Ghid pentru o piiele_frumoasa

Page 1

PATRICK HOLFORD NATALIE SAVONA

GHID pentru o PIELE )

frUMOASA Si, )

)

)

SANATOASA FARA MEDICAMENTE )

)


Solve Your Skin Problems Patrick Holford și Natalie Savona Copyright © 2001 Patrick Holford și Natalie Savona Prima ediție publicată în Marea Britanie, în 2001, de Piatkus Prezenta ediție este adnotată, adăugită și publicată în 2010.

Editura Litera O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România tel. 021 319 6390; 031 425 1619; 0752 548 372 e-mail: comenzi@litera.ro Ne puteți vizita pe

Ghid pentru o piele frumoasă și sănătoasă fără medicamente Patrick Holford, Natalie Savona Copyright © 2011 Litera pentru versiunea în limba română Toate drepturile rezervate Traducere din limba engleză: Ramona Zamfirescu Editor: Vidrașcu și fiii Redactor: Alexandru Popovici Copertă: Cornel Drăghia Tehnoredactare și prepress: Anca Suciu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HOLFORD, PATRICK Ghid pentru o piele frumoasă și sănătoasă fără medicamente/ Patrick Holford; trad.: Ramona Zamfirescu – Bucureşti: Litera Internaţional, 2011 I. Savona, Natalie II. Zamfirescu, Ramona (trad.) ISBN 978-606-600-377-3 611.77


CUPRINS

Mulțumiri ......................................................................................7 Ghidul abrevierilor și al măsurilor ............................................8 Referințe bibliografice și alte surse de informații ..................8 Cum să folosești această carte ....................................................9 Partea întâi Cum să-ți înțelegi pielea Capitolul 1. Ce este pielea? ............................................... 13 Capitolul 2. Suplețea și fermitatea pielii ......................... 23 Capitolul 3. Degradarea pielii: Ce este oxidarea? ......... 26 Capitolul 4. Soarele, inamicul pielii tale ......................... 32 Capitolul 5. Adolescența și menopauza – perioadele critice.................................................................. 39 Capitolul 6. Semnalele transmise de unghii .................. 45 Partea a doua Frumusețea pielii vine mai ales din interior Capitolul 7. Digestia – cheia sănătății............................. 51 Capitolul 8. Detoxifiere pentru o piele curată ............... 60 Capitolul 9. Salvatorii pielii – Cum acționează antioxidanții........................................... 69 Capitolul 10. Uleiurile esențiale pentru piele ................ 81


Patrick Holford

Partea a treia Soluții pentru piele Capitolul 11. Acneea .......................................................... 91 Capitolul 12. Acneea rozacee ..........................................100 Capitolul 13. Vindecarea pielii .......................................106 Capitolul 14. Cancerul de piele ......................................111 Capitolul 15. Psoriazisul ..................................................116 Capitolul 16. Eczemele și dermatitele ...........................125 Capitolul 17. Celulita .......................................................135 Capitolul 18. Erupțiile cutanate și urticariile ..............143 Capitolul 19. Herpesul .....................................................152 Capitolul 20. Infecțiile fungice .......................................156 Capitolul 21. Alte afecțiuni ale pielii: edemul feței....160 Partea a patra Reîntinerirea pielii Capitolul 22. Alimentație pentru o piele frumoasă....169 Capitolul 23. Apa, un mod natural de hidratare a pielii...................................................................................175 Capitolul 24. Detoxifierea pielii .....................................179 Capitolul 25. Dietele de identificare a posibilelor intoleranțe alimentare ...............................186 Capitolul 26. Suplimente pentru o piele frumoasă ....191 Capitolul 27. Îngrijirea pielii din exterior ....................194 Referințe bibliografice............................................................204 Lecturi recomandate ..............................................................210 Index .........................................................................................212

6


MULȚUMIRI

Aș dori să-i mulţumesc lui Natalie pentru faptul că este un coautor extraordinar, iar amândoi îi suntem îndatoraţi echipei de la editura Piatkus, în special lui Rachel Winning, lui Katie Andrews și lui Kelly Davis, redactorul nostru. Patrick Holford Îi mulţumesc din suflet lui Isabelle Legeron pentru sprijinul necondiționat pe care mi l-a oferit cât timp am lucrat la această carte. De asemenea, lui Patrick, pentru că m-a rugat să o scriem împreună; lui Sally Penford, de la Institutul Internaţional de Dermatologie, pentru că ne-a împărtășit din vasta sa experienţă; și lui Valerie Holmes, pentru faptul că ne-a oferit informaţii nepreţuite cu privire la antioxidanţi. Natalie Savona


Patrick Holford

Ghidul abrevierilor și al măsurilor 1 gram (g) = 1 000 miligrame (mg) = 1 000 000 micrograme (mcg sau μg) Majoritatea vitaminelor sunt măsurate în miligrame sau micrograme. Vitaminele A, D și E se măsoară și în Unităţi Internaţionale (ui), fapt menit să standardizeze diversele forme ale acestor vitamine, care au proprietăţi diferite. 1 mcg de retinol (mcgRE) = 3,3 ui de vitamina A (RE = echivalenţii retinolului) 1 mcgRE de betacaroten = 6 mcg de betacaroten 100 ui de vitamina D = 2,5 mcg 100 ui de vitamina E = 67 mg 1,5 linguriţe = 1 lingură Referinţe bibliografice și alte surse de informaţii Pentru a scrie această carte, am folosit sute de referinţe din literatura importantă de specialitate. Detaliile diverselor studii se găsesc la paginile 167-171. Cercetările care vin în sprijinul celor afirmate sunt disponibile la Biblioteca Lamberts din cadrul Institutului pentru Nutriţie Optimă (ION – vezi pagina 175), ai cărui membri pot studia și cerceta gratuit. ION le oferă cititorilor care caută lucrări știinţifice pe diferite subiecte servicii de informare, inclusiv cărţi de specialitate și acces la bibliotecă. La paginile 172-173, vei găsi o listă de lecturi recomandate ce vin în completarea informaţiilor din această carte.

8


CUM SĂ FOLOSEŞTI ACEASTĂ CARTE

Această carte te va ajuta să ai o piele care să arate fantastic și să îi menţii aspectul tânăr și sănătos – din interior spre exterior. Partea I abordează în profunzime structura și funcţiile pielii, iar partea a II-a explorează câţiva factori vitali (însă adesea uitaţi) legaţi de nutriţie, care sunt absolut fundamentali pentru sănătatea pielii. Partea a III-a oferă informaţii cât se poate de reale cu privire la o gamă variată de afecţiuni ale pielii, explicând cauzele apariţiei acestora și oferind sugestii practice de tratament. În sfârșit, partea a IV-a oferă recomandări generale, ușor de urmat, pentru menţinerea frumuseţii pielii.


PARTEA ÎNTÂI

Cum să-ți înțelegi pielea


CAPITOLUL 1

Ce este pielea?

Pielea pare un înveliș al corpului tău, cu smocuri de păr, protuberanţe și riduri pe ici, pe colo; nimic altceva decât un scut ce te protejează de lumea din exterior. Însă ea este mai mult decât un înveliș menit să menţină organele în interior – de fapt, este un ţesut extraordinar de complex ce reflectă starea ta de sănătate. Prin urmare, dacă pielea ta arată extraordinar înseamnă că ai o sănătate de invidiat și că procesul de îmbătrânire este încetinit. Ca să te bucuri de o piele strălucitoare, fină și sănătoasă este important să știi din ce este alcătuită aceasta și ce roluri îndeplinește în organism. Învăţând care sunt procesele fiziologice care se desfăşoară în pielea ta, îţi va fi mai uşor să înţelegi cât de mult este influenţată starea acesteia de ceea ce mănânci sau bei, precum şi de alţi factori, cum ar fi mediul în care trăieşti sau produsele cosmetice pe care le foloseşti. Indiferent dacă ai coșuri sau o afecţiune mai gravă a pielii ori vrei să menţii aspectul tânăr al tenului tău, această carte îţi explică cum să păstrezi aspectul sănătos şi tânăr al pielii, care sunt cauzele anumitor probleme dermatologice şi cum pot fi ele rezolvate. În definitiv, pielea este cel mai mare organ din corp: la un adult, aceasta cântărește în jur de 5 kg (cam cât un câine) și are o suprafaţă de 2 m² (cam cât un pat dublu). Nici un alt 13


Patrick Holford

organ din corpul uman nu este atât de expus la pericole și boli provenite din exterior – răni, lumina soarelui, fum de ţigară, poluare și microbi. În același timp, pielea reflectă stările și afecţiunile interne și emoţiile, atunci când se îmbujorează sau transpiră, de exemplu. Unele afecţiuni ale pielii (verucile, de exemplu) sunt proprii doar acesteia, în vreme ce majoritatea reflectă ceea ce se petrece în interior. De exemplu, herpesul şi vărsatul de vânt arată că sistemul imunitar se luptă cu o infecţie internă, o erupţie cutanată poate fi cauzată de o reacţie alergică la un aliment pe care l-am consumat, iar un aspect gălbui al pielii poate indica faptul că ficatul nostru se confruntă cu o problemă. În mod evident, starea pielii depinde de o multitudine de factori, precum vârsta, genele, igiena, circulaţia sângelui, sistemul imunitar, mediul înconjurător, starea psihică şi, bineînţeles, alimentaţia.

Ce rol îndeplinește pielea? Pe lângă rolul său de înveliş extern al corpului, pielea are şi un rol de organ senzitiv – prin terminaţiile sale nervoase –, important în perceperea atingerii, a schimbărilor de temperatură, precum şi a altor senzaţii, cum sunt mâncărimile sau durerea. De asemenea, ea reglează temperatura corpului, dilatând vasele de sânge aflate la suprafaţă atunci când primeşte semnale de la creier că trebuie s-o micşoreze sau contractându-le atunci când trebuie să reţină căldura. În plus, pielea absoarbe şi elimină diverse substanţe grase şi lichide, ne protejează împotriva infecţiilor şi produce vitamina D. Aceste roluri atât de diversificate ne ajută să ne dăm seama de natura 14


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.