1998, economia mondial` a performat spectaculos: o cre[tere (de sa[e ori!) f`r` precedent în istorie. Occidentul european a fost printre campioni: cre[terea exporturilor (aproape un sfert din PIB ob]inut de Germania din exporturi la nivelul anului 1973!), dezvoltarea serviciilor (vezi turismul de mas`), inventivitatea tehnologic` etc. – toate acestea pe umerii ajutorului american postbelic. În lipsa unui Plan Marshall (pe care, nota bene, l-au „refuzat“), ]`rile socialiste de tip sovietic au crescut din resurse proprii: mobilizarea exhaustiv` a for]ei de munc`, salarii [i pre]uri controlate de stat, investi]ii masive [i consum limitat. Murgescu o spune limpede: în felul s`u, fiecare cet`]ean al Estului comunist a fost un „ac]ionar“ al construirii socialismului – de unde [i concluzia: falimentul sistemului i-a afectat pe majoritatea „investitorilor“. În primele dou` decenii (anii ’50-’60), Estul a recuperat (relativ) din decalajul fa]` de Vest – dar, începînd cu anii ’70, discrepan]ele au sporit iar`[i. La nivelul lui 2008, diferen]a dintre Luxembourg [i R. Moldova (indice venit/putere de cump`rare) era de 20 la 1; iar în interiorul UE, diferen]a dintre regiunea cea mai prosper` (centrul Londrei) [i cea mai s`rac` (NV Bulgariei) era de 13 la 1. În fine, absolut remarcabil` – [i iconoclast`, pe alocuri – este tratarea „experimentului dezvolt`rii socialiste în România“: un capitol ce va impune cartea lui Murgescu în bibliografia obligatorie a oric`rui subiect de istorie a comunismului autohton.

Pe scurt: România [i Europa... este cartea de deplin` maturitate a unui istoric (înc`) tîn`r. n Adrian Cioroianu

41

45 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

FILOZOFIE

la Platon. Comunitatea terminologiei [i problematicii este urm`rit` atent de traduc`tor, pîn` la a desprinde, admirabil, dintre firele de continuitate, cele cîteva discontinuit`]i de semnificare a acelora[i termeni folosi]i de Aristotel [i predecesori, de la cazul generic al vocabularului devenirii pîn` la cazul particular al elementelor.

O asemenea aten]ie proiectat` asupra fizicii aristotelice constituite din critica predecesorilor este clar` în studiul introductiv, a c`rui tem` este plauzibilitatea extrem` a fizicii aristotelice în contextul fizicilor concuren]iale ale clasicit`]ii grece[ti: idealul „salv`rii fenomenelor“ este, pentru Andrei Cornea, mult mai u[or de legat de conceptele corelativit`]ii gener`rii [i nimicirii, a continuit`]ii principiilor între cer [i p`mînt sau a traducerii proceselor cre[terii [i alter`rii în termenii raporturilor dintre form`, materie [i priva]ie, decît în termenii atomismului lui Democrit sau ai Iubirii [i Urii lui Empedocle.

Aceast` „fizic` a ochiului liber“ (p. 45) reu[e[te s` dea fenomenului ceea ce el merita: relevan]a unei urme a adev`rului manifest în integralitatea universului, de la conceptul universal al fiin]ei pîn` la cele mai particulare apari]ii ale lui. Totu[i, fa]` de raportarea sa constant` la predecesorii fizicali[ti, aceast` „fizic` a ochiului liber“ mai putea cunoa[te o echilibrare din perspectiva interpret`rii sale ca extensie a metafizicii, în sensul în care insisten]a cu care Aristotel critic` reducerea fiin]ei la actualitatea sa [i aici, ca [i în Metafizica sau Despre suflet, este vizibil` [i face leg`tura cu principiile filozofiei prime. Dar Andrei Cornea reu[e[te prin traducerea sa, cred, dou` lucruri: 1) s` dovedeasc` faptul c` natura de [tiin]` a reflec]iei aristotelice, la nivelul secolului s`u, bate coinciden]a accidental` dintre atomismul antic [i intui]iile [tiin]ei moderne; 2) s` propun` (de[i nu o spune nic`ieri explicit) culturii române, în sfîr[it, un alt Aristotel decît cel pe care deceniile anterioare se obi[nuiser` s` îl recepteze drept un discipol care a s`r`cit dimensiunile speculative ale platonismului.

„Fizica ochiului liber“ Aristotel Despre generare [i nimicire Editura Polirom, 2010

26,95 lei traducere din greaca veche, note [i l`muriri preliminare de Andrei Cornea

Domnul Andrei Cornea a oferit, foarte recent, prima traducere în limba român` a tratatului aristotelic Despre generare [i nimicire, cel pe care îl cunoa[tem în tradi]ia greac` sub titlul Perì genéseos kaì phthorãs, iar în cea latin` sub titlul De generatione et corrruptione. Era un text pe care mul]i dintre noi îl a[teptau, fiindc` el red` conceptual [i fixeaz` terminologic (pentru limba român`) leg`tura dintre Fizica [i Despre cer, fiind un compendiu al discu]iilor despre principiile care explic` devenirea [i continuitatea ei cu mi[c`rile cerului.

Dup` ce a tradus în limba român` cu mai mul]i ani în urm` Metafizica, Andrei Cornea reia, odat` cu versiunea sa la Despre generare [i nimicire, un mod propriu [i asumat de în]elegere a lui Aristotel, astfel încît traducerea acestui din urm` tratat con]ine tacit un set de decizii terminologice care au trecut prin deliberarea [i confruntarea cu textul aristotelic [i au început odat` cu traducerea Metafizicii. Dac`, în Metafizica, traduc`torul a preferat o asumare foarte personal` [i o redenumire a multor concepte aristotelice, mizînd pe provocarea regîndirii sensului [i a destinului lor originar, aici el pare, dimpotriv`, s` se apropie de text dintr-o perspectiv` mai „clasicizat`“ terminologic [i mai apropiat` de dialogul vizibil ([i adesea sclipitor [i inovator prin contribu]ia lui Andrei Cornea la el) pe care traduc`torul îl poart` cu cele mai recente versiuni moderne ale tratatului. Întregul text, cu aparatul minu]ios de note, pare a fi orientat spre a face transparent` [i explicit` pozi]ia lui Aristotel în rela]ia sa cu gîndirea fizicalist` anterioar` lui, de la presocratici

42

n Alexander Bamgarten

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

RECENZII

CARTE PENTRU COPII

recunoa[te dintr-o mie) este de fapt pentru noi, acei adul]i de 30 de ani care vrem s` ne intoxic`m copiii cu ciulinii, nebunele m`tr`gune [i p`pu[ile noastre albastre, s` le citim în fiecare sear` ca s` le intre bine în cap c` exist` lumi mult mai fascinante decît cele de la MTV [i ale c`ror conflicte nu se consumau pe ecrane, ci mult mai firesc, la doi pa[i, în gr`din` sau în spatele blocului.

Un grup de p`rin]i, revolta]i de faptul c` nu s-a reeditat Cipi, acest pitic uria[, l-au rugat pe unul dintre ei s` trag` la xerox unicul exemplar la îndemîn`, uitat într-o debara. Apoi [i l-au pasat unii, altora, într-o în]elegere tacit`, ca într-o sect`.

Oamenii se solidarizeaz` atunci cînd e vorba despre un trecut comun, îns` nu vor s`-[i împart` un viitor unde totul se rezum` la copilul meu, familia mea. Desigur, scopul declarat era s`-l paseze pe Cipi din genera]ie în genera]ie, îns`, de fapt, recuperau fragmente din copil`ria lor. {i într-un fel e de în]eles: copiii no[tri pot da oricînd de p`mînt cu Luna-Betiluna, ca s` descopere, de pild`, într-o carte-obiect, ilustrat` impecabil, made in China (po]i deschide sert`ra[e, po]i trage de blazoane, po]i „desp`turi“ cet`]i), cum pot deveni prin]ese sau cavaleri; noi îns` nu aveam decît aceste pove[ti. Unele proletcultiste, dar aventuroase, cum era cea din Trei gr`sani a lui Iuri Ole[a (singura carte pe care a citit-o Canibalul vreodat` – 32 de ani), altele despre „istoria zbuciumat` a neamului“ (Talismanul de safir de Elvira Bogdan), parodii dup` basmele autohtone (F`tFrumos certat cu gluma de Dumitru Toma, pe atunci un nume în literatura pentru copii, al`turi de Ion Lil`...) sau un autor de „mitologii inventate“ [i de romane fantasy, cu adev`rat demn de luat în seam`, Vladimir Colin (Legendele ]`rii lui Vam). Ast`zi nici nu mai avem o literatur` autohton` pentru copii; editurile nu îndr`znesc s` publice decît imported [i „la pachet“, cu tot cu juc`ria zîmbitoare.

Luna-Betiluna, Dora-Minodora... parc` [i acum simt dulcea]a florilor din spatele blocului unde tot locul de joac` era alc`tuit din trei borduri, un petic de asfalt [i o „frunz`“ mîzg`lit` cu creta. Copil`ria noastr` a fost cum a fost, pe ei ajuta]i-i s` evadeze din gr`din`, din parcare! n

Luna-Betiluna, Dora-Minodora [i alte personaje uitate Anamaria Smigelschi Luna-Betiluna, Dora-Minodora [i gr`dina Editura Paralela 45, 2009

Cele dou` nume în rime de mai sus apar]in unor p`pu[i albastre, surori. „Ele sînt chiar la fel, numai c` Luna-Betiluna are p`rul ro[u, în schimb Dora-Minodora e mai gr`su]`.“ Mai cunosc un caz asem`n`tor, cel al lui Moto[el [i Boto[el: „Erau doi pisoi la fel. / Nu-i recuno[teai decît / Dup`-o dung` de pe gît, / Iar alteori, mai degrab`, / Dup`-o pat` de pe-o lab`“. În gr`din`, Dora-Minodora este r`pit` de Regina-rea-Ciulina, sf`tuinduse cu Nebuna-M`tr`guna ca s` fac` din ea o pernu]` de ace. P`pu[a are îns` trupul de celuloid, a[a c` acele, în loc s` se înfig` în ea, se rup. Regina-rea-Ciulina renun]` la Dora-Minodora, care ajunge mai întîi pe o creang` de liliac, apoi într-o plas` de zorele, unde adormi „deîndat`, istovit` [i fericit`“. {i uite-a[a a fost gonit` „r`utatea din gr`dina mea“ – ne spune autoarea pove[tii.

Nu-mi dau seama ce rezonan]` pot avea pentru copiii pre[colari de azi cele dou` nume ale p`pu[ilor albastre pe care, dup` ce am redescoperit c`rticica, îmi vine s` le pronun] pur [i simplu cu voce tare, de cel pu]in dou` ori pe zi. De fapt, farmecul pove[tii e înc`tu[at în aceste dou` nume, iar bucuria reg`sirii lor se poate compara doar cu amintirea gustului u[or mieriu al acelor flori albe cu pistil galben – Mîna Maicii Domnului, parc` –, pe care le rupeam [i sugeam ca pe ni[te bomboane în spatele blocului. Îns` povestea poate fi mult prea simpl` [i prea domestic` (o gr`din`, dou` p`pu[i, cîteva flori) pentru copiii care de la 3-4 ani se lupt` cu demoni [i c`l`resc dragoni. Am sim]it din prima clip` c` aceast` reeditare (cu acelea[i ilustra]ii, ale autoarei probabil, pe care le-a[

Adina Popescu

43

15 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

S P I R I T U A L I TAT E

bine decît recursul la înalta disciplin` a plagiatului din multe teze de doctorat române[ti) – a integr`rii, asum`rii, ced`rii, neg`rii etc. a responsabilit`]ii, vinei, puterii personale [.a.m.d.? De ce e nevoie de o economie atît de strict` a sim]ului estetic, de ce marile adev`ruri sînt condamnate s` defileze în haine caraghioase [i strîmte, încît s` nu le d`m niciodat` aten]ie, ori s` ne scoat` din min]i pîn` la a le ignora complet? De cînd adev`rul a semnat un pact de solidaritate cu urîtul [i kitsch-ul? C`ci nu m` mai pot uita uneori la copertele c`r]ilor de spiritualitate f`r` s` m` apuce vertijul, nu le mai pot citi titlurile f`r` s`-mi vin` s` o iau la s`n`toasa...

Din fericire, Karol K. Truman are ceva util de ad`ugat în corul conferen]iarilor spirituali: idei [i, uneori, formul`ri aparte, capabile s` declan[eze în]elegerea acolo unde ea a fost îngropat` sub greutatea uria[` a cli[eelor. Aceast` carte vine în continuarea celei ([i ea semnificativ`) intitulate – cum altfel? – Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodat`. În ciuda consecventei lipse de inspira]ie în numirea c`r]ilor sale, autoarea aduce complet`ri interesante procedeului de rezolvare a unor conflicte [i traume r`mase la nivel sub- sau incon[tient, responsabile pentru st`rile [i destinele negative ale posesorilor lor. Asemenea tehnici sînt multe, dar cele pe care ea le propune (scenariul, vocalizarea, revizuirea etc.) pun punctul pe i fiindc` merg în consonan]` ([i chiar împreun`) cu demersul psihoterapiei, împingînd îns` explorarea [i vindecarea dincolo de grani]ele lumii prezente, încît – fie c` accept`m sau nu transmigra]ia sufletelor, existen]a unui început înaintea celui prenatal – mijloacele pe care autoarea le recomand` pun în func]iune resorturi interioare asupra c`rora nu am [ti cum, cînd, dac` [i de ce s` ac]ion`m con[tient. Înc` o dat` (a cîta oar`) îi dau dreptate recuperatorului filozof al lui Caranfil: via]a e complex` [i are multe aspecte... iar extrac]ia adev`rului pare, dac` nu dureroas`, cel pu]in urît` cu spume, uneori...

Scenariul, revizuirea...

Karol K. Truman Vindecarea sentimentelor din inima ta Editura Adev`r Divin, 2010

20 lei traducere din limba englez` de Cristian Hanu

Odat` cu Vindecarea sentimentelor din inima ta, Karol K. Truman a mai lansat pe pia]a româneasc` o carte interesant` cu titlu resping`tor. E un destin al produc]iilor ]inînd de industria spiritual` american` a ultimelor decenii. În fine, ne-am obi[nuit... Selectarea c`r]ilor de acest fel func]ioneaz` în felul urm`tor: pa[ii ne duc la raftul cu c`r]i, ochii arunc` o privire fugitiv`, înregistreaz`, se oripileaz`, las` totul pe seama emisferei drepte care î[i vede de treab` netulburat`, în timp ce organul vederii fizice se închide ca s` nu observe mîna întinzîndu-se dup` obiectul dezavuat dar, totu[i, dorit. E ca [i cum ne-am ]ine de nas savurînd o mîncare stranie, cu gust (poate) bun [i miros (sigur) îngrozitor.

Imagina]i-v` o mie de hamsteri albi învîrtind cu picioru[ele lor sub]iri roti]ele de agrement din cu[tile personale, la infinit [i laolalt`. Cam a[a arat` mi[carea post-new age din Statele Unite ale Americii la aceast` or`. Po]i pune pariu [i cî[tiga încercînd s` ghice[ti cam ce se întîmpl` în fiecare cu[c` în parte: cineva acolo a descoperit c` roti]a spiritului se învîrte dac` pedalezi pe autocra]ia sinelui personal, [i nu se mai poate opri. Nu o s` crede]i, dar [ti]i care e rezultatul? Avem electricitate, se produce miracolul, cineva are dreptate, a aflat, totu[i, ceva... dar de ce adev`rul e condamnat, f`r` putin]` de evadare, la limba de lemn – ce-i drept, intertextual` (to]i se citeaz` între ei – e mai

44

n Alice Popescu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ARTE

Muzici în Par(ad)is Liviu D`nceanu Jurnal de citit ascultînd muzic` Editura Corgal Press, 2009

Înainte de ’90, compozitorul, dirijorul [i esteticianul Liviu D`nceanu a fost nevoit, ca majoritatea românilor, s` c`l`toreasc` mai mult prin ]ar`. Abia „dup` schimbarea de macaz politic“ a sim]it cu adev`rat gustul libert`]ii de mi[care, iar posibilitatea de a sta timp de trei luni la Paris – oferit`, la un moment dat, de ICR prin bursa „George Enescu“ – a avut, se pare, savoarea unui adev`rat eveniment. O savoare pe care nu a p`strat-o doar pentru sine, ci, sub forma unui Jurnal de citit ascultînd muzic`, a dorit s` împ`rt`[easc` [i altora din experien]a tr`it` în ceea ce el nume[te „capitala muzicii contemporane“.

Jurnalul are alura unui ghid mai pu]in obi[nuit al Parisului [i al muzicii. La fiecare însemnare de jurnal, cititorului i se propune spre audiere cîte o lucrare muzical`. Invita]ia lansat` de autor este, prin urmare, ([i) cea a unei c`l`torii prin istoria muzicii, prin cele mai diverse genuri [i stiluri, într-un arc temporal ce se întinde de la Judeea et Jerusalem de Leoninus pîn` la Imagine a lui John Lennon. Un melanj de sonorit`]i în ton cu locurile noi, cu oamenii... În fond, ce s-ar potrivi mai bine unei plimb`ri pe Sena cu bateauxmouches decît Gosse de Paris a lui Charles Aznavour/Michel Vidalin? Dar unei vizite la Musée d’Art Moderne? Nu cumva Pacific 231 de Arthur Honegger? În unele situa]ii în care s-a aflat, autorul se recunoa[te, probabil, în orice turist care a cutreierat prin Paris [i care a luptat cu propriile limite fizice în încercarea disperat` de a vizita cît mai mult. De pild`, la Luvru: „Simt cum îmi fuge marmura de sub picioare. Cum ochii nu mai v`d aproape nimic. Sînt tot mai disperat. Sortie! La Louvre meseria de privitor este o art`, iar aceast` art` e o întreag` filozofie ce presupune, ca o pri-

RECENZII m` tez`, repeti]ia“.

Totu[i, explorarea lumii înconjur`toare e de cele mai multe ori eclipsat` de voluptatea cu care muzicianul sondeaz` lumi interioare, subiective. Reflec]iile sale despre fenomenul sonor, dar [i unele introspec]ii contrapuncteaz`, în cele mai diverse [i mai rafinate forme, referirile la locurile vizitate. La Maison de la Radio France, la IRCAM, în diferite s`li de concert, în catedrale, autorul ia cu regularitate pulsul vie]ii de concert pariziene [i î[i exprim` cu franche]e impresiile: „Muzica, nest`vilit`, curge insipid`, inodor`, incolor`..., în a[teptarea celui de-al doilea invitat – Antoine Hervé – generos în a ne oferi spre degustare jazz-ul s`u cu unt [i pîine. Un jazz rafinat, cu oarece fason [i mult [taif, în spiritul marilor colec]ii de tarab`“.

Analogii între muzica nou` [i arhitectura contemporan` a Parisului (La Défense) sau între muzica nou` [i artele vizuale (Centre „Pompidou“) dau seama despre obsesiile, despre fr`mînt`rile permanente ale autorului de a clasifica, de a ordona aspecte ale artei sonore contemporane. Uneori, reperele spa]iale date ca titluri reprezint` simple pretexte pentru a creiona portrete de compozitori ai prezentului (Aulnay-Sous-Bois: Damien Charron) sau de forma]ii (Pantin: cvartetul de saxofoni[ti Emphasis). Un moment a c`rui emo]ie devine aproape palpabil` este „întîlnirea“ cu Enescu, de la Père Lachaise: „Am fost s`-l v`d pe Enescu. Mi s-a p`rut oarecum singur [i trist (...). L-am întrebat de una, de alta. Mi-a spus c` din cînd în cînd mai iese cu Chopin la o partit` de Bach, c` mai comenteaz` cu Cherubini ori Bizet avatarurile genului liric sau c` dialogheaz` cu Poulenc pe marginea destinului muzicii contemporane“.

Absen]a autoimpus` a oric`ror „filtre sau z`gazuri“ în fluxul scrierii acestui Jurnal denot` o calitate rar`, cea a sincerit`]ii, la care Liviu D`nceanu nu pare dispus s` renun]e nici chiar cu riscul compromiterii. Iar ludicul, prezent din cînd în cînd, ]ine de acela[i exerci]iu al spontaneit`]ii: „Ad`uga]i dou` litere la Paris: iese, vorba lui Jules Renard, Paradis!“ – scrie D`nceanu în loc de concluzie. n Florinela Popa

45

pre] neprecizat

RECENZII

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ARTE

tetica enumer`rii în epoca modern` nu provine, ca în lumea antic`, din efortul de a compensa incapacitatea de a exprima totul în cuvinte, ci este o expresie a „l`comiei cuvîntului“, a gustului „pluralului [i nem`suratului“.

Eco a fost curator invitat pentru o perioad` de doi ani la Luvru, iar cartea de fa]`, f`r` a fi catalogul expozi]iei (finit, limitat prin natura lui) cu care s-a încheiat, în noiembrie 2009, colaborarea dintre scriitor [i muzeul parizian, este rezultatul acestui proiect. Institu]ia muzeal` [i antecedentele sale (tezaurul medieval, cabinetul de curiozit`]i) sînt deci, în mod natural, exemplele predilecte pentru impulsul de acumulare, colec]ionare, catalogare. Astfel, asocierile dintre relicvariile medievale, tablourile reprezentînd interioarele galeriilor princiare de pictur` [i aglomer`rile din operele lui Damien Hirst sau Arman nu mai surprind, c`ci reiau pur [i simplu criteriile de clasificare ale Istoriei naturale a lui Pliniu sau ale unui cabinet de curiozit`]i din secolul al XVII-lea, gîndite conform unui sistem universal de coresponden]e, bazat pe un lan] de afinit`]i capabil de a revela semnifica]ii ascunse.

Provocarea cea mai mare pentru Eco este îns` s` identifice poetica lui „[i a[a mai departe“ în artele vizuale; asemenea teoreticienilor artei din Rena[tere, care r`sturnau sensul ini]ial al lui ut picura poesis, Eco arat` c`, în ciuda fizicit`]ii ramei, pictura este capabil` s` sugereze nem`rginirea. Imaginile de b`t`lii sau acumul`rile opulente de c`rnuri, pe[ti, flori [i fructe din picturile din }`rile de Jos, desf`[ur`rile baroce de îngeri sau viziunile demonice din picturile lui Bosch, ce par a nu se sfîr[i, concureaz` exhaustivitatea enumer`rilor literare din antologie.

Portretele lui Arcimboldo, reprezentînd „una din cele mai subtile maniere de a transforma o list` în form`“, dep`[esc stadiul intuirii totalit`]ii [i instaureaz`, pentru un moment numai, lini[tea în teritoriul vertigo-ului infinit al listelor.

Al enumer`rilor, al în[iruirilor, al aglomer`rilor, al cataloagelor [i registrelor, al cre[terii ad infinitum, al abunden]ei, al acumul`rii, tezauriz`rii, excesului etc. n

Liste, enumer`ri, în[iruiri Umberto Eco Vertigo. Lista infinit` Editura RAO, 2009

149,90 lei traducere din limba italian` de Oana S`li[teanu [i Georgiana-Monica Iorga

În[iruiri vs. clasific`ri – pentru Umberto Eco cele dou` nu sînt, ca pentru al]i semioticieni, simptomele a dou` tipuri de culturi, unele primitive, incapabile s` introduc` ierarhii în enumerare [i altele care instituie clase în înv`lm`[eal`. Dimpotriv`, Eco identific` în enumerare – cu cei doi poli ai ei, curgerea aparent nesfîr[it` din catalogul cor`biilor din Iliada [i forma închis`, exhaustiv`, întruchipat` de scutul lui Ahile – constanta culturii europene; de la Homer [i Pliniu cel B`trîn la Joyce [i Borges, trecînd prin Dante [i Balzac. Cartea lui Eco este ea îns`[i o list`, o antologie literar`, incomplet` pentru c` este infinit`, ca orice „list` poetic`“ ce dep`[e[te chiar capacitatea autorului de a numi [i controla.

Dar cum orice list` tinde c`tre instituirea unei ordini în enumerare, Eco distinge între liste practice, finite (lista de cump`r`turi sau catalogul unei biblioteci; dar nu acestea îl fascineaz` pe autor) [i liste a c`ror finalitate este artistic`, între liste de obiecte [i liste de locuri, în[iruiri de obiecte [i în[iruirea însu[irilor unui obiect, între enumerare haotic` [i exces coerent. Lista creeaz` ordine, iar Eco încearc` s` demonteze mecanismele atît de diverse ale selec]iei, de la metafora generatoare de analogii [i asem`n`ri a lui Emmanuele Tesauro, la clasificarea de tip rizom (neierarhic`, spre diferen]` de cea de tip arbore) sau plas` de p`ianjen, pîn` la bulimia verbal`/vizual` care domin`, lipsit` de vreo inten]ie ordonatoare, universul consumismului, ilustrat de abunden]a magazinului universal. Es-

46

Ioana M`gureanu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

P R E PA R AT E D I N C A R T E

Sanda Ni]escu

Revel despre Brillat Ner`bd`toare s` ajung la subiect, de multe ori nu citesc prefa]a. În cazul Fiziologei gustului, am citit-o de la început [i am recitit-o ca pe un aperitiv la osp`]ul ce avea s` urmeze. „Cum s` ad`ug`m o digresiune unei c`r]i care este ea îns`[i o digresiune?“ A[a î[i începe prefa]a succint`, dar plin` de spirit, Jean-François Revel, unul dintre intelectualii de frunte ai Fran]ei, eminent om de cultur`, str`lucit filozof, scriitor. Revel l-a p`truns pe Brillat ca nimeni altul.

Rezultat al unor cercet`ri [i nota]ii acumulate timp de 15 ani, Fiziologia gustului consfin]e[te gastronomia ca fapt cultural. Autorul se nume[te Anthelme Brillat-Savarin, pe care ini]ia]ii îl simplific` în Brillat. „De ce Fiziologia gustului?

De ce acest titlu preten]ios? Ast`zi am vorbi mai degrab` de «fenomenologia gustului».“ Sub aparen]a unui tratat de fiziologie [i chimie, se ascunde o carte de memorii mi[unînd de portrete, de întîmpl`ri pline de haz. Burghez liberal, se al`tur` la început idealurilor Revolu]iei, de care apoi se desparte. F`r` a deveni un contrarevolu]ionar, se exileaz`. Îl g`sim în Elve]ia, apoi în Olanda, dup` care iat`-l în Statele Unite, vînînd în Connecticut. G`zduit de familia Bulow, soarbe un punch la gura c`minului.

Fiziologia gustului, împ`r]it` în a[a-numitele „medita]ii transcendentale“ scrise în stilul „eroico-pompos“, este o parodie, ascuns` mai ales sub p`r]ile aparent serioase – „...arta criptogramei, care era una din formele discre]iei în literatur`, nu mai este în]eleas` ast`zi“.

Consilier la Curtea de Casa]ie, Brillat era de fapt un distins jurist, autorul unor importante volume de specialitate. Din pasiunea lui pentru

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA mîncarea bun`, ca antidot la acest domeniu arid, î[i construie[te un „hobby“. Culege cu meticulozitate, cu pasiune, informa]ii, cuno[tin]e [tiin]ifice, noteaz` tot ce i se întîmpl`. Subiectele cele mai diverse î[i g`sesc locul în aceast` carte bogat`, surprinz`toare, derutant`, doldora de cuno[tin]e, abundent condimentat` cu umor.

Nimic nu este ignorat: chimie, istorie, mecanismele gustului, categoriile sociale ale gastronomilor, istoria gastronomiei, influen]a mînc`rii asupra comportamentului – toate vin de-a valma, spre a fi disecate, analizate. L`sînd frîu liber caracterului s`u voios, Brillat coloreaz`, d` via]` textului serios cu povestioare, întîmpl`ri tr`ite, savuroase anecdote, istorisite cititorului pe un ton de conversa]ie. Merge pîn` la a inventa o zei]`, pe care o nume[te Gastereea. „Brillat este un vorb`re], vorb`ria este la el un viciu...“ Ideea de a reorganiza opera „profesorului“ – a[a cum obi[nuia el s` se numeasc` – „se spulber` tot atît de repede precum inten]ia unui gourmet de a ]ine un regim“ – constat` Revel. Nu rigoarea este calitatea principal` a c`r]ii.

Fiziologia gustului apare în 1842. De atunci, edi]iile s-au succedat f`r` încetare. Cam în aceea[i perioad` apar primele restaurante, înlocuind hanurile unde se mînca pe fug`, numai ca s`-]i astîmperi foamea. Este debutul buc`t`riei profesioniste, al locurilor unde se vine pentru a se mînca bine, la pre]uri fixe.

Adev`rat vizionar, Brillat contrazice eternele prejudec`]i: mînc`rurile foarte elaborate nu sînt neap`rat mai bune decît cele simple, cele scumpe nu sînt neap`rat mai bune decît cele modeste.

Intelectualizarea artei culinare nu este o descoperire a secolului al XX-lea, a[a cum se credea, ci apare înc` de la începutul secolului al XIX-lea. Cearta între buc`t`ria tradi]ional` [i cea sofisticat` (în zilele noastre: nouvelle cuisine) nu este un fenomen nou. Cartea se poate r`sfoi cu pl`cere, cu aviditate chiar, oprindu-ne la cîte o pagin` la întîmplare.

Pentru mine, Brillat este un Douanier Rousseau al gastronomei. Opera lor e în acela[i timp serioas` [i plin` de cuceritoare naivit`]i. Amatori de geniu, amîndoi intr` în categoria arti[tilor profesioni[ti, pe poarta cea mare. n

47

Narcotice în cultura român`. Istorie, religie [i literatur` de Andrei Oi[teanu Colec]ia „Plural M“ Dup` „imaginea evreului în cultura român`“, Andrei Oi[teanu abordeaz` un alt subiect tabu – utilizarea plantelor narcotice [i halucinogene în spa]iul carpatodun`rean. Este o carte de istorie a culturii [i a mentalit`]ilor. O carte halucinant` despre halucinogene. O carte care va schimba cîteva pagini (dac` nu chiar capitole) din istoria culturii române.

Pre]: 42,95 lei De ce m-am întors în România – Sandra Pralong (coordonator) Hors collection Care sînt diferen]ele dintre „aici“ [i „acolo“ [i ce putem înv`]a din experien]a celor care au ales s` se întoarc`? Opiniile unor români nu de pu]ine ori celebri cu privire la via]a în str`in`tate alterneaz` permanent cu percep]ia pe care ace[tia o au asupra ]`rii lor [i a destinului ei, într-un incitant volum ce izbute[te s` pun` fa]` în fa]` realit`]ile autohtone [i str`ine.

Pre]: 34,95 lei Ma[ina de iubit, cea sacr` [i profan` de Iris Murdoch Traducere de Virgil Stancu Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Roman distins cu premiul Whitbread 1974 / „Atît notele sumbre, cît [i frumuse]ea acestei c`r]i memorabile provin din con[tientizarea faptului c` lumea din jurul nostru nu func]ioneaz` pe baza unor principii etice sau estetice, c` acesta este un lucru în care cred numai copiii, dar nici m`car inocen]a lor nu e o pav`z` împotriva realit`]ii.“ (Elaine Feinstein)

Pre]: 34,95 lei

Provizorat de Gabriela Adame[teanu Colec]ia „Fiction Ltd“ „Gabriela Adame[teanu [tie ca nimeni alta la noi s` creeze personajelor memorabile contexte propagate de la gesturi, obiecte, atmosfer` la realit`]i sociale [i evenimente istorice. Pe canavaua documentat` sînt ]esute firele unor destine povestite atît de bine, încît perioada legionar`, dejismul [i mai ales ceau[ismul, a[a cum au fost tr`ite la nivel individual, pot fi percepute [i de cei care nu [tiu mare lucru despre ele.“ (Adriana Bittel)

Pre]: 44,95 lei Ruga]i-v` s` nu v` creasc` aripi – Seria de autor „Octavian Paler“ Prefa]` de Bogdan-Alexandru St`nescu „Octavian Paler este, probabil, unul dintre intelectualii români ai ultimilor trei-patru decenii care poate fi socotit «director de con[tiin]`». Iar de nu e singurul, este în chip sigur cel mai îndrept`]it s` fie numit a[a. Dens, consistent, cuvîntul lui avea o greutate natural`. O gravitate natural`. Niciodat` u[uratic...“ (Alex. {tef`nescu)

Pre]: 39,95 lei ...S` ucizi o pas`re cînt`toare de Harper Lee Traducere, prefa]` [i note de Tatiana Mali]a Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Un roman publicat acum o jum`tate de secol, dar mai actual ca niciodat`, devenit reper cultural în Statele Unite ale Americii [i vîndut în peste zece milioane de exemplare. Premiul Pulitzer pentru Harper Lee, trei Oscaruri [i dou` Globuri de Aur pentru ecranizarea lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch.

Pre]: 34,95 lei

Varz` reînc`lzit` de Irvine Welsh Traducere de Ciprian {iulea Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Nerecomandat celor slabi de înger...

Periculos de distractiv.“ (Sunday Times) Varz` reînc`lzit` reia povestiri – [i personaje – mai vechi, printre care se num`r` [i celebrul Frank Begbie din Trainspotting [i Porno, prezentat aici într-un context cum nu se poate mai domestic, în timpul cinei de Cr`ciun, c`reia îi confer` [i de data aceasta savoarea lui violent` [i inconfundabil`.

Va curge sînge de Upton Sinclair Traducere [i note de Liviu Cotr`u Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Filmul Va curge sînge (2007), inspirat din romanul lui Upton Sinclair, a ob]inut dou` premii Oscar [i figureaz` în topul celor mai bune crea]ii cinematografice ale ultimului deceniu. „Romanul lui Sinclair este o fresc` impresionant` a vie]ii în sudul Californiei [i, în acela[i timp, o provocare la adresa unui întreg sistem.“ (The New Republic)

Pre]: 24,95 lei

Pre]: 37,95 lei

www.polirom.ro

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

drepturile artificiale ale propriet`]ii intelectuale: edi]ia din 1986, digitizat`, era, conform teoriei comuniste a propriet`]ii, un bun comun.

La schimbarea de regim s-a petrecut o (re)apropriere a resurselor comune. Humanitas, în deplin acord cu un cadru legal contestabil, particip` la acest act. Oare cîte procente din profit ajung la urma[ii autorului [i la traduc`toare?

Oare [tie editura pe cî]i români emigra]i îi va priva de o lectur` esen]ial`? Astfel de atitudini îmi aduc aminte de observa]ia lui Paul Graham, unul dintre cei mai importan]i programatori de Lisp, eseist [i cofondator al Yahoo!: „Cînd o companie începe lupta pentru proprietatea intelectual` e un semn c` a pierdut adev`rata b`t`lie: cea pentru utilizatori“. Variante ale edi]iei din 1986 se g`sesc [i pe Scribd [i pe alte platforme de publishing sau de sharing. Informa]ia nu poate fi oprit` a[a u[or.

Constantin Vic`

Note, site-uri, ru[i Deschid http://habarnam.ro, un website care a digitizat edi]ia din 1986 a celebrei c`r]i pentru copii Aventurile lui Habarnam, publicat` de Nikolai Nosov în 1954. Priklyucheniya Neznaiki i ego druzei e un volum cult al copil`riei române[ti în final de comunism – un bun public al imaginarului juvenil. Cartea a ap`rut în 1986 la Editura Ion Creang` (în coproduc]ie cu Editura Raduga, Moscova). În 2003, Editura Humanitas o reediteaz`. În 2009 apare varianta audio (tot la Humanitas, în lectura lui Marian Râlea), iar în 2010 – o nou` edi]ie tip`rit`. Citesc pe site: „Aprilie 2010: În urma unei cereri din partea Editurii Humanitas, habarnam.ro probabil c` va r`mîne f`r` con]inut cît de curînd. Îmi pare r`u“. Desigur, Editura Humanitas de]ine drepturile pentru aceast` variant` [i poate cere, conform legisla]iei actuale, site-ului habar nam.ro s` modifice con]inutul sau s`-l îndep`rteze. Dar Humanitas a f`cut o mi[care gre[it`. În primul rînd, varianta online se adresa publicului nostalgic ([i matur acum) din perioada comunist`, nu publicului tîn`r c`reia i se adreseaz` actual` edi]ie de la Humanitas, cu o copert` nou`, „contemporanizat`“. În al doilea rînd, varianta online e rezultatul unei recuper`ri legitime a memoriei colective [i e cel pu]in inconsistent ca aceea[i editur` care face eforturi majore pentru conservarea memoriei perioadei comuniste s` aplice regulile capitalismului împotriva aceleia[i memorii. În al treilea rînd, e o problem` de moralitate care intr` în conflict cu

*

Ru[ii [i ucrainienii nu stau pe Facebook. 75 de milioane particip` la o alt` re]ea social`, ruseasc`: Vkontakte (http://vk.com). Aici am descoperit cum ac]ioneaz` ideologiile na]ionaliste în limbaj. Dac` pentru varianta în român` pagina de acces sun` a[a: „VKontakte este un mijloc universal de a-]i c`uta cuno[tin]ele. Noi ne dorim ca prietenii, colegii de clas` sau de facultate, vecinii [i colegii de serviciu s` fie mereu în contact. Cu ajutorul acestui site pute]i: S` g`si]i oamenii al`turi de care a]i înv`]at, a]i lucrat sau v-a]i relaxat. S` afla]i mai multe despre oamenii apropia]i [i s` v` face]i noi prieteni. Pute]i fi mereu în contact cu cei dragi“, pentru cea în limba moldoveneasc` textul are nuan]e orale: „VK – sursa universal` de c`utare a cunoscu]ilor. Noi dorim ca prieteni, vecini, colegi de universitate [i de clas`, colegi de serviciu s` r`mîn` mereu în contact. Cu ajutorul acestui site tu po]i: S` g`se[ti oameni cu care ai înv`]at, lucrat [i te-ai odihnit cîndva. S` descoperi mai mult despre oameni, care te înconjoar`, [i s` g`se[ti prieteni noi. Mereu s` r`mîi în contact cu cei dragi“. Nu exist` nici o diferen]` la nivel sintactic, îns` abordarea moldoveneasc` e mai direct`, la persoana a doua singular. A[a, ca de la ru[i la moldoveni. n

49

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

REPORTAJ Alina Purcaru

Cine cite[te [i las` Nu mai v`zusem niciodat` gr`mezi de c`r]i l`sate în urm` de cei care le-au citit într-o c`l`torie [i n-au mai avut loc pentru ele în bagaj. Îmi amintesc c` am dat peste personaje care, de vreme rea, r`mîneau blocate în vreun han de secol XIX [i, de plictiseal`, citeau de cîteva ori cele cîteva ziare l`sate acolo de al]i c`l`tori. Îmi mai amintesc c`, speriat` de perspectiv`, am f`cut un mic stoc de reviste [i c`r]i cu care s` nu se plictiseasc` prietenii, în caz c` li se întîmpl` s` nu poat` coborî de la cabana unde obi[nuiam s` ne petrecem s`rb`torile...

Cu acest vechi stres înc` activ, în momentul în care am ajuns pe prima plaj` din Goa [i am v`zut gr`mezile de romane [i reviste z`cînd în teancuri pe tejghelele barurilor, am demarat involuntar investiga]ia chiar de la primul beach bar. Ini]ial, am crezut c` le citea barmanul, de plictiseal`, dar m-a l`murit rapid c` nu neap`rat, c` sînt l`sate de turi[ti [i c` pot s` m` uit prin ele cît vreau: o minicolec]ie de Cosmopolitan în rus`, Coelho în german`, John Grisham, Tom Clancy, Dan Brown [i cîteva chick-lit-uri. F`cusem deja cuno[tin]` cu oferta de c`r]i din majoritatea libr`riilor f`r` preten]ii, pornind dinspre sud c`tre Mumbai: tot Coelho, tot Osho [i tot stivele de best-seller-uri, cele mai multe în englez`, erau cele mai expuse, plus genul de titluri enumerabile în bibliografia elementar` new-age, c`r]i populare printre miile de turi[ti care vin în India pentru sesiuni soft de yoga [i un strop de ayurveda pentru relaxare.

Goa îns` era de departe bazarul tuturor kilogra-

50

melor de romane populare pe care hipio]ii coco[a]i de rucsacuri le citiser`, le ferfeni]iser` [i le l`saser` în urm`. {i a fost prima dat` cînd m-am gîndit la c`r]i în termeni de cantitate. St`teau acolo ca ni[te m`rfuri triste, folosite [i decolorate de soare [i simpla lor prezen]` inspira idei grosolane, despre produc]ia [i consumul de c`r]i la hectar.

Anticariatul-cas` de schimb valutar, libr`ria-agen]ie de turism Cum îns` oamenii locului se zbat s` scoat` o rupie în plus din orice, unii au pus pe picioare anticariate ad-hoc pe te miri unde. Am g`sit rafturi cu c`r]i în mai toate casele de schimb valutar, iar una dintre libr`rii func]iona [i ca agen]ie de turism. „– V` intereseaz` o carte anume?

– Nu, a[ vrea o rezervare pentru trenul de

R E P O R TA J

noapte c`tre Mumbai. – Nici o problem`, reveni]i peste dou` ore“, [i b`iatul care le f`cea pe toate d`dea din cap, amabil, cum numai un indian-librar-comis voiajor [i, probabil, [i buc`tar în timpul liber poate s-o fac`. Uneori pre]ul era fix, alteori acela[i b`iat d`dea iar din cap [i, în func]ie de ora la care-l întrebai, arunca un pre] la întîmplare, tot cu zîmbetul pe buze. Am putut s` r`sfoiesc o colec]ie de povestiri de Paul Bowles, în timp ce a[teptam o noutate din meniul unui restaurant de lîng` libr`rie. N-a fost o problem`: oamenii se cunosc între ei [i librarul nu se sup`r` dac` ie[i cu cartea din magazinul lui [i te l`mure[ti ce e cu ea sub umbrela de paie a concuren]ei. N-am luat-o. Era uria[`, iar în rucsacul meu nu mai înc`pea nici m`car un biet sari (îngr`m`disem deja vreo [ase).

oficiu po[tal sau de curierat rapid la fiecare pas, [i oamenii fac coad` la ele, s`-[i asigure mobilitate [i s` scape de grija limitei de kilograme la întoarcerea în aeroport. Cînd vezi totu[i atîtea c`r]i la care oamenii au renun]at – chiar dac` sub pretextul generozit`]ii fa]` de cei care vor da mai tîrziu peste ele –, nu po]i s` nu te întrebi care e, pîn` la urm`, motivul pentru care alegi s` p`strezi o carte pe care ai cump`rat-o pentru c` î]i spunea ceva. Posesivitate pur`, ata[ament, feti[ism, respect sau c`rp`no[enie, lista motivelor ]ine de fiecare, iar problema circuitului c`r]ilor între cei care chiar le deschid e una cu istorie lung` în spate. Sînt curioas` ce-ar spune scriitorii despre asta!

I-am întrebat, în schimb, pe librari de ce cred c` oamenii las` c`r]ile în urm`, [i pentru ei era limpede [i firesc: ca s` se mi[te mai u[or. Le vînd sau le las` s` fie citite de al]ii, cump`r` altele sau fac schimb (am întîlnit [i varianta leave one, take one), nu pare s` fie nimic angoasant la mijloc, mai ales într-un loc în care oamenii înva]` s` se dezbare de ata[amentul pentru lucruri. (De lucrurile vechi, dac` te gînde[ti la tenta]iile din kilometrii de bazaruri, unde se vînd, evident, [i c`r]i abandonate!) E totu[i greu s` crezi c` to]i cei care las` o carte în urm` nu fac decît s` renun]e la cîteva sute de grame în

C`r]ile se mi[c` {i exact asta se întîmpla [i cu restul: e atît de tentant s`-]i burdu[e[ti rucsacul cu m`t`suri [i alte artizanlîcuri locale, c` începi s` „arunci“ peste bord tot ce înseamn` volum. Sun` urît, dar cum, în general, oamenii care ajung în India nu stau dou` s`pt`mîni, ci, eventual, de la dou` luni în sus, surplusul de bagaj devine o problem`. De asta în locurile mai frecventate ai cîte un

fotografii de Alina Purcaru

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

51

R E P O R TA J

plus. Era [i Dostoievski l`sat acolo, la cî]iva centimetri de un roman al Sandrei Brown, erau [i V.S. Naipaul, [i Arundhati Roy, [i Hemingway, [i Tolstoi, [i Nietzsche chiar, [i Biblii cîteva. Nu îndoiau rafturile, dar erau. Vedeta libr`riilor îns`, [i foarte rar abandonat` în stare proast`, era Shantaram de Gregory David Roberts, best-seller-ul absolut din Arambol, una dintre plajele „cu istorie“ din Goa (cartea a fost publicat` [i la noi, de Grupul All). {i, sigur, ghidurile Lonely Planet. Toat` lumea se plimba literalmente cu ele în mîn`.

Biblioteca din p`durea tropical` O mic`, dar cu totul respectabil` bibliotec`, f`cut` din c`r]i l`sate de cei care au trecut pe acolo, am întîlnit într-un loc rupt practic de lume – pe o planta]ie organic` dintr-o p`dure tropical`, unde se primeau [i oaspe]i (locul era la cî]iva kilometri buni de un or`[el s`r`c`cios, Madikeri, din regiunea Karnataka). Erau cîteva case frumos aranjate în care nu înc`peau mai

52

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 mult de 20 de turi[ti, iar vizita acolo presupunea de fapt o familiarizare la fa]a locului cu ceea ce înseamn` o planta]ie îngrijit` f`r` pesticide. Era, practic, un proiect de o via]` pus pe picioare de doi oameni pasiona]i, amîndoi doctori în biologie, care, alarma]i de cantitatea de chimicale folosit` în agricultur`, au început, acum 20 de ani, s` dezvolte o planta]ie doar prin metode „curate“. Cultivau vanilie [i piper, ceai, cafea [i cardamon [i erau dispu[i s` vorbeasc` sincer [i însufle]it despre pasiunea [i despre munca lor, chiar dac` repetaser` probabil de mii de ori acelea[i pove[ti, pentru to]i cei care le vizitaser` planta]ia. Casele, alimentate cu surs` alternativ` de electricitate, erau în[irate printre pîlcuri de palmieri, cocotieri, arbu[ti de bambus [i h`]i[uri de vanilie, iar pentru c` oamenii nu credeau deloc în stîrpirea viet`]ilor locului, broa[tele, [opîrlele [i p`ianjenii î[i vedeau de integrarea lor în ecosistem, laolalt` cu „intru[ii“ veni]i în vizit`. Pentru cei din urm` exista [i un mic magazin în care se vindeau din mirodeniile cultivate pe planta]ie, iar în spa]iul cît o c`mar` de mic se strînsese o bibliotec` doar din c`r]ile l`sate de oaspe]i.

Nietzsche, cu cafea [i pu]in piper Te invitau s` le cite[ti dac` voiai, altele erau de vînzare [i mai erau [i rafturi din care puteai s` alegi orice, cu condi]ia s` la[i o alt` carte în schimb. Am g`sit autorii indieni vedet`: Aravind Adiga [i Tigrul alb (tradus la noi de Editura RAO), c`r]i de Satyajit Ray (Editura Taj a publicat cîteva), un roman de Vikram Seth, A Suitable Boy, apoi The Outcast de Sadie Jones (Proscrisul, ap`rut la noi la Editura Leda), Hogfather de Terry Pratchett, plus titluri absolut neconjuncturale: Povestiri din Canterbury de Chaucer, un roman de Franz Werfel tradus în francez`, A[a gr`it-a Zarathustra, La poalele vulcanului de Malcolm Lowry, The Golden Notebook de Doris Lessing, Totul este iluminat de Jonathan Safran Foer (în german`), Moara de pe Floss de George Eliot sau Curcubeul de D.H. Lawrence. Mai erau c`r]i despre bio-

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

diversitate sau cu re]ete ayurvedice pentru diverse metehne, o carte intens expus` printr-o gr`mad` de libr`rii, Holy Cow de Sarah MacDonald, un dic]ionar de sudoku [i unul frazelogic de hindi, bengali [i urdu. {i înc`, [i înc`...

Cîte titluri, atîtea curiozit`]i, iar faptul c` nimic nu sem`na cu nimic f`cea clar` distinc]ia între c`r]ile l`sate pe plajele din Goa [i ce se întîmpla în p`durea tropical`. Aici am l`sat [i eu una [i a[ fi l`sat chiar una din „Top 10“-ul personal, f`r` nici un regret, doar de dragul acelei colec]ii ciudate, f`cute dintr-un amestec de hazard [i pasiune pentru citit (dac` pomenesc din nou de [opîrli]ele care fo[neau prin iarb` la cî]iva centimetri sub hamacul-suport de lectur`, ori de p`ianjenii bine dezvolta]i, povestea c`r]ilor cu mirodenii devine de-a dreptul ecranizabil`!).

misem niciodat` colete din str`in`tate, mi-am închipuit c` m` duc, ar`t buletinul, iau pachetul. Nu, coletele se desfac în ordinea prezent`rii avizelor [i a buletinelor, iar ce e suspect se analizeaz` de c`tre personalul abilitat. În acea diminea]` abilitate erau trei doamne: una într-un halat uria[ de gestionar`, alta într-un deuxpièces cu imprimeuri de tigru (asortat cu o pereche de stilettos, tot cu imprimeuri de tigru) [i o a treia, m`run]ic` [i pisicoas`, cu o insign`-gigant ag`]at` în mijlocul pieptului. Doamna cu halatul a spintecat autoritar coletul, eu am recitat lista de obiecte a[teptate, moment în care doamna cu insigna a anun]at-o pe colega în tigru c` sînt ni[te c`r]i [i c` ar fi bine s` arunce o privire. Totul a fost scos, iar verificarea s-a f`cut volum cu volum, prin r`sfoirea cu degetul.

Preocuparea lor concentrat`, aerul sigur, veleitar, cu care au stabilit c` nu e nimic suspect cu c`r]ile, m-a hipnotizat. M` bucur c` au ajuns cu bine la mine; nu m-a[ fi întristat îns` nici dac` [i-ar fi g`sit un alt cititor, par hasard. Cît despre poten]ialul lor subversiv, îmi aduc aminte c` [i în aeroportul din Mumbai insistaser` s`-mi scot tot din rucsac, dar acum m` gîndesc c` verificarea lor avea mai degrab` de-a face cu o pung` cu f`in` de orez, una pe care nu m-am îndurat s-o las în urm`. n

C`r]ile la control N-am l`sat în urm` decît o carte, una tradus` în român`, contribu]ia mea personal` la Babelul în mic strîns în acela[i loc cu pungile de piper [i cafea. Am trimis îns` în ]ar` cîteva, citite în timpul c`l`toriei, [i dup` cîteva s`pt`mîni chiar au ajuns. Am primit avizul [i m-am gr`bit s` rezolv problema într-o vineri diminea]`, la oficiul po[tal din Pantelimon. Cum nu mai pri-

53

Š Mihai Grecea

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

INTERVIU

„Literatura nu a promis niciodat` c` are efectele unui SPA“ Ana Maria Sandu Ana Maria Sandu a debutat cu poemul epic Din amintirile unui Chelbasan, nominalizat în 2003 la Premiul ASPRO pentru experiment [i tradus în prim`vara acestui an în limba francez` cu titlul L’écorchure. Dup` publicarea primului roman, Fata din casa vagon, a participat la European First Novel Festival de la Budapesta, al`turi de al]i tineri scriitori din Europa, [i a fost selectat` în proiectul 100 to watch – a Directory of New Romanian Creative Talent. Anul trecut a publicat, la Editura Polirom, al doilea roman, Omoar`-m`!, iar de curînd, la Editura ART, a ap`rut volumul (album) colectiv Iubire 13 unde este prezent` cu o povestire gay. Înc` de la debutul în proz` din 2006, Mircea C`rt`rescu a numit-o pe Ana Maria Sandu „o scriitoare de prim` mîn`“.

Ai debutat \n 2003 cu volumul de poezie Din amintirile unui Chelbasan, iar \n 2006 ]i-a ap`rut romanul Fata din casa vagon; cum a fost trecerea de la poezie la proz`?

Trecerea am f`cut-o firesc. Din amintirile unui Chelbasan nu e chiar un volum de poezie, e un poem \n proz`, cu un fir epic, ni[te personaje... Despre Fata din casa vagon s-a zis c` ar fi un roman destul de poetic. |mi place s` cred c` forma textelor mele e mobil`, felul \n care v`d [i simt lumea r`m\ne acela[i, indiferent c` e vorba despre „proz`“ sau despre „poezie“. |n mintea mea, Fata din casa vagon \ncepe acolo unde se termin` Chelbasan... De aceea, poate, \n primele pagini ale romanului se simte ceva din lumea/vocea din prima mea carte. Cam la

fel se \nt\mpl` [i \n cazul romanului Omoar`-m`!. S\nt sigur` \ns` c` n-a[ fi putut s`-mi scriu c`r]ile \n alt` ordine. |n nici un caz.

C`r]ile unui autor formeaz` o istorie personal` care nu putea s` se \nt\mple altfel. Toate lucrurile se leag`, de fapt. „Desenul din covor“ e \nc` o metafor` foarte potrivit`.

Ai \nt\mpinat reac]ii confuze din partea criticilor/cititorilor t`i, din cauza acestei treceri de la un gen literar la altul?

Din amintirile unui Chelbasan a circulat pu]in. |n 2003, vremurile erau grele pentru literatura român` contemporan` \n general, iar pentru poezie \n special. Distribu]ia c`r]ilor era proast`, libr`riile refuzau s` le primeasc`. M` miram [i m` bucuram de fiecare dat` c\nd cine-

55

n Ana Maria Sandu (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere a Universit`]ii Bucure[ti [i cursurile de masterat \n literatur` român` contemporan` ale aceleia[i facult`]i. A debutat \n 2003 cu poemul epic Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), nominalizat la premiile revistei România literar` pentru debut [i la Premiul ASPRO pentru experiment, volum tradus \n limba francez`, \n 2010, cu titlul L’écorchure (Editura Chemin de Fer). A colaborat cu articole [i eseuri la Dilema (veche), Vineri, Observator cultural, aLtitudini, Republik. |n 2006 a publicat romanul Fata din casa vagon (Editura Polirom, cu o prefa]` de Mircea C`rt`rescu), a participat la European First Novel Festival \n Budapesta, al`turi de al]i tineri scriitori din Europa, [i a fost selectat` \n proiectul 100 to watch – a Directory of New Romanian Creative Talent. A publicat \n volumele colective Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2007), Book`taria de texte [i imagini (Faber Studio, 2009) [i Iubire 13 (Editura ART, 2010), iar anul trecut i-a ap`rut al doilea roman, Omoar`-m`! (Editura Polirom). A fost invitat` la numeroase t\rguri interna]ionale de carte, a sus]inut lecturi publice la Viena (Vienna reads Romania), Paris (Le Marché de la poésie), Berlin (unde a beneficiat de o reziden]` ICR) [i Leipzig.

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

va \mi spunea c` o citise. C` o g`sise. {i asta e valabil [i \n cazul criticilor care au descoperit-o [i au recenzat-o. |n privin]a Fetei din casa vagon pot s` zic c` am fost r`sf`]at`. S-a scris despre c`r]ile mele \n presa cultural`. Pe bloguri. {i nu mi s-a p`rut c` ar fi fost vreo reticen]` c` veneam dinspre poezie. Din contr`, unii au aflat de Chelbasan abia dup` ce am publicat primul roman. |n continuare mi-e foarte drag volumul de debut pentru c` [tiu c` acolo s\nt, cumva, toate c`r]ile pe care le-am scris sau pe care le voi scrie vreodat`.

Chelbasanul tocmai a fost tradus \n francez`, de ce nu-l \ncarci pe un blog s`-l citeasc` lumea, dac` tot nu se mai g`se[te, iar editurile s\nt oricum prea la[e pentru a (re)publica volume de poezie!? Poate c` e timpul ca scriitorii români s` nu mai conteze at\ta pe edituri; te-ai \mbog`]it public\nd dou` romane?

Nu m-am \mbog`]it, evident. Nici m`car nu pot s` tr`iesc din asta. Dar tot nu-mi vine s` public \n variant` electronic`. Cred c` s\nt de mod` veche, am nevoie s` v`d h\rtie [i s` urlu, este! Pot s` citesc texte pe ecranul computerului, dar nu texte literare. Ceea ce e o ciud`]enie, pentru c`, de scris, nu-mi imaginez c` le-a[ putea scrie dec\t pe laptopul meu.

Care crezi c` s\nt „pericolele“ trecerii de la poezie la proz`?

Nu [tiu s` enum`r pericolele, dar [tiu care au fost spaimele mele. {i mi le-am p`strat [i la cel de-al doilea roman. Nu m` apuc de scris p\n` nu am povestea clar` \n cap. Nu subiectul, atmosfera etc. Ci cum \ncepe [i cu ce se termin`.

Altfel, s\nt nesigur`, am senza]ia c`-mi fuge p`m\ntul de sub picioare. C` o s` m` pierd pe drum [i n-o s` mai duc niciodat` la cap`t acel text. Pentru proz` \]i trebuie mai mult` r`bdare. }e[i p\nza ni[te ani [i n-ai voie s` te plictise[ti, c` s-a dus totul pe apa s\mbetei. Cred c` s-a schimbat \n ace[ti ani [i felul \n care m` raportez la literatur`. C\nd am scris Din amintirile unui Chelbasan terminam facultatea, era o joac` serioas`, dar aveam tot timpul din lume. Nimeni nu m` gr`bea. Nu [tiam ce va urma, dac` voi publica vreodat`. Nu m` interesa. Eram o fat` care scria un text foarte asumat. At\t. Acum lucrurile s-au mai schimbat...

„C\nd \ncepi s` publici e[ti pe cont propriu“

56

Te-a influen]at \n vreun fel meseria de jurnalist pe care ai practicat-o \n to]i ace[ti ani?

S-a contaminat limbajul jurnalistului de literatur` [i viceversa?

Am f`cut doar jurnalism cultural. Asta m-a f`cut s` nu scriu doar despre mine, ceea ce, trebuie s` recunosc, poate deveni plictisitor. Deci, am putut s` scriu despre tot felul de lucruri care m` interesau la un moment anume: TV, filme, c`r]i etc. {i am avut [ansa s` lucrez \n redac]ii mi[to. Locuri \n care m` sim]eam bine. Deci, f`ceam [i literatur`, [i jurnalism cultural, \n paralel, ca [i c\nd a[ fi avut mai multe vie]i \n una singur`. Fiind destul de bran[at` la via]a cultural`, cred c` m-am relaxat cumva [i \n ceea ce prive[te textele mele literare. Nu m-am considerat niciodat` buricul p`m\ntului [i nici nu mi-am imaginat c` lumea \ncepe [i se termin` cu ceea ce fac eu. Unora le poate pl`cea, altora, nu. {i e cel mai bine a[a.

C\t de important crezi c` e pentru un scriitor s` fie, dac` nu „bran[at la via]a cultural`“, atunci c\t mai culturalizat?

Nu cred \n ingenuitate. Poate fi interesant` la \nceput, dar nu dureaz`, din p`cate. Scriitorii s\nt \n primul r\nd ni[te cititori „ideali“ [i abia apoi se transform` \n autori. Fascina]ia mea suprem` r`m\ne „omul universal“ al Rena[terii.

Pare incredibil s` fi existat cu adev`rat. |nainte de debut, ai frecventat Cenaclul Litere condus de Mircea C`rt`rescu. C\t te-a ajutat acel cenaclu?

Am fost la Cenaclul Litere \nc` din primul an de facultate, c\nd \nt\lnirile se ]ineau \n serile de luni. St`team, ascultam, c\nd plecam de acolo \mi v\j\ia capul, iar cele mai bune c`r]i cred c` le-am scris \n minte pe drumul de \ntoarcere.

Dar m` sim]eam mic` [i am`r\t` [i nu reu[eam s` deschid gura. |mi imaginez c` energiile de atunci s-au dus undeva. {i mi-au pus \n mi[care ni[te motora[e pe care nici nu [tiam c` le port cu mine. Mi-a luat mult p\n` s` m` hot`r`sc s` citesc la cenaclu. Deci m-a ajutat s`-mi \nfr\ng timiditatea. |mi amintesc felul \n care m` urm`-

reau, dup` [edin]e, privirile aprinse ale unor oameni \ndr`gosti]i de literatur`. {i cuvintele lor. {i c`r]ile la care am ajuns pentru c` i-am auzit pomenind de ele. Din partea lui Mircea C`rt`rescu a fost un gest extrem de generos s`-[i petreac` acel timp cu noi. De la serile de cenaclu am \n]eles c` po]i s` fii scriitor [i s`-]i vezi de „meseria“ ta f`r` s` fie nevoie pentru asta de focuri de artificii suplimentare. „Modelul normalit`]ii“ dat de C`rt`rescu a \nsemnat mult pentru to]i scriitorii care au trecut prin acel cenaclu.

Ai mai trece pe la vreun cenaclu?

Cred c` cenaclurile \[i au rolul lor doar la anumite v\rste. {i pentru mine aceea a fost perioada studen]iei. Nu m-am mai dus la nici o manifestare de genul `sta apoi. Consumasem etapa. C\nd \ncepi s` publici, e[ti pe cont propriu.

C\t de pe cont propriu mai este ast`zi un scriitor con[tient c` romanul lui trebuie s` se [i v\nd`, s` [i plac` cititorilor, s` fie [i provocator, [i suficient de bun pentru critici?

C\nd scriu, nu m` g\ndesc nici la c\te exemplare o s` v\nd, nici c\t de provocator sau de l`udat ar putea fi textul meu. De fapt, nici n-a[ putea. Pe de o parte, pentru c` s\nt at\t de „\n interior“, \nc\t nu m` pot deta[a/obiectiva. Pe de alt` parte, m` g\ndesc c` un autor poate s`-[i fac` toate calculele din lume (dac` \l preocup` asta!), dar s` nu poat` controla nimic. Nu e suficient s` vrei s` vinzi sau s` scrii o carte extraordinar`. Trebuie s` [i po]i. Pentru mine e important s` fiu cinstit` cu mine [i cu c`r]ile mele. Cel mai mare [i neiert`tor inchizitor tot con[tiin]a r`m\ne. Nu o cronic` negativ`.

Ast`zi blogurile colective fac rolul cenaclurilor de alt`dat`; care crezi c` s\nt avantajele/dezavantajele blogurilor literare \n formarea celor care vor s` scrie? Tu de ce n-ai blog?

Pentru un blog „personal“ nu a[ avea nici energie [i nici stof`. {i m` g\ndesc acum la blogurile adev`rate, pentru care trebuie s` ai chef s` te expui pe bune... F`r` m`nu[i puse unele peste altele. Mi se pare c` democratizarea „scrisului“ e mi[to. Pentru mine spectacolul e cu at\t mai interesant c\nd g`sesc lucruri scrise de ne-

INTERVIU © Mihai Grecea

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

scriitori, de oameni care fac cu totul altceva \n via]a lor dec\t s` pescuiasc` cuvinte...

Blogurile de breasl` au luat de multe ori din ni[a revistelor culturale, [i a[a pu]ine [i de multe ori inadecvate, ca s` nu mai vorbim de distribu]ia lor precar`... Poate c` lumea se schimb` [i primul pas \n a deveni scriitor e s` ai blog [i cititori care s`-]i dea un feedback instant. S`-]i spun` ce le place [i ce nu. Nu se ajunge, oare, la paradoxul de a te pulveriza cu totul? De a deveni un personaj \ntr-un text virtual tu \nsu]i?

Nu [tiu ce s` zic, mi se \nt\mpl` \ns` s` am o problem` de adecvare. De multe ori citesc comentarii risipite pe bloguri, semnate de oameni pe care-i cunosc [i care-mi s\nt foarte dragi. Dar nu-i recunosc \n acele comentarii [i nu mi se suprapun imaginile. Grea treab` cu ubicuitatea blogosferic`! {i atunci mi se pare mai s`n`tos s` iau totul ca pe un joc de m`[ti.

„|n primul r\nd, am vrut s` m` sondez pe mine“ Exist` vreo reminiscen]` autobiografic` \n ultimul t`u roman?

Cu siguran]` exist`. {i spun asta g\ndindu-m` la toate prieteniile pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului. Unele au ]inut foarte mul]i ani, altele s-au consumat repede.

57

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Am suferit de fiecare dat` c\nd m` \ndep`rtam de un om care \mi fusese apropiat, chiar dac` [tiam c` nu avuseser`m neap`rat o rela]ie ideal`. Am \ncercat s` \n]eleg mecanismul care ne face s` renun]`m uneori la noi, de dragul altcuiva. C\t de mult s\ntem dispu[i s` ced`m!?

Ce \nseamn`, de fapt, loialitatea, [antajul sentimental, afec]iunea, admira]ia!?

Omoar`-m`! a pornit de la un lucru foarte simplu. Am realizat c` ne apropiem foarte tare de ni[te oameni [i nu ne mai putem imagina via]a f`r` ei. Dup` aceea, dintr-un motiv sau altul, lucrurile nu mai merg, se destram`. Atunci nu facem altceva dec\t s` omor\m ni[te rela]ii [i s` ne \ndep`rt`m de ni[te oameni care nu vor mai fi niciodat` la fel de vii pentru noi. Chiar dac` ei continu` s` tr`iasc`, au o adres`, un num`r de telefon etc.

De aceea am scris o poveste despre un gen de intimitate foarte crud`, despre frica de b`tr\ne]e, de singur`tate. |n primul r\nd, am vrut s` m` sondez pe mine... La asta m` ajut` textele mele. Am colec]ionat tot felul de st`ri, unele \ndrept`]ite, altele nu. Trebuia s` le revizitez ca s` \ncerc s` \n]eleg mai mult, \n fond.

Ca \n orice rela]ie, [i \n cazul personajelor mele se amestec` tot felul de lucruri: sl`biciuni, fascina]ia pentru o persoan`, manipul`ri, fic]iuni, gelozii. E amor propriu [i disperare \n ca-

zul doamnei Manea [i o disponibilitate de a intra \n joc din partea celei tinere. {i, evident, un raport de for]e \ntre cele dou` femei, care se tot schimb`.

Cum \]i dai seama, dup` scrierea unei c`r]i, c` ai atins miza propus` sau c` ai dep`[it-o?

Singurul lucru care conteaz` atunci c\nd termini o carte e s`-]i plac`. S` fii sigur c` n-o puteai scrie altfel. C` ai f`cut tot ce a ]inut de tine \n acei ani pe care i-ai petrecut acolo, \n acea cas` care e textul. Ce ai reu[it [i ce nu, [tii prea bine c` o s` m`soare fiecare dintre cititori. At\ta timp c\t cu tine e[ti \mp`cat, cred c` pariul e c\[tigat.

O s` povestesc o \nt\mplare amuzant`. |mi ap`ruse romanul Fata din casa vagon de pu]in timp. O prieten`-cititoare, care locuie[te la Paris, [tiam c`-l a[teapt`, a[a c` m-am gr`bit s` ajung la po[t` s` i-l trimit. Zilele treceau, noi tot comunicam prin e-mail, dar cartea nu mai ajungea la destina]ie. Am verificat adresa de mai multe ori, nu se strecurase nici o gre[eal`, nu exista nici o explica]ie pentru care cartea s` se fi pierdut pe drum. A trecut o lun` [i jum`tate.

Prietena mea a b`tut de mai multe ori drumul p\n` la oficiul po[tal unde \[i prime[te coresponden]a [i s-a interesat dac` acolo lucra vreun român.

Dup` ce pierduser`m orice speran]`, a ap`rut [i plicul cu cartea. P`rea citit` pe \ndelete, mi-a zis c` paginile p`strau semnele unei lecturi atente. Un om din lumea asta larg` violase coresponden]a [i „subtilizase“, pentru o vreme, cartea mea. A citit-o [i-a dat-o mai departe.

Mi-a[ fi dorit din suflet s` fi scris dou` r\nduri [i s` zic` dac` i-a pl`cut sau nu.

M-am g\ndit de nenum`rate ori la exemplarul acela r`t`cit \ntr-un oficiu po[tal sau, poate, \ntr-un depozit ticsit de colete. La cititorulnecunoscut care m-a f`cut s` visez la „puterea“ acestei meserii, a[a cum n-au f`cut-o niciodat` criticii, de exemplu. C\nd m` \ndoiesc de ce scriu, pe cititorul acela \l invoc. Gestul lui ilicit m` ajut`.

Dat fiind c` \n Omoar`-m`! ai o scen` la limita gerontofiliei, iar \n Iubire 13 scrii despre o pasiune gay, \n ce m`sur` crezi c` scriitorul [i/sau criticul român au/a dep`[it prejudec`-

© Mihai Grecea

58

INTERVIU

]ile tematicii erotice? Dan C. Mih`ilescu a scris c` nu ]i-a terminat de citit cartea, dintr-un motiv pur tematic...

Habar n-am. {i, crede-m`, sensibilit`]ile cititorului „român“ s\nt ultimul lucru la care s` m` g\ndesc. Dac` e ignorant, nevricos, pudibond sau provincial nu e problema mea. Literatura nu a promis niciodat` c` are efectele unui SPA. {i nici n-o va face. Ce poate ea s` fac` \ns`, dac` e literatur` adev`rat`, indiferent de prejudec`]ile de tot felul, e s` aduc` la suprafa]` lucruri intime din via]a cititorului. S`-l fac` s` viseze sau s`-l pun` pe g\nduri.

Articolul lui Dan C. Mih`ilescu, \n care \n[ira ni[te c`r]i, nu era o cronic` literar`, era un jurnal de senza]ii. Omul nu spunea c` Omoar`-m`! i-ar fi displ`cut pentru c` e o carte proast`, ci pentru c` subiectul nu era luminos, solar, iar peste el veniser` tot felul de texte ca ni[te nori gro[i de furtun`. To]i avem perioade mai bune [i mai rele, asta e via]a. Iar sensibilitatea lezat`/ultragiat` a unui om e o chestie serioas` pe care o pot \n]elege.

De-abia finalizat un roman, la ce te mai po]i g\ndi acum?

Niciodat` nu m` apuc de scris imediat dup` ce termin un text. Nu pot, mi-e imposibil. Am nevoie de un timp s` plec de acolo. S` m` eliberez. S` respir. Nu mi-am luat vacan]e, de[i mintea mea se bucur` de una binemeritat`, dar asta nu \nseamn` c` plec pe o insul` [i s\nt complet zen. Din contr`, \ncerc s` fac c\t mai multe lucruri, cu g\ndul c` o s`-mi prind` bine [i o s` ]in` departe senza]ia aceea de sf\r[it de lume care m` apuc` atunci c\nd am pus cu adev`rat punct unei c`r]i. Sper s`-mi reu[easc`.

Acum, c\nd r`spund la aceste \ntreb`ri, s\nt \n redac]ia ziarului de la TIFF, la Cluj, care apare zilnic. S\nt 10 zile nebune, de stat zi-noapte \n redac]ie. E mult` oboseal`, dar m` amuz`.

Apropo de TIFF, ast`zi destinul c`r]ilor de succes pare a fi ecranizarea. }i-ar pl`cea s` fii ecranizat`? Te-ar tenta s` scrii un scenariu original sau dup` una dintre c`r]ile tale?

Am fost trei ani [i jum`tate \n redac]ia singurei [i ultimei reviste de film [i muzic`, Republik. |n tot timpul `sta am v`zut filme române[ti, am scris despre ele, am f`cut interviuri cu

regizorii „noului val“. {tiu ce-i preocup`. |n afar` de Cristi Puiu, nu cred ca vreunul s` fi [tiut, de exemplu, c` scriu [i altceva dec\t materiale pentru revist`. Filmul e o art` care circul` mult mai mult, expunerea lui la marile festivaluri e imens`. Literatura ]ine de o zon` a intimit`]ii, nu e deloc monden`, nu po]i s` cite[ti, s` te amuzi sau s` te \ntristezi dec\t de unul singur. Ca trend, obsesii, iar`[i, cele dou` arte se despart.

N-o s` mint, de fiecare dat` c\nd m` duc s` v`d o ecranizare dup` o carte care mi-a pl`cut foarte tare, am un mare nod \n stomac. Mi-e at\t de team` c` n-o mai recunosc, \nc\t de multe ori am preferat s` nu v`d anumite filme. }ine de noroc ca din c`r]i mi[to s` ias` filme mi[to. Ca un regizor s` pice pe aceea[i idee, lume, atmosfer` cu un scriitor/o poveste. N-am scris \nc` un scenariu pentru c` n-am avut o idee care s` mi se par` bun` pentru asta. Dar am citit multe scenarii \n ultimii trei ani de c\nd s\nt \n juriul HBO. {i, \nc` o dat` spun, s\nt meserii diferite.

O ecranizare poate s` ajute o carte, dar poate s`-i fac` [i r`u. Cititorii nu ]i-i po]i alege, dar po]i s`-i spui da sau nu unui regizor. N-a[ scrie un scenariu dup` c`r]ile mele.

© Mihai Grecea

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

59

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

„Cu somnul pisicesc nu te pui“

{tim c` \]i place s` c`l`tore[ti; cite[ti, scrii sau stai departe de c`r]i \n c`l`torii?

Locurile care mi se lipesc de suflet devin de multe ori „loca]ii“ \n textele pe care le scriu. {i m` simt ca [i c\nd le-a[ revizita. E foarte tonic s` tr`ie[ti, de exemplu, aproape un an (\n timp ce scrii o parte din carte) pe L’|le Saint-Louis din Paris, a[a cum mi s-a \nt\mplat cu Omoar`-m`!.

Nu plec niciodat` f`r` c`r]i \n bagaj. |ntotdeauna \mi iau cu mine mai mult dec\t pot s` citesc. De scris, n-am scris niciodat`. De obicei, micile mele vacan]e s\nt doar de c\teva zile.

Ai o pisic`, care e rela]ia ei cu literatura pe care o scrii?

Vadú e o adorabil` pisic` „de mare“, nu de bibliotec`. Am luat-o de la o cherhana de l\ng` N`vodari pentru c` s-a b`gat la mine \n geant`.

Are culoarea ce]ii [i pe l`bu]ele din fa]` are cea mai moale bl`ni]` din lume. O enerveaz` foarte tare c\nd n-o bag \n seam` [i atunci vine [i se a[az` pe computer [i tot cum vrea ea iese. Iar cu literatura, ce s` zic, i se \nt\mpl` s` doarm` pe c\te o carte. Cu somnul pisicesc nu te pui.

C\nd vine [i o prinde, s\nt bune [i textele mele printate. Dac` pentru ea s\nt confortabile, m` declar mul]umit`.

|n Book`t`ria de texte [i imagini ai scris o povestire pentru copii. Acum exist` mult mai pu]ine c`r]i pentru copii ai c`ror autori s\nt scriitori de literatur` pentru adul]i. Ce-a fost cel mai greu la scrierea povestirii tale?

Book`t`ria de texte [i imagini e un proiect la care ]in foarte mult. Eram at\t de legat` de c`r]ile mele din copil`rie, \nc\t sim]eam nevoia s` mi le personalizez, s` le desenez \n manier` foarte abstract` (n-am avut niciodat` talent) [i \nc` \mi amintesc de o carte cu copert` albastr`, cartonat`, [i de albina galben` pe care i-o ata[asem.

Mi-e team` c` textul meu de acolo, „Samir [i marea“, nu e chiar pentru copii. Dar m`car am \ncercat, [i asta e important pentru mine. N-a fost u[or, copiii \mi imaginez c` s\nt ni[te cititori greu de \mbl\nzit. N-au timp de pierdut [i nici prea mult` r`bdare. Pe ei trebuie s`-i cucere[ti din prima [i definitiv, ca s` vin` dup` tine. Altfel, vor g`si imediat ceva mai interesant de f`cut. O s` urmeze [i volumul doi al Book`t`riei, iar acolo textele s\nt pentru copii [i mai mici... Deci, m-am mai str`duit o dat` s`-l fac c\t mai simpatic pe Piran, cel mai tare buc`tar de la restaurantul pisicesc care se afl` \n subsolul unei libr`rii.

n interviu realizat de Andra Rotaru [i Marius Chivu

© Marius Chivu

60

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

BIBLIOTECA „PARADISO“

s` o ia aceast` carte. Replicile s\nt reproduse întocmai (ceea ce e în avantajul filmului, McCarthy fiind un maestru al dialogurilor), t`ieturile între secven]e s\nt cele prin care autorul î[i decupeaz` capitolele, iar planurile-detaliu corespund minu]iozit`]ii cu care scriitorul american descrie cele mai mici gesturi ale personajelor sale. De[i pare surprinz`tor pentru un roman atît de întunecat, cel mai folosit cuvînt din Nu exist` ]ar` pentru b`trîni este, probabil, „lumin`“. Lucrurile [i oamenii se afl` mereu „în lumin`“, fie ea a lunii, ori a felinarelor din strad`, ori a unui bec palid. Fra]ii Coen par s` fi observat [i ei lucrul `sta – lumina din film e de zeci de feluri diferite, în func]ie de momentul zilei în care se petrece ac]iunea, de suprafa]a care o filtreaz` [i de obiectul pe care e proiectat` (se simte aici semn`tura lui Roger Deakins, directorul de imagine care a mai colaborat cu fra]ii Coen la alte nou` filme de-ale lor).

Cei doi Coen au g`sit în Nu exist` ]ar` pentru b`trîni înc` un prilej pentru a construi varianta lor noir la lumea în care tr`im. Elegie a unei Americi disp`rute [i a vremurilor în care [erifii nu aveau nevoie de arme, discurs asupra violen]ei, a responsabilit`]ii [i dec`derii morale, parabol` [i poem sîngeros în care binele nu mai are cum s` înving` r`ul, c`ci r`ul s-a infiltrat în straturile cele mai adînci ale fiin]ei, demitizare a eroismului de parad`, parafraz` a Apocalipsei, Nu exist` ]ar` pentru b`trîni ofer` multiple variante de „citire“. Aproape toate trec, asumat sau superficial, în filmul fra]ilor Coen, mai pu]in speran]a, care apare în carte timid, prin monologurile [erifului Bell („Uite, acolo-i sufletul meu... {i a[a a fost mereu“, spune Bell despre so]ia lui). Într-o lume în care mai toate personajele sînt neînsufle]ite, „ca [i moarte“, condamnate s` dea ochii la un moment dat cu teribilul Anton – punctul terminus al destinului lor –, mai exist` oameni cu suflet, acei old men f`r` ]ar`, pe care îi ]ine în via]` tocmai nostalgia dup` America pierdut` [i care p`streaz` con[tiin]a unei verticalit`]i din ce în ce mai desuete. Posibilitatea unei ]`ri exist` atîta vreme cît ace[ti b`trîni nu vor fi cu totul înghi]i]i de dispre]ul general. n

Luiza Vasiliu

Posibilitatea unei ]`ri În romanul lui Cormac McCarthy, Anton Chigurh nu are p`rul lung [i c`rarea într-o parte. De fapt, nu are nimic în afar` de ochi: „Alba[tri ca lapislazuli. Sclipind pe nea[teptate [i complet opaci. Ca ni[te pietre ude“. Prima descriere a uciga[ului care bîntuie ]inuturile Texasului apare de-abia la pagina 280, prin vorbele unuia din pu[tii martori la accidentul de ma[in`. „Ar`ta ca ori[icine“, îi spune pu[tiul [erifului Bell, un ori[icine al c`rui nume sun` a zah`r (Chigurh – Sugar). În rest, criminalul e numai privire. Î[i oblig` victimele s`-l priveasc` în ochi în ultimele clipe înainte de moarte ([i b`nuim c` priveli[tea e dintre cele mai oribile), st`ruie asupra chipului celui aflat în agonie, contemplîndu-[i opera: „Chigurh îl împu[c` drept în frunte [i apoi îl privi îndelung. Privi cum îi plesnesc vasele capilare din ochi. Lumina pieri. Privi cum propria lui imagine se degradeaz` în acea lume risipit`“. Primul contact pe care-l are spectatorul cu Chigurh e tot hipnotic-vizual [i se produce în momentul în care personajul jucat de Javier Bardem, ocupat fiind cu strangularea ajutorului de [erif, prive[te în acela[i timp înspre camer`, adic` înspre noi. Trucul `sta func]ioneaz` de minune la nivel psihologic, pentru c` devenim înc` de la început una din posibilele victime ale criminalului, iar thriller-ul love[te din plin.

Ecranizarea fra]ilor Coen e fidel` romanului lui Cormac McCarthy, fiind, probabil, cea mai potrivit` form` cinematografic` pe care putea

61

Cormac McCarthy

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

EVENIMENT José Maria Merino

Teritoriul fiin]ei noastre Anual, Funda]ia Germán Sánchez Ruipérez acord` un premiu pentru cel mai interesant articol despre lectur` din presa de limb` spaniol` din întreaga lume. În 2009, acest important premiu a fost cî[tigat de articolul „El territorio de lo que somos“, publicat de scriitorul spaniol José Maria Merino în suplimentul cultural al revistei ABC. Juriul [i-a motivat alegerea astfel: „Articolul lui José Maria Merino este o reflec]ie asupra lecturii ca spa]iu al imagina]iei revelatoare, locul în care se clarific`, într-un fel, complexitatea comportamentelor omene[ti“.

Pe cînd eram copil, fascinat de aventurile personajelor din romanele pe care le citeam, credeam c` esen]a literaturii se afl` în incredibilele peripe]ii [i în nenum`ratele surprize ale pove[tilor. Pe vremea acelor lecturi fervente, ac]iunile îndr`zne]ilor protagoni[ti care, în ciuda atîtor [i atîtor pericole nesfîr[ite, î[i duceau la bun sfîr[it inten]iile erau pentru mine principalul motiv al identific`rii fuzionale cu ei. Trecerea anilor m-a f`cut s` descop`r acele calit`]i literare mai pu]in evidente în copil`rie [i s` aprofundez aspecte pe care înainte nu mi le puteam nici m`car imagina, de[i povestirile populare ascultate [i citite m` f`cuser` s` în]eleg cumva ce însemna cu adev`rat substan]a fic]iunii, dincolo de nelipsitele peripe]ii [i de spa]iile miraculoase sau exotice în care acestea se desf`[urau: o m`rturie cu totul particular` asupra caracterelor umane, a felurilor în care fiin]ele umane ac]ioneaz`, o panoram` com-

62

plet` [i minu]ioas` a ciudatelor, nenum`ratelor forme ale comportamentului omenesc.

Feluri de a sim]i Pe m`sur` ce cre[team, începeam s` am o rela]ie tot mai strîns` cu oamenii din lumea real` ale c`ror ac]iuni m` deconcertau adesea, laolalt` cu propriile mele ac]iuni, c`rora nu reu[eam s` le deslu[esc pîn` la cap`t semnifica]ia. Îmi era evident faptul c`, fa]` de opacitatea realit`]ii din jur, fa]` de limitarea [i contradic]iile de fond ale unor gesturi omene[ti, lumea literaturii era de-a dreptul diafan`, clar`; iar personajele din romane îmi permiteau s` intru, f`r` restric]ii sau dificult`]i, în propria lor interioritate.

Astfel încît, pentru început, am descoperit c` paginile romanelor asupra c`rora m` aplecam, absorbit în lectur`, erau por]i succesive ce-mi permitau s` p`trund într-o ]ar` unic`, incompa-

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

EVENIMENT

rabil`, un teritoriu în care se ar`tau cu maxim` claritate toate felurile posibile de a fi [i de a sim]i, cu toate ambiguit`]ile [i tr`s`turile lor distinctive: loialitate [i tr`dare, eroism [i la[itate, avari]ie [i generozitate, iubire [i ur`, atrac]ie [i repulsie, compasiune [i cruzime. În acest fel am în]eles nostalgia lui Heidi, îndr`zneala lui Jim Hawkins sau D’Artagnan, loialitatea lui Gabriel Araceli sau Michel Strogoff, duplicitatea lui John Silver sau Uriah Heep, aplecarea [tiin]ific` [i justi]iar` a c`pitanului Nemo, for]a imaginativ` a lui Tom Sawyer sau William Brown, perspicacitatea lui Sherlock Holmes, cavalerismul lui Phileas Fogg, melancolia lui Mowgli.

niozitatea care-l ajut` pe Kim s` supravie]uiasc`, împreun` cu un lama tibetan, în c`utarea Rîului S`ge]ii nu fac decît s` reia diferite gesturi ale ingeniosului hidalgo, cavalerul Don Quijote de la Mancha, ajutat de Sancho Panza în lupta sa împotriva vr`jitorilor [i nedrept`]ilor, la fel cum cimpanzeul Hanuman l-a ajutat pe Rama s-o scape pe Sita de sub puterea demonilor, sau ca perseveren]a lui Robinson Crusoe de a face din insula virgin` în care naufragiase un loc civilizat.

Aceste pove[ti reproduc toate miturile originare despre crea]ia lumii din nimic. Foarte adesea, în nara]iunile pe care le citesc [i acum pentru prima dat` sau le recitesc, recunosc, camuflat sub schimb`rile vremii, ecoul anumitor episoade tr`ite de acel b`rbat ascu]it la minte numit Odiseu, pentru care a fost atît de complicat s` se întoarc` acas`.

Leg`turi subtile Cînd a trecut suficient de mult timp, am devenit cu totul con[tient c` nu voi putea niciodat` în]elege secretele comportamentului fiin]elor de carne [i sînge, ca mine [i cei din jurul meu, cu aceea[i claritate cu care pricepeam cum sînt alc`tuite fiin]ele literaturii: de la furiosul Ahile pîn` la de buimacul Gregor Samsa, Madame Bovary [i Anna Karenina, Raskolnikov, doña Berta e Rondaliego, Bulg`re de Seu, clanul Snopes, Hans Castorp, Francisco Torquemada, Segismundo, Oblomov, Humbert Humbert, Molly Bloom, Charles Binglez, Hamlet, „un oarecare Hans Pfaall“ [i atî]ia al]ii – m-au înv`]at s` cunosc într-o oarecare m`sur` fiin]ele reale [i s` m` cunosc mai bine pe mine însumi. Pe nesim]ite, am ajuns s` în]eleg acel moment din Ro[u [i negru în care Stendhal, pentru a explica stupoarea doamnei de Rênal în fa]a insisten]ei tîn`rului Julien Sorel, ne spune: „Cum doamna de Rênal nu citea romane, nu în]elegea ceea ce i se întîmpla“.

De altminteri, evolu]ia, abunden]a [i bog`]ia lecturilor mi-au permis s` în]eleg, cu vremea, subtilele leg`turi ce uneau toate aceste c`r]i pentru a le ordona în lumi fic]ionale: am în]eles c` drumul spre insula comorii, La Hispaniola, evoca, de fapt, vechea c`utare a lînii de aur de c`tre Iason [i argonau]i, dar [i c`utarea Graalului de c`tre cavalerii Mesei Rotunde, la fel cum aventura lui Huck Finn în încercarea de a-[i elibera tovar`[ul, pe sclavul Jim, sau inge-

Timpul vie]ii Trebuie s` mai adaug ceva ce acum [tiu sigur: aceste por]i înguste, flexibile de intrare în lumea romanelor [i pove[tilor mi-au permis nu doar s` intru în miezul atitudinilor omene[ti, ci [i s` în]eleg cu adev`rat, în veritabila lor atmosfer` material` [i moral`, spa]iile fizice în care ne împlinim destinul nostru misterios, acele ]inuturi, sate, metropole fictive care le evoc` pe cele reale, sau chiar spa]iile construite doar cu materiale fabulatorii. În toate acestea, am perceput trecerea timpului vie]ii mele, a celor spuse sau scrise, a durerilor [i speran]elor, [i mai ales a deziluziilor, dintr-o perspectiv` [i cu o luciditate pe care nu mi le-ar fi permis curgerea vertiginoas` a timpului din realitatea mea personal`.

Mul]i cred, supu[i înc` iluziei aristotelice, c` doar Istoria poate ad`posti adev`rata arhiv` a vie]ilor noastre, îns` zona cea mai sigur` a ceea ce caracterizeaz` specia uman`, spa]iul unde se afl` cu adev`rat istoria de milenii a inimii noastre este literatura, cristalizat` de capacitatea simbolic` ce ne define[te. Cititul ne d` acces la marele spa]iu al imagina]iei revelatoare: ]ara fiin]ei noastre, teritoriul sim]irii care sîntem. n traducere din limba spaniol` de Simona Sora

63

n José Maria Merino (n. 1941), poet [i prozator spaniol, este autorul volumelor La orilla oscura (Malul întunecat), El viajero perdido (C`l`torul pierdut), Cuentos del reino secreto (Povestiri din regatul secret), Cuentos del barrio del Refugio (Povestiri din Refugiu), Días imaginarios (Zile imaginare), El heredero (Mo[tenitorul), La sima (Pr`pastia). A publicat, de asemenea, o trilogie pentru copii, format` din romanele El oro de los sueños (Aurul visurilor), La tierra del tiempo perdido (T`rîmul timpului pierdut) [i Las lágrimas del sol (Lacrimile p`mîntului), dar [i alte c`r]i pentru copii [i adolescen]i.

A primit mai multe premii literare spaniole, printre care Premiul Na]ional al Criticii, Premiul „Miguel Delibes“, Premiul „Salambó“ [i Premiul „Castilla y León de las Letras“.

Mul]umiri autorului pentru permisiunea de a traduce acest articol în române[te [i Ioanei Zlotescu pentru bun`voin]a cu care vegheaz`, în continuare, de la Madrid, asupra rela]iilor culturale româno-spaniole.

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

INTERVIU

„Important e în ce limb` mori“ Carme Riera Carme Riera (n. 1948, Palma de Mallorca) este una dintre cele mai importante scriitoare de expresie catalan` [i a fost prezent` la Bucure[ti în zilele Bookfest-ului de anul acesta, la care Spania a fost invitata special`. A scris eseu, critic` [i istorie literar`, dar [i fic]iune sau scenarii pentru radio [i televiziune. În prezent, pred` literatura spaniol` la Universitatea Autonom` din Barcelona.

Pute]i citi [i în române[te, în traducerea inspirat` a Janei Balacciu Matei, dou` dintre cele mai bune romane ale sale: Departe, în zarea albastr` [i Cealalt` parte a sufletului. Cu primul dintre ele a cî[tigat numeroase premii, printre care [i Premio Nacional de Narrativa (Premiul Na]ional pentru Proz`) în 1994, fiind primul autor catalan care a ob]inut acest premiu acordat de Ministerul Culturii.

Mi se pare interesant felul în care v` adresa]i cititorului: cald, prietenos cumva. Pentru cine scrie]i [i, mai ales, de ce?

M` adresez întotdeauna cititorilor mei, nu unei categorii anume de cititori. Cititorului ideal, s` zicem. Dumneavoastr` [i oricui m` cite[te. {i mi se pare foarte important acest lucru – s` intri de la bun început într-o rela]ie cu cititorul – pentru c`, dac` nu o faci, textul se transform` în ceva mort. Pentru mine, este absolut necesar s` în]eleg lumea în care m` mi[c, [i cel mai bine fac acest lucru scriind. Scrisul este un fel de cheie personal` pentru descifrarea lumii. {i scriu pentru c` nu pot altfel...

Cît de important este pentru un scriitor s` scrie în limba matern`?

Cred c` sim]i [i decodezi lumea prin limba ta. Dar pentru cei bilingvi – pentru c`, în Spania, 50% din popula]ie este bilingv`: sînt castilieni, dar [i catalani, galicieni [i basci –, important este, de fapt, în ce limb` mori. De exemplu, tat`l meu vorbea în castilian` cu mama, pentru c` se cunoscuser` în Spania, iar cu noi, copiii, vorbea în catalan`, limba care se vorbe[te în Palma de Mallorca, locul unde m-am n`scut. {i a[a a f`cut pentru tot restul zilelor sale: a vorbit în spaniol` cu mama, dar [i în catalan` cu restul familiei. {i nu a renun]at la catalan`, pentru c`, pîn` la urm`, catalana era limba lui adev`rat`.

Limba mamei sale. E interesant de observat c` în Spania exist` nu una, ci patru astfel de chei de citire a lumii, corespunz`toare celor patru

65

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

limbi care se vorbesc acolo. {i cele patru viziuni asupra lumii, conjugate, dau o bog`]ie uria[` – uman` [i cultural`.

1940-1975 – catalana, galiciana [i basca – au devenit limbi co-oficiale, al`turi de castilian`. Genera]ia mea, de exemplu, a început s` scrie literatur` din ce în ce mai mult în catalan`, limb` care nu se preda în [coli pe vremea lui Franco, [i f`ceau asta ca o form` de opozi]ie fa]` de regimul franchist. În mintea noastr` exista, evident, o leg`tur` puternic` între ideea de libertate [i catalan`, a[a încît faptul c` nu scriam în limba oficial` putea fi considerat o form` de lupt`. Îi atrage limba catalan` pe studen]ii de azi?

Din p`cate, nu sînt foarte mul]i studen]i interesa]i de catalan`, mul]i prefer` castiliana, de[i prima dintre ele are o bog`]ie uria[` ca limb`, pe care pu]ini o cunosc. {i e p`cat, pentru c` oamenii ar trebui s` exploreze [i teritoriile necunoscute, ar putea avea multe surprize pl`cute. Dar exist` [i cazul invers: de pild`, traduc`toarea mea în limba român`, Jana Balacciu Matei, nu [tie castilian`, ci doar catalan`, ceea ce e foarte interesant. S`pt`mîna trecut`, am fost în Praga, la Universitate, [i acolo am cunoscut un grup de studen]i care înv`]au catalan`, nu spaniol`. Dar astfel de cazuri sînt destul de rare, trebuie s` recunosc.

Limbi diferite pentru exprim`ri diferite M` gîndesc la Mircea Eliade – probabil îl [ti]i –, care [i-a scris opera fic]ional` în român`, „limba în care visezi“, cum zicea el, iar opera [tiin]ific` în englez` sau francez`. Cînd scrii în dou` limbi nu se creeaz` un bruiaj, o ruptur`?

Da, îi [tiu c`r]ile lui Eliade [i [tiu c` a emigrat, la un moment dat. Cred c` în cazul meu se întîmpl` exact acela[i lucru cu „scrisul bilingv“, cu toate c` situa]ia e un pic diferit`, spaniola [i catalana f`cînd, totu[i, parte din aceea[i familie. Eu scriu eseu, critic` [i istorie literar` în castilian`, dar fic]iune numai în catalan`, a[a c` lucrurile sînt bine separate [i nu se concureaz`. Sînt dou` limbi diferite pentru dou` exprim`ri diferite.

Se poate spune c` limba catalan` a reprezentat un instrument de lupt`, de opozi]ie pe vremea lui Franco?

Sigur c` da. În Spania, abia dup` moartea lui Franco, limbile care fuseser` interzise între

66

Feminism, poveste, stil {tiu c` a]i cochetat cu feminismul. În literatur`, astfel de „teze“ nu d`uneaz`, nu sînt periculoase?

Nu sînt periculoase atîta vreme cît scrii în libertate. Dac` e[ti condi]ionat s` faci asta de c`tre un regim, de un context istoric, atunci, într-adev`r, literatura respectiv` e compromis`.

E adev`rat c`, uneori, chiar [i în condi]ii de libertate, faptul c` vrei s` subliniezi o tez` poate s` încarce textul [i s`-i d`uneze. Mai mult decît o scriitoare feminist`, eu sînt o femeie feminist`. Mi se pare c` formula asta e mai ampl` [i mai exact`. {i dac` feminism înseamn` s` lup]i pentru egalitatea drepturilor pentru femei, atunci mi s-ar p`rea de bun-sim] ca toat` lumea s` fie feminist`.

Exist` o literatur` feminist` puternic` în Spania? În România, exist` înc` o team` de literatura angajat`...

Da, întotdeauna au existat voci feminine so-

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

INTERVIU

nore în Spania. Exista, în anii ’80, un grup de femei – din care f`ceam parte [i eu, dar [i Rosa Montero sau Monserrat Roig – care scriau o form` de literatur` militant`, s`-i zicem feminist`. În cazul României, e cumva justificat` teama de orice angajament explicit f`cut pe t`rîmul fic]iunii, pentru c`, din cîte [tiu, în toat` perioada comunist` s-a scris aici mai ales literatur` cu mesaj, cu tez`. Dar în Spania avem literatur` feminist` de calitate...

Sînte]i foarte atent` la construc]ie, la poveste, dar [i la stil, care este unul eminamente poetic. Înva]` prozatorii de la poe]i?

Da, eu personal citesc mult` poezie [i le datorez mult poe]ilor. Îi datorez mult lui Goytisolo, de pild`, care este unul dintre autorii mei favori]i. De altfel, specializarea mea în mediul academic este chiar poezia. {i am atît de mult respect pentru poezie încît am decis s` nu scriu vreodat` poezie (rîde). Dar cred c`, într-adev`r, în operele mele exist` ceva poetic.

V` teme]i de „tr`darea“ traduc`torilor?

Cred c` literatura este eminamente intraductibil`, dar evident c` a[ da orice pentru a fi tradus`. {i e intraductibil` fiindc` este dificil s`

traduci, s` transpui în alt` limb` o viziune personal` asupra lumii. Eu în]eleg foarte bine acest lucru pentru c` m` auto-traduc în castilian`. {tiu cît de greu este s` faci aceast` munc` [i îi admir mult pe traduc`torii buni, înzestra]i.

Bunica dvs. a fost un fel de model pentru scriitorul care sînte]i azi: a fost prima care v-a spus pove[ti. E important s` ai un astfel de model viu sau e suficient s` cite[ti mult, s` ai talent etc.?

E bine s` ai parte de ambele surse, e ideal chiar. Dar, de fapt, în copil`rie se întîmpl` ceea ce e cu adev`rat important în vie]ile noastre. Începînd cu 8-9 ani nu se mai întîmpl` mare lucru. {i spun asta pentru c`, în primii ani, nu cite[ti, dar ascul]i [i înregistrezi totul prin auz. În zilele noastre, copiii se uit` la televizor pentru a „compensa“ cumva aceast` nevoie de a auzi – eu am avut marele noroc s` am o bunic` extraordinar`. O ascultam spunîndu-mi pove[ti. Din nefericire, povestirea oral`, transmis` prin viu grai, s-a pierdut ast`zi. Eu îns` am avut o mare [ans` [i faptul c` am ascultat pove[ti cît eram copil a fost foarte important pentru scrisul meu.

Apoi, sigur, am început s` citesc – [i c`r]ile m-au influen]at [i ele în egal` m`sur`.

67

INTERVIU

Memorie, identitate [i rela]iile de putere Cum a]i scris Departe, în zarea albastr`? De unde v-a venit ideea? În Mallorca exist` o comunitate de evrei converti]i, e vorba de o comunitate micu]`, considerat` un fel de „cium` neagr`“ a regiunii.

Timp de secole, ei au fost umili]i [i ponegri]i de restul cet`]enilor. Cînd eram mic`, eram foarte timid` [i nu obi[nuiam s` rîd, precum ceilal]i copii, de prietenii no[tri care aveau nume de familie diferite de ale noastre, de ace[ti copii ai evreilor converti]i (conversos – n.m., F.P.). Am întrebat-o pe bunica de ce î[i bat joc copiii de ei [i atunci mi-a povestit pu]in din ce s-a întîmplat cu cei care apar]ineau acestei minorit`]i. Apoi, dup` ce am crescut, am vrut cu tot dinadinsul s` [tiu tot adev`rul. Am f`cut cercet`ri în arhivele Inchizi]iei [i am aflat r`spunsurile: evreii converti]i au fost sacrifica]i pe rug de Inchizi]ie. {i de obicei, dup` ce se întîmplau astfel de orori, oamenii aveau tendin]a s` le uite. Evreii converti]i erau du[i spre rug îmbr`ca]i în ni[te tunici speciale – [i au fost picta]i a[a, au fost imortaliza]i pentru ca oamenii s` ]in` minte. În restul Spaniei, aceste picturi au disp`rut, dar în Mallorca au rezistat pîn` în 1820, [i a[a se explic` amintirea atît de vie acolo a acestei comunit`]i marginalizate [i persecutate. Pentru mine,

68

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 scrisul are o component` moral` destul de solid`. Trebuie s` ne aducem aminte de trecut pentru a le putea spune [i celor tineri ce s-a întîmplat. A[a c` am scris ca un exerci]iu de memorie, am scris ca s` nu uit.

Despre ce scrie]i, de fapt?

Despre memorie [i despre identitate – acestea sînt cele dou` obsesii ale scrisului meu. {i, de asemenea, despre formele puterii [i rela]iile de putere. Chiar [i într-un roman recent al meu – este vorba despre Vara englezului, un roman umoristic, de divertisment, ce ar putea fi încadrat, s` zicem, în genul horror-gotic – rela]iile de putere dintre o profesoar` [i o elev` care trebuie s` înve]e engleza creeaz` un fundal puternic, de[i, în aparen]`, ele se pierd în spatele intrigii mai amuzante, mai frivole.

A]i luat multe premii. Premiile vînd în Spania sau au doar o valoare simbolic` pentru cel care le prime[te?

Da, am luat multe, pentru c` am [i avut timp s` le iau (rîde). În Spania exist` foarte multe premii, chiar prea multe, a[ zice. {i editorii sus]in c` o carte premiat` vinde mai bine decît una care nu ia nici un premiu. Pentru ei e o simpl` strategie de marketing – [i e normal s` fie a[a, cred. Un premiu atrage aten]ia presei, a televiziunii [i, în acest fel, cartea premiat` e promovat` mai bine, se vinde mai repede. Pentru autori îns`, premiile sînt importante în alt fel: prin ele te sim]i, într-un fel, recunoscut. Primul premiu pe care l-am ob]inut era foarte mic, îl primisem pentru o povestire, dar am sim]it atunci c` ceea ce am încercat eu s` fac a contat pentru cineva. Oamenii au întors privirea spre mine [i am fost cumva confirmat` [i stimulat` s` merg mai departe. Multe dintre premiile acordate de editurile foarte importante nu sînt îns` mereu acordate pe merit. Îmi aduc aminte, de exemplu, c` dup` decernarea unui Premiu Planeta – un premiu important, acordat de editura Planeta – un jurnalist l-a întrebat pe editor dac` premiul a fost dat pe pile. {i el i-a r`spuns: „Dumneavoastr` ce crede]i, pe copii îi aduce barza?...“. n interviu realizat de Florina Pîrjol

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

toat` lumea, cu aceea[i rîvn` din urm` cu o jum`tate de veac.

Conform unei statistici recente a Anuarului UNESCO, tirajele seriei „Maigret“, editat` pîn` în prezent în 55 de limbi, nu au fost dep`[ite decît de cele ale Bibliei [i ale operei lui Lenin. În România, Editura Polirom a publicat, la începutul acestei veri, volumul al 43-lea din seria „Maigret“, în versiunea excelent` a lui Nicolae Constantinescu. Acest ultim tom ap`rut, tradus fidel din francez` cu titlul Maigret ezit`, propune un r`spuns aparte întreb`rii referitoare la succesul constant al personajului.

Ini]iat` în anul 2004, colec]ia continu` s` adauge piese în puzzle-ul uria[ care alc`tuie[te „fi[a“ interesantului comisar. E de [tiut c` seria de origine, îngrijit` mai întîi de Fayard, apoi, pîn` în 1972, de Gaston Gallimard, cuprinde nu mai pu]in de 75 de romane [i 28 de nuvele, pe care, s` sper`m, o recesiune româneasc` foarte original` nu le va împiedica s` apar`.

Judecat în dimensiunile sale integrale, acest megaprofil al unui agent al poli]iei ne seve[te o re]et` a notoriet`]ii bazat` pe contradic]ie. Mai exact, în mitologia detectivist` a policier-ului modern, Maigret e un punct de fractur`, o abatere de la regulile consacrate ale genului. Privit` îns` în contextul global al romanului poli]ist, apari]ia comisarului cu melon nu mai reprezint` un caz separat, ci se înscrie în suflul nou al schimb`rii: în acela[i an, 1931, la New York, Dashiell Hammet devine, prin romanul s`u The Glass Key, unul dintre clasicii romanului negru, în timp ce la Londra este publicat The Floating Admiral, roman colectiv, semnat de numele cele mai sonore ale Detective Club-ului: Agatha Christie, G.K. Chesterton, Dorothy Sayers, Antony Berkeley.

Fiecare dintre ace[ti autori devine tutorele unui alt tip de detectiv (pe cont propriu sau agent al statului), al c`rui grad de popularitate e în rela]ie direct` cu „artificiile consolatorii“ pe care personajul le confer`. Îns` despre performan]ele lor poli]iene[ti [i despre cheia surprinz`torului succes al lui Maigret – în episoadele urm`toare.

Daniela Zeca

Cazul Maigret Dac` Dîmbovi]a n-ar mai fi Dîmbovi]a, ci Sena, iar în dosul palatului bucure[tean al Justi]iei s-ar afla, ca la Paris, celebra Brasserie Dauphine, unde comisarul [i-ar înghi]i cu poft` toc`ni]a de mînzat, Maigret tot nu ar mai p`rea nim`nui un excentric. Într-o lume a vedetelor anorexice de televiziune, statura sa masiv` [i un pic greoaie ar trece drept figura unui burghez demodat ori chiar a unui gr`sun sedentar, flancat totdeauna de o armat` de inspectori, nici ei cu totul dezirabili: Janvier, Lapointe, Lourtie [i, cîteodat`, Torrence.

Cu toate acestea, faima nedezmin]it` a înveteratului fum`tor de pip` [i iubitor de bere, de pe Quai des Orfèvres, nu vine nici o clip` din apuc`turile sale de star [i nici din perspicacitatea sa poli]ieneasc` ie[it` din comun. Dimpotriv`. Complet opus atît imaginii seduc`toare a unui agent à l’americaine precum 007, cît [i cerebralit`]ii unui automat logic de calibrul lui Hercule Poirot, comisarul lui Simenon cî[tig`, în mod paradoxal, chiar prin lipsa sa de... telegenie.

Jules Maigret – gurmandul, familistul [i mai ales dubitativul comisar divizionar al Parisului de acum cincizeci de ani – nu ar fi niciodat` invitat la jurnalele de sear` ale televiziunilor comerciale. În schimb, dosarele curioaselor sale anchete judiciare se traduc [i se citesc înc` în

n

69

Ce citesc PR-i[tii vara asta?

colaje de Dan Stanciu

l Evelina BIDEA l Oana BOCA l Oana DUMITRU l Alice ENE l Claudia FITCOSCHI l Andra MATZAL l Igor MOCANU l Tiberiu STAMATE

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A N C H E T~

PR-i[tii sînt acei anonimi care creeaz` evenimentele din jurul unei c`r]i nou-ap`rute. News-letters, comunicate de pres`, lans`ri, texte promo]ionale, campanii de publicitate, exemplare de protocol – toate acestea sînt în grija lor. Comunicativi [i insisten]i, eficien]i [i genero[i, PR-i[tii r`mîn, cel mai adesea, necunoscu]i cititorilor. {tim cu to]ii c` promoveaz` toate titlurile editurilor unde lucreaz`, dar ce citesc PR-i[tii care au avut timp s` r`spund` anchetei noastre, cu ce c`r]i pleac` ei în[i[i în vacan]` [i ce ne recomand` s` citim vara asta?

n Evelina BIDEA (Grupul Editorial Corint) De[i îmi este dificil s` fac o singur` alegere din titlurile publicate de Editura Leda, cred c` cel mai mult a[ miza pe romanul Gîndacul al lui Rawi Hage (traducere de Irina Vainovski-Mihai). Scriitor canadian de excep]ie, cî[tig`tor a numeroase premii interna]ionale, dintre care cel mai renumit este IMPAC Dublin Literary Award, Rawi Hage problematizeaz` în acest al doilea volum al s`u condi]ia omului contemporan. Ac]iunea se desf`[oar` pe parcursul unei luni de iarn` deosebit de aspre, în decorul comunit`]ii de imigran]i din Montréal. Personajul principal, un ho] autodeclarat, cu o tentativ` de sinucidere ratat`, este salvat împotriva voin]ei sale [i obligat s` frecventeze [edin]e de terapie la cabinetul unei analiste bine inten]ionate, dar naive. Astfel se declan[eaz` întreaga poveste, purtîndu-ne din trecutul violent al copil`riei antieroului petrecute într-o ]ar` sfî[iat` de r`zboi, într-un prezent cu un peisaj dominat de cafenele de imigran]i îmbîcsite de fum, în care fie-

71

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

care are cîte o poveste de spus. Autorul, n`scut în Beirut, unde a tr`it timp de nou` ani experien]a r`zboiului civil, a emigrat în Canada, unde a studiat artele plastice. Cu ocazia venirii sale în Bucure[ti pentru a participa la evenimentele organizate de Editura Leda în cinstea lans`rii celui mai recent volum al s`u, autorul a declarat c` modalitatea în care î[i construie[te personajele este una fotografic`.

Din ce au publicat alte edituri, preferin]a mea se îndreapt` c`tre romanul lui Matei Florian, {i Harms {i Regretel (Editura Polirom).

Romanul lui Matei Florian propune un univers în care toate elementele lumii exterioare sînt dominate de viziunea interioar`. O viziune ludic`, în ciuda macabrului pe care îl ascunde în spate. Un text al singur`t`]ii, al înstr`in`rii, al dependen]ei de vis.

tur`, filozofie [i psihologie. Solu]ia Schopenhauer (traducere de Ciprian {iulea), scris` de celebrul romancier [i psihiatru Irvin Yalom, a f`cut furori la noi în redac]ie, provocînd dezbateri cu privire la rostul cîinelui lui Schopenhauer, la rela]ia filozofului cu mama sa ori la p`rerile sale despre sexul frumos. Biografia lui Schopenhauer se intercaleaz` în carte cu o poveste contemporan`, a unui apreciat psihoterapeut care descoper`, la vîrsta de 60 de ani, c` este pe moarte. For]at s` î[i reexamineze via]a [i munca, acesta înva]` al`turi de un fost pacient cum s` transforme pesimismul filozofului german într-o terapie.

Cealalt` carte a verii este romanul grafic semnat de Marjane Satrapi, Persepolis (Editura Art, traducere de Mihaela Dobrescu), ecranizat în 2007 într-un emo]ionant [i premiat film de anima]ie. Un Bildungsroman în variant` BD, cartea urm`re[te aventurile comico-dramatice ale unei tinere iraniene care, la 9 ani, visa s` fie profet. S-a r`zgîndit destul de rapid.

n Oana BOCA (Editura Polirom) „Eu strîng buzele, au gust de cauciuc uscat, cr`pat pe la col]uri, toat` casa pare s` emane un iz de foc în`bu[it, de parc` o roat` arzînd mocnit care se stinge într-un col] ne-ar trimite mesaje nel`murite...“; „Restituirea permisului de conducere se dispune de c`tre [eful serviciului poli]iei rutiere care îl are în eviden]`, la cererea [.a.m.d...“; „I rummage in the sand with a stick and write my name among the jetsam. I wait for the waves to do their work and then walk on down the shore...“ Fragmente din c`r]ile pe care sper s` apuc s` le citesc vara asta, pîn` vine Iudit: Thera de Zeruya Shalev (Editura Polirom, traducere de Any Shilon), scriitoarea specializat` în amestecuri stranii de senzorialitate, cruzime [i dr`g`l`[enie care pe mine m` cuceresc înc` de la prima pagin`, manualul pentru ob]inerea permisului auto – cea mai antipatic` [i mai amînat` lectur` posibil` ever; [i Hansen’s Children, romanul de debut al muntenegreanului Ognjen Spahi?, pe care sper`m s`-l aducem la FILB 3. n Oana DUMITRU (Editura Vellant) Pentru c` se anun]` o var` încins` de criz` [i de soare, m-am aprovizionat pentru vacan]` cu dou` romane nou-nou]e, de citit la umbr` [i departe de orice urm` de buletin de [tiri. Primul, ap`rut la Vellant, se afl` la grani]a dintre litera-

72

n Alice ENE (Editura Humanitas) Dac` ar fi s` aleg doar dou` c`r]i din teancul pe care cu grij`, aproape [col`reasc`, mi-l preg`tesc pentru vacan]`, cred c` mi-ar fi destul de greu. A[a c` voi face taman invers [i voi alege doi autori, mai precis dou` autoare, ale c`ror c`r]i ar împ`ca pasiuni vechi: literatura nou` [i Eliade. Prima, Madeleine Thien, al c`rei roman, Certitudine (Editura Humanitas Fiction, traducere de Carmen Ciora [i Domnica Drumea), reu[e[te înc` din primele pagini s` zugr`veasc` cu atîta for]` [i emo]ie o lume atît de îndep`rtat`, încît ai senza]ia c` totul î]i este familiar, iar experien]ele personajelor, la un anumit nivel, ale tale.

Cea de-a doua, Andreea R`suceanu, al c`rei volum, Cele dou` Mîntulese (Editura Vremea), reînvie o istorie a unei str`zi trecînd prin fic]iunea eliadesc` [i... te prinde pre] de cîteva zile, sau poate ore, în labirintul povestirilor din alt veac. n Claudia FITCOSCHI (Editura Cartea Româneasc`) Se cite[te pe ner`suflate, e tensionant`, e ca un cub rubik pe care-l

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 rote[ti obsesiv pîn` îl rezolvi [i pe care, nici dup` ce l-ai rezolvat, nu-l po]i l`sa din mîn`. E romanul Apropierea, semnat de Marin M`laicuHondrari, una dintre cele mai frumoase c`r]i pe care le-am citit în ultima vreme. Un roman de dragoste, dar care are [i suspans, un roman despre poezie, prietenie [i, mai ales, despre singur`tate. Mai mult, un exerci]iu de apropiere de cititor, acesta putînd deveni personaj captiv în pove[tile apropierilor [i desprinderilor din aceast` carte. Pentru c` mi-a pl`cut atît de mult Apropierea, dar [i Cartea tuturor inten]iilor, de acela[i autor, mi-am propus s` citesc [i volumul de poezii cu care acesta a debutat: Zborul femeii pe deasupra b`rbatului. Ceea ce v` recomand [i dvs. s` face]i. Imediat dup` ce citi]i Apropierea.

Pentru c` mi-e dor de Mi[a Pinguinul (din Moartea Pinguinului [i din Legea melcului) [i pentru c` nu am mai citit nici o carte de Andrei Kurkov de la Ultima iubire a pre[edintelui încoace (toate ap`rute la Editura Curtea Veche), am împrumutat de la un prieten Le Caméléon.

E clar c` e o istorie cu un cameleon, nu cu un pinguin, dar sînt sigur` c` [i în aceast` carte a lui Kurkov o s` g`sesc o poveste bun` [i mai multe idei interesante, a[a cum promitea scriitorul ucrainean, la un moment dat, într-un interviu. Nu voi rata vara aceasta nici noua carte a lui Ray Lorriga, C`zu]i din cer (Editura Curtea Veche, traducere de Florin Gali[) – sînt curioas` ce mai fac eroii genera]iei X –, [i mai am cîteva restan]e la cî]iva dintre autorii mei prefera]i, ap`ru]i la aceea[i editur`: Ghea]a de Vladimir Sorokin sau O stea îndep`rtat` de Roberto Bolaño. M`rturisesc, astept [i o nou` traducere din Mamleev.

n Andra MATZAL (Editura ART) Pe pagina unde mi-am l`sat semnul de carte în Brutalitatea realit`]ii. Interviuri cu Francis Bacon de David Sylvester (Editura ART, traducere de Ion Ciornei), citesc: „N-am fost niciodat` o persoan` care s` se poat` relaxa... Oamenii zic ritos: relaxeaz`-te! Ce vor s` spun` cu asta?“.

O m`rturisire care, venind din partea lui Francis Bacon (pictorul), ar putea p`rea surprinz`toare; doar era cel mai scump artist al anilor ’80.

A N C H E T~

De fiecare dat` cînd descop`r un artist pe care-l consider esen]ial, m`-ntreb care erau, de fapt, declicurile autobiografice din spatele lucr`rilor.

Iar volumul de interviuri acordate lui David Sylvester (critic [i istoric al artei, precum [i curator al lui Bacon [i Lucien Freud) r`spunde la multe întreb`ri legate de dedesubturile – teoretice, factuale etc. – lumii construite de Bacon, într-o formul` considerat` de cele mai multe ori „deprimant`“. Zeci de ore de dialog condensate într-o serie de nou` interviuri, în care nimic nu scap` de curiozitatea lui Sylvester [i de (auto)analiza autorului de Tripticuri: problemele artelor contemporane, religie, sport, rulet`, singur`tate, realism, Rembrandt, carne, copil`rie, tehnici de pictur`.

73

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

La cel de-al doilea semn de carte, citesc: „La urma urmei, gînditorii au fost cei care au pus la cale lag`rele de concentrare“. Un flash dintr-o teorie care-i trece prin minte unuia dintre multele personaje care „joac`“ în sarcastica poveste a copil`riei capitalismului american spus` de Kurt Vonnegut în Pu[c`ria[ul (Editura Humanitas Fiction, traducere de Viorica Boitor). Trecînd peste pl`cerea compulsiv` pentru Vonnegut, care m` face s` caut de fiecare dat` prin libr`rii edi]ii noi ale romanelor lui, Pu[c`ria[ul e foarte interesant de citit în plin` criz` a capitalismului. Critica radical` (referitoare la corporatismul american, la politica american` [i la R`zboiul Rece) e deghizat` în memoriile unui personaj – minor, ca mul]i dintre eroii lui Vonnegut – proasp`t eliberat din închisoare pentru o implicare minuscul` în afacerea Watergate. O re]ea complicat` de personaje, printre care chiar Trout, de data asta pseudonim al protagonistului, ilustrînd cu umor negru, dar perfect în acord cu umanismul lui Vonnegut, c` „Something is rotten in the States of America“.

n Igor MOCANU (Editura Cartier) De la Editura Cartier, o s` recitesc Aventurile lui Alice în }ara Minunilor. E o traducere nou`, a lui Radu T`t`ruc`, [i, mai ales, e ilustrat` de Violeta Zabulic`-Diordiev. A]i fi putut-o vedea în ’97, într-o expozi]ie de grup la Palatul Parlamentului sau în prestigiosul Honnor List la IBBY (International Board on Books for Young People). Dac` nu a]i v`zut-o atunci la Bucure[ti, o pute]i „r`sfoi“ acum, în edi]ia aceasta nou` care, pe lîng` savoarea IMAX timburtonian` a textului lui Lewis Carroll, se construie[te ca o galerie postmodern` de jocuri cu imagina]ia. C`ci ce altceva avem în detaliul al`turat? O aglomerare intertextual` care-l învîrte[te pe Malevici, gata s`-i dea un col] de ram`-n capul de m`r magrittian al unei Venus cu sertare, care se uit` prin m`r cu arogan]` la celelalte mere, din capul unei figuri arcimbolde[ti, toat` numai zîmbet pe sub musta]a din ardei, prin gîtul c`ruia trece trenul lui André Kertesz [.a.m.d. {i, aten]ie, `sta-i numai detaliul din stînga sus al tubului prin care Alice p`trunde în Wonderland.

74

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A N C H E T~

Apoi, mai vreau s` termin de citit cele trei volume ale lui Tudor Caranfil, de la Editura Polirom. Istoria cinematografiei în capodopere.

Vîrstele peliculei. În primul volum sînt filmele dintre 1895 [i 1924, de la Arroseur et arrosé al lui Francis Doublier, produs de Fra]ii Lumière, [i pîn` la Greed al lui Stroheim. În al doilea, sînt cele dintre 1924 [i 1927, de la Der letze Mann al lui Murnau la Don Juan al lui Alan Crosland.

Iar în ultimul, cele dintre 1927 [i 1931, de la The Jazz Singer al lui Crosland, ]inut la mare pre] în cercurile avangardi[tilor români, [i pîn` la City Lights al lui Chaplin. Din ele nu lipsesc filmele române[ti de epoc`, Aristide Demetriade fiind unul din autorii pu[i în discu]ie. Evident, nu e ultimul volum din serie, dat fiind c` cinematograful n-a încetat s` mai dea capodopere, de[i vîrstele peliculei au cam ajuns la senectute. Personal, a[tept cu înfrigurare volumul patru, poate citim în el [i despre ispr`vile lui Fondane al nostru la Buenos Aires.

totul uzan]ele genului, aduce o noutate stilistic` seduc`toare. Cartea cu fleacuri e poate cel mai atipic volum al scriitorului, o m`rturie asupra existen]ei cotidiene în care tonul ludic, degajat al unor nota]ii e repede temperat de reprize în cel mai pur stil cioranian, cinic [i amar.

Literatura înalt` [i micile întîmpl`ri n`sc`toare de perplexitate dintr-un Bucure[ti „de adop]ie“, impresiile din Occidentul ultracivilizat [i cuget`rile demistificatoare, autoironice despre vîrsta senectu]ii î[i g`sesc locul în aceast` carte subtil` despre „fleacurile“ esen]iale ale vie]ii. Iat` cîteva gînduri despre un univers pe care am fi tenta]i s`-l credem, gre[it, prozaic: „V`d un copil de vreo [apte ani în bra]e cu, abia ducîndu-l, unul de trei. Cer[ind. Silit de p`rin]i, nu m` îndoiesc.

Nu neap`rat din s`r`cie. E jobul lor. Deci, s` fim calmi. S` spunem a[a e lumea [i s` vorbim mai rar despre un Dumnezeu atoatev`z`tor. Poate c` sînt nedrept sau, mai exact, pun gre[it problema. Îi cer lui Dumnezeu ce nu poate s` dea.

Poate c` El nu e decît un strat al lumii, spiritualitatea ei, accesibil` celor care au harul, celorlal]i r`mînîndu-le supersti]ia [i speran]a. Atunci nu mai conteaz` dac` Dumnezeu l-a creat pe om sau omul l-a creat pe Dumnezeu“. Cartea cu fleacuri e o recomandare pentru toate anotimpurile.

n Tiberiu STAMATE (Editura Paralela 45) Livius Ciocârlie, Cartea cu fleacuri (Editura Paralela 45). Ca o continuare a unor preocup`ri mai vechi, Livius Ciocârlie public` acum, dup` B`trîne]e [i moarte în mileniul trei, un jurnal dens, care, f`r` s` mai p`streze întru

75

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Ioana Pârvulescu, Via]a începe vineri (Editura Humanitas Fiction). Primul roman al consacratei eseiste Ioana Pârvulescu. Dac` nu i-am cunoa[te celelalte c`r]i, am putea spune c` e un debut (în roman) reu[it. Doar c` autoarea avea toate datele pentru a publica un volum foarte bun. Ceea ce s-a [i întîmplat. Dan Cre]u, jurnalist contemporan, ajunge, nu e prea clar cum, s` tr`iasc` în lumea româneasc` a anului 1897 [i s` fie martorul vie]ii din Bucure[tiul sfîr[itului de secol 19 – pentru cititorul actual aproape o fic]iune. Odat` cu el, autoarea „vede“ cu atîta precizie [i dragoste locurile despre care vorbe[te, încît î]i dai seama la un moment dat c` str`zile [i cl`dirile descrise chiar au existat, c` ai trecut pe acolo. Bucure[tiul din roman devine un ora[ „în carne [i oase“, locuit de oameni la fel de vii cum sîntem noi acum. Performan]a maxim` a

Ioanei Pârvulescu e c` în]elege puterea de vortex a trecutului [i pe un num`r suficient de mare de pagini îl pune în mi[care. Epicul romanului, de[i bogat, nu captiveaz`. Nici personajele nu ies din pagin`, dar nici fundalul nu te las` s` te concentrezi prea mult asupra lor.

Cu alte cuvinte, te fur` ochiul. În Via]a începe vineri cadrul e de departe mai interesant decît actorii. Iar „peisajul“ e într-adev`r cuceritor. Maniera Ioanei Pârvulescu are ceva c`rt`rescian, î]i aminte[te de Nostalgia. {i acolo totul era sub imperiul aceleia[i impresii de perpetu` reîntoarcere. Acum nu mai poate fi vorba de retr`ire, dac` putem retr`i ceva. Acum via]a se întinde în fa]a noastr`. Începe vineri, în 1897!

76

n anchet` realizat` de Marius Chivu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

urechea potrivit` prea jos p`rea c` ascult` vibra]iile telurice. Era înalt, croit viteje[te, dar mîinile mari erau modelate feminin [i tu[eul lor la pian cuprindea în întregime unda sonor`, colorînd-o cu cele mai variate [i subtile nuan]`ri“. Citi]i [i reciti]i fiecare cuvînt, fiecare fraz` din acest scurt fragment în care se îmbin` observa]ia, sim]ul matematic al propor]iilor într-o manier` davincian`, cu acuitatea caracterologic`. Precizia se îmbin` cu fantezia, niciodat` gratuit`, de pild` atunci cînd observ` c` „urechea potrivit` prea jos p`rea c` ascult` vibra]iile telurice“. „Înalt, croit viteje[te“ \l transform` o clip` pe artist într-un F`t-Frumos. {i mai departe, figura, silueta se însufle]esc: „Memoria lui prodigioas` capta dintr-o singur` lectur` compozi]iile pentru vioar` sau pian [i-l ajuta s` vorbeasc` limbile francez`, german` [i englez` cu accent perfect, f`r` s` piard`, îns`, inflexiunile dulci ale graiului moldovenesc. Darul imita]iilor sonore – o caracteristic` a muzican]ilor – îl avea [i el, dar îi ad`uga gestul, schimonosirea tr`s`turilor, încît juca adev`rate scene comice, figurînd singur toate personajele lor...

Redevenea un adolescent f`r` r`spundere artistic`, mînc`cios [i vesel. Discutam împreun` despre feluri de bucate, f`ceam împreun` compara]ii între arta culinar` [i arta muzical`. Mi-aduc aminte de un [erbet de porumb, degustat de amîndoi la o prieten` comun`, care a stîrnit imagina]ia lui Enescu. A transpus la pian într-o improviza]ie subtil` catifelarea [i aroma acelui alb [erbet“. Senza]ia de via]`, refuzul împ`ierii geniului, atît de ispititor, l`sîndu-i humorul, vitalitatea copil`roas`, sînt aici complete.

Cella Delavrancea trata cu o gra]ioas` cruzime, uneori, pe cei ce o adorau. Pe cînd o curta, înainte de a-i deveni pentru scurt timp so], bancherul Aristide Blank s-a înf`]i[at într-o sear` la poarta sublimei femei, cu un imens buchet. Valetul l-a l`sat un moment s` a[tepte în salon, apoi a revenit: Madame ne peut pas vous recevoir, elle est visitée par le souvenir de son père („Doamna nu v` poate primi, este vizitat` de amintirea tat`lui ei“). Logodnicul era fermecat, elle est extraordinaire! Un adev`rat curs de purtare cu b`rba]ii, accesibil fetelor cu personalitate.

Ion Vianu

Cella Delavrancea despre George Enescu S` fie o întîmplare c` portretistica literar` cea mai interesant` este, cel pu]in în limba român`, produsul unor pene feminine? Un exemplu îl constituie Cella Delavrancea (1887-1991). Marea femeie, infinit de seduc`toare, concertista [i profesoara de pian, acompaniatoarea lui G. Enescu, a l`sat pagini literare [i memorialistice de un mare interes. Nu numai c` a frecventat o societate despre care ne place s` ne aducem aminte: Caragialii – Ion Luca [i Matei –, Nicolae Grigorescu, Al. Vlahu]`, Octavian Goga [i mul]i al]ii; desigur c` aceast` serie de portrete, conceput` în anii democra]iei populare, oculteaz` alte figuri „neprezentabile“ pe atunci, ca de pild` Nae Ionescu, de care a legat-o un moment o tandr` amici]ie.

Arta portretistic` a Cellei Delavrancea apare, surprinz`tor, esen]ial vizual`, bazat` pe o acuitate excep]ional` a observa]iei interpretate fiziognomic. Ceea ce nu este, în principiu, de a[teptat de la un muzician. Numai c` Cella nu este doar un muzician – este o fiin]` sensibil` [i analitic` în toate dimensiunile. Portretul fizic al lui Enescu, îndeosebi, este uluitor: „Pe fa]a lui se înscriau într-o stranie armonie elemente contradictorii: nasul prea sub]ire pentru ovalul lat, ochii lungi, ascunzînd spre tîmple lic`rirea unei spiritualit`]i ironice, gura c`rnoas` care m`rturisea cu naivitate avîntul spre dragoste. Sub p`rul lung [i negru,

n

77

Cella Delavrancea Dintr-un secol de via]`.

Edi]ie V. Râpeanu, Editura Eminescu, 1987

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

MERIDIANE Petre R`ileanu

Un suprarealist în sutan` În ciuda convingerilor radical-anticlericale, grupul suprarealist al lui André Breton l-a avut o vreme printre colaboratori pe abatele Ernest de Gengenbach. Format într-o [coal` de iezui]i, acesta a oscilat toat` via]a între credin]` [i negarea ei, între Isus [i Satan, între reculegerea spiritual` [i tenta]iile concupiscen]ei. Romanul s`u Judas ou le Vampire surréaliste a fost recent reeditat în Fran]a.

Ernest Gengenbach (1903-1979) a fost „personajul cel mai contradictoriu [i cel mai imprevizibil din acest secol“, dup` cum se definea el însu[i cu delirant` egolatrie. Autobiografia publicat` sub titlul L’Expérience démoniaque, din care am extras acest citat, a ap`rut în 1949: secolul nu era decît la jum`tate. N`scut într-o familie onorabil` din regiunea Vosges, în nord-estul Fran]ei, ceea ce explic` rezonan]a germanic` a numelui, va fi destinat, f`r` ca nimeni s`-i cear` p`rerea, carierei ecleziastice. La vîrsta de zece ani intr` într-un seminar religios, unde dovede[te extraordinare aptitudini pentru studiu [i mult` aplicare pentru liturghie. Tîn`rul seminarist se arat` precoce în toate, nu numai la înv`]`tur`, iar la doar 13 ani, în timp ce intoneaz` cu toat` convingerea cînt`rile dup` canon, nu-[i poate dezlipi ochii de la v`duvele înc` tinere [i frumoase, visînd în secret scene lubrice [i palpitante, în timp ce [i ele îl privesc cu ochi umezi]i de emo]ie.

Demonul începe în el un lung travaliu de corupere. De fapt, demonismul lui Gengenbach, înainte de a se înc`rca cu accente de un satanism mai ap`sat, nu e decît manifestarea unui libido

78

mereu refulat; dorin]a sexual` exacerbat` mai g`se[te înc` expresia unui lirism care, chiar dac` st` cu picioarele pe p`mînt, nu pierde din vedere nici cerul. Ca în acest imn exaltat al feminit`]ii: „O, principiu feminin al lui Dumnezeu, Dulce gazd` a sufletului, Fecioar` [i Mam`, D`t`toare de Via]`, St`pîn` a Iubirii, înv`luie-m` în religioasa ta magie sonor`. Tu m` vei restitui adev`ratei mele patrii, acelor regiuni cu virginale z`pezi, unde vocile îngere[ti ale corurilor celeste ne înso]esc în regatul vizionarilor, al contemplativilor [i misticilor“.

Aplec`rile scandaloase ale tîn`rului încercat de demonul ispitei ajung la urechile ierarhiei care, de comun acord cu mama acestuia, decid mutarea lui într-o institu]ie cu un regim mai sever. În 1921, la 18 ani, este confirmat ca abate; Ernest pare a fi apucat pe calea cea bun`. Urmeaz` cî]iva ani petrecu]i în pioas` reculegere, dar aceast` perioad` se va dovedi doar un interludiu înaintea unei grave r`t`ciri, [i aceast` alternan]` îi va marca via]a pîn` la sfîr[it. Demonul îl va reg`si în 1925, pe cînd se afla la Paris g`zduit de iezui]ii de la Saint-Louis-de Gonzague. Un prieten, entuziasmat de o pies` care se juca în acel moment, îl incit` s` mearg` la teatru, un loc interzis la vremea aceea seminari[tilor, a[a c` Gengenbach sare gardul, „deghizat“ în civil, lansîndu-se f`r` s` [tie într-o aventur` care-i va schimba radical existen]a. Piesa se cheam`, descurajant de banal, Romance [i pune în scen` iubirea dintre un pastor [i o cînt`rea]`. Dar Gengenbach nu este deloc atent la aceast` coinciden]` de un gust îndoielnic [i nici nu are timp de considera]ii es-

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

MERIDIANE

tetice: el este cu totul absorbit, fascinat de actri]a din rolul principal, Régine Flory. Tîn`rul seminarist, inexperimentat, nu poate s` reziste [i nici nu vrea s` lupte împotriva atrac]iei exercitate de aceast` frumoas` femeie seduc`toare [i melancolic`, senzual` [i distant` în acela[i timp. Cîteva ore mai tîrziu, cei doi vor cina împreun` [i vor termina seara la un dancing la mod`, Romano, iar apoi în Montmartre, într-un local în care se producea sear` de sear` Josephine Baker, în mijlocul trupei sale de muzicieni [i dansatori. Idila abia început` dintre cei doi ia sfîr[it înainte de a începe, noaptea se termin` în zori f`r` alte consecin]e decît îndep`rtarea lui Gengenbach din seminarul iezuit. R`mas pe drumuri, tr`ie[te din expediente, toate scrisorile c`tre Flory r`mîn f`r` r`spuns, Gengenbach n-are decît o singur` solu]ie, sinuciderea, a început s` dea tîrcoale lacului Gérardmer în care se va arunca. „Via]a mea a început cu adev`rat doar în ziua în care l-am întîlnit pe André Breton“, va scrie mai tîrziu cel care va încarna una dintre contradic]iile cele mai nea[teptate: un suprarealist în sutan`. Într-una din ultimele zile pe care [i le mai acorda înainte de gestul suprem, Gengenbach cade din întîmplare peste al doilea num`r al publica]iei La Révolution surréaliste care publica una din anchetele sale: „Sinuciderea poate fi o solu]ie?“. „Cînd ve]i primi aceast` scrisoare, eu voi fi disp`rut“, r`spunde pe loc Gengenbach.

Urmeaz` relatarea aventurii sale cu deznod`mîntul cunoscut [i o diatrib` plin` de vitriol împotriva Bisericii [i a prela]ilor – „Ras` de misogini... schelete ambulante“. R`spunsul este publicat în num`rul 5 al revistei, Breton vrea s`-l cunoasc` pe acest profanator [i-l va întîlni în gara ora[ului Troyes. Breton nu se putea în[ela asupra calit`]ii personajului din fa]a sa, dar în acela[i timp era un pasionat descoperitor de aventurieri, poseda]i, profanatori, eretici, transfugi, adunînd în colec]ia sa personaje la fel de diferite [i uimitoare precum factorul Cheval (autorul unui Palat Ideal, o abera]ie total` judecat dup` legile arhitecturii, inutil [i genial, construit cu pietre c`rate cu roaba timp de mai multe decenii dup` orele de lucru), baronul-boxer Arthur Cravan [i al]ii, mai pu]in celebri, dar intra]i în vulgata suprarealismului.

Gengenbach este adoptat [i, sub pseudonimul Jean Genbach, va fi prezent sporadic în publica]iile suprareali[tilor. El nu se poate m`sura, se în]elege, nici cu Jacques Vaché, nici m`car cu Arthur Cravan, [i cu atît mai pu]in cu Rimbaud, dar are ceva în comun cu ace[tia, [i anume transpunerea rebeliunii poetice în plan existen]ial.

Maurice Nadeau vorbea de „comportament poetic“ în cazul prelatului suprarealist, care, reconfortat de credin]a c` [i-a g`sit adev`rata familie de spirite, în sînul c`reia se simte protejat, multiplic` provoc`rile [i se arat` pe terasele cafenelelor Dôme [i la Rotonde, din Montparnasse, devenit o vreme cartierul general al suprareali[tilor, cu o garoaf` la butoniera sutanei [i ]inînd-o pe genunchi pe frumoasa Kiki de Montparnasse, ale c`rei coapse generoase intraser` înc` de atunci în mitologia locului. Succesul e asigurat: trec`torii scandaliza]i care fac impruden]a s`-l interpeleze se retrag aiuri]i de retorica blasfematorie a acestui demon surîz`tor. Cu toate acestea, dispari]iile lui misterioase la m`n`stirea Solesmes suscit` printre suprareali[ti întrebarea dac` Gengenbach nu e un vulgar farsor. Misterul va fi dezlegat într-o scrisoare ap`rut` în 1926 în revista La Révolution surréaliste [i el confirm` dualismul permanent al acestui personaj: „Mi-am f`cut obiceiul de a merge de mai multe ori pe an ca s` m` odihnesc [i s` m` întremez la c`lug`ri...“. Cît despre preferin]a lui vestimentar` pentru sutan`, o fantezie greu de acceptat chiar [i pentru suprareali[ti, r`spunsul d` m`sura exact` a jum`t`]ii

79

MERIDIANE

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

demonice a lui Gengenbach: „Ea (sutana) prezint` anume avantaje de comoditate în aventurile amoroase sadice cu americance care m` duc în Bois (de Boulogne)“. În 1927 sus]ine o conferi]` la Centrul de teozofie de pe Avenue Rapp despre Satan la Paris, prefa]at` de André Breton. Ambele, conferin]a [i prezentarea lui Breton, vor fi integrate în romanul Iuda sau Vampirul suprarealist. În anii urm`tori se consacr` celor dou` pasiuni majore ale sale, ocultismul [i libertinajul. Ierarhia Bisericii nu poate r`mîne la nesfîr[it indiferent` la r`t`cirile acestui slujitor intermitent [i atipic, a c`rui faim` începuse s` dep`[easc` cercul – totu[i limitat – al suprareali[tilor. În anul 1935, Monseniorul Ghika, protonotar apostolic, îi ordon` o peniten]`: s` vad` în fiecare zi un fost ofi]er din armata colonial` atins de lepr`, c`ruia va trebui s`-i cînte la pian pentru a-i distrage aten]ia pe cît posibil de la suferin]ele atroce. Dup` care are de

ales: fie cinci ani de înrolare în Legiunea Str`in` aflat` în misiune în Africa, fie acela[i num`r de ani în cadrul unei confrerii din de[ertul algerian întemeiate de discipolii p`rintelui Foucault, fost ofi]er care a renun]at la toate cele lume[ti [i s-a dedicat beduinilor. (În treac`t fie spus, ca într-o nuvel` filozofic` în care binele este r`spl`tit cu r`u, Foucault a murit asasinat de beduini.) Gengenbach va opta pentru aceast` din urm` form` de peniten]`. În prima cîrcium` din portul de unde urma s` plece va c`dea sub farmecul irezistibil al unei frumoase catalane [i banii da]i de Monseniorul Ghika se topesc într-o escapad` mediteranean` de un erotism torid.

Toate aceste fapte autobiografice constituie suportul nara]iunii romanului – ars, distrus, scris [i rescris de mai multe ori – Iuda sau Vampirul suprarealist, complicat cu ceremonii satanice inspirate de practicile unei secte erotico-mistice cunoscute în compania unei alte femei fatale, Maria de Naglowska, marea teoretician` a satanismului feminin.

Opera literar` a acestui prelat hors normes nu putea fi pe gustul suprareali[tilor, care admirau îns` autenticitatea personajului, un caz aproape clasic de nevroz` obsesional` [i de dedublare a personalit`]ii. În 1946, citind un articol al lui Breton publicat în Le Figaro, Gengenbach va decide c` fostul s`u maestru s-a fosilizat [i-i adreseaz` o scrisoare în care îi anun]` decizia de a se separa de el [i de suprarealism, aducînd acest argument imbatabil: „Am descoperit [i am în]eles c` singurul care a realizat programul suprarealist este Isus“. Amin.

Gengenbach este, s-ar putea spune, suprarealist în inconsecven]`. Cel mai fierbinte jur`mînt de credin]` al acestui sperjur este imediat urmat de fapte, gesturi [i angajamente contrare.

La 60 de ani, Gengenbach este hirotonisit episcop al unei Biserici schismatice vintrasiene – de la numele întemeietorului, Eugène Vintras (1807-1875), un mag normand care se credea reîncarnarea Profetului Ilie din Vechiul Testament. Sub imperiul unei explicabile efuziuni, Gengenbach începe chiar s` redacteze noua Evanghelie a noii sale Biserici. Care începe cu aceste cuvinte: „La început a fost Sexul“. n

Ernest Gengenbach

80

D I L E M AT E C A

POEMUL DIN IULIE

Mircea C~RT~RESCU

Un vicle[ug al martirilor odinioar` martirii sim]ind duhoarea leilor [i v`zînd buza neagr` a leoparzilor c`deau cu fa]a în nisipul murdar. labele grele zguduiau arena dar ei nu mai vedeau urdorile din ochii capii ai fiarelor. ca ni[te copii, ei contemplau nisipul. [i totul disp`rea, fiarele [i marmurele romane norii de deasupra, galere pictate pe un ulcior, [i chiar Dumnezeu se stingea. priveau nisipul, miile de grunjuri aglutinate cu fire cafenii [i pietricele galbene [i pl`cu]e scînteietoare de mic` [i fragmente de cochilii, a[chii roz de sidef, paie [i urme de b`legar, resturi de ferig`, praf, rumegu[... era Lumea cu palate abstruse, statui, colonade procuratori [i profe]i cohorte [i nori iar ei, l`sîndu-[i coaja trupului la fiare se pr`bu[eau în sine, se mic[orau pîn` cînd se n`[teau iar în lumea întins`-a nisipului. iar dac` acolo erau tot martiri, crezînd în ei în[i[i cei r`ma[i în lumea mai mare, din nou la fiare erau arunca]i [i din nou leoparzii murdari [i plini de purici rînjeau col]ii la ei. atunci ei c`deau iar cu fa]a-n nisip [i ca ni[te copii contemplau nisipul. oh, dac` în ultima clip` a vie]ii noastre ne-am aminti întreaga noastr` via]` [i-n ultima clip` a acestei vie]i amintite ne-am aminti din nou întreaga noastr` via]` noi n-am mai muri niciodat`...

INEDIT

83

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

LOCURI DE CITIT Matei Martin

Aristocra]ii gustului Nu exist` prea multe locuri în Bucure[ti în care te po]i sim]i în acela[i timp singur [i bine: cafenelele [i ber`riile din centrul vechi sînt atît de bine populate încît la orice or` te-ai duce, sigur dai peste cineva cunoscut. În plus, muzica zgomotoas` [i vacarmul str`zii te împiedic` s` cite[ti. În cele cîteva localuri mai pu]in umblate de pe lîng` Universitate, singur`tatea este de-a dreptul angoasant`. Refugiile adev`rate – cele care ofer` ad`post, pl`cere [i lini[te – sînt, din p`cate, mult prea pu]ine. Pe strada Ion C`lin, undeva dup` intersec]ia cu Mihai Eminescu, s-a deschis o ceain`rie care are toate [ansele s` se transforme într-un refugiu urban discret [i pre]ios.

O cas` construit` la începuturile secolului XX, cu acoperi[ de ]igl`, c`priori din lemn, stucaturi pe zidurile exterioare [i marchiz`. În curtea mic`, ni[te mese [i vegeta]ie abundent`.

Aromele intense de ceai [i mirodenii te întîmpin` din pragul u[ii. Culorile calde [i lumina difuz` din interior rimeaz` cu aburii misterio[i de licori orientale.

Cei care înc` mai cred c` ceaiul e doar ap` fiart` cu ierburi vor g`si aici toate dovezile ignoran]ei lor: în meniuri sînt trecute zeci de re]ete diferite, cu genuri, specii [i dozaje. Cunosc`torii se vor sim]i la ei acas`, pentru c` nu cred c` din „cartea de bucate“ (sau din c`mar`) lipse[te vreun ingredient esen]ial.

„Calea ceaiului“ Ceremonia ceaiului nu s-a inventat în acest Tea House, dar se pare c` cei de-aici au deprins destul de bine regulile de preparare ale unei licori de calitate. Cartea ceaiului a lui Akakura

84

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Kakuzo pare s` fi intrat în bibliografia de baz`.

De altfel, chiar [i site-ul o recomand`... „Cartea descrie istoria ceremoniei ceaiului, influen]ele ei asupra artei, dar [i asupra stilului de via]` asiatic, în general, [i japonez, în special“. N`scut` în China, arta ceaiului a atins perfec]iunea abia dup` ce a ajuns pe t`rîmurile nipone. Ini]ial un medicament, ceaiul a devenit o b`utur` reconfortant`, de „socializare“. Distrac]ia preferat` a societ`]ii educate din China secolului al VIII-lea a fost ridicat`, în Japonia secolului al XV-lea, la rangul de religie a frumosului, sub numele de „calea ceaiului“. Un cult bazat pe „adora]ia frumuse]ii ascunse în sordidul cotidian, filozofia ceaiului promoveaz` puritatea [i armonia, miracolul bun`t`]ii reciproce [i încrederea în ordinea social`“. N-am urm`rit niciodat` aceast` dimensiune mistic` a ceaiului [i nici istoria sau tradi]iile legate de prepararea acestor b`uturi. Îns` cartea lui Kakuzo – despre care am aflat c` ar fi una dintre cele mai importante referin]e din acest domeniu – mi-a stîrnit curiozitatea.

Filozofia ceaiului nu trebuie în]eleas` de manier` occidental`, ca o în[iruire de concepte estetice sau morale (de[i ea exprim` [i idei etice [i religioase), ci mai ales ca o form` de igien` trupeasc` [i spiritual`. Calea ceaiului întrupeaz`, dup` Kakuzo, „adev`ratul spirit al democra]iei orientale, pentru c` le permite tuturor adep]ilor s` fie aristocra]i ai gustului“.

LOCURI DE CITIT

Zero decibeli Pentru aristocra]ii gustului, selec]ia de ceaiuri, dulce]uri [i b`uturi fine e un r`sf`]. Chiar [i o narghilea bun` po]i savura, tol`nit pe-o pern` moale sau întins într-un jil] confortabil.

Casa ad`poste[te patru zone de recreere care acoper`, democratic, un întreg mapamond: salon marocan, salon asiatic, salon francez [i o teras` Ying [i Yang. Cel mai îmbietor col]i[or pentru cel care caut` un loc lini[tit de lectur` se g`se[te în salonul marocan, drapat cu pînzeturi [i m`t`suri de tot soiul. Mobila joas`, covoarele dense [i pernele voluminoase au un efect aproape electrizant.

La rafturile de pe hol am descoperit [i o gr`mad` de c`r]i de specialitate: psihologie practic`, dezvoltare personal`, spiritualitate (oriental`), ceremonia ceaiului (din p`cate, nici un roman serios cu sau despre ceai). Tea House nu e doar o ceain`rie, ci [i un loc de întîlnire, un spa]iu comunitar. În programul din aceast` var`: cursuri de ikebana, de ceremonia ceaiului [i o expozi]ie de fotografie (Camelia {irli). Îns` atrac]ia principal` e... lini[tea. Într-un ora[ precum Bucure[ti, unde a[a-zisa muzic` se revars`, zgomotoas`, în toate localurile, Tea House ofer` o alternativ` interesant`: zero decibeli. n

85

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ESEU Dodo Ni]`

Rahan,

ultimul mit comunist?

Parc` mai ieri alergam de la un chio[c la altul, la vîn`toare de „rahane“. Nu g`seam la un chio[c, c`utam la altul, mergeam în alt cartier – în centru se epuizau din prima – sau încercam s` fim persuasivi cu vînz`toarea, oferindu-i o ciocolat` sau 5 lei în plus.

Odat` „prada“ capturat`, ne încuiam în camer` [i evadam din realitatea cotidian` (înc` nu atît de cenu[ie precum avea s` fie în anii urm`tori) în paginile viu colorate ale revistelor cu Rahan.

Eram tovar`[ii de aventuri ai „marelui blond“, ne luptam cu „goracii“, mamu]ii, stegozaurii sau alte fiare cu dou` sau patru picioare, al`turi de idolul nostru, [i speriam vecinii încercînd s` imit`m strig`tul de victorie... RAAHAAA! În acela[i timp, al`turi de Rahan, [i odat` cu el, redescopeream focul [i reinventam roata, arcul cu s`ge]i, sarbacana, bumerangul, lasso-ul, undi]a, busola (sic!) [i toate celelalte instrumente ale civiliza]iei omene[ti. C`l`toream împreun` în regiuni fabuloase, navigam pe rîuri [i lacuri [i fluvii, în monoxile rudimentare sau pe plute sofisticate, folosind for]a motrice a vîntu-

86

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

ESEU

lui, [i ne confruntam cu cele mai diverse triburi de oameni primitivi, ghidîndu-ne întotdeauna dup` preceptul suprem: „Iube[te-]i – [i protejeaz`-]i – aproapele“. În ziua de azi, se [tie c` e vorba de principiul fundamental al credin]ei cre[tine, dar în acei ani, cînd revista Vaillant era doar o (alt`) publica]ie a Partidului Comunist Francez, se credea c` e doar un aspect al propagandei ideologice.

La început a fost Vaillant Noi, pu[tii de 10-12 ani de atunci, habar nu aveam – [i chiar dac` am fi [tiut, nu ne-ar fi p`sat – c` Rahan este un produs comunist. Pionieri [i viitori uteci[ti, pentru noi ideologia partidului unic era o no]iune abstract` [i, în loc s` ne închin`m la portretul într-o ureche al Tovar`[ului, admiram [i ne m`suram în în`l]ime cu posterul de doi metri al lui Rahan, lipit pe u[a de la camer`.

Dar cum de aveau voie copiii din România s` citeasc` o revist` de benzi desenate, una din reprezent`rile cele mai manifeste ale „capitalismului decadent“, [i înc` în limba francez`?

Prietenia datînd din perioada interbelic` între „tovar`[ii“ francezi [i cei români a f`cut ca revista Vaillant s` intre în ]ar` imediat dup` apari]ie (1945), în bagajele activi[tilor care mergeau în Fran]a în „schimb de experien]`“.

Dup` moartea lui Stalin – [i mai ales în urma vizitei în Fran]a a tovar`[ului Ion Gheorghe Maurer (Jean pentru intimi, tat`l lui fiind francez) în calitatea sa de ministru de externe al României –, revista Vaillant a fost trecut` (din 1957) în nomenclatorul publica]iilor la care românii aveau permisiunea s` se aboneze.

A[a a început odiseea Pif/Rahan în ]ara noastr`. La început veneau pu]ine reviste (la sfîr[itul anilor ’50, circa 15.000 de abonamente în tot „lag`rul socialist“ est-european), apoi din ce în ce mai multe, dac` e s` ne lu`m dup` rubrica de coresponden]i ai revistei. {tiind precis c` în jude]ul Dolj (unde locuiam pe atunci) veneau 500 de abonamente [i înmul]ind cu 40, ob]inem o cifr` aproximativ` de 20.000 de abonamente la revista Pif Gadget, la mijlocul anilor ’70 (în medie, revista ap`rea în aproximativ

4-500.000 de exemplare, cu vîrfuri chiar de cîte un million de exemplare). }inînd cont c` alte reviste de benzi desenate nu erau permise în ]ara noastr` [i c` în francez` mai putea fi citit doar l’Humanité (oficiosul PCF), se poate în]elege u[or de ce aceast` revist` devenise atît de popular`, iar numero[i scriitori [i oameni de cultur` de ast`zi î[i revendic` o parte din educa]ia lor lecturii acelei publica]ii.

Lucru foarte bun – numai c` revista trebuia pl`tit` în valut` forte, iar regimul comunist întîrzia din ce în ce mai mult cu pl`]ile. Responsabilii revistei (din 1969 rebrenduit` [i rebotezat` Pif Gadget) erau ei membri de partid comunist, dar tr`iau într-o societate capitalist`, guvernat` de legile economiei de pia]`. A[a încît au propus guvernului român o cooperare de tip bar-

87

ESEU

ter: în contul revistelor trimise în România, ]ara noastr` se obliga s` tip`reasc` [i s` livreze în Fran]a diverse publica]ii ale trustului de pres` Vaillant.

Made in Romania Octombrie 1970 este o dat` scris` cu litere majuscule [i ro[ii în inima tuturor pasiona]ilor de benzi desenate din România: este luna cînd marele José Cabrero Arnal, t`ticul grafic al lui Pif [i Hercule, a venit în România s` acorde premii-

88

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0 le la primul concurs de benzi desenate realizate de copii, „Aventurile colegului Minitehnicus“.

Cei care au cî[tigat premii [i men]iuni la acel concurs p`streaz` [i ast`zi, cu sfin]enie, diplomele [i fotografiile al`turi de idolul lor Arnal.

Din aceste fotografii lipsesc îns` ceilal]i membri ai delega]iei care s-a deplasat cu acea ocazie la Bucure[ti. Al`turi de redactorul-[ef Georges Rieu, mai erau prezen]i membri importan]i ai comitetului de direc]ie al trustului de pres`: Claude Boujon, Jean-Pierre Mougin [i Josette Cantos (numele lor apare totu[i într-un articola[ ap`rut în revista Cutez`torii din acea vreme). În spatele u[ilor închise, ei au negociat [i semnat contracte de cooperare cu Întreprinderea de Comer] Exterior Cypex (ulterior Ilexim).

Imaginat de Roger Lecureux [i desenat de André Chéret, Rahan, „fiul vremurilor s`lbatice“, era noua stea a revistei Pif Gadget, iar responsabilii au hot`rît s` editeze o revist` separat`, cu aventurile sale desenate, [i care s`-i poarte numele. Revista trebuia s` apar` trimestrial (tot cu gadget, dar specific con]inutului: cu]itul lui Rahan, colierul de gheare, sarbacana, arc cu s`ge]i, br`]`ri, pandative, inele, figurine din plastic etc). {i dac` toate aceste juc`rii urmau s` se fabrice în Fran]a (China înc` nu se deschisese schimburilor economice), revista s-a convenit s` fie tip`rit` în România – la Casa Scînteii, precum [i la noul Combinat Poligrafic de la Craiova. Tot prin contract se stabilise c` o parte din tiraj urma s` r`mîn` direct în ]ar`.

Primul num`r va ap`rea în octombrie 1971: 70 de pagini în culori, con]inînd dou` benzi desenate cu aventurile lui Rahan, una de 40 [i alta de 20 de plan[e, precum [i un dosar [tiin]ific – [i chiar o nuvel` – explicînd preistoria pe în]elesul copiilor. În total, vor ap`rea 27 de numere din prima serie, pîn` în decembrie 1977. A doua serie demareaz` în februarie 1978 [i va cuprinde, în total, 36 de numere, cu apari]ie bimestrial`. Ultimul tip`rit în România, la sfîr[itul lui 1982, a fost num`rul 31. Celelalte numere vor fi imprimate în Ungaria, Bulgaria [i chiar în Fran]a – miticul num`r 35, tip`rit doar în 1475 de exemplare, [i care acum se vinde pe e-bay cu mii de euro (colec]ionita e boal` grea!).

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

Sfîr[it [i reînceput De ce s-a sfîr[it acest vis frumos? La sfîr[itul anilor ’70, regimul Ceau[escu acumulase o datorie extern` de aproape 13 miliarde de dolari, pe care, în megalomania sa de dictator, a decis s-o ramburseze integral [i rapid (sacrificînd pentru aceasta bun`starea material` [i spiritual` a poporului – cam cum fac [i guvernan]ii de ast`zi, care cer popula]iei s` pl`teasc` gre[elile lor economice). {i prima sacrificat`, ca de obicei, a fost cultura; în spe]`, regimul comunist a interzis orice import de publica]ii [i c`r]i din statele occidentale, începînd cu Pif Gadget [i terminînd cu Rahan (de[i era tip`rit în ]ar`).

Vreme de 30 de ani, pifofilii [i rahanofilii ne-

ESEU consola]i au alergat prin anticariate ca s`-[i completeze colec]iile (mai tîrziu au apelat [i la okazii.ro).

Ast`zi, începînd cu 1 iunie, to]i ace[ti pasiona]i de benzi desenate nu mai au nevoie s` fac` eforturi supranaturale ca s` citeasc` revistele îndr`gite. Ei pot s` cumpere revista Rahan de la chio[c sau s` se aboneze [i s-o savureze în tihn`, nemaifiind împiedica]i nici m`car de bariera lingvistic`. Iar dup` ce o citesc, o pot oferi cu încredere copiilor lor, fiind cu adev`rat revista ideal` pentru a fi citit` la toate vîrstele.

Nu [tiu dac` Rahan a fost un mit comunist, dar cu siguran]` el r`mîne unul dintre marile mituri ale secolului XX! n

89

colaje de Dan Stanciu

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

FRAGMENTE Woody Allen

Episodul Kugelmass Kugelmass, profesor de [tiin]e umaniste la City College, se afla la a doua c`s`torie nefericit`.

Daphne Kugelmass era o toant`. Kugelmass mai avea [i doi fii cam plictisitori cu prima so]ie, Flo, [i era cufundat p\n`-n g\t în datorii [i pensii alimentare.

— De unde s` [tiu c-o s` ias` at\t de prost? i s-a pl\ns Kugelmass terapeutului s`u. Daphne promitea. Cine-ar fi b`nuit c-o s` se neglijeze [i-o s` se umfle ca o minge de plaj`? În plus, avea c\]iva b`nu]i, ceea ce nu e, în sine, un motiv s`n`tos s` te însori cu cineva, dar la cheltuieli ca ale mele n-avea cum s`-mi strice. În]elege]i ce vreau s` spun?

Kugelmass era chel [i p`ros ca un urs, dar avea suflet.

— Am nevoie s` cunosc o femeie nou`, a continuat el. Am nevoie de o aventur`. Poate c` nu par cel mai potrivit în rolul `sta, dar s\nt genul de b`rbat care are nevoie de idile. Am nevoie de tandre]e, de flirturi. Nu întineresc, a[a c`, înainte s` fie prea t\rziu, vreau s` fac dragoste în Vene]ia, s` fac glumi]e la 21 [i s` schimb priviri sugestive în lumina lum\n`rilor, la un pahar de vin ro[u. {ti]i despre ce vorbesc?

Dr. Mandel s-a foit pe scaun [i a spus: — O aventur` n-o s` rezolve nimic. S\nte]i foarte nerealist. Problemele dumneavoastr` s\nt mult mai profunde.

— În plus, aventura asta trebuie s` fie discret`, a continuat Kugelmass. Nu-mi pot permite un al doilea divor]. Daphne m-ar stoarce de bani.

— Domnule Kugelmass…

— Dar nu poate fi nimeni de la City College pentru c` [i Daphne lucreaz` acolo. Nu c-ar fi

vreo partid` bun` prin corpul profesoral, dar unele studente…

— Domnule Kugelmass…

— Ajuta]i-m`. Azi-noapte am avut un vis. S`ream pe o paji[te cu un co[ de picnic pe care scria „Op]iuni“. Apoi am observat c` avea o gaur`.

— Domnule Kugelmass, cel mai r`u lucru pe care l-a]i putea face ar fi o mi[care în aceast` direc]ie. Pur [i simplu trebuie s` v` exprima]i sentimentele aici, [i-o s` le analiz`m împreun`. Urma]i acest tratament de suficient de mult` vreme ca s` [ti]i c` nu exist` un leac miraculos, peste noapte.

La urma urmei, s\nt terapeut, nu magician.

— Atunci poate c` am nevoie de-un magician, a spus Kugelmass, ridic\ndu-se de pe scaun. {i cu asta a terminat-o cu terapia. Peste vreo dou` s`pt`m\ni, în timp ce Kugelmass [i Daphne z`ceau prin apartament ca dou` mobile vechi, a sunat telefonul.

— R`spund eu, a spus Kugelmass. Alo? — Kugelmass? s-a auzit o voce de la cel`lalt cap`t al firului. Kugelmass, Persky la telefon.

— Cine?

— Persky. Sau poate c-ar trebui s` spun Marele Persky?

— Poftim?

— Am auzit c` umbli prin ora[ în c`utarea unui magician care s`-]i aduc` o doz` de exotism în via]`. Da sau nu?

— {[[t, a [optit Kuglemass. Nu-nchide. De unde suni, Persky?

A doua zi dup`-amiaza, Kugelmass a urcat trei etaje în cl`direa d`r`p`nat` din regiunea Bushwick, în cartierul Brooklyn. Mijindu-[i ochii pe holul întunecat, a depistat u[a pe care-o c`uta

91

traducere din limba englez` de Ruxandra Ana

n Woody Allen (n. 1935, New York) este de fapt Allen Stewart Konigsberg – regizor, scenarist, actor, produc`tor, scriitor, artezian` de vorbe spumoase, campion al iconoclasmului [i al incorectitudinii politice.

Contestatar prin excelen]`, pune la grea încercare r`bdarea celor din jur – colegi, profesori, medici etc.

E indisciplinat [i nepoliticos, str`duindu-se s`-[i ascund` natura timid`, chiar retractil`.

Reu[e[te s` se fac` exmatriculat, din cauza obr`zniciilor repetate [i a lipsei de chef pentru [coalã. Îi plac sporturile de echip`, înva]` s` c\nte la clarinet [i î[i descoper` puterea de-a g`si replici memorabile în orice situa]ie.

Devine colaborator al unor programe TV [i p`[e[te astfel în lumea showbizului.

Colec]ioneaz` cu aceea[i u[urin]` premii (Oscar, Globul de Aur, BAFTA, César) [i so]ii sau prietene (Harlene Rosen, Louise Lasser, Mia Farrow, Diane Keaton, Soon-Yi Previn).

Regizeaz` o serie de filme foarte cunoscute (Trandafirul ro[u din Cairo, Annie Hall, Manhattan, Ia banii [i fugi, So]i [i so]ii, Zelig, Blestemul scorpionului de jad, Via]a lui Harry etc.).

Este autorul volumelor Side Effects, Getting Even, Without Feathers, Play It Again, Sam, Don’t Drink the Water, Hannah and Her Sisters, Death, God, The Floating Lightbulb [i Mere Anarchy.

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

[i a sunat. N-am s` regret asta, [i-a zis el.

C\teva secunde mai t\rziu, a fost înt\mpinat de un b`rbat scund, slab [i cu chipul ca de cear`.

— Tu e[ti Persky cel Mare? a întrebat Kugelmass.

— Marele Persky. Vrei un ceai?

— Nu, vreau o idil`. Vreau muzic`. Vreau dragoste [i frumuse]e.

— {i ceai nu, ha? Uimitor. Bine, stai jos.

Persky a disp`rut în camera din spate, iar Kugelmass a auzit cum muta mobila [i ni[te cutii.

Persky a reap`rut, împing\nd în fa]a lui un obiect uria[, a[ezat pe ni[te rotile de patine care sc\r]\iau. A îndep`rtat cele c\teva batiste de m`tase de deasupra obiectului [i a suflat praful de pe el. Era un dulap chinezesc prost l`cuit [i care ar`ta ieftin.

— Persky, a întrebat Kugelmass, care-i [mecheria?

— Fii atent, a spus Persky. Efectele s\nt superbe. Îl construisem anul trecut pentru ordinul Cavalerilor Pythias, dar rezervarea s-a anulat.

Intr`-n dulap.

— De ce, ca s` bagi în mine ni[te s`bii sau ceva?

— Vezi tu vreo sabie?

Kugelmass a f`cut o fa]` furioas` [i, încrunt\ndu-se, a intrat în dulap. N-a putut s` nu observe c\teva diamante false pe furnirul neprelucrat, chiar în fa]a lui.

— Dac` e vreo glum`… a spus el.

— {i înc` ce glum`. Uite care-i treaba. Dac` arunc un roman în dulap cu tine [i închid u[ile, dup` care bat în el de trei ori, te treze[ti proiectat în carte.

Kugelmass s-a str\mbat neîncrez`tor.

— E m\na pe care i-o întind lui Dumnezeu.

Nu trebuie s` fie neap`rat un roman. Poate fi o nuvel`, o pies` de teatru, un poem. Le po]i înt\lni pe femeile create de cei mai mari scriitori ai lumii. Pe oricine-ai visat s` înt\lne[ti. Po]i face ce vrei, cu o persoan` cu un succes remarcabil. Apoi, c\nd te saturi, ]ipi, [i eu am grij` s` te-ntorci aici într-o frac]iune de secund`.

— Persky, ai sc`pat de la vreun ospiciu?

— Î]i spun eu, e ceva grozav, a zis Persky.

Kugelmass a r`mas sceptic.

— Adic` vrei s` spui c` prostioara asta de cutie f`cut`-n cas` m` poate purta într-o c`l`torie

a[a cum mi-ai descris-o?

— Da, pentru dou`zeci de dolari.

Kugelmass [i-a c`utat portofelul.

— O s` cred c\nd o s` v`d cu ochii mei, a spus el.

Persky [i-a îndesat bancnotele în buzunarul de la pantaloni [i s-a întors spre bibliotec`.

— Ia zi, pe cine-ai vrea s` înt\lne[ti? Pe sora Carrie? Hester Prynne? Ofelia? Poate pe cineva din romanele lui Saul Bellow? Sau ce zici de Temple Drake? De[i, pentru un tip de v\rsta ta, o înt\lnire cu ea ar fi destul de obositoare.

— Fran]uzoaic`. Vreau s` am o aventur` c-o amant` fran]uzoaic`.

— Nana?

— Pentru asta nu vreau s` fiu nevoit s` pl`tesc.

— Ce spui de Nata[a din R`zboi [i pace?

— Am spus fran]uzoaic`. {tiu! Ce zici de Emma Bovary? Mi se pare perfect.

— Gata, s-a f`cut, Kugelmass. S` m` strigi c\nd te saturi.

Persky a aruncat un exemplar din romanul lui Flaubert în dulap.

— E[ti sigur c` nu-i periculos? l-a întrebat Kugelmass pe Persky, în timp ce acesta închidea u[ile dulapului.

— Absolut. Oricum, exist` oare ceva lipsit de pericole în lumea asta nebun`?

Persky a b`tut de trei ori în u[ile dulapului [i apoi le-a deschis larg. Kugelmass disp`ruse. În acela[i moment, a ap`rut în dormitorul lui Charles [i al Emmei Bovary, în casa lor din Yonville.

Dinaintea lui Kugelmass se afla o femeie frumoas`, singur`, care st`tea cu spatele, în timp ce împ`turea ni[te a[ternuturi. Nu-mi vine s` cred, [i-a zis Kugelmass, privind-o pe r`pitoarea so]ie a doctorului. E foarte ciudat. S\nt aici. E chiar ea.

Emma s-a întors, surprins`.

— Dumnezeule, m-ai speriat, a spus ea. Cine e[ti?

Vorbea o englez` la fel de impecabil` ca traducerea în edi]ia bro[at`. E pur [i simplu devastator, [i-a zis el. Apoi, d\ndu-[i seama c` lui i se adresase, a r`spuns: — Te rog s` m` scuzi. S\nt Sidney Kugelmass.

Lucrez la City College. Profesor de [tiin]e umaniste. City College New York. În cartierul re-

92

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

ziden]ial. Eu… o, Doamne!

Emma Bovary i-a z\mbit, flirt\nd.

— Vrei ceva de b`ut? Un pahar de vin, poate?

E frumoas`, [i-a zis Kugelmass. Ce diferen]` între ea [i troglodita cu care î[i împ`r]ea patul! A avut impulsul s`-[i îmbr`]i[eze viziunea [i s`-i spun` c` era femeia pe care-o visase toat` via]a.

— Da, ni[te vin, a spus el r`gu[it. Alb. Nu, ro[u. Nu, alb. Alb s` fie.

— Charles e plecat toat` ziua, a spus Emma, cu implica]ii juc`u[e în glas.

Dup` vin, au ie[it la o plimbare pe minunatele drumuri de ]ar` din Fran]a.

— Mereu am visat c` în via]a mea o s` apar` un str`in misterios, care-o s` m` salveze de monotonia acestei existen]e rurale fade, a spus Emma, prinz\ndu-l de m\n`.

Au trecut pe l\ng` o biseric` mic`.

— Îmi place ce por]i, a murmurat ea. N-am v`zut pe-aici ceva asem`n`tor. E at\t de… at\t de modern.

— Se nume[te costum sport, i-a r`spuns el romantic. L-am luat la reduceri.

Dintr-odat`, a s`rutat-o. În ora care-a urmat, s-au odihnit la umbra unui copac [i-au povestit tot felul de chestii în [oapt` [i [i-au citit în ochi lucruri cu semnifica]ii profunde. Apoi Kugelmass s-a ridicat. Tocmai î[i amintise c` urma s` se vad` cu Daphne la Bloomingdale’s.

— Trebuie s` plec, i-a spus el. Dar nu te îngrijora, o s` m`-ntorc.

A îmbr`]i[at-o cu pasiune [i s-au întors am\ndoi în cas`. I-a prins fa]a în palme, a s`rutat-o din nou [i a strigat: — Gata, Persky! Trebuie s` fiu la Bloomingdale’s p\n` la trei jumate.

S-a auzit o pocnitur` [i Kugelmass s-a trezit înapoi în Brooklyn.

— Aud? Am min]it? a întrebat Persky triumf`tor.

— Uite ce-i, Persky, acum am înt\rziat la o înt\lnire cu c`l`ul meu pe Lexington Avenue, dar c\nd pot s` m`-ntorc? M\ine?

— Pl`cerea e de partea mea. S` vii cu dou`zeci de dolari. {i s` nu mai spui nim`nui despre asta.

— Ba da. O s`-l sun pe Rupert Murdoch.

Kugelmass a oprit un taxi [i a gonit spre centru. Inima îi s`lta în piept. S\nt îndr`gostit, [i-a zis

el, s\nt posesorul unui secret minunat. Ceea ce nu [tia era c`, în acele momente, studen]ii din diverse s`li de clas` din toat` ]ara î[i întrebau profesorii: „Cine e personajul de la pagina 100? Un evreu chel o s`rut` pe Madame Bovary?“.

Un profesor din Sioux Falls, Dakota de Sud, a oftat [i [i-a spus, Isuse, copiii `[tia, cu iarba [i cu acidul lor. Ce le mai trece prin minte!

Daphne Kugelmass era la Bloomingdale’s, în raionul de accesorii pentru baie, c\nd a ap`rut Kugelmass g\f\ind.

— Unde-ai fost? s-a r`]oit ea. E patru jumate.

— Am fost prins în trafic.

Kugelmass i-a f`cut o vizit` lui Persky a doua zi [i, în c\teva minute, era din nou în Yonville, ca

93

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

prin farmec. Emma nu [i-a putut ascunde entuziasmul c\nd l-a v`zut. Cei doi au petrecut c\teva ore împreun`, r\z\nd [i vorbind despre mediile lor at\t de diferite. Înainte s` plece Kugelmass, au f`cut dragoste.

— Dumnezeule, mi-o trag cu Madame Bovary, [i-a [optit Kugelmass. Eu, care am picat la literatur` în primul an. În urm`toarele luni, Kugelmass l-a vizitat pe Persky de mai multe ori [i a dezvoltat o rela]ie str\ns` [i pasional` cu Emma Bovary.

— Ai grij` s` m` trimi]i tot timpul înainte de pagina 120, i-a spus el magicianului într-o zi. Trebuie s` m`-nt\lnesc cu ea înainte s` se combine cu tipul `la, Rodolphe.

— De ce? a întrebat Persky. Nu po]i s`-i iei fa]a?

— S`-i iau fa]a?! Face parte din mica aristocra]ie. Tipii `[tia n-au nimic mai bun de f`cut dec\t s` flirteze [i s` c`l`reasc`. Dup` mine, are o moac` din aia pe care-o vezi în paginile din Women’s Wear Daily, cu o frez` de Helmut Berger.

Dar ei i se pare mi[to.

— {i so]ul ei nu b`nuie[te nimic?

— E pe alt` lume. E un paramedic anost, care-[i joac` rolul cu nervozitate. E gata s` se cul-

ce la ora zece [i atunci ea î[i încal]` pantofii de dans. În fine… Ne vedem mai t\rziu. {i, din nou, Kugelmass a intrat în dulap [i-a ajuns instantaneu pe mo[ia familiei Bovary din Yonville.

— Ce faci, dulcea]`? a întrebat-o el pe Emma.

— Ah, Kugelmass, a oftat ea. Prin ce-a trebuit s` trec! Asear`, la cin`, Domnul Personalitate a adormit în timpul desertului. Eu îmi v`rsam oful despre Maxim [i despre balet, [i din senin am auzit sfor`ituri.

— E-n regul`, draga mea, acum s\nt aici, a spus Kugelmass, îmbr`]i[\nd-o.

Mi-am c\[tigat acest drept, [i-a zis el, mirosind parfumul fran]uzesc al Emmei [i afund\ndu-[i nasul în p`rul ei. Am suferit destul. Am pl`tit suficien]i terapeu]i. Am c`utat p\n` am obosit. E t\n`r` [i nubil`, iar eu s\nt la doar c\teva pagini dup` Léon [i chiar înaintea lui Rodolphe.

F`c\ndu-mi apari]ia în capitolele în care trebuie, am situa]ia sub control.

Emma, cu siguran]`, era la fel de fericit` cum era Kugelmass. T\njise mult timp dup` ceva palpitant, iar pove[tile lui despre via]a de noapte de pe Broadway, despre ma[inile rapide, despre

94

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

Hollywood [i vedetele de televiziune o entuziasmau pe frumoasa fran]uzoaic`.

— Mai spune-mi despre O.J. Simpson, l-a implorat ea în seara aceea, în timp ce se plimbau pe l\ng` biserica abatelui Bournisien.

— Ce s`-]i spun? Tipul e mare. Stabile[te tot felul de recorduri. Ce mi[c`ri! Nimeni nu-l poate atinge.

— {i Premiile Academiei? a întrebat ea vis`toare. A[ da orice s` c\[tig unul.

— Înt\i ar trebui s` fii nominalizat`.

— {tiu. Mi-ai explicat. Dar s\nt convins` c` pot juca. Desigur, ar trebui s` fac un curs sau dou`. Poate cu Strasberg. Apoi, dac-a[ avea agentul potrivit…

— O s` vedem, o s` vedem. O s` vorbesc cu Persky. În seara aceea, revenit în siguran]` în apartamentul lui Persky, Kugelmass a men]ionat posibilitatea de-a o aduce pe Emma în vizit` în marele ora[.

— Am s` m` g\ndesc la asta, a spus Persky.

Poate se rezolv`. S-au înt\mplat [i lucruri mai stranii.

Desigur, nici unul din ei n-ar fi putut da vreun exemplu.

— Unde naiba te duci tot timpul? s-a r`stit Daphne Kugelmass la so]ul ei, c\nd acesta s-a întors acas`. Ai vreo fleoar]` pe undeva?

— Da, sigur, s\nt [i genul, a r`spuns Kugelmass plictisit. Am fost cu Leonard Popkin. Am discutat despre agricultura socialist` din Polonia. {tii cum e Popkin. E maniac pe subiectul `sta.

— Te-ai purtat foarte ciudat în ultima vreme, a spus Daphne. Ai fost distant. Numai s` nu ui]i de ziua tat`lui meu. S\mb`t`?

— A, da, sigur, a spus Kugelmass, îndrept\ndu-se spre baie.

— Toat` familia o s` fie acolo. O s`-i vedem pe gemeni. {i pe v`rul Hamish. Ar trebui s` fii mai politicos cu v`rul Hamish – îi place de tine.

— Da, sigur, gemenii, a spus Kugelmass, închiz\nd u[a de la baie [i l`s\nd pe-afar` vocea nevesti-sii.

S-a sprijinit de u[` [i a inspirat ad\nc. În c\teva ore, [i-a spus în g\nd, avea s` mearg` înapoi la Yonville, la dragostea lui. {i de data aceasta, dac` totul mergea bine, urmau s` se întoarc` împreun`.

La trei [i un sfert în dup`-amiaza urm`toare, Persky [i-a f`cut din nou num`rul de magie. Kugelmass a ap`rut în fa]a Emmei, z\mbitor [i ner`bd`tor. Cei doi au petrecut c\teva ore la Yonville împreun` cu Binet, iar apoi s-au urcat în calea[ca familiei Bovary. Urm\nd instruc]iunile lui Persky, s-au îmbr`]i[at str\ns, au închis ochii [i au num`rat p\n` la zece. C\nd i-au deschis, calea[ca oprea în fa]a intr`rii laterale a hotelului Plaza, unde Kugelmass, optimist, rezervase un apartament mai devreme în cursul aceleia[i zile.

— Îl ador! E tot ce-am visat, a spus Emma, înv\rtindu-se vesel` prin dormitor [i privind ora[ul pe fereastr`. Uite F.A.O. Schwarz. {i Central Park, [i care e Sherry? A, acolo, v`d. E divin.

Pe pat erau ni[te cutii de la Halston [i Saint Laurent. Emma a desf`cut unul dintre pachete [i a scos o pereche de pantaloni din catifea neagr`,

95

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

]in\ndu-i aproape de corpul ei perfect.

— Costumul e Ralph Lauren, a spus Kugelmass. O s` ar`]i de milioane în el. Hai, dulcea]`, pup`-m`.

— N-am fost niciodat` at\t de fericit`! a chi]`it Emma în fa]a oglinzii. Hai s` ie[im în ora[. Vreau s` v`d A Chorus Line [i Guggenheim [i pe Jack Nicholson `sta despre care tot vorbe[ti. Putem vedea un film cu el pe undeva?

— Nu reu[esc s` în]eleg, a spus un profesor de la Stanford. Înt\i un personaj ciudat pe nume Kugelmass, acum ea dispare din carte. Ei bine, cred c` asta e marca unui clasic – îl po]i reciti de o mie de ori, mereu g`se[ti ceva nou.

Cei doi îndr`gosti]i au petrecut un weekend lini[tit. Kugelmass îi spusese lui Daphne c` mergea la un simpozion în Boston [i c` avea s` se întoarc` luni. Savur\nd fiecare moment, el [i Emma au fost la film, au luat cina în Chinatown, au pierdut dou` ore într-o discotec` [i au adormit cu un film la televizor. Au dormit p\n` duminic` la pr\nz, au mers în SoHo [i s-au uitat dup` vedete.

Duminic` seara, în apartament, au m\ncat caviar, au b`ut [ampanie [i au vorbit p\n` s-a cr`pat de ziu`. În acea diminea]`, în taxiul care-i ducea spre apartamentul lui Persky, Kugelmass [i-a zis: E haotic, dar merit`. N-o pot aduce aici prea des, dar din c\nd în c\nd o s` fie un contrast fermec`tor cu Yonville.

La Persky, Emma a intrat în dulap, [i-a aranjat noile cutii cu haine în jurul ei [i l-a s`rutat pe Kugelmass cu afec]iune.

— Data viitoare, la mine, a spus ea [i i-a f`cut cu ochiul.

Persky a b`tut de trei ori în dulap. Nu s-a înt\mplat nimic.

— Hm, a spus Persky, sc`rpin\ndu-se în cap [i b`t\nd din nou, f`r` efect. Probabil c` e ceva care nu merge, a bolborosit el.

— Persky, glume[ti! a strigat Kugelmass. Cum s` nu mearg`?

— Relaxeaz`-te. Emma, e[ti înc` acolo?

— Da. Persky a b`tut din nou, ceva mai tare.

— S\nt tot aici, Persky.

— {tiu, dr`gu]o. Stai cuminte.

— Persky, trebuie s-o trimitem înapoi, a [optit Kugelmass. S\nt un om însurat [i am curs pes-

te trei ore. Nu s\nt preg`tit în clipa asta pentru ceva mai mult dec\t o aventur`, cu toate m`surile de siguran]`.

— Nu-n]eleg, a murmurat Persky. E-o [mecherie care nu d` gre[.

Dar n-a avut ce s` fac`.

— O s` dureze o vreme, i-a spus el lui Kugelmass. O s` trebuiasc` s`-l desfac. Te sun mai t\rziu.

Kugelmass a chemat un taxi [i a dus-o pe Emma înapoi la Plaza. Abia a reu[it s` ajung` la timp la cursuri. A stat toat` ziua la telefon, cu Persky [i cu amanta. Magicianul i-a spus c` ar putea dura c\teva zile p\n` s` rezolve problema.

— Cum a fost simpozionul? l-a întrebat Daphne în acea sear`.

— Bine, bine, a spus Kugelmass, aprinz\nd filtrul unei ]ig`ri.

— Ce s-a-nt\mplat? E[ti încordat ca un arc.

— Eu? Ha, ce glum` bun`. S\nt calm [i senin ca o noapte de var`. M` duc la o plimbare.

A ie[it pe u[`, a oprit un taxi [i a gonit spre Plaza.

— Nu e bine deloc, a zis Emma. Lui Charles o s`-i fie dor de mine.

— Ai încredere, scumpo, i-a spus Kugelmass.

Era palid [i transpirat. A s`rutat-o din nou, a alergat la lifturi, din holul hotelului a zbierat prin telefon la Persky [i a ajuns acas` chiar înainte de miezul nop]ii.

— Popkin spune c` pre]urile orzului în Cracovia n-au mai fost at\t de stabile din 1971, i-a zis el lui Daphne [i a schi]at un z\mbet c\nd s-a urcat în pat.

Toat` s`pt`m\na s-a scurs a[a.

Vineri seara, Kugelmass i-a spus lui Daphne c` trebuia s` mearg` la un alt simpozion, de data asta în Siracuza. S-a gr`bit spre Plaza, dar al doilea weekend petrecut acolo n-a sem`nat deloc cu primul.

— Du-m` înapoi în romanul meu sau însoar`te cu mine, i-a spus Emma lui Kugelmass. {i, între timp, vreau s` lucrez ceva sau s` merg la cursuri, e plictisitor s` stau toat` ziua în fa]a televizorului.

— În regul`. Ne-ar prinde bine banii, a spus Kugelmass. Tot ce-ai comandat la room-service c\nt`re[te de dou` ori mai mult ca tine.

— Am cunoscut un produc`tor Off Broadway în Central Park, ieri, [i mi-a spus c-a[ putea fi potrivit`

96

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

FRAGMENTE

pentru unul dintre proiectele lui, a zis Emma.

— Cine-i clovnul `sta? a întrebat Kugelmass.

— Nu e clovn deloc. E sensibil [i amabil [i dr`gu]. Îl cheam` Jeff-Ceva-sau-Altceva [i e nominalizat la Premiile Tony.

Mai t\rziu în acea dup`-amiaz`, Kugelmass a ap`rut beat la Persky acas`.

— Relaxeaz`-te, i-a spus Persky. O s` faci infarct.

— S` m` relaxez! Îmi zice s` m` relaxez! Am un personaj fictiv ascuns în camera de hotel [i cred c` nevast`-mea mi-a trimis un detectiv particular pe urme.

— Bine, bine, [tim c` avem o problem`.

Persky s-a t\r\t sub dulap [i a început s` bubuie în ceva cu o cheie fix`.

— S\nt ca un animal s`lbatic, a continuat Kugelmass. M` furi[ez prin ora[, Emma [i cu mine ne-am s`turat p\n` peste cap unul de cel`lalt, ca s` nu mai zic de nota de plat` de la hotel, care arat` cam ca bugetul Ap`r`rii.

— {i ce s` fac eu? Asta e lumea magiei, a r`spuns Persky. Totul e o chestie de nuan]`.

— Nuan]` pe dracu’. Eu torn Dom Pérignon [i icre negre în [oricelul `sta, plus garderoba, plus c` s-a înscris în trupa de teatru din cartier [i dintr-odat` are nevoie de fotografii profesionale. {i s`-]i mai spun ceva, Persky, profesorul Fivish Kopkind, care pred` literatur` comparat` [i a fost mereu invidios pe mine, m-a identificat ca fiind personajul care apare sporadic în cartea lui Flaubert. M-a amenin]at c` se duce la Daphne. Prev`d o distrugere total` [i pensii alimentare; poate chiar închisoare. Pentru un adulter cu Madame Bovary, nevast`-mea o s` m` transforme în cer[etor.

— {i ce vrei s`-]i spun? Lucrez zi [i noapte. C\t despre anxiet`]ile tale personale, la asta nu te pot ajuta. S\nt magician, nu terapeut. Înainte de duminic` dup`-amiaz`, Emma s-a încuiat în baie [i a refuzat s`-i mai r`spund` lui Kugelmass, care se uita pe fereastr` spre patinoarul Wollman [i se g\ndea la sinucidere. P`cat c` s\ntem prea jos, [i-a zis el, altfel a[ face-o chiar acum. Sau poate fug în Europa [i iau via]a de la cap`t… Poate m` apuc s` v\nd International Herald Tribune, a[a cum f`ceau fetele alea tinere.

A sunat telefonul. Kugelmass l-a ridicat mecanic.

— Adu-o încoace, a spus Persky. Cred c` i-am dat de cap`t.

Lui Kugelmass i-a s`rit inima din piept.

— Vorbe[ti serios? a întrebat el. Ai rezolvat-o?

— Era ceva la transmisie. Ca s` vezi.

— Persky, e[ti un geniu. Ajungem într-un minut. Chiar mai pu]in.

Cei doi îndr`gosti]i s-au gr`bit s` ajung` la apartamentul lui Kugelmass, iar Emma Bovary a intrat din nou în dulap, cu tot cu cutii. De data asta n-a mai existat nici un s`rut. Persky a închis u[ile, a inspirat ad\nc [i a b`tut în cutie de trei ori. S-a auzit pocnitura [i, c\nd Persky s-a uitat în`untru, cutia era goal`. Madame Bovary se întorsese în romanul ei. Kugelmass a respirat u[urat [i i-a str\ns m\na magicianului.

— S-a terminat, a spus el. Mi-am înv`]at lec]ia.

N-o s` mai în[el niciodat`, jur.

97

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I U L I E 2 0 1 0

I-a str\ns m\na lui Persky înc` o dat` [i [i-a pus în g\nd s`-i trimit` o cravat`.

Dup` trei s`pt`m\ni, într-o frumoas` dup`amiaz` de prim`var`, Persky a primit o vizit`. Era Kugelmass, cu o expresie sp`sit` pe chip.

— În regul`, Kugelmass, a spus magicianul.

Unde mergem de data asta?

— Numai o dat`, a r`spuns Kugelmass. Vremea e minunat`, iar eu nu întineresc. Auzi, ai citit Complexul lui Portnoy? Mai ]ii minte Maimu]a?

— Pre]ul e acum de dou`zeci [i cinci de dolari, via]a e mai scump`, dar de data asta î]i ofer gratuitate, pentru toate necazurile pe care ]i le-am pricinuit.

— E[ti un om bun, a spus Kugelmass, în timp ce-[i piept`na cele c\teva fire de p`r pe care le mai avea [i intra în dulap. O s` mearg` totul bine?

— Sper. Dar n-am mai f`cut prea multe încerc`ri, dup` toate nepl`cerile alea.

— Sex [i pasiune, a spus Kugelmass din dulap. Prin ce s\ntem dispu[i s` trecem pentru un chip frumos.

Persky a aruncat în`untru un exemplar din Complexul lui Portnoy [i a b`tut de trei ori în cutie. De data asta, în loc de pocnitur` s-a auzit o explozie înfundat`, urmat` de o serie de p\r\ituri [i de o ploaie de sc\ntei. Persky a s`rit în spate, a f`cut un atac de cord [i a c`zut lat. Dulapul a fost cuprins de fl`c`ri [i, în cele din urm`, casa a ars p\n` în temelii.

Kugelmass, f`r` s` [tie de aceast` catastrof`, avea propriile probleme. Nu fusese proiectat în Complexul lui Portnoy [i, de fapt, în nici un alt roman. Fusese trimis într-un vechi manual, Spaniola curativ`, [i alerga pe un teren st\ncos, ca s`-[i salveze via]a, urm`rit de cuv\ntul tener („a avea“), un verb neregulat mare [i p`ros, care-l fug`rea pe picioarele lui fusiforme.

98

(fragment din volumul Ap`rarea invoc` nebunia, \n curs de apari]ie la Editura Humanitas)

n