Saptămâna I din Timpul de peste an

Page 1

a7. Timpul de peste an (475-536):MISSALE ROMANUM

13.12.2008

10:25

Pagina 477

LITURGHII DUMINICALE ŞI FERIALE SĂPTĂMÂNA I DE PESTE AN

Prima duminică de peste an este înlocuită de sărbătoarea Botezului Domnului, pag. 202.

Ant. la intrare

Am văzut un om şezând pe tronul cel preaînalt: mulţimea îngerilor îl adoră, cântând într-un glas: „Iată-l pe acela a cărui stăpânire dăinuie în veac!”

RUGĂCIUNEA ZILEI

e rugăm, Doamne, să răspunzi cu bunătate cerească la cererile poporului care te imploră, ca să înţeleagă ceea ce trebuie să facă şi să aibă puterea de a şi înfăptui. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

T

ASUPRA DARURILOR e rugăm, Doamne, primeşte cu bunăvoinţă darurile pe care ţi le aduce poporul tău: sfinţeşte-ne prin ele întreaga viaţă şi ascultă-ne rugăciunea pe care ţi-o înălţăm cu evlavie. Prin Cristos, Domnul nostru.

T

Ant. la Împărtăşanie

sau:

Doamne, la tine este izvorul vieţii şi în lumina ta vom vedea lumina. Eu am venit ca să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE e rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic, să ne dai harul ca, reînnoiţi prin tainele tale, să te slujim precum se cuvine printr-o viaţă plăcută ţie. Prin Cristos, Domnul nostru.

T

Ps 35,10 In 10,10


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.