Dușmanul dușmanului nostru

Bacteriofagii ca medicament viral

La începutul secolului al XX-lea, oamenii de știință învățaseră deja câteva aspecte importante cu privire la virusuri. Ei știau deja că virusurile erau agenți infecțioși de dimensiuni inimaginabil de mici. Ei știau că anumite virusuri cauzează anumite tulburări, cum ar fi boala mozaicului tutunului și rabia. Dar tânăra știință a virusologiei avea încă viziuni înguste și limitate. Prin urmare, ea se concentra în principal pe virusurile care îi îngrijorau cel mai mult pe oameni – cele care cauzau diferite boli la oameni și cele care amenințau culturile și animalele pe care aceștia le creșteau. Virusologii rareori au privit dincolo de micul nostru cerc de experiențe. Totuși, în timpul Primului Război Mondial, au existat doi medici care au aruncat o privire asupra universului mult mai mare de virusuri în care trăim.

În anul 1915, un medic englez pe nume Frederick Twort a descoperit acest univers destul de accidental. La acea vreme, el căuta o modalitate mai ușoară de a produce vaccinuri împotriva virusului variolei. La începutul anilor 1900, vaccinul standard pentru această boală conținea o rudă mai blândă a variolei numită vaccinia. Atunci când doctorii au injectat oamenilor vaccinia, sistemul lor imunitar a început să producă anticorpi, care puteau să elimine nu numai vaccinia, ci și variola. Twort s-a întrebat atunci dacă nu ar putea să crească mai multe loturi de virusuri vaccinia, prin infectarea celulelor pe care le creștea în vasele Petri.

Experimentele sale s-au încheiat cu un eșec, deoarece bacteriile i-au contaminat vasele și i-au distrus complet celulele implicate în experiment. Și totuși, deși eșecul l-a afectat, Twort a fost suficient de lucid pentru a observa ceva ciudat. El a observat să straturile de bacterii care se răspândiseră în vasele sale au început să prezinte anumite pete sticloase. La microscop, Twort a putut vedea că acestea erau pline de microbi morți. El a colectat picături mici din acele pete sticloase și le-a transferat pe colonii bacteriene vii. În doar câteva ore, pe plăci s-au format noi pete sticloase pline de și mai multe bacterii moarte. Însă atunci când Twort a adăugat picăturile de la o altă specie de bacterii, aceste pete nu se formau.

Twort a luat în considerare trei explicații pentru ceea ce vedea. Mai întâi, aceasta putea fi o trăsătură bizară a ciclului de viaţă al bacteriei. Apoi, era posibil ca bacteriile să se sinucidă producând enzime letale. Cea de a treia posibilitate era și cea mai greu de crezut – și anume că Twort ar fi descoperit un virus care ucidea bacteriile.

Twort și-a publicat descoperirile, a enumerat cele trei posibilități și nu a mai continuat studiul. Dar la doar doi ani mai târziu, un medic canadian pe nume Félix d’Hérelle a făcut independent aceeași descoperire, și a înțeles și ce anume descoperise.

În anul 1917, d’Hérelle lucra ca medic militar, îngrijind soldații francezi care erau pe moarte din cauza dizenteriei. Dizenteria, o formă de diaree care poate duce la deces, este cauzată de o bacterie, cunoscută sub numele de Shigella. Astăzi, medicii pot trata dizenteria și alte boli bacteriene cu antibiotice, dar aceste medicamente nu au fost descoperite decât la câteva decenii după Primul Război Mondial. D’Hérelle se simțea frustrat că nu putea să își ajute mai mult pacienții. Pentru a-și înțelege mai bine dușmanul, d’Hérelle le-a examinat diareea.

El a luat probe de scaun de la soldaţi, pe care le-a trecut apoi prin filtre foarte fine, pentru a putea prinde astfel Shigella şi orice altă bacterie pe care acestea le-ar fi conţinut. Doar virusurile și moleculele ar fi putut să treacă prin acele filtre. De îndată ce d’Hérelle a reușit să producă acel lichid limpede, lipsit de bacterii, l-a amestecat cu o probă proaspătă de bacterii Shigella şi apoi a pus amestecul de bacterii şi lichid limpede în vase Petri. Shigella a început să se dezvolte, dar după câteva ore, d’Hérelle a observat pete sticloase care au început să se formeze în coloniile bacteriei.

D’Hérelle a luat mostre din acele pete şi le-a amestecat din nou cu Shigella. În vasele Petri s-au format și mai multe pete sticloase. D’Hérelle a concluzionat că acestea erau niște mici câmpuri de luptă, în care virusurile ucideau bacteriile Shigella, lăsând în urmă cadavrele lor translucide.

La acea vreme, aceasta era o idee radicală, întrucât virusologii aveau cunoștință doar de virusuri care infectau animale și plante. D’Hérelle a considerat că virusurile sale meritau un nume al lor. El le-a numit bacteriofagi, ceea ce înseamnă „mâncători de bacterii”.

[...]