SENECA Scrisori către Lucilius
(Epistulae morales ad Lucilium) volumul I
Traducere din limba latină de Ioana Costa
Editura Seneca Lucius Annaeus
SEnEcA,
Scrisori către Lucilius (Epistulae morales ad Lucilium),
volumul I
Editura Seneca Lucius Annaeus, Bucureşti, 2013 ISBN: 978-606-93594-0-2 ISBN 978-606-93594-1-9 Tipărit la Monitorul Oficial R.A.
traducere din limba latină: Ioana Costa redactor: Anastasia Staicu machetare: Dragoş Tudor
Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate autorilor. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al autorilor.
Notă asupra ediţiei Volumele de faţă reprezintă ediţia revizuită (traducere din limba latină) a Epistolelor către Lucilius, apărute la Editura Polirom în 2007-2008. Am folosit pentru traducere textul latinesc al ediţiei Les Belles Lettres, precum şi al ediţiei Garzanti (identic cu textul latinesc stabilit de L. D. Reynolds, Oxford, 1965). Împărţirea în capitole şi paragrafe respectă ediţia Les Belles Lettres. Sénéque, Lettres à Lucilius, vol. I (c. I-IV), François Préchac (ed.), Henri Noblot (trad.) Paris, Belles Lettres, 1945 (19767). Sénéque, Lettres à Lucilius, vol. II (c. V-VII), François Préchac (ed.), Henri Noblot (trad.) Paris, Belles Lettres, 1947 (19694). Sénéque, Lettres à Lucilius, vol. III (c. VIII-XIII), François Préchac (ed.), Henri Noblot (trad.) Paris, Belles Lettres, 1957 (19894). Lucio Anneo Seneca, Lettere a Lucilio, vol. I (c. IXIII), ed. bilingvă; introducere, traducere şi note de Caterina Barone; studiu introductiv de Luciano Canfora, Milano, Ed. Garzanti, 1989 (19922). L. D. Reynolds, L. Annaei Senecae Ad Lucilium Epistulae Morales, 2 vol., Oxford, Oxford University Press, 1965; www.intratext.com/X/LAT0230.htm
Pentru citatele din diverşi autori am folosit traducerile consacrate, indicând de fiecare dată în notă ediţia (şi textul latinesc). Citatele din Eneida sunt dominante; pentru ele am folosit întotdeauna ediţia: Vergiliu, Eneida, introducere, traducere în hexametri, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi, Bucureşti, Paideia, 2000 Pentru ortografia numelor greceşti şi latineşti am respectat, pe cât a fost cu putinţă, normele limbii române (vide Postfaţa volumului Seneca 1999 şi, implicit, seria Plinius, Naturalis historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate, 2001-2004). În principiu, am păstrat ortografia tradiţională românească a numelor intrate efectiv în cultura noastră, recurgând la forma latinească în sistemul tria nomina (e.g. Cezar versus Gaius Iulius Caesar).
SumAr
Scrisoarea 1 Nimic nu ne aparţine, doar timpul este al nostru Scrisoarea 2 Este sărac nu cel ce are puţin, ci cel ce doreşte...
Scrisoarea 3 Trăieşte în aşa fel încât să nu ai secrete nici măcar... Scrisoarea 4 Nici un bun nu este de folos celui ce îl posedă...
Scrisoarea 5 Nimeni nu este nefericit numai din cauza prezentului Scrisoarea 6 Nu are cum să fie plăcută posesiunea unui bun...
Scrisoarea 7 Ne suntem unul altuia un teatru îndeajuns de mare Scrisoarea 8 Hrana să potolească foamea, băutura să stingă... Scrisoarea 9 “Toate bunurile mele sunt cu mine“
Scrisoarea 10 Trăieşte printre oameni de parcă te-ar vedea zeul... Scrisoarea 11 Abaterile nu le vei îndrepta fără să te foloseşti... Scrisoarea 12 Nimeni nu este atât de bătrân încât să nu mai...
Scrisoarea 13 Să nu te simţi nefericit mai înainte de a fi vremea Scrisoarea 14 Înţeleptul priveşte cu atenţie planul, nu finalul
17
19
21
23 26
29 31
35 38
45 47
50
54 59
Scrisoarea 15 Dacă vei vrea să fii sănătos, îngrijeşte-te...
Scrisoarea 16 Natura cere puţin, părerea lumii cere enorm
Scrisoarea 17 Nu are nicio importanţă dacă aşezi un bolnav... Scrisoarea 18 Mânia nemăsurată naşte nebunie...
Scrisoarea 19 Un lucru de preţ nu poate costa puţin...
Scrisoarea 20 Sărăcia îţi va păstra prietenii adevăraţi... Scrisoarea 21 Lumina are o sursă sigură, proprie… Scrisoarea 22 E în puterea oricui să trăiască bine... Scrisoarea 23 Bucură-te de ce este al tău
Scrisoarea 24 De ce să-ţi strici prezentul de teama viitorului? Scrisoarea 25 Prefer însă să nu am succes, decât să nu am...
Scrisoarea 26 Cât ai făptuit se va vedea abia în clipa morţii Scrisoarea 27 Virtutea singură oferă o bucurie trainică Scrisoarea 28 Sufletul trebuie să ţi-l schimbi...
Scrisoarea 29 Părerea pe care o ai tu despre tine...
65 69
72 76 80
84 88
92 97
100 108
111
114 117
120
Scrisoarea 30 Natura nimiceşte tot ce a creat... Scrisoarea 31 Zeul nu are nimic în posesie...
Scrisoarea 32 Vrei să ştii ce anume îi face pe oameni lacomi... Scrisoarea 33 Nu vom descoperi niciodată nimic...
Scrisoarea 34 Cea mai mare parte din calitatea de a fi bun... Scrisoarea 35 Grăbeşte-te să vii la mine, dar mai înainte... Scrisoarea 36 Moartea întrerupe viaţa, nu o anulează... Scrisoarea 37 Soarta ne iese în întâmpinare...
Scrisoarea 38 Preceptele, zic eu, sunt ca seminţele...
Scrisoarea 39 Cine a fost vreodată atât de tare rănit...
Scrisoarea 40 Înţeleptului i se potriveşte pasul modest Scrisoarea 41 Există în noi un spirit sfânt...
Scrisoarea 42 Le numim “gratuite” pe lucrurile pe care... Scrisoarea 43 Socoteşte-te fericit numai atunci când...
Scrisoarea 44 Nu există rege să nu descindă dintr-un sclav...
124 129 133
135 139
140
142 146 148
149
151
155 159
162 163
Scrisoarea 45 Viaţa ne-o ia mereu înainte... Scrisoarea 46 Eşti mare, eşti vertical...
Scrisoarea 47 Poartă-te cu cel ce ţi-e inferior aşa cum ai dori... Scrisoarea 48 Nimeni nu poate trăi fericit...
Scrisoarea 49 Învaţă-mă că valoarea vieţii nu ţine de durata... Scrisoarea 50 Răul nostru nu vine din afară
Scrisoarea 51 Întrebi ce anume este libertatea?...
Scrisoarea 52 Alege-ţi călăuză un om căruia îi admiri... Scrisoarea 53 Visele şi le povesteşte cel ce este treaz
Scrisoarea 54 Înţeleptul voieşte ceea ce necesitatea îi impune...
Scrisoarea 55 Nu trăieşte pentru sine cel care nu trăieşte... Scrisoarea 56 Munca anulează viciile generate de repaos Scrisoarea 57 Dacă spiritul supravieţuieşte trupului...
Scrisoarea 58 Universul rămâne în viaţă nu pentru că este...
Scrisoarea 59 Vraja cuvintelor frumoase îi face pe mulţi...
165 169 170
176 180
184 187
191
196
200
202 206 210
213
223
Scrisoarea 60 Nu foamea din pântece ne costă mult, ci ambiţia Scrisoarea 61 Cine se supune de bunăvoie poruncilor scapă... Scrisoarea 62 Atunci când mă dedic prietenilor...
229
231
232
Scrisoarea 63 Să ne bucurăm cu lăcomie de prezenţa prietenilor... 234 Scrisoarea 64 Înaintaşii noştri au făcut mult... 238 Scrisoarea 65 Trupul este singura parte din mine ce poate suferi... Scrisoarea 66 Orice acţiune morală este făcută în absenţa unei... Scrisoarea 67 Orice act moral este rodul unei virtuţi anume... Scrisoarea 68 Niciodată înţeleptul nu face mai multe decât... Scrisoarea 69 Mai întâi, opreşte goana trupului...
Scrisoarea 70 Binele nu înseamnă să trăieşti, ci să trăieşti bine
Scrisoarea 71 Dacă vrei să ştii din vreme în vreme ce să eviţi...
Scrisoarea 72 Soarta nu îngăduie dreptul de proprietate... Scrisoarea 73 Eu datorez foarte mult soarelui şi lunii... Scrisoarea 74 Un suflet slab e tulburat de rele...
241
248
264 269 273
275
282 294 298 303
Scrisoarea 75 Bucură-te dacă reuşeşti să faci ce trebuie
Scrisoarea 76 Cât timp trăieşti, se cuvine să înveţi să trăieşti Scrisoarea 77 Viaţa este ca o piesă de teatru...
Scrisoarea 78 Vei muri nu pentru că eşti bolnav... Scrisoarea 79 Gloria este umbra virtuţii...
314
319
329 335
344
Scrisoarea 80 Eliberează-te mai întâi cu totul de frica de moarte... 350 Seneca - note biografice
354
cArtEA I-A
Nimic nu ne apartine, ,
doar timpul este al nostru…
1. Seneca îl salută pe dragul său Lucilius
1. Uite cum să faci, iubitul meu Lucilius: cere-ţi ce ţi se cuvine din tine, iar timpul care până acum ţi-era luat sau răpit sau părăduit, adună-l şi păstrează-l. Încredinţează-te că aşa este, cum îţi scriu: unele frânturi de timp ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd. Cel mai ruşinos este însă să pierzi timpul din nebăgare de seamă. Gândeşte-te bine: mare parte din viaţa noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viaţa, făcând altceva decât ar trebui. 2. Îmi poţi arăta pe cineva care să pună vreun preţ pe timpul său, care să-şi socotească durata zilei, care să înţeleagă că moare în fiecare zi? Tocmai într-asta greşim: privim moartea dinaintea noastră, numai că mare parte din ea este deja în spatele nostru. Moartea este stăpînă pe viaţa care a trecut. Atunci, iubitul meu Lucilius, fă întocmai ce-mi scrii că faci: cuprinde pe deplin fiecare ceas; vei fi mai puţin la cheremul viitorului dacă te vei înstăpâni pe prezent. De la o clipă la alta, viaţa se trece. 3. Nimic nu ne aparţine, Lucilius, doar timpul este al nostru; firea ne-a dat în stăpânire acest unic bun, nestatornic şi alunecos, de care ne poate lipsi oricine voieşte.
17
Oamenii sunt atât de nesăbuiţi încât primesc să le fie puse la plată bunuri de nimic, fără nicio valoare, şi care, oricum, pot fi înlocuite, dar nimeni nu se gândeşte că ar trebui să fie dator pentru timpul primit, cu toate că este singurul lucru pe care nici măcar un om plin de recunoştinţă nu l-ar putea da îndărăt. 4. Vei întreba poate cum mă port eu însumi, care-ţi dau sfaturile acestea. Îţi voi spune deschis: îmi ţin cu grijă socotelile de om risipitor, dar atent. Nu pot spune că nu pierd nimic, pot spune însă ce anume pierd şi din ce pricină şi în ce fel; îţi pot explica motivele sărăciei mele. Mi se întâmplă însă ca celor mai mulţi dintre oamenii care nu din vina lor au căzut în sărăcie: toţi sunt gata să le găsească scuze, nimeni nu îi ajută. 5. Şi atunci? Nu-l socotesc sărac pe cel căruia îi este de ajuns ce i-a rămas; prefer însă ca tu să-ţi păstrezi ce este al tău şi să începi la momentul potrivit. Căci, după cum spune o vorbă de-a strămoşilor noştri, „e prea târzie zgârcenia când ai ajuns la capăt“; pe fundul sacului nu rămâne doar ce-i mai puţin, ci şi ce este mai rău. Rămâi cu bine.
18
Este sărac nu cel ce are putin, ,
ci cel ce doreste , mai mult
2. Seneca îl salută pe dragul său Lucilius
1. Din câte îmi scrii şi din câte aud, nutresc pentru tine bune speranţe: nu alergi într-o parte şi-ntr-alta şi nici nu te zbuciumi, tot schimbându-ţi locul. O asemenea agitaţie ţine de un spirit bolnav: eu însă consider că cel dintâi semn al unui spirit bine clădit este puterea de a sta liniştit într-un loc şi de a zăbovi cu sine însuşi. 2. Fii mai apoi atent ca nu cumva lectura unui număr mare de autori şi a unor cărţi de tot soiul să aibă în sine vreo nesiguranţă şi nestatornicie. Se cuvine să stărui asupra unor scriitori anume şi să te adăpi din ei, dacă voieşti să ai un folos care să rămână statornic în spirit. Cine este pretutindeni nu este nicăieri. Cei care îşi petrec viaţa în peregrinări ajung să aibă multe gazde, dar niciun prieten. La fel li se întâmplă, fără scăpare, celor care nu se dedică îndeaproape spiritului unui singur autor, ci trec de la unul la altul, în fugă şi grăbindu-se. 3. Hrana nu este de folos şi nici nu este asimilată de corp dacă, de-abia înghiţită, este dată afară; nimic nu împiedică însănătoşirea deopotrivă cu frecventa schimbare a leacurilor; o rană pe care se încearcă la rând remediile nu ajunge să se cicatrizeze; nu devine viguroasă planta care este adesea strămutată; nimic nu este îndeajuns de folositor pentru a-şi face efectul în treacăt. Mulţimea de cărţi hărţuieşte: aşadar, cum nu eşti în stare să citeşti
19
atâta cât poţi avea, este de ajuns să ai atâta cât poţi citi. 4. „Numai că – zici tu – vreau să răsfoiesc ba cartea asta, ba pe aceea.“ Doar un stomac năzuros are nevoie să guste din multe; căci cele ce sunt felurite şi de tot soiul nu hrănesc, ci strică. De aceea, citeşte mereu autori consacraţi şi, chiar dacă îţi trece prin minte să te îndrepţi spre alţii, întoarce-te la cei dintâi. Ia-ţi în fiecare zi un sprijin împotriva sărăciei, un sprijin împotriva morţii şi, deopotrivă, împotriva celorlalte năpaste; iar din tot ce vei fi parcurs, alege un singur lucru pe care să-l mistui3 în ziua aceea. 5. Aşa fac şi eu; din cele multe pe care le-am citit, aleg ceva. Citatul de astăzi, pe care l-am găsit la Epicur – căci îmi stă în obicei să trec şi prin tabăra duşmană, nu ca dezertor, ci ca cercetaş –, sună aşa: „Bun lucru, zice acela, este o sărăcie voioasă“. 6. Numai că aceea nu este sărăcie, dacă este voioasă: căci este sărac nu cel ce are puţin, ci cel ce doreşte mai mult. Ce contează cât are unul în lada de bani, câte grâne sunt în hambarele lui, câte vite are la păşunat sau ce dobânzi încasează, dacă ţine sub ochi bunul altuia şi socoteşte nu câte a dobândit, ci câte i-au rămas de dobândit? Care să fie – mă întrebi – măsura cumpănită a bogăţiei? Mai întâi, să ai cât e necesar; apoi, cât e îndestul. Rămâi cu bine.
20
Trăieste, în asa, fel încât să nu ai secrete
nici măcar fată tăi , , de dusmanii
3. Seneca îl salută pe dragul său Lucilius
1. I-ai încredinţat, după cum spui, unui prieten de-al tău scrisorile pentru mine; apoi mă previi să nu vorbesc cu el despre toate câte te privesc, pentru că nici tu însuţi nu obişnuieşti să faci aşa ceva; în felul acesta, în aceeaşi scrisoare, ai spus că îţi este şi nu îţi este prieten. Dacă te-ai folosit la început de cuvântul cu pricina în sensul lui generic şi l-ai numit „prieten“ aşa cum îi numim „stimabili“ pe toţi candidaţii şi cum ne adresăm cu „domnilor“ celor pe care îi întâlnim, dacă nu ne vine în minte numele lor, atunci treacă. 2. Dacă însă socoteşti prieten pe cineva în care nu te încrezi ca în tine însuţi, greşeşti amarnic şi nu ai înţeles îndeajuns valoarea adevăratei prietenii. Vorbeşte îndelung despre toate cu un prieten, dar mai întâi lămureşte-te tu însuţi asupra lui: după ce a apărut prietenia, trebuie să te încrezi; mai înainte, însă, trebuie să cumpăneşti prietenia. Îşi amestecă îndatoririle, răsturnându-le ordinea, cei care – împotriva preceptelor lui Teofrast –, după ce şi-au dăruit setimentele, cumpănesc judecata şi, după ce şi-au cumpănit judecata, îşi retrag sentimentele. Gândeşte-te îndelung dacă cineva este demn de prietenia ta. Odată ce ai decis aşa, primeşte-l din tot sufletul; vorbeşte cu el la fel de deschis ca şi tu tine însuţi. 3. Ba chiar mai mult, trăieşte în aşa fel încât să nu ai secrete nici măcar faţă de duşmanii tăi. Dar, pentru că apar unele împrejurări care sunt de obicei ţinute în taină,
21
22
împarte cu prietenul tău toate grijile, toate gândurile tale. Dacă îl socoteşti de încredere, chiar îl vei face să fie aşa: căci au fost unii care, de teama de a nu fi trădaţi, au deschis calea trădării şi, cu bănuiala greşelii, au făcut ca greşeala să fie justificată. Ce motiv aş avea ca, în prezenţa prietenului meu, să-mi reţin vreo vorbă? Ce motiv aş avea ca, în prezenţa lui, să mă consider singur? 4. Unii povestesc oricui ce ar trebui încredinţat numai prietenilor şi îşi descarcă în urechile oricui se nimereşte tot ce îi apasă; alţii, dimpotrivă, se tem ca nu cumva chiar cei mai dragi lor să le afle din tainele şi, dacă le-ar sta în putinţă, nu s-ar încrede nici în ei înşişi şi şi-ar împinge în fundul sufletului orice taină. Nu este bine nici într-un fel, nici în celălalt: fiecare este deopotrivă o greşeală, şi să te încrezi în toţi, şi să nu te încrezi în nimeni. Numai că – aş spune eu – una este o greşeală mai bună, cealaltă, mai sigură. 5. Tot aşa, alte două soiuri de oameni merită să fie blamate: şi cei ce sunt veşnic neliniştiţi, şi cei care au o linişte imperturbabilă. Căci să te bucuri de agitaţie nu este semnul energiei, ci al ciocnirilor dintr-o minte hăituită; iar să socoteşti că orice mişcare este un chin nu înseamnă linişte, ci slăbiciune şi lâncezeală. 6. Să-ţi rămână în suflet, aşadar, vorba pe care am citit-o în Pomponius: „Unii s-au ascuns în străfunduri până-ntr-atât încât cred că e prins de vârtej orice se află la lumina zilei.“ Cele două stări trebuie să se îmbine: omul înclinat spre meditaţie se cuvine să acţioneze, iar omul de acţiune se cuvine să mediteze. Stai la sfat cu natura: ea îţi va spune că a făcut şi ziua şi noaptea. Rămâi cu bine.
Nici un bun nu este de folos celui ce îl posedă
dacă sufletul nu este pregătit să îl piardă
4. Seneca îl salută pe dragul său Lucilius
1. Continuă cum ai început şi grăbeşte-te pe cât poţi, ca să te bucuri cât mai mult de un spirit îndreptat şi bine aşezat. Vei afla bucurie chiar în strădania de îndreptare, chiar în strădania de bună aşezare: este însă o plăcere de un fel diferit cea care provine din contemplarea unei minţi lipsite de orice pată şi strălucitoare. 2. Îţi aduci cu siguranţă aminte ce bucurie ai simţit când, lepădând haina de copil, ai îmbrăcat toga de bărbat şi te-ai dus în for: aşteaptă-te la mai mult atunci când îţi vei fi lepădat sufletul de copil şi filozofia te va fi trecut în rândul bărbaţilor. Căci de la o vârstă încolo nu mai este vorba de copilărie, ci, mai grav, de infantilism. Iar ceea ce este încă şi mai rău e că avem autoritatea unor bătrâni, dar defecte de copii – ba chiar nu atât de copii, cât de ţânci: copiii se sperie de lucruri mărunte, ţâncii, de unele închipuite, noi – şi de unele, şi de altele. 3. Mergi mai departe: vei înţelege că unele lucruri sunt cu atât mai puţin de temut cu cât provoacă mai multă spaimă. Nici un rău care pune capăt nu este un mare rău. Moartea ajunge la tine: aveai motive să te temi dacă rămânea cu tine; numai că, în mod necesar, ori nu ajunge încă la tine, ori trece peste tine. 4. „Este greu – spui tu – să-ţi faci sufletul să dispreţuiască viaţa.“ Nu vezi din ce motive neînsemnate este dispreţuită?
23
24
Unul îşi pune gâtul în laţ în faţa porţilor iubitei, altul se aruncă de pe acoperiş ca să nu-l mai audă pe stăpânul lui înveninat de furie, altul îşi înfige un pumnal în măruntaie ca să nu fie adus îndărăt în sclavie; nu crezi că virtutea poate face ce a făcut frica nestăpânită? Nu poate duce o viaţă senină cel care se gândeşte prea tare să o prelungească, cel care numără între bunurile de preţ anii numeroşi. 5. Gândeşte-te în fiecare zi cum să fii în stare să părăseşti cu sufletul împăcat viaţa, pe care atâţia oameni o îmbrăţişează şi de care se agaţă, aşa cum se agaţă de crengi ţepoase şi de stânci aspre cei pe care îi ia torentul de apă. Cei mai mulţi se zbat nefericiţi între frica de moarte şi chinurile vieţii: nu vor să trăiască, nu ştiu să moară. 6. Fă aşadar ca viaţa să-ţi fie plăcută, dând deoparte orice grijă în privinţa ei. Niciun bun nu îi este de folos celui ce îl posedă dacă sufletul nu este pregătit să îl piardă; căci niciodată pierderea unui lucru nu poate fi mai uşor de suportat decât atunci când, odată pierdut, nu-ţi pare rău după el. De aceea, îndeamnă-te să prinzi curaj împotriva întâmplărilor care îi pot lovi chiar şi pe cei mai tari. 7. Un copilandru şi un eunuc au hotărât asupra vieţii lui Pompei, un part sângeros şi trufaş – asupra lui Crassus; Gaius i-a poruncit lui Lepidus să-şi ofere gâtul tribunului Dexter, iar propriul său gât i l-a întins lui Chaerea: soarta nu l-a înălţat niciodată pe un om într-atât încât să nu poată întoarce împotriva lui tot ce i-a îngăduit să făptuiască. Nu te încrede în liniştea prezentului: marea se răstoarnă într-o clipă; în aceeaşi zi, corăbiile se scufundă acolo unde lunecau lin. 8. Gândeşte-te că ori un tâlhar, ori un duşman îţi pot
pune sabia la gât; să lăsam deoparte puterile mai presus de noi: orice sclav are asupra ta drept de viaţă şi moarte. O spun răspicat: oricine şi-a dispreţuit viaţa, este stăpân pe viaţa ta. Aminteşte-ţi pildele celor ucişi de propriii lor sclavi, fie printr-un atac pe faţă, fie cu vicleşug: vei înţelege că nu au fost mai puţini cei ce au căzut pradă mâniei sclavilor decât a regilor. Ce importanţă are pentru tine cât de puternic este cel de care te temi, de vreme ce răul de care te temi ţi-l poate face oricine? 9. Dacă se va întâmpla să cazi în mâinile duşmanilor, învingătorul va porunci să fii dus la moarte: chiar acolo unde negreşit te duci. De ce te înşeli singur şi înţelegi abia acum ceea ce sufereai încă de multă vreme? Vreau să spun că te duci spre moarte chiar din momentul în care te-ai născut. Gândul acesta şi altele de acelaşi fel să ni le prefirăm în minte dacă vrem să aşteptăm împăcaţi ceasul cel de pe urmă, care le umple de nelinişte pe toate celelalte. 10. Ca să pun însă capăt scrisorii mele, primeşte ce am ales astăzi: şi ăsta este un rod cules din grădini străine. „Sărăcia rânduită după legea firii înseamnă mari bogăţii.“ Dar ştii ce hotare ne aşază acea lege a naturii? Să nu suferim de foame, de sete, de durere. Ca să scape de foame şi de sete, omul nu trebuie să se aşeze pe pragul unor trufaşi şi nici să îndure încruntarea din sprâncene şi nici politeţea care devine agresivă, nu trebuie să se încerce pe mare şi nici să pornească la război. Cerinţa naturii este uşor de împlinit şi lesne de atins: 11. sudoarea apare pentru cele de prisos. Ele ne zdrenţuiesc toga, ele ne fac să îmbătrânim în cortul nostru ostăşesc, ne aruncă pe ţărmuri străine: ce ne aduce
25
îndestularea se află la îndemână. Cine se împacă bine cu sărăcia este un om bogat. Rămâi cu bine.
Nimeni nu este nefericit numai
din cauza prezentului
5. Seneca îl salută pe dragul său Lucilius
26
1. Tu studiezi cu stăruinţă şi te dedici întru totul acestei îndeletniciri, lăsându-le pe toate celelalte deoparte, pentru a deveni mai bun în fiecare zi: te aprob şi mă bucur şi nu doar te îndemn să stăruieşti, ci chiar te rog să o faci. Îţi dau însă un sfat: nu face ca cei care doresc nu atât să facă progrese, cât să fie văzuţi; nu face lucruri care să atragă atenţia asupra ţinutei tale sau a modului tău de viaţă. 2. Fereşte-te de veşmintele neîngrijite şi de părul netuns şi de barba crescută în voie şi dispreţul făţiş pentru argintărie şi de patul aşternut pe jos şi de tot ce urmăreşte ambiţia, pe o cale strâmbă. Trezeşte destulă antipatie chiar simplul nume al filozofiei, oricât de discret l-ai purta: ce se întâmplă dacă începem să ne abatem de la regulile de toată ziua ale oamenilor? Pe dinăuntru, toate să fie altfel – faţa să ne fie însă în acord cu lumea. 3. Toga să nu strălucească, să nu fie însă nici soioasă; să nu avem argint cizelat cu aur masiv, dar să nu socotim că este semn de cumpătare lipsa aurului şi a argintului. Să ne purtăm în aşa fel încât să ducem o viaţă mai presus
decât lumea, nu opusă: altminteri îi punem pe fugă şi îi alungăm de la noi pe cei pe care voim să-i îndreptăm. Ba chiar îi facem să nu vrea să ne imite în nimic, de teamă să nu ne imite în toate. 4. Filozofia oferă, mai presus de toate, simţul comun, comportamentul uman şi sociabilitatea: o purtare aparte ne va ţine la distanţă de esenţa ei. Să avem grijă ca detaliile prin care voim să dobândim admiraţia să nu atragă râsul şi ura. Fără îndoială, scopul nostru este să trăim respectând natura: este împotriva naturii ca omul să-şi chinuiască trupul, să aibă dispreţ pentru curăţenia elementară, să găsească plăcere în murdărie şi să recurgă la o hrană nu atât sărmană, cât mizeră şi dezgustătoare. 5. Aşa cum căutarea rafinamentelor este semn de desfrânare, tot aşa e semn de sminteală să fugi de bunurile de rând, pe care le poţi avea fără mare străduinţă. Filozofia cere cumpătare, nu caznă, iar cumpătarea nu e musai să fie neplăcută la vedere. Iată calea de mijloc care îmi este pe plac: viaţa să se cumpănească între deprinderile bune şi cele publice; toţi să privească la viaţa noastră cu admiraţie, dar să o recunoască. 6. „Şi atunci? Să ne purtăm ca toţi ceilalţi? Nici o deosebire să nu fie între noi şi ei?“ Ba da, şi încă foarte însemnată: doar cel care ne va privi de aproape să îşi seama că suntem diferiţi de oamenii de rând. Cine ne intră în casă, să ne admire mai degrabă pe noi decât vesela noastră. Cu adevărat mare este acela care se foloseşte de vase de lut ca şi cum ar fi argintărie; şi nu este mai prejos cel care se foloseşte de argintărie de parcă ar fi vase de lut. Are spiritul şubred cel care nu ştie să-şi poarte bogăţiile.
27
7. Vreau însă se împart cu tine micul câştig al zilei de azi: am citit în Hecaton al nostru că stingerea poftelor este de folos şi ca leac de spaimă. „Încetezi să te temi – spune el – dacă încetezi să nădăjduieşti.“ Vei spune însă: „cum să meargă împreună aceste sentimente atât de deosebite?“ Şi totuşi, aşa stau lucrurile, iubitul meu Lucilius: chiar dacă par cu totul diferite, ele sunt totuşi legate între ele. Un singur lanţ îl leagă pe prizonier de paznicul lui; tot aşa, acestea, oricât sunt de diferite, merg totuşi împreună: teama urmează nădejdii. 8. Nici nu mă minunez că ele merg aşa: şi una şi alta sălăşluiesc într-un suflet neliniştit, cuprins de griji în aşteptarea viitorului. Motivul cel mai însemnat însă al fiecăreia dintre cele două este faptul că noi nu ne mulăm pe faptele prezente, ci ne împingem gândurile până departe. În felul acesta, puterea de previziune, care este bunul cel mai de preţ al firii omeneşti, s-a schimbat într-un mare rău. 9. Fiarele sălbatice fug de primejdiile pe care le văd; după ce au fugit, s-au simţit în siguranţă; noi însă ne temem şi de viitor, şi de trecut. Multe din bunurile noastre ne fac chiar nouă rău: aducerea-aminte face să stăruiască suferinţa spaimei; puterea de previziune i-o ia înainte. Nimeni nu este nefericit numai din cauza prezentului. Rămâi cu bine.
28