Sfârșitul creșterii - RICHARD HEINBERG by seneca

Colecția „NOI“ este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de producție cele mai prietenoase cu natura. Respectăm următoarele reguli: Așezăm textul în pagină în așa fel încât producția să genereze minimum de deșeuri. Cele care apar, totuși, devin cărți poștale, carnețele sau se reciclează. Tipărim pe carton și hârtie reciclate, certificate FSC la o tipografie cu certificări FSC și Imprim’Vert. http://www.cycluspaper.com/en/about-us/ http://www.artagrafica.ro/ro/certificari/imprimvert/

Pentru fiecare carte tipărită, calculăm amprenta de CO2 – cantitatea de dioxid de carbon emisă în atmosferă – care a rezultat în urma producției. Pentru compensarea emisiilor de CO2 plantăm copaci în parteneriat cu ONG-uri de profil. Astfel, cărțile noastre nu devin copaci tăiați, ci copaci plantați.

RICHARD HEINBERG

S FÂ RȘI T U L C REȘ T ERI I Adaptare la noua noastră realitate economică

Traducere din limba engleză de Dr. Margareta Tasi Stilizare de Victor Alexa

Editura Seneca

© Editura Seneca Lucius Annaeus, 2018, pentru ediția în limba română Redactor: Radu Uszkai Stilizare traducere: Victor Alexa Corector: Elena Bițu Machetare: Mariana Răbîncă Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HEINBERG, RICHARD Sfârșitul creșterii: adaptare la noua noastră realitate economică / Richard Heinberg; traducere din limba engleză de Margareta Tasi

ISBN 978-973-87702-8-7

Tipar: Imprimeria Arta Grafică © Toate drepturile prezentei ediții sunt rezervate Editurii Seneca Lucius Annaeus. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al editurii.

Lui P. J., a cărui generozitate face munca mea posibilă ‒ și care continuă chiar dacă știm că timpul și posibilitățile lucrează împotriva noastră.

Mulțumiri Această carte s-a bucurat de sprijinul multor oameni care merită recunoaștere. Voi începe cu personalul Institutului Post Carbon, o organizație de care sunt mândru și cu care mă bucur să lucrez. Asher Miller, Daniel Lerch, Ken White și Tod Brilliant au citit manuscrisul în diferitele sale etape și mi-au oferit sugestiile lor editoriale. Această echipă a mai colaborat cu mine în diferite proiecte similare ‒ incluzând scurte videoclipuri YouTube precum, de exemplu, „300 Years of Fossil Fuels in 300 Seconds“ și „Who Killed Growth?“ care au fost premiate. Crystal Santorineos a transcris interviurile și Simone Osborne a publicat fragmente din carte pe site-urile PostCarbon.org și EnergyBulletin.net (la rândul lor, cititorii acelor fragmente au trimis sugestii valoroase referitoare la manuscris). New Society Publishers merită, de asemenea, mulțumirile mele ‒ în mod deosebit Ingrid Witvoet, care a editat manuscrisul; Chris și Judith Plant, care au răspuns în mod entuziast volumului Sfârșitul creșterii atunci când acesta era doar o idee; Sue Custance, care a sprijinit proiectul de-a lungul desfășurării sale, și E.J. Hurst, care a inițiat eforturile promoționale. Jared Finnegan și-a pus la dispoziție studiile sale recente la London School of Economics pentru a oferi sugestii editoriale informative, de ase menea, a ajutat la pregătirea graficelor și a titlurilor de capitol ‒ o sarcină ce include colectarea a zeci de date din diferite surse. Implicarea editorială a lui Jared a fost specială în secțiunea „Sfârșitul creșterii“, capitolul 5. Suzanne Doyle a contribuit îndelung la compilarea notelor căutând sursele și urmărind sute de referințe. Cercetarea mea în ceea ce privește Sfârșitul creșterii aduce cu sine interviuri și conversații cu mulți gânditori geniali, fiecare dintre aceștia meritând o prezentare, precum și marea mea recunoștință. O conversație cu Gus Speth, un geniu al mișcării ecologice, care a predat timp de mulți ani la Yale (și acum la Școala de Drept Vermont), autorul 9

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

volumului A Bridge at the Edge of the World: Capitalism, the Environment, and Crossing from Crisis to Sustainability, m-a inițiat rapid cu ultimele informații din lumea economiei alternative. O altă conversație, de această dată cu John Fullerton, fost director general al JPMorgan și, de curând, fondatorul Institutului Capital, m-a ajutat să înțeleg cultura de pe Wall Street și felul în care aceasta a evoluat de-a lungul ultimului sfert de secol. În prezent, John lucrează la pilotarea lumii de investiții spre o economie justă, durabilă și optimistă, fiind, totodată, și un inițiator al eforturilor promițătoare în această direcție. Herman Daly, un pionier în domeniul economiei ecologice, fost economist al Băncii Mondiale și autorul volumului The Growth Illusion, a acceptat cu multă generozitate să citească și să comenteze capitolul 6. Nate Hagens, manager al fondului mutual protejat și economist ecologic, a citit cea mai mare parte a manuscrisului și a contribuit cu numeroase sugestii semnificative; cunoștințele sale de specialitate legate de funcționarea piețelor financiare au fost relevante pentru capitolul 2. Josh Farley, membru al Institutului Gund pentru Economia Ecologică și profesor la Community Development and Applied Economics Faculty la Universitatea din Vermont (și coautor, împreună cu Herman Daly, al manualului Ecological Economics), a citit o mare parte a manuscrisului și a oferit orientări critice în diferite secțiuni. Câteva note explicative sunt culese aproape textual din comentariile sale notate la marginile manuscrisului. Hazel Henderson, un caracter futurist și autor al cărții Ethical Markets: Growing the Green Economy, critică, de-a lungul mai multor decenii, teoria economică convențională în timp ce oferă căi alternative de a face banii să lucreze pentru oameni (mai degrabă decât invers). Intervievând-o, am început să mă gândesc la posibilități la care nu m-am gândit înainte și am încercat să le conturez în capitolele 6 și 7. Chris Martenson, creatorul lucrării „The Crash Course“ și veteran în finanțarea întreprinderilor și consultanță strategică timp de zece ani, scrie o serie continuă de comentarii referitoare la situația financiară mondială. Din moment ce viziunea sa asupra lumii este definită de conștientizarea limitelor resurselor și sistemelor de gândire, consider analiza sa deosebit de credibilă și utilă. Punctele sale de vedere se reflectă în capitolele 2 și 3. 10

Mulțumiri

Nicole Foss este coeditorul site-ului TheAutomaticEarth.com, unde semnează sub numele Stoneleigh; de asemenea, conduce Asociația Producătorilor de Agro-Energie din Ontario, Canada, care se concentrează pe proiectele de biogaz provenit de la ferme și de conexiunile la rețea pentru energia regenerabilă. În timp ce locuia în Regatul Unit, Nicole a fost membru de cercetare la Oxford Institute for Energy Studies, unde s-a specializat în siguranța nucleară din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică. M-am bucurat să pot citi multe din comentariile sale referitoare la scena financiară mondială, iar capitolul 2 include un număr important de puncte de vedere pe care aceasta le-a transmis în timpul unei lungi conversații din decembrie 2010. Charles Hall, profesor de Ecologia sistemelor la State University of New York College of Environmental Science and Forestry din Syracuse, este principala autoritate a lumii în ceea ce privește energia de rețea discutată în capitolul 4. În timp ce-i sunt foarte dator cercetării lui Charlie (a cărei importanță este încă neîmpărtășită de mulți analiști din domeniul energiei), lucrările sale recente revizuite peer review sunt cele care asigură sprijinul crucial în cazul argumentelor esențiale din cartea sa. David Murphy, unul din foștii studenți ai lui Charlie Hall, în prezent un cercetător important cu drepturi proprii, este autorul și coautorul unor lucrări de renume despre energia de rețea citate în capitolul 4. David a citit capitolul și a făcut sugestii importante. Michael Klare, profesor de Studii de pace la Hampshire College și autorul volumului Rising Powers, Shrinking Planet, poate fi considerat prim-expertul lumii în ceea ce privește legătura dintre epuizarea resurselor și geopolitică. Conversația cu acesta de la sfârșitul anului 2010 reprezintă baza secțiunii „Geopolitica post-creștere“ din capitolul 5. Bill Ryerson, fondatorul și președintele Population Media Center și președinte al Population Institute, este cel mai înțelept, cel mai bine informat și cel mai eficient susținător al disputelor legate de populație cunoscut de mine. Conversația noastră a pus bazele secțiunii „Stresul populației: vechi contra nou asupra întregii planete“ în capitolul 5. Mats Larsson, un consultant în probleme de management și autorul câtorva cărți incluzând The Limits of Business Development and Economic Growth, a reprezentat o sursă importantă pentru capitolul 4, pe care l-a citit și comentat. 11

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

Jason Bradford, un fost cercetător biolog la Universitatea Washington și Grădina Botanică Missouri, care în prezent conduce programul referitor la managementul terenurilor agricole pentru Farmland LP, a citit și comentat o mare parte a manuscrisului și a redactat o parte auxiliară a capitolului 7. Warren Karlenzig, unul din marii experți ai lumii, care se ocupă cu strategiile și metricile sustenabilității urbane, autorul lucrării How Green is Your City? The SustainLane U.S. City Rankings, este un călător obișnuit spre China, unde se consultă cu autoritățile locale în ceea ce privește aspectul planificării. Punctul lui de vedere legat de situațiile neplăcute și perspectivele națiunii se pot vedea în secțiunea „Agitarea pieței în China“ din capitolul 5. David Fridley, om de știință angajat al Laboratorului Național Lawrence Berkeley în cadrul programului de analiză al energiei și expert în politica energiei Chinei, și-a oferit, de asemenea, sprijinul în capitolul mai sus menționat. Doug Tompkins, care s-a bucurat de un succes remarcabil în lumea afacerilor și continuă să fie unul din ecologiștii de frunte ai lumii, a citit manuscrisul și a oferit sugestii semnificative, în timp ce Foundation for Deep Ecology și-a oferit suportul material pentru promovarea acestei cărți. Helena Norberg-Hodge, fondatorul Societății Internaționale pentru Ecologie și Cultură, a fost un bun prieten și sursă de inspirație timp de mulți ani; punctul ei de vedere este explicit în secțiunea „Sfârșitul dezvoltării“ din capitolul 5, dar oferă un iz specific și capitolelor 1 și 6. Acești cititori și surse experte nu m-au lăsat să fac multe greșeli ce altfel ar fi compromis mesajul prim al Sfârșitului creșterii. Erorile rămase reprezintă propria mea responsabilitate. Sunt, de asemenea, profund îndatorat lucrării lui Dennis Meadows și JØrgenRanders ‒ membri supraviețuitori ai grupului de cercetare original Limits to Growth. Dacă lumea i-ar fi ascultat, azi am fi avut mult mai puține griji. În final, aș dori să-i mulțumesc din nou soției mele Janet Barocco pentru ajutorul și încurajarea ei necontenite, pentru că m-a sprijinit în transformarea casei noastre într-un loc al artei, bunei dispoziții și frumuseții naturale.

Introducere Noua normalitate Principalii membri activi ai profesiei de economist de azi… se dezvoltă ei înșiși într-un fel de Birou politic al gândirii economice corecte. Ca regulă generală ‒ după cum s-ar aștepta cineva din partea unui club al domnilor ‒ acest fapt i-a plasat pe partea greșită a oricărei probleme politice importante, și nu doar în ultima vreme, ci de decenii întregi. Ei prevestesc dezastrul acolo unde nu există niciunul. Neagă posibilitatea evenimentelor care au loc chiar atunci… Se opun reformelor de bază, decente și sensibile, în timp ce oferă efectul placebo. Sunt întotdeauna surprinși atunci când se întâmplă ceva refractar (de exemplu, o recesiune). Și când, în final, realizează că o anumită poziție nu poate fi susținută, ei nu-și reexaminează ideile. Ei nu iau în considerare posibilitatea unui defect în logică sau teorie. Mai degrabă schimbă, pur și simplu, subiectul. În acest club, nimeni nu pierde dacă a greșit. Nimeni nu este refuzat dacă dorește să prezinte o comunicare la reuniunile anuale ulterioare. Și totuși, cu atât mai puțin, este invitat cineva din exterior. JAMES K. GALBRAITH, economist

rincipala aserțiune a acestei cărți este pe cât de simplă, pe atât de sur prinzătoare: Creșterea economică, așa cum o cunoaștem noi, este pe sfârșite. „Creșterea“ despre care vorbim constă în extinderea dimensiunii globale a economiei (cu mai mulți oameni serviți și o mai mare rotație a banilor) și a cantităților de energie și bunuri generate de aceasta. Criza economică, care a început în 2007‒2008, a fost atât previzibilă, cât și inevitabilă și marchează o ruptură permanentă, fundamentală de deceniile trecute ‒ o perioadă în care cei mai mulți economiști au adoptat un punct de vedere nerealist, și anume că procesul economic continuu de creștere este și 13

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

necesar, și posibil. Există acum bariere fundamentale în calea expansiunii economice curente și lumea se ciocnește de aceste bariere. A nu se înțelege de aici că SUA sau lumea ca întreg nu vor cunoaște un alt trimestru sau an de creștere legat de un trimestru sau an precedent. Totuși, după ce neregularitățile vor reveni la medie, tendința generală a economiei (măsurată în termeni ai producției și ai consumului de bunuri reale) va fi de acum încolo orizontală sau descendentă, mai degrabă decât în ascensiune. Nici nu va fi imposibil pentru regiuni, țări sau afaceri să mai crească o vreme. Unele vor putea. Totuși, în analiza finală, această creștere va fi realizată în detrimentul altor regiuni, națiuni sau afaceri. De acum încolo, va fi posibilă doar creșterea relativă: economia globală devine un joc cu sumă nulă, cu un premiu din ce în ce mai mic de împărțit între câștigători.

De ce ia sfârșit creșterea? Mulți cercetători financiari citează probleme serioase în economia Statelor Unite ‒ inclusiv nivelurile copleșitoare și nerambursabile de datorie publică și privată și spargerea bulei imobiliare ‒ ca amenințări imediate la adresa creșterii economice. Există convingerea generală că, odată problemele rezolvate, creșterea va reveni la rate „normale“. Dar acești învățați pierd din vedere factorii externi sistemului financiar, care fac reluarea creșterii economice convenționale aproape imposibilă. Aceasta nu este o condiție temporară; este permanentă. În general, așa cum vom vedea în capitolele următoare, există trei factori principali ce stau cu fermitate în calea creșterii economice: • Epuizarea resurselor importante incluzând combustibilii fosili și minerali; • Proliferarea impacturilor negative asupra mediului ce derivă din extragerea și folosirea resurselor (incluzând arderea combustibililor fosili) conducând la costuri amplificate atât prin aceste impacturi directe, cât și prin eforturile de a le preîntâmpina; și • Dereglările financiare din cauza incapabilității sistemelor monetare, bancare și de investiții existente pentru a se adapta deficitului de resurse și costurilor de mediu ‒ și a incapacității (în contextul recesiunii) de a plăti 14

Introducere

cantitățile enorme de datorii guvernamentale și private generate în ultimele două decenii. În ciuda tendinței analiștilor financiari de a ignora limitele mediului natural în procesul de creștere, putem menționa mii de evenimente din perioada recentă ce ilustrează felul în care interacționează cei trei factori de mai sus. Să luăm în considerare doar un singur exemplu: catastrofa petrolieră Deepwater Horizon din 2010, în Golful Mexic. Faptul că BP a forat în vederea extracției petrolului în apa adâncă a Golfului Mexic ilustrează o tendință globală: deși lumea nu riscă să rămână complet fără petrol în viitorul apropiat, există foarte puțin petrol nou-descoperit în zone uscate unde forarea este iefitnă. Acele zone au fost deja explorate și bazinele bogate de hidrocarburi – epuizate. Conform Agenției Internaționale de Energie, până în 2020 aproape 40% din producția mondială de petrol va proveni din foraj marin. Astfel, deși este dificil, periculos și costisitor să operezi o platformă de foraj în câțiva kilometri de apă oceanică, asta trebuie să facă industria petrolieră pentru a-și furniza în continuare produsul. Aceasta înseamnă, desigur, petrol mai scump. Evident, costurile de mediu legate de exploziile și deversările Deepwater Horizon au fost dezastruoase. Nici SUA, nici industria petrolieră nu-și pot permite un alt accident de această magnitudine. Astfel, în 2010, guvernarea Obama a instituit un moratoriu pentru forare în apele adânci ale Golfului Mexic în timpul pregătirii unor noi regulamente de forare. Alte națiuni au început și ele să-și revizuiască propriile reglementări de explorare petrolieră. Fără îndoială, acestea vor face mai puțin probabile asemenea dezastre, dar se vor adăuga la costul afacerii și de aceea la prețul deja ridicat al petrolului. Incidentul Deepwater Horizon ilustrează într-o oarecare măsură și efectele epuizării resurselor și daunelor aduse mediului asupra instituțiilor financiare. Companiile de asigurări sunt forțate să mărească primele de asigurare pentru operațiunile de foraj în ape adânci, iar impactul asupra pescuitului din regiune a lovit puternic economia Coastei Golfului. În timp ce BP a acoperit o parte din costul economic în regiunea Coastei Golfului, plățile adiționale au forțat compania (despre BP e vorba) să se reorganizeze, 15

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

lucru care a dus la o scădere a valorii acțiunilor și randamente mai mici pentru investitori. La rândul lor, problemele financiare BP au lovit fondurile de pensii britanice care investiseră în companie. Acesta reprezintă doar un eveniment ‒ cu siguranță, unul spectaculos. Dacă ar fi o problemă izolată, economia și-ar reveni și ar merge mai departe. Dar vedem și vom vedea în continuare o cavalcadă de dezastre economice și de mediu, nu în mod evident legate unul de celălalt, ce vor împiedica creșterea economică în mai multe feluri. Acestea vor include, dar nu se limitează la: • schimbările climatice care conduc la secete, inundații, chiar și foamete regională; • deficit de energie, apă și minerale; și • valuri de falimente bancare, crahuri ale companiilor și sechestre imobiliare. Fiecare dintre acestea va fi tratat ca un caz special, o problemă de re zolvat, astfel încât să ajungem „înapoi la normalitate“. Dar, în analiza finală, ele sunt toate legate între ele prin faptul că reprezintă consecințele creșterii populației umane și a cererii de consum per capita a unor resurse limitate (incluzând combustibili fosili neregenerabili, ce transformă clima), pe o planetă finită și fragilă. Între timp, deceniile de acumulări de datorii creează condițiile unui crah financiar al secolului ‒ ce se desfășoară în jurul nostru și care are de unul singur potențialul de a genera multă neliniște politică și suferință umană. Rezultatul: observăm o furtună perfectă de crize convergente care îm preună reprezintă un moment de cotitură în istoria speciei noastre. Suntem martori și participanți în tranziția de la decenii de creștere la decenii de contracție economică.

Sfârșitul creșterii nu ar trebui să ne surprindă Ideea că procesul de creștere se va epuiza la un moment dat în acest secol nu este deloc nouă. În 1972, o carte intitulată Limits to Growth a făcut senzație și a devenit de atunci cea mai bine vândută carte despre mediu din toate timpurile.1 16

Introducere

Starea lumii

Producția industrială Populație

Resurse

Hrană

Poluare

1900

2000

2100

Figura 1. Scenario 1 din Limitele creșterii

Sursa: The Limits to Growth: The 30-Year Update (2004), p. 169

Această carte, care prezintă primele încercări de simulare computerizată a

interacțiunilor la nivelul resurselor, populației și consumului, a fost și primul

studiu științific major care a pus sub semnul întrebării posibilitatea creșterii economice continue, în mod mai mult sau mai puțin regulat, în viitorul anticipabil.

Ideea a fost eretică la acel moment și încă este. Ideea că procesul de

creștere nu poate și nu va continua dincolo de un anumit punct s-a dovedit

foarte supărătoare în unele cercuri și, curând, Limits to Growth a fost vizibil

„demontată“ de interese pro-creștere ale afacerilor. De fapt, această „demontare“

s-a realizat prin simpla scoatere a câtorva numere din context numindu-le drept „previziuni“ (ce nu au fost, de fapt), pretinzând apoi că aceste preziceri

au eșuat.2 Șiretlicul a ieșit repede la iveală, dar adesea replicile nu câștigă nici

pe departe atâta publicitate cât acuzațiile și astfel milioane de oameni cred, în mod eronat, că această carte a fost discreditată deja cu mult timp în urmă. În realitate, scenariile originale din Limits to Growth au rezistat destul de bine.

(Un studiu recent realizat de Australian Commonwealth Scientific and 17

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

Industrial Research Organization (CSIRO) a ajuns la concluzia că „Analiza [noastră] arată că 30 de ani de date istorice se compară în mod favorabil cu elemente-cheie ale scenariului business-as-usual * (Limits to Growth)…“3 Autorii au introdus date referitoare la creșterea mondială a populației, tendințele consumului și abundența diferitelor resurse importante, au rulat programul lor pe computer și au tras concluzia că sfârșitul creșterii va avea probabil loc, între 2010 și 2050. Producția industrială și alimentară va scădea atunci, conducând la declinul populației. Studiul scenariului Limits to Growth a fost reluat în mod repetat în anii care au urmat publicației originale prin folosirea unui software sofisticat și a datelor de intrare actualizate. Rezultatele au fost similare de fiecare dată.4

De ce este creșterea atât de importantă? În timpul ultimelor două secole, creșterea economică a devenit practic singurul indice al prosperității naționale. Atunci când o economie creștea, apăreau locuri de muncă și investițiile generau randamente ridicate. Atunci când economia s-a oprit temporar din creștere, așa cum s-a întâmplat în timpul Marii Crize, a urmat „vărsarea de sânge“ financiară. În timpul acestei perioade, populația lumii a crescut de la mai puțin de un miliard de oameni pe planeta Pământ, în 1900, la mai mult de șapte miliarde în zilele noastre; adăugăm în jur de 70 de milioane de noi consumatori anual. Aceasta face viitoarea creștere economică și mai importantă: dacă economia stagnează, vor exista mai puține bunuri și servicii disponibile pe cap de locuitor. Ne-am bazat pe creșterea economică pentru dezvoltarea celor mai sărace economii ale lumii; fără creștere trebuie să avem în vedere, la modul cel mai * business-as-usual = BAU, preluare din Cu apa până la gât, de Daniele Pernigotti, Editura Seneca. Nu există termen economic tradus în limba română pentru această expresie. „Business As Usual“ este o sintagmă engleză cu care se reprezintă păstrarea în timp a acelorași condiții caracteristice situației prezente. De exemplu, scenariul BAU pentru viitor referitor la consumurile de energie este cel care continuă să se bazeze în mod predominant, pe resursele fosile, cu o cotă secundară de producție de energii regenerabile. BAU corespunde și creșterii continue a populației mondiale, caracterizată de aceeași voracitate a furnicilor înfometate menționată în deschiderea capitolului, nepăsătoare la trendul de reducere a cantităţii de resurse disponibile. Corespunde de altfel și menținerii inegalităţii sociale și economice tot mai mari între diferitele țări și în interiorul lor. Echivalează și cu agravarea importanţei celor mai mari provocări ecologice, ca schimbarea climatică și altele despre care vom vorbi în continuare. (n.red.)

Introducere

serios, posibilitatea ca sute de milioane ‒ poate miliarde ‒ de oameni să nu atingă stilul de viață de care se bucură consumatorii din națiunile industria lizate ale lumii. De acum înainte, eforturile de a îmbunătăți calitatea vieții în aceste națiuni vor trebui să se concentreze mai degrabă asupra unor factori ca, de exemplu, expresia culturală, libertatea politică și drepturile civile, și mai puțin pe creșterea PIB-ului. Mai mult, am creat sisteme monetare și financiare ce solicită creșterea. Atâta timp cât crește economia, atunci sunt mai multe credite și mai mulți bani disponibili, așteptările sunt mari, oamenii cumpără mai multe bunuri, întreprinderile accesează mai multe credite și dobânzile la creditele existente pot fi rambursate.5 Dar dacă economia nu crește, nu avem bani noi care să intre în sistem, și dobânda la creditul existent nu poate fi plătită; drept consecință, falimentele se țin lanț, locurile de muncă se pierd, veniturile scad și consumul se contractă ‒ ceea ce face ca întreprinderile să se împrumute mai puțin, ceea ce face să existe și mai puțini bani noi ce intră în economie. Aceasta este o buclă autogenerativă foarte distrugătoare și foarte greu de oprit odată pornită. Cu alte cuvinte, economia de piață existentă nu dispune de o setare un mod „stabil/ă“ sau „neutru/ă“: există numai creștere sau contracție. Iar „contracția“ poate fi doar un nume mai frumos pentru recesiune sau criză. O perioadă lungă de joburi în cădere liberă, popriri, sechestre și falimente. Am devenit atât de familiari cu procesul de creștere, încât este greu să ne amintim că e de fapt un fenomen destul de recent. Ultimele câteva milenii, în vreme ce imperiile au crescut și au decăzut, economiile locale au avansat și regresat ‒ în timp ce activitatea economică globală s-a extins doar lent, și cu inversări periodice. Totuși, odată cu revoluția combustibililor fosili ai ultimului secol și jumătate, am observat creșterea economică la o viteză și scală fără precedent în istoria umanității.⁶ Am reușit să exploatăm energia cărbunelui, a petrolului și a gazelor naturale pentru a construi și pune în funcțiune mașini, camioane, autostrăzi, aeroporturi, avioane și rețele electrice ‒ toate caracteristicile esențiale ale societății industriale moderne. Prin procesul nerepetabil de extragere și ardere a sute de milioane de ani de lumină solară stocată chimic am construit ceea ce părea (pentru un scurt și măreț moment) o mașină de creștere perpetuă. Am învățat să considerăm ceea ce era de fapt o situație extraordinară ca fiind ceva sigur, garantat. A devenit ceva normal. 19

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

Caseta I.1

DAR NU ESTE ECONOMIA SUA ÎN REVENIRE?

Începând cu luna iulie 2009 până la sfârșitul lui 2010, economia SUA a înregistrat creșteri ale PIB-ului – adică semnale ale expansiunii. PIB-ul nominal a depășit nivelurile de dinaintea recesiunii la mijlocul lui 2010, în timp ce PIB-ul real aproape și-a revenit la nivelul de dinainte de recesiune.7 Acest lucru a urmat contracției PIB-ului din decembrie 2007 până în iunie 2009.8 Dar, așa cum vom vedea în capitolul 6, PIB-ul este un instrument insuficient și inadecvat pentru măsurarea sănătății generale a economiei. Chiar dacă PIB-ul se întoarce la nivelurile inițiale, economia Statelor Unite este fundamental schimbată: ratele șomajului sunt mult mai ridicate, iar veniturile fiscale ale statului și ale guvernelor locale sunt semnificativ mai mici. Unii economiști pot descrie astfel o economie în revenire, dar cu siguranță nu este o economie sănătoasă. Mai mult, cea mai mare parte a acestei creșteri se datorează stimu lentelor uriașe și pachetelor de salvare de la Guvernul Federal. Dacă le scădem pe acestea, creșterea ultimului an aproape că dispare. Pornind de la analiza istoriei crizelor financiare precedente, econo miștii Carmen Reinhart și Kenneth Rogoff au ajuns la concluzia că criza economică din 2008 va avea „… efecte profunde și de lungă durată asupra prețurilor activelor, productivității și ocupării forței de muncă. Creșterea șomajului și scăderea prețurilor imobiliare se extind pentru cinci, respectiv șase ani. Încurajator este faptul că scăderea producției durează doar doi ani. Chiar și recesiunile generate de crize financiare se încheie în cele din urmă, cu toate că sunt aproape invariabil însoțite de creșteri masive de datorii guvernamentale… Natura globală a crizelor îngreunează pentru multe țări demersurile de revenire economică prin creșteri ale exporturilor sau echilibrarea consumului prin împrumuturi externe. În astfel de circumstanțe, acalmia recentă a falimentelor suverane se apropie, probabil, de sfârșit.“ 9 Dar această analiză ia în considerare doar aspectele financiare ale crizei și ignoră aspectele mai profunde ale energiei, resurselor și mediului.

Introducere

„Recuperarea“, care a început în 2009, a avut loc în contextul prețurilor de energie care au scăzut în mod considerabil față de vârful de la mijlocul lui 2008. Însă pe măsură ce consumul a arătat o creștere vagă a cererii, prețul petrolului a început iar să crească. Dacă această „recuperare“ continuă, prețurile la energie vor crește mai departe și recesiunile se vor relua. Pe scurt, deși economia SUA e o economie în creștere (după definițiile tehnice) în perioada 2009-2010, aceasta se întâmplă diferit: este susținută într-o măsură mult mai mare de consumul guvernamental (față de consumul privat) și este un ostatic al prețurilor energiei. 12% 8% 4% 0%

2006Q1

2007Q1

2008Q1

2009Q1

2010Q1

-4% -8%

Rata de șomaj (medii trimestriale) Creșterea reală a PIB-ului

Figura 2. Creșterea economică și șomajul, 2006‒2010 După contractarea economiei SUA din criza financiară din 2008, creșterea economică a evoluat într-o direcție negativă și rata de șomaj a devenit mai mare. Sursa: US Bureau of Labor Statistics, US Bureau of Economic Analysis

Dar pentru că era combustibililor fosili ieftini și abundenți se apropie de sfârșit, presupunerile noastre legate de o continuă expansiune sunt zdrun cinate puternic. Sfârșitul creșterii este o chestie foarte serioasă. Înseamnă sfârșitul unei epoci, a modurilor curente de organizare a vieții economice, politice, a vieții de zi cu zi. 21

Sf â r ș i t u l c reș t er i i – adaptare la noua noastră realitate economică

PIB-ul SUA (trilioane de dolari)

14,80

800

Plan de salvare și stimuli (miliarde de dolari)

600

Trilioane de dolari

14,60 14,40

400

14,20

14,00

200

13,80 13,60

Bilioane de dolari

15,00

2008Q3

2009Q1

2009Q3

2010Q1

2010Q3

Figura 3. Creștere economică, stimulente și planuri de salvare „Planuri de salvare și stimulente“ se referă la Programul de salvare a activelor riscante (TARP) și Actul Recuperării și Reinvestiției Americane din 2009. După cum arată acest grafic, aceste cheltuieli guvernamentale federale par a fi sursa primară a creșterii economice începând cu criza financiară din 2008. Ce se întâmplă atunci când guvernul federal nu mai poate salva băncile și stimula economia? Sursa: US Bureau of Economic Analysis, The Committee for a Responsible Federal Budget

Este esențial să recunoaștem și să înțelegem semnificația acestui

moment istoric: dacă am ajuns într-adevăr la sfârșitul epocii de expansiune

alimentată de fosile, atunci eforturile de natură politică de a continua ur

mărirea unei creșteri evazive se prezintă ca o fugă de realitate. Liderii lumii,

dacă aceștia sunt induși în eroare în ceea ce privește situația actuală, vor întârzia probabil punerea în aplicare a serviciilor de susținere ce pot face

viața mai tolerabilă într-o economie ce nu crește și nu vor reuși să facă schimbările necesare și fundamentale în sistemele monetare, financiare, alimentare și de transport.

Prin urmare, ceea ce ar putea fi un proces de adaptare dureros, dar

suportabil, ar putea în schimb să devină cea mai mare tragedie a istoriei. Putem

supraviețui sfârșitului creșterii și putem, poate, prospera dincolo de aceasta, dar numai dacă o înțelegem corect și ne adaptăm corespunzător.