Perspectiva clinicianului din ambulatoriu Când se recomandă înlocuirea cristalinului
Ai grijă de copilul tău!
Începerea unui nou an școlar vine aproape la pachet cu răceala celui mic. În diversele sale forme de manifestare. Doar cu secreții nazale, cărora li se pot adăuga tusea, febra, sau chiar mai grav, transformându-se în otite.
Kitul de siguranță pe care îl propunem este compus din patru produse testate clinic ale căror proprietăți au fost demonstrate în practica pediatrică de-a lungul anilor.
Spray-ul ANTIVIRAL cu administrare orală de la 3FPlantamed conține o combinație de extracte naturale din scoarță de stejar (Quercus cortex) și rădăcină de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra). Se recomandă pentru toată familia în perioadele de epidemie sau în cure de imunizare înaintea sezonului răcelilor și gripelor.
GRIPSTOP, picături sau spray, se folosește în obstrucția nazală la copii (nas înfundat) pentru a evita folosirea vasoconstrictoarelor. Şi în rinita alergică pentru că lubrifiază
regenerează mucoasa nazală, afectată de suflatul foarte des al nasului.
NARIVENT cu manitol și glicirizină reduce congestia nazală și alte simptome semnificative la copiii cu rinită alergică. Se recomandă și în sinuzite, după operaţia de polipi,
RINOGERMINA reprezintă revoluția în bacterioterapie. Este rezultatul a 15 ani de studii, un spray nazal ce contine doua bacterii saprofite ale mucoasei nazale:
Streptococcus salivarius 24SMBc și
Streptococcus oralis 89a. Rinogermina este indicată în otita medie cu un singur puf în nas, crește rata de vindecare clinică și scade incidenţa recidivelor.
Produsele le găsiţi în farmacii sau la preţ de importator, cu un singur click, pe site-ul farmaciile3f.ro (Produsul Rinogermina se găseşte exclusiv în farmacii, neputând fi livrat prin curier din cauza condiţiilor de păstrare).
În anul 2017, au fost raportate 46.157 de cazuri noi de cancer orofaringian (OPC) în Statele Unite și 3.127 de noi cazuri în Texas. Aproximativ 70% din cazurile de cancer orofaringian au fost asociate infecției cu virusul papilloma uman (HPV). Totuși, doar 51% dintre adolescenții din Statele Unite și 43,5% dintre adolescenții din Texas au efectuat schema completă de vaccinare împotriva HPV. Așadar, analiza dinamicii demografice, transmiterea HPV și progresia spre cancer orofaringian este necesară pentru o estimare mai precisă a impactului economic și epidemiologic a vaccinării împotriva HPV într-o anumită zonă geografică. Beneficiile pentru sănătatea publică ale utilizării vaccinului împotriva HPV au fost evaluate prin simulare pe computer. Creșterea ratei de vaccinare împotriva HPV cu 50% poate duce la: (i) reducerea ratei incidenței cancerului orofaringian, atât în cazul bărbaților cât și în cazul femeilor; (ii) creșterea numărului de ani de viață ajustată din punct de vedere al calității atât în rândul bărbaților cât și în cazul femeilor; (iii) poate sa fie rentabil și are capacitatea de a oferi beneficii uriașe în domeniul sănătății publice. Deoarece transmiterea bolii are loc în principal în rândul adulților, cifra de predicție a ratei de incidență ajustată în funcție de vârstă începe la vârsta de 20 ani. Diagnosticat în mai mult de 90% din cazurile de cancer de col uterin, al patrulea tip de cancer în ceea ce privește mortalitatea la femei, virusul papilloma uman (HPV) este la momentul actual cel mai comun patogen responsabil de apariția cancerelor feminine. Mai mult decât atât, infecția cu HPV este asociată cu multe alte patologii inclusiv verucile cutanate și cele anogenitale, respectiv cu cancerele din sfera genitală, dar și a tractului digestiv superior.
Conf. Univ. Dr. Daniela Vrînceanu – Coordonator Compartiment Clinic ORL din Spitalul Universitar de Urgență București, UMF „Carol Davila” din București
Copierea fără acordul scris al editurii a oricăror elemente de grafică sau conținut editorial apărute în
Coordonator medical: Dr. Aurora Bulbuc, medic primar Medicină de familie
Editor: Fin Watch
Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti,* Electromagnetica Business Park, Corp 1, et. 1, cam. 04
Tel: 021.321.61.23
e-mail: redactie@finwatch.ro
Tiraj: 15.000 ex. ISSN 2067-0508
Chirurgia patologiei de graniță ORL
Chirurgia patologiei de graniță ORL s-a dezvoltat în contextul achizițiilor tehnologice, a constituirii echipelor multidisciplinare și perfecționării tehnicilor endoscopice.
Prof. Univ.
Dr. Codruț Sarafoleanu Clinica ORL Spitalul Clinic Sfânta Maria, București; UMF „Carol Davila” din București
Baza craniului (regiunea selară, paraselară, clivusul, joncțiunea cervico-craniană), spaţiile profunde (fosa pterigopalatină, fosa infratemporală), orbita şi căile lacrimale, apexul stâncii sau patologia esofagiană sunt abordate în echipe mixte în care specialistul ORL are un rol esențial.
Diagnosticul neuroradiologic, perfecționarea imagisticii, embolizarea preoperatorie, biomaterialele folosite pentru reconstrucția cranio-facială sunt elemente esențiale în progresul acestor tehnici chirurgicale complexe.
Diagnosticul și decizia chirurgicală se bazează pe elementele cunoscute, examen clinic atent, imagistică detaliată (CT, RMN, angiografie, etc), evaluarea comorbidităților şi potențialilor factori de risc anestezico-chirurgicali şi, evident, pe examenul histopatologic şi imunohistochimic acolo unde este posibilă biopsia.
Indicația chirurgicală trebuie stabilită în funcție de diagnostic, abilitățile echipei operatorii, dotările existente în centrul medical şi explicând detaliat pacientului toate riscurile, posibilele complicații şi sechele. Personal, consider că există „10 porunci” de urmat în acest tip de chirurgie şi anume:
1. Indicație corectă şi realistă pentru abordarea endoscopică a bazei de craniu;
2. Lucru în echipă – neurochirurg + ORL + anesteziolog + chirurgie vasculară + radiologie intervențională;
3. Evaluarea corectă a pacientului, inclusiv toate detaliile imagistice;
4. Nu exagerați/aveți grijă la prea multă stimă de sine, autoevaluarea corectă a abilităților echipei;
5. Pregătire preoperatorie adecvată pentru a reduce riscurile;
6. Instrumentar adecvat;
7. Calea corectă pentru a ajunge la leziune – „culoare” de utilizat şi tehnică chirurgicală scrupuloasă;
8. Reconstituirea adecvată şi corectă a defectelor bazei de craniu;
9. Capacitatea de a gestiona potențialele complicații; 10. Îngrijiri postoperatorii adecvate.
Aceste intervenții chirurgicale sunt de obicei complexe, timpul de lucru este prelungit, bogăția elementelor vasculo-nervoase foarte mare într-o zonă atât de mică, reconstrucția este delicată şi, cel mai important, potențialul risc al complicațiilor creşte în proporție geometrică în funcție de amploarea operației.
Chirurgia robotică nazală şi transnazală nu este încă în uz datorită dificultăților tehnice legate de gradele de libertate ale brațelor robotului în contextul operațiilor prin două orificii de dimensiuni foarte mici. S-au făcut câteva prototipuri în laboratoare dar sunt încă în faza de design, cercetare şi validare tehnică. Inteligența artificială este deja parte a unor proceduri de evaluare radiologică a regiunii nazo-sinuzale şi bazei craniului şi pe măsură ce bazele de date vor creşte semnificativ ar putea deveni un element de luat în seamă în contextul deciziei terapeutice şi a validării unor metode diagnostico-terapeutice din punct de vedere statistic.
Când se recomandă înlocuirea
cristalinului cu unul artificial?
Cristalinul natural este lentila ochiului, în mod normal transparentă la naștere. În situația în care transparența cristalinului se reduce, apare cataracta și este necesară înlocuirea sa cu un cristalin artificial. De asemenea, această înlocuire a cristalinului natural, transparent de data aceasta, se poate efectua și în anumite situații când se dorește obținerea independenței față de ochelari.
Dr. Miruna Nicolae, Medic primar, specialist oftalmolog, Clinica de oftalmologie Ama Optimex www.amaoptimex.ro www.scapadeochelari.ro www.cataracta.ro
Astfel, principala recomandare a cristalinelor artificiale sau lentilelor intraoculare este în cazul afecțiunii cataractă, când transparența redusă a cristalinului natural determină apariția vederii încețoşate, senzației că privim printr-un geam mat, sensibilitate față de lumină, modificarea frecventă a dioptriilor ochelarilor, „revenirea vederii de aproape“.
Apoi, în situația unor dioptrii mari, care nu se pot corecta cu ajutorul laserului, implantul de cristalin poate fi o rezolvare, existând posibilitatea înlocuirii cristalinului natural cu unul artificial, ca şi în cazul operației de cataracta. Și pentru pacienții cu prezbiopie, care nu mai doresc să poarte ochelari, tehnica PRELEX (schimbarea cristalinului cu unul artificial multifocal sau EDOF) poate fi o soluție.
Cristalinul artificial implantat are capacitatea de a refracta lumina ce pătrunde prin pupi-
lă, în acest fel imaginea se obține pe retină, iar individul poate să vadă clar. Cristalinele artificiale au diferite puteri dioptrice, ca şi ochelarii sau lentilele de contact.
Există mai multe măsurători care se fac înaintea stabilirii dioptriei corespunzătoare a cristalinului artificial, curbura corneei şi lungimea axului ocular fiind doi parametri foarte importanți în cadrul acestor măsurători.
Despre cristalinele artificiale
Există mai multe tipuri de cristaline artificiale: monofocale, multifocale, de tip EDOF, torice, acomodative. Toate cristalinele artificiale se implantează în sacul cristalinului natural, după ce cristalinul natural cu sau fără cataractă este scos în prealabil.
Materialul din care este confecționat un cristalin artificial este perfect biocompatibil, fără să existe riscul respingerii lui de către organism, poate fi acrilic sau să aibă alte componente de plastic. Acest material
poate să fie mai rigid, cristalinul artificial nefoldabil, foarte puțin utilizat în zilele noastre, cât şi moale, cristalinul artificial foldabil, cel mai utilizat, materialul putând să fie hidrofil sau hidrofob. De asemenea, există şi materiale care protejează ochiul de acțiunea periculoasă a razelor ultraviolete.
Industria cristalinelor artificiale a cunoscut o evoluție extraordinară în ultimele decenii, în scopul adaptării cristalinelor artificiale la nevoile omului modern, care în contextul unei vieți active are aşteptări mari, urmărind obținerea, după operația de schimbare a cristalinului (cu sau fără cataractă), a unei vederi foarte bune şi a unei dependențe cât mai reduse de ochelari sau lentile de contact.
Astfel, putem oferi pacienților o gamă largă de produse, capabile să satisfacă o multitudine de nevoi. În clinica de oftalmologie Ama Optimex avem la dispoziție cele mai noi modele de cristaline artificiale, cât şi o bogată experiență în ceea ce priveşte implantarea acestora, atât pentru operația de cataractă, cât şi în scop refractiv.
Retrospectiva primului an cu decontare CPAP
Perspectiva clinicianului din ambulatoriu
Prin intermediul măștii, dispozitivul insuflă aer cu presiune cu scopul deschiderii căilor aeriene și prevenirea colapsului respirator în timpul somnului. CPAP-ul folosește o singură presiune, APAP-ul (autoCPAP-ul) folosește un interval de presiuni, una minimă și una maximă de funcționare, iar dispozitivul de Bilevel funcționează cu o presiune de inspir și una de expir.
Tipul de dispozitiv medical recomandat, presiunea necesară remiterii evenimentelor respiratorii nocturne, intervalul de presiune, presiunile precum şi alți parametrii specifici, sunt repere stabilite în scrisoarea medicală eliberată de către medicul somnolog.
Această recomandare apare în urma stabilirii diagnosticului (poligrafic sau polisomnografic) şi a unei titrări (poligrafice sau polisomnografice).
Tratamentul CPAP nu este un tratament curativ, sindromul de apnee în somn şi tulburările respiratorii nocturne conexe, fiind patologii cronice. Deoarece aceste tipuri de patologii au foarte mulți factori cauzali, în general este dificil că toți să fie eliminați sau rezolvați parțial.
De aceea terapie CPAP este un tratament utilizat ca terapie ”a la long”.
Fiind o terapie cronică, aceasta necesită evaluări periodice ale simptomatologiei, efectelor adverse, eficiența terapiei (îmbunătățirea indicelui IDR-indexul de disturbare respiraorie) dar şi monitorizarea aderenței (timpul de terapie efectuată).
Terapia CPAP
Decontarea terapiei CPAP prin Casa de Asigurări de Sănătate a început cu data de 17.02.2023, după peste 10 ani de demersuri înaintate şi a fost o mare victorie în domeniul somnologiei din România. Terapia cu presiune pozitivă continuă CPAP/BiPAP se decontează pacienților care au fost diagnosticați poligrafic/ polisomnografic, cu maximum 3 ani în urmă. Adică practic, timp de 3 ani de la diagnostic pacientul ce suferă de această patologie are dreptul de a solicita terapie decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate. Pe de altă parte pacienți cu diagnostic mai vechi de 3 ani, care, deşi se află în terapie în sistem privat, trebuie să-şi refacă diagnosticul pentru a putea beneficia de terapia decontată.
Trebuie precizat că diagnosticul sindromului de apnee în somn, precum şi Titrarea nu sunt servicii decontate în sistem ambulatoriu, decontarea acestor servicii medicale este exclusiv în sistem de spitalizare de zi sau continuă.
Datorită aglomerării şi listei lungi de aşteptare din spitale, o mare parte din pacienții cu suspiciune de apnee în somn, îşi efectuează în regim privat serviciile de diagnostic şi de stabilire a terapiei.
Deşi diagnosticul bolii poate fi efectuat de către orice medic specialist, recomandarea de terapie, respectiv completarea anexei 39D nu poate fi efectuată decât de către medicii ce dețin atestat specific şi care se află în contract cu CAS de care aparține şi pacientul.
Durata prescripţiei este de maximum 90/91/92 de zile, în funcţie de starea clinică şi evoluţia afecţiunii, pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, şi de maximum 12 luni, pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.
Astfel, pacienții aflați în te-
Dr. Doina
Dumitru-Didiță
Clinica Somnolog București
rapie trebuie ca în termen de 90 zile să finalizeze întregul circuit privind decontarea.
În vederea continuării decontării trebuie ținut cont şi de criteriul de aderență la terapie, Posibilitatea reînnoirii după citirea cardului de complianţă, dacă complianţa la terapie este de >/= 80%, calculată în raport cu numărul de zile de utilizare.
Această aderență de minim 80% trebuie să fie verificată de către medicul prescriptor înainte de efectuarea unei noi prescripții.
Evaluarea terapiei CPAP se poate realiza fizic, în cabinet, în cadrul unui consult de specialitate, prin descărcarea cardului de date nPAP sau prin intermediul monitorizării la distanță.
Casa Națională de Sănătate permite acum şi oferirea de servicii medicale ambulatorii de telemedicină. Monitorizarea la distanță este metoda medicală prin care sunt colectate date privind anumite informații medicale de la pacient, aceasta făcându-se la distanță. Această
metodă îi oferă medicului şi posibilitea de a efectua modificări de terapie, fără necesitatea aducerii dispozitivului medical în cabinet şi bineînțeles nu necesită deplasarea pacientului.
Pe baza prescripției pacientul închiriază dispozitivul medical de la unul din furnizorii de aparatură medicală aflați în contract cu CAS.
Documentele astfel obținute se depun apoi fizic sau online la Casa de Asigurări de Sănătate la care este asigurat pacientul.
Perspectiva clinicianului
În cadrul Clinicii Somnolog activează 2 medici în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, asigurând serviciile de pneumologie- somnologie.
Odată cu inițierea decontării terapiei CPAP se observă o creştere a numărului de pacienți cu suspiciune de sindrom de apnee în somn sau cu diagnostic preexistent, atât prin intensificarea trimiterilor de la medici specialişti dar şi prin solicitările directe venite de la
pacienții care prezintă simptomatologie specifică.
Pacientul care ni se adresează în vederea decontării terapiei este în general pacientul care abordează servicii medicale decontate de către casele de asigurări de sănătate, iar lipsa decontării serviciilor ambulatorii de diagnostic şi titrare creează probleme în finalizarea cazului medical.
Mai mult, posibilitatea decontării serviciilor în ambulatoriu ar decongestiona spitalele de aceste servicii, pentru care listele de aşteptare sunt şi aşa lungi.
Prelungirea prescripției medicale la fiecare 90 zile presupune reluarea întregului proces al decontării, de la bilet de trimitere la depunerea actelor, ceea ce determină ca o parte din pacienți să renunțe la terapie definitiv, iar o parte dintre aceştia să opteze pentru terapia în sistemul privat.
Aderența, ca şi criteriu pentru continuarea decontării terapiei, este necesară, astfel asigurând obligativitatea efectuării terapiei. În acelaşi timp, totuşi, procentul de 80% complianță, este unul destul de dificil de atins, mai ales de către pacienții aflați la inițierea terapiei.
Timpul de valabilitatea a prescripției este unul destul de scurt, mai ales atunci când facem referire la pacienții aflați la prima decizie de decontare şi care, din perspectiva timpului scurs de la obținere a deciziei la pregătirea următoarei decizii, se reduce la maximum de 2 luni de terapie efectivă.
„Cu ajutorul tratamentelor adecvate, pacienții cu astm pot trăi o viață activă și plină de satisfacții”
Stăm de vorbă cu doamna Prof. Univ. Dr. Roxana Maria Nemeș, medic primar pneumolog, medic specialist pediatru, Doctor în Științe Medicale, Șef Laborator Explorări Funcționale Respiratorii Speciale la Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta”, Președinte al Societății Române de Pneumologie.
Vă rugăm să ne spuneți care este prevalența astmului în România
În România, sunt aproximativ un milion de persoane care suferă de astm şi care fac peste 200.000 exacerbări severe în fiecare an, ceea ce înseamnă că în fiecare minut, un pacient este expus unui atac de astm care îi pune în pericol viața.
Diagnosticul acurat de astm este un diagnostic de mare finețe şi de mare responsabilitate.
Astmul rămâne totuşi o provocare pentru pacienți şi medici, chiar dacă există tratamente care permit o viață normală. Succesul tratamentului pentru astm depinde în mare măsură de pacienți şi de disciplina lor de a-şi lua medicamentele prescrise.
Cred că totul pleacă de la momentul în care pacientul acceptă diagnosticul, în acest tandem cu medicul care îl îngrijeste. Este o luptă reală, omenească şi cu foarte multă noblețe, care trebuie dusă împreună cu pacientul respectiv în înțelegerea acestei afecțiuni.
Îmbunătățirea accesului pacientului român către terapii de ultimă generație, aşa cum sunt terapiile biologice, către investigații complexe de evaluare funcțională respiratorie prin creşterea numărului de centre la nivel
național care pot accesa aceste investigații, conştientizarea importanței diagnosticării la timp a astmului, dar şi monitorizarea corectă a acestor pacienți, poate creşte complianța la tratament, ținând cont că terapia golden standard în astm este reprezentată de administrarea pe calea inhalatorie a corticosteroizilor inhalatori, evitând supraîncărcarea schemei de tratament şi respectând încadrarea corespunzătoare a terapiei în clasa corectă de tratament conform ghidului GINA, disponibil pentru copii şi adulți.
Cu ajutorul tratamentelor adecvate (medicație inhalatorie de întreținere şi de urgență şi terapie biologică) pacienții cu astm pot trăi o viață activă şi plină de satisfacții.
Cu toate acestea, astmul şi BPOC au una dintre cele mai
scăzute rate de aderență la tratament, doar 33% dintre pacienți urmează întocmai ce le-au prescris medicii. Mai mult, în România, aderența la tratamentele inhalatorii este de 68%.
Am inițiat Registrul de Pacienți pentru Astm şi Astm Sever, pentru buna monitorizare şi şansa acestor pacienți care sunt diagnosticați şi inițiați în tratament, de a avea acces facil nu numai la terapie, dar şi la datele consolidate şi identificarea nevoilor legate de practica medicală curentă pe care aceşti pacienți le au. De asemenea, un important proiect este Casa Pneumologilor disponibil pe site-ul www. casapneumologilor.ro. Platforma conține materiale educative ce vin în sprijinul pacientului, dar şi Harta pneumologilor români şi aplicația Navigator. Toate informațiile de aici sunt validate de specialişti recunoscuţi în patologiile respiratorii. Mai exact, cu doar un click pe hartă, pacienții pot găsi medicul potrivit chiar în oraşul lor sau în cea mai apropiată localitate. De asemenea, se pot programa la o consultație la un medic înscris în platformă la numărul de telefon: 021.9904, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 09.00-17.30. Programările se vor putea face atât în centrele de stat, cât şi în cele private
Interesul absolvenților
de medicină pentru specialitatea de chirurgie este în scădere!
Actualmente se susține un examen de rezidențiat unic, pe toate specialitățile iar ocuparea locurilor în programa de studii în diferite specialități se face în ordine descrescătoare a mediei de intrare.
Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran, Președinte Academia de Științe Medicale, Șef secție Chirurgie
II, Spitalul Clinic de Urgențe București
Înainte, pe vremea când eu însumi mă pregăteam să devin chirurg, primii intrați după medie în rezidențiat alegeau una din specialitățile chirurgicale. Acum aceste specialități sunt ocolite, pentru că sunt specialități grele atât în perioada de pregătire dar mai ales în anii de după absolvire, în care se fac multe ore de spital, apar multe urgențe, riscul de eroare medicală poate fi relativ mare, gradul de nemulțumire al pacienților poate fi mare şi implicit gradul de insatisfacție profesională al medicilor. Medicul poate fi chemat la spital oricând, inclusiv în weekend, sunt cazuri de pacienți operați care trebuie supravegheați permanent, iar pe fondul unei supraaglomerări, riscul de a greşi te urmăreşte tot timpul. Lumea este aproape mereu nemulțumită de actul chirurgical, pretențiile pacientului sunt uneori exagerate, inclusiv prin preluarea de pe net a unor comentarii şi puncte de vedere nefondate. Există o mulțime
de forumuri de pacienți în care puține caracterizări ale medicilor sunt elogioase. Apar puncte de vedere exprimate la modul general, nelegate de un caz medical anume, adică nu se face o analiză de caz. De asemenea, s-au dezvoltat nenumărate case de avocatură pregătite în a susține orice nemulțumire sau pretenție din partea pacientului, chiar şi nejustificată. În aceste situații, viitorul chirurg când vede această intersecție de opinii nefavorabile meseriei pe care doreşte să şi-o aleagă şi în mrejele căreia se va găsi şi el în viitor, de
foarte multe ori deşi şi-a ales inițial chirurgia ca specialitate de rezidențiat, în anul următor îşi schimbă profilul rezidențiatului, văzând ce probleme ar putea întâmpina mai departe în carieră. Trebuie văzut ce anume măsuri pot fi luate şi pentru a creşte calitatea actului chirurgical. Noi ca Societate Națională de Chirurgie am făcut aceste demersuri şi am arătat cum se îmbunătățeşte pregătirea stagiului viitorului chirurg. Rezultatul deocamdată este că numărul de chirurgi este din ce în ce mai mic, ceea ce înseamnă că într-un viitor nu foarte îndepărtat numărul de chirurgi raportat la populație va fi tot mai nesatisfăcător, îngreunând şi mai mult munca chirurgilor aflați încă în activitate. Să ținem seama şi de faptul că pe de altă parte patologia chirurgicală este în creştere, dacă vorbim de chirurgia generală: avem patologie traumatică şi nontraumatică, patologie oncologică, patologia de urgență cu caracter benign şi malign. Deci necesitatea de a avea chirurgi mai mulți şi mai bine pregătiți este în creştere. Responsabilitatea este foarte mare şi din păcare mediatizarea face de multe ori ca un caz chirurgical nereuşit să se extrapoleze asupra tuturor chirurgilor.
Ce mai reprezintă la ora aceasta chirurgia generală
La început de secol XX chirurgia generală a însemnat la vremea aceea abordul oricărui organ din corp. Thoma Ionescu, marele nostru chirurg putea opera spre exemplu o tumoră de maxilar, în altă zi facea o rezecție gastrică, în alta extirpa un rinichi, iar în ziua următoare putea amputa un picior. Cu timpul, s-a constatat că rezultatele pot fi mai bune dacă se produce o specializare. De aceea, s-au desprins din chirurgia generală de-a lungul deceniilor care au urmat diferite ramuri. De exemplu: chirurgia urologică, chirurgia ortopedică, chirurgia cardiovasculară, neurochirurgia, chirurgia ORL și cervico-facială, chirurgia oftalmologică etc. Din chirurgia generală ce a mai rămas: chirurgia cavității abdominale și a peretelui abdominal, dar și de aici s-au desprins alte subramuri, cum ar fi chirurgia hepato-bilio-pancreatică, pentru care trebuie urmat un curs de competență fără de care nu se pot face rezecții hepatice sau intervenții complexe pe ficat sau pancreas. Apoi, au apărut chirurgia esofagiană și esogastrică, pe care o facem în acest Centrul de Excelență de la Spitalul ”Sfânta Maria” și la fel avem deja chirurgia colorectală, chirurgia sânului, chirurgia ginecologică-oncologică etc.
Prof. Univ. Dr. Silviu Constantinoiu
Directorul Centrului de Excelență în Chirurgia
Esofagului, Spitalul Clinic
„Sf.Maria“, București, membru titular al Academiei de Științe Medicale
Sunt spitale în Occident în care există departamente specializate pe fiecare din aceste ramuri chirurgicale şi acolo un chirurg care operează spre exemplu colon, nu operează esofag. Uneori se poate ajunge şi la situații hilare. Într-un spital s-a făcut unei paciente o duodenopancreatectomie cefalică, operație foarte complexă, laparoscopică, cu durata de cam 10 ore. La sfârşitul operației, medicii au observat că pacienta avea şi un chist mare de ovar, pentru care au chemat medicul ginecolog de gardă.
Au mai apărut pe parcurs nişte procedee foarte interesante legate de chirurgia tiroidei şi chirurgia cancerului de esofag. Am condus o teză de doctorat a unui medic din Râmnicu-Vâlcea, zonă geografică cu o patologie tiroidiană bogată. Doctorandul achiziționase cu această ocazie un aparat care avea în dotare nişte senzori în sonda de intubație orotraheală. Problema dificilă în ce avea medicul de făcut, adică o tiroidectomie totală, era legată de rapoartele anatomice ale arterei tiroidiene inferioare cu nervul laringeu recurent. Este nervul care se întoarce înapoi de la vag şi inervează corzile vocale. Dacă atingi acest nerv şi îl secționezi se produce paralizia corzilor vocale, nu mai poți vorbi şi uneori nu mai poți nici respira. De ace-
ea, chirurgul a beneficiat de acel senzor care produce un semnal de avertizare dacă eşti aproape de nervul recurent. La fel se discută azi foarte mult despre disecția recurentului pe cale mediastinală când facem limfadenectomia ganglionilor recurențiali, care e cea mai dificilă în cancerul de esofag fiindcă în chirurgia clasică, chiar dacă o faci corect, tot se lasă cu o rată de paralizie a recurenților de 1-8%, ceea ce nu e puțin.
Am expus câteva exemple în care se vede impactul noilor tehnologii şi inovații care îmbunătățesc şansa de reuşită a unei operații, mai ales a celor foarte complexe, sau micşorează riscul de eroare a chirurgului.
Impetigo la pacientul pediatric: când? de ce?
Dr. Raluca-Gabriela Miulescu
Medic specialist
Dermatologie
Spitalul de Pediatrie Ploiești
Medic specialist
Pediatrie, Spitalul de Pediatrie Ploiești
dimensiuni şi se tranformă în bule flasce, cu lichid gălbui, clar, ce devine apoi tulbure. Uneori, prin eliminarea conținutului, formeaza cruste gălbui, “melicerice”. Ca şi localizare, se întâlnesc preponderent pe trunchi. Pot fi prezente simptome sistemice – febră.
Management terapeutic
Obiectivele tratamentului:
• Reducerea răspândirii infecției
• Reducerea simptomelor (disconfort)
• Fără cicatrici
Medic specialist
Pediatrie, Spitalul de Pediatrie Ploiești
De ce impetigo?
Impetigo reprezintă o infecție cutanată comună, frecvent întâlnită vara, mai ales în colectivități. Diagnosticul şi tratamentul prompt sunt extrem de importante, deoarece este foarte contagioasă, şi uneori, aspectul clinic poate fi de mare impact pentru părinți. Se întâlneste în climat umed, cald, iar incidența a crescut tot mai mult în ultimii ani, în special la camera de garda din spitale.
Tablou clinic
Impetigo bulos este frecvent diagnosticat la copii mici, vara, în colectivități. Se caracterizează prin vezicule ce cresc în
Impetigo non-bulos debutează ca o veziculă sau pustulă. De obicei, mai multe vezicule confluează, elimină conținutul lichid şi formează cruste “melicerice”, toate pe fond eritematos. Prin autoinoculare, erupția se extinde rapid. În cazuri severe, se poate asocia limfadenopatie regională moderată. Spre deosebire de varianta anterioară, nu asociaza febra.
Ectima este varianta clinică de impetigo profund. Leziunile ulcerative penetrează epidermul şi dermul. Pot apărea, inclusiv, leziuni punctuate “punched out”, cu margini violacee şi cruste galbui sau chiar negricioase/maronii.
Complicații
post-infecțioase
Managementul terapeutic precoce este important, pentru a evita eventualele complicații post-infecțioase.
Ca şi recomandare generală, pot fi utilizate atât antibiotice topice, cât şi sistemice, depinzând de localizare, severitate, formă. Ectima necesită tratament sistemic.
Impetigo cu leziuni limitate poate beneficia de tratament local, în cazuri bine selecționate. În cazul unei coinfecție cu scabie, este important să tratăm ambele boli şi să prevenim impetiginizarea leziunilor de prurigo acarian.
Follow-up
În principiu, pacienții pediatrici se pot întoarce la școală după 24 ore de la inițierea terapiei antimicrobiene. Cu toate acestea, leziunile exudative ar trebui acoperite, iar crustele se vor spăla și îndepărta atent. De asemenea, menținerea unei igiene riguroase a mâinilor este importantă pentru a limita răspândirea infecției(25).
Dr. Carina Alexandra Damian
Dr. Alina Turenschi
NEOTONE, Eficacitate clinică
dovedită în hiperpigmentații
La ISISPHARMA, scopul nostru este de a INOVA LA FRONTIERA MEDICAMENTELOR, prin crearea unei soluții dermatocosmetice la fel de eficientă în hiperpigmentații precum hidrochinonă 4%, pentru a evita orice efecte adverse!
După cum bine se cunoaşte, protecția solară este esențială pentru gestionarea tulburărilor de pigmentare. Gama NEOTONE, contine produse ce oferă o fotoprotecție cu spectru larg adaptată nevoilor pielii predispusă sau afectată de hiperpigmentații.
În plus, abordăm problema luminii albastre. Această cale de acțiune este bine documentată acum, având ca rezultat o pigmentare mai intensă şi mai durabilă decât cea indusă de radiațiile de tip UVA. La Isispharma, am dezvoltat un sistem de scut fizic cu o formulă ce conține oxizi de fier şi melanină fracționată, care lasă melanocitele în întuneric şi astfel inactive.
În acelaşi timp vizam şi diferitele celule țintă implicate în procesul de pigmentare datorită celor patru ingrediente care alcătuiesc complexul nostru DEPI-ACT. Spre deosebire de hidrochinonă, care vizează doar tirozinaza, complexul DEPIACT din produsele gamei NEOTONE acționează asupra melanocitelor, celulelor endoteliale şi fibroblaştilor prin blocarea căii WNT precum şi asupra keratinocitelor, în special în transferul melaninei.
Cele trei moduri complementare de acțiune din produsele noastre au efecte sinergice asupra tuturor mecanismele implicate în procesul de pigmentare şi ne permit să oferim o alternativă dermocosmetică pentru hidrochinonă 4%, cu aceleaşi rezultate de eficacitate, dar fără efecte secundare, pentru toate tipurile de hiperpigmentații si pentru toți pacienții.
Eficacitatea clinică a NEOTONE® RADIANCE SPF50+, care se foloseşte ziua, cu NEOTONE® SERUM noaptea, într-un regim de tratament potrivit pentru toate tipurile de piele, a fost demontrată clinic printr-un studiu vs. Hidrochinonă 4%. Este important de
menționat că studiul este conceput pentru a fi o comparație dublu-orb şi că a fost efectuat pe fototipuri înalte. Subiecții inclusi prezentau melasmă epidermică şi au fost urmăriți şi evaluați pe parcursul a trei luni de utilizare, perioadă standard de tratament pentru această indicație.
La sfârşitul celor trei luni de aplicare, de două ori pe zi, s-a demonstrat o eficacitate echivalentă între cele două grupuri în reducerea mMASI, care este scorul de referință pentru evaluarea severității melasmei, cu rezultate de toleranță foarte bune dar fără efecte secundare. Rezultatele studiului sunt publicate în Jurnalul Academiei Europene de Dermatovenerologie.
Retinopatia diabetică
Prevenție și tratament
Retinopatia diabetică este o complicaţie frecventă a diabetului care are o prevalenţă de peste 33% printre pacienţii diabetici. În ţările dezvoltate, retinopatia diabetică este principala cauză de orbire la persoanele între 20 și 65 ani. Datele statistice recente arată că majoritatea pacienţilor cu o vechime a diabetului de cel puţin 15 de ani dezvoltă retinopatie diabetică. Dintre aceștia, 10% prezintă forme de retinopatie diabetică ce ameninţă grav vederea.
Retinopatia diabetică are 2 forme distincte: forma neproliferativă şi forma proliferativă.
Edemul macular este o complicaţie care poate apărea în fiecare din cele 2 forme.
În timp, diabetul afectează sistemul circulator al retinei. În faza inițială a bolii, numită neproliferativă, arterele care irigă retina se sparg, formând hemoragii, pereții vaselor capilare fragilizate permit ieşirea plasmei din vase în retină ceea ce duce la îngroşarea retinei numită edem macular. Pacientul sesizează vedere încețoşată, neclară, pete şi sclipiri, estomparea culorilor şi uneori deformarea obiectelor.
Următorul stadiu este cunoscut sub numele de retinopatie proliferativă. În acest stadiu, cir-
culația retinei este dramatic afectată, lăsând zone lipsite de alimentarea cu oxigen (ischemice) care generează formarea unor noi vase anormale ce cresc pe suprafața retinei sau se extind în corpul vitros. Aceste vase foarte fragile generează rapid hemoragii, sângele se poate acumula la nivelul retinei sau poate umple cavitatea vitreană ceea ce duce la scăderea bruscă şi totală a vederii.
Aşadar, retinopatia proliferativă este faza cea mai de temut a bolii deoarece vasele noi anormale se extind progresiv, formează membrane neovasculare care pot produce dezlipirea de retină. Acest stadiu poate fi prevenit prin prezentarea pacientului la controale regulate şi începerea medicamentului eficient care stopează evoluția bolii. Factorii de risc pentru progresia retinopatiei diabetice sunt reprezentaţi de tipul diabetului zaharat, durata diabetului şi controlul metabolic
de-a lungul anilor.
Hipertensiunea arterială, dislipidemia, afectarea renală, anemia, fumatul, consumul exagerat de alcool constituie factori de risc suplimentari pentru agravarea retinopatiei diabetice.
Cea mai bună metodă pentru prevenirea orbirii este diagnosticul retinopatiei diabetice şi tratamentul leziunilor care pun în pericol vederea, înainte ca acuitatea vizuală să fie afectată. Acest obiectiv poate fi atins doar prin examinarea oftalmologică anuală a pacienților cu diabet. Consultația include anamneza cu depistarea factorilor de risc, determinarea acuităţii vizuale, presiunea intraoculară şi examinarea fundului de ochi pe pupila dilatată, cu ajutorul lentilelor speciale şi fotografia digitală a retinei. Această examinare este obligatorie pentru orice pacient în momentul diagnosticării diabetului şi trebuie repetată anual.
În cazul depistării retinopatiei diabetice, recomandăm con-
Dr. Cristina David medic primar oftalmolog
Clinica Oftalmologica Novaoptic
troalele oftalmologice la 3 sau 6 luni în funcție de tipul şi gravitatea bolii. Retinopatia diabetică nu produce simptome vizuale atât timp cât aria maculară nu este implicată, de aceea atragem atenția că monitorizarea retinopatiei diabetice trebuie să fie un proces activ, unde pacientul are grijă să se prezinte anual la o consultație oftalmologică, înainte ca vederea să-i fie afectată.
Examinarea retinei este completată cu tomografia în coerență optică, investigație neinvazivă prin care se diagnostichează cu precizie edemul macular localizat sau difuz, membrane care pliază şi deformează suprafața retinei, dezorganizând structura acesteia.
Angiografia OCT aduce informații suplimentare privind zonele de ischemie retiniană (absența capilarelor retiniene, factori de risc pentru evoluția către forma proliferativă a bolii).
Tratamentul
Retinopatia diabetică neproliferativă cu edem macular beneficiază de tratamentul modern prin injecții intravitreene cu medicamente care inhibă dezvoltarea de vase anormale (anti-VEGF) şi reduc acumularea de lichid în straturile retinei, restabilind structura retiniană normală. Când edemul macular este localizat la distanță de centrul retinei, utilizăm tratamentul LASER prin fotocoagularea directă a microanevrismelor (dilatații capilare) responsabile de pierderea fluidelor care determină îngroşarea retinei.
Retinopatia diabetică proliferativă se tratează prin aplicații
LASER pe toată periferia retinei (panfotocoagulare LASER) combinată şi cu injecții intravitreene cu agenți anti-VEGF ce inhibă dezvoltarea vaselor de sânge anormale şi previn complicații grave ca hemoragia vitreană şi dezlipirea de retină. Aceste complicații, odată apărute, se tratează numai prin chirurgie vitreoretiniană.
Pentru prevenția retinopatiei diabetice, cel mai bun mijloc este tratamentul optim al diabetului, ştiind că pe termen lung hiperglicemia este factorul principal care contribuie la dezvoltarea unor complicații cronice, incluzând retinopatie, neuropatie şi nefropatie care influențează negativ calitatea vieții pacienților cu diabet. Studiile arată că un control glicemic riguros (men-
ținerea nivelului HbA1c la 6,5%) este eficient în reducerea incidenței complicațiilor la pacienții diabetici, asociată cu menținerea tensiunii arteriale la nivele sub 130 / 80 mmHg, a colesterolului şi trigliceridelor cât mai apropiate de valorile normale.
Tratamentul diabetului şi complicațiilor sale este o provocare majoră ce necesită o colaborare multidisciplinară, implicând specialistul de diabet, medicul de familie, medicul oftalmolog, medicul neurolog, medicul nefrolog. Doar printr-o colaborare strânsă între pacient şi medicul său, se poate izbândi în lupta cu această complicaţie redutabilă, victoria fiind reprezentată de conservarea acuităţii vizuale, atât de utilă desfăşurării unei vieţi normale.
Hemangioamele infantile
Hemangioamele infantile reprezintă cea mai frecventă tumoră vasculară benignă a copilăriei. Afectează 2-4% din nou-născuți și incidența crește la 10-12% la 1 an. Sunt
mai frecvente la fete, având un raport fete: băieți 3:1.
Marea majoritate a hemangioamelor infantile nu sunt vizibile la naştere. În rare cazuri pot avea aspect de macule eritematoase discrete/fin telangiectazice sau palide. Devin evidente şi cresc în volum şi suprafață rapid în primele 3-5 luni de viață- faza proliferativă. Astfel capătă aspectul tipic de hemangiom: placă roşu viu-roşu/violaceu, bine delimitată, exofitică, fermă, suprafață mamilată. Din acest motiv este imperativ ca un
copil cu hemangiom să fie vazut precoce şi frecvent în primele 3-5 luni pentru a depista rapid cazurile care au nevoie de tratament. Urmează o fază lentă de regresie când pe suprafață apar macule gri-albicioase iar leziunea devine mai suplă, neinfiltrată şi scade în dimensiuni. 50% din leziuni involuează rapid până spre 5 ani, 70% până spre 7 ani şi peste 90% spre 9 ani, celulele hemangiomului transformându-se în celule adipoase. Se estimează că un procent de 10-12% din hemangioame vor avea o evoluție complicată, necesitând tratament sistemic sau chirurgical. De obicei rămâne o leziune reziduală, cu telangiectazii fine
pe suprafață, mai mult sau mai puțin reliefată, în funcție de volumul maxim al hemangiomului.
Factorii de risc ai dezvoltării hemangioamelor
infantile
Aceştia sunt: greutatea mică la naştere, prematuritatea, sarcina multiplă, tratamente pentru fertilitate, vârsta înaintată a mamei, preeclampsia, placenta preavia.
Localizarea
Cea mai frecventă localizare o reprezintă capul şi gâtul (aprox 60%). Pot fi localizate (unice, bine delimitate), segmentare (placa bine delimitată afectând o regiune anatomică de dimensiuni >5 cm), multifocale (mai mult de 5, impunând screening pentru excluderea leziunilor viscerale) şi parțial segmentare (fără o localizare clară).
În funcție de profunzimea lor, acestea se împart în superficiale (roşu viu, fără componentă subcutanată), profunde (albăstrui, palpabile, numite anterior hemangioame cavernoase) şi mixte (care au o componentă roşie superficială, dar şi una profundă semnificativă).
Dr. Ana-Maria Vlad Medic primar
Dermato-venerologie, Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic Pentru Copii "Dr. Victor Gomoiu"
PROCUTASE IONIC HYDROGEL
De 100 de ori mai puternic pe stafilococ decât Betadina
PROCUTASE IONIC HYDROGEL
Indicații:
» Ulcer de presiune
» Ulcere vasculare (venoase, arteriale şi mixte)
» Ulcere diabetice
» Arsuri
» Plăgi de diferite etiologii
» Abraziuni
» Leziuni minore
• Stimulează proliferarea și granularea formării de țesut
• Absoarbe exudatul plăgii și ține micro-mediu umed și hidratat
• Contracarează creșterea microbilor fără administrare de antibiotic
• Grăbește procesul de cicatrizare și reconstruiește matricea extracelulară
• Este perfect tolerat, nesemnalându-se efecte secundare
• Antiseptic și cicatrizant
Fără Conservanți, fără Parfum, fără Gluten, testate pentru Nichel
Contine:
Proteine hidorlizate din Lupin- extract vegetal care favorizeaza procesul de reepitelizare şi structura optimă a dermului şi a epidermei
Apa ionizata: tine sub control proliferarea bacteriana
Efect:
» Cicatrizant
fără cheloid
» Bactericid
» Limitează exudatul
» Scade durerea în plagă
Programul zilnic de curățare și îngrijire a pielii sensibile cu xeroză, hiperkeratoză;
Cele mai multe hemangioame au o evoluție clasică, necomplicată, existând însă categorii speciale (aşa numitele hemangioame cu risc ridicat-HIGH RISC) care necesită atenție suplimentară:
1. localizările speciale unde creşterea poate afecta funcțional sau estetic copilul: perioculare, periauriculare, buze, zona bărbiei, nas, zone de pliu - din cauza riscului de ulcerare, zona sânului (fete);
2. hemangioamele complexe: hemangiomatoza infantila (mai mult de 5 hemangioame superficiale şi cu risc de hemangiomatoză viscerală cu afectare hepatică, cardiacă sau endocrinologică), sindrom PHACE (asociază malformație congenitală cerebrală de fosă posterioară, hemangiom facial sau scalp de dimensiuni mari, malformații cardiace, de
vase mari şi afectare endocrinologică), sindrom SACRAL/ PELVIS/LUMBAR (asociază hemangioame ale zonei medio-lombare/pelvine/segmentare de membre inferioare cu malformații urogenitale sau anale, de coloană vertebrală sau măduvă). Acestea necesită investigații imagistice complexe (Doppler, RMN, angio RMN) şi abordare pluridisciplinară.
3. Hemangioamele segmentare>2 cm, mai groase de 2 mm sau cu margine proeminentă, cu risc de ulcerare.
Tratamentul modern al hemangioamelor infantile
Cele mai multe hemangioame regresează spontan dar leziunile reziduale pot fi deranjante din punct de vedere estetic. Aproximativ 10-12% din
pacienți vor avea o evoluție complicată. Există o fereastră optimă pentru instituirea tratamentului, suprapusă peste perioada de creştere rapidă a hemangiomului (1-3 luni), de aceea aceşti copii trebuie să ajungă în primele 5 săptămâni de viață la un specialist care poate iniția tratament specific.
• Sugari cu vârsta între 5 săptămâni şi 5 luni (vârstă corectată) la inițierea tratamentului. În caz de recidivă după întreruperea tratamentului medicul poate decide dacă este cazul reînceperii acestuia.
• Hemangiom infantil cu risc vital sau funcțional
• Hemangiom infantil cu risc de creştere, de cicatrizare sau de desfigurare permanentă
• Hemangiom infantil dureros, ulcerat, care sângerează sau prezintă risc crescut de sângerare şi/sau nu raspunde la măsurile simple de îngrijire a leziunilor
Tratamentul se iniţiază de medici din specialitatea dermatologie-venerologie, pediatrie, cardiologie pediatrică, chirurgie pediatrică, chirurgie cardiovasculară, hematologie.
Se poate continua de către medicul de familie în dozele şi pe durata menționată în scrisoarea medicală, după stabilirea dozei de întreținere
Hemangioamele mari care nu regresează complet, complicate, au nevoie de o combinație de intervenții (laser vascular ND-YAG +/- PDL chirurgie şi tratament medicamentos). Acest tip de leziuni, ca şi sindroamele complexe, necesitând abordare multidisciplinară.
Sindromul
musculo-scheletal în menopauză
De multe ori, pacientele care mi se adresează în perioada de peri-menopauză şi menopauză acuză dureri osoase, articulare şi musculare. Generic, toate aceste simptome au căpătat denumirea de sindrom musculo-scheletal. De ce apar în această perioadă?
În timpul vieții reproductive estrogenul are rol anti-inflamator. Fără rolul său protector, densitatea osoasă scade, masa musculară se diminuează şi articulațiile tind să se inflameze. Cantitatea de acid hialuronic scade şi ea pe măsură ce înaintăm în vârstă, ceea ce face ca articulațiile să fie mai susceptibile inflamației. Cea mai comună localizare a durerii este la nivelul mâinii şi a umărului „frozen
shoulder”. Nu de puține ori pacientele trec prin investigații complexe - radiografii, RMN, care dovedesc lipsa organică a leziunilor, durerea făcând parte din simptomele menopauzei.
Încă din perioada de perimenopauză se pierde 10 % din densitatea osoasă(1).
În timp, modificările osoase şi musculare pot duce la apariția fracturilor, modificări de echilibru, inflamarea articulațiilor şi deformarea acestora. 25 % dintre femeile care au aceste simptome vor experimenta o formă de dizabilitate(2).
Dr. Ioana Iordache, Medic specialist
Obstetrică-Ginecologie, office@itpack.ro
Ce putem face?
• Substituție hormonală: estrogenul diminuează pierderea densității osoase şi a masei musculare, la fel şi testosteronul.
• Exercițiu fizic: cu cât creştem masa musculară cu atât scheletul va fi mai puternic şi mai stabil.
• Dietă: suficient aport proteic, între 1-2 g/kgc, suplimentarea cu vitamine şi minerale - D, K2, magneziu.
Bibliografie:
1 Ji MX, Yu Q Primary osteoporosis in postmenopausal women . Chronic Dis Transl Med 2015;1(1):9–13 doi: 10 1016/j cdtm 2015 .02 .006 . 2 Lu CB, Liu PF, Zhou YS, et al Musculoskeletal pain during the menopausal transition: a systematic review and meta-analysis . Neural Plast . 2020;2020:8842110–8842110 doi: 10 1155/2020/8842110
Fertilitatea și flora microbiană
Suntem 90 % bacterii şi doar 10 % celule de origine umană. Să lămurim termenii:
• Microbiota: se referă la totalitatea microorganismelor dintr-un anumit mediu (cavitatea orală, intestin, etc).
• Microbiomul: se referă la cumulul dintre genomul microorganismelor din mediu, care includ atât structurile microbiene dar şi metaboliții, împreună cu factorii de mediu. Flora microbiană, în special cea vaginală şi intestinală, joacă un rol crucial în fertilitate.
Lactobacilii, bacterii benefice din flora vaginală, protejează împotriva infecțiilor şi mențin un pH optim, favorabil sănătății reproductive. Dezechilibrele microbiene pot duce la afecțiuni precum endometrioza şi fibroamele uterine, afectând şansele de concepție.
Microbiomul influențează echilibrul hormonal, iar dieta şi suplimentele pot sprijini sănătatea acestuia. Disruptorii hormonali pot perturba flora microbiană şi metabolismul estrogenului, afectând fertilitatea. Restabilirea echilibrului
florei vaginale necesită aproximativ trei luni de tratament. Echilibrul florei microbiene este un factor esențial pentru sănătatea reproductivă şi fertilitate. Prin adoptarea unei diete adecvate, evitarea disruptorilor hormonali şi susținerea microbiomului cu suplimente potrivite, şansele de concepție pot fi semnificativ îmbunătățite. Înțelegerea şi menținerea sănătății microbiene reprezintă un pas important pentru femeile care îşi doresc să îşi optimizeze fertilitatea şi să prevină problemele reproductive.
Anestezia regională la pacient cu cale aeriană dificilă
Calea aeriană dificilă este aceea în care un anestezist poate avea dificultăți, fie în ventilația pe mască fie în intubația traheală. Dificultatea ventilației pe mască sau a intubației este mai frecventă la pacienții cu comorbidități, cum sunt cei cu artrită reumatoidă, obezitate, sarcină sau malformații faciale.
Șef Lucrări
Dr. Claudiu Zdrehuş
Universitatea de Medicină
și Farmacie „Iuliu
Hațieganu”, Cluj-Napoca
Dr. Irina Georgiana Pomană
IRGH „Prof. Dr. O. Fodor” Cluj-Napoca
IDr. Maria Nedelea Medic specialist ATI Spitalul Clinic Județean, Cluj-Napoca
ncidența ventilației dificile cu mască facială este de aproximativ 1,4%7,5%, iar 0,15% din pacienți pot fi imposibil de ventilat. Din grupul de pacienți care nu au putut fi ventilați cu mască, 25% ar putea fi dificil de intubat.
Incidența intubației dificile variază între 1% şi 8%, iar incidența intubației eşuate este aproximativ de 0,05% până la 0,35%. Deşi mai puțin de 1 din 5.000 de cazuri obişnuite intră în categoria "nu se poate ventila, nu se poate intuba", aproximativ 25% până la 46% dintre
decesele legate de anestezie sunt asociate cu căile aeriene dificile.
Criteriile pentru selectarea anesteziei regionale
Pacienții care au un risc mare de ventilație pe mască sau intubație dificile, pot fi eligibili pentru anestezie regională, astfel evitând instrumentarea căii aeriene. Pacienții trebuie selectați cu mare atenție, luând în considerare atât tipul intervenției chirurgicale cât şi particularitățile pacienților (tabelul 2).
Predictori pentru
Anestezia regională poate fi luată în considerare pentru proceduri scurte fără pierderi majore de sânge. Aceste intervenții chirurgicale includ artroscopiile ortopedice, multe proceduri urologice şi chiar unele interventii periferice vasculare. Blocurile nervoase periferice şi anestezia neuraxială ar trebui, de asemenea, luate în considerare atunci când riscul anesteziei generale îl depăşeşte pe cel al anesteziei regionale, cum ar fi în cazul naşterilor prin cezariană. Anestezia generală poate fi mai potrivită pentru cazurile la care se aşteaptă pierderi mari
Ventilatie Dificila Predictori pentru intubatie dificila
Exemple de factori de risc ai pacientului pentru o posibila intubatie dificila
Edentat Istoric de intubatie dificila Acromegalie
Istoric sforait
Incapacietatea de a face “prognatie” (mandibula inferioara) Spondilita anchilozanta
Macroglosie Mobilitate limitata a gâtului Abces oral sau retrofaringian
Micrognație Clasa Mallampati III sau IV Sindrom Pierre Robin
Obezitate Deschidere bucala <4 cm Poliartrita reumatoida
Apnee obstructiva in somn Obezitate Tumora traheala sau gusa
Barba Distanța tiro-mentoniera <6 cm Sindrom Treacher Collins
Tabel 1. Factori de risc legați de pacient pentru cale aeriană dificilă
Tabel 2. Situatii chirurgicale favorabile și nefavorabile pentru anestezia regională
Operații adecvate pentru anestezie regională
Bunionectomie
Proceduri ortopedice minore, cum ar fi artroscopia umărului
sau reducerea deschisă a cotului cu fixare internă
Rezectie transuretrala de prostata
Nastere cezariana necomplicata
Intervenții chirurgicale care pot necesita managementul preoperator al căilor respiratorii/ anestezie generală
Operații cu pierderi mari de sânge, cum ar fi traume majore
Operații lungi, cum ar fi replantarea degetelor
Intervenții chirurgicale în care accesul căilor respiratorii poate fi compromis, cum ar fi intervenția chirurgicală a tendonului lui Ahile în decubit ventral
Intervenții chirurgicale în care blocul regional poate să nu acopere întreaga zonă chirurgicală, cum ar fi blocul interscalenic pentru fractura humerală înaltă
de sânge sau când tehnicile regionale nu pot asigura o analgezie adecvată.
Poziționarea pacientului şi accesul căilor aeriene ar trebui luate în considerare, precum şi cazurile lungi în care confortul pacientului în sala de operații poate exclude utilizarea anesteziei regionale ca anestezie de primă intenție. În aceste cazuri, suplimentarea blocurilor nervoase sau a anesteziei neuraxiale cu sedare sau analgezice suplimentare ar trebui făcută cu mare atenție la pacienții cu căi aeriene dificile şi neasigurate.
Selecția pacienților este crucială în decizia de a opta pentru anestezia regională în locul anesteziei generale. Contraindicațiile absolute pentru blocul nervos periferic includ
refuzul pacientului, infecția la locul puncției şi alergia la anestezicele locale. Contraindicațiile relative ale blocului nervos periferic includ leziuni la locul puncției, o tulburare de coagulare sau o neuropatie preexistentă. Contraindicațiile relative ale anesteziei neuraxiale includ un pacient necooperant, sepsis, neuropatii preexistente sau boli demielinizante şi patologii severe ale valvelor cardiace, cum ar fi stenoza aortică sau mitrală. Deformările spinale sau intervențiile chirurgicale anterioare la nivelul coloanei vertebrale pot, de asemenea, să excludă un pacient pentru anestezia neuraxială.
Candidații buni pentru anestezia regională ar trebui să poată rămâne calmi şi destul de
nemişcați pentru a tolera atât blocul sau anestezia neuraxială, cât şi procedurile chirurgicale în timp ce sunt treji. Pacienții cu antecedente de claustrofobie pot fi incapabili să rămână liniştiți pe durata intervenției chirurgicale şi pot necesita anestezie suplimentară.
În luarea deciziei de a utiliza anestezia regională pentru un pacient cu căi aeriene dificile recunoscute, anestezistul ar trebui să aibă expertiză în tehnici de anestezie regională şi gestionare a căilor aeriene dificile, precum şi să fie imediat disponibil în caz de urgență echipamentul pentru gestionarea şi suportul căilor aeriene dificile. Atât echipele chirurgicale, cât şi cele de anestezie trebuie să comunice şi să coopereze pentru a asigura siguranța pacientului.
Concluzii
Utilizarea anesteziei regionale de primă intenție permite evitarea instrumentării unei căi aeriene dificile, dar trebuie să fim avizați de faptul că potențialele probleme ale căii aeriene dificile rămân prezente. Este de mare importanță elaborarea unui plan anestezic adecvat pentru evitarea unor potențiale riscuri şi menținerea siguranței pacientului.
Durerea la copii - trebuie să facem mai mult (2)
Avem obligația morală de a îmbunătăți managementul durerii la copii, astfel încât generațiile viitoare să crească într-o lume în care durerea sa fie evitabilă, iar actul medical să nu fie asociat cu suferința.
Dr. Eugeniu Oleineac, Medic primar Anestezie și
Terapie Intensivă, Spitalul
Clinic de Urgență pentru
Copii „Maria Sklodowska Curie“, București
Să facem ca durerea să fie ÎNȚELEASĂ
Doar printr-o înțelegere ştiințifică adecvată a fenomenului durerii se poate asigura un management corespunzător al copiilor în suferință. Studiul efectuat în cadrul Spitalului „M.S. Curie“ din Bucureşti, demonstrează că: doar 56% din personalul medical intervievat (21 de medici şi 32 de asistenți medicali) cunosc definiția durerii conform Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP), doar 43% dintre ei recunosc durerea ca şi semn vital, doar 22% dintre aceştia cunosc palierele de analgezie recomandate de OMS, doar 24% au participat la cursuri/formări dedicate evaluării şi tratamentului durerii la copil, dar e de menționat că 88% dintre cei intervievați susțin că un astfel de curs ar ameliora calitatea serviciilor pe care le prestează.
Definiția şi clasificarea actuală a durerii pot părea com-
plexe şi confuze, dar înțelegerea acestora este calea unică spre schimbarea statusului quo.
„Definiția durerii revizuită de IASP în 2020: o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată cu, sau asemănătoare cu cea asociată cu o leziune tisulară, veritabila sau potențială“
În primul rând, durerea este descrisă drept o experiență de natură multidimensională. Un alt aspect, termenul „asociată cu, sau asemănătoare cu cea asociată cu“ elimină obligația de auto-raportare verbală, astfel incluzând atât ființele umane verbale dar şi cele non verbale (nou născuți, sugari, copii/adulți cu deficiențe cognitive) precum şi animalele. Termenul „leziune tisulară veritabilă sau potențială“ indică faptul că descrierea rămâne legată de „durerea fizică“, care se manifestă într-o structură corporală şi nu de „durerea emoțională“, care ar putea apărea după pierderea unei persoane dragi, spre exemplu.
Notele subiacente definiției durerii și aspectele relevante din acestea pentru durerea la copii sunt următoarele:
Continuare din numărul anterior
Nota 1: Durerea este întotdeauna o experiență personală care este influențată în grade variate de factori biologici, psihologici și sociali.
Cuvântul „personal“ subliniază că experiența durerii este unică pentru fiecare individ şi poate varia în funcție de factorii biologici, psihologici şi sociali, evidențiind că oamenii sunt esențialmente sociali, astfel, luarea în considerare a factorilor sociali fiind esențială. Răspunsurile copiilor la durere sunt influențate de normele sociale din familiile lor şi din societatea mai largă. Multe societăți şi religii asiatice acceptă durerea şi suferința - de exemplu, budismul învață că „Durerea este inevitabilă. Suferința este opțională“ şi că „Durerea este un dar. În loc să o eviți, învață să o îmbrățişezi.“
Nota 2: Durerea și nocicepția sunt fenomene diferite. Durerea nu putea fi atribuită doar activității neuronale senzitive.
Durerea este distinctă de nocicepție. Această diferență are implicații pentru evaluarea durerii la sugari, unde răspunsurile corticale ale creierului (măsurate prin EEG) la un
stimul dureros (de exemplu, puncții la nivel de calcai) indică o corelație slabă cu scorurile clinice ale durerii la sugari.
Nota 3: Conceptul de a percepe și exprima DUREREA este o experiență pe care un individ o „învață/descoperă“ pe parcursul întregii vieți.
Din studiile despre durerea la sugari, ştim că contextul, în special „mediul de învățare“, în care este experimentată durerea poate influența în mod semnificativ percepția ulterioară a durerii. Spre exemplu, sunt raportate dovezi că nou-născuții de la mame afectate de diabet, care au fost expuşi la multiple înțepături în călcâi în primele 24-36 de ore de viață au învățat să-şi anticipeze durerea şi au prezentat răspunsuri la durere mai intense în momentul puncțiilor venoase ulterioare decât sugarii născuți din mame non-diabetice. In acelaşi timp, sugarii care beneficiază de măsuri analgezice preventive precum contactul piele-pe-piele susținut sau/şi administrarea glucozei în timpul procedurilor dureroase re-
petate, au prezentat mai puțină durere decât cei care nu beneficiază de aceste măsuri.
Nota 4: O persoană care acuză durere, trebuie crezută, fără a fi prejudecată.
Această notă are repercusiuni importante pentru copii, ale căror acuze de durere adesea nu sunt crezute sau considerate neimportante. Evaluarea durerii la copii se bazează adesea pe o combinație dintre observarea reacțiilor la proceduri dureroase, experiență medicală şi percepția adultului/ experiență personală. Percepția adultului poate fi puternic influențată de mărimea leziunii tisulare sau de numărul de proceduri, şi pe baza acestui singur aspect, poate duce la prejudecăți despre cât de multă durere „ar trebui“ să simtă un copil în loc să se bazeze pe ceea ce indica comportamentul copilului sau acuzele acestuia.
Nota 5: Cu toate că durerea are de obicei un rol adaptativ, aceasta poate avea efecte adverse asupra funcționalității unui individ, bunăstării psihologice și sociale ale acestuia
Abordarea tridimensională a durerii este deosebit de importantă atunci când vorbim despre durerea cronică. În 1968, 2 cercetători au descris durerea cronică în termeni ai celor trei dimensiuni. Autorii au elaborat o teorie că intensitatea durerii (dimensiunea senzorial-discriminativă) şi neplăcerea (dimensiunea afectiv-motivațională) nu sunt determinate pur şi simplu de magnitudinea stimulului dureros, ci de activitatea cognitiva „superioară“ care poate influența percepția intensității şi neplăcerii.
Nota 6: Descrierea verbală este doar una dintre dimensiunile/comportamentele posibile de a exprima durerea; dificultatea/incapacitatea de a comunica prin cuvinte nu anulează posibilitatea ca o ființă umana (sau un animal) să simtă durerea și să o exprime/acuze diferit. Există şi alți indicatori comportamentali care pot fi folosiți pentru a determina existența şi severitatea durerii la cei care nu pot verbaliza experiența lor dureroasă. Această notă a clarificat că incapacitatea de a comunica nu neglijează abilitatea individului de a simți durere. Pentru sugari şi copii mici, răspunsurile comportamentale asociate cu disconfortul includ grimase faciale, mişcările bruşte ale corpului sau poziționări specifice ale mâinilor, pumnilor, picioarelor şi a degetelor, toate acestea au fost demonstrate a fi comportamente sugestive de durere.
Continuare în numărul următor.
Depresia… la feminin
Factori care favorizează apariția tulburărilor depresive la
femei
Sănătatea femeii este un subiect de actualitate și legat de aceasta, statusul psihic al femeii în diferitele etape ale vieții, ca și factorii care favorizează instalarea tulburării depresive, sunt în atenția specialiștilor. Tulburările depresive au anumite particularități la femei, la care depresia este mai frecventă. Când sunt căutate explicații, ele pot fi legate de mai multe aspecte, începând de la cele hormonale, până la cele psiho-sociale.
Dr. Dana Sichitiu Medic primar psihiatru, medic specialist MF, psihoterapeut, Rețeaua Privată Regina Maria, București
Prevalența mai mare a depresiei la femei a fost atribuită mai multor factori de risc, cum ar fi influența hormonilor sexuali, răspunsul la stres prin axa hipotalamo-hipofizo-gonadală, stima de sine mai scăzută la femei, tendința mai crescută de a reflecta pe tema aspectului corpului, alături de procente mai mari ale stresorilor interpersonali, violența şi abuzurile sexuale din copilărie, lipsa echității sexuale sau discriminarea. O diferență similară există în prevalența anxietății, tulburărilor legate de traumă sau de stres. Li şi colaboratorii au S-a căutat să se explice diferențele în prevalența mai mare a depresiei, anxietății şi a tulburarilor legate de traumă sau de stress, focusându-se pe rolul hormonilor estrogeni şi progesteron. O ipoteza a fost
aceea conform căreia femeile sunt mai vulnerabile în a dezvolta aceste afecțiuni din cauza variațiilor hormonale lunare, dar şi a variațiilor hormonale de-a lungul vieții, care pot influența atât cogniția cât şi comportamentul. Femeile experimentează mai frecvent decât barbații diferite forme de violență, ceea ce creşte prevalența anxietății şi a depresiei. S-au studiat aspectele psihosociale şi s-au identificat ca factori care pot influența starea sănătății psihice a femeilor: abuzurile (violența domestică sau violența sexuală asupra femeilor), traficul de persoane, unele aspecte culturale (mutilarea genitală, căsătoria forțată sau făcută prea devreme), inegalitatea de putere între barbați şi femei, hărțuirea şi discriminarea în carieră sau la locul de muncă. S-au găsit mecanisme fiziopatologice diferite sau răspunsuri la tratament diferite în functie de sex, fără a le putea identifica, ceea ce arată că studiile legate de sănătatea mintală ignoră adesea diferen-
țele legate de gen şi de sex, ca şi factorii de risc sau protectori, atât la femei cât şi la barbati.
Asocierea dintre sexul biologic şi sănătatea mintală în Europa este dată de factori socio-economici şi familiali, care pot explica 20% dintre diferențele în sănătatea mintală între femei şi barbați (serviciul, educația, îngrijirea copiilor, veniturile sau pensiile mai mici corelate cu lucrul part time şi cu perioadele de creştere a copiilor).
Diferențele de sex şi gen pot varia în funcție de țară sau regiune. Într-un studiu care a inclus 48 de țări, barbații au raportat stima de sine mai înaltă decât femeile. Diferențele culturale pot explica diferențele. Într-un studiu care a urmărit universalitatea emoțiilor, efectuat pe grupuri populaționale din 37 de țări, au fost raportate emoții cu exprimare exterioară la barbați – furie, şi emoții cu exprimare interiorizată la femei - frică sau tristețe. Într-o analiză focusată pe similaritățile şi diferențele în trei domenii psihologice – cognitiv, social şi de personalitate şi sta-
re de bine, au fost identificate diferențe mici între bărbați şi femei, dar aceste diferențe au fost prezente în toate țările. Standardele de viață şi condițiile de lucru pot afecta diferit femeile şi bărbații. În examinarea şi evaluarea sănătății mintale este important să fie luate în considerare diferențele culturale şi cele dintre țări sau regiuni ale globului.
Dintre toți factorii care predispun la apariția depresiei în viața femeii, se remarcă două perioade în particular: depresia postpartum şi depresia care acompaniaza menopauza. În ambele situații se regăsesc variații hormonale şi mecanisme psihologice legate de capacitatea de adaptare la schimbare menționate în toate studiile prezentate mai sus.
Depresia postpartum este o formă de depresie majoră care debutează în primele patru săptămâni după travaliu şi se presupune că se datorează pră-
buşirii nivelurilor hormonilor de tip estrogeni şi progesteron după travaliu. Depresia postpartum este cea mai frecventă condiție psihopatologică ce poate apărea după ce femeia naşte şi are un impact negativ asupra sănătății tuturor membrilor familiei-mamă, copil, partener de viață.
Depresia postpartum a fost găsită la 17,22% din populația de sex feminine a lumii, cu diferențe în funcție de nivelul de dezvoltare al țării şi de veniturile populației. Cea mai mare prevalență a fost găsită în Africa de Sud -39,96%, în timp ce în țările dezvoltate sau cu venituri mari procentul a fost semnificativ mai scăzut.
Una din cinci femei care nasc dezvoltă depresie postpartum. Factorii care influențează apariția depresiei postpartum sunt statutul marital, nivelul educațional, nivelul de suport social, suportul familial, vârsta gestațională la care s-a produs
naşterea, hrănirea la sân, dificultățile financiare, stresul, fumatul şi consumul de alcool, condițiile de locuit. Istoricul personal de tulburare depresivă creşte mult riscul de tulburare depresivă postpartum. Alăptarea la sân nu a putut fi raportată într-o corelație cu depresia postpartum, în unele țări părând a fi factor protectiv împotriva depresiei, în altele factor de risc, ceea ce a dus la concluzia că background-ul mamei este cel care dă o anumită semnificație sau nu alăptării la sân. Durata alăptării şi eficacitatea alăptării pot fi corelate cu depresia postpartum. Mai mult de trei sferturi dintre femeile care au dezvoltat depresie postpartum -78,2% au raportat relații tensionate cu soacrele. Jumătate dintre femeile incluse în studiu au descris că se confruntă cu unul sau mai multe evenimente de viață stresante, cum ar fi veniturile scăzute -58,1%, sau o sarcină neplanificată - 60,4% (Baker et al.).
În timpul menopauzei, riscul de a dezvolta depresie este de 2 până la de 5 ori mai mare decât înainte de a se instala menopauza. Printre femeile care traversează perioada menopauzei, apariția unei tulburări depresive care necesită tratament farmacologic variază mult în funcție de vârsta la care se instalează menopauza – este mai frecventă atunci când manifestările climacteriului apar înainte de vârsta de 45 de ani – 10-15%, şi mai puțin frecventă când menopauza debutează după vârsta de 48 de ani -5-6 %. Studiile au arătat asocieri între manifestările depresive de
la menopauză şi nivelul seric crescut de cortizol- stres.
Riscul de a dezvolta depresie la menopauză este mai mare când în antecedentele personale au existat episoade depresive înainte de menopauză, sindrom premenstrual / tulburarea disforică premenstruală, modificări de tip disforic în perioadele de tratament cu contraceptive, depresie postpartum sau experiențe negative intense legate de schimbări în stilul de viață, maternitate, viața de familie, viața profesională, fertilitate.
Deşi prezența unor variații de dispoziție în timpul menopauzei este considerată a fi un fenomen natural, când acestea îndeplinesc criteriile unui episod depresiv, se stabileşte eticheta diagnostică de depresie. Perioada perimenopauzei este
însoțită de fluctuații hormonale care predispun fie la un episod depresiv pentru prima dată în viața femeii, fie la repetarea unui episod depresiv la o persoană care suferă deja de tulburare depresivă recurentă. Se discută din ce în ce mai frecvent dacă depresia de perimenopauză să fie considerată o condiție psihopatologică independentă, diferită de tulburarea depresivă majoră.
Există manifestări care se suprapun în cele două categorii: dispoziția depresivă, astenia fizică şi psihică, tulburările de somn.
Există manifestări care apar mai frecvent în contextul depresiei de perimenopauză: variații de dispoziție, iritabilitate, dificultăți de concentrare a atenției, tulburări de memorie.
Tulburarea depresivă constă în mai mult decât prezența dispoziției depresive. Pentru a utiliza eticheta diagnostică de episod depresiv este nevoie de prezența pentru mai mult de 14 zile, consecutiv, în cea mai mare parte a zilei, a dispoziției depresive sau a anhedoniei (lipsa de interes pentru activități care înainte erau plăcute) la care se pot adăuga: tulburări de somn, tulburări de comportament alimentar, scăderea libidoului, anxietate, sentimente de lipsă de speranță, de inutilitate, de devalorizare, scăderea randamentului util.
Caracteristic în tulburarea depresivă asociată menopauzei predomină acuzele somatice: modificări ale greutății legate de modificări ale apetitului, tulburări ale somnului, tulburări de atenție.
Tulburările mentale pot varia ca prevalență în funcție de sex şi gen, pe multiple aspecte, de la cele culturale, la cele socio-economice. Variațiile hormonale, atât cele legate de ciclul menstrual, cât şi cele care se produc de-a lungul vieții sunt responsabile de tablouri clinice specifice: tulburarea depresivă postpartum, tulburarea depresivă care însoțeşte menopauza, tulburarea disforică premenstruală. Opțiunile terapeutice moderne permit nu doar corectarea manifestărilor clinice în condițiile prezervării funcționalității cotidiene, ci asigură şi neuroprotecția, în condițiile în care tot mai multe cercetări evidențiază impactul negativ al tulburării depresive asupra structurilor cerebrale.
Este important ca aceste vulnerabilități să fie cunoscute, identificate şi adresate cât mai prompt către specialiştii din zona psi – medici psihiatri, psihoterapeuți şi psihologi clinicieni, pentru a putea fi reversibilizate înainte de a afecta semnificativ calitatea vieții.
Este esențial ca tulburarea depresivă să fie diagnosticată precoce şi să fie tratată adecvat, în condițiile în care dispunem de opțiuni terapeutice lipsite de riscuri de dependență sau sedare, antidepresivele de generație nouă fiind molecule eficiente şi sigure. Psihoterapia este un instrument deosebit de util în tratamentul tulburărilor depresive, utilizarea ei împreună cu tratamentul psihofarmacologic având cele mai mari rate de succes.
Implicatiile psihologice la copiii cu parinti bolnavi de cancer
Psiholog
Ramona Schenker
Doctor în Științe Medicale, Psiholog Clinician, Psihoterapeut cognitivcomportamental, PsihoOncolog, Centrul de Oncologie Sf. Nectarie Craiova
Cele mai comune implicații psihologice cu care acești copii se pot confrunta sunt: Anxietatea si stresul
Copiii pot fi preocupați de posibilitatea pierderii părintelui sau de schimbările din viața lor de zi cu zi. Această anxietate poate manifesta diverse simptome, cum ar fi neliniştea constantă, dificultatea de concentrare, iritabilitatea şi chiar simptome fizice precum durerile de cap sau problemele digestive.
Stresul poate apărea din responsabilitățile suplimentare pe care copiii le pot prelua în gospodărie.
În familie, tensiunea emoțională poate fi crescută din cauza preocupărilor legate de tratamentul şi evoluția bolii, incertitudinea financiară. Copiii pot deveni mai retraşi, mai sensibili sau mai predispuşi la izbucniri emoționale.
Este important ca părinții să mențină o comunicare deschisă şi sinceră, să ofere sprijin emoțional constant şi
să îi încurajeze pe copii să îşi exprime sentimentele. Participarea la activități recreative şi menținerea unei rutine cât mai normale sunt, de asemenea, esențiale pentru a oferi copiilor un sentiment de stabilitate şi siguranță.
Depresia
Sentimentele de tristețe şi neputință pot duce la depresie. Copiii pot resimți o adâncă tristețe legată de starea de sănătate a părintelui şi de schimbările pe care boala le aduce în viața lor. Neputința se poate manifesta prin sentimentul că nu pot influența sau schimba situația, ceea ce poate amplifica sentimentul de vulnerabilitate. Depresia la copii se poate manifesta diferit față de adulți şi poate include simptome cum ar fi: Irascibilitate crescută, copii reacționând exagerat la situații minore.
Retragere sociala: Aceştia pot evita prietenii şi activitățile pe care le găseau plăcute anterior.
Schimbari ale apetitului
și somnului
Sentimente de vinovatie si lipsa de valoare: Copiii pot simți că sunt o povară pentru ceilalți sau că nu sunt suficient de buni.
Dificultati de concentrare:
Performanța şcolară poate avea de suferit din cauza dificultății de a menține atenția.
Este esențial ca familia şi cei din jur să recunoască semnele de depresie şi să ia măsuri pentru a oferi sprijin.
Maturizarea prematura: În unele cazuri, copiii pot fi nevoiți să se maturizeze mai repede, preluând responsabilități care depăşesc vârsta lor.
Pentru a minimiza aceste efecte psihologice, este important să se ofere suport adecvat copiilor, care poate include: Consilierea psihologica: ajută copiii să îşi gestioneze emoțiile într-un mod sănătos.
Grupuri de suport: poate oferi un sentiment de comunitate şi înțelegere.
Comunicarea deschisa:
Este esențial ca părinții şi membrii familiei să mențină o comunicare deschisă şi sinceră cu copiii.
Activitati recreative: pot ajuta la reducerea stresului şi la menținerea unei rutine normale.
Abordarea acestor implicații cu sensibilitate şi înțelegere poate ajuta copiii să gestioneze mai bine situația şi să îşi mențină sănătatea mentală şi emoțională.
Totul este despre tine…
Deseori psihologii sunt acuzați sau măcar suspicionați, că psihologizează totul, adică, mai
simplu spus că exagerăm având tendința de a da un pronunțat caracter psihologic oricărui fenomen, comportament, situație…
Psiholog psihoterapeut
Cristina Fülöp
Cabinet Individual de Psihologie
0722.509.713
0748.752.538
Realitatea este însă, că nimic din ceea ce este despre o persoană (ce face aceasta, ce simte, cum acționează) nu este nedeterminat psihologic, nici măcar faptul de a nu face nimic.
Aşadar, pentru a asuma o astfel de realitate, este important să înțelegem că orice reacție, orice atitudine şi orice comportament, oricât de elaborat, este un răspuns caracteristic interiorității psihice a persoanei respective. Sigur că, contextele situaționale sunt diverse şi sigur că întâmplându-se lucruri în exteriorul nostru, acestea ne influențează acest răspuns. Imaginați-vă orice situație de viață la care participă mai multe persoane (să spunem 20). Sunt convinsă că ați putut observa că fiecare dintre cei prezenți a avut o altfel de reacție sub impactul unei intervenții anume, evidentă tuturor (exemplu: întreruperea alimentării cu energie electrică a unui spațiu de lucru). Chiar dacă au existat protagonişti care au încercat poate, să influențeze (direcționeze) deciziile alto-
ra, totuşi, măcar unele dintre persoanele prezente, dacă nu toate, au ales să-şi elaboreze comportamentul de răspuns în moduri diferite unele de altele. Aceasta este cea mai simplă exemplificare a afirmației de mai sus.
Știu că majoritatea dintre noi am fost educați şi formați să gândim că ceea ce facem şi ceea ce simțim putem pune în responsabilitatea altora. Ce auzeam deseori în copilărie şi ne-a adus la aceste credințe arată cam aşa: ”mă enervezi”, ”m-ai dezamăgit”, ”m-ai supărat”, etc…ceea ce în timp a structurat în interioritatea noastră convingerea că noi putem determina ce simt alții, dar şi că ceea ce simțim noi poate fi determinat de către alții, şi desigur şi mai mult decât atât că, comportamentele noastre pot fi puse tot în responsabilitatea altora. De fapt, ceea ce simte şi cum se comportă o persoană este întotdeauna despre sine, despre ceea ce gândeşte aceasta în legătură cu ceea ce se petrece în exterior. Bineînțeles, aceeaşi persoană este influențată în felul în care gândeşte şi de o sumedenie de variabile interioare, care produc efecte asupra modului în care aceasta se raportează cognitiv la Realitatea exterioară. Pare dificil să ne asumăm că, toate răspunsurile noas-
tre, indiferent de formă şi intensitate, sunt alegeri personale unice şi ne caracterizează întru totul ca persoane, respectiv ca personalități. Sigur că este mai simplu să continuăm să ne exonerăm de o parte de răspunderea personală pentru reacțiile şi comportamentele noastre mai puțin agreabile, punându-le în sarcina altora, însă această abordare este şi incorectă, dar mai ales nesănătoasă (atât pentru noi, cât şi pentru relația pe care o avem cu acele persoane).
Înțelegem toți că asumarea responsabilității unei acțiuni, presupune asumarea consecințelor, a tuturor efectelor pe care acțiunea respectivă le presupune, le determină. Și acțiunea în sine, dar şi toate rezultatele acesteia, contribuie ulterior la modelarea personalității şi mai departe a alegerilor ce vor fi făcute de către persoana respectivă.
Aşadar, înțelegând determinarea cognitivă a comportamentelor noastre acționale şi emoționale, este uşor de asumat mai departe că orice realitate am observa şi analiza în legătură cu o persoană este despre acea persoană, de la lucruri simple (cum este îmbrăcată, cât de ordonat este biroul ei, etc.) şi până la aspecte comportamentale complexe (cum reacționează în conflict, etc.).
