Catalog ianuarie gimnaziu

Page 1

GIMNAZIU

NR.

3

An școlar

2017–2018

1


Clubul de cArte Printre litere

Proiectul național de stimulare a lecturii Clubul de carte Printre litere este destinat elevilor de școală primară și gimnazială și își propune ca, în timp, cu răbdare și perseverență, să cultive copiilor plăcerea de a citi. În fiecare lună, în cadrul Clubului de carte Printre litere, desfășurat în toate școlile din România, copiilor li se vor prezenta cărți menite să îi inspire și să le dezvolte plăcerea de a citi. Profesorii pot prezenta la clasă titlurile propuse în acest catalog și, folosind activitățile didactice sugerate, vor putea organiza întâlniri propriu-zise ale clubului. Elevii se vor simți parte a unui grup cu preocupări comune și își vor dezvolta competențele de lectură într-un cadru structurat. Aceste activități sunt proiectate conform unor niveluri de lectură, în așa fel încât să provoace interesul elevilor, prin secvențe scurte de 20–30 de minute pe care profesorii le pot dedica în timpul orelor de lectură sau în cadrul unor activități extracurriculare.

2


Când vine vorba de lectură, ceea ce îi motivează cel mai mult pe tineri este libertatea de a alege singuri cărțile de citit. Așa că, pe lângă volumele recomandate în programa școlară, elevii vor avea la dispoziție și o ofertă de cărți din literatura modernă și contemporană, cu eroi ai adolescenței lor. Titlurile de carte sunt selectate de către specialiști în domeniul lecturii și au în vedere că la o clasă sunt elevi cu competențe și interese de lectură diferite. Această împărțire face posibilă continuitatea între nivelurile indicate, precum și între ciclul de învățământ primar și gimnazial. Cărțile sunt alese pentru a-i încânta pe elevi prin prezentări interesante, prin ilustrații de calitate și prin temele abordate, adecvate vârstei lor. În fiecare catalog vor fi prezentate câte 3 titluri din care elevii pot alege. Astfel, ei sunt implicați în propria formare, se vor simți valorizați și, cu siguranță, vor fi motivați să citească volumele pentru care au optat. Dincolo de simpla lectură, elevii vor fi încurajați să reflecteze și să valorifice ceea ce au citit în jurnalele de lectură, prin întâlnirile clubului, prin concursuri, astfel încât la sfârșitul fiecărui an școlar aceștia să dețină un portofoliu de cititor.

Pentru detalii suplimentare sau solicitări de înscriere în club, vă rugăm să ne contactaţi: Comenzi CALL CENTER 0374 833 500 Anca 0770 408 924 Răzvan 0748 881 184

Loredana 0753 068 140 Valentin 0770 410 477 Florina 0746 290 648

Mihai (Sector 3) 0755 111 778 Andrei (Sector 4) 0724 508 117

clubul profesorilor din românia Marius Sardariu 0752 548 372

www.printrelitere.ro 3


NIVELURI DE LECTURĂ Nivelul ELEMENTAR/ 6-8 ani Caracteristici Acțiune cu fir narativ simplu, dar dinamică, bazată pe încurcături, confuzii, rezolvarea unor provocări. Personajele sunt copii de vârstă apropiată, alături de animale sau personaje fantastice. Vocabularul este simplu, limbajul este neutru, cu unele secvențe de umor direct; predomină dialogul. Scop didactic Motivare pentru lectura de plăcere

Nivelul INTERMEDIAR/ 8-10 ani Caracteristici Acțiune cu fir narativ dezvoltat într-o succesiune de secvențe narative, legată de conflicte și rezolvări de situații-problemă. Personajele aparțin mediului familiar, dar pot fi și personaje fantastice care ajută sau cu care se află în conflict. Vocabularul este familiar, iar termenii neobișnuiți se pot deduce cu ușurință din context; limbajul este dezvoltat prin efecte de umor, ironie, referințe la situații cunoscute sau elemente culturale simple. Scop didactic Explorarea lumii textului pentru cunoaștere

Nivelul AVANSAT/ 10-14 ani Caracteristici Acțiune cu ritmuri diferite, uneori de alternanțe între planuri, flashbackuri și anticipări pentru a prezenta experiențe noi, provocatoare. Personajele sunt construite complex, în acord cu lumea textului, individualizate puternic, având evoluții surprinzătoare. Vocabularul este nuanțat, limbajul viu, uneori ambiguu și/sau aluziv. Scop didactic Formarea unei viziuni personale asupra lumii pornind de la lecturi variate

4

Cărți propuse în acest catalog Top 50 de aventuri pe care nu trebuie să le ratezi până la 13 ani, de Perdmenico Baccalario, Tommaso Percivale Destin, de Aprilynne Pike Acvila legiunii a IX-a, de Rosemary Sutcliff


Avantajele clubului de carte PRINTRE LITERE

Alăturați-vă Clubului de carte Printre litere!

Pe lângă plăcerea de a citi cele mai frumoase cărți, copiii vor beneficia de cadouri atractive.

Elevii care la finalul anului școlar au citit 15 CĂRȚI primesc CADOU UN SMARTWATCH sau CĂȘTI AUDIO.

La comandarea oricărei cărți din acest catalog vei primi un cadou o felicitare cartonată care poate fi personalizată.

artie

8M

Pune-ți creativitatea la încercare și oferă de 8 Martie o felicitare făcută de tine.

5


recomandare: Clasele a V-a și a VI-a TOP 50 de AVENTURI pe care nu trebuie să le ratezi până la 13 ani PIERDOMENICO BACCALARIO, TOMMASO PERCIVALE

Tip copertă: cartonată Format: 140 x 200 Nr. pagini: 176 Preț:

39 90 lei

23 90 lei

Jurnal de lectură

Să faci un om de zăpadă uriaș, să scrii o scrisoare, să inventezi o poveste, să faci un foc, să explorezi niște ruine vechi și misterioase, să recunoști zece nori, să înalți un zmeu, să faci o listă cu dorințe de îndeplinit, să privești răsăritul și apusul în aceeași zi – iată doar câteva din misiunile obligatoriu de îndeplinit înainte de a împlini 13 ani. 50 de aventuri dintre cele mai palpitante, 50 de probe care vor certifica aptitudini incredibile, dar și curaj și hotărâre, forță și rezistență, curiozitate de invidiat și vor hrăni spiritul de aventură al celor cutezători! Ești gata să accepți provocarea?

6


recomandare: Clasele a Vii-a și a VIii-a Destin aprilynne pike

Tip copertă: broșată Format: 140 x 200 Nr. pagini: 272 Preț:

29 90 lei

23 90 lei

Jurnal de lectură

Laurel, zâna crescută printre oameni, a ajuns acum în clasa a douăsprezecea de liceu şi este îndrăgostită în continuare de prietenul ei David, pe care l-a ales în defavoarea lui Tamani, spiritul înrudit din Avalon, tărâmul zânelor. Iată însă că Tamani apare din senin la liceul unde învaţă Laurel, stârnind o puternică gelozie şi tot felul de conflicte cu David. Odată cu el, la liceu soseşte şi Yuki, o elevă japoneză, despre care nimeni nu ştie nimic. Cum se va descurca Laurel cu cei doi băieţi îndrăgostiţi de ea? Ce secret ascunde Yuki? Surprizele şi suspansul se ţin lanţ şi în acest volum, anunţând o continuare fascinantă.

7


recomandare: Clasele a Vii-a și a VIii-a ACVILA LEGIUNII A IX-A ROSEMARY SUTCLIFF

Tip copertă: broșată Format: 137 x 200 Nr. pagini: 352 Preț:

29 90 lei

23 90 lei

Jurnal de lectură

În preajma anului 117 d.Hr., Legiunea a IX-a a armatei romane s-a îndreptat spre nordul Britaniei, pentru a stăvili revolta triburilor caledoniene, şi de atunci nu a mai fost văzută. Patru mii de oameni au dispărut fără urmă, iar stindardul lor s-a pierdut. Este o enigmă pe care nimeni nu a descifrat-o vreodată. Tânărul Marcus porneşte în căutarea tatălui său, legat imperial şi conducătorul acestei legiuni, iar călătoria lui este atât de primejdioasă, încât nimeni nu crede că se va mai întoarce. Acvila Legiunii a IX-a este considerat unul dintre cele mai bune romane pentru copii ale secolului XX şi a fost vândut în peste un milion de exemplare în toată lumea. Rosemary Sutcliff, ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic în 1975 şi comandor al aceluiaşi ordin în 1992, s-a dedicat romanului istoric şi a devenit una dintre cele mai importante scriitoare britanice de literatură pentru copii.

8


FORMULAR DE ÎNREGISTRARE A COMENZILOR Pentru a vă organiza mai ușor, notați cărțile alese de elevi în tabelul de mai jos:

Numele elevului

Cărțile dorite Titlul 1

Titlul 2

Titlul 3

Confirmare Predat de la carte părinte

TOTAL

9


10


Cititul se răsplătește!

CONCURS Care sunt lecturile care îi încântă cel mai mult pe elevii clasei dumneavoastră? Intrați pe site‑ul clubului de carte www.printrelitere.ro, scrieți-ne în numele întregii clase răspunsul la întrebarea de mai sus și... aveți de câștigat! În fiecare lună, doi profesori aleși prin tragere la sorți vor fi premiați cu cărți de la Editura Litera pentru întreaga clasă! Pentru că cititul se răsplătește!

Regulamentul concursului este disponibil pe www.printrelitere.ro

11



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.