2 minute read

 Răspunsuri

Unitatea 1

Advertisement

1. perene, tuberculi, ouă. 4. Activitatea de prindere a diverselor varietăți de pește sau a altor vietăți acvatice cu ajutorul unor instrumente speciale pescuit Activitatea care constă în prinderea sau uciderea unor animale sălbatice vânătoare Se măsoară în calorii energia conținută în alimente

Unitatea 2

1. sunt adevărate propozițiile a; și c), iar b) este falsă 2. ardei, frunză, rățușcă. 3. uscător de păr, cuptor (aragaz), prăjitor de pâine,

Soarele, lumânare, fier de călcat 5. Apa este incoloră nu are miros, este transparentă, nu are gust. Gradul de scufundare al unui corp într-un lichid depinde de natura substanței din care este alcătuit acel corp. Apa este utilizată în asigurarea igienei locuinței și a igienei personale.

Unitatea 3

1. A – putrefacție; B – dizolvare; C –fosile. 2. Carnea devine mai gustoasă dacă este gătităla grătar pe jar, ca și porumbul copt pe jar sau fiert. Jarul se obține prin arderea lemnelor sau a cărbunilor. 4. a) ruginire; b) coacere; c) putrezire. 5. A. Fierul este un metal care își schimbă culoarea prin ruginire. B. Cenușa rezultată prin arderea lemnelor este un îngrășământ care conține substanțe necesare îmbunătățirii solului. C. Coacerea aluatului pentru

a obține pâine și produse de patiserie se face în cuptoare, prin arderea lemnelor sau a gazelor naturale.

Unitatea 4

1. Sticla este conductor electric. – F; celelalte două propoziții sunt adevărate 3. b), d), e), f).

Unitatea 5

1. Prima propoziție este falsă; celelalte două propoziții sunt adevărate 2. a), e), f), h), j). 3. A-b); B-a); C-c). 4. Viețuitoarele nocturne s-au adaptat devenind active în timpul nopții, fie pentru a se feri de prădători, fie pentru a se feri de razele fierbinți ale Soarelui și a conserva apa. Altele sunt active doar în timpul zilei, având un regim diurn . De exemplu, reptilele au nevoie de căldura solară, în timp ce scorpionii se feresc de razele fierbinți

Unitatea 6

1. adevărate: b), c), d); a) și e) – false. 2. Prima verigă din lanțul trofic este producătorul, cel care transformă energia soarelui, a apei, a altor minerale în substanțe necesare vieții. O plantă (producătorul) poate să folosească soarele, apa, dioxidul de carbon și substanțele nutritive să le transforme în hrană pentru sine și pentru consumatori.

F FIȘA DE OBSERVARE A COMPORTAMENTULUI ELEVULUI ÎN TIMPUL ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

Apreciază modul în care te-ai comportat în timpul activităților desfășurate pe parcursul acestei unități de învățare. Bifează indicatorii care ți se potrivesc cel mai bine. După completare, verifică împreună cu profede sorul tău dacă te-ai apreciat corect. sor

Comportamentul Întotdeauna Deseori Uneori Niciodată

Mi-a plăcut să învăț despre ceea ce am găsit în această unitate Am urmat instrucțiunile Am lucrat atât individual, cât și în echipă Când am greșit, am vrut să aflu cum pot să corectez Am dus activitățile până la capăt Mi-am spus părerea Am cooperat cu ceilalți în activitățile de grup

This article is from: