II. Fântâna trecutului

„Adâncă este fântâna trecutului“, scria Thomas Mann în deschiderea tetralogiei sale de concepție mitologică, Iosif și frații săi. Apoi observa: „...pe măsură ce se sapă mai adânc, se pătrunde și se pipăie mai profund în lumea subterană a trecutului, bazele inițiale ale omenescului, ale istoriei, ale moravurilor sale se vădesc cu totul insondabile“.1

Prima noastră sarcină trebuie să fi e a ne întreba dacă afi rmația este adevărată. În acest scop, vom explora mai întâi aspectul psihologic al chestiunii, pentru a afl a dacă în sistemul psihosomatic uman s-au găsit structuri sau tendințe dinamice la care ar putea face trimitere originile mitului și ale ritualului și abia atunci să ne întoarcem la dovezile arheologice și etnologice, pentru a afl a care ar fi putut fi cele mai vechi tipare de ideație mitologică.*

* Pentru mai multe detalii despre această problemă, vezi T.M. Luhrmann, When God Talks Back, Vintage, New York, 2012 și Dean Hamer, The God Gene, Anchor, New York, 2005. — N. ed. 2018

Cu toate acestea, după cum Mann ne-a avertizat deja, în privința bazelor pe care le căutăm, „[ele] se retrag mereu, mereu mai departe, dinaintea sondei noastre, în abis, pentru oricât de fantastice durate i-am desfășura cablul“. Căci dedesubtul primului strat, respectiv al celor dintâi civilizații — care sunt doar prim-planul îndelungatei întinderi a preistoriei rasei noastre —, stau restul secolelor, mileniilor, ba chiar al sutelor de mii de ani ale omului primitiv, preaputernicul vânător și mai primitivul culegător de rădăcini și gândaci, din urmă cu mai bine de o jumătate de milion de ani. Și mai există un al treilea strat, chiar mai adânc și mai întunecat, sub acesta — sub ultimul orizont al omenirii. Căci vom găsi dansul ritualic și la păsări, și la pești, și la maimuțe, și la albine. Prin urmare, va trebui să ne întrebăm dacă omul, ca toți ceilalți membri ai regnului, nu posedă vreo tendință înnăscută de a răspunde, în moduri rasiale strict determinate, la anumite semnale emise de mediul său și de semenii săi.

Conceptul de știință naturală a zeilor, corespunzătoare sumei materialelor deja clasifi cate în arhivele științifi ce potrivite, trebuie așadar să includă atât

1 Thomas Mann, Joseph and His Brothers, vol. 1, The Tales of Jacob, Alfred A. Knopf, New York, 1936, p. 3. [Thomas Mann, Iosif și frații săi, vol. I, Istoriile lui Iacob. Tânărul Iosif, traducere de Petru Manoliu, Editura Polirom, Iași, 2013, p. 5.]

straturile primitive și preistorice, cât și cele mai recente aspecte ale experienței umane; și nu doar sumar sau schițat, ca un fel de expoziție a subiectului principal. Căci rădăcinile civilizației sunt adânci. Orașele noastre nu stau, ca pietrele, pe suprafață. Primul mare capitol, bogat și copleșitor, din studiul dedicat acestei teme va trebui să fie dezvoltat la fel de exhaustiv ca și al doilea, al treilea și al patrulea. Iar întinderea sa va fi cu mult mai mare decât a celorlalte, pentru că va plonja „în întunericul originilor și în abisul timpului“, ceea ce este echivalentul rasial al acelui inconștient psihologic recent — senzațional — dezvăluit în interiorul individului. Sondând grotele artiștilor-vrăjitori de Cro-Magnon ai Marii Vânători; mergând mai adânc încă, în bârlogurile canibalilor din erele glaciare, ghemuiți, mâncând creierii cruzi din țestele crăpate ale vecinilor lor, și mai înainte de asta, examinând rămășițele calcifiate, scheletice a ceea ce acum par să fi fost pigmeii-vânători asemănători cimpanzeilor, în câmpiile deschise din Transvaalul preistoric, vom găsi indicii ale secretelor primordiale nu doar ale culturilor înalte din Orient și din Occident, dar și ale speranțelor noastre lăuntrice, răspunsuri spontane și frici obsesive.

Așadar, volumul de față explorează, cu lumina care este disponibilă, fântâna adâncă, foarte adâncă a trecutului. Și, asemenea obiectivului declarat de Bacon în Advancement of Learning*, intenția sa este „de a sublinia ce parte a cunoașterii a fost deja lucrată și perfecționată și ce porțiuni au rămas neterminate sau complet neglijate“. Mai mult, acolo unde perspectiva este largă și unde pot fi identificate unele repere distincte, sugestive, se emit ocazional ipoteze pentru implicațiile indicate. Dar întreaga trecere în revistă — oricât de bogate și colorate sunt materialele —, laolaltă cu ipotezele sale, alcătuiește în mod necesar mai degrabă un prospect decât o definiție, căci aceste materiale n-au mai fost niciodată adunate într-un singur corp, trimițând către o știință a rădăcinilor revelației.

În plus, după acest studiu al resurselor spirituale ale omului preistoric, în următoarele trei volume o să analizez, succesiv, formele mitologiei orientale, ale mitologiei occidentale și ale celei ce propun să se numească mitologie creativă, ca reprezentând diviziunile naturale rămase ale acestui subiect. Întrucât la rubrica „orientale“ se pot cu ușurință include toate tradițiile acestei provincii foarte întinse și diverse, totuși esențialmente unificate, reprezentate prin miturile filosofice și filosofiile mitologice ale Indiei, Asiei de Sud-Est, Chinei și Japoniei — cărora

* Titlul complet al lucrării este, în limba română, Cele două cărți ale lui Francis Bacon despre excelența și progresul cunoașterii divine și umane, traducere de Dana Jalobeanu și Grigore Vida, București, Humanitas, 2013. (N.t.)