DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT. Misterul Preasfintei Treimi
Cardinal LUIS F. LADARIA
DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT Misterul Preasfintei Treimi Traducere din limba italiană de pr. dr. Ştefan Lupu şi pr. Iosif Martin
Sapientia Iaşi 2019
Titlul original: El Dios vivo y verdadero. El misterio de la Trinidad © Secretariado Trinitario, Salamanca 2015, quinta edición. Traducerea italiană: Il Dio vivo e vero. Il mistero della Trinità © Piemme, Casale Monferrato 1999. Redactor: pr. dr. ªtefan Lupu Tehnoredactare, copertă: Iulian Gherghel
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LADARIA, LUIS F. Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi / Cardinal Luis F. Ladaria; trad. din lb italiană de pr. dr. Ştefan Lupu şi pr. Iosif Martin. – Iaşi : Sapientia, 2019 ISBN 978-606-578-368-3 I. Lupu, Ştefan (trad.) II. Martin, Iosif (trad.) 2
© 2019 Editura SAPIENTIA Institutul Teologic Romano-Catolic Str. Th. Văscăuţeanu, 6 RO – 700462 Iaşi Tel. 0232/225228 Fax 0232/211476 www.editurasapientia.ro www.librariasapientia.ro e-mail slupu@itrc.ro
CUPRINS Cuvânt înainte la ediţia în limba română . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9 Abrevieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 PARTEA I CHESTIUNI PRELIMINARE Capitolul I: Introducere în teologia trinitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 1. Dumnezeul care se revelează, obiect primar al teologiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 2. Originalitatea noţiunii creştine de Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 3. Caracterul central al credinţei în Dumnezeul unul şi întreit . . . . . . . . . . . . . . 27 4. „Uitarea” Treimii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29 5. Despre structura tratatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 6. Tratatul despre Dumnezeu în teologia sistematică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Capitolul II: Relaţia dintre Treimea economică şi Treimea imanentă . . 39 1. De la Treimea economică la Treimea imanentă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 2. De la Treime la economie. Identitatea dintre Treimea imanentă şi cea economică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 PARTEA A II-A REVELAREA LUI DUMNEZEU ÎN CRISTOS ŞI PREGĂTIREA SA ÎN VECHIUL TESTAMENT Capitolul III: Revelarea lui Dumnezeu în viaţa lui Isus Cristos. Studiu biblico-teologic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 1. „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 1.1. Dumnezeu, Tatăl lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 1.2. Isus, Fiul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 1.3. Dumnezeu, Tatăl oamenilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70 1.4. Isus zămislit prin opera Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73 1.5. Botezul şi ungerea lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74 1.5.1. Noul Testament şi Părinţii Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74 1.5.2. Perspectivele recente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78 1.6. Treimea şi crucea lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 1.6.1. Teologia contemporană despre revelarea Treimii pe cruce . . . . . . . . 86 1.6.2. Reflecţie concluzivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 1.7. Învierea lui Isus, revelarea Dumnezeului unul şi întreit . . . . . . . . . . . . 101 2. „Dumnezeu l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său” . . . . . . . . . . . 105 2.1. Duhul ca dar al Tatălui şi al lui Isus înviat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
6
DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT
2.2. Darul Duhului şi efectele sale după învierea lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . 109 2.2.1. Sinopticii şi Faptele Apostolilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110 2.2.2. Corpus-ul paulin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111 2.2.3. Scrierile atribuite lui Ioan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114 2.2.4. Concluzie: relaţia Duhului cu Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 2.3. Caracterul personal al Duhului Sfânt după Noul Testament . . . . . . . . . 116 3. Relaţia Fiului şi Duhului Sfânt cu unicul Dumnezeu după Noul Testament 117 3.1. Câteva texte triadice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120 4. Concluzie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 Capitolul IV: Pregătirea revelaţiei Dumnezeului întreit în Vechiul Testament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 1. Revelarea numelui lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126 2. Figurile mijlocitoare în Vechiul Testament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 PARTEA A III-A ISTORIA TEOLOGIEI ŞI DOGMA TRINITARĂ ÎN BISERICA ANTICĂ Capitolul V: Părinţii apostolici şi apologeţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 1. Părinţii apostolici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 1.1. Clement de Roma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 1.2. Ignaţiu de Antiohia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139 1.3. Scrisoarea lui Pseudo-Barnaba . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 1.4. Didaheea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 1.5. Păstorul lui Hermas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141 2. Părinţii apologeţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142 2.1. Iustin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142 2.2. Taţian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 2.3. Atenagora . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 2.4. Teofil de Antiohia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 2.5. Scrisoarea către Diognet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151 Capitolul VI: Teologia între sfârşitul sec. al II-lea şi sec. al III-lea . . . . 153 1. Irineu de Lyon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153 2. Tertulian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158 3. Hipolit de Roma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166 4. Origene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168 5. Novaţian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177 6. Dionisiu de Alexandria şi Dionisiu de Roma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179 7. Teologia preniceeană. Câteva reflecţii conclusive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183 Capitolul VII: Criza ariană şi Conciliul din Niceea. Lupta antiariană din sec. al IV-lea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185 1. Doctrina lui Arius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185 2. Un prim răspuns dat lui Arius. Alexandru de Alexandria . . . . . . . . . . . . . . . . 190 3. Eusebiu de Cezareea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191 4. Marcel de Ancira . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193
CUPRINS
7
5. Simbolul de la Niceea (325) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195 6. Situaţia de după Conciliul de la Niceea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 199 6.1. Evenimentele până la moartea lui Constantin (337) . . . . . . . . . . . . . . . . 200 6.2. După moartea lui Constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 200 6.3. Către o schimbare a situaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201 7. Atanasiu de Alexandria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203 8. Ilariu de Poitiers . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208 9. Principalele evenimente de la 361 până la 381 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 213 Capitolul VIII: Părinţii capadocieni. Formularea dogmei trinitare la Conciliul I şi al II-lea de la Constantinopol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 217 1. Vasile de Cezareea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219 2. Grigore din Nazianz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 226 3. Grigore de Nyssa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230 4. Conciliul I de la Constantinopol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 233 5. De la primul la al doilea Conciliu de la Constantinopol . . . . . . . . . . . . . . . . . 236 6. Conciliile medievale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 238 PARTEA A IV-A: DE LA ECONOMIE LA TEOLOGIE. REFLECŢIE SISTEMATICĂ DESPRE DUMNEZEUL UNUL ŞI ÎNTREIT Capitolul IX: „Trinitas in unitate”. Viaţa internă a lui Dumnezeu: procesiunile, relaţiile, persoanele divine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243 1. De la trimiterile (missiones) la purcederile (processiones) divine . . . . . . . . . . 244 2. Procesiunile divine: naşterea Fiului şi spiraţia (spiratio) Duhului Sfânt . . . 246 2.1. Procesiunile divine şi analogia minţii umane. Augustin şi Toma de Aquino . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247 2.2. Procesiunile divine şi iubirea interpersonală. Richard de Saint-Victor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251 3. Relaţiile divine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255 3.1. Relaţiile în Dumnezeu după sfântul Augustin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255 3.2. Toma de Aquino: relaţiile reale în Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259 4. Persoanele divine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 262 4.1. Noţiunea de persoană la Augustin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 262 4.2. Boeţiu şi Richard de Saint-Victor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264 4.3. Toma de Aquino: persoana ca relaţie subzistentă . . . . . . . . . . . . . . . . . . 266 4.4. Persoane, proprietăţi, aproprieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 270 4.5. Inhabitarea reciprocă a persoanelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 273 5. Discuţia modernă despre persoană în Dumnezeu: cele trei persoane în unitatea divină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275 5.1. Unitate de subiect în Dumnezeu? Propuneri alternative la termenul de persoană: Karl Barth şi Karl Rahner . . . . . . . . . . . . . . . . 276 5.2. Persoanele se realizează prin iubirea lor reciprocă: modelul social al Treimii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 284 5.3. Autoconştiinţa şi alteritatea în persoanele divine . . . . . . . . . . . . . . . . . . 287
8
DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT
Capitolul X: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295 1. Tatăl: origine fără principiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295 1.1. Unele elemente ale tradiţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296 1.2. Tatăl, principiul Fiului şi al Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 300 1.3. Tatăl, persoană absolută? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 301 1.4. Purcederile divine sub semnul întrebării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303 1.5. Tatăl, principiu relativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 308 2. Fiul: răspunsul perfect la iubirea Tatălui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 311 2.1. Fiul, Iubitul Tatălui care corespunde la această iubire . . . . . . . . . . . . . . 312 2.2. Fiul ca Logos şi imagine a lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 316 3. Duhul Sfânt: comuniune de iubire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 320 3.1. Duhul Sfânt ca dar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322 3.1.1. „Dar”, nume personal al Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 326 3.1.2. Duhul ca dar în credincios şi în Biserică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 329 3.2. Duhul Sfânt ca iubire a Tatălui şi a Fiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 330 3.2.1. Duhul Sfânt ca iubire în tradiţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 332 3.2.2. Magisteriul şi reflecţia teologică contemporană . . . . . . . . . . . . . . . 335 3.3. Purcederea Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338 3.3.1. Purcederea Duhului în Orient şi Occident . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 339 3.3.2. „Filioque” în simboluri şi în magisteriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 346 3.3.3. Problema în zilele noastre . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 350 Capitolul XI: „Unitas in Trinitate”. Dumnezeu unul în Treime. Proprietăţile şi modul său de a acţiona . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 1. Unitatea esenţei divine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 1.1. Unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 1.2. Primatul „personal”-ului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 359 1.3. Esenţa divină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 361 1.4. Unitatea lui Dumnezeu şi unitatea oamenilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 366 2. Modurile de acţiune şi proprietăţile (atributele) lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . 370 2.1. Unele noţiuni biblice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 371 2.2. Proprietăţile divine în tradiţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 376 2.3. Unele probleme actuale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 379 Capitolul XII: Cunoaşterea „naturală” a lui Dumnezeu şi limbajul analogiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 385 1. Cunoaşterea lui Dumnezeu începând de la creaturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 385 1.1. Cunoaşterea lui Dumnezeu plecând de la creaţie în Scriptură . . . . . . . . 385 1.2. Conciliul I şi al II-lea din Vatican . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 388 2. Problema analogiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 393 2.1. Unele noţiuni clasice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 394 2.2. Critica lui K. Barth şi reacţia catolică: analogia Christi . . . . . . . . . . . . . 399 2.3. „Mai marea asemănare” după E. Jüngel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 406 2.4. Concluzie: o mai mare deosebire într-o mai mare apropiere . . . . . . . . . 409 Epilog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 411
CUVÂNT ÎNAINTE LA EDIŢIA ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Preasfânta Treime este primul adevăr al credinţei creştine, întrucât face referinţă la Dumnezeu în el însuşi şi este fundament şi izvor al tuturor celorlalte adevăruri de credinţă (cf. CBC 234). Este „teologia” prin excelenţă, principiul unic din care izvorăşte întreaga „oikonomia”. Botezul este conferit cu o formulă trinitară, vechile simboluri de credinţă au mereu o structură trinitară. Formulele triadice pe care le găsim în Noul Testament, începând de la formula baptismală (cf. Mt 28,19; şi 2Cor 13,13; Gal 4,6; 1Cor 12,4-7), sunt rezumate a ceea ce se găseşte într-un mod explicit sau implicit în tot Noul Testament. Într-adevăr, revelaţia Dumnezeului unu şi întreit are loc în mod primar în viaţa lui Isus. În primul rând, el vorbeşte despre Dumnezeu ca despre Tatăl său, îl invocă aşa; acesta este numele lui Dumnezeu pe care el l-a revelat discipolilor săi (cf. In 17,6). În mod similar, Dumnezeu însuşi îl numeşte pe Isus Fiul său iubit (cf. Mc 1,11par.; 9,6 par.); Isus se prezintă discipolilor său ca Fiul, unicul care îl poate face cunoscut pe Tatăl (cf. Mt 11,25-27; Lc 10,21-22). „Fiul” este modul cel mai frecvent cu care Evanghelia a patra îl desemnează pe Isus. Tatăl constituie punctul său constant de referinţă în toată viaţa sa. Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume pentru mântuirea oamenilor, l-a consacrat cu ungere în Iordan, întreaga existenţă pământească a lui Isus şi lucrarea sa mântuitoare sunt un act de ascultare faţă de Tatăl, deoarece el nu a venit în lume ca să facă voinţa sa, ci voinţa celui care l-a trimis (cf. In 6,38). În special pătimirea şi moartea sa sunt momentul suprem al ascultării faţă de Tatăl (cf. Mc 14,36par.). Învierea lui Cristos este momentul suprem al revelării paternităţii lui Dumnezeu şi, prin urmare, a filiaţiunii lui Isus. În majoritatea textelor neotestamentare, învierea lui Isus este lucrarea Tatălui (cf. Fap 2,23-24; Rom 6,4; 8,11; 2Cor 4,14 etc.). Este semnificativ uzul pe care îl face Noul Testament cu Ps 2,7: „Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut” (Fap 13,13; Evr 1,5; 5,5). Starea filială a lui Isus apare în acest moment în toată strălucirea ei. Plecând de la experienţa pascală, devine tot mai clar că relaţia lui Isus cu Tatăl nu începe cu viaţa sa omenească, ci există dintotdeauna, din toată veşnicia. Isus preexistă, ca Dumnezeu, vieţii sale omeneşti (cf. In 1,1-3 etc.). Şi prezenţa Duhului Sfânt este determinantă în viaţa lui Isus, începând de la zămislirea sa feciorelnică (cf. Lc 1,35; Mt 1,20). O semnificaţie specială
10
DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT
o are coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus în momentul botezului în Iordan (cf. Mc 1,10 par.; In 1,32-33). Isus a primit ungerea cu Duhul Sfânt de la Tatăl (cf. Lc 4,18; Fap 10,38) şi din acest moment începe viaţa sa publică: predica şi minunile sale. În momentul morţii şi învierii Domnului este prezent şi Duhul (cf. Evr 4,14; Rom 1,4). Darul Duhului din partea lui Isus înviat duce la împlinire misterul pascal (cf. In 20,22; Fap 2,1 ş.u.). Isus, Fiul, şi Duhul Sfânt sunt intim asociaţi lui Dumnezeu Tatăl în lucrarea mântuitoare şi de aici se ajunge la concluzia că sunt şi în fiinţa dumnezeiască încă din veşnicie. Biserica din primele veacuri s-a aflat în faţa necesităţii de a armoniza monoteismul Vechiului Testament, reafirmat de Isus însuşi (cf. Mc 12,2932par.), cu starea divină a Fiului şi a Duhului Sfânt. Monoteismul creştin dobândeşte astfel un caracter distinctiv şi original. „Definiţia” ioanee a lui Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,4.16) ne dezvăluie realitatea cea mai profundă a fiinţei lui Dumnezeu. Doctrina trinitară poate să fie considerată ca o dezvoltare şi o explicare a acestei afirmaţii. Dumnezeul creştinilor este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în comuniunea lor veşnică de iubire. Noi suntem chemaţi să participăm la ea (cf. CBC 221). Mulţumesc din inimă tuturor celor care au făcut posibilă traducerea acestei cărţi în limba română. Luis F. Card. Ladaria, S.I.
ABREVIERI
AAS AG Ang Aug BAC Cath CCL CBC CSEL DH
Acta Apostolicae Sedis. Conc. al II-lea din Vatican, Decr. Ad Gentes. Angelicum (Roma). Augustinianum (Roma). Biblioteca de Autores Cristianos (Madrid). Catholica (Münster). Corpus Christianorum. Series Latina (Turnhout) Catehismul Bisericii Catolice. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum (Wien). Denzinger-Hünermann, El magisterio de la Iglesia. Enchiridion symbolorum et declarationum de rebus fidei et morum, Barcelona 1999. DV Conc. al II-lea din Vatican, Const. dogm. Dei Verbum. DViv Ioan Paul al II-lea, Dominum et vivificantem, EnchEnc 8, 424-587. EnchEnc Enchiridion delle encicliche, Dehoniane, Bologna EphThLov Ephemerides Theologicae Lovanienses (Bruges). EstEcl Estudios Eclesiásticos (Madrid). EstTrin Estudios Trinitarios (Salamanca). FP Fuentes Patrísticas (Madrid). GCS Die griechischen christlichen Schriftsteller der ersten drei Jahrhunderte (Leipzig). Greg Gregorianum (Roma). GS Conc. al II-lea din Vatican, Const. past. Gaudium et Spes. LG Conc. al II-lea din Vatican, Const. dogm. Lumen Gentium. LThK Lexikon für Theologie und Kirche, 2 ed., Freiburg 1957-1965. MünThZ Münchener Theologische Zeitschrift (St. Ottilien). MySal Mysterium Salutis. Fundamentos de la dogmática como historia de la salvación, Madrid 1969ss. NA Conc. al II-lea din Vatican, Decl. Nostra Aetate. NRTh Nouvelle Revue Théologique (Louvain). PG Patrologia Graeca (Paris). PL Patrologia Latina (Paris). RET Revista Española de Teología (Madrid). RevTh Revue Thomiste (Paris). RMiss Ioan Paul al II-lea, Enc. Redemptoris Missio. RSPhTh Revue des Sciences Philosophiques et Théologiques (Paris). RSR Recherches de Science Religieuse (Paris).
12
DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT
RThLou Revue Théologique de Louvain (Louvain). ScCat La Scuola Cattolica (Milano). SCh Sources Chrétiennes (Paris). TheolSt Theological Studies (Baltimore). TheoPhil Theologie und Philosophie (Freiburg). TWAT Theologisches Wörterbuch zum Alten Testament, Stuttgart 1973ss. WA Martin Luther, Werke. Kritische Gesamtausgabe, Weimar 1883-1949. WiWe Wissenschaft und Weisheit (Düsseldorf). ZThK Zeitschrift für Theologie und Kirche (Tübingen).
PREFAŢĂ
Teologia trinitară a cunoscut în ultimii ani un mare interes. Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să aruncăm o scurtă privire asupra câtorva repertoare bibliografice. Bibliografiile de specialitate ne arată cu o şi mai mare claritate numărul mare de studii care abordează, din perspective diferite, această temă1. De asemenea, după cum cititorul va putea nota răsfoind bibliografia generală, nu lipsesc tratate şi manuale publicate în principalele limbi occidentale, care corespund aproximativ caracteristicilor acestui tratat de teologie trinitară. De aceea, este inevitabilă întrebarea referitoare la motivul publicării unei alte cărţi care, deşi într-o măsură mai redusă, face şi mai de nepătruns pădurea acestor publicaţii. Întrebarea se pune cu o şi mai mare ardoare pentru autor, pentru că el este conştient de faptul că aportul său nu va putea fi considerat ca decisiv şi, cu toată probabilitatea, nu va avea o influenţă semnificativă asupra dezvoltării ulterioare a teologiei. Însă faptul de a preda teologia într-un centru internaţional şi cu numeroşi studenţi face ca lecţiile profesorului – fără ca acesta să poată avea vreun control – să circule ici şi colo sub forma unor notiţe a căror credibilitate este destul de îndoielnică. Consecinţele neplăcute care pot deriva de aici sunt evidente. Prin urmare, primul scop pe care mi l-am propus în momentul scrierii acestui text a fost tocmai acela de a oferi, în primul rând studenţilor, un punct clar de referinţă. Mă voi declara satisfăcut dacă voi atinge acest obiectiv. Dacă, apoi, acest efort va fi util şi altora, voi fi şi mai mulţumit. Preocupările fundamentale care m-au condus în timpul redactării acestui tratat au fost mai ales două. În primul rând, să ofer o suficientă informaţie pozitivă, cu precădere în ceea ce priveşte principalele date neotestamentare, tradiţia şi magisteriul Bisericii referitoare la misterul Dumnezeului unul Deosebit de semnificativ este volumul dedicat bibliografiei trinitare de către revista Estudios Trinitarios 25 (1991), care se referă la anii 1976-1990; din diferitele contribuţii ale lui X. Pikaza (Noul Testament), E. Romero Pose (patristică), M.M. Garijo-Guembe (teologia ortodoxă şi pneumatologia), S. del Cura Elena (teologia sistematică catolică şi protestantă), E. Schadel (Treimea ca problemă filozofică), rezultă nu mai puţin de 4.463 de titluri. Deşi prezintă unele inevitabile repetări, cifra este totuşi impresionantă, iar unii autori notează că, din motive uşor de înţeles, listele nu sunt exhaustive. E interesant să comparăm această bibliografie cu o alta pe care aceeaşi revistă a publicat-o în volumul 11 (1977), chiar dacă, în acest caz, criteriile cronologice şi de numărare a titlurilor au fost mai puţin clare. Cf. şi A. Cozzi, „L’originalità del teismo trinitario. Bibliografia trinitaria”, ScCatt 123 (1995) 765-840. 1
14
DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT
şi întreit care s-a revelat în Isus, precum şi principalele contribuţii sistematice care, de-a lungul istoriei, au orientat reflecţia sistematică sau exercită în prezent o influenţă considerabilă asupra acestei teme. În al doilea rând, să structurez acest bogat material într-o sinteză coerentă, menită să arate relaţia intrinsecă dintre diferitele probleme studiate. Misterul lui Dumnezeu este incomprehensibil pentru mintea noastră omenească, însă aceasta nu înseamnă că învăţătura pe care ne-o oferă Biserica în această privinţă nu este profund armonică. Orice reflecţie teologică ar trebui să încerce să scoată în evidenţă această coerenţă internă, sau acel „nexus mysteriorum” de care vorbea Conciliul Vatican I (DH 3016), chiar dacă, în multe cazuri, nu se poate elimina paradoxul. Acest lucru ne aminteşte de faptul că efortul celui credincios de a da mărturie despre propria speranţă (1Pt 3,15) nu poate să fie niciodată confundat cu pretenţia de a le pune pe toate sub stăpânirea minţii noastre. Titlul tratatului este luat din scrierea cea mai veche a Noului Testament (1Tes 1,9). Acesta este Dumnezeul pe care, după cum spune Paul, îl adorăm noi, creştinii. Viaţa şi adevărul (veridicitatea) sunt proprietăţi dumnezeieşti pe care le scoate în evidenţă deja Vechiul Testament şi care îşi dobândesc întreaga lor semnificaţie prin revelaţia lui Isus. Nu e nevoie să mai insistăm asupra importanţei pe care trebuie să o aibă datul biblic, în special cel neotestamentar, în orice expunere teologică şi, cu atât mai mult, în materia pe care vrem să o studiem aici. Noul Testament dă mărturie despre Isus, cel care ni-l face cunoscut pe Tatăl şi care – după învierea şi înălţarea sa – îl trimite asupra discipolilor pe Duhul Sfânt care s-a odihnit peste el. Am dedicat nu puţin spaţiu evoluţiei doctrinale a primelor secole, care au un interes fundamental pentru tratatul nostru. Situându-ne în marea tradiţie occidentală, deşi importante motive ecumenice ne obligă să privim şi spre Orient, nu puteam să nu acordăm un amplu spaţiu teologiei trinitare a sfântului Augustin de Hippona şi a lui Toma de Aquino. Mai întâi, datorită preocupării despre care am vorbit deja, adică de a oferi o suficientă informaţie istorică, fără de care nu poate fi înţeleasă teologia Occidentului şi nici cea recentă. Dar mai ales datorită valorii intrinseci de care se bucură multe dintre intuiţiile lor. Nu trebuie să ne imaginăm că influenţa considerabilă pe care ei au exercitat-o în trecut şi continuă să o exercite în prezent este rodul unei simple cazualităţi. Chiar dacă nu toate afirmaţiile lor se bucură de aceeaşi valoare, nu putem totuşi ignora contribuţiile lor decisive. Oricum, acestea nu vor fi singurele voci pe care le vom asculta. Tradiţia preniceeană nu poate fi considerată pur şi simplu depăşită de dezvoltarea dogmatică ce a precizat acele concepte, concepte care nu puteau fi cunoscute în primele trei veacuri. Ani îndelungaţi de studiu mi-au adus o anumită familiaritate cu gândirea lui Ilariu de Poitiers,
PREFAŢĂ
15
faţă de care însuşi Augustin şi-a exprimat în repetate rânduri stima sa2, dar care este uitat şi astăzi, în pofida valorii pe care i-o recunosc specialiştii3. Nu mai trebuie justificată nici referinţa la Părinţii capadocieni, la Vasile cel Mare în special. Trecând la Evul Mediu, nu putem uita influenţa pe care a exercitat-o în ultimul timp Richard de Saint-Victor; va trebui să-i acordăm atenţie, chiar dacă multe dintre cele ce s-au scris despre modelul social al Treimii presupun o profundă revizuire critică. După cum vom explica mai pe larg în primul capitol, această operă doreşte să reunească conţinuturile clasice ale tratatelor De Deo uno şi De Deo trino, însă cu o clară preferinţă pentru cel de-al doilea. Ne vom opri atenţia mai mult asupra conţinuturilor credinţei Bisericii şi mai puţin asupra contextului în care aceasta este astăzi profesată şi mărturisită4. Aceasta nu pentru că am acorda o pondere mai redusă problemelor actuale, a căror importanţă, desigur, nu poate fi ignorată, ci pentru că am avut în vedere limitele noastre personale şi caracterul pe care am voit să-l dăm acestei opere. Numai pornind de la cunoaşterea nucleului central al credinţei creştine în Dumnezeul unul şi întreit vor putea fi studiate cu şanse sigure de reuşită şi celelalte probleme care sunt strâns legate de acesta. Pentru ca această carte să se înscrie în limitele normale ale unei opere de acest tip, am încercat să fiu mai sobru în expunere şi să nu înmulţesc referinţele bibliografice, la care se va putea ajunge cu uşurinţă plecând de la cele indicate aici. Am fost, în schimb, mai generos cu citatele din autorii clasici şi moderni, deoarece consider că nimic nu poate înlocui contactul direct cu textele, contact care este astfel, cel puţin în parte, uşurat. Această operă a fost posibilă de ajutorul multor colegi, prieteni şi studenţi. Aş dori să menţionez în mod deosebit două persoane care au luat asupra lor dificila sarcină de a citi manuscrisul, mai înainte de redactarea finală, şi m-au încurajat să-l public: Mons. Eugenio Romero Pose, episcop auxiliar de Madrid, şi Pr. Angel Anton, profesor al facultăţii de teologie de la Universitatea Pontificală Gregoriana. Lor, ca şi tuturor celorlaţi pe care nu pot să-i menţionez aici, le aduc cele mai calde mulţumiri. 2 Cf., de ex., Contra Iulianum, I, 3, 9; II, 8, 28: PL 44, 645.693; Trin VI, 10, 11: CCL 50, 241. Chiar şi sfântul Toma l-a folosit mult pe Ilariu în tratatul său despre Sfânta Treime din Summa. 3 A. Orbe, „Lo studio dei santi Padri nella formazione sacerdotale”, în Vaticano II. Bilancio e prospettive venticinque anni dopo (1962-1987), ed. R. Latourelle, Cittadella, Assisi 1988, 1366-1380. „Fără a nega valoarea sfântului Ambroziu, din punct de vedere dogmatic (chiar dacă este mai dificil), va fi întotdeauna mai instructiv sfântul Ilariu. Cine va ajunge să-l cunoască bine pe episcopul de Poitiers a parcurs deja un lung drum în patristică. Mult mai mult decât dacă s-ar extinde câmpul de studiu la toţi ceilalţi Părinţi occidentali deodată (cu excepţia sfântului Augustin), Ibidem, 1375. 4 Cf. A. Amato, ed., Trinità in contesto, LAS, Roma 1993; şi P. Coda - A. Tapken, ed., La Trinità e il pensare. Figure, percorsi, prospettive, Città Nuova, Roma 1997.