Dilemateca_56

100 PAGINI l 7 LEI

ianuarie 2011

DILEMATECA Anul VI l nr. 56 l ianuarie 2011

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

INTERVIU

ION VIANU

AVENTURA

VIE}II MELE

Dora Pavel

DOSAR

DILEMATECA

„{coala de la T\rgovi[te“

SUMAR

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

PROFIL

INFO 5-8 Bazar 10-11 3,14TECA

48-51 Bruno Mazzoni

Desp`r]irea de tipare

INTERVIU

EVENIMENT 13-15 Doru Pop

52-60 Ion Vianu

„Lucrul cel mai bun în om este cicatricea“

H`r]i imaginare – drumul spre [i dinspre Paradis

AVENTURA VIE}II MELE

DOSAR 16-23 M`ri sub pustiuri –

Dan Stanciu (pagina 47)

62-68 Dora Pavel

Argile ro[ii, sienne [i nisipuri

„rezisten]a“ prin autobiografic [i „{coala de la Tîrgovi[te“

ANCHET~ RECENZII

70-76 de Marius Chivu

24-29 Literatur`: Paul Cernat,

Gabriela Gheorghi[or, Codrin Liviu Cu]itaru, Gabriela Gl`van, Alexandru Budac, {tefania Mihalache 30 Eseu: Alexandru Ofrim 31 SF: Michael Haulic` 32-33 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu Filozofie: Alexander Baumgarten 34 Politologie: Bogdan Barbu 35 Psihologie: Lena Ru[ti 36 Arte: Ada Hajdu 37 Literatur` pentru copii: Adina 38 Popescu

INTERVIU 40-41 O. Nimigean

„Scrisul te transform` dintr-un homo faber într-un homo viator“

Prima traducere Bruno Mazzoni (paginile 48-51)

MERIDIANE 80-83 Petre R`ileanu

Elogiul frontierelor

EVENIMENT 84-86 Alexandru Matei

Despre comer]ul cu tr`ire vie

FRAGMENTE 90-98 Dan Lungu

Petre R`ileanu (paginile 80-83)

|n iad toate becurile sînt arse

RUBRICI 39 42 43 46 47 79 88

Sanda Ni]escu, Preparate din carte Ion Vianu, Portrete interioare Daniela Zeca, Vesta antiglon] Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Poemul din ianuarie: Dan Stanciu Ioana Bot, C`r]i de plastic Constantin Vic`, Tehnodrom

3

Dan Lungu (paginile 90-98)

EDITORIAL

Un premiu european R`zvan R`dulescu a fost premiat de Uniunea European` pentru romanul Teodosie cel Mic. Al`turi de el, au fost premia]i Raquel Martínez-Gómez (Spania), Jean Back (Luxemburg), Iris Hanika (Germania), Peter Terrin (Belgia), Myrto Azina Chronides (Cipru), Adda Djørup (Danemarca), Tiit Aleksejev (Estonia), Riku Korhonen (Finlanda), Goce Smilevski (Macedonia) [i Nata[a Kramberger (Slovenia).

A[adar, cîte un scriitor din fiecare ]ar` a UE (împ`r]i]i pe 3 ani) dobînde[te un premiu care const` într-o sum` mai degrab` simbolic` (5.000 de euro) [i prioritatea la traducere în cadrul programului european Cultura. Ideea acestui premiu face parte din inventarul de principii fundamentale ale Uniunii Europene: promovarea diversit`]ii culturale [i a dialogului intercultural. Dac` vreun editor dintr-o ]ar` membr` dore[te s` publice vreunul dintre scriitorii premia]i, are prioritate în ob]inerea de fonduri europene pentru traducere.

Este un premiu nou – se acord` abia de anul trecut – [i, prin urmare, nu are prestigiul [i notorietatea altor premii literare. Dar are în spate o idee.

Pe lîng` promovarea autorilor respectivi, aplic` în mod concret una dintre politicile culturale ale Uniunii. Are, cu alte cuvinte, o dimensiune

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0800.800.111 Num`r cu apel gratuit \n orice re]ea Luni-Vineri: 8,00-22,00 S\mb`t`-Duminic`: 10,00-18,00

„practic`“, ]inte[te un rezultat. |n timp, s-ar putea s`-[i arate eficien]a: teoretic, ar trebui s` înlesneasc` traducerea tot mai multor autori din toate ]`rile UE, inclusiv cei care scriu în limbi de circula]ie restrîns`. {i, mai ales, s` favorizeze traducerea acestor scriitori dintr-o limb` „mic`“ în alta.

Bineîn]eles, aici apare o oarecare contradic]ie: fiecare autor (mai ales din ]`rile „mici“) ar dori s` fie tradus în primul rînd într-o limb` de mare circula]ie din Europa (englez`, spaniol`, francez` sau german`). E firesc. Pe de alt` parte îns`, dialogul dintre literaturile europene este posibil – [i poate fi fructuos – dac` scrierile literare se traduc [i între limbile „minore“. E de la sine în]eles c` ochii tuturor editorilor europeni se îndreapt` de la sine, în primul rînd, spre ce se scrie în englez`, francez` sau german`. |n schimb, traduceri din bulgar` în leton`, din sloven` în portughez` ori din irlandez` în român` ([i invers) apar mult mai rar. Pia]a editorial` în sine nu poate sus]ine asemenea ini]iative. E nevoie de subven]ii [i de programe care s` le stimuleze. {i, bineîn]eles, de politici culturale adecvate.

A[a încît, pe lîng` faptul c` este o recunoa[tere a unui scriitor excep]ional, premiul ob]inut de R`zvan R`dulescu îl plaseaz` într-o orbit` european`.

n

Mircea Vasilescu

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Ani[oara Sevastre

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, M`d`lina {chiopu, Luiza Vasiliu

(tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: anisoara.sevastre@adevarulholding.ro)

Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

Foto coperta I: Rare[ Avram

4

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Pentru abonamente suna]i la 0800.800.111 (num`r cu apel gratuit \n orice re]ea)

Publicitate: Dorina Petru]i ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Bazar Cazul Oskar Pastior Presupusa colaborare a lui Oskar Pastior cu Securitatea continu` s` preocupe presa literar` din Germania.

Alimentate de noi dezv`luiri [i acuza]ii, gazetele aduc în aten]ia publicului, odat` cu biografia tot mai ce]oas` a celui considerat unul dintre cei mai mari poe]i de limb` german` ai secolului trecut, r`nile adînci, imposibil de vindecat, l`sate de regimul totalitar. Despre Oskar Pastior s-a [tiut pîn` nu de mult c` a fost o victim`.

Conform unor dezv`luiri recente, se pare c` a fost [i f`pta[. Pastior, a c`rui încarcerare într-un lag`r sovietic reprezint` chiar miza romanului Hertei Müller Leag`nul respira]iei, ar fi fost recrutat ca informator al Securit`]ii [i ar fi fost activ în perioada 1961-1968. Din dosarul de urm`rire – mult mai voluminos decît cel de colaborare – rezult` c` recrutarea s-a produs dup` eliberarea din lag`r. Urm`rit de Securitate [i vulnerabil din cauza homosexualit`]ii [i a unor „poezii antisovietice“, ar fi acceptat pîn` la urm` s` semneze un angajament ca informator sub numele de Otto Stein. Cercet`rile de pîn` acum nu au scos la iveal` nici o dela]iune, nici o turn`torie propriu-zis`. |ns` demascarea sa ca turn`tor i-a mobilizat [i pe al]ii s`-i scormoneasc` trecutul, c`utînd indicii în propriile dosare. Dieter Schlesak – scriitor de limb` german` originar din România, el însu[i b`nuit de colaborare cu Securitatea – [i-a verificat propriul dosar de urm`rire (2500 de pagini) la Bucure[ti [i a g`sit acolo cel pu]in dou` pasaje în care erau citate dela]iuni ale lui Otto Stein. Le-a descris, mai întîi într-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung, apoi într-un lung interviu acordat lui Iris Radisch în Die Zeit. Prima turn`torie se refer` la „ata[amentul“ lui Schlesak fa]` de „teoriile occidentale“ cu privire la „poetica modern`“, la faptul c` ar fi „decadent“ [i c` familia sa ar „primi vizitatori“ din Germania Federal` – delicte pentru care, poveste[te Schle-

INFO sak în interviu, ar fi fost pasibil chiar [i de pedeapsa cu moartea. Schlesak îl mai acuz` pe Pastior – f`r` îns` a putea aduce dovezi solide – c` l-ar fi urm`rit pe poetul Georg Hoprich [i c` arestarea acestuia în 1961 [i sinuciderea survenit` la scurt timp dup` p`r`sirea deten]iei ar fi consecin]e ale turn`toriilor lui Otto Stein.

Fo[tii prieteni ai lui Oskar Pastior încearc` s`-i ia ap`rarea, îns` nu evit` s` caute în continuare adev`rul. Pentru Herta Müller, Oskar Pastior exist` în dou` feluri. „Abia acum înv`] s`-l cunosc pe cel de-al doilea. {i asta m` am`r`[te. Plec de la premisa c` noi, cei de la Funda]ia Pastior, la urm`toarea noastr` întrunire, vom încredin]a unei grupe de cercet`tori investigarea întregului anturaj al lui Pastior. Pornind de la exemplul s`u, trebuie s` ne facem de-acum înainte o datorie din elucidarea «rela]iilor» scriitorilor cu serviciile secrete în timpul dictaturii. A[a ceva nu se poate îns` duce la cap`t de azi pe mîine.

Opinia public` trebuie s` aib` r`bdare. Pentru a[a ceva este nevoie de timp“, a spus Herta Müller într-un interviu acordat DPA. {i Ernest Wichner a încercat s` pun` lucrurile la punct ar`tînd (într-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung) absurditatea pozi]iei lui Schlesak, care încearc` s` ne conving` c` actele sale de turn`tor ar fi fost falsificate de Securitate, în vreme ce angajamentul [i declara]iile semnate de Stein Otto ar fi autentice. n De la afacerea Stern la afacerea Jauffret |n 2009, Régis Jauffret a urm`rit pentru Le Nouvel Observateur procesul Cécilei Brossard, condamnat` la opt ani [i jum`tate pentru uciderea bogatului bancher Édouard Stern. La \nceputul lui 2010, scriitorul francez a publicat o fic]iune inspirat` de acest caz extrem de mediatizat, intitulat` Sévère (publicat` la Seuil, dup` ce Gallimard, unde autorul public` de obicei, \l refuzase din aceste motive judiciare). A[adar, Jauffret a trecut de la munca de jurnalist la cea de romancier. Numai c` familia bancherului cere retragerea de pe pia]` a c`r]ii, pe motiv c` ar „aduce atingere vie]ii private“.

Mai mul]i scriitori, printre care Michel Houellebecq, Virginie Despentes, Philippe Sollers, Jonathan Littell, au semnat o peti]ie \n ap`rarea romanului lui Jauffret. n

5

Oskar Pastior

INFO

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Bazar

Mark Twain

Ken Follet

Autobiografia lui Mark Twain |nainte de moartea sa, în 1910, Mark Twain a l`sat instruc]iuni clare în ceea ce prive[te publicarea postum` a memoriilor sale. Note autobiografice mai ap`ruser` prin gazetele vremii, dar nu [i un volum autobiografic. Ca s` poat` vorbi liber despre el însu[i, Mark Twain a l`sat scris ca Autobiografia s` nu-i fie publicat` decît dup` ce se împlinesc 100 de ani de la moartea sa. |n noiembrie, University of California Press a publicat în premier` volumul întîi al poate celei mai a[teptate c`r]i a celebrisimului autor american.

Dac` Aventurile lui Tom Sawyer (1876) [i Aventurile lui Huckleberry Finn (1884) îl plaseaz` printre autorii umori[ti, omul – a[a cum ni-l dezv`luie Autobiografia – e mai pu]in vesel.

Nu este descris` doar via]a familial` agitat`, pe alocuri nefericit` a autorului, ci [i toate micile sau marile depresii provocate de starea societ`]ii americane. Cu aceast` Autobiografie pe masa de lucru, istoricii literari [i biografii lui Twain se pot reapuca de scris. n Un Nobel [i-o Maserati Creator de bestseller-uri pe band` rulant`, Ken Follet nu ezit` s` recunoasc` public ce anume îl motiveaz` s`

Dilemateca v` recomand` n Nicolae Stroescu-Stîni[oar`, |ntrez`riri. Itinerarii istorice [i metaistorice, Editura Institutului Cultural Român, finele lui 2010. Realizator al emisiunii Lumea cre[tin` de la Europa Liber` [i director, într-o vreme, al Departamentului Românesc al acestui post de radio, Nicolae Stroescu-Stîni[oar` are multe de povestit despre oameni [i vremuri. Fiindc` are a[a: vechime spornic` în cîmpul vie]ii, experien]e cutremur`toare ca prigonit

6

scrie. |ntr-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung cu ocazia ecraniz`rii romanului s`u (de succes, evident) Stîlpii P`mîntului, Follet poveste[te cît de mult îi place s` cî[tige bani [i „mai ales“ (]ine s` sublinieze) s`-i cheltuie. Dar ar scrie bucuros chiar [i numai pentru 1% din onorariile cuvenite (la el, 1% e o cifr` de ordinul sutelor de mii) doar pentru pl`cerea de a se [ti citit de milioane de oameni. E pragmatic [i [tie s`-[i urm`reasc` scopurile: „Niciodat` n-am avut atitudinea scriitorilor care spun c` dac` sînt citi]i de o mie de oameni inteligen]i, sînt mul]umi]i. Respect aceast` atitudine, dar n-am împ`rt`[it-o niciodat`. Pentru mine, m`sura succesului e s` vr`jesc milioane de oameni“. Culmea e c` [i reu[e[te. Numai c` la criticii literari nu prea merge cu „vr`jeli“. A[a c` nu prea are trecere prin lumea literar` bun`.

Nu pare s` fie o problem`: se raporteaz` la ea doar pentru a se delimita. „|n Stîlpii P`mîntului e vorba de chestiuni foarte pragmatice legate de construc]ia unei catedrale. Mai exist` un roman mare despre construc]ia unei catedrale: Turnul catedralei, de William Golding.

Cred c` acolo se g`se[te chintesen]a unei c`r]i despre spiritualitate. Romanul meu [i cel al lui Golding se g`sesc pe pozi]ii opuse în spectrul literar. {i e fantastic c` se întîmpl` a[a. Pentru el, recompensa a fost Premiul Nobel. Pentru mine, premiul e o Maserati.“ n

al comunismului (cuantificabile inclusiv prin volumul monumental al dosarului s`u de urm`rit al Securit`]ii), întîlniri autentice (cu c`r]ile sufletului pe mas`, vreau s` zic) cu personalit`]i ale vie]ii culturale, politice sau spirituale (sau cu expresii ale gîndirii lor), iar în toate împrejur`rile, un ochi exersat s` str`pung` linia orizontului [i s` caute luciditatea în în]elepciunea credin]ei. „Itinerariile istorice“ sînt ame]itoare, adic` epocale în toate sensurile; „itinerariile metaistorice“ dep`[esc rutina m`rturiilor [i se

transform`, tacit, într-un robust discurs critic. De pild`: „Bucure[ti, 24 octombrie 1998. |ntîlnirea cu «omul nou» al occidentaliz`rii României.

Una dintre caracteristicile acestuia: el este prea plin de prea pu]in. Nu [tie c` cea mai consecvent` critic` a capitalismului nestrunit se poate face nu din perspectiva marxismului, ci din cea a cre[tinismului ([i a idealului democratic). Vrea s` fie modern cu orice pre], f`r` s` aib` cea mai vag` idee despre cea mai acut` form` a modernit`]ii, autocritica ei, întoarcerea

INFO

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Bazar Roberto Saviano, Premiul C`r]ii Europene pentru Frumuse]ea [i infernul Succesul fenomenal cu Gomorra (2006) [i condamnarea la moarte de c`tre Mafia napolitan` i-au schimbat cu totul via]a lui Saviano. E nevoit s` tr`iasc` ascuns, iar c\nd apare \n public, e \nso]it \ntotdeuana de cinci g`rzi de corp. Autorul italian, prezent la Bruxelles pentru a-[i ridica premiul, a acordat un amplu interviu despre cartea lui recent` [i ce simte un om v\nat \n permanen]`. |ntrebat, printre altele, \n ce fel l-au ajutat lecturile din ace[ti oameni/autori revolta]i – Albert Camus, Anna Politkovskaia, Primo Levi, Chalamov – care ocup` o mare parte din carte, Saviano r`spunde: „Reprezint` o busol`. At\t din punct de vedere literar, c\t [i pentru a putea s` m` orientez \n cotidian. Astfel, c\nd nu m` simt bine, m` g\ndesc la vie]ile lor, la Anna Politkovskaia, de exemplu, la rezisten]a ei. Da, m` inspir din exemplul lor [i-mi zic c`, \n fond, s\nt un diletant \n fa]a lor. Aceste figuri nu s\nt doar o referin]` \n via]a mea de scriitor. M`

Dilemateca v` recomand` reflexiv` asupra rezultatelor [i, de aici, asupra fragilit`]ii propriilor fundamente. Mizeaz` cu frenezie pe viitor, dar nu po]i [ti ce e mai utopic la el, viitorul pe care îl proiecteaz` sau prezentul în care tr`ie[te ignorînd dezastrele ecologice planetare [i impasurile sociale [i antropologice ale actualei civiliza]ii industriale“. |ntrez`ririle... lui Nicolae Stroescu-Stîni[oar` modific` profilul consacrat al jurnalului, c`utînd s` adauge memorialisticii propriu-

g\ndesc la ele ca [i c\nd mi-ar fi veri[ori, m`tu[i, bunici… Fac parte din familia mea.

De asemenea, Saviano a m`rturisit c` i-ar pl`cea s` c`l`toreasc`, \n cazul \n care n-ar fi v\nat [i via]a sa ar fi una normal`. Ar vrea s` mearg` \n SUA. n Eco [i c`r]ile Umberto Eco se plînge, într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung, c` prime[te prea multe c`r]i. Noroc cu criza, zice el, c` acum editorii îi trimit cu 70% mai pu]ine volume. Ce face, totu[i, cu c`r]ile primite care nu-i trebuie? Le ofer` bibliotecilor din închisori [i din spitale. Acolo ar putea fi de folos pentru c` „edi]iile germane, engleze[ti, fran]uze[ti, albaneze sau române[ti sînt, cu siguran]`, rare“. Cum alege c`r]ile care r`mîn în bibliotec`? – întreab` reporterul. „Asta ]ine de geniu.“ Ofer` vreodat` c`r]i cu împrumut? „Nu, mai bine uit cu totul de existen]a lor.“ Dar schimb de c`r]i face? Nici atît. A vrut odat` s` fac` schimb de c`r]i cu vecinul – întîmpl`tor, unul dintre cei mai boga]i oameni din Italia – [i nu i-a mers. Pîn` la urm` a vîndut unui anticar cartea rar` care-i prisosea, pentru a-[i putea cump`ra un exemplar din volumul rarisim pe care l-a v`zut la vecin. Dup` o vreme, a reg`sit cartea pe care tocmai o vînduse anticarului în biblioteca vecinului. Acesta o cump`rase la un pre] de 10 ori mai mare decît cel cu care o vînduse el. A[a au ajuns s` se împrieteneasc`. n

Umberto Eco

zise consemnarea unor descoperiri de sens. (Claudiu Constantinescu)

criz`, nu face decît s`-[i sfideze concuren]a. (Marius Chivu)

n Iat` c-am tr`it s-o citim [i pe-asta!

Romanul La Disparition scris de Georges Perec în 1969 f`r` vocala „e“, cea mai comun` vocal` din limba francez`, a fost tradus întocmai de genialul {erban Foar]` care, dac` ar fi vrut, ar mai fi putut renun]a la unadou` vocale. „Un roman f`r` e-uri“, dup` cum sun` textul promo]ional al Editurii ART care, ocupîndu-se de romane lipogramaticale în vremuri de

n Orice, volumul publicat de Sorin Ghergu] (la Editura Trei) dup` opt ani de t`cere, o continu` surprindere în ofsaid, o dinamitare voioas` a tot ce [tiam despre „hazurile [i glumele“ lui Ghergu], despre calambururile sale „supreme“, despre arta, reinventat`, a „drevenirii“. Citi]i-l neap`rat, ave]i în fa]` un Ghergu] de o atroce – [i admirabil` – maturitate. (Simona Sora) n

7

INFO

Bazar

Vladimir Nabokov

Mult a[teptatul Bad Sex Award a fost acordat la finele lui 2010 lui Rowan Somerville, pentru cîteva scene de sex îngrozitor de prost scrise. Premiul a fost creat în 1993 de c`tre Auberon Waugh, cu scopul de „a atrage aten]ia asupra utiliz`rii grosolane, lipsite de gust [i adesea superficiale a pasajelor redundante de descrieri sexuale în romanele contemporane, [i de a descuraja acest comportament“. Dup` ce, în anii trecu]i, scriitori ca John Updike sau Norman Mailer s-au bucurat de aceast` distinc]ie (echivalentul Zmeurei de Aur pentru scenele de sex din romanele ap`rute în ultimul an), în 2010 au fost nominaliza]i, printre al]ii, chiar Jonathan Frazen (cu al s`u prea l`udat Freedom) [i Christos Tsiolkas. Tony Blair era cît pe ce s` intre în competi]ie, doar c` fragmentul în cauz` a fost considerat prea scurt. E vorba despre o scen` din autobiografia fostului

8

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 premier britanic, scen` care se petrece între Blair [i so]ia lui, în noaptea de 12 mai 1994: „Am devorat-o ca s`-mi dea putere. Eram un animal urmîndu-mi instinctul“. Revenind la fericitul cî[tig`tor, acesta a fost ales pentru o fraz` care a l`sat concuren]a mult în urm`: „ca un entomolog în]epînd cu un bold bont o insect` cu carcas` prea dur`, s-a în[urubat în`untrul ei“. Juriul a declarat c` a fost impresionat de compara]ia p`rului pubian cu „o vegeta]ie de[ertic` purtat` de un curent subteran“, [i de pasajul: „I-a descheiat c`ma[a [i a dat-o într-o parte astfel încît sînul s` r`mîn` descoperit, cu sfîrcul ie[ind afar` [i îndreptînduse în sus ca nasul celui mai minunat animal nocturn, amu[inînd noaptea. |l lu` între buze [i supse sarea din ea“. Autorul acestor rînduri magnifice a avut de spus un singur lucru la ceremonia de decernare: „Nu exist` nimic mai englezesc decît sexul prost, a[a c` a[ vrea s` v` mul]umesc în numele întregii na]iuni“. n 300 de scrisori de dragoste i-a scris Vladimir Nabokov iubitei [i so]iei sale, Vera, vreme de mai bine de o jum`tate de secol, din 1932, cînd s-au întîlnit la Berlin la un bal de caritate, pîn` în 1977, cînd scriitorul a murit la Montreaux. Nabokov [i-a dedicat întreaga oper` so]iei sale, care i-a devenit editoare [i traduc`toare, aceasta alegînd îns` s` distrug` scrisorile pe care ea i le-a scris ca r`spuns. Dac` primele scrisori sînt pasionale („Cum s`-]i explic, bucuria mea, comoara mea, fericirea mea paradisiac`, cît de mult sînt al t`u – cu toate amintirile mele, poemele mele, impulsurile [i fiorii mei l`untrici?“), iar cele din anii ’40-’50 sînt pline de descrieri ale c`l`toriilor prin America (exact ca road-trip-ul din Lolita f`cut de Humbert Humbert), în ultimii ani scrisorile se ocup` de chestiuni mult mai prozaice, precum felul în care prefer` ou`le la micul-dejun sau ce pre] are laptele. |n general îns`, poemele abordeaz` variate teme, multe fraze fiind poeme în proz` pentru so]ia lui: „Paradisul este, probabil, mai degrab` plicticos, plin de Serafimi pufo[i, iar fumatul e interzis. Uneori îngerii fumeaz`, ascunzîndu-se pe dup` mîneci, iar cînd vine Arhanghelul, ei arunc` chi[toacele: a[a vedem pe cer stele c`z`toare“. O selec]ie din aceste scrisori a fost publicat` în revista ruseasc` Snob, edi]ia integral` în limba englez` urmînd s` apar` anul acesta. n

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n Trei c`r]i vechi, pe care le-am g`sit \n[irate pe o list`, undeva prin hrubele net-ului.

Mai \nt\i, un manual practic de obstetric` (scris de Michel Renuart [i ap`rut, la Lille, \n 1689): Drumul croit f`r` gre[ c`tre na[teri, ce va sluji drept f`clie moa[elor, lumin\ndu-le lucrarea \n cele mai \ntunecoase pe[teri ale Matricei. Apoi, un eseu din 1907, semnat de Riciotto Canudo: Metafizica muzical` a Civiliza]iilor (adaug, \n parantez`, c` Riciotto Canudo a fost un pasionat promotor al cinematografului la \nceputul secolului XX, lui dator\ndu-i-se termenul de „a [aptea art`“). |n sf\r[it, un volum de la 1913, cu trei autori (R.A. Bonommé, G. Rosant [i F. Fedjoun-Pacha), intitulat Istoria comparat` a artei lenjeriei [i artei leg`toriei de c`r]i. D. S. n |ntîmplarea a f`cut ca recentul roman Deadline (Editura Curtea Veche) al Adinei Rosetti s` apar` cu acela[i titlu precum romanul din 2003 (Editura Floare Albastr`) al scriitorului Constantin Stan care, pe blogul s`u, a reac]ionat a[a: „Voi soma editura s` retrag` de pe pia]` cartea, eventual s` o republice cu un alt titlu. Iar tinerei autoare îi voi cere s` î[i cear` scuze în mod public. |n caz contrar, m` voi vedea obligat s` m` adresez justi]iei, prin Copyro, or-

10

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 ganism de gestionare colectiv` a drepturilor de autor, acuzînd, în baza Legii privind dreptul de proprietate intelectual`, editura [i autoarea de furt“. Tot întîmplarea face ca o list` par]ial` a romanelor interna]ionale care poart` acest titlu s` arate cam a[a: Deadline de Thomas B. Dewey (1984), Deadline de Marcy Heidish (1991), Deadline de Randy Alcorn (1994), Deadline de Gerry Boyle (1995), Deadline de Tom Demarco (1997), Deadline de John Dunning (1997), Deadline de Angela Caldwell (1999), Deadline de Metsy Hingle (2004), Deadline de Vernon Coleman (2004), Deadline de Michael Litchfield (2006), Deadline de Michael Stack (2007), The Deadline de Paula L. Tutman (2008), Deadline de Simon Kernick (2008), Deadline de Chris Crutcher (2009), Deadline de Desmond Ryan (2009), Deadline de Cynthia Danielewski (2009), Deadline de Paul McHugh (2010), Deadlines de Stella Rimington (2010), Deadline de M. Poulson (2010) [i Deadline de Ed Arre (2010). Propun s` se organizeze un festival cu lecturi publice din toate romanele Deadline, iar cî[tig`torul (votat de public) s` primeasc` scuze în mod public de la to]i ceilal]i scriitori.

M. C. n Babelia a preg`tit festinul anual de c`r]i recomandate cititorilor din toat` lumea cu o avanpremier` pe care n-ar trebui s-o trecem cu vederea, m`car pentru c` ea prinde, sub o umbrel` profesionist` [i amplu justificat` critic, scriitori precum Lahiri, Yeats, Mendoza, Tóibín, Banville, Zúñiga, Syjuco, Grandes, Haslett, Tolstoi, Lindo, Coetzee, Eco, Piglia, Aira, Smart, Roca, Le Carré, Walcott. Pe primul loc, în 2010, e cartea scriitoarei de origine indian` Jhumpa Lahiri, }inut neobi[nuit (Tierra desacostumbrada), cartea anului în 2008 la New York Times [i, cine [tie, cartea (tradus`) a anului 2011 la noi, m`car pentru c` a fost, în mod repetat, comparat` cu }inuturile joase a Hertei Müller. S. S. n Despre avantajele cititului, zicea a[a Montherlant: „Cineva care posed` cultur` g`se[te mereu în trecut motive de consolare pentru necazuri, sau m`car de u[urare a acestora.

Plou` cumva? Samuraii tr`iau în ploaie. Ninge?

Nobilii hidalgo castilieni tr`iau îndur\nd z`pada.

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

Cr`p`m de c`ldur`? Sultanul de nu mai [tiu unde avea un sclav special îns`rcinat s`-i fac` v\nt cu evantaiul la testicule. Ne smiorc`im? Cavalerii din c\ntecele de vitejie se smiorc`iau mereu. Dormim cumva prost? Ne amintim de Augustus. Avem reumatisme? Ne amintim de Hadrianus. O nevast` imposibil`? S` ne amintim de Socrate. Slugi insuportabile? S` vorbim de Michelangelo, de Beethoven. Ghilotina? Ei, doar nu s\nt eu primul! Ce mai e [i cu pove[tile astea despre singur`tate? Deschide]i o carte: din ea r`sar prieteni. Oamenii ca noi s\nt nenum`ra]i“. Nu-i frumos? Nu merit` un Bruderschaft? C. C. n |n c`utarea gre[elii pierdute: „|n textul romanului Jacques Vingtras de Jules Vallès (vol.

I, BPT, nr. 635) s-a strecurat, din vina tipografiei, o grav` eroare de tipar.“ – a[a suna erata ap`rut` în 1971 pe ultima pagin` a romanului Jennie Gerhardt de Theodore Dreiser (vol. I, BPT, nr. 648). La pagina 219, în rîndul 21 de sus, a numitului volum, scria: „A mai c`zut [i un gîndac îns`[i (…)“. Oare multitudinea de dezacorduri de gen din prezentul limbii române s`-[i aib` originea în acea grav` eroare de tipar? S. G. n „Cele mai eficiente mijloace [i procedee de lupt` nu te definesc identitar, [i se poate ajunge s` ob]ii victoria dar s` nu mai [tii cine e[ti de fapt. O dimensiune a solu]iei ]ine de securizarea matricei identitare prin mijloace [i tehnici din arsenalul soft power [i introducerea modelului valoric propriu într-un dialog intercultural real. A[adar, pe componenta culturalaxiologic` a securit`]ii na]ionale, Biblioteca Central` Universitar` Bucure[ti Carol I este de interes na]ional [i poate reprezenta un vector de sus]inere [i promovare a modelului valoric românesc.“ Asta spune Mireille R`doi, noua directoare a Bibliotecii Centrale Universitare – a[a c` v` rog s-o crede]i pe cuvînt. Dac` n-a]i în]eles ce vrea s` zic`, mai trece]i pe la bibliotec`.… M. M. n C`r]ile practice ale doctorului Constantin Colona[ erau populare prin România anilor ’30. Printre ele se num`r` [i Cartea c`s`toriei (Editura Cartea Româneasc`), tipul de carte pentru care puberii [i adolescen]ii se d`deau, odat`, în vînt. Redau, din capitolul VII, intitulat

Membrana Virginal`, dou` descrieri liric-belicos-ghidu[e ale himenului: „o adev`rat` baricad` a[ezat` acolo […], baricad` uneori u[or de sf`rîmat, alteori mai anevoie; uneori cu un simplu asalt, alteori dup` grele [i repetate asalturi [i cu mult` v`rsare de sânge…“, sau „aceast` bocluca[` membran`, pe care mirele în patul nup]ial o dore[te, o caut` cu ardoare…“. {i, în aceea[i ordine de idei, cîteva considera]iuni cu titlul Femeia e singura vie]uitoare care are himen: „{i când ne gândim c` dintre toate vie]uitoarele p`mântului femeia e singura care are himen, avem tot dreptul s` o socotim pe aceasta o nedrept`]it`. De ce numai biata femee? S` fie oare o isp`[ire a primului ei p`cat? Maimu]a, de[i atât de aproape înrudit` cu neamul nostru omenesc, nu are himen. Maimu]oiul-mire a[a dar, în… copacul s`u «nup]ial», nu va putea [ti niciodat` dac` mireasa lui a fost sau n’a fost cuminte… Câte din miresele vremurilor noastre nu ar da totul acelei puteri vr`jitore[ti, care le-ar putea transforma în patul nup]ial în… maimu]e?“. O ireveren]` fa]` de femeie, dar, mai ales, o lovitur` de pumn dat` teoriei darwiniste. M. P. n Termenii computeri[ti se strecoar` insidios în via]a noastr`. Dup` ce „to google“ a devenit un verb oficial, cu acte în regul`, am descoperit c` „a downloada“ poate s` aib` conjug`ri („Downloadeaz` [i tu filmul de pe site!“), dar [i c` la serviciu o promovare poate fi echivalent` cu un update. Noile medii de comunicare au dus [i ele la inventarea unor cuvinte noi („Skypeaz`-m` [i tu desear`!“ sau „Ne mesengiuim zilele astea!“). Ultima faz` am auzit-o în metrou. Un pu[ti se plîngea c` nu poate s` ias` la bere pentru c` b`use toat` noaptea [i era mahmur, iar prietenul lui i-a replicat: „D`-]i [i tu un refresh [i hai!“. A. P.

11

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

EVENIMENT

H`r]i imaginare – drumul spre [i dinspre Paradis – Recent, editura Classiques Garnier din Fran]a a publicat volumul semnat de Corin Braga, Du paradis perdu à l’antiutopie aux XVI-XVIIIe siècles. Dialog între conceptele de paradis [i utopie, studiul eseistului român este [i o incursiune inedit` în epoca marilor descoperiri geografice ale secolului al XVI-lea.

C`utarea gr`dinii pierdute a Edenului [i dorin]a de a crea Utopia pe p`mînt (precum [i rela]ia dintre societ`]ile ideale clasice [i antiutopiile moderne) constituie de mult timp o tem` de cercetare în istoria imaginarului [i în studiile culturale, ea fiind abordat` din cele mai variate unghiuri interpretative. Pentru a în]elege mai bine aceast` „obsesie“ fa]` de utopii putem folosi conceptele deja clasice ale lui Jean-Jacques Wunenburger, care s-a ocupat pe larg de „imaginarul utopic“. Din aceast` perspectiv`, analiza utopianismului poate oferi un model de în]elegere a idealului unei organiz`ri sociale perfecte, a[a cum a fost aceasta închipuit` în diferite opere, de literatur` sau filozofie, de teologie sau arte, în diverse momente istorice.

Aceasta pentru c` Utopia [i utopianismul

13

EVENIMENT

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

constituie una dintre cele mai importante direc]ii de cercetare a imaginarului, în sensul în care a fost definit acesta de [coala francez`, pornind de la Durand [i încheind cu Wunenburger.

Imaginile [i imaginarul sînt v`zute ca adev`rate for]e ce conduc societ`]ile, iar studiul evolu]iei lor ne poate oferi o viziune mai profund` asupra felului în care cultura noastr` s-a constituit în timp.

La aceast` direc]ie interpretativ` se adaug` studiul lui Corin Braga: autorul panorameaz` secolele XVI-XVIII din perspectiva unui dialog conceptual foarte precis, cel între paradis [i utopie. Autorul ridic` „la scar`“ o hart` evolutiv` a imaginarului european în spa]iu [i timp, oferind o descriere arhetipal` a civiliza]iei noastre, cu toate conexiunile ei metafizice. Folosind defini]ia-cheie a imaginarului drept un amestec de comportament social [i afirmare de sine – o „construc]ie mental`“ a realit`]ii, în termenii lui Wunenburger – Braga se concentreaz` asupra produc]iilor culturale a numai dou` secole. Premisa implicit` este c` aceste dou` sute de ani de istorie sînt esen]iale în dezvoltarea civiliza]iei moderne.

Socializarea imaginarului modern

14

Dup` cum a ar`tat Wunenburger în cartea sa din 1979 (L’Utopie, ou la crise de l’imaginaire), utopianismul a permis „socializarea“ imaginarului modern. Braga dezvolt` aceast` premis` într-o lectur` integrat` a operelor majore din Evul Mediu tîrziu [i din modernitatea timpurie ce se refer` la Paradis [i Utopie. Aceste dou` concepte (în]elese ca spa]ii-timpuri ideale/imaginare) sînt opuse [i bine definite, iar conexiunea nu este nou`, ea a fost deja afirmat` [i explorat` în operele lui Jacques Le Goff (L’Imaginaire médiéval, 1985) sau Roger Caillois (La Pieuvre. Essai sur la logique de l’imaginaire, 1973).

Noutatea cercet`rii lui Corin Braga const` în explorarea unui alt nivel de conota]ii. Folosind observa]ia lui Jean Servier (Histoire de l’utopie, 1967), potrivit c`ruia „vîrsta de aur“ a utopiilor coincide cu epoca descoperirilor geografice, [i c` marile c`l`torii ale secolului al XVI-lea au influen]at profund proiectele sociale urm`toare, Braga duce interpretarea mai departe. Autorul caut` – folosind o serie de referin]e textuale – schimb`rile în imaginarul colectiv, modific`rile de simboluri, transform`rile de imagini care au avut loc odat` cu trecerea de la paradigma cre[tin` la utopia umanist`. Descrierile fantastice ale noilor descoperiri geografice au provocat, în mentalitatea european` ([i nu numai), modificarea tuturor formelor de organizare social`.

Leg`tura este evident` – traversarea Oceanului Atlantic [i descoperirea Lumii Noi au avut drept consecin]` impunerea unor noi modele sociale [i imaginare. Braga ne ofer` explica]ii culturale, literare [i teologice pentru na[terea unei teme intens circulate în epoc`, aceea a c`ut`rii „locului ideal“ (în termeni de imagina]ie, de reprezentare mental` [i de construc]ie social`).

Prin dezvoltarea no]iunii de „socializare a imaginarului“, interpretul explic` apari]ia unor forme noi de organizare social`, care exist` pîn` ast`zi. Braga „ilumineaz`“ rela]iile dintre Paradis [i Utopie – variante corespunzînd unor perioade culturale diferite ale aceluia[i topos, cum ar fi cel al „locului ideal“ – pentru a ne ar`ta in-

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

EVENIMENT

fluen]a acestei rela]ii asupra modernit`]ii. Imaginarul modern poate fi în]eles doar prin prisma acestor modele de spa]ii fantastice. |ntr-o epoc` de convulsii [i r`stun`ri dramatice, este de în]eles [i faptul c` Cetatea ideal` s-a v`zut de asemenea confruntat` cu opusul ei, cu Antiutopia, tensiunea dintre ele fiind caracteristic` pentru imaginarul colectiv european.

al corpusului de texte despre Utopie, ci [i o interpretare în profunzime, psiho-geografic`, f`cînd apel la simbolismul mitologic [i la metaforele geografice, a consecin]elor culturale ale acestei no]iuni transistorice. Istoria Paradisului, în]eleas` ca o c`utare a sacrului, d` profunzime „arheologiei“ conceptuale a Utopiei. No]iuni teologice fundamentale precum cele de p`cat originar sau de mîntuire, interoga]ia de ce Paradisul terestru [i Imperiul milenar constituiau extremit`]ile viziunii cre[tine asupra lumii, sau de ce eschatologia cosmic` a fost concurat` de promisiunea unei |mp`r`]ii pe p`mînt sînt idei fundamentale pentru modernitate [i constituie r`d`cinile lumii noastre contemporane. Progresul, dinamica istoriei, perfec]iunea social`, utopiile [i capacitatea umanit`]ii de a-[i controla propria dezvoltare, toate acestea deriv` din asemenea teme fundamentale.

Autorul pleac` de la ideea c` Paradisul a primit de-a lungul timpului mai multe localiz`ri, în cadrul mai multor tipuri de geografii. Vechile civiliza]ii [i-au transmis mereu structurile imaginare c`tre culturile contemporane, prilejuind interpret`ri [i reinterpret`ri ale unor texte precum Facerea 2-3 în Utopiile lui Thomas Morus, Campanella sau Casanova, sau în antiutopiile lui Jonathan Swift [i Guyot Desfontaines.

C`utarea unei Terra Nova, Terra Firma [i a altor Edenuri biblice situate în R`s`rit sau în Apus î[i are justificarea în loca]iile simbolice atribuite paradisului terestru. Aceast` c`utare nu a încetat.

Iar studiul extrem de bine documentat al lui Corin Braga demonstreaz` faptul c` astfel de concepte, mereu reluate în istorie, modeleaz` felul în care în]elegem umanitatea contemporan` [i identitatea social` azi. Cu o bun` cunoa[tere a surselor medievale [i a referin]elor teologice, autorul ofer` o mai profund` în]elegere a mo[tenirii preluate de modernitate din Evul Mediu [i Rena[tere. Rezultatul este o panoramare global` a imaginarelor culturale, unde „c`utarea utopiilor“ în America, Africa, Oceania, [i înapoi în Europa, poate constitui fundamentul pentru o istorie a imaginarului european. n

Paradisul pierdut Autorul investigheaz` de asemenea sursele istorice ale Utopiei – nu doar cele literare, ci [i cele mitologice –, pornind de la Vechiul Testament [i de la alte texte orientale. Observînd c` religiile din Orientul Apropiat au dezvoltat promisiuni milenariste, Braga urm`re[te felul în care tema Mileniului a evoluat din Antichitate în Evul Mediu [i Rena[tere. Pierderea de c`tre umanitate a Gr`dinii Edenului, interdic]ia de a reveni în acest „loc perfect“ au generat visuri legate de un nou Paradis, o |mp`r`]ie viitoare a lui Dumnezeu pe p`mînt. Alchimia, hermetismul, cabala, magia neoplatonic` a Rena[terii au încercat [i ele, al`turi de sectele milenariste, s` recupereze Paradisul pierdut, s` creeze un univers fantastic. Utopia constituie varianta umanist` a acestei c`ut`ri a locului ideal.

Chiar [i atunci cînd trateaz` teme dificile (cum ar fi cenzura religioas` impus` gîndirii utopice), Braga evit` referin]ele ideologizante, p`strînd o atitudine neutr`, dar obiectiv`, asupra evolu]iei conceptelor. Discutînd rolul jucat de institu]ia Bisericii în dezvoltarea formelor moderne de organizare social`, impactul unor concepte precum cele de libertate [i con[tiin]`, teologie [i societate, imaginar religios [i moralitate institu]ional`, rela]ia individului cu autoritatea, Braga analizeaz` cu deta[are formarea con[tiin]ei europene moderne în perioada de la sfîr[itul Rena[terii. Temele Paradisului pierdut [i ale c`l`toriei în c`utarea unui spa]iu ideal, muta]ia de la „Cetatea lui Dumnezeu“ la „Cetatea omului“ îi permit deopotriv` s` surprind` schimb`rile produse în conceptele de imortalitate [i moralitate, de natur` uman` [i de construc]ie a identit`]ii, f`r` specula]ii ideologice.

Dar cartea aceasta nu este doar un inventar

Doru Pop

15

Corin Braga

Florina P\rjol

M`ri sub pustiuri „Rezisten]a“ prin autobiografic [i „{coala de la Tîrgovi[te“

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

DOSAR

Recuperarea uneia dintre cele mai interesante grup`ri literare române[ti postbelice a început relativ tîrziu, în anii ’80, cînd tîn`ra genera]ie a sim]it nevoia delimit`rii de marasmul epocii, prin raportarea la un model diferit, necolorat politic, plutind într-un superb paradis estetic. Popularitatea membrilor „{colii de la Tîrgovi[te“ (ora[ul ales ca topos al „întîlnirilor privilegiate“ ale membrilor s`i: Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Ol`reanu) abia de acum începe; ea va cre[te pîn` la recenta recunoa[tere cvasiunanim` a grupului ca una dintre cele mai bizarcoerente „[coli“ de literatur` autohton`, ap`rut` pe fundalul unei epoci refractare la orice element de noutate.

Via]a este literatur` Este cel pu]in interesant faptul c` aceast` mi[care literar`, numit` de istoricii literari „{coala de la Tîrgovi[te“, r`mas` o lung` perioad` în underground-ul tirajelor mici [i al unui public extrem de ni[at, nu a înregistrat pentru uzul posterit`]ii mai nimic din climatul vitreg al epocii – epur`rile, cenzura, suferin]a colectiv`, co[marul cotidian –, de[i vîrstele lor se suprapun. Acest tip de exil voluntar într-o ideal` republic` a literaturii, practicat de tîrgovi[teni, a reprezentat o op]iune pe care unii critici s-au gr`bit s-o califice drept „la[itate“, cu inutile alibiuri estetice (pe acela[i plan cu onirismul sau fantasticul de tip „realism magic“, apari]ii fulgurante pe scena literaturii postbelice), uitînd c` acest gest a fost dublat tot timpul [i de refuzul de a face compromisuri politice majore. Func]iile [i privilegiile – mai mari sau mai mici – de care s-au bucurat unii dintre ei (Mircea Horia Si-

mionescu, de pild`) nu pot fi calificate ferm [i f`r` rest drept mari favoruri din partea regimului. Interior, distan]a a existat, chiar [i în aceste împrejur`ri izolate. De altfel, Eugen Negrici intuie[te perfect acest regim de existen]`, pe care-l aseam`n` ingenios (supralicitînd, totu[i) cu isihasmul: „Modelul rezisten]ei este chiar modelul isihast: a te feri de orice ispit` a m`ririi [i gloriei sociale prin ie[irea în lume, publicare, supunere la cerin]ele politico-sociale care-]i ofer` avantaje. Dispre]uirea chem`rilor lumii, a infernului exterior [i alc`tuirea, în sprijin, a unui microclimat literar. Compunerea unui spa]iu ocrotitor era obligatorie. (...) Livrescul devine calea de delimitare de realul insuficient [i murdar, ludicul – cale de supravie]uire, jurnalul – form` de autocontrol“. Se poate specula c` aceast` recluziune între copertele unei uria[e c`r]i borgesiene – ca metafor` a republicii literelor (un simbolic [i foarte etan[ clopot de sticl`, în fond) – e [i un gest care ]ine de un fel de terapeutic`

17

©Muzeul Na]ional al Literaturii Române

DOSAR

Radu Petrescu

a realului, de o încercare individual`, pe cont propriu, de a vindeca trauma socialului. Trauma e astfel m`car par]ial anihilat` prin aceast` literatur` aproape autist` în raport cu realul, un fel de discurs „psihanalitic“, purificator [i eliberator aplicat secven]elor cangrenate de cotidian.

E o fals` strategie critic` s` afirmi c` tîrgovi[tenii, to]i autori de jurnal, trebuie situa]i în descenden]a diari[tilor interbelici, gata s`-[i depun` via]a pe masa de disec]ie a literaturii. Jurnalul tîrgovi[tenilor – privit global – nu mai are nimic în comun cu cel profesat în anii ’30, pentru simplul fapt c` autenticitatea nu mai este miza fundamental`. De fapt, nu mai este deloc o miz`. Faptul c` ei î[i public` primele c`r]i la începutul anilor ’70, mult dup` momentul scrierii lor (conform unei în]elegeri încheiate între ei ca nici unul s` nu publice nimic pîn` la vîrsta de 40 de ani), este indispensabil în]elegerii nu doar a spiritului de cast` ce func]ioneaz` în interiorul grupului, ci [i a pozi]iei lor în întregul peisaj literar al epocii.

E limpede c` exist` o parte consistent` de

18

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 autobiografie în scrierile lor, în doze [i sub travestiuri dintre cele mai neb`nuite, îns` totul e filtrat prin convingerea ferm` c` via]a este literatur`. Pactul autobiografic func]ioneaz` corect cel mai adesea, dar finalitatea nu este una eminamente autobiografic`: textele amestec` arte poetice, însemn`ri de lectur`, judec`]i de gust cu fic]iuni în care figura autorului e multiplicat` în varii ipostaze, mai lesne sau mai greu recognoscibile. {i asta fiindc` la mijloc e (mai) mult` inven]ie decît „sinceritate“, chiar [i în jurnale, care, de[i respect` formal cerin]ele genului, cap`t` un plus de literaritate prin permanenta rescriere [i fasonare stilistic` (or, în acest caz, miza autenticist` dispare, f`cînd loc unei f`]i[e recept`ri fic]ionale). La rigoare, se poate vorbi despre ace[ti scriitori ca despre ni[te autori afla]i în avangarda genului autofic]ional, în m`sura în care hibridul generic patentat de Serge Doubrovsky e o variant` [arjat` a autobiografiei în actuala „er` a suspiciunii“. Autofic]ionalizarea, în acest caz, este tot un reflex de legitimare literar-existen]ial` (nu un artificiu de imagine, nici m`car o metod` de boicotare a mainstream-ului literar): inventez-fic]ionalizez ca s` vede]i c` tr`iesc. C` scriu.

„Pericolul jurnalului“ Spre deosebire de ceilal]i tîrgovi[teni, mai ancora]i în real, Radu Petrescu pare s` fi fost complet impermeabil la realitatea exterioar` textului; este cel mai discret dintre ei, nedotat în aparen]` pentru un gen exhibi]ionist cum e cel autobiografic, f`r` nici cel mai mic interes pentru detaliul nesemnificativ în ordinea textual` (singura valabil`): „...nici nu cred c` via]a mea e atît de interesant` încît s` merite o cronic` zilnic` [i nici nu inten]ionez s` transform aceste foi u[urele în tribun` de pe care posteritatea s` asculte lec]iile mele postume. Caietele de fa]` sînt cutii de sticl`, în care bag fluturi, cu speran]a c`, odat`, uitîndu-m` la ele, voi avea surpriza agreabil` de a vedea c` fluturii sînt tot vii [i zboar` între pere]ii de sticl` agitîndu-[i aripile colorate, trompele delicate [i ingenioase“1.

Cel mai ofertant text în contextul unei discu]ii despre avatarurile recente ale genului au-

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

DOSAR

tobiografic este Didactica nova, un microroman atipic în tradi]ia autohton` a genului, inclus în volumul Proze. Jurnalele, pe de alt` parte, extrem de importante în portretul de grup al mi[c`rii, nu sînt decît ni[te cataloage ale „mi[c`rilor zilnice ale scriitorului“ (sublinierea este important`), iar „personajul“ principal nu este Radu Petrescu, ci literatura. |n spatele textului fragmentat, cu aparen]` diaristic`, se ascund mici fic]iuni auctoriale, teorii despre literatur` [i art`, fic]ionaliz`ri minimalist-poetice ale cotidianului. Autorul însu[i e o fiin]` de hîrtie, f`r` referent real, o fiin]` care se creeaz`/define[te pe m`sur` ce (se) scrie („sufletul meu e hîrtia aceasta“, scrie el). {i, de[i cititorul este avertizat s` nu citeasc` textul prin ochelarii fic]iunii, mecanismul antifrastic pus în scen` în permanen]` de autor nu face decît s` creasc` [ansele unei recept`ri referen]iale. Dou` observa]ii se impun în acest caz: 1. sînt eliminate inten]ionat din aceste jurnale faptele, epicul (dar [i confesiunile propriu-zise sau am`nuntele „picante“ specifice genului), pentru a evita pericolul de a contura o intrig` [i de a da via]` unui personaj, în virtutea ideii c` epicul implic` automat intrarea în fic]iune, dep`[ind grani]ele prestabilite; 2. prin permanenta rescriere [i corectare, în-

semn`rile diaristice î[i pierd tocmai elementul care le d`dea specificitate, spontaneitatea, „perisabilitatea“, devenind simple opere de fic]iune care nu urc` deloc pulsul confesional. De altfel, presiunea fic]iunii se simte tot timpul în fundal: „Pericolul jurnalului. Autorul inventeaz` un personaj, apoi începe s` semene cu acel personaj. (...) S` facem, deci, jurnal, îns` distrugîndu-l mereu, pe toate c`ile, instalînd, printre altele, peste tot, oglinzi ca aceea de la Oper`. Personajul se ive[te mereu [i trebuie [ters de fiecare dat` cu acizi, astfel încît s` nu dep`[easc` nivelul c`r]ii. Eu voi sc`pa de pericol [i f`r` precau]ii, pentru c` nu am timp s` m` ocup de scumpa mea existen]`, nici atît cît s` trag cu ochiul la eroul care se formeaz`, dac` se formeaz`!, în aceste caiete [i s`-l copiez pentru a-l purta prin lume“2. Autorul se delimiteaz` în permanen]` de acest „personaj“ uzurpator, pe care chiar îl nume[te deseori, îns` numai pentru a „blura“ [i mai tare instan]ele, „personajul de acolo“.

Discursuri despre metoda literar` Greu de aproximat generic, Didactica nova este o fic]iune autobiografic`, la rigoare, o au-

19

DOSAR

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

tofic]iune avant la lettre, m`car pentru c` respect` formal, dac` nu [i ca inten]ionalitate, tipicul genului n`scut în Fran]a anilor ’80. Pendulînd între dou` chei de lectur`, cu identitatea dintre autor, narator [i personaj la vedere (numele nu apare în mod explicit, folosirea persoanei I fiind în acest caz marca referen]ial` de baz`), cartea este fic]iunea copil`riei naratorului, „un repertoriu tematic“, „un modest catalog doar pentru mine însumi“. Dup` cum afl`m din cîteva nota]ii diaristice, adunate în mod straniu [i derutant într-un volum intitulat Proze, microromanul Didactica nova a fost proiectat ini]ial în 60 de capitole, dintre care au fost scrise doar 26, fiind astfel, dup` toate aparen]ele, o oper` neterminat`, l`sat` inten]ionat f`r` „final“: „am p`r`sit aceast` carte la capitolul al XXVI-lea – c`ci într-adev`r n-o voi mai continua“. |ns`, afl`m din P`rul Berenicei, textul este reluat [i re[lefuit, în 1961. A[adar, opera]iunea de rescriere continu` a textelor este generalizat` în cazul lui Radu Petrescu. Textul ezit` în permanen]` între autobiografie [i fic]iune, etalînd m`rci generice destul de ambigue: începutul impune încheierea unui pact referen]ial („M-am n`scut la 31 august 1927, în Bucure[ti 3, noaptea la ora 11,30, [i prima imagine despre mine e din noaptea de 24 februarie 1930, cînd s-a n`scut sora mea“), dar pe parcurs cel romanesc preia controlul. Sîntem tot timpul avertiza]i, prin diverse hook-uri stilistice [i prin aceast` grij` aproape narcisic` de a prelucra forma (reflex calofil ce exclude în principiu proiectul autobiografic), c` ne afl`m în miezul fic]iunii.

Exist` pericolul de a citi Didactica nova ca [i cum ar fi un text proustian (evocarea copil`riei dintr-un prezent al scrierii, aglomerarea de detalii, nota]iile senzoriale, perspectiva etc.).

Or, tocmai aceast` variant` nu trebuie luat` în considerare pentru c` se îndep`rteaz` vizibil de inten]ia autorului: microromanul, conceput în acea „mistic` a obiectiv`rii“ de care vorbea Eugen Simion, poate fi considerat mai curînd o replic` dat` proustianismului, este epurat de lirism, înregistrînd faptele cu evident` deta[are, de la distan]`, din exterior. Vocea naratorului nu este nostalgic`, anamneza nu provoac` emo]ii, iar explica]ia ascunde un motiv elementar:

„timpul nu poate fi reg`sit“. A[adar, în lipsa motorului unei nara]iuni confesive, nu r`mîne altceva decît „o carte obiectiv`, acaparat` de prezent`ri minu]ioase“. A[a cum Matei Iliescu nu este doar un roman de dragoste, nici Didactica nova nu e o simpl` fic]iune autobiografic`, ci un exerci]iu scriitoricesc, menit s` integreze figura autorului în diferite tipuri de discurs. El scrie discursuri despre metoda literar`, „caiete de compozi]ie“. Avem în fa]` produc]ii literare de gradul II (el nu scrie roman de dragoste/autobiografie/roman poli]ist, ci, pornind de la aceste scheme clasicizate, elaboreaz` hibrizi textuali imposibil de definit), concepute mai degrab` pentru uzul propriu, exersînd un tip superior de pasti[`. Jurnalele (adev`rate „[antiere“ în sens eliadesc) consemneaz` rezultatele acestor „jocuri de-a scrisul“: „nu trebuie s` se uite c` Didactica e pentru uzul autorului – ca orice carte serioas`“4.

Spre deosebire de scrierile diaristice ale lui Radu Petrescu, Ucenic la clasici este un jurnal ceva mai „lumesc“, întorcînd de aceast` dat` raportul via]`-fic]iune în favoarea vie]ii. Cu toate acestea, nici în textele lui Costache Ol`reanu miza nu este una eminamente autobiografic` sau una identitar`, „personajul“- autor de jurnal nefolosindu-[i textul pentru legitim`ri existen]iale, cît mai curînd pentru etalarea unor poietici [i a unor teorii auctoriale. Pe lîng` însemn`rile despre iubirile care vin [i trec în via]a prozatorului, în jurnal încap tot felul de lucruri m`runte, titluri de c`r]i, portretele unor personalit`]i, nota]ii „meteorologice“, al`turi de aforisme, replici frivole, exerci]ii stilistice, defini]ii lapidare, poezie concentrat`: „Un jurnal se face prin mul]imea zilelor descrise. De ce n-ar fi posibil un fel de calendar pe marginea c`ruia s` trecem însemn`rile noastre?“5.

20

Biografii în autobiografii Mult mai interesante sînt celelalte scrieri ale lui Costache Ol`reanu, operele de fic]iune: ele recicleaz` elemente autobiografice (certificate ca atare de prezen]a lor în jurnale), ambalîndu-le în diferite înveli[uri epice (trama epic` este minimal` de fiecare dat`), cu singurul scop

de a verifica compatibilitatea lor cu anumite tipuri de proz`. Dup` o lectur` recuperatoare a tuturor c`r]ilor prozatorului, se observ` cîteva episoade comune – fie c` e vorba de nume, figuri sau chiar de întîmpl`ri – reluate aproape peste tot, în aproape aceea[i tonalitate stilistic`.

Autorul scrie despre sine (ca autor), dar, la fel ca Radu Petrescu, atunci cînd observ` c` personajul începe s`-i semene suspect de mult, simte nevoia s`-l repudieze.

Confesiuni paralele este un mic roman în care subiectul const` tocmai în scrierea unei autobiografii: unui individ, nominalizat prin ini]iala T., i se cere s`-[i scrie autobiografia. Acesta î[i scrie autobiografia, dar îi cere func]ionarului, c`ruia trebuia s` i-o predea, îng`duin]a s` o completeze „oral“, pe loc, cu detalii pe care le omisese în procesul ini]ial al scrierii. Urmeaz` un colaj de istorii apocrife care se contrazic [i se completeaz` la tot pasul, schi]înd o imagine voit confuz` asupra eroului. Pe lîng` adaosurile propriu-zise, textul mai include [i o clasic` punere în abis, o „biografie în autobiografie“, respectiv însemn`rile „biografice“ ale autorului autobiografiei, într-un joc textual ce adînce[te receptarea fic]ional`, în pofida m`rcilor evidente ale sincerit`]ii puse la b`taie. |ns` aici e vorba mai mult decît despre un text „memorialistic“, un discurs generat [i cau]ionat de memorie (afectiv`, subiectiv`, necreditabil` etc.): textul este inten]ionat men]inut, prin diferite strategii textuale, la grani]a dintre dou` recept`ri distincte [i chiar contradictorii. Eroul fragmentat, v`zut în mai multe oglinzi textuale, seam`n` mult cu autorul (e scriitor, i-a citit pe „clasici“, a studiat umanioarele etc.), iar detaliile acestei asem`n`ri sînt m`rci textuale atent regizate pentru a încuraja o lectur` consistent referen]ial`. Teoreticianul francez Philippe Gasparini inventariaz` [i apoi comenteaz` detaliat toate aceste „m`rci“ de identificare a autorului cu naratorul-personaj, care, puse cap la cap în procesul de lectur`, duc la încheierea unui pact autobiografic (subminat, în tot acest timp, de unul fic]ional, impus de stilul înc`rcat, de ritm, construc]ie [.a.)6.

Avionul de hîrtie [i Dragoste cu vorbe [i copaci reiau [i ventileaz` estetic, sub forma

DOSAR ©Muzeul Na]ional al Literaturii Române

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Costache Ol`reanu

pasti[ei afectuoase, modelul romanului epistolar. {i cum epistola merge bine cu amorul, cele dou` romane au ca tem` de suprafa]` iubirea, fiind ni[te înregistr`ri post-factum, semiconfesive din „spitalul amorului“. |n realitate, tema e tot scrisul (ca form` de „eternizare“ a sentimentelor supuse uit`rii); esteticul pînde[te din stratul de adîncime al c`r]ii [i o salveaz` de la o lectur` referen]ial`, altfel destul de facil` [i la îndemîn`. |n Avionul de hîrtie, un b`rbat îi scrie iubitei sale o lung` scrisoare chiar în momentul desp`r]irii lor, încercînd ini]ial s` se justifice, apoi fiind luat de valul scrisului [i dîndu-[i seama c`, de fapt, destinatarul real e nesemnificativ. Autorul misivei se treze[te scriitor peste noapte, n`ucit de peisajul colosal care i se deschide în fa]a ochilor [i de implica]iile unei asemenea „misiuni“: „Iat` de ce azi-diminea]`, pe la 9,30, cînd m-am a[ezat la birou ca s`-]i scriu m-am sim]it (...) scriitor. Tu, ca cititoare eventual` a rîndurilor mele, te aflai undeva, în fundalul unei pr`pastii, abia te z`ream. Dar presim-

21

DOSAR

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

]irea lecturii de c`tre altcineva a prozei mele m-a f`cut dintr-o dat` s` nu mai fiu u[uratic, s`-mi cînt`resc cuvintele, s` caut s` fiu interesant cu orice pre], chiar min]ind“7.

Dragoste cu vorbe [i copaci, mai pu]in reu[it decît Avionul de hîrtie, merge pe aceea[i idee, dar trimiterile autobiografice sînt chiar mai pregnante decît în precedentele volume: recunoa[tem, citind jurnalul scriitorului, o sumedenie de detalii (de via]`, dar [i de literatur`, f`r` a le putea distinge) care migreaz` [i în fic]iune. Cartea înregistreaz`, tot în forma romanului epistolar, maturizarea unui personaj care le scrie scrisori iubitelor sale din adolescen]` [i studen]ie [i prietenilor apropia]i (în care îi recunoa[tem f`r` prea mare efort pe unii dintre membrii grupului). Romanul poate fi citit [i ca o metafor` a maturiz`rii scriitorului, pentru devenirea lui în trepte, [i are, dup` toate aparen]ele, suflul epic al unui Bildungsroman.

Proiectul „romanului devenirii“ e str`in de re-

centa practic` autofic]ional`, fidel` consemn`rii prezentului în timp real, nu diagnostic`rii unui destin. Ceea ce d`, în aparen]`, un aer inconsistent genului este tocmai aceast` persisten]` – pe retina recept`rii naive – a imaginilor live, a cli[eelor pur descriptive, complet lipsite de memorie [i de adîncime. Textul este savuros, mimînd sinceritatea [i naivitatea, etalînd patetisme specifice vîrstei, într-un conglomerat hilar de fapte insignifiante, observa]ii derizorii [i reflec]ii pe marginea unor subiecte „majore“.

22

Performance textual Dar în cazul lui Mircea Horia Simionescu?

De[i autor al unui jurnal intitulat Trei oglinzi, în care noteaz` zi de zi, meticulos, tenace, dup` modelul lui Maiorescu, senza]ii, considera]ii serioase despre c`r]i, oameni, fapte, m`run]i[uri frivole, mult mai original este volumul Toxicologia sau dincolo de bine [i dincoace de

DOSAR

r`u, considerat a fi o autobiografie bizar`, egal de surprinz`toare în peisajul literar al epocii ca [i restul volumelor tetralogiei Ingeniosul bine temperat. Este vorba de o autobiografie care începe dup` toate canoanele genului, ref`cînd atmosfera copil`rei, a familiei (la fel ca în jurnal), dar, de la un punct încolo, deviaz` în fantastic [i grotesc. Personajul-narator (identificat [i cu autorul) î[i spune povestea vie]ii, cu detalii umbrite de un aer nostalgic (moartea tat`lui, figura mamei, prînzul „special“ pe care îl preg`tesc pentru defunct etc.), absolut necesar ca ingredient în literatura de gen, dar este secondat – element cu totul [i cu totul atipic, ce atrage reflex o lectur` fic]ional`, romanesc` – de înc` doi naratori care completeaz` [i confirm` „adev`rul“ deja formulat de primul. F`r` a fi prieteni cu naratorul-personaj, cei doi „martori“ imaginari (unul dintre ei este Helga, personaj care apare [i în romanul Nesfîr[itele primejdii) nu sînt doar simpli naratori necreditabili, ci [i un fel de euri suplimentare, schizoide, menite s` ne dea un semnal clar c` nu ne afl`m pe terenul autobiografiei clasice, ci pe un „limb“ generic nesigur, fluctuant, greu de definit cu precizie. |n interiorul romanului, care evit` programatic simplitatea [i structura liniar`, mai g`sim un alt roman, livresc [i picaresc deopotriv`, |ntoarcerea fiului risipitor, nimic altceva decît un rezumat al biografiei lui Felix Iacob. Relativizarea este maxim`, spiritul ludic, în mod cert, mai puternic decît sinceritatea (strategie retoric`), autoironia face cas` bun` cu exerci]iul literar „executat“ parc` live, într-un performance textual la care e invitat [i cititorul, c`ruia i se d` s` citeasc` un text ce mimeaz` pentru început un captatio autobiografic [i continu` ca un text fic]ional. Artificiul postmodernist al bifurc`rii limbii, care poveste[te o serie de experien]e intime, este îns` semnul sigur al încadr`rii acestei c`r]i într-un gen ambiguu, egal pozi]ionat între fic]iune [i autobiografie. Toxicologia merit` citit` [i pentru calitatea sa de foarte util (didactic) „schelet“ textual; se poate observa, de pild`, cum fic]ionalul intr` treptat în burta discursului autobiografic, f`r` ca cele dou` s`-[i piard` specificul (m`rcile generice sînt uniform diseminate în text).

©Muzeul Na]ional al Literaturii Române

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Mircea Horia Siminonescu

|ntr-o epoc` în care intimismul era vehement repudiat [i literatura marcat` de subiectiv era cvasiinexistent`, membrii acestei grup`ri au scris o proz` cu un puternic substrat autobiografic, o proz` în r`sp`r fa]` de contextul epocii.

O literatur` care, de[i marginal` ca ecou în epoc`, a influen]at aproape toat` produc]ia literar` ulterioar`. n 1

Radu Petrescu, A treia dimensiune, Editura Cartea Româneasc`, 1984, pp. 195-196.

2 Radu Petrescu, P`rul Berenicei, Editura Cartea Româneasc`, 1981, p. 25.

3 Data [i locul na[terii coincid cu cele ale autorului, pot fi verificate.

4 Didactica nova, în volumul Proze, Editura Eminescu, 1971, p. 65.

5 Ibidem, p. 56.

6 Philippe Gasparini, Est-il je? Roman autobiographique et autofiction, Éditions du Seuil, Coll. „Poétique“, 2004.

7 Avionul de hîrtie, Editura Cartea Româneasc`, 1983, p. 46.

23

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

L I T E R AT U R ~

rezumat în aceast` art` poetic`: „Scriem cu pipi / cînt`m cu polipii / rostim pe-o nar` / gr`im gargar` / plîngem prin muci / rîdem din buci / sterp [i hapsîn / pe-un sfert de pl`mîn / stoarcem r`sufletul / spiritu-i sufletu‘ / n`scocim pîr]uri / gîndim sugîr]uri / borhot [i mehlem / rîcîie-n caca / mintea s`raca...“ („Scriem cu pipi“). |n ce m`sur` un asemenea volum va putea cu adev`rat atrage aten]ia [i, mai ales, va putea dep`[i calificativul de „minor“ e, desigur, o întrebare legitim` în primul rînd pentru criticii [i istoricii literari ai actualit`]ii, mai ales dac` ne gîndim la prestigiul modelelor mai sus-invocate. Are dreptate Simona Sora, într-un text de escort`, s` situeze acest gen de poezie între „cantabilitate“ [i un „neomanierism ironic“. La categoria copil`relii par[ive din Ana are mere se înscriu destule poeme – precum, de pild`, „Stalin e un urs de plu[“, datat 1987 [i unde singurul schimbat fa]` de volumul din 1997 e titlul. Parodia lejer`, consumist` a formulelor înalte, consacrate (Eminescu, între al]ii...) se afl` la ea acas`, f`r` alte preten]ii decît pura bucurie artizanal` a jocului deriziv: „Ca-n codrul vechi în spa]iul verde copacii / netulbura]i scutur` flori peste dacii // La orizon sare scînteie verzuie / E un tramvai azi îl vedem mîine nu e“ („Luna pe bloc“). Propriu-zis, poemele inedite se reg`sesc îndeosebi în prima parte a opului de fa]`. Sînt, în special, texte erotizante, licen]ioase („Cu limba-n limb / nasul în rai / te-adulmecai / m-ai lins în schimb / ...Cu roza-n vînt / cu flori în floci / cum ai s` joci / cum am s`-]i cînt“ – „Cu limba“), v`dind volupt`]i de filolog postmodern care-[i demonstreaz` virtuozit`]ile lingvistice – sic! – probînd, la nesfîr[it, m`[ti plebee, „joase“, „f`r` preten]ii“. Interoga]iile grave (despre moarte, Dumnezeu etc. – „Dumnezeu a creat lumea s` se-amuze“, citim undeva) nu lipsesc, [i ele nu sînt defel lipsite de tîlc, dar apar îmblînzite, domesticite de glazura juc`u[` a versurilor.

Bine instalat în ni[a sa, Florin Dumitrescu mixeaz` cu gra]ie – [i cu neascuns` voluptate, ce se transmite cititorilor – rafinamentul artizanal cu divertismenul pour les connaisseurs. Curat „încîntece“! n

„Vr`jelile“ unui poeta artifex Florin Dumitrescu |ncîntece Editura Vinea, 2010

pre] neprecizat prefa]` de Simona Sora

Florin Dumitrescu s-a f`cut cunoscut, în ultimele dou` decenii, mai ales în calitate de textier al unor trupe rock (Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Direc]ia 5) [i ca un comentator sagace al publicit`]ii (e [i copywriter, între altele). A r`mas oarecum în umbr` identitatea sa poetic` mainstream, de[i în anii ’90 cunosc`torii auziser` de voluma[ul colectiv Marf` sau de volumul „solo“ Ana are mere, în finalul c`ruia fuseser` recuperate [i cîteva lirics ale „Sarmalelor...“. Dup` 13 ani de absen]`, Florin Dumitrescu revine îns` în actualitatea editorial` printr-un op intitulat, cu schepsis, |ncîntece. Nu numai filonul manierist din Ana are mere este reînc`rcat în paginile sale, ci [i o serie de poeme prezente inclusiv în antologia Marf`. Sînt texte ce se înscriu pe o linie a poeta artifex, a prestigidatorilor limbajului, de la, s` zicem, Poema rondelurilor a lui Macedonski la {erban Foar]`, cu ceva din muzicalitatea tandr` a lui Minulescu, dar [i contorsiunile sintactice ale lui Ion Barbu, n`zdr`v`niile jucat naive ale lui Arghezi sau candorile pervers-erotizante ale unui Emil Brumaru, în aliaj cu Leonid Dimov. Un asemenea tip de poezie nu are, cel pu]in în principiu, prea mult de-a face cu noile „trend-uri“ în materie: pentru un copywriter hîr[it ca Florin Dumitrescu, aceste enchantements (care pot fi, la fel de bine, traduse drept „vr`jeli“) par a avea semnifica]ia instal`rii într-un lux al ni[ei... „Mizerabilismul“ existen]ial este bibilit [i [lefuit, pre versuri cu rime tocmit, în poeme care jongleaz` pre]ios (dar nu ridicol, c`ci umorul e-n toate!) cu jocurile de cuvinte, alitera]iile, eufoniile [.cl., în spiritul unui balcanism carnavalesc,

24

Paul Cernat

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

L I T E R AT U R ~

Ambi]ii boln`vicioase Dan Coman Irezistibil Editura Cartea Româneasc`, 2010

Dup` Dan Sociu sau Marin M`laicu-Hondrari, de pild`, poetul Dan Coman s-a gîndit s` arunce [i el undi]a inspira]iei în balta prozei.

Sperînd, probabil, chiar la prinderea pe[ti[orului de aur, deoarece Irezistibil abordeaz` o problematic` important`, cu o nobil` tradi]ie literar` [i cu un poten]ial constant de interes: aceea a scriitorului, a artistului, în sens larg. Numai c` registrul ales este unul minor, întrucît „D Great Coman“ joac` pe cartea autofic]iunii scabroase, cu alunec`ri – incitante, ce-i drept – în absurd [i fantastic. Sigur, se va spune c` inten]ia subversiv-ironic` motiveaz` modul [arjant de tratare a temei, îns` senza]ionalul grotesc frizeaz` excesul, iar filigranarea ordurilor sexuale pare mai degrab` un tribut pl`tit comercialului (iat` descrierea unei fela]ii înro[ite de sîngele ftiziei: „îmi pl`cea s`-i lovesc nasul `la lung [i osos cu penisul înt`rit, i-am deschis gura cu degetele [i i-am strecurat vîrful între buzele ei, mi-a supt-o f`r` s` crîcneasc` dar apoi a trebuit pur [i simplu s` se opreasc` – tusea aceea groaznic` îi horc`ia în piept [i, cînd m-am dus la baie s` termin, am v`zut urme de sînge“).

Irezistibil este un roman cu o construc]ie modular`, fiecare capitol putînd fi citit [i independent, ca povestire de sine st`t`toare, cu atît mai mult cu cît nara]iunea jongleaz` cu intervalele temporale, într-un du-te-vino care sparge linearitatea cronologiei. „Debut“ prezint` priveghiul [i înmormîntarea bunicii lui Dan R`]oi, viitorul Dan Coman, c`reia nepotul îi furase economiile ca s` publice, împreun` cu amicii lui, un volum colectiv de poeme. „O întîl-

RECENZII nire cu cititorii“ relateaz` descinderea funambulesc` la o [coal` de ]ar`, unde ajunge nu doar victima festivismului kitschos [i a prejudec`]ilor curente despre poe]i, ci [i a unui viol al directoarei pervers-masochiste. Aceste prime p`r]i au parc` ceva din atmosfera carnavalesc-dramatic` [i din umorul negru al filmelor lui Kusturica (v. scena rug`ciunilor sub burta calului, a oamenilor alergînd cu sicriul pe umeri, a opririi cortegiului funerar ca s`-l vad` pe „domnul poet“, adus în sat cu o am`rît` de Dacie [.a.). „D Great Coman“ poveste[te traseul formativ, cu începuturile scrisului, prieteniile literare [i ascensiunea poetului, care atinsese celebritatea în urma unei [arlatanii: însu[irea manuscriselor fostului „maestru“, pl`tite cu bani [i cu propriul trup so]iei acestuia, o cincuagenar` vulgar`, alcoolic` [i lubric`, devenit` ea îns`[i „profesoara“ de sex a tîn`rului. „Studio 45“ constituie cronica stagiului bursier de la Schloss Solitude, perioad` în care personajul se treze[te locuit de un altul, vorbit de-o str`in` gur`, într-o limb` necunoscut`. Dincolo de erotismul deviant (rela]iile – consim]ite, interesate sau prin constrîngere – cu femei mai vîrstnice), firul ro[u al fragmentelor epice îl reprezint` dorin]a/voin]a nebun` de a parveni la condi]ia de scriitor, adic` de a fi validat [i apreciat ca atare. Ambi]ia aceasta cre[te direct propor]ional cu neputin]a crea]iei, lipsa de scrupule, invidia fa]` de prieteni.

Tragicul nu este îns` de g`sit în destinul lui Dan Coman (cel fictiv) – în definitiv, un simplu impostor fascinat pîn` la patologic de postura m`rea]` a scriitorului (receptarea laudativ` îi provoac` erec]ii) –, ci în degradarea lui Paraschivoiu, mentorul dipsoman, dar poet autentic. „Gît de lup“, epilogul simbolic, expune descompunerea organic` a „eroului“ [i se apropie, ca scriitur`, de un prozopoem fantasmatic amintind de poetul (cel real) Dan Coman.

De[i nu este o carte de altitudine, Irezistibil este un roman de debut onorabil, scris cu acurate]e [i instructiv, susceptibil de succes [i la publicul larg. L-a[ recomanda, în primul rînd, ca tratament profilactic, tuturor junilor aspiran]i la faima literar`. n Gabriela Gheorghi[or

25

22,95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

L I T E R AT U R ~

convinge pe femeie s`-[i abandoneze familia [i s` fug` cu el) este, în registrul intelectualist murdochian, parabola unei epifanii esen]iale (similare revela]iei antice a salv`rii tr`ite de cele 10.000 suflete destinate, aparent, pierzaniei). Ideea se ramific`, filozofic, [i mai mult, mergînd pîn` în Republica platonician` (se [tie c` Platon a fost un filozof preferat de Iris Murdoch!). „Epifania“, „revela]ia“ eroului nu constituie, în fond, decît o „amintire“, întrucît informa]ia salv`rii prin iubire a existat dintotdeauna în el, numai c` o „uitase“. Din perspectiv` socratic-platonician`, adev`rul trebuie „reamintit“ (anamnesis) periodic. Tribula]iile epice ajung astfel echivalentul unei ini]ieri în fiin]are, un gest de „rememorare“ a realit`]ii (ascunse în adîncurile ontologice), un experiment mnemotehnic.

Spuneam c` Ma[ina de iubit... readuce în discu]ie acest tip de proz`, nuan]îndu-l pe profilul psihologic (de inadaptare funciar`!) a protagonistului-narator. Interesul obsesional pe care autorul de romane poli]iste Montague Small, naratorul în chestiune, îl dezvolt` pentru via]a duplicitar` a vecinului s`u Blaise Gavender (personaj enigmatic, împ`r]it între familia „oficial`“, format` din so]ie [i un fiu, [i familia „neoficial`“, constituit` din amant` [i un al doilea b`iat) deriv` din „amintirea“ realit`]ii traumatizante, „ocolite“, „mistificate“, „estompate“ ani în [ir cu ajutorul fic]iunilor lui mediocre [i inautentice. Small are o existen]` trist` (de ins marginalizat, în[elat prezumtiv [i de so]ie!), lipsit` de fior vital. Aceast` existen]` cap`t` îns` noi valen]e la analiza, aproape maniacal`, a imposibilit`]ii de decizie ar`tate de Blaise (care, asemenea unui personaj tragic, scindat ireconciliabil între antinomiile propriei naturi, î[i las` dualitatea s` altereze destinele tuturor celor din jur).

Prin intensitatea tr`irii lui Gavender, Montague realizeaz` lipsa sa personal` de material tr`it, a[a-zicînd, r`t`cirea lui pernicioas` în sterilitatea fic]iunii (c`reia i-a fost sclav mereu). Finalitatea „voiajului“ s`u mnemotehnic ajunge de aceea s` fie îns`[i via]a.

Epicul anamnetic Iris Murdoch Ma[ina de iubit, cea sacr` [i profan` Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

34,95 lei traducere din limba englez` [i note de Virgil Stanciu

Editarea în limba român`, în 2010, la Polirom – în traducerea profesorului clujean Virgil Stanciu –, a romanului The Sacred and Profane Love Machine/Ma[ina de iubit, cea sacr` [i profan`, publicat ini]ial, în Anglia, în 1974, de scriitoarea britanic` (irlandez`) Iris Murdoch, reactualizeaz`, în plin` postmodernitate, o problem` estetic` a modernismului tîrziu: epicul (parabolic) intelectual. Mai mult decît ast`zi (cînd, gradual, se revine la poveste, la narativitatea tradi]ional`, ce a consacrat, în ultim` instan]`, genul epic), prozatorii interbelici [i cei ai deceniilor postbelice imediate (între care se include [i Murdoch) vedeau frecvent în roman mobilul alegoric de structurare a unei ideologii [i abia apoi prilejul de a construi o lume fic]ional`, cu destinele [i intrigile ei specifice.

Iris Murdoch – scriitoare cu înclina]ii filozofice, laureat` a Booker Prize-ului (în 1978, pentru romanul The Sea, the Sea/Mare, marea) – este o reprezentant` str`lucit` a acestor genera]ii artistice. |n sistemul s`u estetic, „conceptul“ are prioritate fa]` de „nara]iune“. De aceea majoritatea romanelor sale ]es „povestea“, cu migal`, în jurul unei „teze“ simbolice, de t`ria granitului, pe care toate elementele compozi]ionale ale c`r]ii sînt a[teptate s` o slujeasc`.

De exemplu, capodopera autoarei, The Sea, the Sea (1978) intertextualizeaz` strig`tul – Thálatta, Thálatta! – al celor 10.000 de greci antici care, traversînd, f`r` speran]`, Muntele Theches din Armenia, z`resc la orizont Marea Neagr` (salvatoare!). Textul (axat pe reîntîlnirea regizorului b`trîn Charles cu marea iubire a tinere]ii, Mary, [i pe dorin]a lui absurd` de a o

26

n Codrin Liviu Cu]itaru

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

L I T E R AT U R ~

Deriv` în trei acte Philip Roth Umilirea Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

Cel mai recent roman al lui Philip Roth, Umilirea, reia cîteva dintre temele deja clasice ale scriitorului, precum b`trîne]ea [i neputin]a, îns` într-o dimensiune diferit` [i mai pu]in cizelat` în raport cu scrierile sale anterioare. Considerat un adev`rat e[ec de c`tre unii critici, intriga]i de spa]iul narativ mult diminuat [i de neverosimilul unor contexte, Umilirea este mai degrab` un exerci]iu nuvelistic despre ratare [i depresie decît un roman propriu-zis.

Simon Axler, un actor apreciat pentru talentul [i prezen]a sa scenic`, trece printr-o criz` de propor]ii. A îmb`trînit, memoria nu-l mai ajut` s` asimileze scenarii [i roluri în care alt`dat` se proiecta cu u[urin]` – „î[i pierduse farmecul“, a[a cum anun]` prima fraz` a romanului. Se gînde[te s` se sinucid`, dar alege s` se interneze într-o clinic` de psihiatrie.

Dou` femei se intersecteaz`, în aceast` etap`, cu traiectoria complicat` a existen]ei lui Axler: Sybil Van Buren [i Pegeen Mike Stapleford. Prima e un fel de nevast` gospodin` bovaric` pe care Axler o întîlne[te la clinica de psihiatrie [i despre care afl` ulterior c` a dus pîn` la cap`t un plan diabolic (cel de a-[i ucide fostul so], probabil vinovat de abuz sexual asupra fiicei sale în vîrst` de opt ani). Pegeen e fiica unor fo[ti colegi de teatru, e lesbian` [i e mai tîn`r` cu dou`zeci [i cinci de ani decît Simon. Cei doi încep o rela]ie amoroas` [i din acest punct via]a lui Axler începe s` se destrame ireversibil.

De[i bine scris, cu aceea[i tensiune incon-

RECENZII fundabil` ce transform` scrisul lui Roth într-o experien]` dramatic`, romanul e o sum` de excese slab corelate, viciat de transparen]a personajelor [i de intensitatea strident` a e[ecului protagonistului. Ironia [i cinismul, la început bine suprapuse crizei eroului central, se dilueaz` treptat într-o obsesie banal`. Un actor celebru (care putea fi, la fel de bine, un scriitor celebru, ca în alte romane semnate de Roth) î[i rateaz` [i ultimul rol, acela în care î[i joac` propriul destin, îns` nici ratarea nu e autentic`, deoarece e proiectat` în registrul înalt al tragediei cehoviene. Philip Roth a scris pagini dense despre modurile în care func]ioneaz` iluzia erotic` [i dialogul imaginar între aman]i imposibili în Fantoma iese din scen`, îns` e departe de aceast` performan]` în Umilire.

Meritele c`r]ii nu sînt, totu[i, de neglijat.

Degradarea fizic` [i cea emo]ional` ale eroului nu sînt reprezentate doar circumstan]ial, ci [i metaforic, iar triste]ea nesfîr[it` a e[ecului nu se confirm` doar prin acte, ci e înnobilat` prin sugestie. Animalul bolnav ce-[i face un cuib ascuns în curtea casei lui Axler, pentru ca, peste cîteva zile s` dispar` f`r` urm`, e o prezen]` sugestiv` pentru iminen]a dezastrului final.

Pegeen pleac` brutal, tocmai cînd Axler încearc` s`-[i contureze un rol mai bun într-o via]` deja compromis` de un permanent surplus de teatralitate. |ntr-un ultim delir fantasmatic, î[i imagineaz` c` poate avea un copil cu Pegeen, viziteaz` un specialist în fertilizare, e întremat de halucina]ia pervers` a unei vie]i normale [i senine. Totul în contradic]ie cu practicile sexuale tot mai expansive ale cuplului, cu episodul erotic în care implic` o str`in` beat` ag`]at` într-un bar [i cu rela]ia subversiv` dintre Pegeen [i p`rin]ii s`i.

Dispropor]ia dintre evenimente [i semnifica]iile lor e atenuat`, pe tot parcursul c`r]ii, de senza]ia paralizant` c`, de fapt, singura dram` real` a lui Simon Axler e deopotriv` comun` [i înnebunitoare: se vede îmb`trînind. Con[tient de faptul c` fiecare zi e un pariu pierdut cu sine, tot ce poate face e s`-i dea dreptate lui Cehov – cineva tot va trage cu arma în ultimul act. n Gabriela Gl`van

27

24,95 lei traducere din limba englez` de Ana-Maria Li[man

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

L I T E R AT U R ~

cul newyorkez e mult mai conving`tor decît Georges Bataille, cel`lalt scandalagiu din prima jum`tate a veacului trecut. |n vreme ce Bataille r`mîne la fel de insipid ca str`mo[ul s`u, Marchizul de Sade, Miller se salveaz` gra]ie umorului tonic plasat în situa]ii brodate cu imagina]ie, dup` cum o dovedesc [i cele dou` nuvele savuroase din acest volum.

Joey, naratorul, [i Carl, colegul s`u de apartament, sînt atin[i de spleen-ul parizian, c`ruia îi adaug`, inten]ionat [i zeflemitor, o grosolan` nuan]` american`. Capitala francez` le pare cenu[ie în compara]ie cu New York-ul, iar tenta]iile ei, risipite prin cafenele aglomerate [i hoteluri ieftine, aduc uneori bucluc. De[i mereu fl`mînzi, gata s` se mul]umeasc` cu ni[te coji de pîine pescuite din pubel`, ei î[i cheltuiesc banii pe prostituate ori femei numaidecît dispuse la extravagan]e sexuale. Nu o dat`, î[i fac partenerele po[t`, mai ales c` nimfomania acestora e pe m`sura priapismului lor insa]iabil. Dezm`]ul î[i cere drepturile imperativ [i începe înainte ca partenerii s` ajung` înd`r`tul discret al vreunei u[i, de regul` cu mîini c`utînd febrile prohaburi pe sub mese de restaurant ori pe bancheta taxiului, [i cu degete strecurate abil în orificii. „Zile lini[tite la Clichy“ îi surprinde pe cei doi americani încurca]i cu o minor` fugit` de acas` [i culmineaz` orgiastic în cad`. „Mara-Marignan“ debuteaz` ceva mai cuminte, pîn` în momentul cînd Carl rostogole[te pe divan, în fa]a copiilor cuprin[i de o veselie nebun`, o mam` respectabil`, plin` de aluni]e. {i aceast` nuvel` se încheie cu un num`r de acroba]ii sexuale în patru, într-o înc`pere unde nu to]i cei prezen]i în]eleg bine engleza. Nu cred c` medita]iile de efect ce puncteaz`, cînd amar, cînd nostim, melancolia naratorului la finalul fiec`reia dintre aventuri pot salva cele dou` proze de la statutul de piese de muzeu, îns` autoportretul de american la Paris pe care [i-l face Joey r`mîne antologic, mai ales cînd aprecierile sînt puse în gura fran]uzoaicelor dezam`gite: „A[a-s str`inii a[tia – totdeauna cu gîndul la altceva. Pe ei nu-i intereseaz` s` fac` dragoste, ei vor doar s` fie pu]uli]i...“ n

Spasme de colec]ie

Dou` opinii despre o carte

22,95 lei traducere din limba englez` de Alexandru Vlad

Henry Miller Zile lini[tite la Clichy Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

L-am citit întotdeauna pe Henry Miller cu sentimente amestecate. Proza lui nu-mi stîrne[te admira]ia f`r` rezerve, dar nici nu m` las` indiferent. Miller creeaz` mereu acela[i personaj, modelat din propriul caracter, [i posed` o vitalitate care i-a contaminat pe mul]i dintre scriitorii americani de mai tîrziu. |i lipse[te universalitatea, îns` nu [i un anumit tip de iscusin]` literar` menit` a înt`ri autenticitatea obr`zniciilor sale. Senzualitatea exacerbat` c`reia îi datoreaz` faima [i nimbul controversat î[i dezv`luie tîlcul doar dac` nu ui]i, atunci cînd cite[ti, c` erotismul prozelor lui este consecin]a fireasc` a unui ethos nonconformist [i a unui solid crez artistic. Totu[i, autorul Tropicelor p`c`tuie[te uneori printr-un exces de frisoane boeme ce-l condamn` la repetitivitate. Cînd vine vorba despre via]a surprins` printre paharele de absint [i trupuri de femei culese din cîrciumi, prefer s`-l frecventez pe Ernest Hemingway, colegul s`u de genera]ie. Un stilist ingenios, Hemingway se pricepe mai bine s` confere detaliului intim for]a scandaloas` necesar` imagin]iei cititorului. De pild`, muribundul Harry din The Snows of Kilimanjaro î[i aminte[te c` tîrfa armeanc` din Constantinopol, pe care o cî[tigase cu pumnii de la un artilerist britanic, nu avea nevoie de pern` sub fund în timpul actului sexual. Acest am`nunt anatomic func]ioneaz` ca o scintila]ie, [i astfel Harry, de[i are piciorul cangrenat, se dovede[te superior protagoni[tilor lui Miller. Cei din urm` se laud` aproape invariabil cu erec]ii monumentale [i femei, f`r` excep]ie, zemoase. Chiar [i a[a, lubri-

28

Alexandru Budac

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

L I T E R AT U R ~

Totul se termin` cu bine la Clichy Henry Miller Zile lini[tite la Clichy Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

|n 1956, cînd ap`rea Zile lini[tite la Clichy, scriitorul american Henry Miller publicase la Paris Tropicul Cancerului (1934) [i Tropicul Capricornului (1939), dar acestea erau înc` interzise în Statele Unite, fiind considerate literatur` pornografic`. Leg`turile autorului cu Parisul, filtrate din multiple unghiuri în c`r]ile de pîn` acum, sînt reluate de aproape de punctul zero în acest volum care cuprinde dou` povestiri, „Zile lini[tite la Clichy“ [i „Mara-Marignan“. |ntîmpl`rile apar]in unui Paris de dinaintea celui de-Al Doilea R`zboi Mondial, un Paris în care doi scriitori, Joey [i Carl, duc o existen]` boem`, la limita supravie]uirii, împ`r]indu-[i timpul între scris, întîlniri [i petreceri cu prostituate, escapade nebune[ti.

Cu toate acestea, zilele petrecute în zona Place du Clichy sînt resim]ite ca „lini[tite“. Dac` în Tropice... aventurile sexuale duceau, în cele din urm`, c`tre filozofia unei salv`ri, a unei c`ut`ri a metafizicului prin cunoa[terea cît mai intens`, mai direct` [i mai sincer asumat` a corporalului, sordida [i fecunda Place du Clichy este, întrucîtva, o lume mai simpl`, în care protagoni[tii î[i împlinesc unul altuia nevoi mai mult sau mai pu]in primare, f`r` ipocrizie, la cursuri de schimb variabile în func]ie de loc, de moment, de vreme, de inspira]ie [i de orice alt factor aleatoriu, dar nu lipsit de poezie. O prostituat` fl`mînd` poate face sex în schimbul unei cine bogate, o alta se d`ruie[te pentru to]i banii pe care-i are clientul, alta pentru o promisiune, alta pentru o conversa]ie care o face s` se simt` „o fiin]` uman`“. Ordinea dezordonat` a acestei lumi se bazeaz` pe instincte a c`ror împlinire

RECENZII creeaz` traseul unei poetici a existen]ei ancorat` într-un prezent plin [i complet.

Pe scena din Place du Clichy sau în apartamentul celor doi evolueaz` caractere feminine dintre cele mai diverse, conturate în cîteva tu[e de mare pregnan]`: mica vagaboand` idioat`, cu o sexualitate incon[tient`, animalic`; Nys, vis`toare [i lene[`, senzuala f`r` scop; Eliane, v`duva cu trei copii care caut` cu disperare un protector; Mara, o fiin]` care ofer`, din propria destr`mare, o iubire de neuitat [i un discurs hohotitor [i incoerent; poeta somnambul` [i cu revolver în po[et` care se plimb` noaptea singur` pe chei [i merge cu oricine.

Totu[i, nimic nu alunec` niciodat` în tragedie, ci mai degrab` aceste tu[e sumbre sînt adunate [i reflectate în comedie buf` sau fars`. Astfel, poetei i se ia portofelul din po[et`, iar banii i se dau numai pentru a i se lua mai apoi; povestea cu minora Collette nu se încheie cu închisoare pentru Carl, ci doar cu apari]ia mamei fetei, mult mai apetisant` decît aceasta [i fascinat` de scriitori; unor alte fete, mai preten]ioase, li se scriu cecuri false, iar de pudorile Elianei [i de capitul`rile ei se rîde în hohote.

De asemenea, registrul stilistic nu are nici el multe în comun cu acela din Tropice, nu întîlnim aici metaforele rupte, nea[teptate sau coloritul crepuscular al lumii impregnate de o sexualitate malign`-benign`, în care f`ptura omeneasc` nu este ferit` de a c`dea în capcana propriilor eliber`ri de reguli [i dogme. Nara]iunea este aici simpl`, doar cu cîteva întortocheri temporale, f`r` înflorituri inutile de stil, ba chiar se vizeaz` o anumit` directe]e a relat`rii, o c`utare a unui stil cît mai frust, care sus]ine asumarea deta[at` a tonului. Atît din form`, cît [i din fond se desprinde aceea[i vitaliate recunoscut` a scrisului lui Miller, care domin` posibilele nuan]e crude al pove[tii.

Aici, la Clichy, totul se termin` cu bine, fetele pleac`, mai mult sau mai pu]in sup`rate, mai mult sau mai pu]in somnambulice, cu mai mul]i sau (de preferin]`) mai pu]ini bani, iar cei doi scriitori r`mîn cu mult material autentic de fructificat în scris. n {tefania Mihalache

29

Dou` opinii despre o carte

22,95 lei traducere din limba englez` de Alexandru Vlad

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

ESEU

tenii“ sînt dedicate iconografiei cre[tine: imaginile Fecioarei Maria (C`t`lina Velculescu, Ileana St`nculescu), Sfîntului Hristofor (Silvia Marin-Barutcieff), interferen]ele cre[tinismul cu tradi]iile celtice (Emil Moang`), reprezent`rile Apocalipsei în pictura mural` medieval` (Arcadie M. Bodale), imaginea Ciumei în spa]iul românesc (Cristina Bogdan). Studiile din sec]iunea „Du[man, str`in, diferit“ abordeaz` imaginea „Celuilalt“, a str`inului (Ruxandra Iordache), reprezent`rile Americii în imaginarul românilor ardeleni (Elena Boia) sau imaginea adversarului în caricaturile politice ale R`zboiului Rece (Paul Nistor). Alte contribu]ii vizeaz` dimensiunea imaginar` a corpului uman (Alexandru Florin-Platon), fic]iunea de inspira]ie istoric` (Alexandru Istrate), problema Basarabiei în imaginarul istoriografic al regimului Ceau[escu (Gabriel Moisa), reprezent`rile mor]ii [i imagistica funerar` modern` (Mihaela Grancea), imaginarul copil`riei (Lumini]a Dum`nescu). Atractive sînt [i studiile din sec]iunea „Imagini de sine“, îndeosebi substan]ialul text al lui Mihai Chiper despre onoare [i imagine de sine la ofi]erii români (1859-1918). De remarcat abordarea înnoitoare a analizei unor texte literare contemporane din perspectiv` imagologic`, în articolele semnate de Carmen Popescu [i AnaMaria {tefan, precum [i studiul Fernandei Osman despre reprezent`rile du[manului în poezia propagandistic` din secolul XX. Consistent` este [i sec]iunea „Muzeul de hîrtie“, unde Andi Mihalache public` un incitant studiu referitor la narativizarea fotografiei în literatura autobiografic` româneasc`, al`turi de Anca Ciuciu, cu un text despre fotografia ca amintire în comunit`]ile evreie[ti, sau de Andru Chiorean, care se refer` la fotografia judiciar` din anii ’50.

Seriozitatea studiilor [i diversitatea abord`rilor sînt o dovad` c` preocup`rile în domeniul imaginarului sînt definitiv instalate în cercetarea româneasc`, într-un culoar deosebit de productiv. Acest volum poate fi consultat cu un real folos din nevoia de documentare academic`. |n acela[i timp, spectacolul ideilor expuse face din cartea de fa]` o lectur` captivant`. n

Despre imaginar Andi Mihalache, Silvia Marin-Barutcieff (coord.), De la fictiv la real. Imaginea.

Imaginarul. Imagologia Editura Universtit`]ii „Alexandru Ioan Cuza“, 2010

55 lei

Din argumentul care deschide volumul afl`m despre ambi]iile acestui proiect. Este vorba mai întîi de eviden]ierea actualit`]ii studiilor despre imaginar, în primul rînd în istoriografia româneasc`, dar [i în cea european`. Apoi, coordonatorii [i-au propus conturarea unui „portet de grup“, adic` aducerea laolalt` a unor oameni cu preocup`ri similare – nu numai cercet`tori consacra]i, ci [i tineri afla]i la început de drum. Astfel, eforturile celor doi coordonatori s-au materializat într-un masiv [i elegant volum colectiv. Acesta reune[te articolele [tiin]ifice ale unui num`r de 52 de speciali[ti, organizate în 13 sec]iuni tematice, realizînd, în pofida diversit`]ii, o structur` unitar`.

Caracterul interdisciplinar al studiului imaginarului se reflect` în profilul celor care au contribuit la realizarea volumului. Vom g`si în primul rînd istorici, dar [i mul]i filologi comparati[ti, precum [i istorici literari, istorici de art`, psihologi [i filozofi. Mul]i dintre ei sînt afilia]i unor structuri institu]ionale române[ti recunoscute interna]ional, cum ar fi „Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului“ de la Facultatea de Litere din Cluj, „Grupul de Istorie Cultural`“ al Academiei Române (filiala Craiova) sau „Centrul de Studii Medievale“ al Universit`]ii din Bucure[ti. |n prima sec]iune, Corin Braga, Laura Mesina [i Constantin Mihai î[i propun în interven]iile lor s` evalueze studiile dedicate imaginarului, s` prezinte diversele teorii [i metode de investigare, s` sistematizare conceptele opera]ionale. Prin caracterul sintetic [i prin bibliografia reprezentativ`, aceste articole introductive pot fi de real folos didacticii universitare.

Sec]iunile „Cerul pe p`mînt“, „Frica [i prie-

30

Alexandru Ofrim

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

SF

Mainstream SF Adrian Buzdugan Capela excomunica]ilor Editura Humanitas, 2010

Adrian Buzdugan a ap`rut în lumea F&SF în urm` cu vreo doi ani, dup` ce publicase deja cîteva povestiri în Via]a Româneasc`, Oglinda literar`, Dacia literar`, Vatra etc. [i cî[tigase cîteva premii la concursuri literare de tradi]ie („Vasile Voiculescu“, „Mo[tenirea V`c`re[tilor“). Comunitatea l-a primit cu bra]ele deschise: Adrian Buzdugan a luat chiar [i ni[te premii la concursurile „Helion“ din 2008 [i 2009, a publicat în revistele Helion [i Nautilus. Apoi a venit bomba: Adrian Buzdugan a cî[tigat concursul de debut UniCredit 2010 [i, la Tîrgul Gaudeamus, i-a fost lansat volumul Capela excomunica]ilor. Este unul dintre acele trasee simple, care arat` c` se poate, c` nu e imposibil s` publici c`r]i în România.

Ce fel de c`r]i? S` vedem...

Sînt 15 povestiri, unele mai SF, altele mai mainstream, altele doar cu pretexte SF, de unde deducem c` Adrian Buzdugan este în primul rînd scriitor [i abia dup` aceea scriitor de SF. {i iat` o bil` alb`, un avantaj al scrierilor lui, care pot fi citite cu acela[i interes de publicul literar obi[nuit [i de publicul de ni[`, al sefeului.

Textele din cuprinsul c`r]ii se remarc` în primul rînd printr-o deta[are ironic` sau autoironic`, dac` consider`m c` autorul se simte parte a mi[c`rii SF, folosind de multe ori în exces (sau s` fie doar aplecarea spre absurd, care se face sim]it` în unele texte?) gadget-urile obi[nuite din recuzita sefistului, alteori exagerînd [i cu folosirea numelor [i cuvintelor inventate, ba chiar exagerînd [i cu exagerarea cîteodat`...

Pe alocuri te întrebi dac` Buzdugan este un sefist serios ori e doar un autor de mainstream care ia în t`rbac` scrierile SF. Te mai întrebi dac` nu cumva scrie pentru deliciul unor colegi de cenaclu SF, cum mi s-a mai întîmplat s` aud cîteva texte pe vremuri (atitudinea autorului

RECENZII despre care vorbesc nefiind a[adar unicat).

Sau poate e doar firea lui [ugubea]` de moldovean n`scut la Hu[i, [colit la Ia[i (unde a absolvit Filozofia cu o tez` despre Heidegger) [i tr`itor la Br`ila...

De oriunde i s-ar trage, amestecul acesta de ludic, ironie, absurd [i cugetare socio-filozofic` pe fondul unui talent literar solid [i bine exprimat are [anse s` dea în viitor scrieri remarcabile ([i în mod special am evitat s` spun „scrieri SF remarcabile“). |n acest moment, cred c` textul care d` titlul volumului este cel mai aproape de imaginea scriitorului Adrian Buzdugan, poate de aceea l-a [i ales s`-i fie al`turi de nume, pe copert`. „Capela excomunica]ilor“ nu este nimic altceva decît o privire – cam de sus, e drept – asupra omenirii. Cine sînem noi, oamenii, de fapt?

– aceasta-i întrebarea, nu? Iar modalitatea evaziv` în care încheie povestirea m` face s` cred c` întrebarea (o repet: cine sîntem, de fapt?) este una pentru care înc` n-a sosit timpul. Adic`, nu. |ntrebarea se pune de mult. Pentru r`spuns nu a sosit timpul. Un r`spuns pe care îns` Adrian Buzdugan nu înceteaz` s`-l caute, s`-l vîneze, prin tot ceea ce scrie, prin toate scenariile (mai mult sau mai pu]in SF) pe care le pl`smuie[te.

A[a cum spunea [i el la lansarea de la Gaudeamus, încearc` s` îmbine mainstream-ul cu sefeul, ceea ce e cam dificil, cam imposibil; acest mers pe sîrm` nu le-a prea ie[it celor care l-au încercat, ei „reu[ind“ s` rateze în ambele genuri, cititorii de mainstream respingîndu-i pentru c` „noi nu citim SF“, iar sefi[tii respingîndu-i pentru c` „`sta nu e SF“. (Nu vorbesc despre tentativele de trecere a frontierei ale unor R`zvan R`dulescu, Ion Manolescu sau Bogdan Suceav`, care, venind dinspre mainstream, au deja cititori, care oricum nu consider` c` sefeul lor este SF.) Pîn` acum, cel pu]in în ultimii 20 de ani, doar Sebastian A. Corn a reu[it aceast` echilibristic` venind dinspre SF, ajungînd s` aib` succes pe ambele maluri ale oceanului de cititori.

S` fie Adrian Buzdugan urm`torul sefist mainstream? n Michael Haulic`

31

22 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

ISTORIE

fi mic`: în cea mai mare parte, textul îi apar]ine (rar întîlne[ti un om cu o atît de mare putere de concizie [i cu o asemenea capacitate de transpunere în context a unui eveniment istoric). Fie c` vorbe[te despre „raionarea teritoriului“ (adic` înfiin]area raioanelor administrative, la începutul anilor ’50) sau despre fanteziile din 1974 ale lui N. Ceau[escu privind „liceele industriale [i agricole“ (Era bine? Era r`u? Cert este c` majoritatea românilor adul]i de azi au trecut prin a[a ceva!), profesorul Giurescu scrie f`r` ur` [i f`r` p`rtinire despre un episod de istorie româneasc` – comunismul – pe care, de altfel, l-a resim]it personal din plin, cu pierderi familiale enorme. |n alegerea fotografiilor, celor trei li s-a al`turat Mircea Suciu – fostul director al revistei Dosarele istoriei, din p`cate disp`rut` în ultimii ani. La acest capitol, al ilustra]iilor, preferata mea este cea de la pagina 58: scriitorul Mihail Sadoveanu, al`turi de Gheorghe GheorghiuDej, Chivu Stoica [i Emil Bodn`ra[ (o imagine, cred, de la finele anilor ’50). S` m` ierte admiratorii scriitorului Sadoveanu, dar cei patru din poz`, zîmbitori [i satisf`cu]i, ar putea fi u[or confunda]i cu ni[te capi mafio]i din sudul Siciliei, la ora siestei. Intelectualii români de azi [i de mîine ar trebui s` reflecteze serios în fa]a acestei fotografii. |n]eleg c`, dup` apari]ia c`r]ii, între coordonator – profesorul Giurescu – [i editur` s-a ivit un diferend. Motivul: o explica]ie pe care profesorul o d`dea unei fotografii cu generalul Iulian Vlad (p. 208) [i pe care editura a modificat-o. Nu intru în detalii; spun doar c`, în opinia mea, explica]ia profesorului era – istoric vorbind – veridic`. Cum foarte veridic r`mîne penultimul capitol al c`r]ii, scris tot de profesorul Giurescu [i denumit „Dup` dou`zeci de ani“. Nu e un text comod: pe nici trei pagini e racapitulat`, la rece – critic, adic` –, întreaga noastr` istorie postcomunist`. Cu suficiente argumente încît acest text s` fie, din p`cate, adev`rat.

Un volum admirabil, pentru orice bibliotec` de intelectual român. n

Comunismul – cu poze, dar mai ales cu idei Dinu C. Giurescu (coord.), Alexandru {tef`nescu, Ilarion }iu România [i comunismul.

O istorie ilustrat` Editura Corint, 2010

79, 90 lei

Ceea ce reprezint` „dinastia“ Br`tianu pentru politica româneasc` – adic` Ion, Ion C. (Ionel), Vintil`, Constantin (Dinu), Gheorghe – a însemnat „dinastia“ Giurescu pentru istoriografia noastr`: Constantin (mort de „gripa spaniol`“ în 1918), Constantin C. (profesor universitar în interbelic [i ministru, apoi de]inut politic la Sighet, mort în anii ’70) [i Dinu C., profesorul nostru de azi, nume de referin]` (în ultimii 20 de ani) al Facult`]ii de Istorie din Universitatea bucure[tean`. Din p`cate, ambele „dinastii“ par a se fi oprit (nu genealogic, ci profesional vorbind). |n cazul istoricului, r`mîn ca mo[tenire sutele de discipoli pe care profesorul D.C. Giurescu i-a atras c`tre arta scrierii istoriei.

Dintre ace[tia, acest senior Profesor (cu majuscul`!) a ales acum doi fo[ti studen]i, al`turi de care propune o carte plin` de ilustra]ii, dar mai ales de idei.

Pentru cei care-s reticen]i – precum subsemnatul – la multitudinea de „istorii ilustrate“ propuse pe pia]` (de la istorie la art` culinar`, muzic` rock sau industrie automobilistic`), acest volum va fi surprinz`tor. De regul`, cumperi o „istorie ilustrat`“ pentru ilustra]ii, fiind oarecum prevenit c` textul e un biet apendice.

Tot de regul`, pre]ul c`r]ii e mare – din cauza cerin]elor tipografice. Dar nu [i în acest caz. Fa]` de ce propune, cartea despre care vorbesc are pre] mic: cine o va deschide [i o va citi va avea o imagine mai mult decît edificatoare asupra comunismului românesc. Pentru cei care-l cunosc pe profesorul D.C. Giurescu, surpriza va

32

Adrian Cioroianu

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

ISTORIE

Un exerci]iu de în]elegere Lucian Boia Tragedia Germaniei 1914-1945 Editura Humanitas, 2010

Cele dou` r`zboaie mondiale au fost unele dintre cele mai mari tragedii din istoria lumii, iar Germania a avut un loc crucial în amîndou`.

Mai mult, dac` ]inem cont [i de Holocaust, atunci tragismul se îmbin` [i cu responsabilitatea pentru una dintre cele mai mari crime din istoria omenirii. La pleiada analizelor celor care au c`utat s` în]eleag` cum s-a ajuns la asemenea groz`vii se adaug` acum [i demersul profesorului Lucian Boia.

Dintru început sîntem avertiza]i asupra faptului c` „nu trebuie c`utat în cele ce urmeaz` un studiu erudit [i nici o sintez` cuprinz`toare.

Este un eseu, cu punct de plecare în lucr`ri [i interpret`ri recente“. Polemizînd cu cei care s-au str`duit s` argumenteze originile profunde ale nazismului în structurile [i cultura politic` a Germaniei anterioare instal`rii la putere a lui Hitler, Lucian Boia examineaz` atent, de[i foarte sintetic, starea societ`]ii germane din vremea celui de-al doilea Imperiu (1871-1918), ca [i responsabilitatea doar par]ial` a acesteia în declan[area [i apoi pierderea Primului R`zboi Mondial. El continu` apoi examinînd problemele [i sl`biciunile Republicii de la Weimar, ascensiunea lui Hitler [i felul în care acesta a [tiut s` subordoneze societatea german` [i s-o poarte spre r`zboi, „solu]ia final`“ [i deznod`mîntul din 1945. De[i uneori d` impresia relativismului, ar`tînd c` germanii au fost [i ei victime în 1945 [i c` Alia]ii au comis [i ei destule excese [i chiar crime, Lucian Boia nu cade în p`catul revizionismului [i nu caut` s`-i absolve nici pe Hitler, nici pe ceilal]i germani de crimele [i/sau

RECENZII nedrept`]ile comise, ci doar s` în]eleag` [i s` pun` faptele istorice în context. Astfel, el arat` c` sistemul tratatelor de la Versailles nu a fost mai nedrept cu învin[ii decît fuseser` tratatele de la Brest-Litovsk [i Bucure[ti impuse de Germania temporar biruitoare Rusiei [i României, în prima parte a anului 1918, [i totodat` c` „rasismul cinic, asumat [i dezl`n]uit al nazi[tilor“ are originile în perspectiva discriminatoare potrivit c`reia „ierarhizarea raselor sau a diverselor comunit`]i pare un lucru de la sine în]eles“. Teribil` este [i observa]ia c` printre c`l`ii nazi[ti pot fi întîlni]i [i „mon[tri sadici“, dar [i „banali func]ionari ai noii ordini“, aparent doar subalterni con[tiincio[i, dar de fapt cu nimic mai pu]in vinova]i decît primii.

Concluzia lui Lucian Boia este c` în 1914 Germania nu era fundamental mai na]ionalist`, mai pu]in democratic`, mai expansionist` sau mai antisemit` decît alte ]`ri europene; ea nu era „pre-programat`“ pentru nazism, dar, odat` ce a optat pentru r`zboi, „totul a mers, aproape automat, în direc]ia cea mai defavorabil`“, sub semnul „unei perverse îmbin`ri de evenimente nea[teptate [i de decizii cu urm`ri neb`nuite“.

Dac` îns` accept`m logica tragediei antice, cu atît mai mult trebuie s` insist`m asupra hybrisurilor succesive [i asupra responsabilit`]ii celor ce le-au comis.

Avînd virtu]ile eseului, cartea lui Lucian Boia d` impresia c` unele aspecte au fost prea rapid expediate. Totu[i, de cele mai multe ori autorul reu[e[te în pu]ine fraze s` expun` elementele esen]iale, ceea ce nu este pu]in lucru. De aceea, cartea profesorului Boia se cite[te u[or [i cu folos intelectual. {i ne face s` ne dorim ca dup` excursul despre tragedia Germaniei s` ne expun`, în mod similar, [i revirimentul german de dup` 1945, cînd „miracolul economic“ s-a combinat (nu imediat, dar nici prea tîrziu) cu asumarea trecutului [i cu o reinventare democratic` ce face ca germanii de azi s` fie radical deosebi]i de cei care au c`zut prad` himerelor lui Hitler. Ar fi o experien]` istoric` din care [i noi, românii, am avea multe de înv`]at. n Bogdan Murgescu

33

19 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

FILOZOFIE

{i totu[i, am g`sit în cartea Brîndu[ei Palade un angajament istoric ferm, care îi preface lucrarea într-o luare de pozi]ie proprie, chiar dac` ascuns` atent între temele abordate. La prima vedere, cartea debuteaz` cu nararea apari]iei filozofiei prime prin Aristotel, o prezentare a conceptelor ei fundamentale, de la uimire la fiin]` [i devenire, de la cele patru cauze la principiul ei ultim, [i se încheie cu o enun]are sistematic` a conceptelor de substan]`, fiin]` [i esen]`, act [i poten]` [i transcendentalii. La o privire mai atent` îns`, se poate vedea cum autoarea expune fiecare concept pe un algoritm comun: o prezentare a na[terii ideii în corpus-ul aristotelic, o clarificare a dezvolt`rilor ei tomiste, o indicare a pîng`ririi ockhamiste a temei discutate [i o enumerare a concep]iilor moderne nefaste care au reie[it din turnura nominalistului.

Admir cartea pentru patos-ul reevalu`rii premodernit`]ii [i sînt total de acord cînd afirm` c` revenirea asupra logos-ului grecesc este benefic` în discursul teologiei. Dar nu [tiu ce s` fac cu viziunea subsidiar` a r`ului modernit`]ii, întrucît cred c` aceast` viziune pleac` de la ni[te caren]e: o în]elegere aquinocentrist` a filozofiei medievale (cînd, de fapt, lui Toma însu[i îi face imens r`u folosirea lui ca stindard ideologic), o neconcordan]` general` a afirma]iilor autoarei cu opera lui Ockham, o plasare în istoria filozofiei a deosebirii dintre fiin]` [i esen]` ca [i cum ar fi o eviden]` [i nu subiectul unei serioase polemici, o prezentare a noeticii lui Aristotel sub distinc]ia intelectului activ cu cel pasiv (de[i ea nu este deloc a[a ceva), o interpretare a modernit`]ii ca un fenomen n`scut f`r` premise medievale [i ca un mod constant de alterare a experien]ei gîndirii. Dar mai ales, problematic` mi se pare eticheta de eviden]` definitiv`, pus` tocmai asupra acelor concepte care p`zesc ceea ce, poate, cultura noastr` are mai de pre] [i mai fragil în imensa ei valoare: faptul c` ne-au mai r`mas cîteva idei (cum sînt fiin]a, esen]a, unul, adev`rul) care nu cer o l`murire de manual, ci exprimarea continu` a unei tensiuni [i a unei cercet`ri infinite. n

Aristotel, latinul, în c`utarea cititorilor inteligen]i Tereza-Brîndu[a Palade Manual de filozofie prim` Editura Galaxia Gutenberg, 2010

17 lei

Este o performan]` intelectual` s` scrii despre lucrurile cu adev`rat principiale în stilul simplu al unui manual, iar cei care realizeaz` aceast` performan]` merit` pu[i între în]elep]ii despre care Aristotel spune c` pot fi recunoscu]i pentru c` „îi înva]` pe al]ii“. Unui asemenea efort i se dedic` Tereza-Brîndu[a Palade în Manualul s`u de filozofie prim`. Fire[te, nu po]i rezista ispitei de a vedea ce se petrece într-o carte care are curajul s` pun` tema major` a metafizicii occidentale, s` formeze din ea un manual adresat celor care ar dori s` se ini]ieze în filozofia prim`, s` îl ilustreze cu poze [i s` expun` simplu, sub forma unor lec]ii cu întreb`ri la sfîr[it, f`r` s` vulgarizeze [i f`r` s` fie criptic`, ordinea problemelor metafizicii. De fapt, miza Brîndu[ei Palade este întrucîtva mai determinat`: ea dore[te s` fac` o expunere a conceptelor filozofiei teoretice ale lui Aristotel, transferîndu-le în peisajul latin tomist, pentru a forma [irul unor expuneri ale categoriilor ontologiei dotat cu o calitate comun`: claritatea [i eviden]a neproblematic` de la sine a conceptelor.

Autoarea î[i prezint` conceptele cu tonul unei în[iruiri necondi]ionate istoric, propunînd ca introducere în filozofia prim` o sum` de teze aristotelico-tomiste, desprinse din contextul lor clasic grec [i medieval [i prezentate ca o philosophia perennis de la care, parc`, numai abaterile mai pot face istorie. Autoarea î[i prezint` cartea drept un termen mediu între lucr`ri „de elit`“ [i manuale introductive adresate, e drept, „cititorilor inteligen]i“.

34

Alexander Baumgarten

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

POLITOLOGIE

Despre crize Dan Pavel Democra]ia bine temperat`.

Studii institu]ionale Editura Polirom, 2010

Dac` ar fi s` vorbim pe un ton glume] despre primul capitol al c`r]ii, am spune c` seam`n` cu bancurile în care personajul principal vine cu dou` ve[ti, una bun` [i una proast`. |n cazul de fa]`, vestea bun` ar fi c` nu sîntem în criz`. Vestea proast` e c` sîntem în crize. L`sînd gluma la o parte, mesajul transmis de autor este c` ar fi incorect s` vorbim despre o singur` criz`, cînd de fapt ele sînt vreo trei: una politic` (a democra]iei, veche de cîteva zeci de ani), una geopolitic` (generat` de rea[ezarea ordinii mondiale în ultimele dou` decenii) [i una economico-financiar` (rezultat` în urma acumul`rii în timp de disfunc]ionalit`]i la nivel global).

Observînd simultaneitatea acestora, autorul formuleaz` o „teorie a celor trei crize“, pe care o leag` în mod direct cu dezbaterea despre sfîr[itul capitalismului, într-un prim capitol dedicat explor`rilor conceptuale, realizate dintr-o perspectiv` global`. Se va pr`bu[i sistemul capitalist sub impactul triplei crize pe care o traverseaz` lumea democratic`? Dan Pavel crede c` nu, mizînd pe capacitatea democra]iilor consolidate de a rezista încerc`rilor la care sînt supuse [i de a ie[i cu bine din malaxorul crizelor. Ce se va întîmpla îns` cu ]`rile în care democra]ia este necoapt` [i [ubred`, un exemplu în acest sens fiind chiar România?

R`spunsul poate fi c`utat parcurgînd urm`toarele capitole. Al doilea, intitulat „Noul sistem“, este un studiu masiv dedicat vie]ii politice române[ti de dup` 1989, extrem de util pentru reîmprosp`tarea memoriei celor care au uitat c` au existat în politica dîmbovi]ean` multe eta-

RECENZII pe anterioare momentului B`sescu vs restul lumii. Obiectivele urm`rite sînt identificarea liniilor care definesc sistemul politic actual din România [i în]elegerea pozi]ion`rii acestuia în raport cu restul lumii democratice. Ideea-cheie a studiului este c` alegerile din 2008 au pus cap`t clivajului definitoriu al politicii postdecembriste, [i anume cel dintre PSD [i restul partidelor, dînd na[tere unui nou sistem politic, format din trei partide principale.

Dou` capitole sînt dedicate modului în care func]ioneaz` (sau nu) în România puterile executiv`, respectiv legislativ`. Tensiunile nesfîr[ite dintre palatele Cotroceni [i Victoria au demonstrat c` se poate vorbi [i despre o criz` prelungit` a puterii executive, caracterizat` printr-un etern bicefalism, adormit doar în perioadele cînd [eful Guvernului este complet subordonat pre[edintelui. {i în cazul legislativului se poate vorbi despre o criz`, chiar mai grav` decît cea a executivului. Ea se datoreaz`, în opinia autorului, subordon`rii puterii legislative fa]` de cea executiv`, manifestat` prin frecventa guvernare pe baza ordonan]elor de urgen]` [i prin asumarea r`spunderii Guvernului pentru numeroase pachete de legi. Mesajele de decredibilizare a Parlamentului venite dinspre pre[edin]ie în ultimii ani au contribuit [i ele la erodarea prestigiului puterii legislative.

Penultimul capitol trateaz` tema atitudinii românilor – atît la nivel popular, cît [i al elitelor – fa]` de minorit`]i, pentru ca în ultimul capitol autorul s` revin` la discu]ia despre criza democra]iei v`zut` dintr-o perspectiv` global`. Ca [i în cazul altor lucr`ri rezultate din articole publicate ini]ial în reviste de specialitate (în cazul de fa]` este vorba despre texte preluate din revista Sfera politicii), se simte nevoia unui text care s` coaguleze esen]a acestora [i s` ofere un set de concluzii de sine st`t`toare. Altfel, lucrarea reprezint` un instrument util pentru oricine este interesat de o retrospectiv` asupra vie]ii politice române[ti în ultimele dou` decenii [i de o imagine a direc]iei în care aceasta se îndreapt`, prezentate în contextul crizelor locale [i globale pe care le travers`m. n Bogdan Barbu

35

24,95 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

PSIHOLOGIE

zuri ale terapiei prin cuvînt; t`n`rul Freud, c`ruia Breuer îi este prieten [i mentor; irezistibila Lou Salomé, controversata prieten` a lui Nietzsche – cu to]ii au existat, dar nu s-au intersectat în felul în care cartea o face. {i de aici fic]iunea – pl`cut`, cald` [i irezistibil` prin îns`[i u[urin]a cu care curge. Biografia devine imagina]ie [i posibilul devine real. |ntr-un joc alambicat, regizat de capricioasa Lou Salomé (care î[i dore[te s`-l controleze pe Nietzsche [i dup` ce sora acestuia rupe orice leg`tur` posibil` între ei), aceasta reu[e[te s` îl conving` pe Breuer s`-l accepte pe Nietzsche ca pacient al s`u, pentru a-l ajuta cu insuportabilele dureri de cap.

De[i întîlnirea între ei are loc, pare un e[ec [i cei doi sînt pe punctul de a o lua în direc]ii diferite. O nou` migren` a lui Nietzsche va deschide îns` m`rturisirea unei nevoi de ajutor pe care filozoful nu ar fi putut-o recunoa[te niciodat` ([i e doar o manifestare a acelui homunculus incon[tient de a c`rui prezen]` în mintea noastr` Freud începuse s` se întrebe), dar de care Breuer devine con[tient [i pentru care se simte responsabil. |n a[a m`sur` încît accept` schimbul de roluri, el însu[i devenind pacientul unui filozof care pare a [ti despre via]` la fel de mult cît [tie el despre boal`. |n cel mai curat în]eles filozofic, între cei doi cunoa[terea devine eliberarea psihoterapeutic`. |n acest joc, care devine ac]iunea c`r]ii, cei doi aduc între ei emo]ii, în]elegerea [i misterul cu care î[i privesc propria existen]`, precum [i fatalismul cu care fiecare se scufund`, ca într-un e[ec obsesiv, în rela]ia cu feminitatea. Ei analizeaz`, dar [i (î[i) vindec`, într-o lume a c`ut`rilor necon[tiente [i con[tientizate apoi, nu doar filozofic, ci prin a[ezarea fiin]ei interioare, a în]elegerii, accept`rii sau schimb`rii zbaterilor care îl consum` [i îl alieneaz` pe fiecare în felul s`u, culminînd cu catharticul [i atît de umanul plîns a lui Nietzsche-supraomul; un final des`vîr[it al lui amor fati, de care nu trebuie s` fugi, ci pentru care te po]i preg`ti ca s` ]i-l asumi.

O carte frumoas` despre „cum ar fi fost dac`“. n

Amor fati Irvin D. Yalom Plînsul lui Nietzsche Colec]ia „Raftul Denisei“ Editura Humanitas Fiction, 2010

37 lei edi]ia a III-a traducere din limba englez` de Luana Schidu

Nikolaus Harnoncourt, unul din cei mai mari dirijori contemporani, spunea cu ocazia punerii în scen` a controversatei opere Porgy and Bess (Gershwin) c` marea provocare a unui artist nu e de a face ceea ce [tie, ci de a face ceea ce [tie într-un mod diferit. Cred c` aceea[i pornire interioar` l-a mînat pe artistul Yalom – prolific în scrieri academice [i pentru publicul deschis psihoterapiei în aceea[i m`sur`, [i care doar cocheta cu literatura – s` conceap` acest prim roman „curat“, care se sprijin` pe psihologie, dar nu tr`ie[te prin ea. Fic]iunea aduce aici ceva nou [i provocator atît prin peisajul creat, cît [i prin modul în care solidific` imaginarul în piese de informa]ie posibil real`, dar niciodat` tr`it`. Este o carte despre ce ar fi fost dac` Nietzsche – contemporan al lui Breuer [i Freud, suferind de chinuri fizice sfî[ietoare ce l-au f`cut de-a lungul vie]ii s` cear` ajutorul mai multor medici celebri în epoc` – s-ar fi întîlnit cu unul dintre ace[tia. C`ci dac` asta s-ar fi întîmplat într-un mod consistent, poate ceea ce [tim acum a fi începutul psihanalizei ar fi fost, [i mai provocator, întîlnirea între gîndurile f`r` echivoc ale lui Nietzsche [i întreb`rile deschise ale precursorului psihanalizei.

Nietzsche, cu zbaterea lui între acceptarea realit`]ii [i folosirea ei pentru a se ridica deasupra sa; Joseph Breuer, o figur` respectabil` [i adînc înfipt` în rigorile sociale ale Vienei sfîr[itului de secol; so]ia lui Breuer, echilibrat` în toate cele; Bertha Pappenheim, tulbur`toarea pacient` prin care prezint` unul din primele ca-

36

Lena Ru[ti

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

ARTE

Decupaje din polifonia modernit`]ii Carmen Popescu, Irina C`r`ba[, Ruxandra Demetrescu (Dis)continuit`]i. Fragmente de modernitate româneasc` în prima jum`tate a secolului al XX-lea Editura Simetria, 2010

Volumul (cu o variant` [i în limba englez`) este prilejuit de expozi]ia Spa]iul modernit`]ii române[ti 1906-1947 organizat` de Carmen Popescu, conferen]iar asociat la Universitatea Paris I Sorbona, care a putut fi vizitat` pîn` pe 12 decembrie 2010 la Muzeul }`ranului Român [i care a reunit un num`r mare de desene de arhitectur` semnate de Paul Sm`r`ndescu, Henriette Delavrancea-Gibory [i Octav Doicescu.

Ceea ce ni se propune este un demers teoretic esen]ialmente nou în peisajul românesc al studiilor avînd ca obiect modernitatea artistic`, în care cronologia tradi]ional`, marcat` de cezura Primului R`zboi Mondial, este estompat`, iar raportarea subtil` la contextul european reveleaz` congruen]e [i incongruen]e, sincronicit`]i [i desincroniz`ri, într-o abordare ce evit` rela]ionarea facil` de tipul centru-periferie între modernitatea occidental` [i cea autohon`. |n studiul s`u „Modernitatea în context“, Carmen Popescu analizeaz` fenomenul modernit`]ii române[ti prin prisma arhitecturii, urbanismului [i practicilor cotidiene, urm`rind modul în care se conjug` afirmarea apartenen]ei la Europa „civilizat`“ cu exprimarea „specificului românesc“. Autoarea cerceteaz` textele de epoc` despre modernism în arhitectur` [i raportul s`u ambiguu cu tradi]ia, rela]ia dintre proiectul modernist, realitatea construit` [i modul în care era aceasta locuit`, [i apari]ia unor noi spa]ii, precum cele legate de petrecerea timpului liber sau cele suburbane. |n „Umbra obiectului. Modernitate [i deco-

RECENZII ra]ie în arta româneasc`“ Irina C`r`ba[, cercet`tor la Institutul de Istoria Artei din Bucure[ti, investigheaz` artele decorative [i discursul despre acestea. Autoarea se opre[te asupra rela]iei dintre artele aplicate [i industrie, dar [i asupra rela]iei lor cu artele considerate la vremea respectiv` „majore“, precum [i asupra modului în care se exprim` modernismul [i c`ut`rile identitare în interioarele din prima jum`tate a secolului al XX-lea; textul abordeaz`, de asemenea, problematica înv`]`mîntului românesc în domeniul artelor decorative.

Ruxandra Demetrescu, profesor la Facultatea de Istoria [i Teoria Artei din Bucure[ti, propune, sub titlul „Modernitate, tradi]ie, avangard`. Repere în literatura artistic` româneasc`.

1908-1946“, o confruntare a practicilor artistice din prima jum`tate a secolului al XX-lea cu discursul critic [i teoretic asupra lor, sesizînd discordan]a dintre art` [i teorie în spa]iul autohton [i tensiunea dintre receptarea modernit`]ii ca alteritate [i a tradi]iei ca stil na]ional.

Scrierile unor teoreticieni [i esteticieni români (Tudor Vianu, {tefan Neni]escu, Francisc {irato [i Ion Frunzetti) sînt raportate la texte contemporane ale unor autori ca Alois Riegl, Heinrich Wölfflin, Konrad Fiedler, din care ele se inspir` nu o dat`, pentru a se deslu[i astfel cu mai mare precizie procesul de formare a unui vocabular critic românesc. |n dezbaterea privind specificul na]ional, cazul lui Nicolae Grigorescu ilustreaz` elocvent „clivajul“ dintre art` [i critic`.

Momentul avangardei istorice este abordat de Ruxandra Demetrescu din punctul de vedere al textelor pe care aceasta le genereaz`, în timp ce Irina C`r`ba[ e atent` la rolul nou atribuit obiectului, care îl face s` transgreseze limitele tradi]ionale dintre artele majore [i cele decorative. Studiile celor trei autoare „se întîlnesc, f`r` a se suprapune“, cum observ` în cuvîntul s`u înainte Carmen Popescu. „Dialogul lor – [i el fragmentar – are ca scop restituirea diferitelor fe]e ale culturii vizuale române[ti pe o perioad` de aproape jum`tate de secol. Astfel, cele trei contribu]ii se doresc complementare nu numai prin tematica lor, ci [i prin abordarea propus`.“ n Ada Hajdu

37

35 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

CARTE PENTRU COPII

complica via]a“, îns` o face, c`ci „b`iatul“, din motive obiective, nu [i-a mai luat doza, un medicament care îl ]ine în stadiul de om. Dac` s-ar transforma în vîrcolac ar fi de r`u, inclusiv pentru biata Shelby. Dup` o serie de peripe]ii cu replici de Beverly Hills, cei doi evadeaz` împreun` din tab`r`; vîrlcolacul cel urîcios în care se transform` Austin nu-i face nimic lui Shelby pentru c` o iube[te [i, pîn` la urm`, ajung amîndoi, dup` ce [i-au m`rturisit unul altuia amorul, într-o alt` tab`r` de reeducare, mai dur` decît prima (oare pentru americani reeducarea chiar a devenit o necesitate?!) [i totul se termin` cu un s`rut.

Pe scurt, cartea ne vorbe[te despre valori precum dragoste, prietenie, familie, loialitate, inadaptare la un mod superficial [i facil. De ce scriu despre ea? Pentru c` este vorba despre un trend, lansat de seria Amurg a lui Stephenie Meyer care, în acela[i timp, a „inventat“ un nou gen de (sub)literatur` ce se adreseaz` feti]elor de 11-14 ani, adic` aflate la vîrsta cînd apare „fiorul iubirii“. Un fel de chick lit, dar la un alt nivel, pe post de înlocuitor mai pu]in nociv al revistelor glossy [i serialelor soap. Cu alte cuvinte, o zaharin` în loc de zah`r. A[adar, dragi p`rin]i, s` nu v` mira]i dac` feti]ele voastre se vor îndr`gosti de cei mai ciuda]i b`ie]i din clas`, imaginîndu-[i c` sînt vampiri, vîrcolaci sau alte dr`covenii. S` nu v` mira]i dac` vor ocoli normalitatea, pentru c` e prea comun`. |ntr-un fel nu e r`u, c`ci oricum trecerea de la copil`rie la adolescen]` are în ea ceva stingher [i catastrofal (pentru p`rin]i, desigur!).

Ceea ce mi se pare oarecum deplasat este exploatarea visurilor acestor feti]e, aceast` ie[ire în întîmpinarea lor pentru a crea un „produs“ care se vinde. Astfel, vampirul [i vîrcolacul au devenit un soi de zbur`tori universali. De ce nu le explic` nimeni c` noul coleg de la B, vecinul apatic de la 3 sau tipul în c`utarea unei identit`]i de la Mc nu sînt ni[te „mon[tri“ pe care trebuie s`-i cau]i de col]i sau c`rora s` le ascu]i ghearele, sînt tot ni[te copii, la fel de speria]i [i care trec prin acelea[i transform`ri, cît se poate de lume[ti. E adev`rat îns` c` dragostea, la 12 ani, e de multe ori o fabula]ie. n

Fetelor, nu v` îndr`gosti]i de vîrcolaci!

Heather Davis Nu plînge sub clar de lun` Editura Leda, 2010

39,90 lei traducere din limba englez` [i note de Carmen Boto[aru

„Nu era genul de b`iat despre care s` spui pe loc c` e dr`gu], dar, categoric, era genul de la care nu-]i po]i lua ochii. P`rul negru îi acoperea fruntea, iar pielea de nuan]a m`slinei îi lucea în semiîntuneric.“ Cine s` fie oare? Noul coleg misterios de la B? Tipul care tocmai s-a mutat la etajul 3 [i despre care vecinii spun c` [i-a pierdut mama într-un accident stupid [i c` de atunci nu [i-a mai revenit niciodat`? B`iatul acela atît de inaccesibil care st`tea singur la mas` la Mc, cu o privire absent`, butonîndu-[i I-Pod-ul [i sc`rpinîndu-[i vis`tor piercing-ul din nas? De fapt, n-are nici o importan]` cine este [i cum îl cheam`, c`ci atunci cînd î]i va acorda în sfîr[it aten]ie, dup` ce l-ai visat nop]i la rînd, vei b`nui adev`rul: el nu e om, iar dac` nu e nici vampir (o perspectiv` care te-a bîntuit [i la care ai sperat!), sigur e vîrcolac.

Nu plînge sub clar de lun` (siropoas` variant` româneasc` a titlului Never cry werewolf!) este o carte care ar fi meritat consemnat` poate doar la categoria „de citit atunci cînd n-ai ce face sau cînd ai epuizat testele din revistele glossy“. Are o poveste-re]et` american`, e plin` de cli[ee vechi de cînd lumea. Ea, Shelby, o fat` obi[nuit` [i bogat` (!), dar care are probleme acas`, este trimis` într-o tab`r` „de reeducare“, de altfel destul de simpatic` (atmosfera nu difer` prea mult de cea de la forumurile pioniere[ti la care mergeam cînd eram mic`... s` fi fost tot tabere de reeducare?!), unde îl cunoa[te pe Austin Bridges al III-lea, care [i el are probleme acas`, doar e fiul unei vedete rock! Shelby [tie „c` nu ar trebui s` se încurce cu un b`iat care i-ar

38

Adina Popescu

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

P R E PA R AT E D I N C A R T E

Sanda Ni]escu

Un englez nebun dup` Fran]a Iubitori fanatici ai culturii franceze, p`rin]ii lui Julian Barnes – ambii, profesori de francez` – au încercat s`-i transmit` pasiunea lor aproape cu for]a. Adolescentul Julian a fost tîrît în c`l`toriile lor anuale prin provinciile Fran]ei, vizitînd capele [i grote, transporta]i de un Triumf Mayflower cump`rat la mîna a doua. Numai c` rezultatul nu a fost cel a[teptat de ei, ci unul chiar dezastruos. Iat` primele impresii exprimate de Julian Barnes, britanic pîn` în m`duva oaselor: „Untul lor era nes`rat, carnea mustea în sînge, iar în sup` puneau orice. Cultivau ro[ii perfect comestibile, peste care aruncau o]et puturos“; „...saucisson-ii, plini de zgîrciuri [i noduri, p`reau f`cu]i din resturi r`mase de la un uciga[ cu toporul“; „Mai era [i vinul, care sem`na foarte tare cu o]etul.“... Fraze care sun` a sacrilegiu, pentru oricine.

Nimeni n-ar fi crezut c` acela[i om va deveni cel mai fervent [i mai savant iubitor al Fran]ei.

Din toat` aceast` perioad` i-a r`mas totu[i limba francez`, pe care a studiat-o în Fran]a, urmînd s` preda apoi engleza la o universitate din Rennes. Or, acolo „s-a destr`mat conservatorismul lui gastronomic“. |n cartea (tradus` [i în român`) Tour de France, Barnes î[i poveste[te iubirea pentru Fran]a, într-o suit` de texte sclipitoare, unde sînt atinse subiecte dintre cele mai variate, pe care le st`pîne[te la perfec]ie: ciclism, cinema, muzic`, gastronomie [i, mai ales... Flaubert, idolul lui.

Un subiect pe care-l îndr`ge[te cu deosebire este gastronomia. Aici, insist` asupra unei figuri

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA care a influen]at mult gustul britanic: doamna Elisabeth David, celebra promotoare a buc`t`riei mediteraneene în Anglia, prietena, printre alte celebrit`]i, a lui Laurence Durrel sau a lui Evelyn Waugh, cu care împ`rt`[ea acela[i gust pentru voluptate.

Imediat dup` Al Doilea R`zboi Mondial, Elisabeth David, personalitate excentric`, scotoce[te prin buc`t`riile italiene, dar [i franceze, culegînd re]ete, cu gîndul de a înveseli pu]in mesele englezilor. Cartea A book of Mediteranean Food, publicat` în 1950, avea s` devin` un best-seller. „Bie]ii britanici, ignoran]i, împotmoli]i în macrou [i în [unc` presat`, convin[i c` uleiul de m`sline îl cumperi în farmacie ca s`-]i desfunzi urechile, [i-au dobîndit con[tiin]a culinar` gra]ie lui E.D., dup` care au început s`-[i cultive singuri busuioc [i s`-[i coac` pîine.“ |ntre 1950 [i 1960 a publicat cinci ghiduri clasice ale buc`t`riilor mediteraneene, franceze rurale, italiene... Ast`zi, c`r]ile lui au tiraje de milioane de exemplare [i nu lipsesc din nici un c`min britanic.

Pe de alt` parte, „influen]a sa secundar` a fost probabil [i mai consistent` decît cea prim`“, prin faptul c` „a insistat asupra necesit`]ii [i avantajelor utiliz`rii instrumentelor corecte“.

Genial` pionier` în marketing, î[i deschide popriul magazin în Chelsea, sprijinit` de Terence Conran, creatorul prestigiosului lan] de magazine „Habitat“.

Julian Barnes [i Elisabeth David se afl` îns` la perfect unison pe o tem` mult controversat`: a[a-numita nouvelle cuisine, pe care ambii o consider` un snobism. Numai ne[tiutorii cred c` este nouvelle – pe parcursul istoriei gastronomiei, s-a vorbit deseori de o buc`t`rie mai u[oar`, mai simplificat`, de p`strarea gustului autentic al ingredientelor. Ce s-a introdus este maniera preten]ioas` de a servi mîncarea, în farfurii de talia unei piscine în care se pierd gr`m`joare infime de hran`.

Considerat „cel mai francez dintre scriitorii britanici“ [i decorat de statul francez cu ordinul „Officier de l’ordre des Arts et des Lettres“, Julian Barnes a primit numeroase distinc]ii, printre care prestigiosul Premiu Medicis pentru Le Perroquet de Flaubert, carte de asemenea tradus` [i în român`. n

39

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

INTERVIU

„Scrisul te transform` dintr-un homo faber într-un homo viator“ O. Nimigean O. Nimigean (n. 1962, N`s`ud) a absolvit în 1988 Facultatea de Filologie din Ia[i. Este membru, din 1998, al Uniunii Scriitorilor din România; membru, din 1999, al Asocia]iei Scriitorilor Profesioni[ti din România; fondator [i fost pre[edinte al „Clubului 8“ din Ia[i. A publicat volumele de poezie Scrieri alese (1992); Weekend printre mutan]i (1993); Planeta zero (2001); Nicolina Blues (2007) – premiile revistelor Observator Cultural, Transilvania, Mi[carea literar`. Volume de proz`: Mortido (2003) – Premiul Na]ional de Proz` al Ziarului de Ia[i, [i R`d`cina de bucsau (2010). Volume de critic` [i publicistic`: Iner]ii de tranzi]ie, altruisme & bahluviuni literare (feat. Flori St`nescu, 2006). Este coautor al C`r]ii roz a comunismului (2004) [i al Dic]ionarului limbajului poetic eminescian (2005). A fost selectat în antologiile Grenzverkehr. Literarische Streifzüge zwischen Ost und West (2006); O panoram` critic` a poeziei române[ti din secolul al XX-lea (2007); New European Poets (2008).

Cum vi se par romanele scrise de poe]i [i cît de fireasc` a fost pentru dumneavoastr` trecerea spre proz`?

Toate romanele bune sînt scrise de poe]i, de la Gargantua [i Don Quijote la… spune tu!

Particulele elementare, de pild`. |n ce m` prive[te, n-am trecut spre proz`, am continuat aventura scrisului ca Dichtung. (}in la distinc]ia heideggerian` între Poesie [i Dichtung.) Adic` am p`strat miza ontologic`. Restul e literatur`, pe de o parte (zi-i, dac` dore[ti, chiar „proz`“) [i, desigur, t`cere, pe de alta.

R`d`cina de bucsau a pornit de la un jur-

40

nal; care au fost cele mai dificile momente pe parcursul transform`rii în roman?

Scrierea c`r]ii n-a însemnat transformarea unui jurnal în roman. A însemnat sondarea infrarealit`]ii la ad`postul unui pretext epic.

Este semn bun dac` cititorii confund` povestea fic]ional` cu una real`?

Fic]iunea bun` [i realitatea, cum o fi ea, bun`, rea, sublim`, stupid`, stau pe acelea[i coordonate ontologice. Au acela[i temei. R`spund acelora[i provoc`ri existen]iale. Fic]iunea are [ansa de a filtra mai nuan]at sensurile care altfel risc` sa r`mîn` opace, închise într-o realitate o-

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 tova. Sun` a paradox, dar „povestea fic]ional`“ este mai real` decît „povestea real`“. Nu inten]ionez prin aceasta s` resuscitez cearta universaliilor – decît a[a, un pic. Dac` dore[ti, venim mai aproape în timp, convenind s` arunc`m o privire fenomenologic` asupra lucrurilor, aducem în fa]`, prin Aufweisung, ceea ce abia se întrez`re[te.

Cînd [i cum intervine neputin]a personajelor de a mai face fa]` rela]iei de cuplu?

Epica nu este decît un pretext (n-a[ spune chiar un gimmick) pentru „eroii secre]i“ (repet de cîte ori mi se ive[te prilejul sintagma lui Radu Petrescu) din infrastructura textului. Nunta mistic` (spun vorb` mare?) în orizontul c`reia se chinuie Liviu [i Zelda s-ar putea s` fie unul dintre ace[ti eroi secre]i. Mai mult nu [tiu nici eu, n-am [tiut nici scriind cartea. Cînd ai trecut de cele cîteva conven]ii tehnice, te convingi c` scrisul nu se reduce la artefact [i la manipularea unor emo]ii, consta]i c` începi s` te transformi dintr-un homo faber într-un homo viator atras, ademenit, sedus, ispitit, vr`jit [i, în aceea[i m`sur`, însp`imîntat de mirajele unor peisaje pe cît de stranii, pe atît de intime. Insuportabil de intime.

Dintre cei doi protagoni[ti ai romanului, Zelda pare mai conectat` la pragmatismul lumii înconjur`toare. |n ce fel se produce distan]area femeii în rela]ie, fa]` de distan]area lui Liviu?

Am încercat în capitolul doi s` urm`resc contonden]ele [i imponderabilele rela]iei dintre ei. Greu – de fapt, imposibil – s` fac un rezumat. „Meciul“ lor se joac` – a[a cum sugeram – în detaliile infinitezimale, mai degrab` decît în cutare gest. Acesta din urm` atest`, de obicei, atingerea unei mase critice de a c`rei apropiere personajele probabil c` nici n-au fost con[tiente pe parcursul anilor.

Momentul rupturii dintre cei doi [i momentul infidelit`]ii aduc cu sine noi blocaje de comunicare. Fiecare gînde[te despre cel`lalt opusul, dar î[i comunic`, în fapt, repro[urile [i r`ceala „post-mariaj“. Apropierea irevocabilului într-o astfel de rela]ie na[te [i mai multe drumuri gre[ite?

Nu exist` în carte un „post-mariaj“. Exist`

INTERVIU

criza unui mariaj mundan, pe care ambii parteneri caut`, instinctiv, visceral, disperat, confuz [i inutil s` îl ridice la o alt` treapt`. Din acest punct de vedere, n-ar fi gre[it s` se vorbeasc` totu[i de o „carte a nun]ii“. Barbian`, nu c`linescian`. „{i sfînt doar nunta, începutul!“ Care sînt limitele comunic`rii lui Liviu cu mama sa, de exemplu?

E o comunicare cvasiinexistent` în datele dialogului obi[nuit, îns` dincolo de cuvinte se va fi stîrnit o stihial` „chemare a str`bunilor“.

Odat` cu degradarea s`n`t`]ii mamei lui Liviu, aceasta pare s`-l modifice [i s`-l repun` într-un contact mai clar cu sine însu[i. |n ce fel influen]eaz` infuzia aceasta de realitate trecutul s`u cu Zelda?

Nu r`spund la întrebarea aceasta nici în fa]a Marii Adun`ri Na]ionale! n a consemnat Andra Rotaru

41

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

murit, dar femeile lui s-au înso]it cu zeii [i au avut copii. Confruntarea dintre cele dou` dinastii, cea exilat` din pricina faptei lui Pandu [i cea r`mas` în loc, pe tron, a dus la un r`zboi, unul cumplit, care a schimbat fa]a omenirii.

La obîr[ia acestui r`zboi st`tea fapta lui Pandu, care nu respectase extazul iubirii. Crima lui era cu atît mai grav` cu cît Pandu era «un om de înalt` cunoa[tere», un ini]iat. Ar fi putut fi iertat, dac` ar fi fost un om simplu? Dar era rege, [i era ini]iat. |n acest caz, destinul distruge cunoa[terea. Destinul e implacabil cu cel care cunoa[te misterele [i totu[i înfrînge legea absolut` a Naturii, legea pl`cerii. Din pricina unei asemenea ignor`ri, istoria lumii se poate schimba. Este violat` Dharma, acel curs imperativ al firii prin care se manifest` necesitatea, în natur`, în umanitate.

Faptele acestea, ce coboar` într-un trecut mitic, ne sînt povestite în epopeea Mahabharata, oper` colosal` a c`rei scriere a durat opt secole. (Eu am împrumutat citatele de mai sus din prescurtarea popular`, dar magistral`, a lui JeanClaude Carrière.) Credin]a indian` ilustrat` în acest pasaj este c` anumite legi nu pot fi înc`lcate f`r` ca pedeapsa s` nu se abat`, nu numai asupra f`ptuitorilor, ci [i asupra celor ce depind de ei. O singur` roti]` este tulburat` în mersul ei, [i întreaga mecanic` a Universului se corupe. Legea Naturii [i legea moralei sînt identice.

Mai tîrziu, Pandu, „ascultînd într-o diminea]` fream`tul vie]ii din p`dure, sim]ind parfumul mierii, ascultînd cîntecul p`s`rilor [i nelini[tea insectelor în timp ce florile una cîte una se deschideau, se apropie de Madri, so]ia lui cea mai tîn`r`, care-[i înmuia picioarele într-o ap` limpede.

Ea încerc` s`-l resping`, s`-i aduc` aminte c` nu-l putea iubi f`r` s` moar`... «Nu ispiti moartea», spuse Madri. Pandu o îmbr`]i[` cu for]a [i muri, cum hot`rîse gazela. Muri surîzînd“.

Moartea lui Pandu nu va anula destinul. Nu va împiedica r`zboaiele uciga[e care vor schimba fa]a lumii [i îi vor cîrmi soarta. Regele î[i pierduse regatul [i dreptul de-a avea mo[tenitori. Iar voluptatea iubirii va fi nemijlocit urmat` de moarte.

Richard Wagner, în Tristan [i Isolda, nu a putut imagina o pream`rire mai s`get`toare a volupt`]ii, o mai exact` definire a leg`turii organice între iubire [i moarte. n

Ion Vianu

Regele Pandu [i gazelele Jean-Claude Carrière Le Mahabharata Ed. Belfond, 1989

Nu ajunge o via]` pentru a citi Mahabharata.

Uria[a epopee indian` este plin` de pove[ti puternice, transmite emo]ii, îndeamn` la medita]ie. „Regele Pandu pleac` la vîn`toare. |n p`dure, s`geteaz` dou` gazele care tocmai atunci se împerecheau. |n timp ce mor, una din ele vorbe[te: «Oamenii, chiar mistui]i de mînie, de nebunie, se opresc de-a risipi sîngele... dar nu cunoa[terea nimice[te destinul, ci destinul nimice[te cunoa[terea». Regele o întreab` pe gazela muribund` ce vrea s` spun`. «Cum ai putut, Pandu, tu, un om de înalt` cunoa[tere, s` ne ucizi pe mine [i pe iubitul meu? – Oamenii, r`spunde regele, au dreptul s` ucid` gazele... oamenii, [i mai ales regii. De ce m` dojene[ti? – Te hulesc fiindc` ai dispre]uit pl`cerea noastr` de dragoste. Ne-ai lovit în aceast` clip`, atît de dulce pentru toate f`pturile... Om nemilos, nu mi-e mil` de tine. Vei sim]i patima iubirii f`r` s` o po]i potoli; dac` într-o zi vei îmbr`]i[a pe una dintre femeile tale, vei muri»... Cele dou` gazele î[i d`dur` duhul.

Iar Pandu nu se-ndoi nici o clip` c` blestemul se va împlini... hot`rî s` fug`, s` se piard` în de[ert. Kundi [i Madri se înver[unar` în a-l urma.“ O alt` dinastie s-a a[ezat pe tronul regatului.

Pandu nu avea dreptul la dragoste, fiindc` ar fi

42

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

n` la ultimul etaj. Am cioc`nit în ]evi, am r`scolit prin toate cotloanele, cu be]e prin gunoaie, prin gurile de canal din împrejurimi, unde s-ar fi putut ascunde lighioana. Am fost la circ – nu d`duse bir cu fugi]ii nici o tîrîtoare.“ |n urm` cu doar cî]iva ani, ilustrul fum`tor de pip` a strîns într-un volum 99 de anchete captivante [i de atunci e neobosit în a scrie romane, scenarii de televiziune, pledoarii [i alte forme de captatio în favoarea literaturii cu crime [i urm`riri. O performan]` demn` de laud` e aceea c` George Arion reu[e[te s` ]in` pasul cu... spiritul timpului [i trece u[or [i firesc de la varianta oarecum esopic` a romanului mili]ienesc de dinainte de 1990, c`reia oricum nu îi f`cuse prea multe reveren]e, la spiritul cosmopolit [i liber al detectivismului de serie nou`. Mai mult decît atît: cu vreo doi ani în urm` a ini]iat o adev`rat` [coal` a romanului poli]ist românesc, în cadrul c`reia „lista lui George Arion“ func]ioneaz` ca o veritabil` cart` de onoare a genului. Figureaz` aici confra]i notorii precum: Stelian }urlea, Eugen Ovidiu Chirovici, Alex Mihalcea, Monica Ramirez, Bogdan Hrib [i mul]i al]ii. {i atunci de unde vine, pîn` la urm`, for]a acestui „detectiv singur“, care este – vizibil pentru oricine – scriitorul?

Am zice simplu: din talent! Al]ii spun îns`: din r`sf`]ul criticii, a fost comparat înc` de la debut cu un Raymond Chandler al României!, pe cînd al]ii, mai subtili în conspira]ii, îndrug`: toate astea îi vin din tutun; nu po]i s` [tii niciodat` cam ce fumeaz`, pe [est, un autor de scrieri poli]iste! |n toiul acestor rumori, George Arion trece singur, sigur pe sine, ca de obicei, [i r`spîndind a[a, în urm`, un damf înmiresmat de pip`... n

Daniela Zeca

Un damf de pip` |n mod cu totul paradoxal [i demn de invidie, un autor precum George Arion apar]ine tuturor breslelor: îl iubesc [i academicienii (în 1981 a publicat un excelent eseu consacrat operei lui Alexandru Philippide), [i ziari[tii ([i-a pus semn`tura pe dou` tomuri impresionante de interviuri), dar [i „minoritarii“ literaturii mistery & thriller, în mijlocul c`rora se mi[c` relaxat [i dezinvolt, ca un [eic fum`tor de pip`. Am spus [eic? P`i, am fost inspirat`, fiindc` autorul Atacului în bibliotec` de]ine tot atîtea solu]ii pentru rezolvarea unei crime sau a unui hold-up cîte cadîne are un [eic.

Veteran al genului policier [i combatant nedezmin]it, în linia întîi de vreo patru decenii încoace, tutorele simpaticului Andrei Mladin abordeaz` cu lejeritate mai multe registre: foiletonul, nuvela, romanul, iar în manier` cu totul cuceritoare, schi]a detectivist`, pies` rar` la noi, tocmai pentru c` nu pare deloc la îndemîn` s` lansezi o enigm` pe care s` o [i rezolvi în doar patru pagini!

Postura inedit` a detectivului care ofer` cu ingeniozitate [i promptitudine dezlegarea unor situa]ii aparent imposibile e completat` de un umor fin [i de o verv` a limbajului c`rora pu]ini seniori ai literaturii detectiviste autohtone le pot face dovada. Am ales chiar la întîmplare un e[antion din relatarea plin` de culoare a unui anchetator de omoruri neverosimile, care par ticluite cu ajutorul unui [arpe dresat: „Timp de o s`pt`mîn` am controlat ca apuca]ii c`minul centimetru cu centimetru, de la subsol pî-

George Arion

43

Tozgrec de Ioan Petru Culianu Edi]ie îngrijit` [i traduceri de Tereza Culianu-Petrescu Colec]ia „Biblioteca Ioan Petru Culianu“ Romanul inedit Tozgrec spore[te num`rul scrierilor de fic]iune ale lui Ioan Petru Culianu publicate postum: povestirile de prim` tinere]e din Arta fugii, romanele Hesperus [i Jocul de smarald. Biografic cu inserturi esoterice, realist pe secven]e, fantastic-esoteric [i mitologic, Tozgrec apare drept cea mai enigmatic` [i fascinant` scriere dintre postumele lui Culianu.

Escale în timp [i spa]iu Seria de autor „N. Steinhardt“ Edi]ie îngrijit`, studiu introductiv, note, referin]e critice [i indici de {tefan Iloaie Repere biobibliografice de Virgil Bulat |n „notele necronologice de drum“ din Elve]ia, Fran]a, Belgia [i în convorbirile purtate în redac]ia revistei Vatra [i în notele „literare [i de alt fel“, comentariile operelor lui Dostoiesvki, Camus sau Ion Pillat se împletesc cu considera]ii privitoare la istorie, [tiin]` [i arhitectur`, într-un discurs fluid, care captiveaz` imediat cititorul.

Pre]: 36,95 lei

Pre]: 49,95 lei

Istoria popoarelor arabe de Albert Hourami Traducere de Irina Vainovski-Mihai Colec]ia „Plural“ Adresat` studen]ilor, profesorilor [i speciali[tilor în domeniu, dar [i tuturor celor interesa]i de subiect, Istoria popoarelor arabe valorific` lucr`rile anterioare, sintetizîndu-le într-o perspectiv` ce dovede[te c` între diferitele regiuni analizate exist` o unitate a experien]ei istorice care face posibile conceperea [i studierea lor într-un cadru unitar.

Istoria Imperiului Bizantin de A.A. Vasiliev Traducere [i note de Ionu]-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carab`, Sebastian-Lauren]iu Nazâru / Studiu introductiv de Ionu]-Alexandru Tudorie Hors collection Scris` de unul dintre cei mai reputa]i bizantinologi ai secolului XX, lucrarea urm`re[te în desf`[urarea ei o istorie ce se întinde de la domnia lui Constantin cel Mare pîn` la cucerirea Constantinopolului de c`tre Mahomed al II-lea.

Pre]: 59,50 lei Cimitirul din Praga de Umberto Eco Traducere de {tefania Mincu Cel mai recent roman al lui Umberto Eco, tradus în limba român` la numai o lun` de la apari]ia în Italia – o carte cutremur`toare, despre aspecte ale unei politici trecute sub t`cere, care arunc` o lumin` sumbr` asupra viitorului. „Erudit, pasionant, noul roman al lui Umberto Eco ne arunc` în vîrtejul ame]itor al istoriei moderne, ar`tîndu-ne cum poate fi pus în practic` un proiect de exterminare.“ (La Repubblica)

Pre]: 74,00 lei

Pre]: 49,95 lei

|nvierea de Lev Tolstoi Traducere [i note de Adriana Liciu Colec]ia „Biblioteca Polirom“ |nvierea este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu întreruperi un deceniu întreg. „Am început u[or-u[or cu Turgheniev, [i a fost o nimica toat`. Mi-am pus atunci mintea [i n-am avut ce-alege din domnul de Maupassant. Am luptat dou` runde cu dl Stendhal, [i mi se pare c` la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl Tolstoi, cel pu]in deocamdat`, n-am curaj s` m` urc în ring.“ (Ernest Hemingway)

O gur` de aer de George Orwell Traducere [i note de Ciprian {iulea Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Nespus de amuzant, în acela[i timp plin de un realism spumos, debordînd de via]`, O gur` de aer con]ine embrionul altor dou` c`r]i: 1984 [i Ferma animalelor.“ (John Casey) / „O gur` de aer este un roman în care vigoarea realist` e întrecut` doar de o imagina]ie nem`rginit`. Asta face din George Orwell un mare profet într-o lume în care adev`ra]ii gînditori au devenit o minoritate.“ (The New York Herald Tribune Book Review)

Amorul conjugal de Alberto Moravia Traducere de Cerasela Barbone Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Cîteva ore – de atît ai nevoie s` cite[ti Amorul conjugal. E o carte care te fur`, care te face s`-l tragi de urechi pe povestitor [i s`-i strigi: «Tu chiar nu vezi ce-o s` se întîmple?».“ (The Washington Post) / „Dac` n-ai citit pîn` acum Moravia, Amorul conjugal este cartea cu care trebuie s` începi. Vei sim]i apoi nevoia s`-]i chemi iubitul sau iubita [i s`-i spui vorbe tandre …“ (The Washington Times)

Pre]: 26,95 lei

Pre]: 49,95 lei

Pre]: 22,95 lei

www.polirom.ro

Broderii de Marjane Satrapi Colec]ia Roman grafic Traducere din limba francez` de Anamaria Pravicencu Broderii face parte din familia romanelor grafice în care Marjane Satrapi î[i transpune alb-negru autobiografia.

Considerat un Sex and the City iranian, acest volum invit` trei genera]ii de femei care discut` degajat despre sex, dragoste, cosmetic`, c`s`toriile aranjate sau strategii pentru simularea virginit`]ii.

Pre]: 33 lei Dispari]ia de Georges Perec Colec]ia Biblioteca ideal` Traducere din limba francez` de {erban Foar]` O carte-experiment, din care litera „e“ lipse[te cu des`vâr[ire. Un roman f`r` precedent, Dispari]ia a fost tradus` în zeci de limbi, premiera pentru pia]a editorial` româneasc` aducându-le cititorilor nu doar un maestru al provoc`rilor literare, ci [i un expert în traduceri aparent imposibile.

Pre]: 29,90 lei Timp al inimii. Coresponden]` Ingeborg Bachmann-Paul Celan Colec]ia Ocheanul întors Traducere din limba german` de Iulia Dondorici Edi]ie îngrijit` [i comentat` de Bertrand Badiou, Hans Höller, Andrea Stoll [i Barbara Wiedemann Rela]ia dintre Ingeborg Bachmann [i Paul Celan este, probabil, cea mai dramatic` [i mai complicat` poveste de dragoste din istoria Germaniei postbelice. |n acest volum de coresponden]` sunt cuprinse [i schimbul de scrisori dintre Paul Celan [i Max Frisch, precum [i cel dintre Ingeborg Bachmann [i Gisèle Celan-Lestrange.

Pre]: 29,90 lei

Vând kilometri de Mihai Barbu Prefa]` de Lisa [i Simon Thomas Un om, o motociclet`, 26.000 km, 4 luni, 13 ]`ri. Peste 500 de imagini incredibile [i multe pagini de poveste în 43 de scrisori. Vând kilometri este în acela[i timp album de fotografie [i jurnalul c`l`toriei lui Mihai Barbu, unul dintre cei mai valoro[i fotoreporteri români, în Mongolia.

Pre]: 45 lei Un tramvai numit Dorin]`. Pisica pe acoperi[ul fierbinte de Tennessee Williams Colec]ia Biblioteca ideal` Traducere din limba englez` de Antoaneta Ralian Volumul cuprinde patru dintre piesele prin care Williams a f`cut istorie: Un tramvai numit Dorin]`, Trandafirul tatuat, Pisica pe acoperi[ul fierbinte [i Noaptea iguanei. |n traducerea excep]ional` a Antoanetei Ralian, aceste texte au fost de-a lungul timpul sursa unor ecraniz`ri legendare.

Pre]: 29,90 lei Care-i faza cu cititul?, antologie coordonat` de Liviu Papadima Colec]ia C`r]ile mele Prefa]` de Florentina Sâmih`ian 25 dintre cei mai importan]i autori scriu special pentru copiii de 10-14 ani.

Semneaz`: Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Gro[an, Dan Lungu, Robert {erban, Rodica Zane, Cezar Paul B`descu, Laura Grunberg, C`lin-Andrei Mih`ilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, C`lin Torsan, Ioana Bot, Mircea C`rt`rescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ru[ti.

Pre]: 29,90 lei

Pove[ti 1, 2, 3, 4 de Eugène Ionesco cu ilustra]ii de Etienne Delessert Traducere din limba francez` de Vlad Russo O carte-eveniment, prin care publicul român îl reîntâlne[te pe Eugène Ionesco, îns` într-o alt` postur`: ca autor de pove[ti pentru copii. F`r` s`-[i piard` gustul pentru absurd, Ionesco nu adoarme copii cu zâne [i zmei, ci cu jocuri logice [i umor. Volumul este generos [i subtil ilustrat.

Pre]: 46,90 lei

Mor]i imaginare de Michel Schneider Colec]ia Ocheanul întors Traducere din limba francez` de Mady Solomon |n Mor]i imaginare, distins cu Premiul Médicis pentru eseu (2003), fic]iunea [i analiza se îmbin` pentru a descrie sfâr[itul a mai bine de treizeci de scriitori, de la Montaigne la Truman Capote, trecând prin Balzac, Freud [i Nabokov, Flaubert, Rilke sau Buzzati.

Pre]: 29, 90 lei

www.editura-art.ro

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

BIBLIOTECA „PARADISO“

g` care am trecut în cele [ase zile de Paris.

Nu mai [tiu cum am aflat de Femeia cu cinci elefan]i (http://www.5elephants-lefilm. com). Citisem c` e un documentar despre traduc`toarea lui Dostoievski în german`, [i numai ideea c` un regizor ar putea fi interesat de via]a [i mezaventurile textuale ale unui traduc`tor mi s-a p`rut senza]ional`. (Bine, nici Svetlana Greier nu e orice traduc`tor. E chiar cel mai bun traduc`tor de literatur` rus` în german`.) A[a cum A.O. Scott scria despre Howl în New York Times c` e „o dovad` exemplar` de critic` literar` prin film“, tot la fel a[ putea spune [i eu despre Femeia cu cinci elefan]i c` e un comentariu pertinent, poetic [i pasionat, în jurul atît de invizibilei meserii de traduc`tor.

Cahiers du cinéma s-a plîns c` filmul elve]ianului Vadim Jenreyko e „lipsit de originalitate estetic`“, dar eu zic c` `sta e chiar un merit. |n loc s` fie preocupat de inova]ii [i experimente, regizorul merge în vizit` la Svetlana Greier vreo doi ani la rînd, îi ascult` pove[tile în timp ce ron]`ie biscui]i de cas` cu scor]i[oar`, [i filmeaz` nici prea aproape, nici prea departe, suficient încît Svetlana, toate obiectele [i cuvintele din jurul ei s` apar` într-o lumin` proasp`t`, furat` din primele ore ale dimine]ii [i p`strat` pîn` la finalul filmului.

Presa a spus c` e „un petit film“ cu „une grande dame“, ceea ce e perfect adev`rat. Svetlana Greier, cu via]a ei de roman (n`scut` în Ucraina în 1923, traverseaz` dou` dictaturi [i ajunge în Germania, unde pred` [i traduce literatur` rus` – dar `sta e mai degrab` un teaser decît un rezumat), cu vorbele ei simple [i-atît de în]elepte despre meseria de traduc`tor, l-a f`cut pe Pierre Assouline s` scrie: „Aceast` doamn` spune ni[te lucruri despre literatur` pe care nici un critic, nici un scriitor, nici un editor n-ar fi în stare s` le spun`. C`ci nimeni nu e mai bine plasat decît un traduc`tor pentru a tr`i [i a da via]` unui text din interior“. {i nimeni nu e mai potrivit decît un regizor r`bd`tor [i empatic pentru a face un film dulce-amar despre o traduc`toare [i cei cinci elefan]i ai ei – pe numele lor Crim` [i pedeaps`, Idiotul, Demonii, Fra]ii Karamazov [i Adolescentul. n

Luiza Vasiliu

Un film cu o traduc`toare [i cinci elefan]i

Svetlana Greier

Femeia cu cinci elefan]i a avut premiera în Fran]a pe la începutul lui octombrie 2010. O lun` mai tîrziu eram la Paris, într-o sal` de 40 de locuri de la subsolul Lucernaire-ului, un Centru na]ional de art` plasat cum nu se poate mai bine, adic` la jum`tatea distan]ei dintre Montparnasse [i Jardin du Luxembourg. Nu v` speria]i, n-am mers special la Paris pentru filmul `sta, dar, dac` a[ avea o burs` de crea]ie pe via]`, a[ face turism cinematografic. M-a[ duce într-un ora[ str`in, m-a[ plimba stra[nic [i la finalul zilei/zilelor, m-a[ pr`bu[i în fotoliul unei s`li de cinema – „un cub întunecat, anonim, indiferent, unde urmeaz` s` se produc` acest festival de afecte pe care îl numim film“. A[a scrie Barthes într-un eseu superb, „En sortant du cinéma“ (Essais critiques IV. Le bruissement de la langue, Seuil, 1985), [i adaug`: „Atunci cînd zic cinema, nu m` pot opri s` nu m` gîndesc mai degrab` la sal` decît la film“. Sala de la Lucernaire era plin`-ochi de tot felul de oameni. Oameni care, pentru c` au v`zut timp de o or` [i jum`tate acela[i film ca [i mine, pentru c` n-au fo[nit pungi, nu s-au foit în scaun, pentru c` i-am auzit oftînd de cîteva ori, cam cînd oftam [i eu, pentru c` sim]eam, nu m`-ntreba]i prin ce minune, cum mîngîie plu[ul scaunelor, pentru c` p`reau la final destul de melancolici, mi-au devenit mai apropia]i decît to]i parizienii pe lîn-

46

D I L E M AT E C A

POEMUL DIN IANUARIE

Dan STANCIU

72, 73, 252 72) O alternare de piedici, perne [i p\rghii Deseori (spun pietrarii care au sculptat regiunea), osemintele pluviale descoperite \n albia unor bezne au forma osteogramei „drac“, fiind numite de localnici slove rele, iar de geologi demonoli]i. |n prim`vara fiec`rui an, la 13 aprilie, un demonolit este expus \n curtea bisericii ABC din ora[ (pentru ca to]i s`-l putem citi), dup` care e udat cu vin [i \ngropat sub patul unei fete nubile. Se crede c` asta l-ar opri pe Adormit s` se \ndese \n coasta celui pus de veghe.

73) Oi]ele sudate De[i botul de metal, intestinul cu scripe]i [i ugerul buretos le permit s` pape vulcani [i s` transforme (printr-un proces metabolic delicat) lava \n lapte, de[i au nu mai pu]in de unsprezece din]i diferi]i \n alfabet pentru a exprima torentul de stadii prin care pot \nota, de[i l\na lor are consisten]a [i culoarea unui strat de cea]`, aceste animale – nu se [tie de ce – mor \n tandem.

252) Protectorii detaliului Seara, la cina pe care o luau \n secret, consumau mai multe feluri de g\ndire, unul neomenesc [i celelalte masculine. Apoi se culcau brut.

din volumul Acte calde \ntr-un decor negru pe scene separate printr-o linie grea

INEDIT

47

fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

PROFIL

Desp`r]irea de tipare

Bruno Mazzoni traduc`tor „Asist`m la o explozie de literatur` bun`.

E istorie tr`it`, istorie povestit`. |ns` nu e doar o chestiune de memorie, e [i foarte mult talent, pentru c` am descoperit la mai to]i scriitorii tineri încerc`ri de a scrie într-o alt` limb`, tentative de a se desp`r]i de tipare [i standarde.“ Ca traduc`tor [i ca profesor de limba [i literatura român` la Pisa, Bruno Mazzoni încearc` s` promoveze cultura contemporan` româneasc` în Italia.

Mai mult ca sigur, România va fi ]ar`-invitat` la edi]ia din 2012 a Salonului de Carte de la Torino. Nu e o întîmplare: nevoia de cunoa[tere reciproc` pe fondul accentu`rii unor disensiuni cu substrat social au f`cut ca editorii s` fie tot mai interesa]i de produc]ia literar` româneasc`. |n ultimii ani – [i cu ajutorul generos oferit de Institutul Cultural Român – s-a tradus mai mult, autorii devenind mai vizibili la festivaluri li-

48

terare, la tîrgurile de carte [i chiar în libr`rii.

Ceea ce deschide [i mai mult apetitul editurilor din peninsul` pentru texte române[ti. N-a fost u[or s` se creeze aceste a[tept`ri. Pentru c` e foarte dificil s` promovezi literatura român` în Europa Occidental`, într-o pia]` de carte unde, pîn` nu de mult, nu au ap`rut prea mul]i autori români (Ionesco, Eliade, Cioran sînt, bineîn]eles, publica]i [i citi]i peste tot, îns` pu]ini îi asociaz` cu literatura român` [i, oricum, scrierile lor nu sînt reprezentative pentru tendin]ele din literatura contemporan`).

Un traduc`tor e [i un mediator cultural, un om de leg`tur` [i, de ce nu, un negustor. Mai ales în Italia, unde autorii români sînt relativ necunoscu]i, editurile merg pe mîna traduc`torilor atunci cînd aleg autorii pe care vor s`-i publice. Bruno Mazzoni recunoa[te c` „are trecere“ pe la edituri.

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 Simpatii literare Ce le recomand`? Adesea gusturile [i simpatiile sale literare nu se potrivesc cu a[tept`rile editorilor. De pild`, lui îi place Mateiu I. Caragiale, dar îl consider` un autor „prea balcanic“, prea legat de ceea ce numim generic Orient. Or – spune Mazzoni –, ar fi mult mai benefic pentru literatura român` dac` ar miza pe deschiderea european`, pe ceea ce este universal. C`rt`rescu ar fi un „om de punte“, în literatura sa se g`sesc „Bucure[tiul cu mahalalele sale, Zaraza, dar [i, sau mai ales, literatura mare – de la Kafka la realismul magic al sud-americanilor, de la Beat Generation pîn` la sursele autohtone –, Bacovia, Eminescu, Budai-Deleanu etc. A[adar, prin el literatura român` are mai multe [anse de a p`trunde în contextul european decît dac` am exporta al]i autori, pe care nu-i stimez mai pu]in (de pild`, pe I. Gro[an îl socotesc foarte bun), dar care sînt mai mult lega]i de por]ile Orientului“ – a explicat Mazzoni într-un dialog cu Gabriela Adame[teanu. |n ceea ce prive[te literatura tîn`r`, Mazzoni alege ce-i place la citit. „Nu m` iau dup` mode.

Pentru c` nu întotdeauna modele coincid.“ |n Italia se traduce foarte mult, pia]a de carte e

PROFIL destul de mare, îns` cele mai multe c`r]i – în jur de 80% – sînt traduse din englez`. |ntr-un an bun pot s` apar` pîn` la 15 c`r]i din român` – acestea fiind recorduri înregistrate în ultimii doi ani (înainte ap`reau anual doar în jur de 6-7 titluri). Mircea Eliade, Norman Manea [i Paul Goma sînt long-seller, a[a c` volumele lor apar destul de frecvent. Ceilal]i autori români ap`ru]i în edi]ii italiene[ti „se vînd“ în tiraje destul de mici. |ns` efectul nu se m`soar` neap`rat în tiraje – crede Bruno Mazzoni, care a tradus, printre altele, un volum de versuri al Anei Blandiana, la o editur` prestigioas`. Volum care a fost foarte bine primit în Italia [i recompensat cu dou` premii literare importante, iar poeta a fost invitat` la mai multe festivaluri. A[a c` publicul care a putut s-o urm`reasc` a fost mult mai mare decît tirajul c`r]ilor vîndute. Un roman românesc se tip`re[te în 1000 de exemplare sau chiar mai mult. „Poate p`rea o cifr` mic`, dac` ne raport`m, de pild`, la c`r]ile lui Umberto Eco, ale c`rui romane se «trag» [i în 200.000 de exemplare. |ns` eu cred c` nu to]i cei 200.000 de cump`r`tori ai c`r]ilor lui Eco ajung s` le [i citeasc`, pe cînd cei care aleg o carte de C`rt`rescu, sigur o vor citi“ – spune Mazzoni.

49

PROFIL

Promovare [i amatorism |n Italia, ca peste tot, se traduce de o vreme tot mai mult` literatur` contemporan`. Adesea e un pariu riscant pentru editori, chiar dac` unii beneficiaz` din plin de subven]ii oferite de UE sau, de cî]iva ani, de o sus]inere financiar` din partea Institutului Cultural Român prin programele destinate traducerilor. Aceste ajutoare pentru promovarea unei literaturi, pîn` una-alta marginale, sînt foarte utile. |ns` – e de p`rere Mazzoni – e nevoie de mai mult` aten]ie în selectarea proiectelor. „De multe ori am avut impresia de amatorism, [i asta nu ajut` literatura bun`. Unele traduceri, chiar dac` într-o italian` corect`, nu reu[esc s` acopere inten]iile autorului, s` transmit` jocurile de limbaj – [i atunci cititorii [i, pîn` la urm`, [i autorii au numai de pierdut. Pe de alt` parte, exist` edituri mici care se înghesuie s` publice autori români doar pentru c` astfel vor putea încasa un sprijin financiar.

Aceste c`r]i – fie ele [i traduse [i redactate impecabil – r`mîn îngropate prin depozite pentru c` editura nu are for]a s` le promoveze [i mai ales s` le difuzeze.“ |n ce const` dificultatea de a traduce din român` în italian`? „Cel mai greu e s` p`strezi polifonia, alternan]a de registre“ – spune Maz-

50

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 zoni, care nu [i-a ales tocmai cele mai facile c`r]i... E o dificultate întîmpinat`, de pild`, la Gabriela Adame[teanu, a c`rei scriitur` vibreaz` tocmai datorit` vocilor multiple. |ns` traduc`torul a avut [ansa s` poat` p`stra leg`tura cu cei pe care i-a tradus. De pild`, [i în cazul lui Mircea C`rt`rescu, [i în cel al Anei Blandiana, s-a folosit adesea de acest privilegiu pe cînd le transpunea opera în italian`. |ns` dificult`]ile sînt uneori mult mai practice; pentru un traduc`tor din englez` sau francez` exist` instrumente lexicografice, dic]ionare actualizate, cu exemple care s` ilustreze toate sensurile etc., e oarecum mai u[or. Un traduc`tor de român` are nevoie de ceva me[te[ug [i de o foarte bun` cunoa[tere a mediului în care a fost produs` [i la care se refer` respectiva oper` literar`. Acum limba vorbit` se schimb` mult mai repede, iar dic]ionarele nu au mai ]inut pasul cu oamenii.

Doar vizitînd România, intrînd în peisaj, po]i s`-]i actualizezi cuno[tin]ele lingvistice – precizeaz` Mazzoni, care revine m`car o dat` pe an în România. „Cei mai buni ani“ Ast`zi profesor de limba [i literatura român` la universitatea din Pisa, Bruno Mazzoni a fost lector de italian` la Bucure[ti între anii 19701972. E o perioad` de care î[i aminte[te cu bucurie. „|n universitate era o via]` cultural` de-o efervescen]` cu totul surprinz`toare, dac` m` gîndesc la cum îmi închipuiam eu atmosfera în fostul bloc sovietic, înainte s` vizitez România.

Aveam colegi mai bine informa]i [i parc` mai conecta]i la lume decît unii profesori din Italia, dac` m` gîndesc doar la Matei C`linescu, la Gelu Ionescu, la Vlad Georgescu [i la R`zvan Theodorescu. Au fost ni[te ani de excep]ie. Gra]ie acestor oameni m-am ata[at [i mai mult de o cultur` pe care pîn` atunci o [tiam mai mult din c`r]i.“ Studen]ii aveau cuno[tin]e de limb` uluitoare pentru cineva care n-a c`l`torit în Italia, î[i aminte[te Mazzoni. „{tiu c` la examenul de admitere concuren]a era destul de strîns`, a[a c` cei admi[i erau cu to]ii foarte buni.“ A avut noroc, c`ci a prins [i cei mai buni ani ai a[a-zisei Epoci de Aur: era perioada dezghe]ului, în care la

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

PROFIL

Bucure[ti ap`reau filme noi [i bune, în care editurile erau relativ sincronizate cu ce se întîmpla în alte p`r]i ale lumii, în care s-au produs cîteva spectacole de teatru memorabile. A fost [i o perioad` deosebit de fertil`, din punct de vedere intelectual – sus]ine Bruno Mazzoni. „Universitatea a r`mas, [i dup` în`sprirea regimului, un spa]iu de elit`. Dac` m` gîndesc la genera]ia ’80, ea este tocmai rezultatul unei universit`]i în care cititul [i dezbaterea pe marginea teoriilor literare erau un refugiu g`sit pe fondul absen]ei altor forme de preg`tire [tiin]ific` [i, de ce nu, de divertisment.“ „Ceva fermec`tor, aproape de neîn]eles pentru mine era faptul c` în Italia un volum de versuri se tip`rea pe atunci în 700 de exemplare; în schimb, în România, volume de Ana Blandiana, Marin Sorescu ori Nichita St`nescu dep`[eau tiraje de mii de exemplare. |mi amintesc de cozile din fa]a libr`riilor cînd se anun]a c` s-a «b`gat» o carte a[teptat`… Pentru un italian venit dintr-o lume care se credea foarte cultural`, a fost o descoperire uimitoare. A în]eles imediat [i care era sensul acestei mobiliz`ri: c`r]ile erau surse de deschidere [i de împlinire spiritual` de neg`sit în alt` parte.“ La Bucure[ti erau pe vremea aceea vreo treizeci de teatre, toate active, în timp ce la Roma erau doar vreo cinci sau [ase. „{i Bucure[ti chiar era un ora[ multicultural“ – poveste[te Mazzoni, oferind ca

exemplu stagiunile Teatrului Evreiesc de Stat.

Ca profesor de român` [i fondator al Associazione Italiana di Romenistica, Mazzoni este îngrijorat de soarta pred`rii limbii române în universit`]ile italiene. Studen]i ar fi – spune el –, îns` înv`]`mîntul universitar de acum dezavantajeaz` materii precum limbile str`ine marginale. |n Italia – ca de altfel în mai toate ]`rile europene –, disciplinele filologice joac` un rol tot mai neînsemnat în form`rile umaniste. Sistemul de la Bologna a f`cut ca unele materii, ba chiar [i catedre, s` fie amenin]ate cu dispari]ia.

Este [i cazul catedrelor de român` de la universit`]ile din Italia. |n plus – probabil din pragmatism – studen]ii sînt interesa]i s` dobîndeasc` cuno[tin]e practice, de limb`, [i nu vor neap`rat s` studieze [i literatura român` – spune Mazzoni. Poate c` vor g`si argumente în recent ap`ruta Geografia e storia della civiltà letteraria romena nel contesto europeo, o carte ampl`, de aproape 500 de pagini, la care au participat mai mul]i cercet`tori din Italia [i din România (sub coordonarea lui Bruno Mazzoni [i a colegei sale de la Universitatea din Floren]a, Angela Tarantino), [i care ofer` romani[tilor cîteva perspective interesante asupra culturii vechi sau contemporane române[ti. n Matei Martin

51

fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

INTERVIU

„Lucrul cel mai bun în om este cicatricea“ Ion Vianu Cu Amor intellectualis, ultima carte publicat` de Ion Vianu, se închide o epoc` a memorialisticii române[ti [i se deschide, probabil, o epoc` a romanului memorialistic de o factur` cu totul special`, situat la grani]a dintre rememorare [i fic]iune. Dac` e evident, pentru cititorul atent, c` o asemenea carte nu se putea scrie în urm` cu 20 de ani, e la fel de evident c` un roman de o asemenea factur` – roman de formare [i roman de dragoste, roman cavaleresc [i însemnare din subterana comunist`, carte a tuturor inten]iilor [i „catamnez`“ la c`p`tîiul unui bolnav din alt secol – nu putea scrie, acum [i aici, decît Ion Vianu. Amor intellectualis, cronic` a unor destine de excep]ie, roman de formare într-o epoc` a tuturor deform`rilor, roman de dragoste din vremea ciumei, a fost considerat recent „Cartea Anului 2010“ de c`tre un juriu de critici condus de Nicolae Manolescu. (S. S.)

Mînia, tr`darea, nebunia Vorbea]i, în Exerci]iu de sinceritate, despre „bolni]a de neurastenici“ din lag`rul socialist [i despre neurastenie ca boal` a lipsei de motivare. Vi se pare c` diagnosticul mai este valabil în postcomunism? |n comunism oamenii erau nemotiva]i [i se îmboln`veau de „neurastenie“, acea boal` a lipsei de motiva]ie care f`cea s`-]i fie somn în starea de veghe, s` nu po]i dormi nop]ile, cînd te

culcai, [tergînd astfel diferen]ele dintre noapte [i zi, dintre activitate [i neactivitate. Este interesant c` termenul „neurastenie“ intra în clasific`rile interna]ionale, dar ca o concesie f`cut` psihiatrilor sovietici [i din Europa de Est, în timp ce în Apus ea nu era o entitate cunoscut`. Dup` Revolu]ie, în anii ’90 cu precump`nire, am constatat c` poporul nu mai era „neurastenic“; era mai cu seam` trist. Era depresiv. Sarcina pe care o prelua era prea mare în raport cu posibilit`]ile. |n prezent, diagnosticul mentalit`]ii colec-

53

n Ion Vianu (n. 1934) a urmat studii de filologie clasic` iar ulterior medicina.

Dup` ce a emigrat (în 1977) în Elve]ia, a publicat în str`in`tate articole [i studii privind istoria [i filozofia psihiatriei [i s-a distins ca unul dintre colaboratorii constan]i ai postului de radio Europa Liber`, luînd atitudine împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca arm` politic`. |nainte de plecarea din România s-a implicat în mi[carea disident` ini]iat` de Paul Goma, semnînd apelul acestuia. Dup` 1989, s-a întors în România [i s-a dedicat cu totul literaturii, începînd un ciclu de romane sub titlul Arhiva tr`d`rii [i a mîniei.

A publicat: Stil [i persoan`, 1975; Amintiri în dialog.

Memorii (în colaborare cu Matei C`linescu), 1994; Caietele lui Ozias, 2004; Paramnezii, 2005; Vasiliu, foi volante, 2006; Necredinciosul, 2008; Amor intellectualis, 2010. Ultimul s`u roman a primit Premiul Cartea Anului, decernat de revista România literar` [i Funda]ia Anonimul.

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

tive române[ti este viciat de num`rul impresionant de emigr`ri, nu [tiu cît de temporare. O mare parte din for]a vie a na]iunii este „afar`“. {i cei care au r`mas? – Nu-i mai v`d neurastenici, fiindc` joac`, totu[i, jocul concuren]ei, care-i ]ine pe oameni treji. Românul are sentimentul c` este manipulat de for]e care îl dep`[esc, [i din aceast` pricin` vechiul fond pasiv revine ca o „întoarcere a ce a fost refulat“. Este incapabil s` se revolte [i, de asemeni, incapabil s` conceap` un proiect de ansamblu, un proiect de ]ar`. Pe scurt, avem o mentalitate de prizonieri. |ns` „lag`rul“ socialist te obliga la o oarecare disciplin` (fericit transgresat` prin tendin]a noastr` la dezordine), în timp ce „lag`rul“ actual este unul dezordonat, haotic, în care injuriile ]î[nesc precum artificiile, iar u[a de ie[ire este larg deschis`. Aderarea la Uniunea European` nu a adus sporul necesar de vitalitate.

Scria]i în Dilemateca despre indignarea mereu actual` a Hertei Müller ca despre un motor misterios al scrisului s`u. |n cazul dvs. care este acest motor?

Titlul ciclului meu romanesc – Arhiva tr`d`rii [i a mîniei – spune esen]ialul. Cînd cite[ti literatura rus` a secolului al XIX-lea ai impresia c` toat` lumea rus`, inclusiv scriitorii „reac]ionari“, precum Dostoievski, a[teptau revolu]ia. |n România, preponderen]a curentului conservator [i o anumit` lips` congenital` de radicalitate au f`cut ca schimb`rile violente s` nu fie anticipate decît, cel mult, ca o „revolu]ie conservatoare“ – cum au fost românismul sau, mai violent, legionarismul. A[a se face c` marea r`sturnare social` petrecut` la noi dup` Al Doilea R`zboi Mondial a fost resim]it` ca un pur produs de import, silit, pe deasupra. Este [i motivul pentru care sordidul situa]iei a devenit înc` [i mai pregnant. Nu [tiu dac` avem a ne l`uda cu asta, dar constat lucrurile a[a cum sînt ele. A[adar, adeziunea la comunism s-a f`cut mai ales prin tr`dare. Evident, în sensul cel mai larg al cuvîntului, ca un ecou la sensul atribuit de c`tre comuni[ti cuvîntului „tr`dare“: cine nu e cu noi e împotriva noastr` (excep]ia fiind cî]iva comuni[ti vechi, pu]ini la num`r). Aceast` convertire silit` în mas` – nu lipsit` de ambiguitate, c`ci în str`fundul sufletului aproape fiecare r`mînea

„reac]ionar“ – este fenomenul social cel mai izbitor al vechiului regim. Tr`d`rii i s-a opus mînia. Mînia este, etimologic, mania, adic` nebunia. Este iredentismul nebunului, c`ci în societatea pe care o descriu numai bolnavul mintal rezist` (oamenii vitali, s`n`to[i au pierit în mun]i), numai el nu se pred` niciodat` [i cu nici o condi]ie. Eu m-am str`duit s` descriu aceast` dubl` condi]ie ontologic`, tr`dare-nebunie. Evident, nu a[ fi putut s` o reprezint dac` nu a[ fi sim]it-o, cel pu]in în nucleul ei, în mine [i în preajma mea. Dialectica acestei duble condi]ii a fost [i este motorul a ceea ce scriu. M` distan]ez de tr`dare pentru a intra în mînie. Pe de alt` parte, simt nevoia s` m` lini[tesc, s` adaug un strop de contemplare, o dimensiune a distan]ei în c`utarea mea. Este ceea ce a motivat scrieri ca Exerci]iu de sinceritate, pur autobiografic`, [i Amor intellectualis, în care, pornind de la date autobiografice, exist` un element romanesc bine conturat. Acum caut în mine împ`carea. Nu reu[esc s` o g`sesc, ca element stabil, imperturbabil. Din acest fream`t, înc` neostoit, se nutre[te capacitatea mea de a mai scrie.

54

Lupta: un proiect pentru urm`toarea genera]ie Cum v-a]i explicat sentimentul de înstr`inare pe care l-a]i tr`it înainte de a pleca din ]ar`, în 1977? Cum v` explica]i, azi, migra]ia în mas` a unor oameni bine integra]i social?

Da, am avut sentimentul „]`rii furate“. {i, sigur, îl împ`rt`[eam cu mul]i dintre concet`]enii mei. Exista o oligarhie comunist` care de]inea puterea. Dac` nu-i apar]ineai, te puteai, cel mult, ridica la demnitatea de „sclav privilegiat“. Unii dintre noi apar]ineau Partidului Comunist (am relatat în ce împrejur`ri am reu[it s` scap de aceast` apartenen]`), dar, chiar [i a[a, r`mîneai „sclav“. Trebuie s` faci mai mult pentru a ie[i din categoria supu[ilor [i a intra în cea a st`pînilor. Se [tie, sclavii fug. Asta era originea multor fugi în str`in`tate în anii ’60-’70. La care se ad`uga tenta]ia unui trai mai bun, dorin]a de a te realiza (ca specialist, ca om de [tiin]`...). Ce e uimitor este c` ace[ti factori, [i cu

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

INTERVIU

precump`nire cel dintîi, sînt în vigoare [i azi.

Românul are sentimentul umilitor de a fi condus de o oligarhie. Una imposibil sau foarte greu de p`truns. Fenomenul oligarhic este îns` în extindere pretutindeni. }`rile europene sufer` de o erodare a principiului democratic. A[a c`, fugind de oligarhie, românii ajung adesea în alt` ]ar`, alt` oligarhie. Dar psihologia exilului este de a[a natur` c` accept`m mai bine condi]ia unei democra]ii [ov`itoare în cadrul st`rii de exil decît în patrie. Excluderea este mai dulce în ]ar` str`in`. Dup` p`rerea mea, nu exist` solu]ii prefabricate. Genera]ia mea este exclus` prin vîrst`, prin percep]ia din ce în ce mai clar` a limitelor pe care timpul [i moartea ni le opun.

Foarte bine! Dar genera]iilor care ne urmeaz` eu le-a[ propune un anume tip de lupt` ca antidot. Aceast` lupt` ar privi realizarea unei Europe ca un întreg, cu un contur identitar mai precis. Europa nu poate exista printr-o deschidere absolut` [i f`r` ap`rare. Liber-schimbismul absolut ne condamn`, pe termen mediu nu putem rezista nici Chinei, nici Indiei. Un anumit protec]ionism se impune. Eu cred – de fapt, îmi pun speran]a – în [ansele unei mi[c`ri a noilor europeni care s` aplice cîteva concepte „tari“ în ac]iunea lor politic` [i cultural`.

50% generozitate – 50% asprime „Cît` nevoie are România noastr`, atît de agresat`, atît de asuprit`, de o realitate autocritic`!“ – exclama]i în Amintiri, în anii ’90. Situa]ia s-a schimbat?

To]i cei ce au definit, cel pu]in de la fanario]i încoace, politica noastr` s-au referit la tristcinica apoftegm` „Capul ce se pleac` sabia nu-l taie“. Este adev`rat` constatarea, dar nu putem face din ea un principiu major de existen]` na]ional`, caz în care nu ar mai exista vie]uire, ci numai supravie]uire. F`r` orgoliu o societate moare. Tot a[a cum moare f`r` crea]ie – crea]ie de bunuri de civiliza]ie, dar [i crea]ie cultural`.

M` înscriu în favoarea unui resorgimento. Dar orgoliul nu înseamn` vanitate, este chiar contrariul vanit`]ii. F`r` s` resping recursul la tradi]ie, la identitatea istoric`, mi se pare c` prio-

ritatea trebuie acordat` valorilor de crea]ie, de inteligen]`, de inova]ie nu numai estetic`, ci [i, mai ales, social`. Dup` cum spuneam mai devreme, cred într-o Românie militant` în cadrul unei Europe militante. Acela[i lucru este valabil [i în privin]a pactelor militare. NATO, de pild`, nu este un ad`post c`ldu], este un pact de ini]iativ`. Da]i-mi voie s` v` povestesc o întîmplare tr`it` de mine: pe terasa unei cabane de munte, o familie în[ira verzi [i uscate. Se pomenea (era prin anul 2000) de iminenta noastr` intrare în NATO. O doamn`, privind cu dragoste spre adolescentul ei fiu, a exclamat: „Dac` intr`m în NATO, Costel nu o s` mai fac` armat`!“. Deci, intrarea în aceast` alian]` militar` însemna, mai ales, un chilipir: desfiin]area serviciului militar obligatoriu! Ca s` rezum, exist` la noi un anumit principiu de moliciune, al c`rui antidot este doar vociferarea, pentru moment. De pild`, vociferarea antiruseasc`, care nu este neap`rat un element în strategia NATO. Eu propun mai

55

INTERVIU

mult` duritate [i mai pu]ine urlete, plînsete cu sughi]uri, înduio[`ri, demagogie etc. |n plan ceremonial, propun funeralii mai pu]in fastuoase [i lacrimogene; parastase mai ponderate; mai mult` ac]iune social`, educa]ional`. No]iunea de amenajare a teritoriului este capital`. Vorbesc [i de teritoriul geografic, [i de cel mintal.

20% tradi]ie, plus 80% inova]ie mi se pare o propor]ie bun`, în capetele noastre [i în teritoriu. {i 50% generozitate – 50% asprime.

Povesti]i în Amor intellectualis un vis în care Monseniorul Ghika, privindu-v`, exclam` în cele din urm`: „Privi]i pe acest tîn`r!

C`ci este o alegorie!“. A]i putea interpreta visul?

V`d c` intr`m în cu totul alt domeniu. Fie! Povestesc, în Amor intellectualis, întîlnirea cu acea personalitate care a fost Vladimir Ghika, „prin] în veac [i preot în biserica lui Cristos“, cum l-a definit Jacques Maritain pe Monsenior.

Puternica-i personalitate nu a fost de ajuns s` m` converteasc` la catolicism. Trebuie s` spun c` Vladimir Ghika nu ar fi conceput el însu[i s`

56

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 trag` pe cineva într-o întreprindere de mîntuire. Libertatea alegerii r`mîne principiul de baz` al unei orient`ri cre[tine s`n`toase. Dar am descoperit, [i gra]ie lui, filologia clasic`, pe care am considerat-o „forma laic` a catolicismului“. {i, ani de zile mai tîrziu – Ghika murind în închisoare, iar eu fiind student la medicin` –, l-am visat pe înaltul prelat (dup` cum relatez într-o scrisoare compus` în latine[te [i adresat` lui Andrei Brezianu, catolic dedicat), l-am visat, spun, cu un inel de ametist în deget (bijuterie episcopal`), ar`tîndu-m` unei mul]imi [i exclamînd: „Privi]i pe acest tîn`r, el este o alegorie!“. O alegorie, adic` figurarea printr-un personaj a unei idei abstracte. Prin acest vis, eu m-am înf`]i[at pe mine ca pe imaginea îns`[i a imposibilit`]ii de a ajunge la credin]`; chiar mai mult decît atît: trecusem la medicin`, deci chiar umanismul contemplativ al filologiei clasice mi se închidea, în favoarea unuia activ, în interac]iune cu lumea real`, material` [i psihologic`. |n gestul Monseniorului nu exista denun], resentiment; eram doar prilejul unei înv`]`turi. |n schimb, nu pot spune c` în mine, cel care visa, nu exista m`car un strop de vinov`]ie. Azi cred c` am dep`[it vina. Fiecare are propriul drum.

Iar ce este la cap`tul drumului nu [tii, cît tr`ie[ti.

O sîngerare a sufletului Vorbi]i, într-o addenda la Amintiri în dialog, despre cele trei ipostaze ale portretului moral al unui om. Ar putea fi Amor intellectualis (o parte a lui) „portretul de arhiv` secret`“ al lui Tudor Vianu?

Imaginea fiec`rui om este tripl`: mai întîi, exi[ti a[a cum te v`d ceilal]i. |n via]`, apoi dup` moarte, începe s` prevaleze un anumit portret moral al t`u, care cu greu se va modifica. Vorbeam mai sus de „alegorie“: orice om care nu este imediat dat uit`rii devine un fel de alegorie, în detrimentul complexit`]ii lui de om viu. Contradic]iile inerente vie]ii [i care-l fac mai interesant au tendin]a, a[ zice regretabil`, s` se estompeze. Apoi, pe lîng` portret exist` autoportretul – cum m` prezint eu pe mine, cum a[ dori s` r`mîn în amintirea familiei mele, a prietenilor, a colectivit`]ii. Exist` un soi de dia-

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

INTERVIU

lectic` între portret [i autoportret, între imaginea pe care ceilal]i tind s` o fixeze despre tine [i aceea pe care tu vrei s` o impui; exist` poate deform`ri, poate o sintez` între imagini. Exist` variante. Dar avem de-a face [i cu un portret secret, de arhiv`, cum îl numi]i. Cine este autorizat s`-l schi]eze, f`r` s` cad` în impostur` sau, cel pu]in, în ridicol? Voi spune c` aici un rol însemnat îl joac` nu numai apropierea fa]` de un anumit om, ci [i timpul. Lunga durat` a observa]iei este esen]ial`. Ca psihiatru, m` autorizez s` spun c` meseria aceasta de psihiatru este bun`, dar nu cea mai bun` pentru a în]elege un om în dimensiunea unei vie]i întregi. Psihiatrul are prilejul s` urm`reasc` oameni pe durate mari de timp, totu[i rareori pe durate foarte lungi. Apoi, în fiecare om se însumeaz` genera]iile anterioare, înrudirile colaterale. Ele apar ca un soi de aluzii, de „citate“ în portretul straturilor adînci ale personalit`]ii. Rela]iile de familie sînt un bun post de observa]ie, cu singura condi]ie s` nu te sacrifici prea mult orgoliului [i subiectivit`]ii. {i prietenii din copil`rie pot prilejui observa]ii interesante, deci portrete de adîncime. |n privin]a personajului T. din Amor

intellectualis, a[ putea s` spun c` sub aparen]a lui jupiterian`, pe care o cuno[teau contemporanii, se ascundea o fire vulnerabil`, ultrasensibil`. Acele sînger`ri respiratorii – hemoptizii – care au f`cut s` se cread` c` era tuberculos [i care l-au marcat, pu]in dup` vîrsta de patruzeci de ani, ar putea fi interpretate, psihosomatic, ca o sîngerare a sufletului („suflet“ este aproximativ egal cu „suflare“). {i tot atît de sensibil a r`mas pîn` cînd masca lui s-a împietrit odat` cu înaintarea în vîrst`, pentru a se fixa într-una mortuar` cînd inima lui nu a mai suferit.

Ce însemna „amor veteris mundi“ pentru corespondentul real al personajului T. din Amor intellectualis? Dar pentru dvs.?

Amor veteris mundi, „iubirea lumii vechi“, era o stare de spirit pe care T. o reclama în a[a m`sur` încît ea i s-a înf`]i[at la un moment dat ca o formul` fix`, aterizat` cine [tie de unde.

Era, într-un fel, antiutopia prin excelen]`. Utopia se proiecteaz` într-un viitor dup` voin]a noastr`, deseori nemilos [i, în orice caz, mult mai simplu, mai frust decît via]a concret`; dimpotriv`, lumea veche este de o infinit` [i misterioas` complexitate. Nu-i cunoa[tem toate no-

57

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

tele, dar le b`nuim bogate. Din punct de vedere estetic, este notoriu c` lumea veche era mai frumoas` decît cea de azi. Cum am putea îndr`zni s` credem c` Acropola atenian`, cu propileele care duc spre ea, cu Parthenonul, cu Porticul cariatidelor, cu templul lui Niké nu era cu mult mai frumoas` decît orice alt peisaj urban modern? Cum putem s` ne imagin`m balurile somptuoase de la curtea lui Carol Temerarul altfel decît cu mult mai sofisticate [i mai str`lucite chiar decît balurile Vienei imperiale?

C`ci Timpul nu înceteaz` s` decad` [i chiar momentele istorice mai recente sînt negre[it mai modeste [i mai cenu[ii decît cele vechi. Acela[i lucru se poate spune [i despre gîndire, nu numai despre me[te[uguri. {i despre sufletul uman, c`zut în cel mai abject pragmatism. Convingerea aceasta nestr`mutat` nu este totu[i delirant`, este moderat` de încrederea în [tiin]`, de ideologia progresului, care lucreaz` la omul cultivat. Dar ea r`mîne bine implantat`, este un balsam necesar. Este mitul vîrstei de aur, într-o versiune epurat`, estetizant`. Este [i o versiune a melancoliei, melancolia fiind un sentiment pornit dintr-o pierdere ireparabil`.

Medita]ia despre frumuse]ea obiectului pierdut are meritul s` nu ni-l restituie. Dar frumuse]ea nu piere cu totul. Ea persist` – în ruine, în obiecte de art` –, astfel c` lumea veche nu ne este total inaccesibil`. A[a va fi fiind [i fiin]a pierdut`, „obiectul“ melancoliei. T. era puternic dominat de aceast` reprezentare, chiar dac` nu înghi]it de ea. |n familia mea, iubirea necondi]ionat` pentru lumea veche exist`; poate este vorba de o tr`s`tur` genetic`. |n ce m` prive[te, eu o simt suficient pentru a în]elege despre ce este vorba. Dar am sentimentul c` numai într-o mic` m`sur`. Ca antidot – fiindc` am fost nevoit s` m` ap`r –, am remarcat îndemnul lui Rimbaud‚ il faut être absolument moderne, „trebuie s` fii absolut modern“ din Un anotimp în iad.

58

Amor intellectualis magistri Ce însemna pentru tinerii discipoli ai lui Tudor Vianu, în plin comunism, „amor intellectualis magistri“?

A[ spune c` era un joc de zeificare. Amor in-

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 tellectualis, iubirea intelectual` a lui Dumnezeu, este mijlocul prin care Creatorul pl`smuie[te lumea. Tot astfel omul trebuie s`-l iubeasc` pe Dumnezeu. Fraza, pu]in modificat` – amorul intelectual pentru maestru (reciproc, al maestrului pentru discipoli) – se g`se[te într-o scrisoare a lui Ion Frunzetti c`tre T. [i calific` sentimentul discipolului fa]` de maestru, identificat ca fiin]` suprem`. Mi s-a p`rut c` aceast` expresie de înalt` temperatur` califica bine ambian]a intelectual` febril` a acelor ani în care unii refuzau barbaria, din chiar sînul barbariei.

Edgar Papu apare în cartea dvs. ca un personaj tragic, de o incredibil` complexitate.Cît de preg`ti]i sîntem pentru a nu judeca în alb-negru asemenea figuri?

Papu era un om integral bun. Era [i savant, un om care st`pînea toate limbile de mare circula]ie, cu literaturile, cu filozofia lor. Era entuziast pîn` la delir, un delir totu[i controlat. A fost curajos, înfruntînd statul ateu-militant cu credin]a lui puternic`, pe care nu o ascundea nicicum. A urmat închisoarea. |n cartea mea am ar`tat cît de optimist [i plin de proiecte a ie[it de acolo. Am mai ar`tat cum s-a exercitat asupra lui amestecul de lingu[ire [i teroare care era re]eta infailibil` a organelor de represiune; cum a devenit, cu voia lui, instrumentul unui grup na]ionalist, întemeiat pe o idee absurd` (protocronismul), care voia s` monopolizeze via]a cultural` [i, pe termen mai lung, s` impun` în partid [i stat ideea protocronist`. Ceau[escu „a dat a]`“ acestei tendin]e, dar nu a „liberat“-o cu totul. Papu, total dezinteresat, niciodat` reintegrat în Universitate (preda doar la Universitatea Popular`), a devenit marele sprijinitor al grupului din jurul lui Eugen Barbu; era socotit de grupul acesta drept o personalitate marcant`, un om-alibi. |n acela[i timp, a continuat s` scrie [i c`r]i bune, cum ar fi cartea despre Baroc, în care înghesuie [i elemente protocroniste (sînt de p`rere c` ar trebui reeditat` integral, [i ca un document de epoc`, dar [i ca o real` carte de înv`]`tur`). Este interesant c`, în plin protocronism, refuza s` se dezic` de prietenul s`u de tinere]e, acum „deocheat“, Eugen Ionescu. Papu este omul sfî[iat prin excelen]`, împ`rt`[e[te condi]ia omului tragic.

INTERVIU

„Prietenia cere ceva mai mult mister“ Amor intellectualis îi este dedicat lui Matei C`linescu, prietenul de o via]`. Cum era „Geam`nul“ ca „hombre secreto“?

Matei a apucat s` citeasc` ni[te p`r]i din aceast` carte. S-a petrecut o întrecere dramatic` între boala lui, care se agrava [i îl ducea c`tre un amarnic sfîr[it, [i precipitarea cu care scriam.

Moartea l-a împiedicat s` poat` percepe sensul ultim al c`r]ii, triste]ea de a constata c` estetismul, cultul frumosului nu au fost în stare s` ne imunizeze de ispitele [i teama regimului bol[evic. Matei era un om cu o cultur` vast` [i polimorf`, un om de carte în sensul cel mai complet al cuvîntului, care privilegia lectura în detrimentul cunoa[terii nemijlocite a realit`]ii, de[i avea privirea acut`. De la el am citit multe c`r]i, mereu mi-o lua înainte cu cititul – un citit profesional, de om de litere. Era un prieten foarte afectuos. Principala lui tr`s`tur` „intim`“ era discre]ia. De la el am înv`]at c` prietenia nu nu-

59

INTERVIU

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

mai c` nu trebuie s` fie un prilej de confesiuni exhibi]ioniste, dar chiar implic` o anumit` pudoare. Mizantropul lui Molière chiar spune: l’amitié demande un peu plus de mystère, „prietenia cere ceva mai mult mister“. Ar fi putut fi deviza lui Matei.

Dup` atît de subtilele Investiga]ii mateine, relua]i Craii de Curtea Veche intertextual în Amor intellectualis, povestind periplurile a[azisului „comitet alcoolic“. De unde fascina]ia pentru „tîn`rul parvenit“, cum îl numi]i undeva pe Mateiu Caragiale?

Craii de Curtea Veche este cel mai concentrat roman al literaturii române: un minimum de text implic` un maximum de interpret`ri. Este [i un roman cu o construc]ie excelent`, cu un sens nu tocmai u[or de p`truns, din care cauz` are [i atractivitatea unei enigme.

Cunoa[terea lui este [i un semn de recunoa[tere pentru bucure[teni. Amor intellectualis este un roman bucure[tean, un roman al c`ut`rii unui ora[ care mereu se sustrage, ora[ martir, crucificat, lepros. Istoric vorbind, grupul nostru se identifica destul de mult cu Craii...

Rolurile erau împ`r]ite. Mitia, cu cultura lui alexandrin`, rafinat`, cu predicarea desfrîului, cu violen]a lui sfînt` ne amintea de „Pa[a“. Mironi era Pantazi – ca [i Pantazi, a emigrat, la urm`, în str`in`tatea absolut` care este moartea. Exista [i Pirgu, iar „Geam`nul“ [i cu mine jucam alternativ rolul Povestitorului. Dar, cum bine remarca]i, am – aveam cu to]ii – o fascina]ie pentru „Marele Matei“, personaj ambiguu din punctul de vedere al moralei curente, criminal [i ho] ratat, dar purt`tor al unei r`ni profunde pe care nimic (nici succesul literar, nici bun`starea) nu a cicatrizat-o. Iar eu am crezut mereu c` lucrul cel mai bun în om este cicatricea.

Cum ve]i continua Arhiva tr`d`rii [i a mîniei? (Cînd) se prescrie tr`darea? (Cînd) se potole[te mînia?

A[ vrea s` ajung, cu volumul III al Arhivei, în actualitate. M` incomodeaz` faptul c` nu am înc` distan]a necesar` pentru a judeca, stiliza epic momentul actual. De fapt, îmi pune]i o întrebare la care mi-e greu s` r`spund. n

60

interviu realizat de Simona Sora

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE

Dora PAVEL

Argile ro[ii, sienne [i nisipuri

Povestiri pe o tem` dat` Le-am propus mai multor prozatori s` scrie, special pentru revista noastr`, o povestire pe tema „Aventura vie]ii mele“.

Vom publica în fiecare num`r cîte una.

Vor mai urma (nu în aceast` ordine) {tefan Agopian, Adriana Babe]i, Adriana Bittel, Mircea C`rt`rescu, Radu Cosa[u, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Radu Paraschivescu, R`zvan Petrescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici [i Florin Toma.

Felul în care v-a deschis: cu o anume absen]` din prezent, cu o total` indiferen]`, de parc` era]i de cînd lumea de-ai casei, iar gestul de-a v` deschide u[a, un simplu reflex cu care îi deschizi mamei sau copilului t`u abia ie[it [i revenind pentru c` [i-a dat seama c` [i-a uitat cheia, tu a[teptîndu-l s` se întoarc`, iar acum deschizîndu-i cu gîndul în cu totul alt` parte, poate chiar vorbind cu altcineva, de-al`turi, sau la telefon.

V` dusese la ea Sabin. Sabin era prietenul lui {tef. {tef avea optsprezece ani, era student la arhitectur`, dar [i alpinist de performan]`.

Nu [tiai unde s-au cunoscut, doar atît [tiai, c` Sabin era mult mai în vîrst` decît voi [i lucra ca zidar. {i c` era o zi de sîmb`t` ziua în care v` înghesuiser`]i to]i trei într-unul din ascensoarele alea vechi, aerisite, în care e[ti v`zut [i din care vezi tu însu]i totul în afar`. Pe-atunci, tu aveai nou` ani [i te înnebuneai dup` astfel de lifturi. Mai crezi [i azi c` {tefan acceptase invita]ia lui Sabin numai de dragul t`u, care erai tot timpul cu el, pentru c` te purta cu el peste tot. |]i f`cea toate poftele. Se-ngrijea de tine de parc` erai fiul, [i nu fratele lui. Pe moment, nu-l interesa domni[oara Jana, nici c` era prietena lui Sabin, nici c` era pictori]` sau mai [tiu eu ce. |l interesa etajul [i liftul. Adic` tu.

St` la patru, zici? l-a întrebat pe Sabin, iar cînd l-a întrebat te-a strîns de mîn`. |]i pl`cea cînd te strîngea a[a, de mîn`, cînd mai era]i cu cineva, [tiai c` nu uita de tine. Poate doar atunci s` te fi strîns enervat [i el de vorbele

62

alea, oribile, ale lui Sabin, de previziunea aia, cumplit`, a lui, ai s` vezi, asta o s` ne-ngroape pe to]i. N-avea cum s` nu-i pese, Sabin vorbise ca [i cum ar fi putut dispune de sl`biciunea tuturor ca de propria-i sl`biciune. }i-ai privit fratele foarte atent [i speriat. Convins c`, dac` n-ar fi auzit imediat pa[i dincolo de u[`, s-ar fi întors bucuros pe c`lcîie s` pleca]i. V-a deschis îns` o femeie foarte tîn`r` [i foarte înalt`, cu o înf`]i[are cît se poate de agreabil`. Avea p`rul negru, scurt, ochii oblici, cenu[ii.

El e {tefan, i-a spus Sabin, cînd tu te-ai prins cu palmele amîndou` de mîna lui {tef [i {tef te-a tîrît dup` el. Pîn` s` se-nchid` u[a, ai mai privit o dat` c`tre lift. |n`untru n-a fost chiar a[a de r`u. Domni[oara Jana v-a m`surat înc` o dat` din ochi, scurt, în grab`, o preocupare de ordin secund o împingea spre mi[c`ri pripite [i nervoase, pe care tu le-ai pus atunci pe seama ner`bd`rii de-a picta, pentru c`-[i v`zuse mai departe de treab`, amestecînd vopsele, coco[at` deasupra unei m`su]e. Parc` scurma. Prefera culorile „de p`mînt“, nu v`zuse[i altceva acolo, în pînzele proptite de pere]i, în afar` de ocruri [i brunuri, argile ro[ii, sienne [i nisipuri. La fel, obi[nuia s` aprind` becurile numai cînd picta, mai mult veiozele de perete, în rest, preferînd penumbra.

Erau lucruri pe care fratele t`u avea s` le verifice cu siguran]` la ea doi ani mai tîrziu, Sabin se mutase din ora[, iar {tefan ajunsese, el

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE însu[i, exact cum i se prezisese, mult mai apropiat de domni[oara Jana. Moment din care nu mai voise s` te ia [i pe tine sus, conducîndu-te în cofet`ria din apropiere [i spunîndu-]i, stai aici [i nu te mi[ti pîn` nu m`-ntorc, m-auzi?, m-ai auzit, m`?, a[a întrebîndu-te, de fiecare dat`, de dou` ori la rînd. Uneori [i de trei. }inîndu-]i b`rbia ridicat` cu palma, m-auzi?, uitîndu-se în ochii t`i, stînd în picioare dinaintea ta. Te topeai cînd te ridica a[a, de b`rbie, [tiind c` atunci se uita numai la tine. Aud, aud, nu m` mi[c. Abia pe urm` desprinzîndu-[i palma. Nu-]i pl`cea c` te l`sa acolo singur, chiar dac` te l`sa cu un suc [i cu o pr`jitur` în fa]`. O f`cea în mod repetat [i [tiai, f`r` s` ]i-o spun`, c` nu trebuia în ruptul capului s` sufli vreo vorb` mamei despre aventura asta, a voastr`, care v` mul]umea deopotriv`, mai pu]in pe tine, totu[i, care trebuia s-a[tep]i cuminte o jum`tate de or`, o or`, pîn` ce {tef î]i f`cea hatîrul de-a v` reîntoarce în liftul cel vechi, numai pentru a te plimba [i pe tine de cîteva ori în sus [i-n jos,

f`r` a mai intra în atelier. }i-a ajuns? Gata? te întreba dup` cîteva runde, tu [tiind c` nici el nu mai era la fel de înfierbîntat. Nu-i r`spundeai imediat. Se obi[nuise [i el s` nu-i r`spunzi imediat. Continuai s`-l ]ii strîns de mîn`, s`-]i p`strezi echilibrul, neluîndu-]i ochii de la cablurile alea groase, de-afar`, care rulau unele pe lîng` altele, în sens invers. De la o vreme, cînd î]i f`ceai [i tu plinul [i-i cereai s` comande ultima coborîre, e[ti sigur? te mai întreba o dat` {tef, sigur?, sigur?, o [tergem? Sigur?

* Ai reîntîlnit-o pe Jana Gregorian într-un club. O revedere ca revendicarea unui co[mar prestabilit, c`ci ce altceva putea fi reactivarea amintirii lui {tef, care murise cu zece ani în urm` sub ochii vo[tri, ai t`i [i ai Janei, în accidentul `la, îngrozitor, de ma[in`, în care era s` sfîr[e[ti [i tu, {tef gonind ca un nebun, cu domni[oara Jana al`turi, la volanul ma[inii ei, de[i îi spusese [i ea, i-o spusese[i [i tu, las-o mai

63

DORA PAVEL este licen]iat` în Litere.

A lucrat în înv`]`mînt [i în cercetare, iar, din 1990, ca redactor al Studioului de Radio Cluj. A debutat editorial cu versuri, într-un volum colectiv, în 1984, publicînd apoi patru c`r]i de poezie: Nara]iuni întîmpl`toare (1989), Poemul deshumat (1994), Creier intermediar (1997), Muncile lui Don Quijote (2000). |n 1999, îi apare un volum de povestiri, |ntoarce-te, Esthera, dup` care se dedic`, în exclusivitate, romanului.

Pentru Agata murind (2003) a fost distins` cu Premiul pentru proz` al Uniunii Scriitorilor din România.

A mai publicat romanul Captivul în 2006, primind Premiul „I.D. Sîrbu“ al Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. La începutul anului 2010, i-a ap`rut cel de-al treilea roman, intitulat Pudra. O parte din activitatea sa publicistic` este cuprins` în volumele de interviuri Armele seduc]iei (2007), Rege [i ocna[.

Din culisele scrisului (2008), precum [i Gheorghe Grigurcu, O provocare adresat` destinului. Convorbiri cu Dora Pavel (2009).

A mai fost distins` cu Premiul „Timotei Cipariu“ al Academiei Române (2000), cu Premiul „Pavel Dan“ pentru proz` al Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (2007) [i cu Premiul „Cartea Anului – Publicistic`“ al Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (2007).

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE moale, {tef, ce-ar zice mama. {i oricum, nu la mama te gîndeai tu atunci, ci la vorbele lui Sabin. Iar {tef a zis doar nu e[ti vreun fricos, Iul. Atît a zis [i s-a uitat în spate, la tine. |n acea dup`-amiaz`, a revederii cu Jana, nu aveai nici un program, te mul]umise[i s` dai o rait` prin „Insomnia“, clubul în care te-nfundai tot mai ades de-o vreme încoace, vremea fugii tale dintr-un loc într-altul, în c`utarea unei locuin]e, dup` ce ]i se pr`p`dise [i mama nu de mult, într-o epidemie, [i reveniser` în ]ar` rudele tale îndep`rtate. Casa în care r`m`sese[i singur era a lor [i ai ales s` pleci, [tiind oricum c` n-ai fi suportat s`-i vezi toat` ziua nici pe b`rbatul cel scund [i gras, cu un ochi holbat [i unul aproape închis, nici pe cele patru fete, sem`nînd leit cu p`rintele lor.

Acum beai [i-i întrebai de vreo adres` pe to]i h`mesi]ii `ia din club, ajun[i în rînd cu tine pîn` la marginea ringului, [i-]i strigase[i într-o doar` întrebarea [i c`tre stripteuza nou-venit`, lungana cu capul ras [i ochelari cu lentile fumurii, pe care n-o identificase[i din primul

64

moment, n-aveai cum, a[a cum sta, într-un [pagat vertical, la bar`, cu mîinile înm`nu[ate, ag`]ate de bretelele sutienului, elasticul întins la maximum. Abia cînd s-a redresat pe ambele picioare [i s-a aplecat periculos de adînc, întinzîndu-[i gîtul peste mantinel`, aproape atingîndu-]i fa]a, respingînd bra]ele care i se fixau pe piele ca lipitorile, [i ]ipînd, l`sa]i-m`, ce spui, {tefane, nu te-aud, ce spui, ce... ce cau]i?, abia atunci ai recunoscut-o, amintindu-]i [i de ceea ce aflase[i de la Sabin, pe care-l rev`zuse[i de curînd, Jana î[i pierduse v`zul.

Cît ai studiat-o în voie, nici n-a clipit. |[i ridicase ochelarii. Privirea ei moart` se focalizase cu o precizie uimitoare în irisul t`u stîng.

Te pomenise[i zîmbindu-i jenat, de parc` te-ar fi v`zut. Nu [tiai ce s` crezi. Ca s` ie[i din încurc`tur`, te-ai uitat la ceas.

E [ase [i dou`zeci, ai spus. M-am c`rat.

N-aveai de gînd s` pleci. Nici n-aveai unde.

Te-ai r`sucit pe loc, ai mai cerut o bere.

Hei, Resiga, a strigat Jana, undeva, peste capul t`u.

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE Nu-]i [tia numele mic, n-avea de unde. Se l`sase în genunchi, î[i r`sucise p`l`ria cu spatele-n fa]`, vîrîndu-[i pumnii înm`nu[a]i în ea, învîrtind-o de cîteva ori. Te-ai în`l]at pe vîrfuri.

Iulian, i-ai zis la ureche, Iulian Resiga.

Resiga, da, {tefan Resiga, da, a repetat [i Jana. Vino mai aproape, a zis.

Nu te-ai mi[cat. Erai foarte aproape.

Vino [i mai aproape, a zis.

Sînt aici, i-ai spus. |[i scosese o m`nu[`, se întinsese s`-]i caute obrazul. I-ai prins încheietura, i l-ai potrivit tu în palm`. }i l-a palpat progresiv, cu pl`cere. F`r` efort. Cu v`dit` pl`cere. Nu mai inhalase[i niciodat` un asemenea parfum, unul gre]os de dens, cît se poate de potrivit manechinului care era, ochilor ei goi, inexpresivi, t`lpilor goale, care vor [i r`mîne goale, pe picior de plecare, bra]elor sub]iri, în extensie, dreapta ceva mai deta[at` de corp, în asimetria prost c`utat` a fiin]elor de serie, oferindu-[i privitorului improvizat acel trup, al lor, cu neru[inat` lentoare.

A a[teptat s`-[i încheie num`rul. A s`rit din ring. A venit lîng` tine, ]i-a comandat o bere. I-ai l`udat costuma]ia sumar`, remarcînd acelea[i nuan]e ale culorilor de p`mînt din tablourile ei de odinioar`: argile ro[ii, sienne [i nisipuri. Culori care nu tulbur`, i-ai spus, nu tulbur`, nici nu te ap`r`, doar te divulg`. S` nu ui]i asta, i-ai spus. O [tiu de la {tef. Dac` l-ai fi v`zut, i-ai fi spus. El, cu muntele lui. Se l... lipea de el, acum nu se mai lipe[te. Acum e z... zece [i dou`zzz... zeci, i-ai spus. Ora la care am avut v... visul `la, al meu, i-ai spus. }i se împleticea limba r`u de tot. Ai l`sat-o singur`, ai [ters-o f`r` s-o mai salu]i. Cel pu]in asta ]i-a fost inten]ia. Continuînd s` bei, cî]iva metri mai încolo. A venit dup` tine.

Ce-ai b`iete?, ce-i cu visul `la, al t`u, b`iete?

Nu [tiai ce-avea de toat` seara nu te-a

sl`bit. }i-ai v`zut mai departe de b`ut. Din cînd în cînd, te r`suceai [i tu, vîrîndu-]i degetele pe sub lentilele ei, direct pe orbite, presîndu-i-le [i repetîndu-i vorbele lui Sabin, ai s` vezi, asta o... o s` ne-ngroape pe to]i. O vedeai ca prin cea]`. Rîdea, tremurînd din tot corpul, sus]inîndu-]i mîna, încurajîndu-te s-o p`strezi cît mai mult înfipt` acolo, în orbitele ei, într-un tîrziu lini[tindu-se. Tu nemai]inînd minte decît cum te împinsese un b`rbat pe bancheta din spate, într-o ma[in`.

Diminea]a, u[a unui dormitor, pe care-ai g`sit-o întredeschis`. O c`utai pe Jana s`-i spui c`-]i p`rea tare, tare r`u dup` lift, dat fiind c` liftul fusese demontat. V`zuse[i asta pe timpul nop]ii, cînd te-ai trezit în ]ipete [i plînsete, în izbituri de u[i [i spargeri, [i vase f`cute ]`nd`ri, [i ai vrut s` fugi, dar n-ai avut putere. Acum apele s-au lini[tit. Din coridor, z`reai b`rbatul, înc` dormind, b`rbatul oarecare, acela[i de cu sear`, îmbr`cat în pardesiu. Dormind cu fa]a-n sus. Fruntea bombat`, pete brune pe b`rbie, ovalul gurii larg deschis, [i-ntre din]i, suspendat`, partea din fa]` a l`n]i[orului de la gît, atîta tot. {i aerul greu care te-a izbit dintr-odat`, sim]ind c` te sufoci. {i mai încolo, Jana îns`[i, goal` de la brîu în jos, numai în ciorapi, stînd dinaintea unui dulap cu u[ile deschise.

C`znindu-se s`-[i aga]e în cele patru catarame portjartierul. Nu te-a auzit, e[ti sigur c` nu te-a auzit, altfel [i-ar fi acoperit capul ras [i [i-ar fi pus ochelarii. Nu-i pl`cea s`-[i lase ochii dezveli]i, de[i avea înc` ochi frumo[i. Nu ]... ]... ]i-i mai acoperi, îi spusese[i seara, lîng` ring, doar n-ai ooo... orbit de mult. Abia vorbeai de ame]it ce erai. Uitîndu-te la orbitele ei înc` neatrofiate [i spunîndu-i c` are exact orbitele celor care nu sînt orbi de mult, de ce ]... ]i-i tot acoperi, doar ai ochi fr... frumo[i. {i completînd, stin[i, dar frr... frumo[i, ca s` te cread`. Acum, r`m`sese[i încremenit în u[`. Nu voiai s-o stinghere[ti. Urm`reai cum î[i prinde între degete elasticul `la, îngust [i verzui, cum î[i pal-

65

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE peaz` coapsele [i le m`soar`, potrivindu-[i jartierele. Sprijinit` de patul b`rbatului ca de bara stripteuzei, cînd cu o mîn`, cînd cu cealalt`, tîr[îindu-l de colo-colo, zgîl]îindu-l din ]î]îni, f`cîndu-l s` zorn`ie înfior`tor pe gresia dormitorului. |n cele din urm`, izbutind s`-[i aga]e jartierele într-o simetrie perfect`, dou` în fa]`, dou` în spate. {i tu, admi]înd atunci c`, dac` ar fi s` se-ntîmple, poate acela ar fi momentul s` se-ntîmple, [i poate Jana nu ]i s-ar opune.

Ai p`r`sit imobilul. Pe-nserat, ai pornit-o la-ntîmplare, decizînd s` n-o mai cau]i. {tiai c` oricum în toat` povestea tu n-aveai nici un rol.

Rolul fusese al lui {tef [i al lui trebuia s` r`mîn`. }i-ai propus totu[i s` te ar`]i pentru o clip` pe sub terasa Janei, doar atît cît s`-i verifici jaluzelele. Cu aerul clandestin cu care o spionai, [i cînd erai pu[ti, împreun` cu {tef.

Doi curtezani nemîngîia]i [i suavi. {tef întrebîndu-te, ia vezi, îs trase jaluzelele?, v`zînd [i el bine c` sînt trase. Vezi [i tu bine c`-s trase. |n]elegînd amîndoi cît se poate de clar c` domni[oara Jana avea atunci pe cineva la ea, ferindu-se de ochii lumii, cu toate c` atelierul se afla la o în`l]ime considerabil` [i fa]` de cl`dirile din preajm`.

N-ai mai apucat s` ridici capul. Mul]ime adunat`, o ma[in` a poli]iei care sta]iona cu motorul pornit [i înc` una, care tocmai sosea.

Din ea au s`rit patru sanitari. Au intrat în imobil, ]i-ai f`cut loc, ai vrut s` te repezi [i tu în`untru, dar ai fost blocat. |ntr-o lini[te absolut`, filmat` din toate p`r]ile, ie[ea Jana Gregorian, cu palma la ochi, ca [i cum ar fi fost orbit` de lumini. Se înserase bine [i p`rea s` emane ea îns`[i lumin`, a[a cum st`tea între cei doi poli]i[ti, unul femeie, unul b`rbat. Purta [ort, cizme [i aceea[i p`l`rie decolorat` pe capul ras, pe care-o purtase [i-n ring, [i cine [tie dac` nu ar`ta mul]umit` cînd te-a sim]it, e[ti sigur c` te-a sim]it. }i-a f`cut un semn cu degetul mare peste um`r s`-]i indice ceva în

66

spate, ceva ce trebuia neap`rat s` vezi, [i-ai [i v`zut imediat în urma ei, scoteau pe targ` un trup acoperit. R`m`sese [i ea cu capul întors s` se-asigure c` vezi, normal, se ag`]a de tine ca de singurul de-acolo care o cuno[tea [i putea aprecia ce f`cuse, momentul fusese de neevitat, nu-l mai putuse amîna, nu mai putea pierde ocazia, tergiversase [i a[a prea mult, dar acum e bine, totul trecuse, se sim]ea eliberat` [i aproape regreta c` n-ai v`zut scena. Ai [tiut imediat ce se-ntîmplase, te-ai temut c` e[ti primul care [tie, era ceva ce [tiai de mult, de la Sabin, chiar dac` nu în întregime [i nu în detaliu, [i-ai fost ispitit s` le-o spui [i înso]itorilor ei, îns` ce rost mai avea acum, p`cat c` totul s-a dus de rîp`, Jana Gregorian [i atelierul, g`zduirea [i promisiunile (chiar [i f`r` lift, atelierul fiind tot ce rîvnise[i [i-]i mai amintea de {tef).

* O curte, o curte pustie în amurg, în curte un copil, o zi care la atît se poate reduce, ai gîndit atunci, la acest copil de-o [chioap`, cu mîini dibace, el execut` la comand` un cerc, încearc` s`-i contureze forma în aer cu mînu]a dreapt`, porne[te dintr-un punct lateral, de undeva, de la nivelul um`rului stîng, urc` încet, foarte încet, atent s` nu-i tremure mîna, s` nu altereze traiectoria, arcuie[te [i coboar` u[or prin dreapta, simetric, ca s-ajung` dedesubt, deplasînd cu grij` ar`t`torul c`tre punctul de unde a plecat (ca [i cum ai putea fixa un punct în aer), f`r` s` nimereasc` exact acolo.

Un copil cu o mam` capricioas`, care îi repet` isteric, de dincolo de gratii, din`untru, prin fereastr`, presîndu-l pîn` nici nu mai vede c` cercul i-a izbutit, dar p`tratul? cum e p`tratul?, [i mama disp`rînd imediat în penumbra înc`perii, l`sîndu-[i pruncul singur, o clip` doar, în timp ce, bucuros c` [tie, micu]ul î[i ia avînt, î[i pune de ast` dat` în mi[care ambele bra]e, le ridic` greoi, geaca de blugi e mult

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

AVENTURA

VIE}II MELE prea împov`r`toare [i scor]oas` pentru umerii lui firavi, totu[i pu[tiul nu se plînge, î[i îmbin` mîinile în dreptul frun]ii, stabilind punctul de pornire, dup` care le dep`rteaz` lateral, la nivelul umerilor, ba chiar ceva mai sus, [i iat` un b`ie]el trecut pu]in de trei ani[ori proiectînd în aer un p`trat, pe încetul, r`bd`tor, neterminîndu-l înc`, sub ochii lacomi ai mamei, revenit` în apropiere.

O curte pustie în amurg, dou` mînu]e albe de copil profilate pe fundalul închisorii, piep]ii sacoului lui neîncheiat, care se desfac, se umfl`, pîn` ce haina ia forma amenin]`toare a spin`rii de vultur, [i micu]ul, care î[i continu` desenul în eter, dup` ce fusese probabil instruit pentru asta de curînd (asta gîndise[i, c` instruirea era de dat` recent`), î[i extinde acum bra]ele [i mai mult, p`tratul se anun]` a fi unul uria[, de amploarea detentei copilului, pesemne tot ce voia tîn`ra lui mam` era s`-i testeze agerimea la timp, se temea [i ea, cum se tem toate mamele la vremea lor, s` nu afle prea tîrziu, dac` e cazul, de memoria precar` a fiului ei, cînd ar putea preîntîmpina sau

chiar remedia cîte ceva de pe-acum. Dar pu[tiul se comport` dincolo de orice a[tept`ri, în]elegînd foarte bine ce e acela un p`trat, dup` ce a în]eles foarte bine ce e acela un cerc, pentru c` bra]ele întinse la maximum pornesc s` coboare în paralel, cu toate c` perpendicularele nu ies tocmai drepte, nici trecerile spre latura de jos în unghi perfect, de 90 de grade, o ezitare pe care mama n-o mai sesizeaz` sau poate i-o trece anume cu vederea (asta ar fi fost senza]ia oricui pe moment, cum a fost [i a ta), în vreme ce mîinile micu]ului se apropie, revin înspre co[ul pieptului, pentru a încheia în sfîr[it baza p`tratului, nu departe de locul unde încheiaser` [i cercul. L-ai v`zut privindu-[i mama victorios, a[teptînd r`splata, mîngîierea pe cre[tet, s`rutul, nimic îns` din toate astea nu vine deocamdat`, pentru c` mama pretinde în continuare [i un triunghi, dar triunghiul?, îi citeai vorbele pe buze, în timp ce p`rea c` bate din picior, pocnind din degete, cu gîndul vizibil la altceva (rujul ref`cut), repetînd tot mai nesigur`, [i indecis`, [i panicat`, dar triunghiul, cum e triunghiul?, ne-

67

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 dîndu-i fiului ei r`gaz nici s` respire. Totu[i el accept` presiunea, nu riposteaz` [i o ascult`, amintindu-[i de tot ce-l înv`]ase ea, [tiind c` asta, cu triunghiul, va fi ultima form` pe care e chemat s` o prefigureze, [tiind c` asta e ultima obliga]ie pe ziua de azi, dup` care va fi l`sat, în sfîr[it, în pace. |n sfîr[it. S` plece. S` plece de-aici, s` fac` ce vrea. {i, pe cînd degetele mari i se unesc orizontal, cap în cap, iar ar`t`toarele întinse î[i lipesc vîrfurile formînd triunghiul, copilul etalînd o memorie f`r` cusur, agitînd v`zduhul cu mînu]ele lui firave [i dislocîndu-l cu haina lui ampl`, tinerei lui mame pare a-i zbura din nou gîndul în cu totul alt` parte, nu înainte de a-[i spune (ai presupus), cu copilul `sta totul e-n regul`, pentru moment dinspre el nici un motiv de îngrijorare. |[i mai cheam` o dat` b`ie]elul la geam, lîng` gratii. Ai v`zut-o cum inspir` adînc, cum î[i umple pl`mînii [i p`streaz` oxigenul, î]i aminte[ti c` `sta a fost sentimentul t`u, c` o face pentru c` aerul din înc`perea în care avea s` r`mîn` era fetid, [i toxic, [i cleios, cum este aerul oric`rui col] din orice penitenciar. |[i revine repede. |[i tamponeaz` fruntea cu un [erve]el, se întinde peste pervaz, adun` cu nespus` blînde]e bra]ele copi-

68

la[ului s`u la loc, pe lîng` trunchi, îi suflec` mîneca prea lung` [i aspr` a jachetei de blugi [i, apucîndu-l de mînu]`, îl împinge u[or c`tre tine, înso]itorul lui.

Prive[ti în urm`. {ade cu coatele-n fereastr`. V` simte de la distan]`, o auzi limpede cum v` num`r` pa[ii, cum v` adulmec` [i v` cînt`re[te, în`l]îndu-[i deodat` bra]ele [i ag`]îndu-[i-le de bare cît mai sus. Coborîndu-[i-le iar`[i. Metodic, milimetru cu milimetru. Repetînd mi[carea stereotip. Masîndu-[i coatele alea, iritate, ale ei, ca [i cum i s-ar fi deformat de zid. Zidul penitenciarului. Cît î[i [terge o mîn`, uitîndu-se foarte atent` de departe drept în ochii t`i, de parc` te-ar vedea, de parc` ]i-ar ghici zîmbetul. Unul obedient, deopotriv` entuziast [i nep`s`tor. Zîmbetul acelor b`rba]i, care duc o via]` normal`, c`]`rîndu-se pe mun]i, încheind armisti]ii cu fra]ii lor mai mici [i respectîndu-le din plictiseal`, [i tot din plictiseal` privindu-[i ceasul în timp ce se lipesc de coapsa c`ldu]` a femeii (o tîn`r` pe nume Jana, poate, care va orbi), f`cînd dragoste cu ea, pe fug`, printre tuburi cu argile ro[ii, sienne [i nisipuri, în dosul u[ii unui atelier oarecare, cu cheia abia r`sucit` în broasc`. n

Prima traducere

colaje de Dan Stanciu

Virgil STANCIU l Tudora {ANDRU MEHEDIN}I Mona }EPENEAG l Lumini]a VOINA-R~U} l George VOLCEANOV

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

A N C H E T~

„Ce înseamn` a traduce? Primul r`spuns consolator ar fi: a spune acela[i lucru într-o alt` limb`. Numai c`, întîi de toate, e foarte greu s` stabilim ce înseamn` «a spune acela[i lucru», [i n-o [tim prea bine din cauza tuturor acelor procedee pe care le numim parafraz`, defini]ie, explica]ie, reformulare, ca s` nu mai vorbim de pretinsele înlocuiri de sinonime. |n al doilea rînd, fiindc`, în fa]a unui text tradus, nu [tim care e lucrul. |n sfîr[it, în anumite situa]ii, nici m`car ce înseamn` a spune.“ (Umberto Eco, traducere de Laszlo Alexandru)

n Virgil STANCIU |nc` din liceu am ]inut mult s` devin traduc`tor – posibil una dintre formele de manifestare a dorin]ei de a împ`rt`[i altor persoane deliciile procurate de lectur`. |n revista samizdat Mozaicul, realizat` de cenaclul „Grupului celor Patru“ (din care f`ceau parte criticul Ion Pop, prozatorul româno-german Gheorghe S`s`rman [i regretatul filozof [i poet Giovanni Horotan), am publicat mai ales echival`ri de poezie englez` [i american` [i palide imita]iuni ale romanelor de aventuri ap`rute între r`zboaie. Traduceam [i povestiri de Leslie Charteris [i Arthur Conan Doyle (dar, curios, din francez`). Primul text de mare întindere pe care l-am tradus a fost [i prima mea traducere nevalorificat`: piesa lui Edward Albee Cine se teme de Virginia Woolf?. Era imediat dup` absolvirea facult`]ii, eram proasp`t c`s`torit [i cineva îi spusese, probabil într-o doar`, so]iei mele, referent literar la Teatrul Na]ional din Cluj, c` ar fi fost bine s` traduc piesa, pentru a fi jucat` de acest teatru. M-am pus pe treab` cu o naivitate demn` de o cauz` mai bun`. Am tradus toat` piesa, dar TNC [i-a elaborat politica

repertorial`, f`r` s` ]in` seama de manuscrisul meu. Au urmat încerc`ri sporadice de a m` infiltra în sistemul betonat al editurilor de stat, care î[i aveau, fire[te, „grajdurile“ lor de traduc`tori [i deschideau cu mult` circumspec]ie u[ile noilor veni]i. (N.B. Era o vreme cînd pu]ine edituri erau mandatate s` publice [i traduceri.) A[a se explic` faptul c` am acceptat imediat propunerea Editurii Dacia de a (re)traduce cartea fra]ilor Charles [i Mary Lamb, Povestiri dup` Shakespeare (exista o traducere trunchiat` realizat` de Eugen B. Marian, ap`rut` în mai multe edi]ii). |i datorez aceast` oportunitate domnului Adrian Marino, care pe atunci era, cred, un fel de consilier literar al Editurii Dacia. Domnia sa a fost de p`rere c` era necesar` o nou` traducere a Povestirilor [i m-a recomandat (pe atunci îi transpuneam în englez` unele articole, pentru a fi publicate în str`in`tate). Drumul spre publicare a fost destul de anevoios, datorit` în primul rînd redactorului de carte, regretatul poet Virgil Bulat, a c`rui acribie gramatical` [i stilistic`, pe moment enervant`, m-a înv`]at, de fapt, multe despre necesitatea de a privi

71

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

cu suspiciune orice text echivalat, de a lucra pe el doar atunci cînd sim]i c`-]i po]i concentra aten]ia în mod optim [i de a interveni f`r` mil`.

Am petrecut s`pt`mîni întregi apleca]i asupra foilor de manuscris, cînd discutînd prietene[te, cînd sf`dindu-ne ca ni[te inamici. Editura a produs o carte-obiect extrem de frumoas` pentru vremea aceea (1977), culeas` cu liter` maro, nu neagr`, pe o hîrtie pentru tipar offset de un alb orbitor [i cu splendide ilustra]ii gotic-medievale de Mircea B`l`u. Mai mult, ca un fel de r`splat` pentru chinurile stabilirii textului final, mi-au publicat numele pe copert`, imediat sub titlu, onoare de care traduc`torii au parte extrem de rar (ca s` atrag` aten]ia asupra faptului c` era o traducere nou`, mi-am explicat eu). De altfel, este [i traducerea mea care a cunoscut cele mai multe edi]ii, cinci (la patru edituri diferite) [i de pe urma c`reia am cî[tigat cei mai mul]i bani.

Am fost pl`tit [i pentru o edi]ie bilingv` care ar fi urmat s` apar` la Editura Paralela 45, dar nu s-a mai materializat. Ultimul lucru de spus în leg`tur` cu aceast` carte este c` e unica traducere a mea despre care s-a pronun]at domnul Nicolae Manolescu, într-o recenzie din Contemporanul.

n Tudora {ANDRU MEHEDIN}I Amintindu-mi cu nostalgic` pl`cere de prima mea carte tradus`, gîndul m` poart` c`tre episodul fericit petrecut cu cî]iva ani înainte, de o însemn`tate covîr[itoare în viitoarea mea traiectorie în lumea traducerii literare [i, în genere, în deschiderea mea spiritual` [i intelectual` spre orizonturile culturii de sorginte hispanic`. Eram la Havana, la Congresul Cultural din 1968, la care asistam ca interpret` a delega]iei române.

Am avut atunci nepre]uita bucurie, [i totodat` privilegiul nesperat, de a-l cunoa[te pe marele scriitor Julio Cortázar, „argentinianul universal“ care, într-o afectuoas` conversa]ie despre literatur` [i traducere, m-a îndemnat s` încerc s` fac primii pa[i t`lm`cind în limba mea cîte ceva din literatura de expresie spaniol`. Pentru mine, Cortázar a fost, neîndoios, „omul cel mai important pe care am avut norocul s`-l cunosc“, cum m`rturisea nu mai pu]in celebrul Gabriel García Márquez, iar eu nu-mi puteam închipui pe atunci c`, dup` mul]i ani, aveam s` traduc din opera sa patru volume de povestiri, romanul {otron [i volumul postum Pagini nea[teptate.

Generosul îndemn al lui Cortázar m-a urm`rit ani de zile, ca un vis frumos, îns` greu de îm-

72

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

A N C H E T~

plinit, nu numai din cauza circumstan]elor vitrege binecunoscute în care lucrau traduc`torii literari – [i nu numai – în acele timpuri, ci [i a lipsei de încredere în autenticitatea chem`rii pe care mi-o trezise acel crîmpei al tot mai îndep`rtatei conversa]ii cu marele scriitor. Cel care mi-a s`dit aceast` încredere [i m-a îndrumat în acel început de drum a fost p`rintele meu, profesorul Dumitru {andru, reputat dialectolog [i folclorist din {coala lui Ovid Densusianu [i a lui Dimitrie Gusti. Absolvisem de curînd Facultatea de Limbi Romanice a Universit`]ii bucure[tene, sec]ia de limb` [i literatur` spaniol`, [i fusesem repartizat` în cercetare, la Institutul de Lingvistic` al Academiei. Mi-am propus s` alc`tuiesc [i s` traduc o antologie de basme hispanice, sim]indu-m` mai în siguran]` pe terenul folclorului literar, dar am dorit s` t`lm`cesc în român` nu pove[ti pentru copii, ci piese autentice din bogatul tezaur al nara]iunilor populare, de cert` valoare folcloric` [i artistic`, [i în acest sens am folosit principalele antologii realizate de speciali[ti. Urm`rind s` ilustrez întreaga arie lingvistic` din Peninsula Iberic`, am inclus [i produc]ii scrise în portughez` [i catalan`. Pove[tile traduse au fost grupate în trei mari categorii: pove[ti fantastice, pove[ti nuvelistice [i mora-

lizatoare [i pove[ti cu animale, iar în prefa]a destul de ampl` a volumului am încercat s` eviden]iez tr`s`turile basmelor hispanice, într-o viziune comparatist` prin referire la cele române[ti. Am lucrat cu pasiune [i migal`, str`duindu-m` s` cizelez versiunea româneasc`, s` redau cît mai fidel [i expresiv naturale]ea [i farmecul original. Astfel a luat na[tere cartea Paloma Blanca. Basme hispanice, care a v`zut lumina tiparului în 1975, la Editura Minerva, în Colec]ia „Biblioteca pentru to]i“. Nu voi uita niciodat` bucuria smerit` pe care am sim]it-o cînd am ]inut în mîn` primul exemplar, dar [i cînd am citit recenzia elogioas` f`cut` de Dan Grigorescu în revista Luceaf`rul. Acea bucurie a începutului a fost plenar` – un fel de r`spuns la un tainic impuls atotputernic – [i, cînd o retr`iesc acum, gîndul m` poart` spre adev`rul spuselor altui mare scriitor argentinian pe care aveam s`-l cunosc [i s`-l traduc, Adolfo Bioy Casares, care îmi m`rturisea: „Cînd eram foarte tîn`r [i am început s` scriu, am f`cut-o din pl`cere [i dintr-un impuls imperios… Banii, succesul sau e[ecul sînt consecin]e ulterioare, binevenite sau regretabile, dar str`ine acestui prim impuls care, din fericire, nu m-a p`r`sit nici ast`zi.“

73

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

n Mona }EPENEAG Iat` c` dup` mai bine de patruzeci de ani, mi s-a oferit ocazia s` evoc, pe de o parte, pe unul dintre cei mai importan]i scriitori latino-americani ai secolului XX, [i, pe de alt` parte, activitatea, atît de important` [i atît de pu]in recunoscut`, a „redactorilor de carte“. Primul autor pe care l-am tradus în române[te a fost Julio Cortázar: Sfîr[itul jocului, volum publicat în 1969 la Editura Univers, în Colec]ia „Meridiane“. Era vorba de o culegere de texte publicate în diferite volume (printre care Final del juego,1956), încercînd s` dea o imagine condensat`, dar cît mai complet` a diferitelor fa]ete ale unui scriitor dotat cu o imagina]ie ie[it` din comun. Cî]iva ani mai tîrziu am avut bucuria s`-l cunoa[tem la Paris (lucra la UNESCO) [i am reg`sit, în pu]inele ocazii cînd am discutat cu el, gustul, comun, pentru real/ireal, pentru fantezie, pentru aspectul fabulos, magic, al realit`]ii, pentru lumea visului etc. Aceast` cheie „suprarealist`“ a lumii exterioare, atmosfera fantastic` [i nelini[titoare a majorit`]ii povestirilor sale r`mîn „marca lui de fabric`“; precum [i limbajul oral, înc`rcat de umor, dar [i de mister, de insolit, care face verosimil` istoria cea mai delirant`. Cortázar a murit la Paris în 1984 [i este înmormîntat în cimitirul Montparnasse. De cîte ori am ocazia, m` duc [i la mormîntul lui [i de fiecare dat` g`sesc pe lespedea mormîntului fie un drum de pietricele (amintindu-mi de povestea drumului pierdut prin p`dure), fie un bilet de metrou cu cîte-

va cuvinte înscrise pe el, fie mai [tiu eu ce alt` form` de mesaj pe care încearc` s` i-l transmit`, de peste 25 de ani, trec`torii admiratori. Pe Cortázar l-am descoperit datorit` c`r]ilor procurate de redactorii de la Editura Univers. Pentru cei din genera]ia mea, echipa de la Univers era admirabil`, atît prin înalta ]inut` intelectual`, cît [i prin seriozitatea [i con[tiinciozitatea muncii redactorilor: Sorin M`rculescu (marele poet [i traduc`tor de ast`zi), Florin Chiri]escu, Dieter Fuhrman, printre atî]ia al]ii. Traducerea a fost f`cut` în tandem cu Dumitru }epeneag, care a vegheat tot timpul tocmai la respectarea acestui echilibru între fantastic [i verosimil. Pentru mine a fost ca o ucenicie, c`ci aveam ca mentor un scriitor apropiat de universul lui Cortázar, [i ca „examinator“ un redactor extrem de exigent (Florin Chiri]escu).

74

n Lumini]a VOINA-R~U} Prima carte tradus`: Autostrada din sud de Julio Cortázar. |n 1987 primisem de la un turist spaniol un volum cu opt povestiri, Todos los fuegos, el fuego (Toate focurile, focul). Mai în glum`, mai în serios, am început s` lucrez la prima traducere dificil` – chiar povestirea purtînd titlul volumului –, am b`tut-o frumos la ma[in`, dar totul a r`mas în faz` de proiect. Totu[i nu m-am oprit [i le-am tradus pe toate. {i „Insula la amiaz`“, care devine obsesia stewardului Marini, sensul existen]ei lui, [i „Domni[oara Cora“ care încearc`, prin iubire, s` însenineze ultimele clipe

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

A N C H E T~

de via]` ale unui adolescent chinuit – r`scolitor text –, [i „Cel`lalt cer“ care nu-i altceva decît povestea dedubl`rii noastre, a eului permanent scindat ce încearc` supravie]uirea în dou` lumi... Unde traduceam aceste texte? Pe o jum`tate de birou, împ`r]it cu o tîn`r` care se preg`tea s` dea admitere la Facultatea de Automatic`; eram traduc`tor de texte tehnice într-un Institut de Cercet`ri, traduceam texte aride pe care uneori nici nu le în]elegeam, repede, de parc` a[ fi înghi]it un medicament, iar apoi începea pl`cerea: închideam ochii [i t`lm`ceam aceste bijuterii pline de tîlc, le scriam intrînd în ele, cuvintele le îmbr`cam altfel în noua limb`, încercînd s` nu desfac vraja, [i-n tot acest timp colega mea Carmen rezolva ecua]ii plictisitoare.

O opream din logaritmi [i reduceri la absurd, îi serveam o por]ie de „Julio“ înveselindu-ne ziua [i o întrebam: „Ce zici de-asemenea scrieri?“ „Colosale – r`spundea – mici capodopere“.

Le-am tradus pe toate, le-am publicat pe unde am putut, în România literar`, într-un almanah ce publica la sfîr[it de an traduceri, în diverse reviste culturale: SLAST, Tomis, Ramuri, Luceaf`rul. Niciodat` îns` o editur` serioas`. De[i le-am b`tut pe toate la ma[in`, le-am corectat [i r`scorectat [i le-am propus la Cartea Româneasc`. Degeaba. {apte ani încheia]i a a[teptat acest volum, foile lui dactilografiate îng`lbenindu-se pe rafturile editurii. |ntre timp a trecut peste mine, peste noi to]i, decembrie 1989, dar chiar [i a[a Julio Cortázar nu se publica. Pîn` într-o zi cînd m` aflam în parcul Her`str`u [i vorbeam despre traduceri cu Micaela Ghi]escu, îi povestesc despre Julio [i m` întreab` de ce nu încerc s`-l public la Editura Minerva, fost` BPT, înc` editur` de stat în 1992; iau leg`tura cu ei, îmi accept` manuscrisul ferfeni]it, redactorul de carte Angela Cisma[ e încîntat`, totu[i lucrurile nu se mi[c` repede. Abia în 1994, la Casa Americii Latine se lanseaz` volumul în vîrst` de [apte ani, numit Autostrada din sud. Nu [tiu în cîte mîini a ajuns, pe cî]i oameni i-a bucurat, dar retrospectiv privind lucrurile cred c` efortul a meritat. Pentru mine, Julio Cortázar a însemnat enorm. Nu doar debutul editorial al t`lm`citorului, ci o nou` perspectiv`; altfel privesc [i simt de atunci realitatea, via]a îns`[i o tr`iesc dup` alte reguli.

n George VOLCEANOV Amintiri de demult. Mai pl`cute, mai nepl`cute. |n prim`vara lui 1979 cî[tigasem un premiu pentru critic` la concursul na]ional de crea]ie literar` [i publicistic` studen]easc` (concurasem al`turi de toat` floarea cea vestit` a genera]iei optzeciste, azi nume grele ale literaturii române contemporane) [i visam s` ajung ([i) critic literar, nu doar dasc`l de [coal` general`, culeg`tor de cartofi, colector de sticle [i borcane, dep`nu[`tor de porumb – asta pentru cine nu [tie ce a însemnat înv`]`mîntul românesc în Epoca de Aur. Dup` un an de b`t`i la u[a mai multor redac]ii literare unde eram invariabil întrebat „Cine v-a trimis?“, mi-am dat seama c` n-am nici o [ans` s`-mi v`d visul împlinit. M-am „repliat“ [i l-am rugat pe fostul meu profesor, eminentul americanist {tefan Stoenescu, s`-mi dea o recomandare pentru o editur`; în facultate f`cusem un an (în primul an) seminarul special de lexicografie [i traduceri literare, dublat (în anul IV) de un curs op]ional al marelui Leon Levi]chi, [i furasem ceva meserie de la mentorul meu, care îmi deschisese apetitul [i pentru studiile shakespeariene. Domnul Stoenescu s-a scuzat cu franche]e c` nu m` poate ajuta, abia prindea dumnealui cîte o traducere din an în pa[te la Editura Univers. I-am spus c` a[ fi dispus s` traduc, la o adic`, [i din maghiar` (îmi schimbasem specialitatea B tot în anul I, migrînd de la român` la maghiar`), la care, f`r` s` mai stea pe gînduri, mi-a f`cut leg`tura cu Gabriel Gafi]a, pe atunci redactor la Editura Kriterion. Am dat o prob` de traducere, o schi]` umoristic` de Szilágyi Domokos. }in minte c` m-am distrat copios pasti[înd limba cronicarilor moldoveni.

Dup` o s`pt`mîn`, am primit prin po[t` primul contract editorial, pentru traducerea romanului |ntoarcerea de Györffi Kálmán, [i o felicitare de s`rb`tori semnat` de Domokos Géza (director), Hedi Hauser (redactor-[ef) [i Gabriel, redactor de carte. Se întîmpla în decembrie 1980. Cartea a ap`rut cu o întîrziere de un an [i ceva (în aprilie 1983) fa]` de data prev`zut` în planul editorial, deoarece, de[i era un roman pe o tem` la mod` în epoc` – demitizarea „obsedantului deceniu“ –, tovar`[ilor de la cenzur` li se p`ruse c` prologul de treizeci [i ceva de pa-

75

A N C H E T~

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

gini are de-a face cu mi[carea pentru medita]ie transcendental`, care tocmai fusese pus` la zid cu cîteva luni în urm`. De fapt, era o ingenioas` ilustrare literar` a subcon[tientului colectiv jungian. Amintiri pl`cute: calitatea oamenilor de la Kriterion, cu Domokos Géza, care a depus eforturi extraordinare pentru apropierea culturilor maghiar` [i român` – ast`zi inexistente!; Gafi]a, ast`zi un remarcabil diplomat, era la vremea aceea un romancier promi]`tor, un traduc`tor excelent [i un redactor de la care, ca debutant, am înv`]at [i eu cîte ceva, [i asta nu se uit`; apoi, Paul Drumaru, un mare traduc`tor de literatur` maghiar`, unul dintre modelele umane la care m-am raportat în anii optzeci. Amintiri întrist`toare: la sugestia lui Gafi]a, i-am scris autorului mure[ean, i-am trimis un exemplar cu dedica]ie [i mi-am exprimat disponibilitatea de a-i traduce [i alte c`r]i. R`spunsul a venit cu întîrziere de o lun` fa]` de data de pe [tampila po[tal` (un domn securist [i-a cerut scuze peste ani, spunînd c` uitase, pur [i simplu, scrisoarea pe masa lui de lucru – astea erau vremurile…); Györffi Kálmán î[i exprima regretul c` nu vom mai putea colabora, deoarece î[i depusese cererea de emigrare în Ungaria. A murit prin anii ’90, uitat de toat` lumea, f`r` a mai scrie nimic dup` primele dou` c`r]i. „Reputatul anglist“ (cum aud lumea spunîndu-mi în ziua de azi) a mai tradus în anii ’80 , din maghiar`, alte trei vo-

lume de proz` pentru Kriterion, o carte pentru copii la Editura Ion Creang` [i dou` romane poli]iste la Univers (ambele reeditate dup` 1989 de editurile particulare fl`mînde dup` policier-uri). Ca traduc`tor de literatur` englez` am debutat abia în 1993, la Univers, cu Testamentul care ucide de E.X. Ferrars [i |n c`utarea regelui de Gore Vidal. Pentru eventualii editori interesa]i: din anii de preocup`ri hungarologice am în sertar dou` traduceri de roman foarte dragi mie – Ábel [i Eszter al clasicului ungur Gárdonyi Géza [i Blazonul cu dou` lebede, roman premiat de Uniunea Scriitorilor în 1981, autorul lui fiind nimeni altul decît Bogdán László (premiul USR [i pe 2009), cel mai titrat autor maghiar din România ultimilor patruzeci de ani. {i, de[i traduc la greu Shakespeare [i Updike, nu m-am rupt niciodat` cu totul de prima iubire; în 2007 am tradus Un strop de pornografie maghiar` al lui Esterházy, iar în 2009 la Piatra Neam] a fost montat`, în traducerea mea, piesa Solda]ii de Zalán Tibor. |n ianuarie 2009 am predat Editurii Niculescu [i manuscrisul primului dic]ionar de argou maghiar-român, are deja ISBN-ul arvunit la Biblioteca Na]ional`, dar lansarea i-a fost amînat` temporar, din cauza crizei.

76

n anchet` realizat` de Marius Chivu

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

C~R}I DE PLASTIC

lor, ci profesorilor-b`rba]i, de[i asta „nu se obi[nuie[te, poate doar între îndr`gosti]i“? S` fie sfaturile despre dragoste, un sentiment care are, nu-i a[a, a face cu polite]ea [colarului: „Pe lîng` seriozitatea cu care trebuie s` prive[ti orice leg`tur` de iubire – f`r` de care nici nu am aborda un asemenea subiect – ar fi bine s` te p`strezi, pe cît posibil, în limitele unui romantism bine temperat.“? Oferta de prostii a c`r]ii e bogat`. |n cea mai mare parte a sa, manualul este o salat` de idei de-a gata, unele – învechite (v. sfaturile despre buchetele de flori care trebuie s` fie într-o singur` culoare!), de reguli încruntate ale pedagogului de [coal` nou` („Cînd sunt în coloan`, elevii nu sunt obliga]i s` salute persoanele singure, chiar dac` sunt cadre didactice“), de reguli de circula]ie („Joaca pe carosabil [i pe trotuar este interzis`“), de tautologii (precum „[salutul] trebuie s` dureze atît cît trebuie“) [i de panseuri personale demne de Gîg`, proverbialul („Mersul la bra] al tinerilor îndr`gosti]i nu prea se mai poart`. Mai mult de mîn`. Unui b`iat nu-i st` bine s` ]in` la bra] o fat`. Fetele – cu deosebire cele de vîrst` mic` – obi[nuiesc totu[i s` se ]in` destul de des de mîn`, f`r` s` fie nimic r`u în asta...“). Totul, alternat cu decupaje din Legile lui Murphy, mai mult sau mai pu]in la subiect, dar contribuind incontestabil la a pecetlui confuzia din capul cititorului ingenuu. |ndemnuri subiacente la consumul de alcool, sfaturi despre epilarea total` [i despre folosirea limbii na]ionale în orice situa]ie completeaz` acest tablou îngrijor`tor. Polite]ea „nou`“ nici nu ar fi, de fapt, a[a de grea, precum, mereu, prostia „str`veche“...

Grav este c` o editur` de renume cau]ioneaz` a[a ceva. Pentru c`, dac` eu, cititoarea avizat`, pot alege în cele din urm` s` m` amuz de înc` o carte de plastic, în cuno[tin]` de cauz`, e foarte probabil ca undeva, în România profund`, mul]i cititori neaviza]i s` cad` în capcana acestei f`c`turi cu preten]ii de manual [colar bine editat. Eu rîd, dar rîsul meu e vecin cu spaima. Ideea c` banul public sus]ine atari ini]iative pedagogice ar trebui s` ne pun` pe gînduri.

Ioana Bot

Polite]e [i prostie Nu e prima oar` c` volumele publicate de Editura Didactic` [i Pedagogic` îmi stîrnesc a[a un crescendo de reac]ii; am parcurs Mereu polite]ea! Ghid de comportare civilizat` pentru copii [i tineri, de Traian Cosma (ed. a II-a, 2008) cu mirare (de ce înc` o compila]ie, cînd marile c`r]i la tem` au fost traduse cu succes [i la noi?), cu perplexitate (elevele înva]` cum s` î[i pun` în valoare sînii mici...), cu uluial` (v. sfaturile pentru evitarea diareei nocturne: „la cin`, evit` combina]iile alimentare de tipul iaurt [i compot de prune“ [i „f`-]i nevoile înainte de culcare“), consternare (cînd b`ie]ii sînt avertiza]i c` nu trebuie s` participe la strînsul mesei, ci „dac` nu avem posibilitatea de a angaja personal specializat [...] mama este cea care se sacrific`, eventual ajutat` de fiic`“) [i – în cele din urm` – indignare. Nu [tiu exact ce mi-a umplut paharul. S` fi fost îndemnul de a face cadouri cadrelor didactice, m`rturisire involuntar` a unei etici discutabile, din partea acestui pretins specialist în probleme de dirigen]ie (a publicat [apte titluri, din care trei la E.D.P.!): „S` facem diferen]a între cadoul oferit de p`rintele unui elev pasibil de corijen]` sau pentru a primi note mari [i cel oferit la sfîr[itul unui ciclu de înv`]`mînt sau cu ocazia zilei de 8 Martie. Cele mai convenabile [sic!] sunt cadourile venite din partea colectivului clasei.“? S` fi fost îndemnul adresat fetelor de a da m`r]i[oare nu prietenilor

n

79

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

MERIDIANE Petre R`ileanu

Elogiul frontierelor Régis Debray, fost camarad de arme al lui Che Guevara, fost consilier al pre[edintelui François Mitterrand, este un eseist str`lucit, inventatorul unui concept [i al unei noi discipline: mediologia. Gustul originalit`]ii, împins pîn` la provocare, e prezent [i în ultima sa carte, Éloge des frontières, ap`rut` la Gallimard. |n viziunea autorului, frontierele au meritul de a structura haosul [i de a oferi, ce-i drept cu pre]ul limit`rii, durata.

De la planeta liftat` la recrudescen]a frontierelor O pasiune frenetic` pare a fi cuprins lumea de azi: [tergerea frontierelor, libera circula]ie a m`rfurilor, a capitalurilor [i a oamenilor. Chiar dac` mai exist` rezisten]e [i tres`riri ale tenta]iei protec]ioniste, borderless world se impune tot mai mult ca o realitate a epocii contemporane. Planeta liftat`, ob]inut` prin [tergerea ridurilor reale [i virtuale care sînt frontierele, ar putea fi [i o consecin]` a democra]iei pe cale de a învinge peste tot cu promisiunea unei lumi ermetic deschise, din care sînt eliminate no]iunile de afar` [i în`untru. F`r` teama de ridicol, Statele Unite au inventat loteria vizelor, transferînd egalitatea [anselor pe terenul hazardului – pe

80

cînd desemnarea pre[edin]ilor prin tragere la sor]i? Procedeul nu este nici ira]ional, nici nedemocratic, iar ideea introducerii hazardului ca element decizional nu e nici nou` [i deci nici original`, a[a cum se str`duie[te s` demonstreze Hubertus Buchstein în studiul care se cheam` chiar Democra]ie [i loterie. Tragerea la sor]i ca instrument de decizie politic` din Antichitate pîn` la Uniunea European` (Campus Verlag, 2009). E drept c` nu pu]ini sînt aleg`torii care, din nehot`rîre, resentiment sau nonconformism, aleg – afla]i la ad`postul cabinei de vot – prin tragere la sor]i. Uniunea European` a mers cel mai departe în aceast` logic` a suprim`rii frontierelor interne, cet`]enii s`i putînd circula liber între statele membre, ca [i cum acestea ar constitui o singur` ]ar`. Cu toate c` nimeni nu a decis înc` unde începe [i

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

MERIDIANE

unde sfîr[e[te Uniunea European`, Spa]iul Schengen se extinde treptat, în încercarea rezonabil` de a face s` coincid` limitele externe ale Uniunii cu frontierele ultimelor ]`ri integrate.

Aceast` evolu]ie, privit` adesea pe nedrept ca una din nesfîr[itele complica]ii ale birocra]iei de la Bruxelles, este de fapt (sau ar trebui s` fie considerat` ca) o revolu]ie de propor]ii. }`ri situate mult` vreme la margine, precum România [i Bulgaria, fac parte din centru prin integrarea în UE, iar prin aderarea la Spa]iul Schengen vor juca un rol de centru cu responsabilit`]i în gestionarea marginilor. R`mîne de v`zut dac` aceste ]`ri vor putea s` reziste unor certe presiuni centrifuge, exercitate de data aceasta nu de istorie, ci de interese [i de o anume rutin` a ilicitului, care le-ar determina s`-[i g`seasc` afinit`]i mai ales afar` [i mai pu]in sau deloc în`untru.

Versat în expertiza rapid`, virtuoz al analizelor clare [i percutante, autorul eseului Elogiul frontierelor nu are nevoie de nici un preambul pentru a plonja în miezul problemei. Teza este enun]at` de la început, fiecare cuvînt e atent cînt`rit, fiecare fraz`, fiecare pagin` combin` cu abilitate stilul eficient, for]a de seduc]ie a ideilor [i caracterul ingenios al argument`rii. |n opinia lui Régis Debray, regula lumii contemporane, care „se drogheaz` cu light“ [i ridic` imnuri de laud` mobilit`]ii planetare, este deschiderea a tot pentru to]i, [tergerea grani]elor, a limitelor de orice fel, punînd totul pe acela[i plan, acordînd importan]` a ceea ce nu e de luat în seam`, glorificînd derizoriul: „Indecen]a epocii nu provine dintr-un exces, ci dintr-un deficit de frontiere. Nu mai exist` nici un fel de limit` a, pentru c` au fost eliminate limitele dintre. Dintre afaceri publice [i interese private.

Dintre cet`]ean [i individ, dintre noi [i eu. Dintre a fi [i a p`rea (être et paraître). Dintre banc` [i cazinou. Dintre informa]ie [i publicitate. Dintre [coal`, pe de o parte, credin]e [i interese, de cealalt`. Dintre stat [i lobby-uri. Dintre vestiar [i peluz`. Dintre camera de culcare [i biroul [efului statului. {i a[a mai departe. Conflictele de interese [i leg`turile periculoase rezult` din confuzia sferelor“. Aceast` voioas` [i aparent f`r` de consecin]e confuzie este crescut` de intru-

ziunea în concret a domeniului virtual [i de iluzia ubicuit`]ii pe care o aduce cu sine: „A pune lumea în re]ea e un lucru util, dar asta nu înseamn` c` po]i locui în re]ea a[a cum locuie[ti în lume“.

Dar iat` c` opera]ia de lifting n-a dat rezultatele scontate, pliurile se refac, ridurile reapar, înc` [i mai numeroase. „Fosil` obscen`“, „marc` a finitudinii“, „stigmat al imperfec]iunii“– invectivele n-au reu[it s` evite înmul]irea frontierelor: din 1991 [i pîn` în prezent noile frontiere trasate reprezint` nu mai pu]in de 27.000 de kilometri, în Balcani, Asia Central`, Caucaz, Cornul Africii [i, culmea ironiei, în chiar inima Europei, unde î[i fac din nou apari]ia „liniile de separa]ie mo[tenite din Antichitatea roman` [i din Evul Mediu [i unde, în fa]a casei tale, anodine limite regionale se revendic` drept frontiere na]ionale“. |n satul globalizat care este planeta, sînt tot mai numeroase limitele, barierele, punctele de control de tot felul (camerele de luat vederi instalate în spa]iul public, menite s` supravegheze tot [i s` surprind` orice deviere); se înmul]esc segrega]iile [i criteriile de separare, între alogeni [i autohtoni, între gated communities [i bidonvilles, între SUA [i Mexic, între Spania [i Maghreb, între locuitorii din cartierele [ic [i cei din mahalalele mizerabile. Fron-

81

Manuel Pereira [i Régis Debray

MERIDIANE

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

tierele apar acolo unde nu te a[tep]i, chiar în inima societ`]ii franceze, pentru a relua exemplul lui Debray: tinerii din a doua genera]ie de imigran]i, mai intoleran]i decît bunicii lor la ei acas`, î[i proclam` locul de origine prin insigne, badge-uri, voaluri, tatuaje, tot atîtea „frontiere exhibi]ioniste [i ambulante“.

Via]a colectiv` [i cea individual` reclam` cu necesitate o suprafa]` de separa]ie. „Tot ce e mai profund în om este pielea“ – scria Paul Valéry, furnizîndu-i eseistului Régis Debray un argument pentru organicitatea frontierei. Pielea ca interfa]` „polemic`“ între în`untru [i afar`, între organism [i lumea exterioar`. Dar pielea nu este etan[`, ea triaz` [i regleaz` schimburile.

La fel, frontiera nu interzice trecerea, ci regleaz`.

bray – la „indexarea gradului de sacralitate dup` gradul de închidere“. A[a cum, invers, deschiderea – unui mormînt sau a unui sanctuar – atrage dup` sine calificarea de sacrilegiu. Vechea Rom` consacra un cult zeului Terminus, s`rb`toarea acestuia se chema Terminalia [i avea loc pe 23 februarie, zi ce marca [i ea o grani]`: sfîr[itul anului la romani. A[a cum, la vechii greci, Hermes veghea la siguran]a drumurilor [i a r`spîntiilor, Terminus era, la romani, garantul p`cii [i a bunei în]elegeri între vecini. Reprezentarea zeului roman e cît se poate de sugestiv`: un cap de b`rbat plasat pe o born` piramidal`.

El nu are nici mîini, nici picioare, tocmai pentru a semnala caracterul fix al limitei, fie c` era vorba de frontiera statului sau a unei propriet`]i private.

Prin frontier` politicul se întîlne[te cu religiosul, prezentul cu atemporalul. Primul atribut al unui rex este unul de-a dreptul sacerdotal, acela de regere fines, adic` de a trasa perimetrul în interiorul c`ruia se aplic` un anume sistem de legi [i cutume, de a-l ap`ra [i de a-l transmite. |n societ`]ie tradi]ionale, cuno[tin]ele [i codific`rile vie]ii comunitare se transmit de la om la om [i de la genera]ie la genera]ie, prin memoria vie. Cu toate riscurile inerente de alterare [i deformare sau, pur [i simplu, de întrerupere a fluxului. Transmiterea în accep]ia de mai sus este chiar particularitatea culturii tradi]ionale. |n romanul Fra]ii Jderi de Mihail Sadoveanu exist` un episod semnificativ pentru cutuma medieval` a stabilirii frontierelor: domnitorul {tefan cel Mare îl r`spl`te[te pe unul dintre vasalii s`i, care s-a remarcat într-o b`t`lie, dîndu-i în proprietate o mo[ie. Stabilirea limitelor noii propriet`]i se face dup` un ceremonial menit s` le „înscrie“ nu pe o hart` sau într-un document cadastral, ci în memoria afectiv` a fiului s`u, garant al continuit`]ii, c`ci, în principiu, va supravie]ui actorilor prezen]i la ceremonie [i, tot în principiu, ar urma s` preia succesiunea tronului: în cele patru puncte ce delimiteaz` domeniul, {tefan cel Mare î[i bate fiul cu buzduganul. Eseistul francez men]ioneaz` un alt exemplu, situat mai curînd în zona magiei, cu atît mai surprinz`tor cu cît e vorba de un eveniment real, [i nu de o fic]iune, petrecut

Ambiguit`]ile zeului Terminus Frontiera este înainte de orice o realitate intelectual` [i moral`. Delimit`rile naturale, un fluviu, un lan] de mun]i, conturul unei insule devin frontiere printr-un act de voin]`. Pe uscat, peisajele dintr-o parte [i alta ale frontierei se topesc unul în altul, fiecare parte împrumut` elemente apar]inînd celeilalte, într-o continuitate indiferent` la limitele plantate de om. Harta – scrie autorul acestui eseu – este o proiec]ie a spiritului înainte de a fi o imagine a p`mîntului.

Animalele î[i delimiteaz` teritoriul prin intermediul urmelor olfactive sau sonore, omul a institu]ionalizat frontiera, preferînd urma trasat` pe un suport material (pergament, hîrtie etc.) sau plantînd în teren o piatr` de hotar, un hat, o împrejmuire, o emblem` – cu alte cuvinte, simboluri. Ideea de limit`, necesitatea de a separa sînt constitutive sacrului. Arhitectura civil` sau religioas` se distinge imediat prin una sau mai multe forme, straturi de izolare [i închidere. Intrarea în catedral`, panteon sau mausoleu e marcat` de trepte, palisad`, balustrad`, peristil, curte interioar` etc., iar ceea ce este considerat sacru (cuvîntul este folosit f`r` ghilimele chiar [i în discursul laic) e întotdeauna plasat într-un loc acoperit, separat, ascuns vederii. Ar trebui chiar procedat – scrie Régis De-

82

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

MERIDIANE

mult mai recent: Janos Kadar, liderul comuni[tilor maghiari între 1956 [i 1988, „un vl`jgan solid care nu avea nimic dintr-un taumaturg“, a f`cut într-o zi turul frontierelor Ungariei cu o relicv` a lui Szent István, uns rege în anul 1000 [i considerat fondatorul regatului Ungariei. Gestului anacronic al lui Kadar, ce se voia unul de sacralizare a frontierelor, îi corespunde sacrilegiul comis de Miklos Nemeth, tîn`rul prim-ministru maghiar din 1989 care desfiin]eaz` frontiera cu Austria, ducînd printr-un lan] de consecin]e la c`derea Zidului Berlinului, frontiera frontierelor.

Ca [i în exemplul de mai sus – nocivitatea actualiz`rii for]ate a unui ritual [i respectiv caracterul benefic al unei erezii –, ambiguitatea este regimul normal al frontierei: sublim` [i detestabil`. Ea separ` [i une[te, inhib` violen]a. dar o [i justific`, consfin]e[te o pace sau declan[eaz` un r`zboi. Nevoia de frontier` este urgent` – crede autorul acestui eseu –, iar oamenii politici, atît de logoreici cînd e vorba de drepturile omului, ar trebui convin[i de necesitatea introducerii, printre acestea, a dreptului la frontier`.

Excesul de subtilitate, abuzul de formule [i de trouvailles care, cu o expresie a limbii franceze, risc` s` înece pe[tele în ap` – cu alte cuvinte, s` converteasc` în postur` o convingere autentic` [i s` transforme în pretext orice subiect –, ca [i oportunismul inaparent sînt principalele calit`]i [i defecte ale acestui eseu. |nainte de a fi publicat de Gallimard, Éloge des frontières a constituit textul unei conferin]e ]inute la Tokyo, în cadrul Casei franco-japoneze. Alegere subtil`, avînd în vedere c` Japonia este un arhipelag de insule [i c`, în mod paradoxal, aceast` form` de agregare a unui stat, a c`rei defini]ie pare a fi chiar limitarea, închiderea [i discontinuitatea, î[i trage for]a [i coeren]a tocmai din permanenta ambiguitate închidere-deschidere, istoria Japoniei fiind o alternan]` de secole de total` repliere autist` urmate de perioade de deschidere [i asimilare controlat` a influen]elor externe. La Paris – le spune eseistul francez japonezilor ([i textul publicat de Gallimard reia întocmai afirma]ia) – un elogiu al frontierelor ar risca s` nu fie în]e-

les. Demonul contradic]iei nu l-a p`r`sit pe Régis Debray, de la camaraderia de arme în Venezuela cu Che Guevara, cînd francezul, în opinia inamicilor s`i, ar fi jucat la dou` capete (CIA [i guerila revolu]ionar` din America de Sud), rolul s`u în capturarea lui Che r`mînînd o enigm` neelucidat`, [i pîn` ast`zi, cînd se declar` un gaullist de stînga sau chiar de extrema stîng`.

Cert este c`, în ciuda nonconformismului autoproclamat, autorul reu[e[te cu brio le grand écart atingînd simultan pozi]iile unora dintre liderii stîngii franceze (care evoc` de-globalizarea sau re-globalizarea) [i pe ale conservatorilor afla]i la putere (preocupa]i, ace[tia, de g`sirea unor argumente juridice în favoarea închiderii, dar care n-ar fi împins îndr`zneala pîn` la un elogiu deschis al frontierelor). Dincolo de motiva]iile autorului, eseul Éloge des frontières, remarcabil ca erudi]ie [i ]inut` intelectual`, ne pune în fa]a unei problematici acute, cu o rezonan]` special` în Europa de azi. Entitate efemer` cu contururi flotante, Europa va trebui s` se fixeze într-o zi într-o form`. n Régis Debray

83

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

EVENIMENT

Despre comer]ul cu tr`ire vie – o mas` rotund` în jurul unei c`r]i controversate, la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2010 – Raport de poli]ie (Editura Trei, 2010) este o carte aparte a scriitoarei care, în România, a relansat no]iunea de autofic]iune (prin Schimbarea la trup, Editura Pandora M, 2003). Al`turi de Christine Angot, Marie Darrieussecq practic` literatura la persoana I pe linia orizontului care separ` literatura de scrierea oarecare de sine. Este o scriitoare care experimenteaz` libertatea de a scrie pîn` dincoace de v`mile Literaturii, pe teren viran. Care se plimb`, cu lanterna reflexivit`]ii (într-o poz` atît de francez`!), prin limbajul pe care to]i îl folosesc de la sine.

Aceea[i lantern` se opre[te acum asupra chestiunii plagiatului în literatur`. Simona Popescu, Bogdan Ghiu, Doru Mare[, Magdalena M`rculescu (reprezentanta Editurii Trei), Svetlana Cârstean (moderatoare) [i cu mine am încercat, la rîndu-ne, o inspec]ie a acestei probleme, pornind de la abordarea scriitoarei franceze. Profit acum de dubla postur`: participant la r`zboi [i cronicar al lui. |n culturile mici, dar care [tiu ce vor, plagiatul e un delict. |n culturi mici [i nervoase, distinc]iile dintre bine [i r`u se tran[eaz` repede pentru c` limbajul e transparent. Iar cînd cititorul e obligat s` z`boveasc` dup` o fraz`, de vin`-i autorul care î[i prinde urechile în fel de fel de specula]ii. Nu v` ascund, m` refer la cultura literar` româneasc`. Aici criticii judec`, nu pierd vremea. Intelectualii decid, nu se îndoiesc. {i de ce n-ar fi a[a ? Nu exist` un acord firesc asupra semnifica]iilor no]iunilor, unul care s` fac` inutile punerea lor la îndoial`, analiza de adîncime sau, Doamne fere[te, deconstruc]ia?

Merit` s` citi]i Raport de poli]ie dac` r`spunsul

84

la întrebarea de mai sus e negativ. Cartea nu poate fi considerat` separat de o anumit` tradi]ie literar` [i de o anumit` practic` a limbajului, specific franceze, serioase [i patetice sau, alteori, ludice, dar nu mai pu]in serioase. De pild`, criticul Pierre Bayard se întreab`, la un moment dat, Cum s` vorbim despre c`r]ile pe care nu le-am citit?, [i nu-l putem acuza c` o face. |ntr-o cultur` ultrascris`, cum e cea francez`, [i supranormat`, eliberarea în limbaj, dialogul cu normativitatea, punerea ei în chestiune sînt n`zuin]e ale oric`rui scriitor.

Raport de poli]ie e o carte de literatur`, dar nu e un roman. Mai degrab` un eseu, îns` unul

EVENIMENT

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 care nu respect` protocolul de enun]are al eseului (potrivit c`ruia autorul trebuie s` nu se implice afectiv prea mult – sau prea evident m`car – în ceea ce scrie). Raport de poli]ie este o carte despre literatur` – despre celebre acuza]ii de plagiat în literatura modern`, de la Celan la Freud [i Mandel[tam, pîn` la cele c`rora le-a c`zut victim` îns`[i autoarea. Pentru c` vorbe[te despre paranoia presupuselor victime [i despre isteria celor acuza]i, Raport de poli]ie este o carte despre o seam` de teme omene[ti: indignare [i disperare, gelozie [i invidie, posesie [i priva]iune, libertarea spiritului, spirit critic.

Invitat` de Ambasada Fran]ei la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2010, scriitoarea francez` a fost protagonista unei dezbateri pe marginea plagiatului în literatur`, la standul propriu, aflat la r`scruce de vînturi, în buricul tîrgului. Invita]ii au fost ale[i în primul rînd dup` criteriul competen]ei în l’esprit français, un spirit pe care cartea Mariei Darrieussecq îl exprim` în bine [i-n r`u, autentic.

Marie Darrieussecq

Share Simona Popescu a pledat pentru o literatur` ca bun [i ca practic` în mai mul]i, încercînd s` rup` v`lul romantic al valorii organicit`]ii. Altfel spus, dac` dintotdeauna, dup` Platon cel pu]in, unitarul a fost considerat superior compusului, Unul – mai multora, na]ionalul – federalului [i geniul singur – aptitudinilor colective, vine vremea în care acest raport nu mai func]ioneaz` de la sine. Simona Popescu, autoarea Lucr`rilor în verde, era poate cea mai în m`sur` s` vorbeasc` despre o literatur`-re]ea, ca expresie a diversului omenesc [i a polifoniei creatoare. Romanul colectiv Rubik, al studen]ilor s`i la Litere, a ap`rut ca rezultat al viziunii ei despre crea]ie ca „societate deschis`“, ca spa]iu al sociabilit`]ii, dialogic sau multi-monologic. Aluzia sa la Pierre Menard – personajul celebru al lui Borges – vine s`-i certifice adeziunea la secundaritatea oric`rei origini omene[ti (via Deleuze), în m`sura în care privilegiul Originii nu ne apar]ine nou`, aici.

Bogdan Ghiu a insistat mai mult asupra sentimentului de posesiune, care domin`, inerveaz` [i (ne) enerveaz` (în) lumea modern`, dar

care, ast`zi, se vede supus unui regim draconic de reinterpretare, ca urmare a virtualiz`rii societ`]ilor prin intermediul Internetului. Nu eu, ci probabil Constantin Vic` ar fi în m`sur` s` ne spun` dac` soiul de „anonimitate“, pe care îl detect`m ast`zi navigînd pe Internet, seam`n` sau nu cu cel medieval, dac` aceast` peiorativizare a posesiei auctoriale izvorît` dintr-o circula]ie excesiv` a obiectelor artistice poate fi asemuit` cu inexisten]a dreptului de autor într-o er` anterioar` impunerii originalit`]ii ca unitate de m`sur` a scrierilor.

Possess Dar aici atingem poate miezul mizei c`r]ii lui Marie Darrieussecq. Raport de poli]ie î[i datoreaz` titlul ideii de plagiat ca furt: furt de copii, în sens etimologic; furt din averea personal`, în accep]ia curent`. Mai e ceva îns`. Ultima acuza]ie la care a fost supus` autoarea este una inedit` în formulare, o anatem` pe care cu greu vreun scriitor român ar fi în stare s` [i-o închipuie [i care vorbe[te despre importan]a covîr[itoare a afectului într-o „cultur` a autentici-

85

EVENIMENT

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

t`]ii“ (Charles Taylor) cum este cea în care tr`im noi: Camille Laurens a acuzat-o pe Marie Darrieussecq de „plagiat psihic“, în 2007, dup` ce ultima publicase romanul Tom est mort, iar prima – un roman chiar autobiografic pornind de la o traum` suferit` de ea îns`[i, [i anume pierderea propriului copil. Nu po]i scorni acuza de „plagiat psihic“ f`r` a avea o doz` bun` de inteligen]` teoretic` [i f`r` ceea ce s-ar numi o acut` con[tiin]` literar`. „Plagiatul psihic“ are ca presupozi]ie credin]a în autenticitate ca valoare suprem`: nu po]i scrie despre lucruri pe care nu le-ai tr`it. De ce? Pentru c` literatura ca expresie (a[a cum este ea v`zut` de la Rousseau [i Herder încoace) porne[te de la ideea unui individ ca sediu al unei versiuni personale despre lume, o versiune pe care o actualizeaz` tot ceea ce creeaz` el. O lume a unei mame f`r` copil este ceva ce poate fi imaginat de oricine, dar e tr`it doar de acea sau acele mame. Expresia unei tr`iri nu poate fi autentic` decît dac` autorul este sediul tr`irii, subiectul ei, [i apoi autorul unei expresii formalizate a acestei tr`iri.

Pe de alt` parte, Marie Darrieussecq este un autor de inven]ie. Romanul ei Schimbarea la trup are în centru o femeie care se transform` în scroaf`, iar aceast` experien]`, în mod evident, nu se poate suprapune unei tr`iri autentice decît în m`sura în care vorbim despre o psihoz`. Alternativa la psihoz` este „conversiunea simbolic`“ (cu sintagma scriitoarei, din propria sa tez` de doctorat). Sigur, aceast` conversiune e imaginat` în scopul cre`rii unei semnifica]ii memorabile. La fel se întîmpl` cu imaginarea unei epidemii de cium`, de c`tre Albert Camus: un simbol materializat, f`cut obiect sau fapt`. |ntr-o er` a suspiciunii generalizate, imagina]ia literar` poate fi cu u[urin]` ([i cu o doz` de resentiment) condamnat` ca minciun`, atîta vreme cît nu-l prive[te doar pe autor. Este vorba de acel rest literar – [i tot restul e literatur` – pe care-l las` în text autorul care nu [tie s` canalizeze întreg limbajul înspre sine [i în stil. Plagiatul psihic este, în exemplele de mai sus, o luare în posesie, de c`tre imagina]ia cuiva, a unei tr`iri ce apar]ine altei (sau altor) persoane. |n felul acesta – sugereaz` Marie Darrieussecq – a imagina ceva implic` mai pu]in eul decît a

tr`i [i a exprima ceva tr`it, ca [i cum a imagina n-ar implica deloc tr`ire, ci doar un transfer de imagini de la un autor (cel care tr`ie[te [i comunic` ce tr`ie[te) la un altul (care copiaz` ce i se comunic`).

86

You cannot share me saying „share!“ Nu trebuie s` ne scape altceva din vedere: Marie Darrieussecq a scris, în sfîr[it, o carte care nu mai poate fi acuzat` de plagiat, folosindu-se exact de teoria implicit` a plagiatului psihic.

Acuzat` pentru c`-[i elibereaz` imagina]ia de tr`ire, Marie Darrieussecq se simte vinovat` [i revine la tr`ire, nemaiimaginînd nimic în aceast` carte. |ntr-un fel, se poate spune c` aceast` carte e rezultatul unui „Nu mai rezist!“.

Doru Mare[ spunea, cu îndrept`]ire, c` Raport de poli]ie este de fapt un roman, nu un eseu.

Pentru c` autoarea a pornit ea îns`[i de la o tr`ire, de data aceasta, a ei proprie: disperarea, rana provocat` de acuza]iile care i s-au adus mereu (Marie N’Diaye, recent` cî[tig`toare a premiului Goncourt, a numit-o „fundamental necinstit`“). Vorbind despre plagiate celebre, cu citate, cu bibliografie, realizînd – poate f`r` inten]ie – mici tratate umorale [i reflexive de istorie literar`, Marie Darrieussecq î[i exprim` mai degrab` tr`iri proprii, decît î[i prezint` vasta cunoa[tere literar`. Fiecare acuza]ie de plagiat are o istorie a ei, de fiecare dat` este vorba despre autori m`run]i care încearc` s`-i discrediteze pe al]ii, mai importan]i. Dar tensiunea scriiturii – citi]i-o ca s` m` pute]i confirma sau infirma – este cea care îi confer` de fapt coeren]`, fiindc` ea vine dintr-o tr`ire r`nit`, dintr-o pornire de crim` în efigie care o fac pe autoare s` ridice o problem` personal` la rangul de simptom psihic. Aici, de altfel, dialogul asupra tezei c`r]ii se suspend`, pentru c` teza îns`[i s-a f`cut suferin]`, s-a f`cut dorin]`, s-a f`cut – cum ar spune Sartre – lucru. O suferin]` personal` pe care încerci s-o împ`rt`[e[ti, c` doar asta-i literatura, comuniune. n Alexandru Matei

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

TEHNODROM

Poate pentru editori aceast` metod` pare mai sigur`, dar pentru utilizatori reprezint` restrîngerea unor drepturi de utilizare. De obicei, o carte cump`rat` poate fi împrumutat`, l`sat` pe strad`, rupt` în dou` etc. O carte electronic` cu DRM nu permite a[a ceva. Bookbyte ofer` [i c`r]i gratuite (de la partenerul Adobe) în limba englez`.

Are foarte pu]ine volume în ofert` [i doar de la trei edituri: Niculescu, Humanitas [i Nemira.

A doua platform` – editiadigitala.ro – are 72 de titluri în portofoliu. Ofer` c`r]ile f`r` protec]ie DRM, un lucru l`udabil (c`r]ile sînt protejate prin ceea ce bizar se nume[te „DRM social“, adic` la desc`rcarea volumului apar înscrise în el diferite date de identificare a utilizatorului). A fost prima platform` de acest tip, dar editorii români nu se înghesuie s`-[i vînd` marfa în formate digitale. Doar trei edituri au avut acest curaj: ART, Casa de Pariuri Literare [i Nemira.

Editura care [i-a aruncat cele mai multe titluri în lupta c`r]ii electronice este Nemira: 42. O parte dintre ele se g`sesc pe ambele platforme.

Dac` Nemira a fost prima editur` care a riscat, Humanitas a lansat un departament special dedicat c`r]ii electronice: Humanitas Digital. Nu este o nou` editur`, ci mai degrab` o agen]ie care plaseaz` c`r]ile în mediul electronic. Ofer` servicii software, dar [i serviciile de publishing, a avut o campanie de PR dedicat` [i planuri interesante pentru viitor. De exemplu, – dup` cum declara directorul Paul Balogh pe Hotnews –, vor s` produc` edi]ii speciale – c`r]i extinse – care vor con]ine nu numai text, ci [i imagine, video [i sunet. |n SUA astfel de edi]ii au ap`rut deja, mult mai bine adaptate mediului în care are loc lectura. Vor distribui c`r]ile prin cele dou` platforme existente [i vor opta pentru DRM doar dac` pirateria o va impune.

Tot în 2010 a ap`rut primul e-reader românesc, EVOBOOK, cu cerneal` electronic`, produs de Evolio. {i în cazul acestuia campania de PR a func]ionat, semn c` pe pia]` aceste aparate sînt a[teptate. {i ca emergen]a c`r]ii electronice s` fie gata, a ap`rut [i un site specializat în analiza fenomenului, booknote.ro. Deocamdat` lipsesc editorii.

Constantin Vic`

2010, ebook.în.ro 2010 a fost anul c`r]ii electronice în România. Primul. Dup` o lung` discu]ie, început` prin 2000, despre moartea c`r]ii sub lovitura criminal` a Internetului, apele s-au lini[tit. Mai mult, cartea electronic` nu mai e un obiect bizar care plute[te în aer, ci un model de distribu]ie care începe s`-i tenteze pe editorii români. De ce acum? Cel mai important motiv îl reprezint` oferta din ce în ce mai mare de e-readere (cititoare electronice) [i tablete (de genul iPad sau Samsung Galaxy), al`turi de utilizarea crescînd` a smart-phone-urilor, telefoane mobile cu func]ii multiple. |n plus, România se aliniaz` trendului global (care de data asta nu e doar occidental!), presa scrie din ce în ce mai mult despre aceste „juc`rii“, tinerii [i le doresc, adul]ii se las` vr`ji]i [i ei de promisiunile viitorului tehnico-luminos. |n acest context, editorii au c`p`tat curaj, mai ales c` spectrul pirateriei a atins pu]in aceast` industrie. Oamenii prefer` s` cumpere c`r]i în continuare. Obiceiurile vechi se uit` greu.

Exist` deja dou` platforme de distribu]ie pentru cartea electronic`. Una – BOOKbyte.ro – vinde atît c`r]i, cît [i dispozitive de citire. A ales un model de afaceri clasic deja, c`r]ile se vînd cu metode de protec]ie de tip DRM, care limiteaz` circula]ia obiectului digital. Folosind DRM, aceast` metod` aproape te face dependent de programele de lectur` de la Adobe [i exclude utilizarea c`r]ilor pe sisteme de operare tip Linux.

88

n

fotografii de Vasile Dorol]i

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

FRAGMENTE Dan Lungu

|n iad toate becurile sînt arse Ningea hipnotic [i toate celelalte sim]uri, cu excep]ia v`zului, îi amor]iser`, ca [i cum o parte a corpului c`uta s` se sustrag` realit`]ii. Nu-[i permitea s` se plictiseasc`, ci doar s` se transforme într-un ochi imens, vigilent [i prost`nac.

Din cînd în cînd, se putea l`sa pe sp`tarul scaunului, de parc` n-ar fi avut nici o treab`. U[a metalic` a imobilului de vizavi, vopsit` grosolan în verde crud, pîlpîia printre fulgii sc`mo[i. |n dreptul ei, nu se [tie cînd – orice secund` e bun` pentru a[a ceva – trebuia s` apar` tipul în palton negru [i fa]` de frizer slugarnic, omul lui, c`ruia, dac` ar fi b`rbat [i nu ar depinde într-un mod ciudat de pu[culi]a doamnei M`riuca, ar trebui s`-i plombeze un cap între sprîncene.

De[i la prima vedere pare de la sine în]eles, e al naibii de greu s` alegi între banii de ]ig`ri [i principii sau, mai r`u, adic` de-a dreptul infernal, între tutun [i orgoliu, mai ales cînd ai fi în stare s`-]i fumezi [i mama. Iar pe lîng` mahorc`, mai exist` o sumedenie de lucruri de care e[ti convins c` ai neap`rat` nevoie.

Mesteca de ceva vreme, pierdut între acele mese goale [i scaune din plastic, pe care le descoperea de fiecare dat` cînd î[i ab`tea privirea fie [i un milimetru, le descoperea tres`rind, schelete ale unor martori care putreziser` pe t`cute la datorie. Mesteca în sil` sau doar absent, [i dumicatul refuza s` alunece pe gît, se trans-

formase într-un aluat acri[or, gata s` fermenteze. Gura se mi[ca f`r` el, f`r` s` comunice cu restul trupului, se agita inutil, ca un animal în cu[c`, dar totul era bine ferecat, esofagul [i balonul asimetric al stomacului îi refuzau, parc` tot mai des în ultima vreme, cooperarea, a[a c` î[i eliber` cavitatea bucal` scuipînd pasta c`lîie în scrumier` [i î[i cl`ti gura cu vin ro[u demisec.

91

© M. Bejenaru

n Dan Lungu (n. 1969, Boto[ani) este unul dintre cei mai aprecia]i [i mai tradu[i scriitori din noua genera]ie, c`r]i ale sale fiind publicate în zece limbi: francez`, german`, italian`, spaniol`, polon`, sloven`, maghiar`, bulgar`, greac` [i turc`.

Conferen]iar la Catedra de Sociologie a Universit`]ii „Al. I. Cuza“ din Ia[i, a f`cut studii postdoctorale la Sorbona [i este redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). |n 1996, ini]iaz` la Ia[i grupul literar Club 8. |ntre 2001 [i 2002 este redactor-[ef al revistei de cultur` Timpul. |n 2005, face parte din grupul de scriitori români invita]i la „Les belles étrangères“, Fran]a. Romanul de debut, Raiul g`inilor (2004), a fost patru luni în topul vînz`rilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar edi]ia german` a fost declarat`, în decembrie 2007, cartea lunii, în Germania. Cel de-al doilea roman, Sînt o bab` comunist` (2007), aflat în curs de adaptare cinematografic` în regia lui Stere Gulea, în 2009 a fost cea mai tradus` carte româneasc`, iar versiunea francez` a fost dublu nominalizat` la Premiile „Jean Monnet“ (Fran]a, 2008).

De curînd, i-a ap`rut un al treilea roman, Cum s` ui]i o femeie (2009).

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Se sim]i ca [i cum tocmai ar fi aprins o lumin`.

O mic` revela]ie gustativ` îi smulse un zîmbet imperceptibil, aburul unei bucurii confuze, f`r` a-l deturna cîtu[i de pu]in de la verdele prim`v`ratic din cap`tul privirii. |[i încle[t` degetele, cu infime tremur`turi involuntare, pe sticla groas` a paharului, ca de fiecare dat` cînd îi auzea vocea. Desigur, nu i se adresa direct, îns` rotunjea cuvintele destul de clar încît s` fie sigur` c` ajung pîn` la el. N-o z`rea nici m`car cu coada ochiului, dar [tia c` e acolo, îngenuncheat` pe una din mesele de plastic, cu ochii l`sa]i în decolteu [i cu nelipsitul ei cesule] la mîn`. Se ruga f`r` s` se miorl`ie, st`pîn` pe sine dar smerit`, cu cuvinte îmbibate de lacrimi, nori negri [i sterpi, care nu ]îrîie cu una cu dou`, ci doar în furtuni dezl`n]uite, se ruga cu demnitatea la limita disper`rii, c`tre creatorul tuturor lucrurilor, al celor v`zute [i al celor nev`zute, al celor simple [i al celor complicate, s`-l dezbare pe p`c`tosul ei de b`rbat de darul be]iei. Desigur, b`rbatul ei era chiar el. Cuvintele indirect mustr`toare îi picau greu, fierbin]i ca plumbul topit, cu atît mai mult cu cît le socotea în bun` m`sur` neadev`rate. La început, auzite din dor-

mitor în timp ce el mo]`ia cinstit [i neprih`nit în fa]a televizorului, asemenea vorbe l-au lovit cu barosul, apoi cu ciocanul, apoi cu cioc`nelul, iar acum îi desfac sufletul cu [urubelni]a în cruce. Desigur, spera din toat` inima ca atoat`[tiin]a divin` s`-[i intre în atribu]iuni [i s` deconspire exager`rile consoartei, iar îngerul Domului s` pogoare diafan pe lîng` lustr`, s` se a[eze pe mîna cu cesule] [i s` spun`: mai u[urel, femeie! A[tepta asta de cî]iva ani buni, sub diferite [i întortocheate variante, îns` ce înseamn` cî]iva ani pentru Cel Etern decît o clipire de gene? Ei da, avea r`bdare cît [apte b`trîni chinezi laolalt` [i, în a[teptarea clipei de gra]ie, zemos-r`zbun`toare, se pref`cea c` nu aude, î[i astupa urechile cu ceara indiferen]ei jucate [i î[i anestezia tres`ririle de orgoliu de preferin]` cu vin ro[u demisec. Cînd în cele din urm` vocea ei se sugrum` într-un oftat stins, se auzi difuzorul de deasupra tejghelei, care anun]a ninsori bogate în toat` ]ara [i eventuale furtuni de z`pad` în zona lor.

Dup` toate aparen]ele, era înc` diminea]`; lumina era nehot`rît`, iar copiii înc` nu porniser` cu colinda. Dac` omul lui nu catadicsea

92

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011 s` se încheie la prohab [i s` scoat` fa]a de frizer slugarnic la aer, asta pîn` în ceasurile amiezii, supravegherea lui risca s` devin` un co[mar.

Hoardele de prunci, însetate s` vesteasc` na[terea Domnului [i s` strîng` un b`nu], deja frem`tau în dosul u[ilor, gata s` se n`pusteasc` cu steaua spre casele cre[tinilor. Cum se însera devreme, picioarele lor trebuia s` fie iu]i [i colindele scurte, ceea ce însemna c` intrarea imobilului de vizavi se va transforma într-un adev`rat furnicar. Pentru a-[i îndep`rta aceast` viziune sumbr` [i a-[i mai potoli neastîmp`rul degetelor, b`u dou` pahare de vin, scurt, cu o neaten]ie studiat`, unul dup` altul, ca [i cum le-ar fi r`sturnat din gre[eal`.

Dincolo de geamul pe care praful din var` supravie]uise ca prin minune, amortizînd albul z`pezii, b`nuia [erpuitoare miresme. |mbibate în hainele copiilor, mirosurile de sarmale [i cozonac se vor r`spîndi în tot ora[ul, înlocuind izul aspru de [orici pîrlit, tot mai persistent pe m`sur` ce te îndep`rtai de centru [i te apropiai de mahalale. Aroma evanghelizatoare a cuhniilor alunga, într-un r`zboi nev`zut, damfurile p`gîne, iar hainele micu]ilor, îndeosebi c`ciulile pufoase, fularele [i m`nu[ile, c`ptu[ite cu mirosuri binecuvîntate, erau armele cele mai de pre]. Doar subsolurile igrasioase ale blocurilor de beton exalau duhori atee [i proletar revolu]ionare; cîte un cadavru al lui Lenin putrezea în fiecare dintre ele. Ningea cu fulgi cît nasturii [i strada din fa]a cîrciumii era calm`. |n`untru, un cer rarefiat de fum de ]igar` plutea lene[, departe de orice atmosfer` festiv` [i imun la semnele na[terii. B`iatul de la bar, ghemuit sub tejghea, scria absorbit sms-uri la telefonul mobil, cu gîndul la petreceri, nu la gestiune [i la vînz`ri. Nu l-ar fi mirat s` afle c` d` ]ig`ri pe sub mîn`, la pre] de contraband`. Jum`tate de ceas s` fi avut liber, s`-l îndemne la taifas [i spovedanii, a[a cum, dac` era nevoie, se pricepea stra[nic, l-ar fi descusut pîn` la a [aptea spi]`. Ea începu s` se roage din nou, cu glas parc` ceva mai pi]ig`iat, ca [i cum lacrimile [i-ar fi pierdut r`bdarea, devenind, f`r` doar [i poate, comic`, de[i oamenii se feresc s` rîd` de asemenea lucruri, iar îngerul Domnului, prins cu preg`tirile Ajunului, o l`sa s` toarne minciuni cu nemiluita, minciuni

FRAGMENTE

în care ea credea, r`t`cit` de propriile scorneli, [i pentru care era în stare s` plîng` pîn` pleoapele îi fo[neau ca iasca. |ngerii Domnului, sufleca]i pîn` la coate ca tractori[tii, fr`mîntau aluaturi de cozonac al`turi de babe noduroase în sate f`r` ceasuri, învîrteau la sarmale în buc`t`rii cu geamuri n`du[ite [i cu candel` deasupra aragazului, fierbeau cazane mari de zeam` de coco[ [i le puneau la r`cit în str`chini cu motive populare sau în castroane de plastic, nu g`seau timp, s`rmanii, s` pogoare pe o mîn` cu cesule] [i s` spun`: mai u[or, femeie! A[a c` nici el nu voia s` o aud`, o l`sa s` bîiguie în legea ei, vrute [i nevrute, pîn` cînd, într-o zi, î[i va ie[i amarnic din pepeni [i va face m`cel, nu alta. U[ii metalice a imobilului gri, cu fa]ada b`tut` în praf de piatr`, îi crescuser` ditamai ramurile, frumos arcuite într-o coroan` bogat`, verdele crud era înso]it de floricele m`runte [i albe, b`tute ca liliacul. Din frunzi[ul acelui arbore trebuia s` apar` capul celui pe care îl a[tepta, fa]a aceea de frizer slugarnic care merita pumni în nas, cum tot pe acolo vor fi nevoi]i copii s` se ca]ere pentru a vesti na[terea Mîntuitorului, celor din blocul cu

93

A mai publicat dou` volume de proz` scurt` – B`ie]i de ga[c` (2005) [i Proza cu am`nuntul (2008).

I s-au montat piesele Cu cu]itul la os (Green Hours, Teatrul Luni, 2002), Nunt` la parter (spectacol-lectur` la Teatrul Odeon, 2003; spectacol-lectur` la Teatrul Luceaf`rul, Ia[i, 2006, în cadrul proiectului DramatIS) [i Vr`jitoarea pofticioas` (pies` pentru copii, Teatrul Luceaf`rul, Ia[i, 2008 ).

Piesa Parc` a[a se spune, nu? a fost una dintre cî[tig`toarele Bursei de texte noi Dramafest, edi]ia 2008.

Este distins cu Premiul Societ`]ii Junimea pentru activitatea literar` pe 1993; Premiul Editurii Nemira pentru proz` scurt` (1997); Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proz` (1999); Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalit`]ii, ca reprezentant al Club-ului 8 (2001); Premiul USR, filiala Ia[i, pentru proz` (2005), Premiul „V. Pogor“, al Prim`riei Municipiului Ia[i, pentru activitate literar` (2007), Personalitatea cultural` a anului (2009).

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

patru etaje, unde, era sigur, pe jum`tate dintre locatari îi durea în spate de via]a ve[nic`, îns` aveau o sl`biciune pentru jum`ri, vin rece [i castrave]i mura]i. |ntr-o bun` zi, pe la amiaz`, i-a spus: mai bine mi-ai face un copil! Cam la doi ani dup` aceea, lui i-a p`rut r`u pentru aceste cuvinte, iar cam la zece, ea [i-a netezit bluza [i a zis: doctorul s-a dat b`tut, nu avem nici o [ans`.

Ca s` repare cumva gre[ala de cu zece ani în urm`, cînd cuvintele lui fuseser` f`r` r`utate, dar de prisos, iar fa]a ei s-a vestejit v`zînd cu ochii, a morm`it: degeaba mai fac facultate... Ea nu s-a înseninat, dar i-a priit. Deja rela]ia cu ea, la acel moment, avea gust de cîl]i, îns` cuvintele sc`pate cu zece ani în urm` îl împinseser` s` fie amabil. Apoi i-a întors spatele, a urcat în taxi [i l-a bu[it plînsul. Nici nu b`nuia, s`raca, ce veste proast` putuse s`-i dea [i nici el nu vedea foarte clar marginile dezastrului, îns` intui]ia h`ului l-a f`cut s` explodeze. Mult mai tîrziu s-a gîndit c` izbucnitul în plîns are ceva în comun cu ejacularea, mai ales cu cea stearp`, apogeul pl`cerilor solitare. Oricum, fusese mult mai bine a[a, decît s` fi l`sat timp s` se ca[te între ei una din acele t`ceri adînci, pîcloase, ambigui, din care, la fel ca în anestezia total`, nu [tii dac` te mai

treze[ti. Atunci a murit a treia sau a patra oar`, nu mai ]inea minte exact. Prin frunzi[ul copacului, copiii aveau s` se strecoare greu. Parc` îi vedea: bondoci, cu c`ciulile pe ochi [i cu obrajii ro[ii, aburcîndu-se pentru a intra în scara blocului. Noroc c` pîn` la ceasurile amiezii avea timp s`-l taie, de[i nu-i pica deloc bine s` pun` securea pe un copac înflorit, asta îi amintea, printr-o asocia]ie stranie, de o imagine de film, în care un soldat împu[c` o femeie gravid`, ca [i cum ar fi fost acela[i lucru. Asta îl întristeaz` [i îl r`scole[te, un vînt rece bate printre lucruri nel`murite. De[i [tia bine c` niciodat` cuvintele nu pot cuprinde tot ce vreun vîrtej viscole[te în mintea [i sufletul omului, ori mai cu seam` în amintirile lui neclare, din cînd în cînd, avea un chef nebun s`-[i povesteasc` cuiva via]a de dinainte de a muri prima dat`, asta îl relaxa, îl conecta la o baterie care îi reda pofta de via]` pentru un timp, îns` strada era goal`, gospodinele nu-[i vedeau capul de treab`, b`iatul de la bar trimitea sms-uri disperate, copiii frem`tau de ner`bdare în dosul u[ilor. Ar fi trebuit s` pun` mîna pe topor, s` taie copacul de vizavi, s` dea buzna în apartamentul cui trebuia [i s`-l scoat` de urechi pe insul cu fa]` de frizer slugarnic, ca

94

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

FRAGMENTE

pe un iepure le[inat. Nimic nu i se p`rea mai drept în acel moment, decît s`-i ]in` c`p`]îna insului sub cot, s`-i care pumni în figur` [i s`-i povesteasc` despre el cel care st`tea acolo pe scaunul de plastic [i îl a[tepta, s`-[i depene via]a, [i gagiul s` în]eleag` de ce o încaseaz`, s`-i spun` o sumedenie de lucruri pe care altfel risca s` le uite chiar el pentru el însu[i, ceea ce ar însemna, într-un fel, s` moar` pentru ultima dat`, dac` într-adev`r exist` a[a ceva.

bilise între el [i b`iatul de la bar. |nainte s` le arunce o privire mai consistent`, î[i termin` un gînd mai vechi: dac` pîn` în sear` ninsoarea continua s` cad` la fel de temeinic, ar fi putut r`mîne zidit în acea cîrcium` nu tocmai primitoare, înmormîntat de viu printre sticle, pahare, biscui]i [i dozatoare de suc. Un faraon de mahala, îngropat cu toate cele trebuincioase [i cu un servitor care s`-i scrie cronica vie]ii lui în sms-uri c`tre lumea de afar`. Sosirea musafirilor nepofti]i îi altera actualitatea scenariului, astfel c`, drept r`zbunare, nu-i învrednici nici m`car cu o înclinare a capului. De[i se a[ezar` cu oarecare sfial`, scaunele scîr]îir` sub greutatea corpurilor. B`rbatul î[i freca aprig palmele, pesemne nu era obi[nuit cu frigul, ceea ce, judecînd dup` mantoul îmbl`nit [i c`ciula c`lduroas`, cu urechi, nu ]i-ar fi trecut prin minte, iar ea avea o voce care îl punea pe gînduri. |[i ciuli panicat auzul [i trase cu urechea. Se foi el însu[i pe scaun, îns` un minut îi fu de ajuns s` se lini[teasc`: nu, nu-l l`saser` mintea [i nervii, nici

Tocmai realiza c` uneori oamenii pot îmb`trîni în doi ani cît n-au f`cut-o în dou`zeci, cînd u[a de la intrare s-a dat în l`turi [i un curent de aer rece, iute ca o spinare de lup, se strecur` printre picioarele meselor [i scaunelor. Un vîrtej blînd tulbur` cerul le[ios de fum de ]igar`, împrosp`tînd înc`perea. Un b`rbat îmbr`cat ciudat [i o femeie înfrumuse]at` de frig intrar` precipita]i, privind descump`ni]i în jur. Nu-i z`ri decît cu coada ochiului, îns` resim]i dureros cum cei doi stric` echilibrul t`cerii ce se sta-

95

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

m`car nu se cherchelise, pur [i simplu nu-i în]elegea pe cei doi fiindc` [opteau într-o limb` str`in`, o p`s`reasc`. Glasul ei, putea jura, era al unei femei c`reia îi plac florile de cîmp. El era mai în vîrst` [i mai îngrijorat, cu vorba mai agitat`. |n plus, aveau un strat de oboseal` de dou` degete pe obraz. Se certau sau doar f`ceau un plan. Nu p`reau aman]i, iar so] [i so]ie, nici atît.

Se opreau din vorbit [i, în`l]înd capetele, priveau din nou în jur, ca doi [oricei h`itui]i de amintirea unei pisici. Doi sp`rg`tori de lux fugind spre ]`ri cu mult` z`pad` care s` le acopere urmele. |i l`s` în sosul limbii lor [i privi cum ninge, cu fulgi mari cît cocoloa[ele de hîrtie. De cîte ori gre[ea tema, mama îi smulgea foaia, o strîngea bine în pumn [i îl punea s` o ia de la cap`t.

Cocoloa[ele zburau la întîmplare pe jos, erau m`turate la urm`. Caietele sale erau cele mai sub]iri din clas`. Caietele lui erau cele mai slabe, fiindc` mîncau pu]in. Diminea]a bea ceai de tei [i înghi]ea dou` tartine cu margarin` [i cu dulcea]`. Acum pesemne îngerii din ceruri înv`]au s` scrie. Paginile cu gre[eli erau rupte, mototolite [i zvîrlite pe p`mînt. A[a se na[te ninsoarea,

copii! Doamne, ce mai gre[eau îngerii în acea zi. De bun` seam`, erau cu capul în alt` parte.

Cu capul în traist`, cum zicea una dintre bunici.

Cu capul în nori. Vara culegea cire[e negre, zarz`ri, flori de tei [i de mu[e]el. Zah`rul pentru dulcea]` era întotdeauna o problem`, dar cu atît mai mult dup` ce a murit tata. Dup` dispari]ia lui, temele au devenit mult mai u[oare, nimeni nu mai avea chef s` le controleze. Dac` n-o s` înve]i, o s` ajungi s` tragi fiare ruginite, îi spunea mama. Mai des înainte [i mai rar dup`.

Dup` moartea tat`lui. Nu, nu-i zisese c` avea s` care roabe cu p`mînt, s` dea cu tîrn`copul în lut, s`-[i dea cu ciocanul peste degete, s` citeasc` pe ascuns, de ru[inea celorlal]i. Nu-i spusese c` va face taximetrie, va vinde rulmen]i la turci sau c` va urm`ri pas cu pas un ins cu mecl` de frizer lingu[itor. Dac` tata ar fi murit mai tîrziu, mama i-ar fi rupt mult mai multe pagini de caiet. |ngerii trebuie s` înve]e bine, altminteri oameni nevinova]i pot ajunge în iad. Ei scriu în cartea vie]ii [i orice gre[eal` e un destin nedrept. |n ]`rile cu ierni bogate, îngerii înva]` carte, nu glum`! Acolo unde nu mai ninge, oamenii nu mai cred în Dumnezeu. |ngerii sînt

96

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

FRAGMENTE

tun[i zero [i l`sa]i de capul lor. Unii dintre ei ajung s` bea, s` fumeze [i s` înjure, dar sufletul le r`mîne bun, ca o felie de cozonac. Sufletul unui înger nu tr`ie[te mai mult de dou`zeci [i unu sau dou`zeci [i doi de ani. Cei care nu mor la timp devin oameni. Cînd ninge mult, se spune c` recolta va fi bogat`. Oamenii vor avea suficient` pîine pentru tartine cu margarin` [i dulcea]` [i vor putea s` înve]e. Unii oameni î[i amintesc în vis de via]a lor de înger [i nu mai pot mînca. Pentru ei, toate tartinele din lume, cu dulcea]` de cire[e negre sau de zarz`ri, nu conteaz`, au gust de rahat. Sînt tri[ti [i nu au chef de nimic, poate doar s` mearg` la pescuit. Dac` sînt destul de puternici, plîng; dac` nu, î[i poart` triste]ea ca pe o boal`, pîn` îi doboar` cu totul. Doar ninsoarea îi mai alin` pu]in, ca un compres rece [i pufos. |ngerii, care nu au murit la timp, trebuie s` cî[tige un salariu, s` pl`teasc` rate în banc` [i s` conduc` ma[ini. Trebuie s` înve]e multe lucruri de care nu au nici un chef [i s`-[i cumpere bilet peste tot pe unde intr`. Cei mai ferici]i sînt cei care nu-[i mai amintesc trecutul lor de înger. Pot mesteca orice, pot da bun` ziua plini de solicitudine [i se simt bine oriunde, oricînd, cu oricine. Cei mai mul]i ajung directori sau ceva pe aproape. Decît s` contemple fulgii, mai bine se duc pe pîrtia de s`niu[. Acolo se bulg`resc [i se hîrjonesc, iar

asta le pune sîngele în mi[care [i le spore[te pofta de mîncare. E foarte recomandat de medici.

La un moment dat, cînd b`iatul de la bar a scos capul de sub tejghea [i-i va fi descoperit, cu un aer buimac [i n`tîng, pe cei doi, femeia a vorbit române[te, cu un ton între surpriz` [i bucurie. A cerut dou` ceaiuri cît se poate de fierbin]i. |ns` b`iatul de la bar [i-a cerut stîngaci permisiunea, de fapt mai degrab` i-a anun]at, c` mai întîi trebuie s` viziteze toaleta, fiindc` face pipi pe el. S-a mi[cat repede [i, la întoarcere, încercînd s`-[i ia un aer profesionist, i-a în[tiin]at, cu carne]elul [i pixul în mîini, c` în localul lor, momentan nu se g`se[te nici un fel de ceai, dar i-ar putea servi cu cafea. Nu, nu cu cafea natural`, ci doar ness. Au convenit asupra unui vin fiert, f`cut expres pentru ei, c`ci în meniu nu figura a[a ceva. Cum debitul gazelor naturale, din pricina gerului [i a ru[ilor, în ultimele zile l`sa de dorit, opera]iunea va lua ceva timp [i, aa, s` nu uite, scor]i[oara, piperul [i foile de dafin se pl`tesc separat, dar pîn` e gata comanda i-ar putea servi cu un rachiu tradi]ional din zon`, specialitatea casei, f`cut din mere, pere [i ce alte fructe a mai g`sit gospodarul prin gr`din`.

Cei doi au încuviin]at [i b`iatul a disp`rut rapid, fiindc` telefonul deja suna insistent, tremurînd epileptic pe tejghea [i sco]înd ]ipete ascu]ite de pesc`ru[.

97

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A l I A N U A R I E 2 011

Cei doi vorbeau o limb` imposibil` [i oricît ar fi vrut s` nu aud`, fiindc` oricum nu în]elegea nimic, era atras în chip pervers de conversa]ia lor, a[a cum copiii nu se pot ab]ine de la a privi un cîine turtit de ma[in`. Imagina]ia lui auditiv`, excitat` îl împingea la tot felul de asocia]ii n`stru[nice. Hîr[cîitul rindelei, scîr]îitul burghiului blocat în piesa de metal, gîlgîitul vinului b`ut cu poft` pe inima goal`, scrî[netul cazmalei – toate se succedau în limba lor aspr`, iar rîsul b`rbatului, un grohoti[ de sunete, ar fi pus pe fug` [i un mistre]. Din cînd în cînd, o bolboroseal` grea îi amintea de cazanele cu magiun din copil`rie sau de ceaunele cu smoal`, care, dup` un clocot egal, se stingeau într-un uguit de turturele. Era clar, sunetele acelea veneau dintr-o ]ar` despre care nu [tia nimic.

Abia într-un tîrziu, l`sîndu-se trîndav pe valurile sonore [i sorbind pe îndelete din paharele grosolane, i-a descoperit limbii aceleia necunoscute o melodie stranie, un ritm frînt [i o triste]e covîr[itoare, o muzic` a singur`t`]ii care îi f`cea pielea de g`in`, încît ar fi vrut s` se duc` s`-i strîng` în bra]e pe cei doi, s` le spun` c`-i iube[te, s`-i mîngîie pe cre[tet [i s` le cumpere bomboane de ciocolat` sau napolitane. Dar nu

b`use destul vin pentru a face asta [i cumva regreta, regreta c` numai dup` mai multe pahare descoperea în inima lui acel animal cald [i timid, s`lb`ticiune sperioas` care fuge la primul strig`t [i care d` din coad` bucuros cînd îi miroase a înger. Timpul acela splendid, al destr`m`rii contururilor, era scurt [i imprecis, undeva între prea pu]ine pahare [i prea multe, c`ci nu dura mult [i animalul sfios se transforma în fiar` cu spume verzui la bot, gata s` trînteasc` la p`mînt pe oricine [i s` mu[te ca apucatul. Un singur cuvînt a în]eles din vorba celor doi, numele unui sat din apropiere, care a revenit de mai multe ori în firul discu]iei. Erau ani buni de cînd nu c`lcase pe acolo; de fapt, nu fusese decît o singur` dat`, dar numele lui îi trezea amintiri îndep`rtate, care îl tulburau. Cei doi se apucar` s` deseneze o schi]`, iar el, cu ochii ]int` la u[a de vizavi, mu[c` din sandvi[. Femeia care a ie[it, ap`rîndu-[i imediat fa]a de vînt, îl f`cu s` tresar`, îns` r`mase pironit în scaun.

98

n (fragment din romanul |n iad toate becurile sînt arse, în curs de apari]ie la Editura Polirom)

DILEMATECA

ianuarie 2011