Textul narativ literar. Personificarea (Prințul Fericit, de Oscar Wilde

Invitație în lumea cărților

Citește Fetița din Floare, de Petre Crăciun și vei pătrunde într-o lume fascinantă, plină de imaginație, cu întâmplări nemaivăzute și cu personaje la care nici nu te-ai fi gândit că există.

Oscar Fingal O’Flaherty

Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin, d. 30 noiembrie 1900, Paris), celebru scriitor englez de origine irlandeză, poet, dramaturg, prozator și eseist.

TEXTUL NARATIV LITERAR. PERSONIFICAREA

O povestire, în cuvinte sau în imagini, poate să ne amuze, să ne întristeze, să ne țină în suspans sau, pur și simplu, să relateze o întâmplare semnificativă. Într-un fel sau altul, ea contribuie la formarea noastră spirituală. 1. Alege unul dintre citate de la pagina anterioară și formulează un enunț în care să arăți dacă ești sau nu de acord cu el. Vei folosi exprimări de tipul: Da, sunt de acord pentru că… . Nu, pentru că… . 2. Privește imaginea din stânga și scrie despre ce crezi că va fi vorba în fragmentele pe care le vei citi.

Citește fragmentele din povestea Prințul Fericit, de Oscar Wilde, și apoi rezolvă sarcinile.

FRAGMENTUL A

Sus, pe o columnă înaltă, stătea, privind peste cetate, statuia Prințului Fericit. Strălucea prințul din creștet până-n tălpi în poleială de aur curat, ochii lui erau două safire luminoase, iar la mânerul spadei un mare rubin își juca apele sângerii. Și toată lumea rămânea uimită la vederea lui. —E frumos ca un cocoșel-de-vânt, își dădu odată părerea unul din consilierii orașului, doritor să se ducă vestea despre priceperea sa artistică. Nu însă și la fel de folositor, adăugă el, de teamă să nu-l creadă oamenii cu capul în nori, așa cum nici nu era din fire. —De ce nu poți să fii și tu ca Prințul Fericit? îl întrebă o mamă grijulie pe băiețelul ei care plângea după luna din cer. Prințului Fericit nu-i trece niciodată prin minte să plângă pentru fitece. —Bine că mai e și-un fericit pe lumea asta! mormăi un biet dezamăgit, cu ochii pironiți pe minunata statuie. —Parc-ar fi un înger, spuneau copiii orfelinatului, ieșind din catedrală în falnicele lor anterie stacojii și curatele lor șorțuri albe. […] Într-o noapte, zbură peste acea cetate un flecușteț de rândunel. Prietenele lui porniseră, cu șase săptămâni înainte, către țara Egiptului, dar el rămăsese în urmă, îndrăgostit fiind de o trestie, frumoasă ca niciuna pe lume. […] După plecarea prietenelor, rândunelul se simți însingurat, iar sânziana dorului său începu să-l obosească. […] —Ți-ai bătut joc de mine, izbucni rândunelul. Eu plec spre piramide. Rămâi cu bine!

Și își luă zborul. Zbură așa o zi întreagă și la vreme de seară ajunse în cetate. „Unde să trag oare?” se întrebă el. „Sper că orașul a făcut ceva pregătiri.”

Ochii îi căzură pe statuia de pe columna înaltă. —Am găsit! strigă el bucuros. E un loc minunat, în plin aer proaspăt!

Și se lăsă de sus, chiar la picioarele Prințului Fericit. […] Dar când să-și deschidă aripile, pică al treilea strop…

Rândunelul privi atunci în sus și văzu… vai, ce-i fu dat să vadă?! Ochii prințului fericit înotau în lacrimi, și lacrimile lunecau șiroaie pe obrajii lui de

aur. În lumina albă a lunii, chipul lui era atât de frumos, încât rândunelul se simți înduioșat. —Cine ești tu? îl întrebă el. —Sunt Prințul Fericit. —Atunci de ce plângi? adăugă nedumerit. M-ai udat leoarcă. […]

Pe urmă rândunelul își luă zborul îndărăt, la Prințul Fericit, și-i povesti tot ce făcuse. —Foarte ciudat, se minună el, acum îmi este cald, deși vremea-i atât de rece! —Fiindcă ai făcut o faptă bună, îi răspunse prințul.

Iar el, mititelul, rămase pe gânduri și adormi. Căci de câte ori încerca să gândească, îl și prindea somnul. […] —Jos, în piață, începu prințul, se află o fetiță care vinde chibrituri. Dar i-au scăpat chibriturile în noroi și s-au stricat toate. Acum stă și plânge, fiindcă taică-său o bate dacă nu duce acasă ceva bani. N-are ghete, n-are ciorapi și nici pe căpșor n-are nimic. Smulge-mi celălalt ochi, dă-i-l ei, și tată-său n-o s-o mai bată. […]

Atunci rândunelul smulse celălalt ochi al prințului și, avântându-se cu el în jos, trecu săgeată pe lângă fetiță și-i strecură nestemata în palmă. La întoarcere, îi spuse prințului. —Ești orb acum, îi spuse, și o să rămân cu tine mereu-mereu… —Nu, micul meu rândunel, șopti sărmanul prinț, tu trebuie să pleci departe, în Egipt. —O să rămân cu tine mereu, îi răspunse el și adormi la picioarele prințului. […]

Sărmanul flecușteț de rândunel! Îi era frig, tot mai frig, dar pe prinț nu l-ar fi părăsit nicicând, căci mult îi era drag inimii sale. Ciugulea firimituri la ușa brutăriei, când nu-l vedea brutarul, și încerca să se încălzească bătând din aripioare.

În cele din urmă, el își dădu totuși seama că va muri curând. Abia de mai avu puterea să zboare încă o dată sus, pe umărul prințului. —Rămâi cu bine, prințule drag, îi spuse el în șoaptă. Mă lași să-ți sărut mâna? —Ce bucuros sunt că, în sfârșit, pleci în Egipt, rândunelul meu, îi răspunse prințul. […] FRAGMENTUL B

A doua zi, dis-de-dimineață, primarul, însoțit de consilierii orașului, trecea în plimbare prin partea locului.

Ajuns lângă columnă, își ridică privirea în sus, spre statuie. —Vai de mine și de mine! izbucni el deodată. În ce hal a ajuns Prințul Fericit! —Chiar așa, în ce hal! încuviințară însoțitorii, care erau totdeauna de părerea primarului.

Și se apropiară cu toții, ca să-l privească. —Rubinul i-a căzut de pe spadă, i-au mai pierit și ochii, iar pe el, nici pic de aur! spuse primarul. Aproape un cerșetor, nu alta! —Aproape un cerșetor, nu alta! rostiră și consilierii orașului. —Și aici, în față, o pasăre moartă la picioarele lui, urmă primarul. Trebuie să dăm numaidecât cetății o înștiințare cum că păsările sunt oprite să mai moară aici.

Iar funcționarul își însemnă grabnic înțeleapta propunere.

Așadar, coborâră de pe columnă statuia Prințului Fericit. —Odată ce nu mai e frumos, nu mai e nici de folos, rosti profesorul de istoria artelor la Universitate.

Împărtășește impresii!

Părerea unor oameni despre prinț s-a schimbat de-a lungul timpului. Ți s-a întâmplat și ție să-ți modifici părerea despre cineva?

Discută cu un coleg despre o întâmplare, o experiență, care te-a făcut să-ți schimbi părerea despre ceva, despre cineva.

Vei sublinia diversele momente: La început…, apoi…, în final… .