Revista Apollon nr 82, februarie 2017

Apollon REVISTĂ DE CULTURĂ, ARTĂ ŞI CIVILIZAŢIE

“SLOVA DĂINUIEŞTE, MÂNA PUTREZEŞTE...”

Ion Popescu Duhovnicul septembrie 1829

De Dragobete, iubeşte româneşte!

Apollon-Anul XI, Nr. 2 (82), 36 pag., februarie 2017, 15,oo RON, (30 MLD) ISSN 1842-7421 Fondator George Călin, Editor Societatea Culturală APOLLON, apariţie lunară

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

Revistă de cultură, artă şi civilizaţie,

Anul XI, Nr. 2 (82), 36 pag., 15.oo RON,(30 MLD)

ISSN 1842-7421 Fondator George Călin, Editor general Societatea Culturală APOLLON, apariţie lunară (februarie 2017) DIRECTOR: Anca Elena CĂLIN COLEGIUL DE REDACŢIE: Marian Nicolescu, Adrian Cocioc, Raisa Plăieşu, Cristi Groza, Andrei Viziru, Vasile Groza, Vasile Căpăţână, Elena Atanasiu, Eliza Roha, Dumitru Manolache, Nicolae Puiu Iliescu, Camelia Suruianu, Victoria Milescu,

COLABORATORI SPECIALI: Cătălina Stroe - Montreal - Canada; Hannes Hofbauer - Viena - Austria; Ion Cuzuioc - Chişinău - Rep. Moldova; Georg Wurst - Lucerna - Elveţia; Manolo Feiras - Lerida - Spania.

REDACTOR ŞEF: Dr. George COANDĂ Profesor Honorificus Universitatea “Valahia” SECRETAR GENERAL DE REDACŢIE: Gheorghe Preda ADMINISTRAŢIA: Viorica C. Călin FOTO: Dan MIREA, Alin COPACI ADMINISTRATOR SITE: Marian STOICA TEHNOREDACTARE: Anca-Elena Călin Redacţia şi administraţia: Calea Bucureşti, 61-63, bl. OH 1, parter, Urziceni, Ialomiţa, 925300, Cont deschis la BRD Urziceni, nr. RO89BRDE230SV15507692300, E-mail: ro.tv.kalin@gmail.com

Apollon Art. 206 - COD PENAL “Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

De asemenea, în cazul unor Agenţii de presă sau personalităţi citate, responsabilitate juridică le aparţine.”

“SLOVA DĂINUIEŞTE, MÂNA PUTREZEŞTE...”

Ion Popescu Duhovnicul septembrie 1829

ÎN ACEST NUMĂR VĂ ÎNTÂLNIŢI CU: Gabriela Ana BĂLAN, Floarea CĂRBUNE, Vasile GROZA, Alexandru BULANDRA, Ion VĂDUVA, Aureliu GOCI, Eliza ROHA, Anatol PAVLOVSCHI, Titi DAMIAN, Ion ROŞIORU, Niculina MERCEANU, Ionela STĂNCIOI, Adrian BELU, George CĂLIN, Anca Elena CĂLIN, Anghel PAPACIOC, Elena ŞTEFĂNESCU, Florin COSTINESCU, George COANDĂ, Felicia MIOC, Elena Daniela DAVID, Corina MATEI GHERMAN, Mihaela Roxana BOBOC, Camelia SURUIANU, Elena Andreea ION, Stanislav GROPPA, Ion CUZUIOC, Victoria MILESCU, Simona CATRINA, Petruţa CHIRIAC, Minodora URSACHI, Emilia ŢUŢUIANU, Corina PETRESCU, Liana ALBU, Galina MARTEA, Ilie GORJAN, Iurie COLESNIC, Raisa MELNIC, Mihai MERTICARU, Geo CĂLUGĂRU, Ion Dodu BĂLAN, Petruţa FREUND, AL. Florin ŢENE, Raisa PLĂIEŞU, Christian W. SCHENK, Nicolae MĂTCAŞ, Ion N. OPREA, Ion Gheorghe PRICOP, Alexandru AMITITELOAIE, Alex CETĂŢEANU, Lidia GROSU, Titina NICA ŢENE, Nicu PETRACHE, Constantin IORDAN

VĂ RECOMANDĂM O SINGURĂ CARTE..,

UN SINGUR AUTOR...

Gabriela Ana BĂLAN, TIPAR DIGITAL: RO-TV, Companie de presă şi televiziune, Editura Ro.cart2016 TIRAJ GENERAL: 3600 exemplare

Apollon 2

scriitor

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii

Legenda lui Dragobete

De veacuri, tradiţiile neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se în diverse poveşti, cântece şi legende. Unele s-au transmis pe cale orală, altele au fost sculptate în stânci, aducând mărturie, peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos şi iubăreţ. Pentru că azi... este Sărbătoarea Iubirii, am să vă spun „Legenda lui Dragobete”.

Bătrânii spuneau că Dragobete era feciorul unei preafrumoase femei, Dochia, despre care se credea că ar fi fost fiica lui Decebal, şi... că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de soţie. Cine o vedea cu părul bălai împletit în două cozi ce-i atârnau pe spate, cu ochii precum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu miresme de frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o colibă la poalele muntelui, şi avea o turmă de mioare pe care o ducea, zilnic, la păscut, în poienile cu iarbă fragedă. Într-una din zile, vrăjită de culorile delicate ale florilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul lacului din care îşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină, şi Dochia a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. Pe la miezul nopţii, când fata dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii, şi a învăluit într-o tandră îmbrăţişare, trupul fecioarei adormite...

A doua zi, când a deschis ochii, soarele era la amiază.

Trezită ca dintr-un somn lung, a privit împrejurul ei, şi totul i se părea schimbat. Pe buze, mai purta încă... mireasma delicată a unui sărut. Neştiind ce-i cu ea, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta, şi un glas duios de fluier se auzea în depărtări…

Viaţa şi-a continuat cursul normal, dar Dochia nu ştia ce se întâmplă cu trupul ei, care se schimba... din zi în zi. La 9 luni, de la întâmplarea cu Ceaţa, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete.

Ursitori şi naşe i-au fost patru zâne,Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare dintre ele i-au adus în dar ceea ce au crezut că-i mai frumos şi mai util în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat mai prejos, şi i-a dăruit copilului, căldura iubirii, împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier care să-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu... cusut cu perle. Straiul era astfel conceput... încât creştea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat. Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul îi frigea ca jarul. Era un flăcău vesel ce cânta din fluier şi iubea fetele care îl priveau ca pe un zeu.

Apollon

3

Fecioarele, care îl întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii... spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fete. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceaţă...

Adevărul este că, o perioadă de timp, nimeni nu l-a mai zărit pe fecior, şi nici nu i-a mai auzit cântecul fluierului. În creierul muntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau „flori de piatră” în buchete albe, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân Înţelept. Pe când păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu acest Înţelept care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de surpriză, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice.

Când a revenit în lume, aceasta l-a primit cu braţele deschise. Mai mult ca oricând, trezea iubirea în inima fetelor.

Călătorea cu viteza gândului, şi se înfăţişa acolo unde era chemat... Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei. Nimeni nu ştia care este secretul care-i făcea pe bărbaţi să-l placă, şi să nu fie gelos pe el.

Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvălui secretul. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat... şi-i învăţa secretele iubirii.

Totul se făcea sub jurământ... Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, având peste 100 de ani, se considera a nu se mai afla sub jurământ. Legenda spune că, după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu, şi de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatălui, Maica Domnului, l-a transformat într-o plantă magică, numită Năvalnic.

Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând în fiecare primăvară... Şi, în mileniul 3, unele fete, chiar şi femei ale acestui popor, mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă în sân o punguţă de mătase în care ţin năvalnic.

E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la români. Unii filologi susţin că numele „Dragobete” provine de la două cuvinte vechi slave „dragu” şi „biti”, care s-ar traduce prin expresia „a fi drag”. Alţi filologi susţin că vine din cuvintele dacice „trago” – ţap (mai târziu devenit „drago”) şi „beţe” – picioare. Ţapul simbolizând la romani fecunditatea! Există şi ipoteza că „Dragobetele” se traduce prin „chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”, de la cuvintele dacice „drag”, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină” şi „beţel”- „casa lui Dumnezeu”.

Vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Dochia? Răutăcioşii spun că ar fi devenit o babă rea şi încăpăţânată. Ei mai spun că, în luna martie, ar fi îmbrăcat 9 cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că era cald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte geroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii, mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus la iubitul său, Muntele Ceahlău, şi i-a cerut acestuia s-o transforme în stană de piatră... ca să fie veşnic împreună...

Floarea CĂRBUNE

Nr. 2 (82), februarie 2017

Elena AGIU-NEACŞU

Ianuare fe-marte (A' la Nea Mărin) Mă fraţâlor, ia ascultaţ’ aci una! Cine a face ca mine, ca mine să păţască! Mă pune dreacu’ şi pe toamnă, aşa, pân-a da bruma îi zâc lu Fane-a lu’ Rentea, ăla de are căruţă, da’ una ţapănă, să îmi ajute să aduc lemne de foc di la târg până nu să scumpesc, ştii. Drept că era cam machit, că era la Căţaua leşinată, de, da’ dupe mintea mea, zâceam că poate scoţ un preţ bun. Da’ crez’ c-avusăi cu cine!? O ţânea una şi bună: zâi ianuare fe-marte, ca ţâganu’... De zâs, zâc eu, că nu mă doare gura, nu mă doare, da’ ce te faci când muşcă geru’ lu’ ianuare fe-marte ăsta!? Încercai eu în fel şi chip, da’ nu-l scosăi dintr-ale lui. O ţânea una şi bună: ianuare fe-marte! Ce face şi beutura, dom’le! Te face din om neom! Da’ tot fu bine, bag’ samă Domnul are socotelile lui. Că nu le pricepem noi, asta-i altă socoteală... Da! Că la nici o săptămână trecu ditai hardughia cu lemne drept pi la poarta noastră... De-aia îi zâsăi Vetii: Fă-ţi cruce, fimeie, că ne pusă Dumnezău mâna în cap! Că omu’ cu lemnele fu de omenie şi descărcă marfa şi după o stacană de vin fiert ne şi ajută să le cărăm în magazâie. Ăsta da noroc...

Da’ Fane a lu’ Rentea nu mai e Fane. Gata. I-a rămas numele Ianuare fe-marte. Să întreabă ăştia mai tineri de unde i să trage policra, da’ eu tac, ca peştele-n baltă tac. Iar Fane nici că visează de unde i să trage. N-oi fi prost ca să-l dăştept!?

Să fiţi iubiţi! Şi la bună vedere!

Peruca Ieşi PERUCA la plimbare. Cum? Aşa sângură? Ei, sângură. Zgherda o scoasă, da’ aşa am poreclit-o noi pe Zgherda – Peruca. Zgherda, ce e aia Zgherda? Peruca? Claie de păr de toată frumuşeaţa! O ţine la naftalină toată vara şi cum dă frigu’, o scoate.

Când e ger, ştii, şi trebuie să meargă la vreo sindrofie, la un ceai, la o cafea, că şi-a făcut pretene aci în sat pe potriva ei. Ce să ştie Mariţa lu’ Făsui ce e aia distracţie boierească? Stă cu nasu-n război sau în tigaie pe când Zgherda să reşpectă. Da... Are şi căciuli multe, numai eu am numărat freo cinci, asortate, şii, cu haina. Da, că are şi hainele asortate, şi genţile: pe verde, pe roşu, pe bleumarin are două: una mai deschisă şi alta mai închisă, bate cam spre negru, i-a rămas de la bărba’-său, ştii. A, uitai să vă spui. A murit bietu’ de el acu’ freo trei ani. Da’ la jelit, da, în genunchi a stat la capu’ lui în biserică de ne-au trecut fiori pe toţi, da’ ce zic, l-am jelit şi noi. Că ne-am dus toţi şi la priveghi şi la pomană, adică toţi din Ciocănari.

I-am mâncat coliva, nu să cădea să nu-l conducem pe ultimu’ drum. Zgherda? A, după înmormântare a dispărut o vreme. Am înţeles di la Măria lu’ Florină că s-ar fi fost la mă-sa, da’ nu plec eu urechea la tot ce băsmesc muierile pe buza şanţului. Şi-a încărcat bateriile, cum s-ar zice, da’ tot în doliu a venit, da. Veselă, plină de viaţă, de parcă nu murisă Conrad, tot neamţ ca şi ea, adică amândoi sunt nemţi di pi la Jimbolia, am înţeles, da’ poţi să ştii? Să pripăşiră aci când cu cutremuru’ din ’77. Stătură o vreme, văzură că e bine, că oaminii sunt de cinste şi omenie şi nu măi plecară, nu.

Vezi? De-aia să zice că cine bea apă din Dunăre nu măi pleacă. Ai dreacu’ olteni! Cum te prind în laţ, nu-ţi măi dau drumul.

Apollon

4

Apollon CEDO obligă România să renunţe la Dragobete...

Strasbourg – decizie istorică la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat o hotărâre prin care obligă România să includă iubirea homosexuală sau de orice orientare în sărbătorile anuale ale dragostei, Curtea considerând că numai „sărbătoarea Occidentală Valentine’s Day îndeplinește standardele actuale de toleranță și multiculturalism”.

Decizia vine în urma contestației înaintată de mai multe persoane ce s-au simțit lezate de faptul că statul Român nu a recunoscut oficial ziua internațională a Sf. Valentin. Aceștia au arătat în cererile formulare în fața instanței că „sărbătoarea Dragobetelor are un caracter mistic-conservator, heterosexual, fiind o sărăbătoare discriminatorie re-popularizată de tineri tradiționaliști care nu doreau să își scoată iubitele la restaurant conform tradiției occidentale în data de 14 februarie, Valentine’s Day.” Curtea a impus o perioadă de implementare de 15 zile în care autoritățile române trebuie să aprobe acte normative care prevăd sancționarea manifestațiilor publice de Dragobete. Unul dintre secretarii de stat din Ministerul de Interne, a declarat că Ministerul ia în considerare redactarea unei propuneri de Hotărâre de Guvern care să amendeze cu sume de la 400 – 800 de lei portul de straie populare de Dragobete, precum și orice manifestări publice specifice în ziua de 24 februarie.

Conform aceleiași surse, straiele populare, decorațiunile și orice obiecte specifice hand-made neinscripționae cu simbolurile universale ale iubirii aprobate de Comisia Europeană ar putea face obiectul confiscării. Hotărârea prevede și că Statul român va trebui să asigure și manifestări adresate oamenilor care nu au un partener și/sau care se simt singuri în evenimente de tipul „Iubește-te singur”, astfel încât aceștia să nu se simtă lezați de bucuria celor îndrăgostiți. Dragobetele este o sărbătoare cu origini romane, venită din veche tradiție păgână.

Numele vine de la latinul „dragis/dragii” (îndrăgite) + latinul „bibere” (a bea) respectiv ziua când femeile beau și se îndrăgostesc. E clar! Pentru a deveni sclavi perfecți trebuie să ni se taie orice rădăcini care să ne aducă aminte că suntem români, daci, geți... Și ca întotdeauna cel mai mare rău îl fac pădurii cozile de topor, în acest caz niște poponari autohtoni. Iar secretarul de stat de la Interne s-a și sesizat și intenționează să-i amendeze pe cei ce îmbracă strai popular de Dragobete.

Îndemn la nesupunere civică!

Ca și-n cazul „legii rușinii“, românii la ei acasă se văd învinși fără drept la replică de minoritari! Mi se pare și mai clară, de data aceasta, discriminarea operată dezinvolt în numele... drepturilor omului de judecători străini de neamul și de țara noastră! De aceea, noi toți, cetățeni români, oameni și noi, cu drepturi constituționale ce trebuie apărate, in corpore, AVEM DREPTUL dar mai mult: AVEM CHIAR OBLIGAȚIA SĂ NE OPUNEM DEMN UNEI ASEMENEA SAMAVOLNICII decurgînd din hotărîrea Curții Europene din 10 februarie 2016!

Găsesc de cuviință, deci, refuzul majorității populației României de a lua parte la sărbătoarea Valentine’s Day din data de 14 februarie, care n-are relevanță pentru spațiul carpato-danubiano-pontic. Îi chem să se alăture acestei conduite pe toți părinții și bunicii, pe toate cadrele didactice, lămurindu-și copiii și tinerii încredințați de Dumnezeu spre creștere și educare că DATINILE ROMÂNEȘTI PRIMEAZĂ ÎNAINTEA CELOR STRĂINE. Va fi vorba de un refuz culturalnațional tăcut, fără izbucniri provocatoare antigay, antiguvernamentale ori antieuropene, spre a nu se colora politic non-evenimentul. Ca niciodată până acum, de Dragobete, pe 24 februarie, chem pe români să organizeze petreceri în aer liber, arborînd drapele naționale și mai ales îmbrăcîndu-se în costumele tradiționale.

Sugerez Bisericii Ortodoxe Române, în virtutea caracterului său național, să dea dezlegare enoriașilor să participe la această celebrare a dragostei la data pomenită din moși-strămoși, deși ea cade miercurea și concordă cu întîia și a doua aflare a capului Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul. Un argument în plus pentru această propunere este și considerarea acestei zile de harți. În urma acestor acțiuni, guvernanții, în frunte cu efemerul deținător al portofoliului internelor, vor trebui să decidă: ori vor demisiona, apărând drepturile noastre, ale cetățenilor locuitori majoritari ai țării, ori ne vor amenda pe toți, apărând cauza minoritarilor după hotărîrea unor judecători buimaci, fără trecut și fără viitor întrucât și-au retezat rădăcinile devenind vajnici cetățeni-mașină/„oameni recenți”/inși de nicăieri și de niciunde! Împreună, putem dovedi că sîntem mai puternici de astă-dată! De indiferența ori de somnolența noastră s-a profitat prea mult!

Floarea MIHAI

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

Societatea Culturala Apollon-Romania Coffee Shop Zebranno - Urziceni

“la o cafea cu Apollon”

30 ianuarie 2017 Medalion literar scriitorul Vasile Groza Născut în 5 august 1937 în com.

BOGHEŞTI – satul BICHEŞTI – VRANCEA. A debutat la vârsta de 14 ani la cenaclul literar orăşenesc – BÂRLAD, ca elev şi apoi la Deva în 1960 în presa locală cu poeziile ,,IUBITO” şi ,,DEAI ŞTI”, continuâ nd şi corespondent voluntar 1960-1964 la Revista de satiră şi umor ,,URZICA”.

Este membru al ,,Uniunii Scriitorilor din România”. Membru fondator al Cenaclului ,,George Călinescu” din Oneşti, unde a activat ca poet şi prozator în prezent ,,Fundaţia Naţională George Călinescu” Oneşti. Membru al Societăţii Culturale ,,Apollon” Urziceni şi vicepreşedinte, iar la Revista ,,APOLLON JUNIOR ” – Urziceni – Secretar General de Redacţie. Membru al Publicaţiei de Cultură şi Probleme Sociale - ,,DESTINE” Bucureşti. A publicat şi a semnat următoarele opere literare: LUMEA PRINŢESEI BLU – 2005 – povestiri; POEZII ŞI GHICITORI – 2010 – poezii şi ghicitori; POEZII COSMICE – 2010 – ghicitori; OARE CINE-I – 2010 – ghicitori; ALFABETUL – 2011 – poezie; ,,101 POEME” – 2011 –poezie; CANELOPOLII – 2012 – roman; URMÂND DESTINUL – 2012 – roman; AVENTURILE LUI HUŢA VRĂBIUŢA ŞI ŢOI VRĂBIOI” – 2014 – poezii; TEATRU PENTRU COPII – 2014 – piese de teatru; EPIGRAME ȘI DIVERSE – 2015; CÂND ÎNTREGUL ARE LIPSĂ – 2015 – poezii; MOȘTENITORUL – 2016 - roman. Continuând în acelaşi timp, ca textier la: CUTIUŢA CU POVEŞTI NR. 1 – 2005; CUTIUŢA MUZICALĂ NR. 5 – 2006; CUTIUŢA CU POVEŞTI NR. 2 – 2007; CÂNTECE PENTRU ÎNGERAŞI – 2008; ALBUMUL ,,NANA NANINO” – 2009 – INSPIRAT DIN ,,LUMEA PRINŢESEI BLU”.

Apollon

5

Având în distribuţie pe IURIE DARIE şi ANCA PANDREA, DAN BITTMAN, MIRCEA BANICIU, VIRGIL IANŢU şi ILIE NĂSTASE; M I H A I C O N S TA N T I N E S C U , S I M O N A SECRIER şi LOREDANA GROZA; LOREDANA GROZA compozitoare şi textieră în comun cu Vasile Groza.

De asemenea a publicat poezii, povestiri, reportaje, cronici, anecdote, epigrame şi ghicitori în revista de cultură - ,,SĂPTĂMÂNA ROMÂNEASCĂ” din Arad între anii 2006-2008 – o pagină dedicată copiilor. Iar din anii 2008 – lunar în Revistele de Cultură şi Civilizaţie – ,,APOLLON” Urziceni, ,,DESTINE” Bucureşti, APOLLON JUNIOR Urziceni, ,,BOGDANIA” VRANCEA – şi în presă. În colecţia ,,IDEAL” editura ,,BIODOVA” a publicat în; ,,101 POEŢI ROMÂNI”; 707 poeme – Vol. I – Antologie; ,,101 POETI ROMÂNI”; 101 poeme – Antologie; ,,POEMELE IUBIRII” – ANTOLOGIE

La “Medalionul literar” de la Coffee Shop Zebranno din Urziceni, au fost alături de Vasile Groza foarte mulţi scriitori urziceneni şi alţi oameni de cultură. Amintim pe Alexandru Bulandra, Titi Damian, Nicolae Puiu Iliescu, Lili Balcan, Nicu Petrache, Grigore Spermezan, Iolanda Aura Pîrvu, Gabriela Bălănică, Nicolae Parepa, Luminiţa Constantinescu, Aurelia Petre, Ion Dumitrescu, Anca Elena Călin, Lucian Tudorache

În editura Orfeu - ,,A timpului trecere” Tudorache-primarul comunei Coşereni, dr.Dan – 400 poezii (colecţie personală).

Alexandrescu, Liviu Aurelian Cazan-viceprimarul Așteaptă lumina tiparului romanul municipiului Urziceni şi poetul George Călin ,,MEMORII – Vasile Groza” și ,,BASME ȘI ATÂT” moderatorul evenimentului.

– povești.

Un recital muzical a fost susţinut de cantautorul bucureştean Octavian Mândruţă, care a interpretat mai multe melodii pe versurile poetului omagiat - Vasile Groza.

Evenimentul s-a încheiat târziu, în noapte, când majoritatea celor prezenţi au binevoit să se despartă cu zâmbetul pe buze şi speranţa unei La “Medalionul literar” de la Coffee Shop noi întâlniri, în lunea viitoare, când v-a avea loc un Zebranno din Urziceni, au fost alături de Vasile alt “Medalion literar” în cinstea cercetătorului Groza foarte mulţi scriitori urziceneni şi alţi literar Alexandru Bulandra. oameni de cultură.

A consemnat Marian STOICA

6 februarie 2017

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

Medalion literar scriitorul Alexandru Bulandra

BULANDRA, Alexandru (pseud. lui Alexandru Buleandră), n. 27 oct. 1954, Ianca, jud.

Brăila. Eseist, cercetător literar. Fiul lui Constantin, cadru militar, originar din com.

Curcani, jud. Călăraşi, şi al Vladei, casnică, originară din com. Colilia, jud. Ialomiţa.

Este nepotul actorului, dramaturgului şi poetului Ion Buleandră. Urmează studiile liceale la Urziceni, Ialomiţa, şi pe cele universitare la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, promoţia 1978. În prezent este director al Bibliotecii municipale „Constantin Ţoiu” din Urziceni; căsătorit, are doi copii şi un nepot. După absolvirea facultăţii, participă la şedinţele cercului de etică, coordonat de Niculae Belu şi Vasile Morar, unde aprofundează lectura etică a textelor narative, precum şi la sesiunile ştiinţifice anuale ale Institutului de filosofie.

În “Revista de filosofie” a Academiei publică patru studii: cel de debut - “Istoricitatea bunului simţ şi alternativele devenirii moralităţii practice” (5/1986), urmat de “Buna-credinţă şi bunacuviinţă ca dimensiuni ale bunului simţ” (5/1987), “Protoetica sau despre întemeierea morală a cronicilor româneşti” (5/l988) şi “Eminescu şi etica dezvoltării organice” (4/l989). În Urziceni, participă la şedinţele Cenaclului literar „Dor fără saţiu”, iar în calitate de director al Casei de cultură organizează întâlniri cu scriitori, de la Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Dinescu, Eugen Simion, la Stelian Tănase şi Cristian Teodorescu.

Apollon

6

Colaborează la revistele „Helis” din Slobozia, „Litere” (Târgovişte), „Oglinda literară” (Focşani), „Observator cultural” (Bucureşti). În 2006 debutează în volum cu lucrarea „Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară”, apărută la Ed. „Helis”, Slobozia. Este membru al Asociaţiei Culturale Helis din anul 2007, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni din 2009 iar din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti de Critică, Eseistică şi Istorie Literară.

Scrieri: „Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară”, Ed. „Helis”, Slobozia, 2006;„Experimentul Iov”, Ed.„Helis”,Slobozia, 2007; „Tainele Mioriţei. O lectură în cheie masonică a baladei Mioriţa de Vasile Alecsandri”, Ed. „Helis”, Slobozia, 2008; „Nevoia de poveste”, eseuri şi aplicaţii, Ed. „Paideia ”, Bucureşti, 2008; „Masca păcurarului.

Al treilea raport de cercetare în cazul Mioriţa”, Ed. „Helis”, 2009; „El experimento Job”, traducere de Gabriela Banu, Ed. „Logos”, 2009; „Experimentul Iov”, ediţia a doua la Ed. Paideia, 2008; „Mioriţa povestea unei capodopere”, Ed.„Bibliotheca”, Târgovişte, 2008; „Mioriţa. Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa. Tainele Mioriţei. Masca păcurarului.”, Ed. Paideia, 2011; „Minunata istorie a Cărţii lui Iov”, Ed. „Paideia”, 2011; „Iov, Socrate şi Divinitatea”, Ed. Paideia, 2013; „Iisus şi Proiectul Asaltul Cerului, Ed.

Paideia, 2014; „Iisus, Pavel şi Al Doilea Isaia”, Ed. Paideia, Bucureşti, 2016; Constantin Ţoiu, „Jurnal Intim”, versiune de Alexandru Bulandra, Ed. Paideia, Bucureşti, 2015

Referinţe critice: Aureliu Goci, „Reactualizarea dosarului Mioriţa”, în „Helis”,

sept. 2006, p. 1; Theodor Codreanu, „Romanitate şi occidentalizare”, în vol. „A doua schimbare la faţă”, Princeps Edit, Iaşi, 2008, pp. 115-123; Ion Roşioru, „Cazul eternei Mioriţa”, în „Prosaeculum”, nr. 3, 2007, pp.73-74; Liviu Grăsoiu, „Demonstraţie binevenită”, în „Convorbiri Literare”, nov. 2007, pp.

54-55; Valeria Manta Tăicuţu, „Cazul Mioriţa”, în „Prosaeculum”, nr. 2, 2007, pp. 28-30; Şerban Codrin, „Vasile Alecsandri între genialitate şi ignorare”, în „Helis”, dec. 2006, pp.15-16; Nicolae Stan, „O cercetare explozivă”, în „Helis”, ian. 2007, p.1; Ion Roşioru, „Recitirea Mioriţei în cheie masonică”, în „Prosaeculum, nr. 6, 2008, pp.146-147; Aureliu Goci, „Lumea postmodernă şi Mioriţa cosmică”, în vol. „Mioriţa” de Alexandru Bulandra, Ed. Paideia, 2011,pp. 578-581; Dumitru Manolache, „Minunata istorie a Cărţii lui Iov”, în Ziarul „Lumina”, 5 aug.

2011, p.2; Titi Damian, „Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa,de Alexandru Bulandra”, în vol. „Fidelitatea lecturii”, Ed. Editgraph, 2011, pp.248-252. Nicolae Drăguşin, „Cartea lui Iov într-o lectură laică, raţională şi umană”, în „Studii teologice”, nr. 2/2012, p. 269-272.

Opinii critice: „De multă vreme n-a mai pătruns în eseistica românească un nume de forţă ca acela al domnului Alexandru Bulandra, care prin cărţile sale a depăşit o analiză strict literară şi literală spre un demers filosofic cu amplitudine şi cu multe reverberaţii cognitive. Aş spune că dl. Bulandra a făcut o interpretare epocală Mioriţei. (...) Domnul Bulandra este un eseist subtil, cu bună logică şi argumentaţie filosofică, dar mai ales este şi un bun condeier.” (Aureliu Goci, „Experimentul Iov”, în „Helis”, august 2008, p. 16);

13 februarie 2017

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

Medalion literar poetul Ion Vaduva APRECIERI CRITICE Aureliu GOCI: Cântăreţ al sentimentelor miraculoase care înnobilează fiinţa, domnul Ion Văduva a înţeles trăinicia şi tensiunile conştiinţei solicitate, deopotrivă, de dragostea omenească şi iubirea de Dumnezeu. Universul poetic se generează, de altfel, din coexistenţa, paralelismul şi tensiunea dintre erupţia sentimentelor şi înflorirea dorinţelor carnale, pe de o parte, şi aspiraţia spre eternitate şi adierea divinului, pe de alta. Balansoarul condiţiei umane rămâne o temă eternă a poeziei, reactivată şi reformulată la fiecare generaţie de poeţi.

Poezie limpede, lucidă, complet demetaforizată, probabil după o lungă perioadă de ebuliţie şi elaborare mentală, creaţia domnului Ion Văduva are nota sa personală, care o marchează şi o individualizează în contextul poetic. De altfel, interesul pentru „metafizica măştii” rămâne una dintre interogaţiile definitorii ale cuplului, cuplu care a depăşit stadiul adamic, ajungând la nivelul conştiinţei de sine.

Poezia, fundamentată pe dihotomii şi polarizări performate, disociază între carnalitate, atracţia trupului maculat şi aspiraţia cântecului eteric, între substanţa pământească a sentimentelor şi decantarea celestă a iubirii spiritualizate. Poet, la maturitatea exprimării individuale, după o traiectorie vocaţională concentrată, după o etapă formativă mai degrabă secretă decât discretă, domnul Ion Văduva, pe măsură ceşi lărgeşte şi aprofundează universul, îşi conturează mai pregnant locul în fenomenul poetic contemporan.

(Poezia lui Ion Vãduva, prefaţã a volumului Luminã nenseratã, Editura Anca, Urziceni, 2012, p. 3-5)

Eliza ROHA: Creaţie poetică de înaltă sensibilitate şi rafinament ne dezvăluie subtilităţile metaforice ale unui romantism atins de nelinişti sentimentale.

Poezia sa este mărturisitoarea unor taine ale sinelui copleşit de însingurări şi ambiguităţi, de imposibila comunicare cu o lume ostilă, de spaimele unei continue căutări a speranţei, chemând sentimentul iubirii în ajutor, dar speranţa supremă fiindu-i credinţa în Dumnezeu.

Este o poezie a dedublării sinelui care se refugiază într-o stare de aparentă resemnare matură, înţeleaptă, acceptând fireştile suferinţi ale iubirii ca încercare şi dar al mântuirii.

Însingurarea, temă predilectă a volumului de faţă, apare ca formă a existenţei, a rezistenţei în faţa realităţii dezgolită de frumuseţea şi graţia romantismului. Se poate vorbi în cazul d-lui prof. Ion Văduva de o poetizare a stării de aparentă cedare, acceptând fireştile suferinţi ale iubirii, ale trădării, ale nedreptăţilor sociale, ca mântuire, ca pedeapsă pentru păcatele fireşti ale omului – fiind, totuşi, străbătută, ca un fir, de accente de nemulţumiri şi revoltă. Închei cu certitudinea că acest volum de versuri îl plasează pe Ion Văduva pe locul ce i se cuvine printre poeţii contemporani.

(Ion Vãduva – descântat de fluturi, în Revista Apollon, numãrul 11 (54), octombrie 2014, pp.27.) și vol. „Starea de bine a lecturii”, ed.Rafet, 2015, pg.112-114

Apollon

7

Anatol PAVLOVSCHI: Poetul are gustul metaforei subtile. Creaţia lui a fost apreciatã pentru capacitatea de a transforma lucruri şi întâmplãri din viaţã în poezii cu imagini tulburãtoare şi înţelesuri adânci şi pentru puterea de a chema pãsãrile sã vorbeascã: “Despre importanţa zborului/ De zi cu zi”. (Argument/ Note, în Cântece şi semne – Poeţi din cenaclul Dor fãrã saţiu, Urziceni, 1982).

Titi DAMIAN: Nu cred să fi existat vreun urzicenean, fie el elev, profesor sau simplu cititor care să nu-i fi acceptat sau chiar invidiat statutul de poet al Urzicenilor, din moment ce poeziile sale au apărut în volumul de debut al cenaclului, „Cântece şi semne", apoi în diverse publicaţii, fie ele locale sau de importanţă naţională. Este vorba desigur de poetul Ion Văduva, profesor de-o viaţă [...] care, în sfârşit, s-a hotărât să „rupă tăcerea poeziei", exact când puţini se mai aşteptau, izbucnind pur şi simplu, cu două volume de versuri: primul, „Bluze de vânt", ed. Betta, Bucureşti, 2011, cu o prefaţă semnată de criticul Aureliu Goci, urmat imediat de volumul „Lumină nenserată", ed. Anca, 2012, cu o prefaţă semnată de acelaşi critic.

Poet de amplitutine, având puternice accente livreşti — dovada profundelor lecturi, în ciuda debutului în volum la o vârstă sexagenară când altora le-a secătuit deja izvorul inspiraţiei, acest volum marchează un salt calitativ superior faţă de primul prin lărgirea ariei tematice şi, deopotrivă, printr-o stilistică proaspătă.(Scriitori din Zodia Helis, Editura Helis, Slobozia, 2013, p. 247-253. ) Ion ROŞIORU: Poezia lui Ion Văduva, poet ce „se află la apogeul strălucirii sale", este ceea ce s-ar încadra perfect într-un areal al purităţii şi nu-i deloc exclus ca ea să fi fost elaborată intenţionat ca antipod la modul de exprimare optzecistă care excelează prin exacerbarea fiziologicului scabros.

Pilonii principali ai poeziei lui lon Văduva sunt tocmai puritatea, credinţa şi lumina, adevăr pe care îl ilustrează convingător chiar numele celor trei cicluri ale cărţii: Dispecer la salubritate, Aici, în patria mânăstirilor şi Lumină nenserată. Poezia lui Ion Văduva inventariază dorinţe, aşteptări, evadări astrale, bucurii ale binecuvântării divine, plonjări în paradisul copilăriei, zăboviri în poveştile nesfârşite sau chiar nevisate, întăinuiri cu îngerul mării din lacrimă, descifrări ale veacului „suspendat în icoane" ori căutări întru izbăvire ale lui Dumnezeu sau al unei iubite pentru aflarea şi păstrarea căreia nu precupeţeşte niciun efort.

Poet al poeziei pure de elevată factură lirică şi implacabilă frazare, Ion Văduva îşi consolidează cu fiecare poem locul său distinct în poezia românească de astăzi.

Viitoarele sale cărţi sunt aşteptate cu real interes şi cu neţărmurită încântare.

(Doi poeţi ialomiţeni, în Bucureştiul literar şi artistic, anul 4, numãrul 7 (34), iulie 2014).

Nr. 2 (82), februarie 2017

20 februarie 2017 Medalion literar-muzical

Apollon

poetul si prof.etnomuzicolog Niculina Merceanu

Seara de romante in recital: interpreta Ionela Stancioi si instrumentistul Adrian Belu "Cea mai mare bogăţie a unui popor este moştenirea sa culturală. Cea mai de preţ zestre a unui neam este frumuseţea sa spirituală. Rămânând statornici lângă datini, vom fi mai feriţi de patimi, apărând zestrea neamului românesc.”

Niculina MERCEANU

Romanţa - Regina sufletului Istoria muzicii nu consemnează cu precizie când a apărut în peisajul muzical romanţa, ca gen de sine stătător. O perioadă foarte lungă cântecele de dor şi de speranţă, pline de tandreţe, au fost cântate de către lăutarii autohtoni la petrecerile câmpeneşti ale românilor sau la nunţi. Pe parcursul timpului au existat diverse definiţii ale romanţei, care au încercat să-i surprindă trăsăturile esenţiale.

S-a spus despre romanţă că este o extensie a sufletului de român, că ea exprimă dorul şi nevoia de iubire din sufletul nostru, bucuriile, dezamăgirile şi speranţele pe care le simţim în cursul vieţii. Apariţia romanţei a fost ceva obligatoriu în istoria noastră, din simplul motiv că suntem un neam sentimental. Iubim cu sinceritate, ne sfâşie adeseori un dor cumplit, plângem cu tristeţe amară sau râdem cu bucurie în ochi. Cine putea să exprime mai bine aceste simţăminte decât romanţa? Am plămădit din sufletul nostru acest gen muzical, pentru a putea să eliberăm din noi toate trăirile frumoase şi omeneşti. Nu greşim când afirmăm că romanţa a avut o existenţă adulată la maxim vreme de mai bine de un secol.

Romanţa clasică a avut perioada ei de glorie în prima jumătate a secolului XX, atunci când mari cântăreţi, atât anonimi cât si celebri au scris istoria ei. Aproape că nu există vreun sentiment care să fi trecut prin sufletul românilor şi care să nu fi fost genial exprimat printr-o romanţă.

Apollon

8

Ceea ce este surprinzător şi unic este exprimarea exhaustiv pozitivă a tuturor sentimentelor, neexistând vreo romanţă care să exprime ură, decepţie sau înverşunare.

Românii au un obicei pentru desfăşurarea petrecerilor: se începe cu hora, care îi cheamă pe meseni la joc, după care urmează sârbele îndrăcite, unde picioarele moi nu au ce căuta, iar la urmă când vinul sprinţar a pus stăpânire pe suflet, se ridică deasupra tuturor un cântec ca o flacără care alină toate dorurile ştiute şi neştiute: duioasa romanţă. În urmă cu doar câteva decenii a cunoaşte melodia şi textul romanţelor constituia o datorie civică a tuturor participanţilor la petrecere. Cântarea în comun, la sfârşit de petrecere a celor mai cunoscute romanţe constituia un prilej de bucurie, dar şi de mândrie nedisimulată.

“Melancolii de toamnă” Trec roi roind frunzele toamnei, într-un tainic şi misterios dans, împodobindu-ne viaţa cu Dragoste, Nădejde şi Credinţă.., cu dorul dorului de dor..., cu visele copilăriei.., cu sărutul prim al adolescenţei noastre.., cu nisorile diamantie ale trecerii galopante a anotimpurilor... Şi suntem mai tineri, şi suntem mai plini de vise, de farmecul trăirii întru credinţa acestui neam în care dospeşte trecutul strămoşilor lui – înţelept neam – frumos trecut – mândri înaintaşi...

Din această plămadă de splendoare umană, sub clar de toamnă, sosesc, parcă, să ne trezească la viaţă, gândurile unui suflet de femeie, bântuit de frumuseţea vieţii, înnobilat cu trăiri şi satisfacţii pur spirituale, care îl înalţă pe culmile nedescoperite încă ale dragostei veşnice...

Poeta Niculina Merceanu, ne acoperă cu ale sale “Melancolii de toamnă”, descoperindu-ne o lume în care am trăit, trăim, dar orbi de “lucrăturile” vieţii zilnice, nu o putem percepe la adevărata ei valoare emoţională şi sufletească...

“Melancolii de toamnă”, ne îndeamnă să ne oprim paşii care aleargă haotic, fără de ţintă şi.., cu un singur dram de vis, îmănuchiat în cuvânt, să colindăm pădurile, amestecându-ne cu ploaia de frunze îngălbenite.., să simţim că trăim alături de darurile făcute, nouă, de Bunul Dumnezeu, daruri de care ne îndepărtăm, pas cu pas şi nu le mai băgăm în seamă.

Rupeţi din timpul vostru o clipă de viaţă şi.., încântaţi-vă cu poezia acestei femei care trăieşte pentru a ne minuna! Rupeţi din timpul vostru de dragoste şi.., îndrăgostiţi-vă de poezia unei femei care a suferit şi suferă pentru a crea frumuseţe, pentru a ne împodobi sufletele cu dragostea ei! Şi, încă o dată, rupeţi din timpul vostru de ură şi.., citind poezia acestei femei, cuprinsă de Speranţă, lăsaţi cuvintele grele şi privirile duşmănoase să vă fie transformate în “Melancolii de toamnă”, şi numai atunci veţi simţi că trăiţi cu adevărat!!! Nu mă credeţi? Încercaţi!!

George CĂLIN

Nr. 2 (82), februarie 2017

Curricullum Vitae - Niculina MERCEANU 1957 – 1965: Şcoala Generală nr. 1, Corabia; 1965 – 1969: Colegiul Naţional “A.I. Cuza “; 1971 – 1974: Facultatea de Muzică (secţia pedagogie), Universitatea Timişoara; 1979 – 1983: Conservatorul “Ciprian Porumbescu” (secţia muzică, compoziţie muzicală, muzicologie, pedagogie), Bucureşti; 1979 – 1982: Universitatea Politică şi de Conducere; 1988: Gradul I didactic cu nota 10; teza: “ Cântecul popular din zona Corabia în contemporaneitate“.

Experienţă profesională: 1969 – 1971: profesor de muzică – suplinitor, Şcolile Generale nr.

1 şi nr. 2 din Corabia, jud. Olt; 1974 – 1982: profesor de muzică titular, director adj. Şcoala Generală nr. 1 din Corabia, jud. Olt; 1982 – 1983; profesor de muzică, detaşat în interes de serviciu, Clubul Copiilor şi Elevilor, sector 6, Bucureşti; 1983 – 1990: profesor titular de canto, catedra de folclor, Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, coordonator al activităţilor de gen, al Cluburilor Copiilor din toata ţara; 1987 – 1988: publicaţii - Cântece pentru copii, vol. “Pace, vise, flori“ editat de Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti; 1989: susţinerea examenului de redactor muzical în cadrul Redacţiei de folclor din Televiziunea Română; 1990 –2009: redactor de rubrică, realizator, producător de emisiuni şi prezentator, în cadrul Departamentului Muzică - Divertisment, secţia Tradiţii şi Folclor, Televiziunea Română; 2004 – 2006: profesor – colaborator la Colegiul Naţional “A.I.Cuza“ din Corabia, jud. Olt; 2007 – 2008: profesor – colaborator la Şcoala de Arte “Octav Enigărescu“ din Târgovişte şi Şcoala de Arte “Dinu Lipatti“ din Bucureşti;

Activitate culturală: 1965- prezent: solist vocal de muzică uşoară, populară şi romanţe – colaborator al Radio - Televiziunii Române, discuri şi casete – Electrecord; 1968 – 1969: participare la concursul de muzică uşoară “Steaua fără nume”, organizat de Televiziunea Română, etapa I şi a II-a, obţinute cu nota 10; 1971 – 1974: solistă a Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, laureată cu premiul I în cei 3 ani la Festivalul Naţional al Artei Studenţeşti (la Cluj, Iaşi, Bucureşti); 1971 – 1974: turnee artistice cu festivalurile internaţionale de folclor ale studenţilor din: Ungaria, Iugoslavia, Germania, Italia; 1974 – 1982: dirijor al Corului cadrelor didactice (laureat la toate concursurile judeţene şi naţionale), din Corabia; 1979: Festivalul Internaţional de Folclor de la Bursa – Turcia; 1983 – 1990: solistă de muzică populară şi romanţe la Centrul Cultural al Ministerului de Interne; 1985: laureată a Festivalului Naţional de Romanţe “Crizantema de aur“, Târgovişte, premiul II; 1987: premiul II la secţiunea creaţie, Festivalul Naţional de Romanţe “Crizantema de aur”, Târgovişte, cu piesa compozitorului Dan Stoian; 1990: turneu artistic în Franţa; 1994: turneu

Apollon

9

Apollon

artistic în SUA, Mexic şi Costa Rica; 1994 – prezent: colaborări cu diferite ziare şi reviste de cultură din toata ţara, cu articole şi interviuri (ziarul “Crişana Plus”, din Oradea, din Satu Mare, din Slatina, “Jurnalul Naţional”, Revista “Flacăra”, Revista “Prietenii pădurii”, “Comuna Literară” din Bechet, Revista de Cultură, Artă şi Civilizaţie “Apollon”; 2004: Preşedinte fondator al Asociaţiei Culturale “La noi la români”, din oraşul Corabia, jud.

Olt, asociaţie ce are ca obiectiv principal conservarea, promovarea şi valorificarea a tot ceea ce ţine de cultură, tradiţii şi spiritualitatea românească, atât pe plan intern cât şi internaţional; 2009: debut poetic la Revista de cultură “Mileniu 3” din Craiova, cu ciclul de poezii “Poeme”.

Evenimente culturale desfăşurate de Asociaţia Culturală “La noi la români”: 2004 – 2009: itinerar expoziţional “Tradiţie şi continuitate” în parteneriat cu: Primăria şi Galeria de Arte din oraşul Hunedoara, cu Primăria şi Muzeul de Istorie şi Arheologie din Corabia, jud. Olt, cu Muzeul Judeţean Olt, (expoziţie de costume tradiţionale româneşti, din colecţia personală); împreună cu Parohia Corabia Veche, Corabia, jud. Olt, masă rotundă “Credinţă şi Educaţie”; în parteneriat cu Australis Prod srl, din Bechet, jud. Dolj, am organizat a X-a ediţie a Taberei Internaţionale de Pictură “N.D. Matei”; masă rotundă cu tema: ”Credinţă şi Educatie”, invitat Mitropolitul Olteniei Preasfinţitul Irineu; în parteneriat cu Galeria Art Society şi Casa de Licitaţie Artmark am organizat Seri basarabene - expoziţia “Bessarabia moia”, vernisaj ce a cuprins o selecţie de lucrări de pictură, sculptură şi grafică ale unora dintre cei mai semnificativi artişti ai spaţiului basarabean din perioada modernă; împreună cu MA-DO Dance srl am lansat un album de muzică populară şi o carte; iunie 2004: înfiinţarea Ansamblului Folcloric “Cununa Dunării”. Ansamblul este constituit din elevi ai Şcolilor Generale din Corabia şi ai Colegiului Naţional "Al. I. Cuza" din aceeaşi localitate. Sub îndrumarea atentă a unor personalităţi ale oraşului (profesori, preoţi, artişti), Ansamblul Folcloric "Cununa Dunării" a desfăşurat o bogată activitate artistică, ce constă în spectacole pe scena Casei de Cultură din Corabia, Bucureşti chiar şi un turneu de 2 zile în oraşul Golenz, din Bulgaria; ianuarie 2009: înregistrarea la Casa Românească de producţie muzicală “Neo Music ”, din Chişinău, album cu cele mai frumoase cântece populare din Oltenia; 2009: debut poetic în nr. 65-66 al Revistei de cultură “MILENIU 3”, din Craiova, ciclul de poezii “Poeme”.

A consemnat Anca Elena CĂLIN

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

27 februarie 2017 Medalion literar scriitorul George Calin note biografice şi literare

George Călin (n. 24 februarie 1961 – Feteşti-Ialomiţa), poet, publicist, editor, diplomat; A absolvit Şcoala generală nr. 6 – Feteşti-Ialomiţa, Facultatea de Ziaristică-Academia de Studii Social Politice „Ştefan Gheorghiu” - Bucureşti 1976 - debutează cu poezie în revista „Arcadia” a Cenaclului Arcadia, din Slobozia; 1977 – apare în Antologia de poezie „Caietele Agora” ale Cenaclului Agora din Feteşti; 1978 – primeşte Premiul special al Colocviului Naţional de poezie Costeşti – Argeş; 1982 - primeşte Premiul I - Poezie al Consiliului Superior al Armatei din România; primeşte Premiul I - Poezie al Revistei militare “Apărătorii patriei”; primeşte Premiul I - Poezie al cotidianului militar “Grănicerul”; 1991 – devine membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; 1999 - volum versuri – „LITANII”, Ed. Fundaţiei „România 2000”, Bucureşti; 2003 - primeşte Medalia omagială – “Nichita Stănescu” – Consiliul Judeţean Prahova; 2005 - volum poezie – „SINGURĂTATEA UMBREI”, Ed. Apollon, Bucureşti; volum poezie - „NEŞTIUTA”, Ed. Apollon, Bucureşti; culegere de colinde populare româneşti – „O, CE VESTE MINUNATĂ!”, Ed. Apollon, Bucureşti; 2006 - volum versuri „ÎN GRĂDINA GHETSEMANI”, Ed. Apollon, Bucureşti; devine membru al Societăţii Naţionale CreştinOrtodoxe „Sf. Apostol Andrei” şi este ales vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale de Cultură şi Artă din România; 2007 - volum versuri - „SETEA DE REAL”, Ed. Bibliotheca, Târgovişte; volum proză „CUVÂNTĂRILE TOVARĂŞULUI COTOI”, Ed. Apollon, Bucureşti; înfiinţează şi devine preşedinte executiv al Societăţii Culturale Apollon şi este ales membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni;

2008 - volumul de versuri - „ETERNITATEA CÂMPIEI”, Ed. Anca, Urziceni – Ialomiţa; publică romanul - „CLOPOTUL”, Ed. Anca, Urziceni; devine membru al Societăţii Canadiene a Scriitorilor Români şi al Societăţii Naţionale Române de Numerologie; 2009 – volumul de versuri - „CAUT LUMINA…”, Ed. Anca, Urziceni – Ialomiţa; volumul de eseuri - „POETUL DE GARDĂ”, Ed. Anca, Urziceni; volum analiză socială - „RAPORT SECURIST”, Ed. Anca, Urziceni – Ialomiţa; volumul de versuri - „101 poeme”, Ed. Biodova, Chişinău - Republica Moldova; devine membru al Senatului Institutului Naţional de Rezistenţă prin Religie din România şi al Societăţii Naţionale a Cavalerilor de Clio din România; este numit preşedinte executiv al Comitetului Naţional Român pentru Drepturile Copilului (Convenţia ONU); primeşte Medalia Jubiliară – “Barbu Catargiu” – Asociaţia Cavalerilor de Clio; 2010 volum proză - „RAPORT SECURIST”, Ed. Anca, ediţia a II a, Urziceni - Ialomiţa; volum versuri - „101 poeme” – ediţia a II – a, Ed. Biodova, Chişinău - Republica Moldova; culegerea de colinde populare româneşti - „LA POARTA RAIULUI”, Ed. Anca, Urziceni – Ialomiţa; este ales vicepreşedinte al Societatăţii Interculturale „IDEAL” România – Moldova;

Apollon 10

2011 publică romanul - „CLOPOTUL” – ediţia a II – a care primeşte Premiul I la Concursul Naţional de literatură “Bod Peter” – Sf. Gheorghe – Covasna; este ales vicepreşedinte al Salonului Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda plopilor aprinşi” – Râmnicu Vâlcea; volum versuri - „UMBRA LUI IUDA”, Ed. Biodova, Chişinău - Republica Moldova; volum versuri – „TRUDITORUL DRAGOSTEI PE DRUMUL SPRE ORIENT” Ed. Biodova, Chişinău; monografia – „ZIDITORUL CATEDRALELOR DIN CER”, Ed. Anca, Urziceni – Ialomiţa; primeşte Premiul de poezie – 2011 al Revistei Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova “Literatura şi arta” – Chişinău; primeşte Trofeul Festivalului Internaţional “Revelionul Caricaturiştilor” – Urziceni – Ialomiţa; este numit de Academia Europeană a Societăţii Civile din Republica Moldova - OMUL ANULUI 2011; 2012 – publică monografia Catedralei Sfinţii Împ. Constantin şi Elena din Urziceni - Ialomiţa, „UN DECENIU DE TRUDĂ ÎNTRU HRISTOS”, Ed. Orfeu, Bucureşti; monografia „COLINDELE UNUI DECENIU”, Ed. Orfeu, Bucureşti; primeşte Marele Trofeu „Artur Silvestri pentru Cultură” – Consiliul Judeţean Vâlcea şi Fundaţia Culturală „Curierul de Vâlcea” pentru întreaga activitate culturală; primeşte Premiul „Ioan Petru Culianu”, pentru implicarea în dezvoltarea actului cultural scris şi promovarea scriitorilor din ţară şi străinătate prin revista de cultură, artă şi civilizaţie Apollon; primeşte Trofeul „CERURILE OLTULUI” – Salonul Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda plopilor aprinşi” – Râmnicu Vâlcea; primeşte Medalia Omagială „Alexei Mateevici – Limba Română” – Ministerul Culturii din Republica Moldova; este numit Ambasador cultural Conveţia ONU; este ales preşedinte de onoare al Salonului Naţional de Literatură şi Artă pentru Copii şi Tineret – Vintileasca – Vrancea; îşi completează studiile în diplomaţie la Centrele Europene de Pregătire Profesională în Diplomaţie de la Gyula – Ungaria, Graz – Austria, Bucureşti şi Sibiu – România; 2013 - volum de versuri „BUNĂ DIMINEAŢA, FEMEIE!”, Ed. Destine, Bucureşti; Medalia omagială “620 ani de atestare documentară a Judeţului Vâlcea”, pentru cultură, artă şi civilizaţie; volum de proză scurtă „JURNALUL CĂUTĂTORULUI DE VISE”, Ed. Rawex Coms, Bucureşti; 2014 - volum de versuri „BLESTEMAT CU IUBIRE”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; Trofeul UNESCO – 2014, pentru vasta activitate şi promovarea valorilor culturale fără frontiere, Chişinău, Rep. Moldova; Trofeul „Două inimi gemene”, pentru contribuţia esenţială în promovarea valorilor culturale româneşti, Chişinău, Rep. Moldova; volumul de versuri „ETERNITATEA CÂMPIEI”, – ediţia a II – a, Ed. Anca, Urziceni – Ialomiţa; Trofeul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” - 2014, pentru cultură, artă şi civilzaţie, Centrul creştin ortodox „Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Sfânta Teodora de la Sihla”, Chişinău, Rep. Moldova; publică romanul - „CLOPOTUL” – ediţia a III – a; volum de versuri „întru Lumină şi Cuvânt”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; Premiul „Victor Frunză” cu publicarea volumului „Simfoniile viselor pierdute”,

Nr. 2 (82), februarie 2017 Pe masa de lucru se află:

Apollon

volumele de versuri: „PIERDUT PRIN LUME”, „DESFRUNZIREA ÎNGERULUI”, „SINGUR PRINTRE AMINTIRI” „CRÂMPEIE DE SUFLET” ; proză scurtă „DRUMURI DE VISE”; romanul social politic - „PE CORIDOARELE PUTERII”; romanul - „CRĂCIUNUL ORFANILOR”; romanul - „CAPĂT DE LINIE”; culegerea de folclor – „SĂRBĂTORILE ROMÂNILOR”; antologia - „PELERIN PE NISIPURI MIŞCĂTOARE”.

Activează în domeniul cultural ca membru al Cenaclurilor: “Valahia” - Bucureşti; “Apollon” - Urziceni; „Lumina” - Feteşti, „Ideal” Chişinău; „Destine” - Bucureşti; “Literatorul” – Bucureşti. la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară “TITEL CONSTANTINESCU’’, Ediţia a VII-a, organizat de Asociaţia ,,Renaşterea Râmniceană’’; Editura Rafet; Primăria oraşului Edineţ – Republica Moldova; Primăria municipiului Rîmnicu Sărat şi Centrul Cultural Artistic ,,Florica Cristoforeanu’’, Rîmnicu Sărat; 2015 – publică romanul „BLESTEMUL”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; obţine PREMIUL I cu volumul de versuri creştine „întru Lumină şi Cuvânt”, apărut în 2014, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea, la ediţia a XV -a a Festivalului-Concurs de poezie religioasă „CREDO”, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin în parteneriat cu ASTRA Mureş, cotidianul „Cuvântul liber” şi Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale; versuri „URLETUL DRAGOSTEI”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; versuri - „SUB ARIPA ÎNGERULUI”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; versuri - “ÎNTRU LUMINĂ ŞI CUVÂNT”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; versuri „ZAPISUL IUBIRII”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; 2016 - versuri - „NEMISTUITE LACRIMI”, Ed. Betta, Bucureşti; primeşte Trofeul „CERURILE OLTULUI” pentru poezie la Salonul Internaţional de literatură şi artă „Rotonda plopilor aprinşi”, ediţia a VI -a, 12 – 17 mai, Rm. Vâlcea; versuri - „LACRIMI PE FLOARE DE LOTUS”, Ed. Betta, Bucureşti; versuri - „UMBRA CURCUBEULUI”, Ed. Betta, Bucureşti

* O poezie accesibilă, monocordă, care ilustrează un singur tip de discurs şi chiar dimensiunea, ca şi fragmentarea textului e pur convenţională. De fapt, cartea e un singur poem – de aceea, autorul renunţă la titluri. Poezia are o putere de gesticulaţie de tip expresionist, tracklian, care face trimitere la poezia tradiţionalistă a pământului şi a numelor esenţiale.

Aureliu GOCI * Poezia lui George Călin este o poezie a candorii şi a sănătăţii trăirii, a sincerităţii abrupte, care devine credibilă printr-un efect de puritate sufletească. Singurătatea, spre exemplu, „descoperire poetică” a lui Rilke, fenomen al întristării fecunde, al melancoliei şi răspunderii. Epicismul devine greoi, când liricul este convenţional, artificios. Remarcăm inefabilul, care este unul dintre sensurile, mizele umbrei, manifestare a eului liric. Nu, poezia lui George Călin nu este tanatică, „tentaţia tanatică”, aşa cum afirmă Ion Marin, „moartea” lui George Călin este motiv de melancolizare, uneori de măsură abisală a Iubirii.

Prof. Anghel PAPACIOC * La ce bun poezia în vremuri sărace? Poeţii în vremuri sărace ne îmblânzesc sufletele, descoperindu-ne sensibilitatea. Am sentimentul că, dacă Divinitatea nu îl înzestra pe George Călin cu harul poeziei, nu ar fi aflat nimeni că mai există şi un bărbat sensibil, rătăcit între atâtea metafore.

Citind această carte a sensibilităţii masculine, vă veţi bucura sufletul, înnobilându-vă cu versuri ce ne încălzesc clipele de linişte şi singurătate.

Elena ŞTEFĂNESCU

iniţiator şi director: Săptămânalul de informaţie şi atitudine „TALK SHOW”; Festivalul de colinde populare româneşti „DESCHIDE UŞA, CREŞTINE!” şi „LA POARTA RAIULUI”; Festivalul Internaţional de poezie “Grigore Vieru” - “Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”; Concursul Internaţional de creţie literară pentru elevi “De Dragobete se sărută fete!” - “Scrisoare de dragoste”; Festivalulul de poezie şi muzică creştină pentru elevi „FLORI PE CUNUNĂ DE SPINI”; Festivalul naţional de poezie „NICHITA STĂNESCU”; Concursul de jurnalism pentru elevi “Ion D. Barbu”; Festivalul de istorie creştină - intercultural România – Moldova - „SUFLET ROMÂNESC”; Concursul internaţional de creaţie literară pentru elevi "Cinste Limbii Române"; Festival de film religios “Ziua Crucii”; Festivalul Internaţional al vinului “Licori pe Bărăgan”; Festivalul internaţional “Lacrimi pentru nemurire” - în memoria interpreţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici; Festivalul internaţional de creaţie literară (poezie şi proză) „Vis de toamnă”; Simpozionul Internaţional-Apollon - “Undrea - obiceiuri şi tradiţii de iarnă în arealul românesc”; Revista de cultură artă şi civilizaţie „APOLLON”; Săptămânalul de informaţie şi atitudine „SĂPTĂMÂNA ROMÂNEASCĂ”; Revistele şcolare şi creştin-ortodoxe: „Catedrala”, „Biruinţa”, „Anotimpurile poeziei”, „Vip Junior”, „Femeia ortodoxă”, „Veteranul”, „Simfonia cuvintelor”, „Tablou de liceu”, „Jurnalul albinuţelor”, „Univers matematic”, „Cronos”, „EcoSystem”, ”Amicii” „Începuturi”, „Reverberaţii adolescentine”, „Muguri jilăveni”, „Glasul viselor”

Apollon

11

* În noianul de antipoezie, ce a cuprins toate revistele literare de astăzi, există George Călin cu o poezie autentică, plină de o filozofie unică, în felul ei, care marchează un relief literar foarte exact. Se încheagă o imagine a unui individ ce iubeşte ideea, juxtapunerea de elemente, un individ care vede lucrurile în contrastul lor interior. George Călin este un poet născut nu făcut.

Florin COSTINESCU * George Călin este un poet al esenţelor, fiecare dintre cărţile sale punând în discuţie, ontologic, ipostaze ale Omului în relaţia sa cu existenţialul. Fie pe duct lumesc, fie divin. Poetul ni se recomandă drept o conştiinţă, axiologic vorbind, andocând la ţărmul Cunoaşterii de sine şi a lumii prin intermediul unei iluminări euharistice. Acest poem – carte, mai depune şi o altă mărturie cu valoare de istorie literară şi anume aceea că George Călin se detaşează, indubitabil, ca una dintre marile personalităţi literare ale acestui început de mileniu în orizontul culturii române, în care, din păcate, fojgăiesc numeroase cohorte de papirofagi fără nici o chemare într-ale scrisului.

Prof.univ.dr. George COANDĂ

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii

Au fost prezente o serie de personalităţi ale vieţii culturale din România care au intervenit, în spectacol, explicând însemnătatea acestei sărbători a dragostei la români – Dragobetele – Dr. Doina ISFĂNONI – cercetător etnolog, Victoria MILESCU – poet, membru USR, Elena ARMENESCU – poet, membru USR, Rodica Elena LUPU – poet, membru USR, Doina BÂRCĂ – poet, Crina LINŢĂ – actriţă, Prof. Domnica IOSU şi nu în ultimul rând domnl George CĂLIN – Ambasador Convenţia ONU-Geneva.

Vineri, 24 februarie 2017, ora 17.oo, la Clubul Ţăranului Român, a avut loc un grandios Spectacol de datini şi obiceiuri populare cu titlul “De DRAGOBETE iubeşte ROMÂNEŞTE!”.

Spectacolul a fost organizat de mai multe instituţii şi asociaţii culturale din România – Muzeul Ţăranului Român, Institutul “Fraţii Golescu”, Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din România, Societatea Culturală Apollon-România şi Asociaţia Culturală “La noi la români”.

Târziu, în noapte, s-a încheiat spectacolul de obiceiuri şi tradiţii populare româneşti "DE DRAGOBETE IUBEŞTE ROMÂNEŞTE!" desfăşurat la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti... În spectacol au susţinut recitaluri artişti profesionişti i interpreţi de muzică populară românească autentică - Mariana STĂNESCU, Gheorghe GHEORGHE, Marioara MAN GHEORGHE, Georgel NUCĂ, Ioana MARIN, Ion TOADER, Ionela STĂNCIOI, Niculina ARAPALEA, Daniel ARAPALEA, Georgiana AURICĂ, Cătălin MAXIMIUC, Florin MĂRGĂRIT, instrumentistul Adrian BELU şi cantautorul Octavian MÂNDRUŢĂ.

Societatea Culturală Apollon-România, împreună cu partenerii săi, mulţumeşte tuturor artiştilor prezenţi pe scenă cât şi spectatorilor.

Realizator şi prezentator: Prof. etnomuzicolog, Au evoluat în spectacol – Ansamblul Profesionist pentru realizator TV - Niculina MERCEANU, Preşedinte – Asociaţia Promovarea Culturii Tradiţionale DOINA OLTULUI, Slatina, jud. Olt – Ansamblul DOINA al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi Culturală “La noi la români”.

A consemnat Felicia MIOC Ansamblul de Datini şi Obiceiuri TISA al Şcolii de Artă din Târgu Jiu.

Apollon

12

Nr. 2 (82), februarie 2017

Prof. Elena-Daniela IVAN,

OPINII

Apollon

Liceul Tehnologic ,,Virgil Madgearu” Constanța

Tristan Tzara - influența „marginii” asupra „centrului”

Manifestarea cea mai puternică a avangardei literare românești se regăsește în mișcarea Dada (curentul se va numi „dadaism”), inițiată în 1916 la Zürich de către studentul român Tristan Tzara. Înaintea plecării ca student la Politehnica din Zürich (septembrie 1915), Samuel Rosenstock era deja pregătit pentru aventura dadaistă (activitatea poetică underground împreună cu prietenul său Ion Vinea, în timpul vacanțelor la moșia Gârceni din Moldova, stă mărturie). În revista Chemarea, tânărul poet Samuel Rosenstock semnează pentru prima dată public Tristan Tzara iar cele două poeme ale sale („Vacanță în provincie” și „Furtuna și cântecul dezertorului”) sunt ultimele texte publicate în România, cu nici două luni înaintea plecării sale la Zürich. Singura secvență în metrică tradițională a poemului „Vacanță în provincie” (compus din versuri albe, fracturate) indică o răsturnare radicală a valorilor înalte, imagine a negativității absolute: „Să ne coborâm râpa/ Care-i Dumnezeu când cască/ Să ne oglindim în lacul/ Cu mătăsuri lungi de broască”. Faţă de poezia tradiţională, poeziile sale exprimă o atitudine nesigură, oscilantă, de negaţie, o anume libertate în interpretarea lumii dând frâu liber vocabularului nepoetic.

După cum apreciază Ion Pop, Acestuia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball, Richard „limbajul poetic este la Tzara unul în care Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp. Au urmat apoi pictori ca: românul denotaţia tinde către zero, iar conotaţia către Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst şi Kurt infinit“. În poeziile sale negativismul este Schwitters. Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată redat prin: „sugestia automatismului pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar comunicării, părăsirea în voie a cuvintelor şi apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității. indiferenţa la sensul lor. [...] Sunt simptomele Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva unei tulburări a lirismului care pentru absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului curentele de avangardă viitoare vor constitui român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala scopul fundamental“, susține autorul.

Elveției, pe atunci stat neutru. Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei Tzara urmăreşte pierderea își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice. caracterului convenţional al liricii, Importanţa Cabaretului preluând teme şi motive repetate în epocă Voltaire este redată şi de faptul că a învăluindu-le într-o haină modernă: „La fost spaţiul în care a luat naştere Dada, marginea oraşului, pe deal / Mormintele ca o mişcare culturală fondată şi viermii se târăsc.“ (Vino cu mine la ţară) o r g a n i z a t ă d e Tr i s t a n Tz a r a .

Domeniile artistice în care s-a Spre deosebire de celelalte curente de avangardă, dadaismul nu manifestat cu precădere dada au fost își propune să întemeieze o nouă școală, cu un program estetic, aşa cum era artele vizuale, literatura (poezie, de aşteptat, ci doreşte înainte de toate abolirea dogmelor: „Eu vorbesc mereu manifeste), teatrul şi grafica. despre mine pentru că nu vreau să conving. N-am dreptul să târăsc pe alţii în Marcel Iancu va scrie: „Nefluviul meu, nu oblig pe nimeni să mă urmeze. Fiecare îşi făureşte arta sa, în am pierdut încrederea în cultura actuală. maniera sa, cunoscând fie bucuria de a urca ca o săgeată spre repausuri astrale, fie Tot ceea ce este, la momentul actual, pe aceea de a coborî în mine unde îmbobocesc flori de cadavre şi de spasme fertile trebuie distrus, demolat. Trebuie să (…). Aşa s-a născut DADA, dintr-o nevoie de independenţă, de neîncredere faţă de reîncepem actul creaței pornind de la o comunitate. Cei ce sunt cu noi îşi păstrează libertatea. Noi nu recunoaştem nici o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem teorie. Ajunge cu academiile cubiste şi futuriste, laboratoare de idei formale. Arta să zguduim ideile, opinia publică, serveşte la acumulat bani sau la a-i gâdila pe drăguţii burghezi?” (Tristan Tzara) Dadaismul este în primul rând un spirit de revoltă îndreptat educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul împotriva nu doar a unor principii literare, ci și a unui mod de viață și a unui actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.” Astfel, manifestul dadaist a fost tip de societate. Negația dadaistă merge până la anularea sensului publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire.

Tzara își va afirma ideile înnoitoare la Cabaretul Voltaire limbajului văzut ca artificial, incapabil să exprime adevarul sens al vieții.

Principiul estetic dadaist este unul bazat pe aleatoriu, ceea ce reprezintă și organizând pe 5 februarie 1916 primul spectacol dadaist cu Hugo Ball, Hans modul în care sunt compuse poeziile: „Pentru a face o poezie dadaistă/ Luați un Arp, Emmy Hennings și Richard Huelsenbeck definindu-și noua estetică.

Conform jurnalului lui Hugo Ball, primul interpret (un tânăr de 19 ziar./ Luați o pereche de foarfeci./ Alegeți din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreți să o dați poeziei voastre./ Decupați articolul./ Tăiați cu grijă toate ani, mărunțel și vioi, cu monoclu, nimeni altul decât Tzara) își făcuse intrarea în cuvintele care formează respectivul articol și puneți toate aceste articole într-un s c e n ă d e c l a m â n d m e l o d i i săculeț./ Agitați-l încetișor./ Scoateți cuvintele unul după altul, dispunându-le în sentimentale și nostalgice („Adieu, ordinea în care le veți extrage./ Copiați-le cuviincios. Poezia vă va semăna./ Și iată- ma mére, adieu, mon pére”) și vă un scriitor infinit de original și înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deși, se împărțind spectatorilor scandalizați intelege, neînțeleasă de oamenii vulgari”. Acest fragment face parte din cocoloașe de hârtie.

Se retrage după "Manifest despre amorul slab și amorul amar", care, împreună cu Manifestul DADA din 1918, constituie cele mai importante scrieri teoretice ale retragerea intenpestivă a unui grup dadaismului. Tristan Tzara cultivă antiliteratura, antimuzica, antipictura, de personaje acoperite de măști inventând tehnici de creație dintre cele mai diverse și bizare, iar dadaismul oribile și cocoțate pe catalige, pentru refuză convențiile de orice fel, căutând noul, fiind obsedat de autenticitate. a reveni- costumat ca un clovn Printre procedeele noi ale avangardismului, se numără și dicteul automat, dandy- citind ,,versuri în stil vechi”. Î m p r e u n ă c u Tz a r a montajul, colajul, tehnica reportajului, toate acestea fiind procedee ale asocierii libere, spontane. Adepții dadaismului considerau că rațiunea, ,,bateristul” Richard Huelsenbeck și conștiința, funcționează ca un fel de cenzură ce nu lasă spiritul uman să se Marcel Iancu vor interpreta, în costume tiroleze grotești sau în robe exprime liber, descătușat de orice regulă, de orice normă. întunecate, poeme simultane,

Apollon13

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017 ,,bruitisme”, esperanto și ,,maori”, urlându-și versurile împănate cu onomatopee în ritm de castaniete, sunet de tobe și acompaniament de fluier. Spectatorii erau îngroziți.

Tzara găsește cuvântul DADA, iar prietenii lui sunt entuziasmați. Conform propriilor declarații, a răsfoit Dicționarul Larousse și o „mână verde” i-a indicat cuvântul DADA (= căluț de lemn, în limba franceză). Reprezentațiile continuă cu poemele simultane (rostite în același timp, în mai multe limbi), serile tematice (franțuzești, rusești, românești etc.), cu muzică.

Primul poem simultan cunoscut, „Amiralul caută o casă de închiriat”, este recitat simultan în trei limbi: Tzara, în franceză, Janco, în engleză și Huelsenbeck în germană. Hugo Ball brevetează „poemul fără cuvinte” sau „poezia fonetică”: „Karavane” sau „Caravana de elefanți” este cel mai cunoscut, alcătuit în întregime din onomatopee ce sugerează zgomotul unei turme de elefanți. Iată primele două versuri: „Jolifanto bambia o falli bambia / grossiga m’pfa habla horem” (rostește aceste versuri îmbrăcat într-un costum de episcop, special creat pentru el de Marcel Iancu).

Deși dadaismul atrage noi membri (Hans Richter, Sophie Taueber, Ludwig Neitzel, Otto Flake, în special la Café Odéon, vizavi de Café de la Térasse), sediul Cabaretului Voltaire trebuie abandonat: olandezul Meierei, proprietar al localului din Spiegelgasse nr. 1, vrea să închidă afacerea care aproape la „ruinat”.

Tzara începe să se gândească serios la o continuare a revistei „Cabaret Voltaire”. Va găsi soluția în primăvara anului următor, când va apărea primul număr din revista „DADA”.

Explozia Dada de la Cabaretul Voltaire din Zurich marchează, în concepția lui Paul Cernat, ,,un punct extrem al libertății anarhice în artă, al răsturnării și sabotării tuturor valorilor ,,stabile” și ,,autoritare”, propune ,,o cultură a Carnavalului, cu mijloacele esteticii dandy a provocării și scandalizării burghezului”.

Autorul vede în dadaistul Tzara și un ,,mutant” al periferiei românești, al ,,marginii” poetul fiind pregătit încă din România pentru aventura dadaistă, transplantând ,,virusul” anarhic într-un organism-gazdă pe măsură, în Zurich, în ,,centru”, în interiorul căruia să explodeze.

Lăcrămioara Berechet în amplul eseu, Modele cultural-literare la marginea imperiilor, supune unei analize marcate de evidentă originalitate concepte, precum „canonul”, „modelul cultural-literar”, „centrul”, „marginea”, ultimele două văzute într-un raport de interferență (centrul exprimând „starea de normalitate”, marginea adaptând „propriile tipare de cultură la paradigmele unor centre de emergență culturală”).

Marginea își capătă, prin contactul cu centrul, o personalitate proprie. Notorietatea câștigată în Franța de un Tristan Tzara a făcut posibil un efect de bumerang printr-o mișcare inversă, ofensiva asupra centrului.

Ceea ce este în consens cu această concluzie finală a autoarei: „Mircea Eliade numea această margine un spațiu punte, alții îl numesc un spațiu de interferență ori un spațiu al sintezelor rânduitoare. Marginile pot fi numite și manualele de istorie ale centrelor”.

Bibliografie 1. Lăcrămioara Berechet, Modele cultural-literare la marinea imperiilor. Eseu despre romanul românesc interbelic, Editura „Ovidius University Press”, Constanța, 2009.

2. Paul Cernat, Avangarda românească și complexul periferiei, Editura Polirom, București, 2007 3. Ion Pop, Avangardismul poetic românesc, Editura Pentru Literatură, București, 19694 Pictura4. Tristan Tzara, Șapte Manifeste Dada, Ed. Univers, București, 1996 Iurie MATEI 5. Https://ro.wikipedia.org/wiki/Dadaism

Apollon14

poeme - poeme - poeme O VĂD PLÂNGÂND În abisuri lumina rece respiră val după val pe-o rază înşiră caută în adînc catarg răstignit o lacrimă care ochii au părăsit deşi n-am vorbit niciodată o văd plângînd.

LINIŞTEA SĂRII Valurile vor dezlega înţelepciunea din craniul furtunii prinde de coadă fulgerul vor realiza o înţelegere universală cu mine... cu tine... cu noi..... renunţând să mai tulbure aerul mării şi liniştea sării.

ÎN GOLUL TRIST Sihastru umplea chilia cu rugă către Christ uitat de vreme şi foarte trist şirag de oase şi trupul ghem de ceară în golul trist cerul implora....

AŞ PUTEA Aş putea să vopsesc cerul aş putea iarna s-o îmbrac aş putea marea s-o colorez în verde aş putea colora vieţuitoarele în albastru aş putea să liniştesc valurile aş putea să luminez soarele aş putea să leg orizontul de pământ aş putea din cer să aud al îngerilor cînt aş putea cu liniştea mea... cu liniştea ta....

Corina MATEI-GHERMAN CIOBURI DE ATOM Îmi fuge gândul un craniu aruncat dintr-o mare cu pietre sparte crucificat pe-o geologică eră cade în spaţiul uitării verdele spală lumina în cioburi de atomi....

SINGURĂTATE RECE

PROBABILITATE Gândul meu vârf de săgeată enigma ce străpunge infinitul mângîie zenitul probabilitatea verticalei.

Singurătate reci sunt ochii tăi mă priveşte dimineaţa ostilă se trezeşte ziua ce salută oraşul ce doarme VEŞMINTE LIMPEZI şi mă desparte de copilăria mea Apă peste apă doarme... doarme... somn de farmec şi de poezie. curge peste valuri spre valea fără capăt acoperită PE ARŞIŢA VERII cu veşminte limpezi scaldă lumina trupului Casa mea este în mine unde se duc casa ta este în tine ţinta nu-şi găsesc casa noastră este în noi neştiind lunecă acolo... închisă trăiesc acum roata destinului durerea... mă contopeşte aşteaptă rezolvarea vise... lacrimi... ce-am iubit... ce tulbură oceanul am răstignit pe arşiţa verii. cînd cîinii lui Poseidon dorm....

TIMPUL DE MARMURĂ

VISUL COLORAT Voi descifra tăcerea din somnul unei pietre pulsul pămîntului cu lacrimi de lavă capcană de vibraţii prin respiraţii de fum aşteptarea pietrei îmi colorează visul.

Cuvîntul meu... cuvîntul tău... nu e simplu caută dincolo de nori urme de vînt ce poartă conturul celor ce rătăcesc în sfera timpului de marmură rostogolindu-se peste ritmul vieţii.

Nr. 2 (82), februarie 2017

DESCOPERIREA FERICIRII “ÎNTRE DUMNEZEU ŞI LUME”

Apollon

MOTTO: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

Acesta era întru început la Dumnezeu.

Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.”

Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 1 (1-5) Multe au fost “jurnalele” lecturate de mine de-a lungul acestei vieţi, dar suprinzător este acest “jurnal” de credinţă al doamnei Livia-Norina Zezeanu, situând-o pe autoare într-un spaţiu semnificativ “ÎNTRE DUMNEZEU ŞI LUME”. A te situa în acest loc, “între Dumnezeu şi lume”, este un privilegiu pe care numai cei iniţiaţi în Credinţă o pot declara cu smerenie şi iubire totală faţă de Creator, îmbrăţişând taina Cunoaşterii. Sfinţii Părinţi spun că după Căderea din Eden, Dumnezeu a luat Cunoaşterea şi a ascuns-o întrun loc tainic, greu de pătruns şi de aflat, cerându-i omului să o găsească. Acesta, trebuie să o recunoaştem, nu a găsit Cunoaşterea fără a lucra continuu la propria lui trăire şi simţire în Credinţă, pentru că această Cunoaştere care vine de la Dumnezeu, a fost ascunsă unde omul nici nu se gândeşte – în inima lui...

Vedeţi, chiar de la început totul este o luptă, pentru autoare, o Iată, deci, că după ce ajungi să lucrezi la propria ta trăire, după ce te laşi în braţele lui Dumnezeu şi te umpli de Credinţă, Dragoste şi Nădejde, luptă pe care o duce plină de „nelinişte”, acolo, „într-un ungher al sufletlui” – poţi găsi Cunoaşterea şi o poţi împărtăşi tuturor celor care au ca însoţitor prin locul în care Dumnezeu a ascuns Cunoaşterea, aşa cum aminteam mai sus. lume pe Dumnezeu... Totul porneşte din mintea noastră şi se propagă la scară Apoi, când ajunge, într-una din zile, să se împărtăşească, autoarea îşi mare atunci când gândul cel bun ne este ţel spre dumnezeire. Îndumnezeirea declară nesiguranţa şi teama ce o cuprind apropiindu-se de Dumnezeu, omului înseamnă unirea în dragoste cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că El cităm: „Astăzi m-am împărtăşit. Când am ajuns în faţa potirului, au început să se recunoaşte în sufletul nostru şi-n faptele pe care le-am făcut spre slava Sa: îmi tremure picioarele de emoţie, lacrimile nu le mai stăpâneam demult oricum. „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi Priveam acel potir şi îmi simţeam nevrednicia, micimea… de Cine mă apropiam eu făcut”(Matei 25, 40), adică, altfel spus, întrucât aţi recunoscut chipul Meu în atunci…” Pentru autoarea noastră lacrima devine Cuvânt, devine Forţă, aproapele cu care aţi împărţit aceeaşi pâine, a durerii sau a bucuriei, acum pentru a răzbi în lume, iar amintirea îi este tovarăş de drum prin viaţă, fapta voastră a devenit aici fapta Mea. „Rămâi întru dragostea Mea!”. A rămâne cităm: „Azi mi-am amintit de momentele petrecute la mormântul Pr. Cleopa, în dragostea lui Dumnezeu, în Împărăţia Lui, nu înseamnă a sta fără lucrare, momentele când au încolţit în sufletul meu primele gânduri legate de monahism. ci a urca epectatic, prin cunoaştere, către profunzimile lui Dumnezeu. Chipul Rememorând acele momente cu semnificaţie aparte pentru mine, am început să din om îşi caută prototipul într-o ascensiune iubitoare, într-un dor nesfârşit plâng.”

Fericit e omul că poate să-şi aducă aminte, că poate păstra în după Dumnezeu, Care Se revelează necontenit, pe măsura puterii noastre de înţelegere, dar rămâne, în acelaşi timp, dincolo de capacitatea noastră de gândul său cu ajutorul lui Dumnezeu, toate lucrurile întâmplate de-a cuprindere. Iar această căutare este veşnică şi din ce în ce mai încurajatoare, lungul vieţii... În viaţă, trecutul nu există, fiindcă nu mai este, iar în viitor pentru că la fiecare treaptă a urcuşului epectatic descoperi sau, mai bine zis, nici atât, căci e ceea ce nu există încă... După aceasta intervine timpul care Dumnezeu îţi decelează alte sensuri ale cunoaşterii Lui, alte orizonturi adânceşte rana sfântă a amintirilor. Trăim intens faptele trecutului doar cu spirituale, prin care devin evidente frumuseţea Lui şi incomensurabila Lui gândul, iar viitorul, viitorul este ca o pasăre ameninţătoare care zboară iubire şi stăpânire. Mulţumirea şi bucuria pe care le poate avea un suflet necontenit spre noi şi nu-i cunoaştem intenţiile, aşa că trebuie să fim mântuit nu se poate cuantifica în cuvintele şi expresiile noastre precauţi la ceea ce are să urmeze în dragoste zi de zi, pentru că Dragostea convenţionale şi limitate ci se cuantifică în legătura pe care o avem fiecare cu este totul, fără ea suntem ca şi pierduţi, nişte fiinţe fără un ideal anume, fără un drum, fiinţe hăituite pe căi întunecate...

Dumnezeu şi în trăirea noastră.

Prin Dragoste învingem toate vicisitudinile vieţii, prin Dragoste Nu poţi să trăieşti decât timpul propriei tale vieţi! Nu hotărăşti tu dacă eşti ori nu. Sunt lucruri pe care cuvintele nu le pot explica niciodată. ne putem înălţa sufletele spre cele mai înalte culmi de trăire dumnezeiască Dumnezeu e pretutindeni! El este mintea şi trupul nostru! El este Cunoaştere şi tot prin dragoste putem muri frumos, atunci când avem acel ceas decis de cel care ne-a dat suflare... şi Lumină!

Să nu uităm niciodată că noi avem o poruncă de la Bunul Prin locul pe care îl ocupă doamna Livia-Norina Zezeanu “între Dumnezeu şi lume”, ne face să înţelegem, pe deplin, că mintea noastră, Dumnezeu: să ne iubim unii pe alţii. Avem poruncă de la Dumnezeu să inteligenţa nu ne este dată pentru a cunoaşte cine este Dumnezeu în fiinţa iubim pe Dumnezeu. Avem poruncă de la Dumnezeu să fim milostivi unii faţă de alţii. Avem poruncă de la Dumnezeu să iertăm. Avem poruncă de la Lui, ci pentru a primi şi accepta adevărul revelat al Lui, aşa cum este el.

Mintea sau inteligenţa nu pătrunde nepătrunsul, impenetrabilul, Dumnezeu să nu urâm pe nimeni. Toate acestea ţin de învăţătura lui ci caută evidenţe în lumea-creaţie, prin care să ajungă la cel nepătruns. Ea ne Dumnezeu, de starea noastră de creştini.Fiecare dintre noi trebuie să fim este dată ca atribut al fiinţei, pentru a analiza creaţia lui Dumnezeu dată nouă un mântuitor al celor dimprejurul nostru. Fiecare dintre noi trebuie să spre stăpânire. Inteligenţa, mintea sau nous-ul pune în definiţie creaţia, ducem în jurul nostru bucurie. Fiecare dintre noi trebuie să aducem formele convenţionale, fiinţele raţionale, lucrurile, universul care ne fericire în jurul nostru. Să ne silim să facem aşa, şi atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi şi fericirea noastră va fi tot mai mare, pentru că înconjoară.

Livia-Norina Zezeanu îşi începe acest “jurnal” cu câteva gânduri, înaintăm în fericire prin Credinţa noastră lucrătoare în Iubire.

Numai iubind poţi învinge diavolul, poţi învinge neantul şi cităm: “Gânduri împrăştiate, sentimente de-a valma plutesc într-un ungher ascuns al fiinţei mele. Au năvălit din nou „de ce – urile”, umplându-mă de nelinişte, de întunericul, necunoaşterea zilei de mâine, numai iubind poţi să fii cu inima dorul după acel „ceva” pe care, poate, nu-l voi avea niciodată! Nu reuşesc să înteleg uşoară şi aproape de Cel ce ne va dărui viaţa veşnică!Fericirea unui suflet DE CE! Poate ar trebui să încetez căutarea şi să mă resemnez, să trăiesc pur şi înnobilat cu Credinţă în Dumnezeu se poate manifesta prin bucurie şi prin simplu. Ar însemna să mor fără să mă mai gândesc ce aş putea pierde prin această necaz, căci dacă ai realizat un lucru dorit nespus de mult, categoric eşti „moarte”. Nu! Trebuie să trăiesc, dar altfel decât pur şi simplu! Voi trăi bucuria de a fericit, iar dacă treci print-un necaz, pe moment îţi este greu singur, dar cu descoperi acest necunoscut care poate fi esenţa vieţii mele. După ce voi avea această ajutorul divin învingi toate greutăţile şi eşti fericit că ai putut da piept cu bucurie, voi putea muri în faţa tuturor incertitudinilor şi rătăcirilor mele. Atunci neprevăzutul, că ai trecut acea cumpănă şi afirmi cu zâmbetul pe buze: “Ehe, am trecut eu prin clipe şi mai grele, dar cu Dumnezeu alături am învins!” existenţa mea va fi alta decât una încarcerată între nuielele filosofiei.”

Apollon 15

Nr. 2 (82), februarie 2017 De multe ori trăim clipe pline de iubire, de adevăr şi frumuseţe, eu aş spune că şi aceste clipe înseamnă fericire, căci şi aceste clipe vin de la Dumnezeu şi ne înalţă sufletele, acolo de unde poţi privi lumina vieţii cu alţi ochi, cu ochii înţelepciunii şi dragostei, cu ochii blândeţei şi înţelegerii faptelor noastre... În aceste clipe semenii noştri ne par mai drepţi şi mai apropiaţi, mai comunicativi, pentru că inima, da inima noastră şi a lor e mulţumită de ceea ce vede şi ceea ce-i este dat să simtă... Atunci oamenii răi nu mai au nicio putere asupra noastră, îi putem declara învinşi fără să-i judecăm, căci adevărata judecată nu o face decât Dumnezeu!

Noi cei buni şi înţelegători trebuie să ne apropiem de cei răi cu înţelegere şi dragoste, aducându-ne aminte că toţi suntem supuşi greşelilor şi ispita ne pândeşte pretutindeni..

Prin lucrarea aceasta, Livia-Norina Zezeanu ne aminteşte tuturor că la fiecare om, faptele şi cuvintele sunt ca aburul dimineţilor, schimbătoare şi dintr-o dată îţi poţi da seama că ai devenit alt fel de om datorită ispitelor în care cazi şi zaci singur în mocirla păcatului, nu poţi să te mai ridici în picioare... Aminteşte-ţi atunci că eşti Omul lui Dumnezeu şi porţi pe umeri povara jertfei supreme prin care păcatul întregii lumi a fost ridicat de Fiul Său pe Crucea de pe Golgota... Vei deveni mai puternic şi prin acea putere, dobândită de la Dumnezeu Tatăl, de la Iisus Hristos Fiul şi de la Sfântul Duh, poţi alunga diavolul din preajma ta şi poţi rosti cu sufletul curat şi uşor: “Sunt mântuit!”

Cu toate că sunt multe de comentat, despre această carte, pot spune doar atât: Livia-Norina Zezeanu îşi încheie acest „Jurnal” – “ÎNTRE DUMNEZEU ŞI LUME” – cu o mărturisire-rugăciune, cităm: “Aş vrea să ştii că nu am scris nimic aici din ceea ce nu am trăit eu însămi… atât cât mi-a fost dat. O vreme am trăit din plin acest "dăruind vei dobândi". Cu timpul, am pierdut această bucurie… şi nu mai îmi găseam rostul. Nu mă simţeam bine, îmi lipsea ceva… nu ştiam ce anume. În timp am realizat de ce, mi-am văzut micimea sufletească, nesimţirea, orbirea mea. Hristos a stat de atâtea ori lângă mine, iar eu nu I-am dăruit nimic? Ştii ce durere mi-a cuprins sufletul? De aceea încerc să dăruiesc cât mai mult, măcar din prea plinul sufletului, dacă material nu am nimic la îndemână.

Dăruiesc o rugăciune, o vorbă bună, o îmbrăţisare. Poate semenul meu nu simte în mod deosebit semnificaţia acestui gest. Nu-i nimic, ştie Hristos dorul inimii mele, dorinţa de a-I semăna cât mai mult.

Doamne, iartă-mă că vorbesc despre această nevoinţă, când eu însămi mai am mult de învăţat şi de făcut. Câte aş avea, aş putea să Îţi dăruiesc şi nu o fac, căci încă mă iubesc pe mine mai mult decât pe Tine. Câte aş putea face pentru aproapele meu şi nu o fac, cât aş putea să-l ajut şi nu-l ajut pe cât ar avea nevoie.

Iartă-mă şi tu, frate, poate nu poţi înţelege deplin… ce am vrut să spun cu aceste rânduri. Caută să mă înţelegi şi să mă ierţi pe mine, păcătoasa!”

Cartea nu este terminată, rămâne o carte la care poate continua să scrie orice lector creştin, îşi poate scrie Cartea Vieţii sale, continuând ceea ce a început autoarea noastră, dacă fiecare se poate situa, la un moment dat, “între Dumnezeu şi lume”, însemnându-şi fiecare în felul său trăirile, fericirile, împlinirile, durerile, eşecurile, ţelurile, apropierea sau depărtarea de Dumnezeu. Eu, ca simplu cititor, nu pot decât să mă minunez şi să mă bucur că am avut posibilitatea de a citi, pe nerăsuflate, o carte a aducerilor aminte, declarând: Fericit, fericit este omul că poate să-şi aducă aminte, că poate păstra în gândul lui lucrurile întâmplate... Fericit, fericit e omul care trăieşte într-o continuuă cercetare de sine şi din tot ce întâlneşte nu uită nimic, toate lucrurile drepte şi venite de la Dumnezeu rămân pururea sfinte pentru sufletul său! Fericit, fericit este omul că este Om! Fericit, fericit este Omul, fericit!!!

George CĂLIN, scriitor, diplomat, Ambasador cultural Conveţia ONU – Geneva

Apollon

16

Constantin IORDAN

Apollon

Mărțișoare... Mărțișoare... Mărțișoare...

De ziua ta să plouă cu Lumină, Pe-un curcubeu de imnuri să te sui Că tu ești „rău și bine” în Grădină Iar sensul Vieții fără tine... Nu-i.

Cu vrednicia palmelor ți-aduc O floare de adus aminte Când numeri Anii ce se duc, Că ești și Evă și... Părinte.

Din „spații Riemann” ți-am adus o floare Ca Pâine și urare la Festin, C-ai fost mereu Felia mea de Soare Pe Temporala scrisă de... destin.

Cu palme vrednice ți-ofer Un semn de vrednică-noire; El e ca Tine un mister, Un vis, o Lume și... iubire.

Ai fost mereu ce-a trebuit să fii, Și Soare și Iubire pe planetă; Moștenitorii, vârstnici și copii Te recunosc în ghiocei și violetă.

Ți-aduc Urările-ntr-o Floare Și-n Cupă vin de busuioc, Iar pe acorduri de ninsoare Un Imn de Pace și... Noroc.

... Cu orice Primăvară, de-o atingi, Natura hibernală se dezgheață Și pleci câte puțin dar nu te stingi Că Flori și Mărțișoare îți dau... Viață.

Aș vrea să fiu o Cupă, când bei să te sărut, Un Val de-a te cuprinde când nimfică te... scalzi, O pernă de odihnă, cu vise-n puful Mut Și ploaia mult dorită când Însetată... Arzi.

În zi aniversară fie Timp De a visa urcușul pe Olimp Iar inima să ceară Veșnicie În „Taj Mahal” pe-o lacrimă... târzie.

... Te regăsim în orice anotimp Ascunsă-n miez de rostuire; Atât de Evă, dincolo de Timp, Izvor de Nou și... Nemurire.

Mărțișor, spuma zăpezii, Mirul Soarelui amiezii, Clipă de sinceritate, Bob de... efemeritate.

Mărțișor, rostire mută, Primăvară renăscută, Cupă de închinăciune, Talisman și... Rugăciune.

Mă întrebam: - Ce-i Primăvara, Un anotimp sau un spectacol? ... Și mi-a răspuns Natura, Țara: - E ca și Omul, un... Miracol!

... Deajuns nu-s ghiocei în Primăvară, Felii de Timp Ornate, să-ți ofer, -Ursită Evă, multimilenară Reverberată-n Cântec și... Mister.

Nedrept ar fi să nu primești o floare Și Imn de slavă-n fiecare Zi, Că, vrem-nu vrem Tu ești în fiecare Enigma și chemarea lui... a Fi. Te-a uns natura cu un mir aparte Să fii râvnită pentru Ochi și... Nuri, Dar suferi că ascunzi în altă parte Ideea și cuvântul tainicei Naturi.

Iubirea noastră milenară Dospită în al inimii ciubăr Plesnea de Dor de Primăvară Sub ghiocei-muiați în... Adevăr. … Și azi Pământul e-n Balans, Având mereu o... Primăvară Și ghiocei cu fulgi în mitic dans Iară pe tine... Stea Polară.

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

Iar eu o iubeam

Mihaela Roxana

Pe sub nucul abandonat trece o caravană BOBOC copiii aleargă la răspântii să prindă un loc în față nimeni nu pozează moartea nu îi poate privi ochii adânci chiar și așa viața merge înainte oamenii scriu poeme - antidot poeme - pansament poeme - revoltă Concursul Internaţionl am cunoscut o fată care scria de creaţie literară - poezie pentru că nu știa cum e dincolo “Vis de toamnă” - 2016 ochea cu praștia și trimitea poeme - întrebare cerul se scutura de mistere apoi se închidea brusc finalul se lăsa așteptat iar eu o iubeam pentru neliniștea ei Empatie pentru semnele de întrebare întoarse în piept ca o j a l u z e a ai putea fi oricine eu pictam naturi vii și oameni morți sau invers iar eu o evă empatică pictam ochii ei când nu știa să iubească mă lipesc de tine nu poți să iubești am întrebat-o în ziua x iar ea a râs de adevărurile ținute în cutiuțe mici a plecat în ziua când a învățat cum e cu poezia precum o viperă cu colț care plânge în tine până te sufocă strecor încet înăuntru degetul arătător abia apoi iese sângerie ca un prunc eliberat otrava mă inundă din labiile cerului o inimă mai mare decât soarele altfel mă gândesc de când i-am citit versurile din palma ta bubuie în piept din ce în ce mai mult la moarte și adrenalina paradoxal mă întoarce ca la un joc de cărți în pântecele mamei așteptând cartea salvatoare pe aceeași linie cu inima din care nu trebuia să ies o să ai doi copii îi vei numi după tine și totuși e vară nu plânge când mă îmbraci în pâsla albă de mireasă o căldură lipicioasă se târâie pe asfalt voi păstra cel mai bun vers blocul meu înalt doarme pentru fata care nu știa cum e dincolo. salcâmul nostru și-a mutat rădăcinile odată cu parcarea nouă Octombrie și tu au pus tufișuri aliniate sistematic au chiuretat tot Am îngenunchiat la troița unui alt octombrie copilăria mea și plânsul mamei ploaia îmi deschide rănile și băutura tatei au aruncat-o la canal mă legăn împreună cu toate fricile panseluțe roșii peste pașii copilului din grădină oasele se aliniază încet doar bara de covoare spânzurată corpul rămâne în poziția fetus precum crucea părăsită a bunicii sunt gata, mamă, să mă nasc din nou pe care au luat-o cu totul să nu mai amintească ca prinzând din urmă culorile de elena lui gheorghe să alerg prin morțile imaculate care într-o zi n-a mai fost a nimănui șiroaie de perle cad în capcana sunetelor doar a tatei am mai fost aici și tata avea la căpătâi flori de stâncă în punctul care se pierde odată cu aburul tunelului în rest nimic gura ta se mișcă deși nu aud nimic dar simt țigările își frâng cercurile / în palma mea e multă mizerie am ocrotit un șoim zic când mi-a vorbit despre oameni multă derută avea ochii blajini și liniile astea imaginare pe care le refac de parcă ar fi plâns odată cu mine să nu uit visez ploaia și ea îmi răspunde bătându-mi în geam să mă doară în tâmple până modulez vocea altfel la ce bun să te dezgrop mereu chitara din suflet cântă oval dacă ai citit până aici înseamnă că ți-a fost dor ai putea fi oricine te-aș putea iubi fără să fac din asta tunelul mă aspiră din nou un munte de sare tata mă trimite în lumea din care să scot pe femeia lui Lot din care ies poeme cu gâtul strâmb nu privesc în urmă deschide ochii, copile! adevărul atârnă de luntrea azi am desenat crochiuri din care scot poeme mici și mâna ta cădea pe umărul meu gol despre oameni îți zâmbeam ca unui anotimp mai mici decât gămălia unui ac din care scot uneori file dar îmbrăcați în memoriile mele crude să le îmbrac de la epilog spre primul sărut pe sub nucul abandonat dacă ai citit până aici mai trece o caravană. m-ai așteptat cu poezia lui octombrie în palmă.

Premiul I

Vasile GROZA LUI GRIGORE VIERU Precum un trăznet a zguduit pământul Și peste tot s-a-ntunecat Poetul neamului plămădind cuvântul Fără de veste, spre ceruri a plecat!

Până și norii-au început să se frământe Acoperind cu stele albe un sfânt veșmânt Nici soarele nu a putut ca să se uite La ce s-a întâmplat jos pe pământ N-a mai putut ca să pronunțe cuvântul, Mamă!...

De fulgerul ce l-a străpuns Lăsând în urma sa o dramă Și câte-ar fi avut încă de spus!...

Dorința faptelor neâmplinite Ce-o viață-ai scris și ai luptat, Ca, cele două surori să fie unite, Să știi Grigore că lupta nu a încetat!

Veni-va timpul cum tu ai dorit Și neamul întreg românesc, Ce niciodată-n cuget nu s-au despărțit.

De-aceea am credința în Dumnezeu că se unesc!

Pictura Iurie MATEI

Apollon 17

Continuare din numărul trecut

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

Viața și activitatea literară a principalilor poeți mistici musulmani din perioada Evului Mediu Mevlana Celaleddin Rumi (1207-1273) La scurt timp de la dispariţia lui Şems, Mevlana Rumi a scris celebrele „Rubaiyat” (1.600 de catrene), și „Divan-i Şems-i Tebrizi” (2.500 de ode mistice închinate Domnului). Nu trebuie uitată nici lucrarea în proză „Fîhi MâFîh”, carte ce cuprinde învăţăturile sale. Spuneam că Mevlana Rumi a fost un mare poet religios. După ce a primit iluminarea divină el a început să rostească numeroase catrene închinate Domnului, un fel de rugăciuni compuse pe loc. De exemplu „Mesnevi” a fost rostită şi nu scrisă de Rumi. Husamettin Celebi, un discipol de-al său, mărturisea într-o monografie faptul că: „El nu a luat nici o singură dată până atunci când a compus „Mesnevi”. Ci a început s-o rostească pur și simplu. Putea să recite oriunde se afla, în lăcaşul dervişilor, la băile din Konya, în vie sau când se afla în mijlocul naturii. Când începea, eu scriam şi adeseori îmi era greu să țin ritmul cu el. Uneori recita zi şi noapte, zile în șir. Alteori nu compunea nimic luni de zile.” În „Discursuri”, o importantă operă de-a sa, Mevlana Rumi ne spune faptul că: „Există un singur lucru pe lume care nu trebuie niciodată să fie uitat și anume comuniunea omului cu Dumnezeu. Aceasta este menirea omului de care el nu trebuie să uite nicio clipă. Cel care se cunoaşte pe sine Îl cunoaşte pe Dumnezeu.”

Ca o paranteză la acest citat, amintim faptul că, sfântul Maxim Mărturisitorul, un mare teolog mistic ortodox, spunea în Ambigua, același lucru. „Iubirea lui Dumnezeu este pe măsura cunoașterii Sale.” Dacă ar fi să ne raportăm la versurile sale poetice sesizăm faptul că, Mevlana Rumi foloseşte foarte des metafora oglinzii, poezia sa fiind ea însăşi o serie de oglinzi care se reflectă una în alta până la infinit.

Prin aceste reflectări putem uneori prinde o rază a lui Dumnezeu, coborâtă în fiinţa noastră. Îţi revelezi Chipul în mii de oglinzi,/apari în fiecare oglindă./Un singur Soare/străluceşte în mii de ochiuri/de oglinzi. Întreaga sa operă oferă cititorului o viziune amplă asupra tradiţiei sufite. Ea este totodată și o reflectare poetică a stărilor sale interioare. Cele câteva fragmente pe care le vom prezenta în continuare pot fi considerate adevărate mesaje Divine: “Totul este trecător, doar El este veşnic. În fiecare colţ al lumii găseşti un petic ce duce la extaz... Poartă-te cum eşti, arată-te cum te oglindeşti! Fii o fiinţă liberă. Să fii modest, să iubeşti adevărul, să sari în ajutorul celor necăjiţi, să cinsteşti pe cei vârstnici, să-ţi slăveşti credinţa, religia căreia îi aparţii, să iubeşti, să venerezi până la epuizare şi să crezi în mărinimia lui Dumnezeu, iată esenţa vieţii! Iubeşte ca să nu fii mort, Şi mori în iubire ca să rămâi viu. Tot ce voi primi de la Creator voi dărui oamenilor. Vino,/Oricine ai fi, vino!/De eşti creştin, de eşti ateu, de eşti evreu/Şi focului de te-ai ruga, vino!/Casa noastră-i locul împăcării/Şi chiar de-ai păcătuit de o sută de mii de ori,/Iar, vino! Ca să ajungi în Paradis, trebuie să mori de sabia iubirii. Cât suntem în viaţă, nu-i simţim parfumul. Prietene, de vrei să ramâi etern, învaţă să mori înainte de a muri.”

Dragostea față de Dumnezeu, modestia şi cumpătarea sunt elementele esențiale pe care Mevlana Rumi le-a lăsat moștenire discipolilor săi. Iată un fragment dintr-o scrisoare destinată acestora: “Vă spun vouă deschis şi curat, învăţaţi să-l iubiţi pe Dumnezeu, învăţaţi să mâncaţi cumpătat, să dormiţi puţin, să vorbiţi puţin, să fugiţi de păcat, să vă rugaţi cu evlavie şi să postiţi cum se cuvine, să-i ajutaţi pe cei căzuți în nevoi şi durere, să staţi departe de întuneric, de încălţări frumoase, de prostie şi făţărnicie, să fiţi laolaltă cu cei mărinimoşi, culţi, iubitori de pace şi frăţie, pentru că toate acestea pot asigura oamenilor fericirea. Cuvintele mele să vă fie călăuză. “

Yunus Emre (1238 – 1320) Yunus Emre a fost un derviş care a trăit în Anatolia, în secolul al XIII-lea. El a jucat un rol deosebit de important în cultura turcă. Unii scriitori îl consideră cel mai important poet din literatura turcă veche. Sunt Yunus, mistic de durere./Suferind răni din cap până în picioare,/În mâinile Prietenului mă crispez de durere,/Vino să vezi ce a făcut dragostea din mine.

Viaţa lui Yunus Emre a fost un subiect destul de dezbătut în rândul literaților turci. Acest fapt s-a datorat popularității sale covârșitoare printre oamenii simpli ai Anatoliei. Nu se știe exact unde s-a născut și nici unde este de fapt îngropat.

Yunus Emre este însă cel mai popular poet al Turciei datorită faptului că a scris versuri accesibile poporului, folosindu-se de elementele din natură și de vechile tradiții și obiceiuri turcești. În anul 1920, specialiștii au ajuns la concluzia că în poezia sa se găsește primul dialect al ţăranilor anatolieni. Mai mulţi critici literari susţin faptul că multe expresii folosite în limbajul de zi cu zi sunt de fapt fragmente din versurile sale. UNESCO, ca semn de respect față de personalitatea sa universală i-a dedicat anul 1991.

De asemenea, Institutul Cultural al Turciei îi poartă numele.

Apollon

18

Dr. Camelia SURUIANU

Despre copilăria sa avem puține amănunte, știm faptul că a învățat la şcoala lui Merdan Hogea, era un copil cuminte, ascultător, harnic, paşnic şi punea o mulţime de întrebări celor din jur. În mod deosebit era atent la tot ceea ce îl înconjura. „«-Tată cum se numeşte pasărea aceasta? -E turturea băiete! -Şi cum zboară? -Tu, desigur, nu poţi zbura ca ea, Yunus Emre!» «-Mamă, ce fel de copac e acesta? -De ce este aşa frumos? -Aşa l-a creat Dumnezeu, băiatul meu. -Şi floarea cea galbenă este frumoasă, şi tu eşti frumoasă, mamă! -Dar... Şi ce este cu acest dar, nebunaticule? -Dar... De ce trebuie să moară...»”

Astfel, în literatura turcă ne este prezentat Yunus Emre. „Se spune că el lega prietenii cu florile, cu păsările şi chiar cu viermii, îşi iubea prietenii, dar cu o parte dintre ei nu se prea înţelegea. Nu se înţelegea, pentru că nu punea capcane păsărilor, nu rupea florile, nu lega mărăcini de coada pisicilor, nu bătea fetele, nu gonea câinii. Pe când fratele său Sarî Musa făcea astfel de şotii.”

La vârsta de nouă ani Yunus Emre reușise să învețe alfabetul, citea şi scria cursiv, fapt rar întâlnit la acea vreme. Într-o bună zi, ne povestesc istoricii, a luat în mână cobza tatălui şi a început să cânte. Din ziua aceea cobza a devenit unul dintre cei mai dragi prieteni ai săi. Într-una din zile, în urma unui accident teribil, fratele său a murit înecat într-un râu. Yunus Emre a suferit cumplit. Merdan Hogea l-a îmbărbătat spunându-i că: „Viața e o lege de neschimbat a lui Dumnezeu.

Oamenii se nasc, cresc, trăiesc şi mor. În locul celor plecaţi vin alţii. E o ordine ce nu poate fi schimbată de nimeni. Dacă din aceste motive te-ai supărat pe viaţă, pe oameni, dacă renegi bucuria de a trăi, înseamnă că deja eşti un om mort. Nu vei fi de folos nimănui. Și Dumnezeu nu o să te mai iubească dacă te răzvrătești.”

La scurt timp de la acest eveniment i-a murit subit și tatăl, rămânând doar cu mama sa. Într-o bună zi, pe când muncea la câmp, fără să-și dea seama a rostit primele sale versuri: „Pe ţăranul care moare / Îl urmează-al său fecior, / Semăna-va el, sub soare, / Alte spice, alt ogor. / Suflete, izvor ce plânge, / Unde-ţi curge murmurând, / Varsă lacrimă de sânge, / Drumul vieţi-mi ferecând.”

Emoționat peste măsură, nu a vrut să povestească nimănui minunea. După un timp, a auzit din nou o voce care îi șoptea la ureche: „Cel ce vine-n astă lume, / Nu rămâne, ci doar trece. / Bun sau rău, de e-n renume. / E sortit în cer să plece. // Spectrul morţii-ţi dă fiori, / Ea ridică zi şi noapte / Bărbaţi, femei, prunci, feciori / Zac cu toţii fără şoapte.”

După ce i-a citit versurile sale lui Hogea Merdan s-a hotărât să plece din acel ținut și să-și continue studiile la una din medreseurile (şcoală elementară) oraşului Konya. Astfel, s-a încheiat copilăria sa. Yunus Emre învăţa foarte bine. Dascălii săi erau mulţumiţi de el. După ce au trecut câțiva ani Yunus a început să reflecteze asupra sinelui său. Iată ce a notat în caietul său: „De vrei să fii cunoscător / Întâi, cunoaşte-te pe tine, / Căci rostul tău, denvăţător / Din sinea ta, provine.” Încetul cu încetul Yunus s-a îndepărtat de colegii săi, pe care îi considera amorfi, și și-a canalizat întreaga atenție asupra iubirii față de Dumnezeu. Într-o bună zi, iată ce le-a spus prietenilor săi: „Să ne cunoaştem, hai, veniţi, / În bună pace să trăim. / Să iubim... Să fim iubiţi, / Că lumea n-o s-o moştenim!”

După ce părăsește medresa Yunus Emre cunoaște o serie de îndrumători spirituali, de la care învață să se roage, să fie smerit și să trăiască cu puține foloase materiale.

Nr. 2 (82), februarie 2017

Când medita asupra bunătății lui Dumnezeu, de fiecare dată, scria câteva versuri de recunoștință. „Divanul”, culegere de poeme dedicate Dumnului, este cea mai importantă operă a sa. Ceea ce l-a individualizat a fost limbaj folosit, deosebit de accesibil populației. „Yunus Emre a folosit în poeziile sale stilul silabelor scurte și lungi, numite aruz. Cele mai multe versuri religioase au fost scrise în măsura silabică. În «Divan» au fost folosite stilului ilahi și catrenul. Mai rar a scris distihuri. Ne atrage atenţia și construcția poetică metaforică. Pe lângă metaforele populare utilizate întâlnim şi unele construcții originale. Cele mai des întâlnite imagini metaforice sunt cele care au legătură cu grădinile, florile, câmpiile, păsările etc. (...) Prin urmare, comparaţiile utilizate sunt inspirate din natură.

Dervişul este comparat cu un pom fructifer, trandafirul reprezintă maleabilitatea şi maturitatea omului iluminat. Poetul este de cele mai multe ori comparat cu o ciocârlie. Un suflet necurat este văzut precum o grădină plină de ciulini. Un om fără iubire este comparat cu un lemn uscat.”

Elena Andreea ION ÎN TRECEREA VREMII

Apollon

Mi-aduc aminte bine…

Ploua. Ploua cu stele de argint.

M-am agăţat de cer ca o haină la uscat pe o funie de nisip.

Te-am strigat cuvânt ascuns printre suspine.

Toamna-şi cobora frunzele, încet.

Anii se cerneau Printre picături de ceară, iar tu, cuvânt întors din timp istovit, înfloreai ca-ntâia oară.

Te aud.

Te văd.

Te simt.

SUPRAVIEŢUIRE

Yunus Emre (1238 – 1320) Pentru Yunus Emre iubirea față de Dumnezeu reprezenta de fapt recunoștința sa față de Creator. Iată o strofă edificatoare în acest sens, pe care o găsim în volumul poetic „Divanul”. İşidin ey yarenler Kıymetli nesnedir aşk Değmelere bitinmez Hürmetli nesnedir aşk.

Ascultați, voi, ce vă spui; Dar de preț iubirea este; Hărăzită nu-i oricui, Doar făpturilor celeste.

Hak’tan gelen şerbeti Licoare sfântă am băut, İçtik elhamdulillah Din ceruri picurată.

Sol kudret denizini Vigoare-am luat din Absolut, Geçtik elhamdulillah !

Ca marea-nvolburată.

Slava Domnului!

Derviş Yunus Eydür Ahı Îl iubesc pe Domnu’meu Gözyaşı döker günahı Și de aceea plâng mereu.

Hakk’a aşıkım vallahı Tot așa, Yunus, dervișul Onun için inilerim Își deplânge paradisul.

Un poem ce merită a fi amintit în contextul de față este „Sarı çiçek” (Floarea galbenă) transpus în română prin 7-8 silabe, cu rima încrucișată (a b a b), textul este o veritabilă litanie (ilahi) închinată Domnului.

Yine sordum çiçeğe Floricică gălbioară, Boynun neden eğridir?

De ce ții capul aplecat? Çiçek eydur ey derviș, Hei, dervișe, ea răspunse, Kalbim Hakk’a doğrudur.

Domnului m-am înclinat.

Din aceste versuri date drept exemplu observăm faptul că Yunus Emre era un poet deosebit de sensibil, chiar sentimental. Cu toate că ar mai fi mult mai multe lucruri de spus ne oprim aici cu prezentarea sa literară. În concluzie, privind în ansamblu opera celor trei poeți reprezentativi ai culturii orientale, din exemplele enunțate, considerăm faptul că toleranța religioasă ar fi cuvântul cel mai potrivit în cazul de față.

Acești literați, la vremea respectivă, au fost mari îndrumători spirituali, ce merită a fi rememorați drept mărturie a darului lor creator.

DIN NUMĂRUL URMĂTOR Maica Teodosia Zorica Laţcu 17 martie 2017 - 100 de ani de la nașterea sa

Apollon

19

Apa din ulcior a secat stelele nu mai râd cu un colţ de gură şi soarele, mai palid, s-a înnoptat.

Doar visul... visul mai trăieşte printre reziduuri şi fum şi zgomote de cuvinte: anii s-au trecut trupu-mi plângând.

FRĂMÂNTĂRI Frământări în trup se zbat nu de ieri, de azi, ci din trecut, din vremea când ploua cu stele şi ardeau palmele mele bătute de atâta umbră, dar pline de o lumină blândă.

Ploua cu lacrimi sterpe în gânduri de nimic şi nimfele, meschine, veneau să ia în stăpânire cuvintele albe.

ÎNVIEREA Solzii cuvântului s-a desfăcut când şarpele a încolţit călcâiul Evei.

Umbra din spatele morţii s-a înverzit, iar Cerberul şi-a uitat trăsura la poarta ţigăncilor.

Timpul a luat proporţii mitice, de ieri şi muzica răsună înfiorător de lin, prin osul florii deschise spre uşa unei noi Învieri a Morţii Veşnice.

Doar nimfele au mai rămas...

Doar unul rămânea de farmece neatins şi se ascundea în cetatea care l-a cuprins între zidurile groase, care încă nu l-au ucis!

POEM NESFÂRŞIT Viforă vântul prin oasele-mi albe şi sufletu-mi îngheaţă, infinitul se strânge, iar marea se închide în scoica sa ciudată, din nisipul rece.

Cuvintele salvate de lăcomia lăncii curg în locul valurilor albastre şi se sparg în ţărmuri imaginare mai grele decât stâncile din care picură litere strâmbe.

Doar umbrele se mai văd în văzduhul pastelat…

Poetul scrie zi şi noapte.

Nr. 2 (82), februarie 2017

Un cuvânt bun despre un apropiat al sufletului meu

Apollon

Academicianul Stanislav Groppa: un mag esculapian!

M-am convins nu o singură dată că atunci când scrii despre o personalitate marcantă, fie din domeniul științei, culturii, artei,literaturii sau politicului, cât n-ai scrie până la urmă îți pare că tot puțin ai descris eroul eseului dat. Și chiar dacă despre acest personaj vor scrie mai mulți autori totuna va rămâne loc pentru ai explora și alte calități celui vizat. Așa s-a întâmplat și cu eroul meu care cu cât îl cunosc mai mult cu atât mi se pare că prea puțin știu despre el. Mi se pare puțin, căci dânsul în fiecare zi inventează ceva nou, aplicând cele demonstrate în teorie cu succes în practică, cu alte cuvinte e-n veșnică mișcare pe care greu e s-o urmărești.

Numele lui este foarte cunoscut în lumea medicală, în cea a științei, printre pacienți și bolnavi, în țară și peste hotarele ei. Și chiar dacă în anii de școală visa să devină un bun chimist, dânsul, urmând sfatul tatălui Alexandru și-a urmat studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”), ca în scurt timp după absolvirea lui să devină un medic și savant cu renume mondial: Stanislav Groppa, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, șef de catedră, decan, prorector, fondator și conducător de laborator științific, membru titular al Academiei de Științe, fondator, cofondator, președinte, copreședinte și membru de onoare a numeroase Asociații și Societăți Științifice din țară și de peste hotare, redactor șef și membru al consiliului redacțional la Municipal de Urgenţă din Chişinău, şef al catedrei de neurochirurgie şi multiple reviste de profil medical, deținător de brevete și invenții, posesor a neurologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae multor medalii de aur, argint și de bronz, cavaler de ordine și medalii, Testemiţeanu” candidat oficial pentru funcţia de şef al statului. Deși era laureat și menționat cu Diplome de Excelență și de Merit, activist obștesc și de convins că nu va obține voturile necesare în parlament, doctorul și stat! Și nu-i de mirare, căci în medicină să devii doctor în medicină și savantul Stanislav Groppa a mers la acea grea încercare pentru a prorector la 29 de ani, iar la 35 și 39 respectiv doctor habilitat și profesor demonstra societății locul și rolul bine meritat al medicinii în ierarhia universitar este foarte greu ca să ni zic imposibil. superioară de conducere a statului.

Ca un coleg de breaslă ce-i sunt, i-am pășit pragul biroului nu o În aceeași zi l-am telefonat pe bunul meu coleg ca să-l felicit singură dată ca să văd rânduri de pacienți și bolnavi, așteptând cu răbdare ca pentru aportul personal la ridicarea prestigiului corpului medical în să fie consultați personal de însuși academicianul Stanislav Groppa. Și cadrul vieții sociale. S-a bucurat candidatul la Președinția Republicii academicianul Stanislav Groppa cu aceeași răbdare și înalt profesionalism îi Moldova, ca mai apoi să mă bucur și eu de discursul său amplu și consultă pe toți ca să le indice tratamentul necesar pentru ai veni de hac bolii constructiv de la tribuna Parlamentului. Această filă din biografia de care suferă ei. Nu știu cum își programează dânsul ziua de lucru, dar câte academicianului Stanislav Groppa a intrat nu numai în palmaresul odată mi se creează impresia, că bunul meu coleg, aidoma unor miriapode, personal biografic ,dar și în istoria medicinii autohtone și cea a statului în are mai multe picioare ca să reușească să fie „c-un picior” în salonul ansamblu. bolnavului, cu „altul” în fața studenților la catedră, iar cu „celelalte” la Astăzi, societatea noastră se bucură de dinastia familiei academie, televiziune, consilii științifice, congrese și conferințe medicale de Groppa, căci și soția academicianului, Liliana Groppa, este universitar, profil naționale și internaționale, ședințe și adunări ordinare unde este doctor habilitat în medicină, şef Disciplină Reumatologie şi Nefrologie, obligat să fie prezent în virtutea funcțiilor pe care le deține etc.

USMF„Nicolae Testemiţeanu”, specialist principal al Ministerului Cunoscut în țară și peste hotare ca un specialist de marcă în Sănătății, iar feciorul Sergiu – medic neurolog la o Clinică Universitară din domeniul bolilor cerebrovasculare, academicianul Stanislav Groppa Germania. fondează Școala ştiinţifică Neurologia stărilor acute şi neurogenetică, Liga O definiție aforistică a lui Hippocrates spune că: „Sănătatea este de combatere a Epilepsiei din Moldova şi Centrul Naţional de Epileptologie, o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea”, iar în unde medicii specialiști din raioanele și orașele republicii, tinerii savanți și Dicționarul Explicativ al Limbii Române substantivul grop (din italianăcolegii de spital își pot perfecționa măiestria în acest domeniu destul de groppo) este tălmăcit ca, un sac cu bani… Comoară. dificil și important pentru sănătatea omului. Și confrații mei de condei, care Academicianul Stanislav Groppa astăzi pe bune poate fi mi s-au adresat cu rugămintea de a fi consultat vreun membru al familiei lor catalogat ca o comoară pentru sănătatea omului, pentru societatea de către academicianul Stanislav Groppa, au rămas mulțumiți, fiindu-i noastră! recunoscători de serviciile sale medicale. Fără doar și poate, că cei șapte ani Ion CUZUIOC, de acasă, comportamentul personal al părinților și buneilor, oamenilor Medic și scriitor gospodari din plasa Verejeni, Otaci l-au pregătit pe tânărul Stanislav pentru drumul cel mare și anevoios al vieții de loc ușoare și în secolul nostru.

Cele 300 de publicaţii ştiinţifice, inclusiv 7 monografii, 5 manuale, 25 brevete de invenţii; miile de pacienți și bolnavi consultați și tratați personal de către academicianul Stanislav Groppa vorbesc de la sine despre marele aport al domniei sale în dezvoltarea și ocrotirea sănătății populației noastre. Dânsul totdeauna știe a găsi și cuvinte de recunoștință în adresa dascălilor care l-au învățat și îndrumat: academicienii Nicolae Testemițeanu, Vasile Anestiade, Eugen Popușoi, Gheorghe Ghidirim, Natalia Gheorghiu, profesorii universitari Andrei Zorchin, Efim Muhin, Constantin Țăbârnă, Andrei Banaru și, evident reprezentanții școlii de neurologie autohtonă: academicianul Diomid Gherman, conferențiarii Mihai Casian, Boris Ianachevici, Vasile Rață ș.a. Luând cunoștință cu CV-ul academicianului Stanislav Groppa am rămas surprins plăcut de avalanșa posturilor, titlurilor, funcțiilor de stat și obștești, listelor de brevete, invenții, lucrări științifice, distincții de stat și civile, diplome de excelență și de merit așternute pe multiple pagini de hârtie.

La unul din momentele de încercare în viața academicianului aș vrea să mă opresc, la cea de candidat la Președinția Republicii Moldova.Așa dar, la 14 mai 2009, comisia specială pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova îl înregistrează pe Stanislav Groppa, neurochirurg la Spitalul Clinic

Apollon 20

Nr. 2 (82), februarie 2017

RIDENDO CASTIGAT MORES La ora actuală, publicul larg e asaltat de producţii gen thriller, horror, ce captează atenţia prin senzaţii tari, catastrofice, la limita patologicului. Prea puţini autori mai scriu comedii, texte spumoase ce binedispun ori stârnesc chiar hohote de râs, care să ne distragă de la frământările zilnice, de la urâtul ivindu-se când nici nu te aştepţi sub zeci de faţete.

Unul dintre aceşti autori este domnul Vasile Farago, iar cartea sa recentă, Să mai şi glumim (Editura Semne, 2017), ne oferă o serie de povestiri de un comic deliberat, scriitorul fiind convins că gluma e un profesor subtil ce ne conştientizează defectele, fără a ne induce un sentiment de umilire, dimpotrivă zâmbind complice.

Zâmbetul l-a însoţit pe Vasile Farago în viaţa şi în profesia sa frumoasă şi dificilă de aviator, extrăgând din evenimentele trăite acel sâmbure de înţelepciune, pe care, ambalat în umor şi duioşie, l-a transmis mai departe în cărţile sale: Clipe între cer, pământ şi apă (2992), Raid peste lume şi alte povestiri (2003), Râsu’-plânsu’ în Ţara Absurdului (2006), Cioburi de lume (2008), Mare-i grădina... (2010), Povestiri despre zburători şi lumea lor de neuitat (2013), Zâmbim şi mergem mai departe (2016), unde momentele fericite se împletesc cu cele pe muchie de cuţit în textura vieţii, care are şi ea umorul ei – uneori absurd, negru, sau după cum spune românul... de tot râsu’-plânsu’, neutralizând ceea ce este malefic prin apotropaicul ,,haz de necaz“.

De-a lungul timpului, râsul a fost fie condamnat, ridiculizat, fie înţeles ca o forţă terapeutică, reacţie a inteligenţei, sau ca o posibilitate a omului de a se detaşa lucid, cu eleganţă de ceea ce este nedemn de condiţia sa.

Pentru Vasile Farago, râsul e o armă atipică, blândă, de apărare împotriva meschinăriei, a imposturii, minciunii, dar şi de focalizare a unor moravuri din societatea noastră contemporană, o armă nonletală cu efect imediat sau pe termen lung.

Vrând-nevrând, autorul face o pedagogie de mase, captând atenţia cu glume aparent nevinovate, potrivind din diverse unghiuri un fel de ,,oglindă“ a viciilor, slăbiciunilor, de care uneori nici nu ne dăm seama.

Cartea cuprinde proze, mai mult sau mai puţin scurte, animate de o multitudine de tipologii aparţinând mediilor politice, culturale, artistice, juridice, medicale, bisericeşti, puse în lumină cu abilitate în elementele lor particularizante, pitoreşti, autentice, elemente speculate şi în ilustraţiile semnate de Cezar Petry, la modul savuros.

Astăzi, când suntem ,,biciuiţi“ de grabă şi consumism, Vasile Farago ne propune să ne descreţim frunţile, să luăm o pauză, răsfoindu-i scrierile eminamente hazlii, ce aduc un aer proaspăt de jovialitate dar şi o privire critică vizavi de comportamentul mai mult sau mai puţin lejer, vorbirea spontană, naturală, chiar neaoşă. Între povestiri sunt intercalate pastile sau pilule umoristice, sau cum se spune în limbajul nostru comun, bancuri, ce au oarecum legătură cu textele pe care le acompaniază.

Apollon

Victoria MILESCU

Cu pana unui zâmbet când bonom, când ironicmaliţios sunt caricaturizaţi reprezentanţi de pe aproape toate palierele societăţii: critici de conjunctură, contaminaţi de virusul ,,criticus morbus“, pictori excentrici, politicieni oportunişti, afacerişti corupţi, aviatori libertini, femei fatale, ţaţe cu pretenţii de doamne, oameni de la sat adaptaţi neadecvat oraşului etc. Comicul situaţiilor e în tandem cu cel al limbajului.

Dialogurile, ca reflex al realităţii netrucate, au culoare şi farmec, cu replici vii, fără inhibiţii, vezi discuţiile aprinse ce se amplifică aberant, în contradictoriu, într-un troleibuz arhiplin, confesiunile de un intimism picant ale unor femei uşoare versus bărbaţi profitori, limbajul suculent al unor femei simple de la ţară ce-şi dau cu părerea despre noutăţile de ultimă oră, aşa cum le percep ele etc.

Scriitorul nu ocoleşte nici instituţia bisericii ridiculizând unele practici şi ritualuri anacronice, privind într-o cheie ludic-lucidă preceptele, personajele biblice. De tot hazul lingvisticii sunt unele pasaje transcrise în oralitatea lor genuină şi agramată ale unor emiţători, de un comic involuntar născut din cea mai autentică bună credinţă.

Citindu-le, poate că unii cititori vor râde cu poftă sperând că Ridendo castigat mores, iar alţii vor zâmbi amar, căci Ridendo dicere verum. Dar peste toate, pluteşte zâmbetul autorului, plin de înţelegere, de căldură umană, de speranţă.

Cum te cheamă, pui de dac?

Simona CATRINA

Nu mai prididim să ne conservăm valorile naționale, identitatea, bla-bla. În realitate, nu suntem în stare să ne păstrăm nici muzica, nici tradițiile și nici măcar prenumele românești. Vedetele nasc pui vii, îi hrănesc cu lapte și-i botează în ciuda românismului.

E mult până au început unii cu delirul cosmopolit, că epizotia s-a întins. Câteva modeste exemple vă pot oferi… Pe băiatul Monicăi Anghel în cheamă Aviv, nu știu ce-a visat ea înainte să nască. Nici nu mă interesează. Pe băiatul lui Andrei Duban îl cheamă Armin, parcă-i nume de mușchetar. Dan Bittman are trei băieți cu nume de patinatori. Îi cheamă Alex, Patrick Noah și Mark Nicolas. Marcel Pavel are un băiat intitulat Richard, iar pe fiica lui Mădălin Voicu o cheamă Vanessa. Altfel, Mădălin Voicu este vajnic apărător al valorilor sale etnice… Andreea Esca are doi copii pe care-i cheamă-n acte Alexia Margot și Aris. CRBL, în schimb, a preferat pentru fiică-sa prenumele Alesia. Nicoleta Luciu a împroprietărit trei gemeni deodată cu nume vestice: Kim, Kevin și Karoly. Diafana Oana Cuzino și-a botezat fetița Noemi, iar Romanița Iovan are un băiețel făcut pe ultima sută de metri a fertilității, pe care-l cheamă Albert.

Cântărețul Cătălin Crișan are un băiat pe care-l cheamă Raris, un nume inventat de tati, din câte recunoaște. Colegul lui de breaslă, Gabi Cotabiță are o fiică pe care o cheamă Aela. Ce să mai spun de Noa (fiica lui Robert, clăparul de la Proconsul), de Nidia (fiica lui Moculescu) sau de Calina (fiica faimoasei Catinca Roman, fosta fiică a lui Petre Roman, că acum n-o mai recunoaște drept mlădiță decât pe Oana)? Pe fiica antrenorului echipei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, fost profesor de matematică, o cheamă Maia Hiperboreea. Pe fiica ziaristului Mircea Toma o cheamă Una, pe fiica Danei Săvuică o cheamă Julie. Gabriela Vrânceanu-Firea şi primarul din Voluntari şi-au botezat fiul cu 11 popi şi i-au pus numele de… Zian. Vorba lui Moromete… nişte ţărani!!! Nume misterioase, respectiv universale, monșer! De numele unui procuror de la Parchetul Tribunalului Călăraşi- Xenofonte Purcărea ce să mai zicem?!?

Iar dacă vă spun cum îi cheamă pe puii oamenilor din fotbal, o să spuneți că vă mint. Dan Petrescu are trei fete denumite Rebecca, Chelsea și Jennifer Anne Marie. Pe băiatul lui Gică Popescu îl cheamă Nicolas, pe fata lui Răzvan Lucescu o cheamă Marilu, iar pe don’șoara lui Giovanni Becali o cheamă Pamela. Și când te gândești că, în țara asta românească plină de nume străinești, se miră unii că pe prințulețul născut de Prințesa Lia (coroborată cu Prințul Paul) îl cheamă Carol Ferdinand, ca pe ta-su mare!

Apollon

21

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

UN NOU PROIECT LITERAR DE EXCEPŢIE Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului Convenţia ONU, Societatea Culturală Apollon - România şi Editura Ro.cart anunţă demararea celui de-al doilea proiect literar de excepţie editarea antologiei de creaţie literară, poezie şi proză creştină

“ÎNGER CU CHIP DE COPIL”.

Editura

ro. cart

Toţi elevii care au harul deosebit al scrisului pot participa la o acţiune culturală fără precedent în lumea literară a şcolii româneşti. Puteţi trimite creaţii literare proprii, poezie şi proză creştină. Primim materiale de la voi, pe adresele de e-mail: ro.tv.kalin@gmail.com sau sfo.cart2016@yahoo.com.

Selecţia creaţiilor literare, ce vor fi publicate în volum, va fi realizată de un colectiv de scriitori membri ai Societăţii Culturale Apolon şi ai Uniunii Scriitorilor din România şi Basarabia.

Textele se trimit în limba română, până pe data de 10 septembrie 2017, maximum 25 pagini în document word, A4, caracter de 12, Times New Roman, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice, având corectura făcută de profesorul coordonator şi vor însoţite de: o fotografie a autorului, numele şi prenumele, un număr de telefon, unitatea de învăţământ, clasa, numele şi prenumele profesorului coordonator.

Antologia “ÎNGER CU CHIP DE COPIL”, va fi lansată într-un cadru festiv la Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, în Pavilionul Central Romexpo, în data de 19 noiembrie 2017, când vom sărbători Ziua Mondială a Drepturilor Copilului.

La această lansare vor fi prezenţi reprezentanţi ai Convenţiei ONU pentru drepturile Copilului, ai Societăţii Culturale Apollon - România şi Editurii Ro.cart.

Creaţiile literare de excepţie vor fi premiate şi publicate în revistele Apollon şi Apollon Junior pe perioada anului 2017 şi 2018.

CRONICĂ LITERARĂ

“Moartea trece pe tușă” Există o realitate a poeziei de astăzi pe care un prozator, iubitor de poezie, poveste, în orice limbă a pământului ar fi, nu poate trece de o esenţă a acesteia pe cât de generală, pe atât de instructiv - reprezentativă.

Iată: ,,În turnul de fildeş, joc lacătul la zar / Îl pierd, îl câştig pe două cuvinte / Te iubesc ies din vis / Luntraşul îmi refuză arginţii / Ana cu lacrimi de regină” Această stare a poetei din poezie citată va dezvolta în continuare o existenţă, absolut proprie generaţiei, la nivelul ei sensibil, precum în versurile: ,,Sub plioape cu mângâieri fierbinţi / Imaginare ţi-am desenat pe irişi sfinţi,, - de exemplu; ori în altele: ,,Cu aripi de arhanghel m-am întors / În lacrimi de zână pentru prunci nenăscuţi / Sânge de zeu copacului doborât de furtună / Ierburi de leac pentru vârful Golgotei / Pentru durerile lumii,, - şi în sfârşit: ,,Semnez o filă albă de carte / Pe inimă / De nu m-ai uita,, Iar cititorul va înţelege astfel nobilul crez al autoarei din următoarele versuri absolut convingătoare: ,,Cu steaguri albe / Din iubire, din moarte / Mă întorc de fiecare dată, într-o carte,, Sentiment favorabil lecturii celor 50 de titluri metaforice, din cuprinsul volumului, ele surprinzându-ne plăcut nu numai la modul Moartea metaforizată intelectual, ci şi încântându-ne cu frumuseţea şi noutatea ideii. Nu vom încerca Sentimentul căderii în veşnica “împărăţiei lui Hades” îl au nici o analiză, oprindu-ne doar la plăcerea lecturării, dar vom sugera, cu majoritatea scriitorilor, în primul rând poeţii şi mai puţin prozatorii. determinarea personală, câteva trăsături de acord, fie ele chiar cu respectiva Îmbrăţişând acest sentiment devii unul dintre cei care câştigă lupta diferenţă de generaţii. Ne referim de exemplu la compasiunea pentru cel cu Viaţa, te ataşezi anticipat de ideea că Moartea este finalul tuturor... neînţeles în suferinţă de către semeni. Balada ,,Moartea trece pe tuşă” ,,Poate Trecând aceste trăiri în poezie, modelându-le prin metaforă, poţi mâine” la confruntarea cu falsul din lucruri, în lumea contemporană, mergând zâmbi în faţa Morţii, ignorând-o ori de câte ori vei avea ocazia... până la cel din suflete ,,Picnic,,, Închide ochii”, ,,Arena” apoi iubirea, aflată într-un ,,Moartea trece pe tuşă”, cartea de poeme a poetei Gabriela Ana Bălan, decor, pe cât de variat, pe atât de natural, în virtuţile lui actuale, pline de apărută în Colecţia Regal a Editurii Art Creativ - Bucureşti, nu aduce mişcare. Îmbinate cu metafora ele ne trimit la sentimentul valoric al poeziei, elogii acestui sentiment al căderii, dar dincolo de toate ea înalţă privită ancestral: ,,Te iubesc”, ,,În ochii tăi”, ,,Departe de sticlă”, ,,Paharul cu apă”, spiritual lectorul prin abordarea firească a trăirii şi îmbinării tuturor ,,Două ceşti de cafea”. sentimentelor Vieţii şi Morţii la un loc, aşa cum spune Petruţa Chiriac Amintind că acest sentiment ar fi prioritar în cuprinsul poeziilor din “într-o antrenantă realitate”. Folosind termeni sportivi putem spune că acest volum, oferit de autoare, noi l-am simţit aici, totodată şi pe cel religios, trăit poeta Gabriela Ana Bălan, “fluieră” Moartea şi îi acordă “cartonaşul şi situat de poetă în conjuncturi proprii liricii acesteia. roşu” prin poezia ei de jubilaţie a existenţei comune, a aşteptărilor Să amintim numai: ,,Deşert”, ,,Cuvântul cu care te-am rănit”, ori ,,Atât de devoratoare din existenţa cotidiană, descifrând simbolurile eterne aproape”… De aceea voi recomanda, cu toată căldura, nu numai volumul din ale Vieţii... Citiţi poemele şi vă veţi convinge pe deplin de aceste limba română, al autoarei, dar şi cel tradus în limba italiană, ce te poate lucruri!

George CĂLIN, poet şi diplomat transporta nu numai deasupra lucrurilor, dar şi într-o antrenantă realitate.

Petruţa CHIRIAC

Apollon 22

Nr. 2 (82), februarie 2017

Argument, contemplare, artă, frumos… şi un nume: Minodora Ursachi Minodora Ursachi, muzeograf, publicist, s-a născut la 22 decembrie 1934, în localitatea Negrea, comuna Lascăr Catargi, Galaţi. Urmează cursurile primare în satul natal (1942-1946), Liceul de Fete Mihail Kogălniceanu în Galaţi (1946-1953) şi Facultatea de Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi (1953-1957).

După terminarea facultăţii este repartizată ca profesor-muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman, unde a activat între anii 1957-1968. Fire sensibilă, autodidactă, inovatoare, fondează Muzeul de Artă din Roman în anul 1970, unde îşi va dărui 30 de ani de viaţă profesiei de muzeograf (19702000). În anul 2002, la Sărbătoarea culturii romaşcane, primeşte Premiul pentru Cultură şi Diploma de Recunoştinţă pentru susţinerea cercetării arheologice şi contribuţia adusă la dezvoltarea şi valorificarea patrimoniului muzeal, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la fondarea Muzeului de Istorie Roman (2007). constituind un etalon de profesionalism şi un Cărţi publicate: model de urmat în viaţa muzeală. volumul Muzeul de Artă Roman 50 de În timpul cât a condus activitatea ani, Editura Muşatinia, 2007, pune în valoare patrimoniul deţinut de această instituţie. Muzeului de Artă, nume importante ale plasticii Dicţionarul de artă, Identităţi artistice la Roman, româneşti au avut manifestări expoziţionale în Editura Muşatinia, 2013, prezintă personalităţi localul de cultură romaşcan.

Un caracter luminos, energic şi ale lumii artelor care au onorat cu prezenţa lor Muzeul de Artă din Roman; volum apreciat la entuziast, doamna Minodora Ursachi a ştiut să superlativ: ,,un excelent dicţionar - album de artă” de respecte valorile culturale autentice şi să contribuie la promovarea lor. către criticul literar Constantin Tomşa.

A organizat peste 300 de expoziţii temporare la sediul Muzeului de Artă şi peste 200 de expoziţii itinerante precum şi numeroase activităţi culturale.

A scris cronici, articole, studii, comunicări în diferite publicaţii: Pictura, artele Plastice (Istoria oraşului Roman, 1392-1992), Donaţia Maria Steurer Moţatu şi Leonida Moţatu (Carpica XXXI, 2002), Profesorul Ion N. Teştiban (Melidonium I, 2009) având colaborări la diverse reviste de cultură şi artă.

Prezentă în volumele Portrete printre rame, autor Gh. A.M. Ciobanu, 2012, Personalităţi române şi faptele lor 1950-2010, autor Constantin Toni Dârţu, Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ, Constantin Tomşa 2014, Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, 2014.

Minodora Ursachi, o prezenţă de marcă a vieţii culturale romaşcane şi-a lăsat amprenta asupra Muzeului de Artă din Roman,

Apollon 23

Realizând că artele plastice, prin armonie, formă şi echilibrul proporţiilor, apropie oamenii în subtilitatea simţirii, Minodora Ursachi a fost neobosită în promovarea a tot ce ţine de acest domeniu ce încântă ochiul şi sufletul şi contribuie la desăvârşirea interioară a omului.

Modul de prezentare, împreună cu intuiţia şi sensibilitatea artistică, cu dăruirea interioară, ce definesc un artist plastic, îi conferă o reală şi obiectivă receptare şi interpretare a frumosului din Artele plastice.

Pentru Minodora Ursachi estetica devine un mod de cunoaştere, o ţintă contemplativă, prin care argumentează că Frumosul în Artă este reprezentarea sensibilă a Ideii.

Minodora Ursachi a conştientizat, prin prisma meseriei de muzeograf, că noi oamenii suntem dornici de frumosul artistic, ca ecou al umanismului ce ne diferenţiază de lumea necuvântătoarelor, contemplarea produselor artelor plastice fiind momente încununate de

Apollon

sublim, de muzicalitate, de reculegere şi motivaţie.

Arta - ca aură a omului, aşa ne-a dăruito Minodora Ursachi prin tot ce a oferit comunităţii.

A slujit arta şi tot ce ţine de ea cu un soi de religiozitate înduioşătoare, pătimaşă chiar, ducând o luptă invizibilă pentru asanarea urâtului din viaţa noastră.

Arta îl face pe om mai stăpân pe instinctele sale – spunea scriitorul Ion Agârbiceanu.

Trăind într-o lume a frumosului artistic şi înconjurându-se de oameni de caracter, Minodora Ursachi a promovat cu toată fiinţa ei, de-a lungul unei cariere impresionante, focul misterios al creaţiei - ca ardere istovitoare şi neîntreruptă ce răspândeşte Lumina. În paginile volumului Fenomenul artistic romaşcan vom găsi cronici, comentarii, articole, studii, evocări, amintiri şi comunicări scrise în decursul celor aproape 50 de ani de activitate neobosită în domeniul Artei, a simţirii frumosului ca ,,perfecţiune fenomenală”, a cunoaşterii intuitive, asemănătoare cu cea raţională, ca ştiinţă a cunoaşterii senzoriale din universul artelor plastice.

Lecturând acest volum înţelegem mai uşor mesajul autoarei care îşi ia drept obiect de studiu dăruirea şi contemplarea transpuse în actul de creaţie al artiştilor plastici prezenţi în decursul anilor în galeriile Muzeului de Artă din Roman precum şi activităţile personalităţilor din lumea culturală romaşcană care s-au dăruit comunităţii prin acţiunile lor pline de generozitate şi profunzime.

Emilia ŢUŢUIANU, editor

Muzeul de artă din Municipiul Roman, judeţul Neamţ

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

“... Un gând se plimbă surâzând prin minte-mi...”

FEBRUARIE

Corina PETRESCU GHEAȚA Nu ne-a-nvins gerul și ceața Însă ne omoară gheața.

Pe trotuare, multă, groasă, Și foarte periculoasă!

E al iernii apanaj, Rea e și de patinaj.

Dar e bună, foarte bună Să-ți rupă ceva, o mână.

Un picior, cinci coaste după, Gheața poate să îți rupă.

De e frig, luăm un hap.

Gheții cum îi vii de hac?

Lumea stă în dispensare Și așteaptă alinare (Însă parte de ea n-are!!!)

Ne pune-n pericol viața…

Cine vrea să spargă gheața?

Vine lumea de la sate Vine cu groaza în spate Că ieși și te îngrozești Și n-ai unde să pășești.

Lunecuș e peste tot, Poți oricând să cazi în bot, Iar bătrânii nu mai pot!

Sarea n-o îndepărtează Parcă o acutizează!

Cine de ea ne-o scăpa?

Vara cu căldura sa??

S-așteptăm până la vară Gheața asta să dispară??

26 ianuarie 2017

Am vrut să te privesc…

Ramurile tale păreau braţe Întinse spre mine. În calendarul iernii Tu stai precum O stâncă îngheţată Şi aştepţi: Oare Va veni primăvara? Şi va avea ea mesageri Ai razelor de soare?

Aseară Braţele tale păreau Aripi de lebădă tăcută…

Azi Ele sunt mai negre decât Rodul muncii de o zi al minerilor, Cărbunele…

Aş putea să stau Ore întregi Să te privesc Şi zile.

Fără să mă mişc, Fără să respir, De teamă să nu te rănesc, De teamă să nu prinzi glas Şi să mă alungi. În sufletul meu Zăpezile s-au adunat până la cer…

Doar lângă tine Pot să stau Fără să simt Că mi-e frig, Că mi-e teamă, Că mi-e…dor.

Doar lângă tine iarna Nu este decât o simplă primăvară Mai tristă.

MONADE MOTTO: Viaţa nu e destul de viaţă!

temniţă Îmi adun puterile să dau foc singurătăţilor; prevăzători, pompierii ajung înaintea mea.

ortografie Atâţia morţi…

Morminte nu sunt, Oare, sub fiecare talpă?

Apollon24

Pe ce, sau, pe cine călcăm?! Şi cui aparţine durerea?

gând De la etajul patru în sus e mult mai mult decât în jos şi totuşi, mi-ar face mult rău să le cobor pe acestea din urmă, în mare grabă, decât să urc, imaginar, toate celelalte trepte la un loc.

la infinit Spălători de vise frumoase ce detergent folosiţi şi de ce faceţi atâta economie când e vorba Despre coşmaruri?

senzaţii Printre blocurile din cartierul meu se plimbă în dimineaţa aceasta doar nopţile; câtă lumină în ele şi cât întuneric în ea!

ornament Cocoşul cea mai optimistă făptură; Cântă zi şi noapte fără oprire şi fără falsete; fericirea lui e atât de reală; eu şi când scriu doi pe hârtie apare opt; el cum o reuşi?!

infirmitate Prietenul cel mai bun gândul; nu-l găsesc uneori…

Sertarele neunse la timp îmi joacă neruşinate feste.

supliciu În cămăruţa cu doar două locuri mă întorc adesea aştept să comanzi o bere cu alune şi sper că berea nu se va fi terminat; mi-e sete şi mâine.

răni În dimineaţa aceasta se lipesc străzile dar grijile vor fi mâine la locul lor, mai urâte ca ieri; operaţia estetică, de obicei, costă prea mult.

clişeu Frica Naşte monştri dar monştrii chiar n-au teamă de nimic?

necuprins Periuţa se dinţi, cea nouă, îmi provoacă acelaşi supliciu ca şi aceea de ieri; Durerea nu are timpi de odihnă?

tempestă Te doare... ţi-ai agăţat fruntea de o ramură ceva mai rebelă… de ce vrei acum să dai foc pădurii întregi?

DE PRIN ZĂPEZI Începe iar să ningă anu' acesta Şi-am să te văd din ce în ce mai rar, Au să-mi îngheţe iar obrajii roşii Şi ştiu c-am să te-aştept iar în zadar.

Ca un copac cu frunzele uscate Statuie am să fiu fără să vreau În neclintirea veşnic ne-nţeleasă De care trecătorii habar n-au.

Un gând se plimbă surâzând prin minte-mi (Nu ştiu dacă e cazul să insist) Dar parcă ieri mi s-a părut şi mie Că, pentru tine, totuşi, eu exist...

Dac-aş putea să-l las să mă convingă, Dac-aş putea să nu îl uit de tot, El, gându-acesta, l-aş purta în palmă Dac-aş putea, dar uite că nu pot. Şi-atunci, ce-mi mai rămâne-n iarna-aceasta?

Să mă înzăpezesc în vânt şi frig Şi să mă tem din nou, a câta oară, Că n-ai să mă auzi de-am să te strig.

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

Liana ALBU

Sunt mândru că-s român!

- Ia spune-mi tu, române, ai tu în ţara ta Atâta avuţie cât vezi în ţara mea?

Ai munţi atât de falnici, aşa întinsă mare, Pe scoarţa terrei tale se unduiesc izvoare?

Ai tu păduri întinse şi lanuri aurii, Pe câmpul gliei tale, rodesc livezi şi vii?

Ai tu cetăţi măreţe în lupte cucerite Sau sate şi oraşe în piatră construite?

Avut-ai minţi ilustre să-ţi lase moştenire În graiul limbii tale vre-un imn de preamărire? Am construit oraşe şi sate-am construit, Dar noi, cetăţi măreţe nicicând n-am cucerit.

Ne-am apărat cetatea cu stapa lui Ştefan, Cu capul lui Viteazu şi dragostea de neam.

I-am plămădit pământul cu sângele străbun Şi n-am râvnit vreodată moşii de la străin.

Iar limba mea, străine, e doină şi baladă, De-atâtea minţi ilustre slăvită şi cântată.

Iar steaua ce străluce pe cerul limbii mele, Nemuritor va arde, Luceafăr printre stele.

Acesta e străine, al nostru colţ de rai, - O, tu străine-frate, avută-i ţara ta Bogaţi suntem în inimi şi-n dragostea de plai.

Dar n-am găsit în lume minuni ca-n ţara mea,

Grădina mea străine, e câmpul înverzit, Unde îmi zburdă pruncii, cu mieii la păscut.

Iar gustul pâinii mele, în vatră rumenită, De mâna Maicii Sfinte, cu trudă plămădită, E însăşi veşnicia pământului străbun, Ce va domni de-a puriri în vetre de român.

Dar spune-mi tu, străine, se zbate-n piept la tine, Atâta dor şi jale, cum geme-n piept la mine?

Auzi tu noaptea-n vise, pământul cum te cheamă, Copiii cum te strigă: ,,Tu unde eşti tăicuţă, când vii acasă mamă?,,

Căci munţii noştri bucium' pe la amurg de seară, Pe gura lor de raiuri, grăita o mioară.

Sub poala lor ascuns-au haiducii de ciocoi, Deci muntele, străine, e frate bun cu noi.

S-auzi izvorul nostru cum susură doinind, Nici n-ai să vezi mai mare minune pe pământ.

Avem şi mare-ntinsă, ca cerul de frumoasă, În unda ei se scaldă şi Dunărea albastră.

Avem şi codru verde, cu rămuriş umbros, Niciunde ciocârlia nu cântă mai duios.

- Dar spune-mi tu, române, ai tu în ţara ta, O casă-aşa de mare şi mândră ca a mea?

Ai tu aşa grădină ca raiul de frumoasă, Şi-aşa bucate-alese, avut-ai tu pe masă?

Aici avut-am casa când ne-au gonit stăpânii, Deci codrul, drag străine, e frate cu românii.

Iar când culegem poama de prin livezi şi vii, Răsună toată valea, de cânt şi veselii.

Să simţi parfum de mere, gutui şi tămâioasă, O, Doamne, rai de este, e chiar la mine-acasă.

- Ce pot să-ţi spun străine, că sunt români cu stare, Cu case mult mai mândre decât a dumitale.

Dar casa mea străine, e casă de pământ, Cu mâna mea făcut-am chirpici din lut sfinţit. Şi-n rugăciuni sfinţit-am acoperişul meu, Cu smirnă şi tămâie şi crezu-n Dumnezeu.

Apollon 2525

Eu i-am lăsat în urmă de săracii mânat, Bogat îmi e pământul, poporul mi-e sărac.

I-am luat cu mine-n suflet şi-un pumn de lut în sân.

Acesta sunt, străine, şi-s mandru că-s român.

- Dă-mi mâna, dragă frate, şi vino-acum cu mine, Pe terra ţării mele ,,Bine-ai venit, române!”

Nr. 2 (82), februarie 2017

PARABOLA IDENTITĂŢII

Apollon

Prefaţa la volumul „Basarabia – destin şi provocare”, autor Galina Martea „Şi cărţile au suflet: uneori le şi auzi, în preajmă, cum respiră, cum plâng, cum râd cu tine, cum se miră şi-ţi fac din zile moarte – sărbători”.

Nicolae Dabija (Şi cărţile au suflet...)

O vorbă populară afirmă cu înțelepciune: „Călătorului îi stă bine cu drumul”. Dar cum îi stă unui popor care s-a pornit în căutare de sine? După ce am parcurs o cale lungă în timp şi spaţiu, cale de 25 de ani de independență, este firesc să ne întrebăm cum ne stă nouă cu drumul acesta? Am mers corect pe poteca timpului, rectiliniu ori am cotit adesea impuși de obstacole şi de împrejurări? Că această cale aleasă nu va fi ușoară o știam din prima clipă, căci ne-am confruntat de la bun început cu o divizare a societății pe criterii etnice și lingvistice, după criterii geopolitice şi după care a urmat colapsul material. Dar ceia ce e mai regretabil, bagajul conștiinței naționale era prea ușurel, prea nepotrivit pentru drumul greu pe care ne propuneam să-l parcurgem. Cronologia drumului parcurs reflectă plenar obstacolele ce ne-au ieșit în cale: dezbinare teritorială, război fratricid impus din afară, pierderea din vizor a idealului național, exodul masiv al populației conștiente de anumite valori naționale, sărăcia cruntă și multe alte nenorociri…

Cronologia drumului parcurs reflectă vizibil şi partea secretă a problemei noastre – conștiința națională. Căci cel mai greu schimbările se produc în conștiință. Scriitorul, pedagogul și filozoful Galina Martea este cea mai în drept să scrie despre marile noastre probleme. Cartea pe care ne-o propune BASARABIA--DESTIN ŞI PROVOCARE este o radiografiere profundă a meandrelor noastre identitare, care pentru Basarabia şi basarabeni a devenit problema problemelor. Autoarea îşi conturează sintezele nu din surse împrumutate, nu dintr-o lume imaginară creată special ca spaţiu ori platformă pentru meditaţie.

Experiența proprie a făcut-o să cunoască problema identităţii şi pe cea a autoexilării. Dar depărtarea de patrie i-a asigurat și un mare avantaj – posibilitatea de a ne privi dintr-o parte, cu alți ochi, mai obiectivi, mai judicioși. Copleșită de firescul sentiment, siropos, dulceag, de nostalgie, specific neamului nostru, ea ne cercetează discret, cu ochii savantului, care nu pregetă să pună diagnoza cea mai dureroasă, dar cea corectă. Numai prin asemenea studii putem să verificăm dacă drumul parcurs a fost cel corect ales, dacă condrumeții au fost pe aceiași lungime de undă, dacă am mers înainte ori doar am mimat mişcarea. Refrenul secret al acestui volum este Basarabia şi povara nemiloasă a destinului.

Concluzia care se impune în urma lecturii acestei ediţii este una sigură – ca să evoluăm avem nevoie de o purificare. De o transfuzie de conștiință națională… Și numai atunci vom putea să preluăm drumul de la capăt. Dacă ne urmăm cu fidelitate idealul, negreșit așa vom proceda şi doar atunci vom izbândi...

Iurie COLESNIC, Maestru al Literaturii

Ilie GORJAN

“Dansul cuvintelor” Într-o frumoasă prezentare grafică, Editura Scrisul Românesc din Craiova, oferă cititorului cartea de poezie “Dansul cuvintelor”, semnată de doamna Marinela Belu-Capșa.

Cu un titlu mai mult decât sugestiv, cartea este rodul meșteșugului poetic al autoarei (o răsfățată a revistei Literatura de azi a Uniunii Scriitorilor), care clădește, cu lejeritate, cu ajutorul cuvintelor, imagini poetice de toată frumusețea: "Doar fulgii se zbat/ La fereastra inimii mele,/ Încălzind-o/ Cu sărutul gerului." sau "Cadâna nopții se oglindește în geamul meu" (iată o comparație la care nu m-aș fi gândit vreodată și anume să compar luna cu o cadână).

Melancolia generată de o ploaie nesfârșită poate duce, uneori, la alcătuirea unor construcții poetice demne de toată lauda: "Ploaia mă strângea/ în brațele ei/ lascive și reci,/ și coclite,/ spălând zilele/ de singurătate." Și închei cu o ingenioasă și interesantă definire a fericirii realizată de către doamna Capșa: "Fericirea-i o povară/ mai ușoară,/ cuibărită în căușul inimii,/ tremurândă/ și plăpândă,/ bătând ora o secundă.// Fericirea-i un fuior/ de dor/ ce alunecă ușor,/ zbătând ochiul arămiu/ în nisipul din pustiu/ când e mort/ și când e viu.// Fericirea-i spic/ de nor,/ picătură pe ogor/ fierbând sângele în vene,/ prin caverne înțelepțite,/ cu instinctele trezite."

Mulțumim autoarei pentru acest exercițiu poetic spre delectarea sufletului!

Apollon

26

Corespondenţă de la Chişinău, Basarabia

O LOVITURĂ DATĂ CULTURII NAȚIONALE Incompetența naște monștri, e o parafrazare care perfect caracterizează situația care se desfășoară în aceste zile la Biblioteca Națională din RM. Este lichidat serviciul Moldavistica și Heraldica care constituia nucleul original si originar al acestei biblioteci, care prin acest serviciu era cu adevărat națională. Se vine cu o reformă absolut cosmopolită, care are menirea să șteargă toate amprentele originii noastre românești.

Acestă Biobliotecă, concepută în anii 90 ai sec. XX de Alexe Rău care era un filosof al biblioteconomiei și care a intuit perfect cum trebuie să fie realizată formula veritabilă a unei biblioteci, care prin Patrimoniul său depozitat în compartimentul Moldavistica va fi nu numai accesibil cititorilor ci va prezenta o panoramă largă a bijuteriilor aflate în fonduri și a acelor valori care trebuiesc recuperate pentru a completa golurile existente.

O bibliotecă adevărată este întocmai ca și omul, ca să poată trăi în primul rând are nevoie de inimă, inima care fixează și determină pulsul organismului. Inima acestei biblioteci este serviciul Moldavistica și Heraldica.

Acum s-a procedat la extirparea inimii...

Suntem convinși că actuala conducere a Bibliotecii Naționale în goana după reforme zgomotoase se comportă exact ca elefantul în prăvălia cu porțelanuri. Trebuie urgent stopată această abordare absolut dăunătoare culturii noastre.

Marile reforme se fac în scopul îmbunătățirii celor moștenite și nicidecum în formula bolșevică de a începe totul de pe loc gol.

Raisa MELNIC, în numele unui fost şi actual grup de bibliotecari Literatura şi arta Nr. 6 din 09 febr. 2017. p.2

Nr. 2 (82), februarie 2017

“... pe pânză curcubeul se aşterne...”

VOLIŢIUNE

ETERNA POVESTE

Seraficul tău chip mi- apare-n minte Ori de câte ori pe boltă văd o stea Străstrălucitoare ca şi dragostea, Care se aprinde ca să te-alinte.

Madonă, a sfintei naturi minune, Cu tors de regină nemuritoare, Atâta perfecţiune nu te doare?

Cu pioșenie de rugăciune,

Au apărut când primul cuvânt se rostea, Sunt surori, au acelaşi Sfânt Părinte, De soare, ambele fiind pendinte, Din a cărui lumină mereu vor bea.

Cine te-a răsădit, gingaşă floare?

Din ce stele-a reuşit să te-adune?

Ce taine moşteneşti de la străbune De eşti atâta de ameţitoare?

Eu însă voi sorbi din strălucirea ta Şi voi repeta litania mereu Până ce definitiv se va înnopta

Basmul tău e un continuu prezent Şi nu se sfârşeşte niciodată, Nu-i sculptor să nu-ţi fi cioplit monument

Şi Neîndurătoarea mă va coopta.

Pân-atunci aş vrea să-ţi cânt tot dorul meu Cu nemuritoarea lir-a lui Orfeu.

Să-l povestească în marmură coerent.

Privirea ta luceferii îi cată, Fiinţă, de poeţi, zeificată.

RODNICIE Cu gândul la Nicolae Grigorescu, Pare a fi aici, deşi-i departe, Umil păstor de stele căzătoare, Fără noroc, fără sălaş sub soare, Dar îndrăgostit de şapte arte Şi cel mai mult de duhul din culoare, De luceafărul ce nu cunoaşte moarte, De nemărginirea din care face parte Acum şi-apoi în lumea viitoare.

Pensula uşor şi-o moaie în azur, Pe pânză curcubeul se aşterne Şi verdele câmpiilor eterne. Îl prinde-o nebunie de bun augur, Altă icoană sfântă prinde contur, Grâul auriu prin ochii ei se cerne.

PRESTIDIGITAŢIE Ai căzut în peisaj meteorit, Un fel de silfidă ori de naiadă, Părul de aur răsfrânt în cascadă, Ancorat magistral într-un mărgărit.

Ieşise mulţimea-n stradă să vadă Un aşa spectacol nemaipomenit, Ajuns în cel mai înalt punct pe zenit.

(Nu se mai văzuse astfel de paradă).

Ochiul îţi fulgera distrat prin gloată, Dar nu se oprea pe niciun chip o clipă, Minge de foc se învârtea roată Şi isteriza adunarea toată.

Deodată treci pe lângă mine-n pripă Ca să-mi înfigi în umăr o aripă.

Apollon

IUBITA MEA Iubita mea, cu nuri de Niagară, Cu trup mlădiu de trestie subţire, Numai tu puteai să mă scoţi din fire, Să dau ca vinu-n fiert pe dinafară.

Ai reuşit să mă-nvii întru iubire, Apoi să mă arunci în foc şi pară, Să mă hrăneşti cu dulceaţă amară, Amândoi să intrăm în nemurire.

Ma-i învățat subtile stratageme, Acea suferință care nu doare Și te apără de orice blesteme.

I-am pus punct devreme vieţii boeme Ca să scoatem din orice întâmplare Mireasmă îmbătătoare de floare.

SONATINĂ Ne-am zărit la raza unui sentiment Când galaxia s-a oprit o clipă din zbor Să-şi tragă sufletul pe un plai cu picior Şi ne-am îndoruit în acel fast moment.

Uimit, am simţit deodată că zbor, Am strigat din toti rărunchii “prezent”, De înălţime devenisem dependent Şi-am stat trei zile pe creasta unui nor.

Când am revenit la sol un pic mai calm, Eram o gelatină fină de napalm Şi-aveam o sete cruntă de benzină,

Mihai MERTICARU (20 iunie 1938, Rediu, judeţul Neamţ), poet, eseist şi gazetar. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1960-1965). Funcţionează ca profesor titular în Piatra-Neamţ, cu o întrerupere de 6 ani (19681974), când este angajat ca redactor la ziarul “Ceahlăul” din aceeaşi localitate. Din anul 2000 face parte din colegiul redacţional al revistei de literatură şi artă “Antiteze” din Piatra-Neamţ.

VOLUME PUBLICATE: Vânătoare princiară, poeme, debut editorial, 1992, Ed. Cronica, Iaşi; Catedrală de azur, poeme, 1994, Ed. Cronica, Iasi; Repere literare şi stilistice, eseuri, 1996, Edi. Cronica, Iasi; Scriere cuneiformă, poeme, 1997, Ed. Cronica, Iasi; Întâlnire pe pod, poeme, 2003, Ed. Timpul, Iaşi; Imperiul lupului, poeme, 2006, Ed. Crigarux, Piatra-Neamţ; Împărăţia clipei (The Kingdom of an Instant) – 333 de micropoeme în stil haiku, 2007, Ed. Convorbiri literare, Iaşi, vol. bilingv românenglez; Arca lui Petrarca, sonete, 2008, Ed. Poezia, Iasi; Împărăţia frigului, 2009, Ed. Timpul, Iaşi; Geometrie lirică, sonete, 2010, Ed. Limes, Cluj; Umbra păsării, poeme alese, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011; Arta euritmiei, sonete, Ed. Vasiliana-98, 2012; Veșnicia dintre clipe, poeme, Ed. Vasiliana-98, 2013; Miresme celeste, poeme alese, Ed. Tipo Moldova, Opera Magna, Iași, 2013; Fiordurile memoriei, poeme, Ed. Cetatea Doamnei, 2014; Flacăra din piatră, sonete, Ed. Inspirescu, Satu Mare, 2015; 101 sonete, Ed. Ideal, Chișinău, 2015; Urciorul de aur, Ed. Rawex Coms, București ,2016; Culori viscolite/Snowdrifted colours, Ed. Eikon, București, 2016.

*

Dar mi-am revenit după ce-am scris un psalm.

Pe cer a apărut o lună plină, Este membru al Uniunii Scriitorilor Luceferi intonau o sonatină. din România-26 februarie 1999; A fost inclus în mai multe antologii româneşti şi străine; Colaborează la diverse reviste literare din ţară şi din străinătate.; Premiul U.S.R., Filiala Bacău, 2014; Prix litteraires Naji Naaman s, 2016.

DISTINCȚII

Apollon 27

Has become honorary member of Maison Naman pour Culture.

Nr. 2 (82), februarie 2017

GEO ESTE UN SCRIITOR NORMAL

Apollon

Printre atâtea ifose de genii, de veleitari mercenari, slujitori ai unor partide, globaliști disprețuitori de românism, Geo e un scriitor normal, fără fumuri la cap, un român care nu se dezice de el și nu se rușinează că-i român. E ceea ce românii numesc un om de omenie, un generos coleg, un animator cultural în sensul dat de Gherea. E un scriitor pentru copiii de la 7 la 100 de ani care scrie despre ei fără să se copilărească, are răspunderea pentru hrana spirituală dată copilului.

Geo Călugăru abordează specii și genuri literare diferite: interviuri, cronici, eseuri, medalioane aniversare precum Toma Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Iordache. Moderator talentat al multor acțiuni culturale și e sufletul unor cenacluri literare.

Este regretabil că nu-i menționat în dicționare și istorii literare Geo este un astfel de om și un scriitor, într-o vreme când unii nu-s sponsorizate de stat. Ceea ce e impresionant în actul său critic este faptul nici măcar scriitori, necum oameni. Îmi amintesc cântecul popular care zice: că citește cu dragoste cărțile colegilor și le comentează competent. „A fi domn e o-ntâmplare,/A fi om e lucru mare”. Geo e un om. Mai multe pagini Domnia sa nu face politichie de gașcă sau bisericuța autobiografice din cartea „Cuvintele – veșmânt pentru marea trecere” (II), s-ar diavolului... Ceea ce face poartă amprenta respectului pentru scriitori și putea intitula și ele „Ecce homo!” sunt ideile din „Argument” susținute de pentru cititori și, mai ales, pentru destinul culturii române și al identității admirabilul portret făcut precum și acelea ale colegilor: Floarea Necșoiu, Ion C. naționale. Cu o expresie, pe nedrept ironizată, el este un scriitor cetățean. Ștefan, Victoria Milescu, Dumitru Dumitrică. Citiți-le în carte. Este vorba de un Cartea lui este un fragment de istorie literară despre creația actuală. titlu foarte sugestiv care cuprinde ideea că sentimentele, gândurile, faptele, Viața lui Geo Călugăru m-a dus cu gândul la o cugetare a lui visele și năzuințele omului în marea trecere sunt învășmântate în Cuvânt.

Montaigne: „Cele mai frumoase vieți sunt, după părerea mea – acelea care se Titlul „Cuvintele - veșmânt pentru marea trecere” - îmi sugerează o rânduiesc cu modelul comun și omenesc, în ordine dar fără miracole și fără spusă a lui Sextie... cum că nu numai omul este stăpânul limbii, ci și limba e extravaganță.” stăpâna omului, e o zicere care vine din Philocalia – susține într-un fel ideea Când scriem despre copii și pentru copii, nu-i bine să ne lui Geo, comentând cărți precum: „Între două lacrimi și un sărut” de poeta copilărim, dar nici să nu ținem cont de specificul copilăriei și să-i Magda Bădoiu. În „Argumentul”, pe care-l așează pe coperta exterioară este îmbătrânim prea devreme. Numai așa respectăm copilul și așa cum cuprins un autentic crez despre rolul literaturii sale și răspunderea față de spunea poetul latin Juvenal în Satira IV: „Maxima debemur puero reverenția” cititor. El realizează o artă poetică nobilă vorbind despre „cuvântul care – „Cel mai mare respect îl datorăm copilului.” zidește”. Întâlnim în cartea sa evocări de acțiuni și activități culturale, poeți, Îl felicit pe Geo Călugăru fiindcă s-a comportat astfel scriind scriitori valoroși, puțin cunoscuți, din păcate. Are cronici de cărți, succinte despre copii. El se află printre scriitorii care au privit copilăria cu dragoste tablete morale de mare actualitate. De exemplu „Obsesia normalității”, cartea și seriozitate, care prin morala și funcția educativă a cărților sale a oferit poetei Monica Mureșan. Realizează interesante comparații. De exemplu, în copiilor o sănătoasă hrană spirituală. Cinste lui Geo Călugăru, că la 75 de povestirea „Iepurele” din „Adio copilărie!” de Dumitru Dumitrică, asupra ani păstrează cultul cărții tipărite și le-o oferă copiilor. Geo la 75 de ani are căruia se oprește cu multă atenție. Întâmplarea din acea povestire te duce, puritatea sufletească a copilului veșnic. E inimos, corect, generos, plin de prin finețea lirismului, cu gândul la „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș. afecțiune. Este ceea ce în concepția U.N.E.S.C.O. se numește un animator Acestui scriitor, prieten declarat, îi dedică mai multe comentarii. E frumos ce cultural. În toate cărțile lui Geo Călugăru e duhul curat al copilăriei sale. face și moral!

Geo Călugăru este un pasionat evocator de mari personalități în Într-o vreme cu multă lume și puțini oameni, cel ce va căuta un om „Sfinte firi vizionare” ca și în „Cuvântul - veșmânt pentru marea trecere” în care adevărat, de omenie și acțiune, îl va găsi aici, acum printre noi pe cel pe care îl se referă la mari personalități precum: Toma Caragiu, Amza Pellea, Mircea aniversăm la 75 de ani. E Geo Călugăru, un septuagenar și o țâră (5 ani), tânăr, Eliade – oameni care după opinia regretatului maestru Radu Beligan „n-ar omul vremii noastre fiind mai longeviv decât, să zicem, cel din Ev Mediu și trebui să moară niciodată”. Din aceeași categorie menționăm și pe Nichita Renaștere. La mulți ani Geo! E nevoie de oameni ca tine, modești, muncitori, Stănescu, Adrian Păunescu, Iurie Darie, Brâncuși în viziunea Anei Calina fără ifose elitiste și îngâmfări ridicole...

Garaș.

Prof. univ. Ion DODU BĂLAN Pagini emoționante le sunt dedicate scriitorilor Nicolae Dragoș, Ion Rotaru, Dumitru poetul mărşăluind...

Bălăeț, George Zarafu, Constantin Kapița. În ceea ce scriitorului Geo Călugăru, scrie dă titluri foarte inspirate, sugestive, încărcate de poezie: „Cuvintele – veșmânt pentru marea trecere”. călăreţ, Îl cunosc de multă vreme pe Geo Călugăru de la Revista „Pentru Patrie”, sub trei redactori șefi: mărşăluind prin deşert…

Olimpian Ungherea, Ioan Tecșa, Nicolae Rotaru – o redacție de scriitori talentați, serioși, patrioți și de poetul aceea am scris la ei. Europa liberă m-a criticat. e răstignit între cuvinte nerostite...

Geo era ceea ce a rămas până azi: un scriitor harnic, inimos, foarte activ, generos, pentru care prietenia e o valoare supremă – sugestiv ceea ce focul pe care-l aşteaptă întunericul a scris el despre Dumitru Dumitrică și acesta despre învinge ploaia de vise, el, ceea ce a scris despre Geo, admirabil, poeta retrăgându-se pentru odihnă Victoria Milescu. E un scriitor cu o paletă tematică foarte bogată în cărțile pentru copii în care nu se în sângele poetului clocotind copilărește, încât nu-l poate înțepa epigrama lui I. Iubire...

Scurtu: „Între Creangă și-ntre alții/Diferența nu o știi/El George CĂLIN, și-a scris copilăria/Alții scriu copilării...”. din vol. Singur printre prieteni

Geo CĂLUGĂRU

Apollon

28

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

DIN COTIDIAN

VIAŢA DE CENACLU ELENA MOISEI AM PLÂNS CU PLOAIA...

Am plâns cu ploaia-n prag de seară, Când vântu-n creangă trist bătea... În liniștea ce-mi stă povară, O frunză galbenă cădea... Și mângâi liniștea din frunze... Și vântul plânge a pustiu, Când șoapta nopții-ncet apuse, Prin freamătul ce-i veșnic viu...

Iluzii adormite-n gânduri, În umbre fără conținut, Se pierd în noapte, rânduri, rânduri, Într-un final ce n-a-nceput...

Perpetuum scris în melodie, În plumburiu pe cerul plâns...

Când toamna cântă-n rapsodie, Plouă absurd într-un surâs...

Am plâns cu ploaia-n prag de seară, Când vântul toamnei lacrima... Și-am rupt din frunze, o petală... Și visul frunzei, sângera...

Petruța FREUND UMĂRUL Când suntem singuri și-ncercați și-adânc de tot durerea ne strivește când bâjbâim prin lume-nfrigurați și printre lacrimi sufletul privește Când tot căutăm... dar nu găsim liman cu pace să ne odihnim nici frumusețe... viața să ne-o împlinim și sufletul de furia răutății să îl ocrotim Când prea ades pe cale tot cădem ne zbuciumăm... ne răzvrătim... și nu vedem tot încercăm și întrebăm... și de la început iar vrem să o luăm...

Neînțeleși... și neînțelegând ... povara vieții tot mai greu purtând privirea spre speranță… aproape nemairidicând și-ades învinși... ne resemnăm tăcând...

Atunci ne dai Umărul Tău... pe el să plângem... să uităm de greu! și să simțim că biruit e tot ce-i rău c-a Ta Iubire fără margini e cu noi mereu!

SUFLETUL NOSTRU Uneori e și Sufletul Nostru cum e anotimpul acesta straniu non-iarnă... non-primăvară... nici zăpezi să-l strălucească nici flori să-l înflorească...

Mohorât ca vântul fără nume ce zburătăcește norii peste lume Trist cum e o ploaie rătăcită peste-o lume încă adormită...

Răbdător cum e pământul înghețat iertând lumii mersu-i prin păcat și Tăcut cum e o noapte fără lună și fără povești lumii să-i mai spună.

Raisa PLĂIEȘU OARBĂ ÎNTRE ORBI

Oarbă între orbi, mă impune timpul mereu să fiu, Ca să nu mai văd această mișcare falsă de viață…

Pe malul mării îmi duc pașii prin amurgul târziu.

Ajută-mă, Doamne, să găsesc răspunsul poate până dimineața.

Oarbă între orbi, mă impune timpul mereu să fiu, Ca să numai văd mâna vieții tremurândă în stradă.

Doamne, cât pot să mă mint, că nu-nțeleg, că nu știu?...

Că diavolul mereu dorește eu să fiu a lui roabă și pradă.

Oarbă între orbi, mă impune timpul mereu să fiu, Să nu văd casele satelor țării mele de dor cum se dărâmă, Că tăcerea părinților din morminte se frânge și copiii lor nu știu.

Cât de mult îi așteaptă măcar de Blajini de departe să vină.

Oarbă între orbi, mă impune timpul mereu să fiu, Să nu mai văd mânuța orfanului copil ce nimeni n-o mângâie, Să aștepte și să tot privească prin geam de Crăciun până noaptea târziu Și pe drumul iernii nimeni la el să nu mai vie.

Oarbă între orbi, mă impune timpul mereu să fiu, Să nu văd și să n-aud cum ambulanța cară oamenii în anticamera morții…

Cei ce ajung aici nu înțeleg, nu bănuiesc și nici nu știu, Că păcatele grele de viață îi aduc la limita tragică a sorții.

Oarbă între orbi, mă impune timpul mereu să fiu, Să nu mai văd legea Pământului nedreaptă și vicleană.

Nu mai cred în nimeni, să plec ași vrea precum Iisus, într-un pustiu, Să mă regăsesc în căința destinului meu cu lacrima de-o seamă.

Apollon29

Al. Florin ŢENE

Aşteptare Ograda cu nuc sub ceaţă plutind, Mic voievodat la marginea Oltului, Primăvara în roua căzută din frunze, Case din lemn îşi spală ferestrele, Nestatornice ochiuri în nopţile de veghe.

Când trifoiul decide vara, Când pentru răcirea fontelor solare De la brâul zilei Mama aduce apă de la fântână În cumpenele doniţelor de fag, Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei, Lăsaţi-vă-n aripile primului vânt Care merge spre casa Unde mama, cu mâna dreaptă-a surorii mele, Găteşte sub cumpăna zilei Pentru întoarcerea mea abia licărind, Un dor al ei.

II Şi seminţele trec în neştire peste artătură Şi-n neştire brazdele rămân grele, Iar pâinea a crescut peste mejdină, Mirosind a ploaie măruntă.

Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui, Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpină.

Aşteptând, trec nodurile nopţii peste zări Şi cocoşii îşi pregătesc cântecele melancolicelor deşteptări.

III Tata despică inima nucului, Tata despică inima mielului Şi focul umple ograda de umbre, Focul mielului se varsă-n pământ.

Tata se aşează în capul mesei cu toată livada, Împărţindu-ne din feliile inimii Şi sângele mielului ne curge pe barbă-n jos, Şi sevele nucului se preling în brazdă, Răcorindu-ne explozia verii din piepturi. În micul voievodat de la marginea râului Seninul are la rădăcină fântâna, Frunzele legănându-se mă cheamă Şi respiră adânc între cer şi cumpăna ei.

Apoi acolo, în lăzile de zestre ale mamei Din podul casei, răsfoind mirosul de nuci Şi caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor, Timpul rămâne pe lucrurile din podul casei Copil ca mine în rugăciunile mamei.

IV Coloane de dealuri cu ferestre, Satul ca o licărire suie, Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă Sub soare via îşi fierbe mustul Şi Oltul macină în turbine lumina, Mama tot mai aduce răcoarea fântânii, Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă, Tata ciopleşte carul Pentru întoarcerea mea acasă.

Nr. 2 (82), februarie 2017

DANA BORCEA ȘI... UN BOB DE LUMINĂ

Apollon

- Un argument Fiecare nouă carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depășească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniștea infinitului nopților. Biografia Danei Borcea poate constitui materialul unui roman întreg, prin atașamentul ei față de problemele sociale, sacrificiul personal pe care-l aduce față de nevoiași, față de cei marginalizați, față de cei pe care soarta nu i-a alintat. Iată ce ne spune într-o mărturisire de credință: „Activitatea mea de 13 ani, de ajutorare a bătrânilor abandonați, reprezintă cel mai bine idealul meu de viețuire - ajută dezinteresat, dăruiește-te celor în nevoie ca să atingi plinătatea sufletului! Sunt convinsă că și binele contaminează, nu numai răul, tocmai de aceea îmi doresc să dau un ton în acest sens. O parte din poezia pe care am scris-o este legată de apropierea de suflet ce s-a creat între mine și bătrânii din stradă de-a lungul anilor. Natura, cerul, omul, timpul, veșnicia și Dumnezeu sunt preocupări constante în versul meu. Ce reprezintă poezia pentru mine? Deși am renunțat la ea cu 15 ani în urmă, după o coabitare profundă începută din clasele primare, a revenit acum în forță. Când scriu poezie rup din lăuntrul meu, versul mă împarte și mă adună din nou pentru a da mai mult din mine celorlați.“ Acum, cu această carte, „Pe genunchii luminii“ – titlu pe cât se poate de reprezentativ – Dana Borcea se află la debutul editorial, cu toate că mai publicase sporadic în câteva reviste și într-o antologie.

Poezia ei ritualică, de continuă sugestie, provoacă stări metaforice de o adâncă trăire lirică, implicit sentimentală, și nu în cele din urmă profund socială.

Ridică-mi ochii către Tine Doamne / Sau vino Tu sub pleoapele-mi Versurile sunt adesea o pendulare între natural, firesc și artificial, greoaie / În Bărăgan este festin de toamne / Și mintea mea s-a-ntunecat a ploaie / Și fără sofisticări, înclinația poetei fiind, fără discuție, spre social. Există și mi s-au stins cuvintele-n cenușă / Aleanul mi-a încărunțit pe cale / E noapteasentimentul unei terori a istoriei (după expresia lui Mircea Eliade), sau o teroare ndoliată după ușă / Iar zorile scriu cântece cu jale / Desprinde-mă din coasta lumii a timpului care trece, însoțit de un destin implacabil, deopotrivă un destin al Tale / Să nu mai calc morminte de petale... omului și al cuvintelor.

Modalitatea de a se situa într-o expresie modernă este conjurația Senectutea cu consecințele ei funeste nu prea stă în atenția poetei. dintre o reflecție de tip heideggerian (aș spune chiar noician), glisată însă pe Se mai zice că o altă dramă a omului pornește de la faptul că cere probe formulări modulare, care invită pe alocuri- prin construcțiile artizanale – materiale lumii spirituale, divinității, și le obține prea arar. Poezia este, cu mandalele, în care fragmentul articulează întotdeauna întregul, ca de siguranță, o asemenea probă materială care se obține cu efortul minții, al exemplu în ultima strofă a poemului „La margine de an”: Cu cât murim mai cugetului, al inimii. Oricât mă-ndepărtez mai mult mă adâncesc / Fără puteri înot des se vede cerul / Sclipind în mii de lacrime căzute / Iar în pustiul iernilor misterul în lutul omenesc / Mă strânge noaptea-n chingi și veacul zbiară-n gând / Am / Zvâcnește către rosturi nevăzute sângele chircit cad visele plângând / Nu știu decât un leac al sufletului ars / Orbirea Analiza poate fi extinsă, dorința de înnoire trebuie apreciată minților pe drumul către Tars / Când voi vedea din nou prin ochii zorilor / Cu lacrimi oricând și în orice condiții, chiar dacă dincolo de bunele intenții problema să plivesc poiana florilor poeziei nu ține doar de lupta cu vitregiile impuse de destin, de dinamica Poeta pare să aibă „combustie” pentru un destin poetic întreg, iar proiectelor poetice, ci de faptul condiției apropierii poeziei de cea a ființei. „combustia poetică” nu se adună prin zgârcenie, ci se obține numai și numai Poezia se naște întotdeauna din relații interumane, sociale, și nu în cele din prin risipire aidoma dragostei. urmă psihologice, în cele mai firești condiții; la urma urmelor, creatoarea Poezia Danei Borcea refuză spectacolul. E un „non-combat” pe săvârșește un act cosmogonic, demiurgic, căutând prin frământări noi toate fronturile, cuvintele nu iau în posesie lumea, doar se descarcă de ea ca valențe: Din frământările atâtor gânduri / Cu greu se mai desprinde o idee / Tot să devină șoaptă, eventual grea „șoaptă de plumb” socială. Iar șoaptele se caută în inimă intrânduri / Să-i dea tristeții iz de orhidee.. Tonul general al pierd apoi în vacarmul lumii. Viața e o nepotrivire de idealități, de aspirații, poeziilor, chiar dacă la prima vedere nu pare, este elegiac, ca o neliniște numai frica este cea care ne face asemănători. totală a existenței în care singura bucurie umană sunt cuvintele, cu care se Autoarea a ales să iubească lumea, măsurând-o în cuvinte. Uite, pot scrie poeme, cu care se pot întocmi – deopotrivă – rugăciuni și așa, o iei din aproape în aproape, din cuvânt în cuvânt, până descoperi că blesteme. Poezia nu se face numai din emoții și din cuvinte, materia primă totul din jur îți aparține. Dai nume lucrurilor din preajmă, spui florilor pe fiind mici fraze intercalate într-un global liric de un rafinament divin, fie numele lor intime, îmblânzești orice fiară cu un cuvânt pe care îl trezești din prin „toamne de umbrele rupte”, fie prin „zări învăluite în singurătate”. visarea lui.

Căutătoare de himere topice, Dana Borcea aduce prin poezia ei un elogiu Între gând și iriși / Un perete mut / În cameră toarce / Timpul cuatât literaturii în general, cât și limbii române în special, căreia îi mprumut / Prin crengile verii / Năzuințe-n pâr / Stau la soare norii / Teii strigă-n descifrează unele taine pe lângă care trec indiferenți atâția oameni, atât de târg / Ies pe brânci din mine / Chiar dacă mă dor / Cântecul și țepii / Trandafirilor mulți poeți contemporani: Dacă peste iarnă vom scăpa muririi/Care înălțime ne Poemele din „Pe genunchii lumii“ ne arată că autoarea are o va rechema /Suntem ca și iarba supuși putrezirii/Sau întindem aripi dincolo de nea bogăție de lecturi asimilate într-un excepțional fond de sensibilitate, până la Se cuvine să mai scoatem în evidență o trăsătură a poeziilor din subtilele armonii ale unui curcubeu materializat în vers. În carte apare ideea această carte, și anume faptul că uneori poezia este cromatică, vizuală, de sublim, dezvoltată de un Fiedrich Schiller, unde aflăm un autentic imn senzuală, palpabilă, constând în sinteze de culori, parfumuri, stări dedicat omului, fizic atât de ușor destructibil, dar cu o invincibilă putere materiale și imateriale. Arhitectura imaginii poetice, chiar dacă pare morală în fața nesfârșitelor primejdii. câteodată că starea eului stă în centrul atenției, putând fi vorba de Sublimul nu se întemeiază nicidecum pe învingerea sau subiectivizare în poezia autoarei, mai adânc privită apare ca un proces de suprimarea unei primejdii ce ne amenință, ci pe eliminarea ultimei condiții, obiectivare, de maturizare biologică și spirituală, o aură de înțelepciune și singura în care poate exista primejdia pentru noi; căci sublimul ne învață să de înțelegere superioară a lumii. Tonalitatea dominantă a poeziei Danei considerăm partea fizică a ființei noastre ca pe un lucru natural exterior, care Borcea este în primul rând descriptivă cu câteva elemente elegicn-are nimic și în niciun fel de a face cu adevărata noastră personalitate, cu eul misterioase. Alteori însă, în mod surprinzător – în sensul pozitiv al nostru moral. cuvântului – versurile sunt de o naivitate dezarmantă, scoțând în evidență Catharsis-ul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăță sufletul înclinația poetei spre ludic. De menționat că poeta despre care vorbim scrie întru sublimul și frumosul care prin poem ne desparte de patimi, de invazia o poezie pragmatico-filozofică, psihologico-socială, pornind de la acaparatoare contingentului. Iată de ce fel de sublim dă dovadă Dana realitatea imediată și de la experiența de viață, ajungând la generalizări Borcea! conceptuale căptușite într-un bogat limbaj metaforic.

Christian W. SCHENK La Boppard pe Rin, ianuarie 2017

Apollon 30

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

Acest Irod modern, mnemozătrașul Nicolae MĂTCAȘ

Cvasiretras alumn (sau o alumnă), Ce roade catehismu-n alumnat, N-auzi să-și scoată mintea la mezat Ori bicepșii de broască în vreo pumnă.

Dar ia să-l vezi cum iese la vânat În toată măreția sa pilumnă*, Ar vrea să-i dea pe daci de pe columnă, Că prea s-ar fi în slavă înălțat;

Nociv, hibridul.

Taie-l la cotor Un soi de mitomani să-și rupă gâtul: Hiene, corbi, păianjeni, guzi, ghiborți, Nu cată doar potcoave de cai morți, Istoria ne-o-mburdă-n șanț cu râtul.

N-ai chip, c-un pic de simț, să le suporți Pe scara imposturii scoborâtul.

Se-ntunecă și cerul, mohorâtul: Cu dânșii, Doamne, nu-i de tras la sorți!

N-am mai avea trecut, nici viitor, Eroi, martiri, icoane, voievozi...

Ia, niște pene,-acolo, de motor, La coada Europei făcând cozi.

Nociv, hibridul. Taie-l la cotor: Mancurtul cras și coada de topor.

Convins, în mârșăvia-i, că doar astfel

Luceafăru-n mocirlă, dintre stele, Că prea-și exaltă neamul său cu ele; Pe Ștéfan Vodă – jos din sanctuar, Căci sfântul ar fi fost voluptuar...

Pe Ștefan Vodă – jos din sanctuar, Acest Irod modern, mnemozătrașul, Demult și-a devansat înaintașul. *Pilumn,-ă (Lat. pilumnus,-a,-um) – înarmat cu suliță.

Clevétnicii, răzniții și nerozii Să ne sugrume-au vrut din feticid, Și ura lor nici azi nu se dezminte, Când mai ne scot și morții din morminte Să le solvească oasele-n acid.

Ce nu pricep cu pâcleșa lor minte, Trecutul când pe-un capăt ni-l desfid, E că-n frământu-acesta cancroid Își vor sfărma și propriile-oseminte.

În care soi de sfini s-o fi născut?

Din țâța cărei vipere-o fi supt?

Să fi – n păresimi – huzdupat de frupt Ori mătrăgună-n draci să fi păscut?

Iar Ștéfan Vodă va rămâne sfânt Și sfinți – martirii stinși în închisori, Cât Eminescu, sfânt, e sus, în sori, Și, sfânt, poporul nostru pe pământ.

Ce bursă, grant sau job să-l fi corupt?

Hadâmbul zel să-i fie înnăscut?

I-i sufletul în fiere învăscut?

Venin pompează-o pompă ne-ntrerupt?

Clevétnicii, răzniții și nerozii Vor piere-n hău cum au pierit irozii.

Altminteri cum de râmă zi și noapte La osul sfânt al propriului neam, Îi toarnă zoi, mănâncă la haram, La denigrări nedându-se pe șapte?

O sârmă-n bot sau la coteț și astfel Nici chipul țării n-o să-i pară altfel.

Mai certă nu-i pe lume garanție Ajuns primar bârzoi, împins de spate, Își și făcu amantă,-ntâi de toate, La ochi luând-o, proaspăta gazelă, Poliția locală sentinelă.

Chemat la centru brusc de-o daravelă Și vrând să fie sigur că-i fidelă, În turn de pază-o-nchise, în cetate, Centură-i puse scut de castitate.

Gelos naiv! Rivalii tăi, fârtate, Nevoie n-au de forța lui Heracle.

S-o-ncui în turn cu-o mie de lăcate, Tot îți găsesc o mie de șperacle.

Apollon

31

Știi ce ți-ar fi o certă garanție?

Consultul sórgoș de iatromanție.

Raisa PLĂIEȘU scriitor, Chişinău, Basarabia

SĂ NE LINIȘTIM… Nu vreau să cred în vise…

Cred în Domnul ce mi-a scris.

Să ne liniștim privirile pe icoană.

Numai ea ne poate, aproapele meu, salva.

O, Iisuse Hristoase! O, Sfinte, Doamne!

Numai tu ne poți ierta și binecuvânta.

Să liniștim cuvintele în Psaltire Și Proorocul David să ne spună ce-avem de făcut?

Din priviri să cadă lacrimi de dor și de iubire…

O altă cale noi nu avem, ci să credem în Iisus.

Să ne liniștim depărtările pe-un drum, Pe drumul de cuvinte, izvorât din Cartea Vieții.

Să vedem: de ce ne-am născut? Unde ne ducem acum?...

Să lecturăm, să vedem, ce ne scriu profeții.

Să ne liniștim amândoi așa ca niciodată, Precum soarele și luna într-un divin mister.

Prin ani când vei citi de versuri a mea carte, Eu te voi binecuvânta cu îngerii, cu Dumnezeu din cer.

CUVÂNTUL DE TAINĂ Doamne, mâine la dejun ce hrană pentru suflet o să-mi dai?

Dimineața, m-am săturat să beau cafea cu priviri tăioase și îmbulzeală cu ceai.

M-am săturat de untul minciunii ce-mi ung toți pe pâine.

M-am săturat de terciul politic ce-mi promite că va fi mai gustos mâine.

Doamne, mâine la prânz ce hrană pentru suflet o să-mi dai?...

M-am săturat de salariul mizer ce bani mereu în buzunar nu ai.

M-am săturat de pizza pomenilor adusă din lume.

De ciorba iubirii false, de torta cu artificii ce nimic nu spune.

Doamne, mâine la cină ce hrană pentru suflet o să-mi dai?

Mă doare cum părinții își caută copiii în barurile acestui plai.

M-am săturat de supele emisiunilor televizate, Care n-au nici sare, nici gust în cuvântul de adevăr, dreptate.

Doamne, când vei schimba meniul vieții de hrană pentru suflet?

Nu vreau în zadar să fie pe-acest pământ al meu umblet.

Vreau la dejun, prânz și cină să-mi dai o altă hrană.

Să mă-nfrupt din Veșnicia ce-o caut în Cuvântul Tău de Taină.

Nr. 2 (82), februarie 2017 De Dragobetele străbun, 24 februarie

Ion N. Oprea - Fragilitate

În zborul ei către florile câmpului, albina a uitat să revină la stup.

S-a aşezat pe o crenguţă cu flori de cireş, nu ispitită de nectar, ci ca să numere dealurile şi văile care au rămas în urma zborului ei. Ce-a apucat-o? se întreabă. Până mai ieri, străbătea două-trei grădini şi-şi umplea trompiţele cu nectar şi polen.

Făcea drumul întors, depunea prinosul în căsuţa fagurelui, şi iar pleca: Cât e soare şi lumină/ Nu-s fragila de albină/ Ca ţăranu-s, mai dihai/ Când e treabă, cum să stai? Toată viaţa a avut INO de muncă. Din zorii vieţii, când, în ipostaza de copil al Priponeştilor, şi-ajuta părinţii la muncile câmpului, trecând prin „şcolile cele înalte“– să-nveţi carte Nică, să ajungi departe, îl îndemna tata – prin câmpiile toride ale ziaristicii, apoi prin hecatombele documentaristicii, săpând ani la rând pe şantierele Cenaclului său la distanţă, iat-l ajuns la vremea senectuţii, satisit de toate văzutele, auzitele, mirositele, gustatele şi pipăitele, frumos împachetate în folia de sclipici a năzuințelor, înfăptuitelor, iubitelor şi trăitelor, şi puse la păstrare şi citire în 56 de cărţi, 10 antologii, peste o sută de colaborări în revistele de literatură şi cultură din întreaga ţară, pentru ca, de la o vreme, să nu-l mai ispitească marile Drumuri, naturale şi spirituale, pe care, cândva, le călca alături „cu singurătatea“ sa, luând-o „la dreapta sau la stânga“, „străbătând cărările ţării“ şi ale simţirii/cugetării, ci să se adune acasă şi să scrie despre toate cele ce cu mintea le-a gândit, iar cu sufletul le-a trăit.

Cu alte cuvinte, viaţa personală la purtător. Asta este cartea Fragilitate, publicată, recent, la harnica editură ieşeană PIM. Este mult să te laşi sedus de un astfel de ideal? Adică acela de-a aşterne pe hârtie povestea vieţii, aşa cum a perceput-o şi a înţeles-o fiul demnului ţăran de la Priponeşti, apoi intelectualul şi scriitorul de mare forţă care, prin învăţătură de carte, a reuşit să răsucească înspre soare un destin hărăzit, prin naştere, să ducă boii de cap la zăvoi sau să plugărească? Sigur că este extrem de important, mai ales fiindcă viaţa lui INO este picătura în care se reflectă un mod de existenţă aproape exemplar, acela al omului născut şi trăit la ţară, care a învăţat de la natură cum să smulgă rodul ogorului şi al minţii. El este urmaş al lui Niculaie al Morometelui, care, la o amiază de câmp, în vreme ce părinţii somnolează truda, visează la Domniţa Carte, care îl strigă mereu, din ascunzişul minţii şi inimii, şi care îl va face s-o rupă cu ţărănia, pentru a se deda ogorului ideei şi simţirii.

Râvna care îl împinge să scormonească, prin scris, straturile lâncede dar şi savuroase ale vieţii plenar trăite, este cu atât mai apăsată, cu cât, asemenea ilustrului Octavian Paler, şi el, ziaristul, documentaristul şi scriitorul cu domiciliul pe Splaiul Bahluiului, îşi murmură, pentru sine: Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie/ Altora s-ar putea să nu le pese(de ce-am fost şi suntem, ca oameni, ca ţară şi popor); Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie,/ indiferent de consecinţe. La vârsta sa, INO nu mai poate fi un erou pe câmpul de luptă din Afganistan. Nici măcar unul care să salveze viaţa unui copil sau a unui bătrân dintr-o casă incendiată. Însă ceea ce face cu pana de scris, în vremurile noastre tulburi, parcă este la fel de înălţător şi curajos. Să mă explic: marele intelectual, care ne-a obişnuit cu materiale de tot interesul, publicate prin revistele de literatură şi cultură ale ţării, îşi permite, în contextul globalizării, al multuculturalismului şi politicii corecte americane, ce, în exerciţiul hei-rupist şi trompetizat de europenizare, ne este servit odată cu îmbucăturile, dimineaţa, la prânz şi seara, el, deci, INO, îşi permite să vorbească, să pună în dezbatere, să aducă în prim plan problema tradiţiilor şi obiceiurilor, a sentimentelor şi simţămintelor, a gândurilor şi ideilor care au animat modul de viaţă românesc dintotdeauna, oglinda morală şi spirituală a unui popor, despre care, cândva, se dusese vestea în Europa, pentru bunătatea, pentru înţelepciunea şi ospitalitatea lui.

Da, acum face autorul ieşean acest lucru, când valorile înălţătoare ale românului sunt dezavuate, blasfemiate, când Dragobetele este înlocuit cu Sfântul Valentin, căsnicia între bărbat şi femeie, cu cea între bărbat cu bărbat/ femeie cu femeie, când spiritul naţional este o ruşine a literaturii, iar Eminescu o hrană sufletească transformată în rahat, când romanul sănătos, de sorginte mioritică, este înlocuit cu Solenoid-ul lui Cărtărescu, iar poezia, sfântă şi emblematică, de la poeţii Văcăreşti, până la Cezar Ivănescu, aruncată în derizoriu, de cine alţii, decât de corifei ai bancului şi hlizelei slinoase în literatura contemporană, care au ridicat acolo unde trebuie Levatul aceluiaş geniu răsfăţat, acum, când nu mai avem Patrie română, ci un loc din care confraţii fug ca de la o casă arsă, iar

Apollon

32

Apollon

naţiunea noastră sfântă, pentru care s-a făcut România Mare, pentru care sau jertfit sute de mii de eroi, a devenit o naţie, da, acum, INO vine şi spune că trebuie să ne preţuim Bătrânii, căci ei sunt cei mai buni şi întrebaţi/ sfătuitori şi ajutoare/de valoare/ ale preotului cătunului; că suntem ceea ce vorbim: români de limbă românească, strămoşească; ea, limba, este pâinea noastră cea de toate zilele, pe care o mâncăm prin comunicare/ scris sau virtual/ prin calculator sau cu „coduri asumate“, gesturi, ridicări de umeri,/ clătinări din cap,/ clipitul din ochi,/ prin mişcarea mâinilor/ sau a buzelor. Nimic mai adevărat şi mai temeinic, precum limba unui popor: Dispare-va România?/ Niciodată limba! Este curajos autorul, fiindcă la masa lui de bătrân creator, pregetă să înalţe cântecul de lebădă al civilizaţiei noastre rurale, să vorbească despre dărâmarea mitului satului şi al ţăranului român verde, fără de care România profundă va scârţâi rău de tot. Sau, cine ştie? Poate nici nu va mai exista. Şi mai dă INO o notă de cutezanţă prin aceea că, sub haina poeziei, încearcă un discurs firesc, natural, pe înţelesul tuturor şi, totodată, usturător de adevărat. Un discurs-avertisment, dacă în România de astăzi mai este cineva care să se simtă avertizat pentru direcţia-pacoste înspre care se îndreaptă ţara. Pământul strămoşesc, cel pe care guvernele de după 1989 îl tot vând străinilor, este zestrea de aur a naţiunii: pentru pământul de-acasă/ a luptat şi răzeşul şi mijlocaşul../fraţii şi părinţii noştri,/ pe fronturi diverse;/ pentru ce ar mai lupta astăzi românul,/dacă,/ Ferească Dumnezeu,/ ni s-ar ataca hotarele? În viaţa spirituală a românului la zi s-a strecurat bâlbâiala, surogatele, zeflemeala, risipa, dar, la loc de cinste, pe firmamentul cinstei şi onoarei bunului român mai strălucesc zicerele şi proverbele străbunilor, chintesenţă de înţelepciune şi prevedere: Unde-s cele zicători/Care ne dădeau fiori/ Şi un sfat adevărat/ pentru neuitat?…

Aceeaşi cinste şi onoare o acordă obiceiurilor vechi, ritualurilor, cum ar fi tăiatul porcului de Sfântul Crăciun, sau cel al înmormântării: Penserate toaca bate/ mîine-i sărbătoare, este slujbă mare,/ şi înc-o-nmormântare,/ ultimul bătrân/ - se pare-/ din vremea părinţilor,/ pleacă-n lumea sfinţilor… Într-o lume a contrastelor şi-a inventării de noi valori morale, sufletul individului pare o pasăre strivită de propria colivie. El este fragil, supus vânturilor neprielnice şi suferinţelor, în primul rând cele de natură afectivă.

Amintirile potopesc eul, mai ales atunci când în zare apare şi spectrul bătrâneţii şi morţii. O simpatie pasageră, chiar dacă acoperă spiritul unei scriitoare, nu poate înlocui soţia, tovarăşa de viaţă, care, pretimpuriu, s-a grăbit să plece la cele sfinte. Fii şi fiicele uită să mai treacă pe la casa părintească, se ascund după ocupaţiile lor zilnice, nerecunoscând că viaţa propriilor bătrâni le este insuportabilă.. Astfel mor, mai întâi, bunicii, apoi şi părinţii. Iar, odată cu ei, satele.

O strofă din poezia Schimbări, reflectă sugestiv ideea: Câţiva,/ întorşi de la oreaş,/ îmbătrâniţi şi ei,/ au nimerit tot la cimitir,/ că din bătătură le-au plecat şi lor/ vacile şi găinile,/vai de satul şi casa în care/ nu se mai aude cocoşul cântând,/ câinele lătrând,/ vaca mugind,/ pisica zgâriind la uşa/ stăpânului…

Fragilitate se vrea o carte de poezie. Dar autorul este conştient de dificultatea trecerii de la exprimarea în eseu, proză, document, la cea făcută pe calea versului. Toţi scriu poezie,/ajutându-şi muzele/ numai tu, istorie,/ în subsolul hrubelor/ înghiţând tot praful/ sedimentelor/ Meditând,/ am hotărât:/ gata cu hârtiile / azi încep cu versurile,/ cum fac foarte mulţi/ şi-adun-succesele!

Adevărul este că cei pe care îi interesează neapărat izbânzile, din scrisul de poezie, şi nu dobândirea unei forme de mărturisire în faţa propriului eu, se trezesc cu succesurile. Din păcate, asta-i moda la români.

Merge şi aşa!

La INO poezia nu constă în mijoacele specifice de expresie, cât în sinceritatea mărturisirii, în forţa copleşitoare a unor sentimente, cum ar fi regretul, duioşia, prietenia, onestitatea trăirii în suferinţă. Dar sunt şi texte care ridică fruntea şi ne dau ceea ce doreşte autorul: poezie curată. Iată un exemplu: Vântule,/ zvăpăiatule,/ Unde mi-ai umblat toată vara,/ că te-am tot strigat,/ şi te-am aşteptat,/ să ne-aduci o pală/ de aer răcoros/ să ne mângâi fruntea,/ cu un gest duios… Vântule sălbatic,/ totul ai distrus,/ şi speranţa noastră/ pe pustii s-a dus. Încheiem aceste scurte consideraţii despre excursul spiritual al lui Ion N. Oprea, sub formă de poezie, asigurându-l că l-am însoţit pe parcursul tuturor celor 245 de pagini ale cărţii, şi-i mulţumim că ne-a făcut, alături de el, să retrăim sentimente dintre cele mai alese, din galeria solitudinei, nostalgiei, dar şi al speranţei. În fond, în asta constă gustul parfumat al unei reuşite cărţi de lectură.

Ion Gheorghe PRICOP

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

Alexandru AMITITELOAIE

OPINII

Detractorul lui Eminescu premiat la Botoşani

Un individ, zis scriitor, şi-a făcut o obsesie în a-i urî pe români. Dacă nu-i o obsesie, generată de frustrările lui personale, atunci e un agent de influenţă aflat în solda celor care nu ne plac. Deci, dacă nu ne-ar urî, acest individ n-ar fi scris că noi românii am fi dispărut demult dacă am fi fost un popor civilizat. Dar aşa, fiind, după părerea lui, răi, cinici, grobieni am supravieţuit. Am supravieţuit hunilor, slavilor, tătarilor, turcilor, leşilor, ruşilor şi atâtor alte hoarde de primitivi care s-au năpustit peste noi, doar pentru faptul că ne-am fi aflat pe o treaptă de civilizaţie inferioară acestor prădători. N-ar merita să-i dăm importanţă, dar este extras mereu din promiscuitatea existenţei sale (cine are curiozitatea să-i deschidă vreo carte poate constata că din paginile ei se degajă un miros pestilenţial) şi prezentat românilor ca fiind „marele scriitor” al vremurilor noastre şi acest fapt ar putea contamina şi alte minţi confuze cu acest virus de antiromânism care s-a răspândit atât de mult în aşa zisele medii intelectuale. În data de 15 ianuarie 2017, de Ziua Culturii Române, care nu putea fi alta decât ziua în care divinitatea a fericit poporul român cu „cea mai sacră încarnare a spiritualităţii româneşti”, cum l-a numit Octavian Goga pe Mihai Eminescu, individul, despre Mircea Cărtărescu este vorba, a fost „onorat”, tocmai la Botoşani, cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe 2016, premiu la care, din câte se pare, respectivul este „abonat” începând din 2014.

La această concluzie au ajuns şi cele mai luminate spirite ale neamului românesc, care în expresii de o genială sinteză au încercat să comprime această realitate. L-am pomenit pe Octavian Goga. Lui i se alătură şi Nicolae Iorga care l-a definit pe Mihai Eminescu ca fiind „expresia integrală a sufletului românesc” şi George Călinescu cu expresia „românul verde de tip carpatin” şi Constantin Noica „omul deplin al culturii româneşti” şi, poate nu ultimul în înşiruire, Petre Ţuţea care, trebuind să dea o replică detractorilor, gen individul „omagiat” la Botoşani, l-a numit pe Mihai Eminescu „românul absolut”. Dacă această blasfemie s-ar fi consumat în vreo crâşmă oarecare poate că nici n-ar fi fost băgat în seamă, dar ea a fost organizată sub patronajul autorităţilor locale şi cu banii românilor. S-au disponibilizat din bugetul local vreo câteva sute de milioane de lei (numai premiul înmânat în plic acestui detractor a fost de 300 de milioane) pentru aşa zisa „festivitate” ocazionată de Ziua Culturii Române. Şi cine putea să gireze acest sacrilegiu adus lui Mihai Eminescu Halal festivitate şi halal cultură, tocmai la Botoşani unde dacă nu un alt antiromân şi blasfemitor al marelui poet, respectiv Nicolae divinitatea a plămădit pe cel care ne-a fixat în istorie şi ne-a deschis calea Manolescu? Mai lipsea din acest spectacol sinistru Horia Roman spre marea cultură europeană. Câte nu s-ar fi putut face pentru cultura Patapievici, un alt „român” pur sânge şi „iubitor” de Eminescu. română cu aceşti bani?! Nu-i singura dată când românii sunt batjocoriţi pe Reamintesc românilor că individul, numit Cărtărescu, se ocupase banii lor, însă ne întrebăm şi noi, oare când se va pune capăt acestor mizerii? cu câţiva ani în urmă de fizicul lui Eminescu, zugrăvindu-l în mod Dacă preşedintele Consiliului Judeţean nu ştie cine este acest caricatural. S-o fi uitat individul în oglindă când a îndrăznit să vorbească individ, Mircea Cărtărescu, ar fi trebuit să se informeze şi să nu se lase atât de urât despre geniul de necontestat al poeziei româneşti? îmbrobodit de nişte lichele locale care cred că dacă l-au adus la Botoşani pe Cu opera marelui poet nu prea s-a învrednicit să-şi cultive această poznă a firii au făcut nu ştiu ce act de cultură. spiritul, singur recunoscând că se simte sufocat de „atâta Eminescu”. Desigur Iaşi, 22 ianuarie 2017 că după ce a fost îngalonat pentru scriiturile sale „geniale” trebuia să spună şi el ceva. Pentru că momentul ales a fost tocmai ziua lui Mihai Eminescu, n-a pierdut ocazia să ne mai dea o „copită” nouă românilor şi să ne acuze că preal sărbătorim pe marele poet, că nu este el convins că acesta şi-ar fi dorit ca şi pe 15 ianuarie şi pe 15 iunie să-i aducem omagii şi să-l comemorăm.

Aţi văzut cum se demască nemernicul, cum răbufneşte din el antiromânismul? El crede că festivităţile ocazionate de naşterea şi moartea marelui poet ar fi simple prăznuiri întru pomenirea acestuia, când în realitate sunt manifestări de cultură şi spiritualitate naţională, având ca scop să înnobileze sufletul românilor cu creaţiile eminesciene. Dacă ar aparţine sufleteşte culturii române atunci ar realiza şi el că „Mihai Eminescu” nu mai este demult un simplu nume propriu, ci o conştiinţă naţională.

Apollon

33

Nr. 2 (82), februarie 2017

Apollon

POETUL ALEX CETĂȚEANU: “DE LA HERODOT CETIRE” Poezia lui Alex Cetăţeanu este o “hemerotecă” a simţirii prezentului prin trecut, în care emotivitatea, pe rol de discipol al sentimentului de patriotism, dar şi ridiculizării unei societăți („...Latră câinii în Pipera, / Din Domneşti în Cotroceni / Nici nu-i mai încape terra / Chiar dacă-s destui hingheri. /Latră câinii cu-ndârjire / Şi se-ndeamnă peste tot. / Veşnica lor pomenire / E lătrată bot în bot.”

(Latră câinii), devine o modalitate de apropiere prin transcenderea inedită a unui spaţiu, unde a rămas presupusa risipă de timp, cu un punct cardinal al dragului totuşi, perceput nu ca fenomen al nesocotinţei în gestionarea de către eul artistic a unei “oarecare”, deloc ordinară, în acest sens, perioade a vieţii, ci ca imposibilitate de a restitui un timp, inclusiv şi din perspectiva dezrobirii gândului („Am reuşit să evadez / Din închisoarea comunistă / În anul lui Orwell,'84. / Coincidenţă a coincidenţelor, / În anul '84 am scăpat / Din puşcăria – în aer liber – Numită pe scurt RSR. ” (Liber, liber, liber)) întru aplicarea unor soluţii rămase la nivel de idei nematerializate într-o epocă a ideologiei şi Alex CETĂŢEANU, a paradei falsului promovat ca adevăr, care rămâne o ameninţare, ce necesită invocarea Providenţei: scriitor, om de cultură, Canada „…Hoarde roşii încă / Sunt la răsărit. / Unde eşti tu, Doamne - / Iar Evoluarea în calitate de arbitru imparţial în spectaculosul ring al ne-ai părăsit? / Fă ca să dispară / Hoţii şi-agresorii. / Fie-le-mpotrivă / Apa, cerul, timpurilor îi permite eului să anunţe unica şi incontestabila decizie – cea care norii. / Tu le ştii pe toate, / Ştii şi ruga-mi mare - / Fă ca tot ce mişcă / Să le stea în aparţine mireanului înzestrat cu trăsături şi calităţi creştineşti („Am jurat să cale. / Toţi poeţii lumii / Fie se viseze. / Fă ca versu-mi, Doamne, / Să tenu mă doară / Nici bătaie şi nici ură, / Nici minciuna împotrivă-mi. / Viaţa-i nmiresmeze.” (Rugă). cuminecătură…” (Jurământ)), dar şi cu un suflet în care strigă rădăcinile: De pe poziţia evadării într-o imensitate a gândirii descătuşate „Acum, încotro să mai plec de aici, / din Canada, / Unde soarta mi-a pus / Fereastra şi dinspre o Ţară biologică spre una geografică („...Ţări cu suflet, ţări cu dor, / casa? / Înapoi, de unde-am venit, /Între dealurile care aleargă, / De când lumea e Să le laşi nu e uşor. / Pâinea nu e totu-n viaţă. / Viaţa, dorul mă învaţă. / Să mălume, / Între Vâlcea şi Drăgăşani! / Înapoi, spre sufletul meu rătăcit - Tot desculţ, tot mpart în două-aş vrea - / Unde-i oare ţara mea? / De acolo, sunt aici. / De aici, desculţ, tot desculţ!”(De unde mă trag şi unde mă-ntorc. (O biografie)). rămân acolo. / Împărţit în două ţări, / Între două depărtări” (Acolo), în tendinţa Textură a rafinamentului şi delicateţii insondabile, eul este de a valorifica toate energiile pozitive acumulate, eul cataloghează observatorul politicos ce tinde mereu să apropie două depărtări, poate chiar raportul acestora într-un spaţiu ce a fost şi a unuia în devenire („…Fratele să le îngemăneze, lăsând voii destinului echilibrarea temperaturilor trăirii, cel Mare mă iubea. / Eu am vrut să scap de dragostea lui. / Liber, în lumea largă. / uneori până la febră, prin reconsiderarea a ceea ce este ieri, a ceea ce este Liber, liber. / Ce scumpă e libertatea! (Eram tânăr - ce fericire!)), rezumate la o astăzi, a ceea ce este mâine, în toate dimensiunile păstrându-şi rezidenţa în frustrare a tălmăcirii neînţelesului din ceea ce este („... Veşnic ne stă-n fire cearta, regatul sensibilităţii: „...Printre străini nu mi-a fost greu. / Dar ceea ce nu mi-a / Blestemata pizmuire / Şi ne-am cununat cu vrajba, / De la Herodot cetire.” (De venit niciodată uşor / A fost să adorm, / Seară de seară, / Ţinând ascunsă sub pernă, / la Herodot cetire), uşor îndoielnic în cazul unei pierderi care, posibil, Punga plină cu dor.” (Sărac). poate fi ulterior recuperată doar ca miraj, având ca intermediar lumina: …Vorbim de poezia unui împătimit de cuvânt – scriitorul, poetul, „...Gându-mi tot aleargă / Peste munţi şi ape. / Cu cât mai departe-s, / Casa-i mai publicistul Alex Cetăţeanu, directorul fondator al uneia dintre cele mai aproape.” (Dealurile mele)”. prestigioase reviste româneşti din diasporă – Destine literare, Canada.

Dincolo de spaţiul confortabil al pretinsului ideal al E şi firesc ca toate culorile vii ale cuvântului românesc, transmise nonconformismului, ca parte a arealului aceleiaşi singularităţi exprimate de pe altă parte a globului, să se aprindă în mereu freamătul de trăiri ce de ”dorul de dor” baladesc, similar cu cel al poetului anonim, rămâne totconsimt și consfințesc perpetua condescendenţă pentru melodicitatea, unitarul nemărginit al impulsurilor infinitivităţii trăirii: „Cu gând bun şi inconfundabilitatea LIMBII NOASTRE ROMÂNEŞTI: dor de dor, / Pân' la muica în pridvor. / Din Canada,din Quebec, / Unde nopţi şi Lidia GROSU, Chișinău, 14.01.2017 zile trec, / Mă întreb şi mă frământ: / Unde-i casa-mi pe pământ? / Am plecat din ţara mea / Şi nicicum n-o pot uita. / Am plecat s-o duc mai bine, / Dar pe-aici nu e Titina NICA ŢENE de mine. / Tot acolo, în Carpaţi, / Dorul este dor de fraţi / Numai gând şi dor de dor Că dacă ai îmbătrânit Stă bătrâna gârbovită / Pân' la muica în pridvor. (Dor de dor) nu este a noastră vina, pe o bancă sub un tei, Nicidecum considerată fata morgana, atracţia este irezistibilă la vila se-ntreţine greu toate tristeţile lumii imaginea ce nu vrea să dispară şi care, deloc înşelătoare, devine o expresie vrem să schimbăm şi maşina.!” sunt ascunse-n ochii ei. a transplantului de efervescenţă al cărui donator întruneşte şi înrudeşte

Cheia Bătrânei

nişte ritmuri ale căutării cu cele ale unei profeţii monologate ce ţin la control punctul vulnerabil – părintescul ecou cu spaţiul locuibil în suflet, imposibil a-l supune vreodată substituirii: „Amărăştenii, / Unii dintre ei comunişti,/ Alţii victime, / Se zbăteau an de an / Între sărăcie şi secete, / Când pământului îi crăpau buzele / De dorul ploii, / Iar mama se chinuia / Să mă crească!”( De unde mă trag şi unde mă-ntorc. (O biografie)).

Iluzie scumpă, moştenită cu tot umanismul unor stări şi nicidecum considerată pierdută, precum în cazul lui Lucien Chardon (Honoré de Balzac), altul devine sensul decât deprinderile anoste materialiste („Azi sunt tînăr doar cu gândul -Un sărac cu multe case / Şi am bani cât să-mi ajungă / Două vieţi şi jumătate. / Dar acasă nu-s niciunde. / Ce voi lua cu mine mâine? / Numai suflet şi păcate…” (Întrebare)), în a căror capcană poate nimeri oricine.

Eul îşi propune rezistenţa între două extreme, pledoaria pentru vigilenţă în cadrul unui cosmopolitism presupunând admirația firească pentru valorile universale, votul prioritar fiind acordat diligenței întru regăsirea sa în arte: „Într-o ţară nevăzută / Îşi avea Apollo casă / El trăia cum se trăieşte / În lumina ne-nţeleasă. /Dar chemat a fost de Zeus/Ce domnea peste Fiire /Şi s-a dus şi-a luat Apollo/Şi poruncă şi menire./Şi le-a dus pe amândouă/În nemaivăzuta-i ţară./Lira lui şi-acum ne-mparte/Leacuri care nenfioară”.(Apollo)

Apollon 34

Se gândeşte neîncetat la căsuţa ei umilă ce i-au vândut-o copiii ca să-şi construiască vilă.

Dar în vilă n-are loc, i-au făcut lângă grădină cămăruţă cu un geam să privească spre lumină.

Căci copii-s ocupaţi se plimbă în jos şi-n sus.

Merg chiar la Biserică Să-L slăvească pe Iisus.

“Fii, măicuţă mulţumită să ne-ajuţi pe fiecare!

Cine astăzi ţi-ar mai da farfuria cu mâncare?

În clipele de răgaz ascunzând o cheie-n mână, se îndreaptă către casa unde a fost, cândva, stăpână.

Numai cheia i-a rămas că în rest toate sunt duse, casă, tinereţe, soţ, sunt durerile-i nespuse.

Lung priveşte printre gard şi îşi vede viaţa toată, simţind cum din ce în ce de puteri este lăsată. Însă, într-o dimineaţă, au găsit lângă grădină, moartă, pe bătrâna mamă, tot strângând o cheie-n mână.

Premiul I la Concursul Internaţional de Poezie STARPRESS, 2012.

Apollon

Nr. 2 (82), februarie 2017

Colţul lui Petrache

Constantin IORDAN Vânzare cu...

Amănuntul

New –Justiție Colț de Lume într-o Gară; Infractori și Procurori Trag cu fumul din țigară, Unii NUP-ul, alții... Sfori.

Târgoveț știut de-o viață A strigat Ofertă nouă De-a uimit întreaga piață: -Vând cocoșul, fără... Ouă!

Inerție Dacă zbori prin cer hai-hui, Afli fără osteneală Că Pământul cu ai lui Nu-l oprești din... Învârteală.

Jungla electorală Cu Tupeu, fără sfială Dracul gol își vâră coada Unde nu e rânduială Sau ad-hoc începe... Sfada.

Precesia Pământu-n primele rotiri Sări oleacă de pe axă; De-atunci plătește Cosmo-taxă Cu... Primăveri și înoiri.

Masca vieții O ființă pământească Poartă cât Trăiește Mască; Afli când a decedat Cine-a fost, cu-adevărat.

1 aprilie Păcăleala cea mai tare În aprilie la-ntâi E să mori cu suspendare Și Dosar... la căpătâi,

B.O.R. și banii

Nr. 83 luna martie 2017

Nicu PETRACHE ne prezintă pe

Amir SOHEILI Iran “REVELIONUL CRICATURIŞTILOR” Secţiunea Caricatură

Electorală Pe doi mici și o Manea Am ales pe-un... Nimenea Care doar într-un Mandat Și-a-nălțat ditai... Palat.

Definiție Știința e-un Copil mascat Cu Subiect și Predicat; Face mereu din Azi un Mâine Dar niciodată Bomba... PÂINE.

Apollon

Cu tămâie și-o cântare De acas-la buza „gropii” Și-a-nălțat Căsoiul mare Și cu banul... „ortul popii”.

Electorală Se-ntrec diurn în declarații De zici că vin din... Balamuc, Unii pătrunși de aspirații, Alții cu Teama că... se Duc.

În pregătire

Inechitate Într-un Sat, din totdeauna Cu Bordeie și Palate, Casa Domnului e UNA, Ale Dracului sunt... Toate.

Pescărească

Direcţionează

Femeia

În amurgul unei zile Având mereu același rol „Pe o baltă” se-aud glasuri: În Lumea celor ce cuvântă, - Am prins crap de două Kile, Femeia-n partituri e-o Sfântă Eu, un Somn de... patru ceasuri.

Da-n Simfonii e... Dracul Gol.

Spovedanie Cu gândeala risipită, Un Măgar răgea odată: - Mintea, cât îmi fuse dată Nu e-n Cap ci pe... Copită!

Arhaism erotic Le-a scos Baba vorbe grele Când spăla rufe la râu Că în Săptămâna Mare Tăvălit-au... lan de grâu.

Ghicitoare Un Matroz din „zoaie” Lepădat de Apă; Noi i-am făcut Baie, El ne-a tras în... Țeapă.

Motivație Cum încep „belelele” Și îi pun „inelele”, Taurul colțos și brav

Apollon 35

către Asociaţia Societatea Culturală Apollon - organizaţie civică, nonprofit, neguvernamentală, bazată pe voluntariat şi dedicată binelui public, prin cultură, artă şi civilizaţie cu aportul membrilor săi şi al simpatizanţilor. Revista Apollon este un proiect cultural menit unei resurecţii morale şi spirituale a românilor. Pentru a redirecţiona 2 % din impozitul pe venit către Asociaţia Societatea Culturală Apollon şi implicit către revista de cultură, artă şi civilizaţie Apollon completează Formularul 230/ANAF, dacă ce îl descarci după www.revista apollon.ro. Participi astfel la toate actele de cultură realizate de Apollon, atât în ţară cât şi în străinătate. MULŢUMIM! Pentru relaţii îţi stau la dispoziţie telefoanele redacţiei.