LITERAtura

Nr. 2 �� Iulie-august 2012 �� Se distribuie gratuit

�� Papa Hem și Bloody Mary

�� Un om cu puteri de zeu

�� Cea mai contestată carte

�� Meravigliosa Toscana

Bedros Horasangian

a sfârșitului de mileniu Răzvan Voncu

Elisabeta Lăsconi

Andreea Stoica

editorial

Vrăjitorul meu din Oz �� de Cristina Vidrașcu Sturza

A

veam patru ani când am învățat să citesc (o scriu cu puțină jenă..., copilul vecinilor citește deja și are doar doi ani!).

Ieșeam cu mama să-l plimbăm pe fratele meu mai mic și, în timp ce el dormea liniștit în cărucior, mama îmi scria cu creta pe jos litere și cuvinte scurte. Țin minte, cu multă claritate, acele ore frumoase în care am descoperit plăcerea cititului și bucuria mea când tata mi-a cumpărat prima carte – Vrăjitorul din Oz, pe care mi-am semnat-o cu multă grijă pe pagina a doua, fiind cuprinsă imediat de sentimentul copleșitor că sunt deja om în toată firea. Era o ediție frumoasă, cu coperta tare, pe care nu o mai am, din păcate, dar pe care mi-o pot aminti până în cel mai mic detaliu și pe care am citit-o de cel puțin zece ori. De fiecare dată am avut impresia că o citesc pentru prima oară, căci mintea unui copil este atât de avidă de nou... În plus, pe vremea aceea nu aveam youtube, să mă uit la desene animate (cum fac copiii în ziua de azi la vârsta de doi ani), iar filmele artistice pentru copii erau puține (nu

se lansau superproducții cu Spiderman sau Rapunzel în fiecare lună, iar iMax nici nu se inventase). Jucăriile noastre erau atât de simple... ca să nu mai spun că nu era nevoie de cutii speciale de depozitare, din acelea pe care le cară astăzi părinții în weekend din IKEA. Tabietul lecturii era unul frumos: mama își termina treburile prin casă (de fapt, nu le termina niciodată, dar își mai făcea și ea timp, săraca, după opt ore de serviciu, casă, masă, copii și altele, să se mai odihnească cu o carte în mână), tata se așeza la masă, decupând și lipind modificările în codul de procedură penală, iar eu mă afundam în fotoliu cu cartea în mână și citeam. Aveam impresia că cititul este, de fapt, permisul de intrare în lumea oamenilor mari și responsabili. Pe lângă dragostea pe care mi-au dăruit-o părinții, pe lângă copilăria minunată, le sunt recunoscătoare pentru faptul că m-au învățat să citesc. Filosoful Francis Bacon a spus: „Unele cărţi se cuvine să fie degustate, altele, devorate şi doar câteva mestecate şi digerate“. Ei, pentru mine Vrăjitorul din Oz a intrat la toate cele trei categorii. L. Frank Baum a scris o minunată carte pentru copii, dar amintind

de importanța unor valori – curaj, inteligență, bunătate – care le lipsesc cel mai mult adulților. Părinții mi-au explicat atunci că trebuie să am curaj ca Leul (deși încă mi-e frică de păianjeni și de injecții), am înțeles bunătatea Omului de Tinichea, iar Sperie-Ciori s-a dovedit a fi mai inteligent decât mulți dintre cei care se laudă cu diplome.

Oamenii citesc în cele mai diferite moduri: pentru unii, ultima postare a lui Chinezu este lectură obligatorie, iar pentru alții Biblia oferă răspunsuri la sfârșitul zilei; unii devorează orice, în metrou sau la plajă, alții își fac liste de lectură și citesc organizat, cu caiet de citate și mențiuni pe margini; unii citesc Război și pace, alții doar mesaje și articole postate pe Facebook. Tinerii sunt acuzați că citesc tot mai puțin, dar cred că e de înțeles întro lume cu prea mulți stimuli vizuali și cu atâta informație. Stările și emoțiile pe care le invocă oamenii atunci când sunt întrebați de ce le place să citească sunt atât de variate, încât acoperă toată gama de emoții umane. Important este că, totuși, citim și, prin urmare, simțim. Dar citim tot mai puțin, așadar… cât de mult mai simțim? n

3

4

sumar

�� EDITORIAL Vrăjitorul meu din Oz de Cristina Vidrașcu Sturza.......................................................................... 3

�� RECENZII Cea mai contestată carte a sfârşitului de mileniu de Răzvan Voncu .......................................................................................... 5

Colaboratori: Bedros Horasangian Răzvan Voncu Elisabeta Lăsconi Andreea Stoica Dragoș Nicolae Grafică: Marian Simon

Ideile care au schimbat omenirea de Dragoș Nicolae ........................................................................................ 6 Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta recomandare editura Litera ........................................................................... 6 Un om cu puteri de zeu de Elisabeta Lăsconi .................................................................................... 8

Calea Floreasca nr. 60, et. 5, București, 014462 Telefon +021.319.63.93 info@litera.ro www.litera.ro www.nodex.ro

�� INTERVIU Diana Mandache - Patrie și destin - O istorie a regalității de Renate Luică .......................................................................................... 10

Director general: Dan Vidrașcu Director executiv: Marin Vidrașcu

�� DESPRE ALTCEVA Papa Hem și Bloody Mary de Bedros Horasangian .........................................................................12-13 Meravigliosa Toscana de Andreea Stoica ....................................................................................... 14

Director editorial: Cristina Vidrașcu Sturza © S.C. Editura Litera Internațional S.R.L. Toate drepturile asupra revistei Literatura aparțin S.C. Editura Litera Internațional S.R.L. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului.

recenzii

Samuel P. Huntington �� Ciocnirea civilizațiilor

Cea mai contestată carte a sfârşitului de mileniu �� de Răzvan Voncu

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 528 Preț: 39,90 www.litera.ro

Î

n 1993, politologul american Samuel P. Huntington publica în revista Foreign Affairs studiul „Ciocnirea civilizaţiilor”, care avea să devină una dintre cele mai disputate şi mai citate cercetări de viitorologie din ultimul deceniu al secolului trecut.

Extinsă până la dimensiunile unei cărţi, cercetarea sa a fost reluată în 1996, de data aceasta cu un titlu uşor modificat, The Clash of the Civilisations and the Remaking of World Order. Cartea avea să stârnească şi mai multe controverse decât studiul, controverse care se vor extinde şi în primii ani ai noului mileniu, deoarece s-a văzut în ea o anticipare a conflictelor din fosta Iugoslavie, a bombardării Serbiei de către NATO, a atentatelor din 11 septembrie 2001 şi a intervenţiilor din Afganistan şi din Irak. Campionii antiamericanismului au văzut în carte un adevărat manifest al hegemoniei americane la începutul noului mileniu, în timp ce fundamentaliştii islamici au privit-o drept o nouă invitaţie la cruciadă

împotriva adepţilor Profetului. Chiar şi în România, ea a fost supusă tirului criticii, deoarece postulează în mod fals existenţa unei falii între Transilvania (considerată, în mod eronat, a aparţine lumii catolice) şi restul României (relegat în lumea ortodoxo-islamică, adversară, după Huntington, a Occidentului).

Trebuie spus că, deşi multe dintre criticile care i-au fost aduse sunt îndreptăţite, atacurile tendenţioase la adresa cărţii lui Huntington trădează un orizont de gândire strategică îngust şi stângist. Ciocnirea civilizaţiilor, după cum vor remarca imediat cititorii prezentei ediţii româneşti, este un exerciţiu de gândire prospectivă, care pleacă de la câteva observaţii incontestabile: 1) expansiunea demografică a Islamului, care a depăşit 1 miliard de locuitori; 2) existenţa unei reale carenţe de cultură democratică în Orient; 3) discrepanţele enorme între puterea economică şi militară a statelor islamice şi tradiţia lor democratică, şi 4) apariţia unor puternici concurenţi economici şi politici ai Occidentului (China şi lumea sud-est asiatică, India, Rusia, Brazilia). Refacerea ordinii mondiale nu este un deziderat hegemonist al Statelor Unite – în ciuda regretabilelor greşeli strategice comise de Washington în ultimele două decenii –, ci o consecinţă inevitabilă a prăbuşirii comunismului şi a fenomenelor enumerate mai sus.

Sigur, ca orice teorie viitorologică, şi cea a lui Huntington are puncte slabe, iar viitorul imediat le-a şi sancţionat nemilos. Aderarea

României şi Bulgariei la UE, precum şi acordarea statutului de candidat Serbiei, Muntenegrului şi Macedoniei desfiinţează ideea politologului că, în conflictul dintre Occident şi Orient, statele ortodoxe se vor situa de partea acestuia din urmă. Nici Rusia nu s-a plasat într-o postură de adversar ideologic al Occidentului, ci mai degrabă joacă o politică de basculă între cele două lumi, poziţionarea ei depinzând mai ales de politicile Washingtonului. Însă ideea de fond a cercetării lui Samuel P. Huntington rămâne în picioare. Dispariţia sistemului bipolar şi apariţia unor noi centre de putere vor împinge lumea către o redefinire a polarizării strategice, iar diferenţele de cultură democratică vor pune Occidentul şi Orientul faţă în faţă. De capacitatea celor doi poli de a evita conflictul, de a-şi difuza valorile şi de a crea noi structuri de echilibru mondial depinde pacea lumii.

Nu în ultimul rând, Ciocnirea civilizaţiilor ne îndeamnă la un efort de gândire. Pe noi, românii, mai ales. Căci, ieşiţi din comunism, ne-am concentrat asupra reformei interioare a României şi, deşi ne-am integrat în UE şi în NATO, încă nu ne-am asumat pe deplin calitatea de decidenţi ai viitorului în plan internaţional. Conflictele devorante din plan intern ne împiedică să jucăm rolul pe care îl merităm şi pe care l-am jucat în perioada anilor ’60-’80. Spre a nu cădea victime conflictelor care ar putea urma, ar trebui să ne asumăm mai curajos rolul pe care îl avem de jucat în concertul mondial. n

5

6

recenzii

John Far�don �� 50 de idei geniale

Ideile care au schimbat omenirea �� de Dragoș Nicolae Revista Cariere

R

ecent am dat peste o carte care se numește 50 de idei geniale care au schimbat omenirea. Nu este o carte tipică de dezvoltare personală în sensul clasic, nici de leadership sau afaceri, însă lectura ei vă poate face să arătați foarte informat la o petrecere sau la o întâlnire de afaceri. În orice caz, vă asigur că este imposibil să o lăsați din mână.

Cartea scrisă de John Farndon este exact ce vă sugerează titlul. O colecție de invenții sau idei care au modificat felul în care arată lumea astăzi. Structurată pe câteva pagini pentru fiecare idee genială, ideile colecționate de Farndon variază de la folosirea focului la capitalism, internet

sau motorul cu aburi. La fel de interesante sunt contracepția, agricultura, producția de masă sau onoarea. Desigur, demersul în sine, acela de a selecta cele 50 de idei geniale, este foarte interesant. În fond, nu e ușor să ne dăm seama dacă monoteismul a avut un impact mai puternic decât cafeaua, sau dacă vinul, vela sau feminismul pot intra și ele la capitolul idei geniale care au schimbat lumea. Cert este că, deși conceptul ar părea puțin absurd la prima vedere, sau, în orice caz, subiectiv, să recunoaștem că ideea unei astfel de cărți este ispititoare, atât pentru autor, cât și pentru cititori. Noțiunea de idee genială, dar și contextul social, istoric și economic în care a apărut, ne vor fascina întotdeauna. Așa cum

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 304 Preț: 29,90 lei www.litera.ro spune și Farndon în introducerea cărții, ideile contează. „Ele ne formează experiența în lume. Ne aduc lucruri bune și rele. Ne schimbă viața în bine sau rău. Ne modelează credințele și speranțele în viitor.” n

Richard David Precht �� Cine sunt eu?

O călătorie prin mintea ta

C

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 352 Preț: 29,90 lei www.litera.ro

e este adevărul? De unde ştiu cine sunt? De ce ar trebui să fim buni? Există multe cărţi despre filosofie. Cu toate acestea, Cine sunt eu? este o lucrare ieșită din comun.

Nimeni nu a reuşit până acum să pună cititorul faţă-n faţă cu marile întrebări ale omenirii într-o manieră atât de documentată, de competentă și, în acelaşi timp, cu umor şi cu eleganţă. Cartea reprezintă o călătorie unică prin noianul de cunoştinţe pe care le avem despre om.

Precht ne prezintă tot ceea ce este mai nou în neuroștiință, în psihologie şi în filosofie. Fie că pleacă în cercetarea

sensului vieții pornind de la analiza unui episod din Star Trek sau de la melodia Lucy in the Sky with Diamonds a celor de la Beatles, autorul ne pune în fața unui traseu captivant, în care vom descoperi cele mai surprinzătoare lucruri despre noi înşine.

Carte publicată în 35 de țări n

re c o m

andă

Colecţia O colecţie pentru oameni inteligenţi, cu umor, care își pun întrebări și care caută răspunsuri.

NO

U

NOU

www.litera.ro PENTRU A PUTEA FI CONTACTAT DE UN OPERATOR, TRIMITE UN SMS CU TEXTUL „LITERA“ LA 1771 (TARIF NORMAL).

Date contact: 0752 548 372 031 425 16 19 comenzi@litera.ro

8

recenzii

M.G. Vassanji �� Cântarea Asasinului

Un om cu puteri de zeu

„Stăpâne, înțelepții au avertizat că lumea nu este nimic mai mult decât o sărbătoare care ține două zile.” �� de Elisabeta Lăsconi

M

.G. Vassanji vine spre cititorii din România într-un orizont favorabil de aşteptare, după ce Salman Rushdie a cucerit prin exotism şi fantezie, iar Amitav Ghosh, prin atmosfera plină de culoare şi mister, îmbogăţind descrierea lumii indiene, uluitoare prin tradiţii şi credinţe, impresionând prin drame personale şi colective.

Cântarea Asasinului narează două poveşti ce par să curgă paralel, una în secolul al XIII-lea, iar alta la sfârşit de secol XX. Jocul alunecării de la viaţa şi miracolele înţeleptului sufit la evoluţia tânărului cărturar din prezent capătă sens treptat. Ambele destine ajung să se împlinească întrun sat indian.

Sub autoritatea maestrului sufit şi a fiecărui Saheb care-i păstrează moştenirea se naşte şi persistă veacuri de-a rândul un ecumenism surprinzător: diferiţii credincioşi – musulmani şi hinduşi, şi sikhi – convieţuiesc paşnic.

Dar începutul noului mileniu scaldă

în sânge satul, altarul şi moştenirea sunt distruse, iar credincioşii au nevoie de prezenţa unui Saheb mai mult ca oricând.

Povestea lui Karsan trece din Gujarat la Harvard, de acolo la Toronto, într-o continuă căutare: el este moştenitorul hotărât de tată să-i urmeze ca Saheb, dar refuză condiţia de ales şi evadează în lumea americană, în civilizaţia prezentului. Fuga de propria soartă ce-l ajunge în cele din urmă, căutarea unei identităţi în fluiditatea altor lumi şi ţări, experienţe esenţiale ca iubirea şi paternitatea sunt tot atâtea probe care-l întorc pe erou spre sine.

Bildungsroman insolit, relatând formarea unui om cu puteri de zeu, roman istoric ce evocă o Indie necunoscută, carte a ciocnirii civilizaţiilor prin dramele trăite dureros de membrii familiei Sahebului, fiecare tentat în felul său de viaţa contemporană, fie artă, ştiinţă sau religie, Cântarea Asasinului relevă un scriitor înzestrat cu farmecul evocării şi cu har de povestitor, cu subtilitatea observaţiei

„Era un om cu un chip atât de uimitor încât, pe drumurile pe care le străbătuse de curând, bărbații își fereau chipurile când se întâlneau cu el.”

�� Info: Apariție: 2012 Număr pagini: 464 Preț: 29,90 www.litera.ro şi fineţea ironiei. Periplul personajelor amintește de Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, dezvăluind taine ale tradiției sufite.

Biografia îl plasează pe M.G. Vassanji între scriitorii mapamondului: născut în Kenya, a crescut în Tanzania, studiile l-au dus în America şi spre lumea ştiinţei (Massachusetts Institute of Technology), cu specializarea în fizica atomică (University of Pennsylvania), apoi munca de cercetare îl face să ajungă la Universitatea din Toronto.

Dar literatura îl acaparează complet şi îl încununează cu premii literare care îl transformă într-o figură proeminentă a literaturii din Canada. Romanele sale îşi poartă personajele pe mai multe continente, uimind şi atrăgând irezistibil cititorul, titlurile îl ţin în suspans şi abia la sfârşit i se dezleagă secretul ce răstoarnă spectaculos perspectiva asupra întregii poveşti. n

www.facebook.com/Litera.ro

10

inter viu

Patrie şi destin o istorie a regalităţii „O carte despre Principesa Moștenitoare a României nu poate fi scrisă decât în acest fel.” �� interviu realizat de Renate Luică

C

ine este Diana Mandache?

Sunt istoric specializat în istoria regalităţii europene şi am publicat cu precădere articole și cărţi despre Casa Regală a României, dar şi despre cele din Balcani. Am oscilat între meseria de cercetător, cea de autor şi de editor de carte sau cea de profesor. Am experienţa cercetării în arhive şi în biblioteci din SUA sau Marea Britanie, şi în mod special am studiat în Arhiva Casei Regale britanice de la Castelul Windsor. Am locuit mai mult timp în Marea Britanie, împreună cu soţul meu, am fost lector la University College London, cercetător asociat la Universitatea din Londra şi apoi mi-am consacrat timpul scrisului. Am publicat în Marea Britanie şi continui să scriu pentru revistele Majesty sau Royalty Digest. Aici m-am şi specializat în istoria regalităţii europene, prin cercetarea pe care am întreprins-o în arhivele de la Castelul Windsor şi conexiunile cu grupuri specializate de istorici în acest domeniu. Cunoștințele şi experienţa le-am câştigat în timp – nu poţi pretinde de la început că ştii totul. Totdeauna ai ceva de învăţat.

Nu mă consider neapărat un scriitor, ci un istoric şi un autor de carte de istorie.

Cum ați debutat?

Am scris articole despre castele şi palate regale, marea mea pasiune, dar era într-o perioadă în anii ’90 când se puneau oprelişti cercetării în

acest domeniu, inclusiv alegerii temei de doctorat. Am publicat prima mea carte în 1998, în limba engleză, şi nu în limba română, cum mi-aş fi dorit.

Spuneți-ne câteva cuvinte despre stilul abordat în cărțile dumneavoastră.

Este un stil robust, care aduce argumente prin documentare. Nu scriu poveşti, ci istorie, care, fiind o ştiinţă, presupune cercetare şi se bazează pe surse scrise (documente) sau materiale audio-video, în cazul istoriei recente.

Ce anume vă atrage la istoria regalității? În copilărie, în perioada comunistă, acest subiect era interzis. Cu toate acestea, am primit din străinătate reviste gen Paris Match și am fost fascinată de Regina Silvia a Suediei, de Principesa Diana sau de fiicele Principesei Grace de Monaco,

Caroline și Stephanie. Apoi, în anii ’90, după căderea comunismului, am încercat să aflu cât mai multe despre istoria regalităţii. Așadar, curiozitatea istoricului a fost primordială, dar şi poveştile bunicului meu despre Regele Mihai.

Ce anume v-a determinat să scrieți cartea Patrie și destin – Principesa Moștenitoare a României? În vara lui 2006 am revenit în România împreună cu soţul meu, încercând să ne facem meseria aici. De atunci, cu prilejul întâlnirilor cu ASR Principesa Moştenitoare a României am lansat ideea unei cărţi: fie album, fie biografie sau o serie de interviuri pentru blogul meu. Fiica mai mare a MS Regele Mihai reprezintă, fără îndoială, o prezenţă importantă în viaţa României postrevoluționare. Dar și toată perioada exilului familiei regale merită, cred eu, să fie cunoscută.

Sunt capitole întregi de istorie contemporană a României despre care nu s-a mai scris şi care o prezintă pe Principesa Margareta alături de tatăl ei sau de familia regală.

Ce moment v-a impresionat cel mai mult în viața Principesei și în ce manieră l-ați zugrăvit în carte pentru a capta atenția cititorului?

Sunt mai multe momente: cele din copilărie, petrecute la Villa Sparta, alături de bunica paternă, Regina Elena; apoi momentul în care Principesa Moştenitoare a demisionat din ONU în toamna lui 1989 şi a decis să vină alături de tatăl ei, Regele Mihai. Toate acțiunile întreprinse arată că destinul ASR Principesa Margareta este legat profund de România.

Cum am spus, ca istoric, nu am voie să mă joc cu cuvintele, stilul nu poate fi decât riguros, susţinut de documente. O carte despre Principesa Moştenitoare a României nu poate fi scrisă decât în acest fel. n

O carte deschisă!

iller r h T a i ț c e Col

ler Clive Cuss od kwo Grant Blac Lee Child er Sam Christ ark ns Cl Mary Higgi er Thomas Eng y Steve Berr man Laura Lipp ich r Re Christophe

12

despre altceva

Papa Hem și Bloody Mary „Emotionally involved, cum spun americanii, a trăit viața așa cum a trăit și scrisul. Fără menajamente, fără minciuni, fără ocolișuri.” �� de Bedros Horasangian

C

ăldurile mari au venit deja peste noi, așa că ne putem muta și noi pe unde ne duce gândul. Vântul, concediile, vacanțele, speranțele, iluziile de tot felul.

Când marele nenea Iancu – al cărui centenar omagial se risipește într-o dulce ignorare – era solicitat de amici, hai nene cu noi în mijlocul naturii, el le răspundea hâtru, cu halba de bere în față: Lăsați-mă pe mine aici, eu am natura în cap!

Prin urmare, orice divagație despre legătura intrinsecă dintre alcool și creație, dintre trasul la măsea și fantasmele artei devine o poveste încălcită. Să fie limpede, nu orice om care bea devine artist, nu toți artiștii au fost amatori de aventuri bahice. Unii au tras din greu și nu prea au dus paharul la ureche, cum zice vorba neaoșă, alții s-au dedat altor plăceri lumești, fără să abuzeze de alcool. Mereu am vrut să fac o mică glosă despre felurile de alcool consumate și tipul de comunicare adiacent. Este limpede că berea sau șprițul, adică vin amestecat cu sifon, deci băuturi mai soft..., atrag un altfel de discurs narativ între convivi – mai o glumă, mai un banc fără perdea etc. – decât băuturile tari, care predispun la confesiuni grave, mărturisiri de nemărturisit, tăceri prelungi. Lista băturilor și a tipurilor de taifas adiacente o puteți completa și dumneavoastră. Eu am

să mă opresc puțin asupra unor mari scriitori, care, întâmplător, au fost și mari băutori. Din tot ce știu și am citit, aș pune printre cei mai tari băutori și cheflii pe americanul Hemingway. Se știe bine viața lui aventuroasă, în timp de pace sau de război. Se cunosc toate păcatele lui – nenumărate – bahice sau afectiverotice. Omul nu s-a menajat, a trăit intens. Emotionally involved, cum spun americanii, a trăit viața așa cum a trăit și scrisul. Fără menajamente, fără minciuni, fără ocolișuri.

Povestirile și romanele sale dezvăluie o mare bucurie de a trăi. Ginul mult iubit, ca și whisky-ul consumat cu venerație din faimoasa lui sticluță cu capac de argint pe care o purta în buzunarul de la spate – să amintim însă că prin alte buzunare purta mereu cu el fel de fel de cărți, când era tânăr și citea cu nesaț, atât literatură, cât și ce se mai nimerea. Curiozitate maximă. Jurnalismul l-a ajutat să vadă lumea și să scrie obiectiv, clar și concis. Și încă ceva. Pe înțelesul tuturor. Experții literari au spus că scrisul lui papa Hem așa cum îl numeau amicii de trăscăneală pe Hemingway, cel care, atunci când a simțit că nu mai poate scrie și trăi, și-a tras un glonte în cap, fără teama că Monica Macovei va veni să-l boscorodească și să-l acuze de eludarea legilor vieții – este un amestec de Kipling, cel cu Cartea junglei –

o ediție frumoasă a apărut recent la Editura Litera – și Joyce.

Cel cu Ulise – pe care îl citează multă lume, dar îl citește puțină. Scrierile lui Hemingway – care a inventat în Cuba lui dragă ceea ce numim noi azi Bloody Mary – sunt pline de povești frumoase.

Mai dramatice sau mai simpatice. Și nu neapărat din pricina alcoolului – ginul era preferința lui, din care scotea fel de fel de cocktailuri dintre cele mai sofisticate, demne de localurile de fițe

despre altceva

Concept grafic: Marian Simon

de azi, unde mâțele cu picioare lungi i-ar fi făcut mulți ochi dulci scriitorului cu carură de taloner și aer de corespondent de război, cum a și fost de altminteri, ci mai ales pentru darul de a povesti. Verzi și uscate. Probabil cel mai mare vânător dintre scriitorii lumii, în mod cert, el a vânat prin Africa la fel de pătimaș cum a iubit prin Europa și Statele Unite. Câteva neveste și mai multe iubiri stau mărturie, dincolo de copii, și mai ales, cărțile

scrise de el. Pe care le-a iubit mai mult decât pe sine însuși. Dacă papa Hem bea șezând într-una dintre reședințele lui din Cuba, Idaho sau Paris, de scris a scris în picioare, atunci când nu bătea la mașină (fiecare tip de scris induce un alt mecanism fizico-chi-

mic legat de personalitatea sau de hachițele unui scriitor). Anton Holban citea întins pe burtă, Heidegger numai la birou. Să le fie de bine. Sunt enorm de multe povești legate de papa Hem, despre femeile pe care le-a iubit, despre vânătorile și bețiile lui, dar cele mai importante rămân cărțile. Bătrânul și marea, micul roman care i-a adus și Premiul Nobel, este o frumoasă și emoționantă parabolă despre destinul omului. Un bătrân pescar pescuiește un pește enorm și se chinuie timp de trei zile să-l aducă la casa lui de pe țărmurile Cubei. Trei zile de chin și de luptă cu rechinii, cu valurile, frigul, căldura, foamea, gândurile și ambiția de a nu ceda. De a arăta că omul este mai tare decât destinul lui. Și chiar dacă la țărm nu ajunge decât un enorm schelet din marele pește, bătrânul primește toată compasiunea noastră. Și admirația noastră. Ceva din toată povestea asta ar putea pricepe și cei care se cred mai presus de oameni și o tot țin langa cu justiția și respectarea strictă a legilor. După atâta poliloghie, ar merge ceva de băut.

Un gin cu apă tonică și trei cuburi de gheață. Și un gând frumos pentru emoția lui papa Hem. Prietenul nostru peste decenii, mări și țări. Și atenție! „Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății.“ Mai bine puneți mâna și citiți ceva interesant. n

13

14

despre altceva

Meravigliosa Toscana

�� Litera recomandă Un top al celor mai

�� Text și foto de Andreea Stoica

renumite orașe din Domul din Siena

Toscana, muzee, podgorii, festivaluri, biserici și hoteluri. Aflați totul despre Florența, Siena, Pisa, Lucca și atracțiile lor.

M

-am îndrăgostit de Italia uitându-mă la genialele emisiuni ale lui Fiorello și citind despre renascentiști. Apoi, după ce am vizitat Toscana, m-am hotărât: asta e regiunea mea preferată, iar Florența este cel mai frumos oraș din lume.

Uneori, fidelitatea îmi este pusă la încercare – Provence, Andaluzia, Cappadocia au aceeași magie, dar prima iubire nu se uită. În Toscana mă simt acasă, îi știu mirosurile, culorile, gusturile. Miroase a soare și a verde, a vinuri bune, a mâncare simplă și gustoasă, a case vechi și răcoroase, a străzi înguste unde nu există timp, a istorie și artă. Îmi dau seama că o idealizez, știu că au și italienii problemele lor, că vine și la ei iarna, că banii din pariuri nu sunt prea curați, dar, una peste alta, ce îmi place la ei este că știu să se bucure de viață și că au un simț estetic extraordinar.

N-o să înșir toate atracțiile Toscanei, toate muzeele și bisericile ei. N-aș putea face clasificări. În inevitabila mea subiectivitate, frescele lui Ghirlandaio din Capela Santa Fina (din San Gimignano) sunt la fel de frumoase ca alegoriile lui Botticelli din Uffizi, iar

Giotto mă încântă la fel de mult ca Leonardo. Vă las să descoperiți toate atracțiile, mai cunoscute sau mai puțin știute, în ghidul turistic Toscana, din seria Top 10. Vă voi spune, în schimb, zece locuri pe care le iubesc eu în partea asta de lume, chiar dacă ele sunt mult mai multe: • Florența – pentru tot. Pentru Michelangelo și Lorenzo Magnificul, pentru Dante și Machiavelli, pentru Uffizi și Piazza della Signoria, pentru Ponte Vecchio și Grădinile Boboli, pentru Porțile Paradisului ale lui Ghiberti; • Pisa – pentru Piazza dei Miracoli, cu Turnul înclinat și Camposanto; • Lucca – pentru bisericile ei extraordinare, pentru zidurile late de câțiva metri, pe care poți merge cu bicicleta, pentru amfiteatrul roman și Torre Guinigi, cu un copac în vârf;

• Siena – pentru Domul plin de frumuseți și Campo – piața înclinată unde are loc cursa de cai Il Palio. Pentru străzile vechi și frumoase, în pantă, și pentru aerul gotic al orașului; • San Gimignano – pentru Piazza della Cisterna, turnurile, frescele lui Ghirlandaio și Lippo Memmi, colinele din jur pline cu viță-de-vie și gustosul Vernaccia di San Gimignano, vinul alb perfect într-o zi călduroasă; • Viareggio – pentru plaja nesfârșită de unde se văd munții în zare și mai ales pentru carnaval; • Chianti – pentru peisajul extraordinar, orașele cochete și vinurile roșii; • Cortona – pentru că aici s-a născut Fra Angelico, pentru străduțele medievale și mormintele etrusce; • Arezzo – pentru piețele frumoase, bisericile vechi și festivalurile pitorești.

Aici s-a filmat mare parte din La vita è bella, cu Roberto Benigni; • Insula Elba – pentru mare și preparatele din pește, pentru peisajele superbe, dar și pentru istoria interesantă (puteți vizita, de exemplu, vila în care a stat Napoleon în timpul exilului său din 1814).

Credeți-mă, Toscana este meravigliosa! n Florența văzută din Piazzale Michelangiolo

LA LECTURI URBANE ROMÂNIEI PRIN CĂRŢI. CARTEA VREM SĂ SCHIMBĂM PEISAJUL

ESTE UN PARC, O PRĂVĂLIE, O FÂNTÂNĂ ARTEZIANĂ, MIILE DE PICIOARE DE GREIER CARE INTRERUP LINIŞTEA NOPŢII.

ŞI NOI VREM SĂ ÎNTRERUPEM LINIŞTEA. LINIŞTEA AIA INCONFUNDABILĂ

CÂND ÎNTREBI PE CINEVA

“CE CĂRŢI AI MAI CITIT?”. ÎŢI DĂM NOI O CARTE. ŞI TU O CITEŞTI ŞI O DAI MAI DEPARTE

NOI O SĂ FIM SURSA, IAR TU FACI UN MIC

PAS ŞI O OFERI UNUI PRIETEN. AI CUI, NU TE SPERIA.

ŞI TOT AŞA.

SUNTEM KILOMETRU PĂTRAT. 96 DE OAMENI PE

CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE.

ww w. o ras u l c i t e s t e . r o

w w w. a d v i c e s t u d e n t s . r o

Concurs de debut literar

La Atelierul de idei și creație literară, valorile se premiază!

Pentru că vrem să îți descoperim talentul, te provocăm să ne cucerești cu cele mai captivante creații literare! Înscrierea se face în perioada 31 mai – 5 noiembrie 2012 Manuscrisele declarate câștigătoare vor fi publicate de Editura Litera Mai multe detalii pe

www.litera.ro

susținut de