Complexul lui Anteu

Constantin Enianu

Editura MuĹ&#x;atinia Roman, 2016

Editor: Emilia Ţ uţuianu Coperta şi layout: Dorin Dospinescu Grafica: Iosif Haidu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ENIANU, CONSTANTIN Complexul lui Anteu / Constantin Enianu ; ed.: Emilia Ţuţuianu. - Ed. rev. - Roman : Muşatinia, 2016 ISBN 978-606-8203-50-8 I. Ţuţuianu, Emilia (ed.)

821.135.1-1

©Editura Muşatinia edituramusatinia.wordpress.com email: musatinia@gmail.com

Constantin Enianu

motivaţie atâtea idei prin creier mi-aleargă iar cele mai multe le las pe file mult scrise masive la dragă ce nici nu mă ştie dar poate mă are întors pe din două ca ziuă şi noapte. în spor de pământ rotit după soare mă leg ca esenţă de vrajba din şoapte. dorită când vocea-i prea tare cărarea bătută de mine în şagă uşor nu mă ştie-ntru fapt şi gândire de-aceea tu semeni cu lumea cea largă uşorul instinct să-ţi mântuiască-n fire. teluric şi cosmic aprob după lege ca mersul nostru uitări să renege.

3 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

opera aperta iubeşte omul poezia dar nu poetul. urăşte lupta viaţa vană dacă-n tom rămân numai iluzii cu concretul zilei şi nopţii zdrăngănite-n somn. varsă amintiri de dorinţe cereşti care vin să muşte pământul şi nu uita că treci printre peşti zburători când se frânge avântul. înghite din trecut viitorul ce doare şi dă la învins izbânda pătrunsă căci flama de faclă şi raza ce are păstrează scânteia bine ascunsă. uneşte-te cu Cerul şi-n Pământul greu vei înţelege Complexul lui Anteu.

4 Constantin Enianu

Constantin Enianu

anteu când grija oamenilor buni la genii nu găsesc pierzându-se cu zile fără răspunsuri în domenii ce-ar lămuri şi minţi senile mă ţine deznădejdea ceţii amare să-mi pun o piatră-n gât şi linişti s’am sub val de mare corpul meu de sare să se întrepătrundă cu apa-neam. apoi uitat ca un pigmeu de ginte urât de viaţă şi iubit de moarte să trec ca toţi şi toate cu aminte c-al meu cuvânt de univers încalte îţi va lăsa ce ai respins oricând iubiri curate-n templul de pământ.

5 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

hercule apărător al vremii de rotund proces te văd muncind în diferite forme. meşterii îţi dau tehnologii expres cuprinsul urmărindu-l după norme. şi te descurci fără de oboseală prea mare în a da pe faţă mult aşteptatul rezultat ce-n fală din forţa mâinii iese şi din braţe. totuşi destulă-i pentru tine o muncă din cele multe să te prefacă-n zeu spontan sau conştient după poruncă ai desprins de stânci pe prometeu. eroii pun progresul aşadar pe roate chiar dacă se nasc în zodii apostate.

6 Constantin Enianu

Constantin Enianu

prometeu să nu-mi vând suflet nici pe amor dar care e acela să poată susţine săgeata când arcul o înfige cu spor în suflet trecut prin lavine. sătul de cuvinte calde şi goale cu trecuturi aruncate-n pământ mă plec fără urme de stări amorale iubirea geloasă să-mi farmece cânt. astfel admir comunarzi de derivă cum se întrec fecunzi fără lume în cadrul naturii întoarsă-mpotrivă precum se-mpletesc elemente în sume. apoi păstrez cuprinsul de soare să învie înapoi pe cel care moare.

7 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

demitizare gândul ascuns redă sub farmec sfânt rătăcire la fecior născut în taină – o bătrâneţe sinceră-n cuvânt îi va ajunge cum îşi duce haină. plutirea sa-n visări pe metafizici urcă în sfera purtătorilor de torţe precum un hèrcule ce pământesc descurcă prin punere cu-anteu în forţe. astfel sunt aliatul vremii care-mi duce în cercuri de cunoaşteri marile dureri până destinul cununa îmi aduce să biruie putere, aziul lângă ieri. toată nobleţea mea-n acest domeniu mă va arăta ca spirit de loc sau geniu.

8 Constantin Enianu

Constantin Enianu

gelozie mârşavul e invidiat deci gelozia afurisirea ei îndeamnă spre păcate de carne nu de suflete-n tăria de-a împlini cinstire şi dreptate. creştini, urâtul care-l urmăreşte de rău consemn îl salvează se pare martir fiind precum un peşte pe tava vreunuia cutare… uitată jertfă tina îşi primeşte puternicul trufaş şi slab ca spicul pe cel meschin înalţă şi făleşte în deşteptarea care-i inamicul.

9 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

iarbă solară aprinde lumina să uit de-ntuneric să uit că mă doare ce nu mai doare aprinde iubirea în suflet feeric rotindu-ne trupuri în ursa cea mare. lumină de cuget din antice forme adu-mi să mă bat cu cei care-s vii şi vor fără suflet izbânzi întru norme de glorii uşoare petrecute-n beţii. adu-mi amintirea de moarte aproape cu dorul de tine nuntindu-l când ceri corolă de luturi şi cursuri de ape în viaţa serbată cu false averi. apoi stinge lumina să trec fără vină ca firul de iarbă prin tină.

10 Constantin Enianu

Constantin Enianu

încoronare port coarne de melc sau de cerb cu ele sfidez tării de pământ. aproape-s uitat de iubesc prea acerb libertatea-mpărţită la frunze şi vânt. truditele forţe-n dreptăţi de semnale se luptă în gândire şi limbă – îmi plac simplităţile textuale care în teme pe spire se schimbă. coarnele-mi duc mai naiv ca berbecii în mers ordonat cum vrea şi natura. sub raze solare mi-adorm liliecii tăcerilor, la fel bocitura, şi abstractele forme de grafomanie dizolvă concretul prin grafomagie…

11 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

cuvinte uşoare tăcerea mai grea ca răul cuvânt mă apasă mereu în ziuă şi noapte. verbul creează un cosmos înfrânt în lumea trăită adânc fără fapte. tunari de idei în dangăt metalic trudesc hotărâte dureri ce nu mor când vrabia limbii în zborul spiralic renaşte istorii veşnice-n spor. acum hotărăsc dacă sunt sau am fost precupeţ de credinţe stăpân pe lumine cu sorbul de piatră zidit fără rost când aţa se rupe sub lutul în sine. umil tot aştept cântărit de memorii că zgomotul lumii zdrobeşte toţi zorii.

12 Constantin Enianu

Constantin Enianu

stări gânditorii adânci nu-s bogaţii sau săracii ci oameni săturaţi de prostiile comune pe care le-nghite stăpânul de spaţii furând iubirea din inimile bune. oamenii cuminţi vor pâine cinstită fără a se lupta solitari după stări sociale întâmplate necesară ispită iluziei rotită-n uşoare cărări. acuzaţii de cuget faptele-şi poartă pentru frumos şi bine-n favoare că viaţa-i propusă scornire de soartă în trup vinovat de părinţi în mişcare. gândirea de deştept fără patima de prost înalţă o lume dându-i chiar şi-un rost.

13 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

adam fără eva te rog să nu taci ca eva ce n-are cuvânt de jignire dosind gelozie ci în dialog aprins de cuvinte amare deosebirile noastre pune-n armonie. apoi spune-mi curat că pe altul iubeşti ca eu să rămân adam fără evă. real şi plăcere prin negări să sporeşti deşi le admit în fiinţă ca sevă. zăpezi negre lasă-mi la masă ca hrană şi corbii albi ai speranţei adu-mi-i cu ei păstrez viaţa la moarte icoană cu ei fug de orice trădare a lumii. acceptă dialogul tacit care ţine esenţele adunate în vrerea de bine.

14 Constantin Enianu

Constantin Enianu

arbore de dor priveai tot mai prelung la tuia apoi mi-ai spus că simţi o tuie de ochii mei sporind ce nu-i a rămâne-n flama de căţuie şi imn cu-nchipuiri redădeam când admirai tăcerile umile (scornirea gândului păstram durat în cripta mea de zile). azi nu mai pot reda trecuturi unde iubirea a-nceput. nutrind vagi glorii prinse-n luturi urâte vajnic la-nceput sărac mă sting ca un bătrân ce moare lăsând numai nimicuri la picioare.

15 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

dar bun închipuirea darul de când copil eram poet mă face deşi tu vezi prostii filigranările mele-n vise ca program la zi şi noapte spre soroc de-a fi. în neştirea oarbă care te va pierde domneşti cu răul semănând a piatră fără suflet sau cu o plantă verde într-o natură egolatră. vindecat acum de-orice durere chiar dacă împliniri nu-mi mai surâd frumos din gânduri visări mi-adere la pas încet găsit de tine hâd.

16 Constantin Enianu

Constantin Enianu

viaţă stinsă disperi văzând cum riduri se adună cu anii în laudă de nopţi tot mai reduse ca întinsă dună tot mai măreţe ca închise porţi. prin ele fericirea trece greu căznind plăceri de ierni şi veri. ca anii mei să iroseşti mereu disperi nevrând să te aşterni la sânul cald ca soarele în spic la ceas de veghe când ai gheaţă-n vine tot mai grăbită în al tău nimic tot mai înceată în balsam de bine. ca anii mei să prelungeşti oricum disperi şi viaţa stingi cu scrum.

17 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

rosturi repetate de-aş fi nebun mă lecuiesc de toate – de ziua care nopţi îmi lasă-n braţ spre a le preface-n rosturi repetate când intră gândul în zenit de saţ. dar nu-s nebun că mulţi ca mine se-mpreunează folosindu-mi gest (e legea zilei ca omul pentru sine spirala firii să urmeze manifest). aşa că plâns şi râs le ţin anume într-un joc de piesă regizată pe scena cu seriozităţi şi glume sub soarele lucid sau luna beată.

18 Constantin Enianu

Constantin Enianu

clădire veche raţiunea luând în seamă la pasiuni ispite rezist prin forma de „existenţă dată” ce-nvinge cu tăcerea iubirea izolată cu adevăru-ntors din amintiri jelite. realitatea-i oarbă de nu e confruntare făţişă cum decide legea firii… rupându-mă de piatră stihiile zidirii ruinei mă dedică să pierd din alergare. azi trec tăcut ca o clădire veche care trăia cândva adăpostind glas de femeie flaut la ureche cântec lin de leagăn poveste şi colind trudiri de braţe într-un spor pereche iubiri neschimbate vis şi dor rodind.

19 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

pe mâna lui heraclit nici rău nici bun nu sunt, atunci virtute îmi pot da liniştitei vieţi simţirea-ntreagă. astfel împac pe toţi şi-oricând mi-e dragă chiar suferinţa căzută-n servitute… de piere Răul, Binele începe a plânge. de trăiesc Lumina are cine-o şti.

Fiinţa tuturor redau şi vreau sluji noi plămădiri din lutul care-nfrânge. dacă e lupta calea vieţii şi a morţii dacă vreo pace frigul răspândeşte doar binele-i cerut să-mpartă sorţii. iar răul care bucură pe rău când creşte în mâna efeseanului prin largul porţii arzândei lumi doar Stingerea nutreşte.

20 Constantin Enianu

Constantin Enianu

arcadie se fereşte de raţiune femeia. ea mai curând ia din plăcere natura-nvăţându-şi că ceea ce nu e dorit n-are durere. apare absurd apoi ce scriu zbătându-mă-n verbul legat de pământ îngrijit ca un fiu de mamă cu tatăl plecat… icoana femeii spre Cer mă poartă. acolo văd casa chiar de nu este redată în fapt imaginea moartă. sporul din mers o să-mi ateste speranţă şi vis, libertate şi zbor.

21 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

când şi când mesie terană, mă iartă când ies cu ochi şi verb din uitare. sperjur rătăcind nu cer un eres de adânci simţiri solitare. iubitele toate durere aduc dar eu le ţin ca haină de seamă. sătule de mine le dau la năuc griji să le pună în ramă… cu sărutul lor se petrece ferice iar iubirea se coace ca măr când e vara întreagă în spice şi credinţe-mplinesc adevăr. când şi când mai cred că-s iubit de-aceea trăiesc deşi am murit.

22 Constantin Enianu

Constantin Enianu

damnaţie dorm pe un pat îngust. deşi nu-i lung nici lat în el mă simt Saint-Just de-aceea l-am păstrat. femeia toarce lână când politici dor dar este o stăpână pe împletiri cu-amor. viaţa doare-n strune căci speranţa suie culmea de genune cu arderi de căţuie.

23 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

dedicaţie colocaziei mele polineziene îi place muzica modernă – se înclină la tonuri dieziene agreate şi de iubita-sternă care vrea mai puţin plăcerea şi mai mult muzica nervoasă pătrunsă în ea cu puterea mulţumirii de prunci fără casă. florii mele cu frunze alene crescută la lumina din nord las întreagă privirea, tăcerea să-mi mângâie rizomul din cord. lumina sporeşte frunze cu raze şi ritm de celule adună în fraze.

24 Constantin Enianu

Constantin Enianu

nimb cu gândiri de fel şi fel gen modern de Aristotel am pus nimb entelehie peste creştet de soţie. din femeia cea frumoasă prototip la rost de casă mi-am făcut şi eu o muză romanticilor cerând scuză. cu-acest clasic pentru toţi se învaţă să suporţi un Pământ dar şi un Cer prin profundul caracter ce între deficit şi excese oricând media îşi ţese…

25 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

corp de promenadă e slava bunul aşteptat din cânt şi nu iubirea ce striveşti în mers prin faţa mea răpindu-mi din cuvânt tot sensul vieţii apărat prin vers. alt mai chipeş decât mine fură uşor iubirea ta şi-mi râde-n faţă. eu sunt firav, el are o structură de lut măreţ plimbat de viaţă. retras, mă prind de-amar şi de urât iar bogăţie îmi rămâne-nchipuirea prin care trec prin lume hotărât şi mai semeţ că n-am ucis iubirea. slava ta e vie cât păstrezi ca dar de preţ minciuna ce urmezi.

26 Constantin Enianu

Constantin Enianu

foraje forez mereu în zăcământ de gânduri să scot esenţa relaţiilor umane iar de-o găsesc o inserez în rânduri precum un semn pe obeliscuri vane care adună-n ochii cleopatrei vrajă iubind cezar, mândria regilor de temple – din pomenirea lor ies zilele de strajă pentru tăceri active şi iubiri contemple căci la esenţe sâmbete împart rotire oprindu-se-n duminici ce aşteaptă nopţi de linişti cu vise fără ştire răpiri de rod din fire înţeleaptă. copilă care mă iubeşti, de te iubesc mistere de Pământ şi Cer se desluşesc.

27 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

iarbă tânără la tinereţe ca Memnon dacă mor versul lui mă va plânge cu rouă. peste mormântul cel rece un dor şi durere cădea-vor când plouă. izbânzi fără semnul de forţă îmi aşteaptă Tartarul grăbit – frământări topite-ntr-o torţă prin Fenix ce-ntoarce-n iubit. intrând ca ziua în alt drum după noaptea senină sau oarbă păşesc fără nimeni oricum revolta fiindu-mi o iarbă. plictisită, vezi în faţa ta un soi de biet trifoi fără de foi...

28 Constantin Enianu

Constantin Enianu

starea nisipului te-ai pierdut în şcoli fără urmă uitând că mai toate se pierd când iubirea conduce o turmă de mişcări ale lumii-n dezmierd. jigneşte-mă-n curs fără culmi sau adâncuri înţelese cu greu din tulpinile lise de ulmi care duc rotarii-n Lacteu. păstrează-te rog lăturalnic de vederea mea de iubire să nu-mi găseşti mersul falnic prin ierburi mici la cosire. grosolan să mă crezi şi inert cu sorţi de izbândă-n deşert.

29 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

raporturi şi esenţe virtutea ta îmi pare viciu instruit sub faţa ei când glasul întreţine ascunsul rău în simţ dezlănţuit sub aprigă lavină ce nu vine. naiv ca şi un geniu absolut alung şi mă alin cu viaţa-n pripă căci greul ochi adânc de lut străbate fără vreo risipă. „raporturi necesare”, „esenţe generale” pământ şi cer le împreunează excluzând robiri minerale din taina dezlegată-n frază.

30 Constantin Enianu

Constantin Enianu

amor propriu să fiu ştiut sau neştiut îmi pare acelaşi lucru, dar lăsat deoparte precum un geam privirilor cu care scrutezi opace corpuri de departe incoerenţe se adâncesc în cuget răceli în inimă se arată. prin aste două-n una umblet sau stare-n loc e lumea răsfirată. cât râu-i Demiurg şi gândul este la fel cu el, iar creier şi pupilă se presupun în funcţii să ateste că suntem orişicum argilă.

31 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

proporţia divină mă sting încet cu tine deodată reluând timpul în care nu eram. găsesc acum teama de acea dată în care-ai să mă uiţi nimic să am. prin „secţiuni de aur“ se constată că-n ombilic ai cosmicul mers prin lumea vie ca steaua fără pată iradiind în ochiul deschis în demers să alungăm uitarea de piatră răsturnată în hăurile muntoase unde se-ntâlnesc tăcerile tenebrei cu al ei firesc…

32 Constantin Enianu

Constantin Enianu

încercare şi eroare poţi lua frumosul doar din vis, cu el vei rămâne o vreme apoi să te ascunzi sub cuvinte de soi care nu arată scopul precis. şi ajungi la sfârşit cu ochi de cristal în palmă rotindu-l ca pe un zar şi-l arunci spre bine când val spuma trimite nisipului clar. dar dacă amarul la urmă rămâne alergat în neştire spre ţel fără ţel gândeşte că omul e om şi stăpân e pe realitate şi vis paralel.

33 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

uitat de atom tineri prea maturi pentru adolescenţă şi maturi prea vârstnici pentru viaţa lor se întind ca râmele spre opulenţă de apă în mişcarea lutului decor… ca să nu se stingă instinctul curat mă zbat pentru pahar de golit – rubinul din vin se aprinde-n oftat şi dorul de viaţă în simţul smerit. după acestea te judec timid fiindcă greşeala ta nu e grea şi te conjur ca sub corpu-mi livid să mi se ierte intenţia rea că judecata mea simplă de om e mai uşoară ca omul uitat de atom.

34 Constantin Enianu

Constantin Enianu

glissando când califul Harun al-Raşid lui Carol cel Mare i-a adus la încoronare o clepsidră în dar dorinţa a fost ca-mpăratul să-şi care bogăţia de trup lângă suflet cu har. lacrima pietrei răsturnată-n pahar se ştie că preface spaţiul în vreme şi-aduce pe Cel ce salvează de jar omul încărcat de griji şi probleme. pomenirea de bine e taina pe care vrea orice bun învăţat să urmeze, înţelesul deţine doar cine-i în stare să uzeze de ea când vrea să viseze – visul cu tine mă împlineşte oricâte imperii au fost sau vor fi ogorâte…

35 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

excubitor *) umplu pagini cu gândiri ce-au mai fost râzând în gura mare de vii răposaţi pentru care viaţa n-are preţ de cost nici vreo amintire de la cei uitaţi. şi mă simt ca Sfântul ce nu-şi poate cuie introduce în mâini şi picioare fără ajutorul altuia ce-mparte viaţa irosită într-o vegetare. acum martirul are criptonim i se spune simplu „ţap ispăşitor“ ori cu elevare-şi duce sinonim „oaie neagră“ pe un câmp monocolor. deşteptarea minţii dragostea aduce peste faţa celui care-i viu pe cruce. *) „Deşteptător al minţilor adormite“

(Supranume dat sieşi de Giordano Bruno – n. a .)

36 Constantin Enianu

Constantin Enianu

cânt şi cuvânt privighetoarea nu cântă că vrea pădurarul să-şi mângâie viaţa de alean şi urât când arbori foşnesc sau tac în orarul de ceas al naturii în repaus vârât. ea trilul îşi lasă uşor peste frunze şi nu urmăreşte de este sau nu-i ascultată anume de urechi călăuze spre glorii de codru în vântul tehui. aşa că nu-mi cere cântări să îţi las spre a muri uitate în banalul cuvânt precum se momesc copii de pripas născuţi din instincte-n avânt. privighetoarea nu ştie mesajul ce este de-aceea am spus eu această poveste…

37 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

elena din troia o întreagă glorie fără acel atribut cerut de viaţa scurtă sau lungă (adică femeia cu faţa de scut şi dosul la cel ce-o alungă). cetăţi se ridică ori se sfarmă când ochiul e-nchis când se deschide şi vede-apoi o mână cu armă cu care uşor ce-i viu se ucide. elena din troia a dat dezlegare tainei din capul naivului bărbat priceput în crimă şi drobul de sare adăugat la cafea când este beat.

38 Constantin Enianu

Constantin Enianu

senzaţia ca privilegiu înjurături atee şi alte cuvinte alături de caracter şi speranţă prin limbă reţin de la părinte liniştit sub cripta de instanţă. cinstit ce de cinste n-are teamă caut să merg cu el în infern sau în raiul năzuirii de vamă la starea pe loc sau mersul etern. cu-aceste senzaţii simple suport viaţa rămasă până mă stinge firea de-a fi lângă altul ce-i mort deşi trece ca viu prin ce atinge…

39 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

apă pe foc sănătate şi apă de spălat pe mâini ţi pe faţa arsă de soare rog să luaţi de la rostul de pâini gustate de oameni cu stare plânsul din cântul de la străbuni uniţi cu revolta de glie – patimi, insulte care le-aduni după o dragoste vie ură şi dor de la iubită frământată în vraja de-a fi lăsând prinsă arsura de pită că nu-şi poate dorinţa opri apă pe foc şi viaţă pe oase doresc să desprind din case.

40 Constantin Enianu

Constantin Enianu

linişte părintească nu învăţa nimic şi vei şti totul că este mai firav decât frunze căzute pe pământ cu botul înghiţind jaruri şi spuze. nu plânge fecioarele pierdute în braţe de virili îmbătaţi nici oile care mor lângă mute păşuni cu miei lepădaţi. vei fi liniştit ţinând aproape susurul unduitor peste prund ce-ţi arată că-n cursul de ape e-un părinte smerit şi profund.

41 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

fabula tăcerii povestea tăcerii mai grea e ca vorbirea poeţii uzează de ea-n demitizări – ori spun tăcând istoria cu firea ori tac vorbind cu lumea de visări. să-mpartă-n laturi materia în dreapta şi în stânga sus şi jos aceasta e dorinţa verbului ce-armonizează cuget cu folos. povestea vorbei mai uşoară-i ca tăcerea oamenii o învaţă şi-o lasă moştenire urmaşilor în vrerea identităţii sobre – banal locţiitor… fabula tăcerii la Masa cea Rotundă Cuvântul de Gândire leagă cu o fundă.

42 Constantin Enianu

Constantin Enianu

femeia din vin nu femeii ci adevărului m-am vândut şi-l iubesc ca pe Omphale *) de acea de aripi nu-s ţinut să mă prefac repede-n oale… încerc să admir oamenii mulţi când moartea-i uitată de gândul firav slăvind în comun culţi şi inculţi vindecare aducând celui bolnav. îmi pare nimic cer şi pământ când femeia se întinde pe spate şi vede doar lutul nu simţ în frământ peste viaţa umilă-n cetate… văd femei înghiţite ca iepuri de casă dacă sunt aşteptate cu vinul la masă.

*) Soţia pe trei ani a lui Hercule (n. a.)

43 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

zahăr cu sare simt că nu se poate lumea întoarce la o istorie vie-ntr-un ucis: speranţa în durere mâna stoarce pe faţa unde ridul se topeşte-n vis. lăsaţi-mă cuprins de-nchipuire până tot corpul se deschide-n zi să se unească cu-ntreaga amăgire şi dezveleşte felul meu de-a fi. eu ţin la toţi deşi-s urât de-acei care se pleacă fără să se ştie şi mor după splendorile de miei sacrificaţi de-o burtă vie…

44 Constantin Enianu

Constantin Enianu

iubire cu ură iubirea ta cu ură-i mai de preţ decât o gingăşie zilnică vicleană din care urma alege doar dispreţ trăind în vraja rece de morgană. moştenirea ta de simţ nedesfătat mă face din ce în ce mai înţelept de-aceea-n ochi tenebra ai lăsat şi mă loveşti în faţă pe nedrept. cu toate astea îţi invoc iubirea iar ura ta promulg pe file să o păstrezi cât te menţine firea în stăpânirea zilelor febrile. dacă dai iubirea mai mult ca ura îţi vei distruge-n van făptura.

45 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

iertarea viului amintire e-n substanţa visului curat cu care mă întorc la cel ce vine din dor de dor să-şi biruie oftat că n-a rămas pe căi străine. o casă bună îşi găseşte azi ca mâine bătrâneţea să-i convină (prin toată omenia ce nu scazi virtutea poate apărea divină). de aşa tumult şi mări se liniştesc şi e uşor trecut un val spumos: nava îşi urmează mers firesc spre portul ce-o aşteaptă generos. ce simplu sunt convins când port iertarea viului zdrobind pe mort…

46 Constantin Enianu

Constantin Enianu

veninul îndoielii veninul îndoielii l-ai băut întreg. de-acum orice salvare-i de prisos. de-i zi sau noapte-n suflet am s-aleg doar simpla piatră de pe jos cu care-n spate urc dealul din mit crezând că astfel se opreşte ura morţii când al meu privit decoruri simt că înnegreşte. n-ai înţeles că nu te mint: tot adevărul meu este minciună. aşa că binele e rău apa absint cu care te îmbeţi într-ună… ivirea ta de-acum preface orice teafăr într-un dement cu mină de luceafăr.

47 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

gelozia gândirii nu sunt apărătorul primei iubiri. iubirea mea las omului lovit de esenţele vieţii şi morţii-n simţiri: cu ele am vreme şi loc potrivit. sărac în gândire-s bogat cu iubită şi lacrimi adun din fântână de dor să vină oricine să ia fără mită din vraja solară pe-a lumii decor. lumea la mine e din carne şi os cu-ntreguri de sensuri de la blânzi înţelepţi aşezate cu faţa la tot e-i frumos adevărat şi bun când le aştepţi… cum aş putea să am iubire primă dacă gelozia gândirii mă deprimă ?

48 Constantin Enianu

Constantin Enianu

cauza iubire mă abţin din taina mea a scoate ca miezul ei să guşti atunci când tac. trăieşte-ţi viaţa uşor de se poate dar viitorul tău nu-i pentru mine fleac. robie fiind adevărul îmi îndreaptă prin zbucium orice tăinuire: de spui că mă iubeşti o faptă valoare pune-n cauza iubire. adăposteşte-mă în mreji şi du-mi destinul tot furat fără să vrei: răspunderea o vei urma prin lumi oricare vină de emoţii să deschei iar taina mea vei înţelege simplu vădită fiind în versul meu periplu.

49 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

sărut priveşte mai mult ce iubeşti şi uită că ura-i aproape să stingă menirea că eşti şi puritatea-ţi să-ngroape. acceptă sărutul ce face să treacă simţirea-n lumini alături de semnele dace redate-n iertarea de vini. toarnă vin în pahare să-l bem împreună tăcut până simţirea-i cărare ajunsă la nou început sărută-mă acum ca să ştiu dacă sunt mort sau viu.

50 Constantin Enianu

Constantin Enianu

enantiomorfism I un vânt rece din septentrion bătea când te-am întâlnit şi iată: mă alungi acum, părând histrion că nu te-am iubit niciodată. prezenţa mea e-un aer calm ce-ţi ştie pasiuni în iureş: eu te iubesc prin patria cu ram crescut din Olt, Moldova şi din Mureş. venit din neam în neam român îţi voi cinsti întreaga fire jună prin rod avut de sănătos tărâm, părintelui legitim semn de rună vei lua atunci din ochiul său bătrân prinos având menirea lui străbună.

51 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

enantiomorfism II un vânt rece din septentrion bătea când ne-am cunoscut şi iată: mă accepţi acum fiind histrion că nu te-am părăsit niciodată. lipsa mea e-un aer calm ce-ţi ştie patimile-n iureş: eu te cinstesc prin patria din psalm cântat de Olt, Moldova şi de Mureş. plecat din neam în neam român îţi voi iubi întreaga fire jună prin rost avut de sănătos tărâm, părintelui slujit un semn de rună vei pune-atunci în ochiul să bătrân prinos având într-o menire bună.

52 Constantin Enianu

Constantin Enianu

mecanică compusă mu mi se poate spune că n-am crez fecund şi-ntreţinut de o simţire din care sorb un bine să-nsemnez orice fiinţă răpită de neştire. dacă se mişcă val sau munte sec se frânge sub o palmă de puternic. îndemnul poate fi silit de-antropitec spre a vedea cine e mai vrednic. apoi ce-aş mai putea să spun când nu-i nevoie de nimic – lumină sau tenebră de le-adun sub vraja soarelui devin mai mic – oricine vede în mine leşul viu în corpul lui găsiţi al meu sicriu.

53 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

veritatis diligens „iubitor de adevăr“ sau mincinosul care lutul a luat în palmă ca să-şi menţină viaţa-n împăcare a simplităţilor de ziuă calmă, ori „individ“ sedus de verb obscur cu-ntunericul de la dos de lună (deşi se vede soarele-mprejur cum raza-mprăştie comună), ori „colectiv“ prea împăcat de glas în coruri care sună egoist (când egoismu-i singurul rămas în-sine-pentru-sine-altruist) sau „om“ din nou pe drum plecând că nu-şi găseşte locul său de gând.

54 Constantin Enianu

Constantin Enianu

sens unic alung un rost Medieval cu gândul urcat acum pe-o trambulină, primind un zbor de-a fi în rândul acestui Ev cu Ascunsă Cină : din taina ei verb voi reda să mă consult cum am slujit pământ natal de-a-lua-şi-a-da ca să mă judece zenit… poate visez prea mult, dar mort trăiri desăvârşesc de-acum : răspunsul voi găsi-n suport viu prin piatra de pe drum…

55 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

galop de melci îmi spui bine „leneş“ fată când sunt harnic fără scop întrecând doar melci de-ndată ce mă pun cu-a lor galop. din vechi legi ce se urmează într-un spirit nou, că-n vechi prin deprinderi se păstrează un destin pus în perechi. noi formăm mişcarea vie lângă alta fără viaţa : el e soţ iar ea soţie trăgând datina de aţă, eu alerg prin praf ceresc fiindcă numai praf prăsesc.

56 Constantin Enianu

Constantin Enianu

veac rău romantismul apare când e veacul rău. românii trec romantici peste ere. fiinţa lor apare ca Ceahlău teşit de aprig vânt în spoliere. se nutresc glorii cu muncă alene… eu cer numai iubire de la toţi bipezii mei fără de pene romantici modernişti roboţi prin rime ca-n sonet să-i sperii când stau culcaţi pe o ureche natura de sub gând s-o perii că nu mai trece-n timp ca veche…

57 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

măreţii de piatră când timp fecund sau sterp mi-albeşte părul şi-mi fură pic cu pic din raţiune privesc la temple vechi şi cer dezbărul laudei de vieţi prin lut-minune. e viaţa scurtă de-aceea trag folos din nervul rodnic care-n gând luceşte : prin măreţii de piatră istoria s-a-ntors ca taină să apară trecutul fără obşte. în aste confruntări voinţa va rămâne statornică-n magia vieţii suverane uitând de moarte-n mersul ce stăpân e materiei cu lumini-colane… istoria se repetă când moare o gândire bună sub o piatră ce-n sine-i moştenire.

58 Constantin Enianu

Constantin Enianu

ochii grizetei de dorul tău o altă stea lumina pe sânul meu întinde să mă conving astfel că vina înşelăciunii te surprinde. un suflet de bărbat sau de copil tu cauţi crezând că eu doar trupul voluptuos nubil aprob lucid posac şi ateu. eu nu înşel, sorbind balsamul buzelor şirete savori de taine prind : e dor de tine-n ochii de grizete. imoralitatea aceasta încerc a servi şi imorali din lume poate vor pieri…

59 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

sinteze infinite mare mincinos sunt de minciuna las curgătoare adevăr ţinând ascuns sub albia ce-ntr-una uzează prundul fără gând. adevărul este copil în minte spunând ce vede când se vede, deci mă distruge dacă minte iarba verde întru verde. limba simplă înălţând prin simplu din glia mea trăindu-şi seva renaşte-n mers un timp periplu pentru anteicii Adam şi Eva să storc pământ de tot ce-i bun în spirit de-adevăr de la străbun.

60 Constantin Enianu

Constantin Enianu

ardere fenixă minciuna şi-adevărul la cel rău egale-s : durerea din iubire, farmecul din stele proporţionalitate-mparte ca linia lui Thales şi mă redă în lume luptându-mă cu rele. spre împliniri de bine aspir născând un dor prin pierderea-n istorii a binelui romantic când zid înalţ pe vatră cu-aripa întru zbor în arderea fenixă modern voi fi sau antic. născut între negaţii sorb norme din contrarii ca viaţa-mi s-aibă rost în mersul pământesc : în efectu-acesta nu se stârnesc avarii : secunda lui e bună şi buni cei ce-l slujesc. negaţii oarbe se nasc printr-o zidire de nu alungă moartea cu jertfa de iubire.

61 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

lumină tremurândă lumină tremurândă din abisul calm pe faţă-mi vine înapoi din mare. setos de-adâncuri, obosit de gânduri mă liniştesc în stări contemplatoare. rog Geneza corpul să-mi poarte deodată cu fulgul ce pe apă cade nu-mi pasă de nimicuri în vieţi deprinse cu focuri pâlpâite şi nomade. în tine se luptă tragic şi comic în tăcere pe nisip trasând noi suferinţi cu mari actori în roluri efemere…

62 Constantin Enianu

Constantin Enianu

filantropie solară ştirea unei elogieri celebre mă face să cred că sunt un strop de timp ce mângâie-n tenebre puţinul soare filantrop. imensul mă îmbie precum micul prin care cel de-ntâi e sprijinit : puternici peste slabi sunt un vehicul spre cei secunzi care-au gândit. explorator al micului de sunt ,calc în picioare un Jupiter al mozaicului de aştrii indicaţi de soare.

63 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

ochiul ce ucide eşti precum Gioconda pe grundul pânzei lise privindu-mă cu fronda unei iubiri promise. frumoasă pentru toate simţirile finite dorinţe nesăturate convingi întru ispite. invoci în ton şi frază pentru răni deschise predestinate pază plîcerilor-abise şi văd iubiri candide prin ochiul ce ucide…

64 Constantin Enianu

Constantin Enianu

drapare drapându-mi timp cu cărţi duium să ştiu ce noime-aduc în sine realul parcă văd de fum supus de răi s-aprobe bine. făţărnicii trase-n concepte spre mersuri bune nedreptate mai mare-aduc…urcând noi trepte aceleaşi firi apr din spate, că trai uşor arată scris fără idei purtând morala prin lumi modeste şi un vis în univers de luturi – fala deprinsă-n armonii de sfere să ţină viaţa în mistere.

65 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

dar ca har pietre-n linişte clădesc temple noi peste ruine regalând un dans ceresc întru stingerea înceată a trăirilor pizmaşe lângă arderea-nsemnată a dorinţelor trufaşe. ca triumf un jar străbate taina semnului poetic suferinţei lăsând parte răzbunări de simţ sintetic…

66 Constantin Enianu

Constantin Enianu

reflexele exilului s-a ascuns după diferite metamorfoze (complexe ale firii de lut peste gând). ce mai e de adăugat ca prognoze pentru împăcarea celor veniţi la rând ? lumina la gram şi lutul fotonic turnate în structură de om trecând misionar umil şi canonic mulţumit sau nu c-o viaţă de bonom. pasionatul de raţiune în avânt care desprinde puterea de trup crede că salvează nemurirea de gând după metode ce nu se-ntrerup.

Hercule şiret pe Anteu a-nvins dar nu Canonul celui de Pământ prea prins.

67 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

izbire de val nu are sens lumina-n jur de nu-i şi-n noi din început sub semnul gândului matur să desluşim enigme-n lut. omul e trestie zice Pascal şi se gândeşte la firea-i firavă când încearcă izbirii de val să-i riposteze gângavă…

68 Constantin Enianu

Constantin Enianu

fală pe ilău cei activi încearcă firea prin voinţă de a preţui : din orice ev ei pun zidirea Umanismului lângă A fi. prin muncă asumată în spirală poartă cu ei şi acel rău care-ncolţeşte dintr-o fală a egoismului de pe ilău. şi-ntr-una lutul modelează cu mâinile din zori în seară pentru femeia ce dansează cu talpa goală când vioară îi ţine ritmul pătimaş cu dor ca ţel pentru urmaş.

69 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

concluzie premisă „că lumii-i place tot ce-i vis de-o clipă“ : aşa sfârşea Petrarca primul lui sonet oricărei zile dintr-un an în pripă adăugând lumina verbului profet. aproape că-l ajung acum din urmă deşi cuvântul meu nu prea profund forează-n suflete ci vag se curmă în cuta vreunui creier mai fecund. recunoscând iertare cred că voi avea de la un superficial cu critic nerv în gura largă de Zoil ce vrea s-asccundă lumii răul cărui serv îi este cu clipa mult mai grea decât un veac de visuri ce-i rezerv…

70 Constantin Enianu

Constantin Enianu

preferinţă de amar să alung închipuirea îmi ceri fără milă Marcus Aurelius şi călirea raţiunii stăpână şi utilă pe mers uşor de domnişoară care încarcă o rotire a căutării de fecioară cu bunăstare şi tihnire în braţ puternic de bărbat. el ştie nori ştie senin deşi în adevăr scăldat păstrează sucul de pelin… dacă admit a ta sentinţă înghit amar cu preferinţă.

71 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

fără vreme uitând de suflet corpul e o stea ce fără vreme cer străbate. pari aspră-n vorbă dar te ştiu aşa : nutreşti în trup şi suflet libertate. e tema ta profundă firul despicat e răul pus spre bine-n anateme – computere scoase la mezat aşteaptă de la creier noi probleme ca miezul lor să-mpartă fraze pe ignoranţi să-nşele unde nu-i genericul naturii cu legile ca baze în trupul fără suflet steaua nimănui.

72 Constantin Enianu

Constantin Enianu

colbul şcolii nu mă-nvăţ cu ce vor unii să mă-nveţe străbătând în grabă şcoli apoi să trec dosindu-mi feţe ca subterane ţevi în ţoli fără a şti esenţa din adânc cum vine când ideea-i renegată de metabolica rostire a unui „ţânc“ cu ani pierduţi în fruntea sa ridată, la urmă să rămân cu măreţia diplomei ne-mpărtăşind iubirea celor care azi îmi văd mândria salvată de vreo plasă cu menirea de-a prinde-un peştişor cu aripioare fără de loc în aer nici în mare…

73 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

abis liniştit mişcat de conştiinţă treaz stau spre dimineaţă când e luna soare şi-adorm în ziuă când o rază dau din singuratic gând ce moare. ademenit de filmul ei dispar în vrăji solare copiind avânturi când amintiri reprezentate par abisuri liniştite de încânturi. acum cu ochii treji sau aţipiţi arăt necunoscut şi mă frământ în vreme de nimeni întrebat de ce mă-mbăt cu doruri privegheate de blesteme.

74 Constantin Enianu

Constantin Enianu

aer şi istorie în lumea de Aici nu sunt deşi am vrut numai ea să fiu fecund şi bun. acum îmi pare Dincolo un scut în braţul stâng când dreptului îi spun : mişcând din tine codru-i apărat istoria se prinde de arbori şi de frunze astfel puterea trece în verde crenelat deşi-şi destramă arderea sub spuze. eu trec uşoară frunză ce distinge pe cei străbuni ce singuri nu se ştiu că sunt o pătimire dintr-un sânge cu patima ţinută-n omul viu.

75 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

horă şi doină ba e horă ba doină viersul curat ca o voce de om liniştit şi bun precum pruncul domol în mersul spre lumea uitată de greul sfârşit. revolta de cuget se-aşterne pe filă mişcarea de sânge se vede în dans alege doina dulce şi hora febrilă tăria ritmată-ţi va ţine balans. povestea aceasta de voce şi os cuprinde puteri adevăruri întregi bătrânii se văd în firi de Hristos născuţii aşteaptă s-ajungă moşnegi.

76 Constantin Enianu

Constantin Enianu

ninsoare pe mâini gust îndestulai şi nu simţirea când te-a răpit uşor din mâna mea o alta care-ţi poartă firea ca fulgul adunat în ea… dar nu te pierd ci numai scap din mână undiţa cu care aş fi-nghiţit un peşte handicap de indigestii prin nemasticare. acum rezist sub aspre vânturi căci conştiinţa a învins plăceri şi mă desfăt cu amintiri frământuri păstrându-le ca mari averi.

77 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

râs înlăcrimat din râsul tău se naşte suferinţă şi-n mine îşi găseşte prelungire prin ochiul ce-ntreprinde o căinţă a veacului ţinut în îngrădire. medievale fapte din antice porniri zdrobind pe Dumnezeu în demimond ai alungat cu critici de martir şi vezi o lacrimă în părul blond. femeia de tine îşi leagă trupul când o patimă apasă lăsând dorinţa să răzbată-ntreagă precum urâtul din pustie casă. durerea ta distinsă printr-o carte arată că o porţi şi după moarte…

78 Constantin Enianu

Constantin Enianu

homo architekton Colosul din Rodos nu s-a dărâmat în sporul vremii el rămâne bază : exemplar de mână cu un gând curat luminând umanul din adânc de frază. minuni ale lumii lumea destramă prin primenirea faptei urmărind un drept precum furnica hrana în iarba-dioramă când înfruntă forţa-i muşuroi cu piept. astfel se îmbină orice mişcare vie cu o alta moartă-n mâinile fecunde : policrome forme fondul le îmbie spre o dezvelire-a tainelor ce-ascunde – la început e fapta clasică apoi apare şi gândirea romantică de soi.

79 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

viziuni gnomice toate apar atât de clare : da iertare-i la confuz binele-i aproape-n zare răul vine din refuz. adâncimile nu-s rare au pătrundere-n durut ca blândeţea ce îşi are mediere-n farmec mut. tot iubind se naşte ură moarte pentru nou-născut suferinţă-ntr-o făptură susţinând ce-a început : reci creări cu armonie dintr-un suflet în beţie.

80 Constantin Enianu

Constantin Enianu

deus ex machina când suflet ai prea mare trebuie un zeu să-l ocrotească-n mersul prin lumină : acesta e Cuvântul luat de la Anteu cu diplomatic tâlc să faci maşină. de-l uiţi cumva devii un agregat anexă-n angrenare pozitivist stăpână că „fără zeu“ însemnă vin şi aluat gustate fără ştire că ai pe Christ în mână. ţelul aşteptat mai bun te va face dacă-n cunoaşteri voinţa ponderezi, iubirea-mpărtăşită iubirii dându-i pace să mişte sori şi stele în care te încrezi. altfel confuz cuvânt în rotire de ceasornic înalţă zid de Babel prin robotul spornic…

81 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

oglinda pe faţa oglinzii sunt sporii de timp cu luturi aruncate în faţă şi spate : adânc judecată e moartea ca nimb peste marea cu stele furate… o Cină de Taină s-ar ţin anume pe faţa ei cu reflexii şi legi : culori împletite dezlegări de cutume gândiri de la oameni cu ochii întregi. poate dureri contradicţii active de carne trudită-n vieţi posesive s-or frânge pe masa cu oasele goale ca verb încrezut în puterile sale. ochiu-i oglinda, cuvântul – răspuns enigmelor vieţii ce m-au pătruns.

82 Constantin Enianu

Constantin Enianu

loc la masa tăcerii te aştept la Masa Tăcerii pe seară Brâncuşi să ne spună povestea de piatră din dalta gândirii cu verbul de ceară. sărbătoare-i la masa de ceruri pe vatră. copacii vor frânge tristeţea săracă pe umerii noştri curaţi ca avântul de muguri şi ramuri pe masa cea dacă întinse, rodind Absolutul. vino la Masa Tăcerii copilă dureri să le uiţi prin durerea ce ai, tăcerea din vorbe-am s-alung fără milă iubirea curtându-ţi cu sonul de nai. construcţia de piatră poveştile adună şi ţine iubirea-n Cetate cunună.

83 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

morfeu acuşi adorm şi vise au să vină ce am trăit vor recrea în faţă când clipa somnului lumini alină din faptul zilei ce-a pierit din viaţă. lumi din lumi aştern peste amăgire la fel iubirea dintr-un vis frumos iar gândul stors în prag de adormire banale rime înşiră dureros. renaştere e ziua noaptea-n capul greu de reflectări active şi pasive : cuprinsul ei se-ascunde-n ochiul meu ca sub lumini trecute ca inofensive pe-acest pământ sau depărtat lacteu să plec de tot în templul lui Mofeu.

84 Constantin Enianu

Constantin Enianu

măsură azi vrei să fiu pervers dar numai azi spunându-ţi că-s minciuna necoruptă vrăjmaşului acid sub ponegriri să cazi în braţul lui învinsă după luptă. strălucind apoi să treci semeaţă că ai gustat idila unei scene dintr-un roman şi nu din a ta viaţă. astfel pe calea ta păşeşti alene iar eu de-aş fi pervers şi altădată duşmană eşti înfometând durerea că îţi hrănesc dorinţa neînsemnată duşman fiind că ţi-am moşit plăcerea.

85 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

zoon politikon cine mă iubeşte şi cine nu mă ştie. cine mă uită şi cine mă strigă : lătrat de câini ce păzesc la vie vinuri să stoarcă din frunze de ferigă… cine se supune având sau nu ştiinţă cine bea vinul fără cusur ca să se culce pe-o parte-n fiinţă să-şi limpezească ochiul mahmur acela e Om liniştit ca o piatră ce nu are doruri de glorii pe bani ci lasă lumina ca urmă pe vatră spre împăcarea răstriştei de ani.

86 Constantin Enianu

Constantin Enianu

pietro aretino născut de o sedusă vrednică de cinste ai fost şi rău şi bun lângă un ban de el uzând ca să parvii dar cin’s’te salveze ca să trăieşti în lan ? un bob de viaţă de la grâu mănos îţi pare ca nimic de nu e mult în braţul harnic ce-a cinstit frumos fecunditatea clipei când a smult. tu-ai petrecut dureri care învaţă că din fiinţă nu se poate pierde originea ca spor întru povaţă erelor nestinse-n traiul verde. cred că aste rânduri azi au frânt închipuirea că ai pierit înfrânt.

87 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

reflex nu mai pot s-ascult decât un glas de cult fecund într-un scris de străbun proscris. nu mai cred nici sper în farmec şi mister pe care le-ntâlnesc în lumea ce trăiesc. nu mai vin să spun de ce nu sunt nebun când vremea se adună să mă aline-ntrună ca pe un bob de sare căzut în larg de mare.

88 Constantin Enianu

Constantin Enianu

înapoi de început cât să mai scriu ? mai bine plec de unde am venit, adică din mişcarea de lut sec. dar simţirea îmi aplică conştiinţa pentru faceri sfidând plăceri de l-a-nceput slăvind o lume de prefaceri (puţină-n minte, multă-n lut). că lumii-i place soare clar şi norii ca le aduc în dar recolte opulente-n poale.

89 Complexul lui Anteu

Complexul lui Anteu

fiinţă şi adevăr sunt mame ce mor când copiii îşi nasc şi femei născând să nu moară de-avort. pe una din urmă am să demasc vinovată fiind că eşti viu şi nu mort. sunt oameni ce vor copii dar nu au ei rămân cu Iubirea respectată adânc. pentru aceştia frumuseţe redau prin scriituri ca o joacă de ţânc. durere din viaţă şi plăcere din vis se regăsesc între carne şi os… văd cum transpare dorinţa de-abis în ochiul iubitei şi dau bun folos mersului firii doar de-i descris Adevărul prin grai de Hristos.

90 Constantin Enianu

Biografie Constantin Enianu

Constantin Enianu (în acte Constantin Ene): născut în Roman, la data de 3 februarie 1953.

Debutează în adolescenţă cu poezie în Revista Cronica, Iaşi. În perioadele 1971-1973 şi 1974-1991, a fost membru al Cenaclului literar Cezar Petrescu, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Roman.

Grupaj de poezii în Revista Curierul Vârstelor, Roman, după 1990. În 1995, publică volumul de versuri Complexul lui Anteu la Editura Plumb, Bacău. În perioada 1995-1998: redactor la jurnalele Cronica romaşcană, cu publicistică şi la Gazeta de Roman, cu articole la rubrica proprie Flautul lui Pan. Din anul 1999 este colaborator la revista 13 Plus, Bacău, cu poezii, eseuri şi publicistică.

Din 2005, membru al site-ului www.agonia.net, ca autor columnist, publicând poezii, eseuri şi articole. E regăsit sporadic şi pe alte site-uri literare cu poezii şi eseuri.

Consemnat în O antologie a literaturii nemţene, autor Laurian Ante, Editura Muşatinia, 2006, Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ autor Constantin Tomşa, pag.182, 2014, Personalităţi ale 91

culturii din judeţul Neamţ, calendar alcătuit de Constantin Tomşa, 2014.

Din 2009, colaborator la revista de cultură Melidonium, Roman.

92

cuprins motivaţie... 3 opera aperta...4 anteu...5 hercule...6 prometeu...7 demitizare...8 gelozie...9 iarbă solară...10 încoronare...11 cuvinte uşoare...12 stări...13 adam fără eva...14 arbore de dor...15 dar bun...16 viaţă stinsă...17 rosturi repetate...18 clădire veche...19 pe mâna lui heraclit...20 arcadie...21 când şi când...22 damnaţie...23 dedicaţie...24 nimb...25 corp de promenadă...26 foraje...27 iarbă tânără...28 starea nisipului...29 raporturi şi esenţe...30 amor propriu...31 proporţia divină...32 încercare şi eroare...33 93

uitat de atom...34 glissando...35 excubitor...36 cânt şi cuvânt...37 elena din troia...38 senzaţia ca privilegiu...39 apă pe foc...40 linişte părintească...41 fabula tăcerii...42 femeia din vin...43 zahăr cu sare...44 iubire cu ură...45 iertarea viului...46 veninul îndoielii...47 gelozia gândirii...48 cauza iubire...49 sărut...50 enantiomorfism I...51 enantiomorfism II...52 mecanică compusă...53 veritatis diligens ...54 sens unic...55 galop de melci...56 veac rău...57 măreţii de piatră...58 ochii grizetei...59 sinteze infinite...60 ardere fenixă...61 lumină tremurândă...62 filantropie solară...63 ochiul ce ucide...64 drapare...65 94

dar ca har...66 reflexele exilului...67 izbire de val...68 fală pe ilău...69 concluzie premisă...70 preferinţă de amar...71 fără vreme...72 colbul şcolii...73 abis liniştit...74 aer şi istorie..75 horă şi doină...76 ninsoare pe mâini...77 râs înlăcrimat...78 homo architekton...79 viziuni gnomice...80 deus ex machina...81 oglinda...82 loc la masa tăcerii...83 morfeu...84 măsură...85 zoon politikon...86 pietro aretino...87 reflex...88 înapoi de început...89 fiinţă şi adevăr...90

95