Educația religioasă a preadolescenților și a adolescenților

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A PREADOLESCENŢILOR ŞI A ADOLESCENŢILOR

AGNEZA ILINCA

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A PREADOLESCENŢILOR ŞI A ADOLESCENŢILOR

Sapientia

Iaşi 2018

Imprimatur X Petru Gherghel Episcop de Iaşi 7 decembrie 2018

Redactor: pr. dr. Ştefan Lupu Tehnoredactare, copertă: Iulian Gherghel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ILINCA, AGNEZA Educaţia religioasă a preadolescenţilor şi a adolescenţilor / Agneza Ilinca. – Iaşi : Sapientia, 2018.

ISBN 978-606-578-360-7 2

Pe copertă: Paolo Veronese, Cristos printre învăţători (cca 1560.

© 2018 Editura SAPIENTIA Institutul Teologic Romano-Catolic Str. Th. Văscăuţeanu, 6 RO – 700462 Iaşi Tel. 0232/225228 Fax 0232/211476 www.editurasapientia.ro www.librariasapientia.ro e-mail: slupu@itrc.ro

CUPRINS Prefaţă (Pr. Iosif Enăşoae) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7 Argument . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 Capitolul I. Cunoaşterea adecvată a preadolescenţilor şi a adolescenţilor.

Pedagogii implicaţi în formarea lor . . . . . . . . . . . 19 1. Cunoaşterea preadolescenţilor şi adolescenţilor ajută la formarea lor . . . . . . . . . . . . . 19 2. Isus Cristos, pedagogul divino-uman desăvârşit . . . . . 35 3. Profesorul de Religie, pedagog creştin . . . . . . . . . . . . . 43 4. Primii factori implicaţi în educaţie: familia, Biserica şi şcoala . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 Capitolul II. Comunicarea între pedagogi şi cei ce trebuie educaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 1. Autocunoaşterea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 2. Relaţia părinţi-copii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78 3. Pedagogia comunităţii ecleziale . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 4. Acţiunea şcolii: relaţia profesor-elev . . . . . . . . . . . . . . . 91 Capitolul III. Implicarea factorilor în educaţia creştină a preadolescenţilor şi adolescenţilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 1. Implicarea familiei în educarea creştină a propriului copil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 2. Rolul Bisericii în educarea preadolescenţilor şi adolescenţilor . . . . . . . . . . . . . . . 100 3. Metode pedagogice folosite la ora de religie . . . . . . . . 109 4. Strategii de evaluare în procesul educaţional al preadolescenţilor şi adolescenţilor . . . . . . . . . . . . . 127

6

Educaţia religioasă...

Capitolul IV. Efectele educaţiei creştine la preadolescenţi şi adolescenţi . . . . . . . . . . . . . 131 1. Viitoare familii stabile cu părinţi înţelepţi . . . . . . . . . 131 2. Pedagogi veritabili pentru generaţiile viitoare . . . . . . 135 3. Păstori carismatici ai viitorilor creştini . . . . . . . . . . . 138 4. O societate civilizată şi prosperă . . . . . . . . . . . . . . . . . 158 Încheiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175

PREFAŢĂ Această carte, intitulată Educaţia religioasă a preadolescenţilor şi a adolescenţilor, poate fi un instrument util persoanelor chemate să se implice în misiunea nobilă de a da educaţie umană şi creştină generaţiilor viitoare.

Formarea autentică a generaţiilor viitoare de cetăţeni şi creştini, responsabili şi angajaţi în respectarea şi transmiterea valorilor umane şi creştine, precum şi în promovarea acestora în societatea în care ei vor trăi, cere din partea factorilor responsabili, atât laici, cât şi clerici, o pregătire morală şi intelectuală adecvată misiunii importante pe care trebuie s-o împlinească în spirit autentic de slujire.

Lucrarea de faţă numeşte clar instituţiile care au misiunea de a lucra responsabil la educarea şi formarea generaţiilor viitoare. Acestea sunt: familia, Biserica şi şcoala. Reprezentanţii acestor instituţii sunt: părinţii, preoţii şi colaboratorii acestora şi profesorii, mai ales profesorii de religie.

Primii şi principalii educatori ai copiilor sunt părinţii, care, în mod normal, nu pot fi niciodată înlocuiţi total şi adecvat fără a aduce prejudicii importante educaţiei copiilor. Părinţii încep procesul de educare a copiilor încă din cea mai fragedă copilărie, apoi o continuă şi o supraveghează chiar şi atunci când educarea copiilor este preluată şi continuată de Biserică şi de şcoală.

Educaţia religioasă a copiilor începe în sânul familiei şi va continua la biserică şi apoi la şcoală, în cadrul organizat al orei de religie.

8

Educaţia religioasă...

Biserica, după ce a semănat în sufletul copilului, prin Botez, sămânţa credinţei şi a celorlalte virtuţi teologale, continuă opera educării credinţei şi a virtuţilor prin pregătirea catehetică în vederea primirii sacramentelor Spovezii şi Primei Sfinte Împărtăşanii. Biserica va continua catehizarea copiilor pentru primirea şi a celui de-al treilea sacrament al iniţierii creştine, Mirul, după ce le-au primit pe primele două, Botezul şi Euharistia. Toate sacramentele amintite mai sus – Botezul, Mirul, Euharistia şi Reconcilierea sau Spovada – sunt administrate gradual începând cu frageda copilărie, continuând cu prima copilărie, preadolescenţă şi adolescenţă. În strânsă legătură cu educaţia acordată de părinţii copiilor lor în familie este şi educaţia creştină oferită de Biserică şi de şcoală. Colaborarea strânsă între familie, Biserică şi şcoală realizează o educaţie adecvată şi completă a copiilor, a preadolescenţilor şi a adolescenţilor, a generaţiei actuale care va deveni generaţia matură şi responsabilă de mâine a societăţii şi a Bisericii.

Această lucrare vrea să arate, pe lângă importanţa colaborării sincere şi devotate a celor trei instituţii responsabile cu educarea şi formarea oamenilor de mâine, şi necesitatea folosirii adecvate a metodelor şi a mijloacelor pedagogice cerute de o educaţie completă a elevilor preadolescenţi şi adolescenţi.

Tematicile dezvoltate în această lucrare pot fi un argument pentru a o parcurge şi a primi sugestiile propuse de aceasta.

Mă bucur să pot recomanda studierea materialelor propuse celor implicaţi în procesul nobil, dar şi delicat şi angajant, al educării generaţiilor actuale în vederea realizării unei societăţi viitoare umane şi creştine, dorită şi aşteptată de societatea şi de Biserica de mâine.

Prefaţă

9

Le doresc mult succes, elan şi curaj tuturor persoanelor implicate în activitatea pedagogică, precum şi satisfacţia de a vedea creşterea şi dezvoltarea societăţii şi a Bisericii actuale, cu speranţa de a culege roade frumoase şi bogate după eforturile şi sacrificiile făcute în împlinirea vocaţiei primite şi urmate cu fidelitate.

Conf. univ. dr. pr. Iosif Enăşoae

ARGUMENT Am ales această temă pentru a dovedi importanţa educaţiei religioase în familie, Biserică şi şcoală, când copilul, apoi preadolescentul şi adolescentul, se confruntă cu diverse probleme legate de vârsta lui. Elevii sunt în căutarea unei identităţi, iar ora de Religie şi alte surse de informaţie creştină îi vor ajuta s-o găsească şi să o formeze din punct de vedere creştin. Raportarea la divinitate le dă elevilor prilejul să-şi găsească coordonatele unei vieţi creştine. Ei sunt capabili să acceadă la semnificaţiile şi valorile sacre şi, prin educaţie, devin mai responsabili de propria lor viaţă. La această vârstă, unii preadolescenţi pot trăi perioade de furtună şi stres, adică bulversare psihică, la alţii se poate instala o stare de incertitudine, multe mistere sunt puse sub semnul îndoielii. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, în documentul Gravissimum educationis, „Declaraţia despre educaţia creştină”, subliniază rolul educatorului creştin: Este într-adevăr frumoasă şi de mare importanţă chemarea tuturor acelora care (…) îşi asumă sarcina educaţiei în şcoli; această chemare necesită o înzestrare a minţii şi a inimii, o pregătire foarte atentă, precum şi o promptitudine continuă de a se reînnoi şi de a se adapta1.

Papa Benedict al XVI-lea, în enciclica Spe salvi, arată importanţa speranţei creştine, singura capabilă să determine o trăire umană autentică2. Speranţa luminează 1 Documentul a fost promulgat la 28 octombrie 1965 de Papa Paul al VI-lea.

2 Enciclica a fost dată la 30 noiembrie 2007 de Papa Benedict al XVI-lea, înainte de Advent.

12

Educaţia religioasă...

trăirea în prezent. Elevul trebuie să primească acasă, la biserică, la ora de Religie, speranţă pentru a trăi o viaţă sănătoasă. Cartea cuprinde patru capitole, arătând factorii care determină educaţia religioasă ca să fie eficientă. În primul rând, profesorul de Religie trebuie să fie bine pregătit cu deosebită grijă pentru a poseda ştiinţa atât profană, cât şi religioasă, să fie înzestrat cu o măiestrie pedagogică la nivelul progresului actual. De asemenea, educatorul trebuie să devină modelul de slujitor al elevului. Eficienţa actului didactic creşte pe măsură ce se pune accent pe relaţia educator – educat, elevii să primească, iar dascălii să se dăruiască.

Atitudinea profesorului şi relaţia sa cu elevii trebuie să fie apropiate, aşa cum arată Conciliul al II-lea din Vatican, în acelaşi document Gravissimum educationis: „Legaţi între ei şi cu elevii lor prin iubire şi pătrunşi de spirit apostolic, să dea mărturie atât prin viaţă, cât şi prin învăţătură pentru unicul Învăţător, Cristos”3.

Sfântul Augustin, în calitate de pedagog, le recomanda învăţătorilor să facă din fiecare curs o creaţie, o reîncepere a cunoaşterii alături de elevi, deoarece, cu cât suntem mai uniţi sufleteşte cu elevii noştri, cu atât şi nouă ni se prefac lucrurile vechi în lucruri noi. Ora de Religie nu este singura care îi dă elevului educaţia creştină; ea completează educaţia primită în familie, la cateheză şi la toate activităţile pastorale formative. Ea doreşte să facă din elevi oameni care să caute adevărul, cinstea, dreptatea, să facă binele, să-l iubească pe Dumnezeu şi pe semeni.

Educaţia religioasă are rol în formarea conştiinţei, a atitudinilor creştine, a caracterului şi în final a personalităţii. Mai are scopul să răspundă problemelor care Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţii, decrete, declaraţii, Organizaţia Catolică Internaţională de Ajutorare „Kirche in Not”, 1990, Gravissimum Educationis, 8.

3

Argument

13

se ivesc în familie; este momentul în care elevii cer lămuriri în diferite domenii legate de viaţă, ştiinţă, artă, tehnică, profesie. Ea este mai aproape de educaţia estetică şi de educaţia morală. Poate fi pusă în relaţie cu educaţia intelectuală şi educaţia fizică, relaţie de transcendenţă pentru cel care descoperă sensul profund spiritual al oricărui act uman, fizic, intelectual sau de altă natură. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decât procesele cognitive ale omului, este un răspuns al eului total, iar gândirea raţională nu este exclusă. Religia nu se opune ştiinţei; religia şi ştiinţa nu sunt în contradicţie. Religia este adesea o sursă de creaţie artistică; creaţia artistică implică întotdeauna un transcendent.

Arta poate fi înţeleasă ca suport al credinţei, ca mijloc de exprimare; poezia, pictura, sculptura, muzica, dansul, teatrul, artizanatul etc. oferă adesea expresii artistice mesajului religios. În evoluţia spiritului uman, religia este locul întregirii spirituale, iar educaţia religioasă este calea fundamentală a evoluţiei spirituale.

Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc, tocmai pentru că omul secolului al XX-lea a pierdut relaţia esenţială cu Absolutul, s-a înstrăinat de sensul originar al religiei şi chiar al fiinţei umane înseşi, căci a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios. „Slujirea îndeplinită de profesori este un apostolat autentic deosebit de adecvat şi necesar şi în vremurile noastre şi în acelaşi timp este un adevărat serviciu adus societăţii”4. De aceea, merită osteneala pentru o lume mai bună, o societate prosperă în care să se trăiască valorile morale. Finalitatea educaţiei religioase constă în formarea fiinţei spirituale, capabilă să înţeleagă sensul profund al lumii şi să se înţeleagă pe sine.

Educaţia religioasă este o educaţie preocupată să ajute 4

Conciliul al II-lea din Vatican, Gravissimum educationis, 8.

14

Educaţia religioasă...

omul să devină el însuşi şi să-şi împlinească destinul său. De aceea, a nu-i face educaţie religioasă copilului înseamnă a proceda la o operaţie caracterizată de infirmizarea sufletului, a amputa fiinţa umană de ceea ce are mai de preţ. Omul nou propus la un moment dat de anumite ideologii a fost omul amputat de dimensiunea religiozităţii. Această dimensiune trebuie redobândită prin educaţie religioasă.

INTRODUCERE Cartea Educaţia religioasă a preadolescenţilor şi a adolescenţilor cuprinde patru capitole, iar fiecare capitol tratează patru subiecte. În primul capitol, intitulat Cunoaşterea adecvată a preadolescenţilor şi a adolescenţilor, am pus accent pe cunoaşterea indivizilor deoarece numai aşa putem să-i educăm, vom şti să punem degetul pe rană. Factorii care contribuie la educaţia religioasă a preadolescenţilor sunt: familia, adică părinţii, educatorii din şcoală şi Biserica prin catehezele care se fac în parohie. Părinţii şi educatorii trebuie să le prezinte copiilor, respectiv elevilor, modele de sfinţenie. Acest lucru îl propune şi Papa Francisc în cartea Educaţia în slujba vieţii. Şi vă fac o ultimă propunere: să avem curajul să le propunem elevilor noştri modele de viaţă. Cultura postmodernă, care diluează totul, a declarat că orice propunere etică concretă este demodată. Prezentarea exemplelor valoroase de slujire, de luptă pentru dreptate, de angajare pentru comunitate, de sfinţenie şi eroism, tinde să fie văzută ca un soi de tunel al timpului, inutil sau pernicios1.

De aceea, l-am propus ca prim model pe Isus, pedagogul desăvârşit, model pentru părinţi, dar mai ales pentru educatori. Isus a folosit cu entuziasm un evantai de metode pentru a învăţa poporul lui Dumnezeu, auditoriu foarte variat, format din: copii, preadolescenţi, adolescenţi, tineri, adulţi, taţi, mame cu copii, bătrâni şi bolnavi. Pedagogia lui Isus a fost în totalitate orală, plină de atenţie.

1

Francisc, Educaţia în slujba vieţii, ARCB, Bucureşti 2014, 37.

16

Educaţia religioasă...

N-am scăpat din vedere profesorul de religie, care trebuie să-l ia ca model pe Isus şi care este un slujitor al elevului. În Capitolul II, atenţia am pus-o pe dialog, pe comunicarea dintre factorii pedagogi implicaţi în educaţie şi preadolescenţi, adolescenţi. Omul este o fiinţă sociabilă, nu poate convieţui de unul singur, are nevoie de ceilalţi. Părinţii au de la Dumnezeu un har special în educarea propriilor copii; au nevoie de atenţie la har, la un limbaj plin de înţelegere şi încredere, respect şi iubire, răbdare şi perseverenţă.

Profesorul la şcoală trebuie să aleagă limbajul cel mai potrivit pentru fiecare împrejurare şi să facă apel la toate metodele şi mijloacele pentru a mişca sufletul elevului în însuşirea informaţiilor primite. Pentru o personalizare adecvată, educatorul trebuie să aibă în vedere trei aspecte: a educa pentru speranţă, a educa pentru valori şi a educa pentru căutare. Creativitatea are legătură cu capacitatea de a ne deschide spre nou.

Dintre factorii extraşcolari pe care se sprijină şcoala în activitatea educativă, familia ocupă un loc esenţial.

Calitatea educaţiei în familie favorizează sau, dimpotrivă, frânează influenţa educativă a şcolii. Educaţia copiilor în familie depinde în mare măsură şi de raportul familiei cu Biserica. Biserica este „mamă” pentru că ea ne transmite viaţa spirituală prin sacramente, ne face copii adoptivi ai lui Dumnezeu. O apropiere afectivă a profesorului de elevul aflat în dificultate îi permite acestuia să se „descarce”, să se elibereze de tensiunea psihică internă şi să compenseze deficitul relaţional şi afectiv pe care-l suferă în familie. În Capitolul III am descris în mod concret şi pe larg implicarea factorilor în educaţia religioasă. Performanţele sub formă de cunoştinţe, priceperi, deprinderi,

Introducere

17

atitudini, sentimente, capacităţi intelectuale, convingeri religios-morale şi de comportamente sunt rezultatele procesului de predare – învăţare, rezultatele interacţiunilor dintre componentele procesului instruirii şi ale relaţiilor şcoală-familie-Biserică-societate.

Dumnezeu ne-a pus în lume pentru alţii, obişnuia Don Bosco să le repete elevilor săi, arătând prin aceasta că toţi oamenii au nevoie de prieteni: familia trebuie să învingă izolarea şi să fie atentă faţă de cei săraci, străini, marginalizaţi; copiii au nevoie de familiile lor, dar şi de comunităţi mai largi de copii şi tineri, care să ajute la inserarea lor în societate. Fără iubire şi fără credinţă nu pot fi educaţi elevii. Aşa cum fiecare viaţă vine dintr-un act de iubire, tot aşa educaţia, care este transfuzie de viaţă, poate avea loc numai în acele familii în care fiecare gest este făcut cu iubire, fiecare cuvânt este spus pentru creşterea iubirii, fiecare eveniment este judecat cu iubire.

Orice cateheză este făcută de Biserică, în Biserică şi trebuie să construiască Biserica, dar nu o Biserică oarecare, ci una numită comunitate de fraţi, popor al lui Dumnezeu. Însăşi experienţa de cateheză, ca întâlnire activă între fraţi care ascultă împreună cuvântul lui Dumnezeu, se roagă, cântă şi activează, trebuie să fie pentru copii prima experienţă de Biserică. În acelaşi timp, cateheza trebuie să-i pună pe copii în legătură progresivă cu creştinii de ieri şi de astăzi care au trăit şi trăiesc credinţa lor în comunitate. În Capitolul IV am vorbit despre efectele educaţiei; un popor cult, educat, nu poate fi subjugat niciodată.

Comunicarea profesor-elevi, părinţi-copii este pilonul principal în formarea personalităţii creştine a elevului.

Vedem ambele efecte realizate la perfecţiune în momentul în care apostolul îl descoperă pe Cristos: „De

18

Educaţia religioasă...

dragul lui, spune el, am pierdut toate şi le consider gunoi”. A acceptat pierderea privilegiilor sale de „evreu dintre evrei”, stima şi prietenia învăţătorilor şi conaţionalilor săi, ura şi compasiunea celor care nu înţelegeau cum a putut un om ca el să se lase sedus de o sectă de oameni simpli. În Scrisoarea a doua către Corinteni există lista impresionantă a tuturor celor suferite pentru Cristos (cf. 2Cor 11,24-28). Apostolul a găsit el însuşi cuvântul care singur cuprinde, motivează şi explică toată această schimbare: „cucerit de Cristos”. S-ar putea traduce cu o expresie a lui Ieremia: „sedus” de Cristos.