LiteraTURA by Editura Litera

Nr. 1 �� Iunie 2012 �� Se distribuie gratuit

�� Femeile răzbat întotdeauna. Și când le iubim, și când nu Bedros Horasangian

�� Între blestemul muzicii şi blestemul iubirii Răzvan Voncu

�� Trandafiri înfloriți

pe aripile vântului Elisabeta Lăsconi

�� Orientul ca revanșă

interviu cu Daniela Zeca-Buzura

Concurs de debut literar

La Atelierul de idei și creație literară, valorile se premiază! Pentru că vrem să îți descoperim talentul, te provocăm să ne cucerești cu cele mai captivante creații literare! Înscrierea se face în perioada 31 mai – 5 noiembrie 2012 Manuscrisele declarate câștigătoare vor fi publicate de Editura Litera Mai multe detalii pe

www.litera.ro

susținut de

editorial

Provocarea, prima șansă... a schimbării ��

de Dan Vidrașcu

m crescut și m-am format printre manuscrisele redactate de tata și printre caietele cu notițe și citate extrase de mama în orele sale de lecturi nocturne. Părinții mei mi-au inoculat respectul pentru carte, obiect și concept în egală măsură, fapt ce a determinat și decizia mea de a continua afacerea de familie și de a o transforma în profesie. Editura Litera, fondată de tatăl meu în 1989, este o moştenire de familie, faţă de care am o obligaţie morală infinit mai mare decât aş fi avut în cazul în care ar fi fost o afacere pornită de mine de la zero. Dintr-un cititor pasionat și fiu de editori am devenit un editor rațional, cu o mare pasiune pentru cărți frumoase. Conștient încă de la început de faptul că rolul unui editor este în primul rând cel de promotor al lecturii și al cărții, m-am încăpăţânat să le ofer permanent cititorilor o bogată, dar atentă selecție de titluri din toate genurile şi, tot pentru ei, am încercat să înţeleg metabolismul complicat al industriei cărții. Mă bucur să-i am alături de mine în acest demers ambițios pe soția și pe fratele meu, care, în urmă cu 10 ani, au ales să vină împreună cu mine la conducerea afacerii. În 2009, când Editura Litera a împlinit 20 de ani de existenţă pe piaţa de carte, am simțit pentru

rima dată necesitatea schimbării și p a inovației. Am înțeles atunci că tradiţia îşi dezvăluie adevărata identitate doar prin asocierea sa nemijlocită cu inovaţia. Schimbarea brandului nu a însemnat doar o modificare la nivel semantic, ci o schimbare la nivel de concepţie. Litera - o carte deschisă reprezintă un mod de a înţelege lectura, piaţa şi pe cititorii noştri, iar experienţa acumulată în acești 20 de ani ne-a permis să ne asumăm schimbarea cu îndreptăţire. Ne-am nuanțat și reafirmat brandul, am adus pe piață cărți în format digital, îi traducem și îi publicăm pe cei mai celebri autori străini ai momentului, cele mai bune cărți din domeniile care ne-au consacrat... toate acestea pentru a satisface apetitul unui cititor din ce în ce mai informat și mai pretențios. Şi iată-ne la mijlocul lui 2012. În contextul unei activități editoriale tot mai febrile și mai diversificate, mă gândesc adesea la problema promovării lecturii în rândul cititorilor tineri. Dacă tot publicăm cărți, oare nu merită să ne străduim să le aducem cât mai aproape de cititori și să le dăm astfel șansa de a rămâne o valoare perenă? Promovarea lecturii începe cu propria lectură, și astfel s-a născut ideea de a ne întregi activitatea editorială cu un supliment dedicat lecturilor: recenzii de carte, interviuri cu autori, avanpremiere, o privire atentă

în miezul lucrurilor pe care le publicăm. Ceea ce veți citi în paginile următoare reprezintă reflecțiile unor cititori avizați, oameni de cultură cu experiență, care au îndrăznit să-și asume extravaganța de a reinterpreta textele propuse și de a scrie despre ele în cheia propriei lecturi. Și trebuie să recunosc faptul că, pe măsură ce poveștile cărților au prins contur între paginile acestei reviste, bucuria și entuziasmul nostru față de experiența lecturii a crescut tot mai mult, gândindu-ne că ea va fi molipsitoare în rândul publicului larg, că va stârni interesul cititorilor noștri pentru o literatură de bună calitate. Spre deosebire de țările dezvoltate ale vechiului continent, în România există un număr mai restrâns de împătimiţi ai cărţii, oameni pentru care cartea reprezintă o valoare sine qua non. Ca să putem vorbi despre o schimbare de perspectivă în acest sens, ar trebui să construim tot mai multe „reţele culturale“, pentru a contura o identitate puternică. Aceste reţele pot însemna campanii de promovare a lecturii, a autorilor contemporani, promoţii atrăgătoare, distribuţie concentrată, o viziune modernă asupra obiectului carte. Dacă sunt bine scrise, poveştile vor rămâne ca nişte declaraţii credibile în vieţile noastre, fie că le citim pe hârtie tipărită sau pe dispozitive electronice de lectură. Într-o lume în care valorile sunt curtate doar de gânduri, Editura Litera are curajul să provoace, oferind o calitate ireproşabilă selecţiei de cărţi propuse cititorilor. Este timpul să facem un pas înainte! n

sumar �� EDITORIAL Provocarea, prima șansă... a schimbării de Dan Vidrașcu �� 3

�� RECENZII Femeile răzbat întotdeauna. Și când le iubim, și când nu de Bedros Horasangian �� 5 Fata albă dincolo de mări și țări de Bedros Horasangian �� 5 Între blestemul muzicii şi blestemul iubirii de Răzvan Voncu �� 6

Colaboratori: Bedros Horasangian Răzvan Voncu Elisabeta Lăsconi Alina Dan Grafică: Claudiu Ionescu

Trandafiri înfloriţi pe aripile vântului de Elisabeta Lăsconi �� 7 O poveste despre destin şi resemnare de Lucia Grigorescu �� 8 Băiatul vrea adevărul, criminalul – să se distreze de Răzvan Voncu �� 9 Dai într-unul, ţipă opt de Dora Constantinovici �� 10

�� INTERVIU Daniela Zeca-Buzura – Orientul ca revanșă de Alina Dan, Evenimentul Zilei �� 12

�� DESPRE ALTCEVA Parisul ca un vis de Alina Porumbel �� 14

Recomandarea lunii iunie

Calea Floreasca nr. 60, et. 5, București, 014462 Telefon +021.319.63.93 Fax +4031 425 16 20 info@litera.ro www.litera.ro www.nodex.ro Director general: Dan Vidrașcu Director executiv: Marin Vidrașcu Director editorial: Cristina Vidrașcu-Sturza

© S.C. Editura Litera Internațional S.R.L. Toate drepturile asupra revistei Literatura aparțin S.C. Editura Litera Internațional S.R.L. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului.

recenzii

Arturo Pérez-Reverte �� Regina Sudului

Femeile răzbat întotdeauna. Și când le iubim, și când nu ��

de Bedros Horasangian

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 512 Preț: 39,90 lei www.litera.ro

vem la îndemână un roman masiv – peste 500 de pagini, scurt nu mai scrie nimeni azi, să ne aducem aminte că Străinul lui Camus are vreo sută de pagini, dar se pare că așa vrea cititorul de astăzi… – ce aparține unui scriitor cu vastă experiență jurnalistică. Să fii reporter de război pentru televiziunea spaniolă este o experiență, precum cea cu luptele de tauri pentru Hemingway. Nu e de joacă. Din Mexic și până pe țărmurile sudice ale Spaniei, ne învârtim în lumea traficanților de droguri, unde viața

ușoară și crimele nu lipsesc. Eroina romanului este chiar o femeie tare, tare de tot. Trăiește intens și fără limite. De aici și ritmul alert al scriiturii, de aici aerul de roman polițist – Regina Sudului chiar nu este așa ceva, așa cum Demonii lui Dostoievki nu este un thriller –, de suspans bine reglat și regizat, de acțiune alertă: viața aventuroasă a unei femei obișnuite, care prin tot ce i se întâmplă devine neobișnuită. Autorul știe să scrie cu nerv și reușește să ascundă, printre personaje extrem de bine conturate, interesante stări, emoții și trăiri. n

Monique Roffey �� Femeia albă pe bicicleta verde

Fata albă dincolo de mări și țări ��

„A

de Bedros Horasangian

r trebui să te obișnuiești cu felul în care stau treburile în Trinidad“, spune un personaj în coada cărții. „O să continui să încerc să înțeleg…“, i se răspunde. „Ai putea să te obișnuiești cu căldura“, insistă o femeie, „Nu, asta nu. Niciodată.“ Așa se încheie un fascinant roman despre niște oameni fascinanți care trăiesc într-o fascinantă insulă (Trinidad) din fascinanta Mare a Caraibilor. Pentru cititorii români, aflați undeva departe, unde și-a înțărcat dracu’ copiii, totul ar fi

t rebuit să fie exotic, pitoresc, însorit și cu un aer de veșnică distracție. Nu este. Un roman psihologic, cu vaste panorame istorico-politice, cu viață și moarte, cu dragoste și cu dispe rare. Cu fel de fel de întâmplări care ne fac să înțelegem că lumea e așa cum e și nu cum am vrea să fie. Se trăiește intens. Bucurii și necazuri, cu nervi și patimi despre care s-ar zice că știm și noi câte ceva. Și toate astea se petrec nu neapărat din cauza căldurii. În lumea de azi Trinidad poate fi oriunde. O întreagă umanitate ni se prezintă așa cum e, la mii de kilometri de noi. n

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 443 Preț: 49,90 lei www.litera.ro

recenzii

Richard Harvell �� Clopotele

Între blestemul muzicii şi blestemul iubirii Muzica este o mesageră a zeilor sau, dimpotrivă, a infernului? ��

de Răzvan Voncu

ceasta este întrebarea de la care porneşte romanul Clopotele, al scriitorului american Richard Harvell. Moses Froben, născut într-o clopotniţă a unui sat elveţian, din relaţia păcătoasă dintre preotul catolic şi „nebuna“ satului, este posesorul unei voci de excepţie. Ea, vocea, îi aduce în viaţă deopotrivă lumina şi întunericul, eliberarea de condiţia sa umilă şi, totodată, captivitatea într-o alta, la fel de (dacă nu şi mai) chinuitoare. Căci, aruncat în râu de tatăl nelegiuit, dornic să scape de amintirea păcatului său, Moses va fi salvat de nişte călugări. Intrat în mănăstire, vocea îl va face repede remarcat, dar îl va şi condamna pe viaţă: adolescentul va fi castrat, pentru ca vocea sa angelică să îşi păstreze puritatea. În consecinţă, tânărul va cunoaşte, pe de-o parte, culmile de neatins ale muzicii, ca şi pe cele ale reuşitei sociale. Din infernala clopotniţă de sat elveţian, în care stătea cu mama sa, complet izolat şi ostracizat, Moses ajunge să cânte pe cele mai râvnite scene muzicale ale

lumii: cele din Viena imperială (romanul este localizat la sfârşitul secolului al XVIII-lea) şi din Veneţia. Pe de altă parte, Moses Froben va cunoaşte şi bolgiile infernului condiţiei de castrat. Îndrăgostit de nobila Amalia, el va trebui să-şi trăiască până la capăt condiţia tragică, de musico, admirat şi dispreţuit în acelaşi timp. Căci, oricât de angelică ar fi vocea lui şi oricât de mare ar fi bucuria pe care muzica le-o produce celor din jur, Moses continuă să fie privit de aceştia – şi în special de soţul Amaliei, Anton Riecher – drept o făptură respingătoare. Tragedia lui este că nu poate forma un cuplu cu femeia pe care, totuşi, o iubește cu toată fiinţa sa. Romanul lui Richard Harvell, deja tradus în 13 limbi, ne oferă, pe fundalul poveştii tragice a lui Moses, şi o incursiune pasionantă în lumea strălucitoare şi decadentă a sfârşitului secolului al XVIII-lea. O lume a începuturilor operei moderne, a marilor castrati, a pasiunilor şi conflictelor ireductibile. Nu-i este uşor lui Moses Froben să îşi croiască un drum în acest mediu închis. Cu ajutorul celor doi călugări care-l salvaseră de la înec şi îl ocrotiseră toată viaţa, Moses i se substituie unui alt musico faimos, Gaetano Guadagni, în timpul premierei unei opere, şi,

Aici durata de viaţă a sunetului este cuprinsă într-un chip atât de ideal, încât nu există moarte prematură.

�� Info: Apariție: 2011 Număr pagini: 464 Preț: 39,90 lei www.litera.ro transmiţându-i, prin intermediul muzicii, un mesaj Amaliei, aflată în sală, reuşeşte să fugă cu ea. Nu întâmplător, opera dirijată de Gluck este Orfeu: Harvell ţese cu măiestrie o pânză de semnificaţii mitice în spatele poveştii lui Moses şi a Amaliei, noii Orfeu şi Euridice. Căci, tot ca Euridice, Amalia va muri pe altarul iubirii imposibil de împlinit, lăsându-i lui Moses un copil, cel pe care îl purta în pântece în momentul în care il musico a smuls-o de lângă soţul ei. Iubirea lui se va transfera asupra copilului, pe care îl va creşte ca pe fiul său. Şi căruia îi va lăsa moştenire, între altele, manuscrisul acestui roman, scris la persoana I, sub forma unor memorii. Convenţia manuscrisului găsit îmbracă natural confesiunea lui Moses Froben, subliniind din nou iscusinţa autorului. Căci Richard Harvell a reuşit în Clopotele un roman complex, profund, tragic, care se citeşte pe nerăsuflate. n

recenzii

Leila Meacham �� Trandafiri

Trandafiri înfloriți pe aripile vântului Cine o poate uita pe Scarlett O´Hara, eroina din Pe aripile vântului, cu farmecul ei care le-a adus în literatură pe „frumoasele sudiste“, cu şiretenia ce o ajută să îndure nenorocirile şi replicile memorabile despre ziua de mâine, cu iubirile ei, una, iluzorie, pentru bărbatul cel mai nepotrivit, şi alta, inconştientă, pentru cel ce i se potriveşte, dar mai ales cu obsesia ei pentru Tara, pământul moştenit şi trecut prin pârjolul Războiului Civil? ��

de Elisabeta Lăsconi

n 2010, la 77 de ani după ce Pe aripile vântului şi-a început zborul, vântul sudist pare să adie peste alt secol: Trandafiri de Leila Meacham aduce altă poveste ce se petrece de data asta în Texas, într-un orăşel şi pe o plantaţie de bumbac, o saga de familie întinsă pe multe decenii, apăsată de un blestem ce atinge trei familii pe parcursul a trei generaţii. Roman popular, cu multe istorii şi destine, întinse pe sute de pagini, Trandafiri a ajuns rapid bestseller, tradus deja în peste zece ţări. Leila Meacham îşi plasează acţiunea la început de secol XX, urmărindu-i pe tinerii bărbaţi din cele trei familii, Toliver, Warwick şi DuMont, trecând prin ororile Primului Război Mondial și prin anii crizei economice. Toţi gravitează în jurul tinerei Mary Toliver, destine ce se împletesc sub semnul unei legende a familiei, cu trandafiri ca semne, cu blestemul ca povară, pornind de la plantaţia de bumbac Somerset și atingând şi celelalte două averi: prosperitatea adusă de cherestea familiei Warwick şi cea dată de magazinele DuMont.

Leila Meacham scrie despre sentimente intense: prietenia absolută, ce duce la sacrificii şi devotament total (Ollie DuMont îi salvează viaţa prietenului său Percy Warwick, chiar şi cu riscul unei răni distrugătoare), cu iubirea unică pentru o femeie de care se îndrăgostesc din copilărie, când o văd prima oară printre barele pătuţului. Cele două femei puternice din clanul Toliver, Mary şi nepoata ei Rachel, pun însă pe primul loc legătura cu pământul, o relaţie aproape mistică, iar după ea apartenenţa la o tradiţie. Romanul se compune din acţiunea plasată în prezent, când Rachel, dornică să se întoarcă la plantaţia Somerset, promisă ei ca moştenire de mătuşa Mary Toliver, trebuie să înfrunte drama familiei ei sărace, care i-a pus mereu în discuţie pasiunea pentru bumbac, codicilul la testamentul făcut de mătuşă ce răstoarnă toate relaţiile. Personajele alunecă în trecut şi rememorările dezvăluie secrete păstrate cu grijă, care au distrus vieţi sau continuă să provoace tragedii. Trandafiri aruncă o privire spre originile engleze, cu ambiţia de a transplanta în Lumea Nouă războiul celor două roze, cu alte

s emnificaţii: trandafirul roşu echivalează cu a cere iertare, cel alb, cu a ierta, cel roz semnifică refuzul sau neputinţa iertării. Şi aduce un suflu tragic peste destinele celor ce-şi văd fericirea fărâmiţată ori distrusă brusc de ambiţii şi datorii vechi de familie, de orgolii sau convingeri puternice. Leila Meacham surprinde atmosfera sudistă prin descrierea plantaţiei de bumbac în mai multe anotimpuri, reînvie spiritul Sudului prin mentalitatea bărbaţilor, prin relaţiile dintre taţi şi fii, prin frumuseţea femeilor ce le ascunde firea feroce. Ştie să adauge sare şi piper întâmplărilor, ca să le facă picante, nu se teme nici de scenele patetice în care bărbaţii îşi plâng greşelile, iar femeile se înverşunează să se răzbune sau să le repare. Trandafiri continuă în manieră proprie evocarea Sudului, dovedind încă o dată că Sudul înfrânt în Războiul Civil îşi ia revanşa, câştigând toate bătăliile ficţiunii. n

�� Info: Apariție: 2010 Număr pagini: 528 Preț: 44,90 lei www.litera.ro

recenzii

Ali Shaw �� Fata cu picioare de sticlă

O poveste despre destin şi resemnare Fata cu picioare de sticlă este un roman hibrid, un melanj de mituri nord-europene, realism psihologic și fantasy și a fost foarte bine primit atât de public, cât și de critică. ��

de Lucia Grigorescu, critic literar

n toamna anului 2010 a obținut premiul Desmond Elliot, după ce a fost nominalizat pe listele multor premii britanice prestigioase: Costa First Novel Award, Guardian First Book Award, Dylan Thomas Prize, William L. Crawford Fantasy Award. „Privirea îi reveni asupra cizmelor ei. Nu erau doar mari. Erau ENORME pentru o fată atât de slabă. Aproape că îi ajungeau până la genunchi. — Dumnezeule, arăt oribil! Atât de încețoșată. Oftă și lăsă aparatul să cadă. Midas se îndreptă și făcu ușurat un pas înapoi, holbându-se în continuare la cizmele ei. — Au fost ale tatălui meu. Era polițist. Au fost făcute special pentru munci grele. — Aa! Ahaa! — Uite! Își deschise geanta și scoase din portofel o fotografie cu colțurile îndoite care o înfățișa în pantaloni scurți de blugi, tricou galben și ochelari de soare. Stătea pe o plajă pe care Midas o recunoscu. — Ăsta-i Golful Shalhem, spuse el, lângă Gurmton. — De vara trecută, ultima dată când am venit pe St. Hauda’s Land. Îi întinse poza ca să se uite mai atent. În fotografie, pielea ei era bronzată, iar părul de-un blond

r umen. Purta o pereche de șlapi, iar picioarele îi erau mici și zglobii. — Ești bolnavă? Ridică din umeri. O picătură de ploaie se lovi cu zgomot de piatră. O altă picătură căzu pe una dintre cizmele de piele, creând, deasupra degetelor de la picioare, un punct în care te puteai oglindi. — Nu știu,oftă ea.“ În arhipelagul St. Hauda’s Land se petrec lucruri neobișnuite. Ceața dezintegrează orizontul în straturi nemișcate de aer, stânci amenințătoare îți întorc privirea, în mlaștini nesfârșite zboară vite cu aripi de fluture, o creatură transformă totul în alb dintr-o singură privire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri, iar Ida Maclaird se transformă treptat într-o statuie de sticlă: „Dar în zadar. Era încă prins în îmbrățișarea ei înghețată. Chipul ei de sticlă, încremenit într-un sărut, era ca o mască trasă peste… nimic. Se apropie, simțind cum barca se leagănă, iar apa bolborosește sub ea. Putea vedea prin ochii ei goi sticla solidificată. — Unde te-ai dus? întrebă el, întinzându-se cu disperare spre ea și atingând din nou suprafața lucioasă a obrazului ei. În acest bloc de sticlă rece sălășluiseră cândva gândurile și voința unei persoane. O voință care o scosese pe a lui din inerție și îl transformase în mai mult decât fusese vreodată… Nu

�� Info: Apariție: 2010 Număr pagini: 336 Preț: 44,90 lei www.litera.ro erau în trupul ei… Apucă marginea puloverului ei și o ridică pentru a dezveli talia de sticlă. Albastrul tricoului pe care îl purtase se reflecta prin stomacul și spatele ei. Burta era la fel de goală precum capul… Se aplecă și o sărută pentru ultima dată…“ Cartea, o fabulă magică, este o combinație emoționantă de mituri nord-europene: „Pe cărările năpădite de buruieni, călătorii singuratici zăreau o lumină cu aspect omenesc, cutreierând între copaci sau înotând în lucruri liniștite. Apoi ceva anume, un impuls lăuntric îl făcea pe călător să se năpustească în pădurea labirintică sau în apa adâncă, în căutarea fasciculului de lumină. Când reușea să-l înhațe, prindea formă. Câteodată devenea o floare cu petale fosforescente. Alteori se transforma într-o pasăre scânteietoare «ale cărei pene de la coadă aruncau tăciuni aprinși»…C ÂTEODATĂ… — Ai pierdut ceva? — Lumina.“ n

recenzii

Belinda Bauer �� Câmpul cu iarbă neagră

Băiatul vrea adevărul, criminalul – să se distreze Câmpul cu iarbă neagră, de Belinda Bauer, este unul dintre cele mai interesante romane poliţiste pe care le-am citit în ultimii ani. ��

de Răzvan Voncu

u numai pentru că autoarea, după o copilărie în Anglia şi Africa de Sud, s-a stabilit în Ţara Galilor, ale cărei atmosferă şi peisaje creează un cadru fascinant, în care povestea romanului dobândeşte, treptat, adâncimi de nebănuit la început. Şi nici pentru că Belinda Bauer, educată literar la şcoala romanului poliţist englez, dă o replică viguroasă „valului scandinav“, ce pare a domina genul în ultimul deceniu şi jumătate. În primul rând, scriitoarea nu ne oferă o simplă poveste poliţistă, care, oricât de complexă şi de ingenioasă, să se încheie (inclusiv în mintea noastră) odată cu prinderea autorului crimei. Totul este, în acest roman, nou şi îndrăzneţ: „detectivul“, Steven, are numai 12 ani, crima a fost comisă cu mult timp în urmă, asasinul este un criminal în serie, „ancheta“ lui Steven seamănă adesea cu un

joc ş.a.m.d. Belinda Bauer nu se mulţumeşte să îmbunătăţească pe ici, pe colo o schemă veche din romanul poliţist, ci reformează, practic, convenţia acestuia. Steven Lamb, un adolescent din Exmoor, obişnuieşte ca în timpul liber să sape gropi, sperând să găsească la un moment dat cadavrul unchiului său Billy. După ce termină şcoala, Steven, în loc să se joace sau să citească, îşi ia lopata şi merge să sape într-un alt loc din jurul Exmoor. Este susţinut, în această fantasmă a lui, de către bunică. Aceasta, în absenţa osemintelor fiului, nu se poate împăca nici azi cu dispariţia lui („sindromul Vitoria Lipan“, am putea spune noi, românii) şi este sfâşiată între dorinţa de a-l vedea intrând pe uşă şi necesitatea creştinească de a-i fi găsite osemintele şi locul în care şi-a aflat sfârşitul. De fapt, suntem confruntaţi simultan cu două fire narative. Cel al crimei determină un al doilea, care este planul familiei. O asemenea tragedie lasă urme adânci în sufletul membrilor unei familii, care caută, fiecare în felul său, să treacă peste întâmplare. Nu-i de mirare că familia Lamb începe să se destrame, din cauza obsesiei bunicii că fiul ei nu este

Câmpul cu iarbă neagră se citeşte cu sufletul la gură, dar cu mintea trează, căci autoarea ştie să ne-o stimuleze pagină cu pagină.

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 304 Preț: 29,90 lei www.litera.ro mort. Acesta este, în realitate, mobilul care-l îndeamnă pe Steven să sape: ideea că osemintele unchiului o vor vindeca pe bunică de fantasmă. El nu ştie, însă, că descoperirea osemintelor ar putea pune în mişcare un aparat infernal. Arnold Avery mizează mult pe faptul că această crimă nu-i va putea fi niciodată imputată, deci adolescentul care sapă îi devine duşman şi ţintă. Steven, la rândul lui, înţelege că săpatul la întâmplare nu e o soluţie şi începe tot mai mult să intre în pielea unui detectiv. El ajunge chiar să-i trimită o scrisoare lui Avery în închisoare, în speranţa că acesta se va da de gol. Scrisoarea trezeşte din adormire un asasin psihopat: Avery, convins că tot ce făcuse era bine, întrucât el era singurul om normal din lume, se plictisea în închisoare. Jocul „de-a şoarecele şi pisica” îi trezeşte instinctele adormite, iar romanul poliţist capătă, astfel, adâncimi psihologice (specifice, de altfel, prozei Belindei Bauer). n

recenzii

Christos Tsiolkas �� Palma

Dai într-unul, ţipă opt Palma îţi demonstrează că până şi într-o ţară cum e Australia, una dintre cele mai iubite de emigranţii Europei, multiculturalismul – deşi ar trebui să c âştige pe toate planurile – mai dă şi rateuri atunci când vine vorba de clasa de mijloc. ��

de Dora Constantinovici, www.bookmag.ro

i asta fie că e vorba de relaţiile din cupluri de iubiţi şi soţi, formate din oameni care provin din etnii sau culturi diferite sau care au convingeri politice diferite, fie că vorbim despre grupuri de prieteni veniţi din medii sociale diferite. Când apare o problemă majoră care îi afectează într-o mai mică sau mai mare măsură pe toţi membrii unui astfel de nucleu, lucrurile devin complicate. Cei implicaţi nu reuşesc să o rezolve firesc, devin pătimaşi şi apar conflicte greu de bănuit până de curând. Iar încet, încet, se dezvăluie şi câte un schelet din dulapul fiecăruia dintre cei implicaţi. Puţin rasism, sexism, naţionalism, frustrări profesionale, violenţă domestică, relaţii extraconjugale. Toate acestea ascunse foarte atent în spatele unei vieţi mic burgheze aparent liniştite. Tsiolkas, a cărui familie a emigrat din Grecia în Australia, nu este deloc un fan al literaturii europene şi nici al vieţii europenilor, de altfel. Spunea la un moment dat într-un interviu că, de câte ori vizitează Europa, se simte tot mai puţin european. „Simt că europenii sunt foarte legaţi de clasa socială din care fac parte, pare mult mai dificil să trăieşti normal ca imigrant în Europa şi asta trebuie

să aibă un efect şi asupra literaturii“ –, zice el. Nu priveşte nici Australia ca fiind un tărâm paradiziac. Există însă o mare diferenţă între felul în care erau priviţi imigranţii aici faţă de Europa, cel puţin la începutul anilor ’90. Între timp însă, probabil în mare parte din cauza crizei economice, lucrurile au luat o întorsătură mai puţin plăcută şi în Australia. „Oamenii au devenit din ce în ce mai egoişti. Şi nu poţi să separi politica celor întâmplate pe plan economic de problemele tipice multiculturalismului.“ Tsiolkas crede că singura şansă în

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 528 Preț: 39,90 lei www.litera.ro

ceea ce priveşte viitorul Australiei constă în felul adolescenţilor de a privi diferenţele culturale. Aceştia, în carte sau în viaţa reală, au devenit indiferenţi la ceea ce sunt învăţaţi acasă, imuni la accesele de rasism sau la ura părinţilor lor faţă de alte orientări sexuale decât cele considerate normale. Cartea este bazată pe un fapt real, în sensul unei întâmplări asemănătoare cu un copil pălmuit chiar de mama autorului (care emigrase în anii ’60 din Grecia în Australia). Însă în cazul acelui copil lucrurile n-au evoluat la fel, petrecerea în aer liber a continuat şi toţi cei implicaţi au rămas în continuare prieteni. Doar replica victimei, un băiat de 4 anişori, a rămas neschimbată în cartea lui Tsiolkas: „Nimeni nu are dreptul să îmi atingă corpul fără permisiunea mea!“ Aflat la a doua generaţie de imigranţi greci, Tsiolkas a realizat destul de devreme că este atras de bărbaţi şi pentru a putea să-şi dezvolte personalitatea departe de familia sa tradiţională şi conservatoare a plecat devreme de acasă, urmând cursurile unei universităţi. Acolo şi-a întâlnit partenerul, pe Wayne, cu care are o relaţie de 25 de ani. Deşi a avut o perioadă în care, din cauza alegerii sale, relaţiile cu familia s-au răcit, n-a renunţat niciodată complet la menţinerea unei minime comunicări cu aceasta şi se mândreşte în continuare cu mama sa, care este complet diferită de personajele feminine din Palma şi are vederi de stânga (aici povesteşte mai multe despre subiect). Chestiune care, într-o comunitate tradiţionalistă cum e cea a familiilor greceşti, nu e considerată ca fiind neapărat o calitate. n

O nouă eră în politica mondială

www.litera.ro

PENTRU A PUTEA FI CONTACTAT DE UN OPERATOR, TRIMITE UN SMS CU TEXTUL „LITERA“ LA 1771 (TARIF NORMAL).

Date contact: 0752 548 372 031 425 16 19 comenzi@litera.ro

inter viu

Orientul ca revanșă „Numai cine nu m-a citit m-ar putea acuza de vreo părtinire faţă de regimul politic de la Teheran sau de oriunde“, îşi clarifică încă de la începutul interviului doamna Daniela Zeca-Buzura demersul. Volumul lansat de aceasta în 2011, Zece zile sub văl, este un fotojurnal de călătorie ale cărui adnotări nu vin doar să explice imaginile, ci sunt ele însele însemnările pline de parfum oriental ale unei călătorii visate de autoare de mai bine de 15 ani. ��

interviu realizat de

Alina Dan – Evenimentul Zilei

aniela Zeca-Buzura şi-a împlinit visul de a străbate vechea Persie din postura unui „mesager“, nu a unui „pasager“, dovedind astfel că a întrunit acea calitate intrinsecă unui asemenea demers, şi anume „să ai predispoziţia de a uita temporar cine eşti şi de unde vii“. „Cu aceeaşi participare am scris, în Istoria romanţată... şi în Demonii vântului, despre Tunisia şi Magreb ori despre Emiratele Arabe. Acum locuiesc în Yazd-ul Iranului, în deşert, pe litoralul caspic, la Abadan, şi printre azeri, în nord-vest, la Tabriz. Sunt locuri ale personajului meu Omar şi vor fi călătorii încheiate de îndată ce voi termina cartea“, explică autoarea în interviul acordat EVZ. Cu ce aşteptări aţi plecat în călătoria în Iran? Ce aţi găsit de fapt acolo, v-au fost aceste aşteptări împlinite? Am plecat către Persia cu o singură aşteptare: să fiu contrazisă în tot ce ştiam din analize politice, din hărţi şi tratate, din postări de pe internet, iar Iranul a făcut asta: mi-a răsturnat ideile de-a gata. Cele Zece zile sub văl pe care le-am petrecut în Esfahan, în Yazd sau în templul zoroastrian din

Chaq Chaq au fost experienţe-limită ale vieţii mele de jurnalist şi de scriitor. Fotojurnalul de călătorie pe care l-am publicat nu descrie Iranul şi nici ceea ce cred eu despre el, ci uimirile mele la faţa locului, stăruinţa, emoţiile, reacţiile senzorialităţii mele exacerbate: culori şi mirosuri, zgomote, gesturi şi tonalităţile fascinante ale atâtor voci. Harta lor extinsă şi explicită e dincolo de acest album, în romanul OMAR CEL ORB, aflat în pregătire la Editura Polirom. Va fi ultima piesă din aşa-zisa „trilogie orientală“, pe care o gândesc de mai mulţi ani. Ce consideraţi că este de-a dreptul fascinant în cultura persană? Ce rămâne inimitabil în cultura persană va fi întotdeauna ceea ce nu se spune, ci se insinuează şi se intuieşte. Pe scurt, este vorba despre taarof, o adevărată artă a disimulării politicoase, pe care iranienii de azi au primit-o, de la o generaţie la alta, dintr-o tradiţie milenară. Acest fel de a spune cu totul altceva decât ce gândeşti insinuând, de fapt, printre rânduri ceea ce vrei să exprimi le-a marcat arta războiului, filosofia, arta miniaturilor şi a decoraţiunilor din moschei şi interpretarea Coranului. De pildă, când întrebi un taximetrist despre preţul cursei, el spune: „Sarok, dar e gratis, sunt

umilul tău servitor, vrei să îmi dai bani pentru atât de puţin?“, însă imediat ce te nedumereşti şi zici: „Dar nu se poate, domnule, trebuie să iei bani“, el îşi pune palmele la frunte, la inimă şi răspunde: „Dacă mă obligi, atunci totul face numai...“ şi îţi spune o sumă triplă, care îţi taie respiraţia. Ce vă atrage la vechea Persie? Spuneaţi că visul unei astfel de călătorii datează de acum 15 ani. Unde sau mai exact când poate fi reperat momentul? Ce s-a petrecut în urmă cu 15 ani? Visez să văd Orientul încă din 1996, de când soţul meu s-a întors acasă cu imaginile brute ale unui film care vorbea despre Bagdad, Damasc şi Beirut. Îmi place să cred că deja v-aţi convins, din fotografii, de plasticitatea privirii lui Mihai-Adrian Buzura, aşa încât să vă daţi seama că acele imagini m-au îndrăgostit pe loc de Orient.

inter viu şi femei care, deşi îşi duc viaţa sub chador, fac muncile şi au răspunderea unor femei occidentale. Sigur, nu au nici libertăţi, nici drepturi civile similare, dar una dintre erorile grave pe care le facem faţă de Orient, în general, este aceea de a-l judeca după norme occidentale sau de a-i pretinde să se supună unui model occidental de democraţie, care se suprapune doar parţial peste valorile lui specifice. În absenţa unei documentări, ce greşeli „naïve“, dar cu greutate, poate face un occidental în Orient? O altă eroare de lentilă în modul nostru de a privi spre Iran este aceea de a-l interpreta după clişee curente, inevitabil reducţioniste, conform cărora acest spaţiu rămâne exclusiv o axă beligerantă a lumii contemporane. Foarte mulţi occidentali pe care i-am întâlnit în traseele mele

„Aşa văd Iranul: ca prin ochii lor (ai copiilor – n.r.) neumbriţi de prejudecăţi, de spaime induse, de ironii, dar citind printre rânduri şi înţelegând totul“ – Daniela Zeca-Buzura. Dar nu îmi asum niciodată nimic doar în această manieră impresionistă. Practic, de la acel coup de foudre până la romanele pe care le-am scris e aproape o jumătate de viaţă de explorări. Aţi scris că „Iranul are de câştigat mai întâi războiul cu propriul Iran dinăuntru“. Care este acest război, cine îl poartă şi în favoarea cui credeţi că înclină acum balanţa? Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că, de la Revoluţia lui Khomeini încoace, Iranul traversează o criză dramatică de identitate şi de imagine. În vara anului 2011, eu am descoperit un Iran tensionat şi ezitant, oscilând între strădania de

a arăta lumii nepreţuitele vestigii ale fostului Imperiu Persan – excelent restaurate şi conservate – şi glorificarea programului balistic de la Teheran, cu tot ce presupune el. La toate acestea se adaugă „ameninţarea“ bulversărilor recente din ţările arabe ale Orientului Mijlociu, care funcţionează ca o alarmă asupra adevărului că, în lumea islamică, se produc schimbări imposibil de oprit, indiferent care va fi ritmul lor de manifestare. În fotojurnalul de călătorie Zece zile sub văl nu am omis nimic din realitatea istorică a locului. Şi în Esfahan, şi în Yazd am găsit oameni de un pacifism şi de o politeţe surprinzătoare, tineri foarte educaţi

aduceau de acasă o lecţie învăţată şi, mai ales, afişau către Orient o atitudine de revanşă superioară, motivată, cel mai adesea, doar de o ignoranţă compactă şi suficientă: Iranul nu e decât o lume primitivă, a unor terorişti periculoşi. În explorările mele, nu mi-am propus să mă lupt cu această prejudecată, ci să-i aduc contraargumentul valabil al unui Iran misterios şi necunoscut, pe care prea puţini s-au deranjat să îl vadă cu propriii ochi. Iranul actual e ca un miez ascuns sub o mie de straturi de coajă, pe care trebuie să le desfaci cu răbdare, convins fiind că ceea ce vei descoperi până la urmă a meritat întreaga osteneală. n

despre altceva

Parisul

ca un vis Am fost la Paris. Ce să spun mai mult, a fost ca un vis. Nu credeam că tot ce știam din poveștile celor care deja vizitaseră Parisul sau din ce am mai citit prin cărți poate fi chiar adevărat. P arisul este mai mult decât un oraș. ��

de Alina Porumbel

ste o stare de spirit. De aceea cred că atâția artiști au venit din toate colțurile lumii și s-au așezat, au trăit, creat, iubit, unii chiar au și murit la Paris. Ca marele nostru Brâncuși, căruia abia acum i-am priceput și perceput geniul. Ideile. Măiestria lui și ambiția de a ajunge la absolut. Parisul nu înseamnă doar Turnul Eiffel și marile bulevarde, muzeele de faimă mondială

sau casele de modă care expun minunății de tot felul. Am descoperit un Paris uman, cu trecători obișnuiți, cu oameni simpli – sau poate complicați, dar asta nu se vede. Bonjour mademoiselle, Bonjour monsieur! Un zâmbet simpatic te făcea să te simți ca regina lumii. Nu e puțin să te simți bine, așa, cu tine însuți sau lângă cei din jurul tău. O anume politețe simpatică devine molipsitoare. Se tot spune despre francezi că sunt distanți și foarte reci. Nici vorbă. Este adevărat că Parisul a devenit – mai demult chiar – un melanj de naționalități, iar multiculturalismul este deja o chestiune comună. Se bate moneda și pe subiectul ăsta în această perioadă electorală când fostul președinte Nicolas Sarkozy s-a tot bătut cu toată lumea. Mărturisesc că mie îmi place mai mult de Carla Bruni decât de soțul ei. Multă tandrețe și feminitate la această femeie care deja nu mai este puștoaică. Mi-a plăcut la ea nu doar cum cântă, dar și cum se îmbracă, zâmbește sau se comportă în public. Da, da, avem de învățat ce înseamnă feminitate de la aceste parizience Parisul este un vis... ne-am plimbat și pe nori.

�� Litera recomandă Un top al celor mai renumite case de modă, spectacole, concerte, restaurante, hoteluri şi biserici, unde veţi afla cele mai utile informaţii. Intraţi într-un univers fascinant – Turnul Eiffel, Champs-Élysées, Arcul de Triumf.

de care m-am izbit la tot pasul. Nu are rost să încep să înșir ce am văzut prin muzee. Astea se mai și uită. Contează clipa aceea când ești în fața unui tablou de Monet sau Cézanne, și mai puțin listele cu lucrările expuse. Nume, titluri, ani. Fum. O cafea degustată în Place Dauphine ar fi greu de uitat. Da, mai și uităm, ce ne-am face dacă nu am și uita. Viața ar fi un calvar. Când și cât ești tânără ai totul la picioare. Lumea e a ta. Cum am fost eu la Paris. Parcă a fost un vis, mărturisesc... rima am făcut-o involuntar. Și am flanat nu doar pe Champs-Élysées, dar și pe alte străzi de care nu aveam habar. Pline de pitoresc, cu case vechi și ghivece cu flori pe pervazul ferestrelor. Cine a fost pe rue Mouffetard sau rue de Vaugirard – sper că nu am greșit vreo literă – nu poate spune decât că a fost și el într-o Arcadie de uz propriu. Și a mai fost ceva care la București îmi lipsește. Sună nașpa, dar adevărat. Mi-am făcut mulți prieteni. Așa cum se aude. Prieteni. Cu Mike – un student din Alabama – și cu Milorad – și el student, dar la Belgrad – am bătut zile întregi tot Parisul. Tot. Ne-am plimbat și pe nori, dacă pot spune așa. Acum am să-i scriu lui Kathy, o nemțoaică durdulie și simpatică foc, din Berlin. Sper că nu m-a uitat. La revedere, Paris, a fost minunat! Parisul este un vis, vă rog să mă credeți pe cuvânt. Nu vă mint deloc. n

Colecţia O colecţie pentru oameni inteligenţi, cu umor, care își pun întrebări și care caută răspunsuri. 50 de idei geniale care au schimbat omenirea l Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta l Memoria inteligentă l De câţi prieteni ai nevoie? l Procrastinarea

Cărţile acoperă domenii eterogene, de la filosofie și psihologie la religie și neurologie.

www.litera.ro

PENTRU A PUTEA FI CONTACTAT DE UN OPERATOR, TRIMITE UN SMS CU TEXTUL „LITERA“ LA 1771 (TARIF NORMAL).

Date contact: 0752 548 372 031 425 16 19 comenzi@litera.ro

Evenimentele Litera la Bookfest 2012 Romexpo – Pavilionul C2 Joi, 31 mai

�� ora 14:00

Patrie și destin

Principesa Moștenitoare a României �� Invitați: Alteța Sa Regală Principesa Margareta, Diana Mandache, Adrian Cioroianu

Vineri, 1 iunie

�� ora 14:00

Un an din viața familiei Chiț-Chiț ��

Invitați: Daniela Nane, Laura Udrea (redactor-șef Mami și Mămica de Azi)

�� ora 15:00

Citim în engleză

�� Invitați: Margareta Pâslaru, Raluca Apăvăloaie (Mortimer English Club), Simona Calancea (redactor-șef Baby) �� ora 17:00

Aripi ��

Sâmbătă, 2 iunie

Invitați: Andrei Lăcătuș (DJ Radio 21), Răzvan „Krem“ Alexe, Corina Bud

�� ora 13:00

Colecția IQ230 �� Invitați: Robert Turcescu, Florin Busuioc, Radu Jianu (Mensa România) �� ora 14:00

Femeia albă pe bicicleta verde �� Invitați: Simona Gherghe, Melania Medeleanu, Mihaela Spineanu-Frank, Ovidiu Șimonca, Bedros Horasangian �� ora 15:00

Ciocnirea civilizațiilor �� Invitați: Adrian Cioroianu, Theodor Paleologu, Bedros Horasangian

Duminică, 3 iunie

�� ora 13:00

Cântarea asasinului

�� Invitați: Alessandra Stoicescu, Adriana Trandafir, Elisabeta Lăsconi, Simona Catrina (redactor Tango), Bedros Horasangian �� ora 14:00

Sport, dietă și vedete

�� Invitați: Florentina Opriș, Ovidiu Bojor, Gheorghe Mencinicopschi