Petre Calistru
Radu Iftimovici
Editura Medical책 AMALTEA www.amaltea.ro
5
Cuprins Argumentum 7 .............................................................................................................................. Ambientul familial 9 .............................................................................................................................. Gaudeamus igitur 21 .............................................................................................................................. În cåutarea unui model 27 .............................................................................................................................. Prima carte de bacteriologie medicalå 37 .............................................................................................................................. De la antagonismul microbian la antibiozå 55 .............................................................................................................................. Deschizåtor de drum în domeniul endoparazi¡ilor globulei ro¿ii 69 .............................................................................................................................. De sedibus în gândirea ¿i experimentul lui Victor Babe¿ 79 .............................................................................................................................. Cercetåri în domeniul rabiei 99 .............................................................................................................................. Maestru fårå discipoli? 129 .............................................................................................................................. O ranå numitå înapoiere socialå 151 ..............................................................................................................................
6
Ce este de preferat: liberalism sau dirijism în domeniile profilaxiei ¿i combaterii unor boli endemice? 167 .............................................................................................................................. Lupta pentru crearea unui minister al sånåtå¡ii publice 177 .............................................................................................................................. Nedoritul amestec în treburile interne ale ¿colii 181 .............................................................................................................................. Pe o mare a sargaselor numitå filozofie 193 .............................................................................................................................. Epilog 211 .............................................................................................................................. Anexå 221
..............................................................................................................................
Europeanul Victor Babes,
7
Argumentum
A
reu¿it Victor Babe¿ så intre cu adevårat în posteritatea ¿tiin¡ei europene? Sau
prezen¡a sa în enciclopediile române¿ti ¿i, din când în când, dezolant de pu¡in, în mass-media se datoreazå dorin¡ei noastre de a ne låuda cu
Aceastå carte nu e o biografie, ci un månunchi de gânduri ¿i opinii pe care ni le-am format urmårind cu aten¡ie nu numai via¡a lui Victor Babe¿, nu numai atmosfera epocii în care a tråit, ci mai ales ecoul peste timp al ideilor ¿i realizårilor sale.
un savant european? Så fi exaltat noi meritele cercetåtorului, împin¿i de acel „complex al culturilor mici“ de care vorbea Cioran? Lucrarea de fa¡å încearcå så råspundå ¿i la aceastå întrebare. Pornim avantaja¡i deoarece, spre deosebire de al¡i savan¡i autohtoni precum N. Paulescu, D. Danielopolu, ªt. Odobleja, N. Caratzali ¿i recent Gh. Benga care au fost spolia¡i de faima ce li se cuvenea, Babe¿ a fost recunoscut în Europa ¿i America vremii lui, drept un mare gânditor ¿i experimentator în domeniul biomedicinei. De¿i ¿i lui i s-au furat anumite prioritå¡i (corpusculii patognomonici oxifili din citoplasma neuronilor infecta¡i cu virusul rabic, fiind un exemplu), totu¿i, el este primul român al cårui nume îl poartå genuri de parazi¡i monocelulari (Babesia ¿i Babesiella). Nefiind o biografie, nu vom respecta o cronologie. Am preferat ca locul ordinii clasice de expunere (copilåria, tinere¡ea, anii maturitå¡ii etc.) så fie luat de o discu¡ie liberå asupra operei pe care Babe¿ a låsat-o, relevând atât intui¡iile geniale pe care le cuprinde, realizårile concrete în domeniile microbiologiei, virusologiei, morfopatologiei, patologiei infec¡ioase, epidemiologiei ¿i medicinei sociale, cât ¿i erorile de interpretare, consecin¡å fireascå a perioadei de început a biomedicinei moderne.
8 Am dorit så realizåm mai mult o privire eseisticå decât una enumerativå ¿i concluzivå. Prezen¡a pe scena lumii în care a tråit Victor Babe¿ a unor oameni (prieteni sau inamici, admiratori sau detractori) nu a urmårit roman¡area textului, ci expunerea unor realitå¡i ale vremii. Un om de ¿tiin¡å nu este o ma¿inå de înfåptuit descoperiri ¿i de emis teorii. El este pur ¿i simplu un om, care, asemenea unei frunze, este dus de vârtejul existen¡ial. Adesea unii contemporani au jucat roluri importante în via¡a lui Babe¿, pozitive sau negative. Îi vom consemna, promi¡ând så fim cât mai pu¡in subiectivi (obiectivitatea este greu de realizat, de¿i suntem avantaja¡i de perspectiva istoricå). Promitem, de asemenea, så corectåm exagerårile pe care o „jurnalisticå angajatå“ le-a emis, doar ca så dovedeascå, în anii ’50-’60, cå Babe¿ se încadreazå într-un fel de „realism literar“ ¿tiin¡ific. Savantul a fost cu adevårat un om social prin tot ce a gândit ¿i ne vom strådui så discutåm ¿i aceastå dimensiune a sa. Consideråm cå o carte dedicatå acestui mare gânditor al fenomenelor biomedicale, acestui minu¡ios ¿i prob experimentator, este imperios necesarå deoarece de la publicarea textului roman¡at, scris în anii ’50 de fiul savantului, Mircea Babe¿, împreunå cu prozatorul I. Igiro¿eanu, a trecut o jumåtate de secol. Acea carte, în ciuda calitå¡ilor ei, plåtea tribut orientårii politice a vremii. Ini¡iativa Academiei Române de a publica în trei volume masiva operå a lui Victor Babe¿, edi¡ie elegantå, îngrijitå ¿i ordonatå de unul din noi, nu a putut avea, prin natura sa, o circula¡ie largå, nici måcar printre medici. Iatå motivul pentru care am ini¡iat scrierea acestei cår¡i, sperând ca evocarea savantului ¿i patriotului Victor Babe¿ så stimuleze, mai ales în rândul tinerilor, acel sentiment de pre¡uire al valorilor na¡ionale, de care România – europeanå de mâine are atâta nevoie.
Europeanul Victor Babes,
9 Aducem mul¡umiri echipei de muzeografi ai Casei Memoriale „Victor Babe¿“ din Bucure¿ti pentru materialele documentare puse cu generozitate la dispozi¡ie.
Autorii
11
Ambientul familial O întrebare fireascå: ce l-a fåcut pe Victor Babe¿, atunci, în 1887, så primeascå propunerea guvernului României, transmiså de Miti¡å Sturza, de a se stabili definitiv la Bucure¿ti?
M
inistrul român l-a vizitat de mai multe ori la Budapesta în anii ’86 ¿i ’87, de fiecare datå cu oferte generoase, atât ca pozi¡ie socialå cât ¿i ca orizont ¿tiin¡ific. I se oferea astfel catedra nou înfiin¡atå de patologie experimentalå ¿i bacteriologie fiind scutit printr-o lege specialå de concursul de atestare1 ¿i i se promitea înfiin¡area unui institut special de diagnostic ¿i cercetare ¿tiin¡ificå în domeniu, al cårui director urma så fie numit imediat ce devenea locuitor al capitalei României. Ambele fågåduieli au fost onorate: cursul de bacteriologie ¿i anatomie patologicå s-a ¡inut imediat ce facultatea ¿i-a redeschis por¡ile, iar în 20 noiembrie, la numai trei luni de la stabilirea definitivå la Bucure¿ti (august 1887), în prezen¡a unui public select a fost inaugurat Institutul de Patologie ¿i Bacteriologie. În ciuda unui buget mult redus fa¡å de promisiunile lui Miti¡å Sturza ¿i a unei clådiri cam dåråpånate pe cheiul Dâmbovi¡ei (un fost palat brâncovenesc, degradat, ulterior demolat), era totu¿i un început promi¡åtor. S-ar pårea cå ceea ce i se oferise (repetåm chiar sub nivelul promisiunilor) ar fi fost destul ca så explice renun¡area sa la cetå¡enia austro-ungarå ¿i la avantajele ¿tiin¡ifice pe care prestigioasa universitate budapestanå i le pusese la dispozi¡ie (la sfâr¿itul lui 1886, fusese numit profesor extraordinar de histopatologie la Facultatea de Medicinå din cea de a doua capitalå a imperiului). 1
Conform acestei legi extraordinare erau chema¡i din Fran¡a internistul Nicolae Kalinderu ¿i chirurgul George Assaky. Aceste numiri au nemul¡umit profund pe o parte dintre profesorii facultå¡ii bucure¿tene în special pe chirurgul Romniceanu, care a continuat så cearå cu vehemen¡å ca tinerii savan¡i så fie supu¿i unui examen de atestare. Cine înså så-i „atesteze”, când noii veni¡i erau deja cadre universitare în prestigioase facultå¡i de medicinå din occident, efectuaserå cercetåri de råsunet, iar membrii unei eventuale comisii bucure¿tene erau net sub nivelul lor ¿tiin¡ific.
12 În perspectivå istoricå, un lucru ne apare clar. La nivelul anilor ’80 ai secolului XIX, faima facultå¡ii budapestane în Europa era mult mai mare decât a celei înfiin¡ate în 1869 de Carol Davila. Nu numai vechimea, dar ¿i valoarea intrinsecå a profesorilor (mul¡i dintre ei, creatori de renume în biologie ¿i medicinå). În cadrul puternicului imperiu ea men¡inea legåturi strânse cu congenerele din Viena ¿i Praga ¿i implicit cu ¿tiin¡a întregii lumi germanice care, în materie de noi descoperiri etiopatogenice ¿i terapeutice, era egalå celor francezå ¿i englezå. Tot atât de clar ne este faptul cå dacå ar fi acceptat ¿i alte propuneri pe care le primise (conferen¡iar de histopatologie la Viena, profesor la Berna, director al oficiului american de combaterea epidemiilor etc.), renumele såu ar fi fost mult mai mare. Ar fi urcat desigur la catedra unei faimoase universitå¡i americane ¿i, în mod sigur, n-ar mai fi trebuit så lupte cu disperare împotriva „occidentalilor“ care adesea l-au frustrat de recunoa¿terea unor prioritå¡i ¿tiin¡ifice în ciuda faptului cå cele mai importante dintre lucrårile sale au apårut în germanå ¿i francezå în prestigioasele reviste Virchow’s Archiw (Berlin), Deutsche medizinische Wochenschrift, Journal des connaissances médicales ¿i Analles de l’Institut Pasteur (Paris), Wienner medizinische Presse ¿.a. Fårå îndoialå cå tânårul Victor Babe¿ a cântårit cu aten¡ie argumentele pro ¿i contra stabilirii sale într-o ¡arå ce nu-¿i câ¿tigase independen¡a decât în urmå cu zece ani, care purta în ochii lumii occidentale eticheta vag peiorativå de „balcanicå“, la o facultate tânårå ce nu dåduse Europei nici un nume de savant înnoitor de concepte sau de realizåri în terapie. A optat totu¿i pentru Bucure¿ti. De ce? Råspunsul îl aflåm, deschizând u¿a familiei avocatului ¿i omului politic Vincen¡iu Babe¿, pårintele unei familii cu mul¡i copii, bånå¡ean de origine, stabilit la Budapesta. Se zice cå, mai în toate familiile, mama este aceea care, dirijând educa¡ia copiilor, impune, insidios, dar statornic, parametrii suflete¿ti
Europeanul Victor Babes,
13 ai acestora. Mama lui Victor Babe¿ era vienezå, astfel cå atât el cât ¿i fra¡ii ¿i surorile sale au crescut într-o atmosferå culturalå est-germanicå, în care influen¡a renascentistå ¿i romanticå italianå erau mai puternice decât la vest-germani. Este adevårat cå în sinea ei, mama ar fi preferat ca primii ei båie¡i, Aurel ¿i Victor, så fi råmas în occidentul european, dar n-a fost så fie a¿a: ambii au ales România. Iar aceasta din cauza tatålui lor, Vincen¡iu, un înfocat tribun al românilor din imperiul habsburgic. Nu i-o fi fost deloc u¿or doamnei Babe¿ (care se conforma modelului german al respectului absolut fa¡å de pater familias, så creascå, aproape singurå, nouå copii. So¡ul ei, care se ocupa ¿i cu avocatura, ducea o via¡å de o extremå agita¡ie, politica ocupându-i tot timpul liber. Nåscut în 1821 la Hodoni, în Banat, Vinchentie (Vincen¡iu) a studiat dreptul la Budapesta devenind „doctor in jure“ în acest ora¿. Vorbea curent limbile românå, maghiarå, germanå, se descurca în sârbå ¿i era capabil så scrie ¿i så se exprime în latinå. La una din ¿edin¡ele parlamentului budapestan unde, în calitate de deputat al românilor bånå¡eni a încercat så-¿i ¡inå discursul în române¿te, a învins larma protestatarilor maghiari ultrana¡ionali¿ti cu cuvintele: „dacå nu vå place limba pe care o vorbesc cei care m-au ales deputat, må voi adresa domniilor-voastre în limba stråbunilor no¿tri“. ªi ¿i-a continuat discursul în latine¿te. În acei ani, na¡ionalismul maghiar era în plinå ascensiune. Dupå încercarea nereu¿itå de la 1848 de a se desprinde din imperiu ¿i a-¿i fåuri un stat na¡ional maghiar, revoltå reprimatå sângeros de cåtre prin¡ul Felix Schwartzenberg2 , maghiarii na¡ionali¿ti ¿i-au våzut interzise manifesta¡iile, iar liderii lor erau în pericol de a fi asasina¡i a¿a cum på¡iserå cei 13 generali revolu¡ionari pu¿i la zid la Arad în 1849. Situa¡ia s-a schimbat înså radical dupå råzboiul Crimeei din 1855, 2
Prin¡ul Felix Schwartzenberg (1800-1852), cancelar al Austriei între 1848 ¿i 1852 era nepotul generalului prin¡ Karl Philipp Schwartzenberg (1771-1820) cel care l-a învins pe Bonaparte la Leipzig în 1813 ¿i a invadat Fran¡a în anul urmåtor.
14 când mare¿alul francez Edme Patrice conte de Mac Mahon (1808-1893) cel care cucerise turnul Malacoff spulberând rezisten¡a ruså de la Sevastopol ¿i-a îndreptat armata împotriva habsburgilor. Napoleon al III-lea hotårâse în acel moment så-i ajute pe revolu¡ionarii italieni (cu piemontezii lui Cavour în frunte) så-i alunge pe austrieci din nordul peninsulei. Dupå luptele câ¿tigate de armata francezå conduså de Mac Mahon la Magenta (4 iunie 1859) ¿i la Solferino lângå Mantova (24 iunie 1859)3 ca ¿i alte înfrângeri în fa¡a Prusiei, cum a fost cea de la Sadowa din 1866 l-au determinat pe autoritarul Franz Iosif I så accepte în 1867, de teama destråmårii imperiului, a¿a numitul „compromis ungar“. El î¿i adaugå, fårå entuziasm, titlul de rege al Ungariei pe care îl va purta pânå la moartea sa în 1916, oferind în schimb maghiarilor „dualismul puterii“ ceea ce n-ar fi dorit så facå niciodatå, el fiind adeptul absolutismului austriac exprimat prin acea curioaså în¿iruire a celor cinci vocale clasice A, E, I, O, U, (Austria Est Imperare Orbi Universum). Evident, cei mai câ¿tiga¡i, fuseserå maghiarii. Ei ob¡inuserå în acel 1867 ceea ce nu mai speraserå dupå dezastrul din 1848; o autonomie realå, în cadrul imperiului habsburgic, numele de austroungaria, un parlament propriu cu sediu la Budapesta care elabora legi ¿i avea puterea så pedepseascå pe oricare dintre locuitorii Ungariei de azi plus ai Croa¡iei, Sloveniei, Transilvaniei ¿i Banatului. Se realizase „Ungaria mare“, iar faptul cå apar¡inea imperiului conta mult mai pu¡in. Pentru românii din teritoriile aflate sub jurisdic¡ia parlamentului de la Budapesta, situa¡ia era dezastruoaså. Fårå îndoialå cå nici pe vremea când Transilvania era un principat de sine ståtåtor „valahii“ nu aveau drepturi politice. Func¡iona implacabil acel pact Unio trium nationum, încheiat în 1437 care consfin¡ea „uniunea“ întru dominan¡a
3
Oribilul masacru de la Solferino a impresionat lumea. Dupå aceastå båtålie s-a hotårât înfiin¡area crucii ro¿ii interna¡ionale.
Europeanul Victor Babes,
15 a trei na¡ii conlocuitoare: maghiarii, sa¿ii ¿i secuii. De¿i majoritari în Transilvania, românii, cu o prezen¡å urbanå încå slabå, nu erau lua¡i în considera¡ie nici ca for¡å economicå, nici culturalå (cu excep¡ia activitå¡ii spirituale a clerului ortodox ¿i greco-catolic). Cåpåtând atâta for¡å, parlamentul budapestan ¿i conducåtorii Ungariei mari, au putut începe, dupå 1870, „opera de maghiarizare“ stânjenitå anterior de interven¡ia Vienei, care mai asculta din când în când ¿i dolean¡ele românilor. Problema politicå acutå pentru români era a¿adar salvarea „fiin¡ei na¡ionale“, grav amenin¡atå. Acum drepturile politice ¿i culturale trebuiau cerute cu vehemen¡å nu Vienei, ci conducerii ¿i parlamentului din Budapesta, care acceptase, în spiritul vremii, så primeascå printre deputa¡i ¿i câ¡iva români. În acest parlament a fost a¿adar ales avocatul Vincen¡iu Babe¿. El îi reprezenta pe românii bånå¡eni dintr-o circumscrip¡ie aflatå în jude¡ul Cara¿-Severin. Fusese ales, în „Deputå¡iunea cea mare a tuturor românilor din Transilvania ¿i Banat“ în 1851, pe vremea când maghiarii nu-¿i câ¿tigaserå încå drepturile na¡ionale, iar activitatea deputa¡ilor români se desfå¿ura atât la Budapesta cât ¿i la Viena. Tânårul de¡inea, cum s-a spus, ¿i un cabinet de avocaturå în
1821-1881
care multe dintre „pricini“ aveau o vizibilå tentå politicå. Astfel, el pledase cu înflåcårare într-un proces al românilor reprezenta¡i de episcopul Ion Me¡ianu, împotriva mitropoliei sârbe¿ti care pusese ståpânire ilegal pe o serie de mânås-
tiri ctitorite de români, cum erau cele de la Mesici ¿i Bezdin. În acest caz rela¡iile sale cu mitropolitul Andrei ªaguna erau foarte bune. Nu se în¡elegeau înså în ceea ce prive¿te modul în care
românii trebuiau så lupte pentru afirmarea identitå¡ii lor na-
¡ionale în climatul de na¡ionalism exclusivist maghiar de dupå 1867. Între prelatul greco-catolic Ioan Inocen¡iu Micu (Klein)
care clamase cu vehemen¡å încå din anii episcopatului såu din
16 Blaj (1729-1751) dreptul românilor la emancipare, inclusiv politicå4 ¿i mitropolitul ortodox Andrei ªaguna, care, un secol mai târziu, apårea ca „prea diplomat“, ªaguna era de pårere cå biserica ortodoxå ¿i clerul din Transilvania nu trebuie så se implice în ac¡iuni care ar putea periclita propå¿irea bisericii înså¿i5 . Mai mult, el i-a admonestat pe acei preo¡i care nu se ab¡ineau så participe la adunåri publice „agitate ¿i zgomotoase“ chiar ¿i la acelea în care erau respinse de cåtre români, legile ¿colare promaghiare ale guvernului de la Budapesta6 . Vincen¡iu Babe¿ nu putea fi de acord cu aceastå atitudine de „retragere într-u cele sfinte“, a mitropolitului Andrei ªaguna ¿i a urma¿ului såu, mitropolitul Miron Românul, semnalând prin viu grai ¿i prin preså cå o asemenea atitudine frâneazå lupta românilor pentru emancipare. De fapt, ªaguna se temea ca nu cumva printr-o atitudine tran¿antå împotriva autoritå¡ilor (maghiare dupå instituirea dualismului în 1867), biserica ortodoxå så nu-¿i piardå privilegiile acordate prin Legea Na¡ionalitå¡ilor din acela¿i an (legea XLIII/1868 cu privire la încorporarea Transilvaniei în Ungaria). Dând dovadå de abilitate, parlamentul de la Budapesta votase în 24 iunie 1868 ¿i o altå lege, în care se recuno¿tea autonomia bisericii ortodoxe. Andrei ªaguna fusese încântat la aflarea ve¿tii cå acela¿i parlament maghiar aprobase o scriere a sa („constitu¡ia“) în care se cerea ca biserica ortodoxå så poatå så-¿i administreze liberå, cum dore¿te, propriile bunuri materiale. Curând, ¿i prela¡ii greco-catolici au fost momi¡i cu legea XXXIX din 18 decembrie 1868 prin care li se recuno¿tea independen¡a fa¡å de toate celelalte biserici din Ungaria, inclusiv fa¡å de biserica romano-catolicå. Prela¡ilor ortodoc¿i sau greco-catolici li se cerea doar atât: så nu
4
Iluministul transilvan Ioan Inocen¡iu Micu (Klein) care a tråit între 1692 ¿i 1768, a dus o luptå neîntreruptå pentru recunoa¿terea drepturilor românilor, adresând cur¡ii de la Viena numeroase memorii ¿i convocând adunåri de protest, pe care le a¿eza sub protec¡ia papalitå¡ii. A murit în exil la Roma, fårå så poatå ob¡ine un sprijin decisiv din partea Sfântului Scaun. 5 A se vedea ziarul Telegraful român, vol. 25, nr. 18, din 3-15 martie, 1877. 6 Telegraful român, vol. 31, nr. 26, 5-17 martie 1883.
Europeanul Victor Babes,
17 participe activ la agita¡iile politice, råmânând astfel la „menirea adevåratå“ a bisericii, respectiv la cele spirituale. Or, cum la sate preo¡ii aveau un cuvânt greu de spus, reie¿ea cå neutralizarea de cåtre oficialitå¡ile maghiare a acestora echivaleazå cu ¡inerea sub control a aspira¡iilor politice române¿ti, premiså extrem de favorabilå maghiarizårii. Vincen¡iu Babe¿ nu putea accepta aceastå „cumin¡enie preo¡eascå“, afirmând, de câte ori avea ocazia cå preo¡ii români, de orice rit ar fi ei, trebuie dimpotrivå, så se situeze în primele rânduri ale båtåliei politice pentru emanciparea na¡iei (deopotrivå economicå ¿i culturalå). Încå din tinere¡e, Vincen¡iu pledase pentru folosirea limbii române în administra¡ia localå din ¡inuturile locuite de români, argumentând cå ace¿tia trebuie så aibå dreptul de a accede la valorile de drept ¿i culturale ale na¡iunii lor. Bro¿ura pe care a publicat-o ¿i care se intitula „Cauza limbilor ¿i na¡ionalitå¡ilor în Austria“ de „un român“ sus¡inea cu fermitate aceste deziderate7 . Între timp, s-a afirmat din ce în ce mai puternic o burghezie românå8 , capabilå så sprijine financiar emanciparea na¡iei (Emanuil Gojdu, familia Mocioni ¿.a.) precum ¿i o „intelectualitate valahå“ care, – la rândul ei putea nu numai så sprijine ideatic lupta na¡ionalå (prin preså, întruniri politice etc.), dar så se ¿i organizeze într-un partid care så asigure unitatea ¿i consecven¡a acestei lupte. A¿a s-a nåscut Partidul Na¡ional Român, în 1881. În cadrul acestei forma¡iuni politice au apårut încå de la început divergen¡e în ceea ce prive¿te tactica pe care românii trebuie så o adopte pentru a-¿i afirma identitatea na¡ionalå ¿i pentru a se opune perfidiei politicii de
7
Die Sprach und Nationalitätenfrage in Osterreich von einem Rümänien. În ce prive¿te prezen¡a în ora¿e a românilor (cei mai mul¡i continuând så råmânå ¡årani) ¿i ocupa¡iile ce derivau din dezvoltarea economicå de tip capitalist, chiar la råscrucea sec. XIX ¿i XX, doar 5% dintre români erau întreprinzåtori în industrie ¿i comer¡. Chiar ¿i în 1904, o statisticå maghiarå precizeazå cå, în Transilvania, din 6779 întreprinzåtori mari ¿i mijlocii din comer¡ ¿i industrie, 6411 erau maghiari ¿i sa¿i, în timp ce numai 38 erau români (László Katus, Uber die wirtschaftlichen und gesellschaftlichen Grundlagen der Nationalitätenfrage in Ungaren vor dem ersten Weltkrieg în „Die Nationale Frage in der Österreichisch – Ungarischen Monarchie (19001918)“, Budapest, 1966, p. 177.
8
18 maghiarizare practicatå cu ståruin¡å de guvernul de la Budapesta. „Pasivi¿tii“ în frunte cu George Bari¡iu ¿i Ioan Ra¡iu cereau încetarea oricårei colaboråri cu autoritå¡ile maghiare. „Activi¿tii“ condu¿i de Andrei ªaguna ¿i de câ¡iva dintre deputa¡ii români din parlamentul budapestan sus¡ineau cå, dimpotrivå, vocea na¡iunii române trebuie så se audå în acel parlament, så fie permanent „un ghimpe în talpa maghiarå“. Vincen¡iu Babe¿, despre care istoricul american Keith Hitchins de la Universitatea Ilinois din Urbana, scrie cå a fost „o figurå politicå marcantå a românilor“9 , în ciuda faptului cå a activat ca deputat în parlamentul de la Budapesta ca reprezentant al alegåtorilor din Banat, a ales så fie „pasivist“, el considerând, în calitate de membru fondator al partidului, cå românii trebuie så fie intransigen¡i în lupta lor de emancipare na¡ionalå, colaborarea cu Budapesta fiind dåunåtoare. El numea pasivismul, „abstinen¡å constitu¡ionalå“ ¿i recomanda retragerea din via¡a politicå maghiarå a românilor „pânå când românii nu î¿i vor consolida temeliile morale ¿i culturale ale na¡iunii“.10 Românii nu trebuiau så aibå de-a face cu alegerile pentru parlamentul maghiar „cåci acestea nu erau decât problemele celor de la putere“. Anumi¡i istorici, prea înflåcåra¡i, i-au repro¿at lui Vincen¡iu Babe¿ cå nu a fost de acord cu „memorandumul“. Este inexact. Politicianul bånå¡ean care aderase la ideatica documentului a fost doar împotriva prezentårii memorandumului „în acel moment“ (1892), pozi¡ie pe care a adoptat-o, diplomatic, ¿i Bucure¿tiul, prin vocea lui Dimitrie Sturza, conducåtorul de atunci al liberalilor. De altfel, prezentarea documentului la Viena a fost un insucces politic, atrågând dupå sine represiuni poli¡iene¿ti împotriva românilor transilvåneni ¿i, în final (1894), interzicerea oricårei activitå¡i a Partidului Na¡ional Român.
9
K. Hitchins, Afirmarea na¡iunii: mi¿carea na¡ionalå româneascå din Transilvania (1860-1914), Ed. Enciclopedicå, Bucure¿ti, p. 108; 10 Vincen¡iu Babe¿, Scrisoare cåtre George Pop de Båse¿ti din 5 iulie 1878 aflatå în colec¡ia BCU, Bucure¿ti.
Europeanul Victor Babes,
19 Cine a avut dreptate, în perspectivå istoricå, memoriali¿tii sau antimemoriali¿tii, intereseazå mai pu¡in ideatica lucrårii de fa¡å. Important råmâne faptul cå fiii tribunului bånå¡ean Vincen¡iu Babe¿ au gåsit în atmosfera familialå, încå din pruncie, temeiul viitoarei lor atitudini în via¡å ¿i anume aceea cå apar¡in na¡iunii române, cå sunt predestina¡i så participe la emanciparea ei ¿tiin¡ificå.
21
Gaudeamus igitur
S
eara, retras în camera lui, scotea un caiet gros cu coper¡i negre ¿i scria ver-
suri. Era vremea când nutrea, pe tåcute, visul de a deveni poet ¿i filosof. Citind ¿i vorbind curent româna (cu un oarecare accent bånå-
Junele Victor, staturå mijlocie, trup robust lucrat prin ståruitoare exerci¡ii de gimnasticå suedezå (în epocå gimnastica era privitå ¿i ca profilaxie împotriva tuberculozei), ochelarist, cam retras ¿i încruntat pentru vârsta lui de 16 ani, era totu¿i un romantic.
¡ean), maghiara ¿i germana, stråduindu-se så traducå fårå dic¡ionar texte fran¡uze¿ti, italiene¿ti ¿i latine, tânårul se izola fårå regrete în universul cår¡ilor, taicå-såu având o bibliotecå multilingvå de peste 10.000 de volume. Dintre fra¡i doar Aurel avea înclina¡ii asemånåtoare, ceilal¡i tråiau clipa, cu voluptatea puilor de sturz care înva¡å så zboare. De¿i liceul din Lugoj era bun, Vincen¡iu, ocupat cu treburi juridice ¿i politice la Budapesta, a hotårât ca ultimul an dinaintea bacalaureatului så-l gåseascå pe fiul såu cel mare la liceul minori¡ilor din Budapesta. Cu limba nu erau probleme, astfel cå Victor ¿i-a dat bacalaureatul acolo ¿i tot la Budapesta ¿i-a început ¿i studiile medicale. În acest timp a beneficiat de o burså „Gojdu“ acordatå tinerilor români merituo¿i. Aici, o micå parantezå: Emanoil Gojdu (1802-1870), avocat celebru în baroul budapestan, era un macedoromân al cårui ideal era ridicarea culturalå ¿i implicit politicå a românilor din Transilvania, Banat ¿i alte teritorii ale imperiului habsburgic. Gojdu se trågea dintr-o familie de aromâni înståri¡i care se refugiase din zona Moscopolei, dupå ce acest frumos ora¿ balcanic (se spunea cå avea o mie de biserici) fusese ars de turci. Råscoala moscopolenilor împotriva otomanilor s-a sfâr¿it tragic, numero¿i macedoromâni stabilindu-se în principatele române, Transilvania, Ungaria, Austria ¿i Polonia: Mitropolitul Andrei
22 ªaguna, medicul Carabeli de Lunca Sprie – dentistul cur¡ii de la Viena, apoi Constantin Levaditi, Octavian Goga. În clipa în care Babe¿ a ales medicina, peisajul acestei ¿tiin¡e era zguduit de erup¡ia unor doctrine cu adevårat revolu¡ionare. Mari personalitå¡i sfårâmaserå, începând de prin anii 1820-1830, vechile a¿ezåri conceptuale, ridiculizând tiparele mentale. În frunte se aflaserå creatorii doctrinei anatomo-clinice ¿i a doctrinei tisulare (Xavier Bichat, Réné Théophile Laennec, Jiri Prohaska), care, cerând insistent judecå¡i bazate exclusiv pe concordan¡a simptome-leziuni, baraserå drumul teoriilor fanteziste nåscute din pårelnic. Au fost apoi marii fiziologi: François Magendie, Claude Bernard, Charles Bell ¿.a. În lumea cår¡ii germane, cea mai accesibilå studen¡ilor vienezi, se mi¿cau fiziologii Carl Ludwig, Emil du Bois-Raymond, Hermann von Helmholtz, Ernst Wilhelm von Brücke ¿.a. Vechi ora¿ universitar, Viena era strålucitoare ¿i cosmopolitå. Capitalå a unui mare imperiu care pe atunci cuprindea întreaga Ungarie ¿i vaste teritorii din actualele Cehia, Slovacia, Polonia, Italia, România ¿i Serbia, Viena habsburgicå era ståpânå a peste 50 de milioane de suflete. Când Victor Babe¿ s-a transferat de la medicina budapestanå la cea vienezå (în anul II), atmosfera culturalå ¿i ¿tiin¡ificå a Vienei era în plinå efervescen¡å. Caracteristica acestei perle a imperiului german de råsårit (Ostereich) era „sângele cald vienez“ pus pe note de vals de Johann Strauss ¿i fredonat cu frenezie în epocå. „Sângele cald“ însemna împletirea dintre spiritul sobru, metodic ¿i constructiv al germanilor, cu exuberan¡a sudicå a italienilor, pe alocuri gåsindu-se în caracterul vienezilor ¿i melancoliile ce¡oase ale slavilor. Ora¿ul lui Hayden ¿i Mozart, al strålucitoarelor baluri de la Schönbrun era, fårå så se vadå cu ostenta¡ie, ¿i centrul unei puteri juridico-militare necru¡åtoare fa¡å de orice încercare de autodeterminare etnic-statalå.
Europeanul Victor Babes,
23 Vasile Ursu Nicola din Albac, zis Horea, venise de trei ori pe jos så cearå Mariei Teresa, apoi drågu¡ului ¿i luminatului împårat Iosif al II-lea, un pic de dreptate pentru mo¡ii obidi¡i. Sfâr¿ise în 1785 sfårâmat pe roatå. Întreaga Vienå fredoneazå, de peste 150 de ani, melodiosul Radetsky mar¿, care încheie, în aplauzele frenetice ale spectatorilor, concertul de anul nou de la Volksoper, preluat de zeci de posturi TV din lume. Pu¡ini ¿tiu înså cå mare¿alul Joseph von Radetsky (17661858) nu a fost doar unul dintre învingåtorii lui Bonaparte, ci ¿i un sângeros asasin al prizonierilor dupå luptele de la Custoza (1848) ¿i Novara (1849), pe care austriecii le-au purtat împotriva piemontezilor. Tot Radetsky a ordonat, cu sânge rece, executarea a sute de carvonari care mureau strigând: „Viva Italia“. Viena medicalå impusese Europei respect ¿i admira¡ie. Cu aproximativ 110 ani mai înainte ca studentul Victor Babe¿ så în¡eleagå valoarea diagnosticå a percusiei, clinicianul vienez Leopold Auerbrugger (1722-1755), inspirat de podgorenii care-¿i ciocåneau butoaiele ca så discearnå pânå la ce nivel e plin cu vin, introdusese metoda în clinica bolilor pulmonare11 . Babe¿ n-avea înså de unde så ¿tie cå metoda percusiei nu a påtruns în alte clinici europene decât 47 de ani mai târziu, în anul 1808, când profesorul parizian Jean Nicolas Corvisart (profesorul lui Bichat ¿i Laennec) a demonstrat marea ei utilitate în diagnostic. Viena continua så fie un centru al doctrinei anatomo-clinice. Cum se ¿tie, unirea indisolubilå dintre clinicå ¿i anatomia patologicå, fusese ini¡iatå atât de Giovanni Battista Morgagni (1682-1771)12 cât ¿i de austriacul Johann Peter Frank (1745-1821) profesor în primul deceniu al secolului XIX de anatomie patologicå ¿i medicinå poli¡ieneascå (legalå n.n.)13 la aceea¿i facultate la care Babe¿ studia 60 de ani mai 11
L. Auerbrugger, Inventum novum ex percussione thoracis humani et signo obstrusos interni pectoris morbos detegendi, Wien, 1761. 12 G.B. Morgagni, De sedibus. 13 J.P. Frank, System einer vollständigen medizinischen Polizei, 9 volume – Manheim-Wien, 1779-1819.
24 târziu. Iar dacå unii dintre marii profesori parizieni sau berlinezi ezitau la începutul secolului XIX så acorde anatomiei patologice importan¡a cuvenitå, vienezii nu numai cå nu mai concepeau elaborarea diagnosticului exclusiv pe baze clinice, dar încurajau, încå de prin 1840, dezvoltarea histologiei patologice. Morfologia ¿i în special anatomia ¿i histologia patologicå corespundeau ideal temperamentului lui Victor Babe¿. Minu¡iosul student prefera så disece ¿i så noteze cu mâna proprie toate leziunile pe care le vedea la autopsie. Petrecea zile lungi în camerele mortuare ale spitalelor, mai ales la morga lui Algemeines Krankenhaus. Frecventa clinicile, dar prefera laboratoarele de histopatologie. Disputele teoretice, fårå bazå palpabilå, mai ales cele care opuneau pe partizanii interven¡ionismului activ, nihilismului terapeutic (curent nåscut tot în clinicile vieneze)14 îl plictiseau ¿i le evita. Prefera så urmeze metodele de diagnostic pe care celebrul Joseph Skoda (1805-1881)15 le låsase urma¿ilor direc¡i (unii dintre ace¿tia ajun¿i în anii ‘70 profesori ai lui Victor Babe¿) decât så urmeze nihilismul terapeutic al acestui ceh care fåcuse la Viena, o strålucitå carierå medicalå. Ca student, Babe¿ îl cunoscuse pe båtrânul Skoda ¿i asistase chiar la câteva din lec¡iile sale clinice. Dar spre deosebire de acei colegi care se îndreptau cu gråbire cåtre medicina practicå, tânårul bånå¡ean era fascinat de cercetarea ¿tiin¡ificå. Nu îl interesa într-atâta så aplice ceea ce învå¡ase în facultate, cât îl pasiona aflarea unor conexiuni etiopatogenice, aspectele lezionale dar ¿i cronologia instalårii lor. Continua så citeascå enorm, mai ales noaptea, ceea ce provoaca îngrijorarea
14 Varianta unui hippocratism tardiv „nihilismul terapeutic“ vienez nu inhiba, cum vulgar s-a spus, interven¡ia medicului, ci doar o limita. Medicul nu trebuia astfel så recomande decât un minimum de medica¡ie, al cårui rol era activarea for¡ei naturale vindecåtoare pe care orice individ o are, dar nu o folose¿te. Aceastå for¡å (Naturheilkunde) era, conceptual, phisis-ul hippocratic, respectiv vis medicatrix naturae al medievalilor. 15 Joseph Skoda, a fost unul din creatorii semeiologiei moderne. El uimea prin flerul såu de diagnostician, cåruia discipolii îi ¿i gåseau un nume „Blitzdiagnostik“. Tratatul såu dedicat bolilor inimii ¿i plåmânului (Abhandlung über Perkussion und Auskultation, Wien, 1839) a fost una dintre cår¡ile de cåpåtâi ale studentului Victor Babe¿. Zgomotul timpanic din pleurezia exsudativå, perpetueazå ¿i azi numele de Skoda.
Europeanul Victor Babes,
25 familiei, marcatå încå de pierderea uneia din surorile lui Victor, delicata Alma, moartå de ftizie. Cei ce l-au cunoscut pe Victor Babe¿ ca student ¿i apoi în perioada de debut în carierå, afirmå cå ar fi fost un mare ambi¡ios. E adevårat. Prea pu¡ini dintre colegii såi de an reu¿eau så publice cercetåri originale în reviste de prestigiu. Babe¿ ¿i-a våzut numele tipårit în asemenea reviste încå înainte de a promova anul IV de facultate. Erau, în general, semnalåri de cazuri ie¿ite din comun16 sau chiar studii microscopice dedicate histopatologiei sifilisului17,18. Oricum, încå din anii studen¡iei, ambi¡ia sa nu urmårea parvenirea, ci reprezenta o respingere a insuficien¡ei. Din clipa în care se hotårâse så devinå medic, el ¿tia cå, în clipa în care va ajunge så judece numai dupå schemele învå¡ate în facultate, va fi un „pierdut“ pentru adevårata profesie medicalå. Era convins cå schemele mentale generatoare de idei fixe sunt inamicul numårul unu al progresului. Or, epoca în care tråia era una revolu¡ionarå. Se nå¿teau teorii care mureau apoi repede, într-o horå furibundå de idei derutante. Unde erau vremurile de altådatå când, asemenea unui senator pe via¡å, medicul practician trecea de la un muribund la altul, påstrându-¿i superbia de castå. ªi ce era „medicina aplicatå“ chiar la sfâr¿itul secolului XVIII? O colec¡ie de specula¡ii umoraliste sau solidiste, rostite emfatic ¿i care nu prea ¡ineau seama de rezultatul cercetårilor ¿tiin¡ifice. Teoriile medicale din secolele XVII ¿i XVIII îi apåreau lui Babe¿ ca ni¿te foi de plåcintå strânse în jurul unui miez galennist. Din fericire, cåtre sfâr¿itul anilor 1800, în peisajul biomedicinei europene apåruse o sumå de personalitå¡i, care zdruncinaserå din temelii vechile e¿afodaje de idei. Pe unii dintre ace¿tia ¿i-a propus tânårul Babe¿ så-i caute ¿i så-i urmeze.
16
V. Babe¿, Belsö ehbél bezorulás vándorlep miatt (Ocluzia jejunului inferior prin splina mobilå, Orv. Hetil., 1877, nr. 37, p 771-773. 17 V. Babe¿, Örökölt bujasenyo kòrtani eset górcsövi vizsgálata (Cercetare microscopicå într-un caz de sifilis ereditar) Orv. Hetil. 1877, nr. 41, p. 857-859. 18 V. Babe¿, Die histologischen Veränderungen bei engeborenen Syphilis, Pester, Med. Chir. Presse, 1877, nr. 45, p. 12-18.