Medical Market - Pediatrie 2016 by Fin Watch

Salin

Pediatrie Revista profesioniștilor din Sănătate

Interviu realizat cu Prof. Dr. Marin Burlea, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie

Convulsiile febrile în practica medicului de familie

2016

x Infecţiile din sfera ORL - cauză frecventă în apariţia pneumoniilor la copii

Publicaţie adresată cadrelor medicale

Sumar

„Dorim să contribuim, într-o relaţie de fraternitate, la îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor din România“ interviu realizat cu Prof. Dr. Marin Burlea „Vaccinarea - un drept fundamental la sănătate” Strabismul la sugar şi copilul mic Medicaţia copilului cu insuficienţă cardiacă Convulsiile febrile în practica medicului de familie Epistaxisul la copil Flora bacteriană intestinală Probleme digestive la bebeluşi Alegerea inhalatorului potrivit

Fumatul pasiv şi efectele sale asupra copilului Perspective actuale în diagnosticul și managementul distrofiei musculare Duchenne Importanţa fierului în alimentaţia bebeluşului Creşterea copilului Vitamine importante pentru şcolari Alimente benefice pentru sistemul osos CEUMED BABY LIPO – Tratament intens hidratant, pentru pielea uscată predispusă dermatitei atopice Bolile parazitare la copii

Infecţiile din sfera ORL - cauză frecventă în apariţia pneumoniilor la copii Gemoterapia în afecţiuni respiratorii însoţite de tuse Iedera, o soluție naturală împotriva tusei productive Peptidele natriuretice în pediatrie

4 10 12 14 16 20 24 26 30 32 34 38 40 42 44 48 52 56 58 62 66

Citeşte revista în format digital Editor ISSN 2286 - 1564 Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti, Electromagnetica Business Park, Corp 60, et. 1, cam. 19 Tel: 021.321.61.23 e-mail: redactie@finwatch.ro

www.revistamedicalmarket.ro 4

Interviu

„Dorim să contribuim, într-o relaţie de fraternitate, la îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor din România“ În perioada 30 martie-2 aprilie, Bucureştiul găzduieşte Conferinţa Naţională de Pediatrie – ediţia 2016, manifestare ştiinţifică distinctă a comunităţii medicilor pediatri români şi nu numai. Despre noutăţile pe care le aduce Conferinţa de Pediatrie în acest an, dar şi despre tendinţele din domeniul pediatriei la nivel internaţional, ne vorbeşte Prof. Dr. Marin Burlea, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie. Stimate domnule Prof. Dr. Marin Burlea, vă rugăm să ne dezvăluiţi care sunt noutăţile acestei manifestări atât din punctul de vedere al tematicii – Progrese în pediatrie - cât şi al invitaţilor care vor susţine prezentări. Toate ediţiile Conferinţei Naţionale de Pediatrie şi-au propus să aducă în discuţie cele mai importante probleme ale acestei specialităţi medicale, atât dpdv al cercetării ştiinţifice cât mai ales a ceea ce este dedicat bolnavului, adică experienţa, competenţele pe care le deţin anumite grupuri de cercetători, medici şi profesori din diversele centre din România. Credem că este spre binele tuturor practicienilor pediatri din ţara noastră şi în egală măsură, cred eu, extrem de utilă pentru medicii de familie care practică pediatria. Fiecare ediţie s-a dorit a fi un progres, din acest motiv rezultă şi numele cuprinzător, ‘’progrese în pediatrie’’.

Sunteţi membru în boardul European Paediatric Association şi European Academy of Pediatrics. Care sunt principalele tendinţe din domeniul pediatriei la nivel european? Consideraţi că se pot regăsi şi în pediatria

românească? Vă rugăm să spuneţi, comparativ cu Europa, care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă această specialitate în România? Cel puţin două tendinţe sunt foarte vizibile în ultimii ani. Prima este intenţia şi chiar acţiunea de a implementa subspecialităţile în pediatrie. Există o directivă a Academiei Europene de Pediatrie de construire, în structurile cu paturi, a unor secţii sau compartimente de supra sau subspecialitate, cum ar fi cardiologie, gastroenterologie, nefrologie, neurologie, diabet, boli de nutriţie şi metabolism, alergologie, imunologie, pneumologie, de asemenea oncologiehematologie şi bineînţeles ca terapie intensivă pedriatică, diferită de ceea ce se cheamă anestezie şi terapie intensivă, deci partea de asistenţă de urgenţă în serviciile de pediatrie. Toate aceste structuri, deja implementate şi în unele zone din România, după părerea mea, devin o urgenţă. Doresc să evidenţiez că, crearea de structuri de subspecialitate a început la Iaşi, în spitalul Sf. Maria acum 25 ani, la ora actuală existând 12 servicii de înaltă specialitate, autonome, care sunt înglobate în anumite structuri clinice necesare procesului didactic pentru rezidenţi. Există echipamentele şi dotările necesare dar întotdeauna este loc pentru mai bine. A doua problemă esenţială este ten-

dinţa şi dorinţa de a ne ocupa de rezidenţi, de introducerea lor în circuitul European. Vă pot spune că, la Istanbul a avut loc un congres dedicat medicilor rezidenţi iar în urmă cu o lună, în Italia la Caserta lânga Napoli, s-a desfăşurat a doua ediţie a întâlnirii pediatrilor din Italia şi România. Prezentarea unor lucrări de cercetare într-un mediu european este un câştig imens care trebuie continuată. Doresc să remarc importanţa acordată de societatea italiană acestei manifestări: au fost prezenţi 250 de doctori şi profesori din toată Italia. La ceremonie a participat un ministru secretar de stat de la ministerul apărării, un senator medic (din partea gazdelor) şi subsemnatul în postura de senator al României şi în mod cu totul special şi absolut impresionant, fanfara carabinierilor din Italia a învăţat pentru acest eveniment, imnul de stat al României, dovadă de respect şi preţuire pentru şcoala românească de pediatrie.

Sunteţi invitat să împărtăşiţi din cunoştinţele şi experienţa dvs. medicilor participanţi

www.revistamedicalmarket.ro

Interviu la conferinţele AREPMF. Cum percepeţi această colaborare? Societea Română de Pediatrie are alianţe cu alte societăţi profesionale? Cât de importantă este abordarea multidisciplinară? Noi avem relaţii strânse cu toate societăţile profesionale medicale din România şi nu numai, iar în mod special cu AREPMF deoarece, în viziunea mea, medicina de familie este esenţială. Starea de sănătate a familiei este cel mai bine cunoscută de medicul de familie, care ştie condiţiile de viaţă, educaţie, respectarea regulilor de profilaxie şi de alimentaţie ale copiilor. Pediatria în medicina de familie este absolut importantă şi în acelaşi timp doresc să fac o propunere: reînfiinţarea medicinei pediatrice de familie, aşa cum există în multe ţări, care, cred eu, ar degreva munca medicului de familie titular, sufocat de birocraţie, raportări, etc. Deci, pediatrul de familie este un deziderat în care eu cred enorm de mult şi evident că această relaţie a noastră conduce către perfecţionarea cunoştinţelor medicale puse în slujba pacientului, în cazul acesta copilul, viitorul nostru.

Întruna din conferinţele de presă aţi declarat, citez ‘’primele 1000 de zile din viaţa unui om sunt foarte importante pentru dezvoltarea sa ulterioară’’, fiind adeptul naşterii normale şi a alăptării la sân. Care este situaţia în România? Conceptul „primele 1000 de zile sunt esenţiale în viaţa omului’’ nu este opera mea, este un concept implementat şi acceptat pe plan modial. Primele 1000 de zile înseamnă 9 luni de sarcină şi primii doi ani de viaţă. Pentru ca dezvoltarea fătului să se producă în condiţii optime, este importantă calitatea vieţii femeii gravide. Discutăm aici de mediul familial, de contextul psihologic, alimentaţia corectă şi nu excesivă, de profilaxiile în timpul sarcinii: admi-

nistrare de fier, calciu, vitamina D. Sunt susţinător al naşterii pe cale naturală, infinit mai bună decât prin cezariană, care ar trebui să fie utilizată doar cu anumite excepţii şi asta înseamnă puţin peste 5%, (în România cifra naşterii prin cezariană este absolut astronomică). Naşterea pe cale naturală înseamnă o adaptare mai bună a copilului, o trecere treptată de la paradisul din uter la infernul de afară. Alimentaţia la sân nu poate fi egalată de nicio formulă de lapte din lume, şi atunci este absolut obligatoriu ca hrănirea bebeluşului în primele 6 luni să fie exclusiv la sân, după care se poate începe alimentaţia complementară, cu menţinerea alăptării la sân până la un an. De asemenea este important ca, în al doilea an de viaţă al copilului, familia să fie educată şi instruită când optează pentru formula de lapte. Aceasta trebuie să fie una cu maxim 2 grame la 100 kcal, şi nu lapte de vacă, ce are de trei ori mai multe proteine. Exces de proteine înseamnă o multiplicare celulară excesivă, în special în ceea ce priveşte adipocitele, care dau configuraţia şi conformaţia organismului. Deasemeni este importantă profilaxia rahitismului, a anemiei, a diverselor handicapuri biologice. În primii trei ani de viaţă se dezvoltă cam 85% din creierul uman dpdv morfologic, şi orice suferinţă, neîmplinire, carenţă alimentară şi chiar afectivă poate avea efecte insurmontabile asupra dezvoltării fizice şi cognitive ale viitorului adult.

Aproximativ 50% dintre copiii români sunt supraponderali şi jumătate dintre ei, obezi. Se datorează aceasta sărăciei, lipsei de educaţie sau sunt urmările epocii moderne? Am văzut statistici făcute de organizaţii serioase pe multe mii de copii români de unde s-a constatat acest procent îngrijorător. Asta înseamnă alimentaţie incorectă, folosirea unor produse fast food în exces, care dau şi dependenţă, şi în acelaşi timp anumite concepţii eronate, tradiţionale româneşti, că un individ este frumos dacă este durduliu. Alimentaţia naturală previne supraponderabilitatea, diabetul şi obezitatea, bolile

cardiovasculare. Alimentaţia trebuie să fie echilibrată atunci când începe diversificarea, cu o proporţie optimă între proteine, glucide, lipide şi săruri minerale, astfel încât să se urmărească evoluţia optimă a copilului, pornind de la o axiomă pe care trebuie să o ştie fiecare părinte: un copil de 3 kg la naştere trebuie să aibă 6 kg la 4 luni şi 9 kg la 1 an. Aceştia sunt parametri după care trebuie să ne orientăm şi este important pentru a crea generaţii de copii sănătoşi. În România, populaţia consumă hidrocarbonaţi – pâine, cartofi - şi mai puţine proteine cu valoare biologică adevărată; de aici rezultă această disproporţie între proteine, glucide şi lipide. Alimentaţia copilului se datorează poate şi femeii moderne? Este o realitate, dar cred că ţine mai curând de comoditate. Susţin că un rol important, poate chiar esenţial îl poate avea în diversele comunităţi reînfiinţarea specialităţii de asistent de ocrotire în pediatrie şi evident de regândire a rolului asistentului comunitar, persoană specializată care să meargă în mediul familial, să prepare împreună cu mama formulele de lapte, supa sau diverse alte alimente hrănitoare şi echilibrate dpdv caloric.

Prevenţia este unul din factorii importanţi care au dus la creşterea calităţii vieţii şi reducerea costurilor cu sănătatea în Europa. Care consideraţi că sunt opţiunile în România şi care este părerea dvs. cu privire la introducerea programelor de educaţie pentru sănătate în şcoli? Prevenţia este mult mai puţin costisitoare decât tratamentul. În acelaşi timp, este bine să folosim toate mijloacele pentru a evita anumite boli. În primul rând trebuie respectat programul naţional de vaccinare, toate imunizările să fie făcute perfect, apoi profilaxia rahatismului, a anemiei feriprive, a malnutriţiei. Sunt situaţii în care acţionează pe de o parte medicul şi asistenta, pe de altă parte receptivitatea şi participarea familiei şi în primul rând a mamei.

Pediatrie 7

Articole de specialitate Din 2013 sunteţi senator şi membru al Comisiei de Educaţie, Cercetare şi Sport şi al Comisiei de Sănătate a Senatului României. Vă rugăm să ne comunicaţi care sunt principalele direcţii în care consideraţi că puteţi acţiona cu şanse reale de reuşită în scopul îmbunătăţirii calităţii actului medical în România. Din păcate, sunt puţine lucruri care depind de mine ca senator. Am susţinut o mai bună repartiţie a mijloacelor financiare la nivelul întregii ţări, astfel încât să se elimine nepăsarea şi neglijenţa vis-a-vis de populaţia şi unităţile sanitare din Moldova, care sunt ultimele pe listă la reparaţii, modernizări, dotări cu echipamente, ceea ce mi se pare complet nedrept, deoarece, până la urmă, Moldova a rămas singura zonă demografic vie din România prin natalitate (aici încă se mai nasc copii) în comparaţie cu alte regiuni demografice. Medicii români sunt foarte informaţi, specializaţi, însă echipamentele şi materialele sanitare sunt destul de limitate. Doresc o creştere a fondurilor pentru dotarea unităţilor sanitare astfel încât calitatea actului medical să crească în permanenţă.

Este important să se ajungă la un nivel de înţelegere în care să se evite discuţiile neprincipiale despre eventualele complicaţii ale vaccinurilor, deoarece s-a constatat că acestea nu pot fi corelate. Migrarea populaţională, atât de intensă acum, implică anumite riscuri. De ex. pătrund în Europa cel puţin două tuplini de viruşi polio care produc polimielita (un virus sălbatic din Asia şi un virus vaccinal din Ucraina). În urmă cu câteva luni a existat un caz de difterie în Spania. Vaccinarea, respectarea regulilor de igienă, circuitul şi păstrarea alimentelor sunt absolut esenţiale. Cred că ar fi necesară introducerea unui vaccin antipneumococic polivalent, care ar

rezolva în mare parte problema României comunitare, care încarcă mult patologia sezonului rece şi care supraaglomerează spitalele, cheltuielile fiind infinit mai mari. Educaţia trebuie începută din şcoală reconsiderându-se statutul medicului şcolar, care face controlul epidemologic la începtul şcolii şi urmăreşte evoluţia periodică a copilului, vaccinările, etc. Educaţia cuprinde nu în ultimul rând programe de educaţie fizică. Am pledat, în calitate de senator, pentru două ore de sport pe săptămână şi pentru ore de educaţie pentru sănaătate ţinute de medici şi asistente care să fie plătiţi cu ora în programele de învăţământ.

În încheiere, vă rugăm să transmiteţi un mesaj participanţilor la această ediţie a Conferinţei Naţionale de Pediatrie. La această ediţie de amploare, vreau să asigur toţi participanţii că, atât eu cât şi Societatea Româna de Pediatrie, suntem încântaţi să avem medici din toate specialităţile şi o tematică ce va acoperi întreaga patologie a copilului. Dorim să colaborăm cât mai mult, să organizăm conferinţe şi întâlniri ştiinţifice dar mai ales să contribuim, într-o relaţie de fraternitate, la îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor din România şi a populaţiei româneşti. Vă aşteptăm cu drag!

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

„Vaccinarea - un drept fundamental la sănătate” Un proiect cu şi pentru medicii de familie Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie - AREPMF, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București au iniţiat proiectul intitulat: „Vaccinarea - un drept fundamental la sănătate”, lansat în Săptămâna Europeană de Prevenţie a Cancerului de Col Uterin, la sfârşitul lunii ianuarie. Dr. Valeria Herdea Preşedinte AREPMF Dr. Raluca Ghionaru Membru AREPMF

roiectul este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation şi Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe. AREPMF are ca scop principal promovarea sănătății și dezvoltării armonioase a copilului și adolescentului prin creșterea calității serviciilor medicale preventive la nivelul asistenței medicale primare precum și prin dezvoltarea unor proiecte educaționale adresate părinţilor. Acest proiect se doreşte un instrument util şi eficient în dialogul cu factorii decizionali din sănătate şi cu părinţii copiilor, în vederea îmbunătăţirii încrederii populaţiei în corpul medical, astfel încât aplicarea programelor de prevenţie să fie încununate de succes. Scăderea acoperirii vaccinale în România este îngrijorătoare – în urmă cu 10 ani depășea 95%, dar în prezent, în unele judeţe a scăzut sub 68 % pentru unele vaccinuri, motiv pentru care controlul eficace al bolilor prevenibile prin vaccinare este din ce în ce mai greu. Proiectul se bucură de susţinerea profesioniştilor din sănătate, respectiv a Colegiului Medicilor din București și se va derula pe parcursul întregului an. Iniţiatorii își propun să implice părinții și medicii într-un dialog activ, promovând o campanie de informare și conștientizare cu accent pe sănătatea copilului şi a tinerilor atât în mod

direct, cât și prin organizarea unui „Centru de Informare și Consiliere Vaccinală” on-line. Prin intermediul centrului, va fi promovată educaţia pentru sănătate, vor fi prezentate date privind vaccinurile, calendarul vaccinal din programul naţional, dar şi vaccinările opţionale, explicarea reacţiilor adverse, proceduri și alte informaţii de interes, precum creșterea incidenței anumitor boli care ar putea fi limitată prin vaccinare. Centrul va fi interactiv, un grup de specialiști format din medici de familie, epidemiologi și microbiologi, va putea răspunde eventualelor întrebări din partea părinților. Desfăşurarea proiectului cuprinde trei ramuri: workshop-uri pentru medicii vaccinatori din Bucureşti, majoritatea fiind medici de familie cu practica pediatrică, conferințe tripartite prin care să fie facilitat dialogul structurat al medicilor și părinților cu autoritățile şi centrul de consiliere vaccinală on-line. În prezent este în desfăşurare prima etapă a proiectului, constând în două workshop-uri cu medicii din Bucureşti, desfăşurate pe 25-26 martie şi 1-2 aprilie. Atelierele de lucru “Comunicare eficientă cu publicul, pentru susținerea procesului vaccinal” au în medie 20 de participanţi şi se axează pe updatarea cunoştintelor medicale din domeniul vaccinologiei şi bolilor infecţioase prevenibile prin vaccinare şi pe creşterea abilităţilor de comunicare cu pacientul sau aparţinătorii. Participanţii au privilegiul de a lucra cu personalităţi de marcă din domeniu: Prof. Dr. Alexandru Rafila, Prof. Dr. Emanoil Ceauşu, Conf. Dr. Daniela Piţigoi, Dr. Simin Florescu, care au adus în atenţie ultimele noutăţi în ceea ce priveşte vaccinarea - principii şi aplicaţii pentru protejarea sănătăţii la nivel individual şi colectiv, istoria şi evoluţia bolilor infecţioase la nivel global, importanţa vaccinării grupelor cu risc, inclusiv a personalului medical şi medicina călătorului.

Lectorii au purtat un dialog activ cu medicii participanţi la ateliere, răspunzând numeroaselor întrebări iniţiate de aceştia. În vederea eficientizării comunicării cu pacienţii în ceea ce priveşte vaccinarea, participanţii au dobândit noţiuni teoretice din acest domeniu: elemente ale comunicării, tipuri de comunicare, mesaj, conținut, metode, mijloace, bariere în comunicare, stiluri comunicare, comunicarea nonverbală şi paraverbală, managementul timpului, urmate de exerciţii practice: analiza SWOT pentru procesul vacinal. Subiecte de actualitate, precum comunicarea online cu pacientul, urmat de exerciţiu de comunicare mediat de camera video au reţinut atenţia participanţilor. Reprezentanţii AREPMF au prezentat conceptul modern Vaccine Advocacy, exemplificând cu modele din experienţa acumulată în acest domeniu şi au ghidat medicii în desfăşurarea activităţilor practice: joc de rol, lucrul în echipă, modalităţi de conturare şi difuzare a mesajului provaccinare. În paralel cu desfăşurarea atelierelor de lucru sunt pregătite şi etapele următoare, prima conferinţă tripartită urmând să se desfăşoare în Săptămâna Europeană a Vaccinării, la sfârşitul lunii aprilie, moment ales şi pentru lansarea centrului de consiliere şi informare online www.vaccinare.org, care va deveni activ cu această ocazie. Deşi proiectul este conceput a se desfăşura la nivelul capitalei pe durata acestui an, iniţiatorii au speranţa că experienţa acumulată va putea permite replicarea lui la nivel naţional, pe termen lung, astfel încât medicii implicaţi în procesul de vaccinare să aibă la îndemână un instrument util în procesul de comunicare cu pacienţii, care să faciliteze dialogul constructiv dintre medic – pacient/părintele copilului – autorităţi şi să ducă la creşterea acoperirii vaccinale în ţara noastră.

www.revistamedicalmarket.ro

Infant UNO Colifant Pentru somnul liniștit al sugarului!

 Ajută la menținerea confortului abdominal al copilului, încă din prima zi de viață  Ajută la eliminarea gazelor intestinale  Calmează iritația mucoasei intestinale şi o protejează de factorii iritanţi Infant UNO Colifant este o combinație de extracte naturale: semințe de Fenicul, flori de Mușețel, flori de Tei, Nalbă

www.infantuno.ro

Articole de specialitate

Strabismul la sugar şi copilul mic Strabismul poate fi definit ca lipsa de paralelism a ochilor Dr. Daniela Cioplean Medic Primar Oftalmolog Preşedintele Societăţii Române de Strabologie şi Oftalmopediatrie, Clinica de Oftalmologie OFTAPRO

Există strabism: convergent, când unul din ochi (sau amândoi, pe rând) deviază spre interior, divergent, în care ochiul deviază spre exterior şi care trece uneori neobservat sau nu este considerat neapărat “strabism”, deşi problemele pe care le ridică sunt foarte asemănătoare şi strabism vertical, în care unul din ochi se poate deplasa în sus sau în jos, dezechilibrul funcţional fiind de regulă semnificativ. Pentru ca vederea binoculară să se dezvolte normal la copil, este necesar ca ochii să aibă o poziţie paralelă. Este încetăţenită ideea că la bebeluş există o perioadă de instabilitatate fiziologică, în care este “normal” ca ochii să devieze intermitent de la poziţia normală. Deviaţiile (strabismele) care pot fi considerate “normale” sunt cele intermitente, de regula divergente (spre în afară) şi care după vârsta de 6 luni dispar, poziţia ochilor rămânând stabilă şi paralelă. Celorlalte deviaţii, permanente, mari, vizibile şi care nu dispar după această vârstă, trebuie să li se instituie un tratament precoce. Strabismele sesizate din primele zile de viaţă şi care continuă să fie prezente şi după vârsta de 6 luni, “strabisme infantile”, trebuie să fie examinate cât mai devreme de către medicul specializat în oftalmologie pediatrică. Examinarea tardivă poate duce la instalarea unei ambliopii profunde sau, mai grav, poate ascunde prezenţa unor afecţiuni organice grave: cataractă congenitală, malformaţii, afecţiuni ale retinei sau nervului, tumori. Examinarea copilului sub un an necesită prezenţa unui medic oftalmoog specialist pentru copii. Când trebuie examinat oftalmologic un bebeluş cu strabism ? Dacă până la 6 luni ne încadrăm în limita fiziologicului (aspect normal al ochilor, strabism intermitent) şi dezechilibrul persistă şi după această vârstă – vizită la oftalmologul pediatru. Dacă totul este în ordine până la 6 luni dar după aceea apare un strabism perma-

nent sau intermitent, copilul trebuie examinat de oftalmologul pediatru. Ce variante de tratament există la un bebeluş cu strabism ? Tratamentul urmăreşte înlăturarea dezechilibrului, a tendinţei de a folosi un singur ochi (şi ambliopizarea celui care fuge) prin ocluzie sau penalizare (picaturi), corectarea viciilor de refracţie (adică a dioptriilor) dacă sunt semnificative (copiii pot purta încă de la 6 luni ochelari speciali, atraumatici) iar dacă unghiul de deviaţie este mare şi nu permite folosirea concomitentă a ambilor ochi, se recomandă intervenţia chirurgicală înainte de vârsta de 2 ani, de preferat înainte de

18 luni, pentru a-i da şanse de dezvoltare a vederii binoculare. Tratamentul trebuie început precoce iar copilul trebuie consultat repetat de către specialist. De ce tratament precoce? Pentru că desăvârşirea unei vederi normale, atât a fiecărui ochi în parte cât şi a vederii binoculare (vedere în spaţiu) are loc până la 2 ani (perioada 0 - 6 luni este esenţială). Orice dezechilibru nerezolvat în această perioadă poate determina breşe în dezvoltarea vederii viitorului adult, care ulterior nu se mai pot rezolva, chiar dacă aparent ochii pot fi corectaţi şi ulterior, ca poziţie.

OFTAPRO

Cea mai experimentată clinică din România specializată în strabism și oftalmopediatrie

„Excelenţă individuală şi în echipă”.

RevitalVision / NEUROVISION

Singura clinică din România care tratează AMBLIOPIA la adult şi adolescent. Telefon: 0212525201, 0212525217, 0318057824, 0730593534, 0754779765 Adresă: B-dul Mărăşeşti, nr. 15, sector 4, Bucureşti E-mail: www.oftapro.ro

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Medicaţia copilului cu insuficienţă cardiacă Dr. Anca Sglimbea Medic primar pediatrie, Medic sp. cardiologie intervenţională pediatrică, Doctor în medicină

Etiologia insuficienţei cardiace la copil este relativ diferită de cea a adultului, cele mai frecvente cauze fiind malformaţiile cardiace şi cardiomiopatia dilatativă.

ipsa unor indicaţii de ghid pentru terapia IC la copil, precum şi piaţa mult mai redusă fac adesea imposibil accesul la medicamentele necesare sau la forma de prezentare adecvată administrării la copil. Definiţia WHO a medicamentului ideal este: “Medicamentul care se potriveşte vârstei, condiţiilor fiziologice şi greutăţii corporale a copilului care îl înghite, fiind disponibil într-o formă orală solidă flexibilă care poate fi luată ca atare, dizolvată într-o varietate de lichide, presărată deasupra mâncării, făcând-o mai uşor de îngurgitat pentru copii”. Clasele de medicamente utilizate în terapia insuficienţei cardiace cronice pediatrice sunt: - digoxin, diuretice, vasodilatatoare, inhibitori de receptori de angiotensină şi beta blocante. Digoxin este singurul inotropic oral. În plus scade frecvenţa cardiacă, balansând nevoile şi consumul de oxigen miocardic; inhibă sistemul nervos simpatic şi excreţia de renină. Indicaţia sa în IC a copilului, deşi discutabilă pentru anumite grupe de pacienţi (supraîncărcarea de volum cu funcţie ventriculară păstrată) rămâne o certitudine pentru alte categorii de copii cu IC. Lista WHO a medicamentelor recomandate în terapia IC a copiilor include şi tablete de 0.0625 mg. Având în vedere că nu este recomandabilă strivirea tabletelor şi dizolvarea lor pentru a obţine preparate lichide la copil, disponibilitatea, mai ales a suspensiei, este adesea vitală pentru nou născut, sugar sau copilul mic. Diureticele sunt larg utilizate în terapia insuficienţei cardiace, efectul lor fiind de scădere a supraîncărcării volemice şi pierdere de sodiu. Se utilizează toate cele trei grupe de diuretice, ca medicaţie unică, sau, cel mai adesea, în combinaţii: diuretice de ansă, tiazide, antagonişti de aldosteron. a) Dintre diureticele de ansă care se folosesc în IC pediatrică sunt furosemidul şi torasemidul.

Pentru furosemid, forma de prezentare disponibilă la noi este de tablete de 40 de mg şi fiole de 20 mg/2 ml. Lista WHO include şi suspensie de 20 mg/5 ml, de care ar beneficia nou-născutul, sugarul şi copilul mic Alte diuretice de ansă încep să fie utilizate şi la copil, în special torasemidul. Având în vedere lipsa de studii mari, în ciuda unor dovezi clinice tot mai substanţiale, preparatul nu este condiţionat în doze adecvate pentru copilul sub 12 ani, şi nu figurează nici pe lista ANM. b) Tiazidele acţionează la nivelul tubului contort distal, determinând, deasemenea, excreţia de Na, K şi clor, însă la o rată mult mai redusă decât cele de ansă. Se utilizează hidroclortiazida şi metolazona. Cea de a doua, de zece ori mai potentă decât prima, este indicată în rezistenţa la diuretice de ansă care poate să apară datorită supraîncărcării de volum, congestiei mezenterice şi fluxului renal redus. Niciuna nu este inclusă în lista WHO. Hidroclortiazida este condiţionată sub formă de tablete de 12.5, 25, 50 şi 100 mg (dintre care în lista ANM apare forma de 25 mg), dar şi sub formă de soluţie orală de 50 mg/5 ml, care este destinată sugarului şi copilului mic, absolut necesară la o doză recomandată la copil de 2 mg/kg/zi în două prize.Metolazona este condiţionată sub formă de tablete de 2.5 şi 5 mg, neinclusă în lista ANM. La doze pediatrice recomandate de 0.05- 0.1 mg/kg/zi în doza unică, adesea sunt necesare preparate făcute în farmacii. d) Antialdosteronicele acţionează prin competiţie la nivelul receptorilor intracelulari de aldosteron din tubii contorţi distali, crescând excreţia de Na şi apă şi economisind K. Se administrează adesea în combinaţii cu celelalte două clase de diuretice. Spironolactona există în lista ANM sub formă de tablete de 25, 50 şi 100 mg: în condiţiile unei doze recomandate la copil de 3-5 mg/kg/zi, soluţia de 2.5 mg/ ml(în prezent indisponibilă în ţară) ar fi o alternativă viabilă la sugar/copil mic. Vasodilatatoare: inhibitorii de enzimă de conversie (IEC) sunt, în prezent, medicamentele de primă linie în terapia IC, urmând a fi incluse în lista WHO. Reduc predominenta adrenergică şi ameliorează insuficienţa cardiacă prin scăderea activării sistemului renină- angiotensină- aldosteron. Cresc nivelul bradikininei având efecte natriuretice. În prezent se cunosc trei clase de IEC: captopril, enalapril, lisinopril. Captoprilul este recomandat mai ales la nou născut şi sugarul mic, unde enalaprilul ar putea produce leziuni renale. Doza se creşte gradual şi se administrează în

trei prize zilnice, cu monitorizarea tensiunii arteriale şi a funcţiei renale. Lista ANM cuprinde comprimatele de 25 şi 50 mg. Suspensia de 5 mg/ml, precum şi tabletele de 5 şi 12.5 mg ar fi o soluţie avantajoasă pentru copil, unde doza recomandată este de 0.15- 6 mg/kg/zi. Enalaprilul este util la copilul mai mare, în două doza zilnice. Doza se creşte progresiv şi necesită aceleaşi precauţii de monitorizare ca şi captoprilul. Lista ANM include tabletele de 2.5, 5,10 şi 20 mg. La copil doza recomandată de 0.1- 0.5 mg/ kg/zi face necesar accesul la prafuri preparate în farmacii. Lisinoprilul şi ramiprilul nu beneficiază de studii la copil, dar au început a fi deja utilizate în cazuri singulare. Blocanţii de receptori de angiotensină sunt antagonişti competitivi ai receptorilor de angiotensină II. Dau mai rar tuse, nu sunt nefrotoxice. Studiile la copil sunt în curs de efectuare această clasă nefiind inclusă în lista WHO încă. Se utilizează losartan, candesartan şi valsartan toate incluse în lista ANM în forme de prezentare adecvate adulţilor. Nu se recomandă asocierea lor cu IEC, având în vedere similitudinea finalităţii acţiunii lor. Betablocantele. Antagonizează efectele activării simpatice care apar în evoluţia insuficienţei cardiace, împiedicând apoptoza miocardică şi fibroza, vasoconstricţia periferică şi retenţia de sare şi apă la nivel renal. Au şi efect antiaritmic. WHO urmează a le include ca medicaţie recomandată în IC a copilului. Studiile includ mai ales carvedilolul. Acesta este disponibil sub formă de tablete de 3.125, 6.25, 12.5 şi 25 mg (inclusiv în lista ANM), dar producătorul permite obţinerea de soluţie orală în concentraţii de 0.1 şi 0.168 mg/ml, vitale în terapia sugarului şi copilului mic. În concluzie, colaborarea cardiolog pediatru-farmacist este esenţială în furnizarea eficientă a acestor medicamente: accesul la formele de prezentare pediatrice disponibile în lume, condiţionarea medicamentelor întro formă adecvată particularităţilor de absorbţie/metabolizare corespunzătoare vârstei copilului. Bibliografie:

1. Saxena A et al- Drug therapy for cardiac diseases in children. Indian Pediatrics, Vol. 46, april 17,2009. 2. Beggs S, Thompson A, Nash R, Tompson A, Peterson G- Cardiac failure in children. www.who. int. Pediatric Cardiac Failure Rewiev, Sept. 2008. 3. Standing FJ, Tuleu C- Pediatric formulations: getting to the heart of the problem. InternationalJournal of Pharmaceutics. Volume 300, Issues 1–2, 26 August 2005, Pages 56–66

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Convulsiile febrile în practica medicului de familie Una dintre urgențele medicale care implică în grad înalt medicul de familie o reprezintă convulsiile febrile (CF). Aceasta, datorită a cel puțin trei considerente: 1) în practica medicului de familie, febra este simptomul ce constituie motivul cel mai frecvent de adresabilitate la cabinet a pacienților pediatrici; 2) terapia crizei convulsive în desfășurare trebuie efectuată de urgență de către medicul de familie; 3) dispensarizarea copiilor cu episoade convulsive aparține de asemenea, medicului de familie. Conferențiar Dr. Angela Butnariu Clinica Pediatrie 3, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca Cabinet Medical Butnariu

onvulsiile febrile, care reprezintă cea mai frecventă cauză de convulsii la copii, apar întotdeauna numai în asociere cu temperatura corporală ridicată. Interesează 2-5% din populația pediatrică și au maximum de frecvență între 6 luni și 5 ani; debutează foarte rar (12%) sub vârsta de 6 luni și peste vârsta de 5 ani. Convulsiile febrile, în definiția clasică, au ca trăsătură definitorie apariția crizei în primele 24 ore ale unui episod termic ce depășește 38,50C, în absența unei afecțiuni acute a sistemului nervos central sau a unei dereglări metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie etc.).

Actualitate Debutul precoce al vaccinării ROR și ROR-V poate reduce riscul de convulsii febrile postvaccinale. În literatura medicală s-au publicat date conform cărora amânarea vaccinării anti rujeolă-oreion-rubeolă (ROR) sau anti rujeolă-oreion-rubeolă-vari-

celă (ROR-V) după vârsta de 15 luni (prima doză) dublează riscul de convulsii febrile postvaccinale, în timp ce la sugari (0-1 an) nu a existat nici o asociere între calendarul de vaccinare și convulsiile post-vaccinare. Studiile epidemiologice identifică trei categorii de convulsii febrile: simple, complexe și convulsii febrile simptomatice. Așa cum arătam mai sus, în accepțiunea comună, prin CF se înțeleg CF simple și CF complexe.

Reprezintă aproximativ 15% dintre convulsiile febrile. Au următoarele caracteristici: •• Vârsta, status-ul neurologic înainte de îmbolnăvire și febra au aceleași trăsături ca în cazul CF simple •• Convulsiile sunt fie focale, fie au durată mare, peste 15 minute, fie sunt multiple și se repetă la intervale scurte

Convulsiile febrile simple

Acestea fac parte din tabloul clinic al unei boli de sistem de nervos central, de cele mai multe ori infecțioase, evoluând cu febră. Cei mai mulți autori le includ la capitolul de diagnostic diferențial al CF, așa cum recomandăm și noi. Au următoarele caracteristici: •• Vârsta și febra au aceleași trăsături ca în cazul CF simple •• Copilul are anomalii neurologice preexistente sau boală acută neurologică.

Acestea sunt cele mai frecvente, reprezentând 85% din totalitatea convulsiilor febrile. Au următoarele caracteristici: •• Apar la copii cu vârsta de 6 luni până la 5 ani •• Au durată scurtă, sub 15 minute •• Se înregistrează un singur episod în cursul primelor 24 ore •• Sunt generalizate, tonico-clonice sau clonice •• Febra (și convulsiile) nu sunt cauzate de meningită, encefalită, de alte boli ale creierului, diselectrolitemii.

Convulsiile febrile complexe

Convulsiile febrile simptomatice

Investigații Nu există investigații specifice în cazul convulsiilor febrile simple. Investigațiile paraclinice sunt necesare numai în măsura în care diagnosticul afecțiunii ce a declanșat

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate febra nu devine evident la examenul clinic (de exemplu, o infecție urinară). Cu alte cuvinte, medicul trebuie să-și centreze atenția spre depistarea cauzei febrei. De cele mai multe ori, febra este declanșată de o infecție virală de căi respiratorii, situație în care investigațiile paraclinice ar reprezenta un exces și o sarcină bugetară inutilă. Pentru diagnostic diferențial cu meningita sau encefalita se practică puncția lombară (PL) cu examenul lichidului cefalorahidian. Insă, puncția lombară nu trebuie practicată de rutină, ci în mod selectiv. Astfel, medicul va avea în minte că: •• PL trebuie luată în considerare cu tărie la copilul mai mic de 12 luni pentru că semnele și simptomele de meningită bacteriană pot fi minime sau absente la această categorie de vârstă •• PL trebuie luată în considerare la copilul de 12 - 18 luni pentru că semnele și simptomele de meningită bacteriană pot fi subtile la această categorie de vârstă •• La copilul mai mare de 18 luni, decizia de a efectua PL se va lua în prezența suspiciunii clinice de meningită. Electroencefalograma (EEG) nu și-a demonstrat utilitatea în evaluarea convulsiilor febrile. EEG poate fi modificată în primele 10 zile după convulsie, dar modificările traseului EEG nu au valoare predictivă pentru evoluție. Ecografia transfontanelară poate ajuta în diagnosticul diferențial.

Prognostic Prognosticul CF este apreciat din trei puncte de vedere: a) rata de recurență; b) dezvoltarea sechelelor neurologice; c) dezvoltarea unei epilepsii ulterioare. Convulsiile febrile au tendință să se reproducă în cursul primilor ani de viață, dar în mod excepțional după vârsta de 5 ani. Recurența după prima convulsie febrilă se produce la aproximativ o treime dintre copii. Riscul de recurență este cu atât mai mare, cu cât convulsia febrilă a debutat la o vâr-

stă mai mică, durata febrei dinaintea convulsiei febrile inaugurale este mai scurtă, temperatura declanșatoare este mai scăzută, există istoric familial de convulsii febrile . Riscul unor sechele neurologice este foarte rar. In special în cazul convulsiilor febrile complexe pot apare ulterior deficite de coordonare, tulburări comportamentale, disabilitate de învățare. Riscul dezvoltării unei epilepsii ulterioare este apreciat ca fiind de 5%. El este mai mare în caz de convulsii complexe, anomalii neurologice anterioare primei convulsii febrile, istoric familial de epilepsie. Prognosticul convulsiilor febrile simple este excelent.

Terapia convulsiilor febrile presupune: a) tratamentul de urgență al crizei, b) tratament antitermic, și c) tratamentul bolii de bază generatoare a febrei. Scopul tratamentului de urgență este cuparea cât mai rapidă a crizei convulsive pentru a evita eventualele leziuni cerebrale datorate hipoxiei. In timpul crizei convulsive, se va asigura permeabilitatea căilor respiratorii și se va așeza bolnavul în poziție de siguranță, în decubit lateral-ușor ventral (pentru a evita aspirația lichidului de vărsătură), pe un pat capitonat prin perne așezate pe marginile patului (pentru a evita autotraumatismele în timpul convulsiei). Pentru sistarea crizei se va administra diazepam i.v. 0,2 – 0,5 mg/kg/ doză Dacă acesul venos nu este posibil, se va administra diazepam intrarectal 0,5 mg/kg/doză. In caz de persistență sau recurență a convulsiilor, doza de diazepam i.v. se poate

repeta de două ori (în total 3 administrări), fără a depăși doza totală de 1 mg/kg la sugari și 10 mg la copii. Concomitent cu tratamentul de urgență al crizei, este necesară combaterea febrei, prin metode chimice (medicație antitermică) sau prin proceduri fizice (împachetări umede la temperatura camerei, fricțiuni tegumentare cu soluție de apă și alcool sanitar, care prin vasodilatație contribuie la pierderea de căldură). De cele mai multe ori, CF simple la copilul mai mare de 18 luni (și afecțiunea generatoare de febră) pot fi tratate ambulatoriu, de către medicul de familie, deoarece nu necesită internare.

Profilaxie La ora actuală, pe baza analizei risc/beneficiu se pare că nici profilaxia intermitentă și nici profilaxia pe termen lung nu este indicată pentru copiii care au avut una sau mai multe convulsii febrile simple. În circumstanțe excepționale, neobișnuite, poate fi administrat diazepam pe cale orală sau intrarectal cu ocazia fiecarui episod febril. Pentru CF complexe, mulți practicieni aplică profilaxia intermitentă cu ocazia fiecărui episod febril, de la debutul febrei. Administrează diazepam oral sau intrarectal (0,5 mg/kg/ doză la interval de 12 ore, timp de 48 ore). Existența diazepamului soluție pentru administrare rectală (Desitinformă de prezentare, tuburi rectale) face posibilă instituirea rapidă a profilaxiei convulsiilor febrile la domiciliu, chiar de către părinți. Diazepamul (cel mai lipolitic dintre benzodiazepine) traversează rapid membrana celulară, inclusiv mucoasa rectală și bariera hematoencefalică.

Nu recomandăm administrarea cronică, continuă, de rutină a medicației anticonvulsivante, la copilul ce a prezentat convulsii febrile; împietează asupra achizițiilor educaționale, copilul fiind permanent sedat, cu capacitatea de concentrare și atenția diminuate.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Epistaxisul la copil Epistaxisul reprezintă un simptom destul de des întâlnit în patologia pediatrică, de cele mai multe ori fiind vorba de un episod ce se poate rezolva spontan. În etiologia epistaxisului sunt incriminaţi o serie de factori-poate să apară după o mică excoriaţie sau poate fi expresia unei maladii severe precum leucemia sau angiofibromul rinofaringian. Dr. Toader Mioriţa Medic primar O.R.L. Doctor în ştiinţe medicale Student Irina Maria Strugari

Introducere Epistaxisul reprezintă o hemoragie având punctul de plecare în fosa nazală, cel mai adesea la nivelul petei vasculare Kiesselbach. Acest simptom este întâlnit adesea în cadrul otorinolaringologiei pediatrice. Conform studiilor, hemoragia nazală apare în proporţie de 64% la copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani. De cele mai multe ori este un episod banal şi efemer, care se rezolvă spontan, fără a mai fi nevoie de ajutorul medicului. După modul în care poate să apară, epistaxisul se clasifică în două mari categorii: epistaxis primar (esenţial) şi epistaxis secundar (simptomatic). Cel mai frecvent este epistaxisul secundar.

Epidemiologie Conform studiilor, epistaxisul afectează 30% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani datorită introducerii corpilor străini în fosele nazale, 56% pe cei cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 64% dintre copiii cu vârsta între 10 şi 15 ani au relatat că au avut cel puţin un episod de sângerare nazală. Epistaxisul survine rar în primii doi ani de viaţă ai copilului, luând în considerare cauze sangvine şi circulatorii. Incidenţa epistaxisului scade după pubertate, însă s-a constatat creşterea apariţiei acestuia la adulţi, după vârsta de 50 de ani. Hemoragia nazală este mai frecventă

în lunile reci, putând fi asociată cu rinita alergică.

Etiologie Etiologic epistaxisul se împarte în două categorii: epistaxisul primar sau esenţial, care este o sângerare idiopatic şi epistaxisul secundar sau simptomatic ce poate fi un simptom de debut al unei boli sau o complicaţie a acesteia. Epistaxisul primar poate să apară la orice vârstă, în special la copii şi la persoanele în vârstă. În mod normal, este vorba de o sângerare moderată la nivelul foselor nazale după un grataj digital sau expunere la soare. Hemoragia este cel mai adesea unilaterală şi anterioară. La rinoscopia anterioară se constată o mică escoriaţie la nivelul petei vasculare. Nu se mai constată alte semne clinice locale cât şi generale. Epistaxisul esenţial survine în plină stare de sănătate, cele mai comune cauze fiind efortul fizic, după strănut sau după un grataj digital nazal intempestiv. În mod obişnuit încetează spontan, însă se poate repeta la diferite intervale. Epistaxisul secundar sau simptomatic reprezintă 98% din totalitatea sângerărilor nazale. Poate să apară ca simptom de debut al unei boli sau ca o complicaţie, reprezentând agravarea evoluţiei acesteia.

Cauzele epistaxisului secundar sunt de două feluri: locale sau generale (Tabel 1). Leziunile inflamatorii acute, în special cele specifice ca infecţiile gripale, cele din rubeolă, varicelă, pot determina sângerare

Epistaxis primar -idiopatic Epistaxis secundar 1.Cauze locale: -traumatice: lezionale, şocogene, operatorii -iritative: fizici (corpi străini), chimici -inflamatorii: rinite acute, sinuzite, viroze -alergice: rinita alergică -ulcerative: difteria nazală, sifilisul nazal, tuberculoza nazală -tumorale: benigne: polipoza nazală, papilom nazal, angiom nazal, fibromul nazo-faringian maligne: epiteliom cilindric, sarcoame, tumori mixte, granulomatoza Wegener 2.Cauze generale a) circulatorii: hemodinamice: - nefrite acute - HTA secundară din: Coarctaţia de aortă, neurofibromatoza Recklinghausen, boala Cushing; - insuficienţa cardiacă congestivă şi globală - insuficienţa cardio-respiratorie: Cord pulmonar, bronşite b) vasomotorii: fizici, chimici, medicamentoşi (anticoagulante), hormonali (FSH,LH,estrogeni) c) insuficienţa hepatică şi renală d) avitaminoze A,C,K e) infecţioase f) boli sangvine: limfosarcomul, anemia megaloblastică, coagulopatii, vasculopatii, trombocitopatii

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate nazală. De asemenea, unii autori consideră că cei ce trec frecvent prin episoade de hemoragie nazală prezintă colonii de Staphylococcus aureus. Tumorile de la nivelul capului şi gâtului se pot asocia cu epistaxisul secundar. Angiofibromul nazo-faringian juvenil reprezintă o tumoră benignă, ce are caracter invaziv şi este foarte bine vascularizată, determinând obstrucţie nazală, cefalee, exoftalmie, în special la sexul masculin. Boliile hematologice şi coagulopatiile sunt cauze ale epistaxisului la copil. Boala von Willebrand reprezintă cea mai frecventă coagulopatie transmisă autozomal dominant, fiind caracterizată prin sângerări recurente, datorită deficitului de factor von Willebrand, glipoproteină ce are rol atât în hemostază, cât şi în procesul de coagulare. Acesta are rol în adeziunea trombocitară, având şi rol de stabilizator pentru factorul VIII. Clinic, se manifestă prin epistaxis, echimoze, hematoame, gingivoragie, hemoragie digestivă, iar la nivel cutanat-peteşii. Printre alte boli hematologice sunt: •• hemofilia, •• leucemia, •• anemia megaloblastică. Tabel 1.Etiologia epistaxisului Anomaliile vasculare pot reprezenta o cauză a epistaxisului, precum hemangioamele vasculare. Telangiectazia hemoragică ereditară (HHT) sau boala Rendu-Osler este o boală transmisă autozomal dominant, caracterizată prin apariţia numeroaselor telangiectazii de la nivelul tegumentului şi mucoaselor, fiind însoţită de sângerări nazale severe şi hemoragii digestive. Medicamentele pot să producă sau să înrăutăţească hemoragia nazală. Anticoagulantele, precum warfarina sau heparina pot afecta cascada coagulării. Antiinflamatoarele non-steroidiene împreună cu aspirina pot afecta şi ele funcţia plachetară.

Diagnostic Epistaxisul este frevcvent întâlnit în practica medicală a pediatrului, cuprinzând şi alte specialităţi, datorită implicaţiilor etiologice. Diagnosticul este uşor de făcut, sângerarea fiind depistată prin examenul local al foselor nazale. Există şi situaţii care pot duce la confuzii, ce nu reprezintă epistaxis:

sângerări abundente venite din cavum (tumoră de cavum), din cavitatea bucală (în urma unor extracţii dentare) pot lua direcţia spre cavitatea nazală în poziţia de clinostatism. Confuzia poate fi şi invers, când este vorba de sângerare posterioară. Sângele este înghiţit, ajungând la nivelul faringelui, apoi este vărsat cu aspect de ,, zaţ de cafea’’ fiind digerat în stomac. Astfel, se face confuzia cu o hemoragie de cauză digestivă. Sângele poate proveni din una sau ambele fose nazale. Pentru elucidare, se procedează suflarea pe rând a foselor nazale sau se aspiră cheagurile, când este vorba de un copil mic. Abundenţa sau reluarea hemoragiei, evocă lezarea unei artere de calibru mare sau mediu, ce se poate traduce printr-o anemie. Astfel că, trebuie luat în seamă controlarea tensiunii arteriale, pulsului, hemogramei şi a hematocritului. În cazul bolilor hematologice şi de coagulare, trebuie să evaluăm funcţia plachetară, timpul de protrombină, timpul de tromboplastină parţial activată, timpul de sângerare şi activarea factorului von Willebrand cu ristocetină.

Tratament Tratamentul epistaxisului urmăreşte două obiective: oprirea sângerării şi evitarea recidivei prin tratamentul cauzei. Înainte de a aplica orice fel de tratament, trebuie luate în considerare abundenţa hemoragiei, localizarea hemoragiei: epistaxisul poate fi anterior/posterior sau difuz, unilateral sau bilateral, circumstanţele apariţiei: traumatisme, sindrom infecţios, maladie hemoragipară. Tratamentul local. Indiferent de cauza hemoragiei nazale, procedeele chirurgicale deţin rolul principal. Tratamentul local specific se aplică întotdeauna iniţial, indiferent dacă sângerarea este uşoară sau gravă, pe moment scopul este oprirea sângerării, iar ulterior să depistăm şi cauza. Pentru oprirea sângerării se recomandă următoarele măsuri: bolnavul este în poziţie şezândă, cu capul uşor aplecat pentru a evita aspiraţia şi înghiţirea sângelui. Apoi, se curăţă şi se îndepărtează sângele şi cheagurile cu ajutorul unor comprese umede.

Într-un epistaxis anterior se recomandă efectuarea unei presiuni digitale ferme a aripei nasului pe sept, timp de 5 minute. Această metodă se poate combina cu introducerea în fosa nazală a unui tampon cu vată îmbibat cu apă oxigenată, soluţie de fenilefedrină 0,25% sau soluţie de antipirină 10%. Se pot folosi şi materiale resorbabile, ce constituie un mare avantaj faţă de meşa simplă, evitând sângerarea secundară după scoaterea acesteia. Altă metodă de hemostază locală este cauterizarea zonei. Cauterizarea se face prin atingerea vasului ce sângerează cu o perlă de nitrat de argint sau cu electrocauterul. Dezavantajul constă în faptul că lasă local o escară, la desprinderea acesteia poate să producă o nouă sângerare. Într-un epistaxis posterior se recurge la tamponamentul nazal posterior. Acesta se realizează cu ajutorul unui tampon sterilizat şi a unor sonde de cauciuc. Sonda se introduce în fosa nazală, iar apoi se scoate prin cavitatea bucală, de unde se leagă capătul meşei, tamponul tracţionându-se înspre cavum. Tamponul posterior este bine de ţinut 48 de ore. Detamponarea se face prin secţionarea meşelor de la nivelul orificiului narinar. Dacă sângerarea revine, se repetă tamponamentul. Dacă nici după aceea nu se opreşte, se recurge la ligaturi vasculare, foarte rar practicate la copil.

Tratamentul general este simptomatic şi etiologic Cel simptomatic se referă la administrarea medicamentelor hemostatice şi coagulante; tratarea anemiei post-hemoragice şi prevenirea şocului hemoragic. Produsele medicamentoase folosite în mod curent sunt: Adrenostazin, Venostat, Dicynnone (Etamsilat), Acidul epsilon-amino-caproic, vitamina K, cortizonul.(7,13) Tratamentul etiologic se adresează cauzei epistaxisului: antibioterapia, corticoterapia, medicamente antifibrinolitice. De asemenea, au rezultate bune factorii antihemofilici, transfuziile cu sânge, cu masă trombocitară. Complicaţiile tratamentului local privesc în special tamponamentele nazale, printre care sinuzita şi otita. Pe lângă acestea întâlnim manifestări reflexe orbitooculare, precum fotofobie, blefarospasm, conjunctivită.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Flora bacteriană intestinală Flora intestinală este un univers microscopic, pe care îl purtăm cu noi toată viaţa şi care totalizează mai multe sute de miliarde de bacterii, din circa 400-500 de specii diferite de bacterii, fungi şi virusuri. Dacă la naştere, tubul digestiv este steril, colonizarea cu bacterii atinge concentraţia maximă în primii ani de viaţă.

olonul se poate menţine sănătos cu 85% probiotice (flora de fermentaţie) şi 15% agenţi patogeni (flora de putrefacţie). Sănătatea depinde de echilibrul dintre aceste două tipuri de bacterii. Flora de fermentaţie predomină pentru că ea colonizează o porţiune mai mare din intestin, şi anume, tot intestinul subţire şi o parte a colonului, în vreme ce flora de putrefacţie se găseşte doar în colonul descendent (aproximativ 50 de centimetri). Orice modificare sau dezechilibru al acestui raport înseamnă o sensibilitate crescută la infecţii, întrucât flora intestinală nu-şi îndeplineşte corect rolul protector. Bacteriile benefice cele mai importante sunt Lactobacillus salivarius/casei/rhamnosus, Bifidobacterium bifidum/longum/ lactis şi Streptococcus thermophilus. Ele au numeroase potenţiale terapeutice incluzând: proprietăţi antiinflamatoare, anticancerigene, anticonstipaţie, inhibiţia creşterii unor agenţi patogeni. La nivel de ADN previn leziunile preneoplazice induse de carcinogeni chimici. Studiile de laborator au demonstrat că aceste bacterii benefice inhibă tumorile de ficat, de colon, pe cele ale vezicii urinare şi ale glandelor mamare. Cei mai importanţi agenţi patogeni sunt virusurile intestinale, paraziţii, micotoxinele şi bacteriile specifice.

Rolul florei intestinale Flora intestinală are un rol important în digestie şi în imunitatea organismului. Ea degradează resturile alimentare nedigerate într-o formă în care acestea să poată tranzita pereţii tubului digestiv şi să intre în sistemul vascular, participând la sinteza unor vitamine (complexul de B-uri, vitamina K) şi menţinând un mediu ostil instalării bacteriilor patogene potenţial cauzatoare de boală. Bacteriile care formează flora intestinală

nu colonizează toate aceleaşi părţi ale intestinelor. Astfel, germenii aerobi se găsesc în partea superioară a intestinului subţire, la nivelul duodenului şi în jejun, deoarece aerul din stomac pătrunde cu uşurinţă acolo. Printre aceste bacterii se numără enterococii, colibacilii, streptococii, stafilococii, Pseudomonas, citrobacteriile. Pe de altă parte, bacteriile anaerobe populează locurile închise şi sărace în oxigen, adică a doua jumătate a intestinului subţire (ileonul) şi colonul. În această categorie se încadrează fusobacteriile, streptococii anaerobi, clostridii, ciuperci (Aspergillus, Candida albicans), lactobacteriile (Acydophilus, Bifidus). Flora bacteriană anaerobă se împarte în două grupe de germeni: de fermentaţie şi de putrefacţie. Flora de fermentaţie Aceasta declanşează procesele de fermentare a fibrelor din legume, fructe, din învelişul cerealelor, deteriorând aceste fibre pentru a elibera nutrienţii. Fibrele dure – celuloza, pectina, lignina – nu pot fi digerate de sucurile digestive, secretate de stomac, ficat şi celelalte glande digestive, ele ajungând intacte în intestin, unde sunt transformate de flora intestinală. În partea terminală a colonului se găseşte flora de putrefacţie, care degradează particulele alimentare care nu au fost digerate încă. În acest proces sunt generate deşeuri mai mult sau mai puţin toxice, pe care le neutralizează ficatul, şi anume amoniacul, fenolii, indolul, scatolul, hidrogenul sulfurat, substanţele aminate, ptomainele. Aceste substanţe creează un mediu alcalin, care ajută cel mai mult la dezvoltarea germenilor de putrefacţie. Atunci când raporturile dintre flora de fermentaţie şi cea de putrefacţie se inversează, flora de putrefacţie se răspândeşte în afara teritoriului ei natural, înspre colonul tranvers şi cel ascendent. Flora de fermentaţie în număr mic nu mai poate ţine piept germenilor de putrefacţie, fiind deschisă ca-

lea infecţiilor şi a intoxicării organismului. Astfel, sunt create condiţiile propice dezvoltării bolilor şi tulburărilor determinate de intoxicare: balonări, digestie proastă, flatulenţă, oboseală, creştere în greutate, probleme de concentrare, dureri de cap, tulburări de memorie, probleme cutanate, boli cardiovasculare, obezitate. Bacteriile din intestin se înmulţesc foarte repede. O nouă generaţie apare la 20-60 de minute. Bacteriile patogene se înmulţesc foarte rapid, pot suferi mutaţii şi pot genera infecţii virulente. În cazul unei flore intestinale deficitare, bacteriile patogene se înmulţesc excesiv şi pot provoca infecţii care nu ar fi apărut niciodată dacă flora intestinală ar fi fost sănătoasă. Un exemplu în acest sens este Escherichia coli. Inofensivă în intestin, această bacterie devine virulentă în căile urinare, fiind responsabilă de mai mult de 80% dintre cistite. Abuzul de antibiotice şi distrugerea florei intestinale permit înmulţirea ciupercii Candida albicans, care se manifestă prin diaree, constipație, digestie deficitară. Odată flora intestinală distrusă, Candida albicans migrează din tubul digestiv şi poate provoca micoze la nivelul cavităţii bucale, plămânilor, degetelor şi vaginului. Alte prezenţe obişnuite în intestin, cu potenţial periculos, sunt stafilococii şi streptococii. Dacă migrează din intestin ca urmare a distrugerii florei de protecţie, aceştia pot provoca furuncule, sinuzite, angine, rinofaringite, otite, septicemie, pneumonie, artrită, infecţii urinare. Alţi microbi patogeni care trăiesc în mod normal în intestin şi care pot migra pe fondul abuzului de antibiotice sunt Klebsiella (infecţii respiratorii, ale tubului digestiv, ale aparatului urogenital), Shigella (dizenterie), Salmonella (febra tifoidă). Dr. Andreea Ciucă

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Probleme digestive la bebeluşi Problemele digestive la bebeluşi nu sunt rare şi includ următoarele simptome: vărsături, reflux, dureri abdominale (colici abdominale), diaree şi constipaţie.

auzele problemelor digestive la bebeluşi sunt diverse cum ar fi: alimentare, infecţioase sau alergice. Diagnosticul clinic se face pe baza anamnezei din discuţia cu părinţii şi simptomele relatate de ei. Examenul clinic şi examenul de laborator, presupun excluderea unor cauze şi includerea altor cauze reale. Problemele cele mai frecvente ce determină părinţii să se adreseze medicului sunt vărsăturile şi refluxul, colicile abdominale apoi diareea şi constipaţia.

pentru bebeluşi. Dacă nu este luată în serios poate duce la deshidratarea organismului şi disfuncţii ale echilibrului hidroelectrolitice. Deshidratarea se tratează cu ceaiuri şi soluţii de rehidratare orală (în cazul formelor uşoare) şi perfuzarea de soluţii cu electroliţi (în cazul formelor medii şi grave). Regimul alimentar este la fel de important în diaree şi vărsături, ca şi tratamentul medicamentos. În cazul vărsăturilor şi a diareii de origine alergică trebuie în primul rând depistate şi excluse alimentele care au dus la această stare, apoi continuat tratamentul cu rehidratarea orală şi dacă este nevoie şi cu cea perfuzabilă.

Vărsăturile şi refluxul

Constipaţia

În primele luni de viaţă, vărsăturile copilului sunt de cele mai multe ori datorate supraalimentaţiei, indigestiei sau unei alergii la proteinele din laptele matern care poate duce la deshidratare prin lipsa de aport.

Constipaţia se manifestă prin: dureri abdominale, refuzul alimentaţiei, vărsături alimentare şi lipsa poftei de mâncare. Constipaţia la bebeluşi poate avea mai multe cauze. Una dintre cele mai comune cauze ale constipaţiei la bebeluşi este alimentaţia artificială: diferite formule de lapte praf sau introducerea alimentelor solide în alimentaţia copilului. Tratarea constipaţiei se face în general printr-un regim alimentar adaptat vârstei copilului. Se vor introduce mai multe lichide în alimentaţie, iar dacă vârsta o permite se vor introduce alimente bogate în fibre, fructe şi legume.

Dr. Iurie Burlacu Medic specialist pediatru

Diareea Diareea acută se manifestă printr-un tranzit intestinal rapid cu scaune de consistenţă modificată care duce la deshidratarea copilului prin pierderea de apă şi electroliţi. Factorii determinanţi sunt de natură: infecţioasă (virală, microbiană sau parazitară), alimentară şi alergică (alergii la proteinele din laptele matern sau din laptele de vacă introdus prea devreme în alimentaţia copilului). Boala diareică debutează de obicei brutal, cu sau fără febră, dureri abdominale, uneori vărsături care preced cu 8-12 ore instalarea bolii. Tratarea vărsăturilor, a refluxului şi a diareii este considerată o urgenta majoră

Colicile abdominale Colicile abdominale destul de des întâlnite în primele luni de viaţă ale copiilor, pot fi încadrate şi ele ca probleme digestive la bebeluşi. Ele se manifestă prin dureri abdominale şi agitaţie. Aparent unor cauze inexplicabile, ele pot fi cauza unei alimentaţii inadecvate ale mamei care alăp-

tează. Mamele care alăptează ar trebui să evite unele alimente precum: varza, fasole, castraveţii, pepenele, sucurile acidulate. Erupţia dentară poate să constituie o cauză a problemelor digestive care se manifestă cel mai des prin scaune moi şi colici. Tratarea acestei probleme se face cu ajutorul unui regim alimentar adecvat şi a calmantelor. Unele afecţiuni respiratorii (pneumoniile, otitele) sau infecţii ale tactului urinar se pot manifesta prindiaree, vărsături şi apetit diminuat. Petru tratarea acestor cauze digestive se recomandă în primul rând tratarea infecţiilor, administrarea de medicamente antidiareice şi un regim alimentar adecvat vârstei. Alte boli care cauzează probleme digestive sunt parazitozele intestinale la bebeluşi care se manifesta prin dureri abdominale, greaţă, vărsături, poftă de mâncare diminuată sau absentă, scaune modificate, agitaţie. Ele pot fi luate de pe sânul mamei, jucăriile murdare sau alimentele contaminate. Se recomandă tratamentul parazitozelor, un regim alimentar şi administrarea simptomaticelor în funcţie de simptomele manifestate.

www.revistamedicalmarket.ro

S. bou la

NCM ii C d r

45 -7

Tratează și previne diareea

Asigură-te că alegi soluția optimă pentru pacienții tăi ENTEROL 250: CEA MAI STUDIATĂ TULPINĂ S. boulardii ce dovedește eficiență în prevenirea și tratarea* diareei.(1) Bacteria (eg LGG, L. reuteri…

Drojdie

✔

✖

O suprafață mare (10µm) asigură o protecție mai mare

✔

✖

Rezistența la aciditatea stomacului

✔

Ajunge în colon în stare activă

✔

Stimulează producția de anticorp IgA

✔

❙

Rezistență naturală la antibiotic

❙ ❙

✔

✖

❙

LIMITAT

Alegând un probiotic drojdie putem să îl administrăm concomitent cu antibioticul.

Adaptat dupa Czerucka D. Alimentary Pharmacology & Therapeutics. 2007;26:767–778.

Referințe: (1) Medline 12/2014 * în asociere cu săruri de rehidratare orală Acest material promoţional este destinat profesioniştilor din domeniul sănătăţii.

Dr. Reddy’s Laboratories Romania S.R.L. Str. N. Caramfil nr. 71 – 73, etaj 5, sector 1, București Telefon/ fax: + 21 224 00 32/ + 21 224 02 46 e-mail: office@drreddys.ro www.drreddys.ro/ www.drreddys.com

Gamă elveţiană completă de simbiotice pentru întreaga familie Dezvoltată de specialişti cu o expertiză de peste 20 de ani în probiotice Acţionează rapid împotriva tulburărilor microflorei şi disconfortului digestiv

FORMULA PEDIATRICĂ, eficace in: • Refacerea florei intestinale afectate de antibiotice • Colici şi tulburări digestive • Reglarea tranzitului intestinal • Tulburări asociate sistemului imunitar

FORMULA UNICĂ, eficace în: • Tulburări la nivelul cavităţii bucale, cauzate de modificarea microflorei • Respiraţie urât mirositoare, carii • Gingivită, afte, candidoze bucale • Refacerea florei orale

FORMULA CONCENTRATĂ, eficace în: • Tulburări de tranzit • Colon sensibil, balonare • Refacerea florei intestinale după antibioterapie • Susţinerea sistemului imunitar

FORMULA UNICĂ, eficace în: • Episoade diareice infecțioase • Echilibrarea tranzitului după tratamentul cu antibiotice • Reducerea activităţii și eradicarea bacteriei Clostridium difficile

Acestea sunt suplimente alimentare. Material destinat profesioniştilor din domeniul sănătăţii.

Articole de specialitate

Alegerea inhalatorului potrivit Aerosolii sunt folosiţi de multe secole pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii, cercetările ultimilor ani aducând însă progrese considerabile în acest domeniu. Dr. Mihaela Oros medic primar pediatru

iferenţa esenţială dintre tratamentul pe cale orală şi cel inhalator o reprezintă faptul că plămânii, spre deosebire de sistemul digestiv, sunt „instruiţi” pentru a elimina particulele străine. Astfel, anumite particule depuse între laringe şi bronhiolele terminale pot fi îndepărtate prin clearance-ul mucociliar şi nu vor determina un efect antiiflamator sau bronhodilatator. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, pentru terapia inhalatorie, s-au realizat diferite forme terapeutice, fiecare reprezentând o combinaţie unică între substanţa medicamentoasă şi dispozitivul respectiv.

Factorii care influenţează depunerea particulelor în plămâni Factorul principal ce ţine de forma terapeutică este reprezentat de mărimea

particulelor emise. Mărimea aerosolilor poate varia de la 0,01μ la 100μ. Particulele mai mari de 5μ se vor depozita la nivelul zonei orofaringiene, în timp ce doar particulele cu diametrul între 2 şi 5μ (aşa cum sunt cele generate de dispozitivele inhalatorii terapeutice) se vor depune în bronşiile mari, medii şi în căile aeriene mici. Particulele mai mici de 2μ au cel mai mare potenţial de a se depune în porţiunea respiratorie a plămânilor iar acest lucru favorizează absorbţia sistemică. Factorul principal individual ce influenţează depoziţia pulmonară ţine de calibrul bronşiilor pacientului şi de tehnica inhalatorie folosită.

Dispozitivele și tehnica inhalatorie Există 3 mari categorii de dispozitive folosite pentru a elibera aerosolii terapeutici: nebulizatoare, inhalatoare presurizate cu doze măsurate (MDI) şi inhalatoare cu pulbere uscată (DPI). Ca principiu, inhalatoarele presurizate cu doze măsurate (MDI) şi nebulizatoarele generează particule lichide sau suspensii (lichid/solid),

Tabelul 1: Alegerea unui dispozitiv inhalator pentru copiii cu astm

Categoria de vârstă

Dispozitivul preferat

Dispozitiv alternativ

sub vârsta de 4 ani

MDI plus spacer dedicat cu mască facială

Nebulizator cu mască facială

peste 4-5 ani

MDI plus spacer dedicat cu piesă bucală

MDI plus spacer dedicat cu mască facială sau Nebulizator cu piesă bucală sau mască facială

iar inhalatoarele cu pulbere uscată (DPI) generează particule solide. Pentru DPI este necesară o inhalare adâncă şi rapidă de la început. Deşi tehnica este relativ uşor de învăţat, adesea însă copiii mici şi pacienţii dispneici nu sunt capabili să aibă un flux inspirator corespunzător. MDI–urile sunt dispozitive care pot genera o depunere pulmonară mare dar acest lucru necesită o tehnică extrem de bună. Inspiraţia lentă creşte depunerea pulmonară pentru MDI şi nebulizări. Utilizarea MDI împreună cu spacerele cu valvă, mai ales la vârsta pediatrică, permite o mai bună coordonare mână – gură şi reduce foarte mult depunerea faringiană. Nebulizatoarele pot folosi doze mari de medicaţie, permit mixarea de soluţii iar la nevoie se poate administra concomitent şi oxigen. Ele pot fi folosite cu respiraţie normală, fără a necesita o tehnică specială, fără coordonare. Administrarea medicaţiei inhalatorii cu nebulizatorul se poate face şi în timpul somnului, mai ales la copii, ştiut fiind că inhalarea de aerosoli este neglijabilă la un copil care plânge iar depunerea de aerosoli este cu 74% mai mare la un copil „adormit”. Consumă însă mai mult timp iar dispozitivele sunt mai puţin portabile decât MDI sau DPI.

Alegerea dispozitivului care se potriveşte cel mai bine nevoilor pacientului O strategie generală de alegere a inhalatoarelor la copiii cu astm bronşic cu vârsta sub 5 ani, care a fost publicată în Ghidul GINA 2009 este prezentată în Tabelul 1. Principalul factor care influenţează decizia de alegere a unui dispozitiv atât la adulţi cât şi la copii este folosirea corectă a acestuia de către pacient sau, cu alte cuvinte, cel mai bun ghid de prescriere al unui inhalator este de a-l alege pe cel pe care pacientul poate şi îl va folosi corect, iar acest aspect este esenţial pentru eficienţa terapeutică.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Fumatul pasiv şi efectele sale asupra copilului Dr. Ioana Munteanu medic primar pneumolog, Institutul de pneumologie „Marius Nasta” Bucureşti, Preşedinte Secţiunea de Tabacolgie a Societăţii Române de Pneumologie

e discută practic de trei modalităţi de expunere: prenatală – mama fumătoare inhalează compuşii toxici din fumul de ţigară şi îi transmite prin cordonul ombilical fătului, postnatală – expunere directă sau transmitere prin lapte, particule de pe haine, păr, maşină, etc. şi educaţională în adolescenţă când exemplul părinţilor poate fi un important factor de iniţiere a fumatului.(1) Principala consecinţă a expunerii în perioada pre şi perinatală este hipoxemia cronică a fătului. Nicotina determină vasoconstricție la nivel placentar inducând hipoxie fetală și instalarea așa numitului sindrom de dezvoltare intrauterină insuficentă ce apare la 8-10% din feții mamelor fumătoare. Acesta are repercursiuni asupra dezvoltării pulmonare și poate fi asociat unor tulburări de somn ce pot persista până la maturitate.(2) Vis-a-vis de dezvoltarea pulmonară, căile respiratorii mici se formează din stadiul canalicular (săptămâna 17-27 de sarcină), sunt complete ca număr la naștere și își continuă dezvoltarea după naștere dublându-și diametrul și triplându-şi lungimea până după pubertate. Alveolele încep să se formeze în ultimul stadiu , sacular și își continuă evoluția în primii 3 ani de viață cu multiplicare și creștere în volum până după pubertate. La copii prematuri s-a constatat o reducere a fluxului respirator dar nu și a volumului pulmonar, comparativ cu copii născuți la termen. Aceasta este ipoteza creșterii disproporționate, conform căreia la copii cu sindrom de creștere intrauterină insuficientă, căile aeriene sunt mult mai subțiri şi nu se dezvoltă în acelaşi sens cu parenchimul pulmonar, ceea ce ar da reducerea de flux și ar putea explica apariția wheezingului la copilul mic(2) Dacă ne referim la cel de al doilea aspect conform datelor din literatură, sindromul

de dezvoltare intrauterină insuficientă este asociat cu tulburări de somn la copii cu vârste între 4-7 ani, iar la cei cu greutate sub 1500mg aceste tulburări pot persista şi în adolescenţă (întârzierea iniţierii somnului). La copilul expus fumatului pasiv , cel mai frecvent apar întârzieri în inițierea somnului, tulburări respiratorii (sforăit, apnee), parasomnii, somnolență excesivă diurnă sau tulburări globale ale acestuia.(4) În condițiile expunerii prenatale intervine același mecanism al vasoconstricției și necrozei placentare ce induce hipoxemie fetală. Aceasta se poate asocia cu leziuni cerebrale cu scăderea pragului de excitare (de trezire) la stimuli auditivi și capacitate anormală de trezire spontană. Sunt acei copii care se trezesc și plâng la cel mai mic zgomot, somnul devine neodihnitor și poate avea repercursiuni neurologice și comportamentale.(5,7) Continuarea fumatului sau reluarea acestuia după naștere poate induce sau exacerba o serie de boli cu evoluţie cronică ce pot afecta suplimentar somnul . Fumul de țigară prin compoziția sa are rol atât de inductor cât și de tigger în astmul bronșic prin peristența fenomenului de creștere(8) pulmonară disproporționată, hiperreactivitate bronșică și micșorarea diametrului căilor respiratorii. Depunerea de particule din fumul de țigară la nivelul nasului copilului determină obstrucții ce exacerbează sforăitul, întrețin infecții la nivelul nasului , gâtului și urechii , dezvoltarea de vegetații adenoide, hipertrofie amidaliană ce pot conduce în final la Sindrom de apnee in somn.(9) Otitele frecvente pot fi consecința acestei expuneri și pot afecta suplimentar somnul. Acestea sunt mai des întâlnite dacă copilul doarme în același pat cu mama fumătoare ce este purtătoare de particule prin haine, păr, etc.(10) La valori de peste 10 ţigări scad perioadele de somn profund, continuitatea acestuia și copilul are perioade lungi de treaz. La valori mai mici de 10 ţigări, copilul are mişcări frecvente ale corpului în timpul somnului cu fragmentarea acestuia.(3) Riscul de apnee însă este dependent de doză. La mamele fumătoare a peste 10 țigări/zi riscul este de 2.76 asociat unei

greutăți mici la naștere și transpirațiilor nocturne.(9) Fumatul patern a peste 20 ţigări/zi determină o prevalență a sforăitului și apneei la copil la 8.8% comparativ cu 5.5% la nefumător.(11) Dintre parasomni, bruxismul este prezent la 88% dintre copii și frecvent asociat fumatului pasiv la copiii expuşi zilnic şi cu părinţi fumători de peste 10 ţigări/zi.(12) Repercursiuni asupra dezvoltării cerebrale cu modificări fiziologice şi comportamentale ulterioare ca de exemplu: obezitate, depresie, interiorizare sau externalizare, deficit de atenţie, hiperreactivitate, tulburări comportamentale. Expunerea pasivă la fumul de țigară este unul dintre cei mai importanţi factori de risc modificabili ce influențează dezvoltarea pulmonară prenatală şi postnatală și induce tulburări de somn, adesea neglijată. Interzicerea fumatului susţinută de legislație, lansarea de programe educaționale pentru populație și asigurarea unor programe de renunțare la fumat fără discontinuități pot constitui premizele unei limitări a expunerii și a consecințelor acesteia. Bibliografie:

Households contaminated by environmental tobacco smoke: sources of infant exposures.Matt GE, Quintana PJ, Hovell MF, Bernert JT, Song S, Novianti N, Juarez T, Floro J, Gehrman C, Garcia M, Larson S.Department of Psychology, San Diego State University, San Diego, California 92182-4611, USA 2. Newnham JP, Ross MG (eds): Early Life Origins of Human Health and Disease. Basel, Karger, 2009, pp 78–88 4. Associations Between Secondhand Smoke Exposure and Sleep Patterns in Children Kimberly Yolton, PhD Pediatrics Vol. 125 No. 2 February 1, 2010 8. Influence of parental smoking on respiratory symptoms during the first decade of life: the Tucson Children’s Respiratory Study.Stein RT, Holberg CJ, Sherrill D, Wright AL, Morgan WJ, Taussig L, Martinez FD. Am J Epidemiol. 1999 Jun 1;149(11):1030-7. 9. Kahn A, Groswasser J, Sottiaux M, Kelmanson I, Rebuffat E, Franco P, et al. Prenatal exposure to cigarettes in infants with obstructive sleep apneas. Pediatrics. 1994; 93:778-83. 10. Evaluation of the Effect of Passive Smoking on Otitis Media in Children by an Objective Method: Urinary Cotinine Analysis Ömer Cenker Ilicali, 2001 The American Laryngological, Rhinological and Otological Society, Inc. 11. Corbo GM, Fuciarelli F, Foresi A, De Benedetto F. Snoring in children: association with respiratory symptoms and passive smoking. BMJ. 1989 12. Association between exposure to secondhand smoke and sleep bruxism in children: a randomised control study Luisa Montaldo, Tob Control doi:10.1136/ tobaccocontrol-2011-050217

www.revistamedicalmarket.ro

Salin

O aventură a cunoaşterii pentru sănătate, a realizării unor invenţii - un domeniu al terapiilor naturale.

entru cei care au probleme respiratorii, pentru părinţii care au copii cu probleme respiratorii, pentru tot mai mulţi medici de familie sau specialişti, aparatele Salin au intrat într-un normal al utilizării ca o terapie naturală de mare valoare.

Lista afecţiunilor Pe lângă astm, alergii respiratorii, rinite, sinuzite, laringite, bronşite, lista cuprinde practic toate problemele legate de buna funcţionare a aparatului respirator. În afecţiuni ORL, SALIN se arată a fi de mare ajutor în rinite, sinuzite, laringite cu o acţiune generală desensibilizată în probleme alergice. În afecţiuni pneumologice au fost obţinute rezultate favorabile în astm bronşic, bronşite astmatiforme, bronşite, bronşectazii, silicoze, recuperări în TBC, mucoviscidoză.

Se remarcă şi efecte favorabile în diverse alte cazuri de insuficienţe respiratorii, ca de exemplu în cele pe fond cardiac sau tiroidian. Aparatele Salin au fost medaliate cu aur şi argint la saloanele de invenţii de la Bruxelles, Geneva, Chişinău. Au primit marca de aur la expoziţiile Natura Vita, sunt menţionate pe internet în Doctor’s Guide. În mod curent, sunt produse aparatele SALIN S2 şi SALIN PLUS pentru tratarea salină a aerului ambiental, inhalatorul cu mască SaltMed şi mezinul gamei, miniinhalatorul InSALIN. Aparatele Salin pentru tratarea ambientală a aerului sunt foarte eficiente şi comode în utilizare, doar prin simpla funcţionare în spaţiul în care stă mai mult sau doar-me utilizatorul. Aparatele asigură purificarea generală a aerului în spaţii diverse: locuinţe, birouri.

Articole de specialitate

Miniinhalatorul InSalin Acesta valorifică ideea unor mici inhalatoare, care să poată fi permanent la îndemâna utilizatorului. Experienţa pe care o avem în ceea ce înseamnă emisia aerosolilor salini de către granulele de sare ne-a permis realizarea unui dispozitiv deosebit de performant. Este şi foarte plăcut estetic, fiind realizat de un designer tânăr şi talentat. Miniinhalatorul InSalin este un dispozitiv destinat utilizării la purtător, ceea ce permite folosirea înainte, după sau pe durata expunerii în medii care activează problemele respiratorii. La şcoală, la sala de gimnastică, la serviciu, în aglomeraţii sunt multe situaţii în care InSalin este de un mare ajutor.

Inhalator InSalin

Efectele favorabile Sunt deosebit de spectaculoase în cazul copiilor. V mărirea rezistenţei generale a organismului la răceli;

V scăderea problematicii sforăitului;

V acţiune generală desensibilizantă în probleme alergice;

V reducerea problemelor respiratorii ale fumătorilor;

V de mare ajutor în rinite, sinuzite, laringite;

V ajutor natural în renunţarea mai uşoară la fumat;

V rezultate favorabile în astm bronşic, bronşite astmatiforme, bronşite, bronşectazii, silicoze, recuperări în TBC, mucoviscidoză;

V calitate deosebită a aerului care devine proaspăt şi plăcut respiraţiei, cu asigurarea unui ambient interior plăcut.

V somn liniştit, odihnitor, stare de confort psihic;

S.C.Tehno Bionic S.R.L. Buzau, Str.Agriculturii nr 55, tel/fax: 0238 725 321 email - salin@tehnobionic.ro / www.salin.ro

Pediatrie 33

Articole de specialitate

Perspective actuale în diagnosticul și managementul distrofiei musculare Duchenne Distrofia musculară Duchenne (DMD) este o boală rară, care afectează 1:3600 – 1:6000 din nou-născuții de sex masculin. Cauza bolii este o mutație la nivelul genei distrofinei, genă situată pe brațul scurt al cromozomului X (Xp21.2), transmisă de mama purtătoare. Fetele care moștenesc mutația vor fi purtătoare asimptomatice, însă uneori pot prezenta afectare cardiacă la maturitate. În unul din 3 cazuri mutația apare în mod spontan. 1,2 Dana Craiu Profesor de Neurologie Pediatrică, UMF „Carol Davila”, Departamentul Neuroștiințe Clinice, Disciplina Neurologie Pediatrică II; Clinica Neurologie Pediatrică, Spitalul Clinic de Psihiatrie, Prof. Dr. Alexandru Obregia, București

ele mai frecvente mutaţii ale genei distrofinei sunt deleţiile unuia sau mai multor exoni (~68%), mutațiile punctiforme(~20%) şi duplicaţiile (~11%). Printre mutațiile punctiforme de la nivelul nucleotidelor, se găsesc mutații nonsens (~10%), deleții și inserții mici, mutații ale situsului de splicing și mutații missense.3 Rolul distrofinei este de a conferi stabilitate fibrelor musculare în timpul contracției, iar absenţa ei sau prezența unei distrofine nefuncționale (în funcție de mutația genetică prezentă) duce la distrugerea progresivă a ţesutului muscular și pierderea funcției musculare. În evoluția naturală a bolii se produce scăderea progresivă a forței musculare și la pierderea completă a ambulației, de multe ori înainte de adolescență. Complicațiile respiratorii și cardiace duc la deces în jurul vârstei de 20 de ani.1,3 Manifestările complexe ale bolii necesită o abordare diagnostică şi terapeutică multidisciplinară, care implică profesionişti din mai multe specialităţi pediatrice.1,7 Diagnosticul în distrofia musculară Duchenne Boala poate fi suspicionată la băieţi cu semne de afectare a funcției musculare, niveluri ridicate ale creatin-kinazei serice și eventual un istoric familial pozitiv.1 Semnele sugestive pentru DMD sunt întârzierea mersului (apare în jur de 18 luni) și a vorbirii, căderi frecvente, prezența semnului Gowers, dificultate în a alerga sau a urca scările.1,5,6 La nivelul membrelor inferioare și a centurii pelviene se observă scăderea progresivă a forței musculare, asociată cu scăderea masei musculare. Gambele par mărite, dar aceasta este o pseudohipertrofie, țesutul muscular fiind înlocuit cu țesut adipos și conjunctiv. Apar contracturi musculare la nivelul picioarelor.

Aproape la toți pacienții cu DMD apare scolioză progresivă care, împreună cu scăderea forței musculară, agravează funcția respiratorie, ducând la insuficiență respiratorie. Recomandarea diagnosticului genetic este esențială și face parte din standardele de îngrijire ale pacientului cu DMD, publicate în 2010.1,7 Testarea genetică trebuie recomandată când este prezentă cel puțin una din următoarele situații 1-3: •• Semne și simptome sugestive pentru DMD (întârziere în dezvoltarea motorie, întârzierea vorbirii, tulburări de mers). •• Testarea mamei și surorilor băiatului cu DMD (identificarea statusului de purtător este importantă pentru planificarea familială și monitorizare, datorită riscului crescut de cardiomiopatie și afectare cognitivă). •• Valori crescute ale creatin-kinazei indică DMD posibilă. De asemenea, transaminazele crescute (AST, ALT) pot ridica suspiciunea unei boli musculare. •• Dacă rezultatul biopsiei musculare indică diagnosticul de DMD, testarea genetică este cea care confirmă diagnosticul și determină mutația responsabilă. Testarea genetică pentru identificarea mutației specifice la nivelul genei distrofinei se face în 2 etape2,3. Prima etapă este testul MLPA (multiplex ligation-dependent probe amplification), pentru identificarea delețiilor sau duplicațiilor la nivelul exonilor. În cazul unui rezultat negativ, diagnosticul de DMD nu se exclude, fiind necesară a doua etapă – secvențierea fiecărui exon în parte, prin care sunt detectate mutațiile punctiforme ale secvenței nucleotidice (mutații nonsens, deleții și inserții mici, mutații ale situsului de splicing). Diagnosticul genetic face inutilă biopsia musculară, care se justifică în cazul în care tabloul clinic este sugestiv, dar testele genetice sunt negative. 1,3 Importanța identificării mutației genetice este legată de accesul la terapii genetice care se adresează unor anumit mutații specifice. Managementul pacienților cu DMD Îngrijirea optimă a pacienților cu DMD presupune o abordare multidisciplinară, conform ghidurilor internaționale publicate în

2010. Managementul bolii Duchenne include corticoterapia, precum și intervenții de prevenție a complicațiilor respiratorii, cardiace, ortopedice, de recuperare medicală, atât în primele stadii, cât și în fazele ulterioare. 1,8 Introducerea standardelor de îngrijire a dus la creșterea speranței de viață pentru pacienții cu DMD către a 4-a decadă de viață. Urmare a cercetărilor din ultimii ani, au apărut noi molecule care se adresează unor mutații genetice specifice cum sunt mutațiile nonsens și exon-skipping. Aceste terapii pot contribui la îmbunătățirea calității vieții, întârzierea pierderii ambulației și apariției complicațiilor. Concluzii DMD este o boală progresivă severă, în care diagnosticul genetic este foarte important. Medicii de familie și medicii specialiști pediatri au un rol important în screening-ul, diagnosticul și urmărirea copiilor afectați. Diagnosticul precoce poate fi realizat prin observarea mersului la copii în timpul examinării uzuale, testarea creatin-kinazei serice în caz de suspiciune clinică și trimiterea cazurilor de DMD către centrele de expertiză. În cadrul echipei multidisciplinare, neurologul pediatru are un rol important în coordonarea tratamentului și urmărirea pacienților. Poate indica testarea și consilierea genetică, diagnosticul prenatal și screening-ul nounăscuților în familiile afectate.7 În România, testarea genetică a pacienților și rudelor lor este gratuită, prin intermediul programului național, finanțat de Ministerului Sănătății. Raportarea pacienților cu DMD și a rezultatelor testării genetice în Registrul de pacienți DMD este foarte importantă, oferind pacienților posibilitatea accesului la potențialele tratamente genetice specifice. Bibliografie 1. Bushby K, et al. - Lancet Neurol. 2010; 9(1):77–93. 2. Grimm T., et al. – Acta Myol. 2012;31(3):179-183 3. Aartsma-Rus, et al. - JMG Online First, 10.1136/ 4. Abbs S, et al. - Neuromusc Disord. 2010;46:672–681. 5. van Ruiten HJ, et al. - M. Arch Dis Child. 2014;99(12):1074–1077 6. Verma S, et al. - Clin Pediatr 2010 49: 1011 7. Bushby K, et al. - Lancet Neurol. 2010; 9(2):177-189 8. Kinnett K, et al - PLOS. 2015 Aug 7 . Edition 1.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Importanţa fierului în alimentaţia bebeluşului Fierul este esenţial atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Importanţa sa constă în rolul decisiv de a transporta oxigenul de la plămâni la organe şi ţesuturi, mai ales la creier. Prof. dr. Marin Burlea Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie

dministrarea preparatelor de fier mamei în timpul sarcinii asigură dezvoltarea armonioasă a copilului şi formarea depozitelor de fier. La naştere, depozitul de fier este suficient pentru primele 3-6 luni de viaţă. Laptele de mamă furnizează o cantitate de fier de calitate maximă, dar insuficientă şi, de aceea, este bine ca mamele să alăpteze copiii minimum 6 luni şi ideal până la 1 an. Totodată, în funcţie de particularităţi, trebuie administrată copilului o cantitate de fier începând cu vârsta de 3-6 luni.

Perioada de până la 3 ani este esenţială pentru dezvoltarea fizică şi cognitivă a copilului. La vârsta de 1 an, un copil are nevoie de fier de 3 ori mai mult decât un adult.

Fierul este esenţial pentru: •• formarea hemoglobinei, •• transportul oxigenului prin sânge către organele şi ţesuturile vitale ale organismului, •• activitatea sistemului imunitar, •• dezvoltarea creierului în cazul copiilor Deficienţa de fier poate duce la anemie feriprivă, care este asociată cu diverse alte disfuncţii, precum afectarea capacităţii de învăţare şi apariţia tulburărilor de comportament.

Primele semne ale carenţei de fier sunt: Oboseală, irascibilitate, insomnie, apatie, reactivitate scăzută, paloare. De asemenea, fierul poate creşte sensibilitatea la infecţii, având un rol important în funcţionarea optimă a sistemului imunitar. Regula de bază în prevenirea anemiei este reprezentată de alimentaţia echilibrată şi diversificarea corectă: •• alăptare exclusivă până la 6 luni; •• întârzierea introducerii laptelui de vacă drept aliment principal până după vârsta de 3 ani; •• în cazul copiilor care nu mai sunt alăptaţi, se recomandă folosirea unei formule de lapte îmbogăţită cu fier, cu un consum minim de 500 ml pe zi; •• meniu bogat în alimente de origine animală (ficat, carne pui, vită, peşte, gălbenuş de ou) asociate cu legume, fructe (pentru conţinutul crescut de vitamina C, care potenţează absorbţia fierului).

Alimentaţia diversificată oferă numeroase surse bogate în fier: Carnea roşie, carnea de pasăre, lintea, fasolea, legumele cu frunze, mazărea, pâinea şi cerealele fortificate. La fel de importantă este absorbţia fierului, care poate fi influenţată de factori externi: vitamina C creste absorbţia fierului, aceeaşi influenţă având-o şi vitamina A şi cuprul conţinut în unele alimente. Să nu uităm o regulă de bază: deficienţa de fier este mai uşor de prevenit decât de tratat!

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Creşterea copilului Copilul născut la termen are în primul an de viaţă o creştere staturo-ponderală fără precedent, pentru că atunci creşte mai mult decât în tot intervalul de creştere până la pubertate.

Conf. Univ. Dr. Liliana Pădure

Creşterea este împărţită în 4 perioade: Perioada prenatală este dependentă de condiţiile intrauterine într-o sarcină bine urmărită şi decurge fără evenimente problematice, dacă mama este sănătoasă şi fără antecedente patologice, precum diabet, alcoolism, sifilis, hipertensiune arterială, insuficienţă renală, tulburări endocrine. I. Perioada primilor ani, în care copilul creşte repede, fără influenţe hormonale specifice. De fapt, în primii 3-4 ani, chiar şi o insuficienţă hipofizară (mai ales în primii doi ani) trece neobservată, pentru că nu se petrec tulburări de creştere. Dar deficitele nutriţionale (stare socială precară, lipsă de preocupări, greşeli alimentare), în aceşti primi ani, pot determina o încetinire a creşterii. II. Perioada cuprinsă între 4 ani şi debutul pubertăţii este caracterizată de o viteză de creştere stabilă, legată de intervenţii hormonale (hormoni de creştere, hormoni tiroidieni). Aceasta explică de ce intervenţia terapeutică pentru întârzierea creşterii cu hormoni este aplicabilă cu oarecare succes înainte de instalarea pubertăţii. III. Perioada de început al pubertăţii este caracterizată de un impuls ascendent al creşterii, apoi o uşoară descreştere, sub influenţa hormonilor sexuali. Creşterea continuă o perioadă încă

lungă, după unii până la vârsta de 20 de ani, după alţii până la 25 de ani, cu un ritm încetinit, caracteristic fiecărei fiinţe, dar cu influenţe de mediu, climă, rasă. În general, băieţii ating 95-98% din talia definitivă la 17 ani şi 9 luni, în medie, iar fetele, la 16 ani şi 6 luni. Creşterea din primii ani de viaţă este cea care influenţează talia adultului, mai mult chiar decât talia de la naştere. Vârsta osoasă este markerul maturaţiei osoase şi al maturaţiei organismului în general. Radiografia de faţă a mâinii şi poignetul stâng este radiografia de referinţă, unde se constată apariţia cronologică a epifizelor, sesamoidului, dispariţia cartilajului de creştere. Metoda cea mai simplă de a compara vârsta osoasă cu talia este verificarea vârstei osoase în toţi anii şi urmărirea ritmului creşterii. Când vârsta osoasă înaintează cu aceeaşi viteză ca şi talia reală, aceasta ne permite să întrevedem o talie adultă apropiată de normal. Când vârsta osoasă depăşeşte vârsta staturală, talia finală rămâne mai mică decât media. Am înfăţişat aceste mici detalii despre vârsta osoasă, deoarece ne permit să apreciem întârzierile de creştere, dar şi pentru a fi în cunoştinţă de cauză până când aplicăm o gimnastică de stimulare a cartilajelor de creştere, precum şi lămurirea deciziilor de intervenţie chirurgicală în ortopedia pediatrică. Creşterea se poate derula cu defecte nu doar în ansamblul taliei, ci şi la nivelul membrelor în întregime sau doar la un segment, când, de exemplu, inegalitatea de lungime a membrelor poate fi de la o diferenţă de 3-4 cm până la 30-40 cm. 1. Trebuie alungit un segment femural, apoi un segment tibial? Această intervenţie, care necesită spitalizări prelungite la chirurgie şi recupe-

rare şi poate aduce după sine o întârziere psihologică ce poate avea repercusiuni şcolare, trebuie promovată, practicată? 1. Sau trebuie practicată o epifiziodeză, apoi alta de parte sănătoasă? 2. Trebuie preferate ortezele cu înălţare sau uneori amputaţia? Pentru decizii terapeutice intervenţioniste în inegalităţile de lungime ale membrelor: 1. Se utilizează urmărirea creşterii femurale şi tibiale, care permit situarea copilului în normele de creştere şi apoi se ia o decizie optimă. 2. Se alcătuiesc curbe care definesc potenţialul de creştere reziduală femural inferior şi al cartilajului tibial superior în funcţie de vârsta osoasă (curbele Green şi Anderson).

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Vitamine importante pentru şcolari Cei mici se pregătesc pentru un nou an şcolar, în care dezvoltarea intelectuală trebuie să fie completată de o dezvoltare fizică armonioasă. O nutriţie echilibrată ce asigură un aport adecvat de vitamine şi minerale este esenţială în acest sens.

in păcate nu toţi copiii reuşesc să îşi acopere necesarul de vitamine din alimentaţia zilnică, astfel încât un medic pediatru poate recomanda o serie de suplimente care să le garanteze o creştere sănătoasă. Vom vedea în continuare care sunt vitaminele şi mineralele esenţiale pentru un şcolar aflat în plină dezvoltare.

ţi micuţi nu reuşesc să-şi asigure această cantitate. Surse importante de vitamina D sunt: alimentele (gălbenuş de ou, lapte fortificat, peşte, unt, ficat), expunerea la soare sau diferitele suplimente. Se recomandă combinaţia de Calciu şi vitamina D.

Vitamina D

Este o vitamină care se regăseşte în multe alimente şi joacă un rol extrem de important în sănătatea ochilor, a oaselor, dinţilor şi pentru buna funcţionare a sistemului imunitar. Copiii cu vârste între 4 şi 8 ani ar trebui să consume doze de 400 RAE pe zi, iar cei între 9 şi 13 ani au nevoie de o doză puţin mai mare, de 600 RAE. Surse de vitamina A sunt legumele şi fructele galbene (morcovi, caise, mango), spanacul, laptele, brânza sau ficatul. Atenţie, suplimentarea în exces poate cauza probleme serioase de sănătate. Se administrează numai la recomandarea medicului sau farmacistului!

Probabil de la naşterea copilului ai fost bombardată cu sfaturi legate de importanţa vitaminei D, atât pentru formarea unor oase puternice cât şi pentru absorbţia calciului, o bună funcţionare a inimii şi protecţia împotriva unei largi palete de afecţiuni. Doza recomandată de vitamina D pentru copiii cu vârste între 1 şi 13 ani este de 4-600 UI (unităţi internaţionale) pe zi, însă din păcate studiile arată că mul-

Vitamina A

Vitamina C Chiar dacă beneficiile pe care le are în tratarea răcelilor rămân controversate, vitamina C este esenţială în formarea unui ţesut conjunctiv, muscular şi epitelial sănătos, în vindecarea rănilor şi creşterea rezistenţei la infecţii. Copiii între 4 şi 8 ani ar trebui să consume 25 mg per zi, iar cei între 9 şi 13 ani 45 mg. În alimente, regăsim vitamina C în citrice, fructe de pădure (în special coacăze negre), broccoli, ardei gras sau tomate.

Fierul Fierul joacă un rol central în perioadele de creştere rapidă, contribuind la producţia de sânge şi ţesut muscular. Deficienţele sunt mult mai uşor de observat în perioada adolescenţei şi includ stări de slăbiciune, iritabilitate, depresie şi o scădere a imunităţii. Fetele trebuie să fie şi mai atente la aportul suficient de fier după începerea menstruaţiei. Cele mai bune surse de fier sunt fasolea, carnea de vită şi porc, şi organele, în special ficatul, spanacul sau prunele.

Vitaminele B Complexul de vitamine B include o serie de vitamine esenţiale în majoritatea proceselor metabolice. Aici regăsim un grup de 15 vitamine printre care cele mai cunoscute sunt vitaminele B1 şi B2 (tiamina şi riboflavina), vitamina B6, extrem de importantă pentru sistemul nervos, sau vitamina B9 (acidul folic), recomandat în perioada sarcinii, cu un rol în formarea hematiilor. Se regăsesc în carne şi organe (ficat), peşte, lapte, ouă, soia sau cereale integrale. Înainte de a suplimenta alimentaţia copilului cu diferite multivitamine este recomandat să consultaţi medicul pediatru, care vă va îndruma spre cele mai bune produse şi vă va permite să evitaţi eventualele probleme cu supradozarea.

Lidia Trifan, Asistent de farmacie Farmacia 3 www.farmacia3.ro

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Alimente benefice pentru sistemul osos Formarea oaselor începe din viaţa intrauterină, continuă în perioada de sugar şi preşcolar (din punct de vedere anatomic), iar din punctul de vedere al densităţii (masa osoasă) până la vârsta de 18-25 de ani. Se poate spune că perioada copilăriei clădeşte sănătatea osoasă pentru perioada geriatrică, cu alte cuvinte că prevenirea osteoporozei începe din primele zile de viaţă. Dr. Serafinceanu Nakisa Medic Specialist Pediatru

antitatea de calciu şi consumul lactatelor au fost întotdeauna considerate cuvintele-cheie pentru sănătatea oaselor, este adevărat, dar nu şi suficient. Peste 99% din calciul întregului organism este stocat în schelet. Balansul calcic al organismului depinde de mulţi factori, inclusiv creşterea, raportul calciului şi al vitaminei D, buna funcţionare a receptorilor de vitamina D, un număr de hormoni şi relaţia între aceşti factori. Sugarii au nevoie, de la naştere până la 6 luni, de 210 mg de calciu/zi, între 6 luni şi 1 un an au nevoie de 270 mg/zi, între 1 şi 3 ani au nevoie de 500 miligrame de calciu zilnic, echivalent cu cantitatea de calciu obţinută din 2 pahare de lapte. Copiii între 4 şi 8 ani au nevoie de 800 miligrame de calciu pe zi, adică 2 căni de iaurt, iar peste această vârstă necesarul de calciu creşte la 1300 miligrame, adică echivalent cu un pahar de iaurt plus 2 căni de lapte, plus un pahar de suc de portocale fortificat pe zi. Dieta hiperproteică şi sărată creşte excreţia (pierderea) calciului prin urină. Fosforul este al doilea mineral abundent în organism, reprezentând doar 1% din întregul organism. Se găseşte în fiecare celulă, 85% din fosfor aflându-se în oase şi dinţi. Calciul şi fosforul sunt codependente. În oase fosforul se găseşte sub formă de fosfat fosfatul de calciu - reprezentând 50% din calciul stocat în oase. Când cantitatea de fosfor creşte prea mult, organismul scoate calciul din

oase ca să se lege de fosfor, scăzând astfel densitatea osoasă. Majoritatea dietelor sunt bogate în fosfor şi sărace în calciu, ceea ce duce la o scădere a cantităţii de calciu în depozitele organismului. Fosforul, calciul şi parthormonul sunt factori importanţi în menţinerea sănătăţii osoase, deoarece aduc echilibru în absorbţia mineralelor implicate în densitatea osoasă. Dietele bogate în proteine şi băuturi carbogazoase sunt un exemplu clar de dietă bogată în fosfor, deci dăunătoare pentru echilibrul factorilor implicaţi în densitatea osoasă. Zincul este cel mai important mineral pentru oasele fragile, retardul de creştere osoasă depinzând foarte mult de cantitatea de zinc în organism. Pentru formarea oaselor avem nevoie de ţesutul colagen; putem numi ţesutul colagen infrastructura oaselor. Prezenţa colagenului este esenţială nu numai pentru densitatea osoasa, ci şi pentru creşterea armonioasă a acestora, având un rol esenţial în formarea colagenului şi vitaminei C. Cantitatea zilnică de zinc recomandată este de aproximativ 12-15 mg. În timpul sarcinii, gravidele au nevoie mai mare de zinc deoarece fătul foloseşte din calciul, zincul şi vitaminele stocate în oasele mamei . Zincul se găseşte în carne, mai ales în cea de pui, în fasole şi nuci. Magneziul este stocat în oase în proporţie de 50%. Deficienţa de magneziu duce la alterarea metabolismului calcic şi hormonilor implicaţi în reglarea calciului. Surse bune de magneziu sunt cartofii, nucile, legumele de culoare verde închis, bananele, făina integrală şi fasolea. Organismul are nevoie de vitamina D pentru absorbţia calciului. Fără vitamina D organismul nu poate produce calcitriol

(forma activă a vitaminei D), situaţie în care absorbţia de calciu scade, ceea ce face ca organismul să consume calciul din oase. Aportul de vitamina D se face pe trei căi: prin piele (razele solare), prin dietă sau prin supliment. 15 minute de stat la soare săptămânal este suficient pentru majoritatea oamenilor ca să aibă un aport suficient de vitamina D. Din punct de vedere nutritiv, un aport de 400-600 UI (unităţi internaţionale) de vitamina D zilnic este de ajuns. Alimente bogate în vitamina D sunt: ouă, peşte de apă sărată, ficat şi lapte fortificat. Copiii mici primesc supliment de vitamina D, iar cei mari (peste 2 ani şi jumătate), în afară de suplimentul terapeutic, timp de o lună pe an, trebuie să aibă activitate în aer liber, să primească alimente fortificate cu vitamina D, fiind suficient, deoarece vitamina D se formează cu ajutorul soarelui. În ceea ce priveşte rahitismul, în general rahitismul nutriţional, acesta apare la o vârstă mai mică şi este o formă mai uşoară decât cele legate de boli rezistente la vitamina D. În mod normal, în lipsa unor factori hormonali implicaţi, rahitismul nutriţional apare foarte rar. Rahitismul carenţial (prin deficite nutriţionale) nu se tratează doar prin administrarea de calciu şi vitamina D, ci prin suplimentarea controlată a mai multor minerale şi vitamine . Din păcate, majoritatea anomaliilor sau maladiilor osoase sunt confundate cu rahitismul, însă în mare parte sunt modificări genetice sau malformaţii congenitale. În afară de calciu şi vitamina D sunt şi alte vitamine şi minerale implicate în sănătatea oaselor, ca de exemplu vitamina B12, vitamina C şi E.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

CEUMED BABY LIPO – Tratament intens hidratant, pentru pielea uscată predispusă dermatitei atopice Dermatita atopică este o afecţiune cutanată non-infecţioasă asemănătoare cu o alergie asociată cu mâncărime intensă, piele uscată şi înroşirea pielii - şi în cazuri serioase inflamaţii şi infecţii de suprafaţă.

imptomele pot diferi de la caz la caz, însă în general există anumite simptome caracteristice la nivelul pielii care ajută la diagnosticarea afecţiunii. Un astfel de simptom general valabil poate fi inflamarea repetată a pielii însoţită de mâncărimi intense. Pacienţii care au în familie cazuri de inflamaţii atopice ale pielii sau alte afecţiuni atopice - rinită alergică, alergie la mâncare - au o şansă mai mare de a fi diagnosticaţi cu inflamaţie atopică a pielii.

De ce gama de produse ceumed baby lipo?

Pe ce parte a corpului poate să apară? La bebeluși și copii, senzația de mâncărime, piele uscată și iritații apar frecvent pe față și apoi pe piept și spate. Scalpul este și el adesea afectat. În cazul copiilor mai mari și a adolescenților, simptomele apar mai frecvent în zona genunchilor, cot, pe gât și față.

Gama de produse ceumed baby lipo A fost dezvoltată pentru tratarea pielii uscate şi foarte uscate, pielii crăpate şi calmarea uscăciunii pielii cauzate de dermatita atopică. Ajută la echilibrarea rapidă a pierderii de lipide de către piele şi de apă datorită conținutului său ridicat de lipide. Ingredientele active formează un micro-strat pe suprafaţa pielii pentru reconstruirea stratului natural de hidrolipide al pielii restabilind rolul de barieră al pielii – protejând astfel pielea de deshidratare. Datorită conţinutului mare de lipide şi

•• Conţinutul de lipide de 50% reduce pierderea apei din piele şi restabileşte bariera pielii (rol de protecţie); •• Nu conţine lanolină; •• Nu conţine parabeni, coloranţi artificiali sau parfum. Este testată pe pielea sensibilă şi eficienţa sa a fost dovedită clinic

de glicerină hidratează intens şi regenerează pielea, echilibrând rapid pierderea deapă din piele şi restabilind hidratarea pielii. Ingrediente active delicate cu pielea copiilor: cu 5% ulei de migdale •• Conţinutul de glicerină de 20% creşte conţinutul de apă al pielii;

•• deoarece utilizarea sa zilnică asigură hidratarea corespunzătoare a pielii uscate şi sensibile •• lipidele sale oferă pielii grăsimile de care are nevoie •• aceasta accelerează regenerarea pielii, restabilirea rolului de barieră al pielii •• concentraţia sa mare de glicerine hidratează eficient pielea •• poate fi utilizată împreună cu alte preparate aplicate extern - de ex. steroizi •• aceasta face tratamentul mai eficient şi reduce durata tratamentului cu steroizi •• nu conţine uree, astfel nu poate cauza senzaţii de usturime şi de arsură •• nu conţine parfum sau coloranţi •• nu conţine parabeni •• este testată pe pielea sensibilă şi eficienţa sa a fost dovedită clinic Ceumed Baby Gel pentru cruste de lapte poate fi utilizat pentru a îndepărta în mod natural crustele de mătreaţă provocate de dermatita seboreică infantilă. Dermatita seboreică infantilă – crustele de lapte – este foarte des întâlnită în rândul bebeluşilor. Acesta conţine uleiuri de înaltă calitate şi extracte din plante, care calmează şi hidratează înmod eficient pielea iritată. Gelul dizolvă cu blândeţe cojiţele mici,de culoare alb-gălbui de pe suprafaţa scalpului, care după o scurtă perioadă de timp pot fi eliminate complet şi ușor clătind doar cu apă, fără a folosi şampon.

www.revistamedicalmarket.ro

e-mail: sanafort@gmail.com Tel: 0756-117.718 www. sanafort.ro

Minianalizoare - consumabile pentru dotare cabinete

Hemoglobinmetru

Minianalizor Veri-Q (CT/HDL/LDL/TG)

Tensiometru

Glucometru

Colesterol +glucoza

Electrostimulator pentru prevenirea si tratarea bolilor vasculare

• Minianalizoare diagnostic rapid • Glucometre • Tensiometru electronic • Veinoplus – sistem de tratament al tulburărilor vasculare • Termometre • Teste rapide, teste sarcina • Consumabile (urocultoare, coprocultoare, seringi, apasatoare linguale, dezinfectanti, manusi)

a a

Conferință Națională de Pneumologie Pediatrică cu participare internațională

Organizatori: Secția de Pneumologie Pediatrică Societatea Română de Pneumologie Clinica de Pediatrie, Spitalul Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu” Sub egida: UMF ”Carol Davila” București

21-23 aprilie 2016 București

AL II-LEA CONGRES NAȚIONAL DE ORL PEDIATRIE CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ Iași, 18-21 Mai 2016

Centrul de Conferințe Palas

www.pneumologiepediatrica2016.ro

ATUMED NETWORK SRL - 21 Constructorilor Bd. 060504 Bucharest – Romania Tel 0722.82.02.49 • 021.224.80.44 • Fax 031.105.58.90 • www.sistememedicale.ro • www.atumed.ro

Articole de specialitate

Bolile parazitare la copii Bolile determinate de diferiţi paraziţi ocupă un loc important în patologia întâlnită la copiii preşcolari şi şcolari, explicându-se astfel atenţia deosebită acordată măsurilor de prevenire şi combatere a acestora. Dr. Mihaela Dinescu medic primar Medicina de laborator

Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la copii sunt: •• Giardioza (determinată de Giardia lamblia) •• Ascaridioza (determinată de Ascaris lumbricoides) •• Oxiuroza (determinată de Enterobius vermicularis), la care se mai adaugă, dar cu o incidenţă mult mai scăzută, şi alte parazitoze: toxoplasmoza, trichocefaloza, toxocaroza, himenolepidoza, hidadidoza, teniaza, etc. Manifestările clinice din parazitoze sunt variabile, unele dintre ele trecând neobservate, după cum, în alte cazuri simptomatologia poate fi destul de intensă.

În general tabloul clinic cuprinde: • tulburări digestive: dureri abdominale, inapetenţa (lipsa apetitului), greţuri, vărsături, balonări, intoleranţa faţă de unele alimente, tulburări de tranzit intestinal (diaree sau mai rar constipaţie) •• tulburări toxico-alergice: bronşite, agravarea crizelor de astm bronşic, urticarie, prurit anal şi nazal •• manifestări neuropsihice: iritabilitate, cefalee, ameţeli, scăderea performanţelor şcolare şi a atenţiei •• manifestări hematologice: eozinofilie (creşterea eozinofilelor în sângele periferic în perioada de migrare a parazitului, în special în ascaridioza) •• alterarea stării generale: astenie, scădere ponderală.

Răspândirea paraziţilor se realizează prin chisturi (giardia) sau ouă (ascaris) care, odată eliminate prin materiile fecale, ajung în mediul exterior (sol, fructe, legume, alimente neprotejate, etc.) Omul se poate infesta prin intermediul mâinilor nespălate, a alimentelor contaminate sau de la alte persoane (în colectivităţi şi de la membrii aceleiaşi familii), fiind posibilă şi autoinfestarea (oxiuroza). Diagnosticul parazitozelor se realizează de obicei prin examenul coproparazitologic, atunci când paraziţii adulţi, fragmente ale acestora (proglote), ouăle sau chisturile lor sunt eliminate spontan în scaun. Pentru excluderea unei parazitoze se cer minimum 3 examinări negative consecutive ale scaunului, la interval de 7-10 zile între determinări. Această repetare a examenului coproparazitologic este necesară din următoarele considerente: •• existenţa unui timp de latenţă între momentul infectării şi momentul în care acesta începe să elimine ouă, chisturi sau proglote •• eliminarea inconstantă în materiile fecale, a parazitului funcţie de ciclul său biologic Există paraziţi care nu elimină ouă sau chisturi în materiile fecale (toxoplasma, trichinela, toxocara, etc.) sau apariţia de ouă în materiile fecale se face accidental. În aceasta situaţie, se recomandă identificarea antigenelor parazitare sau/şi a anticorpilor antiparazitari prin metode imunoenzimatice, cu sensibilitate şi specificitate foarte ridicate. În cazul oxiurozei, manifestată prin prurit anal şi perianal, se recomandă efectuarea amprentei anale luată pe bandă adezivă urmată de examenul microscopic. Tratamentul bolilor parazitare revine exclusiv medicului, deoarece majoritatea medicamentelor sunt hepatotoxice (în diferite grade) iar folosirea lor în scop

profilactic sau în tratamente repetate fără avizul medicului este total contraindicată. Având în vedere influenţa cu totul nefavorabilă pe care o exercită bolile parazitare asupra dezvoltării fizice şi intelectuale a copiilor, o importanţă deosebită o au măsurile de combatere şi prevenire în unităţile frecventate de copii: •• Folosirea de oliţe individuale şi dezinfecţia regulată a acestora şi a toaletelor •• Măsuri generale de igienă: curăţenie, ventilaţia încăperilor, îndepărtarea zilnică a prafului de pe pardoseli şi mobilier •• Dezinsecţie eficientă (diferite insecte au rol în vehicularea formelor infecţioase ale unor paraziţi) •• Transportul, păstrarea şi preparea alimentelor de către personal controlat medical periodic şi în condiţii de strictă igienă •• Spălarea fructelor şi zarzavaturilor (pe care se pot depune paraziţi, chisturi, ouă) •• Lenjeria de pat şi de corp a copiilor va fi spălată prin fierbere şi călcată •• Deoarece parazitozele digestive sunt considerate ca fiind bolile „mâinilor murdare”, trebuiesc depuse toate eforturile pentru însuşirea de către copii a unor deprinderi corecte de igienă: spălatul pe mâini înainte de masă, tăierea regulată a unghiilor, etc. •• În combaterea parazitozelor din mediul rural, importante sunt igienizarea şi amplasarea corectă a latrinelor •• Diagnosticarea celor parazitaţi şi tratarea corectă a tuturor persoanelor infectate, simptomatice sau nu •• Creşterea rezistenţei generale a copiilor printr-un regim raţional de viaţă şi de alimentaţie Pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor pe care le dau paraziţii vor trebui respectate de către părinţi, dascăli, personal medical, atât a măsurilor de igienă individuală cât şi colectivă.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Infecţiile din sfera ORL - cauză frecventă în apariţia pneumoniilor la copii pentru că mucoasa are imunitate naturală – poate afecta grav parenchimul pulmonar. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, capătă risc suplimentar de a se infecta cu Mycoplasma Pneumoniae sau cu viruşi care determină afecţiuni pulmonare frecvente în funcţie de teren. Exemplu: virusul respirator sinciţial determină pneumonii grave la sugari; Legionella este incriminată mai ales în apariţia pneumoniilor la pacienţii imunocompromişi, iar copiii cu fibroză chistică se infectează mai frecvent cu Stafilococul Aureus, Pseudomonas Aeruginosa sau alţi germeni rezistenţi la tratament.

Tratamentul rinofaringitei

Pneumoniile şi afecţiunile tractului respirator inferior sunt unele dintre cele mai importante cauze de mortalitate în întreaga lume. Dr. Gabriela Kubinschi Medic Primar Otorinolaringologie, Competenţă Audiologie

n acelaşi timp, pneumoniile alături de infecţiile respiratorii superioare (ORL) reprezintă peste jumătate din totalitatea afecţiunilor de natură infecţioasă diagnosticate frecvent la nou-născuţi şi copii. Majoritatea copiilor diagnosticaţi cu pneumonii au un istoric cu afecţiuni respiratorii înalte de tip rinofaringită.

Este ştiut că, în evoluţia sa, o rinofaringită evoluează banal în 5-6 zile, dar repetarea rinitelor acute (în condiţiile de infecţiozitate ridicată cu bacterii şi viruşi în cadrul colectivităţilor ori la pacienţi cu imunitate scăzută sau cu tratamente incorecte) determină cronicizarea lor, scăderea rezistenţei naturale la germeni a mucoasei căilor aeriene superioare şi propagarea infecţiei. Contaminarea se face atât prin contact direct cu persoane infectate (prin intermediul picăturilor Pfluge), cât şi prin propagarea infecţiei din rinofaringe.

Germenii frecvent întâlniţi la nou-născuţi şi sugari: •• Streptococul Pneumoniae; •• Stafilococul Aureus; •• Haemophilus Influenzae. De menţionat că Streptococul Pneumoniae – saprofit în căile aeriene superioare,

Acesta are ca obiectiv eradicarea focarului rinofaringitei prin folosirea antibioterapiei (amoxicilină +/- clavulanat, penicilina sau eritromicină de la 5-10 zile), alături de DNF şi antihistaminice, dar şi suspectarea hipertrofiei de amigdală faringiană, caz în care se recomandă adenoidectomia.

Concluzie Corect diagnosticate, tratate şi monitorizate, infecţiile din sfera ORL pot preveni apariţia unor forme grave de infecţii în căile aeriene inferioare, forme de boală estimate la peste 150 de milioane cazuri în lume/an la copii mai mici de 5 ani, contribuind astfel la scăderea costurilor de îngrijire medicală şi reducerea complicaţiilor.

www.revistamedicalmarket.ro

Contribuie la menţinerea şi dezvoltarea unei flore microbiene cu rol protectiv la nivelul cavităţii orale şi faringelui, cu potenţial în: Profilaxia infecţiilor tractului respirator superior (faringite, amigdalite, otite medii recurente): 1 comprimat/zi, 90 de zile (în special în sezonul rece). Terapia infecţiilor uşoare şi medii ale tractului respirator superior (faringite, amigdalite, otite medii acute): 1-2 comprimate/zi, 7-10 zile. Terapia afecţiunilor inflamatorii orale (stomatite, gingivite, candidoză, halitoză): 1 comprimat/zi, 30 de zile. Terapia de susţinere după tratamentul antibiotic al infecţiilor tractului respirator superior: 1 comprimat/zi, minim 14 zile.

Acesta este un supliment alimentar. Citiţi cu atenţie informaţiile de pe ambalaj. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi : www.innergy.ro

Articole de specialitate

Gemoterapia în afecţiuni respiratorii însoţite de tuse Tusea, conform definiţiei, este un reflex brusc şi repetitiv care ajută la curăţirea tractului respirator superior de secreţii, substanţe iritante, particule, corpuri străine sau microbi. Punctul de plecare al reflexului de tuse este reprezentat de receptorii aflaţi în anumite zone, atât la nivelul arborelui respirator, cât şi în afara lui, constituind zonele tusigene. Dr. Oana Socoliuc Medic primar medicină de familie - Timişoara

Zonele tusigene pulmonare Sunt receptori de la nivelul mucoasei ce tapetează laringele, traheea şi bronşiile, putând fi stimulaţi: mecanic prin aspiraţia unor particule sau corpuri străine, chimic (gaze) sau iritativ, printr-o iritaţie inflamatorie, mecanică sau tumorală.

Zonele tusigene extrapulmonare Se găsesc la nivelul mucoasei rinofaringiene, a conductului auditiv extern, în pleură, mediastin, esofag, stomac, peritoneu şi în unele organe abdominale: ficat, splină, căi biliare, apendice, anexe. O cauză frecventă a tusei la copil este adenoidita cronică şi acută care determină iritarea acestor zone tusigene atât prin dimensiunea vegetaţiilor adenoidiene cât şi prin secreţiile nazale posterioare. Tusea, în acest caz, apare frecvent în clinostatism. De asemenea, este frecventă tusea declanşată de examinarea urechii cu otoscopul prin iritarea zonelor tusigene din conductul auditiv extern. În funcţie de durată, tusea poate fi acută, dacă durează mai puţin de 3 săptămâni, subacută (între 3 şi 8 săptămâni) şi cronică, dacă durează de mai mult de 8 săptămâni.

În funcţie de tipul tusei, aceasta poate fi seacă sau productivă. Caracterul tusei poate da indicii medicului despre etiopatogenia tusei si despre stadiul bolii, ceea ce va ajuta la stabilirea diagnosticului şi a tratamentului adecvat: tusea răguşită, cu afonie, tusea lătrătoare, tusea cu wheezing, tusea convulsivă. În timpul unei consultaţii, este important să aşteptăm până se produce un acces de tuse sau chiar să-l provocăm prin tapotaj sau examinarea faringelui sau câteva exerciţii fizice şi să luăm o anamneză amănunţită de la părinţi despre perioada, situaţiile, modul în care se produce tusea. Atunci când apare acest simptom, trebuie stabilită cauza lui. La copii poate fi un reflex fiziologic normal, ei pot tuşi în medie de 10 ori pe zi fără o patologie asociată. Tusea seacă apare la debutul afecţiunilor respiratorii, în rino-faringite, laringo-traheite, bronşite, pleurite, pleurezii, în tuberculoză la debut, adenopatii mediastinale. Dacă este apărută în contextul unei viroze sau infecţii microbiene respiratorii, se asociază cu alte simptome ale aparatului respirator (strănut, rinoree, durere faringiană) sau generale (febră) şi este de dată recentă. Poate apărea şi în debutul bolilor eruptive (pojar). În afecţiunile cardiace, tusea apare la cei cu insuficienţă cardiacă, pericardită sau boli valvulare cu dilatarea atriului stâng. Tusea seacă poate fi strict psihogenă la copii cu tulburări nevrotice sau emoţionale, o tuse prin obişnuinţă (tic) sau intenţionată. O tuse seacă cu sufocare, brusc apărută, în plină stare de sănătate, la un copil, pune problema aspiraţiei unui corp străin

şi constituie o urgenţă. Tusea productivă este un indiciu pentru o afecţiune a aparatului respirator care evoluează cu hipersecreţie bronşică, urmează de obicei după o tuse iniţial seacă. Poate apărea şi în edemul pulmonar acut. Tusea răguşită sau cu afonie este determinată de afecţiuni ale laringelui sau ale zonelor din vecinătate, care determină compresiune. Tusea cavernoasă are un timbru metalic şi este determinată de existenţa unei caverne, în cazul tuberculozei pulmonare. În cazul tusei acute din bolile respiratorii sezoniere, la copii fără altă patologie asociată, tusea poate fi tratată ca atare, fără investigaţii suplimentare. Pentru aceste situaţii, dar şi pentru patologia cronică, după ce diagnosticul a fost stabilit, gemoterapia este de real ajutor.

Preparatele gemoterapice Acestea vor trata nu numai simptomul tusei ci şi boala în sine, redând organismului rapid şi eficient starea de sănătate. Ele sunt eficiente şi în tusea restantă postinfecţioasă care, uneori, la copii cu hiperreactivitate bronşică, poate să rămână săptămâni după o infecţie respiratorie. Principalele extracte gemoterapice utile în afecţiunile respiratorii cu tuse sunt: Extractul din mlădiţe de Caprifoi Lonicera nigra, Extractul din muguri de Carpen - Carpinus betulus şi Extractul din muguri de Călin - Viburnum lantana, care se asociază cu alte gemoterapice utile: Extractul din muguri de Coacăz ne-

www.revistamedicalmarket.ro

gru - Ribes nigrum (cunoscut în special pentru acţiunea sa antialergică şi antiinflamatorie, fiind „cortizonul natural” al gemoterapiei), Extractul din mlădiţe de Măceş - Rosa canina (remediul inflamaţiilor recidivante localizate, un remediu optim pentru copiii care prezintă întârzieri de creştere din cauza inflamaţiilor recidivante: otite, amigdalite, rinite, adenoidite, traheobronşite), Extractul din muguri de Arin negru - Alnus glutinosa (activ în sindroamele şi sechelele inflamatorii de la nivel de mucoasă), Extractul din muguri de Nuc - Juglans regia (pentru acţiunea antiinflamatorie, antibacteriană şi cicatrizantă se administrează în inflamaţii şi supuraţii cronice ale mucoaselor respiratorii, în sinuzite, traheo-bronşite, adenopatii infecţioase).

Gemoterapicul de Caprifoi Este un remediu eficient pentru tusea uscată, seacă, cu recomandare în tuse convulsivă, bronşită acută, gripă, astm bronşic, laringite cu răguşeală şi afonie (în asociere cu gemoterapicul de Coacăz negru),

traheite şi traheobronşite. Se poate administra, în funcţie de gravitatea tusei, de 1-3 ori pe zi, fie singur, fie în asociere cu alte gemoterapice. Exemplu: Coacăz negru dimineaţa şi Caprifoi la prânz şi seara.

Gemoterapicul de Carpen Acţionează asupra sinusurilor nazale şi paranazale, la nivelul rinofaringelui, bronşiilor şi plămânilor. Se administrează în tusea spastică, în traheite recidivante şi spasmodice, în sinuzite acute şi cronice, bronşite acute, sindroame rino-sinusalebronşice, în afecţiuni pulmonare cronice. Exemplu: Coacăz negru dimineaţa, Măceş la prânz şi Carpen seara - în tusea recidivantă provocată de o adenoidită sau sinuzită cronică sau o tuse dintr-o hiperreactivitate bronşică sau astm bronşic tusiv.

Gemoterapicul de Călin Are un tropism particular pentru aparatul respirator şi sistemul neurovegetativ, fiind utilizat de elecţie pentru spasmul bronşic. De aceea este indicat în astmul

bronşic alergic sau non alergic, în bronşita astmatiformă, în astm cu suprainfecţie pe teren alergic, în bronşite acute cu spasm bronşic, în tuse convulsivă. Exemplu: Coacăz negru dimineaţa şi Călin seara, în astm bronşic. Dacă este o situaţie acută, criză de astm bronşic cu raluri sibilante, extractul de Călin se poate administra frecvent, de 4-5 ori pe zi. Există şi combinaţii de gemoterapice specifice (din gama Polygemma) pentru tuse sau pentru refacere în şi după afecţiuni pulmonare (Polygemma 3- Tuse, Polygemma 4 – Sinusuri, Polygemma 5 – Cavitate bucală şi gât, Polygemma 17Imunitate). Administrarea gemoterapicelor este bine a se distanţa faţă de vaccinări cu aproximativ 30 de zile, deoarece determină stimularea sistemului reticulo-endotelial şi e posibil să intre în competiţie cu reacţia imunitară declanşată de vaccinare. Extractele gemoterapice pot fi alegerea de primă intenţie la debutul unor afecţiuni respiratorii sau adjuvante eficiente în afecţiunile care vin cu complicaţii, precum şi în boli cronice.

Pediatrie 59

Articole de specialitate

Iedera, o soluție naturală împotriva tusei productive Desemnată în 2010 ca planta medicinală a anului, iedera prin denumirea botanică Hedera helix işi are descrisă perfect originea: din greaca veche “hedra” ce înseamnă “poziţie” şi “heli”, derivat din verbul “helissein” pentru “a se roti”. Este, astfel, planta mereu verde care se roteşte în jurul arborilor. În afara rolului ornamental, iedera este folosită încă din antichitate în tratarea diferitelor afecţiuni respiratorii. Efectele benefice ale extractului uscat din frunze de iederă, dovedite științific Extractul de iederă este o substanță activă pe bază de plante, utilizat ca expectorant în tusea productivă1. Conform celor mai noi ghiduri ştiinţifice ale Agenţiei Europene a Medicamentului, extractul de iedera are indicatii terapeutice bine stabilite: expectorant eficient si sigur in tuse2,6, de cativa ani si la indemana specialistilor din Romania. Ingredientele principale ale extractului uscat de frunză de iederă sunt saponinele triterpene, în special hederacosida C şi alfa-hederină. Datorită acestei compoziţii, extractul din iedera are efect secretolitic si efect mucolitic, dovedite științific – importante pentru ca ajută expectoratia, în plus, dezvolta si actiune spasmolitica2,3,6. Conform monografiei ESCOP si raportului despre Iedera al Agentiei europene a medicamentului, extractul de iedera prezintă, de asemenea, efect antimicrobian (solutiile de saponine sunt bactericide impotriva a 23 tulpini testate), efect antiviral (efectul hederacosidei C asupra virusului Influenza), si usoara acțiune anti-inflamatorie (hederacosida C)2. Un grup de cercetatori ucrainieni a condus un studiu4 al carui scop a fost sa compare eficienta si siguranta extractului de iedera in

concentratie mare (5-7.5:1) si a acetilcisteinei in tratamentul bronsitei acute (obstructive si non obstructive) la copii, cu varste între 2 și 10 ani. Simptome precum tuse, expectoratie, respiratie dificila s-au îmbunatatit in ambele grupuri. La finalul studiului, ambele grupuri de tratament au prezentat valori spirometrice îmbunatatite (FVC , FEV1 , PEF ) după tratament. La 5 zile de la inceperea tratamentului, parametrii spirometrici au fost semnificativ mai buni in grupul cu tratament de iedera, autorii concluzionand ca extractul de iedera are atât un efect bronhodilatator, cât și mucolitic. Una dintre concluziile Monografiei Hedera helix L. folium2 este ca medicamentele

din iedera se folosesc cu precadere la copii. In aceasta privinta, monografia enumera cele mai importante studii clinice cu preparate din iedera, studii prospective (7.000 copii) cat si retrospective (52.000 copii), ceea ce confirma extractul de iedera drept eficient si sigur in tratamentul tusei la copii5. 1. RCP Herbion Ivy sirop 2. EMA: Committee on herbal medicinal products (HMPC) Assessment report on Hedera helix l. folium, European Medicines Agency, London 2011. 3. Landgrebe H et al. Wirkung und Anwendung einer alter Heilpflanze. PharmZeitung 1999; 35: 11-15; 4. Yu. Bolbot, E. Prokhorov, S. Mokia, A. Yurtseva Comparing the efficacy and safety of highconcentrate (5-7.5:1) ivy leaves extract and Acetylcysteine for treatment of children with acute bronchitis. Drugs of Ukraine, November 2004 5. Roth R. Anwendungsbeobachtung bestätigt Wirksamkeit der Behandlung mit Efeublättertrockenextract. Efeublätter wirken sekretolytisch und bronchospasmolytisch. Pädiatrische Nachrichten 2000; 15 6. ESCOP Monographs. 2th edition 2003: 241-247.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Peptidele natriuretice în pediatrie Peptidele natriuretice reprezintă un grup înrudit de molecule secretate de diferite organe, cu efecte mediate de variate sisteme neuroumorale. Conferenţiar Dr. Angela Butnariu Clinica Pediatrie III- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca

NP (atrial natriuretic peptide) este secretat în special de atrii ca răspuns la distensia acestora. BNP (brain natriuretic peptide) este secretat de creier, de atrii şi de ventricule. Ambii hormoni joacă un rol important în reglarea volumului intravascular şi a tonusului arterial datorită efectului lor diuretic, natriuretic, vasodilatator şi inhibitor al sintezei reninei şi a secreţiei de aldosteron. ANP şi BNP posedă şi funcţii cardioprotective nu doar ca hormoni circulanţi dar şi datorită acţiunii locale autocrine/paracrine. ANP şi BNP dependente de ciclic-GMP joacă un rol de antagonist al hipertrofiei cardiace determinate de activarea sistemului renină-angiotensinăaldosteron. Peptidul natriuretic tip C este produs de celulele endoteliale şi acţionează local ca antagonist de endotelină şi vasodilatator. Spre deosebire da ANP şi BNP activitatea natriuretică este minoră iar cea de inhibare a sistemului renină-angiotensină-aldosteron este nesemnificativă. La ora actuală în practicaă se utilizeaza în special, peptidul natriuretic de tip B (BNP). Precursorul, pre-proBNP este despicat enzimatic la proBNP şi eliberat în formă activă de hormon BNP (32 aminoacizi) de către miocard, împreună cu fragmentul inactiv al pro-hormonului, NT-proBNP (76 aminiacizi). Aceştia au devenit cel mai frecvent markeri utilizaţi, li s-au atribuit rol de diagnostic şi prognostic în insuficienţa cardiacă dar, cu

toate acestea, nu reuşesc să îndeplinească toate criteriile de biomarkeri ideali. Valori crescute ale BNP se înregistrează într-o serie boli cardiace: insuficienţa cardiacă, sindroame coronariene acute, hipertrofii ventriculare, miocardite, hipertensiune pulmonară, cord pulmonar, trombolism pulmonar. De asemenea, BNP creşte şi în boli extracardiace: insuficienţa renală, ciroza cu ascită, sindrom Cushing, hiperaldosteronism şi după unele medicamente cum ar fi digoxina. Valorile normale ale BNP la subiectul adult se situeaza sub 50 pg/ml. Primul studiu asupra valorilor normale ale peptidelor natriuretice la copiii sănătoşi a fost publicat în urma cu 10 ani. Acest studiu, ca şi cele ulterioare, arată că nu există diferenţe semnificative legate de sex sau vârstă în ceea ce priveşte nivelele serice fiziologice ale peptidelor natriuretice la copii, cu excepţia perioadei neonata-

le. La nou născuţi se înregistrează nivele de BNP crescute în primele zile de viaţă, după care scad progresiv rămânând relativ constante pe tot parcursul copilăriei. În acelaşi spirit, alţi autori, studiind concentraţia plasmatică a N-terminal-BNP la subiecţii tineri fără suferinţe cardiace, renale sau hepatice, constată că valorile de referinţă pentru N-terminal-BNP diferă profund la copii în comparaţie cu adulţii, fiind mai mari la copii, fără diferenţe în funcţie de sex. În pediatrie BNP şi NT-proBNP sunt biomarkeri cunoscuţi, dar poate nu în suficientă măsură exploataţi. Sunt utili în special în patologia cardiovasculară pentru depistarea disfuncţiei/insuficienţei cardice, dar şi în departamentele de urgenţe pentru valoarea lor predictivă pozitivă în urgenţele cardiace şi pentru valoarea predictivă negativă bună la copii cu urgenţe extracardiace.

Valorile normale ale peptidelor natriuretice în pediatrie Autori

Valori normale NT-proBNP (pg/ml)

Mir ş.c.

103,1 (0-9 ani; n = 79)

Dulac ş.c.

<100 (5 zile-11 ani; n=34)

Wu ş.c.

556,5 (2 luni-2 ani; n=20) Legendă: n – număr de pacienţi.