Start la lectură! - clasa a III-a by Editura Litera

START la

LECTURĂ!

TEXTE LITERARE ŞI APLICAŢII

CLASA A III-A

Daniela Elena Ioniţă

Gabriela Bărbulescu

START la

LECTURĂ!

TEXTE LITERARE ŞI APLICAŢII

CLASA A III-A

Gabriela Bărbulescu

Daniela Elena Ioniţă

Acest auxiliar a fost avizat de Ministerul Educației prin Ordinul nr. 3022/2018 și se regăsește la poziția nr. 876 din anexa ordinului.

Start la lectură! Texte literare și aplicații. Clasa a III-a

Gabriela Bărbulescu, Daniela Elena Ioniță

Editura Litera

tel : 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19

e‑mail: contact@litera ro www litera ro

Editor: Vidrașcu și fiii

Redactor: Mihaela Spurcaciu

Corector: Carmen Bîtlan

Tehnoredactare și prepress: Dorel Melinte

Design copertă: Lorena Ionică

Ilustrație copertă: Shutterstock

Ilustrații interior: Dreamstime, Shutterstock, Arhiva Litera

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

BĂRBULESCU, GABRIELA

Start la lectură! Texte literare și aplicații : clasa a III a / Gabriela Bărbulescu, Daniela Elena Ioniță – București : Litera, 2024

ISBN 978 630 342 087 5

I Ioniță, Daniela Elena 37 82

Dragul nostru elev,

Te invităm într-o călătorie imaginară prin lumea magică, fascinantă a poveștilor cu întâmplări nemaivăzute și nemaiauzite în care vei întâlni eroi și zmei, prințese și cavaleri, vrăjitoare, animale care vorbesc și multe altele. Lectura te poartă cu mintea și cu inima în tărâmul fermecat al cărților, să descoperi personaje, întâmplări și emoții.

Ți-am pregătit texte adecvate vârstei tale, scrise de autori români și străini, care să te convingă că lectura este o activitate utilă și plăcută. Pentru fiecare text, vei găsi câteva cerințe sub forma unei fișe de lectură, care să te ajute să înțelegi ceea ce ai citit. Nu uita să revii la text ori de câte ori este nevoie!

De ce să citești?

l Ca să îți îmbogățești vocabularul. Reține cuvintele și expresiile noi. Caută în dicționar înțelesul cuvintelor pe care nu le înțelegi. Folosește-le apoi în discuțiile tale cu ceilalți.

l Ca să te exprimi cu mai mare ușurință. Dacă citești, vei formula mai ușor mesaje și te vei face mai bine înțeles.

l Ca să îți dezvolți imaginația. Lectura îți permite să evadezi din realitate în lumi nebănuite.

l Ca să îți dezvolți gândirea. Observă amănuntele importante, pune-ți întrebări despre ce citești, realizează legături între evenimente, identifică asemănări între întâmplările citite și viața ta, între sentimentele trăite de personaje și ceea ce ai simțit tu în anumite momente.

Fiecare copil învață să citească într-un ritm diferit și este nevoie de timp și de exercițiu pentru a căpăta cursivitate în lectură. Așadar, nu da înapoi atunci când ți se pare prea greu!

Nu uita, un moment zilnic de lectură independentă te va ajuta să îți dezvolți obiceiuri sănătoase în privința cititului.

Succes!

Autoarele

Fram, ursul polar

Afost o adevărată seară de despărțire Niciodată Circul Struțki n a avut un program

mai bogat Gimnaști și echilibriști Cai și elefanți Maimuțe și lei Pantere și câini

Acrobați și clovni Toți s au întrecut în dibăcie și în curaj, ca să lase o amintire neștearsă

Mulțimea a trecut de la fiorii de emoție la hohote de râs; de la privirile încre menite de minunare la bucuria giumbuşlucurilor născocite de paiațele cu pantalonii largi și clopoțel în vârful scufiei Au tremurat toți odată la salturile gim naștilor îmbrăcați în tricou negru! Zburau de la un trapez la celălalt, fără nicio plasă dedesubt

Pe urmă a venit rândul elefanților uriași, cu pielea ca de scrum și cu urechile largi ca paravanele Călcau greoi pe stâlpii picioarelor Ridicau trompa de gumă să‑și stropească un duș rece pe spinare Se înălțau pe două labe și dansau în tactul muzicii Erau mari și buni Ascultau de o nuielușă subțire și se jucau fluierând din țignal cu vârful trompei

N a lipsit nici clovnul August Ca întotdeauna, s a ivit de după perdelele vișinii din fundul arenei, când nu era nicio nevoie de dânsul Coada fracului se târa pe pământ Tălpile ghetelor erau lungi ca schiurile Purta guler înalt ca o manșetă, cinci veste pe dedesubt și o cravată pestriță Avea nasul de gogoșar și un păr cărămiziu care se zbârlea de frică, întocmai ca ghimpii aricilor

Fetița cu ochi albaștri și căciuliță albă uitase emoția de adineauri care i tăiase răsufla rea Își descleștase mâna de brațul bunicului Tropăia din picioare și se înroșise ca racul de atâta râs

Tropăia din picioare, în hăinuțele lui ponosite, și Petruș, care coborâse până în față

După ce se potolea râsul, mulțimea căuta cu ochii din nou în program Foșnetul hârtiei se auzea tot mai nerăbdător Lipsea Fram, ursul alb De ce întârzia Fram? Aceasta nu se mai întâmplase niciodată

Fram îi întrecea pe toți El nu avea nevoie de îmblânzitor, de cravaşă și de semnale Intra singur în arenă, ca un om Intra în două labe, cât e de mare Saluta în dreapta și în

după Cezar Petrescu

stânga, înainte și îndărăt Se plimba cu labele la spate de jur împrejurul arenei, până ce se potoleau aplauzele Pe urmă făcea un semn că vrea liniște Și începea singur programul lui

Se ridica pe prăjină ca un marinar pe catargul corabiei Umbla cu o bicicletă uriașă, trecând pe punți în cumpănă Făcea dublu salt mortal și bea bere din sticlă Știa să fie comic și știa să fie serios

Copiii îl iubeau, fiindcă era hazliu Oamenii în toată firea îl iubeau, fiindcă era într ade văr de mirare cum un asemenea animal greoi și sălbatic, adus din pustiurile înghețate, arăta atâta blândețe, atâta înțelegere și atâta sprinteneală în mișcări O reprezentație, fără Fram, ursul polar, era parcă neisprăvită

Fram iubea aplauzele, iubea publicul, iubea mai ales copiii Când îi vedea ronțăind o bomboană, întindea laba să capete și el Saluta mulțumind, cu laba la cap, ca un soldat Iar dacă se întâmpla să capete mai multe bomboane, își oprea numai una și pe celelalte le întindea în palmă altor copii, parcă ar fi știut că nu toți au parte prea des de dulciuri

Și acum Fram întârzia! Lipsea Programul se apropia de sfârșit Numărul lui trecuse de mult Mulțimea începu să capete glas Mai întâi sus, din galerie Mai apoi copiii din staluri și din loji:

— Fram!

— Unde e Fram?

— De ce nu vine Fram?

— Vrem Fram!

Îndată glasurile se uniră ca să repete cadențat:

— Vrem Fram! Vrem Fram!

— Doamnelor și domnilor! Onorat public!… așa începu să spună ceva directorul circului, ivindu se în mijlocul arenei

Nimeni însă nu voia să l asculte Toți l au întrerupt, strigând mai departe:

— Vrem Fram! Vrem Fram!

Perdelele vișinii din fundul arenei, pe unde intrau animalele și gimnaștii, se clătinau, se dădeau la o parte și cădeau iarăși la loc Se petrecea dincolo ceva, dar nimeni nu știa ce

Directorul mai încercă de două ori să înainteze până în mijlocul arenei Nu apucă însă să înceapă: „Doamnelor, domnilor, onorat public“

Înainte de a deschide gura, mulțimea izbucni într o larmă cumplită:

— Vrem Fram! Vrem Fram!

Atunci directorul circului a strâns din umeri și s a retras după perdeaua vișinie Deo dată s a făcut tăcere

În locul tropăiturilor ș i strigătelor s ‑ a întins o tăcere ca un covor pe nisipul arenei

O tăcere a ș a cum n a fost nici atunci când în văzduh zbura din trapez în trapez trupa

gimnaștilor cu tricou negru De după perdeaua de catifea vișinie se ivise Fram Cu laba mai ținea încă o parte din perdeaua ridicată Se opri să privească sala, miile de capete, miile de ochi din loji, din staluri și din galerii Dădu drumul perdelei jos Înaintă până în mijlocul arenei Salută ca întotdeauna

— Fram!

— Bravo, Fram!

— Trăiască Fram!

— Ura! Bravo, Fram! Ura!

Fram stătea în mijlocul arenei, alb ca zăpada, uriaș și neclintit Tot așa stau frații lui din

țara zăpezilor veșnice, pe insulele de gheață plutitoare, când se înalță să privească la alți urși albi, care se depărtează pe alte insule plutitoare Stătea și se uita în gol Mai făcu un pas Aplauzele s au potolit Acum, toți așteptau Înțelegeau că Fram pregătește ceva nou Fără îndoială, un număr mai greu decât toate Altădată începea mai repede

— Fram! îl încurajă un glas

Ursul alb ridică ochii… „A, da! parcă spunea privirea lui Aveți dreptate! Sunt Fram și trebuie să vă înveselesc!…“ Cu labele făcu semn de neputință în lături Duse dreapta la frunte; apoi la inimă; din nou la frunte și din nou la inimă

— E bolnav, bunicule! rosti cu milă fetița cu ochi albaștri și căciuliță albă E bolnav…

De ce nu l lasă în pace dacă e bolnav?

Iar bunicul, care fusese profesor, care văzuse multe întâmplări în viață și citise multe cărți, vorbi și el, cu o altfel de milă:

— Nu e bolnav, Lilico! E ceva mai rău… Poate l a apucat dorul de pustietățile lui de gheață, unde s‑a născut…

Fram s a ridicat de pe marginea platformei A făcut un semn de despărțire tuturor, un semn cu brațele întinse, așa cum își lua rămas bun când sfârșea numărul lui din program și îl întovărășeau aplauzele până la ieșire Apoi și a dat drumul în patru labe A devenit un animal ca oricare altul Așa, în patru labe, cu botul în pământ, s a îndreptat spre perdelele roșii

Nimeni nu pricepea nimic Nedumerită, mulțimea nu striga, nu fluiera, nu l mai chema îndărăt

Perdelele roșii au căzut după Fram Pe holurile înguste din dosul circului, care duc la grajduri și la menajerie toți se dădeau la o parte Nu cutezau să se apropie Dar ursul alb a intrat singur în cușca lui, s‑a culcat cu botul pe labe, în colțul cel mai întunecos, cu fața ascunsă spre perete

Dicționar

*giumbuşluc – faptă, atitudine, vorbă care înveselește, distrează; ghidușie;

*cravaşă – vargă elastică din piele, folosită la călărie pentru îndem narea calului la mers

Portret de autor

Cezar Petrescu s a născut în localitatea Hodora – Cotnari, județul Iași, la 1 Decembrie 1892

A scris opere pentru copii: Pif, Paf, Puf; Neghiniță; Fram, ursul polar; Omul de zăpadă; Iliuță copil; Cocart și bomba atomică.

A publicat romanele Aurul negru, Întunecare, Cheia visurilor și piesa de teatru Mânzul nebun

A desfășurat o bogată activitate publicistică la ziarele și revistele vremii: Cuvântul, Gândirea, Curentul, România.

Cezar Petrescu a fost deputat în Parlamentul României și membru al Academiei Române

1 Formulează cinci întrebări legate de conținutul lecturii și răspunde la trei dintre aces

tea, la alegere

Cine

Din ce cauză

Răspunsuri:

2 Completează harta povestirii

Când se întâmplă acțiunea povestirii?

Unde se întâmplă acțiunea povestirii?

Ce făcea Fram, de obicei, în arenă?

Ce/Pe cine iubea Fram?

Titlul:

Autorul:

Cine îl iubea pe Fram? De ce?

Numerele de circ prezentate în text:

Bifează răspunsul corect

l Când Fram căpăta mai multe bomboane:

își oprea numai una și pe celelalte le întindea în palmă altor copii; le mânca pe toate; le arunca prin sală

l Spectatorii strigau „Vrem Fram!”, pentru că: voiau să dureze mai mult spectacolul;

Fram fusese scos din program;

Fram întârzia

l Ce a crezut fetița cu ochi albaștri și căciuliță albă despre Fram?

că ursul polar este răsfățat;

că ursul polar este bolnav;

că ursul polar este obosit

l Ce a făcut Fram înainte să iasă din arenă? a mâncat o bomboană; a făcut un semn de despărțire tuturor;

s a așezat pe platformă

4 Ce moment al lecturii ai dori să l schimbi? Scrie varianta ta într un text de 5–6 rânduri

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 73.

Balada unui greier mic

de George Topîrceanu

Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite,

A venit așa, deodată,

Toamna cea întunecată

Lungă, slabă și zăludă,

Botezând natura udă

C‑un mănunchi de ciumăfai,

Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe

Risipește n evantai

Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină,

Guturai…

Și cum vine de la munte, Blestemând

Și lăcrimând,

Toți ciulinii de pe vale

Se pitesc prin văgăuni,

Iar măceșii de pe câmpuri

O întâmpină în cale

Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă

A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș

Și pe aripi pudrat cu brumă:

— Cri cri cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam și eu s adun

O grăunță cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică,

Fiindcă nu mi dă niciodată,

Și apoi umple lumea toată

Că m am dus și i am cerut…

Dar de acuș,

Zise el cu glas sfârșit

Ridicând un picioruș,

Dar de‑acuș s‑a isprăvit…

Cri cri cri,

Toamnă gri,

Tare s mic și necăjit!

Portret de autor

Dicționar

*țarină – câmp cultivat; ogor, arătură;

*zăludă – smintită, țicnită, zăpăcită;

*ciumăfai – plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu semințe negre închise

într o capsulă cu țepi moi; frunzele și semințele au proprietăți calmante și sunt

întrebuințate în medicină; laur;

*tină – noroi, pământ, lut

George Topîrceanu s a născut la 20 martie 1886, în București, a fost poet, prozator și publicist român, membru corespondent al Acade miei Române din 1936

Începe școala primară la București (1893 – 1895) și o continuă la Suici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme Revine la Bucu rești și se înscrie la Liceul „Matei Basarab” până în clasa a IV a, apoi la Liceul „Sf Sava”

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G Top”, la revista umoristică Belgia Orientului

Dintre volumele sale de poezii amintim: Balade vesele și triste, Parodii originale, Amin tiri din luptele de la Turtucaia, Strofe alese, În ghiara lor , Migdale amare

Poetul a decedat la 7 mai 1937, la Iași

La Nămăiești (în apropiere de Câmpulung), în județul Argeș, se găsește Casa Memori ală „George Topîrceanu”

1 Completează ciorchinele cu cât mai multe cuvinte care îți vin în minte când te gândești la greier

2 Completează enunțurile cu informații din poezie

Toamna cea întunecată s a așezat și A adus cu ea ploi ____________ , frunze __________ , stropi și Ciulinii în văgăuni, iar măceșii plecăciuni

Greierușul a ieșit supărat din că a venit toamna înainte și nu a adunat pentru iarnă, nici măcar ca să nu mai ceară la

3 Enumeră motivele pentru care crezi tu că furnica nu‑i dă de mâncare greierului

4 Scrie, pe etichetă, un sfat adresat greierușului

5 Imaginează ți că te ai întâlnit cu greierușul Realizează un dialog în care îi explici de ce este important să facem lucrurile la timpul lor

6 Completează cadranele

Mesajul transmis de poezie: Azi am învățat că:

Întrebarea mea despre această poezie este: Ceva ce mi a plăcut în poezie:

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 73.

Colegul meu, Coretti

după Edmondo de Amicis

Tata m a iertat; dar eu am rămas cam trist, și atunci mama m a trimis cu băiatul mai

mare al portarului să facem o plimbare pe bulevard Cam pe la jumătatea drumului, când treceam pe lângă o căruță oprită în fața unei prăvălii, am auzit cum cineva mă striga pe nume și am întors capul: era Coretti, colegul meu de școală, cu pulovărașul lui de culoarea ciocolatei și bereta din blană de pisică, transpirat tot, dar vesel, cu o grămadă de lemne în spate Un bărbat stătea în picioare în căruță și întindea câte un braț de lemne, el le lua și le ducea în prăvălia tatălui său, unde le așeza în mare grabă

— Ce faci, Coretti? l am întrebat

— Nu vezi? mi‑a răspuns el, ținând brațele întinse ca să‑și ia porția de lemne; îmi repet lecțiile…

Eu am râs Dar el vorbea serios și, după ce a luat grămada de lemne, a început să spună, alergând: Se numesc modificări ale verbului… variațiile sale după numărul… după număr… și persoană… Aruncând apoi pe jos lemnele și așezându-le: …după timp… după timpul la care se referă acțiunea. Și, întorcându se la căruță să mai ia un braț de lemne: după modul în care e enunțată acțiunea.

Era lecția noastră de gramatică pentru a doua zi

— Ce vrei? mi‑a spus, profit de fiece clipă Tata a plecat cu băiatul de prăvălie, are treabă Mama e bolnavă Așadar, trebuia să descarc singur, și între timp, repet la gramatică E o lecție grea Nu izbutesc să mi o bag în cap Tata a spus că se întoarce la șapte, ca să vă dea banii, i s a adresat el căruțașului

Căruța s a urnit din loc

— Vino o clipă în prăvălie! m‑a chemat Coretti

Am intrat Era o hărăbaie de cameră plină cu grămezi de lemne de surcele, și cu un cântar într o parte

— Azi e zi de trudă mare, fără îndoială, a reluat Coretti să‑mi fac lecțiile în rate, bucățică cu bucățică Tocmai îmi scriam propozițiile, când au venit cumpărătorii Pe urmă, m am aș scriu, și iată că a venit căruța cu lemne În dimineața asta am făcut până acum două drumuri la târgul de lemne din piața Venezia nu‑mi mai simt picioarele, iar mâinile îmi sunt umflate Știu că aș duce o bine dacă am mai avea și desenul mâine! Și, între timp, mai dădea cu mătura peste frunzele uscate și așchiile care se rătăciseră pe pardoseală

— Coretti, dar unde îți faci tu lecțiile? l am întrebat eu

— Desigur că nu aici, a reluat, vino să vezi! Și m a condus într o odăiță în spatele prăvă liei, care servea drept bucătărie și sufragerie, cu o masă într‑un colț, unde erau cărți și caiete și lecția lui începută

— Al doilea răspuns a rămas în aer: „din piele se face încălțămintea, curelele”, …Acum adaug: „valizele…” Și luând tocul, începu să scrie cu caligrafia lui frumoasă

— E cineva acolo? s a auzit strigând dinspre prăvălie tocmai în clipa aceea

Era o femeie care venise să cumpere niște surcele

— Aici sunt! a alergat Coretti

Și, dintr un salt, a ajuns în prăvălie, i a cântărit surcelele, a luat banii, a fugit într un colț să‑și însemneze într un fel de condică ceea ce vânduse, apoi s a întors la lecțiile sale, spunând:

— Să vedem dacă reușesc să termin fraza Și a început să scrie: „genți mari de voiaj, ranițe pentru soldați” Vai de mine, sărmana mea cafea o să dea în foc! E cafeaua mamei, a spus el, mi a trebuit destul până să învăț s o fac Vino o clipă să i o ducem! Te va vedea și i va face plăcere De șapte zile e la pat… Modificările verbului! Totdeauna mă frig la mână cu cafetiera asta! Ce trebuie să mai adaug după ranițele de soldați? Parcă lipsește ceva și nu‑mi vine în minte… Vino la mama!

A deschis o ușă și am intrat într altă cămăruță; acolo, mama lui Coretti zăcea într un pat mare, cu o batistă albă legată în jurul capului

— Uite cafeaua, mamă! a spus Coretti, întinzându i ceașca; el e un coleg al meu de școală

— A, bravo! E drăguț domnișorul, mi a zis mama lui Ați venit în vizită la bolnavi, nu i așa?

Între timp, Coretti așeza pernele în spatele mamei sale, potrivea mai bine păturile de pe pat, scormonea focul în sobă și gonea pisoiul din ladă

— Mai ai nevoie de ceva, mamă? a întrebat o el, luând înapoi ceașca goală Ai luat cele două lingurițe de sirop? Când se termină siropul, dau o fugă până la spițer Lemnele sunt descărcate La patru pun carnea la foc, după cum ai spus dumneata, și, când va trece femeia cu unt îi voi plăti cei opt bani Totul merge bine, nu ți face griji, mamă!

— Mulțumesc, băiete, i a răspuns femeia, du te, sărmanul meu copil Cum se gândește el la toate!

M ‑ a poftit să mă servesc cu o bucățică de zahăr, ș i apoi Coretti mi ‑ a arătat fotografia tatălui său în ramă, îmbrăcat soldat, cu medalia pe piept, dobândită în ’66, în regimentul prințului Umberto: acela ș i chip ca al fiului, cu ochi vioi ș i zâmbet atât de vesel Ne am întors la bucătărie

— Am găsit ce mai trebuia, a spus Coretti ș i a adăugat pe caiet: „Se mai fac ș i hamurile cailor” Restul fac eu diseară, o să stau treaz până noaptea târziu Ferice de tine că ai tot timpul liber să poți învăța, ba mai ai timp ș i de plimbare!

Și, în continuare vesel și vioi, a intrat din nou în prăvălie și a început să așeze bucățile de lemn pe buturugă și să le taie în jumătate, spunându mi:

— Asta i gimnastică! Mai mult decât întinderea brațelor înainte Vreau ca tata să găsească toate lemnele tăiate când vine acasă; va fi mulțumit Partea rea este că, după tăiatul lemnelor, „t” urile și „l” urile o să le scriu de vor părea niște șerpi, după vorba învățătorului nostru Dar ce pot să fac? O să i spun că am fost nevoit să muncesc cu brațele Important este ca mama să se însănătoșească mai repede Azi e mai bine, slavă Domnului! Gramatica o s o învăț mâine dimineață, la cântatul cocoșului! Ah! Uită te la căruța cu buturugi! La muncă!

O căruță încărcată cu buturugi se oprise în fața prăvăliei Coretti a alergat afară să dis‑ cute cu căruțașul, apoi s a întors

— Acum nu mai pot să ți țin tovărășie, mi a spus, la revedere, pe mâine! Ai făcut bine că ai trecut pe aici Plimbare plăcută! Ferice de tine!

Și, după ce mi a strâns mâna, a fugit să ia prima buturugă și din nou să alerge de la căruță la prăvălie, cu chipul rumen ca un trandafir sub bereta lui de blană de pisică și zvelt, de ți era mai mare dragul să l privești

— Ferice de tine! mi a spus

— A, nu, Coretti, nu! Tu ești mai fericit ca mine, fiindcă înveți și muncești mai mult, fiindcă te străduiești să fii cât mai de folos tatălui tău și mamei tale, fiindcă ești mai bun ca mine, de o sută de ori mai bun și mai iscusit decât mine, dragul meu coleg!

Dicționar

*hărăbaie – casă, încăpere sau curte mare (în dezordine);

*raniță – sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate de militari, de vânători sau de turiști

Portret de autor

Scriitor, jurnalist și pedagog italian, Edmondo de Amicis s‑a născut la 21 octombrie 1846, în localitatea Oneglia

De a lungul vieții sale a publicat scheciuri (scenete scurte cu caracter glumeț) din viața militară, poezii, cărți de călătorii și povestiri pentru copii

Cea mai importantă lucrare a sa este Cuore – inimă de copil, poveste pentru copii. Cartea a fost tradusă în douăzeci și cinci de limbi

Alte opere ale sale: Amintiri din Londra, Spania, Prietenii.

Fișă de lectură

1 Formulează întrebări legate de text care să înceapă cu cuvintele date Răspunde la două dintre întrebări, la alegere

Din ce cauză ?

Răspunsuri:

2 Completează cadranele

Ideea principală a primului fragment: Notează sentimentul pe care l ai trăit în timpul lecturii

Cum crezi că era Coretti la școală? Transmite i un gând lui Coretti!

3 Completează harta povestirii

Unde se întâmplă acțiunea povestirii?

Titlul:

Personajul principal:

Autorul:

Scrie într o propoziție la ce disciplină învăța Coretti și despre ce:

Personajele:

Coretti era îmbrăcat cu:

Scrie într un enunț cum își îngrijește Coretti mama bolnavă:

Motivează de ce colegul lui Coretti i a spus acestuia „Ferice de tine!”

Activități prin care Coretti își ajută părinții:

Ce ai învățat de la Coretti?

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 74.

Cioc! Cioc! Cioc!

după

Emil Gârleanu

{ i păsările se nțeleg între ele Dumneavoastră poate nu mă veți crede Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea care, fiindcă am învățat o să vorbească omenește, mi a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc Dumneata, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!“, „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!“, „Tst! pisica!“ O vrabie ciripește pe gard Dumitale puțin îți pasă Și ei, biata! i a sărit inima din loc: „Uliul!“ În nopțile cu lună asculți privighetoarea – te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare Nici nu bănuiești că și plânge numai dragostea ei

Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și un scatiu Să v o spun

„Cioc! cioc! cioc!“ se aude de departe Măcăleandrul zice:

— E ciocănitoarea!

— Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce o fi ciocănind mereu?

— Caută veverița, îl desluși măcăleandrul

— Veverița? De ce?

— Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic Nu i cunoști povestea? Să ți o spun!

(Mărturisesc că vreo câteva ciripiri nu le am înțeles, dar le am ținut însă minte Acasă i le am spus gaiței, și gaița mi le a tălmăcit Așa vă pot spune întocmai, după zisele măcă leandrului, povestea ciocănitorii )

— Demult, m asculți, scatiule? începu măcăleandrul, demult tare, la nceput, pe când oamenii erau puțini de tot, și poamele și mai puține, veverița a dat, într o bună zi, peste un pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce și gustos Dăduse, frate, peste alun I au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să nu mai pățească cum o pățise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i‑a venit în gând? Să strângă alune! Și și a umplut scorbura de cu toamnă Tocmai se bucura că dăduse norocul peste dânsa, făcea planuri mari, să nu se miște toată iarna din căsuța ei, nici cu vârful botului să nu miroasă vifornița, când, într o bună dimineață, se zgârie la un picior într o coajă Caută, –coajă de alună! De unde? că ea nici nu se atinsese încă de merindele strânse

Cercetează: un sfert de alune mâncate! S a mâhnit veverița, dar s a și mâniat S a pus la pândă, să prindă pe hoț S a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și a așteptat Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră‑te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, și, cum e iscusită, a înțeles ea că n alune trebuie să fie ceva Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul Bun! Craț craț craț, s a pus pe mâncat Din ziua aceea, venea în fiecare amiază să și ia prânzul În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de abia intră în scorbură, că veverița se repezi Ciocănitoarea vroi s dar veverița o prinsese de coadă! Dă i în sus, dă i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe aici ți e drumul Mai târziu, când i s a văzut fără coadă, s a întors la veveriță să se roage de dânsa

N a mai intrat în scorbura ei și, smerită, a bătut cu cio cul: Cioc! cioc! cioc! Dar veverița își mutase culcușul! De atunci mereu ciocănește la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns…

— Zi, de atunci, întrebă scatiul, n are ciocănitoa rea coadă?…

— Vezi bine… Ssst! Uite o…

Mă uit și eu O fulgerare roșie străbate luminișul Ciocănitoarea se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și l ciocănește de jos până sus Apoi trece la alt copac, și la altul Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit Un stejar găunos răsună ca un hârb Și ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei De abia se mai aude, departe:

Cioc! cioc! cioc!

Scatiul piruie iar:

— Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi ai spus sunt numai niște vorbe

Ea ciocănește fiindcă suge din mustul copacilor, i o fi plăcând hrana asta

Măcăleandrul se supără:

— Se cunoaște că ești pasăre neisprăvită S o fi hrănind ea cu mustul copacilor, dar ce și o fi zis: „Dacă mi i dat să ciocănesc mereu, cel puțin să trag din asta un folos, să mă hrănesc!“

— Așa i! încheie scatiul

Acestea le am auzit mai deunăzi povestite de către un măcăleandru unui scatiu Un lucru însă: dacă veniți pe la mine, să nu spuneți cumva gaiței mele cele ce v am destăi nuit Mă asurzește cu ocările Vă rog!

Dicționar *smerit – umil, supus, res pectuos; modest; *a pirui – a cânta în triluri, a ciripi

1 Completează harta povestirii

Ce l a învățat gaița pe autor?

Numele păsărilor care apar în text:

Fișă de lectură

Cine a spus povestea cu veverița și ciocănitoarea?

Titlul:

Autorul:

Povețele vrabiei:

Descrierea alunului:

Explică cum și a dat seama ciocănitoarea că i a umblat cineva la provizii:

2 Formulează întrebări pentru răspunsurile date ?

Demult tare, la nceput, veverița a dat peste un pom ciudat

Veverița se bucura că dăduse norocul peste dânsa

Ciocănitoarea lăsă coada în laba veveriței și, pe aici ți e drumul!

3 Completează tabelul cu personaje sau acțiuni ale acestora

Cine? Ce a făcut?

a descoperit autorului câteva taine ale graiului păsăresc a învățat gaița să vorbească omenește

își plângea dragostea ei nu știa povestea ciocănitoarei și a veveriței

veverița

ciocănitoarea

măcăleandrul

4 Scrie, în 2–3 enunțuri, părerea ta despre faptele ciocănitorii

5 Veverița a rupt coada ciocănitorii pentru că i a luat alunele Completează doar enun țul cu care ești de acord

Veverița a procedat corect, pentru că

Veverița nu a procedat corect, pentru că

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 74.

Am privit spre mare, judecând că orice rău are și o parte de bine Mi am amintit că

nu mi lipsește nimic

Ce s ar fi întâmplat dacă valurile n ar fi adus corabia aproape de țărm, ca să pot ajunge la ea și să iau tot ce mi trebuia? Ce se întâmpla dacă eram nevoit să trăiesc așa cum mă arun case marea la țărm, fără nicio putință de a mi procura cele necesare? Și mi am mai zis: Ce mă făceam fără pușcă, fără muniții, scule, îmbrăcăminte, fără pături, cort și toate celelalte? Acum aveam de toate într o cantitate îndestulătoare și mai puteam să mi fac provizii; puteam trăi chiar și fără pușcă, atunci când gloanțele se vor termina Aveam putința de a rezista o viață întreagă fără a duce lipsă

După toate socotelile, am pus întâia dată piciorul pe această insulă la 30 septembrie Soarele era la echinocțiul de toamnă și se afla tocmai deasupra mea După vreo zece sau douăsprezece zile, mi am dat seama că voi pierde șirul zilelor din lipsă de cărți, hârtie și cer neală și voi ajunge să nu mai pot deosebi duminica de zilele de lucru Pentru a evita aceasta, am luat un par gros, în care am săpat cu cuțitul cuvintele: AM AJUNS PE ACEST ȚĂRM LA 30 SEPTEMBRIE 1659 Din el am făcut o cruce, pe care am înălțat o chiar în locul unde debar casem pe mal În fiecare zi crestam o linie în par, iar duminicile, una mai lungă; la fiecare întâi ale lunii făceam o crestătură mai mare decât toate cele lalte Astfel am ținut socoteala timpului

Trebuie să mai spun că am luat de pe corabie, între altele, și o seamă de lucruri mărunte, precum pene de scris, hârtie, cerneală, apoi vreo patru com pasuri, câteva instrumente de calculat, niște cadrane solare, ocheane, hărți marine și cărți de navigație, pe care le am pus grămadă într o boccea În bagajul meu am găsit trei Sfinte Scripturi, pe care mi le adu sese căpitanul portughez, precum și trei cărți de rugă ciuni și alte câteva cărți Am avut grijă să le aduc pe toate pe uscat

Am uitat să vă spun că pe corabie avusesem un câine și două pisici, despre care voi povesti la timp Pisicile le am luat cu mine, iar câinele a sărit singur în apă a doua zi și a ajuns înot la țărm Mulți ani de zile mi a fost

după Daniel Defoe

Robinson Crusoe

slujitor credincios Făcea tot ce i porunceam, aducea tot ce i ceream, mă ajuta la vânătoare, îmi ținea de urât Un singur lucru nu l am putut învăța niciodată: să mi vorbească!

După cum am mai spus, găsisem pene de gâscă pentru scris, cerneală și hârtie și le întrebuințam cu nespusă grijă Se va vedea că, atâta timp cât mi au ajuns, am putut însemna totul cu cea mai mare exactitate După ce s a terminat cerneala, alta nu am mai fost în stare să fac, cu toate străduințele mele Atunci am înțeles că mai aveam nevoie de multe lucruri în afară de cele pe care le strânsesem De pildă, îmi trebuia un hârleț, un târnăcop și o lopată ca să lucrez pământul Apoi ace de cusut și cu gămălie, precum și ață Cât despre pânză pen tru rufe, pot spune că i am simțit curând lipsa

Din pricină că nu aveam toate uneltele trebuincioase, lucrul mergea încet și anevoie

A trecut aproape un an până să mi termin împrejmuirea și locuința Parii erau atât de grei, că abia îi puteam ridica Câteodată tăiam și căram un singur par în două zile și abia a treia zi reușeam să l bat în pământ

Să vă descriu locuința mea: un cort așezat la adăpostul stâncilor, având o curte încon jurată de un gard puternic, alcătuit din pari și frânghii, semănând cu un fel de fortificație După un an și ceva am întărit împrejmuirea locuinței, așezând deasupra ei niște grinzi în formă conică și sprijinindu se de stâncă Alcătuiam un fel de acoperiș, pe care am pus crengi de copaci și tot ce am găsit pentru a l feri de ploile abundente în anumite perioade ale anu lui Am mai povestit cum mi am cărat avutul în această ogradă și în peștera făcută în dosul cortului Toate acestea se aflau la început claie peste grămadă ocupând tot locul M am gân dit să lărgesc peștera, săpând mai adânc în dealul care era format dintr o piatră nisipoasă, ușor de săpat Când am fost sigur că nu am a mă teme de fiare, am adâncit peștera spre dreapta, am tăiat o trecere în stâncă, astfel am obținut o ieșire secundară din cort și peșteră și loc suficient ca să mi păstrez întregul avut M am apucat apoi să mi întocmesc tot felul de obiecte de care aveam mare nevoie În primul rând, o masă și un scaun, fără de care nu puteam să mă bucur de puținele bunuri ce le aveam Nu puteam să scriu, nici să mănânc sau să lucrez cu plăcere și de aceea m am pus pe treabă

Trebuie să mărturisesc că, oricare om poate ajunge cu timpul meșter bun în orice meserie Nu pusesem în viața mea mâna pe o sculă Am constatat însă că puteam, cu muncă și sârguință, să mi fac orice lucru de trebuință, mai ales dacă aveam unelte Mi am întocmit multe lucruri, unele fără scule, altele doar cu tesla și cu barda, lucruri care nu fuseseră făcute poate niciodată cu atâta trudă așa cum le făceam eu atunci

Când aveam nevoie de o scândură, de pildă, trebuia să tai un copac, să l cioplesc cu barda până ajungea la grosimea cerută și să l netezesc apoi cu tesla E adevărat că în felul acesta nu făceam decât o singură scândură dintr un copac Nu exista însă altă soluție Munca și timpul meu nu aveau preț Le întrebu ințam cum se putea mai bine

Am făcut la început o masă și un scaun din bucățele de scânduri aduse pe plută de pe cora bie Dar când am reușit să fac și alte scânduri, după cum am arătat, am întocmit mai multe polițe, groase și largi, de a lungul

pereților peșterii Pe polițe mi am așezat sculele, cuiele și fiarele, ca să le pot găsi ușor la nevoie Am bătut piroane în pereții stâncii, atârnând de ele puștile și tot ce se putea atârna

Cine mi‑ar fi văzut peștera ar fi spus că este o magazie în care se găsesc de toate Îmi făcea nespusă plăcere să mi privesc avutul, frumos orânduit, și mai ales proviziile de toate felurile și în cantități atât de mari

Când am terminat cu toate acestea, am început să‑mi scriu jurnalul (sau însemnările zilnice), relatând tot ceea ce făceam și ceea ce mi se întâmpla zi de zi În primele zile, fusesem prea grăbit și ocupat, iar sufletul mi era tulburat, jurnalul ar fi ieșit plin de amărăciune

Trebuia, de pildă, să mă exprim astfel: 30 septembrie. După ce am ajuns la mal și am scăpat de la înec, am început să alerg de-a lungul țărmului, frângându-mi mâinile, smulgându-mi părul din cap și lovindu-mi fața, urlând și plângând că sunt un om pierdut. Obosit și frânt, am fost nevoit să mă odihnesc. N-am îndrăznit însă să adorm de teamă să nu fiu sfâșiat de fiare. Câteva zile mai târziu, după ce fusesem pe corabie și luasem de acolo tot ce se putea lua, nu m-am putut stăpâni să nu mă urc în vârful unui deal și, privind de acolo în larg, să nădăjduiesc că voi zări într-o bună zi o corabie. Mi s-a părut chiar că văd în zare niște pânze. M-am mulțumit cu această fărâmă de nădejde, privind cu încordare până ce mi s-au împăienjenit ochii. M-am așezat atunci jos, plângând ca un copil și mărindu-mi amărăciunea prin această nesăbuită purtare. Am trecut și peste aceasta și m-am așezat cu tot avutul în locuința pe care mi-o înjghebasem. Mi-am întocmit o masă și un scaun și am orânduit totul în jurul meu cât se putea mai plăcut. Am început să-mi scriu jurnalul. Vi-l dau aici în copie (cu toate că veți citi în el și tot ce ați aflat până acum). L-am scris atât timp cât am avut cerneală, iar când s-a terminat, am fost nevoit să-l întrerup.

Dicționar

*hârleț – cazma; *fortificație – construcție militară destinată apărării

Portret de autor

Daniel Defoe a fost scriitor și jurnalist de origine engleză

Romanul care l a făcut celebru a fost Robinson Crusoe, publicat în anul 1719 Acțiunile personajului demonstrează multă înțelepciune, curaj, muncă, credință și speranță, trăsături care l au condus la supraviețuire

Alte scrieri ale lui Daniel Defoe sunt: Moll Flanders, Viața lui Cartouche, Povestea colonelului Jacque, O nouă călătorie în jurul lumii, Un sistem de magie, Hoțiile de pe stradă, Un nou ghid al familiei.

Fișă de lectură

1 Completează schema cu acțiuni ale lui Robinson Crusoe necesare supraviețuirii pe insulă, așa cum reiese din text

Supraviețuire

2 Completează lista cu zece obiecte, recuperate de pe corabie, fără de care Robinson n ar fi putut supraviețui

3 Marchează cu X trăsături care l au caracterizat pe Robinson

muncă speranță

sârguință răbdare

pricepere

prietenie curaj credință înțelepciune

superficialitate

lașitate inventivitate frică inadaptare

Scrie momentul anului și data la care a ajuns Robinson pe insulă:

Enumeră câteva sentimente pe care le ai trăit citind acest text:

Ce ai învățat din această lectură? Scrie câteva din trăirile pe care crezi tu că le a avut Robinson, pe insulă:

5 Descrie, în 4–5 enunțuri, locuința construită de Robinson pe insulă

6 Explică, în 2–3 enunțuri, cum măsura personajul timpul

7 Care crezi că a fost cea mai importantă achiziție de pe corabia naufragiată, pentru Robinson?

8 Scrie în câteva rânduri ce apreciezi tu la Robinson Crusoe

9 Scrie, pe etichetă, un mesaj pe care i l ai transmite lui Robinson dacă ar fi posibil

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 75.

Bradul

de Vasile Alecsandri

S us pe culme bradul verde

Sub zăpada albicioasă

Printre negură se perde

Ca o fantasmă geroasă,

Și privește cu ntristare

Cum se primblă prin răstoace

Iarna pe un urs călare,

Iarna cu șepte cojoace

El se scutură și zice:

„În zădar, tu, vrăjitoare,

Aduci viforul pe aice,

Aduci zile fără soare

În zădar îngheți pământul,

Ucizi florile și stupii

Și trimiți moartea cu vântul

Și trimiți foamea cu lupii

Dicționar

În zădar a ta suflare

Apa n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare

Și de mine țurțuri leagă

În zădar aduci cu tine

Corbul negru și prădalnic,

Și din codrii cu jivine

Faci să iasă urlet jalnic

În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea ntunecoasă

Și, râzând de a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă

În zădar îmi pui povară

De zăpadă și de gheață

Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață!”

*negură – ceață densă care se formează îndeosebi dimineața și seara;

*fantasmă – imagine, priveliște neclară, ireală, iluzie;

*răstoacă – gârlă puțin adâncă; loc puțin adânc în albia unei ape;

*prădalnic – răpitor;

*urgie – dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd;

*trudă – chin, suferință; durere, necaz

Portret de autor

Vasile Alecsandri s a născut la Bacău, în anul1821

Copilăria și a petrecut o la Iași și la Mircești

A studiat în România și la Paris

Pe parcursul vieții a fost poet, prozator, dramaturg, dar s a implicat și în activitatea culturală a țării, precum și în viața politică

Printre operele sale de poezii se remarcă Doine și Lăcrămioare, inspirate din poezia populară, Pasteluri, în care evocă frumusețea naturii, a anotimpurilor într un peisaj de sat românesc, precum și Ostașii noștri, în care prezintă vitejia ostașilor români în Războiul de Independență din 1877 Ca prozator, a scris Vasile Porojan, Alecu Russo, Istoria unui galben și a unei parale etc

De asemenea, a scris o serie de comedii în care satirizează obiceiurile și comportamentele oamenilor din acea vreme: Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă, Chirița în provincie, Chirița în voiagiu, Chirița în balon etc

Multe din piesele sale de teatru se joacă și astăzi pe scenele teatrelor din întreaga țară

Ca om politic, a participat la Revoluția de la 1848 în Moldova, la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la Războiul de Independență din 1877, a fost deputat și ministru de Externe al României

S a stins din viață la 22 august 1890, în satul Mircești, din județul Iași, unde astăzi se află Casa Memorială și Mausoleul „Vasile Alecsandri”

Mihai Eminescu l a numit Regele poeziei – Bardul de la Mircești

1 Încercuiește varianta corectă

l Bradul este: l Zăpada este:

a. puternic; b. verde; c. zvelt a. pufoasă; b. albicioasă; c. înghețată

l Bradul privește:

a. cu întristare; b. cu bucurie; c. cu teamă

l Iarna:

l Iarna este asemuită de brad cu:

a. o crăiasă; b. o vrăjitoare; c. un smarald

a. scurtează ziua luminoasă; b. lungește noaptea ntunecoasă; c. înverzește câmpul

2 Completează harta povestirii

Cu cine este comparat bradul?

Cu cine este comparată iarna?

Ce caracteristici îi poți atribui bradului din poezie?

Ce crezi, iarna este plăcută de brad?

Da, pentru că

Nu, pentru că

Titlul:

Autorul:

Transcrie, din text, versurile care exprimă neputința bradului la sosirea iernii

Realizează un desen care să ilustreze iarna așa cum reiese din poezie

3 Scrie în tabel strofa care ți a plăcut cel mai mult Argumentează apoi de ce ți a plăcut și la ce te ‑ai gândit când ai citit‑ o

Stofa preferată Mi-a plăcut, deoarece

M a făcut să mă gândesc la

4 Scrie, pe etichetă, mesajul transmis de poet prin versurile poeziei

5 Alcătuiește un scurt text (de 5–6 enunțuri), în proză, în care să arăți beneficiile iernii Argumentează le!

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 75.

Când stăpânul nu-i acasă!

după

Emil Gârleanu

Î n odaie, liniște Liniște și un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu și mai găsește locul Parcă l trage cineva de mustață afară Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta‑i asta: cașcavalul Să‑nchidă ochii I a închis Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza i proaspătă Mai mâncase așa bunătate acum vreun an Dar parcă nu l momise într atâta ca aceasta de acuma Să încerce Face câțiva pași mărunți până n marginea ascunzătorii lui Măcar s o vadă Unde o fi? De unde l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite‑o colo, pe farfurie

Dacă ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan Așa, bun! Pe urmă… Pe urmă pe unde s o ia? Pe lângă dulap? Nu Pe după jilțul cela? Nici așa Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de a dreptul pe perdea, și de acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliță Și odată la cașcaval, lasă, n are el nevoie să‑l învețe alții ce să facă cu dânsul Dar motanul? Ehei! la dânsul nu se prea gândise Și, Doamne, mulți fiori i a mai vârât în oase motanul cela Dar poate nu era în odaie Ha? Nu era Nu Orișicum, să mai aștepte puțin, să vadă, nu se mișcă nimeni, nu l pândește cineva? Cum să nu‑l pândească! Dar de când așteaptă motanul prilejul să pună laba pe bietul șoricuț Dacă nu mâncase el cașcavalul, căci mirosul acela îi zbârlise și lui mustățile, păi nu l mâncase tocmai pentru asta: să l momească pe lacomul din gaură Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna de pe divan și așteaptă L a zărit Uite l, îi vede mărgelele ochilor Iese? Iese oare? Da, da; așa, încă un pas, încă unul, doi, așaa!

Dintr o săritură a fost cu laba deasupra lui Bietul șoricuț n avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă Îl apasă puțin cu unghiile, apoi, repede, îl ia între labele de dinainte, îl strânge, de drag ce‑i, îl răsucește în aer și‑l lasă amețit pe podele Și‑l privește, gândind: „Cașcaval ți a trebuit? Poftim cașcaval! Doamne! ce bun o să mi pară mie după ce te oi crăn țăni!“ Dar mai întâi să se mai joace puțin cu dânsul Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeti cească, să ncerce să fugă, și iar vrea să l prindă în cleștele labelor

Dar ce s aude? Un dupăit grăbit pe sală Vai, e Corbici, câinele! Nu i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui Corbici vine, nebun ca ntotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă, lacom, mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare Ar sări în ocniță, dar e prea sus Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce i, mârâie și latră Apoi tace și, cu ochii țintiți la motan, așteaptă să se coboare Numai uneori întoarce capul spre polița de unde brânza parcă l ademenește Și astfel, câteșitrei dușmanii – șoarecele în gaură, motanul în ocniță și câinele în mijlocul odăii – se pândesc, munciți de același gând

Dar pași apăsați cutremură sala Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se nghesuiește și mai în fund, iar câinele o șterge sub divan; numai șoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui Stăpânul intră; obosit de muncă, își aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se‑ndreaptă spre poliță, ia felia de cașcaval, taie o bucată de pâine și, mușcând când dintr‑una când dintr alta, mănâncă din plin, cu poftă Și din trei părți, trei perechi de ochi îl urmăresc cu ciudă

Dicționar

*a momi – a amăgi cu vorbe; a ademeni; a înșela; *stăruință – rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire;

*lăvicer – covor țărănesc de lână care se așterne pe jos sau cu care se împodobesc la țară lavițele și pereții; *ocniță – adâncitură într‑o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă; nișă

1 Completează harta povestirii

Locul desfășurării

acțiunii:

Cine de cine se teme?

Fișă de lectură

Titlul:

Autorul:

Drumul șoricelului până la cașcaval, așa cum îl plănuise acesta:

Personajele: Motivul declanșării

acțiunii:

Unde s a ascuns fiecare animal la venirea stăpânului?

2 Răspunde la întrebări

Când mai mâncase șoricelul brânză proaspătă?

Cui îi mai zbârlise mustățile mirosul de cașcaval?

Cum încerca Corbici să ajungă la motan?

3 Completează spațiile libere cu momentele desfășurării acțiunii

1. Mirosul de cașcaval îl face pe șoricel să iasă din ascunzătoarea lui

2. Șoricelul face un plan ca să ajungă în siguranță la bucata de cașcaval

4. Motanul îl prinde pe șoricel și începe să se joace cu el

4 Imaginează ți și scrie un scurt dialog între șoricel și Corbici

5 Imaginează, în 2–3 enunțuri, un alt final pentru povestire

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 76.

Alice în Țara Minunilor

Alice coboară în vizuina iepurașului

după Lewis Carroll

Î ncepuse a se plictisi de‑a binelea Alice, de când tot ședea pe mal lângă sora ei și n avea ce face Încercase de vreo două ori să se uite în cartea pe care o citea soră sa, dar n avea niciun haz: nici poze, nici dialog! „Ce rost o fi având o carte fără poze și fără dialog?” se întreba Alice Și chibzuia în gândul ei dacă plăcerea de a împleti un șirag de margarete merita osteneala să se ridice și să culeagă margaretele Când, deodată, Iepurele Alb cu ochi de mărgea alergă chiar pe lângă ea Pentru atâta lucru n avea de ce să te prindă mirarea, și Alice nu prea se miră nici când îl auzi pe iepuraș bombănind:

— Vai, vai vai! Am să întârzii! (Când se gândi mai târziu la întâmplarea aceasta, își dădu seama că s ar fi cuvenit să o mire, dar în clipa aceea îi părea totul foarte firesc ) Însă când Iepura șul Alb, nici mai mult, nici mai puțin, scoase un ceasornic din buzunarul vestei, se uită la el și apoi își iuți fuga, Alice se repezi în picioare Căci îi dăduse prin gând, cu iuțeala fulgerului, că n a mai văzut niciodată iepure să aibă vestă cu buzunare și nici ceas pe care să l scoată din buzunar Și, curioasă foc, o luă la fugă peste câmp, pe urmele Iepurașului Alb, ajungând tocmai la timp ca să l vadă cum dădea buzna într o vizuină măricică de sub niște tufișuri, unde pieri

Într o clipă, hop ș i Alice după el în vizuină! Coborâse fără să ‑ș i pună cât de cât între barea: cum va ieși oare de acolo?

O bucată de drum, vizuina iepurească o duse drept înainte ca printr un tunel, apoi o luă brusc la vale, dar atât de brusc, încât Alice n avu vreme nicio clipită să se gândească a se opri Se trezi lunecând în jos, ca într o fântână foarte, foarte adâncă Mai întâi încercă să privească în jos, spre a se lămuri unde va ajunge, dar era prea întuneric ca să poată deosebi ceva; apoi se uită la pereții fântânii și băgă de seamă că erau acoperiți de rafturi cu provizii și de etajere cu cărți; ici și colo văzu hărți și tablouri agățate de piroane În trecere, luă de pe un raft un borcan cu o etichetă pe care scria „DULCEAȚĂ DE PORTOCALE”, dar, spre marea ei dezamăgire, când îl deschise, îl găsi gol Nu vru să i dea drumul, de teamă să nu omoare pe cineva dedesubt, și izbuti să așeze borcanul într un alt raft pe lângă care luneca Cădea, cădea, cădea Oare n avea să se mai oprească nicicând?

— Dina cred c o să mi simtă lipsa diseară (Dina era pisica ei ) Sper că n au să uite, la ora ceaiului să i pună și Dinei lapte în farfuriuță Dina, drăguța mea, ce bine ar fi fost să

fii și tu cu mine aici! Șoareci mă tem că nu s în văzduh, dar poate c ai prinde câte un liliac – știi, liliecii aduc foarte mult cu șoarecii Dar oare pisi cile mănâncă lilieci? Și, cum între timp i se făcuse cam somn, mai îngână o dată – și apoi iarăși ș iarăși, ca prin vis: Oare pisicile mănâncă lilieci?

Oare pisicile mănâncă lilieci? Iar uneori greșea și spunea: Oare liliecii mănâncă pisici?

Alice nu se lovise câtuși de puțin și într

clipă sări în picioare Privi în sus, dar deasupră era întuneric Înaintea ei se întindea alt coridor foarte lung, în capătul căruia îl zări iar pe Iepurașul Alb, alergând cât îl țineau picioarele Alice o luă la fugă, iute ca vântul, și tocmai bine îl prinse din urmă pe iepure ca să l audă bombănind, în timp ce cotea după un colț:

— Vai de urechile și de mustățile mele, că tare s a mai făcut târziu!

Când cotise după iepuraș, Alice era chiar în spatele lui, dar iată că acum nu l mai zărea

Se trezi într o sală lungă și joasă, luminată de un șir de lămpi ce atârnau din tavan Jur împre jurul sălii erau uși, dar toate încuiate După ce merse de o parte și de alta, de a lungul ușilor, încercând o pe fiecare, Alice se întoarse mâhnită în mijlocul sălii și, plimbându se încoace și încolo, se întreba cum va mai ieși vreodată din acel loc Când iată că i căzură ochii pe o măsuță cu trei picioare, toată din cleștar; iar pe ea nu se afla decât o cheie mititică de aur

Alice gândi mai întâi că era cheia vreuneia dintre ușile sălii Dar, vai! – ori vor fi fost broaștele încuietorilor prea mari, ori va fi fost cheia prea mică, vorba e că nicio ușă nu se descuia Însă când dădu ocol sălii pentru a doua oară, Alice văzu o perdea joasă, pe care n o băgase de seamă mai înainte; îndărătul ei se afla o ușiță înaltă de vreo trei palme Încercă cheia cea mititică de aur la această ușiță, și mare îi fu bucuria – cheia se potrivea! Alice deschise ușița și văzu că dădea într un gănguleț, nu mult mai mare ca o gaură de șoarece Îngenunchind, privi prin gănguleț într o grădină cum nu mai văzuse alta de frumoasă Cât jinduia să scape din sala mohorâtă și să se plimbe printre răzoarele de flori strălucind în toate culorile și prin tre fântânile acelea ce răspândeau răcoare! Dar nici capul nu l putea scoate prin deschiză tura ușii „Și, chiar dacă aș putea scoate capul”, gândi biata Alice, „la ce mi ar fi de folos, fără umeri? Ah, ce bine ar fi să mă pot strânge ca o lunetă! Cred că n‑ar fi prea greu, dacă aș ști cum să încep ”

Fiindcă, vedeți, i se întâmplaseră în ultimul timp atâtea lucruri năstrușnice, încât înce puse a crede că, de fapt, foarte puține lucruri erau cu adevărat imposibile Se părea că degeaba aștepta Alice lângă ușiță, așa că se duse iar la măsuță Mai că spera să găsească acolo altă cheie sau măcar o notiță cu instrucțiuni cum se pot strânge oamenii ca lunetele

De data asta găsi o sticluță („care e sigur că nu fusese înainte”, zise Alice), și legată de gâtul sticlei era o etichetă de hârtie pe care se puteau citi, cu litere frumoase și mari de tipar, cuvintele „BEA MĂ!” Ușor de zis „Bea mă!”, dar Alice, fetiță înțeleaptă, cuminte, nu era să se repeadă să facă una ca asta

— Ba nu, zise ea, întâi mă uit să văd dacă nu cumva scrie pe sticlă „Otravă”

Citise ea câteva istorioare foarte drăguțe, despre copii care se aleseseră cu arsuri, sau fuseseră înghițiți de lighioane sălbatice, sau avuseseră alte pățanii neplăcute – și toate astea numai și numai pentru că nu ținuseră minte niște reguli foarte simple pe care încercaseră să li le insufle cei ce le voiau binele, de pildă că un vătrai încins te arde dacă l ții prea mult în mână și că, atunci când te tai foarte adânc la deget cu un cuțit, de obicei curge sânge; și nu uitase niciodată că, dacă bei mult dintr o sticlă pe care scrie „otravă”, e aproape sigur că mai curând sau mai târziu n are să ți priască În orice caz, pe sticla asta nu scria defel „otravă”, așa că Alice se încumetă să guste din ea Și găsind o foarte pe placul ei (fiindcă avea un gust amestecat, de plăcintă cu vișine, cremă de ananas, friptură de curcan și pâine prăjită caldă, unsă cu unt), repede o dădu gata toată

— Ce ciudat mă simt! zise Alice Cred că sunt pe cale să mă strâng ca o lunetă!

Și așa și era; scăzuse în înălțime cam până la zece degete Și i se lumină fața la gân dul că acum era tocmai de mărimea potrivită ca să poată trece prin ușiță în grădina aceea fermecătoare, dar – vai! biata Alice! –, când ajunse la ușă, văzu că uitase cheița de aur, iar când se întoarse înapoi la măsuță ca s o ia, văzu că i era cu neputință să ajungă până la cheie! O vedea foarte lămurit prin sticla străvezie și încerca din răsputeri să se cațăre pe unul din picioarele mesei, dar prea era lunecos; și, după multe încercări zadarnice, biata neghi niță se așeză la picioarele mesei și începu să plângă „Hai și nu mai plânge așa degeaba!” își spuse Alice cu asprime „Te poftesc să încetezi imediat!” De obicei își dădea sfaturi foarte cuminți (deși cam rar le urma) și uneori se certa atât de rău, încât o podideau lacrimile Își amintea că odată încercase să‑și tragă câteva palme pentru că jucase incorect la o partidă de crochet cu ea însăși – fiindcă, vedeți voi, acestei ciudate copile îi plăcea grozav să facă pe două ființe deodată „Dar acum”, gândi biata Alice, „degeaba aș zice că sunt două ființe Când mai că n a rămas din mine nici de o singură ființă vrednică de luat în seamă!”

Nu trecu mult și privirea îi căzu asupra unei cuti oare de sticlă care se afla sub masă O deschise și găsi în ea o prăjiturică mică, mică, pe care erau scrise fru‑ mos, cu stafide, cuvintele „MĂNÂNCĂ MĂ!”

— Foarte bine, zise Alice, am s o mănânc, și, dacă mă fac mai mare, o să pot ajunge până la cheie, iar dacă mă fac mai mică, o să pot să mă strecor pe sub ușă Așa că de intrat în grădină, intru – și puțin îmi pasă cum și în ce fel!

Așadar, se apucă să mănânce prăjitura și, foarte repede, o dădu gata

Portret de autor

Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson) s a născut la 27 ianuarie 1832, la Daresbury, și a murit la 14 ianuarie 1898, la Guildford

A fost prozator, matematician, logician, cleric și fotograf englez

Charles Lutwidge Dogdson s a născut într o familie cu unsprezece copii Toți copiii erau stângaci și aveau probleme de vorbire Din aceste motive, dar și pentru faptul că a crescut într un mediu izolat, anglican și conservator, personalitatea lui Charles se va forma într‑ o modalitate cu totul ieșită din tipare

Primii ani de școală i a petrecut acasă Încă de atunci a dovedit o inteligență deosebită: de la șapte ani putea citi o carte întreagă La 12 ani a fost trimis la o școală particulară, iar la 17 ani a intrat la Universitatea Oxford

Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii marcată de fantezie, umor absurd și satiră Scrierile sale cele mai apreciate sunt: Alice în Țara Minunilor ș i Alice în Țara Oglinzilor.

Fișă de lectură

1 Formulează întrebări despre conținutul textului, care să înceapă cu cuvintele date Cine ?

De ce

2 Completează harta povestirii

Personajele: Portretul Iepurelui Alb: Obiectele aflate pe pereții fântânii:

Sfaturi pentru copii:

Titlul:

Autorul:

Descrierea drumului prin tunel:

Explică cum crezi că a reușit Alice să iasă în grădină:

3 Scrie un dialog între Alice și Iepurele Alb, în care fiecare să aibă 2–3 replici

4 Completează tabelul cu obiecte sau cu însușiri ale obiectelor, așa cum reies din text

Obiectul

Însuşiri/Caracteristici carte fără poze și fără dialog vizuină

foarte, foarte adâncă cheie ușiță perdea grădină

strălucind în toate culorile fântâni

mică, mică

5 Scrie, în 3–4 enunțuri, un final pentru întâmplarea din text

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 76.

Ce te legeni…

de Mihai Eminescu

C—

e te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?

— De ce nu m aș legăna, Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea crește

Și frunzișul mi l rărește

Bate vântul frunza n dungă –

Cântăreții mi i alungă;

Bate vântul dintr o parte –

Iarna i ici, vara i departe

Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec!

Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele

Și norocul meu cu ele

Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii ntunecând,

Și se duc ca clipele, Scuturând aripele,

Și mă lasă pustiit, Veștejit și amorțit

Și cu doru mi singurel, De mă ngân numai cu el!

Portret de autor

Mihai Eminescu s a născut la Botoșani, la 15 ianuarie 1850

A fost al șaptelea din cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi Eminovici Își petrece copilăria la Botoșani și la Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu: La mormântul lui Aron Pumnul (profesorul său de limba română) și poezia De-aș avea A fost director al Bibliotecii Centrale din Iași, profesor suplinitor, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iași Continuă să publice în Convorbiri Literare Devine bun prieten cu Ion Creangă În anul 1877 se mută la București, unde este redactor până în anul 1883, apoi redactor‑șef la ziarul Timpul Desfășoară o activitate publicistică excepțională În această perioadă i se ruinează sănătatea Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc )

Mihai Eminescu se stinge din viață la 15 iunie 1889

1 Răspunde la întrebări

Cine dialoghează în poezie?

Pe unde trec stolurile de rândunele?

de lectură

Ce se întâmplă din cauza vântului?

Cum rămâne codrul la sfârșitul toamnei?

2 Scrie semnele toamnei, așa cum reies din poezie

3 Ce înțeles are expresia: Frunzișul mi-l rărește?

4 Ce sentimente ai citind versurile poeziei? De ce?

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 77.

Morcoveață Găinile

după Jules Renard

Pun prinsoare, spune doamna Lepic, că Honorina iar a uitat să‑nchidă găinile

E‑adevărat Te uiți pe fereastră și vezi ime‑ diat În fundul ogrăzii, cotețul găinilor își cască, în noapte, pătratul negru al portiței deschise

— Felix, dacă te‑ai duce tu să le‑nchizi? zice doamna Lepic celui mai mare dintre copiii săi

— Nu‑i treaba mea să văd de găini, mormăie

Felix, un băiat gălbejit, trândav și fricos

— Atunci tu, Ernestina?

— O, mămico, aș muri de frică!

Felix, fratele mai mare, și soră‑sa Ernestina abia ridică ochii când răspund Citesc amândoi foarte adânciți, cu coatele pe masă, frunte n frunte

— Doamne, spune doamna Lepic, unde mi era capul? Morcoveață, du te și nchide găinile!

Cu porecla asta îl alintă pe mezinul casei, din pricină că are părul roșu și fața pistruiată Morcoveață, care făcea de lucru pe sub masă, se ridică și îngână sfios:

— Zău că și mie mi e frică, mămico

— Cum! i o întoarce doamna Lepic Un voinic ca tine? Mă faci să râd Hai, mișcă te!

— Păi ce, nu l știm noi? E viteaz ca un țap, sare cu gura soră sa Ernestina

— Nu se teme de nimeni și de nimic, adaugă fratele său, Felix Morcoveață se umflă n pene la auzul acestor laude și, rușinându se în sinea sa că nu i vrednic de ele, încearcă să‑și biruie teama

Ca să i mai dea curaj, maică sa îi promite o palmă

— Barem să mi faceți lumină, îngăimează el

Doamna Lepic ridică din umeri, Felix surâde disprețuitor Doar Ernestina se arată miloasă – ia o lumânare și își însoțește frățiorul până la capătul coridorului

— Te aștept aici, zice ea

Numai că o zbughește într o clipită îndărăt, înspăimântată de o răbufnire de vânt care zbuciumă flacăra lumânării și o stinge

Încordându‑și pulpele și simțindu‑și călcâiele parcă lipite de pământ, Morcoveață începe să dârdâie în întuneric; afară e o beznă de i se pare că a orbit Câte un vârtej de vânt îl

înfășură ca un cearșaf înghețat, gata să l smulgă din loc Vulpi, ba poate că și lupi, nu i suflă oare peste mâini, în obraji? Cel mai bine ar fi să dea buzna, la nimereală, spre coteț, cu capul înainte, spintecând întunecimea din jur Găsește pe bâjbâite ivărul portiței Zdupăitul pașilor săi face găinile să se foiască pe stinghii și să cârâie speriate

— Da’ potoliți vă odată! le strigă Morcoveață Eu sunt! Închide portița, apoi zboară îna poi ca și cum ar avea aripi Iar când intră în casă, gâfâind și mândru de ispravă, și dă de căl dură și de lumină, i se pare că a lepădat niște zdrențe pline de noroi și pătrunse de ploaie, și a îmbrăcat veșmânt ușor și nou Zâmbește plin de sine și stă țanțoș, așteptând laude, ba, fiindcă se știe scăpat de primejdie, caută pe chipurile alor săi urmele îngrijorării care trebuie să i fi frământat mai adineauri

Felix și Ernestina citesc însă liniștiți mai departe, iar doamna Lepic îi spune cu nepăsare, ca și cum nimic nu s ar fi întâmplat:

— Morcoveață, de azi înainte ai să închizi găinile în fiecare seară

Portret de autor

Jules Renard – scriitor francez, cu un simț al umorului special, a trăit în Franța, între anii 1864 – 1910 Și a închinat întreaga viață literaturii, fiind cunoscut ca romancier, povestitor, poet și dramaturg

La Paris, unde a locuit după sfârșitul liceului, a înființat o revistă și a publicat în cele mai cunoscute ziare

Este cunoscut pentru romanul autobiografic Morcoveață, care cuprinde o serie de povestiri, apărut în anul 1894, fiind una dintre cele mai frumoase cărți pentru copii

1 Transcrie enunțul care declanșează acțiunea textului

2 Completează harta povestirii

Locul și timpul acțiunii:

Personajele: Laudele aduse de frați lui Morcoveață:

Portretul lui Morcoveață:

Titlul:

Autorul:

Exprimă ți părerea despre atitudinea familiei sale față de fapta făcută de Morcoveață:

3 Explică de ce a primit mezinul porecla Morcoveață

4 Scrie câteva acțiuni, din text, făcute de personajele date

Morcoveață – dârdâie în întuneric,

Felix –

Ernestina –

Mama –

Găini –

5 Descrie, în 2–3 enunțuri, stările/emoțiile prin care trece copilul când merge la cotețul găinilor

6 Imaginează, în 2–3 enunțuri, o altă continuare a momentului în care băiatul ajunge la cotețul găinilor

7 Prezintă o situație din viața ta în care te ai simțit la fel ca Morcoveață în textul citit

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 77.

Cartea Junglei

Din cugetările lui Baloo

de Rudyard Kipling

Tot ce vă voi povesti aici a fost pe vremea când Baloo îl învăța pe Mowgli să cunoască

Legea Junglei Bătrânul și înțeleptul urs cafeniu era încântat că avea un ucenic atât de isteț, căci lupii cei tineri nu voiau să învețe din Legea Junglei nimic altceva decât ceea ce îi privea pe ei Însă Mowgli era pui de om și trebuia să învețe mult mai mult decât atât

Uneori, Bagheera, pantera neagră, cobora alene pe potecile junglei, ca să vadă cum mai merge cu învățătura favoritul ei și, în timp ce Mowgli spunea pe de rost lecția lui Baloo, ea torcea mulțumită, cu capul rezemat de tulpina unui copac Băiatul se putea cățăra acum pe copaci cu ace eași ușurință cu care înota, și înota tot atât de bine pe cât se pricepea să alerge; de aceea Baloo, cărturar al legilor, îl învăță Legea pădurii și a apei: cum să deosebească o cracă putredă de una sănătoasă; cum să vorbească politicos cu albinele sălbatice, dacă s ar întâlni cu un roi care zboară la cincizeci de coți deasupra pământului; cum să l îmbuneze pe Mang, liliacul, dacă s‑ar întâmpla să‑l deranjeze din som‑ nul lui de pe crengi în miezul zilei, și cum să dea de știre șer pilor de apă înainte de a se arunca în iaz printre ei Nimănui din poporul junglei nu i place să fie tulburat, și toți sunt gata să pornească la atac împotriva celui care nu ține seama de aceste reguli de bună cuviință

Apoi, Mowgli trebui să deprindă și strigătul de vânătoare al străinilor, pe care orice vie tate din poporul junglei, când iese la vânat dincolo de teritoriile sale, trebuie să l repete cu glas tare până când îi vine răspunsul Acest strigăt se tălmăcește astfel: Îngăduiți-mi să vânez aici, fiindcă sunt flămând, și răspunsul este: Îți îngăduim a vâna pentru mâncare, dar nu pentru plăcere

Toate acestea vă arată câte avea de învățat Mowgli pe de rost, încât de multe ori îi era lehamite să tot repete de sute de ori același lucru Iată și o discuție între Baloo și Bagheera, într o bună zi când Mowgli primise o chelfăneală, fiindcă începuse să‑și piardă răbdarea și fugise furios:

— Un pui de om este pui de om și de aceea el trebuie să învețe toată Legea Junglei, din scoarță n scoarță

— Dar gândește te că e tare mic, intervenise pantera neagră, care l ar fi răsfățat pe Mowgli, dacă ar fi trebuit să l educe ea Cum poate căpșorul lui să țină minte toate cuvintele tale?

— Cărui popor vrei să i adresezi aceste vorbe vrăjite? întrebă Mowgli, încântat să‑și arate știința Jungla cunoaște multe limbi și eu le știu pe toate

— Cunoști și tu câte ceva, dar nu destul Vezi, Bagheera, ucenicii nu sunt niciodată recunoscători învățătorului lor Niciun pui de lup nu s a întors vreodată la mine ca să i mulțumească bătrânului Baloo pentru învățătura pe care i a dat o Ei, haide, zi vorbele poporului vânător, elev eminent ce ești!

— Suntem de un sânge, voi și eu, începu Mowgli, pronunțând cuvintele cu accentul urșilor, așa cum glăsuiește poporul vânător

— Bine Acum spune‑le pe cele pentru păsări

Mowgli repetă vorbele și le sfârși cu țipătul ascuțit al vulturului

— Acum spune și pentru poporul șerpilor, zise Bagheera

Se auzi un șuierat abia simțit, ca de reptilă, pe urmă Mowgli săltă într un picior, începu să bată din palme mulțumit și sări în spinarea Bagheerei, lovind cu călcâiele blana ei lucioasă și strâmbându se în toate felurile la Baloo

— He‑he, râse ursul cafeniu cu dragoste, vezi că învățătura merită o mică chelfăneală? Într o zi o să ți aduci aminte de mine

Apoi se întoarse spre Bagheera și i povesti cum l a rugat el pe Hathi, elefantul sălbatic, să l învețe vorbele vrăjite, și cum Hathi l a luat pe Mowgli cu el și l a dus la mlaștină, unde băiatul a deprins vorbele șerpilor de apă, și cum pe puiul de om, nici șerpii, nici păsările, nici fiarele nu l mai puteau ataca

Ca să se facă auzit și el, Mowgli o trăgea pe Bagheera de blană și o lovea cu călcâiele Când cei doi îi dădură atenție, el începu să strige cât îl ținea gura:

— Voi avea și eu un haitic al meu, cu care voi goni toată ziua prin pădure, sus, prin copaci

— Ce o mai fi și asta, micul meu vânător? întrebă Bagheera

— Da, și vom arunca cu crengi în bătrânul Baloo, și vom râde de el în toate felurile, continuă Mowgli Așa mi au făgăduit cu toții

Laba mare a lui Baloo îl mătură dintr o lovitură pe

Mowgli de pe spinarea Bagheerei, răsturnându l între labele i din față, de unde băiatul putu să vadă că ursul era supărat

— Mowgli, zise Baloo, tu ai stat de vorbă cu Bandar Log, poporul maimuțelor

Mowgli se uită spre Bagheera să vadă dacă și pantera era supărată; ochii Bagheerei deveniseră ca două pietre de jad

— Tu ai fost cu poporul maimuțelor, cu maimuțele cenușii, neamul care nu are lege, care mănâncă tot ce întâlnește în cale E o mare rușine

— Când Baloo m a supărat într o zi, spuse Mowgli, care rămăsese întins pe spate, eu am plecat, iar maimuțele au coborât din copaci după mine, că le a fost milă de mine Nimeni altul nu s a sinchisit de ce mi s a întâmplat, începu el să suspine

— Și ce mai ai de spus, pui de om? mormăi Baloo

— Pe urmă pe urmă mi au dat să mănânc nuci și tot felul de lucruri bune apoi m au luat în brațe și m au urcat în vârful copacilor, și mi au spus că sunt fratele lor de sânge, doar atât că nu am coadă, și că trebuie să devin conducătorul lor într o zi

— Ascultă, piciule, spuse ursul, și glasul lui răsună ca un tunet într o noapte de vară, eu te am învățat întreaga Lege a Junglei pentru toate popoarele junglei în afară de neamul maimuțelor, care trăiește în copaci Neamul acesta e în afara legii Se laudă, trăncănesc și pretind că sunt un mare popor, dar e de ajuns să cadă o nucă din copac, ca să uite tot ce au vorbit înainte și să înceapă să râdă și să se gândească la altceva Noi, cei din junglă, nu avem nimic de împărțit cu ele M ai auzit pe mine vorbind de Bandar Log până acum?

— Nu, răspunse Mowgli în șoaptă, fiindcă se lăsase o liniște adâncă în pădure, după ce Baloo își încheiase vorbirea

— Poporul junglei nu le rostește niciodată numele și nu‑și aduce aminte niciodată de ele Sunt foarte multe la număr, rele, murdare, fără rușine, și au o singură dorință, să fie luate în seamă de poporul junglei Noi însă nu le băgăm în seamă nici chiar atunci când ne aruncă în cap coji de nuci și tot felul de murdării

Nici nu termină bine de vorbit și de sus porni o ploaie de nuci și o puzderie de crăci; printre ramurile subțiri ale copacilor dimprejur se auzeau tusete, icniri și salturi furioase

— Poporul maimuțelor n are voie să se amestece cu cei care trăiesc în junglă, spuse Baloo Ține minte ce ți spun: este interzis să ai de a face cu ele

— Este interzis, așa e, repetă Bagheera, cu toate acestea eu cred că Baloo ar fi trebuit să ți spună dinainte că nu trebuie să te apropii de ele

Tot ce spunea Baloo despre maimuțe era adevărul adevărat De câte ori se întâmpla să întâlnească un lup bolnav sau un tigru rănit, sau un urs, maimuțele îl chinuiau și aruncau cu bețe și nuci după orice fiară, ca să se distreze și să atragă atenția asupra lor

Când l au cunoscut pe Mowgli, maimuțele și au spus că vor avea cu adevărat un condu cător și vor putea deveni neamul cel mai înțelept din junglă După discuție, ele se ținură pe furiș după Baloo, Bagheera și Mowgli, prin junglă, până când sosi ceasul odihnei de amiază Mowgli, care se simțea foarte rușinat, adormi între panteră și urs, hotărât să nu mai aibă de a face cu poporul maimuțelor

Prin somn simți niște mâini aspre și puternice, deși mici, pipăindu i picioarele și brațele, apoi auzi fâșâitul ramurilor care l loveau în față Când deschise ochii, văzu printre ramuri cum, jos, Baloo trezise toată jungla cu răcnetele lui profunde, iar Bagheera sălta mereu pe trunchiul unui copac, arătându‑și toți colții

Bandar‑Log, conducătorul maimuțelor, chicotind triumfător, îl trase pe băiat, apoi se repezi la ramurile cele mai de sus, unde Bagheera nu i putea urmări

Portret de autor

Rudyard Kipling s a născut la Bombay, în India, dar o mare parte din copilărie a trăit în Anglia, câțiva ani în Statele Unite, apoi din nou în Anglia, la Londra

În activitatea sa literară, a scris poezii, nuvele, povestiri pentru copii, fiind laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură

A devenit celebru prin Cărțile Junglei, două cărți pentru copii care prezintă lumea fabuloasă a junglei, într o poveste captivantă

Acestea au fost traduse în toate limbile de largă circulație Totodată, au fost ecranizate în filme de animație de Walt Disney

1 Încercuiește răspunsul corect

l Mowgli era:

a. un pui de lup;

b. un pui de maimuță;

c. un pui de om

de lectură

l Strigătul de vânătoare al străinilor învățat de Mowgli însemna:

a. „Vreau să vânez aici, fiindcă sunt flămând“

b. „Îți îngăduim să vânezi pentru mâncare, dar nu pentru plăcere“

c. „Îngăduiți mi să vânez aici, fiindcă sunt flămând“

l Baloo l a învățat pe Mowgli:

a. Legea Junglei pentru toate popoarele junglei;

b. Legea Junglei pentru toate popoarele junglei în afară de neamul maimuțelor;

c. Legea pădurii, a apei și a maimuțelor

l Baloo nu dorea ca Mowgli să se împrietenească cu:

a. poporul păsărilor;

b. poporul maimuțelor;

c. poporul șerpilor

l Mowgli își dorea să fie prieten și cu maimuțele pădurii, pentru că:

a. poporul maimuțelor era neamul care nu are lege, care mănâncă tot ce întâlnește în cale;

b. se laudă, trăncănesc și pretind că sunt un mare popor; de câte ori se întâmpla să întâlnească un lup bolnav sau un tigru rănit, sau un urs, îl chinuiau și aruncau cu bețe;

c. le a fost milă de el, i au dat să mănânce nuci și tot felul de lucruri bune și i au spus că este fratele lor de sânge, și că trebuie să devină conducătorul lor într‑o zi

l Băiatul a deprins vorbele șerpilor de apă de la:

a. Bandar Log; b. Bagheera; c. Hathi

2 Adaugă alte trei învățături pe care Mowgli le deprinde de la Baloo, așa cum reiese din text

l cum să vorbească politicos cu albinele sălbatice; l l l

3 Identifică însușirile următoarelor personaje, așa cum reies din lectură

4 Scrie ce ți a plăcut cel mai mult din lectură Motivează alegerea făcută

5 Ești de acord cu părerea lui Baloo despre maimuțe?

Da, pentru că

Nu, pentru că

6 Realizează un afiș prin care îndemni și pe alți copii să citească Cartea Junglei

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 78.

Concertul primăverii

de George Coșbuc

Chiar acum din crâng venii

— Și c o veste bună!

Iarăși e concert, copii;

Merg și eu, și tu să vii,

Mergem împreună

Vrei programă, lămurit?

Stai puțin să caut

Cucul, un solist vestit,

De prin alte țări venit, Va cânta din flaut

Cântăreața dulce n grai,

Cea numită „Perla

Cântăreților din mai”,

Dulce va doini din nai

Multe doine mierla

Va ntona apoi un psalt

„Imnul veseliei”

Corul dintr un fag înalt

Vor cânta n sopran și n alt

Graurii câmpiei,

Turturelele n tenor, Și alte voci măiestre,

Toate după glasul lor

Vor urma dup acest cor

Fel de fel de‑orchestre,

Voci de gaițe, cari fac

Să scoboare ploaia,

Și ntr o scoarță de copac

O să bată tica tac

Tactul gheunoaia

Iar naționale apoi,

Cobze și alte hanguri,

Glas de fluier și cimpoi,

Pitpalaci și cintezoi Și‑un taraf de granguri

Se vor pune apoi pe joc

Până chiar și surzii,

Când vor prinde dintr un loc

Să ne cânte hori cu foc

Din tilincă sturzii

Vom cânta și noi ce om ști,

Cântece din carte Și, de va putea veni

Vântul, și el va doini,

Că e dus departe

Cine‑i contra, să‑l vedem,

Ca să l știe soții!

De aveți chef, tovarăși, blem! –

Ura n cer! Cu toții avem,

Mergem dar cu toții!

Portret de autor

George Coșbuc s a născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou (care astăzi îi poartă numele), din județul Bistrița‑Năsăud, fiind al optulea dintre cei paisprezece copii ai preotului greco‑catolic

Sebastian Coșbuc și ai Mariei

Poetul și a început studiile la școala primară din Hordou, apoi a continuat la Școala Normală din Năsăud

A început să scrie versuri din clasa a V a

Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani. De când am început să scriu, m-a tot frământat ideea să scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din poveștile poporului, să descriu natura în toată splendoarea ei, mărturisește poetul

Volume de poezii: Balade și idile, Fire de tort. Cântece de vitejie (vol I–II), Balade, Poezii (vol I–II)

La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc a murit la București

1 Încercuiește varianta corectă

l Concertul are loc:

Fișă de lectură

a. în sala de spectacol ; b. în câmpie; c. în crâng

l La concert participă:

a. animale și păsări; b. păsări și oameni; c. numai păsări

l Și ntr o scoarță de copac va cânta:

a. gaița; b. pitpalaci și cintezoi; c. gheunoaia

l La concert se va:

a. cânta; b. dansa; c. cânta și dansa

l În cor vor cânta:

a. graurii câmpiei, sopran și n alt; b. turturelele n tenor și alte voci măiestre; c. graurii câmpiei, sopran și n alt, turturelele n tenor și alte voci măiestre

2 Completează cu numele de păsări care apar în text

3 Formulează întrebări legate de text care să înceapă cu cuvintele date

Răspunde la patru dintre întrebări, la alegere

Păsări

4 Completează cu expresii potrivite, conform textului

În crâng e Cucul, un , de va cânta la Mierla, „ ” va cânta din

Graurii câmpiei vor cânta un psalt „ ”

Tica tac va bate

Pitpalacii și cintezoii vor cânta din

Din tilincă vor cânta La concert vor veni

5 Completează cadranele

Cum crezi că se simțea poetul când a scris această poezie?

Notează sentimentul pe care l ai trăit în timpul lecturii

Imaginează ți că participi la acest concert

Cum te ai simți? Descrie în două trei versuri starea ta!

Realizează un desen sugestiv prin care să redai conținutul poeziei

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 78.

Uimitoarele aventuri

ale lui Nils Holgersson în Suedia

după Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf

Afost odată un ștrengar Să tot fi avut vreo paisprezece ani Era înăltuț și subțirel, cu părul bălai Mare ispravă nu era de el: mai toată vremea îi plăcea să doarmă ori să mănânce, după care să se apuce de tot felul de năzbâtii

Într o duminică dimineață, părinții băiatului se pregăteau, ca de obicei, să se ducă la biserică Ștrengarul stătea cocoțat pe marginea mesei, tare bucuros că ai săi urmau să plece de acasă, lăsându l de capul lui câteva ceasuri Toate bune și frumoase, numai că, tocmai când să iasă pe ușă, tatăl său se întoarse în prag și îi spuse, pe un ton aspru, că, mai înainte de a trece la joacă, ar face bine să citească un capitol din cartea recomandată la școală Treaba asta îl încurca grozav pe micul nostru ștrengar – douăsprezece pagini nu erau de ici, de colo! După ce plecară ei, băiatul se codi, se învârti, până la urmă își zise: fie, de data asta, o să le dea ascultare părinților, așa că se așeză la masă, în fața marelui ceaslov și începu să buchisească Cum, necum, somnul îl birui și el adormi buștean

Habar n avea dacă dormise mult sau puțin, dar deodată se trezi, auzind în spatele său un zgomot ușor Ștrengarul băgă de seamă că deschisese cineva sipetul cel mare și vechi

Oare cine să fi făcut isprava asta? Să l fi lăsat maică sa deschis? Cum era să l lase, când îl știa pe băiat singur în toată casa?

La un moment dat, băiatului începu să i fie teamă, bănuind că se strecurase vreun hoț în casă Nu se încumeta să facă nicio mișcare Aștepta ca, dintr o clipă într alta, să se ivească hoțul și se întreba oare ce putea fi umbra aceea neagră de pe marginea sipetului

Se tot uita la ea, dar nu i venea să și creadă ochilor Apoi, treptat, umbra deveni tot mai deslușită Băiatul nu mai avea acum nicio îndoială: pe marginea sipetului se afla un elf! Auzise el, nu i vorbă, despre elfi, dar nu și închipuise nicicând că ar putea să fie chiar atât de mici

Iar pentru că elful era atât de prins cu scotocitul că nu mai vedea și nu mai auzea nimic în jurul său, ștrengarul se gândi să râdă nițel de el: să l împingă în sipet și să l acopere cu capacul ori cu altceva Puse ochii pe o plasă veche de prins fluturi, atârnată de pervazul ferestrei O înșfăcă de la locul ei și cât ai zice pește o azvârli pe marginea sipetului, peste capul elfului Bietul pitic stătea ghemuit în fundul plasei de fluturi, cu picioarele în sus și cu capul în jos, și, oricât se căznea, nu era chip să se ridice În prima clipă, baiatul nu știu ce să

facă mai departe Atunci elful prinse grai și l rugă stăruitor să i dea drumul Băiatul nu mai scutură plasa, dându i voie să se urce pe margine și să iasă afară din ea Dar când văzu că mai avea puțin până să fie iarăși liber, se apucă să scuture din nou plasa de fluturi, ca să‑l facă pe elf să cadă iarăși înăuntru

Dar, chiar în clipa aceea, trosc! – se pomeni cu o palmă zdravănă peste obraz, de văzu numai stele verzi Amețit, se clătină puțin prin odaie, și, nemaiputând să se țină pe picioare, se prăvăli grămadă pe dușumea

Când își veni în fire, era singur în odaie Nici urmă de elf Băiatul se îndreptă spre masă, dar… ciudat lucru! De mărit, firește, odaia nu se putuse mări Atunci care să fi fost pricina că se vedea nevoit să facă mai mulți pași ca să ajungă de la pat până la masă? Și ce se întâm‑ plase cu scaunul? Părea să fie mai înalt de cum fusese înainte

— Ce o mai fi și asta? se întreba, uluit, băiatul Mi se pare că elful a vrăjit toată casa, de nu mă mai dumiresc defel ce se întâmplă

Băiatul se văzu în oglindă și își dădu seama că fusese transformat în elf O fi vreun vis, vreo simplă nălucire! își zise el Fără îndoială că, peste câteva clipe, o să fiu la loc un băiețel obișnuit! Se așeză în fața oglinzii și închise ochii Peste un timp, îi deschise iarăși, sperând că vraja luase sfârșit Nici pomeneală! Văzând el că orice așteptare de destrămare a farmecului era zadarnică, se gândi să încerce și altfel Cel mai cuminte lucru era să l caute pe elf și să se împace cu el Sări numaidecât pe podea, uitându se atent prin odaie

Pe când umbla așa după elf, se ruga de el, plângând, să l ierte, că nu va mai fi niciodată rău cu nimeni, că se va face băiat cuminte și ascultător – numai să l preschimbe la loc, în băiețel ca toți băiețeii Din păcate, toate aceste făgăduieli nu i fură de niciun folos

Pe dușumeaua veche de stejar a tindei țopăia sprintenă o vrabie Cum dădu cu ochii de ștrengar, ea începu să strige:

— Cirip, cirip! Ia uite l pe Nils care păzește gâștele! Uite c a ajuns prichindel! Uite l pe Nils Holgersson prichindel!

Gâștele și găinile din ogradă își îndreptară pe dată privirile spre el, după care se porniră într o larmă asurzitoare

— Cucurigu! trâmbița cocoșul, încântat de pățania băiatului Așa îi trebuie! Cucurigu! M a tras de creastă, dar acum i s a înfundat și lui Așa i trebuie!

— Cot‑cot‑cotcodac! Așa îi trebuie! repetau găinile

Înghesuite într un cârd, gâștele își lungeau gâturile unele spre altele și întrebau de zor:

— Ga ga ga, cine a făcut minunea asta? Ga ga ga, cine oare?

Dar năzdrăvănia cea mare era că băiatul înțelegea tot ce glăsuiau orătăniile Din capul scării, le asculta uimit sporovăiala „Cum să nu le pricep graiul, de vreme ce acum sunt un spiriduș?” se lumină el

— Cot cot cotcodac! Așa ți trebuie! Cot cot cotcodac! Să te nveți minte!

Băiatul n ar fi scăpat de urmărirea păsărilor de curte, dacă nu apărea pisica Ștrengarul se grăbi să‑i iasă în întâmpinare pisicii:

— Dragă pisicuță, tu trebuie să cunoști cel mai bine cotloanele și ascunzătorile din ogradă și din casă Spune mi, rogu te, unde l aș putea găsi pe elful care m a vrăjit?

— De știut, știu eu bine unde se află elful, zise ea cu glas mieros, dar asta nu înseamnă și că vreau să ți spun ție

— De ce să nu vrei, dragă pisicuță? stărui băiatul Trebuie să mă ajuți, doar vezi cum m a fermecat!

Pisica întredeschise puțintel ochii

— Hm! Pe unul ca tine să l ajut, care m a tras de coadă de atâtea ori? zise ea, în cele din urmă

Rușinat, ștrengarul nu mai scoase niciun cuvânt și se grăbi să se îndrepte spre grajd, în căutarea elfului În grajd nu se aflau decât trei vaci Dar când băiatul păși pe prag, se porniră așa niște mugete, așa niște bufnituri de copită în podea, așa o hărmălaie de parcă n ar fi fost trei, ci pe puțin treizeci

— Mu, mu, mu! Mai e și dreptate pe lume!

— Mu, mu, mu! îi ținură isonul celelalte două vaci

Mugeau tustrele cu atâta putere că ștrengarul nici nu mai înțelegea ce spuneau Voi să le întrebe de elf, dar înverșunarea lor îl amuți La fel de stârnite erau ori de câte ori băiatul aducea vreun câine în grajd și l asmuțea asupra lor Zvârleau din picioare, se smuceau cu furie în lanțuri, își scuturau capetele și amenințau cu coarnele

Dicționar

*ceaslov – carte mare; abecedar;

*a buchisi – a citi sau a învăța ceva cu efort și cu migală;

*sipet – cufăr de lemn în care se păstrează haine sau obiecte de valoare;

*a asmuți – a îndemna un câine să urmărească, să atace pe cineva; a întărâta un câine

Portret de autor

Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf s a născut în anul 1858 A fost o scriitoare suedeză, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914)

A scris proză pentru copii, îmbinând într o viziune poetică unică o lecție de geografie, istorie și cultură Cea mai cunoscută lucrare a Selmei Lagerlöf, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, a fost scrisă în anul 1907 și a fost tradusă în foarte multe limbi

Este povestea unui băiat năzdrăvan, dar și o carte de lecturi geografice despre Suedia, plină de amintiri istorice și de excelente descrieri ale pământului suedez, care a fost scrisă pentru elevii de școală primară, autoarea lucrând o vreme și ca învățătoare

1 Completează cadranele

Cinci însușiri ale lui Nils, așa cum reies din text: Ce a făcut Nils ca să râdă de elf?

Motivul pentru care Nils înțelegea graiul viețuitoarelor:

Răspunsul animalelor când Nils a cerut ajutor:

2 Completează spațiile libere cu momentele desfășurării acțiunii

1. Nils rămâne singur acasă și adoarme citind

2. Băiatul descoperă că un elf scotocește prin sipet

4. Nils crede că elful a vrăjit toată casa

6. Vrabia, cocoșul, găinile și gâștele se bucură că Nils e prichindel

8. Completează Jurnalul de lectură de la pagina 79. Fișă de lectură

3 Completează tabelul cu emoțiile pe care le a trăit Nils în diferite situații

Situația

Află că rămâne singur acasă

Tatăl său îi spune să citească

Observă sipetul deschis

Vede un elf pe marginea sipetului

Observă că obiectele din casă par mai mari

Își dă seama că a fost transformat în elf

Animalele se bucură de ce a pățit

Emoția

4 Explică, în 2–3 enunțuri, de ce se bucurau animalele de micșorarea lui Nils

5 Scrie, în 3–5 enunțuri, continuarea povestirii, așa cum crezi tu că s a desfășurat acțiunea

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 79.

Păcală

după Ion Creangă

Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, ajunse într o zi la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo Acesta era Păcală Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca oricare negustor, se apropie și‑l întrebă:

— De unde ești, măi creștine?

— Ia din sat de la noi, răspunse Păcală

— Din care sat de la voi?

— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, zise, arătând negustorului cu mâna spre un deal

— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu l știu

— Ei! Cum să nu l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin

— Nu așa, măi prostule Eu te întreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat?

— Doamne! da’ nu știi că moșiile sunt boierești și asta‑i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu l botează popa într o căldărușă cu apă, cum îi scrie lui în cărți

Negustorul, privindu l lung, zise în sine: Mă! aista i chiar Păcală

— Dar cum te cheamă pe tine?

— Iaca ce mă ntreabă Mă cheamă ca pe oricare: vină ncoace, ori vin aici!

Negustorul începu a‑și face cruce ca de naibii și iarăși îl întrebă:

— Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?

— Iaca așa: vino! tu! mă!, răspunse Păcală Negustorul începu atunci a râde și zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:

— Dar ce bucate se fac acolo la voi?

— Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală

— Înțelege mă, prostule! Nu te ntreb de bucate fierte

— D apoi de care bucate mă ntrebi?

— Te ntreb dacă s au făcut la voi grâu, orz și altele

— Da, s au făcut până la brâu, răspunse Păcală

— Nu te ntreb de înălțime, că doar n am nevoie de paie pentru boi, ci a dori să știu ce feliu este la voi grăuntele orzului

— Să ți spun, dacă nu știi, zise Păcală Grăuntele orzului este lungăreț, îmbrăcat c o coajă cam gălbâie și c o țapă în vârf

— Bine, știu de astea; dar spune mi ce fel se vinde, că aș dori să cumpăr și eu

— De! nu știi dumneata ce fel? Unul dă grâul ori orzul, și altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva

— Nu mă nțeleseși nici asta; eu te ntreb: cum se dă?

— Bre!… Nici asta n o știi Să ți spun eu: iei banița ori dimerlia și pui în ea pân o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeții o razi ș‑o torni în sac, pe urmă iarăși o umpli și tot asemine faci

— Eu nu te ntreb asta, om fără cap ce ești!

— Dar ce fel mă ntrebi? zise Păcală

— Cu ce preț se vinde chila ori banița; câți lei?

— Așa cum te nvoiești; și câți lei dai atâta iei

Negustorul, supărat, îl mai întrebă:

— Neghiobi ca tine mai sunt acolo n sat?

— U! hu! este badea Mușat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, badea Bran, Coman și alții

— Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toți la voi în sat?

— Cine i mai mare? Badea Chițu: el e mai înalt decât toți; e atât de lung, încât mai n ajungi cu mâna la umărul său

— Bre!… proastă lighioaie mai ești! Nu te ntreb așa

— Dar cum? zise Păcală

— Eu îți zic: pe cine ascultați voi aici în sat?

— I! ha! Auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moș Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii și urechile țintă la el

— Nu zic așa, măi nătărăule! Răspunde mi odată cum te ntreb

— Ei, cum?

— Eu te ntreb de cine aveți frică aici în sat mai mult

— Văleu, maică! Ia de buhaiul lui moș popa, mare frică mai avem, mămulică! Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoșat, de gândești că e turbat; când începe să mugească, spărie chiar și copiii din sat

— Mă!… da’ ce namilă de om ești tu? Nu cumva ești vrun duh rău, frate cu Miazănoapte sau cu Spaima Pădurii?

— Ei, Doamne! De ce mă ntrebi, când mă privești? Ce? Nu mă vezi că s om ca și dumneata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâini și cu picioare, mă mișc și mă uit ca toți?

— Așa te văd și eu, dar ai minte și simțire abia ca un dobitoc Ia spune mi, zău: aveți butnari sau dogari în sat la voi?

— Avem

— Na cinci bani, și du te să ți puie doagele ce ți lipsesc

Prostia din născare leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în școale, ba nici în spitale

Dicționar

*dimerlie – măsură de capacitate pentru cereale, baniță;

*lighioaie – animal (mai ales) sălbatic; dihanie, fiară, jivină;

*buhai – taur;

*butnar – meșter care face (sau repară) vase din doage (butoaie, putini); dogar

Portret de autor

Ion Creangă a fost scriitor român (s a născut la 1 martie 1837, la Humulești; a decedat la 31 decembrie 1889, la Iași), recunoscut datorită măiestriei basmelor (Ivan Turbincă), poveștilor (Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Punguța cu doi bani) și povestirilor sale (Cinci pâni, Moș Ion Roată și Unirea)

Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales, datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie

Timp de doisprezece ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare

În anul 1867, apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire

În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește La îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale

Fișă de lectură

1 Formulează întrebări privind conținutul textului

Răspunde la întrebări

Cine

Când

Răspunsuri:

2 Completează harta povestirii

Personajele:

Cu cine este asemănat Păcală?

Titlul:

Autorul:

Descrierea bobului de orz: Locul și timpul acțiunii:

Întrebări pe care i le adresează negustorul lui Păcală:

3 Imaginează ți o întâlnire cu Păcală Ce l ai întreba? De ce?

Proverbul din finalul textului:

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 79.

Vrăjitorul din Oz

Câmpul de maci ucigători

după Lyman Frank Baum

Călătorii noștri spre Orașul smaraldelor, Dorothy, Toto, Sperie‑Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Laș, se sculară a doua zi dis de dimi neață, cu puterile împrospătate și plini de nădejde Dorothy se ospătă ca o domniță, cu piersici și prune luate din pomii ce creșteau la malul apei În spatele lor se afla pădurea întunecoasă, prin care trecuseră nevă tămați, iar în față se întindeau meleaguri zâmbitoare și însorite ce păreau că‑i îmbie spre Orașul Smaraldelor Râul lat le tăia calea spre ținutul frumos, dar pluta era aproape gata și, după ce tăietorul de lemne îi mai adă

ugă câțiva butuci și îi înțepeni cu niște cuie din lemn, fură gata să pornească

Dorothy se așeză în mijlocul plutei, ținându l pe Toto în brațe Când Leul cel

Laș păși pe plută, aceasta se clătină tare sub greutatea lui, dar Sperie Ciori

și Omul de Tinichea se așezară de partea cealaltă și‑i resta‑ biliră echilibrul cu ajutorul unor prăjini lungi care foloseau și la împins

La început merseră bine, însă, când ajunseră în mijlocul râului, curen tul puternic al apei îi trase la vale Apa deveni atât de adâncă, încât prăjinile nu i mai puteau atinge fundul Sperie Ciori împinse atât de vârtos prăjina

lui lungă, încât aceasta se înțepeni în nămolul din fundul apei, și, înainte ca el s o poată scoate sau s o lase din mâini, pluta fu trasă de curent, și sărma nul Sperie Ciori rămase atârnat de prăjină în mijlocul râului

— Adio! strigă el după ceilalți, care erau foarte mâh

niți că l lăsau acolo

Într adevăr, Omul de Tinichea începu să plângă Dar, din fericire, amin tindu‑și că ar putea să ruginească, își șterse lacrimile de șorțulețul lui Dorothy

Pluta se legăna în josul apei Leul spuse: — Totuși, trebuie să facem ceva ca să ne salvăm Cred că aș putea să înot până la țărm și să trag pluta după mine Voi trebuie numai să vă țineți de vârful cozii mele

Când ajunseră la țărm ș i pă ș iră pe iarba verde ș i plăcută, se simțeau foarte obosiți ș i î ș i dădeau foarte bine seama că forța apei îi dusese departe de cărarea pietruită cu cărămizi galbene ce mergea spre Ora ș ul Smaraldelor

Așa că, după ce se mai odihniră puțin, o luară de a lungul țărmului înverzit, înapoi spre drumul de la care îi abătuse râul Era un ținut încântător, plin de flori, pomi fructiferi și raze strălucitoare de soare care i înveseleau

Merseră astfel cât putură de repede Dorothy se opri o singură dată să culeagă o floare frumoasă După o vreme, Omul de Tinichea îl văzu pe Sperie Ciori cocoțat pe prăjină în mij locul apei Era singur și foarte trist

— Ce putem face ca să l scăpăm? întrebă Dorothy

Leul și Omul de Tinichea clătinară amândoi din cap, neștiind ce să facă Se așezară pe țărmul apei și de acolo priviră amărâți la Sperie Ciori, până ce o barză, ce zbura pe lângă ei, se oferi să l aducă, în zbor

Când Sperie Ciori se văzu din nou printre prietenii lui, fu atât de fericit, încât îi îmbrățișă pe toți Porniră din nou la drum, și la fiece pas pe care îl făcea le cânta: „O la ri o”, atât de vesel se simțea

Își continuară drumul, ascultând ciripitul păsărelelor cu aripile smălțuite în culori lumi noase și privind frumoasele flori care erau acum atât de multe, încât acopereau totul ca un covor Se găseau în aceste locuri flori galbene, albe și albastre, pe lângă mănunchiuri mari de maci roșii atât de strălucitori, încât parcă îi luau ochii lui Dorothy

— Nu i așa că sunt frumoase? întrebă fetița, respirând adânc mireasma florilor

— Așa mi se pare răspunse Sperie Ciori Poate că, dacă aș avea creier, mi ar plăcea mai mult

— Ei, dacă aș avea inimă, le aș iubi și eu, adăugă Omul de Tinichea

— Mie întotdeauna mi au plăcut florile Par atât de fragile și de gingașe Însă în pădure florile nu sunt atât de viu colorate

În drumul lor, la un moment dat, se găsiră în mijlocul unei pajiști întinse, plină numai de maci

După cum se știe, atunci când aceste flori cresc multe la un loc, mireasma lor e atât de puternică și de îmbătătoare, încât oricine trece pe lângă ei adoarme pe loc, și, dacă nu e grabnic scos dintre flori, adoarme pentru totdeauna Dar Dorothy nu știa lucrul ăsta, nici nu putea pleca din puzderia de flori roșii ce răsăreau pretutindeni Ochii i se închi‑ seră fără să vrea, uită unde se află și căzu în mijlo‑ cul macilor, unde adormi adânc

— Ce ne facem acum? întrebă Omul de Tinichea

— Dacă o lăsăm aici, moare negreșit, spuse Leul În ce mă privește, abia de‑mi mai pot ține ochii deschiși, iar cățelușul, iată‑l, a și adormit Într‑adevăr, Toto căzuse lângă mica lui stăpână Pe Sperie‑Ciori și pe Omul de Tinichea, nefiind făcuți din carne și oase, nu‑i supăra mireasma vătămătoare a florilor

— Aleargă iute înainte, spuse Sperie Ciori către Leu, și ieși cât mai repede din această pajiște de flori ucigătoare Leul se strădui să‑și vină în fire și o luă la fugă atât de repede, încât pieri într o clipă din fața ochilor celor doi

Îl ridicară pe Toto și îl puseră în poala lui Dorothy, apoi făcură din mâinile lor împletite un scaun și o așezară pe fată, adormită, între ei Astfel merseră și merseră, și părea că marele covor de flori ucigătoare din jurul lor nu se mai sfârșește Urmară șerpuirea râului și ajunseră, în sfârșit, lângă prietenul lor, Leul, care zăcea, dormind adânc, printre maci Florile fuseseră atât de puternice, încât uriașa fiară se lăsase învinsă de mireasma lor și căzuse când nu mai avea de făcut decât câțiva pași până la câmpul de iarbă verde din apropiere

— Nu putem face nimic pentru el, spuse mâhnit Omul de Tinichea, pentru că e prea greu ca să l putem ridica Trebuie să l lăsăm locului, să doarmă pentru totdeauna, și poate că va visa că și a găsit, în sfârșit, curajul

— Îmi pare foarte rău, spuse Sperie Ciori, Leul a fost un tovarăș prea bun pentru o vietate care se socoate lașă Dar s o luăm înainte

Duseră fetița adormită și o așezară pe o pajiște lângă râu, destul de departe de câmpul cu maci, ca s o ferească să mai respire mireasma otrăvitoare a florilor O întinseră binișor jos, pe iarba moale, și așteptară ca adierea proaspătă a aerului s o trezească din somn

Portret de autor

Lyman Frank Baum (1856–1919) a fost un important scriitor american care a scris cărți pentru copii

Tatăl său era un prosper om de afaceri La paisprezece ani i a cumpărat o tipografie, unde a început să editeze propria revistă

A debutat ca romancier, în anul 1897, cu cartea pentru copii

Mother Goose, apoi a scris peste 60 de cărți, cele mai multe adresate celor mici În 1899, apăreau The Navy Alphabet, The Army Alphabet, The Songs of Father Goose Adevăratul succes îl cunoaște în anul 1900, când publică Wonderful Wizard of Oz (Vrăjitorul din Oz), cea mai bine vândută carte pentru copii timp de doi ani A adaptat povestea Vrăjitorului din Oz pentru scenă și a realizat un spectacol muzical care a fost prezent în turnee timp de nouă ani De asemenea, s au făcut filme după romanul scriitorului american

De peste un secol, copiii din întreaga lume sunt fascinați de tărâmul din Oz imaginat de L Frank Baum

1 Completează harta povestirii

Personajele:

Ținta călătoriei:

de lectură

Locul și timpul acțiunii: Momentul zilei când începe acțiunea textului:

Titlul:

Autorul:

Pericolul câmpului cu maci:

2 Răspunde la întrebări

Unde mergeau cei patru prieteni?

Ce i s a întâmplat lui Sperie Ciori?

Cum au reușit să ajungă la mal?

3 Completează spațiile libere cu momentele desfășurării acțiunii

1. Cei patru prieteni pornesc spre Orașul Smaraldelor

2. Traversarea râului se dovedește a fi periculoasă, iar

4. O barză îl salvează pe Sperie Ciori

5. Călătorii întâlnesc un câmp de maci

4 Completează tabelul cu obiecte sau cu însușiri ale obiectelor din text

Obiectul

Însuşiri/Caracteristici pădurea meleaguri zâmbitoare și însorite iarba pietruită galbene aripi ținut fetița

5 Transcrie enunțul în care este descris drumul de a lungul țărmului

6 Imaginează, în 4–5 enunțuri, un final pentru povestire, în care să apară și salvarea leului

Completează Jurnalul de lectură de la pagina 80.

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Fram, ursul polar

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, _________________ , am citit Balada unui greier mic

În timp ce citeam, vedeam , auzeam __________________ , simțeam

Versurile mele preferate sunt , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Colegul meu, Coretti

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Cioc! Cioc! Cioc!

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Robinson Crusoe

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Bradul

În timp ce citeam, vedeam , auzeam ___________________ , simțeam

Versurile mele preferate sunt , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Când stăpânul nu-i acasă!

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Alice în Țara Minunilor – Alice coboară în vizuina iepurașului.

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Ce te legeni…

În timp ce citeam, vedeam , auzeam ___________________ , simțeam

Versurile mele preferate sunt , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Morcoveață – Găinile

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Cartea junglei – Din cugetările lui Baloo

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Concertul primăverii

În timp ce citeam, vedeam , auzeam ___________________ , simțeam

Versurile mele preferate sunt , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Uimitoarele aventuri ale lui Nils Holgersson în Suedia

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Păcală

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

Dragă jurnalule,

Astăzi, , am citit Vrăjitorul din Oz – Câmpul de maci ucigători

În timp ce citeam, mă gândeam

Dacă aș fi fost un personaj, mi ar fi plăcut să fiu , pentru că

Ceva ce aș schimba în acest text este , pentru că

Am învățat din acest text că

stăpânul

în Țara Minunilor –

coboară în vizuina iepurașului – după Lewis Carroll

Cartea Junglei – Din cugetările lui Baloo – de Rudyard Kipling

Uimitoarele aventuri ale lui Nils Holgersson

în Suedia – după Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf