2 minute read
Formele verbelor la timpul perfect compus
Reține!
Perfectul compus este un timp trecut, cu o formă compusă; se formează din verbul auxiliar a avea și forma de participiu a verbului de conjugat, care se termină în -s sau -t.
Advertisement
Observă!
Îndepărtează auxiliarul a avea al verbelor din enunțurile de mai jos. Spune dacă pot fi înțelese sau nu.
Și i-a împrăștiat Domnul de acolo în tot pământul și au încetat de a mai zidi cetatea și turnul. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului. […]
Creează!
Imaginează-ți cum era limba în care oamenii comunicau înainte ca Dumnezeu să intervină și să le amestece limbile la Turnul Babel. Creează un text din această limbă.
Poți să te inspiri din cea mai cunoscută limbă artificială, esperanto, să preiei cuvinte și expresii din limbile cunoscute de tine sau să inventezi cuvinte noi.
Explorează!
1. Transcrie pe caiet tabelul următor, completând spațiile punctate cu formele lipsă: de auxiliar sau de participiu. Persoana (a) aduna (a) scrie (a) veni (a) dori a pustii
I singular (eu) am adunat ... scris am ... ... dorit am pustiit a II-a singular ai adunat ... ... venit ai ... ai ... a III-a singular a adunat a ... a venit ... dorit a ...
I plural am adunat ... ... ... ... pustiit a II-a plural ați adunat ați scris ați venit ați ... ... a III-a plural au adunat au ... ... ... dorit au ...
2. Pune verbele dintre paranteze la timpul potrivit (imperfect sau perfect compus) și transcrie fragmentul.
Pentru toate acestea și pentru multe altele, pentru felul cum îmi (a vorbi) și cum (a se uita) la mine, pentru dezmierdările ei și pentru blândețea cu care mă dojenea, credeam că este mama mea. Și iată că într-o bună zi (a afla) că nu-mi era decât doică. Satul în care (a crește), căci un sat natal sau un loc de baștină eu n-(a avea), tot așa cum n-am avut nici tată și nici mamă, pe scurt, satul unde (a petrece) copilăria se numește Chavanon. (Singur pe lume, de Hector Malot) 3. Rescrie secvența de mai jos, după ce ai corectat greșelile.
Un credincios i-a sfaturile preotului în serios. Dacă acesta ia zis: vino l-a biserică în fiecare duminică, el la ascultat.
Fișă de portofoliu
Alcătuiește un paragraf de trei rânduri în care să folosești verbe la imperfect pentru a descrie un oraș/o pădure surprins/surprinsă într-o zi de toamnă și un paragraf de patru rânduri în care să apară verbe la perfect compus. Vei sublinia câte un verb din fiecare timp, folosind marcaje diferite, pe care le vei consemna într-o legendă, în josul paginii.