Calea mamei divine

Ram Alexander

Calea mamei divine 40 de ani în India alături de Ma Anandamayi

carte bazată pe jurnalele discipolei sale, Atmananda

Ram Alexander

Calea Mamei Divine 40 de ani în India alături de Ma Anandamayi carte bazată pe jurnalele discipolei sale, Atmananda

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României RAM, ALEXANDER Calea mamei divine : 40 de ani în India alături de Ma Anandamayi : jurnalele discipolei sale, Atmananda / Ram Alexander ; trad.: Aretina Timoce, Anca Beatrice Radu. - Bucureşti : Atman, 2017 ISBN 978-606-8758-04-6 I. Timoce, Aretina (trad.)

II. Radu, Anca Beatrice (trad.)

294

eBook disponibil aici:

© 2000 Ram Alexander Copyright © 2017 Editura ATMAN – pentru traducerea în limba română. Reproducerea oricărui fragment din lucrarea de faţă este posibilă numai cu acordul scris al editurii.

ISBN ediție tipărită: 978-606-8758-04-6 ISBN ediție digitală: 978-606-8758-05-3 Tipar: ARTPRINT Email: office@artprint.ro

Editura ATMAN, București, 2016 Tel: 0733.084.450 Web: http://www.editura-atman.ro E-mail: office@editura-atman.ro

Cuprins Cuvânt înainte i Prefață iii Mulțumiri iv Preambul: Anadamayi Ma vii Preambul: Atmananda xvii Introducere: arta de a fi guru xxi Prolog xxxv 1. Teosofia şi J.K. 2. Ramana Maharishi 3. Benares 4. Primele întâlniri cu Ma 5. Lewis Thompson 6. Almora 7. Viața în Rajghat 8. Vindhyachal 9. Clar de lună peste Gange 10. „Privind-o, nu mai poți rămâne pe acest pământ” 11. Din gândurile lui J.K. 12. Abandonul 13. Diksha (Inițierea) 14. Experimentul continuă 15. O nouă mantra 16. Înapoi la Rajghat 17. „Tot ce trebuie să faci

este să te abandonezi din ce în ce mai mult” 18. Întoarcerea lui Krishnamurti 19. „Oare aceste vise sunt doar vise?”

20. O plecare devastatoare 21. Procesul se aprofundează 22. „Nu ești tu a mea?”

23. „Totul este El și doar El există” 24. „Nu este aceasta calea iubirii?”

25. „Sunt sânge din sângele tău, sunt trup din trupul tău” 26. Cuvinte pline de înțelepciune 27. Ultimii ani

1 31 51 61 73 87 105 133 143 155 171 185 213 251 273 283 319 345 365 379 403 439 463 473 491 515 551

Epilog 569 Glosar 571

Ram Alexander

Calea Mamei Divine 40 de ani în India alături de Ma Anandamayi carte bazată pe jurnalele discipolei sale, Atmananda

Traducere: Corectură:

Aretina Timoce, Anca Beatrice Radu Irina Magdalena Nuță

Pentru Ma, în speranța că va fi pe placul ei

Cuvânt înainte Această nouă ediție a lucrării de față este prilejul unei mari bucurii pentru că învățăturile lui Ma, așa cum au fost ele păstrate în înscrisurile lui Atmanandaji, sunt o adevărată comoară pentru orice căutător spiritual. După ce a acceptat-o pe Ma ca fiind gurul ei, Atmanandaji a fost în preajma ei vreme de foarte mulți ani (aproape 40) și a scris cu multă sinceritate despre relația ei cu Ma și despre viața ei în ashram. Învățăturile lui Ma sunt atotcuprinzătoare, așa cum Ea răspundea fiecărei ființe în funcție de starea și caracterul ei. În acest context, când cineva a întrebat-o pe Ma dacă ar putea să-i fie guru, Ma i-a răspuns: „Sunt orice crezi tu.” Ma a îndeplinit acest rol de guru, și chiar de obiect al devoțiunii (ishta) pentru discipolii ei și aceasta doar pentru a-i conduce pe calea spre perfecțiune. În relația lui Atmananda cu Ma, Ma întruchipa Absolutul în care toate credințele și religiile, orice dualism și non-dualism – totul era inclus: o singură Purna Akhanda, în care nici cea mai mică părticică nu putea fi exclusă. În timpul șederii mele în Dehradun, Atmananda era mereu ocupată cu traducerea cuvintelor lui Ma. Și a fost foarte sinceră în munca ei, întrucât căuta cu toată ființa ei să înțeleagă înțelesurile subtile ale fiecărui cuvânt. Ea întreba cu rigurozitate și conștiinciozitate pe mai mulți devoți bengalezi despre sensurile cuvintelor, pentru a se asigura că traducerile ei erau cât mai fidele. Și a perseverat în această muncă, indiferent cât de adverse sau dificile au fost condițiile, fiind mereu cuprinsă de o devoțiune autentică și plină de umilință.

Deși Ma a rugat-o pe Atmananda să țină un jurnal care să o ajute în propria introspecție interioară, prin viziunea ei atotcuprinzătoare ce transcende timpul obișnuit Ma a putut să vadă (așa cum a mărturisit-o ulterior) marea valoare spirituală pe i

care aceste pagini urmau să o aibă pentru toți viitorii aspiranți spirituali, sadhaka-și.

Aceasta este de altfel și speranța noastră, ca toți căutătorii spirituali să poată să tragă multe foloase rodnice din lectura acestor rânduri.

Fie ca binecuvântarea lui Ma să fie mereu cu voi toți.

Swami Bhaskarananda, lider spiritual și secretar general al Sri Sri Ma Anandamayi Sangha

ii

Prefață

Luni, 14 februarie 2000

Sunt fericit să pot oferi această scurtă prefață la povestirea călătoriei spirituale a unei occidentale în India, străvechiul tărâm al spiritualității și realizării lui Dumnezeu. Am avut bucuria să o întâlnesc personal pe Atmananda și să o văd în prezența divinei Sri Sri Anandamayi Ma. Povestirea căutării interioare a unui suflet sincer, care aspiră să Îl cunoască pe Dumnezeu, este întotdeauna o sursă de inspirație și încurajare pentru toți ceilalți care pășesc pe calea ce duce spre eliberarea spirituală.

O asemenea povestire ne oferă multe inspirații deosebit de valoroase, cât și îndrumări practice pentru viața spirituală. Astfel că, această carte va fi cu siguranță o lucrare de referință și un tovarăș de nădejde de-a lungul ascensiunii noastre către cel mai înalt vârf al perfecțiunii spirituale și al realizării de sine.

Prin această lucrare, Sri Ram Alexander reușește să ofere un serviciu prețios pentru toți căutătorii spirituali de pe tot globul. Și sper din suflet ca această lucrare să ajungă în cât mai multe case și inimi.

JAI MA!

Swami Chidananda, președinte al Divine Life Society Shivananda Ashram Shivananda Nagar – 249 192 dist. Tehri Garhwal

iii

Toate fotografiile lui Anandamayi Ma din această lucrare aparțin colecției personale a editorului (dacă nu apare o altă specificație). Și aici trebuie să menționăm contribuția deosebită a lui Br. Gadhadar (Gary Empie), un devot occidental de excepție a lui Anandamayi Ma, care a jucat un rol crucial în păstrarea acestor rare fotografii ale ei.

Mulțumiri

Apariția acestei cărți nu ar fi fost posibilă fără intervenția câtorva persoane: Melita Maschmann, care a salvat jurnalele lui Atmananda după trecerea acesteia în neființă, și m-a îndemnat apoi să alcătuiesc o carte pornind de la acele înscrisuri; Zarine Pegler, care a transcris jurnalele scrise de mână pe calculator, într-o perioadă în care acest lucru ar fi fost de neconceput pentru mine; și în special soția mea, Parvati, al cărei ajutor a fost esențial în fiecare etapă a acestei lucrări.

Aș dori să mulțumesc și altor persoane care au contribuit în diferite moduri la acest proiect – în special lui: Richard Lannoy pentru minunatele sale fotografii cu Atmananda și Anandamayi Ma, cât și pentru corespondența sa în legătură cu Lewis Thompson; Carol Devi de la Matri Satsang pentru fotografiile ei, cât și pentru încurajările sale; de asemenea lui Hari Proya Dillon și Chandravali Schang. Mulțumesc de asemenea lui Swami Nirvananda pentru fotografiile sale cu Atmananda, lui Swami Dayananda (SUA) și Swami Karunapremananda (SUA) pentru critica lor plină de bun simț și discernământ, lui Richard Willis, părintelui Francis Tiso și lui Chris Pegler pentru ospitalitatea, prietenia și susținerea lor. Le mai mulțumesc de asemenea și lui Robert Svoboda, Fred Smith și lui Mark Dyczkowski.

Le mulțumesc cu multă recunoștință lui Ani Tenzin Palmo, lui Swami Jnanananda Giri, lui Swami Vijayananda și lui Br. Gadhadar, toți prieteni ai lui Atmananda și „occidentali” care, aidoma ei, au trăit o viață spirituală autentică în India și cu care am avut binecuvântarea să fiu apropiat vreme de mulți ani. Multe mulțumiri și lui Swami Bhaskaranandaji, Swami Purnanandaji și Swami Nirgunanandaji, și tuturor celor de la iv

ashram-ul lui Sri Ma Anandamayi pentru susținerea și inspirația pe care mi-au oferit-o de-a lungul pregătirii acestei lucrări. Îi mulțumesc din suflet și lui Sri Swami Chidananda de la Divine Life Society, Rishikesh, pentru că a binecuvântat această lucrare cu prefața lui plină de profunzime, cât și lui Sri Swami Satchidananda de la Anandashram, Khanangad, Kerala, pentru faptul că a reușit să mențină acolo o oază atât de perfectă de pace și pentru faptul că mi-a oferit cea mai prețioasă comoară: adevărata prietenie spirituală.

Aș dori de asemenea să mai mulțumesc și Universității de Stat din Washington pentru fotografiile lui Lewis Thompson și pentru permisiunea de a cita din poeziile sale; lui Anandamayi Sangha pentru permisiunea de a cita din publicațiile lor, în special din „Precum floarea ce îşi răspândeşte parfumul” (As the flower sheds its fragrance), scrisă de Atmananda, și celor de la Sri Ramanasramam pentru permisiunea de a cita din publicațiile lor. În sfârșit, aș dori să mulțumesc editorilor de la Indica Books pentru viziunea lor creativă în asumarea acestui proiect, și lui Govinda Baba pentru că ne-a făcut legătura în sfântul Kashi (Benares), sălașul lui Shiva, orașul luminii.

Hara Hara Mahadeva!

v

Anandamayi Ma aşezată în postura yoghină siddhasana – sfârşitul anilor ’20

Preambul:

Anadamayi Ma „Uită de uitare. Moartea trebuie să moară.”

Sri Anandamayi Ma Sri Anandamayi Ma1 (1896-1982) este una dintre cele mai remarcabile personalităţi religioase din perioada modernă şi a fost ultima mare reprezentantă a Renaşterii hinduse, care a început cu Sri Ramakrishna Paramahamsa (1836-1886). Deşi India a fost mereu un tărâm al sfinţilor, începând din această perioadă şi până la câștigarea independenţei față de Marea Britanie în 1947, multe mari suflete s-au remarcat în mod excepțional, iar Atmananda a avut extraordinara şansă de a interacţiona direct cu câțiva dintre aceștia.

Anandamayi Ma obișnuia să spună că ea era exact ceea ce celălalt credea că este, și că propria ei conștiință era pe deplin cufundată în Divin (parabrahman) – starea de non-dualitate absolută –, care se manifestă în aparenţa relativă a fiecărui individ sub forma propriul atman. La aceasta se referea Anandamayi Ma atunci când le spunea uneori oamenilor că ea este atman al lor şi, într-adevăr, a te afla în prezenţa ei însemna să devii intens conştient de divinitatea ce sălăşluia în propriul univers lăuntric.

Relaţia cu ea însemna să vii în contact cu ceva care era în mod intim și unic propriu ființei tale, mai mult decât orice altceva, şi care nu era ceva exterior ori diferenţiat. Acea stare nu se putea exprima în cuvinte şi, tocmai de aceea, ființa ei era atât de greu de descris. Ea nu putea fi cunoscută atât de mult prin cuvintele şi învăţăturile sale, cât printr-o relaţie personală – o relaţie ce era, în primul rând prin însăşi natura esenţei sale, non-duală.

1 Sri sau Shri este o formulă respectuoasă de adresare; Anandamayi se traduce prin „pătruns de beatitudine”, iar Ma înseamnă „mamă”. Numele ei poate fi scris având cuvântul Ma înainte sau după Anandamayi. Discipolii săi i se adresau cel mai adesea plini de iubire cu Ma. vii

Astfel ea a întruchipat marea taină a străvechii tradiţii indiene a gurului.

Anandamayi Ma s-a născut într-un sătuc retras din Bengalul de Est (astăzi Bangladesh), la data de 1 mai 18962, într-o familie săracă de brahmini, primind la naștere numele de Nirmala – „puritate fără pată”. Mama ei a avut numeroase semne şi prevestiri de bun augur încă de dinainte de nașterea copilei, și toate acestea i-au dat de înțeles că ea nu va fi un copil obişnuit. Încă din copilărie, Nirmala radia o frumuseţe plină de mister şi era foarte iubită de toţi oamenii din sat. Lumea din care provenea era o lume pătrunsă de devoţiune şi de adoraţie religioasă. Tatăl ei pleca adesea, uneori pentru săptămâni la rând, împreună cu un grup de devoți extatici care călătoreau și cântau muzică religioasă, în timp ce mama ei rămânea acasă, realizând ritualuri lungi de adorare a zeităţilor familiei, așa cum o făcuseră și strămoşii ei, timp de secole. În locuinţa lor modestă, exista o cameră consacrată reprezentărilor acestor zei şi zeiţe, iar viața de zi cu zi se desfășura în jurul adorării lor pline de devoțiune, aşa cum se obişnuia în toate casele hinduse tradiţionale. Anandamayi Ma spunea mai târziu despre această lume idilică a copilăriei sale că era un loc al ordinii şi armoniei desăvârşite unde fiecare, indiferent de castă sau religie (mai mult de jumătate din sat era de religie musulmană), îşi ştia rolul sau dharma şi era pe deplin împăcat cu aceasta. Această ordine era bazată pe respect reciproc şi pe o cunoaştere profundă a naturii spirituale fundamentale a vieţii, care a fost definită şi perfecționată de-a lungul mileniilor – o lume neviciată de opiumul modern al maselor: panacee politice şi manipulare prin mass-media.

După cum era obiceiul, căsătoria Nirmalei a fost aranjată pe când ea avea 13 ani, deşi au mai trecut câțiva ani până când a început să locuiască împreună cu soţul ei, care era considerabil mai în vârstă ca ea. Atunci când au început să locuiască sub același acoperiș, în anul 1914, nu s-a pus niciodată problema unei relaţii maritale obişnuite între ei. Deşi poate părea greu de înţeles pentru unii, energia spirituală deosebit de înaltă pe care 2 Hinduşii nu dădeau o prea mare însemnătate datei de naştere din calendarul solar, întrucât aceasta nu este considerată semnificativă din punct de vedere astrologic, ci mai mult celei din calendarul lunar, care variază de la un an la altul. În cazul lui Anandamayi Ma, ziua ei de naștere cade de obicei în luna mai. viii

ea o radia neîncetat a eliminat în mod automat şi destul de firesc alternativa ca soţul ei să aibă astfel de dorinţe.

Bholanath, soţul ei, a primit mult mai mult decât se aştepta de la Ma şi fără îndoială că nu i-a fost întotdeauna uşor. Cu toate acestea, el a rămas mereu fidel acestei relații cu totul neconvenţionale şi, până la urmă, s-a transformat într-un yoghin remarcabil. În această perioadă a vieţii ei, privită din exterior, Nirmala părea că era o soţie model, îndeplinindu-şi într-un mod desăvârșit miriadele de îndatoriri casnice. Însă văzută din interior, situația era puțin diferită şi câteodată, chiar în toiul activităţilor gospodăreşti, Nirmala intra într-o stare de transă, uneori pierzându-şi conștiința asupra lumii înconjurătoare, trebuind să fie readusă cu conștiința în lumea fizică de către ceilalţi. Totuşi, ea nu a dat niciodată vreo explicaţie în legătură cu ceea ce se petrecea în acele momente, iar purtarea sa era întotdeauna radioasă şi plină de bucurie; era mereu cât se poate de ascultătoare şi părea să nu aibă nicio dorinţă personală.

Anandamayi Ma era extrem de frumoasă, dar ea avea un gen de frumuseţe care – așa cum s-a dovedit de-a lungul întregii sale vieţi – transforma mintea privitorului în cea mai înaltă formă de conştiinţă spirituală.

După o vreme, Nirmala şi soțul ei s-au mutat în satul Astagrama, unde Bholanath îşi găsise de lucru. Aici ea a devenit obiectul veneraţiei unui localnic „excentric” care era bine educat și, în același timp, profund spiritual. Acesta era convins că Nirmala era o încarnare a Mamei Divine. Iar într-o zi, pe când se pleca în faţa ei, a dat glas unei profeţii: „Acum doar eu îţi spun Ma, dar va veni o zi când întreaga lume îți va spune Ma!”3 În anul 1918, Bholanath şi-a găsit de lucru ca intendent pentru nawab-ul4 din Dacca, într-o așezare numită Bhajitpur.

Acesta a fost locul în care Ma și-a început cu multă dăruire propria sadhana lila (jocul practicilor ascetice). Ma sublinia mereu faptul că ea se afla într-o stare de perfectă iluminare încă de la naşterea sa, și că pentru ea nu exista nimic de atins sau de căutat din punct de vedere spiritual, pentru că ea a fost dintotdeauna cufundată în această stare atemporală. Cu toate 3 Din „Viaţa lui Sri Anandamayi Ma” (Life of Sri Anandamayi Ma), Bithika Mukerji, p. 18.

4 Titlu purtat de guvernatorii musulmani din Iran, Pakistan și India. ix

acestea, la scurt timp după mutarea în Bhajitpur, Ma a fost inspirată să „îşi asume rolul unui sadhaka” – rolul unei ființe care practică discipline yoghine şi spirituale – deşi nu avea nicio experienţă în această direcţie și niciun fel de educație școlară.

Seara, atunci când își încheia activitățile din gospodărie, ea aprindea bețișoare parfumate şi se aşeza liniştită, repetând unul dintre numele dumnezeiești. În scurtă vreme, trupul ei adopta spontan o postură yoghină avansată de meditaţie, și astfel ea intra în stări profunde de transă spirituală. Bholanath, obosit după o lungă zi de muncă, se așeza în șopronul casei, uneori fumând din narghileaua sa, și o privea complet fascinat până când, într-un sfârșit, cădea pradă somnului.

Aceste stări de transă mistică au început să apară din ce în ce mai des şi Bholanath îşi făcea griji când trebuia să o lase singură pe Nirmala. Vecinii au început să vorbească despre aceste lucruri neobişnuite, iar până la urmă Bholanath a recurs la ajutorul unui medic renumit, care avea şi cunoştinţe de yoga. Doctorul l-a liniștit, asigurându-l că soția sa intra în stări spirituale foarte înalte. În noaptea de lună plină din data de 3 august 1922, a avut loc evenimentul ce a purtat numele de „auto-iniţierea” lui Ma. În acea seară, după ce Bholanath a mers să se culce, Ma s-a aşezat ca de obicei pentru „meditaţie” când deodată, din adâncul fiinţei ei și-a făcut apariția, în mod spontan, un proces esoteric iniţiatic în care Ma s-a perceput pe sine însăşi atât ca guru, cât şi ca discipol. Apoi a intrat în samadhi, starea transcendentă, extatică în care orice dualitate încetează să mai existe. În anii care au urmat, „jocul” ei de-a sadhana a continuat cu aceeași intensitate şi de multe ori Ma era în samadhi zile în şir – o stare în care orice semne vitale exterioare, cum ar fi respiraţia sau ritmul cardiac, sunt practic suspendate. În timpul stărilor de samadhi, Ma a primit darshan-ul sau viziunea divină a mai multor zeități, cu care se contopea apoi imediat – și astfel dualitatea relativă dintre adorator şi obiectul adorat se topea în absolutul non-dualităţii. Cu privire la această perioadă, Ma spunea că atunci a experimentat toate practicile spirituale posibile – atât cea „hindusă”, cât şi altele – şi că le-a urmat pe fiecare până la desăvârşire, deși totul s-a petrecut cu o rapiditate extraordinară. În mod obişnuit durează ani sau chiar vieţi pentru a ajunge la finalul fie chiar și a unei singure căi spirituale. x

Anandamayi Ma împreună cu Bholanath – mijlocul anilor 1930

Ma mărturisea mai târziu că ea nu a revelat nici măcar o miime din ceea ce a trăit atunci. „În acea perioadă, zilele ei nu erau împărţite în dimineţi, seri şi nopţi – totul era o trăire unică, nemăsurată, indescriptibilă, plină de beatitudine. Uneori, în timp ce realiza o asana complexă din yoga, se mai întâmpla ca șuvițe din părul ei negru să i se încâlcească în jurul mâinilor sau picioarelor, iar firele să fie astfel smulse din rădăcină, dar Ma nu părea să simtă vreo durere fizică. Foamea, setea, somnul sau alte nevoi alte trupului erau complet suspendate vreme de zile în şir.”5 În acea perioadă, Bholanath a avut grijă de ea aşa cum un tată are grijă de un copil neajutorat. În aprilie 1924, Bholanath şi Ma s-au mutat în Dacca, cel mai mare oraș din regiune, şi sediul administraţiei britanice locale.

Aici Bholanath a devenit administratorul marii proprietăți a nawab-ului, ce purta numele de Shahbag Gardens. În acest loc, Ma a devenit pentru prima oară cunoscută unui grup mare de oameni. În Shahbag, stările ei de extaz divin s-au intensificat şi Ma emana o strălucire spirituală, ce era irezistibilă pentru toți cei care veneau în contact cu ea. Oamenii care au început atunci să vină să o vadă aparţineau celei mai înalte clase a societății indiene. Aceștia erau doctori, avocaţi, oficiali guvernamentali şi aristocraţi, locuitori ai unui oraş modern, destul de sofisticat. Ei nu erau oameni foarte religioşi, în fapt cei mai mulţi renunţaseră în principiu la tradiţie, dar în prezenţa lui Ma ajungeau să trăiască ceva copleşitor de înălţător – ceva ce în definitiv nu se afla în exteriorul lor, ci revela esenţa cea mai intimă a propriei lor divinităţi.

La început veneau mai multe femei, pentru că ar fi fost ceva împotriva regulilor societății de la vremea respectivă ca o tânără femeie căsătorită să-şi arate fie doar și chipul unor bărbaţi străini.

Dar Bholanath a simţit intuitiv că Ma era menită să fie Mama tuturor şi era pregătit să renunţe la stricteţea convenţiilor sociale şi la orice sentiment de posesivitate personală. În 1925, la sfârșitul unei perioade de tăcere a lui Ma6, Bholanath a rugat-o să le vorbească tuturor celor care veniseră la ea, dar Ma l-a avertizat: „Trebuie să te gândeşti de două ori 5 Din „Viaţa lui Sri Anandamayi Ma” (Life of Sri Anandamayi Ma), Bithika Mukerji, p. 27.

6 Aceasta a durat 3 ani şi a fost foarte rar întreruptă, din câteva motive importante. xii

înainte să deschizi astfel uşile în faţa lumii. Ia aminte că tu nu te vei mai putea împotrivi valului, când acesta o să devină copleşitor.”7 Curând, autenticitatea extraordinară a spiritualităţii ei a devenit atât de evidentă pentru toată lumea, încât respectarea convenţiilor sociale a fost dată la o parte şi au început să vină la ea mulţimi de femei şi de bărbaţi. Este imposibil de exprimat în această scurtă introducere atmosfera de miraculos şi de supranatural ce o învăluia în permanenţă în această perioadă. Se produceau nenumărate vindecări, atât fizice, cât şi emoţionale, iar oamenii descopereau un sens al propriei vieți, sensuri la care nici nu îndrăzniseră să viseze. Elementele naturii o ascultau pur și simplu, iar oamenii erau (şi sunt în continuare) convinşi că Ma a fost o încarnare a Marii Zeiţe – Divina Mamă a întregului Univers. Unii au primit o inspirație atât de puternică, încât au renunţat complet la lume şi au început să practice yoga şi meditaţia cu multă ardoare. Adesea aceştia erau oameni foarte educați şi care au trebuit să îndure oprobriul, cu atât mai mult cu cât era ceva nemaiauzit să primeşti o asemenea îndrumare de la o femeie de la țară, lipsită de educație. Nu la mult timp după aceea, cei mai mari pandiți, erudiți şi yoghini ai Indiei aveau să se așeze plini de veneraţie la picioare ei, confirmând astfel că era într-adevăr o sfântă, o întrupare a celei mai înalte înţelepciuni, aşa cum stă scris în milenarele scripturi indiene. În jurul anului 1926, perioada de sadhana lila s-a apropiat de final. Ma nu mai era acum o fetiţă timidă de la ţară ce-şi acoperea chipul cu sari-ul atunci când ieșea în public. Ea începuse de acum să îşi asume rolul de mare învățător spiritual, rol pe care, în mod evident, îl avea. Cu toate acestea, stările ei de bhava samadhi (stările de extaz spiritual în care trupul ei manifesta diverse semne şi mişcări supranaturale) au continuat şi în timpul kirtan-urilor8 şi chiar și cu alte ocazii. Numărul devoților a continuat să crească, așa că apropiații ei au construit un ashram special pentru ea, la Dacca. Cu toate acestea, ea a refuzat să se lase înlănţuită de devoți şi a pornit în pelerinaj în întreaga Indie.

7 Din „Viaţa şi învăţătura lui Sri Anandamayi Ma”(Life and Teaching of Sri Anandamayi Ma), A. Lipski, p. 15.

8 Interpretarea de cântece devoţionale în grup. xiii

Uneori, pentru a scăpa de masele mereu crescânde de oameni care o asaltau, Ma anunţa discret că doreşte să plece imediat, adesea în toiul nopţii, spre mâhnirea celor care simţeau că viaţa lor depindea de ea. Ma nu dădea niciun detaliu cu privire la locul spre care avea să plece, ori când anume și dacă avea să se întoarcă vreodată; ea pornea direct spre gară, uneori luând cu ea o singură persoană (care avusese doar o clipă să se pregătească şi căreia, de cele mai multe ori, nu îi era îngăduit să ia bani sau alte bagaje în acea călătorie), se urca în primul tren, fără să aibă nici cea mai mică idee cu privire la destinaţie. Odată ajunsă în tren, Ma se cufunda în starea de samadhi, în timp ce trenul gonea de la un capăt la altul al Indiei.

Treptat, de-a lungul peregrinărilor sale aproape neîntrerupte, Ma a dobândit un număr mare de devoți în toată India. Regi, prim-miniştri, generali, erudiți şi sfinţi se plecau în faţa ei.

Căci oricâtă putere lumească ar fi avut o ființă, atunci când se afla în faţa lui Ma ea se simțea lipsită de orice acoperăminte, precum dinaintea lui Dumnezeu – propriul său Sine ce se afla în străfundurile ființei ei –, iar aceasta era de fiecare dată o experienţă extraordinară. În prezenţa ei oamenii puteau să vadă cu limpezime că scopul fundamental al vieţii era unul spiritual, şi că deplina recunoaştere şi înţelegere a acestei Realităţi era unica raţiune a existenţei noastre. În faţa unui asemenea adevăr spiritual copleşitor, toate proiecțiile competitive, grandioase și bombastice ale egoului, care sunt sursa simţului dureros al separării, dispăreau ca prin farmec.

De-a lungul timpului s-au construit multe ashram-uri şi s-a înfiinţat și o organizaţie în numele ei. Deși Ma a urmărit să se ţină departe de toate acestea, totuși, în timp, lucrurile au devenit mai structurate. Totuși, ea a rămas mereu aşa cum fusese dintotdeauna – complet neînlănțuită şi liberă. Atunci când Atmananda a început să se apropie de ea, în anul 1945, Anandamayi Ma devenise deja una din cele mai cunoscute personalităţi spirituale ale Indiei.9 9 În cuprinsul jurnalelor sunt presărate numeroase informaţii despre viaţa lui Anandamayi Ma. Aspecte importante despre prima parte a vieţii sale pot fi găsite mai ales în capitolul al XXIII-lea. A se vedea de asemenea și înscrisurile din jurnal, din data de 18 februarie 1955. xiv

Anandamayi Ma în samadhi – începutul anilor 1920

Atmananda la mijlocul anilor 1950 (fotografie de Richard Lannoy)

Preambul:

Atmananda Atunci când în 1985, autoarea acestor jurnale, austriaca ce a fost cunoscută sub numele de Atmananda, a murit în India, trupul ei înveşmântat într-o robă de culoarea şofranului a fost aşezat pe un catafalc împodobit cu flori, aranjat cu grijă în postura yoghină cu picioarele încrucişate şi ridicat la verticală, şi purtat apoi în procesiune prin Haridwar, străvechiul oraş indian de pelerinaj. Trupul ei a fost dus apoi pe malul Gangelui, unde a fost cufundat ritualic în apele sfinte, într-o zonă special rezervată pentru sannyasini10 – asceți hinduşi ortodocşi. Ea a fost una dintre puţinele femei, şi probabil singura occidentală, căreia i s-a oferit vreodată această onoare. În esenţă, această carte este povestea unei femei occidentale moderne – o respectată pianistă şi profesoară – care a ajuns la destinaţia călătoriei sale spirituale.

Jurnalele lui Atmananda sunt însemnările intime ale odiseei ei spirituale, în strânsă legătură cu câteva din cele mai importante personalităţi spirituale ale secolului, în special gurul ei, marea mistică bengaleză – Sri Anandamayi Ma. În cuprinsul acestora găsim și relatări unice despre tovarăşii ei de drum, alţi artişti, intelectuali şi căutători spirituali occidentali care, aidoma ei, au călătorit prin Orient în prima jumătate a secolului al XX-lea, și care au fost precursorii multor americani şi europeni ce au venit în India, la începutul anilor ’60, în căutarea împlinirii spirituale.

Călătoria lui Atmananda a început la data de 7 iunie 1904, în Viena. A fost orașul în care s-a născut, în familia unor evrei 10 Sannyasinii sunt singurii hinduşi care nu sunt incineraţi la moartea lor, întrucât se consideră că au murit deja pentru lume în timpul vieţii şi astfel sunt eliberaţi de impurităţile karmice. Prin urmare, sufletul lor nu mai riscă să zăbovească prea mult pe lângă trup, după moarte. Reintegrarea gradată în elementele naturale a unui astfel de trup purificat este considerată a fi de bun augur. xvii

înstăriţi, şi unde a primit numele de Blanca. Copilăria i-a fost foarte marcată de moartea mamei sale, pe când avea doar doi ani, la scurt timp după naşterea surorii ei mai mici. Cele două fetiţe au fost crescute și educate de bunica lor şi de o serie de tutori. Deși tatăl Blancăi era adeseori plecat în interes de afaceri, el s-a preocupat îndeaproape de educaţia fiicelor sale şi a fost ferm hotărât ca acestea să aibă parte mereu de tot ce-i mai bun.

Astfel încât la început au avut o guvernantă care le-a vorbit numai în franceză, până când au devenit fluente în această limbă, şi apoi una care le-a vorbit numai în engleză, până când au ajuns la acelaşi rezultat. Când talentul muzical al Blancăi a fost descoperit, tatăl ei i-a cumpărat un pian mare şi i-au fost aduşi cei mai buni profesori. S-a dovedit a fi un copil minune şi, la vârsta de şaisprezece ani, a susținut primul ei recital, care a fost foarte bine primit de public.

Tatăl a încurajat intrarea Blancăi în viaţa culturală extrem de bogată a Vienei, care era pe atunci capitala întinsului Imperiu Austro-Ungar. Aceasta era Viena lui Freud, Mahler, Gustav Klimt şi Richard Strauss, o metropolă care pentru o clipă amețitoare ajunsese să fie apogeul civilizaţiei occidentale. Dar toată această splendoare avea să se prăbușească în curând sub tunurile Primului Război Mondial, în timpul căruia Blanca, dimpreună cu mare parte din oraş, a suferit în condiții grele de foamete. În mijlocul distrugerilor și ruinelor acelor vremuri, cât și în perioada care le-a urmat, au fost însă sădite seminţele căutării mistice de o viață a Blancăi. Ea a început să citească scrierile spirituale ale lui Tolstoi, predicile lui Buddha şi cele ale lui Meister Eckhart, poezia mistică a lui Rilke şi romanele esoterice ale lui Herman Hesse şi Gustav Meyrink. Iar într-o zi, pe când avea şaisprezece ani și se plimba singură prin parc, reflectând la distrugerile lipsite de sens din jurul ei, a trăit o experiență ce avea să-i marcheze existența. Dintr-odată, întreaga materie – copacii, pietrele, cerul, apa – a fost cuprinsă de viaţă, a devenit vibrantă, încărcată de o lumină divină în care nu exista separare între cel care vede şi ceea ce este văzut, ci doar o unitate extatică ce era, prin însăși natura ei, iubire eternă. Preț de o clipă ce părea că transcende timpul, toate acestea i-au fost revelate într-un mod copleșitor. Iar de atunci încolo, această revelaţie avea să îi fie forţa călăuzitoare a vieţii. xviii

La scurtă vreme după aceea, ea a descoperit teosofia, care a dat vieții sale spirituale o structură organizată și o mai mare expresivitate. Blanca s-a cufundat în noua religie, într-un moment în care aceasta se afla în culmea popularităţii sale ca mişcare spirituală plină de dinamism. Astfel, ea a participat la cea de-a 50-a Convenție Aniversară, ce a avut loc la sediul Societăţii Teosofice din sudul Indiei în anul 1925, iar mai apoi a trăit vreme de câțiva ani într-o numeroasă comunitate teosofică din Olanda. În Viena interbelică, deloc diferită de America anilor 1960, vechea structură socială, morală şi religioasă a fost discreditată şi dată la o parte, iar tinerii și-au găsit propriile lor legi. Mulţi au găsit, sau au crezut că au găsit, răspunsurile pe care le căutau în înţelepciunea transcendentă a filosofiei mistice orientale şi în yoga. Însă foarte puţini au avut curajul şi pătrunderea necesare pentru a-şi urma căutarea spirituală asemenea Blancăi.

Prin teosofie, Blanca a intrat sub influenţa lui J. Krishnamurti (acel Mesia nehotărât) şi, într-un final, ea a părăsit pentru totdeauna Occidentul, pentru a preda la şcoala acestuia din Benares. Între timp, un compatriot austriac avea să vină la putere în Berlin, şi avea să pornească pe o cale a distrugerii şi a unui rasism plin de ură, care urma să nimicească o dată pentru totdeauna întreaga lume în care ea se născuse, ucigând majoritatea rudelor şi a prietenilor săi. În aceeași perioadă, Blanca a ajuns să fie deziluzionată de toată învățătura lui Krishnamurti, pe care a considerat-o până la urmă ca fiind, cel puţin pentru ea, nepotrivită, iar căutarea ei a condus-o la ashram-ul binecunoscutului înţelept din sudul Indiei, Ramana Maharishi. Deşi prezența lui i-a oferit multă mângâiere, destinul Blancăi se afla în altă parte, iar căutarea ei și-a găsit într-un sfârșit împlinirea la picioarele unei femei divin de frumoase, sublima mistică bengaleză îmbătată de dragostea pentru Dumnezeu și venerată în toată India de adoratorii ei ca fiind o încarnare a Mamei Divine: Sri Anandamayi Ma. Din anul 1945 și până la trecerea ei în lumea de dincolo, viaţa lui Atmananda a devenit gradat din ce în ce mai focalizată asupra relaţiei sale cu această femeie extraordinară, o relaţie al cărei unic scop a fost să-i reveleze adevărul cel mai profund al propriei ei existenţe. xix

Anandamayi Ma în samadhi – mijlocul anilor 1920

Introducere:

Arta de a fi guru Jurnalele lui Atmananda ne oferă un studiu de o profunzime unică a relației guru-discipol, dimpreună cu problemele specifice care apar atunci când un occidental intră într-o asemenea relație. Prezenţa în cuprinsul cărții a lui J. Krishnamurti, cel mai franc şi elocvent guru anti-guru al secolului al XX-lea, ajută la evidențierea și confruntarea multor idei greșite cu privire la acest subiect (și pentru care, în mare parte, acesta a fost direct responsabil), iar în final suntem invitaţi la o întâlnire faţă în faţă între el şi Anandamayi Ma – gurul prin excelenţă.

Rolul tradiţional al gurului a fost în general prost înţeles şi greşit interpretat în Occident, iar călătoria lui Atmananda – de la teosofie la Anandamayi Ma via Krishnamurti şi Ramana Maharishi – ne oferă o rară şi echilibrată viziune de ansamblu asupra subiectului.

Deşi mulţi caută „consolarea religiei” în vieţile lor, iar unii își găsesc alinare în filosofia orientală, în yoga şi maeștri spirituali, puțini sunt cei care şi-au asumat cu seriozitate o relaţie autentică guru-discipol, care este ceva fundamental diferit. Această relație este caracterizată de o anume structură şi disciplină care duce la o alchimie interioară – un proces specific de transformare care, precum în artă, cere un anumit grad de talent şi o implicare reală din partea practicantului pentru a fi dus la desăvârşire.

Lăsând la o parte dificultatea găsirii unui guru autentic, puţini sunt cei capabili să se supună rigorii pe care o astfel de relaţie o cere – călătoria dincolo de moarte sau moartea egoului fiind o condiție sine qua non. Din perspectiva minţii individuale, aceasta este similară cu moartea fizică, iar discipolul trebuie să aibă o încredere deplină în guru pentru a realiza cu succes această tranziţie. Această moarte a egoului aduce cu sine renunțarea completă la credinţele şi noțiunile care formează xxi