In fiecare zi Dumnezeu se roaga la Mine by Editura Amaltea

Înmormântarea Sarei nu a putut fi ceva discret. Zvonul despre moartea sa a ajuns la urechile tuturor. Ziarele au exploatat întâmplarea transformând-o într-un subiect care a stat pe prima paginå zile întregi. Televiziunile, de la ¿tiri la talk-show-uri, încercau så concureze cu presa scriså. Posturile de radio, disperate, cåutau så înfloreascå ¿tirea pentru a ¡ine audien¡a cât mai sus. Moartea Sarei a fost transformatå peste noapte într-un spectacol. Tatål, sora, Toma, prietenii, cunoscu¡ii, to¡i cei care habar nu au avut unde a fost atâta timp, implorau Cerul så opreascå Farsa. Doar cå acum, Sara nu mai era decât o amintire, cel mult un personaj dintr-o carte. De¿i biserica îi condamnå pe sinuciga¿i, dupå cele trei zile în care co¿ciugul a fost påstrat în chilia sa, corpul neînsufle¡it a fost dus în satul såu natal ¿i îngropat lângå cel al mamei sale. Pårintele Theodosie a convins Consiliul de Conducere al månåstirii så o dezlege de påcate pe Sara ¿i så-l lase så-i facå slujba de înmormântare. N-am våzut niciodatå o femeie care, moartå fiind, så zâmbeascå atât de frumos. De parcå zâmbetul ei autentic, deloc schi¡at pe fa¡a rigidå ¿i lipsitå de via¡å, ne vindeca pentru totdeauna de purgatoriul din noi. Nici måcar parfumul acela inconfundabil, aroma aceea de flori de tei nu se mai sim¡ea, nu se mai zvârcolea pe trupul såu, nu mai îngenunchea sângele celor care o priveau. Trupul îi mirosea a moarte. A¡i sim¡it vreodatå mirosul mor¡ii? Nu este deloc neplåcut. Seamånå uneori a¿a, pu¡in, cu mirosul

Chris Simion

de umezealå, alteori aduce a miros de baltå. Nici hainele nu o mai ascultau. Se rezemau pe trupul obosit fårå så-¿i mai doreascå så-l acopere. Fiin¡a aceea fascinantå ¿i sfâr¿itå devenise orbitor de transparentå. Era suficient så prive¿ti cadavrul ¿i så fii sigur cå undeva în trecut au fost aruncate tråsåturile unei femei deosebit de frumoase. În adolescen¡å puteai cel pu¡in så-¡i storci acneele ¿i så acoperi urma cu pudrå sau fond de ten. Ridurile dese ¿i adânci nu mai pot fi acoperite cu nimic. ªi dacå ar fi numai pe fa¡å poate ar fi ignorat neputin¡a de a le accepta. Înså o datå cu cele care apar la vedere, te chinuie ¿i cele din suflet. Nici ro¿ea¡a din obraji nu se mai aråta generoaså. Sara înså a evitat så se mul¡umeascå cu micile trucuri femeie¿ti. A refuzat så se fardeze sau så se tamponeze cu vin ro¿u. A låsat nuan¡a palidå a apusului så existe. Sara a fost ¿i va råmâne o nebunå frumoaså, o nebunå „care a ucis vulturul pentru ca så zboare cu aripile lui”. Sara înseamnå „dragoste“. Iar cine poate så se-ndrågosteascå mereu, mereu ¿i mereu, tråie¿te cu adevårat. Poate cå ve¿nicia se traduce astfel. A-i elimina pe ceilal¡i prin ceea ce e¿ti, pânå ce ceea ce e¿ti te ajutå så afli cine e¿ti. Iar când afli cine e¿ti, deja nu mai ai nevoie pentru cå nu mai conteazå. În noaptea sinuciderii Sarei, am avut un vis. Se fåcea cå Sara era însårcinatå în luna a noua ¿i trebuia så nascå. Singura care îi ståtea prin preajmå era maica Mineea. Erau cu siguran¡å ultimele zile întrucât începuse så aibå dureri. Pentru cå era normal så meargå la un consult, maica Mineea i-a propus så apeleze la medicul din sat, o doctori¡å tânårå, care terminase de curând Medicina ¿i care venise prin locurile acelea doar de câteva luni. Au fost la un consult înså doctori¡a a mai amânat na¿terea cu încå douå-trei zile pentru cå Sara nu avea colul dilatat. Dar n-a putut a¿tepta întrucât la câteva minute înainte de miezul nop¡ii Sara a avut o u¿oarå senza¡ie de eliminare, de hemoragie, a¿a cum numai în perioada menstrualå o mai încerca. S-a îmbråcat repede ¿i fårå så o

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

mai trezeascå pe maica Mineea a fugit la doctori¡å. Aceasta a urcat-o în grabå pe masa de opera¡ie, a pregåtit-o pentru na¿tere dar când a început så o asculte la stetoscop dacå nou- nåscutul transmite ceva ¿i-a dat seama cå nu auzea nimic. Alarmatå, a pus-o pe Sara så împingå cât poate de tare, a încercat så îi provoace na¿terea, printre lacrimile ¿i ¡ipetele de nesiguran¡å ale tinerei, doctori¡a spera ca mica fåpturå så tråiascå. Sara a refuzat cezariana. Cu toatå puterea de care era în stare s-a chinuit så-¿i scoatå copilul pe cale normalå. A fost în zadar. Copilul murise de câteva ore. Se sugrumase cu cordonul ombilical. Poate cå atunci când venise prima oarå la consult ¿i o încercau acele dureri, mica fåpturå ce urma så iaså încerca så loveascå pere¡ii mamei implorând-o så îl scoatå, så îi dea drumul. Sara s-a chinuit câteva ore pânå a reu¿it så desprindå cadavrul din ea. Dupå ce nevinovata fiin¡å a fost smulså din carcera uterinå trebuia så fie îngropatå. Sara a refuzat så-l vadå. O obligase pe doctori¡å så meargå la preotul Theodosie ¿i så-i propunå så-l ardå. Dar preotul nu a fost de acord, întrucât nu mai era un embrion, era deja o fiin¡å. ¥mpotriva dorin¡ei mamei sale l-au îngropat. ªtiam de jurnalul Sarei de când eram în månåstire. Obi¿nuia så-mi împårtå¿eascå din fråmântårile ei. ªi-ar fi dorit de multe ori så nu-mi spunå în ¿oaptå ce spunea, ci så råcneascå în gura mare så o audå toatå lumea. Consider cå ziua aceea a venit ¿i cå urletul Sarei trebuie så se împrå¿tie. Noaptea trecutå am visat-o pe mama. Întotdeauna apari¡iile ei onirice m-au speriat. Sau poate m-a speriat dorul adus de aceste viziuni stranii. Am råmas marcatå de ultima ei respira¡ie care s-a scurs printre degetele mele, ca mercurul. Secunda aceea fatalå, ultima secundå, a contribuit uimitor ¿i miraculos la maturizarea mea. Când îi ¡ineam în palme capul, pe fiecare milimetru de secundå sim¡eam cum se îngreuna, cum se ducea ¿i cum îmi scåpa ¿i, neputincioaså, nu puteam så opresc nimic. Ochii ei neclinti¡i, plini de via¡å, mi-au stråpuns inima. Parcå

Chris Simion

atunci moartea ¿i-a acceptat pentru o clipå du¿manul etern, via¡a. Parcå în acea moarte era via¡å. ªtiam de dinainte ce o så se-ntâmple, ¿tiam din privirea ei îngrozitor de vie cå nu vrea så moarå în prezen¡a mea, cå nu vrea så fiu acolo când ea se va retrage de pe scenå. Era prea mândrå. Mama a suferit de leucemie. Eu am aflat diagnosticul înainte cu pu¡in timp de final. Indiferent cât de mare i-a fost durerea, nu a împårtå¿it-o cu nimeni. A vrut så fie singurå! În general îmi apãrea în vis veselã, luminoaså. Asearå era tristå. Pe un ton grav, lipsit de umorul care o caracteriza, m-a avertizat cå peste 2 ani ¿i 11 luni må va lua la ea. ªi cå atunci când må voi trezi din vis, afarå va ploua, pentru cå acolo Sus, unde s-a ascuns de mine, plânge. ªi când m-am trezit, a¿a a fost. Era ploaie, erau picåturi mari ¿i grele care mi se zdrobeau în palmå precum cioburile. Nu pot så accept, nu pot så în¡eleg, nu pot så pot. Implacabilul nu poate så-mi fie adversar?! ªi atunci? Atunci nu-mi råmâne decât så tråiesc în acest timp ceea ce am vrut så tråiesc toatå via¡a. Va fi oare un maraton sau totu¿i este o glumå? Oare mor¡ii glumesc? Cu riscul de a emite o afirma¡ie infantilå, am senza¡ia cå azi-diminea¡å am avut o revela¡ie. Am scris „am senza¡ia“ ¿i nu am mers pe totala mea certitudine, întrucât îmi era înfioråtor de somn, må chinuiam så adorm ¿i, nereu¿ind, am început så må gândesc la tot ce ar putea så îmi stârneascå somnul. Numai în situa¡ii similare obi¿nuiesc så må comport astfel. Azidiminea¡å pe la ora 4.00 îmi aduceam aminte de toate cuno¿tin¡ele care au depå¿it norocos vârsta de 40-50 de ani. În timp ce-mi treceau prin minte zeci de cupluri, constatam cå pentru majoritatea a început teroarea o datå cu aceastå vârstå. Din punct de vedere biologic e¿ti avertizat cå intri oarecum într-o perioadå de crizå, bårbat sau femeie, nu e¿ti scutit de naturå ¿i nici de propria incapacitate de a-¡i depå¿i obsesiile. Nu ¿tiu de ce a trebuit så a¿tepte omul 40 de ani ca så se manifeste astfel, mi se pare cå råbdarea lui ar trebui consemnatå

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

undeva. Probabil cå optimismul såu bolnåvicios a calculat cei 40 de ani ca fiind jumåtatea Golgotei, momentul în care începi så con¿tientizezi absurditatea… Ce stupid! Dar nu aici vroiam så ajung. Gândul meu s-a concentrat mai mult pe rela¡iile dintre femei ¿i bårba¡i dupå vârsta de 40 de ani. Nu generalizez, înså ar trebui så ave¡i tåria så recunoa¿te¡i cå majoritatea rela¡iilor care ajung pânå la aceastå vârstå sunt rela¡ii ratate, moarte, ie¿ite din competi¡ie. Cupluri de peste 20, 25 de ani de supravie¡uire care î¿i scot în eviden¡å doar impertinen¡a cu care au låsat via¡a så se zbenguie prin ei fårå a le produce nici un frison, nici o spaimå, nici o emo¡ie, cupluri care convie¡uiesc împreunå dar nu dorm în acela¿i pat pentru cå el sforåie prea tare iar ea se uitå pânå la miezul nop¡ii la telenovele, cupluri în care el are amantå ¿i ea nu ¿tie ¿i nici nu aflå pentru cå nu o mai intereseazå, ori ea are amant ¿i el nu observå pentru cå este mult prea preocupat de particulele de praf din aer, ori el ordonå ¿i ea executå, ori amândoi acceptå så tråiascå sub acela¿i acoperi¿ chiar dacå via¡a lor intimå continuå så existe sub alte acoperi¿uri, ori din obi¿nuin¡å, ori din comoditate, ori din interes nu se mai despart. Dacå mai au ¿i copii deja rela¡ia devine ¿i mai confuzå. ªi lista o pute¡i completa fire¿te fiecare gândindu-vå poate la vecini, la fra¡i, la prieteni, la voi în¿ivå. Din doi oameni nebuni ¿i tineri cum sunt la început îndrågosti¡ii, inevitabil ajung în doar câ¡iva ani ni¿te indivizi båtrâni ¿i plictisi¡i unul de celålalt. Pe la 40 de ani mul¡i sunt deja despår¡i¡i, oameni care preferå singuråtatea în locul unei alte dezamågiri sau care se orienteazå spre acela¿i sex consolându-se cu ideea cå în sexul opus nu mai pot gåsi via¡å. Al¡ii, naiv de optimi¿ti, î¿i mai dau o ¿anså cåutând în ceva mult mai proaspåt ¿i crud corespondentul… Gata cu abera¡iile! ªi totu¿i, curios de pu¡ini î¿i petrec via¡a în doi, ferici¡i, pânå la adâncul båtrâne¡ii. Acea dragoste pe care încercau zeci de secole så o preamåreascå unde este? Påi, nu este!!! Cå nu e! ªi poate e firesc så nu fie! Doi oameni sunt atra¿i unul de celålalt atâta

Chris Simion

timp cât nu se cunosc, cât între ei existå mister. Când încep så se cunoascå intervine plictiseala. Rare sunt cazurile când descoperirile fascineazå, când introspec¡ia se transformå dintr-o curiozitate într-un ritual. Mereu ne îndrågostim cu inima. Niciodatå cu mintea. ªi inima e oarbå. Alege aproape mereu ceea ce nu i se potrive¿te. Ce e imposibil este så låsåm ra¡iunea så-¿i bage coada în toatå aceastå nebunie. E imposibil pentru cå n-ar mai fi nimic autentic. Inima are putere så påtrundå adânc în sufletul celui pe care îl alegem. Trebuie doar så avem curaj. Aproape întotdeauna omul reu¿e¿te så realizeze imaginea perfectå a pierzaniei sale. Aproape întotdeauna se bålåce¿te în mediocritate fiind sigur cå oglindirea cerului într-o baltå este de fapt cerul însu¿i. Aproape întotdeauna omul se pierde pe sine ¿i î¿i tråie¿te via¡a abandonându-se în zeci de må¿ti lipsite de valoare ¿i de speran¡a mântuirii.Suntem atât de mici încât ne putem da seama de måre¡ia ce ne lipse¿te. Nu cred cå tråim autentic mai mult de un minut din 24 de ore. Trece timpul fårå a ne obliga la tråirea lui. Noi singuri suntem responsabili de ceea ce tråim. Noi singuri suntem datori så avem o motiva¡ie pentru tot ceea ce facem. ªi nimicul poate fi o motiva¡ie dacå este nimicul acela adorat de Zei. A tråi fårå justificåri este ori moarte, ori sfin¡enie. În absolut nu existå cale de mijloc. Ori tråie¿ti suferin¡a aceea nudå, zvârcolirea aceea nemårginitå a sângelui, ori ajungi så întâlne¿ti împåcarea. Nu po¡i tråi Absolutul jucându-te cu el. Oamenii aproape cå nici nu mai cred în Absolut… cum så mai creadå ¿i în tråirea lui? Cei care tråiesc în Absolut nu împårtå¿esc nimånui asta. Absolutul este ceva individual. Nu poate så î¡i oblige la adevår, la autentic, decât propria ta fiin¡å. Absolutå ar trebui så fie o împårtå¿anie, absolutå ar trebui så fie rela¡ia dintre un bårbat ¿i o femeie, absolutå ar trebui så fie deschiderea ochilor în pragul primelor raze, apoi båtaia inimii, absolut ar trebui så fie orice cuvânt rostit, orice gând, absolut ar trebui så ne tråim fiecare minut. Nu ne vom apropia niciodatå de absolut crezând cå, anulându-l,

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

îl vom cuprinde. Lipsa de absolut nu duce la absolut. Lipsa de absolut duce la tot ce este în afara absolutului. E mai bine så îmbogå¡e¿ti realitatea, så te min¡i, så o vezi în miile de culori pe care nu le are decât în culoarea ei mohorâtå ¿i lipsitå de via¡å. La ce bun så ne sprijinim pe ceea ce vine ¿i trece când singura certitudine nu poate fi decât prezentul… prezentul din noi. Putem så-l låsåm så se ducå Dracului ¿i nu-l tråim, så facem loc celor care au sânge så tråiascå cu adevårat sau putem så riscåm în fiecare clipå tråind nud, cu con¿tiin¡a treazå cå ceea ce a trecut nu se mai întoarce ¿i cå ceea ce urmezå este surprizå. Degeaba încearcå omul så se schimbe, så se regåseascå. Pierdere de vreme! Dupå o luptå zadarnicå am în¡eles cå ceea ce trebuie så schimbåm este înså¿i natura noastrå! Iar natura noastrå nu o vom putea cunoa¿te decât dupå ce ne vom destråma toate iluziile ¿i credin¡ele! Este incitant så cau¡i în ceea ce pare a fi comun, ceva special. Este interesant så speri cå po¡i så descoperi, în pustie, suflare. Este o luptå a fatalitå¡ii, a implacabilului. Mi-a¿ fi dorit de multe ori så må despart de Toma, dar nu am fåcut-o. Poate din comoditate, poate din obi¿nuin¡å, poate de teama de a nu pierde ceva ce nu mai am ¿ansa så întâlnesc (atât de enervant a devenit acest „poate“. Exprimå atât de dureros starea mea de nesiguran¡å)… m-am gândit timid la iubire. Så fie oare ¿i ea o cauzå ? „Îmi place så cred“ cå acest sentiment ne urmåre¿te încå… „Îmi place så cred“ este oarecum sinonim cu „må îmbåt cu apå rece“. M-am gândit deseori cå a termina o rela¡ie a¿a, pur ¿i simplu, nu este ceva extraordinar. Atunci când nu merge o rela¡ie, preferi så îi mai dai ¿anse decât så o zdrobe¿ti. Interesant este så po¡i så termini o rela¡ie când toate merg perfect. Condi¡ia mizerabilå a omului care se teme de singuråtate, de simpla singuråtate, de acea singuråtate veninoaså, mortalå. Omului îi este fricå så råmânå singur.

Chris Simion

Så zicem cå am putea så ne împrietenim cu singuråtatea. Am mai fi capabili så ne expunem unui alt început cu o altå persoanå cåreia så-i acordåm credit? Perioada de început, de be¡ie, trece inevitabil. ªi intervine perioada de trezire. Îl accep¡i a¿a cum este sau îl evi¡i. Orgoliul ¿i lipsa de în¡elepciune ne îndeamnå så nu avem timp pentru ceilal¡i. Altruismul ne este suficient de confuz ca så ne låsåm îmbåta¡i de adevårul lui. ªi astfel rela¡ia continuå, drogatå de suferin¡a noastrå, de triste¡e, de dezamågire… ¿i nu avem puterea så o rupem ¿i nici så o luåm de la capåt pentru cå toate rela¡iile au acela¿i traseu, toate ajung la normalitate, la obi¿nuin¡å, la monotonie, la plictisealå, la rutinå, indiferent cât de fulgeråtor este demarajul. ªi atunci de ce så ne chinuim de douå, de trei, de naiba ¿tie câte ori dacå mereu ne va pica aceea¿i carte? În noaptea aceasta s-au împlinit cinci ani de când se poate vorbi de noi sau de când acest pronume a devenit o obsesie a vocabularului nostru. Singuråtatea mi-a fost cel mai cåutat adåpost. Adesea percep realitatea ca pe o himerå, fårå a-i identifica parametrii în care ea se desfå¿oarå. Må cutremur sim¡indu-må în aceastå realitate în totalå nesiguran¡å. Oare câ¡i au curajul de a fi atât de lucizi încât så simtå acela¿i lucru? Totul este într-o permanentå mi¿care, totul se schimbå, totul este relativ, absolut totul de la sentimentele noastre, la faptele concrete pe care încercåm så le finalizåm. Nu avem nici måcar puterea så judecåm valoarea la modul ei absolut, nu ¿tim niciodatå cât din ceea ce facem este bine sau ni se pare nouå cå este bine. O coloanå a infinitului în care ne pierdem trist identitatea: iatå ce este via¡a!!! Oare cât din ceea ce tråiesc este adevårat? Câte minute devin eternitate ¿i câte timp pierdut? Parcå fiecare lucru pe care-l ating, fiecare gest pe care-l fac, fiecare spaimå sau umbrå pe care le creez, toate parcå sunt o gelatinå prin care-mi strecor mâna fårå a prinde nimic dincolo de zid, care nu se izbe¿te decât de un gol imens, o gaurå infinitå în propria mea fiin¡å.

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

Este inutil så mai ascund ceea ce tråiesc în buzunarele lipsite de vlagå ale visurilor mele, este ridicol så mai ignor båtåile inimii când acest organ este dåtåtor de via¡å. Dar îmi place aceastå mascaradå. ªi cel mai mult îmi place atunci când nu-mi place, când må chinuie, când må obligå så ¡in ochii deschi¿i ¿i så respir. Triste¡ea omului este triste¡ea care îi ucide lui Dumnezeu crea¡ia. Credin¡å de consum! Gesturi demonstrative! Imagineazå-¡i cå nu ai mâini! Cum te închini? Imagineazå-¡i cå ¡i s-a tåiat limba. Ce cârjå mai folose¿ti? Sufletul. Acolo existå cu adevårat credin¡a sau necredin¡a. De acolo nu ai cale de întoarcere. Când a venit în månåstire, Sara avea 27 de ani. Cu trei ani înainte absolvise Dreptul. Lipsa unei hârtii care så justifice meseria pe care inten¡iona så o urmeze nu îi dådea posibilitatea så profeseze. Î¿i câ¿tiga existen¡a la Final Club, unde de trei ori pe såptåmânå dansa ¿i fåcea anima¡ie. Câ¿tiga de zece ori mai bine decât orice amårât de stagiar, dar asta nu o fåcea fericitå. Mi-a spus cå a plecat de acaså la vârsta de 14 ani, imediat dupå terminarea celor 8 clase. Alba Iulia, ora¿ul unde s-a nåscut, n-a fåcut niciodatå parte din sufletul såu. Îmi povestea des de vacan¡ele petrecute în Maramure¿, într-un sat pierdut de lume ¿i de timp, la rudele mamei sale. Acolo era trimiså ori de câte ori pâinea nu le mai ajungea la maså. O bucatå de brânzå sau o canå cu lapte apåreau doar în zile de sårbåtoare. De la 14 ani, Sara a învå¡at ce-nseamnå supravie¡uirea, ba, mai mult decât atât, a învå¡at cå în via¡å trebuie så te mul¡ume¿ti cu pu¡in, cu ceea ce e simplu ¿i curat. Când a plecat de-acaså doar cu periu¡a de din¡i ¿i cu hainele de pe ea ¿i-a dat seama cât de pu¡in timp avem så ne trezim din amor¡ealå. Întotdeauna am invidiat-o pentru nebunia cu care-¿i tråia fiecare clipå, pentru patima inexplicabilå, pentru fascina¡ia uluitoare fa¡å de tot ce se întâmplå în jurul ei.

Chris Simion

Am observat cå oamenilor le place så vorbeascå despre ei, så se audå vorbind ca ¿i când universul începe ¿i se terminå în gaura fundului lor. Oamenii sunt bolnavi incurabil de sine. Pe Sara am descoperit-o la cealaltå extremå, acolo unde tåcerea te condamnå ¿i te încremene¿te. Ne închideam în biblioteca månåstirii, pentru cå acolo îi plåcea så se mårturiseascå cel mai mult ¿i cu o poftå nebunå îmi povestea ceea ce a fåcut înainte de a intra în via¡a monasticå. Pårea så fi fost genul acela de femeie care nu atrågea privirile prin formele îndråzne¡e ale corpului såu, ci mai degrabå prin vestimenta¡ia extravagantå. Nimic din ceea ce îmbråca nu îi era stråin. Fiecare pieså o reprezenta, îi definea starea de spirit ¿i preten¡iile. ªtia extraordinar de bine så combine elegan¡a cu nonconformismul, avea curajul de a se îmbråca, de exemplu, într-o rochie neagrå, de searå, lungå, strânså pe corp, cu cizme negre cu un toc de 10 cm, så-¿i atârne discret la încheietura piciorului stâng o brå¡arå finå de aur alb, iar apoi så-¿i arunce de gât o cravatå bårbåteascå imprimatå cu steagul S.U.A. Când eram micå mama må ruga un singur lucru: så nu-l abandonez niciodatå pe Dumnezeu. Dar în mintea ei, Dumnezeu însemna Biserica. Mi-a fost lehamite de institu¡ia asta. Niciodatå n-am venerat-o. Preotul din satul unde am crescut îmi interzicea adesea så citesc filosofie considerând acest gen de lecturå ca fiind ereticå. Eu, care îl adoram pe Nietzsche, când intra preotul în caså trebuia så ascund cartea sub pat ¿i så iau Biblia, prefåcându-må într-o copilå ascultåtoare, supuså, doar ca så nu o supår pe mama. Era un efort considerabil. ¥n sufletul meu ¿tiam cå atâta imposturå este ¿i atât de plin este påmântul de profe¡i încât må minunam în fa¡a spectacolului. Mi se pårea o mare bufonerie ce fåceam. Cu atât mai mult cu cât inten¡ionam så-mi fac publicå revolta. Pe mama, în raport cu aceastå problemå, n-am în¡eles-o niciodatå. Era o femeie

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

de¿teaptå, chiar dacå nu avea decât opt clase, înså în¡elegea lucrurile în profunzimea lor. Una din marile ei rugåmin¡i a fost så nu-mi schimb niciodatå religia, så-mi påstrez credin¡a ¿i så må supun exigen¡elor ei. Era o femeie foarte singurå, nu avea prietene ¿i nici apropia¡i cu care så-¿i petreacå o parte din timp. De pu¡ine ori mi-o amintesc zâmbind. Nici atunci când ne avea în preajmå pe noi, pe mine ¿i pe sorå-mea, nu låsa så o påtrundå lumina. Îi plåcea destul de des så meargå în ora¿ ¿i så colinde merceriile ¿i magazinele de stofe ¿i måtåsuri pentru cå acaså o a¿teptau zeci de desene care urmau så se transforme în håinu¡e pentru noi. Le croia ¿i le cosea cu dragoste. Ståtea uneori ¿i dupå miezul nop¡ii så ne termine câte o rochi¡å. Îi plåcea så ne îmbrace cel mai mult în tiroleze ¿i så ne punå culori cât mai vii ¿i dantele cât mai multe. Atunci când nu avea curent, cosea cu mâna. Îmi amintesc cå îmi era tare drag degetarul ei, un degetar vechi, de argint, pe care-l mo¿tenise de la bunica. Îmi plåcea pentru cå era brodat pe margine cu un model de cruci legate ¿i îmi era drag pentru cå o ajuta så ne coaså håinu¡ele. Nu am multe obiecte care îmi amintesc de ea. Cu mine port unul singur, o clepsidrå veche, de lemn vopsit în ro¿u, cu nisipul verde, un verde deschis, revoltåtor de deschis. Întotdeauna când ¡in în mâini acest obiect o simt pe mama. Îi simt respira¡ia, îi simt trupul, îi aud glasul. Este incredibil cum un obiect poate fi încårcat atât de puternic cu energia fiin¡ei de la care l-ai primit. Mama ¡inea mult la clepsidra aceea ¿i mi-a oferit-o în ziua în care m-am hotårât så plec la ora¿. Mi-a zis înainte så ne luåm råmas bun cå „atunci când vrei så-¡i dai seama de felul de-a fi al unui om trebuie så faci douå lucruri: îi dai de båut ¿i vezi ce zice ¿i ce face la båuturå, iar apoi îl duci pe câmp, îl descal¡i pânå la piele ¿i îl pui så meargå pe iarbå. ªi cum o cålca, a¿a este. Påmântul nu în¿alå.” ªi a¿a cum a spus mama, a¿a a fost. Femeie simplå de la ¡arå care ¿i-a tråit via¡a cu preten¡ii atât de pu¡ine dar ¿i-a tråit-o frumos.

Chris Simion

Mama vorbea rar cu noi, dar atunci când o fåcea aveam ce învå¡a de la ea. Ne-a spus odatå, era într-o zi de duminicå atunci când ne strânsesem to¡i la maså, cå de sufletul unui om î¡i po¡i da seama încå de când e copil. Pentru cå atunci sufletul îi este pur, neîntinat. ªi po¡i så-¡i dai seama dacå e generos sau dacå e egoist, dacå îi place så fie haiduc sau dacå î¿i petrece timpul în fa¡a televizorului. Mul¡i copii î¿i doresc så devinå personaje banale, în general î¿i doresc meserii bånoase. Chiar dacå nu con¿tientizeazå ceea ce doresc, instinctul le trådeazå traseul ce-l vor urma. Evident sunt ¿i abateri de la regulå. Nu to¡i care spun cå ajung medici, ajung medici. Când era micå, mama î¿i dorea så ajungå generåleaså. Îi plåcea så se lupte, så comande to¡i copiii, båtea toate påpu¿ile, nu executa, ci dådea ordine. Nu ¿i-a våzut visul împlinit decât pe jumåtate. Toatå via¡a a fost o femeie care a impus ceea ce î¿i dorea ¿i a reu¿it så ob¡inå prin farmecul ¿i puterea ei de convingere. Clemi, sorå-mea, î¿i dorea så devinå nevastå de haiduc. A ajuns mult mai råu. Eu îmi doream så må fac apå. ªi iatå cå nu sunt departe de adevår. Despre clepsidra de la mama voiam så spun altceva. Mama ¡inea clepsidra pe noptierå ¿i în fiecare searå, dupå ce-¿i zicea rugåciunea de culcare, întorcea clepsidra ¿i låsa acel nisip viu ¿i plin de via¡å så o încurajeze. A¿a î¿i amintea mereu cå timpul se scurge ¿i cå la un moment dat, asemeni nisipului, se scurge tot. Eu, când intram la ea în camerå, råsturnam clepsidra, o a¿ezam în a¿a fel încât nisipul nu mai putea så treacå dintr-o parte în cealaltå. Dupå ce ¿i-a gåsit clepsidra de câteva ori dårâmatå, m-a întrebat de ce fac asta. N-am vrut så-i spun niciodatå. Credeam de fapt cå råsturnând clepsidra timpul råmâne pe loc, nu mai trece, iar noi nu vom fi despår¡ite niciodatå. Când må gândesc cât timp pierdem dormind, cât timp suntem mor¡i, inactivi, inap¡i pentru a con¿tientiza ce ni se-ntâmplå. Se scurge timpul, îl simt cum se scurge pe lângå

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

mine asemeni unui fir de apå ¿i cât gre¿esc låsându-l så se scurgå gol, lipsit de experien¡e, de întâmplåri. Dorm din ce în ce mai pu¡in. Visul acela m-a speriat. ¥mi este teamå så nu mor în somn ¿i atunci încerc så fiu treazå cât mai mult, så în¡eleg tot ceea ce îmi era fricå så în¡eleg, så tråiesc tot ceea ce îmi doresc så tråiesc. Închipuirea este mai pu¡in dureroaså decât realitatea. Eu nu mai pot så visez. Eu nu mai am timp så visez. Via¡a mi se pare atât de scurtå încât nu mai îmi permit så mi-o închipui într-un fel sau altul. Îmi doresc så tråiesc cu adevårat tot ce mi se-ntâmplå. Nu-mi råmâne decât så må bucur! Cine ¿tie când se va termina rolul pentru fiecare. Durata e relativå. Important este ca nici un moment så nu te surprindå nepregåtit. Dacå în orice clipå ¿tii cå po¡i så nu mai ie¿i la aplauze, atunci fiecare replicå o roste¿ti ca ¿i când ar fi pentru ultima oarå. Eram amândouå într-o dupå-amiazå, atunci când soarele se ducea la culcare. Clopotele anun¡au rugåciunea de searå, dar nu puteau så ne întrerupå discu¡ia. Sara î¿i amintea de o zi de la Club, o zi aparte, în care nu s-a mai sim¡it o simplå dansatoare, una ca toate celelalte. Cåzuse într-o agonie sublimå, a¿ numi-o mai degrabå delir, revenind în ceea ce odatå tråise. – E deschis, intrå! strigå Sara. – E închis! – Împinge, n-auzi!? – E închis, n-am cum så intru! – Bunå seara, domnule Sa¿a! Cine v-a dat acest nume n-a intuit cå ve¡i ajunge patronul unui club de noapte. – Mama mi l-a dat. M-a nåscut din întâmplare pe påmântul lui Dostoievski. În timpul na¿terii, doctorul striga Sa¿a, Sa¿a, iar mamei i s-a pårut potrivit pentru mine. Dar ce-i cu tine, Sara? De ce te-ai încuiat în cabinå?

Chris Simion

– Fårå så-mi dau seama… am venit mai devreme ¿i m-am întins pu¡in. – ºi-e foame? – Nu. – Arå¡i cam obositå. Prietenul tåu nu prea are grijå de tine… – Prietenul meu are grijå de el. – Ce se-ntâmplå? E¿ti abåtutå, îngânduratå. – N-am nimic. Poate sunt obositå… – Så-mi dai actele så-¡i fac carte de muncå! – Pentru acte trebuie så må duc acaså. – ªi ce? Asta e greu? Î¡i iei liber trei zile ¿i rezolvi. De când n-ai mai fost pe-acaså? – De când a murit mama. – Îmi pare råu. – De ce så vå parå råu? E ceva firesc. Tuturor ni se-ntâmplå. De patru ani n-am mai fost pe-acaså. ªi nici nu ¡in neapårat så må duc. Vorbesc foarte rar cu tatål meu. ªi asta se-ntâmplå doar atunci când må sunå el. Noi nu avem telefon acaså iar ca så-l caut prin vecini ¿i så-i deranjez este complicat. Aståzi de diminea¡å i-am aprins mamei o lumânare. – Se spune cå e bine. Le lumineazå drumu! – Crede¡i în a¿a ceva? – A¿a se spune. – Multe se spun ¿i doar spuse råmân. Din când în când îmi lipse¿te. Mi se face dor de ea. A¿ vrea så o mai am lângå mine, så-i simt respira¡ia caldå, så-mi a¿ez capul pe pieptul ei. Lângå ea må sim¡eam în siguran¡å. Sper så-¿i aducå aminte de mine, så nu må uite. Oare acolo Sus spiritele mai au sentimente? – Fii sigurå cå veghezå mereu asupra ta. – A murit la 48 de ani. A avut leucemie. Am presim¡it moartea ei, dar n-am ¿tiut så-mi explic, n-am ¿tiut så-mi traduc fråmântårile, visele. Dar de ce vå povestesc eu toate astea? Vå re¡in cu prostiile mele. – Nu, Sara. Nu sunt prostii.

În fiecare zi, Dumnezeu se roagå la mine

– Tocmai era ziua prietenului meu, Toma. Invitasem o mul¡ime de oameni, ne pregåteam de petrecere. Din pu¡inii bani pe care îi aveam, am pregåtit sandvi¿uri, dulciuri ¿i am cumpårat câteva sticle cu båuturå, ni¿te vin dulce de la mo¿u’ din col¡ ¿i vodcå de la alimentara de vizavi, pentru ca invita¡ii så se simtå bine. Cu o orå înainte de a începe petrecerea, cândva spre searå, mi-a pierit brusc cheful de a mai face ceva. Eu venisem cu ideea, eu am spart atmosfera. M-am îmbråcat în pijama, m-am coco¡at în vârful patului ¿i am început så fumez ¡igarå dupå ¡igarå. Sim¡eam în palme capul mamei care cu fiecare secundå se låsa mai greu, ¿i mai greu. Când au venit invita¡ii nici nu am vrut så aud de ei. L-am rugat pe Toma så-¿i cearå scuze ¿i så anuleze totul. Nimeni n-a în¡eles nimic. Era ¿i normal. – ªi Toma? – Våzând cå nu se putea în¡elege cu mine, a plecat în altå camerå ¿i a a¿teptat ca timpul så rezolve problema. Pentru asta l-am admirat. Dupå ce am fumat un pachet jumåtate de ¡igåri am scos primul cuvânt. O înjuråturå. Toma må privea debusolat. Nu må prinsese niciodatå într-o astfel de crizå. Fiind absolvent de psihologie, må transformase în acele momente într-un caz. – ªtiai cå mama ta era bolnavå? – Da, ¿tiam, înså nu am ¿tiut cå boala ei se agraveazå ¿i nici n-am avut ocazia så aflu diagnosticul adevårat. La rugåmintea ei, medicul care a îngrijit-o a ascuns varianta realå a situa¡iei. ªi nimeni nu a ¿tiut nimic. Eram agitatå, eram speriatå, dar nu aveam nici o motiva¡ie. Moartea mamei oricum era ultimul lucru la care m-a¿ fi putut gândi. Mai degrabå må gândeam la bunica, la båtrâne¡e…nu, nu-mi trecea nimic concret prin cap. M-am chinuit zeci de minute, parcå era a¿a… un vârtej care-mi zåpåcea mintea. Må durea faptul cå nu puteam så må gândesc la nimic. Mai bine tac... – Continuå.