Doina dragut nelinisti prin timp

Editura SITECH

Doina Dr gu

Nelini ti prin timp

DOINA DR GU

Nelini[ti prin timp

Editura SITECH Craiova, 2010

Coperta i tehnoredactarea: Ionda G rdu Autoarea adreseaz mul umiri scriitorului Nicolae Maroga Enceanu, patronul firmei S.C. MAROTUR SRL Craiova, pentru suportul financiar acordat în realizarea acestei c i.

Corectura apar ine autoarei © 2010 Editura Sitech Craiova

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României DR GU , DOINA Nelini ti prin timp/Doina Dr gu Craiova – SITECH, 2010 ISBN 978-606-11-0049-1

ISBN 978-606-11-0049-1

rturisirea de credin

literar

Lucrurile cu adev rat esen iale sunt lucrurile simple Am venit pe lume într-o diminea de toamn , când vinul înc nu se potolise din fiert, când cerul era n dit de p rile ce plecau spre rile calde, când bunicul meu tocmai p sise lumea aceasta l sând un gol margini în inima bunicii, când fratele meu abia împlinise cinci ani i patru zile, între noi stând Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, când tat l meu tocmai sosise la Craiova, la Spitalul Filantropia, cu trenul de apte, i s-a bucurat c nu sunt b iat.

Mi-am petrecut copil ria la ar (Sili tea Crucii, Dolj), unde am înv at mieii s pasc , am luat premii la coal , am strâns spice de grâu pe câmpiile patriei cu deta amentul colii, am cules porumbi, dar mai ales am citit c ile bibliotecii din comun .

Am f cut liceul la Craiova („Carol I”), unde am avut profesori deosebi i. Aici am venit în contact cu marea literatur universal , unde i-am descoperit pe Goethe, pe Shakespeare, pe Schiller, pe Baudelaire, pe Victor Hugo, pe Balzac, pe Marcel Proust, pe Tolstoi, pe Dostoevski, pe Cehov, pe Pu kin etc. Aici am aprofundat operele marilor scriitori români: Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Philippide, Rebreanu, Sadoveanu, Caragiale etc.

Am urmat Facultatea de Matematic , tot în Craiova, unde am înv at s ra ionez prin reducere la absurd. i am mai înv at c oricare ar fi spa iul i timpul în care te na ti, exist un singur drum care te duce spre împlinirea destinului (destin pe care l-ai ales sau destin care a ales i a c uzit spre finalitate). Via a m-a purtat, pân la urm , spre informatic , considerând (pe bun dreptate) c este vârful cel mai de seam al tuturor tiin elor i al tuturor activit ilor umane. Înc din copil rie am cochetat cu literatura (f ceam cele mai bune compuneri la coal ), v zând în ea o evadare din câmpul cifrelor i al 5

domeniilor în care func iile erau continui, derivabile, integrabile, discontinui etc. Tot din copil rie am îmbinat rigoarea matematicii cu mirificul rafinament al artei, sub deviza „Ars longa, vita brevis”. Am vrut s fixez cu ajutorul culorilor eternitatea în mi care, am vrut s dep esc clipa încercând s fiu dincolo de timp i s g sesc o leg tur între materie i idee pentru a crea emo ia, încântarea, admira ia, frumuse ea.

Dominat de întreb rile „De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndrept m?” (titlul celebrului tablou al lui Paul Gauguin), care sunt întreb rile oric rui individ în fa a destinului s u i care se afl la baza oric rei biografii, consider c opera de art i opera literar (cei h zi i pot spune astfel) nu sunt altceva decât exteriorizarea îns i a artistului/scriitorului. Sunt formele l untrice care se înf ptuiesc mai întâi în interior i care apoi izbucnesc cu toat for a în afar . În copil rie am fost atras i de mirajul cuvintelor încruci ate, al criptografiilor, al hipocrenelor, al triverbelor i biverbelor. Am colaborat la revista „Rebus” cu probleme de enigmistic , sub pseudonimul Ionda G rdu . În literatur , am debutat relativ târziu, la 24 de ani, dup terminarea facult ii, în revista „Luceaf rul”. Întotdeauna am pus pe primul plan activitatea profesional (informatic ), unde m-am bucurat de pre uirea efilor i a colegilor, de inând func ia de ef al Centrului de calcul, pân în 2002, când IUG-ul s-a privatizat iar patronul a zis nu are nevoie de „ ia cu calculatoare”. Din 2002 lucrez în presa local (redactor- ef adjunct la ziarul „Mesagerul Olteniei” i secretar general de redac ie la „Lege i f delege”). i cum calculatorul este prima mea iubire, nu pot renun a la el i de aceea tot eu fac i tehnoredactarea computerizat .

Dup 1990, am ob inut numeroase premii la concursurile literare, am colaborat la revistele de literatur importante ale rii i la Radio „Oltenia” Craiova.

Editorial, am debutat în 1994 cu volumul de poezii „Ceasuri de îndoieli”, în a c rui prefa criticul literar Ovidiu Ghidirmic spune: „Doina Dr gu scrie o poezie de cunoa tere, gnomic i introspectiv , în care lirismul se împlete te, în permanen , cu autoanaliza lucid . Poeta î i analizeaz st rile suflete ti i - ceea ce este, cu aderat, demn de tot interesul - gândurile. (...) Noutatea izbitoare a 6

poeziei Doinei Dr gu ine de domeniul limbajului, înc rcat de termeni proveni i din disciplinele exacte, care pot fi întâlni i la fiecare pas. Poeta vorbe te despre «locul geometric» al fiin ei sale, despre «cercuri concentrice» care descriu mi carea circular a gândirii, despre nostalgia de care se reazem «asimptotic», altfel spus despre o nostalgie a infinitului, despre un «punct de pornire» care este speran a, despre «ceasuri de îndoieli» care «logaritmeaz » în timp iubirea .a.m.d.”

Au urmat apoi volumele „Arabescuri” (eseuri, 1995), „Deta are într-un spa iu dens” (versuri, 1995), „Individualitatea destinului” (eseuri, 1996), „Spa iul din nelini ti” (versuri, 1998), „Ochiul de lumin ” (versuri, 2000) i „Suferin ele unui redactor” (proz , 2006).

Cartea de care sunt cel mai mult legat i care cred c m define te cel mai bine este „Spa iul din nelini ti”. Se simte deja o maturitate în st pânirea verbului. Dac la început era „îndoiala” debutantului, acea îndoial pascalian , ce ine de statutul i condi ia omului ca „fragil trestie gânditoare”, în cartea amintit mai sus se dezv luie zbaterile eului, care se g se te într-o permanent stare de tensiune, care tr ie te intens sentimentul de nelini te i aspira ie spre o lume structurat în care se cristalizeaz interoga ia existen ial .

Nu cred în literatura de grup, arta este individual ; ea ne te întotdeauna din via , este în strâns leg tur cu via a i aspira iile creatorului i reflect o anumit treapt a existen ei sale. Limbajul poeziilor mele, a a cum spun unii critici, este modern, poate chiar postmodernist, un limbaj în care, dincolo de unii termeni speciali, se descoper o tr ire sufleteasc aparte.

Scrisul nu este o meserie ca oricare alta, scrisul înseamn art , înseamn o form de libertate în exprimare, transformarea sentimentelor l untrice în emo ii exterioare la care s participe i cititorul, înseamn comunicarea gândurilor i ideilor în simboluri expresive. În acest sens, Delacroix spunea: „Da i-mi noroi de pe strad i, dac -mi sa i libertatea s -l înconjur dup placul meu, voi face din el carne de femeie, cu o tent fermec toare.”

Cine sunt eu ca scriitor, de unde vin i unde m duc? Sunt cele mai grele întreb ri la care trebuie s r spund un om, atunci când este vorba despre el. Nu tiu, dar am înv at c lucrurile cu adev rat esen iale în via sunt lucrurile simple, care sunt chiar lâng noi, dar 7

pe care nu întotdeauna le vedem i alerg m de cele mai multe ori s le c ut m în alt parte. Voi r spunde, totu i, citând poezia „Cine urc , cine coboar ” din volumul „Spa iul din nelini ti”: Limita multiplic rii/ nimeni/ nu o poate cuprinde// grav i rezervat/ nu se risipe te/ în dorin e// cine urc / se aseam / cu cine coboar // pragul vitezei/ luminii/ se dep te/ într-un timp/ anulat. „M rturisirea de credin literar ” - un „document de con tiin colectiv ” conceput i orânduit de Artur Silvestri, Ed. Carpathia Press, Bucure ti, 2008 Pentru a se în elege de ce am scris acest eseu, voi reda mai jos câteva pasaje din scrisoarea trimis de regretatul Artur Silvestri. «„M rturisirea de credin literar ” face parte dintr-un ciclu tematic, de bilan uri, programe culturale i „depozi ii colective”, început în Septembrie 2005 odat cu apari ia c ii-tezaur „Cuvinte pentru urma i”. (...)

Obiectivul de c tâi este acela de a pune împreun „m rturisirea de credin literar ” a fiec ruia dintre autori, ar tând sensul i rostul fiec rei crea ii în parte i, - în acela i timp, fiind un document de epoc - s putem întrez ri m car ansamblul de convingeri, obiective i semnifica ii ale literaturii române de azi. Vor fi inclu i autori români de pretutindeni, din toate genera iile literare i de toate orient rile estetice.

Dac dori i ca opera Domniei Voastre s figureze pe acest tablou de istorie colectiv , a teptam textul trebuitor cât mai curând posibil. Dimensiunea acestuia ar putea fi de 1-2 pagini (2500- 4500 de semne) dar nu exist limite impuse aprioric. Textul trimis ar trebui s con in , în forma ce considera i cea mai potrivit , câteva referiri la urm toarele teme (care nu sunt, îns , obligatorii): de ce scriu; pentru cine scriu; din ce curent literar, „ coal ”, grupare, direc ie cred c fac parte; ce autori români/str ini cred c au pecetluit crea ia mea; care cred c este cartea mea cea mai important i care „va învia” în viitor; cine sunt eu ca scriitor, de unde vin i unde m duc.

Cu calde, bune doriri, Artur Silvestri - 25 Aprilie 2007 » 8

I. ARTICOLE, ESEURI Eminescu – Na ionalul i Universalul Voi fi, poate, i eu, tributar concep iei dup care, vorba lui Arghezi, pentru a fi universal, trebuie s fii na ional. Arghezi se referea, în conferin a sa din 1943, de la Ateneul român, la nimeni altul decât Eminescu.

Sunt popoare care î i revendic atributul de poet na ional pentru unul sau altul dintre exponen ii spiritului locului; sunt i altele care nu î i pot revendica acest titlu; orgoliu? megalomanie? complex de inferioritate? Englezii au, pe lâng alte valori, un autor incontestabil: Shakespeare. Poet i dramaturg. Italienii nu tiu s aleag între Dante Alighieri, cu a sa „Divina comedia” i Francesco Petrarca i al s u „Il canzoniere”. Nem ii îl au pe Goethe (de i nici prietenul s u, Schiller, nu este mai prejos); nordicii se laud cu pove tile lor despre vikingi i cu saga-urile lor (finlandezii, cu „kalevala”); lusitanii, cu Fernando Pessoa; sârbii, cu Ivo Andrici; albanezii se laud cu prozatorul Ismail Kadare; ungurii, cu Petöfï Sandor; polonezii, cu marele romancier Sienkiewich i cu Cseslaw Milosz (laureat Nobel); rusimea a dat multe nume remarcabile: Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Gogol, Esenin, Maiakovski, Vosnesenski; fran uzii, i ei, au dat culturii universale autori de marc (nu-i amintesc pe to i, pentru c lista ar fi foarte lung ): Blaise Pascal, Racine, Molière, Hugo, André Malraux, Albert Camus, Jean Paul Sartre etc.

Revenind la ideea ini ial : câte popoare î i pot declara c au un poet na ional? O anchet întreprins în urm cu câ iva ani în mediile culturale franceze, privitoare la un poet na ional, scotea la iveal faptul c cel mai reprezentativ poet al Fran ei r mâne, totu i, Victor Hugo.

Mul i dintre exponen ii culturilor de peste m ri i ri, cunosc tori ai realit ilor culturale din România i din lume, au conchis c România are un poet na ional: Mihai Eminescu.

9

Este surprinz tor, de aceea, c unii intelectuali sau fal i intelectuali îi contest acest calificativ.

Eminescu n-a tr it decât 39 de ani. Dup perioada încerc rilor, geniul s u s-a manifestat numai vreo 12-13 ani. Ace ti ani au fost suficien i pentru a se impune în contemporaneitate i, mai ales, în posteritate; pe lâng detractorii de ieri i de azi, efigia lui Eminescu trece imperturbabil ; motiv pentru care Marin Sorescu, unul dintre marii poe i ai secolului XX, a scris acel vers memorabil: „Trebuiau poarte un nume: Eminescu”.

Mesagerul Olteniei, nr. 147/2005

Brâncu i – în con tiin a scriitorilor lumii Brâncu i a devenit, înc din via , un mit; el a intrat de timpuriu în con tiin a nu numai a arti tilor lumii, ci i a poe ilor i prozatorilor de pretutindeni. Românul americanizat Peter Neagoe a scris un roman de mare succes: „Sfântul din Montparnasse”. Peter Neagoe era un nume în lumea beletristic i cinematografic de peste Ocean. Era cam de aceea i vârst cu Brâncu i. Faptul c un mare romancier român stabilit în America a inut s scrie un roman despre Brâncu i însemna o recunoa tere a modelului pe care-l reprezenta tân rul ce a f cut drumul de la Bucure ti, via München, pân la Paris, precum i a calit ilor sale morale. Au fost români care au f cut, pe jos, drumul din România pân la Stalingrad, iar de acolo pân în mun ii Tatra. Brâncu i n-a f cut decât drumul pân în Cetatea Luminilor, pe jos. Acolo, în Impasse Ronsin 11, p rea s i fi g sit rostul. i-a zidit un cuptor de pâine, cu vatr , în care î i preg tea cele trebuincioase zilei. Era un exotic din Orient, într-o lume populat de exotici i snobi. Consider Brâncu i n-a f cut acest lucru decât dintr-un instinct de autoconservare; avea nebunia încrederii în talent, în talentul s u, i, pân la urm , voia s -i desfid pe academi tii care erau în vog ; era, cum spune Petre Pandrea, ran român i cet ean al Europei”.

10

Spuneam, ceea ce tie o întreag lume, c Brâncu i, cu tenacitatea ranilor liberi români, a mo nenilor, tenacitate str lucit investigat i explicat de Petre Pandrea, în volumul „Brâncu i. Amintiri i exegeze”, s-a impus, acolo, la Paris, prin, pe de o parte, austeritatea felului s u de via i, pe de alt parte, deschiderea fa de marile valori ale artei sculpturale. S nu uit m c la Hobi a, descendentul unor onorabili slujitori ai altarului ar fi putut s devin un lutier. Ce p cat c acea improviza ie lutier a lui Brâncu i s-a pierdut!

Ajuns la Paris, Brâncu i a intrat în boem , i, ceea ce este mai important, în con tiin a oamenilor din „Ora ul Luminilor”. Au fost i români care l-au „cercetat” în „bârlogul” din Impasse Ronsin. Între ace tia s-au aflat i Alexandru Philippide i Demostene Botez. Al Philippide a evocat austeritatea locuin ei lui Brâncu i; era o diferen de 31 de ani între cei doi. Al. Philippide, în pu inele sale pagini memorialistice, evoc interiorul atelierului lui Brâncu i, f s scape (scria aceste pagini la senectute) faptul c acolo se preumblau frumuse i feminine precum irlandeza Eillen.

Atelierul din Impasse Ronsin era vizitat de toat lumea bun a Parisului i de peste Ocean, poate i pentru c procesul obtuzilor vame i americani îl f cuse celebru.

Se spune c atelierul lui Brâncu i devenise un centru de atrac ie mai important decât Turnul Eiffel. La Eiffel admiri i respec i corectitudinea calculelor matematice, în timp ce, în Impasse Ronsin, po i urm re ti cu imagina ia zborurile „P rii M iestre”. Aceste zboruri, „mai lungi sau mai scurte”, nu puteau s nu-i sensibilizeze pe poe ii din Ora ul Luminilor. Între ace tia, francezul Jean Arp, semnatar al unei poezii intitulate „Coloana f sfâr it”, belgianul André Castagnou, autor al unei metafore numit „Pas rea lui Brâncu i”, precum i Rainer Maria Rilke, cu poema „Cine spune c totu-i pieirii sortit?”. De peste Ocean, americanul Carl Sandburg, laureat al premiului Nobel, se înclin i el în fa a vizionarismului i arhaismului lui Brâncu i. La noi, tinerii scriitori (mai tineri, ca vârst , decât Brâncu i) Lucian Blaga, Dan Botta, ori Ion Vinea l-au omagiat înc din timpul vie ii lui: semn incontestabil al pre uirii pe care i-au acordat-o i al recunoa terii rolului acestuia în arta modern .

Timpul a ad ugat noi crea ii; scriitori de pe toate meridianele lumii s-au minunat în fa a crea iilor brâncu iene i s-au sim it datori 11

le sl veasc în paginile lor. „Nici unui alt artist, în toat literatura român , i nici unui alt artist român, în toat literatura universal remarca un comentator român, în 1970 - nu i s-a închinat în via (...) un atât de nesfâr it colier de poeme, ca lui C. Brâncu i”. Un omagiu impresionant adus p rintelui sculpturii moderne, poemele acestea sunt, în acela i timp, un omagiu adus for ei române ti de crea ie. Este cazul s -l cit m pe spaniolul Valentin Garcia Yebra: „Iubeam România cu mult înainte ca ochii mei s -i soarb frumuse ea. O iubeam cum i-e drag o rud cu faim , ale c rei fapte celebre i-au umplut copiria. E o iubire în care se amestec ging ia i mândria, fiindc cineva, n scut din neamul t u, face ca numele lui, numele de familie, fie rostit cu respect în ri dep rtate i între oameni str ini...”.

Americanul Carl Sandburg remarca, într-un eseu poematic, tocmai voca ia marelui sculptor de a descoperi tainele lucrurilor: „... el tie cum unduie firele de p r în buclele i coadele de pe capul unei femei; i o tie de atâta vreme, încât nu uit de unde au venit i - încotro pleac ; i scotoce te-n adânc dup tainele întâilor i ale celor mai de mult f tori de forme”.

Un imn al ve niciei întru Brâncu i este i poema lui Rilke: „Cine spune c totu-i pieirii sortit?/ Din pas rea pe care-o ai r nit/ tie cine dac zborul nu r mâne/ i dac florilor nu li-i, poate, menit/ S ne supravie uiasc -n râne? ”.

Pentru Lucian Blaga, „M iastra” lui Brâncu i este „pas rea sfânt ”: „Ai tr it cândva în funduri de mare/ i focul solar l-ai ocolit pe deaproape./ În p duri plutitoare-ai strigat/ prelung deasupra întinselor ape.// Pas re e ti? Sau un clopot prin lume purtat?/ F ptur i-am zice, potir f toarte.”

Incontestabil, la eternitatea sculptorului eternit ii, scriitorii lumii au adus, i aduc, omagiul lor deplin, au adus, i aduc, o contribuie incomensurabil .

Comunicare prezentat la Sesiunea solemn de comunic ri dedicat anivers rii a 125 de ani de la na terea lui Constantin Brâncu i, Târgu Jiu, 19 februarie 2001 Articol ap rut în revista Lamura, nr. 36-37-38/2004

12

Arghezi, între teluric i celest a apela, acum i aici, la textele lui Tudor Arghezi, propun o reconsiderare a traseului poetului „Cuvintelor potrivite”, al „Agatelor negre”, al „Florilor de mucigai”, al „Cimitirului Buna-Vestire”, între teluric i celest. G. C linescu îi acorda, dup capitolul consacrat lui Eminescu, cel mai însemnat spa iu din „Istoria literaturii române de la origini pân în prezent”.

Capitolul se intitula „Fenomenul arghezian”. La vremea aceea, în 1940-1941, când „divinul critic” da forma final a „Istoriei...”, Arghezi avea aproape 60 de ani, iar exegetul - cu pu in peste 40. Arghezi se l uda cu faptul c l-a v zut pe Eminescu; pe Calea Victoriei; era la vârsta pantalonilor scur i; depozi ia sa, în acest caz, trebuie citit cu reticen . G. C linescu, îns , n scut la 10 ani de la trecerea în eternitate a Poetului Na ional, avea s purcead , f prejudec i, la c ile care au devenit de referin : „Via a lui M. Eminescu” i „Opera lui M. Eminescu” (în 5 volume). Fenomenul arghezian irumpea, din paginile volumului de debut, „Cuvinte potrivite”, la 47 de ani. Arghezi avea atunci o experien revuistic de aproape 30 de ani. Scrisese i în reviste f orientare, adic eclectice, i în reviste efemere („Liga ortodox ”), dar care au însemnat ceva în devenirea întru modernitate a literaturii române i a culturii române ti în ansamblu. runtul (la trup) frate i, apoi, monah, Ion N. Theodorescu avea s renun e la via a de la M stirea Cernica, cu toate c acolo a adâncit studiul c ilor sfinte i a scris unii dintre psalmi. Atras de lumea mirean , Arghezi a ajuns s se îndoiasc i de adev rurile sacre.

Avea s pl teasc , peste ani, aceast îndoial ; în anii ’50, când, dup ce se bucurase de toate onorurile, tr ia din banii primi i pe cire ele vândute în poarta casei de la M or. Avusese puterea (verbului) i gloria pân atunci. Din celestul (sau slujitor al celestului), care fusese, Arghezi devine un terrier al turi de coana Paraschiva. Celestul îl învinge îns pe teluric, chiar dac , a a cum spun exege ii (?) mai noi, 13

fenomenul Arghezi a f cut pactul cu diavolul. Ar fi putut fi b gat, în anii ’50, i el la pu rie; avea atunci 69 de ani; n-a f cut deten ie, dar a fost marginalizat. Dup cum se tie, de asemenea, un „merit” a avut i Sorin Toma: acela de a fi scris, în „Scânteia”, infamul text „Tudor Arghezi, putrefac ia poeziei sau poezia putrefac iei”. (Fostul redactor- ef de la Scânteia, blamat de atâta vreme i de atâ ia, încerca revin la vreo 90 de ani, în actualitate, pentru a se disculpa de textul respectiv, punându-l pe seama altora. Tot în aceast lung parantez mai trebuie amintit c tat l lui Sorin Toma, „celebrul” autor al poeziilor ocazionale din perioada proletcultismului, modestul - ca profesie i talent -, se f cea remarcat ca traduc tor al versurilor semnate de Carmen Syllva. Monstruoas alian : cel care traduce în române te pe fosta regin i poet avea s devin poetul de curte al comuni tilor din România ! Ce-i drept, mai erau la putere i „românii” Ana Pauker, Iosif Chi inevski, Teoharie Georgescu .a.).

Arghezi spunea, cândva, c nu-i pare r u c toat via a a fost înjurat; îi p rea r u c a fost înjurat prost. În puterea gloriei, la 20 de ani de la întârziatul s u debut editorial, i la 67 de ani de via , cel care, comiliton cu Pamfil eicaru („etajul i antajul”), avea s -i spun ministrului de Interne de atunci, Tancred Constantinescu, c ruia i se zicea i „Porcu” i care a avut un merit deosebit în ridicarea casei de la M or, o celebr apoftegm : „corb la porc nu scoate ochiul”; el, Arghezi, avea s îndure reversul ac iunilor sale publicistice; înjurase în stânga, înjurase în dreapta, f s tie încotro se îndreapt Istoria.

Fostul monah de la Cernica, modestul ceasornicar din Elve ia, Tudor Arghezi se pomenea vânz tor de cire e. Celestul psalmist era redus la condi ia unui oarecare teluric. Vremurile n-au fost, a a de negre, precum se spune. A fost i o orientare a puterii (pe care trebuie s-o apreciem cu m sur ), au fost i aparatnici constructivi (a se vedea volumul lui Pavel ugui: „Amurgul demiurgilor”; Pavel ugui insereaz la capitolul consacrat lui Arghezi i câteva misive primite de la marele poet; ele sunt o dovad irefutabil a aser iunii anterioare).

Celestul Tudor Arghezi de pân în 1948 devine, pân în 1955, un teluric. Scrie despre r scoala din 1907, scrie „Cântare omului”, traduce din Krâlov, spre a supravie ui. Repus în drepturi, adic recunoscându-i-se valoarea, Arghezi este l sat s publice tot ceea ce vrea, în „Contemporanul” condus de G. Iva cu, un atlet al jurnalisticii ro14

mâne ti. Regimul de atunci ajunsese la concluzia c nu po i ie i în lume f valori culturale. Arghezi este tradus peste tot; i de obscuri (atra i de sejururi în România), i de nume celebre, precum Salvatore Quasimodo (a c rui lec iune din poetul „Cuvintelor potrivite” n-are nici o alt valoare decât aceea c este semnat Quasimodo). În aceea i perioad , teluricul Arghezi redevine celest i public medita ii despre via i lume, în registru biblic, în toate revistele României. Când avea treac la cele ve nice, în iulie 1967, Tudor Arghezi redevenise ceea ce fusese înainte de 1948: cel mai important poet de dup Eminescu.

Merita Arghezi 7-8 ani de ostracizare? Categoric, nu! Trebuia s fac acele mici concesii cu guvernan ii? (de i le-a f cut abil). Nu se tiu multe lucruri despre rela iile personale dintre Arghezi i C linescu.

Mai în vârst cu 18 ani decât „divinul critic”, Arghezi i-a supravie uit acestuia cu 2 ani i ceva (martie ’65 - iulie ’67). Textul din 1941, al lui G. C linescu, despre T. Arghezi, „Fenomenul arghezian”, are cel mai inspirat titlu, de i despre poetul de la M or au scris str lucit i al i mon tri sacri ai criticii literare române ti.

Am încercat, f a apela la texte, s reiterez un traseu între teluric i celest al lui Tudor Arghezi. Om cu picioarele pe p mânt, gospodarul Arghezi se înal pân în T ria Cerurilor, de unde este trântit la p mânt; numai c el, ceasornicarul de alt dat , pune scara i se urc , prin ultimele volume, c tre cer. Au încercat, în ultimii ani, unii pretin i speciali ti în literatura român de dup r zboi, s -i fure, s -i taie scara me terului „Cuvintelor potrivite”. Efort zadarnic, pentru c Me terul fusese primit în ceruri.

Lamura, nr. 33-34-35/2004

Traiectoria lui G. C linescu Orgolios din fire, poate chiar din cale-afarã, C linescu î i ortografia prenumele foarte simplu: „G“. Exeget al lui Eminescu, „divinul critic“ a observat c , dup unele tribula ii i dup ce Iosif Vulcan, la „Familia“, i-a schimbat numele din „Eminovici“ în „Eminescu“, i Eminescu î i semna textele înaintate lui Titu Maiorescu i Iacob Negruzzi („secretar perpetuu“ al revistei „Convorbiri literare“) cu ini iala „M“. Gheorghe C linescu (pe numele s u adev rat) semna numai cu „G. C linescu“. Marele personaj al culturii române ti nu era 15

singular în acest demers; congenerii s i: N(icolae) Davidescu f cea scandaluri de pres când, unul dintre criticii importan i îi scria numele întreg, iar prozatoarea Ioana Postelnicu, membr a cenaclului lui E. Lovinescu f cea „alergie“, când i se spunea „romanciera“, iar nu „romancierul“. i C linescu a resim it aceast nevoie a unei sigle nominale; a i început, devreme, s semneze esen ializat. Toate c ile sale au ap rut sub semn tura „G. C linescu“. Oltean prin ascenden , ca i Sadoveanu, G. C linescu a tr it în Moldova i a înv at la coala lui G. Ibr ileanu (nici acesta nu semna „Garabet“, ci doar „G. Ibr ileanu“), de unde primea mesaje de la „Sbur torul“ lui E. Lovinescu ( i acesta semna simplu: „E. Lovinescu“). Terminându- i studiile la Ia i i Bucure ti, G. C linescu pleac la Roma, unde cerceteaz lucr rile unor c tori str ini despre rile române prin veacul de mijloc. Se întoarce în ar , lucreaz ca profesor în înv mântul liceal, apoi devine agregat la Facultatea de Litere i Filosofie a Universit ii din Ia i. G. C linescu, la 30 i ceva de ani, simte c poate s fie un prozator i scrie romanul „Enigma Otiliei“. Îi urmeaz c ile despre Eminescu i Creang , îi urmeaz revista „Jurnalul literar“ (în a c rei prime serii miza pe G. Iva cu, Al Piru, Grigore M rg rit). Era la Universitatea din Ia i, pe vremea aceea. R zboiul de-al doilea impune schimbarea unor structuri, a unor func ii i transferul unor institu ii, ori oameni, dintr-o parte în alta a rii. Cei care nu tiu despre unele din acestea pot afla din cartea postum a lui Lucian Blaga, „Luntrea lui Caron“: Marea Universitate din Ia i ajunsese mutat par ial pe lâng Alba-Iulia; Marea Universitate din Cluj a fost str mutat la Sibiu. G. C linescu se mut la Bucure ti i, împreun cu al i intelectuali, adopt linia social-democra iei. Frustrat, prin origine, este posibil ca G. C linescu, precum Matei Caragiale (vrem, nu vrem, copil din flori) s fi încercat, i el, sentimentul teoretizat de Freud. Î i ia în serios misia i purcede la treab . Are du mani, are prieteni; prieteni care, unii dintre ei, i-au f cut mari servicii (Al. Rosetti), dar pe care i-a ridiculizat în romanele de mai târziu. La Facultatea de Litere 16

i Filosofie din Bucure ti, G. C linescu avea rivali pe m sur ; îl amintesc, aici, pe D. Caracostea (cel care, în 1948, l-a propus pe G. linescu într-un scaun academic). G. C linescu se înscrie, i el, dup zboi, în lupta pentru o nou societate; era vorba de o presim ire.

Era perioada în care Ion Petrovici, filosoful, era ministru al Educa iei Na ionale; era perioada în care Lucian Blaga lucra la lega ii prin Polonia, Elve ia i Portugalia; când se instaura guvernul condus de dr.

Petru Groza; când Aron Cotru , care simpatizase cu Legiunea, alegea calea exilului; când Mircea Eliade scria volumul, tip rit cu copert verde, „Salazar sau rena terea Portugaliei“; când, la Paris, Emil Cioran scria „Exerci ii de descompunere“. Peste pu ini ani, unii dintre exponen ii genera iei de crea ie interbelice ajung s de in i func ii oficiale; Sadoveanu devine membru al Prezidiului Mari Adun ri Naionale, C. I. Parhon - pre edinte al M.A.N., Tudor Vianu - ambasador la Belgrad. Epur rile din lumea cultural devanseaz cu un deceniu epur rile din lumea politic . Sunt sco i din Academie, din Societatea Scriitorilor Români, din alte institu ii reprezentative, mul i dintre frunta ii „intelighen iei române ti“ de pân atunci. Din motive numai de ei tiute (iar dup aceea i de zelo ii anchetatori) n-au înfundat pu riile: Agârbiceanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Al. Philippide, Lucian Blaga .a. În aceea i perioad , în care C linescu fusese scos de la catedr , congenerul s u, ilustrul erban Cioculescu i vindea c ile la buchini tii de pe Dâmbovi a, iar Vladimir Streinu era angajat cu „sprijinul“ lui Sadoveanu ca administrator al parcului Her str u (era, i acela, un sprijin). G. C linescu e dat afar de la catedr (de i continu s figureze în statele de plat ale Universit ii din Bucure ti) i este numit director al Institutului de Teorie i Istorie Literar ce îi va purta numele dup moartea sa (oper a comunismului). Deputat în M.A.N., C linescu public romane precum: „Bietul Ioanide“, piese de teatru într-un act, poezii ocazionale, precum cele din „Laud lucrurilor“ i se declar „loial“. Era vorba de frustrarea din copil rie, sau de o adeziune? Spun, unii, c G. C linescu ar fi f cut pactul cu „diavolul ro u“ din oportunism. Personal, nu cred în aceast ipotez : cultura român trebuia s supravie uiasc ; i a supravie uit. linescu se bucur de onoruri, a a cum se bucurau ( i trebuiau se bucure) i Sadoveanu, i Arghezi; Ion Barbu publicase în „Via a româneasc “ o poezie numit „B lcescu tr ind“, în care adeverea 17

tradi iile republicane în România; poate i pentru asta n-a f cut pu rie, de i se l sase pozat în uniform de legionar. Fac vâlv , în acea perioad , ca i mai înainte, Maria Banu i Nina Cassian. În acel timp, G. C linescu î i aducea acas colaboratoarele de la Institut i o ruga pe so ia sa, Alice Vera C linescu, s urce în mansarda locuin ei i s -i aduc nu- tiu-ce raritate bibliofil . Avea grij s -i ia scara.

Declarându-se „loial“, G. C linescu a avut parte i de aten ia conducerii de atunci a României. Un încrâncenat critic de ast zi, Gheorghe Grigurcu, îi imput „Divinului Critic“ faptul c ar fi mirosit, pe patul mor ii, o floare primit de la Gheorghiu-Dej (f a fi nostalgici ai vechiului regim, ci oameni cu capul pe umeri, trebuie s spunem c i liderul politic de atunci, i „liderul-neoficial“ al criticii literare române ti erau, cum am spus, ni te frustra i). La scar european , sunt mul i scriitori care au f cut pactul cu „diavolul ro u“.

Chiar i din Occident. Au fost i efi de stat care au f cut pactul cu „diavolul negru“ (Hitler) - mare alul Pétain al Fran ei.

Contemporan cu Thomas Mann, cu Serghei Esenin (cel care s-a sinucis din cauza unei dansatoare, Isadora Duncan), cu Maiakovski (care s-a sinucis, i el, dar din cauza lui Stalin), contemporan cu Borges, cu atâ ia i atâ ia laurea i ai premiului Nobel (pentru literatur i pentru altele), G. C linescu expiaz , la Bucure ti, în anul de gra ie 1965.

Exponent al celei de-a treia genera ii post-maioresciene (al turi de, sau împreun cu, erban Cioculescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu etc), G. C linescu r mâne ceea ce trebuie: autorul celei mai grele c i (din punct de vedere al greut ii) din cultura român ; iar din punct de vedere al valorii, Unicul.

Luceaf rul românesc, iunie/2007

Mircea Eliade – 100 de ani de la na tere Mircea Eliade s-a n scut la 13 martie 1907, la Bucure ti. A f cut studiile secundare la Liceul Spiru Haret, apoi a urmat facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucure ti. Între anii 1928-1931 a studiat la Calcutta, unde a luat cursuri de la renumi ii filozofi Rabindranath Tagore i Surendranata Dasgupta despre istoria religiilor i a filozofiei indiene.

Din 1957 este profesor la Universitatea din Chicago, titular al ca18

tedrei Sewell L. Avery din 1962, i este onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. În 1966 devine cet ean american.

Dup o pubertate dificil de intens studiu solitar, începând din 1925 Mircea Eliade este aproape unanim recunoscut ca „ ef al genera iei” sale. A debutat literar la vârsta de 14 ani în Ziarul tiin elor Populare din Bucure ti cu povestirea fantastic „Cum am descoperit piatra filosofului”. Începând de la 16 ani, a publicat nuvele i eseuri în diferite reviste, iar de la 17 ani a scris articole în care aborda istoria religiilor i cultura Orientului în „Vl starul”, revista liceului „Spiru Haret”. Student la filosofie fiind, a purtat o acid polemic în „Revista Universitar ” cu Nicolae Iorga, pe marginea unor lucr ri ale profesorului Iorga, continuat apoi în paginile ziarului „Cuvântul”, al c rui director era Nae Ionescu.

Preocupat de cultura italian , între 1927-1928, a plecat în Italia pentru studii. În 1929 î i ia licen a cu o tez despre filozofia italian în timpul Rena terii. Acolo l-a întâlnit pe Giovanni Papini, care l-a influen at în perioada tinere ii.

Dup cultura italian , filozofia indian devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Ob inând o burs particular , începe s studieze limba sanscrit i Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucure ti, î i d doctoratul în filozofie, în anul 1933, cu o lucrare referitoare la practicile i gândirea Yoga, pe care o public apoi sub titlul: „Yoga. Essai sur les origines de la mistique indienne”, ParisBucure ti, 1936.

Din 1933, Mircea Eliade a devenit profesor la Universitatea din Bucure ti, unde a inut cursuri de filosofie i de istoria religiilor. În 1937 a fost laureat al Societ ii Scriitorilor din România pentru o ediie critic despre Bogdan Petriceicu Ha deu.

De la mijlocul anilor ’30, M. Eliade s-a apropiat de ideologia Mi rii Legionare, în cadrul c reia devenind un activist cunoscut.

Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publica ii, printre care i ziarul oficial al legionarilor, „Buna Vestire”, dar i prin campania electoral pentru alegerile din 19

decembrie 1937, fiind ales deputat pe listele partidului „Totul Pentru ar ” (expresia politic a mi rii legionare) în Parlamentul României.

Dup instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, la începutul lui 1938, Mircea Eliade a fost arestat împreun cu al i lideri legionari i întemni at în lag rul de la Miercurea-Ciuc.

Ulterior, Eliade s-a distan at de aceast atitudine legionar din tinere ea sa, îns unii exege i ai operei sale au comentat faptul c , de fapt, Eliade nu s-a dezis niciodat de valorile ideologiei legionare, dovad c în operele sale se reg sesc idei de factur mistic-totalitar sau antisemite.

Mircea Eliade a desf urat o intens i variat activitate publicistic . A colaborat la: Calendarul, Vremea, Cuvântul, Credin a, Buna Vestire, Sfarm Piatr , Gândirea, Tinerimea Român , Criterion etc. A sus inut numeroase conferin e la Radio România: „Secretul Indiei”, „Eseul european i eseul românesc”, „Mesaj cultural de 6.000 de ani”, „Arta i tehnica criticii” .a. Între anii 1940-1941, Mircea Eliade este ata at cultural la Ambasada Român din Londra i apoi la Lega ia român din Lisabona (1941-1945). Dup instalarea comunismului în România, se stabile te la Paris, unde r mâne pân în 1957, i pred istoria religiilor la coala Practic de Înalte Studii (1945-1948) i apoi la Sorbona (1948-1957). Începând din 1957, Mircea Eliade se stabile te la Chicago, ca profesor de istorie comparat a religiilor la Universitatea „Loyola”.

Reputa ia sa cre te cu fiecare an i cu fiecare nou lucrare ap rut , devine membru în institu ii ilustre, prime te mai multe doctorate honnoris causa. Ca o recunoa tere a meritelor marelui savant aduse la studiul i cercetarea istoriei religiilor, catedra mai sus amintit a fost numit Catedra „Mircea Eliade”, începând cu 1985.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spa iu i timp sacru. Spa iul sacru este în concep ia sa centrul universului, pe când timpul sacru este o repeti ie a elementelor de la originea lumii, lumea considerat ca orizontul unui anume grup religios. În aceast concep ie fiin ele umane arhaice erau orientate în timp i spa iu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar i în omul modern ar exista o dimensiune ascuns , subcon tient , guvernat de prezen a secret a unor profunde simboluri religioase.

Mircea Eliade are o filozofie personal în care omul este în c u20

tarea propriilor sale for e ascunse, el este instrumentul unor for e pe care nu le poate controla, acest lucru fiind exprimat în nuvela „La ig nci” (1959), dar i în romanul „Noaptea de Sânziene” (1971). „Întoarcerea din rai” (1934) i „Huliganii” (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade accept existen a unei realit i extrasenzoriale.

Autor a peste 1.500 de c i, eseuri i articole de specialitate, Mircea Eliade s-a bucurat de o aten ie imens în lumea cercet torilor, fiindu-i dedicate peste 500 de lucr ri omagiale privind activitatea i personalitatea sa creatoare.

Celebru i respectat în Occident, Eliade a fost denigrat în România de pe pozi ii marxist-leniniste de c tre Oscar Lemnaru, Zaharia Stancu, Pavel Apostol .a. În exil, a fondat i condus revista „Luceaf rul” la Paris, a coordonat, împreun cu Ernest Junger, revista „Antaios” (1960-1972) i a colaborat la publica iile române ti: Fiin a Româneasc , Cuvântul în Exil, Revista Scriitorilor Români, Buletinul Bibliotecii Române (Freiburg), Caete de dor .a.

Mircea Eliade a primit titlul de Doctor Honnoris Causa al multor universit i din Fran a, SUA, Anglia, Belgia, Argentina, precum i mai multe premii din partea unor institu ii prestigioase; a devenit membru al Academiei Belgiene i a fost decorat cu „Legiunea de Onoare” în 1978. Lucr rile sale au fost traduse în numeroase limbi. În Japonia, numai în cuprinsul a trei ani (1974-1977) au fost publicate 13 volume din opera autorului, adaugându-li-se i un volum supliment intitulat „Studiile lui Eliade”. În toate aceste scrieri, îns , Mircea Eliade r mâne profund român. „A fi român este, pentru mine, a tr i, a exprima i a valoriza aceast lume între lumi.” Dar, destinul u românesc n-a fost deloc liniar. Eliade a trecut prin exil i a murit în exil. O experien dur , de i el o considera doar o prob ini iatic .

A vrut neap rat s r mân scriitor român. i a reu it...

Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

Mesagerul Olteniei, nr. 170/2007

21

Don Jorge: „prea tân r pentru premiul Nobel” S-au împlinit, de curând, 100 de ani de la venirea pe lume a lui Jorge Luis Borges, cel care avea s fie numit Marele Orb al Lumii Moderne. Scriitorul argentinian era considerat, în mediile literare, o reîntrupare a lui Homer, ori a lui John Milton, autori despre care a scris pagini de o mare profunzime. „Marele Orb” de la Buenos Aires (atins de orbire la o vârst fraged ) a dat carte dup carte, a inut conferin e pe toate meridianele i paralele lumii. S-a g sit i o Doamn care -1 in de bra , atunci când urca la pupitru. Oamenii de cas , sud-americanii, vorbitori de spaniol , gre eau i-i spuneau, uneori, señor. Marele scriitor se sup ra, dar nu prea mult; prefera s i se spun don Luis. Se gândea, probabil, la Cervantes i la creatura lui, numit don Quijote. În fond, don Luis Borges a fost, i a mas, un personaj, un personaj cervantesc: s-a luptat cu morile de vânt ale poeziei, a consultat, nu numai cât i-a dat Dumnezeu (evreu, prin ascenden , fiind), m rile i cerurile, a scris romane, eseuri, a inut conferin e de o mare profunzime. Era agreat, i chiar adulat, în toate mediile unde î i f cea apari ia. Era c utat de scriitorii tineri, pe care îi încuraja.

Bun cunosc tor al literaturii universale, se spune c ar fi jubilat atunci când a aflat nemuritorul vers eminescian care sun a a: „ochiul închis înafar în untru se deschide” (apud Marin Sorescu).

Prea tân r fa de con-continentalii s i Miguel Angel i Gabriel Garcia Marquez, don Luis a a teptat cu mult r bdare s fie invitat la Stockholm. Invita ia nu i-a fost transmis , iar dac i-a fost transmis i s-o fi r cit cumva pe drum, don Luis Borges n-o mai onoreaz . Se spune c don Jorge nu punea pre pe titluri, chiar dac i se acordau.

Marin Sorescu povestea c îl „ icana” cu întrebarea: „don Jorge, pentru ce v ocole te premiul Nobel?”; i tot Marin Sorescu povestea Marele Borges f cea haz de necaz: „probabil m consider înc prea tân r!...” Mirobolantul dialog se întâmpla prin anii ’80, când 22

cei doi se reîntâlneau la Congresul Interna ional de Poezie de la Marrakech, iar Borges trecuse de 80 de ani.

Cei doi poten iali laurea i ai Premiului Nobel aveau s treac Dincolo f a primi pre ioasa distinc ie.

Cuvântul libert ii, nr. 2884-2885/1999, rubrica „Centenar Borges”

Marin Sorescu – nou ani de posteritate Se împlinesc, pe 8 decembrie 2005, nou ani de când marele poet, prozator, dramaturg, eseist i traduc tor, Marin Sorescu, a trecut la cele ve nice, adic de când, dup propria-i expresie, „s-a dus s moar pu in”.

Contrar regulii nescrise, conform c reia, în posteritatea imediat , opera unei glorii trece printre furcile caudine ale supravie uitorilor i intr într-un con de umbr , opera lui Marin Sorescu n-a devenit pies de muzeu, bun de contemplat, iar nu i de aprofundat.

A urmat o promovare postum a autorului scut „anapoda” (29 februarie 1936) la Bulze ti la care i-au adus contribu ia, printre al ii, prof. univ. dr. George Sorescu (fratele scriitorului) i ing. Virginia Sorescu (so ia scriitorului).

Virginia Sorescu (trecut în nefiin la câ iva ani dup moartea scriitorului) a transformat Editura familiei „Creuzet” în Editura Funda iei „Marin Sorescu”, unde, pe baza unui program stabilit de ilustrul defunct, a pus „pe picioare” realizarea unei integrale Marin Sorescu. Aci au v zut lumina tiparului volumele: Puntea (însumeaz ultimele poeme ale autorului); Biblioteca de poezie româneasc (antologie i comentarii de Marin Sorescu); Efectul de piramid , La lilieci (Cartea a VI-a); romanul inedit Japi a; Jurnal. Romanul c toriilor. Au fost adunate poeziile de început ale lui Marin Sorescu, scrise între 1955 i 1960 (deci, între 19 i 24 de ani) în cartea Încoronare i cele dintre 1980 i 1995 (din paginile unor reviste) în Scrinteala vremii. A fost reeditat piesa de teatru Iona.

23

Autorul de „cronici fanteziste” din deceniul al VI-lea al secolului trecut devine un moralist, un spirit grav, dar care nu- i reprim pl cerea lu rii în r sp r a unor fapte de via . Marin Sorescu este, în egal m sur , i un stoic, i un ludic. A fost tradus în multe limbi, a torit mult, a conferen iat în multe universit i din lume, a fost conduc tor de reviste literare, academician, ministru al Culturii, a ob inut numeroase premii i titluri tiin ifice, opera sa fiind poate cea mai cunoscut în str in tate, dintre crea iile scriitorilor români.

Genial, ca scriitor, i abil cum era, ca om, Marin Sorescu a fost, în perspectiva speciali tilor de la Stockholm (propus de românii din diaspora, iar nu de cei din România), poten ial laureat la premiului Nobel pentru anul de sfâr it al mileniului al doilea. Îl reg sim plenar în poema Vulturul moare ca un vultur: „dup o sut de ani”, când înc „mai poate sfâ ia”, marea r pitoare constat nu mai are plisc; în consecin , se înal „pe cele mai înalte piscuri”, î i strânge aripile i „se las apoi/ s pice ca un meteorit în adânc”, a a cum f cea când î i localiza prada; numai c , de data aceasta, „prada e chiar el” - pentru sine i pentru „alt vultur tân r”.

Poezia e un fel de prad pentru autor: proiec ia umbrei lui.

Trecând Styxul, Scriitorul nu- i mai poate devora Opera, a a cum f cea Cronos cu fiii lui. În cazul lui Marin Sorescu, nu Autorul i-a devorat Opera, ci Opera l-a devorat cu voluptate pe El. Agonia.net - Atelier literar de poezie i proz , poezii române ti, literatur i cultur - decembrie/2005

Marin Preda (83 de ani de la na tere) Anul acesta (2005), pe 5 august, dac Marin Preda ar fi tr it ar fi împlinit 83 de ani. Dar „timpul n-a mai avut r bdare” i marele scriitor a p sit lumea celor vii la 6 mai 1980, în condi ii tragice. scut în Sili tea-Gume ti, jude ul Teleorman, ca fiu al ranului Tudor C ra u, Marin Preda urmeaz clasele primare în satul natal, apoi se înscrie la coala Normal din Abrud, pe care o continu la Cristur-Odorhei i o termin la Bucure ti în 1941.

Debutul literar se produce la vârsta de 20 de ani, adic în 1942, în ziarul Timpul, cu schi a Pârlitu. Frecventeaz cenaclul lui Eugen Lovinescu, unde cite te proz i este secretar de redac ie la ziarul 24

Evenimentul zilei. În 1948 public prima sa carte: volumul de schi e i povestiri „Întâlnirea din p mânturi”, în care prezint lumea satului într-o viziune proprie. Cu aceast carte se prefigureaz deja apari ia unui original i valoros prozator. Scriere epic în care sunt evocate „scene din via a ranilor”, din spa iul satului românesc al Câmpiei Dun rii, univers propriu scriitorului, nuvela „Desf urarea” apare în 1952. Urmeaz apoi volumele de nuvele „Îndr zneala” i „Ferestre întunecate”, în care de asemenea scriitorul face o analiz a psihologiei ne ti. În anul 1955, apare romanul „Morome ii” (vol. I), oper fundamental a literaturii române postbelice; fresc a realit ilor rurale în preajma r zboiului i în primii ani postbelici. Dup o lung perioad , vede lumina tiparului, în anul 1967, volumul al II-lea din „Morome ii”, unde sunt aduse în discu ie problemele specifice socializ rii agriculturii române ti i studiul universului nesc sub semnul destinului s u istoric. În volumele citadine: Risipitorii (1962, 1965; ed. definitiv , 1969), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972) i Delirul (1975) sunt descrise alte medii sociale (spa iul citadin cu industrializarea, spa iul artistic i intelectual, reconstituiri istorice).

Culegerile de eseuri i confesiuni Imposibila întoarcere (1971) i Via a ca o prad (1977), în care abordeaz teme existen iale ale realit ii contemporane, au avut un mare r sunet i s-au bucurat de un enorm succes la apari ie. În prim vara anului 1980, apare romanul Cel mai iubit dintre p mânteni, ultima crea ie a lui Marin Preda, care reprezint , dup cum spun criticii, apogeul carierei sale scriitorice ti i care a înregistrat un succes cum nici o alt crea ie literar româneasc nu a avut. Criticul literar Eugen Simion l-a numit „roman total“ demonstrându-i complexitatea tematic i artistic , fiind o ampl construc ie epic având în structura sa mai multe componente: „roman de dragoste, roman politic, roman intelectual, roman senza ional, roman de moravuri”.

25

În proza româneasc , Marin Preda cultiv aspectele de istorie, adev r, realitate i anuleaz limitele dintre subiectiv i obiectiv; transmite într-o manier estetic acceptabil un realism social i psihologic; cultiv o literatur în stil epic a adev rurilor contemporane în care sunt abordate subiecte morale i existen iale de mare densitate.

Mesagerul Olteniei, nr. 149/2005

„B trânul i marea“ Se n tea, acum 100 i ceva de ani, în Statele Unite, un copil care avea s devin un atlet al cuvântului: Ernest Hemingway. N-a avut parte de o copirie lini tit ; dovad i faptul c a fost combatant în primul r zboi mondial; ecoul experien ei de atunci fiind romanul „Adio, arme!“. Era, de fapt, congener cu ilu trii Camil Petrescu, Perpessicius, C linescu (ace tia tiau de Hem’, i, uneori, au scris despre el).

Aventuros din fire, Hem’ vine, în calitate de corespondent de r zboi, în Europa; avea în jur de 20 de ani. În competi ie cu al ii, viitori mari romancieri americani (precum Scott Fitzgerald, John Dospassos, William Faulkner etc), Hem’ se impune prin tenacitate; avea, de altfel, i dimensiunile unui boxer; a i practicat, de fapt, acest sport. N zuia -i bat , la modul propriu, cu pumnii, pe marii s i contemporani de care am amintit. Nu s-a întâmplat a a. Mult-mai-talentatul Scott Fitzgerald (dup cum consider exege ii de peste Ocean) a avut fericirea (sau nefericirea?) de a o cunoa te pe Zelda i de a face pasiune pentru ea; o pasiune damnat . Hem’ s-a însurat, i el, a f cut copii, a divorat, s-a însurat din nou i chiar a treia oar . A fost, peste ani, din nou, în Europa, în Spania r zboiului civil. Dup r zboi i-a luat o vil în Cuba (era pe atunci colonie spaniol ; avea el, ce avea, Hem’, cu los gitanos). Acolo, în Cuba, avea obiceiul ca, diminea a, s g seasc la piciorul sc rii de etaj, lâng ma ina de scris, în care se afla o coal alb ce avea s fie scris , un pahar americ nesc cu whisky. Hem’ se 26

conforma, scriindu- i pagina pe ziua aceea, bându- i whisky-ul, mâncând, dup care, cu statura lui impun toare, î i punea p ria de soare pe cap, î i lua pu ca de vân toare, i se aventura în culturile de trestie de zah r, convins c va împu ca un leu. N-a împu cat nici un leu. În timpul acesta el lucra mental la c ile ce urmau s apar . A i fost încununat cu premiul Nobel pentru literatur în anul 1954. „Adio, arme!“, „A avea, sau a nu avea“, „Z pezile de pe Kilimanjaro“, „B trânul i marea“ sunt tot atâtea repere ale unui destin de excep ie. Scriind „B trânul i marea“, Marele Hem’ se identifica, i el, cu Înving torul Învins: pentru c , în ce const captura imensului pe te? Este, aceasta, o medita ie asupra condi iei umane i asupra condi iei literaturii. Puterea i Gloria sunt efemere. B trânul din cartea lui Hem’ este un alter ego al lui Hemingway. Marele scriitor american ar fi putut spune, ca i Flaubert: „Madame Bovary c’est moi“, „B trânul sunt eu“.

O carte fermec toare este, nu se putea altfel, „La Fiesta“ - tradus în române te sub numele „S rb toare de neuitat“; o carte în care fostul hamal, fostul matelot, fostul gazetar de r zboi i, în primul rând, marele Hem’ d m rturie despre ceea ce se întâmpla în lumea Parisului dintre cele dou r zboaie mondiale. Admira ie, nostalgie. Gânduri bune despre cei care credea c au talent. Nimic despre femei la modul pasional. O carte de invidiat.

Marele Hem’ repausa în 1961; avea 62 de ani. Dusese o existen tumultuoas . D duse, de fapt, ceea ce avea de dat: mari romane, publicistic , nuvele remarcabile i ... pumni (prin bistrourile pariziene sau americane).

Dup modelul anglo-saxon, irlandez etc. (sau sco ian?) scriitorii i arti tii interbelici de peste Ocean î i prescurtau numele sau prenumele; nimeni nu-i spunea lui Scott Fitzgerald altfel decât Scott; Hem, ori Hemingway au aceea i identitate: aceea de clasic al literaturii universale.

Universul literar, septembrie/2008, rubrica Centenar Ernest Hemingway

27

„Partea diavolului“ Editura „Funda ia Anastasia” (seria occidental ), 1994, (traducere de Mircea Iv nescu dup originalul din limba francez : Denis de Rougemont - La Part du Diable, Édition Gallimard, 1982) Un tân r autor prime te, în decembrie 1941, sugestia lui Jacques Maritain (18821973) de a scrie o carte despre… diavol.

Dialogul avea loc în America, la New York, unde filosoful francez se stabilise din 1993 i unde convivul s u de 35 de ani fusese nevoit s se exileze. „Provocarea” lui Jacques Maritain nu era întâmpl toare, ci se adresa unui intelectual care, debutând la 23 de ani cu Les méfaites de l’Instruction publique, publicase câteva c i remarcabile: Le Paysan du Danube (1932); Politique de la Personne (1934); Penser avec les mains (1936); Journal d’un intellectuel en chômage (1937); Journal d’Allemagne (1938) i se consacrase cu L’Amour et l’Occident (1939).

Sugestia a prins r cini, din moment ce, peste numai dou luni, cel ce avea s-o materializeze scria în jurnalul s u: „La ora apte am început s scriu. E ora zece i am în fa a mea Introducerea i trei capitole terminate. Mi-e foame, mi-e frig, sunt fericit i alerg s m nânc ceva de 50 de cen i la cafeneaua din col ” (18 febr. 1942). El cunoa te o adev rat febr a scrisului: „sunt prizonierul c ii mele” (22 febr. 1942), uitând i de timp, i de sine: „Am lucrat toat noaptea i pe mine emo ia m face s adorm… Nu pot s ascult Bach f s mi fie ru ine c scriu” (26 febr. 1942). Se izoleaz nu în mod deliberat, ci pentru c altfel nu poate: „Constat c de patruzeci i opt de ore nu am mai spus un cuvânt nim nui (…) Lucru nocturn. Dorm puin diminea a sau dup -amiaza” (1 martie 1942). Contagiat de scris, autorul începe s jubileze relativ repede: „Am dat la dactilografiat primele cincizeci de pagini” (7 martie 1942). „Îns to irea” (în sensul dat de Blaga: „o boal -nvins -i orice carte, frate!”) se presimte: „Fericirea de a scrie i de a m sim i liber noaptea i ziua” (20 martie 1942). „Febra” înceteaz la 25 martie 1942: „Am scris 28

finis la ora ase diminea a (…) Idee bizar : dac am terminat atât de repede cartea aceasta, a fost pentru c am încercat s-o iau repede”.

Cartea se nume te La Part du diable, a fost a ternut pe hârtie, într-o prim variant (1942) în numai cinci s pt mâni, iar autorul ei este Denis de Rougemont (1906-1985). O astfel de performan nu este, desigur, la îndemâna oricui, dac lu m în considerare i ecoul extraordinar pe care l-a avut în epoc i dup aceea. Surprinz tor este c ea nu este nici prima i nici ultima din cariera gânditorului elve ian (s-a n scut lâng Neuchâtel, dintr-o familie de c rturari i demnitari str muta i din Franche-Compté prin secolul al XIV-lea).

Partea diavolului este o recidiv : Iubirea i Occidentul fusese, la rându-i, scris , tot într-o prim variant , în patru luni (conform celor scrise de autor, la 21 iunie 1938, în Cuvântul înainte la prima edi ie). Tradus imediat în englez (1939), Iubirea i Occidentul s-a dovedit un best-seller, din moment ce, i peste ani, a stârnit entuziasmul unui mare scriitor i editor, ca T.S. Eliot, care i-o retip re te, în 1956, într-o variant rev zut . Prin urmare, miza lui Jacques Maritain pe Denis de Rougemont nu era deloc neîntemeiat .

Revenind la Iubirea i Occidentul, ea a cunoscut edi ia „definiti” în 1972 (cea care a fost tradus i în române te, Ed. Univers, 1987); îmbog it cu un „Post-scriptum provizoriu i tiin ific polemic” (a se remarca paradoxul formul rii!), edi ia din 1972 reprezint , pentru autor, „cartea de care nu m voi desp i niciodat ” (apud. Virgil Cândea, Introducere la versiunea româneasc ). Ceea ce fusese considerat, de lumea întreag , timp de trei decenii, o capodoper , se v de te a fi, pentru cel care a scris-o, o carte perfectibil (alt paradox: capodoper imperfect !). Ce-i drept (cf. Virgil Cândea), Iubirea i Occidentul a stârnit nu numai elogii, ci i obiec ii (Michel Cazenave i Jacques Bennet), de care Denis de Rougemont a inut seama, fie i numai pentru a le dezamorsa. Priza la idei i febrilitatea redact rii nu puteau s nu fie elogiate. Saint-John Perse, autorul celebrei Anabasis (la origine: expedi ia lui Alexandru cel Mare în Asia) îl considera „una din personalit ile cele mai marcante, mai surprinz toare i mai împlinite din genera ia lui literar ”. De inea „arta formul rii” (Paul Valéry), iubea „parabola i simbolul, c uta necontenit în elesurile originare, exacte” (Virgil Cândea). Poseda „preocuparea de a (se) limita la esen ial” (textul din 21 iunie 1938).

29

Adept al lui Kierkegaard i prieten cu Emmanuel Mounier (Introduction aux existentialismes), Denis de Rougemont studiase la Neuchâtel, Viena i Geneva. Î i sus inuse licen a în Litere, cu probe la francez , latin , german , istorie, psihologie i filozofie. Dup ce va denun a invazia nazist în Fran a, va fi condamnat (ca ofi er în Statul Major al armatei elve iene) la 15 zile de închisoare. Devenit incomod într-o ar care era neutr , de Rougemont este trimis într-o misiune de conferen iar în SUA, unde va fi i lector la Universitatea francez , în exil, i redactor la „Vocea Americii”. Va r mâne peste Ocean apte ani, timp în care va mai scrie: Les Personnes du drame (1944), Lettres sur la Bombe atomique (1946), Journal des Deux Mondes (1947). Acestea, ca i c ile de dup întoarcerea în Europa, vor valida, i ele, inten ia lui Jacques Maritain. L’Europe en jeu (1948), L’Aventure Occidentale de l’homme (1957), Vingt-huit siécle d’Europe (1961), Les chances de l’Europe (1962), Lettre ouverte aux Européens (1970), L ‘avenir est notre affaire (1977) fac dovada aceleia i infatigabile pl ceri de a scrie; o pl cere care nu l-a p sit toat via a. Motiva ia acestui stil inflamant trebuie c utat în Prefa a, deja citat , din 1938: „Am profitat pe cât posibil de lucr rile recunoscute clasice i de alte câteva (…) În lipsa unei cunoa teri atotcuprinz toare pentru a c rei dobândire i-ar trebui mai multe vie i, m-am mul umit s caut ici i colo confirm ri convenabile unor p reri pur intuitive”. Handicapul documenta iei incomplete (nu i insuficiente) poate fi transformat în atu de spiritul riguros speculativ. Cartea este epifania spiritului creator, singura oglind în care se reflect acesta.

Numindu- i lucrarea cu o formul drag autorilor medievali târzii (pentru care ceea ce nu se pretindea doct nu era luat în seam ; to i - teologi, filosofi, astrologi, chiroman i etc. - au scris „tratate”, iar nu… eseuri), Denis de Rougemont arat i de ce „acest mic tratat” (166 pagini) nu- i propune s epuizeze problema existen ei diavolului: cartea nu a fost scris pentru a însp imânta o lume i a a agresat de tot felul de angoase, ci pentru a descrie „lucrarea diavolului în vremea prezentului nostru, în fa a noastr i prin noi, ca fiind Marele Trucaj”. Partea diavolului este „o încercare de a t lm ci anumite neajunsuri ale vremii noastre, raportându-le la ac iunea singurei fiin e care se bucur de faptul c ele exist ”.

Cartea lui de Rougemont are, într-adev r, o structur de tratat 30

(fie el i în rezumat): 5 sec iuni i 66 de capitole (teme), fiec ruia revenindu-i, în medie, 2,5 pagini; cum, îns , nu toate temele sunt egale în importan , unele fiind simple enun uri, dizerta ia merge de la câteva rânduri pân la câteva pagini.

Pentru de Rougemont, diavolul este „Marele Scamator”, „Marele Iluzionist”, iar scena pe care se produce este Istoria (Lumea), Via a (Morala). Gânditorul helvet înregistreaz dou mari scamatorii, sub semnul c rora ar tr i omenirea de vreo sut i cincizeci de ani încoace. Prima scamatorie o „decupeaz ” dintr-un text al lui Baudelaire, i el preocupat de prezen a i formele de manifestare a maleficului: „Cea mai frumoas iretenie a diavolului const în a ne convinge c el nu exist ”. Într-un spa iu ra ionalist prin excelen , cum este Occidentul, dup atâtea i atâtea descoperiri tiin ifice care au îndep rtat în bun parte obscurantismul, într-o lume care a decretat c „Dumnezeu a murit” (deci, nu mai avem de ce s ne temem de Diavol, pentru c el a existat atâta timp cât a existat Dumnezeu), într-un astfel de univers antropocentric, în care individul este propriul s u st pân, tocmai pe o astfel de scen se produce prima scamatorie. Numai c Marele Du man n-a murit, ci numai s-a deghizat; el nu mai cere deschis sufletul, ci încrederea, satisf când pentru aceasta, ni te vanit i: aur, rire, amor; el ofer , pentru a o elimina, pentru fiecare îndoial - o certitudine; pl te te cu monezi intens poleite, dar calpe; i- i cere s nu te fere ti de ispite, ci s le dai curs din moment ce e ti propriul t u st pân! Înger c zut, Diavolul este „prin ul acestei lumi” fiindc tr ie te printre oameni i în oameni, iar nu în înaltul cerului. Egolatria, afirm în subsidiar de Rougemont, este boala prin care Diavolul cucere te lumea; o boal pe care nu numai c nu vrea s o vindece, ba chiar o între ine… diabolic. Împins pân la paroxism într-o fiin în al c rei întreg neam a fost contaminat, egolatria aceasta duce la cea de-a doua scamatorie.

Iat-o formulat de Denis de Rougemont însu i: i astfel, cu începere din 1933, diavolul ne-a f cut s credem c el era pur i simplu dl.

Adolf Hitler, i uneori altcineva”. Atrocit ile hitlerismului au f cut ca führerul s fie numit Antihrist, adic o încarnare a Satanei. Diavolul în c ma brun a fost un fenomen de mas ; un delir tor ionar colectiv. Identificându-l pe Hitler cu Satana, lumea a r suflat u urat în 1945, când el s-a sinucis. Nu e deloc a a, fiindc asemenea specimene 31

au mai fost i, probabil, vor mai fi. Întrebarea pe care o avanseaz de Rougemont ( i pe care i-o poate pune orice om normal) este: cui i se datoreaz apari ia i ascensiunea lui pe scara istoriei? Unei formidabile voin e proprii de a conduce, sau ( i) unei dulci incon tiente a contemporanilor? În absen a unui r spuns ra ionalist, de Rougemont conchide c i aici „ i-a b gat dracul coada”. Cum c Diavolul este „director de incon tien ”. De unde, apelul la luciditate i realism, chiar dac trebuie admis , ab initio, inepuizabila putere de metamorfozare a celui care întrupeaz Spiritul R ului; i chiar dac momentul separ rii apelor de uscat, al binelui de r u, al erorii de adev r este aleatoriu i, prin asta, greu de perceput, fiindc nu exist o regul ; dar, oare, exist cu adev rat o regul în acest domeniu? Se pare c nu, continu de Rougement, din moment ce diavolul prolifereaz i în sistemele cu adev rat democratice (fiindc , în parantez fie spus, toate se pretind i se declar democratice). „Adversarul este totdeauna în noi în ine” (p. 69). Dac e a a, atunci cu to ii suntem vinova i de existen a Diavolului. Unele credin e religioase chiar afirm o culpabilitate colectiv , nu numai local , na ional ori continental , ci planetar . Neamul omenesc, se spune, este un neam de vinova i, fie i numai prin prisma p catului originar; p cat care se afl , totu i, la originea cunoa terii umane. „Libertatea înseamn dreptul de a nu asculta” (p. 78) i, deci, de a te opune. Libertatea, mai observ tot la modul paradoxal de Rougemont, este, în acela i timp, un risc; dar nu unul oarecare, ci unul care „trebuie asumat cu fiecare clip ” (p. 79).

Altfel, micii demoni - substitu i ai Marelui Scamator - î i fac de cap: cei ai poli iei, siguran ei, neînsemn ii, popularit ii. De aici, un alt paradox: democra ia „nu este, ca i s tatea, decât o utopie” (p. 91), iar ceea ce este îndeob te considerat opusul ei - totalitarismul - nu este, în fond, altceva, decât „forma de jos a democra iei”. Prin gura unuia sau altuia, care alterneaz difuzarea tirilor reale cu cele false, Diavolul e asemuit coloanei a V-a a lui Hitler. În plus, mai avertizeaz de Rougemont, cel care descoper i dezv luie ascunz toarea Diavolului risc s devin el însu i ascunz toare: exact ca în celebrele tratate medievale despre exorciz ri: diavolul din posedat trece în cel care l-a alungat de acolo; dac nu în corp, atunci în fotoliul s u.

Universul literar, noiembrie/2007 Citadela, nr. 2/2008 32

Un om mare: Mitropolitul Nestor Ca dreptcredincioas ortodox i ca scriitoare român , am avut, i eu, fericirea de a-l cunoa te pe Mitropolitul Nestor, de a dialoga cu Înalt Prea Sfin ia Sa i de a fi primit la Palatul Mitropolitan, împreun cu al i scriitori. Întâlnirile acelea, la care am participat, au reprezentat pentru mine, ca i pentru cei cu care eram, adev rate momente de revela ie. Mitropolitul ne îmbia la „bucatele f cute de Maica Aglaida”, udând-o, dup care ne vorbea despre ceea ce vrea s cerceteze; uneori despre Petru Movil , alteori despre Tudor Vladimirescu, alteori despre M stirea C priana. Avea un farmec specific, chiar i atunci când silabisea un nume sau altul. Era inimitabil, de i unul dintre convivi încerca s -l imite: vocal. Împreun cu al i intelectuali din Oltenia m-am implicat, i eu, întru contracararea detractorilor Mitropolitului Nestor. Am i scris în acest sens, textele fiind publicate în „Cuvântul libert ii” i „Gazeta de Sud”. (În parantez , evoc un moment de generozitate al Mitropolitului Nestor. În prim vara anului 1999 a venit, din SUA, Gheorghe Caraghiaur, fiul prin ului Eugen Caraghiaur i al prin esei Aurora, cei care fuseser primi i de mai multe ori la Palat. Împreun cu Constantin Dumitrache - so ul meu -, Gheorghe Caraghiaur i so ia acestuia americanc - am mers la Mitropolitul Nestor. Am fost primi i cu c ldur i pentru c d-na Caraghiaur (catolic ) voia s se conving de tr inicia Credin ei Ortodoxe Române ti, ne-a rugat s -i oferim posibilitatea s vad i un l ca de cult de aici, din Oltenia. Înalt Prea Sfin ia Sa Nestor ne-a pus la dispozi ie automobilul personal cu ofer cu tot pentru a merge la M stirea Popânz le ti).

O situa ie care m-a emo ionat i care trebuie evocat este urm toarea. Era pe 21 mai 1999... Ziua Sf. Mare Împ rat Constantin i a mamei sale Elena... S rb toare pe care to i marii slujitori ai Cre tin 33

ii o pomenesc. Seara, pe la ora 7.00, sun telefonul. R spund. O voce: „Vorbi i cu Înalt Prea Sfin itul !” Urmeaz o pauz i: „Ce faci, Doina?, Costache, ce face?” R spund: „S rut mâna, Înalt Prea Sfin ia Voastr , Costel este plecat la Potcoava, acas , i se întoarce în seara asta! Ce s -i comunic?” - „«Dumitrache Constantin, boier vechi i bun cre tin!» La mul i ani ! Nestor”. Am r mas interzis , pentru c era primul dialog la telefon pe care îl purtam. Era în perioada în care, cum spuneam, mai mul i intelectuali români luaser ap rarea Mitropolitului Nestor împotriva atacurilor unor n imi i. În noaptea de Pa ti a anului 2000, împreun cu Constantin Dumitrache (realizator de emisiuni la Radio „Oltenia” Craiova) i doi operatori de la Radio, am participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitan „Sf. Dumitru” din Craiova (slujb înregistrat ).

IPS Nestor mi s-a p rut foarte obosit. Îi disp ruse acea str lucire de pe fa , pe care o avea de obicei. La sfâr itul slujbei i-a comunicat lui C. Dumitrache c suntem invita i la Palat, dar pu in mai târziu, pentru c trebuia s se odihneasc . Am în eles c era obosit i nu ne-am dus. Înainte de a pleca Acas , IPS Nestor i-a primit pe cei de la Radio Craiova în altar s -i binecuvânteze, iar pentru mine a declarat: „S nu se supere Doina, c nu o pot primi în altar, pentru c asta e regula, dar oricând poate veni la Palat la câte un ceas de tain !” tiam c femeile nu au voie s intre în altar. De la Mitropolitul Nestor am primit multe c i cu dedica ie. Primeam adesea telefoane, so ul meu, i eu, la ore de noapte, pentru câte un „ceas de tain ” sau „un dialog bogat”. Avea mereu cuvinte de laud pentru emisiunea „Lumina credin ei”, pe care o avea so ul meu la Radio Craiova.

Pe 5 mai 2000, de Izvorul T duirii... Eram în curtea M stirii Lainici în fa a Noii Catedrale, al c rei ctitor era Mitropolitul Nestor Vornicescu. Înalt Prea Sfin ia Sa oficia slujba în Pridvor, deoarece era prea mult lume i n-ar fi înc put în biseric . P rea obosit. i-a rostit Cuvântul de Înv tur a ezat în jil . Curioas coinciden ! Nu avea de unde s tie c acea slujb era ultima sa prezen acolo la Ctitoria Sa. tia îns c , în România, sunt numai câteva a ez minte biserice ti care au hramul „Izvorul T duirii”. A venit din Codrii pu nei la M stirea Neam u, a treb luit i arhierit prin aproape toat România i a venit s se t duiasc la M stirea Lainici.

Slujba a fost pe m sura personalit ii Mitropolitului i a soborului de 34

preo i i diaconi care l-au înso it. Nimeni dintre noi, cei prezen i acolo, nu gândeam c va fi ultima sa mare slujb .

Am l crimat atunci când am auzit c a trecut la cele ve nice (17 mai 2000). Rândurile de fa sunt, i ele, o lacrim pentru Mitropolitul Nestor. A fost ultima oar când l-am v zut i l-am ascultat.

Nestor Vornicescu - Pagini alese din oper i din exegez despre autor Edi ie online îngrijit de Artur Silvestri, 2007

fascina chipul Lui luminos, de care vorbe te toat lumea L-am v zut pe Prea Fericitul Teoctist de multe ori la televizor i i-am ascultat „Cuvintele de întur ”. M fascina chipul Lui luminos, de care vorbe te toat lumea, i m captiva blânde ea cu care se adresa. M-am aflat de dou ori în preajma Sa i îmi permit s evoc aceste „întâmpl ri” (una fericit i alta trist ). ...Era pe 26 octombrie 1995, când Prea Fericitului Teoctist i s-a conferit titlul de doctor honoris causa al Universit ii din Bucure ti. În fa a Senatului Universiii, PF Teoctist a sus inut prelegerea cu titlul „Biserica i Cultura”, punând în lumin leg tura indisolubil , în istoria neamului, dintre credin i cultur . Ce cuvântare era mai potrivit , în momentele acelea, când se afla în fa a unor intelectuali? N-a ezitat s vorbeasc despre „confruntarea dintre biseric i tiin , dintre credin i rezultatele cercet rii tiin ifice care au existat”. „Situa ia aceasta decurge din cei 45 de ani de comunism. O bun parte din intelectuali s-a îndep rtat de valori, mai ales c ne-am aflat sub un ateism militant. Este, deci, de mare însemn tate s refacem aceast leg tur , s 35

o relu m, fiindc ea exist , chiar dac nu s-a manifestat explicit: nu exist credin f cultur i nu exist cultur f credin !” spunea PF Teoctist.

Prea Fericitul Teoctist a mai vorbit atunci despre marii creatori ai neamului, care sunt exponen i ai sufletului i cugetului românesc, ace tia sunt „coloane de lumin ale culturii i credin ei neamului nostru”.

Cea de-a doua „întâmplare” este una a unui moment de mare triste e i adânc durere. În anul 2000, sâmb , pe 20 mai, aveau loc funeraliile IPS Nestor, Mitropolitul Olteniei, la Catedrala Mitropolitan Sf. Dumitru din Craiova. Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în fruntea membrilor Sfântului Sinod al BOR, a participat i a condus funeraliile IPS Nestor. Au fost peste dou mii de dreptcredincio i care s-au perindat prin fa a catafalcului, uimi i de graba cu care IPS Nestor a plecat Dincolo, pentru a- i lua mas-bun. Dup slujba de înmormântare, PF Teoctist a g sit „resurse pentru exclusivitate”: „Dumnezeu a h zit altfel dup cum neam fi a teptat... Dat fiind diferen a de vârst , ar fi fost normal ca Dânsul s ia parte la funeraliile mele, iar nu eu la ale Sale...” Atunci (în 2000), IPS Nestor avea 73 de ani, iar PF Teoctist - 85 de ani.

Acum, la dou zile de la înmormântarea PF Teoctist i la peste apte ani de la înmormântarea IPS Nestor, îmi pun, i v pun, întrebarea: cum se face c ambii au decedat în spital? Au plecat pe picioarele lor i s-au întors... în co ciuge. Ce fel de medici avem în ara asta? Se spune c PF Teoctist avea 92 de ani, adic ... era b trân. i ce dac era b trân... trebuia s -l omoare un oarecare Sinescu de la Spitalul Fundeni (iar pe IPS Nestor - un oarecare B iosu de la Spitalul Jude ean Dolj)? Acum în eleg de ce pre edintele i prim-ministrul României nu i-au l sat vie ile pe mâinile medicilor români.

Al cincilea patriarh - Prea Fericitul Teoctist în câteva „gânduri”, evoc ri i documente - Documentar ini iat, îngrijit i orânduit de Artur Silvestri, Ed. Intermundus, Buc., 2007 Biblioteca online, iulie, 2008 - Patriarhul biblic - Portrete în efigie, pagini de biografie, evoc ri

36

Vikingii i NOBEL-ii lor „A venit, a venit toamna...”, cum zicea Nichita St nescu, i vine vremea înnobil rilor (sau în-nobel rilor?) din Scandinavia; imprevizibile pentru mul i, previzibile pentru câ iva. Este cazul s ne gândim la înainta ii suedezilor i norvegienilor de ast zi, adic la vikingi.

Vikingii, neam r zboinic în vremurile vechi, au devenit, la sfâritul veacului XIX, un neam pacifist dup ce marele Alfred Nobel, cel care a descoperit dinamita ( i a dinamitat, în felul acesta, cercetarea tiin ific ), i-a l sat întreaga avere pentru Academia suedez , întru înfiin area unor premii care s fie acordate personalit ilor din lumea tiin ei i literaturii. Dup ani i ani, norvegienii, tot vikingi, i-au asumat, i ei, rolul (nemuritorii din Academia lor) de a acorda, anual, un premiu Nobel.

Lista laurea ilor premiului Nobel este impresionant , de-a lungul primului veac. Nu comentez premiile acordate în domeniul tiin elor exacte. Cu siguran c nemuritorii de la Stockholm au avut la dispozi ie toate referatele de specialitate i toate pledoariile (de specialitate sau nu). Ceea ce nu se tie este: în ce limbi s-au descurcat i se descurc nemuritorii academicieni; trec tori, i ei, ca to i muritorii. Nu tiu, de asemenea, ce în ime aveau, ce greutate, dac se mai considerau vikingi (cuceritori ai m rilor Nordului), nu tiu dac ei mai sunt clasa i sau nu în cataloagele Bibliotecii regale suedeze. tiu, îns , c nemuritorii de la Stockholm au f cut i multe gre eli: au acordat premiile de milioane de coroane i unor nume care acum nu mai reprezint nimic.

Când obscuri autori de pe Vechiul Continent, ast zi insera i la Addenda, când autori din lumea a treia (unde mai sunt oameni care acum coboar din copac) au primit cununa cu lauri de la Majestatea-Sa, ce s ne mai mire c , spre exemplu, Lucian Blaga, propus de românii din exil, iar nu de românii din ar (unde el i-a tr it sfâr itul), nu a primit-o. i ce s ne mai mire c al i mari exponen i ai culturii na ionale române ti n-au intrat în aten ia drept-dreg torilor din capitala nordic ? S ne referim la anii ’50: Lovinescu, marele critic i istoric literar, murise; dar emulul s u, G. C linescu, cel care d duse, în 1941, „Istoria literaturii române...” era în via ; când Tudor Arghezi, la aproape 70 de ani, era o personalitate luat în seam i tradus de 37

mari poe i ai lumii; când Camil Petrescu, omul care promova luciditatea, fusese tradus în câteva limbi; când Zaharia Stancu f cea înconjurul lumii cu romanul „Descul ”; când Marin Preda era cunoscut cu „Morome ii”; când atâ ia i atâ ia oameni de tiin români f ceau i ei înconjurul lumii cu descoperirile ori inven iile lor: N. Paulescu cu insulina; Gogu Constantinescu - în sonicitate; H. Coand - în crea ia de aparate de zbor de r zboi; tefan Odobleja - cu cibernetica.

Memoria scurt a nemuritorilor de la Stockholm nu i-a luat în considera ie nici pe marii scriitori români, ori pe oamenii de tiin români de mai târziu. Este adev rat c noi ne putem revendica dou nume din catalogul de la Stockholm: pe acela al doctorului George Emil Palade, rezident în America, i pe acela al lui Elie Weissel ( i el tot cet ean american). Dintre rile est-europene, România este printre pu inele care nu a avut parte, pân acum, de un laureat Nobel care s fi tr it i murit în ara lui. * Cunoscutul critic Lauren iu Ulici s-a încumetat s scrie o carte intitulat „Nobel contra Nobel”. F când o radiografie a preferin elor nemuritorilor din Academia de la Stockholm, L. Ulici a adus în discu ie cazuri flagrante de cecitate a „Nemuritorilor”. Premii nobilissime acordate pentru frond , pe principii etnice, politice, de sex. Prognozele d-lui Ulici au fost, pân acum, invalidate. Pentru ca „nemuritorii” de la Stockholm nu tiu (sau nu prea tiu) limba român (un singur academician suedez, Arthur Lundkvist, care a scris i „o Gramatic a Limbii Române”, l udat în cercurile academice române ti Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Graur .a. - nu f cea parte din juriu, de i ar fi meritat-o cu prisosin ), domniile lor, a c ror ponderabilitate n-o tim, dar de a c ror obtuzitate ne-am convins, au respins, pe motiv de tinere ea autorului, alte Valori. În ceea ce ne prive te, pe noi, românii, este cazul s medit m la situa ia lui Marin Sorescu. Marin Sorescu, genial, ca scriitor, i abil cum era, ca om, a fost tradus peste m ri i ri. Era, în perspectiva speciali tilor, poten ial laureat al „nemuritorilor” de la Stockholm pentru anul de sfâr it al mileniului al doilea. N-a fost s fie, iar nici academicienii de la Stockholm nu s-au gândit c i poetul, ca om, este trec tor.

De acela i tratament a avut parte i don Jorge Luis Borges, cel 38

despre care, la înapoierea de la Congresul Mondial de Poezie de la Marrakech, Marin Sorescu relata urm toarele: „don Jorge, de ce crede i c n-a i primit premiul Nobel pân acum?”, la care don Jorge i-a r spuns: „se consider c înc sunt tân r i c pot s mai a tept!...”.

Nu cred c el a tepta votul de la Stockholm, pentru c era împ cat cu sine i tia c nu acesta îl duce în posteritate; cu atât mai mult cu cât unii congeneri ai s i au refuzat, din varii motive, distinc ia (din motive ideologice, Jean-Paul Sartre). Trecut între cei drep i, acum 21 de ani (1899-1986), don Jorge Luis Borges tr ie te o aleas recunoa tere.

Premiul care l-a ocolit, cu „impar ialitatea” muritorilor academicieni de la Stockholm, l-a f cut nemuritor.

Don Jorge Luis Borges a scris, printre altele, i o carte numit „Inchizi ii”.

Se pare c Academia de la Stockholm s-a transformat, ea îns i, într-o inchizi ie; ori Inchizi ia Academic nu putea s -l primeasc în rândurile ei pe un Inchizitor al Inchizi iei.

Cuvântul libert ii (supliment literatur -art ), nr. 2891-2892/1999

Compunerea i descompunerea Gloriei Titlul acestui eseu îl parafrazeaz pe acela al lui Dimitrie Cantemir, oper de r sunet european: „Incrementa atque Decrementa...“ (Cre terea i descre terea...).

Suntem con tien i c Gloria este o himer ; a- i asuma r spunderea de a decoda secretele acesteia de la Ares, la Eros, i, de ce nu?, la Hermes, nevoindu-te a scrie este, poate, numai bucuria interioar a unei fapte temeinice.

Sunt oameni predestina i gloriei i glorific rii? Da, cei h zi i cu geniu (în cazul Gloriei) i cei care descind dintr-un neam sau altul i obliga i s ilustreze acel neam (glorifica ii). Glorifica ii sunt, fatalmente, trec tori. Pot intra în Istorie, pot intra în Enciclopedii. Întrebarea este: „pentru cât timp?“.

Gloria este o efemerid ; de glorie au avut parte i r zboinicii, i în elep ii; gloria celor dintâi a fost i s-a dus; a în elep ilor d inuie.

Pentru c am vorbit despre r zboinici, nu putem s nu-l invoc m pe Tolstoi i celebrul s u roman „R zboi i pace“; i nu putem s nu 39

ne gândim la gloria de care s-a bucurat Napoleon Bonaparte, cel care, dup atâtea onoruri de care a avut parte, avea s sfâr easc exilat.

Gloria (sinonim , uneori, cu trufia) se pl te te. i nu putem s nu ne gândim la Alexandru cel Mare: el, creatorul celui mai mare imperiu din vremea sa, el, adulatul, avea parte de o posteritate imediat ingrat : îi era omorât so ia, Roxana, îi era omorât fiul. Posteritatea s-a r zbunat, în sensul c Alexandru Macedon a r mas celebrul discipol al lui Ahile.

Cei care intr în mitologie au ansa de a deveni nemuritori. Ahile a intrat în mitologie i, chiar dac avea un c lcâi vulnerabil, a r mas acolo.

A intra în mitologie este ca i cum, mai în vremurile noi, ai intra în sinaxare; numai c multe din numele înscrise în calendare nu mai spun nimic sau aproape nimic.

Orice popor (iar nu popula ie, dup disocierea subtil a lui Noica), orice popor i-a creat, „dup chipul i asem narea sa“, propriile Glorii.

Unele au înfruntat Vremea i Vremurile, altele au trecut precum o stea c toare.

Mesagerul Olteniei, nr. 143/2005

Despre suflet Conform defini iei din DEX, sufletul este „totalitatea proceselor afective, intelectuale i voli ionale ale omului”. Dic ionarul de filosofie trateaz sufletul ca fiind „eul imaterial care posed experien a con tient , controleaz pasiunea, dorin a, ac iunea i î i men ine o identitate perfect începând din momentul na terii (sau înainte) i încheie cu cel al mor ii (sau dup )”. Deschizând Dic ionarul religios, sim: sufletul este „elementul de origine divin , imaterial, substanial i ra ional care d forma individual , personal , liber i nemuritoare a fiin ei omene ti, prin care se distinge atât de Dumnezeu, cât i de celelalte creaturi”.

Con inutul nem rginit al acestei entit i, care d fiec rei st ri omene ti o înc rc tur emo ional aparte i care diferen iaz indivizii între ei, îl descoperim în expresii de genul: • A- i înc rca sufletul cu... = a s vâr i o fapt rea, a-i face cuiva r u...; • A avea (ceva) pe suflet = a fi chinuit de ceva, a fi preocupat de comiterea unei fapte 40

rele...; • A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu suporta pe cineva...; • A-i scoate (cuiva) sufletul = a sup ra pe cineva, a sâcâi...; • A-i ie i (cuiva) sufletul = a munci din greu, a muri...; • Cu sufletul la gur = în agonie, a respira foarte greu...; • fie de sufletul cuiva = a da de poman în amintirea unui mort...; • A- i vinde sufletul = a p tui foarte r u...

Cercet torul i medicul suedez Nills Jakobsen a declarat c sufletul cânt re te nici mai mult nici mai pu in decât... 21 de grame. Cum a ajuns la aceast concluzie? El a cânt rit o serie de muribunzi înainte de a- i da ob tescul sfâr it. Apoi, dup producerea momentului fatal, i-a cânt rit din nou. A constatat c indiferent de vârst sau de sex „trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mor ii”.

Deci, prin moartea fizic are loc separarea sufletului de trup, în timpul vie ii corpul servind sufletului drept l ca , închisoare sau mormânt.

Nemuritor i indestructibil, potrivit concep iei lui Platon, sufletul „p se te curat trupul (...), se duce spre ceea ce este asemenea cu el: spre nev zut, divin, nemuritor, în elept”.

Când frumoasa Theano s-a sim it atras de Pitagora, prin str lucirea aproape supranatural care emana din fiin a sa, de i împlinise vârsta de 60 de ani, ea i-a sim it „sufletul înflorind în adâncul ei ca lotusul mistic cu o mie de petale”. În eleptul s-a tulburat, de i tia s i înving sim urile, îns „fulgerarea acestui suflet îl p trunsese pe al s u”.

Orfeu, geniul însufle itor al Greciei sacre, a fost acela care i-a trezit sufletul divin. Lira sa cu apte coarde îmbr a universul, fiecare dintre ele corespunzând unei st ri a sufletului uman. Când ultima amintire a trupului viu al iubitei sale, Euridice, a disp rut, Orfeu a strigat: „unde este sufletul ei?”.

Faust, înv atul c ruia tiin a vremii nu-i mai era îndestul toare, animat de pasiunea cunoa terii, face în cele din urm un pact cu Mefistofel - spiritul r ului -, legându-se cu pre ul sufletului s u pentru a ob ine „fericirea ca voluptate, tiin i putere”. Nefiind altceva decât înf area dramatic a unei vie i omene ti, Faust, sim ind c sose te clipa suprem , când sufletul se va desp i de corp, roste te pentru întâia oar : „Verweile doch, du bist so schön! - R mâi (clip ), e ti atât de frumoas !”. Cu alte cuvinte: „ce-i va folosi omului dac va câ tiga 41

lumea întreag , iar sufletul s u îl va pierde” - spune Evanghelia.

Succesul cel mai mare din toat istoria omenirii a fost moartea umil a lui Iisus pe cruce. Sacrificiul acesta suprem a rupt „pactul dintre diavol i umanitatea noastr ”, iar „sângele v rsat a r scumrat sufletul lumii”.

Epoca, iunie/2007

Incendiatori de ieri i de azi Romanii aveau, între alte vorbe de duh, i celebrul dicton „Habent sua fata libelli“ (c ile î i au soarta lor). Este ca i cum ai spune o carte, ca obiect material, i-ar putea decide, ea îns i, destinul.

Soarta unei c i este prezidat de mai mul i factori; rolul esen ial îl are, desigur, Autorul. Intervin, apoi, editorul, tipograful i cititorul.

Intervin i vremea, i vremurile. Au fost cor bii i vapoare care, scufundându-se, au dus în adâncul m rilor i oceanelor nu numai bog ii, nu numai tunuri, nu numai oameni, ci i c i. Istoria culturii i civiliza iei consemneaz i efecte nefaste ale vremii i efecte datorate unor min i bolnave. Au pierit în fl ri atâtea minuni ale lumii antice. Numele incendiatorului Templului Artemisei din Efes a fost declarat odios, iar cine i-l pronun a avea parte de represalii. Cu toate acestea, Erostrat - incendiatorul - bântuie ca o fantom prin memoria omenirii.

Au c zut prad fl rilor miile de pergamente ale Bibliotecii din Alexandria. Nero incendiase Roma pentru a se distra. În acest pârjol au devenit cenu alte i alte c i. Numai dup ce Gutenberg inventeaz tiparul, c ile au c tat o ans în plus de supravie uire. Ele sau aflat, i se afl , generic vorbind, la mare cinste: apari ia anticarilor spune mult în aceast privin . S-au mai cunoscut i min i înfierbântate care f ceau alergie la ideea de cultur , implicit de carte. Ideologul celui de-al treilea Reich, faimosul Goebbels, declara cu cinism c atunci când aude de cultur , îi vine s scoat pistolul i s trag . Plutoanele de execu ie, i naziste, i comuniste, au trimis pe lumea cealalt un mare num r de oameni de cultur , v duvind astfel posteritatea de operele pe care ace tia ar mai fi putut s le dea „Somnul ra iunii“, vorba lui Goya, a n scut mon tri i în spa iul românesc; s ne gândim, spre exemplu, la c ile lui Sadoveanu arse în pia a public de legionari; s ne mai gândim, de asemenea, la miile de titluri 42

i milioanele de exemplare de c i care au fost topite în timpul comunismului; s ne gândim, în sfâr it, la acele c i care au fost efectiv arestate i închise în a a-zisele „fonduri documentare“ ale bibliotecilor publice.

Gândurile acestea mi-au fost prilejuite de un fapt, care ar putea fie anodin dac n-ar fi vorba de c i: o licean , fiic a unui important om al legii, i-a incendiat acestuia biblioteca. S-ar putea crede a f cut-o fiindc tat l s u ar fi pus-o s citeasc , din copert în copert , masivele tomuri. Eroare!, juna a dat foc c ilor pentru a acoperi furtul sumei de 15.000 de dolari. Ce-l va fi afectat, mai mult, pe d-l procuror? Pierderea c ilor sau a banilor? Dolari va mai strânge, dar c ile acelea - nu.

De unde se vede c soarta c ilor depinde în primul rând de oameni (sau neoameni).

Universul c ilor, iunie/2007, rubrica Sindromul Erostrat

„Peste vârfuri trece lun ...” În decembrie 1883, la pu in timp dup nefericitul accident biografic, lui Mihai Eminescu îi ap rea, prin grija lui Titu Maiorescu, o poem numit „Peste vârfuri”; are trei strofe, a câte patru versuri.

Nu este una din marile sale crea ii, precum „Gloss ”, „Memento mori” ori „Scrisorile”, ori „Luceaf ruI”. Nu este nici de anvergura interzisei mult timp „Doina” („De la Nistru pân’ la Tisa”), este, cum au observat i G. C linescu, i erban Cioculescu, i Vladimir Streinu, o poezie de mijloc; o poezie de mijloc, dar s nu uit m c este semnat de Eminescu; iar Constantin Noica spunea c tot ce a semnat Eminescu este genial.

Reamintesc cum sun aceast poem : „Peste vârfuri trece lun / Codru- i bate frunza lin,/ Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul sun .// Mai departe, mai departe,/ Mai încet, tot mai încet/ Sufletumi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte.// De ce taci, când fermecat / Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vre odat ?”.

Primul vers, „Peste vârfuri trece lun ”, m-a dus cu gândul la romanticii germani, pe care Eminescu i-a citit în ar i i-a aprofundat 43

la Viena i Berlin. i pentru c am amintit de romanticii germani, nam putut s fac abstrac ie de o referin la Adalbert von Chamisso i la celebra sa povestire numit „Peter Schlemil, sau omul care i-a pierdut umbra”. Au fost unii care au vrut ca Eminescu s i fi pierdut nu numai umbra ci i figura imortalizat la Viena. Din fericire pentru noi, Eminescu nu i-a pierdut nici m car umbra, oricât de mul i i de încrâncena i au fost detractorii s i. Dup luminata expressie a lui Titu Maiorescu, secolul XX, în materie de poezie româneasc , trebuia s înceap - i a i început - sub semnul lui Eminescu.

Pu inul arc existen ial i de crea ie al lui Eminescu i-a pus amprenta asupra întregului secol XX de literatur român : poezie, pro, teatru, publicistic .

Pozi ia Soarelui, ori a Lunii, lunge te sau scurteaz umbrele.

Luna, care „trece peste vârfuri” îi lumineaz fa a poetului i-i alunge te umbra trupului s u, altfel modest.

Deci, zicea „b dia Mihai” (cum îi spunea prietenul s u Ion Creang ): „Peste vârfuri trece lun ”. S re inem: peste în imi trece lumina nop ii, iar nu astrul propriu-zis, Luna. În acest cadru de lini te, sigur c i „codru- i bate frunza lin”, iar cornul vân torilor noptatici sun melancolic; a dezn dejde, a insucces, ori a chemare acas . Bate i sufletul nemângâiat („nemângâiet” - cum spune poetul) al celui care ascult cornul: Poetul sau un alter ego. Emo ionat eul poetic întreab retoric: „De ce taci, când fermecat / Inima-mi spre tine-ntorn?” Dep te retoricul, din registrul sentimental, i întreaEternitatea: „Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vre odat ?”.

Dulcele corn a mai sunat, pentru Eminescu, aproape ase ani.

Ecoul, septembrie/2007

Soarta capodoperelor Vor sau nu, intelectualii se raporteaz la modele. Modelele nu pot s fie decât capodopere. Fiecare intelectual n zuie te s fie un model; unii reu esc, al ii nu. Existen a intelectualului este o permanent ondulare între voca ie i aspira ie. Exist i ambi ii. De cele mai multe ori, ambi iile sunt de arte. Cine nu s-a îmbog it din Ecleziast, deci cine nu tie de „de ert ciunea de ert ciunilor” i c „totul e de ert ciune”, acela nu este în m sur s i vad dimensiunile pu44

terii. Vrem mult ( i este omene te s vrem mult), dar trebuie s fim con tien i de faptul c limitele noastre sunt m rginite. S nu uit m c omul nu este decât o „trestie gânditoare” cum spunea Blaise Pasacal.

Istoria culturii i civiliza iei ofer multe, foarte multe exemple de capodopere. Pretinse sau adev rate. Câ i r zboinici nu i-au ridicat statui?! Câ i faraoni nu i-au imaginat c vor r mâne nemuritori închi i acolo în piramide?! Câ i creatori din domeniile artelor plastice, arhitecturii, muzicii, literaturii nu s-au crezut de neuitat?! De la unul a r mas un vers citat de te-miri-cine, de la al ii au r mas numai amintirile despre ceea ce au f cut. În veacul al XXI-lea, constat m cu triste e, c din cele apte minuni ale lumii antice n-a mai r mas decât una (piramida lui Keops). Gloria a fost i r mâne o iluzie; este efemer (acest cuvânt vine din grecescul ephemeros, ceea ce înseamn o specie de fluturi care nu tr iesc decât o zi). Cu riscul de a c lca pe drumuri îndelung umblate vom spune c numai geniile au parte de posteritate. S ne gândim ce-ar fi literatura universal f Homer, Dante, f Shakespeare, f Goethe, f Eminescu? i ce-ar fi muzica f Beethoven, f Bach, f Verdi, f Enescu? Ori sculptura f Fidias, f Michelangelo, f Rodin, f Brâncu i?

Ori pictura f Leonardo da Vinci, Rafael, van Gogh, Gauguin, Picasso, f Grigorescu, f Luchian? i ce-ar fi iubirea de în elepciune (filosofia) f Socrate, f Platon, f Aristotel, f Hegel, Blaga? i ce-ar mai fi lumea f Pitagora, f Edison? Ori Einstein? i mergem i ne întreb m: ce-ar mai fi lumea f Norbert Wiener, ori f tefan Odobleja? propun o incursiune în acest univers fascinant consacrat capodoperelor i da i-mi voie s spun c orice creator al unei capodopere este el însu i o capodoper .

Zicea un mare autor antic, Sofocle, în acea capodoper care a înfruntat vremea i vremurile „Oedip”: „În lume-s multe mari minuni,/ Minuni mai mari ca omul nu-s”. Sofocle era un autor precre tin; era un panteist. N-avea de unde s tie c exist o minune mai mare decât omul: Dumnezeu.

Ecoul, octombrie/2007

45

Regele Alfred cel Mare i harpa lui Alfred cel Mare (849-899), al cincilea fiu al regelui Ethelwulf, a domnit între anii 878899 i a fost unul dintre cei mai str luci i, mai lumina i i mai viteji regi anglo-saxoni, distingându-se înc de tân r în lupta împotriva armatei daneze.

Dup retragerea legiunilor romane, în anul 407 e.n., timp de 200 de ani, Britania a r mas nici un fel de autoritate central , fiind obiectul a numeroase invazii de pe continentul european. Dintre to i invadatorii care au încercat s ocupe Insulele Britanice, cei mai periculo i au fost danezii, care, în secolul al IX-lea, cuceriser jum tate din Anglia. Pe fondul unor astfel de evenimente, extrem de periculoase pentru anglosaxoni, a intrat pe scena istoriei regele Alfred al Wessexului, devenit Alfred cel Mare, prin faptele sale devenite legendare. În prim vara anului 878, armata Danemarcei, condus de regele Guthrun, i-a învins pe anglo-saxoni, de i regele Alfred al Wessexului i mica lui o tire au opus o rezisten eroic .

Din cauza invadatorilor danezi, pe timpul iernii, regele Alfred i tenii s i s-au refugiat pe o insul împ durit , numit Athelnez, i aflat la confluen a râurilor Parret i Tone din provin-cia Somerset. Într-o zi, în tab ra armatei daneze i în apropierea cartierului general al regelui Guthrun, i-a f cut apari ia un tân r blond, cu ochi alba tri, mic de statur , dar bine cl dit, care cânta din harp i din gur , cu un farmec deosebit. Solda ii se adunau în jurul lui i, dup ce-i ascultau, vr ji i, cântecele, îi d deau mâncare din ra iile lor. Faima harpistului s-a r spândit, i el a fost dus în fa a regelui Guthrun, pentru a-i cânta i a-l bine dispune. Sensibil la frumos, regele Danemarcei a fost pur i simplu fermecat de vocea i talentul de harpist ale cânt re ului ce cânta doar pentru mâncare. Se vedea c este anglo-saxon dar, în fa a calit ilor sale artistice, acest lucru nu mai deranja pe nimeni. În zilele grele ale iernii, cânt re ul la harp a devenit o permanen în anturajul regelui Danemarcei, de la cartierul general al ar46

matei. În timp ce regele Guthrun î i convoca consiliul de r zboi i perfecta planurile de ac iune împotriva anglo-saxonilor, ce urmau a fi puse în aplicare odat cu sosirea prim verii, harpistul st tea undeva într-un col i nimeni nu se sinchisea de prezen a lui.

Din când în când harpistul p sea tab ra armatei daneze spunând c pleac s duc de mâncare familiei, apoi revenea, cu cântecele i farmecul s u cuceritor. Pe m sur ce se apropia prim vara, preg tirile pentru reluarea campaniei s-au intensificat, iar ordinele regelui Guthrun au devenit tot mai precise i mai ferme: „Mica oaste a regelui saxon Alfred trebuie sf râmat ”. Fiind de fa la toate dezbaterile i deciziile consiliului danez, cânt re ul le intona cântece de încurajare i de victorie.

Pe m sur ce prim vara se f cea tot mai sim it , într-o bun zi, fermec torul harpist a plecat i nu s-a mai întors. To i i-au sim it lipsa. Îndat ce condi iile de lupt au devenit favorabile, armata danez a atacat tab ra regelui Alfred de la Athelney, cu convingerea c va zdrobi „banda de saxoni ce avea neobr zarea s -i opun rezisten ”.

Mare, îns , a fost mirarea regelui Guthrun când a descoperit c saxonii, departe de a fi „o band ”, erau o oaste bine preg tit care contracara fulger tor orice ac iune i orice manevr a armatei daneze, ca i când i-ar fi cunoscut dinainte toate planurile.

Dup o zi întreag de lupte crâncene i extrem de sângeroase pentru danezi, regele Guthrun, în loc s -i fi zdrobit pe saxoni, a a cum se preg tise o iarn întreag , s-a trezit în situa ia disperat c cea care trebuia s capituleze era tocmai armata Danemarcei. Înso it de generalii i c pitanii s i, regele Guthrun s-a înf at regelui Alfred cel Mare pentru a stabili termenii capitul rii. În fa a regelui saxon, îns , danezii au r mas pur i simplu uimi i. Alfred cel Mare, inând în mâna stâng harpa la care le cântase o iarn întreag , le-a vorbit danezilor în limba lor. Abia acum a în eles regele Guthrun misterul înfrângerii armatei sale.

Oricât am c uta în istoria universal , un rege spion de talia lui Alfred cel Mare este greu de g sit.

Alfred cel Mare a fost, nu numai un mare comandant de o ti i un spion înn scut, ci i un mare protector al artelor i înv mântului, el fiind fondatorul Universit ii de la Oxford.

Dintre domnitorii români, cel care s-a apropiat de performan ele 47

lui Alfred cel Mare a fost Vlad epe , domn al rii Române ti (1456-1462 i 1476). Mediatizat în întreaga lume cu numele de „Dracula”, Vlad epe era cunosc tor al câtorva limbi str ine, iar limba turc o cuno tea la perfec ie. El a slujit ani buni în armata turc , având rela ii strânse cu comandan ii turci de la sud de Dun re, în special cu pa a de la Nicopole (pa în limba turc înseamn general). În tot acest timp i-a spionat pe turci, studiindu-le arta militar , gradul de instruire i înzestrare, inten iile politice i militare. În 1448, cu ajutorul pa ei de Nicopole, Vlad epe a ocupat pentru câteva luni tronul rii Române ti, dar a fost alungat de c tre Vladislav al II-lea, domnitorul legitim, pe care îl uzurpase.

Mesagerul Olteniei, nr. 166/2007

Baha'I - o nou religie? În via a societ ii modeme apar o mul ime de curente religioase, care propun omului nou o desc tu are i o eliberare de preceptele biblice i un progres spiritual spre alte forme de deschidere. Religiile spiritualit ii orientale s-au infiltrat, pu in câte pu in, în Occident, sus inând c omenirea intr într-o epoc nou de dezvoltare spiritual unic , într-o alt perioad a istoriei sale. Oamenii, îndeosebi cei dezorienta i, i în special tinerii, se simt atra i de noile religii r ritene, cum ar fi budhismul, zen, yoga, baha'i, religii ce se bazeaz , dup cum sus in adep ii lor, pe elementele cele mai bune din toate religiile lumii. Se urm re te, în final, înlocuirea religiilor existente cu una din cele noi, ceea ce ar însemna o muta ie spiritual a omului modem i adaptarea lui la progresul social i intelectual. voi ocupa, aici, de noul curent spiritual BAHA'I, care î i arog calit i superioare celorlalte religii existente.

Fondat în prima jum tate a secolului al XlX-lea de c tre persanul Mirza Ali Muhamed Al Shiazi, supranumit BAB, în arab însemnând „Poarta”, noua mi care religioas intitulat Baha'i, urm rea distrugerea unit ii credin ei islamice i discreditarea Coranului. Înconjurat de numero i adep i, acest BAB, care ulterior s-a declarat ca fiind MESIA, î i formase adev rate unit i de lupt , al c ror scop era desfiin area frontierelor existen e ale statului i crearea unui Stat Universal. Urm rit de autorit ile iraniene, el a fost arestat i executat 48

în 1850, la Tabriz. Dup moartea lui BAB, mi carea religioas s-a împ it în trei p i, urmând apoi o lupt intern din care a ie it înving toare aripa condus de BAHA'U'LLAH, în arab însemnând „Slava lui Dumnezeu”, pe numele s u adev rat Mirza Hussayn Ali Nuri (1817-1892), considerat trimis al lui Dumnezeu pentru aceast epoc . Într-un timp scurt, mi carea s-a extins i în alte state ca o religie nou , arogându- i superioritatea asupra tuturor religiilor. Sus ine existen a unui Dumnezeu unic, unitatea tuturor religiilor (emana i; proveni i de la acela i Dumnezeu) i unitatea întregii omeniri ca baz a p cii mondiale. De asemenea, urm re te adoptarea unei limbi auxiliare universale, înfiin area unui tribunal mondial pentru rezolvarea conflictelor interna ionale, adoptarea unor sisteme de m suri universale, sistem monetar unic etc. În plus, sunt interzise ascetismul, via a monahal , peniten a. Având p i pozitive, incluzând, printre altele, i progresul material, mul i oameni se simt atra i de aceast religie.

Se pun întreb ri de genul: cine are interesul dezvolt rii i extinderii acestei religii, cine sus ine cu bani aceast religie i de ce urm re te ea dizolvarea tuturor religiilor, i de ce nu se dezvolt pe scheletul uneia dintre ele?

Dac ne întoarcem la r cinile Baha'I-ului, din perioada de penetrare a religiilor orientale în cele ale spiritualit ii occidentale, putem presupune cu u urin , f teama de a gre i, implicarea masoneriei în originile acestui fenomen. Mai mult, tim c întemeietorul religiei BAHA'l, adic BAB-ul, fusese ini iat i educat, în tinere e, în spiritul lojei masonice sioniste a comunit ii evreie ti din Iran. Deci, putem crede c toate cheltuielile legate de între inerea structurilor organizatorice, administrative i de propagand , care au luat amploare în toate rile lumii, inclusiv la noi în ar , sunt suportate de ordinul masonic, care, la rândul s u, se prezint ca o suprareligie; i cultiv sincretismul, adic omogenizarea i amestecarea tuturor religiilor lumii din care s rezulte una singur . De ce BAHA'I-ul nu se dezvolt pe suportul uneia dintre vechile religii sau secte este lesne de în eles, pornind de la principiul fundamental al masoneriei, care are ca scop distrugerea tuturor religiilor. Fiecare popor este legat de o religie, iar el, niciodat , nu a supravie uit mor ii religiei lui.

Deci, dac s-ar dezvolta o religie deja existent i s-ar impune ca universal , atunci acel popor s-ar extinde i ar include întregul mapa49

mond. Dar, pân aici, ea ar avea multe greut i de întâmpinat, deoarece celelalte religii ar sesiza inten ia i s-ar opune, deci s-ar declan a o lupt spiritual .

De altfel, BAHA'I-ul nu s-ar putea dezvolta pe soclul uneia dintre religiile existente deoarece, dincolo de obiectivele fundamentale urrite, are i practici diferite, cum ar fi ceremoniile secrete oficiate în întuneric. i apoi mult mai repede trece neobservat ceva nou, necunoscut, are aderen mai mare la tineri i la cei lipsi i de suport interior, din aceast ultim categorie fiind mul i.

Mult mai u or se penetreaz o religie care preg te te o er postcre tin , în care omul are un alt destin, se elibereaz de ideile sacre printr-o cultur f precedent i cunoa te o dezvoltare spiritual unic .

Deci, cum BAHA'I-ul are la origine principii masonice i moduri de ini iere a adep ilor prin magii oficiate în întuneric, Biserica Ortodox condamn aceast religie i toate organiza iile secrete de orice natur . În ceea ce prive te situarea Bisericii Ortodoxe fa de aceast religie, este aceea pe care o arat Apostolul Pavel în Epistola lui c tre Efeseni: „nu fi i p rta i la faptele cele f de road ale întunericului, ci mai degrab osândi i-le pe fa ... iar tot ce este pe fa , se descoper prin lumin . C ci tot ce este descoperit, lumin este.”

(Efes. 5,11-14).

Jurnalul de Dolj, nr. 32-33/1993

Sec iunea de aur O realitate pe care au observat-o oamenii, înc din antichitate este aceea c toate elementele din natur ascult de anumite legi, între ele fiind stabilite anumite rela ii ce formeaz o armonie a propor iilor. De asemenea, au observat c lucrurile se integreaz într-un fel de sistem, c se afl într-un echilibru universal în spa iu i timp. Pornind de la aceste constat ri i observa ii, oamenii au descoperit c la baza universului stau legi numerice i geometrice, c acest univers, privit atât ca o sum de componente cât i în totalitatea lui, este subordonat unui sistem de propor ii universal.

Primul înv at al lumii care a descoperit c universul este guvernat de legi matematice a fost Pitagora (c.580-500 î.e.n), filozof idea50

list grec i matematician. El punea la baza interpret rii întregii realii obiective i subiective teoria numerelor i a armoniei. În acest sens, el a spus: „La început a fost Num rul”, iar concep ia lui, cunoscut sub forma „Numerele guverneaz Lumea”, se reg se te, în diverse variante, în numeroase sisteme filozofice.

La un secol dup Pitagora, care a sus inut primatul numerelor asupra formelor, marele filozof grec Platon (c. 427-347 î.e.n) a elaborat teoria idealist-obiectiv a Ideilor sau a Formelor, afirmând, prin aceasta, primatul formelor asupra numerelor. Se na te acum acea dualitate ireductibil între lumea numerelor i cea a formelor considerate ca dou entit i distincte.

Abia în secolul al XVII-lea, marele filozof i savant francez René Descartes (1596-1650), a f cut descoperiri epocale în matematic punând bazele geometriei analitice. El a demonstrat c între cele dou entit i, cea a Numerelor i cea a Formelor, nu numai c nu exist deosebiri,, dar c ele se afl într-o strâns dependen , fiind forme ale aceluia i univers.

Dintre toate propor iile cunoscute în matematic (legile lui Kepler, legea lui Bode - în sistemul solar; irul lui Fibonacci, sec iunea de aur, simetria, ritmul i euritmia, etc. - în natur ), sec iunea de aur este suveran în regnul animal i în cel vegetal. Corpul omenesc este alc tuit dup principiul sec iunii de aur; ombilicul împarte în imea total a corpului conform sec iunii de aur, iar cele dou p i rezultate (de la ombilic la cre tet i de la talp la ombilic), se subîmpart, la rândul lor, i ele tot dup raportul sec iunii de aur. La floarea51

soarelui, irurile de semin e sunt dispuse în curbe ce formeaz spirale logaritmice; la fel, multe specii de cochilii sunt curbate dup spirale logaritmice; de asemenea, în cosmos, nebuloasele i cozile cometelor sunt spirale logaritmice, spirala logaritmic , dup cum se tie, fiind una din cele mai interesante propriet i ale sec iunii de aur.

Sec iunea de aur a fost cunoscut mai întâi de c tre ini ia ii egipteni i greci, care o numeau împ irea în medie i extrem ra ie. Ei o foloseau în construc ii i o ineau secret . Abia în sec. III î.e.n., a fost cunoscut i divulgat de c tre filozoful grec Euclid (c.450-374 î.e.n.).

Matematicianul italian Luca Pacioli di Borgo (1445-1514), studiind împ irea în medie i extrem ra ie, a numit-o sale referitoare la propor ii în anul 1496 în cartea intitulat „De divina proportions” (Despre propor ia divin ), ilustrat de c tre Leonardo da Vinci. Da Vinci preia i el aceast problem în scrierile lui i, uimit de extraordinarele ei propriet i, o nume te, pentru prima dat în istorie, sec iunea de aur.

Ce este, de fapt, sec iunea de aur? Vom încerca s d m o explica ie matematic simpl . Pe un segment de dreapt AB, A i B fiind punctele lui extreme, se g sesc o infinitate de puncte. Dintre toate aceste puncte, unul singur, pe care-l numim C, împarte segmentul dat în dou p i inegale în a a fel încât raportul dintre segmentul întreg i partea mai mare s fie egal cu raportul dintre partea mai mare i partea mai mic , adic AB/AC = AC/CB i invers, raportul dintre partea mai mare i segmentul întreg s fie egal cu raportul dintre partea mai mic i partea mai mare, adic AC/AB = CB/AC. 52

Când Platon define te propor ia în general, el define te, f s tie sec iunea de aur, care este, spune el, „unica form organic , fireasc a propor iei, chintesen a unit ii în multiplicitate” i c „nu se poate face o bun corelare între dou lucruri, f un al treilea.

Numai a a se realizeaz o propor ie frumoas ”. Dac ne referim la simbolismul num rului trei, trebuie amintit c la unele popoare cifra 3 reprezint triada cer-p mânt-iad, la altele cer-aer-p mânt sau existen a celor trei continente ale lumii vechi (Europa, Asia, Africa), triunghiul, prin cele trei vârfuri ale sale reprezint lumea transcendent (Dumnezeu, Fiul i Sfântul Duh), în religiile orientale este prezent treimea (Trimurti = Brahma + Vi nu + iva), în filozofia religioas german exist trei faze ale evolu iei (devenire-existen -pieire), în mitologia greco-german exist 3 Gra ii, 3 Parce, etc. a cum spunea Leonardo da Vinci, „propor ia poate fi reg sit nu numai în numere i m suri, ci i în sunete, intervale de timp i locuri, ca i în orice altceva”. Chiar dac anumite obiecte ni se par dispropor ionate, ele au totu i propor ii pentru c se bazeaz pe raporturi. În epoca modern i contemporan , sec iunea de aur are o prioritate absolut asupra celorlalte propor ii: Mosel a demonstrat acest adev r pentru punerea în propor ii în arhitectur , iar Zeising pentru propor iile corpului omenesc. tim, deci, ast zi, c o corect punere în propor ie respect raportul sec iunii de aur.

Jurnalul de Dolj, nr. 45-46/1993

Marele zid chinezesc Construc ie gigantic a lumii antice, Marele Zid Chinezesc m soar peste 6.300 de kilometri. Zidul a fost construit cu scopul de ap rare a grani ei imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construc ie enorm , considerat dup volum ca fiind cea mai mare de pe glob, cu o lungime controversat , dup datele mai recente ar fi avut o lungime de 6.350 km (10.000 de de unit i Li de lungime), zidul principal având 2.400 km lungime.

Zidul a fost construit dup un sistem care leag între ele mai multe fragmente de vârst diferit , într-o perioad foarte lung .

Nu se tie cu exactitate care din forma iunile statale chineze a 53

hot rât înconjurarea teritoriului s u cu valuri de p mânt i piatr .

Prima por iune a zidului a fost construit probabil în a doua jum tate a secolului V î.e.n. în timpul dezbin rii Imperiului chinez (475-221 î.Hr.), cu scop de ap rare împotriva nomazilor din nord. Pentru a- i proteja statul pe care îl unificase, primul împ rat al Chinei, Qin Shihuangdi (221-210 î.Hr.), a poruncit s fie legate între ele fortifica ii cl dite de predecesorii s i. Astfel va înainta atât spre est cât i spre vest, pe o lungime total de circa 5.000 km, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru.

Din acele timpuri, zidul a fost mereu recl dit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maxim . Materialul folosit era produs din piatr de calcar ars amestecat cu amidonul din orez. La construc ia interioar a zidului se folosea un amestec de argil , nisip i piatr cioplit . Grosimea zidului este foarte diferit , astfel, de exemplu, în regiunea Peking, zidul are o grosime între 4 i 8 m. La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m în ime cu rolul de observare, transmitere de signale i depozit de arme. Se apreciaz ar fi existat circa 25.000 de asemenea turnuri integrate în zid i 15.000 de turnuri pentru signale care f ceau leg tura cu capitala situat lâng Kashgar. Codul de semnale era simplu: dac se observa du manul se f cea foc în turn. Pavat cu piatr , era folosit ca osea strategic , dar i ca drum comercial. sat în p sire începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protec ie guvernamental din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei.

Dup o expertiz desf urat în 45 de zile pe 101 sec iuni ale Marelui Zid în diferite regiuni, Academia Marelui Zid Chinezesc a 54

declarat în decembrie 2002 c for ele naturii i amprenta uman destructiv cauzeaz reducerea gradual a întinderii lui, într-un ritm îngrijor tor. În prezent, Marele Zid Chinezesc este singura construc ie de pe Terra care poate fi v zut de pe Lun . În leg tur cu construirea zidului circul în rândul poporului chinez numeroase pove ti. Cea mai cunoscut este povestea lui Meng Jiangnv, care împreun cu „Povestea arpelui alb”, „Ciobanul Niulang i es toarea Zhinv”, „Liang Shanbo i Zhu Yingtai” reprezint cele patru pove ti populare celebre din China.

Se spune c Meng Jiangnv s-a n scut într-o localitate sudic i s-a torit cu Wan Xiliang. În a treia zi dup nunt , b rbatul ei a fost luat i dus în partea nordic a rii pentru construirea zidului. Zilele treceau, dar tân ra so ie nu primea nici o veste de la b rbatul s u. „Se apropie iarna, cum o s i petreac so ul meu zilele geroase f haine groase?”, se gândea femeia. Astfel, Meng Jiangnv a esut o pânz de bumbac i a confec ionat o hain groas pentru b rbatul u. A plecat i, cu chiu cu vai, a ajuns la poalele zidului din nordul rii. A v zut mii i mii de b rba i, îmbr ca i sub ire, c rând c mizi i pietre grele. Mul i c deau din cauza oboselii i a foamei. Tot c utând i întrebând, în cele din urm Meng Jiangnv a aflat c b rbatul u murise de oboseal i cadavrul s u a fost îngropat chiar în zid.

Auzind trista veste, a plâns timp de 3 zile i 3 nop i la poalele zidului, când, brusc, cu un sunet asurzitor, o por iune a zidului s-a d râmat. Printre d râm turile zidului, a g sit r ele p mânte ti ale so ului ei. Cu corpul neînsufle it al b rbatului, Meng Jiangnv a pornit pe drumul s u spre cas . A plâns tot drumul i din lacrimile sale s-a format un izvor. Fiind urm rit de solda i, Meng Jiangnv a luat o stânc a muntelui i a aruncat-o. Stânca a format un paravan, împiedicându-i pe solda i s ajung la ea. Pe drum, femeia s-a întâlnit cu un me ter pietrar, pe care l-a rugat s fac o groap în piatr în care a depus r ele p mânte ti ale so ului. Apoi, a p zit acea groap pân i-a dat duhul. Localnicii au îngropat corpul femeii împreun cu cel al b rbatului s u în grota de piatr . Au construit lâng grot i un templu cu o statuie a femeii, pentru a cinsti memoria acestei perechi, iar templul a c tat denumirea de Templul Meng Jiangnv.

Aceast poveste, care se aseam , într-o oarecare m sur , cu 55

legenda Me terului Manole de la noi, a circulat pe cale oral timp de mii de ani în China.

Ea reprezint atât o acuza ie la adresa domina iei crunte a primului împ rat al dinastiei Qin, cât i o reflectare a muncii grele i a în elepciunii chinezilor legate de construirea Zidului Chinezesc.

Mesagerul Olteniei, nr. 181/2008

Henry Ford – p rintele automobilului modern Celebrul inginer american Henry Ford, precursorul managementului industrial, considerat pe drept cuvânt p rintele automobilului modern, a fost fondator al industriei americane de automobile. A întemeiat „Ford Motor Company” (1903), fiind autor al unui nou mod de organizare a produc iei industriale, cunoscut sub denumirea de fordism. scut pe data de 30 iulie 1863, în districtul Wayne, Michigan, ca fiu al unor emigran i irlandezi, care s-au stabilit la o ferm în Dearborn, Henry Ford nu a fost atras nici de coal , nici de via a de la ferm i, la vârsta de 16 ani, a plecat la Detroit pentru a- i g si o slujb .

S-a angajat ucenic la un atelier auto, unde a înv at totul despre motorul cu ardere intern , iar dup câ iva ani s-a întors la ferm , la familia sa, i i-a deschis propriul atelier auto, unde a început s repare motoare i ma ini. În aceast perioad , s-a îndr gostit de Clara Bryant, cu care s-a c torit în 1888. În 1890, Henry Ford pleac la Detroit i lucreaz ca mecanic i inginer la Edison Company. În 1899, el va deschide „Detroit Automobile Company” împreun cu mai mul i asocia i, iar în 1903 organizeaz compania „Ford Motor Company” în parteneriat cu un grup de 12 ac ionari. În 1907 el a cump rat stocurile asocia ilor s i i în felul acesta a devenit pre edintele companiei. Începând din 1903, timp de 19 ani, Henry Ford a vândut un singur tip de ma in : cunoscutul Model T considerat o „ma in universal ” - simbolul mijlocului de transport eficient i cu costuri reduse.

56

Dar într-un num r impresionant: peste 15 milioane, adic jum tate din produc ia mondial .

Ideea de baz a lui Henry Ford era c viitorul companiei trebuie se bazeze pe produc ia de automobile ieftine pentru o pia larg , destinat maselor largi. Linia sa de asamblare, de-a dreptul revolu ionar , i-a permis s vând ma inile la un pre la care putea s aib acces o familie american cu venituri medii.

Celebrul constructor de automobile a reu it performan a de a dubla salariile muncitorilor simultan cu reducerea orelor de lucru. Ceea ce pân atunci era doar o juc rie pentru capriciile celor boga i a devenit, gra ie lui Henry Ford, o necesitate a vie ii cotidiene, fericind lumea cu autostr zi, sta ii de benzin i ambuteiaje.

Prin diferite optimiz ri, în special la linia de asamblare, prin realizarea unor standarde pentru ma ini, Ford a reu it s o ia înaintea celorlal i competitori cu o ma in ieftin , standardizat .

Pentru a face fa cererii, Henry Ford a ini iat, în 1913, în premier mondial „produc ia de mas ” i lucrul pe band de montaj, cu locuri fixe pentru muncitorii specializa i pe tipuri de opera ii tehnologice. Prin acest nou sistem de organizare a produc iei, în flux continuu, automobilele Model T ie eau de pe liniile de asamblare cu un tact de 10 secunde/automobil.

O alt ini iativ care a uimit lumea la acea dat a fost acordarea unui salariu minim de 5 USD/zi, mai mult decât dublul salariului minim existent la 5 ianuarie 1914. În acest context, H. Ford afirma: „Eu pot descoperi metode de produc ie care s duc la salarii mari; dac reduce i salariile, nu face i altceva decât s v reduce i num rul clien ilor”.

Linia de asamblare mobil a declan at o adev rat revolu ie industrial , iar ziua de munc de 8 ore pl tit cu 5 dolari a marcat o revolu ie social , cu mari implica ii în economia american , „Ford Motor Company” consolidându- i astfel pozi ia de complex industrial gigant ce avea s se extind în întreaga lume.

Henry Ford a fost un manager autoritar i înc ânat. În 1919, fiul s u Edsel a devenit pre edintele companiei, dar b trânul Ford nu s-a retras cu adev rat pân în 1945. i atunci, convins cu greu de so ie. În 1938, Henry Ford a suferit un prim atac de cord, care l-a determinat s se implice mai pu in în problemele companiei. Moartea 57

fiului s u, în 1943, l-a readus îns la conducerea Ford, pe care, din motive de s tate, a cedat-o, în septembrie 1945, nepotului s u, Henry Ford II. Henry Ford a fost un ef preocupat de soarta angaja ilor s i. Î i dorea ca oricare dintre ei s i permit o ma in Ford. El a fost cel care a luat decizia de a le acorda angaja ilor dou zile libere pe s pmân , inventând practic week-end-ul modern. A înfiin at în fiecare fabric departamente sociale, pentru ca angaja ii s nu- i cheltuiasc banii pe b utur sau ig ri. A angajat detectivi i paznici, pentru a- i împiedica muncitorii s se organizeze în sindicate. Le considera inutile: cine putea sa aib grij de oamenii lui mai bine decât el? Ford a fost ultima companie constructoare de ma ini din Detroit care a recunoscut legalitatea sindicatului.

Henry Ford a murit în 1947, la vârsta de 83 de ani, în urma unei hemoragii cerebrale. A fost îngropat la cimitirul Ford, în Detroit. Din 1955, compania lui a devenit corpora ie public , dar membrii familiei înc de in ac iuni importante.

Mo tenirea l sat omenirii este imens , fiind de neconceput lumea de azi f contribu ia inventatorului, managerului, omului Henry Ford.

Mesagerul Olteniei, nr. 182/2008

Zidul Plângerii – în pericol de pr bu ire Zidul Plângerii din Ierusalim este locul cel mai venerat al iudaismului. Cunoscut i sub numele de Zidul Vestic, reprezint singurul fragment care s-a p strat din cel de-al Doilea Templu, distrus de romani în anul 70. Aici, evreii vin s se roage, s plâng i s se tânguiasc din cauza distrugerii Templului, care timp de o mie de ani a fost centrul lor religios, cultural, spiritual i social.

Pe esplanada din fa a Zidului Plângerii au loc, pe lâng rug ciuni, diverse evenimente: lunea i joia diminea a se desf oar ceremonii în timpul c rora b ie ii de 13 ani primesc majoratul religios; vinerea seara, studen ii celebreaz , la apusul soarelui, sosirea Sabatului; tinerii c tori i vin s se fotografieze, iar copiii din clasa I primesc aici prima lor biblie.

Credincio i sau atei, oamenii plaseaz în spa iile dintre pietrele 58

zidului bile ele pe care î i scriu dorin ele. Unii se roag în gând, în timp ce al ii se roag cu voce tare în cele mai diverse limbi.

Mul imea cea mai numeroas se adun în fiecare an la 9 aprilie, ziua de comemorare a distrugerii celor dou Temple.

O parte din pietrele din Zidul Plângerii au început s se sf râme, iar autorit ile trebuie s se ocupe de restaurarea obiectivului religios pentru a proteja credincio ii care vin aici s se roage. Problema este cu atât mai serioas cu cât, cu ase milioane de vizitatori pe an, este de departe cel mai frecventat obiectiv turistic israelian. În mod curios, pietrele originale, zidite în urm cu 20 de secole, au rezistat în timp, iar cele mai recente, mai mici, plasate în partea de sus a zidului 2.000 de ani mai târziu, dau semne grave de uzur , a spus rabinul zidului, Shamuel Rabinovitch. Problema o constituie pietrele din epoca mandatului britanic (între 1917 i 1948), care se râmi eaz i pe care trebuie s le restaur m, a ad ugat rabinul.

Conform spuselor rabinului, lucr rile de refacere a zidului încep dup Pessah (Pa tele evreiesc) i se desf oar pe parcursul întregii veri. Îns repara iile risc s provoace conflicte între b trânii în elep i.

Potrivit unor numeroase interpret ri ale legii iudaice, este interzis s deplasezi, s înlocuie ti sau s repari pietrele din Zidul Plângerii.

Marele rabin sefard Shlomo Amar a decretat în trecut c lucr rile de reparare nu pot fi efectuate decât de evrei care s-au purificat într-o baie ritual , la lumina zilei. În a teptarea repara iilor, vasta esplanad care se întinde în fa a Zidului va fi deschis publicului, a spus Rabinovitch, asigurând c vizitatorii nu au de ce s se team c le-ar putea c dea vreo piatr în cap.

59

Zidul Plângerii este ultimul vestigiu al Templului evreiesc al lui Irod i, totodat , este cea mai sensibil zon a Ierusalimului, sfânt atât pentru evrei, cât i pentru musulmani. Numele s u vine de la faptul c israelienii plâng aici pierderea Templului din partea cealalt a zidului.

Zidul a fost ridicat în 37 î.Hr, când regele Irod a decis s m reasc cel de-al doilea Templu, aflat în centrul vie ii spirituale evreie ti din epoc . El a ordonat construirea a patru ziduri în jurul esplanadei, pentru sus inerea ansamblului edificiului. Se afl în sectorul oriental al Ora ului Sfânt cucerit i anexat Israelului în timpul r zboiului din iunie 1967 i este al treilea loc sfânt al Islamului, dup Meca i Medina. Fiecare loc are povestea lui, fiecare poveste are versiunea sa, fiecare versiune depinde de povestitor.

Mare parte din zidul lung de 488 de metri este subteran i se întinde în ora ul vechi.

Mesagerul Olteniei, nr. 182/2008

Colegiul Na ional „Carol I” – 182 de ani Colegiul Na ional „Carol I” a fost înfiin at în 1826. Ca vechime, este a doua institu ie de grad mediu, în limba român din Principate, dup Sf. Sava din Bucure ti. În cele peste 18 decenii de existen , a preg tit peste 20.000 de tineri, peste 90% frecventând înv mântul superior dup aceea, i a dat 50 de academicieni. Aici au înv at carte: diplomatul i omul politic Nicolae Titulescu, matematicienii Gheorghe eica i Simion Stoilow, chimi tii Eugen Angelescu i Ilie Murgulescu, filosoful C. dulescu-Motru, criticul literar Titu Maiorescu, pictorii Theodor Aman i Corneliu Baba, poetul Al. Macedonski, medicul Victor Papillian, scriitorii Traian Demetrescu, Gib Mih iescu, Felix Aderca, Dumitru Ciurezu, Petre Pandrea etc. coala s-a înfiin at oficial la 20 mai 1826, îns construc ia începe în 1835. La 11 ianuarie 1838 stâlpii colii se d râm din cauza cutremurului. Cl direa se reconstruie te cu mobilier nou i cu un turn cu ceas, lucru neobi nuit pentru o coal . La mobilier se lucrase 12 ani cu o investi ie de 300.000 lei. În noiembrie 1842, noul local se inaugureaz i încep cursurile. Vechiul imobil al liceului era compus din parter i etaj, turnul cu orologiu, sala de festivit i, un larg culoar 60

cu ferestre mari spre gr din , cancelaria, internatul, iar la etaj apartamentul directorului.

În anul colar 1843-1844, coala Central are 405 elevi (250 din Craiova i 155 din alte localit i). Dup Revolu ia de la 1848, coala se închide pentru c nu are dasc lii necesari, iar cl direa devine cazarm , spital, buc rie.

Dup revolu ie, pe tronul rii Române ti ajunge Barbu tirbei, care cump rase terenul pentru coala craiovean . În anul 1852, coala s-a închis din nou i cl direa sa devine comandament arist i spital. În anul 1854 se deschide iar coala, devenind acum gimnaziu. În 1860 i se adaug un internat, iar din 1864 devine liceu. În 1885, coala este numit „Liceul Carol I” prin înalt decret regal. coala cea nou s-a construit între anii 1893 i 1895 i a costat peste un milion de lei. Pictorul Francisc Tribalski a pictat frescele din bibliotec i sala rotund . Cl direa nou , cu cupol , era dotat cu mobilier luxos. Îns i acest local devine spital în timpul primului zboi mondial. În anul 1915, în cancelaria liceului aveau loc edin ele Societ ii „Prietenii tiin ei”, filiala Craiova. Activitatea se desf ura având ca membri personalit i ale timpului. Ei au meritul de a fi înfiin at Universitatea din Craiova. În octombrie 1926, laboratorul de fizic este dotat cu aparate în valoare de 38.630 lei i este adus la biologie colec ia de roci. În anul 1927, liceul nu avea bani s pl teasc prim riei taxa de 61

240.000 lei reprezentând contravaloarea taxei de construc ie pentru al doilea etaj, astfel cl direa liceului este sechestrat . Datoria la Banca Na ional era de 2 milioane. Cu ace ti bani împrumuta i i cu al ii, conducerea liceului a îmbog it coala cu un etaj (1925-1927), un stadion, o arip nou pentru internat, un bazin de înot, instala ii sanitare moderne, o bibliotec proprie etc., în valoare total de aproximativ 7 milioane de lei.

De-a lungul existen ei sale, aceast prestigioas institu ie de înmânt a purtat numeroase denumiri: coala Na ional , apoi coala Central (1826-1848); Colegiul apoi Gimnaziul de b ie i (18511864); Liceul Carol I (1864-1933); Colegiul Na ional Carol I (19331948); Colegiul Popular Nicolae B lcescu (1948-1953); coala medie Nicolae B lcescu (1953-1965); Liceul de matematic -fizic Nicolae lcescu (1965-1998); Colegiul Na ional Carol I (începând din 1998).

Tradi ia performan ei este dus mai departe de actualii elevi, care numai în perioada 2007-2008 au adus colii sute de distinc ii ob inute la concursurile jude ene, peste 30 de premii i men iuni la concursurile na ionale i o medalie de aur la Balcaniada de matematic ob inut de elevul Victor P dureanu. El i al i doi colegi ai s i, Corneliu Prodescu i Ioan Stanciu s-au calificat în lotul l rgit de matematic al României i vor reprezenta ara noastr la diferite concursuri.

Colegiul Na ional „Carol I” din Craiova a fost, este i va r mâne o legend vie a Craiovei, chiar i a României, prin construc ia imputoare, dar cel mai important, prin copiii care au dus renumele acestei coli mai departe.

Sunt mândr c am onoarea s m num r printre elevii care au înv at carte în aceast institu ie.

Mesagerul Olteniei, nr. 183/2008

Omenirea poate fi schimbat de „secretele” Vaticanului Arhivele Vaticanului au fost, i continu s fie, curiozit i pentru oameni. Dac textele secrete, g zduite de arhiva Vaticanului, ar fi f cute publice, ele ar schimba complet omenirea sau chiar ar distruge-o. Începând din secolul al XVIII-lea, nici un pap nu a mai permis 62

nim nui s ajung la documentele secrete, unul dintre cardinalii care conduceau Sacra Paenitentiaria interzicând accesul la textele care „nu au voie s vad lumina zilei”. Motivele nu au fost foarte clare, îns un alt prelat, Gabriele Ferretti, a spus c “textele secrete distrug omenirea dac sunt f cute publice”.

Intrarea principal în Vatican de pe acoperi ul Bazilicii Sfântul Petru, înconjurat de Roma

Pân la aflarea con inutului textelor din biblioteca Vaticanului, cercet torii nu pot decât s fac specula ii conform c rora acestea ar con ine informa ii ocante: întâlniri istorice cu alte civiliza ii din cosmos sau documente despre civiliza ii disp rute de pe p mânt.

Reverendul Jose Gabriel Funes, un preot iezuit care se afl în fruntea Observatorului Astronomic al Vaticanului i consilier al Papei Benedict al XVI-lea, spune c „este posibil ca via s existe i pe alte planete”. El a declarat c num rul mare de galaxii i de planete din univers îi îndrept te pe oameni s i imagineze c via a sa dezvoltat i în alte locuri: „Într-un univers atât de mare nu po i exclude aceast ipotez ”. Dar a subliniat c extratere trii nu reprezint o piedic în calea credin ei în Dumnezeu: „Tot a a cum pe P mânt exist o multitudine de creaturi, unele fiin e create de Dumnezeu, poate chiar inteligente, ar putea popula alte planete”. „Extratere trii sunt fra ii no tri” - este o afirma ie a directorului Observatorului, preotul iezuit Jose Gabriel Funes, din Cetatea Vati63

canului. El consider c e posibil s existe o alt planet populat de oameni care nu au comis p catul originar, ace tia fiind chiar „fra ii no tri extratere tri”.

Vaticanul crede în existen a extratere trilor, f ca asta s vin în contradic ie cu faptul c universul a fost creat de Dumnezeu. În interviul intitulat „Extraterestrul este fratele meu” i publicat de cotidianul Vaticanului „L'Osservatore Romano”, prelatul Jose Gabriel Funes sus ine c ipoteza existen ei vie ii extraterestre nu contravine religiei cre tine pentru c i extratere trii sunt tot creaturi ale lui Dumnezeu: „Excluderea posibilit ii existen ei extratere trilor este ca i cum am încerca noi s limit m libertatea de creare i manifestare în toate formele a lui Dumnezeu”. În interviu, prelatul s-a referit la mereu controversata rela ie dintre tiin i religie, precum i la implica iile teologice ale existen ei vie ii extraterestre. „Biblia nu este o carte de tiin , ci o carte care se adreseaz fiec rui om dup propria sa capacitate de în elegere”, a precizat Jose Gabriel Funes. El a ad ugat c , conform teoriei Big Bang-ului, sus inut i de oamenii de tiin , universul s-ar fi n scut, în urm cu mai multe miliarde de ani, în urma exploziei unui singur punct de o infinit densitate care con inea toat materia din care este alc tuit cosmosul.

Astronomul- ef de la Vatican, a precizat îns c „Dumnezeu este creatorul universului, iar apari ia omului pe p mânt nu este rezultatul hazardului”.

El a f cut un apel la Biseric i la comunit ile tiin ifice s lase deoparte neîn elegerile produse înc de acum 400 de ani, de la persecutarea lui Galileo Galilei. În 1633, Galileo Galilei a fost judecat sub acuza ia de erezie pentru c a sus inut teoria c P mântul se învârte te în jurul Soarelui într-o perioad în care Biserica sus inea c P mântul se afl în centrul Universului i toate celelalte obiecte cosmice se învârt în jurul s u. „Biserica i-a recunoscut gre elile. Poate c lucrurile ar fi putut fi altfel, dar acum este timpul s vindec m aceste r ni i s avem un dialog calm i s colabor m cu comunitatea tiin ific ”, a mai susinut Jose Gabriel Funes.

Observatorul astronomic de la Vatican face eforturi pentru apro64

pierea dintre tiin i religie. El î i trage originile din 1578, când papa Grigore al XIII-lea a construit a a-numitul „turn al vânturilor”, un prim punct de observare a stelelor, urmat mai târziu de un aderat observator astronomic, construit în spatele catedralei San Pietro de papa Leon al XIII-lea, în 1891. Obervatorul a fost mutat mai apoi la Castelul Gandolfo, re edin a de var a papilor, i ulterior la Tucson, Arizona, în SUA. Actualul observator este unul din cele mai mari din lume, putând cerceta galaxii aflate la cinci miliarde de ani lumin distan fa de Terra.

Colec ia de meteori i a Vaticanului este considerat drept una dintre cele mai importante din lume.

Mesagerul Olteniei, nr. 184/2008

Diplome... de vânzare Afacerile din înv mântul superior încep s ias la suprafa abia acum, dup declan area scandalului diplomelor false.

Scandalul diplomelor falsificate de absolvire a facult ii scoate la iveal i existen a anumitor grupuri de interese, pe aceast latur , în Parlament.

Chiar dac vor fi g si i de in torii celor aproximativ 15.000 de diplome false de absolvire a facult ii sau de licen , inclusiv de doctorat, problemele din înv mântul superior particular sunt departe de a fi înl turate.

Constantin Daicoviciu, renumit istoric i arheolog, profesor, rector al Universit ii Babe -Bolyai din Cluj-Napoca (1957-1968), membru al Academiei Române, avansa glume în raport de cei afla i în func ii mari f s aib coal i nici chemare. Spunea adeseori anecdote, cu un farmec deosebit, vis-a-vis de cei f coal , dar iubitori i alerg tori dup titluri. Una dintre acestea este urm toarea: „Zice-se c pe vremuri, înainte de 1918, era la Debre in o universitate, care d dea pe bani diplome diverse celor cu putere sau boga i. Într-o zi, groful Teleki merge într-o splendid tr sur tras de patru cai. I-a cerut vizitiului s opreasc i l-a trimis la rectorul Universit ii s -i cumpere o diplom de doctor în Drept.

Dup câteva minute, în care Teleki a b ut o cafea pe o teras , 65

vizitiul a adus diploma cerut . Groful s-a bucurat, a strâns diploma la piept. Apoi i-a dat bani vizitiului s i cumpere i el una - nu de doctor, ci doar de absolvent al facult ii de Drept.

Vizitiul s-a întors i i-a spus grofului Teleki c diploma lui e mai scump decât cea de doctor i a mai cerut bani. «De ce-i mai scump ?», s-a mirat groful. «A zis c eu sunt mai mic în grad ca st pânul meu» - a dat explica ia vizitiul.

Teleki i-a mai dat bani, dar l-a oprit. I-a mai venit o idee: «cumi pentru cai diplome de liceu. Numai de liceu!»

Oameni i cai au pornit în promenad s vad lumea cât de diploma i sunt. Groful s-a amuzat teribil.

Cât de bine se potrive te aceast istorioar amuzant vremurilor noastre, când, în varii incinte de înalt nivel din societatea româneasc contemporan , multe „personalit i, persoane sau personaje” î i expun silueta având ca singular variant de îmbr minte... o diplom , ob inut f acoperire în efort de colarizare.

Epoca, aprilie, 2009

Purificare prin jertf Purificarea prin jertf . S se fi gândit ranii la aceast expresie, când au t iat copacii de-a lungul oselelor? În filozofia lor simpl i în eleapt , s -i fi dus mintea la purificarea câmpiei, la fertilizarea ei prin uciderea str jerilor în a teptarea timpului de înmugurire i în vegherea p rilor prinse într-un zbor infinit? S se fi împiedicat drumul, în întâmpinarea mersului ro ii, de fream tul tremurând al crengilor de teptate în fiori de prim var ? S fi gândit ranii, în aceast iere simpl i gr bit , la o eliberare a câmpiei, la o prelungire a ochiului deschis în unduiri de brazd -ntoars spre orizont în închipuirea unei ape, simbol al curgerii eleatice? Planta i cu grij i f grab , dup datini str vechi, ca o succesiune de forme i contururi, meni i s opreasc curgerea lini tii în vastitatea câmpiei, arborii ace tia strân i în cercuri concentrice i destin i în mângâiere lin spre cer, rod i f sensuri precise, aduc mai aproape melancolia i dorul de p dure.

Distrus , „atmosfera arhitectural ” supus principiului echilibrului, într-o expresie de dezn dejde, este surprins , din goana timpului, 66

nu într-o moarte chinuit , dureroas , ci într-o lini te deplin , într-un somn adânc. oseaua nu pare speriat , de i în elege r pirea crâncen a semnului verticalit ii, ci numai trist ; o triste e ce spore te i mai mult m re ia de deschidere c tre imensitate.

Cuvântul libert ii, nr. 585/1992, rubrica Pânza de p ianjen, pag. 1

ut ri Indiferent de voin a lui, omul, în mersul lui spre împlinirea destinului, tr ie te i se define te prin c ut ri. El caut un drum, drumul care s fie numai al lui i s -l duc pe culmi înalte, el caut o iubire ca principiu al esen ei vie ii i al speran ei, el caut frumuse ea, fericirea, gloria. Chiar dac e înfrânt, el se resemneaz prin t cere dureroas i adânc i se exileaz într-o lini te plin de triste e sau se zbate într-un imens chin, dezechilibru, asemenea unei p ri r nite în zborul ei spre un urcu suprem. Dar nu contene te, o clip , s caute. În fond, ce înseamn aceste c ut ri? Nu am putea tr i lini ti i, calmi, du i de o ap iluzorie, la întâmplare. fiecare la locul lui fiindc , orice s-ar spune, omul are, în univers, un loc al lui, bine definit, loc în care nu încape decât el însu i.

Asemeni râului, izvorât din mun i, ce parcurge un drum sinuos, în c utarea unei m ri unde s i îngem neze apele într-o alc tuire fireasc cu valurile, omul nu face altceva, în toat aceast traiectorie a lui prin lume, decât s i caute, în final, o moarte; o moarte ce nu înseamn neap rat e ec, deziluzie, ci mai degrab o eliberare, o destu are de sine i de via .

Cuvântul libert ii, nr. 595/1992, rubrica Pânza de p ianjen, pag. 1

Omul împov rat i obosit Iat -ne, în prim vara aceasta - obi nuit , capricioas i mereu alta - cu zâmbete fermec toare, mângâiate de raze calde i lumini înalte sau cu strâmb turi prelungite dintr-un timp trecut i rece. Iat ne, deci, în luna aceasta de început de anotimp, împov ra i de greutatea iernii trecute i mai îmb trâni i cu un an, elibera i de o structur 67

friguroas i cuprin i de o tensiune nou , cu privirea c tre un viitor de esen spiritual în închipuirea unei muzici perlate i a unei atmosfere de mare eleva ie. Arborii î i leag verdele, abia ghicit, i se mai înal cu un inel într-o îmbr are tandr cu aripa lin a vântului sub ire, blocurile poart acelea i siluete triste i obosite vrând, parc , s strice echilibrul universal, str zile î i prelungesc conturul, sub pa ii ap sa i i grei, ca ni te gânduri înc rcate de dureri adânci. i peste toate aceste imagini apare omul, într-o c utare ve nic , mereu dominat de neîncredere i speran , de dezn dejde i iubire, de îndoial i credin . Împov rat i obosit, el se caut pe sine, i se vrea curat i pur, se vrea deasupra lucrurilor, într-o dezlegare a tainelor universului, nu încurcat i r cit în calcule i griji banale, ap sat de nevoi materiale i încorsetat în legi contradictorii.

Imagini i chipuri - încruci ri de bucurii m runte i întrist ri adânci - se împletesc într-o aceea i iluzie de speran îndep rtat i într-o aceea i a teptare dezolant .

Cuvântul libert ii, nr. 596/1992, rubrica Pânza de p ianjen, pag. 1

Zile de prim var Zile obi nuite de prim var , cu cer înalt si limpezit de zbor de ri rotite-n câmp, zile sc ldate într-o lumin de o real prospeime, în care vibreaz o delicat sensibilitate pentru frumos. Aerul tot este o muzic , o muzic diafan ce plute te, ca un gând leg nat, în somn, de vise. Prim vara, coborât triumfal, în muguri, duce mai departe dorul nebun de-a fi rod i se întinde, într-o cuprindere luminoas a fiin ei noastre totale, prin clipe de tr ire emo ional , c tre viziuni transcendentale. Totul se desf oar dup legi universale, bine stabilite, într-un principiu al echilibrului; tablouri i imagini de neuitat, pe care le purt m cu noi i constituie universul nostru interior, ne înal puritatea ra iunii dincolo de obi nuit i sensibilitatea sufleteasc dincolo de necuprins, ne transport într-o lini te suprem , întronare a ordinii fire ti. În fa a naturii, cl dit cu farmec pe soclul prim verii, ne îmbog im universul spiritual i ne în m, în plin lumin , într-o în elegere a rosturilor i a tainelor ce proiecteaz , în universalitate, dimensiuni noi. Se sparg în soare mugurii i scot în 68

vânt dorin a arz toare de-a fi fructe. Lini tea i somnul se scurg în flori, petalele se sub iaz în lumin mângâiate de zbor de fluturi, ce migreaz visul de copil, i euforia calm se degaj în a teptarea derurii culorilor.

Lini tea i împ carea ne cuceresc, nervii ne sunt destin i, ne sim im parc elibera i de un vacarm, vedem într-o lumin nou , întrun timp de esen spiritual .

Cuvântul libert ii, nr. 603/1992, rubrica Pânza de p ianjen, pag. 1

Jungla realit ii Sc pa i dintr-o lume a tenebrelor, care ne fusese impus ca o acceptare treptat i definitiv , i proiecta i la întâmplare, parc la un semn al timpului, într-un spa iu necunoscut i f margini, continu m s ne zbatem i s ne pr bu im în noi în ine ca într-un haos.

Suferim de nepotrivirea legilor cu realitatea, purt m cu noi gânduri goale într-o lume f rost i pa ii, pierdu i într-o nesfâr it a teptare, o iau acum înaintea ideilor într-un avânt absurd. Am fi vrut s fie cu totul altfel; intuiam, cu ochi înl crima i i plini de speran , un lumini spre care s înaint m, într-o mi care continu i discret , pe drumul cel f de cuprins în trecerea unei v mi imaginare.

Ca într-o aventur urât , plutim într-un spa iu totalmente straniu i ne adâncim, du i de for e incon tiente ce se atrag i se resping în acela i timp, spre un întuneric ce devine din ce în ce mai intens.

Jungla realit ii se întinde, adev rul se sub iaz , nel muritele întreri se înmul esc mereu, omul devine o durere i î i caut cu privirea un punct de sprijin în chemarea îndep rtat a dang tului de clopot, în închipuirea unei forme concrete de plinire i eliberare, convins fiind, cum spunea Bernardin de Saint-Pierre, c „nenorocirea nu e mai presus de puterile unui om”.

Cuvântul libert ii, nr. 609/1992, rubrica Pânza de p ianjen, pag. 1

69

Sfidare i umilin Dezgusta i de spectacolul realit ii, înfrico i de o existen destructiv , în care sentimentele frumoase nu- i mai au rostul i incapabili s n desprindem din agonia sumbr în care suntem expulza i, ne întoarcem în golul din noi, acel „horror vacui” cu care este înzestrat spiritul grec, sau acel „amor vacui” spre care este înclinat spiritul indian, str ini de noi în ine i destr ma i în nimic, tr im vremuri când „se cump sentimente i se vând iluzii”, tr im vremuri de sfidare i umilin , râvnim la idealuri, in timp ce în jurul nostru planeaz , ca o fatalitate, e ecul.

Distan a dintre salarii i pre uri r mâne ca în aporia zenonian , unde Ahile „cel iute de picior” nu va ajunse niciodat broasca estoas . Si, cum nimic în lumea asta nu este posibil f bani (m gândesc la lucruri adânc ancorate în realitate - hran , îmbr minte etc), to i, mai mult sau mai pu in, suntem într-o continu c utare i într-o însumare posibil sau imposibil a tuturor drumurilor ce ne-ar duce cumva la câ tiguri materiale, care r mân - orice s-ar spune - o certitudine neîndoioas i putem zice i noi c „non olet (pecunia)” (banii n-au miros). Aceasta e replica pe care a dat-o împ ratul Vespasian fiului s u, Titus, care-i repro a c înfiin ase latrine cu tax pentru a reface vistieria rii. Expresia a d inuit în timp i a r mas ca o ironie la adresa celor ce ob in câ tiguri b ne ti prin mijloace nedemne. i cât de bine se potrive te ea vremurilor noastre!

Cuvântul libert ii, nr. 692/1992, rubrica Pânza de p ianjen, pag. 1

Arta arabescului Dintotdeauna arta i religia au urmat acela i drum, arta acceptând s se mi te aproape exclusiv între limitele simbolismului religios, îns , în Evul Mediu, mai mult ca oricând i pretutindeni în lume. via a universal , inclusiv crea ia i mai ales arta s-au des vâr it sub dogma religiei.

Pentru a vorbi despre arabesc trebuie s ne întoarcem în timp pân la Evul Mediu i s facem o incursiune abstract-spa ial prin existen a spiritului arab.

70

Islamismul, religie monoteist , influen at de cre tinism i mozaism, fondat de Mahomed în anul 622 e.n. i bazat pe preceptele Coranului, s-a extins într-un elan s lbatec de credin , de-a lungul evului mediu, din Iran pân în Pirinei, prin Africa de Nord. Islamicii, raci i liberi, nomazi i cuceritori, a c ror patrie o constituiau doar corturile lor, i mâna i de un vis nebun de a atinge miracolul din galopul cailor, au pornit, cu burnusurile în vânt, s cucereasc p mântul.

Este momentul când marii savan i i marii arti ti ai Atenei, izgoni i de tre împ ratul bizantin Justinian, care urm rea restaurarea fostului Imperiu Roman, se refugiaser pe lâng regele sasanid al dinastiei persane. Este momentul când arabii, folosind tiin a i arta înv ilor europeni, acopereau teritoriile cucerite cu palate i moschei într-un entuziasm fantastic i adaptându-se popoarelor învinse le st pâneau totodat i le converteau la religia lor islamic . Într-o explozie de be ie mistic , pretutindeni se sim eau la ei acas . Toate oazele cu care erau pres rate pustiurile din Africa prindeau via i deasupra de erturilor se în a imaginea abstract a spiritului arab. Ora e albe neau din mânt, ca o împletire splendid între realitate i iluzie, turnuri rotunde cu vârful ascu it se în au într-o mi care iluzorie, ca o prelungire c tre infinit, într-o îmbinare gra ioas a elementelor componente i într-o armonizare delirant a formelor i mi rilor în echilibru. Moscheile i încruci au arcadele într-o gra ie sublim i î i în au irurile de coloane cilindrice într-un sublim gra ios cu o senzualitate plin de elegan spre infinitizarea c ut rii estetice în timp i spa iu. Pe acest fond al nudit ii, al triste ii i m re iei de ertului, apare arabescul, ce rezum prin exaltare fizionomia, drama, ideea.

Apare arabescul care invadeaz arcadele, bol ile, pere ii, explorând într-o fascina ie total grani ele infinitului. Împletituri complicate de linii, într-o desf urare aproape imperceptibil , i motive geometrice înl uite pân la epuizare, motive ornamentale create subtil în care st rile suflete ti ale creatorului i ale admiratorului, deopotriv , se exprim prin orizontalitatea, verticalitatea, unduirea, înclina ia liniilor, suprapunerea poligoanelor, împletirea în cercuri, în ovale, în evantaie, trecând de la exaltare la calm i visare, de la forme ascu ite la forme rotunde i invers i de la fantezia curbelor rebele la rigoarea absolut a figurilor geometrice i la farmecul întregului. Se îndep rtau i se apropiau în acela i timp, începeau de niciunde i se sfâr eau în infinit, 71

se înl uiau i se eliberau, p reau adev rate feerii, func ii continui în care te integrezi i totodat le prive ti deta at, armonie între variet i, rev rsare abundent de r coare peste ar a de ertului.

Arabescul nu ap ruse întâmpl tor, ci dintr-o necesitate absolut , dintr-un adev r indubitabil, dintr-o adaptare a spiritului la întinderea nem rginit a de ertului, unde privirea nu se poate opri, iar imagina ia este necuprinz toare. Arabescul se n scuse, a a cum spune Elie Faure în „Istoria artei - arta medieval ”: „din încol cirea de frunze i de flori ap rute pentru prima oar în jurul arcadelor vechii moschei a lui IbnTulun din Cairo, când, cucerirea luând sfâr it, imagina ia arab , mai pu in încordat , a avut r gazul s se complice i s se vrea mai subtil ”.

Firi ciudate, f cute din contraste, cu atât mai pronun ate cu cât se adânceau mai mult în de ert, arabii nu cuno teau, în afar de t cere i contemplare melancolic , decât râsul frenetic i strig tele. Dispreuiau moartea i se pierdeau în uimitoare ospe e, trecerea timpului neînsemnând nimic i, în fanatismul lor, î i tr iau exuberant marele lor vis feeric, unde arabescul abstract î i afirma combina iile. Ca i via a lor, ce urma marile contraste din natur , de la c ldura devoratoare a întinderilor de nisip, cuprinse în cercuri mi toare, ale c ror margini nu pot fi atinse, la oaza pres rat cu palmieri prin care aerul fierbinte urc frenetic i r mâne suspendat de bolta cerului, arta cunoa te o desf urare, elementele arhitectonice ca ni te voci care r zbat în afar sau se închid în t ceri adânci se împreun , se resping, se mi în forme libere sau se contopesc în pl cerea estetic a frumosului pân la uitarea de sine. Ceea ce impresioneaz este c în civiliza ia i cultura islamic , arta ornamental urmeaz un cult al gimnasticii rug ciunii, un delir al infinitului, înl uiri i balans ri ritmice, mi ri frenetice de ansamblu, vioiciune i del sare, încordare i destindere, îmbinare de geometrie i alegorie într-un spa iu creat cu o rigoare implacabil , ca un început al infinitului cu o repetare a formelor i o infinitizare a vie ii neîncepute pân la epuizare, o mi care care sl be te i se stinge, se consum în ea îns i ca o învingere, ca apoi s renasc i s creasc progresiv într-o încheiere natural absolut , într-un sfâr it care abia începe. În arta islamic , arabescul a cunoscut momentul s u de via concret i ca i via a îns i era o devenire neîncetat .

Jurnalul de Dolj, nr. 37-38/1993 72

Panorama unei lumi fenomenale Deprima i de spectacolul realit ii, v zut ca extensie în s lb ticie i inform, c dere în impostur i corup ie, cu imagini dizolvate în culori tenebroase, crisp ri interioare i disimul ri consecutive, incapabili de a ne dezmetici din aceast agonie sumbr , înstr ina i de noi în ine, erpuim în derut spre „jungla economiei de pia ”. Intelectuali adev ra i i fal i intelectuali, într-un joc de spectre; unii chinui i de îndoieli asupra conceptului de gândire, ca adev r ce st înaintea tuturor existen elor i tuturor certitudinilor, privit ca o continu devenire i un continuu proces de transformare i schimbare a ceea ce e fix i invariabil; al ii anima i de dorin e f margini de a- i m ri capitalul pecuniar, merg împreun , de-a valma, prin nepotrivirea legilor subiective cu cele obiective, fiecare dup legea inimii lui.

Exist , actualmente, o criz a literaturii sau mai degrab o criz a judec ii literare, ba mai mult o criz a interesului pentru literatur . ile, ce închid între coper ile lor tone de hârtie, cele mai multe cu gre eli de ortografie sau pur i simplu cu pagini albe, ca o sfidare la adresa cititorului cinstit, apar cu un debit toren ial i umplu pân la refuz tarabele stradale. Suntem asfixia i de a a-zisa „pres literar i de cultur ” care oscileaz între sexologie, pornografie i documente politice. Combina ii verbale foarte limitate i de prost gust umplu pagini întregi, limbajul colorat i denigrator, scris cu litere mari pe prima pagin pentru a atrage aten ia, asalteaz i invadeaz pe anonimul curios oprit în fa a standului. În fa a acestei panorame a unei lumi fenomenale, ce se deplaseaz structural i se tope te în absolut, un suflet m re , sprijinit pe însu i semnul neclintirii i statornicit întro des vâr ire spiritual , încremene te o clip , apoi este cople it de sentimentul unui dezgust i al unei profunde triste i.

Dar în aceast circula ie vertiginoas de nonvalori se mai desluesc, într-o lumin tulbure a unui timp indecis, i c i bune, capabile emo ioneze prin sugestii intelectuale ale unui univers spiritual, ce proiecteaz în spa iul pur al eternului autori de un prestigiu consolidat de îns i valoarea lor.

Jurnalul de Dolj, nr. 93/1994, rubrica Microeseu

73

Declinul ireversibil Înaint m prin via ca într-o rug ciune i ne punem mereu suuri în inimi, spre des vâr irea pân la epuizarea tuturor posibiliilor, c ut m s p str m mereu o simetrie între succesiunea dorinelor i împlinirea lor, dar drumul anevoios se pierde adeseori în clipe de descump nire. Înaint m printr-un timp transfigurat intr-o prelungire a spa iului, în dorul viu al ranului, materializat în câmpia ce ine, pentru el, loc de univers. Înaint m printr-un gol lipsit de margini, într-o peregrinare nesfâr it i într-o continu lupt cu ceea ce e fix i straniu orânduit.

Desf urarea imperfect a evenimentelor, cu ascensiuni în el toare, determinate de iluzia intr rii în natural, într-un adev r relativ, este, de fapt, semnul dec derii, al iremediabilului, al tr irii unei vie i periferice i conven ionale. Ne doream, cu to ii, o mi care real i des vâr it pe un drum ce ne cunoa te mersul, în încercarea unui efort de desp timire. În acest declin unic i ireversibil numai o str mutare spiritual într-o subtil copil rie, ca într-o ultim finalitate, ne mai poate salva sufletele. O fug prin roua firelor de iarb dincolo de r rit pân se face ziu , o fug dincolo de noi pân ne pierdem, o fug dincolo de pierdere pân acolo unde m sura timpului nu mai exist , iar punctul de referin suntem noi în ine, pân acolo în lumea dorurilor i a viselor copil riei ce- i p streaz mereu magica ei putere de atrac ie i de seduc ie, pân acolo trebuie s fugim.

Jurnalul de Dolj, nr. 209/1997, rubrica Microeseu

74

II. PREFE E Umbr arcuit în spiral „Întâlnire în alb”, cartea de debut a poetei Daniela Luca, este structurat în trei sec iuni: Atelier de femeie, Or de santal i Umbra umbrelor.

Daniela Luca (Ela, cum îi spun colegii de pe site-ul www.poezie.ro) aduce, în universul poeziilor sale, o vibra ie autentic , o tr ire sufleteasc aparte, o originalitate a discursului liric încercuit într-un intimitism roman ios. Versurile sale, str tute de un feminism gra ios, un sunet pur i o expresivitate tulbur toare, ascund un climat liric de o real prospe ime.

Pentru întreb rile fundamentale ale existen ei, poeta are mai multe r spunsuri, l sându-ne posibilitatea de a alege între sentimentul misterului i al absolutului, aducându-ne aminte c adev rul e relativ, timpul e ireversibil, iar universul se afl în noi i nu în afara noastr . Privirea este mereu dispus s vad prea sus sau prea în adânc, niciodat la în imea realului, gândirea labirintic creeaz noi forme din alte forme, sim urile r cesc în ubicuitate pe o hart a sufletului. Iubirea este o „cuprindere între nop i” (în rest „e doar atingere” m rginit de p ri), este o trecere a b rbatului, care ia diverse forme - de la vegetal la astral - prin sinele poetei: „b rbatul meu timp îmi num dinspre p ri zbaterile/ îmi spune s -i in inima în acordul ceasurilor/ i m las a teptând întunericul singur / tie c nu cunosc temerea nici dep rtarea/ îmi simte pere ii albi i muchia aceea a singur ii/ în care nu m tai niciodat prea adânc/ îmi ia pe bra e dimine ile/ i m îmbrac cu prima r rire a lunii/ nu tiu cum s îi vorbesc spre în elesul iubirii/ fiecare cuvânt are por i i fiecare poart are o alt cale/ i ochii lui v d f a m privi/ i mâinile lui nu m ating decât în lumin ”. Desp irile se fac la intersecia orelor din scuarul orologiului, cu „umerii albi i de iubire”, ca o pierdere într-un tot, ca o curgere a luminii în cercuri pe frunte.

75

Poezia Danielei Luca este o iluzie fragil , umbr arcuit în spiral , pierdere într-o nesfâr it z pad , înv luire în parfumuri scumpe, interoga ia eului sp rgându-se în pietre pre ioase. Poeta st la o mas de filde i scrie cu pene de p ri exotice, iube te cu o mie de chipuri i alege la întâmplare plec ri dintr-o „urm de vânt”. Sprijinit de o coloan , ca într-o nostalgie a infinitului, î i caut o forma „de la un cap t al vie ii la cel lalt”, î i caut punctul din care începe. Ca într-o întoarcere în timp, în tot atâtea feluri i într-o singur tate discret , adeseori chipul ia conturul copil riei în candoarea zorilor împrosp ta i de vise cu cai înaripa i.

Nelini tile poetei, zbaterile eului, intuirea întregului pornind de la punct, cunoa terea de sine prin cunoa terea cosmosului ne duc cu gândul la Nichita St nescu i la universul s u alc tuit prin unirea entit ilor separate.

Daniela Luca: „Întâlnire în alb”, Editura SITECH, Craiova, 2006

Spa iul mitologizant al câmpiei În tradi ia marilor povestitori români, remarcându-se printr-o capacitate deosebit de a se contopi cu lumea evocat , autorul poveste te via a din trecut a satului în care sa n scut i a zonelor învecinate, via a copil riei i a adolescen ei lui, dar i întoarcerea de la ora pentru a duce mai departe mo tenirea înainta ilor (p rin i, bunici) implicând cititorul la o participare afectiv-subiectiv i îndemnând adesea la o reflec ie meditativ asupra condi iei umane. În nuvela „Moartea salcâmilor” se simte un acut sentiment de nemul umire, generat de nevoia de libertate i demnitate a ranului român, la auzul zvonului c va veni colectivizarea i c în locul p durilor de salcâmi de la marginea satului, bog ie de necontestat a localnicilor, se vor planta pomi fructiferi.

Eroii din povestirile marogiene, de inspira ie rural , sunt oameni 76

cu o anumit structur sufleteasc , oameni buni i în elep i, cu sim ul drept ii, al libert ii i demnit ii, ap tori ai unor principii etice fundamentale. R bd tori în suferin , ranii enceni in ve nic în sufletul lor dureri nestinse i se retrag în mijlocul naturii, fugind de for e ostile, fie r bufnesc cu violen c utându- i singuri dreptatea i men inând nealterat sentimentul demnit ii umane, cum este cazul lui Sâmzian din nuvela „Strig te la B ld lui”. În spa iul mitologizant al câmpiei, devenit punct de concentrare a for elor universale, autorul descifreaz t cerea oamenilor, aude vocea p mântului, simte cre terea ierbii i observ filmul imaginilor în mi care, o dovad a existen elor derulate într-o natur mioritic , i tinde spre o transpunere a realului în legend . În spa iul rural, oralitatea este o tr tur dominant : oamenii vorbesc mult, b trânii sunt sf to i („ ine minte ce- i spun eu!” - cazul bunicului i al iganului D nic ), comenteaz situa iile prin prisma propriilor lor vederi. Satul nu este zbuciumat, angajat în ac iuni disperate, nu se petrec drame zguduitoare, de i traiul nu este u or, pe mul i îi apas impozitele, d rile c tre stat i alte neajunsuri, dar ele pot fi suportate de oameni, care se mai adun la „tain ” i sunt capabili de glume ori de vorbe spirituale. Într-un interviu în „Jurnalul Na ional” (26.06.2006) despre elogiatorii satului românesc i despre direc ia pe care o ia în momentul de fa via a la ar , Eugen Simion îi critic pe scriitorii contemporani care consider desuete temele rurale din literatura contemporan .

Printre altele, distinsul critic literar spune: „La ora actual , satul nu mai este un subiect predilect pentru literatur . Exist ideea, de altfel destul de veche în cultur , c satul nu ofer suficiente teme pentru o literatur post-modern . Unii scriitori chiar consider a fi o pierdere de vreme pentru cineva s scrie despre ce se petrece ast zi în lumea neasc . Dar literatura nu se judec dup subiectul ei, ci dup profunzimea ei. Iar profunzimea unui roman nu este dat de tema pe care o abordeaz , ci de modul în care prive te aceast tem cel care scrie. Tinerii de ast zi pot citi orice. Pe cititor nu-l intereseaz profesiunea personajului, ci condi ia lui uman . Marin Preda spunea odat c pentru un autor, un doctor docent sau un t ietor de lemne reprezint acela i interes. Pentru c fiecare exprim condi ia lui de existen . În fond, autorul nu face o reconstituire a profesiunii, ci a 77

existen ei individului. În realitate, proza de ast zi se fere te s mai scrie despre rani din motive de acest gen - pentru c este o prejudecat i apoi pentru c nu se mai tie ce mai reprezint ast zi satul.”

Iat c , în plin epoc a postmodernismului, Nicolae Maroga Enceanu se apleac asupra satului românesc i descrie aspecte ale lumii ne ti de ast zi, cu trecutul ei înc rcat de fabulos, scrie despre ranul care agonise te, dar nu oricum, indiferent de condi ii, cum o fac a a-numi ii oameni de afaceri. ranul are respect în fa a a ceea ce are de f cut, are con tiin a sarcinii pe care o are de dus la bun sfârit; el este pios, nu i-a pierdut orice urm de sfin enie, p streaz cultul valorilor. Lumea satului nu este o vorb goal , ci î i are rostul ei; limitat cum este ea poate constitui un punct de sprijin pentru a construi valori autentice în istorie.

Nicolae Maroga Enceanu: „Revela ii i istorisiri”, Editura SITECH, Craiova, 2006

Soarta celor „ apte minuni” Un inginer i tactician militar, autor de tratate asupra tacticii de ap rare i construciei de ma ini de r zboi, pe nume Philon din Bizan (sf. sec. III - înc. sec. II î.H.), ar fi mas, poate, consemnat numai în istoriile militare, dac n-ar fi avut, primul, inspira ia de a formula expresia „Cele apte minuni ale lumii”. Philon studiase în ora ul fondat la gurile Nilului, la 331 î.H., de Alexandru cel Mare, i era preocupat i de altceva decât de arme. Fericita lui formulare înfrunt , de dou zeci i dou de veacuri, timp i spaiu, chiar dac una din „minunile” propuse de el (Zidurile Babilonului) a fost dep it (de Farul din Alexandria) i chiar dac au mai fost numite „minuni”, de unii autori, i alte capodopere (Templul lui Esculap de la Epidaur, Templul lui Apollo din Delos, Statuia Atenei Parthenos din Atena, Capitoliul de la Roma). „Isprava” înlocuirii Zidurilor cu Farul apar ine unor nume cunoscute (Diodor din Sicilia, Strabon i Vitruviu), care au luat în seam i extazurile unor predece78

sori sau contemporani ai lui Philon. De altfel, el le datoreaz celebritatea celor care l-au citat în operele lor. Altfel, pân la 1693, când i-au fost publicate, în latin , fragmentele ce au supravie uit din tratatul u, „Poliorketica”, Philon din Bizan avea toate ansele s r mân un anonim.

Dincolo de destina ia imediat i de motiva ia lor, cele „ apte minuni” (Piramida lui Keops, Gr dinile suspendate ale Semiramidei, Templul Artemisei din Efes, Mausoleul din Halicarnas, Statuia lui Zeus de la Olimpia, Farul din Alexandria, Colosul din Rhodos) au fost construite cu gândul c vor r mâne cât lumea.

Sigur, cele ase „minuni” antice disp rute nu sunt singurele pierderi mari ale istoriei. Au disp rut continente (Atlantida), au disp rut semin ii, au disp rut civiliza ii. Cum se face, îns , c aceste minun ii în care s-a investit tot ce era mai durabil i mai pre ios, i în edificarea c rora s-a utilizat tot ce era mai „modern” în tiin a, gândirea i arta vremii, s-au pe-trecut ? tratul, cu latura de 123 m, pe care fo neau Gr dinile, era susinut de 1.524 de stâlpi, dintre care cel mai înalt avea 23,10 m. În limea maxim era de 77 m. Fiecare din cele patru terase avea o grosime de 15,40 m (inclusiv stratul de p mânt roditor). Pe acest „munte” artificial fo neau arbori majestuo i, cu o grosime de 3,15 m i o în lime de 14,80 m. Printr-un ingenios mecanism, trei pu uri pompau apa din fluviu pân în vârf. Transformarea Gr dinilor, ca, de altfel, a întregului palat, în ruine, a fost pus pe seama funda iei; numai c , la 1903, s-a descoperit c funda ia Gr dinilor era din piatr , lucru inedit în acea parte de lume, cunoscut fiind faptul c , la Babilon, carierele de piatr se afl la sute de kilometri dep rtare. Cât efort va fi fost depus pentru a o transporta prin de ert?! i câ i oameni vor fi scos-o i c rat-o! i cât timp se va fi lucrat cu tehnologia de atunci?! fi fost neinspirat ales locul ora ului, dintr-un capriciu al monarhului? S fi lucrat apele Tigrului i Eufratului, ori nisipurile atât de distructiv? S fi fost atât de distructivi cei care au ocupat, în câteva rânduri, Babilonul? Nu se tie...

Cultul zei ei lor protectoare, Artemisa, i-a f cut pe locuitorii din Efes s o ia de la cap t dup fiecare din cele trei incendii ale Templului (655-650; 560; 356 î.H.). Început la mijlocul secolului VII î.H., prin consolidarea terenului de Theodoros din Samos, construc ia i re79

construc ia Templului a durat 220 ani. Inaugurat la anul 430 Î.H., edificiul avea 127 coloane monumentale, str juind un dreptunghi de 110/56 m. Totul era din marmur alb . Templul a str lucit 74 ani, pân

80

când Erostrat l-a incendiat. ase ani mai târziu, efesenii încep reconstruc ia. Templul va ajunge, din nou, la splendoarea de alt dat . Na terea cre tinismului are efectele unui seism de mare magnitudine. Vechii zei cad în desuetitudine, pân la a fi „alunga i” (prin Edictul de la 392 d.H. al împ ratului Teodosie, de închidere a Templelor). Artemisionul este p sit i jefuit. Opt dintre coloanele ultimului Templu, din marmur verde, ajung la 532-537 d.H. la Constantinopol. Artemisionul devine carier de piatr i... amintire. În cetatea în care a v zut lumina zilei Herodot (c. 490-480 î.H.), Halicarnas, avea s ajung rege Mausol, care murea la 353 î.H. So ia sa, Artemisa, îi succede la tron (353-351 î.H.) i începe construc ia monumentului funerar ce va fi cunoscut cu numele de mausoleu. Mari arhitec i, precum Pytheos (care a realizat i Templul Artemisei din Pireu), ori Satyrus i mari sculptori (Scopas, Timotheus, Bryaxis, Leochares) î i pun priceperea la încercare. Mausoleul va fi finalizat în timpul lui Hidriscus, fratele defunctului rege. O construc ie monumental : l imea - 27 m; adâncimea - 36 m; în imea - 43 m. O cvadrig de marmur , cu Mausol i Artemisa, încununa monumentul. Statuia lui Mausol m sura, ca în ime, 3 m. Sunt u or de închipuit propor iile timpurilor. Cvadriga i întregul ansamblu vor avea parte de 10-12 ani de lini te (Hidriscus, c ruia i-a succedat so ia sa, Ada), pentru c în 334 î.H. Halicarnasul (condus atunci de cel de-al doilea frate al lui Muasol, Pixadar) este distrus de Alexandru. St pânirile se schimb , dar polis-ul nu se poate reface. Crucia ii (din Ordinul Cavalerilor Ospitalieri) transform zona în carier de piatr . Pe la 1472, un navigator italian mai identifica unele vestigii ale mausoleului. Recucerind Halicarnasul, turcii fac s dispar i acestea la 1522. Din secolul XIX încep fie recuperate unele fragmente din lucrare (un cal de la cvadrig , statuile lui Mausol i Artemisei, etc.); pu ine, dar suficiente pentru speciali ti, în demersul lor de a reface mental, sau în miniatur , p strând propor iile, monumentul; opera ie asem toare acelora a paleoantropologilor, care sunt nevoi i s reconstituie pornind de la un schelet. Mausoleul reprezint una dintre cele mai riscante aventuri ale paleoarhitecturii.

Sim ul monumentalului a prezidat i edificarea imensului sanctuar de la Olimpia, în vestul Peloponezului, la vreo 10 km de rmul M rii Ionice, chiar dac , i aici, lucr rile s-au desf urat pe parcursul mai multor genera ii. Închinat lui Zeus, sanctuarul era principalul loc unde 81

i se aduceau jertfe st pânului Olimpului; acela i spa iu - în a c rei incint se aflau i agora, dar i stadionul - a servit ca loc de încununare, cu cununi din m slin, a înving torilor de la întrecerile sportive.

Dar centrul de greutate al sanctuarului, situat în Altis - incinta sacr , de 175/200 m -, era Templul lui Zeus. Acesta, relateaz Pausanias (sec. II d.H.), autor al lucr rii „Explorarea sau Descrip ia Greciei”, a fost construit de eleeni (cei din Elis), dup victoria armat împo-triva celor din Pisa (486 î.H.). Acela i autor antic e de p rere c lucr rile de construc ie au început cel mai târziu la 470 î.H. i c au fost terminate în 457 î.H. I-au trebuit, deci, arhitectului Libon din Eleea mai bine de 25 de ani, pentru a edifica acest monument de 73,6 m lungime, 30,40 m l ime i 21,70 m în ime (calculele lui Pausanias au avut la baz „piciorul olimpic” de 0,32 m; cercet rile arheologice au stabilit o lungime de 200 picioare i o l ime de 86,5 picioare). Templul avea 6 coloane în fa ada principal i câte 13 pe fa adele laterale. Fiecare coloan m sura câte 10,40 m i avea câte 20 de caneluri. Diametrul coloanelor (asem toare cu cele de la Partenon, din Atena) era de 2,21 m la partea inferioar i de 1,74 m la cea superioar . În acest templu î i avea locul Statuia lui Zeus, al c rei soclu, din marmur de Eleusis, avea L = 9,93 m, l = 6,65 m, Î = 1,09 m; împreun cu soclul, Statuia m sura aproape 14 m în ime i-l înf a pe Zeus a ezat pe un tron. Deasupra statuii, în acoperi , se afla un hipetru (o deschidere) pentru iluminat. Prieten i sf tuitor al lui Pericle, marele sculptor care a fost Fidias (cca 490-485 î.H. - 432 î.H.) a realizat statuia spre sfâr itul vie ii (437-432 î.H.). A lucrat-o în atelierul s u, dup care a demontat-o bucat cu bucat , pentru a o re-asambla în Templu. Aur, filde , bronz, pietre pre ioase, în tehnica criselefantin (lemn îmbr cat cu foi de aur i cu pl ci de filde ). Timpurile se învolbureaz . Romanii jefuiesc incinta sacr , inclusiv Templul. Olimpia î i reg se te str lucirea tocmai prin purtarea de grij a celui care incendiase Roma, nimeni altul decât Nero (câ tig tor fraudulos al Olimpiadei din 67 d.H., când a zut din car). Jocurile se organizeaz , pentru ultima dat , în 393 d.H., pentru ca, în 394, un edict imperial s le interzic . Olimpia devine, practic, un muzeu, o relicv a ceea ce fusese cândva: templele r mân, un timp, în picioare, dar statuile, celelalte opere de art sunt str mutate, cel mai adesea, la Constantinopol; r mân în picioare pân la 426, când împ ratul Teodosie II ordon s fie incendiate. Aceasta a fost i soarta celebrei opere a lui Fidias: str mutat pe malul Bosforului, ea ar 82

fi c zut prad unui incendiu din 475 d.H. Cât prive te Olimpia îns i, cutremurele din 522 i 551 o transform , definitiv, în ruin i o condamn , aproape 12 secole, la uitare. Unii au vorbit de o r zbunare a lui Zeus, pentru ingratitudinea celor care i-au abandonat cultul. Cert este stihiile s-au dovedit, i atunci, mai puternice decât mintea i for a omului, fie el i de geniu, cum a fost Fidias. Numai Hercule ar fi putut salva Statuia. Dar i el murise de mult vreme... În compara ie cu alte mari ora e ale lumii antice, Alexandria Egiptului este unul „tân r”: a fost fondat la 331 î.H. Avea s devin , repede i pentru mult vreme, un megalopolis, sub ocârmuirea Ptolemeilor (diadohi, al turi de al ii, în armata lui Alexandru Macedon).

Urbea î i datoreaz celebritatea i vie ii sale economice, dar i celei tiin ifice i artistice. Vicisitudinile n-au ocolit-o, celebra sa Bibliotec fiind mistuit de fl ri. Eminen i în ale tiin elor, Ptolemeii tiau c soarele nu r sare la (de la) Alexandria. i, atunci, s-au înc ânat s fac s r sar de acolo lumina culturii i tiin ei. i au reu it. Mai mult, dar din ra iuni practice, în primul rând, unul dintre ei, Ptolemeu al IIlea Filadelful (c. 308-246 î.H.) a pus s se ridice un far care s lumineze „mi toarele c ri” ale apelor. A i domnit mult, pentru a- i vedea visul (ori ambi ia?) împlinit( ). Primul far din lume, oper a lui Sostrat din Cnid, ar fi avut, se spune 120 m în ime, ceea ce f cea ca lumina lui s fie v zut de cor bieri de la vreo 60 km. Construc ia, în primul rând utilitar , a înglobat, i ea, tehnica cea mai avansat a epocii, surmontându-se dou mari probleme: cea a funda iei (sub ap , realizat din sticl ) i cea „sud rii”, a leg rii blocurilor de piatr (cu plumb topit). Cutremurele de p mânt n-au ocolit nici Alexandria i, evident, nici Farul. La 500 d.H., Stâlpului-cu-lumin i se fac primele repara ii de anvergur . Ora ul, despre care se spunea c este inexpugnabil, pentru c ad postea sicriul cu corpul lui Al. Macedon (sicriu din aur, „sustras” de Ptolemeu I de la Perdiccas, care-l transporta în Macedonia), a c zut, ca, de altfel, întreg nordul Africii, în mâinile arabilor, care au men inut Farul în func iune înc mult vreme; pân când, în sec. IX, un emisar cre tin îi câ tig încrederea califului AlWalid i-i sugereaz c monumentul ar ascunde comori fabuloase.

Califul înghite momeala, precum troienii calul imaginat de Ulise, i Farul este d râmat pe jum tate: distrugere prea mare pentru a mai fi remediat (de i încerc rile n-au lipsit). Edificiul a suferit o degradare continu , pân când i ultimele lui vestigii c zând în mare. Pe ampla83

samentul lui, sultanii Kait Bey i, apoi, Seline, au ridicat o fort rea i, respectiv, o moschee. Nu era pentru prima - i nici pentru ultima oar , când dintr-o construc ie civil se na te una de cult; dup cum, la fel de exact , este i situa ia invers . Ceea ce reprezenta o minune pentru o lume nu-i mai spune nimic lumii viitoare; lume gr bit s i propulseze ambientul dup propria-i imagina ie (dac o are) i dup propriile-i puteri. Se vede treaba c succesorii Ptolemeilor n-au mai avut puterea i voca ia acelora; ori, poate, n-au vrut i nu i-a interesat perpetuarea „minunii”.

Cea de-a asea minun ie a lumii antice, care s-a str mutat, de asemenea, în amintire i, apoi, în legend , a înfrumuse at, cândva, insula Rhodos. Colosul a fost ridicat în cinstea victoriei locuitorilor insulei, sprijini i de Ptolemeu I Soter (= salvatorul), împotriva mercenarilor lui Demetrios „poliorketul” (= cuceritorul de cet i). Lucrarea a fost opera sculptorului Chares din Lindos, elev al marelui Lisip (cel care, din ordinul lui Alexandru cel Mare, a turnat în aram 25 de re i în m sur natural ). Timp de 12 ani (292-280 î.H.), Chares a topit ma inile de r zboi capturate de rhodieni, pentru a le transforma într-o statuie înalt de 31,50 m (sau de 30-34 m); statuie la care, în afar de bronz, a utilizat i piatra. Mândria celor din Rhodos se pr bu te, îns , la 224 î.H. Nici talan ii, nici me terii, nici muncitorii trimi i de Ptolemeu Evergetul al Egiptului în ajutorul Rhodosului nu ajut la ridicarea Colosului pr bu it la p mânt; îi înt resc, îns , legenda. Peste timp, un calif s-a gândit s fac bani din Colos, vânzându-i-l unui negustor din Emessa, care l-a transportat cu 900 de c mile.

Se estimeaz c numai bronzul din statuie cânt rea 320 tone. Colosul este singura din cele ase minuni antice disp rute din care n-a r mas nici m car un fragment... Turnat în (din) bronzul ma inilor de r zboi, Colosul se va transforma tot în ma in de r zboi, dup o logic inexplicabil , dar, se pare, implacabil . Înnobilat de Fidias cu caratele artei, el va reveni la condi ia originar , degradat; de la soldat la mare al i înapoi la soldat... A a trece nu numai gloria lumii, ci i a statuilor, în particular, a artei, în general.

Pentru a în elege ra iunile care au dictat construirea Marii Piramide (ca, de altfel, a tuturor piramidelor) ar fi necesar o lung incursiune în gândirea despre via i moarte a vechilor egipteni. Sistematizând i simplificând, vom re ine c , pentru ei, fiin a omeneasc era constituit din mai multe elemente reunite la un loc i care, dup 84

moarte, se disperseaz , f a- i pierde, îns , individualitatea. Ele cesc în timp, în n zuin a de a se reuni, dar reuniunea nu se poate face decât în corpul anterior. Prin urmare, atunci când moare, individul trebuie îmb ls mat. În plus, mumia trebuie ap rat de profanatori, ceea ce presupune un mormânt, s spunem, blindat sau cu cifru, inaccesibil oricui. i pentru ca existen a s continue ca i pe p mânt, se considera necesar ca mortul s fie înconjurat de obiecte dragi lui, cât i de unele necesare existen ei. Era, acesta, un privilegiu al faraonilor, pentru c rudele faraonului, înal ii demnitari ori preo ii erau îngropa i în jurul piramidei, iar un sclav, chiar dac i el se gândea la via a viitoare, nu putea nici s viseze la o piramid -mormânt (în chaldeean , piramida însemna „luminile-m surile”; în copt - „pirama” = „în ime”; în greac - „rug”). Dorin a aceasta de nemurire a fost suficient de mare, din moment ce au fost descoperite peste 80 de piramide, toate în stânga Nilului, grupate în ase ansambluri, dispuse pe o lungime de aproximativ 70 km (Abu Roach, Giseh, Zainet-el-Arian, Abusir, Saqqarah i Dashur). Nu s-a întâmplat, îns , întotdeauna ca sarcofagul închis în piramid s ad posteasc mumia celui care l-a construit (sau pentru care a fost construit). Este i cazul piramidei lui Keops. Marea Piramid este, se pare, cel mai mare monument funerar ridicat vreodat ; de form p trat , ea are, la baz , latura de 227,50 m, o în ime de 148, 20 m i un volum de 2.400.000 metri cubi. Volumul acesta imens se compune din 2.300.000 de blocuri de piatr , fiecare având un volum de 1.100 metri cubi. Dup unele calcule, greutatea total a piramidei ar fi de 6.000.000 tone, ceea ce, în al i termeni, înseamn 600.000 de vagoane de marf , ori 10.000 de trenuri a câte 60 de vagoane (dac ar fi cu putin un astfel de tren...). ...A ajuns i timpul faraonilor, a ajuns i ambi ia nemuririi ce se caracterizase în piramide. Nisipul de ertului le îngroap pe cele mai mici. Timp de trei milenii Marea Piramid este uitat . Va trebui s ajung pe tron califul Al-Maniun, urma ul lui Harun-al-Ra id, pentru a începe „asediul” monumentului. Tenacitatea minerilor arabi ar fi r mas zadarnic , dac piramida îns i nu le-ar fi venit în ajutor. S paser un coridor de aproximativ 30 m în plan vertical, când un zgomot puternic, din interiorul construc iei, le-a re inut aten ia. Mai sap 7 m i descoper un coridor ascendent. Piatra care c zuse îl blocase. i nici n-a putut fi spart . Au ocolit-o, s pând al i 6 m, astfel c , la 820 d.H., labirintul din piramid începe s se lase cercetat. Se tie, acum, 85

aproape totul despre ea. Ceea ce nu se tie este secretul d inuirii acesteia. S-a constatat c egiptenii cuno teau num rul de aur (raportul dintre apotem i în imea piramidei; valoare: 1,618) i valoarea lui (3,14) cu dou mii de ani înaintea grecilor; ei operau i cu a a-zisul „triunghi al lui Pitagora”. Acestea s reprezinte secretul d inuirii?

Nicidecum, pentru c toate cele apte minuni au fost construc ii sau opere riguros concepute i realizate. S nu fi tentat pe nimeni piatra piramidei, ca materie prim pentru alte construc ii? S n-o fi încercat-o cutremurele? Exclus. R spunsul pare s fi fost dat de un scriitor arab din sec. XIII: „Pe p mânt toate lucrurile se tem de timp, dar timpul se teme de piramide”.

Dup motiva ia i destina ia lor, cele apte minuni pot fi catalogate în patru sec iuni: 1) morminte monumentale (Piramida cea Mare, Mausoleul din Halicarnas); 2) construc ii utilitare (Farul din Ale-xandria); 3) monumente - l ca uri de cult (Templul Artemisei, Statuia lui Zeus); 4) opere de art în sine (Gr dinile suspendate, Colosul din Rhodos). Artele c rora li se subscriu sunt dou : arhitectura i sculptura. Ici i acolo î i mai aduc obolul pictura i peisagistica (Gr dinile au abilitat-o i pe ea, art a efemerului, a ceea ce trece, dar art ). Se poate deduce, de aici, c anume motiva ie i anume art s-au dovedit mai durabile? Orice supozi ie este riscant . Între arte nu se pot face ierarhiz ri. Geniul nu este suficient pentru a face o oper s supravie uiasc . Frumosul artistic este o re-plic pe care omul o d frumosului naturii. Numai c natura nu înseamn numai frumos, numai armonie, ci i stihial, i conflict.

General N. Portocal : „Marile civiliza ii ale traco-ge ilor” Editura OBIECTIV, Craiova, 2006

86

III. RECENZII, CRONICI LITERARE Desf urare cosmic Ap rut la Editura „Mileniul Trei”, în 1990, la Deva, cartea lui Eugen Caraghiaur, intitulat „Meteori i”, este o continu mi care i c utare pe o traiectorie spre „Odihna meritat / prelins din renume”, este o curgere solitar „prin mir ri/ i-n nespuse/ întreb ri”, este, de fapt, o desf urare cosmic cu luciri onirice.

Cu „stelele la plug” înh mate, prin ul Eugen Caraghiaur (pentru , dincolo de faptul c este poet i inginer, el este Prin , un Prin citor pe care destinul l-a purtat pân în Canada), br zdeaz cerul i-l îns mân eaz cu vise, „desc tu at de limitele firii”, i vine discret, nostalgic i emo ional, fie i pentru o scurt perioad , s i tr iasc amintirile într-un spa iu al dorurilor: „Eu sunt un gând, izvor de noapte/ fir argintiu sclipind în oapte” („Curgere”). În „asimetria/ universului”, care „ascunde fa a/ nev zutului”, o asimetrie nu matematic , ci una ca imperfec iune a tuturor existen elor, o imperfec iune ce ascunde ceea ce este perfect ( i perfect este doar ceea ce nu exist ) poetul adoarme „în fiecare sear / cu taina gândului ne-nvins” (Umbra tinere ii), cu credin a c într-un timp i într-o lume unde totul este posibil, omul nu poate fi împov rat sau despov rat de gândurile sale.

Frumoasele versuri: „M închid în sinea mea/ dar r mân pe drumul aspru” („M închid în sinea mea...”), ne dezv luie un portret de o deosebit sensibilitate, care, f a se sustrage realului, firescului, într-un joc al op iunii, se închide în sine, o închidere l untric în care „sufletul e sclav/ iar inima-i c tu e” i într-o cre tere progresiv a anilor ce „trec u or”, dar las urme adânci, „schimbat la fa .../ ca marea în furtun ”, el duce mereu o lupt cu sine, o lupt a paradoxului sau a ironiei ce se concretizeaz în semnifica ia unei libert i închise sau a unei închideri libere: „Cea mai grea b lie/ e lucrarea din tine”. („B lie”).

Pentru poet, femeia perfect este aceea care se potrive te imperfec iunii sale, aceea care în elege „c derea strâmb a zilei", aceea care se reg se te în el ca alt imperfec iune.

Ca i Dostoievski, care spune c „numai prin suferin se poate 87

iubi cu adev rat pe p mântul acesta”, Eugen Caraghiaur consider „Suferin / este drumul/ spre libertate...” („Coaja i miezul”) i „numai focul na te via a” (Focul gândului), conform principiului heraclitic, focul reprezentând originea, substan a actual i factorul primordial al tuturor lucrurilor, inclusiv al sufletului omenesc.

Autor a 33 de volume, Eugen Caraghiaur se prezint cititorilor români simplu, modest, cu sfiiciunea aceluia care a „sim it nevoia de a pune în practic ” teoria unui interval de 45 de ani.

Jurnalul de Dolj, nr. 26/1993

Vân tor de frumuse e i veselie Volumul de poezii „T ceri dest inuite”, al lui Nicolae Maroga Enceanu, ap rut la editura Universalia, din Craiova, în anul 1993, este o culegere de tr iri i evoc ri a unor fapte i împrejur ri, f a avea preten ia c ut rii i descoperirii adev rului.

Poet al clipei prezente, surprins din goan , supus simplicit ii i clarit ii, f complica ii i contraste, Nicolae Maroga Enceanu ia lucrurile a cum sunt, nu le încearc o interpretare proprie, nu are timp de întreb ri i r spunsuri, este observatorul care ne aduce la cuno tin aspecte ale realit ii cotidiene, este, a a cum el însu i o spune, „vân tor de frumuse e i veselie”, nu contemplator.

Cartea este structurat în dou direc ii: transpunerea în limbaj poetic a aspectelor din câmpie, din satul natal, aducând în prim plan motivul vegeta iei i înfloririi i simpla relatare a unei etape tulbure, aceea a revolu iei române din decembrie ’89, în care e greu s discearn sau s dea verdicte, de altfel nici nu- i propune acest lucru.

Cânt re al lini tii i m re iei, al întinderilor limitate doar de „bolta senin ”, al germina iei i rena terii naturii, al prosperit ii, ia atitudine în fa a polu rii prin industrializare, situându-se pe pozi ia de sf tuitor al regnului vegetal: „Am adormit într-o noapte/ lâng o furc de fân/ optind firi oarelor r mase:/.../ Lupta i-v cu via a/ i/ nu v l sa i învinse/ R cinile voastre înc / sunt s toase...” („Peisaj bolnav”).

88

Lecturat i în eleas cu u urin , cartea este str tut de o lini te ce vine de la „petalele trandafirilor înflori i”, de la „dimine i/ proaspete i albe...”, de la „gânduri precise spre un nou orizont...”.

Unele poeme înregistreaz cu sensibilitate imagini i impresii din natur , altele sunt de nota ie pur reportericeasc , întrerupte pe alocuri de aspecte lirice, ce descriu cronica fugar a evenimentelor din decembrie ’89 Poet al instantaneului i confesiunii, de o sinceritate revolt toare i o mare îndr zneal , dar cu o liric personal i tr turi specifice, Nicolae Maroga Enceanu r mâne, în spa iul poeziei, o speran înzestrat cu îns i lumina crea iei.

Jurnalul de Dolj, nr. 39/1993

„Nonpoems” – simboluri nel murite Matematicianul i scriitorul Florentin Smarandache a emigrat din România pe timpul totalitarismului comunist i s-a stabilit în S.U.A., pentru a tr i i pentru a crea în libertate.

El scrie o poezie a paradoxului i este, a a cum spune el însu i, înainte de a fi poet, un antipoet sau un non-poet.

Cartea lui, NONPOEMS (U.S.A., 1992), este accesibil oric rui cititor din oricare ar (deci nu necesit cuno tin e de limb ), prin asta având i un caracter de universalitate.

Scrierile lui nu sunt închise în ni te forme particulare, n-au reguli literare, mai mult, ele nu au nici m car cuvinte, ci numai semne i simboluri grafice. El are pentru cititor un respect aparte i-i las un mare grad de libertate de a citi i interpreta poemele conform st rii lui suflete ti, conform educa iei literare prin care se define te într-un anumit moment. sim în carte specula ii tentante, inven ii plauzibile, viziuni admirabile, sentimente ce închid în ele o via întreag de solitudine i de protest. Simboluri nel murite, sub iate pân la str veziu, în elesuri esoterice, ezit ri i îndoieli, sus inute de informul i de vidul ce planeaz în jurul autorului, stau captive înl untrul volumului ca un 89

finit ce înglobeaz în sine elemente ale infinitului. Întâlnim, de asemenea, printre altele, absurdul, medita ia, introspec ia, transcendentalul, universalitatea, absolutul, perfec iunea, eternitatea, infinitul, spiritul, timpul, spa iul - a a cum ni ie imagin m fiecare i a a cum le sim im prin tr irile noastre interioare i exterioare raportate la un punct de referin ce se g se te în noi.

Cuvântul libert ii, nr. 820/1993

„Toat suflarea s laude pe Domnul” Cartea „Toat suflarea s laude pe Domnul”, editat , în 1992, la Craiova, de c tre editurile Europa i Oltenia, este o culegere de „cânt ri biserice ti, pricesne i imnuri religioase, colinde i cântece de stea”, culese i rev zute de preot-profesor Alexie Al. Buzera, membru al Uniunii Compozitorilor i Muzicologilor din România.

Cartea se adreseaz tuturor credincio ilor ortodoc i, pentru a le oferi hrana spiritual , muzicienilor pentru îmbog irea literaturii muzical-religioase, elevilor i cadrelor didactice din înv mântul de toate gradele i toate profilurile, dar mai ales celor din înv mântul teologic.

Culegerea are în structura sa trei p i: prima parte, intitulat „Cânt ri biserice ti” care, la rândul ei, cuprinde: a) „Cânt rile Sfintei Liturghii” i b) „Troparele învierii, ale Praznicelor împ te ti, ale Maicii Domnului i ale sfin ilor din cursul anului bisericesc”, cea de-a doua parte - „Pricesne i imnuri religioase” i partea a treia, intitulat „Colinde i cântece de stea”.

Lucrarea are ca scop principal participarea credincio ilor la cântarea omofon uniformizat din cadrul slujbelor biserice ti, mai ales de la Sfânta Liturghie.

Dintotdeauna, religia a sim it nevoia s se înve mânteze în fanteziile artei; s-au creat temple i edificii de cultur spiritual , icoane, obiecte sfinte, s-a creat muzic religioas .

Referitor la muzica religioas , Camille Mauclair descrie, în lucrarea „Religia muzicii”, o be ie dionisiac , o depersonalizare instantanee, un delir al infinitului în uitarea existen ei cotidiene, o deposedare i o exaltare de sine în fa a muzicii: „..exist acolo o lume distinct . Calitatea sunetului, în sine, încânt f ptura în care s 90

luiesc, o scoate din min i i o lini te te, iar eu o savurez cu o senzualitate infinit ... Eu amestec în aceast iubire spiritual pentru muzic , ... o violent be ie nervoas care se hr ne te din sonoritate ca dintr-un alcool”.

Prin art , religia tinde s garanteze crearea unor valori supreme, adapteze lumea la dorin e i s adapteze lumea dorin elor la tot ceea ce este superior, s supun for ele divine i s li se supun cu demnitate.

Dup Nietzsche, tot ceea ce este „lume vizibil î i caut în muzic sufletul pierdut”. Iar Herder spune c : „Esen a muzicii este reculegerea. Ascult torul recules nu dore te s tie cine cânt : sunetele coboar în cer, cânt în inima lui sau, i mai bine, inima îns i cânt ”.

Cartea „Toat suflarea s laude pe Domnul”, fiind prima lucrare de muzic religioas ap rut la noi în ar dup 1989, este un bun augur i sper m c va contribui la înt rirea credin ei în Dumnezeu i la afirmarea spiritualit ii cre tine.

Radio Oltenia Craiova, 1994, emisiunea Lumina credin ei, realizator Constantin Dumitrache Jurnalul de Dolj, nr. 47/1994

Profunzimi sentimentale Cartea de poeme „Cânt ri iubirii”, a poetului Eugen Enea Carachiaur, ap rut la Chi in u, în anul 1991 (edi ie bilingv , românofrancez ), cuprinde versuri din care se degaj o tensiune a inefabilului. Într-un limbaj emo ional i muzical, poetul evoc imagini vizuale plastice, p strând o form ritmic cu implic ri de semnifica ii afective. Prin labirintul sufletului s u, realitatea, ca reprezentare sensibil , urmeaz un grafic al sentimentelor.

Realizat, material i profesional, în Canada, poetul pare a fi suspendat, tr ind într-un timp ce-i spore te i mai mult dorin a continuiii unei activit i creatoare: „Ne perind m prin marginile lumii/ Încovoia i de-atâtea nedrept i/... /Ne perind m prin marginile lumii/ arzând din candele de dor.” („Ne perind m”).

Realitatea existen ial , la Eugen Enea Caraghiaur, este asemenea untricului; o for interioar dirijeaz spiritul, apar forme evanescente, în care caut , i g se te, frumuse ea, des vâr irea tr irii. „S 91

las de dorul dor?...Cântul meu e tricolor pân -n ve nicie.” („S las?”)

Evadând spiritual din mediul în care tr ie te i eliberându-se de canoanele cotidianului, poetul încearc s vad , prin ochii bunicii, acea mi care sufleteasc primordial , s cunoasc extazul prin raportarea elementelor devenirii exterioare i amploarea profunzimii acelor sentimente ce persist într-o stare complex spiritualizat .

Orientat c tre un relief cu profunzimi sentimentale, poetul însufle te i lumineaz , cu propriul s u spirit, imagini aflate, într-o stare de epuizare, la nivelul amintirii, intensific dispozi iile afective în forme emo ionale extinse i receptate facil.

Jurnalul de Dolj, nr. 57/1994

Cuvântul – esen

miraculoas

Lecturând volumul de poezii „Sfere de fosfor”, al poetului Ion Tob , ap rut la editura „Gorjeanul” din Târgu-Jiu, în anul 1993, mam l sat plimbat , la bra cu îngerii, dincolo de lumea aceasta, prin sfere ireale, trecând printr-o succesiune de sentimente i st ri orânduite dup modelul piramidei. În lupt mereu cu verbul i cuvântul, i însetat de absolut, ca o lumin ce- i caut ochiul în care s se reflecte, poetul este obsedat de ideea identit ii; el nu- i g se te locul pe p mânt i de aceea se vede zburând sus de tot, ag at de un înger, „cu un bra înl uindu-i brâul”, pân la izbirea de ip tul cuvântului”. Purtat de propriul s u timp, „...timp rotitor în'n untrul/ unei spire...” („Însumi de fum”), prin sferele de fosfor ale Universului, cople it de întreb ri existen iale umbrite de misterul devenirii, deviat spre partea ireal a concretului abstractizat, asemenea alchimi tilor de odinioar , el caut Cuvântul de esen miraculoas : „...Cioplesc/ tot ce cade umbr Luminii./ Cioplesc i lefuiesc,/ cioplesc i lefuiesc,/ doar-doar putea-voi/ Chipul Cuvântului” („În etern de prezent”). Înclinat spre filozofie, poetul î i caut repere în logica aristotelic i în idealismul transcendental al lui Kant. Insuficient lui însu i, tinzând spre o cuprindere a Universului, v zut nu ca un tot unitar, ci ca o sum de entit i, individualizat, dar reg sindu-se în tot ce îl înconjoar , convertind eliberarea în cuvânt, el se apropie de Nichita St nescu.

92

La Ion Tob , timpul are o singur dimensiune, aceea care, luând forma unei spire, se înal i îl înal , totodat , pân la dorin a suprem de a se hr ni cu lumin , în schimb spa iul este vast, nem rginit, unde spiritul r ce te nestingherit: „Apoi, tot colindând/ a dat de o gr din / cu totul i cu totul de fosfor” (Taina sferelor de fosfor).

Fiind la început de drum i fascinat de lirica rezolv rii nelini tilor filozofiei prin tiin a lui Nichita St nescu, Ion Tob î i croie te o cale specific , încercând o individualizare prin descoperirea st rii de permanen a Cuvântului.

Jurnalul de Dolj, Edi ie special , ianuarie/1994

„Blesteme” Ap rut la editura „Spirit românesc”, din Craiova, în anul 1994, cartea de debut a lui Nicolae B la a, intitulat sugestiv „Blesteme”, este un roman psihologic, în care autorul surprinde, din interior, transform rile satului românesc pân la degradare. Înc de la începutul c ii se anun starea grav spre care este împins lumea, îndeosebi lumea rural : „Soarele p rea s lumineze o alt lume ale c rei visuri aveau s fie pe sfâr ite”.

Dincolo de prezentarea satului, la modul geografic, Nicolae B la a încearc , i reu te, în mare m sur , s surprind mentalitatea ranului, pentru c el însu i a tr it momentele tragice din perioada colectiviz rii i a cunoscut îndeaproape via a oamenilor. Nicolae B la a nu se apleac spre sufletul ranului pentru a-l în elege, pentru c nu are nevoie, el însu i fund „ ran”; construie te totul din interior, extinzându- i cercul pân la cuprinderea total a spiritului rural întrun moment al existen ei lui. Diferitele ipostaze prin care trece satul, i odat cu el ranul, sunt surprinse i prezentate cu mult pricepere.

Având ca model pe marii romancieri Liviu Rebreanu i Marin Preda, Nicolae B la a încearc s i creeze un personaj nemuritor, care traverseaz întreaga carte i în jurul c ruia graviteaz ac iunea.

Expresie a ranului umilit, personajul lui Nicolae B la a, din disperare, migreaz spre o alt zon , aceea a ora ului, în c utarea lini tii suflete ti i a unui trai decent în contextul unei munci cinstite i onorat cuviincios. Dar se în eal amarnic, lini tea odat pierdut nu o mai reg se te, peregrinând continuu între sat i ora , purtând cu 93

el un destin comun miilor de rani români dezr cina i i adânci i într-o tragedie, tragedia întregii ri. i totu i, sfâr itul f de sfâr it se sfâr te”, ne spune Nicolae la a în finalul romanului, întrez rind zorii unei noi ere.

Jurnalul de Dolj, nr. 94/1994

„Papagalii sau monumentul prostiei” Ap rut în anul 1994 (Ed. Meridian - Ed. Spirit Românesc), volumul de schi e umoristice „Papagalii sau monumentul prostiei”, de George Geafir, este o analiz lucid a vie ii cotidiene i o descriere satiric a perioadei post-revolu ionare.

Sensibil i rafinat, cu un umor sub ire i de calitate, autorul p trunde în diverse medii sociale i scoate în relief minciuna, incompeten a, impostura, l comia, f rnicia, prostia, cameleonismul, lichelismul, demagogia, corup ia.

Cu o ironie fin sunt stigmatizate aspecte la adresa statului (numit „fantoma” i care, „denumit pe rând sclavagist, feudal, capitalist, socialist”, are acela i rol, adic acela de a „suge sângele” victimei sigure care este omul cinstit i muncitor), stat care se autodefine te ca „Principiu Atotst pânitor” („Eu v ocrotesc, eu v zdrobesc, eu v folosesc. Am la dispozi ie un întreg aparat birocratic i militar: finan e, armat , poli ie, justi ie”); la adresa parlamentarilor; la adresa democra iei originale etc. Surprinde foarte bine fenomenul de intoxicare ideologic prin denaturarea realit ii din statele capitaliste: „Trebuie s se tie c animalul nu va fi niciodat cu adev rat liber, doar nu cumva dup moarte. E o iluzie c în jungl , el ar fi mai liber. În jungl îl pasc primejdiile la tot pasul... Aici în gr dina zoologic , animalele se pot manifesta nestingherite... pot s urle, pot rag , pot s beh ie cât vor.” În concep ia autorului, lumea este întoars cu josul în sus, astfel omul normal trebuie s mearg în mâini ca saltimbancii pentru a vedea lucrurile în a a-zisa lor normalitate, fiind greu de stabilit pân unde se întinde normalul i de unde începe anormalul.

94

Scrierile lui George Geafir reu esc s ias din tiparele satirice, prin abordarea unor situa ii sociale polivalente din perspectiva absurdului i cu prezen a fantasticului i a psihologiei abisale, iar satira este îndreptat atât împotriva puterii de azi, a puterii de ieri, cât i a celei de mâine.

Cartea se intituleaz sugestiv „Papagalii sau monumentul prostiei” pentru c numai prostia este în stare s i ridice un monument (spre propria-i cinstire), pe care apoi s -l contemple, numai prostia este capabil s se perpetueze „papagalice te”.

Jurnalul de Dolj, nr. 103/1995 O carte pe zi (revist online), octombrie/2007

„Cocheta pas re din ochi” Cu o libertate deplin a limbajului, într-o dezinvoltur savant-ludic , prin îmbin ri neteptate de imagini, jocuri de cuvinte, asocia ii surprinz toare, dând uneori impresia de teribilism, poetul Janet Nic , în cartea de versuri „Cocheta pas re din ochi”, reu te s creeze un univers aparte, un spa iu în care se mi , într-o puritate a tr irilor, cu o gra ioas sinceritate. Eliberat de orice tradi ie i cuprins de voluptatea în care r sar metafore cochete sau de farmecul sclipirii asocia iei metaforice, poetul i dore te, i reu te, o evadare din locurile comune, f a se produce dezr cinarea. Într-un timp efemer, care devine timp istoric, i într-o mirare pur , nostalgic i rustic, el cocheteaz armonios cu elemente ale clasicismului, se las dominat de factori emo ionali ce primeaz în romantism i, prin respingerea tradi iei i academismului, se înscrie într-o formul estetic a modernismului. Într-o „t cere rodnic ”, în care se produce o rev rsare de candoare, poetul e un „biet zugrav” pe care-l vindec „o ciutur de rou ” în „spa iul de sub tâmpl ”: „Adesea în artere aud cum plou / metafore se bat în Gând: hei-rup!/ Când cor bii infinitului m rup,/ m vindec o ciutur de rou .”

95

În spa iul rural - zon a inefabilului i a purit ii suflete ti - „seaud gr dini c zând pe gânduri” i parc „ninge-n minus” un întuneric dens: „E timpul ca o smoal clocotit / de vrei s mergi, te vezi tut în cuie./ Se-aud gr dini c zând pe gânduri,/ poetul se chirce te-ntr-o statuie.”

Doldora de clorofil , suav i delicat, ce poate fi ucis doar „cu umbra unei palme”, poetul de la ar (care este Janet Nic ) st de veghe „între muguri” în satul s u „crescut pe sâmburi” printre „spirale de nisip”, „pingele te vechi figuri de stil” i este contemporan cu luna de pe cer: „Poetul de la ar e ran,/ miroase-a clorofil de departe./ Cu luna de pe cer contemporan (...)/ iar pentru el t cerea e destin./ Cu umbra unei palme îl ucizi”.

Poeziile cuprinse în volum sunt concepute în dou cicluri, intercalate dup o logic original , ce dau senza ia de alternan între interiorizare i exuberan : unele se intituleaz pur i simplu „Angob ” i poart în ele o prospe ime a ideii transfigurate, o contopire sau o alunecare din care r mâne esen ialul ca voca ie poetic ; iar altele sunt îndemnuri de a citi poemele i apoi de continuare a activit ii cotidiene. În „Psychologie de l'Art - Essai sur l'activité artistique”, Henri Delacroix spunea: „Cre m pentru a ne completa. Opera este o iradiere necesar , existând întotdeauna împreun cu artistul. Artistul este opera îns i; iar opera este întotdeauna abunden , plenitudine, exces, rev rsare. Artistul este spiritul care construie te opera construindu-se pe sine însu i, realizând propria sa armonie i propria sa unitate.”

Prin aceast carte de versuri, Janet Nic , neobosit c tor în timp i spa iu, pentru a dobândi nemurirea, ne face s credem c sub pana lui noroiul devine art .

Jurnalul de Dolj, nr. 149/1996

„Medita ii” lirice Dup volumele „Atac de cord” (proz scurt , 1984), „Trecutele iubiri” (proz scurt , 1988), i „P cate amestecate” (epigrame, 1991), scriitorul tefan Marinescu este prezent în libr rii cu cartea de versuri „Medita ii”, ap rut la editura „Cadran”, în anul 1995.

Volumul de versuri este o culegere de „medita ii” lirice cu iz religios din care r zbat umanismul i o triste e profund . Neputincios i 96

umil în fa a destinului, tefan Marinescu, medic de profesie, tr ie te într-o grij permanent pân la „insomnie” i se dedic desf ur rii operei sale (pacientul) care, din p cate, este „pieritoare”, îi lipse te „eternul”. Prin specificul meseriei, se pune mereu în slujba celorlal i i în ceea ce prive te crea ia literar : „Poetul solitar la mas / Trude te, scrie, mediteaz ,/ Î i simte semenii în cas ,/ Îi vede, pentru ei creeaz ”. În concep ia autorului, fiin a, ca element al universului, este cuprins într-o celul cu statut unitar - familia - i de aceea cea care r mâne în urm , cea care supravie uie te celeilalte, se simte „stingher ” i tr ie te un imens „chin”, moartea nefiind e ec sau deziluzie ci mai degrab o eliberare de sine.

Sincer i tulbur tor, de o mare sensibilitate, „primenit la trup i gând”, poet al lucrurilor m runte, fragile (libelul , arip , petal etc), dar i al celor sfinte, m re e (frunte aureolat , biseric , iubire etc), tefan Marinescu dovede te i în acest spa iu al literaturii (poezia) un real talent, o for de exteriorizare a sentimentelor proprii i arta de a-l captiva pe cititor i a-l face s mediteze asupra destinului s u.

Cartea, structurat în dou p i - „Trup i spirit” i „Stan e”, lecturat seara, dup terminarea activit ilor cotidiene, în compania unei muzici, î i transmite o lini te suprem , te transfigureaz într-o fiin cu armonii multiple, te înal într-o puritate f seam n, te face s te sim i eliberat i proiectat într-o lumin nou (alb-aurie), un timp de esen spiritual .

Jurnalul de Dolj, nr. 158/1996

Taina sp

rii de umbr

În volumul de versuri Recurs la iubire, ap rut la editura AMB, în anul 1996, poetul Dan Rotaru exploreaz o dimensiune estetic a desprinderii de vârst , ca o eliberare de destin; printr-o transpunere într-o form accesibil î i face trupul treapt i, prin taina sp rii de umbr , tulbur „uimirea fiorilor târzii”.

Poet liric, vis tor, „roman ios-patetic”, dar f profunzimi, autorul concretizeaz ideile prin imagini imediate r mânând mereu întro lume a realului. Sentimentele n lesc din afar , îi cuprind în totalitate fiin a, care locuie te „în preajma orei”, apoi, f nici o înfiorare, îl p sesc pentru a- i urma conturul. Rezemat de o „margine de 97

munte”, poetul î i a teapt drumurile; contaminat de puritate, el nu caut nimic, i de aceea nu se teme de final, este închis într-un decor bogat, cu înclina ie în partea dinspre cer, iar punctul lui de sprijin este lumina. Simte cum vârsta se destram l sând loc unei golgote de frunze pe care trebuie s-o urce, dezorientat i înc „beat de culoare”.

Sufletul devine un teritoriu imens p sit atunci când mângâie singur tatea, atunci când trupul se strânge într-o frunz . Poate s întregeasc numai cu privirea tot ceea ce s-a pierdut din sublim sau poate s se risipeasc în fa a celui care l-ar privi. În Literatura român contemporan , Lauren iu Ulici spune despre Dan Rotaru: „poet talentat i productiv”, „liric insurgent i roman ios-patetic la început, retras în orizontul reflexivit ii senin sceptice” r mâne „mereu fidel versului cantabil în varii ritmuri, metaforei spumoase i discursivit ii”.

Radio Oltenia Craiova, 1996, emisiunea Agora literar , realizator Constantin Dumitrache

Purificare într-o sintez a lini tii Ap rut, recent, la editura Eminescu, într-o form grafic excep ional , volumul de versuri „Melancolia” poart semn tura distinsului poet Mihai Du escu. Cartea, cu teme obsedante ale trupului i ale rii, se vrea o „risip ” de scrisori de dragoste. Trecerea timpului este perceput ca o îndep rtare sau ca o apropiere de vecin ile intervalului în care poetul simte cum amintirile îl înlocuiesc treptat.

De i tie c „dincolo de zbor” este „c derea”, bolnav de melancolie, cu o singur arip crescut la um rul drept, merge într-o singur direc ie, aceea pe care o cunoa te, convins c „adev rata ve nicie” o au numai lucrurile pieritoare: „Aripa, vai/ e o scar / ce îl apropie/ tandru/ de moarte” (Trupul meu e o pas re).

Admirabil este poezia „Cortegiul”, în care se simt influen e suprarealiste. Elementele componente ale fiin ei umane î i p sesc locurile lor fundamentale, f a- i pierde din atribu iuni, ba mai mult i sporesc utilitatea i adâncesc convingerea poetului c aerul e l sat pentru zbor ci nu pentru a fi respirat: „Întâi ochiul mergând pe jos,/ pe lâng trup,/ inându-1 de mân / ca pe un orb”.

Când începe ceremonia nop ii, cuvântul este semn de t cere, 98

gestul e nemi care, corabia romantic se apropie de mal cu pânzele sub iate de respira ia p rilor, iar ochiul este singurul care pip ie lumina. Încurcat de zborul unei p ri care a intit prea sus ie ind din câmpul gravita ional al p mântului, poetul este cuprins de filosofica îndoial i nu mai tie ce vine dup via sau cine a locuit în trupul lui înainte de na tere. Faustian, dore te ca ceasurile s i amâne m sura cât timp dureaz îmbr area. Când obose te i simte c via a „se mic oreaz ” ca s încap în lacrim , când oasele devin „lumin umbl toare”, iar coloana vertebral se face scar spre cer, el se retrage pentru a se purifica într-o sintez a lini tii care e ochiul.

Uneori, „lumina e neprielnic ”, prietenii nu i-i mai cunoa te decât dac ace tia se îndep rteaz , timpul ia forma unui animal de prad care îl urm re te, „r ritul se îngusteaz ”, „patima se mic oreaz ”, „diminea a se însereaz ”.

Liric prin excelen , poezia scris de Mihai Du escu are un profund caracter reflexiv ceea ce o integreaz în arta modern contemporan .

Jurnalul de Jiu, nr. 210/1997

Lumin prelins pe marginea privirii De numai 48 de pagini, cartea de versuri a poetului Mircea Andra , intitulat „Violet”, recent ap rut în colec iei Editurii Funda iei Culturale „Ion D. Sârbu”, este o culegere de poezii de dragoste cu preten ii de haiku-uri.

Poetul pleac tr gând dup el linia orizontului, într-o c torie în care nu încape decât el singur pe drumul b torit de urmele care nu duc nic ieri, dezbr cat de „ziua de ieri” i prelungindu- i via a cu o secund , secund prin care trece eternitatea. S rutul s u înmugurit în sânul de fecioar . În partea nev zut a zilei se plimb în „s nii trase de vânt” prin „t cerea alb ” a pârtiei de vise. „Lumina prelins pe marginea privirii” scoate la iveal p ianjenii ce es uit ri în „templul gândurilor”; malul i valul se împletesc, iar farul cheam dep rt rile.

Iubita este invocat s i pun orizontul „strea in la ochi” i s easc încotro bate inima, însemnând i numerotând fiecare clip pân acolo unde umbrele lor se suprapun strivind t cerea. Divizat în ecouri, cu privirile i dâmburile împ ite, el a teapt ca ea s 99

neasc din mijlocul apelor ca o ultim corabie cu „arome de nelini ti” i „s -l întregeasc ”.

Timpul îmb trânit începe vân toarea, urmele pa ilor strivesc florile tr znetul ucide bradul, vântul cânt la orga salcâmilor, iar el, poetul, încercând s tearg numele iubit, se preg te te s pl teasc intrarea în toamn . Sub cerul înalt, pe c rile adânci, undeva uitat în „noaptea cu mesteceni albi”, descoper misterul violetelor ce se afl în captivitatea unei petale împreun cu „albul acela nefiresc”.

Glasul, nr. 1/1997

Chipul din oglind Ap rut la Editura Funda iei Culturale „Ion D. Sîrbu”, în anul 1997, romanul „Chipul din oglind ”, oper a scriitorului Al. Florin ene, se compune din dou „caiete” i este o privire în oglind a realit ilor pe care le traverseaz individul în descrierea traiectoriei sale de la sat c tre ora .

Personajul principal, Ion Netea, un tân r ce p se te mediul rural, ca mul i al ii, pentru a- i împlini destinul în atmosfera ora ului, lectureaz ceea ce autorul Constantin Ene scrie despre el i uneori r mâne surprins cum acesta anticipeaz unele eve-nimente i fapte din via a lui. De fapt autorul descrie dezr cinarea omului de la ar , nevoit s ia drumul ora ului, spre antier. El tr ie te o dubl via : se adapteaz condi iilor ora ului (prime te garsonier , î i cump Dacia ) dar ine i de casa p rinteasc pe care o viziteaz regulat.

Romanul dezv luie un spa iu al reflexivit ii. Naratorul î i vede mereu copil ria ca-ntr-o oglind , prin întoarcerile sale repetate la m tu a Frusina, în satul natal, i la mormântul mamei, de-al c rei îndemn, de-a înv a carte, î i aduce aminte.

Imaginea oglinzii sparte, prevestitoare de r u, îl urm re te pe erou: Ion Netea „se uit în oglinda veche i afumat . Î i v zu chipul deformat i prelung. O în cu furie, aruncând-o în mijlocul ogr zii. Trecu pe lâng cioburile ei care z ceau în noroi. Chipul lui i se ru c r sese acolo, deformat i spart în zeci de cioburi murdare” (p. 19). Aceste cioburi se adun i constituie drumul parcurs de erou, care culmineaz cu asistarea (în urma unui accident de mun) la propria-i înmormântare. Fiind în spital, în locul lui fusese tri100

mis acas un altul pe care familia îl înmormântase. La vederea lui, to i r mân înm rmuri i. Aceast „moarte” are totu i un efect benefic: reîntoarcerea acas , dup multe r ciri, i împlinirea familiei atât de mult dorit de p rin i.

Traiectoriile celor doi - erou i autor - se intersecteaz întâmpl tor prin reîntoarcerea în satul copil riei i prin reg sirea pe un antier - unul ca maistru, cel lalt ca ziarist.

Radio Oltenia Craiova, 1997, emisiunea Agora literar , realizator Constantin Dumitrache

Foi orul din Ora ul Soarelui „Descriptoriu a’ celor v zute” i a celor ce sunt în „cearc n de gând”, Zenovie Cârlugea „conjur ” cititorul s se aplece asupra „voroavelor” din volumul s u de versuri, „Foi or în Heliopolis”, volum ap rut la Editura Funda iei „Constantin Brâncu i”, din Tg-Jiu, în anul 1997.

Structurat în trei p i (I - Herbul valah; II - Lumin lin ; III - C limara de jasp), cartea este scris în dulcele grai cronic resc.

Despicând vântul, în crucea nop ii, foorul cu „ferestre aprinse” „porne te spre cer” în ându-l pe poetul cu „dor de nesa iu” i „sufletul în neticneal ” s „dezlege tainele” i s duc „duhul str mo esc” în univers precum „vulturele v zduhul icoanei din arcul carpatic”. Râul curge „ lefuindu-se în pietre”, „fulgerul lung de dor” r ce te printre crengi, umbra se mic oreaz , hotarele de lumin ale sufletului poetului cuprind între ele o „catedral ”, privirea „însetat dup lumin ” contureaz „destr ri”, iubita este „un reazem viu în largul m rii”.

Toate aceste elemente compun o atmosfer de basm, o atmosfer de bucurie i în are. Lumina solar este pretutindeni, încântarea este margini, prospe imea i frumosul sunt la orice pas, fantezia înaripeaz gândul. Scenele religioase cu heruvimi i serafimi dau poemelor un aer hieratic, un iz de s rb toare.

101

Dup „leg ri eterice” i rotiri printre stele, poetul este trezit din reveria dulce a „îmbr rii cu sublimul” de un cioc nit în poart (desigur poarta sufletului), cu „t de vreme moart ” i tot farmecul se destram , „se stinge-n orizont pe luciul m rii”. Coco ul cânt ivirea zorilor, mrejele nop ii se risipesc, poemele epuizate se strecoar înapoi în Foi orul din Heliopolis sând cititorului „o feerie” i un „gând uitând de sine”.

Radio Oltenia Craiova, 1997, emisiunea Agora literar , realizator Constantin Dumitrache

Ie ire la cer Ap rut „dintr-un capriciu”, cu o bucurie ce î i are esen ele întro „muzic proprie”, cartea de versuri „S rb toare cu viespi” (Ed. Funda iei „Constantin Brâncu i”, Târgu-Jiu, 1997) a poetului Alex Gregora este o confruntare neîntrerupt a sensurilor divine. În dimine ile cu lumina înalt , din rb torite cu viespi, adâncit în crini ca „lini tea-n c ma de copil”, când z pada zeilor sângereaz în cer prefigurând o scriere a frigurilor, poetul vine la „fixarea chipurilor” i se minuneaz . Noaptea , „cu toat lumina adunat ta un loc” în rotundul lunii, îng duie ie irea la cer i cunoa terea pe din untru cu îmbr ri „din afara lipsei numelui”. toria poetului, cu sufletul cuprins de o „fericire nespus ”, în „purpura florilor de prim var ”, se dovede te a fi o aducere aminte pe care o reg se te în „întoarcerea plec rilor” pân la „semnul t cerii” s i afle strânsoarea coroanei. În prelungirea rug ciunilor de sear , când fiara însetat smulge izvorul, când „altarul cu flori deasupra de rou / str punge cerul pe ambele fe e”, iar vipera sprijin t ul valului cu uier tura, liniile vremii, venite din untrul unui deal, se amestec i, precum o „lung îngenunchere”, se rânduiesc s deschid bolta frun ii pân la infern.

Cu „adâncul cercului” în palm , ca o form de cercetare, în casa zduhului, sub s lcii plâng toare, unde se ating viorile, iar seara descrie „deosebire de lumina”, poetul bea „adiere vesperal ” i cânt cu „slov de trandafir”. Simte cum se adânce te într-o „fântân de stele c toare” privindu- i via a în copita unui cal alb ce se pierde în „dep rtarea soarelui” c utând înapoi timpul; „vâslind cu spicele” 102

înal „pânzeturi de rou ”, „numere armonice” i „forme t iate” în necuprindere spre o „fereastr de pace”.

Radio Oltenia Craiova, 1997, emisiunea Agora literar , realizator Constantin Dumitrache

Clavecin pe apa vremii Dup volumele de versuri „Fiul soarelui” (1975) i „Mai mult de cât cuprinde ochiul” (1988), Virgil Dumitrescu reintr în via a literar cu cartea „Iulie patru” (Ed. Aius, Craiova, 1998). De fapt, revine în aten ia criticii i a publicului iubitor de poezie, pentru c el este mereu prezent în lumea literar prin natura profesiei sale, aceea de ziarist.

Spa iul predilect al poetului oltean este acela al câmpiei, în care vede umbra întâmpl rii; semnul trecerii este ca o dezlipire de lume, iar lumina se pierde în somnul ierbii. Stând la gurile fluviului, i se pare se revars el însu i, „clavecin pe apa vremii” ce mângâie „ i ploi i vânt”.

De i ochiul îi alunec suprarealist, el percepe, cu o sensibilitate liric personal , imagini nostalgice („ziua mi-o tr geam pe seceri i pe coas ”, p. 31) i se confrunt permanent cu impresia de c tor, ce se dep rteaz de propria c dere, cu pasul pe o „scar de vânt”. Timpul este m surat nu cu ceasul, ci, într-un mod arhaic, cu ciutura fântânii destr mat în ore; trecerea anotimpurilor este o migrare „în unghi de p ri”; câmpia se odihne te în palmele ranului; de doruri cade frunza; numai gândul poetului se atinge de un nor i numai el (poetul) tie cât de grea este desprinderea: „eu tiu cât de greu se pleac din mine”.

Ultramodernismul este o poveste în care „ora ul respir egal”, totul fiind distant i rece: „fluturi de sticl : cu aripi de sticl , cu/ trupuri de sticl / sub o uria cupol de sticl / în care vibra muzica sferelor/ la fiecare impuls de cadran” („Ploaia de sticl ”).

Nostalgia este atât de mare c se prefer frângerea „pe din dou ”: o jum tate purificat „pe prispa casei” cu un strop de rou i 103

cealalt jum tate cu palma r sucit spre zbor „s prind i s desprind / norii, vânturile, furtunile”.

Volumul de versuri „Iulie patru” este str tut de o melancolie i o not permanent de peisaj retrospectiv reliefând adâncimile tr irii lirice ale poetului.

Cuvântul libert ii, nr. 2570-2571/1998

Pânzele albe – mirese Cu o vatr cuib rit în el, cu ochii deschi i „pentru toate culorile lumii/ i visând doar culoare”, poetul i, înainte de toate, pictorul Nicolae Tru , din Slatina, î i strânge toate frunzele, pe care sunt scrise vise i tr iri, într-o bibliotec numit „Discurs în catedrala ierbii” (Editura Scribul, Slatina, 1998).

Pornind de la blazonul familiei, care este, în opinia autorului, opinca tat lui, i continuând cu zâmbetul ranului, ce începe de la r cina firului de iarb , Nicolae Tru tie c roata nu înseamn numai mers înainte. Roata înseamn o învârtire la nesfâr it înainte i/sau înapoi, adic , altfel spus, o munc asidu , dac ne referim la un om de cultur sau de art , de talent.

Cu o r bdare a pietrei sp lat de trecerea apelor, poetul încearc , i reu te, s construiasc un muzeu, unde expune umbre: pe tavan pune umbra lui Brâncu i, ca o coloan a infinitului, iar pe peretele „în care soarele/ e statornic” pune umbra lui Eminescu.

Muzeul este chiar „odaia de la drum” din casa p rinteasc , în care gutuile „coapte în sân” r spândesc lumin aurie.

Având r cina adâncit în „plin de Cer”, ca „sprijin în eternitate”, poetul simte cum „ninge cu lumin ”, simte cum „malul se îneac -n orele târzii/ într-o cas veche” i „gândul se mut ” într-o alt lume: aceea a copil riei, când, cu ochi de cer, ag at de coamele cailor, încearc s numere gândurile bunicii, s pun „sânii mamei tâi” i s i înveleasc visele într-o „p tur albastr ” ce apare „printre crengi”.

104

Pânzele albe sunt, pentru pictorul Nicolae Tru , mirese; mirese rora, în calitate de „preot” le d „Binecuvântarea”. Miresele lui sunt, de asemenea, spa iile natale, pe care le-a imortalizat într-o superb expozi ie.

Pictorul-poet i poetul-pictor Nicolae Tru presimte c este ales i chemat pentru înf ptuire; dar drumul nu este tocmai u or; drumul lui este vertical, închipuit într-o scar la Cer, scar c reia îi lipse te, totu i, ultima treapt : „Mi-a furat vântul asear / Ultima treapt din Scar / Nu tia c tocmai Sus/ Este locul lui Iisus?”.

Cuvântul libert ii, nr. 2584-2585/1998

„Avatarurile semivocalei” Volumul „Avatarurile semivocalei”, de Ion Zbârcot, ap rut, în 1998, la editura „Amphora”, se compune din trei p i: Rondeluri, Rescrieri i Epigrame.

Ne vom referi, aici, doar la prima parte, intitulat Rondeluri.

Conform titlurilor, poeziile ar trebui s streze forma fix cu 13 versuri dispuse în trei strofe, în care primul vers este identic cu al aptelea i al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea i cu ultimul vers. Ion Zbârcot nu respect , în totalitate, acest principiu, inventând rondeluri în care versul al doilea, al patrulea i ultimul nu sunt identice.

Aceast specie a poeziei lirice, adic rondelul, a fost cultivat în Fran a, la mijlocul secolului al XIX-lea, de c tre parnasieni. În literatura român a scris rondeluri, printre al ii, Al. Macedonski. În opinia autorului, via a este o semivocal „ce nu î i are rostul firesc în alfabet”; este ambigu , „între abstrac ii i concret”, „când iute, când domoal ”, asemenea semivocalei care este „un sunet intermediar între vocal i consoan , cu însu iri comune amândurora” (dup fr. semi-voyelle, DEX, pag. 850).

Conjunc ia „deci” este asemuit cu un virus ce „str bate vorbirea”. Mul i vorbitori se poticnesc în acest cuvânt (Rondelul decitei); migra ia între „sunt” i „sunt” este ca o r cire pe „drumul dintre li105

ni te i vânt” (Rondelul verbului „a fi”), din împreunarea între stiloul negru (mire) cu hârtia alb (mireas ) rezult copii mulatri (Rondelul concordiei); ziua „trudit de noaptea purtat în spate” î i terge de neguri secundele” (Rondelul semifinal). În Rondelul pluralului, poetul face un interesant joc de cuvinte: „rondeluri superbe se taie-n rondele de vers”; rondelele „se a eaz pe coale sau coli”: „gazelurile se-avânt , cu pas de gazele”: „de la poale de mun i pân la poli”; „niveluri probeaz cu nivele”; „ferite de boale, rind peste boli”; „lupt m la creneluri, veghem la crenele”; mergem pe la „ coale i coli”; „ne-odihnim în rasteluri - rastele”.

Cu poezia Rondelul final, care e „sabie-n teac ”, Ion Zbârcot î i încheie ciclul de Rondeluri ca o „amiaz ce urc spre sear ”, convins drumul „spre vers e o scar ”.

Partea a doua a c ii intitulat Rescrieri con ine parodii (dup M. Sorescu, dup V. Alecsandri etc).

Cea de-a treia ( i ultima) parte are în structura sa, a a cum spune i titlul, epigrame.

Radio Oltenia Craiova, 19.V.1998, emisiunea Agora literar , redactor Constantin Dumitrache

„Jum tate vidros” Pentru c a r mas mult vreme singur cu pietrele, pentru c are o ar , pentru c prime te ve ti de la prieteni, pentru c a fost iubit, pentru c a iubit, pentru c via a a mers al turi de moarte; iat motivele care l-au f cut pe Mircea Liviu Goga se aplece asupra mesei de scris i s scoat la iveal cartea de versuri „Jum tate vidros”, carte ce poart sigla Editurii MJM (Craiova, 1999).

Pe copertele c ii, a a cum ne spune autorul, se afl inserat un fragment dintr-un cântec mortuar numit „Zorile”, cu o grafic original . Cele patru cicluri ce compun cartea sunt: ara de sus”, care cuprinde 11 poeme, „Fisura mentalului”, cu 23 de poeme, ara de jos”, cu 14 poeme i „Cuvânt neamintit”, cu 7 poeme grafice care 106

reprezint desene de pe pere ii unor pe teri din Europa, mixate de autorul volumului.

Ca orice copil r sf at, autorul crede c el este punctul fix i în jurul lui graviteaz totul: „Universul cre te i cuget ”; pentru c are insomnii sau pentru c doarme ziua nu realizeaz „simetria” noaptezi. Adus de mare la rm sau poate venit la rm s plece pe mare aici este nehot rârea copilului care nu tie ce vrea - autorul, trecut de pragul naivit ii, simte c va pierde „juc riile” dragi („lumina a înrun it”), iar cre terea sa „ca o margine de lume” înseamn deschiderea unui cerc în care vie uie te o lume str in lui. Aici este purtat spre imaginea narcisist : „M trezeam uneori / Ca s m veghez”; iar reperul, care era el însu i în copil rie, devine acum putere: „În afara mea totul p rând de prisos”. Dragostea aduce i mai mult siguran i mai mult încredere în for ele proprii: „Retezam trunchiuri groase de perioade istorice, / F cusem o plut pe care iubeam / Femeia str mo ului meu”. Trecerea timpului îl treze te pe autor din be ia copil riei i a tinere ii. Îl g sim cumin it i a ezat, ca tot românul, într-un apartament oarecare dintr-un bloc unde vecinii se deranjeaz unii pe al ii, unde se inund unii pe al ii, unde se bat cuie în pere i etc. Amintirile fericitei copil rii îl n desc; din tablouri, p rin ii i bunicii îl încurajeaz : „Nu te întoarce!”. Singura speran este femeia iubit : „Jum tate din mine e Vidros./ Jum tate cântec.

Aud f pturi ne-nchipuite./ Iar tu, iubit ce e ti,/ M -nve i s merg pe mare,/ Îmi dai toiag temeinic din alge/ i haine de alge i zâmbet sticlos...” (XVI). „Timpul nu mai poate face nimic” împotriva devenirii autorului care simte cum „seara se las tot mai jos, risipindu-se/ Pe umerii mei/ Anorganici...”. În elepciunea ia locul infatu rii: „Tresare memoria,/ Vidrosul se zbate i plânge”; drumul „ce duce dincolo de moarte” începe s se contureze i „e aici tot ce cau i departe”.

Autor, pân acum, de proz SF, Mircea Liviu Goga pretinde c i poezia pe care o scrie este de aceast sorginte; cititorul descoper în paginile c ii un autor în „dulcele stil clasic”, vorba lui Nichita St nescu.

Radio Oltenia Craiova, 1999, emisiunea Agora literar , realizator Constantin Dumitrache

107

„Cavalerii Apocalipsei” Structurat pe 12 capitole, cartea „Cavalerii Apocalipsei”, a dlui col(r) Florian Gârz, ap rut la Editura Obiectiv, din Craiova, trateaz istoria omenirii de pe pozi ii politice, începând cu secolul al XX-lea pân în zilele noastre. când parte din „promo ia de aur” a liceului militar „Dimitrie Cantemir” (coleg cu marele poet i dramaturg Marin Sorescu), absolvent al colii Militare de ofi eri „Nicolae B lcescu” i al Academiei de Înalte Studii Militare (toate absolvite cu titlul de ef de promo ie), Florian Gârz a îndeplinit misiuni pe linie de cercetare strategic la Londra, Beijing i Ankara, a fost eful Sec iei analiz -sintez din D.I.M.A., iar dup 1990 a de inut func ia de consilier în Departamentul pentru Ap rare, Siguran Na ional i Ordine Public i de ef al Secretariatului Consiliului Suprem de Ap rare a rii din cadrul Pre edin iei României.

Este autor a numeroase studii de specialitate, printre care „Surprinderea în r zboiul modern” i „B lia aero-terestr 2000”, publicate în anii ‘80 i confirmate, în special, de r zboiul din Golful Persic din 1990-1991. ile sale, „Iugoslavia în fl ri” (1993), „N.A.T.O. - Globalizare sau dispari ie” (1995), „Expansiunea spre est a N.A.T.O.” (1997), sunt modele de geopolitic aplicat , constituind material bibliografic în toate centrele de înv mânt superior, atât militare, cât i civile.

Autor a 15 c i, Florian Gârz este cunoscut, în ar i în str in tate, ca un „analist politico-militar ce nu a fost nicicând surprins de evenimente”. Considerat „Pàpà al serviciilor secrete române ti”, Fl. Gârz ofer cititorilor adev rate lec ii de analiz politico-militar , adev ruri globale i de culise str tute de un umor fin i de calitate. „Cavalerii Apocalipsei” debuteaz cu un capitol introductiv intitulat „Înv mintele României pentru… r zboiul III mondial”, în care se face o incursiune prin primele dou r zboaie mondiale, cu specificarea câ tigurilor i pierderilor pe care le-a avut România. Mai departe, se scoate în eviden faptul c secolul XX nu a fost un „secol german”, a a cum declara împ ratul Wilhelm al II-lea în mesajul de anul nou din 1901, ci un „secol american”, iar secolul XXI va fi unul al „dezastrului american”.

108

Sunt trecu i în revist , cu toate calit ile i defectele lor, dar mai ales cu implica iile lor în politica mondial , cavalerii Apocalipsei: Hitler, Churchill, Roosevelt, Truman i Stalin. O aten ie deosebit se acord dezastrelor de la Hiroshima i Nagasaki, holocaustului, R zboiului Rece din Eu-ropa, expansionismului american, pericolului nuclear.

Cartea se încheie cu o previziune sumbr : „Omenirea va pl ti scump pr bu irea puterii militare a lumii socialiste din Europa de Est. Aceasta a inut sub control timp de 45 de ani militarismul i expansionismul S.U.A. Pân la refacerea echilibrului de for e la scar global (…), lucru ce ar putea dura 20-30 ani, lumea va fi bântuit de r zboaie de cucerire, inclusiv de pericolul unui r zboi mondial nimicitor”.

Din volumul d-lui Florian Gârz se trage concluzia c S.U.A. au în elat omenirea, prezentându- i strategia ca fiind una „defensiv ” în fa a „expansionismului comunist”. Aceast masc a c zut înc din 1990, odat cu r zboiul din Golful Persic, expansionismul militarist american necunoscând opreli ti, provocând, în ultimii 15 ani, 48 de conflicte i angaj ri cu caracter militar. În condi iile în care neutralitatea nu poate fi acceptat , de i ar fi de dorit, cel mai bun lucru pentru România ar fi s se îndrepte spre Europa Unit , care, deocamdat , nefiind o putere expansionist i totalitar , este cea mai bun variant pentru noi.

Autorul ofer destule date i exemple din primele dou r zboaie mondiale pentru a ti cum s ne a ez m „de partea corect a istoriei” pentru ca „România s i p streze suveranitatea i bazele existen ei în continuare, ca ar i ca na iune”.

Mesagerul Olteniei, nr. 148/2005 O carte pe zi (revist online), mai/2007

„Invita ie la vis” „Invita ie la vis”, cartea de debut a linei Maroga, a a cum spune i titlul, ne invit la vis, la o întoarcere în lumea feeric a copil riei, la o izolare în plin agita ie, la romantism, la o evadare din existen spre o alt lume, aceea a bucuriilor i lucrurilor frumoase.

109

Iat c , a a cum scrie criticul literar Ovidiu Ghidirmic, pe coperta a IV-a, M lina Maroga, în plin epoc a internetului, „ne face, în acest volum, un permanent îndemn la visare, ceea ce ne arat c nevoia de vis i de poezie nu dispare niciodat , nici chiar în lumea noastr modern , dominat de scientism i tehnicism”.

Poeta porne te de la imagini reale i, conform spuselor poetului suprarealist André Breton care socote te c artistul în momentul creiei trebuie s se concentreze atât de mult, încât în mintea lui s se aprind o scânteie (s se produc un oc) care s -l ajute s n scoceasc lucruri cu totul noi, ea, poeta, dep te realitatea, se duce cu gândul la tot ce este cunoscut în timp i spa iu, înl tur elementele contradictorii i întrevede viitorul sau î i imagineaz un altfel de trecut. Încercând s exploreze subcon tientul i s expun într-o lumin nou cele mai adânci cute ale sufletului, g sind raporturi între lucruri controlul ra iunii i al logicii obi nuite (ex. „amestec timpurile cu gândurile”), poeta reu te s impresioneze, s captiveze, dar s se i deta eze („po i s m prive ti în oglind ,/ iube te-m acolo...” din poezia „Dialog nocturn”).

Distinc ia între vis i realitate o reg sim formulat la Aristotel: „În timpul veghii, oamenii au o lume comun ; dormind, fiecare are o lume proprie”. M lina Maroga are o lume a ei, în care fantezia d frâu liber imagina iei, ea tr ie te bucuria descoperirii unor aspecte care scap observa iei curente, ea cultiv insolitul, neprev zutul, straniul.

Mesagerul Olteniei, nr. 161/2006

„Întâlnire în alb” Pornind de la titlul c ii de debut a Danielei Luca, „Întâlnire în alb”, ne ducem cu gândul la o puritate absolut . C ci ce culoare este mai pur decât albul? Iar o întâlnire în alb înseamn o întâlnire de o sinceritate extraordinar .

Poate fi o întâlnire cu un alter ego, o întâlnire cu persoana iubi, o întâlnire cu lumea exterioar , sau cu toate acestea la un loc, dar 110

ceea ce este frapant este c toate aceste întâlniri sunt, de fapt, pân la urm , schimburi de idei, expuneri de sentimente, întreb ri fundamentale despre existen , mai multe r spunsuri, l sându-i cititorului posibilitatea de a alege între sentimentul misterului i al absolutului.

Citind cartea compus din trei sec iuni: „Atelier de femeie”, „Ora de santal” i „Umbra umbrelor” sim im cum poeta ne poart de la o lume obi nuit (aceea a nostalgiilor, a ploilor, a nisipurilor, a „femeilor care sculpteaz dimine i”, care se fac „tot mai frumoase înconjurate de timp”) c tre o lume a umbrelor. În spiritul lui Platon, oamenii sunt umbre pe pere ii unei pe teri. Iar aceast umbr a umbrelor este poezia. Ce este poezia, decât o umbr a limbajului comun? În cazul unui scriitor, umbra este Cartea, iar cei h zi i pot spune Opera. Ce-ar fi o „lume de oameni” care i-ar pierde umbra precum Peter Schlemihl?

Dar, pentru a ajunge în lumea umbrelor, poeta ne trece prin „ora de santal”, adic ne preg te te, ne purific , ne îmbie cu aerul pl cut al arborelui tropical, cu lemnul alb, dens i mirositor când „nop ile fac lun plin ”, când „minunile dispar în doi timpi”, când „s rut rile au loc la intersec ia t cerilor” i amintirile se dizolv .

Poezia Danielei Luca este o poezie fragil , ca o pierdere într-un tot sau ca o întregire a unui tot, ca o înv luire într-un parfum scump sau ca o spargere în pietre pre ioase.

Intuirea întregului pornind de la punct, cunoa terea de sine prin cunoa terea lumii, alc tuirea universului prin unirea entit ilor ne duc cu gândul la marele poet Nichita St nescu.

Mesagerul Olteniei, nr. 161/2006

„Marile civiliza ii ale traco-ge ilor” „Un scrib scrie asupra ruinei cet ii Lagash o lamenta iune, care formeaz una din cele mai frumoase pagini ale literaturii sumeriene...” Este nevoie s arunc m o scurt privire asupra vechilor civiliza ii, spre a ne da seama de a ez rile noastre i de raporturile îndep rtate pe care le-am putut avea cu acele civiliza ii. În Cuvântul editorului ni se spune c lucrarea original a ap rut în anul 1932 i, deci, se poate edita f nici un fel de opreli ti, conform Legii care protejeaz timp de 70 de ani dreptul de autor. Vo111

lumul a fost publicat de Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, costa 80 de lei, era semnat de General N. Portocal i purta titlul „Din PRE-ISTORIA DACIEI i a vechilor civiliza iuni”.

Volumul, editat sub numele „Marile civiliza ii ale traco-ge ilor”, cuprinde nou capitole concepute de editor, pornind de la textul original la care a ad ugat din abunden imagini, o parte de început semnat de Doina Dr gu , intitulat „Soarta celor apte minuni”, i o parte final , constituit sub form de anexe (Greaca veche un dialect român; Sanscrita - limba... românilor vedici; Românii din... Nigeria!), semnat de prof.

Tudor Diaconu.

Autorul declar c înc de pe vremea regelui Burebista (anii 60-48 î.Chr.), teritoriul Daciei „se întindea pân în Moravia, Gali ia, Padolia i Chersones, la nord i est; pân în Serbia de Vest, iar la sud trecea dincolo de Hemus, la Mesambria i Apollonia”. Exist probe arheologice i toponimice care atest c tracii au existat anterior pân pe valea Oderului i gura Vistulei. când adeseori referiri la extrase din lucr rile „L'Italie Primitive” de Léon Homo i „L'Humanité Prehistorique” de Jaques de Morgan, autorul (gen. N. Portocal ) ne spune c Italia a fost „literalmente împopulat ” de valuri de popoare venite din Europa Central în timp de circa 2.000 de ani. Aceste popoare au venit cu limba i civiliza ia lor i au adus „piatra lustruit , cre terea animalelor, înhumarea chincit (contractat ); apoi arama, practica agriculturii; urmeaz bronzul i incinera ia i, în sfâr it, fierul, vasele mortuare bitronconice, decora iunea geometric , svastica, fibula, br ara”.

Popoarele acestea cu o civiliza ie superioar , despre care vorbe te autorul, erau popoarele etruscilor care erau de origine trac . Suficiente probe toponimice, în aceast privin , ne d i Pârvan în „Getica”.

Pornind de la premisa c , în adâncimea veacurilor, preistoria neamului nostru se arat foarte confuz , i c asupra trecutului îndertat exist tiri de la vechi autori, în special greci, autorul pledeaz , având la baz constat ri arheologice, pentru faptul c „tracii dateaz din timpuri imemoriale”, fiind „unul din cele mai vechi popoare stabilite în Europa, dac n-o fi chiar cel mai vechi.”

Dacologica, mai/2007 112

„Europa, ara tracilor” a cum anun a directorul Editurii Obiectiv, în Cuvântul editorului la volumul „Marile civiliza ii ale traco-ge ilor”, de General N. Portocal (Ed, Obiectiv, Craiova, 2006), c va fi i un volum II, iat c , în mai 2007, a ap rut sub denumirea: „Europa, ara tracilor”.

Editorul a pornit de la lucrarea original , care a ap rut în anul 1932, la Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, semnat de General N. Portocal , i purta titlul „Din PRE ISTORIA DACIEI i a vechilor civiliza iuni”.

Generalul N. Portocal a fost ministru adjunct la Interne în perioada interbelic . Pasionat de istorie, în lucrarea amintit mai sus (alc tuit din dou p i distincte), el aborda toate marile civiliza ii vechi (Egipt, Sumer, Akkad, Assyria, Babilon, Grecia i Roma - mai pu in India arian , care era prea pu in cunoscut la acea vreme) i Dacia.

Editorul a intervenit foarte pu in asupra textului original în sensul c a schimbat unele cuvinte ie ite din uz sau le-a adaptat timpurilor noastre. Meritul lui este acela de a fi structurat cartea pe capitole i subcapitole i de a bolda unele propozi ii pentru a scoate în relief rolul tracilor în popularea Europei i importan a Daciei ca „prim metropol geografic ”. În „Dacia preistoric ”, Nicolae Densu ianu scria: „Dacia, aceast ar miraculoas dotat de la natur cu toate bun ile climei i ale solului, a format, pe drumul cel mare, dintre Asia i Europa, primul mânt binecuvântat pentru desc lecare i dezvoltarea vie ii morale i industriale, a na iunilor migratoare.

Dacia, acestor timpuri întunecate, apare ca prima metropol geografic ce a fost destinat , prin pozi ia sa particular , prin abunden a popula iei i prin diversitatea avu iilor sale, a- i extinde în epoca preistoric influen a sa etnic i cultural , de o parte spre sud, în Peninsula Balcanic i pân dincolo de Marea Egee; de alt parte spre apus, pe calea cea mare i lung de comunica ie pe Dun re”.

113

Acesta este adev rul, v zut de Nicolae Densu ianu prin prisma intui iei sale, confirmat ast zi de oamenii de tiin din Occident. În primul capitol intitulat „Dacia - ara zeilor i a uria ilor”, autorul afirm , bazându-se pe documente istorice („Dacia preistoric ” - N. Densu ianu, „Getica” - V. Pârvan, „Carmina” - Homer, „Argonautica” - Flavius Flaccus, „Istorii” - Herodot etc.), c Europa Central , care se întindea, la nord, pân la Oder i gura Vistulei, iar la sud pân dincolo de Hemus, era locuit de „întinsa na iune a thracilor”. Aceasta a fost „o popula ie foarte deas în aceast regiune” i „s-a r spândit apoi în toate direc iile”.

Trecutul poporului român nu începe de la Traian, cum am înv at la coal , ci este cu mult mai vechi i mai glorios, obâr ia lui pierzându-se în adâncimea veacurilor, iar folclorul românesc este unul din cele mai bogate. A ignora acest folclor este o mare gre eal din partea oamenilor de tiin de azi, care „las în p sire aceast boie româneasc a unui trecut legendar, ce este menit s dispar odat cu p trunderea civiliza iei actuale”.

Dintr-o not de editor afl m c „Atlantida era totuna cu ara Româneasc de mai târziu, cu capitala în Insula erpilor (Poseidon/ Enki/ E.A. - la sumerieni) i vicecapitala în B nie, Craiova de azi”.

Capitolul II, „Europa - ara tracilor”, ce d titlul volumului, trateaz teme ca „Europa Central - vatra tracic a civiliza iei europene”, „Dacia - mama aramei, bronzului i fierului”, „Dacia - prima metropol geografic ”, „Dacizarea Romei”, „Trecutul Neamului nu este monopolul nim nui” etc. Autorul aduce dovezi clare în sus inerea celor de mai sus: fibula î i are originea în p ile noastre („fibulele erau la ge ii din Carpa i, prin preajma anului 1000 î.Chr., una din cele mai caracteristice podoabe); patria spiralei este Dacia (placa de teracot de la Sighi oara); steagul dacic; tezaure sau inventare complet tracice (în Gali ia, în Slavonia, în Bulgaria etc.). În capitolul III, intitulat „Dacii - divinii antichit ii”, autorul ne spune c zeul Hermes „avea ca patrie nordul Traciei”, lâng Oceanos Potamos, unde se n scuser to i zeii, dup cum afirm Homer; Marte a fost considerat ca un „vechi rege na ional al ge ilor i dacilor”; Alexandru Macedon a fost trac.

Mai departe, în capitolele urm toare, afl m c primii oameni de pe p mânt au fost ge ii din Phrygia (stat în Asia Mic - Turcia euro114

pean ), „r ma i celebri prin bonetele frigiene care erau, de fapt, c ciulile dacice”; ge ii erau cei mai drep i i mai viteji dintre traci; Legile Belagines (Legile frumoase - dup unii autori) erau proprii ge ilor; fericirea ge ilor era moartea în r zboi; ge ii aveau un „caracter de popor a ezat i orânduit” (se manifesta în organizarea claselor sociale i în institu iile lor militare) i erau o na iune cu totul superioar , cu înalt moral , ceea ce demonstreaz c erau un popor dotat cu calit i excep ionale.

Capitolul IX, cu care se încheie cartea, pune în lumin câteva adev ruri: Troia era cetate tracic („Regiunea Troiei a fost impopulat de thraci din timpuri foarte îndep rtate”); în vestul Bulgariei exist o serie de „numiri de locuri, care prezint caracter cu totul daco-român”; civiliza ia egiptean era creat de ge i; limba român este singura limb din Europa f dialecte („unitatea limbii române, identic pe întreg teritoriul, nu are nici-un dialect particular”).

Sec tui i de invazia roman i r ma i f conduc torii lor, care au fost lua i captivi de împ ratul Traian, dacii i-au p strat totu i naionalitatea, limba i tradi iile.

Deci, oprimat sub romani, pr dat de invaziile barbare, redus la erbie sub unii domni p mânteni, exploatat i umilit sub fanario i, zbuciumat în r zboaie, „totu i poporul român se men ine neprih nit, cu toat vitregia timpurilor în decurs de mai bine de 1800 de ani, cu vigoarea, calit ile sale i limba sa”.

O carte pe zi (revist online), mai/2007 Mesagerul Olteniei, nr.171/2007

„Dacia – izvorul neamurilor” Ap rut la Editura Obiectiv, din Craiova, în 2007, cartea „Dacia - izvorul neamurilor” aduce în lumin lucruri relevante despre istoria real a României i rolul ei în viitorul apropiat, autorul încercând s trund spre adev r folosind metoda decript rii sensului abscons al izvorului istoric.

Alexandru Dobo , studiind „tabloul” Columnei, în care lupt torii daci afla i pe meterezele cet ii Sarmizegetusa î i împart ultimele provizii de ap , ne supune, pentru o „percepere exhaustiv ”, „logica i fantezia” unei „reactualiz ri ideative”. La daci, apa nu era folosit 115

doar pentru a se astâmp ra setea, ci ea era privit ca o „materie înrcat cu pran akozic ”, calitatea ei fundamental fiind „principiul leg turii, al coeziunii intra i intermateriale”. În concep ia dacilor, o alt însu ire a apei era cea privitoare la „capacitatea ei de fluid al împ rt aniei sacro-spirituale i devo ionale”. De aceea, mul i autori antici au scris în operele lor despre ritualul împ rt aniei în apele fluviului Istrios (Dun rea). De asemenea, dacii practicau „ritualul potolirii setei mor ilor” prin stropirea mormintelor lor cu ap - obicei despre care aminte te i Mircea Eliade -, deoarece „sufletele mor ilor produceau asupra celor vii o adev rat teroare atunci când se însetau i nu primeau apa necesar ”.

Autorul vorbe te despre misterele (misteriile) dacice, care erau acele ceremonii religioase dar, mai curând, ini ieri secrete ce se desf urau sub auspiciul p zirii tainelor; despre gropile ritualice (gorgane) sau de cult, ce au fost g site pe întregul teritoriu al fostei Dacii, ceea ce denot încerc rile dacilor de a lua astfel leg tura cu lumea subteran .

Descoperirile de oseminte umane deosebit de mari, f cute în urma cercet rilor din ultima perioad , duc la concluzia c teritoriul Daciei a fost locuit de uria i. De altfel, i Nicolae Densu ianu, pe baza scrierilor antice, a afirmat c Dacia era ara Uria ilor/ Gigan ilor; lucru ce s-a dovedit a fi real în urma s turilor de la Argedava, în anii ’20.

Autori antici precum Herodot, Plinius, Discoride, Strabon, Xenophon, Ovidiu etc. au l sat m rturii scrise despre imensitatea roiurilor de albine ce împânzeau arché-ul dacic, „de la Pont pân spre marginile Carpa ilor”, cât i despre preocup rile apicole ale getodacilor. Mierea era hrana „de zi cu zi” a anahore ilor daci numi i „c tori prin nori” nu atât pentru capacit ile lor de astrologi, ci pentru acelea de levita ie prin norii de albine ce acopereau în permanen cerul rii. Dacii cuno teau i foloseau hydromelul - o b utur ob inut prin fermenta ia mierii de albine cu ap , al c rei grad de alcoolizare era de 12-13 grade. Hydromelul era una dintre cele mai curate b uturi, având propriet i curative i reprezentând avantajul de 116

a nu îngr a corpul, dând o dispozi ie psihic asem toare cu starea de fericire.

Alexandru Dobo afirm , cum au mai f cut-o i al i autori, c a cum pe sub piramidele egiptene trec tuneluri, legându-le pe acestea între ele, dar i cu lumea din Shambala (insula ferici ilor), în Carpa i exist una din intr rile principale în Shambala, motiv pentru care România este o ar militaro-strategic de cel mai înalt rang. Elitele lumii tiu acest secret, dar îl p streaz cu str nicie. Astfel de intr ri mai exist în Irak, în Bosnia, în Egipt i în Afganistan. Canalele subp mântene asigur „nemurirea fizic ”, întrucât orice fiin care p trunde prin acestea î i pierde greutatea, p mântul nu- i mai exercit binecunoscuta for gravita ional , ac ionând „legea unei anumite imponderabilit i”, iar puterea mental poate propulsa corpul fizic spre lumea Shambalei, unde sunt create „condi iile nemuririi corporale”. Când Alexandru Macedon a p truns pe p mântul getodac cu armata sa, el avea o „misiune secret ” de la Aristotel (mentorul s u) i anume „identificarea în vederea utiliz rii esoterice a intr rii din Carpa i în lumea Shambalei”. Lovindu-se de opozi ia militar „deosebit de îndârjit ” a geto-dacilor, Alexandru a p sit Dacia i s-a îndreptat spre ri unde existau celelalte intr ri în lumea subteran a ferici ilor.

Medicii daco-aryeni cuno teau metoda de reglare prin suflu dirijat a „corpului eterico-fluidic uman” prin a a-numitul „curent pneuma(tic)”, adic suflul vital ce anim toate celulele organismului viu.

Chirurgii puteau s fac opera ii f anestezie precum trepana ii, traheotomii, laparotomii, amput ri etc. Lipsa anesteziei i a antibioticelor era suplinit numai de cuno tin ele subtile i de ini ierea medicilor daci. La Sarmizegetusa s-a descoperit o trus medical i dovezi de trepana ie.

Din volumul d-lui Alexandru Dobo se desprinde ideea c poporul român, continuator al geto-dacilor-aryeni, este „poporul ales”, „întemeietor al Europei i al Lumii (dup Dumnezeu), rasa-r cin a spiritualit ii ariene primordiale”.

Dacologica, iunie/2007 Mesagerul Olteniei, nr. 172/2007

117

„Evoc ri” Cel de-al doilea volum al lucr rii „Evoc ri”, ap rut la editura ALMA din Craiova, În 2006, sub îngrijirea academicianului Radu P. Voinea, cuprinde Între copertele sale tulbur toare episoade confesive - „crâmpeie de via ”, cum spune distinsul academician.

Afl m din „Cuvântul înainte” al primului volum (Ed. ALMA, 2005) c , în anul 1971 (prim vara), Biroul Prezidiului Academiei Române a hot rât înfiin area unui ciclu de conferin e la care s participe membri ai Academiei, precum i alte personalit i ale culturii române „pentru a evoca momente din via a lor”.

Conferin ele aveau loc la Casa Oamenilor de tiin (CO ), într-o sal de 80 de locuri. Celui care conferen ia, la început, i se f cea o scurt prezentare de c tre pre edintele sau secretarul Academiei, iar la sfâr it urma un scurt program muzical sus inut de studen ii de la Conservatorul din Bucure ti. Conferin ele erau înregistrate pe benzi de magnetofon i, a a cum remarc acad. Eugen Simion în „Cuvântul înainte” al celui de-al doilea volum, „aceste evoc ri se constituie (...) într-un fel de tezaur al Academiei Române”.

Constantin Ionescu-Târgovi te evoc personalitatea i drama profesorului Ion Pavel, conduc torul Clinicii de Nutri ie, pe care o înfiin ase i unde formase prima genera ie de diabetologi din România. Figur marcant a medicinii române ti i europene, laureat al mai multor premii interna ionale, la vârsta de 70 de ani, prof. Ion Pavel este dat afar din clinic , în preajma pension rii, iar lucrurile sale sunt scoase pe holul clinicii de conf. Ion Mincu, cel care urma -i ia locul. Lucrul acesta l-a durut atât de tare pe profesor încât n-a mai trecut niciodat pe acolo pân la sfâr itul vie ii sale.

Dimitrie Vatamaniuc istorise te, printre altele, întâlnirea cu G. linescu, pe când d dea examen la Academie, unde erau 15 candida i 118

pe un loc. D. Vatamaniuc îi spune „divinului critic” c are o nel murire în leg tur cu îngerii pe care în „Estetica poeziei” acesta îi descrie ca fiind asexua i, iar în „Istoria literaturii române” afirm c au crize erotice. Lui G. C linescu i-a pl cut aceast observa ie, l-a l udat c are imagina ie i astfel a trecut examenul, iar ceilal i 14 au c zut. zvan Theodorescu vorbe te despre r cinile sale (p rin i, bunici), trecerea sa prin via , dar i despre oamenii cu care a venit în contact i care au „suprema calitate de c rturar român”. Îi evoc aici pe prof. Emil Condurachi (tat l Zoei Petre), pe prof. Ilie Murgulescu, pe criticul de art George Oprescu, pe acad. Nicolae Cajal etc.

Marius Sala îi evoc pe doi dintre mae trii s i, membri ai Academiei Române: Iorgu Iordan i Al. Rosetti, pe care îi nume te „cei doi stâlpi ai în elepciunii”.

Mircea Petrescu-Dâmbovi a aminte te despre profesorul s u de liceu Aetiu Hoga , fiul prozatorului Calistrat Hoga , cu figura lui de dasc l de provincie, cu necazuri i curiozit i.

Vorbe te apoi despre istoricul Ion Andrie escu, director al Muzeului de Antichit i (cu contribu ii remarcabile În domeniul Preistoriei României), despre prof. Ion Nistor (un demn urma al lui Vasile Pârvan). Îl aminte te În evocarea sa pe marele c rturar Nicolae Iorga, care inea „prelegeri fluide, cu mare bog ie de date i interpret ri originale”, uluindu-i pe cei care-l ascultau.

Matilda Caragiu-Mario eanu evoc figura fratelui ei, actorul Toma Caragiu, mort la cutremurul din 1977.

Mircea Mali a descrie întâlnirea lui cu scriitorul Mihail Sadoveanu, În anul 1949, când acesta era vicepre edinte al Prezidiului Marii Adun ri Na ionale; vorbe te despre necazul lui Lucian Blaga i despre umilin a la care a fost supus, fiind îndep rtat de la Academie; cum l-a cunoscut pe Gala Galaction i despre leg tura sa cu Grigore Moisil, cel ce „avea replici pline de umor, iar întâmpl rile cu «Moisil» f ceau turul ora ului”.

Nu-l omite nici pe Ion Barbu (Dan Barbilian), cel care printre poe i era matematician, iar printre matematicieni era poet. Vorbe te, de asemenea, despre Tudor Arghezi, cel c ruia „îi pl cea s fac calambururi”.

Volumul mai con ine evoc ri cu: dr. Constantin B ceanu-Stolnici, ing. Panaite Mazilu, acad. Margareta Giurgea, dr. ing. Mihai nescu, acad. Gleb Dr gan i dr. Leonida Gherasim.

119

L-am l sat la sfâr it pe academicianul Radu P. Voinea, în carte fiind primul, care, cu modestie, spune: „A dori s v m rturisesc cât de greu mi-a fost s scriu aceast evocare. Este atât de dificil s vorbe ti despre propria ta via , s alegi din noianul de Întâmpl ri pe care le-ai tr it pe cele care ar putea interesa un public (...)”.

Trece fugitiv în revist datele biografice, vorbe te despre câ iva profesori de liceu, elogiindu-l pe cel de latin i chiar recit În latin un pasaj din „Metamorfozele” lui Ovidiu.

Aminte te o frumoas întâmplare din anii’50, când exista o disput între matematicieni i ingineri în leg tur cu matematicile pure i cele aplicate, cei dintâi sus inând c exist numai matematici pure. Cu stilu-i ios, Grigore Moisil a replicat: „Exist i matematici pure i matematici aplicate. În matematicile pure, cercet torul face «cum trebuie, ce poate»; în matematicile aplicate face «ce trebuie, cum poate»”.

Dl. Radu Voinea mai nume te aici pe câ iva dintre oamenii cu care a colaborat la Academie: acad. Miron Nicolescu, acad. tefan Milcu, acad. Remus R dule , acad. Atanasie Joja, acad. erban eica etc. În finalul evoc rii sale ne face o m rturisire, „un ultim act pe care l-am f cut în calitate de pre edinte al Academiei Române”. În proiectul pentru decretul din ianuarie 1990 în leg tur cu Academia Român a propus ca aceasta s numere 230 de membri, ceea ce însemna 1:100.000 din popula ia rii (23.000.000 locuitori, la acea dat ).

Propunerea nu i-a fost respectat i În decret a ap rut num rul 181.

Acest al doilea volum al „Evoc ri”-lor (ca de altfel i primul) este o carte de literatur bun , a a cum spune criticul literar Eugen Simion În prefa , o literatur indirect , o literatur confesiv , care intereseaz În egal m sur atât pe umani ti, cât i pe oamenii de tiin i, de ce nu, pe oamenii de rând.

O carte pe zi (revist online), aprilie/2007 Mesagerul Olteniei, nr. 178/ 2008

„N stru nicitelnic” Am primit, pe 22.07.2007, de la poetul Janet Nic o carte cu un titlu cam ciudat: „N stru nicitelnic” (Ed. MJM Craiova, 2007), c reia îi zice „roman postmodernist”. Pe pagina de gard îmi scrie urtoarea dedica ie: „Doamnei Doina Dr gu , acest pumn de vita120

mine contra stresului cotidian!”. Cum stresul era cam mare în perioada aceea (c lduri de peste 400C), m-am bucurat pentru carte i am deschis-o degrab .

La pagina 5, în „Verb i reverb înainte”, poetul ne introduce în atmosfera c ii: „Ceea ce urmeaz este un roman. O aventur eminamente mental . Cu ac iune static . Redus la intrig . Linia intrigii este stoars pân la punctul culminant. Personajele sunt Cuvintele puse pe har . (...)”.

Ca un b trân croitor de metafore, Janet Nic î i croie te drum printre poe i, î i trece ile în revist , cu bun-sim î i recunoa te lipsa bunului sim , i când este canicul se r core te cu bani-ghea . Se ine de p cate cu sfin enie, ia „not de not ”, ceea ce „denot interes” i, pentru c l-a mu cat odat câinele, are mereu remu ri. Cu „o pereche de m nu i f pereche”, când „de regul , excep iile nu sunt în regul ”, neavând mân de lucru a dat cu piciorul afacerii, impostura l-a pus într-o „postur proast ” iar ora ul în loc de canale are canalii, i cum dup unele versiuni exist „diverse diversiuni” a f cut din luna de miere s pt mâna patimilor.

Ca s intre în gra iile cititorului, poetul se plimb printre „plantele ag toare ale junglei societ ii române ti” (Romani a Iovan, Crin Antonescu, Sulfina Barbu), d jos politicienii din pom (Mugur Is rescu, Sorin Frunz verde, Ulm Spineanu, Dudu Ionescu) i arunc guvernul în aer (Mona Musc , Gheorghe Flutur, Mircea Cintez ).

Fiind „interesat de interesant” „epileaz piciorul metric al poeziei”, face din edin a extraordinar una de-a dreptul ordinar , amendeaz vântul care bate cu 100 km pe or prin localitate, fiindu-i „fric de team ” este „îngrozit de spaim ”, problemele familiei îi sunt familiare i pentru c nu tie s înoate s-a „înecat în datorii”.

Continu romanul dup o „pauz de duplicitate”, îl „amuz o muz ”, „efectiv, e un om afectiv”, din gre eal face multe erori, indiferent dac pierde trebuie s câ tige i cum „dup datin , obiceiurile sunt cutume tradi ionale” i cum „numai împreun putem fi separa i”, Uniunea European „vrea grani e f frontiere”. „Defectul” lui Janet Nic este c „are prea multe calit i”, în 121

via „îi reu esc numai e ecurile”, „cânt din gur dup ureche”, „picteaz natur moart în vie”, are noroc c nu are ghinion, munce te mult ca s nu aib parte de munc , reu te s nu piard , e ecurile sale sunt încununate de succes, are o evolu ie ascendent i pentru asta a vrut s plece din ar , dar înc „de la primul pas a fost în impas” i „a revenit pentru c are venit”. În finalul romanului, poetul ne spune c are „o bibliotec de râs”, cu c i din colec iile „Oameni de zeam ” i „Biblioteca pentru ton i”.

Profesor de francez în ora ul Bechet, jud. Dolj, absolvent al facult ii de filologie a Universit ii din Craiova, promo ia 1971, Janet Nic este pre edintele cenaclului „Comuna literar Bechet” din 1975, este redactor la revistele „Lamura”, Sfâr it de mileniu” i „Mileniu”, a ob inut numeroase premii pentru poezie i critic literar , diplome de excelen pentru activitatea literar i este cet ean de onoare al ora ului Bechet.

A publicat volumele „Sem torul de limite” (1981), „Cocheta pas re din ochi” (1995), „Testamentul vesel” (1997), „Shinto calea zeilor” (1998), „Crily - floare de lotus” (2000), „Cuvintelnic aproape rebel” (2000), „Pulsatoria - sonet glos ” (2001), „F tFrumos din lacrim de paradox” (2004) i „N stru nicitelnic” (2007).

Luceaf rul românesc, septembrie/2007 Mesagerul Olteniei, nr. 175/2007

„Norocosul teoretician” Fost rebusist, fost juc tor de bridge, fost director de trust i fost om de afaceri, a a cum scrie pe coperta a IV-a a primului volum, Emil Dogaru se vede în postura de „fost” i, printr-un exerci iu literar, scoate la lumina tiparului o carte, care pentru mul i este o surpriz , având în vedere preocup rile sale i vârsta (54 de ani).

Romanul „Norocosul teoretician” (dou volume: „Tenta ia confesiunii” i „Sindromul faustian”), ap rut la Editura DOMINO, din Bucure ti, în 2007, este conceput sub forma unei confesiuni în care eroul î i poveste te copil ria, adolescen a i tinere ea.

Nara iunea se desf oar pe parcursul a dou zeci i trei de zile, din care au fost selectate ase zile, acelea în care personajul principal se întâlne te cu Ana, persoan c reia i se dest inuie te. De-a lungul vie ii sale, eroul nostru s-a comportat ca un teoretician, iar din înde122

lungile i fermec toarele lui discu ii cu Ana concluzioneaz c avusese i mult noroc, cu alte cuvinte fusese un „Teoretician norocos”.

Prima zi (prima întâlnire) a „Teoreticianului” cu persoana care ascult i încuviin eaz este, de fapt, o „declara ie pe proprie r spundere”, în care î i consult interlocutoarea (jurist de profesie) cu privire la procesul pe care-l avea cu „pârâta” EDLAND (firma sa - iubita, cum spune la un moment dat - de care era foarte mândru - denumirea venea de la ini ialele sale, urmate de englezescul land).

Ca un fin observator, „Teoreticianul” aduce în discu ie teoria reperelor, teoria echilibrului, teoria principiilor, teoria adev rului, a recunoa terii i a pe cea divinit ii. Filozofeaz pe marginea simbolisticii binelui i ului: cele dou concepte de baz ce guverneaz via a.

Prima dragoste a „Teoreticianului” (teoria în el toriei), pe care o credea „etern ”, se termin în s lile tribunalului într-un proces în care el avea s sufere o condamnare de un an i jum tate, exact ca în Oscar Wilde, unde pove tile roman ioase se termin dramatic.

Preocupat de elaborarea teoriilor, adesea eroul se deta eaz i devine mai mult sau mai pu in un martor al întâmpl rilor vie ii sale, un alter-ego surprins c afl ceva despre sine.

Caracteristica romanului este privirea realist asupra lumii, confruntarea cu o realitate, uneori dur (e ecul primei iubiri, condamnarea, reparti ia pe un antier din Moldova), alteori surprinz tor de facil (admiterea la facultate, întemeierea unei familii, mutarea din Moldova unde primise reparti ie - în Bucure ti, unde î i avea domiciliul, numirea - printr-un concurs de împrejur ri - în func ia de director de trust).

Bun povestitor, cu o remarcabil abilitate narativ , un analist lucid, cu o bogat memorie afectiv , Emil Dogaru evoc întâmpl ri i st ri suflete ti cu minu iozitatea unui pictor peisagist, înscriindu-se astfel în tradi ia realismului românesc.

O carte pe zi (revist online), octombrie/2007 Mesagerul Olteniei, nr. 176/2007 123

Ion Zamfirescu: „Scrieri filosofice” Lucr rile semnate de Ion Zamfirescu i ap rute în 1942 (Orizonturi filosofice - Idei, Oameni, Probleme de cultur ; Destinul Personalit ii - Contribu ii la cunoa terea omului i a culturii contemporane) au fost reeditate de curând la Editura ALMA, din Craiova, sub îngrijirea profesorului universitar Marin Diaconu, cu titlul de „Scrieri filosofice” - vol. I i II. ile se circumscriu, ca problematic , filosofiei culturii, ele reprezentând „o serie de conferin e, studii, comunic ri, referate, d ri de seam i articole de revist ”. Au fost scrise în perioada când Ion Zamfirescu se preg tea pentru concursul care avea s -i confere primul grad universitar, acela de titular al conferin ei de filosofia culturii i filosofia istoriei la Universitatea din Bucure ti, disciplin al c rei titular, la Cluj, era Lucian Blaga.

Modific rile intervenite ulterior în via a universitar i în planurile de înv mânt, ca urmare a instal rii la putere a partidului comunist, au f cut ca pentru un timp disciplina amintit s dispar , iar demersurile lui Ion Zamfirescu s se orienteze asupra literaturii universale. Istoria universal a teatrului, proiectat în cinci volume, din care au ap rut trei, l-a impus ca o autoritate de prim m rime în acest domeniu.

Revenind la Scrieri filosofice, Ion Zamfirescu pledeaz pentru perenitatea culturii i pentru „solu ia salvatoare în virtualit ile naturii omene ti”, care, în fond, graviteaz spre o problematic de filosofia culturii.

De i scrise în perioada anilor 1941-1942, „fragmentele” ce „afirrealitatea culturii” i „ in s -i stabileasc acesteia un primat în ordinea vie ii con tiente” sunt foarte actuale i azi privind „cultul valorilor clasice ale vie ii i reinstaurarea în lume a unui sentiment senin 124

al culturii”. Ele au fost gândite în temeiul leg rii „idealului nostru na ional de unul cultural”.

Privind na ionalismul ca „fenomen general de spiritualitate omeneasc ”, Ion Zamfirescu afirm c acesta are atâtea straturi câte p turi sociale exist . În ceea ce prive te problema na ionalismului românesc, se pot distinge dou „trepte integrante”: na ionalismul nesc i na ionalismul p turii conduc toare.

Simplificând lucrurile, na ionalismul nesc pune la dispozi ie un material brut al formelor de via , el se desf oar lin, f bariere temporale, p strând credin ele str mo ti i punând în valoare stilul vie ii tradi ionale a satului, în vreme ce na ionalismul p turii condutoare prelucreaz materialul prim în „atitudini i forme de afirmare superioare”. În problema na ionalismului intervin: factorul politic, care este trec tor, factorul militar, ce se manifest periodic, factorul economic, factorul rasial i factorul empiric sau psihologic, care ar sta la baza na ionalismului.

La baza na ionalismului trebuie, totu i, a ezat cultura: „O naiune exist , i- i poate legitima dreptul ei la via , în m sura în care face dovada unei for e creatoare. (...) O condi ie primordial a na ionalismului adev rat este ca el s aib durat i s realizeze forme de via statornice, chiar eterne. Or, singurele realit i care îi pot prilejui aceast posibilitate sunt crea iile culturale. Faptul politic, faptul militar, faptul economic, toate acestea au o valoare temporar . Faptul de cultur , în schimb, are o valoare etern . Peste el trec secolele, stilurile i toate transform rile posibile, f ca acestea s -i poat disloca eminen a lui caracteristic , ci, dimpotriv , înt rindu-i-o.” În volumul I al Scrierilor filosofice se mai abordeaz teme referitoare la: cultul abstrac iei, aspecte ale problemei înv mântului, cultura de bibliotec , morala muncii intelectuale, curajul de a nu fi în pas cu moda i de „a r mâne pu in vechi”, posibilitatea de a se scrie o istorie a gândirii române ti, prefe e devenite c i fundamentale („o prefa poate deveni mai important decât cartea îns i” - ex. „Introducere în studiul medicinii experimentale” de Claude Bernard), ideea binelui, ce ocup un loc primordial între valorile suflete ti universale, „secolul luminilor” ce marcheaz revolu ia ideologic în Europa.

125

Tot în volumul I, Ion Zamfirescu creioneaz portretele lui Eufrosin Poteca i tefan Zeletin, precursori ai gândirii române ti, marcheaz o sut cincizeci de ani de la na terea lui Schopenhauer, centenarul na terii lui Titu Maiorescu, moartea filozofului francez Bergson, evoc figura i opera lui Nicolae Iorga, eviden iaz rolul lui Wagner în via a culturii moderne („Poet, gânditor, muzician, critic de art , reformator în teatru, exponent al unui neoromantism (...), Wagner a umplut epoca sa cu o prezen mare i tumultuoas , unic în felul ei”), scoate în relief prezen a eseului, ce reprezint un loc de seam în opera profesorului i gânditorului I. Petrovici, pune în lumin aportul filosofului Auguste Compte în mi carea literar a naturalismului, scoate în relief latura artistic a lui Nietzsche („C ile lui Nietzsche sunt doar pentru spiritele în eleg toare i rafinate.

Adolescentul de bun calitate, iubitor de emo ii c rtur re ti i de culmi însorite ale gândului, poate g si, în aceste scrieri, nu înv turi propriu-zise pe care s le ia ca model de via , ci tensiuni i elanuri în stare s -i dea ceva din be ia generoas , din farmecul cu mii de chem ri al crea iei spirituale. Iar intelectualul matur poate si, în acea neegalat re ea de imnuri, de ditirambe, de paradoxuri i de exalt ri, care este de fapt opera nietzscheean , o desf tare estetic rar , o evadare luxuriant din real, asemenea acelei încânt ri greu de definit, pe care ne-o poate da un viciu superior.”) etc. În volumul II al Scrierilor filosofice sunt dezb tute teme ca: destinul personalit ii (ideea de destin, conceptul de personalitate, apari ia con tiin ei, probleme de via , victoria personalit ii); tiin a culturii (încerc ri sistematice de definire a culturii); misticism i religie (raporturi i diferen e între misticism i religie); omul modern (omul romantic al secolului XIX, criza epocii moderne, contradic ia în plan politic dintre na ionalism i interna ionalism, dezvoltarea tiin ei moderne, tipuri caracteristice de oameni, recoborârea în lume a perspectivei umaniste); problema propagandei (manifestare, elemente, foloase, relativismul propagandei i problema adev rului); locul românilor în lume (dovedirea sim ului istoric, prezen a româneasc în comunitatea european - în plan politic i economic -, crea ia româneasc popular i cult ); scriitor i public (no iuni vii ce se afl în c utarea propriilor elemente); spre o concep ie de via s toas i idealist (perspectiva idealist a vie ii, programe de r zboi i de 126

pace, recoborârea orizontului idealist în sufletul omului modern, tendin ele contemporane ale tineretului, ideea de coal , instruc ie i educa ie, necesitatea abstrac iei, cultul sentimentului, reevaluarea individului, primatul culturii) etc.

Prin reeditarea celor dou volume din Scrieri filosofice i a c ii Altitudini i atitudini filosofice, sub îngrijirea prof. univ. dr. Marin Diaconu i cu sprijinul nemijlocit al ing. Alexandru Manda, directorul Editurii ALMA, i lansarea lor în cadrul Salonului de carte din Craiova (20 oct. 2007), eveniment cultural de excep ie, a fost marcat astfel centenarul na terii marelui c rturar Ion Zamfirescu, care a zut lumina zilei la Craiova, în ziua de 7 august 1907.

O carte pe zi (revist online), noiembrie/2007 Mesagerul Olteniei, nr. 177/2007

Magazin istoric - num r special Craiova „MAGAZIN ISTORIC - num r special CRAIOVA” a fost realizat de Editura ALMA în colaborare cu Funda ia Cultural Magazin Istoric i Direc ia pentru Cultur Dolj i a fost lansat de curând în Sala Oglinzilor a Muzeului de Art din Craiova.

Num rul special al Magazinului Istoric streaz dimensiunile revistei Magazin Istoric (publica ie lunar de cultur istoric ), ce apare la Bucure ti, i are structura unei c i cu 96 de pagini plus 16 plan e color. „Aceast edi ie dedicat Olteniei s-a n scut din visul inginerului Alexandru Manda, manager al Imprimeriei i Editurii ALMA din Craiova, mare iubitor de istorie i demnitate na ional . Prin eforturile sale s-au coagulat textele celor ce au contribuit la acest num r special”, spune Dan Lupescu, directorul Direc iei Jude ene de CultuDolj (pag. 4).

Cartea cuprinde obiectivele principale înc rcate de istorie ale Craiovei i câteva personalit i de marc ale Olteniei.

Acad. tefan tef nescu, pornind de la ideea c pentru a fixa dimensiunile reale ale unei personalit i umane trebuie cunoscut bio127

grafia acesteia, afirm c , în cazul unei localit i, „cunoa terea istoriei acesteia este de natur s releve condi iile care i-au definit celebritatea i au stimulat conservarea valorilor locale”.

Ca pozi ie geografic , ora ul Craiova este situat pe locul cet ii geto-daco-romane Pelendava, iar spre sfâr itul secolului al XV-lea a avut un însemnat rol economic i politic datorit a ez rii lui la „întâlnirea drumurilor care veneau dinspre pasurile mun ilor, vadurile Dun rii i ale Oltului”. Craiova este locul de unde Tudor Vladimireascu „a gândit s înceap lupta”, prin revolu ia condus de el deschizându-se calea „Rena terii României”.

Al turi de activitatea negustoreasc , în secolul XVIII, s-a acordat o aten ie deosebit înv mântului i culturii, colile din Craiova, ca grad de instruc ie, fiind asemenea celor din Bucure ti i similare cu colile din rile cu veche tradi ie cultural . În acest sens, în anul 1834, un diplomat francez afirma c „propor ia tinerilor care fac studii superioare la Bucure ti i Craiova era la fel de ridicat ca aceea a tinerilor care fac studii superioare în Fran a”. În Proclama ia de la Pade din 1848 se prevedea, printre altele, crearea a dou Universit i: una la Bucure ti i alta la Craiova. De la 1850, Craiova avea teatru, iar dup 1860 avea oper italian . În perioada interbelic a ap rut revista Arhivele Olteniei sub conducerea profesorului C. D. Fortunescu.

Scriitorul Ilarie Hinoveanu reitereaz „drumul Craiovei spre a deveni un important centru editorial i tipografic al rii”. În anul 1837, la Craiova, exista o tipografie în care se edita revista Mozaicul (prima publica ie din Oltenia), condus de pictorul Constantin Lecca. În 1905 apare revista Ramuri, ctitorit de C. aban F ge el, iar în 1922 - editura Scrisul Românesc.

Scriitorul Tudor Nedelcea descrie via a religioas a Olteniei: în 1370 apare primul a ez mânt religios prin înfiin area Mitropoliei Severinului de c tre Vladislav Vlaicu Vod .

Acad. Radu P. Voinea evoc liceul Fra ii Buze ti, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la înfiin are, unul din importantele licee ale Olteniei.

Universitatea din Craiova, care anul acesta a împlinit 6 decenii i a fost „conceput de intelectualii de frunte ai rii, legiferat de Parlament i promulgat de regele României, acum 60 de ani, ca o universitate complex , care s cuprind sub cupola sa toate profilu128

rile de înv mânt superior, o universitate interdisciplinar , moder”, este prezentat de prof. univ. dr. Mircea Iv nescu (fost rector, dup 1989).

Colegiul Na ional Carol I, înfiin at în 1826, „ca vechime, a doua institu ie de grad mediu, în limba român , din Principate” (dup Sf. Sava din Bucure ti) i care, în cele peste 18 decenii de existen , a preg tit peste 20.000 de tineri (peste 90% frecventând înv mântul superior dup aceea) i a dat 50 de academicieni, este prezentat admirabil de reputatul prof. emerit Nicolae Andrei (director al liceului timp de peste un sfert de veac). Aici au înv at carte: diplomatul i omul politic Nicolae Titulescu, matematicienii Gheorghe eica i Simion Stoilow, chimi tii Eugen Angelescu i Ilie Murgulescu, filosoful C. R dulescu-Motru, criticul literar Titu Maiorescu, pictorii Theodor Aman i Corneliu Baba, poetul Al. Macedonski, medicul Victor Papillian, scriitorii Traian Demetrescu, Gib Mih iescu, Felix Aderca, Dumitru Ciurezu, Petre Pandrea etc.

Un obiectiv important al Craiovei este Parcul Romanescu, „un adev rat monument de art peisager ”. N. Romanescu considera c „lucrarea realizat este una dintre cele mai frumoase i reu ite din întreaga Europ , atât ca oper de art , cât i ca oper în adev r folositoare s ii publice”.

Una dintre cele mai vechi i prestigioase institu ii de cultur din Oltenia este Teatrul Na ional. În deceniul 1990-2000, Teatrul Naional din Craiova a fost considerat un adev rat „Vas Amiral al teatrului românesc”. „Nici un alt teatru din România nu a mai înregistrat, într-o perioad de timp asem tor, atâtea spectacole eveniment, atâtea deplas ri în str in tate i prezen e la mari festivaluri (97), cu produc ii diferite, nu a ob inut atâtea premii i distinc ii la manifest ri de cea mai mare importan . Na ionalul craiovean este, pân în acest moment, primul i singurul teatru românesc care i-a prezentat spectacolele pe toate continentele lumii ( i nu oriunde) într-un num r record de ri (peste 35), în nenum rate capitale culturale de pe glob” spune actorul Emil Boroghin (fost director al TNC). În perioada 1990-2000, Teatrul Na ional din Craiova a avut 350 de reprezenta ii, a fost distins cu 12 premii interna ionale i peste 100 de premii na ionale.

Printre personalit ile de marc ale Olteniei se num Gogu 129

Constantinescu, care „la 45 de ani era deja celebru”. Revista englezeasc The Graphic, din 16 ian. 1926, îl men ioneaz ca unul dintre „cei 17 cei mai renumi i oameni de tiin ai lumii din perioada 1900-1925”, al turi de Einstein, Lord Kelvin, Marconi etc. Cele mai importante cercet ri ale sale sunt: problema transform rii energiei electrice în energie sonic , a energiei mecanice în energie caloric i problema utiliz rii ultrasunetelor în practic . Prezentarea este f cut de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Manolea.

De Craiova se leag i numele lui Brâncu i. A a cum spune prof. univ. dr. Paul Rezeanu „aici, la Craiova, i-a descoperit el voca ia, aici a început forma ia sa artistic , aici a creat primele lucr ri de art , a participat pentru prima oar la o expozi ie i tot aici, pentru prima oar , presa i-a men ionat numele”. Din aceste motive, peste ani, Brâncu i declara: „la Craiova m-am n scut a doua oar ”.

De asemenea marele pictor Eusta iu Stoenescu s-a n scut i a studiat la Craiova. El s-a bucurat de apreciere atât în Europa, cât i în Statele Unite ale Americii. Cunoscut ca portretist de excep ie, el a fost i un peisagist remarcabil. Despre el, Nicolae Titulescu spunea: „Dac fi milionar a cump ra toate peisajele lui Stoenescu f cute la Vene ia în momentele de cea ! Numai el a în eles sufletul capricios i tainic al Vene iei i l-a redat f romantism, sincer, f manier ”.

Paginile de grafic con in aspecte vechi i noi ale Craiovei.

Edi ia special a Magazinului Istoric are ca obiectiv promovarea spiritului de respect fa de valorile istorice ale Olteniei i ofer cititorilor un cuprins bogat i interesant.

O carte pe zi (revist online), decembrie/2007 Mesagerul Olteniei, nr. 178/2008

„Judecata de apoi” – incursiune prin lumea contemporan Absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare (1972), cu o activitate militar derulat în cadrul Direc iei de Informa ii Militare, col.(r) Florian Gârz este „unul dintre cei pu ini care tiu multe”.

Este autor a numeroase studii de specialitate, printre care „Surprinderea în r zboiul modern” i „B lia aero-terestr 2000”, publicate în anii '80 i confirmate, în special de r zboiul din Golful Persic din 1990-1991. ile sale „Iugoslavia în fl ri” (1993), „N.A.T.O. - Globalizare 130

sau dispari ie” (1995), „Expansiunea spre est a N.A.T.O.” (1997) sunt modele de geopolitic aplicat , constituind material bibliografic în toate centrele de înv mânt superior, atât militare, cât i civile.

A mai publicat, la Editura OBIECTIV: „CIA contra KGB” (1999), „Ghidul spionului român” (2001), „Spionajul total în ac iune” (2001), „Democra ia hienelor / Spionaj, sânge i teroare” (2002), „Spionaj i diversiune” (2002), „Spionajul i Puterea” (2003), „Spionaj i sex” (2003), „Noua Apocalips ” (2004), „Apocalipsa i România” (2004), „Cavalerii Apocalipsei” (2005), „Istoria interzis ” (2005), „Antichrist în R zboi” - vol. I, II (2006) i „Pápá, marele spion” (2007). În perioada 1978-1981 a condus activitatea de culegere de informa ii în spa iul statelor membre în N.A.T.O., iar în perioada 19821984 a fost eful Sec iei analiz -sintez din D.I.M. În perioada 19911997 a de inut func ia de consilier în Departamentul pentru Ap rare, Siguran Na ional i Ordine Public i de ef al Secretariatului Consiliului Suprem de Ap rare a rii din cadrul Pre edin iei României.

Volumul „Judecata de apoi” (Ed. Obiectiv, Craiova, 2007) este de factur politic . Florian Gârz nu numai c analizeaz i comenteaz situiile economice i politice prin care trece omenirea, dar d i solu ii. Mai mult: anticipeaz cu precizie evolu ii, acolo unde servicii str ine de informa ii de mare prestigiu au e uat, fiind un analist politico-militar care „nu a fost nicicând surprins de evenimente”.

Referindu-se la actul istoric de la 1 ianuarie 2007, când România s-a integrat în Uniunea European , Florian Gârz ne asigur c este vorba de „atingerea unui obiectiv strategic major”, ale c rui efecte benefice se vor resim i peste câteva decenii, Uniunea European fiind „cea mai puternic organiza ie economic cu caracter multina ional din câte a cunoscut istoria omenirii”. În ciuda faptului c s-a realizat cu întârziere, în urma unui proces de negocieri extrem de anevoios i lipsit de transparen , integrarea în UE constituie „cel mai ra ional act politic”, cea mai mare realizare a na iunii române din întreaga perioad istoric prin care a trecut de la tragicele evenimente din decembrie 1989 i pân în prezent.

131

Clasa politic din România este „rezidual i aservit str in ii”, incapabil s r spund imperativelor noii epoci istorice în care am intrat: „Nu avem o gândire politic i economic proprie, nu avem o strategie a dezvolt rii societ ii române ti, nu avem un ideal na ional, iar cultura ne-a fost infectat i subminat de cascadele de dejec ii ale industriei americane de cultur de pia care s-au rev rsat peste România în ultimii 18 ani.” În ciuda ascunderii adev rului, majoritatea cet enilor României a început s în eleag c „evenimentele din decembrie 1989 au fost rezultatul nu al unei revolte spontane de mas , cum ne-au aburit Ion Iliescu i acoli ii s i, ci al unor diversiuni i subversiuni sistematice, subterane, derulate în timp, cu participarea unor elemente interne, sprijinite de structuri de spionaj i subversiune str ine”.

Tr im într-o ar în care adev rul istoric este falsificat: „La 18 decembrie 2006, România a tr it unul din cele mai penibile momente din întreaga sa istorie postbelic . Traian B sescu, fost «comunist de omenie», produs al societ ii socialiste ajuns, dintr-o eroare a electoratului, pre edinte al României, pe baza unui «studiu» elaborat de o band de impostori în frunte cu Vladimir Tism neanu, vechi agent al C.I.A., specializat în propagand neagr , f s i-o cear nimeni, cu de la sine putere, a declarat a a-zisa epoc comunist drept «nelegitim i criminal ». Prin aceasta, domnul Traian B sescu, probabil, un bun c pitan de curs lung , s-a dovedit ignorant, nu numai în politic , ci i în cunoa terea istoriei”.

Ecua ia geostrategic în care se afl România, în viziunea lui Traian B sescu, este extrem de simpl i rupt de realitate: „NATO ne asigur securitatea, iar UE ne asigur prosperitatea”. Singurele „avantaje” cu care s-a ales ara noastr de pe urma „parteneriatului strategic cu SUA” i cu aderarea la NATO au fost distrugerea industriei de ap rare i desfiin area Armatei. În urm cu 18 ani, Armata României era mai mare decât armatele Bulgariei i Ungariei luate la un loc, iar acum „cu ce a mai r mas din Armata României nu pot fi umplute nici tribunele stadionului Lia Manoliu... (...) Pe timpul «regimului comunist nelegitim i criminal», România exporta armament i tehnic militar în valoare de 1,5-2 miliarde dolari, iar în 2007 nu s-au ob inut mai mult de 20 milioane dolari.”

Referitor la viitorul Europei, autorul afirm c „pentru anii ce 132

urmeaz , ansele de supravie uire i de dezvoltare ale Uniunii Europene depind, în totalitate, de performan ele economice.(...) Pozitiv este faptul c s-a ajuns ca circa 25% din rezervele valutare ale lumii fie exprimate în euro”. În „Judecata de apoi”, Florian Gârz face o incursiune prin trecutul apropiat i prezentul lumii contemporane, atr gând aten ia oamenilor politici români, precum i a elitelor intelectuale, c „o epoc istoric , indiferent care ar fi aceasta, nu poate fi judecat prin prisma experien ei unor persoane, a unor grupuri, a unui partid sau a unei clase”.

O carte pe zi (revist online), ianuarie/2008 Mesagerul Olteniei, nr. 179/2008

„Invazia extraterestr ” Apari ia OZN-urilor, mai ales dup cel de-al doilea r zboi mondial, este înc un mare secret al istoriei. Mari savan i ai lumii s-au grupat în societ i secrete i analizeaz „cazurile de posibile vizite extraterestre sau din lumi paralele”. Spre exemplu membrii „Colegiului invizibil”, creat înc din anii ’50 (printre care astronomul prof. dr. J. Allen Hynek i matematicianul dr. Jacques Valée), fac investiga ii pe cont propriu, încercând s descifreze, prin cele mai avansate metode tiin ifice, aspectele neîn elese ale manifest rii OZN-urilor.

De unde vin i de ce vin OZN-urile? Se crede c unele guverne, printre care cel al SUA, ascund „dovezi palpabile ale acestor prezen e”. Liviu Predescu încearc s explice acest lucru: „realitatea OZN este cunoscut unor grup ri secrete de elit din guvernul SUA, ca i din alte guverne ale unor ri importante, influente”.

Primul pre edinte american care a fost informat, confiden ial, despre apari ia pe cer a unor aparate de zbor ce par s aib o provenien extraterestr a fost Roosevelt, care, în ciuda bolii ce l-a intuit în scaunul cu rotile, a fost un personaj politic foarte activ. El a lansat programul de relansare economic „New Deal” i tot el, dup intrarea nem ilor în Paris, a dat dispozi ii s se înceap cercet rile pentru realizarea bombei atomice.

Dup cel de-al doilea r zboi mondial, numeroase rapoarte ale avia iei germane sesizau comportamentul de neconceput pentru tehnica acelor timpuri al unor „stranii obiecte de zbor”.

133

În anul 1944, într-o diminea , pre edintele Roosevelt a g sit în dormitorul s u, pe pern , un bilet ciudat: „Domnule pre edinte, testele de la Chicago (locul unde se realizau primele reac ii de fisiune) trebuie s înceteze imediat. Via a întregii planete este în pericol dac cercet rile începute vor fi duse la bun sfâr it”. Nimeni nu i-a putut explica cum a ajuns acel mesaj în camera pre edintelui i nici cine îl scrisese. S-a crezut, la început, c este o fars a serviciilor secrete germane sau japoneze i nu s-a dat prea mare importan acestui lucru, dar, dou zile mai târziu, mesaje asem toare au fost primite i de cei care erau direct implica i în realizarea cercet rilor i experien elor nucleare. În ziua în care pre edintele Roosevelt a primit raportul confidenial prin care i se aducea la cuno tin c bomba atomic fusese realizat în de ertul Alamogordo, statul New Mexico, o „imens minge de foc” a ap rut deasupra Casei Albe, care s-a rotit de câteva ori pe cer apoi a disp rut. O lun mai târziu, Roosevelt a murit. Era în aprilie 1945, deci cu pu in timp înainte de capitularea Germaniei naziste.

Peste câteva luni, noul pre edinte al SUA, Harry S. Truman, d dea und verde folosirii bombei atomice împotriva popula iei de la Hiroshima (6 august 1945). A urmat apoi cea de-a doua la Nagasaki (9 august 1945). Rezultatul, dup cum se tie, a fost devastator: sute de mii de mor i i zeci de mii de r ni i, mutila i, iradia i.

Pe 5 decembrie 1945, o escadril de cinci bombardiere, plecate de pe aeroportul naval din Florida, având la bord un echipaj de 14 membri experimenta i, a disp rut f urm , de i condi iile meteo erau excelente.

Apari ia OZN-urilor a îngrijorat cercurile militare ale SUA, responsabile cu securitatea i siguran a statului. Într-un studiu se spunea: „Farfuriile zbur toare nu sunt deloc imagina ie sau produsul unor fenomene naturale”. Mul i ufologi sunt de p rere c „omenirea a luat deja contact cu f pturi din afara Terrei i c a beneficiat de cuno tin ele din tehnologia lor mult înaintat ”. Ei sus in c autoriile americane au f cut chiar un „pact” cu aceste fiin e extraterestre prin care „se reglementa, între multe altele, i folosirea energiei nucleare”, iar c „urm torul r zboi nu va fi unul interna ional, ci unul intergalactic”.

Autorul expune în paginile c ii „Invazia extraterestr ” nume134

roase vizite extraterestre, întâlniri dintre diverse persoane i f pturile evoluate ce apar in altor civiliza ii sau r piri ciudate.

O ipotez a ufologilor ar fi c „Farfuriile zbur toare vin de pe planeta Marte. Ele folosesc fa a nev zut a Lunii, unde i-au plasat o baz de alunizare i de decolare, un loc unde fac o escal în drumul lor de pe Marte pe Terra”. Mar ienii, care duc o via grea pe planeta lor „arid i muribund ”, sunt în c utarea unei lumi cu condi ii climatice mai blânde.

Concluzia la care a ajuns „Colegiul invizibil” este urm toarea: „în spa iul planetei noastre ar mai exista înc o popula ie, care ar fi îns invizibil pentru noi, oamenii p mânteni, întrucât f pturile respective ar fi constituite dintr-o alt materie. Iar aceast alt popula ie nu ar fi doar un musafir temporar, ci ar convie ui cu noi din cele mai vechi timpuri”. Dar aceast coexisten cu o alt lume în spa iul planetei noastre nu înseamn c Terra nu este vizitat i studiat de f pturi din „alte l ca uri ale inteligen ei cosmice”.

Conform urmelor concrete, observa iilor radar, fotografiilor i martorilor oculari, exist suficiente probe pentru a trage concluzia c „Omenirea este în aten ia unor obiecte artificiale”.

Mesagerul Olteniei, nr. 180/2008 O carte pe zi (revist online), februarie/2008

Piramida ocult Piramida este forma geometric ce a fascinat toate marile civiliza ii ce s-au perindat pe p mânt de-a lungul timpului. Construc ii de acest gen se întâlnesc pe toate continentele i chiar i în zone aflate azi sub ap , cum ar fi Triunghiul Bermudelor din Oceanul Atlantic, care se pare c ar cuprinde anumite vestigii subacvatice cu structuri de form piramidal . În plan social, sistemul de organizare de tip piramidal a stat i continu s stea la baza edificiilor tuturor culturilor avansate. La nivel mondial ar exista o a a-numit „piramid ocult ”, adic un „sistem de control al omenirii”, în scopul „dirij rii evenimentelor istorice fundamentale”.

135

În cartea intitulat „Piramida Ocult ”, Cristian Cr î i propune, i reu te, s prezinte partea invizibil a piramidei oculte, organizat pe mai multe nivele conform principiului ierarhic, precum i câteva din „principalele elemente care au stat i continu s stea la baza complexului Sistem de Control al Omenirii”.

New Age sus ine c , în urm cu 17 milioane de ani, a luat na tere o „suprastructur ocult de putere”, care i-a perpetuat existen a pân în prezent.

Piramida Ocult a ac ionat întotdeauna prin intermediul unor organiza ii secrete. Conform francmasonului Serge Hutin, acestea pot fi împ ite în trei categorii: societ i cu caracter ini iatic (franc-masoneria, ordinul rozicrucian, ordinul martinist-tradi ional, ordinul cavalerilor de Malta etc.), societ i cu caracter politic i societ i cu caracter sectar. M. Husson face o alt clasificare: societ i secrete inferioare, despre care opinia public are cuno tin , dar nu-i cunoa te scopurile, societ i secrete intermediare, a c ror existen este cunoscut doar în anumite cercuri i societ i secrete superioare, a c ror existen nici m car nu este b nuit . a cum arat o serie de documente istorice, Francmasoneria ar fi una din cele mai vechi organiza ii secrete. Legenda care st la baza înfiin rii societ ii secrete este aceea a uciderii lui Hiram Abif, arhitectul Templului lui Solomon, de c tre trei ucenici. Acesta a preferat moar decât s dezv luie cuvântul de ordine al mae trilor. Semnifica ia denumirii de Masonerie (mason = zidar) este aceea de construire a unei noi ordini sociale i a unei noi orânduiri: Noua Ordine Mondial .

Francmasoneria, pe lâng num rul mare de rituri (york, sco ian, francez etc.), con ine ramuri i ordine care activeaz în diferite state, fapt ce o transform într-un „veritabil univers al puterii, dominat de reguli i legi proprii, ce ac ioneaz indiferent de legile i regulile juridice democratice” (masoneria francez , masoneria englez , masoneria continental , masoneria israelit B’nai B’rith etc.).

Principalele scopuri pe care le urm re te Piramida Ocult ar fi: 136

crearea Statelor Unite ale Europei (ca o contrapondere la puterea SUA), stabilirea unei noi ordini economice interna ionale (sub controlul strict al unui organism suprastatal), men inerea sub un control strict a statelor dezvoltate (în special a celor care de in arme nucleare), instaurarea unui guvern mondial (ce va gestiona toate resursele planetei) i crearea unei pseudoreligii mondiale (ce va încorpora toate religiile lumii într-un amalgam i va fi desemnat un pontif mondial, ca autoritate ecleziastic suprem ). Pentru punerea în practic a acestor eluri, Piramida Ocult a sus inut crearea diverselor structuri politice, cum ar fi Organiza ia Na iunilor Unite, Comitetul celor 300, Consiliul pentru Rela ii Externe, Comisia Trilateral etc. În ceea ce prive te finan ele, Piramida Ocult a creat Marea Finan prin care i-a subordonat principalele organiza ii financiare: Fondul Monetar Interna ional (FMI), City-ul londonez (cunoscut i drept cea mai mare mil p trat a lumii - el ocup 2,7 kmp în inima Londrei i are o popula ie de 4.600 locuitori i 500.000 de locuri de munc . Acolo se afl cele mai bogate i mai puternice institu ii economice ca: Banca Angliei, Lloyd’s of London, Banca londonez , Fleet Street etc.) i Organiza ia Bilderberg (înfiin at în mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek-Olanda (cuprinde 120 de importante personalit i ale Înaltei Finan e din Europa Occidental , SUA i Canada).

Alte laturi esen iale ale Piramidei Oculte, al turi de politic i finan e, sunt constituite de tiin i religie. Principala pârghie folosit pentru stricta observa ie i manipulare a omenirii este aceea de control al informa iei.

George Orwel a prezentat, în cartea sa „O mie nou sute optzeci i patru”, sub forma unei fic iuni, cum va fi înregimentat civiliza ia uman în cadrul unui sistem totalitar universal, ce are drept scop perpetuarea puterii. Pentru crearea unor mi ri sociale de mari dimensiuni, Piramida Ocult elaboreaz i difuzeaz pe c i ascunse diferite texte programatice, care au ca scop ghidarea evolu iei comuniilor umane. În acest sens, Cristian Cr d ca exemple: „Testamentul arului Petru cel Mare”, „Protocoalele În elep ilor Sionului”, „Manifestul Partidului Comunist” i „Protocoalele francmasonice de la Toronto”.

Pentru a- i atinge scopul, Piramida Ocult recurge la sistematica 137

distrugere a documentelor importante i a bibliotecilor. Aici autorul aminte te cum au fost distruse prin incendiere: Biblioteca din Pergham, Biblioteca lui Pisistrate din Atena, Biblioteca Templului din Ierusalim, Biblioteca Sanctuarului lui Ptah din Memphis, Biblioteca din Persepolis, Biblioteca din Cartagina, Biblioteca din Alexandria etc.

Piramida Ocult mai are ca principale scopuri „subminarea permanent a ordinii sociale”, „dezr cinarea popula iei din toate statele lumii i transformarea acesteia în uria e mase migratoare” i „distrugerea sentimentului na ional”.

Conform scrisorii din 15 august 1871 trimis de iluminatul Albert Pike revolu ionarului Giuseppe Mazzini, în care era descris în linii mari planul pentru cucerirea lumii în trei r zboaie mondiale i calea pentru constituirea Noii Ordini Mondiale, cel de-al treilea r zboi mondial va fi unul religios i va porni de la adâncirea conflictelor dintre islamici i sioni ti care va angrena toate popoarele lumii.

Pe lâng faptul c prezint arhitectura invizibil a puterii oculte, similar unei construc ii piramidale fizice, cu mai multe nivele i organizat conform principiului ierarhic, Cristian Cr dezv luie o parte din ac iunile majore desf urate de aceast suprastructur ocult de putere, detaliaz dou mi ri de mare amploare generate în plan social în ultimele dou veacuri (Revolu ia Ro ie i Revolu ia Verde) i prezint biografiile mai multor personaje enigmatice (mari ini ia i) ce aveau cuno tin e i dovezi despre existen a unei puteri oculte.

O carte pe zi (revist online), martie/2008

„Doi ani în legiunea str in ” De profesie inginer agronom, dar dotat cu sim artistic i talent literar, Costinel Savu, colaborator asiduu al revistei „Ca avencu”, a debutat editorial, cu cartea „Doi ani în legiunea str in ”, la vârsta când unii autori se gândesc s i scrie memoriile; adic la vârsta pension rii.

Autorul afirm , pe coperta a IV-a a c ii, c romanul este scris cu zece ani mai înainte, dar, „reliefând” unele „personaje” care înc sunt în via , a amânat mereu publicarea lui.

Cartea cuprinde experien a african a autorului în timpul celor doi ani petrecu i în Algeria (1983-1984), dar i „zbaterea” i „datul 138

din coate” pentru a ajunge „s merite” s fie trimis de statul român într-o ar str in . dind o remarcabil putere analitic , cu un sentiment oarecum vindicativ, dar i mult toleran , autorul aminte te de „bra ele lungi ale partidului i ale securit ii”, care, „de i nu ai f cut nimic altceva decât s i îndepline ti datoria fa de cei ce te-au trimis”, la întoarcerea în ar „regre i c nu ai apucat calea exilului”.

De ce „Doi ani în legiunea str in ”? Între titlul c ii i con inutul ei s-ar putea crede c este o „discrepan ”, nefiind vorba de fortifica ii militare (decât ca vestigii ale trecutului). R spunsul îl d autorul: „Via a legionarilor moderni a fost mult mai dur , în special a celor veni i din Europa de Est, iar evadarea era mult mai u oar fie prin rezilierea contractului de c tre una din p i, fie prin luarea altei direc ii c tre lumea liber ”.

Este de remarcat aplecarea autorului c tre lucrurile m runte, aparent f însemn tate, cum ar fi preg tirea pentru plecarea în str in tate, apoi drumul cu avionul („aburii cafelei”, servit în avion, „ne-au reamintit c pe lume mai exist i a a ceva nu numai nechezol”), descrierea peisajelor i a oamenilor din Algeria, prieteniile încheiate cu localnicii etc. În relatarea obiceiurilor i istoriei algerienilor, Costinel Savu dovede te o excep ional informare i o acuitate în observarea modului lor de via . Sunt descrise cu minu iozitate aspectele religioase, respectarea Ramadanului , înv turile Coranului etc.

Scris la persoana I, cartea se remarc prin elegan a frazei, cursivitate, limpezime i profunzime.

O carte pe zi (revist online), mai/2008

„Secretul vinului bun” Cartea „Secretul vinului bun”, ap rut la Ed. ALMA, se constituie ca o lucrare de introducere în circuitul public a cuno tin elor referitoare la cultura vi ei de vie i ob inerea vinului din struguri.

139

Referitor la con inutul volumului „Secretul vinului bun”, trebuie s facem precizarea el nu se adreseaz doar speciali tilor, ci i celor care în mod curent tr iesc în societate.

Dup ce se realizeaz un istoric al cultirii vi ei de vie i importan ei acesteia pe teritoriul României, inclusiv al originii „cultului dionisiac”, capitol pres rat cu citate din poe i, pictori, muzicieni i sculptori care „s-au întrecut prea-m rind strugurii i vinul, mul i dintre ei g sind în vi a de vie motive de inspira ii geniale”, autorul trece la probleme de strict specialitate cum ar fi factorii ce decid calitatea vinului i se afl în conexiune cu calitatea materiei prime, strugurii, i ulterior de tehnologii de fabricare adoptat .

Dl. Aurel Popa, profesor universitar emerit, laureat al Premiului „Ion Ionescu de la Brad” al Academiei Române, afirm c „vinul bun este dependent de factorii care determin calitatea strugurilor materie prim i de factorii tehnologici de vinificare (prelucrarea strugurilor, fermentarea alcoolic a mustului, îngrijirea, maturarea, limpezirea i stabilizarea vinului)” i c „secretul vinului bun este pe deplin aflat când viticultorul i oenologul reu esc s st pâneasc modul în care ace ti factori interac ioneaz i decid calitatea vinului”. În concluzie, avem posibilitatea s afirm m c „vinul l-a urm rit pe om, l-a atras i secondat, fidel i generos, la fel ca i pâinea, constituindu-se drept ra iune a leg turii sale cu natura”.

Mesagerul Olteniei, nr. 193/2009

Risipite... i adunate într-un op valoros Cartea „Risipite” (Valen ele comunic rii prin timbru - vol. IV; Eseuri, reportaje, interviuri), de Andrei Potcoav , ap rut la Ed. Sitech, din Craiova, în 2009, este structurat pe trei sec iuni: I Filatelia în varii ipostaze, II - Reportaje, interviuri i III - În Craiova, omagiind valorile acesteia (reportaje, evenimente, c i, eseuri). În debutul volumului, autorul (inginer chimist de profesie) î i justific preocuparea literar printr-un titlu interogativ: „De ce scriu...?”. Dup ce face o incursiune prin evenimentele post-decem140

briste, sco ând în relief aspectele negative ale clasei politice române ti, i elogiaz meritele publica iei craiovene „Ra iunea”, al c rei director de imagine este, revist care i-a g zduit, printre altele, „dou suite de eseuri” privind m rturii istorice i m rcile po tale, autorul ne spune simplu: „iat motivul pentru care scriu”. În prima sec iune (Filatelia în varii ipostaze), autorul începe cu o interesant sintagm : „Integrare european prin filatelie - hobbyprofesiune-spiritualitate”. Este o prezentare a inginerului Andrei Potcoav , cu drumul parcurs de la na tere pân în prezent, i cu toate realiz rile sale (care nu sunt pu ine), atât pe plan profesional, cât i pe plan filatelic (hobbyul s u de o via ), f cut de Emil L rescu, directorul publica iei „Ra iunea”. Afl m de aici c dl. Andrei Potcoav este membru al Academiei Europene de Filatelie i de in tor a numeroase i importante distinc ii na ionale i interna ionale în domeniul filateliei.

Urmeaz , apoi, „Filatelie i genealogie”, unde autorul, plecând de la o pies filatelic , „realizare a administra iei po tale a Republicii Moldova”, prezint arborele genealogic al poetului Mihai Eminescu „o problem mult controversat i totodat generatoare de nenum rate supozi ii”. În capitolul „Mihai Eminescu pe documente filatelice”, sunt prezentate cele patru fotografii cunoscute ale poetului (realizate la momente diferite, de fotografi diferi i, în ora e diferite), denumirea emisiunii i data apari iei.

Andrei Potcoav evoc , în continuare, popasul lui Eminescu la Flore ti (Dolj), la conacul boierului Nicolae Mandrea. În capitolele urm toare este prezentat domnia lui tefan cel Mare într-o „conexiune istorie-numismatic -filatelie”.

Urcarea pe tronul rii Române ti a lui Mihai Viteazul, „gândurile i faptele voievodului” sunt descrise printr-o serie de emisiuni filatelice.

Este evocat „genialul constructor” Anghel Saligny, cu toate realiz rile sale, apoi Nicolae Titulescu, marele diplomat român, „per141

sonalitate marcant a intelectualit ii române ti, neobosit lupt tor pentru cauza p cii”.

Andrei Potcoav face, în cadrul primei sec iuni, prezent ri i aduce critici c ilor: „Ghid mondial de timbre eronate” de JeanPierre Mangin; „M rcile uzuale. Regele Ferdinand, 1919-1929. Timbrele de asisten social 1920-1929”, de Traian Ataman; „Manualul expozantului tematician” i „Contribu ii la evocarea unor evenimente, 1985-2008”, de Dan. N. Dobrescu; „Compendiu de maximafilie” de Petre Pitea.

Urmeaz un istoric al maximafiliei, ca o ramur a filateliei, ce sa impus dup 1945 i „a fost oficializat în cadrul Federa iei Interna ionale de Filatelie dup 1974”. „Succesul acestei noi ramuri de colec ionare este determinat de faptul c în centrul aten iei r mâne tot marca po tal , c reia i se asociaz ilustrata (cartofilie) i tampila (marcofilie), din simbioza c rora, ca rezultant , apare «ilustrata maxim », cu ajutorul c reia se pot întocmi colec ii ce, cu spectaculozitatea lor, dau un nou impuls «b trânei filatelii»” - ne spune autorul volumului. În capitolul intitulat „2007 - Panoramic maximafil”, se explic , printre altele, termenul de „maxim ” i sintagma „carte maxim ”. În „Erori impardonabile (I)” este dat un exemplu cu un întreg po tal în care explica ia realizat este eronat : în loc de Palatul Marincu din Calafat (construit dup planurile arhitectului francez Paul Goltereau) apare Craiova - Muzeul de Art (oper a aceluia i arhitect francez). Pentru compara ie sunt redate grafic cele dou piese. „Erori impardonabile (II)” începe cu o frumoas epigram (autorul nu ne spune a cui este), pe care o citez: „Colec ionarul tie/ C doar în filatelie/ O eroare cât de cras / Este foarte pre ioas !”.

Dup ce face un istoric al statuii lui A. I. Cuza (oper a sculptorului florentin Raffaello Romanelli), autorul c ii î i exprim indignarea pentru introducerea „piesei eronate” în circuitul comercial po tal: „În cadrul opera iei de «montaj a formei», de prelucrare a diapozitivului cu imaginea dorit a se reproduce pe pies , din neglijen a lucr torului, s-a inversat diapozitivul, considerând drept fa , versoul acestuia, astfel c în cadrul piesei se modific amplasamentul obiectivelor din imagine, piesa realizat constituind o variant ce nu se reg se te în realitatea obiectiv ”.

142

Partea a doua a volumului este destinat reportajelor i interviurilor. Este descris „Parcul Na ional Retezat - rezerva ie a biosferei”, este redat , în mod cronologic, atmosfera evit rii unei catastrofe ecologice pe malul românesc al fluviului Dun rea, prin e uarea a patru nave cu produse petroliere din convoiul iugoslav Karlovac, i este elogiat implicarea factorilor de conducere ce au ac ionat în scopul rezolv rii situa iei. Tot aici sunt realizate interviuri cu diverse personalit i din domeniul economiei, al industriei i al agriculturii.

Sec iunea a III-a este compus dintr-o suit de recenzii ale unor i, eseuri i evenimente la care autorul a participat.

Lucrarea „O via în slujba aripilor române ti”, a prof. univ.

Gh. Zarioiu este prezentat cu lux de am nunte: „Bazat pe un bogat material documentar - procurat cu greu de la Saloanele Aerocosmice Interna ionale din Vest i Est (Anglia, Fran a, Rusia) -, unde autorul a participat, aceast lucrare prezint numeroase informa ii de ultim or din avia ie, elemente ce întregesc armonios forma atractiv i pl cut , prin care se reu te s se redea momentele cele mai semnificative din istoria avia iei universale.”

Sunt elogia i: comandor aviator (r) ing. Gh. Zarioiu, comandor aviator (r) Mitic Mirea, comandor aviator (r) T ma Gheorghe, lt. comandor aviator (r) Iov nel N. Marin, comandor aviator (r) Ilie Dumitrescu etc. Sunt elogia i veteranii de r zboi: col. (r) prof. Marin Iordache, col. (r) Emil Gheorghi etc. În „Craiova î i omagiaz valorile spirituale” este adus un omagiu marelui c rturar academician IPS Nestor Vornicescu, mitropolit al Olteniei, la doi ani de la trecerea în eternitate. Este prezentat prof. dr. ing. tefan C. Teodorescu - întemeietorul oenologiei moderne române ti -, apoi, cu prilejul împlinirii a 124 de ani de la na tere, poeta Elena Farago, „cea mai poetic i mai personal poet a genera iei noastre literare”, cum o considera criticul literar Eugen Lovinescu, este omagiat de autor. În continuare, sunt descrise manifest rile la cea de-a V-a edi ie (2005) a „Zilelor Marin Sorescu”.

Tot în cadrul celei de-a III-a sec iuni sunt prezenta i câ iva „condeieri ai Cet ii B niei”: prozatorul Ionel Anton Datcu, epigramistul Miltiade Ionescu, scriitorul Marian Barbu, jurnalistul Emil L rescu, N. Sava. Ionescu, Alexandru Gheorghe, Sever C. R duic etc.

Materialele ce compun cartea sunt înso ite de prezent ri grafice 143

foarte pre ioase, dar trebuie s spunem c unele dintre ele sunt prost redate (vina este a tipografiei, sau poate imaginile au fost foarte vechi, sau poate au fost xeroxate prost).

Volumul d-lui Andrei Potcoav este foarte stufos, are 352 de pagini format A4 i este scris cu caractere mici (Times New Roman 9). El cuprinde articole, interviuri, recenzii, personalit i etc, ap rute în publica ii precum „Filatelia”, „Ra iunea”, „Mesagerul Olteniei” i sunt aranjate nu dup data apari iei, ci sunt grupate în sec iuni (trei) i, apoi, în cadrul sec iunilor pe teme.

Coperta I, concep ie grafic a autorului c ii, este foarte sugestiv : pe un fundal albastru (culoarea cerului senin) este aplicat o pan (prin reducere la absurd, am zice c este chiar scriitorul), din care se desprind (se risipesc) fulgi ce se transform în p ri c toare (gândurile scriitorului).

Carte de culturalizare, îmbog it prin contribu ii personale insolite i, în acela i timp, etalare a preocup rilor personale în conexiune cu zestrea de cultur , volumul „Risipite” al omului de cultur Andrei Potcoav , are atât o valoare literar , cât i o valoare istoric .

Mesagerul Olteniei, nr. 203/2010

144

IV. CRONICI PLASTICE Fiorul duratei Înc de la intrarea în sal , te fascineaz peisajele. Te i vezi, parc , inclus într-un drum str juit de arbori, împreunat cu lumina sau inundat de un decor admirabil al unui pom în floare, totul având fr gezime i prospe ime, lini te i re ie. Tonurile clare, efectele de lumin pur , într-o subtil modula ie i o fin degradare, sugereaz volume i reliefuri i dau iluzia de adâncime.

La Victor Pârlac, execu ia este simpl , sigur , conform cu realitatea; ceea ce impresioneaz , îns , este raportul de valori de tonuri, este armonia culorilor calde în lumin , este aerul degajat ce se creeaz prin deosebirea de nuan e. Surprinse în diverse momente ale zilei, în cele patru anotimpuri, peisajele au o mare putere de persuasiune asupra privitorului, printr-un rafinament al ideilor pictorului, exprim o emo ie durabil , un sentiment liric.

De i lipsite de fiin e, pânzele sunt însufle ite de agentul principal care d via , lumina. Cu o libertate deplin în exprimare, pictorul a g sit procedeul prin care redea realitatea, printr-o varietate de aspecte în manifesri, prin instinct i temperament, prin îmbinare între rigoare i spontaneitate, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare.

Pictura lui Victor Pârlac înseamn o armonie între raporturi, înseamn o transpunere într-o gam personal respectând o logic original , înseamn , de fapt, fiorul duratei.

Jurnalul de Craiova, nr. 17/1993 145

Îmbinare între mitic i real Despre un artist ca Marcel Chirnoag este foarte greu s scrii, este o îndr zneal i o asumare fantastic , este un risc i, totodat , o ocazie fericit . Posibilitatea de a-l cunoa te pe Marcel Chirnoag i arta lui, aici, în Craiova, ne-a oferit-o scriitorul Dan Ion Vlad prin Galeriile „Vollard”, unde, începând din 25.06.1993, marele grafician i expune crea iile.

La Marcel Chirnoag , nimic nu e întâmpl tor; de forma ie matematician, el porne te de la o ipotez , adic de la un gând, de la o idee, si pentru a ajunge ta momentul final, concluzia, desenul în sine, î i începe demonstra ia cu o rigoare absolut , cu un calm des vâr it, convins fiind c orice problem are una sau mai multe solu ii universal acceptate. În spa iul imaginilor sale planeaz o îmbinare armonioas între elementele mitice i cele ale realului, mizând pe for a de oc a fantasticului. În c utarea unui echilibru, graficianul se las purtat de voluptatea sufletului spre înaltele sfere ale spiritualit ii, ideea ne te, dar ea este sus inut de o succesiune de momente i procese mentale i tinde s se topeasc în armonia senzual a în rii, a zborului dezinvolt. Realul i visul se întâlnesc într-o zon de grani , impunând o atmosfer liric , discursul plastic invitând la medita ie. a cum spunea Nietzsche: „imagina ia artistului sau a gânditorului autentic produce constant lucruri bune, mediocre sau proaste, dar judecata lui foarte ascu it , exersat , respinge, alege, combin ”, Marcel Chirnoag , cu o judecat de o eleva ie subtil , de o originalitate i o distinc ie deosebite porne te de la viziuni mitice i, într-o manier suprarealist , sistematizeaz uni146

versul, într-o m re ie proprie, mai presus de orice pune puterea sentimentului, implanteaz în sufletul lucrurilor voin e omene ti. Figurile comunic între ele f a tulbura lini tea i farmecul întregului, existând o unitate între animal i fiin , aceasta din urm transferând voin a i sentimentele sale celorlalte elemente ce cap via , o via adesea încordat în fa a absolutului.

Re in aten ia lucr ri precum: „Calul zbur tor”, „Obsesii”, „Poetul”, „Contemporaneitate”, „Zbur tor”, Justi ia”, „Cunoa terea”, lucr ri în care inventivitatea r mâne lucrul esen ial, artistul descoperindu- i obiectul printr-o spontaneitate a execu iei. Întreg ansamblul de lucr ri este înv luit într-o aur de lini te, nimic nu displace ochiului, totul este înconjurat de un aer diafan, ca o completare metafizic a realit ii, tiut fiind faptul c adev ratele înaint ri se fac în t cere.

Cuvântul libert ii, nr. 920/1993

Viziune realist-mitic În expozi ia de grafic , deschis la Galeriile „Vollard", începînd cu 17 septembrie 1993, cunoscutul grafician Stan Done ne prezint o tehnic nou de abordare a lumii exterioare prin desen, o deschidere c tre o viziune realist-mitic a universului.

Recurgând la o libertate absolut , prin înl turarea regulilor, i ob inând o originalitate a imaginilor prin mijloace superioare, Stan Done î i formuleaz gândirea pornind de la prezen e extrase din via ; tabloul este înc rcat, imaginile aparent discordante, asociate printr-un simplu hazard, dezordinea subtil , misterul, ignoran a, frizând o fin ironie a ra ionamentului asupra absurdului. Sistematizeaz universul i aduce în prim plan supersti ia, proiectând în spatele lucrurilor voin e omene ti sau plasând în fiin e for e divine, sugereaz nem rginirea, infinitul, printr-o înl uire neîntrerupt de simboluri, într-o complexitate crescând i, a a cum spunea Victor Hugo, „imensitatea toat se afl în umila floare contemplat de gânditor”.

147

Contopire haotic de elemente umane, vegetale i animale, cu o sfidare a naturalului, degenerând într-o alc tuire monstruoas , într-un joc dezinteresat i o improviza ie definitiv , grafica lui Stan Done ne transport într-un mediu al suprarealit ii („vis plus realitate”), într-o lupt agonic , elemente provenite din timpuri i medii diferite, aducând, într-o închipuire fantastic , o und de exotism oriental, ele par i g seasc o lini te miraculoas , o lini te ce se transform în echilibru i se prelunge te, prin fire nev zute, în interiorul contemplatorului, transferându-l întrun spa iu al increatului, care, prin for e sugestive ale imagina iei, pl smuie te, conform st rii lui suflete ti, un spectacol al visului feeric sau o tragedie a demen ei.

Ca o enigm nerezolvat , întreaga oper grafic a artistului Stan Done, „aflat la cea de-a treia vârst a artei sale”, are un farmec aparte ce îndeamn spiritul la medita ie i la o reg sire a identit ii originare în natur .

Jurnalul de Dolj, nr. 34/1993

„C

tor prin lume”

Deschis la Muzeul de art din Craiova, în perioada 9-19 noiembrie 1993, expozi ia de art fotografic , intitulat „C tor prin lume”, a artistului danez Soren Skov, cuprinde imagini ale vie ii cotidiene, instantanee ce semnific existen e ancorate în realitate, o lume a ideilor i sentimentelor. Începând din anul 1984, Soren Skov a expus peste 100 de fotografii în 17 ri câ tigând numeroase premii.

Transpuse în art , imaginile, p strând ritmul i armonia din natur , au o putere de sugestie asupra contemplatorului, printr-un acord estetic ce tinde spre starea de echilibru, printr-o compa148

tibilitate între elementul uman i spa iul real, sugerând o alc tuire perfect .

Soren Skov eternizeaz clipa i este capabil s g seasc poezie i muzic în cele mai banale locuri, se confrunt cu mediul i î i extrage, cu spirit critic i putere de analiz , modalit ile eficiente pentru a- i atinge scopul.

Pornind de la principiul divin al crea iei: „Apoi Dumnezeu a zis: -l facem pe om dup chipul Nostru, dup asem narea Noastr ”, Soren Skov î i exprim , prin arta fotografic , ideile i concep iile despre sine i despre lumea înconjur toare.

Jurnalul de Dolj, nr. 41/1993

Real i durabil Deschis la galeria „Arta”, din Craiova, începând cu 16 noiembrie ’93, expozi ia de pictur a artistului George Vl escu se remarc printr-o orientare spre compozi ia clasic , spre ceea ce este real i durabil. Tablourile au un echilibru care îi permite s dezvolte impresiile pe care i le furnizeaz realitatea, f a ajunge la dispersarea imaginii. Distingem în ele prospe imea, luminozitatea tonurilor, o armonie a ansamblului, o lini te contemplativ . Pictorul are o grij egal pentru valoare i tent , adic pentru folosirea tonurilor potrivite i armonios îmbinate. Cu o tiin rafinat , prin care realitatea este exprimat în întregime, el înregistreaz imagini i le transpune, cu mult sensibilitate, într-o manier personal . Armonizarea tonurilor, nota de lirism ce se degaj , arat o st pânire des vâr it a artei penelului i a mijloacelor de expresie.

Picturile lui G. Vl escu nu sunt aranjamente de linii i culori, ci ele sunt aspecte ale realit ii ce exprim st ri suflete ti cu înregistrarea fidel a concretului. Într-o atmosfer luminoas , aerat , simplicitatea construciei compozi ionale, încorporând o 149

not aparte de sensibilitate, triumf în peisaje, naturi statice i flori.

Având ca punct de plecare imaginea, pictorul elimin nesemnificativul din tablouri i, într-o nevoie acut de comunicare, creeaz tonalit i calde prin respectarea unui limbaj al nuan elor, un lirism profund i un înalt sim al armoniei. Lumina, în tablourile lui G. Vl escu, nu vine de la o surs exterioar , ci izvor te din îns i profunzimea lucrurilor reprezentate, izbucne te dinl untrul lucrurilor spre înafar .

Jurnalul de Dolj, nr. 43/1993

„Life in contrast” (Via a în contrast) „Life in contrast” se nume te expozi ia de art fotografic , de la Galeria „Arta”, din Craiova, a artistului danez Michael Lodberg Olsen.

Transpunerea pe hârtie fotografic , în alb-negru, a aspectelor dramatice dintr-un spital de neuropsihiatrie, imortalizarea imaginilor ie ite din sfera existen ei firescului, scot în eviden un creator, de i tân r, cu o cunoa tere ra ional nemijlocit a realit ilor care-i servesc drept punct de plecare.

Din punct de vedere artistic, fotografiile-crea ii sunt banale, îns artistul se dovede te a fi un bun observator al suferin ei umane i un deconspirator al mizeriei ce d inuie în spitale, precum i al dezinteresului celor investi i cu r spundere i „câ tiguri” în acest sens (s ne aducem aminte c în nici-o unitate din ara noastr nu s-au primit atâtea ajutoare materiale ca în domeniul medical).

Luându- i ca subiect spitalul de neuropsihiatrie din Poiana Mare, Michael Lodberg Olsen ne aduce în prim plan, prin fotografiile sale, aspectele dramatice ale lumii reale. Personajele alese de el sunt cumin i, lini tite, duse pân la forma de singur tate i izolare voit , comunicarea existând doar prin folosirea spa iului înconjur tor i obiectelor de strict importan . El caut tr tura esen ial , caracteristic spiritului dezorientat i o traduce printr-un procedeu artistic, supunând-o, totodat , uni model l untric, într-o form accesibil .

Expozi ia nu este doar o copie a realit ii, ci ea est crea ie, oper a imagina iei artistului, efectul combinat; emo iilor i impresiilor.

Jurnalul de Dolj, nr. 50/1994 150

Lumin

i sensuri confuze

La Galeriile Vollard din Craiova a avut loc vernisajul de pictur a arti tilor basarabeni: Arcadie Alexandru R ileanu i Sergiu Petru Plop.

Expuse, pe cei doi pere i, opu i, tablourile celor doi plasticieni, (pe un perete A.A. R ileanu, iar pe cel lalt S.P. Plop) creeaz un contrast ce nu deranjeaz ci, din contr , place i încânt vizitatorul, acesta sim indu-se implicat afectiv.

Picturile lui A.A. R ileanu sunt luminoase, pline de via , pun în valoare jocul expresiv al culorilor i al tonalit ilor, declan eaz un fond de afectivitate i creeaz o muzic interioar cu semnifica ii nedefinite. Dintr-o nevoie de comunicare, A.A. R ileanu ne transmite, prin art , sugestii asupra realiii, asupra lumii create de el i asupra acordului sentimentelor lui cu imaginile pe care le recepteaz .

La S.P. Plop, obiectele surprinse se întrep trund într-o dependen tacit , pierd din contururi, cap sensuri confuze i dau impresia unui infinit ce se tope te în îns i imaginea iluzorie chemat înlocuiasc realitatea. Bazate pe principiul disocierii, picturile lui streaz totu i contactul cu lumea existen ial , visurile sunt adesea întrupate într-un ansamblu de idei intuitive, iar gândurile cunosc o ml diere în transpunere.

Compozi iile în ulei ale celor doi pictori, veritabile opere de art , de i diferite ca expresie, reprezentare a lucrurilor i ca modalitate de crea ie artistic , scot în eviden o coal de art basarabean autentic , modern i durabil .

Jurnalul de Dolj, nr. 54/1994

Compozi ii cu implica ii existen iale Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Grigorescu”, din Bucure ti, promo ia 1988, Ion Preda este la cea de-a treia expozi ie personal la galeria „Arta” din Craiova (primele dou în 1990 i 1991).

151

Cu un palmares relativ modest (a mai expus lucr ri la Bucure ti, Costine ti, Pite ti, Toronto - Canada, Gabrovo - Bulgaria), dar având în vedere i vârsta tân (are 31 de ani), Ion Preda se distinge printro crea ie proprie, original i printr-un limbaj specific cu ajutorul ruia î i exprim sensibilitatea, d ruirea de sine, jocul dezinteresat al gândirii. El transpune, printr-o afectivitate proprie, lumea real a formelor într-un ordin estetic diferit de acela din care a luat na tere.

Treze te impresia unor lucruri în afara semnifica iei pe care o au, într-o stare de reverie, unde elementele se pierd într-o confuzie extatic , declan ând putere de fascina ie.

Pictorul construie te, prin art , o lume a sa proprie, o natur sensibil , alc tuit prin for a unei activit i creatoare, în care se reg se te i pe care o domin . În acest sens, Flaubert spunea: „Artistul trebuie s existe în oper ca Dumnezeu în crea ie, invizibil i atotputernic, s -l sim i pretutindeni, dar s nu-l vezi”.

Deta at de obiectul exterior, pictorul creeaz imagini supuse viziunii interiorit ii subiective, porne te de la realitate, surprinzând aspecte care scap omului de rând, i, într-o nevoie acut de hazard, el cultiv neobi nuitul, straniul, neprev zutul. Asocierea elementelor corpului uman cu forme de relief (Dealuri, Structuri, Natur , Compozi ii) este exteriorizarea îns i a artistului, este însemnul sensibilit ii lui, este lumea lui interioar , formulat în simboluri, este forma l untric ce iese în afar ca un complex de func ii, ce formeaz o unitate cu o for etalat a sentimentelor. Spa iul predilect îl formeaz compozi iile cu implica ii existen iale din care se degaj efecte lirice, într-un stil suprarealist, în care se întâlne te o subtil not de suprema ie. Întreaga oper expus , a artistului doljean Ion Preda, are un farmec aparte i o lini te miraculoas , echilibru i originalitate, inventivitate i eleva ie subtil , ce îndeamn spiritul la medita ie i la o reg sire a identit ii în natur .

Cuvântul libert ii, nr. 1142/1994

Înfrumuse are i înnobilare Deschis la galeria „Arta”, din Craiova, expozi ia de pictur a artistului plastic Nicolae Predescu se remarc printr-o orientare spre compozi ia clasic , printr-un realism concret, expresie vie a realit ii.

152

Realizat în uleiuri i acuarele, expozi ia cuprinde peisaje i naturi statice, în care predomin griurile luminoase, într-o subtilitate cromatic , cu o des vâr it dezinvoltur , într-o rafinat tiin a construciei plastice. Luminoase, în general (o lumin aparte), compozi iile lui Nicolae Predescu v desc o lini te, o puritate sufleteasc , un echilibru cu o for expresiv din care se degaj confesiuni lirice, sinceritate comunicativ , în tonuri calme, armonice, f contraste.

Cu o libertate deplin în exprimare, pictorul transpune, într-o gapersonal i respectând o logic original , aspecte ale realit ii.

Chiar dac spa iul predilect, la plasticianul Nicolae Predescu, este peisajul în realitatea sa imediat , tablourile lui sunt, mai întâi de toate, crea ii ce reflect o experien efectuat mental. În acest sens, Ingres spunea: „Trebuie s i gânde ti tabloul în întregime, s -l ai în minte pentru a-l executa apoi cu entuziasm i ca dintr-o singur tr tur . Atunci totul pare c a fost sim it simultan”.

Inundate de o lumin egal , compozi iile men in totul în primul plan, deci se elimin impresia de adâncime; tot ceea ce este nesemnificativ se tope te în ansamblul imaginilor, tablourile devenind poeme pline de muzic i de visare.

Artistul îmbin , armonios i stabil, elementele într-un sistem al propor iilor, în conformitate cu normele frumosului, ale esteticului, tinzând spre un întreg al perfec iunii formelor. El recurge la disciplinarea imagina iei spre adev r, prin respectarea unor reguli ce duc la înfrumuse are i înnobilare. Temperament echilibrat i st pân pe mijloace, Nicolae Predescu urm re te realizarea estetic a ideilor în formele sensibile, printr-un acord între con inut i form .

Cu o experien de peste un sfert de veac, Nicolae Predescu este artistul fin care are capacitatea de a re ine i a reda realitatea printr-o sensibilitate proprie, original , cu mijloace specifice.

Cuvântul libert ii, nr. 1157/1994

„Grup 6+1” Filiala Craiova a Uniunii Arti tilor Plastici din România a organizat în perioada 16 iunie - 16 iulie 1994, la Galeria „Arta” din Craiova, expozi ia de pictur , grafic i art decorativ intitulata „Grup 6+1”.

Reunit sub motto-ul „Un om fusese o frunz i numai om cu 153

om/ Au izbutit s creasc i s se fac pom...” (Tudor Arghezi), expozi ia cuprinde lucr ri ale arti tilor plastici craioveni Alexandru Pascu, George Cr ciunoiu, Ovidiu B rbulescu, Emil Csatai, Nicolae Predescu, Vasile Popescu i Ilinca Stan.

Alexandru Pascu este prezent cu peisaje i flori în care predomin culorile calde, armonioase ce v desc un echilibru, o lini te contemplativ , originalitate i inventivitate. Tablourile lui se remarc printr-o orientare spre compozi ia clasic , printr-o prospe ime i o luminozitate a tonurilor, o armonie a ansamblului.

La George Cr ciunoiu, desenele se disting printr-o orientare tre hiperrealism, printr-o înregistrare a realului cu o înc rc tur emo ional , poetic . Izoleaz o fiin uman pe care apoi o proiecteaz într-un câmp al reprezent rii, optând pentru un subiectivism în spa iul artei, plin de semnifica ii.

Acuarelele lui Ovidiu B rbulescu scot în eviden un pictor cu o natur sensibil care, într-o manier personal , înregistreaz i transpune imagini pe care i le furnizeaz realitatea. Prin armonizarea tonurilor se degaj o not de lirism ce denot o st pânire des vâr ita a mijloacelor de expresie. Peisajele impresioneaz prin puterea de persuasiune asupra privitorului, prin îmbinarea între spontaneitate i rigoare. În ciclul „Metamorfoze” (Transfigurare, Devenire, Mirabila s mân , Trinitate), Emil Csatai î i construie te, prin sugestii figurative, în forme stilizate, un echilibru compozi ional cu elemente simple invocând germina ia, cre terea, maturitatea sau cu motive florale având prospe imea unui desen voit naiv.

Realizate în uleiuri i acuarele, tablourile lui Nicolae Predescu cuprind peisaje i flori în care predomin culorile luminoase, într-o subtilitate cromatic , ce v desc o rafinat tiin a construc iei plastice. Surprinzând aspecte ale realit ii, pe care le transpune într-o gam personal , el se remarc printr-o orientare spre compozi ia clasic .

La Vasile Popescu surprindem reprezentarea cartezian a realului în culori contrastante ce dau impresia de dep rtare i de apropiere în acela i timp. Cump na imortalizat în cele patru anotimpuri este aceea i, pânzele distingându-se doar prin spa iul reprezent rii redat printr-o cromatic diferit ce explic trecerea gradual a timpului. În sfâr it, Ilinca Gabriela Stan este prezent cu tapiserie, struc154

turile ei textile dând o not de bog ie interiorului. Bine încadrate în câmpul compozi ional, desenele tind s se prelungeasc pe vertical dând impresia de în ime, de cre tere, de ie ire în afar .

Cei „6+1” arti ti ne ofer , a adar, ocazia de a admira o art adev rat , ob inut prin autenticitatea talentului i prin darul de a însufle i universul. În „Art romantique”, Baudelaire spunea: „Arta pur înseamn s realizezi o magie sugestiv care s includ în acela i timp obiectul i subiectul, lumea exterioar artistului i pe artistul însu i”.

Jurnalul de Dolj, nr. 73/1994

Atmosfer plin de lumin

i c ldur

Deschis la Galeria „Arta”, din Craiova, expozi ia de pictur a Paulei Tudor cuprinde flori, peisaje, portrete într-o form realist i imagini artistice care, prin for a interioar a fanteziei artistei, prezint neprev zutul, straniul sub imperiul suprarealismului.

Vizitatorul gr bit, cu pa i r ci i, în acest anotimp rece, prin sala luminat de îns i lumina ce vine din interiorul tablourilor, se treze te prins de vraja ce se revars cu d rnicie din ele, pierzând no iunea timpului, emo ionat sau tulburat, asemenea st rii lui suflete ti ce creeaz o comuniune între echilibrul l untric i armonia imaginii plastice.

Paula Tudor descrie, prin intermediul compozi iei plastice, lumea ei proprie organizat dup legi compozi ionale specifice. Pleac de la realitate i, într-un stil personal, cu mijloace proprii sporite de o sensibilitate interioar , într-o nevoie de simplitate i rigoare, realizeaz expresii lirice de o puritate f seam n.

Florile Paulei Tudor creeaz acea atmosfe, plin de lumin i c ldur , specific artei impresioniste. Lumina încorporat în culori pure, în peisaje sau în petalele florilor, izbucne te în afar într-un elan vital.

155

În tablourile cu tent suprarealist , toate elementele sunt într-o continu prefacere, într-o metamorfoz magic , ce d impresia unei armonii i a unui echilibru între natura umanului i cea a universului.

Corpul uman, prev zut cu ferestre, reprezint acea comunicare cu exteriorul, ceea ce duce la o eliberare a fiin ei i totodat la o pierdere a fiin ei în abisurile universului.

Paula Tudor este, în egal m sur , peisagist , portretist , autoare de compozi ii i naturi statice - îndeosebi flori.

Jurnalul de Dolj, nr. 88/1994

Echilibru i lini te contemplativ Prezent la Galeriile „Arta”, din Craiova, cu o expozi ie de pictur , artistul plastic Alexandru Pascu se remarc printr-o orientare spre compozi ia clasic . În picturile sale predomin culorile calde, armonioase ce dovedesc un echilibru, o lini te contemplativ , originalitate i inventivitate. Compuse din peisaje, flori i naturi statice, pânzele lui Alexandru Pascu se disting printr-o prospe ime i o luminozitate a tonurilor, o armonie a ansamblului; din des vârirea îmbin rii culorilor degajându-se o not de lirism ce sus ine echilibrul compozi ional format din elemente ale naturii având darul de a însufle i universul.

Luminoase, în general (o lumina specific ), tablourile v desc o dezinvoltur printr-o subtilitate cromatic , într-un rafinat procedeu al construc iei plastice, v desc o puritate sufleteasc exprimat printr-o sinceritate comunicativ a tonurilor calme, în conformitate cu normele frumosului.

Dincolo de lumin i de umbr exist no iunea de valoare. Orice pictor, mai ales un colorist, tie c la o culoare sunt dou lucruri esen iale: tenta i valoarea. Tenta este nuan a unei culori (ro u, galben, verde etc), iar valoarea este acel mod de a include mai mult luminozitate sau obscuritate, adic ceea ce valoreaz o culoare m surat pe scara de la alb la negru. În picturile lui Alexandru Pascu exist o emo ie estetic i a a cum spunea Delacroix „exist o impre156

sie care rezult din aranjamentul de culori, de lumini, de umbre etc...., ceea ce s-ar numi muzica tabloului”.

Jurnalul de Dolj, nr. 95/1994

Amestec de aer, ap

i p mânt

Intrând în Galeriile „Arta” din Craiova, unde tân rul pictor Dardu Rizeanu i expune lucr rile, m-am sim it cuprins de un amestec de aer, ap i p mânt, purtat de gânduri spre o „obsesie”, m-am l sat inundat de un „soare ro u”, torid care tope te i combin totul, în culori adânci, i am fost fascinat de gravitatea m rii, noaptea parc atrage, dar m sperie totodat . M-am l sat fermecat de peisajele cu lacuri în care se oglindesc sau î i odihnesc umbra arborii, de drumurile prin p dure în care îmi închipui o pierdere de lumea cotidian , ascultând fream tul frunzelor într-o adiere blând , de peisajele la mare unde arborii î i pleac frunzi ul într-o mângâiere lin generat de briza m rii.

Tu ele îngro ate i energice, culorile tari, pasta învolburat , tonurile grave, tentele luminoase aplicate peste cele întunecate, imprimând o mi care ce pune în valoare diferen ele de rece i cald, toate acestea, transpuse într -o manier personal i respectând un sistem al propor iilor, ne duc cu gândul la un pictor ce continu o direc ie a picturii române moderne, aceea care are ca nume de referin pe Grigorescu, Andreescu, Luchian.

Jurnalul de Dolj, nr. 97/1995

Chipuri transfigurate Galeriile Arta, din Craiova, g zduiesc, în aceast perioad , expozi ia de pictur a tinerei Claudia Mandi proasp absolvent a Facult ii de Arte Plastice din Timi oara. Palmaresul artistei se compune din: expozi ia personal la Galeria „Paul-Sima” din Cluj i expozi ii de grup la Timi oara, Craiova, Cluj, Bucure ti, Re a, Toronto, Roma.

157

Imagina ia autoarei dezv luie un univers propriu, într-o atmosfer tenebroas , bântuit de nelini ti, prin abordarea problematicii sociale. Ea este interesat de aspira iile oamenilor simpli prin care se distinge capacitatea de comunicare a unei st ri suflete ti. Din ansamblul de chipuri transfigurate se ridic adesea o figur care tinde i afirme valorile morale i spirituale i totodat cu for de dominare asupra mul imii i mediului. Elementele decorului sunt anulate, personajele ie ind clar în relief, iar universul interior devine prioritar fa de realit ile observate. Pictori a refuz armonia, ce ar putea domoli nevoia sa de confesiune, i stilizeaz figurile umane, care sunt dominante, re inând ceea ce este esen ial.

Mijloacele de exprimare apar in tendin elor expresioniste. Coloritul contrastant (preponderent ro ul i albastrul), trecut prin filtrul afectivit ii, sugereaz dramatismul st rilor suflete ti, angajarea con tiin elor în lupta contra ira ionalit ii.

Tablourile nu poart nici un titlu, l sând liber imagina ia vizitatorului în a denumi ansamblurile de figuri omene ti, sugerate prin desenul energic, chipurile agitate de for e ce izvor sc atât din interiorul lor cât i din mediul ambiant.

Radio Oltenia Craiova, 1998, emisiunea Clubul artelor, realizator Constantin Dumitrache

158

INDEX DE NUME A Adalbert von Chamisso, 44 Aderca, Felix, 60, 129 Ag창rbiceanu, Ion, 17 Ahile, 40, 70 Alecsandri, Vasile, 106 Alexandru Gheorghe, 143 Alfred cel Mare, 46, 47, 48 Allen Hynek, J., 133 Al-Maniun, 85 Al-Walid, 83 Aman, Theodor, 60, 129 Andra , Mircea, 99 Andreescu, Ion, 157 Andrei, Nicolae, 129 Andrici, Ivo, 9 Andrie escu, Ion, 119 Angel, Miguel, 22 Angelescu, Eugen, 60, 129 Antonescu, Crin, 121 Apostol, Pavel, 21 Apostolul Pavel, 50 Ares, 39 Arghezi, Tudor, 9, 13, 14, 15, 17, 37, 119, 154 Arp, Jean, 11 Aristotel, 45, 110, 117 Artemisa, 79, 81 Ataman, Traian, 142 Auguste Compte, 126

B Baba, Corneliu, 60, 129 Bach, 28, 45 Balzac, Honore, 5 Banu , Maria, 18 Barbilian, Dan, 119 Barbu, Ion, 5, 17, 119 Barbu, Marian, 143 Baudelaire, 5, 31, 155 la a, Nicolae, 93, 94 ceanu-Stolnici, C., 119 nescu, Mihai, 119

rbulescu, Ovidiu, 154 sescu, Traian, 132 Beethoven, 45 Benedict al XVI-lea, 63 Bennet, Jacques, 29 Bergson, 126 Bernardin de Saint-Pierre, 69 Blaga, Lucian, 5, 11, 12, 16, 17, 28, 37, 45, 119, 124 Bode, 51 Bonaparte, Napoleon, 40 Borges, Jorje Luis, 18, 22, 23, 38, 39 Boroghin , Emil, 129 Botez, Demostene, 11 Botta, Dan, 11 Br창ncu i, Constantin, 10, 11, 12, 45, 101, 102, 104, 130 Bryant, Clara, 56 Bryaxis, 81 Burebista, 112 Buzera, Alexie Al., 90

C Cajal, Nicolae, 119 Camus, Albert, 9 C창ndea, Virgil, 29 Cantemir, Dimitrie, 39, 108 Caracostea, D., 17 Caraghiaur, Eugen Enea, 33, 87, 88, 91 Caraghiaur, Gheorghe, 33 Caragiale, Ion Luca, 5 Caragiale, Matei, 16 Caragiu-Mario eanu, Matilda, 119 Caragiu, Toma, 119 Carol al II-lea, 20 C창rlugea, Zenovie, 101 Cassian, Nina, 18 Cazenave, Michel, 29 linescu, Alice Vera, 18 linescu, George, 13, 15, 16, 17, 18, 26, 37, 43, 118, 119 Cehov, 5, 9 Chares din Lindos, 84

159

Chirnoag , Marcel, 146 Chi inevski, Iosif, 14 Churchill, 109 Cioculescu, erban, 17, 18, 43 Cioran, Emil, 17 Ciurezu, Dumitru, 60, 129 Coand , Henri, 38 Condurachi, Emil, 119 Constantinescu, Gogu, 38, 130 Constantinescu, Pompiliu, 18 Constantinescu, Tancred, 14 Cr ciunoiu, George, 154 Cr , Cristian, 136, 137, 138 Creang , Ion, 16, 44 Cronos, 24 Csatai, Emil, 154 Cseslaw Milosz, 9

Dumitrescu, Virgil, 103 Duncan, Isadora, 18 Du escu, Mihai, 98, 99

E Ecleziast, 44 Edison, 45 Einstein, 45, 130 Eliade, Mircea, 17, 18, 19, 20, 21, 116 Eliot, T. S., 29 Eminescu, Mihai, 5, 9, 10, 13, 15, 16, 43, 44, 45, 98, 104, 141 Enescu, George, 45 Eros, 39 Erostrat, 42, 43, 81 Esenin, 9, 18 Euclid, 52 Euridice, 41

D Daicoviciu, Constantin, 65 Dante, 9, 45 Dasgupta, Surendranath, 19 Datcu, Ionel Anton, 143 Davidescu, N(icolae), 16 Delacroix, Eugène, 7 Delacroix, Henri, 96, 156 Demetrescu, Traian, 60, 129 Demetrios, 84 Denis de Rougemont, 28, 29, 30, 31, 32 Densu ianu, Nicolae, 113, 114, 116 Descartes, René, 51 Diaconu, Marin, 124, 127 Diaconu ,Tudor, 112 Diodor din Sicilia, 78 Discoride, 116 Dobo , Alexandru, 115, 117 Dobrescu, Dan N., 142 Dogaru, Emil, 122, 123 Done, Stan, 147, 148 Dospassos, John, 26 Dostoievski, 5, 9, 87 Dr gan, Gleb, 119 Dr gu , Doina, 6, 7, 112, 120 Dumitrache, Constantin, 33, 34, 91, 98, 101, 102, 103, 106, 107, 158 Dumitrescu, Ilie, 143

F Farago, Elena, 143 Faulkner, William, 26 Faure, Elie, 72 Faust, 41 Ferdinand, 142 Ferretti, Gabriele, 63 Fibonacci, 51 Fidias, 45, 82, 84 Fitzgerald, Scott, 26, 27 Flaubert, Gustave, 27, 152 Flavius Flaccus, 114 Ford, Henry, 56, 57, 58 Ford, Henry II, 58 Fortunescu, C. D., 128 Funes, Jose Gabriel, 63, 64

G Gala Galaction, 17, 119 Galileo Galilei, 64 Garcia Yebra, Valentin, 12 Gârz, Florian, 108, 109, 130, 131, 133 Gauguin, Paul, 6, 45 rdu , Ionda, 6 Geafir, George, 94, 95 Georgescu, Teoharie, 14 Gheorghi , Emil, 143 Gheorghiu-Dej, 18 Gherasim, Leonida, 119

160

Ghidirmic, Ovidiu, 6, 110 Giurgea, Margareta, 119 Goebbels, 42 Goethe, 5, 9, 45 Goga, Mircea Liviu, 106, 107 Gogol, 9 Goya, 42 Graur, Alexandru, 38 Gregora, Alex., 102 Grigore al XIII-lea, 65 Grigorescu, Nicolae, 45, 157 Grigurcu, Gheorghe, 18 Gutenberg, 42 Guthrun, 46, 47

H Ha deu, B. P., 19 Hegel, 45 Hemingway, Ernest, 26, 27 Hercule, 83 Hermes, 39, 114 Herodot, 81, 114, 116 Hidriscus, 81 Hinoveanu, Ilarie, 128 Hiram Abif, 136 Hitler, Adolf, 18, 31, 32, 109 Hoga , Aetiu, 119 Hoga , Calistrat, 119 Homer, 22, 45, 114 Hugo, Victor, 5, 9, 147 Husson, M., 136 Hutin, Serge, 136

I Ibn-Tulun, 72 Ibr ileanu, Garabet, 16 Iisus, 42, 105 Ionescu, Miltiade, 143 Ionescu, Nae, 19 Ionescu-Târgovi te, C., 118 Iordache, Marin, 143 Iordan, Iorgu, 38, 119 Iorga, Nicolae, 19, 119, 126 Iov nel, N. Marin, 143 Irod, 60 Is rescu, Mugur, 121 Iva cu, George, 14, 16

Iv nescu, Mircea, 28, 129

J Joja, Atanasie, 120 Junger, Ernest, 21 Justinian, 71

K Kadare, Ismail, 9 Kait Bey, 84 Kelvin, 130 Keops, 45, 79, 85 Kepler, 51 Kierkegaard, 30 Krâlov, 14

L rescu, Emil, 141, 143 Lecca, Constantin, 128 Leochares, 81 Leon al XIII-lea, 65 Léon Homo, 112 Leonardo da Vinci, 45, 52, 53 Libon din Eleea, 82 Lisip, 84 Lodberg Olsen, Michael, 150 Lovinescu, Eugen, 16, 24, 37, 143 Luca Pacioli di Borgo, 52 Luca, Daniela, 75, 76, 110, 111 Luchian, tefan, 45, 157 Lundkvist, Arthur, 38 Lupescu, Dan, 127

M Macedon, Alexandru, 29, 40, 78, 81, 83, 84, 114, 117 Macedonski, Al., 60, 105, 129 Mahomed, 71 Maiakovski, 9, 18 Maiorescu, Titu, 15, 43, 44, 60, 126, 129 Mali a, Mircea, 119 Malraux, André, 9 Manda, Alexandru, 127 Mandi, Claudia, 157 Mandrea, Nicolae, 141 Mangin, Jean-Pierre, 142 Manolea, Gheorghe, 130 Marconi, 130 Marinescu, tefan, 96, 97

161

Maritain, Jacques, 28, 30 Maroga Enceanu, Nicolae, 76, 78, 88, 89 Maroga, M lina, 110 Marquez, Gabriel Garcia, 22 Mausol, 81 Mazilu, Panaite, 119 rg rit, Grigore, 16 Mefistofel, 41 Meng Jiangnv, 55 Michelangelo, 45 Mihai Viteazul, 141 Mih iescu, Gib, 60, 129 Milcu, tefan, 120 Milton, John, 22 Mincu, Ion, 118 Mirea, Mitic , 143 Mirza Ali Muhamed Al Shiazi, 48 Mirza Hussayn Ali Nuri, 49 Moisil, Grigore, 119, 120 Molière, 9 Mounier, Emmanuel, 30 Murgulescu, Ilie, 60, 119, 129

N Neagoe, Peter, 10 Nedelcea, Tudor, 128 Negruzzi, Iacob, 15 Nero, 42, 82 Nic , Janet, 95, 96, 120, 121, 122 Nicolescu, Miron, 120 Nietzsche, 91, 126, 146 Nills, Jakobsen, 41 Nistor, Ion, 119 Nobel, Alfred, 37 Noica, Constantin, 40, 43 Norbert Wiener, 45

O Odobleja, tefan, 38, 45 Oedip, 45 Oprescu, George, 119 Orfeu, 41 Orwel, George, 137 Oscar Lemnaru, 21 Oscar Wilde, 123 Ovidiu, 116, 120

P Palade, George Emil, 38 Pandrea, Petre, 10, 11, 60, 129 Papillian, Victor, 60, 129 Papini, Giovanni, 19 Parhon, C. I., 17 Pârlac, Victor, 145 Pârvan, Vasile, 112, 119 Pascal, Blaise, 9, 45 Pascu, Alexandru, 154, 156 Pauker, Ana, 14 Paulescu, Nicolae, 38 Pausanias, 82 Pavel, Ion, 118 dureanu, Victor, 62 Pericle, 82 Perpessicius, 18, 26 Perse, Saint-John, 29 Pessoa, Fernando, 9 Pétain, 18 Petrarca, 9 Petre, Zoe, 119 Petrescu, Camil, 26, 38 Petrescu-Dâmbovi a, Mircea, 119 Petrovici, Ion, 126 Petru cel Mare, 137 Petru Movil , 33 Philippide, Al., 5, 11, 17 Philon din Bizan , 78, 79 Picasso, Pablo, 45 Pike, Albert, 138 Piru, Al., 16 Pitagora, 41, 45, 50, 51, 86 Pitea, Petre, 142 Pixadar, 81 Plinius, 116 Platon, 41, 45, 51, 53, 111 Plop, Sergiu Petru, 151 Popa, Aurel, 140 Popescu, Vasile, 154 Portocal , N., 86, 112, 113 Postelnicu, Ioana, 16 Potcoav , Andrei, 140, 141, 142, 144 Poteca, Eufrosin, 126 Preda, Ion, 151, 152

162

Preda, Marin, 24, 25, 38, 77, 93 Predescu, Liviu, 133 Predescu, Nicolae, 152, 153, 154 Prodescu, Corneliu, 62 Proust, Marcel, 5 Ptah din Memphis, 138 Ptolemeu al II-lea Filadelful, 83 Ptolemeu Evergetul, 84 Ptolemeu I de la Perdiccas, 83 Ptolemeu I Soter, 84 Pu kin, 5 Pytheos, 81

Q Qin Shihuangdi, 54 Quasimodo, Salvatore, 15

R Rabinovitch, Shamuel, 59 Rafael, 45 Raffaello Romanelli, 142 duic , Sever C., 143 dulescu-Motru, C., 60, 129 dule , Remus, 120 ileanu, Arcadie Alexandru, 151 Rebreanu, Liviu, 5, 93 Rezeanu, Paul, 130 Rilke, Rainer Maria, 11, 12 Rizeanu, Dardu, 157 Rodin, 45 Roosevelt, 109, 133, 134 Rosetti, Al., 16, 38, 119 Rotaru, Dan, 97, 98

S Sadoveanu, Mihail, 5, 16, 17, 42, 119 Sala, Marius, 119 Saligny, Anghel, 141 Sandburg, Carl, 11, 12 Sandor, Petöfï, 9 Sartre, Jean Paul, 9, 39 Satyrus, 81 Sava Ionescu, N., 143 Savu, Costinel, 138, 139 Schiller, 5, 9 Scopas, 81 Seline, 84 Shakespeare, 5, 9, 45

Shlomo Amar, 59 Sienkiewich, 9 Silvestri, Artur, 8, 35, 36 Simion, Eugen, 25, 77, 120 Sîrbu, Ion D., 99, 100 Skov, Soren, 148, 149 Smarandache, Florentin, 89 Sofocle, 45 Solomon, 136 Sorescu, George, 23 Sorescu, Marin, 10, 22, 23, 24, 38, 39, 106, 108, 143 Sorescu, Virginia, 23 Sostrat din Cnid, 83 Stalin, 18, 109 Stan, Ilinca, 154 Stanciu, Ioan, 62 Stancu, Zaharia, 21, 38 St nescu, Nichita, 37, 76, 92, 93, 107, 111 Stoenescu, Eusta iu, 130 Stoilow, Simion, 60, 129 Strabon, 78, 116 Streinu, Vladimir, 17, 18, 43 Syllva, Carmen, 14 aban F ge el, C., 128 eicaru, Pamfil, 14 tef nescu, tefan, 127 tirbei, Barbu, 61

T Tagore, Rabindranath, 18 ma , Gheorghe, 143 Teoctist, 35, 36 Teodorescu, tefan C., 143 Teodosie, 81 Teodosie II, 82 Theodorescu, N. Ion, 13 Theodorescu, R zvan, 119 Theodoros din Samos, 79 Thomas Mann, 18 Timotheus, 81 Titulescu, Nicolae, 60, 129, 130, 141 Titus, 70 Tob , Ion, 92, 93

163

Tolstoi, Lev, 5, 9, 39 Toma, Sorin, 14 Tribalski, Francisc, 61 Truman, S. Harry, 109, 134 Tru , Nicolae, 104, 105 Tudor Vladimirescu, 33 Tudor, Paula, 155, 156 ene, Al. Florin, 100 eica, Gheorghe, 60, 129 eica, erban, 120 ugui, Pavel, 14

U Ulici, Lauren iu, 38, 98 Ulise, 83

V Valée, Jacques, 133 Valéry, Paul, 29 Van Gogh, Vincent, 45 Vatamaniuc, Dimitrie, 118, 119 Verdi, Giuseppe, 45 Vespasian, 70

Vianu, Tudor, 17 Vinea, Ion, 11 Vitruviu, 78 Vlad, Ion Dan, 146 Vlad epe , 48 Vladislav Vlaicu Vod , 48, 128 Vl escu, George, 149, 150 Voinea, Radu P, 118, 120, 128 Vornicescu, Nestor, 33, 34, 35, 36, 143 Vosnesenski, 9

W Wagner, 126 Weissel, Elie, 38 Wilhelm al II-lea, 108

X Xenophon, 116

Z Zamfirescu, Ion, 124, 125, 126, 127 Zarioiu, Gh., 143 Zbârcot, Ion, 105, 106 Zeletin, tefan, 126

164

CUPRINS rturisirea de credin

literar ............................................5

Lucrurile cu adev rat esen iale sunt lucrurile simple ................ 5

I. ARTICOLE, ESEURI.........................................................9 Eminescu – Na ionalul i Universalul ...................................... 9 Brâncu i – în con tiin a scriitorilor lumii ................................10 Arghezi, între teluric i celest .................................................13 Traiectoria lui G. C linescu ....................................................15 Mircea Eliade – 100 de ani de la na tere .................................18 Don Jorge: „prea tân r pentru premiul Nobel” ........................22 Marin Sorescu – nou ani de posteritate..................................23 Marin Preda (83 de ani de la na tere)......................................24 „B trânul i marea“ ................................................................26 „Partea diavolului“ .................................................................28 Un om mare: Mitropolitul Nestor ...........................................33 fascina chipul Lui luminos, de care vorbe te toat lumea ..35 Vikingii i NOBEL-ii lor........................................................37 Compunerea i descompunerea Gloriei...................................39 Despre suflet ..........................................................................40 Incendiatori de ieri i de azi....................................................42 „Peste vârfuri trece lun ...”.....................................................43 Soarta capodoperelor..............................................................44 Regele Alfred cel Mare i harpa lui ........................................46 Baha'I - o nou religie?...........................................................48 Sec iunea de aur .....................................................................50 Marele zid chinezesc ..............................................................53 Henry Ford – p rintele automobilului modern ........................56 Zidul Plângerii – în pericol de pr bu ire .................................58 Colegiul Na ional „Carol I” – 182 de ani ................................60 Omenirea poate fi schimbat de „secretele” Vaticanului .........62 Diplome... de vânzare.............................................................65 Purificare prin jertf ...............................................................66 ut ri ...................................................................................67 Omul împov rat i obosit .......................................................67 Zile de prim var ...................................................................68 Jungla realit ii.......................................................................69 165

Sfidare i umilin ..................................................................70 Arta arabescului .....................................................................70 Panorama unei lumi fenomenale.............................................73 Declinul ireversibil.................................................................74

II. PREFE E .......................................................................75 Umbr arcuit în spiral .........................................................75 Spa iul mitologizant al câmpiei ..............................................76 Soarta celor „ apte minuni” ....................................................78

III. RECENZII, CRONICI LITERARE ..............................87 Desf urare cosmic ...............................................................87 Vân tor de frumuse e i veselie ..............................................88 „Nonpoems” – simboluri nel murite.......................................89 „Toat suflarea s laude pe Domnul”......................................90 Profunzimi sentimentale.........................................................91 Cuvântul – esen miraculoas ................................................92 „Blesteme”.............................................................................93 „Papagalii sau monumentul prostiei” ......................................94 „Cocheta pas re din ochi” ......................................................95 „Medita ii” lirice ....................................................................96 Taina sp rii de umbr ..........................................................97 Purificare într-o sintez a lini tii.............................................98 Lumin prelins pe marginea privirii ......................................99 Chipul din oglind ................................................................100 Foi orul din Ora ul Soarelui .................................................101 Ie ire la cer ..........................................................................102 Clavecin pe apa vremii .........................................................103 Pânzele albe – mirese ...........................................................104 „Avatarurile semivocalei” ....................................................105 „Jum tate vidros”.................................................................106 „Cavalerii Apocalipsei”........................................................108 „Invita ie la vis” ...................................................................109 „Întâlnire în alb” ..................................................................110 „Marile civiliza ii ale traco-ge ilor” ......................................111 „Europa, ara tracilor” ..........................................................113 „Dacia – izvorul neamurilor”................................................115 „Evoc ri” .............................................................................118 „N stru nicitelnic” ...............................................................120 166

„Norocosul teoretician” ........................................................122 Ion Zamfirescu: „Scrieri filosofice”......................................124 Magazin istoric - num r special Craiova ...............................127 „Judecata de apoi” – incursiune prin lumea contemporan ....130 „Invazia extraterestr ”..........................................................133 Piramida ocult ....................................................................135 „Doi ani în legiunea str in ”.................................................138 „Secretul vinului bun” ..........................................................139 Risipite... i adunate într-un op valoros .................................140

IV. CRONICI PLASTICE.................................................. 145 Fiorul duratei .......................................................................145 Îmbinare între mitic i real....................................................146 Viziune realist-mitic ...........................................................147 „C tor prin lume” ..............................................................148 Real i durabil ......................................................................149 „Life in contrast” (Via a în contrast).....................................150 Lumin i sensuri confuze ....................................................151 Compozi ii cu implica ii existen iale.....................................151 Înfrumuse are i înnobilare ...................................................152 „Grup 6+1” ..........................................................................153 Atmosfer plin de lumin i c ldur ....................................155 Echilibru i lini te contemplativ ..........................................156 Amestec de aer, ap i p mânt..............................................157 Chipuri transfigurate ............................................................157

Index de nume.................................................................... 159

167

De aceea i autoare: - Ceasuri de îndoieli, versuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1994; - Arabescuri, eseuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1995; - Deta are într-un spa iu dens, versuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1995; - Individualitatea destinului, eseuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1996; - Spa iul din nelini ti, versuri, Ed. Scribul, Slatina, 1998; - Ochiul de lumin , versuri, Ed. Funda iei Scrisul românesc, Craiova, 2000; - Suferin ele unui redactor, roman-jurnal, Ed. Alma, Craiova, 2006.

Edi ii îngrijite: - Philippide, mon amour - de Constantin Dumitrache, Ed. Spirit românesc, Craiova, 2002.

Antologii: - Verticala curgere spre soare, Ed. C.C. Olt, Slatina, 1993; - Întâlniri mirabile cu Mitropolitul Nestor, Ed. MJM, Craiova, 2001; - Al cincilea patriarh, Ed. Intermundus, Bucure ti, 2007; rturisirea de credin literar , Ed. Carpathia Press, Bucure ti, 2008; - Noul Orfeu, versuri, edi ie online.

Tip rit în România SITECH Craiova, Aleea Teatrului, nr. 2, bl. T1, parter Tel./Tax: 0521 414 003; Mobil: 0722 216 508; 0722 216 509; 0741 205 715 e-mail: sitech@rdslink.ro; editura_sitech@yahoo.com

168

Ars longa, vita brevis. Arezista în fa a timpului înseamn a fi dincolo de timp, a dep i clipa; înseamn a crea un ideal, care s devin realitate; înseamn a comunica un gând sau o idee în simboluri expresive; înseamn a g si o leg tur între spiritualitate i materie pentru realizarea unei emo ii.

Oricare ar fi spa iul i timpul în care te na ti, exist un singur drum care te duce spre împlinirea destinului - destin ce a fost ales i suportat sau destin care a ales i a c uzit spre finalitate.

Doina Dr gu

ISBN 978-606-11-0049-1